Conf. Univ. Dr. C IOBOTARU CAMELIA Absolvent: PANTEA CONSTANTIN ALIN CONSTANȚA 2019 Universitatea “Ovidius” din Constanța Facultatea de Medicină… [625421]

CONSTANȚA
2019
Universitatea “Ovidius” din Constanța
Facultatea de Medicină

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. C IOBOTARU CAMELIA

Absolvent: [anonimizat]
2019 Universitatea “Ovidius” din Constanța
Facultatea de Medicină

LUCRARE DE LICENȚĂ
Tratamentul fizical kinetic în cotul
posttraumatic

Coordonator științific:
Conf. Univ. Dr. C IOBOTARU CAMELIA

Absolvent: [anonimizat]

2

Cuprins
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 4
PARTEA GENERALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 6
Capitolul I: Anatomia funcți onală și biomecanica cotului ………………………….. ……………… 6
1.1. Anatomia oaselor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 6
1.1.1. Extremitatea inferioară a humerusului sau paleta humerală …………………………. 6
1.1.2. Extremitatea superioară a cubitusului ………………………….. ………………………….. . 7
1.1.3. Extremitatea superioară a radiusului ………………………….. ………………………….. … 7
1.2. Articulația humero -cubito -radială ………………………….. ………………………….. ………….. 7
1.4. Elemente vasculo -nervoase ………………………….. ………………………….. ………………… 10
1.5. Biomecanica cotului ………………………….. ………………………….. ………………………….. 10
Capitolul II: Trau matismele cotului ………………………….. ………………………….. ……………….. 13
2.1. Fracturi ale cotului ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 13
2.2. Luxații ale cotului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 13
2.3. Entorse ale cotului ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 14
2.4. Sechele cutanate și subcutanate posttraumatice ………………………….. ………………….. 14
2.5. Sechele ale nervilor periferici ………………………….. ………………………….. ………………. 15
Capitolul III: Clasificarea traumatismelor cotului ………………………….. ………………………. 16
3.1. Clasificarea fracturilor de cot ………………………….. ………………………….. ……………… 16
3.2. Clasificarea luxațiilor de cot ………………………….. ………………………….. ………………… 24
3.3. Clasificarea entorselor de cot ………………………….. ………………………….. ……………… 25
Capitolul IV: Diagnosticul traumatismelor cotului ………………………….. ……………………… 26
4.1. Diagnosticul traumatismelor cotului ………………………….. ………………………….. ……. 26
Capitolul V: Tratamentul traumatismelor cotului ………………………….. ………………………. 29
5.1. Tratamentul ortopedic ………………………….. ………………………….. ………………………… 29
5.2. Tratamentul fiziokinetic ………………………….. ………………………….. …………………….. 31
5.2.1. Trata mentul fracturilor de cot ………………………….. ………………………….. ……………. 32
5.2.2. Tratamentul luxațiilor de cot ………………………….. ………………………….. ……………… 38
5.2.3. Tratamentul entorselor de cot ………………………….. ………………………….. ……………. 38
5.2.4. Tratamentul leziunilor țesuturilor moi ………………………….. ………………………….. … 39
5.2.5. Tratamentul paraliziilor de nervi periferici ………………………….. ………………………. 39
PARTEA PERSONALĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 40

3
Capitolul V I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 40
6.1. Ipoteza de lucru ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 40
6.2. Organizarea cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 40
6.3. Scop și obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 40
6.4. Materiale și metode ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 40
6.4.1. Subiecții ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 40
6.4.2. Organizarea și desfășurarea cercetării ………………………….. ………………………….. … 42
6.4.3. Metodologia cercetării ………………………….. ………………………….. ……………………… 42
6.5. Programul kinetic propus ………………………….. ………………………….. ………………………… 48
6.5.1. Obiective ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 48
6.5.2. Exerciții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 48
Capitolul VII – Prezentarea și interpretarea rezultatelor ………………………….. …………….. 64
7.1. Reprezentarea grafică a rezultatelor ………………………….. ………………………….. …………. 66
Capitolul VIII Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 66
8.1. Discuții ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 69
8.2. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 69
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 70

4

INTRODUCERE
După definiția dată de Kapandji : "cotul este articulația membrului superior care permite
antebrațului, orientat în cele trei planuri de către umăr, de a purta mai mult sau mai puțin departe
extremitatea sa activă – mâna."
În desfășurarea muncii și al gestualității de zi cu zi din cadrul vieții sociale , membrele
superioare lucrează împreună, luând raporturi spațiale bine definite între ele. Aceste raporturi
între mâini su nt asigurate în primul rând de întregimea coatelor.
În activitatea cotidiană, profesională și extraprofesională se cer mâinii forța și
rezistența, alteori viteza de execuție și precizie sau alte combinări ale acestor calități, dar toate
acestea nu pot fi însă obținute în cazul unui cot sechelar, deoarece un cot deficitar micșorează
semnificativ funcția întregului membru superior.
Este foarte important să avem în perspectivă recuperarea totală la acest nivel, fiindcă
recuperarea parțială sau deficitară duce la apariția rezultatelor negative, o amplitudine de
mișcare incompletă având repercusiuni asupra umărului și mâinii.
Toate articula țiile și oasele membrului superior au rolul de a pune mâna în poziția cea
mai corespunzătoarea pentru o acțiune determinat ă, cu capacitatea să execute deplasări în toate
direcțiile și la nivele diferite față de poziția de repaus. Mișcările mâinii, fără mișcarea de
pronosupinație abducție – adducție, flexie – extensie și circumducții ar fi limitată la simpla
mișcare de apucare – prehensiune.
Întrucât cotul este articulația care îngăduie antebrațului să poarte la diferite distanțe
mâna, recuperarea trebuie să refacă la minimum unghiurile funcționale și toate gradele de
mișcare. Are o importanță mare recâștigarea flexiei, deoarece în absența ei pacientul va fi privat
de capacitatea efectuă rii mișcărilor importante realizării activității zilnice .
Prin această lucrare urmăresc să pun în evidență calitatea terapeutică a programelor de
recuperare al cotului posttraumatic.
Chiar dacă recâștigarea mobilității unui cot sechelar rămâne de cele ma i multe ori o
problemă dificilă, cotul fiind articulația care se lasă cel mai greu recâștigată , și cu toate că în
diverse cazuri nu se ajunge la recuperarea completă a funcției cotului, iar refacerea completă a
unghiurilor sau sectoarelor utile de mișcare nu este întotdeauna posibilă și că există o frecvență
mare a traumatismelor la nivelul articulației cotului , m-a determinat s ă aleg această temă din
dorința de a le sugera și demonstra pacienților efectul benefic al exercițiilor fizice în recuperare.
În această specializare am observat că sunt mulți pacienți c are îți oferă satisfacții, iar ca
fiziokinetoterapeut trebuie să ai capacitatea deosebită de a relaționa cu pacientul, de a -l înțelege,

5
de a-ți folosi toate cunoștințele pentru binele acestuia . În con cluzie pot afirma că această
kinetoterapi e este una din specializările care poate să facă diferența în viața unui om, deoarece
se pot face adevărate miracole, chiar dacă tratamentul durează o perioadă mai lungă de timp.

6
PARTEA GENERALĂ
Capitolul I: Anatomia funcțională și biomecanica cotului
1.1. Anatomia oaselor
Legătura dintre braț și antebraț este realizată de cot. Din punct de vedere anatomic și
biomecanic cotul este astfel structurat încât să permită mișcarea de flexie a antebrațului pe braț.
În formarea articulației cotului participă trei oase: extremitatea inferioară a humerusului,
extremitatea superioară a cubitusului și extremitatea superioară a radiusului.
Astfel se descriu trei articulații: articulația humeroulnară, humeroradială, radioulnară –
proximală.
Articulația humero – cubito – radială este o tr ohleartroză și permite mișcarea de flexie a
antebrațului. Mișcarea acestei articulații este pusă de grupele musculare denumite în anatomia
descriptivă: mușchii flexori și mușchii extensori.1

1.1.1. Extremitatea inferioară a humerusului sau paleta humerală
Extremitatea inferioară a humerusului sau „paleta humerală” este lățită în sens frontal.
Urmărind conturul acestei „palete” dinăuntru în afară găsim o tuberozitate internă,
numită epitrohlee, pe care se inseră ligamentul lateral intern al articu lației cotului și mușchii
epitrohleeni.
Sub epitrohlee și în afară se găsește scripetele numeral sau traheea propriu -zisă care
prezintă, în porțiunea mijlocie, un jgheab orientat puțin oblic în sus și înăuntru. Către acest
jgheab se înclină cele două v ersante (intern și extern) ale trohleei. Direcția jgheabului trohleei
este direcția pe care se realizează flexia și extensia antebrațului pe braț, articulația cotului fiind
o articulație cu conducere osoasă.
În afara trohleei se află o tuberozitate rotund ă ca o emisferă, numită „condilul humeral”.
Între condil și trohlee se găsește șanțul condilo – trohlean, cu aceeași direcție ca și jgheabul
trohlean. În afara condilului se găsește o altă tuberozitate, epicondilul, pe care se inseră
ligamentul lateral ext ern al articulației cotului și mușchii epicondilieni.
Pe fața anterioară a paletei humerale, deasupra trohleei, se află fosa coronoidă, iar
deasupra condilului, fosa supracondiliană.
Pe fața posterioară a paletei humerale se găsește fosa olecraniană, î n care intră și se
blochează ciocul olecranului în mișcarea de extensie maximă. Atât trohleea, cât și condilul, sunt
acoperite cu cartilaj articular, grosimea variind între l și 1,5 milimetri.

1 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972, pag.277.

7
1.1.2. Extremitatea superioară a cubitusului
Extremitatea sup erioară a cubitusului prezintă pentru articulație o scobitură semilunară,
numită „marea cavitate sigmoidă”. Această cavitate are în mijloc o creastă orientată dinainte –
înapoi, de la care pleacă două versante. Creasta corespunde ca formă și direcție jghe abului pe
care îl prezintă trohleea humerală.
În partea anterioară a marii cavități sigmoide se află apofiza coronoidă iar în partea
posterioară a acestei cavități, o altă tuberozitate numită olecran.
Apofiza coronoidă și olecranul iau parte la alcătuire a marii cavități sigmoide care este
acoperită în întregime de cartilaj articular.
La marginea externă a acestei cavități se află o altă scobitură semilunară, mica cavitate
sigmoidă, acoperită, de asemenea, cu cartilaj articular și care ia parte la alcătu irea articulației
radio – cubitale superioare.

1.1.3. Extremitatea superioară a radiusului
Extremitatea superioară a radiusului prezintă o scobitură perfect regulată, numită
„cupula radială”, care se adaptează pe condilul humeral și este acoperită cu c artilaj articular.
Ea reprezintă fața superioară a unui cilindru, capul radial, a cărui suprafață exterioară
înaltă de 7 -8 milimetri, este acoperită de cartilaj și se articulează cu mica cavitate sigmoidă a
cubitusului.
Deci, capul radial, prin fața sa superioară, cupula radială, contribuie la alcătuirea
articulației cotului, iar prin fața sa laterală, cilindrică, contribuie la formarea articulației radio –
cubitale superioare.

1.2. Articulația humero -cubito -radială
Articulația humero -cubito -radială este o trohleartroză și permite mișcarea de flexie –
extensie a antebrațului pe braț.
Suprafețele articulare descrise anterior, sunt reprezentate de trohlee și condilul humeral,
marea cavitate sigmoidă a cubitusului și cupușoara radia lă. Cele trei suprafețe articulare sânt
menținute în contact de o capsulă și de ligamente.
Capsula articulară constituie un manșon care unește pe de -o parte extremitatea
inferioară a humerusului, iar pe de altă parte extremitățile superioare ale cubitusu lui și
radiusului.
Manșonul capsular se inseră anterior pe humerus, deasupra liniei superioare a foselor
supracondiliană și coronoidă, trece apoi lateral la limita dintre trohlee și epitrohlee, pe fața

8
posterioară a paletei numerale trece pe limita su perioară a fosei olecraniene și, în continuare,
pe marginea externă a paletei, între epicondil și condil.
Pe cubitus, capsula se prinde de jur împrejurul cavității sigmoide, iar pe radius la 6 -7
milimetri sub capul radiusului. Articulația cotului prezin tă patru ligamente dispuse anterior,
posterior, lateral extern și lateral intern.
Ligamentul anterior este mai subțire și întărește anterior capsula articulară, în funcție de
direcția fibrelor, se descriu trei fascicule: mijlociu, oblic extern și oblic i ntern.
Dintre acestea, fasciculul oblic intern este mai bine reprezentat. Ligamentul anterior
contribuie la limitarea mișcării de extensie a antebrațului.
Ligamentul posterior întărește, posterior, capsula. Acest ligament are fibrele orientate
transvers al, fibrele superioare trec de la marginea externă la cea internă a fosei olecraniene și
sunt deci fibre humero -humerale, iar fibrele inferioare trec de la humerus la olecran și sunt fibre
humero -olecraniene.
Ligamentul lateral intern întărește înăuntru c apsula articulară, în funcție de direcția
fibrelor, se disting și la acest ligament trei fascicule: unul superior, mai puțin evident, altul
mijlociu, orientat în formă de evantai și unul inferior, care este cel mai puternic.
Tot pe această parte a artic ulației se găsește și ligamentul arciform, ale cărui fibre sunt
orientate transversal, de la apofiza coronoidă la olecran.
Ligamentul lateral extern întărește capsula în afară și, la fel ca și cel intern, cuprinde și
el trei fascicule, în funcție de orien tarea pe care le au fibrele: superior, mijlociu, inferior.
Sinoviala, ca o foiță subțire, învelește pe dinăuntru capsula articulară, precum și porțiunile din
paleta humerală aflate în interiorul capsulei, cum sunt: fosele coronoidă și supracondiliană în
față și cea olecraniană în spate. De asemenea, ea învelește și gâtul radiusului. La aceste niveluri,
sinoviala descrie trei funduri de sac.2
1.3. Mușchii cotului
Articulația humero -cubito -radială este pusă în mișcare de grupele musculare denumite
în anatom ia descriptivă, mușchii flexori și extensori. Mușchii flexori sunt bicepsul și brahialul
anterior, ca flexori principali și mușchii epicondilieni, ca accesorii.
Bicepsul Brahial – este un mușchi fuziform, cu două capete superioare (de unde și
numele de biceps) și unul inferior.
Proximal, bicepsul brahial se inseră cu un cap (scurta porțiune) pe vârful apofizei
coracoide, printr -un tendon comun cu coracobrahialul, cu celălalt c ap, reprezentat de un lung

2 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972, pag.277 -280

9
tendon (lunga porțiune), se inseră pe suprafața de deasupra cavității articulației scapulo –
humerale, ocolește deasupra extremitatea superioară a humerusului și apoi se îndreaptă în jos,
prin culisa bicipitală.
Prin unirea celo r două porțiuni se formează corpul muscular, care descinde vertical în
fața humerusului și a cotului și se inseră distal, printr -un tendon puternic pe tuberozitatea
bicipitală a radiusului.
Când ia punct fix pe omoplat, bicepsul brahial are mai multe acți uni: proiectează înainte
și rotează înăuntru brațul, fluctuează antebrațul supinat pe braț, rotează antebrațul în afară
(deci efectuează mișcarea de supinație), prin porțiunea scurtă este adductor al brațului, iar prin
porțiunea lungă abductor. Acțiune a cea mai importantă este supinația, bicepsul brahial fiind cu
preponderență supunător și numai pe plan secundar flexor al antebrațului pe braț.
Când ia punct fix pe antebraț (ca în poziția atârnat), bicepsul brahial fluctuează brațul
pe antebraț și apr opie omoplatul.
Brahialul Anterior – este un mușchi aplatizat, situat sub biceps, între acesta și
jumătatea inferioară a humerusului. Se inseră proximal pe buza inferioară a amprentei
deltoidiene și pe fața internă și externă a jumătății inferioare a hu merusului. Se îndreaptă în jos
și, după ce trece de fața anterioară a articulației cotului, se inseră distal pe o mică suprafață
rugoasă, situată pe fața internă a bazei apofizei coracoide a cubitusului.
Când ia punct fix pe humerus, brahialul anterior fl ectează antebrațul pe braț, iar când ia
punct fix pe cubitus, flectează brațul pe antebraț. Mușchii epicondilieni sunt în număr de patru:
brahioradialul, primul radial extern, al doilea radial extern și scurtul supinator.
Mușchii extensori sunt tricepsu l, ca extensor principal, anconeul și mușchii extensori ai
degetelor, ca mușchii accesorii.
Tricepsul Brahial – este un mușchi voluminos, care ocupă singur fața posterioară a
brațului. Prezintă trei capete superioare (de unde și numele de triceps) și unu l inferior.
Dintre cele trei capete superioare, unul este lung (lunga porțiune) și se inseră pe
suprafața rugoasă, situată imediat sub cavitatea glenoidă a omoplatului. Celelalte două capete
sunt scurte și iau numele de „vastul extern” și „vastul intern” . Vastul extern, se inseră pe fața
superioară a humerusului, deasupra șanțului de torsiune. Vastul intern se inseră pe fața
posterioară a humerusului, sub șanțul de torsiune.
Cele trei porțiuni se unesc și, se îndreaptă vertical în jos, fixându -se dista l, printr -un
tendon puternic, pe fața posterioară și pe marginile laterale ale olecranului.

10
Când ia punct fix proximal, tricepsul este un extensor al antebrațului pe braț. Prin lunga
lui porțiune este adductor al brațului. Când ia punct fix pe olecran, tricepsul este fie coborât,
fie ridicător al omoplatului, după cum membrul superior este orientat in sus sau in jos.
Anconeul – este un mușchi scurt și triunghiular, situat pe fața posterioară a cotului. Se
inseră proximal, prin baza sa, pe faț a posterioară a epicondilului. Se îndreaptă în jos și înăuntru
și se inseră distal, prin vârful său, pe marginea externă a olecranului.
Când ia punct fix pe humerus, anconeul este extensor al antebrațului pe braț când ia
punct fix pe cubitus, este extenso r al brațului pe antebraț.
În plus, joacă un rol important în mișcările de lateralitate ale cubitusului, în timpul prono –
supinației.
Dintre mușchii extensori ai degetelor, numai extensorul comun al degetelor, extensorul
propriu al degetului mic și cubita lul posterior participă ca mușchi accesorii în efectuarea
extensiei antebrațului.3

1.4. Elemente vasculo -nervoase
Regiunea cotului este vascularizată arterial de către ramuri ale arterei brahiale profunde:
artera colaterală medie și artera colaterală ra dială, precum și de către arterele colaterală ulnară
superioară și colaterală ulnară inferioară, care se anastomozează cu ramura posterioară a arterei
recurente ulnare și respectiv cu ramura anterioară a arterei recurente ulnare.
Toată inervația membrulu i toracic, la nivelul antebrațului și mâinii, își are originea din
plexul brahial, format prin anastomozarea ramurilor anterioare ale nervilor spinali C5 -T1, ce se
unesc în 3 trunchiuri: superior C5 -C6, mijlociu C7 și inferior C8 -T1. Fiecare dintre cele tr ei
trunchiuri se divide într -o ramură anterioară și una posterioară, care se vor uni, formând
fascicule. Fasciculul posterior este format din ramurile posterioare (toate trei), fasciculul lateral
este format din ramurile anterioare ale trunchiurilor mijloc iu și superior, iar fasciculul medial
este în fapt ramura anterioară a trunchiului inferior.45

1.5. Biomecanica cotului
Articulația humeroantebrahială este o trohleartoză cu un singur grad de libertate și
suportă două mișcări: de flexiune ( apropierea antebrațului de braț) și de extensiune (în sens
invers).

3 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972,pag.281 -283.
4 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972, pag. 133.
5 Cordun, Mariana, Kinetologie medicală , București, Editura Axa, 1999, pag.114.

11
Cotul permite la nivelul membrului apropierea și depărtarea mâinii de față și de corp.
Axul articular este transversal și el trece prin mijlocul trohleei și al capitulului humeral. Fiindcă
acest ax nu este perfect transversal, ci orientat din afară -înăuntru, dinainte -înapoi si de sus în
jos, în ambele mișcări, brațul și antebrațul nu se vor comporta unul față de altul ca ramurile
unui compas. Deci în mișcarea de flexiune, antebrațul ajunge puțin medial fata de braț, iar când
acesta este dus în extensiune, cele doua segmente formează un unghi deschis în afara. La aceasta
contribuie și traiectul spiroid al șanțului trohleei. Între flexia maximă si extensia maxim ă
mișcarea atinge o valoare de 140°.
Limitarea flexiunii este făcută de întinderea părtii posterioare a capsulei și de mușchiul
triceps. La aceasta mai contribuie interpunerea parților moi între braț si antebraț, precum și
pătrunderea procesului coronoid în fosa coronoidă.6
Mișcarea de flexie:
• Când membrul superior acționează în lanț cinematic deschis, prin intrarea în contracție
a brahialului anterior și bicepsului, antebrațul acționează ca o pârghie de gradul III, cu
forța la mijloc, punctul de sprijin fiind reprezentat de articulația cotului, iar rezistența
de greutatea antebrațului.
• Când membrul superior acționează în lanț cinematic închis, ca în poziția "stând pe
mâini" antebrațul acționează ca o pârghie de gradul I, cu sprijinul la mijloc. Dacă în
această poziție coatele sunt flectate, mișcarea este dirijata de mușchii extensori, care se
contractă izometric.
Mișcarea de extensie:
În extensiune, olecranul ajunge în fundul fosei olecraniene, iar porțiunea anterioară a
capsulei si mușchii anteriori vor fi întinși la maximum. Ulna este osul care participă obligatoriu
la mișcările de flexiune -extensiune ale antebrațului, iar radiusul urmează ulna.
Prin contracția mușchilor extensori, antebrațul acționează ca o pârghie de gradul I cu
sprijin ul situat la mijloc. Este necesar să se cunoască raporturile în care se pot afla în poziția de
flexie – extensie, epicondilul medial, lateral și olecranul. Când antebrațul este flexat, olecranul
părăsește fosa obcraniană, pe când cei doi epicondili rămân p e loc. În acest fel, linia dreaptă pe
care se află cele trei formațiuni osoase în extensie se va transforma într -un triunghi cu vârful în
jos. Aceste date sunt necesare, spre a deosebi o fractură a extremității distale a humerusului de
o luxație posterioar ă. În luxația cotului, olecranul va fi deplasat în sus și în acest caz vom avea
un triunghi cu vârful în jos.

6 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972, pag. 283.

12
În poziția stând, mișcarea de flexie a antebrațului pe braț se realizează prin contracția
izotonică a mușchilor flexori care iau punct fix pe ins erțiile proximale. Mișcarea de extensie nu
se realizează prin intrarea în funcțiune a mușchilor extensori ca antagoniști, ci datorită forțelor
gravitaționale, mișcarea de extensie fiind realizată tot de mușchii flexori care contractându -se
tot izometric, g radează extensia antebrațului care se extinde sub forța gravitațională.
În poziția stând mușchii extensori realizează extensia numai dacă brațul este abdus la
90ș și rotat înăuntru, iar antebrațul atârnă în jos. Extensia antebrațului pe braț din această poziție
se face prin învingerea forței gravitaționale.
Când se face îndoirea și întinderea brațelor în poziția stând în mâini, mușchii extensori
preiau rolul de antagoniști atât în mișcarea de extensie cât și în cea de flexie. Îndoirea brațelor,
flectare a coatelor, în această poziție o realizează forța gravitațională pe care o gradează mușchii
extensori prin contractarea lor izometrică, iar întinderea brațelor, extensia coatelor, o realizează
mușchii extensori prin contracția lor izotonă. În situații spec iale, mușchii epicondilieni cu cei
doi radiali pot contribui la flexia antebrațului când pumnul este fixat în flexie dorsală.
Fenomenul este cunoscut ca "efectul Steindler".
Pronația și supinația nu sunt mișcări specifice cotului, ele sunt mișcări ale ant ebrațului
permise de articulația radiocubitală proximală și distală. Pronația este mișcarea de orientare în
jos a palmei având o amplitudine de 90ș. Supinația este mișcarea de orientare inversă pronației
având tot o amplitudine de 90°.
În articulația cotului se mai produc și foarte reduse mișcări de înclinație marginală.78

7 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972,pag.283 -285.
8 https://kupdf.net/download/anatomia -si-biomecanica -cotului_59f2a371e2b6f5a230930ef9_pdf#

13
Capitolul II: Traumatismele cotului
2.1. Fracturi ale cotului
Fracturile sunt traumatisme ale aparatului locomotor cu producerea de leziuni osoase și
periostale. Pot fi provocate de traumatisme dar și din cauze patologice cum ar fi osteoporoza și
maladia Lobstein, care dau fragilitate osului. Fracturile oaselor articulației cotului sunt
frecvente atât la copii, cât si la adulți. Există diverse clasifică ri și sistematizări în prezentarea
acestor fracturi. Pentru medicul recuperator, are importanță numai daca fractura a interesat sau
nu articulația, deoarece atitudinea lui este in primul rând în funcție de aceasta. Sechelele acestor
fracturi fiind foarte a semănătoare, vor pune probleme de recuperare asemănătoare.

2.2. Luxații ale cotului
După accident, bolnavul acuză o durere vie, remarcă o deformare a cotului și prezintă o
impotență funcțională totală. La inspecție, poziția și aspectul membrului superio r sunt
caracteristice, bolnavul își susține antebrațul cu mana sănătoasă, fiind in semiflexie de 130° –
140°, mâna în pronație din cauza tensiunii bicepsului și a rotundului pronator;
Mișcările active ale cotului sunt imposibile, iar dacă se încearcă să se mărească flexia
sau extensia, manevra este foarte dureroasă și antebrațul revine la poziția inițială ca un resort.
Mișcările pasive de pronație și supinație nu sunt limitate, iar antebrațul prezintă mișcări
anormale de lateralitate.
Reducerea luxației de cot trebuie făcută de urgență, ortopedic, sub anestezie generală
sau locală.
După controlul clinic al reducerii, cotul se imobilizează în flexiune de 90° pe o atelă
gipsată posterioară pentru 2 săptămâni.
Imediat se face și controlul radiografie al redu cerii de față și profil. După scoaterea
ghipsului, sunt indicate mișcări active și contraindicate mișcările pasive sau forțate ca și masajul
care favorizează apariția calcifierilor periarticulare.
Frecvente atât la copil, cât și la adult, pentru recuperaț ionist, are importanță numai dacă
fractura a interesat sau nu articulația, căci atitudinea lui este în funcție de aceasta:
• reacția inflamatorie articulară dictează continuu atitudinea recuperatorului;
• principiul „articulația inflamată trebuie menajat ă" este probabil cel mai valabil în cazul
cotului utilizându -se toate mijloacele antiinflamatorii la îndemână:
– medicație;
– comprese cu gheață și substanțe resorbtive (sulfat de magneziu);
– ionizări cu calciu;

14
– diadinamici;
– curenți de medie frecvență;
– ultrasunet;
– diapulse;
• masajul va evita cotul, dar este indicat pe regiunile mâinii, antebrațului, brațului și
umărului.9

2.3. Entorse ale cotului
Entorsele sunt frecvent întâlnite la sportivi ,copil și adultul tânăr, uneori di ficil de
efectuat diagnosticul diferențial cu contuziile.
Entorsele de cot poate fi cauzate de: răsucirea forțată a brațului, presiunea pe un braț
întins, o lovitură la cot .
Simptomele includ:
– durere, sensibilitate, și umflături în jurul cotului;
– roșeață, căldură, sau vânătăi în jurul cotului;
– capacitate limitată de a muta cot;
– durere, atunci când se deplasează.

2.4. Sechele cutanate și subcutanate posttraumatice
Sechele posttraumatice locale precoce:
– redoare de cot;
– sechele de tip mecanic a rticular: consecința fibrozei, retracției musculotendinoase și
capsulare, a calusului vicios și uneori fragmente osoase intraarticulare sau a cicatricilor
retractile;
– deviații axiale (în var sau valg);
– atrofie musculară post imobilizare;
– paralizie ale nerv ilor periferici;
– ischemia structurilor antebrațului (sindrom Wolkmann);
– necroze;
– artroza cotului;
– anchiloza.

9 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si traumatologie -curs propriu ,
București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999, pag. 94 -96.

15
Sechele posttraumatice la distanță:
– deficite musculare;
– redoarea umărului si/sau a pumnului;
– algodistrofia mâinii.
–
2.5. Sechele ale nervilor periferici
Paralizia nervilor periferici, în special nervul cubital, pot fi:
– primitive: în cursul traumatismului;
– secundare: ca exemplu afectarea în cursul procesului de c ălușare.

16
Capitolul III: Clasificarea traumatismelor cotului
3.1. Clasificarea fracturilor de cot
A. Fracturi ale extremității inferioare, distale a humerusului;
B. Fracturi ale extremității superioare, proximale ale oaselor antebrațului.

A. În funcție de nivelul la care se produc se disting :
1) fracturi supracondiliene;
2) fracturi ale condilului extern;
3) fracturi supra și intercondiliene;
4) fracturi ale epicondilului;
5) fracturi ale condilului intern;
6) fracturi dicondiliene;
7) decolarea epifizară.

B. a. Fractura externă proximală a radiusului:
– fracturi ale capului radial;
– fracturi ale colului radial;
– fracturi ale tuberozității bicipitale;
– fracturi ale extremității proximale ale radiusului cu leziuni asociate.

b. Fractura extremității proximale a cubitusului:
– fractura olecranului;
– fracturi ale apofizei coronoide.

Descrierea fracturilor întâlnite la nivelul cotului:
A. Fracturile extremității inferioare a humerusului
1) Fracturi supracondiliene
Reprezintă forma anatomo -clinică cea ma i frecventă din cadrul epifizei distale humerale
si ocupa al 3 – lea loc ca frecvență în traumatologie după fracturile oaselor antebrațului si cele
ale femurului.
Aceste fracturi se produc rar prin traumatisme directe, de cele mai multe ori
traumatismul este indirect ( căderi pe palmă, cotul fiind în hiperextensie sau hiperflexie). După
mecanismul de producere, fracturile supracondiliene se clasifica în:
a) fracturi prin extensie;

17
b) fracturi prin flexie.
a) Fractura supracondiliană prin e xtensie : cea mai frecventă, numită Kocher, survine
prin cădere pe palma cu cotul extins, apofiza coronoidă lovește trohleea humerală, iar palma
cedează, deplasându -se posterior.
b) Fractura supracondiliană prin flexie : se produce prin căderea pe mâna cu cotul
semiflectat, olecranul lovește trohleea, iar paleta humerală se fracturează, deplasându -se
anterior.
Epifiza humerala distală prezinta o formă aplatizată antero -posterior, iar datorită
fosetelor de la acel nivel, foseta olecraniană -poster ioară și foseta coronoidă și radială anterioară,
reprezintă o zonă cu o rezistență deosebit de redusă. Această porțiune a humerusului e plasată
în cleștele ulnar, reprezentată de olecran și apofiza coronoidă și indiferent de direcția în care
acționează tra umatismul, acest "clește" va avea tendința de a rupe trohleea humerusului de
restul diafizei.
Barcat distinge 5 tipuri de deplasări în cazul fracturilor supracondiliene:
– bascularea fragmentului distal înapoia diafizei în fracturile prin e xtensie (95% din cazuri);
– decalajul – rotirea paletei humerale în axul diafizei;
– deplasarea în varus sau valgus;
– ascensiunea anterioară sau posterioară a fragmentului inferior.
Deplasările fragmentelor fracturate depind de aspectul traiectului de fractură.
În funcție de gradul de deplasare a fragmentelor Marion și Lagrance se disting 4 stadii:
– stadiul I: fracturi fără deplasare – traiectul de fractură interesează numai corticala anterioară;
– stadiul II: fracturi fără deplasar e sau cu deplasare minimă în care traiectul de fractură
interesează ambele corticale;
– stadiul III: fracturi cu deplasare importantă a fragmentelor (deplasări izolate de mare
amplitudine sau deplasări complexe);
– stadiul IV: fracturi cu deplasare foarte mare sau fracturi cu pierderea contactului dintre
fragmente.10
2) Fracturile condilului extern
Acest tip de fractură se produce prin cădere pe cot cu antebrațul flectat la 90ș și
antebrațul în adducție , șocul fiind transmis de olecran condilului c are este rupt și basculat în

10 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L . Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si traumatologie -curs propriu ,
București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999, pag. 73 -76.

18
jos prin tracțiunea mușchilor epicondilieni laterali, fie prin cădere pe mâna cu antebrațul flectat,
în unghi drept și atunci condilul primește un șoc direct din partea capului radial.
Fractura prezintă un traiect oblic, care începe deasupra epicondilului și ajunge în
articulație, traversând trohleea spre marginea ei externă. Fragmentul detașat cuprinde:
epicondilul, condilul și chiar o parte din trohlee și se deplasează prin basculare în 2 planuri: în
plan transversal, mai cob orât și în plan frontal este situat ușor posterior.
Uneori fractura condilului poate trece neobservată, datorită faptului că structura este
cartilaginoasă și deci fragmentul este radiotransparent.

3) Fracturile supra și intercondiliene
Sunt fracturi de gravitate crescută ale extremității distale humerale în care traiectul de
fractură este mixt:
a) extraarticular;
b) intraarticular.
Din combinarea a doua traiecte, unul supracondilian și unul intercondilian , realizând un
aspect în "T" și "Y" sau "V".
Aceste tipuri de fracturi se însoțesc de obicei cu deplasări importante. Fragmentul
diafizar este deplasat anterior, iar fragmentele condiliene se deplasează lateral și posterior,
suferind concomiten t o mișcare de basculare sub acțiunea mușchilor epicondilieni și
epitrohleeni.11

4) Fracturile epicondilului:
a) la copii, traumatismele la nivelul epicondilului produc decolări pure sau decolări –
fracturi;
b) la adulți, este întotdeauna vorba de frac turi cu traiect vertical sau chiar cominutiv.
Epicondilul fracturat se deplasează sub acțiunea contracției musculaturii externe,
dorsale si inferioare, suferind uneori adevărate basculări.

5) Fracturile condilului intern
Sunt fracturi ce detașează zona infero -internă a paletei humerale, constituită din
epitrohlee și versantul intern al trohleei.

11 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si traumatologie -curs propriu ,
București, Universitatea d e Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999, pag. 76 -77.

19
Traiectul de fractură pornește de la nivelul marginii interne a paletei humerale deasupra
epitrohleei, coboară la nivelul versantului intern al trohleei până la nivelul șanțului trohlea n.
Uneori traiectul de fractură afectează și o porțiune din versantul extern al trohleei.
Deplasările fragmentului fracturat se asociază cu o mișcare de translație și basculare sub
acțiunea mușchilor epitrohleeni.

6) Fracturile dicondiliene
Descrise de Kocher, acestea au un traiect transversal intraarticular, paralel cu traiectul
de fractură din fractura supracondiliană clasică, dar situat mult mai distal. Traiectul fracturii
unește marginile inferioare ale epicondilului și epitrohleei el fii nd de obicei oblic, dinapoi –
înainte. Chiar minime, deplasările fragmentelor fracturii duc la decalaje ce jenează dinamica
suprafețelor articulare humerale, în cadrul articulației cotului.

7) Decolările epifizare
Apanajul vârstei copilăriei ș i decolarea epifizare duce la deplasarea postero -superioară
a blocului epifizar (sub acțiunea tricepsului), în timp ce segmentul diafizar se deplasează antero –
inferior. Deplasările se suprapun celor din cazul fracturilor supracondiliene ale adultului.

B. Fracturile extremității superioare a oaselor antebrațului
Aceasta categorie de fracturi cuprinde:
a) fracturile extremității proximale a radiusului;
b) fracturile extremității proximale a cubitusului.

B. a) Fracturile extremității proximale a radiusului s e clasifică din punct de vedere
anatomo -clinic în:
1. fracturi ale capului radial;
2. fracturi ale colului radial;
3. fracturi ale tuberozității bicipitale;
4. fracturi ale extremității proximale a radiusului cu leziuni asociate.

1. Fracturi ale capului radial
Sunt fracturile ce au ca sediu fragmentul de os cuprins între extremitatea proximală a
radiusului și tuberozitatea bicipitală.
Fractura capului radial este o leziune specifică vârstei adulte.

20
Frecvența ei în raport cu celela lte fracturi ale cotului este mult mai redusa.
Judet a stabilit următoarea clasificare a fracturilor de cap radial, în funcție de traiectul
de fractura și de deplasarea fragmentului proximal:
– tipul I – fără deplasare sau deplasare minimă;
– tipul II – deplasarea laterală mai puțin de jumătate din suprafața fracturată, iar bascularea
externă a fragmentului superior nu depășește 35°;
– tipul III – bascularea externă a fragmentului de 35 -60°, cele doua fragmente păstrând totuși
contactul;
– tipul IV – detașare completă a fragm entului cefalic de diafiza radială.

2. Fracturile colului radial
Sunt specifice vârstei tinere, traiectul de fractură fiind localizat între capul radial și
tuberozitatea bicipitală.
Sunt frecvente între vârsta de 7 ani (apariția capului radial) și 14 ani (vârsta la care are
loc sudura punctului epifizar radial cu diafiza, M. Fevre).
În funcție de gradul basculării capului radial, fracturile au fost clasificate de J. Gosset
în trei grade, iar de Judet în patru tipuri:
– tipul I: fractur a fără deplasare sau cu deplasare mică;
– tipul II: fractura cu deplasare laterală ce nu depășește jumătate din suprafața de fractură și
bascularea externă a fragmentului cefalic nu depășește 35°;
– tipul III: fractura în care deplasarea fragmentulu i depășește jumătate din suprafața de fractură
și fragmentele sunt menținute în contact limitat, bascularea fragmentului cefalic făcând un
unghi de 35 -60° cu axul diafizar;
– tipul IV: "detașare completă" a fragmentului cefalic, cu glisarea sa de -a lung ul diafizei
radiale sau cu ruptura ligamentului inelar, bascularea în afara a capului radial formând cu
diafiza un unghi de 60 -90°.

3.Fracturi ale tuberozității bicipitale
Ele se produc prin contractura puternica a bicepsului brahial, când tendonul său inferior
se rupe, producând și o fractură parcelară a tuberozității bicipitale (Raisson).

21
4. Fracturi ale extremității proximale radiale cu leziuni asociate
Aceste fracturi cu leziuni asociate la nivelul articulației radio -carpiene inferi oare sunt
destul de frecvente. Hertel semnalizează faptul ca luxațiile de cot se asociază în proporție de
10% cu fracturi ale capului radial.
Leziunile capsulo -ligamentare de la nivelul articulației cotului sunt cu atât mai frecvente
cu cât dep lasările fragmentelor fracturate sunt mai mari. Ele predomină asupra ligamentului
lateral intern, iar gravitatea leziunilor este mult mai accentuată în cazul asocierii cu luxația
posterioară a cotului.
Fracturile capului radial se pot asocia cu fracturile condilului humeral, cu fracturi ale
olecranului și cu luxația anterioara a oaselor antebrațului. În fractura luxație Monteggia –
Stanciulescu, în varianta cu luxație posterioara (fractura de flexie Wattson -Jones), traiectul de
fractura cubital es te situat foarte proximal și uneori cuprinde si un al treilea fragment iar capul
radial luxat posterior prezintă o fractură parcelară situată la nivelul marginii anterioare
(Troianescu).
Luxația radio -carpiană inferioară asociată fracturilor de cap radial (descrise ca entitate
în 1950 ca fractură – luxație Essex -Lopresti) nu se întâlnește în fracturile de tip I Masson, în
timp ce frecvența lor crește în fracturile de tip II și III Masson (E. A. Cabanillas).12

B. b) Fracturile extremității proxim ale a cubitusului
În funcție de sediul la care se produc, se disting următoarele forme anatomo -clinice:
1. fracturile apofizei coronoide;
2. fracturile olecranului.

1. Fractura apofizei coronoide
Este o fractura rară, întâlnită mai des la bărbați, apărând în diferite împrejurări, cauza
principală fiind șocul produs prin lovirea de către trohleea humerala. Este rareori izolată, de
cele mai multe ori însoțind -se de luxația posterioară de cot, de fractura de cap radial, de cubitus
sau de paleta humerală.

12 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si traumatologie -curs propriu ,
București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999, pag. 86 -88

22
2. Fracturile olecranului
Fractura olecranului este fractura adultului, la tineri existând sub forma de fisură sau
fractură fără deplasare. Este în general, cu traiect obli c din afară -înăuntru, de sus în jos, sau are
un traiect transversal.
La copii între 2 -5 ani, poate exista o fractură tasare "în ciuperca" a vârfului olecranului.
Fractura olecranului prezintă multe asemănări cu fractura de rotulă, atât în cee a ce
privește mecanismul de producere, formele anatomo -clinice, cât și modalitatea de tratament.
Cele mai multe se produc prin traumatisme directe, fragmentele fiind frecvent deplasate,
având uneori caracter de cominutivitate. Cele produse indi rect sunt mult mai rare și de obicei
incomplete sau fără deplasare.
Deplasarea fragmentelor se datorează sfâșierii complexului fibrotendinos și periostic,
pe fețele posterolaterale ale olecranului și ale cubitusului (Malgaigne).
Ascensiunea fragmentului superior este favorizată de contracțiile tricepsului.
Deplasarea se accentuează sub influența unui abundent revărsat sanguin intraarticular și mai
ales prin mișcarea inoportună de flexie a antebrațului.
Aceste caracteristi ci au anumite indicații terapeutice de care depinde succesul sau eșecul
tratamentului fracturilor de olecran.
Fracturile complete ale olecranului sunt:
a.1. fracturi ale porțiunii mijlocii;
a.2. fracturi ale bazei – fractura oblică Malgaign e;
a.3. fracturi ale vârfului, care sunt caracteristice tinerilor, decolări epifizare.

a.1. Fractura părții mijlocii ale olecranului
Fracturile părții mijlocii ale olecranului au un traiect transversal de obicei sau un traiect
puțin oblic î n jos și înapoi, fie în afară, fie înăuntru. Uneori traiectele sunt multiple și determină
o fractură cominutivă.
a.2. Fracturile bazei
După Reinau, fracturile bazo – olecraniene se împart în trei grade:
– gradul I – fracturi bazo – olecraniene simple;
– gradul II – fracturi bazo – olecraniene cu subluxație anterioară;
– gradul III – fracturi bazo – olecraniene cu luxații anterioare.
a.3. Fracturile vârfului
Fracturile vârfului sunt fracturi extraarticulare, ale căror traiect oblic în jos și înapoi
detașează un fragment care corespunde fațetei de inserție a mușchiului triceps brahial.

23
Aceste fracturi sunt rare la adult și se observă ade sea la tineri sub forma de decolări
epifizare, fie pure, fie antrenând o mică lamelă osoasa din diafiză.
De menționat este faptul de a nu se interpreta greșit, ca o decolare epifizară, nucleul
osos al olecranului.
În unele cazuri se întâlnește o fractură a olecranului cu dublu traiect transversal, sau mai
rar o fractură cominutivă, uneori deschisă.
Un rol important îl are aparatul fibrotendinos și aponevrotic care formează pe pârțile
laterale ale olecranului, veritabile a ripi olecraniene. Dacă sunt rupte, se produce deplasarea
fragmentului superior în sus, sub acțiunea tendonului tricepsului. La mișcarea de ascensiune se
produce și o mișcare de basculări dinainte -înapoi, astfel încât întreaga suprafață privește înapoi.
Între fragmentele fracturii se interpune țesut fibros, care constituie un obstacol în
consolidare.
Uneori fractura de olecran se poate asocia cu fractura apofizei coronoide, a capului și
colului radiusului, condilului exterior al humer usului, luxația oaselor antebrațului.

A. Fracturile intraarticulare
Este vorba de fracturile articulare supra și intercondiliene, dezlipirea diafizo -epifizară a
humerusului, fractura olecranului, a coronoidei, capului radiusului, dezlipire a cartilajului de
creștere a radiusului, precum și de fracturile condiliene din afara articulației, dar ale căror
fragmente pot pătrunde intraarticular, deseori aceste fracturi se pot însoți de luxația cotului,
respectiv de rupturi capsulo -ligamentare.
B. Fracturile extraarticulare
Sunt periarticulare sau difuzare, neafectând direct sau prin fragmente deplasate
articular. Pot da aproape aceleași leziuni complexe cu sechelele respective, care au fost expuse
mai sus. Datorită lipsei reacției i nflamatorii articulare, se poate totuși trece repede la
kinetoterapia activă, care mărește mult șansele de recuperare.
Fracturile de cot pot fi însoțite de leziuni complexe:
– decolări periostale – care vor sta la baza calusurilor exuberante sau a modificărilor
subperiostale, ce pot contribui la limitarea definitivă a mobilității cotului;
– leziuni ligamentare – rupturi mai ales a ligamentelor colaterale, care vor induce cotul valg
sau var și bineînțeles luxația respectivă;
– deplasări ale fragmentelor osoase – care fie că deschid articulația, fie că, incomplet reduse,
vor fixa deviații axiale ale cotului, iar reducerea imperfectă a deplasării fragmențiilor
antrenează de asemenea, formarea calusurilor vicioase, care vor determina limitarea

24
mișcărilor mai ales a flexiei și pronației -supinației sau vor crea tardiv cotul valg sau var –
cubitus varus sau valgus – care poate fi responsabil de pareza tardivă;
– rupturi musculare – cu formare de hematoame, sau cu întrerupere musculară între capetele
de fractură și a pariția pseudoartrozei, astfel că o contracție foarte puternica pe flexie, cu
rezistență mare duce la fractura olecranului prin tracțiunea tricepsului și o mișcare inversă,
extensie puternică pe un antebraț fixat în flexie, rupe masa musculară a bicepsului ;
– lezarea vaselor și mușchilor – cu dezvoltarea de ischemii parțiale sau complete, brutale,
mergând spre necroza tisulară, pareze sau paralizii ale membrului superior și uneori nu
fractura, ci hematomul este vinovat;.
– lezarea pielii cu instalarea fracturii deschise – deoarece nu trebuie uitat ca oasele cotului
sunt puțin acoperite de masă musculară;
– scleroza (fibroza) țesutului periarticular inclusiv a capsulei articulare – este consecința
organizării edemului posttraumatic și este cauza cea mai frecventa a limitării mișcărilor de
flexie si extensie, prezentând si calcificărilor periarticulare dispersate sau mai localizate și
care contribuie într -o mare măsură la sechele fibroscleroase a țesuturilor moi periarticulare,
este admis ca se datorează mai puțin tr aumatismului în sine, ci mișcărilor pasive, tracțiunilor
și masajului.13

3.2. Clasificarea luxațiilor de cot
Luxațiile se întâlnesc la adolescenți și adulți destul de frecvent cu precădere în sporturile
de contact .Pierderea contactului dintre suprafețele articulare ale oaselor cotului poate fi parțială
sau totala și poate fi însoțită de rupturi ale sinovialelor, ligamentelor colaterale, ligamentului
inelar, ligamentului pătrat și ale capsulei.
Luxațiile de cot se clasifica în:
– luxații propriu -zise ale cotului;
– în luxațiile posterioare: privit din profil, antebrațul pare mai scurt, iar înainte de apariția
edemului se constată proeminența olecranului sub triceps, depășind posteriorul paletei
humerale;
– in luxația postero -externă: antebrațul se af lă în pronație, iar trohleea și epitrohleea humerala
sunt evidente pe partea mediala a cotului;

13 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoi ca, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si traumatologie -curs propriu ,
București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999, pag. 83 -86.

25
– în luxația postero -internă: antebrațul este in supinație, iar condilul și epicondilul proemină
la partea externă a cotului;
– în luxațiile anterioare: cotul se af lă în extensie și brațul pare alungit când luxația este
incompletă, cotul se află în flexie totală și brațul pare scurtat la partea sa anterioară când
luxația este completă;
– în luxația complicată cu fractura: se recomandă intervenția chirurgicală, cu degaj area,
repunerea și fixarea fragmentului osos ce se opune reducerii luxației;
– luxații ale radiusului, cubitusului sau luxații divergent.

3.3. Clasificarea entorselor de cot
Entorsele sunt frecvent întâlnite la sportivi ,copil si adult tânăr, uneori dificil de efectuat
diagnosticul diferențial cu contuziile.
Entorsele se clasifica in 4 grade:
– gradele 1 și 2 necesită tratament conservator local, evitarea eforturilor fizice ,uneori
imobilizare în eșarfă, comprese cu gheață, ulterior se reiau mișcările cu rezistență pentru
tonifierea musculară;
– gradele 3 și 4 necesită imobilizare gipsată 2 -4 săptămâni urmată de kinetoterapie pentru
îndepărtarea redorii articulare instalate .

26
Capitolul IV: Diagnosticul traumatismelor cotului
4.1. Diagnosticul traumatismelor cotului
Cotul este o articulație formată de trei oase lungi, care se îmbină în porțiunea mijlocie a
brațului. Osul brațului, humerusul, întâlnește osul din zona internă a antebrațului, ulna, și pe cel
din zona externa, radiusu l, pentru a forma o articulație asemănătoare unei balamale. Din
articulația cotului se pot realiza mișcări de flexie, precum și rotație internă și externă. Mușchiul
biceps este principalul mușchi care realizează flexia antebrațului pe braț, iar tricepsul e xtensia.
Porțiunea osoasă externă de la nivelul cotului este reprezentată de epicondilul lateral,
parte a osului humerus. Inflamarea tendoanelor care se inseră la acest nivel cauzează boala
numită epicondilita laterală sau cotul tenismenului. În mod asemă nător, porțiunea internă a
cotului este reprezentată de o proeminență osoasă numită epicondilul medial. Inflamarea
tendoanelor de la acest nivel cauzează epicondilita medială sau cotul jucătorului de golf.
Un sac plin cu lichid ( bursa ), al cărei rol con stă în reducerea forței de frecare la acest
nivel, acoperă porțiunea exterioară a cotului ( bursa olecraniană ).
Cu mâinile întinse pe lângă corp și palmele privind spre înainte, puteți observa că
mâinile și antebrațele sunt ușor îndepărtate de corp. Exis tenta unui unghi de 5° -15° este normală
și permite mișcarea antebrațelor în mers fără să atingă șoldurile, și de asemenea, transportul
diferitelor obiecte. După existența unor fracturi la nivelul cotului, acest unghi poate creste și
antebrațele se îndepărt ează prea mult de corp, sau poate să scadă, generând așa -zisa deformare
în pat de pușcă .
Durerea la nivelul cotului poate fi generată de numeroase probleme. La adulți este des
întâlnită tendinita, care constă în lezarea și inflamația tendoanelor ( țesutur i care leagă mușchiul
de os ). Alte cauze frecvente ale durerii de la nivelul cotului sunt: bursita ( inflamația sacului
plin cu lichid din jurul cotului, situat imediat sub piele ), artrita ( îngustarea spațiului articular
și pierderea cartilajului de la nivelul cotului ), fractura și luxația cotului, infecțiile cotului.
Tendinita reprezintă iritația și inflamarea tendonului. Apare ca o consecință a unui
traumatism, a suprasolicitării sau odată cu vârsta, pe măsură ce tendonul își pierde elasticitatea.
Orice activitate care implică mișcări prelungite, repetitive ale musculaturii antebrațului pot
cauza tendinita cotului. Poate să apară și în cadrul unor boli sistemice, precum artrita
reumatoidă sau diabetul zaharat. Cele mai frecvente simptome sunt sensibil itatea locală,
durerea, care se accentuează odată cu mișcarea cotului.
Cei care practică sporturi cu racheta sunt predispuși la o lezare a tendoanelor din partea
externă a cotului, situație cunoscută drept cotul jucătorului de tenis. Cei care practică gol ful

27
sunt predispuși să se accidenteze la nivelul tendoanelor din partea internă a cotului. Alte cauze
frecvente ale tendinitei cotului sunt grădinăritul sau suprasolicitarea încheieturii mâinii.
Cotul tenismenului este caracterizat de inflamație și durere la nivelul zonei superioare a
antebrațului, pe exterior, în vecinătatea cotului. Situația este cauzată de rotirea repetitivă a
mâinii sau a antebrațului, generând ruptura parțială a fibrelor tendonului. Amplitudinea de
mișcare a cotului este păstrată, art iculația în sine nefiind afectată, iar durerea se accentuează
spre sfârșitul zilei. Examinarea radiologică indică de obicei relații normale, dar uneori pot să
apară depozite de calciu la nivelul tendonului dacă boala a avut o evoluție mai lungă.
Tratamentu l presupune aplicare de gheață, repausul segmentului afectat și medicație
antiinflamatoare, precum aspirină sau alte antiinflamatoare nesteroidiene: diclofenac,
ibuprofen. Bandajul compresiv sau o orteză pot fi utile. Injecțiile locale cu cortizon sunt ind icate
în tratamentul durerii persistente. În cazurile severe se realizează repararea ortopedică (
chirurgicală ).
Cotul jucătorului de golf prezintă aceleași caracteristici descrise mai sus, la cotul
tenismenului, excepție făcând localizarea durerii, la n ivelul porțiunii interne a cotului.
Bursita olecraniană ( inflamația bursei ) poate să apară ca urmare a accidentării sau a
traumatismelor minore, ca rezultat al bolilor sistemice precum guta sau artrita reumatoidă, ori
poate fi datorată unei infecții loc ale. Bursita e caracterizată de apariția unei “ umflături” la vârful
cotului, în timp ce amplitudinea de mișcare este păstrată. Fracturile pot să apară în interiorul
articulației cotului sau în imediata vecinătate. Fracturile necesită imobilizare în aparat gipsat,
sau, uneori, intervenție chirurgicală deschisă.
Dislocarea sau luxația reprezintă deplasarea unei părți din organism ( de obicei o
articulație ) din poziția ei normală.
În dislocarea capului radial, antebrațul își pierde poziția normală la nivel ul articulației
cotului. Această situație este întâlnită frecvent la copiii care încep să meargă și este cauzată de
o smucitură bruscă executată la nivelul mâinii sau antebrațului. Situațiile cel mai des întâlnite
sunt cele în care adultul apucă copilul de mână pentru a preveni o căzătură, pentru a -l grăbi sau
pentru a -l ajuta să urce scara. Aceste leziuni apar cel mai frecvent sub 5 ani, după această vârstă
oasele și ligamentele copiilor devin mai puternice și incidența accidentărilor de acest tip este
mult redusă.
Luxația cotului se datorează întinderii sau rupturii unuia sau mai multor ligamente ale
cotului. Această situație poate să apară atunci când cotul este în hiperextensie sau este
comprimat într -o coliziune fermă. Severitatea accidentării depinde de numărul ligamentelor

28
afectate și de tipul leziunii ( ruptură parțială sau totală ). Tratamentul presupune aplicare de
gheață, repaus, imobilizare, compresie, medicație antiinflamatoare.
Artrita cotului ( inflamația articulației cotului ) apare ca rezul tat al bolilor sistemice,
precum artrita reumatoidă, gutoasă, psoriazică, spondilita anchilozantă, artrita reactivă. Apar
semne de inflamație la nivelul cotului: căldură, roșeață, durere și scăderea amplitudinii de
mișcare din cauza articulației umflate.
Artrita septică ( infecția articulației cotului cu bacterii ) este destul de rară. Apare mai
ales la pacienții cu imunitatea scăzută, diabetici, la cei care iau cortizon sau cei care -și
administrează droguri intravenos. Cei mai frecvenți agenți cauzatori a i acestei boli sunt
stafilococul și streptococul. Artrita septică la nivelul cotului impune tratament antibiotic și
adesea drenaj chirurgical. Caracteristicile bolii sunt umflarea articulației cotului, căldură,
roșeață, durere și reducerea amplitudinii de mișcare. Artrita septică se asociază frecvent cu
febră, transpirații, frisoane.
Sindromul de compresiune a nervului ulnar – nervul ulnar trece prin spațiul dintre vârful
cotului și ulnă ( osul intern al antebrațului ). Cele mai frecvente cauze de accident are la acest
nivel sunt traumatismele directe, cauzatoare de fractură sau dislocare a cotului, presiunea
externă prelungită la nivelul nervului sau compresia acestuia din cauza inflamației și lezării
structurilor învecinate. Uneori, factorii mecanici amint iți mai sus pot fi însoțiți de ischemie în
zona respectivă ( deficit de oxigen din cauza scăderii fluxului sanguin ).
Când nervul ulnar este comprimat, apare o senzație de amorțeală și furnicături la nivelul
degetelor mic și inelar. Poate să apară și durere la nivelul întregului antebraț, mai ales în
porțiunea internă a acestuia. Dexteritatea la nivelul mâinii poate fi și ea afectată. Uneori,
senzația de amorțeală reapare la manevra de ridicare a membrului superior. Tratamentul constă
în evitarea repet ării traumatismului sau a presiunii crescute la nivelul cotului și repaosul
articulației. Ocazional gheața poate ajuta. În cazurile severe, poate fi necesară repoziționarea
chirurgicală a nervului ulnar, astfel încât să nu mai fie comprimat de structurile înconjurătoare.

29
Capitolul V: Tratamentul traumatismelor cotului
5.1. Tratamentul ortopedic
Acest tratament este realizat de colectivul de medici specialiști. În tratamentul
fracturilor ce afectează componentele articulației cotului, trebuie să se țină cont de câteva
principii de bază, și anume:
• refacerea anatomica a suprafețelor articulare;
• imobilizarea pe o perioadă cât mai scurta în aparat gipsat, în poziții cât mai apropiate de
funcțional;
• realizarea unei osteosinteze ferme în cazul intervențiil or chirurgicale;
• începerea precoce a unui program de recuperare funcțională a cotului și ale articulațiilor
subiacente și supraiacente).
Tratamentul fracturilor supracondiliene este dificil.
Fracturile fără deplasare beneficiază de imobilizare în aparat gipsat timp de 3 -4
săptămâni.
Reducerea ortopedică a fracturilor cu deplasare trebuie făcută inițial, dar manevrele
externe reușesc rareori sa reducă perfect focarul de fractură. Pe de alta parte, menținerea unei
contenții fixe este dificilă și se poate complica cu compresiuni vasculare.
Judet propune fixarea focarului de fractură prin broșe, trecute percutan. Metoda da o
bună stabilitate în sens antero -posterior, dar nu permite menținerea reducerii decalajului între
fragmente.
Bascularea si translația, ca și decalajul din focarul de fractură pot fi rezolvate prin
extensie continuă (Leveut și Godard). Tracțiunea principală se aplică în axul antebrațului. La
aceasta se poate asocia o tracțiune accesorie în axul antebrațului. Deci acestea provoacă cu
timpu l greutăți în recuperare.
Nereducerea focarului de fractură prin metode ortopedice necesită reducerea pe cale
sângerândă și realizarea unei osteosinteze ferme, ce permite începerea precoce a recuperării
funcționale. Deplasarea antero -inferioară a fragme ntului diafizar, în fracturile supracondiliene
poate duce la lezarea arterei humerale. În prima fază se încearcă reducerea ortopedică. În caz
că tulburările vasculare persistă sau se accentuează, se practică abordul chirurgical al pachetului
vasculo -nervos brahial.
În cazul fracturilor olecraniene fără deplasare, se face o simplă imobilizare în eșarfă, iar
în cazul celor cu deplasare se va interveni chirurgical. La adulți, în cazul fracturilor fără
deplasare se execută o imobilizare pe atelă gipsată, situa tă posterior, ce cuprinde fața

30
posterioară a brațului și antebrațului până la articulația metacarpofalangiană. Durata
imobilizării este de aproximativ 3 -4 săptămâni.
Mișcările degetelor vor fi reluate imediat. În cazul când deplasarea nu poate fi redusă
ortopedic, singura soluție rămâne intervenția chirurgicală (osteosinteza).
Osteosinteza se poate efectua cu:
– sârme;
– șuruburi;
– broșe.
Unii autori recomandă intervenție chirurgicală totdeauna când deplasarea fragmentelor
fracturate depășește distanța de 3 milimetri.
Tratamentul urmărește să restabilească integral forța de extensie a tricepsului și
amplitudinea mișcării cotului. Tratamentul chirurgical se face la 7 -14 zile de la accident, atunci
când edemul și hemartroza cedează, iar tegumentele nu prezintă nici o leziune.
Important după reducere este controlul traiectului de fractură care nu trebuie sa permită
nici o denivelare, deoarece o neregularitate cât de mică va avea repercusiuni asupra funcției
articulației cotului, în sensu l că va limita mișcarea de flexie -extensie. Osteosinteza va trebui
efectuata prin următoarele procedee:
– sutura cu fir metalic;
– hemicerclajul cu sârmă;
– osteosinteza cu șuruburi.
Olecranectomia
Se practică în fracturile cominutive, când practic nu se poate efectua osteosinteza, având
avantajul de a reda imediat funcția cotului.
Fracturile de cap radial incomplete sau complete, fără deplasare sau cu deplasare mică,
beneficiază de tratament ortopedic. Se practică imobilizarea gipsată timp de 7-10 zile, urmată
de reluarea progresivă a mișcărilor și tratament de recuperare funcțională.
Celelalte fracturi de cap radial beneficiază de tratament chirurgical: extirparea
fragmentelor osoase sau rezecția modelantă a capului radial. Ca și material de osteosinteză sunt
folosite șuruburile și broșele.
Firica, în 1980, propune o tehnica de osteosinteza a fracturilor de cap radial, folosind ca
material de osteosinteză broșe Kirschner, trecute transcutan. Sommelet, în 1974, propune
înlocuirea capului ra dial lezat cu o proteză de vitaliu. În fracturile de col radial de gradul I și II,
Judet, tratamentul de electie este cel ortopedic. În celelalte doua tipuri de fracturi, tratamentul

31
chirurgical este cel indicat, rezecția capului radial, dând rezultate fun cționale mai bune, decât
osteosinteza metalică.

5.2. Tratamentul fiziokinetic
Kinetoterapia este cel mai important „mijloc terapeutic al tratamentului complex de
recuperare, care folosește un sistem de exerciții fizice cu acțiune asupra întregului organ ism”.
Eficienta kinetoterapeutică depinde de:
– cooperarea bolnavului;
– o bună relaxare a musculaturii;
– condiții optime pentru acțiunea funcțională a segmentelor afectate sau a întregului corp;
– evitarea instalării durerii;
– urmărirea efectelor maxime asupra: sistemului cardiovascular, sistemului respirator,
sistemului digestiv, sistemului nervos, proceselor metabolice, aparatului locomotor.
Kinetoterapia își găsește largi aplicații în toate cele 4 compartimente majore ale
reabilitații, fiind indispensabilă recuperării medicale și readaptării psihice, nelipsind din
spectrul readaptării profesionale și readaptării sociale. În raport cu momentul aplicării celorlalte
mijloace ale tratamentului complex, kinetoterapia cuprinde:
– kinetoterapia sechelelor posttraumatice nechirurgicale;
– kinetoterapia preoperatorie;
– kinetoterapia postoperatorie.
În toate situațiile, obiectivele kinetoterapie sunt aceleași: ameliorarea capacitații de
mișcare globala, ameliorarea funcțio nală segmentară, stimularea stării psihice.
Dintre tehnicile si metodele utilizate în kinetoterapie, au fost implementate în cazul
pacienților care au participat la acest studiu în vederea recuperării articulației cotului :
– tehnici anakinetice postu rării;
– tehnici active libere ;
– tehnici de facilitare neuroproprioceptive,
– tehnici de hidrokinetoterapie ;
– procedee fizicale ajutătoare.

32
5.2.1. Tratamentul fracturilor de cot
Recuperarea precoce se va începe nu mai devreme de 8 -10 zile, indiferent dacă leziunea
traumatică a cotului a necesitat intervenție ortopedică nesângerândă sau chirurgicală, după care
cotul a fost imobilizat (aparat gipsat, extensie continuă, atelă gipsată)
Obiective :
– troficitatea țesuturilor;
– menținerea mobilității articulațiilor neafectate.14

TEHNICILE DE FACILITARE NEURO -MUSCULARĂ ȘI PROPRIOCEPTIVĂ
(FNP) FUNDAMENTALE (DE BAZĂ)
Acestea se execută cu sau fără cooperarea pacientului.
• Prizele mâinilor .
Reprezintă presiunea contactului manual al kinetoterapeutului cu pielea. Masele
musculare, tendoanele, articulațiile care intră în schema de mișcare se consideră mecanisme
facilitatoare. Alt mecanism de facilitare poate fi si temperatura mâinii : rece, potrivită, caldă.
Spre exemplu într -un deficit de flexie al cotului, o presiune a mâinii kinetoterapeutului
pe biceps crește imediat capacitatea subiectului de a flecta brațul.
Priza mâinilor kinetoterapeutului trebuie sa fie „fermă”, dar să nu producă durere. Ea se
face asupra elementelor musculotendoarticulare care execută mișcarea, dar nu trebuie să jeneze
amplitudinea completă de mișcare La priza pentru un exercițiu nu se trece peste două articulații
și se fixează umărul.
• Comenzile și comu nicarea :
Acestea reprezintă relația senzorială dintre kinetoterapeut și pacient. Vocea, tonul,
cuvintele pronunțate de către kinetoterapeut au un mare rol în calitatea răspunsului.
Teoretic dar și practic:
– comenzile ferme, puternice sunt stimulente pe ntru o acțiune intensă.
– comenzile blânde sunt favorabile situațiilor în care mișcarea produce durere.
Important este însă înțelegerea cât mai completă a psihologiei pacientului, pentru a
utiliza și alterna comenzile cele mai adecvate momentului.
Textul comenzilor trebuie sa fie scurt și clar: „tine!”, „împinge!”, „relaxează!”, etc.
• Rezistența maximală .

14 Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait, Conf. Ft. Purghel, Prof. D.
Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St. Cristea, Elemente de ortopedie si traumatologie -curs propriu ,
București, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999, pag. 83 -97.

33
Mișcarea executată contra unei rezistențe maximale de moment, care permite totuși
executarea ei, determină o creștere importanta a forței muscula re. Mișcarea se va desfășura lent,
fără sacade. Noțiunea de „maximală” se raportează la forța actuală a pacientului (deci dozarea
va fi individualizată), rezistența maximală determină o iradiere a influxului de la grupele
musculare puternice din cadrul sch emei de mișcare spre grupele mai slabe.
• Mișcările de compensare .
Acestea au de fapt rolul de a reduce sau a evita oboseala determinată de repetițiile unei
mișcări contra rezistenței. Aceasta se realizează prin trecerea de la o tehnica FNP la o alta, a poi
la o a treia sau prin reîntoarcerea la prima. Aceste schimbări în combinațiile diferitelor mișcări
vor permite pacientului să execute antrenamentul pe o perioada mai lunga de timp, crescând
mai repede forța musculară. Trecerile de la o tehnica la alta, reprezintă „mișcările de
compensare”, de cunoaștere, de antrenare, de execuție.

TEHNICI DE FACILITARE NEURO -MUSCULARĂ ȘI PROPRIOCEPTIVĂ
(FNP) CU CARACTER GENERAL .
• Inversare lentă (IL) și inversare lentă cu opunere (ILO) .
Inversarea lentă – reprezintă contracții concentrice ritmice ale tuturor agoniștilor și
antagoniștilor dintr -o schemă de mișcare, fără pauze între inversări. Treptat se introduce și se
crește rezistența aplicată mișcărilor, dar având grijă ca mișcarea să se poată executa pe toată
amplitudinea și în același timp să fie suficient de intensă ca să recruteze un număr maxim de
motoneuroni. Dacă în jurul unei articulații există un dezechilibru muscular, rezistența se va
aplica la început pentru mușchii mai puternici, fiindcă în acest fel se determină un efect
facilitator pe antagoniștii slabi. Inversarea lentă cu opunere este o variantă a tehnicii IL în care
se introduce gradat contracția izometrică la sfârșitul amplitudinii mișcării. Rațiunea tehnicii IL
se bazează pe legea „ind ucției succesive” a lui Sherrington: „o mișcare este facilitată de
contracția imediat precedentă antagonistului ei”. Explicația acestei afirmații este neclară.
Posibil că odată cu contracția concentrică (deci scurtarea mușchiului), „stretch -reflexul” să
domine treptat și, deci, aferenta spre centrii de la fusul muscular să scadă. Rezistența la mișcare,
ce se aplică determină o influență inhibitorie a reflexului Golgi asupra motoneuronului
agonistului (mușchiul care se contractă), dar facilitează prin acțiun e reciprocă antagonistul. La
aceasta se adaugă și acțiunea inhibitorie a celulelor Renshow pentru motoneuronul alfa agonist.
Pe de alta parte, acesta fiind întins în timpul contracției agonistului, se va facilita antagonic
(prin reflexul miotatic). În aces t fel, inversarea mișcării găsește mușchii (antagoniștii de mai
sus) pregătiți, facilitând promovarea unei contracții puternice, etc.

34
Inversarea lentă cu opunere – datorată izometriei de la sfârșitul mișcării, declanșează
recrutarea de motoneuroni gama în mai mare măsură decât în contracția izotonică și deci, fusul
muscular va fi mai puțin inactiv ca în cazul IL. Aferenta fusului va continua să trimită influxuri
nervoase cu caracter facilitator predominant, deși apare reflexul Golgi, ca și activizarea
celulelor Renshow, încercând să blocheze efectul facilitator.
În concluzie se poate constata că inversarea lentă (cu contracție izotonică) inhibă
contracția agonistului spre sfârșitul mișcării, dar pregătește antagonistul, în timp ce inversarea
lentă cu opune re ( cu contracție izometrica) mărește forța de contracție agonistă. Repetarea IL
și ILO va duce în final la facilitarea musculaturii în ambele direcții de mișcare.
• Inversarea agonistică (IA) .
Aceasta este o tehnica care utilizează atât contracția con centrica, cât și pe cea excentrică
pe o anumita schemă de mișcare, de flexie sau extensie, spre exemplu. Se execută una din aceste
mișcări (izotonice) pe toată amplitudinea, contra unei rezistente tolerate. La amplitudinea
maximă se face o mișcare de reven ire pe o distanță mică, tot cu o rezistență, apoi din nou
mișcarea inițială, până la capăt și se repetă. Deci vom avea o secvență ritmică de contracție
excentrică, apoi concentrică, apoi excentrică, etc. a aceluiași grup muscular. Pentru o mai mare
eficien ță, inversarea agonistică va mări treptat amplitudinea pe care se execută contracțiile
excentrice -concentrice. Bazele neurofiziologie ale tehnicii IA se referă la efectul contracției
excentrice, care promovează întindere exrafusală și pe cea intrafusală, c eea ce mărește influxul
aferentelor fusale. Aceasta este valabilă pentru mușchii cu predominanță fazică. La mușchii
extensori posturali (tonici), contracția excentrică este dificil de realizat în alta zonă decât cea
alungită, ceea ce va declanșa impulsuri în aferentele secundare ale fusului și deci, influențe
inhibitorii musculare. Toate cele cinci tehnici descrise (IL, ILO, CR, SI, IA) pot fi utilizate în
orice stadiu al controlului motor.

TEHNICILE FNP SPECIFICE
Acestea necesită cooperarea bolnavului și eforturile sale voluntare.
a) Tehnici pentru promovarea mobilității
S-a văzut că imposibilitatea promovării mobilității (de cauză musculară) este
determinată ori de hipertonie, ori de hipotonia mușchiului. În momentul când mișcarea activă
devine posibilă, se începe aplicarea unei ușoare rezistențe, pentru ca progresiv să se treacă spre
tehnica de inversare lentă (IL). Poziționarea pacientului este de mare importanță.

35
• Mișcarea activă de relaxare -opunere (MARO):
Aceasta se aplică în c azurile cu hipotonii musculare care nu permit mișcarea pe o
direcție. Pe direcția musculaturii slabe se execută o contracție izometrica (mâna
kinetoterapeutului face contrarezistență). Când se simte că această contracție a ajuns maximă,
se solicită pacient ului o relaxare bruscă, iar kinetoterapeutul execută rapid o mișcare spre zona
alungita a musculaturii slabe, aplicând câteva întinderi rapide pe această musculatură. La
comanda verbală, pacientul revine activ la poziția cea mai scurtată, terapeutul ajutân d, urmărind
sau chiar aplicând o ușoară rezistență acestei mișcări, în funcție de capacitatea funcțională a
musculaturii respective. Explicația neurofiziologică se bazează pe fenomenul de coactivare
(facilitare simultană a motoneuronilor alfa și gama), cân d contracția izometrică se execută în
zona scurtată. Motoneuronul static gama este activat în mod deosebit de contracția izometrică,
ceea ce reduce slăbirea fibrelor fusale care s -ar produce dacă scurtarea este pasivă.
În etapa de alungire rapidă, aferenta primară a fusurilor determină o facilitare autogenică.

• Relaxare -opunere (RO):
Aceasta este o tehnică pur izometrică, utilizată când amplitudinea unei mișcări este
limitată de contractura musculară. Este deosebit de indicată, când durerea este cauza limitării
mișcării sau, eventual, se asociază contracturii -retractorii musculare. Tehnica mai este denumită
„tine -relaxează”, în punctul de limitare a mișcării se execută o contracție izometrică (prin
blocare de către kinetoterapeut), care treptat se maxim alizează, apoi la comandă se face o
relaxare lentă. Odată relaxarea făcută, pacientul în mod activ va încerca sa treacă de punctul
inițial de limitare a mișcării (contracție izotonică a antagonistului mușchiului de întins). Se va
ajunge la un nou nivel de limitare, unde se va aplica o nouă contracție izometrică, contrată de
terapeut, până când nu se mai obține nimic în ședința respectivă. Dacă forța musculară este prea
slabă pentru a permite mișcarea în direcția blocată, după efectuarea izometriei, terapeut ul va
executa mișcarea pasivă.
Tehnica relaxare -opunere are două variante:
– relaxare -opunere antagonistă, în care se face izometria mușchiului retracturat. De
exemplu extensia cotului este limitată: se flectează cotul (deci poziția antagonică a mișcării
limitate), se comandă pacientului: „Ține!” pentru a se executa izometria, kinetoterapeutul
încercând sa -i extindă cotul: urmează relaxarea lentă și mișcarea activă de extensie a cotului;
– relaxare -opunere agonistă, în care se face izometria agonistului mușchiului care face
extensia (tricepsul): la punctul de extensie maxim posibilă, se face izometria, comandând:

36
„Împinge!”, terapeutul opunându -se, urmează relaxarea, apoi mișcarea activa de extensie în
continuare.
Tehnica relaxare -opunere poate fi comple tată cu inversare lentă cu opunere (ILO), care
este mai complexă. Explicația neurofiziologică a tehnicii relaxare -opunere se bazează pe
următoarele fapte de observație:
– cu cât durata de aplicare a contracției antagonistului mișcării blocate este mai mar e și
repetările acesteia într -o ședință mai numeroase, cu atât apare mai repede oboseala unităților
motorii la placa neuromotorie și tensiunea mușchiului scade;
– excitarea circuitului Golgi, determină impulsuri inhibitorii autogene, ca și descărcările
celulelor Renshow, scăzând activitatea motoneuronilor alfa;
– rolul centrilor superiori este important când se solicită relaxarea;
– aplicarea relaxare -opunere agonistă determină un efect de inhibiție reciprocă pentru
antagonist.
• Stabilizarea ritmică (S R).
Aceasta este utilizată tot pentru creșterea mobilității, mai ales în cazul reducerii acesteia
datorită durerii sau redorilor de post imobilizare gipsată. Tehnica are la bază tot izometria. Se
execută simultan (apoi alternativ) contracții izometrice și pe agoniști și pe antagoniști
(contracție). Între contracția agonistului și cea a antagonistului nu se permite relaxarea. Forța
de contracție izometrica se crește progresiv în cadrul secvenței. După atingerea maximului de
contracție, se comandă relaxare l entă. Comanda verbală este: „Ține, nu mă lăsa să -ti mișc!”.
Stabilitatea ritmică este o tehnică foarte eficientă pentru creșterea mobilității, dar cere o mare
dexteritate din partea kinetoterapeutului să realizeze contracția și din partea pacientului o
înțelegere perfectă. Substratul tehnicii este același ca la RC și RO.

b) Tehnici pentru promovarea stabilității
• Izometria alternantă (IzA)
Reprezintă contracții izometrice alternative pe agoniști și pe antagoniști fără să se
schimbe poziția segmentulu i. Se poate executa în toate punctele arcului de mișcare și pe toate
direcțiile de mișcare articulară.
Explicația neurofiziologică: receptorii articulari din jurul suprafețelor articulare au rol
hotărâtor în obținerea stabilității posturale.15
2. Procedee fizicale ajutătoare

15 Cordun, Mariana, Kinetologie medi cală, București, Editura Axa, 1999, pag. 320 -369.

37
Kinetoterapia este ajutată de o serie de procedee fizicale, care au rol sa crească
elasticitatea tisulară, să reducă contracțiile și retractările, utilizează ca metode: mișcarea,
căldura, curentul electric, climatul, masajul și apa. Aceste procedee fizicale sunt:
a) Termoterapia locala poate fi:
– caldă – împachetări cu parafină;
– bai termale globale ,segmentare;
– rece- masaj cu gheață;
– afuziuni.
b) Electroterapia prin:
➢ ultrasunete – se aplică de obicei în jur de 1-1,5W (cm² la aceste doze se evită proeminentele
orale), cu efect benefic pe tendonul și zona mușchi – tendon al brahialului anterior și
tricepsului. Datorita inserției foarte „în scurt” imediat după cot a brahialului anterior, o
retracție a acestuia de do ar un centimetru, antrenează o pierdere de elasticitate a cotului.
Retractura tricepsului blochează flexia. Atât unul cât și celălalt reprezintă sedii de elecții
pentru miozita calcară, element important în redoarea articulară.
➢ curenții de medie frecvența, sub forma interferențială sau nu, utilizându -se formele
excitoconductoare.
c) Masajul – pe inserția tendonului, făcut cu bună tehnicitate, mai ales sub forma
fricțiunilor sau masajul profund, cu vârful degetelor după tehnica Cyriax. Mare atenție trebuie
acordata masajului articular și periarticular, deoarece făcut incorect, generează calcifieri
periarticulare. Masajul brațului și antebrațului rămâne foarte util. Masajul relaxează, fortifică
mușchii și îi ajută să -și refacă elasticitatea și tonusul. Influe nțează circulația si hrănirea mai
bună a regiunii respective. Aplicat la copii însă sau la locul fracturii la adulți, poate determina
hipertrofierea calusului.

d) Gimnastica Moberg
Face parte din metodologia specifică recuperării ce se aplică în tratam entul
traumatismelor la nivelul articulațiilor membrului superior , mai exact pentru metodologia
recuperării mâinii rigide ca urmare a traumatismului amintit. Pentru posturile antideclive de
luptă contra edemului se recurge la gimnastica Moberg, care se ex ecuta astfel: timp de 10
minute, mâna se ține la umărul opus, cu cotul la trunchi, din 2 în 2 minute membrul superior se
ridică complet la zenit și timp de 5 secunde se execută o contracție izometrica a întregului
membru.

38
5.2.2. Tratamentul luxațiilor de c ot
Luxațiile se întâlnesc frecvent, mai ales la adult, și se descriu:
– luxații propriu -zise ale cotului (deplasarea antebrațului, a ambelor oase în raport cu
humerusul);
– luxații ale radiusului sau cubitalului izolate față de humerus sau luxații div ergente între ele
ale capetelor proximale celor două oase ale antebrațului.
Tratamentul luxațiilor de cot constă în:
– 2-3 săptămâni de imobilizare în atelă, cu cotul la 90°;
– pentru grăbirea procesului de vindecare locală, se indică, la 2 -3 zile i nterval, a câte unei
ședințe de diapulse, cu frecvență de 500, penetrație 6, durată 10';
– recâștigarea mobilității articulare prin: exerciții libere, exerciții de extensie -flexie, exerciții
de pronosupinație, terapie ocupațională;
– procedee fizice: hidrokinetoterapia, căldura locala, masajul, curenți de medie frecvență;
– creșterea forței musculare.

5.2.3. Tratamentul entorselor de cot
Entorsele de gradele I și II necesită doar un tratament conservator local:
– evitarea efortului fizic (uneori este necesară o imobilizare în atelă cu eșarfă);
– comprese cu gheață sau masaj cu gheață. (uneori se utilizează aplicația de kelen);
– medicația antiinflamatorie și antalgică generală și locală (infiltrații cu hidrocortizon și xilină,
ca și unguente revulsive și antiinflamatorii);
– diadinamici;
– ultrasunet (wattaj mic);
– diapulse (două ședințe pe zi timp de 3 -4 zile);
– ionizări cu calciu sau novocaină;
– masaj (netezire, geluire);
– mai apoi, reluarea mișcărilor cu rezistență, pentru tonifierea musculaturii.
Entorsele de gradele III și IV necesită:
– imobilizare gipsată 2 -4 săptămâni;
– kinetoterapie pentru îndepărtarea redorii instalate în urma imobilizării;
– uneori, este necesară intervenția chirurgicală pentru sutu ra capsuloligamentară, care asigură
o mai bună stabilitate articulară ulterioară.

39
5.2.4. Tratamentul leziunilor țesuturilor moi
Contuziile nu lasă, în general, sechele și se vindecă fără tratamente speciale. Sunt utile
pentru a grăbi vindecarea:
– comprese cu gheață;
– curenți diadinamici.
Plăgile lasă sechele în cazul în care sunt penetrante, putând să dezvolte artrite septice,
de multe ori cu evoluție locală severă, care compromit funcționalitatea articulară. Plăgile tăiate
pot interesa tendoane le sau vasele și nervii.
Arsurile, ca și plăgile după vindecarea clinică interesează probleme legate de
funcționalitatea cotului. În cazul cicatricelor retractile în zona plicii cotului este compromisă
extensia. Cicatricea tegumentelor ce acoperă olecranu l și zona supraiacentă și subiacentă poate
determina o dificultate a flexiei, dar care, de obicei nu este invalidantă.

5.2.5. Tratamentul paraliziilor de nervi periferici
Lezarea nervului musculocutanat este rară, întâlnindu -se în cadrul lezării plexului
brahial, in poliomielită, în ruptura lungului tendon al bicepsului sau in traumatisme directe.
Recuperarea deficitului de flexie a cotului începe prin încurajarea activității lungului
supinator. Cotul se poziționează la 90° cu antebrațul în poziție neutră (de pronosupinație) și se
execută ritmic flexii. De obicei se indică ca pacientul să ridice 500 grame de 5 ori pe toata
amplitudinea mișcării. Când se vor executa 20 de ridicări a câte 500g , se trece la 1500g , ce se
ridica de 5 ori, crescâ ndu-se treptat până la 20 de ridicări, și din nou se mărește cu un kilogram
greutatea s.a.m.d.
Acest tip de exercițiu permite concomitent dezvoltarea forței si rezistentei mușchiului
brahioradial, care va suplea complet flexorii paralizați.
Tricepsul bra hial, mușchiul principal al extensiei cotului, este inervat de radial, putând
fi paralizat în lezarea plexului brahial, în secțiuni înalte ale nervului radial, în poliomielită.
Recuperarea tricepsului va necesita poziționări atente ale membrului superior.
Asistentul trebuie sa blocheze brațul la 90° cu antebrațul complet flectat sau brațul se ridica
deasupra capului, cotul este complet flectat. Din aceste poziții se execută încercarea de extensie,
la început fără rezistență, apoi cu rezistență. Daca forța mușchiului este 2, aceste poziții sunt
dificile deoarece extensia se face antigravitațional. In aceste cazuri se utilizează sete talcate pe
care se sprijină brațul și cotul, executând -se extensiile.16

16 http://www.scritub.com/medicina/ROLUL -MIJLOACELOR -KINETICE -IN-62614.php

40
PARTEA PERSONALĂ
Capitolul V I
6.1. Ipoteza de lucru
Fracturile de cot sunt tot mai frecvent întâmpinate, sunt greu de refăcut în funcție de
complicațiile care se întâlnesc, și astfel prin această lucrare am intenționat să prezint
întrebuințarea corectă a metodelor și mijloacelor kinetice, respectiv exercițiilor active, active
cu rezistență, metodelor de facilitate neuroproprioceptivă, mijloacelor fizicale ajutătoare, și prin
hidrokinetoterapie, pentru a readuce membrul superior afectat, într -o perioadă cât mai scurtă,
la fucționalitatea optimă dinaintea fracturii, pentru ca pacientul să revină într -un timp cât mai
scurt la viața personală dinaintea traumatismului.
6.2. Organizarea cercetării
Această lucrare prezintă eficacitatea tratamentului, c e interesează rigiditatea articulară,
prin tehnici fizokinetoterapeutice pentru reabilitatea și recuperarea membrului superior afectat
în urma unui traumatism ce s -a soldat cu o fractură de cot, într-un timp cât mai scurt și eficient.
6.3. Scop și obiective
Prin lucrarea de față intenționez să dovedesc eficiența programelor de terapie în recuperarea
cotului posttraumatic cu obiectivul de a dobândi o recuperare complexă, funcțională și cât mai
promptă a pacienților cu fractur ă de cot rezolvată sau nu chirurgical , notabil fiind faptul că
aceste traumatisme de la nivelul cotului au o periodicitate mare, întâmpinate atât la adult cât și
la copil. Un alt rost al acestei lucrări este de a reprezenta felul în care aplicarea programului de
kinetoterapie infl uențează procesul recuperator al pacientului, precum și complianța acestuia la
tratament, elaborând un program complex de recuperare care să includă pe lângă kinetoterapie
și alte mijloace de tratament fizical (electroterapie, hidrotermoterapie, masaj).
Din aceste motive m -am decis să aleg această lucrare și din voința de a demonstra cât de
benefic e și importante sunt, în recuperare , exercițiile fizice .
6.4. Materiale și metode
6.4.1. Subiecții
Lucrarea a fost efectuat ă la Spitalul Clinic Județean de Urgen ță „Sf. Apostol Andrei”
Constanța, secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie 1 octombrie 2018 – 15 ianuarie
2019. În această analiză au fost implicați 10 pacienți cu un raport de 6 pacienți de sex masculin
la 4 pacienți de sex feminin. Vârsta acestora era cuprinsă între 20 -85 de ani și aveau ca
diagnostic afecțiuni ce interesau articulația cotului: fractură de olecran, sechele postfractură sau
redori, fracturi ale capului radial, fractură de condil humeral extern .

41
Proveniența locală a persoanelor din acest studiu este atât de natură urbană cât și rurală,
iar proveniența socială a acestora este variată, existând atât pacienți cu un nivel intelectual
ridicat cât și mediu spre scăzut.
După imobilizare , pacienții prezintă următoarele semne și simptome :
· durer e;
· impotenț ă funcțională;
· modificări secundare referitoare la consolidarea osoas ă și cicatricială.
În tabelul de mai jos urmează prezentarea pacienților urmăriți:
TABELUL 6.1 : Prezentarea subiecților
Număr
Criteriu Nume
Prenume Vârstă
Sex Diagnosticul Motivele
prezentării Tratament
1. C.V. 26 M Sechele algofuncționale
postfractură de col drept Durere și limitarea
mobilității la nivelul
colului drept Chirurgical
2. C.C. 85 F Fractură olecran stâng Durere, tumefacție,
tulburări vasomotorii Chirurgical
3. M.I. 41 M Fractură condil humeral
extern prin traumatism de
cădere de la înălțime Durere, tumefacție Conservator
4. D.L. 38 F Redoare cot drept post
fractură de cap radial Durere, tumefacție,
tulburări vasomotorii Chirurgical
5. P.C. 22 M Fractură de cap radial prin
traumatism cădere Durere, tulburări
vasomotorii Chirurgical
6. V.V. 51 F Fractură olecran drept cu
deplasare Durere Chirurgical
7. P.A. 36 M Fractură cap radial drept
fără deplasare Durere Conservator
8. L.D. 34 M Fractură olecran stâng Durere, tumefacție Chirurgical
9. B.B. 20 M Fractură olecran drept Durere Chirurgical
10. A.S. 66 F Fractură condil humeral
extern Durere, tumefacție,
tulburări vasomotorii Chirurgical

42

6.4.2. Organizarea și desfășurarea cercetării
Procesul de recuperare și vindecarea osoasa a durat aproximativ 12 săptămâni , și s-au
efectuat protocoale de recuperare în funcție de stadiul bolii, de cooperarea pacientului și de
răspunsul la tratament , acționându -se cu mijloace specifice fiecărui individ.
Datele recoltate au fost centralizate în tabele colective, calculându -se valorile medii pe
stadii precum și evoluția în procente.
Pentru fiecare pacient au fost menționate următoarele:
– datele uzuale de identitate ;
– testarea artificială analitică pentru aprecierea amplitudinii mișcărilor pe axele și planurile
anatomice proprii ac estei articulații ;
– măsurarea forței articulare .

6.4.3. Metodologia cercetării
6.4.3.1. Metode de cercetare
Metodele folosite în cerecetare au fost compuse dintr -o observație planificată atent, și
sistematizată cu un program de obiective precise prin evaluarea obiectivă a unor fenomene,
comportamente individuale, abilități motrice.
În timpul observării au loc interpretarea rezultatelor, fără ca pacientul să ia la cunostință
datele notate și fără să participe la desfașurarea actelor, măsurarea lor precizând cantitatea și
calitatea înscrisului învestigat prin atribuirea calitaților cantitative acestora.
Astfel din prelucrarea datelor se desprind următoarele metode folosite:
A. Metoda de investigație
Anamneza pacienților :
– date referitoare la identitatea accidentului, vârsta, nume și prenume;
– date referitoare la tratamentele aplicate, începerea tratamentului recuperator, mijloace
terapeutice folosite .
Aceste date au fost discutate și interpretate pe lotul de experiment.
Meto da de observație :
– înregistrarea participării accidentatului la lecția de gimnastică medicală, modul de a
reacționa la durere, conștiinciozitatea cu care a executat exercițiile indicate, etc.
Metoda antropometrică :
– efectuarea unor măsurători înregistrate în timpul tratamentului recuperator referitoare la
evoluția unor parametri urmăriți .

43
a) Testarea articulației cotului (testing articular), goniometria:
– reprezintă măsurarea clinic ă manual ă a amplitudinii de mișcare activă și pasivă în care este
implicată articulați a;
– cotului este mobil într-un singur plan în jurul unui singur ax de mișcare;
– în plan sagital și în jurul axului frontal au loc deplasările ce sunt susținute de flexie și ext ensie,
iar axul mișcării trece prin mijlocul trohleei și capitulului humeral ;
– articulația de la nivelul cotului: – în flexie: pornește de la 0 până la 150° -160°;
– în extensie: 0 -5°;
– subiectul în decubit dorsal sau în ortostatism , cu membr ul superior pe lângă trunchi ;
– în poziția 0 cotul este în extensie maximă , iar antebrațul și mâna în supinație ;
– în circumstanțe particulare kinetoterapeutul recurge la o poziție avantajoasă care permite
înregistrarea mai puțin dureroasă ;
– fixarea goniometrul ui se face astfel :
– axul – pe proiecția cutanata a axului biomecanic al cotului ;
– brațul fix – paralel cu linia mediană a humerusului cu vârful îndreptat spre
articulația umărului ;
– brațul mobil – paralel cu radiusul și continuă stiloida radială în flexia și extensia
antebrațului pe braț ;
– flexia – fața anterioar ă a antebrațului se apropie de fa ța anterioar ă a brațului, unde inaintarea
mișcării active pornește de la 0 la 150° crescând până la 160, prima cifră reprezentând flexia
activă și cea de -a doua flexia pasivă;
– extensia – reprezintă mișcarea inversă flexiei, adică reîntoarcerea antebrațului la poziția 0 ;
– la nivelul cotului extensi a nu există, doar în anumite cazuri cum ar fi la gimnaști, copii sau
femei , unde se ia în observație o hiper extesie cu valori cuprinse între 5 – 10ș.17 18

Figura 6.1 : Reprezentarea
grafică a amplitudinii de
mișcare activă a brațului

17 Cordun, Mariana, Kinetologie medicală , București, Editura Axa, 1999, pag. 83 -105.
18 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972,pag. 283 -285,
pag. 168 -169.

44
b) Testarea musculară:
TABELUL 6.2: Testarea musculară
Cotare Clinic Posibilitatea mu sculaturii de
a deplasa segmentul
Forța 0 Mișcare a nu este prezentă, paralizie totală. Zero
Forța 1 Contracția fibrelor musculare este prezentă, fiind observată
prin palpare, dar mișcarea nu se efectuează. Schițată
Forța 2 Mușchiul mobilizează segmentul executând o mișcare cu o
forță mică împotriva gravitației , dar pe amplitudinea
complet ă de mișcare . Mediocră (doar în plan
transversal fără a putea
învinge gravitația)
Forța 3 Se contractă în ma să musculatura și realizează o mișcare
antigravitațională pe amplitudine completă . Acceptabilă (deplasează
segmentul contra gravitației )
Forța 4 Musculatura are capacitea de a se contracta în masă,
executând o mișcare cu o amplitudine completă
antigravitațional contra unei rezistențe moderate, însă după
un timp scurt mușchiul obosește. Bună
Forța 5 Capacitatea musculaturii de a se contracta pe toată
amplitudinea contra unei rezistețe mari fără să arate
slăbiciune. Normală1920

c) Testul global de independență funcțională (G.I.F.) :
TABELUL 6.3: Testul global de independenșă funcțională (G.I.F.)
Numă r
Criteriu Funcțiile
1 Alimentația cu ambele mâini
2 Îngrijirea corporală (spălat ul pe dinți, pieptăna t)
3 Îmbăierea
4 Îmbrăcatul regiunii superioare a corpului
5 Îmbrăcatul regiunii inferioare a corpului
6 Utilizarea toaletei

19 Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura Stadion, 1972, pag. 170 –
171.
20 Cordun, Mariana, Kinetologie medicală , Bucureș ti, Editura Axa, 1999, pag. 112 -113.

45
– transpunerea calificării (înregistrarea performanțelor):
▪ independența – subiectul nu are nevoie de asistență din partea unei persoane ;
▪ 7 – independența completă – acțiunile sunt realizate în siguranță fără ajutor, fără
supraveghere și fără instrumente într-un timp acceptabil;
▪ 6 – independența modificată – acțiunile ce au loc cu ajutorul dispozitivelor sunt încadrate
sau nu într -o perioadă de timp și sunt efectuate sau nu în desăvârșită certitudine;
▪ dependen ța – impune câteodată urmărirea sau ajutor ul fizic;
▪ 5 – supravegherea – ajutor ul fizic nu este necesar doar sprijinul verbal prin încurajare ;
▪ 4 – asisten ță minim ală – pacientul are nevoie de ajutor sub formă de atingere și consumă
mai mult de 75% din efortul necesar în activitate ;
▪ 3 – asisten ță moderată – efortul realizat de pacient este între 50 -75% din efortul necesar
în activitatea solicitată;
▪ dependența completă :
▪ 2 – asistentă maximă – pacientul realizeză 25-50% din efortul necesar în realizrea
activit ății;
▪ 1 – ajutor total – pacientul realizează singur 25% din efortul necesar în realizarea
activit ății;
– punctele maxime din efortul necesar în activitate sunt luate î n considerare ;
– un scor maxim este reprezentat de 42.

46
d) Testul Denise Rouques pentru gesturi fundamentale ale mâinii de partea membrului
superior afectat :
TABELUL 6.4: T estul pentru gesturi fundamentale ale membrul superior
afectat

47
B. Metode de prelucrare statistică a datelor
– în prelucrarea statistică a datelor s -a calculat media aritmetica (x), abaterea standard
(S) și coeficientul de variabilitate (C v);
– analiza corectă a rezultatelor obținute mi -a permis ca pe baza noțiunilor teoretice
studiate în literatura de specialitate să sintetizez unele discuții și concluzii utile celor care -și
desfășoară activitatea într -un serviciu de recuperare.
C. Metod e de recuperar e fizicale kinetice

6.4.3.2. Metode de acționare recuperatorii
Metodele de acționare au în compunere un număr de exerciții selectate ca fiind cele mai
eficiente.
Selectarea lor se face individualizat, în funcție de stadiul clinic al subiectului și sunt
structurate pe etape pentru fiecare tip de operație.
Prin mișcările și procedeele folosite s-a urm ărit fie creșterea forței musculare, fie
mobilizarea articulației, fie coordonarea și abilitatea mișcării mâinii.
În ceea ce privește modul de executare al exercițiilor fizice , s-a ținut seama de
următoarele indicații metodice:
– exercițiile s -au executat lent, ritmic, fără bruscări;
– pozițiile de lucru sunt poziții stabile, care să faciliteze executarea mișcărilor;
– s-a respectat progresivitatea exercițiilor, care a fost trept at îngreunată ca forță, amplitudine și
coordonare;
– exercițiile de tonificare muscular ă s-au executat întotdeauna pe toat ă amplitudinea de mișcare
articular ă posibilă cu aceeași rezistență.
Aprecierea funcției cotului se face secvențial la începutul și sfârșitul programului de
recuperare. Această apreciere este codificată analitic prin testarea articulară și musculară sau
sintetic prin capacitatea de a executa o serie de acțiuni uzuale prezentate mai sus în metoda
antropometrică. Aprecierea stabilității este redată la fiecare pacient în parte, în funcție de
diagnostic, înainte și după tratament în prezentarea și interpretarea rezultatelor.

Metode de recuperare:
– hidrokinetoterapie: pozițiile de start vor fi cele din plutire ventrală, decubi t dorsal sau
ventral pe brancarda plutitoare sau ortostatismul lângă peretele bazinului; programul se va
încheia cu înotul în plutire ventrală; Exercițiile sunt dintre cele aplicate și în sala de
gimnastică, dar adaptate pentru bazin; se poate practica îno tul (bras, craul, fluture, delfin);
– kinetoterapie: exerciții active libere de asuplizare a coloanei vertebrale în întregime și pe
segmente, precedate de hidrokinetoterapie, exerciții posturale corectoare active și de

48
conștientizare pozițională, exerciții d e stretching pentru anumite grupe musculare care să se
repete, de preferat, de 2 -3 ori în decursul zilei;
– electroterapie analgezică: joasă frecven ță, medie frecven ță, curent galvanic, unde scurte,
ultrasunet;
– termoterapie (pentru efectele antialgic și decontracturant);
– terapie ocupațională: evitarea jocurilor care solicită flexia trunchiului (popice, bowling,
biliard), alergările și salturile;
– masaj decontracturant, miorelaxant.

6.5. Programul kinetic propus
6.5.1. Obiective
Recuperarea funcțională a cotului are la bază obiectivele :
– combaterea durerii și a inflamației ;
– limitarea redorii articulare ;
– menținerea și corectarea supleței articulare ;
– creșterea forței musculare periarticulare .

6.5.2. Exerciții
Fiecare pacient în parte a avut un program de exerciții bine stabilit, în funcție de vârsta
sa, în funcție de restantul funcțional și în funcție de ocupație.
S-a urmări t ca durerea să fie evitată în etapele exercițiilor.
Faza I (3 -5 zile)
Această primă fază a cuprin s intervenția ortopedico -chirurgicală , care a urmat după
traumatism , finalizându -se cu imobilizarea cotului , și a avut drept obiective: îmbunătățirea
mișcării articulare cu recâștigarea mobilității maxime de mișcare, diminuarea d urerii și
inflamației, întârzierea instalării atrofiei musculare.
Alături de medicația antialgică și antiinflamatoare din această fază s -a mai anex at:
– la îndrumarea medicului imobilizarea pe atele gipsate;
– poziția antideclivă a segmentului;
– remobilizarea articulațiilor libere ale membrului superior;
– metoda Moeberg;
– mobilizări active ale membrului superior opus;
– gimnastică respiratorie.

49
Faza II (de la a 5 -a zi încolo)
Fază reprezentată de perioada reînceperii mișcării de întreținere a cotului cu
suspendarea gradată și incompletă a imobilizării . În pri mă treaptă, această fază, cuprinde
exerciții pentru ameliorarea edemului și durerii.
Etapa I – tratarea edemului și durerii
Următoarele proced ee vor fi folosite în timp ce segmentul va fi imobilizat :
– 1) pentru a ușura întoarcerea veolimfatică – poziții antideclive;
– 2) toate articulațiile ce vor permite mobilizarea , vor fi supuse acestui proces, c u caracter
repetitiv la fiecare oră, interesând în particular articulatțiile distale, pentru a se dezvolta
o contracțe musculară eficientă în timp;
– 3) se va masa tegumentul și țesutul conjunctiv, folosindu -se tehnicile specifice;
– 4) masajul pneumatic care a jută la întoarcerea venolimfatică și la eliminarea edemului,
acesta fiind efectuat cu ajutorul unor aparate ce vor acționa prin compresii și
decompresii consecutive;
– 5) electroterapia excitomotorie:
o curenți de joasă și medie frecvența, contracții ritmice musculare fiind efectul lor ;
o are un beneficiu circulator și trofical local, fiind aplicată în cursul zilei ;
– 6) băi parțiale cu vârtejuri “WHIRL -POOL ” – care sunt aplic ate de 2-3 ori pe zi în
ședințe de 10 -15 minute , și sunt ompuse dintr -o termoterapie moderată conlucrată cu un
masaj lucrat de apa în continuă mișcare;
– 7) variate forme ale termoterapiei .
Pentru ca această etapă să fie realizată complet , va avea în componenț ă următoarele
exerciții :
Exercițiul 1 : metoda MOEBERG .
Pacientul va fi în poziția inițială de decubit dorsal, membrul superior afectat cu fle xia
brațului din cot, mâna pe umărul opus.
Mâna pe umărul opus, cu cotul lângă trunchi se ține 5-10 minute .
Din 2 în 2 minute, membrul superior se ridică complet la zenit, timp de 5, 7, 9 secunde și
se efectuează 2-3 contracții izometrice care cuprind tot membru superior, durând 5-6 secunde.

Exerciții executate de membrul superior afectat din articulația subiac entă cu
obiectivul îmbunătățirii circulației sanguine.
Din decubit dorsal sau așezat se execut ă:
Exercițiul 2 : închiderea si deschiderea pumnului.

50

Exerciții executate de membrul superior afectat din articulația supraiacentă.
Din decubit dorsal sau așezat se execută:
Exercițiul 3: abducția brațului – se execut ă lent;
Exercițiul 4: antepulsia;
Exercițiul 5: adducția orizontală.

Exerciții excutate de membrul superior afect at, din articulația cotului.
Indiferent că imobilizarea cotului este prezentă, sau că pe perioada tratament ului se
întrerupe contenția, se vor lucra 5-6 exerciții izometrice pentru flexie – extensie pe zi pentru a
preveni pierde rea forței muscular e. În absența acestor exerciți, din forța musculară se pierde
cam 30%.
Exercițiul 6 – implică flexori i:
➢ activitate: poziția inițială – așezat, cot imobilizat în aparat gipsat ;
• tehnica 1 – menținerea poziției inițiale;
• tehnica 2 – relaxare;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – izometrie biceps brahial;
• tehnica 2 – relaxare biceps ;
➢ element: aparatul gipsat;
• comanda verbală ;
➢ dozare : 5-6 repetări, 1-2 serii, 30 de secunde pauză , ritm ¼.
Exercițiul 7 – implică extensori:
➢ activitate : poziția inițială – așezat, cot imobilizat în aparat gipsat, flectat la 90ș.
• tehnica 1 – menținere;
• tehnica 2 – relaxare;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometrie triceps brahial;
• tehnica 2 – relaxare ;
➢ element: rezistența dată de aparatul gipsat , comanda verbală;
➢ dozare : 5-6 repetări, 1-2 serii, 30 de secunde pauză , ritm ¼.

51
Etapa a II -a – recâștigarea amplitudinii de mișcare în articulația cotului
Importanța cea mai mre a acestui obiectiv este de a -l ajuta pe pacient să -și recapete
abilitățile utile în activitățile zilnice : să mănânce, să se îmbrace, să se spele.
Exerciții pentru creșterea amplitudinii de mișcare în direcția flexiei :
Lucrarea exercițiilor se face evolutiv , repet ându -se de câteva ori pe zi , și efectuate din
poziții diferite ale corpului și brațului.
Flexia s -a asoci at cu supinația , iar extensia cu pronația . S-a început cu 3 -4 repetări a câte
1-2 serii, iar apoi s -a urmărit creșterea progresivă a numărului de repetări și serii până s -a ajuns
la 6-8 repetări a câte 2 -3 serii. Iar rezistența aplicată la mișcare a avut un caracter particular,
fiind influențată de rezultatele obținute în urma aplicării testelor.

Etapa a III -a – creșterea forței muscul are
Programul de exerciții al etapelor 2 și 3 este aproximativ identic . Diferența dintre această
etapă și cea precedentă este c ă rezistența va fi marită drastic, în funcție de rezultatele obținute
de fiecare pacient în parte în urma testărilor.
Exercițiul 1:
➢ activitate : poziția inițială – așezat, priza pe partea anterioară a antebrațului în 1/3 distală,
contrapriză pe partea posterioară a brațului, 1/3 distală :
• tehnica 1 – flexia brațului din cot;
• tehnica 2 – revenire la poziția inițială;
• tehnica 3 – tehnica 4 unde se repetă tehnica 1, apoi tehnica 2, mărind
treptat amplitudinea de mișcare ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• comanda: "Îndoaie brațul!";
• tehnica 2 – contracție excentrică biceps;
• comanda: "Întinde brațul!";
• tehnica 3 , tehnica 4 identice – mărind treptat amplitudinea de
mișcare ;
➢ element: tehnica inversarea agonistică (IA) ;
➢ dozare : 6 repetări, 2 serii, 1 minut pauză, ritm ¼ .

52
Exercițiul 2:
➢ activitate: poziția inițială – pacientul în decubit dorsal, priză la ni velul 1/3 distale a
antebrațului, contrapriza kinetoterapeutului la nivelul extremității proximale a brațului
cerându -i-se pacientului:
– tehnica 1 – flexia antebrațului pe braț, contra unei rezistențe impuse de
kinetoterapeut;
– tehnica 2 – menținere;
– tehnica 3 – revenire la poziția inițială, contra unei rezistențe impuse de
kinetoterapeut ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – contracția concentrică a bicepsului;
• tehnica 2 – izometrie;
• tehnica 3 – contracția excentrică a bicepsului ;
➢ element : tehnica inve rsarea lentă cu opunere (ILO) ;
➢ dozare : 6 repetări, 2 serii, 1 minut pauză , ritm 2/4.
Exercițiul 3:
➢ activitate : poziția inițială – pacient așezat, kinetoterapeutul homolateral de pacient
realizează priza în treimea distală a antebrațului, pe fața anterioară, contrapriza pe fața
posterioară a brațului.
• tehnica 1 – menținere pe flexie;
• tehnica 2 – menținere pe extensie;
• tehnica 3 , tehnica 4 – se repetă tehnica 1 , tehnica 2 fără pauză ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometrie pe flexorii cotului;
• tehnica 2 – izometrie pe extensorii cotului;
• tehnica 3 , tehnica 4 identică cu – tehnica 1 tehnica 2 ;
➢ element: tehnica izometria alternantă (IzA) ;
➢ dozare : 8 repetări, 2 serii, 30 secunde pauză, ritm ¼.
Exercițiul 4:
➢ activitate: poziția inițială în decubit dorsal, brațul în flexia de 90ș, brațul flectat din cot
la limita dată de afecțiune, priza kinetoterapeutului la nivelul 1/3 distale, fața posterioară
a antebrațului, contrapriza în 1/3 distală, fața posterioară a brațului cer ându -i-se
pacientului:

53
▪ tehnica 1 – contracție izometrică pentru extensorii brațului din cot;
▪ tehnica 2 – relaxare;
▪ tehnica 3 – flexia brațului din cot ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometrie triceps;
• tehnica 2 – relaxare;
• tehnica 3 – contracție concentrică biceps ;
➢ element: tehnica hold -relax, varianta antagonistă pentru biceps brahial ;
➢ dozar e: 8 repetări, 2 serii, 30 de secunde pauză , ritm ¼ .
Exercițiul 5:
➢ activitate : poziția inițială – așezat, brațul flectat din cot, antebraț în pronație, mâna p e
mingea Bobath ;
• tehnica 1 – extensia antebrațului pe braț, extensia brațului cu
rostogolirea mingii Bobath înapoi;
• tehnica 2 – revenire la poziția inițială ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps, contracție concentrică
dorsal mare;
• tehnica 2 – contracție excentric ă triceps, dorsal mare ;
➢ element : comanda verbală, mingea Bobath ;
➢ dozare : 8 repetări, 2 serii, 30 de secunde pauză , ritm ¼.
Exercițiul 6:
➢ activitate: poziția inițială în decubit dorsal, kinetoterapeutul homolateral de pacient,
realizează priza pe partea anterioară a antebrațului în treimea distală, și contrapriza la
nivelul brațului ;
• tehnica 1 – flexia brațului din cot;
• tehnica 2 – extensia brațului din cot contra unei rezistențe manuale;
• tehnica 3 – relaxare;
• tehnica 4 – extensia brațului din cot ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 3 – relaxare;

54
• tehnica 4 – contracție excentrică biceps ;
➢ element : tehnica hold – relax , antagonist pentru biceps brahial ;
➢ dozare: 6-8 repetări, 2 serii, 1 minut pauză, ritm ¼.
Exercițiul 7:
➢ activitate : poziția inițială – stând cu spatele spre spalier, brațul flectat din umăr la 90ș,
antebrațul flectat cât permite afecțiunea, cotul privește înainte;
– pacientul ține în mână capătul unui elastic TERR A-BAND,
fixat cu celălalt capăt de spalier în spatele pacientului și se execută extensii ale
antebrațului pe braț contra rezistenței date de banda elastică ;
• tehnica 1 – extensia brațului din cot;
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenire la poziția inițială ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie triceps;
• tehnica 3 – contracție excentrică triceps ;
➢ element: elastic TERRA -BAND ;
➢ dozare : 8 repetări, 2 serii, 30 de secunde pauză , ritm ¼.
Exercițiul 8:
➢ activitate: poziția inițială în decubit dorsal, brațul în flexia de 90ș, brațul flectat din cot
la limita dată de afecțiune, priza în 1/3 distală, fața anterioară a antebrațului, contrapriză
la nivelul 1/3 distale, fața posterioară a brațului cerându -i-se pacientului:
• tehnica 1 – contracție izometrică pentru flexorii brațului din cot;
• tehnica 2 – relaxare;
• tehnica 3 – extensia brațului din cot ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – izometria bicepsului brahial;
• tehnica 2 – relaxare;
• tehnica 3 – contracție concentrică triceps ;
➢ element : tehnica hold -relax , agonist pentru biceps brahial ;
➢ dozare : 8 repetări, 2 serii, 30 de secunde pauză, ritm ¼.
Exercițiul 9:

55
➢ activitate : poziția inițială în decubit dorsal, antebrațul flectat la 90ș, priza
kinetoterapeutului la nivelul articulației radio -ulnare distale, contrapriză la nivelul 1/3
distale a brațului cerându -i-se pacientului:
▪ tehnica 1 – supinația antebrațului contra rezistentei impuse de terap eut;
▪ tehnica 2 – menținere;
▪ tehnica 3 – flexia antebrațului pe braț contra rezistenței impuse de terapeut ;
➢ tehnica
• tehnica 1 – contracție concentrică a supinatorilor;
• tehnica 2 – izometrie a supinatorilor;
• tehnica 3 – contracție concentrică bicepsului brahial ;
➢ element :
– tehnica SI pentru flexie (secvențialitate pentru întărire);
– comandă verbală;
– rezistenta impusă de kinetoterapeut ;
➢ dozare : 7-8 repetări, 3 serii, 1 minut pauză, ritm ¼.
Exercițiul 10:
➢ activitate : poziția iniț ială în decubit dorsal, antebrațul flectat la 90ș, priza
kinetoterapeutului la nivelul articulației radio -ulnare distale, contrapriza la nivelul 1/3
distale a brațului cerându -i-se pacientului:
▪ tehnica 1 – pronația antebrațului contra rezistenței impuse de terapeut;
▪ tehnica 2 – menținere;
▪ tehnica 3 – extensia antebrațului pe braț contra rezistenței impuse de terapeut ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – contracție concentrică a pronatorilor;
• tehnica 2 – izometrie a pronatorilor;
• tehnica 3 – contracție concentrică tricepsului brahial ;
➢ element:
– tehnica: SI pentru extensie (secvențialitate pentru întărire);
– comandă verbală;
– rezistență impusă de kinetoterapeut ;
➢ dozare : 7-8 repetări, 3 serii, 1 minut pauză, ritm ¼.

56
Exercițiul 11:
➢ activitate: poziția inițială – așezat, antebrațele supinate, în mâini se ține un baston ;
• tehnica 1 – flexia antebrațului pe braț;
• tehnica 2 – extensia antebrațului pe braț ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• comanda: "Flectează brațul! ";
• tehnica 2 – contracție excentrică biceps;
• comanda: "Extinde brațul încet!" ;
➢ element : comandă verbală, baston ;
➢ dozare : 6 repetări, 2 serii, 1 minut pauză, ritm 2/4.
Exercițiul 12:
➢ activitate : poziția inițială în decubit dorsal, brațele pe lângă corp, antebraț în supinație,
cot extins, pacientul ține în mâna capătul unui elastic, celălalt capăt fixat în podea :
• tehnica 1 – flexia brațului din cot;
• tehnica 2 – deflexia brațului din cot ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contracție excentrică biceps ;
➢ element : elastic ;
➢ dozare : 8 repetări, 2 serii, 30 de secunde pauză, ritm ¼.
Exercițiul 13 :
➢ activitate: poziția inițială de așezat, palmele în sprijin lângă corp:
• tehnica 1 – deflexia brațelor în sprijin;
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenire la poziția inițială ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie triceps;
• tehnica 3 – contracție excentrică triceps ;
➢ element:
▪ tehnica inversare agonistică (IA);
▪ greutatea corporală ;

57
➢ dozare : 8 repetări, 2 serii, 30 de secunde pauză, ritm ¼.
Exercițiul 14:
Tehnica Kabat – diagonala 2 de extensie a membrului superior.
Exercițiul 15:
Tehnica Kabat – diagonala 1 de extensie, faza finală.

Etapa a IV -a – refacerea stabilității, mișcărilor controlate, abilității pentru
funcționalitatea mâinilor
A. Exerciții pentru stabilitate
Exercițiul 16:
➢ activitate: poziția inițială – patrupedie pe un plan balanț, se execută:
• tehnica 1 – mutarea centrului de greutate pe membrul superior drept,
menținând cotul stabil;
• tehnica 2 – mutarea centrului de greutate pe membrul superior stâng,
menținând cotul stabil ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – cocontracția musculaturii membrul superior drept;
• tehnica 2 – cocontracția musculaturii membrul superior stâng ;
➢ element : comandă verbală, planul balanț, greutatea corpului ;
➢ dozare : 8-10 repetări, 5 serii, 1 minut pauză, ritm 2/4.
Exercițiul 17:
➢ activitate: poziția inițială – așezat, kinetoterapeutul hom olateral de pacient, realizează
priză în treimea distală a antebrațului cu o mâna pe fața anterioară și cu cealaltă mană
pe fața posterioară :
• tehnica 1 – în menținere -comanda : "Flectează antebrațul pe braț!";
• tehnica 2 – în menținere -comanda : "Extinde antebrațul pe braț!";
• tehnica 3 , tehnica 4 – se trece într -un alt punct al arcului de mișcare
și se repetă tehnica ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – izometrie pe flexie;
• tehnica 2 – izometrie pe extensie ;
➢ element :
– izometria alternantă (IzA);

58
– comandă verbală ;
➢ dozare: 8-10 repetări, 5 serii, 1 minut pauză, ritm 2/4.
Exercițiul 18:
➢ activitate: poziția inițială – pacientul cu spatele la 30 cm de perete, antebrațele flectate
ușor, palmele aplicate pe perete cerându -i-se:
• tehnica 1 – extensia brațului cu deflexia antebrațului pe braț,
executând mișcarea de împingere în perete;
• tehnica 2 – revenire la poziția inițială ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps și marele dorsal;
• tehnica 2 – relaxare ;
➢ element :
– tehnica : contracții repetate (CR);
– comandă verbală: peretele.
➢ dozare : 8-10 repetări, 5 serii, 1 minut pauză, ritm 2/4.
Exercițiul 19:
➢ activitate : poziția inițială – patrupedie, se execută:
• tehnica 1 – mutarea centrului de greutate pe membrele superioare,
menținând cotul stabil;
• tehnica 2 – mutarea centrului de greutate spre membrul inferior,
menținând cotul stabil ;
➢ tehnica:
– tehnica 1 – cocontracția musculaturii abdominale și membrelor superioare;
– tehnica 2 – cocontracția musculaturii abdominale și membrelor superioare ;
➢ element : comanda verbală, greutatea corpului ;
➢ dozare : 8-10 repetări, 5 serii, 1 minut pauză, ritm 2/4.

B. Exerciții pentru abilitate
Exercițiul 20:
➢ activitate : poziția inițială – așezat cu mân a pe coapsă, un obiect aflat pe masă înaintea
pacientului :
• tehnica 1 – întinderea mâinii spre obiect;
• tehnica 2 – apucarea obiectului și plasarea lui pe coapsă ;

59
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție excentrică biceps brahial;
• tehnica 2 – contracție concentrică biceps brahial ;
➢ element : comanda verbală ;
➢ dozare : 8-10 repetări, 5 serii, 1 minut pauză, ritm 2/4.
Exercițiul 21:
➢ activitate : poziția inițială – stând pe genunchi, cu fața la oglindă, mâinile pe mingea
Bobath, umărul flectat la 90°, se execută rostogolirea mingii cu:
• tehnica 1 – ducerea mingii înainte;
• tehnica 2 – aducerea ei lângă corp ;
➢ tehnica :
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps brahial;
• tehnica 2 – contracție concentrică biceps brahial ;
➢ element : comanda verbală, mingea Bob ath;
➢ dozare : 8-10 repetări, 5 serii, 1 minut pauză, ritm 2/4.
Exercițiul 22:
➢ activitate : poziția inițială – așezat, brațul pe lângă corp, cu o minge medicala de 2 kg în
mâini așezată pe coapsă :
• tehnica 1 – flexia coatelor cu ducerea mingii la piept;
• tehnica 2 – extensia coatelor cu aruncarea mingii;
• tehnica 3 – revenire în poziția inițială ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contracție excentrică biceps;
• tehnica 3 – relaxare ;
➢ element : minge ;
➢ dozare : 6-8 repetări, 5 ser ii, 1 minut pauză, ritm ¼.
Exercițiul 23: poziția inițială : șezând, pacientul joaca șah.
Exercițiul 24 : poziția inițială: exersarea mișcărilor specifice ștergerii prafului sau a
geamurilor.
Exercițiul 25 : poziția inițială: pense bidigitale și polidigitale de prindere a curelei din jurul
brâului.
Exercițiul 26 : imitarea gesturilor alimentare.

60
Exercițiul 27 : exerciții de îmbrăcare și dezbrăcare.
Exercițiul 28 : exerciții de imitare a gesturilor gospodărești: călcat, tocat, cusut, spălat vase,
servit masa.
Exercițiul 29 :
➢ activitate : poziția inițială – stând depărtat, brațele flectate la 90ș, coatele extinse, mâinile
în pronație prind mingea Bobath, ce e susținută pe perete ;
➢ tehnica:
▪ tehnica 1 – rularea în sus pe perete a mingii cu mâinile în pronație;
▪ tehnica 2 – rularea în jos pe perete a mingii cu mâinile în pronație;
▪ tehnica 3 – revenire în poziția inițială ;
➢ element : comanda verbală, mingea Bobath ;
➢ dozare : 8-10 repetări, 5 serii, pauză 1 minut, ritm 2/4.
Exercițiul 30 :
➢ activitate: poziția inițială – așezat, brațele aduse, kinetoterapeutul în fața pacientului,
mâinile lor sunt împreunate, kinetoterapeutul opune rezistență doar la mișcarea de
extensie, imitând mișcarea de tăiat lemne :
• tehnica 1 – flexia cotului;
• tehnica 2 – extensie cot;
• tehnica 3 – revenirea în poziția inițială ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 3 – relaxare ;
➢ element : rezistența apei, priza, contrapriza ;
➢ dozare : 6-8 repetări, 3 serii, 30 de secunde pauză, ritm 2/4.

Program de hidrokinetoterapie
Exerciții pentru articulația cotului
Etapa a II -a – recâștigarea amplitudinii mișcării
Exercițiul 1:
➢ activitate : poziția inițială – ortostatism în bazinul adânc, brațul lângă corp :
• tehnica 1 – flexia cotului cu supinație;
• tehnica 2 – deflexia cotului cu pronație.

61
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică biceps;
• tehnica 2 – contracție excentrică biceps ;
➢ element: vocea kinetoterapeutului, rezistența apei, viteza de execuți e;
➢ dozare: 8 -10 repetări, 2 serii, 20 -30 de secunde pauză, ritm 2/4.
Exercițiul 2:
➢ activitate: poziția inițială – ortostatism, brațul lângă corp, cotul flectat, antebraț în
supinație :
• tehnica 1 – extensia cotului cu pronația antebrațului;
• tehnica 2 – revenirea în poziția inițială ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 2 – contracție concentrică biceps ;
➢ element : comanda verbală, rezistența apei ;
➢ dozare : 8 repetări, 3 serii, 20 -30 de secunde pauză, ritm 2/4.
Exercițiul 3 – în bazin trefla:
➢ activitate: poziția inițială – patrupedie cu așezarea mâinilor pe fundul bazinului :
• tehnica 1 – flexia brațelor din cot;
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenirea în poziția inițială (deflexia brațelor din cot) ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție excentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie;
• tehnica 3 – contracție concentrică triceps ;
➢ element : rezistența apei ;
➢ dozare : 5-10 repetări, 2 serii, 30 de secunde – 1 minut pauză, ritm 2/4.
Exercițiul 4:
➢ activitate : poziția inițială – așezat, brațul lipit de corp, cotul flectat, antebrațul în poziție
intermediară, în treflă :
• tehnica 1 – pronația antebrațului;
• tehnica 2 – revenirea în poziția inițială ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică pronatori;

62
• tehnica 2 – contracție concentrică supinatori ;
➢ element: comanda verbală, rezistența apei ;
➢ dozare : 8 repetări, 2 serii, 30 de secunde pauză, ritm ¼.
Exercițiul 5.
➢ activitate : poziția inițială – așezat,. o minge de plaja în mâna pacientului :
• tehnica 1 – deflexia brațului din cot, cu împingerea mingii spre
fundul bazinului;
• tehnica 2 – menținere;
• tehnica 3 – revenirea în poziția inițială ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 2 – izometrie triceps;
• tehnica 3 – contracție e xcentrică triceps ;
➢ element : minge, rezistența apei ;
➢ dozare : 6-8 repetări, 3 serii, 1 minut pauză, ritm 4/4.
Exercițiul 6:
➢ activitate : poziția inițială – așezat, mâinile pe fundul bazinului :
▪ tehnica 1 – mutarea șezutei lateral (mers în șezând pe fundul bazinului);
▪ tehnica 2 – revenirea în poziția inițială ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 – contracție concentrică triceps;
• tehnica 2 – relaxare ;
➢ element: rezistența apei, greutatea corporală ușurată ;
➢ dozare : 6-8 repetări , 3 serii, 30 de secunde pauză.
Exercițiul 7:
➢ activitate: poziția inițială – așezat, brațul lipit de corp, cotul flectat, în mâna brațului
afectat se ține un liniar de 30 centimetri lat și se execută ritmic mișcarea de prono –
supinație.
• tehnica 1 – supinație antebraț;
• tehnica 2 – pronație antebraț;
• tehnica 3 , tehnica 4 – asemanator cu tehnica 1 , tehnica 2 ;
➢ tehnica:
• tehnica 1 -contrac ție concentrică pe musculatura supinatoare;

63
• tehnica 2 – contracție concentrică pe musculatura pronatoare ;
➢ element : rezistența apei, comanda verbală ;
➢ dozare: 6 -8 repetări, 3 serii, 30 de secunde pauză, ritm ¼.

Faza IV
Exerciții pentru progresia ansamblului de activități zilnice (ADL – „ Activities of Daily
Living”) si prehensiunii, exerciții pentru redobândirea profesionalismului, pentru cei c are
muncesc în efort intens, pentru cei cu abilit ăți cum sunt sportivii , desenatori, instrumentiști, în
cazul în care antrenamentele gesticii trebuie intensificate.
Această fază nu este imperioasă pentru toți pacienții, faza a III-a fiind suficient ă pentru
cea mai mare parte a pacienților cu rezultatele bune , atât din punct de vedere funcțional cât și
al capacit ății de munc ă.
Această fază presupune execut area exerciții lor ce-l obișnuiasc pe pacient să se ajut e
singur să redevină independent în activitățile zilnice frecvente cum ar fi spălat, îmbrăcat,
mâncat etc.
Utiliza rea ergoterapi ei se va folosi .
Exercițiul 1: utilizarea șurubelniței .
Exercițiul 2: jucat șah.
Exercițiul 3: ștergerea prafului .
Exercițiul 4: exersarea mișcărilor pentru ștergerea prafului .
Exercițiul 5: ștergerea geamurilor .
Exercițiul 6: tăiatul cu ferăstrăul de mână .
Exercițiul 7: exerciții pentru dezvoltarea pensei bidigitale si polidigitale – prinderea unei curele
din jurul brâului, prinderea unor ace de pe masă, etc.21
Sporturi: tenis de masă , înot.22

21 http://www.scritub.com/medicina/ROLUL -MIJLOACELOR -KINETICE -IN-62614.php
22 Cordun, Mariana, Kinetologie medicală , București, Editura Axa, 1999, pag. 197 -394.

64
Capitolul VI I – Prezentarea și interpretarea rezultatelor
Durata tratamentului de recuperare a fost cuprinsă între 1-30 de zile pentru acești
pacienții.
TABELUL 7.1: Amplitudine de mișcare articulară
Nr.
crt. Nume
Prenume Flexie
în grade Deficit de extensie
în grade Sectorul amplitudinii de mișcare
în grade
Inițial Final Inițial Final Inițial Final Beneficiu
1. C.V. 85° 115° 30° 5° 55° 110° 55°
2. C.C. 65° 90° 40° 20° 25° 70° 45°
3. M.I. 85° 120° 25° 0° 60° 120° 60°
4. D.L. 75° 90° 35° 20° 40° 70° 30°
5. P.C. 75° 100° 20° 10° 55° 95° 40°
6. V.V. 80° 95° 50° 30° 30° 65° 35°
7. P.A. 88° 118° 25° 10° 63° 108° 45°
8. L.D. 85° 115° 35° 5° 50° 110° 60°
9. B.B. 90° 120° 10° 0° 80° 120° 40°
10. A.S. 70° 90° 30° 15° 40° 75° 35°
Total grade beneficiu 445°

TABELUL 7.2: Testarea muscular ă manual ă
Nr.
crt. Nume
Prenume Flexori Extensori
Inițial Final Inițial Final
1. C.V. -3 4 3 4
2. C.C. 2 3 -2 +3
3. M.I. 3 4 3 +4
4. D.L. 2 3 3 4
5. P.C. 3 4 +3 4
6. V.V. 2 3 2 3
7. P.A. +3 4 +3 +4
8. L.D. 3 +4 3 +4
9. B.B. 3 +4 3 +4
10. A.S. 2 +3 2 4

65
TABELUL 7.3: Grad de independență funcțională
Nr
Crt Nume
Prenume Funcții GIF
Alimentație Îngrijirea
corporal ă
( spălat
dinți, etc.) Îmbăierea Îmbrăcatul
regiunii
corporale
superioare Îmbrăcatul
regiunii
corporale
inferioare Utilizarea
toaletei Total
I F I F I F I F I F I F I F
1. C.V. 6 7 6 7 7 7 7 7 6 7 6 7 38 42
2. C.C. 4 6 4 6 5 6 4 6 4 6 4 6 25 36
3. M.I. 5 6 5 6 6 7 6 7 5 6 5 7 32 39
4. D.L. 4 6 4 6 6 7 6 7 5 6 5 6 30 38
5. P.C. 5 6 5 6 7 7 6 7 6 7 6 7 35 40
6. V.V. 4 6 4 6 5 6 5 6 4 6 4 6 26 36
7. P.A. 5 6 5 6 7 7 7 7 6 7 6 7 36 40
8. L.D. 6 7 6 7 7 7 7 7 6 7 6 7 38 42
9. B.B. 5 7 5 7 7 7 7 7 6 7 6 7 36 42
10. A.S. 4 6 4 6 5 7 5 6 4 6 5 7 27 38

TABELUL 7.4: Gesturi fundamentale ale membrului superior afectat

66
7.1. Reprezentarea grafic ă a rezultatelor
Grafic nr. 7.1: Amplitudinea de mișcare articular ă pentru mișcarea de flexie

În mișcarea de flexie, pacienții au obținut rezultate foarte bune în corecția amplitudinii
articulare. Cele mai bune unghiuri au fost obținute de cinci pacienți ( C.V., M.I., P.A., L.D.,
B.B. ), doi dintre ei ( M.I., B.B. ) obținând unghiuri de 120 °.

Grafic nr. 7.2: Amplitudinea de mișcare articular ă pentru deficit de extensie.

Aproximativ tuturor pacienților li s -a ameliorat deficitul de extensie, mai puțin pacientei
V.V. . Trei pacienți ( C.C., D.L., A.S. ) au avut rezultate bune în urma tratamentului
fiziokinetoterapeutic, iar cinci pacienți ( C.V., M.I., P.C., P.A., B.B.) au avut rezultate foarte
bune, doi dintre ei ( M.I., B.B. ) recuperând complet deficitul de extensie.
60°65°70°75°80°85°90°95°100°105°110°115°120°
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.85°
65°85°
75° 75°80°88°85°90°
70°115°
90°120°
90°100°95°118°115°120°
90°Amplitudine articulară în gradeNume pacientAmplitudinea de mișcare articulară pentru mișcarea de
flexie
Inițial Final
°5°10°15°20°25°30°35°40°45°50°55°
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.30°40°
25°35°
20°50°
25°35°
10°30°
5°20°
0°20°
10°30°
10°
5°
0°15°Amplitudine articulară în grade
Nume pacientAmplitudinea de mișcare articulară pentru
deficit de extensie
Inițial Final

67
Grafic nr. 7.3: Forța mușchilor flexori ai cotului.

Toți pacienții au obținut rezultate, datorită tratamentuli fiziokinetoterapeutic, șase dintre
ei ( C.V, M.I., P.C., P.A., L.D., B.B.) obținând o valoare bună, dintre aceștia, doi obținând o
valoare bună spre normal ( L.D., B.B. ) . Ceilalți patru pacienți au obținut rezultate acceptabile
( C.C., D.L., V.V., A.S. ).

Grafic nr. 7.4: Forța mușchilor extensori ai cotului.

Dain graficul numărul 7.4, se observă că s -au obținut rezultate cu valori acceptabile la
doi pacienți ( C .C., V.V.), și valori bune la restul pacienților.

C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.-3
23
23
2+3
3 3
24
34
34
34+4 +4
+3Forța musculară
Nume pacientForța mușchilor flexori ai cotului
Inițial Final
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.3
-23 3+3
2+3
3 3 34
+3+4
4 4
3+4 +4 +4
4Forța musculară
Nume pacientForța mușchilor extensori ai cotului
Inițial Final

68
Grafic nr. 7.5: Grad de independență funcțională.

Gradul de independență funcțională a fost îmbunătațit pentru toți pacienții, trei dintre ei
atingând valoarea maximă (C.V., L.D., B.B.) .

Grafic nr. 7.6: Gesturi fundamentale modificate – „DA”.

În urma tratamentului aplicat, toți pacienții și -au îmbunătățit gestica. Astfel se poate
observa că din cei 10 pacienți, 3 și -au normalizat gestica ( C.V., L.D., B.B. ), ceea ce reprezintă
faptul că tratamentul a avut o influență favorabilă ; iar o pacientă ( V.V. ) a rămas cu un număr
mare de gesturi fundamentale modificate din cauza deficitului de extensie.
1015202530354045
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.38
25323035
26363836
2742
36393840
364042 42
38Valoare
Nume pacientGrad de independență funcțională
Inițial Final
0123456
C.V. C.C. M.I. D.L. P.C. V.V. P.A. L.D. B.B. A.S.46
56
46
456
5
02
1 124
1
0 02Numar -DA
Nume pacientGesturi fundamentale modificate -DA
Inițial Final

69
Capitolul VII I Concluzii
8.1. Discuții
Fizioterapia postoperatorie trebuie instituită cât mai devreme în asociere cu medicația
antialgică, antiinflamatoare și sedative, pentru a scadea gradul de durere al fiecărui pacient.
Când exercițiile active sunt dificil de efectuat din cauza durerii, se v or implementa exercițiile
pasive în programul de fizioterapie. În final, rigiditatea cotului este o complicație frecventă a
traumatismelor cotului, la rigiditate contribuind diverși factori. Prevenirea este cea mai bună
opțiune și trebuie instituită cât m ai devreme în tratarea traumatismelor cotului. Tratamentul
neoperator a avut rezultate bune în toate cazurile selectate. Alegerea procedurii chirurgicale se
bazează pe patologia rigidității și pe preferința chirurgului. Fizioterapia postoperatorie joacă un
rol extrem de important în rezultatul final.
8.2. Concluzii
Majoritatea pacienților vor atinge un interval funcțional total de mișcare în termen de
12 luni de la traumatismul cotului. Cele mai simple și mai sigure opțiuni pentru a atinge
intervalul ar trebui alese inițial și în mod clar . Prin urmare, managementul conservator ar trebui
să fie prima alegere a tr atamentului , întrucât este complex prin asocierea cu hidrokinetoterapia
si terapie ocupa țională. Acest proces trebuie inițiat precoce cu accent pe kinetoterapie pentru a
încerca să prevină rigiditatea articulațiilor, iar reabilitarea trebuie să fie continu ată timp de cel
puțin 6 luni, urmărind ameliorarea tuturor semnelor clinice luate în evidență: durere,
amplitudine articulară și forță musculară, edem, tulburări vaso -motorii. Numai atunci când un
cot rigid s -a dovedit a fi refractar la fizioterapia de lun gă durată, ar trebui să fie luată în
considerare intervenția chirurgicală. Iar tratamentul conservator trebuie aplicat, în mod
obișnuit , înainte de încercarea eliberării chirurgicale a cotului rigid, deoarece operația prezintă
riscuri semnificative de comp licații postoperatorii.
Evitarea leziunilor cotului, slăbiciunea musculară și dezechilibrul sunt măsuri de
precauție pentru reducerea factorilor de risc. Imagistica avansată iar evaluările funcționale pot
confirma diagnosticul și ajută la luarea deciziei tratamentului non-chirurgicale sau intervenție i
chirurgical e. Ace asta din urmă trebuie luat ă în considerare atunci când tratamentul conservator
nu reușește asigura rea unei alinări simptomatic e.

70
Bibliografie
Cărți
1. Albu, Adriana, Albu, Constantin, Petcu, Ioan, Asisten ța în familie a persoanei cu
deficien ță funcțională , Iași, Editura Polirom, 2001;
2. Baciu, Clement, Anatomia funcțională a aparatului locomotor , București, Editura
Stadion, 1972;
3. Baciu, Clement, Aparatul locomotor , București, Editura Medicala, 1981;
4. Baciu, Clement, Programe de gimnastica medical ă, București, Editura Stadion,
1974;
5. Baciu, Clement si colab., Chirurgia și protezarea aparatului locomotor , București,
Editura Medical ă, 1986;
6. Baciu, I., Fiziologie , București, E. D. P. , 1977;
7. Prof. D. Antonescu, Șef lucrări D. Barbu, Prof D. L. Niculescu, Prof. Gh. Panait,
Conf. Ft. Purghel, Prof. D. Stanculescu, Șef. Lucrări C. Stoica, Șef. Lucrări St.
Cristea, Elemente de ortopedie si traumatologie -curs propriu , București,
Universitat ea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”, 1999.
8. Barton, József, Biomechanikai Alapismeretek , Budapest, AESCULART, 2000;
9. Basmajian, J., Therapeutic Exercise , Baltimore, Williams & Wilkins, 1984;
10. Cordun, Mariana, Kinetologie medical ă, București, Editura Axa, 1999;
11. Degeratu, Cornelia, Algo -neuro -distrofia , București, Editura Medical ă, 1983;
12. Demeter, Andrei, Fiziologia contracțiilor izometrice și izotonice , București,
Editura U.C.F.S., 1967;
13. Denischi, Aurel, Voinea, Andrei, Voinea, Vasile, Roventa, Nicolina, Atlas
cromoradiografic de patologie osteoarticulară , București, Editura Academiei
R.S.R., 1978;
14. Denischi, Aurel și colab., Biomecanica , București, Editura Academiei R.S.R., 1989;
15. Diaconescu, Silviu, Ortopedia , București, Editura Realitat ea, 2000;
16. Diaconescu, Silviu si colab., Traumatologie , București, Editura Realitatea, 2000;
17. Drăgan, Ioan și colab., Masaj -Automasaj -Refacere -Recuperare , București, Editura
Cucuteni, 1995;
18. Dragnea, Adrian, Măsurarea și evaluarea în educație fizic ă și sport , București,
Editura Sport -Turism, 1984;
19. Dumitru, Dumitru, Ghid de reeducare funcțională , București, Editura Sport –
Turism, 1981;

71
20. Epuran, Mihai, Metodologia cercetării activităților corporale , București, 1992;
21. Ifrim, M., Niculescu, Gh., Compendiu de anatomie , București, Editura științifică și
Enciclopedic ă, 1998;
22. Ifrim, Mircea, Antropologie motric ă, București, Editura științifică și Enciclopedic ă,
1986;
23. Iliescu, A. și colab., Biomecanica exercițiilor fizice și sportului , București, Editura
Sport -Turism, 1975;
24. Ionescu, Adrian, Gimnastica articular ă, București, Editura Cultura Fizic ă și Sport,
1954;
25. Ionescu, Adrian, Gimnastica medical ă, București, Editura Didactic ă și Pedagogic ă,
1964;
26. Ionescu, Adrian, Gimnastica medical ă, București, Editura All, 1994;
27. Ionescu, Adrian, Medicina culturii fizice , București, Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, 1966;
28. Ispas, Cristian, Noțiuni de semiologie medical ă pentru kinetoterapeuți , București,
Editura Art Design, 1998;
29. Knott, M., Voss, D., Proprioceptive Neuromuscular Faci litation , Hobler – Harper
Book, 1969;
30. Marcu, Vasile, Masaj și kinetoterapie , Bucuresti, Editura Sport -Turism, 1983;
31. Nica, Adriana, Compendiu de medicin ă fizică și recuperare , Bucuresti, Editura
Universitara, 1998;
32. Niculescu, Gheorghe, Ifrim, Mircea, Diacon escu, Silviu, Chirurgia traumatismelor
osteoarticulare , Bucuresti, Editura Militar ă, 1989;
33. Pásztai, Zoltán, Kinetoterapia în recuperarea funcțională posttraumatic ă a
aparatului locomotor , Oradea, Editura Universității din Oradea, 2001;
34. Pásztai, Zoltán, Pásztai, Andrea, Terapii -tehnici -metode complementare de
relaxare, decontracturare folosite în kinetoterapie , Galați, Editura Logos, 2001;
35. Plas, F., Hagron, E., Kinetoterapie activ ă. Exerciții terapeutice , Iași, Editura
Polirom, 2001;
36. Popa, Gheorgh e, Metodologia cercetării științifice în domeniul educației fizice și
sportului , Timișoara, Editura Orizonturi Universitare, 1999;
37. Sbenghe, Tudor, Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei , Bucuresti, Editura
Medical ă, 1999;
38. Sbenghe, Tudor, Kinesiolo gie. Știința mișcării , Bucure ști, Editura Medical ă, 2002;

72
39. Sbenghe, Tudor, Kinetologie profilactic ă terapeutic ă și de recuperare , Bucure ști,
Editura Medical ă, 1987;
40. Sbenghe, Tudor, Recuperarea medical ă la domiciliul bolnavului , Bucure ști,
Editura Medical ă, 1996;
41. Zaharia, C., Elemente de patologie a aparatului locomotor , Editura Paideia, 1994;

Pagin i web
1. Elena Ghilea, Anatomia Și Biomecanica Cotului , di n
https://kupdf.net/download/anatomiasibiomecanicacotului_59f2a371e2b6f5a230930
ef9_pdf ;
2. ROLUL MIJLOACELOR KINETICE IN RECUPERAREA COTULUI
POSTTRAUMATIC LA ADUL TI din http://www.scritub.com/medicina/ROLUL –
MIJLOACELOR -KINETICE -IN-62614.php ;
3. Vasile Marcu și Corina Matei, Facilitatea neuroproprioceptivă în asistența kinetică
din https://edoc.pub/facilitarea -neuroproprioceptiva -in-asistenta -kineti ca-vasile –
marcu -si-corina -matei -pdf-free.html .