Conf. univ. dr. Antoanela Popescu ABSOLVENT Strachinescu Simona CONSTANȚA 2019 UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA FACULTATEA DE FARMACIE PROGRAM… [306902]

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA FACULTATEA DE FARMACIE

PROGRAM DE STUDII FARMACIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Conf. univ. dr. Antoanela Popescu

ABSOLVENT: [anonimizat]

2019

UNIVERSITATEA “OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE FARMACIE

PROGRAM DE STUDII FARMACIE

PRODUSE VEGETALE FOLOSITE ÎN CUPEROZA

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Conf. univ. dr. Antoanela Popescu

ABSOLVENT: [anonimizat]

2019

CUPRINS

INTRODUCERE

Cuperoza este o tulburare foarte frecventă: se estimează că aproximativ 45 de milioane de oameni din lume suferă de aceasta. [anonimizat]. Este de fapt o [anonimizat] o varietate de manifestări clinice diferite.

Pentru comportamentul și localizarea cronică a feței, [anonimizat], influențând puternic activitatea și relațiile. Deși patogeneza acestei boli nu a [anonimizat] a condus la o mai bună înțelegere a [anonimizat] a [anonimizat]-o [anonimizat].

Îngrijirea adecvată a pielii este o parte integrantă a [anonimizat] (senzație de arsură și uscăciune a pielii).

[anonimizat]. [anonimizat], regeneratoare și îmbunătățirea circulației tenului.

Cuperoza este o afecțiune a [anonimizat]. [anonimizat].

Piața farmaceutică dispune de numeroase produsele vegetale recomandate pentru leziunile cuperozice. Acestea contribuie la îmbunătățirea apectului natural și sănătos al pielii fără a avea contraindicații sau reacții adverse neplăcute.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]-[anonimizat], bogate în antioxidanți naturali. [anonimizat], vitamine C, E și F ș.a, substanțe cu rol nutritiv și regenerator.

CAPITOLUL I. NOȚIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE ALE ANALIZATORULUI CUTANAT

Structura și funcțiile pielii

Pielea este un organ atât cu structură conjuctivă cât și epitelială care acoperă întreaga suprafață a [anonimizat]. Pielea reprezintă organul cu cea mai mare suprafață din corpului uman. Acesta este compus din trei straturi cu roluri bine determinate, care, dinspre suprafață spre profunzime poartă numele de epiderm, derm și hipoderm.

Epidermul este un strat epitelial pavimentos pluristratificat format din cinci rânduri de celule suprapuse care dinspre profunzime spre suprafață sunt următoarele: stratul bazal sau germinativ, stratul spinos, stratul granulos și stratul cornos.

Toate celulele epiteliale își au originea în stratul germinativ care, pe măsură ce se multiplică sunt aduse spre suprafață, iar simultan cu această migrare celulele își modifică atât forma cât și structura.

Stratul cornos al epidermului este format din 20-30 de rânduri de celule fără nucleu bogate în keratină, așezate suprapus conferind pielii o elasticitate caracteristică.

Epidermul este avascular deoarece vasele sangvine aflate în țesutul conjunctiv nu traversează membrana bazală și țesutul epitelial este hrănit prin difuziune pe seama dermului care prezintă elemente vasculare bine reprezentate2.

Dermul este situat imediat sub epiderm și este constituit din 3 zone: zona superioară adică dermul superficial sau papilar cu o structură mai laxă, zona mijlocie reprezentată de corion cu structură mai densă și zona inferioară numită dermul profund care conține fascicule colagene groase. Morfologic dermul este compus din fibre, celule și substanță fundamentală. Substanța fundamentală are o structură amorfă și este formată dintr-un amestec de mucopolizaharide, proteine, săruri minerale și apă. Sistemul fibrilar pe care îl conține dermul reprezintă 75% din greutatea acestuia, fiind format din trei tipuri de fibre: de colagen, de elastină și de reticulină, intercalate între ele ca într-o rețea; în ochiurile acestor rețele se află atât celule conjunctive cât și celule provenite din torentul sangvin. În derm se mai găsesc vase sangvine, formațiuni nervoase, foliculi pilo-sebacei și glande sudoripare.

La nivelul dermului se găsesc foliculii piloși și glandele sebacee care se dechid în foliculii omonimi. Cele din urmă produc o substanță densă numită sebum, care este secretată în permanență la suprafața pielii, constituind un film lubrifiant pentru păr și piele prin care conferă rezistență la solicitările zilnice.

Hipodermul separă pielea de structurile subiacente fiind un strat epitelial constituit din lobuli de celule grase numite adipocite care conțin trigliceride cu rol de izolator termic și mecanic. În caz de necesitate, organismul poate folosi acest depozit de grăsime și ca sursă de energie. Sub stratul adipos, se găsesc mușchii, ganglionii limfatici precum și principalii nervi și vase sanguine.

Vasele sanguine sunt situate în derm și au un calibru mic, cu lumenul tapetat de un rând de celule endoteliale aplatizate foarte numeroase. Ele se grupează schematic în trei zone, astfel încât prima este ocupată de vasele mai mari, apoi urmează cele de calibru mijlociu care sunt situate în plexul orizontal subdermic, iar zona cea mai superficială conține vasele cele mai mici care formează plexul subpapilar. Vascularizația cutanată se realizează prin intermediul unui sistem vascular complex, alcătuit din: arteriole, sfinctere precapilare, capilare arteriale și venoase, venule postcapilare și venule colectoare.

Organizarea sistemului vascular cutanat se referă la două componente majore: plexul vascular superficial aflat la nivelul dermului papilar și plexul vascular profund situat la joncțiunea dermului cu hipodermul.

Plexul vascular superficial se găsește la limita dintre dermul papilar și cel reticular, la 1-2 mm sub suprafața epidermală, având o orientare paralelă cu aceasta. În structura sa intră arteriole și venule grupate pe perechi care constituie o rețea vasculară bogată. Arteriolele plexului superficial au un perete cu numeroase fibre musculare netede care functionează, cel mai probabil, ca parte componentă a sistemului de vase de rezistență din piele. Sângele provenit de la nivelul anselor capilare este preluat de venulele postcapilare ale plexului superficial, care formează o rețea venoasă subpapilară extinsă.

Plexul vascular profund are un traseu paralel cu plexul superficial, fiind situat între dermul profund și hipoderm. Arteriolele plexului vascular profund reprezintă ramificațiile terminale ale arterelor musculare subcutanate care pătrund în dermul profund. Arteriolele plexului profund formează la rândul lor rețele capilare ce participă la vascularizarea foliculilor piloși, glandelor sebacee și glandelor sudoripare. Sângele de la acest nivel va ajunge apoi în venulele plexului profund care, apoi, se va vărsa în venule colectoare. Plexul vascular profund este interconectat cu cel superficial prin intermediul unor arteriole și venule scurte.

Sistemul circulator cutanat are un rol important în schimburile metabolice gazoase, electrolitice și al unor substanțe nutritive. Termoreglarea se realizează prin vasodilatația vaselor hipodermice în condiții de creștere a temperaturii, iar în condiții de frig are loc o reacție vasomotorie inversă, insoțită și de încetinirea debitului sanguin în circulația venoasă.

Vasele limfatice prezintă capilare cu plexuri limfatice dispuse similar cu vasele sanguine. Acestea transportă limfa care circulă prin spațiile intercelulare malpighiene și printre fasciculele conjunctive dermice. Ele au originea la nivelul papilelor și se termină într-un plex subpapilar adiacent celui vasculo-sanguin, iar acesta din urmă se cotinuă cu un plex subdermic asemeni vaselor sanguine.

Vasele limfatice realizează funcția majoră de transport al fluidelor și diverselor particule din spațiul extravascular cutanat. Circulația limfatică participă astfel la reglarea presiunii fluidului interstițial și epurarea limfei pielii de substanțe toxice sau nefolositoare, detritusuri celulale sau agenți patogeni.

Circulația cutanată este reglată nervos prin intermediul centrilor vasomotori din măduva spinării, bulb, hipotalamus și cortex și de factori hormonali care sunt responsabili de eliberarea de catecolamine. Vasocontricția are ca efect clinic ischemia, iar vasodilatația se traduce clinic prin congestie sau eritem.

Fanerele sau anexele pielii sunt reprezentate pe de o parte de componenta glandulară iar pe de altă parte de cea cornoasă referindu-ne la pili sau fire de păr și la unghii. Pielea conține numeroase glande sebacee și sudoripare cu funcții importante a căror secreție se varsă pe suprafața pielii.

Glandele sebacee sunt glande acinoase holocrine, anexate obișnuit perilor formând aparatul pilo-sebaceu, dar prezente și în zone tegumentare lipsite de foliculi piloși. Produsul de excreție al acestor glande este sebumul care reprezintă o substanță ce conține acizi grași și colesterol. Acesta se dispune sub foma unui film subțire, având rolul de a menține integritatea pielii prin protecție contra uscării tegumentelor. Secreția de sebum este controlată de către sistemul glandular prin hormonii sexuali, cei androgeni o stimulează iar cei estrogeni o diminuează. Glandele sebacee se dezvoltă în jurul vârstei pubertătii, fiind foarte frecvente pe fată, pielea capului și organele genitale; nu există în tegumentul de pe palme și plante.

Glandele sudoripare se află pe toată suprafața pielii, în stratul profund al dermului producând o secreție numită sudoare. Perspiratia și transpirația au rolul indispensabil în reglarea temperaturii corporale fiind mai numeroase în anumite zone. Pe perioada unei zile se elimină în medie 600-800 de mL de transpirație.

Inervația pielii este realizată prin intermediul nervilor cerebro-spinali senzitivi și al filetelor sistemului nervos simpatic, care acționează mai ales vasomotor și secretor. Terminațiile nervoase ajung în mușchii netezi cutanați, în pereții vaselor și în glandele sudoripare, nu și în cele sebacee.

Receptorii pentru durere sunt terminații ale fibrelor nervoase din țesutul celor mai multe organe interne inclusiv și din piele. Aceștia au rolul de a trimite la nivel cortical impulsuri atunci când orice stimulare devine excesivă, proces care se traduce prin senzația de durere.

Fibrele nervoase transmit către creier mesajul excitațiilor tactile, termice, dureroase, presionale și vibratorii prin intermediul unor structuri specializate situate în toate straturile pielii, acestea fiind următoarele:

corpusculii Meissner sunt stimulați de presiune ușoară și se află găsesc la nivelul papilelor dermice;

corpusculii Ruffini recepționează excitațiile generatoare pentru senzația de cald cât și de tracțiune și apăsare. Sunt situați în derm și hipoderm;

corpusculii Puccini sunt stimulați de mișcări slabe, rapide și de intensitate mică. Sunt situați în hipoderm, mușchi, tendoane și articulații;

corpusculii Krause recepționează excitațiile pentru senzația de rece și sunt în număr mare la nivelul mâinilor și feței;

discurile Merkel sunt stimulate de atingeri puternice, se adaptează lent și parțial. Sunt situate în epiderm.

Foliculii de păr sunt structuri alungite și înguste care conțin câte un fir de păr. Părul crește, pe măsură ce se adaugă noi celule la bază, din celulele care căptușesc foliculul. Celulele mai vechi mor atunci când se formează cheratină în interiorul lor .

Unghiile sunt formate dintr-o lamă cornoasă compactă, dură compusă din celule fără nucleu. Unghia are două părti componente: zona generatoare adică rădăcina situată relativ profund sub repliul epidermic median al unghiei și placa cornoasă, care este sudată de patul unghiei prin intermediul unui strat malpighian .

Mușchii piloerectori sunt mușchi speciali, atașați la câte un folicul de păr. Atunci când se contractă firele de păr se se orientează vertical față de suprafața tegumentului.

Figura 1. Structura pielii14

1.2. Fiziologia pielii

Fiziologia organului cutanat este în strânsă legătură cu fiziologia întregului organism, pielea reprezentând un factor important pentru menținerea homeostaziei interne și adaptarea la condițiile de mediu.

Funcțiile straturilor pielii sunt complexe și se clasifică astfel: funcția de protecție mecanică, termică, biologică și electrică, funcția de excreție, funcția de termoreglare și în mică măsură funcția de respirație .

În epiderm se desfăsoară funcții importanate dintre care principala este cea de protecție, iar a doua este controlul genetic al activității diviziunii celulare și multiplicării celulelor epidermice. Protecția biologică este realizată de integritatea epidermului, prin urmare multiple microorganisme precum paraziți, bacterii și virusuri nu pot trece prin pielea intactă. Protecția chimică are loc prin filmul lipidic superficial care scade permeabilitatea pielii față de substanțele solubile în apă și datorită keratinei care este rezistentă la soluțiile acide și alcaline slabe. Apa trece prin piele numai în cantități foarte reduse (circa 5 mg pe 100 cm² pe minut), proces dependent de lipidele epidermului și lipsa de permeabilitatea a keratinei față de apă. Protecția antiactinică se realizează mai ales față de razele ultraviolete chimic active prin capacitatea keratinei și keratohialinei, dar mai ales prin intermediul melaninei care absoarbe razele ultraviolete.

Keratinogeneza este un proces biochimic complex, specific epidermului, caracterizat prin transformări ale unei proteine precursoare bogate în aminoacizi sulfurati și legături sulfhidridice (de tip SH-) și disulfurice (de tip -SS-).

Se deosebesc 2 tipuri de keratină: cea moale epidermică și cea dură din unghii și păr numită scleroproteină. Studiile de microscopie au pus în evidentă prezența a două componente esențiale ale keratinelor: filamentele și matricea care le sudează. Biosinteza keratinei se desfăsoară în etape, care încep în stratul bazal al epidermului și se încheie în celulele stratului cornos.

Sinteza keratinei este un proces activ ce urmează două faze principale, cea de sinteză și cea de tranziție. În etapa de sinteză, keratinocitul produce în primul rând proteine fibrilare cu structură chimică alcătuită din fenilalanină și metionină, aranjate în grupuri cu organizare laxă în jurul nucleului. Adiacent acestor fibrile se sintetizează molecule de keratohialină. În stratul cornos are loc ultima fază a keratinizării anume faza de tranziție, în care componentele citoplasmatice sunt disociate și degradate.

Epidermul are o grosime constantă pentru o regiune dată și pentru a compensa descuamația fiziologică continuă se înnoiește constant. Datorită unui mecanism de control, volumul și forma epidermului sunt reglate prin menținerea în echilibru a ritmului mitozelor keratinocitelor și a dinamicii lor de diferențiere și maturare.

Homeostazia epiteliului se datorează în linii mari echilibrului dintrea ritmul diviziunii celulelor epiteliale și cel al apoptozei. Există numeroase gene care inițiază și controlează indicele mitotic. Acetilcolină, androgenii, estrogenii, prostaglandina F stimulează creșterea indicelui mitotic, în timp ce acest indice este diminuat de corticoizi, adrenalină și prostaglandina E.

Timpul de reînnoire a epidermului, denumit internațional turnoverul epidermic cuprinde timpul necesar desfășurării unei epidermopoeze fiziologice, care variază în mod normal între 28 și 30 de zile.

Epidermul mai conține și alte categorii de celule în afară de keratinocite, care posedă funcții speciale dintre care se numără melanocitele epidermice, celulele Langherhans și celulele Merkel. Melanocitele sunt celulele care produc pigmentul melanic cu rol vital în fotoprotecție.

Melanogeneza este un proces controlat de gene inductoare și supresoare care realizează un echilibru, cât și de hormoni. Aceasta este stimulată de razele ultraviolete, MSH (hormonul stimulant melanocitar), ACTH (hormonul adrenocorticotrop), estrogeni și progesteron.

Anumite vitamine precum A, B1, C, PP inhiba melanogeneză, prin urmare, lipsa lor poate provoca hiperpigmentari.

De asemenea, pielea are capaciatatea de a sintetiza vitamina D printr-un proces de transformare chimică renală și hepatică într-o substanță numită calcitriol cu funcție de hormon reglator al matabolismului calciului.

Funcția de termoreglare a pielii se manifestă prin menținerea homeostazei termice. Temperatura cutanată este rezultanta diferenței de căldură dintre temperatură internă a organismului și cea a mediului ambiant și variază între 36,5˚C și 30˚C. Pierderea căldurii prin piele se produce prin iradiere, prin conducție, prin convecție, prin evaporare și prin transpirație.

Temperatura pielii depinde și de starea țesuturilor subiacente, astfel dacă ele sunt inflamate se produce vasodilatație și intervin factorii inflamatorii iar în consecință are loc creșterea căldurii pielii. Prin urmare temperatura pielii depinde de irigația cutanată și de echilibrul dintre vasodilatație și vasoconstricție.

Rolul de excreție al tegumentelor este îndeplinit de către glandele sebacee și sudoripare din hipoderm, precum și de către descuamația fiziologică. Glandele sudoripare prezintă o secreție neurodependentă: parasimpaticotropele (de ex. pilocarpină) o exagerează, iar parasimpaticofrenatoarele (de ex. atropină) o inhibă; substanțele adrenergice produc stimulează transpirația prin efectul de contracție a glomerului sudoripar prin intermediul celulelor epiteliale.

Glandele sebacee secretă sebumul sub formă de peliculă, bogat în acizi grași și steroli, care contituie debriurile celulelor epiteliale degenerate gras. Sebumul este secretat continuu, și este dependent de sinteza unor hormoni. Producția de sebum este stimulată de hormonii androgeni de tipul testosteronului și de steroizii glandelor corticosuprarenale. Odată cu sebumul se elimină și o mică cantitate de halogeni care pot concura la apariția acneei. Sebumul și transpirația formează pelicula de la suprafața pielii cu structură chimică lipidică și pH acid, proprietate chimică care conferă epidermului calitățile hidrofobe și bacteriostatice importante pentru troficitatea și sănătatea tegumentelor .

1.3. Cuperoza naturalis

Imperfecțiunile pielii pot avea numeroase cauze dintre care se pot enumera cele prin exces de sebum care se supradaugă factorul microbian, eczemele sau leziunile vasculare.

Modificările vasculare la nivelul tenului fac domeniul lucrării de față iar dintre acestea una va fi detaliată pe larg. În general, modificarile vasculare sunt predilecte la vârste cuprinse între 30-50 ani cu etiologie variată care pot crea un aspect neplăcut mai ales dacă se găsesc la nivelul feței, fiind sesizate în primul rând de persoanele de sex feminin cu tenul deschis la culoare. Aceste modificări ale tenului pot fi localizate sau difuze, temporare sau permanente, într-o singură zonă a feței ca o leziune unică sau asociate. Cele mai frecvente imperfecțiuni vasculare la nivelul tenului se datorează dilatațiilor permanente ale capilarelor din stratul dermic numite teleangiectazii care generează o colorație roșiatică a tegumentelor.

1.3.1. Definiție

Cuperoza este o dermatoză frecvent întâlnită care se manifestată prin accentuarea desenului vascular de culoare roșu-viu, vizibilă pe pomeți, aripile nasului sau bărbie, adesea pe un fond eritematos.

Cuperoza naturalis se mai numește și rozaceea eritemato-telangiectatică deoarece este considerată o modificare vasculară care este încadrată în una dintre formele de evoluție ale unei dermatoze numită rozacee. Stadiile de evoluție ale rozaceei sunt următoarele: stadiul 0 semnifică prezența unui eritem tranzitor, stadiul I este echivalentul prezenței cuperozei asociate cu eritem persistent și telangiectazii, stadiul II este este asemănător cu precedentul dar se adaugă papulele sau pustulele, iar stadiul III (rozaceea hipertrofică) cuprinde leziunile eritematoase adaugate peste cele nodulare.

Figura 2. Cuperoză la nivelul obrazului; se observă dilatații venoase pe fond

eritematos care modifică aspectul normal al tenului

1.3.2. Etiologie

Cuperoza se datorează unor dilatări permanente ale vaselor capilare ale feței provocate de pusee congestive repetate. Aceasta se manifestă cu precădere la persoanele de sex feminin

(75% din cazuri) cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani

Studiile statistice realizate pe pacienți, demonstrează că peste 56% din cazurile persoanelor ce prezintă tulburări vasculare au etiologie ereditară, cu transmitere în cadrul aceleiași familii.

Dintre cauzele etiologice ale instalării cuperozei precum și al accentuării desenului vascular pot fi incriminați factori externi și interni. Dintre factorii etiologici externi se numară:

acțiunea prelungită a factorilor atmosferici precum vântul puternic, expunerile de prelungita la soare, temperaturile scăzute sau schimbările bruște de temperatură. Aceștia acționează asupra capilarelor prin faptul că relizează o vasoconstricție spontană urmată de o vasodilatație puternică, cu stagnarea sângelui în diferite teritorii ale pielii;

produse cosmetice neadecvate care grăbesc fenomenul de uscare a pielii sau care grăbesc fenomenul de dilatare a vaselor, de congestionare a feței așa cum sunt măștile

fierbinți;

Factorii etiologici interni posibil incriminați sunt următorii;

pielea sensibilă și cu tendință la uscare sau reacții alergice;

se citează în literatura de specialitate predispoziția mai mare la persoanele cu pielea deschisă la culoare;

elasticitatea diminuată a pereților vaselor capilare;

deficitele nutriționale, frecvent asociat cu deficitul de riboflavină;

unele medicamente cu efect vasodilatator;

tenul gras cu sebum în exces reduce eficiența schimburilor intercelulare și respirația adecvată la nivelul porilor sebacei, va determina creșterea locală a temperaturii locale cutanate, stimulând dilatarea vaselor capilare și apariția cuperozei;

digestia îngreunată care poate provoaca la unele persoane pusee congestive care, repetându-se la nivelul feței, dau naștere la telangiectazii;

abuzuri alimentare și regim necorespunzător bogat în condimente, zaharuri, grăsimi;

tulburările nervoase, stările emoționale prin acțiunea vasomotoare a stimulilor nervoși determină o înroșire la cea mai mică iritare;

afecțiunile endocrine în special ale tiroidei;

profesii precum instrumentiștii care cântă la instrumente de suflat.

Consumul de alcool nu este considerat un factor etiologic al rozaceei sau cuperozei, dar pot amplifica congestia feței la anumite persoane cu tenul deschis.

1.3.3. Factori de risc

Principalul factor de risc este vârsta persoanei, cuperoza manifestându-se cu predilecție în jurul vârstei de 50 de ani. Femeile sunt afectate de 3 ori mai des decât bărbații, iar pielea deschisă la culoare este cea mai predispusă.

Pielea sensibilă și cu tendință la uscare sau reacții alergice reprezintă factori de risc pentru apariția cuperozei. Sensibilitatea cutanată poate afecta aproape 70% dintre femei, dar și bărbații, iar unele persoane se nasc chiar cu o sensibilitate particulară, de exemplu cele cu pielea deschisă la culoare, cu predispoziție la congestie, care nu suportă frigul, vântul și expunerile la soare. Există persoane care au intoleranță acută la produse cosmetice ce conțin parfumuri sau conservanți.

Evoluția cuperozei este progresivă, cu agravări legate de variațiile de temperatură, expunere solară sau la vânt, tulburări psiho-afective, episoade digestive sau endocrine.

1.3.4. Diagnostic clinic și diferențial

Diagnosticul clinic al cuperozei se face pe aspectul roșiatic în care se observă teleangiectazii ale capilarelor superficiale pe fondul eritematos la nivelul unui ten uscat și sensibil, în lipsa semnelor de inflamație. Privind aspectul, tenul se poate descrie ca o coală de hârtie brăzdată de linii roșii. Inițial apare pe obraji și nas, apoi se extinde către frunte sau menton. Nu există modificări la nivel biochimic și nici prezența temperatură locală mai crescută decât a țesuturilor indemne vecine.

Atunci cand evoluează spre stadii avansate ale rozaceei, se asociază fenomene inflamatorii, cu edem discret, pe care se dezvoltă papule sau pustule, asemănătoare cu cele din acnee. Asemănarea acestor papulo-pustule cu cele din acnee este atât de mare încât mult timp rozaceea a fost etichetată, din punct de vedere diagnostic, ca acnee rozacee. Mecanismul de producere al acneeii și cel de dezvoltare al rozaceei sunt cu totul diferite și prin urmare și tratamentul va fi diferit. Studiile de dermatologie atestă prezența a două specii de bacterii patogene care colonizează întregul tegument facial la majoritatea pacienților cu rozacee, Demodex folliculorum și Demodex brevi. Alături de aceștia s-a identificat și o bacterie gramnegativă numită Bacillus oleronius care trăiește în simbioză cu parazitul. Acesta prezintă sensibilitate la antibioticele la care rozaceea răspunde, putând cel puțin explica parțial rolul acestora în terapia rozaceii.

Rozaceea granulomatoasa este o variantă de rozacee, o afecțiune cronică a pielii care se manifestă prin fenomene inflamatorii la nivelul tegumentului obrajilor, nasului, bărbiei, dar poate să apară și pe frunte sau pleoape. Aceasta entitate clinică se manifestă prin eritem, vase de sânge sub formă reticulară asemeni unei pânze de păianjen, erupții papulare, sau erupții cutanate similare cu cele acneice. Acneea rozacee granulomatoasă pare a fi o formă papulară distinctă de rozacee, care apare în principal în partea superioară a feței, în special în jurul ochilor și nasului. Aceste papule discrete pot apărea ca noduli tari, de culoare gălbui-brun, și pot fi însoțite de un eritem marcat.

Acneea rozacee granulomatoasă poate fi de multe ori destul de dificil de diferențiat de alte dermatoze granulomatoase faciale idiopatice, în special lupusul miliar diseminat facial.

Rozaceea granulomatoasă afectează în principal femeile de vârstă mijlocie, mai ales la cele cu imunosupresie și constituie aproximativ 10% din toate cazurile de acnee rozacee. Acest model de rozacee este uneori asociat cu cicatrici, și poate fi rezistent la tratamentele convenționale.

Cuperoza poate fi confundată cu manifestările cutanate ale lupusului eritematos care se caracterizează prin eritem cu teleangiectazii, hiperkeratoză și atrofie cicatriceală. Eritemul se observă pe toată întinderea leziunii sau e mascat de hiperkeratoză și se observă numai la nivelul conturului. Tenul pacientului are frecvent aspect de “fluture cu aripile defăcute” cu leziuni pe pomeți cu dispoziție simetrică, pe nas și frunte.

Față de cuperoză care este mai frecventă începând cu a treia decadă de vârstă, lupusul eritematos cutanat este o boală autoimună care se poate manifesta inclusiv la tineri.

Figura 3. Acnee rozacee, pacient sex feminin, 24 ani, diagnostic diferențial cuperoză

Figura 4. Rozacee granulomatoasă, pacient sex feminin, 41 ani.

Figura 5. Lupus eritematos cutanat facial, pacient sex feminin, 38 ani, diagnostic diferențial

cuperoză

1.3.5. Evoluție și complicații

Cuperoza netratată se poate accentua odată cu înaintarea în vârstă creînd modificări estetice neplăcute. Evoluția cuperozei este progresivă, cu agravări legate de variațiile de temperatură, expunere solară sau la vânt, tulburări psiho-afective, episoade digestive sau endocrine. Este important de știut că nu toți pacienții trec prin toate fazele.

În evoluție, cuperoza se poate complica cu înroșirea permanentă a tegumentelor faciale, apariția vaselor dilatate vizibile și a papulo-pustulelor, formă clasificată ca stadiul II de rozacee. Acestă formă apare după vârsta de 30 ani, mai frecvent la femei și la pacienții cu pielea deschisă la culoare. La unii pacineți poate apărea și îngroșarea pielii cu pori dilatați, aspect clinic întâlnit mai frecvent la bărbați. Afecțiunea se poate asocia în unele cazuri cu un edem difuz al regiunilor frontale, nazale, conferind tenului un aspect ușor tumefiat. Atunci când acest edem este într-o fază avansată se produce și îndurarea regiunii cu dificultatea de a plisa pielea între degete.

Cea mai gravă complicație a cuperozei este forma hipertrofică care se manifestă prin mărirea de volum a tegumentelor pe fondul unei colorații roșie-violacee a pielii care este parcursă de mici vase sangvine. Localizarea predilectă este la nivelul nasului purtând numele de rinofim care se prezintă clinic ca o îngroșare a pielii cu pori dilatați care conțin sebum (rinofimă sebacee), sau poate provoca o colorație roșie-violacee cu desen vascular accentuat.

În stadii avansate de rozacee poate apărea și afectarea oculară, cu simptomatologie de blefaro-conjunctivită manifestată clinic prin congestie, usturime și edem la nivelul pleoapelor.

Figura 6. Rozacee stadiul II cu papulo-pustule, extinsă în suprafață, pacientă de sex feminin, 35 ani.

Figura 7. Rozacee hipertrofică de tip rinofim, pacient sex masculin, 59 ani.

Tenul cuperozic

Această categorie de ten se datorează unei imperfectiuni de ordin vascular, manifestată prin dilatații anormale a capilarelor, la persoanele cu o fragilitate capilară mai mare, fie determinată genetic, fie datorate unor procese patologice ce duc la carență în sinteza colagenului (avitaminoza C, hipercorticism), dar și fiziologic, prin înaintarea în varstă (după 40 de ani), cand turnover-ul colagenului devine negativ. Tenul cuperozic este foarte sensibil și trece foarte ușor la stadiul de rozacee.

Rosaceea este caracterizată prin roșeața obrajilor, nasului, bărbiei sau frunții, cu episoade care apar sau dispar în funcție de dietă, stres, expunere la temperaturi extreme. Netratată la timp, roșeata se accentuează și devine permanentă.

Simptomele difera de la individ la individ și în functie de gravitatea lor le putem imparti astfel:

Faza 1- senzații de căldură combinate cu inroșiri trecatoare, care apar și dispar, mai ales după ce s-au consumat alimente calde sau alcool sau în urma unor schimbări bruște de temperatura;

Faza 2- roseața devine permanentă, apar capilare vizibile, teleangectaziile.

Faza 3- apariția de eruptii asemanatoare acneei, dar fără comedoane, senzație de iritație, piele uscata și aspra.

Faza 4 – umflături ale pleoapelor și nasului, mai frecventă la bărbati caracterizată de fibroze și creșterea în volum a glandelor sebacee (rhinophuma).

Punctul de plecare este o modificare funcțională a venei faciale, care are un rol precis în controlul temperaturii cerebrale. În mod normal, în vena facială, sângele curge încet de la creier spre față. În cazul creșterii temperaturii corporale, se manifestă o inversare a fluxului venos, care merge de la față spre creier, ducând la creier sângele care s-a racit ân contact cu aerul inconjurator. Acest mecanism protejeaza impotriva supraincalzirii cerebrale.

La persoanele care suferă de acnee rozacee, în cazul creșterii temperaturii corporale nu se produce inversiunea fluxului venos și întârzierea în golirea vinișoarelor determină pusee vasomotorii, care apar în toate situațiile și care fac să crească temperatura (mâncăruri calde, emoții, efort fizic).

Astfel de mecanisme vasculare nu justifica apariția leziunilor specifice stadiului trei. Se crede că edemul cronic, derivat din alterarea vaselor mici devenite mai permeabile, produce o reacție inflamatorie, care în anumite cazuri poate duce la apariția de papule sau pustule.

Indicatorul Baumann de identificare a tipurilor de piele

În ultima parte a secolului trecut, clasificarea diferitelor tipuri de piele, uscată, grasă, mixtă, sau sensibilă, care a fost realizată la începutul anilor 1900 de către magnatul cosmeticelor Helena Rubinstein, a lăsat o amprentă puternică asupra modului de caracterizare a pielii.

Deși au existat inovații semnificative și chiar o creștere mai substanțială a pieței produselor de îngrijire a pielii, puține progrese notabile au fost înregistrate în vederea unei mai bune înțelegeri sau a unei mai bune caracterizări a tipurilor de piele. În consecință, specialiștii au avut informații insuficiente pentru a utiliza în radiestezie cea mai adecvată selecție de produse pentru îngrijirea pielii pacienților lor.

Indicatorul Baumann de indentificare a tipurilor de piele (BSTI) reprezintă o nouă abordare în clasificarea tipurilor de piele, care amplifică foarte mult denumirile acestora și clasificarea propusă de Rubinstein, în timpul acestui proces furnizându-se în mod egal asistență atât practicienilor cât și pacienților/ consumatorilor și oferindu-se un sens numeroaselor formulări disponibile de îngrijire a pielii, multe dintre care, sunt la ora actuală cautate pentru diferitele tipuri de piele precum și în selectarea celor mai adecvate produse de îngrijire a acestora.

BSTI se bazează pe identificarea tipului de piele, utilzând patru parametrii dihotomici în vederea caracterizării pielii: uscată sau grasă, sensibilă sau rezistentă, pigmentată sau nepigmentată, cu sau fără riduri (compacte). O etichetare din patru litere a tipurilor de piele derivă din răspunsurile unui chestionar alcătuit din 64 de întrebări care ia în considerare în același timp toți cei patru parametrii ai pielii.

Șaisprezece tipuri posibile de piele, fiecare dintre ele fiind delimitate cu ajutorul codului din patru litere care indică capătul fiecărui parametru, caracterizează BSTI-ul (fig. nr. 5). În mod ideal, pacienții își vor autoadministra BSTI-ul pentru ași stabili tipul de piele de bază, și vor rezolva din nou chestionarul numai în cazul unor schimbări semnificate ale stilului de viață (de exemplu, schimbarea climei, sarcina, menopauza, andropauza, stresul cronic) care pot induce modificări la nivelul pielii.

Fig. nr. 5. Clasificarea tipurilor de piele (BSTI)

CAPITOLUL II. FITOTERAPIA AFECTIUNILOR CUTANATE

Fitoterapia capătă teren în zilele noastre prin conceptul produselor așa-zise "bio" fără aditivi, conservanți sau coloranți artificiali. Este un ajutor de nădejde pe care ni-l oferă natura, iar datorită modalităților moderne de prelucrare a plantelor poate ajunge rapid către consumatori sub diverse forme precum tincturi sau uleiuri esențiale cu proprietăți potențate.

Medicina alternativă vine în întâmpinarea problemelor cutanate inclusiv a celor de cauză vasculară apărute la anumite persoane odată cu înaintarea în varstă. Tratamentul fitoterapic reprezintă atât un mijloc auxialiar tratamentului obișnuit recomandat de medicina alopată cât și un înlocuitor celui menționat. Avantajele remediilor fitoterapice se referă la posibilitatea de utilizare pe perioade mai lungi de timp uneori fără a prodece reacții adeverse și rezistență microbiană, așa cum se întamplă la medicația conventionala pe bază de corticoizi.

Remediile naturale și preparatele fitoterapeutice sunt utilizate pe scară largă în tratamentul anumitor boli ale pielii. Este posibil, de fapt, în multe cazuri să se înlocuiască cremele și preparatele dermatologice cu compuși obținuți datorită plantelor, produse care pot fi utilizate atât în formă topică, cât și oral. Există, evident, patologii ale pielii mai grave care nu pot fi tratate cu preparate pe bază de plante și altele care în schimb pot beneficia mult de o abordare terapeutică fitoterapeutică, dar numai dacă sunt prinse în timp. Confruntat cu boli grave și situații care degenerează în forme acute, fitoterapia nu poate fi considerată ca singura cale, ci trebuie însoțită de utilizarea de medicamente sintetice.

Este bine cunoscut faptul că utilizarea locală a produselor ce conțin corticoizi este formal contraindicată în cazul cuperozei din cauza efectului adictiv local întrucât maschează rapid simptomele și astfel pacienții au tendința de a utiliza excesiv aceste produse. Cremele pe bază de corticoizi utilizate pe perioade lungi de timp au efectul advers posibil de a afecta elasticitatea pielii mai ales la nivelul feței. Se distrug fibrele elastice și atunci pielea devine pergamentoasă.

În plus, pe această piele pot să apară mai ușor infecțiile prin scăderea rezistenței naturale antimicrobiene ale pielii.

Prin urmare, fitoterapia este recomandată uneori pentru ameliorarea leziunior din sfera dermato-cosmetică, iar în cadrul acestui capitol voi prezenta cele mai importante produse vegetale indicate pentru tratarea cuperozei naturalis.

2.1. Principii active intrebuintate in tratamenul fitoterapic al cuperoziei

Lipidele

Sunt substațe naturale fundamentale ale celulelor vii, vegetale sau animale, hidrofobe, rareori amfifile, cu rol plastic și energetic. Se caracterizează prin prezența esterilor (compuși dominanți), alături de care mai găsesc acizi grași liberi și substanțe de altă natură denumite insaponi fiabile (nesaponificabile).

Lipidele sunt esteri de origine vegetală sau animală, care nu conțin în molecula lor nuclee aromatice, alături de care se mai găsesc acizi liberi și substanțe de altă natură (insaponificabile). O însușire comună a lipidelor este insolubilitatea lor în apă și în soluții saline și solubilitatea lor în solvenți organici apolari, însușire care le deosebește de glucide și protide.

Clasificare

După Bloor lipidele se împart în următoarele clase:

lipide ternare sau simple, alcătuite numai din carbon, hidrogen și oxigen (grăsimi neutre sau propriu-zise);

lipide complexe, care conțin în molecula lor, pe lângă aceste trei elemente, fosfor și uneori azot (lipoide sau lipoidifonne);

derivați lipidici sunt compuși rezultați în urma hidrolizei din lipidele simple sau complexe. Din categoria acestora fac parte acizii grași, alcooli, mogogliceride sau digliceride, steroli, terpene, carotenoide.

Lipidele simple sunt substanțe ternare alcătuite numai din C, H, O și sunt reprezentate de esteri ai acizilor grași cu un alcool polihidroxilat. După natura alcoolului deosebim următoarele clase:

gliceride,

ceride,

steride,

etolide.

Gliceridele

Gliceridele sunt esteri ai glieerinei cu acizi grași saturați și nesaturați. Acizii grași saturați au formula generală CnH2nO2, sau CH3-(CH2n) – COOH în care n este ca regulă, un număr par și are valori între 2-30.

Acizi grași saturați

Dintre acizii grași saturați întrebuințați în cosmetică menționăm următorii: acid α-hidroxicaproic, acid α-hidroxicaprilic, acid aminocaproic, palmitic, stearic, acid ε-amino-n-caproic (eczeme), acid 3-OH butiric, acid miristic (deodorante). Acidul caprilic, extras din uleiul de nucă de cocos are acțiune antimicotică pe Candida albicans.

Acizii grași nesaturați pot avea catenă normală sau ramificată și conțin în molecula lor una sau mai multe legături duble. Principalii acizi grași nesaturați sunt:

Acizi grași nesaturați monoenici

Acizi grași nesaturați întrebuințați în cosmetologie sunt: oleic (soluții cosmetice, preparate pentru păr), , linoleic (acțiune antioxidantă), esteri ai acidului linoleic cu vitamina C (loțiuni de curățare a tenului), acid arahidonic. Arahidonic se găsește în unele alge, mușchi și ferigi. Acidul arahidonic este un precursor al prostaglandinelor, tromboxanilor și leucotrienelor.

Ceridele

Ceridele sau cerilidele (cerurile vegetale) sunt esteri ai acizilor grași cu alcooli superiori primari sau secundari, saturați sau nesaturați. Cerurile vegetale sunt secreții naturale cu rol protector întâlnindu-se sub forma unui strat subțire la suprafața frunzelor, tulpinilor, florilor și fructelor. Reprezentanții sunt : ceara de trestie de zahăr și ceara de Carnauba (pe frunzele palmierului Corypha). Cerurile de pe suprafața organelor vegetale împiedică pierderile prea mari de apă prin transpirație și protejează planta contra unor agenți dăunători.

Componenții principali ai cerurilor vegetale sunt compuși alifatici, saturați, cu catenă normală. Componenții secundari sunt acizi di și trihidroxilați, acizi bibazici și hidroxiacizi bibazici.

Steridele

Steridele sunt lipide simple formate prin esterificarea sterolilor cu acizii grași superiori, mai frecvent cu acidul palmitic, stearic, oleic și linoleic. Din cauza cantităților foarte mici separarea și studierea lor este dificilă.

Steridele vegetale sau fitosteridele se găsesc în semințele unor Fabaceac (soia, mazăre) și în cariopsele unor cereale. Întotdeauna sunt însoțite de fitosteroli liberi și de gliceride. Steridele animale intră în compoziția secreției dermice a oii (Ovis aries L.).

Etolidele

Etolidele sunt ceride vegetale care formează componentul principal al cerurilor din conifere. Au structură specială fiind esteri ai unor hidroxiacizi superiori care se combină între ei. Mai des întâlniți sunt acidul sabinic sau hidroxilauric și acidul iuniperic sau hidroxipalmitic.

Lipidele complexe

Lipidele complexe sunt esteri ai acizilor grași la construcția cărora pe lângă alcool și acizi grași mai participă acidul fosforic, aminoalcooli, aminoacizi, iar în unele cazuri inozitolul și una sau mai multe glucide. În compoziția lor alături de C H O se mai află P, N, S. Excepție fac cerebrinele din ciuperci, care nu conțin acid fosforic.

În funcție de structura lor chimică lipidele complexe se clasifică în :

Glicerofosfatide

acizi fosfatidici

gliceroaminofosfatide sau glicerofosfoaminolipide (colaminfosfatide, colinfosfatide, serinfosfatide)

gliceroinozitofosfatide

Sfingolipide (ceramide)

cerebrine și cerebrozide

sfingofosfatide

Glicosulfolipide.

După alți autori (Deuel, Hutt ș.a.), fosfatidele se clasifică în: glicerofosfolipide, inozitolfosfolipide și sfingofosfolipide.

Această grupă cuprinde:

a) fosfolipide (fosfatide) fonnate dintr-un alcool, o bază azotată și acizi grași superiori.

b) fosfoaminolipidele, care sunt acele lipide complexe fosforate formate dintr-o moleculă de acid fosforic esterificată pe de o parte cu un alcool polivalent, iar pe de altă parte cu oxidrilul unui alcool aminat (cholina). Alcoolul polivalent are unul sau mai mulți oxidrili esterificați cu acizi grași (lecitinele).

c) cerebrozidele nu conțin fosfor, însă întotdeauna azot, acizi grași și galactoză. S-ar mai putea spune că sunt heterozide ale galactozei.

Acizii grași omega-3 (EPA, DHA, ALA) sunt lipide polinesaturate, una din cele patru forme principale de substanțe grase care intră în compoziția organismului uman (pe lângă colesterol, lipide săturate și lipide mononesaturate). Acizii grași omega-3 se găsesc în concentrații crescute în creier, fiind componente esențiale ale membranelor neuronale și totodată precursorii unor neuromediatori importanți. Incorporați în membrane, ei mențin fluiditatea și bună funcționare a acestora. Prin transformări enzimatice, ei stau la baza producerii de eicosanoizi cu proprietăți antiinflamatorii (spre deosebire de cei proveniți din precursori omega 6).

Principalele surse: peștele gras de apă rece din oceane, lacuri sau râuri, vânatul și anumite alimente vegetale (alge, nuci, semințe de în și de răpită).

Aplicații în cosmetologie:

În cosmetologie uleiurile vegetale sunt folosite ca detergent, emoliente, hidratante în diverse preparate cosmetice, creme, loțiuni, produse de machiaj. Ele pot acționa ca agenți de emulsionare, lubrifiante, antiexematoase, antiinflamatoare, cicatrizante în răni și arsuri dar și ca protectoare solare. Acizii grași gliceridele și glicerina sunt folosite în cosmetică pentru acțiunea emolientă și hidratantă. De aceea se folosesc la prepararea unguentelor, ceratelor, linimentelor și ator preparate cosmetice.

Compușii hdroxilici (hidroxi acizii) ai acizilor grași saturați și nesaturați sunt întrebuințați în cosmetologie în tratamentul eczemelor. Unii dintre acizii grași saturați sunt folosiți în cosmetică ca și agenți de curățare.

Unele gliceride sunt valoroase prin conținutul în acizi grași nesaturați (oleic, linolic, linoleic) care pot fi transformați în esteri etilici șî întrebuințați ca factori antiexematoși (vitamina F) sau pot constitui precursori ai prostaglandinelor (acid γ-linoleic, acid arahidonic). Gliceridele acizilor ciclopentenici din Chaulmoograe oleum au acțiune antimlcrobianä, îndeosebi pe Mycobacterium leprae.

Sterolii din fracțiunea insaponifîabilă (ß-sitosterolul) sunt utilizați ca factori antimflamatori.

Ceridele (ceara, cetaceum) și steridele (lanolina) se folosesc pentru acțiunea emolientă, sub formă de unguente, creme și cerate, ori intră în formulele unor baze de unguente, creme și cerate.

Dintre gliceroaminofosfatide lecitina se folosește ca emolgator în emulsiile cosmetice. Unele sfingolilide, ceramidele, se utilizează în cosmetică la prepararea șampoanelor.

Acizii polinesaturați se scindează în acizi ω 3, ω 6 și ω 9 dependent de poziția dublei legături, cea mai apropiată de capătul monocarboxilic. Unii dintre acești acizi se numesc esențiali deoarece nu sunt produși de organismul uman.

Acizii ω-3-α linoleic și ω-6 linoleic, având 18 atomi de C sunt extrem de importanți deoarece ei sunt precursori de alți acizi grași esențiali cum ar fi acidul ω-3 eicosapentanoic, decosahexanoic, ω-6-γ linoleic și acidul arahidonic. Acizii grași esențiali sunt în concentrație mare în semințele de Borago officinalis L. și semințele speciei Plukenetia volubilis L.

Acidul ricinolic este constituientul majoritar al uleiului de ricin te folosit în cosmetică în loțiuni șampoane, pentru creșterea și tonifierea părului.

Importanța acizilor grași în este demonstrată prin efectul nociv dat de absența lor asupra organismului uman. Untul de cacao și uleiul de Mango (Mangifera indica L.) conțin cantități însemnate de acizi grași nesaturați, cum ar fi acidul olic, și de asemenea de acizi grași saturați cum ar fi acidul stearic și palmitic.

Uleiul de floarea soarelui Helianti oleum este bogat în acizi polinesaturați, acid linoleic și este întrebuințat în derato-cosmetologie în tratamentul eczemelor datorate carenței de acizi grași esențiali, a psoriazisului și a arsurilor. Ceara rezultată din semințele de Jojoba (Simmondsia chinensis L.) sunt folosite pe scară largă în cosmetică datorită bunei penetrări a filmului lipidic al pielii și a acțiunii antiinflamatoare.

Creșteri ale nivelurilor ceramidelor celulare pot duce la oprirea creșterii celulare, a diferențieri celulare sau a apoptozei, ceea ce arată potențialul lor în limitarea stresului oxidativ.

Ceramidele pot fi transformate sub acțiunea enzimatică a ceramidazei în sfingozină. Sfingozina 1-1-fosfat, are acțiune mitogenică și stimulează eliberarea de calciu din depozitele intracelulare.

Dintre uleiurile vegetale întrebuințate în cosmetologie menționăm următoarele:

Tabel .nr. 11. Uleiuri vegetale utilizate în cosmetologie

Acizii grași utilizați în în preparatele cosmetice sunt acizi cu catenă liniară, acid monocarboxilici în general cu un număr par de atomi de carbon. Principalele lipide întrebuințate în produsele cosmetice și regăsite în produde vegetale sunt exemplificate mai jos în tabelul următor:

Tabel nr. 12. Compoziția în lipide (g %) a principalelor uleiuri și produse vegetale

După alt autor principalii acizi grași esențiali în unele uleiuri grase sunt:

Tabel nr. 13. Compoziția în acizi grași esențiali mg/g

Flavonozidele

Flavonozidele sunt pigmenți vegetali răspunzători de colorația galbenă a florilor, fructelor și uneori a frunzelor.

Răspândire. Sunt frecvente la familiile Apiaceae, Asteraceae, Fabaceae, Lamiaceae, Liliaceae, Rosaceae, Rutaceae etc.

Clasificarea flavonozidelor

În funcție de gradul de oxidare a segmentului C2-C3 și de prezența sau absența unei grupări OH la C3 agliconii flavonici fac parte din 4 categorii:

flavone – cu dublă legătură între C2-C3 (crisol, apigenol, luteol, etc.)

flavonoli – flavone 3-hidroxilate (galangol, kaempferol, quercetol, etc.)

flavanone – flavone 2-3 dihidrogenate (liquritigenol, naringenol, hesperetol, etc.)

flavanonoli – flavonoli 2-3 dihidrogenați (dihidrokaempferol, taxifolol, etc.)

Flavonozide protejează țesuturile vegetale împotriva efectelor nocive ale radiațiilor ultraviolete.

Acțiune. Principala acțiune este cea de vitamină P (factor al permeabilității), de scădere a permeabilității și creștere a rezistenței vasculare. Alte acțiuni: diuretică indirectă, antioxidantă (captează radicalii liberi-RLO, protejează vitamina C), hepatoprotectoare, antiulceroasă, antiagregantă plachetară, antibacteriană, antivirală, antifungică, etc.

Utilizări. Se folosesc singure sau asociate în afecțiuni însoțite de tulburări vasculare (fragilitate capilară, insuficiență venoasă, tulburări de circulație retiniană, hemoroizi), în afecțiuni hepatice (hepatite, ciroză, insuficiență hepatică), în infecții. Sunt folosite drept coloranți naturali și antioxidanți în alimentație și precum și ca antidot în intoxicații cu metale grele. Sunt constante în alimentație (cca. 1g/zi).

Principalele produse vegetale care contin flavonozide sunt: Sophorae flores, Crataegi folium cum flores Crataegi fructus, Ginkgo bilobae folium, Carduui mariani fructus.

Aplicații în cosmetologie

proprietăți antioxidante

Altele au proprietăți antioxidante sau captează radicalii liberi formați în diverse stări patologice: anoxie (are loc generarea de radical superoxid), inflamații (se produc anioni superoxid prin NADPH-oxidaza membranară a leucocitelor, radicali hidroxil și alți radicali reactivi ce se formează în timpul fagocitozei), autooxidare lipidică cu urmare de radicali hidroperoxid și alcoxil lipofili). Flavonoidele reacționează cu radicalii liberi, întârziind sau oprind astfel degradările legate de intensa activitatea a acestora la nivelul fosfolipidelor membranare.

inhibitori enzimatici

Rareori flavonoidele stimulează activitatea enzimatică, fapt observat asupra prolinhidroxilazei. Aceasta favorizează stabilirea unor punți între fibrele colagen, solidificându-le. În protejarea fibrelor de colagen intervin și antocianozidele, inhibarea procesului degradativ constând în captarea radicalului anionic superoxid, care pare a fi implicat în proteoliza neenzimatică a colagenului in vitro. Flavonoidele prin inhibarea tirozinazei protejează organismelor de acțiunea nocivă a razelor X sau a radiațiilor ultraviolete.

Quercetolul este unul dintre flavonoli cu acțiune antitirozinazică. Dintre flavonozidele cu aplicație în cosmetologie menționăm rutozida, norartocarpinozidă, artocarpinozidă. Prin adaăugarea de dioxid de titan în emulsii ulei în apă care conțin rutozidă sau quectetol în concentrație de 10% s-au obținut preparate care au un factor de protecție de 30. Flavanone cu acțiune antitirozinazică sunt: strepogenozidă.

Dintre flavanolii cu acțiune antirozinazică menționăm: dihidromorin, taxifolin.

R=OH norartocarpinozidă, R=CH3 artocarpinozidă

Calconele care inhibă sinteza de tirozină sunt: 2,4,2`,4` tetrahidroxicalcona, 2,4,6,2`,4`pentahidroxicalcona.

R=H tetrahidroxicalcona, R=OH pentahidroxicalcona

VIII. 9. ULEIURI VOLATILE

Uleiurile volatile sunt produși ai metabolismului secundar vegetal, secretați de celule specializate în acest scop, repartizați în diferite organe și depozitați în vacuole, pungi sau canale secretoare, ori în peri glandulari, sub formă de lichide uleioase, volatile, cu miros plăcut, aromat. Ele sunt amestecuri de diverși constituenți chimici dotați cu proprietăți terapeutice.

Uleiurile volatile sunt amestecuri complexe (5000 – 7000 constituienți chimici) de hidrocarburi alifatice, aromatice și hidroaromatice, aldehide, alcooli, acizi, esteri și alți constituienți în care, în general predomină compuși din clasa terpenelor. Compușii terpenici pot fi hidrocarburi sau derivați oxigenați (oxizi, alcooli, aldehide, cetone, acizi) sau produși de reacție ai acestora (eteri, esteri) (tabel 15).

Alcooli monoterpenici există de obicei liberi sau esterificați în uleiurile volatile. În ultima vreme au fost izolate o serie de monoterpenoide sau derivați de fenil – propanici sub formă heterozidică (glucozide ale eugenolului, nerolului, geraniolului, acidului neric, și acidului geranic) în Melissa officinalis L., Hyssopus officinalis L., specii ale genului Mentha, precum și eteri iridoici ei fiind întâlniți de obicei sub formă glucozidată.

Antoacianozidele

Sunt pigmenți vegetali, derivați ai flavanului, care dau culoarea roșie, violetă sau albastra florilor, fructelor și altor organe; varietatea culorii este imprimată de ph-ul sucului celular și de microelemente din organismul vegetal, cu care se combină.

Antocianozidele sunt prezente la Angiospermae, în familiile Rosaceae, Moraceae, Rhamnaceae, Polygonaceae, Berberidaceae, Saxifragaceae, Malvaceae, Ericaceae, Asteraceae (Compositae), Fabaceae (Leguminosae), Anacardiaceae, Solonaceae, Caprifoliaceae, Poaceae (Gramineae), Liliaceae etc, mai rar in plantele inferioare.

Antocianii se acumulează în vacuolele celule ce alcătuiesc țesuturile epidermice.

Structura chimică și clasificare

Antocianii sunt derivați hidroxilați, metoxilați și acilați ai 2-fenilbenzopirenului, glicozidați sau nu. În funcție de ph-ul mediului, pot prezenta mai mulți ioni: un ion oxoniu (de culoare roșie), în mediu acid, doi cationi carboniu (pseudobaze incolore), în mediu neutru și trei ioni fenoxoniu (de culoare violetă), în mediu slab alcalin. Aceștia, în mediu puternic alcalin, formează fenoxizi de culoare albastră sau verde.

Datorită ph-ului sucului celular, în general acid, cele mai multe antocianozide se găsesc sub forma de săruri de oxoniu.

Cei mai răspândiți antocianidoli sunt: pelargonidolul, cianidolul, delfinidolul și derivații lor metoxilați, dintre care menționam: peonidolul, petunidolul, malvidolul, mirtilidolul.

Partea glucidică poate fi alcătuită din monoze (glucoza, galactoza, ramnoza), bioze (rutinoza, primveroza), rar trioze și se fixează la una sau mai multe grupări hidroxil de pe nucleul de baza (la C 3 și C 5). În funcție de acești factori, se disting mono- , di- sau triglicozide, mai des întâlnite fiind 3-monozidele și 3,5-diozidele, dar se cunosc și 3,7-diozide sau 3,5,3'-triozide.

Un grup restrâns de antocianozide îl formează cele acilate cu acizi fenil-propanici (p-cumaric, cafeic, ferulic) care esterifică unul sau mai mulți hidroxili ai agliconului (salvianozidă) sau ai ozelor (tematina A₂). De asemenea se cunosc și esteri ai antocianidolilor cu acizi alifatici dicarboxilați (malonic, malic, oxalic, succinic).

Dintre acestea, salvianozida are drept aglicon salvianolul (7-p-cumaroilcianidolul), iar ca parte glucidică două molecule de glucoză fixate la OH-ul de la C4, ultima molecula de glucoză fiind diesterificată cu acidul malonic monometilat. Tematina A₂ are o structură mult mai complexă.

Deseori, antocianozidele se combină cu pectine, cu aminoacizi și cu unii cationi (Na⁺, K⁺, Mg2⁺, Fe2⁺, Fe3+, Al3+) din sucul celular. Aceste combinații se numesc protocianine; sunt de obicei colorate în nuanțe de roșu, violet, albastru negricios.

Antocianii se formează din proantocianidoli (2,3 trans-dihidro-3,4 cis-dihidroxiflavani). Se pare că aceștia suferă o hidroxilare la C 2, urmată de pierderea a două molecule de apă, obținându-se în final un ion flaviliu. Glicozidarea se face prin intermediul UDP- glucozei.

Heterozidele sunt substanțe solide, cristalizate, colorate în funcție de pH în roșu, violet sau albastru, solubile în apă, alcool, apă acidulată și alcool acidulat (formează săruri de oxoniu colorate în roșu intens, insolubile în solvenți organici apolari).

Antocianidoli sunt substanțe solide, cristalizate, colorate ca și antocianozidele, solubile, în alcool concentrat sau diluat și în solvenți organici apolari, la pH=7, sunt insolubile în apă. În apă acidulată (pH<3) formează săruri de oxoniu solubile, colorate în roșu. Cu bazele formează fenoxizi solubili, de diferite nuanțe, de la violet la albastru.

Se presupune că la pH=7, antocianidolii sunt derivați ai 2-fenil-β-cromen-3-ol-ului, compus labil, care se stabilizează prin aromatizare în mediu acid când se transformă în săruri de flaviliu (oxoniu).

Heterozidele hidrolizează prin încălzire cu acizi diluați, cu eliberarea antocianidolilor. Prin alcalizizare, dacă adăugarea soluției alcaline se face treptat și modificarea pH-ului este lentă, se obține mai intâi o pseudobază incoloră, instabilă (la pH=7), apoi forma chinonică, violetă, stabilă (la pH foarte slab bazic), fenoxidul, de culoare albastră, stabil (la pH =8-10); la pH=12 se obțin calchone colorate în galben.

În sucul vacuolar (la pH cca 3) ar putea avea loc adiția nucleofilă a apei care ar destabiliza structura oxonică. Se presupune însă, că plantele pot preveni astfel de reacții prin acilare cu acizii cinanici, prin copigmentare intermoleculară cu flavonoidele, prin chelatare cu metalele și prin autoasociere.

Caracterul amfoter al antocianilor explică folosirea lor ca indicatori acido-bazici în chimia analitică.

Cu acidul sulfuros și cu bisulfiții alcalini, antocianii formează derivați sulfonici (se decolorează); reacția este reversibilă prin reacidulare, în exces de derivați carbonil.

Cu dioxidul de sulf formează la C 4 derivați sulfonici incolori, stabili.

Antocianii cu două sau trei grupări hidroxil vicinale pe fenilul de la C 2 formează chelați cu ionii metalelor bi- și trivalente, de culoare albastră (albastră – verzuie) cu condiția ca una din grupări sa fie sub formă chinonică.

Prin reducere cu hidrogen activ (magneziu și acid clorhidric concentrat) formează catecholi. În funcție de poziția ocupată de glicon, antocianozidele au unele proprietăți caracteristice, acestea manifestându-se în comportamentul față de clorura ferică și la metilare. Astfel, antocianidolii se decolorează în prezența soluției apoase de clorură ferică, în timp de 3 minute, antocianozidele cu OH liber la C 3, după 35 minute, iar 3-O-glicozidele nici după 3 zile. Prin metilare în mediu alcalin se formează chalcona monometilată când OH-ul de la C 5 este liber și antocianidol tetrametilat când OH-ul este glicozidat.

Antocianii pot fi obținuți din produse vegetale prin extracție cu apă acidulată sau cu alcool acidulat cand se solubilizează concomitent și alți compuși hidrofili, dintre care deranjeză ozele. De aceea, se apelează la fermentația produsului vegetal în prezența de Saccharomyces cerevisiae și extrație ulterioară cu apa acidulată sau alcool acidulat.

Extracția antocianozidelor acilate (salvianozida) se face cu apă acidulată cu acizi organici (acetic, tartric), pentru a evita desacilarea. Soluțiile de antocianozide, fiind instabile, se conservă în atmosferă inertă, la temperatură scăzută, ferită de lumină.

Separarea antocianozidelor se face prin metode cromatografice (pe coloane de poliamidă, de polivinilpirolidonă, de rezine schimbătoare de ioni, prin CSS, HPLC etc).

Agliconii heterozidelor obținuți prin hidroliza acidă a heterozidelor pot fi extrași cu un solvent apolar. Antocianozidele, prezente uneori alături de flavonozide în produsele vegetale, pot fi separate de acestea folosind proprietatea antocianidolilor de a solubiliza în apă acidulată sau în alcool acidulat (prin transformare în săruri de oxoniu).

Antocianii prin intensitatea culorii roșii, maschează culoarea galbenă a flavonelor. După hidroliza acidă a heterozidelor prin extractul respectiv, agliconii flavonelor sunt extrași cu un solvent apolar, în timp ce antocianidolii rămân în soluția apoasă acidă sub formă de săruri de oxoniu.

Acțiune

Sunt considerate factori P, alături de flavonozide și de procantocianidoli (diminuă permeabilitatea și cresc rezistența capilarelor). Mecanismul capilaro-protector este acealași ca al flavonelor (inhibiția elastazei și colagenazei, a hialuronidazei și a COMT).

Cresc acuitatea vizuala prin mărirea sintezei de rodopsină (chemoreceptor pentru bastonașele retiniene care ușurează adaptarea la vederea crepusculară).

Scad permeabilitatea barierei hematoencefalice penntru substanțele toxice; acționează ca antioxidanți și „captatori de radicali liberi” (majoritatea compușilor fenolici), înhibă agregarea plachetară și favorizează retracția cheagului datorită reducerii sintezei de tromboxan A2(TxA2).

Multe au acțiune antiinflamatoare, prin inhibarea ciclooxigenazei și lipooxigenazei și antihistaminică, antiagregant-plachetară.

Acțiunea diuretică este însoțită și de o creștere a eliminării de acid uric.

Antocianozidele inhibă parțial acțiunea limfopenizantă a citostaticelor. Unele dintre ele sunt dotate cu proprietăți antimicotice. Acestea se pot datora formării de sisteme redox care inhibă peroxidazele, inducând astfel deficiențe in diviziunea celulară.

Reduc răspunsul contractil al coronarelor izolate la clorură de bariu (pe iepure), acțiune imprimată de stimularea sintezei locale de prostaglandile (PG) vasodilatatoare (fapt demonstrat experimental cu antocianozidele izolate din Vaccinium myrtillus); influențează activitatea corpului galben ovarian și a tiroidei.

1.11. Întrebuințări

Se recomandă în tratamentul tulburărilor induse de insuficiență venoasă și de fragilitatea capilară (purpură vasculară, varice, sechele după flebită, hemoroizii, gingivoragii); in retinopatie diabetică, afecțiuni vasculare retiniene; arterioscleroză, hipertensiune arterială, angiopatii diabetice, tulburări hemoragice la cirotici.

2.2. Produse vegetale utilizate în tratamentul cuperozei naturalis

2.2.1. Myrtilli fructus (fructele de afin)

Myrtilli fructus, reprezinta fructele uscate dupa recoltare de la specia Vaccinum myrtylus L. din familia Ericaceae denumite popular fructe de afin.

Afinul, Vaccinum myrtylus L. este un arbust de 20-30 cm înălțime, cu frunze mici de culoare verde închis și flori mici roșiatice care devin fructe negre sferice de 0,5-10 mm culese în jurul lunii august. Se utilizează în scop terapeutic atât frunzele cât și fructele.

Frunzele specie conțin arbutozida, taninuri, flavonozide, hidrochinonă, mirtilozida, ericolină, neomirtilină, iar fructele conțin numeroase principia active precum: taninuri, pectine, mirtilozida, glucide, provitamina A, vitamine precum B1, B2, C, E, F, PP, și acizi precum citric, benzoic, malic, oxalic, tartric, succinic, malic, lactic. Antocianozidele sunt principii active de culoare rosie cu actiune antioxidanta care se gasesc în concentrație foarte mare în aceste fructe, având rol bacteriostatic și antidiabetic. De asemenea, fructele conțin numeroase minerale precum potasiu, fosfor, sulf, magneziu, clor și fier37.

Complexul antocianozidic din fructele de afin se indică pentru uz extern inclusiv în afecțiuni ale pielii precum cuperoza.

2.2.2. Taraxaci radix et herba – Păpădia (Taraxacum officinale)

Plantă erbacee, perenă foarte răspândită pe teritoriul țării noastre care înflorește din primăvară pană toamna târziu. Partea aeriană este formată dintr-o rozetă cu frunze în formă de lance, cu marginile divizate în lobi mari. Caracteristicile definitorii ale plantei sunt petalele subțiri dispuse în smoc de culoare galbenă și conținutul său reprezentat de un suc lăptos alb. Se utilizează toate părțile componente ale plantei. Aceasta are un conținut bogat în substanțe terapeutice pentru o gamă largă de afecțiuni în special boli metabolice: gliceride ale acizilor stearic, palmitic, oleic, polioze, inulină, colină, glucoză, flavonoizi, acid tartric, substanțe antibiotice, proteine, alcooli, carotenoide, amidon, vitaminele A, B, C, D, E, minerale precum potasiu, sodiu, calciu, fosfor, fier, iod, un principiu amar, ceară, răsină, ulei volatil.

Conține o cantitate mare de vitamina A fiind benefică pentru buna funcționare a epiteliilor.

2.2.3. Hypocastani semen Castanul sălbatic (Aesculus hippocastanum)

Arborele de castan înflorește în perioada mai-iunie. Cel mai des se folosesc semințele rotunde de dimensiuni mari și culoare brună cu aspect caracteristic lucios, iar la interior au un miez alb-gălbui. La exterior au un înveliș lemnos cu spini.

Semințele conțin amidon, saponozide cu proprietăți amare, grăsimi, albumine, tanin, escină, afrodescină, argirescină, criptoescină, flavonoide, oxicumarine, vitamine din grupul B, C, K și D, precum și substanțe amare. învelișul lemnos conține esculină, cvercitrină, fraxină, oxicumarină, celuloză, rezine și minerale.

Castanul sălbatic, prin conținutul în escină și D-catecol, care reprezintă două saponozide, are următoarele proprietăți la nivelul pielii și circulației sale locale: acțiune antiinflamatorie, îmbunătățirea fragilității capilare și stimularea circulației locale, acțiune fotoprotectoare și scăderea edemului. Aceste proprietăți sunt benefice în tratamentele cosmetice fitoterapice inclusiv pentru tratarea cuperozei -.

2.2.4. Asmățuiul (Anthriscus cerefolium L.)

Plantă erbacee anuală, din fam. Apiaceae, ce ajunge până la 70 cm înălțime. Rădăcină pivotantă, subțire, albicioasă. Tulpină dreaptă, ramificată uneori chiar de la bază, foarte fin striată, sub noduri ușor umflată, aproape glabră, uneori la noduri pubescentă. Frunze triunghiulare, 2-4 penat sectate, moi, verde-deschis, pe față glabre, pe dos în lungul nervurilor cu peri rigizi, setiformi. Flori mici, relativ numeroase (uneori sterile) adunate în umbelule. Fructe glabre, brun-negru lucitoare.

Este o plantă înrudită cu pătrunjelul care prezintă o tulpină cu numeroase noduri, cu perișori și flori albe dispuse sub formă de umbrelă. Se găsește în livezi și tufisuri, pe langă vii și la marginea pădurilor.

Conține ulei eteric 0,03%, asmarizol, metilcavicol, osmorizol, uleiuri grase, substanțe amare, vitaminele B și C, săruri minerale41.

Proprietățile care o recomandă pentru uzul extern sunt efectul antiinflamator, tonic, cicatrizant, fiind indicată pentru ameliorarea tulburărilor circulatorii. În cosmetică este un ingredient cunoscut din cremele cu efect tonic vascular și antiinflamator indicate în afecțiuni dermatologice precum eczeme, cuperoză, prurit și diverse boli ale pielii.

2.2.5. Eupatoriae herba Cânepa codrului (Eupatoria cannabium)

Părtile aeriene ale plantei conțin substanțe amare (eupatorina), alvalorezine, tanoizi, un saponozid, steviozidina folosită industrial ca îndulcitor. Rădăcinile conțin ulei volatil și empirină precum și săruri minerale.

Este indicată pentru tratarea unor afecțiuni cosmetice precum eczemele sau cuperoza prin atingerea zonelor afectate cu comprese calde îmbibate în decoctul obținut.

2.2.6. Lavandulae flores Levănțica (Lavandula angustifolia)

Este o plantă cu flori mov care emană un miros caracteristic.

Principiul activ se găsește preponderent în flori, reprezentat fiind de un ulei volatil cu concentrație care variază între 1-7%. Componentul principal al uleiului volatil este linalolul.

Acesta se găseste în uleiul volatil atât liber, cât și parțial esterificat sub formă de acetat de linalil. În medie, valorile conținutului în linalil variază între 30-40%, iar conținutul în linalool variază între 40-60%. În uleiul volatil se mai găsesc acizi liberi precum acidul acetic, cumaric, benzoic, fenoli (timol și eugenol), aldehide precum citral și citronelal, cetone precum criptonă, carvonă, urme de camfor.

În dermato-cosmetică se utilizează uleiurile de levănțică care intră în componența unor măști și creme cu efect de ameliorare a roșetei și a porilor dilatați, fiind indicată și pentru prevenirea complicațiilor cuperozei.

2.2.7. Nalba mare (Althaea officinalis) • Nalba de grădină (Althaea rosea) • Nalba de pădure (Malva silvestris)

Nalba mare (Althaea officinalis) și nalba de pădure (Malva sylvestris) sunt două plante medicinale extem de apreciate în medicina naturistă pentru proprietațile curative deosebite, dar și pentru aspectul decorativ încantator. Sunt două flori uitate ce aparțin familiei Malvaceae.

Nalba este o plantă erbacee care înflorește toată vara; are tulpina înaltă pană la 1 m, ramificată și acoperită cu peri. Frunzele sunt pețiolate, cu marginile inegal dințate și acoperite cu peri. Florile au cinci petale lungi îngustate la bază, neregulate, de culoare roz-violacee cu striuri violete, grupate câte 2-3 și iau naștere la baza frunzelor pe ramuri și vârful tulpinii.

Frunzele conțin mucilagii, acizi uronici, ramnoză, arabinoză, glucoză, metilpentoze, amidon, zaharuri, asparagină, substanțe grase, pectine, betaină, tanin. Florile sunt bogate și ele în mucilagii, ulei eteric și xiloză-.

În sfera dermato-cosmetică este indicată pentru tratarea dermatozelor de tipul eczemelor, cuperozei sau furunculozei deoarece nalba are următoarele proprietăți terapeutice: acțiune antiinflamatorie, decongestionantă și antiedematoasă, emolientă pentru mucoase și reparatorie48.

MALVAE ARBOREAE FLORES (Flori de nalbă de grădină)

Sunt florile recoltate după veștejire, de la Althaea rosea, var. nigra L. și var. atropurpurea H. (Malvaceae).

Planta este originară din Orient; la noi se cultivă ca plantă ornamentală. Este bianuală, înaltă până la 3m, cu tulpina aspru pubescentă, cu frunze alterne, rotunde și flori solitare mari, colorate în roșu închis, cu luciu metalic.

Compoziție chimică: alteină (complex antocianic) care prin hidroliză formează delfinidol, malvidol și petunidol, tanim, mucilagii.

Acțiune: emolientă (datorată mucilagiului); antiinflatoare și de factor P (prin totalul antocianozidic).

Întrebuințări: afecțiuni ale pielii date de inflamatii si problem vasculare inclusive cuperoza.

2.2.8. Rosmarinii folium et aetheroleum Rozmarinul (Rosmarinus officinalis)

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis L.) este o specie originară din regiunile mediteraneene și din Ungaria.

Numele rozmarin nu are legătură cu cuvântul roză sau cu numele Maria, ci derivă din latinescul rosmarinus, care literal înseamnă roua mării.

Rosmarini folium conține: 0,2 – 1,2 % ulei volatil în planta proaspătă, 1 – 2,5 % în produsul uscat, acizi polifenolcarboxilici (acid rosmarinic, cafeic, gentisic, vanilic, siringic, galic ), flavonozide (diosmetină, diosmină și alte flavone metoxilate, derivați ai luteolului și apigenolui), tanin, principii amare diterpenice (carnosol, acid carnosolic, rosmanol, rosmaridifenol, rosmadial), triterpene (betulinol, α și β amirenol, acid ursolic, acid oleanolic și derivații lor hidroxilați), vitamina C, aminoacizi, ceruri, hidrocarburi aciclice și ciclice, saturate și nesaturate.

Fig. 3. Acizi polifenolicarboxilici din Rosmarini folium

Fig. 4. Flavonă din Rosmarini folium

Principiile active care sunt conținute în Rosmarini folium sunt prezentate în tabelul următor:

Tabel. 1. Compoziția chimică a produsului vegetal Rosmarini folium

Rosmarini aetheroleum

Uleiul esențial este obținut prin distilare cu vapori de apă din vârfurile înflorite (100 kg de plante furnizează aproximativ 1,5 kg de esență).

Constituenții principali ai uleiurilor volatile, în funcție de specia producătoare, sunt:

camfora (30 %) și 1,8 cineol (30 %) în R. officinalis camphoriferum,

1,8 cineol (majoritar în R. officinalis cineoliferum și R. pyramidalis),

verbenona (15 – 37 %) și 1,8 cineol (20%) în R. officinalis

Alți constituenți:

monoterpene (α și β-pinen în toate chemovarietățile, conținutul de α-pinen atingând 15-31 % în R. officinalis verbenoniferum, camfen 22 % în R. officinalis camphoriferum, mircen, limonen și α-terpinen în R. officinalis camphoriferum și R. officinalis verbenoniferum, γ-terpinen, p-cimen, α- și β-felandren în R. officinalis camphoriferum, terpinolen în R. officinalis verbenoniferum);

sesquiterpene (β-cariofilen în toate chemovarietățile);

alcooli monoterpenici (borneol în toate chemovarietățile, linalol, terpinen-l-ol-4, izoborneol, cis- și trans-tuianol-4, p-cimen-8-ol în R. officinalis camphoriferum),

esteri (acetat de bornil în toate chemovarietățile, acetat de a-fenchil în R. officinalis camphoriferum);

oxizi (cariofilen-oxid, humulen-epoxid I și II în R. officinalis camphoriferum);

aldehide și cetone (30 % camforă, verbenonă, carvonă, cetone alifatice în R. officinalis camphoriferum, mici cantități de camforă în R. officinalis cineoliferum și R. pyramidalis, 1 -15 % în R. officinalis verbenoniferum).

Un grup de cercetători din Brazilia au determinat constituienții uleiurilor volatile dintr-o specie de rosmarin nativă în Brazilia pe parcursul a mai multor ani.

Tabel. 2. Compoziția chimică a produsului vegetal Rosmarini aetheroleum

Rosmarini folium prezinta următoarele acțiuni: stimulentă asupra circulației (prin acidul rosmarinic), hipocolesterolemiantă și colagog-coleretic (prin acizi polifenolcarboxilici), diuretică (flavone, triterpene), antiinfecțioasă, antispastică (flavone), cicatrizantă și epitelizantă (diosmetină), antiulceroasă, adaptogenă (antistress, care se datorește capacității antioxidante a acidului rosmarinic față de radicalii liberi și de peroxizi).

Rosmarini aetheroleum

Uleiul volatil de rosmarin are următoarele acțiuni:

tonică generală și cardiotonică, în doze mici (R. officinalis L. camphoriferum),

neuro-musculară variabilă, în funcție de doză (R. officinalis L. camphoriferum),

antispastică (R. officinalis L. verbenoniferum),

antiinflamatoare;

antibacteriană pe stafilococ auriu, stafilococ alb, streptococ, Escherichia coli, Klebsiella, Proteus (puternică la R. officinalis L. cineoliferum, slabă la celelalte),

antimicotică pe Candida albicans (R. officinalis L. cineoliferum),,

anticatarală (R officinalis L. cineoliferum, R officinalis L. verbenoniferum, R. pyramidalis),

expectorantă (R officinalis L. cineoliferum, R officinalis L. verbenoniferum, R. pyramidalis),

mucolitică de diferite intensități (R. officinalis L. verbenoniferum, R. officinalis L. camphoriferum),

colagogă și coleretică (R. officinalis L. camphoriferum),

diuretică (R. officinalis L. camphoriferum),

decongestiv-venoasă (R. officinalis L. camphoriferum),

echilibrant-endocrină pin reglare hipofizo-ovariană și testiculară (R officinalis L. verbenoniferum),

emenagogă nehormonală (R. officinalis L. camphoriferum),

cicatrizantă (R. officinalis L. verbenoniferum),

antioxidantă.

Întrebuințări:

Produsul vegetal Rosmarini folium se întrebuințează în afectiuni inflamatorii ale pielii inclusiv cuperoza.

Uleiul volatil are următoarele întrebuințări:

• afecțiuni ale sistemului nervos;

o anxietate și depresii nervoase (R. officinalis L. camphoriferum),

o scleroză în plăci ca adjuvant (R. officinalis L. cineoliferum),

• afecțiuni cardio-vasculare;

o insuficiență cardiacă (R. officinalis L. camphoriferum),

o hipertensiune cerebrală (R. officinalis L. camphoriferum),

o hipertensiune arterială în doze mici (R. officinalis L. camphoriferum),

o hipotensiune în doze mari (R. officinalis L. camphoriferum),

o tahicardii (R. officinalis L. camphoriferum),

• insuficiență circulatorie periferică (R. officinalis L. camphoriferum),

• infecții respiratorii și ORL

o otite (R. officinalis L. cineoliferum, R. pyramidalis),

o sinuzite (R officinalis L. cineoliferum, R officinalis L. verbenoniferum, R. pyramidalis),

o bronșite (R officinalis L. cineoliferum, R officinalis L. verbenoniferum, R. pyramidalis),

o răceli pulmonare (R. officinalis L. cineoliferum și R. pyramidalis),

• boli infecto-contagioase

holeră (R. officinalis L. verbenoniferum),

• afecțiuni digestive

dispepsii, atonii digestive (R. officinalis L. camphoriferum),

enterocolite fermentative (R. officinalis L. cineoliferum),

enterocolite virale și colibacilare (R. officinalis L. verbenoniferum),

colecistite cronice (R. officinalis L. camphoriferum),

insuficiență hepatobiliară (R. officinalis L. verbenoniferum),

hepatite virale (R. officinalis L. verbenoniferum)

hepatite obstructive (R. officinalis L. camphoriferum),

ciroze (R. officinalis L. camphoriferum),

hepatomegalie (R. officinalis L. camphoriferum),

• boli metabolice

hipercolesterolemie (R. officinalis L. camphoriferum),

diabet (ca adjuvant – R. officinalis L. verbenoniferum),

afecțiuni uro-genitale

cistite (R. officinalis L. cineoliferum),

vaginite cu leucoree, bartolinite (R. officinalis L. verbenoniferum),

afecțiuni endocrine,

amenoree și oligomenoree (R. officinalis L. camphoriferum),

dereglări hipofizo-ovariene și testiculare (R. officinalis L. verbenoniferum),

• afecțiuni locomotorii

contracturi musculare, mialgii, reumatism muscular (R. officinalis L. camphoriferum).

Proprietătile terapeutice care contribuie la ameliorarea afecțiunilor dermatologice sunt acțiunea tonică la nivelul capilarelor, iar flavonele sunt stimulente și au acțiune antioxidantă. Taninurile din plantă sunt astringente și au proprietăți antibacteriane iar uleiul volatil are o puternică acțiune stimulatoare50.

În caz de cuperoză se folosește zilnic sub orice formă de preparare, ajutând la stimularea circulației.

2.2.9. Capsicii fructus Ardeiul iute (Capsicum frutescens)

Capsici fructus reprezintă fructele mature recoltate de la speciile Capsicum annuum L. var. longum, ardei iute și Capsici frutescens L. (Capsicum fructus acer), pili-pili sau piper de Cayenne, chili, din familia Solanaceae.

Compoziție chimică: protoalcaloizi (capsaicină 0,1-0,5), (0,8-0,9 în fructele de chili, Capsicum frutescens), Capsaicinele sunt un amestec din cel puțin 5 compuși izomeri care imprimă produsului vegetal gustul arzător, acid ascorbic 0,1-0,3%, carotenoide (capsorubina, zeaxantina, xantofila, criptoxantina, α, β, γ – carotenul, capsantina, luteina, cucurbitaxantin A), flavonozide (hesperidozida, eriodictiozida, rutozida), ulei gras (15-25%, format din gliceridele acidului miristic, stearic și oleic) poliuronide.

Conținutul în vitamine și minerale (100 g) is: calciu (29 mg), fosfor (78 mg), fier (1.2 mg), potasiu (374 mg) β-caroten 12,960 IU), tiamină (0.22 mg), riboflavină (0.36 mg), niacină (4.4 mg).

Conținutul în vitamina C depinde de gradul de maturitate, de culoarea și mărimea fructelor (Somos A., 1984). Condițiile de cultură influențează conținutul în vitamina C, acesta fiind mai mare la culturile din câmp, comparativ cu cele din sere (tabelul 2.2). Și distanțele de plantare în fluențează conținutul în vitamina C. De exemplu, soiul Kalinkoi Zold, cultivat la 20 x 25 cm, a acumulat 175 mg vitamina C/100 g, iar la 40 x 40 cm, 290 mg vitamina C/100 g substanță proaspătă (Somos A., 1984). în condiții de irigare, conținutul în vitamina C scade față de situația în care nu se irigă (265 mg la neirigat, față de 151 la irigat, soiul Cecei -Somos, 1984).

Alte minerale conținute sunt: Zn, S, Na, Se, Zn.

Altă vitamină conținută în Capsici fructus este vitamina A în concetrație de 77,000 IU/100 g, equivalent to 7,700 RE/100 g.

După alți autori în compoziție chimică a produsușui vegetal Capsici fructus intră următorii constituienți:

Tabel 2. Compoziția chimică a produsului vegetal Capsici fructus

Capsici fructus conține și terpenoide și anume compuți sterolici: Dintre aceștia menționăm alcalozii sterolici solanina, solanidina si solasodine). Semințele contin glicozide sterolice capsicosida A până la D, și glicozide furostanolice.

Capsicii fructus mai conține compuși polifenolici acid clorogenic, acid cafeic, acid cinamic.

Uleiul volatil prezent ân urme în Capsicum annum L. conține 125 componente, dintre care au fost identificate 24. Uleiul volatul conține (camphor, carvone, linalool)

Capsaicinoide

Capsaicinoidele sunt protoalcaloizi sau compuși fenolici azotați.

Cele mai frecvente capsaicinoide din Capsici fructus sunt capsaicina (69%), dihidrocapsaicina (22%), nordihidrocapsaicina (7%), homocapsaicina (1%) și homodihidrocapsaicin (1%).

Pe lângă cele cinci capsaicinoids naturale, un membru al familiei sintetic este: vanililamida acidului n – nonanoic (VNA, de asemenea , PAVA) utilizat ca substanță de referință pentru determinarea relativă a iuțeali capsaicinoidelor.

Tabel. 3. Capsaicinoide

Alți cercetători au determinat mai multe capsainoide:

Figura 4. Capsainoide

Capsaicina s -a extras pentru prima dată în formă impură în 1816 de către Christian Friedrich Bucholz (1770-1818). El a numit -o capsicina după genul Capsicum din care a fost extrasă. John Clough (1850-1932), a izolat capsaicină într -o formă aproape pură, și a dat numele de capsaicina, acestei substanțe în 1876. Un alt cercetător care a izolat capsaicina pură este Karl Micko în 1898. Compoziția chimică capsaicina a fost determinată în primul rând EK Nelson în 1919, și a fost sintetizată pentru prima dată în 1930 de către Ernst Spath și Stephen F. Darling. În 1961, alte substanțe similare au fost izolate din ardei iute de către chimistii japonezi S. Kosuge și Y. Inagaki, care le -a numit capsaicinoide.

În 1873 farmacologul german Rudolf Buchheim (1820-1879) , iar în 1878 medicul maghiar Endre Hőgyes, a declarat că capsaicină parțial purificată provoacă senzație de arsură, atunci când intră în contact cu membranele mucoase și cresc secreția de acid gastric.

Capsaicina este prezent în cantități mari în țesutul placentar (care deține semințele), membranele interne și, într – o măsură mai mică în celelalte părți cărnoase ale fructelor din genul Capsicum. Semințele în sine nu produc capsaicina, cea mai mare concentrație de capsaicină poate fi găsită în măduva albă a peretelui interior, unde sunt atașate semințele.

Mecanism de acțiune

Aplicată extern, capsaicina inhibă percepția dureroasă; ca majoritatea vaniloidelor, capsaicina prezintă un profil de acțiune caracteristic asupra fibrelor senzoriale periferice de la nivelul mucoaselor și pielii.

Într-o primă fază capsaicina provoacă după aplicare locală o stimulare neuronală, care se traduce prin iritație și vasodilatație locală, urmată de o a doua fază, de depleție prelungită. În acestă fază refractară, neuronul nu rămâne insensibil doar la o nouă aplicare de vaniliod, ci și față de alți factori endogeni sau exogeni care provoacă durere. Prin aceasta, zona tratată suferă de o desensibilizare de durată față de percepția durerii.

Mecanismul intim al acetui mod de acțiune este relatat prin:

legarea de receptorul ionotrop RV1 cu deschiderea unor canale de Ca2+ și Na +;

exocitoza unor vezicule încărcate cu neuropeptidul P.

Substanța P determină eliberarea de histamină din mastocite și vasodilatație precapilară locală, percepția fiind în acestă primă fază de arsură, care este înloită apoi de o senzație de căldură intensă. În faza a doua, capsaicina inhibă repreluarea substanței P de către neuroni, ceea ce duce la o desensibilizare de lungă durată a nociceptorilor cu percepția redusă a durerii. În acest mod la aplicarea locală a ăreparatelor cu capsaicină se ajunge la suprimarea durerii printr-o așa numită „contrairitare”.

Figura 4. Mecanismul de acțiune al capsacinei

În nevralgiile post herpes-zoster capsaicina s-a dovedit a fi eficace în ameliorarea durerii, fapt explicabil prin diminuarea numărului de canale de calciu deschise (în cazul unor astfel de nevralgii s-a constatat că există un număr mare de canale de calciu deschise) și prin scăderea concentrației în substanță P, compus implicat în inflamația terminațiilor nervoase.

Studii recente au arătat pentru capsaicină o acțiune de alterare a metabolismului unor substanțe cancinogene (amine hetrociclice), prin intervenția asupra sistemelor enzimatice metabolizante ale acestor substanțe. Totodată, capsaicina modifică și interacțiunea lor cu ADN-ul celular, iar in vitro inhibă activitatea magnetică a acestor compuși.

Conținutul ridicat de vitamină C din ardei îi mprimă acestuie proprietăți antiinfecțioase.

Prin conținutul în polifenoli, și în special în acid cinamic, Capsici fructus are acțiune antioxidantă ceea ce contribuie la potențialul său anticancerigen-. Extern Capsici fructus are efect rubefiant și revulsiv, stimulând circulația locală, prin mecanismul descris mai sus.

Ardeii iuți sunt bogați în caroten, xantine precum xantofilă, capxantină sau criptoxantină, capsorubină și alcooli fenolici cu importante efecte antioxidante, împiedicând îmbătrănirea prematură a celulelor și țesuturilor. La acest lucru se adaugă și îmbunătățirea elasticitătii naturale și regenerării celulare ale capilarelor. La contactul cu secreția plantei, pielea se încălzește datorită intensificării circulației sangvine. Acest efect calorigen determină o reacție intensă de autoapărare care aduce beneficii imunologice. Aceste proprietăți ale ardeiului iute pentru uz extern sunt benefice pentru ameliorarea și prevenirea complicațiilor cuperozei naturalis.

Efecte adverse: unguentele, cremele, linimentele și plasturii (0,025-0,10% capsaicina) nu se aplică pe răni deschise sau zone de piele uritată.

2.2.10. Petroselini herba Pătrunjelul (Petroselinum crispum)

Plantă erbacee leguminoasă și totodată cu o mare importanță fitoterapeutică. Are gust dulce și miros aromat, tulpina este înaltă și striată iar frunzele sunt trifidate, cu lobii dințați, fără peri, lucioase pe partea superioară.

Pătrunjelul este un aliment cu valori nutritive deosebite, având următoarea compoziție chimică: apeina, beta-caroteni 4 g/100 g, histidină, proteine (o legătură furnizează mai multe proteine decât două ouă fierte), clorofilă, fibre, flavonoide, pinena, poliacetilena, o cantitate mare de diverse minerale, precum și vitaminele A, complexul B, C, K, E, acid pantoteni și linoleic, ș.a.53.

Acțiunea terapeutică în sfera dermato-cosmetică este aceea de combatere a îmbătrânirii prin intermediul concentrației mari de antioxidanți, iar de aceea consumul regulat de pătrunjel protejează pielea de degradare și de acțiunea razelor ultraviolete.

2.2.11. Sophorae flores – Flori de salcâm japonez

Sunt bobocii florali recoltați de la specia Sophora japonica L. (Fabaceae), salcâm japonez.

Compoziție chimică: flavone reprezentate de rutozidă (15-20%) și urme de quercetol; saponozide triterpenice pentaciclice, poliholozide mixte.

Acțiune: Rol de vitamină P (scade permeabilitatea și crește rezistența capilarelor sangvine), antiinflamatoare la nivelul intestinului gros, antiedematoasă și decongestivă la aplicare locală imprimate de rutozidă.

 Utilizări in cosmetologie: reprezintă materia primă pentru extracția rutozidei care se utilizează în: fragilitate capilară, cuperoza.

CAPITOLUL III. PRODUSE COSMETICE CARE CONTIN PRODUSE VEGETALE UTILIZATE IN TRATAMENTUL CUPEROZIEI

3.1. Forme cosmetice intrebuintate in tratamentul cuperozei

3.2.1. Ape de față și loțiuni

Primordial pentru îngrijirea tenului este curățirea zilnică cu produse blânde care nu usucă tenul și sunt îmbogățite cu vitamine și minerale. Plantele oferă din belșug aceste beneficii motiv pentru care sunt indicate soluții de curățire speciale care nu conțin conservanți și parabeni, iar cel mai sigur mod de obținere este cel extemporaneu la domiciliu.

Apă de față cu Nalbă

Mod de preparare: Se pune planta la macerat, timp de trei-patru ore, 15 g de rădăcină de nalbă în 200 ml apă rece, apoi se strecoară și se aplică pe față comprese cu substanța astfel obținută.

Ceaiul de rădăcină de nalbă mare este și el eficient preparat ca decoct din 20 g rădăcină la 100 ml de apă și aplicat pe față tot sub formă de comprese.

Apă de față cu Levănțică

Levănțica este foarte bună pentru menținerea sănătății pielii și este indicată inclusiv pentru tratarea tenului cuperozic.

Mod de preparare: Prepararea se face prin infuzie din 10 g levănțică, peste care se toarnă 200 ml de apă clocotită. Se acoperă timp de 30 de minute, se strecoară și se aplică pe față de trei ori pe zi folosind comprese sterile.

Apă de față cu Rozmarin

Rozmarinul stimulează circulația sângelui, intăreste capilarele și determină regenerarea celulară. Protejează structurile celulare de acțiunea radicalilor liberi și se obțin rezultate benefice în cazul tenului ridat și cuperozic.

Mod de preparare: Se realizează o infuzie din 20 g plantă, peste care se toarnă un litru de apă clocotită, se lasă acoperită 20-30 de minute și se strecoară.

Se aplică pe față cu ajutorul unor comprese, după ce, în prealabil, s-a obținut curățirea tenul cu un tampon de vată îmbibat în soluția obtinută.

Apă de față cu Afin

Mod de preparare: Pentru tratarea cuperozei, se folosesc frunzele din care se va face un ceai din 4 lingurițe măruntite peste care se toarnă 250 ml apă clocotită. După strecurare, se utilizează sub formă comprese pe zonele afectate de 2 ori pe zi. Este foarte utilă în acest caz aplicarea locală a uleiului de ricin cald.

Apă de față cu Păpădie

Mod de preparare: Păpădia ajută la tratarea acneei juvenile sau cuperozei sub formă de apă de față obtinută din flori culese în momentul când sunt la maturitate. Se pune la fiert o jumătate de litru de apă iar după ce a clocotit se adaugă circa un pumn de flori. Se va lăsa 15 minute să se infuzeze apoi se va strecura prin tifon.

Produsul obținut se aplică cu comprese sterile pe zonele afectate care se mențin pe față 15-20 minute.

Apă de față cu Pătrunjel

Mod de preparare: Se fierb aproximativ 200g de rădăcină de pătrunjel în doi litri de apă, până lichidul scade la jumătate. Se strecoară și apoi lichidul obținut se aplică local cu dischete demachiante pentru cât mai mult timp.

Apă de față cu Asmățui

Mod de preparare: 2 linguri de frunze și ramuri se fierb timp de 20 minute. Se strecoară și se aplică pe față cu ajutorul unor comprese, după ce, în prealabil, s-a obținut curățirea tenul cu un tampon de vată îmbibat în soluția obținută.

Loțiune tonică ten cuperozic 500ml-FLORITENE

Principii active și acțiune terapeutică: Extractul natural de castane îmbunătățește circulația periferică, extractul de musețel are efect de calmare a inflamației, extractul de Crataegus oxyacantha hidratează tenul prin factor hidratant numit hidrovitonul. Aceste extracte reglează secreția sebacee, ajută la buna irigație a țesuturilor și hidratării epidermului. Loțiunea are efect calmant, decongestionant și ameliorează circulația sanguină periferică.

Mod de utilizare: Loțiunea se aplică dimineața și seara cu ajutorul unei dischete demachiante, prin masaj blând pe față și pe gât.

Lapte demachiant Bruno Vassari Instant Cleansing Milk 250 ml

Lapte demachiant obținut din extracte de plante cu efect calmant și proprietăți hidratante, potrivite pentru pielea normală și mixtă. Se folosește pentru a înlătură machiajul și sebumul de pe suprafața pielii.

Extractul de hamei (Humulus Lupulus): proprietăți calmante și reparatorii, fiind foarte eficient împotriva acneei.

Extractul de rozmarin (Rosmarinus officinalis): proprietăți astringente, tonifiante, stimulatoare, antiseptice, bactericide și calmante.

Extractul de Equisetum arvense: proprietăți care stimulează vindecarea și calmează. Această plantă poate crește mecanismele de apărare ale pielii și să o revitalizeze mulțumită conținutului bogat de minerale.

Extractul de pin (Pinus sp.): proprietăți bactericide și de stimulare a circulație sângelui.

Extractul de lămâie (Citrus limonum): efect bactericid, antiseptic, astringent și tonifiant. Ideal pentru arsuri solare, acnee și piele uleioasă.

Extractul de musețel (Anthemis nobilis): proprietăți antiinflamatorii și cicatrizante. Este, de asemenea, considerat bactericid, antiseptic, purificator, calmant, revigorant, hipoalergenic, capabil să calmeze iritațiile pielii.

Mod de utilizare: Produsul se aplică prin masarea blândă a tenului și omogenizarea cu o dischetă demachiantă.

j. Loțiune tonică, regeneratorie cu antioxidanți forte, 100 ml. Principii active și acțiune terapeutică:

Loțiunea tonică, regeneratoare, revigorantă are conținut bogat în antioxidanți precum vitamina B3, B5, C, E, BHA și uleiuri esențiale benefice pielii. Potrivit pentru toate tipurile de ten. Fără alcool.

Tonicul conține un complex de antioxidanți cu rol în protejarea pielii de stresul oxidativ, puternic antiinflamator, eficient împotriva iritațiilor pielii, ale acneei, conferă luminozitate pielii, reduce pigmentația pielii și susține regenerarea; efect antirid, eficient în prevenirea apariției ridurilor și atenuarea ridurilor la pielea matură, îmbunătățește elasticitatea și aspectul pielii, are acțiune antiacneică, stimulează sinteză de colagen și ajută la menținerea volumului și fermitătii pielii, contribuie la regenerarea pielii afectate de razele solare.

Mod de utilizare: după curătarea pielii, aplică 3-4 pufuri pe față uscată, protejând ochii, înainte de aplicarea altor creme de îngrijire a pielii.

3.2.2. Uleiuri volatile și uleiuri grase

Uleiurile volatile sunt frecvent utilizate în cosmetică atât ca ingredient pentru diverse creme sau loțiuni destinate tratamentelor faciale, cât și "pentru sine" fiind întrebuințate pentru demachiere zilnică sau masaj facial realizat la domiciliu sau în centre dermato-cosmetice.

Ulei esențial de lavandă, 100% pur, Oleya Principii active și acțiune terapeutică:

Uleiul esențial de lavandă conține linalool, acizi acetic, cumaric, benzoic, timol, eugenol, citral, citronelal, cetone cu multiple proprietăti terapeutice precum: sedativ, antiseptic, antifungic, antidepresiv, dezodorizant, tonic, general, tonic nervos. La nivelul tegumentelor are efect de ameliorare a roșetei și a porilor dilatați, fiind indicată și pentru prevenirea complicațiilor cuperozei.

Mod de utilizare: Ca ulei facial pentru noapte utilizează în combinație cu un ulei emolient cum ar fi uleiul de cocos bio sau cel de migdale dulci

Ulei de gălbenele

Principii active și acțiune terapeutică:

-Puternic antiinflamator, uleiul de gălbenele este capabil să diminueze rapid edemul și congestia, să trateze arsurile;

-Antioxidant, captează radicalii liberi și stopeaza degenerarea celulară ce stă la originea îmbătrânirii premature a pielii;

-Excelent cicatrizant, favorizează regenerarea și repararea țesutului cutanat;

-Elasticizant și emolient, lasă pielea suplă și hidratată;

-Reduce fragilitatea capilară și îmbunătățește circulația sanguină periferică, reduce roșeața și cuperoza.

Mod de utilizare: Indicat ca produs de demachiere la persoanele cu rozacee și probleme circulatorii, uleiul fiind utilizat ca atare aplicat direct pe tegumente sau în componența altor loțiuni sau creme naturale.

Ulei esențial de migdale dulci

Uleiul de migdale este azi unul din cele mai populare uleiuri vegetale, emolient natural recomandat pentru orice tip de piele. Deoarece nu este foarte penetrant, reprezintă o bună bază de masaj, și purtător de principii active din uleiurile esențiale și diversele ingrediente cosmetice.

Principii active și acțiune terapeutică: Conține acizi grași de tip palmitic, palmitoleic, stearic, oleic, vitaminele A, B1, B2, B6, E, minerale

Mod de utilizare: Ca ingredient în compoziții cosmetice se utilizează în concentrație de 5-90%. Uleiul de migdale este emolient, echilibrant al pH-ului și al hidratării naturale a tenului, hrănitor, calmant al tenului iritat din cuperoză.

Ulei de Macadamia, Naturo

Principii active și acțiune terapeutică:

Uleiul de macadamia conține o serie de acizi precum oleic, palmitoleic (omega-7), linoleic (omega-6), linolenic (omega-3), stearic, vitamine, minerale care au următoarele efecte: regenerant, emolient, reechilibrant al sebumului indicat pentru tenul mixt sau gras, catifelant, conferă finețe pielii, antioxidant.

Mod de utilizare: Indicat ca produs de demachiere la persoanele cu rozacee și probleme circulatorii, uleiul fiind utilizat ca atare aplicat direct pe tegumente sau în componența altor loțiuni sau creme naturale.

Ulei de Jojoba virgin, presat la rece

Principii active și acțiune terapeutică:

Uleiurile nesaturate de tip oleic, miristic, elucic, nervonic conferă proprietăți benefice tegumentelor faciale mixte sau grase, fiind absorbit rapid, non-comedogenic și non-ocluziv.

Acidul miristic din compoziția uleiului de Jojoba, îi conferă proprietăti antiinflamatoare fiind indicat pentru tratarea cuperozei din fazele sale evolutive. Prin compoziția sa specială, uleiul de jojoba are multiple efecte: emolient, protector al filmului hidrolipidic al pielii, activează metabolismul elastinei deci previne activ efectele îmbătrânirii, calmant, precum și proprietatea de a favoriza penetrarea altor principii active la nivelul pielii.

Mod de utilizare: Uleiul de Jojoba se utilizează în creme, serumuri și loțiuni antiage.

Are efect regulator al secreției de sebum care este potențat de asocierea cu uleiul macerat de trandafir și ulei esențial de geraniu pentru masaje faciale.

ULEI DE ARGAN

Este obtinut prin presarea la rece a fructelor de argan Argania spinosa L. Skeels., sin. Argania sideroxylon Roem. (Sapotaceae).

Compoziție chimică: vitamina E, acizi grași (80 % acizi grași nesaturați), fitosteroli, fenoli, polifenoli (acid cafeic, oleuropeină, acid vanilic, tirosol, resorcinol, (−)-epicatecol și (+)-catecol) și squalen.

Polifenoli din uleiul de argan

Acizi grași din uleiul de argan

Acțiune: Acest produs ajută la refacerea stratului hidrolipidic al pielii prin acizii grași esențiali, fitosteroli, polifenoli și squalen. De asemenea, uleiul de argan previne formarea ridurilor, ajuta la întărirea unghiilor, contribuie la revitalizarea parului și hidrateaza tenul sensibil. Are acțiune antiaging, și contribuie la vindecarea eczemelor, cuperozei sau pentru a preveni aparitia vergeturilor. Uleiul de argan se întrebuințează și în vindecarea rănilor și în acnee juvenilă, și are acțiune antimitotică-. Uleiul de argan este cunoscut și pentru proprietatea antioxidantă.

Aplicații în cosmetologie: intră în compoziția produselor cosmetice cum ar fi: ulei de păr, briantine, șampoane, creme, emulsii. Uleiul de argan este stabil la oxidare motiv pentru care se poate adauga în preparatele cosmetice susceptibile la oxidare-.

Formule cosmetice: Gel cosmetic.

ULEI DE NUCĂ DE COCOS – COCOS NUCIFERA L.

Este uleiul obținut de la Cocos nucifera L (Arecaceae).

Compoziție chimică: Conține acizi grași saturați lauric, 50% și miristic, 20%, acid caprilic și caprinic, minerale (tabel 31), vitamina A și E.

Table. Nr. 31. Compoziția uleiului în minerale mg/g

Acțiune: Datorită conținutului ridicat de acizi grași saturați (lauric și miristic), se folosește în loțiunile de curățare a tenului. Acesta este, de asemenea, utilizat în produsele de protectie solara.

Este unul dintre cele mai folosite uleiuri în tratamentele pentru ingrijirea pielii, avand proprietăți antibacteriene și antifungice. Prin conținutul în minerale și vitamine, uleiul din nuca de cocos este recomandat pentru hidratarea pielii uscate, cuperozice, crapate sau iritate, fiind totodata și un bun exfoliant. Uleiul din nuca de cocos se recomandă și în tratamentul bătaturilor și a iritațiilor de dupa epilare, datorita aportului mare de acizi grasi. Acest ulei ajuta la prevenirea caderii părului și la tonifiere. De asemenea, proteinele din compoziția uleiului de cocos impiedica aparitia matretii.

Aplicații în cosmetologie: Creme, loțiuni pentru protecție solară, șampoane, măști.

Formule cosmetice: mască de păr cu ulei de cocos.

3.2.3. Creme și geluri anticuperozice

Specialiștii dermatologi recomandă persoanelor cu ten cuperozic produse de calitate destinate tenului sensibil care să fie hipoalergenice, cu proprietăți hidratante, calmante și decongestionanate precum și stimulatoare pentru vascularizația locală.

a. Cremă naturală pentru cuperoză și ten sensibil, cu avocado și vită roșie, Qi Cosmetics, 60ml

− Apa de musețel prezintă efect regeneratoar, calmant, antiinflamator, benefică pentru tratarea cuperozei naturalis.

− Uleiul de avocado este protector și calmant, potrivit și pentru pielea sensibilă, are efect antioxidant, redă elasticitatea pielii.

− Uleiul din Centella asiatica aduce beneficii țesuturilor deteriorate, ameliorează problemele venoase sau circulatorii, imbunătăteste fluxul sanguin. Este antiinflamator, regenerator tisular și stimulează sinteza colagenului.

− Extractul vită roșie este bogat în resveratrol care imbunătăteste fluxul sanguin, are efect tonic venos, crește elasticitatea pielii.

− Uleiul esențial de chiparos intăreste capilarele sanguine, are efect antibacterian, antiinfecțios și antimicrobian.

Mod de utilizare: Crema se aplică în strat fîn, cu mișcări ferme pentru o repartizare uniformă. Este inicat să se utilizeze zilnic pe tenul în prealabil curățit de impurități și demachiat de preferat cu loțiuni speciale precum cele amintite, sau uleiuri de Jojoba sau Macadamia.

b. Cremă calmantă anticuperoză și antiage cu acid hialuronic, castan sălbatic, magnolie și musețel, 30 ml, Dr. Taffi

Produsul conține extracte de plante: castan sălbatic, trandafir, gălbenele, nalbă, aloe vera, propolis, musețel, helichrysum, grepefrut, magnolie, struguri roșii, lemn dulce, ulei de avocado, gălbenele, portocale dulci, precum și unt de shea, miere, escin, acid hialuronic, vitamina A, vitamina C, vitamina E, emulsificator din ulei de măsline.

Complexul de extracte de aloe vera, propolis, musețel și gălbenele, combinat cu acidul hialuronic, acționează ca factor antiimbătrănire, regeneraor, hidratant și tonic capilar care poate ameliora leziunile cuperozice. Totodată protejează tenul de razele UVA-UVB și hrănește pielea delicat.

Mod de utilizare: Se aplică dimineața sau seara prin masaj ușor pe zonele afectate de cuperoză până la ameliorarea rosetei și aspectului. Se indică alternanța cu uleiurile vegetale naturale sau utilizarea unor loțiuni tonice anterior aplicării cremei.

c. COUPELIAC GEL, ZDROVIT

Produsul conține extracte de gălbenele, Porphyridium cruentum, ulei de Echium plantagineum și de Helianthus annus. Combinația de ingredient cosmetice calmează și conferă o senzație plăcută la nivelul pielii, atenuează congestia iar capilarele devin mai puțin vizibile.

Prin extractele naturale care conțin fitonutrienti, minerale și vitamine, îngrijește intens pielea sensibilă.

Mod de utilizare: Gelul se aplică uniform dimineața și seara, după demachiere, pe zonele congestionate ale pielii; se aplică de mai multe ori pe zi sau așa cum este recomandat, pe zonele afectate, mai ales pe cele cu pielea foarte iritată.

Obținerea unui preparat cosmetic cu utilizare în cuperoză

În studiul nostru de obținere a unui preparat cosmetic cu utilizare în cuperoză ne-am orientat către o cremă cosmetică cu acțiune hidratantă care să conțină și extracte din produse vegetale și uleiuri volatile.

Apa conținută de piele este responsabilă de menținerea supleței și flexibilității, pielea uscată trebuie să fie corectată prin creme hidratante. Cremele hidratante mențin conținutul în apă al pielii, previn uscarea ei, prin absorbția apei.

Preparatele hidratante conțin o mare cantitate de apă, 60 – 80%, încorporată sub formă de emulsii U-A, A-U, cu emulgatori sintetici ionogeni, neionogeni și ceruri autoemulgatoare.

Formulare

Astfel ne-am orientat spre o cremă de față cu emulgatori ionogeni cu urmatoarea formulă:

Figura 1 – Alcool cetilic (Cetearyl alcohol)

1. Alcool cetilic (Cetearyl alcohol)

Alcoolul cetearilic se folosește pentru obținerea de texturi onctuoase, emoliente dar agreabile, ușoare și non-grase, în cremele preparate prin emulsificare. Se poate asocia cu majoritatea emulsifianților uzuali, ca agent co-emulsifiant, pentru aplicații pentru piele și păr.

Este un alcool gras derivat din acizi grași, 100% de origine vegetală, folosit pe scară largă în produsele cosmetice, inclusiv cele bio certificate.

Compoziție: C18 (stearyl alcohol) ≥ 60% și C16 (cetyl alcohol) ≥ 23%

Ingrediente (INCI): Cetearyl Alcohol

Proprietăți: îmbunătățește textura cremelor și balsamurilor; sporește confortul și senzația pe piele a cremelor; crește stabilitatea emulsiilor; crește vâscozitatea cremelor și balsamurilor, în funcție de dozaj; nu râncezește; agent de îngroșare a compozițiilor preparate prin emulsificare; asigură texturi onctuoase, bogate, dar ușoare și non-grase; favorizează menținerea hidratării pielii, este emollient; se clătește ușor din păr, nu încarcă firele;

Aplicații, utilizare: co-emulsifiant pentru emulsii, dozaj indicativ 0,5-5%; pentru prepararea emulsiilor, fazele trebuie încălzite la 75°C; se poate asocia cu majoritatea emulsifianților uzuali; se poate folosi pentru compoziții aplicate pe piele și păr; se poate include în creme și emulsii pentru toate tipurile de ten; prepararea de unturi de corp sau creme anhidre, dozaj 5-20%; prepararea de balsamuri, scruburi, unguente și deodorante tip stick, dozaj indicativ 1-20%; este insolubil în apă, se amestecă în uleiuri, se topește prin încălzire;

Figura 2 – Unt de cacao

2. Unt de cacao

Untul obținut din boabele de cacao este una dintre cele mai stabile grăsimi vegetale și conferă excelente proprietăți nutritive și emoliente preparatelor cosmetice în care este inclus.

Metoda de obținere: prin măcinarea boabelor și presare mecanică; untul rezultat este apoi supus unui proces de filtrare fizică pentru decolorare și ușoară dezodorizare.

Proprietăți organoleptice: masă solidă și compactă de culoare galbenă cu miros specific, se topește la cca. 35°C sau în contact cu pielea.

Compuși principali: acid stearic, oleic, palmitic, linoleic, polifenoli, teobromină, tocoferoli, tocotrineoli, squalene, fitosteroli.

Proprietățile untului de cacao: emolient, nutritiv și reparator; antioxidant, încetinește procesul de îmbătrânire cutanată; ajută la regenerarea filmului hidrolipidic al pielii; întărește bariera protectoare proprie pielii, prevenind deshidratarea; întârzie apariția ridurilor și a altor semne de îmbătrânire; ajută la prevenirea formării vergeturilor și la menținerea elasticității pielii; contribuie la o bronzare naturală și uniformă; conferă pielii un aspect mătăsos și strălucitor; intensifică regenerarea și întărește rezistența pielii.

Recomandări, aplicații: îngrijirea pielii, este potrivit în special pentru pielea uscată; îngrijirea tenului îmbătrânit, deshidratat; regenerarea pielii afectate de factori externi; repararea pielii crăpate, dure; masaj anticelulitic; îngrijirea pielii în timpul sarcinii și după naștere; îngrijirea buzelor; în produse pentru bronzaj; îngrijirea mâinilor și picioarelor; la prepararea săpunurilor.

Mod de utilizare: untul de cacao este un produs ce poate fi folosit pur pe piele, însă fiind solid, este indicat să se topească în palme înainte de aplicare; se poate folosi ca ingredient în diverse preparate cosmetice, ținându-se cont de consistența pe care o conferă după solidificare; ca ingredient în rujuri și balsam de buze, având o textură foarte plăcută; având o duritate ridicată, pentru a obține un unt de corp ușor de aplicat, se poate combina cu uleiuri vegetale; pentru parfumare se va apela la uleiuri esențiale și parfumante naturale; ca ingredient în balsamuri și creme emulsionate pentru îngrijirea pielii dar și pentru masaje; untul de cacao, înainte de a fi combinat cu orice alt ulei, trebuie topit în prealabil pe baie de apă; în cadrul emulsiilor, untul de cacao va fi inclus în faza grasă.

Figura 3 – Lauril sulfat de sodiu

Lauril sulfat de sodiu

Este un cristal, fulgi sau pulbere colorată în alb sau crem, utilizat în principal ca surfactant, emulgator, agent de spumare, dispersant sau agent de umectare în multe industrii, cum ar fi curățarea și îngrijirea personală.

Laurilsulfatul de sodiu (Sodium Alkyl Sulfate) este adesea denumit SLS, dar poate merge și cu alte câteva nume, după cum se menționează în cadrul Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al Băncilor de Produse de Uz Casnic și al Naționalei Biblioteca medicală a substanțelor periculoase din domeniul medicamentelor.

Formula chimică: C12-H26-O4-S. Na

Depozitarea se va face în locuri răcoroase, bine ventilate, ferite de orice substanță incompatibilă și de umezeală. Temperatura de depozitare trebuie sa fie cuprinsă între: +150 și +250C.

Figura 4 – Ulei de cocos Bio

Unt de cocos

Untul de cocos extra nativ este un piure fin din pulpa de nuca de cocos. Este 100% pur, nemaiconținând nici un alt adaos. Este obținut exclusiv din nuci de cocos din culturi organice și este un produs crud, fiind obtinut exclusiv prin presare la rece. Are un gust exotic și întrebuințări destul de similare atât în bucătărie, cât și în industria cosmetică naturală.

Valori nutritive 100g produs: Energie 880kcal/3684kJ; Grasimi 100g; din care saturate 93.0g; monosaturate 6g; polinesaturate 1g; Carbohidrati 0g; Proteine 0g; sare 0g.

Instructiuni de utilizare: Uleiul de cocos este perfect pentru gatit, coacere, tratarea si hidratarea parului si a corpului.

Figura 5 – Unt de Shea Bio

Unt de Shea Bio

Untul de Shea se obține din nucile arborelui Shea (Karité) ce crește spontan în savana africană. Arborele de shea este foarte important pentru dezvoltarea durabilă a economiei rurale africane.

Untul de Shea este un ingredient regăsit în nenumărate produse cosmetice datorită proprietăților sale emoliente, hrănitoare, regeneratoare. Profilul său de acizi grași și bogăția în substanțe nesaponificabile confirmă calitățile de necontestat ale acestui unt: stimularea epitelizării, hrănirea țesutului cutanat, protecția împotriva factorilor de mediu, reducerea iritațiilor, calmarea pielii, revitalizarea podoabei capilare.

Sinonime: villetaria paradoxa, unt de karité, sheabutter

Metoda de obținere: extragere prin procedee mecanice urmată de dezodorizare și purificare prin procedee fizice (fără solvenți sau produse chimice)

Proprietățile untului de shea: emolient, redă elasticitatea și finețea pielii; ajută la menținerea nivelului optim de hidratare a pielii; hrănește pielea în profunzime; regenerator cutanat, epitelizant; facilitează cicatrizarea; protejează pielea de factorii de mediu; prelungește bronzul pileii; mâini expuse la agresiuni chimice; regenerarea unor zone uscate, precum călcâiele, genunchii sau coatele; antiinflamator, calmează iritațiile cutanate; reduce semnele de îmbătrânire ale pielii; redă strălucirea și frumusețea părului, hrănește fibra capilară; protejează firele de păr, ajută la menținerea culorii.

Figura 6 – Infuzie de musețel

Infuzie de mușețel

Denumirea științifică a mușețelului: Matricaria recutita, dar este acceptat și cu denumirile: Chamomilla chamomilla, Chamomilla recutita, Matricaria chamomilla și Matricaria suaveolens.

Mușețelul este originar din zona de sud si sud-est a Europei, este cunoscut sub denumirea populară de romaniță, moruna sau matricea și este mai răspândit în zonele de șes, însorite. Recoltarea se face pe vreme uscată, dupa ce se ridică roua, preluând de la planta doar capitulele florale. Dupa recoltarea florilor, acestea se depun la loc întunecat și răcoros pentru a se usca. În prealabil se face o vânturare pentru eliminarea prafului și a impurităților.

Pentru infuzii și ceaiuri, se utilizează florile de mușețel, fără peduncul, recoltate în lunile mai-august, apoi uscate. Cercetări recente au evidențiat faptul că florile de mușețel sitate (din care se elimină receptacul și codițele) sunt mai active decât florile întregi.

Florile de mușețel conțin matricarina și matricina, un mare număr de flavonoizi, glucozide și, nu în ultimul rând, fitosteroli și acizi grași. Uleiul volatil obținut din florile de mușețel are un conținut ridicat de camazulenă și bisabolol.

Extractul de musetel este un adjudvant in tratamentul inflamatiilor si al iritatiilor produse de acnee pe fata si corp. Alaturi de o buna ingrijire a pielii si alte tratamente prescrise de dermatolog, extractul de musetel va poate fi de mare ajutor in vindecarea acneei.

Figura 7 – Pudră salcâm japonez (Styphnolobium japonicum)

Infuzie de salcâm japonez

Styphnolobium japonicum este un arbore care poartă denumirea de Salcâmul Japonez Pletos fiind originar din Asia de Est (China și Coreea, a fost introdus ulterior în Japonia). Are frunzele căzătoare și face parte din familia Faboideae. Salcâmul japonez, arbore care aparține familiei papilionaceelor, se cultivă ca și arbore ornamental, puțină lume cunoscându-i proprietățile medicinale. Salcâmul japonez este un copac puternic, care poate sa atingă inălțimea de treizeci de metri înălțime.

Frunzele cresc sub forma imparipenata formate din aproximativ 7-16 foliole in nuante de verde crud iar florile au o nuanta de alb-galbui si cresc sub forma de ciorchine.

Bobocii florali ai salcamului japonez contin circa 20 % rutozide. Substantele active importante continute de salcamul japonez sunt glicozidele flavonice, alcaloizii, pectinele, mucilagiile, uleiurile eterice sau rutozidele. Florile de salcam japonez contin mucilagii, pigmenti flavonici precum quercetol – 3 – rutinozid, kampferol – 3 – soforozid, genistein – 4' – glucozid sau soforicozida si genistein – 4' – soforobiozid sau soforobiozida, pigmenti, pectine, si un alcool triterpenic cunoscut sub denumirea de soforadiol. Extractele obtinute din florile de salcam japonez au actiune antibacteriana, hemostatica, anticolesterolemica, hipotensiva, febrifuga, diuretica si tonica.

Figura 8 – Infuzie de lavandă

Infuzie de lavandă

Lavanda (sau levănțica) face parte din familia Lamiaceae, fiind un semiarbust peren, ce crește în tufe dese, cu aspect globulos, având frunze mici, liniar lanceolate și flori de culoare albastru-violet. Numele științific al plantei ''Lavandula angustifolia'' derivă din latinescul ''lavare'' care înseamnă ''a spăla''. În Grecia Antică, Persia și Roma era utilizată ca parfum de baie și antiseptic. În medicina budistă și tibetană se folosește pentru tratarea psihozelor și a nebuniei, iar în Europa și America se întrebuințează pentru combaterea anxietății și a insomniei. Originară din zona mediteraneeană, sud-estul Indiei și Africa tropicală, levănțica crește astăzi spontan sau se cultivă pe suprafețe întinse, pentru a fi valorificată în industria cosmetică.

Florile de levănțică conțin 0,5-3% de ulei esențial, având constituenți principali acetatul de linalil și linalolul. Florile de lavandă olandeză conțin 0.9-5% de ulei esențial. Pe lângă uleiurile esențiale, speciile de lavandulă conțin și flavonoide, steroli, cumarine și taninuri.

Figura 9 – Extract uleios de gălbenele

Extract uleios de gălbenele

Gălbenele (Calendula officinalis L.) este o specie de plante de cultură anuală. Originară din zona mediteraneană, crește spontan sau cultivată ca plantă decorativă, în grădini, pe lângă zidurile caselor, poteci, drumuri sau prin parcuri, răspândită și recunoscută în toata Europa încă din Evul Mediu, această plantă cu flori galben-portocalii are puteri tămăduitoare nebănuite. În trecut era numită și "floarea ploilor" deoarece atunci când nu se deschidea era sigur ca vin ploile. In scop terapeutic se folosesc inflorescentele cu sau fără receptacol (Calendulae flores). Florile se culeg atunci când este soare, cand planta este deschisă și emană uleiuri volatile.

Compoziție chimică: saponozide triterpenice având la bază derivați ai acidului glucuronil oleanolic: carotinoide dintre care licopina, a și (3-caroten, neolicopina A, rubixantina, luteina, xantofila, violaxantina, flavoxantina, crizantemaxantina etc, precum și unele poliine; flavonoizi și glicozizi flavonici: izoramnetin-3-ramnoglicozizi, rutinozizi și derivați ai cvercetolului; ulei volatil (cea 0,02%), substanțe amare cu structura nedefinită, gumirezine, mucilagii, esteri colesterinici ai acizilor lauric, miristic, palmitic și margaric; vitamina C, acid malic substanțe proteice.

Acțiune farmacodinamică: imunostimulatoare (datorită prezenței poliholozidelor omogene); antiinflamatoare, decongestivă, antiseptică; antimicrobiană (inhibă dezvoltarea E. colli, Stafilococus aureus, Candida albicans, Trichomonas); cicatrizantă (saponozide, carotenoide, flavone), grăbește vindecarea și regenerarea țesuturilor, reglează ciclurile menstruale, carminativ; reglează funcția biliară prin principiile amare; acțiune hipolipemiantă (saponozide); coleretică (esteri cafeil-chinici); spermicidă (saponozide); oestrogenică (steroli).

Figura 10 – Ulei de morcovi

Ulei de morcovi

Morcovul (Daucus sativus) este produs de o plantă erbacee, ce are mici flori albe, distribuite în vârf, în formă de umbrelă. Familia de care aparține este Apiaceae. În general, este cultivată pentru rădăcina sa comestibilă, de culoare portocalie și este utilizată ca legumă de bază.

În topurile de morcovi, diferite substanțe chimice sunt sintetizate cu activitate biologică ridicată: uleiuri esențiale, acizi organici, vitamine; macro și microelemente se acumulează în verde – toate acestea determină proprietățile benefice ale materiilor prime. După cum se știe, rădăcina de morcov este valoroasă pentru conținutul său ridicat de caroten, iar în cantitatea de provitamină A, această cultură este superioară altor plante alimentare. Există multe soiuri de morcov, aproximativ 500 de tipuri diferite. Morcovii au fost cultivați de multe mii de ani în Europa și au fost folosiți în întreaga lume în multe bucătării tradiționale. Conținutul său scăzut de calorii și conținutul ridicat de beta-caroten și minerale fac din această legumă o componentă populară a multor feluri de măncare.

Uleiul este obținut din semințele morcovului sălbatic (Daucus carota) din familia Apiaceae sau Umbeliferelor. Această plantă este anuală sau bianuală, cu frunze foarte păroase și flori albe de dantelă cu miezul purpuriu. Mai este cunoscută și sub denumirea populară de dantela reginei Ana, iar originile îi sunt datate până în Egiptul antic, Franta sau India. Uleiul de morcovi are o vâscozitate destul de mare, o culoare de galben spre maro și o aromă usoară de lemn, rădăcină sau pământ.

Principalii constituenți chimici ai acestuia sunt a-pinene, b-pinene, sabinene, myrcene, carotol, acetat de geraniol, y-terpinene, b-bisabolene. Acesta se poate combina cu o gamă variată de uleiuri esențiale, fie că vorbim de uleiuri vegetale, de citrice sau cele culinare. Printre aceste uleiuri putem aminti cele de ienupar, cele de lavandă, lămâie, lemn de cedru sau tei. Uleiul de morcovi conține în primul rând cunoscutul pigment caroten, dar nu conține vitamina A sau vitamina E care se regăsesc în rădăcină.

Uleiul de semințe de morcov 100% natural este bogat în beta-caroten de origine naturală, provitamina A, vitamina E, carotenoide, tocoferil și multe altele. Morcovii sunt plante selenofilam, adică extracte din sol elementul chimic Se (seleniu), importanța căruia pentru corpul uman a devenit cunoscut nu cu mult timp în urmă. Un studiu recent a arătat că uleiul de morcov are proprietăți antibacteriene și împiedică dezvoltarea anumitor tipuri de bacterii și ciuperci.

Acest ulei este extras din semințe uscate, pe baza unei distilări cu aburi, această metodă fiind folosită în principal datorită capacității de a păstra nutrienții și componentele benefice ale semințelor intacte. Semințele de morcov produc cel mai bine uleiul esențial, dar se pot folosi și alte părți ale plantei. În unele cazuri semințele sunt strivite înainte de a fi supuse distilării.

Figura 11 – Aragan (Argania spinosa)

Uleiul de argan

Argan sau Aragan (Argania spinosa) este numele unui arbore endemic din Maroc, din care se extrage uleiul de argan. Arborele de argan se găsește în principal în sud-vestul țării între Agadir, Essaouira și Taroudant.

Uleiul de argan este cel mai rar din lume, denumit „aurul Marocului”: pentru a se obține un litru de ulei, este necesară o cantitate de 30 kg de sâmburi de argan, ceea ce constituie producția a cca. 6 arbori de argan. În plus, este nevoie de aproximativ șase ani pentru a se obține prima recoltă de fructe de argan de la un arbore. Uleiul de argan are culoarea galben deschis și transparent, cu gust și miros parfumate subtil. Este extrem de bogat in vitamina A, E și F, foarte bogat in acizi grași mono și poli-nesaturați, acid linoleic și steroli, are proprietăți antioxidante mult peste medie. Este folosit în cosmetică în stare naturală sau în componența diferitor creme.

Uleiul de argan conține: 44% acid oleic acid; 30% acid alfa-linolenic; 12% acid palmitic; 6% acid stearidonic; 5% acid linoleic; 3% acid miristic.

Figura 12 – Rozmarinul (Rosmarinus officinalis)

Uleiul volatil de rozmarin

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis), familia Lamiaceae, este o specie de plante lemnoase, perene, aparținând familiei Lamiaceae, cu frunze totdeauna verzi, în formă de ace și cu flori albastre, albe sau roșii. Este originar din regiunile mediteraneene și din Uruguay.

Rozmarinul este nativ din regiunea Mării Mediterane. Rosmarinus provine din cuvintele latinești ros și marinus și înseamnă „roua mării”. Conform mitologiei grecești plante de rozmarin o înconjurau pe Afrodita, atunci când ea a luat naștere și s-a arătat din valurile mării, iar atingerea zeiței a preschimbat culoarea florilor de rozmarin din alb în albastru.

Rozmarinul este bogat în fier, calciu, vitamina B6 și antioxidanți. Frunzele conțin, pe lângă uleiul volatil, multe alte substanțe active precum: tanin, rășini, substanțe amare, acizi.

Uleiul esențial de rozmarin chemotipul cineole este obținut prin distilarea ramurilor unei specii de rozmarin ce crește în nordul Africii, ce se deosebește prin profilul de compuși activi de celelalte chemotipuri – rozmarin camforat și rozmarin verbenone – fiecare având aplicații și proprietăți specifice.

Proprietățile uleiului de rozmarin: revitalizant pentru piele și scalp; antiseptic, bactericid potent, fungicid; expectorant, mucolitic; tonic al sistemului circulator; tonic al sistemului nervos.

Obtinere

Într-o capsulă de porțelan se topesc pe baia de apă la temperatura 60-700C componentele lipofile (alcoolul cetilic, untul de cacao, untul de cocos, untul de sheea). Dupa topirea componentelor solide se adauga cele uleioase (extractul uleios de galbenele, uleiul de morcovi si uleiul de argan. Într-un pahar se dizolvă laurilsulfatul de sodium in infuziile obtinute in prealabil. Soluția apoasă se aduce peste faza lipofilă amesecând cu o baghetă continuu până la obținerea unei creme omogene. La sfârșit după răcire se adaugă uleiul volatil de rozmarin și se omogenizează.

Acest preparat are un pH de aproximativ 5,5; se păstrează la temperatura camerei timp de maxim trei luni și se aplică cu un masaj ușor dimineața și seara după curățarea feței.

CONCLUZII

Răspândirea conceptului de ecologie și a revenirii la natură a determinat cercetarea să se axeze pe substanțe derivate naturale.

Tot în domeniul cosmetologiei, cercetarea își concentrează atenția asupra multor produse pe care Mama Natura le oferă atât ca bază cosmetică, cât și ca ingrediente active.

Siguranța este o cerință fundamentală a produselor cosmetice. Se referă la legile și orientările europene care reglementează producția și comercializarea acestor produse, cu reguli care stipulează că produsele cosmetice trebuie să fie fabricate, manipulate, ambalate și vândute astfel încât să nu dăuneze sănătății umane dacă aplicată în condiții normale de utilizare. În acest scop, industria cosmetică utilizează numeroase teste, care pentru anumite proceduri implică utilizarea de animale de laborator.

Scopul acestei teze este de a introduce o nouă caracteristică de identificare produse vegetale folosite în cuperoză.

Primul capitol este dedicat unei prezentări a panoramei noțiunilor de anatomie și fiziologie ale analizatorului cutanat. În a doua parte a capitolului, m-am concentrat pe evoluția cuperozei.

Cred, de fapt, că evoluția cuperozei reprezintă un excelent punct de plecare pentru a discuta o serie întreagă de puncte centrale cu privire la importanța fitoterapiei în afecțiunile dermatologice.

Acest capitol inițial servește doar ca un cadru pentru perspectivele teoretice. Implicațiile acestor aspecte cu privire la aspectele specifice ale achiziției vor fi discutate mai detaliat în capitolele relevante.

Partea finală a capitolului descrie evoluția și complicațiile cuperozei. Acest capitol inițial servește doar ca un cadru pentru perspectivele teoretice.

Al doilea capitol este dedicat fitoterapiei afecțiunilor cutanate. Fitoterapia s-a născut o dată cu omul, care prin instinct, prin observație, experiență și inteligență a învățat să-și aleagă din mediul inconjurător cele mai utile plante sau produse obținute din regnul vegetal în scop profilactic sau curativ.

Linnaeus a introdus un nou sistem de nomenclatură pentru plante: aceasta a ajutat la identificarea cu exactitate a plantelor și a deschis calea spre compilația din Farmacopee, cărti oficiale care enumeră medicamentele și descriu modul lor de preparare. Scheele a izolat din plante mulți acizi organici, care de atunci sunt utilizați în medicina convențională.

În capitolul II al lucrării am prezentat principalele plante indicate pentru tratarea cuperozei, iar în acest capitol voi aduce în lumină câteva produse farmaceutice vegetale care le conțin pe cele deja amintite precum și alte ingrediente cu efect benefic. Cosmeticienii recomandă utilizarea unei combinații dintre mai multe plante cu efect complementar sau sinergic precum și a unei scheme de îngrijire facială individualizată în funcție de necesitățile pacientului și de gradul severității leziunilor.

Al treile capitol este dedicat dezvoltării produselor cosmetice care conțin ingrediente de natură vegetală. Mantaua acidă a pielii trebuie, de asemenea, păstrată, urmărind ca pielea să aibă pH-ul în limetele fiziologice normale. Modificarea acestuia sub influența factorilor externi lipsește pielea de posibilitatea de a-și exercita funcțiile protectoare contra infecțiilor. În consecință, se poate dezvolta o anumită floră bacteriană, cu urmări neplăcute.

Ultima parte al acestui capitol este dedicată descrierii procesului de obținere unui produs cosmetic utilizat în tratamentul cuperozei. Cosmetologia este înrudită și cu dermatologia, știința care se ocupă de tratarea și îngrijirea fiziologică a pielii, ținând seama de procesele sale vitale. Deși au scopuri diferite, ele se completează și uneori chiar se întrepătrund, ambele urmărind menținerea pielii în perfectă stare de igienă și sănătate. Un mare cosmetolog francez Fernand Aubry spune: "Cosmetologia este o profesiune de credință, iar meseria de cosmetician cere nu numai mult tact și îndemânare, dar și calități psihologice și cunostințe multiple în toate domeniile, care în mod direct sau indirect sunt legate de frumusețea și armonia corpului omenesc. Nu există artă fără tehnică și nici tehnică fărp cunoștințe".

BIBLIOGRAFIE

BOLOGNIA J., SCHAFFER J., DUNKAN K., Dermatology Essentials Expert Consult, Editura Elsevier, 2014, p.66-67;

ALIKHAN A. & HOCKER T., Review of Dermatology, Ediția I, Editura Elsevier, 2017, p. 38-40;

CHRISTINE J., Dermatology, Ediția I, Editura Elsevier, 2017, p.345;

PĂTRAȘCU V., Dermato-venerologie. Nursing în dermatologie, Editura SITECH, 2010, p. 6;

BUCUR G., Boli vasculare periferice cu manifestări cutanate. Boli ale vaselor mici cutanate, Volumul II, Editura INFOMEDICA, 2009, p. 67;

FROTSCHER K., Atlas de Anatomie a Omului, Sistemul Nervos și Organele de Simț, Editura Callisto, 2012, p. 33;

KAMINA P., Atlas de Anatomie. Morfologie. Funcționare. Aspecte clinice, Editura Litera, 2014, p. 48;

PĂTRAȘCU V., Dermato-venerologie. Nursing în dermatologie, Editura SITECH, 2010, p. 6;

BOLOGNIA L., SCHAFFER V., CERRONI L., Dermatology, Vol. II, Ediția a 4-a, Editura, Nov 2017, p. 45;

FROTSCHER K., Atlas de Anatomie a Omului, Sistemul Nervos și Organele de Simț, Editura Callisto, 2012, p. 15;

Bolognia L., Schaffer V., Cerroni L., Dermatology, Vol. II, Ediția a 4-a, Editura, Nov 2017, p. 44;

ALIKHAN A. & HOCKER T., Review of Dermatology, Ediția I, Editura Elsevier, 2017, p. 41;

GAWKRODGER D., An Ill ustrated Colour Text, Ediția 6, Ed. Elsevier, Philadelphia, 2017, p. 9;

BOLOGNIA L., SCHAFFER V., CERRONI L., Dermatology, Vol. II, Ediția a 4-a, Editura, Nov 2017, p. 38. LIPOFF J., Dermatology Simplified: Outlines and Mnemonics, Ediția 1, Editura Sprinnger, 2016;

PĂTRAȘCU V., Dermato-venerologie. Nursing în dermatologie, Editura SITECH, 2010, p. 6;

KAMINA P., Atlas de Anatomie. Morfologie. Funcționare. Aspecte clinice, Editura Litera, 2014, p. 22;

SILBERNAGL S., DESPOPOULO A., Fiziologie a omului. Atlas color, Editura Callisto, 2017, p. 43;

MERTICARIU A., Teză de doctorat: Evaluarea serologică a stresului oxidativ în etiopatogenia rozaceei, București, 2017, p. 3;

GOLBERG J. DAVID, ALEXANDER B., Acneea și Rozaceea. Manifestări, diagnostic și tratament, Editura M.A.S.T., 2012, p. 53-56;

GOLBERG J. DAVID, ALEXANDER B., Acneea și Rozaceea. Manifestări, diagnostic și tratament, Editura M.A.S.T., 2012, p. 53-56;

MERTICARIU A., Teză de doctorat: Evaluarea serologică a stresului oxidativ în etiopatogenia rozaceei, București, 2017, p. 3;

CHRISTINE J. Ko, Dermatology, Ediția 1, Editura Elsevier, 2017, p. 348;

GOLBERG J. DAVID, ALEXANDER B., Acneea și Rozaceea. Manifestări, diagnostic și tratament, Editura M.A.S.T.,2012, p. 59;

SHIMIZU H., Shimizu’s Textbook of Dermatology, Ed. Hokkaido University Press, 2007, p. 313;

GOLBERG J. DAVID, ALEXANDER B., Acneea și Rozaceea. Manifestări, diagnostic și tratament, Editura M.A.S.T., 2012, p. 53-56;

Medicina magică, Editura POLIROM Iași, 2015, p. 215;

Medicina magică, Editura POLIROM, Iași, 2015, p. 2017;

SHIMIZU H., Shimizu’s Textbook of Dermatology, Ed. Hokkaido University Press, 2007, p. 318;

HOFF K. & Co, Fitzpatrick's Color Atlas, Ediția a 8-a, Editura Mc Graw Hill Education, 2017, p. 24;

Aroni K, Tsagroni E, Lazaris AC, et al. Rosacea: a clinicopathological approach. Dermatology. 2004; 209:177-82;

Plewig G, Kligman A. Acne and rosacea. 3rd ed. New York: Springer; 2000;

Alderson, Susan G., Martin D. Barratt, and John G. Black. "A-hydroxycaproic acid or a-hydroxycaprylic acid." U.S. Patent No. 4,424,234. 3 Jan. 1984;

Bradley, Theodore F. „Amides of high molecular weight carboxylic acids” U.S. Patent No. 2,379,413. 3 Jul. 1945;

Dixit, S. I. T. A. R. A. M. "Lipids that Act în a Cosmetic Pack." CHEMICAL WEEKLY-BOMBAY- 49.16 (2003): p. 171-178;

Yokoyama, Katashi, and Hitoshi Hatano” Clinical use of ε-Amino-n-caproic acid on eczema or other kinds of skin diseases suspected to be allergic”, The Keio Journal of Medicine 8.4 (1959): p. 303-318;

Musher, Albert. „Dermatological treatment preparations” U.S. Patent No. 4,454,159. 12 Jun. 1984;

Nelson, Slater Joseph. „Cosmetic and deodorant sticks” U.S. Patent No. 2,900,306. 18 Aug. 1959;

Zysman, Alexandre, Guy Vanlerberghe, and Didier Semeria. „Oleic acid derivatives; hair, skin lotions” U.S. Patent No. 5,618,523. 8 Apr. 1997;

Bracco, Umberto. „Cosmetic compositions containing fatty acid triglyceride mixtures” U.S. Patent No. 5,445,822. 29 Aug. 1995;

Remmereit, Jan. „Conjugated linoleic acid delivery system în cosmetic preparations” U.S. Patent No. 6,019,990. 1 Feb. 2000;

Ando, Hideya, et al. „Linoleic Acid-Vitamin C Esters” U.S. Patent No. 5,078,989. 7 Jan. 1992;

Prottey, C. „Essential fatty acids and the skin” British Journal of Dermatology94.5 (1976): 579-587;

Rabasco Alvarez, Antonio M., and María Luisa González Rodríguez. „Lipids în pharmaceutical and cosmetic preparations” Grasas y aceites 51.1-2 (2000): 74-96;

Simopoulos, Artemis P. „Omega-3 fatty acids în health and disease and în growth and development”, The American journal of clinical nutrition 54.3 (1991): 438-463;

Coury, Arthur J., et al. „Hydroxy-acid cosmetics”, U.S. Patent No. 5,618,850. 8 Apr. 1997;

Bachheti, R. K., et al. „Physico-chemical study of seed oil of Prunus armeniaca L. grown în Garhwal region (India) and its comparison with some conventional food oils”, International Food Research Journal 19.2 (2012): 577-581;

Boettcher, Axel, et al. „Based on alkyl oligoglycosides; cosmetic cleansers; biodegradability; dermatological compatibility” U.S. Patent No. 5,656,200. 12 Aug. 1997;

Rabasco Alvarez, Antonio M., and María Luisa González Rodríguez. „Lipids în pharmaceutical and cosmetic preparations” Grasas y aceites 51.1-2 (2000): 74-96;

Rabasco Alvarez, Antonio M., and María Luisa González Rodríguez. „Lipids în pharmaceutical and cosmetic preparations” Grasas y aceites 51.1-2 (2000): 74-96;

Chang, Te-Sheng. "An updated review of tyrosinase inhibitors" International journal of molecular sciences 10.6 (2009): 2440-2475;

Choquenet, Benjamin, et al. "Quercetin and rutin as potential sunscreen agents: determination of efficacy by an în vitro method." Journal of natural products 71.6 (2008): 1117-1118;

Chang, Te-Sheng. "An updated review of tyrosinase inhibitors." International journal of molecular sciences 10.6 (2009): 2440-2475;

CIULEI I., GRIGORESCU E., Plante medicinale și fitoterapie, Vol I., 1993, p. 45;

CIULEI I., GRIGORESCU E., Plante medicinale și fitoterapie, Vol I., 1993, p. 356;

PĂUN E., Tratat de plante medicinale și aromatice cultivate, Vol. II, 1993, p. 288;

VODĂ C., Plante medicinale și aromatice, Ed. Iulian, 2010, p. 98;

VODĂ C., Plante medicinale și aromatice, Ed. Iulian, 2010, p. 76;

VODĂ C., Plante medicinale și aromatice, Ed. Iulian, 2010, p. 39;

DEL BAÑO, María José, et al. Phenolic diterpenes, flavones, and rosmarinic acid distribution during the development of leaves, flowers, stems, and roots of Rosmarinus officinalis. Antioxidant activity. Journal of agricultural and food chemistry, 2003, 51.15: 4247-4253;

VIORICA ISTUDOR, Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, Editura medical, București, 2001, p. 122-125;

COLLINS, M. A.; CHARLES, H. P. Antimicrobial activity of Carnosol and Ursolic acid: two anti-oxidant constituents of< i> Rosmarinus officinalis</i> L. Food Microbiology, 1987, 4.4: 311-315;

OKAMURA, NOBUYUKI, și colab. "Flavonoids in< i> Rosmarinus officinalis</i> leaves." Phytochemistry 37.5 (1994): 1463-1466;

SANTOYO, S., et al. Chemical composition and antimicrobial activity of Rosmarinus officinalis L. essential oil obtained via supercritical fluid extraction. Journal of Food Protection®, 2005, 68.4: 790-795;

CA, R. A. Pharmacology of rosemary (Rosmarinus officinalis Linn.) and its therapeutic potentials. Indian Journal of Experimental Biology, 1999, 37: 124-131;

HALOUI, Mounsif, et al. Experimental diuretic effects of< i> Rosmarinus officinalis</i> and< i> Centaurium erythraea</i>. Journal of Ethnopharmacology, 2000, 71.3: 465-472;

SANTOYO, S., și colab. Chemical composition and antimicrobial activity of Rosmarinus officinalis L. essential oil obtained via supercritical fluid extraction. Journal of Food Protection®, 2005, 68.4: 790-795;

CA, R. A. Pharmacology of rosemary (Rosmarinus officinalis L

inn.) and its therapeutic potentials. Indian Journal of Experimental Biology, 1999, 37: 124-131;

HALOUI, Mounsif, et al. Experimental diuretic effects of< i> Rosmarinus officinalis</i> and< i> Centaurium erythraea</i>. Journal of Ethnopharmacology, 2000, 71.3: 465-472;

CELIKTAS, O. Yesil, et al. Antimicrobial activities of methanol extracts and essential oils of< i> Rosmarinus officinalis</i>, depending on location and seasonal variations. Food Chemistry, 2007, 100.2: 553-559;

CORRÊA DIAS, Patrı́cia, et al. Antiulcerogenic activity of crude hydroalcoholic extract of< i> Rosmarinus officinalis</i> L. Journal of ethnopharmacology, 2000, 69.1: 57-62;

INATANI, Reiko; NAKATANI, Nobuji; FUWA, Hidetsugu. Antioxidative effect of the constituents of rosemary (Rosmarinus officinalis L.) and their derivatives. Agricultural and biological chemistry, 1983, 47.3: 521-528;

VIORICA ISTUDOR, op. cit., p. 122-124;

ALTINIER, Gianmario, et al. Characterization of topical antiinflammatory compounds in Rosmarinus officinalis L. Journal of agricultural and food chemistry, 2007, 55.5: 1718-1723;

MANGENA, T.; MUYIMA, N. Y. O. Comparative evaluation of the antimicrobial activities of essential oils of Artemisia afra, Pteronia incana and Rosmarinus officinalis on selected bacteria and yeast strains. Letters in applied microbiology, 1999, 28.4: 291-296;

ANGIONI, Alberto, et al. Chemical composition, plant genetic differences, antimicrobial and antifungal activity investigation of the essential oil of Rosmarinus officinalis L. Journal of agricultural and food chemistry, 2004, 52.11: 3530-3535;

ÖZCAN, Mehmet Musa ; CHALCHAT, Jean-Claude. Chemical composition and antifungal activity of rosemary (Rosmarinus officinalis L.) oil from Turkey. International journal of food sciences and nutrition, 2008, 59.7-8: 691-698;

BOZIN, Biljana, et al. Antimicrobial and antioxidant properties of rosemary and sage (Rosmarinus officinalis L. and Salvia officinalis L., Lamiaceae) essential oils. Journal of agricultural and food chemistry, 2007, 55.19: 7879-7885;

VIORICA ISTUDOR, op. cit., p. 122-124;

http://www.ars-grin.gov/cgi;

Bucur Laura, Farmacognozie, Editura Muntenia, Constanța, 2008, p. 197;

Fattorusso, Ernesto, and Orazio Taglialatela-Scafati, eds. Modern alkaloids: structure, isolation, synthesis, and biology. John Wiley & Sons, 2008;

Stănescu, Ursula Helena, et al. Plante medicinale de la A la Z: monografii ale produselor de interes terapeutic. Editura" Gr. T. Popa", 2004, volumul I, p. 101;

Ra, Kyung-Soo, et al. "Purification and chemical properties of anti-complementary polysaccharide from Capsici Fructus." Journal of the Korean Society for Applied Biological Chemistry 32.4 (1989): 378-385;

Moeller, J. "Fructus Capsici." Pharmakognostischer Atlas. Springer Berlin Heidelberg, 1892. 213-215;

Arkenau-Maric, Elisabeth, Johannes Bartholomaus, and Heinrich Kugelmann. "Dosage form that is safeguarded from abuse." U.S. Patent Application No. 10/567,594;

Dieckmann, Hans, and Kurt Sappert. "FRUCTUS CAPSICI." Planta Medica2.03 (1954): 77-86;

BRAND, SHOP BY. "Cayenne (Capsicum annuum, Capsicum frutescens, Capsicum spp.)";

http://www.herballegacy.com/Composition.html;

Li, 2000; Uquiche et al, 2004; 2004; Materska et al, 2003; Yahara et al, 1994; Ochi et al, 2003; Iorizzi și colab., 2002;

Jump up^ [D. J. Bennett and G. W. Kirby, J. Chem. Soc., C, 442 (1968)];

Conway, Stuart J. "TRPing the switch on pain: an introduction to the chemistry and biology of capsaicin and TRPV1." Chemical Society Reviews 37.8 (2008): 1530-1545;

Jump up^ History of early research on capsaicin;

French chemist Henri Braconnot (1817) "Examen chemique du Piment, de son principe âcre, et de celui des plantes de la famille des renonculacées" (Chemical investigation of the chili pepper, of its pungent principle [constituent, component], and of that of plants of the familyRanunculus), Annales de Chemie et de Physique, vol. 6, pages 122- 131.

Danish geologist Johann Georg Forchhammer în: Hans C. Oersted (1820) "Sur la découverte de deux nouveaux alcalis végétaux" (On the discovery of two new plant alkalis), Journal de physique, de chemie, d'histoire naturelle et des arts, vol. 90, pages 173-174.

Jump up^ New Mexico State University – College of Agriculture and Home Economics (2005). "Chile Information – Frequently Asked Questions". Archived from the original on 4 May 2007. Retrieved 17 May 2007;

Dray, A. "Mechanism of action of capsaicin-like molecules on sensory neurons." Life sciences 51.23 (1992): 1759-1765;

Marsh, Stephen John, et al. "The mechanism of action of capsaicin on sensory C-type neurons and their axons in vitro." Neuroscience 23.1 (1987): 275-289;

Caterina, Michael J., et al. "The capsaicin receptor: a heat-activated ion channel in the pain pathway." Nature 389.6653 (1997): 816-824;

Stănescu, Ursula Helena, et al. Plante medicinale de la A la Z: monografii ale produselor de interes terapeutic. Editura" Gr. T. Popa", 2004, volumul I, p. 101;

Buck, Stephen H., and THOMAS F. Burks. "The neuropharmacology of capsaicin: review of some recent observations." Pharmacological Reviews 38.3 (1986): 179-226;

Ursula, op. cit, p. 101;

Bernstein, Joel E., et al. "Topical capsaicin treatment of chronic postherpetic neuralgia." Journal of the American Academy of Dermatology 21.2 (1989): 265-270;

Ljungdahl, Å., et al. "Herpes simplex virus infection in capsaicin-treated mice."Journal of the neurological sciences 72.2 (1986): 223-230;

Ursula, op. cit, p. 101;

Ghasemnezhad, Mahmood, Mohamad Sherafati, and Gholam Ali Payvast. "Variation in phenolic compounds, ascorbic acid and antioxidant activity of five coloured bell pepper (Capsicum annum) fruits at two different harvest times."Journal of functional foods 3.1 (2011): 44-49;

Nadeem, Muhammad, et al. "Antioxidant potential of bell pepper (Capsicum annum L.) a review." Pakistan Journal of Food Science 21.1-4 (2011): 45-51;

Jeong, Won Y., et al. "Determination of polyphenols in three Capsicum annuum L. (bell pepper) varieties using high‐performance liquid chromatography‐tandem mass spectrometry: Their contribution to overall antioxidant and anticancer activity." Journal of separation Science 34.21 (2011): 2967-2974;

VODĂ C., Plante medicinale și aromatice, Ed. Iulian, 2010, p. 47;

GIURGIU E., GIURGIU O. Plantele medicinale în tratamentele naturiste, 2013, p. 13 – 53. PĂUN E., Tratat de plante medicinale și aromatice cultivate, Vol. II, 1993, p. 454;

GIURGIU E., GIURGIU O. Plantele medicinale în tratamentele naturiste, 2013, p. 89;

Khallouki, F., et al. "Consumption of argan oil (Morocco) with its unique profile of fatty acids, tocopherols, squalene, sterols and phenolic compounds should confer valuable cancer chemopreventive effects." European Journal of cancer prevention 12.1 (2003): 67-75;

Monfalouti, HE; Guillaume, D; Denhez, C; Charrouf, Z (Dec 2010). "Therapeutic potential of argan oil: a review". J Pharm Pharmacol 62 (12): 1669–75;

Charrouf, Z; Guillaume, D (2007). "Phenols and Polyphenols from Argania spinosa". American Journal of Food Technology 2 (7): Khallouki, F; Younos, C; Soulimani, R; Oster, T; Charrouf, Z; Spiegelhalder, B; Bartsch, H; Owen, RW (2003). "Consumption of argan oil (Morocco) with its unique profile of fatty acids, tocopherols, squalene, sterols and phenolic compounds should confer valuable cancer chemopreventive effects". European journal of cancer prevention 12 (1): 67–75;

El Babili, Fatiha; Bouajila, Jalloul; Fouraste, Isabelle; Valentin, Alexis; Mauret, Severine; Moulis, Claude (2010). "Chemical study, antimalarial and antioxidant activities, and cytotoxicity to human breast cancer cells (MCF7) of Argania spinosa". Phytomedicine 17 (2): 157–60;

Bennani, H., et al. "Antiproliferative effect of polyphenols and sterols of virgin argan oil on human prostate cancer cell lines." Cancer detection and prevention 31.1 (2007): 64-69;

Khallouki F et al. Consumption of argan oil (Morocco) with its unique profile of fatty acids, tocopherols, squalene, sterols and phenolic compounds should confer valuable cancer chemopreventive effects. Eur J Cancer Prev 2003; 12: 67–75;

Drissi, Anas, et al. "Evidence of hypolipemiant and antioxidant properties of argan oil derived from the argan tree (Argania spinosa)." Clinical nutrition 23.5 (2004): 1159-1166;

Guillaume, Dominique, and Zoubida Charrouf. "Argan oil and other argan products: Use în dermocosmetology." European Journal of Lipid Science and Technology 113.4 (2011): 403-408;

Gharby, Said, et al. "The origin of virgin argan oil's high oxidative stability unraveled." Natural product communications 7.5 (2012): 621-624;

Bachheti, R. K., et al. "Physico-chemical study of seed oil of Prunus armeniaca L. grown în Garhwal region (India) and its comparison with some conventional food oils." International Food Research Journal 19.2 (2012): 577-581;

Rabasco Alvarez, Antonio M., and María Luisa González Rodríguez. "Lipids în pharmaceutical and cosmetic preparations." Grasas y aceites 51.1-2 (2000): 74-96;