Conf. univ. dr. Adrian Bogdan Absolvent, Banță Dorin 2018 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE DREPT SPECIALIZAREA „DREPT‖ TRIBUNALUL… [613552]
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA „DREPT‖
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific,
Conf. univ. dr. Adrian Bogdan
Absolvent: [anonimizat]
2018
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA „DREPT‖
TRIBUNALUL INTERNAȚIONAL AL DREPTULUI MĂRII
CAZUL „JUNO TRADER ”
(SFÂNTUL VICENȚIU ȘI GRENADINE LE ÎMPOTRIVA GUINEE I-BISSAU )
– STUDIU DE CAZ –
Coordonator științific,
Conf. univ. dr. Adrian Bogdan
Absolvent: [anonimizat]
2018
CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………… 1
CAPITOLUL 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 3
DREPTUL MĂRII ………………………….. ………………………….. ……………………… 3
Secțiunea 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 3
Formarea principiilor si conceptelor dreptului mării ………………………….. ……. 3
Secțiunea 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 5
2.1. Marea teritorială ………………………….. ………………………….. …………………. 5
2.2. Regimul juridic al mării teritoriale ………………………….. ……………………… 6
Secțiunea 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 7
3.1. Marea liberă ………………………….. ………………………….. ………………………. 7
3.2. Tendințe principale ………………………….. ………………………….. ……………… 8
3.3. Regimul juridic al mării libere ………………………….. …………………………. 10
CAPITOLUL 2 ………………………….. ………………………….. …………………………. 14
ZONE MARITIME ………………………….. ………………………….. …………………… 14
Secțiunea 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 14
Zona contiguă ………………………….. ………………………….. …………………………. 14
Secțiunea 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 15
2.1. Zona economică ………………………….. ………………………….. ……………….. 15
2.2. Drepturile și obligațiile celorlalte state în zona economică ……………….. 20
Secțiunea 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 23
Zona intermediară ………………………….. ………………………….. …………………… 23
CAPITOLUL 3 ………………………….. ………………………….. …………………………. 25
SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR ………………………….. ……………………. 25
Secțiunea 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 25
Proceduri de soluționare ………………………….. ………………………….. …………… 25
Secțiunea 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 35
2.1. Tribunalul Mării ………………………….. ………………………….. ……………….. 35
2.2. Jurisdicția ………………………….. ………………………….. ………………………… 36
2.3. Arbitrajul ………………………….. ………………………….. …………………………. 38
CAPITOLUL 4 ………………………….. ………………………….. …………………………. 41
CAZUL „JUNO TRAD ER” – STUDIU DE CAZ ………………………….. …….. 41
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 71
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………. 74
INTRODUCERE
1
INTRODUCERE
Problematica maritimă a preocupat în mod constant umanitatea din cele
mai vechi timpuri, căpătând dimensiuni tot mai mari, în măsura în care oamenii
au înțeles semnificația deosebită a mărilor și oceanelor pentru satis facerea
exigențelor progresului și dezvoltării lor economico -sociale.
Interesul crescând pentru oceanul mondial este determinat de existența unor
resurse nebănu ite în mările și oceanele lumii , de nevoia acută de extin dere a
cercetărilor în aceste zone1, de posibilitățile reale de acoperire a unei mari părți a
cerințelor de h rană și de energie ale omenirii2, de exigențele tot mai mari ale
extinderii comunicațiilor pe aceste căi și prin aceste mijloace tradiționale3.
Este cunoscut că 71% din suprafața globului este acoperită de mări și
oceane în ale căror adâncuri se află hrană suficientă pentru 30 mi liarde de
oameni, resurse energetice estimate deocamdată la 160 miliarde barili de pet rol,
14 miliarde metri cubi de gaze naturale, mangan pentru 4.000 de secole și cobalt
pentru 200 de milenii.
Din apele oceanului planetar se pot „extrage― 4 miliarde tone de uraniu, iar
într-un singur an se pot obține 10 milioane tone de cărbune din mine submarine.
Dacă adăugăm la aceasta faptul că energia mareelor poate înlocui, într -un
an, consumul echivalent a 70 milioane tone de cărbune și faptul cunoscut că
totalul produselor de pescuit „recoltate― pe glob se dublează la fiecare 10 ani,
vom înțelege mai bine a ccentuarea pre ocupărilor tuturor stat elor mari, mijlocii
sau mici pentru valorificarea acestor bogății, prin folosirea mijl oacelor și
echipamentelor tehno logice cele mai adecvate.
1 Daniel COUNLY , Jean Pierre PAGE, Les ressources de l’océan, mythe ou réalité ? , Presses
de la Cité, Paris, 1974, pp. 19-20;
2 Elisabeth MANN -BORGESE, „ Introduction‖, The Common Heritage, Selected Papers on
Oceans and World Order 1967 — 1974 , de Arvid PARDO, Malta University Press, 1975, pp.
10-14;
INTRODUCERE
2
După cum arată dr. F. N. Spiess, șeful laboratorului de f izică ma ritimă al
Institutului A merican de O ceanografie, „în cursul următorilor 50 de ani omul se
va mișca pe mare și în mare, ocupând -o și exploatând -o exact ca pe o parte
integrantă a planetei pentru extragerea minereurilor, pentru procurarea
alimentelor, ca ram pă de deșeuri, pentru operațiuni de transport și, pe măsură ce
populația globului se va înmulți, ca spațiu de locuit―, iar după Arvid Pardo , unul
din promotorii tezei pri vind „Patrimoniul co mun al umanității― în anii 1967 –
1974 la O.N .U., omul, devenit domi nator al pământului, „se întoarce acum spre
adâncurile oceanului― pentru a folosi bogățiile sale pentru viață.4
Dezbaterile din ultimii ani au relevat semnificația deosebită a statornicirii
unui regim ade cvat pentru mările și oceanele Terrei, în eforturile de instaurare a
unei noi o rdini economice internaționale , pornindu -se de la:
a) locul tot mai important la bogățiil or marine în economia mondială ;
b) însemnătatea spațiilor maritime pentru dezvolt area cooperării interstatale ;
c) rolul atribuit oceanului planetar în menținer ea păcii și securității în lume .
Pentru a înțelege însă sensul profund a l orientărilor și tendințelor actuale,
trebuie relevate unele momente esențiale în evoluțiile conceptuale și aplicative:
1. de la „mare clausum― la „mar e liberum―;
2. de la măsuri unilaterale la negocierea și soluționarea multilaterală;
3. de la folosirea în interes restrâns la valorificarea justă și echitabilă a oceanului
planetar.
4 Arvid PARDO, „First statement to the First Commi ttee of the General Assembly‖, The
Common Heritage , 1 Noiembrie 1967, p. 2;
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
3
CAPITOLUL 1
DREPTUL MĂRII
Secțiunea 1
Formarea principiilor si conceptelor dreptului mării
De multă vreme popoarele au intuit necesitatea recunoașterii dreptului la
folosința egală a mării pentru toți oamenii, pornindu -se de la concepția că marea
este „un bun de folosință comun pentru toate popoarele―.
Popoarele, în efortul de a statornici norm e adecvate în procesul cooperării
internaționale au manifestat și manifestă un interes deosebit pentru relațiile din
domeniul maritim, dând expresie unor exigențe fundamentale cu privire la:
drepturile și îndatoririle fiecărui stat în folosirea mărilor și oceanelor Terrei și
precizarea formelor și modalităților practice ale conlucrării lor în direcția
valorificării bogățiilor pe care acestea le conțin. Aceste aspecte majore au făcut
obiectul conferințelor O.N.U. din ultimele decenii și se regăsesc, într -o anumită
măsură, în convențiile aflate în vigoare.
După cum se știe, la prima c onferință O.N.U. asupra dreptului mării care a
avut loc la Geneva cu peste două decenii în urmă , s-au adoptat convențiile
asupra mării teritoriale, platoului continental, mării li bere și asupra pescuitului,
cuprinzându -se pe această cale toate spațiile maritime într -o concepție generală,
care viza atât problematica zonelor naționale, cu drepturile și obligațiile statelor
riverane, precum și ale celorlalte state în aceste zone, cât și ans amblul
problemelor mării libere în care se recunoșteau :
a) libertatea de navigație;
b) libertatea de pescuit;
c) libertatea de a pune cabluri și conducte.5
5 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura. C.H.
Beck, Buc urești ., 2015, p. 41;
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
4
Astfel, în urma dezbaterilor desfășurate în anii 1967 -1970 cu privire la
regimul juridic al teritoriilor submarine, situate dincolo de limitele jurisdicției
naționale, Ad unarea G enerală a Organiza ției Națiunilor Unite a adoptat în anul
1970 „Declarația de principii ‖ prin care zona internațională a fost consacrată ca
și „patrimoniu comun al întreg ii umanități―6.
Treptat, problematica acestui patrimoniu a suscitat tot mai mult interes; s –
au abordat căile și modalitățile practice de explorare și exploatare a bogățiilor
conținute de aceste teritorii, ajungându -se la concluzia că valorificarea bogății lor
minerale trebuie să se facă în mod echitabil, resursele respective „neputând fi
însușite de state sau persoane― .
Evoluțiile ulterioare ale raporturilor maritime, sub influența importantelor
schimbări în economia mondială, sub impulsul revoluției știin țifico -tehnice
contemporane, în condițiile descoperirii unor noi resurse, concomitent cu
accentuarea efectelor tot mai dăunătoare provocate de poluare pentru flora și
fauna marină, au determinat convocarea în 1970 a celei de -a III-a Conferințe
O.N.U. asupr a dreptului mării.
În opinia secretarului general al Națiunilor Unite, asemenea obiective
importante au o semnificație specifică în elaborarea și adoptarea noului cadru
juridic al relațiilor maritime.7
Relevând semnificația actualelor negocieri în domeniul maritim, Secretarul
general al O.N.U., Kurt Waldheim, arăta că „trebuie depuse eforturi susținute
pentru a se ajunge la un acord acceptabil pentru toate statele, luându -se în
considerare tendințele obiective existente în evoluția relațiilor internaționale , în
direcția instau rării unei noi ordini economice în cadrul căreia să se dea garanții
pentru reducerea și lichidarea treptată a decalajelor existente și să se creeze
condițiile necesare unor creșteri economice substanțiale în evoluția țărilor în
curs de dezvoltare― .
6 https:// lege5.ro/Gratuit/gu4taoju/ – ‖Declarația asupra principiilor dreptului internațional privind
relațiile prietenești si de cooperare dintre state conform cartei națiunilor unite din 24.10.1970‖;
7 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. S inteze , Ed. C.H. Beck,
Buc., 2015, p. 43;
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
5
Secțiunea 2
2.1. Marea teritorial ă
Noțiunea de mare teritorială începe să se contureze în Evul Mediu, în sec.
XIII – XIV, atât în Europa nordică, cât și în Europa mediteraneană, fiind legată
de dezvoltarea navigației maritime, de asigurarea se curității și a altor interese ale
statelor riverane.8
Conceptul de mare teritorială, spre deosebire de cel de mare liberă, s -a
configur at relativ târziu. În secolele XIII – XIV se susținea că statele riverane ar
avea unele drepturi până la ―mijlocul mării‖ . Abia din sec olele XVII – XVIII
unele state europene au început să exercite, din rațiuni de securitate, un control
militar asupra unor zone din mare, pe toată lungimea țărmului lor pentru ca,
treptat, un asemenea control , să includă și alte măsuri de apăr are sau de ordin
vamal ori fiscal în ceea ce privește pescuitul.
La Conferința din anul 1928 susținută în Stockholm , a fost adoptată o
rezoluție în care se susține că „statele se bucură de suveranitat e asupra apelor
teritoriale ale acestora ".
Convenția as upra mării teritoriale și zonei contigu e adoptată la finalul
lucrărilor celei de -a II-a Conferințe a Națiunilor Unite desfășurată la Geneva în
anul 1958, stabilește că "suveranitatea statului se întinde, în afara teritoriului său
și a apelor sale interioar e, asupra unei zone a mării adiacentă coastelor sale,
denumită mare teritorială". Suveranitatea statului se extinde și asupra spațiului
aerian de deasupra mării teritoriale, precum și asupra fundului mării și
subsolului ei.
La Conferința din anul 1958, sta tele nu au reușit să adopte un punct de
vedere comun cu privire la natura juridică a drepturilor statelor riverane asupra
mării teritoriale.9
8 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București , 2015, p. 45;
9 Raluca MIGA -BEȘTELIU, Drept internațional. Introducere în dreptul internațional public ,
Editura. Lumina lex, București, 2008, p. 34;
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
6
Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării, sem nată la Montego
Bay (Jamaica) în data de 10 decembrie 1982 , prin conținutul art . 2, alin (1),
"suveranitatea statului riveran se întinde dincolo de teritoriul său și de apele sale
interioare, iar în cazul unui stat arhipelag, dincolo de apele sale arhipelagice,
asupra unei zone a mării adiacente desemnat ă sub numel e de mare teritorială",
aduce unele clarificări de esență asupra regimului juridic aplicabil spațiilor
maritime, inclusiv asupra mării teritoriale.
Deci putem concluziona că marea teritorială este partea de mare adiacentă
țărmului până la o anumită distanț ă în larg considerată ca făcând parte din
teritoriul de stat și supusă suveranității statului riveran.
2.2. Regimul juridic al mării teritoriale
Marea teritorială are un regim juridic specific, stabilit, în toate cazurile,
prin legislația internă a statul ui riveran, dar cu luare în considerare și a regulilor
de drept internațional.
Problema caracterului juridic al mării teritoriale, cu alte cuvinte încadrarea
juridică și definirea dreptului statului riveran asupra acestei zone maritime,
poate fi considerat ă în momentul actual ca fiind rezolvată, în sensul că marea
teritorial ă reprezintă o parte integrantă a teritoriului statului riveran și este
supusă suveranității acestuia.
În dreptul internațional contemporan se poate considera , ca o regulă
unanim admisă , faptul că suveranitatea statului asupra mării teritoriale se
exercită și asupra solului și subsolului acestei mări. Aceasta rezultă atât din
lucrările Conferinței de codificare de la Haga și din proiectul de Convenție
adoptat de Conferință, cât și din luc rările Comisiei de Drept Internațional a
O.N.U., precum și din cele ale Conferințelor asupra dreptului mării de la Geneva
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
7
și Montego Ba y, nici un stat neridicând nici o obiecție față de recunoașterea
acestui principiu în textele elaborate cu această ocazie.10
Suveranitatea statului riveran asupra spațiului aerian care acoperă marea sa
teritorială a fost consacrată expres în cele două convenții multilaterale privitoare
la reglementarea navigației aeriene ( 1919 – Paris și 1944 – Chicago), d e
asemenea în Convențiile din 1958 și 1982 se consacră aceleași principii.
Secțiunea 3
3.1. Marea liberă
Regimu l juridic al mării libere se caracterizează prin întinse drepturi și
libertăți ce le revin în condiții de egalitate tuturor statelor. După cum se
stipulează î n Convenția de la Geneva din 1958, marea liberă „fiind deschisă
tuturor națiunilor, nici un stat nu poate în mod legitim să pretindă supunerea
unei părți oarecare din aceasta suveranității sale.―
În decursul anilor s -au înregistrat poziții și orientări dif erite adesea
contradictorii asupra libertății mării. Consacrarea din 1958 în cunoscuta
Convenție de la Geneva reprezintă o sinteză a evoluțiilor anterioare și un
moment de referință în elaborările și reglementările prezente și viitoare.
Este știut, de pild ă, că romanii considerau Marea Mediterană un lac interior
al imperiului și deci un spațiu maritim propriu, cu toate consecințele decurgând
din aceasta.
În anii evului mediu, mai multe state considerau că întinse spații maritime
se află sub stăpânirea lor, emițând pretenții teritoriale. Așa, de pildă, Veneția
susținea că are drept de proprietate asupra Mării Adriatice, iar Spania și
Portugalia se declaraseră singurele stăpâne ale drumurilor maritime spre Indii .
Concomitent, mai multe state în condițiile dezv oltării comerțului se pronunțau în
sensul ca spațiile maritime „să fie libere de puterea oricărui stat― , opunându -se
10 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, Buc urești , 2015, p. 47;
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
8
concepției potrivit căreia marea este susceptibilă de a fi „obiect de proprietate al
unui sau altui stat― .11
În epoca ascensiunii capitalism ului, ca urmare a dezvoltării forțelor de
producție și extinderii schimburilor economice principiul libertății mării capătă
o largă recunoaștere internațională , fiind condamnată orice încălcare a sa .
Cu toate acestea, marile puteri maritime , în numeroase împrejurări au
încălcat pr incipiul libertății mării aducâ nd atingeri drepturilor celorlalte state,
îndeosebi în realizarea comunicațiilor maritime .
În prezent, se depun eforturi ca principiul libertății mării să servească
dezvoltării cooperării internaționale, colaborării pașnice a tuturor națiunilor .
3.2. Tendințe principale
În contextul preocupărilor majore de elaborare a unui nou drept al mării,
problematicii mării libere i s -a acordat și i se acordă o importanța deosebită.
Mai cu seamă , în lumina dezbaterilor celei de -a III -a Conferințe O.N.U.
asupra dreptului mării, se conturează câteva orientări principale în abordarea și
elaborarea statutului mării libere, atât sub aspectul întinderii, cât și în privința
libertăților pe care le presupun e.
Astfel, mai multe delegații au insistat ca:
a) marea liberă să se întindă dincolo de zona economică de 200 de mile,
altele au demonstrat că așa cum s -a consacrat prin Convenția de la Geneva
b) toate spațiile maritime situate dincolo de marea terito rială să aparțină
mării libere . Totodată, s -a desprins și o altă tendință ap reciată ca fiind mai
realistă , aceea de a recunoaște și consacra.
c) un regim juridic mixt în spațiul maritim al zonei economice de dinco lo
de marea teritorială, stipulâ nd, concomitent cu drepturile statului riveran asupra
11 Joraj ANDRESSAY, International Law and the Resources of the Sea , Columbia University
Press, New York a nd London, 1970, p. 15;
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
9
resurselor piscicol e, libertatea de navigație, de survol, dreptul de a instala cabluri
și conducte, c aracteristice mării libere .
În acest sens, reprezentanții mai multor state au definit zona econo mică ca
„un sp ațiu maritim sui generis― , situat între marea teritorială și marea liberă, ca
urmare a regimului ju ridic specific pe car e îl are.
În dezbateri, s -a relevat că situarea mării libere dincolo de zona econ omică
de 200 mile duce la restrângerea libertății mării și la extinderea nejustifica tă a
spațiilor maritime de sub jurisdicția națională a statelor . De asemenea,
absolutizarea regimului mării libere în zona economică situată dincolo de marea
teritorială ar semnifica o subapreciere a tendințelor generale de evoluți e a
dreptului maritim și o periclitare a resurselor biologice ale mării , lipsind statul
riveran de posibilitatea de a întreprinde măsuri utile și necesare pentru
conservarea și utilizarea bogățiilor piscicole .12
De altfel, aceste preocupări au rezultat și cu prilejul abordării statutului
mării libere în zona internați onală a teritoriilor submarine , ajungându -se la
concluzia că sunt necesare măsuri de protecție și control chiar și în această zonă,
în interesul întregii comunități internaționale.
Recunoscând drepturile statului riveran asupra resurselor biologice și
consacrând, concomitent, libertățile caracteristice mării libere în spațiile
maritime ale zonei economice de dincolo de marea teritorială, se iau în
considerare atât interesele economice fund amenta le ale statelor riverane , cât și
exigențele contemporane ale menținerii și dezvoltării comunicațiilor
internaționale , din perspectiva mai largă a dezvoltării cooperării economice între
națiuni și popoare.13
12 Marian ILIE, Dreptul mării – delimitarea spațiilor maritime ‖, Ed itura Universul Juridic,
București, 2011, p. 174;
13 John SELDEN, Mare clausum , London, 1635, pp. 43 -45 (Jurnal istoric);
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
10
3.3. Regimul juridic al mării libere
În cursul dezbaterilor celei de -a III-a Conferințe O.N.U. asupra dreptului
mării s -a desprins tendința de a considera întinderea mării libere dincolo de
marea teritorială sau apele interioare ale unui stat, ca un spațiu maritim care „nu
aparține nici apelor arhipela gice ale unui stat arhipelagic―, cu o jurisdicție
specială în zona economică de 200 de mile. Pentru a evita discuția cu privire la
regimul zonei economice, aflată dincolo de marea teritorială, s -a sugerat tratarea
materiei exclusiv în cadrul zonei economic e, precizându -se cu acel prilej atât
drepturile statului riveran, cât și libertățile caracteristice mării libere.
Analiza efectuată a dus la Concluzia că în statornicirea regimului juridic al
mării libere este foarte important să se precizeze:
a. libertăț ile caracteristice acestui spațiu maritim;
b. particularitățile administrării și conservării resurselor biologice.
a. Libertățile caracteristice mării libere
Marea liberă este deschisă tuturor statelor, riverane sau fără litoral.
Libertățile mării libere se exercită în condițiile determinate de regulile
dreptului internațional. Pentru statele riverane sau neriverane marea liberă
cuprinde:14
1. libertatea navigației;
2. libertatea de survol;
3. libertatea de a pune cabluri și conducte petroliere submarine ;
4. libertatea de a plasa insule artificiale și alte instalații autorizate de dreptul
internațional;
5. libertatea pescuitului ;
6. libertatea cercetării științifice.
La conferință, s -a relevat că fiecare stat își exercită aceste drepturi ținând
seama de interesul pe care libertatea mării libere îl prezintă pentru celelalte state
14 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept inter național public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București, 2015, p. 49;
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
11
și ținând de asemenea seama de drepturile recunoscute conform reglementărilor
privitoare la activitățile desfășurate în zona internațională, a teritoriilor
submarine . În dezba teri s -a exprimat consensul asupra utilizării mării libere în
scopuri exclusiv pașnice.15
Navele oricăror state, riverane sau neriverane, au dreptul să navigheze în
marea liberă sub pavilionul acestora. Fiecare stat fixează condițiile potrivit
cărora el aco rdă navelor naționalitatea sa, precum și condițiile de înmatriculare
și dreptul de a purta pavilionul său. Navele au naționalitatea statului care le -a
autorizat să -i poarte pavilionul. Trebuie să existe o legătură substanțială între
stat și navă . Evident, în acest scop, fiecare stat eliberează navelor cărora le -a
acordat dreptul de a purta pavilionul său documentele necesare.
Trebuie precizat însă că navele navighează sub pavilionul unui singur stat
și sunt supuse jurisdicției exclusive a acestuia în marea liberă, în afara cazurilor
excepționale prevăzute în mod expres de tratatele internaționale sau normele
dreptului maritim. Nici o schimbare de pavilion nu poate interveni în cursul unei
călătorii sau al unei escale, în afară de cazul de transfer real al p roprietății sau de
schimbare a înmatriculării .
O navă care navighează sub pavilioanele a două sau mai multe state, de
care se folosește la alegerea sa, nu se poate prevala, față de orice stat terț, de nici
una din aceste naționalități și poate să fie asim ilată unei nave fără naționalitate .
Navele care poartă pavilionul Organizației Națiunilor Unite, al instituțiilor
specializate ale Națiunilor Unite sau al Agenției internaționale a energiei
atomice nu sunt afectate de exigențele enunțate, tocmai pentru că se află în
serviciul oficial al acestor organizații.
Potrivit experienței acumulate, s -a relevat necesitatea ca orice stat să -și
exercite în mod efectiv jurisdicția și controlul său în domeniile administrativ,
15 „La baza regimului mării libere — arăta reprezentantul U.R.S.S. la conferință — a fost
general recunoscut principiul libertății mării libere, așa cum a fost codificat în Convenția de la
Geneva din 1958 asupra mării libere―. Această convenție — arăta reprezentantul sovietic — a
fost adoptată în unanimitate de conferință, la care au participat reprezentanții tuturor
continentelor lumii― (ibidem, p. 237, notă de subsol);
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
12
tehnic și social asupra navelor care poartă pa vilionul său, având obligația să țină
un registru de navigație în care să figureze numele și caracteristicile navelor
purtând pavilionul său cu excepția acelora care, din cauza dimensiunilor lor
mici, nu sunt vizate de regulile internaționale în mod genera l acceptate și să -și
asume jurisdicția conform legislației sale naționale interne asupra oricărei nave
care poartă pavilionul său , precum și asupra căpitanului, ofițerilor și echipajului
pentru chestiunile de ordin administrativ, tehnic și social referitoa re la navă.
Pentru a asigura securitatea pe mare, orice stat este obligat să ia măsurile
necesare cu privire la navele care poartă pavilionul său, în privința: construcției
și echipării navei și posibilității ei de a pluti pe mare ; condițiilor de muncă și
formării echipajelor, ținând seama de instrumentele internaționale aplicabile
acestor domenii; folosirii semnalelor, întreținerii comunicațiilor.
În acest sens, este necesar ca: orice navă să fie inspectată, înaintea înscrierii
sale în registru și ulteri or, la intervale corespunzătoare, de către un inspector
calificat în materie de nave și să aibă la bordul său hărți, publicații marine,
precum și instrumente și echipament de navigație adecvate, de natură a asigura
securitatea navigației; orice navă trebui e să fie încredințată unui căpitan și unor
ofițeri care posedă calificările necesare, mai ales în legătură cu mânuirea,
navigația, comunicațiile și conducerea mașinilor, iar echipajul să corespundă,
din punct de vedere al calificărilor și al efectivului, t ipului, dimensiunii,
mașinăriei și echipării navei; ofițerii, căpitanul și, în măsura posibilului,
echipajul trebuie să cunoască perfect și să respecte regulile internaționale
privind salvarea vieții omenești pe mare, prevenirea abordajelor, prevenirea și
combaterea poluării mării, precum și cele referitoare la întreținerea
comunicărilor prin radio . În acest context, se înțelege că fiecare stat este obligat
să se conformeze regulamentelor, procedurilor și practicilor internaționale
general acceptate și să d ea toate dispozițiile necesare pentru a le asigura
respectarea.16
16 Bogdan AURESCU, A drian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București , 2015, p. 51;
CAPITOLUL 1. DREPTUL MĂRII
13
Un stat care are motive serioase să se gândească că jurisdicția și controlul
statului pavilionului cu privire la o navă n -au fost exercitate poate informa statul
pavilionului despre aceste fapte, în care caz statul pavilionului este obligat să
procedeze la o anchetă, iar la nevoie să ia toate măsurile necesare pentru a
remedia situația . În acest context s -a relevat faptul că fiecare stat este obligat să
procedeze la o anchetă, prin intermediul sau în fața uneia sau mai multor
persoane calificate în mod corespunzător, cu privire la orice accident sau
incident de navigație survenit în marea liberă în care ar fi implicată o navă
purtând pavilionul său și care ar fi cauzat pierderea de vieți omenești sau răniri
grave cărora le -ar fi fost victime cetățenii unui alt stat, sau pagube serioase unor
nave sau instalații ale altui stat, sau mediului marin. Statul pavilionului și
celălalt stat sun t obligate să coopereze la dirijarea oricărei anchete condusă de
acest alt stat cu privire la orice accident marin sau incident de navigație de acest
gen.
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
14
CAPITOLUL 2
ZONE MARITIME
Secțiunea 1
Zona contiguă
Pentru a înțelege orientările înregistrate în cursul lucrărilor celei de -a III-a
Conferințe O.N.U. asupra dreptului mării trebuie să înfățișăm:17
a) unele tendințe constatate pe parcursul timpului și apoi să enunțăm
b) poziții mai caracteristice pentru a descifra geneza
c) noțiunii preconizate pentru această zonă maritimă.
Încă din a doua jumătate a secolului al XIX -lea întâlnim tendința unor state
riverane de a -și stabili prin legi interne, iar în unele cazuri prin convenții
internaționale , zone speciale , mai ales pentru controlul vamal, în aceste zone,
statul riveran având dreptul să nu permită transportul mărfurilor de contrabandă ,
să adopte anumite măsuri fiscale și anum ite măsuri de securitate .
Asemenea măsuri în principiu justificate au fost folosite de unele puteri
maritime pentru a -și extinde drepturile în spații întinse dincolo de marea
teritorială.
Prima Conferință O.N.U. asupra dreptului mării, conturând statutul zonei
contigu e, a precizat că statul riveran are în această zonă dreptul de a preveni
contravențiile la legile sale de poliție vamală, fiscală, sanitară și de imigrare și
de a reprima asemenea contravenții comise pe teritoriul său ori în marea sa
teritoria lă.18
În dezbaterile conferinței , pe baza unei analize aprofundate a ten dințelor
constatate în pr actica maritimă , unele state au propus să se studieze posibilitatea
17 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București , 2015, p. 64;
18 Vezi, de pildă, declarațiile reprezentantulu i Kenyei (Official Records, vol. II, p. 121),
reprezentantului El Salvadorului (ibidem, p. 122), reprezentantului Peruului (ibidem, p. 123);
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
15
includerii zonei contigu e în zona economică exclusivă, deoarece s -ar ajunge la o
confuzie de regimuri juridice .
Alte state s-au pronunțat împot riva acestei tendințe, demonstrâ nd caracterul
specific al regi mului juridic al acestei zone și existența unor elemente proprii de
natură a o distinge de zona economică exclusivă . Totodată, s -a relevat
necesitatea stabilirii unor limite exter ioare, în lumina tradițiilor și a cerințelor
concrete ale dezvoltării raporturilor marit ime.
Cu toate tendințele contra dictorii, în dezbateri s -a conturat concluzia
necesității menținerii unei zone contig ue, în care st atul riveran are drepturi
specifice de protecție și securitate, definindu -se statutul și stabilindu -se limita
exterioară a acestei zone.
De asemenea, conferința s -a pronunțat în sensul că întinderea zonei
contigu e se măsoară pornindu -se de la liniile de ba ză care servesc la măsurarea
lățimii mării teritoriale .
Pe parcursul dezbaterilor conferinței s -a relevat, că, acol o „unde coastele a
două state su nt limitrofe sau față în față, nici unul din cele două state nu este
îndreptățit, fără a avea un acord între ele, să extindă zonele lor contigui dincolo
de linia mediană a fiecărui punct măsurată din punctele cele mai apropiate ale
liniilor de bază ale mărilor teri toriale ale celor două state― .19
Secțiunea 2
2.1. Zona economică
În preocuparea lor de conservare și ocrotire a resurselor biologice, ca și
pentru desfășurarea activităților de pescuit cu luarea în considerare a intereselor
proprii, statele riverane au militat în cadrul mai multor dezbateri inter naționale
pentru elaborarea unui statut juridic specific asupra spațiilor maritime adiacente
mării teritoriale, pe o întindere de până la 200 de mile.
19 Norberto ZAPATA, Iniroduction. Mesa redonda sobre derecho del mar (La zona
ecónomica ), op. cit., pp. 3 -6;
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
16
Promovarea unei asemenea zone a fost și continuă să fie una din cele mai
complexe probleme ale dreptului mării , cu consec ințe deosebite pe plan
economic și cu implicații însemnate în evoluția raporturilor maritime.
În efortul de abordare a problemat icii zonei economice trebuie:
a) surprinse tendințele și orientările cele mai caracteristice în elaborarea
statutului său juridic, relevate ;
b) natura drepturil or, drepturile, jurisdicția ș i obligațiile statului riveran;
c) drepturile și obligațiile celorlalte state ;
d) conservarea și utilizarea resurselor biologice;
e) delimitări ale zonei economice.
Primele dezbateri de fond care au avut loc la sesiunea de la Caracas a
Conferinței O.N.U. asupra dreptului mării în 1974, au subliniat necesitatea
stabilirii unei zone economice exclusive de 200 mile maritime , în care statele
riverane să aibă drepturi suverane asupra resurselor biologice.20
Noua instituție în domeniu l dreptului mării își are geneza în măsurile
adoptate de către unele state, în special latino -americane, pentru ocrotirea și
conservarea resurselor biologice, în eforturile de valorificare, în special a
resurselor piscicole, în folosul propriilor popoare, urmărind să înlăture pe
această cale practicile țărilor industrializate de a exploata aceste resurse în
interesul lor exclusiv.21
Țările în curs de dezvoltare riverane la asemenea spații maritime întinse
consideră că instituirea unor asemenea zone reprezint ă o contribuție la lichidarea
decalajelor economice dintre țările industrializate și cele neindustrializate .
După cum a fost definită în textul unificat de negociere, „zona economică
exclusivă este un spațiu maritim situat dincolo de marea teritorială și adiacent
acesteia, al cărui regim juridic este stabilit în convenție―22, în care statele
20 Bogda n AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București , 2015, p. 67;
21 Hocine MESLOUB, „Economic Zone, Continental Shelf and ihe Common Heritage‖,
Pacem in Maribus , vol. VII, Alger, 1976, pp. 80 -81;.
22 Anatoly KOLODKI N, „A soviet perspective‖, ibidem, pp. 78 -79;
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
17
riverane exercită drepturi suverane, în scopul explorării, exploatării, conservării
și gestiunii resurselor naturale, biologice și mineral e ale fundului mării și ale
subsolului său, precum și a resurselor conținute de coloana de apă.
Jurisdicția vizează și alte activități economice, cercetarea științifică,
protecția me diului marin, ținând seama în mod corespunzător de drepturile și
obligațiile celorlalte state ; în aceas tă zonă, toate statele se bucură de libertatea
de navigație și de survol.
Totodată, statul riveran are obligația de a determina capacitatea de recoltare
a resurselor biologice din zonă și dacă nu poate să recolteze întreaga cantitate,
urmează să îngăduie altor state să pescu iască ceea ce este excedentar.
În dezbaterile care au avut loc în cadrul Conferinței asupra dreptului mării,
reprezentanții mai m ultor state au relevat necesi tatea elaborării unui regim
juridic adecvat pentru această nouă instituție juridică, în scopul armonizării
intereselor statelor riverane și ale celorlalte state, în condițiile realizării
drepturilor suverane ale statelor riverane și menținerii libertății de navigație și
survol, precum și a dreptului de a instala cabluri și c onduc te pentru celelalte
state.23
Conferința a examinat problema naturii drepturilor statului riveran în
efortul de a preciza dacă su ntem în prezența unor drepturi preferențiale sau a
unor drepturi exclusive.
Într-un document prezentat de Belgia, Danemarca, Fran ța, R.F. Germania,
Irlanda, Italia, Luxemburg și Olanda , se apreciază că drepturile statului riveran
nu au un caracter exclusiv , ci vor v iza „un nou regim de pescuit― , iar „toate
statele riverane trebuie să mențină o strânsă cooperare atâ t la nivel mo ndial , cât
și la nivel regional .
În dezbateri s -a apreciat că în text se promo vează formula drepturilor
prefe rențiale, ceea ce n -ar fi de natură să satisfacă interesele țărilor riverane în
curs de dezvoltare .
23 Giuseppe SPERDUTI, op. cit., p. 43;
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
18
După cum arăta reprezentantul Nigeriei, „regimul l egal al drepturilor
preferențiale pe care acest document vrea să -l stabilească tinde să lipsească țările
sărace riverane de mijloacele lor de existență― .
De aceea „sistemul drepturilor preferențiale, propus în document, trebu ie
respins definitiv― . Susținâ nd documentul, reprezentantul Franței arăta că în
pregătirea textului „un efort a fost făcut pentru a se depăși conflictul dintre
drepturile exclusive și preferențiale― .
În dezbateri , în efortul de concilier e a celor două tendințe în defi nirea
naturi i drep turilor statului riveran , s-a subliniat necesitatea „definirii cu claritate
a drepturilor legale asu pra resurselor în spații maritime remarcate în mod
precis―24, considerâ ndu-se că vechiul regim este depășit și „trebuie să fie înlocuit
printr -un nou sistem legal în fața căruia fiecare stat să fie în măsură să -și
valorifice corect resursele oceanului― .
Atrăgâ nd atenția asupra dificultăților existente în definirea naturii
drepturilor statelor riverane, reprezentantul Canadei sesiza caracterul delicat al
balanț ei „care trebuie să se mențină între statele riverane și ceilalți beneficiari ai
oceanului―. Zona economică „nu a fost definită ca o zonă internațională în care
statului riveran i s -au acordat anumite privilegii― .
Aceasta este o zonă de jurisdicție națion ală în care statul riveran are
drepturi asupra resurs elor naturale . La conferință , cu toate diferențele de opinii ,
s-au înregistrat convergențe largi în definirea drepturilor statului rive ran ca
drepturi economice , vizând conservarea și valorificarea resurselor biologice, și
ca drepturi suverane asupra acestor resurse, în exercitarea lor statul riveran fiind
obligat: să țină seama de interesele legitime ale celorlalte state, să asigure
accesul acestor state pe bază de acorduri , să acorde alte drepturi și libertăți,
cunoscute în mod tradițional în marea liberă .
Reprezentanții mai multor state au sugerat ca acest spațiu maritim să fie
denumit mare pat rimonială, pentru a se deosebi de marea teritorială.
24 Vezi declarația reprezentantului Japoniei (ibidem, p. 217); vezi și declarația
reprezentantului U.R.S.S. (ibidem, p. 221);
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
19
Astfel, reprezentantul Guatemalei arăta că delegația țării sale „preferă
termenul mare patrimonială, în loc de termenul zonă economi că exclusivă― ,
precizâ nd că în orice caz „nu denumirea folosită det ermină esența lucrului
descris― , iar reprezentantul Jamaicăi releva că noul concept al mării patrimo niale
este pasul „cel mai important și mai dinamic în dreptul mării începând din
1940― .25
Promovarea noului concept are o motivație economică majoră , reflectând
preocuparea de pro tecție a drepturilor țărilor riverane în curs de dezvoltare .
Această teză se regăsește pe larg în literatura de specialitate din ultimii ani,
mulți speciali ști eminenți demonstrâ nd că drepturile statului riveran „au un net
conținut economic― , că noua zonă este de natură să „acomodeze interese
divergente ale statelor― , că atâ t origi nea zonei ca și a drepturilor statelor riverane
„au un fundament de tip eco nomic― , fiind generate de interesele economice „de
exploatare a imenselor resurse ale mării― .
În lucrările conferinței, ca și în lit eratura de specialitate s -a întâ lnit și
tendința de a defini drepturile statului riveran ca „drepturi funcționale― . Pentru a
se evita orice neînțelegere , arăta reprezentantul Olandei , zona economică trebuie
înțeleasă ca un spațiu maritim „în care statul riveran poate să exercite drepturi
funcționale dete rminate―, statul riveran fiind subiect de realizare a anumitor
îndatoriri „față de comunitatea internațională în ans amblu precum și față de alte
state― , deci, în lumina tendințelor înregist rate, a argumentelor utilizate , se poate
concluziona că suntem în p rezența unor drepturi suverane ale statului riveran, cu
conținut economic , vizând resursele biologi c, care se exercită in corelație cu
drepturile și obligațiile altor state în interiorul acestei zone maritime.26
Când exercită drepturile și se achită de obligațiile ce -i revin în zona
economică, statul riveran ține seama în mod corespunzător de drepturile și
obligațiile celorlalte state.
25 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept interna țional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București , 2015, p. 68;
26 Ibidem, pag 285;
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
20
În exercitarea drepturilor sale suverane de explorare, de exploatare, de
conservare și de gestiune a resurselor biologic e din zona economică exclusivă,
statul riveran poate lua orice măsuri, inclu siv cercetarea, inspectarea,
sechestrarea și urmărirea judiciară, pe care le consideră necesare pentru a veghea
la respectarea legilor și regulamentelor pe care le -a edictat, confo rm normelor
dreptului internațional.
Navele sec hestrate, precum și echipajele lor , sunt libere fără termen câ nd o
cauțiune suficientă sau o altă garanție a fost furnizată .27
2.2. Drepturile și obligațiile celorlalte state în zona economică
La conferință , precum și în literatur a de specialitate s -a subliniat de
asemenea că, pentru precizarea statutului zonei economice , conturarea și
stipularea drepturilor altor state „este o chestiune fundamentală ‖.
Aceste drepturi trebuie examinate în contextul „evaluării intereselor
statelor în activitatea marină― .
Drepturile altor state urmează a fi examinate în cadrul „intereselor concrete
ale statelor care trebuie protejate prin stabilirea zonelor economice, deoarece ele
au interes in uti lizarea rațională a resurselor marine― .
Relevâ nd caracterul corelativ al drepturilor și obligațiilor statului riveran cu
drepturile și obligațiile celorlalte state, reprezentantul Austriei sublinia că
„interesele legitime ale tuturor grupurilor de state trebuie luate în considerare în
elaborarea noilor reguli juridice ale mărilor― .
În zona economică , odată cu drepturile s uverane ale statului riveran se
realizează „protecția libertății de navigație, de survol și de a pune cabluri și
conducte― .
27 ROBINSON, Statement at the 28 -th meeting of the Second Commitee, op. cit., p. 218. „Ca
țară în curs de dezvoltare, Jamaica salută conceptul zonei economice exclusive și mării
patrimoniale, în principiu―. Este greu de admis ca „un concept promovat de țări în curs de
dezvoltare pentru beneficiul țărilor în curs de dezvoltare să poată opera în detrimentul altor
țări în curs de dezvoltare" (ibidem, notă de subsol);
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
21
În textele elaborate s -a stipulat că în zona economică toate statele , fie că
sunt riverane sau fără litoral , se bucură de libertatea de navigație și de survol și
de libertatea de a pune cabluri și conducte submarine, precum și de aceea de a
utiliza marea în alte scopuri internaționale licite care se referă la navigație și la
comunicații .28
Când exercită drepturile și se achită de obli gațiile pe care le au în zona
economică, statele țin în mod corespunzător seama de drepturile și de obligațiile
statului riveran și respectă legile și regulamentele edictate de statul riveran
conform no rmelor de drept internațional .
Statele riverane în dezvoltare care su nt situate într -o regiune sau
subregiune , ale căror particularități geografice ridică serioase probleme pentru
satisfacerea nevoilor alimentare ale populațiilor lor, precum și statele riverane în
dezvoltare care nu pot a vea o zonă economică exclusivă proprie, au dreptul de a
participa într-o măsură echitabilă la exploatarea resurselor biologice din zonele
economice exclusive ale celorlalte state într-o subregiune sau regiune.29
Condițiile și modalitățile acestei participăr i sunt determinate de statele
interesate pe cale de acorduri bilaterale, subregionale sau regionale, ținâ nd
seama de factorii economici și geografici respectivi, inclusiv de necesitatea de a
evita efectele prejudiciabile comunităților de pescari sau indust riei pescuitului
statelor în zonele cărora se exercită dreptul de participare .30
În ultimele decenii , ca urmare a per fecționării metodelor și mij loacelor
tehnice, precum și a intensificării pescuitului , s-a pus cu acuitate problema
conser vării fondului pisc icol, insistâ ndu-se asupra unor măsuri pe pla n național ,
cât și asupra unor inițiative la nivelul comunității internaționale .
28 Bogda n AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București , 2015, p. 69;
29 Statutul legal al mării patrimoniale — arăta reprezentantul Venezuelei — are două aspecte
de bază: primul, garantarea drepturilor suverane ale. st atului riveran asupra resurse¬lor vii și
minerale, aflate In apele, pe fundul și subsolul zonei, împreună cu alte jurisdicții, în principal
in legătură cu protecția mediului marin și cercetarea științifică; al doilea, protecția libertății de
navigație, de survol și de a pune cabluri și conducte― (Reyes, Statement at the 28th meeting of
the Second Committee, op. cit., p. 220);
30 Fernando ZEGERES, op. cit., p. 56;
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
22
În dezbaterile conferinței s -a insistat asupra unor acțiuni concrete de
conservare a resurselor biologice, considerâ ndu-se că răs punderea nu revine
numai statelor riverane, ci întregii comunități internaționale.
S-a apreciat că statornicirea zonei economice servește realizării ac estor
importante obiective, urmâ nd ca statului riveran să -i revină dreptul și îndatorirea
de a evalua st ocurile de pește, de a le conserva și utili za.
În această lumină, statul riveran are obligația „să îngăduie pescarilor
celorlalte țări să intre în zona de 200 de mile marine în termeni și condiții
rezonabile― și să asigure echilibrul capturilor permise, f ără a afecta recolta
realizată de industria locală .
Statul riveran are dreptul „să stabilească un control asupra vâ nătorii,
pescuitului și altor modalități de exploatar e― în apele din zona economică.
Pentru ocrotirea fondului piscicol este necesar ca statul riveran să aibă
„drepturi exclusive de exploatare asupra tuturor resurselor naturale― .31
Tendința generală la conferință a fost ca delimitarea zonei economice între
state limitrofe sau care stau față în față să se facă pe bază de acord, conform
unor principii echitabile, utilizâ nd, la nevoie , linia mediană sau linia distanței
egale și ținâ nd cont de toți factorii pertinenți .
Dacă nici un acord nu poate fi realizat într -un termen rezonabil, statele
interesate pot recurge la proceduri prevăzute în siste mul de soluționare a
diferendelor. În așt eptarea încheierii unui acord statele interes ate încheie
înțelegeri provizorii, ținâ nd cont de normele dreptului internațional în vigoare.32
31 Roger JACKLING, Statement at the 25th meeting of the Second Committee, op. cit., p. 200
(notă de subsol);
32 Limitele exterioare ale zonei economice exclusive și liniile delimitării trasate sunt indicate
pe hărți stabilite la o scară sau la scări corespunzătoare determinării lor. La nevoie, liste de
coordonate geografice de puncte, precizând datele geodezice, pot fi substituite limitelor
exterioare menționate sau liniilor de delimitare. Statul riveran are Îndatorirea să asigure
publicitatea adecvată hărților sau listelor menționate de coordonate geografice și să depună un
exemplar al fiecăreia din ac este hărți sau liste pe lingă Secretarul general al Națiunilor Unite;
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
23
Secțiunea 3
Zona intermediară
În anul 1973, în dezbaterile Comitetului pentru folosirea pașnică a fundului
mărilor și oceanelor, dincolo de limitele jurisdicției naționale, dele gația Oland ei,
dezvoltând o idee expusă de Canada și S.U.A., a definit drept zonă intermediară
spațiul maritim în care se interferează jurisdicția statelor riverane cu aceea a
comunității internaționale .
În analizele efectuate în cadrul organismelor internaționale, ca și în
dezbaterile conferinței asupra dreptului mării , s-a conturat tendința de a da
preponderență reglementărilor intern aționale, considerându -se juris dicția statelor
riverane complementară față de cea a comunității internaționale.
În demonstrarea și argumentarea acestei teze s -a invocat faptul că
„drepturile sta telor riverane su nt subord onate normel or internaționale― , statele
riverane fiind obligate să recunoască dreptul Autorității I nternaționale de a emite
reguli cu privire la cotele ce trebuie să le dea acesteia din beneficiile obținute în
zona maritimă respectivă și competența unei instanțe inter naționale în caz ul în
care se ivesc diferende.
În enunțarea acestor opțiuni s -a avut în vedere specificul zonei și
particularitățile explorării și exploatării resurselor, precum și cerințele echității
în valorificarea lor. Cele mai multe implicații s -au desprins în dezbaterile asupra
platoului continental, dincolo de 200 de mile.
La mai multe sesiuni ale conferinței s -a insistat asupra recunoașterii unor
drepturi ale statului riveran și dincolo de limita de 200 mile marine , invocându –
se în argumentarea acestei teze con figurația platoului, ca prelungire naturală a
teritoriului statului riveran , ca și reglementările în vigoare , statele de coastă
neacc eptând norme prin care să li se „restrâ ngă drep turile pe care deja le
aveau― .33
33 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București , 2015, p. 72;
CAPITOLUL 2. ZONE MARITIME
24
La sesiunile a V -a, a VI -a, a VII -a și a VIII -a ale conferinței în dezbateri
speciale, în grupuri de lucru dedicate examinării acestei probleme , sub toate
aspectele s-a desprins tendința de a se recunoaște drepturi de explorare și
exploatare statului riveran în această zonă intermedi ară cu respectarea unor
obligații exprese față d e Autoritatea Internațională . Una din oblig ațiile asupra
căreia există o la rgă convergență este plata unor contribuții concrete acestei
autorități . Nu s -a întrunit consensul asupra a două aspecte majore pentr u zona
intermediară: întinderea ei și cotele c ontribuției statelor riverane .
Cu toate că s -a insistat asupra unui criteriu de distanță, elaborâ ndu-se și mai
multe documente de lucru , nu s -a ajuns la un acord general, invocându -se
restrâ ngerea „patrimoniulu i comun al umanității― și inechitatea în exploatare.
Cu toate că s -au încercat formule de precizare a raporturilor economice cu
Autoritatea Internațională, opiniile au rămas împărțite, fiind încă dificil de
precizat statutul zonei intermediare.34
34 Ibidem, p. 75;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
25
CAPITOLUL 3
SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
Secțiunea 1
Proceduri de soluționare
Reprezentanții mai multor state au relevat imperativul soluționării
„exclusiv prin mijloac e pașnice― a oricărui diferen d în domeniul maritim,
demonstrâ nd că acesta este un principiu fundamental al dreptului maritim
contemporan .
Statele trebuie să recurgă la modalități pașnice de soluționare, țin ând seama
de posibilitățile oferite de sis temul e xistent și de efortul depus pentru a institui
un sistem adecvat de reglementare a acelor diferende ce ar putea să apară în
procesul interpretării sau aplicării c onvenției .
În literatura de specialitate s -a rel evat că părțile „s unt obligate să asigure
soluționarea pașnică a disputelor prin aranjament e bilaterale și multilaterale― , iar
în aplicare să garanteze luarea în considerare și respectarea intereselor tuturor
statelor .35
În documentele Conferinței s -a pus în mod constant pe prim plan obli gația
de a utiliza mijloacele pașnice , exprimându -se cerința ca părțile cont ractante să
reglementeze orice diferend dintre ele referitor la interpretarea sau aplicarea
convenției prin mijloacele pașnice indicate în Carta Națiunilor Unite .
Totodată, reprezentanții st atelor au optat pentru aplicarea și în domeniul
raporturilor maritime a regulilor privitoare la soluționarea prin mijloace pașnice
conținute în declarația asup ra principiilor dreptului inter național care prevede
relațiile prietenești și cooperarea între st ate, precum și în Declarația de principii
privind fundul mări i, solul și subsolul marin, din colo de limitele jurisdicției
naționale .
35 Mircea DUȚU, op cit., p. 269;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
26
S-a subliniat semnificația unor ase menea precedente, cum a fost
soluționarea de către Curtea Internațională de Justiție a diferendului privitor la
platoul continental din Marea Nord ului.
În concepția țării noastre „este esențial ca disputele să fie solu ționate prin
mijloace pașnice― , deoarece numai în acest fel se pot menține și dezvolta
raporturile de cooperare în domeniul maritim, se consolidează încrederea între
state și se asigură conlucrarea efectivă a statelor în efortul de prevenire a
încălcării normelor adoptate.
Aceste cerințe presupun soluții adecv ate și măsuri coerente , astfel încât
decizii le adoptate să fie impar țiale și în conformitate cu circumstanțele rea le ale
fiecărui caz concret .
Reglementarea pașnică presupune buna-credință în analiza și solu ționarea
cazului , respectul reciproc între toate părțile implicate, aflarea ade vărului și
promovarea unor modalități adecvate pentru garantarea intereselor legitime în
toate fazele jurisdicției, inclusiv în a plicarea măsurilor prescrise .
În realizarea acestor deziderate, s -a convenit ca părțile contractante să aibă
latitudinea de a cădea de acord în orice moment să regl ementeze un diferend
dintre ele referitor la interpretarea sau aplicarea convenției prin orice mijloc
pașnic ales de către ele.
În cazul în care apare un diferend cu privire la interpretarea sau aplicarea
Convenției, părțile trebuie să aibă un schimb de ve deri cu priv ire la
reglementarea sa, acționâ nd în mod similar o ri de câte ori o procedură anga jată
pentru reglementarea unui diferend a fost încheiată fără o soluționar e a
diferendului, sau câ nd s -a ajuns la o soluție, dar împrejurările impun noi
consultăr i cu privire la aplicarea ei. 36
Aceasta ușurează cunoașterea cauzelor ce au determinat diferendul și
găsirea unei rezolvări în interesul ambelor sau tuturor părților implicate.
36 Carmen MOLDOVAN, Drept internațional public , Editura Hamangiu, București, 2011, p.
101;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
27
S-a conturat concluzia c ă, în cazul în care părțile la diferend au acceptat în
cadrul unui acord general regional sau special sau al unui alt instrument,
obligația de a -l reglementa prin recurgerea la o procedură cu caracter definitiv și
obligatoriu, diferendul să fie, la cererea oricăreia dintre părți, supus unei
asemenea proceduri, iar ca atare nici o altă procedură să nu se mai aplice, în
afară de cazul în care părțil e decid altfel .
În argumen tarea tezei s -a evocat acordul de voință al părților, care poate fi
anulat numai printr -o decizie a lor ca expresie a unui alt act de voință exprimat
în condiții similare sau în alte circumstanțe.37
Atunci câ nd părțile au convenit s ă reglementeze un asemenea dife rend
printr -un mijloc pașnic ales de către ele, procedur a specifică nu se va aplica
decât dacă nu s -a ajuns la o reglementare și dacă acordul dintre părți nu exclude
posibilitatea de a recurge la o altă procedură , în cazul în care părțile la un
asemenea diferend au convenit și asupra unei limite de timp pentru o asemenea
procedură, aceste prevederi se vor aplica numai după expi rarea acelei limite de
timp.
În felul acesta se oferă posibilitatea de a se recurge la altă procedur ă numai
în acea situație în care nu a fost posibilă înțelegerea cu privire la mijloacele de
soluționa re și nici nu se întrevede pers pectiva unei asemenea înțelegeri.
Reprezentanți i statelor, inclusiv reprezen tanții țării noastre, au argumentat
necesitat ea imperioasă ca părțile să con vină asupra mijloacelor pașnice de
soluționare a diferendului respectiv, considerâ ndu-se că aceasta reprezintă nu
numai pre misa, ci și garanția unei rezol vări corespunzătoare, potrivit voinței și
intereselor părților.
Totodată, reprezentanții mai multor state au demonstrat că orice parte poate
invita cealaltă parte , sau părți , la diferend ca să supu nă acest diferend concilierii.
37 Hugo GROTIUS, Mare liberum , Haga, 1609, pp. 39 -42. (notă de subsol) ; vezi și tezele și
tendințele actuale, reflectate în literatura de specialitate: Gonzalo BIGGS, Deepsea’s
Adventu res: Grotius Revisited , A Rejoinder , În: vol. 10, nr. 1, 1976, pp. 311 -314; vezi și
Shigeru ODA, The International Law of the Sea, Basic Documents , Leiden, 1972, p. 9;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
28
În cazul în care cealaltă parte acceptă această invitație și părțile convin
asupra procedurii, orice parte la diferend poate să -l supună pe acesta procedurii
de conciliere convenite .
Dacă cealaltă parte nu acceptă invitația sau când părțile nu su nt de acord
asupra procedurii, se consideră că s -a pus capăt procedurilor de conciliere, iar
atunci câ nd dife rendul a fost supus acestor proceduri, ele vor fi aplicate după
normele adoptate .
Statele participante la C onferința asupra dreptului mării s -au pro nunțat în
sensul instituirii unor proceduri ad ecvate pentru soluționarea dife rendelor
posibile în domeniul maritim .
Așa cum sublinia reprezentantul Suediei, „crearea unui sistem efectiv
pentru soluționarea diferendelor apărute în aplicarea Convenției asupra dreptului
mării trebuie să constituie unul din pilonii noii ordini internați onale în spațiile
maritime― , în opinia delegației americane la conferință, „un sistem
compr ehensiv pentru soluționarea dis putelor este o parte indispensabilă a
viitoarei convenții.
Sistemul trebuie aplicat tuturor părților și tuturor domeniilor conven ției,
procesul soluționării urmâ nd să fie imparțial și prompt, iar deciziile să fie
obligatorii― . 38
Relevâ nd exigențele ce trebuie respectate în instituirea sistemului,
reprezentantul Bulgariei arăta că noile proceduri „urmează să ofere părților
posibilitatea de a putea alege între diferi te metode de soluționare pașnică a
disputelor― , pronunțâ ndu-se în favoarea „sistemului procedurilor speciale― .
Marea majoritate a reprezentanților statelor au apreciat că este necesară
crearea unui tribunal al dreptului mării, precum și a arbitrajului maritim și a
procedurilor speciale de arbitraj, la care statele pot să recurgă pentru rezolvarea
diferendelor ce ar putea să apară în procesul interpretări i și aplicării noii
convenții.
38 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București , 2015, p. 75;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
29
În lumina exigențelor suveranității statelor, jurisdicția în zonele m aritime
naționale ar urma să aibă un caracter facultativ, iar în zona internațională a
teritoriilor submarine un caracter obligatoriu.
România împreună cu alte țări s -au pronunțat împotriva tendinței de
proliferare a instanțelor maritime, apreciind că nu s e justifică constituirea a două
tribunale pentru soluționarea diferendelor care ar putea să apară în legătură cu
interpretarea și aplicarea viitoarei convenții.
Un singur tribunal atâ t pentru soluționarea litigiilor din zon ele de
jurisdicție naționale, câ t și a acelora din zona internațională a teritoriilor
submarine , va servi la aplicarea unitară, principială, a măsuri lor judiciare ce se
vor impune.39
Totodată, țara noastră a subliniat importanța instituirii ar bitrajului maritim
și a procedu rilor speciale de arbitraj, la care statele vor avea latitudinea să
recurgă.
În concepția României, statele trebuie să aibă dr eptul de a conveni în orice
moment să soluționeze un diferend care ar putea să se ivească între ele în
legătură cu interpretarea sau aplicarea v iitoarei convenții prin orice mijloc
pașnic, la ale gerea lor .
Atunci câ nd se va ivi un diferend între două sau mai multe părți
contractante în legătură cu interpretarea și aplicarea normelor conținute în
convenție, aces tea urmează să recurgă, mai întâ i, la schimburi de vederi cu
privire la reglementarea diferendului respectiv și la procedura pe care o vor
folosi pentru soluționare.
România apreciază că în acest fel statele vor acționa ca subiecte de drept
internațional, suverane și deplin egale in drepturi .
Reprezentanții țării noastre, împre ună cu numeroase alte delegații ,
îndeosebi din țările în curs de dezvoltare, s -au pronunțat în sensul ca toate
instituț iile ce urmează a se crea pentr u soluționarea diferendelor în domeniul
maritim să fie alcătuite și s ă funcționeze pe baze consecvent democrati ce.
39 Jacques COUSTEAU, „Ocean Vilality‖, Neptune , Genève, 28 Aprilie 1975, p. 11;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
30
În dezbateri s -a subliniat amplu și argumentat că fiecare parte este liberă să
aleagă, printr -o declarație, una sau mai multe din următoarele proceduri:
Tribunalul Dreptului Mării; Curtea Internațională de Just iție; Arbitrajul sau o
procedură specială de arbitraj pentru una sau mai multe ca tegorii de diferende
maritime .
În cazul in care o parte contractantă face o declarație prin care acceptă
procedura specială de arbitraj pentru oricare dintre categoriile de d iferende
maritime specificate, ace asta va include accep tarea uneia sau mai multora dintre
celelalte proceduri pentru reglementarea diferendelor la care nu este aplicabilă
proce dura specială de arbitraj accep tată.
Iar atunci câ nd o parte nu a făcut o declar ație în sensul arătat sau dacă la
expira rea unei asemenea declarații ca rezultat al revocării nu a fost făcută o nouă
declarație, se consideră că part ea contractantă a acceptat arbi trajul.
S-a precizat că în situația în care părți le au acceptat sau sunt c onside rate a
fi acceptat aceeași procedură pentru reglementarea diferendulu i, acesta nu poate
fi supus decâ t acelei proceduri, în afară de cazul că părț ile convin altfel, iar
atunci câ nd părțile nu au acceptat sau nu sunt considerate a fi accep tat aceeași
procedură, partea care angaje ază procedura poate supune dife rendul fie uneia
dintre modalitățile de soluționare alese de către cealaltă parte, fie arbitrajului, în
afară de cazul că părțil e convin altfel.40
În teoria juri dică s -a argumentat necesitatea ca „ toate țăril e să-și ia un
angajament solemn, să supună unor asemenea proceduri diferendele care nu pot
fi soluționate prin negoci eri și să accepte rezultatul― .
În aceeași optică, juriile speciale „trebuie să fie stabilite pentru judecarea
diferendelor priv itoare la pescuit, poluare și cercetarea științifică― .
40 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București , 2015, p. 77;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
31
Reprezentanții mai multor state s -au pronunțat în sensul că, în ceea ce
privește competența , curtea sau tribunalul să aibă jurisdicție în orice diferend
referitor la interpret area sau aplicarea convenț iei.41
În caz de dezacord între părțile la un diferend cu privire la jurisdicția curții
sau tribunalului căruia acest diferend i -a fost supus, problema va fi reglementată
printr -o decizie a acelei curți sau tribunal, adoptată în conformitate cu regu lile în
vigoare sau cu acordul internațional în virtutea căruia a fost supus diferendu l,
după cum este cazul , asigurâ ndu-se premisele necesare de impar țialitate și
oferindu -se cadrul cel mai adecvat pentru soluționarea fiecărui caz.
În preocuparea de a se acorda toată atenția problemelor de strictă
specialitate și de a fi reținute în examinare toate circumstanțele care au generat
diferendul, s -a conchis că în orice dif erend implicând chestiuni știin țifice sau
tehnice care a fost supus Tribunalul ui Dreptului Mării, Curții Inte rnaționale de
Justiție sa u unui tribunal arbitrar , curtea sau tribunalul în chestiune poate în
exercitarea jurisdicției lor , la cererea unei părți la diferend sau di n proprie
inițiativă și consultâ nd părțile, să aleagă minimum doi și maximum pa tru experți
științifici sau tehnici de pe lista întocmită în virtu tea normelor stabilite, care vor
participa la toate stadiile procedurii, fără a avea drept de vot .
Pe această cale, avizul experților și asistența lor devin exigențe organice ale
procesului , adăugâ nd importante elemente de siguranță în soluționarea justă și
temeinică a fiecărui diferend .
Abordâ ndu-se întreaga problematică cu luarea în considerare a
numeroaselor implicații economice, s -a ajuns la concluzia că orice curte sau
tribunal căruia i -a fost supus un diferend tr ebuie să aibă puterea să stabi lească
acele măsuri de conservare pe care le consideră potrivite, date fiind
împrejurările, pentru a ocroti drepturile respective ale părților la diferend sau
41 Dumitru MAZILU , op. cit. , p. 48.
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
32
pentru a preveni daune grave pe care le -ar pute a suferi mediul marin, în
aștep tarea soluției finale.42
Nicio măsură de conserv are nu poate fi stabilită, modificată sau revocată
decât la cererea uneia dintre părțile la diferend și după ce a fost dată părților
posibilitatea de a fi ascu ltate, toate măsurile de conser vare vor fi imediat
notificate de către curte sau tribunal părților la diferend și oricăror altor părți,
după cerințe .
Ambele exigențe pornesc de la grija ca nici o măsură să nu fie luată în
detrimentul vreunei părți și fără a înc unoș tința la timp pe toți cei implicați, p e
această cale, acțiunilor întreprinse pentru conservare li se oferă premise
importante pentru realizare.
În cazul în care un diferend a fost supus unui tribunal care nu a fost
constituit încă, orice curte sau tri bunal asupra căruia părțile au fost de acord sau,
în lipsa unui asemenea acord, în termen de două săptămâ ni, Tribun alul Dreptului
Mării va avea pu terea să prescrie măsuri de conservare, dacă el consideră că
urgența situației cere acest lucru, după care, im ediat, tribunal ul căruia i -a fost
supus dife rendul poate confirma, modifica sau anula aces te măsuri de
conservare, acționâ nd în conformitate cu normele în vigoare . 43
Apariția unei situații care presupune o asemenea abordare este determinată
de urgența cazu lui și existența unor împrejurări care au împiedicat constituirea
tribunalului, ceea ce nu reduce rolul acestuia după constituire, ci implicarea sa în
toate formulele judiciare.
Dacă împrejurările care justifică măsurile de conservare s -au schimbat sau
au încetat să existe, aceste măsuri pot fi modificate sau anulate de către
tribunalul căruia i-a fost supus diferendul sau dacă acest tribunal nu a fost
constituit de către curte sau tribunal, în baza normelor elab orate, urmâ nd ca
părțile să aplice fără întâ rziere măsurile respective .
42 Carmen MOLDOVAN, Drept internațional public , Editura Hamangiu, București, 2011, p.
102;
43 Ibidem, pag 183;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
33
Reprezentanții a numeroase state au relevat de la început că toate
procedurile de reglementare a diferendelor trebuie să fie deschise părților
contractante, precum și altor entități, în acele cazuri în care normele adoptate
perm it acest lucru .
O analiză atentă s -a efectuat asupra condițiilo r de eliberare a vaselor,
ajungându -se la concluzia că atunci câ nd autoritățile unei p ărți au sechestrat un
vas arborâ nd pavilionul unei alte părți contractante și nu s -au conformat
dispozițiil or pertinente ale convenției prevăzâ nd eliberarea promptă a vasului
sau a echipajului său la prezentarea unei garanții rezonabile sau a unei alte
cauțiuni , chestiunea eliberării din sechestru poate fi adusă în fața Tribu nalului
Dreptului Mării sau a oricăr ei alte curți sau tribunal pe care părțile l -au acceptat
pentru reglementarea diferendelor referitoare la navigație, în afară de cazul că
părțile convin altfel .44
S-a precizat că această chestiune a eliberării ur mează a fi clarificată fără
întârziere de cur te sau tribunal, fără a prejudicia f ondul cererii al cărei obiect
sunt, în fața inst anței naționale: vasul, proprie tarul sau echipajul său .
Dezbaterile au subliniat necesitatea că o asemenea decizie să f ie pusă în
aplicare fără întâ rziere la prezentarea g aranției sau a unei alte cauțiuni ordonate
de către curte sau tribunal .
În cursul analizei s -a conturat concluzia că tribunalul sau curtea urmează să
aplice convenția și alte reguli ale dreptului int ernațional care nu su nt
incompatibile cu prevederile acesteia .
La conferință s -a atras atenția asupra faptului că orice decizie dată, măsură
prescrisă sau reglementare efectuată de către o curte sau tribunal este definitivă
și toate părțile la diferend trebuie să i se conforme ze.
Desigur că o asemenea hotărâ re, măsură sau reglementare are forță
obligatorie doar între părți și în cazul diferendulu i respectiv . Făcâ ndu-se aceste
44 Joraj ANDRESSAY, International Law and the Resources of the Sea , Editura Columbia
University Press, New York and London, 1970, p. 15;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
34
precizări se evită interp retările privind efectele hotărâ rii, stabilindu -se, totodată,
caracterul și forța obligatorie a deciziei .
Dezbaterea a vizat clarificarea a cel puțin două probleme, impor tante prin
natura lor și complexe prin implicațiile lor practice: limitele de aplicabilitate în
zonele de jurisdicție naționale și posibilitățile de soluționare a unor diferende în
aceste zo ne, pornindu -se de la existența și recunoașterea drepturilor suverane ale
statului rivera n.
În lumina acestor coordonate majore s -a propus ca diferendele decurgâ nd
din exercitarea de către un stat riveran a drepturilor suverane recunoscute să nu
fie sup use procedurilor stabilite, decâ t atunci când:
a) se reclamă că un stat riveran a contravenit prevederilor convenției
privind libertatea navigației ori de survol sau libertatea de a amplasa cabluri și
conducte submarine și alte utilizări internaționale lega le ale mării legate de
navigație sau comunicaț ii;
b) se reclamă că în exercitarea libertăților menționate mai sus vreun stat a
contravenit prevederilor con venției, legilor sau regulamentelor stabilite d e către
statul de coastă în con formitate cu convenția și cu alte reguli ale dreptului
internațional ce nu su nt incompatibile cu aceasta;
c) se reclam ă că un stat de coastă a contra venit normelor ori criteriilor
internaționale pentru protecția mediului marin sau pentru desfășurarea cercetării
științifice m arine, care sunt aplicabile sta tului riveran și care au fost stabilite prin
reglementările adoptate .45
d) se reclamă că un stat riveran in mod voit nu a aplicat condițiile
deter minate stabilite de convenție cu privire la exercitarea drepturilor sale sau la
îndeplinirea sarcinilor sale în materie de resurse biologice, cu condiția ca în nici
un caz drepturile suverane ale statului ri veran să nu fie puse în cauză .
În dezbateri s -a precizat că orice diferend exclus în virtutea normelor
enunțate nu poate fi supus p rocedurii specifice, decât cu consimțămâ ntul expres
45 Carmen MOLDOVAN, Drept internațional public , Editura Hamangiu, București, 2011, p.
103;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
35
al statului riveran interesat, iar oricare dezacord între părțile la un diferend
privitor la aplicarea acestor cerințe urmează a fi reglementat în conformitate c u
normele maritime în vigoare .
Aceste orien tări au fost elaborate, pornindu -se de la coordonatele noi
referitoare la drepturile și obligațiile statelor riverane în zonele de jurisdicție
naționale, de la înțelesurile date la actuala Conferință a dreptului mării
conceptului de drepturi suverane și de la corelațiile ce se configurează în prezent
între aceste drepturi suverane și drepturile și obligațiile altor state.46
Secțiunea 2
2.1. Tribunalul Mării
S-a propus ca tribunalul să se compună dintr -un corp de 21 de membri
independenți , aleși dintre persoanele bucurâ ndu-se de cea mai înaltă reputați e
pentru integritatea lor și avâ nd o competență r ecunoscută în problemele
referi toare la dreptul mării, urmărindu -se asigurarea reprezentării principalelor
sisteme juridice din lume și o distribuție geograf ică echitabilă .
Examinarea aspectelor concrete ale activității tribunalului a contribuit la
precizarea modalităților practice de soluționare a diferendelor privitoare la
diferite zone maritime.
Așa de pildă, în ceea ce privește zona internațională a terito riilor
submarine, s -a apreciat că „tribunalul trebuie să rezolve disputele privitoare la
aspectele comerciale ale activității Autorității și întreprinderii supuse potrivit
contractului sau înțelegerii dintre aplicant și Aut oritate sau dintre aplicanți― .
Ținând seama de particularitățile diferendelor posibile în această zonă, s -a
atras atenția că „este vital ca să se creeze un sistem sepa rat pentru soluționarea
acestor dispute― , care c er un tratament special, întrucâ t părți la ele pot fi statul, o
organizaț ie interguvernamentală, o persoană priv ată sau o întreprindere de stat ;
46 Marian ILIE, Dreptul mării – delimitarea spațiilor maritime ‖, Editura Universul Juridic,
București , 2011, p. 132;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
36
alte rațiuni privesc „nivelul tehnic și comercial ridicat al problemelor implicate,
natura unică și conținutul specific al noului regim internațional al teritoriilor
submarine, frecven ța și urgența deciziilo r noii autorități― .47
2.2. Jurisdicția
S-a opinat în sensul că jurisdicția trib unalului trebuie să cuprindă toate
diferendele și cererile care îi su nt supuse în conformitate cu convenția și toate
carurile prevăzute în mod special în orice alt ac ord conferind jurisdicția
tribunalului .48
În cazul în care părțile convin astfel, orice diferend referitor la interpretarea
sau la aplicarea unui tratat sau convenție poate fi potrivit modalităților convenite
supus tribunalului .
S-a convenit ca tribunalul să reglementeze toate diferendele și cererile care
îi sunt înfățișate în conf ormitate cu normele în vigoare î n cazul în care una dintre
părți nu se prezintă în fața tribunalului sau se abține să -și apere cauza, cealaltă
parte poate cere tribuna lului să continue procedura și să decidă .
Absența sau neprezen tarea unei părți nu va constitui un impediment pentru
procedură. Î nainte de a decide, tribunalul trebuie să se asigure nu numai că are
jurisdicție asu pra diferendului dar și că decizia este fun damentată în fapt și în
drept .
Practica demonstrează că una din problemele cele mai complexe în
înfăptuirea jurisdicției o constituie stabilirea răspunderilor în cele mai diferite
cazuri . Desigur, aceasta presupune atât o evaluare a daunelor, câ t și precizarea
modalitățil or de recuperare, tribunalul avâ nd de examinat cu o grijă deosebită
toate probele ce -i sunt înfățișate .
47 Dumitru MAZILU, Dreptul Mării , Editura Lumina L ex, București, 2006, p. 81;
48 Ibidem, pag 202;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
37
O discuție îndelungată a avut loc cu priv ire la jurisdicția din zona
economică, în legătură cu competența statului riveran , precum și în sensul
limitării atribuțiilor tribunalului și, in clusiv, a jurisdicției sale .
Pe de altă parte, s -a relevat necesitatea unei jurisdicți i uniforme în toate
zonele maritime .
Totodată, s -a abordat importanta c hestiune a caracterului hotărâ rilor
tribu nalului, convenindu -se asupra faptului că aceasta se stabilește în raport de
elementele concrete ale cazului .
Așa, de pildă, în cazul în care tribunalul acceptă cererea de a interveni,
decizia sa cu privire la diferend are caracter obligatoriu pentru part ea care a
intervenit, în măsura în care această decizie se referă la problemele pentru care
acea parte a intervenit .
Examinâ ndu-se implicațiile înțelegerilor internaționale existente, s -a relevat
necesitatea ca ori de câ te ori este vor ba de interpretarea s au de apli carea
convenției sau a unui acord in ternațional, toate părțile l a acord să fie avertizate,
având dreptul să inte rvină în procedură .
Atunci câ nd o parte se folosește de acest drept, interpretarea co nținută în
hotărâre devine obligatorie și pentru ea.49
Reprezentanții mai multor state au invocat experiența existentă cu privire la
caracterul și forța deciziilor tribunalului, insistâ nd ca acestea să fie definitive și
toate părțile l a diferend să li se conformeze.50
Se înțelege că aceste decizii su nt ob ligatorii doar între părți și în acel
difer end particular , iar atunci câ nd se ivește un diferend asupra sensului și sferei
de aplicabilitate a unei decizii, tribunalul o va interpreta la cererea oricăreia
dintre părți .
49 Carmen MOLDOVAN, Drept internațional public , Ed.. Hamangiu, București, 2011, p. 103;
50 N. DUDU, E. OLTEANU, Drept maritim , Editura Nautica, Constanța, 2003, p. 23;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
38
2.3. Arbitrajul
În lumina experiențe i înregistrate în practica internațională de soluționare a
diferendelor, s -a propus să se instituie procedura arbitrală și să se constituie
Tribunalul de arbitraj , demonstrâ ndu-se capacitatea operativă în fiecare caz
concret , posibilitatea de adaptare a mo dalităților de rezolvare și eficacitatea
soluțiilor .
Totodată, s -a insistat asupra necesității de a integra această procedură în
sistemul complex al procedurilor de soluționare a diferendelor, ținâ nd seama de
dreptul de a legere pe care îl au părțile .
În baza acestor puncte de vedere, s -a conturat opinia că orice parte la un
diferend poate supune diferendul procedurii de arbitraj printr -o notificare
adresată celeilalte părți sau celorlalte părți la diferend .
În vederea alcă tuirii tribunalului s -a conven it ca lista de arbitri să fie
întocmită și păstrată de către Secretarul general al O.N.U.
Fiecare parte contractantă are dreptul să desemneze patru arbitri, fiecare
fiind o persoană cu experienț ă în probleme maritime și bucurâ ndu-se de cea mai
înaltă repu tație pentru competență și integritate.
Mai mult, în literatura de specialitate s -a examinat și problema r ăspunderii
arbitrilor , insistâ ndu-se asupra corectitudinii lor și a preo cupării de a cunoaște cu
exactitate toate circumstanțele cazului pentru a evi ta orice er oare în soluționare .
Numele persoanelor astfel desemnate constituie lista arbitrilor. Dacă la un
moment dat arbitr ii desemnați de o parte contractantă su nt mai puțin de patru,
acea parte contractantă are dreptul să facă restul de numiri necesar e.
Nume le unui arbitru rămâne pe listă pâ nă ce este retras de către partea care
l-a desemnat, fiind convenit că acest arb itru va continua să servească pâ nă la
încheierea orică rui caz în care deja lucrează .
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
39
O atenție deosebită s -a acordat în cursul analize i problemelor procedurale,
precum și celor privitoare la mod alitățile examinării și soluțio nării diferendului
și caracterul sentinței .51
Reprezentanții mai multor state au subliniat semnificația statornicirii un ei
proceduri adecvate , ținân du-se seama de cir cumstanțele cazului și de cerința
soluționări i echitabile, imparțiale .
În lumina acestor exigențe s -a ajuns la concluzia că în absența unui acord
contrar între părțile la diferend, Tribunalul de arbitraj urmează să -și stabi lească
singur procedura, asigurâ nd fiecăreia dintre părți posibili tatea deplină de a fi
asculta tă și de a -și prezenta cauza .
Potrivit legislației lor, părțile au obligația să faciliteze munca trib unalului,
folosind toate mijloa cele pe care le au la dispoziție.
Astfel, ele vor furniza tr ibunalului toate docu mentele, facilitățile și
informațiile pertinent e și vor permite tribunalului când acest lucru este necesar
să audieze martori sau experți și să vi ziteze localitățile în cauză .
În argumentarea efectuată s -a demonstrat că deciziile Tribunalului de
arbitraj trebuie luate cu majoritatea de voturi a membrilor săi. Absența sau
abținerea a mai puțin de jumătate dintre membri nu constituie un impe diment
pentru tribunal să ajungă la deciz ie, iar în caz de par taj de voturi, președin tele
are un vot preponderent .
În situ ația în care una dintre părțile la diferend nu se prezintă în fața
Tribunalu lui de arbitraj sau nu își apăra t cauza, cealaltă parte poate cere
tribunalului să continue proced ura și să -și dea sentința, deoarece absența sau
faptul de a nu compărea al unei părți nu constituie un impediment pentru
procedură.
S-a convenit ca înainte de a da sentința Tribunalul de arbitraj să se asigure
nu numai că are jurisdicție asupra diferendului dar și că sentința este bine
fundamentată de iure și de facto .52
51 N. DUDU, E. OLTEANU, Drept maritim , Editura Nautica, Constanța, 2003, p. 167;
CAPITOLUL 3. SOLUȚIONAREA DIFERENDELOR
40
Trebuie observat că în priv ința hotărârilor tribunalului s-a întrunit
consensul asupra faptului ca sentința tribunalului să se limiteze la obiectul
diferendului și să expună motiv ele pe care se baze ază în cursul lucrărilor
conferinței s -a exprimat opinia că orice contro versă ar putea apărea între părțile
la diferend cu privire la interpretarea sau modul de executare a sentinței poate fi
supusă pentru decizie de către oricare dintr e părți Tribunalului de arbitraj care a
dat sentința, în care scop, orice loc vacant din tribunal va fi completat în modul
prevăzut pentru numirile originar e ale membrilor tribunalului , convenindu -se că
orice asemenea controversă poate fi supusă unei alte curți sau tribunal, prin
acordul tuturor părților la diferend .
52 Bogdan AURESCU, Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze , Editura C.H.
Beck, București , 2015, p. 81;
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
41
CAPITOLUL 4
CAZUL „JUNO TRADER”
– STUDIU DE CAZ –
Datele utilizate în studiul de caz sunt procurate de pe site -ul Tribunalului
Internațional al Dreptului Mării și alte două cărți în format electronic53 de pe
internet menționate în bibliografie.
Cazul nr. 13 – ‖Juno Trader‖ – Sfântul Vicențiu și Grenadinele împotriva
Guineei -Bissau:54
APLICARE
În numele SFÂNTULUI VICENȚI U ȘI GRENADINELOR , cerere în
temeiul art . 292 din Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării 1982 .
Memorial depus în numele SFÂNTULUI VICENȚIU ȘI
GRENADINELOR , reprezentat de domnul Werner GERDTS, asistat de d l.
Symeon KARAGIANNIS, profesor la Facult atea de Drept de la Universitatea
Robert Schuman din Strasbourg și de dl . Vincent HUENS DE BROUWER,
avocat al firmei ELTVEDT & O'SULLIVAN , împotriva GUINE EI-BISSAU .
AUTORIZAȚII
Procurorul General din Sfântul Vicențiu și Grenadine, fiind autoritatea
competentă să autorizeze persoanele să depună o cere re în numele său în temeiul
art. 292 din Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării din 1982,
acționând prin comisarul pentru afaceri maritime a Sfântului Vincent și
Grenadine lor, a numit și a autorizat pe agentul său, dl . Werner GERDTS, să
depună această cerere în numele său în fața Tribunalului Inte rnațional pentru
Dreptul Mării.
53 Vezi cele două cărți în format electronic pe https://book s.google.ro din bibliografia web;
54 https://www.itlos.org/fileadmin/itlos/documents/cases/case_no_13/Application.SVG.pdf .
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
42
MEMORIAL – CONTEXTUL FACTUAL STRICT PRIVIND CAZUL PREZENT
"Juno Trader" este o navă care arborează pavilionul Sfântului Vicențiu și
Grenadine lor. A fost înregistrată în registrul oficial al acelui stat sub numărul
3073 la 14 februarie 1994.
Certificatul său de înregistrare este permanent. Portul său de origine e ste
Kingstown, Sfântul Vicențiu și Grenadinele . Tonajul său brut este de 2.780,42
tone, iar tonajul său net este de 1.207,22 tone.
Capacitatea sa de încărcare a încărcăturii este de 1 .600 de tone de produse
congelate și 200 de tone de mărfuri în vrac. A fost construită în Nikolaev , în
fosta Uniune Sovietică în 1968 și, "Juno Trader" , este conceput ca un vas de
recife.
De la 9 septembrie 1993 a fost proprietatea societății Juno Reefers Limited
cu sediul social în Insulele Virgine Britanice (Road Town, Torto la).
În momentul în care a fost arestat , echipajul său era constituit din 20 de
membri, toți cetățeni ai Rusiei, cu excepția domnului Oleksandr ROMANOV,
operatorul său radio, care este ucrainean. Șeful său este dl . Nikolay
POTARYKIN, de naționalitate rusă.
La ordinul proprietarului / operatorului (denumit și "armator" de mai jos),
la 18 septembrie 2004, la ora 22:00, "Juno Trader" a fost în afara Nouadhibou,
Mauritania, pentru a încărca o captură de pește prins în cadrul economiei
exclusiviste mauritane zon ă utilizată de către vasul de pescuit "Juno Warrior".
Acesta din urmă navă a fost în posesia unei licențe de pescuit emise în bună
și cuvenită formă de autoritățile mauritane.
Procesul de transbordare a încărcăturii de la "Juno Warrior" la "Juno
Trader" a început la 19 septembrie 2004 la 22.40. Prima operațiune a fost de a
transborda 1.183.830 tone de mai multe specii de pește proaspăt congelat.
Peștele era în 39 .461 cutii de carton fiecare cântărind 30 kg. Această
operațiune a fost finalizată la 22 septe mbrie 2004 la 18.00. A urmat o a doua
operațiune de transbordare, de data aceasta cu privire la saci de făină de pește
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
43
(2.800 de saci, fiecare cântărind 40 kg). Această operațiune, care a început la 22
septembrie 2004 , la 19 :00, a fost finalizată a dou a zi, 23 septembrie 2004, la
03:30 (pentru detalii, a se vedea Rapoartele de acceptare a livrării semnate de
comandanții "Juno Warrior" și "Juno Trader").55
Se va remarca faptul că, înainte de începerea transbordării, agentul
"Atlantic Pelagic", agentul "Juno Warrior", a notificat delegația mauritană
pentru supravegherea pescuitului și controlului marin, în Nouadhibou, a
transbordării menționate către " Juno Trader ", într -o scrisoare datată cu 19
septembrie 2004 și că reprezentantul local din Nouadhibou al com paniei S .G.S,
domnul KHALED, a efectuat o inspecție detaliată a încărcăturii la bordul "Juno
Trader ‖ la data de 24 septembrie 2004.
Astfel, încărcat cu pește congelat și făină de pește și după ce a fost
alimentat de către vasul de amortizare "Amursk" (oper ațiunea finalizată la 24
septembrie 2004 la aproximativ 20 :00), "Juno Trader" a părăsit apele mauritane
destinate Ghanei, pentru a -și descărca încărcătura pentru destinatarul din Ghana,
societatea "Unique Concerns Limited", care, între timp, a devenit prop rietarul
încărcăturii pe baza mai multor cono samente scrise la 23 septembrie.
În timp ce "Juno Trader" trecea zona economică exclusivă a Republicii
Guineea -Bissau, o trecere pe care trebuia să o facă pentru a ajunge la destinație,
au avut loc evenimentele care au condus la acest caz. "Juno Trader" a fost
condus în portul Bissau în ziua următoare, 27 septembrie 2004, la aproximativ
orele 16.00, plasat sub controlul a șase persoane militare armate. 56
Așa cum vom vedea mai jos, primul document al autoritățil or cu privire la
motivele reținerii navei și a echipajului său nu a fost p rimit până la 20 octombrie
2004, „ Nava este în prezent încă în Guineea -Bissau.
Membrii echipajului sunt încă la bord sub supravegherea bărbaților
înarmați. Pașapoartele lor au fost confiscate de autoritățile locale. ‖
55 https://www.itlos.org/fileadmin/itlos/documents/cases/case_no_13/Application.SVG.pdf .
56 https://www.itlos.org/fileadmin/itlos/documents/cases/case_no_13/Application.SVG.pdf .
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
44
PRIVIND JURISDICȚIA TRIBUNALULUI
Sfântul Vi cențiu și Grenadine le, ale căror pavilion este transportat de nava
"Juno Trader", au ratificat Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării la 1
octombrie 1993, iar Guine ea-Bissau la ratificat la 25 august 1986. Convenția a
intrat în vigoare pentru ambele state, la 16 noiembrie 1994.
Nici un stat nu a făcut nicio declarație privind procedura de eliberare
promptă din deținerea unei nave sau a echipajului său, cu excepția, implicit,
Guineea -Bissau, care, în instrumentul de ratificare a co nvenției, respinge
jurisdicția Curții Internaționale de Justiție în ansamblul său și, prin urmare, și în
ceea ce privește procedurile de eliberare promptă.
În esență, articolul 292 din Conv enție se referă la procedurile de eliberare
promptă a navelor și a echipajelor. Articolul 292 , primul paragraf , prevede că:
„În plus, competența ratione temporis a Tribunalului începe după o anumită
perioadă: 10 zile de la momentul detenției ‖. În cazul de față, nava "Juno Trader"
a fost reținută, iar toți membrii echipajului au fost arestați cu singura excepție ,
unul care a fost rănit atunci când membrii forțelor armate din Guineea -Bissau au
deschis focul și au fost evacuați cu ajutorul navei s paniole "Esperanza del Mar",
care, cu bună avere, a fost prezentă acolo unde se desfășura drama.
Un punct de vedere a criticat neclaritatea din criteriul dies a quo din
articolul 292 alineatul (1), considerând că reținerea unei nave este o operațiune
care, adesea, poate fi împărțită în mai multe faze succesive.
Aceeași opinie a criticat de asemenea Tribunalul Internațional pentru
Dreptul Mării pentru că nu a î ncercat să definească mai bine expresia în cauză,
care, subliniată, joacă un rol crucial în stabilirea competenței Tribunalului. În
ultimul rând, aceasta consideră că "din punct de vedere strict juridic, o navă nu
ar trebui considerată în realitate reținut ă decât în momentul în care este
confiscată provizoriu prin decizia judecătorului care susține confiscarea
decretată anterior de o autoritate administrativă" (cit., p. 83) 57.
57 https://www.itlos.org/fileadmin/itlos/documents/cases/case_no_13/Application.SVG.pdf .
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
45
Acest concept este cu siguranță atractiv în rigoarea sa intelectuală. Cu toate
acestea, acesta sta bilește standardul foarte/prea ridicat. De exemplu, pot exista
îndoieli cu privire la posibilitățile de recurs sau chiar la posibilitatea unei căi de
atac în justiție, posibilități care, dacă sunt luate în considerare, ar amâna în mod
fatal început ul perioadei de zece zile într -un viitor foarte îndepărtat. În plus,
înțelegerea expertului francez eminent în dreptul mării pare să se refere la
sistemele de stat în care sistemul judiciar este efectiv independent de executiv,
iar autoritățile ad ministrative sunt ierarhic subordona te acestuia. Departe de noi,
desigur, să punem la îndoială, în orice mod, independența sistemului judiciar din
Republica Guineea -Bissau sau, în plus, principiile democratice la nivel local, în
ciuda faptului că este adev ărat că problemele recurente legate de ingerință a
forțelor armate în viața politică a țării respective există. (a se vedea, recent, o
lovitură de stat militară în septembrie 2003 și o revoltă care a condus la
asasinarea șefului de stat la începutul lunii noiembrie 2004; ziarul Le Quotidien,
Dakar, de 3 noiembrie 2004).
Cu toate acestea, exemplul Guineei -Bissau furnizează materii prime pentru
o nouă analiză a determinării dies a quo. Astfel, articolul 46 alineatul (3) din
Decretul -lege nr. 6 -A / 2000 din 22 august 2000 privind resursele piscicole și
drepturile de pescuit în apele maritime din Guineea -Bissau ( Buletinul Oficial )
indică faptul că "în toate circumstanțele, Ministerul (" departamento do Governo
") responsabil cu pescuitul trebuie să transmită rap ortul (" auto de noticia ") în
termen de 24 de ore procurorului general sau reprezentantului procurorului
sediul ui instanței cu competență teritorială sau, dacă este cazul, hotărârea de a
impune amenda prevăzută la articolul 53 din prezentul decret -lege ".
Această dispoziție demonstrează în mod clar că sesizarea procurorului
general sau a reprezentantului parchetului de pe lângă instanța cu jurisdicție
teritorială nu este o obligație, deoarece există o alternativă convenabilă:
autoritatea de pescuit poate i mpune ea însăși o amendă. În orice caz, chiar dacă
această interpretare a legii din Guineea -Bissau se dovedește a fi greșită, este
totuși adevărat că, până în prezent, mai mult de o lună și jumătate de când "Juno
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
46
Trader" a fost îmb arcat și a fost atunci de turnat spre portul Bissau, proprietarii
navei, statul de pavilion sau chiar membrii echipajului nu au fost informați
despre orice procedură judiciară de orice fel.
Prin această logică, ar fi ușor să se susțină că termenul de 10 zile nu ar
începe niciodată , Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării nu ar avea
niciodată competență, iar nava și echipajul ar rămâne, dacă este necesar, ani de
zile în mâinile statului de coastă fără "detenție" sau "arestare" a unora sau a
tuturor membrilor echipajului care a u fost vreodată afectați în mod legal.
Cu toate acestea, dacă se presupune că sechestrarea navei de coastă , a navei
și a echipajului său , este într -o anumită măsură avantajoasă pentru ea, simpla
inerție, neglijență sau, mai prozaic, dezorganizarea adminis trativă și judiciară a
statului ar crește acest avantaj.
Dacă se presupune, pe de altă parte, că nu există niciun avantaj în acest caz,
caracteristicile negative pe care tocmai le -am menționat devin și mai
inacceptabile, pentru că toată lumea este cel car e a învins. Tribunalul nu poate
susține în mod rezonabil un concept prea strict al reținerii unei nave sau al
arestării echipajului decât dacă dorește, în cel mai bun caz, să lase ușa deschisă
abuzului de drepturi (care este categoric interzisă de articolu l 300 al Convenției)
și cel mai rău pentru situațiile care sunt șocante din punct de vedere uman, mai
ales atunci când implică privarea ființelor umane de libertate.
PRIVIND ADMISIBILITATEA APLICĂRII
În mod obișnuit, problema admisibilității în proceduril e de eliberare
promptă a unei nave și a echipajului său privește fie afirmația potrivit căreia
eliberarea promptă a navei și a echipajului său nu a fost obținută în ci uda
detașării unei obligațiuni, a fost excesivă (combinarea articolelor 292 și 73 din
Convenție).
În speță, garanția a cărei caracteristici sunt specificate în anexa 11, în
valoare de 50 .000 de euro, a fost trimisă, în numele armatorului, la autoritățile
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
47
competente din Guineea -Bissau. Până în prezent, nici eliberarea navei reținute,
nici a ech ipajului său nu au fost obținute.
Din cauza dificultăților grave în comunicarea cu Guineea -Bissau,
documentele privind detașarea obligațiunii nu pot fi anexate la prezenta cerere,
ci vor fi transmise Tribunalului cât mai curând posibil.
Este adevărat că d etașarea acestei garanții a avut loc la aproximativ o lună
și jumătate de la reținerea navei și deținerea la bord a echipajului său, fără ca, în
plus, la cunoștința reclamantului, să se facă referire la soarta navei, încărcăturii
sau echipajului său către sistemul judiciar din Guineea -Bissau. Acest timp, care
a fost, fără îndoială, o experiență foarte neplăcută pentru echipaj, poate fi
explicat în esență prin faptul că autoritățile administrative ale statului de coastă
au fost extrem de lente pentru a furni za informații.
Doar printr -o scrisoare datată cu 20 octombrie 2004, cu alte cuvinte, mai
mult de trei săptămâni după arestare, a fost trimisă prima "comunicare formală"
a unei deci zii privind nava "Juno Trader" . Aceasta a fost o scrisoare din partea
doamne i MALAL, în calitate de coordonator al departamentului de inspecție și
control al activităților de pescuit, adresată domnului TAVARES, reprezentând
interesele proprietaru lui navei și transmițând nr. 14/CIFM / 04 din 19 octombrie
2004 de la Comisia Intermini sterială de Control Mariti m din Guineea -Bissau.
La 27 octombrie 2004, coordonatorul inspecției și controlului pescuitului a
notificat reprezentantului local al navei decizia de descărcare a întregii
încărcături de pește congelat la bordul "Juno Trader" în aceeași zi (făina de pește
nu a fost afectată de decizie).
La 28 octombrie 2004, a fost transmisă o scrisoare privind descărcarea a
200 tone metrice de pește de la "Juno Trader" dintr -un total de 1 .180 tone la
bordul navei.
În aceeași zi, a fost anunțată vânzarea la licitație publică a întregii mărfuri
de la bordul navei "Juno Trader", care va avea loc în dimineața zilei de 29
octombrie, pentru un total de a proximativ 500.000 de euro, a stfel, armatorul a
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
48
fost confruntat în pe rmanență cu fait accompli, n u i sa dat ocazia să negocieze
serios cu a utoritățile statului de coastă.
În orice caz, nu este necesar să se argumenteze în continuare în această
privință. Așa cum a hotărât Tribunalul în ordonanța din 7 februarie 2000
pronu nțată în cazul navei "CAMOUCO".
PRIVIND ÎNCĂLCAREA ARTICOLULU I 73 ALINEATUL (2) DIN
CONVENȚIE DE CĂTRE GUINE EA-BISSAU
În conformitate cu articolul 73 alineatul (2) din Convenția privind dreptul
mării, "navele arestate și echipajele acestora se eliberează cu p romptitudine după
expedierea unei garanții rezonabile sau a unei alte garanții". Această dispoziție
nu poate fi citită separat de cea a primului paragraf al aceluiași articol, care
prevede că "statul de coastă poate exercita, în exercitarea drepturilor sal e
suverane de explorare, exploatare, conservare și gestionare a resurselor vii din
zona economică exclusivă, să ia măsuri, inclusiv îmbarcarea, inspecția, arestarea
și procedurile judiciare, după cum poate fi necesar pentru a asigura respectarea
legilor și regulamentelor adoptate de acesta în con formitate cu prezenta
convenție‖.
Rezultatul, într -adevăr rezultatul necesar, al combinării primelor două
paragrafe ale articolului 73 nu este altceva decât neinteresant. De fapt, statul de
coastă nu poate lua măsur ile indicate (îmbarcare, inspecție, arestare și proceduri
judiciare etc.) dacă aceasta nu este "în exercitarea drepturilor sale suverane de
explorare, exploatare, conservare și gestionare a resurselor vii în zonă
economică exclusivă ".
În plus, detașarea unei obligațiuni sau a unei garanții financiare are drept
scop, în esență, dacă nu exclusiv, să se asigure că orice sentință pronunțată de
instanțele naționale nu va rămâne o scrisoare moartă, dar poate fi satisfăcută de
valoarea obligaț iunilor sau a garanțiilor înregistrate. Articolul 292 din convenție
consideră că aceste obligațiuni și garanțiile financiare sunt un fel de dispoziție
care poate fi utilizată pentru plata unor penalități care, dacă este cazul, pot fi
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
49
impuse de instanțele c ompetente din statul de coastă. În această privință,
expresia de la articolul 292 alineatul (3), care se referă la "orice caz în fața
forumului național adecvat împotriva navei, a proprietarului sau a echipajului
său" este destul de elocvent.
Astfel, de e xemplu, potrivit unui singur aviz, garanția ("garanție" din textul
francez al Convenției) "facilitează administrarea justiției și eficacitatea deciziilor
instanțelor judecătorești și completează puterea de arestare și inițiere a
procedurilor judiciare" ( Anne Katrin Escher, "Eliberarea vaselor și echipajelor
în fața Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării", Legea și practica
tribunalelor și instanțelor inter naționale, 2004, pp. 205 -374, p. 316 în special ). 58
Cu toate acestea, există excepții de la fie care regulă. Nu se poate exclude
faptul că, în mod excepțional, o reținere a unei nave poate să pară nejustificată
cu ochiul liber, fără a fi nevoie de măsuri suplimentare pentru investigarea
cazului în continuare, dacă toate circumstanțele arată clar că n ava nu a încălcat
reglementările statului de coastă referitoare la conservarea resurselor piscicole în
zona sa economică exclusivă.
Pe de altă parte, găsim o încercare de a preciza "încălcările" menționate
într-un alt document, nr. 12/CTFM/ 04, adoptat la 18 octombrie 2004 de către
Comitetul Interministerial de Inspecție a P escuitului (FISCAP) ca bază pentru
adoptarea celui de -al 14 -lea minut menționat mai sus.
Din nefericire, această încercare de specificare nu își îndeplinește intențiile
de laudă, deoarec e partea operativă a procesului nr. 12 afirmă doar că "Juno
Trader" încalcă legislația din domeniul pescuitului din Guineea -Bissau privind
"operațiunile de pescuit conexe", fără a menționa care.
În temeiul articolului 3 alineatul (3) din Decretul -lege nr. 6-A / 2000 din 22
august 2000 privind resursele piscicole și drepturile de pescuit în apele maritime
din Guineea -Bissau, "operațiune de pescuit conexă, în sensul alineatului
precedent, se înțelege: 59
58 https://www.itlos.org/fileadmin/itlos/documents/cases/case_no_13/Application.SVG.pdf .
59 https://www.itlos.org/fileadmin/itlos/documents/cases/case_no_13/Application.SVG.pdf .
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
50
a) transbordarea peștelui sau a produselor pescărești în apele maritime din
Guineea -Bissau;
b) transportul peștelui sau al altor organisme acvatice capturate în apele
maritime din Guineea -Bissau până la prima descărcare;
c) activități de sprijin logistic pentru navele de pescuit pe mare;
d) colectarea de pește de la pescarii artizanali ".
În mod special, în procesul -verbal menționat mai sus se menționează, în
motivarea sa, faptul că, la 26 septembrie 2004, ofițerii Serviciului de inspecție a
pescuitului, la bordul navei "Cacine", au găsit nava "Juno Trader" anco rată "în
zona economică exclusivă a Guineei -Bissau la posturile" 11 ° 42 "și 017 ° 09"
"paralel cu vasul" Flipper 1 "(" paralel com Navio FLIPPER 1 "; textul original
portughez). Potrivit aceleiași declarații de motive, atunci când a văzut nava
inspectoril or, "Juno Trader" a încercat să fugă (vom reveni, bineînțeles, la acest
punct mai târziu).
La 27 octombrie 2004, când i sa permis să meargă pe țărm la Bissau,
comandantul navei "Juno Trader", Nikolay POTARYKIN, intervievat de dl
HUENS DE BROUWER, agent al companiei Eltvedt & O'Sullivan, care este
reprezentând interesele proprietarului navei, descrisă în continuare, în limba
engleză, care cu siguranță nu este foarte precisă, dar este totuși de înțeles, prima
sa întâlnire (memorabilă) cu un ofițer al Servici ului de inspecție a pescuitului
din Guineea -Bissau , mărturisește că în jurul orei 18 :00, la 26 septembrie 2004, 5
minute mai târziu, cu barca de viteză din nou, Georges și 2 în camuflaj, Georges
mi-a lovit fața, Georges mi -a vorbit ruse sc și mi -a spus mai întâi că ai ancorat,
apoi t e-ai uitat la conductele de foc. Cred că acesta a fost făcut pentru bunker!
(fără autorizație), apoi întreb at unde sunt creveți / rechini, i-am propus lui G să
verifice ancora pentru a arăta că nu era nici umed ă, nici noroioasă pentru a
dovedi că nava s-a oprit , G. a refuzat și a spus "du -te la Bissau" ( textul
interviului semnat de maestrul aflat în pre zent la bordul navei "Juno Trader").
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
51
Într-un interviu care a avut loc la 12 noiem brie 2004 cu dl Lance
FLEISCHER., (documentul nu este disponibil de la Guineea -Bissau din cauza
unei întreruperi de putere de lungă durată și larg răspândită, dar va fi pus la
dispoziția Tribunalului cât mai curând posibil ), Maestrul POTARYKIN afirmă,
în primul rând, că, fără diagrame marine (care au fo st confiscate când nava a fost
îmbarcată de autoritățile statului de coastă), nu este în măsură să spună cu
precizie care este adâncimea apelor la punctul în care, în conformitate cu
procesul nr. 12, el a fost "acuzat" de turnarea ancorei. Cu toate acestea , el
estimează adâncimea de la 45 la 60 de metri, care i -ar fi permis să efectueze o
astfel de operațiune, nava lui fiind capabilă să ancoreze până la o adâncime de
100 de metri. Cu toate acestea, el estimează, în același timp, că ar fi avut nevoie
de 15 -20 de minute pentru a efectua această operațiune (inclusiv timpul necesar
pentru încetinirea navei). Aproximativ 20 de minute mai mult ar fi fost necesare
pentru ca nava să arunce ancora, totalizând aproximativ 40 de minute, dacă totul
a mers foarte bine și repede, dar cel mai probabil, după el, ar fi fost de fapt
nevoie de aproximativ 60 de minute. Acestea fiind spuse, presupunând că ancora
de turnare a fost posibilă atât din punct de vedere tehnic, cât și ratione temporis
(a se vedea, în acest sens, unele declarații utile ale Maestrului în interviul de mai
sus) și că, contrar declarațiilor Maestrului , se pot pune întrebări, din punct de
vedere juridic, la care autoritățile din Guineea -Bissau ar putea să se opună. Aici
am dori să subliniem (pentru că este pr obabil să revenim la această problemă) că
articolul 58 din Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării protejează
puternic dreptul tuturor navelor la libertatea de navigație în zonele economice
exclusive de coastă statele. Pentru a face o ancorare, at unci când este posibil din
punct de vedere tehnic, este un drept pentru navele terțe, în măsura în care
libertatea de navigație prevăzută la articolul 58 nu este fundamental diferită –
departe de ea – de libertatea navigației în marea liberă, reglementate de articolul
87 (la care, în plus, articolul 58 se referă în mod explicit).
Este totuși îngrijorător că ofițerii Serviciului de inspecție a pescuitului din
Guineea -Bissau au confundat libertatea de navigație în zona economică
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
52
exclusivă cu dreptul de a tre ce nevinovat în marea teritorială. Doar acestea din
urmă trebuie să fie "continue și rapide", în conformitate cu articolul 18 alineatul
(2) din Convenție, epitete care par să excludă orice drept de oprire și de ancorare
(cu excepția cazurilor de forță majo ră sau suferință). După cum se menționează
într-un tratat în limba franceză privind legea mării, care are, în general,
autoritate în rândul specialiștilor de drept, navigația în zona economică
exclusivă "înseamnă nu numai mișcarea navelor, ci oprirea și an corarea"
(Laurent Lucchini și Michel Vmlckel, Droit de la mer, Paris, Pedone, Cartea 2,
Vol. 2, 1996, p. 191, No. 853 ). Dacă oamenii din domeniu nu cunosc dreptul
internațional, acest lucru este regretabil; dacă guvernul unui stat parte la
Convenț ia privin d dreptul mării scuză sau aprobă această ignoranță, acest lucru
dă naștere la îngrijorare.
Cealaltă acuzație împotriva "Juno Trader" adusă prin procesul nr. 12
menționat mai sus se referă la faptul că a fost "paralelă" cu o altă navă, "Flipper
1". "Paralel ismul" în cauză trebuie fără îndoială să fi fost mai bine specificat în
acest document oficial. Maestrul PORTARYKIN, în declarația sa scrisă, nu
neagă faptul că, în zona economică exclusivă a Guineei -Bissau, a întâlnit, la
15:00, "un grup de traulere de ap roximativ 4/6 … obligând nava mea să facă o
mică schimbare a traseului spre a -i evita". Când, mai târziu, și -a luat turnul de
gardă, la 16 ?00 până în 16 :55, când a devenit "conștient" de ceea ce s -ar dovedi
a fi vase de inspecție din Guineea -Bissau, a sc ris: "Nici o navă înaintea navei
mele, înapoi". De asemenea, în declarația scrisă și semnată, al doilea ofițer al
"Juno Trader", Anatoly KAREDIN, a scris că "în timpul vizio nării podului la
aproximativ 14: 30 am văzut un grup de barcă de pește cu aripi – traulere mici –
pe partea portului și tribordului la aproximativ 7/10 mile – cel mai apropiat de
JUNO TRADER a fost de 2/3 mile – am decis o ușoară manevră pentru a evita
grupul știind că nava de pescuit întotdeauna face slalom / schimbă direcțiile.
Vasele de pes cuit nu au făcut niciun contact cu „ JUNO TRADER ‖ – Am
ținut ceasul cu canalul internațional 16 – la 15 :15 / 30 bărci de pește în spatele
nostru ". În interviul său cu dl FLEISCHER, Maestrul PORTARYKIN a reiterat
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
53
faptul că a văzut un g rup de traulere între momentul 15:50, când a trecut punctul
11 ° 42 'și 017 ° 09' (punctul în care, potrivit punctului 12 , el ancorat), și
momentul 16:55, când a fost îmbarcat / atacat. El afirmă că în acel moment nu a
văzut nici un vas din flota Guineei -Bissau, nici vreu n traul pe nume "Flipper 1".
Chiar presupunând că versiunea Maestrului și a ofițerului nu este cea
corectă, nu este totuși necesar să se îndepărteze dreptul unei nave de a fi paralelă
cu o altă navă aflată în zona economică exclusivă a unui stat de coastă. În acest
caz, o să spunem imediat. Afirmațiile de "ancorare" și "paralelism" au de fapt un
singur scop. Să presupunem că "Juno Trader" a transbordat peștele de pe vasul
"Flipper 1". Ar fi fost preferabil ca un document oficial de impunere a amenzii,
pe ca re îl știm, să precizeze explicit ceea ce a fost acuzat de nava penală, mai
degrabă decât să facă aluzii. Totul pe minutul nr. 12 este confiscarea încărcăturii
de pește "Juno Trader", evident pe baza unei suspiciuni simple.
Dar sunt și mai multe surprize. Nava "Flipper 1", deținătoare a unei licențe
de pescuit valabile, a fost inspectată în momentul incidentului și sa dovedit a fi
în conformitate cu legislația locală. Cu toate acestea, dacă ar fi încălcat articolul
3 alineatul (3) din Decretul -lege din 22 a ugust 2000 privind încălcările conexe
ale pescuitului (inclusiv transbordar ea), ar fi avut unele probleme.
Transbordarea este ca și căsăto ria: este nevoie de două persoan e pentru a o
face. Dacă unul dintre cei doi nu dorește, este dificil să vedem ce ar p utea face
celălalt. Poate că a existat o "intenție" de a transborda, așa cum se pare că Dr.
MALAL, coordonatorul FISCAP din Guineea -Bissau, a declarat oral în cadrul
unei reuniuni, la 26 octombrie 2004, reprezentanților armatorului. Și aici (și
presupunând că am putea înțelege cuvântul "intenție"), am răspunde că sunt
necesare două părți. De asemenea, se menționează că numărul 12 nu
menționează niciun traul "suspect", altul decât "Flipper 1").
O lectură a documentelor oficiale și a martorilor ridică o altă întrebare. Ce,
de fapt, este "Juno Trader"? Întrebarea nu este una metafizică. Mai degrabă, este
destul de amuzant.
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
54
După cum am putut vedea, autoritățile statului de coastă par să considere că
încărcătura "Juno Trader" a provenit dintr -o transbordare. Cu toate acestea, în
alte documente decât cele de la nr. 12 și 14, se pare că nu sunt departe de a se
gândi că era chiar "Juno Trader" care a prins peștele în cauză în apele maritime
din Guineea -Bissau. Astfel, într -o scrisoare din 27 octombrie 2004, care not ifică
reprezentantului local al proprietarului "Juno Trader" de descărcare a
încărcăturii în portul Bissau în aplicarea nr. 14, Dr. MALAL descrie în mod
explicit "Juno Comerciant "ca" navă de pescuit "(" navio de pesca ").
Ceea ce trebuie subliniat pentru moment este originea încărcăturii găsite la
bordul "Juno Trader" la data de 26 septembrie 2004. Am menționat deja în
detaliu transbordarea încărcăturii menționate de la "Juno Warrior" la " Juno
Trader "în apele mauritane între 19 și 23 septembrie 2004. Do cumentele oficiale
care atestă veridicitatea acestei operațiuni sunt numeroase.
În conformitate cu reglementările internaționale, marcarea cutiilor de
carton, care sunt încă la bordul "Juno Trader", arată nu numai numele navei care
a capturat peștele ("JW " pentru "Juno Warrior"), dar și numărul 8607268, care,
în conformitate cu Certificatul de conducere de siguranță a "Juno Warrior",
corespunde numărului oficial atribuit acestei nave de către Orga nizația Maritimă
Internațională. Este dificil să se conteste o astfel de dovadă a originii
încărcăturii, dar, desigur, în cazul în care aceasta dorește, Tribunalul poate
proceda la locul respectiv sau poate delega ofițeri aleși de el pentru a verifica
faptele enunțate aici (articolul 81 din regulamentul tribunalulu i) .
Indicațiile materiale care ar fi putut demonstra funcționarilor și guvernului
Guineei -Bissau că încărcătura "Juno Trader" nu ar fi putut fi transbordată (sau, a
fortiori, prinsă de ea) în apele acelui stat sunt impresionante în numărul și
calitatea ac estora. Dacă acest lucru nu era suficient, reprezentanții armatorului,
atât la nivel local, cât și la sediul din Marsilia au avut ocazia să indice originea
încărcăturii "Juno Trader" și să demonstreze că această încărcătură a avut, pe
baza facturilor cores punzătoare, să devină proprietatea unei terțe părți, a
companiei din Ghana "Unic Concerns Limited".
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
55
Putem de asemenea să subliniem că zona economică exclusivă a Guineei –
Bissau este doar o parte relativ redusă a zonelor economice exclusive stabilite în
largul coastelor africane și că, în timp ce libera circulație a persoanelor este
întotdeauna o problemă în Africa, ca și în alte părți în lume, libera circulație a
peștilor a fost o realitate de netăgăduit din timpuri imemoriale. Este, de fapt,
eșecul lor încă pățânat de a respecta granițele maritime ale statelor care cauzează
majoritatea problemelor din dreptul internațional în domeniul pescuitului.
Nimic nu indică a priori că similitudinea specimenelor găsite în mai multe
zone de pescuit din Africa de Vest ar putea duce la concluzia că peștii au fost
prinși într -o anumită zonă mai degrabă decât în alta. Numai coasta Senegalului
(și coasta extrem de îngustă a Gambiei) separă zona de pescuit mauritană de cea
a Guineei -Bissau.
Cu toate acestea, chiar presupunând că suntem gata să recunoaștem că
asemănarea observată (dacă se bazează pe metode științifice ireprosabile) poate
fi luată în considerare, rămânem nemulțumiți de faptul că nu s -au luat o serie
întreagă de elemente indiscu tabile în orice caz. Acestea sunt, desigur, mai multe
certificate de origine a încărcăturii "Juno Trader". Eventual, raportul științific ar
fi putut (și ar fi trebuit) să fie solicitat, cel puțin, dacă ar exista îndoieli serioase
cu privire la originea men ționată. Din păcate, aceste îndoieli ar fi existat numai
în mintea unui număr relativ mic de funcționari locali și am putea aminti, în
acest sens, surpriza comisiei care a vizitat nava în portul Bissau la 28 septembrie
2004 și nu să găsească la bordul "Jun o Trader" orice echipament de pescuit și /
sau echi pament de prelucrare a peștelui.
Și totuși, putem înțelege (desigur, fără să o justificăm) atitudinea anumitor
funcționa ri ai Ministerului Pescuitului.
Mai mult, aceste contacte, în special contactul cu st atul de pavilion, nu pot
fi văzute ca o facilitate sau o conveniență care poate sau nu să fie făcută. În
conformitate cu articolul 72 alineatul (4) din Convenția Națiunilor Unite privind
dreptul mării și cu articolul 46 alineatul (2) litera (b) din Decretu l-lege nr. 6 -A /
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
56
2000 din 22 august 2000, Statul trebuie să fie informat în cazul deținerii unei
nave care arborează pavilionul său.
Conform Convenției, această obligație trebuie îndeplinită "fără întârziere".
Acest lucru poate fi văzut clar în cazul de f ață. Scopul acestei obligații nu este
numai să urmeze o regulă îndelungată a dreptului mării. De asemenea, are un
scop prozaic. Pentru a preveni neînțelegerile sau greșelile care sunt foarte
neplăcute și extrem de costisitoare.
Pentru a reveni la raportul CIPA, menționăm, de asemenea, că, în timpul
inspecției la bordul "Juno Trader" de către oamenii de știință, s -au confirmat din
nou cantitățile celebre de 1.183.830 tone de pește congelat și 112 tone de făină
de pește. Ar fi fost atât de ușor să comparăm ac eastă cantitate cu cea menționată
în certificatul de transbordare din Mauritania, facturile de stabilire a proprietății
ghaneene a încărcăturii și scrisorile de protest trimise Ministerului Pescuitului
din mai multe locuri! Dar oficialii responsabili ar fi trebuit să fie destul de
curioși să le citească documentele și, desigur, înainte de a lua orice acțiune, ar fi
trebuit să conta cteze statul de pavilion și persoanele în cauză, care trebuiau să se
prezinte în nume propriu după ce au fost ținute în ignoranță totală timp de câteva
săptămâni cele întâmplate .
În plus, raportul CIPA nu definește în nici un moment "Juno Trader" ca
"navă de pescuit", deși oferă o descriere destul de detaliată a acestuia. Curios,
scrisoarea de însoțire pentru minutul nr. 14 al ministerului, care ar trebui să țină
cont de acest raport, continuă să ne spună că "Juno Trader" este un "vas de
pescuit". Un "deta liu", a cărui importanță va fi văzută în curând.
Un factor care a avut o mare importanță în evaluarea de către autoritățile
statului refuzat a fost ceea ce ei numesc "tentativa de fugă" a "Juno Trader". În
conformitate cu articolul 58 din Decretul -lege din 22 august 2000, această
încercare a condus la condamnarea comandantului navei la o amendă de 8.770
euro pentru necoop erarea cu ofițerii de inspecție. Această amendă a fost plătită
de armator la 3 noiembrie 2004, dar fără nicio recunoaștere a răspunderii d in
partea comandantului.
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
57
Dorim să subliniem următorul punct. "Zborul încercat", despre care este
acuzat Maestrul, nu este doar o infracțiune independentă, pedepsită cu amenda
pe care tocmai am menționat -o. Acesta este unul dintre elementele de bază care
presupunea că încărcătura de la bordul "Juno Trader" era suspectă, fie că a fost
transbordată ilegal în interiorul zonei economice exclusive a Guineei -Bissau
(dar din care navă, de vreme ce "Flipper 1" a fost dezlegat – un mister!) sau că a
fost prins de "J uno Trader" (însă cum și cu ce?) – un alt mister. Încărcarea a
devenit ilegală, deoarece comportamentul "Juno Trader" a devenit ilegal
(infracțiunea de zbor). Acest raționament implicit merită ceea ce merită. Nu este
mai puțin necesar să explicăm acest "zb or".
Având în vedere faptul că toate documentele referitoare la acest caz
nefericit au fost solicitate de armator și în ciuda faptului că redactarea unui astfel
de raport este, în orice caz, cerut de articolul 45 din Decretul -lege din 22 august
2000, armat orul și statul de pavilion se pot baza numai pe informațiile scumpe
furnizate în procesul -verbal nr. 12 de către FISCAP și pe declarațiile scrise și
semnate de membrii echipajului a "Juno Trader". Contextul navigației în largul
coastelor din Africa de Vest ar trebui, de asemenea, să clarifice anumite aspecte
ale cazului.
Cea mai importantă frază din motivul nr.12 este următoarea: "Când a văzut
apropiată vasul de inspecție, acesta (" Juno Trader ") a cântărit ancora și a fugit,
fiind urcat în poziția" 11 ° 2 9 "și 017 ° 134 ", după o urmărire de dou ă ore și
treizeci de minute (02: 30)"
Am discutat deja problema "ancorării" în această zonă și refuzul lui
Georges, cel puțin conform declarației Maestrului de mai sus, de a verifica dacă
ancora era noroioasă sau pu r și simplu umedă.
Versiunea poveștii dintre bărbații "Juno Trader" și "Georges" este destul de
diferită atunci când studiem declarația de la Master PORTARYKIN, care are
următorul conținut:
La 1 6:00 (26 septembrie 2004), barca de viteză a venit de pe tribo rd, fără
nici un semn de VHF, care a trecut înainte de nava mea și sa dus pe margine.
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
58
Lăsând nava mea nu știu ce să fac? – Apoi a pornit portul de fotografiere de 5/10
minute și partea dreaptă.
În timpul filmărilor am ordonat să trimit semnale de primejdie pentru
piraterie – un membru al echipajului a fost rănit .La aproximativ 17: 30 am
observat că vaporul de mare viteză se îndepărtează. La 2 minute după apelul de
primejdie, a primit contact VHF de la ESPERANZA DEL MAR navigând la
235 ° la aproximativ 7 mil e de nava mea – Second Mate a dat explicații de VHF
și a schimbat cursul pentru a satisfa ce DEL MAR.
Ne-am întâlnit – am comandat să opresc motorul – DEL MAR a lansat
lansarea cu 3 bărbați 1 femeie a ajuns la aproximativ 18 :00.
5 minute mai târziu cu barca de viteză din nou – Georges și 2 în camuflaj –
Georges mi -a străpuns fața – Georges mi -a vorbit rusă și mi -a spus mai întâi "ați
ancorat" – apoi sa uitat la conductele de incendiu, a m crezut că a fost făcută
pentru bunker e! (fără autorizare), apoi întreba t unde sunt creveți / rechini – i-am
propus lui G să verifice ancora pentru a arăta că nu era nici umed, nici noroios
pentru a dovedi că nava nu sa oprit – G a refuzat – și a spus "du -te la Bissau".a m
refuzat – G, dacă nu mergi la Bissau, trag (gest) – Ofițerul de ra dio a fost luat la
bordul nave i.
Declarația inginerului șef MAKGIMKIN este similară, în timp ce ofițerul
de radio ROMANOV a scris în declarația sa scrisă: "Boatswain (primul salvator)
a venit pe punte spunând că ne împușcă – poate atacul a durat 10/15 minute – am
observat că bărbații de la vaporul de viteză făceau gesturi de oprire pe partea
dreaptă – Maestrul mi -a ordonat să trimit semnale de primejdie: am trimis 2
apeluri de primejdie, unul în portul Dakar, unul în Portul Conakry, dar niciun
răspuns. ‖
‖La 17.00, am trimis pe canalul digital 70 – apoi la 17: 06 am trimis un
semnal de primejdie scurt – apoi la 17: 11 am trimis un mesaj satelit de succes
către postul de telecomunicații din Franța, primit de MRCC CROSS Griz Nez în
Franța, cerând să co nfirme suferința și mesajul.
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
59
La 17:28 am confirmat "mesajul meu de primejdie – acum a terminat
pirateria de atac".
La 18 :06 am primit un mesaj de la MRCC Madrid "Vă rugăm să fiți
informați că am fost sfătuit că ați suferit un atac de piraterie și că aveți la bord
un membru al echipajului. În vederea asigurării unei asistențe sigure de către
vasul spitalului "ESPERANZA DEL MAR" Vă rugăm să confirmați condiția
navei dvs. de siguranță "
Este adevărat că dreptul internațional al mării nu are în vedere în mod
deschis astfel de eventualități, care, deși ar putea fi considerate prea tehnice, nu
au o importanță practică mai mică pentru toate acestea, așa cum demonstrează
atât de ușor acest caz. Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării, care la
acest punct re amintește dispoziții similare din Convenția de la Geneva privind
marea liberă, recunoaște instituția dreptului de vizită (articolul 110). Acest drept
poate fi exercitat în marea liberă de o navă de război împotriva unei alte nave,
atunci când acesta este s uspectat de nava de război că desfășoară anumite
activități ilegale, enumerate în mod exhaustiv la articolul 110. Dreptul de vizită
poate fi exercitat numai atunci când nava de război are motive serioase de a
suspecta astfel de activități ilegale.
Este ad evărat că zona economică exclusivă nu face parte din marea liberă,
astfel cum prevede în mod explicit articolul 86 din Convenția privind dreptul
mării. Cu toate acestea, este adevărat că articolul 58 protejează în mod explicit
libertatea navigației în zona economică și că zona economică nu face parte din
marea teritorială a statului costier. Este normal ca statele de coastă să poată
exercita dreptul la bordul navelor suspectate de exploatarea ilegală, prin orice
mijloace, a resurselor naturale – și în speci al a resurselor biologice – a zonei sale
economice, însă într -o oarecare măsură, acest drept are asemănări cu dreptul de
vizită. Desigur, crimele sau infracțiunile pe care încearcă să le pedepsească sau
să le împiedice nu sunt aceleași, dar în ambele cazur i imperativul libertății de
navigație poate invoca unele reguli comune sau reguli care sunt cel puțin
similare, pentru exercitarea celor două drepturi.
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
60
Desigur, într -un caz particular, pot exista diferențe în ceea ce privește
modul în care faptele sunt pr ezentate de părți, iar procesul va fi de competența
Tribunalului, care se va pronunța pe fond, pentru a cântări care vor fi prezentate.
În principiu, Maestrul unei nave este o persoană cu experiență care, în mod
normal, ar trebui să poată înțelege mesajel e pe care o transmite o marină
națională, o pază de coastă sau un serviciu de inspecție în domeniul pescuitului.
Cu toate acestea, există o limită pentru tot. Un grup de persoane care poartă
îmbrăcăminte care nu se potrivesc, aruncă arme și strigă, fără ca nimeni să poată
înțelege ceea ce spun, la bordul unui Zodiac al cărui marcaj ("distinctiv", spune
Convenția privind dreptul mării) nu este cu adevărat vizibil, care nu are pavilion
(toate declarațiile sunt de acord cu acest punct), aparent fără fanioane, nici un
radio, nici un VHF și nici măcar un zgomot simplu nu poate evoca un marinar
experimentat, cum ar fi Maestrul POTARYKIN, un pericol mai degrabă decât
poliția pe mare.
Este tipic faptul că numai ofițerul radio, dl. ROMANOV, spune în
declarația scris ă că în cele din urmă a reușit să vadă marcajul "distinctiv" al
Marinei Guinee -Bissau.
Dar ofițerul radio era singurul membru al echipajului pe care inspectorii și
militarii Statului Respondent au ales să -l ia la bordul lansării pentru a merge în
portul B issau. De aproape, se pot observa semne care, dinspre îndepărtate, nu
sunt distinctive.
De asemenea, nu trebuie să neglijăm atât contextul istoric, cât și contextul
geografic în care s -a realizat îmbarcarea, care a fost efectuată în modul pe care l –
am văzut. Timp de mulți ani, din păcate, părți mari ale coastei Africii de Vest nu
sunt sigure pentru transportul maritim din cauza numărului tot mai mare de acte
de piraterie.
Între 1 ianuarie și 30 septembrie 2004, site -ul Web al Serviciului de Comerț
Internațional al Camerei de Comerț (http://www.iccwbo.org) enumeră 42 de acte
de piraterie sau d e jaf armat pe mare în largul coastei Africii de Vest (18 dintre
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
61
acestea erau în largul coastei Nigeriei, însă în timpul perioadei în cauză, între
cele două coaste ale Senegalului și Guineei, erau nouă).
Aș adăuga, de asemenea, o remarcă despre percepția " fenomenelor" în
mediul marin. A fost discutată percepția Maestrului POTARYKIN. Este timpul
să se uite la percepția celor care îl urmăresc. Articolele 41 și 42 din Decretul –
lege din 22 august 2000 autorizează în mod explicit inspectorii de pescuit, în
mod l ogic, să exercite anumite competențe asupra navelor suspecte și la bordul
navelor suspecte. Cu toate acestea, acestea subliniază în mod constant că aceste
competențe se referă numai la navele de pescuit ("embarcașoes de pesca"). Ne
putem întreba cum și de ce inspectorii din domeniul pescuitului ar putea să
greșească o navă de marfă pentru o navă de pescuit atunci când o astfel de
greșeală ar fi inaccesibilă chiar și pentru un nespecialist. Această mică
observație, care este adevărată, aruncă o lumină destul de nefavorabilă asupra
competenței anumitor ofițeri, va explica insistența administrației statului pârât
(până în și inclusiv în scrisorile din 20 și 27 octombrie 2004) privind descrierea
" Juno Trader ", împotriva tuturor probabilităților, ca navă de pes cuit.
Obiecția care poate fi ridicată în acest fel de a vedea lucrurile poate fi ușor
ghicită. Aceasta se referă la fondul cauzei, nu la procedura autonomă de
eliberare promptă. Cu toate acestea, în această ultimă procedură, Tribunalul,
după ce a fost sesi zat în mod competent de către solicitant, trebuie să se
pronunțe asupra sumei sau formei "unei obligațiuni rezonabile sau a unei alte
garanții financiare" (articolul 292 alineatul (1) cu obiectivul specific de eliberare
promptă a navei și a echipajului ace steia. Cantitatea poate să fie pur simbolică și
poate fi, de asemenea, zero. Nimic din Convenția privind dreptul mării sau din
regulamentul tribunalului exclude o astfel de posibilitate. Mai degrabă,
jurisprudența Tribunalului pare să o autorizeze.
Nu tre buie să uităm că acest caz este doar un caz de pescuit formal. În
realitate, este vorba despre o pură libertate de navigație. Faptul că a avut loc în
parte în zona economică exclusivă a unui stat de coastă face ca acest lucru să fie
mult mai grav. Nu numai că zona economică va deveni "teritorială", ceea ce
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
62
Conferința a treia a vrut să evite cu orice preț; marea teritorială însăși ar deveni
nerecunoscută, deoarece ar fi foarte puțin lăsat de dreptul de trecere inofensivă,
dacă libertatea de navigație ar treb ui să se dovedească a fi la fel de restrânsă ca
statul pârât, pe baza dovezilor, îl vede, chiar și în economia exclusivă zonei.
Unii ar putea încă să contrazică această interpretare a ceea ce este în joc în
cazul "Juno Trader" spunând că există dorința de a avea meritele judecate de
Tribunal. Este dificil să se pretindă că meritele nu vor fi în niciun fel afectate de
hotărârea tribunalului în acest caz de eliberare promptă.
Cu toate acestea, va fi afectată în orice caz, dacă hotărârea Tribunalului
este în favoarea statului de pavilion sau în favoarea statului de coastă. Într –
adevăr, cine va putea susține că libertatea de navigație are vreun sens în zona
economică exclusivă în cazul în care tribunalul obligă armatorul să plătească o
obligațiune (sau, mai rău , o obligație "substanțială") pentru a -și recupera nava, și
echipajul său odată cu orice stat de coastă cu același grad de încurcătură ca
Statul Respondent ar putea să acționeze în același fel? Se poate spune, de
asemenea, că, dacă totul merge bine, o jude cată viitoare asupra meritelor se va
încheia cu câștigarea statului de pavilion.
Nici Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării nu poate comite o astfel
de infracțiune împotriva profesionalismului judecătorilor din Guineea și nu va
acorda Statului Coa stal o obligațiune care nu va corespunde nimic, deoarece nu
are un obiectiv real. De asemenea, mai general, în prima sa hotărâre "Saiga", din
4 Decembrie 1997, Tribunalul a indicat ca "având în vedere alegerea dintre o
clasificare juridică care implică o î ncălcare a dreptului internațional și cea care
evită o astfel de implicare, trebuie să o opteze pe aceasta din urmă".
În plus față de problema complexă a hotărârii "Saiga", care nu are nimic
de-a face cu acest caz, acest scurt extras exprimă încrederea fu ndamentală a
Tribunalului în statele părți la Convenție și, mai ales, în tribunalele lor, cu tot
respectul.
Prin urmare, având în vedere toate dovezile care au fost furnizate, care
demonstrează în mod incert că încărcătura "Juno Trader" nu a fost nici
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
63
transbordată, nici capturată în apele aflate sub suveranitatea sau jurisdicția
Guineei -Bissau, Tribunalul este solicitat solicită autorităților acelui stat
eliberarea promptă a "Juno Trader" și a echipajului său, fie fără a expedia
obligațiuni sau altă garanți e financiară.
Este, de asemenea, adevărat că, în cazul în care Tribunalul ar ordona
detașarea unei obligațiuni semnificative sau a unei alte garanții, armatorul și
statul de coastă, oricare ar fi dificultățile, ar face tot ce le stă în putere pentru a
se asigura că Tribunalul sau o altă instanță judecă cauza în fond, în cazul foarte
improbabil, dat fiind încrederea lor în înțelepciunea instanțelor din Guineea, că
aceasta din urmă ar găsi totuși vinovatul "Juno Trader". Situația din Guineea –
Bissau nu ar fi u na foarte confortabilă în acest caz. Este suficient să reamintim
că, în cauza "Saiga", care a reprezentat probleme juridice reale, despăgubirile
acordate de tribunal, hotărând pe fond, în hotărârea sa din 1 iulie 1999, au
constituit peste 2 milioane de dol ari SUA, comparativ cu cele 400.000 de dolari
(pe lângă valoarea încărcăturii de motorină din Saiga), pe care le -a considerat
"rezonabilă" în vederea eliberării prompte a navei. O obligație "semnificativă"
stabilită de Tribunal ar putea atunci, pe termen s curt sau lung, să acționeze
împotriva intereselor statului de coastă. Există cazuri în care Solicitantul
pledează, de asemenea, cu privire la cazul Rechizitorului. Cazul "Juno Trader"
este unul.
Dacă tribunalul, așa cum sperăm, acordă prezenta cerere și or donă
eliberarea promptă din detenție a navei și eliberarea echipajului fără a fi trimis
vreun obligațiuni sau altă garanție financiară, este, de asemenea, de sperat că va
să restituie solicitantului garanția. În mod similar, chiar dacă, în mod alternativ,
Tribunalul optează pentru principiul obligațiunii sau al garanției, iar suma pe
care o stabilește este mai mică decât suma depusă de solicitant, se speră că
Tribunalul va dispune restituirea către reclamantă a excedentului.
În cazul în care valoarea garan ției este mai mare decât valoarea garanției
postate, se speră că Tribunalul va prescrie forma obligațiunii sau a altei garanții
care urmează să fie înregistrate.
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
64
CU PRIVIRE LA CONFISCAREA ÎNCĂRCĂTURII COMERCIANTULUI
Minutul nr. 14 al Comisiei interministe riale din 19 octombrie 2004 confiscă
încărcătura găsită la bordul "Juno Trader" atunci când a fost îmbarcat la 26
septembrie 2004. Am arătat într -o măsură suficientă modul în care această
măsură este singura nedreaptă în vederea toate dovezile care există cu privire la
originea legală a încărcăturii respective. Desigur, se înțelege că soarta
încărcăturii și confiscarea la care a fost supusă se referă, în principiu, la fondul
cauzei și că instanța care se ocupă cu eliberarea promptă – în temeiul articolului
292 din Convenție, Tribunalul – s-ar putea să nu fie preocupat de asta.
Cu toate acestea, această confiscare complică grav situația "Juno Trader",
proprietarul și echipajul său. Într -adevăr, după cum am afirmat deja, încărcătura
a aparținut societății din Ghanaia "Unique Concerns Limited" începând cu 23
septembrie 2004. În conformitate cu expresia profundă a profesorilor Rene
Rodiere și Emmanuel du Pontavice ( Droit maritime, Paris, Dalloz, Ediția a
treia, 1991, p. 266, paragraful 348 ), în materie de conosam ente, "Maestrul care
deține mărfurile are deținerea acestora în numele altuia ".
În cazul în care "Juno Trader", în urma unei măsuri de eliberare imediată,
își reia călătoria fără încărcătura în cauză, este posibil și chiar probabil ca
problema răspunderi i sale ca transportator al mărfurilor menționate să fie
ridicată de proprietarul Ghanei. Într -adevăr, în temeiul Convenției de la
Bruxelles din 25 august 1924, necomunicarea la destinație a mărfurilor pe
conosament creează o creanță maritimă în favoarea be neficiarilor din Ghana,
oferindu -le dreptul de a aresta, dacă este necesar, la următorul port de apel
pentru a îndeplini valoarea pierderii financiare, inclusiv a încărcăturii și a tuturor
cheltuielilor aferente.
Faptul că aceeași convenție menționează o limitare a răspunderii în cazul
"reținerii domnilor" nu va împiedica proprietarul să ia măsuri pentru a aresta în
timp ce așteaptă rezolvarea cazului. În plus, reprezentanții proprietarului
încărcăturii, printr -o scrisoare adresată dlui FLEISCHER, reprezen tantul
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
65
armatorului, datată 28 octombrie 2004, și -au exprimat clar intenția de a lua, cu
prima ocazie, măsurile pe care le consideră necesare.
Din acest punct de vedere, eliberarea promptă a "Juno Trader" ordonată de
Tribunal va fi întotdeauna o jumătate de măsură, deoarece nava este încă
amenințată constant de arestarea viitoare. Forma nenorocirii sale va fi diferită,
dar va fi totuși o nenorocire. Singura rădăcină a noii sale nenorociri ar fi
confiscarea ordonată de autoritățile din Guineea -Bissau.
În con formitate cu articolul 292 din Convenție, Tribunalul nu se poate
permite să ia măsuri care sunt atât abstracte, cât și iluzorii. Prin urmare, va
trebui să se pronunțe, chiar și în contextul procedurii de eliberare, asupra
confiscării încărcăturii. Singurul rezultat logic ar fi ca aceasta măsură
administrativă să fie anulată (sau o acțiune echivalentă pe care o poate considera
adecvată), astfel încât eliberarea promptă să aibă semnificație pentru "Juno
Trader".
O asemenea măsură a Tribunalului este necesară și pentru un alt motiv.
Dacă "Juno Trader", în urma unei măsuri de eliberare imediată, își reia călătoria
cu încărcătura de la bord, acum vor fi autoritățile din Guineea -Bissau care, dacă
nu au întrerupt confiscarea între timp, ar putea să -i aresteze pe " Juno Trader "la
următorul port de escală pentru transportul bunurilor furate! Situația ar fi aceeași
dacă între timp încărcătura în cauză ar fi fost vândută unei terțe părți bona fide,
în baza licitației publice din 29 octombrie 2004 (a cărei concluzie răm âne
necunoscută armatorului).
Astfel ,se zvonește că autoritățile portuare nu au avut mijloacele necesare
pentru descărcarea navei, așa cum au fost planificate inițial pentru 27 octombrie
2004 și zilele următoare, ceea ce înseamnă că cea mai mare parte a încărcăturii
este încă la bordul " Juno Trader ".
Încă o dată, ordonarea eliberării prompte fără a ordona în același timp
anularea confiscării se va dovedi a fi o măsură iluzorie care reflectă puțină
credință în procedurile inițiate în temeiul articolului 292 din Convenție.
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
66
PRIVIND COSTURILE
Potrivit articolului 34 din Statutul Tribunalului Internațional pentru Dreptul
Mării, "cu excepția cazului în care Tribunalul decide altfel, fiecare parte suportă
propriile cheltuieli de judecată".
Această dispoziție, în mod evident, nu menționează "condamnarea" uneia
dintre părți la plata cheltuielilor de judecată efectuate de cealaltă parte, chiar
dacă una dintre părți pierde. Filozofia acestei dispoziții pare să se bazeze pe
noțiunea de a permite fiecărui partid să aibă acces la justiția internațională, în
special la Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării, fără să se teamă, pe
lângă o eventuală "înfrângere". Părțile trebuie să aibă dreptul de a -și apăra
pozițiile juridice, fără sabia Damocles, a cos turilor legate de ele.
Cu toate acestea, articolul 34 din Statut menționează în sine o excepție de
la această regulă. Adevărul este că această excepție nu este definită dintr -un
punct de vedere material, ci numai dintr -o procedură procedurală: Tribunalul
trebuie, de fapt, să -și exprime concret această excepție, dacă este necesar.
Sensul este totuși evident: Tribunalul nu va putea – și nici nu va dori – să
comită o nedreptate. Acesta poate să ia decizia "heterodoxă" care este totuși
prevăzută la articolul 3 4 din statutul său, în cazul în care consideră că, având în
vedere circumstanțele, partidul a cărui observații sunt respinse nu este departe de
a dovedi abuzul de drept în sensul articolului 300 din Convenție.
Se sugerează că aceasta este tocmai poziția Gu ineei -Bissau în cazul de față.
Obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către solicitant
și arătată, astfel cum se indică în mod provizoriu, în anexa 45 din cererea sa, ar
completa concluzia Tribunalului potrivit căreia, pentru a rezuma, încărcătura de
la bordul "Juno Trader" nu ar fi putut fi capturate sau transbordate în zona
economică exclusivă a acelui stat, a cărui comportare, în consecință, amenință în
mod deosebit viitorul libertății navigației. Decizia prin care se dispune eliberarea
promptă, fără depunerea unei garanții sau cu plasarea unei garanții simbolice, nu
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
67
ar fi înțeleasă dacă nu este însoțită de o obligație a Guineei -Bissau de a plăti
costurile reclamantului.
TRIMISE
Sfântul Vicențiu și Grenadine le solicită Tribunalului să facă următoarele
ordine și declarații:
a) o declarație potrivit căreia Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării
are competența de a soluționa cererea în temeiul articolului 292 din Convenția
Organizației Națiunilor Unite priv ind dreptul mării din 1982 (denumită în
continuare "convenția");
b) o declarație conform căreia cererea este admisibilă;
c) o declarație conform căreia Respondentul a încălcat articolul 73 alineatul
(2) din Convenție în sensul că nu sunt îndeplinite condiț iile stabilite de
Respond ent pentru eliberarea de la reți nere a navei "Juno Trader" și eliberarea a
19 membri ai echipajului său autorizate în conformitate cu articolul 73 alineatul
(2) și nu sunt rezonabile în sensul articolului 73 alineatul (2);
d) o cer ere prin care se solicită Respondentului să elibereze "Juno Trader"
din detenție și să elibereze ofițerii și membrii echipajului său fără a depune o
garanție sau altă garanție financiară și, în acest caz, solicitând Respondentului să
restituie obligațiunea sau securitatea postată ;
e) alternativ, o cerere prin care se solicită Respondentului să elibereze
"Juno Trader" de la detenție și să elibereze ofițerii și echipajul său de îndată ce
proprietarul navei a aterizat ,obligațiuni sau alte garanții financiare într-o sumă
stabilită de Tribunal ca fiind rezonabilă, având în vedere circumstanțele
specifice ale prezentei cauze;
f) un ordin, în acest ultim eveniment, care să prevadă forma obligațiunii sau
a altei garanții menționate anterior;
g) o cerere prin care se solicită Respondentului să anuleze confiscarea
încărcăturii de pește găsit la bordul navei "Juno Trader";
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
68
h) o cerere prin care se solicită Respondentului să plătească costurile
Solicitantului.
Astfel din analiza elementelor de fapt si instituții lor jur idice enumerate mai
sus putem trage următoarele concluzii:
La ordinul proprietarului / operatorului (denumit și "armator" de mai jos),
la 18 septembrie 2004, la ora 22:00, "Juno Trader" a fost în afara Nouadhibou,
Mauritania, pentru a încărca o încărcătură de pește prins în cadrul economiei
exclusiviste mauritane zonă de către vasul de pescuit "Juno Warrior". Acesta din
urmă navă a fost în posesia unei licențe de pescuit emise în bună și cuvenită
formă de autoritățile mauritane.
"În cazul în care autorităț ile unui stat parte au reținut o navă care arborează
pavilionul unui alt stat parte și se presupune că statul deținut nu a respectat
dispozițiile prezentei convenții pentru eliberarea promptă a navei sau a
echipajului acesteia plasarea unei obligațiuni rez onabile sau a unei alte garanții
financiare, problema eliberării din detenție poate fi înaintată oricărei instanțe
convenite de părți sau, în lipsa unui astfel de acord, în termen de 10 zile de la
momentul detenției, la o instanță sau tribunal acceptat de statul deținut în
temeiul articolului 287 sau Tribunalului Internațional pentru Dreptul Mării, cu
excepția cazului în care părțile convin altfel ".
În afară de faptul că Saint Vincent și Grenadine susțin că de fapt, statul
pârât "nu a respectat dispozițiil e prezentei convenții pentru eliberarea promptă a
navei sau a echipajului acesteia la detașarea unei obligațiuni rezonabile sau a
unei alte obligații financiare , se remarcă faptul că nu sa ajuns la niciun acord
între cele două state cu privire la desemnare a unui tribunal sau unei instanțe
competente să se pronunțe asupra cererii de eliberare promptă a navei și a
echipajului său.
În acest caz, cu înțelepciune, autorii convenției au desemnat Tribunalul
Internațional pentru Dreptul Mării drept competent să se ocupe de eliberarea
navei și a echipajului său.
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
69
În conformitate cu articolul 73 alineatul (2) din Convenția privind dreptul
mării, "navele arestate și echipajele acestora se eliberează cu promptitudine după
expedierea unei garanții rezonabile sau a unei a lte garanții".
Pentru a reține o navă și a cere, pentru "eliberare", detașarea unei
obligațiuni sau a unei garanții este deosebit de arbitrară dacă nava nu poate fi
acuzată de nimic. Desigur, este de competența instanțelor naționale competente
(dorim să su bliniem acest aspect din nou) să afirme dacă nava este acuzată de
ceva. În caz contrar, ar fi foarte probabil ca situația să fie inversată și să se
examineze fondul cauzei înainte de actele necesare pentru a fi introduse
(inclusiv, largo sensu, plasarea un ei obligațiuni sau a unei garanții pentru a
acoperi orice altă sentință ).
Acesta este exact cazul trecerii, la 26 septembrie 2004, a zonei economice
exclusive Guineea -Bissau de către nava "Juno Trader". După cum am văzut, a
plecat din Mauritania și călăto rea spre Ghana, unde trebuia să -și descarce
încărcătura (care era proprietatea unei companii din Ghana), încărcată prin
transbordare de pe Nouadhibou. Minutul nr. 14 / CIFM / 04 din 19 octombrie
2004 emis de Comisia Interministerială de Control Maritim al Ministerului
Pescuitului din Guineea -Bissau acuză "Juno Trader" de încălcarea legislației
naționale în domeniul pescuitului în "apele maritime" din Guineea -Bissau, care
probabil coincide cu zona economică exclusivă a statului respectiv (la 26
septembrie 20 04 a trecut "Juno Trader") ,cu granița maritimă a Guineei -Bissau
la o distanță de aproximativ 40 de mile marine de coastă). Nu sunt specificate
"încălcările" ("infracțiunile") menționate în procesul -verbal nr. 14, ceea ce este
extrem de surprinzător, având în vedere că amenda aplicată pentru ele este de
175.398 de euro.
Decretul -lege din Guineea -Bissau din 22 august 2000 confirmă acest lucru
în articolul 43, în care prevede principiul interferenței minime și al întreruperii
activităților de pescuit în conte xtul operațiunilor de inspecție necesare.
Dacă activitățile de pescuit trebuie întrerupte în măsura posibilului,
navigația trebuie să fie întreruptă și mai puțin. O altă informație utilă pe care o
CAPITOLUL 4. C AZUL „JUNO TRADER” – STUDIU DE CAZ
70
putem extrage din compararea dreptului de vizită în marea liberă cu dreptul de a
călători în zona economică exclusivă se referă la faptul că inspecția trebuie
efectuată de nave, chiar dacă acestea nu sunt nave de război, care poartă toate
marcajele distinctive externe ale statului în numele căruia acționează.
Chiar și în ipoteza în care nu putem transpune, în cazul zonei economice
exclusive, toată rigoarea dreptului de vizită al articolului 110 și rigiditatea
concomitentă a articolului 29 al Convenției, care se referă la definirea navei de
război, logica pură (sau echitatea sau preocuparea pentru libertatea navigației …)
ar impune Tribunalului să recunoască în mod oficial că navele nu pot fi
îmbarcate în zona economică exclusivă în nici un fel, de nimeni și de orice
mijloace.
În general, în speță, statul de coastă a acționat în cadrul "exercitării
drepturilor sale suverane de explorare, exploatare, conservare și gestionare a
resurselor vii în zona economică exclusivă". Prin urmare, nu ar putea "să ia
astfel de măsuri, inclusiv îmbarcarea, inspecția, arestarea și procedurile
judiciare, necesare pentru a asigura conformitatea cu legile și regulamentele
adoptate de acesta în conformitate cu prezenta convenție" (articolul 73 alineatul
(1)). În consecință, există o justificare insuficientă pentru plasarea unei
"obligațiuni rezonabile sau a unei alte garanții" în conformitate cu articolul 73
alineatul (2).
Prin urmare, având în vedere toate dovezile care au fost furnizate, care
demonstrează în mod incert că încărcătura "Juno Trader" nu a fost nici
transbordată, nici capturată în apele aflate sub suveranitatea sau jurisdicția
Guineei -Bissau, Tribunalul solicită autorităților acelui stat eliberarea promptă a
"Juno Trader" și a echipajului său, fie fără a expedia obligațiu ni sau altă garanție
financiară.
CONCLUZII
71
CONCLUZII
Prima Conferință O.N.U. asupra dreptului mării care a avut loc la Geneva
cu peste două decenii în urmă a adoptat convențiile asupra mării teritoriale,
platoului continental, mării libere și asupra pescuitului, cuprinzându -se pe
această cale toate spațiile maritime într -o concepție generală, care viza atât
problematica zonelor naționale, cu drepturile și obligațiile statelor riverane,
precum și ale celorlalte state în aceste zone, c ât și ansamblul problemelor mării
libere, în care se recunoșteau libertatea de navigație, libertatea de pescuit,
libertatea de a pune cabluri și conducte.
Astfel, în urma dezbaterilor desfășurate în anii 1967 -1970 cu privire la
regimul juridic al teritorii lor submarine, situate dincolo de limitele jurisdicției
naționale, Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat, în 1970,
Declarația de principii, prin care zona internațională a fost consacrată ca
„patrimoniu comun al întregii umanități―. T reptat, problematica acestui
patrimoniu a suscitat tot mai mult interes; s -au abordat căile și modalitățile
practice de explorare și exploatare a bogățiilor conținute de aceste teritorii,
ajungându -se la concluzia că valorificarea bogățiilor minerale trebu ie să se facă
în mod echitabil, resursele respective „neputând fi însușite de state sau
persoane― .
Reprezentanții statelor s -au pronunțat pentru organizarea unor acțiuni
concertate și adoptarea unor măsuri concrete, st ipulându -se în noua convenție
obligați a expresă de a proteja și de a apăra mediul marin , prin elaborarea unor
norme precise în direcția limitării deversărilor substanțelor toxice, dăunătoare
sau nocive, mai ales cele care sunt persistente din surse terestre, din atmosferă
sau prin atmosferă, p rin imersiune, în direcția combaterii poluării provenind de
la nave,îndeosebi a luării unor măsuri destinate să prevină accidentele și să facă
față cazurilor de urgență, să asigure securitatea operațiilor pe mare, să prevină
CONCLUZII
72
deversările voluntare sau invol untare și să reglementeze concepția, construcția,
echiparea, funcționarea navelor și pregătirea personalului lor.
Regimul juridic al mării libere se caracterizează prin întinse drepturi și
libertăți ce le revin în condiții de egalitate tuturor statelor. Du pă cum se
stipulează în Convenția de la Geneva din 1958, marea liberă „fiind deschisă
tuturor națiunilor, nici un stat nu poate în mod legitim să pretindă supunerea
unei părți oarecare din aceasta suveranității sale.―
În cursul dezbaterilor celei de -a III-a Conferințe O.N.U. asupra dreptului
mării s -a desprins tendința de a considera întinderea mării libere dincolo de
marea teritorială sau apele interioare ale unui stat, ca un spațiu maritim care „nu
aparține nici apelor arhipelagice ale unui stat arhipelag ic―, cu o jurisdicție
specială în zona economică de 200 de mile. Pentru a evita discuția cu privire la
regimul zonei economice, aflată dincolo de marea teritorială, s -a sugerat tratarea
materiei exclusiv în cadrul zonei economice, precizându -se cu acel prilej atât
drepturile statului riveran, câ t și libertățile caracteristice mării libere .
Conturându -se un important curent de opinie în favoarea constituirii
Tribunalului Dreptului Mării , în dezbateri s -a subliniat necesitatea delimitării
atribuțiilor sale cât privește zona internațională a teritoriilor submarine sau
diferite aspecte ale raporturilor maritime, precum și în privința precizării
jurisdicției, ținând seama și de atributele Curții Internaționale de Justiție , în
lumina experienței acumulate deja de aceasta în soluționarea unor diferende
maritime .
Între primele probleme abordate au fost cele privitoare la compoziția
tribunalului, la calitățile pe care trebuie să le întrunească membrii săi, p recum și
la naționalitatea lor.
Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării este un organ judiciar
independent creat prin Convenția Națiunilor Unite pentru Dreptul Mării în
scopul aducerii la cunoștință a diferendelor care ar putea să apară prin
interpretarea și aplicarea Convenției, potrivit site -ului institu ției.
CONCLUZII
73
Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării este constituit și funcționează
conform dispozițiilor Convenției și Statutului și are sediul în Hamburg,
Germania. Potrivit articolului 21 din Statut, competența acestuia privește toate
diferendele și cer erile care îi sunt supuse în conformitate cu Convenția, precum
și toate chestiunile prevăzute în mod expres în orice acord care conferă
competență Tribunalului. Sesizarea tribunalului cu privire la un diferend se face
conform dispozițiilor părților a XI -a și a XV -a ale Convenției. Potrivit
Statutului, Tribunalul stabilește printr -un regulament modul în care își exercită
atribuțiile , adoptând reguli de procedură.
Tribunalul ține anual două sesiuni administrative, în scopul de a îndeplini
anumite sarcini, car e nu sunt neapărat legate de activitățile sale, sarcini care
privesc în special stabilirea proiectului de buget, adoptarea textului raportului
anual prezentat la reuniunea statelor părți, examinarea problemelor de
organizare și de procedură care privesc Tr ibunalul, precum și pregătirea
diverselor rapoarte și publicații.
BIBLIOGRAFIE
74
BIBLIOGRAFIE
I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII
1. Adrian FILIP, Dreptul Maritim Internațional, Ed. SITECH, Craiova, 2017;
2. Bogdan AURESCU , Adrian NĂSTASE, Drept internațional public. Sinteze ,
Ed. C.H. Beck , București, 2015;
3. Carmen MOLDOVAN, Drept internațional public, Ed. Hamangiu, Buc., 2011 ;
4. C-tin., ANDRONOVICI, Drept Internațional Public , Ed. Graphix, Iași, 1993;
5. C-tin., ANECHIȚOAE, Dreptul mării, Ed. Pro Universitaria, București, 2013 ;
6. Constantin M ANEA , Marian M OȘNEAGU, Dreptul mării în timp de pace și
de război, Editura Mica Valahie, București , 2012 ;
7. Dumitra P OPESCU , Adrian N ĂSTASE , Florian COMAN, Drept
Internațional Public , Casa de editură și presă „Șansa‖, București, 1994;
8. Dumitru MAZILU, Dreptul Mării , ed. Lumina Lex, București, 2006 ;
9. Gheorghe MOCA , Mircea DUȚU, Drept internațional public . Vol. I, Editura
Universul juridic, București, 2008 ;
10. Marian ILIE , Dreptul mării – delimitarea spațiilor maritime, Editura
Universul Juridic, București, 2011 ;
11. Marțian NICIU, Drept Internațional Public . Vol. II, Ed. Fundația Chemarea,
Iași, 1996;
12. Mircea DUȚU, Gheorghe MOCA, Drept Internațional Public. Vol. 1, Editura
Universul Juridic, București, 2008;
13. N., DUDU , E., OLTEANU, Drept maritim , Ed. Nautica, Constanța, 2003;
14. Nicolae ECOBESCU , Victor DUCULESCU, Drept Internațional Public , Ed.
Hyperion , București, 1993;
15. Raluca MIGA -BESTELIU, Drept Internațional – Introducere în Dreptul
internațional public , Editura AII Educațional, București, 1997;
16. Teodor MELEȘCANU, Iulia VOINEA -MOTOC, Drept International Public ,
Ed. Universității București, 1996.
BIBLIOGRAFIE
75
II. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE ȘI NOTE DE JURISPRUDENȚĂ
1. Daniel COUNLY, Jean Pierre PAGE, Les ressources de l’océan, mythe ou
réalité ?, Presses de la Cité, Paris, 1974 ;
2. The Common Heritage, Selected Papers on Ocea ns and World Order 1967 —
1974 , Malta University Press, 1975 ;
3. Joraj ANDRESSAY, International Law and the Resources of the Sea ,
Columbia University Press, New York and London, 1970 .
III. SITE -URI INTERNET
1. https://www.itlos.org/fileadmin/itlos/documents/cases/case_no_13/Applicatio
n.SVG.pdf;
2. http://legal.un.org/riaa/cases/vol_XXIII/ 1-57.pdf .;
3. https://lege5.ro/Gratuit/gu4taoju/ – ‖Declarația asupra principiilor dreptului
internațional privind relațiile prietenești si de cooperare dintre state conform
cartei națiunilor unite din 24.10.1970 ;
4. https://books.google.ro/books?id=XUFGlFDQzsUC&pg=PA1045&lpg=PA1
045&dq=juno+trader&source=bl&ots=Qu1A94fepS&si g=aYzAHDuToC5K0
bfO3nZhOlbm_is&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwiVoZCt763bAhWBlSwKH
XnBBlAQ6AEIYjAH#v=onepage&q&f=false – carte în format electronic;
5. https://books.google.ro/books?id=JUyoxNdItOkC&pg=PA282&lpg=PA282&
dq=juno+trader&source=bl&ots=RiUC3ziriy&sig=DWtpJBaFHlN26PTosW
Qpbp7VPk&hl=r o&sa=X&ved=0ahUKEwixquPR7a3bAhWJhKYKHY0tBX
AQ6AEIajAJ#v= onepage&q&f=false – carte în format electronic.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Conf. univ. dr. Adrian Bogdan Absolvent, Banță Dorin 2018 UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE DREPT SPECIALIZAREA „DREPT‖ TRIBUNALUL… [613552] (ID: 613552)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.