Conf . Univ. D r. Alina Livia Nicu [603337]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator Științific:
Conf . Univ. D r. Alina Livia Nicu
Absolvent: [anonimizat]
2017

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

LUCRARE DE LICEN ȚĂ
SUPENDAREA EXECUTĂRII UNUI ACT
ADMINISTRATIV .STUDIU DE CAZ

Coordonator Științific:
Conf. Univ. Dr. Alina Livia Nicu
Absolvent: [anonimizat]
2017

Cuprins
INTRODUCERE ………………………………………………………………………………………1
CAPITOLUL I
PROCEDURA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV ……………… ………….4
1.1 Conceptul de contencios administrativ………………….. …………………. ……….. …..4
1.2Plângerea prealabilă………………………………………………….. …………. ……………..1 1
1.3Procedura la instanța de judecată ……………………….. ……………………… ………..2 1
1.4Identificare în speța dată a elementelor definitorii pentru procedura în fața
instanței de judecată …………………… ………………………………………………….. ………25
CAPITOLUL II .
CĂILE DE ATAC ÎN PROCEDURA CONTENCIOSULUI
ADMINISTRATIV …………………………………………………….. ………………………..27
2.1 Recursul ………………………………. ……………………………….. …………………………28
2.2 Încadrarea speței în cadrul teoretic anterior …………………… ……………………….42
CAPITOLUL III .
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA …………………………. …46
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ……………………………………… ……………………….51

DECLARAȚIE ,
Subsemnata , Vîlcu -Micu Ionela studentă la specializarea “ Administrație
Publică ”, Facultatea de Drept , Universitatea din Craiova, declar prin prezenta că
lucrarea de licență cu titlul “ Suspendarea executării unui act administrativ.
Studiu de caz ” este elaborată doar de mine, pe baza efortului personal de
cercetare și redactare scrisă și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă
specializare, facultate sau instituție de învățământ superior din țară sau
străinătate . De asemenea, declar că în cadrul lucrării am indicat sursa tuturor
ideilor, datelor și formulărilor care nu îmi aparțin, conform normelor de citare a
surselor.
Declar că toate afirmațiile din lucrare referitoare la datele și informațiile
analizate, la metodele prin care acestea au fost obținute și la sursele din care le –
am obținut sunt adevărate. Înțeleg că falsificarea datelor si a informațiilor
analizate în lu crare constituie fraudă și este sancționată prin respingerea lucrării.
Înțeleg că atât susținerea publică a unei teze elaborate de altcineva, cât si
inserarea în lucrarea proprie a unor formulări, date sau idei elaborate de
altcineva, fără a preciza explicit sursa acestora conform normelor de citare,
chiar dacă formulările d in text sunt modificate, combinate cu idei proprii sau
traduse din altă limbă, constituie plagiat și sunt sancționate prin respingerea
lucrării.

Craiova
17.05.2017

Student: [anonimizat]
1
INTRODUCERE
Suspendarea actului administrativ este o măsură procedurală de excepție
instituită de legiuitor pentru a preveni excesul de putere al instituții lor publice în
raport cu cetățeanul . Prezenta lucrare de licență are ca temă: “Suspendarea
executării unui act a dministrativ . Studiu de caz ”.
Am ales această temă deoarece este o temă cu implicații practice majore
prin suspenadrea executării unui act administrativ fiind posibil să se prevină
pagube iminente, care s -ar produce asupra cetățeanului care înțelege să ape leze
la instanță, cerând suspendarea pentru a se proteja .
Așa cum sugerează și titlul lucrării , cercetarea subiectului s -a realizat
pornind de la cazul practic, acesta fiind pretextul pentru a analiza concepte ca :
„act administrativ, contencios administra tiv, executare actului administrativ ,
suspendare a actului administrativ , părțile raportului jurudic ” . Toate acestea
fiind analizate din mai multe puncte de vedere : doctrinar și jurisdicțional. Scopul
lucrării este să depășească stadiul enunțiativ al conceptelor fiind nu numai o
prezentare a conc eptelor de act administrativ și în concret a procedurii de
suspendare a actului ad ministrativ ci și o combinare, cu elemente de legislație și
nu în ultimul rând cu practica judiciară . Nu este suficient, în opin ia noastră, doar
să analizezi din punct de vedere didactic un concept ci trebuie mers până la a -i
analiza manifestarea exterioară, raportat ă la cazul concret, de practică.
Studiul de caz are ca sursă Decizia nr. 2678/2015, având ca părți pe
reclamanta SC A SA și ca pârât pe persoana juridică Comisia Națională a
Valorilor Mobiliare(actualmente Autoritatea de supraveghere Financiară)1.
I. În cauza analizată părți au fost :
– reclamant : SC A. SA ;
– pârât: Comisia Națională a Valorilor Mobiliare(Autoritatea de
Supraveghere Financiară) ;

1 Deciia nr. 2678/2015, www.scj.ro , vizitat la data 12. 04. 2017

Introducere
2
– intervenienți: SC B. SA și SC C. SA ;
– instanța de fond : Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios
administrativ și fiscal ;
– instanța de recurs : Inalta Cute de Casați e și Justiție
II. Obiect :
– Sfera de reglementare a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ
III. Aspecte teoretice necesare pentru studiul cau zei:
a. Revizuirea – cale de atac și principiul disponibilității.
b. Condiții necesare pentru suspendarea unui act administrativ.
c. Acțiune în contencios administrativ îndreptată împotriva încheierii
pronunțată de Instanță
d. Constatarea nulității unui act administrativ.
e. Recursul împotriva încheierilor premergătoare.
f. Caracterul excesiv al cheltuielilor de judecată prin prisma prevederilor
art.274 Cod procedură civilă.
IV. Elementele procedurale:
1. reclamanta a introdus o cerere de chemare în judecată, ac țiunea fiind
înregistrată;
2. pârâtul a formulat întâmpinare , solicitând respingerea acțiunii ca
neîntemeiată ;
3. s-a formulat în cauză cerer i de intervenție în interesul reclamantei de către
SC B. SA și SC C. SA ;
4. pentru a -și susține cauza și pentru a se apara păr țile litigiului au solicitat
încuviințarea un ui probatoriu și l -au administrat ;
V. Temeiul juridic:
-Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificarile la zi;
VI. Elemente de probatoriu:
În susținerea cauzei, reclamanta a invocat încalcarea unor alineate din mai
multe legi prin elaborarea O rdonanței nr. 539/2008 și anume: alin. (9) din OUG

Introducere
3
nr. 25/2002 și Directiva nr. 2001/34/CEE, preluată din Directiva nr. 79/279/EEC
și transpusă de Legea nr. 297/2004 [art. 291 alin. (2) lit. f)] . De asemenea , s-a
formulat în cauză cerere de intervenție în interesul reclamantei de către SC B.
SA și SC C. SA, susținând că justifică interes în promovarea acesteia, întrucât au
calitatea de acționari ai SC A. SA, iar actele emise de C.N.V.M. constată o
situație falsă și depășesc cadrul legal în care pârâta ar putea emite astfel de a cte.

Procedura Contenciosului Administrativ
4
CAPITOLULI
PROCEDURA CONTENCIOSULUI
ADMINISTRATIV
1. 1 Conceptul de contencios administrativ – Evoluție
Actul administrativ este "acea formă juridică principală a activității
organelor administrației publice, care constă într -o manifestare unilaterală și
expresă de voință de a da naștere, de a modifica sau stinge drepturi sau obligații,
în realizarea puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanțelor
judecăto rești"2
După cum reiese din definiția actului administrativ, acesta este dat în mod
unilateral de către un organ al administrației publice, astfel se poate ca acel
organ al administrației publice să îl emită în mod abuzi v, sau prin emiterea
acestuia să fi e ingrădite drepturile unor persoane fizice sau juridice, și astfel se
creează conflicte între administrație si acele persoane, conflicte care trebuie
soluționate pe calea jurisdicțională.
În acest sens trebuie ca cei care sunt administrați să aibă dreptu l de a se
adresa instanței , respectiv unui judecător când consideră că le -au fost încălcate
anumite drepuri printr -un act administrativ emis de o autoritate publică. Astfel,
pentru a rezolva aceste conflicte s -a înființat contenciosul administrativ.
Termen ul “contencios” vine de la cuvântul francez “contentieux”, care, la
rândul său, se trage din verbul latinesc “contendere”, care înseamnă a lupta.În
sens juridic, termenul de contencios are două accepțiuni:
– activitate menită să soluționeze un conflict jurid ic
– autoritate competentă să soluționeze asemenea conflicte.3

2Antonie Iorgovan , “Drept administrativ și știința administrației”, București, 1989, p. 275
3Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ, București, Institutul de Arte Grafice “E . Mârvan”, 1929, p. 429

Procedura Contenciosului Administrativ
5
În perioada interbelică contenciosul administrativ era definit ca totalitatea
litigiilor născute între particulari și administrație cu ocazia organizării și
funcționării serviciilor publice și în care sunt puse în cauză reguli, principii și
situații aparținând dreptului public4.
În doctrina românească actuală noțiunea de contencios administrativ este
utilizată în două sensuri:
1)În sens larg, ca totalitate a litigiilor dintre administrația publi că și cei
administrați, indiferent de natura juridică a litigiilor;
2)În sens restrâns, se referă doar la acele litigii în care autoritățile
administrației publice și alte organizații folosesc regimul juridic administrativ, în
baza competenței pe care le -o conferă legea.
În această ultimă accepțiune, contenciosul administrativ are un sens
material și un sens formal -organic.
Sensul material al noțiunii contenciosului administrativ scoate la iveală
natura juridică a litigiilor, respectiv cele cărora li se aplică un regim juridic
administrativ, care este un regim de drept public.
Sensul formal -organic al noțiunii de contencios administrativ se referă la
natura autorităților de jurisdicție, anume instanțele judecător ești competente să
soluționeze respectivele litigii. Din acest punct de vedere există mai multe
sisteme de contencios administrativ.
Astfel, în țări ca Franța, soluționarea litigiilor pe baza regimului juridic
administrativ în legătură cu actele administr ative și contractele administrative,
este de competența tribunalelor administrative care nu aparțin puterii
judecătorești, ci țin de administrația publică și de puterea executivă, fiind
constituite dintr -un sistem jurisdicțional autonom și care au o instan ță supremă,
anume Consiliul de Stat.
În alte țări cum sunt Spania, Elveția, Belgia, activitatea de contencios
administrativ se exercită de instanțele judecătorești obișnuite, care au secții
speciale de contencios administrativ, așa cum se întâmplă și în Ro mânia.

4 Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ, București, Institutul de Arte Grafice “E. Mârvan”, 1929 , p. 73

Procedura Contenciosului Administrativ
6
Majoritatea autorilor5 de drept administrativ disting două categorii de
contencios administrativ:
1) Contenciosul administrativ de anulare prin care instanța de contencios
administrativ poate să anuleze sau să modifice un act administrativ emis cu
nerespectarea condițiilor prevăzute de lege sau poate să oblige o autoritate
publică să rezolve o cerere r eferitoare la un drept recunoscut de lege. În acest
caz ,instanța de contencios nu este competentă să rezolve și problema reparării
daunelor, această problemă revenind, în cadrul unui litigiu separat, instanțelor de
drept comun.
2) Contenciosul de plină ju risdicție prin care instanța de contencios
administrativ poate să anuleze sau să modifice un act administrativ emis cu
nerespectarea condițiilor prevăzute de lege sau poate să oblige o autoritate
publică să rezolve o cerere referitoare la un drept recunosc ut de lege și totodată,
să procedeze și la repararea daunelor cauzate. Cererea pentru despăgubiri se
poate formula, fie în cadrul acțiunii inițiale, fie separat, după cum la data
introducerii acțiunii, îi era sau nu cuno scută paguba sau întinderea ei.
În România , contenciosul administrativ a avut o evoluție istorică
deosebită determinată de schimbările intervenite în actele normative care îl
reglementau, schimbări firești dacă ținem seama de evoluția social -politică a
țării.
Pentru prima dată, la noi, cont enciosul administrativ a fost instituit prin
Legea privind înființarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864. Consiliul de
Stat era un organ consultativ pe lângă Guvern ce avea trei categorii de atribuții:
1) în materie legislativă el era cel care preg ătea proiectele de lege;
2) în materie administrativă;
3) în domeniul contenciosului administrativ. Atribuțiile de contencios
administrativ erau reglementate de art. 51 din lege și se exercitau:

5 Pt. detalii a se vedea C. G. Rarincescu, op. cit., p. 36, R. N. Petrescu, Drept administrativ , vol. I, II, Ed.
Cord ial Lex, Cluj Napoca, 1999.,vol. II, p. 23

Procedura Contenciosului Administrativ
7
a) împotriva hotărârilor miniștrilor date cu exces de putere sau cu
încălcarea legilor și regulamentelor;
b) împotriva hotărârilor sau actelor de executare ale prefecților sau altor
agenți administrativi date cu încălcarea legilor și regulamentelor;
c) împotriva hotărârilor comisiunilor de lucrări publice.
Consil iul de Stat mai putea soluționa și reclamații ridicate de particulari
pentru apărarea intereselor lor, în cazuri prevăzute de legi.
În 1866 Consiliul de stat a fost desființat, iar atribuțiile lui în materie de
contencios administrativ au fost preluate de instanțele judecătorești de drept
comun.
Acest sistem a fost valabil până în anul 1905 când a fost adoptată Legea
pentru reorganizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care dădea dreptul
particularilor să atace pe calea unui recurs principal și direc t actele
administrative ilegale și să ceară instanței judecătorești să pronunțe anularea.
Pentru judecarea acestui recurs s -a înființat la nivelul Înaltei Curți de Casație,
Secțiunea a III -a, secțiune de contencios administrativ, care nu avea însă o
compet ență generală, ci limitată la materiile stabilite de lege.
Legea Curții de Casație și Justiție din 25 martie 1910 a desființat sistemul
contenciosului conceput în 1905, cauzele de această natură soluționându -se de
către tribunalele de județ.
Competența st abilită de această lege nu a durat prea mult, deoarece prin
Legea de reorganizare a Curții de Casație și Justiție din 17 februarie 1912,
cauzele de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Secțiunii a III -a, a
Curții de Casație. Această secțiun e, era abilitată să judece legalitatea actelor, dar
nu putea să le anuleze, ci doar să le declare ilegale și să invite autoritatea
administrativă să le desființeze sau să le modifice.
Constituția din 1923 a reglementat, în art. 99, dreptul de a obține
despăgubiri de către cei vătămați printr -un decret sau o dispoziție semnată sau
contrasemnată de un ministru. O importanță deosebită pentru instituția
contenciosului administrativ o avea a rt. 107 în care se menționa că atribuțiile de

Procedura Contenciosului Administrativ
8
contencios administrativ aparțin în întregime puterii judecătorești și se exercită
potrivit legii speciale. Totodată, se menționa că prin instituția contenciosului
administrativ se putea verifica legalitatea tu turor actelor administrative, cu
excepția celor de guvernământ și a celor de comandament militar.
În baza acestor prevederi constituționale a fost adoptată Legea pentru
contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925. Potrivit art. 1 din această
lege , or icine se pretindea vătămat în drepturile sale printr -un act administrativ
de autoritate făcut cu încălcarea legilor și a regulamentelor, sau prin reaua –
voință a autorităților administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept,
putea face cerere pen tru recunoașterea dreptului său la instanțele judecătorești
competente. Erau exceptate actele de guvernământ, actele de comandament
militar, actele referitoare la exercitarea tutelei administrative și controlului
ierarhic.
Contenciosul reglementat de Legea din 1925 era un contencios subiectiv,
adică reclamantul trebuia să invoce lezarea unui drept subiectiv. În același timp,
era un contencios de plină jurisdicție, întrucât cel lezat în dreptul său putea cere
anularea actului, precum și despăgubiri.
Cu toate acestea, prin legi speciale, anumite litigii dintre particulari și
autoritățile administrative, au fost date în competența unor instanțe
jurisdicționale administrative.
Dintre aceste legi speciale amintim Legea din 20 aprilie 1933 prin care au
fost înfiin țate comitetele de revizuire, adevărate tribunale administrative6, Legea
administrației locale din 27 martie 1936 prin care comitetele de revizuire au
dobândit denumirea de curți administrative și Legea pentru organizarea curților
administrative din 15 ma rtie 1939.
În 1948, prin Decretul nr. 128 a fost desființat contenciosului
administrativ și curțile admnistrative, instanțele judecătorești putând verifica
legalitatea actelor administrative numai atunci când legea prevedea în mod
expres această competenț ă.

6E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Tipografia Glasul Bucovinei, Cernăuti p. 613 și urm.

Procedura Contenciosului Administrativ
9
În Constituția din 1965 s -a introdus principiul legalității actelor
administrative în condițiile stabilite de lege și s -a prevăzut că cei vătămați în
drepturile lor prin acte administrative ilegale se pot plânge la instanțele
judecătorești.
În baza Constituției din 1965 a fost adoptată Legea nr. 1/1967 referitoare
la judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămați în drepturile lor prin
acte administrative ilegale. Contenciosul administrativ instituit de această lege
era un contencios de plin ă jurisdicție.
Introducerea principiului constituțional al verificării legalității actelor
administrative și adoptarea Legii nr. 1/1967 au marcat o schimbare importantă în
posibilitatea contestării în justiție a actelor administrative ilegale7, chiar dacă
existau numeroase acte administrative exceptate de la controlul judecătoresc.
Numeroasele excepții de acte administrative pe care le prevedea Legea nr.
1/1967, precum și practica judecătorească orientată spre restrângerea sferei
controlului judecătoresc au îngustat mult sfera exercitării controlului actelor
administrative de către instanțele judecătorești.
Prin adoptarea Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 și a
Constituției din 1991 s -a relansat tradiția contenciosului administrativ din
perioada interbelică.
Contenciosul administrativ regl ementat de Legea nr. 29/1990 avea
următoarele trăsături: era un contencio s de plină jurisdicție; exercita un cont rol
direct; actul atacat trebuia să provină de la o autoritate publică8; înainte de a
introduce acțiunea în instanță, cel vătămat în dreptul său trebuie a să ofere
posibilitatea autorității emitente sau autorității ierarhic superioare de a înlătura
actul ilegal și de a repara eventuala pagubă; p uteau fi atacate și actele
administrative jurisdicționale ; contenciosul av ea două grade de jurisdicție,
fondul și recursul; acțiunea în justiție poate fi formulată și personal împotriva

7Negoiță , Alexandru, Contenciosul administrativ și elemente de drept administrativ , Edit. Lumina Lex, București,
1992
8 Noțiunea de autoritate administrativă prevăzută de art. 1 din Legea nr. 29/1990 a fost înlocuită în
Constituție (art. 48) cu cea de autoritate publică

Procedura Contenciosului Administrativ
10
funcționarului autorității publice9. De asemenea, pentru prima dată se consacră
răspunderea pentru daune morale.
Ulterior , această lege s -a abrogat înlocuindu -se cu legea 554/2004 care are
alte prevederi asupra contenciosului administrativ. Potrivit art. 2, alin. (f)
contenciosul administrativ este activitatea de soluționare de către instanțele de
contencios administrativ com petente , potrivit legii o rganice , a litigiilor în care
cel puțin una din părți este o autoritate publică, iar conflictul s -a născut fie din
emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei
legi, fie din nesoluționarea în te rmenul legal ori din refuzul nejustificat de a
rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.
Orice persoană care se consideră vătămată într -un drept al său ori într -un
interes legitim, de către o autoritate publică, printr -un act administra tiv sau prin
nesoluționarea întermenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de
contencios administrativ competente,pentru anularea actului, recunoașterea
dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i -a fost
cauzată. Intere sul legitim poate fi atât privat, cât și public.Se poate adresa
instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într -un drept al său
sau într -un interes legitim printr -un act administrativ cu caracter
individual,adresat altui subiect de drept .
Legea contenciosului administrativ statuează ca pot fi atacate toate actele
administrative emise de o autoritate publică însă de asemenea, are și anumite
excepții menționate la art . 5 și anume:
a) actele administrative ale autoritățilorpublice care privesc raporturile
acestora cu Parlamentul;
b) actele de comandament cucaracter militar.
c) actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se
prevede, prin lege organică, o altă pr ocedură judiciară.
d) actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război,
al stării de asediu sau al celei de urgență, cele care privesc apărarea și securitatea

9 Pt. detalii a se vedea A. Iorgovan, op. cit ., vol. I, p. 401 -402

Procedura Contenciosului Administrativ
11
națională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum și pe ntru
înlăturarea consecințelor calamităților naturale, epidemiilor și epizootiilor pot fi
atacate numai pentru exces de putere.
Deși, Legea nr.29/1990 modificată a cuprins multe excepții de la controlul
judecătoresc al actelor administrative, totuși categ oriile de acte administative
care pot fi supuse controlului s -au înmulțit odată cu adopatea noii legi a
contenciosului, 554/2004, această nouă lege fiind un pas pozitiv în evoluția
contenciosului administrativ clarificâdu -se de astfel multe alte aspecte.

1. 2Plângerea prealabilă

Procedura prealabilă prezentatăî n Legea 554/2004 este o noutate în
compara ție cu vechea lege a contenciosului administrativ. Se păstrază idea că
termenul în care o persoană care se consideră vatamat ă într -un drept al său sau
într-un interes legitim, poate și trebuie să solicite autorității publice emitente
revocarea î n tot sau in parte a actului administrativ comunicat însă, spre
deosebire de vechea lege a contenciosului administrativ, legea 554/2004 (a rt.8
alin 1) face referire pe lângă posibilitatea persoanei vătamate într -un drept al său
și de a solicita anularea ( în tot sau î n parte a actului ), repararea pagubei cauzate
și la reparaț ii pentru daune morale.
Legea nr 554/2004 a contenciosului administrativ reglementează în
aticolul 7 că ”înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ
competente, persoana care se consideră vătămată într -un drept al sau sau într -un
interes legitim, printr -un act ad ministrativ unilateral, trebuie sa solicite
autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării
actului, revocarea,în tot sau în parte, a acestuia. Plangerea se poate adresa în
egală masură organului ierarhic superior, daca acesta există”10

10Legea 554/2004 , legea contenciosului administrativ

Procedura Contenciosului Administrativ
12
În materia contractelor administrative, procedura prealabilă se va efectua
obligatoriu, potrivit art. 7 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, până la intrarea în
vigoare aNCPC, deoarece textul trimite la dispozițiile Codului de procedură
civilă reglemen tând litigiile dintre profesioniști. Însă, după intrarea în vigoare a
NCPC, care nu mai prevede procedura concilierii prealabile în litigiile dintre
profesioniști, în lipsa unei modificări prin legea de punere în aplicare a codului,
se va reveni la procedu ra prevăzută deLegea nr. 554/2004 pentru actele
administrative unilaterale .
Cât privește condițiile de exercitare a acțiunii în contencios administrativ,
legea specială a instituit, pentru actele administrative unilaterale tipice,
individuale sau normativ e, o procedură administrativă obligatorie, prealabilă
sesizării instanței, exercitată sub forma recursului grațios, care declanșează
controlul administrativ intern, sau ierarhic, care atrage controlul administrativ
extern ierarhic. „Dacă sunt sesizate, con comitent sau succesiv, ambele autorități,
iar acestea nu -și coordonează răspunsul, soluția favorabilă petiționarului
(anularea sau revocarea actului) se va impune în fața celei negative (refuzul
explicit sau implicit de revocare), indiferent dacă ea vine d e la organul superior
sau de la cel emitent și indiferent de succesiunea răspunsurilor .11Această
procedură prealabilă a fost concepută ca o cale ce poate oferi persoanei vătămate
posibilitatea de a obține mai rapid rezolvarea diferendului prin recunoașterea
dreptului sau interesului legitim vătămat fără mijlocirea instanței.
Astfel, sub marginala „Procedura prealabilă”, art. 7 dispune că, înainte de
a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se
consideră vătămată într -un drept al său ori într -un interes legitim printr -un act
administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau
autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la
data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia Prevederile
alin. (1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură
administrativ -jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta . Este

11 Dragoș, D.C., 2009, p. 211

Procedura Contenciosului Administrativ
13
îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vă tămată într -un drept al
său sau într -un interes legitim, printr -un act administrativ cu caracter individual,
adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice
cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prev ăzut la alin. (7).
alin. Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte
administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale,
dispozițiileCodului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.
Reclama nt în acțiunea de contencios administrativ, care trebuie să fi
parcurs procedura prealabilă, poate fi persoana fizică ce se consideră vătămată
într-un drept sau într -un interes legitim printr -un act administrativ emis de o
autoritate publică, adresat ei sa u unui alt subiect de drept. De asemenea, față de
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din lege, pot introduce acțiunea, grupul de
persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau
interese legitime private precum și or ganismele sociale care invocă vătămarea
prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public,fie a drepturilor și
intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.
În privința persoanei juridice, în doctrină s -a arătat că „oprimă într ebare
care s -ar putea naște cu referire la persoanele care se pot adresa instanțeide
contencios administrativ competente ar fi aceea dacă sintagma „orice
persoană”semnifică numai persoanele, atât fizice cât și cele juridice, sau și alte
categorii de persoa ne.12
Aceasta întrucât prin noul text s -a renunțat la vechea formulare „orice
persoană fizică sau juridică”, din Expunerea de motive rezultând că instituția
contenciosului administrativ reprezintă o garanție juridică a cetățeanului, iar art.
52 din Constitu ția 13revizuită aparține structural. Răspunsul este oferit atât de art.
2 alin. (1) lit. a), cât și de art. 1 alin. (5) din proiect, în sensul că semnificația
sintagmei „persoană vătămată” este următoarea: „orice persoană fizică sau
juridică origrup de pers oane titulare ale unor drepturi subiective sau interese

12 Trăilescu Anton, Trăilescu Alin, Legea contenciosului administrativ, Ed. C.H.Beck, București, 2013;
13Art. 52 din Constituția

Procedura Contenciosului Administrativ
14
legitime, publice sau private, vătămate prin acte administrative sau prin
nesoluționarea în termenul legal aunei cereri la care se consideră îndreptățite” și
că acțiunile în contencios administrativce au ca obiect apărarea unui interes
public vătămat printr -un act administrativ, individual sau normativ, pot fi
introduse și de grupuri de persoane fizice care nu sunt constituite într -o persoană
juridică, sau, după caz, de persoane juridice, potrivit specificului activității
acestora”14.
În lipsa unor dispoziții legale sau statutare prin care să fie abilitate să
promoveze acțiuni în contencios administrativ în interesul altor persoane,
inclusiv ale membrilorlor, „persoanele juridice de drept privat pot avea calitatea
de reclamant în litigiile de contencios administrativ subiectiv numai dacă tind la
ocrotirea propriilor dreptur isubiective sau interese legitime, cu caracter privat,
pentru că persoanele juridice sunt subiecte cu drepturi, obligații și patrimon ii
distincte de cele ale membrilor lor” .
Persoanele juridice de drept public – altele decât cele enunțate în art. 7
alin. (5) – pot introduce acțiuni în contencios administrativ după ce în prealabil
au urmat recursul grațios. În categoria subiectelor de drept public, cărora art. 1
alin. (8) din lege le recunoaște legitimare procesuală activă, intră primarul, ca
autoritate publică autonomă locală executivă, consiliul local ori județean, ca
autoritate publică autonomă locală deliberativă, cât și comunele, o rașele,
municipiile și județele.
În Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg pe 15
octombrie 1985, ratificată de România prin Legeanr. 199/1997, se prevede în
art. 11, sub marginala „Protecția legală a autonomiei locale”, că autoritățil e
administrației publice locale trebuie să dispună de dreptul de a se
adresa instanțelor judecătorești, în scopul asigurării liberului exercițiu al
competențelor lor și al respectului principiilor de autonomie locală care sunt
prevăzute de Constituție sau de legislația internă.

14Vedinaș Verginia, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, București, 2011

Procedura Contenciosului Administrativ
15
Parcurgerea procedurii administrative prealabile este obligatorie și în
cazul actelor administrative care ar putea fi supuse unei jurisdicții administrative
speciale.
Conformart. 2 alin. (2) din lege, actele administrative susceptibi le, potrivit
legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi
atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7
alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ –
jurisd icțională. În doctrină s -a spus că „sintagma „jurisdicții speciale
administrative” are în vedere acele activități de soluționare a litigiilor care se
desfășoară în fața unui organ administrativ -jurisdicțional.15
Nu intră în această categorie recursurile pre alabile sau ierarhice, cerute de
unele acte normative drept condiții pentru introducerea unei acțiuni în justiție,
între care și Legea contenciosului administrativ, recursuri care nu presupun
contradictorialitatea, soluționându -se pe baza unor reguli ale p rocedurii
administrative necontencioase”.
De la regula caracterului obligatoriu al procedurii prealabile legiuitorul a
stabilit excepții determinate de calitatea reclamantului sau de obiectul acțiunii.
Cât privește primul aspect, art. 7 alin. (5) prevede că în cazul acțiunilor
introdusede prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a
Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate
prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzu te la
art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă .
Prefectul, față de dispozițiile art. 123 alin. (5) din Constituție, „exercită un
rol de tutelă administrativă, în sensul că poate ataca, în fața instanței de
contencios administ rativ,un act al consiliului județean, al celui local sau al
primarului, în cazul în care consideră actul nelegal” .
În condițiile art. 1 alin. (3) din lege, Avocatul Poporului, în urma
controlului realizat, potrivit legii sale organice, dacă apreciază că il egalitatea
actului sau refuzul autorității administrative de a -și realiza atribuțiile legale nu

15Vedinaș Verginia, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, București, 2011

Procedura Contenciosului Administrativ
16
poate fi înlăturat decât prin justiție, poate sesiza instanța competentă de
contencios administrativ de la domiciliul petentului.
Petiționarul dobândește de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat
în această calitate. Dacă petiționarul nu își însușește acțiunea formulată de
Avocatul Poporuluila primul termen de judecată, instanța de contencios
administrativ anulează cererea.
Prin introducerea forțată î n proces a petiționarului s -a urmărit să se
înlăture dificultăți legate, de pildă, de determinarea persoanei obligată la plata
cheltuielilor de judecată în cazul în care acțiunea se respinge; de determinarea
persoanei care trebuie să achite taxele judiciar e de timbru, art. 17 din Legea nr.
146/1997 actualizată prevăzând că acțiunile introdusede Avocatul Poporului
sunt scutite de taxa judiciară de timbru.16
Drept urmare, sub sancțiunea specifică prevăzută de Legea nr. 146/1997,
taxa va fi plătită de petițion arul introdus în proces.
Întrucât petiționarul „dobândește de drept calitatea de reclamant”
înseamnă că el dobândește această poziție procesuală încă de la data introducerii
acțiunii. După introducerea sa în proces, petiționarul poate renunța la judecată –
în expresia legii „nu își însușește acțiunea formulată de Avocatul Poporului” –
însă nu oricând pe parcursul procesului, ca în dreptul comun, ci numai la primul
termen de judecată. Soluția specifică pentru „renunțarea la judecată” este aceea a
anulării cer erii.
În condițiile art. 1 alin. (4), Ministerul Public, atunci când, în urma
exercitării atribuțiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările
drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor se datorează
existenței unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităților
publice emi se cu exces de putere, cu acordu l prealabil al acestora, sesizează
instanța de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la
sediul persoanei juridice vătămate. Petiționarul dobândește de drept calitatea de
reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Legat de posibilitatea

16 Trăilescu Anton, Trăilescu Alin, Legea contenciosului administrativ, Ed. C.H.Beck, București, 2013

Procedura Contenciosului Administrativ
17
recunoscută , Ministerului Public de a introduce acțiunea încontencios
administrativ s -a arătat că „de vreme ce, pe de o parte, instanța poate fi sesizată
numai cu acordul prealabil al persoanei vătămate, pe de altă parte, aceasta
dobândeștede drept calitatea de reclamant și, în fine, își poate retrage acțiunea,
în condițiile art.28 alin. (3), consider că instituirea prin lege a acestei cat egorii
de acțiuni în contencios subiectiv nu răspunde unei reale nevoi sociale .
Art. 1 alin. (4) cuprinde și norme de competență, nu numai de procedură
propriu -zisă, întrucât determină instanța competentă teritorial – instanța de la
domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate.
Pe de altă parte, ca și în cazul în care acțiunea este pornită de Avocatul
Poporului, nici procurorul nu mai poate renunța la judecată, ci numai
petiționarul.17
Agenția Națională a Funcționarilor Publici exercită un rol de tutelă
administrativă în materia funcției publice și are dreptul să declanșeze un control
de legalitate în contencios obiectiv, în sensul că poate ataca în fața instanței de
contencios administrativ actele autorităților publice centrale și locale prin care se
încalcă legislația privind funcția publică.
O a doua excepție de la regula obligativității procedurii prealabile apare
atunci când acțiunea are ca obiect cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe
sau dispoziții din ordonanțe, prec um și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2)
conform cu care, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoarela un drept sau la un interes legitim
ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicita ntului în termenul legal, și la art. 4
care reglementează excepția de nelegalitate.
În privința actelor administrative asimilate, în doctrină s -a spus că „nu are
caracter nejustificat refuzul eliberării unei adeverințe cu o anumită formulare,
dorită de pet ent, sau refuzul eliberării unei autorizații de construire dacă
solicitantul nu deține întreaga documentație prevăzută în acest sens de Legea

17 Vedinaș Verginia, Legea nr. 188/1999 privind statutul func ționarilor publici, cu modificările și completările
ulterioare, republicată, comentată, ed. A 3 -a, Ed. Lumina Lex, București, 2004

Procedura Contenciosului Administrativ
18
nr.50/1991”. Un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanței de
contencios administrativ, presupune ca între petiționar și autoritatea căreia i se
adresează cerereasă existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se
refere la drepturi și obligați icare să facă parte din obiectul unui astfel de raport
juridic.
Un alt subiect de sesizare a instan ței este autoritatea publică emitentă.
Conform art.1 alin. (6), autoritatea publică emitentă a unui act administrativ
unilateral nelegal poatesă solicite instanței anularea acestuia, în situația în care
actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în ci rcuitul civil și a produs efecte
juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin
cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în
baza actului administrativ nelegal, precum șiasupra efectelor juridice produse de
acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiteri
actului.18
Apreciem că, în acest caz, procedura administrativă prealabilă este inutilă,
scopul pentru care a fost instituită fiind tocmai de a determina revocarea actului
administrativ de către organul emitent. „Este adevărat că organul ierarhic
superior, căruia nu i se aplică interdicția din art. 1 alin. (6), poate anula actul
inferiorului oricând, însă nu credem că, în acest caz, procedura prealabilă îș i
îndeplinește scopul; pe de altă parte,uneori nici nu există superior ierarhic căruia
să-i fie adresat recursul administrativ” .
După cum, parcurgerea procedurii prealabile nu este obligatorie dacă sunt
incidente dispozițiile art. 6 alin. final conform cu care, dacă partea care a optat
pentru jurisdicția administrativă specială sau pentru calea de atac la un alt organ
administrativ -jurisdicțional înțelege să renunțe la aceasta în timpul soluționării
litigiului, este obligată să notifice decizia de renunțare organului administrativ –
jurisdicțional în cauză. Partea sesizează instanța de contencios administrativ în
termen de 15 zile de la notificare. În această situație, procedura administrativă
prealabilă prevăzută de art. 7 nu se mai efectuează.

18 Rîciu Iuliana, Procedura contenciosului administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2009;

Procedura Contenciosului Administrativ
19
Pentru ca proc edura prealabilă să -și atingă scopul, legiuitorul a prevăzut și
termenele în care trebuie să fie exercitată, distinct, în funcție de titularul acțiunii
sau de obiectulacesteia.
Astfel:
– persoana care se consideră vătămată într -un drept al său ori într -un intere
legitim printr -un act administrativ individual ce îi este adresat – aspect care
rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (3) 19din lege
– trebuie săse adreseze autorității publice emitente sau autorității ierarhic
superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării
actului, în condițiileart. 7 alin. (1);
– persoana care se consideră vătămată într -un drept al său ori într -un
interes legitim printr -un act administrativ individual, adresat a ltui subiect de
drept, trebuie săi ntroducă plângerea prealabilă din momentul în care a luat
cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni
prevăzut la alin. (7),conform art. 7 alin. (3).
– întrucât prin Decizia nr. 797/ 2007, Curtea Constituțională a declarat
neconstituționalart. 7 alin. (7) în măsura în care termenul de 6 luni de la data
emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată
într-un drept al său sau într -un interes legitim printr -un act administr ativ cu
caracter individua l adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului,
„pentru terți, termenul de prescripție de 6 luni curge întotdeaun a20 de la data la
care au luat cunoștință, peorice cale, de existența actului” .
– în caz ul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi
formulată oricând, conform art. 7 alin. (11);
– plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte
administrative trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va
începe să curgă:

19 Legea nr.554 din 2004, Legea conten cosului administrativ, art.7
20 Rîciu Iuliana, Procedura contenciosului administrativ, Ed. Hamangiu, București, 2009;

Procedura Contenciosului Administrativ
20
a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea
lui;
b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului
cererii
de modificare făcute de către una dintre părți, în cazul litigiilor legate de
modificarea contractului;
c) de la data încălcării obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de
executare contractului;
d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data
apariției oricărei alte cauze ca re atrage stingerea obligațiilor contractuale, în
cazul litigiilor legate de încetarea contractului;
e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze
contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.
Față de Decizia Curții Constituționale nr. 797/2007, termenul de 6 luni
curge de la emiterea actului numai pentru destinatarul său, nu și pentru terți.
Pentru aceștia din urmă, termenul de 6 luni curge de la data la care au luat
cunoștință, pe orice cale, de existența act ului.
În situația în care termenul de 30 de zile de la comunicarea actului,
prevăzut de art.7 alin. (1), a fost depășit, beneficiarul actului poate formula
plângerea administrativă prealabilă în interiorul termenului de 6 luni de la data
emiterii actului, cu condiția existenței unor motive temeinice. „Sintagma
„motive temeinice” trebuie interpretată
– față de rațiunea de a fi a contenciosului administrativ, desprinsă din
litera și spiritul Constituției – într-un sens larg. Cel în cauză poate să invoce
difer ite situații de ordinsubiectiv (exemplu: plecarea din localitate, starea de
boală, evenimente de familie,implicarea în diferite proiecte profesionale care n –
au suferit amânare etc.) sau situații de ordin obiectiv (exemplu: culpa
administrației)” .

Procedura Contenciosului Administrativ
21
Termenel e de 30 de zile și de 6 luni nu sunt termene de recomandare,
astfel că nerespectarea lor atrage, practic, respingerea ca inadmisibilă a
acțiunii.21
Neîndeplinirea procedurii prealabile atrage inadmisibilitatea acțiunii, față
de prevederile art. 109 alin. (2 ) Cod procedură civilă conform cu care, în
cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței se poate face numai după
îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.
Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în
judecată.
1. 3 Procedura la instanța de judecată
Părțile în litigiul de contencios administrativ sunt reclamantul și pârâtul.
Potrivit disp. art.1 din Legea nr. 554/2004 acțiunea în contencios administrativ
poate fi promovată de o persoană fizică sau juridică.
Subiectele care pot sesiza instața de contencios administrativ sunt
enumerate de legea 554/2004 a contenciosului administrativ fiind următorele:
a. persoană care se consideră vătămată într -un drept al său ori într -un
interes legitim, de către o autoritate publică, printr -un act administrativ sau prin
nesoluționarea întermenul legal a unei cereri. Interesul legitim poat e fi atât
privat, cât și public . Aces t prim subie ct care poate sesiz a instanța este menționat
chiar de Constituția României în art. 48, alin(1).
b. persoana vătămată într -un drept al său sau într -un interes legitim
printr -un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
c. Avocatul Poporului, în urma a controlului realizat, potrivit legii sale
organice, pe baza sesizării făcute de persoane fizice, dacă apreciază că
ilegalitatea actului sau excesul de putere al autorității administrative nu se poate
înlătura numai prin just iție. Cel care a adresat petiția Avocatului Poporului
dobândește, de drept, calitatea de reclamant, urmând să fie citat în această
calitate în urma sesizării instanței .

21 Trăilescu Anton, Trăilescu Alin, Legea contenciosului administrativ, Ed. C.H.Beck, București, 2013;

Procedura Contenciosului Administrativ
22
d. Ministerul Public, atunci când consideră că încălcările drepturilor,
libertăților și intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenței unor
acte administrative unilaterale individuale ale autorităților publice emise cu
exces de putere. Instanța de contencios administrativ este sesizată la domiciliul
persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate . Calitatea de
reclamant este dobândită de peroana fizică sau juridică al cărui interes este
protejat prin sesizarea instanței. Când Ministerul Public apreciază că, prin
excesul de putere, materializat printr -un act adm inistrativ normativ, se vatămă
un interes public, sesizează instanța de contencios administrativ competentă de
la sediul autorității publice emitente. Instanța, din oficiu sau la cerere, poate
introduce în cauză organismele sociale cu personalitate juridi că interesate.
e. autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal în cazul
în care actul nu mai poate fi revocat, din cauza faptului ca a intrat în circuitul
civil și a produs efecte juridice. Dacă cererea se adminte, instanța se va
pronunța, la cerere, și asupra legalității actelor civile încheiate pe baza actului
administrativ nelegal, și asupra efectelor civile produse.
f. orice persoană vătămată în drepturile sale sau în interesele sale
legitime, prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanț e ale Guvernului
neconstituționale.
De asemenea, tot în legea contenciosului administrativ se menționează că
se mai pot adresa instanței și prefectul, Agenția Națională a Funcționarilor
Publici în exercitarea tutelei administrative sau orice persoană de dr ept public
vătămată într -un drept sau interes legitim, de această dată participarea
Ministerului public fiind obligatorie.
Dreptul care se dă persoanelor fizice sau juridice de a se adresa instanței
rezultă din aceea că actele administrative privesc deop otrivă persoanele fizice
și/sau persoanele juridice, că ele se execută din oficiu și că în procesul acestei
executări, cei vizați pot fi vătămați în drepturile lor prin greșelile sau abuzurile
autorităților publice.

Procedura Contenciosului Administrativ
23
Procedura în fața instanței de contencio s se declanșează prin introducerea
cererii de chemare în judecată de contencios administrativ în condițiile CPC fără
achitarea taxei de stat la cerere se va anexa dovada respectării procedurii
prealabile , reieșind din prevederile art.20 cererea poate fi f ormulată împotriva
funcționarului public care a emis actul sau dacă a refuzată să emită cererea dacă
dorește despăgubiri, este obligat solidar , iar dacă, după depunerea cererii de
chemare în contenc ios judecătorul decide primirea , refuzul sau restituirea
acesteia în termen de 3 zile de la data depunerii în condițiile CPC , în vederea
pregătirii primirii pentru examinare judecătorul dispune efectuarea unor acte
anexate la ea citarea părților pentru ziua primei înfățișări care trebuie fixată în
cel mult 10 zile de la data punerii cererii pe rol , prezentarea de către pârât a
acului administrativ contestat și a documentației care a stat l a baza emiterii
acestui act conform art.22 din legea contenciosului administrativ pârâtul este
obligat să prezinte instanț ei documentele solicitate la prima înfățișare , în caz
contrar i se aplică amendă judiciară de 10 UC pentru fiecare zi de întârziere fără
scutirea prezentării documentelor.22 Dacă acțiunea a fost formulată înainte de
soluționarea plângerii prealabile ar pu tea fi respinsă .
„Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de
exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire a acțiunii, și este
obligatorie, iar neîndeplinirea ei este sancționată cu respingerea cererii în
contencio s administra tiv ca inadmisibilă, în acord cu prevederile art. 109 alin.
(2) din Codul de procedură civilă . Dacă însă, autoritatea publică emitentă nu a
fost sesizată, lipsește o condiție de exercițiu a acțiunii și atunci soluția care se
impune este de resp ingere a acțiunii ca inadmisibilă.
Excepția lipsei procedurii prealabile este o excepție absolută, pentru că
norma care o reglementează este imperativă. Caracterul normei rezultă din
formularea folosită delegiuitor – persoana care se consideră vătămată … t rebuie
să solicite … (art. 7 alin. 1din Legea nr. 554/2004).

22 Spinei Sebastian, Reglementarea căilor de atac în dreptul procesual civil, drept român și drept comparat, Ed.
Universul Juridic, București, 2013;

Procedura Contenciosului Administrativ
24
Caracterul imperativ al normei care reglementează procedura prealabilă
decurge și din interesul ocrotit, și anume acela de a evita încărcarea rolului
instanțelor cu cereri carepot fi rezolvate pe cale amiabilă. Legiuitorul nu a lăsat
la latitudinea părții interesate saua ambelor părți dacă efectuează sau nu
procedura prealabilă, ci a condiționat sesizarea instanței de îndeplinirea ei. De
altfel, contenciosul constituțional a stabilit că art. 7, ca re instituie obligativitatea
procedurii prealabile, nu încalcă prevederile art. 21 alin. (4)din Constituție care
prevede că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. Prin
Decizia nr. 39/2005, publicată în Monitorul Oficial al Româ niei, Partea I,nr.
165/2005, Curtea Constituțională a reținut că textul constituțional care se referă
la caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative nu este aplicabil
prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004. Nicio dispoziție constituțională nu
interzice ca prin lege să se instituie o procedur a administrativă prealabilă, fără
caracter jurisdicțional, cum este procedura recursului administrativ grațios sau a
celui ierarhic.23

1.4 Identificare în speța dată a elementelor definitorii pentru
procedura în fața instanței de judecată

Conform procedurii în fața instanței de jud ecată, reclamantei SC A. SA a
chemat în judecată pe pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
(actualmente Autoritatea de Supraveghere Financiară). În chemarea în judecată
reclamanta a arătat ca prin atestatul 295/2008 emis de pârâtă s -a confirmat în
mod eronat calitatea de emitent de valori mobiliare a reclamantei încălcând de
asemenea și prevederile art. 9 alin. (3) din O.U.G. nr. 25/2002. Mai mult, prin
emiterea ordonanței 539/2009 pârâta a depășit cadrul legal al O.U.G nr.25/2002.
Înainte de introducerea acțiunii, reclamanta a înaintat în fața pârâtei o
cerere de anulare a actelor emise de aceasta, respectându -se astfel procedura

23 Trăilescu Anton, Trăilescu Alin, Legea contenciosului administrativ, Ed. C.H.Beck, București, 2013;

Procedura Contenciosului Administrativ
25
prealabilă. Excepția lipsei procedurii prealabile este o excepție de fond (întrucât
privește o cerință pentru declanșarea procedurii judiciare), peremptorie (tinde la
respingerea acțiunii) și absolută în prezent, în cazul prev ăzut de art. 193 alin. (3)
sau relativă. Î n funcție de modul în care a procedat instanța, soluția dată acestei
excepții ori omisiunea soluționării ei poate constitui motiv de apel sau de recurs,
potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 NCPC; în acest caz, reclamantul are
interes să critice admitere a excepției, iar pârâtul respingerea excepției sau
omisiunea soluționării acesteia.
În doctrina anterioară modificării aduse art. 109 CPC prin Legea nr.
202/2010 și noului Cod, nu a existat un consens cu privire la soluția propusă
pentru a fi pronunțată de instanță.Dacă instanța respinge excepția, va pronunța o
încheiere interlocutorie, care poate fi atacată numai odată cu fondul.Dacă
excepția este admisă, se pronunță o hotărâre supusă căilor de atac prevăzute de
lege pentru materia ce face obiectul cererii de chemare în judecată.
Pentru susținerea reclamantei s -a introdus cerere de inter venție în interesul
acesteia de către SC B. SA și SC C. SA, susținând că justifică interes în
promovarea acesteia, întrucât au calitatea de acționari ai SC A. SA, iar actele
emise de pârâtă constată o situație falsă și depășesc cadrul legal în care ar putea
emite astfel de acte.
Instanța de fond în urma anlizei elementelor probatorii depuse de fiecare
parte a hotărât prin sentința nr. 2429 din 20 mai 2010 respingerea acțiunii
formulate de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta CNVM ca
neîmtemeiată. S -a apreciat ca neîntemeiat motivul de nelegalitate privitor ls
confirmarea eronată, prin atestatul emis de pârâtă a faptului ca SC A. SA este
emitent de valori.
Mai mult , prin emiterea ordonanței nr. 539 din 10 septembrie 2008 s -a
rerpectat cadrul legal instituit de art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr 25/2001.
În ceea ce privește cererea de suspendare a actelor administrative
contestate, Cartea a constatat că nu sunt îndepl inite condițiile prevăzute de art.
15 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

Procedura Contenciosului Administrativ
26
554/2004, având în vedere că actele administrative contestate au fost emise cu
respectarea prevederilor legale, iar condițiile privitoa re la cazul bine justificat și
necesitatea prevenirii unei pagube iminente se impun a fi îndeplinite cumulativ
pentru a se putea dispune măsura suspendării executării actului administrativ.Pe
cale de consecință, a fost respinsă și cererea de intervenție în interesul
reclamantei, formulată de intervenientele SC B. SA și SC C. SA .
Împotriva acestei sentințe dată de Curtea de Apel București s -a formulat
recurs în termenul legal prevăzut.

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
27
CAPITOLUL II.
CĂILE DE ATAC ÎN PROCEDURA
CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV

Căile de atac sunt mijloace procedurale prin care se obține anularea sau
reformarea în tot sau în parte a unei hotărâr i dată de instanța de judecată.
Acestea au rolul de a remedia eventualele erori ce se pot strecura într -o hotărțre
chiar contra injustiției.
Calea de atac ordinară conform Co dului de Procedură Civilă este apelul.
Căile de atac extraordinare sunt: recursul, contestația în anulare și reviz uirea.
Conform art. 7 din Legea nr. 76/2012 24pentru punerea în aplicare a
Noului Cod de Procedură Civilă, în materie de contencios, calea de atac ordinară
este recursul, și nu apelul spre deosebire de drepul comun unde există și apel și
recurs . Așadar hotărârile în materie de contencios administrativ se atacă cu
recurs, de competența Curții de A pel pentru decizii le Tribunalului, de
competența Î naltei Curți de Casație și Justiție pentru deciziile Curții de Apel.
Astfel, Î n art. 20 alin. (1) din Legea 554 /2004 recursul poate ataca o hotărâre
pronunțată în prima instanță, î n termen de 15 zile de la pronunț are ori de la
comunicare.
De asemenea, pentru împrejurări care nu au fost avute în vedere la
pronuntarea hotărarii (datorită omisiunii instanței, sau pent ru că s -au ivit
ulterior), există posibilitatea exercitarii unor c ăi de atac, car e sunt judecate chiar
de instanța care a pronunțat hotărârea atacată, dar numai în condițiile ș i pentru
motivele stabilite .
Astfel, pe lângă cale de atac ordinara, recursul, e xistă și că i extraordinare
de atac – contestația în anulare, revizuirea hotărârilor și recursul î n interesul

24Legea nr. 76/2012 , art. 7

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
28
legii. Aceste că i extraordinare de atac sunt reglementate în Codul de procedură
civilă, Titlul V, Capitolele I1, II ș i VI.
Trebuie menționat că re vizuirea hotărârilor și contestația î n anulare se
judecă de către instanța care a pronunțat hotărârea ramasă definitivă , iar aceste
cai extraordinare de atac se pot formula numai pen tru anumite motive expres
prevăzute în c od. Recursul î n interesul legii se judec ă numai de către Secț ia de
contencios administrativ a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la sesizarea
procurorului general sau a ministrului justiț iei, prin intermediul procurorului
general.

2.1 Recursul
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Actele normative se inițiază, se
elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției
României, republicată, cu dispozițiile prezentei legi, cât și cu principiile ordinii
de drept”. Ca urmare a importanței sale sociale, contenciosul administrativ a fost
oficial declarat ca obiect de reglementare al legilor organice (art. 73 alin. 3 lit. k)
din Constituția României). Firesc ar fi fost, așadar, ca no ua lege a contenciosului
admnistrativ român, nr. 554/2004, să aibă o configurație viguroasă și stabilă,
consolidată de -a lungul a peste 10 ani de aplicare, de când este în vigoare (mai
exact, de la data de 6 ianuarie 2005). Retroactiv, se constată că evolu ția legii
contenciosului administrativ nu a fost nici pe departe pe măsura unei legi
organice, ci inconstantă, oscilantă, variabilă.25 Nu doar că Legea nr. 554/2004 nu
a fost modificată în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr.
24/2000, ma i sus citate, conform procedurii impuse de art. 76 alin. 1 din
Constituția României, dar a suferit numeroase modificări intervenite pe calea
unor ordonanțe de urgență, adoptate sub diverse pretexte (ca urmare a grabei
impuse de integrarea europeană, precum OUG nr. 190/2005 pentru realizarea

25 Trăilescu Anton, Trăilescu Alin, Legea contenciosului administrativ, Ed. C.H.Beck, București, 2013;

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
29
unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, precum și sub
presiunea născută din dorința de aliniere la reglementările europene, soldată cu
adoptarea OUG nr. 100/2007, pentru modificarea și completarea unor a cte
normative în domeniul justiției).
Ca orice domeniu de referință, legea contenciosului administrativ a
provocat, stârnind ambiții legislative pe măsura importanței domeniului
reglementat (care vizează acte administrative normative și individuale, refuzuri
nejustificate ale autorităților pub lice de a soluționa o cerere, acte administrativ –
jurisdicționale, acte administrativ -fiscale, contracte administrative de
concesionare a unui bun sau a unui serviciu public, acestea din urmă asimilate
actelor administrative unilaterale, conform art. 2 alin . 1 lit. c) din Legea nr.
554/2004). Nu toate modificările s -au dovedit concordante cu principiile
constituționale, dovada în acest sens fiind făcută de deciziile Curții
Constituționale de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate a unora dintre
prevederile sale legale. Cu siguranță că acest eșec s -a datorat inclusiv
nerespectării procedurii de adoptare a noilor reglementări.26
Multe dispute au apărut, de -a lungul timpului, pe marginea modalității de
interpretare și aplicare a instituțiilor specifice a cestei legi: a excepției de
nelegalitate (a naturii sale, a obiectului său și a admisibilității excepției în raport
cu diversele categorii de acte administrative vizate, fie ele individuale sau
normative), a consecințelor asimilării contractelor administra tive (bilaterale)
categoriei actelor administrative (unilaterale), a prescripției extinctive aplicabile
și a momentului de la care aceasta ar începe să curgă, a incidenței refuzului
nejustificat în materia anumitor acte administrative (a autorizațiilor de
construire, spre exemplu). S -a putut constata că, ori de câte ori practica judiciară
s-a simțit îndreptățită să considere definitiv tranșată o problemă specifică acestei
materii (a admisibilității excepției de nelegalitate în raport de natura actului
vizat , de exemplu), legiuitorul a intervenit cu ușurința dată de simplificarea

26 Rîciu Iuliana, Procedura contenciosului administrativ. Aspecte teoretice și repere jurisprudențiale, Ed.
Hamangiu, București, 2012;

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
30
procedurii de legiferare, în speranța de a oferi o mână de ajutor, în realitate
creând o și mai mare confuzie.
Este, în prezent, și situația căilor de atac susceptibile de exercitare în
materia contenciosului administrativ (recursul rămânând, în principiu, calea de
atac aplicabilă în această materie, dar numai ca titulatură, în realitate dobândind
configurația juridică a noii proceduri civile, aplicabilă odată cu adoptarea Legii
nr. 76/2012).
Situația actuală nu este departe de cea inițială, determinată de forma
inițială a art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care impunea, fără detalii,
curgerea termenului de recurs de la pronunțare sau comunicare. Situația a fost
corectată doi ani mai târziu, odată cu adoptarea Legii nr. 262/2007, semn că
actuala configurație a recursului n u este, nici ea, o certitudine.
Concret, ca urmare a adoptării Legii nr. 76/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civil ă (în special a
prevederilor art. 7 alin. 3 din cuprinsul Legii nr. 76/2012), calea de atac în
materia recursului de contencios administrativ nu ar mai fi devolutivă (apelul),
ci doar extraordinară (recursul).
Așadar, recursul ar putea fi exercitat pentru stricte motive de nelegalitate,
expres reglementate de lege. În această materie, cauzele ar urma a fi supuse unei
analize de fond, sub toate aspectele, atât în primă, cât și în ultimă instanță, fără
posibilitatea exercitării unei căi devolutive de atac îm potriva sentinței ce va
tranșa asupra acțiunilor deduse judecății.
Sentința de contencios administrativ va fi o hotărâre judecătorească atât
de primă, cât și de ultimă instanță. Eventuala cale de atac susceptibilă de
exercitare împotriva acesteia este doa r extraordinară (recursul), admisibilă doar
în condiții strict reglementate de lege (art. 488 din Noul Cod de Procedură

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
31
Civilă). Nemotivarea recursului în termenul său de declarare se sancționează cu
nulitatea.27
Situația actuală: Recursul în contencios ad ministrativ este, în prezent, o
cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra h otărârii
judecătorești atacate.
O asemenea reglementare este nouă nu doar sub aspectul noutății
prevederilor aplicabile (ale Noului Cod de Procedură Civilă), 28ci și al noii
concepții legislative asupra recursului, manifestată în acest domeniu. Noutatea
este absolută, inclusiv în raport cu vechile prevederi ale Legii nr. 29/1990 (art.
15 alin. 2: „În cazul admiterii recursului, Curtea Supremă de Justiție, casând
sentința, va rejudeca litigiul de fond”).
Se constată că, în contenciosul administrativ, recursul s -a transformat,
dintr -o dată, dintr -o cale de atac extrem de permisivă (facilitând analiza cauzei
sub toate aspectele, în virtutea fostelor prevederi ale art . 3041 din vechiul Cod
de procedură civilă, chiar și în cazul unui recurs nemotivat), într -o cale
extraordinară de atac prohibitivă, limitată la stricte motive de nelegalitate și, în
plus, subsidiară unui singur grad devolutiv de jurisdicție. Se trece, bru sc, dintr -o
extremă în alta, fără o notă de fundamentare, de natură a explica rațiunea unei
asemenea soluții legislative, motivele care au determinat -o, așteptările aplicării
sale pe termen lung (și termenul vizat) și, totodată, fără a exista o certitudine a
intenției unei asemenea modificări de substanță. Se constată că modificarea
structurală a instituției recursului în contencios administrativ este indirectă. 29
Ea se datorează, de fapt, unei interpretări. Interpretarea este cu atât mai
ambiguă cu cât est e ea însăși rezultatul raportării unei norme juridice de
trimitere la altă normă juridică de trimitere: art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2012
se raportează la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2012. Raportarea este ocolită,

27 Rîciu Iuliana, Procedura contenciosului administrativ. Aspecte teoretice și repere jurisprudențiale, Ed.
Hamangiu, București, 2012;

28 Suciu Alexandru, Excepțiile procesuale în Noul Cod de Procedură civilă, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

29 Ștefan Elena Emilia, Manual de drept administrativ, Partea a II -a, Caiet de seminar, Ed. Universul Juridic,
București, 2012

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
32
constatând că, față de formularea a rt. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004
privitoare la recurs („poate fi atacată cu recurs”), aplicabile ar deveni mai întâi
prevederile art. 7 alin. 2 (la care art. 7 alin. 3 se raportează) și abia apoi cele ale
art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2012.
Cauza a ctuale situații – schimbarea concepției legiuitorului asupra
structurii recursului în materia contenciosului administra tiv român se datorează,
așadar:
a. Unui singur text de lege: art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2012, care:
Nici nu prescrie o anume cale de atac și nici nu o interzice în mod expres,
ci doar exclude o veche terminologie și/sau semnificația unei vechi terminologii
aplicabile în materia contenciosului administrativ și a azilului (așadar, nici
măcar în stricta materie a contenciosului administra tiv, semn că doar domeniul
acestuia ar fi fost în special vizat).
Este o normă juridică dintr -o lege ordinară, de inadmisibilă modificare a
unei legi organice (așa cum este, conform art. 73 alin. 3 lit. k) din Constituție,
legea contenciosului administrat iv, în raport cu Legea nr. 76/2012), ceea ce
contravine principiului ordinii de drept statuat de art. 1 alin. 2 din Legea nr.
24/2000.
Este o normă juridică de trimitere la o altă normă juridică de trimitere.
Tocmai datorită confuziei create pe această cal e, procedeul este nerecomandat
de art. 50 alin. 1 teza a II -a din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă: „Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de
trimitere”. Procedeul nu este un argument convingător pentru a interp reta, pe
această cale, modificarea de structură a unei instituții juridice de o importanță
atât de semnificativă (a recursulu i în contencios administrativ).
b. Interpretării date 7 alin. 303 din Legea nr. 76/2012 de Decizia Curții
Constituționale a României 747/2014, publicată în Monito rul Oficial
98/6.02.2015, deși:

30Legea nr. 76/2012 de Decizia Curții Constituționale a României 747/2014, publicată în Monitorul Oficial
98/6.02.2015

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
33
Curtea Constituțională nu e îndreptățită la interpretarea legii, atribuția de
un asemenea tip revenind doar Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit
– art. 126 alin. 3 din Constituția României:„Înalta Curte de Casație și
Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe
judecătorești, potrivit competenței sale”.
– art. 18 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:
„Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a
legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale”.Deciziile
Curții Constituționale sunt obligatorii doar în ceea ce privește contenciosul
constituțional, atribuit c ompetenței sale de art. 146 din Constituție și art. 2 alin.
1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale: „Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității
legilor, a tratatelor internaționale, a regulamen telor Parlamentului și a
ordonanțelor Guvernului”. Competența Curții Constituționale este limitată la
contenciosul constituțional, așa cum reiese și din prevederile art. 2 alin. 3 din
Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra
constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica
sau completa prevederile supuse controlului”.
Curtea Constituțională nu este instanță judecătorească, ci „autoritate de
jurisdicție constituțională” în sensul art. 1 din Leg ea nr. 47/1992. În consecință,
Curtea Constituțională nu realizează justiția (nici în materia contenciosului
administrativ -fiscal și nici în general) și nu are atribuții de interpretare a legii, ci
doar de verificare a constituționalității prevederilor leg ale cu privire la care a
fost legal sesizată.31
Interpretarea legii este o problemă de înfăptuire a justiției care, potrivit
art. 126 alin. 1 din Constituția României „se realizează prin Înalta Curte de
Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecăt orești stabilite de lege”.
Realizarea justiției se face conform competenței legale și procedurii de judecată
„prevăzute numai prin lege”.

31 Ibidem

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
34
În motivarea Deciziei nr. 747/2014, Curtea Constituțională a acționat ca
instanță de judecată, omițând limitele de co mpetență materială impuse acesteia
de art. 126 din Constituția României. Devine oricând oportună (re)sesizarea
Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7
alin. 3 din Legea nr. 76/2012, procedură rămasă în continuare a dmisibilă, din
perspectiva art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992. O nouă sesizare a Curții
Constituționale ar fi cu atât mai necesară, cu cât interpretarea dată de aceasta
prevederilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2012 este discutabilă, lacunele
textului de lege fiind suplinite printr -o interpretare, deși realizată în absența unei
competențe materiale într -un asemenea sens.
Deziderat: Noua concepție asupra recursului în materia contenciosului
administrativ se impune reanalizată, (eventual) reconf irmată și, în final,
revizuită.
a. Noua concepție asupra recursului în materia contenciosului
administrativ se impune reanalizată, în acord cu:
Regulile de interpretare a normelor juridice, respectiv :32
– Interpretarea logică, conform căreia „negarea unei nega ții , afirmație”.
este, dimpotrivă, o normă juridică de confirmare a apelului în materia
contenciosului administrativ român. În mod firesc, calea de atac este, în această
materie, nu doar recursul (conform sistemului anterior), ci și apelul (în sensul
reglementat:„nu numai apelul”).
Precizarea adusă de art. 7 alin. 3, în coroborare cu alin. 1 și 2 din Legea
nr. 76/2012, este cu atât mai necesară, cu cât Noul Cod de Procedură Civilă
exclude recursul, în situația prevăzută de art. 483 alin. 2 din Noul Cod de
Procedură Civilă, a acțiunil or evaluabile în bani în valoare de până la 500.000
lei. Tocmai ca urmare a importanței domeniului, nu doar a criteriului valoric,
reiese că, în materia contenciosului administrativ român (a litigiilor vizând acte
administrative, acte administrativ -jurisdi cționale, acte administrative -fiscale și

32 Ibidem

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
35
contracte administrative cu valoare de până la 500.000 lei), calea de atac este
inclusiv recursul, nu numai apelul.
Textul de lege al art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2012 nu întrunește
condițiile de claritate, previ zibilitate și accesibilitate reclamate de prevederile
art. 1 alin. 5 din Constituția României, care consacră principiul legalității.
Prevederile art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2012 nu pot fi avute în vedere, singure,
ca reper fundamental în schimbarea opt icii asupra structurii instituției recursului
în materia cont enciosului administrativ român
– Interpretarea literară. Normele art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2012 nu
sunt decât norme de excludere (a situațiilor reglementate de art. 7 alin. 1 și 2 din
Legea nr. 76/2012). Acestea din urmă sunt, și ele, norme juridice de excludere a
unei terminologii anterioare, nu de prescriere a unei anumite căi de atac.
Excluderea unei terminologii nu înseamnă, literar vorbind, mai mult decât atât.
Ea nu trebuie să echivale ze cu excluderea unei căi de atac și a unui grad de
jurisdicție, numai pentru că terminologia ar deține, în mod interpretabil, anumite
conotații juridice. Excludere unei căi de atac și a unui grad de jurisdicție nu
poate să reiasă pe bază de interpretare ( în plus, indirectă și ocolită).
Noua concepție asupra recursului în materia contenciosului administrativ
se impune reconfirmată (de Înalta Curte de Casație și Justiție), pe calea
procedurii reglementată de art. 519 -521 din Noul Cod de Procedură Civilă, pri n
pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept
(aptă să determine calea de atac în materia contenciosului administrativ român,
în sistemul Noului Cod de Procedură Civilă), cunoscând că:
Nu este admisibilă interpretarea un ei norme juridice (Legea nr. 554/2004)
prin prisma unei alte norme juridice (Legea nr. 76/2012), în așa fel încât să se
creeze o lex tertia .33
Efectele unei asemenea interpretări ar tinde într -un asemenea sens,
observând că recursul și -a păstrat denumirea și termenul (de 15 zile) din Legea
nr. 554/2004, dar a preluat semnificația, structura și efectele din Noul Cod de

33Ioan Alexandru, Administarația publică. Teorii. Realități. Perspective, Editura Lumina Lex, București, 2002

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
36
Procedură Civilă (în sistemul căruia termenul de recurs este dublu, de 30 de
zile). Nulitatea nemotivării recursului s -ar datora absenței mot ivării sale în 15
zile, nu în 30 de zile, deși sancțiunea nulității nu ar rezulta din Legea nr.
554/2004 și termenul impus de aceasta, ci din Noul Cod de Procedură Civilă (la
termenul de recurs la care accesul nu ar fi permis).
Efectele unei asemenea inte rpretări sunt atât mai negative cu cât ar fi
determinate doar de un criteriu aleatoriu (data sesizării instanței). În raport de
acest moment, unele litigii s -ar vedea supuse noilor reglementări, în vreme ce
altele ar rămâne protejate de vechile reglementăr i, chiar dacă ambele ar deține ca
izvor litigios o situație juridică anterioară Legii nr. 76/2012, ceea ce ar constitui
o încălcare a egalității în fața legii (art. 16 Constituție), o discriminare, o
interpretare neunitară a legii, o lipsă de predictibilit ate și previzibilitate a legii la
momentul (anterior) încheierii contractului și/sau solicitării emiterii unui act
administrativ.
Efectele unei asemenea interpretări sunt cu atât mai negative cu cât s -ar
constata că anumite acte și/sau contracte ar fi sup use, în dreptul comun, inclusiv
apelului, în vreme ce aceeași categorie de acte juridice ar fi supuse doar
recursului în materia contenciosului administrativ. Se vor compara, astfel,
cererile evaluabile în bani cu o valoare de peste 500. 000 lei (supuse ap elului,
conform art. 483 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă), cu actele și
contractele administrative cu o valoare de peste 500.000 lei, supuse doar
recursului. Aceasta în condițiile în care însăși Legea nr. 554/2004 are în vedere,
pentru departajare a competențelor materiale ale instanțelor, criterii valorice mult
mai mari (precum cel, dublu, consacrat de art. 10 din Legea nr. 554/2004). 34Ar
rezulta, așadar, că acest criteriu valoric, deși important (dublu, față de cel de
drept comun), ar prezenta rel evanță doar în stabilirea competenței materiale (a
tribunalului sau curții de apel).
S-ar naște interpretări contradictorii, care ar duce la aplicarea diferențiată
a prevederilor 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2012 în raport cu cele ale art. 20 alin. 1

34Legea nr. 554/2004

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
37
din Le gea nr. 554/2004. Astfel, s -ar observa că prevederile art. 2 alin. 1 lit. ș)
din Legea nr. 554/2004, referitoare la noțiunea de „pagubă iminentă”, precum și
cele ale art. 1 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obiectul acțiunii în
contencios administrati v („recunoașterea dreptului pretins sau a interesului
legitim și repararea pagubei ce i -a fost cauzată”) ar concorda cu prevederile art.
483 din Noul Cod de Procedură Civilă, de calificare a a căii de atac susceptibilă
de exercitare în funcție de valoarea acțiunii dedusă judecății, așadar de
cuantumul pagubei cauzate care, potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ar
îndreptăți instanțele de contencios administrativ la „repararea pagubei cauzate și,
eventual, (la acordarea de) reparații pentru daune m orale”. Ar rezulta o
admisibilitate diferențiată a recursului, în funcție de valoarea acțiunii de
contencios administrativ dedusă judecății, într -un mod care ar dăuna aplicării
unitare a Legii nr. 554/2004 (care, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, se
completează cu dispozițiile de drept comun ale Codului civil și ale Codului de
procedură civilă și, chiar și atunci, doar în măsura în care dispozițiile legii
speciale „nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre
autoritățile publice , pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau
interesele lo r legitime, pe de altă parte”).35
Argumentul că „opțiunea legiuitorului a fost impusă de exigența
soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății, aceasta fiind una dintre
caract eristicile acțiunii în contencios administrativ” (conform motivării Deciziei
nr. 747/2014 a Curții Constituționale) nu ar fi suficient pentru a justifica o
asemenea diferență de tratament juridic, discriminatoriu, față de importanța
constituțională a litig iilor de contencios administrativ, dedusă din reglementările
specifice, regăsite în:
– art. 51 din Constituția României;
– art. 52 din Constituția României;
– art. 73 alin. 3 lit . k) din Constituția României.

35 Ibidem

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
38
Se va avea în vedere și că, prin art. 2 alin. 1 lit. c) teza a II -a din Legea nr.
554/2004, legiuitorul asimilează doar din perspectivă procesuală contractele
administrative, acestea continuând să rămână acte juridice bilaterale
(sinalagmatice), la fel ca și contractele de drept comun. Ar fi contrar în suși
scopului legii contenciosului administrativ ca doar contractele de drept comun să
devină susceptibile de analiză în două grade devolutive de jurisdicție, în vreme
ce contractele administrative (adeseori de adeziune) să nu beneficieze de aceeași
garanț ie/facilitate. Similar, ar fi ilegal ca actele administrativ -fiscale cu conotații
penale să nu fie supuse analizei în cadrul a două grade devolutive de jurisdicție.
Ar fi absurd ca domeniul contenciosului administrativ să oblige la o
procedură prealabilă (prin art. 7 al Legii nr. 554/2004), a cărei desfășurare să
determine admisibilitatea unei acțiuni judiciare, dar să împiedice, în schimb, un
al doilea grad devolutiv de jurisdicție, făcând din recurs o cale de atac menită să
asigure doar un control de leg alitate, nu și de fond, asupra hotărârii judecătorești
atacate.
Ar fi abandonate toate garanțiile puse de Legea nr. 554/2004 în slujba
ocrotirii „dreptului ori interesului legitim”, inclusiv sub forma creării unei
competențe teritoriale alternative a inst anțelor de contencios administrativ,
concepută de art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 în sprijinul justițiabilului (și
doar a acestuia).
Noua concepție asupra recursului în materia contenciosului administrativ
se impune revizuită, în acord cu principiil e constituționale și legale enunțate,
ținând cont de obiectul contenciosului administrativ (stabilit de art. 18 din Legea
nr. 554/2004), c a fiind format din:36
Acte administrativ -fiscale, dintre care multe pot implica valori
semnificative (ca dovadă, stabil ite chiar de art. 10 a lin. 1 din Legea nr.
554/2004).

36 Ibidem

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
39
Acte administrativ -fiscale susceptibile de valorificare în sens penal, deși
fără similara respectare a principiului dublului grad de jurisdicție consacrat de
art. 2 din Protocolul 7 al CEDO.
Suprapune rea penal -fiscală este o realitate tot mai des ivită în practica
ultimilor ani, așa cum o indică cauza Lungu contra României. În eventualitatea
unei asemenea suprapuneri, s -ar impune aceleași garanții procesuale.37
Contracte administrative cu valori semnif icative, multe dintre ele
încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, de punere în aplicare a
Noului Cod de Procedură Civilă.
Noile reglementări procedurale ar crea o situație procedurală diferită
litigiilor deduse judecății sub imperiul n oii proceduri civile, față de litigiile
judecate sub imperiul vechii proceduri civile, deși pe baza aceluiași tip de
reglementări contractuale. Situația ar fi inegală și discriminatorie, atunci când ar
privi același gen de contracte administrative, încheia te anterior intrării în vigoare
a Noului Cod de Procedură Civilă. Litigiile izvorâte din executarea vechilor
contracte administrative, deduse judecății în sistemul noii proceduri civile, ar fi
supuse unui regim procedural nefavorabil față de litigiile dedu se judecății
anterior intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, deși vizând același
gen de contracte administrative.
Noile litigii ar beneficia de un singur grad devolutiv de jurisdicție, spre
deosebire de vechile litigii, care ar beneficia de un dublu grad devolutiv de
jurisdicție. Atunci când ambele reglementări procedurale ar privi, în egală
măsură, contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012,
situația ar fi inegală, discriminatorie. Se știe că regulile procedurale s unt, doar
ele, de imediată aplicare. Într -un asemenea caz, ar trebui aplicat, inclusiv în
materia regulilor procesuale, principul de drept tempus regit actum, consacrat de
art. 15 alin. 2 din Constituția României: „Legea dispune numai pentru viitor, cu
excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

37 Art. 2 din Protocolul 7 al CEDO

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
40
Contracte administrative, privite ca rezultat al manifestărilor bilaterale de
voință, asimilate actelor administrative unilaterale doar din perspectiva
procedurală. Potrivit prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, sunt
supuse competenței specializate a instanțelor de contencios administrativ litigiile
premergătoare încheierii unor asemenea contracte, precum cele legate de
„încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea con tractului
administrativ”.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, contractele de
concesiune a unui bun sau serviciu public sunt asimilate actelor administrative
unilaterale doar din perspectiva procedurală, așadar a competenței de soluțion are
a litigiilor născute din încheierea și derularea acestora. În privința drepturilor
substanțiale (materiale), acestea rămân supuse acelorași reguli de drept material.
Totuși, litigiile izvorâte din executarea acestora s -ar vedea supuse analizei unui
singur grad devolutiv de jurisdicție, în mod discriminatoriu față de contractele
de drept comun cu similară valoare (de peste 500.000 lei).
”Exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății” în
materia contenciosului administrativ, pe seama căreia pune Curtea
Constituțională intențiile legiuitorului odată cu adoptarea Legii nr. 76/2012,38 nu
s-ar confirma, observând că, deși legiuitorul declară hotărârile judecătorești
definitive (foste irevocabile) ca fiind titluri executorii (art. 22 din Leg ea nr.
554/2004), recursul continuă să suspende executarea (art. 20 alin. 2 din Legea
nr. 554/2004). Deși recursul este calificat „ca fiind o cale extraordinară de atac,
exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii”, el suspendă judecarea cauzei,
la fel ca și în baza vechii reglementări, rămasă nemodificată. Nu pare a se
confirma, așadar, teoria conform căreia concepția legiuitorului în privința
recursului s -a schimbat radical, în sensul expus prin considerentele Deciziei nr.
747/2014 a Curții Constit uționale: „Natura juridică a recursului în sistemul
căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești a cunoscut modificări de -a
lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori,

38Legii nr. 76/2012

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
41
deși considerat o cale extraordinară de at ac, el putea fi exercitat și pentru motive
de netemeinicie a hotărârii, pentru ca, în prezent, în noua reglementare a acestei
instituții juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac,
exclusiv pentru motive de nelegalitate a hot ărârii”.
Dacă această concepție s -a schimbat, modificarea este incompatibilă cu:
– principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. 5 din Constituție;
– principiul egalității în fața legii;
– principiul previzibilității și predictibilității normelor jurid ice;
– principiul legitimității modificărilor legislative, nerealizate în
conformitate cu prevederile art. 73 alin. 3 lit. k din Constituție și ale art. 50 alin.
2 teza a II -a și celelalte din Legea nr. 24/2000.39
Modalitatea de clarificare/corectare a noi i și eronatei concepții asupra
recursului în materia contenciosului administrativ român este:
1. Resesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de
neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. 3 din Legea nr. 76/2012,
procedură în continuare admisibilă față de prevederile art. 29 alin. 3 din Legea
nr. 47/1992 (interpretate per a contrario).
2. Pronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe temeiul art. 519 -521
Noul Cod Procedură Civilă, asupra acestei chestiuni.
Rămâne de determinat mod alitatea în care se va rezolva eventualul
conflict constatat ca ivit între Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și
Justiție, ca urmare a considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr.
747/2014, de interpretare a Legii nr. 76/2012, nu doar de constatare a
constituționalității prevederilor sale (art. 7 alin. 3).
Până la o viitoare modificare, pe cale legislativă, a structurii recursului din
materia contenciosului administrativ, competența ar reveni tot Curții
Constituționale, la sesizarea Pr eședintelui României, a unuia dintre președinții
celor două camere, a primului ministru, a președintelui Consiliului Superior al
Magistraturii (conform art. 146 lit. e) din Constituția României) și, nu în ultimul

39Legea nr. 24/2000

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
42
rând, din oficiu de către însăși Curtea Con stituțională, în cadrul procedurii de
soluționare, de către aceasta, prin prisma tuturor argumentelor prezentate, a
excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. 3 din Legea nr.
76/2012.

2.2 Încadrarea speței în cadrul teoretic anterior

Potrivit art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și
pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a
autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoană
vătămată poa te să ceară instanței competențe să dispună suspendarea executării
actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond„.
Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument
procedural eficient pus la dispoziția inst anței de judecată în vederea respectării
principiului legalității: atât timp cât autoritatea emitentă sau judecătorul se află
într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ
contestat, este echitabil că acesta din urmă să nu -și producă efectele asupra celor
vizați.
Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru
suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a
gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabi le în speță.
Măsură cu caracter provizoriu anterior individualizata determină punerea în
balanța a interesului social cu cel personal, preeminență unuia dintre ele fiind
subsumata principiului legalității.
De altfel, trebuie semnalat faptul că, la nivel european, există preocupări
în domeniu . Cu titlu exemplificativ, amintim Recomandarea nr. R(89) 8
adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la data de
13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicționala provizorie în materie
admini strativă. Această din urmă a apreciat că este de dorit să se asigure

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
43
persoanelor o protecție jurisdicționala provizorie, fără a se recunoaște, însă
eficacitatea necesară acțiunii administrative.
De asemenea, recomandarea anterior arătată a reținut faptul că autoritățile
administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de
natură să afecteze drepturile, libertățile și interesele persoanelor. Mai mult,
același act european a statuat că executarea imediată și integrală a actelor
admi nistrative contestate sau susceptibile de a fi atacate poate cauza
persoanelor, în anumite circumstanțe, un prejudiciu ireparabil pe care echitatea îl
impune să fie evitat, în măsură posibilului.
Conform recomandării aflate în discuț ie, autoritatea jurisdicțională
chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să ia în apreciere
ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente; asemenea măsuri pot fi
acordate în special în situația în care executarea actului administrativ este de
natură să producă pagube grave, dificil de reparat și în cazul în care există un
argument juridic aparent valabil referitor la nelegalitatea respectivului act.
Pe de altă parte, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se
bucură de prezumția de leg alitate, care la rândul sau, se bazează pe prezumția de
autenticitate (actul de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate
(actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din ofici u, întrucât actul
administrativ unilateral este el însuși executoriu.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o
situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să
recurgă atunci când sunt îndep linite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Cert este că trebuie asigurat un anumit echilibru în procesul executării din
oficiu a actelor administrative, precum și anumite garanții de echitate pentru
cetățeni, întrucât activitățile administrative nu pot fi discreționare în ceea ce
privește alegerea formelor de executare .
În altă ordine de idei, din lectură art. 14 și 15 din Legea nr.554/2004,
modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ,

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
44
trebuie îndeplinite cumulati v următoarele condiții: existența unui act
administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui
caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Cazurile bine justificate au fost definit prin art. 2 alin. 1 din Legea nr.
554/2004 că fiind „împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de
natură să creeze o îndoială serioasă în privință actului administrativ„. Prin
urmare, existența acestei condiții ar fi îndeplinită în situația în care se regăsesc
argument ele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului
administrativ aflat în litigiu, suspendarea judiciară a acestuia putând interveni
dacă există cel puțin un indiciu de nelegalitate.
În speță analizată, împotriva sentinței Curții de apel , reclamanta a
formulat recurs,în termen legal invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și art.
3041 C. proc. civ. exercitându -și astfel drepul prevăzut de lege.
În motivarea recursului reclamanta arată următoarele motive:
1. ”Instanța de fond a pronunțat o h otărâre cu încălcarea principiilor
contradictorialității și al dreptului la apărare, întrucât nu a pus în discuție la
termenul din 20 mai 2010, iar părțile nu au pus concluzii cu privire la cererea
de suspendare și nici cu privire la acordarea cheltuielilo r de judecată.
2. Instanța a reținut în mod greșit că statutul juridic de emitent de valori
mobiliare în sensul Legii nr. 297/2004 al SC A. SA a fost menținut pe tot
parcursul soluționării litigiilor care au dus la anularea deciziei C.N.V.M. de
ieșire de pe p iața de capital, în condițiile în care aceeași instanță face vorbire
în motivarea hotărârii de faptul că SC A. SA nu are încheiat contract cu SC
D. SA și corect C.N.V.M. a solicitat efectuarea demersurilor în vederea
reintroducerii la tranzacționare. Astfe l, instanța nesocotește dispozițiile Legii
nr. 297/2004 care prevăd că: „sunt emitenți în sensul Legii nr. 297/2004
societățile comerciale ale căror valori mobiliare au făcut obiectul unei oferte
publice, sunt înregistrate la C.N.V.M. și sunt tranzacționat e pe o piață
reglementată”.

Căile de atac în procedura contenciosului adminstrativ
45
3. Prin hotărârile judecătorești la care face referire instanța de fond s -a analizat
situația juridică de la momentul la care au fost pronunțate, iar soluția la care
s-a ajuns nu poate constitui o justificare actuală a încălcării d ispozițiilor
legale și anume introducerea la tranzacționare a SC A. SA chiar și cu
neîndeplinirea condițiilor imperative ale Legii nr. 297/2004 ”.40
Înalta Curte de Casație și Justiție a examinat sentința atacată , cercetând
elementele de probatoriu ale fiecă rei părți , iar în urma deliberărilor s -a constatat
recursul reclamantei este nefondat. Astfel sentința instanței de fond a fost
corectă și a adopta o soluție diferită de cea pronunțată de judecătorul de fond, și
a hotărârilor judecătorești irevocabile pron unțate de instanțele comerciale care
au tranșat cu valoare de adevăr judiciar aspectele legate de calitatea reclamantei
de emitent de valori mobiliare și de soc ietate admisă la tranzacționare ar
însemna încălcarea puterii de lucru judecat .

40Decizia nr. 2678/2015, http://www.scj.ro , vizitat la 20.03.2017

Concluzii și propuneri de lege feranda
46

CAPITOLUL III.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Problematica actului administrativ este amplu analizată în doctrina de
specialitate, ceea ce este firesc în contextul în care acesta reprezintă forma
esențială de materializare a întregii activități a administrației publice.
Există însă manifestări de voință ale administrației publice care nu se
concretizează în acte administrative în forma lor c lasică, ci în contracte sau
refuzuri explicite de a da curs unor solicitări, iar uneori lipsește însăși
manifestarea de voință explicită, administrația dovedind pasivitate, respectiv
inacțiune.
Tăcerea, care în sfera dreptului penal este un veritabil drep t al suspectului
sau inculpatului, își pierde total această semnificație în dreptul administrativ,
unde administrația are obligația de a răspunde particularilor prin prisma misiunii
sale de interes general.
Această obligație are ca și consecință necesitat ea recunoașterii posibilității
pentru cetățean de a putea efectua demersuri pe cale administrativă și judiciară
împotriva unei astfel de atitudini manifestate prin indiferență și pasivitate, la fel
ca și în cazul în care se confruntă cu un refuz explicit p e care îl consideră
nejustificat.
În aceeași idee, se cuvine să poată fi atrasă răspunderea administrației sau
ambelor părți contractante în cazul contractelor administrației, care, deși lipsite
de caracterul unilateral clasic al actului administrativ, în marea lor pondere
aparțin sferei dreptului public. În contextul enunțat, se remarcă extinderea
conceptului de act administrativ în sensul larg al contenciosului administrativ,
care are ca fundament 5 dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) din Constituția
revizuită.

Concluzii și propuneri de lege feranda
47
Pornind de la prevederile constituționale, ipotezei nesoluționării în
termenul legal a unei cereri s -a adăugat prin Legea nr. 554/2004 o nouă ipoteză
și anume cea a refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept
sau la un i nteres legitim.
Natura juridică de acte administrative asimilate a acestora este expres
menționată la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia aceste
ipoteze se asimilează actelor administrative unilaterale, la fel ca și în cazul
contracte lor administrative ce sunt asimilate actului administrativ prin art. 2 alin.
(1) lit. c) teza a II -a din lege, text de lege care permite calificarea ca atare și a
altor categorii de contracte supuse legii contenciosului administrativ.
Mai mult, în cazul c ontractelor administrative remarcăm că în anul 2016 a
fost adoptat un nou cadru normativ în materia unei tipologii importante a
acestora (contractele de achiziții publice, contractele sectoriale, contractele de
concesiune respe ctiv contractele de servicii) .
În pofida tentației de a extinde cercetarea pe analiza legilor speciale în
materia contractelor administrative enunțate, tentație de înțeles în contextul
importanței și noutății acestui cadru normativ, riguros impulsionați de a menține
cercetarea în re alizarea obiectivului principal al lucrării determinat de tema
științifică aleasă și anume cea a suspendării actelor de executare în contenciosul
administrativ, lucrarea se limitează la a analiza cadrul normativ incident în
materie cu o îndreptare a atenți ei pe analiza contenciosului administrativ special
reglementat prin una dintre legile nou intrate în vigoare și anume Legea
remediilor și căilor de atac nr. 101/2016, respectiv prin analiza contenciosului
administrativ privitor și la alte contracte importa nte ale administrației publice.
Un prim obiectiv al cercetării l -a reprezentat fundamentarea legislativă,
doctrinară și jurisprudențială a actelor administrative asimilate.
În cadrul acestuia au fost propuse spre analiză aspecte cum sunt: actul
administr ativ asimilat în contextul teoriei actului administrativ; evoluția istorică
a refuzului nejustificat și tăcerii administrației respect iv contractele
administrative.

Concluzii și propuneri de lege feranda
48
Al doilea obiectiv al cercetării, obiectiv major și care ocupă ponderea
acestei lucrări a vând în vedere tema principală de cercetare, l -a constituit analiza
regimului juridic al acțiunilor în contencios administrativ având ca obiect acte
administrative suspendarea .
Acest obiectiv a avut în vedere analiza unor aspecte cum sunt: conceptul
de co ntencios administrativ ca formă de control a activității administrației
publice respectiv dimensiuni ale contenciosului actelor administrative asimilate
cum sunt: condițiile de admisibilitate a acțiunii în contenciosul administrativ,
specificitatea excepți ilor de la controlul exercitat de instanțele de contencios
administrativ în cazul acestora, subiectele de sesizare a instanței judecătorești în
contenciosul actelor administrative asimilate, excepția de nelegalitate în cazul
actului administrativ asimilat, judecarea acțiunilor directe în contenciosul
administrativ al actelor administrative asimilate.
Amploarea temei de cercetare dar și dezideratul de a aduce contribuții
științifice prin acest demers au determinat ca, metodologic, să se analizeze în
primul rând stadiul actual al cercetării ștințifice în materie, la nivel doctrinar și
jurisprudențial, cu analiza evoluției cadrului legislativ.
Fundamentul acestei cercetări l -a constituit autoritatea sursei, sens în care,
spre exemplu, ne -au fost de un real folos programele legislative recunoscute și
care actualizează periodic legislația, contribuțiile ști ințifice cuprinse în literatura
juridică, cu precizarea că, în cazul resurselor on line cercetarea are în vedere
numai site -urile instituțiilor și autorităților publice sau ale publicațiilor on line
recunoscute.
În plus, sursele jurisprudenței o constitui e fie site -urile oficiale ale
instanțelor judecătorești, fie publicațiile oficiale ale acestora sau culegeri
doctrinare. Un rol important l -a avut metoda istorică pe care am utilizat -o într -un
mod critic ca dimensiune a cercetării epistemologice, fondată p e analiza
evoluției actelor administrative asi milate, sub aspect legislativ, doctrinar și
jurisprudențial. Din această perspectivă, pe plan doctrinar am avut privilegiul de
a deține, distinct de operele marilor noștri autori de drept administrativ .

Concluzii și propuneri de lege feranda
49
O mare parte din demersul de cercetare are în vedere un cadru normativ
nou în materia contenciosului special al suspendării actelor de executare , încă
insuficient tratat în literatura de specialitate, cu accent deosebit asupra înțelegerii
conceptelor și procedur ilor administrative și judiciare nou create, a naturii
juridice, trăsăt urii și efectelor acestora .
O altă metodă avută în vedere pentru realizarea obiectivelor propuse este
metoda exegetică interpretativă fondată pe interpretarea logică a textului de lege
prin raportare la voința legiuitorului (metodă folosită, spre exemplu, la analiza
excepției de nelegalitate în cazul actelor administrative asimilate constând în
refuzul 10 nejustificat respectiv tăcerea administrației, în cazul căreia anumite
prevederi l egale, deși în sens strict literal ar sugera o normă permisivă, nu
converg cu voința legiuitorului rezultată din interpretarea tuturor dispozițiilor în
materie cuprinse în Legea nr. 554/2004).
În concordanță cu tema de cercetare ca obiectiv fundamental care
considerăm că în mod firesc trebuie să reprezinte misiunea cercetătorului, au
fost folosite în permanență metodele de cercetare a conceptelor și dimensiunilor
procedurii contenciosului actel or administrativ asimilate, raportarea la modul în
care acestea se reflectă în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ,
cu predilecție a celei superioare la nivel național, atât pronunțată în procedura
comună a contenciosului administrativ, c ât și în proceduri speciale cum sunt
dezlegarea unor chestiuni de drept sau recursul în interesul legii.
Propuneri de lege ferenda
1. Reglementarea motivării obligatorii a actelor administrative;
2. Prevederea expresă în lege a instituției revocării act ului
administrativ;
3. Instituirea obligației de a introduce în proces persoana fizică vinovată de
emiterea actului ilegal sau de refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept
subiectiv sau la un interes legitim;
4. Reglementarea obligativității ho tărârilor judecătorești date în toate acțiunile
de contestare a legalității unui act normativ;

Concluzii și propuneri de lege feranda
50
5. Prevederea în lege a anulării actelor administrative în mod retroactiv de la
data emiterii lor și nu de la data rămânerii definitive ahotărârii instanței de
contencios administrativ;
6. Judecata recursului formulat împotriva hotărârilor judecătoriilor privind
soluționarea plângerilor împotriva proceselor deconstatare a contravențiilor, să
fie inclusă în competența secțiilor civile ale tribunalelor județene și T ribunalul
București.

BIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă

I. Acte normative
1. Constituția României;
2. Legea nr.134/2010 – Codul de procedură civilă;
3.Legea nr.1/2011 a educației naționale;
4. Legea nr. 24/2000
5. Legea 554/2004

II. Tratate, cursuri, monografii
1. Alexandru Negoiță, Contenciosul administrativ și elemente de drept
administrativ, Edit. Lumina Lex, București, 1992
2. Alexandru Negoiță, Știința administratiei, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1977
3. Alina Livia Nicu, Stiința Administrației Editura universitaria, Craiova, 2008
4. Alina Livia Nicu, Instituția Publică a dreptului Administrativ, Craiova, 2003
5. Alexandru Negoița, Drept ad ministrativ și știința administrației, Editura Atlas
Lex, București, 1993
6. Anibal Teodorescu, Tratat de drept administrativ, București, Institutul de
Arte Grafice “E. Mârvan”, 1929
7. Antonie Iorgovan, “Drept administrativ și știința administrației”, București,
1989
8. Antonie Igrovan în lucrarea Tratat de drept administrativ, vol. I și II, Editura
Nemira, 1986
9. Constantin Belu, Sociologie juridică, Editura Reprograph, Craiova, 2005
10. Dana Apostol Tofan, Instituții administrative europene, Editura CH -BECK,
București. 2006
11. E.D. Tarangul, Tratat de drept administrativ român, Tipografia Glasul
Bucovinei, Cernăuti, 1944
12. Emil Bălan, Dreptul administrativ al bunurilor, Editura CH -BECH,
Bucuresti, 2007

13. George Alexianu, Principii de drept constituțional, Edit ura Independanța,
București, 1939
14. Ioan A lexandru, Administarația publică. Teorii. Realită ți. Perspective,
Editura Lumina Lex, Bucureș ti, 2002
15. Ioan Alexandru, Criza Administrației, Editura All Beck, București, 2001
16. Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan si Sorin Bucur, Drept Administrativ,
Editura Lumina Lex, București, 2001
17. Ioan Muraru, Drept constituțional și institușii politice, Editura Actami,
București, 1998
18. Iulian Nedelcu, Alina Livia Nicu, Drept administrativ, Editura Themis, 2002
19. Iulian Nedelcu, Elemente de drept administrativ, Editura Oltenia, Craiova,
1994
20. Romulus Ionescu, Drept administartiv, Editura Didactică si Pedagogică,
București, 1970
21. Vedinaș Verginia, Drept administrativ, Ed. Universul Juridic, București,
2011