Conf . Dr. ALINA DANIELA IORGA [619189]

1
UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf . Dr. ALINA DANIELA IORGA
CANDIDAT: [anonimizat]: BEREANDĂ (MUSTAȚĂ) CAMELIA

GALAȚI
2018
Lucrare metodico – științifică
pentru obținerea gradului didactic I

2

ACTUALITATEA COMEDII LOR LUI
I. L. CARAGIALE: ABO RDARE
INSTRUCTIV -EDUCATIVĂ

3
ARGUMENT
Limba și literatura română este o disciplină școlară complexă și dinamică ce
presupune o instruire permanentă bazată pe fundamente teoretice și percepte practice.
În sfera largă a disciplinei , o importanță deosebită o are literatura română deoarece
ajută elevii să -și creeze un univers ficțional, și să -și îmbogățească voc abularul, dar și să -și
găsească în personajele pe care le întâlnesc modele sau antimodele.
Metodele de instruire și educație a acestora trebuie să fie cât mai eficiente și să aibă la
bază perfecționarea și modernizarea tehnicilor de lucru pentru a tr ezi interesul și pasiunea
elevilor pentru lectură. Consider că este important să se formeze și să se consolideze
deprinderea acestora cu opera literară prin lectură, prin exerciții de interpretare a textului
dramatic, astfel încât elevii să depășească ba riera unei lecturi superficiale și să -și dezvolte
curiozitatea de a pătrunde în profunzimea textului.
Astfel, lucrarea de față își propune să contureze o concepție pertinentă asupra
personalității lui I.L.Caragiale , bazată pe interesul manifestat de c ritica literară, evidențiind
importanța pe care a avut -o autorul dramatic asupra literaturii române.
Alegerea acestei teme are ca motivare faptul că autorul român a surprins în opera sa
finețea comportamentală a individului .
Personajele din oper a lui Caragiale au fost urmărite în modul cel mai serios de către
critica și istoria literară românească. Personajele lui Caragiale, mai ales cele din comedii, sunt
atât de familiare unui public larg și pentru că, fără doar și poate, Caragiale rămân e cel mai
jucat dramaturg român , spectacolele cu piesele sale de teatru având regizori și actori
remarcabili, care au dat textelor caragialiene interpretări felurite, valențe necunoscute în alte
perioade.
Marele dramaturg răspunde nevoii noastre de autoiluz ionare, de realizare a acelei stări
binecunoscute, de a face ,,haz de necaz”. Putem spune că I. L. Caragiale a surprins nuanțe de
comportament ale noastre ale tuturor, fie că avem sau nu sinceritatea de a le recunoaște.
Privită fără prejudecăți și false or golii, opera lui Caragiale ne prezintă pe noi în lumea noastră
,,de tranziție ”.
Prin ironia sa subtilă ,prezentă obligatoriu, nu numai în comediile sale, ci în aproape
toată opera sa, Caragiale a ieșit mult din paginile cărții și a coborât pe strad ă: îi arată cu
degetul pe carieriști, îi denunță pe oportuniști, îi acoperă de ridicol pe demagogi. El ne indică
prin ricoșeu calea demnității, onestității și seriozității. Autorul ne -a demonstrat că, pentru a ne
atinge scopurile, noi suntem fie cei care t rag firele, fie cei care se lasă manevrați, ori abordăm
după voie o mască sau alta potrivită situației.

4
În viața de zi cu zi este imposibil să nu fi întâlnit indivizi care să manifeste voluntar
măcar una din însușirile personajului caragialian sau că rora să li se poată aplica o judecată în
spiritul marelui dramaturg. Și aceasta, indiscutabil, pentru că I.L.Caragiale este prezent mereu
printre noi. Această lucrare este rezultatul preocupărilor mele de a stimula interesul elevilor
de gimnaziu pentru lec tura și analiza comediilor lui Ion Luca Caragiale, întrucât textele
acestui scriitor au un rol important în viața lor socială și anume acela de a contribui la
formarea caracterului și personalității acestora pe de o parte, dar pe de altă parte este
rezult atul identificării și punerii în practică a unor modalității de stimulare a creativității
elevilor, folosind ca aplicație creațiile scriitorului menționat în rândurile de mai sus.
Lucrarea propune o analiză atentă a procesului didactic desfășura t în cadrul orelor de
literatură română, la gimnaziu, din perspectiva relației lectură – analiză – creație. Acest studiu
reprezintă o deschidere spre noi obiective, care să conducă la dezvoltarea și stimularea
potențialului creativ al elevilor. Formarea co mpetențelor creative la elevii de gimnaziu se
realizează în cadrul unui proces amplu, susținut în primul rând printr -o planificare adecvată a
activităților didactice, prin resurse materiale și informaționale care să conducă la atingerea
obiectivelor educaț ionale, dar și prin strategii active care să -i stimuleze la actul învățării.
Lucrarea de față are ca premisă următoarele obiective:
-dezvoltarea, în rândul elevilor a pasiunii pentru textul dramatic și,implicit ,pentru actul
lecturii;
-creșterea eficien ței activității de receptare a textului literar ;
-dezvoltarea curiozității critice, a pasiunii pentru a înțelege ceea ce este dincolo de cuvinte;
-schimbarea conduitei de învățare și formarea unor atitudini pozitive.;
-îmbogățirea vocabularului elevilor , astfel încât fiecare lecție de literatură să le ofere prilejul
unei noi achiziții lexicale;
-dezvoltarea creativității elevilor prin studiul comediilor caragialiene;
Realizarea acestor obiective presupune efortul profesorului de a fi la curent cu ceea c e
este nou în domeniu ,precum și o bună pregătire în domeniu.
Pornind de la aceste considerente,în lucrarea propusă se urmărește, în primul rând,
dezvoltarea capacităților creatoare ale elevilor precum și accentuarea caracterului formativ al
învățământ ului, dezvoltarea trăsăturilor de personalitate cu rol deosebit în activitatea de
învățare.
Rezultatele cercetării educaționale vor fi sintetizate într -o lucrare metodico -științifică,
structurată pe patru capitole:

5
În primul capitol mi -am propus să pr ezint opera literară a lui I.L. Caragiale, ilustrând
contextul epocii, pricipalele tendințe în l iteratură la momentul respectiv , speciile literare
cultivate de marele dramaturg.
În cel de -al doilea capitol doresc să mă opresc asupra comediilor lui I.L. Ca ragiale, să
prezint principalele teme abordate în comedii, strate giile de construcție a acestora , precum și
tipurile de comic abordate de cătrea dramaturg în operele sale. De asemenea, doresc să
exemplific principalele stategii de construcție a personajulu i dramatic caragialian.
Pe parcursul celui de -al treilea capitol voi urmări receptarea operei dramatice
caragi aliene atât în contextul epocii , cât și la nivelul programelor școlare.
În capitolul al IV -lea voi prezenta aspecte practice cu referire la mod alități concrete
de concepere, proiectare și realizare a evaluării didactice , cu accent pe realizarea obiectivelor
la disciplina Limba și literatura română.

6
CUPRINS
Capitolul I. Capitolul I. Opera lui I. L. Caragiale: teme și strategii.
1.1. Epoca ,, marilor clasici”: maeștri, direcții, teme, genuri și specii abordate – prezentare
generală. Modelul Caragiale. ……………………………………………………………………………………….8
1.2. Genuri și specii în opera lui I. L . Caragiale: nuvelistica, momentele și schițele,
dramaturgia (prezentare sintetică). Structuri tematice. ………………………………………. ……….. ..12

Capitolul II. Comediile lui I. L. Caragiale.
2.1. Teme și strategii de construcție. ……………………………………………………………………………..15
2.2. Tipuri de comic. …………………………………………………………………………………………………..19
2.3. Construcția personajului . Tipologii. ………………………………………………………………………..30

Capitolul III. Receptarea operei lui I. L. Caragiale .
3.1. Receptarea lui I. L. Caragiale în critica și istoria literară …………………………….. …………….56
3.2. Receptarea lui I. L. Caragiale la nivelul programelor școla re și al manualelor
alternative …………………………………………………………………………………………………………….. …..57

Capitolul IV. Metode și procedee de predare – învățare – evaluare a structurii și
problematicii comediilor lui I. L. Caragiale în ciclul gimnazial.

4.1. Metode didactice interactive ………………………………………………………………… ……………….72
4.2. Metode didactice alternative ………………………………………………………………………………….87
4.3. Soluții de optimizare a procesului de predare -învățare a textelor lui Creangă prin
utilizarea meto delor activ -participative …………………………………………………………………………90
4.4. Experimentul pedagogic ……………………………………………………………………………………..101
4.4.1 . Descrie rea resurselor de organizare a cercetării …………………………………………………..101
4.4.2 . Metodele folosite în funcție de obiectivele și ipotezele cercetării ………………………….103
4.4.3 . Descrierea funcțională a metodelor a plicate în cercetare ………………………………………104
4.4.4 . Instrumentele de lucru aplicate în cercetare ………………………………………………………..106
4.4.5 . Etapa inițială – pretestul ……………………………. …………………………………………………….106
4.4.6. Etapa formativă ……………………………………………………………………………………………… .113
4.4.7. Etapa finală – posttestul …………………… ………………………………………………………………121
4.4.8. Descrierea analizei datelor și a interpretării rezultatelor ………………………………………..125

7
4.4.9. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în diferit e etape de
evaluare ………………………………………………………………………………………… ………………………..12 7
4.4.10. Rezultatele cercetării ……………………………………………………………… ………………………12 8

Concluzii …………………………………………………………………………………………………………….. …130
Anexe …………………………………………………………………. ………………………………………………… 132
Bibliografie …………………………………………………………………………….. ……………………… ……..16 2

8

CAPITOLUL I. Oper a lui I. L. Caragiale: teme și strategii.

1.1 Epoca ,, marilor clasici”: maeștri, direcții, teme, genuri și specii abordate –
prezentare generală. Modelul Caragiale.

Epoca ,, marilor clasici”, situată în contextul temporal în deceniile VII –IX ale se colului
al XIX -lea,d eși a fost o perioadă relativ s curtă, de trei decenii, rămâne cea mai importantă și
cea mai valoroasă din întreaga istorie a literaturii române. Este perio ada în care apar opere
ale lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici , Alexandru Macedonski. În acest
timp se face remarcată critica lui Titu Maiorescu, precum și activitatea din jurul revistelor
,,Convorbiri literare ”, ,,Contemporanul ” și ,, Literatorul ”.
Prima jumătate a secolului al XIX -lea a fost timpul mari lor proiecte pentru crearea unei
literaturi naționale, ca și pentru diversificarea și profesionalizarea scrisului. Se remarcă
tendința scriitorilor spre reîntoarcerea la folclor, care era vazut ca o sursă de regenerare
estetică, datorită simplității și fr umuseții limbajului propriu. Printre aceștia amintim pe Vasile
Alexandri, un deschizător de drumuri în poezie, proză scrisă, dramă și Costache Negruzi care
a fost nu numai fondatorul nuvelisticii românești, dar și un model inegalabil în scrierea de
nuvele istorice.1
Cea de -a doua jumătate a secolului al XIX -lea a fost marcată de activitatea societății
culturale Junimea . O contribuție majoră a avut -o mentorul acesteia, Titu Maiorescu.
Activitatea acestuia a vizat înlăturarea mediocrității, introducer ea criteriilor estetice în
literatură și stabilirea ierarhiilor de valori. 2Societatea Junimea nu a fost doar o societate
literară, ci și o societate culturală în sensul cel mai larg al cuvântului. Junimiștii nu au fost
numai scriitori , ci și oameni de șt iință și mari savanți, ca filo zoful Vasile Conta, istoricul
N.D.Xenopol, sau lingvistul Alexandru Lambrior.
Societatea Junimea promovează în spațiul cultural românesc în ultimele trei decenii ale
secolului al XIX -lea o direcție fundamentală în evol uția literaturii. Cu sprijinul ei s -au putut
afirma scriitori de mare valoare .Reprezentanții ei cei mai valoroși, Mihai Eminescu,
I.L.Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici, Titu Maiorescu, sunt considerați astăzi modele în
domeniul poeziei, dramaturgiei, p rozei și criticii literare. Clasicismul lor consta tocmai în

1 Istoria literaturii române de la origini p ână în prezent, Ed.Semne, București ,2003,p.343
2 Dumitru Tiutuca, Literatura marilor clasici, Ed. Libertatea ,Brăila ,1995,p.47

9
valoarea incontestabilă a operelor, devenite în timp puncte de reper în maturizarea
fenomenului literar românesc. Dincolo de diversitatea stilistică și tematică ,pe acești scriitori
îi unește spi ritul comun, manifestat atât prin nivelul creațiilor, cât și prin critica formelor fără
fond, sesizabilă nu doar la mentorul grupării, ci și la ceilalți patru scriitori, în poeziile satirice
eminesciene sau publicistica poetului, în , ,Amintirile ” lui Crean gă, în toată opera comică a lui
Caragiale sau în proza lui Slavici.3
Eticheta de mari clasici de mari clasici e postumă și se referă la valoarea consacrată a
operei și nu la curentul clasicist. Clasicismul s -a manifestat în literatura noastră mult mai
devreme , la sfârșitul secolului al XVIII -lea și începutul secolului al XIX -lea prin intermediul
operelor operelor poeților Văcărești, Gheorghe Asachi și Costache Conachi.
Din punctul de vedere al apartenenței la curente și direcții literare, se poate constata că
niciunul dintre marii noștri clasici n -a fost clasic propriu –zis: Ion Luca Caragial e a fost un
realist, naturalist și fantastic, Eminescu a fost romantic, Ion Creangă este un realist fantastic,
la care realismul fuzionează cu fantasticul, iar Ioan Slavici a fost un realist analitic. Probabil
numai Titu Maiorescu poate fi considerat clasic, dar mai mult ca structură și temperament și
prin orientarea culturală.4
Singurul sens al termenului de clasic care a fost luat în considerare de critic ă pentru
denumirea acestei perioade a fost cel axiologic , pentru că în această perioadă și -au manifestat
activitatea cei mai valoroși scriitori ai noștri din toate timpurile.
Literatura ,,marilor clasici ”se caracterizează prin diversitate tematică, stili stică și de
viziune. Opera acestora reflectă, pe de o parte, programul junimist și transpune în practica
literară teoria formelor fără fond5, iar pe de altă parte, exprimă efortul individual al fiecărui
scriitor.Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Ion Creangă și Ion Creangă sunt personalități care
scriu opere cu vădită valoare artistică, fac parte din aceeași generație, devin membri ai
societății Junimea , dar legăturile dintre ei depășesc solidaritatea de grup, constituindu -se în
exemple de prietenie și forță creatoare.
Patru curentele literare în care pot fi încadrate capodoperele celor ,, mari clasici ”
probează o diversitate deconcertantă : romantism și clasicism, realism și naturalism .
Poezia lui Mihai Eminescu indică prelungirea spiritului romantic cu încă tr ei decenii
față de romantismul eu ropean, iar ultima parte a creației dezvăluie și unele tendințe

3 Ibidem,p.54
4 Istoria Literaturii Române, Ed. Semne, București, 2003, p. 352
5 Ibidem, p. 65

10
clasicizante. Proza eminesciană se înscrie în romantism prin nuvele și roman, însă
,,fiziologiile” arată apropierea de realism.
Prin tipicitatea personajelor , piesele de teatru caragialiene se înscriu într -un clasicism
peren, în vreme ce unele aspecte ale povestirilor sale dezvăluie influența naturalismului.
Realismul este întâlnit sub forme diferite în cazul lui Ion Creangă, prin povestiri și ,, Amintiri
din c opilărie ” și în cazul lui Ioa n Slavici , prin romane și nuvele.
În perioada marilor clasici genurile literare cunosc o dezvoltare deosebită . Genul liric
cunoaște desăvârșire prin poezia eminesciană, iar g enul dramatic atinge valoare artistică
superioară pri n comediile lui I.L.Caragiale . Genul epic este reprezentat cu precădere de Ion
Creangă și I.L.Caragiale, prin povestirile sale, cât și de Mihai Eminescu prin romanul ,, Geniu
pustiu ” și nuvelele fantastice.
Genul epic și speciile cultivate de toți marii cla sici relevă diferențe tematice, de
viziune și stilistice. Nuvela dovedește diversitatea temelor, a limbajului artistic și
originalitatea viziunii:
Nuvele fantastice au scris Mihai Eminescu ( Sărmanul Dionis , Avatarii faraonului Tl,)
I.L.Caragiale ( La hanul lui Mânjoală , La conac ) Ioan Slavici ( Hanul ciorilor ).
Nuvele psihologice și tragice au scris Ioan Slavici ( Moara cu noroc , Pădureanca )și
I.L.Caragiale (În vreme de război , O făclie de Paște , Păcat ..);
În această perioadă Ion Creangă a realizat un roman de substanță autobiografică
(Amintiri din copilărie ), pe când Eminescu a scris un roman romantic ( Geniu pustiu ). Pe de
altă parte, Ioan Slavici a scris primul roman de investigație socială și,mai ales, de profunzime
psihologică ( Mara ), pe când I.L.Car agiale nu arăta predilecție pentru epica de mare întindere.
Dincolo de diversitatea tematică, stilistică și de viziune, pe ,, marii clasici” ai literaturii
române îi unește același cult al valorii, manifest at atât prin nivelul creațiilor , cât și prin criti ca
formelor fără fond prezentă în opera comică a lui Caragiale, în poeziile satirice eminesciene
sau în publicistica poetului, sau în Amintirile lui Ion Creangă.
Modelul Caragiale
Dramaturg, poet, pamfletar și scriitor, Ion Luca Caragiale este întemeietoru l teatrului
comic din România, și unul dintre pricipalii fondatori ai teatrului național. Este considerat de
critica literară, pe bună dreptate, un geniu al creării situațiilor dramatice .6 Pentru meritele sale
deosebite a fost ales membru post mortem al Ac ademiei Române.

6 Istoria literaturii române , Ed. Semne, București,2003, p. 446

11
I.L.Caragiale e ste cel dintâi mare scriitor obiectiv. Se poate considera că, în transformarea
literară care urmează epocii lui Alecsandri, Caragiale este un inovator și un model pentru
generațiile de mai târziu. Așa cum aprecia Garabet Ib răileanu, meritul scriitorului este acela
de a fi ,,cel mai mare creator de viață din întreaga noastră literatură”7. Tipurile create de el au
devenit populare și sunt de o vitalitate fără egal. Viziunea socială și psihologică a lui
Caragiale a urmărit soci etatea în românescă o întreagă evoluție ciclică a burgheziei, integrând
psihologiile individuale în fresca societății, astfel încât scriitorul poate fi considerat un istoric
umorist al parvenitismului autohton.
Dramaturg și prozator, I.L.Caragiale a scris patru comedii ( O noapte furtunoasă , Conu
Leonida față cu reacțiunea , O scrisoare pierdută, D -ale carnavalului ), o dramă ( Năpasta ),
mai multe nuvele ( Două loturi , O făclie de Paște , Păcat , În vreme de război ), povestiri ( Calul
dracului , Abu–Hasan , Kir Ian ulea) și numeroase momente și schițe ( Vizită…, Lanțul
slăbiciunilor , Un pedagog de școală nouă , Triumful talentului, Mitică ).
În legătură cu I.L.Caragiale se vorbește, cel mai frecvent de actualiatea lui. Opera sa
este de o calitate artistică și genera l–umană așa de mare încât poate să -și mențină permanența,
rămânând mereu,contemporanul nostru. Putem spune că ne este permanent alături. Se va vorbi
întotdeauna despre ,,efectul Caragiale, despre ,,atitudinea Caragiale” sau despre ,,nostalgia”
Caragiale”.
Putem afirma că ,,modelul Caragiale” este deopotrivă de limbaj și viziune, neapărat
cu respectarea principiului apropierii prin dist anțare, asumare și diferențiere. El este o miză
mare pentru scriitori, în ton cu aspirațiile lor mai mult decât estetice, încât am putea spune că
I.L.Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, un complex mecanism textual.
Actualitatea lui Caragiale se judecă în funcție de diverse criterii, două dintre acestea
fiind esențiale: capacitatea operei de a semnifica în orizo ntul vieții actuale, pe de o parte, și,
pe de altă parte, rezistența în timp a valabilității ei. Primul criteriu se referă la prezent, iar cel
de-al doilea, la traseul diacronic. Întrebarea este, însă, cum rămâne cu viitorul, deoarece nu
prea e posibilă ac tualitatea fără viitor. Și,negreșit, implicarea judecăților de valoare în privința
viitorului generează ideea de parmanență.
Caragiale și eroii săi se află printre noi . Marele dramaturg răspunde nevoii noastre de
autoiluzionare, de realizare a acelei stăr i binecunoscute, de a face ,,haz de necaz”. Putem
spune că I.L.Caragiale a surprins nuanțe de comportament ale noastre, ale tuturor, fie că avem

7 Garabet Ibrăileanu ,Studii literare , I, Ed.Minerva, București, 1979, p.377 -378

12
sau nu sinceritatea de a le recunoaște. Privită fără prejudecăți și fără false orgolii, opera lui
Caragiale ne prezintă pe noi în lumea noastră ,,de tranziție”.
Prin ironia subtilă , prezentă obligatoriu , nu numai în comediile sale, ci aproape în
toată opera sa, Caragiale a ieșit mult din paginile cărții și a coborât pe stradă: îi arată cu
degetul pe c arieriști, iî denunță pe oportuniști, iî acoperă de ridicol pe demagogi. El ne indică
prin ricoșeu calea demnității, onestității și seriozității. Caragiale este totodată un dușman al
vorbăriei. De fapt, la marele dramaturg, magia cuvântului, echilibristica frazelor și
sintagmelor este cea care atrage la prima întâlnire cu operele sale. Există în opera caragialiană
un suspans textual privind nu ce se întâmplă, ci, mai ales, cum se spune, cum se reflectă în
cuvânt universul moftologic. Putem spune că personaj ul este cuvântul și cuvântul este
personajul, căci, vorbind, personajul își trădează caracterul în întreaga lui splendoare.
Pentru a ne atinge scopurile, suntem cei care trag firele, fie cei care se lasă manevrați, ori
abordăm după voie o mască sau alta po trivită situației. Cu toții, sau măcar unii dintre noi,
putem fi marionete aflate la cheremul dorințelor altora mai puternici sau în măsură să ne
acorde ajutorul râvnit.8
În viața de zi cu zi este imposibil să nu fi întâlnit indivizi care să manifeste volu ntar
măcar una din însușirile personajului caragialian sau cărora să li se poată aplica o judecată în
spiritul marelui dramaturg. Și aceasta, indiscutabil, pentru că I.L.Caragiale este prezent mereu
printre noi.
În acest timp al crizelor de tot felul, al n esiguranței, dar și al căutărilor de soluții, avem
nevoie de modele, avem nevoie de Eminescu, de Caragiale, de Creangă. Aceștia înseamnă
cultură, creație și respect pentru tradițiile poporului român, pentru valorile noastre spirituale.
Ei reprezintă fărâm a de perfecțiune din fiecare din noi. Rolul nostru este de a -i face pe
semenii noștri conștienți de picătura de nemurire ce se află ascunsă în străfundurile sufletului
fiecăruia dintre ei. Iar aceasta se poate face prin deschiderea spre frumos și spre crea ție, spre
asumarea umanității ca realitate interioară, prin conștientizarea propriei condiții de
reprezentant al unui popor de o frumusețe spirituală excepțională, care a dat Europei și lumii
întregi oameni de mare valoare, adevărate modele culturale .
1.3. Genuri și specii în opera lui I. L. Caragiale: nuvelistica, momentele și schițele,
dramaturgia (prezentare sintetică). Structuri tematice.
I..L. Caragiale este considerat, până astăzi, cel mai mare dramaturg al literaturii
române. El ofera, prin întreaga sa operă, o imagine complexă asupra societații românești din

8 Florin Manolescu, ,, Caragiale și Caragiale.Jocuri cu mai multe strategii ”, Ed.Humanitas, București, 2002,
p.112

13
secolul al XlX -lea, care capătă valoare eternă și este de o actualitate vie prin surprinderea
datelor esențiale pentru spiritul românesc.
Dramaturg și prozator, I.L.Caragiale a scris comedii, o dra mă, nuvele, povestiri și
numeroase momente și schițe. Opera, în totalitatea ei, conturează universuri artistice
distincte:unul comic, unul fantastic și altul tragic. Tragismul și fantasticul își pun pecetea
asupra creației sale nuvelistice ( O făclie de Pa ște, Păcat , La hanul lui Mânjoală , Calul
dracului , În vreme de război , Kir Ianulea , Abu Hassan ), în timp ce nota comică se face
simțită în schițe ( D-l Goe , Vizita.. ., Telegrame , Bubico ) și în comedii.
Creația sa literară poate fi structurată astfel:
Teatru
 Comedii : O noapte furtunoasă (1879 ) , Conu Leonida față cu reacțiunea (1880), O
scrisoare pierdută (1884 ), D-ale carnavalului , O soacră (farsă fantezistă într -un act),
Hatmanul Baltag (oper ă bufă) , Începem (instantaneu într -un act), 1 Aprilie (monolog)
Drame
 Năpasta (1890 )
Nuvele și povestiri
 O făclie de Paște (1889 ) , În vreme de război (1898 ) , Grand Hôtel "Victoria Română" ,
În vreme de război (1898 ), Om cu noroc , Păcat (1892 ), Norocul culegătorului , Poveste ,
Boborul , Noaptea învierii , Baioneta inteligentă , Cănuță, om sucit , La hanul lui Mânjoală,
Două loturi (1901 ), Caut casă… , La conac , Monopol… , Mamă… , Ion… , Pastramă trufanda ,
Kir Ianulea , Calul dracului
Momente și schițe
 Publicate în volum : Moftangii , Națiunea română , Căldură mare , Justiție ,
Mitică , Art. 214, Politică , O zi solemnă , Un pedagog de școală n ouă, D-l Goe , La Moși,
Bubico, Jertfe patriotice , Situațiunea , Românii verzi , Telegrame , Triumful talentulu, tot
Mitică , Proces -verbal , Ultima oră, Infamie, C.F.R. , Boris Sarafoff , Repausul duminical ,
Urgent , Cum stăm , Meteahnă , Justiția română , La poș tă , Moșii , Politică și delicatețe ,
Cum se naște o revistă , Cum se înțeleg țăranii , Duminica Tomii , Gazometru , Istoria se repetă ,
Petițiune , Mici economii… , Ultima emisiune , O lacună , Cadou… , Diplomație O cronică de
Crăciun… , Vizită… , Țal!… Greu, de azi pe mâine… sau unchiul și nepotul ,Antologie… ,
Identitate… , 25 de minute… , Reformă , Așa să mor!
Publicate în periodice
 Cronica fantastică , Zig-zag!… , Parlamentare , Manifestul "claponului" ,

14
Corespondența sentimentală , Broaște… destule , Lache și Mache , Calendar , Din foloasele
tiparului , Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi – Varietăți literare.
Canard -rățoi , Moftul rom ân , Succesul "Moftului român" , Trădarea românismului!
Triumful străinismului!! Consumatum est!!! , Poveste de contrabandă , Manifestul "moftului
român" , Școala română ,,Accident parlamentar, Justiția română. Secția corecțională ,
High -life, Logica bar oului , În tren accelerat , Carnet high -life, Nedescifrabil , Poruncă
domnească , Cum se naște o revistă? , Karkaleki , Articol de reportaj , Despre cometă –
prelegere populară , Cum devine cineva revoluționar și om politic…? La Paști, Dascăl prost ,
Premiul în tâi – o reminiscență din tinerețele pedagogului , Cum stăm… , Bacalaureat ,
Deziderate legitime , Cam târziu… , Cele trei zeițe , „Moftul” făcător de minuni , Înfiorătoarea
și îngrozitoarea și oribila dramă din strada Uranus , Infamie… , La Peleș , Făcătoare d e
minuni… , Inițiativa… , Ouăle roșii , Dintr -un catastif vechi , Sfânta Ghenoveva , Un incident de
senzație , Leac de criză , Sfânt Ion , Prea sărac , Temă și variațiuni , Un frizer -poet și o dramă
care trebuie să se scarpine -n cap .
Publicistică
Literatur ă și cultură
 Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX , Bene -merenti ,
Politică și cultură , Notițe risipite , A zecea muză , Cronici literare , Teatrul cel Mare – "Urâta
satului" , Cercetare critică asupra teatrului românesc , Cronici teatrale , Scrisoare , Teatrul
național , Știe carte băiatu lui Papuca!… , Un mare sculptor român , Memorii din timpul
războiului , Despre Macedonski , Un monstru de activitate , "Constituționalul" poet , Teatrul
nostru , Câteva cuvinte , D. B. P. Hăsdeu , Traian Demetrescu , Răzbunarea lui Anastase
,D. Eugeniu Stătescu poet , Un caz literar interesant , Plagiatul Zola -Bibescu , Spitalul
amorului. O prefață , Un nou plag iat Zola , Un articol regretabil , Gheorghe Baronzi
Articole politice:
 1907 din primăvară până'n toamnă , Apelul la unire , Cronica sentimentală ,
Cronica , Deslușire , Frați radicali și D. Dim. Sturdza , Gogoși , Istoria unei epigrafe , Liberalii
și conservatorii , Liberalii engleji și români , Parlamentare gogoși , Prospătura , Resbelul , În
ajunul crizei , Convenții c u Rusia , Poziția ministerială față cu revizuirea , Reportaj
parlamentar , Un incident la cameră , Plătește vizirul , Inovațiune , Iarăși promisia D -lui
Fleava , Principii și vaccină , Linia ferată Ploiești – Predeal
Parodii
 Smărăndița (roman modern), Dă –dămul t…Mai dă -dămult

15
CAPITOLUL II. Comediile lui I. L. Caragiale.

2.1. Teme și strategii de construcție.

Ion Luca Caragiale, dramaturg ș i prozator, a fost un observator ironic al societății
românești din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de
personaje. Comediile sale (O noapte furtunoasă , O scrisoare pierdută , D-ale carnavalului,
Conu Leonida fata cu reacțiunea ) ilustrează un spirit de observație fin pentru cunoașterea firii
umane, de aceea personajele lui trăiesc în or ice epocă prin vicii, impostură, ridicol și prostie.
,,Stratul social pe care îl înfățișează mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos și ne
arată aspectul unor simțiminte omenești ,de alminteri aceleași la toată lumea, manifestate însă
aici cu o no tă specifică , adecă sub formele unei spoieli de civilizație occidentală ,strecurată în
mod precipitat până la acel strat și transformată aici într -o adevărată caricatură a culturei
moderne.9 În comedie oamenii devin personaje cu roluri stereotipe, conflic tele devin intrigi,
lumea este întoarsă cu susu -n jos, regăsind în final punctul ei de plecare normal -anormal.
Perspectiva ironică și comică însă nu face decât să numească problemele, care deseori nu vor
fi rezolvate în decursul acțiunii. De aceea orice co medie bună lasă în urma ei un dram de
probleme nerezolvate. Astfel se constituie probabil potențialul ei tragic sau realist .
Cea dintâi comedie a fost O noapte furtunoasă ,reprezentată la 18 ianuarie 1879 și
publicată în ,,Convorbiri literare ” în octombrie – noiembrie același an.
Următoarea comedie, ,,Conu Leonida față cu Reacțiunea ”, farsă într -un act, a fost
citită în 1879 în casa lui Maiorescu și publicată în ,,Convorbiri literare ” (1 februarie 1880),
,,O scrisoare pierdută ”, a fost ci tită la Junimea la 6 octombrie 1884, reprezentată la
Teatrul Național la 13 noiembrie, cu un succes extraordinar, și publicată în ,,Convorbiri
literare ” în anul următor (1 februarie – 1 martie 1885 ).
Ultima mare comedie a dramaturgului, ,,D-ale carnavalu lui”, s-a jucat la 8 aprilie
1885 și a fost publicată în ,, Convorbiri literare ” la 1 mai.
Deși au fost respinse după un șir scurt de reprezentații, pe motiv că ar fi fost imorale și
lipsite de patriotism, comediile lui Caragiale reprezintă partea cea mai originală10, mai
rezistentă și mai profund morală a întregului repertoriu dramaturgic românesc, aflându -se, în
raport cu teatrul precursorilor, în aceeași situație în care se găseau poeziile lui M. Eminescu
față de poezia noastră postpașoptistă sau față de V. Alecsandri.

9 Titu Maiorescu, .,, Critice ”,Ed.Albatros, București,1998, p. 298
10 Ibidem, p. 299

16
Din punct de vedere tehnic, în raport cu toți contemporanii sau cu precursorii săi și
mai ales în raport cu Vasile Alecsandri, care reduce comicul la un sistem de opoziții exagerate
,,vechi/nou, bătrâni/tineri, orășeni/provinciali” sau la supralicitarea vorbirii străinilor,
Caragiale realiează piesele cele mai complexe, punând numărul cel mai mare de probleme
dramaturgice, strălucit rezolvate, și reușind să concilieze pretențiile publicului larg, cu rigorile
impuse de convenționalismulu i teatral. 11
Cel mai simplu argument venit în favoarea complexitații pieselor sale îl reprezintă
numarul relativ mare al personajelor episodice, neincluse pe afiș. Dintre acestea, unele se află
la o distanță foarte mică, în timp și în spațiu,de scenă sau d e locul acțiunii. Spre exemplu
Țircădău în ,,O noapte furtunoasă” provoacă scandal ,,în culise” și o amenință pe Zița cu șicul
de la baston (”Lasă, cucoană! poate că să mor și să nu ți -o fac!”12).
În comedia sus -amintită, pe lângă cele șapte personaje propr iu –zise ale piesei mai
sunt citați Tache Pantofarul, care refuză să iasă la ,,izirciț”, ,,mă -sa”, care susține că Tache e
bolnav de lingoare, Popa Zăbavă de la Sfântul Lefterie și Popa Tache, nașul Pantofarului,
Ghiță Țircădau, și Dincă binagiul, care bat e invers numărul casei lui Dumitrache, provocănd
întreaga încurcătură.
Aceeași situație este întâlnită și în cazul ,,Scrisorii pierdute”, unde alături de cele
unsprezece personaje și de fecior mai apar negustorul evreu, care a plătit 44 de steaguri,
nevas ta lui Ghiță și cei nouă copii, d.Tăchiță, Petcuș și Zapișescu, care joacă stos în casa lui
Nae Cațavencu, sau popa Pripici, care aruncă chibritul aprins pe fereastră, ,,dobitocul” de pe
maidan, peste care cade Ghiță Pristanda, feciorul de la facultate al lui Trahanache, Ienache
Siripeanu, electorul potențial al taberei lui Trahanache, ministrul care îl poate chema în orice
moment pe Tipătescu la telegraf și doctorul din actul al II -lea, care o înștiințează pe Zoe, tot
,,în culise” că Pristanda i -a făcut p ercheziție lui Cațavencu și l -a arestat.
În ,, D-ale carnavalului ”, în spatele scenei se mișcă spițerul Frichinescu, din actul I,
care mijlocește contabilitate dublă cu abonamentul de frizerie, ceilalți spițeri din oraș, cu care
se consultă Pampon pentru a elucida misterul cazului, colegul de la percepție al Catindatului,
expert în tainele metodei lui Matei13,Nenea Iancu, epitropul Catindatului, care supravegează
de la Ploiești cariera bucureșteană a nepotului (,,Am aflat că umbli prin cafenele și pe la
baluri; dacă mai aflu astfel de chestii, nu -ți mai trimet nici un gologan ,viu să -ți lungesc

11 Florin Manolescu, Caragiale și Caragiale .Jocuri cu mai multe strategii , Ed.Humanitas ,București,2002,
p.115
12 Caragiale I.L., op.cit. ,p 184
13 Ibidem , p.116

17
urechile; te iau înapoi la prăvălie, și te pui la ipitropie, măgarule…”) sau servitoarea Didinei,
care este interogată de Iancu Pampon .
În ciuda unui loc unic al a cțiunii sau al unor modificări de decor foarte mici,
dramaturgul reușește să adâncească scena nu numai prin numărul mare de personaje
episodice, dar și prin ,,taichoscopie ”14 sau prin narațiunea retrospectivă a unor martori care
au trecut printr -un spațiu plasat în afara incintei de joc, grădina Iunion a lui I.D. Ionescu, unde
se cunosc Zița și Rică Venturiano, labirintul vast de străzi din Dealul Spirii, prin descrierea
căreia marele dramaturg reușește să mute scena, aproape ca într -un roman, din sala Tea trului
Național de pe Calea Victoriei, la locul ,,adevărat” al acțiunii, despărțirea lui Ipingescu și
prăvălia cu mulți mușterii a madamei, de la care Spiridon cumpără Vocea Patriotului
Naționale, în ,,Noaptea furtunoasă”, iar în ,,Scrisoarea pierdută” lo cuința lui Cațavencu din
dosul Primăriei, unde se adună dăscălimea înainte de alegeri, redacția ,,Răcnetului Carpaților”
în vitrina căreia urma să fie expus documentul compromițător interceptat de Cațavencu,
localul unde avocatul subtilizează ,,la o țuicul iță” scrisoarea găsită de Cetățeanul turmentat și
larga perspectivă a orașului de la centru, în care este proiectată acțiunea piesei, după apariția
lui Dandanache.
Prin citarea acestor personaje și spații absente, dramaturgul reușește dubla performanță
de a pune scena în legătură cu lumea și de a satisface pe o cale foarte subtilă gustul publicului
obișnuit pentru figurile secundare numeroase și pentru schimbările frecvente de decor din
piese. De aceea, comediile lui Caragiale, departe de a fi monotone, pot fi plasate în punctul
greu de atins al sintezei armonioase între idealul clasic shakesperian al realismului și al
abundenței.
Privitor la relația dintre dialog și narațiune, putem constata că nimeni nu a reușit să
alterneze ca el, de -a lungul unei singure scene, momentele dinamice cu scenele de deliberare.
Putem spune că scena I din ,, O scrisoare pierdută ” este din acest punct de vedere o
capodoperă de rafinament tehnic, iar în ,, O noapte furtunoasă ” dramaturgul reușește
performanța de a atribui fiecărui p ersonaj câte o partitură narativă, fără ca totuși dinamismul
piesei să fie în felul acesta diminuat.
Criticul Florin Manolescu considera, pe bună dreptate, că multe dintre episoadele
narative ale comediilor lui Caragiale pot fi considerate chiar ca o formă a teatrului în teatru,
realizat prin participarea actorilor absenți și prin peeminența acțiunii asupra povestirii, ca în
scena în care Chiriac vorbește despre garda civică și despre Tache Pantofarul sau ca în celebra

14 Idem, p.116

18
expoziție a lui Pristanda, în care po lițaiul ,,joacă” cel puțin patru roluri diferite, dând cele mai
exacte amănunte, ,,știți, ca la teatru”.15
Comediile caragialiene reprezintă structuri complexe, fapt evidențiat și de unitatea de
interes și legătura dintre acte, susținute printr -o tehnică v ariată a punctelor culminante sau a
scenelor ,,a faire”. Spre exemplu, în timp ce în ,, O noapte furtunoasă ”, actul I se termină cu
scena împăcării dintre Veta și Chiriac, în ,, Scrisoarea pierdută ” primele trei acte se încheie cu
un vârf sau cu un obstacol creator de tensiune. Astfel, în actul I Trahanache anunță că l -a prins
pe ,,onorabilul cu alta mai boacănă”, la sfârșitul actului sosește depeșa care reclamă foarte
urgent sprijinirea candidatului de la centru, iar la sfârșitul actului al III -lea Trahanach e
întrerupe discursul lui Cațavencu și anunță candidatura lui Dandanache, ceea ce declanșează
încăierarea de la primărie între susținătorii celor două grupări.
Totodată sunt spectaculoase și aparițiile tardive ale unor eroi, după o minuțioasă
pregătire pre alabilă: Cațavencu, despre care vorbesc în chip insistent Pristanda, Tipătescu,
Trahanache, Zoe, Farfuridi, Brânzovenescu și Cetățeanul Turmentat sau Nae Girimea ,care
este căutat de toată lumea în primele scene din ,, D-ale carnavalului ”.
Marea inventivita te a lui Caragiale este evidentă și în tehnica expoziției și a finalurilor,
care reprezintă de obicei părțile cele mai stereotipe ale unei comedii. În ,, O noapte
furtunoasă ”, în plin deznodământ , după identificarea lui Rică Venturiano, dramaturgul
introdu ce un nou obstacol, legătura de gât a lui Chiriac, care amenință pentru o clipă să
recicleze acțiunea, întorcând -o în punctul din care a pornit. Și mai complex este, din acest
punct de vedere, finalul ,,Scrisorii pierdute”, care prin narațiunea lui Dandana che despre o
nouă scrisoare de amor transformă scena de provincie a orășelului de munte într -o metaforă a
unei lumi mai largi. Astfel în comedii sau în nuvela ,,Două loturi” suntem trimiși spre mai
multe finaluri posibile .
Pe de altă parte, complexitatea comediilor lui Caragiale trebuie căutată în contactul de
lectură complex pe care îl presupun, în multipla ofertă de participare și în înțelesul care se
ascunde în spatele numeroaselor peripeții și anecdote pitorești.
Deși au fost respinse pentru motivul că ar lucra cu expresii și situații ,,vulgare”
comediile caragialiene au în comun tocmai insistența cu care trimit spre un public responsabil
și grav , singurul care poate stabili o relație de complicitate. Așadar nu putem râde de toate
personajele lui Caragi ale și nu putem rămâne uimiți în fața versalității lor morale, decât dacă

15 Florin Manolescu, Caragial e și Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, Ed.Humanitas, București, 2002,
p.118

19
suntem în posesia unui sistem normal de conduită, tot așa după cum nu putem râde de
,,certfeticatul” lui Ipingescu, de expresiile franțuzești ale Ziței sau de ,,cremenalul” lui Jupân
Dumitrache decât dacă în dicționarul nostru particular este înscrisă forma corectă a acestor
noțiuni și expresii.
Despre comediile lui Caragiale s -a scris că au o structură circulară, fapt dovedit prin
întoarcerea unor personaje, după deznodământ, în punc tul în care s -au aflat la început, această
întoarcere producându -se numai împreună cu conștiința ticăloșiei lor. Chiar dacă se prefac că
nu știu nimic, ca Pampon, Didina Mazu sau Mița Baston, la sfârșitul piesei toți eroii lui
Caragiale știu mai mult decât la început unii despre alții și, în cele mai multe cazuri, chiar
despre fiecare dintre ei. Marele lor paradox este că după ce au absolvit în chip lamentabil un
examen de viață sau de conștiință în cursul căruia au vrut să -și extermine adversarii, să se
razbune sau măcar să -i ridiculizeze, ei recurg repede la masca ipocriziei și se împacă suspect
de repede, ca și când nu s -ar fi întâmplat nimic până atunci.

2.2. Tipuri de comic

Caragiale a creat o operă cu particularități care o unicizează în contextul literaturii
naționale, dar și universale: comic, tragic și fantastic. Principala modalitate de caracterizare a
personajelor și de construire a situațiilor în care sunt puse o reprezintă comicul. Acesta este
definit ca fiind o categorie estetică presupunând situații care provoacă râsul printr -o
disproporție,prin contrastul dintre aparență și esență, dintre efort și rezultatele lui, dintre
scopuri și mijloace. Comicul apelează, pe lângă ironie, la satiră, care deseori este virulentă,
stârnind hohote puternice și profunde, având drept scop dezaprobarea și îndepărtarea
iitrăsăturilor negative ale societății sau ale oamenilor.
I.L.Caragiale este un maestru virtuoz al comicului românesc. În comediele sale se
ascunde satiră dar și tristețe sub învelișul râsului și sarcasmului ,,Tipurile și comicul ridicol
care alcătuiesc piesa (,, O scrisoare pierdută ”) sunt fardurile zglobii ale unei crâncene
deziluzii – afirma Tudor Arghezi.16 Dramaturgul sancționează în primul rând defectele
oamenilor și ale societații contempo rane sieși. În comedia lui Caragiale una din sursele
comicului este contradicția dintre aparență și esență, adeseori personajele sale își doresc să
pară altceva decât sunt în realitate, de aici rezultând o serie de încurcături diverse.

16 Liviu Papadima, Comediile lui I.L.Caragiale , Ed.Humanitas, București,1996, p.259

20
În aparență persona jele caragialiene par corecte, cinstite, amabile, ar în realitate sunt
cu totul altfel: demagogice, coruptive, parvenite. Spre exemplu, Nae Cațavencu apare în
contrast cu adevăratul politician , iar Zoe Trahanache apare în contrast cu o femeie cinstită .
Caragiale reprezintă întruchipa rea elementelor comice de epocă , pe care le -a extras
minuțios din banalul societății.Se știe că mecanismele comicului, ale umorului sunt greu de
definit, atât din punct de vedere psihologic cât și din perspectiva condiției uma ne.
Dramaturgul a îmbinat cu deosebit talent mai multe tipuri de comic în comediile
sale.Tipurile de comic întâlnite în comediile caragialiene sunt: comicul de caracter, comicul
de moravuri, comicul de situație, comicul de intenție și comicul de limbaj și de nume.
Există un comic al situațiilor , rezultat din fapte neprevazute și din prezența unor fapte
neprevazute și din prezența unor grupuri insolite. Caragiale folosește scheme tipice, modalități
cunoscute în literatura comică universală, cum ar fi încurcă tura, confuzia, coincidența,
echivocul, revelațiile succesive, quiproquo -ul, acumularea progresivă, repetiția, evoluția
inversă, interferența. Fiecare scenă în parte și piesele în totalitatea lor se bazează pe astfel de
scheme încât se poate afirma că la Caragiale predominantă este o situație comică în care sunt
implicate personaje comice, având idei comice și un limbaj comic.
Comicul de situație reiese, așa cum îl arată și numele, din situațiile cele mai
surprinzătoare în care sunt puse personajele, prov ocate de coincidențe, de confuzii, de
încurcături și împrejurări echivoce. Spre exemplu, în comedia ,, D-ale carnavalului ”, Nae
Girimea provoacă toată agitația și încurcăturile piesei. Acesta declanșează comicul de situație
care poate constitui și subiectul piesei. El este amantul Miței Baston, care la rândul ei este
amanta lui Mache Razachescu, supranumit și Crăcănel. Dar, în același timp, Nae este și
amantul Didinei Mazu, amanta lui Iancu Pampon.
În comedia sus -amintită situațiile comice se ivesc încă de la începutul piesei cu
apariția în frizerie, locul de desfășurare al primului act a lui Pampon care -l caută pe Nae
Girimea într -o problemă delicată și care este întrebat de Iordache, calfa lui Nae, ce dorește.
Acesta insistă politicos să -și ofere serviciil e: ,,da,poftiți!…Barba? Părul?..17.” Apoi o altă
situație comică este aceea relatată de Iordache lui Pampon în legătură cu spițerul care a reușit
să-l înșele pe stăpânul său vreo zece luni cu biletele de abonament.
Apariția Miței ,care se trânteșt e pe un scaun și spune că este nenorocită deoarece Nae
o înșeală și care amenință cu un scandal cum n -a mai fost până acum,precum și apariția
Catindatului legat cu o basma la fălci ,sunt alte situații care construiesc comicul de situație.

17 I. L Caragiale,. -op.cit., p.

21
Acesta din urmă, deși îl doare măseaua, vorbește mult, pentru ca în final, când Iordache
aduce cleștele, să iasă repede din frizerie spunând că ,,…e târziu acum …am treabă la
canțilarie”.
Dar poate cel mai bine iese în evidență comicul de situație în actul al II -lea, când
toate personajele comediei se întâlnesc la balul mascat din mahala. Tachinarea Didinei de
către Catindatul care era bine ,,magnetizat”, monologul lui Crăcănel referitor la faptul că tot
nu pricepe de ce a fost agresat, apariția lui Iordache în co stum de turc, care o induce în eroare
pe Mița, modul în care află Crăcănel află că a fost înșelat pentru a opta oară și că i se spune
,,Mangafaua”18, schimbarea costumelor pentru a nu fi recunoscuți, aruncarea sticluței cu
vitriolen și plecarea în grabă a l ui Nae, a Didinei și a lui Iordache de la bal sunt doar câteva
momente care scot în evidență comicul generat de o serie de situații neprevăzute în care se
află personajele.
De asemenea, înteaga comedie O scrisoare pierdută se bazează pe coincidențe,
încurc ături, situații ecchivoce, piesa fiind o ilustrare a acestui tip de comic. Astfel, găsirea și
pierderea succesivă a scrisorii de amor constituie principala situație comică în care sunt
implicate personajele și din care reies trăsăturile lor de caracter: Zo e Trahanache pierde
scrisoarea amoroasă de la amantul ei, Tipătescu, Cetățeanul turmentat o găsește, dar nu se
poate abține să o citească, din care cauză este furată de Cațavencu și devine mijloc de șantaj
pentru postul de deputat; acesta o pierde într -o încăierare și este găsită din nou de aceșlași
cetățean care o înapoiază ,,adrisantului”, adică Zoei. Când se părea că șantajul politic nu are
șanse de izbândă, apare Dandanache care chiar învinge în alegeri, căpătând mult –râvnitul
post de deputat cu ajutor ul unei scrisori de amor, pe care însă nu o înapoiază, pentru că ,,mai
trebuie ș -altădată”. Se sugerează astfel, că arma politică a șantajului va fi eficientă și în viitor,
cinstea și meritele neavând nicio șansă în viața politică.
Comicul de caracter
Comicul de caracter izvorăște din comportarea personajelor, din atitudinea lor și din
ipostazele în care acestea sunt prezentate.
Personaje ca Dandanache, Cațavencu, Pristanda, generează râsul prin contrastul dintre
pretențiile pe care le au și c omportamentul lor. Cațavencu se pretinde patriot, dar urmărește
interese personale meschine; Dandanache este ramolit, dar șiretenia lui depășește cu mult
starea de decreptitudine pe care o afișează. La rândul său, Pristanda se supune orbește lui

18Marian Popa, Comicologia , Ed.Univers, București, 1975, p.184

22
Tipătescu, ceea ce nu -l împiedică să gândească despre Cațavencu: ,,Strașnic prefect ar fi
ăsta!” după ce -i mărturisește că -i citește gazeta ,,ca pe Evanhelie”.19
Comicul de caracter conturează personaje ridicole prin trăsături negative, tare morale,
stârnind râsul cu scop moralizator, deoarece nimic nu îndreaptă mai bine defectele umane
decât râsul.
Comicul de caracter conturează personaje ridicole, creează tipologii umane, dominate
de trăsături morale definitorii pentru caracterul acestora. Spre exemplu, Ghi ță Pristanda,
polițaiul unui oraș de munte, este tipul slugarnicului lipsit de demnitate, un funcționar servil
care încalcă legea. Tipul încornoratului simpatic este ilustrat de Zaharia Trahanache, tipul
parvenitului și al demagogului întruchipat de Nae Ca țavencu, tipul politicianului incult și
prost de cuplul Farfuridi -Brânzovenescu, tipul adulterinei de Zoe Trahanache, iar
Agamemnon Dandanache întruchipează aproape trăsăturile negative ale celorlalte personaje:
demagogia, incultura, prostia ramolismentul.
Comicul de caracter este foarte important în comedii, fiind evidențiat prin
caracterist icile definitorii ale fiecărui tip de personaj. Ele au trăsături standardizate, fiind
reduse la scheme morale, abracte, cu funcție comică. Se poate afirma că ac estea nu evoluează,
la nivel psihologic, că sunt dominate de o trăsătură de caracter, că nu -și modifică statusul.
Recursul la un repertoriu fix de trăsături – psihologice, morale, sociale,
comportamentale – în construcția personajelor este o partic ularitate străveche și persistentă a
comediei ca specie dramatică. Caragiale folosește o tehnică similară, rafinând -o însă
prin capacitatea de a individualiza , de a crea personaje memorabile, inconfundabile. Uneori
este suficient un singur schimb de replic i pentru ca un personaj să capete individualitate, în
ciuda plasării lui într -o anume categorie. De exemplu: în actul III, scena IV, Trahanache îi dă
lui Tipătescu polița falsificată de Cațavencu, cu obișnuitul aer uituc, spunându -i: ,,A! ți -am
dat polița lui Cațavencu …Să nu o pierzi.” 20
Un alt unghi din care poate fi privită galeria eroilor din comediile caragialiene
este constanța acestora. S -a spus cu îndreptățire că din comedii lipsesc personajele care să
evolueze, care să sufere transformăr i psihologice. Există, în schimb, diferențe notabile în
felul personajelor de a reacționa la împrejurări. La extreme se află Trahanache și Cațavencu:
unul imperturbabil, mereu egal cu sine, celălalt adaptându -se cu o enormă ușurință
schimbărilor bruște de conjunctură, trecând prin cele mai variate ipostaze: bunăvoință
vicleană, spirit conciliant, infatuare afișată, patetism, umilință ligușitoare, entuziasm etc.

19 I.L.Caragiale, op.cit. ,P.127
20 I.L Caragiale, op .cit. p . 132

23
Pentru confirmare, se pot urmări întâlnirea Cațavencu – Pristanda (actul II, scena VII);
Cațaven cu – Zoe (actul II, scena X); Cațavencu – Zoe (actul IV, scena IX).
Comicul de moravuri este în strânsă legătură cu realitatea socială și istorică.
Dramaturgul satirizează viciile societății, mentalitățile învechite, atitudinile incompatibile cu
valori le promovate de societate.
Spre exemplu, ,, O scrisoare pierdută ” este considerată o comedie de moravuri a cărei
temă o constituie atât viața publică cât și cea de familie a înaltei societăți în ultima parte a
secolului al XIX -lea. Acțiunea stârnește râsul aducând în prim –plan oameni mediocri cu
defecte morale pe care autorul le satirizează. Astfel, aflăm că într -un orășel de munte urma să
aibă loc al egeri pentru Camera Deputaților , eveniment care antrenează întreaga viață politică a
orășelului.
Apar astfel elemente ale comicului de moravuri: minciuna, triunghiul conjugal,
șantajul, care reprezintă esența acestui , chiar dacă personajele încearcă să arate doar o
aparență a lor. Comedie de moravuri politice , ,,O scrisoare pierdută ” este domina tă de
personalitaea Zoiei, a cărei voință este declanșată de iminența publicării scrisorii de amor a
lui Tipătescu și a compromiterii ei iremediabile. Se poate observa că drama ei nu este una
pasională, ci d e ordinul considerației sociale , personaju l luptând din răsputeri să păstreze
aparențele.
D-ale carnavalului poate fi considerată, de asemenea, o comedie de moravuri. În
special amintim moravurile celor două adulterine Mița Baston și Didina Mazu. Dintre cele
două personaje feminine ale comed iei sus -amintite, numai Mița, ,,republicana din Ploiești” 21,
are stofă pasională deosebită. Ea îl iubește cu adevărat pe Nae și se spovedește ucenicului
acestuia că e ,,nenorocită”, pentru că amantul ei de inimă o ,,traduce la sigur”. Se poate
observa că e xpresia pasiunii ei pare dubioasă prin retorismul ei vulgar când exprimă:,,Nae!
Nae, pe care l -am , pe care l -am adorat pentru eternitate, până la nebunie…” 22 neștiind că
iubirea și adorația sunt ipostaze pasionale incompatibile între ele și nebănuind că limbajul ei
de periferie nu l -ar putea emoționa nici măcar pe Iordache.
Piesele lui I.L.Caragiale au fost acuzate de imoralitate. Titu Maiorescu, în studiul
intitulat ,, Comediile d -lui Caragiale ” apără valoarea artistică a operei și demonstrează că
întreaga creație artistică reprezintă realitatea politică și socială a epocii, dând astfel o
binemeritată replică inamicilor scriitorului: ,,Căci pentru orice om cu mintea sănătoasă este
evident că o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autoru l își ia persoanele sale

21 Șerban Cioculescu, Caragialiana , Ed.Emimescu, București ,1987, p. 19
22 I. L. Caragiale, op. cit. p.96

24
din societatea contemporană cum este, pune în evidență partea comică așa cum o găsește, și,
același Caragiale, care astăzi își bate joc de fraza demagogică, și -ar fi bătut joc ieri de ișlic și
tombateră și își va bate joc de fraza reacționară și, în toate aceste cazuri va fi în dreptul său
literar incontestabil. Criticul susține rolul moralizator al artei, care își propune să îndrepte
tarele și moravurile politice și sociale, iar în cazul lui Caragiale acestea se corijează prin
râs.”23
Comicul de intenție este o modalitate foarte aparte în literatură, ilustrând atitudinea
autorului față de personaje și situațiile în care acestea acționează. Substanța pieselor sale este
supusă unor modalități de tratare diferite: ironică, umo ristică, sarcastică, grotescă. Caragiale
este un scriitor obiectiv, în sensul capacității de a crea viață, dar nu e un scriitor indiferent. El
pare că -și iubește personajele, este îngăduitor față de ele, dar nu iartă trăsăturile care -i fac pe
oameni ridico li, tratându -i cu ironie, cu umor, punându -i în situații absurde sau grotești,
demonontând mecanismele sufletești și reducându -i uneori la condiția simplificată a
marionetei.
Comicul de intenție ține de tendința autorului de a -și ironiza personajel e, punându -le
în situații cât mai penibile în speranța că acestea își vor îndrepta defectele. Spre exemplu, în
,,O scrisoare pierdută ”, acest tip de comic este realizat prin qui -pro-quo-ul dintre numărul 6 și
9, prin încălcarea onorii de familist a lui Jup ân Dumitrache chiar de apropiatul său, de omul
său de încredere. Autorul a declarat despre personajele sale odată că le iubește, odată că le
urăște. Putem afirma că dramaturgul iubește personajele pe care le creează , dar urăște tipurile
și defectele pe ca re le reprezintă.
Pornind de la propria afirmație, aceea că ,,nimic nu arde pe ticăloși mai mult ca râsul“,
Caragiale își iubește cu patimă personajele, îi e dragă lumea aceasta degradată, care -i dă
posibilitatea să ridiculizeze, să satirizeze, pun ând în situații absurde – grotești uneori – oamenii
acestei societăți corupte, meschine, perfide și folosind – în principal – sarcasmul. De aceea,
spectatorii, cititorii iubesc la rândul lor personajele lui Caragiale, deși unele sunt de -a dreptul
grotești ( Agamemnon Dandanache), ba chiar, multe dintre replicile lor sunt rostite și astăzi cu
veselie și plăcere, întrucât ele nu și -au pierdut deloc sensul și esența.
Comicul de limbaj este remarcabil în toată opera lui Caragiale, reprezentând un
mijloc de caracterizare ce -l individualizează net pe marele dramaturg în întreaga literatură
română.

23 Titu Maiorescu, Comediile d -lui I.L. Caragiale ,1885,p.

25
Limba, în comediile lui Caragiale exprimă comicul imens al gândirii aberante a
personajelor. Scriitorul înregisrează până la cea mai mică nuanță particularit ățile de limbaj ale
eroilor săi. E o limbă în care se amestecă turcisme și grecisme cu neologisme neasimilate,
prilej de improprietăți și devieri semantice.
Comicul de limbaj relevă o capacitate deosebită a scriitorului în a reține cele mai fine
nuanțe ale limbii vorbite. Acesta constă în caracterul evocator al numelor personajelor, în
greșelile de exprimare, în ticurile verbale și în construcția ilogică a discursului politic .
Comicul de limbaj este foarte bine reprezentat, pe toate nivelurile: fonetic și lexical,
rezultat din snobismul unor personaje,din lipsa de cultură a acestora, greșelile concretizându –
se în :
o pronunția greșită a unor neologisme: ,,famelie”, ,,renumerație”, ,,plebicist”, ,,bampir”
o etimologia greșită a unor cuvinte: (,,capit aliști”pentru locuitori ai capitalei; ,,scrofulos”
pentru scrupulos)
o lipsa de proprietate a termenilor ( ,,liber -schimbist”, însemnând cel care promovează
libertatea comerțului, neamestecul statului în treburile întreprinzătorilor capitaliști, are pentr u
Cațavencu sensul de flexibil în concepții)
o pleonasmul: ,,cum am zice, care va să zică”
La nivel sintactic se observă încălcarea regulilor logice și limbajul dezarticulat, rezultat
din :
o polisemie: ,,ne-am rătăcit împreună”
o contradictia între termeni: ,,D upă lupte seculare care au durat 30 de ani, iată visul
nostru realizat”
– asociații incompatibile ca sens : ,,Industria română este admirabilă, e sublimă, putem
zice, dar lipsește cu desăvârșire”; ,,la douăsprezece trecute fix”
– nonsensul: ,,Din două una, o ri să se revizuiască, primesc, dar atunci să nu se schimbe
nimic, ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici pe colo și anume prin
părțile esențiale. Am zis!”
– truismele (adevăruri evidente): ,,Un popor care nu merge înainte, stă pe loc, ba mai dă
și-napoi”, ,,O soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are.”
– construcții prolixe (confuze, incoerente), anacolutul: ,,În sănătatea alegătorilor …cari
au probat patriotism și mi -au acordat…asta… cum să zic de!…a! sufradzele lor; eu, care familia
mea de la patuzsopt în Cameră, și eu ca rumânul imparțial, care va să zică …cum am zițe… în
sfârșit să trăiască!”
– expresii tautologice: ,,intrigi proaste”

26
De remarcat repetiția obsedantă a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ti curi verbale,
care evidențiază sărăcie de gândire și de vocabular: ,,Ai puțintică răbdare“, ,,neicusorule,
puicusorule”, ,,curat ( -murdar, -constituțional), ,,dați -mi voie”;
Concordanța (neconcordanța ,nepotrivirea) stilurilor: Cațavencu ține un discurs
patriotard, într -un stil oratoric în fața lui Pristanda, cu care, de altfel vorbise până atunci pe un
ton familiar : ,,Nu brațul care lovește, voința care ordonă e de vină… Și în sfârșit, cum ar fi
posibil martiriul, dacă n -ar exista călăul?! (actul II, scena7).
Comicul de limbaj deține un rol important : schimbul de replici constituie materialul
esențial al creației dramatice. Caragiale este un maestru al mânuirii limbajului. Scriitorul
scoate efecte comice de virtuozitate din felul în care personajele sale stâlcesc limba sau o
folosesc impropriu în comunicare.
Valențele comice ale limbajului sunt exploatate deopotrivă în plan stilistic . În lumea
caragialiană, limbajul personajelor este stilul lor, felul lor de a fi.
Limba comediilor lu i Caragiale, la personaje tipic mahalagești, împletește zicale și
locuțiuni, expresii pitorești, stilizând limba vorbită a unei precise zone morale și sociale.
Se poate spune că limbajul comediilor se poate reduce la câteva straturi psihologice și
sociale: limbajul micii și marii burghezii, în care se cuprinde și limbajul politic, limbajul
mahalalei, mai plin de zicale și locuțiuni .
Comicul de nume este o adevărată artă la Caragiale, este o modalitate de construire a
personalității unui erou. D ramaturgul dă dovadă de un rafinament aparte în alegerea numelor,
sugerând prin ele nu numai o trăsătură dominantă , ci un întreg caracter.
Comicul de nume are, de asemenea, o contribuție importantă pentru că ne ajută la
caracterizarea personajelor .
Există o strânsă relație între principiul structurant al personajului și onomastică.În
opera oricărui mare autor comic ,numele personajelor sunt eminamente expresive și au o
funcție dramatică evidentă:numele este parte a personajului însuși,o p rezență scenică;uneori îl
anunță,alteori sugerează natura lui.În cunoscutul studiu al lui G.Ibrăileanu, despre ,, Numele
proprii în opera comică a lui Caragiale ”, criticul a observat cu finețe puterea de sugestie a
onomasticii caragialiene,concordanța între nume și caracter: ,,Numele din opera comică a lui
Caragiale ne dau impresia că fac parte din p ersonagiile pe care le denumesc . Desigur, și
pentru că ne -am deprins cu ele. Dar și pentru că numele seamănă , prin ele însele, cu
personajiile. aceasta se d ovede ște prin faptul că deodată , la prima lectură sau reprezentare a

27
unei comedii a lui Caragiale , simțim că personagiile nu puteau să aibă alt nume, în orice caz
au numele lor.24
Onomastica joacă un rol important nu numai în plan caracterio logic , dar și în formula
atmosferică a comediilor caragialiene. Numele nu aveau numai să caracterizeze tipurile din
punct de vedere al caracterului. Ele trebuiau să caracterizeze și clasa socială , veche sau nouă,
a personajelor, originea lor etnică, proveniența lor muntenească sau moldovenească și rolul
social.
În studiul său, istoricul ieșean Garabet Ibrăileanu a enunțat sugestii cu privire la zestrea
tipologică a unor nume de personaje. (Farfuridi,Cațavencu,Trahanache). Comediile , de pildă,
ne oferă o pe rsistentă reducție a numelor la scara lor hipocoristică. O anume familiaritate a
tonului este favorizată de abundența diminutivelor. Distanța dintre orgoliul numelor oficiale
(Agamemnon,Telemac) și diminuarea lor bruscă (Agamiță , Mache) sprijină spectacolu l
degringoladei valorilor. Comediile sunt traversate , astfel, de galeria personajelor Nae,
(Cațavencu, Ipingescu, Girimea) , Ghiță (Pristanda, Țircădău), Tache (Farfuridi,Tache
Pantofarul,Tăchiță Petcuș). În ,,Conu Leonida față cu Reacțiunea ”, nevestele succesive ale
personajului principal po artă același nume în intimitate , denumind nu atât persoana distinctă,
cât o repetabilă funcție.
Izvoarele onomasticii persona jelor caragialiene sunt situate , departe în timp, în mimus
și în atellone, în com edia dell arte și în farsa turcească sau germană. Formarea câtorva nume
proprii poate fi și o consecință a folosirii unor procedee dramatice străvechi, frecvente în
mimus, în arta paiațeriei și a circului: un anume automatism , tehnica repetiției mecanice.
Astfel, num ele personajului Dandanache , în afara sufixului peiorativ -,,ache”, este format prin
repetiția perfectă a primelor trei sunete. Numele poate sugera superlativul degradării biologice
și intelectuale, dar și viclenia personajului care se folosește în mod repetat de documentul
compromițător. De altfel, numele său vine de la numele unui conducător de oști grec, iar
,,dandana” înseamnă încurcătură . Numele personajului, pe care Trahanache îl pronunță uneori
,,Gagamiță”, prin asocierea diminutivului de la Agamemnon, eroul de la Termopile cu
,,dandanaua”, sugerează ridicolul acestuia.
George Călinescu, în ,, Istoria literaurii române de la origini până în prezent “ îl
caracteriza sintetic: ,,Agamiță Dandanache e mai mult un bâlbâit și un mărginit minta l, un
simbol trist al necesităților electorale și lamentabil exponent de clasă. El comite nedelicatețea
de a se sluji la infinit de o scrisoare compromițătoare , căzută în mâinile sale, dar se pune

24 I.L. Caragiale, op.cit, p 77,108

28
întrebarea dacă personal are destul procesc mintal pentru a -și da seama de natura morală a
faptelor.25
Sublin iem faptul că arta caricaturistică a lui I.L.Caragiale este prezentă și în sfera
numelor proprii, multe dintre acestea devenind ,,caricaturi onomastice”26, și, desigur , nu
întâmplător , ele sunt purt ate de acele personaje care ilustrează superlativul caricaturii în art a
dramaturgului: Rică Venturiano , Farfuridi, Agamiță Dandanache, Telemac (M ache)
Răzăchescu. Caricatura onomastică stiliează și sintetizează. Remarca lui Ibrăileanu despre
Crăcănel comun ică aceeași idee: ,,Crăcănel evocă un om cu o conformație fizică șubredă , în
deficit de virilitate, imbecil, adică așa cum este acest personagiu fricosv și ,,tradus” de toate
femeile. De altfel, aici nu poate încăpea nicio discuție , căci Crăcănel este pore clă (dar tot așa
de indirectă ca și ,,Dandanache”), așadar trebuie să conțină caracterele comice ale tipului.”27
Pe lângă porecla Crăcăne l, care vizează o arcuire pronunțată a picioarelor, i se mai
spune și ,,Mangafaua” , cuvânt de origine turceasc ă, categorisindu -i pe proștii caraghioși. Pe
lângă anomalia fizică, ne pu tem gândi la expresia ,,a -ți tăia craca de sub picioare ” -adică a -și
crea singur o situație periculoasă printr -o acțiune nechibzuită.
În procesul elaborării numelor pers onajelor sale, I.L.Caragiale procedează artistic,
mulțumindu -se să suge reze. Astfel, Zaharia Trahanache , prin nume și mai ales, prin prenume,
dar și prin com binarea numelui cu a prenumelui , sugerează bătrânețea și chiar decreptitudinea
și tot ce are greoi și ticăit venerabilul președinte. Zaharia Trahan ache sugerează prin numele
său ,, zahariseală”, iar Trahanache vine de la ,, trahana” care înseamnă cocă moale ce se poate
modela foarte ușor. Acesta este viclean , considerat de unii zaharisit, dar știe să -și aducă în
sprijinul său pe toți oamenii pe care îi are în subordine. De aceea Trahanache pare că se lasă
modelat de capriciile Zoei și ale lui Tipătescu.
Farfuridi și Brânzovenescu, prin aluzia culinară a numelor lor, sugerează inferioritate,
vulgaritate și li cheism , dar și complementaritatea personajelor.
Nae Ipingescu , prin sonoritate chiar, fără nicio asociație de idei cu croitoria inferioară
(ipingea ua) și cu ciubotăria (pingeaua) , sugerează extracție inferioară, ocupație de rând și
imbecilitate. Cațavencu , cu silabele lui s tridente și cu conturul ridicol , redă perfect demagogul
zgomotos .
Un alt nume, Rică Venturiano , sugerează junețe, chiar aventură, prin prenume,
dezinvoltură și prin sonoritatea numelui este chiar c omic. Garabet Ibrăileanu, în studiul său ,

25 George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în preent , Ediția a II -a revăzută și adăugită , Ed.
Minerva , București,1982, p.
26 Mîndra Vicu, Istoria literaturii dramatice românești, de la origini până la 1920 , p.242
27Ioan Const antinescu, op. cit. , p.106

29
i-a rezevat acestui june câteva substanțiale rânduri de analiză. De asemenea, Șerban
Cioculescu , în cunoscutu l studiu ,,Caragialiana” , oferă importante lămuriri în legătură cu
acest nume. Criticul arată că Rică es te un diminutiv de la Andrei, care este u n prenume cu
rezonanță serioasă , aproape gravă sub aspectul sonic. Rică este un diminutiv care denotă
familiaritate și veselie, familiaritate cam vulgaă de mahala. Mai misterios pare numele
patronimic Venturianu, în versiune franțuzită ,Venturiano. ,,Ca sens particular , la Rică ,
numele propriu nu denunță ușurătatea unui fante de mahala , deoarece el întemeiază o fami lie,
ci ușurătatea minții care vântură vorbe goale fără de conținut.”28
Este de subliniat fap tul că I. L. C aragiale ca toți marii creatori , a imprimat realității
concepția sa. A imprimat -o și cu privire la nume. Astfel, personaje serioase au, firește, nume
serioase. Aceste personaje sunt Ștefan Tipătescu, Jupân Dumitrache, Chiriac și Spiridon . Cele
trei nume din urmă sunt bine alese, ilustrând negustorul , calfa , ucenicul, oameni amestecați
într-o afacere de negoț. Astfel, Jupân Dumitrache Titircă este stăpânul, conducătorul familiei
și al prăvălie de cherestea. Cuvântul ,, jupân” este titlu onorifi c de politețe , deven it aici
prenumele personajului, ceea ce sugerează satisfacția bărbatului că s -a ajuns parvenind pe
scara socială la onorabilul statut de negustor.
În ,,O scrisoare pierdută ” pe cei doi institutori, agenții lui Cațavencu , îi ch eamă
Ionescu și Popescu . Aceasta înseamnă că ei sunt de extracție populară, feciorul popei și
feciorul lui Ion . Fac parte dintre cei care se ridică din pop orul de jos. Aceste nume , împre ună
cu Diaconescu, Protopopescu , Iconomescu (feciori de diaconi și de preoți de diferite gra de)
evidențiază un fapt istoric , și anume acela al ridicării noroadelor. Prin aceste nume, care prin
frecvența lor, sunt aproape comune, Caragiale a mai intenționat să evoce și lipsa de
individualitate a acestor personaje, caracterul lor de gloată.
În articolul său ,, Despre numele p roprii în opera lui Caragiale ”, Garabet Ibrăileanu
remarca o diferență importantă între ,, Mom ente și schițe ” și comedii. ,, Personajele din
,,Momente și schițe ” se numesc invariabil Popescu, Ionescu, Mache , Lache, Tache. Marele
dramaturg n -a creat în Pop ești și Ionești individualități , pentru că, după el, n -au individualitate
nici în viața real ă. În comedii , însă, unde avea de creat caractere , nu a procedat similar. Acolo
personajele , oricât de neînsemnate, au nume individualizate.”29 Reducerea la unitate , existentă
în ,,Momente și schițe ”, este un proces ce se produce , totuși, și în comedii: unele personaje
ilustrează comicul unei întregi categorii umane sau sociale, chiar dacă se numesc Farfuridi,
Brânzoven escu, Dumitrache sau Trahanache.

28 Ioan Constantinescu, op. cit. , p.57
29 Ibrăileanu ,Garabet -Studii literare , vol II, p. 57

30
Sintetizând, apreciem că marele dramaturg folosește mai multe procedee de
onomastică a personajelor . Prin intermediul unor nume , cum ar fi Dumitrache, Trahanache,
Brânzovenescu, Crăcănel, autorul sugerează starea lor suflet ească mentală și chiar biologică.
Prin repetarea acelorași sunete în corpul sonor al unor nume, este sugerat automatismul psihic
al personajelor.
Menționăm faptul că st ructura comediilor caragialiene, natura procedeelor comice,
numele personajelor , se a flă într -o concordanță organică , în arta dramaturgului neexistând
nicio fisură. Cu o excepțională forță creatoare , marele dramaturg ceează tipuri noi de
personaje cum ar fi: personajul absent, persona jul marionetă, personajul mască , tipul
moftangiului și om ul kitsch.

2.3.Construcția personajului.Tipologii

Caragiale ne -a lăsat o operă impresionantă atât din punct de vedere calitativ cât și
cantitativ. Opera sa oglindește un întreg sector al vieții sociale românești contemporane lui.
,,Oamenii lui C aragiale sunt oamenii unui moment și ai unui loc, ei sunt tipuri.”30
Iubitor de realitate, vag pragmatic și teoretizând punctele de vedere ale celui ce
cunoaște valorile materiale, Caragiale descoperă, în aparenta lipsă de psihologie socială
conte mporană, repere care și -au păstrat valabilitatea pe o întinsă perioadă de ani. Așa cum
afirma criti cul literar , Cornel Ungureanu, ,, pe Caragiale îl atrage cu deosebire cetățeanul,
adică forma de manifestare civilizată în intenție, a unui fond lăuntric lăud abil.”31
Personajele caragialiene au fost cel mai adesea analizate sub aspectul tipurilor și al
caracterelor pe care le conturează. Protagoniștii din comedii prezintă o serie de asemănări
frapante, de recurențe care le permit gruparea lor în mai multe categ orii.
Așa cum observa Pompiliu Constantinescu, Caragiale a creat tipuri autentic
caracteristice , copiate după exemple vi din societatea timpului său. De asemenea, se poate
observa că ele sunt luate din toate provinciile țării.
Caragiale a creat mai puține tipuri morale, însă foarte multe personaje se constituie pe
câteva scheme etice,comune și definitorii. A dat naștere unor caractere care, în
individualitatea lor artistică , nu pot fi niciodată suprapuse, deși se aseamănă în eternul lor
omenesc.

30 Anghelescu ,Marcel, Trei fețe caragialești ,E.S.P.L.A. ,București,1958, p. 14
31 Cornel Ungureanu, Caragiale între ai să i, în revista ,, Drama” editată de Uniunea scriitorilor din România prin
Fundația pentru literatură rămână, n r.2-3 , mart . –iunie 2002, p.8

31
I.L.Caragiale este creator de tipuri,unele mai adânci, altele mai schematice, altele mai
profilate, însă toate autentice. Astfel, omul este văzut în umanitatea lui clasică , în contururi
precise de esențe. După Eugen Lovinescu , Caragiale răm âne singurul nostru dramaturg care a
dat eroilor săi actele stării civile. ,,Tot teatrul de dinainte și după dânsul –afară de puține
excepții – e un teatru de iluzii scenice, de ficțiuni dr amatice. Nimeni n -a creat viață, nimeni n -a
aruncat în circulație re alități. Caragiale ne -a înmulțit populația cu un număr de cetățeni,
expresii ale mentalității sociale. Pentru a da viață acestor tipuri, el a trebuit să -i facă să
vorbească în felul lor, potrivind forma fondului , plăsmuind p e de-a-ntregul o limbă specială ,
plină de realitate trăită, o limbă necunoscută literar până la dânsul.”32
Observația realistă cu nuanțe moraliste a dus la conturarea individualității concrete a
fiecărui tip (ce cuprinde :zona intelectuală, limbajul, specificul mediului) considerat ca având
reacțiuni identice înt re reprezentanții aceluiași tip , mecanism sufletesc asemănător, dincolo de
mediul social căruia îi aparține. Dramaturgul a creat o serie de indivizi de o expresivitate
excepțională, suplinind volumul caracterelor comediei mo lierești printr -o deosebită artă de
miniaturist.
La o privire panoramică și superfic ială asupra lumii lui Caragiale , se poate forma
părerea că dramaturgul se r epetă în constituirea tipurilor , ceea ce este oarecum adevărat.
Există , într -adevăr, un fel de simetrie între tipurile comediei caragialiene , simetrie
contrazisă oarecum de precizia și rigoarea fiecăruia dintre personaje.
Pompiliu Constantinescu întocmea un ,,tablou si noptic al tipurilor psihologice , precis
individualizate”,33 ținând c ont și de categoria lor socială , și de faptul că există și tipuri mixte,
și că în jurul unei trăsături dominante se cristalizează nuanțe subtile, care dau complexitate
individului .
Același Pompil iu Constantinescu observa că ,, la Carag iale tipul nu acoper ă individul ,
nu-l schematizează sau abstractizează , nici modul înfățișă rii, adică situațiile și limbajul nu se
confundă ca să lase impresia de presupusă monotonie.” 34 Marele comic uzează de o
complexitate de nuanțe ca să individualizeze personajul în cadru l tipizării lui. Individualitatea
îmbină cele trei straturi ale structurii comediilor: psihologic, sociologic și de limbaj. Prin
această structură complexă se poate spune că I.L.Caragiale a creat mai mulți indivzi decât
tipuri. Individualitatea tipurilor n u poate fi văzută decât în fuziunea celor trei straturi amintite:
psihologic, social și de limbaj. La confluența acestora se situează criteriul după care criticul

32 Eugen Lovinescu, Critice ,VI, Ed. Ancora, București , 1913, p. 23 -26
33Pompiliu Constantinescu, Scrieri , vol . II, E.P. L. , Bu curești , p.127
34 Ibidem

32
sus amintit a clasificat personaj ele caragialiene. În consecință , există nouă tipuri identifi cabile
pe parcursul comediilor sale , și anume:
1. tipul încornoratului
2. tipul amorezului prim și al Don Juanului
3. tipul cochetei și al adulterinei
4. tipul demagogului
5. tipul cetățeanului
6. tipul funcționarului
7. tipul confidentului
8. tipul raisonneur -ului
9. tipul servitorului
Se cuvine menționat că această clasificare nu este în tocmită pe criteriul psihologic , ci
se bazează în principal pe poziția personajului în raport cu intriga erotică (soți sau amanți
înșelați, cupluri amoroase ilicite, adulter, în parale cu concubinajul, flirt finalizat
matrimonial), activitatea definitorie a eroului și dominanta sa comportamentală (tipul politic
și al demagogului ), statutul social (funcționar, servitor), atitudinea și poziția civică (cetățean),
îndeplinirea unor funcții colaterale în desfășurarea piesei(confident, raisonneur).
Un alt tip îl reprezintă tipul mahalagiului . Pompiliu Constantinescu afirma că s -a
abuzat destul de mult de formula mahalagismului persopnajelor caragialiene considerând că în
teatrul lui sunt puțini mahalagii autentici. Caragiale a redus elementul pitoresc al pe riferiei la
un decor schematic, cu excepția farsei ,,D -ale ca rnavalului” unde ne învârtim în lumea
bărbierilor. Mahalagii caragialieni pot fi repede identificați și scoși din ambianța celorlalte
person aje. În sens social și sufletesc , mahalagii sunt Jupân Dumitrache , Chiriac, Ipingescu,
Spiri don, din ,, O noapte furt unoasă ”, apoi Cetățeanul turmentat și Prista nda din ,, O scrisoare
pierdută ”. Ceilalți, între care și Conu Leonida , sunt ,,intelectuali”și politicieni , dar de o
specie morală cu certe caractere de tranziție între suburbie și starea burgheză. De altfel, este
de subliniat interesul lui Caragiale pentru acest tip general, mahalagii caragialieni fiind cei
dintâi orășeni care reprezintă faza necesară spre ascensiunea burgheză. Este de remarcat faptul
că filiația aceasta se petrece în două medii nu numai sociale dar și geografice deosebite.
Mahalagii sunt situați în Capitală, în Dealul Spirei, iar burghezii sunt situați în provincie.
Așadar, există o barieră între mica burghezie și cea mijlocie , care se socotește pe deplin

33
civilizată . ,,Mahalagiu prin situația p eriferică a negoțului său, Jupân Dumitrache disprețuiește
pe mitocani, din lumea cărora s -a ridicat”.35
Este de subliniat faptul că mahalaua nu vizează atât spaț iul aflat la periferia orașului ,
cât ,,mahalaua sufletească”36, trăirile lăuntrice ale p ersonajelor, relevând o categorie
psihologică.
Peste această pleiadă de indivizi , tipuri, tipologii , deține supremația omul caragialian ,
a cărui existență a fost certificată de majoritatea cercetătorilor operei marelui dramaturg.
Acest om este exp onentul lumii caragialiene, o ,,lume -lume”, după spusele dramaturgului
însuși. Acest apelativ aparține autorului însuși și e folosit pentru a desemna o lume, dar nu ca
toate lumile, st abilizată în forme cristalizate, ci o lume neobișnuită, o lume peste fir e, în
revărsare haotică.
Cuvântul ,,lume” , cu numeroasele sale nuanțe și întrebuințări semantice, trimite la un
cod existențial din care decurg atitudinile indivizilor , în raport cu care aceste atitudini primesc
noi conținuturi și exprimă o mentali tate. Însă ,,lumea –lume” sugerează,, o prealume , o lume
răsturnată , trecută peste marginile firii și ale firescului, o lume în fierbere, încă neașezată, o
lume de -a-ndoaselea, excesivă , suprainflamată, cu gesturi imprevizibile, ieșite din țâțâni sau
chiar nebună, o corabie beată, purtată pe valurile învolburate ale vieții.”37
În ,, lumea –lume” starea comică generalizată este dată de faptul că toți comandă și
nimeni n -ascultă.
Lumea lui Caragiale e omogenă , aproape toți eroii comediilor sale se află pe aceeași
treaptă socială sau, oricum, în raporturi firești de subordonare și alăturare. Personajele lui se
înrudesc și se apropie unul de altul, întregind o imagine pe care dintru început o simțim
firească. Deși în comediile lui eroii poartă mereu alte nume și un personaj nu este, în
majoritatea cazurilor , reluat în altă povestire, tipul uman tre ce negreșit dintr -una într -alta, într –
o împrejurare similară sau l a o altă vârstă. Ele alcătuiesc , de fapt, o societate, o lume a
relațiilor exterioare , în care indivizii realizează o oarecare solidaritate afectivă, foarte
omenească , cel puțin la nivel primar.
Cel mai potrivit pentru această lume vor vorbi personajele grupate pe tipologiile
enunțate mai sus. Tabloul sinoptic al tipolog iilor personaj elor caragialiene , înto cmit de
Pompiliu Constantinescu , se deschide cu tipul încornoratului , reprezentat de jupân
Dumitrache , Zaharia Trahanache , Pampon și Crăcănel.

35Pompiliu Constantinescu, Scrieri , Vol II, p.22
36 Șerban Cioculescu, Caragialiana , Ed.Eminescu, ,1987, p.186
37 Vasile Fanache , Caragiale , Ed. Dacia, Cluj –Napoca ,1984, p. 11

34
După cum pr ecizează și Ioan Constantinescu , tipul încornoratului ,,este la Caragia le un
tip modern: el indică începutul unui proces de înstrăinare a omului și sensul unui comic în
care grotescul împrumută nuanțe absurde.”38
Numitorul comun personajelor încadrate în acest tip îl constituie credulitatea , fie ea
reală sau aparentă. Toți par să -și poarte coarnele cu liniște, după ce s -au convins că bănuielile
lor sunt neîntemeiate. Toți își recapăt ă încrederea în amanții cu care –i înșeală soțiile sau
iubitele lor. Jupân Dumitrache , Pampon, Crăcănel, sunt încornorați fără ieșire. Ei nu
realizează starea lor adevărată, ei exis tă în afara adevărului lor uman , ,,ca semne ale unei
alienări simptomatice pe care o determină lumea în care trăiesc.”39
Jupân Dumitrache, de exemplu, în obsesia lui de a -și conserva imaculată onoarea de
famili st, ca mahalagiu înavuțit adoptă, în felul său, deviza burgheză a familiei sacre. El est e
întruchiparea mâniei teribile . Coleric , exteriorizându -se vizibil, ,,că trebuie să mă fi schimbat
la față cum fac eu când mă necăjesc”,40 Jupân Dumitreache este unul d intre acei eroi
hiperexplozivi ai lui Caragiale, un uragan pedepsitor , șef de clan și stăpân absolut peste
supușii săi. Pe Jupân Dumitrache îl cheamă și Titircă –inimă rea ; însă în piesă nu prea i se
justifică această poreclă. Desigur, nu e un model de bl ândețe, deoarece îi aplică câteva bătăi
lui Spiridon; putem spune că e mai degrabă aprig și arțăgos , decât violent. El ocupă locul pe
care comediile înaintașilor , de la Focca până la Hașdeu, îl rezervă bărbaților refractari
inovațiilor. Onoarea de familis t devine, pentru el, î n cadrul evenimentelor comediei , sursa
unei teribile drame. În concepția lui Jupân Dumitrache , onoarea de familist n u vizează numai
credința femeii , ci și purtarea bună a bărbatului față de dânsa. De aceea, Țircădău , care își
insultă și își bate nevasta, este ,,categorisit de Dumitrache drept un mitocan . Jupân
Dumitrache nu e gelos, este însă iritat la culme de insolența bagabontului , care asaltează
castitatea inexpungabilă a Vetei. El își manifestă autoritatea unui pater familias ale cărui
răspunderi trec dincolo de hotarele gospodăriei proprii”.41
Alături de atitudinea lui autoritară se manifestă și o credulitate înduioșătoare , fapt
care-l plasează pe erou în spațiul comic. Jupân Dumitrache e un ,,Othelo bufon”42, însă
credulit atea t urmentată a aceluia e înlocuită , la personajul lui Caragiale , prin candoarea
stupidă, oarbă.

38 Ioan Constantinescu, Caragiale și începuturile t eatrului european modern ,ediția a II -a ,Ed. Universitas, XXI,
2003, p. 115
39 Mircea Tomuș, Opera lui I.L.Caragiale , Ed. Minerva, București, 1977, p. 110 -111
40I.L. Caragiale, op. cit. , p. 10
41 Garabet Ibrăileanu, Studii literare , I, Ed. Minerva , Bucure ști ,1979, p. 378
42George Munteanu, Istoria literaturii române. Epoca marilor clasici , Ed. Porto Franco, Galați,1994, p. 179

35
Se poate invoca, în legătură cu acest personaj o anumită lipsă de inteligență , dar e
vorba și de fermitatea de caracter , de respectul de sine și de ur mărirea legii morale în care
crede și care -l stăpânește . Încrederea lui în Chiriac rămâne nezdruncinată chiar și după ce
găsește legătoarea de gât a acestuia în patul Vetei. , ,În lumea pe dos a lui Caragiale , Jupân
Dumitrache îl pune pe Chiriac păzitorul o noarei familiei sale. ”43
Dintre eroii comediilor , Trahanac he este , însă, acela care -și dezvăluie cel mai puț in
esența -nu morală ci psihică –e un disimulant : prin aceasta Caragiale a realizat o performanță a
ironiei prin echivoc. Constantin Dobrogean u–Gherea îl considera prost ca o ciubotă , însă alți
critici i -au relev at diplomația lentă, dar sigură , care dovedește controlul situației și perfecta
adaptare la împrejurări. S -ar putea spune că e un naiv și împiedicat în ticăiala lui bătrânească,
dar îl i ntuiește repede pe Dandanache : ,,Deștept , dar mi se pare cam șiret”44. În postură
conjugală, sim etrică față de Jupân Dumitrache , Trahanache pare să ducă un joc ambiguu.
Există sugestii, în textul ,,Scrisorii pierdute” , că Trahanache nu e cu totul străin d e ceea ce se
întâmplă în f amilia sa. Iată un scurt episod –scena XI din actul al II -lea, când venind la
Tipătescu cu veș ti, Zaharia Trahanache constată, contrariat , că cei căutați nu se aflau în
încăperea în care intrase: ,,Nimeni? …și dobitocul de fecior mi-a spus că Fănică și Zoe sunt
aici (merge la ușa din dreapta și bate cu discreție ) Nimeni! ( Asemenea în stânga).45
Acest ,,cu discreție” sugerează, parcă, totuși complicitatea , grija precaută de a nu crea
inoportun o situație neplăcută pentru to ată lumea. Dacă așa stau lucrurile , ce rațiuni are
acceptarea? Este dezinteresat, oare, de chestiune sau urmărește țelu ri profitabile pe alte
planuri -să stăpânescă cu ami cul Fănică micul județ de munte , devenit teatrul furtunoaselor
evenimente din piesă? Răspunsul e greu de găsit. Cert este că Zaharia Trahanache nu pare să
accepte net și irevocabil funcția de încornorat magnific. Prin jumătăți de cuvinte și – mai ales –
prin echivocul unei replici (…,,Ei , Fănică , să vezi imitație de scrisoare ! să zici și t u că e a ta,
dar să juri, nu altceva, să juri!”46), placiditatea lui Trahanache , consemnată în paranteze de
autor, lasă loc unui , ,suspense” abia perceptibil. ,, Caragiale însuși a lăsat să plutească misterul
asupra dubioasei ingenuități a unui bărbat care c onduce politica unui județ întreg . Sigur este
că Zaharia Trahanache nu devine un element de stabilitate liniară , care să susțină construcția

43 Ioan Constantinescu, op. cit. P.196
44 I. L. Caragiale, op.cit. , p.139
45 Ibidem , p. 116
46 I.L Caragiale, . op.cit. p.73

36
simplă a unui triunghi comic. Textul piesei împiedică , prin subtile intervenții , identificarea
acestui solid bărbat cu imaginea înșelatului credul . ”47
Alți doi reprezentanți ai tipului încornoratului sunt Pampon și Mache Razachescu,
supranu mit și Crăcănel. Cei doi amanți –sponsori – sunt înșelați de două madame cu
duplicitarul frizer, Nae Girimea, care ține loc de Don Juan . Pampon și Crăcănel eșuează în
aflarea adevărului despre chestiunea de traducere și ca urmare eșuează și î n răzbunare.
Personaje identice , sub aspectul rolului lor în piesă, se diferențiază prin fizic –sursă de
contraste comice – și, în special, pr in temperament. Crăcănel e un ploieșt ean între două vârste ,
cu barbete și chelie, care o întreține pe Mița Baston . El este nu numai bărbatul înșelat , dar și
omul care primește în piesă un număr de palme și până la sfârșit se împacă cu cel care -l
pălmuise. Șerban Cioculescu vede, în Mache R azachescu, ,, cel mai umanizat dintre eroii
comediei; a iubit succesiv opt femei și toate l -au înșelat.”48
Iancu Pampon reprezintă o asociere ne prevăzută cu fizionomia unui ,, furioso descins
din comedia dell –arte, înal t, bărbos, fioros, turbat de gelozie, proferând neîncetat amenințări
sinistre. ”49
Prin i ntermediul celor două personaje , Caragiale ilustrează una dintre cele mai
frecvente tehnici ale sale, și anume aceea a cuplului. Pampon și Crăcănel alcătuiesc un , ,cuplu
de clovni”50, fiind cel mai apropiat de acela al clovnilor tradiționali: ca structură , contrast,
pantomimă și chiar ca text.
Evoluția celor doi este însoțită de cele mai multe elemente ale artei clovnului:
bastonadele, qui -pro-quo-ul, confuz iile care abundă, masca, pa siunea erotică , lacrimile,
bonomia, chiar singurătatea, pentru că , de exemplu, Crăcănel ilustrează , chiar dacă la modul
grotesc, imaginea bufonului.
Un alt tip ce se conturează în comediile caragialiene este tipul amorez ului ș i al Don
–Juan–ului. Indiviz ii grupați în această categorie , cu excepția lui Rică Venturiano care,
,,pornind de la berbantlâc , se însoară cu Zița ”51, au un punct comun în lipsa lor de sinceritate
față de cei înșelați.
George Căli nescu, în articolul său , ,,Domi na bona ”, mărturisește că acest t ip și anume,
al Don –Juan –ului, rămâne nerealizat în literatura română. ,,El presupune gustul su btil pentru

47 Vicu Mî ndra , Incursiuni în istoria dramaturgiei române Editura de stat pentru literatură și artăBucurești1958 ,
p .105 -107
48 Șerban Cioculescu, op. cit. P.170
49 Ștefan Cazimir , Caragiale. Universul comic , Ed. Pentru literatură , 1967, p. 152
50Ioan Constantinesc u, op.cit., p. 128
51 Pompiliu Constantinescu, Scrieri , vol II, E.D. P. , București , p.133

37
varietatea femeilor , perversitatea de a asculta confesiunea ființelo r inocente. Sen sul
primejdiilor , sarcasmul, satisfacția de a brava bărbăția, blazarea. 52
În opinia eruditului critic , ,,Chiriac e un concubin fidel, care cel mult petrarchizează în
modul lui simplist. Nici Tipătescu , nici Chiriac nu vor trăda femeile în aceste or iginale
căsătorii biandri ce. Rică trece repede de la faza extatică dantescă la faza nupțială .”53
Rică Venturiano este un personaj care iese din tipic , este un tip controversat, a cărui
interpretare a variat de la un critic la altul. Pornind de l a numele său, pe care Șerban
Cioculescu l -a studiat îndelung , Caragiale îl prezintă pe Rică Venturi ano într -o dublă postură
comică :
1) de demagog ideologic
2) de fante îndrăgostit
Dincolo de ridicolul lui iremediabil (pentru că așa îl c onsidera Alexandru George -,, o
caricatură aproape … prin gesticulație și discursuri ”54), Rică Venturiano este, în fond, un
personaj balzacian evoluând în mediul bucureștean care -l modelează în consecință și care la ,,
douăzeci și cinci de roze și jumăta te” se și pregătește să cucerească această capitală a tuturor
posibilităților. Un lucru interesant despre acest personaj îl găsim în c hiar mărturisirea lui
Caragiale , făcută prietenului său, Paul Zarifopol, la Berlin, conform căreia escapada
sentimentală , cu unele date schimba te, îi aparțin personal. ( A fost bătut groaznic de mitocan,
și-a pierdut ochelarii . A făcut apoi cunoștință cu mitocanul și s -a împrietenit cu el, cumnatul
mitocanului și un sergent care trăia cu ea și îi mijloceau întâlnirile, urmată de exclamația :,,
Mă Rică sunt eu…”55). Afirmația cupr inde un adevăr mult mai profund . Rică Venturiano este
,,alter -ego-ul moftangiu al lui Nenea Iancu , dublul său, de la care Caragiale se salvează
exorcizâ ndu-l prin râs și dublă parodie , travestindu -l în una din figurile inofensive și
inconști ente ale veselului său carnaval , ascunzându -și spaima de kitsch –ul interior care -l
pândește ca operator de limbaje publice , sub o mască neserioasă de hârtie de ziar. ”56
În aceeași categorie, a Don –Juan –ului, a amorezului –prim se înscriu Tipătescu, Na e
Girimea și Chiriac. Tipătescu , în așa zisa lui pasiune, pare a fi mânat de dorința de parvenire,
mai bine –zis, sub aripa ocrotitoare a Zoei , soția venerabilului Trahanache , el își asigură

52George Călinescu , op.cit., p. 152
53 Ibidem
54George Al exandru , Caragiale -Glose .Dispute .Analize , Ed. Fundației Culturale Române , București ,1996,
p.115
55 Alexan dru C ondeescu Planeta Moft ,Ed. Cartea Românească , București, 1997, p.10
56 Ibidem, p.31

38
poziția în partid și în fruntea județul ui. Prins de vâltoarea faptelor , Tipătescu schițează gesturi
de inspirație literară: ,,să fugim împreună” .57
Un alt reprezentant al tipului D on –Juan –ului este Nae Girimea . Acesta nu pare a fi
mânat de aceleași dorințe , căci el se conturează ca un Don –Juan mai real, mai apropiat de
ceea ce reprezintă acest tip. Relațiile lui cu femeile din piesă (Mița Baston , Didina Mazu) sunt
determinate în principal de dorința de a -și satisface orgoliul personal , de a -și adăuga în
palmaresul p ropriu încă o victimă . Nae Girimea este un duplicitar , are două cos tume (în
cadrul balului mascat), unul de turc și unul de cazac, ceea ce indică două măști, două fețe ,
două amante și , firește, două identități (ca și Rică Venturiano): una de impostor (Bib icul) și
una onorabilă (aceea de galant ).
Chiriac, omul de încredere al lui Dumitrache , este un alt exponent al tipului Don –
Juan-ului. Acesta este stăpânit de râvna de a gusta din îmbătarea de sine a Jupânului
Dumitrache. Ca și în cazul lui Nae Girimea și Rică Venturiano , Chiriac prezintă două
ipostaze: aceea de sergent în garda civică și cea de amorez. În ipostaza de sergent , Chiriac e
un tip ridicol, pentru că e un instrument al noii mașinări i sociale. În postura de amorez , însă, e
numai un om, un tip sufletesc. De altfel, toate personajele lui Caragiale sunt, în diferite
proporții și tipuri psihice și tipuri sociale.
Un alt tip, bine reprez entat în comediile caragialiene , îl reprezintă tipul politicianului
și al demagogului . De altfel, t rei comedii ( O scrisoare pierdută , O noapte furtunoasă ,
Conu Leonida față cu reacțiunea ) sunt considerate a fi pătrunse de filonul politic . Acest tip al
politicianului e înfățișat în numeroase variante individuale .
Între toate tipurile caragia liene , tipul politicianului este cel mai viabil și mai amplu
realizat. De fapt, în toate comediile lu i Caragiale domină omul politic , individul este obsedat
de buna organizare a societății , dar el se consumă într -o retorică necristalizată. Politica pare a
fi una din preocupările de prim ra ng ale personajului caragialian . El este fie un politician activ
de tribună, fie un politician domestic, care face politică acasă, un fel de politician de rezervă.
În imaginarea variantelor tipologice ale perso najului polit ic, Caragiale are puțini rivali .
Cu o pasiune aproape diabolică , el urmărește avatarurile omului politic pe vârste și pe sexe, în
viața publică și în cea intimă. Inventivitatea caragialiană acoperă lista tuturor situațiilor
posibile de afirmar e ale celui interesat de politică , pent ru a conchide rece omul politic =omul
comic. Și cum în lumea modernă, politică fac toți indivizii , Caragiale constată prezența

57 I.L.Caragiale , op.cit, p. 90

39
omului comic peste tot. Căci dramaturgului este că ,,insul atins de mala dia politicului cad e în
ridicol . Ontologic damnat să fie comic, el nu poat e depăși această condiție fixă. ”58
Pentru o înțelegere mai justă a personajului politic caragialian ș i a caracteristicii lui
comice, trebuie amintit faptul că po litica, în accepțiunea acestui a, cunoaște mai multe sensuri
total d iferite de cel originar propriu –zis. De fapt, personajele lui Caragiale suferă de lipsă de
stăpânire a sensului cuvintelor. Cuvintele care țin de sfera politică sunt în g eneral
,,martirizate” și chiar cuvântul politică pare a -și fi pierdut sensul prim. Astfel, politica
desemn ează un act de aparență socială , dar de intenție individuală.
Deveni tă mitologie a ,,enteresurilor” , politica personajelor lui Caragiale este de fapt
contra –socială , reacționară, mesc hină, în fond e contra -politică . Politica devine sinonimă cu
șiretenia, cu sustragerea de la ceea ce este logic și obligatoriu. (,,Dandanache: Așa e,
puicușorule , c-am întors -o cu politica. Aud? Țe era de făcut? Aminteri nu -mi dădea în gând
asta, nu m -aledzeam . ..și nu merdzea deloc , neicusorule, fă -ți idee! Familia mea de la
patruzopt , și eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparțial… și să remâi fără
coledzi!) .59
Politica mai echivalea ză și cu alunecarea în corupție . Politi cianul se a similează
sforarului , inventatorului de ,, scenarii”, mânuitorului de destine. Trahanach e asociază politica
cu șantajul, cu dedesupturile acceptabile , oricât ar fi de murdare. ,,Trahanache: pentru
politică, unde e în joc enteresul țării , ca orice român a î ncercat omul să forțeze, adică pentru
că te ș tie că ții la onoarea Joițichii , ca prieten ce -mi ești –a făcut o plastografie.”60
În ciuda obsesiei pentru executatea unui rol politic și pentru îndeplinirea unei misiuni
istorice, lumea caragialiană conf undă politica , indiferent de poziția în ca re se află, cu șansa
parvenirii , cu chiverniseala personală. Omul politic caragialian nu se sacrifică pentru binele
public ci implică societatea în asigurarea propriei prosperități. Fiecare individ din lumea
caragi aliană, cu mici excepții , se viseaz ă îndeplinind o funcție în stat , cu rangul de ales al
poprului. Însă omul politic de tip caragialian este comod, nicidecum un gânditor. El își
alcătuiește programul din politica promovată în gazete, din freamătul străzii sau din scandalul
cafenelei.

58 Fanache , Vasile Caragiale Ed. Dacia, Cluj –Napoca , 1984, p. 236
59 Caragiale, I.L., op. cit. P. 124
60 Ibidem , p. 112

40
Dandanache, Trahanache și Cațavencu sunt, după opinia l ui Pompiliu Constantinescu ,
,,trei tipuri politice, trei men talități din generații diferite , cu metode și temperament
deosebite” .61
Dandanache, pelticul și uitucul, e reprezentarea caricaturală , terifiantă a mitului
,,reîncarnării”. El apare ca un trimis al centrului , care a uitat t ot despre lumea în care coboară ,
încurcând nume, funcții, persoa ne, cuvinte . Este tipul agreatului de centru, un profitor polit ic.
În ciuda metehnelor vârstei , el aplică curajos și rece o metodă , anume machiaverlâcul, după
care, în interpre tarea lui și a lui Cațavencu ,,scopul scuză mijloacele , cum a zis nemurito rul
Gambetta. ”62 El es te mândru de geniul lui politic , de dezbărarea de orice prejudecată în
urmărirea unui scop . ,,Singura deosebire între el și Machiavelli este că acesta din urmă admite
călcarea moralei numai de către Il Principe și în plan politic , în vreme ce Dandanache și
Cațavencu înțeleg prin politică atingerea unu i folos strict personal. ”63
Sub aspectul comicului de caracter, Dandanache se înscrie în seria vanitoșilor
dominați de ambiție. El se definește ca un personaj în care prostia lui Farfuridi și lipsa de
onestitate a lui Cațavencu se reunesc într -o for mă accentuată.
Un alt tip politic, Trahanache, reprezintă, în literatura română , după cum afirma
Corneliu Ștefan, ,, prototipul absolut a ceea ce putem numi ,, homo politicus” caricatural,
balcanic , dar ideal în comportament.”64 Pentr u el politica est e viața însăși . Este un amestec de
târgoveț bonom , ramolit, dar în fond cumsecade , are numai iluzia autorității … Este o autoritate
de paie (când hotărăște Centrul, când combinaț iile Zoițichii ) și un imbecil care nu crede în
evidența coarnelor puse de Tip ătescu . ”65
Ramolitul Trahanache a trecut o parte din obl igații în grija amicului Fănică , dar cu
politica e altceva. Aici fu ncția poate fi ușor îndeplinită , are un rol decorativ, nu trebuie
propriu –zis practi cată ci doar susținută simbolic , redusă la minimum de cerințele retoricii
ocazionale. Simbolurile politice nu sunt deranjate de sen ilitatea celor ce le reprezintă ; din
contră într -o astfel de împrejurare crește iluzia dominației absolute , abil cultivată în culise.
Ceea ce este de observat la el este machiaverlăcul materializat în abilitatea măruntă de a
descoperi falsul lui Cațavencu și de ,, a- l lucra”. El îș i supraveghează atent gesturile , fiind

61 Pompiliu Const antinescu, Scrieri , vol II. E.P. L. , București ,1967 , p. 123
62 I. L.Caragiale ,op.cit., p.94
63 George Călinescu, Pagini de estetică , Ed. Albatros, București, 1990, p.45
64 Ștefan Corneliu, O scrisoare oierdută. Enigme literare , Ed. Porto Franco , Galați ,1997, p. 10
65 Pompiliu Constantinescu, Scrieri , vol II, p.24

41
preocupat s ă pară calm , imperturbabil. Grid Modorocea vede în Zaharia Trahanache un
insipid delica t, ,,un melc care mormăie.”66
Cațavencu este un produs mai nou al politicianului : avocat, patro n de ziar, plastograf,
semidoct , patetic și ridicol , el și -a multiplicat mijloacele de luptă –deși i le anulează Centrul –
fiindcă tradiția imoralității este mai veche, mai autoritară aici. El este și demagogul consa crat
al comediilor caragialiene , remarcându -se prin falsa lui intelectualitate, prin lipsa moralității ș i
a demnității personale , prin mijloacele de a aprecia o situație. Ambiția lui politică este unica
lui rațiune de a fi și acesta este motivul pentru care Caragiale îi îngroașă demagogia:
incoerența ideilor, lipsa de scrupule, precum și falsitatea așa –zisei sale doctrine politice. El
este reprezentantul t ipic al liberului profesionist. Depută ția este singurul lucru care -i lipsește
pentru a -și elibera apetiturile , traficul de influență și aranjamentele de tot felul. P entru el
destinația nu contează ; el dorește doar schimbarea înțeleasă ca permutare între putere și
opoziție. Atașat integral idei i de scimbare, Cațavencu o i lustrează sub toate raporturile .
Oport unismului politic îi corespunde , la nivelul structurii psihice o mare varietate a stărilor
afective și o repeziciune unică a transformării lor. Numai în cuprinsul câtorva scene ale
actului II personajul parcurge un registru vast, iar tonul vorbirii lui cunoaște infinite
modulații, devenind de la o clipă la alta sentențios sau galant, protocolar sau naiv, bonom,
rugător , insinuant, îndârjit. În alte ocazii îl putem vedea impacient, batjocori tor, furios,
dezolant, umil , expansiv. La seria reacțiilor autentice sunt de adăugat emoțiile simulate, al
căror secret nu -l împarte cu nimeni. Niciun alt personaj al co mediei nu -și compune
fizionomia , toate mișcându -se în limitele spontaneității. Singur C ațaven cu adoptă măști de
circumstanță , cere cuvântul cu oarecare modestie, la tribună luptă ostentativ cu emoția care
pare să -l biruie, acceptă ulterior, cu un are foarte degajat , întreruperea discursului său.
Caracterul acestui personaj evoluează între mi nciună și iluzi e, între impostură și naivitate ,
particularizându -și efectele comice prin alternarea sau asocierea acestor trăsături.
Ioan Constantinescu apreciază că I. L. Caragiale ceează, prin Cațavencu, ceea ce s -ar
putea numi personajul li chefiat , care trece fără dificultate de la fermitatea din primul și al
doilea act la docilitatea din final.
George Călinescu afirma, relativ la ti rada electorală a lui Cațavencu , următoarele:
,,Pentru întâia dată un român întrevede politica țării filozofic și științific. Că expoziția ideil or
este extravagantă nu importă , fundamental este că eroul trăiește mari senzații ideologice. El a
intuit sensul câtorva noți uni (progres, economie, cultură, cugetate liberă ) răm ânând

66 Modorcea , Grid, Măștile lui Caragiale sau spovedania lui Mitică de la origini și până mai apoi , Ed. Tibo,
București, 2002, p. 30

42
deocamdată în faza liri că. Beția lui nu -i de cuvinte ci de idei. Lipsit de erudiție , Cațavenc u
gândește cu mijloace proprii. ”67
Tipătescu, reprezentant al tipului polit ic, este un personaj cu un profil net distinct de
ceilalți politicieni ai locului. Nici el n u urmărește parvenirea politică. E un om bogat , posesor
de moșie, care intelectualicește le e net superior celorlalți. Vorbăria lui umflată nu are nimic
din ridicolul și pateticul întâlnite la celelalte personaje. Poate fi conside rat și el un alt fel de
demagog , mai s ubtil, prin strategia pe care o folosește pentru a -și asigura viitorul în funcția de
partid și în funcția de prefect , ascunzându -se sub aripile de cloșcă sentimentală ale Zoei.
,,Tipătesc u este un Venturiano maturizat ; a părăsit frazele și și -a atașat pe lângă el un om cu
influență , un șef de organizație, profitând de grațiile coapte ale Zoițichii. ”68
Aparținând tot tipului politic , Farfuridi, și mai ales, Brânzovenescu întruchipează tipul
politic de duzină . Farfuridi este o umbră de voință, de inspi rație politică , așteptându -și
dreptul la deputăție , fiind înlăturat când interesele lui Tipătescu și ale Zoei Trahanache o cer
și amânat fără termen atunci când interesele Centrului o impun. Se inscrie strălucit în sfera
demagogului , demagogia sa fiind evi dentă tot la nivel verbal. În op inia criticului Corneliu
Ștefan , Farfuridi și Cațavencu sunt variante bine individualizate ale unui model , literar
absolut, C. A. Rosetti. Nu putem fi siguri de intenția voită a dramaturgului de a pune în scenă
pe înfocatul ziarist și om politic , C. A. Rosetti, în sosia artistică reprezentată de Farfuridi, însă
este cert că politicianul a fost vizat din moment ce al doil ea personaj, și anume Cațavencu , se
regăsește în postura acestuia.
Un alt reprezentant al tip ului p olitic este Brânzovenescu, care reprezintă , în fapt, o
umbră a unei alte umbre, fiind confidentul lașității lui Farfuridi. El ilustrează tipul omului
politic de duzină.
O altă variantă a tipului politic o reprezintă cea a politicianului în deveni re, cum este
Rică Venturiano. El este doar un demagog teoretic, student și publicist, un fel de
exemplificare anticipată de felul în care ar fi scris Cațavencu (dacă am fi cunoscut articolele
lui din Răcnetul Carpaților ). Venturiano ipostaziază categ oria r ară, în literatura română, a
studiosului, a omului de carte, sau chiar , forțând puțin nota, a savantului în devenire.
În ceea ce privește politica propriu -zisă, Rică pare a nu -și fi stabilit ambițiile, spre
deosebire de maturul Cațav encu. Demagog în faza teoretică , el poate fi un viitor prefect ca
Tipătescu , un aspirant la deputăție ca Nae Cațavencu.

67George Călinescu, Pagini de estetică , Ed. Albatros, Buc urești, 1990 , p.149
68Pompiliu Constantinescu, Scrieri , Vol . II, p.137

43
Șerban Cioculescu îl apropia pe Rică Venturiano de personalitatea istoricului
lexicograf Frederic Dame, ce se manifestă ca ziarist de limb a franceză și română în presa
liberală. De fapt, Rică zugrăvește nu numai un moment demagogic din trecut , ci o
performanță care a dăinuit atâta timp cât a durat și si stemul democrației burgheze. ,, Rică este
prin excelență gazetarul –tip al acestei structuri politice, după cum Nae Cațavencu este
sublimul orator de mase al micii burghezii , dublat de un escroc de rând și de un ambițios f ără
scrupule , care se folosește de gazetărie ca de un instrument de șantaj. ”69
Vasile Fanache îl apropie, și el, pe R ică Venturiano, de Cațavencu , considerând că
ființa acestor personaje se fixează spre un singur lucru: autoevaluarea meritelor politice.
Aceste merite le dau dreptul, în ochii lor , de a fi foarte sus, sau măcar mai sus. De fapt, aceasă
atitudine este larg întâlnită la personajele lui Car agiale care, fie ei funcționari, avocați ,
negustori, pro prietari sau cetățeni onorabili , dar plasați undeva la periferia societății specă că
li se vor recunoaște meritele oferindu -li-se un loc în angrenajul puterii .
Un fel de variantă a tipului politic este reprezentată de imaginea cetățeanului (tipul
cetățeanului la Pompiliu Constantinescu). ,, Cetățenii din O noapte furtunoasă și O scrisoare
pierdută erau destinați politicii. Pompiliu Constantinescu afirma că ,, dacă I. L. Caragiale ar
fi scris și ultima comedie proiectată , cetățe ni ar fi rămas numai Catindatul , Conu Leonida și
Cetățenul turmentat. ”70
Pe lângă aceștia trei, mai sunt de menționat une le personaje care apar episodic , dar
care se încadrează în tipol ogia luată în discuție. Ei sunt Ionescu și Popescu din O scrisoare
pierdută -cei doi institutori , agenții lui Cațavencu. Numele lor trădează proveniența din
popor -feciorul lui Ion și feciorul popii.
Tot un astfel de pers onaj episodic este și ip istatul, caracter destul de pitoresc , care a
găsit mijlocul infailibil de profit, punând mereu la loterie u n portativ cu muzică , pe care îl
recâștigă de fiecare dată.
Catindatul apare ca un personaj ancorat în realitățile contemporane dramaturgului (era
obiceiul să se facă un stagiu gratuit î n funcționarism cu titlul de ,,candidat” , până se crea un
post vacant corespunzător. ) ,,Nefericitul catindat din co medie și -a cam pierdut răbdarea , însă
își poartă jugul cu răbdare , de teamă să nu rămână cu tot ul pe din –afară. ”71 Apare în frizeria
lui Nae Girimea pentru a verifica teoria lui Matei –o teorie i nteresantă , catalogată de Io rdache
drept un moft italienesc . Această teorie derivă d in teoria contelui Cesare Matei , copios

69 Șerban Cioculescu, Caragialiana , Ed . Emines cu, București, 1987, p. 145 -149
70 Pompiliu Constantinescu, Scrieri , vol II , E. P. L. , p. 137
71 Ibidem , p. 175

44
deformată de Catindat și de c olegul acestuia de la percepție , și constituia una dintre cele mai
populare teme ale publicisticii cot idiene. Teoria lui Matei constă , de fapt, în puterea sugestiei
de a înfrânge anumite obstacole, neplăceri, iar în cazul catindatului , durerea de măsea. Pent ru
Catindat , metoda lui Matei din expozițiunea piesei a devenit un panaceu miraculos prin care
pot fi rezolvate toate suferințele muritorilor de rând.
Este de subliniat faptul că , ,,în raport cu mișcarea ceșorlalți eroi, Catindatul est e un fel
de pe rsonaj diametral. ”72 Dar în același sens , Catindatul poate fi considerat un pedant
refer ențial al celorlalte personaje , datorită celor trei caracteristici: frica, durerea și instinctul
agresiv.
Catindatul mai poat e fi și o mască auctorială : ,, el învață repede arta de a tachina , pe
care și -o exersează în sala de bal și tot el va înt reba în scena finală : ne –n curcăm iar? ,
sugerând intrarea în labirint. ”73 În bal și în afara lui, Catindatul , ce nu candidea ză doar la un
post la percepție , ci și la meș teșugul scriitoricesc, se arată mereu , complicând mecanismele
dramaturgice.
Imaginea cetățeanului este ilustrată și de Conu Leonida, birocratul automatizat ,
pensionarul guraliv și atins de un iremediabil ramolisment. El re prezintă simbolul
mistici smului , categorie psihologică a micii burghezii birocratice române.
Garabet Ibrăileanu îl considera cel mai cult și în același timp , cel mai slab sufletește.
Prin acest personaj Caragiale a zugr ăvit o întreagă clasă de oameni , mai mult, o stare de spirit
mai răspândită decât psihologia une i singure clase. Rupt de natură , prin biroul și mahalaua lui,
Conu Leonida este atât de lipsit de realism încât realitatea nu -l mai poate impresiona în vreun
fel, el nemaiputând să -i perceapă nuanțele adevărate. Pe ntru el sunt importante ideile proprii ,
nu faptele întâmplate. Afirmația după care Leonida ar fi tipul cel mai cult poate fi
fundamentată dacă se face comparația între el și Jupân Dumitrache, spre exemplu. Leonida
posedă cultură politică și științifică . În politică cultura sa este bogată , având o oarecare
aspirație către o fu ncție politică neatinsă însă , și irealizabilă. Pe aceste cunoștințe politice le
exprimă într -un limbaj greoi, pretențios, incorect, plin de improvizații lingvistice .
Conu Le onida p are a fi un politician domestic , căci singura lui sursă de informație o
primește acasă, aceasta fiind ziarul pe care -l citește cu regularitate și din care află despre
Garibaldi, despre republică , fiind fermecat de marile fraze oratorice rostite în m omente de
criză, fraze car e au pentru el valoare de citat : ,, Așa cum îți s pusei, mă scol într -o dimineață , și

72 Ion Vartic, Model ul și oglinda , Ed. Cartea Românescă , București, 1982, p. 96
73 Maria Cap –Bun, Oglinda din oglindă . Studiu despre opera lui I. L. Caragiale , Ed. Pontica , Constanța ,
1998, p. 122

45
știi obiceiul meu, pui mâna întâi și -ntâi pe Aurora democratică să vaz cu m mai merge țara. O
deschiz … și ce citesc? Uite, țin minte, ca acuma: 11-13 Făurar …a căzut tirania! Vivat
republica . ”74 El este, de fapt, o victimă în rapor t cu ziarele pe care le citește. Astfel , în funcție
de ceea ce înțelege din citirea ziarului , personaj ul își mută capul spre stânga (e revoluție ) sau
spre dreapta (e reacțiune) , se avântă într -un discurs liniștitor sau s e baricadează speriat în
odaie. Personajul încea rcă să se refugieze în imaginar , căci fragilitatea realului îl înspăimântă.
Construit pe întâl nirea dintre teorie și practică , dintre spațiul dom estic, restrâns, închis
și spațiul vast al existenței sociale, și pe di alectica dintre erou și victimă , Leonida este cel mai
complex și cel mai modern personaj al comediilor lui Caragiale.
Un alt reprezentant al tipului politic, este , așa cum am mai precizat, tipul
cetățeanului , ilustrat în mod deosebit de Cetățeanul turmentat. Acesta este un personaj
simbolic. Fiind un personaj simbolic, se poate constata că simbolică este și turmentarea sa. ,,
El întrupează simbolul individua lizat al unei noțiun i colective, adică al poporului însuși .
Caragiale îl vede onest , necorupt , bine intenționat, însă imatur pe plan politic , de aceea se lasă
amețit și îmbătat de vorbăria abilă și interesată a politicienilor , în primul rând a demagogiei
liberale identific ate în persoana lui Cațavencu. ”75 Iată explicația menționatei stâ ngăcii
aparente a lui Caragiale. Trebuie, deci, ca numai el , Cațavencu să îmbete poporul, în special
pe Cetățeanul turmentat.
Acesta din urmă se situează pe o poziție deosebită față d e celelalte personaje ale
Scrisorii pierdute , deoar ece tendința dominantă a piesei, cea politică , îi rămâne exterioară.
Cetățeanul turmentat n u cunoaște sentimentul ambiției , singurul prilej de manifestare a unui
interes pentru politică reprezentându -l mo mentul electoral când, o dată cu dob ândirea
dreptului de vot , se trezește în fața unei obligații și solicitări inedite , fără însă a -și pierde
vreuna din multiplele însușiri și deprinderi. Se observă la el un adânc amestec al anonimatului
și cel capabil de surprize ale demnității conferite de relațiile sociale. El refuză perm anent să -și
decline identitatea , știind că nu este cineva important. Singura modalitate a recomandării
rămâne p entru el invocarea unei relații : ,,Mă cunoaște conu Zaharia de la 11 Februa rie .”76
George Călinescu a v ăzut în Cetățeanul turmentat ,, poporul …cetățeanul este turmentat
fiindcă poporul est e astfel în concepția autorului . Turmentat vrea să zică delirant , în veșnică
excitație irațională, mistic. ”77 Este mistic căci se su pune unei autorități și acesta este guvernul
de la care așteaptă mesaje din care vrea să afle cu cine să voteze. Ca să -i meargă toate bine, el

74I. L. Caragiale, op. cit. ,p. 51
75 Edgar Papu, Din clasicii noștri , Ed. Eminescu , p. 140
76 I. L. Caragiale, op. cit. , p. 107
77George Călinescu, op.cit. , p. 107

46
se străduiește să fie cinstit cu puterea și să voteze pentru g uvern. Votând cu cine i se cere , își
va lua cea mai mare grijă de pe inimă și va putea t răi în deplină libertate bahică , sigur de sine.
El nu poate vota de capul său și nici nu se poate lăsa prins în mașinațiile opoziției. În
preajma alegerilor este și el.. .cineva. Păcălit cu bere și vin , nesocotit, îmbr âncit, cetățeanul
știe una ș i bună : ,,eu sunt alegător , dar vorba e…(sughite) , eu pentru cine votez, eu pe cine
aleg ? ”78 Cetățeanul turmentat este personajul neatins de intriga orașului. Cornel iu Ștefan îl
descrie astfel: ,, Prin acest personaj Caragial e ne oferă într -o manieră caricaturală un exemplu
de moralitate în lumea ne ortodoxă a culiselor de partid. ”79
Tipul funcționarului e clar individualizat în trinitatea comisarilor . Ipistatul înfățișează
un tip multiplicat , comisar de ma hala, anonim , cu mici profituri , participant la masa de
împăcare a tuturor. Pristanda este agent de legătură și executor al ordinelo r patronilor politici,
familist , afacerist abil, confident politic , cunoscător a tuturor combinațiilor stăpânului. Este un
tip de mahala giu care stie să profite de toate ocaziile. Ipingescu se bucură de un statut
aproape egal cu cel al lui Jupân Dumitrache , cu care se delectează descifrând rândurile
articolelor lui Rică Venturiano din Vocea Patriotului Naționale . Activează în garda civică .
Ambii, Pristanda ș i Ipingescu , sunt expresia a două generații diferite de polițai. Ipingescu își
exercită autoritatea în acord cu noua ordine constituțională , pe când autoritatea lui Pristanda
este pusă în slujba puternicilor zilei.
Se cuvine să mărim perspectiva asupra unu ia dintre aceste două personaje , și a nume
asupra lui Ghiță Pristanda . Diferența zdrobitoare dintre el și Nae Ipingescu provine chiar din
intenția lui Caragiale de a crea prin Pristanda o culme a s lugărniciei și, în egală măsură , acesta
este rezu ltatul a patru tipuri și anume: tipul funcționarului , al confidentului, al ra isonneurului
și al servitorului. De fapt el e sclavul, omul la ordin al burgheziei , slujbașul mizerabil plătit și
de aceea e incorect. Pristanda nu e servil num ai fiindcă e sărac , și nici naiv din prostie.
Servilismul său e dozat după atitudinea celui care vorbește , iar naivitatea sa este masca pe
care o ia pentru a putea minți până la sfidare. Umilința acestui personaj vine din siguranța
unicului slujbaș în fa ța imprevizibilului manifestat în special în momentele electorale .
În tipul confidentului se observă o puternică individualitate. După o lectură a
comediil or făcută conform acestei grile , putem să înșiruim personajele care se potrivesc
acestui t ip și an ume: Ghiță Pristanda, Spiridon , Chiriac, Nae Ipingescu, Iordache. Ghiț ă
înfățisează confidența tacită . El cunoaște toate secretele stăpânilor săi , secrete intime și
politice, bucurându -se de cea mai deplină încredere.

78I. L. Caragiale, op.cit., p. 107
79Ștefan Corneliu , O scrisoare pierdută. Enigme literare Ed.Porto FrancoGalați ,1997 , p. 15

47
Brânzovenescu , un al t reprez entant al tipului confidentului , se bucur ă doar de o
confidență politică , încercând să dezlege misterul presupuselor combinații de trădare ale
cvartetului : Cațavencu – Zoe –Tipătescu -Trahanache.
Chiriac , depășind s tatutul de slugă , fiind consi derat de -al casei apără onoarea
stăpânului și îi muștruește pe cetățeni să -și facă datoria în gardă. La nivelul cherestegiei , el
desfășoară o tactică complicată , pentru a -și asigura situația avantajoasă de om de încredere al
patronului și de amant al patr oanei . Adult erul în sine nu -i cere eforturi , căci încrederea lui
Dumitrache e inepuizabilă și n -o poate zdruncina nici legătura de gât găsită pe pat.
Spiridon pare a fi abia la înce puturile ipostazei de confident , căci confidența sa cu Zița
este o arecum nevinovată și cinstită. Pare a fi un cupidon de factură comică, fiind ancorat în
realitate. Spiridon , crescut cu Sfântul Neculai în cui, e un băiat de pricopseală , un viitor
posibil tejghetar și este, totodată omul de încredere al patronului.
Ipingescu, în aparență , este ve teranul confidenților din piesă , întrucât a ajuns la un
statut important , se află pe aceeași treaptă socială cu Jupân Dumitrache care îi dezvăluie
chestiunile intime privitoare la onoarea de familist. Ca dovadă a sincerită ții lui participă
împreună cu acesta la acțiunea de apărare a onoarei de familist și se bucură de nunta Ziței.
Iordache din ,, D-ale carnavalului ”, face și desface tot, ocrotindu -și patronul din
proprie inițiativă. Este posibil ca mobilul acestei ac țiuni să fie , însă, interesul.
Tipul raisonneur -ului este ușor de explicat doar privind titula tura. Este vorba de un
personaj –umbră, ce se remarcă prin similitudini evidente la orice nivel cu personajul pr opriu –
zis. La Caragiale acest tip se realiz ează în mod reușit la nivelul limbajului.
Spre exemplu, în exprimarea curentă , în discuți a dintre Tipătescu și Pristanda , acesta
din urmă acceptă fără rezerve concluzia , recunoscând apoi cu ingenuitate că premisa i -a rămas
obscură. Dacă asemenea n ote false nu sunt observate de interlocutorii săi, deprinși cu vorbe
multe și fără sens, dar și nepăsători la replicile slugii perplexate , există cazuri când Pristanda
cade în plasa propriilor cuvinte dictate e automatismul său lingvistic : ,,curat condei( luându -și
numaidecât seama naiv) Adicăte , cum condei, coane Fănică?”80
Deși s -a scurs o întreagă generaț ie între Pristanda și Ipingescu , modul lor de a gândi
este asemănător , ca urmare și verbalizarea gândurilor este similară. Formul a lui Ipingescu este
,,rezon ”, a lui Pristanda, ,,curat” , ambele indicând o egală sărăcie intelectuală.
Tipul servitorului , puțin individualizat , nu cu noaște prea mulți reprezentanți .
Singurul servitor propriu –zis este Spiridon . Însă ace asta nu înseamnă că servilismu l, ca

80 Caragiale, I. L. , op. cit. p.66

48
atitudine , lipsește cu desăvârș ire din comediile caragialiene , dimpotrivă, este foarte prezent ,
însă îmbracă nuanțe mai puțin umilitoare. Aceasta datorită faptului că cei interesați se află în
subordinea potențialilor stăpâni prestând tot felul de se rvicii personale. Un as tfel de personaj
este Pristanda , care este sau pare a fi întruchiparea lipsei demnitâții profesionale și personale.
Idealul său pare a fi acela că, slujind la mai mulți stăpâni, reușește să manifeste o egală
supunere față de superior ii săi. Ordinelor contrare pe care le pr imește le îndeplinesște cu brio,
găsind soluția ideală , însă există momente când intră în belea: ,, De-aia eu l -am tri mis pe conul
Fănică la telegraf , pentru ca să rămâneți d -voastră singură …Am mințit …nu -i adevă rat că -l
cheama miniștrii…Știu că o să mă ocărască, o să mă bată… Nu e mai marele meu? Nu e
stăpânul meu la care mănânc pâine eu și unsprezece suflete? L -am mințit dar spre binele
d-voastră coană Joițico. ”81 Falsa umilință este bine jucată, bazân du-se pe relațiile de relativă
familia ritate cu stăpânii și urmărește , printr -o simplă și și aparent ipostaziere , mai multe
scopuri: s ă se pună bine cu coana Joițica , să fie ferit de o eventuală sancțiune a lui Tipătescu .
Am putea crede că personajului îi este caracteristic cameleonismul, dar el este ,, motivat de
condiția precară a condiției existențiale a funcționarului . ”82
Caragiale are o viziune realistă a societății românești într -un moment de criză
evolutivă . Pentru înverșunata lui observație s atirică și -a rezervat intelectualul de provincie
fără morală care reprezintă un compromis între mentalitatea de mahala și cea burgheză. Eroii
caragialieni sunt produsul acestei epoci de ,,ex pansiune a mahalagiilor înrăiți , a micilor
târgoveți și falangei de avocați, de mici funcționari , care vor invada cadrele noii societăți.
Caragiale este singurul scriitor al nostru care a lăsat mai multe tipuri decât toți prozatorii
veacului trecut la un loc. ”83
Expresii esențial izate ale unor tipologii morale , personajele caragi aliene se impun prin
concretețe , prin forța lor de fixare, prin acele valori de creație care întrețin sentimentul
realului și senzația puternică a vieții.
Construcția personajului dramatic caragialian -tradiție și modernitate
,,Prin opera sa, Caragiale a pus în fața românilor o oglindă în care ei se privesc
consternați , dar orice ar face nu pot scăpa de această imagine. O oglindă retrovizoare , pentru
că rom ânii încearcă să meargă înainte , dar prive sc mereu înapoi spre Caragiale. ” 84

81 Ibidem ,p. 128
82 Dumitru Tiutuca , Caragialiada , Editura pentru Literatură și Artă Geneze , Galați , 2000, p. 120
83Pompiliu Constantinescu, Scrieri , vol II, E. P. L. , București ,1967, p.37
84 Mircea Ghițulescu , în art. Conu Leonida față cu eter na actualitate , în revista ,, Drama” , editată de Uniunea
Scriitorilor din România prin Fundația pentru literatură română. , p. 12

49
Ca om de tea tru, Caragiale a fost interesat, în primul rând , de tehnica dramatică și
cunoștințele lui în această privință erau cu totul speciale. Așa cum afirma Silvian Iosifescu,
tehnica sa teatrală rămâne tot timpul subord onată ideii artistice și devine, în sensul larg , un
element al stilulu potrivit.
Caragiale a cunoscut teatrul ca un om din ineriorul acestuia , dacă ne gândim că a
exercitat funcți i ca sufleor, regizor, cronicar , inclusiv director.
Nemulțumit de rețetele teatrului dramatic românesc și postromantic , de care nu o dată
s-a detașat polemic, dramaturgul a înțeles și teoretizat necesitatea întoarcerii la formele
originare ale artei comice. Numeroase modalități și procedee dramaturgice vechi au fost
reactualizate și adapt ate în co medii, la necesitățile locului , momentului istoric și ale stadiul ui
evoluției teatrului european . Dramaturgul a mai reactualizat și unel e modalități ale dramei
clasice , dar, împreună și independent de c âțiva mari dramaturgi ai epocii , le-a modifi cat
funcția și le -a inregistrat într -o nouă structură dramatică.
Concomitent, se produce și o restructurare a personajului teatral tradițional. Caragiale
creează câteva scheme , câteva tipuri dramatice care vor fi desăvârșite în literatura și teatr ul
modern : omul fără calități, personajul discontinuu, personajul absent , personajul
lichefiat, personajul marionetă . Metoda sa dramatică refuză subordonarea totală a creației
teatrale față de unele modele din viața reală. Personajele sale se raportează , desigur, la o
tipologie social –istorică: Jupân Dumitrache, Cațavencu, Pristanda , Rică Venturiano aparțin
unei ep oci și unui spațiu geografic , ilustrează la modul grotesc o lume și un stil social. În
același timp, însă, ele reprezintă câteva ipostaze umane eterne. Această dublă funcție a
personajel or caragialiene face din ele ,, tipuri ideale”. 85 Una dintre cele mai evidente trăsături
ale operei dramaturgului este îmbinare esenței primitive a personajelor cu acele valori care le
leagă de un anumit spațiu ist oric. I. L. Caragiale a folosit nu numai modalit ăți și procedee
dramatice vechi, ci și tipuri comice , pe care le -a adaptat exigențelor comediei moderne și
realităților epocii sale. Un fapt esențial care -l leagă pe Caragiale de toată marea istorie a
teatrul ui comic de la mimus la Aristofan , la Goldoni și Nestroy, este că cele multe personaje
ale sale au o origin e foarte îndepărtată , personaje care seamănă cu cele din atellantele latine
sau din comedia l ui Aristofan și a lui Meneandru . Aceste personaje tipice sunt, de asemenea,
cele care populează toate comediile vechi și moderne.
Tipurile –măști cele mai frecvente ale mimusului și atellane lor erau bărbierul și
pedagogul , șarlatanul și servitorul. Comedia veche cunoaște, de asemenea, două categorii de

85Ioan Constantinescu, Caragiale și începutu rile teatrului european modern , ediția a II -a, Ed.Universitas XXI,
2003, p. 115

50
personaje, păstrate de toți autorii comici și în toate formele populare ale comicului dramatic:
păcălitorii și păcăliții. Un alt tip comic, un fel de sin teză negativă a celorlalte două , este
păcălitorul păcălit. Observăm că, în afara câtorva excepții perso najele lui Caragiale mint,
înșală, falsifică , sunt înșelate sau sunt mințite .
Este de remarcat faptul că, la Caragiale, ca și la alți mari autori comici ca Arist ofan și
Plautus sau Shakespeare , unele personaje sunt rezultatul mai multor tipuri comi ce.
Caragiale se află într -o evidentă descendență a vechii comedii europene. Nu numai o
anumită tehnică a comicu lui gros, caricatural o indică , ci și folosirea unor proce dee cum ar fi:
fantezia verbală, jocul de replici, masca . Faptul că multe din personajele din comediile lui
Caragiale descind din vechile tipuri comice nu diminuează cu nimic valoarea lor de epocă.
Asemenea lui Shakespeare , Caragiale a înțeles că vechile tipuri comice trebuie adaptate ,
trebuie modificate potrivit epoc ii și locului în care apar. ,, Comediile sale pun pe scenă câteva
tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu
deprinderile lor, cu expresiile lor , cu tot aparatul înfățișării lor în s ituațiile anume alese de
autor. ”86
Alături de străvechea tehnică primitivă , alte câteva elemente formative contribuie la
realizarea personajelor caragialiene. Aceste elemente formative sunt:
 influența stilului păpușeriei
 tehnica măscăriciului
 tehnica proliferării
 tehnica zig -zag-ului
 oximoronul
De asemenea, Caragiale creează ceea ce s -ar putea numi personajul lichefiat. Acest tip
de personaj ia forma momentului și stării acțiunii. Este disponibil or icărei reacții și oricărui
gest, trecând cu mare ușurință de la o stare la alta. În com ediile caragialiene , personajul
lichefiat este ilustrat prin Conu Leonida , Farfuridi, Cațavencu. Acesta din urmă trece fără
dificultate de la fermitatea din primele trei acte la docilitatea extremă din final. Personajul
pare să descrie o mișcare de cerc. T otul pare a fi luat de la capăt : disputa electorală,
avatarurile erotice ale lui Nae Girimea, aventura nocturnă a lui Leonida. Astfe, unele
personaje par a avea un destin burlesc.
Influența stilului păpușeriei asupra artei comice a lui Caragiale este de d omeniul
evidenței . Paul Zarifopol observa că, ,, potrivit predilecțiilor sale pentru vech i metode

86 Titu Maiorescu, Critice , Ed. Albatros, București , 1998, p. 298

51
dramatice sau narative , Caragiale a dat figuril or lui un mecanism de marionete , dar
excepționala lui capacitate de observare le -a făcut să fie păpuși de caract er dotate print r-o
strictă îngrijire artistică , cu o minunată putere de exactă evocare. ”87
Tehnica măscăriciului
În opera caragialiană sunt evidențiate și unele e lemente ale artei măscăriciului.
Măscăriciul dansează și cântă , imită întreprinderi și moravuri, își spune părerea,
improvizează , mimează chiar și propriile sale reacții. Tehnica teatrală a personajului
caragialian este, până la un punct , asemănătoare celei a măscăriciului. Astfel, Rică
Venturiano, Dandanache, Cetățeanul t urmentat, Catindatu l, Ipistatul , relatează fapte trecute
sau prezente mimându -le. Spre exemplu, Dandanache rep etă obsesiv gestul cu clopoțeii , iar
Ipistatul se folosește de un tertip prin care își rotunjește veniturile și anume portabacul pe care
îl pune să cânte la loterie.
Un aspect care amintește de scenele clovnilor îl reprezintă malt ratarea pălăriei și
bastonadele . De altfel, dramaturgul acordă pălăriei și bastonului un rol special în două din
comedi ile sale. Astfel o scenă din ,, O noapte furtunoasă ” a fost numită de cr onicari i vremii
chiar scena bastonului , iar în co media ,, O scrisoare pierdută ”, pălăria lui Cațavencu găsită de
Cetățeanul turmentat rezolvă, parțial, conflictul elector al dintre cele două partide. ,, La
Caragiale pălăria joacă un rol tot atât de important ca la Chaplin . Ea caracterizează boema din
belle epoque. Fă ră ea este inimaginabil salutul . Semnul care guvernează relația dintre eroii
caragialieni. ”88
Așa cum am mai menționat , Caragiale preia unele din vechile tipuri comice pe care le
adaptează necesit ăților actuale. Spre exemplu, Pulcinella este unul dintre vechile tipuri comice
preluate de I.L. Caragiale și adaptat fondului autohton. Acesta reprezintă o sinteză între două
tipuri frecvent întâlnite în întreg teatrul european popular, indiferent sub ce nume apar :
Arlechino și Sca pino. Luigi Riccoboni scria că: ,, în locul lui Scapino și Arlechino , comediile
populare au doi Pulcinella, unul viclean și altul stupid. 89
Spre ex emplu, Ipistatul din comedia ,, D-ale carnavalului ” este o co mbinație între tipul
stupidului , al șarlatanului și al subofițerului. El păstrează caracterul grosier creat pentru a
produce râsul prin cuvintele și gesturile sale.

87 Paul Zarifopol , Pentru arta literară , Ed , Minerva , București , 1981, p. 42
88 Modorcea , Grid, Măștile lui Caragiale sau spovedania lui Mitică de la origini și până mai apoi , Ed. Ti bo,
București, 2002, p. 239
89 Ricoboni Luigi, Opere II, p. 318 -319, apud Constantinescu , Ioan – Caragiale și începuturile teatrului
european modern , Ed. Universitas XXI, Iași, 2003, p. 112

52
Un alt tip preluat de Caragiale din vechile tipuri comice este Servus sau Scapino. Acesta
este un om de sfat, v iclean și intrigant. În comediile caragialiene , Iorda che păstrează această
structură , căreia îi adaugă ,însă, un pitoresc spe cific, cu un apetit al vorbirii . Asemenea lui
Scapin , Iordache nu participă efectiv la acțiune. El este aproape un om din afară și de aici
rezultă , în unele momente, detașar ea sa. El exclamă de câteva ori , în fața numeroaselor
încurcătur i, unele regizate de el însuși, ,, Ce carnaval! ”, explicație ce ar putea fi înțeleasă ca o
cheie a întregii comedii. Este de menționat faptul că Iorda che nu este, îns ă, în aceeași măsură
ca Scapin , un autentic raisoneur. El intră uneori în joc, nu se poate sustrage cu totul lumii lui
Crăcănel și a Catindatului.
Tipul acestui servitor , de regul ă mai inteligent decât stăpânul , apare ca rezultat al
contopi rii a două tipuri comice, și în alte comedii: Spiridon , Chiriac, Pristanda.
Un alt tip preluat d e I.L. Caragiale este bărbierul , ilustrat în comediile acestuia prin Nae
Girimea. El are, pr ecum bărbierul lui Beaumarchais , un tip de inteligență practică car e îi
domină pe ceilalți. Bărbierul lui Caragiale pare astfel srăin în lumea stupizilor, a Catindatului
și a Ipistatului. Dar Nae Girimea , altfel decât Figaro, nu participă direct la acțiune ci este un
om din culise, despre care vorbesc ceilalți. Mai m ult decât Iordache , el este un om din afară,
toate celelalte personaje fiind dependente de el. Bărbierul pare a fi întruchiparea unui păpușar
care își joacă păpușile. Un exemplu edificator în acest caz este momentul întâlnirii dintre Nae
Girimea și cei do i aman ți înșelați , care îl că utaseră furioși până atunci: ,,Nae: … Ehei!
Salutare, neică! Pampon (vesel , strângându -i mâna): Salutare frăție! Crăcănel (vesel, dar
solemn , îl apucă de mână): Mersi neică; ești un bărbat , drept să -ți spui, nu că ești frizer, dar
ești galant. ”90
În comedia mimică , Bărbierul este însoțit de un cuplu comic: păcălitorul păcălit și
bețivu l sau stupidul și bătânul comic . Această situ ație se menține și la Caragiale , cu precizarea
că Nae Girimea e mai detașat de cupl ul însoțitor. Frizerul din ,, D-ale Carnavalului ” reprezin tă
o sumă de două tipuri comice : bărbierul și doctorul șarlatan.
Un alt tip comic preluat de I.L.Caragiale , este nebunul, ipostaziat în persoana
Catățeanului turmentat și a Catindatului. Ref eritor la aceste două persona je, Ioan
Cons tantinescu remarca faptul că ,, deși dețin roluri secundare în piesă, cei doi fără a face
parte din acțiune, o țin în loc sa o determină. Catindatul și Cetățeanul turmentat întruchipează
tipul acelui Mimus secund arium partium. ”91, celelalte pers onaje fiind , într -un fel sau altul

90I. L. Caragiale , op. cit. ,p.189
91 Ioan Constantinescu , , op. cit .p. 121

53
dependente de ei. Am putea spune, chiar, că aceste două personaje întruchipe ază o străveche
nebunie mimică.
Clovnul sau cuplul de clovni reprezintă un alt tip comic preluat de I. L. Caragiale. Ca tip
comic , clovnul capătă diverse întruchipări. Una dintre acestea este Catindatul , un personaj de
o candoare și o idioțenie pur clovnescă. Acesta ilustrează condiția clovnului și prin
întâmplările p rin care trece. Ca toți clovnii , el nu dezminte una din trăsăturile tradiționale a le
tipulu i și anume pasiunea erotică: ,, Catindatul: Luc rează strașnic magnetismul! … Și am să
tachinez astă seară! …Da , am să tachinez! … Pe toate am să le tachinez! ”92
Tot un tip de clovn este și Catățeanul turmentat. El păstrează ceva din onestitate a
clovnului tradiționa l. După cheful cu Nae Cațavencu , Cetățeanul turmentat vrea să ducă
scrisoarea ,, adrisantului”93. Situația este clovnească , pentru că el vine să ducă o scrisoare pe
care nu o mai are. Apariția lui în scenă , cu excepția celei în care re stituie Zoei scrisoarea , e
nedorită de ceilalți. El este bruscat, înșelat, insultat, deși el nu bruschează și nu insultă pe
nimeni. În tr-o scenă din actul al III -lea, el apare în postura de bufon p ublic: ,, Cetățeanul
(sughițând): Mă cunoaște d. Nae… (ara tă pe Cațavencu) Ciclopedică…(râsete, rumoare) ;
Cațav encu (nervos): Ce? ; Cetățeanul: Română! …(râsete, sughite) Aurora! …”94
În constr ucția personajelor caragialiene , o tehnică fundamentală este tehnica
proliferării . Impresia primă creată prin interm ediul acestei tehnici este golirea personajului
de orice conținut. Astfel, personajul e disponibil oricărei mișcări, devenind o marionetă. Cel
mai evident este vidul moral și sufletesc al personajelor supuse acestui procedeu. Cele mai
multe dintre ele sunt lipsite de o autentică viață interioară , nedepășind aproape niciodată
nivelul instinctelor umane.
Tehnica proliferării este evidentă în construcția unor personaje precum Rică Venturiano,
Brânzovenescu. Prototipul Rică Venturiano s -a dezvoltat în personaju l lui Cațavencu, dar
această evoluție nu este numai liniară. Cunoaște și el o diversificare, Rică fiind acum nu
numai Cațavencu , ci și Farfuridi însuși, ceea ce reprezintă ,, o proliferare prin contaminare de
roluri și prin asociere: prietenul lui Brânzov enesc u provine din Ipingescu și Rică , totodată
altoind vocația demagogică și teoretică pe suportul rolului de companion nelipsit, amplificând
scurta replică a rezonului în formula sentențioasă. ”95
O altă tehnică utilizată în construcția personajelor caragi aliene este tehn ica zig -zag-
ului, a nonșalanței , a asociației ilogice . Structura unor personaje este concepută pe ace st tip

92ibidem . p. 192
93ibidem , p. 156
94ibidem . , p. 116
95Mircea Tomuș , Opera lui I. L. Caragiale Ed. Minerva, București, 1977, p. 235

54
de construcție dramatică , unele dintre ele având chiar aspect de zig -zag, mai ales în
comportament. ,, Farfuridi (cu tărie, impunător ): Trebuie să ai curaj ca mine! Trebuie să o
iscălești: o dăm anonimă!” 96
Tehnica paralelismului reprezintă o altă tehnică utilizată în construcția personajelor
caragialiene . Astfel, profilul individualității personajului este urmărit chiar cu o anumită
insistență programatică și într -un sistem de relații.
De exemplu, Tipătescu, se definește prin Cațavencu, Farfuridi, și Pristanda. ,, Dacă
izolăm personajul de grupul în care evoluează , dacă -l despuiem de atitudinea publică, de tot
ceea ce este desprindere d e gândire, de simțire , de expres ie, nu întâlnim nicio trăsătură, nicio
vibrație, ci numai vidul cel mai opac. ”97
La nivelul personajelor caragialiene observăm că acestea au un aspect pleonastic ,
indicând incultura sau o stare de spirit deosebită. Însă proce deul la care literatura și chiar
cariera lui Caragiale revin cel mai des este oximoronul , care implică în cazul acesta nu numai
un calcul lingvistic sau logic, dar și unul existențial. Importanța deosebită a oximoronului iese
în evidență dacă privim lucrur ile și din altă perspectivă , și anume dacă acceptăm interpretarea
lumii lui Caragiale drept o lume pe do s, drept un univers carnavalesc . Iată o opinie teoretică
care vine să s usțină această interpretare: ,, Contradicția logică (oximoronul) , dincolo de
conținutul său ideologic contingent , rămâne forma motrice a imaginilor carnavalești
medievale și moderne. O figură ce pare în mod deosebit determi nantă în retorica
carnavalească , este oximoronul …Figură coroziv ă și distrugătoare de verosimil , oximoronul
apare drept afirmarea constantă a unui loc ficțional, a unui loc în care legile combinărilor
semantice pot fi transgresate, ca în jocurile verbale. Dar chiar dacă figurile carnavalești cu
adevărat autentice sunt relativ puțin numeroase, trebuie să nu pierdem din vedere că
oximoronul este o figură de bază a codului retoric carnavalesc, căci o reîntâlnim
condimentând toate travestiurile. ” 98
Pe structura oximoronului sunt construite și portretele false , cazurile de deghizare sau
chiar descr ierile amănunțite de c ostumatie .
Așa cum observa Al. Călinescu , I. L. Caragiale creează personajul de tip oximoronic,
ale cărei trăsături sunt relevante, în special, prin intermediul limbajului. În vorbirea
personajelor caragialiene sunt sesizabile formulări ab erante , care încalcă logica: ,, Și eu, am,

96I. L Caragiale, op. cit. p. 66
97 Silvian Iosifescu, Dimensiuni caragialiene , Ed. Eminescu , București , 1972, p. 71
98 Jenny Laurent , Le discours du carnaval in Lit erature, apud Al. Călinescu , Caragiale sau vârsta modernă a
literaturii , Ed. Albatros, Iași, p. 190

55
n-am înfățișare , la douăsprezece trecute fix mă duc la tribunal; ”99 De asemenea, celebra
replică a lui Ghiță Pristanda , interpretată în mod curent drept o expresie a co nsecinței
automatismului verbal , este, în fapt , tot un oxim oron.
La construirea un ității personajului caragialian , un rol important îl deține limbajul
gestual. Emblemat ică, în această privință, este teoria lui Matei , care include etapele acestui
proces reductiv. Mai întâi, limbajul sub stituie actul scoaterii măse lei, durerea tr ece, în
intervalul conservației. Apoi, în final , este suprimat și actul conversațional: , ,Iordache se
repede la masa din fund , ia o pereche de foarfeci mari și vine cu ele încruntat, clănțănindu -le
ca la tuns, apoi amențină să i le bage pe g ât, având un rezultat terapeutic uimitor. ”100
În aceeași categorie , a limbajului gestual, am putea încadra și expresia facială , care
exprimă trăiri interioare : fascinaț ie, entuziasm. În unele cazuri , expresia facială ambiguizează
mesajul transmis prin interm ediul codului verbal. Spre exemplu , Zaharia Trahanache, în timp
ce identifică documentul prezentat de Cațavencu drept plastografie , îl privește lung pe
Tipătescu, a cărui agitație pare că îl miră, ca și când ar vrea să confirme că nu a aflat nimic
nou.
În concluzie, putem afirma că marele dramaturg a preluat vechi tehnci teatrale ,
îmbrăcându -le într -o haină proprie, a stilui său genial și inconfundabil.

99 I. L. Caragiale, op. cit. , p. 98
100Ibidem, p. 108

56
Capitolul III. Receptarea lui I. L. Caragiale

3.1. Receptarea lui I. L. Caragiale în i storia și critica literară

I.L. Caragiale a fost un artist al vremii sale, care a realizat o operă realistă, un scriitor
ancorat în realitățile social -istorice și politice ale vremii sale. Este considerat de critica literară
drept un scriitor cu o intelig ență vie, un spirit contradictoriu , creator al unei opere ce
concurează prin veridicitate și actualitate însăși realitatea cotidiană.
Așa cum am mai precizat, pentru formația scriitoricească și pentru p romovarea creației
lui literare , marcantă a fost apro pierea de Juni mea. Dintre junimiști , Caragiale este singurul
care merge în inima vieții prezente și observă la rece structura morală a societății
contemporane lui. Titu Maiorescu precizează , referito r la comediile caragialiene: ,, Lucrarea d –
lui Caragiale e ste origin ală; comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială
de astăzi și le dezvolt ă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor , cu expresiile lor, cu
tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de scriitor. Stratu l social pe care îl
înfățișează mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos și ne arată as pectul unor
simțăminte omenești , de al minteri aceleași la toată lumea , manifestat e însă aici cu o notă
specifică , adecă sub formele unei spoieli de civilizație o ccidentală , strecurată în mod
precipitat până la acel strat și transformată aici într -o adevărată caricatură a culturei
moderne. ”101
Pompil iu Constantinescu observa că ,, teatrul caragialian este o mare secțiune tăiată în
corpul societății român ești; în comedii se poate urmări o ascensiune pe scară so cială și morală
a personagiilor , de la mahala giul pur la pseudo -intelectual. ”102
În viziunea lui Mihai Ralea , lumea lui Caragiale este un minunat antidot pentru
preocupările tragice cotidiene. E l vede în lumea caragialiană ,,o lume absolut paradisiacă, fără
griji și fără, cum se spune azi, în limbaj mistic , fără cine știe ce problematici interne. O amenii
râd, petrec și se bucură . Preocupările lor sunt insignifiante. Caragiale ca scriitor național , care
a înțeles cel mai bine firea noastră, ne -a lăsat și acest aspect: românul nu -și pierde cumpătul în
fața crizei. ”103
Despre lumea lui Caragiale vorbește și Alexandru Condeescu , care -i rezumă
caracteristicile sub numele de Planeta Moft , bizara planetă Moft , ce s e con fundă cu însuși

101 Titu Maiorescu -, Critice , Ed. Albatros , B ucurești , 1998, p. 298
102Pompiliu Constantinescu, Scrieri , Vol II, E.P. L. , București, 1967, p. 19
103 Studii despre opera lui I. L. Caragiale , ediție îngrijită , prefață și bibliografie de Ion Roman , Ed. Albatros,
București, 1975, p .152

57
firescul epocii, o ,,belle epoque” de mahala și berării , de progres și de libertăți constituționale,
de tranziție către un stil de viață ideal copiat după modelul occidental. ”104
Victor Ion Popa o bserva că ,,opera lui Caragiale , pusă în scenă de el însuși, a ajuns una
dintre cele mai desăvârșite închegări teatrale, într -o dezmințită linie a unui singur stil. Această
mare virtute teatrală poartă în ea lămurirea categorică a viabilității stilului comic
caragialiesc. ”105
Vorbind despre mo dernitatea clasicului Caragiale , Elvin B., sublinia că I. L. Caragiale se
numără printre cei dintâi care au introdus în literatură personaje definitiv certate cu logica și
care trăiesc absolut mecanic într -o lume aflată într -un concubinaj jovial cu absurdul. ”106

3.2. Receptarea lui I.L.Caragiale la nivelul programelor școlare și al manualelor
alternative

Materialele curricu lare au menirea de a intermedia , pe de o parte, între elevi și
curricul um, iar pe de altă parte, intermediază între educatori și ele vi, deoarece comunică
informații , stimulează și dirijează interesele de cunoaștere și învățare ale elev ilor, îndrumă
atât pe educatori , cât și pe educabili, inducând o percepție intens intuitivă procesului
instructiv -educativ. Dintre toate materialele curr iculare manualele sunt cel mai frecvent
folosite, reprezentând chiar până la jumătate din totalul materialelor curriculare folosite în
educația actuală. Manualul alternativ reprezintă un instrument de lucru important, un
document școlar oficial de politi că educațională care asigură concretizarea programei școlare
într-o formă care vizează prezentarea cunoștințelor și a capacităților într -un mod sistematic,
cu ajutorul căruia elevul se formează și se informează. Se poate afirma că manualul alternativ
este expresie a democratizării învățământului și a creșterii autonomiei instituțiilor de
învățământ din țara noastră. Dat fiind faptul că programele școlare definesc în termeni
generali informațiile necesare fiecărei unități de conținut, dascălului îi revin e sarcina să
aleagă manualul care corespunde cel mai bine cerințelor diferite ale elevilor și detaliază într –
un limbaj adecvat ceea ce este necesar pentru ca ei să poată atinge competențele stabilite prin
programa școlară. Acest fapt presupune din partea p rofesorilor practicieni ,, competențe
psiho -pedagogice deosebite pentru alegerea acelor manuale care se adaptează cel mai bine

104 Alexandru Con deescu , Planeta Moft , Ed. Cartea Românească, București, 1977, p.10
105 Ion Victor Popa, Scrieri despre teatru , București, 1969, p. 129 -130
106 B. Elvin , Modernitatea clasicului Caragiale , E. P. L. , București, 1967, p.107

58
caracteristicilor psiho -comportamentale ale elevilor , precum și propriilor aptitudini și stiluri
didactice. ”107
Contrar concepții lor tradiționale despre manual, acesta nu reprezintă doar o carte de
învățare în care sunt dezvoltate anumite conținuturi. Manualele moderne r ealizează selecția,
organizarea , secvențialitatea și prezentarea conținuturilor în funcție de obiectivele urmărite .
conform planurilor -cadru și programelor școlare specifice fiecărei fiecărei discipline. Pentru
limba și literatura română, oferta de manuale este deosebit de generoasă, așa încât fiecare
colectiv didactic alege, după o analiză riguroasă manualul cel mai potrivit, funcție de
structură, tratare didactică și metalimbaj. Di spunerea unităților de învățare –a temelor,
modulelor, capitolelor –este diferită de la un manual la altul, însă toate acoperă, sub aspectul
conținuturilor, recomandările programei, avân d în vedere faptul că autorii au vizat aceleași
competențe generale și specifice. Ordinea în care sunt dispuse conținuturile unei
unități/secvențe din manualul de gimnaziu este următoarea:
a) textul literar/textul -suport – și texte auxiliare;
b) aspecte legate de comunicarea orală/scrisă ;
c) elemente de construcție a comunicării : lexic , fonetică , gramatică funcțională , ortografie ,
punctuație , elemente de stilistică , noțiuni de istorie a limbii estc.
Structura manualelor se ordonează după un demers dida ctic coerent și eficient. Textele
literare – populare și culte – aparțin diverselor genuri și specii, autorilor români, dar și din
literatura universală, însoțite de texte auxiliare (literare sau nonliterare). Textele selectate sunt
fie integrale, fie de m ică îndindere sau fragmente semnificative selectate după următoa rele
criterii: valoric –estetic , stilistic și formativ.
În vederea optimizării procesului instructi v-educativ , am ales pentru elevii școlii la
care predau următoarele manuale: la clasele a V-a, a VII -a și a VIII -a acestea aparțin Editurii
Humanitas Educațional, autori: Al. Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian, i ar la clasa a
VI-a – E.D. P. , autori: ValentinaJercea, Elena Mazilu – Ionescu
Criteriile pe care le -am vizat au fost:
– didactice (modalități de redare a informației, să respecte un stil cognitiv
adecvat vârstei, să nu se limiteze la nivel reproductiv, să valorifice potențialul informativ –
formativ al conținutului, să se realizeze prelucrarea conținuturilor pe criteriul coere nței logice,
al accesibilității, al diferențierii, al dozaj ului complexității sarcinilor, al clarității, al
flexibilității,al stimulării activității independente, al susținerii atenției și motivației);

107 Barna Andrei, Curs de pedagogie -Teoria instruirii , curriculumului și evaluării , Ed. Logos , Galați , 2008

59
– psihologice (să se adapteze la particula ritățile de vârstă ale elevilor , să susțină atenția
și motivația , să activeze procesele psihice, să stimuleze gândirea creatoare, învățarea prin
descoperire, independența și activismul, diferențierile individuale);
– igienice (lizibilitatea textului, calitatea hârtie i, formatul manualului);
– estetice (calitatea tehnoredactării, ilustrații ,colorit at ractiv );
– științifice (structura logică, evitarea erorilor științifice, cantitatea și calitatea
informației, substanțialitate, coerență, abordare interdisciplinară);
– economice (rezistența la deteriorare).
Motivația alegerii acestor manuale o reprezintă faptul că acestea organizează în mod
concentric cunoștințele conform cu programa școlară, încheind astfel o progresie. Manualele
Editurii Humanitas sunt structurate pe unități, pe criteriul sistematicității cognitive, cu teste de
evaluare progresivă , însă oferă puține exerciții pentru studiul individual.
Încă de la o vârstă fragedă copiii sunt învățați despre importanța scrisului și cititului.
La vârsta preșcolară el este fascinat de frumusețea imaginilor unui cărți, dar cu timpul
intervine curiozitatea de a ști ce vrea să transmită acele imagini. Și această curiozitate nu
poate fi împlinită decât descifrănd tainele cititului , călătorind pe tărâmul lecturii. Acest a va fi
fascinat când va descoperi pozne copilărești săvărșite de protagoniști celebri: Nică, Goe, Ionel
Popescu. Încântat va fi copilul să descopere minunatele opere literare scrise de cunoscutul și
îndrăgitul scriitor Ion Luca Caragiale.
Marele dramatu rg răspunde n evoii noastre de autoiluzionare , de realizare a acelei
stări binecunoscute de a face ,,haz de necaz”. Putem spune că I.L. Caragiale a surprins nuanțe
de compor tament ale noastre, ale tuturor . Privită fă ră prejudecăți și false orgolii , opera lu i
Caragiale ne prezintă pe noi în lumea noastră ,,de tranziție ”, de la vârsta inocentă a lui Ionel,
până la vârsta senectuții reprez entată de Zaharia Trahanache , de conu Leonida sau de Jupân
Dumitrache. În decursul veacurilor lumea românească, oamenii co mediilor și schițelor lui
Caragiale continuă să existe. În toate sferele sociale dăm în permanență de situații
caragialiești.
I.L.Caragiale și -a selectat eroii din numeroase medii: din familiile înaltei societăți, din
școală, din presă, din justiție, d in lumea mondenă, din viața politică, din viața culturală, dar și
din rândul oamenilor celor mai simpli. O întreagă tipologie umană pentru care autorul
reușește să găsească un cusur, o situație demnă de a scoate în evidență trăsături umane,
defecte, obișnu ințe, proaste obiceiuri. Armele secrete ale autorului sunt ironia și comicul la
care se adaugă expresivitatea limbajului și indicațiile scenice în cazul pieselor de teatru.

60
Caragiale ni se oferă nouă, dascălilor, ca un subtil , dar veridic instrument de a educa
în mod eficient și plăcut, de a stârni curiozități în rândul elevilor, de a le stimula lectura și de a
le înlesni înțelegerea de sine într -un context social variat. Prin vastitatea si varietatea sa, opera
caragialiană permite selectarea simbolurilor optime în funcție de etapa vieții.
Copiii vor fi întotdeauna mai receptivi situațiilor comice pe care abia mai târziu le vor
percepe în adevărata lor profunzime. D -l Goe din zilele noastre nu mai este recompensat cu o
călătorie ci cu un telefon performan t sau alte dispozitive ultramoderne. El nu -și mai poartă
biletul la beretă, ci poate dovedi contravaloarea ac estuia on –line. D-l Goe există sub alte
forme de proastă educație spre a căror înțelegere putem și trebuie să ne îndrumăm elevii.
Ajunși la gimna ziu, începând cu clasa a V -a, elevii pătrund în universul operei
caragialiene, prin lectura și analiza textului literar ,, Vizită…”. Aici, ei fac cunoștință cu
personajul principa l, Ionel Popescu, care îi amuză , dar, după o lectură mai atentă , îi descoperă
devierile de comportament și îl ,,judecă”. În faptele pe care le face acest copil, unii dintre ei
se regăsesc și încearcă în acest fel să se îndrepte singuri.
Un an mai târziu, în clasa a VI -a, le est e înfățișat un alt personaj: ,,Goe”, un alt , copil
de bani-gata‟, un răsfățat iremediabil. Se pare că această operă literară este în strânsă legătură
cu aluzia diferenței dinte aparență și esență, evidențiată pri n discrepanța între părerile
,,sănătoase ” ale doamnei Po pescu privind educația odraslei . Tot astf el, familia lui Goe
consideră că îi oferă o educație desăvârșită copilului, fapt dezmințit de faptele acestuia.
Această lectură vine să consolideze, parcă, at itudinile formate înclasa a V -a: respectul,
educația, cumințenia etc. Este cert că majoritatea pro fesorilor de limbă română au dramatizat
aceste două opere literare, făcând acest lucru, cu dublu scop: pentru delectare , dar mai ales de
a- i face pe copii să se autoeduce mai ușor, transpunându -se în lumea personajelor.
În clasa a VII – a, se aduce spre lecturare și anali ză, elevilor, opera literară ,,Două
loturi “ cu scopul de a le face cunoștință acestora, cu un destin al unui om, Lefter Popescu, un
slujbaș mărunt, un om obișnuit. Însuși numele atribuit de Caragiale, acestui personaj exprimă
situaț ia materială precară. Prin acest personaj, elevii reușesc să cunoască drama unui om
obișnuit care speră că destinul lui va fi schimbat de două bilete de loto. Comicul tragic apare
când aceste bilete sunt pierdute și mai a poi recuperate de posesor, într -un moment neașteptat.
Personajul trece prin stări de nebunie și extaz. Caragiale a creat acest personaj pentru a arăta
cititorului unde poate duce neacceptarea propriei condiții de către unii oameni.
În clasa a VIII -a, având în vedere că elevii au cre scut, li se propune acestora, ca lectură
și analiză, comedia ,,O scrisoare pierdută.” Personajele comediei au trecut de mult pragul
copilăriei , fiind toate mature.

61
În continuare voi face o analiză a modului în care sunt prezentate operele literare
scrise de Ion Luca Caragiale, propuse spre studiu în ciclul gimnazial. Programa școlară pentru
gimnaziu prevede studierea a patru opere literare de I.L.Caragiale: schițele ,,Vizită ”(clasa a V –
a) și ,, D-l Goe ” (clasa a VI -a), nuvela ,, Două loturi ” (clasa a VII-a) și comedia ,,O scrisoare
pierdută ” (clasa a VIII -a). Motivul pentru care se studiază acest tip de opere îl reprezintă
familiarizarea elevilor cu câteva dintre speciile și genurile literare abordate de marele scriitor,
pornindu -se de la simplu la co mplex : schița, nuvela, comedia.
Manualele alternative de limba și literatura română pentru clasele
V-VIII, acceptate de minister:
 Limba română , clasa a V -a – Alexandru
Crișan, Sofia Dobra, Fl orentina Sâmihăian, Ed.
Humanitas Educational, 2000
 Limba română, clasa a VI -a, Elena Mazilu -Iones cu, Valentina
Jercea, E. D. P., București , 2010
 Limba Română , clasa a VII -a Alexandru Crișan,
Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian; Editura
Humanitas Educațional, 2000;
 Limba Română , clasa a VIII -a Alexandru Cri șan,
Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian; Edit ura Humanitas Educațional,
2008
Manualele alternative de limba și literatura română utilizate în școala unde activez au fost
supuse unei analize pe baza mai multor criterii, urmată de modalitatea de prezentare a
operelor în manualele școlare.
 Criterii de analiză:
 Conceptul curricular
 Conformitatea cu programa
 Calitatea conținutului
 Accesibilitatea abordării
 Organizarea și conducerea învățării
 Probele de evaluare
 Funcționalitatea

62
I. Limba română , clasa a V -a, Autori: Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina
Sâmihăian; Editura Humanitas, 2000
Concepție curriculară:
Concepția curriculară este transparentă, se poate observa faptul că manualul este
structurat pe unități de învățare. Manualul cuprinde trei părți: ,,Cartea și textul, Structu ra
textului, Universul textului” .
Conformitatea cu programa
Obiectivele și conținutul programei sunt respectate în acest manual. Autorii manualului
au selectat conținuturi care promovează valorile culturale naționale. In formația este
esențializată și apar chenare colorate cu definiții și noțiuni teoretice.
Calitatea conținutului
Autorii manualului au selectat conținuturi care promovează valorile culturale
naționale. Informația este esențializată și apar chenare colorate cu definiții și noțiuni teoretice.
Accesibilitatea abordării
Conținutul științific este accesibil, foarte bine dozat, pornește de la actualizarea
cunoștințelor anterioare până la însușirea conținuturilor noi. Sarcinile de învățare sunt
accesibile, antrenante. Limbajul este corect, accesibil, clar și precis.
Organizarea și conducerea învățării
Se poate constata faptul că manualul cultivă atenția și motivația pentru învățare.
Exercițiile și întrebările promovează învățarea activă și formativă. Exercițiile pornesc de la
simplu către compex. Inițial sunt pre zente exerciții de identificare , completare , dar și exerciții
de creativitate. Pentru fiecare noțiune studiată există exerciții care se pot rezolva în clasă, dar
și exerciții pentru studiul in dividual, tema de acasă. Numărul mare de exerciții poate diminua
necesitatea unui auxiliar care să ducă la atingerea obiectivelor.
Probele de evaluare
Fiecare unitate de învățare este prevăzută cu o probă de evaluare. Evaluarea este
asigurată și prin frecvența și diversitatea exercițiilor.
Funcționalitatea
Calitatea grafică -estetică este foarte bună. Manualul de limba și literatura română de
clasa a V -a de la editura Humanitas își propune să familiarizeze elevii cu schița ,,Vizită…”,
autorii acestuia considerând, pe bună dreptate că personajul principal al operei, Ione l este un
copil care se apropie , cu aproximație, de vârsta elevilor de clasa a V a (,,de vreo opt anișori”).
Analiza textului propus are loc în trei etape:
– Observarea acestu ia (p.162),

63
– Explorarea lui (p.163 -167) și interpretarea acestuia (p.168).
Lectura textului se face în prima etapă, exercițiile având cerințele referitoare la rolul
semnelor de punctuație care vin în ajutorul elevilor pentru înțelegerea mesajului textului : Ex.:
,,De ce este folosit apostroful în exemplele vin‟ la mama; al‟dată? (p.162) Explicați folosirea
ghilimelelor în exemplul de mai jos: …,,dumnealui”….
De asemenea, autorii acestui manual acordă o mare importanță gradului de înțelegere a
punctuaț iei, subliniind faptul că aceasta scoate în evidență valoarea expresivă a replicilor
personajelor. (p. 166 -167)
Înțelegerea structurii textului cuprinde multe operații, eșalonate după cum urmează :
 ,,lectura” corectă și înțelegerea cuvintelor noi, atât la nivel lexical (formă literară,
sinonimie , sensul cuvintelor în context), cât și gramatical (sesizarea semnificației gramaticale
a conectorilor din frază)
 Identificarea ideilor principale: cronologia informațiilor, detalii importante (p.163).
 Stilul : mod de expunere –dialogul, vorbire directă și indirectă. (p.169)
 Structuri logico -semantice a textului : dialog (165), (dialogul ca mod de
expunere), (replica), informații noi, mesaje scrise, puncte de suspensie (p.168), ironia –
definiție ( p.168);
II. Limba română , clasa a VI a, Autori: Elena Mazilu –Ionescu,Valentina Jercea
,Editura Didactică și Pedagogică ,R.A. București, 2010
 Modul de concepție curriculară
Principiile care stau la baza construcției acestui manual sunt explicite.
Se observă faptul că manualul nu este structurat în unități de învățare. Totuși,
modelul comunicativ -funcțional se deduce din cuprins, din conținutul manualului. La acest
manual este necesar ca profesorul să -și împartă conținuturile pe unități de învățare.
 Conformitatea cu programa
Manualul respectă obiectivele și conținutul programei. Obiectivele pot fi atinse
prin conținuturile selectate.
 Conținut:
Conținutul științific este accesibil. Autorii manualului au pornit de la actualizarea
cunoștințelor până la însușirea noț iunilor noi. Limbajul este clar. Sarcinile sunt riguros
structurate, accesibile pentru elevi.
 Calitatea conținutului

64
Conținutul științific este bun, informația este clară, precisă. Noțiunile teoretice nu sunt
încadrate în chenar, dar nu ies în evidență.
 Structurarea și conducerea învățării
Manualul atrage atenția și motivează elevii. Apar activități de învățare activă, activități
de dezvoltarea a gândirii critice și cognitive. Tratarea diferențiată nu se realizează, profesorul
este acela care identifi că gradul de dificultate al exercițiilor. Noțiunile vechi și noi nu sunt
reliefate în chenare, dar ies prea puțin în evidență, deoarece nu sunt colorate.
 Probele de evaluare
Evaluarea este permanentă prin tipurile de exerciții. Deși manualul nu este structurat
pe unități de învățare , după fiecare structură care prezintă noțiuni de morfologie sau de
sintaxă există un test grilă bine structurat. Rămâne în sarcina profesorului să realizeze evaluări
sumative corespunzătoare fiecărei unități de învățare.
Funcționalitatea
Calitatea grafico -estetică este una bună, hârtia este de calitate.
Schița ,,D-l Goe…” se regăsește în acest man ual în unitatea de învățare VII . Textul
literar propriu – zis este supus lecturii între paginile 164 -168, urmat de exerciții de înțelegere
a textului , realizate sub forma unor itemi cu răspuns deschis sau exerciții de completare a
textului cu informațiile descoperite în textul de bază. Pe baza exercițiilor anterioare elevii vor
descoperi definiția schiței (pag. 167) și a trăsăturilor de bază ale speciei. La pagina 167 din
manual sunt date ca aplicații două exerciții de creativitate.
 Folosind cunoștințele dobândite până acum, realizați planul unei compuneri de
caracterizare a personajului principal al operei ,,D-l Goe… ”
 Pe baza acestui plan, redactați compunerea de caracterizare a personajului.
La paginile 169 -170 este studiată vorbirea directă și vorbirea indirectă .Elevii își vor
dovedi talentul și creativitatea transformând textele de l a pagina 171 în texte d ialogate ,
totodată citind pe roluri textele obținute.
În ceea ce ne privește, considerăm că la acest nivel al receptării, autorii manualelor ar
fi putut propune exerciții care să stimuleze învățarea prin creativitate. Exe mple de astfel de
exerciții : ,,Creați tipuri de comportamente ale celor care intră în contact cu tânărul Goe în
timpul călătoriei cu trenul , altele decât cele din text.” Tot ca un exercițiu de creativitate ar fi și
ca una dintre cele trei doamne să ia locul naratorului la persoana I și să fie el, acela care
povestește întâmplările petrecute în călătorie. În acest fel s -ar fi văzut dacă comicul ar fi avut
aceeași priză la cititor în comparație cu textul citit.

65
De asemenea, se putea da posibilitatea elevilor să facă legătura înt re cele două schițe
studiate : ,,Vizită …” și ,, D-l Goe…”( titluri, nivelul paraverbal al acestora, reprezentat la
nivelul grafic prin punctele de suspensie, tema celor două opere, tipuri de personaje, vârsta
acestora, educația primită în familie și u rmările negative ale acesteia asupra celor două
personaje).
III. Limba Română , clasa a VII -a – Autori: Sofia Dobra, Florentina Samihaian,
Alexandru Crișan , Editura Humanitas Educațional , anul apariției: 2003
Modul de concepție curriculară
Concepți a curriculară este transparentă. Se observă faptul că manualul este structurat
pe unități de învățare. Manualul cuprinde trei părți: ,,Cartea și textul, Structura textului,
Universul textului.
Conformitatea cu programa Manualul respectă obiectivele și con ținutul programei.
Conținuturile sunt adecvate, ajutând la atingerea obiectivelor.
Calitatea conținutului
Conținutul este accesibil, informațiile sunt esențiale, reprezentative. Noțiunile teoretice
și definițiile sunt încadrate la rubrica Să reținem! , care iese în evidenț ă, fiind evidențiate prin
colorit specific.
Accesibilitatea abordării
Conținutul științific este accesibil. Autorii manualului au pornit de la actualizarea
cunoștințelor până la însușirea noțiunilor noi. Limbajul este clar, coerent, acc esibil. Sarcinile
de lucru sunt antrenante, suficiente, accesibile pentru elevi.
Probele de evaluare
Se poate constata că evaluarea apare frecvent prin diversitatea exercițiilor. Fiecare
unitate de învățare este prevăzută cu o probă de evaluare.
Funcțio nalitatea
Calitatea grafico -estetică este foarte bună, iar hârtia este de bună calitate.
Manualul de limba și literatura română de clasa a VII -a de la editura Humanitas
propune și respectă același algoritm al receptării textului, expus anterior în subcap itolul
referito r la schiță(clasa aVa) : descifrarea acestuia (p.181), explorarea lui prin lectura
aprofundată (p.182 -184) și interpretarea acestuia (p.185). De asemenea apare caracterizarea
personajului prin mijloace directe și indirecte (p.183). Remarcăm existența preocupării pentru
receptarea și învățar ea prin interdependență (p.184 -lectură aprofundată):
,,Comparați textul ,,Două loturi” cu schițele ,,Vizită. ..” și ,,D-l Goe…” de I.L.Caragiale.
Discutați, referindu -vă la următoarele aspecte:

66
 numărul p ersonajelor
 timpul și spațiul narațiunii;
 situațiile în care sunt puse acestea și tipul de portret rezultat;
 ordinea prezentării;
 lungimea textelor;
Ca aplicații ale creativității, elevii sunt solicitați la teme de reflecție: să ,,își imagineze
și ei alt final”, ,, să realizeze planul unei schițe, care să aibă titlul ,, Noroc și ghinion ”
(p.185); ulterior să transforme acest plan astfel încât el să stea la baza unei nuvele cu același
titlu. Așadar, problema discursivă este suprimată. Astfel ofert a autorială a celor două
variante de final devine un prilej de st imulare a imaginației creatoare . Astfel elevul privește
latura ,,pozitivistă” a personajului.
IV. Limba Română , clasa a VIII, Editura ,,Humanitas Educațional”, autori:
Alexandru Crișan, So fia Dobra, Florentina Sâmihăian, București, 2008
Modul de concepție curriculară
Concepția curriculară este transparentă, se observă faptul că manualul este structurat
pe unități de învățare. Manualul cuprinde trei părți: ,,Cartea și textul, Structura tex tului,
Universul textului.
Conformitatea cu programa Manualul se află în conformitate cu programa școlară.
Accesibilitatea abordării
Conținutul științific este accesibil. Autorii manualului au pornit de la actualizarea
cunoștințelor până la însușirea no țiunilor noi. Limbajul este clar, coerent, accesibil. Sarcinile
de lucru sunt antrenante, suficiente, accesibile pentru elevi.
Calitatea conținutului
Conținutul este accesibil, informațiile sunt esențiale și reprezentative. Noțiunile
teoretice și defini țiile sunt încadrate la rubrica Să reținem! , care iese în evidență. Materia este
organizată în patru categorii, fiecare cuprinzând una sau mai multe unități: Genul liric, Genul
epic, Genul dramatic. Unitățile conțin câte o secțiune dedicată celor trei dome nii de studiu:
Lectura, Elementele de limba romana, Comunicarea (scrisă sau orală). Secțiunea Lectura
cuprinde texte propuse pentru studiul aprofundat și texte auxiliare din lite ratura romană și cea
universală, fapt care vine în sprijinul pregătirii elevil or în vederea susținerii Evaluării
Naționale.
Probele de evaluare
Evaluarea se face prin exerciții diverse. Fiecare unitate de învățare este prevăzută cu o
probă de evaluare.

67
Funcționalitatea
Calitatea grafic -estetică este foarte bună, iar hârti a este de bună calitate. Cartea conține
un material interactiv bogat și divers: fotografii, reproduceri de artă (picturi) , imagini din filme
sau din piese de teatru.
Manualul de limba și literatura română de clasa a VIII -a de la editura Humanitas î și
propune familiarizarea cu textul dramatic și cu noțiunile de teorie literară: act, scenă, indicații
scenice, replică (p. 177); dialogul dramatic, monologul dramatic, interogația retorică,
exclamația retorică (p. 180); genul dramatic, conflictul dramatic, personaje (p.181); comic:
umorul și ironia (p.182); comedia (p.182)
Receptarea textului se referă la fragmentul reprodus în manual, pentru a se putea
analiza comicul de limbaj (p. 183, 187). Este analizat îndeosebi limbajul personajelor.
În concluzie,d acă aș fi pusă să aleg manualul din punct de ve dere curricular, acela ar fi
Humanitas, deoarece corespunde cel mai bine cerințelor din programă. După părerea mea,
este conceput într -o manieră modernă, cu un conținut științific și metodolo gic foarte bun.
Este de subliniat faptul că profesorului i se dă libertatea să adapteze manualul în
funcție de colectivul de elevi, la nivelul de înțelegere al acestora, ținând cont că nu se pune
accentul pe conținuturi, ci pe atingerea obiectivelor . Manualele promovează o abordare
didactică interactivă, pun accent pe învățarea eficientă, pe utilizarea unor strategii
participative. Acestea oferă cadru pentru discuții și dezbateri , creează situații de învățare
stimulative pentru elevi, pentru susține rea opiniilor personale printr -o puternică argumentare;
se stimulează, astfel, gândirea critică și creativă.
Consider că în realizarea unui manual de limba și literatura română ar trebui să avem
în vedere cerințe ca:
 să prezinte conținutul într -o formă esențializată;
 să includă realități actuale;
 să trezească interesul pentru studierea altor surse bibliografice ;
 să cuprindă exerciții care să conțină itemi diferiți, cu rezolvare directă sau cu rezolvare
pusă pe seama imaginației creatoare.
Observăm că deși programa de Limbă și Literatura română include și propune
studierea a patru opere literare ale scriitorului Ion Luca Caragiale, pen tru elevii de gimnaziu
doar trei par a fi mai accesibile ca temă și moduri de divizare a acesteia.
Este de înțeles că programa școlară își dorește ca elevii să se obișnuiască cu
diversitatea genurilor abordate de Caragiale , dar consider că cele două specii literare, nuvela
și comedia ridică probleme de receptare a textului literar.

68
Citind ș i explorând textul comediei ,,O scrisoare pierdută ”, elevii de clasa a VIII -a se
opresc doar la comic fără a vedea singuri, fără sprijinul profesorului, mesajul
textului ,deoarece elevilor de clasa aVIII -a le este mult prea greu să înțele agă subiectul
politic. Pentru a ușura munca elevilor, consider că îi revine profesorului de limba și literatura
română sarcina de a crea demersuri didactice în care învățarea să se rea lizeze prin corelațiile
între teme date, între operele literare a diferiți scriitori. Pentru ca o oră de studiu din cadrul
perioadei gimnaziale a elevului să fie bazată pe creativitate, este necesar ca aceasta să se
desfășoare transdisciplinar: pe de o par te, profesorul trebuie să coreleze conținutul științific al
disciplinei respective cu alte discipline, iar pe de altă parte, elevul trebuie să asocieze
cunoștințele de la alte discipline, în rezolvarea problemelor și găsirea unor noi soluț ii.

69
Capitolul IV. Metode și procedee de predare – învățare – evaluare a
structurii și problematicii comediilor lui I. L. Caragiale în ciclul gimnazial.
Pentru ca o oră de studiu din cadrul perioadei gimnaziale a elevului să fie bazată pe
creativitat e, este necesar ca aceasta să se desfășoare transdisciplinar: pe de o parte, profesorul
trebuie să coreleze conținutul științific al disciplinei respective cu alte discipline, iar pe de altă
parte, elevul trebuie să asocieze cunoștințele de la alte discipl ine, în rezolvarea problemelor și
găsirea unor noi soluții.
În planul – cadru pentru învățământul gimnazial, majoritatea obiectelor de studiu din
ariile curriculare se bazează pe învățarea creativă. La disciplinele de bază elevul este capabil
să p rofite de capacitățile creatoare dezvoltate anterior și să realizeze produse creatoare
deosebite. Ajutoarele sale sunt abilititatea de a da răspunsuri cât mai originale, deprinderea de
a găsi noi soluții, priceperea de a elabora noutăți originale și inedit e. Datoria noastră, ca
dascăli este aceea de a încerca în orice moment al orei să stimulăm potențialul creativ al
elevulu și să – l orientăm spre descoperirea noului.
,, Activitatea unui profesor, indiferent de disciplina pe care o predă, se constru iește în
funcție de două repere importante – programa școlară și clasa / grupul de elevi. O programă
trebuie să -i indice profesorului sensul / direcția drumului pe care îl are de parcurs împreună cu
elevii), fiecare clasă / grup de elevi are o personalitat e proprie, căreia îi este mai accesibil un
drum sau altul). Aflat între aceste două repere, profesorul trebuie să găsească / imagineze
căile potrivite de a aplica spiritul și litera programei lucrând cu o anumită clasă sau cu clase
diferite. De felul în ca re reușește să armonizeze cerințele / standardele programei cu nivelul și
cu particularitățile clasei depinde eficiența actului didactic pe care profesorul îl concepe și -l
realizează. Cea mai importantă condiție pentru o activitate responsabilă a profesoru lui este,
dincolo de o bună cunoaștere a domeniului disciplinei pe care o predă, înțelegerea și aplicarea
personalizată a programei.” 108
Școala românească din ultimii ani poate fi caracterizată prin deschiderea către
schimbare, către nou. În urmă cu douăzeci de ani , elevul era obișnuit ca la orele de limbă
română să i se predea comentariile operelor literare, care se puteau memora și reproduce.
Aceste comentarii, gata făcute, se transmiteau de la unul la altul, reușita la examene
realizându -se prin memorare.

108 Florent ina Sâmihaian, Mariana Norel, Didactica limbii și literaturii române I , Proiect pentru învățământul
rural , 2011, p. 2

70
Procedându -se în acest fel, profesorul examinator nu putea să aprecieze la elevul
examinat, potențialul creativ.
O dată cu schimbările din societatea românească (1989), s -a realizat o orientare a
orelor de limbă și literatură de la inf ormație la creație: elevul primește informația, o
asimilează dar în același timp trebuie să o valorifice, folosindu -se de creativitate. La ora de
limbă și literatură, pe lângă faptul că elevul trebuie să cunoască subiectul operelor literare,
mesajul și sem nificațiile acestora, el trebuie să aibă o exprimare corectă, să emită soluții de
valoare, utlizând toate informațiile acumulate în timp.
Studiul limbii și literaturii române în gimnaziu presupune formarea unei culturi de
comunicare, de interacționa re cu lumea încojurătoare, exprimarea orală și scrisă a stărilor, a
trăirilor , dar și dezvoltarea prin învățarea creativă, a potențialului creativ.
Metodele de predare – învățare – evaluare sunt din ce în ce mai diverse, bazate pe tehnici
de colabora re, interactivitate și comunicare.
Actul creator își are piatra de temelie pe comunicare, însuși conținutul care se
transmite conținând elemente de creație. Manualele alternative, programele școlare au fost
concepute în așa fel pentru a se putea dez volta creativitatea elevilor.
O cerință obligatorie a curriculumului de limbă și literatură română este aceea de
formare a capacității de lectură/ citire a operelor literare. Lectura corectă, conștientă a acestor
opere literare, îi poate orienta pe elevi către o exprimare aproape de adevăr, original, ba chiar,
ei pot realiza compoziții proprii. Elevii de gimnaziu au deja formată deprinderea de a povesti
textul citit sau audiat, dar mult mai benefic ar fi dacă aceștia ar reuși să inventeze
îmtâmplă ri, în care ei pot deveni personajele care participă la acțiune. În cadrul povestirilor
din care se desprind exemple de conduită în antiteză cu o conduită pozitivă, noi, dascălii le
putem solicita elevilor să creeze un personaj opus celui cu care au intrat în contact prin
intermediul textului. O altă metodă de a da elevilor posibilitatea de a folosi creativitatea este
aceea de a le cere elevilor să continue texte descriptive, să schimbe deznodământul unei
povestiri,să inventeze un dublu final al unei narați uni, să dramatizeze un text.
Pornind de la o imagine artistică deosebită, selectată dintr -un text literar, elevului i se
poate cere să creeze alte contexte în care poate fi folosită această imagine artistică.
O altă modalitate prin care se poate prelucra creativitatea la elevul de gimnaziu, în
cadrul orelor de limbă și literatură română este și compunerea . Aici exemplele sunt variate.
Compunerile de tip creator sunt acele compuneri care au menirea de a schimba, în general,
firul real al acț iunii, care dau posibilitatea elevului să -și prezinte propria părere și convingere
despre o întâmplare sau despre un personaj, pe de o parte, iar pe de altă parte, acesta are

71
libertatea de a elibera imaginația creatoare.Am observat că elevii de gimnaziu su nt
entuziasmați când, noi, profesorii le solicităm răspunsuri originale, creații originale.
Așadar, întreg procesul instructiv –educativ vizează stimularea și dezvoltarea
creativității ,eliberarea elevului de sub arcul constrictiv al învățării m ecanice.În acest sens,la
orele de limbă și literatură română, profesorul poate folosi atât metode tradiționale cât și
metode moderne..
Dintre metodele tradiționale folosite foarte des la limba și literatura română cel mai
des este folosită lectur a explicativă. În cadrul acestei metode, elevul receptează mesajul
textului literar. Pentru a exploata creativitatea elevilor cu ajutorul acestei metode, în cazul
textelor narative, epice, elevului i se poate cere să -și exprime păreri, opinii personale cu
privire la caracterul și atitudinea personajelor, cu privire la cadrul în care desfășoară acțiunea.
De asemenea, elevii pot fi puși în situația de a se pune pe ei, înșiși în locul
personajelor, pentru a se vedea dacă aceștia ar fi acționat identic sau ar fi soluționat în alt fel
problema. Există un moment al lecturii explicative, acela de a formula ideile principal e ale
textului studiat. Și aici , poate interveni creativitatea: elevii sunt lăsați să compună ideea
principală, se audiază ideile, ca apoi în fi nal să se selecteze și să se rețină cea mai potrivită.
Selectarea cuvintelor și expresiilor noi, folosirea lor în alte contexte reprezintă tot o activitate
de creație. De asemenea, găsirea unui alt titlul potrivit textului, realizarea unor dialoguri
imagin are cu personajele textelor sau desenarea unor scene din texte literare aparțin tot actului
creator.
O altă metodă tradițională este și metoda exercițiului. Exercițiul este modalitatea prin
care se concretizează celelalte metode enumerate mai sus , prin intermediul căruia se formează
deprinderi care ajută la eliminarea erorilor. El îi ajută pe elevi să se exprime corect, să
recunoască și să analizeze noțiunile însușite anterior. ,,Exercițiul nu trebuie înțeles ca având
numai un caracter reproductiv , el poate avea, în egală măsură, și caracter productiv atunci
când se desfășoară sub forma unor activități libere, creatoare și generează noi forme de
acțiune. ”109
Ca profesor de limba română aș utiliza un tip de exercițiu de creație, de modificare a
personajului , în care să apară elevul în locul personajului propriu -zis cu caracter moral opus.
Lucrul cu manualul și alte auxiliare este o metodă ce are la bază un instrument de
învățare, ce înlocuiește expunerea profesorului. Folosesc aceast ă metodă tradițională în
corelație cu o a ltă metodă, activ -participativă , Asaltul de idei , o metodă adecvată stimulării

109 Andrei Barna, Georgeta Antohe , Curs de pedagogie –Teoria instruirii ,curriculum -ului și evaluării , Ed.
Logos, Galați, 2001

72
creativității de grup. Prin intermediul acesteia , le solicit elevilor să schimbe firul narativ al
textului, să schimbe finalul, ba chia r și a traiectoriei destinului unui personaj. Pentru aplicarea
acestei metode este nevoie de lucrul cu manualul.
Exemple de cerințe:
 ,, Alcătuiți un alt final, aflat în antiteză cu cel al operei literare ,, Două loturi ”, de I. L.
Caragiale
 ,, Gândiți și elaborați un al curs al acțiunii textului din momentul în care Nică trebuie
să plece la Socola ( ,, Amintiri din copilărie ” de Ion Creangă , manual clasa a VII -a)
Tot cu ajutorul acestei metode tradiționale folosesc o altă metodă activ -participativă,
Știu/V reu să știu/Am învățat , când le cer elevilor să găsească informațiile pe care ar dori să le
știe. De regulă, o aplic la clasele a VI -a și a VII -a,ținând cont de faptul că acești elevi dețin
deja un bagaj de cunoștințe.
Așadar, e ideal să existe un echilibru în utilizarea metodelor de predare -învățare.
Profesorul trebuie să conștientizeze faptul că ceea ce e clasic nu e depășit, la fel cum nu tot
ceea ce e nou e bun. Metodele tradiționale accentuează latura informativă a educației, făcând
din elevi foarte buni cunoscători a numeroase noțiuni, cu care însă pot greu operaționaliza.
Faptul că elevul posedă numeroase cunoștințe reprezintă un lucru bun, dar nu suficient,
deoarece elevului i se cere doar să știe, ci să știe să facă, să aplice ceea ce ști e. Intervine,
astfel în desăvârșirea procesului instructiv –educativ, utilizare a metodelor activ -participative ,
menite să dezvolte creativitatea elevului.
4.1. Metode didactice interactive
Metodele moderne, activ -participative sau ,,ale ultimului va l”110 accentuează latura
formativă a educației, urmărind dezvoltarea unor deprinderi, transformarea elevilor în buni
practicieni, capabili să utilizeze cunoștințele pe care le posedă.
În cadrul orelor de limba și literatura română se urmărește forma rea unor deprinderi:
de lectură corectă, de redactare a unui text fără greșeli de ortografie, de comunicare în diverse
situații etc. Așadar, nu e suficient ca elevii să stăpânească noțiunile teoretice, ci e necesar să
poată operaționaliza cu ele, această d eprindere fiind obținută cu ajutorul metodelor activ –
participative, care dau elevului posibilitatea de a se exprima, de a ști să aplice ceea ce a
învățat.
1) Asaltul de idei ( BRAISTORMINGUL) (brain= creier; storm= furtună) Furtuna în

110 Constantin Cucoș , Psihopedagogie , Ed. Polirom ,2009, p.369

73
creier sau metoda asal tului de idei, inițiată de Alex F. Osborn încă din 1938, este o metodă de
grup, folosită pentru producerea ideilor creative și constă în separarea momentului emiterii
ideilor de momentul evaluării lor. Această metodă reprezintă totodată un exercițiu de
stimulare și cultivare a creativității în grup, de afirmare a propriilor opinii.
Numărul ideal de participanți la o ședință de brainstorming poate fi în jur de 12, iar în
ceea ce privește nivelul lor de pregătire nu există o regulă fixă. În constituirea grupului există
un conducător, un secretar și membri. Brainstormingul se desfășoară în trei etape. În prima se
formulează problema, iar conducătorul invită participanții, cu cel puțin două zile înainte de
ședință, informându -i asupra temei de dezbatere, a locului și a datei. În a doua etapă se
desfășoară ședința de brainstorming:
Se afișează pe tablă regulile:
 Judecata critică este interzisă!
 Dați frâu liber imaginației!
 Găsiți cât mai multe idei!
 Preluați și dezvoltați ideile celorlalți!
Brainst orming -ul prezintă o metodă de căutări și creații individuale precum și de
confruntare și omologare a ideilor, soluțiilor descoperite în grup. Reprezintă o aplicare a
dialogului euristic a lui Socrate, cu o largă utilizare a mecanismului asociațiilor liber e ale
colectivului optim pentru învățare prin creație.111
Pentru brainstorming , Camelia Zlate și Mielu Zlate propun următoarele etape și faze:
1. Etapa de pregătire care cuprinde:
 faza de investigare și de selecție a membrilor grupului creativ;
 b) faza de antrenament creativ;
 c) faza de pregătire a ședințelor de lucru; ( adică reunirea unui grup preferabil eterogen
de 5-12 persoane care timp de o oră dezvoltă cât mai multe idei pe o temă;)
2. Etapa productivă , de emitere de alternative creative, car e cuprinde:
 faza de stabilire a temei de lucru, a problemelor de dezbătut;
 b) faza de soluționare a subproblemelor formulate;
 c) faza de culegere a ideilor suplimentare, necesare continuării demersului creativ;

111 Constantin Cucoș, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice ,Ed.
Polirom,Iași,2009,p.372

74
Este de precizat faptul că ideile pot fi emise în trei maniere:
 calea progresiv -liniară (ideea evoluează prin completarea ei până la „soluția“
problemei);
 ideea se obține prin analogie sau prin apariția unei idei noi, opuse celei
inițiale/generative;
 cale mixtă: ideea poate dezvolta simultan soluții complementare și soluții opuse ei.
3. Etapa selecției ideilor emise , care favorizează gândirea critică:
 faza analizei listei de idei emise până în acel moment;
 b) faza evaluării critice și a optării pentru soluția finală.
Are loc o „peri oadă de incubare“ (selecție a ideilor și soluțiilor; grupul evaluator poate
fi compus din aceleași persoane care au emis ideile sau din alte persoane (este util ca același
grup să emită și să evalueze ideile); este favorizată, astfel, dezvoltarea gândirii critice.
Folosirea acestei metode pornește de la ideea că o problemă abor dată cu logici cât mai
diferite , tratată din unghiuri diferite de vedere are mai mare șansă să -și găsească rezolvarea
cuvenită.
Am folosit această metodă la clasă ,în predare a comediei O scrisoare pierdută ,
oferindu -le elevilor posibilitatea de a se exprima li ber, fără inhibiții sau ezirări , totodată
exersându -și capacitățile imaginativ -creative.
2) Discuția Panel –în limba engleză ,panel înseamnă un grup de cunoscători care își
expun ideile în public. Aceasta reprezintă o meto dă de învățare prin descoperire , bazată însă,
pe implicarea activă a elevilor în predare. Metoda se utilizează după cum urmează: mai întâi
4-5 elevi se vor pregăti în mod special, pentru a putea susține în f ața colegilor conținutul unei
teme dintr -o lecție dată. Profesorul le va oferi celor 4 -5 elevi ,dar și audienței, sugestii de
pregătire și lucrări de consultat.Grupul format inițial va constitui un corp de experți , care se va
plasa spațial în fața clasei , iar fiecare pe rând va prezenta , acestora le revine sarcina de a sorta
mesajele grupându -le în propuneri, aprecieri la adresa experților, completări la temă, întrebări.
Întrebările vor fi grupate, pentru fi ecare expert în parte. Experții , ajutați de profes or vor
răspunde întrebărilor, oferind eventual noi direcții de discuție. După 45 de minute, profesorul
va concluziona , precizând elementele ce trebuie reținute de pe tot percursul activității. În final
se pot exprima păreri de către fiecare elev în parte.
Discuția panel este o metodă eficientă pentru exersarea de către elevi a elemen telor de
comunicare științifică , dar și pentru practicarea ascultării active.

75
Am utilizat cu succes această metodă în cadrul secvenței de stabilire a tipurilor de
comic din comedia O scrisoare pierdută .
3) Metoda exploziei stelare este cunoscută și sub numele metoda starbursting („star” =
stea, iar „burst”= a exploda) și desemnează o metodă similară brainstormingului, cu care totuși
nu se confundă, deși presupune organizarea clasei de elevi într -un grup și stimulează crearea
de întrebări la întrebări, așa cum brainstormingul dezvoltă construcția de id ei pe idei.112
Practic, se scrie ideea sau problema de dezbătut pe o foaie, apoi se înșiră în dreptul
conceptului respectiv, cât mai multe întrebări care au legătură cu el. La început se vor utiliza
întrebări uzuale, de tipul: Cine?, Ce?, Când?, Und e?, Din ce cauză? , care ulterior pot da
naștere altor întrebări complexe.
Metoda presupune câteva etape distincte:
a) Propunerea problemei.
b) Organizarea clasei în mai multe grupuri, fiecare dintre acestea notând problema pe o
foaie de hârtie.
c) Elaborarea î n fiecare grup a unei liste cu întrebări diverse care au legătură cu problema
de discutat.
d) Comunicarea rezultatelor activității de grup.
e) Evidențierea celor mai interesante întrebări și aprecierea muncii în echipă.
Avantaje ale aplicării acestei metode:
Starbursting este una dintre cele mai relaxante și mai plăcute metode didactice;
 stimulează creativitatea individuală, cât și cea de grup;
 este o metodă ușor de aplicat oricărui tip de colectiv de elevi, indiferent de vârstă sau
de caracteristi cile individuale ale elevilor;
 dezvoltă spiritul de cooperare și de competiție;
 dezvoltă spontaneitatea și creativitatea de grup, dar și abilitățile de lucru în echipe;
 pune accentul pe stimularea fiecărui participant la discuție;
 nu necesită acordare a unei perioade prea mari de timp explicațiilor prealabile, întrucât
este foarte ușor de înțeles de către toți elevii.

112 Constantin Cucoș, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice , Ed. Polirom, Iași,
2009,p.345

76
De exemplu, în urma studierii unui text, elevii se pot împărți în cinci echipe, fiind
repartizate fiecărui grup câte una din cele cinci întrebări emise mai sus. Copiii formulează
întrebări la nivel de echipă, având drept suport textul studiat. Câte un reprezentant al grupului
prezintă în fața clasei toate întrebările formulate, iar celelalte echipe apreciază corectitudinea
și clarita tea lor. Utilizez a cestă metodă în prima oră de predare a comediei, dar și pe parcursul
celorlalte ore alocate acesteia , sub formă de concurs.
4) Pe terenul de dezvoltare a gândirii critic –reflexive a fost concepută și tehnica 5W și
H, tehnică înrudită cu metoda cubului, utilă pentru formarea deprinderii elevilor cu cercetarea
unui subiect sub multiple perspective. Astfel, tehnica intitulată 5Wși H , după abrevierea
interogațiilor en glezești ,, Why?, What? , When? , Where?, How? , este folosită atât pentru
sarcini frontale, cât și pentru activități independente sau rezolvabile în grupuri mici de elevi .
Această metodă poate acoperi ca durată aproape toată secvența de predare –învățare a
noilor informații , grija profesorului fiind îndreptată, în mod esențial , spre accesibilizarea unor
surse de informare pentru elevi, astfel încât aceștia să poat ă găsi cele mai bune răspunsuri ,
căutând în spațiul accesibil lor în timpul lecției. (biblioteca clasei, monografii aduse de acasă,
e.t.c. ).
Variantele sub care se po ate aplica această metodă sunt numeroase: două sau trei grupe
de elevi pot primi drept sarcină de lucru aceleași trei interogații, aceste grupe constituindu -se
într-o echipă responsabilă cu această parte a învățării. Se pot realiza postere cu răspunsurile
comune la cele trei întrebări primite inițial sau pot dezbate cele trei sarcini în fața grupelor de
elevi, iar celelalte trei grupe de elevi vor răspunde celorlalte trei interogații.
5) Metoda (Brainwriting ) este o metodă de stimulare a creativității grupulu i destul de
simplă, de unde -i vine și denumirea 6 -3-5 respectiv, 6 persoane notează 3 soluții timp de 5
minute, după care foile se rotesc între participanți până când fiecare foaie a trecut pe la fiecare
participant. Rotirea se face de 5 ori. Conducătorul le citește în fața tuturor și se discută cele
mai bune propuneri. Astfel elevii învață să colecteze, selecteze, sintetizeze și coreleze
informații provenite din diferite surse (docume nte, presa scrisă, calculatorul ), se dezvoltă
gândirea critică, și capac itatea de exprimare în scris, se educă spiritul responsabil și de
cooperare.
Etapele metodei:
 împărțirea grupei în subgrupe a câte 6 membri;
 enunțarea problemei și explicarea modalității de lucru;
 desfășurarea activității în grup;

77
 analiza soluți ilor și reținerea celor mai bune .
Avantajele aplicării metodei :
 oferă posibilitate celor timizi de a se exprima;
 stimulează construcția de „idei pe idei”;
 sunt cumulate roadele muncii individuale cu cele ale efectului de grup;
 se respectă ritm ul celor lenți, care au posibilitatea să participe la această acțiune de
grup.
Dezavantajul rezultă din constrângerea participanților de a răspunde într -un timp
prestabilit. De asemenea, pot exista fenomene de contagiune negativă între răspunsuri (elevii
pot fi influențați de soluțiile anterioare, intrând într – un blocaj creativ).
Metoda poate fi aplicată la orice tip de lecție dacă se respectă etapele de lucru și se
cunosc caracteristicile psihologice și de vârstă ale elevilor .
De exemplu : nuve la ,,Două loturi ” de I.L.Caragiale :
Cerință: Pentru găsirea biletului câștigător, găsiți trei soluții .
Elevii grupați câte 6 scriu fiecare timp de 5 secunde, 3 soluții la problema propusă pe o foaie,
într-un sens stabilit ( de la stânga la dreapta), fie căruia dintre cei 5 colegi de grup. Prin această
preluare a ideilor colegului se deschid perspectivele și se îmbunătățesc ideile fiecărui
participant.
6) Sinectica a fost o tehnică elaborată de psihologul american W.J.Gordon, care
organizează în 1944, la Ca mbridge, Massachusetts, primul grup sinectic. Termenul de
sinectică provine din limba greacă și înseamnă conectarea unor elemente dispărute, aparent
nerelevante, proces pe care autorul îl identifică cu analogiile petrecute în inconștient.
Sinectica presupu ne,de asemenea, utilizarea metaforelor și a analogiilor. Este o tehnică care se
sprijină pe două mecanisme:
 transformarea necunoscutului în cunoscut, clarificarea problemelor, prin care se
urmăresc asemănările unei probleme noi cu alta veche;
 transforma rea cunoscutului în necunoscut, adică căutarea comparațiilor,
personificărilor, a metaforelor, problematizarea cunoscutului, sesizarea unor probleme acolo
unde nu par a exista.
Grupurile sinectice sunt alcătuite din 5 -7 participanți, , durata fiind cu o periodicitate
de o oră chiar mai mult. În faza de început, membrii grupului se familiarizează cu tema,
urmând etapa productivă, apoi cea finală în care soluțiile cele mai bune sunt evaluate și
acceptate.

78
Scopul sinecticii este acela de a elibera partic ipanții de orice constrângeri și de a -i face
să-și exprime liber opiniile. Metoda incită la dezvoltarea de idei noi și originale și la asociații
de idei :participantul transformă necunoscutul în cunoscut, favorizează emergența ideilor noi
privind proble ma abordată ( Claparedé E, 1975 ,pag. 40).113
7) Metoda Philips 6 -6 se utilizează cu grupuri mari de persoane . Donald J. Phillips
propune divizarea grupului în subgrupe eterogene pentru a discuta pe o temă dată. Durata este
de 6 minute (de aici și denumirea meto dei). Prin intermediul conducătorului fiecare grup își
prezintă soluția după expirarea celor 6 minute. Această metodă poate fi folosită ca modalitate
de a obține argumente pro și contra unei alternative de acțiune.
Avantajele metodei Philips '6 -6 sunt si milare braistormingului și tehnicii '6,3,5, în ceea ce
privește facilitarea comunicării ,obținerea într -un timp scurt a numeroase idei, prin
intensificarea demersului creativ și prin stimularea imaginației tuturor participanților grupului
Coopera rea din interiorul echipei se îmbină cu competiția dintre grupuri. Dezavantajul
apare atunci când numărul elevilor nu este multiplu deși limita de timp este impusă . Prin
intermediul acestei metode se realizează obiectivele specifice disciplinei de studiu
respectându -se principiul instruirii diferențiate a elevilor.
Am utilizat această metodă în secvența de stabilire a temei comediei O scrisoare pierdută
de I.L. Caragiale.
8) Metoda Mozaic (JIGSAW) are ca note caracteristice,pe de o parte, preocuparea
diferită a membrilor din același grup cooperativ , și pe de altă parte, ,,se realizează o anumită
dinamică a grupurilor formate ad -hoc.” 114 Structurile de tip mozaic presupun formarea unor
grupuri cooperative, în cadrul cărora fiecare membru al grupului devine expert în anumite
probleme specifice materialului propus spre învățare.
Schema specifică :
– grupuri cooperative (distribuirea materialelor);
– grupuri expert (învățare și pregătire);
– grupuri cooperative (predare și verificare).
Etape de bază :
1. Formarea grupurilor cooperative și distribuirea materialelor de lucru

113Edouard Claparede , Psihologia copilului și pedagogia experimentală , E.D. P. ,1975, p. 40
114Constantin Cucoș, Psihopedagogie pentru examenel e de definitivare și grade didactice , Ed. Polirom,
București, 2009

79
– Profesorul împarte tema de studiu în 4 -5 subteme;
– Solicită elevilor să numere până la 4 sau 5 (în funcție de numărul de subteme) și
distribuie fiecărui elev materialul ce conține detalierea subtemei corespunzătoare numărului
său; li se precizează elevilor faptul că vor învăța și vor prezenta materialul aferent numărului
lor și celorlalți colegi, fiind responsabili de rezultatele învățării acestora;
– Fiecare grup de 4 sau 5 elevi va constitui un grup cooperativ; elevilor li se solicită să
rețină grupul cooperativ din care fac parte.
2. Formarea grupurilor de experți și pregătirea prezentărilor
– Elevii care au același număr și, respectiv, aceeași subt emă de abordat, se vor constitui
în grupuri de experți (numărul grupurilor de experți va fi același cu numărul de subteme
stabilite);
– Experții studiază și aprofundează împreună materialul distribuit, identifică modalități
eficiente de ,,predare” a respectivului conținut, precum și de verificare a modului în care s -a
realizat înțelegerea acestuia de către colegii din grupul cooperativ.
3. Realizarea prezentărilor (predarea) și verificarea rezultatelor învățării
– Se reconstituie grupur ile cooperative;
– Fiecare expert ,,predă” conținuturile aferente subtemei sale; modalitatea de transmitere
trebuie să fie concisă, stimulativă, atractivă;
– Fiecare membru al grupului cooperativ are sarcina de a reține cunoștințele pe care le
transmit colegii lui, experți în diferite probleme.
4. Evaluarea
– Profesorul solicită elevilor să demonstreze ceea ce au învățat;
– Evaluarea se poate realiza printr -un test, prin răspunsuri orale la întrebările adresate de
profes or, printr -o prezentare a materialului predat de colegi, prin elaborarea unui eseu etc.
Avantaje :
 Dezvoltarea competențelor cognitive;
 Dezvoltarea competențelor de comunicare;

80
 Promovarea interînvățării;
 Participarea activă, implicarea tuturor elevilor în r ealizarea sarcinilor de învățare;
 Analiza, compararea modurilor de a învăța, a achizițiilor realizate;
 Formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
 Dezvoltarea gândirii critice și creative;
 Dezvoltarea bazei motivaționale a învățării;
 Consolid area încrederii în propriile forțe;
 Dezvoltarea responsabilității individuale etc.
Limite (în absența monitorizării atente a lucrului în grup):
 Abordarea superficială a materialului de studiu;
 Înțelegerea și însușirea greșită a unor idei, concepte etc.;
 Apariția unor conflicte între membrii grupurilor;
 Crearea unui climat educațional caracterizat printr -o aparentă dezordine etc.
Trebuie precizat ,însă, faptul că ,în urma exersării rolurilor distribuite într -un grup, elevii
devin tot mai eficienți în activitatea de interînvățare ,așa încât elementul ,,timp” (considerat de
către unii profesori un dezavantaj, pentru că folosirea acestei metode poate însemna
acoperirea integrală a celor 45 de minute destinate lecției) devine tot mai bine valorificat.
Acea stă metodă am utilizat -o în predarea noțiunilor despre schiță, cu aplicație pe textul D-l
Goe de I.L. Caragiale.
9) Tehnica acvariului sau metoda interacțiunii observate ,,urmărește ca elevii implicați să
fie puși, alternativ, în dublă ipostază: pe de o parte participanți activi la o dezbatere, pe
de altă parte, observatori ai interacțiunilor care se produc”115.
Etape:
a. Dispunerea mobilierului – scaunele sunt așezate în două cercuri concentrice.
b. Constituirea grupurilor de participanți
c. Elevii sunt invitați să alea gă scaunul unde doresc să se așeze;
d. Este necesară prezența altui cadru didactic, plasat în exteriorul cercurilor, care
va avea rol de observator. El va înregistra preferințele elevilor pentru anumite locuri, va
corela aceste opțiuni cu datele pe care le d eține deja despre participanți, va observa modul de
soluționare a eventualelor conflicte etc.
e. Participanții aflați în cercul din interior vor constitui grupul de discuție , iar cei

115 Ion Ovidiu Pâinișoară Comunicarea eficientă Ed. Polirom, București, 2008, p. 360

81
plasați în cercul din exterior – grupul de observatori .
3. Prezentarea sarcinilor de lucru și stabilirea regulilor
 Elevii din cercul interior vor dezbate timp de 8 -10 minute, o problemă controversată;
 Se comunică elevilor din grupul de discuție câteva reguli de bază:
 Susținerea unor idei pe bază de argumente;
 Exprimarea acor dului cu alt vorbitor impune precizarea unor argumente
concrete și suficiente;
 Exprimarea dezacordului presupune respectarea aceleiași condiții.
Observație : se pot stabili, de comun acord cu elevii, și alte reguli. Elevii din grupul de
observatori vor pri mi fișe/protocoale de observare în care vor înregistra date privind relațiile
dezvoltate în cadrul grupului de discuție, contribuția fiecărui elev din cercul interior la
dezbatere, reacțiile participanților la discuție etc.
4. Realizarea sarcinilor de lucru (dezbaterea și observarea)
– Elevii din cele două grupuri realizează sarcinile distribuite: dezbaterea temei propuse,
respectiv completarea fișei de observare.
5. Prezentarea observațiilor
– Elevii din cercul exterior prezintă datele înregist rate în fișa de observare.
6. Inversarea rolurilor (și reluarea etapelor 3-5)
– Elevii schimbă locurile;
– Se lansează o altă idee controversată pe care elevii din cercul interior trebuie să o dezbată;
– Elevii din cercul exterior primesc fișele de observare.
În funcție de apartenența la un anumit grup (grupul de discuție sau grupul de
observatori), elevii vor realiza diverse acțiuni specifice, redate astfel:
Grupul de observatori: observă, ascultă, analizează, compară, descrie,
reactualizează, sinte tizează, evaluează, formulează aprecieri, expune, explică.
Grupul de discuție: ascultă activ, reflectează, analizează, compară, combină,
continuă, formulează, argumentează, rezolvă, asociază, reacționează, dezvoltă, explică,
mediază, sintetizează, concluzi onează.
Cadrul didactic își va asuma următoarele roluri: observator, motivator, ghid,
facilitator, consultant, suporter, mediator, coordonator etc.

82
Avantaje ale metodei:
 Formarea și consolidarea deprinderii de ascultare activă;
 Formarea și dezvoltarea capa cității reflective;
 Dezvoltarea gândirii critice și creative;
 Dezvoltarea competențelor de relaționare;
 Dezvoltarea competențelor de comunicare;
 Dezvoltarea capacităților de negociere, de mediere a conflictelor;
 Promovarea interînvățării;
 Dezvoltarea une i atitudini pozitive față de învățare;
 Consolidarea încrederii în propriile forțe;
 Formarea și dezvoltarea capacității de cooperare, a spiritului de echipă
Această metodă poate fi utilizată cu succes în predarea tipurilor de comic în comedia O
scrisoare p ierdută de I.L. Caragiale.
10) Metoda cubului este folosit ă în cazul în care se dorește explorarea unui subiect/
a unei situații din mai multe perspective – oferă posibilitatea de a dezvolta
competențele necesare unei abordări integr atoare.
ETAPELE METODEI:
 Se realizează un cub pe ale cărei fețe se notează cuvintele: DESCRIE,
COMPARĂ, ANALIZEAZĂ, ASOCIAZĂ, APLICĂ, ARGUMENTEAZĂ ( altele, în
funcție de resurse, nu neapărat pe toate fețele cubului).
 Se anunță tema / subiectul pus în discuție.
 Se împarte grupul în șase subgrupuri, fiecare subgrup rezolvând una dintre
cerințele înscrise pe fețele cubului.
 Se comunică întregului grup, forma finală a scrierii.
 Lucrarea în forma finală poat e fi desfășurată pe tablă sau pe pe coli albe(de
preferință A3 )
AVANTAJE:
 Determină participarea conștientă a elevilor prin implicarea maximă a acestora
în rezolvarea sarcinilor.
 Permite diferențierea sarcinilor de învățare.
 Formează deprinderi de muncă intelectuală.
 Stimulează gândirea logică a elevilor.

83
 Crește responsabilitatea elevului față de propria învățare, dar și față de grup
 Sporește eficiența învățării (elevii învață unii de la alții)
 Dezvolt ă abilități de comunicare și cooperare.
DEZAVANTAJE:
 Rezolvarea sarcinilor solicită resurse mari de timp
 Se creează o oarecare dezordine în sala de clasă
 Nu există un control precis asupra cantității / calității cunoștințelor dobândit e de
fiecare elev.
Metoda cubului este foarte eficientă în secvența stabilirii apartenenței la gen și specie
literară a operei literare O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale.
11) Metoda pălăriilor gânditoare ( „Thinking hats”) Aceată metodă stimule ază
creativitatea participanților și se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria
aleasă. Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde
albastru și negru. Membrii grupului îș i aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul
precis, așa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanții sunt liberi să
spună ce gândesc , dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă.
Culoarea pălăriei este cea care definește rolul.
Pălăria albă:
 Oferă o privire obiectivă asupra informațiilor.
 Este neutră.
 Este concentrată pe fapte obiective și imagini clare.
 Stă sub semnul gândirii obiective.
Pălărie roșie:
 Dă frâu liber imaginației și sentimentelor.
 Oferă o perspectivă emoțională asupra evenimentelor.
 Descătușează stările afective.
Pălăria neagră:
 Exprimă prudența, grija, judecata.
 Oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție.
 Este perspectiva gândirii negative, pesimiste.
Pălăria galbenă:
 Oferă o perspectivă pozitivă și constructivă asupra situației.

84
 Culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul.
 Este gândirea optimi stă, constructivă pe un fundament logic.
Pălăria verde:
 Exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativ
 Este simbolul producției de idei noi, inovatoare.
Pălăria albastră:
 Exprimă controlul procesului de gândire .
 Supraveghează și dirijează bunul mers al activității.
 Reprezintă preocuparea de a controla și de a organiza.
Participanții trebuie să cunoască foarte bine semnificația fiecărei culori și să -și
reprezinte fiecare pălărie, gândin d din perspectiva ei. Nu pălăria în sine contează, ci
ceea ce semnifică ea, ceea ce induce culoarea fiecăreia.
Cele 6 pălării gânditoare pot fi privite în perechi:
Pălăria albă – pălăria roșie ;Pălăria neagră – pălăria galbenă ;Pălăria verde – pălăria
albastră.
Modalitatea de folosire a acestei metode:
Se împart cele 6 pălării gânditoare elevilor și se oferă cazul supus discuției
pentru ca fiecare să -și pregătească ideile. Pălăria poate fi purta tă individual – și atunci
elevul respectiv îi îndeplinește rolul – sau mai mulți elevi pot răspunde sub aceeași
pălărie.În acest caz, elevii grupului care interpretează rolul unei pălării gânditoare
cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări. Ei pot purta fiecare câte o pălărie
de aceeași culoare, fiind conștienți de faptul că:
 pălăria albastră – CLARIFICĂ
 pălăria albă – INFORMEAZĂ
 pălăria verde – GENEREAZĂ IDEILE NOI
 pălăria galbenă – ADUCE BENEFICII
 pălăria neagră – IDENTIFICĂ GREȘELILE
 pălăria roșie – SPUNE CE SIMTE DESPRE …
12) Metoda Frisco are la bază interpretarea din partea participanților a unui rol specific,

85
care să acopere o amunită dimensiune a personalității, abordând o pr oblemă din mai multe
perspective. Astfel, membrii grupului vor trebui să joace, fiecare, pe rând, rolul
consevatoristului, rolul exuberantului, rolul pesimistului și rolul optimistului.
Scopul metodei este de a identifica problemele complexe și dificile și de a le rezolva pe căi
simple și eficiente. Ea are la bază brainstorming -ul regizat și solicită din partea elevilor
capacități empatice, spirit critic, puând accent pe stimularea gândirii, a imaginației și a
creativității.
Etapele metodei Frisco:
a. Etapa punerii problemei: profesorul sau elevii sesizează o situație -problemă și
o propun spre analiză;
b. Etapa organizării colectivului: se stabilesc rolurile: conservatorul, exuberantul,
pesimistul, optimistul și cine le va interpreta. Rolurile pot fi abord ate individual sau, în cazul
colectivelor numeroase, același rol poate fi jucat de mai multi participanți concomitent,
aceștia formând o echipă.
c. Etapa dezbaterii colective: fiecare interpretează rolul ales și -și susține punctul de
vedere în acord cu aces ta. Cel care este conservator are rolul de a aprecia meritele soluțiilor
vechi, pronunțându -se pentru menținerea lor, fără a exclude însă posibilitatea unor eventuale
îmbunătățiri. Exuberantul privește către viitor și emite idei aparent imposibil de aplica t în
practică, asigurând astfel un cadru imaginativ -creativ, inovator și stimulându -i și pe ceilalți
participanți să privească astfel lucrurile. Pesimistul este cel care nu are o părere bună despre
ce se discută, cenzurând ideile și soluțiile inițiale prop use. El relevă aspectele nefaste ale
oricăror îmbunătățiri. Optimistul încearcă să determine participanții să privească lucrurile
dintr -o perspectivă reală, concretă și realizabilă. El găsește posibilitățile de realizare a
soluțiilor propuse de către exube rant., stimulând participanții să gândească pozitiv.
d. Etapa sistematizării ideilor emise și a concluzionării asupra soluțiilor găsite. În această
etapă, au loc sistemazizarea ideilor principale și formularea concluziilor cu privire la modul
de soluționare a problemei inițiale. Metoda Frisco este asemănătoare „Pălăriilor gânditoare”
ca mod de organizare cât și cu privire la modalitățile dezvoltării creativității.
Am utilizat metoda Frisco în predarea schiței D-l Goe de I.L. Caragiale , elevii dând
dovadă de implicare afectivă și de creativitate.
13) Metoda R.A.I.
Metoda R.A.I. are la bază stimularea și dezvoltarea capacităților elevilor de a
comunica (prin întrebări și răspunsuri) ceea ce tocmai au învățat. Denumirea provine de la

86
inițialele cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează și se desfășoară astfel: la sfârșitul unei
lecții sau a unei secvențe de lecție, profesorul împreună cu elevii săi,desfășoară un joc de
aruncare a unei mingi mici și ușoare de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebui e să
pună o întrebare din lecția predată celui care o prinde. Cel care prinde mingea răspunde la
întrebare și apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident
interogatorul trebuie să cunoască și răspunsul întrebării adresate. Elevul c are nu cunoaște
răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Acesta are
ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, și, deci, de a mai pune o întrebare. În cazul în care,
cel care interoghează este descoperit că nu c unoaște răspunsul la propria întrebare, este scos
din joc, în favoarea celui căruia i -a adresat întrebarea. Eliminarea celor care nu au răspuns
corect sau a celor care nu au dat niciun răspuns, conduce treptat la rămânerea în grup a celor
mai bine pregătiț i.
Metoda R.A.I. poate fi folosită la sfârșitul lecției, pe parcursul ei sau la începutul
activității, când se verifică lecția anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în
scopul descoperirii, de către institutorul ce asistă la joc, a e ventualelor lacune în cunoștințele
elevilor și a reactualizării ideilor – ancoră.
Pot fi sugerate următoarele întrebări:
– Ce știi despre ………………………………?
– Care sunt ideile principale ale lecției ……………..?
– Despre ce ai învățat î n lecția ……………………?
– Care este importanța faptului că ……………….?
– Cum justifici faptul că ……………………………. ?
– Care crezi că sunt consecințele faptului ………………?
– Ce ai vrea să mai afli în legătură cu tema st udiată……………….?
– Ce întrebări ai în legătură cu subiectul propus …………………….?
– Ce ți s -a părut mai interesant………………………….?
Această metodă alternativă de evaluare poate fi folosită atât cu elevii de gimnazi u cât
și cu liceeni, solicitând în funcție de vârstă, întrebări cât mai divers formulate și răspunsuri
complete. Întrebările pot să devină pe parcursul desfășurării metodei, din ce în ce mai grele.

87
4.2. Metode didactice alternative

Cu privire la activitatea de evaluare se poate observa că metodele utilizate sunt
diverse, în ultima perioadă făcându -se distincție între metodele tradiționale , denumite astfel
datorită faptului că au fost consacrate în timp și sunt utilizate cel mai frecv ent, și metodele
moderne complementare ,denumite și metode alternative de evaluare , care s -au impus în
practica școlară în ultimii ani.
Experiența la catedră ne demonstrează că nu se poate renunța definitiv la metodele
tradiționale în favoarea celor alternative ,dar se impune îmbinarea acestora în vedera
optimizării procesului instructiv -educativ.
Metodele alternative se înscriu în categoria acelor strategii de evaluare care urmăresc
să ofere elevilor multiple posibilități de a demonstra nu nu mai că au asimilat un ansamblu de
cunoștințe , dar și că dispun de priceperi și abilități de a opera cu respectivele cunoștințe. ,, Au
un potențial formativ ridicat și permit o mai bună individualizare a actului educațional. ”116
Spre deosebire de metodele t radiționale , care realizează evaluarea rezultatelor școlare
obținute de elevi pe un timp limitat și vizează o arie mai mare sau mai mică de conținut,
metodele alternative de evaluare prezintă, cel puțin , două avantaje:
– realizează evaluarea rezultatelo r școlare în strânsă legătură cu învățarea, de cele mai
multe ori realizându -se concomitent cu aceasta
– acest tip de evaluare privește rezultatele școlare obținute pe o perioadă mai
îndelungată, vizând formarea unor capacități, dobândirea de competențe.
În categoria metodelor alternative de evaluare sunt incluse :
Observația sistematică a activității și comportamentului elevilor
Investigația
Proiectul
Portofoliul
Autoevaluarea
Jurnalul reflexiv
Tehnica 3 -2-1
Observarea sistematică a activității și c omportamentului elevilor reprezintă o tehnică
de evaluare ce furnizează dascălului informații diverse și complete , greu de obținut prin
intermediul metodelor tradiționale de evaluare.

116 Andrei Barna, ,, Curs de pedagogie -Teoria instruirii, curriculum -ului și evaluării ”, Ed. Logos, Galați, 2001

88
Pentru a înregistra informațiile de care are nevoie, profesorul a re la dispoziție mai
multe modalități:
-fișa de observații curente
-fișa de evaluare (calitativă)
-scara de clasificare
-lista de control/verificare
Fișa de evaluare este completată de către profesor , în ea fiind înregistrate date
factuale cu privire l a modul de acțiune al elevului,precum și interpretările profesorului asupra
celor întâmplate.
Scara de clasificare însumează un set de caracteristici care sunt supuse evaluării , cu
participarea directă a elevului.
Lista de control /verificare permite prof esorului să constate la elevii săi prezența sau
absența unor caracteristici , fără ca pe moment să formuleze judecăți de valoare asupra celor
înregistrate.
Investigația –este o metodă complementară de evaluare prin care se obțin inforații
privitoare la ca pacitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoștințele asimilate în situații
noi și variate. Această metodă poate fi realizată pe parcursul unei singure ore sau unei
succesiuni de ore de curs. Se poate realiza individual sau pe echipe.
În folosirea ac estei metode se parcurg mai multe etape:
– definirea problemei
– alegerea metodelor adecvate
– identificarea soluțiilor optime
Pentru eficiența acestei metode este necesară coordonarea efortului elevilor pe
parcursul investigației, încurajarea d emersului investigativ , asigurarea suportului teoretic și
material necesar
Proiectul reprezintă o metodă complexă de evaluar e, mai amplă decât investigația ,
recomandată, în specia l, în cadrul evaluării sumative . Această metodă de evaluare se poate
realiza atât individual cât și în grup și implică abordarea completă a unei teme , respectându -se
particularitățile de vârstă. De regulă cuprinde o part e teoretică și o parte practică ,
experimentală.
Tema proiectului e ste propusă inițial de profesor , dar, pe măsură ce elevii se de prind
cu acest gen de activitat , pot să -și aleagă singuri temele. Proiectul trebuie să fie axat pe o temă
care să favorizeze transferul de cunoștințe și abilități.
Realizarea unui proiect presupune parcurgerea mai multor etape:

89
– identificarea problemei
– colectarea , organizarea, prelucrarea și evaluarea informațiilor legate de temă
– elaborarea de ipoteze privitoare la soluționarea problemei
– prezentarea proiectului
Evaluarea proiectului se va realiza pe baza unor criterii ce vi zează calitatea acestuia ca
produs și a unor criterii privitoare la calitatea procesului prin care s -a ajuns la produsul
respectiv.
Criteriile care vizează calitatea proiectului se referă la următoarele aspecte: validitate,
completitudine, elaborarea și st ructura acestuia, calitatea materialului folosit în realizarea
proiectului, creativitate.
Criteriile ce vizează activitatea elevului se referă la felul în care acesta s -a raportat la
tema proiectului , calitatea documentării în problema respectivă, modul d e prelucrare și
valorificare a informației obținute din diverse surse bibliografice.
Portofoliul –reprezintă un instrument de evaluare complex și flexibil prin intermediul
căruia profesorul urmărește progresul realizat de elev la o disciplină în pl an cognitiv și
comportamental de –a lungul unui semestru sau an școlar.
Portofoliul reprezintă ,, cartea de vizită a elevului urmărindu -i progresul înregistrat pe o
perioadă determinată a parcursului școlar.”117 Având în vedere faptul că realizează o s inteză a
activității elevului pe o perioadă mai îndelungată de timp poate servi și ca evaluare sumativă.
Portofoliul include rezultatele obținute prin celelalte metode și tehnici de evaluare:
– rezultatele la probele scrise
– rezultatele proiectelor, investigațiilor
– compuneri, referate , eseuri
-fișe de observare
– postere, desene, caricaturi, chestionare
Portofoliul permite evaluarea unor produse care nu sunt avute în vedere prin celelalte
metode de evaluare , fapt care stimulează exprimarea personală a elevului , angajarea acestuia
în activități de învățare complexe, cu grad ridicat de originalitate. În acest fel ,evaluarea
devine motivantă pentru elev, fiind eliminate, de asemenea, stările emoționale negative care
însoțesc formele tradiționa le de evaluare. Este o metodă deosebit de eficientă ,deoarece
implică elevul în propriul proces de evaluare și în realizarea unor materiale care să îl
reprezinte cât mai bine.

117 Andrei Barna, Georgeta Antohe , Curs de pedagogie.Teoria instruirii , curriculum -ului și evaluării , Ed.
Logos, Galați , 2001

90
Autoevaluarea este o metodă folosită cu scopul de a -i ajuta pe elevi să -și cun oască
manifestările comportamentale , având implicații în plan motivațional. Astfel elevul ajunge să –
și cunoască manifestările comportamental e, să conștientizeze progresele și achizițiile, să -și
elaboreze un stil propriu de muncă.
Jurnalul reflexiv reprez intă o altă metodă alternativă de evaluare și cuprinde
însemnările elevului asupra aspectelor trăite în timpul procesului cunoașterii. Este un
procedeu util deoarece vizează reflectarea elevului asupra propriului proces de învățare, și
cuprinde reprezentăr ile pe care le -a dobândit în timpul derulării acestuia. Pentru a fi eficient
jurnalul reflexiv trebuie completat periodic . Acest fapt presupune disciplină și notarea cu
regularitate a reprezentărilor elevilor precum și punctele de vedere critice.
Tehnica 3-2-1 este folosită pentru a aprecia rezultatele unei secvențe didactice sau a
unei activități. Denumirea metodei provine din faptul că elevii scriu:
– 3 concepte din ceea ce au învățat
– 2 idei despre care ar dori să învețe mai mult în continuare
– o capa citate, pricepere sau abilitate pe care ei consideră că au dobândit -o în urma
activității de predare -învățare
Această metodă reprezintă o cale rapidă și eficientă de aflare a efectelor proceselor de
predare -învățare, având valoare constatativă și de feed -back.
Metodele alternative de evaluare îmbogățesc practica evaluării ,oferind profesorului
informații cu privire la nivelul de pregătire al elevilor ce nu pot fi obți nute prin metodele
tradiționale , totodată pe baza lor putându -se formula aprecieri cu grad ridicat de obiectivitate
asupra performanțelor și progreselor înregistrate de către elevi.
Utilizarea metodelor alternative de evaluare încurajează crearea unui climat de
învățare relaxat, plăcut, elevii fiind evaluați în mediul lor obișnu it de învățare. Este important
însă ca elevii să înțeleagă criteriile de evaluare pentru a putea reflecta asupra performanțelor
obținute, pentru a găsi modalități de progres.

4.3. Soluții de optimizare a procesului de predare -învățare a textelor lui
Caragiale prin utilizarea metodelor activ –participative.

Didactica limbii române susține receptarea textului literar și lectura acestuia având ca
scop formarea competențelor generale ale limbii române, ca disciplină, înțelegerea
particularități lor operelor literare în raport cu particularitățile de vârstă a elevilor.

91
Din punct de vedere strategic, studiul limbii române se poate face după modele –
standard, care se pot adapta în funcție de vârstă și de nivelul de cunoștințe.
Programa de limbă și literatură română pentru gimnaziu prevede următoarele
competențe specifice de bază, valori și atitudini, pentru studierea textelor literare:
Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, a gustului estetic în domeniu l
literaturii .
Stimularea gândirii autonome, reflexive și critice în rapor t cu diversele mesaje
receptate .
Cultivarea unei atitudini pozitive față de comunicare prin conștientizarea impactului
limbajului asupra celorlalți și prin nevoia de a înțelege și de a folosi limbajul într -o manieră
pozitivă, responsabilă din punct de vedere social.
Cultivarea unei atitudini pozitive față de limba română și recunoașterea rolului
acesteia pentru dezvoltarea personală și îmbogățirea orizontului cultural.
Dezvoltarea i nteresului față de comunicarea interculturală .118
Dăruirea pentru profesie a profesorului de limba și literatura română poate influența
pozitiv înțelegerea și asimilarea cunoștințelor literare. Profesorul de română este cel care
propune modelul de lectură, care se transformă în mediator, dar ,totodată și critic, între opera
literară, scriitor și elevi.
La prima vedere lectura și,mai ales, receptarea textului literar par dificile, deoarece
acestea trec prin mai multe faze, și anume: compreh ensiunea, receptarea, analiza,
interpretarea, aprecierea și transferul.
Se poate observa că textul literar reprezintă un punct de reper în dezvoltarea
creativității elevilor prin realizarea unor noi situații comunicative . Textul literar se poate
raporta la diferite situații, poate prezenta diferite tipologii umane, cultivând imaginația
cititorului.
Prin lectura texelor literare, elevul de gimnaziu se poate regăsi în personaje sau poate
să dezvolte personaje opuse celor existente, sau poate iden tifica secvențe de text .
În perioada gimnazială, literatura română se bazează pe lectura operelor literare. Prin
lectură elevul pătrunde în lumea magică a textelor literare, deschizândui -se în față noi
orizonturi.

118Programe școlare limba și literatura română clasele a V-a – a VIII -a, București, 2009, pag.4).

92
Scriitorii propuși de programa de limba ș i literatura română de gimnaziu sunt scriitori
îndrăgiți de elevi, unora dintre ei fiindu -le studiate operele literare chiar și în ciclul primar.
Scriitori precum Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Ionel Teodoreanu,
Tudor Arghezi, Mih ail Sadoveanu au scris frumoase rânduri despre copilărie, au realizat
personaje din rândul copiilor care i -au captivat pe cititori. Dintre scriitorii studiați în
gimnaziu, am ales ca model de studiu pe dramaturgul Ion Luca Caragiale, considerând, cu
pertin ență că simpaticile, dar în același timp, antipaticile personaje ce aparțin scrierilor sale
pot deveni adevărate repere în optimizarea procesului de predare -învățare, în stimularea și
dezvoltarea creativității elevilor, chiar și în ameliorarea stilului de viață personal. Astfel prin
lectură, prin creativitate, elevul poate schimba incultura în cultură, imoralitatea în moralitate,
obrăznicia în cumințenie etc.
Ion Luca Caragiale, prin schițele și comediile sale, a reușit să fie îndrăgit de elevi.
Aceștia, de mici știu cine este Bubico, Ionel Popescu sau Goe. Sunt personajele care i -au făcut
să zâmbească, dar în același timp să perceapă faptul că Ion Luca Caragiale a format aceste
personaje hazlii… cu scopul de a transmite ,,semnale de alarmă” asupr a educației.
Lecția de limba și literatura română tradițională avea un aspect pasiv și conservator.
Ea își demonstrează în practică „valoarea” atunci când profesorul știe să lucreze cu clasa prin
activizarea ei și angajarea totală la rezolvarea probl emelor puse în discuție.
Alături de metodele moderne, activ -participative, am folosit metodele tradiționale
precum: exercițiul, lucrul cu manualul .
În general, exercițiul contribuie la fixarea și consolidarea cunoștințelor prin operarea
cu ele ș i prin aplicarea lor practică, stimulând activitatea elevului, solicitându -i efort
intelectual și fizic.”
Conform „Pedagogiei” lui Ioan Bontaș exercițiile se împart în funcție de două criterii:
– după funcția pe care o îndeplinesc avem: exerci ții reproductive, exerciții creative ;
– după etapa formării deprinderilor avem: exerciții de inițiere, exerciții curente și exerciții
recapitulative sau de verificare. 119
Comunicarea tradițională în cadrul lecției se bazează exclusiv pe transmitere a de
cunoștințe de către profesor, pe receptare și imitare de către elev. Acest model de comunicare
are la bază ideea că anumite cunoștințe și informații nu trebuie descoperite de elev, ci se
transmit și se comunică elevului prin intermediul limbajului În învățământul tradițional,
profesorul reprezintă nucleul activității didactice. Rolul lui este acela de a emite informații pe

119 Ioan Bontaș, Pedagogie , Ed. ALL, București ,1994,p.154

93
care elevul, ce stă pasiv în bancă, trebuie să le noteze în caiet. A doua zi, elevul preia rolul de
emițător al acelorași informa ții către profesor – acum receptorul propriului mesaj emis.
Cu toate acestea, lectura explicativă, spre exemplu, este o metodă tradițională pe care
eu o consider necesară în predare, deoarece, atunci când elevii întâmpină anumite probleme în
întelegerea unor noțiuni, explicațiile date de către profesor sunt salvatoare. Explicația trebuie
să fie însoțită în permanență de întrebări adresate clasei, astfel încât să nu capete un caracter
monoton.
Pentru dezvoltarea potențialului creativ al gândirii pr oprii se pot propune elevilor
cerințe de genul:
 Imaginați -vă un dialog dintre doamna Popescu și un pedagog, referitoare la educația
lui Ionel Popescu.
 Imaginați -vă un interviu pentru D -l Goe. Întocmiți lista posibilelor întrebări.
Metode moderne (acti v-participative) utilizate pentru optimizarea procesului de
predare -învățare –evaluare
Metoda ciorchinelui
Este o tehnică de predare -învățare care încurajează elevii să gândească liber, stimulând
realizarea unor asociații de idei noi. Obiectivul aplicării acestei metode este adăugarea de noi
informații la volumul de cunoștințe acumulate de elevi. Poate fi utilizată în activitățile de
învățare, de fixare a cunoștințelor precum și la evaluarea sumativă a unei unități de învățare
sau a unei părți de vorbire. Se poate utiliza fie individual, fie în grup.
Etape:
a. Se scrie un cuvânt sau o propoziție în mijlocul tablei sau al colii de hârtie.
b. Elevii notează toate ideile, sintagmele sau cunoștințele legate de cuvântul/tema dată,
trasând linii între elem entul central și elementele adăugate.
c. Fiecare element poate avea, la rândul lui, unul sau mai multe elemente ce derivă din el.
d. Finalul activității este dat, de regulă, de limita de timp acordată.
Conform lui Ion Al. Dumitru „există câteva reguli ce treb uie respectate în utilizarea
tehnicii ciorchinelui:
1. Scrieți tot ce vă trece prin minte referitor la tema/ problema pusă în discuție.
2. Nu judecați/ evaluați ideile produse, ci doar notați -le.
3. Nu vă opriți până nu epuizați toate ideile care vă vin în minte sau până nu expiră timpul
alocat; dacă ideile refuză să vină insistați și zăboviți asupra temei până ce vor apărea unele
idei.

94
4. Lăsați să apară cât mai multe și mai variate conexiuni între idei; nu limitați nici
numărul ideilor, nici fluxul l egăturilor dintre acestea .
Această metodă poate fi utilizată cu succes la toate clasele ,iar gradul de complexitate
al acesteia se organizează în funcție de nivelul de cunoștințe al elevilor în ceea ce privește
tema dată și de particularitățile de vârstă ale acestora.
Am aplicat această metodă la clasa aVIa la o lecție de sistematizare și consolidare a
cunoștințelor.
,, D-Goe” de I.L.Caragiale – personaj Goe
Motivația alegerii metodei:
 este o tehnică de predare – învățare menită să încurajeze el evii să gândească liber și să
stimuleze conexiunile de idei.
 este o modalitate de a realiza asociații de idei sau de a oferi noi sensuri ideilor însușite
anterior.
 este o tehnică care descoperă drumul spre propriile cunoștințe, evidențiind propria
înțelegere a unui conținut.
Mod de desfășurare:
Profesorul desenează un ciorchine la tablă, urmând ca elevii să -l completeze, conform
celor cerute: Completați fiecare cerc cu trăsăturile de caracter ale lui Goe.
Printre metodele interactiv e de rezolvare de probleme prin stimularea creativității,
care acționează procesul de predare -învățare, se află și Metoda Frisco, metodă activ –
participativă utilizată cu succes la clasele unde predau. Motivul alegerii acestei metode îl
reprezintă faptul c ă reușește să solicite plenar, dar să și valorifice maximal și pe multiple
planuri potențialul uman de cunoaștere, de simțire și de acțiune cu care un elev sau altul vine
la școală . De asemenea, elevii sunt puși în situația să interacționeze, să lucreze pr oductiv unii
cu alții, să emită judecăți de valoare, să se transforme, practic, dintr -un participant pasiv
într-unul activ. Totodată caracterul ludic al Metodei Frisco, cadrul ei antrenant și activ în
același timp, au un impact extraordinar asupra ele vilor, oferind alternative noi de învățare,
altele decât cele cunoscute, tradiționale.
Metoda Frisco Metoda a fost propusă de echipa de cercetare Fours boys of Frisco
(cei patru băieți din San Francisco). Scopul său principal este de a identifica probleme
complexe și dificile și de a le rezolva pe căi simple și eficiente.
Metoda Frisco a fost concepută să folosească două procedee:
1. aplicarea listei de control
2. brainstorming -ul regizat

95
Lista de control reprezintă un chestionar alcătuit dintr -o succesiune de întrebări care
să permită formularea unor concluzii clare și care lămurește conținutul problemei propuse
spre rezolvare.
Chestionarul (lista de control) trebuie să respecte o serie de condiții:
o să conțină întrebări simple, fără echivoc , formu late clar, fără a lăsa loc interpretărilor ;
o întrebările să fie ordonate după o scară psihologică;
o să solicite un număr mic de informații;
o să ceară informațiile pe care elevii le pot da;
o să presupună răspunsuri simple de tipul : da /nu.
Etapele de desfășu rare a Metodei Frisco.
Momentele principale ale unei lecții care include Metoda Frisco, corespund, după Ana Stoica,
unor etape bine definite:
profesorul împarte clasa în două echipe : prima echipă, numită și echipa de
investigație , este alcătuită din zece -cincisprezece elevi; a doua echipă, echipa de
concluzionare ), are în componență de cinci -șase membri;
o profesorul aplică lista de control membrilor echipei de investigație;
o elevii formulează răspunsuri scrise;
o echipa de concluzionare identifică problemele, le comentează critic și propune
rezolvări obișnuite, clasice;
profesorul distribuie membrilor echipei de concluzionare roluri care definesc
anumite structure psihologice : conservatorul, exuberantul, pesimistul, optimistul:
a) Conservatoru l apreciază meritul soluțiilor vechi, le punctează neajunsurile și se
pronunță pentru menținerea lor fără a exclude eventualele îmbunătățiri;
b) Exuberantul emite idei originale, imposibil de aplicat în practică, asigurând prin
aceasta o at mosferă imaginativ -creativă;
c) Pesimistul este cenzorul care neagă oportunitatea oricărei îmbunătățiri a soluțiilor
originale;
d) Optimistul critică poziția pesimistului și susține, în mod realist, soluțiile propuse
de exube rant.
 la sfârșitul discuțiilor, profesorul sistematizează ideile și invită pe elevi să
formuleze concluziile necesare;
Profesorul realizează evaluarea pe baza răspunsurilor la chestionar și a ideilor
exprimate de participanți. -Precizează el evilor că vor fi formate două echipe:

96
1. echipa de investigație -care vor răspunde unui chestionar pe marginea lecției
anterioare ;
2. echipa de concluzionare -comentează critic întrebările echipei de investigație și
propune rezolvări obișnuite ,revenindu -le apoi sarcina de a juca următoarele roluri:
• C –conservatorul /tradiționalistul;
•E. – exuberantul;
•P.-pesimistul;
•O.- optimistul.
– Se precizează, prin explicații clare, sarcina pe care o are fiecare dintre roluri;
– Profesorul împarte lista de con trol/chestionarul echipei de investigație, formată din trei
grupe:
Grupa 1
1.Care sunt personajele din schița “ D-l Goe ”?
2.Care este personajul principal și ce loc ocupă în schiță?
3.Stabiliți care sunt personajele secundare?
4.Care sunt personajele episod ice și figurative?
Grupa 2
1.Cum explicați titlul schiței?
2.Enumerați câteva dintre peripețiile lui Goe.
3.Care sunt trăsăturile fizice desprinse din schiță?
4.Ce trăsături morale ați observat în text prin prisma celor trei dame?
Grupa 3
1.Din faptele să vârșite și din limbaj se desprind alte trăsături reale ale personajului. Care sunt
acestea?
2.Numiți modalitățile de caracterizare a personajului principal.
3.Goe e caracterizat în mod direct de către autor, prin descriere. Argumentați.
4.Din ce rezultă ca racterizarea indirectă a personajului?
-Grupele sunt invitate să formuleze răspunsurile la intrebările din lista de control.
-Membrii echipei de concluzionare fac aprecieri la adresa răspunsurilor și, conduși de
profesor, identifică problema:
Joacă o atit udine față de faptul că Goe este un copil obraznic, leneș și needucat.
-Sunt împărțite rolurile :
Conservatorul/tradiționalistul :

97
E păcat, dragi colegi, că personajul nostru , Goe , nu ascultă de sfaturile celor din jur și
că este etichetat încă de la acea stă vârstă fragedă un copil needucat ;e păcat c ă este obraznic
atât cu familia , cât și cu cei din jur și că e leneș, rămânând de mai multe ori repetent.
Ar trebui să fie încurajat de familie să învețe și să fie politicos.
Exuberantul: Și ce dacă nu ascultă Goe? Mie mi se pare relevant faptul că își trăiește
copilăria în adevăratul sens al cuvântului, fără să -și facă griji, în sânul unei familii care -l
răsfață și care -i oferă protecție prin faptul că sunt bogați . Dacă aș avea și eu condițiile
materiale ale lui Goe, cine știe, poate aș fi mai răsfățat ca el.
Pesimistul: Eu cred cu tărie că Goe n -are ieșire; băiatul este un leneș convins de la natură, un
răsfățat fără pereche, încurajat de familie să facă orice, să fie obraznic și să nu conteze nimic
pentru el .
Optimistul : Eu sunt sigur, dragi colegi, că este un copil recuperabil. Cănd va crește mai mare
și se va maturiza, Goe va conștientiza ce se întâmplă cu el și se va schimba ca atare, în bine,
devenind un om corect, politicos, muncitor și demn.
Realizarea feed- back – ului : Profesorul apreciază activitatea elevilor, care și -au susținut
rolurile, invitându -i să formuleze concluziile necesare:
Goe este prototipul copilului răsfățat dintotdeauna, rod al unei educații greșite.
Pentru obținerea performanței și asigurarea retenției și transferului de cunoștințe am
utilizat metoda Brainstorming:
-Ajunși la București,membrii familiei și Goe asistă la ceremonia de 10 Mai. Imaginați –
vă că aventurile lui Goe nu se termină aici, ci continuă cu alte două fapte pe care l e va săvârși.
Povestiți -le!
,,Caruselul” (sau Metoda Graffiti, Turul galeriei )
Descrierea metodei:
Metoda presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Elevii sunt împărțiți în grupuri de câte 3 – 4 persoane. Aceștia lucrează la o
problemă, la o întreba re ce se poate materializa într -un poster. Posterul poate fi descriptiv sau
utilizându -se un organizator grafic, tabel, colaj sau desen. Este absolut necesară asigurarea
materialelor necesare. Obligatoriu coala pe care se realizează posterul are formatul m inim A3;
2. Posterele se afișează pe pereții sălii de clasă, aceasta transformându -se, la modul
figurat, într -o „galerie de artă”
3. Fiecare echipă vine în fața propriului poster, iar la semnalul profesorului se
deplasează în sensul acelor de ceasornic, p arcurgând toată „galeria”, în calitate de vizitatori
sau critici.

98
Rolul deplasării nu este numai acela de a urmări soluțiile propuse de colegi, ci și acela
de a consemna completările, întrebările, observațiile lor vis -à-vis de acestea. Întotdeaun a
atrageți atenția elevilor asupra faptului că ei nu au voie să facă referiri jignitoare la adresa
colegilor sau să interpreteze forma posterelor, ci exclusiv conținutul acestora. Nu se vor folosi
observații de genul: „Ați scris frumos/urât!”, „Bravo!”, „F elicitări!” etc.;
4. D upă ce se încheie „turul galeriei”, grupurile revin la locul inițial și își
reexaminează posterele prin prisma observațiilor colegilor. Acest moment al lecției este
echivalent cu fixarea cunoștințelor din lecția tradițională, deoarec e elevii își lămuresc unele
probleme apărute pe parcursul derulării lecției, discutând cu ceilalți colegi. În această etapă,
rolul profesorului este acela de a coordona desfășurarea discuțiilor și de a oferi informații
suplimentare, acolo unde este cazul.120“
Conform lucrării „Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă” a lui Ion Al.
Dumitru „tehnica denumită și turul galeriei constând în următoarele:
1. Elevii, în grupuri de trei sau patru, rezolvă o problemă (o sarcină de învățare)
susceptibilă de a avea mai multe soluții (mai multe perspective de abordare).
2. Produsele muncii grupului se materializează intr -o schemă, diagramă, inventar de
idei, etc.
notate pe o hârtie (un poster).
3. Posterele se expun pe pereții clasei, transformaț i astfel într -o veritabilă galerie.
4. La semnalul profesorului, grupurile trec pe rând, pe la fiecare poster pentru a
examina soluțiile propuse de colegi. Comentariile și observațiile vizitatorilor sunt scrise pe
posterul analizat.
5. După ce se încheie turul galeriei (grupurile revin la poziția inițialăde plecare) fiecare
echipă își reexaminează produsul muncii lor comparativ cu ale celorlalți și discută observațiile
și comentariile notate de colegi pe propriul lor poster. 121
Avantaje :
Această met odă stimulează gândirea și creativitatea elevilor . Ea îi determină pe elevi
să caute și să dezvolte soluții pentru diferite probleme, să facă reflecții critice și judecăți de
valoare, să compare și să analizeze situații date și îi învață pe elevi să emită și să-și susțină

120 Constantin Cucoș, Psihopedagogie,Ed . Polirom, Iași,2009
121 Dumitru, Ion Al. 2000, pag.102 -103).

99
propriile idei. În cadrul acestei metode, conversația, problematizarea, explicația, exercițiul,
dobândesc statutul de procedeu didactic .
Aplicație pe textul literar ,,Vizită… ” de Ion Luca Caragiale /clasa aV -a:
Motivația alegerii meto dei:
atrage și stârnește interesul elevilor, realizându -se interacțiuni între elevi ;
stimulează efortul și productivitatea individului și este importantă pentru autodescoperirea
propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare ;
dezvoltă și d iversifică priceperile, capacitățile și deprinderile sociale ale elevilor;
se reduce la minim fenomenul blocajului emoțional al creativității.
Mod de desfășurare :
Se afișează elevilor, pe tablă un anunț ,,GĂSIT COSTUM DE MAIORAȘ, CAUT
POSESORUL ….”, însoțit de o imagine care conține un costum de maior de roșiori.
Activitatea a implicat elevii clasei a VIII -a, care au avut mai multe sarcini: p ornind de
la un costum de maior , au realizat, pe grupe, portretul personajului principal al schiței ,,Vizită ”
de I. L. Caragiale. Fiecare echipă a prezentat posterul urmând ca după „turul galeriei” să
interpreteze individual personajul. Aplicația a urmărit dezvoltarea de exprimare orală și în
scris, cultivarea imaginația creatoare.
Procesul literar
Descrierea metodei:
Procesul literar este o metodă de dezbatere, de pe poziții extreme, acuzare – apărare, a
unor aspecte problematice dintr -o operă literară, folosind elemente de procedură și de limbaj
specifice universului administrativ – juridic. El se po ate realiza, fie pe baza unei dramatizări
elaborate de un profesionist al condeiului și atunci punerea în scenă se face după toate regulile
montării unui spectacol de teatru, fie pe baza unor alocuțiuni gândite și redactate de cei ce
urmează să le rosteasc ă. Aceștia vor emite opinii personale cu privire la personajele
incriminate, izvorâte din contactul direct cu opera literară, iar procedura juridică va fi ajustată
după necesitate și posibilități.
Constantin Parfene deosebește următoarele forme ale proces ului literar:
1. Forma de discuție contradictorie, fără un scenariu precis, care să susțină sau să
combată felul în care sunt rezolvate în operă problemele, personajele, conflictele (formă care
poate constitui și o modalitate de comentare în clasă a unei opere literare). Sub forma unui
spectacol, cu aspect de proces judiciar, ceea ce presupune un scenariu precis, care e de fapt

100
dramatizare, realizată fie de către elevi, fie de către profesori, de obic ei în cadrul cercului
dramatic ‟122
Motivația alegerii met odei:
atrage și stârnește interesul elevilor, realizându -se interacțiuni între elevi ;
promovează interacțiunea dintre mințile participanților,dintre personalitățile lor, ducând la
o învățare mai activă și cu rezultate evidente;
stimulează efortul și productivitatea individului și este importantă pentru autodescoperirea
propriilor capacități și limite, pentru autoevaluare ;
Aplicație pe opera literară ,,O scrisoare pierdută ” de Ion Luca Caragiale/ clasa a VIII -a
Mod de desfășurare :
Procesul lit erar a fost al personajului Agamemnon Dandanache din comedia ,, O
scrisoare pierdută ”de I. L. Caragiale și pentru asta elevii s -au transformat în avocați, martori,
judecători etc.Ca la orice proces juridic, și în acest caz s -au respectat etapele desfășurăr ii
acestuia:
-prezentarea rechizitorului procurorului
– audierea martorilor apărării și ai acuzării
-interogarea inculpatului Agamemnon Dandanache
-pledoaria avocatului apărării
-pledoaria avocatului acuzării
– cuvântul procurorului
– sentința: pedea psa
Această activitate în care am folosit ca metodă de lucru, procesul literar, a fost o
activitate frumoasă care a avut ca rezultate dezvoltarea imaginației creatoare a elevului prin
folosirea unui vocabular adecvat, prin transpunerea în rolul personajul ui. Elevii au creat cu
adevărat personajele comediei, dându -le viață și în acest fel au reușit să scoată în relief
mesajul textului dramatic.

122 Constantin Parfene, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală ,Ed Polirom, Iași,1999

101
4.4. EXPERIMENTUL PEDAGOGIC
Motto : „Să nu -i educăm pe copii pentru lumea de azi.
Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari. Și nimic nu ne
permite să știm cum va fi lumea lor. Atunci să-i învățăm să se adapteze .”
(Maria Montessori)
Lectura și analiza comediilor lui I.L. Caragiale la clasele V -VIII cu particularitățile lor
specifice reprezintă o preocupare majoră a cadrelor didactice angajate în această activitate.
O prim ă condiție pentru obținerea unui randament sporit în cadrul acestor tipuri de
activități este și buna organizare a activității didactice, planificarea secvențelor de instruire pe
care trebuie să le realizeze elevii după parcurgerea unei unități didactice m ari.
Profesorul, cunoscând varietatea metodelor disponibile în câmpul didacticii,
cunoscând particularitățile elevilor cu care lucrează,precum și valențele conținutului pe care
trebuie să le atingă prin predare -învățare, trebuie să acționeze pentr u a-și valorifica pe deplin
personalitatea, el însuși devenind un autentic subiect creator.
În ultimii ani, în învățământul românesc, s -a produs o serie de modificări benefice, s -a
conturat o evoluție spre o nouă concepție educațională ,modernă, v izând desprinderea de
automatismul și rutina activităților didactice impuse, oferindu -se metode instructiv -educative,
forme de organizare, mijloace de învățământ astfel încât întreaga activitate didactică și
extrașcolară să ofere spațiu larg de manifestare a libertății și creativității. Preocupările intense
ale cadrului didactic pentru a dezvolta creativitatea elevilor sunt determinate și de cerințele
sociale moderne, caracterizate printr -un intens proces de schimbare atât în domeniu științei,
tehnologiei, cât și în domeniul socio -cultural. Integrarea individului și adaptarea acestuia la
cerințele societății moderne necesită un grad înalt de potențial creativ.
Din punct de vedere pedagogic creativitatea este raportată la întreaga formațiune a
perso nalității. Ea este proprie, în limitele normalului, tuturor oamenilor, indiferent de vârstă
manifestându -se într -un grad mai mare sau mai mic în funcție de interacțiunea factorilor care
concură la apariția și exprimarea ei.

4.4.1.Descrierea resurselor de organizare a cercetării
Mi-am propus să cultiv potențialul creativ al copiilor, dar în special să promovez modalități
care să stimuleze dezvoltarea creativității prin intermediul studierii operelor îndrăgitului autor.

102
Pentru aceasta este important să form ăm atitudinea ele vului de a se manifesta spontan ,
încrezător în forțele proprii.
Sarcina pe care mi -am asumat -o în această lucrare a fost să analizez cele mai bune
metode de stimulare a creativității prin intermediul studierii comediilor caragialien e,să
descopăr dezvoltarea unor deprinderi intelectuale prin intermediul unui sistem de exerciții,
jocuri didactice ,conturând un ansamblu metodic care să contribuie la apariția originalității,la
dezvoltarea capacității analitice și a aptitudinii de a sinte tiza factori de natură intelectuală
pentru creativitate în ciclul gimnazial.
Problema cunoașterii și dezvoltării aptitudinilor lingvistice nu este nouă, dar se pune
frecvent în ultimul timp, datorită faptului că societatea contemporană are nevoie de
creativitate umană.
În activitatea didactică la clasă am încercat să canalizez gândirea elevilor spre
observație și descoperire și inovație. Folosind un sistem de cunoștințe selectate riguros,
metode diverse, jocuri adecvate, am ajuns la concluzia că nu este imposibil să reușesti să le
imprimi elevilor curajul de a face față noilor cerințe instructiv – educative , să-i determini să -și
dezvăluie inteligența creativă.
Lotul de subiecți : Cercetarea s -a desfășurat în anul școlar 2016 -2017 pe un eșantion
de elevi din ciclul gimnazial,mai precis elevi din clasa a VIII -a.
Am avut în vedere un număr de 14 de elevi. Cercetarea de tip cvasiexperimental cu rol
formativ – ameliorativ încearcă să demonstreze eficiența unei strategii didactice bine alese,
aplicată la orele de limbă română, pentru creativitate și a presupus determinarea calitativă prin
măsurarea și interpretarea rezultatelor.
Mai jos am procedat la realizarea unei caracterizări a clasei, pentru a se putea vedea
,,materialul” de lucru cu care voi pl eca la drum în cercetarea mea:
Clasa Sexul Nivel de pregătire
M F Total
elevi Foarte
bine Mediu Slab
și
foarte
slab
aVII-a 6 8 14 5 4 5

Tabelul nr. 1 Componența colectivului de elevi după nivelul de pregătire
În tabelul următor am prezentat o altă variabilă care poate influența educația morală a
copiilor și anume mediul familial în care aceștia se dezvoltă, sunt educați, respectiv tipul de
familie apartenentă.

103
Tip de familie apartenență
Organizată Dezorganizată Cu un părinte în
srăinătate Total
9 2 3 14

Tabelul nr. 2. Tipul de familie din care fac parte elevii
Toți elevii știu să citească corect și cursiv, însă nu toți citesc expresiv; am constatat că
elevii împrumută cărți pentru lectura suplimentară și altele în afară de cele recomandate de
mine. Rezolvă cu ușurință temele din manual.
Din datele analizate în tabelul anterior, reiese că, în general mediul familial din care fac parte
elevii este un mediu normal ,favorabi l,care a dus în mare parte la convingerea că cercetarea
propusă va ave a rezultate pozitive. Cu toate acestea, m-am strădui t să găsesc și să pun în
practică noi metode și procedee plăcute, antrenante și variate specifice vârstei lor care m-au
ajuta t să dezvolt potențialul creativ prin intermediul s tudierii textelor caragialie ne.

4.4.2. Metodele folosite în funcție de obiectivele și ipotezele cercetării

Prezenta cercetare își are originea atât în rezultatele unei observații minuțioase
anterioare pe această temă, cât și în fructificarea propriei experiențe câștigate în timpu l
activității de la catedră.
Scopul cercetării :
instructiv -educativ din ciclul gimnazial prin studiul comediilor caragialiene.
În acest sens, am stabilit următoarea ipoteză de lucru :
Dacă vom utiliza cu preponderență în procesul didactic metode de stimulare a
creativității și vom activa valențele comediilor lui I.L.Caragiale atunci potențialul creativ
al elevilor din ciclul gimnazial se amplifică .
Pentru verificarea acestei ipoteze, ne -am propus următoarele obiective ale cercetării :
O1. Elaborarea și implementarea unui program de antrenament creativ al elevilor din
clasa a VIII -a la disciplina Limba și literatura română ;
O2. Stabilirea relației dintre strategiile didacti ce folosite și nivelul creativității elevilor
la disciplina Limba și literatura română ;

104
O3. Identificarea celor mai potrivite strategii didactice care pot fi valorificate la clasa a
VIII-a în vederea sporirii valențelor instructiv –educative a comediilor c aragialiene în
dezvoltarea creativității elevilor .
Pentru verificarea ipotezei de lucru, am realizat o cercetare de tip cvasiexperimental
după metodologia folosită, deoarece nu au fost utilizate două grupe (experimental și de
control), ci s -a lucrat cu un singur grup surprins în fiecare din cele trei etape. După scopul
urmărit, este de tip ameliorativ. Am elaborat această lucrare, având în vedere faptul că
utilizarea unor metode și procedee diversificate are un efect formativ mai eficient materia lizat
în dezvoltarea capacităților intelectuale creatoare.
Caracterul ameliorativ este generat direct de finalitatea urmărită: transformările calitativ
superioare înregistrate în practica educațională.

4.4.3. Descrierea funcțională a metodelor aplicate în cercetare

Pe parcursul cercetării noastre am utilizat următoarele metode de cercetare științifică:
experimentul, metoda analizei produselor activității ,observația sistematică și metode și
proceduri de colectare, prelucrare și interpretare a datelor.
Experimentul este considerat metoda fundamentală de investigație dintre toate
metodele științifice. Ceea ce -l diferențiază de celelalte metode de cercetare este caracterul
intențional, clar de a schimba realitatea educațională prin crearea de situații noi, prin
introducerea unor modificări în desfășurarea procesului instructiv -educativ și constatarea
efectelor acestora.Acesta se desfășoară în condiții obișnuite, în formă naturală,fiind metoda
de bază a cercetării. Folosirea experimentului pedagogic presup une crearea unor situații
educaționale noi în orele de limba română prin introducerea unor modificări concretizate în
ipoteza cercetării cu scopul de a o valida.
Observația sistematică este acea metodă de cercetare care constă în urmărirea
faptelor de ed ucație așa cum se desfășoară ele în condiții naturale, obișnuite, normale.
Se urmărește acțiunea de lucru și înregistrarea comportamentelor unui subiect sau al
unui grup de subiecți, fără a altera spontaneitatea lor. Ea se aplică psihopedagogic c ând
faptele studiate privesc comportamentul elevilor în clasă, reacțiile lor, interacțiunile dintre
participanți, formele de intervenție ale animatorilor într -un grup.
Oferă date concrete ce pot fi ulterior supuse unor analize, interpretări și pr elucrări
statistice, dându -le o mai mare relevanță și validitate.

105
Observația sistematică este folosită în toate etapele cercetării, oferindu -mi posibilitatea
să descopăr date suplimentare în legătură cu aspectele datelor investigate.
Prin această metodă am urmărit : gradul de reușită al fiecărui moment al lecției,
eficiența metodelor folosite, gradul de cooperare la rezolvarea problemelor în echipă, modul
de manifestare în momentele tensionale ale unei sarcini de lucru cu caracter creator , modul de
respectare a regulilor de joc, reacțiile elevilor în situațiile noi de învățare, calitatea aprecierii
prestațiilor colegilor și autoaprecierii.
Menționez că observația a fost continuă, adică s -a desfășurat pe toată durata anului
școlar 2016 -2017 (noiembrie 2016 – mai 2017) în școală, sala de clasă, elevii fiind aranjați în
clasă individual sau pe grupe.
Observarea elevilor s -a realizat pe parcursul activităților de limbă română, activități de
predare – învățare – evaluare în care aceștia și -au manifestat liber imaginația ,manifestându -se
dezinvolt, având impresia că sunt neobservați, implicându -se în activități cu specific creator.
S-a folosit această metodă, deoarece cu informațiile culese s -au luat măsurile educaționale
necesare, ulterior, de ameliorare.
Metoda analizei produselor activității
Această metodă mi -a oferit prilejul de a cunoaște personalitatea elevilor prin prisma
rezultatelor muncii lor: probe scrise , probe practice , fișe de muncă independentă. Au cons tituit
ca element de analiză atât sarcinile de lucru în clasă, cât și temele de acasă.
Această metodă prezintă avantajul cunoașterii elevului sub mai multe aspecte legate de
personalitatea lui: perseverență, atenție, voință, aptitudini speciale pentr u literatură,
creativitate, deprinderi de autoapreciere, oferind informații în alegerea și folosirea în lecțiile
ulterioare a unor metode active care să pună în valoare cele depistate.
În analiza produselor realizate de către elevi, am avut în vede re următoarele criterii:
corectitudine/incorectitudine, complexitate/simplitate, originalitate/banalitate.
Potrivit acestei metode am trecut la întocmirea tabelului de rezultate ceea ce reprezintă
prima operație de prelucrare a datelor înregistrate și ord onate. Tabelele au fost sintetice
consemnându -se rezultatele, făcându -se abstracție de numele subiecților investigați. Am
utilizat de asemenea grafice, diagrame areolare, histograme cu scopul de a vizualiza datele
recoltate și de a condensa informațiile.
În cercetarea pe care am desfășurat -o am utilizat următoarele categorii de variabile:
a) variabila independentă:
strategii de stimulare a creativității
b) variabila dependentă:

106

nivelul creativității elevilor din clasa a VIII -a
4.4.4. Instrumente le de lucru aplicate în cercetare
Pe parcursul cercetării noastre am utilizat următoarele instrumente de lucru:
4.4.5. Etapa inițială -pretestul
Această probă a fost aplicată în etapa preexperimentală pe domeniul limbă și literatură
română. Scopul a fo st de a stabili nivelul capacității creatoare existent în momentul
începeriiAceastă probă a fost aplicată în etapa preexperimentală pe domeniul limbă și
literatură română. S-a urmări stabilirea nivelului capacității creatoare existent în momentul
începe rii experimentului. Proba de evaluare inițială a avut cinci itemi ce au vizat obiectivele
propuse, obiective care au urmărit factorii intelectuali ai creativității și anume fluiditatea,
flexibilitatea și originalitatea :
Primul item din proba de evaluare inițială a avut ca scop măsurarea imaginației
creatoare a elevilor, a memoriei și spiritului de observație al acestora și nivelul de cunoștințe
despre datele biografice ale scriitorului.
Cel de – al doilea item din proba de evaluare inițială a avut ca scop măsurarea
flexibilității și anume capacitatea elevilor de a enumera cât. mai multe trăsături de caracter,
respectând cerința dată; s -a măsurat numărul de trăsături de caracter, care aparțin aceleiași
clase (în cazul nostru -personaje).
Cel de -al treilea și cel de -al patrulea item au vizat măsurarea fluidității – capacitatea
de a renunța la o idee, ipoteză și a elabora alternative noi; s -a măsurat numărul de alternative
noi, elaborate.
Cel de -al cincilea item a vizat originalitatea și anume raritatea ideil or, soluțiilor; s -au
măsurat ideile inedite, cât mai rare.
b) Proba de evaluare finală a avut ca scop constatarea progreselor în stimularea
potențialui creativ al elevilor. Are aceeași structură ca și proba de evaluare inițială, dar cu un
grad mai înalt d e dificultate. A fost aplicată la aceleași tipuri de activități și a fost prezentată
în așa manieră încât copiii să lucreze cu entuziasm și interes.
c) Fișele de observație au fost elaborate cu scopul de a identifica frecvența cu care se
manifestă anumit e comportamente ale elevilor în cadrul orelor de limba și literatura română.
Principalii indicatori observaționali vizați au fost:
I1: persistența în rezolvarea sarcinii
I2: capacitatea combinativă
I3: dorința de a crea
Cercetarea a vizat trei eta pe fundamentale:

107
a) Etapa constatativă (faza prealabilă intervenției factorului experimental)
Etapa inițială (pretest )
S-a realizat în luna octombrie 2016 (semestrul I) prin aplicarea unei probe de evaluare inițială
a cunoștințelor:
b) Etapa experiment al-ameliorativă (faza experimentării modelului instrucțional și a
înregistrării rezultatelor)
Etapa formativă (cvasiexperimentală)
S-a realizat pe parcursul ambelor semestre prin organizarea secvențelor de instruire,
prin folosirea de strategii și mijloace tradiționale și moderne care să contribuie la formarea
priceperilor și deprinderilor referitoare la actul creației.
Această etapă s -a desfășurat sub forma unui program.
c) Etapa finală – evaluare (faza comparării rezultatelor)
Etapa finală (po sttest)
S-a concretizat în evaluarea performanțelor elevilor prin aplicarea probei de evaluare
finale. (mai 2017)
Reamintim faptul că în cercetarea noastră am pornit de la ipoteza conform căreia: Dacă
vom utiliza cu preponderență în procesul didac tic metode de stimulare a creativității și vom
activa valențele comediilor caragialești atunci potențialul creativ al elevilor din ciclul
gimnazial se amplifică .
Prezint în cele ce urmează demersul investigativ, precum și rezultatele obținute în
fiecare etapă a cercetării:
1. Etapa constatativă (faza prealabilă intervenției factorului experimental)
În această etapă pregătitoare am administrat colectivului pe care îl conduc o probă de
evaluare inițială la limba română, cu scopul de a testa pot ențialul creativ pe care îl au elevii.
Voi prezenta în continuare proba:
Probă de evaluare inițială
Nr.elevi testați : 14
Clasa: a VIII – a
Aria curriculară: Limbă și comunicare
Disciplina: Limba și literatura română
Forma de evaluare: inițială
Obie ctive:
O1- să reconstruiască portretul scriitorului și să scrie date biografice despre acesta

108
O.2– să enumere cât mai multe calități și defecte pentru cele două personaje; să deseneze
personajele, scoțând în evidență trăsăturile enumerate.
O.3 – să găse ască diverse finaluri al unei opere scrise de Ion Luca Caragiale, studiate.
O4 – să enumere cât mai multe situații posibile, respectând cerința dată
O.5 – să relateze în scris o întâmplare hazlie,
I1.Precizează cine este ,,maestrul creator” al personajel or:Goe, Ionel, Mitică. Menționează și
și câteva date biografice ale autorului identificat. 20 p.
I.2. ,,Ionel și Goe”
Enumeră cât mai multe calități și defecte pentru cele două personaje. 20 p.
I.3. Găsiți câte un alt final ale operelor scrise de Ion Lu ca Caragiale, studiate de voi în anii
precedenți. 15 p.
I.4. Ce sancțiune ar fi putut primi familia lui Goe pentru lipsa biletului de călătorie?
Dați exemple de cât mai multe posibilități. 15p
I.5. Ionel Popescu și Goe au plecat împreună în tabără . Folo sindu -vă de imaginația proprie,
relatați o întâmplare hazlie, petrecută de cei doi. 20 p.
Notă : se acordă 10 puncte din oficiu.
Barem de corectare și de notare
1. 10 puncte pentru identificarea autorului și 10 puncte pentru date biografice. (2.x 10p)
Ex.:
I. L. Caragiale s -a născut la 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale din Prahova, sat care azi
îi poartă numele. Învață la Ploiești, școala primară cu institutorul Bazil Drăgoșescu. Se înscrie
apoi la Conservatorul din București. Ion Luca Caragial e trece în neființă în noaptea de 8 spre
9 iunie 1912. Este adus în țară și înhumat la cimitirul Bellu, alături de Eminescu.
A scris: comedii – ,,O noapte furtunoasă ” (1879)
-,,Conul Leonida față cu reacțiunea ” (1880 )
– ,,O scrisoare pierdută ” (1884)
– ,,D-ale carnavalului ”(1885)
drame – Năpasta
nuvele – Două loturi, În vreme de război
schițe – ,,Bubico”, ,,Amici”, ,,Cadou”, ,,D -l Goe”, Vizită…”, ,,Lanțul slăbiciunilor”
2. 10 puncte pentru enumerarea calităților pentru Ionel și Goe
și 10 puncte pe ntru enumerarea defectelor lui Ionel și Goe. (10p.x 2)
Ex.: calități : eleganți, curați ,preocupați de aspectul fizic etc.

109
defecte: obraznici, nepoliticosi, needucați, îngâmfați, ,,certați cu învățătura”,impertinenți,
alintați etc.
3. 5 puncte pentru f iecare final reprodus (flexibilitate) (5p.x 3)
Ex.: răspunsuri posibile:
– Musafirul descoperă că Ionel îi turnase cheseaua cu dulceață în buzunarele paltonului.
-Din greșeală, doamna Popescu încalță șoșonii musafirului și alunecă pe pardoseală .
-Ajunse la capitală, cele trei cucoane îl uită pe Goe în tren.
– Lefter Popescu se hotărăște, după ce gășeste bilete, să împartă zece la sută din profit cu
oamenii nevoiași.
4. 15 puncte pentru exemplificarea a cât mai multe posibilități ( fluiditate).
-Goe ar fi fost coborât la stația următoare .
-un membru al familiei ar fi depus munca în folosul comunității o săptămânăîn jacheta
cenușie de vară
-familia ar fi plătit de trei ori contravaloarea biletului
5. Originalitate : 20 puncte pentru:
– Propunerea unu i titlu sugestiv 2p
– Respectarea celor trei părți ale unei compuneri 3p
– Folosirea modurilor de expunere, diferite 9p
– Respectarea normelor gramaticale 4p
– Încadrarea în numărul de spațiu propus 2p
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Total 100 de punc te.
În tabelul sintetic de mai jos am colectat rezultatele obținute la testul inițial de evaluare
cu scopul de a exprima rezultatele fiecărui elev în parte, atît pe segmente de competențe
vizate, cât și rezultatele pe nivel de competență generală:

110
Nume și
prenume
elevi
testați
Barem de notare

Oficiu

Total
Nr. item 1 2 3 4 5
Punctaj
obținut 20 20 15 15 20 10 100
S1 20 20 15 15 20 10 100
S2 20 20 15 15 20 10 100
S3 20 20 15 15 20 10 100
S4 20 20 15 15 20 10 100
S5 20 20 15 15 20 10 100
S6 20 20 10 10 15 10 85
S7 20 20 10 10 15 10 85
S8 20 20 10 10 15 10 85
S9 20 20 10 10 15 10 85
S10 10 10 10 5 14 10 59
S11 20 10 10 5 8 10 63
S12 10 10 7 4 4 10 45
S13 10 10 6 3 5 10 44
S14 10 10 8 5 3 10 46

Tabelul 3 : Rezultatele obținut e la testul inițial de evaluare
Rezultatele obținute la acestă probă sunt prezentate în tabelele de mai jos:
Etapa inițială (pretest)
Centralizator –tabel analitic (evaluare inițială –clasa a VIII -a)

Număr elevi
Note 9-10 7-8,99 5-6,99 Sub 5
Procent e 35.71 % 28.57% 14.28 % 21.42 %
14 5 4 2 3

Tabelul 4. Rezultatele generale obținute la proba de evaluare inițială a creativității la
disciplina limba și literatura română:

111
Histograma notelor -Pretest

Diagrama areolară a notelor obținute la evaluarea inițială

112
NOTE FRECVENȚA
Sub 5 3
5-6.99 4
7-8.99 2
8.99-10 3

Tabelul sintetic nr. 5 reflectă rezultatele elevilor pentru acest test inițial

Poligonul de frecvență nr. 1 reflectă rezult atele elevilor pentru acest test inițial:

Tabelul 6. Rezultatele obținute la proba de evaluare inițială a creativității la disciplina
limba și literatura română, pe factori intelectuali ai potențialului creativ:

Nr.
Subiecți Factori intelectuali ai potențialului creativ
14 Fluiditate Flexibilitate Originalitate
Nr. Copii % Nr. Copii % Nr. Copii %
6 42,85% 5 35,71% 3 21,42%

113
Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la proba de evaluare inițială a
creativității, pe factori:

După cum ilustrează tabelul de mai sus, există un număr destul de mare de subiecți
care dispun de o pronunțată fluiditate verbală , dar nu și de flexibilitate.

4.4.6. Etapa formativă

Pe baz a rezultatelor obținute la proba inițială mi -am propus să desfășor la clasă o serie
de activități prin elaborarea și implementarea unui program de antrenament creativ al elevilor
din clasa a VIII -a, utilizând o strategie didactică cât mai variată ,valorifi când textele
caragialiene,cu scopul de a ridica nivelul intelectual al copiilor și de a îmbunătăți creativitatea
acestora.
ETAPA FORMATIVĂ – s-a desfășurat în perioada noiembrie 2016 – mai 2017 și a
constat în desfășurarea unui program de antrenament creativ al elevilor din clasa a VIII -a la
disciplina Limba și literatura română.
TITLUL PROGRAMULUI : ,,Comedie și creativitate ”
ARGUMENT
Progra mul inițiat este despre noi: eu , diriginta , și, totodată, profeso r de limba română
și copiii mei , anul acesta elevi ai clasei a VIII -a. Încă din prima zi din clasa a V -a, m-a frapat
diversitatea, delicatețea sufletului lor, spontaneitatea lor. I-am asemănat cu niște fluturași:
diferiți, delicați, fiecare cu un p otențial intelectual și creativ . Am hotărât c ă ne vom supranumi

114
,,clasa fluturașilor”, iar parcursul nostru educațional va sta sub metafora fluturelui . Au înțeles
că precum fluturii trebuie să -și întindă aripile imaginației și să țintească spre idealuri înalte . Pe
măsură ce au crescut , au pătruns în sensul metaforei . Unii, mai năzdrăvani, au observat că nu
e bine să rămâi la stadiul de omidă (fapt asemănat de ei , cu elevii certați cu învățătura). Și
cum oricărui copil îi născocesc în minte idei, au realizat similitudini între ,,Omide” și Ionel,
Goe. Noi, cadrele didactice trebuie să – i ajutăm să aducă propriile idei și trăiri în realitate, pe
coala de scris sau să îi ajutăm să aibă curajul pentru a le expune în fața tuturor, asemenea unor
expoziții.
De aceea, haideți să zburăm din lumea co tidiană și să pătrundem în lumea plină de
haz, să ne regăsim în copiii năzdrăvani, să ne întâlnim cu ,,ionești, popești, cu mam‟mare și
mamițe și cu alte personaje, fără egal, și de ce nu, poate ne întâlnim , chiar cu înșusi maestrul
creator al acestor p ersonaje, Ion Luca Caragiale !
SCOPUL PROGRAMULUI :
 promovarea interesului pentru lectură, prin creativitate, în special pentru comediile lui
Ion Luca Caragiale.
DURATA : an școlar 2016 – 2017
GRUP ȚINTĂ: – elevi , cadre didactice
LOCUL DE DESFĂȘURARE : sal ă de clasă, cămin c ultural, cabinet de informatică,
bibliotecă
RESURSE:
Umane : – elevi, cadre didactice
Materiale : cărți, pliante, reviste, fișe, ecusoane;
MODALITĂȚI DE REALIZARE:
– Activități desfășurate împreună cu copiii
– dramatizări;
– Expoziți i cu lucrările copiilor; 43
MODALITĂȚI DE EVALUARE:
Întâlnirea se va desfășura lunar , pe durata anului școlar 2016 -2017, timp de o oră și 30
de minute,timp în care se vor desfășura activitățile propuse în calendarul activităților. La
sfârșitul fiecărei înt âlniri se anunță tema următoare ,iar copiii vor căuta materialele necesare,
avându -se în vedere realizarea unor expoziții.

115
Nr.crt. Titlul activității Conținuturi Perioada
1 Ne mândrim cu Caragiale Prezentarea vieții și operei lui
Ion Luca Caragiale. (prezentări
PPT)
Studiu în biblioteca școlară Noiembrie 2016
2 Blândul Caragiale Întâlnire imaginară cu Caragiale
(joc de rol) Decembrie 2016
3 Ne distrăm cu Caragiale Proces literar Ianuarie 2017
4 Caragiale e cu noi! Realizarea unei incursiuni
imaginare în schițele
cele mai reprezentative ale lui
I.L.Caragiale;
-prezentări în Power Point ale
personajelor cunoscute de către
elevi din operele studiate;
-prezentarea procesului literar
,,D-l Goe”;
-compuneri și expoziții cu
desene ale elevilor inspirate din
schițele autorului Februarie 2017
5. Caragiale -prezent -trecut
și viitor Identificarea similitudinilor între
operele caragialiene și societatea
contemporană Martie 2017
6 Micii actori Dramatizare după comediile cele
mai reprezentative
ale lui I.L.Ca ragiale; Aprilie 2017

DESCRIEREA PROPRIU -ZISĂ A ACTIVITĂȚILOR
Activitatea nr.1: ,,Ne mândrim cu Caragiale”
Tema activitatii : – prezentarea vieții și a operei scriitorului (prezentare P.P.T.);
Obiective propuse: – Să cunoască principalele date biograf ice ale scriitorului;
– Să cunoască activitatea literară a dramaturgului.
Coordonator: prof.Mustață Camelia

116
Data desfǎșurǎrii : noiembrie 2016
Durata activității: 60 minute
Grup țintă: elevii clasei a VIIIa
Locul desfǎș urǎrii: cabinet de informatică al școlii
Resurse umane: *Cadre didactice: 1
*Elevi: 14
Resurse materiale: ecran videoproiector, videoproiector, volume de opere literare ale lui Ion
Luca Caragiale
Descrierea activității propri u- zise:
Activitatea a constat in vizionareacomediei ,, D-ale carnavalului ” (1:15:05) ,
prezentarea unor volume ale dramaturgului prin vizita făcută la biblioteca școlii. Fiind cel mai
mare dramaturg și scriitor român, Caragiale s -a făcut cunoscut în că o dată de elevii mei prin
derularea acestei activități.
În desfășurarea acestei activități, elevii au purtat un dialog viu , cu cărțile în mână ale
lui Caragiale, punând și răspunzând în același timp la întrebări de genul: ,, Cine a fost omul –
Caragiale? ”, ,,Ce prieteni a avut Domnia Sa ? ”, ,, Ce opere literare a mai scris acesta? etc.
De asemenea au avut loc dezbateri referitoare la tipologia scrierilor acestuia, concluzionând
faptul că I.L.Caragiale este unul din scriitorii români care a lăsat o impresionantă comoară
literară: momente și schițe, nuvele, povestiri, comedii.
În acest fel, elevii și -au îmbunătățit domeniul cunoașterii operei literare a dramaturgului și și –
au exprimat dorința de a lectura și alte texte literare în afară de ce le studiate.
Modalități de evaluare: – fotografii din activitate, portofolii etc (43)

Activitatea nr.2: ,,Blândul Caragiale”
Tema activitatii : dialog imaginar cu scriitorul
Obiective propuse: – întocmirea unui set de întrebări pe care elevii clasei a VIIIa și -ar fi dorit
să le adreseze marelui dramaturg;
-realizarea unui interviu imaginar
Coordonator: prof. Mustață Camelia
Data desfǎșurǎrii : decembrie 2016
Durata activității: 90 de minute
Grup țintă: elevii clasei a VIIIa
Locul desfǎșurǎri i: sala de clasă
Resurse umane: *Cadre didactice: 1

117
*Elevi: 14
Resurse materiale: portretul dramaturgului , fișe de lucru.
Descrierea activității propriu – zise:
Această activitate a debutat cu întocmirea unui set de întrebări pe care elevii clasei a
VIIIa și -ar fi dorit să le adreseze marelui dramaturg. Deși activitatea s -a desfășurat sub forma
unui interviu imaginar, am creat totuși o atmosferă propice desfășurării comunicării între
scriitor și elevi: portretul acestuia a fost proiectat p e ecranul videoproie ctorului ținând loc de
receptor , iar elevii au fost emițătorii.
Elevii ,, i-au adresat ” întrebări de genul:
În câte zile ați scris comedia ,, O scrisoare pierdută ”?
,,Personajul Agamiță Dandanache a avut un prototip real, în viața po litică?
,, De ce credeți că insistă Zaharia Trahanache să creadă în nevinovăția lui Tipătescu?”
Activitatea nr.3: ,,Să ne distrăm cu Caragiale”
Tema activitatii : proces literar
Obiective propuse:
– scoaterea în evidență a defectelor umane atribuite per sonajelor caragialiene
-realizarea unui scenariu și a unei regii sub forma unui proces literar
– punerea în scenă a procesului literar, elevii, devenind ,, mici actori ”
Coordonator: prof. Mustață Camelia
Data desfǎșurǎrii : ianuarie 2017
Durata activit ății: 60 minute
Grup țintă: elevii clasei a VIIIa
Locul desfǎșurǎrii: sala de clasă
Resurse umane: *Cadre didactice: 1
*Elevi: 14
Resurse materiale: costumație, microfon
Descrierea activității propriu – zise:
Procesul literar a fost al lui Goe din schița cu același nume și a lui Agam emnon
Dandanache din comedia ,, O scrisoare pierdută ‟ de I. L. Caragiale. Elevii noștri s -au
transformat în avocați, martori, judecători etc. Ca la orice proces juridic, și în acest caz s -au
respectat etapele desfășurării acestuia:
o prezentarea rechizitorului procurorului
o audierea martorilor apărării și ai acuzării

118
o interogarea inculpatului Agamemnon Dandanache
o pledoaria avocatului apărării
o pledoaria avocatului acuzării
o cuvântul procurorul ui
o sentința: pedeapsa
Această activitate în care am folosit ca metodă de lucru, procesul literar, a fost o activitate
frumoasă care a avut ca rezultate dezvoltarea imaginației creatoare a elevilor prin folosirea
unui vocabular adecvat, prin transpunerea în rolul personajului. Elevii au creat cu adevărat
personajele, dându -le viață și în acest fel au reușit să scoată în relief, mesajele textelor literare.
Modalități de evaluare: portofoliu, fotografii

Activitatea nr.4: ,,Caragiale e cu noi!”
Tema activi tatii : descrierea prin text scris și desen a unui personaj din textele studiate
Obiective propuse: realizarea unor compuneri și desene care să reprezinte personaje din
textele studiate
Coordonator: prof. Mustață Camelia
Data desfǎșurǎrii : februarie 2017
Durata activității: 60 minute
Grup țintă: elevii clasei a VIIIa
Locul desfǎșurǎrii: cabinet informatică
*Elevi: 14
Resurse materiale: cd, power Point, videoproiector ,ecran videoproiector
Descrierea activității propriu – zise:
Activitatea s -a desfășurat în trei etape. Prima etapă s -a desfășurat sub forma unei
incursiuni în operele cele mai reprezentative ale lui I.L.Caragiale și prezentarea personajelor
cunoscute de către elevi. Aceasta s -a realizat prin prezentări power P oint. Următoarea etapă a
constat în realizarea unor compuneri în care elevii au descris unul din personaje, urmând ca în
cadrul celei de a treia etape să aibă loc transpunerea descrierii personajului de pe foaia de
scris pe coala de desen .
Prin ceea ce a u lucrat, atât literar cât și artistico -plastic, s -a observat faptul că între cele
două tipuri de lucrări nu au existat diferențe: au reușit să realizeze aceeași descriere prin două
modalități diferite.
În finalul activității am realizat o expoziție în holul școlii cu lucrările copiilor,
Modalități de evaluare: aprecieri, expoziție, portofolii

119

Activitatea nr.5: Caragiale -prezent –trecut și viitor
Tema activitatii : Trecut -prezent -viitor (defecte, moravuri etc. din societate)
Obiective propuse:
-identificarea defectelor și moravurilor din societatea contemporană românească
– realizarea unei paralele între perioada la care face referire autorul și societatea actuală
Coordonator: prof.Mustață Camelia
Data desfǎșurǎrii : martie 2017
Durata activității : 90 de minute
Grup țintă: elevii clasei a VIII a
Locul desfǎșurǎrii: cabinetul de informatică
Resurse umane: *Cadre didactice: 1
*Elevi: 14
Resurse materiale: postere cu replici din texte lui Caragiale, imagini, etc.
Modal ități de evaluare: fotografii, fișe
Descrierea activității propriu – zise:
Activitate s -a derulat în sala de informatică a școlii unde elevii au amenajat o
miniexpoziție de carte. În cadrul activităților elevii au descoperit actualitatea dramaturg ului
prin selectarea unor citate scrise de acesta. Fiecare elev a ales câte un citat pe care l -a
prezentat în fața colegilor și a punctat actualitatea acestuia.
Exemple de citate prezentate în cadrul activității:
,, În Romania, lingusirea si hotia sunt v irtuti”. – I.L. Caragiale
De asemenea în finalul activității, s -a trecut la analiza următorului citat, unde elevii au
putut să vină cu exemple concrete actuale din societatea românească, fără a ține cont de vârstă
dar fără nominaliza, pentru a nu s e crea controverse în rândul lor. ,
,,Pe scurt, viața politică și morală românească pare a se inspira din opera l .L.
Caragiale…democrația parlamentară în genere, nu doar cea autohtonă, păstrează ceva din
spiritul caragialian. Atitudinile și limbajul cla sei politice românești din tranziție seamănă
izbitor cu cele din Momente ori din piesele de teatru care descriau tot o tranziție, nu e așa?
Cațavencu, Jupîn Dumitrache, Trahanache, Tipătescu, Cetățeanul turmentat, Dandanache,
Didina, Nae, Lanțul slăbiciuni lor, Triumful talentului, Domnul Goe și atâția alții nu mai sunt
personaje ori situații literare. Societatea românească e plină de ele. Eroii lui Caragiale se află
printre noi.

120
Uitați -vă în jur, deschideți televizorul, răsfoiți presa, ciuliți urechile și -i veți
recunoaște(…)” (N. Manolescu: Caragiale între actualitate și actualizare )
Această activitate a avut ca scop identificarea defectelor umane contemporane care,
neîndoielnic, se aseamănă cu acelea pe care Caragiale le descrie prin mijloace dife rite:
utilizarea ironiei, a comicului.
Sarcina elevilor mei a fost aceea de găsi, folosindu -se de imaginația creatoare, opusul
defectelor descoperite , având potențialul să schimbe comportamente și caractere umane.
Modalități de evaluare: fotografii, fișe pentru portofoliu

Activitatea nr.5: ,, Micii actori”
Tema activitatii : dramatizare după operele lui I.L.Caragiale
Obiective propuse: Să- și arate prețuirea și cinstirea față de dramaturg prin momente artistic
prin care să -și dovedească cre ativitatea (originalitatea).
Coordonator: prof. Mustață Camelia
Data desfǎșurǎrii : aprilie 2017 Durata activității: 60 minute
Grup țintă: elevii clasei a VIII a
Locul desfǎșurǎrii: sala de clasă
Resurse umane: *Cadre didactice: 1
*Elevi: 14
Resurse materiale: costume improvizate
Descrierea activității propriu – zise:
Elevii mei s -au costumat în diverse personaje caragialiene și au interpretat secvențe din
comediile citite. Exemple:
 Pristanda numără steagurile în prezența prefectului
 Pristand a relatează scena petrecută în casa lui Cațavencu
 Scena adunării electorale
Elevii au interpretat aceste personaje, cu dăruință, reușind să scoată în evidență
tipologia personajelor, caracterul acestora, folosindu -se îndeosebi de limbajul comic al
acestor a.
 Activitatea s -a încheiat cu aplauzele primite din partea colegilor din clasa a VI -a care
au fost invitați în calitate de public.
Modalități de evaluare: fotografii, diplome etc.

121

4.4.7. Etapa finală (posttest)
Proba de evaluare finală a avut ca scop co nstatarea progreselor în stimularea potențialui
creativ al elevilor. Este diferită ca structură, față de proba de evaluare inițială, având un grad
mai înalt de dificultate. A fost aplicată la aceleași tipuri de activități și a fost prezentată în așa
manier ă încât copiii să lucreze cu dăruire și interes. Scopul a fost de a stabili nivelul
capacității creatoare la care au ajuns elevii clasei a VIII -a după parcurgerea programului de
antrenament creativ, prin intermediul comediilor caragialiești.
Proba de eval uare f inală pe care am intitulat -o ,,Și noi l -am cunoscut pe Caragiale ” a
conținut mai multe etape, pe care elevii (subiecții) le -au parcurs, sub îndrumarea mea, și
anume:
 etapa I: studierea și analiza pliantului (fața 1)
 etapa aIIa: rezolvarea iemilor p ropuși ( fața 2)
Itemi propuși:
I.1 Stilul umoristic la Ion Luca Caragiale
(compunere liberă)
I.2. Cvintetul: Titlurile operelor studiate la clasă:,, Vizită…”, ,,D -l Goe”,,Două loturi”,, O
scrisoare pierdută ”
I.3. Imaginați -vǎ cǎ sunteți un personaj din comedia ”,,O scrisoare pierdută ”.
Alcǎtuiți un monolog în care sǎ prezentați faptele din punctul vostru de vedere, folosind
expresii și cuvinte din textele studiate.
Punctaj: – 10 puncte din oficiu
I1 : 30 puncte
I2: 30 puncte din care 7,5 puncte p entru fiecare cvintet realizat
I3: 30 puncte
Primul item din proba de evaluare finală a avut ca scop măsurarea flexibilității și
anume capaci tatea elevului de a enumera cât mai multe exemple din care să reiasă comicul
lui Caragiale, respectând cerința d ată; s-a măsurat numărul de exemple care aparțin fiecărei
opere literare, în parte.
Cel de -al doilea item a vizat măsurarea fluidității – capacitatea de a renunța la o idee,
ipoteză, și a elabora alternative; s -a măsurat numărul de alternative elaborate .
Cel de -al treilea item a vizat originalitatea și anume raritatea ideilor, soluțiilor;

122
s-au măsurat ideile inedite, cât mai rare.
Testul de evaluare finală a vizat obiectivele propuse, obiective care au urmărit factorii
intelectuali ai creativită ții și anume fluiditatea, flexibilitatea și originalitatea.
În tabelul sintetic de mai jos am colectat rezultatele obținute la testul final de evaluare
cu scopul de a exprima rezultatele fiecărui elev în parte, atât pe segmente de competențe
vizate, cât ș i rezultatele pe nivel de competență generală:
Nume și
prenume elevi
testați
Barem de notare

Oficiu

Total
Nr.item 1 2 3
Punctaj
obținut 30 30 30 10 100
S1 25 25 25 10 85
S2 25 20 25 10 80
S3 29 29 29 10 97
S4 30 30 30 10 100
S5 30 30 30 10 100
S6 30 30 30 10 100
S7 25 25 30 10 95
S8 25 25 20 10 85
S9 25 20 20 10 75
S10 30 30 30 10 100
S11 30 30 30 10 100
S12 15 20 20 10 65
S13 18 20 20 10 68
S14 17 20 20 10 67

Tabelul 7: Rezultatele obținute la testul final de evaluare
Nr.elevi Note 9-10/7 elevi 7-8.99/4
elevi 5-6.99/3
elevi Sub 5/0
14 Procente 50% 28,57% 21,42% 0%

123
Tabelul 8: Centralizator – tabel analitic (evaluare finală – clasa a VIII -a)
Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute la proba de evaluare inițială a
creativități i, pe factori:

Histrograma notelor

Tabelul sintetic nr. 9 reflectă rezultatele elevilor pentru acest test final

124
Note Frecvența
Sub 5 0
5-6.99 3
7-8.99 4
8.99-10 7

Poligonul de frecvență nr. 2 reflectă rezultatele elevilor pentru acest test final

Subiecți Factori intelectuali ai potențialului creativ
Fluiditate Flexibilitate Originalitate
14 1 6 7
% 7.14% 42.85% 50%

Tabelul 10: R ezultatele obținute la proba de evaluare finală a creativității la disciplina limba
și literatură română, pe factori

125

4.4.8. Descrierea analizei datelor și a interpretării rezultatelor

Rezultate comparative la pretest și post test
Note PROBA
PRETEST POSTTEST
Nr.elevi Procent Nr.elevi Procent
9-10 5 35.71% 7 50%
7-8.99 4 28.51% 4 28,57%
5-6.99 2 14.28% 3 21,42%
Sub 5 3 21.42% 0 0%

Tabelul 11: Rezultate comparative la pretest și posttest

126

REPREZENTARE GRAFICĂ : rezu ltate comparative : pretest și posttest

Dinamica rezultatelor comparate la cele două testări ale eșantionului
cvasiexperimental subliniază nivelul de dezvoltare a factorilor intelectuali ai potențialului
creativ în tabelul și r eprezentarea grafică (histograma) prezentate în continuare.
Nr.subiecți Etapa Factori intelectuali ai potențialului creativ
Fluiditate Flexibilitate Originalitate
14 Nr.elevi Procent Nr.elevi Procent Nr.elevi Procent
Pretest 6 42.85% 5 35.71% 3 21.42%
Posttest 1 7.14% 6 42.85% 7 50%

127

02468
fluiditate flexibilitate originalitateRezultatele obtinute privind
măsurarea factorilor intelectuali ai
procesului creativ în pretest s i posttest
Pretest
Posttest4.4.9. Reprezentarea grafică a rezultatelor obținute în diferite etape de evaluare
Rezultatele obținute privind măsurarea factorilor intelectuali ai procesului creativ în pretest și
posttest

Analizând atât tabelul cât și reprezentarea grafică care ilustrează dinamica rezultatelor
privind factorii intelectuali ai procesului creativ în etapa inițială și finală se constată că
progresul este semnificativ. Copiii au reușit să -și dezvolte indicii intelectua li ai creativității
prin intermediul studiului comediilor caragialiene. Nivelul de originalitate atins la nivelul
clasei este impresionant, jumătate dintre copii și -au dezvoltat aceste aspecte complexe.
Am putea afirma că folosirea sistematică și dif erențiată, în funcție de personalitatea
copilului, a antrenamentului instructiv -educativ care presupune o gamă diversă de activități
didactice specifice creativității, dezvoltă semnificativ potențialul creativ al elevilor de
gimnaziu.
Dacă înainte de etapa formativă, elevii aveau deprinderi sărace în utilizarea
imaginației creatoare, treptat, cu ajutorul programului aplicat, și -au îmbogătit cunostințele,
priceperile si deprinderile în acest sens, au devenit mai interesați si mai curioși pentru
lucrurile noi din fiecare activitate.
Cercetarea a validat ipoteza în întregime. Dacă în prima etapă dezvoltarea
potențialului creator al copiilor se situa la un nivel mediu și scăzut, acest aspect impunând
aplicarea proiectului program, în a treia e tapă, dupa aplicarea proiectului – program,
rezultatele obținute au arătat clar că nivelul creativității literare a copiilor a crescu t, situându –
se în parametrii ,, mediu și ridicat‟.

128
4.4.10. Rezultatele cercetării

Pornind de la datele înregistr ate și interpretate anterior putem evidenția o dată în plus
complexitatea modalităților de aplicare a interdisciplinarității și necesitatea integrării lor
optime și corelate în cadrul situațiilor instructiv -educative.
În cercetarea efectuată am ținu t seama de următoarele obiective psihopedagogice, de
referință pentru orice parcurs instructiv ori demers didactic:
 Luarea în considerare a particularităților individuale ale copiilor la organizarea și
desfășurarea procesului de învățământ;
 Stimularea d ezvoltării psihice și a progresului fiecărui copil, plecându -se de la nivelul
real atins de acesta în fiecare moment dat;
 Creșterea ponderii participării active a copiilor la dobândirea de noi cunoștințe prin
efort propriu și la aplicarea lor în practic ă;
 Descoperirea cât mai de timpuriu a lacunelor în pregătirea copiilor, a dificultăților pe
care le întâmpină ei, urmată de intervenția promptă și adecvată pentru înlăturarea lor;
 Asigurarea ritmului propriu , individual de lucru;
Obiectivele en umerate au reprezentat fundamentul ideii pe care am demonstrat -o prin
aplicarea probelor de evaluare interdisciplinară, sau mai exact rezultatele evaluărilor oferă
cadrului didactic imaginea clară a evoluției cognitive a școlarilor integrați și monitorizaț i pe
parcursul unui traseu educativ -instructiv, asigurându -i acestuia feed -back -ul necesar
optimizării prestației sale didactice.
Reamintesc în cele ce urmează obiectivele cercetării :
O1: Elaborarea și implementarea unui program de antrenament creativ al elevilor din clasa a
VIII-a la disciplina Limba și literatura română
O2 Stabilirea relației dintre strategiile didactice folosite și nivelul creativității elevilor la
disciplina Limba și literatura română
O3Identificarea celor mai potrivite strategii did actice care pot fi valorificate la clasa a VIII -a
în vederea sporirii valențelor instructiv –educative a comediilor caragialiene în dezvoltarea
creativității elevilor.
Consider că obiectivul care se referă la antrenarea creativă a elevilor printr -un
progr am adecvat a fost atins în proporție de 100 % deoarece în etapa formativă a cercetării au
fost desfășurate activități care au avut ca scop dezvoltarea creativității elevilor mei. Cel de -al
doilea și al treilea obiectiv ce se referă la folosirea unor strate gii didactice care să facă
legătură cu nivelul creativității elevilor s -a realizat prin folosirea unor metode interdisciplinare

129
care au dus la dezvoltarea curiozității elevilor și perseverența acestora de a duce la bun sfârșit
lucrărilor lor originale.
Pot concluziona că IPOTEZA formulată la începutul cercetării s -a confirmat și anume:
Dacă vom utiliza cu preponderență în procesul didactic metode de stimulare a creativității
și vom activa va lențele comediilor lui I.L. Caragiale atunci potențialul cr eativ al elevilor
din ciclul gimnazial se amplifică .”

130
Concluzii
Propuneri privind stimularea creativității elevilor în ciclul gimnazial valorificând
valențele instructiv – educative ale comediilor lui I.L.C aragiale
Analizând în final, datele oferite de cercetare am constatat următoarele:
 Metodele prin care se dezvoltă potențialul creativ trebuie să fie cât mai variate prin
completarea dezavantajelor caracteristice unor metode cu avantajele ce decurg din aplicarea
altora.
 Metod ele aplicate în echipă au efecte pozitive, atât pe planul învățării, cât și pe planul
climatului psiho -social;
 Pe parcursul activităților desfășurate, copiii și -au format o atitudine pozitivă față de
actul creației cu ajutorul căreia se dezvoltă imagina ția creatoare.
Prin multitudinea metodelor propuse s -a urmărit dezvoltarea gândirii logice, a operațiilor
acesteia (sinteză, analiză, comparare), a memoriei logice și de lungă durată, a imaginației
productive, a proceselor volitive și afective, cu ltivarea aptitudinilor creative, flexibilității,
originalității și sensibilității pentru probleme de redefinirea lor.
 Asociind și completând metodele tradiționale cu cele alternative avem o imagine
permanent actualizată asupra performanțelor copiilor tim izi și totodată extinderea orizontului
de cunoaștere al copiilor.
Consider că stimularea creativ ității artistice , prin intermediul studierii unor opere
literare, impune condiții esențiale ca:
 existența unei comduite creative a cadrului didactic; astfel, un profesor creativ trebuie
să dăruiască pasiune pentru discplina pe care o predă, să prezinte capacitate empatică și să
emane încredere pentru obținerea de rezultate bune.
 organizarea unui climat adecvat unde să se desfășoare lecția
 dezvoltarea gândirii artistico -plastice a elevilor
 libertatea și, totodată, respectul acordat elevilor
 utilizarea unor metode variate de stimulare a creativității
Integrarea disciplinei educație plastică în cadrul orelor de limba și literatura română
participă la dezvoltarea valențelor creative, la formarea elevului creativ , care poate distinge
valoarea de nonvaloare.

131
Folosind metodele de stimulare a creativității în procesul de învățare, se va observa
creșterea randamentului școlar la toate disciplinele.
În cadrul activităților de limba și literatura română este necesar ca elevii să aibă
posibilitatea a se manifesta liber. Astfel se poate cultiva independența, originalitatea și
îndrăzneala pertinentă a acestora.
Pentru educarea spiritului creati v se pot întreprinde multe, însă ar fi nevoie să se
schimbe modul de lucru practicat de învățământ tradițional. Putem spune așadar că, arta
creativității este însăși exprimarea liberă , voluntară a ființei umane, în orice domeniu se
manifestă.

132
Anexa nr.1
ETAPA FORMATIVĂ – fișe de observație
FIȘĂ DE OBSERVAȚIE 1
Activitatea 1
Nr.crt Subiecți Indicatori observabili
I 1:insistență în
realizarea
sarcinii I2: Capacitatea
combinativă I3: Dorința de a
crea
1 S1 X X XX
2 S2 XX XX X
3 S3 X XX XX
4 S4 X X X
5 S5 X X XX
6 S6 X XX X
7 S7 XX XX XX
8 S8 X XX XX
9 S9 X X XX
10 S10 X XX XX
11 S11 X X XX
12 S12 XX XX XX
13 S13 X XX XX
14 S14 X X XX
Legendă
xx = comportamentele observate se repetă foarte des
x = comportamentele observate se repetă uneori
0 /- = comportamentele observate nu apar

133
FIȘĂ DE OBSERVAȚIE 2
Activitatea 2
Nr.crt. Subiecți Indicatori observabili
I1:Insistență în
rezolvarea sarcinii I2:Capacitate
combinativă I3:Dorința de a
crea
1 S1 X X XX
2 S2 XX XX X
3 S3 X XX XX
4 S4 X X X
5 S5 X X XX
6 S6 X X X
7 S7 XX XX XX
8 S8 X XX XX
9 S9 X XX XX
10 S10 X XX XX
11 S11 X X XX
12 S12 XX XX XX
13 S13 X XX X
14 S14 X X X

Legendă
xx = comportamentele observate se repetă foarte des
x = comportamen tele observate se repetă uneori
0 /- = comportamentele observate nu apar

134
Fișa de observație nr.3
Nr.crt Subiecți Indicatori observabili
I1:persistență în
rezolvarea sarcinii I2:capacitate
combinativă I3:dorința de a
crea
1 S1 X XX XX
2 S2 XX XX XX
3 S3 X XX XX
4 S4 X X X
5 S5 XX XX XX
6 S6 X XX X
7 S7 XX XX XX
8 S8 X XX XX
9 S9 X X XX
10 S10 X XX XX
11 S11 X X XX
12 S12 XX XX XX
13 S13 X XX XX
14 S14 X X XX
Legendă
xx = comportamentele observate se repetă foarte des
x = comportamente le observate se repetă uneori
0 /- = comportamentele observate nu apar

135
Fișa de observație nr 4.
Nr.Crt. Subiecți Indicatori Observabili
I1:insistență în
rezolvarea sarcinii I2:capacitate
combinativă I3:dorința de a
crea
1 S1 X X XX
2 S2 XX XX X
3 S3 X XX XX
4 S4 X X X
5 S5 X X XX
6 S6 X X X
7 S7 XX XX XX
8 S8 X XX XX
9 S9 X XX XX
10 S10 X XX XX
11 S11 X X XX
12 S12 XX XX XX
13 S13 X XX X
14 S14 X X X
Legendă
xx = comportamentele observate se repetă foarte des
x = comportamentele observate se repetă uneori
0 /- = comportamentele observate nu apar

136
Fișa de observație nr.5
Nr.crt. Subiecți Indicatori observabili
I1: Insistență în
rezolvarea sarcinii I2: Capacitate
combinativă I3: Dorința de
a crea
1 S1 X X XX
2 S2 XX XX X
3 S3 X XX XX
4 S4 X X X
5 S5 X X XX
6 S6 X X X
7 S7 XX XX XX
8 S8 X XX XX
9 S9 X XX XX
10 S10 X XX XX
11 S11 X X XX
12 S12 XX XX XX
13 S13 X XX X
14 S14 X X X
Legendă
xx = comportamentele observate se repetă foarte des
x = comportamentele observate se repetă uneori
0 /- = comportamentele observate nu apar

137

Fișa de observație nr. 6
Nr.crt Subiecți Indicatori observabili
I1:persistență în
rezolvarea sarcinii I2:Capacitate
combinativă I3:dorința de a
crea
1 S1 X XX XX
2 S2 XX XX XX
3 S3 X XX XX
4 S4 X X X
5 S5 XX XX XX
6 S6 X XX X
7 S7 XX XX XX
8 S8 X XX XX
9 S9 X X XX
10 S10 X XX XX
11 S11 X X XX
12 S12 XX XX XX
13 S13 X XX XX

14 S14 X X XX

Legendă
xx = comportamentele observate se repetă foarte des
x = comportamentel e observate se repetă uneori
0 /- = comportamentele observate nu apar

138

Anexă activitatea nr 1. Ne mândrim cu Caragiale

139

Anexa -activitatea nr. 5 -,,Micii actori”

140

Anexa –Activitate nr.4 -Carag iale e cu noi!

141

ION LUCA CARAGIALE
(Fișă biografică)

Ion Luca Caragiale s -a născut la 30
ianuarie 1852 în satul Haimanale din
Prahova, sat care azi îi poartă numele.
Învață la Ploiești: școala primară cu
institutorul Bazil Drăgoșescu. Se înscrie
apoi la Conservatorul din București.
După moartea tatălui în 1870, se
stabilește la București, unde muncește din
greu pentru a -și întreține familia: până în
1878 a fost copist, sufleor, corector și
gazetar, apoi croni car dramatic și
traducător.
În 1878, Mihai Eminescu, marele
prieten, cu care soarta i -a împletit adeseori
pașii, îl atrage în redacția ziarului Timpul
și îl introduce la Junimea.
Ion Luca Caragiale trece înneființă
în noaptea de 8 spre 9 iunie 1912. Este
adus în țară și înhumat la cimitirul Bellu,
alături de Mihai Eminescu.

Ion Luca Caragiale
opere studiate în gimnaziu:
,,Vizită…”
,,D-l Goe”
,,Două loturi”
,,O scrisoare pierdută”

Caragiale e cu noi!
Îndemn pentru elevi!
Curaj!
Redescoper ă jocul!
Elimin ă teama!
Adună toate ideile tale!
Tu po ți să zbori!
Important este s ă vrei!
Viseaz ă!

142
Stilul umoristic al lui Ion Luca Caragiale
(compunere liberă)
…………………………………………………………..
……… …………………………………………………..
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
……………………………………………………. …….
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
……………………………………… …………………..
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
……………………….. …………………………………
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
…………. ……………………………………………….
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
……………………………………………………….. …
…………………………………………………………..
………………………………………………… Cvintetul:
Titlurile operelor studiate :
,, Vizită…”, ,,D -l Goe”
,,Două loturi”,
,, O scrisoare pierdută”
………………… …………………………………………
……………………………………………………………
……………………………………………………………
……………………………………………………………
……………………………………………………………
……………………………………………………………
……………………………………………………………
………………………………………….. ……………….
……………………………………………………………
……………………………………………………………
……………………………………………………………
………………………… …………………………………
……………………………………………………………
……………………………………………………………
……………………………………………………………
………. …………………………………………………..
……………………………………………………………
……………………………………………………………
……………………………

Vă imaginați că sunteți un personaj
din,, O scrisoare pierdută ” Alctăuiți un monolog în care s ă prezentati
faptele din punctul vostru de vedere,
folosind expresii și cuvinte din textele
studiate:
……………………………………………. …………….
…………. ……………………………………………….
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
……………………………………………………….. …
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
…………………………………………. ………………

143

PROIECT DIDACTIC
Data :7.11.2016
Clasa : a VI -a
Propunător : Mustață Camelia
Unitatea școlară : Școala Gimnazială Corbu Nou
Aria curriculară : Limbă și comunicare
Obiectul : Limba și literatura română
Unitatea de învățare : Genul epic. Schița.
Subiectul lecției : „Domnul Goe ” de I.L. Caragiale (I)
Tipul lecției : comunicare și însușire de noi cunoștințe
Obiective :
Operaționale : elevii trebuie să cunoască:
 aspecte din viața și opera lui I.L.Caragiale;
 conținutul lecturii din manual.
Formative: elevii trebuie să fie capabili:
 să citească logic, expresiv, pe roluri fragmentul dat;
 să încadreze fragmentul în genul literar adecvat;
 să identifice cuvintele necunoscute din text;
 să identifice momentele subiectului din text;
 să precizeze modu rile de expunere din text;
 să numească caracteristicile operei epice;
 să identifice naratorul, autorul și personajul din text;
 să surprindă câteva trăsături ale personajului Goe reieșite din fapte și din felul de a
vorbi;
 să știe să povestească conținutul lecturii, evidențiind momentele subiectului.
Afective:
 să evalueze locul ocupat de I.L.Caragiale in galeria scriitorilor români care au ilustrat
imaginea copilăriei
 să sesizeze și să aprecieze aspectele de viață înfățișate în mod ironic de scriitor
STRATE GII DIDACTICE:
 Metode și procedee : conversația introductivă, conversația orientativă, învățarea prin
descoperire, explicația, lectura explicativă și expresivă, brainstormingul, știu/ vreau să
știu/ am învățat, rețeaua de discuție urmată de dezbatere, cvint etul.

144
 Forme de organizare a învățării : activitatea frontală combinată cu cea independentă
(individuală);
 Resurse : – capacitățile normale de învățare ale elevilor;
– cunoștințele lor anterioare
– timpul de învăța re: 50 de minute.
 Mijloace de învătământ : volumul de schițe, fotografii, fișe.
BIBLIOGRAFIE:
 Limba română , manual pentru clasa a VI -a, E. D. P.;
 Dicționar de literatură română și universală , Ed. Coresi, 2000;
 I.L. Caragiale, Momente și schițe , Ed. Tineretu lui, 1989;
 Învățarea activă, ghid . M.E.C., 2001.

145
SCENARIUL DIDACTIC

Secvențele
lecției/
Timpul Strategii
didactice Activitatea
propunătorului Activitatea elevilor Evaluare
1.Organizarea
clasei
1’ Conversația Stabileș te relația de
comunicare cu elevii,
solicitându -le să se
pregăteasca pentru
oră Devin disponibili pentru
oră, pregătindu -și cele
necesare Observare
2. Evocarea
5’ Conversația Se dialoghează cu
elevii pe tema
copilului și a
copilăriei în
literatură.
Se cer e elevilor să
numească titluri de
opere/ creații litarare
studiate/ nestudiate
care înfățișează figuri
de copii.
Li se comunică
elevilor faptul ca sunt
mulți scriitori care s –
au inspirat din
universul fascinant al
copilăriei, că, alături
de cel mai mare
povestitor, I.
Creangă, studiat
recent, I. L. Caragiale
a creat schițe în care
apar figuri de copii,
cu nume deja
arhicunoscute,
surprinși în situații
comportamentale
care stârnesc râsul,
,,În casa bunicilor ”de Ionel
Teodoreanu
„Amintiri din copilărie”
„Copilăria ”(V. Eftimiu);
„Cuore ”; „Dumbrava
minunată (Sadoveanu)
Ascultă/Receptează

146
dar și ironia.
3. Realizarea
sensului
30’
-organizare;
-precizare;
sarcini;
-timp de
lucru;
-prezentarea
produsului;
-lectura
expresivă/ pe
roluri; Conversația

Știu/Vr eau
să știu/ Am
învățat

Comunică elevilor că,
alături de „Vizită”,
studiată in clasa a V –
a, schița „D -l Goe” le
va produce, cu
siguranță, plăceri
estetice.
Trece tit lul lecției pe
tablă.
Va trebui la sfârșitul
lecției sa fiți capabili
să….(se anunță
obiectivele lecției)
Se cere elevilor să
formeze perechi și să
facă o listă cu tot
ceea ce știu despre
scriitorul I.L.
Caragiale
În timp ce elevii
realizează lista,
construiește pe tablă
tabelul cu
următoarele coloane:
Știu/ Vreau să știu/
Am învățat. (Vezi
Anexa 2)
Solicită perechilor să
spună ce au scris și
notează în coloana
din stânga
informațiile cu care
tot grupul este de
acord.
Indică elevilor să
citească fișa de autor
care le -a fost
prezentată (Vezi Receptează

Scriu titlul lecției pe caiete

Elevii își expun cunoștințele
pe care le au referitoare la
scriitor
Elevii scriu lista cu
informațiile știute

Elevii studiază fișele de
autor, apoi formulează
întrebările.
Scriu întrebările în
coloanele din mijloc.
Efectuează lectura și
răspund întrebărilor,
trecându -le în ultima
coloană.

Urmăresc lectura.

Evaluare
predictivă
(inițială)

Evaluare
formativă
(continuă)

147

Explicația

Conversație
de orientare
Gândiți/
Comunicați/
Motivați Anexa 1) și să
formuleze întrebări
despre subiectul în
discuție.
Listează întrebările
pe coloana a doua a
tabelului. (Vezi
Anexa 2)
Solicită elevii să
citească totul
individual sau cu un
coleg, să revină
asupra întreb ărilor ale
căror răspunsuri le va
trece in coloana „Am
învățat” (Vezi Anexa
2)
Realizează lectura –
model, expresivă a
lecției.
Îi antrenează pe elevi
într-o lectură
selectivă, explicativă
a cuvintelor
necunoscute. Se vor
explica termeni ca:
importă , damă , hatâr,
urbe, a.m.,
impacienta , le
Formidable ,
procopsit , , beret ,
humor , bulivar , a te
durea la inimă ,
folosind manualul.
Adresează elevilor
următoarele întrebări:
1.Cărui gen literar îi
aparține lectura
noastră?
Elevii își scriu sensurile
termenilor pe care nu îi au
în manual.

…genului epic
…argumente: autorul își
exprimă gândurile și
sentimentele in mod
indirect prin intermediul
acțiunii și al personajelor;
întâmplările sunt povestite
de narator prin narațiunea la
persoana a III -a; narat orul
pare a ști totul, vede totul,
povestește întâmplările fără
a fi prezent în acțiune

…narațiunea și dialogul
…în momente ale
subiectului literar

…motivul acțiunii care este
anunțat de la început este
evitarea repetenției pentru
Goe „ca sa nu rămâie
repetent și anul acesta”

…prezintă cele trei
dame(mam’mare, mamițica
și tanti Mița), „frumos
gătite” care asteaptă pe

148
Argumentați.

2.Care este
modul/modurile de
expunere
predominant?
3.În ce se constituie
întâmplările narate
intr-o operă epică?
Cere elevilor să
prezinte faptele care
marchează
momentele
subiectului.
1. La fel ca și în alte
opere literare, în „D -l
Goe…” subiectul nu
începe așa cum ne –
am aștepta, c u
expozițiunea, ci cu
intriga . Care
considerați că este
evenimentul care
intervine și produce
modificarea situației
inițiale, adică intriga?

2. Care sunt
personajele care apar
în partea de început a
lecturii și în ce
împrejurări sunt
prezentate?
Rezultă c ă acest
eveniment constituie
situația inițială ,
corespunzătoare
primului moment al peronul unei urbe
neprecizate, trenul de
București; sunt însotite de
tânărul Goe care poartă „un
frumos costum de marinar”
…desfăsurarea acțiunii
…întâmplările sunt:
-Damele și Goe urcă în tren;
-Doamnele iau loc în tren,
iar Goe rămâne afară „ca
bărbații”;
-Scoate capul pe fereastra
și-i zboară pălăria;
-Sosește conductorul și cere
biletele la control;
-Doamnele plătesc, în ce le
din urmă, biletul puișorului
și o amendă;
-Mamițica îl ceartă pe Goe
care se lovește de clanța ușii
și începe să urle;
-Goe se blochează în toaleta
vagonului.
…punctul culminant
…Goe trage semnalul de
alarmă, oprește trenul dar
nu este prins, deoar ece
mam’mare devine
complicea lui;
…deznodământul
…trenul ajunge la București,
iar cei patru iau o trăsură
care sa -i conducă la
„bulivar”

149
subiectului -expoziția .
3. În continuare
scriitorul prezintă
întâmplările prin care
trece Goe în timpul
călătoriei.
Ce moment al
subiectului urmează
și care sunt
întâmplări le?
4. Care este
momentul de maximă
intensitate a
povestirii?
5. Care este situația
finala sau încheierea
narațiunii?
4. Realizarea
feedbacku
-lui Numește un e lev care
să povestească
subiectul lecturii pe
momentele
subiectului Povestește subiectul,
respectând momentele
subiectului
5. Reflecția Brainstor –
mingul Conduce, în
continuare, demersul
didactic, indicând
elevilor rezolvarea
unor sarcini ca:
1.Faceți con siderații
asupra titlului lecturii
noastre. Credeti ca
Goe merită apelativul
„domn”?

2. Considerați ca
scriitorul acceptă Elevii vor observa că titlul
este format din numele
personajului, Goe, precedat
de substantivul „domnul”,
din care răzbate ironia
scriitorului: Goe nu este un
domn, asa cum se crede, din
contră, e un copil certat cu
învătătura, un repetent,
răsfățat și obraznic.
Caragiale merge mai
departe și inverserază c ele
două lumi: Goe se comportă
ca un „om mare”, pe când
doamnele se maimuțăresc,
se comportă ridicol, se
copilăresc, pentru a face pe Evaluare
performa –
tivă

150
comportamentul lui
Goe?
Care sunt
sentimentele acestuia
și cum se desprind
ele? plac „puișorului”
Punctele de suspensie
folosite după titlu sugerează
ironia scriitorului față de
Goe.
…sentimentele aut orului se
desprind indirect din faptele
și modul de comportare a
copilului: disprețul și
dezaprobarea totală față de
personaj, față de educația
greșită primită in familie.
6.Asigurarea
transferului și
a retenției
5’ Rețeaua de
discu ție
urmată de
dezbatere

Cvintetul
(cinquins) Adresează elevilor
întrebarea:
Este Goe
vinovat/nevinovat de
tot ceea ce săvârșește
pe parcursul
călătoriei?

Pentru a vedea
capacitatea voastră de
a rezuma
informațiile, de a
surprinde
complexitatea
sentimentelor, ideilor,
alcătuiți un cvintet
reprezentativ pentru
modul de comportare
și actiune a lui Goe.
Li se explică elevilor
că:
1.Primul vers constă
într-un singur cuvânt
care descrie
subiectul( de obicei
un substantiv).
2.Al doilea vers e Cere elevilor să formeze trei
grupe.
Grupa 1 va aduce
argumente in favoarea
bunei educații a lui Goe.
Grupa 2 va aduce
contraargumente
demonstrând că este
vinovat.
Grupa 3, a nedeciș ilor, vor
spiona cele două grupe, iar
la sfârșit se vor alătura
uneia dintre ele.
Elevii se vor confrunta
prezentându -și propriile
puncte de vedere.
Este posibil:
-să critice comportamentul
lui Goe, dar și să -l apere,
găsindu -i circumstanțe
atenuante.
-să afirme că un copil bine
crescut, educat, trebuie să se
poarte frumos cu familia și
cu cei din jur și că se poate Evaluare
performa –
tivă

151
format din două
cuvinte care descriu
subiectul (două
adjective)
3. Versul al treilea
este format din trei
cuvinte care exprimă
acțiuni (verbe,
eventual la gerunziu,
infinitive lungi)
4.Al patrulea vers e
format din patru
cuvinte care exprimă
sentimentele față de
subiect
5.Ultimul vers are un
singur cuvânt care
exprimă esența
subiectului. învăța și fără recompense.
Răspuns posibil:
Goe
Răsfățat și leneș
Călătorește la București
Puișor răsfățat de dame
Obrăznicătură

7. Extensia Conversația Face considerații
despre modul
în care elevii au
participat la oră.
Formulează tema
pentru acasă:
A. Tema :
Folosind fișa
denumită
„Organizatorul
grafic” (OG) găsiti
asemănările și
deosebirile dintre
Ionel din „Vizită” și
Goe din „D -l Goe…” Receptează

Își notează tema de casă Evaluare
formativă
Anexa 1

152
ION LUCA CARAGIALE
(1852 -1912)
 Este dramaturg, publicist si prozator român.
 S-a născut în 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale din județul Prahova, localitate care
astăzi îi poartă numele.
 Studii: școala primară o face la Ploiești, Conservatorul din București( clasa de
declamație și mimică).
 Ocupă diferite funcții: copist la tribunalul Prahova, sufleur in diferite trupe teatrale și
la Teatrul Național din București, unde -l cunoaște pe Mihai Eminescu; revizor școlar,
director al Teatrului Național din București.
 Opera lui Caragiale acoperă trei mari genuri: publicistică, dramaturgie si proză.
 Activitatea sa literară bogat ă este alcătuită din:
A. Opere dramatice remarcabile:
 Comedii : „O noapte furtunoasă”, „Conu Leonida față cu Reacțiunea” , „O
scrisoare pierdută”, „D’ale carnavalului ”, în care sunt prezentate aspecte din
societatea timpului, intrigile și viața de mahala, viața politică etc.
 Drame : „Năpasta ”;
B. Nuvele : „O făclie de Paște”, „Păcat”, „La hanul lui Mânjoală”, „În vreme de
război”,
„Două loturi” de inspirație psihologică în care elementele fantastice se combină cu cele
folclorice
C. Schițe : „Un pedagog de școala nouă”, „Mitică”, „Amici”, „Inspecțiune”, „D -l
Goe”, „Vizită”, „Lanțul slăbiciunilor” care ne prezintă societatea românească contemporană
scriitorului, reușind să surprindă „tipuri” umane reprezentative: pedagogul incompetent,
bucureșteanul original și inventiv, om de spirit, prietenul insinuant, avocatul corupt, copilul
răsfățat, prost educa t, reporterul care își inventează știrile, instituții ca: familia, școala,
cafeneaua, presa, berăria, într -un cuvânt, micul univers al micii burghezii, toate acestea
prezentate cu ironie și umor;
D. Povestiri : „Calul dracului”, „Kir Ianulea”, Abu -Hasan ” etc.
 In 1905 se stabilește la Berlin împreună cu familia, dar va ține legătura cu țara prin
prieteni și ziare
 Moare în 1912 la Berlin, departe de țară, dar este adus și înhumat la Cimitirul Bellu,
alături de Mihai Eminescu.
Anexa 2

153
ȘTIU/ VREAU SĂ ȘTIU/ A M ÎNVĂȚAT

Ș – CEEA CE STIM/
CREDEM CĂ ȘTIM
VȘ – CEEA CE
VREM SĂ ȘTIM
Î – CEEA CE AM ÎNVĂȚAT

154
IONEL și GOE Anexa 3
ORGANIZATORUL GRAFIC (OG)

ASE MĂNĂRI DEOSEBIRI

155

Profesor: Mustață Camelia
Unitatea de învățământ: Școala Gimnazială Corbu Nou
Disciplina: Limba și literatura română
Clasa: a V -a
Subiectul: ,,Vizită…”, de Ion Luca Caragiale
MOTIVAȚIA:
 Din perspectivă educ ațională, lecția contribuie la consolidarea unor atitudini și
deprinderi privind combaterea inculturii, a obrăzniciei, a iresponsabilității;
 Din perspectivă instructivă, elevii își aprofundează modalitățile de caracterizare a unui
personaj;
 Lecția dezvoltă gândirea critică, oferind elevilor posibilitatea să interpreteze din diferite
unghiuri educația greșită a lui Ionel și să realizeze caracterizarea personajului.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
O1: să citească textul corect, conștient și expresiv;
O2: să povesteas că pe scurt conținutul schiței „Vizită…”, de I. L. Caragiale, ținând cont de
momentele subiectului;
O3: să identifice cauzele comportamentului lui Ionel;
O4: să formuleze întrebări de tipul Cine? Ce? Când? Unde? De ce?… referitoare la conținutul
textului ;
O5: să extragă mesajul educativ al textului;
O6: să-și exprime propria părere în ceea ce privește comportamentul lui Ionel;
O7: să caracterizeze personajul principal al schiței (Ionel).
CONDIȚII PREALABILE:
Elevii trebuie să aibă:
– Informații privind tema tica prozei scurte a lui I. L. Caragiale
– Deprinderi de a lucra în grupuri și de a folosi metode moderne de dezvoltare a gândirii
critice.
EVALUAREA:
Cunoștințele dobândite îi pregătesc pe elevi să stabilească relații corecte între ei și
părinți. Elevii vo r putea aplica cele învățate în viața de zi cu zi.
RESURSELE:

156
Resurse temporale: 50 de minute
Resurse materiale:
 Manual de limba română pentru clasa a V -a, Editura Humanitas Educațional,
București, 2007, autori Al. Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăia n;
 Volumul Momente și schițe de I. L. Caragiale;
 Fișe de lucru, cretă colorată, tablă, caiete, flipchart, carioca ;
 Cinci steluțe inscripționate cu întrebările: CE? CINE? CÂND? UNDE? DE CE?.
Resurse umane: 25 de elevi
Resurse procedurale: conversația, expli cația, brainstorming, exercițiul, explozia stelară,
cvintetul, lucrul cu manualul, problematizarea.
Forme de organizare: frontal, individual, pe grupe de câte 5 elevi.
DESFĂȘURAREA LECȚIEI:
I. EVOCAREA:
 Exerci țiu de spargere a gheții (2 min.)
Solicit elevilor să prezinte o ,,năzdrăvănie” pe care au făcut -o și care a fost, sau nu a
fost aflată de către părinți.
 Exercițiu de scriere liberă (5 min.)
Elevilor li se cere să scrie tot ce le trece prin minte în legătură cu însușiri sau d efecte pe
care le poate avea un COPIL.
Se realizează un brainstorming pornind de la răspunsurile elevilor. (Anexa1)
 Ogani zatorul verbal : anunțarea subiectului și a obiectivelor lecției. (1min. )

II. REALIZAREA SENSULUI:
Citirea de către elevi a textului ,,Vizită…” , de I. L. Caragiale (10 min.)
Interogările profesorului declanșează brainstorming -ul:
– Este bine ce a făcut Ionel? (motivați răspunsul)
– De ce personajul este considerat pozitiv/negativ?
– Cum ar fi trebuit să procedeze Ionel?
– Ți-ar plăcea să fii ca el? De ce?
 Jurnalul cu dublă intrare (7 min. )
Elevii stabilesc o legatură între text și propria lor experiență de viață. (Anexa 2)
Pentru aplicarea acestei metode, elevii trebuie să împartă pagina în două părți,
trasând o lini e verticală pe mijloc. În partea stângă se pot nota citate, fragmente, iar în
partea dreaptă le vor comenta, vor justifica alegerea făcută, vor scrie ce i -a determinat să
facă această alegere. Pot nota, de asemenea, impresii, sentimente, păreri, întrebări pe care
și le-au pus atunci când au făcut alegerea.

157
Această metodă dă posibilitatea elevilor să exprime prin cuvintele lor tot ceea ce
cred, simt, știu, gândesc și înțeleg despre text, fragment, paragraf.
 Explozia stelară (10 minute)
Grupul de elevi va fi împărțit în 5 echipe a câte 5 elevi. Tema o reprezintă personajul
principal, Ionel, modul său de purtare și faptele lui. Se împart echipelor steluțele pe care ei vor
formula întrebări de bază începând cu cuvintele: Cine? Ce? Când? Unde? De ce?. .. Fiecare
elev din echipă va trebui să formuleze câte o întrebare.
Se lipesc steluțele pe coala de flipchart, se citesc întrebările formulate de elevi și se
răspunde la acestea.
III. REFLECȚIA:
 Investigația comună (10 min. )
Pentru a intra în prof unzimea textului se propune spre reflecție următoarea
întrebare :
Considerați că Ionel, prin comportamentul pe care -l are, dă dovadă că este o
persoană educată? Argumentați răspunsul!
Se cere elevilor să răspundă în scris la întrebare și a poi încep dezbaterea. Voi adresa
întrebări pentru a încuraja dezbaterea, voi cere lămuriri, argumente.
În finalul dezbaterii se trage concluzia că pentru a fi respectați trebuie ca la rândul
nostru să -i respectăm pe cei din jur. Solicit elevilor să prec izeze ce însușiri și ce defecte din
cele prezentate de ei în braistorming se potrivesc personajului Ionel. Se vor trece pe tablă
elementele care alcătuiesc portretul fizic și moral al lui Ionel (harta personajului – Anexa 4).
Pornind de la răspunsurile pri mite, se poate alcătui un ciorchine de idei, care să
grupeze sintetic răspunsurile elevilor.
Scriere liberă : Cvintetul (5 min.)
Pornind de la conținutul textului solicit alcătuirea unei poezii după cerințele date.
(Anexa 5). Elevii își citesc cvintete le în fața clasei.
IV. EXTENSIA:
Se cere elevilor să găsească un alt final al textului din momentul în care Ionel iese
afară cu cheseaua cu dulceață.

158

(Anexa 1)
BRAINSTORMING

prietenos
jucăuș
curios
Copilul
neastâmpărat
inocent needucat
încăpățânat

159
(Anexa 2)
Jurnalul cu dublă intrare
,,Vizită…”
de Ion Luca Caragiale
Fragment care i -a surprins sau care le -a
amintit de ceva din propria experiență. Un comentariu despre fragmentul ales.

(Anexa 3) EXPLOZIA STELARĂ

Cine?

De ce? IONEL Ce?

Unde? Când?

(Anexa 4)

Cine o vizitează pe doamna Maria Popescu?
Cu ce prilej este vizitată doamna Popescu?
Cine apare cu sabia scoasă în fața mamei?
Cine pune dulceață în șoșonii musafiru lui?
Ce a primit Ionel cadou?
Ce jucării are Ionel?
Ce s -a întâmplat când
doamna Popescu a vrut să
salveze servitoarea din calea
lui Ionel?
Ce a făcut Ionel cu cheseaua
de dulceață?
De ce Ionel se comportă astfel?
De ce mama sa nu îl pedepsește?
De ce Ionel poartă o uniformă
militară?
De ce ieșise Ionel în vestibul?

De
Când se petrece întâmplarea?
Când descoperă scriitorul ce făcut Ionel cu
dulceața?
Când se va comporta Ionel frumos?
Unde ar fi trebuit Ionel să bată toba și să
sufle din trâmbiță?
Unde pleacă băiatul cu cheseaua de
dulceață?

160
Harta personajului

Vorbește cu musafirul
la pers . a II-a Alintat Poartă
costum de
maior
Bate în tobă și suflă în
trâmbiță până asurzește
musafirul Atacă slujnica Obraznic
Nu -și respectă
vârsta IONEL, personaj
din schi ța
,,Vizită… ” de I.L.
Caragiale Necivilizat
Fumează Își lovește mama
cu sabia
Iresponsabil
Pune dulceață în
șoșonii
musafirului E gata să verse mașina
cu spirt Izbește mingea până
în policandru

161

CVINTETUL (Anexa 5)

1 Primul vers are un singur cuvânt. Acel cuvânt trebuie să fie un cuvânt -cheie al textului
(substantiv );
2 Versul al II -lea are două cuvinte ( adjective );
3 Versul al III -lea trebuie să aibă trei c uvinte care exprimă acțiuni ( verbe la gerunziu);
4 Versul al IV -lea va fi o propoziție din patru cuvinte , în care să exprime ce simt ei;
5 Versul al V -lea va cuprinde un singur cuvânt (cu rol de constatare, de concluzie ).

Ionel
Needucat , obraznic
Necăjind, țipând, aleargând
Un comportament total necivilizat.
Neplăcut!

162
Bibliografie selectivă
Dicționare
 Dicționar analitic de opere literare românesti , vol. I (A -D), vol. III (M -P), vol. IV (Q –
Z) coordonare și revizie știintifică: Ion Pop, Casa Cărții de Știintă , Cluj –
Napoca, 2000 -2003
 Dicționarul esenț ial al scriitorilor români , coord. Mircea Zaciu, Editura Albatros,
Bucureș ti, 2000
 Marino, Adrian, Dicționar de idei literare, I, Editura Eminescu, București, 1973.
 Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 ,Suiu Rodica,Crețu
Stănuța,Drăgoi Gabriela ,Editura Academiei R.P.R. București ,1978
Istorii literare
 Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române (5 secole de literatură ),
Editura Paralela 45, Pitesti, 2008
 Calinescu, George, Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent , Editura
Minerva, Bucureș ti, 1986
 Cioculescu, Ș erban, Streinu, Vladimir, Vianu, Tudor, Istoria literaturii române
moderne , I, Editura pentru literatură, Bucureș ti, 1971
 Micu, Dumitru, Scurtă istorie a literaturii române, I, De la începuturi pâna la primul
razboi mondial , Editura Ir iana, Bucureș ti, 1994
 Munteanu ,George, Istoria literaturii române.Epoca marilor clasici , Editura Porto –
franco, Galați ,1994
 Negoitescu, Ion, Istoria literaturii române , volumul I (1800 -1945), Editura Minerva,
Bucuresti, 1991
 Piru, Alexandru, Istoria lite raturii române de la începuturi până azi , Editura Univers,
București,1981
 Rotaru,Ion, O istorie a literaturii române ,Editura Minerva, București,1971
Corpus
 Caragiale, I.L. – Opere , vol.II, Editura de Stat pentru Literatură și Artă [București],
[1960]
 Carag iale, I.L. – Opere , vol.III, Editura de Stat pentru Literatură și Artă,
București,1961
 Caragiale, I.L. – Opere , vol.IV, Editura de Stat pentru Literatură și Artă,
București,1962

163
Studii teoretice
 Anghelescu ,Marcel, Trei fețe caragialești , redactat în col aborare cu Ion
Zurescu,E.S.P.L.A. ,București, 1958
 Cap-Bun, Marina – Oglinda din oglindă: Studiu asupra operei lui
I.L.Caragiale, Ed.Pontica, Constanța, 1998
 I.L. Caragiale interpretat de…, Editura Emines cu, colecția Biblioteca critică ,
București ,1974
 Cazimir, Ștefan – Caragiale și universul comic , Editura pentru literatură, București,
1967
 Cazimir, Ștefan – Nu numai Caragiale , editura Cartea românească, București, 1984
 Cazimir, Ștefan – I.L. Caragiale față cu Kitschul , editura Cartea românescă,
Bucureșt i,1988
 Cazimir, Ștefan – Caragiale e cu noi!, editura Garamont -Junior, București, 1998
 Călinescu, Alexandru – Caragiale sau vârsta modernă a literaturii , editura Albatros,
București,1976
 Elvin, Barbu – Modernitatea clasicului I.L. Caragiale , Editura pentr u literatură,
București,1967
 Fanache, V. – Caragiale , editura Dacia, Cluj -Napoca, 1984
 Iosifescu, Silvian – Dimensiuni caragialiene , editura Eminescu, București, 1972
 Iosifescu,Silvian, Momentul Caragiale , Editura pentru literatură , București,1963
 Ciocul escu, Șerban –Caragialiana , Ed.Eminescu, București 1987
 Cioculescu ,Șerban, Viața lui I.L. Caragiale , Ed.Minerva, București,1972
 Condeescu ,Alexandru, Planeta Moft , Ed. Cartea Românească, București ,1997
 Constantinescu,Ioan, Caragiale și începuturile teatr ului european modern , Ed.
Universitas XXI, Iași,2003
 Iorgulescu, Mircea , Eseu despre lumea lui Caragiale , Ed.Cartea Românească,
București,1988
 Silvestru,Valentin, Personajul în teatru , Editura Meridiane , București,1966
 Silvestru , Valentin, Elemente de ca ragialeologie , Ed.Eminescu, București, 1979
 Manolescu , Florin, Caragiale și Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii , Editura
Humanitas, București,2002
 Negrea, Gelu, Anti-Caragiale , Ed. Cartea Românească, București, 2002
 Papadima, Liviu, Comediile lui I.L . Caragiale , Ed. Humanitas, București,1996

164
 Papadima, Liviu, Caragiale, firește , Editura Fundației Culturale Române , București,
1996
 Studii despre opera lui I.L. Caragiale , ediție îngrijită ,prefață și bibliografie de Ion
Roman, Editura Albatros, București ,1975
 Ștefan ,Corneliu, O scrisoare pierdută. Enigme literare . Ed. Porto -Franco, Galați,1997
 Tiutuca ,Dumitru, Literatura marilor clasici , Ed. Libertatea , Brăila, 1995
 Tiutuca ,Dumitru, Caragialiada, Editura pentru Literatură și Artă, Geneze, Galați,
2002
 Tomuș, Mircea , Opera lui I.L. Caragiale, Ed. Minerva, București ,1977
 Vodă -Căpușan ,Maria, Despre Caragiale ,Ed. Dacia, Cluj -Napoca ,1982

Articole
 Cazimir, Ștefan – Arta monologului la Caragiale în Viața românească , anul XV,
iunie,
1962, nr. 2
 Cioculescu, Șerban – Un „Portrait de Caragiale” în Viața românească , anul XIX,
octombrie 1966, nr. 10
 Cioculescu, Șerban – 115 ani de la nașterea lui I.L. Caragiale, în Viața
românească, anul XX, februarie 1967, nr. 2, pp. 160 -163
Metodică, didactică, pedagogie
 Ghid de evaluare la limba și literatura română , Ed. Aramis, București, 2001
 Ghid general de evaluare și examinare, București, 1996
 Alecu, Simona, Metodologia cercetării educaționale, Ed. Fundației Univ. ,, Dunărea
de Jos”, Galați, 2005
 Cerghit, Ion, Sisteme de instruire alternative și complementare, Ed. Aramis,
București, 2002
 Cerghit,I., Radu, I.T., Didactica, E.D.P., București, 1994
 Cucoș, C., Pedagogie, ediția a II -a , revăzută și adăugită, Ed. Polirom, Iași, 2002
 Eftenie,Nicolae, Metodica studierii limbi i și literaturii române, Ed.Paralela
45,București,2001
 Crăciun ,Corneliu, Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și
liceu ,Ed. Emia, Deva, 2004

165
 Negreț -Dobridor ,Ion, Didactica nova sau arta de a -i învăța pe toți(aproape)totul,
Ed.Aramis, B ucurești,2005
 Ștefan,M. Lexicon Pedagogic , Editura Aramis,București ,2005
 Oprea Crenguța, Strategii didactice interactive, EDP RA,București, 2006
 Dumitru ,I.Al. , Dezvoltarea gândirii critice și învățarea eficientă ,Ed.de Vest,
Timișoara, 2000
 Barna Andrei, Curs de pedagogie.Teoria instruirii,curriculum -ului și evaluării , Ed.
Logos, Galați ,2001
 Parfene ,Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală , Ed.
Polirom, Iași, 2009