Conexiuni

Cuprins

Introducere……………………………………………….….2

Capitolul 1. Relația omului cu natura………………….…3

Planul de acțiune pentru

realizarea lucrarii……………………………………..6

Primele experimente…………………………6

Capitolul 2. Ipoteză personală……………………………13

2.1 Alte domenii ale relaționarii

omului cu natura……………………………17

2.2 Artistii consultați…………………………….21

Concluzie…………………………………………………….27

Bibliografie………………………………………………….

Introducere

S-ar putea presupune că obiectele tridimensionale din natură sunt mai ușor de reprezentat sculptural decât pe pânză sau pe hârtie, căci sculptorul lucrează cu volume și, ca atare, nu trebuie să rezolve problema redării celor trei dimensiuni într-un mediu bidimensional. De fapt, acest lucru este valabil numai în parte, pentru că bucata de piatră sau de argilă oferă sculptorului trei dimensiuni numai sub raport material. El mai are încă de asimilat, pas cu pas, concepția organizării tridimensionale, și se poate afirma că sarcina stăpânirii spațiului e mai grea în sculptură.

Venirea omului în acest univers este o minune, deoarece omul reprezintă încoronarea creației, capodopera lui Dumnezeu, deoarece el a fost creat în ultima zi, a șasea zi. Dumnezeu vede că ceea ce făcuse este bun, dar după crearea omului El vede că tot ceea ce crease este sublim.

În a treia zi Dumnezeu a creat sursa, originea creației omului, si anume pământul, natura “… pâna te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce.” Acest lucru amintește omului că este fragil, este creat din material ce face trimitere la condiția sa de muritor.

Pământul care a fost făurit de către Creator, a doua zi, de la începerea genezei, este încărcat cu energie din care s-au născut și înălțat făpturi vii. Ființele, la randul lor, dețin fiecare în parte câte un strop de energie. Această energie este consumabilă, se pierde în timpul unei acțiuni fizice sau mentale ce provoacă extenuarea care duce la pieire, dar și generatoare, generarea energiei constând în ciclul vieții. Ciclicitatea se rezumă la relația dintre viață și moarte. Acest lucru indică faptul că sacrificiul este foarte important, un bun exemplu fiind: un vierme este sacrificat pentru a trăi un porumbel, care la rândul său moare pentru a trăi un vultur, iar acesta este condamnat la moarte de către om, pentru a ajunge un trofeu. De aici se deduce faptul că omul este centrul universului, totul se învarte în jurul lui. Am fost creați din cea mai mare sursă de energie, pământul pe care umblăm și îl exploatăm, sursa noastră de hrană, energie.

Relația omului cu natura

Prin realizarea acestei lucrări am încercat să-mi transpun trăirile și sentimentele mele din această primăvară. Primăvara este unul dintre cele patru anotimpuri specifice zonei temperate, caracterizată prin trezirea la viață a naturii și explozia mugurilor la pomi. Acest fapt a avut o influență majoră asupra mea și m-a determinat să execut lucrarea cu mainile si picioarele desfăcute redând astfel explozia primaverii.

Natura este un domeniu foarte vast de dezbateri si analiză, dar în cadrul artei vizuale este o muză valoroasă ce a fost, este și va fii marea sursa de inspirație.

„Natura este sufletul artei” William Hazlitt în „Lectura despre poeți englezi”.

Pădurea a reprezentat dintotdeauna componenta principală în viata omului, prin aceasta fiind posibila obținerea cu ușurință a liniștii profunde și a regenerării spirituale. Putem spune ca pădurea este un colosal generator de bioenergie. Acest efect era exploatat de amerindieni. Pentru membrii anumitor triburi, atunci când simțeau o stare de epuizare, era suficient să se așeze la rădăcina unui pin și să rămână nemișcați o perioadă de timp pentru ca regenerarea să dea roade.

Plantele și arborii există pentru a transforma lumina în viață prin procesul de fotosinteză. Fotosinteza este procesul prin care plantele ce prezintă clorofilă își fixează dioxidul de carbon din atmosferă cu ajutorul radiațiilor solare, elimină oxigen și își formează compuși organici (glucide, lipide, proteine). In altă ordine de idei, ființele umane există pentru transformarea vieții în conștiință și dragoste. Oamenii transformă viața în conștiință prin percepție, de unde rezultă că ființa umană este planta conștiinței.

Pădurea ascunde un sanctuar de retragere, de meditație în care omul se apropie încet de misterele profunde ale vieții și ale morții, ba chiar se deschide pe sine față de Dumnezeu.

Interacțiunea omului cu natura se manifestă pe mai multe planuri. Unul dintre ele este sistemul de susținere al vieții pe Terra prin producerea oxigenului necesar de către plante și al dioxidului de carbon de către om. Mai puțin cunoscute sunt influențele plantelor și arborilor asupra psihicului și mentalului uman. Este inevitabil ca în contactul cu biocâmpul specific unei plante, unui arbore sau al unei păduri să nu apară efecte asupra omului.

Natura a fost o sursă de inspirație pentru artiști, în special pentru pictorii impresioniști: Paul Gauguin (1848-1903), Claude Monet (1840-1926), Camille Pissarro (1830–1903).

Paul Gauguin – Geese in the Meadow

Claude Monet – Efect de toamnă 1873

Camille Pissarro – Primăvara la Louveciennes, 1870

Camille Pissarro Vedere de la fereastra mea 1886-1888

2. Planul de actiune pentru realizarea lucrarii.

2.1 Primul experiment,

După tăierea a doi nuci din propria curte și curățarea lor, mi-a rămas o grămadă imensă de vreascuri. Uitându-mă la acea grămadă nu îmi venea deloc să le dau foc, deoarece aveam un sentiment ciudat și simțeam că trebuie să fac ceva cu ele. Între timp la școală am început a făuri un personaj de gen feminin din lemne putrede găsite prin curtea școlii (fig. 1). Acesta a fost primul experiment realizat de mine în cei trei ani de studiu la licență, care m-a condus la lucrarea de diplomă. La această lucrare am descoperit că spontaneitatea este un lucru necesar în sculptură, deoarece nu am avut nevoie de schițe premergătoare pentru lucrarea finală, mă ghidam pur și simplu după simțul estetic. După ce am terminat lucrarea mi-am propus să mă avânt în crearea unui om din vreascurile de nuc rămase acasă. Apoi, am dus crengile la atelier și mi-am confecșionat un suport dintr-o selă, pe care am prins crengile. Pentru realizarea lucrării am avut nevoie de două mașini de găurit, burghiu de 2 mm cap filetant, cca. 2000-2500 de holșuruburi de 3,5 x 35 și multă răbdare. Primul personaj este cel care ține mâinile în lateral. A fost făcut cu picioarele paralele, însă după ce am discutat cu profesorii am căzut de comun acord cu realizarea a 5 oameni din crengi pentru lucrarea de licență. Profesorul îndrumător mi-a comunicat o informație utilă, în care spunea că omul pe care l-am creat seamănă cu o serie de lucrări a unui sculptor român care se numește Napoleon Tiron. Aflând acest lucru, am început să caut și să cercetez lucrările acestuia. După multă căutare am găsit oamenii din lemn a lui Napoleon Tiron. Mai mult decât atât, în urmă mai multor discuții am fost nevoit să schimb și piciorul celuia deja realizat. I-am desfăcut picioarele și l-am pus în poziție de pășire. După realizarea acestuia a urmat și crearea celorlalți patru, dar în poziții diferite.

(fig.1)

(fig.2 detaliu fig. 1)

În idea redării evoluției elementuluinatural, lemnul, am realizat o coloană ce reprezintă un mod de transformare, în urma intervenției umane (fig. 3), (fig.4)

Avân în vedere cercetările precedente, asupra lemnului, am experimentat construirea unor grinzi din nuiele de salcie.

Plasate într-un mediu natural nuielele îșI creeaza un cadru propice dezvoltării prin prinderea unor noi rădăcini. (fig. 5), (fig.6)

(fig. 3)

(fig. 4)

(fig. 5)

(fig. 6)

Ipoteza personală

Un element plus un alt element stau la bază creării unei unificări ceea ce duce la evoluția formei și conturarea ei. Dacă ne gândim la ceea ce înseamnă evoluția pământului, putem observa simpla comunicare a elementelor constructive.

Prin intermediul materiei organice moarte, care cândva a fost în viață, am reușit să îndeplinesc același rol de demiurg creând și dând viață a cinci oameni, personaje transfigurate artistic.

Lucrând intensiv și plin de energie, prinzând ramurile între ele, mi-am dat seamă că între acestea se formează conexiuni exact ca ale encefalului. Fiecare ramură se conectează cu mai multe ramuri, formând o rețea densă și compactă cu forma antropomorfă.

În encefal se găsesc axoni, care asigură legătura dintre neuroni și au capacitatea de a-și prelungi terminațiile pentru a reconecta neuronii izolați din cauza unor leziuni produse la nivel cerebral. Practic, se formează o nouă hartă neuronală, cu noi legături între neuroni, care au scopul de a resuscita o funcție pierdută, dar necesară. De exemplu, dacă o emisferă cerebrală este afectată, cealaltă emisferă cerebrală, rămasă intactă, poate ajunge să-i preia funcțiile în virtutea unei funcționari cât mai aproape de normalitate. De asemenea, se vorbește tot mai des despre neuroregenerare, adică despre posibilitatea neuronilor de a se reface, asemeni altor celule din organism.

În ceea ce privește lucrarea mea axonii devin o metaforă pentru holsuruburi, acestea având rolul de a creă legături între vreascurile de nuc. Mai mult decât atât, conectarea și reconectarea reprezintă tehnicile de bază în realizarea lucrării. Neavând un plan bine stabilit unele vreascuri le-am reconectat astfel încât să dau viață pesonajelor proiectate în mintea mea, viziunii mele.

Relația vizuală dintre om și natură este dată de asocierea crengilor de nuc prinse între ele cu conexiunile neuronale, dar și cu sistemul circulator, deoarece amândouă prezintă ramificații.

Lucrarea prezintă o mare asemănare ca formă și structură cu sistemul circulator. Toate ramificațiile de diferite dimensiuni sunt răspândite prin întreg corpul. La nivelul mâinilor și al capului acestea explodează, subliniind idea de transcendență. Această idee este subliniată atât de poziția mâinilor, care fac legătura între cele două lumi, cât și de materialul în șine. Vreascurile se găsesc pe coroană copacilor, coroană care tinde spre cer, spre absolut. Astfel, prin crearea oamenilor din vreascuri am vrut să-i purific pe aceștia de decadentă lumii în care trăiesc și să reliefez tendința lor spre absolut. Între vreascuri și ven există o asemănare nu doar la nivelul formei, ci și la nivelul structurii, cea din urmă fiind tubulară, asemenea unei conducte ce se bifurcă și asigură transportul sângelui, a energie în întreg corpul. Întreg sistemul circulator este asemenea ramificațiilor arborilor.

Natura are un secret neștiut de multă lume din ziua de azi, în ceea ce privește

splendoarea, de care dă dovadă. Această frumusețe se manifestă în strânsă legătură cu

matematica, cu numărul armoniei universale, un număr magic, al divinului, al creației. 1,618033…. este primul număr irațional descoperit și definit. În grecia antică, numărul de aur a fost simbolul pitagoricienilor. Phi φ† este literă grecească ce denumește numărul de aur, care a fost adus drept omagiu sculptorului grec Phidias. Numărul de aur a fost des abordat în ceea ce privește artele vizuale, de la descoperirea lui până astăzi. „Sectiunea de aur” are ca scop realizarea unei proporții armonice, astfel raporturile gândite prealabil pot crea o imagine unică, plăcutăƒpentru privitor.

Leonardo da Vinci – Omul Vitruvian 1490

Proporția de Aur este o lege universală în care este conținut principiul de bază al tuturor formelor ce caută frumusețea și desăvârșirea, atât în natură cât și în artă și care pătrunde că un ideal spiritual suprem toate structurile, formele și proporțiile, fie că e vorba despre cosmos sau individ, fie organic sau anorganic, acustic sau optic; care își găsește totuși realizarea ultimă în forma umană.- Adolf Zeising,

Proporția de aur se găsește și în domeniul arhitecturii, un exemplu grăitor fiind Piramidele din Gizeh, construite în Egiptul Antic, înaintea lui Hristos, între 2600- 2500. Jumăƒtatea laturii patrulaterului care formează baza piramidei Kheops și înăƒlțimea unei suprafeței triangulare, reprezentând peretele piramidei, se raporteazムla regulile „sectiunii de aur”. Cu toate cムgrecii antici au cunoscut această proporție de foarte multÄă vreme, opera răƒmasムposterităƒții care poartムamprenta „proportiei de aur” este Parthenonul din Atena, construit între 448-438 îHr. Dintr-un unghi potrivit, acesta ne dezvăluie „proportia divinピ, însム„sectiunea” nu este valabilムfiecăƒrei trepte.

Numărul de aur este în strânsă legătură cu șirul lui Fibonacci ce constă într-o succesiune de numere, în care fiecare număr este suma celor două dinaintea lui, iar fiecare număr se împarte cu precedentul, rezultatul fiind aproximativ numărul de aur.

0,1,1,2,3,5,8,13,21,34,…

21/13=1,615…

Șirul lui Fibonacci se poate observa în modul în care se ramifică o creangă. Un trunchi principal, din care se va ramifica o creangă va crea două puncte de creștere. Apoi una dintre ele se va ramifica în două, în timp ce cealaltă va rămâne latentă. Acest model de ramificație este repetat pentru fiecare dintre noile ramuri.

Având în vedere atracția omului spre frumusețe, putem spune că folosirea „sectiunii de aur” a condus arta pe drumul esteticii primordiale.

În crearea unor capodopere ale căƒror nume vor răsuna întotdeauna în istorie și în memoria oamenilor. Așa cum „secțiunea de aur” se regăsește în lumea perfectムa Domnului, așa se regăƒsește și în creațiile perfecte ale artiștilor.

Acest lucru se practică și în sculptură în redarea trăirilor sau sentimentelor sălășluite de artist printr-o varietate cât mai largă de exprimare, care constă atât în realizarea operei, cât și în conceptul din spatele lucrării.

Aceste trăiri care le-am simțit în această primăvară le-am redat în lucrarea mea, în cei cinci oameni care explodează în văzduh plini de energie și speranța, căutând pacea interioară. Am sacrificat doi nuci pentru a crea personaje transfigurate artistic, reliefând principiul naturii „o viață pentru alta”. Până la urmă noi sculptorii le suflăm viață prin imaginația și executarea cu grijă și atenție a lucrării. Rolul sculptorului este acela de a se juca de-a demiurgul cu natura și tot ce-l înconjoară.

Alte domenii care implica studierea naturii

Un alt domeniu in care s-a abordat tema naturii in artele vizuale este pictura. Arta și natura sunt in strânsă legatură, după cum menționează și Albert E. Elsen în cartea “Temele artei” (volumul II, pag 83) “pictorul sau sculptorul lucrează cu materie, pentru a interpreta materia “, iar “arta este natura trecută prin om”.

În ceea ce privește peisajul, acest subiect a fost întodeauna o preocupare pentru pictori. Legat însă de apariția peisajului ca gen, doar simpla folosire a acestuia ca fundal pentru o scena istorica sau religioasă nu poate încadra opera in genul peisagistic. Fie ca e vorba de vederi panoramice sau de detaliile unor structuri organice, de văi sau stânci, de orașe și piețe sălaș al activității umane sau locuri neatinse și neîmblâzite de om, peisajul a stârnit merereu atât in trecut cât și în contemporaneitate interesul artiștilor într-o formă sau alta.

Pictorii flamanzi, olandezi și italieni au contribuit masiv la dezvoltarea peisajului ca gen datorită fascinației artiștilor pentru reprezentarea exactă a spațiului, pentru calitățile lirice ale luminii și pentru formele vegetației.

În Italia și în Franța pictura este supusă unui ideal, ea nu poate reprezenta pur și simplu banalul, viața de zi cu zi, ci este pusă în slujba genurilor istorice. Astfel în cazul Italiei deși măestria flamanzilor a exercitat o puternică influență asupra pictorilor venețieni și florentini, pentru Giorgione, Tițian, Veronese spre exemplu peisajul în sine nu este demn de reprezentat, este doar fondul subiectului. La apogeul artei renascentiste, redarea exacta a peisajului citadin doar pentru fumesetea intrinsecă a orașului era considerată inferioara, artiștii se concentrau asupra omului și nu a priveliștilor. Întreaga operă a italienilor are un caracter mai rațional, matematic aceasta fiind țara în care a avut loc descoperirea științifică a perspectivei, de către Filippo Brunelleschi și Leon Battista Alberti.

În Olanda întâlnim un fenomen opus: subiectul (religios sau istoric) este redus la câteva figuri minuscule și devine un pretext pentru studiul naturii. Esaias van de Velde, Jan van Goyen, Jacob van Ruisdael (1628-1682), Aelbert Jacobsz Cuyp preiau motive din natură și le transformă în metafore pentru existența umană: cascadele, norii, morile de vânt sunt simboluri pentru dramatismul vieții zilnice. Se poate deci vorbi de teme morale în peisajele lui Rembrandt, natura fiind o expresie și o mărturie a divinității care îndeamnă sufletul la contemplare și iubire. Simțul moralului și al frumosului, pe care italieni încercau să îl trezească prin apelul la antichitate, este aici invocat prin valoarea estetică a materiei, a cărămizilor, a drumului pietruit, a frunzișului, a umbrei și a luminii.

Jacob van Ruisdael – A watwerfall at the foot of a Hith near a Villange

Farmecul și influența naturii în arta flamanda se refelectă în continua căutare a adevărului ascuns dincolo de aperențe. Pictorul folosește elementele din natura, le recompune pe pânză, fiecare detaliu este minuțios controlat, elementele constitutive ale tabloului sunt meticulos picatate, nimic nu este lăsat la voia întâmpării iar la fianal peisajul poate sau nu să fie un loc real.

Jan van Eyck se folosește de ritmul arhitecturii și rafinamentul detaliilor pentru a îmbogății scenele religioase, el realizează tablourile dupa studii de la fața locului, astefel încât decorul urban este o descriere atent ducumentata, aproape topografica.

Un alt domeniu în care este ilustrată temă naturii și a relației acesteia cu omul este literatura. Natura este surprinsă cel mai bine în pasteluri, în cadrul cărora această devine elogiată de către poeți. Cu toate acestea, romantismul este curentul care ilustrează relația dintre om și natură, cea din urmă fiind un spațiu de evadare a eului poetic. Romatismul a uzat tema naturii pentru a cultiva specificul național, una din direcțiile trasate de carte Mihail Kogăƒlnicenu în ceea ce privește acest curent. Unul dintre poeții care au surprins această relație este Mihai Eminescu. Dacă în prima etapă a creație sale natura este doar un univers compensatoriu, în ultima etapă de creație aceasta primește și alte conotații de natură filosofică. În poezia „O, rămâi”, pădurea apare drept spațiu al copilăriei, spațiu mitic și de legendă. Poetul evadează în acest univers pentru a se debarasa de realitatea apăsătoare, însă nu se va mai putea întoarce fizic datorită rigorilor temporale. Pădurea este un simbol al eternității, un spațiu dobândit dincolo de moarte. Eliade afirmă că pădurea este un sanctuar și un centru în care ființa își regăsește natura primordială și pătrunde în miezul lumii. Aceasta este un centru de viață, o rezervă de răcoare, de apa și de căldură. În poezie natura poartă un simbol imens și inepuizabil de cunoștințe misterioase care așteaptă să fie scoase la lumină. Literatura aseamănă adesea codrul/pădurea cu labirintul, un spațiu misterios care trezește spaimă prin faptul că este un spațiu stăpânit de umbre. Pădurile sunt generatoare deopotrivă a stărilor de spaimă și de calm, de apăsare și de simpatie. În ceea ce privește poezia „Luceafărul”,care face parte din ultima etapă de creație a scriitorului, naturii i se atribuie anumite conotații filosofice.

Acest poem se concentrează asupra celor două planuri aflate în antiteză : terestru și cosmic.Spațiul terestru devine o alegorie pentru evidențierea condiției omului comun, în timp ce spațiul cosmic devine o metaforă ce surprinde condiția omului de geniu. Pădurea devine de acestă dată o banalitate, pentru a surprinde limitarea de care dă dovadă orice muritor, în timp ce stele surprind misterul de care e înconjurat omul de geniu ce tinde spre absolut. Astfel, natura devine mai mult decât un univers de regăsire a sinelui. Aceata se transformă într-o expresie ambiguă de idei și sentimente.

Romantismul nu este singurul curent în cadrul căruia este surprinsă relația omului cu natura. Spre exemplu, în simbolism această era prezentată sub formă corespondenței între planul exterior și cel interior, natura fiind doar cadrul generator de sentimente, anulându-se rolul de univers compensatoriu pe care îl avea în romantism. În poezia „ Rondelul rozelor ce mor ” a lui Alexandru Macedonski, teoreticinanul simbolismului, se surpinde această corespondență prin intermediul versurilor „ E vremea rozelor ce mor,/Mor în grăƒdini, și mor și-n mine -/ […]O jale e în orișicine.” De asemenea, în modernism și neo-modernism această relație este anulată, este inexistentă, surprinzându-se astfel criza existențială a omului modern.

Artiștii consultați

În acest capitol vreau să evidențiez artiști în a căror muncă regăsesc un punct comun cu lucrarea mea, fie prin tehnică abordată, fie prin concept sau prin materialul folosit.

Primul ales este un român, iar faptul că am o legătură cu un sculptor român în ceea ce privește lucrarea, mă bucură foarte tare. Este un sculptor încă în viață, care se numește Napoleon Tiron, iar prietenii îi spun Tiro. Materialul folosit și preferat de artist este lemnul, din care a realizat seria de golemi. Aceștia au unele puncte comune cu lucrarea mea, precum materialul folosit și ingeniozitatea prin care am abordat sistemul de prindere între bucățile de lemn, acestea fiind prinse fiecare în parte.

El concepe sculpturi abstracte, iar acestea sunt rezultatul unor articulații ingenioase de forme geometrice. El începe prin fragmentarea lemnelor până ce acestea ajung la infima formă de surcea. Prin îmbinări multiple, ajunge la faza lemnului ferm, râurind în rețele capabile să ia orice formă și să se extindă organic la infinit. Rețelele lemnoase iau adesea formă umană de statură gigantică. Această umanitate este dictatorială, autoritară, primitivă, dar în același timp fragilă și idealizată. Obiectul concret, care e corpul uman, devine un desen în spațiu, ilustrând astfel ideea prin intermediul metodei utilizate de creator. Exercițiul de ordonare, de așezare a formelor s-a dovedit o experiență utilă, după care a început să recupereze elemente ale sensibilității, cu efectele unei ciopliri mai spontane. Deși în general structura lucrărilor din ultimul timp rămâne geometrică, lemnul, materialul folosit, suportă mai direct mișcarea imprevizibilă a luminii și a acțiunii dălții.

Napoleon Tiron – Golem

Napoleon Tiron

Un alt artist care se joaca cu desenul spatial tridimensional este Antony Gormley, un artist contemporan pasionat de redarea figurii umane . Ca element fundamental al creari lucrariilor sale, sculptorul foloseste desenul , dandu-i o mare importanta acestuia. Acest lucru se observa in modul de realizare a lucrariilor, fiecare lucrare avand o gama larga de desen, prin care studiul asupra fiintei umane si a naturii capata dimeniuni si structuri inimaginabile. Isi foloseste propria proportie pentru a efectua personajele. Lucrarile lui încearcă să trateze corpul nu ca pe un obiect, ci ca pe un loc și face lucrări care înglobeaza spațiul unui anumit corp pentru a identifica o stare comună tuturor ființelor umane. Lucrarea nu este simbolică, ci indexată – o urmă a unui eveniment real, al unui corp real.

QUARTERS I, 2005

RUPTURE II, 2010

Modul de execuție al lucrariilor lui Gargallo constă în păstrarea unur structuri mereu convexe. Materialul utilizat permite realizarea unor goluri , începand un adevarat proces inovator în câmpul de sculptură figurativă.

Astfel Gargallo reușește dezvoltrea periodei de plumb, timp în care se realitzează sculpturi din tablă si plumb bătuta, folosind o serie de forme concave si convexe .

Prin încrucișarea elementelor progresive din metal , utilizează șabloane obișnuite din carton (cu care se poate realitza distincte versiuni de aceeași lucrare) crează o varietate de reprezentari ale figurii umane , ajungând de la figurativ la abstractizarea formei umane.

Pablo Gargallo – El Gran Profeta 1933

Concluzie

Experimentul este cheia spre găsirea unei lucrări, omul învățând adesea din greșeli. Sunt un om simplu, foarte simplu, și încerc să caut ceva, să mă îndrept spre un ideal. Sunt adeptul lucrului făcut cu acuratețe și pretențious cu mine însumi, pentru că doar așa pot să excelez în ceea ce fac.

Din punctul meu de vedere dacă faci o lucrare de calitate trebuie doar să ai un concept bine stabilit, dar că să îi dai viață și să fie mult mai mult decât o lucrare bună, dacă vrei să fie apreciată, trebuie să crezi în ceea ce spui și să îi convingi și pe ceilalți din jurul tău că este așa, astfel încât să vadă prin proprii tăi ochi.

Este adevărată afirmația că pui sentimentele în lucrare. Ele se transpun de la sine, inconștient. Tot ce trebuie să faci e să simți, să ai sentimente și trăiri în momentul în care creezi.

A iubi o sculptura inseamna a te regasi in ea, ceea ce am putea numi o definitie a formei premoderne a placerii esteticii, a gasi acea satisfactie suplimentara care vine din sentimentul de a te regasi total, a te recunoaste in ea, a te simti bine, a te simti acasa, a regasi in acea sculptura propria ta lume si propria ta relatie cu lumea. Opera de arta ofera intr-o forma intensificata, de gratuitate, a acelor acte de intelegere reusite ce fac ca fericirea sa fie reusita ca experienta a unui accord imediat, preconstient cu lumea ca intalnire miraculoasa intre simtul practic si semnificatiile obiectivate.

Etapele realizării proiectului de licență

Bibliografie

Regulile artei, editura ART – Ierre Bourdieu 2012

Dictionar de arta moderna editura albatross 1982 constantin prut

NAPO, scris de Dan Hăulică – tipograf Vasile Malanca, Combinatul Fondului Plastic, 1986 octombrie-noiembrie

Dicționar de motive și simboluri literare

Dicționarul sculpturilor din românia – secolele XIX–XX VOL. II, coordonator Ioana Vlasiu, EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Bucuresti, 2012

DICłIONAR DE SIMBOLURI SI ARHETIPURI CULTURALE EDITURA „ AMARCORD" TIMISOARA, 1994, IVAN EVSEEV

http://www.aragon.es/estaticos/GobiernoAragon/Departamentos/PoliticaTerritorialJusticiaInterior/Documentos/docs/Areas/Informaci%C3%B3n%20territorial/Publicaciones/Coleccion_Territorio/Comarca_Bajo_Aragon_Caspe/237_244.pdf

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fotosintez%C4%83

http://noulpamant.ro/articole/sirul-fibonacci-si-proportia-de-aur-partea-1/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sec%C8%9Biunea_de_aur