Conduita Afectiva A Varstnicilor Integrati In Familie Fata DE Cei Institutionalizati
CONDUITA AFECTIVA A VARSTNICILOR INTEGRATI IN FAMILIE FATA DE CEI INSTITUTIONALIZATI
STUDIU COMPARATIV
CUPRINS:
Introducere
Cap.I Fundamentare teoretica
1.1. Aspecte si elemente constitutive ale conduitei afective:
1.1.1.Afectivitatea
1.1.2.Motivatia
1.1.3.Frustrarea
1.1.4. Etalonarea conduitei
1.1.5.Descarcarea si apararea
1.2. Depresia
1.2.1 Depresia la persoana varstnica
1.2.2 Diagosticul depresiei la persoana varstnica
1.3.Stima de sine
1.4.Calitatea vietii varstnicilor
1.4.1.Relatiile din cadrul familiei
1.4.2.Bunastarea financiara
1.4.3.Starea de sanatate a varstnicilor
1.4.4. Comunitatea-impactul asupra varstnicilor
Cap.II Varstnicii institutionalizati versus Varstnicii integrati in familie
2.1. Nucleul familial si rolul varstnicului in cadrul familiei
2.2.Centrele de Asistenta Sociala si rolul lor in viata varstnicului si a comunitatii
Capitolul III. Obiective și ipoteze
Capitolul IV. Metodologia cercetării
Chestionar date demografice
Chestionar de evaluare a calității vieții persoanelor vârstnice
Scala Stimei de sine (Rosenberg, 1965)
Scala de depresie Beck (A. T. BECK & Colab).
Capitolul V.Interpretarea rezultatelor .Concluzii
Introducere
,,Arta de a imbatrani este arta de a aparea in fata generatiilor care vin dupa tine ca un sprijin si nu ca un obstacol, ca un confident si nu ca un rival.’’(Andre Maurois)
Trebuie sa acordam varstnicilor o importanta in viata noastra de zi cu zi deoarece toti vom trece prin aceasta etapa a vietii si daca nu vom stii problemele persoanelor varstnice, nu vom cauta sa-i intelegem ,sa le intelegem mobilurile actiunilor lor ,starile lor interioare ,nu vom stii sa-i multumim ,sa le aducem o raza de soare ,sa le furam un zambet ,sa le stergem o lacrima pe chipul brazdat de suferinta ,de indurari ,de greutatile dar si de bucuriile cu care s-au confruntat in viata lor.
Este evident ca o foarte mare parte a oamenilor cand ajung la o varsta mai inaintata se confrunta cu diverse boli,unele chiar incurabile,care dau dependenta fiind in imposibilitatea de a se descurca singuri in activitatile zilnice necesare.Sa incercam sa-i intelegem si pe acestia ,sa cautam sa le cream conditii dintre cele mai bune fie ele in familie,fie in centre specializate.Dupa cum este important ce educatie le acordam tinerilor care vor avea la randul lor posibilitatea de a dovedi cele invatate si de a fi competitivi in meseria ce si-o aleg, tot asa si persoanelor varstnice trebuie sa le acordam atentia necesara deoarece si ei pot contribuii cu experienta lor de viata , profesionala,de ce nu chiar aportul fizic pot sa si-l dea pentru a creea un mod de viata mai bun,mai sanatos mai fericit pentru fiecare om.
Dupa cum spune proverbul :,,cine nu are batrani sa-si cumpere’’sa cautam sa-i ingrijim sa-i spijinim,sa-i intelegem si la randul nostru sa credem ca vom avea parte de acelasi tratament cand vom ajunge si noi la o varsta inaintata.Nu trebuie sa ne fie sila de ei ,nu trebuie sa-i privim cu dispret ci sa cautam sa ne intelegem cu ei si sa luam din experienta lor de viata pentru ca fiecare are sa ne invete cate ceva.Sa-i iubim ,sa-i respectam si sa fim constienti ca ne sunt de folos noua si societatii iintregi.Există un proverb din Zimbawue care spune: Orice bătrân care moare este o bibliotecă care arde. Președintele din statul Kenia poartă titlul foarte sugestiv de „bătrân".
Capacitatea de a iubi a adultului este consecința dragostei pe care a primit-o in familie,cand era mic si cand el a invatat ce înseamnă să fii iubit și să iubești. Daca uneori ni se pare ca pruncul nu vede,ca ii este indiferent ce se intampla in jurul lui,de fapt el interiorizeaza si va aplica acestea mai tarziu cand va deveni adult.
Dupa cum vad ca parintii lor ii trateaza pe bunici, asa se vor comporta si copiii cu parintii lor,deci este important sa nu le oferim exemple negative,pe care sa si le aminteasca si sa le experimenteze.Daca se stie cum sa se comunice cu ei,batranii pot constitui un izvor de intelepciune pentru membrii familiei doar sa fie folosit.Atunci cand batranii isi pastreaza o anumita eficienta pot sa fie utili ajutand la treburile casnice,la ingrijirea nepotilor. Astfel se creeaza un raport inter-generational de interdependenta de el beneficiind parintii varstnici,fiii adulti si nepoti.Bunicii pot transmite nepotilor anumite valori culturale,deprinderi sanatoase de viata provenite din experienta lor de o viata.Nu degeaba se spune ca un copil cu cat vine cu mai multe persoane in contact va fi mai inteligent el asimiland cat mai multe comportamente care sa-l ajute in situatii diferite de viata.Multi dintre batrani doresc sa fie utili,implicati in activitati zilnice care sa le ridice tonusul si sa le creeze un imbold de a trai.Bunicii se simt utili si se bucura cand vad ca atasamentul,dragostea , importanta pe care le-o dau nepotii,cand vad uimirea si satisfactia pe care o au asupra nepotilor povestile lor de viata sau inchipuite,auzite.La randul lor nepotii dau bunicilor bucuria lor de a trai,entuziasmul lor , dinamismul.
Jocurile si televiziunea nu pot inlcui placerea unei povesti spuse de bunici cu caldura , atenti la detalii si fascinanti prin modul lor de a grai.Acestia au rabdare,nu sunt stresati de munca precum parintii,sunt disponibili,ascultatori si mereu gata sa satisfaca dorinta nepotilor.Chiar daca au fost severi cu copiii lor,nu sunt la fel cu nepotii,creandu-se intre ei o complicitate bazata pe afectiune.Se poate uneori ajunge la o gelozie intre parinti si bunici,atunci cand copiii sunt mai legati afectiv de bunici decat de proprii parinti.
Varstnicii din centre special destinate lor au in functie de dorinta lor ,de capacitatile lor posibilitatea de a-si valorifica cunostintele si chiar de a deprinde altele noi.Astfel sau creat ateliere unde ei sunt invatati sa confectioneze diferite produse,unde pot sa-si impartaseasca unii altora din experientele lor.Se creeaza expozitii cu produsele muncii lor ceea ce constituie un stimul pentru multi dintre ei.Daca unii dintre ei isi impartasesc mai greu sentimentele ,gandurile prin creearea de tot felul de lucruri acestia isi descarca sentimentele ,placerile ,pun dragoste in produsele muncii lor simtindu-se utili,apreciati si respectati pentru ceea ce fac.
Consider ca este foarte important sa fim atenti la conduita afectiva a varstnicilor ori unde s-ar afla acestia in familie sau centre speciale deoarece de aceasta depinde starea lor generala de sanatate,trairea ultimilor ani intr-o maniera umana,decenta ,lipsita de griji si placuta sau trairea in incertitudine,griji ,frica ,stress ,daca nu vom stii sa deslusim tainele afectivitatii varstnicilor si sa-i aducem pe un drum normal,omenesc si pe care am vrea oricare din noi sa ne traim batranetea.
De-a lungul timpului ,progresele medicinii si stiintei au dus la o dublare a duratei vietii medii de la 40 de ani la 80 de ani ceea ce ne duce cu gandul ca populatia lumii imbatraneste in toate partile ei.Ca si cauze principale a cresterii duratei de viata amintesc: imbunatatirea nutritiei,a conditiilor sanitare,controlul mai bun al bolilor infectioase si contagioase,scaderea natalitatii,controlul mortalitatii prenatale si infantile etc.Cele mai imbatranite popoare sunt cele bogate unde durat medie de viata este de aproximativ 76 de ani,in timp in cele sarace durata medie de viata nu depaseste 61de ani. Cel mai putin se traieste in Guinea,41 de ani,Angola si Afganistan ,42 de ani iar in Mauritania si Mozambic 45 de ani.In timp ce secolul XX ,a fost cel a cresterii demografice,se pare ca secolul XXI,este cel al imbatranirii.Populatia batrana creste proportional odata cu scaderea populatiei infantile.In tarile dezvoltate,la inceputul secolului XX,existau 6 copii la un batra,iar acum in secolul XXI,situatia e inversa existand 6 batrani la un copil.Demult,cu secole in urma batranul era foarte respectat ,aproape divinizat pentru ca era o raritate sa imbatranesti,sa atingi o varsta inaintata.In societatea premoderna chiar daca si-a pierdut din forta musculara,batranul ramanea cu intelepciunea sa,experienta sa de viata pe care o impartasea fiilor si nepotilor seara la gura focului ,membrii familiei ascultandu-l cu multa atentie si privindu-l cu respect.Le impartasea acestora experientele sale despre cultivarea pamantului, cresterea animalelor ,ingrijirea pomilor s.a.
Astazi ,in societatea moderna se pare ca nimeni nu mai are nevoie de batrani:pentru cultivarea pamantului se studiaza agronomia,se studiaza programe computerizate.Fenomenul imbatranirii devenind un fenomen de masa,batranul este privit de catre tineri ceva ce nu se vrea a deveni,de care nu vor sa asculte,care este considerat depasit,iar daca se vrea a se stii ceva din trecut se studiaza carti si pe internet.In acest context nu e de mirare ca batranii se simt marginalizati,depasiti de situatie,impinsi tot mai mult spre izolare si aparitia diverselor boli.Internarea intr-un camin pentru batrani este vazuta de multe ori ca solutie pentru iesirea dintr-o societate radical,traumatica care nu-i face bine batranului.Aici ei vor avea asigurate permanent hrana,igiena,asistenta medicala ceea ce ii ofera un confort si o liniste.Apoi aici au de a face cu persoane aflate in situatii similar cu care pot impartasii experiente de viata ,hoby-uri ajungand in timp sa fie dependent unii de altii.Dar faptul ca odata cu intrarea intr-o noua locuinta cum este caminul de batrani ii determina pe acestia sa renunte la o parte din propriile mobile,obiceiuri si sa-si insuseasca altele in sufletele acestora determina aparitia unei rani profunde.Odata cu internarea in centru sunt si castiguri dar si pierderi din partea batranului.
Odata cu trecerea anilor reteaua de relatii sociale in care este angajat batranul sufera modificari sub aspect cantitativ si calitativ prin schimbarile intervenite in viata de familie,prin moartea celor de o varsta,prin detasarea de viata profesionala,prin consolidarea de noi relarii in functie de domiciliul persoanei varstnice.Batranii considera timpul liber ,acel timp al relaxarii si bucuriei de a trai,acel timp pe care nu-l folosesc facand curatenie,mancare ,spaland haine.Exista doua grupuri de batrani: batranii sanatosi ce nu vor sa fie asistati acestia fiind stresati de faptul ca sunt pensionari( o existenta nelinistita),si batranii bolnavi,multi dintre ei suferind de dementa senila,avand nevoie de ingrijire permanenta,nefiind constienti ce se intampla cu ei.Pensionarul va trebui sa gaseasca un echilibru intre orele de munca in jurul domiciliului ,in a-si gasi o ocupatie care sa-i aduca multumire si cele de plictis.Persoana varstnica este o persoana dezavantajata din mai multe perspective, prin scaderea resurselor fizice, prin scaderea resurselor financiare sau prin prezenta unui handicap fizic sau mental.Multi ditre batrani traiesc sub pragul de saracie,unii renunta la confort (caldura ,apa, energie) din cauza veniturilor mici, multi apeleaza la institutiilor de ocrotire sociala si a cantinelor sociale.Datorita faptului ca numarul pensionarilor este in crestere fata de popultatia activa se vehiculeaza des ideea ca ei sunt intretitutii celor care lucreaza iar datorita faptului ca apeleaza frecvent la serviciile medicale datorita problemelor de sanatate este considerat un mare consumator de fonduri
Capitolul I
Fundamentare teoretica
1.1 Aspecte si elemente constitutive ale conduitei afective
1.1.1Afectivitatea
„Nu poate exista transformare a întunericului în lumină, fără emoție”. (Carl Gustave Jung)
Functia afectivitatii este aceea de alerta si activare energetica dementa senila,avand nevoie de ingrijire permanenta,nefiind constienti ce se intampla cu ei.Pensionarul va trebui sa gaseasca un echilibru intre orele de munca in jurul domiciliului ,in a-si gasi o ocupatie care sa-i aduca multumire si cele de plictis.Persoana varstnica este o persoana dezavantajata din mai multe perspective, prin scaderea resurselor fizice, prin scaderea resurselor financiare sau prin prezenta unui handicap fizic sau mental.Multi ditre batrani traiesc sub pragul de saracie,unii renunta la confort (caldura ,apa, energie) din cauza veniturilor mici, multi apeleaza la institutiilor de ocrotire sociala si a cantinelor sociale.Datorita faptului ca numarul pensionarilor este in crestere fata de popultatia activa se vehiculeaza des ideea ca ei sunt intretitutii celor care lucreaza iar datorita faptului ca apeleaza frecvent la serviciile medicale datorita problemelor de sanatate este considerat un mare consumator de fonduri
Capitolul I
Fundamentare teoretica
1.1 Aspecte si elemente constitutive ale conduitei afective
1.1.1Afectivitatea
„Nu poate exista transformare a întunericului în lumină, fără emoție”. (Carl Gustave Jung)
Functia afectivitatii este aceea de alerta si activare energetica, de selectare si potentare a comportamentului in stransa legatura cu stimuli si posibilitatile de satisfacere a trebuintelor.Rolul afectivitatii este de a avea atat o functie reflectorie cat si una adaptativ reglatorie.Afectivitatea este cea care organizeaza conduita,o sustine energetic,dar poate sa o si dezorganizeze.Omul se manifesta prin afectivitate ca o fiinta capabila sa vibreze,sa empatizeze,sa traiasca in plan intern raporturile sale cu lumea inconjuratoare.
Ansamblul fenomenelor psihice manifestate prin bucurie, tristete, spaima, neliniste, frica, admiratie,placere,nemultumire,entiziasm,indignare pe care omul le experimenteaza venind in contact cu lumea inconjuratoare alcatuiesc procesele afective.Prin afectivitate se exprima satisfactia sau insatisfactia fata de de activitatea realizata,trebuintele sale ,de natura si oameni.Acelasi obiect sau fenomen poate trezi in functie de valoarea si semnificatia sa pentru subiect,in diferite situatii stari afective diferite sau ceea ce unui subiect ii poate provoca stari afective positive,altuia poate sa-i produca stari afective negative.
Ansamblul proceselor afective il caracterizeaza pe om ca personalitate si delimiteaza trasaturile lui individuale,astfel unii oameni sunt veseli,altii mohorati.Manifestarile afective depind de temperament ,de sistemul nervos , fiind in interactiune cu procesele cognitive, trebuinte, interese, aspiratii.Putem spune ca afectivitatea se caracterizeaza prin: intensitate, polaritate, stabilitate, expresivitate.
Afectivitatea indeplineste rolul de acceptor al actiunii permitand o reglare eficienta a comportamentului.Desi nu trebuie sa ne lasam condusi de afecte,in unele situatii,daca nu exista timp de reflexie,actionam in functie de afectul dominant care ne poate salva din diverse situatii dificile.In plan subiectiv ,afectivitatea este traita ca o vibratie concomitent orgnica, psihica si comportamentala.Armonizarea sau conflictul individului cu lumea sau cu sinele constituie procesele afective.Acestea sunt reflectarea lumii in subiect si vibratia subiectului in lumea sa.Trăirile afective pot fi:trairi afective primare care au un caracter spontan, fiind mai apropiate de instinct, mai slab conștientizate și raționalizate, trairi afective complexe (emoțiile curente, emoțiile superioare, dispozițiile afective) , trairi afective superioare(sentimentele și pasiunile).
Procesele afective au rolul de a comunica celorlalti propria stare afectiva, de a influenta chiar conduita altora. Procesele afective se pot clasifica in procese afective primare si secundare. Din procesele afective primare fac parte : rezonanta afectiva , afectele . Procesele afective complexe apar mai tarziu exprimand concordanta mediului cu nevoile persoanei: bucurie, speranta, nadejde, tristete, dispret, antipatie, dezamagire, emotii superioare .Intre afectivitate si motivatie exista legaturi stranse, fiecare proces afectiv fiind legat de anumite motive.
Trairile afective sunt aspectul subiectiv al proceselor afective,iar cunoasterea obiectiva a acestora este posibila si deoarece acestea sunt insotite ,mai ales cele puternice de trebuinta de a fi comunicate oral,prin scrisori,jurnale.Aceasta comunicare a trairilor afective este insotita de trebuinta de aprobare,intelegere,simpatie.Trairile afective sunt stari mobile,deoarece relatiile omului cu lumea reala sunt dinamice.Cand se modifica trebuintele,interesele,obisnuintele,se acumuleaza o noua experienta si trairile afective sufera modificare.Printre formele afectivitatii se numara:dispozitiile,emotiile,sentimentele,afectele si pasiunile.
Odata cu imbatranirea ,batranul primeste o dependenta economica, adica o pensie mica, fiziologica prin imbolnavirea aparatului locomotor si a organelor senzoriale, psihica prin deficit de memorie, prin pierderea orientarii spatiale si temporale, sociala prin pierderea in societate a multora dintre raporturi.Cea dintai suferinta a unui varstnic este cea de dependenta emotiv-afectiva.Seva vietii este afectiunea pe care o cautam de-a lungul intregii vieti.Precum copilul ,si batranul are nevoie de a fi inteles,acceptat,protejat din partea membrilor familiei.Este necesar sa avem rabdare si vointa de a accepta o plimbare cu varstnicul,sa-i oferi un gest de prietenie,sa-i intelegi nevoia de solidaritate afectiva,sa-i vorbim cu blandete,cu intelegere,altfel el ajunge la concluzia ca nimeni nu-i vrea binele,se simte inutil,tinzand sa se izoleze si creind intre el si lume o bariera ceea ce ii faciliteaza decaderea si declinul psihic.
Doar grija afectuoasa si continua a familiilor lor sunt conditii indispensabile pentru a imbatranii bine.Afectivitatea determina o crestere a stimei de sine,reducand simptomele depresive si diminuind riscul de mortalitate.S-a demonstrat prin studii ca batranii care au beneficiat de o retea de raporturi afective s-au bucurat de longevitate. Copiii persoanelor in varsta trebuie sa ofere parintilor ajunsi la o varsta inaintata nu doar sustinere economica ci si afectiune si grija astfel incat acestia sa se simta importanti ,nefiind suficienta doar sa tinem fotografia parintilor pe mobilier .De asemenea este important sa nu substituim varstnicul in ceea ce el ar putea face ,deoarece aceasta scade initiativa proprie accentuind sentimental de inutilitate.
1.1.2 Motivatia
Top of Form
Bottom of Form
Motivația este un ansamblu de forțe ce indeamna persoana, în a se angaja într-un comportament dat. Motivatia este determinate de factori interni(de personalitate sau intrinseci) si factori externi(de mediu sau extrinseci).Factorii motivaționali interni sunt reprezentați de nevoile sau aspirațiile personale care indeamna individul să adopte un comportament precis , iar factorii externi apar atunci când persoana este constrânsă să nu facă ceva sau este stimulată să acționeze într-o direcție anume.A fi motivat însemnă a acționa, a tinde spre ceva, a face ceva.O trasatura comuna a activitatilor desfasurate de om este motivatia, fiind primul lor element cronologic.Prin cunoasterea motivatiei unei persoane stim de ce persoana actioneaza in acel mod. Tot mai multa lume accepta azi ca motivatia umana include trebuinte, dorinte , aspiratii,convingeri ,fiind determinate atat de factori interni cat si de factori externi.
In activitatea psihica si in dezvoltarea personalitatii motivatia are un rol esential semnalizand deficituri fiziologice si psihologice,selecteaza si deselecteaza activitati ce aduc satisfactie sustinandu-le energetic, contribuie apoi prin repetarea unor activitati si evitarea altora la formarea si consolidarea unor trasaturi ale personalitatii.Motivatia este o componenta principala a oricarui comportament, deoarece stimuleaza din interior desfasurarea acestuia si asigura in acelasi timp o mare parte din cantitatea de energie psiho- nervoasa. Motivele se formeaza in timp, ca urmare a interactiunii dintre fiinte si mediul lor de viata. Daca este perturbat echilibrul se actioneaza pentru restabilirea lui. Dupa origine, motivele pot fi cognitive si afective iar dupa semnificatie, pot fi motivatii pozitive si motivatii negative. Motivatia poate fi inascuta si dobandita .Motivul care sta la baza unui comportament sau actiune concreta este caracterizat de 4 dimensiuni: continut, intensitate, durata, nivel de integrare. Intre motivatie si viata afectiva exista o legatura nemijlocita.Odata cu motivatia in mod neconditionat apare si fenomenul afectiv sub o forma sau alta.Motivatia este legata si de activitatea voluntara,manifestarile de vointa putand fi explicate prin motivatie.
Motivatia se intalneste si la animale,dar aici se limiteaza la la determinari de ordin biologic-fiziologic in timp ce la om motivatia contine in primul rand trebuintele dobandite cu un caracter social,ideile,principiile morale etc.Spre deosebire de animale,omul isi creeaza conditiile satisfacerii trebuintelor sale personale prin reglarea pe plan mental(constient) a activitatii sale.Astfel ca motivatia superioara,specifica omului apare in conditiile activitatii voluntare.
Printre fenomenele motivationale sunt: trebuintele,impulsurile,intentiile,valentele si tendintele.Trebuinta se naste in urma aparitiei unui dezechilibru in functionarea organismului.Impulsul consta in aparitia unei excitabilitati accentuate a anumitor centri nervosi.In multe cazuri trebuinta se realizeaza datorita anumitor impulsuri. Interesul este o forma specifica a motivatiei,o orientare activa si durabila a omului spre anumite lucruri si activitati.Scopul apare in cadrul organizarii si dirijarii in minte a actiunii fiind subordonat motivului dar intrand in acelasi timp in componenta motivatiei.Motivele actioneaza in stransa interactiune si nu izolat intre ele putand exista raporturi de convergenta ,divergenta sau subordonare.
1.1.3 Frustrarea
Frustrarea apare atunci cand atingerea unui obiectiv este blocata de o anumita situatie ori comportament,cand exista un decalaj intre intre asteptarile noastre si rezultatul real al unei actiuni care este sub asteptarile noastre..Ea este un sinonim partial pentru furie si suferinta,este acea stare afectiva a unei persoane care simte ca eforturile ii sunt blocate de ceva sau de cineva.Furia apare ca urmare a tolerantei scazute la frustrare.Ceea ce este un element frustrant pentru unii oameni altora poate sa le provoace doar indiferenta.In tulburarile de personalitate narcisica,astfel de persoane sunt foarte sensibile la critica,gradul lor de frustrare fiind unul foarte mare,la fel si la persoanele cu stima de sine exagerata, toleranta la frustrare fiind foarte scazuta este insotita adesea de iritabilitate si accese de furie.
In situatii minore frustrarea prea mare indica un episod depresiv, rezistenta scazuta la frustrare fiind deseori intalnita in timpul sevrajului la persoanele cu dependente, sau la copiii cu hiperactivitate ori deficit de atentie.Uneori aparitia frustrarii poate sa ne fie favorabila,ea fiind cea care odata cu aparitia ei ne determina sa schimbam o situatie nefavorabila intr-una mai buna, sa intervenim asupra realitatii, spre exemplu cand ne schimbam locul de munca.Atunci cand este corelata cu factori precum stima de sine scazuta, ea poate ajunge sa determine deteriorarea functiei sociale a individului .
Aceasta toleranta scazuta la frustrare, manifestata sub forma gandurilor irationale, este motivul principal pentru care oamenii nu reușesc să se schimbe, ei asteptandu-se ca viata sa fie cat mai simpla si mai confortabila .In copilarie datorita faptului ca nu avem experiente ,in confruntarea cu frustrarile copilul tipa, plange, manifestand adevarate accese de furie,in timp ce adultul intelege si accepta frustrarea ca facand parte din viata de zi cu zi. .Odata cu aparitia frustrarii apar si reactiile.O prima reactie este constienta ,individul frustrat urmarind cu cu interes indeplinirea scopului chiar daca sunt obstacole; cea dea doua reactie este cea cand frustrarea este atat de intensa incat emotia negativa ameninta integritatea persoanei intervenind acum mecanismele de aparare a eului .
O consecinta a frustrarii este agresivitatea a carei intensitate creste proportional cu nivelul frustrarii.Frustrarea, ostilitatea și furia ne afectează negativ la nivel emoțional, mental, spiritual, și fizic ducand pe termen lung la instalarea bolilor coronariene și a altor afecțiuni fizice. Migrenele, tensiunile musculare, afecțiunile gastrointestinale ca ulcerul sau colitele, unele afecțiuni dermatologice, tulburările circulatorii (hipertensiunea) sau respiratorii (astmul) își au originea în lungi perioade de frustrare, însoțite sau nu de furie. În completarea acestor manifestări fizice vin o mulțime de probleme emoționale ce rezultă din reprimarea frustrării și a furiei. Acestea pot varia de la episoade de agresivitate până la depresie și tendințe suicidale.
Cand suntem frustrati sa ne păstram concentrarea, sa identificăm problema ,
uneori este important să luam o pauză,sa nu lăsa problema să ne obsedeze. Din când în când, este esențial să te distanțezi puțin de evenimentele curente,sa ne oprim pentru un timp. O plimbare în parc ar fi o idee bună. Vom fi surprinsi să descoperim cât de multe resurse avem.
Sa privim totul in perspectiva.Suntem vulnerabili la stress deoarece luam totul prea in serios.Sa invatam sa radem de noi si de situatie.Lucrurile care par suparatoare in prezent vor parea hazli mai tarziu.O frustrare este mai suportabila daca este impartasita unui prieten.Sa nu ezitam sa cerem ajutorul.
1.1.4 Etalonarea conduitei
Conduita reprezinta un ansamblu de actiuni fiziologice, mentale, verbale, emotionale si motorii prin care un subiect intra in contact cu cei din jur, cautand sa rezolve tensiunile care-l motiveaza, realizandu-si astfel propriile sale posibilitati precum afirmarea de sine, autorealizarea, satisfacerea pulsionala inconstienta si afirmarea propriului Eu.Conduita are o anumita semnificatie, reprezentand proprietatea prin care actiunile pe care le comporta se articuleaza, unele cu altele,reducand tensiunea intra-psihica a sferei inconstientului, care o motiveaza. Conduita include comunicarea ca aspect esential al explicarii relatiei dintre subiect si anturajul acestuia.
Conduita si actele persoanei au o semnificatie profund implantata in sfera inconstientului, fiind forma exterioara a continutului pulsional . Apoi conduita exprima si ,,stilul de viata” al subiectului un lucru foarte important.Stilul de viata este rezultatul experientelor acumulate de individ in existenta sa, iar ceea ce vedem la o persoana in viata sa cotidiana nu sunt elemente ale manifestarilor rezultate din experientele anterioare de viata .Psihanaliza freudiana a pus in valoare manifestarile individului in viata cotidiana. Etalonarea conduitei consta in constientizarea nevoilor subiectului si in descoperirea scopurilor si mojloacelor de a si le satisface. Etalonarea conduitei are ca sarcini : rezolvarea tensiunilor; realizarea posibilitatilor; ajustarea la realitate.
1.1.5 Descarcarea si apararea
Scopul general al conduitelor individului este de reeducare a tensiunilor si de disociere adica de integrare a individului in realitate. Procesul are doua aspecte:
a) Descarcarea satisfacuta prin cresterea tensiuni si intretinerea unor emotii agreabile
b) Descarcarea incompleta, prin anticiparea unui pericol, a unor emotii penibile cum ar fi, dezgustul, rusinea, etc. Eul individului va pune in actiune atunci,,mecanismele de aparare” proprii pentru a contracara aceste actiuni neplacute pentrusine.
Exista o relatie stransa intre conduita si comunicare. Cea mai comuna forma a comunicarii este r prin cuvant, sau printr-un schimb reciproc de expresie si intelegere verbala. Comunicarea este esentiala atat in sfera psihanalizei cat si in cea a psihoterapiei.Cand vorbim de conduitele individului vorbim si de aspiratiile si idealurile acestuia. Aspiratiile sunt tendinte ale Supra-Eului care se formeaza prin incorporarea valorilor morale, religioase, culturale de catre individ eleconducand la actiuni, reprezentari sau atitudini .Aspiratiile si idealurile reprezinta conditia esentiala a realizarii Eului, a afirmarii identitatii sale, a valorilor sale ,a dobandiri unei stari de echilibru moral si spiritual.
Depresia
Depresia a devenit cea mai frecventa suferinta mintala la nivel de comunitate.Un studiu desfasurat de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii a atestat faptul ca depresia afecteaza circa 121 de milioane de persoane de pe intregul mapamond. Cauzele depresiei nu au putut fi elucidate pe deplin, in ciuda eforturilor depuse. Viziunea unanima actuala a cercetarilor si clinicilor impune un model bio-psiho-social in care, la instalarea depresiei, contribuie atat perturbari biochimice la nivelul creierului cat si cauze psihologice (personalitati fragile) sau sociale (stresul cotidian, evenimente de viata negative, ostilitatea mediului, etc.). In aproape un sfert din cazuri, primul episod depresiv se produce ca o reactie la un eveniment de viata negativ. Ulterior insa, episoadele se pot repeta fara nicio cauza aparenta.
Unele medicamente pot si ele sa induca fenomene depresive : antihipertensive, contraceptive orale si hormonii, stimulante sau supresoare ale apetitului alimentar, analgezicele si antiinflamatoarele, antibacterienele si antimicoticele.Dintre afectiunile medicale generale care pot sa favorizeze aparitia unor stari de depresie, cele mai frecvente sunt cele neurologice (boli cerebrovasculare, epilepsia), endocrinologice (tulburarile tiroidiene si ale altor glande endocrine), cele infectioase (infectia HIV, mononucleoza, pneumonia virala si bacteriana, tuberculoza) si inflamatorii.In cazul femeilor, menopauza, sindromul premenstrual si nasterea recenta reprezinta cauze posibile suplimentare pentru depresie.Riscul este mai mare in cazul persoanelor care au antecedente de tulburari afective sau un istoric de afectiuni psihice in familie, de consum de alcool sau substante psihoactive.
Aproape un sfert din adultii tineri prezinta un episod depresiv major pana la varsta de 24 de ani, acest grup populational fiind mai expus decat oricare altul riscului de declansare a depresiei. Depresia instalata in aceasta perioada critica a vietii poate avea consecinte nefaste de mare amploare pe termen scurt – cuprinzand aici deteriorarea relatiilor interpersonale, functionarea deficitara socioprofesionala si riscul de adictie sau consum de substante psihoactive dar si pe termen lung afectand intreaga dezvoltare neuropsihica. In întreaga lume peste 350 de milioane de oameni sunt diagnosticați cu depresie, în timp ce mulți alții suferă în tăcere, fără să știe ce se întâmplă cu ei, sau fără să accepte realitatea și să ceară ajutor.
Din păcate, boala trece deseori nediagnosticată, pentru că simptomele sunt greu de observat, iar alteori pentru că bolnavii nu vor să ceară ajutor, de teamă că vor fi stigmatizați și considerați nebuni.În Statele Unite, doar 50% dintre adulții cu depresie primesc un tratament, iar dintre aceștia numai 19% au parte de medicația minimă necesară, conform recomandărilor medicale. Asta presupune prescrierea unui antidepresiv și participarea la mai multe ședințe de psihoterapie. Depresia este o boală cu care trebuie să lupte și pe care trebuie să o trateze corect, la fel cum s-ar trata dacă ar avea cancer.Aparitia depresiei nu tine cont de averea sau de renumele pe care il are o persoana putandu-se manifesta si la sarac si necunoscut si la bogat si cu renume.Boala poate fi determinată de un dezechilibru chimic în creier, de aceea sunt necesare medicamentele (antidepresivele), care pot rezolva această problema.
Afecțiunea poate să apară însă și ca un răspuns nepotrivit, exagerat, la stres, la traume. Dar, dacă o persoană deprimată din cauza unor dificultăți financiare ajunge să se sinucidă, ea nu s-a sinucis din cauza acestor probleme, ci din pricina importanței exagerate pe care i-a acordat-o subiectului.Astfel de bolnavi nu pot fi ajutati de prieteni ci doar de medici.Nimeni nu se poate vindeca singur și nici nu este vinovat că s-a îmbolnăvit,depresia nu este o toana care trece dupa o noapte de somn bun. Depresia este definite ca o tulburare prezenta mai mult de 2 saptamani in care o persoana e trista sau arat lipsa de interes pentru orice activitate,adaugandu-se tulburari de somn,alimentatie,de concentrare sau o percepere diferita a propriei imagini.
Uneori primele simptome sunt doar fizice fara o aparenta legatura cu psihicul.Bolnavii de depresie se simt foarte obosiți, greoi, le pare imposibil să ducă la capăt chiar și cele mai banale acțiuni, cum ar fi urcatul unor scări sau aranjarea patului.Alții vorbesc despre lipsa oricăror emoții, de „goliciune” interioară și de muncă „pe pilot automat”, dar și de senzația unei „apăsări pe piept”.Depresia se manifestă deseori prin dureri de spate, articulare, de membre, tulburări gastrointestinale, de somn și modificări de apetit.
1.2.1Depresia la persoanele varstnice
Depresia persoanelor varstnice este mai greu de recunoscut datorita: comorbiditatilor somatice prezente la o varsta mai inaintata si a ideei ca in aceasta perioada a vietii persoanele sunt inclinate sa fie triste.Depresia poate duce la persoana varstnica la reducerea activitatilor,la pierderea autonomiei si creea o dependenta fata de persoana apropiata. Varsta in sine nu este un factor de risc pentru depresie dar exista factori care apar cu inaintarea in varsta si care reprezinta factori de risc cum sunt:
1. pierdeile, in special pierderea partenerului si singuratatea
Doliul se poate complica, aparand depresia.
Episodul depresiv apare in 30-60% din cazuri la o luna dupa pierderea parenerului, iar pentru 15% poate sa apara pana la doi ani de la pierderea suferita
Apar reactii depresive si la datele de aniversare a doliului.
Impactul acestor pierderi depinde de resursele psihice ale persoanei, de personalitatea sa, de sustinerea pe care o are din partea celor din jur.
2. afectiunile somatice co-existente (comorbide).
Exista o corelatie stransa intre depresie si patologia somatica a varstnicului. Afectiunile somatice si depresia se potenteaza reciproc si ridica probleme legate de modalitatile de tratament.
Cei care isi revin cel mai greu dupa un episod depresiv major, sunt cei care au si afectiuni somatice sau care au o stare somatica precara.
Pe de alta parte depresia se insoteste de o pierdere a motivatiei de se vindeca de bolile somatice, precum si o slaba aderenta la tratament
Exista medicamente care pot determina o depresie secundara sau pot interfera cu metabolismul antidepresivelor cum ar fi: betablocante, antihipertensive, corticoizi.
Dintre depresiile secundare (depresia secundara se datoreaza unor afectiuni somatice) trebuie retinute in mod special 3 cauze:
boala Parkinson
dereglarile tiroidiene
alimentatia dezechilibrata, care conduce la carente de vitamine
Dintre bolile somatice care pot determina aparitia unor depresii secundare amintesc: anemiile,alimentatia dezechilibrata ce conduce la carente de vitamine,bolile neurologice,bolile cardiovasculare,dementele,bolile endocrine,bolile neoplazice,bolile infectioase cornice.
Dintre substantele si medicamentele care pot duce la aparitia depresiei amintesc: alcoolul,tranchilizantele si sedativele, antiinflamatoare nesteroidiene, corticoizii, medicatie cardiovasculara, antiparkinsoniene,cimetidine.
3. Factorii sociali cum sunt : pierderea pozitiei sociale,lipsa suportului social,singuratatea,izolarea,problemele financiare,schimbarile de domiciliu,sunt cauze care pot duce la aparitia depresiei la persoana varstnica.
4. episoadele depresive anterioare cresc riscul unor noi episoade la persoanele varstnice
5. riscul genetic: daca persoana varstnica are rude cu depresie
6. deficitele senzoriale pot favoriza aparitia unei depresii: afectarea auzului, a vazului. Astfel: deficitul senzorial duce la izolare sociala si pierderea capacitatii de a desfasura anumite activitati care ii fac placere.
1.2.2.Diagnosticul depresiei la persoanele varstnice
La persoanele varstnice depresia poate fi greu de diagnosticat datorita faptului ca pe de o parte anumite simptome cum sunt: dezinteresul,scaderea apetitului alimentar,tulburarile de somn,tulburari ale memoriei sunt atribuite nejustificat imbatranirii normale,iar pe de alta parte se poate ca la o varsta mai inaintata dispozitia depresiva sa se manifeste mai putin evident .Depresia persoanelor varstnice poate fi accentuata de : tulburari de comportament,consum abuziv de alcool,neliniste sau agitatie psihomotorie.
Datorita dificultatilor de diagnostic, persoana varstnica poate ajunge la psihatru chiar dupa ani de zile,pacientul negand de multe ori sentimentele de tristete si punand aceste stari pe seama schimbarilor de ordin somatic.Se poate spune ca in 60% din cazuri se vorbeste de acuze de ordin somatic,in 30% din aceste cazuri fiind vorba de simptomul initial al bolii.Aceste persoane resimt o stare de rau la nivelul sistemelor cum sunt: sistemul cardio-vascular,sistemul gastro-intestinal,sistemul genito-urinar,sistemul osteo-articular si muscular,tulburari de memorie si concentrare,foarte frecvente fiind tulburari ale somnului.Varstnicul putand fi iritabil, nerabdator, ostil si agresiv.Pe de alta parte depresia se poate manifesta prin pierderea interesului fata de tot ce ii inconjoara , dificultati de concentrare ceea ce poate fi considerat normal la varsta inaintata aceasta fiind un pericol pentru varstnic.
Ceea ce poate complica tabloul clinic este anxietatea, determinand varstnicul sa se sperie de orice,sa fie imposibil de calmat, determinand o dependent fata de anturaj ,o desocializare a sa pana la a nu mai dori sa iasa din casa.Preocuparile pentru afectiunile somatice pot fi expresia unei stari depresive subiacente, fara nici o leziune organica, dar pot si coexista cu afectiuni somatice de gravitati diferite. Pacientul, deprimat, risca sa investeasca mai mult simptomele somatice si sa treaca pe langa cele care invoca depresia.Credinta in afectiunile somatice poate sa fie doar un pretext pentru varstnicul afectat de depresie,dar poate si coexista cu aceste afectiuni.El va investi tot mai mult in afectiunile somatice trecand pe langa cele depresive.
S-a constata faptul ca 25% dintre barbati si 30% dintre femei care prezinta afectiuni somatice prezinta si o depresie.In depresie tulburarile cognitive sunt nelipsite.Se remarca probleme de : concentrare,judecata,memorie,dezorientare in timp si spatiu.Rata suicidului la persoanele in varsta este de trei ori mai mare decat in populatia generala.La persoanele varstnice cu depresie, dorinta de a muri este mai frecventa.Suicidul la persoanele varstnice este mai violent,riscul devine mai mare intre 70 si 80 de ani,riscul este de 4 ori mai mare la barbati.Putem intalni comportamente de risc la varsnicul cu depresie: neglijeaza igiena alimentara, refuza sa comunice cu cei din jurul sau,refuza sa iasa din casa.
1.3 Stima de sine
Se spune ca stima de sine este o orientare relativ stabilă de ordin afectiv către sine. Coopersmith (1967) spunea că, atunci când vorbim despre stimă de sine, ne referim la evaluările generale pozitive și negative ale propriei persoane. Stima de sine nu este o trăsătură singulară, invariabilă ci are mai multe componente si dacă, în ansamblu, autoevaluarea noastră este pozitivă, există momente când, ne simțim fie incompetenți, fie fără valoare sau evaluăm pozitiv anumite aspecte și negativ altele. Datorită nevoii de coerență și stabilitate internă, stima de sine rămâne esențialmente stabilă pe parcursul întregii vieți și chiar dacă există perioade în care ea este afectată de o serie de evenimente, ea revine la nivelul inițial când condițiile de mediu se normalizeaza. S-au observat fluctuații ale stimei de sine datorate schimbărilor apărute în dezvoltarea individului pe parcursul vieții. S-a constatat un declin la începutul perioadei școlare, continuand până în adolescență, crescand nivelul stimei de sine în perioada adultă si ajungând-se la un maximum al curbei de evoluție la mijlocul anilor 60. După varsta de 70 de ani se observă un declin al stimei de sine, datorat în primul rând deteriorării fizice și emoționale specifice acestei vârste .Consecințele unei stime de sine ridicate sau scăzute provin, din maniera în care oamenii se raportează la evenimentele cotidiene. Indivizii cu un nivel ridicat al stimei de sine sunt mai satisfăcuți de viața lor , au un nivel mai scăzut al anxietății sau depresiei și sunt caracterizați de o afectivitate pozitivă . Persoanele cu o stimă de sine scăzută sunt deprimați, anxioși, pesimiști în legătură cu viitorul lor, se simt incompetenți și sunt mai supuși eșecului tocmai datorita propriilor lor ganduri. Cei cu un nivel ridicat al stimei de sine tind să se autoevalueze în termeni dezirabili social, afirmand ca sunt sociabili, stabili emoțional, creativi, amabili, ceea ce poate afecta măsurătorile efectuate asupra stimei de sine.
Stima de sine și personalitatea au o influență directă una asupra celeilalte, stima de sine joacă un rol important în alegerea strategiilor de abordare a situațiilor și de adaptare la noi condiții de mediu. O influență puternică se pare că o are și genul biologic, bărbații au un nivel mai ridicat al stimei de sine comparativ cu femeile,stima de sine corelează mai puternic cu extraversiunea și conștiinciozitatea în cazul bărbaților și cu agreabilitatea în cazul femeilor , pattern care sugerează o influență a stereotipului de gen. Adolescenții din familii în care se discută des, pozitiv, despre diversele aspecte ale vieții, sunt și devin mai optimiști. Părinții al căror control asupra adolescenților se diminuează pe măsură ce aceștia cresc și capătă experiențe proprii din ce în ce mai numeroase procedează benefic, favorizând conturarea și consolidarea stimei de sine a tinerilor, apariția unui sentiment de siguranță ce se întemeiază din ce în ce mai mult pe resurse personale. Stima de sine se conturează, din 4 componente principale care sunt: sentimentul de siguranta, cunoasterea de sine,sentimentul de apartenenta,sentimentul de competenta.
Sentimentul de încredere anticipează apariția stimei de sine.. Cunoașterea de sine, sentimentul de apartenență și sentimentul de competență pot fi stimulate în fiecare stadiu de dezvoltare, prin atitudini educative adecvate și prin mijloace concrete,trebuind acordată o importanță specială securității și încrederii. Americanii spun că „o stimă de sine crescută este foarte importantă în obținerea unor rezultate școlare excelente”.
O stimă de sine crescută favorizează dezvoltarea potențialului uman. Fiecare om se străduiește să-și materializeze aspirațiile, să se dezvolte, să progreseze. Când stima de sine este ridicată, individul crede că merită să reușească și nu precupețește niciun efort înspre atingerea scopului său. Este vorba, despre o atitudine care atrage succesul, care confirmă încrederea. Când stima de sine este scăzută, persoana riscă să-și abandoneze proiectele din cauza lipsei de tenacitate, fiindcă ea nu posedă suficientă forță pentru a atinge reușita. Iar lipsa de perseverență este adesea responsabilă de eșecuri și duce la lipsă de încredere. Stima de sine constituie o valoare umană schimbătoare.Crește când ne străduim să ne respectăm standardele și scade atunci când nu reușim să atingem aceste standarde. Pe parcursul vieții, este posibil să cunoaștem valori foarte înalte ale stimei de sine, dar și foarte scăzute…
1.4 Calitatea vietii varstnicilor
1.4.1. Relatiile din cadrul familiei
În ultimele decenii instituția familiei în Europa a suferit schimbări majore. Pe măsură ce speranța de viață a crescut, familia extinsă cuprinde acum mai multe generații succesive decât altădată, dar fiecare generație are în același timp mai puțini membrii pentru că schimbările s-au produs și în sensul diminuării numărului de membri conviețuitori într-o familie. Pe de altă parte, legăturile de familie și de căsătorie devin tot mai slabe. Se dezvoltă tot mai mult alte forme de aranjamente familiale decât căsătoria, divorțul e în creștere și tot mai multe persoane sunt în situația de a locui separat de ceilalți membri ai familiei datorită creșterii mobilității spațiale. De asemenea, îndatoririle de îngrijire devin mai dificile pentru femei datorită emancipării lor crescute și mai ales datorită creșterii procentului persoanelor de sex feminin înmatriculate în diverse forme de învățământ și a participării lor masive pe piața forței de muncă. În termeni culturali, asistăm la o trecere de la autoritatea părintească către o autonomie individuală a fiecărui membru al familiei.
După unii cercetatori schimbările slăbesc solidaritatea familială. Gradul în care părinții și copiii sunt pregătiți să aibă grijă unii de alții și de a se ajuta reciproc descrește. Statul bunăstării, care a preluat după cel de al doilea război mondial o parte din îndatoririle de îngrijire familială, n-a fost de nici un ajutor în privința acestui aspect. Nevoia copiilor adulți de a-și îngriji părinții a scăzut pe măsura ce s-au extins alternativele de îngrijire formală. În termeni economici, beneficiile de tipul pensiilor de stat și private, și a ajutoarelor sociale pentru bătrâni au făcut ca părinții și copii să fie mai puțin dependenți unii de alții.
După alții, solidaritatea familială nu a slăbit în mod dramatic ci și-a schimbat doar caracterul. Familia de dimensiuni mici și dispariția autorității parentale creatoare de distanțe au făcut posibile contacte mai intense și mai personale între părinți și copiii lor. Această categorie de autori susține că facilitățile de îngrijire formală pentru vârstnici și îngrijirea propriei familii sunt complementare: odată ce o parte din responsabilitățile de îngrijire sunt luate de pe umerii aparținătorilor, îngrijitorii informali sunt degrevați de o parte din povara îngrijirii vârstnicilor și pot menține astfel mai mult timp legătura cu membrii familiei aflați în nevoie. Conform unor studii,in Romania rețelele familiale sunt considerate într-o proporție majoritară (67-90%) ca fiind principalele pârghii în rezolvarea problemelor de îngrijire atât a persoanelor în vârstă aflate în nevoie cât și a copiilor. Rolul societății este văzut ca fiind primordial în comparație cu cei care consideră că familia are în primul rând datoria de a îngriji la domiciliu persoanele în vârstă .
Românii, atât cei tinerii cât și cei mai în vârstă, au un puternic simț al datoriei atunci când vine vorba de sprijinul pe care generația bunicilor, și în general al vârstnicilor, îl pot acorda copiilor lor adulți. Atitudinea tradițională privind rolul familiei prevalează și aici.
Tabel 1.1. Opinii despre datoria părinților / bunicilor de a avea grijă de copiii / nepoții lor (%)
Sursa: Pentru Romania: AGG 2005, calcule ale autorilor.
Pentru alte țări: SHARE 2004 (Fokkema et all. 2008; p.38)
Toate aceste opinii de factură puternic tradițională, vizavi de îndatoririle părinților față de copiii lor adulți, sunt mai puternice în rândul persoanelor mai în vârstă, care au depășit pragul celor de 55 ani, decât în rândul celor sub această vârstă în România. Nu mai puțin tradiționale sunt și opiniile românilor vizavi de datoria copiilor față de părinții care i-au crescut. Copiii ar trebui să-și asume răspunderea pentru îngrijirea părinților când aceștia au nevoie de acest lucru, sunt de părere nu mai puțin de 88% dintre respondenți .
Tabel 1.2. Opinii despre datoria copiilor de a avea grija de părinții care i-au crescut (%)
Sursa: AGG 2005, calcule ale autorilor.
Putem afirma că românii au un puternic simț al datoriei față de membrii familiei, fie ei copiii adulți aflați în dificultate, sau părinți în vârstă; iar răspunderea privește atât nevoile de îngrijire cât și ajutorul material atunci când este cazul. Totuși forma extremă a datoriei de a-și adapta viața la nevoile tinerilor, respectiv ale bătrânilor, are mai puțin suport în România decât în celelalte țări europene, și este chiar ne-agreată atunci când e vorba de adaptarea vieții profesionale după nevoile familiei. Se pare că simțul datoriei față de părinți și copii adulți se atenuează atunci când intervine datoria față de profesie.
Principala formă de ajutorare în natură pe care părinții îl acordă copiilor lor adulți este sprijinul la creșterea nepoților, iar principala formă în care copiii își ajută părinții în vârstă este ajutorul acordat în treburile gospodărești și îngrijire personală.
Ajutorul regulat vine mai ales acolo unde părinții și copiii lor adulți conviețuiesc împreună . În România anului 2005 ,46% dintre părinții în vârstă de 55-59 ani locuiau în aceeași gospodărie cu copiii lor. Procentul lor scade odată cu înaintarea în vârstă, stabilizându-se la 30% la sexagenari (60-69 ani), dar fără a scădea sub pragul de 20% la septuagenari (70-79 ani).
Figura 1.3. Persoane vârstnice care conviețuiesc împreuna cu copiii / părinții lor biologici (%)
Sursa:AGG 2005, calcule ale autorilor.
După vârsta de 70 ani procentul celor care locuiesc cu proprii copii este mai mic decât procentul celor care locuiesc cu părinții foarte vârstnici; deci beneficiarii neți ai transferurilor de îngrijire în intra-familiale tind să fie vârstnicii sub 70 ani și copii lor adulți, dar vârstnicii peste această vârstă mai rar stau cu copii lor, devenind astfel una din categoriile de vârstă cele mai vulnerabile.
Putem spune că în România beneficiarii neți ai transferurilor de îngrijire intra-familială sunt mai ales nepoții cu bunici sub 70 ani și într-o măsură mai mică vârstnicii bătrâni peste 75 ani, în timp ce în Europa Occidentală beneficiarii neți de îngrijire sunt mai ales vârstnicii peste 70 ani și într-o măsură mai mică copii adulți ai vârstnicilor sub 65 ani. În România anului 2005, solidaritatea familială manifestată sub forma îngrijirii avantajează mai mult copiii adulți decât pe părinții lor vârstnici.
Conform unor studii, în România, ajutorul material reciproc între părinți si copiii lor adulți este puțin practicat, cel puțin atunci când aceștia nu mai locuiesc împreună.Românii au un puternic simț al datoriei față de membrii familiei, fie ei copiii adulți aflați în dificultate, sau părinți bătrâni fiind vizate atât nevoile de îngrijire cât și ajutorul material atunci când este cazul. Dar forma extremă a datoriei de a-și adapta viața la nevoile tinerilor, respectiv ale bătrânilor, are mai puțin suport în România decât în celelalte țări europene și este chiar ne-agreată atunci când e vorba de adaptarea vieții profesionale la nevoile celor neajutorați.
Conviețuirea dintre generațiile de bunici, părinți și copii, are loc mai ales cu vârstnicii sub 70 ani, cei peste această vârstă rareori fiind în situația de a avea copii adulți în preajmă. Vârstnicii bătrâni (75 ani și peste), trăind în general singuri, au mare nevoie de ajutor din partea societății.Beneficiarii neți ai transferurilor de îngrijire familială când părinții și copiii nu conviețuiesc împreună, sunt tot copii adulți ai vârstnicilor sub 70 ani, care îi ajută regulat în creșterea nepoților. Vârstnicii bătrâni (75 ani și peste) care nu conviețuiesc cu copiii sunt beneficiarii neți de ajutor sistematic în treburile din gospodărie din partea acestora, deși procentul lor rămâne scăzut (sub 30%). Ceilalți mari bătrâni au nevoie de ajutor de îngrijire din partea societății.
Ajutorul material reciproc între părinți și copiii lor adulți este puțin practicat în România, întreaga povară a răspunderii materiale fiind pe societate, din moment ce familia practic nu contribuie sau nu poate contribui la bunăstarea lor materială. Vârstnicii sub 70 ani, mai ales cei din categoria adulților vârstnici (55-65 ani), nu numai că nu reclamă ajutor de îngrijire sau material din partea copiilor lor adulți dar ei sunt o importantă sursă de ajutor pentru cei din urmă.Adeseori adultii au probleme cu parintii lor care sunt in viata ,conflictul intre generatii existand de mult timp aceasta datorandu-se dupa parerea adultilor parintilor lor care sunt deseori pretentiosi, neglijenti, critici,rupti de realitate.Datorita ameliorarii conditiilor de asistenta medicala conform datelor demografice se arata ca batranii de peste 65 de ani constituie grupa de varsta cu cea mai rapida inmultire din lumea occidental.
Odata cu longevitatea crescuta, cu tendinta tinerilor de a se casatorii si a naste copii tot mai devreme se creeaza un decalaj intre generatii ,intalnind astfel persoane care sunt bunici la patruzeci de ani ,ajungand strabunici dupa saizeci de ani.O consecinta a incapacitatii de a depasi tiparele comportamentale care creeaza dificultati intre reprezentantii unor generatii diferite,cum ar fi copiii si parintii lor,este deteriorarea comunicarii-si uneori chiar distrugerea ei complete-lasand ambele parti cu un sentiment de neintelegere,revolta si instrainare.O consecinta a conflictului intre generatii este deteriorarea comunicarii putand fi dusa pana la deterioarea ei complet ambele parti ramanand cu sentimente de neintelegere,repulsie, indiferenta.
Trebuie sa transpunem in practica urmatoarele sarcini ,pentru a le face fata parintilor dificili :
Sarcina cheie nr.1: Crearea unei stari de spirit sanatoase din punct de vedere emotional
Sarcina cheie nr.2: Intelegerea si acceptarea parintilor dumneavoastra cu toate trasaturile si comportamentele lor dificile
Sarcina cheie nr.3: Actionarea intr-un mod luminat si preocupat de sine fata de parintii dumneavoastra. 1
Dintre motivele pentru care unele persoane spun ca nu- si iubesc parintii pot fi:
-parintii nu au fost fost ,,indisponibili emotional’’,aceasta inseamna ca necesitatile afective ale copilului nu au fost satisfacute.Atunci cand parintii au fost reci,distanti sau evitau sa petreaca mult timp cu copiii.
– o prea mare implicare parinteasca in viata copilului sau poate fi si asta o problema ,astfel incat copilul se simte tot timpul sufocat si inabusit de parinti.Implicarea exagerata nu a permis sa se formeze o relatie afectiva sanatoasa intre parinti si copii.
-se poate ca copiii sa nu-si iubeasca parintii pentru ca au un temperament prea diferit de al lor,si poate nu i-au accepta niciodata asa cum sunteti sunt, nu au tratat cu ingaduinta aceasta diferenta de temperament..
Din diverse motive unii parinti pot refuza sa mai aiba de a face cu copiii lor sau invers ,astfel incat sa existe doar o relatie foarte distanta sau rupta pe termen lung intre parinti si copii.Daca exista dorinta de ambele parti pentru a comunica si a tine legatura se poate ajunge la un consens astfel incat rezultatele sa fie satisfacatoare.Pentru a restabilii comunicarea cu parintii trebuie ca acestia sa nu fie criticati pentru parerile si comportamentele lor.Trebuie sa incercam sa privim punctual lor de vedere ,sa le aratam intelegere si atunci ei nu ne vor privi cu ostilitate.Atunci si ei la randul lor vor accepta si alta parere in afara de cea a lor dar spusa cu tact si la momentul oportun.Chiar daca ne critica pentru faptele noastre ,sa nu facem la fel sa-i ascultam pentru a mentine legatura ,sa le aratam ca intelegem sentimentele si indicatiile lor.
Sa nu ne lesam calcati in picioare ,dar nici antrenati in joc si astfel sa ne privim cu ura , dusmanos inchizand astfel orice poarta spre comunicare .Ar trebui sa se cultive ascultarea empatica de ambele parti si astfel ar vedea fiecare unde are dreptate si se se inteleaga punctele de vedere al ambelor parti.Cand intervin discutii contradictorii sa fim constienti de trecutul parintilor,astfel incat sa nu adoptam o atitudine antagonica.
1.4.2. Bunastarea financiara
Veniturile ce revin în medie pe o gospodărie unde capul este un vârstnic (o persoană de 65 ani sau peste) sau pe o persoană dintr-o astfel de gospodărie arată o situație economică a acestora mai mult sau mai puțin diferită de situația gospodăriilor formate doar din vârstnici (cu venitul provenit in cea mai mare parte din pensii). Nivelul și structura veniturilor unei gospodării sunt determinate de numărul persoanelor aducătoare de venit, iar venitul calculat pe persoană este puternic influențat de numărul membrilor gospodăriei, în special de copiii aflați în itreținere. Aceeasi problemă apare și în cazul cheltuielilor, acestea fiind în strânsă legătură cu nivelul venitului și cu numărul de membri din gospodărie.
Din veniturile totale ale acestor gospodării conduse de persoane varstnice (65 ani și peste), 71,3% sunt venituri bănești, restul de 28,7% fiind venituri în natură. Ca pondere, veniturile totale ale varstnicilor (65 ani și peste) reprezintă doar 63-64% din veniturile celor de 50-64 ani, iar veniturile bănești și mai puțin (56%). Veniturile bănești mai reduse ale vârstnicilor se datorează sursei acestora: provin mai ales din prestații sociale (pensii, în principal), iar ale adulților mai ales din salarii, lucru evident dacă ținem seama de statutul ocupațional al celor două grupe de vârstă.
Figura 1.4. Venituri și alte resurse financiare, după vârsta capului gospodăriei, medii lunare pe o gospodărie, lei, 2007
Sursa: date INS
Veniturile din agricultură (vânzări de produse agroalimentare, animale și păsări, prestarea unor munci agricole și încasări de la societăți și asociații agricole), veniturile din activități independente (comerț, prestări de servicii, practicarea unor meserii și profesii liberale), cele din vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei sau cele din proprietate au o pondere scăzută în veniturile bănești ale vârstnicilor (7,6% împreună).
Cheltuielile bănești reprezintă 72% din cheltuielile totale ale vârstnicilor, restul fiind contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii. Acestea din urmă sunt produse alimentare și nealimentare de proveniență agricolă care intră în consumul gospodăriei din producție proprie, din stoc, precum și din cele primite pentru munca prestată în alte gospodării sau primite în dar de la rude, prieteni sau alte persoane.
Veniturile gospodăriilor conduse de o persoană vârstnică sunt relativ scăzut cele pentru asigurarea unor necesități de bază (hrană, întreținerea locuinței și sănătate) reprezentând cea mare parte din totalul cheltuielilor.
Din punct de vedere al caracteristicilor funcționale, locuința reprezintă un element foarte important în definirea calității vieții persoanelor. Vom vorbi aici de existența anumitor facilități (canalizare, apă curentă, racord la gaze naturale etc.) și de dotarea locuinței cu bunuri de folosință îndelungată, pentru a ne crea o imagine asupra confortului de care se bucură vârstnicii. Din punct de vedere al facilităților care asigură confortul și calitatea locuirii, vârstnicii și adulții vârstnici din mediul rural se confruntă cu o situație mai nefavorabilă decât cei din mediul urban. Aici, facilitățile sunt cele specifice mediului rural în țara noastră fântână cu găleată în curte, closet în curte, fără canalizare și racord la gaze naturale. Vârstnicii din rural posedă în mai mică măsură facilități precum instalație de apă curentă în casă, racord la gaze naturale, canalizare sau closetul în casă, cu atât mai puțin cu cât sunt mai înaintați în vârstă.
Pe lângă existența facilităților, confortul și traiul decent sunt asigurate de prezența bunurilor de folosință îndelungată. Bunurile de primă necesitate, precum aragaz, frigider, televizor se regăsesc în dotarea majorității gospodăriilor unde capul este o persoană vârstnică . Aceștia posedă în mai mare măsură aparate de uz casnic de tip mai vechi, precum frigider (nu combină frigorifică), mașină de spălat neautomată, televizor alb-negru, radio. La aparate precum combină frigorifică, mașină de spălat automată, aspirator, televizor color, diferențele sunt substanțiale față de persoanele mai tinere.
Figura 1.5. Rata de sărăcie pentru pensionari , în 2007
Sursa: Eurostat, EU-SILC 2007
Reformele recente ale sistemului de pensii și măsurile care vizează creșterea nivelului pensiilor pentru cei din afara sistemului, în special agricultorii independenți, au dus la creșterea tuturor pensiilor și, ca urmare, la un nivel de sărăcie al populației vârstnice mai scăzut decât cel al populației în ansamblul ei. Mai cu seamă în ultimii ani, creșterea valorii punctului de pensie a însemnat creșterea semnificativă a valorii pensiei medii în România. La nivelul UE, conceptul de adecvare a pensiilor („pension adequacy”) este măsurat de Eurostat printr-un indicator denumit „inegalitatea venitului median relativ.”
În cazul vârstnicilor, transferurile sociale au un rol esențial în limitarea intensității sărăciei.
1.4.3 Starea de sanatate a varstnicilor
Imbatranirea incepe dupa nastere si chiar in cursul vietii intrauterine atat la nivel celular cat si la nivelul spatiilor extracelulare ale organismului.Fizic este o stare distrofica,de involutie putand aparea anumite boli .Unii batrani isi pot pastra bine functiile intelectuale chiar dupa 80 de ani,in timp ce altii pot involua.Principalele modificari organice caracteristice imbatranirii cuprind sistemul nervos locomotor, cardiovascular, respirator, renal si reproducator.De asemenea apar modificari ale tegumentelor (riduri,piele uscata),scaderea vederii, auzului si scaderea fortei musculare, scaderea capacitatii de efort,tulburari digestive.
1.Inima-prezinta modificari ale structurii,ale debitului cardiac,fortei de contractie,apar cresteri ale valorilor tensionale,aceaste cauze ducand frecvent la deces.
2.Datorita diversilor factori interni si externi fecventi se poate modifica gradul de oxigenare a tesuturilor si a schimbarilor la nivelul plamanului(hematoza).
3.La nivel renal se produc modificari ce duc la scaderea functiei renale,cu retentie de substante toxice (uree,creatinina) si cresteri ale valorii tensionale prin modificari ale structurii si perfuziei vaselor renale.
4.Aparatul reproductiv intra in perioada de andropauza pentru barbat si menopauza pentru femei;studii importante privind nivelul hormonilor sexuali ne dovedesc o scadere progresiv accentuata a acestora dupa varsta de 30-35 de ani,ducand nu numai la scaderea capacitatii reproductive ce si la modificari ale tegumentelor,aparitia osteoporozei,irascibitate,apatie,slabirea tesutului muscular.
5.La nivelul creierului procesele de imbatranire incep deja la 25-27 de ani;neuronii se uzeaza si acest lucru are ca urmare scaderea capacitatii de adaptare si reglare,procesul putand merge pana la atrofie cerebrala care se obiecteaza prin stergerea sau aplatizarea circumvolutiunilor cerebrale.O serie de studii ne arata ca functia cerebrala se poate mentine valabila pana la varste inaintate daca ea este intens antrenata.
6.Tesutul osos sufera procese de atrofie,de decalcifiere si de demineralizare,apar deformari ale scheletului,oasele se fragileaza,riscul de fracture este foarte mare.O incidenta crescuta o are fractura de col femoral,care de multe ori la aceasta varsta are o evolutie nefavorabila sau chiar letala.Articulatiile sunt cuprinse in procese de artoroza prin modificari ale colagenului si membranei sinoviale,miscarile devin foarte dureroase,musculature isi pierde din forta si elasticitate,apar modificari de statura si postura,scade mult capacitatea de efort si posibilitatea efectuarii unor miscari mai fine.
Modificarile psihologice ale batranului sunt rezultatul modificarii induse de varsta,la baza lor existand factori interni cum ar fi ereditatea si modificarile hormonale si factori externi cum ar fi:pensionarea,scaderea potentialului biologic,patologia asociata,scaderea numarului membrilor de familie,decesul unor rude sau prieteni de varste apropiate.Descoperirile medicinii si imbunatatirea conditiilor de viata din ultimul secol au dus la cresterea numarului de persoane varstnice.Pe de o parte aceasta tendinta reflecta eradicarea bolilor,reducerea mortalitatii infantile,etc,dar pe de alta parte nu se poate trece cu vederea costul imbatranirii populatiei, care este cu atat mai mare cu cat creste speranta de viata.
La batranii bine integrati familial si social, sanatosi si fara probleme finaciare emotiile negative sunt bine controlate, iar cele positive sunt exprimate.Pornind de la teoria lui Erikson,conform careia personalitatea continua sa se dezvolte de-a lungul vietii,mai multe studii longitudinale efectuate pe indivizi urmariti timp de 10-15 ani au relevant cinci caracteristici de personalitate care sunt prezente inca din copilarie,devin stabile si nu se modifica in timp:extrovertirea,neuroticismul,sociabilitatea,deschiderea catre noi experiente si constionciozitatea. Teoriile recente concluzioneaza ca pentru fiecare individ la o anumita varsta personalitatea se "rigidizeaza".Oricum structura personalitatii se poate modifica de-a lungul timpului in functie de numeroasele influente psiho-sociale(psihotraume,evenimente de viata ce determina importante schimbari ale existentei personale).
Functionarea normala a unei persoane varstnice depinde de echilibru fizic, psihic si social.
Modificarile psihologice cuprind:
1.modificarea atentiei sau scaderea capacitatii de concentrare,scaderea atentiei voluntare,care duc la scaderea capacitatii mnezice(in special cea de scurta durata);amintirile indepartate par totusi sa fie mai ordonate,sistematizate si definite.
2.modificarile gandirii au ca si caracteristica definitorie scaderea spontaneitatii,flexibilitatii,aparitia tulburarilor de adaptare rapida si a stereotipiilor;de asemenea se observa o crestere a functiei de sinteza si schematizare.Apare frica de complot si circumspectia.
Reducerea numarului de neuroni si saracia conexiunilor nervoase nu afecteaza in mod identic toate structurile si regiunile cerebrale. Aceste caractere diferentiale si heterocrome se regasesc in comportamente.Mentinerea atentiei focalizate,memorizarea pe termen scurt sau lung,discriminarile perceptive,fluiditatea verbala,rationamentul nu se deteriorizeaza in aceeasi proportie si in acelasi timp.
3.din punct de vedere caracterial se pot produce ascutirea sau intensificarea unor trasaturi disarmonice preexistente sau dezvoltatrea lor pentru prima data.Nu este vorba de psihopatii,ci de existenta sau de dezvoltarea,odata cu varsta,a unor trasaturi disarmonice incadrabile in limitele mari ale normalitatii sau de cei care fac parte din categoria personalipatiilor.
La persoanele astenice apare sentimentul de apreciere impreuna cu senzatia de prabusire a prestigiului social ducand la sentimente de dezvoltare dar si o lipsa de respect.Persoanelor depresive li se intensifica deznadejdea putand aparea reactii depresive sau idei de inutilitate,lipsa sensului vietii putand duce pana la tentative de suicid. Comportamentul persoanelor schizoide se manifesta prin tendinte de izolare,refuzul de contact social,indiferenta fata de ceea ce este in jur dupa satisfacerea nevoilor imediate.
Cu toate că au existat preocupări pentru ameliorarea stării de sănătate a populației Romaniei si in ciuda evolutiei economice si sociale in perioada tranzitiei a tarii noastre în anumite privințe starea de sănătate a populației din România continuă să fie precară. Speranța de viață la naștere este un indicator sintetic al stării de sănătate a populației unei tari. Speranța de viață în România este mai mică decât în celelalte țări europene pentru toate intervalele luate în studiu.
Pentru ambele sexe speranța de viață la naștere începe să crească începând cu anul 1998 ajungând în 2002 la 74,9 ani pentru femei și 67,6 ani pentru bărbați (Figura 1.14).
Figura 1.6. Speranța de viață la naștere în România, pe sexe, în perioada 1990-2002 (ani)
Surse: UNDP, 200 0 și 2004
Deși în creștere constantă, în anul 2007 speranța de viață la naștere în România este mai mică comparativ cu restul statelor membre UE, pentru ambele sexe .
Speranța de viață în ani sănătoși este un indicator relevat pentru starea de sănătate a populației insemnand noțiunea de calitate a vieții, în sensul centrării pe anii de viață sănătoși ai individului, fără limitări din cauza bolii sau dizabilității. Afecțiunile cronice, tulburările psihice, dizabilitatea fizică sunt prevalente la vârsta a treia. Cu cât speranța de viață în ani sănătoși este mai mică, cu atât „povara” pentru furnizarea îngrijirilor de sănătate și pentru sistemul de pensii este mai ridicată, iar decidenții politici ar trebui să fie pregătiți cu măsuri adecvate pentru a face față nevoilor persoanelor vârstnice. Este de asemenea un indiciu al sănătății ca factor economic și productiv.
Tabel 1.7 . Speranța de viață în ani sănătoși (HALE) la naștere și la 60 de ani, pe sexe, în anul 2002, în unele state membre UE și România
Sursa: WHO 2006
Imbunătățirea speranței de viață în ani sănătoși are ca rezultat nu numai o stare de sănătate mai bună ci și un nivel mai scăzut al cheltuielilor publice cu serviciile de sănătate și/sau îngrijirile pe termen lung. Dacă speranța de viață în ani sănătoși ar crește mai rapid decât speranța de viață, atunci pe lângă o viață mai lungă, avantajele la nivel individual ar fi în planul unei vieți mai lungi dar fără probleme de sănătate (Eurostat 2008, WHO 2009).
Bolile aparatului circulator reprezintă cea mai importantă cauză de deces, de morbiditate și de incapacitate temporară de muncă atât în România cât și în celelalte țări europene, bolile cardiovasculare fiind considerate o problemă de sănătate publică prioritară, programele de prevenire fiind finanțate din bugetul statului și nu din fondul asigurărilor de sănătate. În rândul bolilor cardiovasculare, hipertensiunea arterială și cardiopatiile ischemice sunt responsabile prioritar de prevalența crescută a morbidității prin boli cardiovasculare în rândul populației. Morbiditatea prin boli cardiovasculare este mai ridicată în mediul rural decât în urban, și mai crescută la sexul masculin decât la sexul feminin . Diferențele sunt explicabile pe de o parte prin factorii de risc incriminați în etiologia cardiovasculară: fumatul, sedentarismul, obezitatea, alimentația irațională, bogată în colesterol și glucide, consum excesiv de grăsimi alimentare, alcool, factori genetici. Promovarea unui stil de viață sănătos ar reduce considerabil riscul îmbolnăvirii prin boli cardiovasculare.
În ierarhia incidenței specifice, bolile respiratorii se situează pe primul loc. Aproximativ 1/3 din totalul cazurilor noi de îmbolnăviri diagnosticate anual revin acestor boli.Vârstele cele mai afectate sunt copii și vârstnicii. Pneumonia și bronhopneumonia sunt responsabile de aproximativ jumătate din decesele prin boli respiratorii. Dintre factorii de risc incriminați în etiologia respiratorie se menționează: vârsta (la copii și bătrâni), condițiile meteorologice și de microclimat, sexul (bărbații sunt cei mai afectați). Serviciile de spitalizare sunt mai ridicate însă în cazul bolilor cronice respiratorii, care afectează într-o proporție ridicată sexul masculin, iar ca și grup de vârstă bătrânii. Incidența acestor boli este de 2,5 ori mai mare la bărbați decât la femei, și chiar de 5 ori mai mare la persoanele de peste 65 ani decât la adulți
Printre factorii de risc comuni bolilor digestive sunt hiperaciditatea gastrică, factori genetici, stresul, fumatul, consumul unor medicamente. Acțiunile de sănătate care vizează reducerea prevalenței prin boli digestive sunt destinate scăderii frecvenței fumatului, favorizării unei alimentații corect preparate și raționale, diminuării consumului oral de medicamente care stimulează secreția gastrică.
În ceea ce privește dinamica bolilor psihice în România, studiile relevă în decursul secolului XX câteva aspecte semnificative. Psihozele predominant exogene au înregistrat o creștere importantă până în anii 60, după care numărul acestora a fost în descreștere. Numărul cazurilor noi de îmbolnăviri prin afecțiuni psihice este mai mare după 1990, chiar dacă este vizibilă tendință de descreștere față de valorile incidenței în perioada 1970 – 1990. Bolile infecțioase și parazitare reprezintă o altă categorie importantă de îmbolnăviri. Bolile cardiovasculare ocupă ponderea cea mai ridicată în ierarhia cauzelor medicale de deces, urmate de tumorile maligne, bolile aparatului respirator, accidente, traumatisme, otrăviri și bolile aparatului digestiv.
În rândul afecțiunilor cardiovasculare, bolile cercebrovasculare, hipertensiunea arterială și infarctul miocardic sunt principalele cauze de deces, în timp ce pneumonia și bolile cronice obstructive sunt răspunzătoare de decesele prin afecțiuni ale aparatului respirator (MS, 2008). Principalele cauze de deces în rândul populației de 0-64 ani sunt reprezentate de afecțiunile cardiovasculare. În Uniunea Europeană, fiecare al patrulea deces este determinat de bolile cardiovasculare și fiecare al treilea deces de tumorile maligne . În România proporția deceselor prin afecțiuni cardiovasculare pentru grupa de vârstă 0-64 ani este mai ridicată: 35,0%. Aceeași este situația și în cazul afecțiunilor aparatului respirator și bolile aparatului digestiv. Deși tot al cincilea deces în România este cauzat de cancer, în 1997 suntem statul cu cea mai scăzută rată a mortalității prin cancer dintre țările de referință, și printre țările cu cea mai scăzută rată de la nivelul Europei. Pentru grupa de vârstă de peste 65 ani, aproape jumătate dintre decese sunt cauzate la nivelul Uniunii Europene de afecțiunile cardiovasculare, și tot la patrulea deces este cauzat de cancer (WHO, 1999). Pentru România și țările de referință, în 1997, afecțiunile cardiovasculare reprezintă de asemenea prima cauză de deces, dar proporția este mult mai ridicată decât la nivelul Uniunii Europene (77,2% în România și 66,3% în țările de referință). În ceea ce privește decesele cauzate prin tumori maligne, și pentru această grupă de vârstă rata mortalității în România (9,2%) este mai scăzută decât în țările de referință (15,1%) și mult mai mică decât cea la nivelul Uniunii Europene (23,6%).
Cardiopatiile ischemice și bolile cerebro-vasculare sunt cauzele de letalitate principale în categoria deceselor cauzate de afecțiunile aparatului circulator (Eurostat 2004). În anul 2002, 61% din totalul deceselor în România s-au datorat afecțiunilor cardiovasculare. Mortalitatea prin boli cardiovasculare a fost de 3 ori mai ridicată decât media la nivel european. Dacă pentru populația sub 75 de ani, ratele de mortalitate înregistrate în România sunt comparabile cu rata medie înregistrată la nivelul Europei, pentru populația situată peste 75 de ani, mortalitatea în România este mai ridicată decât media europeană (WHO 2005).
Un alt aspect care particularizează mortalitatea în țara noastră este creșterea deceselor datorate tuberculozei, cu precădere până în anul 2004. Analiza mortalității pe cauze de deces și medii de rezidență în România evidențiază diferențe semnificative la nivelul celor două medii: urban și rural. În cazul bolilor aparatului circulator intensitatea mortalității în mediul rural a fost constant mai ridicată decât în urban (de aproape 2 ori mai mare). De asemenea și în cazul tumorilor, leziunilor traumatice și otrăvirilor, bolilor aparatului digestiv, decesele au fost mai numeroase în rural decât în urban. În anul 2002 decesele cauzate de bolile aparatului circulator continuă să fie de 2 ori mai ridicate în mediul rural decât în cel urban, iar mortalitatea prin tumori mai ridicată în rural decât cea înregistrată la nivel național .
1.4.4 Comunitatea –impactul asupra varstnicilor
Este important sa ne punem intrebarea:cum sunt priviți vârstnicii de ceilalți oameni, dacă sunt considerați o resursă importantă sau dacă sunt priviți ca o povară pentru societate?. Raportul anchetei internaționale Population Policy Acceptance arată că românii evaluează mai puțin negativ creșterea ponderii persoanelor vârstnice în populație, comparativ cu alte țări europene (59% dintre respondenți consideră îmbătrânirea demografică un lucru negativ sau foarte negativ, comparativ cu peste 70% în Cehia, Germania, Estonia, Polonia și Lituania).
Cu toate că îmbătrânirea demografică este considerată un aspect negativ, rolul vârstnicilor în societate este evaluat pozitiv. Afirmațiile referitoare la o mai mare atenție pe care societatea ar trebui să o acorde drepturilor și problemelor persoanelor vârstnice au generat cel mai mare grad de acord în țara noastră, în jur de 95%.
Tabel 1.9. Evaluarea aspectelor referitoare la rolul persoanelor vârstnice în societate („acord total ” și „acord”, în %)
Sursa: Dorbritz et al., 2005
Relațiile vârstnicilor cu copiii și familiile acestora sunt puternice în societatea românească, ele materializându-se inclusiv prin locuirea în comun. În genere, persoanele în vârstă apreciază pozitiv aceste raporturi, declarându-se satisfăcute de calitatea și intensitatea lor.
Insatisfacțiile principale ale celor în vârstă, evidențiate în toate anchetele, sunt legate de starea de sănătate și de situația materială, în special de disponibilul curent de bani. Aceste trăiri au o acoperire certă în starea de fapt, căci, așa cum o arată și studiul de față, dar și altele de aceste gen, sistemul de asistență medicală a vârstnicilor are grave carențe la noi în țară iar veniturile bănești curente, chiar dacă nu se reduc întotdeauna la pensia foarte modestă a majorității celor care o primesc, sunt departe chiar de aspirațiile – nu foarte ridicate, de altfel – ale acestei categorii de persoane.
Considerăm că o mare oportunitate pentru schimbarea în bine a stării subiective, trăite a calității vieții vârstnicilor o constituie implicarea lor în activități de voluntariat, în lărgirea rețelelor și a sferei de relații și contacte cotidiene, în atragerea lor la forme deosebite de participare socială. E un domeniu de acțiune care nu implică prea mari eforturi materiale și care ar putea fi susținut prin stimulente și inițiative locale și generale.
Persoanele de vârsta a treia, până în 75 ani, ar putea fi folosite de către societate în mai mare măsură, pentru competențele de care dispun, valorificând din plin capacitatea și dorința acestora de activitate. Ele realizează și în prezent, indiferent de statutul lor, o serie de activități, în principal de natură casnică și de întrajutorare a familiei copiilor activi. O mică parte dintre aceștia sunt activi (în special ca fermieri), iar dintre pensionarii „tineri”, undeva în jur de 10% prestează și activități remunerate. Pontențialul acestei categorii de persoane este insuficient utilizat în prezent.
Persoanele de vârsta a patra, de la 75 de ani în sus și mai cu seamă cei foarte bătrâni, trebuie să stea cu precădere în atenția sistemului de asistență socială și medicală, beneficiind de un sprijin suplimentar, inclusiv pe linia posibilității preluării unui număr cât mai mare dintre ei în instituții specializate de îngrijire a vârstnicilor. Modul tradițional de îngrijire de către membrii familiei este actualmente dominant – și ca practică și ca model acceptat – numai că odată cu sporirea accelerată a numărului celor foarte vârstnici această practică poate avea consecințe sociale și individuale negative.
Informarea persoanelor vârstnice cu privire la diversitatea serviciilor destinate lor ar putea constitui o problemă. Trebuie o transparență la nivelul autorităților locale în ceea ce privește oferta de servicii medico-sociale destinate vârstnicilor, dar și în publicitatea făcute acestor servicii.
Cap.II. Varstnicul din familie versus Varstnicul institutionalizat
2.1. Nucleul familial si rolul varstnicului in cadrul familiei
Familia are mai multe funcții sociale și biologice.
Sunt trei funcții sociale elementare a familiei:
Funcția de socializare, ca și acea de educare, prin formarea capacității de adaptare și motivare în conviețuirea socială.
Funcția economică, o funcție importantă pentru multe familii, prin care se realizează asigurarea materială și protejarea copiilor față de lipsuri și boli.
Funcția politică, care asigură copiilor o poziție legitimă în societatea existentă, această funcție a familiei poate duce la fetișism.
Familia este în același timp cauză și efect în social. O comunitate cu valori alterate la nivelul familie, va avea membrii dezrădăcinați din tradițiile ce le dau sens vieții, îndepărtați de normele ce îi conduc spre a fi oameni. Dar în același timp, ca o oglindă, familia reflectă și răsfrânge anomia dintr-un mediu social, este târâtă în tranziții fără sfârșit, este speriată de schimbările prea rapide, de stilurile impuse din locuri străine ei.Din punct de vedere sociologic, familia reprezintă „exemplul tipic de grup primar”, caracterizat prin puternice relații de tipul „face to face”, prin asocierea și colaborarea intimă a tuturor membrilor ei.
Se vehiculează frecvent, în literatura de specialitate, ideea că familia este într-o perioadă de criza determinată de mutațiile macrosociale, că se pierd valorile familiei tradiționale, că se afla în impas, că apariția noilor forme de conviețuire ale cuplurilor și emanciparea femeii vor duce la dispariția familiei etc. Realitatea și analiza atentă inclusiv a istoricului familiei infirma viziunile pesimiștilor și permite abordarea sistemului familial ca pe un corp dinamic, ce ține pasul și, care dă tonul evenimentelor sociale.
Incertitudinea axiologica ce caracterizeaza familia romaneasca contemporana are cauze multiple, este vorba mai ales de schimbarea ordinii sociale, prin renunțarea formală la normativismul oficial, prin redefinirea binelui și răului (renunțarea la stereotipul comunismului „bun” și a capitalismului „inamic”). De la o societate în care reperele erau bine precizate, s-a trecut brusc la una a posibilităților multiple, oferind numeroase alternative în ce privește modurile de a face. Alegerile valorice, constrânse la maximum în comunism, au devenit greu de realizat în noua societate dominată de lipsa de predictibilitate.
Familia post-modernă îmbrăca, noi chipuri, uneori prefera coabitarea în locul oficializării relației matrimoniale, controlează fertilitatea, se implică în acumularea de bunuri și în realizarea profesională de ambele părți, femeia “ ieșind ” din perimetrul gospodăriei, dar în același timp acordă timp, atenție, investește afectiv în fericirea partenerilor : “apare astfel relația pură, o relație socială ce a fost inițiată numai pentru ea însăși, pentru ceea ce poate obține fiecare persoană dintr-o asociere susținută cu cealaltă, și care se continuă numai în măsura în care amândoi partenerii consideră că le aduce suficiente satisfacții pentru ca fiecare s-o mențină.”
Etică în familie, presupune reluarea și adaptarea valorilor ancestrale de la o generație la alta. E ca și cum acel “nimic nou sub soare” generează de fiecare dată un “altceva”, la fel ca dintotdeauna dar cu amprenta culturală, culoarea personală, individualitatea data de ceea ce este și ceea ce îl înconjoară pe om. Sistemele de valori din familie sunt raportate, în mod predeterminat, la sistemele culturale ale societății (cultura înțeleasă în accepțiunea lui Heder, comunitatea posedă o cultură specifică). Deși este dependent direct de mediul social și ocupațional al părinților, procesul educațional nu este neapărat conștient sau rațional, ci, prin internalizare, poate căpăta un aspect inconștient. Cu toate acestea, valorile transmise copiilor, nu implică neapărat o imobilitate social-evolutivă, mai ales în cazul familiilor ce provin dintr-un mediu social sub mediu. O explicație în acest sens spune că nu valorile în sine contează, ci determinantă în asimilarea valorilor este chiar relația care se stabilește între părinte și copil, disponibilitatea acestuia de a prelua modelele valorice ale familiei.
Toleranța am putea-o privi sub o multitudine de fațete: ca deschidere spre nou, imaginație, independență, respect, simpatie, iubire. Toleranța apare acolo unde exista opinii și nu cunoaștere certă, fapt ce se întâmplă foarte des. Poate nevoia de a analiza toleranța, sau mai degrabă multitudinea de valori reunite sub acest concept, a apărut mai ales prin raportarea la ceea ce e nou în ultimele decenii în universul românesc: mass-media amintește zilnic că au apărut noi mutații la nivelul familiei, că există forme de conviețuire, total necunoscute și de neconceput acum 20 de ani românilor, că trăim într-o societate multiculturală și multietnică unde rasismul și xenofobia nu-și au locul. Ca și responsabili pentru formarea viitorilor adulți, părinții nu au cum să facă abstracție de deschiderea spre diversitate a lumii moderne.
In familie vorbim de acceptare a diferențelor, de respect față de diversitate, de deschidere spre ceva nou, sau cel puțin necunscut până în acel moment. A nu respecta pe cel diferit de tine, a te teme și a-l asupri, nu sunt decât comportamente ce sărăcesc individul de ceea ce oferă exteriorul mediului familial. Cel mai adesea necunoaștere și teamă, fie ea de competiție, fie de diferențe, duc, în planul dezvoltării personale, la izolare, la extragere din grup, la neadaptare și la un nivel ridicat de frustrări. A-ți învață copilul toleranța, a fi tolerant în relația de cuplu, a înțelege diferențele dintre generații și a le acceptă, toate sunt o lecție a puterii morale.
Familia este locul în care iubirea de oameni se manifestă în toată plenitudinea ei: dragostea mamei pentru copilul său, dragostea soților unul pentru celălalt, dragostea pioasa și plină de respect pentru vârstnicii familiei. Familia presupune în permanentă schimburi reciproce între membrii săi, sub diverse forme, care conslidează constant relațiile dintre ei. Părintele își îngrijește copilul iar aceste răspunde cu afecțiune și drăgălășenie, adolescentul își provoacă părintele la schimbare, la schimb de idei despre sine, despre lume și viața, iar părintele primește în schimb forța tinereții gândirii. Relațiile apropiate promovează onestitatea, grijă, loialitatea, conștiința de sine, răbdarea, empatia etc. Aceste sunt valori morale semnificative pentru oricine – valori care sunt cel mai bine promovate de relațiile personale.Toleranța, loialitatea, nevoia de dreptate, iubirea de familie sunt doar câteva repere alese în studiul prezent pentru a invita la reflecție față de ceea ce se întâmplă in familia românească post-modernă, iar demersul de față se vrea un pas în studiul fenomenului numit familie contemporană.
Persoana în vârstă se confruntă cu o etapă de viață nouă și, prin urmare, cu o experiență nouă, felul în care îmbărânește fiindu-i influențat de atitudinea pe care o are față de aspectele vieții în general. Dar și de felul cum interacționează cu ceilalți, de ambianța familială, de starea materială, de mediul social. Toate acestea sunt variabile importante care au un impact deosebit asupra personalității acesteia.
Una dintre particularitățile vârstei înaintate, atât a celor bolnavi, cât și a celor fără serioase probleme de sănătate, o constituie instaurarea unei perioade de dezadaptare socio-psihologică. Modificarea statutului social – ieșirea la pensie, pierderea rudelor apropiate, greutăți în autogospodărire, scăderea veniturilor – necesită mobilizarea tuturor forțelor, care în această perioadă a vieții sunt semnificativ reduse, fapt ce are un puternic impact asupra psihicului respectivei persoane. Incapacitatea de a-și purta singură de grijă în viața de zi cu zi o face dependentă de alții, ceea ce îi scade aprecierea de sine, îi dă sentimentul de neputință, uneori chiar lipsa dorinței de a mai trăi. Instaurarea dependenței de familie devine evidentă mai ales după apariția diverselor afecțiuni supărătoare și relațiile cu ceilalți membri ai familiei încep să se complice, atât din punct de vedere economic, cât și comportamental, și psihologic.
Psihologul britanic D.B. Bromley a evidențiat cinci tipologii comportamentale ale persoanelor varstnice:
1. Vârstnicul constructiv este echilibrat, calm, senin, mulțumit de contactele emoționale cu cei din jur. Este critic doar în ceea ce-l privește, dar plin de umor și răbdător în relația cu ceilalți. Percepe bătrânețea ca pe o etapă a desăvârșirii, este optimist, consideră sfârșitul vieții ca fiind ceva firesc, fără angoase, fără regrete. Este mulțumit de ceea ce a reușit să realizeze și este ferm convinscă cei apropiați îl vor ajuta în caz de nevoie si vor fi alaturi de el cu tot ceea ce el face.
2. Vârstnicul dependent de alții este pasiv, a abandonat cu totul vechile preocupări, în prezent nemaiavând nici un fel de aspirații. Mediul familial este cel care îi dă sentimentul de siguranță și, întrucât nu-l stresează nimic, nu se confruntă cu dezechilibre emoționale.
3. Vârstnicul autoprotector se remarcă prin autosuficiență, apărat de o „armură psihologică“, plin de el, satisfăcut de realizările în plan profesional. În rest, împărtășește ideile unanim acceptate, fără a-și exprima propriile opinii, neplăcându-i să vorbească despre nimic personal. Îi este teamă de moarte, dar preferă să nu se gândească la ceea ce urmează, afundându-se în tot feluldeactivități.
4. Vârstnicul revendicativ este furios, agresiv, bănuitor, irascibil, îi asaltează cu tot felul de pretenții și vociferări pe cei din jur – rude, prieteni, instituții publice, societatea în general. Se încăpățânează să nu-și accepte neajunsurile condiției de vârstă înaintată, îi invidiază pe tineri, se revolt împotriva morții, întrucât îi este teamă de ea si se gandeste la ea destul de des.
5. Vârstnicul nemulțumit de sine, de ce și cât a reușit să realizeze, evită să vorbească despre greutățile cu care s-a confruntat, încercând să uite nereușitele ce i-au marcat existența. Nu-l revoltă neputințele caracteristice vârstei înaintate, acceptându-le, dar, dacă nu-i este satisfăcută nevoia de iubire și afecțiune, devine depresiv și autocompătimitor. Privește moartea ca pe o eliberare de suferință.
Chiar dacă sunt din ce în ce mai neputincioși, mai uituci, mai cârcotași poate, una dintre datoriile noastre morale este să-i respectăm pe cei mai în vârstă, să le fim alături și să-i ajutăm, atunci când ne sunt părinți sau rude apropiate, în anii deloc ușori pentru ei ai senectuții, aportul familiei fiind extrem de important pentru ei. Chiar dacă până mai ieri mama ta își petrecea câte o jumătate de zi în jurul aragazului, pentru a-i putea ospăta apoi pe cei dragi cu mâncăruri delicioase, avea grijă ca totul să strălucească de curățenie, iar acum mâncarea pare a nu mai avea gust, uneori e nesărată, alteori poate chiar arsă, vesela are urme de detergent pe ea, iar chiuveta pete de grăsime, e din ce în ce mai retrasă, parcă nici să vorbească nu mai are chef, nu te grăbi s-o învinovățești de nepăsare și iresponsabilitate, de delăsare și lipsă de interes. Înțelege-o. Pur și simplu îmbătrânește. Și ajut-o să-i fie mai ușor.
Din păcate, la ora actuală în România, sistemul sanitar nu este suficient de dezvoltat pentru a acoperi nevoile pe care le are populația și mai ales persoanele vârstnice.
Sistemul unitar de pensii (pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțial, pensia de invaliditate și pensia de urmaș) nu asigură, în medie, o viață decentă vârstnicilor. Pentru că, în cele mai multe cazuri, pensiile nu fac decât să ajute vârstnicul să își ducă traiul de pe o zi pe cealaltă.
Se demonstrează că două aspecte importante, care lasă o amprentă majoră în viața vârstnicului, sunt sănătatea și veniturile, iar o soluție pentru o viață mai bună ar putea fi restructurarea sistemelor de sănătate și de pensii, ținând cont și de nevoile reale ale populației de vârsta a treia.
Din multe puncte de vedere este mai benefic să aduci serviciile la client dacât clientul la servicii, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil sau nu este în interesul vârstnicului. Există și situații în care disponibilitatea și dorința trebuie înlocuite de profesionalism și posibilităti. Aceasta înseamnă instituționalizare, care trebuie facută cu respectarea legii, a eticii și moralei. De fapt, fiecare caz în parte trebuie bine cântărit, cât de obiectiv posibil și luată decizia optimă pentru persoana în cauză, în funcție de posibilitățile familiei și de cele oferite de societate.
În România, in martie 2011 erau 375 de centre pentru persoane vârstnice și
persoane cu handicap, dintre care centre rezidențiale 322, iar centre în regim de zi 53
(A.N.P.H, Buletin statistic, 31 martie 2011)
Raportat la numărul persoanelor vârstnice, numărul centrelor este foarte mic pentru a oferi îngrijirile necesare vârstnicilor.
Conform autoarei Barbara Larsen (1995) în ceea ce privește relația între
persoanele vârstnice și familie, aceasta poate fi trăită în diverse feluri, dar cel mai adesea această relație se caracterizează prin ceea ce sociologii numesc intimitate spațialitate, adică se locuiește separat dar nu departe unul de celalalt.
Persoanele cu o sănătate precară sunt mai vulnerabile și mai dependente, manifestând astfel mult mai pregnant nevoia de a rămâne cu familiile. Cu toate acestea nu este rar ca într-o familie generațiile diferite să aibă dificultăți în a se adapta noilor roluri induse de vârstă. Este de menționat că există în general patru modele de familii: familii armonioase cu posibilități materiale, familii armonioase fără posibilități materiale, familii dizarmonice și persoane fără familie. În primele două situații, familia ajută în mod susținut ruda vârstnică să aibă un trai cât mai bun și să-și mențină autonomia o perioadă cât mai lungă. Familia dizarmonică împinge persoana vârstnică spre dependență din motive sociale, dacă nu cumva prin violențe și abuzuri determină și afecțiuni medicale invalidante. Lipsa familiei este un factor precipitant al vulnerabilității și dependenței.
Făcând o comparație privind relația cu familia a celor aflați la domiciliu și a celor aflați în instituție, cei aflați la domiciliu au o relație mai bună cu familia decât cei aflați în instituție. Unele persoane aflate în instituție sunt abandonate de către familie. Și în multe cazuri nu li se cere acordul privind instituționalizarea.
Condițiile de locuit reprezintă unul dintre factorii importanți pentru confortul
vieții unui om și cu atât mai mult în cazul vârstnicilor, atinși de vulnerabilitate și de nevoi speciale. Dacă standardele de viață prevăd anumiți parametri privind spațiul de locuit al unei persoane, în România aceste standarde sunt îndeplinite doar într-un anumit procent.
Condițiile sunt diferite și aprecierea lor la fel, iar impactul asupra satisfacțiilor vieții persoanelor vârstnice este semnificativ.
2.2.Centrele de Asistenta Sociala si rolul lor in viata varstnicului si a comunitatii
Decizia de internare a varstnicului intr-un centru nu ar trebui sa fie luata decat dupa o evaluare riguroasa a contextului medico-psiho-social si a dorintelor pacientului si familiei sale. In decizia de a institutionaliza o persoana varstnica,consilierea bolnavului si a familiei sale nu se poate face decat dupa o evaluare foarte precisa.Aceasta trebuie sa tina cont de starea medico-psiho-sociala a pacientului si deasemenea de dorinta pacientului si a familiei sale si de diferitele solutii accesibile.In multe dintre cazuri ingrijirea la domiciliu reprezinta un stres pentru apartinatori.Atmosfera familiala realizeaza un confort psihic pentru pacient,dar institutionalizarea este mai benefica din punct de vedere al asistentei medicale mai corecte.Societatea in general,si corpul medical psihiatric in special,nu pot pana in prezent sa statueze un mod unic de gandire asupra tipului de ingrijire pe care il necesita batranul:familiala sau institutionala.Exista pentru ambele alternative,avantaje si dezavantaje,oportunitati si limite.Decizia de a ingriji un batran la domiciliu este dificil de luat in unele cazuri,tinand cont ca adesea ne aflam in fata unui individ tarat fizic si/sau cu diverse afectiuni mentale(depresie,anxietate,dementa).Ingrijitorii unei astfel de persoane sunt supusi unei avalanse de probleme intre care aspectul financiar nu este de neglijat.Consultarea periodica a medicului de familie si a psihiatrului devine necesara pentru ajustarea permanenta a atitudinii fata de pacient.
Gradul de institutionalizare al varstnicului depinde de numeroasele aspecte,specifice in mare parte fiecarei regiuni geografice:religie,grad de civilizatie,nivel economic,obiceiuri. Copii care decid sa stea cu parintii la batranete sunt prinsi intr-un cerc cicios,denumit de americani "sandwish".Ei isi impart energia si timpul liber intre parintele neputincios si proprii copii.Aceasta generatie "sandwich" este privita astfel ca o generatie de sacrificiu. Desi actualmente tendinta este de dezinstitutionalizare,in toata lumea exista forme de ocrotire a vrastnicului in asemenea asezaminte.
O institutie reprezinta o organizatie care are statut,reguli de functionare stabilite prin regulamente si/sau legi,avand rolul sau functia sociala de a satisface anumite nevoi colective(Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu-Dictionar de sociologie).In Romania exista mai multe tipuri de institutii specializate de ocrotire;in functie de perioada cat varstnicul este ocrotit,institutiile pot fi pe termen lung sau temporare,ele apartinand pana nu demult unor ministere diferite,astfel: –
-pe termen lung – sub tutela Ministerului Muncii si Protectiei Sociale si a consiliilor locale se afla caminele de pensionari unde se pot interna ca urmare a deciziei Oficiului de Asistenta Sociala, numai varstnici pensionari.
-sub tutela Inspectoratelor Teritoriale pentru Persoanele cu Handicap-camine spital unde sunt internati varstnici dependenti sau camine pentru persoane fara nici un fel de venit.
-temporar – cel mai frecvent apartinand unor fundatii sau organizatii neguvernamentale.Ocrotirea temporara presupune accesul in centre de zi in care varstnicul isi poate petrece sub supraveghere timpul liber in mod placut sau poate fi ingrijit(in cazul dementului) pe perioada cat familia (apartinatorii) isi desfasoara alte activitati (serviciu,cumparaturi);de asemenea,varstnicii pot desfasura diverse terapii fizice si ergoterapeutice in cadrul unor programe recuperatorii si profilactice organizate.
Decizia privind institutionalizarea pe termen lung trebuie sa fie o decizie elaborata de o echipa pluridisciplinara formata din asistent social,medic,psiholog,la care va participa obligatoriu varstnicul in cunostinta de cauza,eventual si familia varstnicului;ea este o decizie de mare raspundere care vizeaza viitorul persoanei si are numeroase repercusiuni psihice,morale si financiare.Varstnicul este o persoana matura,respectabila,care are dreptul la a decide ce este mai bine pentru el,dar poate fi sprijinit,consiliat in a i se prezenta riscurile si beneficiile traiului singur sau in institutie.
Cauze ale institutionalizarii pe termen lung:
-singuratatea si lipsa retelei de suport;
-dorinta manifesta a varstnicului;
-lipsa veniturilor;
-diferite afectiuni cronice;
-handicapul fizic sau mental;
-pierderea locuintei;
-lipsa adaptarii in cadrul serviciilor la domiciliu;
-"crize" in sanul familiei de origine;
-imobilizarea la pat;
-violenta domestica sau a celor ce s-au angajat sa-i ingrijeasca.
Populatia in institutiile de ocrotire este relativ omogena pe grupe de varsta.In lucrarea "Diagnoza calitatii vietii varstnicilor din Romania" de Hildegard Puwak se mentioneaza ca in caminele pentru varstnici,predomina persoanele de sex feminin(70%);de asemenea,din distributia pe varste rezulta ca 80% dintre persoanele institutionalizate depasesc 70 de ani si aproape 60% se situeaza peste 75 de ani.Nivelul de instructie al varstnicilor din aceste institutii este de peste 50% sub nivelul mediu,intre aceasta si statutul social al pensionarului existand o relatie directa.
Desi dupa 1990 s-au schimbat multe privind institutiile pentru varstnici,totusi batranii din multe institutii au relatat faptul ca sunt deprimati,nefericiti,inadaptati;studiile au demonstrate ca au mai putina vitalitate,mai putina activitate si mor mai repede decat persoanele de acceasi varsta din societate.
Schultz si Bremmer in 1977 raportau tulburari de ordin psihologic si tristete mai ales atunci cand transferul era involuntar.In opozitie,poate aparea tendinta de a "spitaliza" exagerat spatiile,toaletele,regimuri stricte fata de riscul de contaminare a alimentelor si lenjeriei.Un aspect deloc de neglijat este violarea intimitatii, existand inca institutii in care toaletele nu sunt despartite in cabine,camerele au 7-10 locuri,dulapurile,hainele sunt commune,etc.Aceste neajunsuri,ce nu se pot generaliza pentru toate institutiile,isi au originea in incercarea acestora de a satisface nevoile de baza ale varstnicului in limita bugetului.
Se pune problema de ce in 10 ani nu s-a putut schimba mai mult;pentru ca exista inca structuri rigide si persoane in pozitii de decizie care nu doresc schimbarea,personalul este foarte putin si adesea necalificat,sunt foarte putine cursuri care au ridicat nivelul de pregatire a personalului,personalul nu este selectat(pentru ca in general cei care doresc un astfel de post au o situatie socio-economica precara el fiind o alternative a existentei lui si nu o alegere). Conform noii legi privind asistenta sociala a persoanei varstnice,beneficiaza de asistenta sociala persoana varstnica care se gaseste in una din urmatoarele situatii:
a) nu are familie sau nu se afla in intretinerea uneia sau a unor persoane obligate la aceasta potrivit dispozitiilor legale in vigoare;
b) nu realizeaza venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea ingrijirii necesare;
c) nu are locuinta si nici posibilitatea de a-si asigura conditiile de locuit pe baza resurselor proprii;
d) nu se poate gospodarii singura sau necesita ingrijire specializata;
e) se afla in imposibilitatea de a-si asigura nevoile socio-medicale datorita bolii ori starii fizice sau psihice.
Shuthlesworth (1982) a studiat atitudinea administratorilor institutiilor de ocrotire si a rudelor varstnicilor institutionalizati,reiesind ca in marea majoritate aceasta coincide in ceea ce priveste responsabilitatea pentru calitatea serviciilor oferite.In primul rand au cazut de acord ca majoritatea sarcinilor revin institutiei.Aici sunt serviciile vitale de ingrijire.Acestea includ: chestiuni tehnice,asistenta medicala,securitate,ingrijirea camerei si alimentatia.In al doile rand au existat diferente de opinie atunci cand familiile au fost doritoare sa-si asume anumite responsabilitati.In majoritatea lor,aceste contraste au fost legate de chestiuni mai putin tehnice,cum ar fi: mobilarea camerei,activitati de tip timp liber si pregatirea unor mancaruri speciale.
Acest studiu sugereaza ca implicarea familiei in ingrijirea varstnicilor nu tine de dorinta familiilor de a-si asuma responsabilitati legale de ingrijire,ci tine de recunoasterea insuficienta a importantei implicarii familiilor de catre administratorii de institutie,ca rezultatul administrarii poate esua in relatia cu familia in procesul de comunicare cu aceasta.Managerii acestor institutii ar trebui sa nu scape din vedere posibilitatea schimbarii politicii in institutie,astfel incat sa faciliteze implicarea activa a familiei in ocrotirea varstnicului.Relatia intre schimbarea mediului,mortalitatea si morbiditate a fost investigata in cadrul unor studii efectuate in spitalele de neuropsihiatrie si caminele pentru batrani.Mutarea unui varstnic dintr-un loc familiar intr-o institutie chiar in apropierea casei lui a fost cauza unei dezorganizari la nivel psihologic si cauza unei stari stresante.
O persoana varstnica ce se pregateste sa intre intr-o institutie trebuie sa parcurga mai multe etape:
– sa ia o decizie;
– sa dea o declaratie;
– sa astepte raspunsul;
– sa astepte momentul internarii.
Situatii care sunt suficient de stresante.Efectele acestui stres la persoana varstnica inaintea admiterii in institutie sunt asemanatoare cu efectele directe ale institutionalizarii.
Tohin si Lieberman au evidentiat diferente foarte mari intre varstnicii care urmeaza sa fie admisi intr-o institutie si varstnicii care traiesc in comunitate,in privinta functionarii cognitive,raspunsurilor afective,stari emotionale,imaginea de sine.Rezultatele au aratat o lejera dezorganizare la nivel cognitiv,limitatrea raspunsurilor afective,scaderea sentimentului de "stima de sine",diminuarea nivelului self-esteem-ului si depresie.Aceste rezultate arata ca exista un proces psiho-social anticipatoriu in care fortele sunt puse in miscare asa in cat individul ajunge sa aproximeze institutionalizarea in minte,inainte de a intra definitiv intr-un mediu institutionalizat.
Pentru a creste gradul de satisfactie este suficient ca resursele si asa limitate,sa fie cheltuite pe imbunatatirea designului,gradina din fata cladirii,servicii de securitate,pe alimente sau in programe de implicare a voluntarilor?
Anderson,Holmerg,Schneider si Stone au releevat urmatoarele caracteristici ale calitatii unei institutii ca fiind importante:
-numarul persoanelor care locuiesc;
-numarul persoanelor care folosesc acelasi grup sanitar;
-numarul de ingrijitori/persoana si timp cat se ocupa de fiecare in parte.
Dar este important sa tinem seama si de modelul comportamental al persoanelor in relatia cu varstnicii si de marimea institutiei.Greenwald si Linn au relevat faptul ca,cu cat o institutie este mai mare comunicarea este mai dificila.
Evaluarea persoanei varstnice trebuie sa fie globala.Pentru o problema medicala identica,diversitatea situatiilor sociale sau de mediu explica faptul ca intr-un caz se preconizeaza mentinerea la domiciliu si in altul se consiliaza pentru institutionalizare.Un batran atins de gonartroza invalidanta ar putea in mod sigur sa fie mentinut la domiciliu daca locuieste intr-un imobil dotat cu ascensor sau locuieste la parter,mai ales,daca beneficiaza de ajutor la domiciliu in special pentru a-si face plimbarile.Daca din nefericire acelasi varstnic locuieste la etajul V fara ascensor si daca in comunitate este imposibil sa functioneze ajutorul la domiciliu,situatia este total diferita.
O persoana varstnica atinsa de un proces demential evoluat poate ramane mult timp la domiciliu daca anturajul reuseste sa se roteasca in permanenta fara ca aceasta sa fie pentru fiecare o sarcina prea grea.Dimpotriva,aceeasi persoana singura si izolata va trebui institutionalizata.Anumite indicii defavorabile trebuie sa alerteze medicul generalist si sa-l incite sa efectueze sau sa dispuna o evaluare a persoanei varstnice in ceea ce priveste gradul sau de dependenta.Este vorba de indicii la nivelul:
– persoanei-neglijenta vestimentara si pierderea interesului pentru aspectul sau: miros de urina; hematoame si/sau arsuri; scaderea in greutate;
– comportamentului-dificultati de aprovizionare;stocarea nejustificata de anumte produse;uitari importante si frecvente cu elemente de periculozitate;izolare si pierdere a interesului,agresivitate.
– Locuintei:locuinta neintretinuta;intreruperea platii facturilor.
Este logic sa se efectueze evaluarea exhaustiva insa din momentul cand un indiciu de risc atrage atentia medicului de familie (generalist).In acelasi timp trebuie evitata dramatizarea care poate conduce la diagnosticarea gresita a unor stari tranzitorii ca invaliditatea definitiva. Exista plasamente in institutii care sunt greu de pregatit deoarece ele sunt consecinta proceselor morbide brutale.Printre cele mai banale sunt accidentele vasculare cerebrale si fracturile, mai ales acelea ale colului femural.Dar exista,de asemenea,plasamente in institutii care rezulta din procese mai previzibile,ca o malarie dementiala sau neurologica ce se agraveaza vizibil,inexorabil.Aici asistentul social si medicul generalist au un rol de anticipare,pregatind ei insisi bolnavul si anturajul sau in vederea plasamentului si luand contact cu structura cea mai bine adaptata pentru a primi persoana varstnica devenita dependenta.
Notiunea de criza este importanta pentru ca adeseori in aceasta situatie plasamentul este vizat,ba chiar realizat.In acelasi timp,inainte de a pronunta ceea ce risca sa fie definitiv,trebuie sa ne punem intrebarea asupra caracterului reversibil sau nu a ceea ce atesta criza.Plecand de la situatiile deja evocate nu este sigur ca sarcina reglarii problemelor plasamentului revine serviciilor medicale.Medicul de familie (medicul generalist),care isi cunoaste bine pacientul este cel mai indreptatit sa sintetizeze datele aflata in joc pentru decizia de plasament.In acelasi timp,medicul poate sa se adreseze serviciilor medicale superioare sau caminelor spital in vederea diagnosticului si eventualului tratament pentru ameliorarea situatiei sau pentru a raspunde uneia sau mai multor intrebari in legatura cu pacientul.
Medicul de familie ii revine sarcina de a cantari beneficiul potential al unei astfel de institutionalizari in raport cu riscul repercursiunilor asupra autonomiei, dispozitiei, comportamentului si starii generale la care se expune varstnicul. Trebuie insistat asupra beneficiului mentinerii la domiciliu,de fiecare data cand aceasta este posibila,pentru evitarea rupturii sociale,familiale si identitate.
Persoanele vârstnice instituționalizate se împart în trei categorii:
Persoane vârstnice dependente – persoana dependentă, este persoana în vârstă care depinde în totalitate de serviciile sociale acordate în instituțiile rezidențiale (cămine pentru persoane vârstnice, centre de îngrijire și asistență), în ceea ce privește îngrijirea și ocrotirea în efectuarea activităților zilnice; necesită supraveghere permanentă și ajutor integral în: activitățile de bază ale vieții: igienă corporală; îmbrăcat/dezbrăcat; alimentație; imobilizare – trecere de la o poziție la alta; deplasarea în interiorul și exteriorul camerei; comunicare – utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță în scopul de a alerta: telefon; alarmă; sonerie și activităților instrumentale: prepararea hranei; activități de menaj; gestiunea și administrarea bugetului sau a bunurilor; efectuarea cumpărăturilor; respectarea tratamentului; utilizarea mijloacelor de transport; activități pentru timpul liber;
Persoane vârstnice semidependente – sunt persoane în vârstă care depind parțial de serviciile sociale oferite de către instituțiile rezidențiale, în ceea, ce privește îngrijirea și ocrotirea, necesită supraveghere temporară și ajutor parțial în ce privește activitățile de bază ale vieții de zi cu zi și activiățile instrumentale enumerate la persoanele vârstnice dependente;
Persoane vârstnice independente – sunt persoanele vârstnice care nu necesită supraveghere sau ajutor în ceea, ce privește îngrijirea și ocrotirea, efectuarea activităților vieții de zi cu zi cât și a activităților instrumementale.
O primă caracteristică a vieții pe care o duc vârstnici în centrele rezidențiale este că aceste instituții prin serviciile pe care le oferă asigură persoanelor vârstnice îngrijite un grad maximum posibil de autonomie și siguranță. A doua caracteristică a vieții pe care o petrec vârstnicii în aceste instituții fie ele de stat, de cult religios sau privat – constă în îngrijirea acestor persoane, îngrijire care respectă demnitatea, identitatea, integritatea persoanei vârstnice, dar această îngrijire diferă atât de mult în ceea ce privește costul, pe care o persoană vârstnică trebuie să-l achite, pentru aceste servicii.Cu cât , căminul pentru persoane vârstnice oferă condiții și servicii din cele mai bune pentru: locuit, îngrijire, ocrotire, cu atât crește dorința de a trăi în cămin și scade dorința de reîntoarcere în familie.
Una din principalele cauze ale instituționalizării ar fi lipsa spațiului de locuit sau a unei locuințe adecvate nevoilor de îngrijire a persoanelor vârstnice, atât în căminul de stat, căminul de cult religios, căminul privat. Un nivel crescut al violenței în familie sau violența persoanelor care au obligația îngrijirii persoanelor vârstnice influențează și duce la instituționalizare în centrele de stat, pe când instituționalizarea în centre private a persoanei vârstnice nu o influențează acest factor, el lipsind în totalitate, fiind prezent doar într-o mică măsură la instituționalizarea persoanelor vârstnice în centre ale mănăstirii ortodoxe. De asemenea se observă că în centrele private lipsește în totalitate alt factor al instituțnalizării și anume sărăcia, pe când în cele doua centre de stat și al mănăstirii acest factor este foarte crescut. Singurătatea și lipsa rețelei de suport ca factor al instituționalizării se întâlnește la toate cele trei tipuri de centre în egală măsură, și se constată o egalitate a factorului sărăcie cu factorul singurătate la centrul de stat și cel al mănăstirii.
Sănătatea, ca factor care influențează și duce la instituționalizare este întâlnită la cele trei tipuri de centre, dar este factorul primordial ce duce la găzduirea unei personae vârstnice în centrul privat, urmat la mică distanță de factorul singurătate sau lipsa rețelei de suport și de factorul de neadaptare la serviciile de îngrijire la domiciliu. O altă cauză a instituționalizării, atât în căminele de stat cât și în căminele de cult religios, ar fi veniturile insuficiente ale persoanelor vârstnice (pensii mici), neputând întreține o garsonieră, apartament, casă la curte și să-și asigure cele necesare traiului zilnic, au făcut ca vârstnicul să înstrăineze casa copiiilor, nepoților, cu condiția de ai îngriji. Prin identificarea factorilor determinanți care au condus la instituționalizare Vârstnicii care nu au venituri suficiente pentru a se îngriji și nici spații de locuit adecvate nevoilor proprii, apelează la instituționalizare.
Din discuțiile purtate cu specialiști prin intermediul focus grupurilor sau relatat următoarele aspecte: majoritatea persoanelor vârstnice instituționalizate comunică cu membrii familiei prin intermediul telefonului, odată sau de două ori pe săptămână, purtând convorbiri scurte, fără săi plictisească pe cei tineri sau să le răpească prea mult timp, uneori chiar ascunzândule starea precară de sănătate în care se află; cu membrii familiei care sunt în afara țării, unii vârstnici, comunică prin intermediul internetului, a cărților poștale trimise cu ocazia unor sărbători. Interesant este faptul că aceste relații între copii și părinți se îmbunătățesc o dată cu instituționalizarea părinților.
Dacă în tradiționalism datoria copiiilor (fii-fiice) era să îngrijească părinții până la sfârșitul zilelor lor, în schimbul moștenirii averii părinților, care condiție era legiferată sau nu de anumite documente, înțelegerea fiind și verbală, sau copiii îngrijeau părinții doar din datorie morală, astăzi se pare că modelul tradiționalist nu mai are valoare pentru tinerii care se confruntă cu anumite roluri și cerințe a unei societăți în continuă mișcare și schimbare. Datoria morală a copiilor de a îngriji părinți este substituită de instituționalizarea acestora în cămine, astfel ușurându-se și viața celor tineri pentru care vârstnicul (tata sau mama) devine incomod, greu de suportat, de tolerat, etc,. Odată instituționalizat, vârstnicul nu mai prezintă o amenințare pentru familia tânără și astfel relațiile dintre cele două părți devin conciliante.
Se pune întradevăr întrebarea – Instituționalizarea persoanelor vârstnice, necesitate sau marginalizare?. Din cauze financiare, a restrângerii condițiilor de locuit, a inegalității sociale, unitatea familiei românești a suferit mult iar relațiile psihoafective intrafamiliale sunt în continuă degradare. Asistăm de fapt la o dezangajare a familiei privind susținerea membrilor vârstnici atât în plan afectiv cât și a respectului și recunoștinței. Familia contemporană tinde să excludă din sânul ei bătrânețea, boala, moartea, să le instituționalizeze, izolându-le în spitale și cămine. Tinerii ignoră că și acestea fac parte din viață, fiind componente existențiale obligatorii. Deci se tinde către marginalizarea persoanelor vârstnice din viața familială, mai ales când aceste persoane vârstnice sunt instituționalizate în cămine private, unde costurile de întreținere sunt de multe ori exagerate, ceeia ce putea permite găsirea unei forme de îngrijire la domiciliu dacă familia avea interesul. Dar instituționalizarea reprezintă o necesitate pentru persoanele vârstnice care sunt într-o permanentă luptă cu strarea de boală, sărăcia, lipsa spațiului de locuit, violența intrafamilială.
Dorinta batranului trebuie sa fie capitalala internarea intr-un centru.Medicul de familie trebuie sa ramana foarte deschis si sa evite orice dogmatism.Dorinta varstnicului intra adeseori in contradictie cu evaluarea medico-psiho-sociala realizata de medicul de familie. Anumiti batrani care ar putea foarte bine sa ramana la domiciliu,la nevoie cu un oarecare sprijin/ajutor,pot la fel de bine sa ceara sa traiasca intr-o institutie/camin,pentru ca s-ar simti mai in siguranta.O asemenea dorinta trebuie respectata.Trebuie sa ne ferim de dogma mentinerii la domiciliu cu orice pret.Anumiti batrani nu mai vor sa ramana acasa de tema unor agresiuni,a singuratatii sau de teama de a deveni o greutate pentru ceilalti.
Exista situatia cand,desi mentinerea la domiciliu devine foarte dificila,varstnicul sa doreasca sa ramana acasa cu orice pret.In acest caz medicul de familie trebuie sa uzeze de persuasiune si sa existe varstnicului ca aceasta ramanere acasa nu este in mod sigur cea mai buna solutie.Atunci cand decizia institutionalizarii se impune,aceasta trebuie sa fie,atat cat se poate,bine lamurita si gandita.Obtinerea consimtamantului batranului este solutia preferabila.Cel mai adesea,plecarea intr-o institutie este pentru varstnic ultima cotitura importanta din viata;de aceasta se leaga nelinistea/teama,indeobste fondata,a nemaintoarcerii la domiciliu si institutia ii apare pe buna dreptate ca o antecamera a mortii.
Bunavointa initiala a familiei poate fi inlocuita in timp de sentimentul rejetarii batranului pe care nu il mai suporta.Atunci este rezonabil sa se propuna familiilor plasamentului varstnicului,pentru a le descarca de toate sarcinile cotidiene si de asemenea,pentru a le permite reluarea unui contact mai calm cu ruda,pe timpul vizitelor in institutie.
Capitolul III. Obiective și ipoteze
3.1 Obiectivele cercetării
Evidențierea relațiilor familiale, bunăstarea financiară, sănătatea, interacțiunea și relațiile cu comunitatea a vârstnicilor integrați în familie comparativ cu cei instituționalizați.
Identificarea nivelelor stimei de sine și a depresiei eșantionului studiat și compararea acestora.
Evidențierea relației dintre stima de sine și depresia pentru eșantionului studiat.
3.2 Ipotezele cercetării
1. Există diferențe semnificative ale relațiilor familiale, bunăstarii financiare, sănătații, interacții și a relațiilor cu comunitatea a vârstnicilor integrați în familie comparativ cu cei instituționalizați.
2. Se prezumă că există diferențe semnificative ale stimei de sine și al depresiei vârstnicilor integrați în familie comparativ cu cei instituționalizați.
3. Dacă nivelul stimei de sine va fi unul ridicat atunci cel al depresiei vârstnicilor va fi unul scăzut.
Capitolul IV. Metodologia cercetării
4.1 Design-ul cercetării
Pentru a atinge obiectivele propuse pentru acestui studiu au fost selectați participanți care au vârste cuprinse între…….. și trăiesc alături de familie sau în cadrul unei instituții. Design-ul acestei cercetări este unul cvasiexperimental de bază reprezentat în tabelul de mai jos. Categorizarea participanților în una dintre cele două grupe se va face pe baza variabilelor independente „vârstnici integrați în familie”, „vârstnici instituționalizați”. Variabilele dependente sunt reprezentate de calitatea vieții vârstnicilor reprezentate de: relațiile familiale, bunăstarea financiară, sănătatea, interacțiunea și relațiile cu comunitatea; nivelul stimei de sine și al depresiei.
Tabelul 1. Design-ul cercetării
4.2 Participanți
4.3 Instrumente
A. Chestionar date demografice: cu ajutorul căruia am dorit să obținem informații cu privind genul, vârsta, mediul de proveniență, dacă locuiește/ sau nu împreună cu familia, numărul de membrii din familie și nivelul de școlarizare participanților la studiu.
B. Chestionar de evaluare a calității vieții persoanelor vârstnice
Cu ajutorul acestui chestionar am încercat să surprindem câteva dintre componentele calității vieții – respectiv a carențelor afective de care pot/ sau nu să sufere vârstnicii integrați în familii sau în cadrul unor instituții pentru a fi comparate. Itemii (15) acestui chestionar au fost concepuți pentru a surprinde câteva scale care sunt reprezentate de relațiile familiale, bunăstarea financiară, sănătatea, interacțiunea și relațiile cu comunitatea.
C. Scala Stimei de sine (Rosenberg, 1965)
Aceasta scala a fost elaborată inițial pentru a măsura sentimentul global al valorii personale și autoacceptării. Scala cuprinde 10 itemi cu 4 posibilități de răspuns între total dezacord (1 punct) si total acord (4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se cotează invers. Scorurile pot fi cuprinse între 10 si 40; scorurile ridicate indica o stimă de sine scăzută. Coeficientul Cronbach = 0,89, raportat de autor, indică o buna consistență internă iar fidelitatea test-retest e cuprinsă în studiile autorului între 0,85 (la o săptămâna interval) și 0,88 (la două săptămâni interval). Coeficientul de fidelitate obținut în cazul aplicării de un eșantion inițial de 5024 de elevi de liceu si gimnaziu a fost de 0,77. S-au semnalat corelații negative semnificative între nivelul stimei de sine si anxietate (r=-0,64) si între nivelul stimei de sine si depresie (r=-0,54). Corelații pozitive sunt raportate între nivelul stimei de sine și aspectui fizic (r=0,66), abilitati școlare (r=0,42) și încredere socială (r=0,35)
La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între:
10-16 puncte – stima de sine scăzută
17-33 puncte – stima de sine medie
34-40 puncte – stima de sine înaltă
D. Scala de depresie Beck (A. T. BECK & Colab).
Pentru autori, nota globală a acestui chestionar indică profunzimea subiectivă a depresiei care dă o estimare cantitativă a intensității simptomatologiei subiective a depresiei.
Chestionarul cuprinde 21 întrebări care vizează aspecte importante din viața adolescentului și sondează starea de oboseală fizică și psihică, frecvența oboselii, cauzele oboselii și consecințele asupra sănătății fizice și psihice, forme de manifestare ale depresiei.
Cotarea: pentru fiecare item încercuit se ia valoarea din dreptul său. La sfârșit se adună toate valorile obținute și se caută semnificația lor în tabel:
Raportarea valorilor date de A.T. Beck în funcție de severitatea depresiei, analizată d.p.d.v. clinic psihiatric:
Interval: 0 – 63
Validare: Studiul Francez a fost realizat pe 79 bolnavi deprimați (nu e dată nici o altă precizare din partea autorilor). Cum scorurile depresiei de involuție erau ușor superioare celor pentru depresia psihogenă, diferențele în grupul studiat nu sunt semnificative.
Anexa 1. Chestionar date demografice
Vă rugăm citiți cu atenție întrebările de mai jos și încercuiți varianta care vă corespunde:
A. Sex: 1.Feminin 2.Masculin
B. Locuiți în: 1. Urban 2. Rural
C. Locuiți cu: 1. Familia 2. În cadrul unei instituții
D. Numărul de membri ai familiei dvs.?
1 persoană
2 persoane
3 persoane
4 persoane
5 sau mai mult
E. Care este nivelul cel mai înalt de școlarizare al dvs.?
Școală primară
8 clase
10 clase
Școala profesională
Liceu
Școala post-liceală
Colegiu
Facultate
Studii post-universitare
F. Starea civilă:
Necăsătorit/ă
Căsătorit/ă
Divorțat/ă
Văduv/ă
Anexa 2. Chestionar de evaluare a calității vieții persoanelor vârstnice
Vă rugăm citiți cu atenție fiecare întrebare și bifați unul din răspunsurile care vă corespunde dvs. Vă rugăm răspundeți cu sinceritate la fiecare întrebare.
1. Cât de satisfăcut(ă) sunteți de relațiile din cadrul familiei dumneavoastră ?
Foarte satisfăcut(ă)
Satisfăcut(ă)
Nici satisfăcut(ă) nici nesatisfăcut(ă)
Nesatisfăcut(ă)
Foarte nesatisfăcut(ă)
2. În ce măsură membrii familiei dumneavoastră…?
3. Cât de importante sunt relațiile familiale pentru calitatea vieții dumneavoastră?
4. Cum ați descrie venitul dvs.?
5. Primiți sprijin financiar și din alte surse (cum ar fi donații, indemnizații, venituri din investiții)?
1. Da 2. Nu
6. Cât de importantă este bunăstarea financiară pentru calitatea vieții dumneavoastră?
7. În general ați putea afirma că starea dvs. de sănătate este:
8. Ce obstacole întâmpinați la accesarea serviciilor de îngrijire medicală? (Aici puteți bifa mai multe variante)
Timp îndelungat de așteptare pentru servicii
Nici un tratament cunoscut pentru problema respectivă de sănătate
Inexistența serviciilor în zona mea
Transportul reprezintă o problemă
Nu putem să obținem programări cu ușurință, ne este greu să ne descurcăm
Nu știm unde să ne adresăm pentru servicii de îngrijire medicală
Nu înțelegem cu ușurință ceea ce spun specialiștii din domeniul medical
Tratament de calitate scăzută din partea specialiștilor din domeniul medical
Opinii diferite privind îngrijirea sănătății
9. Cât de mult vă oferă rudele, prietenii, vecinii sprijin emoțional, cum ar fi să discute ci să vă asculte, să vă încurajeze?
10. Cât de important este sprijinul din partea altor persoane pentru calitatea vieții dvs.?
11. Cât de importante sunt activitățile de timp liber și recreere pentru calitatea vieții dvs.?
12. Ați experimentat vreo formă de discriminare în comunitatea din care faceți parte?
1. Da
2. Nu
13. În ce măsură interacționați cu persoane și locuri din comunitatea dumneavoastră?
14. Cât de important este pentru calitatea vieții dvs. interacțiunea cu persoane și locuri din comunitatea dumneavoastră?
15. Cum ați descrie calitatea vieții dvs, în ansamblu?
Anexa 3. Scala „Stima de sine” (Rosenberg, 1965)
Chestionarul de mai jos își propune să vă ofere o indicație despre nivelul stimei dvs. de sine. Citiți cu atenție fiecare frază și răspundeți in cel mai scurt timp, marcând cu o steluță varianta care se apropie cel mai mult de punctul dvs. de vedere actual.
Anexa 4. Chestionar Beck
A.
1.Nu mă simt trist.
2.Mă simt trist.
3.Sunt trist tot timpul și nu pot scapa de tristețe.
4.Sunt atât de trist și nefericit încât nu mai pot suporta.
B.
1.Viitorul nu mă descurajează.
2.Mă simt descurajat când mă gândesc la viitor.
3.Simt că nu am ce aștepta de la viitor.
4.Simt că viitorul este fără speranță și nimic nu se mai poate îndrepta.
C.
1.Nu am sentimentul ratării.
2.Simt că am avut mai mult ghinion decât persoanele din jur.
3.Dacă îmi privesc viața retrospectiv o văd ca pe o totalitate de eșecuri.
4.Mă simt complet ratat ca persoană.
D
1.Obțin aceeași satisfacție din lucruri ca și înainte.
2.Nu mă mai bucur de lucruri ca înainte.
3.Nu mai obțin o satisfacție reală din nimic.
4.Sunt nesatisfacut sau plictisit de orice.
E.
1.Nu mă simt în mod particular vinovat cu nimic.
2.Mă simt vinovat o bună parte a timpului.
3.Mă simt vinovat majoritatea timpului.
4.Mă simt tot timpul vinovat.
F.
1.Nu simt sa fiu pedepsit.
2.Simt că s-ar putea sa fiu pedepsit.
3.Aștept sa fiu pedepsit.
4.Simt că sunt pedepsit.
G.
1.Nu sunt nemulțumit de mine.
2.Sunt nemulțumit de mine.
3.Sunt dezgustat de mine însumi.
4.Mă urăsc.
H.
1.Nu cred să fiu mai rău decât alții.
2.Mă critic pentru slabiciunile și greșelile mele.
3.Mă blamez tot timpul pentru greșelile mele.
4.Mă acuz pentru tot ce se întâmplă rău.
I .
1.Nu am nici o idee de sinucidere.
2.Am idei de sinucidere dar nu vreau sa le pun în aplicare.
3.Mi-ar place să mă sinucid.
4.M-aș sinucide daca as avea ocazia să o fac.
J.
1.Nu țip mai mult decât de obicei.
2.Acum țip mai mult decât înainte.
3.Țip tot timpul.
4.Obișnuiam să strig dar acum nu mai pot chiar dacă aș vrea.
K.
1.Nu sunt mai nervos decât înainte.
2.Ma plictisesc și mă enervez mult mai ușor decât înainte.
3.În prezent mă simt tot timpul iritat.
4.Lucrurile care mă iritau înainte nu mă mai enervează în prezent.
L.
1.Nu mi-am pierdut interesul față de ceilalți oameni.
2.Ceilalți oameni mă interesează mai puțin decât înainte.
3.Mi-am pierdut interesul față de ceilalți oameni.
4.Mi-am pierdut orice interes față de ceilalți.
M.
1.Mă hotărăsc tot la fel de ușor ca înainte.
2.I-au deciziile cu mai mare greutate decât înainte.
3.Am mari dificultăți în a mă hotărâ.
4.Nu pot lua nici o decizie.
N.
1.Nu cred ca arăt mai rau decât înainte.
2.Sunt supărat că arăt batrân și neatractiv.
3.Simt că modificările permanente în felul cum arăt mă fac neatractiv.
4.Cred ca arăt urât.
O.
1.Pot lucra tot atât de bine ca și înainte.
2.Fac un efort suplimentar când încep să lucrez ceva.
3.Trebuie să mă forțez ca să fac ceva.
4.Nu mai pot lucra nimic.
P.
1.Dorm ca și înainte.
2.Nu mai pot dormi cum dormeam.
3.Mă trezesc cu 1-2 ore mai repede și readorm greu.
4.Mă trezesc cu câteva ore mai repede și nu mai pot readormi.
R.
1.Nu obosesc mai repede ca înainte.
2.Obsesc mai repede ca înainte.
3.Obosesc fără să fac aproape nimic.
4.Sunt prea obosit că sa fac ceva.
S.
1.Apetitul meu nu e mai diminuat ca înainte.
2.Pofta mea de mâncare nu e mai bună ca înainte.
3.Apetitul meu este mult mai rău acum.
4.Nu mai am deloc poftă de mâncare.
T.
1.Nu am scăzut în greutate deloc sau aproape deloc.
2.Am pierdut în greutate peste 3 kg.
3.Am pierdut în greutate peste 5 kg.
4.Am pierdut în greutate peste 7 kg.
U.
1.Nu sunt mai supărat decât pâna acum în legătură cu sănătatea mea fizică.
2.Mă supără starea mea fizică.
3.Sunt supărat pe problemele mele fizice și nu ma pot gândi la altceva decât cu greutate.
4.Sunt atât de supărat de starea mea fizică încât nu ma pot gândi la nimic altceva.
V.
1.Nu simt nici o modificare în interesul pentru sexul opus.
2.Sexul opus mă interesează mai puțin.
3.Sexul opus mă interesează mult mai puțin.
4.Mi-am pierdut orice interes față de sexul opus.
Grila răspuns Beck
Capitolul V
Interpretarea rezultatelor .Concluzii
Familie sau cămin?
Familia sau căminul reprezintă ,,dilema” cu care se confruntă vârstnicul în societatea contemporană. Indiferent de schimbările la care este supusă societatea, îngrijirea vârstnicilor este și trebuie să rămână o funcție familială chiar dacă este îndeplinită mai mult sau mai puțin de către membrii familiei din care vârstnicul face parte. Pentru a veni în sprijinul familiei, care în condițiile actualei socități contemporane, nu face față acestei funcții familiale, de ,,îngrijire a vârstnicilor” și pentru a preveni instituționalizarea, găsirea unor forme alternative care să vină în sprijinul acestor familii, pentru ca familia să rămână o unitate stabilă, un etalon pentru persoana vârstnică, este imperios necesară, deoarece preluarea funcțiilor familiale de către societate, este mult mai costisitoare și mai puțin profitabilă din punct de vedere social și afectiv în ceea ce privește persoana vârstnică. Aceste forme alternative care sprijină familia în îngrijirea vârstnicului au fost inițiate sau au fost doar propuse în fază de proiect, deși multe ar trebui finalizate în acțiuni concrete (servicii de îngrijire la domiciliu, servicii de voluntariat etc.,), astfel societatea venind în ajutorul îngrijirii persoanei vârstnice în familie pentru a menține unitatea, coeziunea, funcționalitatea ce asigură atât viitorul familiei cât și a societății în sine.
Societatea actuală luptă cu fenomenul de îmbătrănire a populației, aceasta ducând la creșterea numărului de persoane vârstnice și implicit la îngrijirea acestora din punct de vedere social se cer clarificate următoarele aspecte:
– Referitor la sistemul de asistență socială este imperios necesară o regândire a strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale în contextul schimbărilor demografice în anii ce vor veni; astfel se impune o alocare de fonduri direcționată în vederea dezvoltării serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru evitarea instituționalizării cât mai mult timp cu putință, eventual prin transferuri de la bugetul de stat și o reorientare a politicii de îngijire socio-medicală pe termen lung a persoanelor vârstnice;
– Inegala dezvoltare a serviciilor sociale pe teritoriul țării, lipsa personalului specializat, lipsa resurselor financiare sunt probleme grave cu care se confruntă astăzi sistemul de asistență socială a persoanelor vârstnice. Toate acestea determină imposibilitatea implementării de programe pro-active de protecție socială fapt care în final se reduce la costuri tot mai mari pentru societate în ansamblul său;
– Societatea civilă (organizații nonguvernamentale, Biserică, comunitatea locala) este necesar a se mobiliza în sensul organizării unor activități de includere a persoanelor vârtsnice în viața socială. Valorificarea potențialului persoanelor vârstnice se face cel mai bine în cadrul comunității, iar colaborarea, autorități – societate civilă, reprezintă soluția pentru o utlizare eficientă a resurselor de care dispunem. Pentru ca acest lucru să se întâmple însă considerăm necesară relizarea unei campanii elaborate și concertate de sensibilizare a populației cu privire la problematica persoanelor vârstnice și informarea cu privire la importanța acordării unei protecții adecvate acestui grup de populație. În ultimii ani constatăm o creștere a implicării Bisericii Ortodoxe Române în activitățile de asistență socială în cadrul comunității (prin înființarea cantinelor sociale, căminelor pentru persoane vârstnice, servicii de voluntariat, servicii de îngrijire la domiciliu). Persoanele vârstnice sunt o categorie de populație care are cea mai stransă legătură cu Biserica, aceasta constituind un bun punct de plecare in implementarea unor activități de incluziune socială a bătrânilor.
– Scăderea continuă a puterii de cumpărare din cauza inflației, creșterii taxei pe valoarea adăugată, conduce în mod direct la o diminuare a nivelului de trai al persoanelor vârstnice. Se resimte nevoia unor forme coerente de sprijin a persoanelor vârstnice aflate în situații de dependență sub forma unor prestații sociale, pentru a preveni instituționalizarea acestora, cât mai mult posibil, deoarece odată instituționalizate costurile cu îngrijirea ar depăși cu mult aceste prestații;
– Constatăm că măsurile de intervenție în cazul persoanelor vârstnice aflate în nevoie au un caracter sporadic, serviciile sociale fiind dezvoltate fragmentat și neuniform la nivelul autorităților locale;
– La nivel central nu există un departament specializat de coordonare a activității și centralizare a datelor privind situația persoanelor vârstnice, fapt ce determină dificultăți în evaluarea situației naționale a persoanelor vârstnice, nu poți ajuta o categorie socială vulnerabilă dacă nu cunoști nevoile acestora de aceea există multe erori în existența legiilor, metodologiilor, programelor adresate acestor categorii de persoane. Lipsa unor politici sociale direcționate pe problematica vârstnicului determina incapacitatea unei analize a nevoii și a costurilor cu astfel de servicii destinate direct îngrijirii persoanelor vârstnice. În contextul unei îmbătrâniri accentuate a vârstnicilor este necesar a se dezvolta structuri specializate coordonate central astfel încât să existe o evaluare corectă a nevoii și o activitate concertată pro-activă de identificare a persoanelor vulnerabile înainte de instalarea dependenței sociale a persoanei vârstnice.
Statutul părintelui al vâstnicului în familie, nu mai este statutul care se bucură de poziția superioară în ierarhia familială, așa cum arăta modelul tradiționalist, tatăl ocupând locul de șef al familiei, fiind autoritatea supremă pe care ceilalți membri ai familiei (fii, fiice), sunt datori să o recunoască și să o respecte. Astăzi statutul vârstnicului se află pe o poziție inferioară în ierarhia familială, pe cea mai joasă poziție. De opiniile, dorințele, credințele sale nu mai ține cont nimeni, familia nu-l mai respectă, fiindu-i indiferentă evoluția vieții persoanei vârstnice. Odată ajuns vârstnic, incomodezi, deranjezi, ești o povară pentru familie, așa se simte persoana vârstnică deși ea poate fi utilă pentru familie în sensul ajutorului adus în creșterea nepoțeilor, în rezolvarea unor probleme familiare, datorită experienței de viață pe care o posedă, această utilitate a persoanei vârstnice ducând la păstrarea relațiilor în condiții normale dintre părinți și copii.
Dependența persoanelor vârstnice de membrii adulți din familie (copii, nepoții acestora), duce la tensionarea relațiilor dintre aceștia, crescând riscul de marginalizare prin neglijare sau abandonarea acestora din familie.
Persoanele dependente total și parțial de îngrijire au nevoie tot timpul de sprijinul familiei, de aceea de multe ori apar situații stresante pentru ambele părți implicate în acest proces. Situațiile stresante sunt provocate de: neputința persoanei vârstnice de a se îngriji singură; familia care se simte pusă în pericol de nu face față îngrijirii; lipsa alternativelor referitoare la procesul de îgrijire a persoanelor vârstnice, pentru a veni în ajutorul acestor familii; de aceea pentru această categorie de persoane vârstnice dependente și semidependente instituționalizarea reprezintă necesitate, deoarece în aceste instituții primește îngrijirea necesară supraviețuirii.
Nu trebuie uitat că persoanele de vârsta a treia au nevoie de cineva alături și că trebuie făcut tot ce se poate pentru a le asigura, cât mai mult timp posibil, sănătatea și autonomia. Este o datorie morală a familei și a comunității, a societății în general, de a crea și de a menține anumite condiții pentru oamenii care au ajuns la o vârsta înaintată, dar această datorie este deopotrivă și una de răsplătire a contribuției generației precedente la sporirea zestrei materiale și spirituale de care se bucură generația prezentă. S-ar putea modul în care noi reușim să organizăm cadrul social și instituțional pentru vârstnicii de azi să se constituie într-un model al unui viitor cadru de integrare socială a propriei noastre generații.
Multe dintre neintelegerile de acum dintre adulti si parintii lor provin din incidentele petrecute in copilarie ,incidente in care fiind copii ne-am simtit lezati.Putem chiar crede ca acele amintiri dureroase sunt cauzele dificultatilor de azi in raport cu parintii.Chiar daca uneori avem tendinta sa credem ca ne ingreuneaza intentionat viata,poate ca au fost dintotdeauna asa,sau poate ca au devenit asa ca rezultat al imbatranirii.Ei sunt la randul lor rezultatul parintilor lor,al educatiei primate,a vremurilor in care au crescut.Asa cum parintii nu-si pot alege parintii nici parintii nu pot fi alesi fiind bine a incerca sa-i intelegem,sa nu-i condamnam si sa incercam sa traim in intelegere.
Persoanele instituționalizate sunt nemulțumite de faptul că în instituție nu au destulă intimitate. Le-ar plăcea să locuiască mai puține persoane în cameră, deoarece nu au destul spațiu. Fiecare persoană instituționalizată are un loc personalizat, dar acesta este prea mic pentru a se simți ca și acasă, spun aceștia.
Cei aflați la domiciliu sunt mulțumiți de condițiile de locuit, cu excepția faptului că iarna nu-și pot permite încălzirea așa cum și-ar dori.
Dispoziția sufletească este un punct important în ceea ce privește calitatea vieții.
Analizând cele două medii (domiciliu-instituție) se constată starea sufletească și
manifestările determinate de aceasta îmbracă o paletă diversă, practic fiind parcurse aproape toate stările și sentimentele. Chiar dacă în ambele medii tristețea este frecventă, nici sentimentul de bucurie nu lipsește. Calmi și liniștițiau fost într-un procent mult mai mare cei aflați în instituție față de cei aflați la domiciliu. Furia întâlnim mai des la cei aflați la domiciliu, aceștia având mai multe responsabilități decât cei din instituție pentru aș duce traiul de zi cu zi.
Un sentiment care este frecvent la persoanele de vârsta a treia este singurătatea.
Singurătatea este strigătul trist al celor mai mulți vârstnici. Multe sunt cazurile în care persoanele vârstnice suferă nu din cauză că nu sunt îngrijiți sau au diferite lipsuri, ci din cauză că sunt uitați de rude și prieteni. Sunt oameni care se simt abandonați și care nu cer decât ca să existe cineva alături de care să petreacă din când în când puțin timp, să poată
fi ascultați și să comunice. Singurătatea poate fi asociată cu vulnerabilitatea.
Tristețea este o altă stare frecventă la vârsta a treia. Iar de multe ori tristețea este
asociată cu depresia. Și această stare este prezentă la toate categoriile de vârstă, cu tendința spre creștere pe măsură ce se înaintează în vârstă.
Persoanele cu o sănătate precară sunt mai vulnerabile și mai dependente, manifestând astfel mult mai pregnant nevoia de a rămâne cu familiile. Cu toate acestea nu este rar ca într-o familie generațiile diferite să aibă dificultăți în a se adapta noilor roluri induse de vârstă.
Mulți dintre cei aflați în instituție au rupt legătura cu vechii prieteni și au construit alte relații, cu beneficiari aflați în centru sau cu beneficiari aflați în alte centre.
În ceea ce privește implicarea comunității în păstrarea autonomiei vârstnicilor
aceasta este minimă. Pentru ca să existe posibilități reale de intervenție a comunității în menținerea independenței persoanelor vârstnice ar fi nevoie în primul rând ca membrii comunității să aibă un trai bun sau măcar decent și echilibrat. În momentul în care membrii comunității nu vor mai fi obligați să se gândească și să găsească soluții pentru propria supraviețuire, atunci probabil vor fi dispuși și se vor gândi cum pot fi de folos celor aflați în nevoie și vor avea și disponibilitatea necesară ajutorării lor.
Influența factorilor de viață asupra gradului de autonomie/dependență
Se constată că factorii care duc la pierderea autonomiei, deci implicit la un grad
de dependență mai mult sau mai puțin accentuat, sunt, în principal, de ordin medical și
de ordin social. Factorii medicali sunt reprezentați de afecțiuni ale diverselor aparate și sisteme și duc la un grad de invaliditate, iar dintre factorii sociali sunt de amintit lipsa unei locuințe și un venit insuficient sau absent.
Apar dificultăți la activitătile instrumentale : la curățenie, la spălatul hainelor, la
prepararea hranei sau la completarea diverselor formulare și achitarea unor taxe.
Pentru îndeplinirea activităților la care persoanele vârstnice întâmpină dificultăți, cei aflați la domiciliu sunt ajutati de copii, rude sau în unele cazuri de vecini, cei din instituții sunt ajutați de personalul de îngrijire.
În ceea ce privește gradul de mulțumire față de ajutorul pe care îl primesc în
realizarea activităților (de bază sau instrumentale), se constată că cei aflați la domiciliu sunt mai mulțumiți decât cei din instituții. Aceasta se poate explica și prin fapul că multe persoane instituționalizate consideră instituționalizarea ca o obligație a societății, nu ca un ajutor oferit într-o situație dată.
Este de remarcat că persoanele aflate la domiciliu, atât cele mobile cât și cele imobile, se
confruntă cu probleme comune. Una dintre acestea este singurătatea. Deși persoanele independente ar putea avea o rețea socială care să le umple timpul liber și care să le antreneze în diverse activități, nu este deloc așa. Pentru persoanele neinstituționalizate imobile este mai dificil de creat condiții de socializare. Aceasta implică mai multe costuri, transport, ajutor pentru mobilizare, persoane de companie, etc. În comparație cu
persoanele aflate la domiciliu, cele din instituții (mobile dar și imobilizate), deși simt adesea lipsa familiei, sunt implicate într-o serie de activități care le cresc gradul de satisfacție și al stimei de sine. Cu toate acestea, instituționalizarea nu este privită ca o soluție pozitivă pentru vârstnici. Se confirmă afirmația lui M. Marshal (1993), că
instituția poate fi ultima oprire a omului în viață. Dar uneori nici acasă vârstnicii nu sunt mai fericiți, sau se simt singuri, și oriunde ar fi, ultima etapă din viață, adică moartea, nu exclude pe nimeni. După spusele lui E. Goffman (2004), instituția ridică bariere între
indivizi și societate și duce la pierderea sinelui. Având în vedere însă cele afirmate de persoanele aflate la domiciliu, acestea se simt mult mai singure decât cele aflate în instituții. Și atunci nu este suficient să te afli acasă și să fi autonom dacă nu ești mulțumit de viața pe care o ai și dacă gradul de satisfacție este scăzut.
Îmbătrînirea populației în prima jumătate a acestui secol reprezintă, așa cum arată previziunile pe baza statisticilor (Cornelia Mureșan, 1999), o problemă de mare importanță pentru societatea românească, necesitând o tratare atentă și responsabilă din partea statului, comunităților, instituțiilor specializate, familiilor și cetățenilor înșiși.
Aceste aspecte sunt importante atât pentru persoana în cauză cât și pentru familie și societate.
Vulnerabilitatea este un fenomen care nu trebuie tratat după producerea lui, ci trebuie prevenit, printr-o serie de metode și un mod de viață care încep încă din tinerețe și care pot să asigure o autonomie cât mai îndelungată și o îmbătrânire într-o stare cât mai bună.
Nu se confirmă mitul îmbătrânirii ca sănătate deficitară și senilitate,dar se susține ideea că vârstnicii sunt mai expuși dificultăților, dar îmbătrânirea, prin ea însăși, nu este o boală (H. Cox, 1994). Nu sunt motive de a relaționa exclusiv sănătatea deficitară cu îmbătrânirea. Apar, este adevărat, la această vârstă, mai multe îmbolnăviri și dizabilități decât la tineri, dar o bună îngrijire prelungește starea de sănătate.
Senilitatea, de asemenea, nu este o dominantă și în cele mai multe cazuri se confirmă ideile legate de înțelepciunea bătrânilor, tot așa cum romantismul tinereții nu trece cu totul la această vârstă. Din răspunsurile la chestionare rezultă că persoanele vârstnice sunt diverse în modul de viață și au, în cele mai multe cazuri, predispoziție la adaptabilitate. Se confirmă ipoteza că vulnerabilitatea predominantă este dată de condițiile materiale precare și de sentimentul singurătății Se confirmă ipoteza că lipsa școlarizării și a educației, la vremea ei, constituie
un factor de risc important pentru creșterea vulnerabilității, la bătrânețe.
BIBLIOGRAFIE
1. Anghel Elena,Psihologia pe tot parcursul vietii,Editura For You,20011
2. Anuarul Statistic al României, Institutul Național de Statistică- INS (2004, 2005)
3. Analize demografice-Situația demografică a României în anul 2002, Institutul Național de Statistică, București -INS (2002)
4. Enachescu Constantin,Tratat de psihologie morala,Editura Porirom,2008
5. Fontaine Roger,Psihologia imbatranirii,Editura Polirom ,2008
6. Goffman Ervin,Aziluri,Editura Polirom ,2004
7. Gospodăriile de vârstnici din România: în grija statului sau a familiei? Revista Română de
Statistică nr. 12 / 2010
8. Hotărârea Guvernului României 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru
serviciile sociale, publicată în Monitorul Oficial nr. 25 din 13 inuarie 2010
9.Legea asistenței sociale nr. 292/20.12.2011, publicată în Monitorul Oficial nr.
905/20.12.2011
10. Matthews Gerald, Deary Ian J., Whiteman C. Martha,Psihologia personalitatii,Editura Polirom,2005
11. Mândrilă, Carmen Gabriela,Procesul de îmbătânire din perspectiva asistenței sociale,Editura Tehnopress, Iași, 2005.
12. Muntean Ana,Munteanu Anca,Violenta,Trauma,Rezilienta,Editura Polirom ,2011
13. Muntean Ana,Psihologia Dezvoltarii Umane,Editura Polirom,2006
14. Milcu Marius,Psihologia relatiilor interpersonale,Editura Polirom,2005
15. Neamtu George,Tratat de asistenta sociala,Editura Polirom,Iasi,2003
16. Niculescu-Aron, Voineagu Ileana, Mihăescu Vergil ,Constanța Căplescu Raluca,
17. Pană, Luminița,Psihologia vârstelor,Editura Eurostampa, Timișoara, 2009
18. Preda, Marian, Riscuri și inechități sociale în România Editura Polirom, Iași, 2009.
19. Rotariu, Traian,Demografie și sociologia Populației,Editura Polirom, Iași, 2009.
20. Rotariu, Traian,Studii demografice,Editura Polirom, Iasi, 2010
21. Salavastru Dorina,Psihologia invatarii,Editura Polirom,2009
22. Șchiopu, Ursula,Psihologia modernă, către o teorie generală a vârstelor,
Editura Press, București, 2008
23. Situația vârstnicilor din România, Fundația Principesa Margareta, București,2009.
24. Sorescu, Maria, Emilia,Bătrânețea între binecuvântare și blestem,Editura Tipografia Universității din Craiova, 2008
.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Conduita Afectiva A Varstnicilor Integrati In Familie Fata DE Cei Institutionalizati (ID: 164848)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.