Conducerea Jocurilor Didactice Pentru Educarea Limbajului

3.2.CONDUCEREA JOCURILOR DIDACTICE PENTRU EDUCAREA LIMBAJULUI

3.2.1. PREGĂTIREA JOCULUI DIDACTIC

Inclus în categoria activităților frontale (obligatorii), jocul didactic trebuie pregătit în prealabil cu multă atenție, pentru a asigura toate condițiile unei desfășurări metodice. Cele mai importante măsuri de care trebuie să se țină seama sunt:

 planificarea jocului didactic;

 cunoașterea conținutului acestuia;

 întocmirea proiectului didactic de activitate;

 stabilirea mijloacelor didactice, asigurarea materialului didactic necesar și corespunzător;

 pregătirea sălii de grupă și a copiilor în vederea desfășurării în condiții optime a jocului didactic.

Planificarea jocului didactic:

Jocurile didactice pentru educarea limbajului preșcolarilor trebuie proiectate în planurile anuale și calendaristice, respectându-se scopul acestora (precizarea, verificarea, consolidarea cunoștințelor, corectarea pronunției, însușirea unei structuri gramaticale corecte a limbii române).

Acestea se planifică întotdeauna după ce au fost predate cunoștințele referitoare la obiecte, animale, fenomene, relații spațiale etc. De exemplu, anterior jocului didactic „Când facem așa?” copiii au fost familiarizați cu adverbele de timp: seara, dimineața, ziua; în activitățile de observare, de convorbire, jocul „Cu ce ne jucăm?” impune reconoașterea și denumirea corectă a jucăriilor și a materialelor de joc accesibile copiilor. 50

Jocul „Să vorbim corect!” urmărește o pronunțare clară a grupurilor de consoane, vocale situate în diferite poziții în cuvânt și se planifică după ce în prealabil s-a afectut jocuri-exerciții repetate de pronunțarea corectă a sunetelor (consoanelor) și a grupurilor de litere.

În proiectarea jocurilor didactice educatoarea trebuie să se orienteze întotdeauna după sarcina didactică pe care acestea o cuprind. În același timp, se ține seama de ansamblul activităților care se desfășoară în grădiniță.

Cunoașterea conținutului jocului didactic:

Jocul didactic trebuie studiat cu atenție mărită înainte de a fi executat cu gupa de copii. Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică de joc, elementele de joc ce se pot întrebuința, să respecte regulile de joc, aplicându-le corect în activitatea pe care o conduce. Efectuarea „jocului de probă” pentru constatarea însușirii componentelor mai sus enumerate, introducerea variantelor de joc accesibile și atractive vârstei trebuie aplicate creator, cu tact pedagogic, contribuind astfel activ la imbogățirea structurii jocului didactic, la adaptarea acestuia la grupa la care se desfășoară.

Se impune, deci, studierea structurii jocului didactic de către educatoare, pentru a desfășura corect din punct de vedere metodic și, în același timp, pentru a-i îmbogăți conținutul.

Exemplu concludent de aplicare creatoare a unui joc didactic la grupa mică (3-4 ani) este jocul didactic „Spune ce face?” care are ca sarcină didactică recunoașterea animalelor și reproducerea onomatopeelor corespunzătoare fiecăruia.

Regulile jocului sunt: la primirea jucăriei sau a imaginii, copilul trebuie să imite glasul animalului respectiv, iar ceilalți copii să-l recunoască și să-l denumească. La semnalul dat, toți copiii sau doar un grup imită onomatopeele specifice animalului și execută mișcări corespunzătoare acestuia.

În desfășurarea jocului, se impune o succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor, începând cu onomatopeele mai ușor de pronunțat (pisica: miau!) și terminând cu celelalte, ale căror onomatopee prezintă oarecare dificultate (albina: bâzz, cocoșul: cu-cu-ri-gu!) se va urmări ca reproducerea onomatopeelor să se facă la început individual, apoi în grupuri mici și, în final, în colectiv, iar cu copiii care prezintă dificultăți în pronunțarea unor sunete se va lucra separat și în mod individual.

Pentru a stârni atenția, gândirea și interesul pentru joc, educatoarea poate întrebuința variante de joc, în funcție de grupă: două-trei la grupa mică, trei-patru la grupa mijlocie, cinci-șase la grupa mare. Se reia jocul, dar mătind dificultatea sarcinii.

Copiii ascultă onomatopeea produsă de educatoare, repetate de către un copil (sau înregistrată pe bandă de magnetofon), apoi alege jetonul care ilustrează animalul al cărui glas l-a auzit și-l reproduce individual sau în grupuri mici, după indicațiile date.

O altă variantă în complicarea jocului ar fi următoarea:

Copiii stau la măsuțe cu capul pe masă, fără a avea voie să privească. Educatoarea așează un animal-jucărie în dreptul unuia dintre ei. Cel care a primit jucăria reproduce onomatopeea 51

corespunzătoare denumind, totodată, animalul. Pisica face „miau”, ceilalți copii imită acțiunile caracteristice animalului și repetă onomatopeea specifică acestuia.

O altă variantă: copilul chemat la masa educatoarei ia o jucărie și o duce în dreptul unui copil ales de el. Acesta răspunde la întrebarea „Cine este și cum face?”. Răspunsurile corecte date de copii se pot recompensa cu aplauze și alte stimulente.

Acesta este un simplu exemplu din care rezultă faptul că educatoarea are posibilitatea să desfășoare jocuri didactice interesante, instructive, creând condiții favorabile pentru perceperea clară a imaginilor, a obiectelor de către toți copiii și, în consecință, rezolvând optim sarcina didactică.

Asigurarea și pregătirea materialului didactic adecvat:

Cea mai mare parte a jocurilor didactice, chiar și cele de educare a limbajului se desfășoară cu material didactic, intuitiv, ținând cont de faptul că, la vârsta preșcolară, gândirea copilului este concret intiutivă. Materialul didactic trebuie procurat din timp și selecționat potrivit jocului care se organizează. Astfel, sunt jocuri didactice în care putem întrebuința ca material didactic jetoane, ilustrate, editate sau confecționate de către educatoare. Trusele de material didactic: „Alegeți și grupați”, „Basme în bucățele”, „Răspunde corect”, „Piramida”, „Animale sălbatice”, „Domino” pot fi competitive ca jocuri de masă și, în același timp, adaptate următoarelor jocuri didactice: „Cine ești?”, „Ce se potrivește?”, „Oglinda fermecată” etc.

Materialul didactic întrebuințat în jocurile didactice trebuie să îndeplinească cerințe speciale în afară de cele cunoscute (accesibilitate, aspect atrăgător, calități artistice). Materialul didactic, indiferent de natura lui, nu trebuie să fie încărcat, greoi, pentru a nu-i împiedica pe copii în rezolvarea sarcinii didactice.

Astfel, pentru jocul „Căsuța fermecată”, joc în care copiii trebuie să recunoască unele personaje din poveștile cunoscute și să verbalizeze acțiunile întreprinse de acestea, jetoanele trebuie să fie desenate expresiv, să reprezinte un singur personaj care să fie situat în prim-plan.

Materialul didactic trebuie să fie corespunzător și din punct de vedere al dimensiunii.

Sunt jocuri în care întrebuințând numai material demonstrativ: „Spune ce faci?”, „Ce s-a schimbat?”, „Să servim musafirii”. În acest caz jetoanele întrebuințate trebuie să fie de dimensiuni mai mari pentru a fi bine percepute de către copii.

Materialul distributiv trebuie să aibă dimensiuni mai mici. Atunci cănd unui copil i se distribuie 10-12 jetoane (jocul „Ce se potrivește?”, „Așează la locul potrivit”) ele trebuie să fie mai mici decât cele două sau trei jetoane.

În majoritatea cazurilor, materialul mânuit de către educatoare diferă de cel pe care-l utilizează copilul. De exemplu, în jocul „Unde s-a oprit roata?”, materialul demonstrativ este format dintr-un disc cu mai multe diviziuni în care sunt desenate expresiv obiecte, ființe, anotimpuri, fructe etc. (depinde la care grupă este proiectat jocul didactic). 52

Materialul copiilor constă în unu-două jetoane de dimensiuni mai mici reprezentând aceleași obiecte, ființe, anotimpuri. Când roata s-au oprit, copiii au desenat pe jetoane aceeași imagine în dreptul căreia s-a oprit roata. O denumesc, o descriu – și, în funcție de sarcina didactică a jocului, execută sau imită onomatopeea și acțiunea.

Pregătirea materialului didactic necesită, așadar, o atenție specială și un efort susținut din partea educatoarei care în același timp, trebuie să găsească soluții interesante de prezentare a acestuia astfel încât, prin procedeul folosit, să trezească interesul copiilor pentru jocul didactic.

Pregătirea copiilor, a sălii de grupă pentru jocul didactic:

În funcție de natura jocului, sala de grupă poate fi pregătită în prealabil astfel: copiii pot fi așezați în formă de semicerc pe scăunele, materialul fiind așezat în fața lor, sau pe măsuță, pe stativ, pe tablă; copiii mai pot fi așezați în grupuri mici de câte doi, trei la o masă, atunci când jocul are caracter de competiție; sau în formă de plasă, câte doi la o măsuță, când jocul impune selectarea jetoanelor mărunte, necesare unui copil care are sarcina să le grupeze unu-două pe coloane de dimensiuni mai mici.

Pentru unele jocuri didactice care prin natura lor sunt mai complexe și presupun precizarea, verificarea sau sistematizarea unui nunăr mai mare de cunoștințe se simte nevoia pregătirii în prealabil a copiilor.

Jocul didactic „Găsește cuvinte potrivite” având ca sarcină didactică completarea unei propoziții cu cuvântul corespunzător, poate fi pregătit prin jocul „Spune cum este mai bine?”; jocul didactic „Să așezăm cartonașe” poate fi pregătit, în etapa jocurilor la alegere liberă, prin jocul „Cum aranjăm cartonașele?”.

În analiza, înțelegerea jocului, planificarea lui judicioasă și pregătirea copiilor în vederea participării lor active și în condiții optime, condiționează eficiența jocului didactic.

Pregătirea și îndrumarea jocurilor didactice desfășurate în afara activităților obligatorii:

Pentru jucăriile și materialele pe care educatoarea le pune la îndemâna copiilor, în perioadele destinate jocurilor și activităților alese de ei, este necesar să figureze și câteva materiale didactice, de regulă legate de ultimele jocuri desfășurate în activitățile obligatorii. Uneori pot fi date copiilor chiar materialele folosite în activitățile respective. Adesea este necesar să fie pregătite și materiale noi, pentru a se acoperi nevoia repetării în mai multe forme și în contexte diferite a acelorași cunoștințe, în vederea înțelegerii lor cît mai depline și a asimilării trainice a acestor cunoștințe. Firește, la grupele mici, materialele se eșalonează treptat pe un interval mai mare de timp, oferindu-se copiilor cu fiecare împrejurare numai un singur fel de material. Operarea cu materiale diferite este mai atractivă pentru copii (mânuirea acelorași obiecte ducând la lipsă de interes și chiar la oboseală), și în același timp facilitează pe plan mintal trecerea de la particular la general. Trecând la celelalte grupe (mijlocie și mare), este necesar, de asemenea, să se ofere copiilor pentru jocuri pe lângă materialele folosite în activitățile obligatorii, și altele noi care să fie astfel alcătuite, încât fie să se preteze la modalități noi de rezolvare a sarcinilor 53

didactice incluse în aceste activități și chiar la aplicarea lor, fie să corespundă jocurilor didactice suplimentare prevăzute în programă pentru grupele respective.

Materialele pregătite pentru jocurile didactice care se desfășoară în afara activităților obligatorii vor fi așezate pe o masă ori într-un loc anume destinat, alături de celelalte materiale și jucării pe care le vor folosi copiii în jocurile și activitățile lor. Preșcolarii mijlocii și mari își vor lua singuri obiectele de joc necesare, în timp ce preșcolarii mici este necesar să le fie distribuite personal de către educatoare.

Jocurile didactice practicate în afara activităților obligatorii trebuie să fie în strânsă legătură cu jocurile didactice, având rolul de a preciza și îmbogăți unele cunoștințe transmise prin intermediul activităților respective. Prin urmare în selecționarea jocurilor didactice vor avea întâietate cele care au legătură mai directă și mai strânsă cu volumul de cunoștințe transmis în ultimul interval de timp, evident ținând seama de importanța lor pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor, precum și de unele lacune pe care aceștia le prezintă și care, pe calea jocului (reluat în mai multe etape), pot fi înlăturate. Tot în legătură cu activitățile obligatorii vor fi eșalonate în timp și jocurile didactice suplimentare.

Educatoarea poate prevedea de aesemenea și unele jocuri cu caracter pregătitor, jocuri a căror practicare să înlesnească preșcolarilor înțelegerea unor teme mai dificile, ce vor face obiectul activităților obligatorii care urmează. De exemplu, pot fi prevăzute unele jocuri didactice menite să pregătesacă teme cu subiecte mai cuprinzătoare, care presupun sinteza și sistematizarea de cunoștințe cum sunt: convorbirile după imagini sau jocurile orale despre un anumit anotimp (eventual despre toate anotimpurile), despre mijloace de locomoție, despre activitatea adulților, despre unelte și mașini, pentru corectarea pronunției, pentru familiarizarea copiilor cu forme de exprimare corectă din punct de vedere gramatical tec.

Spre a nu suprasolicita copiii, dat fiind faptul că jocurile didactice îi angajează în mai mare măsură pe plan intelectual în comparație ce celelalte jocuri, este bine să fie planificate numai de două ori pe săptămână.

Îndrumarea acestor jocuri comportă la rândul ei diferențieri de la o grupă de copii la alta și de la un moment de influențare la altul. La grupa mică educatoarea trebuie să acorde copiilor, prin comparație, un sprijin mult mai larg și mai susținut, începând cu momentele de organizare a jocului și sfârșind cu încheierea lui.

În cea mai mare parte a lor, jocurile didactice desfășurate la grupele mici trebuie să fie organizate de către educatoare și trebuie să cuprindă, pentru început, întreaga grupă de copii sau grupruri mai numeroase de preșcolari care să fie urmăriți îndeaproape și cu toată atenția. Temeiurile care stau la baza acestei recomandări sunt mai multe: în primul rând faptul că preșcolarii mici nu au experiența necesară să-și selecționeze singuri materialele de care au nevoie și, ceea ce este mai greu, să-și aleagă singuri o temă și să o dezvolte în mod cuprinzător (educatoarea este, prin urmare, aceea care trebuie să organizeze jocurile copiilor mici și să le distribuie cele necesare desfășurării lor); în al doilea rând, faptul că fiind

vorba de jocuri didactice, a căror eficiență atârnă de rezolvarea corectă a sarcinilor instructive implicate, copiii nu pot fi lăsați să le desfășoare la întâmplare, transformându-le în activități inutile, dar care le răpesc din timp și din energie. Educatoarea trebuie să urmărească atent felul cum rezolvă fiecare copil sarcina didactică a jocului și să-l ajute, ori de câte ori este nevoie, să o înțeleagă și să o soluționeze corect. Acest lucru este greu realizabil în condițiile în care copiii din grupă ar fi angajați în jocuri foarte variate, iar educatoarea ar fi obligată să-și distribuie în mod egal atenția asupra tuturor. Cei mici sunt rar dispuși să se concentrze în jocuri care îi solicită pe plan intelectual mai intens, în timp ce colegii lor dezvoltă jocuri mai ușoare, și în definitiv mai atrăgătoare (cu păpușile, cu mașinile, cu materialele de construcții). Practic în asemenea condiții, atenția le este continuu sustrasă de jocul celelolalți copii.

Jocurile didactice suplimentare vor fi organizate, cum este și normal, cu întreaga grupă de copii, ei primind recomandările necesare pe măsură ce acestea se desfășoară. Totuși, uneori educatoarea trebuie să organizeze și jocuri didactice individuale sau în grupuri mai restrânse de copii, atunci când unii dintre ei au evidente rămâneri în urmă datorate absențelor de la grădiniță sau faptului că sunt distrați, nedisciplinați sau prezintă unele întârzieri în dezvoltarea intelectuală. Educatoarea va alege în aceste cazuri jocurile didactice potrivite recuperării cunoștințelor copiilor și aducerii lor la nivelul celorlalți.

În concluzie, la grupa mică , educatoarea trebuie să organizeze personal jocurile didactice ale copiilor, să le îndrume atent, urmărind rezolvarea corectă a sarcinilor didactice implicate. Aceleași jocuri pot fi repetate de mai multe ori, mai ales când este vorba de activități necunoscute (jocurile didactice suplimentare prevăzute în programă) și, firește, atunci când întraga grupă, captivată de un anumit joc, optează în unanimitate pentru el. La aceste grupe jocurile didactice desfășurate de copii trebuie să fie urmărite cu toată atenția de către educatoare, ca îndrumându-i la nevoie să soluționeze corect problemele pe care le ridică jocurile respective. Față de grupa anterioară însă, educatoarea are șanse mai mari de supraveghere și îndrumare a jocurilor individuale sau colective. Pe de o parte, copiii se angajează în joc cu mai multă seriozitate, sunt mai constanți și mai deprinși să solicite sprijinul educatoarei atunci când consideră că au dificultăți, pe de altă parte, jocurile didactice destinate preșcolarilor de 6-7 ani au o durată mult mai mare în comparație cu cele care se practică la grupa mică și, ca atare, educatoarea are posibilitatea să urmărească și să îndrume concomitent atât jocurile didactice cât și celelalte jocuri inițiate de către copii.

Pentru o mai bună urmărire și îndrumare a jocurilor didactice individuale, se recomandă ca educatoarea să grupeze la o singură masă copiii care au optat pentru asemenea jocuri, subînțelegându-se de la sine că cele colective nu se pot desfășura decât în acest sistem. Jocurile didactice trebuie să fie cultivate în mod special, încurajate și îndrumate cu tact, pentru a ajuta copiii să-și mărească treptat capacitatea de a rezolva în mod independent sarcini cu caracter didactic, de a colabora între ei în vederea celor mai bune soluționări, de a deveni mai atenți, mai prompți și cu mai multă perspicacitate.

3.2.2. ORGANIZAREA JOCULUI DIDACTIC

Reușita jocului didactic depinde de felul în care se asigură condițiile necesare bunei lui desfășurări, de organizarea acestuia. Organizarea jocului presupune un complex de măsuri prealabile, care, în majoritatea cazurilor sunt aceleași ca la orice activitate de educare a limbajului, și anume: aranjarea mobilierului, pregătirea materialului didactic, adunarea copiilor și așezarea lor după cerințele jocului.

În ceea ce privește aranjarea sălii de clasă aceasta trebuie să se facă totdeauna potrivit jocului didactic care urmează a se desfășura. Astfel, la jocurile didactice care presupun mișcare ( „Așează la locul potrivit”, „De-a magazinul”, „Animalele și puii lor”, „Anotimpurile” etc.) este necesar să se utilizeze un spațiu cât mai mare pentru ca jocul să se poată desfășura în voie. În acest sens, mobilierul trebuie strâns și așezat într-o parte a sălii, lăsând liberă cea mai mare parte a ei. Scăunelele se pot așeza pe o singură latură a încăperii, lângă peretele la care au fost strânse mesele. În partea opusă se vor face , după caz, amenajările necesare, de exemplu, aranjarea magazinului, a machetelor etc. Unele jocuri didactice trebuie să se desfășoare la măsuțe, fapt care necesită, de asemenea, unele amenajări. De exemplu jocul: „Ce se potrivește?”. În aceste cazuri, cea mai bună distribuire a meselor și a scăunelelor este aceea în sistem liniar (ca la școală) deoarece copiii pot fi supravegheați ușor de către educatoare.

În jocurile la care se folosește numai material demonstrativ, iar acesta se află pe masa educatoarei, copiii pot fi așezați pe scăunele, în semicerc. În fața semicercului se va așeza masa educatoarei. De exemplu în jocurile „Ghici ce face păpușa?”, „Cu ce se îmbracă păpușa? ”, „Unde s-a oprit roata? ” etc. În felul acesta copiii pot percepe mai ușor materialul care va fi mânuit în joc.

La grupele mijlocie și mare, la așezarea mobilierului, trebuie antrenați și copiii de serviciu, sau după caz, un grup mai mare de copii. O atenție specială necesită și aranjarea sau distribuirea materialului care va fi folosit în joc. În majoritatea cazurilor, materialul distributiv, poate fi repartizat la mese înainte de începerea activității. Atunci când nu este nevoie ca el să fie intuit, sau atunci când prezența lui ar stânjeni urmărirea atentă a explicației de către copii, materialul poate fi pus în plicuri sau în coșulețe acoperite.

Acestea pot fi păstrate pe masa educatoarei până la începerea jocului sau chiar repartizate, în prealabil, la mesele copiilor.

Materialul demonstrativ trebuie să fie astfel aranjat încât să poată fi văzut sau mânuit ușor de către toți copiii.

O altă sarcină care revine educatoarei pentru a asigura buna desfășurare a jocului o constituie adunarea copiilor și așezarea lor la locuri. Educatoarea poate să scoată copiii din sala de grupă înainte de aranjarea mobilierului sau în caz că nu are unde, să asigure în clasă un spațiu anumit pentru recreere și reorganizare. 56

3.2.3. DESFĂȘURAREA JOCULUI DIDACTIC

Principalele momente-etape care trebuie respectate în desfășurarea jocurilor de educare a limbajului sunt:

Introducerea în activitate care cuprinde:

-organizarea activității – cu următoarele faze: captarea atenției, reactualizarea cunoștințelor, enunțarea sarcinilor;

– dirijarea noii învățări: în funcție de obiectele urmărite, se vor organiza: exlicarea și demonstrarea jocului, jocul de probă, executarea jocului de către copii, reluarea jocului, cu mărirea dificultății sarcinii sau obținerea performanței, evaluarea activității. Ultima etapă este încheierea activității.

În conținutul unei activități de educarea limbajului cu forma de realizare joc didactic, în proiect vor apărea: activitatea educatoarei, activitatea copiilor, strategii didactice abordate, evaluarea, observații.

Acesta este, pe scurt, scenariul desfășurării activității.

În organizarea activitățiii, educatoarea urmărește pregătirea materialului didactic, distribuirea acestuia pe măsuțele copiilor sau pe masa educatoarei, pe stativ, pe tablă. Va avea în vedere și aranjarea măsuțelor și a scăunelelor, care se poate efectua chiar cu ajutorul copiilor din grupă sau cu copiii de serviciu.

Etapa captării atenției poate fi realizată prin ghicitori, versuri, cântece, scurte povestioare, convorbiri în funcție de tema jocului didactic. Jocul didactic „Al cui este?” la grupa mijlocie, are ca sarcină didactică denumirea puiului de animal reprezentat într-o imagine intuită sau prezentarea puiului și numirea animalului căruia îi aparține (folosind corect cazul genitiv în exprimare, repoducerea onomatopeelor caracteristice). Captarea atenției se poate realiza fie direct, descoperind animalele jucării ori bibelouri și informându-i pe copii că se vor juca cu acestea, fie prin două-trei ghicitori referitoare la recunoașterea animalelor puse în joc, fie printr-o scurtă convorbire cu copiii despre animalele observate în activitățile de cunoașterea mediului înconjurător. De exemplu, în jocul didactic „Ce-a găsit ursulețul?” care se organizează cu grupa de 3-4 ani, educatoarea povestește copiilor că în grădinița lor a venit în vizită un ursuleț-jucărie. El a găsit în sala de joc mai multe jucării, care i-au plăcut mult. Le-a strâns într-un săculeț și acum a venit să le arate copiilor. După aceasta educatoarea prezintă săculețul și ursulețul și anunță jocul pe care copiii îl vor executa în continuare.

Reactualizarea cunoștințelor se realizează în funcție de grupa la care se desfășoară activitatea prin prezentarea unor siluete desenate, reprezentând animale cunoscute și puii lor, pe care copiii le denumesc și răspund la întrebările educatoarei referitoare la ce fel de animal este: domestic sau sălbatic, unde trăiește: pe lângă casa omului, în pădure?

Enunțarea obiectivelor. Educatoarea anunță tema: azi vom juca un joc didactic cu tema „Al cui este?”. Doi-trei copii vor repeta titlul jocului. Vor fi familiarizați cu materialul didactic întrebuințat – cel 57

distributiv (priviți ce aveți în plicurile din fața voastră!); pentru fiecare copil, în plic va fi pus câte un pui de animal cunoscut. „Cu acestea și cu celelalte animale pe care vi le-am adus, ne vom juca azi, pentru a cunoaște animalele și puii lor.”

Dirijarea (conducerea) noii învățări are ca faze:

Explicarea și învățarea jocului. Educatoarea explică și demonstrează copiilor modul în care se va desfășura jocul. Cu un balon în mână, educatoarea recită, trecând prin fața copiilor:

„Balonul ușor plutește

Și pe tine te poftește

Să spui frumos

Care-i puiul cel ascuns?

Și al cui este oare?”

Educatoarea trebuie să se exprime accesibil când explică regulile jocului și elemente de joc adecvate; copilul poftit să răspundă va privi imaginea din plicul său și va spune numele puiului și al animalului adult, apoi îl va așeza pe panoul din fașa clasei, spunând: „Puiul ascuns în plicul meu se numește miel. Mama lui este oaia. El face: mee!”

În următoarea fază, jocul de probă, educatoarea dirijează și explică fiecare acțiune. Va efectua jocul de probă, verificând înțelegerea informațiilor date, cu ajutorul unui, sau a doi copii, aceasta permițând educatoarei să constate măsura în care copiii au reținut necesitatea acțiunilor și cum le pot aplica.

O sarcină mai dificilă care revine educatoarei în conducerea jocului didactic este aceea a explicării lui la nivelul de înțelegere al copiilor. În explicațiile pe care le dă, educatoarea trebuie să facă pe deplin înțelese atât acțiunea jocului cât și regulile care îl reglementează.

Explicarea jocului, metodele și procedeele la care recurge educatoarea pentru a-l face înțeles de la caz la caz, după natura și complexitatea lui ca și după posibilitățile de înțelegere a grupei. În general, la grupele mică și mijlocie metodele folosite sunt explicația și demonstrația. Cu ajutorul acestor metode, educatoarea arată în amănunt felul cum decurge acțiunea jocului și regulile care trebuie respectate.

În alte jocuri, la grupa mare educatoarea poate recurge la o cale deductivă, și anume, arată copiilor regulile și apoi exemplifică sau demonstrează parțial acele aspecte ale jocului care ar putea să fie înțelese mai greu de ei.

Tot la grupa mare, educatoarea poate descrie la început fazele acțiunii jocului și apoi, să treacă la precizarea regulilor.

De exemplu, în jocul „Oglinda fermecată”, educatoarea descrie următoarele faze ale jocului:

o trecerea „oglinzii” din mână în mână;

o recitarea versurilor de către copii;

o oprirea „oglinzii” la copilul la care s-au terminat versurile;

o deschiderea „oglinzii” și povestirea episodului ilustrat pe imaginea din oglindă.

Pentru a ajuta pe copii să înțeleagă cea mai complexă sarcină a jocului, și anume, povestirea episodului din ilustrație, educatoarea poate recurge la exemplificare: deschide oglinda și povestește episodul sugerat de ea. Apoi se precizează regulile jocului.

În unele jocuri, în timpul explicației și exemplificării, educatoarea apelează și la copii. De exemplu, în jocurile didactice orale de la grupa mare, în care sarcina didactică cere să se găsească cuvinte cu sens contrar, să se completeze propoziții eliptice de predicat sau de subiect, să se compună ghicitori despre obiectele prezentate etc. Iată cum se poate explica jocul în care se cere copiilor să găsească cuvinte cu sens contrar celor date de educatoare. „Trebuie să ascultați cu atenție. Eu o să vă spun un cuvânt iar voi trebuie să găsiți repede inversul lui. De exemplu, eu o să vă spun înalt: voi ce trebuie să răspundeți?”… Astfel copiii sunt antrenați, încă din timpul explicației, la rezolvarea problemei didactice puse și înțeleg, din exemplele concrete date de educatoare felul cun se ve desfășura activitatea.

În unele jocuri cu o acțiune mai complicată, educatoarea poate să eșaloneze explicația, s-o facă în mai multe etape. De exemplu, poate să prezinte o serie de reguli și în timpul desfășurării jocului. Acest procedeu este nimerit la jocurile „Ce se potrivește?” de la grupa mare, „Care este culoarea ta?” de la grupa mea.

În concluzie, trebuie să reținem că indiferent de grupa la care se face explicația și de modul în care decurge, ea trebuie să cuprindă următoarele:

-descrierea acțiunilor jocului, în succesiunea lor firească;

-indicații cu privire la folosirea materialului;

-precizarea sarcinilor copiilor;

-formarea clară a regulilor jocului, precum și a rezultatului urmărit.

Explicația trebuie făcută în mod precis și concis, uitându-se excesul de vorbire, cuvintele de prisos care ar îngreuna înțelegerea celor arătate. Educatoarea trebuie să folosească în același timp un limbaj simplu, însoțit de gesturi și mimcă adecvată.

Pentru buna desfășurare a jocului nu este întotdeauna suficient ca educatoarea să enunțe regulile. Ea trebuie să se asigure dacă toți copiii și le-au însușit corect. De multe ori educatoarea își dă seama încă din timpul explicației dacă copiii au înțeles sau nu regulile jocului și în consecință ia măsurile adecvate. Astfel, intervine cu unele sublinieri la sfârșitul explicației, înainte de a începe jocul propriu-zis. Când acesta este mai dificil, fixarea regulilor se poate face prin intermediul „jocului de probă” (educatoarea dirijează și explică copiilor fiecare acțiune). Jocul de probă permite educatoarei să constate măsura în care copiii au reținut succesiunea acțiunilor și pot să aplice corect regulile transmise.

Executarea jocului cu întrega grupă de copii:

Jocul trebuie să se realizeze în varianta explicată a sarcinii didactice precizate, insistânu-se pe o exprimare clară, coerentă, în propoziții, cu sens logic. Educatoarea atrage în joc întreaga gupă de copii.

În această etapă, care are loc sub conducerea educatoarei, trebuie să se urmărească mai multe probleme, și anume: îndeplinirea acțiunilor în succesiunea dată; respactarea regulilor, reamintirea lor atunci când este necesar; îndeplinirea corectă a sarcinilor didactice; atragerea în joc a tuturor copiilor, sprijinirea celor care nu reușesc să efectueze corect sarcina; îmbinarea armonioasă a elementelor de joc cu cele educative; asigurarea unui ritm vioi de joc, a unei atmosfere corespunzătoare lui, menținerea disciplinei, pregătirea copiilor pentru autoconducerea jocului, introducerea unor noi variante de joc, complicarea lui.

Conducând jocul, educatoarea trebuie să urmărească, așa cum spuneam mai sus, îndeplinirea de către copii a sarcinilor în succesiunea dată. De exemplu, în jocul „De-a magazinul”, ei trebuie să-și ia „banii” înainte de a pleca „la magazin”; trebuie să salute vânzătorul, să privească atent „marfa” expusă și apoi să și-o aleagă, să spună clar „vânzătorului” ce doresc să cumpere, să aștepte până primesc marfa, să plătească înainte de a pleca. Sunt nenumărate cazurile când copiii omit unele acțiuni, din dorința de a mânui mai repede „marfa”; de a se juca cu ea (nu așteaptă la rând, nu au răbdare să li se dea marfa și o iau singuri din raft etc.)

Educatoarea este obligată să intervină ori de câte ori constată asemenea abateri. Ea poate să ceară copiilor să respecte acțiunile respective, pentru a le îndeplini corect. Numai astfel jocul devine eficient.

Sunt jocuri didactice la care educatoarea poate grada sarcinile date copiilor, le poate cere treptat eforturi sporite (se crează pentru început o perioadă de acomodare, sarcinile date sunt mai simple, apoi limitele cerute de joc). De exemplu, în jocul „Roata animalelor”, copiii vor denumi și vor descrie mai întâi imaginile care le sunt foarte cunoscute, apoi se va trece treptat la denumirea și descrierea unor imagini sau jucării mai puțin familiare lor.

În ceea ce privește urmărirea felului cum rezolvă copiii sarcina didactică, aceasta depinde de specificul fiecărui joc. În unele jocuri didactice în care copiii trebuie să aducă un anumit material la masa educatoarei, sau să plaseze un jeton pe un anumit spațiu de pe loto (de exemplu, în jocul didactic „Ce se potrivește?”) este suficient ca educatoarea să privească cu atenție felul cum au rezolvat practic sarcina respectivă și să intervină în joc numai în cazul nerezolvării corecte a problemei date. În jocurile didactice în care copiii nu mânuiesc permanent și direct materialul, educatoarea controlează pe cale verbală rezolvarea problemei. De exemplu, în jocul didactiv „Cine face așa?” sau „Ghici cum face?” sunt puși mai mulți copii să repete răspunsul corespunzător, iar în anumite jocuri didactice, în special în cele de corectare a pronunției, se poate alterna răspunsul individual cu cel colectiv, bineînțeles numai după ce s-a precizat cu unu-doi copii pronunțarea corectă a cuvintelor respective.

În desfășurarea jocului, educatoarea trebuie să urmărească în egală măsură și respectarea regulilor de către toți copiii. Abaterile de la regulă trebuie semnalate de fiecare dată, iar copiii în cauză vor fi ajutați să le aplice corect. Toată atenția trebuie însă acordată desfășurării jocului în prima etapă. Dacă încă de la inceput se insistă ca regulile să fie respectate, iar apoi copiii sunt îndrumați și ajutați să le aplice

corect (lucru care se poate face în jocul de probă), activitatea evoluează fără dificultăți de natură să necesite întreruperea jocului, explicații suplimentare, atrageri de atenție. În general educatoarea trebuie să-și dozeze la maximum intervențiile pentru ca jocul să nu-și piardă cursivitatea și intensitatea – fapt care face ca preșcolarii să nu-l mai urmărească cu interes. Intervențiile prea numeroase, conducerea rigidă a jocului se soldează întotdeauna cu rezultate slabe. Iată un exemplu: jocul „Ghicește la ce m-am gândit?”. Dorind să sprijine cât mai mult copiii în compunerea ghicitorilor, o educatoare a uzat de foarte multe întrebări, transformând până la urmă jocul într-o convorbire plictisitoare. Dacă educatoarea ar fi folosit mult mai puține și în forme mai variate întrebările: din ce este format, din ce material este făcut, cine o folosește; ar fi creat o atmosferă mai propice jocului; i-ar fi lăsat pe copii să se manifeste mai degajat și mai spontan. Aceeași activitate ținută de o altă educatoare și-a schimbat complet caracterul. La compunerea ghicitorii participau toți copiii. Fiecare dintre ei completa, dacă era nevoie pe cel care era numit s-o facă, apoi se sintetizau toate propunerile, alcătuindu-se o ghicitoare. Intervențiile educatoarei erau făcute numai după ce copiii își aduceau aportul lor la construirea ghicitorii și numai în cazul când aceasta era incompletă sau nesatisfăcător realizată. Deci, în loc să conducă copiii prin întrebări, educatoarea respectivă i-a antrenat să participe în comun la alcătuirea ghicitorii, i-a interesat pe toți, lăsându-le în același timp toată inițiativa. În aceste condiții, indiscutabil, activitatea își atinge țelul.

Educatoarea trebuie să urmărească permanent antrenarea în joc a tuturor copiilor, activizarea lor permanentă. În acest sens, există jocuri didactice care, prin insăși structura lor, asigură o participare activă a copiilor. Ne referim la jocurile didactice în care ei mânuiesc permanent material distributiv, trebuind să-l selecteze, să acționeze cu el într-un anumit fel. De exemplu, la jocurile „Găsește aceeași culoare”, „Caută-ți semnul”, „Ce se potrivește?”, „Știți unde trăiesc?” etc. În alte jocuri didactice, copiii acționează pe rând cu materialul demonstrativ. În aceste cazuri, educatoarea trebuie să găsească procedee potrivite pentru care să mențină atenția și interesul copiilor chiar și atunci când ei nu acționează direct în joc. În această privință, intervenirea unor elemente de întrecere, creșterea ritmului desfășurării jocului, folosirea unor amendamente pentru cei neatenți pot să sctivizeze copiii care au, la un moment dat, un rol pasiv.

În aceeași ordine de idei, este important ca educatoarea să stimuleze copiii timizi, copiii retrași, dându-le sarcini atractive în joc. De exemplu, să mânuiască materialul demonstrativ, („Roata animalelor ”), să plaseze jucăriile la locul potrivit („Așează la locul potrivit”) etc.

În timpul jocului, educatoarea trebuie să fie atentă și în ceea ce privește stabilizarea unor relații corespunzătoare între copii. Ei trebuie deprinși treptat să acționeze numai atunci când sunt solicitați sau când jocul o cere, să răspundă numai când sunt întrebați și să urmărească răspunsul colegilor, să nu repete ceea ce s-a mai spus, să nu stingherească pe alții în timpul jocului, să recunoască cinstit greșeala făcută și să accepte penalizarea dată de colectiv sau de către conducătorul jocului. Principala sursă de dezordine și de confuzie în joc o constituie necunoașterea și nerespectarea acestor reguli elementare de comportare. 61

Complicarea jocului constituie următoarea fază, în care se realizează o altă variantă de joc. De exemplu, în jocul „Al cui este?”.

Educatoarea denumește puiul (mânzul), proiectând cu retroproectorul imaginea în negativ a animalului pe care îl ghicesc copiii. Se cere să caute, apoi, pe machetă animalul și să așeze puiul lîngă mama lui, imitând onomatopeea. Toate aceste acțiuni se verbalizează de către copil…(„așez mânzul lângă mama lui, iapa”).

Următoarea variantă este prin prezentarea unor ghicitori sau strofe din poeziile învățate despre animalele implicate în joc. Se va proceda ca și în cazul variantelor enumerate. Tot timpul se va avea în vedere întrebuințarea corectă a cazului genitiv.

Ultima fază, evaluarea activității, (obținerea performanței) se poate realiza, în cazul de față, solicitându-i pe copii să-și aleagă căte un pui sau animal îndrăgit și să organizeze un miniteatru de păpuși, în care să mânuiască animalele, spunându-le numele și imitând onomatopeele.

Educatoarea va face aprecieri asupra felului cum s-au jucat copiii și cum au mânuit materialul.

Încheierea activității se face prin aprecierea și evidențierea copiilor care au dat răspunsuri bune și au participat mai activ la activitate. Această etapă nu trebuie să fie bruscă, pentru a nu diminua dispoziția copiilor față de joc. În acest sens, se întrebuințează procedee atractive prin care se anunță încheierea jocului.

3.2.4.IMPORTANȚA JOCULUI DIDACTIC ÎN EDUCAREA LIMBAJULUI

Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace pentru educarea limbajului și a gândirii logice a preșcolarilor. Eficiența jocului didactic față de celelalte activități constă în faptul că la desfășurarea lui participă toți copiii, ei depunând eforturi de gândire și exprimare dar fără a conștientiza aceasta, considerând că se joacă.

Printr-o alegere judicioasă, procesul asimilării și al adâncirii cunoștințelor este adaptat la cerințele și specificul vârstei preșcolare.

Jocul didactic, ca mijloc de bază îneducarea limbajului, realizează una dintre cele mai importante cerințe ale educației preșcolare, aceea de a-i învăța pa copii o varietate de noțiuni jucându-se în mod organizat.

Jocul didactic organizat este o formă de instruire a copiilor, desfășurat sub conducerea directă a educatoarei, care antrenează întreaga grupă de copii. Jocul didactic se desfășoară atât în activitățile obligatorii (frontale), cât și în diferite momente ale zilei – etapa jocurilor la liberă alegere. Jocul didactic prin natura sa se deosebește de celelalte activități cu conținut asemănător. Din punct de vedere al proiectării didactice se va ține seama de următoarele aspecte: sarcina didactică, regula de joc, acțiunea de joc – forma distractivă pe care o păstrează permanent. 62

Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică, originală (el îmbină organic jocul cu instruirea), deosebită de celelalte activități care se practică în grădiniță. Datorită unității depline pe care o realizează între sarcina didactică și acțiunea ludică, ca și formei distractive pe care o îmbracă și o păstrează permanent, jocul didactic este apreciat drept unul dintre cele mai accesibile și mai eficiente mijloace instructiv-educative folosite la vârsta preșcolară. Jocul didactic este subordonat pedagogului, este creat de el și intră în fondul mijloacelor lui pedagogice. În comparație cu celelalte jocuri cu subiecte și reguli stabilite de educatoare, jocul didactic este destinat mai cu seamă rezolvării unor sarcini ale educației intelectuale, respectiv ale cunoașterii mediului înconjurător, educării limbajului și însușirii număratului și socotitului. El își aduce, desigur, contribuția și la educația morală și estetică a copiilor.

Pentru a scoate mai bine în evidență specificul jocului didactic, nu este însă suficient să-l analizăm numai în raport cu celelalte feluri de activități și jocuri. Problema principală care se pune în acest sens constă în determinarea structurii sale, prin care își menține esența de joc și specificul de activitate didactică. Componentele de bază ale jocului didactic sunt următoarele: sarcina didactică, conținutul jocului, acțiunea de joc, elementele de joc, regulile jocului.

Esența și specificul jocului didactic constă în întrepătrunderea și interacțiunea acestor componente. De asemenea, în echilibrul dintre sarcina didactică și acțiunea de joc. Ponderea mai mică sau mai mare a uneia dintre aceste două componente poate duce la denaturarea jocurilor didactice, la schimbarea profilului lor. De exemplu, jocurile didactice în care elementul de joc este slab exprimat, accentul căzând numai pe rezolvarea sarcinii instructive, își pierd caracterul ludic, se transformă pur și simplu în exerciții cu material, în convorbiri sau în convorbiri după imagini, și invers, atunci când acțiunea ludică devine predominantă, jocul didactic se transformă într-o activitate pur distractivă, își pierde caracterul instructiv.

Jocul didactic se poate desfășura atât în cadrul activităților obligatorii cât și în afara lor, fiind repetat de către copii la inițiativa unuia dintre ei sau la sugestia educatoarei. Sfera de utilizare a jocului didactic este foarte largă, deoarece el poate fi practicat în orice moment din programul zilei și poate fi extins chiar și în viața de familie a copilului.

Jocul didactic rezolvă prin conținutul său o mare parte din problemele educației intelectuale. Deși rolul lui este mai neînsemnat în privința transmiterii noilor cunoștințe, în schimb el are o contribuție largă în prezentarea, consolidarea, adâncimea, sistematizarea și verificarea cunoștințelor. De exemplu, jocul didactic "Cu ce începe?" (grupa mare),contribuie la adâncirea deprinderii copiilor cu analiza fonetică, antrenându-i într-o formă simplă, să desprindă din cuvinte primul sunet cu care acestea încep: pronunțarea corectă a sunetului separat și în cuvânt; exprimarea în propoziții construite corect; dezvoltarea capacității de analiză, a atenției și a spiritului critic.

Valoarea jocului didactic nu se răstrânge însă numai la atât. El are o largă contribuție mai cu seamă în stimularea și dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Cea mai mare parte a jocurilor didactice, cu tot 63

aspectul lor atractiv, cuprind valoroase exerciții senzoriale și mintale. Astfel, jocurile didactice influențează în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor. De exemplu, jocurile „Spune cun face?” sau „Cine face așa?” contribuie la dezvoltarea sensibilității vizuale și tactile; în jocul „Ghicește ce ai gustat?” accentul cade pe perfecționarea sensibilității gustative și olfactive.

Un deosebit aspect îl au jocurile didactice în educarea memoriei, a calităților ei. De exemplu, jocurile de tipul „Ce s-a schimbat?” sau „Ghicește ce lipsește?” solicită copiii să rețină felul obiectelor și așezarea lor, pentru a putea apoi arăta modificarea făcută de conducătorul jocului – ceea ce implicit duce la dezvoltarea memoriei voluntare.

Spiritul creator, imaginația sunt stimulate intens prin jocurile care pun în fața copiilor sarcina de a inventa o ghicitoare, de a plăsmui o povestire. De exemplu, jocurile „Ghicește cine este?”, „Telefonul”, „Ghicește la ce ne-am gândit” antrenează în mod deosebit activitatea creatoare a preșcolarului.

Jocurile didactice solicită în mare măsură activitatea gândirii, ele reclamând întotdeauna rezolvarea, în mod individual, a unor probleme. Astfel, în cadrul unor jocuri didactice, copiii trebuie să stabilească judecăți și raționamente simple. În jocul didactic „Cine a trimis scrisoarea?” copiii trebuie să deducă după produsul său unealta desenată pe o ilustrație, ce meseriaș a trimis scrisoarea.

În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul didactic contribuie la dezvoltarea limbajului. În acest sens, în afară de jocurile didactice prin care se fixează, se precizează și se activizează vocabularul copiilor, se planifică și jocuri speciale, care ajută la îmbunătățirea pronunțării unor consoane mai greu de rostit pentru preșcolari. De exemplu jocurile „Spune cum face?” pentru pronunțarea corectă a consoanelor c, m, h, r; „Ce face Andrei?” pentru pronunțarea corectă a consoanelor r, s, ș, t, ț, cât și a unor grupuri de consoane etc. Alte jocuri didactice rezolvă probleme mai complexe, și anume, în legătură cu formarea unor reprezentări generale și noțiuni, cum ar fi: animale domestice, animale sălbatice, îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilă, veselă etc. În sfârșit, contribuția unor jocuri didactice constă în obișnuirea copiilor cu formarea pluralului („Eu zic una, tu zici multe”), cu acordul corect între predicat și subiect („Răspunde repede și bine”), cu folosirea frazelor în a căror componență să existe propoziții subordonate, cauzale sau temporale în jocul didactic „Când se întâmplă?”

Jocul didactic contribuie fie direct, fie indirect și la educarea emoțiilor, a sentimentelor morale și a trăsăturilor pozitive ale voinței și caracterului. Jocuri ca: „Cine știe mai bine?”, „Cine a trimis scrisoarea?” ș.a. îmbogățesc reprezentările copiilor, contribuie la formarea noțiunilor și judecăților morale.

În multe jocuri didactice se dezvoltă cinstea, răbdarea, spiritul critic și autocritic, stăpânirea de sine. În jocurile didactice „Ce s-a schimbat?” sau „Unde a zburat pasărea?” se cere copiilor să fie cinstiți, să nu privească în timp ce educatoarea schimbă sau ascunde jucăriile. O situație asemănătoare se creează și în jocul didactic „Găsește și taci”, în care regula impune copilului să se rețină de la manifestarea 64

spontană pe care ar avea-o la găsirea obiectului ascuns. Aceasta, cu scopul de a nu deruta pe ceilalți jucători. În unele jocuri, regula interzice copiilor să se uite la vecini, să copieze după aceștia.

Jocul didactic are un aport valoros la închegarea colectivului și la formarea disciplinei conștiente. În joc, copilul este obligat să respecte inițiativa colegilor lui, să le aprecieze munca și să le recunoască meritele; de asemenea, să respecte regulile jocului, să reacționeze în conformitate cu ele, să-și autoregleze propria activitate.

Trebuie subliniat, de asemenea, influența pe care o au jocurile didactice în educarea estetică a copiilor. Mânuind diferite materiale artistic realizate, făcând aprecieri asupra lor, copiii învață să aprecieze frumosul, își dezvoltă gustul estetic.