Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor [612535]

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
1 Introducere
Importanța subiectului . Element de noutate
Conducerea este și va fi un subiect actual pentru slujitori i din biserică . Un domeniu ce trebuie
îmbunătățit continuu.
Subiectul lucrării de față este conducerea bisericească în scrierea Faptele Apostol ilor.
Este un subiect de teologie sistematică, deoarece în decursul meu științific am plecat de la
doctrina penticostală cu privire la conducere așa cum reiese din mărturisirea de credință și
statut. Este și un subiect de teologie b iblică, deoarece am cău tat modele de conducere
biblice, așa cum reies din modelul conducerii bisericii primare descrise de doctorul Luca în
Faptele Apostolilor.
În lucrarea de față am plecat de la nevoia bisericii de a avea un model concret de
conducere biblică cât mai apropiat de modelul conducerii primare precum și de la nevoia de a
aduce lumină și claritate în mintea confuză a creștinului modern secularizat și bombardat cu
diverse modele de conducere nebiblice de tip manipulator, sofist sau psihologic de tip
sentimentalist. A m observat de asemenea modele greșite de conducere chiar și în interiorul
creștinismului în special în rândul bisericilor tradiționale exemplificând aici ,,Cultul
Alesului”, dar și în interiorul unor biserici evanghelice, conducere de tip congregaționalist
exagerat în care nu se regăsesc nici unul din oficiile de conducere pe care le voi accentua și
dezvolta în lucrarea de față.
Cartea Faptele Apostolilor ne oferă primele informații despre conducerea ecleziastică,
deoarece în ea debutează epoca bisericii f ondată de către Dumnezeu, biserică ce va fi
supravegheată și condusă în permanență de un grup de slujitori creștini.
Scrierea Faptele Apostolilor nu ne oferă doar un singur model de conducere, care să fi
devenit paradigmatic pentru întreaga biserică. Nu g ăsim o structură de conducere, ci apar
amintite doar oficii și slujbe conducătoare. În acest caz, cartea Faptelor Apostolilor ne ajută
să ne conturăm o imagine despre zorii conducerii bisericești, cu oficiile ei componente.
Trebuie recunoscut, însă, faptul că fenomenul conducerii bisericești a fost unul destul de
variat, încă din perioada primului secol al erei noastre. Studiind datele din Faptele Apostolilor
privitoare la conducerea creștină putem să aflăm cum au condus biserica primii slujitori și
cum a e voluat această conducere în bisericile descrise de doctorul Luca.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
2 În demersul meu științific am folosit cu precădere metoda argumentării comparate
între diferite opinii teologice și doctrine, dar m -am văzut nevoit să folosesc metoda exegetică
pentru a ex trage ș i sublinia modele de conducere s cripturală. Am folosit de asemenea și
metoda interviului încercând să aflu opiniile diverselor personalității din cadrul bisericilor
penticostale și nu numai. Fără a pretinde că acest demers științific este unul compl et, ținând
cont de faptul că modelele de conducere au o dinamică a schimbărilor destul de ridicată, am
încercat să descopăr și să subliniez modelele biblice de conducere care să ofere în mod
exhaustiv identitate și stabilitate. Chiar și în interiorul Cultu lui Penticostal există diverse
teologumene în ceea ce privește definirea, înțelegerea și funcționarea oficiilor de conducere.
Fără a pretinde o corecție doctrinară, am accentuat și argumentat trăsăturile exclusiv
scripturale ale celor trei oficii de aposto l, prezbiter și diacon. Consider că lucrarea de față are
ca element de noutate tocmai abordarea și metodologia prin care am comparat elementele de
doctrină penticostală cu textul Scripturii.
Consider că lucrarea de față poate să fie un punct de plecare p entru un viitor demers
științific prin care să se poată actualiza anumite particularități ale doctrinelor penticostale în
ceea ce privește definirea și statutul slujitorilor în cele trei oficii. Problematica studiului a
constat tocmai în acest aspect și a nume: diferențele aproape insesizabile fără un studiu
profund între definirea slujitorilor conform cu statutul slujitorilor și definirea biblică așa cum
reiese din cartea Faptele Apostolilor . Lucru pe care îl voi accentua în cele patru capitole.
Obiective le lucrării
Scop ul lucrări i este de a arăta care sunt oficiile și slujbele conducătoare descrise în cartea
Faptele Apostolilor și care sunt atribuțiunile acestora în conducerea bisericească.
Primul capitol va fi consacrat oficiului de apostol, pornind de la semantica acestuia în
tot Noul Testament și prezentând apoi apostolii din cartea supusă studiului . Al doilea capitol
face referire la felul cum a apărut oficiul de prezbiter în biseri ca din Ierusalim și în bisericile
fondate ulterior. D e asemenea voi ev idenția rolul și necesitatea existenței unui grup de
prezbiterii pe ntru fiecare biserică locală . Al treilea capitol are în vedere slujba practică a
diaconiei așa cum este prezentată în capitolul 6.
Al patrulea capitol prezintă în mod practic rolurile ofi ciilor conducătoare așa cum sunt
văzute în cartea Faptele Apostolilor și în spațiul eclesiologic contemporan penticostal ,
subliniind rolul și contribuția fiecărui oficiu de conducere. În acest capitol voi vorbi despre
cele trei poziții de autoritate din biserica penticostală : misi onarul evanghelist, prezbiterul și
diacon ul penticostal.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
3 ,,Conducerea este privilegiul de a îmbunătăți viețile altora. Nu este ocazia de a -ți
satisface lăcomia personală.” – Mwai Kibaki.
,,A conduce înseamnă a fi privit de oameni cu încredere, observându -te cum
reacționezi. Dacă stăpânești lucrurile, se vor lăsa conduși.” – Tom Landry.
Având la dispoziție o vastă bibliografie formată din cărți de specialitate, comentarii
biblice, lexicoane, dicționare biblice și teologice. Am folosit diverse metode de stud iu așa
cum am au fost descrise în introducere, iar concluziile pe care le voi enunța la sfârșitul
constituie înțelegerea mea concretă în ceea ce privește oficiile de conducere argumentând
nevoia bisericii de a definii și urma cât mai îndeaproape modelul of erit de biserica primară în
cartea Faptele Apostolilor.
Consider că climatul social și spiritual actual nu se diferențiază foarte mult de
climatul din cartea Faptele Apostolilor. Problemele actuale ale societății ,,Multiculturalismul,
desacralizarea și ex pansiunea terifiantă al religiilor ezoterice” se regăsesc în totalitate în
scrierea Faptele Apostolilor, iar răspunsul bisericii a fost să pună conducătorii plini de Duhul
Sfânt, de putere, de înțelepciune cu bună reputație și o familie sănătoasă. Consider că același
răspuns trebuie să îl ofere și biserica de astăzi prin cele trei categorii de lideri care fac
obiectivul studiului nostru.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
4 CAPITOLUL I
Oficiul de apostol în scrierea Faptele Apostolilor
I.1. Terminologia apostoliei în Noul Testament
În Nou l Testament găsim trei termeni care definesc sfera conceptuală a apostoliei: apostolos,
apostello și pempo.
Cuvântul grecesc apostolos apare de peste 80 de ori în Noul Testament. Cuvântul este
regăsit mai des în scrierile doctorului Luca și în scrierile ap ostolului Pavel. Termenul derivă
de la verbul apostello, ,,a trimite”, dar în scrierile grecești foarte timpurii sunt foarte puține
textele în care termenul să însemne ,,persoană trimisă”.1 În greaca clasică cuvântul apostolos
era folosit la modul imperson al, și făcea referire la expedierea unei flote sau a unei armate și
mai târziu cu referire la flotă sau la armată. Se pare că de aici reiese cel mai bine calitatea de
a fi trimis.2 Sensul de ,,trimis”, ,,mesager” se poate să fi supraviețuit în limbajul pop ular.
Acesta era și sensul cunoscut în cercurile evreiești.3 În scrierile lui Josephus găsim termenul
apostolos de 2 ori, și în una dintre aceste două menționări se referă la emisarii evrei care au
venit la Roma pentru a cere libertatea de a trăi după pro priile legi.4 Înțelesul cuvântului
apostolos este probabil ,,persoană însărcinată cu (o misiune)” – și se subînțelege că Isus
Hristos este cel care oferă această misiune.5
Apostello este folosit pentru a indica trimiterea unor persoane cu o însărcinare, sau în
unele cazuri indica o trimitere însoțită de o mandatare divină.6 Deci acest termen face referire
la ,,a trimite cu un anumit scop”.7
În Noul Testament cuvântul pempo este utilizat când se are în vedere o simplă
trimitere.8 În Evanghelia după Ioan a vem o excepție fiindcă termenii apostello și pempo sunt
interschimbabili.

1 J. D. Douglas (ed.), Dicționar Biblic, Tradus de John Tipei și Livius Percy, Oradea, Editura Cartea Creștină,
2008, p. 64 .
2 Daniel G. Reid (ed.), Dicționarul Noului Testament: Un compendiu de învățătură biblică contemporană într-
un singur volum, Oradea, Editura Casa Cărții, 2008, p. 63.
3 J. D. Douglas (ed.), op. cit., p. 64.
4 Daniel G. Reid (ed.), op. cit., p. 63.
5 J. D. Douglas (ed.), op. cit., p. 64.
6 Daniel G. Reid (ed.), op. cit., p. 63.
7 J. D. Douglas (ed.), op. c it., p. 64.
8 Daniel G. Reid (ed.), op. cit., p. 63.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
5 Cuvântul apostol se folosește în Noul Testament cu două sensuri principale. Avem
apostol în sens general de ,,mesager” sau ,,delegat”. În Noul Testament se regăsesc trei
versete în care cuvântul apostol ( apostolos ) este utilizat cu sens general, nu pentru a
evidenția o slujbă bisericească specifică, ci pentru a denumi activitatea de ,,mesager”.
Epafrodit este numit ,,trimisul (apostolul) și slujitorul vostru pentru nevoile mele ” (Filipeni
2:25), iar în 2 Corinteni 8:23, Pavel îi numește ,, trimișii (apostoloi)” pe cei ce au fost alături
de el când au dus colecta de ajutorare la Ierusalim. Textul din Ioan 13:16 afirmă: ,,nici
apostolul mai mare decât cel ce l -a trimis” .9
Al doilea se ns al termenului de apostol se referă la o slujbă specială, aceea de ,,apostol
al lui Hristos” – ,,Nu sunt eu slobod? Nu sunt eu apostol? N -am văzut eu pe Isus, Domnul
nostru? Nu sunteți voi lucrul meu în Domnul?” (1 Corinteni 9:1); ,, V-am învățat înainte de
toate, așa cum am primit și eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că
a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi, și că S -a arătat lui Chifa, apoi celor
doisprezece. După aceea S -a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai
mulți sunt încă în viață, iar unii au adormit. În urmă, S -a arătat lui Iacov, apoi tuturor
apostolilor. După ei toți, ca unei stârpituri, mi S -a arătat și mie. Căci eu sunt cel mai
neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic s ă port numele de apostol, fiindcă am prigonit
Biserica lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 15:3 -9). Vedem că slujba aceasta se limitează la un
număr de persoane – Cei Doisprezece și câțiva pe lângă ei, un grup care s -a închis, dar nu
înainte de a intra și apostolu l Pavel.10
Termenul apostol ( apostolos ) este folosit în evanghelii pentru a -i desemna pe cei 12
apostoli, chemați și trimiși de Dumnezeu să predice Evanghelia Împărăției și să dovedească
prezenta acesteia prin semne și minuni.11 Lucrarea celor 12 în Fapte a constat în special din
predicarea și mărturisirea învierii lui Cristos, din învățarea altora și din rugăciune. Predicarea
lor a fost adesea însoțită de minuni.12
În sensul acesta mai restrâns al termenului, astăzi nu mai avem apostoli, și nici nu
trebuie să ne mai așteptăm să existe, deoarece pentru acestă categorie de apostoli, Noul

9 Wayne Grudem, Teologie Sistematică: Introducere în doctrinele biblice, Tradus de Dinu Moga, Oradea,
Editura Făclia, 2004, p. 944.
10 Ciprian -Flavius Terinte, Conducerea bisericească în scrierile Noului Testament, Oradea, Editura Casa Cărți,
2016, p. 76.
11 Daniel G. Reid (ed.), op. cit., p. 62.
12 Ibidem, p. 75.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
6 Testament ne dezvăluie niște calificări speciale ale unui ,,apostol al lui Isus Cristos”, condiții
pe care azi nimeni nu le mai poate îndeplini.13
În prezent, cuvântul apostol este folosit cu sens larg, și face referire la un întemeietor
de bisericii sau la un pionier misionar. Dacă ne referim la apostol în sensul acesta mai larg,
toată lumea este de acord că și astăzi mai avem apostoli pentru că și în prezent avem
misionari și întemeietori de bisericii.14
Scriitori biblici ai Noului Testament au folosit trei termeni grecești pentru a defini
rolul unui apostol. Cuvântul pempo este utilizat când se are în vedere o simplă trimitere, în
timp ce apostello este folosit pentru a indic a trimiterea unor persoane cu o însărcinare. Cel
mai folosit cuvânt este cel de apostolos și se regăsește în Noul Testament de 80 de ori iar
sensul este acela de ,,trimis, mesager”. Înțelesul cuvântului apostolos este cel mai probabil de
persoană însărcina tă cu o misiune.
În Noul Testament cuvântul apostol poate fi folosit într -un sens mai larg sau unul mai
restrâns. Astfel avem apostol în sens general de ,,mesager” sau ,,delegat”, acest sens arată
înspre activitatea de mesager sau trimis al unei persoane. Al doilea sens al termenului de
apostol se referă la o slujbă specială acela de ,,apostol al lui Hristos”. Vedem că slujba
aceasta se limitează la un număr de persoane – cei Doisprezece și câțiva pe lângă ei, un grup
care s -a închis. În prezent, cuvântul apostol este folosit cu sens larg, și face referire la un
întemeietor de bisericii sau la un pionier misionar.
I.2. Apostolia conform hotărârii biserici din Ierusalim
,,În zilele acelea, Petru s -a sculat în mijlocul fraților – numărul celor adunați laolalt ă
era de aproape o sută douăzeci – și a zis: „Fraților, trebuia să se împlinească
Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a
fost călăuza celor ce au prins pe Isus. El era din numărul nostru și era părtaș al
acelei ași slujbe. Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu
capul în jos, a plesnit în două prin mijloc și i s -au vărsat toate măruntaiele. Lucrul
acesta a ajuns așa de cunoscut de toți locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fos t
numit în limba lor: „Acheldama”, adică: „Ogorul sângelui”. În adevăr, în cartea
Psalmilor este scris: ‘Locuința lui să rămână pustie și nimeni să nu locuiască în ea!’ și
‘Slujba lui s -o ia altul!’ Trebuie deci ca, dintre cei ce ne -au însoțit în toată vre mea în
care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când

13 Wayne Grudem, op. cit., p. 944.
14 Ibidem.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
7 S-a înălțat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoțească drept martor al
învierii Lui.” Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis și Ius t, și pe Matia.
Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu, care cunoști inimile tuturor
oamenilor, arată -ne pe care din acești doi l -ai ales, ca să ia loc în slujba și apostolii
aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.” Au tras la s orți, și sorțul a
căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.” (Fapte
1:15-26).
Hristos a avut alături de El doisprezece bărbați care au fost aproape de El în toată lucrarea pe
care a avut -o pe pământ. Aceștia au fost apropiați de Mântuitorul, iar după ce înălțarea
Domnului Isus ei au format nucleul bisericii de la Ierusalim. Iuda L -a vândut pe Isus și s -a
sinucis după aceea. Apostoli sunt nevoiți acum să găsească un înlocuitor. Trebuia să fie 12,
deoarece aceștia simbolizau nou l Israel.
După înălțarea Lui Hristos, dintre cei 11 apostoli râmași, Petru este cel care se
remarcă și preia inițiativa de a conduce și de a se î ngriji de o nevoie resimțită (Fapte 1: 15)15,
Petru pune în fața bisericii o problemă importantă: alegerea unui apostol în locul lui Iuda.
Apostolul Petru chiar și în trecutul său a manifesta t o râvnă puternică pentru lucrarea Lui
Dumnezeu, de exemplu atunci când ucenici erau la Marea Tiberiadei Domnul întreabă: ,,Cine
ziceți voi că sunt eu?” În numele tuturor și ne încredințat de nimeni a răspuns Petru ,,Tu ești
Hristosul Fiul Dumnezeului celui viu”.16 Este minunat când Dumnezeu pregătește și pune
conducători ca și Petru care ard pentru lucrarea Domnului, acești oameni au spirit de
inițiativă pentru că ei văd nevoia ș i acționează după aceea. Biserica Lui Dumnezeu are nevoie
de lideri cu inițiativă care să își asume responsabilitate și să conducă credincioși într -o
viziune binecuvântată.
Petru își asumă rolul de lider al bisericii din Ierusalim, în primii ani. El ia in ițiativa
înlocuirii lui Iuda Iscarioteanul. Petru este principalul purtător de cuvânt: el vorbește în
numele celor 12 în ziua de Rusalii, se adresează mulțimii care s -a adunat în urma vindecării
cerșetorului olog (Fapte 3:11 -26), răspunde în numele lui și al lui Ioan când sunt chemați să
dea socoteală în fata liderilor evrei și răspunde în numele c elor 12 când sunt chemați în fața
soborului.

15 Stanley M. Horton, Faptele Apostolilor, Traducător Nelu Tamaș, Oradea, Editura Life Publishers
International, 2009, p. 49.
16 Ioan Bunaciu, Studiu exegetic asupra cărții Faptele Apostolilor, București, Editura Uniunea Comunității
Baptiste din Republica Socială România, 1979, p. 31.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
8 În versetul 17 se spune despre Iuda că ,,era din numărul” apostolilor și primise loc în
părtășia acestei slujbe. Iud a a avut și el parte din lucrarea apostolilor (cf. Luca 22:3).
Alegerea lui Iuda o găsim Ioan 6:70 -71, cu sensul că și el a fost ales de Domnul. Aceasta
indică faptul că și el a participat la toate binecuvântările unui apostol.17 Domnul Isus l -a
trimis împr eună cu ceilalți apostoli, oferindu -i autoritatea să scoată draci și de a vindeca
diferite boli și neputințe trupești (Matei 10:1). De asemenea Iuda a fost prezent când Domnul
Isus le promisese că vor sta pe scaune de domnie judecând cele douăsprezece semi nții ale lui
Israel – adică în domnia milenară (Luca 22:29 -30).18 Sarcina apostaliei este descrisă ca
lucrarea, cuvântul grecesc diakonia însemnând ,,slujire” (la început slujirea la mese), și este
folosit cu referire la diferite lucrări creștine, și preia acest model de la Cel care a venit nu să
fie slujit, ci să slujească.19 Slujba apostolică era un dar de la Dumnezeu dobândită prin har, nu
prin merite personale. Atât în versetul 17 cât și în versetul 25, apostolia este numită ,,slujire”.
Petru citează din Psalmul 109:8 cu privire la cel căzut din slujbă: ,,Slujba lui s -o ia altul”.
Slujba se referă la lucrarea de supraveghere sau conducere.20
Condiții impuse pentru alegerea noului apostol:
Să fi fost martor al Învierii (Fapte 1:22) . Învierea era un punct ese nțial al Evangheliei
și, prin urmare, era o temă centrală a predicării apostolice. Noul apostol trebuia să -L fi văzut
pe Domnul cu ochii lui, așa cum S -a arătat El viu după moartea Lui ,, prin multe dovezi,
arătându -li-se deseori timp de patruzeci de zile” Fapte 1:2 -3; comp. 4:33).21 Din această
condiție putem să deducem că învierea era o temă centrală a predicării apostolice.22 În religia
creștină, adevărul de temelie este învierea lui Hristos (1 Cor. 15:12 -21), pentru că de aceasta
se leagă atât mântuirea no astră, și de aici ne izvorăște credința, de aceea era de o importantă
crucială ca noul apostol să fi fost un martor al învierii și să poată spune împreună cu ceilalți:
,,noi suntem martori ai acestor lucrări” (Fapte 5:30 -32).23
Să fi fost cu ei de la încep utul lucrării lui Isus (Fapte 1:21 -22). Această calificare
suplimentară este ciudată pentru mulți cititori, dar este o cerință normală având în vedere că
se căuta un succesor pentru cei 12 care au fost ucenici ai Lui Hristos, și a cărei sarcină era

17 Ibidem, p. 33.
18 Stanley M. Horton, op. cit., p. 50.
19 I. Howard Marsh all, Faptele Apostolilor, Tradus de Lăcrămioara Novac, Oradea, Editura Scriptum, 2009, p.
72.
20 Ciprian -Flavius Terinte , op. cit., p. 154.
21 Wayne Grudem, op. cit., p. 945.
22 Ciprian -Flavius Terinte , op. cit., p. 154.
23 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 38.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
9 legată de mărturia între evrei.24 Cea de a doua condiție pune accentul pe loialitate și pe
statornicia în credință, acele persoane care au avut o experiență bogată în trăirea lor alături de
Isus, o experiență căpătată atât la bine și în evenimente mai tulburătoare . Nu numai că știau
despre Isus, dar au trăit alături de El.25 Numai cei 12 puteau mărturisi că același Isus care îi
învățase pe ei în timpul vieții Lui pământești li Se arătase viu, S -a înălțat și acum îi călăuzea
prin Duhul Sfânt.26
Trebuia să fi fost ale s de Domnul (Fapte 1:23 -25). Petru călăuzit de inspirația divină
stabilește criteriile de selecție, însă alegerea o face Domnul. Doi bărbați au îndeplinit toate
condițiile impuse. Unul era Iosif, numit și Barsaba, care la fel ca mulți iudei, deținea și u n
nume roman, Iust. Celălalt era Matia (era o prescurtarea de la Matatia ,,darul Domnului”).27
Alegerea finală a fost lăsată în mâna Domnului, din moment ce apostalia nu este o invenție
umana, ci slujba apostolică are origine divină ea este ideea Lui Dumnez eu.28 Decizia finala a
fost lăsată pe seama Domnului, căruia îi era adresată rugăciunea, astfel mulți au fost respinși
înainte să fi fost ales Matia (Fapte 1:24 -26).29
Trepte în alegerea noului apostol:
Călăuzirea Scripturii. Pentru își argumentează propune rea cu înlocuirea lui Iuda prin
două citate din Vechiul Testament (Ps. 69:25; 109:8), aici nu că ar vorbi Petru, ci este o
profeție, el spune ce spune Scripturile.30 Scriptura a prevăzut crearea unui loc liber printre
apostoli, cauzat de lepădarea lui Iuda și nu de moarte (pentru că vedem mai târziu că atunci
când moare Iacov, nu i se alege un succesor conform cu Fapte 12:2), citarea psalmilor sunt
folosite pentru a justifica faptul că slujba lui Iuda i -a fost încredințată altuia.31 Astfel Petru
citează din Psalmul 109:8, cu privire la lucrarea celui căzut din slujbă: ,,Slujba lui so ia altul”
(Fapte 2:20). Termenul ,,slujbă” descrie lucrarea de supraveghere sau conducere.32
Rugăciunea. Pentru alegerea lui Matia în locul lui Iuda, apostolii s -au rugat ca
Domn ul Hristos să li -l descopere pe cel ales de El. Slujitorul Lui Dumnezeu nu este o
oficialitate aleasă prin vot democratic, ci este ales de către Dumnezeu și confirmat de poporul

24 I. Howard Marshall, op. cit., p. 72.
25 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 38.
26Ciprian -Flavius Terinte , op. cit., p. 154.
27 Stanley M. Horton, op. cit., p. 52.
28 I. Howard Marshall, op. cit., p. 72.
29 Daniel G. Reid (ed.), op. cit ., p. 75.
30 Ioan Bunaciu, op. cit ., p. 37.
31 I. Howard Marshall, op. cit., p. 71.
32 Ciprian -Flavius Terinte , op. cit., p. 155.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
10 Său.33 Prin rugăciunea rostită de apostoli au recunoscut că Domnul Isus știa de ja pe care îl
dorea ca și al doisprezecelea apostol. Isus este ,,Cunoscătorul tainelor inimii” (Ioan 2:24 -25;
Fapte 15:8).34 Prin rugăciune alegerea a fost lăsată în mâna Domnului, pentru ca El să își
arate preferința în virtutea cunoașterii inimii oamenilo r (1 Samuel 16:7).35
Sorții (Faptele Apostolilor 1:26). ,, Ni s-ar putea părea ciudat că a fost folosită metoda
alegerii prin sorți. Însă printre evrei era cel mai normal lucru, deoarece toate slujbele și
îndatoririle de la Templu erau stabilite prin sorți. Modul prin care se făcea acest lucru de
obicei era ca mai întâi numele candidaților să fie scrise pe pietre; pietrele erau puse apoi
într-un vas, iar vasul era scuturat până ce una dintre pietre cădea afară; cel al cărui nume
era pe piatra care căzuse prim a din vas era cel ales pentru slujbă.”36 Pentru numirea celui
de-al doisprezecelea, apostoli au folosit o metodă veche de aflare a voii divine – sorțul (Lev.
16:8; Num. 26:55; 1 Cron. 25:8; 26:13; Prov. 16:33). Episodul se petrece înainte de coborârea
Duhul ui Sfânt peste apostoli, la Cincizecime;37 apoi, în tot Noul Testament, nu mai este
relatată nici o situație în care să se fi folosit această cale de aflare a voii divine. Așadar ,
pentru credincioși Legământului celui Nou, cărora Dumnezeu le -a trimis Duhul Sfânt pentru
a le da înțelepciune, discernământul și călăuzire, sorțul nu este în niciun caz metoda prin care
să-și aleagă slujitorii bisericești.38
Cei 12 au depus mărturia fundamentală a învierii lui Cristos (Fapte 2:14; 4:33; 5:29 –
32) și au recunoscut l ucrarea printre samariteni și printre neevrei (Fapte 8:14; 11:1 -18).
Ducând aceste obiective la îndeplinire, cei 12 s -au pierdut din vedere în Fapte. Este notabil
faptul că nu s -a încercat defel să se reconstituie grupul celor 12, fiind altcineva ales în l ocul
apostolului Iacov ucis de Irod (Fapte 12:1 -2). Când grupul celor 12 s -a pierdut din vedere,
centrul atenției în Fapte s -a mutat asupra contribuțiilor lui Petru, ale lui Iacov (fratele
Domnului care nu era dintre cei 12), și în cea mai mare măsură ale lui Pavel.39
Vedem că apostolii de la Ierusalim au autoritatea de a convoca adunarea ucenicilor, de
a sugera soluții și de a stabili criterii de selecție a noilor slujitori. Mai departe ei vor lua
inițiativa diversificări slujirii. Apostolii vor afirma desc his că slujirea la mese, adică servirea
mesei pentru cei nevoiași, nu intră in sfera chemării lor apostolice. Prioritatea pentru apostoli

33 Ibidem.
34 Stanley M. Horton, op. cit., p. 52.
35 I. Howard Marshall, op. cit., p. 72.
36 Charles W. Conn, Faptele Apostolilor, Tradus de Florica Sărăcuț, Orade a, Editura Metanoia, 2004, p. 33,
apud William, Barclay, The Acts of the Apostles, Daily Study Bible Series, Philadelphia: The Westminster
Press, 1955, p. 10.
37 Ibidem, pp. 72 -73.
38 Stanley M. Horton, op. cit., p. 5
39 Ibidem.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
11 a fost rugăciunea și vestirea Cuvântului. Cei doisprezece apostoli reprezintă o verigă
importantă între lucrarea lui I sus din Luca și lucrarea Bisericii primare din Fapte.
I.3. Apostolia conform hotărârii biserici din Antiohia
,,În biserica din Antiohia erau niște profeți și învățători: Barnaba, Simeon, numit și
Niger, Lucius din Cirena, Manaen – care fusese crescut împre ună cu tetrarhul Irod – și
Saul. În timp ce slujeau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt le -a zis: „Puneți -Mi
deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i -am chemat!“ Atunci, după ce
au postit și s -au rugat, și -au pus mâinile peste ei și i -au lă sat să plece.” (Fapte 13:1 -3).
Biserica din Antiohia devine o biserică mamă pentru creștinismul dintre neamuri, Barnaba și
Saul fiind trimiși ai acestei biserici (Fapte 13:1 -5). Componenta bisericii erau una diversă,
ceea ce o făcea potrivită pentru aceast ă lucrare. Barnaba, care era și cel mai înaintat în vârstă,
provenea din Cipru; Simeon, probabil, era din Africa; Luciu era din Cirene; Manaen fusese și
studiase alături de patriarhul Irod; Saul, cel mai tânăr lider, era din Cilicia. Aceste
personalități e rau familiarizate cu societatea păgână. Din acest motiv, Duhul Sfânt i -a călăuzit
în a începe prima lor călătorie misionară. Saul și Barnaba au fost trimiși de către frați pentru a
evangheliza cele mai îndepărtate zone geografice ale lumii.40
Importanta ac estui text este dată de descrierea conducerii unei bisericii locale pe care
o găsim aici și a ritualului de învestire într -o lucrare creștină.
Biserica din Antiohia era condusă de un grup de profeți și învățători. Profeți erau atât
văzători în sensul că Du mnezeu prin ei descoperea lucrurile ascunse ale oamenilor, cât și
prezicători, care au revelat viitorul. Deci sarcina prorocilor a fost întărească prin actualizare
mesajele Lui Dumnezeu, iar rolul învățătorilor era acela de a transmite și de a întipări ace st
mesaj bisericii.41
Conform acestui text, conducerea bisericii din Antiohia era formată doar din profeți și
învățători. Despre învățători și despre profeții bisericii se afirmă mai întâi că ,,slujeau
Domnului”, adică oficiau slujbe religioase.42 Faptul că numărul și numele profeților și al
învățătorilor erau cunoscute cu exactitate ne arată faptul că aici avem de a face cu ,,titularii în
funcții”.43 Chemarea lui Barnaba și Saul la o anumită lucrare vine pe fondul în care biserica

40 Charles W. Conn, op. cit., p. 71.
41 Heinz -Werner Neudorfer, Faptele Apostolilor, Vol. 8 -9, Korntal, Germania, Editura Lumina lumii, 2000, p.
257.
42 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., pp. 168 -169.
43 Heinz -Werner Neudorfer, op. cit., p. 256.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
12 se afla în post, iar inițiat iva punerii deoparte pentru noua lucrarea nu vine de la biserică, nici
de la Saul și Barnaba, ci de la Duhul Sfânt.44
Ritualul trimiterii lui Barnaba și Saul de către biserică are trei componente: postul,
rugăciunea și punerea mâinilor.
Postul și rugăciun ea au avut scopul de a -i încredința pe cei doi lucrări, astfel încât ei
să fie călăuziți și împuterniciți de Duhul Sfânt. Cei care au postit și s -au rugat cel mai
probabil că nu și -au dat seama de mișcarea mondială care era pe cale să înceapă. Se pune
întrebarea de ce a mai fost necesar postul dacă Dumnezeu a arătat clar indicația de a pune
deoparte pe cei doi? Oare nu ar fi trebuit să lase totul deoparte și să îi trimită cât mai repede
pe cei doi? Se pare că oamenii aceia nu au fost conduși de o grabă fire ască, ci au făcut ceea ce
era de făcut.45
Prin punerea mâinilor cei doi nu au căpătat nici o harismă sau nici o autoritate pe care
să nu le fi avut, prin punerea mâinilor conducătorii bisericii și -au exprimat acordul,
desemnându -i pe Barnaba și pe Saul ca r eprezentanți ai comunități din Antiohia, ceea ce le
conferea statutul de apostoli, în sensul de trimiși ai bisericii. Astfel, ritualul nu este unul de
ordinare, ci de trimitere, dar și de invocare a binecuvântării divine pentru misionari.46 Cei doi
nu sunt învestiți într -un oficiu, dar din formularea ,, fuseseră încredințați în grija harului lui
Dumnezeu pentru lucrarea pe care o săvârșiseră” (Fapte 14:26), înțelegem că biserica a
cerut pentru cei doi apostoli binecuvântările spirituale necesare pentru a înde plini chemarea
lor: protecție, inspirație și chiar și unele abilități de oratorie pentru a propovădui într -un mod
eficient Evanghelia. Astfel, ritualul nu este unul de ordinare, ci de trimitere, dar totodată și de
invocare a binecuvântărilor spirituale pen tru misionari creștini.47 Cei care și -au pus mâinile
peste Barnaba și Saul cel mai probabil că nu știau unde îi va călăuzi Duhul Sfânt mai departe
pe cei doi, însă a fost suficient că Duhul Sfânt le spusese: ,,Puneți -Mi deoparte pe Barnaba și
pe Saul pentru lucrarea la care i -am chemat.” Aici era vorba despre o chemare și un plan
important hotărât nu de oameni, ci de către Dumnezeu.48

44 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 164.
45 Heinz -Werner Neudorfer, op. cit. , p. 262.
46 John F. Tipei, Punerea mâinilor, Semnificația actului în Sfânta Scriptură și în literatura greco -romană,
Editura Cartea Creștină, Oradea, 2002, pp. 359 -364.
47 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., pp. 165 -166.
48 Charles W. Conn, op. cit., p. 71.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
13 ,,Câțiva oameni veniți din Iudeea învățau pe frați și ziceau: ,,Dacă nu sunteți tăiați
împrejur după obiceiul lui Moise, n u puteți fi mântuiți.” Pavel și Barnaba au avut cu ei
un viu schimb de vorbe și păreri deosebite, și frații au hotărât ca Pavel și Barnaba și
câțiva dintre ei să se suie la Ierusalim, la apostoli și prezbiteri, ca să -i întrebe asupra
acestei neînțelegeri. După ce au fost petrecuți de biserică până afară din cetate, și -au
urmat drumul prin Fenicia și Samaria, istorisind întoarcerea neamurilor la Dumnezeu,
și au făcut o mare bucurie tuturor fraților. Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiți
de biserică, de apostoli și de prezbiteri și au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.”
(Fapte 15:1 -4).
În Ierusalim era un grup de conducători creștini care purtau același titlu de apostoli ca
și Barnaba și Saul, dar care aveau o autoritate superioară; este vorba de spre grupul ,,Celor
Doisprezece”. La Ierusalim erau două grupuri de conducători prezbiterii și apostoli, se pare
că prezbiterii au preluat treptat sarcina păstoririi bisericii din Ierusalim de la apostoli, care
erau preocupați cu răspândirea Evangheliei în afara Ierusalimului.49
David Gooding este de părere că Pavel și Barnaba s -au dus la Ierusalim pentru a
rezolva această problemă nu datorită faptului că ei nu aveau autoritatea apostolică deplină
pentru a stabili termenii și condițiile mântuirii, fără să -i consulte și pe alți, ci din cauză că
învățători falși veniseră din Iudeea și insinuaseră că apostoli și bătrâni de la Ierusalim sunt de
acord cu ei. Vedem că atunci când apostolii și prezbiterii de la Ierusalim au scris o scrisoare
către biserica din Anti ohia cu privire la această chestiune, Iacov și -a început discursul
dezaprobându -i pe învățătorii falși.50 ,,Fiindcă am auzit că unii, plecați dintre noi fără vreo
însărcinare din partea noastră, v -au tulburat prin vorbirile lor și v -au zdruncinat sufletele,
zicând să vă tăiați împrejur și să păziți Legea…” (Fapte 15:24).
Nici Pavel, nici Barnaba nu se calificau să facă parte din numărul celor 12, de vreme
ce nu i -au însoțit pe cei 11 de la botezul până la învierea lui Isus. Prima lucrare specială a lui
Barnaba se găsește în Fapte 11:22, unde este trimis de biserica din Ierusalim în Antiohia, ca
răspuns la veștile despre minunata întoarcere la Domnul a grecilor de acolo. Pavel și Barnaba
sunt trimiși apoi ca emisari ai bisericii din Antiohia cu ajutoare pen tru sfinții din Ierusalim.
Duhul Sfânt prin biserica din Antiohia îi consacră pe cei doi pentru lucrarea de misiune. Este
de remarcat faptul că, în acest context cel care trimite nu este Biserica, așa cum se crede

49 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., pp. 168 -169.
50 David Gooding, Faptele Apostolilor: credincioși adevărului, Cluj -Napoca, Tradus de Mirela Delong, Editura
Logos, 2006, p. 258.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
14 adesea, ci Duhul Sfânt. El îi călăuzește p e învățători și pe profeți să îi consacre pe cei doi
pentru lucrarea la care i -a chemat.
A fost Barnaba un apostol? În general comentatorii Bibliei sunt de părere că termenul
“apostoli” este folosit în două sensuri:
● apostolii Domnului (cei 12, Pavel și Ia cov); (1 Cor. 9:1 și 15:7 -9);
● apostolii bisericilor (apostoloi ekklesiōn, 2 Cor. 8:23; 1 Cor. 15:9). Epafrodit este
“trimisul și slujitorul vostru” (Fil. 2:25);
Nu avem niciun indiciu că Barnaba ar fi aparținut primului grup, cu toate că Pavel
pare să -l considere pe Barnaba apostol de același nivel cu el (adică în primul sens – vezi 1
Cor. 9:6, Gal. 2:9). Barnaba este un apostol, dar un apostol în sensul de trimis al unei biserici
pentru a îndeplini o misiune. Pavel îl consideră pe Barnaba un apostol ca și el deoarece Pavel
aparține ambelor grupuri: este apostol al lui Hristos (1 Cor. 9:1; Gal 1:1), dar și al bisericii
din Antiohia Siriei (Fapte 13).
Concluzii
La finalul primului capitol putem afirma că slujba apostolică era un dar de la Dumnezeu
dobândită prin har, nu prin merite personale. Slujba apostolică face referire în primul rând la
slujirea aproapelui, apostalia fiind descrisă de două ori prin slujire (Fapte 1:17; 25). Slujba
apostolică se referă în primul rând la chemarea de a propovăduii Evangheli a celor
nemântuiții, învierea era o temă centrală a predicării apostolice. Apostolii aveau în același
timp calitatea de martori ceea ce le conferea credibilitatea necesară în lucrarea de
propovăduire. De asemenea ei aveau și rolul de a supraveghea și condu ce biserica. Slujitorul
Lui Dumnezeu nu este o oficialitate aleasă prin vot democratic, ci este ales de către
Dumnezeu și confirmat de poporul Său. Apostalia nu este o invenție umana, ci slujba
apostolică are origine divină; ea este ideea Lui Dumnezeu. Pet ru călăuzit de inspirația divină
stabilește criteriile de selecție, însă decizia finala a fost lăsată pe seama Domnului, căruia îi
era adresată rugăciunea, astfel mulți au fost respinși înainte să fi fost ales Matia. Deci, în
acest caz vedem intervenția și suveranitatea lui Dumnezeu în alegere. Cei 12 apostoli au fost
aleși de Domnul Isus înainte să fi fost vreo biserică la Ierusalim, iar mai târziu ei au format
nucleul bisericii. Barnaba și Saul au fost consacrați de către Duhul Sfânt pentru a îndeplini
slujba de apostoli ai bisericii din Antiohia, biserică ce își dă acordul ca cei doi să meargă în
misiunea de evanghelizare și de plantare a unor bisericii noi.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
15 Lucrarea celor 12 în Fapte a constat în special din predicarea și mărturisirea învierii
lui Cris tos, din învățarea altora și din rugăciune. Predicarea lor a fost adesea însoțită de
minuni. Prioritatea pentru apostoli a fost rugăciunea și vestirea Cuvântului. În primul rând ei
au autoritatea de a convoca adunarea ucenicilor, de a sugera soluții și de a stabili criterii de
selecție a noilor slujitori. Ei au luat inițiativa diversificări slujirii.
Apostoli aveau responsabilitatea de a propovădui Evanghelia, de a întemeia bisericii
și de a transmite învățătura Lui Hristos către acestea.
Avem și apostoli care sunt trimiși ai unei biserici influente (Antiohia Siriei), ceea ce
le conferea statutul de apostoli, în sensul de trimiși ai bisericii, pentru a evangheliza și a
fonda noi biserici. Inițiativa punerii deoparte pentru noua lucrarea nu vine de la biser ică, nici
de la Saul și Barnaba, ci de la Duhul Sfânt. Pavel și Barnaba dețin o autoritate superioară,
autoritate apostolică, putând să ordineze prezbiteri.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
16 CAPITOLUL II
Oficiul de prezbiter în scrierea Faptele Apostolilor
II.1. Prezb iterii din Ierusalim
,,În vremea aceea, s -au coborât niște proroci din Ierusalim la Antiohia. Unul din ei,
numit Agab, s -a sculat și a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Și
a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu. Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare
după puterea lui, un ajutor fraților care locuiau în Iudeea, ceea ce au și făcut, și au
trimis acest ajutor la prezbiteri prin mâna lui Barnaba și a lui Saul.” (Fapte 11:27 -30).
Ucenicii din Antiohia au fost recunoscători pe ntru binecuvântările spirituale căpătate prin
slujirea fraților din Iudeea, așa că s -au hotărât să fie alături de frații din Ierusalim în criza prin
care treceau, dăruind din cele materiale.51 Aceste ajutorări aveau și importanță simbolică.
Darul sublinia l egătura dintre biserica din Antiohia și biserica mamă din Ierusalim. Biserica
neamurilor recunoaște belșugul spiritual primit și au întors binecuvântarea primită prin bunuri
materiale. Astfel au fost părtași unității în Isus Hristos.52 Biserica din Antiohi a era o biserică
misionară. Ea a susținut lucrarea Evangheliei între neamuri. Era deci o biserică generoasă; iar
atunci când frați de la Ierusalim au trecut prin greutăți ea nu a șovăit să îi ajute.53 Au făcut
acest lucru trimițând prin Barnaba și Saul bun uri materiale, chiar bani pentru a ajuta la
ameliorarea situației, însă ajutorul material a fost trimis către ,,prezbiterii” din Ierusalim.54
Cuvântul prezbiter provine de la termenul grecesc presbyteros, prezbyterion , având
sensul de om vârstnic. În sinag oga iudaică prezbiterul avea rolul de judecător. De asemenea o
sinagogă cuprindea mai mulți bătrâni sau fruntași ai sinagogi, care erau răspunzători de
ordinea din sinagogă (Luca 13:14), dar și pentru a alege cine să predice (Fapte 13:15), cine să
citească lecțiile sau să conducă rugăciunile.55 Acești bătrâni din Ierusalim par să conducă
alături de apostolii de acolo și să aibă în responsabilități administrative. Pentru sinagoga
evreiască prezbiterii erau o structură de conducere, iar rolul principal al aces tora era acela de

51 Stanley M. Horton, op. cit., p. 220.
52 David Cook, Învățături din Faptele Apostolilor: O explicație a cărții Faptele Apostolilor pentru predicatorul
și învățătorul biblic de azi, Tradus de Otniel Vereș, Oradea, Editura Făclia, 2008, p. 178.
53 Stanley M. Horton, op. cit., p. 220.
54 Benjamin L. M erkle, Why elders? A biblical and practical guide for church members, Grand Rapids, Kregel
Publications, 2009, p. 28.
55 J. D. Douglas (ed.), op. cit., pp. 163 -164.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
17 a supraveghea.56 Prezbiterii erau slujitori locali ai unei biserici, iar autoritatea lor era limitată
la locul și biserica din care făceau parte.57
În Fapte 11:30 apare pentru prima oară în Noul Testament termenul de ,,prezbiter” cu
sensul de titlu pentru persoana care are responsabilității de conducere în biserică. Întâlnim o
nouă clasă de slujitori în biserică prezbiterii sau bătrânii care vor fi denumiți mai târziu și
supraveghetori sau episcopi (Fapte 20:28). Zona de activitate a acesto ra este biserica locală,
iar slujba lor este aceea de a hrăni și de a păstori turma lui Dumnezeu.58
Este surprinzător că dărnicia este dusă la prezbiterii de la Ierusalim, și nu la apostoli.
Se pare că prezbiterii răspundeau de ajutorarea celor nevoiași. Știm însă că apostoli la început
se ocupau personal de ajutorarea săracilor, iar după aceea au oferit domeniul ajutorări altora
(Fapte 6:1 -6).59 Prezbiterii sunt văzuți în cazul acesta persoane responsabile cu administrarea
bunurilor și a casei de ajutorare a comunității potrivit cu nevoile și așteptările sale.60 În
schimb apostoli s -au focusat pe rugăciune și pe propovăduirea Evangheliei (Fapte 6:4), ceea
ce i-a determinat să se deplaseze cât mai des atât pentru propovăduire cât și pentru
consolidarea biseri cilor nou înființate (Fapte 8:14 -25). În aceste condiții, apare nevoia unor
slujitori locali care să preia sarcinile unei conduceri spirituale, iar aceștia au fost prezbiterii.61
Există posibilitatea ca cei șapte diaconi care au fost aleși să slujească în a cest segment au
ajuns să fie recunoscuți acum ca ,,prezbiteri”, ca o asemănare la numele pe care îl dețineau
conducătorii din sinagogile evreiești.62
O presupoziție plauzibilă este că prezbiterii i -au asistat pe apostoli de la început în
domeniul păstoriri bisericii din Ierusalim, numai că ei se ocupau cu evrei vorbitori de
aramaică. Neexistând prezbiteri care sa slujească în rândul eleniștilor, văduvele acestora au
ajuns să fie neglijate la împărțirea ajutoarelor. Și pentru aceasta a fost necesar alegerea unor
slujitori din rândul eleniștilor. O dată cu persecuția declanșată de către Saul (Fapte 8),
credincioși eleniști s -au împrăștiat, iar în Ierusalim au rămas predominant evreii palestinieni,
păstoriți de prezbiteri.63

56 Darrell L. Bock, Acts (BECNT), Grand Rapids, Baker Academic, 2007, p. 418.
57 William Barc lay, The Acts of the Apostles, Philadelphia, The Westminster Press, 1976, p. 96.
58 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 356.
59 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 162.
60 Constantin Preda, Credință și viață bisericii primare: O analiză a Faptele Apostolilor, Bucu rești, Editura
Institutului biblic și de misiune a bisericii ortodoxe române, 2002, p. 164.
61 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 162.
62 I. Howard Marshall, op. cit., p. 218.
63 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., pp. 162 -163 apud Francis A. Sullivan, From Apostles to Bishops, New York,
The Newman Press, 2001, p. 60.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
18 Doctorul Luca se limitează la mențio narea prezentei prezbiterilor, dar nu oferă indicii
despre apariția acestui oficiu în Biserica primară.
,,Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de prezbiteri și
au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.” (Fapte 15:4).
La Ierusalim erau două grupuri de conducători: prezbiterii și apostoli. Se pare că
prezbiterii au preluat treptat sarcina păstoririi bisericii din Ierusalim de la apostoli, care erau
preocupați cu răspândirea Evangheliei în afara Ierusalimului.64 În capito lul 15 prezbiterii sunt
prezentați într -o strânsă legătură cu apostoli în timpul întâlnirii sinodale de la Ierusalim (vv.
2, 4, 6, 22, 23): atât prezbiterii cât și apostoli au analizat împreună problema ivită (v. 6) și cei
care au hotărât în acord cu între aga biserică (v. 22).65 Forul considerat responsabil pentru
conducerea bisericească era compus din ,,apostoli” și ,,prezbiteri”.66
David Gooding în cartea sa îi numește pe prezbiteri de la Ierusalim simplu ,,bătrâni”
fără a adăuga alte detalii.67
Din grupul a cestor prezbiteri face parte și Iacov, care este menționat de trei ori (Fapte
12:17; 15:13; 21:18), și este prezentat clar ca un conducător principal, chiar dacă nu ocupă o
poziție ierarhică superioară. Vedem că el este menționat întotdeauna împreună cu ci neva:
când este eliberat din temniță apostolul Petru le cere creștinilor să le spună și lui ,,Iacov și
fraților” (Fapte 12:17); la conciului de la Ierusalim îl vedem alături de apostoli și prezbiteri
(Fapte 15:4, 13), iar atunci când Pavel vine în Ierusali m pentru ultima dată este întâmpinat de
,,Iacov și toți prezbiteri” (Fapte 21:18). Scriitorul biblic nu îl scoate în evidență pe Iacov, ci
este prezentat ca o persoană din biserică. Iacov a avut o autoritate asupra bisericii din
Ierusalim din moment ce for mulează rezoluția Conciliului din Ierusalim. Vedem deci că deși
el era prezentat ca unul dintre prezbiteri, în același timp este și un îndrumător al prezbiterilor,
un prim între egali, dar nu un superior ierarhic. Doctorul Luca nu îl prezintă în nici un ca z pe
Iacov ca fiind un episcop al bisericii din Ierusalim.68

64 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 169.
65 Constantin Preda, op. cit., p. 164.
66 Heinz -Werner Neudofer, op. cit., p. 330.
67 David Gooding, op. cit., p. 258.
68 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 169.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
19 II.2. Prezbiterii din Efes
,,Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă
vremea în Asia, căci se grăbea ca, dacă -i va fi cu putință, să fie în Ierusali m de Ziua
Cincizecimii. Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes și a chemat pe prezbiterii bisericii….
Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v -a pus Duhul Sfânt episcopi,
ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat -o cu însu și sângele Său. Știu bine
că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma, și se
vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă
pe ucenici de partea lor.” (Fapte 20:16 -17, 28 -30).
Apostolul Pavel prezintă interes pentru viitorul bisericii din Efes și mai ales pentru
conducători din biserică. Liderilor slujitori cărora li se adresează cuvântarea sunt numiți
“prezbiteri” (sau “bătrâni”, v. 17 presbuteroi ), aceeași denumire pe care o r egăsim și în Fapte
14:23. Dar de data aceasta ne descrie și funcția unui prezbiter acela de a supraveghea, adică
de a fi un episcop ( episcopoi , supraveghetori, v. 28).69 Pavel stabilește o întâlnire cu
conducători bisericii și nu cu toți credincioși, pentru că erau unele aspecte pe care nu toți
credincioși puteau să le ducă, de aceea în adunare nu se poate spune orice. Sunt unele
adevăruri sau lucruri mai grele care trebuie să fie discutate în particular cu acei oameni care
posedă o experiență duhovnicească, așa cum erau prezbiterii din Efes.70
Expresia ,,prezbiterii bisericii” din Efes ne amintește de conducerea unei bisericii de
către bătrâni ei (în greacă, presbyteroi , de la care avem și neologismul pentru ,,prezbiter”,
adică persoană care conduce o biseri că), o conducere cu care biserica din Ierusalim era
familiarizată.71 Slujba principală prezbiterilor este enunțată în versetul 28 și este aceea de a
supraveghea Biserica Lui Dumnezeu. Prezbiterul spre deosebire de un creștin obișnuit avea
capacitatea de a d iscerne și de a vedea anumite aspecte nespirituale ce puteau să afecteze
întreaga biserica. Acești bărbați duhovnicești aveau o vedere spirituală, dincolo de lucrurile
prezente, o perspectivă din viitor pregătită de mântuitorul Isus Hristos.72
Un alt terme n pentru a -i desemna pe prezbiteri este cuvântul grecesc episkopos , fiind
un sinonim pentru menționarea prezbiterilor.73 Termenul ,,episcop nu apare aici cu sensul

69 I. Howard Marshall, op. cit., p. 349.
70 Nicola e Moldoveanu, Hristos – Lucrarea: Meditații duhovnicești la cartea Fapte Apostolilor, vol. III, Deva,
Editura Comorile Harului, 1997, p. 174.
71 Heinz -Werner Neudorfer, op. cit., p. 460.
72 Nicolae Moldoveanu, op cit., pp. 172 -173.
73 Wayne Grudem , op. cit. p. 945.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
20 literal care ar desemna o treaptă ierarhică, ci reprezintă o metaforă pentru a descrie rolul
fundamental al prezbiterului. Episkopos descria o divinitate sau o persoană care avea
responsabilitatea de a supraveghea o lucrarea pentru ca aceasta să se deruleze corect.74
Termenul presbyteros își are originea în sinagoga evreiască, în timp ce termenul
episcopos provine din mediul grecesc. În perioada apostolică, ambii termeni se referă la
aceeași slujbă. Prezbiteri și episcopi sunt două denumiri ale aceleași poziții. Poate că
termenul ,,prezbiter” subliniază statura poziției, iar termenul ,,episcop” subl iniază funcția.75
Un prezbiter trebuie mai întâi să ia seama la el însuși (v. 28) și numai după aceea la
turma care ia fost dată în îngrijire. Slujitorul care devine neglijent cu comportamentul său
moral, cu viața sa spirituală, cu înaintarea în cunoașterea lui Dumnezeu sau în studiul
Scripturii, se dovedește nepotrivit pentru a -i păstori pe alții.76 Un episcop trebuie să fie
preocupat în primul rând de starea lui spirituală, și după aceea stării bisericii. Doar când lideri
creștini rămân loiali Lui Dumnezeu, se pot aștepta ca și credincioși să o facă, deoarece nu
puteam să îi conducem pe credincioși la un nivel spiritual mai mare decât suntem noi.77
Atenția unui prezbiter trebuie să cuprindă ,,toată turma”, la fel cum un păstor care are grijă de
bunăstarea tur mei încredințate.78 Prezbiterul trebuie să se mântuiască alături de turma sa,
pentru nu se poate mântuire de unul singur, iar ei erau puși supraveghetori ai turmei.79
Expresia “a păstorii” ( poimaino ) cu sens general înseamnă “a supraveghea în mod
activ”, iar , în mod particular, “a conduce turma la pășune”, “a o hrăni”. Pavel se aștepta de la
prezbiteri să fie și ,,păstori”. Datoria principală a unui păstor era aceea de conduce oile spre
hrană și apă. Un prezbiter avea lucrarea primită de la Domnul Isus, o ung ere sfântă și o
împuternicire supranaturala din partea Duhului Sfânt pentru a putea păstori și învăța pe
credincioși. Pentru că ei nu conduceau propria lor biserică, ci ei conduceau ,,Biserica lui
Dumnezeu”, deci turma nu este proprietatea pastorului, ci e ste “Biserica lui Dumnezeu, pe
care a câștigat -o cu Însuși sângele Său,80 adică al unicului Fiu, Dumnezeu din Dumnezeu s -a
coborât din dragoste și de bună voie printre pământeni plătind un preț care nu poate fi socotit
de mintea umană.81

74 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 171.
75 Thomas R. Schreiner, Teologia Noului Testament: Măreția Lui Dumnezeu în Cristos, Tradus de
Pantea Dorin, Oradea, Edtura Făclia,, 2011, p . 746.
76 David Gooding, op. cit., p. 406.
77 I. Howard Marshall, op. cit., p. 352.
78 Heinz -Werner Neudorfter, op. cit., p. 469.
79 Paolo Bizzeti Sj., Până la marginile pământului: Meditații asupra Faptelor Apostolilor, Trad. Sebastian
Lucaciu, Silvia Toma, București, Editura Arhiepiscopiei Romano -Catolice, 2014, p. 333.
80 Stanley M. Horton, op. cit., p. 339.
81 David Gooding, op. cit., . 406.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
21 Pavel îi avertizează cu privire la apariția “lupilor”, a învățătorilor mincinoși (v. 29).
Unii vor apare chiar dinăuntrul bisericii (v. 30). Chiar dacă biserica din Efes era una
puternică și sănătoasă, apostolul Pavel era conștient că vor fi oameni păcătoși din afară care
se vor infiltra printre credincioși cu gânduri rele. Chiar dintre cei credincioși se vor ridica
bărbați care vor încerca să învețe pe alții aspecte care nu au bază biblică. Pavel îi avertizează
pe prezbiteri ca să fie tot timpul vigilenți cu acești oameni răi și să îi țină sub supraveghere,
dar în același timp trebuia să fie atenți și cu ei înșiși.82
Un alt aspect care evidențiază lucrarea unui păstor este acela de a oferi protecție oilor.
Toiagul păstorului oferea direcție, iar nuiaua era folosită pentru a a taca lupi care veneau să
vâneze oile. Pavel a dorit să îi pună pe prezbiteri într -o stare de vigilență, pentru că știa că
după plecare lui vor veni ,,lupi răpitori”, care atenta la micuța turmă.83 Nu era exclus ca
pericolul să vină din interiorul biserici, prin oameni care ajutați de dorința după posturi de
conducere ,,vor învăța lucruri stricăcioase” (v. 29) pentru a duce în eroare și pentru a atrage
oameni care sunt deja credincioși de partea Lui.84
Un alt rol al prezbiterilor era acela de a veghea turma î mpotriva lupilor răpitori. În
acest sens Pavel oferă un exemplu personal al lucrări de veghere în biserica din Efes pe care
el a practicat -o durat 3 ani ,,zi și noapte n -am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare
dintre voi.” Pavel se implicase compl et în lucrarea de slujire pentru Domnul în biserica din
Efes. Implicarea apostolului a fost una sinceră pentru că și -a făcut lucrarea cu lacrimi,
demonstrând că îi pasă, cel mai probabil s -a implicat în domeniul consilieri spirituale
deoarece a oferit în p ermanență sfaturi.85
,,Prezbiterialul creștin are, ca atare, sarcina de a -i învăța pe oameni, de a decide ce
este bine și ce este rău, și de a îndeplini munca de supraveghere pastorală.”86
Supravegherea pastorală era una colectivă, deoarece avem mai mulți p rezbiteri
ordinați în biserica din Efes (Fapte 20:17). Colegiul prezbiterial avea misiunea fundamentală
de a păstra și de a menține bine întipărită în inimile credincioșilor învățătura apostolică.87
În calitatea lor de episcopi, prezbiterilor li se pretinde să păstorească turma Lui
Hristos, deci să se asigure că ea este în siguranță. Misiunea principală a prezbiterilor era,

82 R. E. Harlow, Cartea Faptele Apostolilor, Trad. Tatiana Mihailiuc, București, Editura Stephanus, 1999, p.
103.
83 Stanley M. Horton, op. cit., p. 340.
84 William MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului: Noul Testament, Ediția III, Tradus de Doru Motz,
Oradea, Fundația Lampardul de Aur, 2004, , p. 468.
85 Heinz -Werner Neudorfer, op. cit., p. 472.
86 J. D. Douglas (e d.), op. cit., p. 1064.
87 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 172.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
22 deci, aceea de a supraveghea biserica locală, hrănind -o cu învățătura apostolică și păzind -o de
ereziile învățătorilor mincinoși.
Crite riile de alegere a slujitorilor vor fi indicate mai târziu de Pavel. Evident că el se
folosește de aceste criterii și aici în Listra, Iconia și Antiohia Pisidiei. Acești prezbiterii aveau
rolul de a le desluși credincioșilor “învățătura apostolilor” (1Tim. 3:2; Tit 1:9).
II.3. Prezbiteri în fiecare biserică
,,Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică și, după ce s -au rugat și au postit, i -au
încredințat în mâna Domnului, în care crezuseră.” (Fapte 14:23).
În pasajul nostru, cuvântul biserică ( ecclesia) nu se referă la totalitatea bisericilor lui Hristos.
Aici termenul face referire la bisericile locale individuale, între care în vremea aceea nu
exista încă o legătură organizatorică.88
Până în acest punct al scrierii Faptelor, ,,prezbiterii” au fost numiți, în context creștin,
doar bătrânii bisericii din Ierusalim care slujeau împreună cu Iacov. Aici avem prima referire
la prezbiteri în afara bisericii din Ierusalim; mai auzim despre ei în biserica din Efes (Fapte
20:17).89 Prezbiterii nu au fost numiți în sl ujbă o dată cu înființarea biserici, ci abia atunci
când apostolul a vizitat din nou bisericile acestea. În intervalul scurs dintre cele două vizite
Duhul Sfânt a capacitat pe unii credincioși care ulterior au fost recunoscuți ca prezbiteri.90
Credincioși c reștini dintre neamuri aveau nevoie de formă de organizare în biserica locală
pentru ca lucrarea Domnului să crească și să fie dusă ai departe, a fost necesar rânduirea
prezbiterilor.
Cuvântul prezbiter înseamnă bătrân, însă rânduirea prezbiterilor nu se r eferă la
menționarea de unor persoane în vârstă, ci semnifică o slujbă publică, la păgâni se referea la
cei care aveau funcții în temple, la evrei conducători sinagogilor și membrii sinedriului erau
denumiți ,,bătrâni”. Însă în biserica apostolică prezbite rul era conducătorul unei biserici
locale și mai purta numele de păstor, episcop sau supraveghetor (Tit. 1:5 -7).91
Pentru statornicia și trăinicia spirituală biserica are nevoie de slujitori ordinați. Pavel
și Barnaba au văzut acest lucru necesar, iar aștep tarea lor este ca prin acești oameni maturi
spiritual biserica Domnului să fie întărită. Desigur slujirea prezbiterilor trebuie să se
împletească cu slujirea credincioșilor prin darurile spirituale ale Duhului Sfânt.92

88 Heinz -Werner Neudorfer, op. cit., p. 322.
89 I. Howard Marshall, op. cit. , p. 257.
90 William MacDonald, op. cit., p. 445.
91 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 412.
92 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 166.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
23 Cuvântul grecesc pentru ,,rânduit” (,, ordinat” KJV) este cheiratonesantes, unde cheir
însemnând mână în greacă. Cuvântul întreg arată înspre alegeri prin ridicarea mâinilor.93
Chiar dacă slujitori au fost aleși prin vot de către biserică, cel care i -a nominalizat a fost
apostolul Pavel, pentru că cel mai probabil el a condus întrunirile de alegeri, tot el a arătat
bisericilor care sunt calitățile unui credincios care dorește să candideze la funcția de prezbiter.
Despre rolul Apostolilor în alegerea prezbiterilor avem scrieri de la Clement Romanu l care
spune: ,,Păstori au fost aleși prin Apostoli cu consimțământul întregii biserici”. Unii scriitori
sunt de părere că prezbiteri au fost aleși direct de către apostoli pentru credincioși.94 Această
“rânduire” începe să fie aplicată aici, dar este conti nuată și capătă de aici încolo un caracter
universal. În scrierile din Noul Testament nu avem o ierarhie precisă a slujbelor în biserică.
Cei doi au ordinat prezbiteri ,,în fiecare biserică”, ceea ce reiese că slujirea
lucrătorilor itineranți nu este sufic ientă pentru ca o comunitate creștină să se dezvolte, fiecare
biserică are nevoie de slujirea propriilor prezbiteri.95 De remarcat este faptul că avem mai
mulți slujitori ordinați “prezbiteri în fiecare biserică”. Avem plural și singular. Rezultă că
fiecare biserică era condusă de o echipă de prezbiteri. Nu cunoaștem aici modelul de mai
târziu, când fiecare biserică va fi condusă de un singur pastor.
Expresia ,,au rânduit prezbiteri” are sensul ,,de a investi pe cineva într -o funcție”. În
textul nostru este vorba despre ordinarea prezbiterilor, iar în cartea Faptele Apostolilor nu
avem o ceremonie fixă de ordinare. Din moment ce îi ordinează pe prezbiteri, Pavel și
Barnaba dețin o autoritate superioară, autoritate apostolică. Vedem că cei doi au suficientă
autoritate pentru a ordina prezbiterii în bisericile nou fondate, chiar dacă nu făceau parte din
cercul celor 12 apostoli de la Ierusalim. Pavel și Barnaba dețineau autoritate apostolică pentru
că și ei erau apostolii, dar apostolii în sensul că au fost trim ișii de către o biserică cu influență
pentru a îndeplini o misiune.96 Punerea mâinilor nu este amintită, însă avem prezent ritualul
investirii cu post și rugăciune.
Maniera desemnării în funcția de prezbiter, implică un ritual de investire cu rugăciune
și post, și era întemeiată pe cea practicată în biserica din Antiohia (Fapte 13:1 -3).97 Înainte ca
Pavel și Barnaba să plece în altă localitate, ei mereu își rezervau timp în ,,rugăciune și post”

93 Stanley M. Horton, op. cit., p. 257 -258.
94 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 413.
95 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., pp. 166.
96 Ibidem, pp. 166 -168.
97 I. Howard Marshall, op. cit., p. 257.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
24 cu ce mântuiți. Apoi îi încredințau ca pe ceva prețios în grija și sub protecția Domnului Isus
,,în care crezuseră”.98
Pavel și Barnaba au ordinat prezbiteri maturi în fiecare biserică nou fondată.
Supravegherea pastorală reprezintă o nevoie locală care ajută la creșterea spirituală a
creștinilor. Prezbiteri au fost ale și din interiorul bisericii, a fost aleasă o echipă de prezbiteri
deoarece modelul modern și familiar ca biserica să fie condusă de un păstor nu cunoscută la
aceea vreme. Prezbiterii locali trebuia să hrănească biserica prin învățătură păstrând tot o dată
resursele scrise oferite de apostoli și oferind un standard moral și doctrinar credincioșilor.99
Concluzii
În sinagoga iudaică prezbiterul era un om vârstnic, matur, având rolul de a supraveghea
activitatea religioasă. Prezbiterii păstrau ordinea, erau oame ni învățați, capabili să învețe pe
alți, dar și să citească în mod public din scrierile Vechiului Testament. De asemenea, ei
conduceau și rugăciunile.
În biserică prezbiterul este un slujitor local cu responsabilități de conducere.
Prezbiterii din Ierusal im aveau inițial sarcini administrative, răspundeau de ajutorarea celor
nevoiași. Dar pentru că apostoli au fost nevoiți să se deplaseze cât mai des pentru
propovăduire și pentru a consolida bisericile nou înființate, în biserica din Ierusalim apare
nevoia unor slujitori locali care să preia sarcinile unei conduceri spirituale. Prezbiterii au
preluat treptat sarcina păstoririi bisericii din Ierusalim de la apostoli. În capitolul 15
prezbiterii sunt prezentați într -o strânsă legătură cu apostoli în timpul în tâlnirii sinodale de la
Ierusalim. Forul considerat responsabil pentru conducerea bisericească era compus din
,,apostoli” și ,,prezbiteri”.
La prezbiterii din Efes ni se descrie funcția unui prezbiter acela de a supraveghea,
adică de a fi un episcop. Prez biteri și episcopi sunt două denumiri ale aceleași poziții. Poate
că termenul ,,prezbiter” subliniază statura poziției, iar termenul ,,episcop” subliniază funcția.
În perioada apostolică, atât termenul episcop cât și cel de prezbiter se referă la aceeași s lujbă.
Termenul episcop nu reprezintă o treaptă ierarhică, ci reprezintă o metaforă pentru a descrie
rolul fundamental al prezbiterului ( Episkopos descria o divinitate sau o persoană care avea
responsabilitatea de a supraveghea o lucrarea pentru ca aceasta să se deruleze corect). Acești
bărbați duhovnicești aveau o vedere spirituală, dincolo de lucrurile prezente. Supravegherea

98 Stanley M. Horton, op. cit., p. 258.
99 John R. W. Stott, The Message of Acts: the Spirit, the Church, and the World, Leicester, England, Inter –
Varsity Press, 1994, p. 236.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
25 pastorală era una colectivă, colegiul prezbiterial avea misiunea fundamentală de a păstra și de
a menține bine întipărită în inimil e credincioșilor învățătura apostolică. Misiunea principală a
prezbiterilor era, deci, aceea de a supraveghea biserica locală, hrănind -o cu învățătura
apostolică și păzind -o de ereziile învățătorilor mincinoși.
Credincioși creștini dintre neamuri aveau ne voie de formă de organizare în biserica
locală pentru ca lucrarea Domnului să crească și să fie dusă ai departe, a fost necesar
rânduirea prezbiterilor. Cuvântul prezbiter înseamnă bătrân, însă rânduirea prezbiterilor nu se
referă la menționarea de unor pe rsoane în vârstă, ci semnifică o slujbă publică. Pentru
statornicia și trăinicia spirituală biserica are nevoie de slujitori ordinați. Fiecare biserică are
nevoie de slujirea propriilor prezbiteri. Fiecare biserică era condusă de o echipă de prezbiteri.
Slujba principală prezbiterilor este aceea de a supraveghea Biserica Lui Dumnezeu și
de a le desluși credincioșilor “învățătura apostolilor”. Prezbiterul are sarcina de a -i învăța pe
oameni, de a decide ce este bine și ce este rău, și de a îndeplini munca de supraveghere
pastorală.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
26 CAPITOLUL III
Slujba de diacon în scrierea Faptele Apostolilor
III.1. Diaconi din Ierusalim
,,În zilele acelea, când s -a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește
cârteau împotriva evreilor, pentr u că văduvele lor erau trecute cu vederea la
împărțeala ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor
și au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la
mese. De aceea, fraților, alegeți dint re voi șapte bărbați vorbiți de bine, plini de Duhul
Sfânt și înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui
necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.” Vorbirea aceasta a plăcut
întregii adunări. Au ales pe Stefan, bărb at plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip,
pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s -au rugat, și -au pus mâinile peste ei.”
(Fapte 6:1 -6).
Doctorul Luca descri e aici un episod survenit în condițiile în care s -a înmulțit numărul
ucenicilor, iar pentru favorizarea acestei creșteri erau necesare anumite măsuri de organizare
eclezială.
Cei doisprezece erau acum păstorii comunității mesianice din Ierusalim. Se pare că în
condițiile creșterii numerice a bisericii, procedurile de ajutorarea erau tot mai greu de aplicat,
iar unele văduve ale evreilor eleniști erau omise la împărțirea zilnică a ajutoarelor (6:1).100
Astfel pentru a se asigura că această slujba este bine f ăcută, fără să afecteze activitățile
specifice oficiului apostolic, apostolii au sfătuit biserica să numească 7 diaconii eficienți și
spirituali pentru a sluji în această latură a vieții din comunitate într -un mod echitabil și
sistematic.101 Nu ne surprinde faptul că în comunitatea erau dezbinării, ci surprinzător este
felul în care primii creștini reușesc să transforme un lucru negativ într -unul pozitiv. Aceasta
înseamnă să acționezi în mod ,,pascal”! Oferind viață în loc de moarte.102 Apostolii au trebuit
să rezolve această problemă deoarece mărturia bisericii avea la baza dragostea și sacrificiul
pentru aproapele nostru.103

100 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., pp. 155 -156.
101 David Gooding, op. cit. , pp. 118 -119.
102 Paolo Bizzeti SJ., op. cit., p. 131.
103 Bill Lawrence, Păstorirea eficientă: Viziune, înțelegere și călăuzire pentru biserica ta, Trad. Florentina
Galiger, Oradea, Editura Betania, 2001, p. 152.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
27 Văduvele, o categorie defavorizată și vulnerabilă în Sfintele Scripturi, erau neglijate
în comunitatea creștină. Ca răspuns la această sit uație, cei șapte sunt desemnați să servească
la mese, adică să aducă un grup marginalizat la părtășia poporului ales. Slujirea celor 7 nu
presupune o simplă administrare a bunurilor sau o acțiune umilă, ci reprezintă aducerea Veștii
Bune la cei oprimați, d eci este o lucrare evanghelistică. Hristos S -a descris pe Sine ca ,,Cel
care slujește la masă” (Luca 22:27), înțelegem că slujitorul ordinat nu își primești slujirea de
la cel care îl ordinează, ci de la Hristos însuși, cu care trebuie să se asemene.104
Titlul de diacon provine de la cuvântul grecesc al Noului Testament diakonos , fiind
un adjectiv care desemnează o persoană care în serviciu de slujire și corespunde verbului
,,diakonein” care înseamnă a fi servitor, a sluji.105 ,,Diakonos” poate fi întâlnit cu s ensul de
cel care servește la mese, servul Domnului, servul cu o putere spirituală, servul Evangheliei
lui Cristos, diaconii sunt servii Bisericii.106 De-a lungul timpului acest cuvânt grecesc a
pătruns și s -a păstrat în limbajul din bisericile creștine folo sindu -se cu referire la cel de al
treilea membru al clerului din ierarhia bisericească: episcop, preot, diacon.107
Cuvântul diakonia apare atât în Fapte 6:2 cât și în Fapte 6: 4, dar el se traduce prin
“slujire” și se referă atât la slujirea la mese cât și l a slujirea Cuvântului lui Dumnezeu.108
Luca nu se referă la cei șapte ca la niște diaconi, deși verbul ,,a sluji” provine din aceeași
rădăcină ca substantivul care este tradus ,,diacon”.109 Diakonia este un termen general care nu
ne spune nimic specific până c ând nu -i adăugăm un adjectiv descriptiv cum ar fi: pastorală,
socială, politică, medicală. Așadar, expresii ca” a intra în slujbă”, “slujitor al Bisericii” sunt
improprii întrucât fiecărui credincios i se cere să fie un slujitor. Activitatea celor 7 era sl ujirea
zilnică a celor așezați la mese (servirea hranei pentru cei nevoiași).110 Diaconii au fost aleși
pentru a -i ajuta pe apostoli în administrarea temporară a comunității, ei de fapt se aflau alături
de apostoli, fără a deține oficiul de diacon așa cum es te el înțeles în prezent în bisericile

104 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 161.
105 Victoria Bolfă Otic, Rolul femeii în Biserică de la di aconesele antice la diaconia femeii de astăzi, Cluj-
Napoca, Editura Argonaut, 2010, p. 27.
106 H. W. Beyer, Diakoneo, diakonia, diakonos, Theological Dictionary of the New Testament , Volume 2,
Grand Rapids, Eerdmans, 1964, p.81.
107 John N. Collins, Deacons an d the Church: Making Connectons Between Old and New, Harrisburg,
Pennsylvania, Morehouse Publishing, 2002, p. 46.
108 Bill Lawrence, op. cit., pp. 87 -88.
109I. Howard Marshall, op. cit., p. 135.
110 John F. Tipei, op. cit., pp. 351 -352.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
28 noastre.111 Cel mai probabil alegerea celor 7 diaconi a creat un precedent pentru ceea ce
găsim ca o slujbă locală mai târziu. (1 Timotei 3:8 -12; Romani 16:1).112
Anticii au văzut în cei șapte bărbați din Faptele Apostoli lor prototipul diaconilor
pentru că, deși termenul nu apare în acest text, este unicul context în care este explicat tipul
de slujire cerut diaconului ,,slujirea de fiecare zi”. Părinții bisericii au înțeles intenția
evanghelistului Luca, deoarece chiar da că nu a vorbit niciodată despre diaconi, a spus că
apostolii au delegat celor șapte aleși o parte din ,, diakonia” lor, cea de servire la mese și
altele, rezervând pentru ei ,,diakonia” predicării (Fapte 6:4).113
În Fapte 6:1 -3 are loc o chemare la slujba dia coniei. Apostolii lucrează cu
înțelepciune, și înainte de a iniția chemarea celor șapte diaconi se apără față de credincioși.
,,Nu este potrivit pentru noi să lăsăm cu Cuvântul lui Dumnezeu, ca să slujim la mese” (v.3).
Mai întâi arată nepotrivirea, explic ând că nu ar fi fost cu putință să fie făcute ambele lucrări.
Înainte de alegeri apostoli au arătat trebuința, de aceea nu au acționat, ci au așteptat să apară
cârteala, dar în același timp nu au lăsat să se întâmple aceasta mult timp. Apostoli le oferă
credincioșilor oportunitatea de a alege, ca să nu pară că își fac vreo favoare. Selecția
diaconilor nu s -a făcut nici pe baza unei trageri la sorț, ci de data aceasta au putut să aleagă pe
baza mișcării oferită de Duhul.114 Duhul Sfânt contribuie la chemarea a cestor slujitori.
Apostoli au stabilit condițiile de selecție, iar credincioși s -au uitat peste adunare să vadă cine
este le îndeplinește. Apostoli s -au încrezut în Duhul Sfânt care a oferit înțelepciune adunării
pentru a alege corect. Vedem de data aceast a contribuția bisericii în alegerea celor 7 slujitori,
explicația acestui fapt stă în evenimentul Cinzecimii și a noului mod de manifestare al
Duhului Sfânt.115
Sunt ordinați șapte diaconi, fiindcă în tradiția iudaică existau șapte judecători ai
orașului și șapte administratori, după cum consemnează în scris Iosif Flavius. Ei formau
comitetul de conducere și reprezentau orașul respectiv. Ucenicii Domnului aplică acest sistem
în interiorul comunități creștine.116 Alegerea celor șapte bărbați este deci în acord cu practica
evreiască de a forma comitete din șapte persoane pentru a îndeplini anumite sarcini.117 Unii
consideră că există o semnificație a cifrei șapte care ar fi un număr ,,complet”. Iar alții

111 Dr. Constantin Preda, op. cit., p. 143.
112 Stanley M. Horton, op. cit.. p. 137.
113 Victoria Bolfă Otic, op. cit., p. 27.
114 Sfântul Ioan Gură de aur, Comentariu la Faptele Apostolilor, vol.1, Tradus de I. Lavrentie Carp, ieromonah,
Iași, Ed. Doxologia, 2016, p. 194.
115 Ibidem.
116 Paolo Bizzeti, op. cit., p. 130.
117 I. Howard Marshall, op. cit., p. 135.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
29 consideră că era nevoie de doar șapte diaconi pentru a admin istra și a împărți banii
văduvelor.118
Din relatarea doctorului Luca vedem că atribuțiunile diaconilor s -au extins o dată cu
răspândirea creștinismului. Dacă inițial diaconii erau administratorii bunurilor Bisericii care
împărțeau ajutorul financiar către ne voiași. Este posibil ca scriitorul sacru să fi raportat
exemplul activității celor doi diaconi Stefan și Filip spre a încuraja și pe ceilalți diaconi să
profite de pe urma pe care li le oferea slujba diaconiei pentru a mărturisi despre Isus Hristos.
Mărtur ia celor doi diaconi, a adus o contribuție în ceea ce privește evoluția bisericii primare:
vestirea Evangheliei în zone mai îndepărtate (Fapte 8:4), evanghelizarea Samarei prin Filip
(Fapte 8:5 -25), convertirea unui ministru al Etiopiei și debutarea lucrăr i de evanghelizare
pentru o țară păgână (Fapte 8:26 -29), predicarea în Filistia (Fapte 8:40), convertirea lui Pavel
(Fapte 9:1 -30), proclamarea Evangheliei in Fenicia, în insula Cipru și în Antiohia (Fapte
11:19) și evanghelizarea directă a păgânilor.119
Așadar, diaconii din Ierusalim aveau rolul de a asigura o bună administrație a
bisericii, textul nostru din Fapte 6 confirmă acest aspect, și în același timp, urmărind
expansiunea Bisericii, vedem că pe măsură ce biserica se extinde și creste diaconilor li se
atribuie și rolul de a proclama Evanghelia. Mai târziu în epistolele pauline, diaconi vor primi
responsabilități în conducerea Bisericii, fiind prima funcție din cele trei funcții ale conducerii
bisericești.
Versetul patru arată care trebuia să fie slujb a principală al apostolilor și anume
vestirea Cuvântului și stăruința necurmată în rugăciune. Între slujirea diaconilor și al
apostolilor nu s -a așezat o linie rigidă. Diaconii nu au fost opriți de apostoli atunci când au
predicat Evanghelia, iar apostoli când era necesar au slujit și la mese.120 Astfel, diaconul
Stefan era un predicator prin de curaj, iar Filip era un bun evanghelist. Însă slujba principală a
diaconilor a rămas aceea de a sluji la mese, iar al apostolilor de a propovădui Cuvântul sfânt a
lui Dumnezeu.121

118 Stanley M. Horton, op. cit., p. 137.
119John F. Walvoord, Roy B. Zuc, Comentariu al Noului Testament, Trad. Octavian Verlan, Cluj -Napoca,
Editura Fundației E.B.E., 2005, p. 361.
120 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 164.
121 John F. Wallvood, op. cit., p. 361

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
30 III.2. Criteriile de ordinare în slujba de diacon
Indiferent de numărul de responsabilității pe care diaconii le -au avut o dată scurgerea
timpului, vedem că diaconii au fost aleși în funcție de niște criterii. În Fapte Apostolilor este
subli niat faptul că viitori diaconii trebuie să fie bărbați plini de Duh Sfânt, înțelepți și vorbiți
de bine. Aceste criterii ne arată că apostolii nu vor să aleagă diaconi doar pe baza unor talente
native sau al unor aptitudini. Viitori diaconi trebuia să fie capabil de a înțelege și de a purta
poverile spirituale.122
În Biserica lui Hristos orice slujbă este demnă, și de aceea cel ce face o slujbă trebuie
să fie și el demn.123 Diaconii nu puteai să fie doar ,,oameni buni”, ci aveau nevoie de o
calificare specială care le conferea și autoritatea asupra slujbei încredințate.124 Importanta
slujbei reiese din calitățile din care trebuia să dea dovadă, pentru a fi investiți:
Bună reputație. Diaconi trebuia să fie vorbiți de bine, având în vedere că ei trebuia să
administr eze finanțele comunității, deci asupra lor nu trebuia să planeze nici un fel de
suspiciune. O mărturie bună din partea semenilor, este un rod al faptelor lor bune prin care s –
au deprins să viețuiască. O predică bună fără cuvinte și poate avea un efect bene fic asupra
celorlalți este trăirea în lumină a credincioșilor, iar predicarea orală fără însoțirea ei cu fapta
nu are nici o esență înaintea semenilor și înaintea lui Dumnezeu.125
În ceea ce privește relațiile din interiorul bisericii, slujitorul Domnului tr ebuie să nu
aibă nici un reproș. Chiar și cei defăimători nu ar trebui să găsească nici un motiv pentru
bârfele lor. Dacă împotriva lor apare vreo acuză, aceasta ar trebui să cadă de la sine, deoarece
viața unui slujitor nu permite nici un fel de inculpare . În relațiile cu cei de afară, slujitorul
Domnului trebuie să aibă o bună reputație. Cei de afară văd foarte clar când mărturisirea
noastră nu este în concordanță cu trăirea de zi cu zi. Cei din exterior vor critica dar vor și
aprecia idealurile înalte al e unui caracter creștin. Caracterul unui diacon trebuie să impună
respectul necredinciosului și să inspire un model, deoarece puterea exemplului are un impact
mai mare decât comunicarea unor principii.126

122 Heinz -Werner Neudorfer, op. cit., p. 132.
123 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 168.
124 Charles W. Conn, op. cit., p. 47.
125 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 167.
126 J. Oswald Sanders, Conducerea spiritual ă: Excelență – chemarea fiecărui slujitor, Trad. Lucian Ciupe,
Oradea, Editura Metanoia, 2009, p. 37.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
31 Numele bun avea rolul de a anula orice bârfă, deoarec e gestionarea unor bunuri
încredințate duce întotdeauna la ispită.127 Acești oameni trebuiau să fie de caracter, oameni
încercați în prealabil.
Plinătatea Duhului Sfânt (spirituali, duhovnicești )
Spiritualitatea este mai grea de definit, dar se poate recun oaște foarte ușor prin
prezența ei. Poate fi asemănată ca și o aromă venită din raiul lui Dumnezeu. Spiritualitatea
este puterea care schimba atmosfera din jur, o influență invizibilă ce Îl face real pe Cristos
pentru ceilalți.128 Duhul Sfânt a revărsat drag oste peste inimile creștinilor majoritari, astfel în
cât cei 7 diaconi proveneau cu toții din grupul minoritar vorbitori de limbă greacă.129
Plinătatea Duhului Sfânt era o dovadă de netăgăduit că aceea persoană este condusă
de Dumnezeu prin Duhul Său cel Sf ânt și în același timp, reflectă trăirea într -o viață sfântă,
curată ceea ce denotă și loialitatea fată de Hristos Domnul. În slujba diaconiei este de mare
trebuință însoțirea prezentei Duhului Sfânt, deoarece slujirea din cadrul bisericesc nu trebuie
îndeplinite prin firea pământească ci numai prin Duhul.130
În slujba de diacon era necesar să fie oameni ,,plini de Duhul Sfânt”. Diaconii trebuia
să fie renumiți pentru spiritualitatea lor. O persoană poate avea o inteligenta deosebită sau
talente și îndemânăr i administrative extraordinare, dar în lipsa plinătății Duhului Sfânt îl face
să fie incapabil pentru o slujire spirituală reală. Duhul nu Și -a încredințat lucrarea unor
oameni seculari, nici chiar poziția în lucrarea nu cerea transmiterea de învățătură. T oți
lucrătorii trebuia să fie conduși și umpluți de Duhul. Tot astfel alegerea conducătorilor
spirituali nu trebuie să aibă în vedere criterii pământești: avere, poziție, talent, inteligență, etc.
Primul criteriul de selecție al unui slujitor este spiritua litatea, iar atunci când o biserică se
ghidează după alte criterii atunci îndepărtează Duhul din conducere. Și în consecință Duhul
este stins și întristat, iar rezultatele sunt fără rod și moarte spirituală. Biserica din Ierusalim a
ascultat sugestiile ap ostolilor și au ales oameni pini de prezența lui Dumnezeu. Biserica a
primit o reală binecuvântare fiindcă diaconii aleși pentru distribuirea hranei au fost
recunoscuți imediat ca agenți ai Duhului pentru distribuirea binecuvântărilor din cer.131
Atât Ștefa n cât și Filip sunt exemplele cele mai grăitoare a faptului că plinătatea
Duhului Sfânt te conduce la un alt nivel de slujire, o lucrarea mai extinsă (Fapte 6:5,8,10).

127 Ibidem.
128 J. Oswald Sanders, op. cit. , 2009, p. 26.
129 Stanley M. Horton, Ce spune Biblia despre Duhul Sfânt, Trad. Elisabeta Chiriță, Oradea, Ed. Life Publishers
Romania, 2002, p. 188.
130 John F. Walvoord, op. cit., p. 361.
131 J. Oswald Sanders, op. cit. , 2009, pp. 81 -82.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
32 Minunile și semnele făcute de cei doi diaconii erau la fel de mărețe ca cele ale apostol ilor
(Fapte 6:8; 8:5 -8). Deși propovăduirea lui Stefan i -a adus moartea, el a rămas până la sfârșit
plin de Duhul Sfânt. Filip a fost îndrumat de Duhul, nu numai să propovăduiască Evanghelia
în Samaria, ci și să convertească la creștinism pe famenul etiopi an (Fapte 8:29,38). Mai târziu
Duhul Sfânt îl răpește și transportă spre țărmul mării. După așezarea lui în Cezarea, lucrarea
de evanghelizare a continuat și după ani d e zile el deținea autoritate de evanghelist. A fost un
evanghelist călăuzit, deoarece nu a neglijat evanghelizarea propriei familii. Cele patru fiice
erau pline de Duhul Sfânt și prorocea (fapte 21:8 -9).132
Plini de înțelepciune (practici).133
Diaconii nu erau doar duhovnicești , ei erau și plini de înțelepciune, fiindcă era nevoie
de o mare filosofie pentru a îngriji într -un mod corespunzător de văduvele eleniste. Diaconul
trebuia să chivernisească foarte bine bunurile materiale, pentru că un diacon care era ci nstit și
nu fura, dar în schimb nu știa să administreze finanțele nu ar fi fost de nici un folos. Cel
chemat în slujba diaconiei trebuia să aibă tact și în relații, slujind cu umilință și cu foarte
multă răbdare pentru a nu tulbura lucrurile.134 Înțelepciune era necesară în această activitatea
dificilă, deoarece nimeni nu trebuia să fie neglijat sau favorizat.135
Înțelepciunea este arta de a aplica cunoștințele dobândite în diferite situații printr -o
judecată spirituală dreaptă. Înțelepciunea este un discernămâ nt ceresc, și este mai mult decât
a cunoaștere, este aplicarea corectă și la timp a cunoașterii în lucrurile morale și spirituale.
Cunoașterea se capătă în urma studiului, iar înțelepciunea vine din plinătatea Duhului
Sfânt.136
Apostolul Pavel consideră înț elepciunea drept un dar al Duhului Sfânt (1 Corinteni
12:8). Înțelepciunea este inteligența folosită în scopuri morale, pentru a pune binele în
practică.137 Înțelepciunea duhovnicească își are originea în Duhul Sfânt care oferă inspirație
divină.138
Criteriile folosite de către biserică pentru selectare lucrătorilor erau: caracterul,
spiritualitatea și înțelepciunea. Abilitatea de a face un anumit lucru nu este niciodată
suficientă în sine pentru a ocupa o poziție în slujire. Împuternicirea Duhului Sfânt este

132 Stanley M. Horton , op. cit., p. 189.
133 William MacDonald, op. cit. , p. 419.
134 Sfântul Ioan gură de aur, op. cit., p. 196.
135 Heinz -Werner Neudorfer, op. cit., p. 132.
136 J. Oswald Sanders, op. cit., p. 59.
137 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 168.
138 I. Howard Marshall, op. cit., p. 135.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
33 întotdeauna necesară pentru a face un lucru spiritual, indiferent cât de multe talente înnăscute
poate avea o persoană.139
III.3. Consacrarea în slujba de diacon
Odată cu chemarea la slujire are loc o împuternicire divină prin rugăciunea și punerea
mâinilor a postolilor (Fapte 6:6). Biserica a avut un timp special de dedicare a lucrătorilor pe
care îi selectase pentru a supraveghea distribuțiile făcute în vederea întâmpinării nevoilor
văduvelor. Ordinarea era de fapt confirmarea și exprimarea sprijinului acorda t lucrării celor
care vor sluji direct nevoilor văduvelor. acest proces era important. Deși lucrătorii își
împlineau dorința lor personală de misiune și chemare, biserica participa și ea la lucrarea lor
și lucra prin ei. Ordinarea aducea la cunoștința lucr ătorilor, a bisericii și a văduvelor că
lucrarea era parte din misiunea laicilor ca întreg. Nu era doar lucrarea unui individ. Există o
componentă de grup și o înțelegere a lucrării lor. Aceasta, era de făcut, în parte, prin
ordinare.140
Instituirea celor ș apte diaconi are loc în trei secvențe: propunerea vine din partea
apostolilor (vv. 2 -4); alegerea este făcută de către comunitatea creștină (v. 5); punerea
mâinilor se face de către apostoli (v. 6 ). Din tot acest eveniment reiese foarte clar că cei
doispr ezece constituie elementul unește întreaga comunitate.141
Scriitorul sacru ne spune simplu că diaconii au fost hirotonisiți prin rugăciune (v. 6),
și aceasta este adevărata hirotonie. Mâna apostolului care atinge capul celui care se
hirotonește este mâna inv izibilă a lui Dumnezeu care lucrează totul. Diaconii nu au fost
hirotonisiți într -un mod simplu, ci s -au rugat să capete putere. Rugăciunile au fost pentru
dedicare.142 Probabil că ei s -au rugat ca Duhul Sfânt să le ofere din belșug daruri sau unele
favoruri de care ar fi avut nevoie pentru a împlini această nouă lucrare.143
Ritualul ordinării s -a făcut prin punerea mâinilor, un obicei timpuriu ce simbolizează
un transfer de putere și de binecuvântare asupra unei persoane ce are nevoie pentru a sluji
într-o anumită poziție sau funcție. Dumnezeu este Cel care lucrează chiar dacă lucrarea este
săvârșită prin oameni. El oferă putere de slujire din plinătatea Sa.144 Ritualul ordinării

139 Oliver McMahan, Adevăratul Păstor, tradus de Florica Sărăcuț, Oradea, Editura Metanoia, 2006, p. 76.
140 Ibidem, pp. 77 -78.
141 Constantin Preda, op. cit., p. 145.
142 Sfântul Ioan gură de aur, op. cit., pp. 195 -196.
143 Stanley M. Horton, Faptele Apostolilor, Traducător Nelu Tamaș, Oradea, Editura Life Publishers
International, 2009, p. 139.
144 Heinz – Werner Neudo rfer, op. cit., p. 134.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
34 diaconilor se aseamănă cu cel al noilor membri în Sinedriu, așa cum este descris în Mișna,
Sanhedrin 4.4. ,, Discipolii înțelepților stau înaintea acestora pe trei rânduri. Fiecare dintre
ei își cunoaște locul. Dacă găsesc că e nevoie să ordineze un discipol, este ordinat unul de pe
primul rând. Apoi, unul care a stat pe rândul al doilea trece în primul rând, iar unul care a
stat pe al treilea rând trece pe al doilea. În urmă, este ales unul din mulțime, pentru a
completa locul vacant din al treilea rând. Noul discipol nu ocupă locul colegului său
promovat în prezidiu, ci locul rămas liber în al treilea rând”.145 Profesorul universitar John
F. Tipei este de părere că acest tip de ordinare nu a avut loc în biserica primară deoarece cei
șapte bărbați nu devin egalii cu apostolii în momentul ordinării, cum era cazul ordinării
rabinice, în al doi lea rând slujirea la mese al diaconilor era una pe o durată de timp
limitată.146
Punere a mâinilor era cel mai probabil o recunoaștere publică ca și în cazul lui Iosua
din Numeri 27:18 -23. Ea nu i -a oferit ceva spiritual, întrucât Iosua era deja un om ,,în c are
este Duhul”. În schimb prin gestul punerii mâinilor se inaugurează un nou nivel al slujiri.147
Ritualul indica o investire cu autoritate într -o anumită slujbă.148
În viziunea luncanică, cei șapte nu au primit nici Duhul, nici vreo harismă, pentru că
ei er au deja ,,plini de Duhul Sfânt” (v.3). Prin punerea mâinilor apostolii nu le -a transmis
darul Duhului Sfânt sau vreo virtute care să îi facă capabili pentru slujbă, pentru că ei deja
aveau calitățile necesare pentru slujba de diacon. Candidații erau deja p lini de Duhul Sfânt,
înțelepciune și vorbiți de bine. Calitățile de care au dat dovadă erau dobândite cu ajutorul
Duhului Sfânt. De aceea nu se specifică că au primit vreun dar special, în momentul
ordinării.149 Gestul punerii mâinilor are trei semnificații majore:150
● Recunoașterea de către biserică a unui har deja prezent în viețile celor șapte. Punerea
mâinilor peste diaconi întărește și confirmă alegerea făcută de biserică.151 Apostoli
aprobă lucrarea diaconilor și recunosc că sunt înzestrați pentru aceea slu jbă.152
● Invocarea binecuvântării divine pentru slujire. Punerea mâinilor a simbolizat
rugăciunea prin care binecuvântare lui Dumnezeu se așază peste cei șapte.153 Ucenicii

145 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 157, apud Phillip W. Sell, The Seven in Acts 6 as Ministry Team, BSac
167, ianuarie -martie 2010, p. 61.
146 John F. Tipei, op. cit, p. 439.
147 Stanley M. Horton, op. Cit, p. 139.
148 I. Howard Mar shall, op. cit., p. 136.
149 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 171.
150 Ciprian -Flavius, Terinte, op. cit., p. 158.
151 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 171.
152 Ibidem.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
35 cer binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noua poziție pe care o au acum cei șapte
bărbați.154
● Transferul de autoritate, autoritatea pentru lucrarea la care fuseseră chemați. Cei șapte
primesc autoritatea de a acționa ca și reprezentanți ai Bisericii.155
,,Prin urmare, este nevoie să aflăm ce fel de vrednicie și ce fel de hirotonie au primit.
Oare p e cea a diaconilor? Aceasta nu se găsește în Biserici. Dar este grija preoților
(prezbiterilor)? Totuși încă nu era nici un episcop, ci numai apostolii. Drept aceea, îmi pare
că numele acesta nu indică și nu arată pe diaconi sau pe preoți, ci au fost hirot onisiți pentru
aceasta între timp.”156 Cei șapte slujitori prin hirotonire nu au căpătat oficiul de diacon așa
cum este văzut în bisericile noastre, ci au fost investiți într -o funcție administrativă, ei aveau
o menire precisă, aceea de a sluji la mese. O da tă cu răspândirea creștinismului și adaptarea la
alte condiții, a condus la organizarea comunităților altfel și la diminuarea sau dispariția
acestui tip de diaconie sau la încadrarea ei strict liturgică.157
Slujirea celor 7 nu s -a limitat la distribuirea aju toarelor, deoarece Stefan și Filip sunt
prezentați mai târziu în Fapte ca evangheliști. La vremea scrierii Faptelor, oficiul de diacon
exista în biserici, iar Luca fiind un însoțitor a lui Pavel, avea cunoștință despre aceasta.
Concluzii
Titlul de diacon provine de la cuvântul grecesc al Noului Testament diakonos , fiind un
adjectiv care desemnează o persoană care în serviciu de slujire și corespunde verbului
,,diakonein” care înseamnă a fi servitor, a sluji. Cuvântul diakonia apare atât în Faptele
Apostoli lor 6:2 cât și în Faptele Apostolilor 6:4, dar el se traduce prin “slujire” și se referă
atât la slujirea la mese cât și la slujirea Cuvântului lui Dumnezeu. Activitatea celor 7 era
slujirea zilnică a celor așezați la mese (servirea hranei pentru cei nevoi ași). De -a lungul
timpului acest cuvânt grecesc a pătruns și s -a păstrat în limbajul din bisericile creștine
folosindu -se cu referire la cel de al treilea membru al clerului din ierarhia bisericească:
episcop, preot, diacon.
În Fapte 6:1 -3 are loc o chemar e la slujba diaconiei. Apostoli le oferă credincioșilor
oportunitatea de a alege, ca să nu pară că își fac vreo favoare. După care au stabilit condițiile

153 Stanley M Horton, op. cit., p. 139.
154 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 171.
155 John F. Tipei, op. cit., p. 354 .
156 Sfântul Ioan gură de aur, op. cit., p. 196.
157 Ibidem.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
36 de selecție, iar credincioși s -au uitat peste adunare să vadă cine este le îndeplinește. Vedem
de data aceasta contribuția bisericii în alegerea celor 7 slujitori.
Sunt ordinați șapte diaconi, fiindcă în tradiția iudaică existau șapte judecători ai
orașului și șapte administratori, și împreună formau comitetul de conducere și reprezentau
orașul respectiv. Ucenicii Domnului aplică acest sistem în interiorul comunități creștine.
Așadar , diaconii din Ierusalim aveau rolul de a asigura o bună administrație a bisericii.
În Biserica lui Hristos orice slujbă este demnă, și de aceea cel ce face o slujbă trebuie
să fie și el demn. Diaconii au fost aleși în funcție după anumite criterii. În Fapte Apostolilor
este subliniat faptul că viitori diaconii trebuie să fie bărbați plini de Duh Sfânt, înțelepți și
vorbiți de bine. Diaconi trebuia să fie vorbiți de bine, avân d în vedere că ei trebuia să
administreze finanțele comunității, deci asupra lor nu trebuia să planeze nici un fel de
suspiciune. Numele bun avea rolul de a anula orice bârfă, deci diaconii trebuiau să fie de
caracter, oameni încercați în prealabil. Spirit ualitatea este mai grea de definit, dar se poate
recunoaște foarte ușor prin prezența ei. Plinătatea Duhului Sfânt era o dovadă de netăgăduit
că aceea persoană este condusă de Dumnezeu prin Duhul Său cel Sfânt și în același timp,
reflectă trăirea într -o viață sfântă, curată ceea ce denotă și loialitatea față de Hristos Domnul.
Diaconii trebuia să fie renumiți pentru spiritualitatea lor. Diaconii nu erau doar duhovnicești ,
ei erau și plini de înțelepciune, fiindcă trebuia să chivernisească foarte bine bunuri le
materiale. Înțelepciune era necesară în această activitatea, deoarece nimeni nu trebuia să fie
neglijat sau favorizat. Înțelepciunea duhovnicească își are originea în Duhul Sfânt care oferă
inspirație divină. Criteriile folosite de către biserică pentr u selectare lucrătorilor erau:
caracterul, spiritualitatea și înțelepciunea. Abilitatea de a face un anumit lucru nu este
niciodată suficientă în sine pentru a ocupa o poziție în slujire. Împuternicirea Duhului Sfânt
este întotdeauna necesară pentru a face un lucru spiritual, indiferent cât de multe talente
înnăscute poate avea o persoană.
Odată cu chemarea la slujire are loc o împuternicire divină prin rugăciunea și punerea
mâinilor apostolilor. Ordinarea era de fapt confirmarea și exprimarea sprijinului a cordat
lucrării celor care vor sluji direct nevoilor văduvelor. Scriitorul sacru ne spune simplu că
diaconii au fost hirotonisiți prin rugăciune. Diaconii nu au fost hirotonisiți într -un mod
simplu, ci s -au rugat să capete putere și rugăciunii de consacrar e în slujire. Probabil că ei s -au
rugat ca Duhul Sfânt să le ofere din belșug daruri sau unele favoruri de care ar fi avut nevoie
pentru a împlini această nouă lucrare. Inițiativa ordinării aparține apostolilor, iar ritualul
ordinării s -a făcut prin puner ea mâinilor, mâna apostolului care atinge capul celui care se

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
37 hirotonește este mâna invizibilă a lui Dumnezeu care lucrează totul. Dumnezeu este Cel care
lucrează chiar dacă lucrarea este săvârșită prin oameni. Deci, slujitorul ordinat nu își primești
slujirea de la cel care îl ordinează, ci de la Hristos însuși, cu care trebuie să se asemene. În
viziunea luncanică, cei șapte nu au primit nici Duhul, nici vreo harismă, pentru că candidații
erau deja plini de Duhul Sfânt, înțelepciune și vorbiți de bine. Ges tul punerii mâinilor are trei
semnificații majore: recunoașterea de către biserică a unui har deja prezent în viețile celor
șapte; invocarea binecuvântării divine pentru slujire; Transferul de autoritate, autoritatea
pentru lucrarea la care fuseseră chemaț i.
Diaconii sunt cei care au preluat temporar slujba împărțirii ajutoarelor, cei șapte sunt
desemnați să servească la mese, adică să aducă un grup marginalizat la părtășia poporului
ales. Slujirea celor 7 nu presupune o simplă administrare a bunurilor sau o acțiune umilă, ci
reprezintă aducerea Veștii Bune la cei oprimați, deci este o lucrare evanghelistică. după aceea
au participat, trimiși de apostoli, la lucrarea de răspândire a Evangheliei. Urmărind
expansiunea Bisericii, vedem că pe măsură ce biserica se extinde și creste diaconilor li se
atribuie și rolul de a proclama Evanghelia. Mai târziu în epistolele pauline, diaconi vor primi
responsabilități în conducerea Bisericii, fiind prima funcție din cele trei funcții ale conducerii
bisericești.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
38 CAPITOLUL IV
Oficiile de conducere și atribuțiunile acestora în spațiul ecleziologic
contemporan așa cum reiese din învățătura și credința penticostală
Biserica penticostală recunoaște privilegiul fiecărui credincios de a sluji în biserica lui Hristos
după harul, puterea și darul căpătat din partea lui Dumnezeu și confirmat totodată de
adunarea credincioșilor. Accesul credincioșilor la slujire se datorează principiului Noului
Testament prin care toți credincioși devin parte din preoția universală.158 Astfel, fiecare
credincios poate sluji în biserică, în conformitate cu chemarea generală oferită tuturor
creștinilor penticostali. Credincioșii pot sluji prin transmiterea Cuvântului prin ajutorare,
sfătuire, îmbărbătare, rugăciune, cântare de laudă etc.159 Slujirea credincioșilor este un aspect
vizibil în biserica primară în ziua Cinzecimii, în timp ce credincioși stăruiau în rugăciune, au
fost umpluți de prezența Sfântului Duh și au vestit Cuvântul în alte limbii (Fapte 2). În
decursul narațiunii din cartea Fa pte Apostolilor observăm că toții participau la închinarea
comunitară, la acțiunii de binefacere, înălțau împreună laude către Dumnezeu și se
împărtășeau în unitate la Cina Domnului (Fapte 2:42 -47).
Credinciosul penticostal poate sluji fie potrivit cu ch emarea universală adresată
tuturor credincioșilor, fie potrivit cu o chemarea specifică adresată doar anumitor persoane.
Credincioșii care posedă calități de slujire și dovedesc o maturitate spirituală deosebită sunt
calificați ca prin slujirea lor să dezv olte și să desăvârșească viața spirituală a celorlalți
membri din comunitate.160 Deci, vedem că în cadrul bisericesc avem și o categorie de slujbe
duhovnicești: apostoli, proroci, evangheliști, păstori, învățători, prezbiteri și diaconi (Efeseni
4:11-13; 1 Timotei 3:1 -13).161
Slujbele spirituale cu caracter specific din cadrul bisericii penticostale sunt:
● Păstorul – slujitor ordinat care răspunde de toate sarcinile administrative și spirituale
ale bisericii. În același timp săvârșește și toate actele de cult . Păstorul poate fi păstor
asistent, păstor coordonator, păstor de sector sau păstor coordonator de zonă.

158 Statutul de funcționare, Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, pp. 7 -8.
[accesat la 14.05.2018]. Disponibil pe internet la adresa: http://www.cultulpenticostal .ro/wp –
content/uploads/Statutul -de-functionare -2015.pdf.
159 Statutul Slujitorilor Bisericii, Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, p.
2. [accesat la 14.05.2018]. Disponibil pe internet la adresa: http://www.cultulpentic ostal.ro/wp –
content/uploads/Statutul -slujitorului.pdf.
160 Ibidem.
161 Statutul de funcționare, op. cit., p. 9.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
39 ● Prezbiterul – slujitor ordinat ce săvârșește toate actele de cult din biserică, sub
îndrumare directă a pastorului.
● Diaconul – slujitor ordinat ce a re atribuțiuni administrative în mod special în domeniul
ajutorări din biserică. De asemenea tot sub supravegherea prezbiterului sau al
păstorului poate să oficieze binecuvântări de copii, înmormântării și Cina
Domnului.162
● Apostolul, Misionarul – slujitor t rimis de biserică în tara natală sau în alte țări pentru
a planta bisericii într -o cultură diferită, prin propovăduirea Evangheliei, pentru a
consolida bisericile cu un număr redus de credincioși sau pentru activități de
binefacere.
● Evanghelistul – slujitor aprobat și trimis de biserică în vederea mântuirii celor
pierduți și pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu prin acțiuni de evanghelizare
publice sau personale de la individ la individ.163
● Prorocul – slujitor recunoscut, care vorbește mesaje din par tea lui Dumnezeu, prin
slujba profetică pe care o practică.164
● Învățătorul – slujitorul mandatat de biserică pentru a oferi educație biblică tinerilor,
copiilor, membrilor din biserică sau celor întorși recent la credința penticostală.
Învățătorul trebuie să ofere o învățătură corectă și eficientă a Sfintelor Scripturi.165
Încă de la începutul erei bisericești evidențiem un grup de slujitorii care au avut un rol
de conducere și supraveghere. În Faptele Apostolilor ies în evidență apostolii, prezbiterii și
diaconii.
Domnul Isus Hristos a avut alături de El doisprezece bărbați care au fost aproape de
El în toată lucrarea pe care a avut -o pe pământ. Aceștia au fost apropiați de Mântuitorul, iar
după ce înălțarea Domnului Isus ei au format nucleul bisericii de la Ierusalim. Apostolii vor
afirma deschis că slujirea la mese, adică servirea mesei pentru cei nevoiași, nu intră in sfera
chemării lor apostolice. Prioritatea pentru apostoli a fost rugăciunea și vestirea Cuvântului.
Slujba lor era aceea de supraveghere sau conducere.166 Petru își asumă rolul de lider al
bisericii din Ierusalim, în primii ani. Biserica Lui Dumnezeu are nevoie de lideri cu inițiativă
care să își asume responsabilitate și să conducă credincioși într -o viziune binecuvântată. Când

162 Statutul Slujitorilor Bisericii, op. cit., p. 2.
163 Statutul de funcționare, op. cit., p. 9.
164 Statutul Slujitorilor Bisericii, op. cit., p. 2.
165 Statutul de funcționare , op. cit., p. 9.
166 Ciprian -Flavius Terinte , op. cit., p. 154.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
40 grupul celor 12 s-a pierdut din vedere, centrul atenției în Fapte s -a mutat asupra contribuțiilor
lui Petru, ale lui Iacov (fratele Domnului care nu era dintre cei 12), și în cea mai mare măsură
ale lui Pavel. Avem și apostoli care sunt trimiși ai unei biserici influente (Antiohia Siriei),
ceea ce le conferea statutul de apostoli, în sensul de trimiși ai bisericii, pentru a evangheliza și
a fonda noi biserici. În Ierusalim era un grup de conducători creștini care purtau același titlu
de apostoli ca și Barnaba și Saul, dar care aveau o autoritate superioară; este vorba despre
grupul ,,Celor Doisprezece”. Din relatarea doctorului Luca se poate observa că pe măsură ce
biserica s -a extins și au apărut unele nevoii care nu au mai putut fi acoperite de către sfinții
apostoli, au fost nevoiți să delege autoritate și astfel au învestit și alți slujitori calificați
spiritual în noile funcții. Aceștia din urmă au avut responsabilități administrative și spirituale
în funcție de necesității.
Diaconii au fost aleși pentru a -i ajuta pe ap ostoli în administrarea temporară a
bunurilor comunității. Ei, de fapt, se aflau alături de apostoli, fără a deține oficiul de diacon
așa cum este el înțeles în prezent în bisericile noastre.167 Cei șapte sunt desemnați să
servească la mese, adică să aducă u n grup marginalizat la părtășia poporului ales. Slujirea
celor șapte nu presupune o simplă administrare a bunurilor sau o acțiune umilă, ci reprezintă
aducerea Veștii Bune la cei oprimați, deci este o lucrare evanghelistică.168 Pe măsură ce
biserica se extin de și crește diaconilor li se atribuie și rolul de a proclama Evanghelia. Mai
târziu în epistolele Pauline, diaconi vor primi responsabilități în conducerea Bisericii, fiind
prima funcție din cele trei funcții ale conducerii bisericești.169
La Ierusalim erau două grupuri de conducători prezbiterii și apostoli, se pare că
prezbiterii au preluat treptat sarcina păstoririi bisericii din Ierusalim de la apostoli, care erau
preocupați cu răspândirea Evangheliei în afara Ierusalimului.170 Forul considerat responsabil
pentru conducerea bisericească era compus din ,,apostoli” și ,,prezbiteri”.171 Apostolul Pavel
prezintă interes pentru viitorul biserici din Efes și mai ales pentru conducători din biserică.
Liderilor slujitori cărora li se adresează cuvântarea sunt numiți “prezbiteri” (sau “bătrâni”, v.
17 presbuteroi ), aceeași denumire pe care o regăsim și în Fapte 14:23.172 Expresia
,,prezbiterii bisericii” din Efes ne amintește de conducerea unei bisericii de către bătrâni ei (în
greacă, presbyteroi , de la care avem și neo logismul pentru ,,prezbiter”, adică persoană care

167 Dr. Constantin Preda, op. cit., p. 143.
168 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 161.
169 John F. Walvoord, Roy B. Zuc, op. cit., p. 361.
170 Ciprian -Flavius Terinte, op. c it., pp. 168 -169.
171 David Gooding, op. cit., p. 258.
172 I. Howard Marshall, op. cit., p. 349.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
41 conduce o biserică), o conducere cu care biserica din Ierusalim era familiarizată.173 Pentru
statornicia și trăinicia spirituală biserica are nevoie de slujitori ordinați. Pavel și Barnaba au
văzut acest lucr u necesar, iar așteptarea lor este ca prin acești oameni maturi spiritual biserica
Domnului să fie întărită. Desigur slujirea prezbiterilor trebuie să se împletească cu slujirea
credincioșilor prin darurile spirituale ale Duhului Sfânt.174
Așadar, biserica p enticostală recunoaște și încurajează slujirea tuturor credincioșilor
în funcție de darul și chemarea oferită de Dumnezeu. Biserica are nevoie de slujirea tuturor,
în același timp vedem în biserică un grup de slujitori cu atribuțiuni de conducere. În acest
capitol voi vorbi despre cele trei poziții de autoritate (misionari evangheliști, prezbiteri,
diaconi) așa cum sunt văzute în cartea Faptele Apostolilor și în spațiul eclesiologic
contemporan penticostal, subliniind rolul și contribuția fiecărui oficiu d e conducere.
IV.1 Roluri ale evangheliștilor misionari
Mărturisirea de credință penticostală afirmă despre apostoli că sunt trimișii Domnului,
având o sarcină importantă de îndeplinit cum ar fi aceea de a deschide și a lucra pentru un
nou teritoriu al Eva ngheliei (Marcu 16:15 -18,20). Acest oficiu era deținut de cei 12 apostoli
ai Domnului Isus, de către Pavel apostol al neamurilor și alții ( Romani 1:1; 11:13; Marcu
6:30; Matei 10:1 -4).175
În prezent, în comunitatea penticostală apostolul este văzut ca un m isionar. Fiind un
slujitor trimis de biserică în țara natală sau în alte țări pentru a planta bisericii într -o cultură
diferită, prin propovăduirea Evangheliei, pentru a consolida bisericile cu un număr redus de
credincioși sau pentru activități de binefa cere.176
Totodată, misionarul penticostal este și un bun evanghelist, deoarece evanghelistul
este slujitorul recunoscut și trimis de biserică pentru mântuirea celor pierduți și pentru
extinderea Împărăției lui Dumnezeu prin acțiuni de evanghelizare publice sau personale de la
persoană la persoană.177 Deci lucrarea de evanghelizare este inclusă și în lucrarea
misionarului. Diferența dintre un evanghelist și un misionar poate fi găsită în amploarea
lucrării. Putem afirma că astăzi apostolul penticostal este un m isionar evanghelist.

173 Heinz -Werner Neudorfer, op. cit., p. 460.
174 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 166.
175 Mărturisirea de credință, Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dum nezeu Apostolică din România, p. 18.
[accesat la 14.05.2018]. Disponibil pe internet la adresa: http://www.cultulpenticostal.ro/wp –
content/uploads/Statutul -de-functionare -2015.pdf.
176 Statutul de funcționare, op. cit., p. 9.
177Ibidem , p. 9.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
42 În cartea Faptele Apostolilor vedem că la Ierusalim era un grup de conducători
creștini care purtau același titlu de apostoli ca și Barnaba și Saul, dar care aveau o autoritate
superioară; este vorba despre grupul ,,Celor Doisprezece” . Apostolia ,,Celor Doisprezece” se
referă la o slujbă specială acela de ,,apostol al lui Hristos”. În sensul acesta mai restrâns al
termenului, astăzi nu mai avem apostoli, și nici nu trebuie să ne mai așteptăm să existe,
deoarece pentru acestă categorie de apostoli existau niște calificări speciale ale unui ,,apostol
al lui Isus Cristos”, condiții pe care azi nimeni nu le mai poate îndeplini.178
Conform criteriilor de selecție pentru oficiul de apostol al Domnului Isus atât Pavel
cât și Barnaba nu se calif icau să facă parte din numărul celor 12, de vreme ce nu i -a însoțit pe
cei 11 de la botezul până la învierea lui Isus. Pavel și Barnaba dețin titlul de apostoli al unei
bisericii în sensul acesta cei doi sunt trimiși ca emisari ai bisericii din Antiohia cu ajutoare
pentru sfinții din Ierusalim. Duhul Sfânt prin biserica din Antiohia îi consacră pe cei doi
pentru lucrarea de misiune. Barnaba este un apostol, dar un apostol în sensul de trimis al unei
biserici pentru a îndeplini o misiune. Pavel îl consideră pe Barnaba un apostol ca și el
deoarece Pavel aparține ambelor grupuri: este apostol al lui Hristos (1 Cor. 9:1; Gal 1:1), dar
și al bisericii din Antiohia Siriei (Fapte 13).
Misionarul trebuie să fie mai întâi trimis de biserică. Din nefericire în mediul
penticostal, sunt anumiți credincioși care pleacă în ,,așa -zisă chemare pe care le -a făcut -o
Domnul” fără ca biserica să îi trimită sau fără ca Duhul Sfânt să îi pună deoparte pentru
această lucrare. Atunci când Domnul alege un misionar, acesta trebuie să lucreze în deplină
armonie cu biserica locală. Biserica trebuie să identifice în rândul membrilor pe cei chemați
în lucrare, uitau -se la calitățile lor morale, dar și la darurile cu care au fost înzestrați pentru
slujire. În biserica din Antiohia Saul și Barnaba sunt puși deoparte pentru lucrarea de misiune
de către Duhul Sfânt, iar după aceea primesc acordul bisericii, urmând să capete un statut de
trimișii ai unei bisericii, adică apostoli.179 Ziua consacrării a oferit un alt curs vieții, astfel
misionaru l Pavel devine un mare maestru, un trimis și un ambasador al Domnului Isus
Hristos. Activitatea lui Pavel a cunoscut o dublă desfășurare: întâi ca misionar și
propovăduitor al Evangheliei, iar apoi ca scriitor. Ca misionar a întreprins trei călătorii de
amploare, iar ca scriitor ne -a lăsat moștenire paisprezece epistole, fiind cel mai mare
doctrinar al bisericii creștine.180

178 Wayne Grudem, op. cit., p. 944.
179 Trandafir Sandru, Biserica Creștină. Evoluție și spiritualitate, Bucureștii, Editura Institutului Teologic
Penticostal, 1995, p. 85.
180 Trandafir Sandru, Viața și învățătura apostolului Pavel, ediția II, Buc urești, Editura Institutului Teologic
Penticostal, 1996, p. 42.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
43 În prezent, cuvântul apostol este folosit cu sens larg, și face referire la un întemeietor
de bisericii sau la un pionier misionar. Dac ă ne referim la apostol în sensul acesta mai larg,
toată lumea este de acord că și astăzi mai avem apostoli pentru că și în prezent avem
misionari și întemeietori de bisericii.181
Dacă ar fi să actualizăm activitatea și slujba unui apostol în spațiul eleciol ogic
penticostal acesta se încadrează cel mai bine în rolul de misionar evanghelist. Activitatea lui
Pavel și al lui Barnaba ne descriu cel mai bine rolul misionarului evanghelist:
● Vestirea Evangheliei pentru înființarea de bisericii noi (Fapte 17:17; 18:4 ).
Apostoli aveau abilități de oratorie pentru a propovădui într -un mod eficient
Evanghelia. Misionarul Pavel predica Evanghelia de câte ori avea ocazia: predica în aer liber
(Fapte 17:17) alegând locul unde se adunau masele de oameni le atrăgea atenția ia r după
aceea proclama mesajul divin; predica în sinagogi (Fapte 18:4) propovăduirea în sinagogile
evreiești era o tactică foarte obișnuită pe vremea apostolilor, Pavel de fiecare dată când
ajungea într -un oraș nou predica prima oară Evanghelia evreilor. Ba rnaba era un slujitor plin
de Duhul Sfânt și de credință, era cunoscut pentru pasiunea lui arzătoare atunci când vestea
Cuvântul Domnului. Barnaba a fost un om care a avut rolul de a încuraja bisericile Domnului
în a rămâne cu inima hotărâtă și alipiți de Domnul (Fapte 11:23).
● Consolidarea Bisericilor nou înființate sau sprijinirea acestora pe plan spiritual (Fapte
11:24 -26).
Când propovăduirea publică a devenit primejdioasă, sarcina ei a fost preluată de
învățământul particular. Pavel a închiriat sala de l ectură a lui Tyrannus din Efes,
transformând -o în școală pentru predarea învățăturii creștine. Astfel bisericile noi au fost
întărite și au crescut prin învățătura creștină. Un an întreg Barnaba și Saul lucrează în biserica
din Antiohia (Fapte 11:24 -26). P entru statornicia și trăinicia spirituală biserica are nevoie de
slujitori ordinați. Pavel și Barnaba au văzut acest lucru necesar, și au înțeles faptul că
credincioși creștini dintre neamuri aveau nevoie de formă de organizare în biserica locală
pentru c a lucrarea Domnului să crească și să fie dusă ai departe, iar pentru aceasta a fost
necesar rânduirea prezbiterilor (Fapte 14:23).
● Activități social -umanitare (Fapte 11:27 -30).
Ucenicii din Antiohia au simțit recunoștință pentru binecuvântările spirituale căpătate
prin slujirea fraților din Iudeea, așa că s -au hotărât să fie alături de frați din Ierusalim în criza

181 Ibidem.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
44 prin care treceau printr -un mod practic dăruind din cele materiale.182 Au făcut acest lucru,
trimițând prin Barnaba și Saul, bunuri materiale, chia r bani pentru a ajuta la ameliorarea
situației.183
Misionarul evanghelist își desfășoară activitatea sub autoritatea bisericii ce l -a trimis,
de asemenea este responsabil atât față de biserica penticostală în care este membru cât și față
de Comunitatea Regi onală Penticostală zonală. Misionarul împuternicit este drept răspunzător
de activitatea pe care o desfășoară, de oamenii pe care îi păstorește dar și de viața lor
personală. La nivel național Uniunea Penticostală coordonează și supraveghează activitatea
misionarilor și evangheliștilor prin Departamentul de evanghelizare și misiune (DEM), iar
pentru misionari trimișii în alte țări avem Departamentul de relații externe.184
IV.2. Roluri ale prezbiterilor
În biserica penticostală oficiul de prezbiter este o slu jbă spirituală (1 Tim. 3:1 -13), practicată
de oameni cu calități de slujire care dovedesc în același timp maturitate spirituală.185 Înainte
de ordinare în funcția de prezbiter, noul prezbiter trebuie să fii avut o practicată de doi ani în
funcția de diacon186 și vârsta de minim 27 de ani187. Actul ordinării va fi săvârșit de către trei
păstori.188
Prezbiterul ordinat are următoarele atribuții:189
● Cârmuiește alături de pastor biserica (Fapte 11:27 -30; 15:1-23 )
La Ierusalim erau două grupuri de conducători prezbiter ii și apostoli (Fapte 15:1 -4),
se pare că prezbiterii au preluat treptat sarcina păstoririi bisericii din Ierusalim de la apostoli,
care erau preocupați cu răspândirea Evangheliei în afara Ierusalimului.190 Prezbiterii din
Ierusalim par să conducă alături de apostolii având și responsabilități administrative (Fapte
11:27 -30).191 Este surprinzător că dărnicia oferită de biserica din Antiohia este dusă la
prezbiterii de la Ierusalim, și nu la apostolii, se pare că prezbiterii răspundeau de ajutorarea
celor nevoia și.192 Prezbiterii sunt văzuți în cazul acesta persoane responsabile cu

182 Stanley M. Horton, op. cit., p. 220.
183 Benjamin L. Merkle, op. cit., p. 28.
184 Statutul Slujitorilor Bisericii, op. cit., p. 12.
185 Statutul de funcționare, op. cit., p. 9.
186 Statut ul Slujitorilor Bisericii, op. cit., p. 6.
187 Statutul de funcționare, op. cit., p. 9.
188 Statutul Slujitorilor Bisericii , op. cit., p. 6.
189 Ibidem, p. 10.
190 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., pp. 168 -169.
191 Darrell L. Bock, op. cit., p. 418.
192 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 162.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
45 administrarea bunurilor și a casei de ajutorare a comunității potrivit cu nevoile și așteptările
sale.193 În schimb apostoli s -au focusat pe rugăciune și pe propovăduirea Evangheliei (Fapt e
6:4), ceea ce i -a determinat să se deplaseze cât mai des atât pentru propovăduire cât și pentru
consolidarea bisericilor nou înființate (Fapte 8:14 -25). În aceste condiții, apare nevoia unor
slujitori locali care să preia sarcinile unei conduceri spiritu ale, iar aceștia au fost
prezbiterii.194 În capitolul 15 din Fapte prezbiterii sunt prezentați într -o strânsă legătură cu
apostoli în timpul întâlnirii sinodale de la Ierusalim (vv. 2, 4, 6, 22, 23): atât prezbiterii cât și
apostoli au analizat împreună prob lema ivită (v. 6) și cei care au hotărât în acord cu întreaga
biserică (v. 22).195 Forul considerat responsabil pentru conducerea bisericească era compus
din ,,apostoli” și ,,prezbiteri”.196
Prezbiterii pot fi un egal al păstorului, deoarece și pastorul este u n prezbiter -tovarăș.
Păstorul poate fi asemănat ca un frate între prezbiteri. Prezbiterii împart împreună cu pastorul
o responsabilitatea comună față de Hristos, deoarece ei trebuie împreună să -I dea socoteală
Lui de tot ceea ce fac. În sarcinile de învăța re, supraveghere și păstorire prezbiterii sunt un
egal al păstorului și păstorul al lor. Desigur diferența dintre un păstor și restul prezbiterilor
este că păstorul este un lider între lideri sau primul dintre egali. Pastorul penticostal este
responsabil s ă-i conducă cu o viziune, prin oferirea unei educații biblice și a fi un exemplu
demn pentru tot ceea ce Hristos așteaptă de la ei (1 Timotei 3:12 -16).197
● Oferă învățătură sănătoasă din Scripturii (Fapte 20:16 -17, 28 -30).
Chiar dacă biserica din Efes era un a puternică și sănătoasă, apostolul Pavel era
conștient că vor fi oameni păcătoși din afară care se vor infiltra printre credincioși cu gânduri
rele.198 Nu era exclus ca pericolul să vină din interiorul biserici, prin oameni care ajutați de
dorința după post uri de conducere ,,vor învăța lucruri stricăcioase” (Fapte 20:29) pentru a
duce în eroare și pentru a atrage oameni care sunt deja credincioși de partea, acești
defăimători vor încerca să învețe pe alții aspecte care nu au bază biblică.199 În calitatea lor d e
episcopi, prezbiterilor li se pretinde să păstorească turma Lui Hristos, deci să se asigure că ea
este în siguranță. Misiunea principală a prezbiterilor era, deci, aceea de a supraveghea
biserica locală, hrănind -o cu învățătura apostolică și păzind -o de ereziile învățătorilor
mincinoși.

193 Constantin Preda, op. cit., p. 164.
194 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 162.
195 Constantin Preda, op. cit., p. 164.
196 Heinz -Werner Neudofer, op. cit., p. 330.
197 Bill Lawrence, op. cit., p. 129.
198 R. E. Harlow, op. cit., p. 103.
199 William MacDonald, op. cit., p. 468.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
46 ● Oferă consiliere spirituală în situații de criză (Fapte 20:31).
Un alt rol al prezbiterilor era acela de a oferi consiliere spirituală. În acest sens Pavel
oferă un exemplu personal al lucrări de veghere în biserica din Ef es pe care el a practicat -o
durat 3 ani ,,zi și noapte n -am încetat să vă sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi.” Pavel
se implicase complet în lucrarea de slujire pentru Domnul în biserica din Efes. Implicarea
apostolului a fost una sinceră pentru că și-a făcut lucrarea cu lacrimi, demonstrând că îi pasă,
cel mai probabil s -a implicat în domeniul consilieri spirituale deoarece a oferit în permanență
sfaturi.200
● Săvârșește toate actele de cult în biserica locală, din însărcinarea pastorului.
Prezbiterul penticostal poate oficia toate actele de cult sub îndrumarea și delegarea
directă a pastorului.201 Prezbiterul poate oficia deci: botezul în apă202, căsătorie,
înmormântare, binecuvântare de copil, Cina Domnului, spălarea picioarelor ungerea cu
untdelemn pentr u bolnavi (Iacov 5:14 -16), și rugăciune însoțită de punerea mâinilor (Marcu
16:17 -18; 6:12 -13).203
Prezbiterul își desfășoară slujirea sub îndrumarea directă a pastorului.204 La rândul său
prezbiterul poate supraveghea și îndruma activitatea unui diacon.205
IV.3. Roluri ale diaconilor
Diaconul penticostal este un slujitor ordinat ce are atribuțiunii administrative în mod special
în domeniul ajutorări din biserică.206
Diaconul penticostal are următoarele atribuții:207
● În biserică este un ajutor pentru pastor în domeni ul administrativ (Fapte 6:1 -6)
Sunt ordinați șapte diaconi, fiindcă în tradiția iudaică existau șapte judecători ai
orașului și șapte administratori, după cum consemnează în scris Iosif Flavius. Ei formau
comitetul de conducere și reprezentau orașul respec tiv. Ucenicii Domnului aplică acest sistem
în interiorul comunități creștine.208 Diaconii din Ierusalim aveau rolul de a asigura o bună

200 Heinz -Werner Neudorfer, op. cit., p. 472.
201 Statutul Slujitorilor Bisericii, op. cit., p. 2.
202 Mărturisirea de Credință, op. cit., p. 15.
203 Ibidem, p. 18.
204 Statutul Slujitorilor Bisericii, op. cit., p. 12.
205 Ibidem, p. 10.
206 Ibidem, p. 2.
207 Ibidem, p. 10.
208 Paolo Bizzeti, op. cit., p. 130.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
47 administrație a bisericii, textul din Fapte 6 confirmă acest aspect. Diaconii au fost aleși pentru
a-i ajuta pe apostoli î n administrarea temporară a comunității.209
● Gestionează și soluționează problemele de ajutorare din cadrul bisericesc (Fapte 6:1 –
6).
Cuvântul diakonia apare atât în Faptele Apostolilor 6:2 cât și în Faptele Apostolilor
6:4, dar el se traduce prin “slujire” ș i se referă atât la slujirea la mese cât și la slujirea
Cuvântului lui Dumnezeu.210 Luca nu se referă la cei șapte ca la niște diaconi deoarece
activitatea celor 7 era slujirea zilnică a celor așezați la mese (servirea hranei pentru cei
nevoiași).211 Văduvele, o categorie defavorizată și vulnerabilă în Sfintele Scripturi, erau
neglijate în comunitatea creștină. Ca răspuns la această situație, cei șapte sunt desemnați să
servească la mese, adică să aducă un grup marginalizat la părtășia poporului ales.212
● Sub supr avegherea prezbiterului sau al pastorului poate săvârși binecuvântările de
copii, Cina Domnului și înmormântări.
Diaconul dă socoteală de lucrarea pe care o desfășoară în biserică înaintea păstorului
bisericii sau a prezbiterului, tot de la ei primesc sa rcinile pe care le au de îndeplinit.213 Sub
supravegherea prezbiterului sau al pastorului, diaconul penticostal poate să oficieze
binecuvântări de copii, înmormântării și Cina Domnului.214
În cartea Faptele Apostolilor vedem că atribuțiunile diaconilor s -au extins o dată cu
răspândirea creștinismului.215 Slujirea celor 7 nu presupus doar o simplă administrare a
bunurilor sau o acțiune umilă, ci reprezintă aducerea Veștii Bune la cei oprimați, deci este o
lucrare evanghelică.216 Este posibil ca scriitorul sacru să fi raportat exemplul activității celor
doi diaconi Stefan și Filip spre a încuraja și pe ceilalți diaconi să profite de pe urma pe care li
le oferea slujba diaconiei pentru a mărturisi despre Isus Hristos.217Urmărind expansiunea
Bisericii, vedem că pe măsură ce biserica se extinde și crește , diaconilor li se atribuie și rolul
de a proclama Evanghelia. Diaconii nu au fost opriți de apostoli atunci când au predicat

209 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 161.
210 Bill Lawrence, op. cit., pp. 87 -88.
211 John F. Tipei, op. cit., pp. 351 -352.
212 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 161 .
213 Statutul Slujitorilor Bisericii, op. cit., p. 12.
214 Ibidem, p. 2.
215 John F. Walvoord, Roy B. Zuc, op. cit., p. 361.
216 Ciprian -Flavius Terinte, op. cit., p. 161.
217 John F. Walvoord, Roy B. Zuc, op. cit., p. 361.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
48 Evanghelia218, însă slujba principală a diaconilor a rămas aceea de a sluji la mese, iar al
apostol ilor de a propovădui Cuvântul sfânt a lui Dumnezeu.219
Slujba de diacon s -a născut în urma unei nevoii cu caracter gospodăresc (Fapte 6:1 –
6).220 Cei șapte bărbați împlineau doar o slujire administrativă fără a deține oficiul de diacon
așa cum este el înțeles în prezent în biserica penticostală.221 Diaconii din Ierusalim devin un
prototip fiindcă alegerea celor 7 diaconi a creat un precedent pentru ceea ce găsim ca o slujbă
locală mai târziu. (1 Timotei 3:8 -12; Romani 16:1; 1 Tim. 3:13).222
Concluzii
Biserica pent icostală recunoaște privilegiul fiecărui credincios de a sluji în biserica lui Hristos
după harul, puterea și darul căpătat din partea lui Dumnezeu și confirmat de adunarea
credincioșilor. Credinciosul penticostal poate sluji fie potrivit cu chemarea unive rsală
adresată tuturor credincioșilor, fie potrivit cu o chemarea specifică adresată doar anumitor
persoane. Credincioșii care posedă calități de slujire și dovedesc o maturitate spirituală, sunt
calificați ca prin slujirea lor să dezvolte și să desăvârșea scă viața spirituală a celorlalți
membri din comunitate. Deci vedem că în cadrul bisericesc avem și o categorie de slujbe
duhovnicești: apostoli, proroci, evangheliști, păstori, învățători, prezbiteri și diaconi.
Încă de la începutul erei bisericești ev idențiem un grup de slujitorii care au avut un rol
de conducere și supraveghere în biserică. În Faptele Apostolilor ies în evidență cele trei
poziții de autoritate: apostolii, prezbiterii și diaconii. Fiecare dintre ele sunt și astăzi prezente
în spațiul eclesionogic contemporan având un rol și o contribuție în edificarea și în extinderea
bisericii penticostale.
În prezent, în comunitatea penticostală apostolul este văzut ca un misionar. Fiind
slujitor trimis de biserică în tara natală sau în alte țări p entru a planta bisericii într -o cultură
diferită, prin propovăduirea Evangheliei, pentru a consolida bisericile cu un număr redus de
credincioși sau pentru activități de binefacere. Totodată, misionarul penticostal este și un bun
evanghelist, deoarece evan ghelistul este slujitorul recunoscut și trimis de biserică pentru
mântuirea celor pierduți și pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu prin acțiuni de
evanghelizare publice sau personale de la persoană la persoană. Deci lucrarea de
evanghelizare este incl usă și în lucrarea misionarului. Diferența dintre un evanghelist și un

218 Ioan Bunaciu, op. cit., p. 164.
219 John F. Wallvood, op. cit., p. 361.
220 Mărturisirea de credință , op. cit., p. 18.
221 Dr. Constantin Preda, op. cit., p. 143.
222 Stanley M. Horton, op. cit.. p. 137.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
49 misionar poate fi găsită în amploarea lucrării. Putem afirma că astăzi apostolul penticostal
este un misionar evanghelist. În prezent, cuvântul apostol este folosit cu sens larg, și fac e
referire la un întemeietor de bisericii sau la un pionier misionar. Dacă ne referim la apostol în
sensul acesta mai larg, toată lumea este de acord că și astăzi mai avem apostoli pentru că și în
prezent avem misionari și întemeietori de bisericii. Dacă a r fi să actualizăm activitatea și
slujba unui apostol în spațiul eleciologic penticostal acesta se încadrează cel mai bine în rolul
de misionar evanghelist. Activitatea lui Pavel și al lui Barnaba ne descriu cel mai bine rolul
misionarului evanghelist: ves tirea Evangheliei pentru înființarea de bisericii noi (Fapte 17:17;
18:4); consolidarea Bisericilor nou înființate sau sprijinirea acestora pe plan spiritual (Fapte
11:24 -26); activități social -umanitare (Fapte 11:27 -30). Misionarul evanghelist își desfășo ară
activitatea sub autoritatea bisericii ce l -a trimis, de asemenea este responsabil atât față de
biserica penticostală în care este membru cât și față de Comunitatea Regională Penticostală
zonală. Misionarul împuternicit este drept răspunzător de activi tatea pe care o desfășoară, de
oamenii pe care îi păstorește dar și de viața lor personală.
În biserica penticostală oficiul de prezbiter este o slujbă spirituală, practicată de
oameni cu calități de slujire care dovedesc în același timp maturitate spiritu ală. Prezbiterul
penticostal cârmuiește alături de pastor biserica (Fapte 11:27 -30; 15:1-23), pe lângă
atribuțiunile din conducere el este în același timp un bun învățător oferind învățătură
sănătoasă din Scripturii (Fapte 20:16 -17, 28 -30). Datorită maturi tății sale spirituale, un
prezbiter este calificat să ofere consiliere spirituală în situații de criză (Fapte 20:31). În
prezent prezbiterul penticostal poate oficia toate actele de cult sub îndrumarea și delegarea
directă a pastorului. Prezbiterul poate o ficia deci: botezul în apă, căsătorie, înmormântare,
binecuvântare de copil, Cina Domnului, spălarea picioarelor ungerea cu untdelemn pentru
bolnavi și rugăciune însoțită de punerea mâinilor. Prezbiterul își desfășoară slujirea sub
îndrumarea directă a pas torului.
Diaconul penticostal este un slujitor ordinat ce are atribuțiunii administrative în mod
special în domeniul ajutorări din biserică. În biserică diaconul este un ajutor pentru pastor în
domeniul administrativ (Fapte 6:1 -6). Datorită înțelepciunii c u care este înzestrat poate
gestiona și soluționa problemele de ajutorare din cadrul bisericesc. Urmărind expansiunea
Bisericii, vedem că pe măsură ce biserica se extinde și creste diaconilor li se atribuie și rolul
de a proclama Evanghelia. Diaconii nu au fost opriți de apostoli atunci când au predicat
Evanghelia, însă slujba principală a diaconilor a rămas aceea de a sluji la mese, iar al
apostolilor de a propovădui Cuvântul sfânt a lui Dumnezeu. Diaconii din Ierusalim devin un
prototip al oficiului de di acon fiindcă alegerea celor 7 diaconi a creat un precedent pentru

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
50 ceea ce găsim ca o slujbă locală mai târziu. (1 Timotei 3:8 -12; Romani 16:1; 1 Tim. 3:13). În
prezent, în biserica penticostală diaconul dă socoteală de lucrarea pe care o desfășoară în
biserică înaintea păstorului bisericii sau a prezbiterului, tot de la ei primesc sarcinile pe care
le au de îndeplinit. Sub supravegherea prezbiterului sau al pastorului, diaconul penticostal
poate să oficieze binecuvântări de copii, înmormântării și Cina Domn ului.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
51 Concluzii finale
Cartea Faptelor ne ajută să ne conturăm o imagine despre zorii conducerii bisericești. Astfel,
în decursul narațiunii avem amintite oficii și slujbe conducătoare. Apostolii, diaconii și
prezbiterii formează împreună o echipă cu roluri diferite în conducerea bisericească. Din
informațiile prezentate în scrierea biblică aflăm cum sunt văzute cele trei poziții de autoritate
în perioada primilor creștinii. De asemenea ne este descris rolul și contribuția fiecărui oficiu
de conducere. Se poate observa faptul că guvernarea bisericii în cartea Faptele Apostolilor are
loc printr -un grup de slujitorii .
Apostolul. În Faptele Apostolilor avem apostoli care sunt trimiși ai unei biserici
influente (Antiohia Siriei), ceea ce le co nferea statutul de apostoli, în sensul de trimiși ai
bisericii pentru a îndeplini o misiune. Apostolii Barnaba și Pavel aveau rolul de a evangheliza
și a fonda noi biserici. De asemenea cei doi sunt trimiși apoi ca emisari ai bisericii din
Antiohia cu aju toare pentru sfinții din Ierusalim. Cei doi apostolii dețin o autoritate
superioară, autoritate apostolică, putând să ordineze prezbiteri.
Al doilea sens al termenului de apostol se referă la o slujbă specială acela de ,,apostol
al lui Hristos”. Vedem că slujba aceasta se limitează la un număr de persoane – cei
Doisprezece , deoarece pentru acestă categorie de apostoli, Faptele Apostolilor ne dezvăluie
niște calificări speciale ale unui ,,apostol al lui Isus Cristos”. Cei 12 au primit chemare și
trimiterea de la Dumnezeu pentru vesti Evanghelia Împărăției, dovedind prezența acesteia
prin manifestări supranaturale. Activitatea celor doisprezece a constat în special din
propovăduirea și mărturisirea învierii lui Cristos, din învățătura altora și din rugăciune.
Apostolii de la Ierusalim au autoritatea de a convoca adunarea ucenicilor, de a sugera soluții
și de a stabili criterii de selecție a noilor slujitori. Prioritatea pentru apostoli a fost r ugăciunea
și vestirea Cuvântului. Deci cei doisprezece apostolii supravegheau și conduceau biserica.
În comunitatea penticostală din România apostolul este văzut ca un misionar. Fiind un
slujitor trimis de biserică în țara natală sau în alte țări pentru a p lanta bisericii într -o cultură
diferită, prin propovăduirea Evangheliei, pentru a consolida bisericile cu un număr redus de
credincioși sau pentru activități de binefacere. Totodată, misionarul penticostal este și un bun
evanghelist, deoarece evanghelistul este slujitorul recunoscut și trimis de biserică pentru
mântuirea celor pierduți și pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu prin acțiuni de
evanghelizare publice sau personale .
Prezbiterul. În biserica creștină din Faptele Ap ostolilor p rezbiterii au preluat treptat
sarcina păstoririi bisericii di n Ierusalim de la apostoli. Astfel, prezbiterul devine un slujitor

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
52 local cu sarcinii în conducerea spirituală . La prezbiterii din Efes ni se descrie funcția unui
prezbiter acela de a s upraveghea, adică de a fi un episcop. Misiunea principală a prezbiterilor
era, deci, aceea de a supraveghea biserica locală, hrănind -o cu învățătura apostolică și păzind –
o de ereziile învățătorilor mincinoși. Pentru statornicia și trăinicia spirituală bise rica ar e
nevoie de slujitori ordinați și de slujirea propriilor prezbiteri. Supravegherea pastorală era una
colectivă, colegiul prezbiterial avea misiunea fundamentală de a păstra și de a menține bine
întipărită în inimile credincioșilor învățătura apostol ică. Prezbiterul creștin are sarcina de a -i
învăța pe oameni, de a decide ce este bine și ce este rău, și de a îndeplini munca de
supraveghere pastorală.
Prezbiterul penticostal cârmuieș te alături de pastor biserica, pe lângă atribuțiunile din
conducere , el este în același timp un bun învățător oferind învățătură sănătoasă din Scripturii.
Datorită maturității sale spirituale, un prezbiter este calificat să ofere consiliere spirituală în
situații de criză. În prezent prezbiterul penticostal poate oficia toate actele de cult sub
îndrumarea și delegarea directă a pastorului.
Diaconul. Slujba de diacon s -a născut în urma unei nevoii cu caracter gospodăresc.
Cei șapte bărbați împlineau doar o slujire administrativă fără a deține oficiul de diacon așa
cum este el î nțeles în prezent în biserica penticostală. Ei au fost aleși pentru a -i ajuta pe
apostoli în administrarea temporară a comunității, activitatea celor șapte era slujirea zilnică a
celor așezați la mese, adică servirea hranei pentru cei nevoiași. Slujirea ce lor 7 nu presupus
doar o simplă administrare a bunurilor sau o acțiune umilă, ci reprezintă aducerea Veștii
Bune la cei oprimați, deci este o lucrare evanghelistică. Urmărind expansiunea Bisericii,
vedem că pe măsură ce biserica se extinde și crește, diaco nilor li se atribuie și rolul de a
proclama Evanghelia. Diaconii din Ierusalim devin un prototip fiindcă alegerea celor 7
diaconi a creat un precedent pentru ceea ce găsim ca o slujbă locală mai târziu. (1 Timotei
3:8-12; Romani 16:1; 1 Tim. 3:13).
Diaconu l penticostal este un slujitor ordinat ce are atribuțiunii administrative în mod
special în domeniul ajutorări din biserică. În biserică diaconul este un ajutor pentru p astor în
domeniul administrativ. Datorită înțelepciunii cu care este înzestrat poate ge stiona și
soluționa problemele de ajutorare di n cadrul bisericesc . Diaconul penticostal poate să oficieze
binecuvântări de copii, înmormântării și Cina Domnului.
Scrierea Faptele Apostolilor este o inspirație divină demnă care ne oferă sugestii și
învățătu ri din care putem îmbunătăți conducerea ecleziastică actuală. Biserica din Ierusalim
este o biserică dinamică, iar apostoli au învățat foarte bine principiul delegării și al uceniciei

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
53 atunci când au ales să ordineze diaconi, să trimită evangheliști, și să pună prezbiterii peste
bisericile nou înființate.
Colaborarea dintre slujitorii și lucrul în echipă a făcut ca biserica să crească numeric,
astfel Împărăția lui Dumnezeu s -a extins tot mai mult. Dumnezeu a creat biserica și tot El ne –
a așezat împreună pe ntru a sluji ca o echipă, chiar și în domeniu l conducerii, totul realizându –
se pentru gloria Lui. Există multe beneficii ale lucrului în echipă, astfel slujirea într -o echipă
ne protejează de mândria de a crede că putem face noi totul și ne ajută să slu jim împreună
mai eficient. Munca în echipă dă valoare fiecărei persoane.
În cartea Fapte Apostolilor alegerea noilor slujitori nu se făcea prin vot democratic, ci
prin desemnarea sau investirea de către slujitorii cu o autoritate mai mare, în cazul de fa ță îi
avem pe apostoli.
Conducerea bisericească, așa cum reiese din învățătura Faptelor Apostolilor este
bazată exhaustiv pe implicarea și călăuzirea directă a Duhului Sfânt. Observăm că aproape
fiecare decizie are ca preludiu un moment de rugăciune și inv ocare a prezenței Duhului Sfânt:
alegerea celor 7 diaconii (Fapte 6:6); alegerea și trimiterea în misiune a lui Pavel și Barnaba
(Faptele 13:1 -3); rânduirea de prezbiteri (Fapte 14:23); hotărârea conciliului de la Ierusalim
(Fapte 15).
Un aspect particul ar pe care lucrarea de față îl evidențiază este relația de
interdependență între oficiile de slujire fără a observa o relație de subordonare ierarhică.
Dovadă în acest sens stă faptul că figura proeminentă al apostolilor ,,Petru” se identifică pe
sine atât ca prezbiter (1 Petru 5:1) cât și ca apostol, fiind un slujitor umil. Mai mult apostolul
Pavel se descrie pe sine ca fiind ,,cel mai neînsemnat dintre apostolii…” (1 Corinteni 15:9) ,
ceea ce ne duce cu gândul că o conducere bazată pe inspirația Duhului S fânt este una a
smereniei și nu a exaltării; o altă dovadă în aceeași direcție o constituie exemplele celor doi
diaconii Ștefan și Filip care nu se limitează doar la particularitățile slujirii de diacon, ci
propovăduiesc Cuvântul cu putere și botează atunc i când Duhul Sfânt îl călăuzește într -un
mod supranatural în sensul acesta. Ceea ce întărește cu atât mai mult această concluzie finală
și anume că conducerea bisericească în cartea Faptele Apostolilor nu era una ierarhică, ci una
de subordonare totală în călăuzirea Duhului Sfânt.
Personal în urma acestui studiu am ajuns la concluzia că în biserica contemporană,
bombardată de modele de conducere nebiblice. Modelul conducerii Faptelor Apostolilor ce s –
a bazat pe inspirația directă a Duhului Sfânt este solu ția atât la nivel colectiv ,,căci s -a părut
nimerit Duhului Sfânt și nouă…” (Fapte 15:28) cât și la nivel de slujitor pentru a putea

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
54 experimenta și trăii reverberația și fiorul prezenței concrete și dovedite a Duhului Sfânt în
viața bisericii.
Îmi dor esc ca acest studiu să fie un punct de plecare atât pentru mine personal cât și
pentru biserica din care fac parte pentru a vedea din noul laitmotivul învățăturii Faptelor
Apostolilor prezent și astăzi ,,Biserica se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea și
Samaria, și se întărea sufletește și umbla în frica Domnului și, cu ajutorul Duhului Sfânt, se
înmulțea” (Fapte 9:31).

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
55 Bibliografie
a. Dicționare
1. Douglas, J. D. (ed.), Dicționar Biblic, Tradus de John Tipei și Livius Percy, Orade a,
Editura Cartea Creștină, 2008.
2. Reid, G. Daniel (ed.), Dicționarul Noului Testament: Un compendiu de învățătură biblică
contemporană într -un singur volum, Oradea, Editura Casa Cărții, 2008.
b. Izvoare
1. Biblia, Traducerea Dumitru Cornilescu, 1924, ediție rev izuită în 2014.
2. Sfântul Ioan Gură de aur, Comentariu la Faptele Apostolilor, vol.1, Tradus de I.
Lavrentie Carp, ieromonah, Iași, Ed. Doxologia, 2016.
c. Cărți și studii teologice de specialitate
1. Barclay, William, The Acts of the Apostles, Philadelphia, The Westminster Press, 1976.
2. Beyer, H. W., Diakoneo, diakonia, diakonos, Theological Dictionary of the New
Testament , Volume 2, Grand Rapids, Eerdmans, 1964.
3. Bizzeti, Paolo Sj., Până la marginile pământului: Meditații asupra Faptelor Apostolilor,
Trad. Sebast ian Lucaciu, Silvia Toma, București, Editura Arhiepiscopiei Romano –
Catolice, 2014.
4. Bock, L. Darrell, Acts (BECNT), Grand Rapids, Baker Academic, 2007, p. 418.
5. Bunaciu, Ioan, Studiu exegetic asupra cărții Faptele Apostolilor, București, Editura
Uniunea Com unității Baptiste din Republica Socială România, 1979.
6. Cook, David, Învățături din Faptele Apostolilor: O explicație a cărții Faptele Apostolilor
pentru predicatorul și învățătorul biblic de azi, Tradus de Otniel Vereș, Oradea, Editura
Făclia, 2008.
7. Colli ns, John N., Deacons and the Church: Making Connectons Between Old and New,
Harrisburg, Pennsylvania, Morehouse Publishing, 2002.
8. Conn, Charles W., Faptele Apostolilor, Tradus de Florica Sărăcuț, Oradea, Editura
Metanoia, 2004.
9. Gooding, David, Faptele Apos tolilor: credincioși adevărului, Tradus de Mirela Delong,
Cluj-Napoca, Editura Logos, 2006.
10. Harlow, R. E., Cartea Faptele Apostolilor, Trad. Tatiana Mihailiuc, București, Editura
Stephanus, 1999.
11. Horton, M. Stanley, Faptele Apostolilor, Traducător Nelu Tam aș, Oradea, Editura Life
Publishers International, 2009.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
56 12. Horton, M. Stanley, Ce spune Biblia despre Duhul Sfânt, Trad. Elisabeta Chiriță, Oradea,
Ed. Life Publishers Romania, 2002.
13. Lawrence, Bill, Păstorirea eficientă: Viziune, înțelegere și călăuzire pen tru biserica ta,
Trad. Florentina Galiger, Oradea, Editura Betania, 2001.
14. Marshall, I. Howard, Faptele Apostolilor, Tradus de Lăcrămioara Novac, Oradea, Editura
Scriptum, 2009.
15. MacDonald, William, Comentariul biblic al credinciosului: Noul Testament, Ediți a III,
Tradus de Doru Motz, Oradea, Fundația Lampardul de Aur, 2004.
16. McMahan, Oliver, Adevăratul Păstor, Tradus de Florica Sărăcuț, Oradea, Editura
Metanoia, 2006.
17. Merkle, L. Benjamin, Why elders? A biblical and practical guide for church members,
Grand Ra pids, Kregel Publications, 2009.
18. Moldov eanu, Nicola e Hristos – Lucrarea: Meditații duhovnicești la cartea Fapte
Apostolilor, vol. III, Deva, Editura Comorile Harului, 1997.
19. Neudorfer, Heinz -Werner, Faptele Apostolilor, Vol. 8 -9, Korntal, Germania, Editura
Lumina lumii, 2000.
20. Otic, Victoria Bolfă, Rolul femeii în biserică de la diaconesele antice la diaconia femeii
de astăzi, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2010.
21. Preda, Constantin, Credință și viața bisericii primare: O analiză a Faptele Apostolilor,
Bucureș ti, Editura Institutului biblic și de misiune a bisericii ortodoxe române, 2002.
22. Sanders, J. Oswald, Conducerea spirituală: Excelență – chemarea fiecărui slujitor, Trad.
Lucian Ciupe, Oradea, Editura Metanoia, 2009.
23. Sandru, Trandafir, Biserica Creștină. E voluție și spiritualitate, București, Editura
Institutului Teologic Penticostal, 1995.
24. Sandru, Trandafir, Viață și învățătura apostolului Pavel , ediția II, București, Editura
Institutului Teologic Penticostal, 1996.
25. Schreiner, Thomas R., Teologia Noului Te stament: Măreția Lui Dumnezeu în Cristos,
Tradus de Pantea Dorin, Oradea, Edtura Făclia, 2011.
26. Stott, R. W. John, The Message of Acts: the Spirit, the Church, and the World, Leicester,
England, Inter -varsity Press, 1994.
27. Terinte, Ciprian -Flavius, Conducere a bisericească în scrierile Noului Testament, Oradea,
Editura Casa Cărți, 2016.
28. Tipei, F. John, Punerea mâinilor, Semnificația actului în Sfânta Scriptură și în literatura
greco -romană, Oradea, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2002.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
57 29. Wayne, Grudem, Teologie Sistematică: Introducere în doctrinele biblice, Tradus de Dinu
Moga, Oradea, Editura Făclia, 2004.
30. Walvoord, F. John, Zuc B. Roy, Comentariu al Noului Testament, Trad. Octavian Verlan,
Cluj-Napoca, Editura Fundației E.B.E., 2005.
d. Resurse electronice
1. Mărt urisirea de credință, Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică
din România, disponibil pe internet la adresa: http://www.cultulpenticostal.ro/wp –
content/uploads/Marturisirea -de-credinta.pdf, accesat la 14 mai 2018.
2. Statutul Slujitorilo r Bisericii, , Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu
Apostolică din România, disponibil pe internet la adresa:
http://www.cultulpenticostal.ro/wp -content/uploads/Statutul -slujitorului.pdf, accesat 14
mai 2018.
3. Statutul de funcționare, , Cultul Creștin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică
din România, disponibil pe internet la adresa: http://www.cultulpenticostal.ro/wp –
content/uploads/Statutul -de-functionare -2015.pdf, accesat 14 mai 2018.

Conducerea bis ericească în Faptele Apostolilor
58 DECLARAȚIE

Subsemnatul Nedelcu David , candidat la titlul de licențiat în teologie, declar înaintea
lui Dumnezeu și pe propria -mi răspundere că prezenta teză de licență, având titlul
Conducerea bisericească în scrierea Faptele Apostolilor este în totalitate opera mea și că
pentru pregătirea ei n -am folosit alte lucrări în afara celor menționate în notele de subsol și în
lista bibliografică. De asemenea, declar că toate sursele, inclusiv cele de pe internet, sunt
indicate în lucrare, cu respectarea Regulamentului de întocmire a teze i de licență.

Semnătura: