. Conditionari Fizico Geografice ale Organizarii Spatiului In Culoarul Xyz

Introducere

În cadrul studiilor care vizează problematica organizării spațiului de la nivelul Depresiunii Transilvaniei, și nu numai, o atenție deosebită se impune a fi acordată aspectelor referitoare la intervenția antropică. Acest demers este deplin justificat dacă se are în vedere particularitățile spațiului geografic din această unitate (Culoarul Tâmavei Mici) atât la macroscarâ cât și microscară cum ar fi de pildă la nivelul unei vetre de așezări. De asemenea trebuie considerate și efectele ulterioare a fiecărui tip de intervenție asupra celorlalte componente cât și asupra componentei antropice.

Astfel studiul condiționărilor fizico-geografice în organizarea spațiului prezintă un real interes atât practic cât și teoretic.

In acest context, prin lucrarea de față, intitulată Condiționări fizico-geografice ale organizării spațiului in Culoarul Tâmavei Mici (sectorul Târnăveni – Blaj) se aduce în discuție sectorul Tâmavei Mici cuprins între Târnăveni și Blaj prin prisma condiționărilor fizico-geografice în organizarea spațiului, pentru ca apoi pe baza acestora și a observațiilor executate în teren să se poată stabilii efectele și măsurile care trebuie luate.

Se impune de asemenea o trecere în revistă a principalelor aspecte care vor fi abordate pe parcursul acestei lucrări și anume:

– localizare și încadrare geografică;

– factorii fizico-geografici ai organizării spațiului;

– tipuri specifice ale organizării spațiului;

– demersuri ale îmbunătățirii organizării spațiului;

După parcurgerea acestor subpuncte s-au desprins cu ușurință problemele existente în teritoriu, atât datorită diversității cât, uneori, și datorită amplorii intervenției antropice pe fondul condiționărilor impuse de factorii fizico-geografici. Ca urmare se impune luarea unor măsuri de reabilitare și depășire a unor constrângeri impuse de diverși factori in organizarea teritoriului în Culoarul Tâmavei Mici pe sectorul Târnăveni – Blaj.

In elaborarea acestei lucrări, am primit sprijin și îndrumare din partea coordonatorului științific, șef de lucrări Raularian Rus, căruia îi mulțumesc pe această cale și nu în ultimul rând Drd. Gheorghe Roșian pentru sprijinul informațional oferit în cazul lucrării de față.

1. LOCALIZAREA ȘI ÎNCADRAREA GEOGRAFICĂ A TERITORIULUI STUDIAT

Lucrarea de față are în studiu Culoarul Târnavei Mici, cuprins între localitățile Târnăveni – Biaj. Teritoriul studiat, se încadrează regional Dealurilor Târnavei Mici (Josan, 1979) care reprezintă o subunitate a Podișului Târnavelor, aceasta din urmă fiind la rândul ei subordonată unității din interiorul arcului carpatic, cunoscută sub denumirea de Depresiunea Colinară a Transilvaniei (Fig.l).

Fig. l. Încadrarea geografică a teritoriului studiat.

În cadrul teritoriului studiat, sectorul de culoar are o lungime de 36 km, aceasta constituind o unitate de delimitare a subunităților din Dealurile Târnavei Mici.

Pe partea dreaptă a Culoarului din amonte spre aval, începând de pe teritoriul localității Târnăveni se remarcă Podișul Târnăveni, care în amonte se învecinează cu Dealurile Mirajului, iar în aval se continuă până la Valea Pănadei. Contactul acestei unități cu, Culoarul Târnavei Mici se face prin intermediul unor subunități deluroase dintre care se remarcă Dealurile Crăieștiului, Dealul Veseuș (453,28 m), Gruiul Fagilor, Dealurile Sânmiclăușului, Dealul Straja – pe teritoriul localității Biia. în aval de confluența cu Valea Pănadei se remarcă unitatea cunoscută sub denumirea de Dealurile Lopadei, care în aval depășește teritoriul studiat, fiind delimitată de Valea Târnavei și Valea Mureșului. Contactul cu culoarul este dat de Dealurile Valezarului care în Vârful Chirci are 467,8 m, Dealul Spinilor, dealul Parva cu o altitudine de 471,3 m.

Pe partea stângă a aceluiași culoar se remarcă Podișul Dumbrăvenilor, care în amonte are ca limită Vaîea Domaldului, (care îl desparte de Dealurile Nadeșului), iar in aval este delimitat de Valea Baltei. Contactul acestei unități la nivel cu culoarul, este dat de mai multe terminații ale unor dealuri, printre care se remarcă Culmea Ciriului, Dealul Chicion (441,6 m). Urmează apoi unitatea cunoscută sub denumirea de Podișurile sau Dealurile Blajului, care în amonte sunt limitate de Valea Balta, iar în aval de unghiul de confluență al celor două Tâmave. Contactul cu Culoarul Târnavei Mici este dat de Dealul Șipotului, Dealul Miiiștei, Dealul Ghieren, Dosul Rotunzii pe teritoriu localității Șona, iar în aval este dat de suita teraselor Târnavei Mici, din proximitatea confluenței cu Târnava Mare.

După stabilirea acestor limite se impune trecerea în revistă a unor aspecte legate de evoluția teritoriului studiat, pornind de la evoluția întregului bazin al, Transilvaniei care începe să se contureze la retragerea apelor lacului din interiorul arcului carpatic.

Cercetările întreprinse la nivelul Culoarului Târnavei Mici ca subunitate a Dealurilor Târnavei Mici ne-au condus la constatarea că râul Târnava Mică, râu din prima generație și-a păstrat până astăzi direcția inițială. Unele abateri apărute ulterior se datorează unor cauze locale, care însă nu au reușit să se impună decât prin unele mici modificări ale direcției inițiale.

Un rol deosebit în poziționarea rețelei hidrografice pe anumite traiecte, 1-au avut sistemul de fracturi din Podișul Transilvaniei și mișcările neotectonice. întregirea sa sub forma actuală s-a produs sub nivelul terasei a IV-a (Mac, 1972), când râul a pătruns regresiv, captând la Sărățeni cursul superior al Mirajului. Anterior captării, Târnava Mică avea un debit suficiente de mare pentru a sculpta seria teraselor superioare, cam reduse, dar care se păstrează în câteva sectoare.

Afluenții Târnavei Mici pe sectorul menționat aparțin unor generații mai noi, iar orientarea lor s-a făcut sub impulsul acelorași mișcări neotectonice, aceste râuri, puține la număr, au suferit adaptări la structura geologică – exemplu elocvent oferit de rețeaua hidrografică din cadrul domurilor de la Cetatea de Baltă, Nadeș.

Astfel în cazul domului Cetatea de Baltă, râurile Târnava Mică, Adămuș și Balta au un caracter inelar și curg la baza domului pe care îl circumscriu.

După enumerarea acestor aspecte se poate sublinia că teritoriul avut în studiu prezintă o evoluție și o morfologie aparte, care se răsfrânge asupra manierei de intervenție asupra componentei antropice, aspecte care vor fi tratate în cazul lucrării de față.

2. FACTORII FIZICO-GEOGRAFICI AI ORGANIZĂRII SPAȚIULUI

2.1. Relieful

Între factorii fizico-geografici, sub aspectul influenței pe care o exercită asupra organizării spațiului, de la nivelul sectorului de culoar abordat, un loc principal îl ocupă relieful (Foto. 1), cu deosebire dacă îl privim sub aspectul rolului său de „fundament" și al parametriior săi. Relieful prezintă o însemnătate multiplă și complexă, iar rolul său în acțiunile de organizare a spațiului este unul de prim ordin, cu deosebire dacă ne gândim că diferențierea sa spațială în suprafață și pe verticală atrage după sine o distribuție specifică a resurselor oferite de celelalte componente geografice. Analiza reliefului unui teritoriu sub aspectul parametrilor morfologici și morfometrici asigură baza de plecare în organizarea spațiului, în bonitarea terenului pentru agricultură, construcții și așezări omenești, în conservarea fondului funciar etc. în momentul de față procesul de valorificare a terenurilor pentru diverse destinații, se întemeiază pe cunoașterea potențialului reliefului (prin prisma parametrilor săi) și pe evaluarea corectă și complexă a fenomenelor morfodinamice.

Foto. 1. Relieful Culoarului Târnavei Mici la Cetatea de Baltă.

2.1.1. Relieful Culoarului Târnavei Mici pe sectorul Târnăveni – Blaj

Valea Târnavei Mici are aspectul unei depresiuni asimetrice, bine dezvoltată cu fundul lat și uniform , ea se aseamănă cu Valea Mureșului fiind aproape o copie a acesteia.

Caracteristica principală a văii Târnavei Mici este accentuata sa asimetrie cauzată de mișcările neotectonice, care au determinat permanenta deplasare spre nord a râului și dezvoltare mai energică a afluenților de pe partea stângă care au contribui și ei într-o oarecare măsură la împingerea râului principal. Local, la acest proces a contribuit și structura geologică, Târnava Mică curgând pe flancurile de nord ale domurilor Filitelnic, Deleni , Cetatea de Baltă.

Urmărind Culoarul Târnavei Mici se constată o neconcordanță între aspectul său la nivelul teraselor inferioare și mai ales al luncii și cel de Ia nivelul teraselor medii superioare.

La nivelul lunci sectoarele de îngustare sunt cauzate de structură și petrografie și ele diferă de cele de la nivelul teraselor superioare. Primul sector <ie îngustare este întâlnit la nord-est de Blaj, în dreptul localității Petrisat, iar cel de-al doilea este situat între Cetatea de Baltă și Cornești amândouă sectoarele aflându-se în zonele de maximă extensiune a teraselor medii superioare. (Josan, 1979).

Lunca Târnavei Mici are lățimi care variază de la câțiva zeci de metri la Petrisat și Cetatea de Baltă, Ia peste 2 km la Târnăveni și este netedă și uniformă, cu o ușoară înclinare dinspre versanți spre albia minoră. Prezența unor îngustări ale luncii, precum și o serie de alte elemente (panta, coeficientul de sinozitate și panta râului) au permis individualizare a patru sectoare:

• Sectorul Sângeorgiu de Pădure – Cornești prezintă o lărgire la Sângeorgiu de Pădure, ca urmare a vărsării Cușmedului principalul afluent al Târnavei Mici. în acest sector se păstrează mici terase de meandre , precum și o serie de meandre părăsite, în diferite grade de colmatare (Târnăveni, Adămuș).

• Sectorul Cornești – Cetatea de Baltă reprezintă prima îngustare a luncii Târnavei Mici a cărei lățime se reduce la 200-300 m cauzată de existența unor intercalații de calcare dolomitice în complexul marnelor compacte sarmațiene. Urmarea acestui fapt este slaba meandrare a râului el având un curs rectiliniu.

O 1 2 3 4 5 6

Fig. 2. Profil geomorfologic transversal prin Valea Târnavei Mici la Cetatea de Baltă

Sectorul Cetatea de Baltă – Petrisat, lunca se lărgește din nou iară să mai ajungă la dimensiunile din amonte de Cornești. Dealtfel în acest sector se succed o serie de lărgirii de luncii în zonele de vărsare aîe afluenților Târnavei Mici (de exemplu Pănade} sau de dezvoltare a meandrelor (Feisa, Sânmiclăuș) în alternanță cu altele care se îngustează (Jidvei, Biia). Târnava Mică este mult mai meandrată coeficientul de sinozitate, atingând aici valori maxime de 2,7. Alături de meandrele compuse, aflate în stadii avansate de evoluție ca acelea dintre Sânmiclăuș și Biia, se mai întâlnesc difluențe (Pănade) și meandre părăsite (Sâncel). Albia minoră este îngustă (30-40 m) și puțin adâncă. Ca urmare lunca prezintă o serie de porțiuni cu umiditate ridicată improprii agriculturii fără amenajări speciale.

H (m)

O 1 2 3 4 5 6 7

Fig. 3. Profil geomorfologic transversal prin Valea Târnavei Mici la Sânmiclăuș.

Sectorul Petrisat – Blaj, desfășurat pe o lungime de 2 km, se caracterizează printr-o nouă îngustare a luncii (sub 100 m), cauzata de traversare anticlinalului Ocnișoara – Blaj, în sectorul căruia apre a complex de marne stratificate cu intercalații de gresii, reprezentând badenianul, iar în complexul marnos al sarmațianului, tuful de Giriș atinge grosimea de 8 m.

H (m)

O 0,5 1 1,5 2 2,5 3

Fig. 4. Profil geomorfologic transversal prin Valea Târnavei Mici la Petrisat.

Pe fondul alternanței îngustărilor și a lărgirilor menționate, terasele au o dispunere discontinuă, sub formă de fragmente. Spre exemplificare în continuare pot fi expuse și localizate principalele secțiuni unde terasele Târnavei Mici s-au păstrat; în acest demers se va face o localizare a fiecărei fil geomorfologic transversal prin Valea Târnavei Mici la Sânmiclăuș.

Sectorul Petrisat – Blaj, desfășurat pe o lungime de 2 km, se caracterizează printr-o nouă îngustare a luncii (sub 100 m), cauzata de traversare anticlinalului Ocnișoara – Blaj, în sectorul căruia apre a complex de marne stratificate cu intercalații de gresii, reprezentând badenianul, iar în complexul marnos al sarmațianului, tuful de Giriș atinge grosimea de 8 m.

H (m)

O 0,5 1 1,5 2 2,5 3

Fig. 4. Profil geomorfologic transversal prin Valea Târnavei Mici la Petrisat.

Pe fondul alternanței îngustărilor și a lărgirilor menționate, terasele au o dispunere discontinuă, sub formă de fragmente. Spre exemplificare în continuare pot fi expuse și localizate principalele secțiuni unde terasele Târnavei Mici s-au păstrat; în acest demers se va face o localizare a fiecărei trepte de terasă în parte:

• terasa 1-a apare sub forma unor fragmente reduse identificate și cartate pe stânga Târnavei Mici la Adămuș, Sâncel, Blaj iar pe dreapta văii la Pănade. La baza versantului drept al vai se întâlnesc conuri de dejecție sau alunecări de teren stabilizate, care altitudinal pot fi conftindate cu terasa 1-a (glacisul dintre Dâmbău și Adămuș).

• terasa a-2-a această terasă poate fi urmărită în cadrul teritoriului studiat la sud de Tâmăveni la Cornești, Lunca Târnavei și Blaj pe stânga Târnavei Mici. în majoritatea cazurilor această terasă vine în contact direct cu lunca, fruntea sa – bine pusă în evidentă – este afectată de o serie de procese actuale (Josan, 1979).

• terasa a-3-a este terasa cea mai bine păstrată din teritoriul studiat. Deși fragmentată de afluenții Târnavei Mici în partea parazitată sau distrusă de procesele de versant, terasa a-3-a poate fi urmărită cu ușurință datorită continuității sale în lungul văii și a extensiunii apreciabile a podului său.

Expresivă este în câteva sectoare: între Adămuș – Cetatea de Baltă, la Feisa, între Jidvei și Șona și pe raza orașului Blaj. (Joscm, 1979).

• terasa a -4-a se poate identifica cu, unele mici întreruperi pe valea Târnavei Mici , având extensiune mai mare între Comești și Cetatea de Baltă, la Adămuș și în amonte de Blaj.

• terasa a-5-a apare doar în câteva locuri : între Sâncel și Lunca Târnavei (Dealul Călțânel) unde podul său are o extensiune de aproape 2 km lungime și 500-600 lățime, la sud de Feisa și la Adămuș și este slab păstrata

• terasa a-6-a este specifică cursului Târnavei Mici dar pe sectorul studiat nu s-a păstrat.

• terasa a-7-a se întâlnește între Târnăveni și Cetatea de Baltă, la sud-vest de Feisa și între Sâncel și Blaj și este reprezenta numai prin câteva fragmente.

• terasa a-8-a aceasta închide seria teraselor de la nivelul Târnavei Mici păstrându-se doar.sub formă de fragmente m câteva locații: Dealul Cireșului de la sud de Adămuș, Dealul Fundătura de la nor-est de Cetatea de Baftă la sud de Lunca Târnavei (m Dealul Rotunzii) și la sud-est de Sâncel.

În demersul de valorificare a resurselor din culoar, componenta antropică a intervenit și asupra relieful^ oî deosebire la nivel microscalar (așa cum se va menționa în continuat), dar și la nivelul unor sectoare de versanți cum este în cazul carierei de la fabrica de cărămidă de la Adămuș (Foto. 2.)

Foto.2. Cariera de la Adămuș.

2.1.2. Parametrii morfologici și morfometrici ai reliefului

Pentru aprecierea influenței reliefului în organizarea spațiului unui anumit teritoriu se iau în considerare mai mulți parametrii sau coeficienți, între care se remarcă și prezintă importanță următorii: parametrul de suprafață, parametrul de altitudine, parametrul de ritm, parametrul de înclinare, orientarea reliefului, parametrul de denivelare etc.

a) Parametrul de suprafață

Acesta vizează profilul suprafeței, asperitatea sau netezirea suprafeței și apoi extinderea, mărirea suprafeței, în acest sens relieful este utilizat pentru amplasarea așezărilor omenești, amplasarea căilor de comunicații rutiere și feroviare, în scopuri tehnologice, amplasarea de întreprinderi industriale, în acest sens sunt valorificate luncile neinundabile, terasele fluviale, platourile și interfluviile, dacă parametrul de înălțime este accesibil. Tot în acest sens suprafețele cu diferite grade de asperitate sunt utilizate pentru culturi agricole de diferite tipuri și pentru lucrări de îmbunătățiri funciare. Dintre formele de relief a căror parametru de suprafață prezintă valori favorabile se înscriu terasele și luncile (de la t[ la t7 a căror localizare va fi redată într-un subcapitol următor). Alături de acestea prin valori favorabile ale parametrului de suprafață se remarcă formele de relief cunoscute sub denumirea de glacisuri. Care sunt localizate atât la contactul luncii cu versantul cât și la contactul teraselor cu versantul, cu mențiunea că pe alocuri datorită evoluției îndelungate s-a ajuns la existența teraselor glaciazate. Astfel de suprafețe sunt specifice în aval de Cornești până la Cetatea de Baltă (pe partea stângă a Târnavei Mici), apoi pe dreapta Târnavei Mici între Căpâina de Jos și Biia și de asemenea pe stânga Târnavei Mici începând de la Lunca Târnavei până la Sâncel.

b) Parametrul de altitudine

Este un parametru morfologic „exploatat" în diverse scopuri pentru amplasarea așezărilor omenești, a căilor de comunicații, depozite pentru diferite materii prime (de exemplu pentru stocarea resurselor de apă, bazine de stocare și dirijare gravitațională), în cazul de față altitudinile maxime din Culoar se înscriu prin valori de 450-500 m (Coasta Dâmbău 480 m, Dealul. Veseuș 453 m, Dealul Tâlharilor 459 m, Dealul Hambug 479 m, Dealul Șona 522 m, Dealul Pârva 471 m), specifice versanților care circumscriu Culoarul

Târnavei Mici, în timp ce altitudinile medii sunt specifice luncilor îndeosebi la confluențe după cu urmează: 275 m la confluența Târnavei Mici cu Valea Dâmbăului, 270 m la confluența cu Valea Balta, 240 la confluența cu Valea Mare, 237 la confluența cu Târnava Mare. Altitudinile medii relative se înscriu cu valori de 200-300 m ceea ce denotă pe alocuri existența unui relief accidentat (Foto. 3 .).

Foto. 3. Culoarul Târnavei Mici la Iclod.

c) Parametrul de ritm

Mai este cunoscut și sub denumirea de baleația reliefului și unda reliefului. Acest parametru este în strânsă legătură cu cel de fragmentare orizontală a reliefului, iar procedeul de obținere în sine a acestuia se referă la calcularea fragmentării orizontale pe direcția unor pro fi le transversale, prin intermediul cărora se urmărește frecvența intersectărilor pe care acestea le fac cu rețeaua de cursuri de apă permanente sau temporare. Parametrul în cauză are o mare importanță practică în trasarea liniilor de telecomunicații și a celor de înaltă tensiune electrică; cu deosebire unde valorile parametrului sunt ridicate.

d) Parametrul de înclinare

Exprimarea grafică a acestui parametru se realizează prin ceea ce este cunoscut sub
denumirile de harta pantelor sau a geodeclivității, respectiv a categoriilor de versant. Una din cauzele de fond ale caracteristicilor declivității reliefului dintr-un teritoriu o constituie
raporturile dinamice extrem de multiple și variabile care se stabilesc între densitatea și adâncimea fragmentării reliefului pe de o parte și procesul de evoluție a suprafețelor
morfologice cu diferita grade de înclinare pe de altă parte.

In cadrul unei astfel de analize este necesar a fi menționat faptul că sectoarele de versant cuprinse între limitele anumitor valori de înclinare se caracterizează printr-o anumită expoziție, formă, extindere, ceea ce conduce și la existența unei anumite fragmentări orizontale a reliefului, a unei adâncimi a fragmentării reliefului, acestea la rândul lor determinând condițiile microclimatice, morfodinamice, ecologice și de folosințe specifice.

Panta, ca expresie cantitativă a gradului de înclinare a versantului, exprimă cel mai

bine modul de manifestare și evoluție a proceselor geomorfologice actuale.

Pantele cartografiate au pus foarte bine în evidență raai multe categorii de suprafețe specifice unor înclinări cuprinse între următoarele valori: 0-2°; 2,1-5°; 5,1-15°; 15,1-35° și valori peste" 35°, rezultând astfel cinci categorii de versanți, dar pentru o evidențiere mai concretă a realității aceste categorii pot fi grupate în două mari și anume:

a) suprafețe orizontale și cvasiorizontale, având valori ale pantei sub 5° fiind specifice mai ales suprafețelor structurale, culmilor interfluviale, precum și podurilor teraselor și luncii Târnavei Mici unde valorile scad sub 2°.

b) versanți i cu pante de peste 5° mai reduse la partea lor inferioară unde are loc acumularea materialului provenit din partea superioară care este mai înclinată, această diferențiere conducând Ia separarea următoarelor categorii care au corespondent valoric în teren.

• versanți cu pante cuprinse între 5,1 și 15° răspândiți pe întreg cuprinsul teritoriului studiat cu precădere pe stânga Târnavei Mici.

• versanți cu pante cuprinse între 15,1 și 35° specifici fronturilor de cuestă de pe versantul drept al Târnavei Mici, unde frontul de cuestă este fragmentat.

• versanții cu pante de peste 35° au răspândire foarte redusă la sud de Târnava Mică, în schimb dețin ponderi importante pe frontul cuestic poziționat pe dreapta cursului, în general, când suprafețele cu asemenea înclinări nu sunt împădurite conduc la o dezvoltare viguroasă a formelor specifice formațiunii torențiale și a celor aparținătoare proceselor de deplasare a maselor materiale pe versanți.

Tabel 1. Relația dintre unghiul de pantă și morfodinamica terenurilor și posibilitățile de folosire a lor (după I. Mac, P. Tudoran, 1975)

e) Parametrul de orientare a reliefului

Exprimarea acestui parametru se face prin intermediul hărții expoziției versanților. Orientarea reliefului în raport cu razele solare determinând o expoziție diferită a versanților, este un fenomen cu multiple implicații în peisajul geografic. De asemenea orientare versanților produce diferențieri ale duratei insolatiei, care împreună cu unghiul de înclinare ce modifică incidența razelor, determină regimul caloric al suprafeței, conținutul de umiditate, nuanțări cantitative și calitative ale proceselor morfodinamice și a covorului vegetal etc. Cele mai pregnante diferențieri se remarcă între versanții sudici puternic însoriți și cei nordici mult mai umbriți. Astfel temperatura aerului în apropierea soarelui poate înregistra în zilele senine o diferență de până la 10°C în favoarea versantului sudic. Umiditatea solului este de asemenea neuniformă, diferențierile înregistrând câteva procente, ea este mai mică pe versanții sudici, unde solul va avea și o concentrație mai mare de săruri minerale, ceea ce se datorează diferenței de radiații care influențează gradul de evaporare. Deosebirile de radiație în funcție de orientarea și înclinarea versanților se reflectă foarte bine și în procesele elementare morfodinamice și de utilizare a terenurilor, în funcție de efectele rezultate în urma expoziției se disting: versanți însoriți (S, SV), semiînsoriți (SE, V), semiumbriți (E, NV) și unbriți(N, NE). Harta expoziției versanților are o deosebită utilitate practică, iar împreună cu harta pantelor servește la calcularea și întocmirea hărții radiației globale pe unități de suprafață; aceasta la rândul său, cunoscute fiind cerințele anumitor plante față de lumină și temperatură poate contribui la zonarea diferitelor culturi sau esențe lemnoase etc. în cazul de față, predomină suprafețele cu expoziție sudică și nordică și sud-vestică având în vedere orientarea Culoarului de la est la vest și apoi spre sud-vest în cadrul Podișului Târnavelor.

f) Parametrul de fragmentare orizontală a reliefului

Acest parametru mai este cunoscut și sub denumirea de coeficientul de fragmentare orizontală a reliefului. Prin fragmentarea orizontală a reliefului se înțelege gradul de discontinuitate generat în planul orizontal al suprafețelor din cadrul unui teritoriu, ca rezultat a modelării și compartimentării acestora prin acțiunea factorilor exogeni. Trăsătura esențială care rezultă și caracterizează în ansamblu fragmentarea orizontală a reliefului se caracterizează prin alternanța – extrem de variabilă și diferențiată pe suprafața scoarței terestre – a culoarelor de văi cu spațiile interfluviale. Cu cât această alternanță este mai frecventă, în limitele unui spațiu geografic, cu atât crește și fragmentarea orizontală a reliefului și corespunzător valoarea coeficientului său. Fragmentarea orizontală a reliefului se exprimă în km/km2. Cunoașterea acestui parametru are un caracter practic și aplicativ în valorificarea diferitelor terenuri. Astfel prospectarea unui teritoriu în scopul organizării spațiului, nu poate neglija specificul valoric al acestui parametru, care prezintă implicații – fie ele oricât de simple – mai ales acolo unde relieful este deosebit de accidentat, în procesul utilizării în diverse scopuri a terenurilor din teritoriul studiat influența fragmentării orizontale îmbracă aspecte cât se poate de multiple. Valorificarea terenurilor agricole, agricole, silvice, amplasarea căilor de comunicații, a localităților etc., este interesată de măsura în care o suprafață exploatabilă, în curs de echipare tehnică, reamenajare, stăvilire în cadrul ei a unor efecte de degradare a reliefului ș.a.m.d. se află într-o anumită dependență de indicele fragmentării orizontale.

Fragmentarea orizontală a reliefului care reprezintă disecarea în plan a suprafeței unui teritoriu oarecare a rezultat majoritar în urma acțiunii rețelei hidrografice permanente și nepermanente, formată în principal din cursul Târnavei Mici și afluenții acesteia de diferite ordine.

Valorile fragmentării orizontale sunt foarte diverse în cadrul teritoriului studiat evidențiindu-se următoarele categorii: <0,5 km/km2; 0,6-1 km/km2; 1,1-1,5 km/km2; 1,6-2 km/km2; 2,1-2,5 km/km2 și >2,5 km/km2. Se evidențiază ca și în cazul pantelor o diferențiere accentuată între extremitatea SV și cea NE.

Valorile cele mai mici, în general sub l km/km2, sunt specifice suprafețelor interfluviale care în cele mai multe cazuri sunt suprapuse nivelelor de eroziune, aflate "departe" de prezența unei albii, cu alte cuvinte ieșite de sub influența "reglajului morforîinamic al râului" (I. Mac, 1980), în același timp riefiind atacate nici de torenți sau văi temporare ca scurgere.

Valorile de peste 2 km/km2 sunt specifice confluențelor dar și arealelor cu o prezență numeroasă a organismelor torențiale.

Valorile intermediare sunt răspândite între areale cu valori extreme sau constituie fâșii de diferite dimensiuni ca urmare a reflectării valorilor reale.

Concluzia care se desprinde este aceea că nu este necesar să avem în studiu o suprafață extinsă pentru a avea valori foarte diferite, ci este suficient să avem o suprafață relativ restrânsă ( cum este cazul de față) dar să existe o mare varietate litologică și o mare varietate a factorilor geografici.

g) Parametrul de denivelare

Pentru acest parametru se utilizează și denumirea de adâncimea fragmentării reliefului, iar aceasta exprimă în esența sa intensitatea sau profunzimea până la care a pătruns eroziunea liniară generată în mod pregnant de apele curgătoare, împreună cu densitatea fragmentării și pantele, adâncimea fragmentări determină una din trăsăturile morfometrice esențiale ale reliefului, reflectând un anumit grad de evoluție al acestuia și o strânsă corelație cu intensitatea proceselor geomorfologice actuale. Adâncimea fragmentării reliefului este echivalentă, cu diferența de altitudine între punctele din cadrul unui teritoriu situate în poziții diverse unele în raport cu altele. Astfel datorită specificului pe care îl îmbracă fragmentarea verticală a reliefului mai este cunoscută și prin denumirile de energia reliefului, intensitatea fragmentării verticale, adâncimea bazelor locale de eroziune, înălțimea ori altitudinea relativă, diferența sau depărtarea de talveg etc. toate aceste terminologii exprimă de fapt un anumit specific al condițiilor de geneză, comportare și calculare a coeficientului adâncimii fragmentării, care este raportat întotdeauna la un nivel de bază ce poate fi general (cel oceanic și marin), regionala sau local (talvegurile apelor curgătoare, bazinele lacustre etc.). Cu cât valorile adâncimii fragmentării cresc cu atât scad și diferențele dintre altitudinea absolută și cea relativă, fapt care dovedește că relieful este fragmentat intens pe verticală, iar bazele de eroziune sau nivelele de bază s-au adâncit foarte mult în raport cu linia cumpenelor de apă. Energia de relief demonstrează astfel ^rin caracteristicile sale cât de apropiate ori de îndepărtate sunt bazele locale de eroziune, cât de intensă a fost eroziunea pe verticală, care este proporția înălțimii versanților, unde sunt posibile ruperi de echilibre în morfologia unui teritoriu. Adâncimea fragmentării se calculează în metrii pe unități de suprafață cum sunt. km2 sau ha (m/km2, m/ha), folosindu-se ca areale etalon cartogramele și bazinele morfohidrografice, de asemenea poate și exprimată și prin izolinii.

În cadrul teritoriului studiat, valorile maxime ating 100 m iar cele minime se mențin sub 15 m, fiind împărțite în următoarele clase valorice: 0-15 m, 16-30 m, 31-45 m, 46-60 m, 61-75 m, 75-100 m.

Adâncimea fragmentării reliefului se menține mai ridicată în cazul faciesului pannonian decât în cazul celui sarmațian, primul dând dovada unei mult mai accentuate monotonii litologice. De asemenea, valorile se mențin ridicate și în cazul prezenței unor martori erozivo-structurali în apropierea principalelor văi, așa cum se întâmplă la nord de cursul Târnavei Mici a căror altitudini absolute de peste 500 m contrastează cu nivelul de aproximativ 260 m la care se găsește fundul Văii Târnavei Mici.

Valorile cele mai scăzute sunt specifice luncii și teraselor Târnavei Mici ale căror altitudini prezintă diferențieri reduse raportate la unitatea de suprafață. Diferențierile dintre SV și NE teritoriului studiat se mențin și în cazul adâncimii fragmentării reliefului.

Concluzia care se desprinde este aceea că existența valorilor pentru adâncimea fragmentării reliefului de până la 100 m demonstrează existența unui stadiu oarecum îndepărtat de cel în care Podișul Târnavelor se prezintă unitar cu o largă extindere a nivelului superior de eroziune și cu văile principalelor râuri abia schițate.

2.1.3. Relații morfodinamice specifice sistemului vale-versant al Târnavei Mici între Târnăveni și Blaj

Între condiționările fizico-geograflce ale organizării spațiului în culoarul Târnavei Mici (sectorul Târnăveni-Blaj), se înscriu și relațiile morfodinamice specifice sistemelor vale-versant. Sub aspect general, segmentul de culoar menționat prezintă o asimetrie evidentă, care se traduce prin existența unui front de cuestă pe partea dreaptă și a unui revers însoțit pe alocuri de terase bine păstrate (de exemplu terasele Târnavei Mici de la Cornești și Căpâlna de Jos), pe partea stângă. Sub aspectul relațiilor morfodinamice se observă în teren existența unei evidente complexități, rezultată în urma perfectării sistemului vale-versant de-a lungul timpului. De asemenea trebuie menționat că adaptarea rețelei hidrografice a avut loc pe fondul particularităților oferite de structură (moncelin, cute diapire, cutări sub formă de domuri – domul de la Cetatea de Baltă), apoi de litologie (depozite sarmațiene, pannoniene și cuaternare), precum și conlucrarea cu alte variabile (alternanta climatelor). Pe fondul relațiilor existente componenta antropică a intervenit în manieră proprie, îndeosebi în vederea trasării căilor de comunicații (linia secundară 307 și DN 117) și a stabilirii amplasamentului vetrelor localităților, cu mențiunea că intervenția respectivă a fost constrânsă în diverse locuri.

În mod normal în cazul unui sistem vale-versant sunt evidențiate o serie de relații începând cu cele care se stabilesc între componentele abiotice, biotice și antropice, până la cele mult mai complexe sub aspect geomorfologic care din anumite puncte de vedere le implică și pe precedentele, este vorba de relațiile morfodinamice dintre subsistemul vale și subsistemul versant. Pe lângă relațiile specifice subsistemului versant, există și relații morfodinamice între albiile râurilor și versanți.

La modul general, dar și în cadrul teritoriului studiat se întâlnesc următoarele raporturi între albie și versanți:

a) Raporturi de conlucrare directă, când râul curge tangent la baza versantului, iar acesta din urmă furnizează „încărcătură" cursului. Râul Târnava Mică curge tangent la baza versantului în câteva porțiuni dintre care următoarele sunt relevante: în aval de Dâmbău (pe partea dreaptă) unde râul curge pe sub binecunoscutul front de cuestă și unde datorită lipsei teraselor, a glacisurilor și a asimetrici luncii se ajunge la situația unei eroziuni de mal, cu malul situat la baza versantului; aceeași situație se repetă apoi la Biia când bucla unui meandru bine dezvoltat subminează baza versantului adiacent (relația morfodinamică în acest caz poate suferi modificări în funcție de evoluția ulterioară a meandrului), apoi în aval de vărsarea Fârâului Pănade (pe partea dreaptă), după aceea în amonte și în aval de Petfisat (tot pe partea dreaptă).

b) Raporturi de non-conlucrare, cazul cel mai frecvent, când versantul a ieșit de sub „reglajul" morfodinamic al râului și evoluează relativ independent, luncile sau terasele constituie pentru versant în acest caz nivel de bază. în situația de față, responsabilitatea existenței relației de non-conlucrare este datorată unității de luncă pe de o parte, iar pe de altă parte teraselor fluviale bine păstrate sau glacizate. Aceste unități se interpun ca un tampon între cursul râului și fâșiile inferioare ale versantului.

Relațiile care se stabilesc între albiile râurilor și versanți au o contribuție decisivă în determinarea modului de evoluție a versanților, cu deosebire dacă acești?..din urmă evoluează prin retragere sau refragmentare, dar și în cazul unei evoluții specifice prin aplatizare sau acumulare.

Urmărirea și prezentarea tipologiei relațiilor morfodinamice din sistemul vale-versant al Târnavei Mici, între Târnăveni și Blaj, aduce încă odată în atenție complexitatea reliefului acestui culoar și diversele avantaje și restricții ale utilizării lui, sub diferite aspecte (menținerea căilor de comunicații și a așezărilor existente, respectiv utilizarea reliefului versanților ca resursă) de către componenta antropică sau pe de altă parte conservarea lui.

2.2 Caracteristicile climatice

Valea Târnavei beneficiază de un climat temperat-continental cu influențe și efecte de foehn specific sud-vestului Depresiuni Colinare a Transilvaniei (Octavian Bogdan 1980).

Radiația solară care determină variația periodică a elementelor hidrologice și are un rol important în generarea proceselor pluviogenetice locale. Arealul studiat are valori anuale ale radiație solare globale cuprinse între 115-120 kcal/cn\ suprafață orizontală (D. Neaoșa,

C. Popovici, 1969), fiind deosebit de intensă datorită circulației foehnale. în cursul anului cele mai mari valori lunare se înregistrează vara, în iulie (16,7-17,5 kcal/cm J, ceea ce determină intensificarea proceselor de evapotranspirație și producerea precipitaților de convecție. Cele mai mici valori sunt proprii lunii decembrie (2,2-2,4 kcal/cmj, când nebulozitatea este crescută, iar durata zilelor este cea mai redusă.

Circulația atmosferică constituie cauza principală a variațiilor neperiodice ale fenomenelor hidrologice. Pentru teritoriul țării noastre deci și pentru arealul studiat sunt caracteristice patru forme principale de circulație atmosferică (N. Topor, C. Stoica, 1965):

• circulația vestică sau zonală joacă rolul cel mai important și are cea mai mare frecvență și stabilitate în timp. în cadrul acestei circulații, deplasarea maselor de aer maritim-polare este orientată pe direcție vest-est și are loc odată cu familiile de cicloni atlantici, în urma acestei advecții de mase de aer deasupra regiunii studiate iarna este relativ blândă și umedă, vara fiind răcoroasă și cu un pronunțat caracter de instabilitate;

• circulația polară reprezintă o altă formă importantă pentru regiunea studiata, deși are o mai mica instabilitate în tinsp. Cele mai importante variante pentru aceasta circulație sunt: circulația polară directă și circulația întoarsă. Circulația polară directă antrenează mase de aer polar-maritime din Atlanticul de Nord, orientate nord-vest-sud-est care provoacă o vreme umeda și răcoroasă vara și călduroasă iarna. Circulația polară întoarsă antrenează mase de aer maritim polare, generând cantități mai reduse de precipitații. O altă variantă este dată de circulația ultrapolară care provoacă răcirile de primăvară-vară și toamna, iar iarna temperaturi foarte coborâte;

• circulația tropicală are o frecvență redusă, cu un maxim la începutul verii și un altul la începutul iernii. Aceasta provoacă o instabilitate pronunțată a vremii, cu precipitații bogate și încălziri accentuate;

• circulația de blocare favorizează staționarea fronturilor subtropicale, în aceste situații vremea este călduroasă și secetoasă vara, iar iarna este uneori închisă și umedă, dar cu precipitații neînsemnate.

Temperatura aerului

Zona studiată se încadrează într-un areal de temperaturi cu o medie anuală de 9°C. Cele mai ridicate temperaturi se înregistrează la Blaj – peste 9°C.

t*c

1986 1988 1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002

ani

Fig. 5. Variația temperaturii medii anuale.

Izoterma de 9°C pătrunde pe culoarul Târnavei Mici până la Târnăveni. Comparativ cu valorile medii multianuale, de-a lungul anilor temperatura a prezentat variații neperiodice destul de mari. La Blaj aceasta a oscilat între 7°C (l985) și IO, 4°C (l951), față de 9,2°C cât este media multianuală. Variațiile neperiodice ale temperaturii medii lunare a aerului sunt determinate de circulația generală a maselor de aer. Fluctuațiile cele mai mari au loc în sezonul rece.

Temperatura maximă absolută a fost înregistrată la 9 iulie 1968. de +37,8°C la stația Blaj, iar temperatura minimă a fost de -32,1°C la stația Blaj, în data de 24 ianuarie 1963.

Arealul studiat cuprinde cele mai mici valori din întregul Podiș al Târnavelor – Blaj 77%. în evoluția anuală a umezelii relative se remarcă doua maxime și doua minime: maximul principal apare în decembrie (87-91%) și corespunde intensificării ciclonice din bazinul nordic al Mării Mediterane urmate de invazia aerului rece și umed; maximul secundar apare în iunie 72-77% și corespunde maximului pluvimetric. Minimul principal se înregistrează în aprilie 67-74%, și se datorează frecvenței ridicate a dorsalelor azorice.

Precipitațiile atmosferice

Alături de temperatura aerului, precipitațiile constituie cel mai important element climatic de care depinde rezerva de umezeală a solului și alimentare a râurilor. La stațiile meteorologice variația sumei precipitațiilor multianuale și a cantităților este următoarea:

I/m*

1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002

ani

Fig. 6. Variația precipitațiilor medii anuale.

Cele mai mari cantități anuale de precipitații s-au înregistrat în anii cu predominarea
activității ciclonice și frontale, iar cele mai mici s-au înregistrat în anii cu circulație
predominări anticiclonică cu advecții ale aerului cald tropical sau continental.

Stratul de zăpadă este în strânsă legătură cu precipitațiile și temperatura acrului. Precipitațiile sub formă de ninsoare au o frecvență de aproximativ 30-32 zile pe an; căderea primei ninsori are loc în medie în prima decadă a lunii decembrie, iar stratul de zăpadă apare ca dată medie cu două săptămâni mai târziu decât data producerii primelor ninsori și dispare cam tot cu atât mai devreme comparativ cu data medie a ultimei ninsori, în cursul anului valorile cele mai ridicate ale stratului de zăpadă (6-10 cm) se întâlnesc în ultima decadă a lunii ianuarie și prima decadă a lunii februarie, când se înregistrează de obicei cele mai scăzute temperaturi, care reduc posibilitatea diminuării stratului de zăpadă prin topire sau sublimare

Vânturile la stația meteorologică Blaj sunt predominant sud-vestice (16,9 %) și nord-estice (9 %) și ating viteze medii de 3,5-4,0 m/s. Numărul mediu anual al zilelor cu vânt este 59,2 din care 44,5 cazuri au viteze între 11 și 15 m/s , iar 14,7 cazuri au viteze mai mari de 15 m/s. In cursul anului cele mai multe cazuri cu vânt tare au loc în noiembrie și decembrie (7,6 cazuri, respectiv 6,9 cazuri). Frecvența calmului atmosferic este de circa 55 %.

Fenomenele de uscăciune și secetă au loc în condițiile diminuării precipitațiilor, creșterii temperaturii aerului și evaporației potențiale, scăderii rezervei de apă din sol, iar persistența lor în timp are efecte negative. La Blaj, fenomenele de uscăciune și secetă au în general amploare redusă; totuși, din analiza climatogramelor Walter-Lieth (I. Mărculeț, Cătălina Mărculeț, 2001) pentru intervalul 1986-1996 reiese că s-au produs 15 perioade de uscăciune, ceea ce înseamnă 1,5 perioade pe an și 14 perioade de secetă, adică 1,4 perioade pe an; numărul lunilor cu uscăciune s-a ridicat la 48 (33,3 %), iar cele cu secetă la 27 (18,7 %).

Alte procese și fenomene meteorologice care se produc la Blaj (I. Mărculeț, Cătălina Mărculeț, 2001):

• bruma: circa 35 zile pe an;

• chiciura: circa 9 zile pe an;

• poleiul: 3-4 zile pe an;

• viscolul: 1-2 zile pe an;

• rouă: aproximativ 93 zile pe an;

• orajele: circa 35-40 zile pe an.

Date fenologice nivelul ridicat de favorabilitate a fenomenelor climatice din Valea Târnavei pentru practicarea agriculturii este reflectat de datele medii de producere a înfloririi la câteva specii de plante:

Tabele 2. Date fenologice.

Sursa: Atlas, R.S România , Planșa Temperatura aerului, date fenologice, 1972-1979

2.3 Apele

Apa element de bază al mediului geografic reprezintă totodată și o resursă neprețuită pentru societatea omenească, însăși existența vieții depinde și implicit a societății omenești depinde de atributele calitative și cantitative ale acestei inestimabile bogății. Bazinul hidrografic al Târnavei Mici se constituie într-un sistem bine organizat din punct de vedere hidrografic. Rețeaua hidrografică (cuprinzând apele curgătoare și stătătoare, superficiale și subterane) prezintă independențe și relații strânse cu factori naturali si sociali.

Factori morfologici și îndeosebi cei climatici sunt determinanți pentru repartiția, regimul și dinamica resurselor de apă în teritoriu. (Raica, A. 1999). Scăderile și creșterile nivelurilor și debitelor precum și a altor parametri hidrologici cum sunt: regimul termic, turbiditatea, chimismul și calitatea apei, precum și gradul de permanentizare al scurgerii și densitatea rețelei hidrografice sunt influențate de climă și relief. (Raica, A. 1999)

Trebuie tras un semnal de alarmă in privința deteriorări calități apei și se impune
gestionarea rațională a resurselor de apă, rezolvarea problemelor de gospodărire calitativă și
cantitativă a acestor resurse hidrice. :;

Categoria cea mai importantă a resurselor de apă din teritorii'! studiat o reprezintă râul Târnava Mică și afluenții săi iar una dintre trăsăturile fundamentale ale rețelei hidrografice o reprezintă distribuția semiuniformă, inegală a scurgerii în timpul anului consecință a continentalismului climatic relativ al regiuni (30-50% primăvara, 15-25% vara). Aceste variații de nivel și debit impun necesitatea construiri unor acumulări cu scopul de a asigura necesarul de apă în perioadele deficitare, în afara acestor variații anuale, și regimul multianual al scurgeri apei râului este foarte capricios cu probleme deosebite în anii secetoși si cei foarte ploioși. Se constată cu ușurință caracterul determinat al climei în privința scurgem.

2.3.1 Sursele de alimentare ale râului Târnava Mică

Râul Târnava Mică, inclusiv zona studiată, este alimentat din apele rezultate din ploi, din topirea zăpezilor (elementele scurgerii superficiale) și din apele subterane.

Urmărind raporturile cantitative dintre cele două categorii de surse, se constată predominanța apelor care provin din sursele superficiale

Tabel 3. Sursele de alimentare ale râului Târnava Mică.

Datorită condițiilor fizico-geografice și a condițiilor climatice în special cursul Târnavei Mici are un caracter permanent. Sursele de alimentare superficială reprezintă între 67 și 81% din totalul scurgerii. Predomină alimentarea din ploi față de cea din zăpezi. Compoziția surselor de suprafață este însă destul de slab în teritoriu, fapt care se remarcă și în repartiția coeficientului de nivozitate.

Debitele medii anuale ale Târnavei Mici, inclusiv zona studiată, variază în funcție de aportul afluenților săi, de cantitatea de precipitații, mărimea evaporației, precum și de capacitatea de transport a râului. Debitul lichid mediu anual este factorul hotărâtor pe lângă viteza de scurgere în determinare forței de eroziune a apelor curgătoare și amplificarea sau reducerea procesului de autoepurare. Stadiul de evoluție al cursului, formele de relief din luncă, modificările din cadrul ei, precum și viteza apei sunt influențate de debitul râului, suprafața albiei și nivelul apei.

Oscilațiile anuale și chiar în ani diferiți, are o însemnătate mare în modificările ce au loc în luncă, datorită puterii de eroziune a apelor, care la rândul lor variază în funcție de debit.

În cursul anului alimentarea superficială a râului atinge valoarea maximă în luna martie, iar minima în luna octombrie, astfel încât apele mari de primăvară (debit maxim) sunt rezultatul suprapunerii în această perioadă a ploilor cu fenomenul de topire a zăpezilor. Debitul minim din timpul lunii octombrie se datorează precipitațiilor mai reduse care cad în această perioadă.

Caracteristic pentru Târnava Mică, deci și tronsonului studiat, este că sursele de suprafață sunt de tip pluvio-nival, cu valori ale indicelui de alimentare din zăpezi între 40-50%. Alimentarea subterană participă la scurgerea medie anuală a râului cu valori cuprinse între 18- 33%. în cursul anului procentele maxime ale scurgerii subterane se înregistrează în lunile octombrie și noiembrie, iar minima în martie și aprilie. Pentru tronsonul luat în studiu este caracteristică o alimentare subterană moderată. in concluzie tipul de alimentare a râului Târnava Mică este cel pluvio-nival cu alimentare subterană moderată. Acestea au ape mari în lunile martie-aprilie, după care urmează o serie de viituri în lunile mai-iunie.

Datontă impactului uman în zonă (defrișarea pădurilor pe versanți, a sărăcirii covorului vegetal prin luarea în cultură a terenurilor în pantă și a ignorării regulilor agrotehnice) s-a extins fenomenul de eroziune a solului. Astfel, prin spălarea suprafețelor dezgolite de vegetație (mai ales pe pante) a crescut aportul de debit solid pe cursul Târnavei Mici (în special zona studiată). Acestea ajunse în râu măresc gradul de poluare și intensifică acțiunea de eroziune a apelor. Mărimea și cantitatea de aluviuni au mare importanță în modelarea profilului longitudinal și transversal al râului (Târnava Mică prezintă 5,25 kg/s aluviuni în suspensie). Din harta scurgerii solide medii specifice elaborată de V. Sorocovschi se remarcă o repartiție relativ uniformă a valorilor în cadrul bazinului, care în general se mențin sub l t/ha/an.

Din cele enunțate mai sus reiese că scurgerea atât lichidă, cât și solidă are surse diferite rezultând în final caracterul permanent și debitul fluctuant al râului Târnava Mică.

2.3.2 Caracteristicile calitative ale apelor râului Târnava Mică

Un rol deosebit de important în compoziția chimică a apei râurilor îl au sursele de alimentare, raportul dintre apa râurilor și apele subterane, cât și regimul lor hidrologic. Caracteristica generală a apelor

bazinului Tâmavei Mici este diversitatea claselor și gradului de mineralizare. Mineralizarea prezintă valori diferite. O mineralizare mai redusă se observă la râurile ale căror bazin este dezvoltat pe toci cristaline, în timp ce apele care curg prin regiuni sedimentare (gresii, conglomerate, calcare, mame) au mineralizarea și duritatea mai ridicate.

O altă cauză a variației mineralizării o constituie variația sezonieră a debilului, care poate schimba raporturile anionilor, determină trecerea temporară dintr-o clasă în alta în același sector de râu.

Caracteristicile calității apelor râului Târnava Mică prezintă o mare varietate în timp și spațiu, în funcție de o serie de factori naturali, dar mai ales a celor umani.

Influența antropică, este resimțită din ce în ce mai mult, datorită apelor uzate evacuate direct în albia Tâmavei Mici (Foto 4). La aceasta se adaugă depozitarea deșeurilor pe suprafețe mari cu impact asupra pânzei freatice (prin infiltrație), a folosirii pa scară largă a îngrășămintelor chimice și pesticidelor (spălate ulterior și transportate în afluenți).

Foto. 4. Albia Târnavei Mici în aval de platforma industrială de la Târnăveni.

În vederea realizării analizei am folosit date ce provin din măsurătorile efectuate de către Regia Autonomă Apele Române, filiala Târgu-Mureș.

Pentru a putea urmării evoluția caracteristicilor fizico-chimice și biologice ale râului Târnava Mică am prelucrat date din perioada 1996-2001.

Analiza fizico-chimică a apei constă în determinarea proprietăților organoleptice și fizice, precum și a compoziției chimice.

Proprietățile organoleptice ale apei și anume gustul și mirosul au servit ca indicatori de poluare a apei tocmai datorită modificării prin diverse elemente poluante, iar pe baza lor s-a putut face o apreciere sanitară a apei Târnavei Mici care a dus la excluderea folosirii ei în scopuri potabile.

Proprietățile fizice ale apei: temperatura, culoarea, turbiditatea, suspensiile totale, determină efecte asupra omului, care duc la acțiuni de limitare a folosirii apei respective, putând evidenția mult mai obiectiv procesul de poluare al acelei ape. Astfel, culoarea apei poate evidenția prezența în cantitate mare a unor poluanți solubili în apă, în timp ce turbiditatea arată prezența unor substanțe insolubile. Chiar și temperatura poate fi un indicator de poluare, în funcție de acestea variind oxigenul dizolvat în apă, deci autoepurarea ei.

Tabel 4. Temperatura apei

Valoarea maximă pentru oxigenul dizolvat, conform STAS 4706-88 este, pentru categoria I de calitate, de 6 mg/1.

Tabel 5. Cantitatea de oxigen

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Luni

Fig. 7 .Variația cantității de oxigen dlzoîvat în funcție de temperatura apei la posturile Târnăveni, Crăieșt, Petrisat.

Proprietățile fizico-chimice ale apei: pH-ul, alcalinitatea, aciditatea, potențialul oxido-reducător și reziduul fix. pH-ul apelor Târnavei Mici variază puțin față de pH-ul neutru, datorită prezenței dioxidului de carbon, bicarbonaților și carbonaților, acestea constituind o cauză a perturbării echilibrului biologic a acesteia, împiedicând desfășurarea normală a procesului de autoepurare.

Târnăveni Craiesti Petrisat

Fig. 8. Variația pH-ului (valori medii ale anilor 1999-2001) apei Târnavei Mici la posturile Târnăveni, Craiesti, Petrisat.

Reziduul fix reprezintă totalitatea substanțelor organice și anorganice dizolvate în apă și care nu sunt volatile la temperaturi de 105°C.

Valorile maxime pentru acest indicator conform STAS 4706-88 pentru categoria I de calitate este de 750 mg/1.

Târnăveni Craiesti Petrisat

Fig. 9. Variația de reziduu fix (valori medii multianuale) la posturile .Tarnaveni, Craiesti, Petrisat.

Substanțele chimice din componenta naturală a apei au și ele o anumită importanță, prin constanța prezenței lor. Ele au o influență asupra sănătății, iar în cazul teritoriului studiat excesul multora dintre elemente produce modificări organoleptice și fizice ale apei, ceea ce influențează consumul în diverse scopuri industriale și gospodărești, în aceste categorii intră dioxidul de carbon, iodurile, clorurile, sulfații, fosfații, siliciul, sodiul, potasiul, calciul, magneziul și duritatea apei.

Târnăveni Craiesti Petrisat

Fig. 10 .Variația concentrației clorurilor (valori medii multianuale) la posturile Tarnaveni, Craiesti, Petrisat

Valoarea .-naximă admisă conform STAS 4706-88 pentru cloruri, la categoria I de calitate, este de 250 mg/1.

Târnăveni Craiesti Petrisat

Fig. 11. Variația durității totale (valori medii multianuale ) la posturile Tarnaveni, Craiesti, Petrisat

Substanțele chimice potențial toxice sunt foarte greu de definit, știindu-se faptul că orice substanță peste anumite concentrații poate deveni toxică, chiar și cele necesare organismului uman. în general, se consideră a fi incluse în această categorie acele substanțe chimice care și în alte situații, decât ingerarea lor pe cale hidrică, prezintă un pericol toxicologic și care își manifestă această „calitate" la concentrații relativ reduse.

Majoritatea substanțelor încadrate în categoria substanțelor potențial toxice sunt substanțe poluante, supraadăugate compoziției naturale a apei, cu excepția unui număr redus de substanțe care pot avea și origine naturală (fluor, nitrați).

1)- cadmiul se găsește în apă în concentrație foarte mică. El provine, în general, din poluarea cu ape reziduale industriale. Cadmiul are o toxicitate crescută cu un mare potențial de acumulare în organismul uman (rinichi, ficat), fiind de asemenea incriminat în inducerea hipertensiunii arteriale;

2)- cianurile provin în apa Târnavei Mici din apele industriale reziduale. Toxicitatea lor depinde de pH, temperatură și de încărcătura ionică a apei, condiții în care disociază cianura în acid cianhidric liber. Valoarea maximă admisă pentru cianuri, conform STAS 4706-88, este, pentru categoria a Il-a și a IlI-a da calitate, de 0,001 mg/1;

3)- cromul provine din poluarea cu ape reziduale industriale și se găsește atât sub formă trivalentă, cât și hexavalentă (cel hexavalent are potențial toxic mai mare);

4)- mercurul provine fie din evacuarea apelor reziduale industriale, fie din utilizarea fungicidelor si erbicidelor cu conținut de mercur. Derivații organici ai mercurului au un potențial ridicat față de cei anorganici;

5)- plumbul este prezent în apa Târnavei Mici în urma poluării industriale sau din conducte care conțin plumb;

6)- nitrații pot provenii fie din sol, fie în urma mineralizării substanțelor organice poluante de natură proteică sau din fertilizatori și pesticide ce conțin azot. Valoare maxima admisă conform STAS 4706-88 pentru categoria I de calitate este de 10 mg/1.

Substanțele chimice indezirabile sunt formate din elemente ce intră In compoziția naturală a apei (fier, mangan ), fie provenite din poluarea apei (zinc, cupru ) sau de origine dublă (aluminiu ).

Aceste substanțe în concentrație crescută produc modificări fizice și organoleptice asupra apei, făcând-o improprie consumului, limitându-i folosința și pentru nevoile gospodărești, industriale, agrotehnice etc.

1)- cuprul se găsește în apa Târnavei Mici provenind din poluare sau din tratarea apelor contra algelor cu săruri de cupru. Aceste calități ale apei (gust, culoare, turbiditate) au loc la concentrații mult sub limita toxică. Valoarea maximă admisă pentru categoria I, a H-a și a III-a de calitate, conform STAS 4706-88 este de 0,05 mg/1.

2)- fierul se găsește în apa Târnavei Mici sub formă de săruri ferice solubile și insolubile. Fierul din apă favorizează dezvoltarea bacteriilor feroase care obturează conductele, dând, de asemenea, o culoare roșie apelor care curg prin acestea. Valoarea maximă admisă pentru categoria I de calitate este de 0,3 mg/1.

Târnăveni Craiesti Petrisat

Fig. 12. Variația concentrației de fier (valori medii multianuale) la posturile Tarnaveni, Craiesti, Petrisat

3)- manganul din apă în general în concentrație mică și adesea însoțește fierul. Se găsește sub formă solubilă, în suspensie și sub formă insolubilă, sub formă de complecși. Modifică aspectul apei, iar în prezent constituie un mediu prielnic pentru dezvoltarea bacteriilor.

Târnăveni Craiesti Petrisat

Fig. 13. Variația concentrației de mangan la posturile hidrometrice Tarnaveni, Craiesti, Petrisat.

4)- zincul provine numai din poluarea Târnavei Mici, iipsa sa din apă fiind favorabilă acțiunii nocive a cadmiului, raportul cadmiu/zinc jucând un rol important în inducerea tensiunii arteriale;

5)- micropoluanții chimici constituie o grupa aparte, datorită unor particularități specifice care îi deosebesc de ceilalți poluanți prin faptul că, deși se găsesc într-o concentrație mică, pot avea influențe negative asupra echilibrului ecologic al apei;

6)- detergenții sunt substanțe tensioactive si provin în apă numai din procesul de poluare. Aceștia au efect estetic asupra apei, din cauza spumei, interferează cu procesul de tratare a apei și pot fi periculoși pentru viața acvatică. Valoarea maxima admisă pentru categoria a Il-a și a III-a de calitate este de 0,5 mg/1;

7)- fenolii provin cea mai mare parte, din poluarea industrială ca și din descompunerea substanțelor vegetale. Valoarea maximă admisă pentru categoria I de calitate este de 0,001 mg/1.

Indicatorii chimice de poluare a apei nu au efecte nocive toxice sau de altă natură asupra organismului și nici nu produc modificări ale caracterului apei care să poată fi evidențiate cu ușurință și să limiteze utilizarea acesteia. Importanța sanitară a acestor elemente constă în faptul că ele arată prezența în apă a altor elemente care pot avea acțiune

nocivă asupra sănătății (de exemplu – agenții microbieni care pot declanșa îmbolnăviri infecțioase sau parazitare). Unele dintre aceste elemente indicatoare se pot găsi, în mod obișnuit, în apele naturale, de aceea nu atât prin prezența lor cât mai ales prin modificarea bruscă a concentrației, aceste elemente au un rol indicator, în aceste condiții de cele mai multe ori interpretarea corectă a rezultatelor obținute prin analiză nu se poate face decât în dinamică.

In cadrul acestei categorii sunt cuprinși: oxigenul dizolvat, deficitul de oxigen și cerința biochimică de oxigen, diversele forme de azot, fosfații și hidrogenul sulfurat.

1)- oxigenul este prezent în apă sub formă de molecule de gaze dizolvate, provenite din atmosferă sau prin degajare în urma procesului de fotosinteză. Scăderea cantității de oxigen duce la pierderea prospețimii apei, reduce capacitatea de autoepurare a apei favorizând persistența poluării cu toate consecințele ei nedorite. De obicei, valorile mai scăzute ale oxigenului dizolvat sunt semnalate vara, când, pe lângă temperatură, intervin și procese de oxidare.

2)- amoniacul rezultă în apă din degradarea incompletă a substanțelor organice care conțin azot sau din sol. El reprezintă primul stadiu de descompunere al substanțelor organice cu conținut de azot în moleculele lor și de aceea ne indică o poluare recentă (ore, zile) și în consecință foarte periculoasă.

3)- nitrații pot provenii din oxidarea amoniacului și reprezintă al II-lea stadiu de descompunere al substanțelor organice cu conținut de azot sau de reducerea nitraților în prezența unei flore reducătoare și a unei temperaturi a mediului foarte ridicată.

4)- fosfații provin din apă prin poluare cu apa reziduale industriale, cu pesticide și îngrășăminte și cu detergenți. Favorizează eutrofizarea apei prin rolul pe care îl au în dezvoltarea algelor.

2.4 Elementele biopedogeografice

2.4.1 Vegetația și fauna

Pădurile ocupă 19,4% din suprafața aferentă Podișului Târnavelor, iar în cadrul teritoriului studiat întâlnim pădurile de fag ce urcă pe dealurile de 500-800 m (extremitatea vestică) ea specie ce predomină este fagul (Fagus sylvaticd), iar pe suprafețe mai restrânse se remarcă specii de gorunii (Qercus petraea, Qercus dalechampi), paltin de câmp (Acer platanoides), tei (Tilia platyphllos, Tilia cordatd). Frecvența mare are carpenul (Carpenus betulus), frasin și plopul tremurător. Arbuștii sunt destul de puțin reprezentați, mai ales prin alun (Corylus aveland), soc negru (Sambecus niger), salbe (Evonymus europaea), corn (Cornus mas), păducel (Crataegus monogyna) etc.

Arealul pădurilor de gorun se localizează îndeosebi pe interfluviul dintre Târnava Mica și Târnava Mare între altitudinile de 300-600 m. Ele sunt constituite îndeosebi din Qercus petraea, Qercus delechampii sau Qercus policarpa. Stratul de arbuști, bine dezvoltat mai are în gorunetele fără carpen, este alcătuit din păducei, corn, lemn câinesc (Lygistrum vulgarae), salbe, clocotis (Staphylea pinnata), darmox (Vibunum lantana), sânger (Cornus sanguinea) etc.

Pădurile de amestec de cvercinee cu alte foioase (șleaurile) ocupă areale cu altitudini între 400-500 m din sudul Dealurilor Târnavei Mici.

Pădurile de stejar pedunculat se întâlnesc pe relieful slab fragmentat la altitudini de până la 400m. în cazul teritoriului studiat aceste formațiuni au o apariție insulară fiind reprezentate de stejar pedunculat (Qercus robur) însoțit în proporție variabilă de frasin și cireș, uneori de gorun.

Pajiștile au o răspândire mai mare pe interfluviul dintre Târnava Mică și Târnava Mare, fiind reprezentate prin formațiuni de Agrotis tenuis și care s-au instalat pe locul fostelor formațiuni de gorunete. în compoziția acestora se întâlnesc specii mezofile și xeromezofile (Anthoxanthum odoratum, Poapratensis, Achillea milefolhtm etc.).

Pe interfluviul dintre Târnava Mica și Mureș se întâlnesc formațiuni de Festuca rupicola, iar în zona orașului Târnăveni se întâlnesc vaste suprafețe agricole pe locul fostelor păduri de stejar.

2.4.2 Învelișul de sol

Componenta edafică trebuie să se bucure de o atenție cuvenită, deoarece ea constituie o veritabilă resursă. Existența unor soluri cu valori ridicate a fertilității in anumite teritorii a determinat de tipuriu localizarea și extinderea așezărilor cu caracter permanent, în continuare așa cum este și normal atenția va fi îndreptată spre principalele tipuri de soluri existente in sectorul de culoar abordat.

Nota. dominantă a zonei Dealurilor Târnavei Mici este data de extinderea-cu preponderență a argiluvisolurilor, cambisolurilor, molisolurilor, ultimele reprezentate prin pseudorendzine, în special pe malul stâng al Târnavei Mici (V. Sorocovschi, 1996).

Argiluvisolurile domină Podișul Târnăvenilor unde oci-'pă suprafețe apreciabile Sunt reprezentate prin soluri brune de pădure, caracterizate prin culoare brun-roșcată, până la brun-gălbui, slab până la moderat acide, cu humus de tipul mult, formare activă de argilă și de hidroxizi de fier fără migrație coloidală însemnată.

Din punct de vedere ecologic solurile brune de pădure au o variabilitate mult mai largă decât alte tipuri de soluri, în funcție de alcătuirea lor granulometrică, de acumularea de humus, de grosimea fiziologică utilă a profilului de sol, de natura petrografică a substratului roca-mamă.

În cazul solurilor brune sub pădure, aprovizionarea continuă cu elemente nutritive primită anual prin circuitul biologic activ, cu formare de mull și o mineralizare echilibrată, fapt ce le asigură o permanență îndelungată a troficității.

Astfel se prezintă solurile brune aflate în cultura agricolă a căror rezerva de humus din orizontul superior scad, ca de altfel și elementele nutritive în întregul profil.

La astfel de soluri se impune organizarea judicioasa a teritoriului pentru apărarea lor și a fertilității lor, de pericolul eroziunii în suprafața și în adâncime, folosindu-se culturi adecvate (terenurile orizontale pentru arabil, terenurile înclinate cu expoziție însorită pentru

plantații de vii, iar cele moderat înclinate pentru plantații de pomi), aplicându-se îngrășăminte cu azot și fosfor.

În categoria argiluvisolurilor mai intră solurile bruno luvice (podzolite) care domină interfluviul Târnava Mica – Târnava Mare.

Argiluvisolurile cu excepția solurilor brune molice, au un coeficient de infiltrație mic (îndeosebi luvisolurile albice și planosolurile), ceea ce favorizează lipsa covorului vegetal, sporirea scurgerii superficiale. Astfel, la ploi torențiale, aceste soluri redau scurgerii cea mai mare parte din cantitatea de precipitații, accentuând regimul torențial al râurilor și, implicit, sporirea scurgerii de aluviuni. (V. Sorocovschi, 1996).

Molisolurile ocupă suprafețe relativ reduse, în categoria lor intră pseudorenzinele situate pe malul stâng al Târnavei Mici (M. lelenicz, 1983 ). Aceste soluri negre sunt structurate grăunțos-colțuros cu un stadiu înaintat în formarea unui orizont cu humus dezvoltat. Au o așezare mai îndesată, consistență globală mare, permeabilitate pentru apă și aer mai scăzută cu tentă de psudogleizare.

Dintre tipurile de soluri care intră în categoria molisolurilor mai amintim cernoziomul cambie cu o frecvență mai redusă în Dealurile Târnavei Mici și cernoziomul argiloiluvial cu areale de asemenea mai reduse.

Molisolurile, cu excepția pseudorendzinelor au o capacitate bună de reținere a apei, mai ales în perioada caldă a anului, contribuind la o alimentare subterană relativ uniformă. Iarna și primăvara ele devin puțin permeabile datorită umidității ridicate. Ca urmare, sporește rolul lor în alimentarea de suprafață a râurilor.

Cambisolurile cuprind solurile brume eu-mezobazice care ocupă suprafețe însemnate în interfluviul Târnava Mică – Mureș și Podișul Blajului. Sunt soluri relativ puțin evoluate, formate în condiții de drenaj foarte bun.

Solurile hidromorfe formate datorită unui exces de umiditate au un regim aerohidric defectuos. Ca urmare aceste soluri sunt afectate de contraste de umiditate: exces de apă primăvara și uscăciune înaintată vara. Din această categorie o larga răspândire o au solurile negre de fâneață, soluri psedogleizate, localizate in pajiști umede din etajul pădurilor de deal, sub vegetația ierboasă hidrofilă- în zona Târnavei Mici sunt folosite ca fânețe naturale numite popular dosuri. Dealurile, formele de relief cele mai întâlnite în bazinul Târnavei Mici se caracterizează prin existenta unor areale largi cu soluri aflate in diferite grade de degradare.

Această degradare foarte frecventă duce la apariția solurilor neevoluate (aluviale și coluvisolurile), care datorită capacității mari de înmagazinare a apei contribuie Ia o alimentare uniformă a râurilor.

Litosolurile, regosolurile și eradisolurile întâlnite pe versanții puternic înclinați, contribuie la sporire scurgerii superficiale și Ia sporirea cantității de aluviuni în râuri.

În luncile și pe terasele inferioare ale râului apar, insular, și alte tipuri de soluri din această clasă făcând parte, de exemplu: lacovistile .solurile gleice și pseudgleice.

În concluzie, putem afirma că bazinul hidrografic al Târnavei Mici cu accentul pus pe subunitatea bazinului cuprinsă între Târnăveni – Blaj are o gamă variată de soluri, localizată pe areale extinse cu un procent ridicat de acoperire, arabil, pășuni, fanețe, păduri, exceptând arealele solurilor neevoluate (Foto. 5)

Foto. 5. Soluri neevoluate în câmpuri cu alunecări de teren la Biia.

3. TIPURI SPECIFICE ALE ORGANIZĂRII SPAȚIULUI

3.1. Așezările din Culoar

Aspecte generale

Spațiul rural este o creație empirico-socială bazată pe o serie de caracteristici ce se referă la formele de habitat modul de utilizare al teritoriului, la forme de producție și de viață specifice anumitor comunități din anumite spații, toate acestea fiind creația activității umane, deci sunt produse ale societății. Totodată spațiul rura! este un areal închis în jurul unui centru urban, care este solicitat din populația din acest spațiu in vederea satisfacerii diferitelor nevoi, în această accepțiune spațiul rural este un spațiu structurat de activitatea umană, de prezența umană inducând această deducție logică (Benedek, 1999).

In cadrul spațiului rural se pot încadra o serie de subspații care intră sau nu in limita administrativă a localități rurale de cele mai multe ori subiectiv (limită determinată în contextul istoric): spațiul așezării rurale, spațiul silvic, spațiul ocupat de cursurile de apă și lacurile, spațiul ocupat de infrastructură.(Zotic, 2002)

Structura spațiului rural include o serie de resurse legate de calitatea solurilor, materiile prime, calitatea apei și a aerului, forța de muncă, infrastructura, etc care sunt valorificate și utilizate de către om și societate prin intermediul unui set de local izări. (Benedek. J, 1999)

Formă străveche de așezare, cu rădăcini adânci în trecutul istoric din antichitate până azi, satul continuă și va continua să joace un rol important și activ în viața economică a teritoriului studiat. Acordând o atenție mai mare satului decât orașului întrucât vatra sa a fost aria inițială din care au apărut centrele urbane de pe Târnava Mică și locul de cea mai puternică susținere demografică.

Ca număr de așezări și ca centre de producție agricolă satele dețin prioritatea in această regiune și fac dovada celei mai expresive contopiri a omului cu mediul.

Indiscutabil, satul se concepe ca o realitate social-teritorială ca o categorie geografică a peisajului umanizat, antrenând în evaluare cele trei elemente, care alcătuiesc și definesc trăsăturile esențiale ale fiecărei așezări: vatra, moșia și populația. ()

Poziția geografică a vetrelor așezărilor din culoar are un rol important in stabilirea modului și gradului de integrare a rețelei de localități în teritoriu.

Elementele cadrului natural influențează direct poziția, fizionomia localității, structura rețelei stradale, potențialul economic, al fiecărei dintre aceste localități în parte.

Asocierea intimă dintre relieful local și distribuția rețelei hidrografice impun o grupare a așezărilor după taxonomia cadrului natural.

Spațiul de albie majoră, consolidată și terasele care o încadrează dau teritoriul geografic de cea mai mare eficiență economică și practică (gradul ridicat de productivitate a solului, pânza freatică la o mică adâncime, accesul direct la căile de comunicație).

Așezările rurale de pe Culoarul Târnavei Mici sunt mai mici sub raportul numărului de locuitori decât cele din Culoarul Târnavei Mari, dar mai numeroase, în zona de culoar din aval de orașul Târnăveni până la Blaj, situația grupării teritoriale a așezărilor omenești este diferită față de celălalt sector al culoarului. Lunca deși este mai extinsă este mai expusă inundațiilor, cu multe suprafețe cu exces de umezeală, deci este improprie amplasării vetrelor permanente (excepție fac părțile de jos ale Cetății de Baltă și Lunca Târnavelor).

In ceea ce privește rețeaua de așezări din Culoarul Târnavei Mici se pune în evidență o desfășurare echilibrată a acestora pe principalele trepte hipsometrice ale culoarului. Cele mai multe așezări sunt amplasate pe treptele hipsometrice joase. Spre exemplu localitățile Sâncel, Lunca Târnavei, Șona, Jidvei, Cetatea de Baltă etc., aici întrunindu-se cele mai favorabile condiții de locuire.

Gradul mai redus de folosire pentru treptele hipsometrice joase este determinat de fenomenul de inundabilitate cu producere ciclică pe Târnava Mică, la care se adaugă și alți factori de factură economică cum ar fi: calitatea solurilor, care este valorificat în agricultură sub formă de terenuri arabile.

În concluzie putem afirma că favorabilitatea de locuire din punct de vedere altimetric in cadrul culoarului Târnavei Mici scade de Ia centru spre periferie treapta altimetrică cea mai favorabilă pentru acest scop fiind cea medie care cuprinde unitatea de terase ale culoarului.

Așezările din culoarul Târnavei Mici sunt rezultatul activităților umane de modelare a spațiului geografic in vederea asigurării nevoilor de locuire.

Procesul de dezvoltare al așezărilor umane, până ce au atins parametri cantitativi și calitativi actuali de stare(număr de așezări, poziția spațială, dimensiunea, funcția și rangul in sistemul național de așezări) s-a derulat treptat in decursul istoriei de locuire a acestui spațiu existând perioade de înflorire și perioade de regres. Cert este faptul ca acest spațiu a fost locuit de timpuriu, datorită posibilităților lesnicioase de acces ce există în cadrul unități care a atras procesul de migrație comunități umane aflate în tranzit în căutare de spațiu pentru habitat.(V.Zotic, 2002)

În decursul istoriei numărul așezărilor a crescut odată cu numărul de locuitori a culoarului prin procese de roire sau înființare de noi așezări, astfel că în prezent în cadrul unități se pun în evidență 18 așezări umane dintre care:2 municipii, 5 centre de comună, 11 așezări rurale.

3.1.2 Clasificarea așezărilor

În funcție de repartiția morfologică a așezărilor din teritoriul studiat se poate realiza clasificarea după formele de relief pe care acestea suht amplasate, astfel:

• așezări amplasate pe conurile de împrăștiere ale ale afluenților: Crăiești, Feisa, Jidvei, Sânmiclăuș, Șona, Dâmbau.

• așezări pe galcis: Sântămărie, Pănade

• așezări de terasă: Adămuș, Cornești, Cetatea de Baltă, Căpâlna de Jos, Sânmiclăuș extremitatea estică, Biia , Sâncel, Petrisat.

• așezări de luncă: jumătatea nordică a localități Corenești, ramura vestică a localități Jidvei, Lunca Târnavei, extremitatea nord-vestică a localități Sâncel, Dâmbău în partea de sud.

Alături de cele menționate anterior una din cele mai cunoscute modalități de clasificare a așezărilor este cea pe medii, rezultată în urma diviziunii sociale a muncii, respectiv în așezări urbane și așezări rurale. Pe lângă aceasta există o serie de clasificări, rezultate de cele mai multe ori în urma unui cumul de factori, între care cel mai mult cântăresc mediul fizico-geografic în care s-au individualizat așezările, gradul de dezvoltare economică a regiunii și tradițiile și mai ales numărul locuitorilor.

In general cadrul natural a favorizat dezvoltarea așezărilor compacte, din punct de vedere al structurii vetrei, de cele mai multe ori cu număr mare de locuitori. Aglomerarea gospodăriilor în așezare este determinată fie de forma de relief pe care acestea sunt localizate (glacisuri, conuri de dejecție, terase, linii de contact, legate de cele mai multe ori de resursele de apă), fie de încercarea de economisire a terenurilor agricole.

Nici Culoarul Târnavei Mici nu face abstracție de la această situație, cea mai mare parte a așezărilor sale fiind așezări adunate. La acestea se adaugă varianta compactă a așezărilor, rezultat al tradiție săsești de construcție a acestui tip de sat, de cele mai multe ori cu plan dirijat, condițiile istorice impunând în peisaj și bisericile fortificate. In această categorie sunt incluse cele 2 sate libere săsești (Șona, Jidvei) dar și unele localități, care deși domenii feudale, au suferit o importantă influență săsească (Cetatea de Baltă).

Fig . 14. Structura vetrei de așezărilor: Biia, Șona, Sânmiclăuș, Jidvei, Căpâlna de Jos

Textura vetrei așezărilor este de asemenea rezultatul complexului de factori geografici care au influențat forma și structura vetrei, respectiv relieful și hidrografia, dintre factorii fizico-geografici, și tradițiile locuitorilor, dimensiunea demografică și importanța așezării și prezența căilor de comunicații, dintre cei geografico-umani.

Din acest punct de vedere se deosebesc așezări cu textură liniară, gospodăriile fiind

dispuse fie în lungul văilor, fie în lungul drumurilor principale ce le, străbat (Cernești, Sânmiclăuș, Lunca Târnavei, Petrisat). Ca o subunitate a acestei calificări se remarcă așezările cu textura liniară tentaculară (Cetatea de Baltă, Șona).

Fig . 14 . Textura vetrei așezărilor Adămuș și Cornești

Satele cu textură radiară (Feisa, Sântămarie, Iclod) sunt sate mici care de-a lungul timpului și-au păstrat forma circulară, cu o piață centrală, în care se află și biserica. Nefiind constrânse de sporirea numărului de locuitori a se extinde pe unitățile de relief învecinate, nu și-au modificat forma sau textura vetrei.

Așezările cu textura complexă sunt rezultate din asocierea mai multor tipuri de vetre, fie prin evoluția așezării în diferite perioade istorice și condiții de relief fie prin alipirea mai multor așezări cu texturi diferite sa absorbția celor mai mici (Adămuș, Crăiești, Cetatea de Baltă, Sâncel).

În funcție de numărul de locuitori așezările din teritoriul studiat se pot clasifica în:

• așezări rurale mici (sub 500 de locuitori): Iclod, Lunca Târnavei, Sântămarie.

• așezări rurale cu mărime medie inferioară, în această categorie se înscriu localitățile rurale cu o populație intre 500 și 1000 de locuitori: Pănade, Căpâlna de Jos, Feisa, Dâmbău.

• așezări rurale de mărime medie superioară (1000-2000 de locuitori). Din această categorie fac parte așezările rurale bine consolidate atât demografic cât și economico-social: Sâncel, Șona, Biia, Sânmiclăuș, Cernești, Crăiești, Adămuș.

• așezări rurale mari din această categorie fac parte localitățile rurale cu o populație cuprinsă intre 2000 și 6000 de locuitori: Jidvei, Cetatea de Baltă.

După rețeaua habitatului se deosebesc teritorii cu sate omogene si neomogene. Omogenitate si neomogenitatea poate consta în distribuția spațială egală ori inegală, mărimi aproximativ egale ori foarte eterogene etc. (Surd, V. 2003)

În vederea aprecierii gradului de grupe a populației în vetre se aplică metoda indicelui de dispersie (Demangenon, citat de Surd 2003):

I =

unde: I- indice de dispersie

N- numărul total al locuitorilor

N'- numărul locuitorilor din satul de reședință

n- numărul satelor reședință

Pentru țara noastră se disting în urma calculului indicelui de dispersie, trei mari categorii de așezări rurale, două dintre aceste categorii se regăsesc și în teritoriu studiat :

• sate cu indice de dispersie redus: Sâncel, Șona, Biia, Sânmiclăuș, Jidvei, Cetatea de Baltă, Cornești, Adămuș, Dâmbău, Lunca Târnavei.

• sate cu indice de dispersie mijlocie: Pănade, Iclod, , Feisa. Căpâlna de Jos, Sântămărie.

3.1.3 Studiu de caz organizarea spațiului in localitatea Șona

Pentru o bună cunoaștere a realității organizări spațiului de la nivelul Culoarului Târnavei Mici în continuare se aduc în atenție particularitățile specifice comunei Șona. În componența comunei Șona intră următoarele localități: Șona, Alecuș, Biia, Lunca Târnavei, Sânmiclăuș, Valea Sasului.

Deoarece o mare parte din suprafețele localităților componente se afla în afara sectorului de culoar ne vom îndrepta atenția doar asupra localități cunoscută sub numele de Șona (centru de comună).

Localitatea Șona este poziționată la nivelul Culoarului Târnavei Mici la 10 km de Blaj respectiv 25 km de Târnăveni pe calea ferată. Sub aspectul formei vatra, localități Șona este poziționată îndeosebi pe conul de împrăștiere al pârâului cunoscut sub numele de Valea Vitelor, care împarte localitatea pe un ax logitudinal de la sud la nord

Pentru o bună organizare a teritoriului atât la nivelul intravilanului cât și a extravilanului se remarcă existența mai multor subunități specifice.

Funcțiunea principală a extravilanului comunei este de teren agricol. Modificarea acestor suprafețe este permisă numai în sensul utilizării superioare a terenului agricol.

În 2005 folosința terenurilor agricole conform D.J.S. Alba este următoarea:

Tabel 6. Modul de utilizare al terenurilor.

Consiliul local a prevăzut unele restricții față de utilizarea terenurilor intre care se remarcă: este permisă executarea de construcții pe terenurile agricole din extravilan numai cu următoarele fracțiuni:

• adăposturi temporale pentru animale;

• spații de depozitare temporală a recoltelor și utilajelor agricole;

• ețele tehnico-edilitare, amplasate grupat, în imediata apropiere a căilor de comunicație existente;

Este interzisă executarea construcțiilor pe terenurile cu destinație forestieră și în zonele de protecție a cursurilor de apă, cu excepția drumurilor de traversare, a podurilor și a lucrărilor de gospodărire a apelor.

Extinderea intravilanului localități Șona pe terenurile din extravilan se realizează în următoarele scopuri:

• pentru extinderea zonei de locuit;

• pentru asigurarea amplasamentelor necesare dezvoltării unor activități economice;

• pentru asigurarea amplasamentelor necesare amenajării rampelor de gunoi;

Extinderea intravilanului se poate realiza numai pe terenurile neproductive sau din clasa inferioară de calitate (pășuni).

Autorizarea amplasării de construcții pe terenurile cu valori naturale și / sau antropice protejate prin prezentul regulament este interzisă, în cazul siturilor arheologice se pot autoriza construcții numai după eliberare de sarcina arheologică.

Este interzisă amplasarea de construcții, chiar și temporale in zonele de risc natural (alunecări, eroziuni, inundații, scurgeri de torenți, etc), cu excepția acelor construcții și amenajări care au ca scop înlăturarea riscului respectiv.

Având în vedere riscurile de poluare a aerului și solului determinate de platformele de depozitare a gunoiului, se instituie în jurul acestora limite de protecție, locuințele fiind amplasate peste această limită. In interiorul limitei se pot realiza construcții industriale.

Se interzice utilizare pentru alte scopuri decât cele prevăzute în P.A.T al localități Șona a terenurilor rezervate pentru lucrări de utilitate publică. Acestea sunt:

• căile de comunicație: deschiderea și lărgire drumurilor, modernizarea acestora precum și lucrările de artă aferente (poduri, ziduri de sprijin, etc).;

• instalațiile pentru protecția mediului: regularizări, zone prevăzute pentru împăduriri, zone de protecție a surselor de apă, etc;

• rampele de depozitare a gunoiului;

În intravilanul localități Șona se stabilesc următoarele categorii de terenuri cu valori naturale care sunt protejate:

• cursuri de apă;

• spațiile verzi cu vegetație arboricolă.

În intravilanul localități Șona se stabilesc următoarele categorii de terenuri cu valori antropice care sunt protejate:

• monumentele și ansamblurile istorice și de arhitectură, siturile arheologice;

• trama stradală a localități.

Construcțiile realizate pe terenurile supuse unui risc natural redus (pante accentuate, terenuri cu portantă redusă, etc) vor fi dotate cu amenajări și construcții specifice: ziduri de sprijin , măsuri de fixare a terenului, etc.

Construcțiile cu funcții generatoare de riscuri tehnologice (poluarea aerului) vor fi amplasate numai în zonele funcționale ale unităților agricole și industriale, care vor fi amplasate la periferia intravilanului sau în trupuri independente.

Autorizare executării construcțiilor în intravilanul localități se poate numai cu condiția asigurării dotărilor tehnico-edilitare minime aferente.

Acestea sunt:

• alimentarea cu energie electrică

• asigurarea unui punct de alimentare cu apă potabilă

• colectarea și depozitarea în condiții ecologice a apelor menajere reziduale și a

deșeurilor.

Zone și subzone funcționale zonificare funcțională a intravilanului localități Șona cuprinde următoarele zone:

Zona centrală este specifică localități Șona care este centru de comună. Zona este situată în centrul localității (trup 1), de-a lungul DJ 107 și cuprinde în prezent clădirile: Consiliului Local, dispensarul uman, blocului de locuințe și Poliția. Zona centrală cuprinde dotări publice, administrative, și un număr restrâns de locuințe, în cadrul zonei centrale se remarcă sediul Primăriei care este corespunzător amplasat, construit la DJ 107 având acces la parcajele necesare dar ar fi necesar construirea unui sediu nou, construcția veche nefiind corespunzătoare din punct de vedere funcțional și estetic. Poliția și dispensarul uman sunt de asemenea construcții corespunzătoare. Locuirea este reprezentată de blocul de locuit aflat în stare bună.

Construcțiile de locuințe noi în zona centrală sunt permise numai cu condiția ca parterul acestora să fie total sau parțial afectat unor funcțiuni publice.

Zona rezidențială cu clădiri P, P+l, P+2 (LM); localitatea prezintă în cadrul zonei rezidențiale o singură subzonă și anume subzona predominant rezidențială cu clădire de tip rural. Zona rezidențială pentru clădiri de tip rural, recent introdusă în intravilan. Se află situată de-a lungul DJ 107, în estul localității, în cadrul localității Șona se disting trei zone rezidențiale: prima zonă rezidențială este situată de-a lungul DJ 107, este delimitată la nord de calea ferată, la vest de zona rezidențială pentru clădiri de tip rural recent introdusă în intravilan iar la est de zona agricolă; a doua zonă rezidențială este situată în partea de sud-vest a localități și se întinde între limita intravilanului la sud si vest, Pârâul Vitelor la est, și D J 107 la nord; a treia zonă rezidențială este situată în partea de sud-est a localității pe dreapta Pârâului Vitelor și este delimitată la sud și est de intravilanul localității iar la nord de calea ferată.

Cele trei zone rezidențiale a localității Șona sunt formate din clădiri de tip rural care conțin 95% din locuințele prezente în localitate și au un regim de înălțime de parter (80%) sau parter + etaj (20%). Cea mai mare parte a construcțiilor este în stare bună și mediocră (Foto 6).

Foto. 6. Clădiri din zona rezidențială a localității Șona.

Zona rezidențială pentru clădiri de tip rural, recent introdusă în intravilan se preconizează a avea clădiri pe parter sau parter + etaj (2 etaje).

Cele trei zone rezidențiale conțin 95% din populația localității. Parcelele neconstruite reprezintă cea. 30% din suprafețele Unităților Teritoriale de Referință (U.T.R.-urilor). Zona rezidențială pentru clădiri de tip rural recent introdusă în intravilan conține sub '% din populația localității. Parcelele neconstruite reprezintă cea. 80% din suprafețele U.T.R-ului.

Tab 7. Clădiri de locuit după perioada construiri

Șona – toată comuna

Consiliul local a hotărât introducerea unor reglementări în ceea ce privește zonele rezidențiale:

Permisiuni: în cadrul celor trei zone rezidențiale amintite mai sus se pot autoriza pe baza de certificate de urbanism construcții de locuințe prin completare fronturilor stradale cu înălțimi până la trei niveluri. Dotările comerciale și activitățile de servicii e pol autoriza cu obținerea acordului de mediu. Se pot executa lucrări de reparații, extindere sau alte obiective noi la construcțiile de învățământ. Zona rezidențială pentru clădiri de tip rural fiind zonă nou introdusă în intravilan, construcțiile, străzile, trotuarele, parcajele se vor realiza pe baza unor P.U.Z-uri aprobate. Dotările comerciale și cele privind serviciile se pot autoriza cu obținerea cordului de mediu.

Tab 8. Clădiri de locuit, clădiri cu altă destinație și clădiri cu unități de locuit în comun în care se află locuințe

Restricții: în cadrul celor trei zone rezidențiale este permisă amplasarea obiectivelor, altele decât locuințele numai dacă acestea sunt de dimensiuni care se încadrează în parcela existentă. Pentru obiectivele care nu sunt locuințe se va solicita beneficiarului întocmirea unui P.U.D. din care să rezulte influențele noi construcții asupra vecinătăților. Anexele gospodărești vor asigura o distanță de minim 10 m față de construcțiile de locuit. Este interzisă amplasarea anexelor gospodărești la frontul străzi cu excepția garajelor. Grajdurile vor avea o capacitate limitată la 5 capete animale mari. Nu este voie să se ocupe cu locuințe terenurile deținute în prezent pentru construcțiile de învățământ, în cadrul zonei rezidențiale pentru clădiri de tip rural recent introdusă in intravilan este permisă amplasarea obiectivelor, altele decât locuințele numai dacă acestea sunt de dimensiuni care se încadrează în parcela existentă. Anexele gospodărești vor asigura o distanță minimă de 10 m față de construcțiile de locuit. Este interzisă amplasarea anexelor gospodărești la frontul străzii. Grajdurile vor avea o capacitate limitată la 5 capete animale mari.

Zona unităților agricole această zonă funcțională este prezentă in cadrul localității Șona și cuprinde trei zone delimitate astfel: prima zonă este situată de-a lungul DC 24 (trup 1) limitată la nord de intravilanul localității și cuprinde societatea Novi Biia S.R.L. și grajdurile. A doua zonă este situată la nord de calea ferată, în nord-estul localității și este nou introdusă în intravilan. A treia zonă este situată în imediata apropiere a centrului localității și este mărginită la vest și sud de DC 24 respectiv DJ 107 (trup 1).

Locuirea în cadrul acestor zone nu este prezentă. Se pot autoriza pe bază de certificate de urbanism construcții cu caracter temporar de depozitate, comerț, alimentație publică.

Zona gospodărie comunală, cimitire în cadrul acestei zone pot fi delimitate trei sub zone, determinate pe de o parte de funcțiunea diferită ce se desfășoară în cadrul lor, iar pe de altă parte de statutul de zonă protejată cu valoare istorică.

• Subzona rampelor de depozitare a gunoiului menajer.

• Subzona cimitirelor.

Funcțiunea dominată a subzonei de gospodărire a gunoiului menajer este aceea enunțată în denumire.

Funcțiunea dominantă a subzonei cimitirelor este cea de cimitir pe teritoriul localității Șona se află doua cimitire unul care aparține de biserica evanghelică, este situat în partea de sud-vest a localității, și altul care aparține bisericii ortodoxe este localizat în partea de sud a localității.

Consiliul local a impus unele condiții de amplasare și conformare a construcțiilor în cadrul acestei zone:

• Amplasarea și orientarea construcțiilor din subzona cimitirelor față de punctele cardinale se va face astfel încât sa asigure îndeplinirea normelor de cult și a normelor de igenă impuse de ordinul numărul 536/1997 al Ministerului Sănătății.

• În cadrul zonelor de gospodărire comunală se vor prevedea spații verzi de protecție în suprafață de minim 10% din total, care vor fi amplasate astfel încât să asigure izolare respectivei funcțiuni față de spațiile și funcțiunile înconjurătoare.

• Obiectivele aparținând subzonei cimitirelor vor avea spre stradă împrejmuiri
decorative, transparente sau din gard viu, cu înălțime l .50 m. Materialele și alcătuire acestora vor fi în concordanță cu specificul arhitecturii locale.

Zona pentru instituții publice și servicii de interes general cu subzona construcțiilor de învățământ și cultură este amplasată conform P.U.G. în trupul l al localității și cuprinde școala generală clasele I-VII și căminul cultural, în aceasta zonă se pot autoriza pe baza certificatelor de urbanism reparațiile capitale ale construcțiilor, extinderi sau construcții noi care să aibă același rol de învățământ. Nu este voie să se concesioneze terenul aferent construcțiilor de învățământ.

Zona pentru căi de comunicație si construcții aferente situată în partea de nord a localității, cuprinde calea ferată propriu-zisă și halta CFR. Funcțiunea dominantă este circulația în deplină siguranță a mijloacelor de deplasare pe calea ferată. Serviciile publice sunt reprezentate de halta CFR. Locuirea este prezentă prin locuințe de servicii amplasate în gară.

Zona de parcuri, complexe sportive recreere, turism, perdele de protecție este amplasată conform P.U.G. în trupul l al localității și cuprinde un teren de sport. Este nou

introdusă în intravilan și se află amplasată în nord-vestul localității. Locuirea, în cadrul acestei zone nu este permisă construcția de locuințe.

Zona industrială este amplasată conform P.U.G in trupul l al localității de-a lungul căii ferate : atelier de mobilă și un gater (U.T.R. 5), moara (U.T.R. 6). Locuirea nu este prezentă în această zonă.

După urmărirea principalelor aspecte ale organizări spațiului specific teritoriului localității Șona se observă atât existența de subunități care prezintă funcționalitate în concordanță cu cerințele actuale, cât și existența de subunități unde trebuie intervenit antropic pentru aducerea la condiții optime a unităților respective (groapa de gunoi etc). Odată ce rezolvarea acestor neajunsuri se poate intr-adevăr vorbi de o reușită a intervenție antropice în gestionarea optimă a resurselor oferite de teritoriul localității.

3.2. Organizarea spațiului la nivelul căilor de comunicație

3.2.1. Rețeaua rutieră

În dorința sa de cunoaștere oi de cucerire de noi teritorii, omul a recurs la diferite modalități de a-și reduce duratele de deplasare și de apropiere a noilor terenuri, între aceste modalități un loc aparte 1-au ocupat căile de- comunicații cunoscute sub denumirea de „drumuri", care în prezent alcătuiesc ceea ce este cunoscut sub denumirea de rețeaua rutieră. In acest sens drumurile au apărut pe teritoriul României încă din perioada antică. Sub acest aspect, ne sunt cunoscute unele drumuri încă'din înaintea erei noastre multe trasee ale rețelei actuale fiind suprapuse drumurilor existente din perioada daco-romanâ. în vremea geto-dacilor principalele drumuri erau localizate de-a lungul cursurilor de apă situație care se menține și se accentuează și mai mult in perioada romană.

în ceea ce starea tehnică a drumurilor menționăm că în anii 1950-1990 , modernizarea rețelei rutiere nu a cuprins doar șoselele naționale ci s-a extins și la drumurile județene și comunale servind atât necesităților economice cât și la dezvoltarea turismului.

Urmărind configurația drumurilor de pe teritoriul țării noastre se remarcă o asemănare evidentă între cele două categorii de rețele terestre, care rezultă din una dintre caracteristice de bază ale rețelei rutiere și anume paralelismul acestuia cu căile ferate. Rețeaua rutieră spre deosebire de căile ferate are o caracteristică proprie și anume ca ea pătrunde în cele mai

îndepărtate colțuri de pe teritoriul țării asigurând legătura tuturor localităților cu drumurile principale sau rețeaua feroviară.

Prin specific rețeaua rutieră este mult mai echilibrată sub aspectul repartiției spațial-geografice, datorită mai redusei dependențe față condițiile morfologice locale (precum o anumită pantă impusă pentru căile ferate), (N. Raboca, N. Ciangă, A. Maier, 1999).

Cursul Târnavei Mici este însoțit în Podișul Târnavelor de o rețea rutieră formată din drumuri principale și secundare. Dintre acestea în continuare se va acorda atenție celor din sectorul de culoar cuprins între Târnăveni și Blaj. în acest caz rețeaua este constituită dintr-un drum principal orientat de la est spre vest (Târnăveni – Blaj) și o serie de drumuri secundare care fac legătura între drumul principal și centrele de comună.

Particularitățile reliefului și ale rețelei hidrografice au condus la diverse constrângeri sub aspectul trasării rețelei rutiere.

Pentru evidențierea acestor constrângeri specifice se va face o urmărire a drumului național DN 117 între Târnăveni și Blaj. De la Târnăveni până la Adămuș drumul urmărește lunca Târnavei Mici prin traversarea cursului Târnavei Mici la Adămuș de pe partea dreaptă pe partea stângă. De la Adămuș până la Cetatea de Baltă șoseaua este grefată în principal pe terasele pe stânga Târnavei Mici (t2, t3). De la Cetatea de Baltă șoseaua trece din nou pe partea dreaptă a Târnavei Mici urmărind contactul lunci cu versantul la nivelul galcisului până la Jidvei de unde până la Sâncel se înscrie iarăși pe partea stângă a culoarului urmărind îndeosebi treapta de luncă, terasa a doua și glacisul de la contactul lunci cu versantul. Pe sectorul Sâncel – Blaj cursul Târnavei Mici este lipsit de șoseaua datorită constrângerii impuse de relief (îngustarea de la Petrisat), astfel șoseaua urmărește înșeuarea cu altitudinea de 310 m de la nivelul interfluviului Târnava Mică-Târnava Mare coborând apoi pe terasele Târnavei Mari până în centrul localității Blaj de unde se continuă apoi pe Valea Târnavei până în cursul mijlociu al Mureșului unde se racordează cu drumul european.

Foto. 7. Drumul Județean 117 în Culoarul Târnavei Mici (Șona).

Șoseaua Târnăveni – Blaj pe tot parcursul său este realizată din îmbrăcăminte astafâcă ușoară.

Alături de drumul menționat rețeaua rutieră este constituită dintr-o serie de drumuri secundare dintre care importanță prezintă cele care au îmbrăcăminte asfaltică: Jidvei -Căpâlna de Jos (2 km), Șona – Sânmiclăuș (3 km de la desprinderea de drumul principal ), Șona – Biia (l km), Sâncel – Pănade (l km de la desprinderea de drumul principal), Sâncel -Iclod (l km). La acestea se adaugă o serie de drumuri neasfaltate utilizate în principal în scopuri agricole.

Urmărind rețeaua rutieră de la sectorul nivelului de culoar (fig I) se poate observa ca aceasta este concentrată îndeosebi pe treptele inferioare ale Culoarului (luncă și terase) datorită influenței hotărâtoare a morfologiei și morfometriei reliefului cât și de prezența râului Târnava Mică care îndeosebi la debite ridicate conduce la inundare unității de luncă.

Căile ferate

Pentru teritoriul României, specifică celei de a doua jumătății a secolul al XIX-lea, este începerea construirii de căi ferate, în acest sens o perioadă fertilă este cea corespunzătoare deceniului al optulea din secolul menționat. Astfel în Transilvania se continuă realizarea liniei de la Cluj-Napoca spre Brașov care este dată în întregime în funcțiune in anii 1871-1873, din care de la Blaj se desprinde linia secundară cunoscută sub denumirea de linia secundară 307 (Blaj-Praid). Tot atunci a fost construită și cale ferată pe tronsonul Alba-Iulia – Teiuș și Războieni – Târgu Mureș precum și liniile Satu Mare – Cărei, Copșa Mică – Sibiu.

Un moment de o deosebită importanță pentru rețeaua feroviară a României 1-a constituit înființarea unui organism de stat, începând cu 11/23 aprilie 1880 numit "Direcțiunea principară a Căilor Ferate Române" eveniment cu multiple valențe pozitive în dezvoltarea ulterioară a rețelei feroviare românești (Pop, 1984).

În anul 1883 a fost elaborată și aprobată "Legea pentru exploatarea căilor ferate ale
statului" și a început o acțiune constantă de pregătire a cadrelor necesare transportului
feroviar.

În Transilvania dintre liniile mai importante construite în perioada 1881-1918 menționăm pe Valea Someșului, tronsonul Apahida – Dej(1881), Dej – Baia Mare-Satu Mare(1884) iar pe Valea Someșului Mare linia ferată Beclean – Bistrița(1884), porțiunea Beclean – Năsăud – Ilva Mică fiind realizat numai în 1907 (Pop, 1984).

În perioada 1881-1918 s-au construit principalele rețele feroviare de pe teritoriul României ulterior având loc doar completări, ceea ce a permis satisfacerea corespunzătoare a necesităților economice și culturale de atunci.

Perioada cuprinsă între anii 1919-1941 se caracterizează prin lucrări de refacere a rețelei feroviare distrusă în timpul Primului Război Mondial.

Între anii 1944-1970 au loc acțiuni de consolidare si modernizare a cailor ferate.

Dispunerea în trepte concentrice a reliefului atât spre interiorul coroanei muntoase cât și spre exterior, precum și mulțimea păsurilor și a văilor au influențat în mare măsura, asupra amplasări și direcționări căilor ferate evidențiidu-se concentricitatea.

Inelul intracarpatic este situat in general la contactul Depresiuni Transilvaniei cu zona montană. Aceasta incepe la Brașov continuă peste pasul Sinea prin depresiunea Făgăraș și Sibiu apoi pe la Vințu de Jos, Alba-Iulia, Teius, Războieni, Apahida, Dej, Beclean pe Someș, Săratei, Deda, Toplița, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Sfântu Cheorghe pentru a ajunge din nou la Brașov. Din acesta face parte și magistrala 300 București-Ploiești-Brașov-Blaj-Teiuș-Cluj-Napoca-Oradea-Episcopia Bihor, cu o lungime de 656 km din care se desprinde linia secundară 307 Blaj-Praid la nivelul Transilvaniei face parte din inelul intracarpatic.

O altă caracteristica a rețelei feroviare de pe teritoriul României este dată de faptul ca din liniile principale se desprind o serie de linii secundare care pătrund pe culoarele de vale spre zonele deluroase și montane. Funcția principală a acestor linii a constat în trecut, în transportul de material lemnos din zona de munte și cel de persoane, în timp ce în etapa actuală multe dintre aceste căi au o funcție industrială netă.

Pentru transportul de mărfuri pe liniile secundare, cat și pe distanțe mai scurte la trenurile de călători din jurul centrelor industriale începând cu anul 1964 s-au realizat primele locomotive diesel hidraulice cu puterii medii și mici 350-450 CP, in anii următori trecându-se la fabricarea de locomotive diesel hidraulice de 700-1250 CP.

În cazul de față din 113 km cât măsoară calea ferată între Blaj și Praid segmentului de culoar al Târnavei Mici între Târnăveni și Blaj îi revin 36 km. Pe această distanță calea ferată face parte din categoria celor simple neelectrificate cu ecartament normal. Se înregistrează un număr de 14 stații ceea ce denotă o distanță medie de 2,57 km între 2 stații; ceea ce conduce la înregistrarea unui timp de o oră și zece minute pentru parcurgerea acestei distanțe cu trenul personal.

Și în acest caz componentele geografice (relieful, apele) au condus la constrângeri în trasarea căii ferate după cum se va menționa în continuare. De la Târnăveni până la podul peste Târnava Mică de la Corenești calea ferată este poziționată pe partea dreaptă a râului îndeosebi în lunca acestuia (Foto. 8.). De la Cornești până la Blaj calea ferată se întâlnește pe partea stângă a râului valorificând lunca și pe alocuri terasa a doua (t2). Principalele constrângeri sunt date de către îngustare morfologică de la Cetatea de Baltă și Petrisat. Prezența cursului în apropierea căii ferate conduce la inundarea terasamentului îndeosebi la Cetatea de Baltă, Lunca Târnavei și Sâncel.

Foto. 8. Rambleu! de cale ferată în unitatea de luncă a Târnavei Mici (Pănade)

.

Pentru îndepărtarea acestor neajunsuri sunt necesare o serie de lucrări de regularizare a albiei Târnavei Mici și de redimensionare a terasamentului prin înălțarea rambleelor.

3.2.3 Transporturi speciale

În categoria transporturilor speciale, sunt cuprinse conductele și transporturile corespunzătoare (apeductele, petroductele, gazoductele, saleductele și chimioductele), benzile rulante, liniile de înaltă tensiune pentru transportul energiei electrice.

Gazoductele intrarea în exploatare a domurilor gazifere din Podișul Târnavelor, în anul 1908, la Sărmășel și Copșa Mică este legat și de realizarea primelor conducte cu caracter local, după anul 1910 s-au construit conducte pentru transportul gazului metan la distanțe mai mari: Deleni (Saroș) – Târnăveni; Bazna – Mediaș; ulterior s-au construit și alte conducte:

Cetatea de Baltă – Ocna Mureș (1937); prelungirea conductei Deleni – Târnăveni până la Târgu Mureș.

Între anii 1950 – 1989 ca urmare a intensificării prospecțiunilor geologice privind extinderea și descoperirea de noi zăcăminte de gaze naturale, au apărut noi câmpuri gazifere (gaz metan și gaz de sondă) atât în Podișul Transilvaniei considerat prima zona din țară cât și în alte zone.

După anul 1957 a început construirea marilor magistrale de est și de nord-est, care împreună cu magistrala de sud-est asigură în mare măsură necesitățile de gaz metan -industriale și casnice – a celei mai mari părți a teritoriului României.

Magistrala de sud-est racordată la domurile din Podișul Târnavelor (Cetatea de Baltă, Bazna) alimentează zona industrială Deva – Hunedoara apoi Oțelu Roșu, Caransebeș, Reșița, Lugoj, Timișoara și Arad.

Realizarea sistemului de transport a energiei electrice a cerut eforturi mari într-o perioadă scurtă de vreme. De la o singură linie de 110 kV, între Dobrești și București, în lungime de 127 km existentă în anul 1938 și la câteva linii cu caracter local din Transilvania și zona5 Văii Prahova s-a ajuns la realizare pe teritoriul Românei, a unui sistem energetic național unic. în prezent țara este traversată de o rețea deasă de linii de transport de 400, 220, 110, 60, 35 și 20 kV, care asigură alimentarea energetică a tuturor localităților țării.

Culoarul Târnavei Mici este traversat de o serie de rețele de tensiune dintre care se remarcă cea de 400 kV Iernut – Sibiu care traversează transversal culoarul în perimetrul localității Cetatea de Baltă (Foto. -)

Impactul rețelelor electrice asupra mediului principalele tipuri de poluări pe care rețelele electrice le generează asupra mediului înconjurător sunt: vizuala – deteriorarea peisajului; sonora:

– zgomote produse de funcționarea sau vibrații ale elementelor (conductoarelor) rețelelor electrice si în special, a transformatoarelor; – zgomote produse de descărcarea corona pe liniile de înalta si foarte înaltă tensiune ;• electromagnetica: efecte sonore si luminoase ale descărcării corona, perturbații radio si ale emisiunilor de televiziune, influente ale câmpului electric si magnetic asupra organismelor vii; psihică si pericole (riscuri) de accidente: – teama provocata de apropierea de rețelele electrice si de efectele vizuale si sonore ale acestora; – accidente, cazuri mortale; ecologica:

– ocuparea terenurilor; – defrișarea pădurilor; – protecția naturii si a peisajului; – influenta asupra instalațiilor si construcțiilor, etc. Utilizarea tensiunilor din ce în ce mai înalte în rețelele electrice este determinata de rațiuni tehnico-economice, pentru transportul de puteri electrice pe distante din ce în ce mai mari. Pentru liniile electrice de medie si joasa tensiune impactul cu mediul înconjurător se refera, îndeosebi la: ocuparea terenurilor, defrișarea pădurilor, poluarea vizuala si impactul cu alte elemente de construcții si instalații.

Foto. 9. Linia de înaltă tensiune (400 KW) Iernut-Sibiu.

Alături de liniile de înaltă tensiune, se impun tot mai mult telecomunicațiile (telefonie digitală, sisteme radio și televiziune satelitară și prin cablu), între acestea se detașează prin ritmul și tendința rapidă de globalizare a informațiilor și accesul la acestea sistemul de comunicație I.N.T.E.R.N.E.T.

Emisiile naturale, cât si cele artificiale, formează în prezent mediul EMF în care trăim. Sursele naturale, care includ radiațiile EMF emise de soare, pământ sau de atmosfera (inclusiv descărcările electrice), reprezintă doar o mica fracțiune din totalul emisiilor EMF din banda de frecventa cuprinsa între 0-300 GHz. Sursele generate de om au devenit o componenta importanta a emisiilor EMF totale în mediul înconjurător. Sursele cele mai importante sunt reprezentate de: -Transmițătoarele raflo FM si TV.

Câmpurilor electromagnetice generate de aceste surse pot să aibă un efect negativ asupra plantelor, animalelor sau asupra oricăror organisme vii, pot sa aibă un impact negativ asupra vieții si sănătății umane.

4. DIRECȚII DE URMAT ÎN ORGANIZAREA SPAȚIULUI LA NIVELUL SECTORULUI DE CULOAR

Mediul natural prin forma sa specifică resurse și accesibilitate influențează activitatea populației, care se adaptează la mediul natural existent, ceea ce înseamnă recunoașterea posibilităților și necesităților. Activitatea populației este în buna măsură determinată de constrângerile de adaptare (Benedek.J, 1999).

Deoarece în situația de față nu sunt valorificate corespunzător resursele agricole în teritoriul studiat, în continuare vor fi urmărite două aspecte importante referitoare la noi șanse de exploatare a resurselor agricole și anume:

A. Rolul proprietății asupra șanselor de exploatare s| valorificare

B. Acțiuni de planning dezvoltate într-o nouă optică.

A. în momentul de față proprietatea asupra terenurilor agricole este deținută în mare parte de persoane private individuale, la care se adaugă terenurile deținute de societăți cu capital privat și terenurile domeniului statului. Curmare suprafețele agricole sunt gestionate într-un mod sau altul care diferă în funcție de tipul de proprietate dar și în interiorul aceluiași tip de proprietate, iar se exemplu se poate lua în considerare modul în care persoanele private posesoare de terenuri agricole le gestionează, în această direcție deosebindu-se situații diferite între care se remarcă cel puțin două: în prima situație terenurile agricole sunt administrate corespunzător în această categorie se includ terenurile cele mai favorabile din punct de vedere al fertilității și a poziției, iar produsele obținute acoperă cerințele în cea mai mare parte; în a doua situație se încadrează terenurile mai puțin favorabile din punct de vedere al fertilității și a poziției terenurilor care nu sunt utilizate (în situația actuală) agricol dar nici în alte scopuri, ele rămânând în afara oricăror preocupări și astfel pentru acoperirea cerințelor umane se apelează la produsele agricole din afara teritoriului studiat, în continuare referitor la aceste terenuri se mai poate menționa că ele odată la câțiva ani sunt luate în cultură sau expuse pășunatului care le scot din echilibrul în care se află iar printr-o ulterioară abandonare se ajunge din nou la dezechilibre.

Cât privește terenurile deținute de societăți cu caracter privat lucrurile stau cu totul altfel datorită interesului sporit din partea proprietarilor de a gestiona resursele și de a satisface nevoile umane atât din teritoriul studiat cât și din teritoriile vecine.

Referitor la terenurile agricole din domeniul statului trebuie subliniate aspectele referitoare la terenurile ce se prezintă sub formă de pășuni naturale și pajiști situate pe teritoriul diferitelor localități pentru care localnici plătesc o anumită taxă în funcție de numărul septetului pentru a le putea utiliza, iar ele sunt supuse unui suprapășunat evident ceea ce duce la degradarea lor (având în vedere panta pe care sunt amplasate – ex. perimetrul localității Iclod) prin instalarea unor procese geomorfologice de eroziune din categoria deplasărilor materiale și a eroziuni liniare prin intermediul rigolelor și ravenelor și chiar torenți incipienți, fără ca organele abilitate să întreprindă acțiuni de stopare și îmbunătățire a condițiilor prin convertirea taxelor respective în acțiuni de planning.

Ca urmare rolul proprietății nu poate fi ignorat dar mai mult proprietarul trebuie să fie
îndrumat (pe cât este posibil) pe anumite căi în ceea ce privește gestionarea resurselor
agricole, ele trebuie să cunoască avantajele dar și dezavantaje diferitelor utilizări ale
terenurilor agricole, să cunoască ce culturi sunt favorabile și care sunt nefavorabile în funcție
de fertilitate și poziția unui teren agricol.

Concluzionând se remarcă că sunt necesare acțiuni de planning dezvoltate într-o nouă optică.

B. Modul în care se prezintă în momentul de față tipul de proprietate nu ar reprezenta un inconvenient, dar neajunsurile care reclamă o nouă acțiune de planning dezvoltate într-o nouă optică izvorăsc din mare mozaicare a diferitelor utilizări pe spații restrânse de teren (ex o suprafață de 10 ha teren arabil este împărțită în medie la 10-15 proprietari rezultând tot atâtea moduri diferite de utilizare perimetrul localității Sâncel) ceea ce conduce la pierderi. La mozaicare amintită se mai adaugă și altfel de probleme între care se remarcă cea referitoare Ia neconcordanță tipului de utilizare cu tipul de teren avut în dotare precum și decalajul care există la nivelul terenurilor agricole (la nivelul diferitelor localități ex Sâncel) între terenurile arabile folosite pentru culturi și cele aferente pajiștilor și pășunilor naturale, folosite pentru pășunat ajungându-se astfel în majoritatea cazurilor la suprapășunat datorită suprafețelor restrânse de pășuni naturale și numărul mare a șeptelului pe când unele suprafețe de teren arabil improprii (ca pantă și poziție), fie sunt utilizate dar cu înregistrarea de pierderi fie sunt abandonate.

Ca urmare pentru a se ajunge la o situație de normalitate trebuie să se renunțe la această mozaicare a utilizării terenurilor, nu prin schimbarea productivității ci prin cultivarea unor suprafețe mai mari cu aceiași plantă de cultură. Pe de altă parte să se caute o concordanță între tipul de plantă cultivat, pantă și fertilitate, în sensul de a fi scoase prăsitoarele de pe terenurile în pantă și cu fertilitate modestă, în ceea ce privește decalajul între terenurile arabile și pășunile naturale o parte din terenurile arabile neproductive ca urmare a fertilității și poziției pot fi trecute cu ușurință în categoria pășunilor iar prin creșterea suprafețelor acestora din urmă concomitent se reduce și presiunea septetului și ca urmare suprapășunatul, ajungându-se astfel la o valorificare superioară a terenurilor agricole mai ale* dacă sunt utilizate ca terenuri arabile numai cele corespunzătoare în acest sens și astfel cerințele de produse agricole pot fi satisfăcute.

În mod sigur la cele evidențiate pot fi adăugate și altele de aceeași natură care să îmbunătățească acțiunile de planning pentru a se putea depăși situația actuală.

În teritoriul studiat, lucrările de amenajare a cursului de apă sunt de mai mică amploare, fiind reprezentate prin îndiguiri, care nu au avut decât rolul de a împiedica revărsarea apelor pe anumite terenuri a căror apărare constituie principalul scop, și prin lucrări de regularizare ale albiei.

Îndiguirile se numără printre cele mai vechi măsuri de apărare împotriva inundațiilor, datorită în principal execuției relativ ieftine a lor, cu precădere atunci când se utilizează materiale locale. Pe de altă parte însă, lucrările de îndiguire a albiei râurilor produc modificări importante, atât ale debitelor, cât și ale nivelurilor față de regimul anterior execuției lor.

Îndiguirile dețin ponderea cea mai însemnată în cadrul lucrărilor de prevenire a inundațiilor, fiind întâlnite în cazul nostru în jurul orașului Târnăveni (în colaborare cu acumularea nepermanentă Bălăușeri), pe o lungime de 22,835km, din care 26,6km are rol de porțiune regularizată. Sunt alcătuite din material local, taluze parțial periate. Lucrări de îndiguire se mai întâlnesc și pe afluenții Târnavei Mici, din zona orașului Târnăveni: Pârâul Plopilor pe o lungime de 800m și pe Pârâul Sărat, pe o lungime de 500m.

Părăsind Târnăveniul, ne vom îndrepta atenția spre sistemul de combatere a inundațiilor de la Cetatea de Baltă – Jidvei- Sânmiclăuș, unde în jurul localității Cetatea de Baltă întâlnim același dig din material local pe o distanță de 4,9km, iar la Jidvei acesta se desfășoară pe o lungime de 5km. în zona localității Sânmiclăuș lucrările de îndiguire se desfășoară pe o lungime de 6,5km până în proximitatea localității Sâncel.

Lucrări în desfășurare, care vizează construirea de noi tronsoane de diguri sau consolidarea celor vechi, se desfășoară la Adămuș – Cornești, pe o lungime de 2km, la Jidvei pe o porțiune de 2,5km, având ca și scop principal apărarea incintei de blocuri din cadrul comunei și a centrului comunei, și la Șona – Sânmiclăuș pe o lungime de 4,2km.

Lucrări hidrotehnice care vizează consolidări de maluri sunt cele din proximitatea
localității Lunca Târnavei, care au avut ca și principal scop o consolidare a malului stâng al
râului, în caz contrar infrastructura tronsonului de cale ferată putând cauza importante
neplăceri. Totodată acest tronson de cale ferata a funcționat de multe ori ca o stavilă sau dig
natural în calea apelor învolburate.

Lucrările de regularizare ale albilor se realizează în strânsă corelație cu lucrările de îndiguire și consolidările de maluri, conducând la o sporire a capacității de transport a albiei și totodată asigură stabilitatea în timp a traseului în plan și a secțiunii transversale a albiei minore.

În cazul Târnavei Mici, lucrări de regularizare se rezuma la captarea unor coturi de meandru în aval de Sânmiclăuș (tăiere de cot.;.executată în anul 1969, traseul cursului principal fiind regularizat pe o lungime de 7km), dar și în aval de satul Pănade (regularizare executată în anul 1960, pe o lungime de 4,5km)

Majoritatea lucrărilor de regularizare se încadrează în categoria celor conservative, iar in situația de mai sus, în care a fost necesară crearea unei noi albii, se poate vorbii de o regularizare radicală – prin care se urmărește crearea unei albii noi, prin lucrări de străpungere și corectare care introduc modificări radicale atât în regimul de curgere, cât și în echilibrul morfologic al albiei, cu influențe și asupra sectoarelor adiacente din amonte și aval.

De asemenea se poate menționa că regularizarea albiei se obține acționând asupra a trei elemente principale și anume: traseul în plan, secțiunea transversală și profilul longitudinal (panta medie a patului albiei).

Efectele activităților umane se materializează și prin barajele din beton situate pe cursul principal al Târnavei Mici în vederea alimentării cu apă a unor mori sau chiar a unor microhidrocentrale, cum este fosta microhidrocentrală din zona satului Iclod, cu o putere instalată de 2MW ce a funcționat până în preajma anilor 1970.

Drumurile transversale din luncă mai ridicate decât albia Târnavei Mici au servit ca și niște diguri, în spatele cărora se acumulează apa mărind prin aceasta suprafața inundată din amonte, dar ferind de inundații zonele din aval de ele. Tot în categoria acestor lucrări hidrotehnice neconvenționale intră și depozitele de reziduuri din jurul Combinatului Chimic Târnăveni care funcționează ca și niște baraje în calea răspândirii apelor.

Extragerile de balastru sunt mai puține în zona studiată, acestea întâlnindu-se la Târnăveni și Adămuș, din care se extrag anual SO.OOOm3, respectiv 25.000m3 de nisip.

Alte activități umane desfășurate în proximitatea și la contactul cu albia râului sunt combaterea eroziunii solului, în întreg bazinul Târnavei Mici, fiind amenajată o suprafață de l S.OOOha. Principalele lucrări au constat în amenajarea de terase și agroterase, învăluiri, benzi înierbate, canale de coastă și debușee pentru dirijarea apelor, împădurirea unor suprafețe puternic erodate. Aceste lucrări au dus la crearea unor condiții propice pentru desfășurarea unor activități socio-economice deosebit de intensă în zonă. Un exemplu concludent îl constituie ansamblul de plantații de viță-de-vie din arealul studiat-Târnăveni 260 ha, Jidvei-Bălcaciu-Șona-160 ha.

Pentru viitor, sunt necesare o serie de masuri și prevederi ale îmbunătățirii organizării
spațiuhir și la nivelul vetrelor de așezări și ale căilor de comunicații.

Astfel, în majoritatea localităților există o tramă stradală insuficient calibrată, cu deosebire în cazul străzilor care sunt părți ale Drumului Județean 117, așa cum se întâmplă în localitățile Sâncel, Lunca Târnavei, Șona, Cetatea de Baltă etc. Tot la nivelul vetrelor se remarcă insuficienta dezvoltare a rețelelor de canalizare, cu mențiunea că ele lipsesc aproape cu desăvârșire, a rețelelor de telecomunicații.

Căile de comunicații trebuie și ele aduse la standardele actuale, îndeosebi Drumului Județean 117, care necesită un nou covor asfaltic însoțit de o fundație de beton și mai ales rețeaua de drumuri secundare care leagă diferitele localități de centrele de comună. De asemenea și calea ferată a culoarului are nevoie de o reabilitare în adevăratul sens al cuvântului, atât la nivel de terasament și anexe, cât și sub aspectul electrificării.

Concluzii

După urmărirea principalelor capitole și subcapitole ale lucrării intitulate "Condiționări fizico-geogrefice ale organizării spațiului în Culoarul Târnavei Mici (sectorul Tărnăveni-Blaj)", începând cu încadrarea geografică, apoi trecerea în revistă a factorilor fizico-geografici ai organizării spațiului, apoi a tipurilor specifice de organizare condiționate tocmai de factorii respectivi, pentru ca în final să fie subliniate principalele demersuri ale îmbunătățirii spațiului în viitor, se desprind mai multe concluzii, cu mențiunea că unele dintre ele au fost parțial notate la sfârșitul anumitor subcapitole.

În cazul culoarelor de vale specifice Depresiunii Transilvaniei, organizarea spațiului este influențată în mare măsură către factorii fizico-geografici, iar pe fondul acestei influențe componenta antropică a acționat în manieră proprie, în categoria formelor de amenajări specifice, din Culoarul Târnavei Mici, s-au remarcat cele de la nivelul vetrelor de așezări, cu expunerea pe larg a problematicilor de la nivelul centrului de comună Șona. La acestea s-au adăugat cele ale căilor de comunicații, în special rețeaua de drumurt șl cale ferată a culoarului, precum și cele incluse în categoria transporturilor speciale. După urmărirea acestora pe parcursul primelor trei capitole ale lucrării, în ultimul capitol au fost subliniate principalele direcții care trebuie urmate în viitor, pentru o mai bună gestionare a resurselor sub aspectul organizării spațiului și amenajării teritoriului în sectorul de culoar al Târnavei Mici, cuprins între Târnăveni și Blaj. Deoarece, studiul condiționărilor fizico-geografice în organizarea spațiului prezintă un real interes atât practic cât și teoretic, iar cunoașterea acestora favorizează luarea unor măsuri de reabilitare și depășire a constrângerilor impuse de diverși factori in organizarea teritoriului.

În urma celor deja notate și evidențiate, se desprinde concluzia finală, referitoare la necesitatea elaborării unor astfel de studii (având în vedere complexitatea intervenției antropice în teritoriu și posibilitățile ulterioare) și pentru alte teritorii cu același specific.

BIBLIOGRAFIA

1. Benedek, J., (1999), Amenajarea spațiului rural. Studiu de caz Dealurile Bistriței, Teză de doctorat, Cluj-Napoca.

2. Benedek, J., (2001), Introducere înplanning teritorial, Ed Risoprint Cluj-Napoca.

3. Benedek, J., (2004), Amenajarea teritoriului și dezvoltare regională, Ed Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

4. Buza, M., Stroia, M., (1985), Blaj, Ed. Sport-Turism, București.

5. Ciupagea, D., Paucă, M., Ichim, L, (1970),Geologia Depresiunii Transilvaniei, Ed. Academiei Române, București.

6. Cucu, V., (1981), Geografia populației și așezărilor umane, Ed Didactică și Pedagocică, București.

7. Erdeli, G., Cucu, V., (2005), România: Populație, Așezări umane, Economie, Ed Transversal, București.

5. Gâștescu, P., (1992), Fluviile Terrei, Ed. Sport-Turism, București.

6. Gruie, E., Marcoci, C., (1979), Apa și poluarea, Ed. Științifică și Enciclopedică, București.

7. Ichim, I., Bătucă, D., Rădoane, M., Duma, D., (1989), Morfologia și dinamica albiilor de râuri, Ed. Tehnică , București

8. lelenicz, L, (1998), Dealurile și podișurile României, Ed. Fundației România de Mâine, București.

9. lanoș, I., (2000), Sisteme teritoriale. O abordare geografică, Ed Tehnică București

10. Ilie, M., (1958), Podișul Transilvaniei, Ed. Științifică, București.

11. Irimuș, 1., (1998), Relieful pe domuri și cute diapire în Depresiunea Transilvaniei, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

12. Josan, N., (1979), Dealurile Târnavei Mici. Studiu geomorfologic, Ed. Academiei Române, București.

13. Mac, L, (1978), Relații morfostructurale în valea Târnavei Mici, Studia Universitatea „Babeș- Bolyai", Cluj-Napoca, seria Geologie- Geografie, an XXV, nr 2.

14. Mac, I. (2003), Știința mediului, Ed. Europontic, Cluj-Napoca.

15. Mac, L, (1986), Tipuri de versanți în România, Terra, nr. 1.

16. Mac, L, (2000), Geografie generală, Ed. Europontic, Cluj-Napoca.

17. Mârculeț, L, Mărculeț, C., (2001), Realități geografice în Valea Tărnavei, Centrul de multiplicare al Universității București.

18. Morariu, T., Bogdan, O., Maier, A., (1980), Județul Alba, Ed. Academiei Române, București.

19. Morariu, T., Donisă, I., (1968), Terasele fluviale din România, Studii și cercetări geologice, geofizice și geografice, Geografie, voi. XV, nr l, București.

20. Negulescu, M., (1982), Protecția calității apelor, Ed. Tehnică, București.

21. Pop, Gr., (2001), Depresiunea Transilvaniei, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

22. Pop, Gr., (1984), Geografia circulației, Ed. Științifică și enciclopedică, București.

23. Pop, Gr., Benedek, J., Satele mici din România și specificul activității lor, Studia Univ. Babeș – Boliay , Ser. Geographia, nr 1-2.

24. Popa, N., (2000), Tipuri de așezări din Țara Hațegului, Ed. Brumar Timișoara.

25. Raica, A., Raica, L, (2000), Regiunea Târnavelor. Natură și habitat, Tipografia Universității "Lucian Blaga" Sibiu.

26. Raboca, N., Ciangă, N., Maier, A.,(1999), Geografie economică, Ed. . Presa Universitară
Clujeană. Cluj-Napoca. i.

27. Sorocovschi, V., (1993), Caracteristicile perioadelor scurgerii ridicate de pe râurile din Podișul Târnavelor, Studia Universitatea „Babeș- Bolyai", Cluj- Napoca, seria Geografie, voi. XXXIX, fascicolul 1.

28. Sorocovschi, V., (1993), Podișul Târnavelor, Studiu hidrologic, CETIB, Cluj- Napoca

29. Surd, V., (2001), Introducere în geografia spațiului rural, Ed Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

30. Surd, V., (2003), Geografia așezărilor, Ed Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

31. Stroia, M (2002), Podișul Secaselor .Așezării si populație,Ea. Buna Vestire Blaj.

32. Ujvari, L, (1972), Geografia apelor României, Ed. Științifică, București.

33. Velescu, O., Bondoc, O,, (1978), Itinerar pe Târnave, Ed. Sport- Turism, București.

34. Vincze, M., (2000), Dezvoltare regională si rurală. Idei și practici, Ed Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

35. Zotic, V., (2001), Organizarea spațiului geografic în Culoarul Mureșului între Alba lulia și Deva, Teză de doctorat, Cluj-Napoca.

36. Zotic, V., (2005), Componentele operaționale ale organizării spațiului, Ed, Ed Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

37.*** (1987) – Geografia României, voi. 3, Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei, ( D. Oancea, V. Velcea, N. Caloianu, S. Dragomirescu, Ghe. Dragu, El. Mihai, Ghe. Niculescu, I. Velcea), Ed. Academiei Române, București.

38. *** (1978) – Hartapedologică a Republicii Socialiste România, scara l :500.000.