Conditionarea Psiho Sociala a Oportunitatii Serviciului de Mediere a Conflictelor Familiale
CONDIȚIONAREA PSIHO-SOCIALĂ A OPORTUNITĂȚII SERVICIULUI DE MEDIERE A CONFLICTELOR FAMILIALE
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………..………….…………………..3
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE ALE CONFLICTELOR IN FAMILIA CONTEMPORANĂ………………………………………………………………………………….………5
I.1. Particularitățile familiei contemporane…………………………………………………………………5
I.2. Conflictul familial……………………………………………………………………….………………16
I.3. Managementul conflictelor familiale……………………………………………………………………33
I.4 Rolul comunicării în rezolvarea conflictelor familiale………………………………………………….48
CAPITOLUL II.
BIBLIOGRAFIE
În viața cotidiană inițiem, dezvoltăm sau încheiem relații cu persoanele din jurul nostru, omul fiind o ființă socială care nu poate trăi și exista decât prin intermediul relațiilor și în interiorul relațiilor. Concepută ca o instituție sau ca un sistem de relații, familia reprezintă primul și principalul mediu în care individul se formează și se dezvoltă.
Familia poate fi definită nu doar ca un ansamblu de indivizi, între care există legături biologice, de „sânge”, ci și ca un sistem viu, o instituție complexă, care nu există și nu se manifestă decât prin participarea membrilor săi la un ansamblu de credințe și de practici. Acest ansamblu de credințe și practici definește un „stil personal” al familiei respective care o va face să se deosebească de alte grupuri familiale sau de alți indivizi care nu fac parte din familie și nu sunt recunoscuți ca aparținând acesteia.
Familia este mediul unde apar de regula cele mai frecvente conflicte, acestea pot apărea intre soți, între părinți și copii, intre copii etc. O serie de conflicte în familie sunt cauzate de deficitul de comunicare între membrii familiei.
De asemenea pot apărea conflicte din cauza distribuției de rol în familiile în care „ecourile” tradiționalismului încă se mai fac auzite, iar majoritatea treburilor casnice sunt realizate de femeie, astfel foarte multe femei pe lîngă faptul că modernitatea i-a dat posibilitatea de a-și manifesta independența, de a avea acces la carieră, însă asumarea valențelor moderne de către femei este de cele mai multe ori dublată de asumarea sarcinilor domestice.
Problemele culturale ale anumitor tipuri de familie sunt și ele destul des întîlnite, religia fiind o dimensiune importantă în conturarea unor anumite comportamente de manifestări conjugale. Atunci când apare problema conflictelor culturale, pretențiile și așteptările personale nu concordă cu cele ale partenerului, situație care poate crea, în multe cazuri, stres în familie și, uneori, chiar disoluția ei.
Astfel, sunt necesare dezvoltarea formelor alternative de soluționare pozitivă a conflictelor familiale în R. Moldova în vederea asistării și ajutării familiilor pentru depășirea situațiilor conflictuale, iar dezvoltarea acestor servicii să devină una din prioritățile de bază ale politicii sociale, care ar contribui la formarea unui sistem viabil de protecție socială a familiei.
Problema investigației
constituie necesitatea acordării asistenței psiho.sociale familiilor aflate în conflict, prin dezvoltarea formelor alternative de soluționare pozitivă a conflictelor în R. Moldova.
Baza conceptuala a lucrarii
Analiza teoretică a conflictelor de familie și a modalităților de soluționare pozitivă a conflictelor presupune o studiere minuțioasă a monografiilor și studiilor critice, ale căror baze au fost puse de autori clasici, precum: Consedine Jim, Bowen Hellen, Hudson Joe, Garland David, Howard Zehr, Roger Graef, Stern Vivien, Jacqmain C., Malempre H. etc.
Importanța dezvoltării formelor alternative de soluționare a conflictelor familiale este reflectată și în lucrările autorilor români precum: Pașcu A.,Vârga P., Vârga D., Ana Stoica-Constantin, Neculau A., Stănciulescu E., Mitrofan I.,Mitrofan N., Ionescu A. etc.
În cercetare au fost aplicate următoarele metode, procedee și tehnici de cercetare:
Teoretice: analiza și sinteza literaturii de specialitate, generalizarea informației în domeniul mamagementului conflictelor de familie.
Empirice: Colectarea datelor empirice ale lucrării a fost efectuată în baza următoarelor metode: observația, interviul, analiza datelor, elaborarea și aplicarea unui ghid de interviu cu experți în domeniu și a unui ghid de interviu cu familii aflate în conflict.
Etapele investigației
Studiul se desfășurat pe parcursul anului de studii 2011-2012 în patru etape:
Etapa 1- analiza, sinteza și prelucrarea informației teoretice.
Etapa 2 – stadiul empiric al conflictelor familiale și stilurilor de soluționare a acestora.
Etapa 3 – implementarea medierii familiale ca soluție alternativă pentru familiile în conflict.
Etapa 4 – analiza rezultatelor obținute în urma aplicațiilor practice, formularea concluziilor și recomandărilor.
Baza experimentală a cercetării: eșantionul a cuprins 12 experți în domeniu și alt esantion format din 20 persoane aflate în conflicte de familie din orașul Chișinău.
Conținutul tezei
Conținutul tezei este structurat în II capitole și cuprinde:
Capitolul I – cuprinde aspecte teoretice ale conflictului, delimitarea și analiza tipurilor de conflict și stiluri de conduită în situații de conflict. Abordări teoretice privind managementul conflictelor de familie, precum și rolul comunicării în rezolvarea conflictelor de familie.
Capitolul II – reflectă descrierea studiului empiric al conflictelor în familia contemporană.
Analiza datelor ghidului de interviu cu experți în domeniu.
Analiza datelor ghidului de interviu cu membrii familiei aflați în conflict.
Formularea unor concluzii și recomandări.
Importanța lucrării:
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a tezei constă în crearea unui cadru specific de analiză teoretică a conflictelor de familie, precum și analiza modelelor pozitive de soluționare a conflictelor de familie; promovarea serviciului de mediere a conflictelor familiale – ca medodă de intervenție specializată alternativ consilierii psihologice..
Termeni cheie:
Conflict, dispută, disoluție, conflict conjugal, mediere, negociere, consiliere, arbitraj, imparțialitate, neutralitate, confidențialitate, contract de mediere, acord de împăcare etc.
CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE ALE CONFLICTELOR ÎN FAMILIA CONTEMPORANĂ I.1. Particularitățile familiei contemporane
a) Definirea familiei
Istoria vie a umanității sub dimensiunile sale biologică, psihologică, socioculturală, economică și politică aparține familei, coexistenței bărbatului și a femeii, a relaților dintre ei, a relațiilor lor cu copii.
Familia s-a dovedit a fi una dintre cele mai vechi forme de comunitate umană, cea care asigură perpetuarea speciei umane, evoluția și continuitatea vieții sociale. Familia “ca element fundamental al societății”, evoluiază ca verigă de legătură nu numai a vieții biologice și sociole, dar și a vieții individuale și publice a oamenilor. Preocuparile ce țin de studiul familiei sunt foarte vechi , și constituie obiectul de cercetare al mai multor științe, cum sunt: sociologia, istoria, biologia, psihologia, medicina, filozofia, religia, dreptul. Există o varietate de conținut a termenului “familie”. Multiplele definitii date pâna acum familiei evidentiază aspecte atât de ordin structural cât si functional.
Dicționarele de psihologie prezintă familia ca nucleul social primar reunut prin căsătorie, legătură de singe și adopție; un grup social caracterizat prin rezidență comună, cooperare economică și reproductive [26, p.740].
Studiile si cercetarile antropologilor, au fost printre primele care si-au propus definirea familiei. Astfel definiția data de G. Murdock (1949) pare destul de completă. El considera familia ca un grup social caracterizat prin rezidentă comună, cooperare economica si reproducție. Ea include adulți de ambele saxe, dintre care cel puțin doi au relații sexuale recunoscute (aprobate) social și unul sau mai mulți copii, proprii sau adoptați, pe care îi cresc și îngrijesc. Se evidențiază caracteristicile acestui grup dupa momentul constituirii sale [22, p.65].
M. Voinea consideră că din punct de vedere sociologic, familia „desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie,ce se caracterizează prin comunitate de viață, de sentimente, interese și aspirații”. [29, p. 5]
În sens juridic familia este definită ca „grup de persoane între care există drepturi și obligații, care-și au originea în acte juridice precum căsătoria, rudenia, sau în raporturi asimilate relațiilor de familie ” [29, p. 6]. Întîlnim și definiții care caracterizează mai clar această noțiune. Rose Vincent definește: „familia constituie un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respectă anumite tradiții, chiar inconștient, care aplică anumite reguli de educație, într-un cuvânt, care creează o atmosferă”[ 14, p. 29].
John Locke considera că familia reprezintă: „unitatea de interacțiuni și intercomunicări personale, cuprinzând rolurile sociale de soț și soție, mamă și tată, fiu și fiică, frate și soră” [12, p. 145].
Prin această precizare, autorul evidențiază faptul că fiecare membru al unei familii îndeplinește un anumit rol, care diferă în funcție de poziția în cadrul acesteia, aceste roluri interacționând și influențându-se reciproc.
Privită din punct de vedere moral-creștin, familia este o instituție de origine divină, stabilită de la Creație și întemeiată pe Taina căsătoriei. Ea are un caracter sacru și se caracterizează prin iubirea desăvârșită, comuniunea, unitatea și egalitatea membrilor acesteia [25, p. 27].
V.Stănoiu oferă propria variantă a definiției „Familia este un grup social, realizat prin ăsătorie, alcătuit din persoane care trăiesc împreună, au gospodărie casnică comună, sunt legați prin numite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice și răspund una pentru alta în fața societății” [14, p.66]
Definițiile menționate sunt doar orientative, deoarece au o slabă validitate de conținut, lasă pe dinafară o multitudine de cazuri ce se găsesc în viața socială reală.
b) Familia contemporană
Cercetările din domeniul familiei susțin că, în ultimele decenii, familia din societățile contemporane a suportat transformări importante. În acelați timp, aceasta continuă să reprezinte o instituție fundamentală în societate, fapt pentru care în dezbaterile publice problema „declinului familiei" este privită cu tot mai multă îngrijorare. Imaginea familiei, este aceea a unei instituții care protejază tradițiile și valorile naționale, fiind relativ independentă de contextul socioeconomic și avînd o mare capacitate de inerție. (Ghebrea, 2000). Urmărind schimbările din ultimele decenii în sfera familiei putem conchide că, familia reprezintă o instituție tot mai adaptată transformărilor de la nivelul societății.
Suntem în fața unei noi civilizații. În economie se consolidează procesul de globalizare, se constituie corporațiile multinaționale, se instaurează predominanța sectorului terțiar (al serviciilor), se accentuază investiția în “imaterial” (marketing, publicitate, management, informatizare). În politică asistăm la o predominare a politicii locale și sectorale, la constituirea regionalismului, la apariția mișcărilor sociale și politice ale minorităților (sexuale, entice, rasiale, feministe, ecologiste). În morală este prezentă permisivitatea: totul e contestabil, nu există reguli și nici soluții garantate, orice judecată de valoare trebuie emisă în funcție de context. În comunicare are loc o adevărată revoluție. Apar noi tipuri de mass-media, tehnologii de comunicare, se generalizează telefonia mobilă, suntem într-o adevărată “eră a internetului”.
Aceste și alte transformări au generat schimbări importante în stilurile de viață ale indivizilor. La nivel valoric putem vorbi despre libertate, exprimarea bazată pe toleranță, o nouă fază a consumerismului (anticonsumerism sau consumerism lucid), apariția modalităților de petrecere a timpului liber în care” jocul” devine foarte important. Societatea modernă este îndreptată spre diversitate, spre afirmarea individualității, spre tehnologie și spre un nou tip de consum.
Schimbarea majoră este trecerea de la modelul familiei nucleare la o diversitate de modele familiale, ceia ce nu se echivalează cu sfîrșitul tipului nuclear. Familia nucleară încetează să fie tipul ideal, dominant al societății, devine unul din multitudinea de tipuri familiale existente.
Aceasta stare de lucruri a facut ca la conceptul clasic de "structura a familiei" sa i se asocieze cel de "restructurare a familiei". Noul concept se refera la noile tipuri de famili restructurate si la particularitatile ca si la disfunctiile acestora.
Voinea [30, p. 503] identifică cîteva mecanisme cauzale esențiale în „restructurarea familiei" și care au condus la dezvoltarea unor modele alternative ale vieții de familie:
Angajarea femeilor în activități extrafamiliale, creșterea gradului de ocupare a femeilor pe piața muncii și a dorinței lor de promovare socială, care au afectat puternic funcțiile economice și socializatoare ale familiei, au condus la diminuarea autorității masculine, la scăderea fertilității și la creșterea probabilității de divorț.
Mobilitatea teritorială sub forma unei migrații, definitive sau temporare, care contribuie la modificarea modelelor tradiționale, prin extinderea ariei de selecție a partenerului;
Procesele de urbanizare și modernizare care permit apariția uniunilor consensuale, hetero- sau homosexuale, a căsătoriilor de probă etc.;
Creșterea gradului de școlarizare a populației, a nivelului de instruire a femeii.
Există și alte transformări importante:
creșterea generală a nivelului de trai și a independenței economice a tinerilor, care a favorizat comportamentele familiale alternative și autonome.
schimbările valorice au un impact hotărîtor: creșterea diversității culturale, politice, religioase; creșterea toleranței generale, a permisivității sociale la diferențe (culturale, religioase, sexuale, familiale etc).
dezvoltarea materială a societății, a transformat omul într-un individ centrat pe acumulare și mai puțin pe existență. Acum oamenii se definesc mai mult prin ceea ce au, decât prin ceea ce fac sau sunt. Valorile personale și sociale au cunoscut o bulversare semnificativă; de aceea există tendința oamenilor de a se responsabiliza mai puțin pentru dezvoltarea și împlinirea emoțională, cât mai mult pentru cea materială;
depersonalizarea omului, tendința de a valoriza individul unic, decât familia sau grupul. Astăzi se folosește mai mult „eu”, decât „noi”. Se pune accent pe dezvoltarea individuală, decât pe cea împreună. Asta influențează și creșterea vârstei la care se căsătoresc tinerii, vârstei la care femeile aleg să devină mame;
creșterea ritmului de viață și a variantelor de petrecere a timpului, atât în zona profesională, cât și personală, ce are ca efect apariția unor noi nevoi care se cer satisfăcute.
conștientizarea dezavantajelor ale familiilor tradiționale, care puneau accent doar pe stabilitatea familială, și foarte puțin pe satisfacția reciprocă a membrilor ei. Astăzi tinerii sunt orientați spre satisfacția maritală, spre împlinirea emoțională în cuplu, decât spre longevitatea cuplului sau a familiei;
pozitivarea atitudinii față de femei, încercările de echilibrare a atitudinii față de cele două sexe.
Modificarea atitudinii față de sarcinile și copiii proveniți din afara relațiile de cuplu sau față de adopții;
deschiderea față de metodele contraceptive și folosirea lor pe scară largă, care duce la controlul sarcinilor și deci la controlul vârstei mariajului și a tipului de relație de cuplu dorit de cei doi parteneri;
schimbarea mentalității, din una stigmatizatoare în una de acceptare, și toleranță față de modelele noi de viață familială și față de fenomene precum divorțul, separarea, locuitul împreună înaintea căsătoriei.
tendința la libertinaj, inclusiv (sau mai ales) sexual și de a fi furați de modelele familiale „la modă”.
c) Tipuri constitutive ale familiei restructurate
Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă [58] disting următoarele tipuri constitutive ale familiei restructurate:
1.CELIBATUL – bărbatul sau femeia evită să se căsătorească (sau recăsătorească ) .
Cauze: obiective: – de ordin sexual (impotenta, vaginism, infantilism genital);
– de ordin psihorelational (lipsa aptitudinilor pentru parteneriat, depresie, complex de inferioritate,sociofobie);
– de ordin material (constrângeri economice, lipsa locuintei).
subiective: – existenta unor imagini deformate despre familie si sarcinile ei;
– lipsa de curaj în asumarea responsabilitatilor familiale si parentale;
– psihotraume datorate conflictelor conjugale grave din familia de origine.
Avantajele – independenta economica si libertatea personala, varietatea si schimbarea, accentul pus pe realizarea profesionala.
Probleme de ordin psihologic si social:- sentiment de frustrare în raport cu colegi, cunoscuti sau rude care îsi au familiile lor; sentiment de culpabilitate fata de sine si fata de societate; sentimentul izolarii si abandonului; egoismului si individualismului.
Consecintele celibatului:- se diminueaza nuptialitatea si natalitatea, ceea ce poate antrena dezechilibre demografice pe termen lung; sunt maximalizate functiile sexuala si economica; este minimalizata functia de solidaritate, celibatarul acordând o importanta mai mare varietatii si schimbarii.
2. CUPLUL FĂRĂ DESCENDENȚI – copiii nu mai reprezinta axul central al vietii familiale, ci cuplul sot-sotie a devenit centrul de greutate în jurul caruia graviteaza dorintele, asteptarile, sperantele, placerile. Acest tip de familie maximizeaza functia economica si functia sexuala.
Explicatii: – dorinta de a fi independenti în relatia lor fata de copil;
– emanciparea femeii; renuntând la pozitia de gospodina casnica, supusa sotului si societatii, multe femei au renuntat si la maternitate;
– dificultati economice : somaj, lipsa unei slujbe stabile, venituri foarte mici, lipsa casa proprietate;
– lipsa unei politici sociale de încurajare si sprijinire a tinerilor casatoriti.
Particularitati: – nu sarisfac sarcini semnificative ale familiei, caracterizându-se prin deficit de structura;
– nu asigura reproducerea biologica si nu realizeaza functia socializare, dat fiind absenta descendentilor;
– sunt frustrari si neîmpliniri generate de lipsa copiilor.
3. CONCUBINAJUL este format din doi parteneri, asemenea familiei nucleare, care însă nu sunt căsătoriți. Uniunea libera poate fi doar o simpla etapa premergatoare casatoriei sau poate fi un stil de viata rezultat dintr-o optiune de lunga durata sau definitiva.
Cauzele apariției sunt modul mai economic, mai placut si mai confortabil de a trai împreuna; dorinta relatii intime emotionale nesubordonate vreunui contract legal; satisfacerea nevoilor sexuale la un nivel superior; calitatea relatiei în defavoarea durabilitatii sale cu orice pret; fidelitatea liber consimtită; angajarea în speranta unei "cresteri calitative a relatiei.
Avantajele – satisfactia sexuala crescuta, o mai mare autodeschidere si sentimente mai intense de intimitate; posibilitatea de a se întelege pe ei însisi; posibilitate crescuta de realizare a compatibilitatii si o familiarizare cu modurile diverse în care partenerii reactioneaza într-o mare varietate de situatii; dezvoltarea deprinderilor interpersonale si încrederea în construirea unor relatii strânse; nivel de trai ridicat.
Dezavantaje: limitarea prematura a experientei "întâlnirilor"; perpetuarea rolului traditional al femeii, constând în asigurarea sarcinilor domestice; uneori coabitarea juvenila poate fi în beneficiul barbatului si mai putin al femeii; investirea emotionala inegala; schimbari în viata sociala a partenerilor prin reducerea numarului de prieteni; complicatiile legale, care sunt posibile în coabitare mai mult decât în orice relatie amoroasa; dezinteresul fata de functia reproductiva.
4. FAMILIILE MONOPARENTALE sunt alcătuite dintr-un singur părinte și copiii acestuia. Ele pot aparea în urma divortului sau abandonului familial, decesului unui parinte, a adoptiei realizate de o persoana singura sau a cresterii copiilor în afara casatoriei. Se consideră ca este mai indicata pentru un copil o astfel de familie, decât una biparentala bântuita de certuri si de probleme.
Dezavantaje: dificultati economice si socializatoare, baietii prezinta o rata mai mare a comportamentelor deviante; casatoriile fetelor au o stabilitate mai redusa decât a baietilor; parintele ramas cu copiii nu mai poate realiza la un nivel optim functiile:sexuala, reproductiva, economica si de socializare sunt minimalizate.
Principalele probleme ale mamelor sunt dificultati financiare, copiii devenind un suport economic pentru acestea; extinderea rolului cu sarcini auxiliare nespecifice sexului; împarte rolurile cu copilul cel mai mare care se maturizeaza mai repede si devine si confident.
Principalele probleme ale tatilor- o mai mare libertate financiara; se pricep mai putin la gospodarie, motiv pentru care acestea le fac copii; cer mai multa independenta de la copii lor.
5.CĂSĂTORIA DESCHISĂ – model de convietuire aflat între concubinaj si familia nucleara. [59]
– dragostea sexuala constituie nucleul si ratiunea de a fi a acestei casatorii
– posibilitatea de schimbare a partenerului daca aceasta este în interesul fiecaruia si a cuplului ca întreg;
– "cheia" acestei relatii este capacitatea sotilor de a întelege ce semnificatie are "a trai acum";
– persoana/partenerul are o libertate pe care altfel nu o avea, poate decide singura într-o lume care o obliga sa adopte anumite comportamente; este o modalitate care îl obliga si pe unul si pe altul dintre parteneri sa nu se plafoneze; este o alternativa dezirabila între nenumarate alternative de convietuire impuse de societatea contemporană.
6.FAMILIILE RECONSTITUITE sunt alcătuite în opinia Mariei Voinea [31] partenerii au mai fost căsătoriți și au descendenți din mariajele anterioare”.
Acest tip de familie se confruntăcu o serie de probleme, datorate în special existenței copiilor ce provin din alte relații. Fiecare părinte va tinde să îi acorde mai multă atenție copilului său, se va interesa în mod special de situația acestuia și va fi direct interesat de evoluția acestuia în timp, toate acestea în detrimentul celuilalt copil. De aici vor proveni și principalele inconveniente ale membrilor cuplului, ei având atâtinterese comune, legate de buna desfășurare a relației, de menținerea coeziunii familiale, cât și diferite, care au în vedere propriul copil.
7.FAMILIILE REORGANIZATE se aseampna cu cele reconstituite, însa acopera o arie mai întinsa de configuratii:
– doi parteneri divortati sau vaduvi fara copii
– unul dintre parteneri are descendenti din mariajele anterioare
– doar un partener a mai cunoscut experienta unei relatii legal constituite
Ele sunt destul de numeroase, mai numeroase decât familiile reconstituite.
"Simulacrele" familiei contemporane
Semi-casnicia, pseudo-casnicia, uniunile homosexuale, grupul comunitar sexual, swingers sunt considerate experiente "neofamiliale" [19, p. 80].
Semi-casnicia este o "falsa casnicie", avand ca scop prelunigirea casatoriei din punct de vedere legal, in ciuda modificarilor si alterarilor de esenta, a degradarii relatiilor maritale. Se intalneste frecvent in cuplurile cu relatii tensionale, conflictuale cronice si consta in adoptarea si exercitarea incompleta a rolurilor maritale de catre unul sau ambii soti. Variante ale semi-casniciei:
– formula "casa si copiii impreuna, sexul separat";
– formula "sexul impreuna, casa si copiii mai mult tu, distractiile separat";
– formula "sexul, partial impreuna, casa numai tu, distractiile partial impreuna, copii, mai ales tu, banii, mai ales eu".
Se constata in aceste formule maritale numeroase conflicte, rivalitati, violente cu impact negativ in socializarea copiilor; acestea sunt asociate frecvent cu alcoolismul, gelozia in contextul infidelitatii, lipsurile financiare, dezordinea in programul de viata.
Pseudo-casnicia ("vietile paralele") consta in adoptarea si exercitarea inautentica (falsa, aparenta) a rolului conjugal-parental. Este vorba de un sistem de interese reciproce, de obicei, economice si sociale (ex., casatoria de convenienta, in scopul rezolvarii unei situatii sociale specifice – facilitati economice). Pentru copii, efectele sunt extrem de nocive: ofera modele comportamentale pseudomaritale, cu consecinte in constituirea atitudinilor antifamiliale.
Uniunile homosexuale
Functia sexuala reprezinta motivatia existentei uniunilor homosexuale – relatiile sexuale: nota definitorie a convietuirii dintre doua persoane de acelasi sex.
Familia homosexuala este constituita din indivizi marcati fie din punct de vedere organic, fiziologic si psihic, fie din punct de vedere social, prin pervertire, frustrare si complexare. În unele tari s-a legiferat casatoria între persoane de acelasi sex (Olanda). Manifestarea acestui mod de raporturi dintre barbati sau femei trezeste în opinia publica din țara noastră atitudini de respingere, dat fiind faptul ca, traditional, în societatea noastră a existat dintotdeauna familia sub forma cuplului heterosexual. Apar probleme atunci cand exista copii proveniti din mariaje heterosexuale, privind maturizarea psihologica a copilului ca adult.
Grupul comunitar sexual – replica si o formula de protest la adresa "restrictiilor" impuse de familia strict monogama (fidelitatea, spre ex .). Se pronunta pentru legatura de tip alianta care sa depaseasca fixatia stricta de partener si care sa aiba caracterul unui angajament supus reînnoirii.
Forme derivate ale acestora sunt: familile comunitare, familiile hippy. Practica viata sexuala sub forma mariajului în grup.
SWINGERS – desemneaza un schimb voluntar si temporar între perechi în scop sexual.
Funcțiile familiei contemporane
Există patru funcții fundamentale pentru viața socială umană: sexuală, economică, reproductivă și educațională. Merită să fie subliniată funcția familiei de a forma personalitatea copiilor apăruți în cadrul ei. In cadrul familiei, fiecare dintre noi dobândim caracteristicile care ne vor defini ca persoane. Printre alte funcții ale familiei menționăm: comunicativă, reglatorie, de solidaritate, recreativ-terapeutică.
1. Funcția reproductivă, de perpetuare a neamului omenesc reprezintă una din celemai importante funcții ale familiei, care nu poate fi exercitată de un careva institut social.
Instinctul reproducerii este înscris genetic, care se transformă cu timpul în trebuință de a avea copii, de a-i crește și educa. Fără a satisface această trebuință omul nu se poate simți fericit și familia tară copii se consideră incompletă. Apariția copilului îi transformă pe soți, trezește în ei dragostea părintească și dă naștere la noi emoții, sentimente ce-i îmbogățește spiritual. Datorită copilului personalitatea părinților crește, devine mai semnificativă și mai apreciată. Numărul copiilor depinde de dorința părinților, posibilitățile materiale, starea sănătății, nivelul dezvoltării sistemului de ocrotire a sănătății în țară.
In ultimii ani se observă o scădere a natalității, creșterea mortalității, reducerea duratei vieții. In prezent există tendința de a nu avea copii, ceea ce este legată pe de o parte de dificultățile economice, transfiormarea copilului într-un „obiect de lux". Pe de altă parte – de valorile moral-spirituale existente (prestigiu a devenit o mașină, creșterea unui câine etc.)
2. Funcția de educare a generației tinere/ de socializare și îngrijire a celor bătrâni. In familie copilul își vede modelul potențial al familiei proprii. În procesul socializării familia contribuie la: dezvoltarea fizică și emoțională a individului; formarea genului psihologic al copilului în primii 3 ani de viață; dezvoltarea intelectuală a copilului; însușirea normelor sociale; formarea valorilor fundamental-umane în sfera familială și interpersonală, care determină stilul vieții, nivelul de aspirații, scopurile, mijloacele de realizare ale lor; formarea autoaprecierii, stimei de sine, autoacceptării și autorealizării la copil.
3. Funcția economico-gospodărească. La realizarea acestei funcții influențează, atât sistemul de trebuințe social-economice, valorile, montajele, scopurile și idealurile persoanei, cât și particularitățile subiective ale membrilor familiei, aptitudinile, caracterul lor, nivelul dezvoltării culturii etc. Astăzi această funcție a familiei s-a extins prin participarea activă în organizarea producției, comerțului, serviciilor etc. In noile condiții social-economice, când banii tind să devină măsura principală a lucrurilor, iar acumularea lor cere eforturi permanente, funcția economico-gospodărească a familiei se va impune cu mai multă rigoare și va acționa în detrimentul familiei. Include componentele: participarea la munca socială, conducerea gospodăriei casnice și formarea bugetului familial. Ffuncția economică -presupune a asigura resursele materiale, financiare necesare existenței familiei (locuință, hrană, haine. etc). Dacă ea este realizată corespunzător, atunci familia se poate concentra și poate îndeplini și celelalte funcții. Această funcție este realizată de ambii soți prin aducerea veniturilor, prin procurarea și producerea hranei, a obiectelor de îmbrăcăminte și de trai, prin transmiterea profesiei și/sau susținerea copiilor în alegerea profesiei.
Funcția comunicativă include: organizarea comunicării intrafamiliale, legătura cu mass-media, literatura și arta. Fiecare membru nu trebuie să ascundă stările sale emoționale, dar să fie deschis, să-și împărtășească bucuria, problemele etc. Funcția de comunicare constă în satisfacerea trebuinței persoanei pe de o parte în comunicare, pe de altă parte în intimitate.
Funcția reglatorie presupune statutul persoanei căsătorite în societate. Statutul persoanei căsătorite este mai înalt decât cel al persoanei celibatare. Persoana căsătorită este mai vigilentă în acțiunile sale, responsabilă de acțiunile sale, mai conservativă.
Funcția hedonică include: crearea condițiilor pentru fericire, armonie, înțelegere reciprocă în familie.
Funcția emoțional – sexuală reprezintă satisfacerea trebuințelor emoționale și sexuale a fiecărui partener. E importantă prezența coloritului emoțional în relațiile sexuale. Lipsa coloritului emoțional în relații sexuale, presupune satisfacția bărbatului. E necesară satisfacția ambilor parteneri. Sexul trebuie să fie ca o sărbătoare a sufletului și corpului, dar nu o obligație.
8. Funcția recreativă/terapeutică, exercitată prin restabilirea forțelor fizice ale omului, prin atenuarea tensiunilor psihologice. Presupune degajarea emoțională și formarea emoțiilor pozitive la membri (susținere reciprocă). Sub acest aspect familia trebuie să dispună de condiții locative respective, precum și de un climat moral-psihologic favorabil. Însă, astăzi prea multor familii tinere le lipsesc, mai întâi de toate, două lucruri principale: locuința și cultura generală, inclusiv cea a relațiilor familiale. De asemenea s-a demonstrat că odihna împreună a soților și copiilor – este un factor cu influență pozitivă asupra trăiniciei relațiilor familiale. Organizarea timpului liber include: întâlnirile cu rudele, prietenii; organizarea vacanțelor, concediilor, plimbărilor; ocupațiile individuale și comune ale membrilor familiei; frecventarea teatrelorer etc.
9. Funcția de solidaritate presupune asigurarea unității și stabilității familiei. Ea implică manifestarea sentimentelor de afecțiune, de respect, de apartenență la grupul familial, a încrederii membrilor unii în alții, a ajutorării și a susținerii reciproce de-a lungul timpului. a dezvoltării intimității. Se observă că în ultima vreme această funcție pare din ce în ce mai slab îndeplinită, fapt dovedit de creșterea ratei divorțurilor și a înmulțirii relațiilor de concubinaj, a celibatarilor și a familiilor monoparentale.
Fiecare din aceste funcții poate fi realizată mai mult sau mai puțin și în afara familiei, dar totalitatea lor poate fi îndeplinită doar în familie. Masura în care functiile familiei s-au diminuat releva masura în care familia a decazut si, totodata, masura prin care este concurata de stiluri de viata alternative [9,p.72].
d) Politicile sociale în sfera familiei contemporane. [35]
Politica socială în sfera familiei contemporane reunește un ansamblu de măsuri sau programe, un cadru legislativ adecvat și are ca obiect modul în care aceste măsuri structurează condițiile de existență ale familiilor. Politicile sociale în domeniul familiei derivă din importanța acesteia pentru orice națiune.
Sistemele politice contemporane se referă la familie subliniind importanța ajutorului dat de stat dezvoltării acesteia, elaborării si promovării unei politici referitoare la familie. Toate acestea în strânsă legătură cu tendința de modificare a structurii și modelelor familiei, cu creșterea independenței economice a femeii și cu modificările survenite în funcțiile familiei.
Structura și modelele familiale prezintă numeroase tendințe de modificare:
– se accentuează procesele de disoluție a familiilor,
– numărul familiilor monoparentale și a altor tipuri de uniuni conjugale decât cuplul legitimat oficial este în creștere;
– crește numărul copiilor afectați de divorț și separări;
– creșterea numărului de menaje non-familiale și a ponderii lor în totalul menajelor.
Creșterea independenței economice a femeii. Drept urmare au apărut prestații și servicii acordate familiei pentru creșterea și educația copiilor, astfel, socializarea copiilor a fost, parțial, transferată altor instituții specializate în educație, asistență socială, asistență medicală.
Modificarea funcțiilor familiei. Familia și-a pierdut treptat funcția economică, nemaifiind, în principal, o unitate de producție, devenind predominantă funcția sa de consum. Deși funcția economică a familiei contemporane numai este, în general, cea de producție, există totuși o economie familială și domestică ce cuprinde: bugetul familial, costul copilului (direct sau indirect), responsabilitățile domestice, amploarea muncii casnice (sarcini menajere, educative), stăpânirea diferitelor situații de risc de către familie.
Astfel copilul, cu un sport economic nul, are un cost din ce în ce mai mare în societatea contemporană, cost exprimat atât în cheltuieli directe (hrană, îmbrăcăminte) cât și indirecte (locuință, întreruperea activității lucrative a mamei pentru îngrijirea și educarea lui).
Se afirmă tot mai mult că avantajul de a avea copii este mai degrabă emoțional și afectiv decât o "asigurare materială de bătrânețe". Dificultățile materiale și sociale ale celor ce dau naștere , la copii trebuie compensat de către societate (mai ales în probabilitatea îmbătrânirii demografice). Drept urmare, statul trebuie să acorde o atenție sporită față de situația social-economică a părinților și copiilor.
Dacă în familia tradițională copii erau considerați o forță de muncă, sporirea numărului lor crescând puterea economică a familiei, în familia contemporană copii devin o sarcină suplimentară prin costul întreținerii și educării lor. Alături de copii, și alți membrii ai familiei incapabili de muncă – bolnavi, vârstnici – beneficiază în societatea modernă de sprijinul asistenței sociale sau al sistemelor de asigurări sociale.
Actualmente se înregistrează o modificare a mentalitatii si comportamentului fata de batrâni. În general, în societatile dezvoltate se constata o foarte scazuta implicare a familiilor în întretinerea batrânilor. Spre exemplu în S.U.A circa 80% dintre persoanele în vârsta nu au primit nici o îngrijire din partea altor membri ai familiei. În societatea noastră putem observa în majoritatea familiilor o comunicare permanenta între generatii si acordarea de sprijin pentru generatia în vârsta. Nu este mai putin adevarat ca în societatea noastră, batrânii nu dispun de un sistem de asigurari de sanatate sau de viata adecvat si de aceea sprijinul acordat de copii ramâne fundamental [60].
În cazul imposibilitatii partenerilor de a convietui, societatea recunoaste necesitatea si vointa acestora de a se desparti, instituindu-se astfel divortul, ca oficiere de anulare a mariajului.
Divortul este un fenomen determinat de factori sociali si personali multipli. În plan personal divortul este determinat, de regula, de insatisfactia rezultata din incompatibilitatea celor doi parteneri, care provin fie din doua moduri de socializare prea diferite, fie din doua segmente sociale prea distantate. Dificultatile materiale si sociale îsi pun amprenta asupra relatiilor dintre soti si amplifica divergentele deja existente.
Divortul este traumatizant pentru ambii soti din cauza: sentimentului reciproc de dependenta inertiala a partenerilor; perceptiei publice nefavorabile; panicii specifice golului relational în care ramân partenerii, generatiile lor fiind deja casatorite; dificultatilor privind încredintarea si cresterea copiilor, locuinta, veniturile, bunurile materiale etc. Posibilitatea femeii de a-si asigura singura un venit prin prestarea unei activitati este un factor ce actioneaza în hotarârea pentru despartire. În anul 2010, în Republica Moldova se constata o rată foarte înalta a divorturilor – 43.5 % din numărul total al căsătoriilor (26438) [60]
Politica familială realizează o sinteză globală și chiar o coordonare a influenței tuturor acestor măsurii sociale la nivelul grupului familial. Astfel, problematica politicilor din sfera familiei presupune luarea în considerare a următoarelor aspecte:
· funcțiile de procreare, de creștere și educație a copiilor în cadrul familiei sunt tratate în relație cu fenomene precum: nupțialitatea; divorțialitatea, celibatul, uniunile informale, disoluția familiei etc.;
· influențele marilor domenii economice și sociale (învățământul, sănătatea, condițiile de locuit, serviciile sociale asupra familiei;
· relațiile familiale (constituirea cuplului conjugal, stuctură de autoritate, relația soț-soție, părinți-copii; o mare importanță au pentru societate consecințele interacțiunii inadecvate copil-părinte( exercită influențe asupra societății întrucât interacțiunile inadecvate dintre părinți și copii conduc la abandon, comportament deviant, etc.).
Actualmente, politicile sociale în domeniul famliei este necesar sa intervina prin unele prioritati, cum sunt:
diversificarea indemnizatiilor,i alocatiilor familiale pentru acoperirea ttuturor categoriilor de nevoi sociale;
reducerea impozitelor pe care urmeaza sa le plateasca familiile cu copii si îndeosebi cele monoparentale;
acordarea de servicii sociale la domiciliu sau în unitati specializate, persoanelor din familie care se gasesc temporar sau permanent în situatie de risc social;
asigurarea de locuinte sociale tinerelor familii si familiilor cu multi copii, pe o perioada determinata de timp, pentru ca acestea sa aiba posibilitatea integrarii socio-profesionale;
extinderea ajutoarelor în natura pentru prevenirea sau scoaterea familiilor defavorizate din starea de marginalizare sau dependenta sociala;
organizarea de retele de asistenti sociali care sa cunoasca, permanent, evolutia situatiei sociale a familiilor din cadrul comunitatilor;
acordarea libertatii depline în alegerea modelului familial si a responsabilitatilor sotilor;
sprijinirea tinerilor casatoriti pentru încadrarea în munca;
ocupatia femeii si sprijinirea acesteia prin acordare de sanse egale pe piata muncii;
încurajarea natalitatii prin acordarea de facilitati pentru mame si în favoarea familiei;
protectia copiilor contra saraciei si redistribuirea veniturilor în favoarea familiilor cu copii;
acordarea de credite în conditii avantajoase tinerelor familii pentru achizitionarea de bunuri de folosintă îndelungata etc.
Situația familiei contemporane astăzi este ca un joc de lumini și umbre.
Tot mai mulți cercetători confirmă prin diferite date că familia contemporană se află în situație de criză profundă. Problemele familiei contemporane se datorează faptului că omul și-a schimbat astăzi prioritățile și valorile. Imaginea, reprezentarea, succesul profesional, dorința prosperității, au schimbat obișnuințele vieții, au distorsionat discuțiile membrilor familiei…
În prezent se observă dezvoltarea unei realități negative care a fost numită „CULTURA INOVATOARE A CĂSĂTORIEI ȘI A FAMILIEI” în care căsătoria decrește și ia forme noi care aduc cu ele probleme serioase pentru societate.
Actualmente se accelerează refuzul căsătoriei și crește practica legăturilor libere. Astăzi se înmulțesc exemple triste de familii fărâmate, de conflicte conjugale, de eșec, creșterea indecelui de avorturi, de natalitate extraconjugală, violența domestică, divorțuri și procese judiciare pentru custodia copiilor, de copii cu conduite antisociale, cu probleme psihologice, dependența de droguri și zeci de mii de familii monoparentale. Problema de bază este creșterea copiilor. Familiile nu se mai interesează să mai crească copiii, ci media este de un copil la fiecare familie (mai exact 1-2 copii). Acum familia tinde spre dispariție în marele orașe. Foarte mulți copii ai familiilor contemporane prezintă în mod des și acut, probleme psihice și sociale (depresia nevrotică, sentimentul de gol, indiferență față de carieră, indiferență fată de orice relație, atracție față de alcool și de narcotice) și o mare paletă de comportamente violente și deviante [27].
Există o statistică alarmantă cu privire la exodul populației băștinașe peste hotarele țării (331 mii persoane anul 2010.) [57]. Condițiile sociale ale epocii contemporane îndeamnă la crearea familiilor. Consumerismul, lipsa dezideratelor și idealurilor sociale și a vieții sociale, ca urmare a închiderii în sine și a egocentrismului, provoacă o senzație de pustiu sufletesc.
Globalizarea și societatea informațională ne oferă multe, însă cresc sentimentul singurătății și al neimportantei fiecărui individ, în special la cei ce trăiesc în zone urbane mari. Frica morții și frica de SIDA ne fac sa tindem către o legătură constanta, o relație legală cu cineva, pentru a înfrunta toate pericolele în comun.
Pentru mulți dintre istoricii contemporani, condițiile sociale nu implică neapărat existența acestei instituții și încet se ajunge sau se deviază către un sfîrșit predestinat (moartea familiei). Alte păreri susțin că, pe de o parte, felul clasic de căsătorie va muri, dar se vor găsi alte forme de familie, mai potrivite condițiilor contemporane (de exemplu, chibu-țurile pe care le-au experimentat în Israel). Exista alții, care spun că familia trece doar printr-o fază de prefacere, de preschimbare, că se va adapta noilor condiții și va supraviețui refăcută sau readaptată, reînnoită, pentru că este o nevoie fundamentală a omului.
Concluzionând, cred că familia va continua sa existe în viitorul previzibil, în ciuda greutăților și a tulburărilor de astăzi. Vor exista cu siguranță unele schimbări esențiale, poate căsnicia să nu mai fie pe viață, ci pentru o perioadă determinată (până cresc copiii și apoi să fie refăcută). Monogamia va continua să constituie abordarea firească în căsnicie. Omul va putea sa aibă o familie stabilă și să apeleze din timp în timp și la alte legături. Internetul va constitui poate cel mai important mod de a-și găsi fiecare partenerul, deoarece și astăzi procentul în lume este foarte mare și creșțe neâncetat .
Căsătoria și familia prezintă încontinuu probleme multe și noi, care au legătura cu experiențele infantile ale individului în familia de proveniență.
Este necesar sa existe lecții de viață în școli și să înființăm școli de părinți pentru cei care doresc sa se căsătorească .
I.2. Conflictul familial – tipuri, factori, consecințe
Conflictul este o componentă naturală, indispensabilă a vieții noastre cotidiene și a relațiilor noastre cu ceilalți. Termenul de „conflict” provine de la verbul latinesc confligo, ere – „a se lupta „ , „a se bate între ei; conflictus( participiul substantivat)- ciocnire, șoc, ceartă; sinonime- disensiune, dispută, ceartă, scandal, luptă, război.
-„o relație în care fiecare parte percepe scopurile, valorile, interesele și conduita celeilalte ca antitecice celor ale sale”. J. Burton (1988)
-„o luptă între valori și revendicări de statusuri, putere și resurse în care scopurile oponenților sunt de a neutraliza, leza sau elimina rivalii”. L.A. Coser (1967)
– „combinații de procese competitive și de cooperare, iar cursul pe care-l ia conflictul va fi determinat de natura acestei combinații”. M. Deutsch (1998) [36]
Conflictul este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă( gândirea, percepția situației conflictuale), o componentă afectivă ( emoțiile și sentimentele) și o componentă comportamentală( acțiunea, inclusiv comunicarea).
Percepția conflictului reprezintă modul în care îl înțelegem și cum îl evaluăm pe acesta. În afară de litigiul propriu-zis ( obiectul, motivul conflictului), persoana percepe, sesizează, observă semnele conflictului în trei localizări: la sine, la celălalt, în relația interpersonală.
Percepția nu este întotdeauna rezonabilă sau realistă. Aici găsim elemente obiective și subiective. Incompatibilitățile și interferențele pot fi reale, dar se întâmplă să existe doar în mintea persoanei. Conflictul imaginar nu debutează numai când valorile sau nevoile sunt realmente și obiectiv incompatibile sau când conflictul este exteriorizat în acțiune, ci și când una sau mai multe părți percep existența lui, cred în mod eronat că se află în fața unui conflict. Este suficient ca numai unul sa creadă că există o incompatibilitate și el va acționa în consecință; chiar dacă partenerul nu împărtășește acea percepție el va fi implicat în conflict
Afectivitatea în conflict ( emoțiile și sentimentele). Emoțiile sunt inerente conflictului și pot fi cauză desfășurării conflictului, îl potențează și susțin, dar pot funcționa ca mecanism de stingere a acestuia. Emoțiile pot fi simptom sau indicator al conflictului. Emoțiile contribuie la puterea, curajul și perseverența care permit omului să participe și să finalizeze situația conflictuală. Managementul emoțiilor pe parcursul derulării conflictului poate presupune, după caz, detensionarea, ori suprimarea temporară. În multe conflicte oamenii ajung să acționeze împotriva propriilor interese, arătându-se mai interesați să-și exprime sentimentele, decât să obțină satisfacerea nevoiit. Distingem un aspect expresiv al conflictelor și unul orientat spre rezultat.
Acțiunea. Comportamentul în conflict poate avea două roluri: exprimarea conflictului, a emoțiilor implicate și satisfacerea nevoilor. Acțiunile pot îmbrăca o largă diversitate de manifestare, de la încercarea de a face ceva în dezavantajul altuia, la exercitarea puterii, apoi la violență și distrugere sau, dimpotrivă, la caracterul conciliant, constructiv și prietenos.
Conflictele sunt diverse și se manifestă la diferite niveluri.
Conflictul familial – o confruntare între membrii familiei, pe baza de coliziune de a se opune motive și atitudini. Conflictele familiale sunt tipul cel mai răspîndit de conflicte, antreneaza pe toti membrii familiei, indiferent de varsta, rol si statut, sunt relativ impermeabile la influentele din mediul exterior . Potrivit experților în 80-85% din familii au loc conflicte, în restul 15-20% familii, apar certuri din diferite motive.
Unicitatea relațiilor în familie într-un mod deosebit afectează identitatea personală și socială a tuturor membrilor familiei și pe cea a familiei ca sistem social, economic și interpersonal, este cauza specificității apariției și evoluției conflictelor familiale.
Literatura de specialitate menționează că o dispută familială poate avea simultan elemente din 4 nivele ale conflictului, și anume: Intrapersonal, persoana este în conflict cu sine:
Interpersonal, persoana este în conflict cu unul sau mai mulți membrii ai familiei
Intragrup, conflict între facțiuni formate în cadrul aceleași familii
Intergrup, conflict al familiei cu grupuri externe sau alte entități [37]
Conflictele familiale au propriile lor caracteristici:
A. Conflictele familiale au ca obiect, specificificul căruia este unicitatea, complexitaea relațiilor din familie. O importantă deosebire a acestor relații este conținutul lor principal care include relații interpersonale (dragoste, consangvinitate) cît și obligațiuni legale și etice ce țin de îndeplinirea funcțiilor familiei.
Adesea, acest gen de conflicte au ca obiect și "regulile" relatiei, adica modul în care fiecare parte ar trebui sa se poarte față de cealalta. Desi relatiile sociale au reguli, rareori acele reguli sunt explicite. Exemplu, relatie ca mariajul, care este definita legal si social, regulile care se aplica fiecaruia într-un anume mariaj nu sunt clar specificate. Ambii parteneri au idei personale despre mariaj si despre felul cum trebuie sa se poarte fiecare partener, dar aceste presupuneri nu sunt niciodata discutate si negociate împreuna. În ultima vreme au aparut si exceptii; în special în SUA sunt cupluri care, înainte de casatorie, încheie contracte în care specifica cele mai importante reguli ale relatiei lor. Totusi, nici chiar aceste contracte nu pot prevedea toate situatiile. Conflictul poate surveni cînd una din persoanele implicate într-o relatie, apropiata sau distanta, simte ca cealalta a încalcat regulile.
Relațiile de familie se caracterizează prin:
– Un grad maxim de intimitate între persoane fizice (legăturile de familie);
– O zonă permanentă, cuprinzătoare și durabilă a obiectivelor, intereselor si activitaților comune ;
– Contacte personale de durată maximă;
– Impact deasebit asupra formării și modificării personalității, în ce privește realizarea potențialului și intențiilor.
Cercul ralațiilor echivalente celor de familie ese în afara familiei recunoscute oficial de către comunitate, menținând în același timp nivelul de praximitate și alte calități enumerate.
Aceste relații pot fi descriese ca intimo – prietenoase (prietenia,co-rezidența, relații romantice, relații sexuale, relații maritale). Relațiile familiale și intimo-prietanoase permanent se transformă unule în altele, se schmbă cu locul, trec din formale în neformale și invers.
Punctul de plecare, circumstanțele speciale care ne clarifică reperele ce țin de relații cît și formele lor de conflct: toate tipurile autentice de legături de prietenie, intime și familiale se bazează pe o circumstanță principală, că numai una dintre părți pune în mod voluntar mai sus cealaltă parte, ea acceptă în mod voluntar un statut inferior, subordonează interesele sale proprii și obiectivele celaltei părți. Deci o parte acționează în folosul celeilalte fără nici o influență exterioară sau presiune. O altă persoană este mai importantă decît a sa proprie, în cazul extrem – în dragoste o altă persoană este mai importantă în toate aspectele. Fără acest factor relațiile personale aparțin altor tipuri de interacțiuni de contract , funcționale sau profesionale.
Foarte important este faptul că o încălcare a principiului de voluntariat ar putea modifica radical natura și condițiile relațiilor în sine, este un activator stărilor de conflict.[15, p.144]
Relatiile interpersonale variaza în functie de intensitate, importanță si investiție. Intensitatea se refera la forta emotionala a relatiei, care poate urca de la una neutra (oameni cu care ai avut de-a face întîmplator la munca), la alta puternica (o persoana cu care ai o relatie romantica îndelungata). Importanta: valoarea relatiei pentru participanti, exprimata, de ex., în sprijinul emotional sau financiar. Investitia în relatie include costurile financiare, timpul, implicarea emotionala sau cantitatea de afirmare publica.Cu cât o relatie are valori mai mari la cei trei indicatori, cu atât într-un conflict presiunea, stresul, proiectia si riscul sunt mai puternice.
Conflicte sunt specifice diferitelor stadii ale relatiilor. Conflictele apar în special în stadiile cheie ale relatiilor: initierea, mentinerea, schimbarea si încheierea. Initierea desemneaza stabilirea relatiei, stabilirea regulilor si asumarea rolurilor. Mentinerea se refera la procesul de a face ca relatia sa existe si la a face fata presiunilor externe si interne. Schimbarea, care apare ca reactie la presiunile interne sau externe, este cauza cea mai importanta a conflictului, în special cînd schimbarile nu sunt discutate si acceptate împreuna. Desi deseori relatiile se încheie ca rezultat al conflictului, procesul încheierii în sine (cînd relatia înceteaza de a mai exista în forma prezenta) adesea cauzeaza conflictul. Conflictul, cînd este rezolvat eficient, poate sa întareasca si sa stabilizeze relatia; chiar si cînd relatia se încheie, poate aparea o noua relatie, pozitiva. Încheierea unei casatorii duce de cele mai multe ori la dizolvarea vechii relatii si la dezvoltarea unei relatii puternice de ostilitate, bazata pe conflictul nerezolvat, în vreme ce ea ar putea sa duca la o stare de libertate individuala sau la o noua relatie, pozitiva.
Conflictele pot fi diferite pentru persoana care initiaza si pentru cea care raspunde: de ex., persoana care începe o discutie despre relatia care tocmai se schimba si persoana care este abordata în acea discutie pot avea conceptii diferite despre ceea ce se întîmpla.
Conflictele care tin de schimbare. Cauze mai speciale al conflictului din relatiile interpersonale sunt crizele de viata, rolurile schimbatoare ale partilor, interdependenta schimbatoare a partilor, si implicarea unei a treia parti. Crizele vitale includ moartea unor persoane apropiate unuia din parteneri, pierderea locului de munca, probleme financiare, pensionarea, boli grave si mutari la distante mari. Schimbarea rolurilor poate include rolurile care se schimba ca rezultat al crizelor vitale (de ex., o femeie care devine sustinatorul financiar al familiei sale ca urmare a somajului prelungit al sotului), sau al schimbarii nevoilor sau expectatiilor (de ex., manifestarea unui nou interes sau asumarea unei noi cariere), sau al deciziei personale de a adopta un alt stil sau rol în cadrul relatiei. Schimbarea interdependentei survine cînd un partener care a fost dependent de celalalt (financiar sau emotional), cauta sau dobîndeste mai multa independenta (de ex., un copil care creste); poate fi vorba si de un partener care devine mai dependent. Implicarea unei terte parti poate varia de la nasterea unui copil într-un cuplu, pâna la o relatie sexuala sau prietenie profunda cu cineva din afara relatiei, sau la critici din partea celor din afara.
B. Orice conflict apare ca urmare a acțiunii unui complex de cauze atât de natură interioară, cât și exterioară. Conflictele de familie se deosebesc și prin cauzele ce le declanșază:
– nevoi umane neîmplinite: a) nevoi de bază – mancare,apă, adăpost, precum și b) nevoi mai complexe: sigurață, securitate, stimă de sine și implinire personală.
– identitate. Identitățile se construiesc pe baza diferitor trăsături și experiențe. Conflictele de identitate apar atunci cand omul simte că sinele lor este amenințat sau că nu i se acordă legitimitate și respect. Deoarece identitatea este esențială pentru stima de sine a omului și pentru modul in care acesta interpretează restul lumii, orice amenințare la adresa identității va produce o reacție puternică.
– aspecte morale: conflictele privind diferențele morale tind să dureze mult. Este vorba despre credințe morale rigide. Aceste valori morale, religioase și personale fundamentale nu pot fi schimbate ușor. Acest tip de conflicte rezultă din confruntarea intre vederi diferite. Valorile sunt destul de stabile, oamenii nu prea sunt dispuși să negocieze. Orice compromis in legătură cu valorile pe care le prețuiesc este văzut ca o amenințare la adresa nevoilor lor umane de bază și a sentimentului lor de identitate.
– dreptatea: dorința de dreptate este ceva asupra căruia oamenii nu doresc să facă nici un compromis, ceia ce duce la conflicte ne-soluționabile. Sentimental de dreptate este legat de existența unor norme și drepturi care trebuie să caracterizeze tratarea decentă a omului. Dacă este o discrepanță intre ceea ce obține o persoană, ceea ce dorește și ceea ce persoana crede că i se cuvine, persoana poate ajunge să creadă că este lipsită de beneficiile pe care le merită. Când oamenii cred ca au fost tratați nedrept, ei pot incerca să se „răzbune“ sau să ii provoace pe cei care i-au tratat nedrept. Sentimentul nedreptății duce, de multe ori, la agresiune.Oamenii pot ajunge să creadă că violența este unica manieră de a repara nedreptatea.
– drepturi: nemulțumirile din cauza drepturilor pot crea o situație de conflict ne-soluționabilă. Disputa incepe atunci cand o persoană pretinde la ceva, sau face o cerere adresată altei persoane care o respinge. Disputele privind drepturile pot stopa comunicarea cu cei ale căror puncte de vedere diferă de ale noastre. . Atunci cand părțile nu pun in balanță cererile lor cu drepturile celorlalți, conflictul devine de nesoluționat. Distribuția constituie miza cea mare: conflictele ce se invart in jurul intrebărilor cine ce primește și cat primește tind, să devină de nesoluționat. Obiectele ce urmează a fi distribuite sunt de exemplu bani, terenuri, stat, etc. Atunci cand obiectul in cauză este foarte important sau prețios, conflictul tinde să devină mai mult decat ne-soluționabil.[61]EA CONFLICTELOR
– restricțiile privind libertatea de activitate, actiune, auto-exprimare a membrilor familiei;
– comportamentul deviant al unui sau mai mulți membri al familiei (alcoolism, dependenta de droguri, etc);
– prezența intereselor contrare;
– presiunea timpului;
– un tip autoritar, rigid al relațiilor format în familie în general, trăsăturile de personalitate a membrilor familiei;
– existența problemelor financiare dificil rezolvabile;
– intervențiea autoritară în relațiile familie a rudelor; [7, p. 284]
– lezarea stimei și imaginei de sine prin diferite conduite ale membrilor familiei (contestarea, minimalizarea de către o persoană a succeselor, critica a modului în care individul a performat o activitate sau a rezultatului acesteia; contestarea, minimalizarea, atacarea valorilor celuilalt; propunerea unor sarcini cu standarde inaccesibile, care depășesc vizibil capacitatea persoanei, ducând la eșec; constrângerea sau manipularea persoane să acționeze contrar conștiinței;
– particularitățile relațiilor intrafamiliale- dereglarea reprezentărilor despre familie și membrii ei, a comunicării, a mecanismelor de integrare familială, a aspectului structural de rol al vieții familiale);
– particularitățile individual-psihologice ale membrilor familiei (dizarmonia sexuală, disfuncții sexuale; incompatibilitatea psihologică: contradicția temperamentelor, accentuărilor de caracter, relațiilor afective; incompatibilitatea spirituală și culturală: diferența în orientările valorice, nivelde studii, origine socială, norme și tradiții culturale etc.); bîrfele și zvonurile, crizele vieții etc.
„În ceea ce privește cauzele apariției conflictului, experții din domeniul psihologiei au specificat următoarele cauze: lipsa comunicării, tendința de dominare, egoismul, deprinderi de viață negative.
Juriștii au menționat următoarele cauze: lipsurile financiare, abuzul de alcool.
Experții din domeniul asistenței sociale au evidențiat cauze ce țin de problemele sărăciei, șomajul, modele diferite de conviețuire, care au existat în familiile de origine a soților.
Preotul a menționat că cauzele principale sunt imoralitatea, lipsa educației moral-spirituale.” [62]
C. Caracteristicile conflictelor familiale se manifestă în dinamica și etapele pe care le parcurg. Astfel de conflicte sunt caracterizate printr-o emotivitate crescută, viteza în timp cu care se parcurge fiecare etapă, formele de confruntare (reproșuri, abuz, ceartă, scandal, comunicare destorsionată, etc), precum și metodelor de rezolvare (conciliere, compromis, obținerea acordului, divorț etc.)
Dinamica conflictelor familiale este caracterizată prin următoarele etape:
Apariția stării conflictuale
Conștiintizarea stării conflictuale
Confruntarea deschisă în conflict
Accentuarea confruntării în conflict
Soluționarea conflictului
Starea post conflictuală
Trecerea de la o etapă la alta nu se face lin, iar unele etape se pot repeta sau procesul se poate bloca.
Apariția stării conflictuale. La această etapă există toate condițiile necesare declanșării conflictelor, fără ca acestea să fie încă sesizate. Caracterul limitat al resurselor, dorința de autonomie, corelată cu neacceptarea controlului, neconcordanța dintre scopurile personale și cele ale celorlalți pot duce la apariția unei stări tensionate. Efectele mediului influențează și ele conflictul latent.
Conștiintizarea stării conflictuale. Recunoașterea de către subiecți a stării tensionate. Primele semnale sunt non-verbale, atitudini și comportamente care exprimă frustrarea părților. Conflictul înțeles este încă într-o faza incipientă iar părțile nu au reacționat încă afectiv. Mai întâi apare sentimentul de opresiune. Amenințările sunt percepute, dar ele nu sunt considerate ca fiind suficient de importante pentru a li se acorda atenție. Situația conflictuală este resimțită, recunoscută și începe să-i preocupe pe subiecți. Problemele pot fi discutate, clarificate și rezolvate. Acum pote exista o dorință de a evita contactul, ca o modalitatea de a “uita” de onflict.
Confruntarea deschisă în conflict. Conflictul înțeles începe să devină un conflict resimțit. Subiectul nu este de acord cu problema, dar simte că părerea lui nu este băgată în seamă, problema devine dintr-o dată și problema lui, intră în sfera lui de interes. Apare neliniștea și ostilitatea. Tensiunea crește și părțile încep să își exprime verbal sentimentele și pozițiile în timpul disputelor. Dacă părțile sunt deschise să se asculte și să comunice eficient, problemele pot fi discutate, clarificate și rezolvate. Dacă conflictul nu este rezolvat nici acum, tensiunea poate continua să crească. Comunicarea între părți devine tot mai dificilă. Conflictul se poate extinde, implicând tot mai multe persoane, care sunt de partea uneia sau alteia dintre părțile implicate și tot mai multe probleme. Părțile se polarizează și se concentrează pe atingerea scopurilor proprii, fiind surde și oarbe la interesele celorlalte părți. Dacă părțile eșuiază și la aceasta etapă în a rezolva conflictul, situația se poate înrăutăți, părțile întrerup comunicarea. La această etapă este binevenit intervenția unui mediator, pentru a media conflictul dintre părți.
Accentuarea confruntării în conflict. Această etapă descrie punctul culminant al conflictului, în care tensiunea sau violența se manifestă cu intensitate maximă. Părțile ajung la nivelul la care se separa, se segreghează, comunicarea este întreruptă și nu mai pot vorbi unii cu ceilalți. Conflictul este vizibil chiar și pentru cei neimplicați direct în el. Aici se stabilește “filosofia conflictului” și gestionarea acestuia. Este un conflict distructiv sau constructiv? CUM pot fi accentuate caracteristicile constructive ale conflictului? CUM pot fi estompate caracteristicile distructive ale conflictului? Intervenția și eforturile mediatorului vor fi cele mai mari, datorită creșterii în intensitate a conflictului. În unele cazuri este recomandat ca părțile să „i-a o mică pauză” pentru ca tensiunile să scadă în intensitate.
Soluționarea conflictului.Tensiunile nu pot, totuși, să continue la infinit. La aceasta fază se poate ca una din părți să accepte cererile formulate de partea adversă, sau se poate ca părțile să negociaze și să ajungă la un acord. Nivelul tensiunii, confruntării și violenței scad deschizînd calea spre soluționare.
Starea post conflictuală.Situația se rezolvă într-un mod care pune capăt tuturor confruntărilor violente. Se normalizează relațiile între părțile implicate. Dacă problemele nu au fost soluționate în mod adecvat, această poate duce la regresia în pre-conflict. Iată de ce este foarte important ca un conflict să fie soluționat eficient și avantajos pentru ambele părți implicate in conflict, astfel ca să se evite ca faza de post-conflict să fie o premiză pentru un nou conflict.
Sfârșitul conflictului se realizează prin schimbarea condițiilor inițiale care au dus la declanșarea conflictului. Apar astfel condițiile care permit cooperarea sau declanșarea unui nou conflict în familie.
Figura nr. 1: Etapele conflictului familial
Escaladarea conflictului
Escaladarea se referă la o creștere în intensitate a conflictului și la ascuțirea tacticilor utilizate. Este provocată de schimbări ce afectează fiecare parte, de noi tipare de interacțiuni ce apar între părți și de implicarea în conflict a unor persoane noi.
Conflictele pot escalada, adică pot trece de la primele semnale pînă la stadiul de violentă mult mai rapid și mai ușor decît pot de-escalada. Conflictele evoluiază foarte rar de la fazele de început pînă la fazele violente într-un mod brusc. Ele evoluiază în mod gradat, etapizat spre violență.
Mecanismele care guvernează escaladarea conflictului:
• Efectul bulgărelui de zăpadă: Tot mai multe chestiuni sunt aduse in dispută; are loc o înmulțire exagerată a problemelor. Și simultan
• Creșterea simplificării In ceea ce privește poziția părții adverse
• Lărgirea arenei: Tot mai multe persoane sunt atrase in conflict; cercul de implicare se lărgește; interesele a multor persoane sunt colectivizate și amestecate. Și simultan
• Creșterea personificării
F. Glasl a propus următoarea modalitate de escaladare a conflictului care începe cu faza 1și poate ajunge pînă la etapa a 9-a, situația cînd persoana își riscă propria viață în scopul distrugerii celeilalte părți. Astfel, cu cît conflictul se adîncește, cu atît efortul depus pentru soluționarea conflictului va fi tot mai mare.
Întărirea pozițiilor
Polarizarea
Fapte în loc de cuvinte
Coaliții
Atac la reputație
Amenințări și violență
Distrugeri limitate
Atac asupra bazelor existenței
9 . Moartea proprie pentru a-l distruge pe altul
Cele nouă trepte de escaladare
Tipologiea conflictelor familiale în funcție de intensitatea și de importanța lor.
Nu toate conflictele au o intensitate mare și cer un efort susținut pentru rezolvarea lor. Multe din ele sunt simple și gândite ca neimportante. Din păcate acestea nu sunt luate în seamă, nu le este sesizată adevărata importanță. Conflictele mari și importante încep cu cele mici și neimportante. Acumularea situațiilor conflictuale (ca etapă a conflictului) duce la generarea unor conflicte violente.
Principalele modalități de manifestare a conflictelor în funcție de intensitatea lor:
Disconfortul – sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu poți spune cu exactitate ce. Este tipul de conflict cel mai neînsemnat. Conflict interior. Disconfortul este determinat de sistemul natural de avertizare al organismului și reprezintă o rupere a echilibrului. Mulți oameni nu îi acordă nici o importanță, considerându-l normal și inofensiv însă poate avea urmări nefaste pentru unii. Este necesar de a deține controlul asupra disconfortului și de eliminat această stare pentru instaurarea echilibrului.“Stabilirea termenilor”, îmbărbătarea, odihna, gândirea pozitivă, realizarea unor activități plăcute etc. sunt modalități de eliminare a disconfortului. Ținut sub control, disconfortul este un tip de conflict constructiv menit să genereze capacitarea organismului și concentrarea pe o problemă.
Incidentul este un dezechilibru emoțional care apare în urma stărilor de discomfort.
Reprezintă al doilea tip de conflict, ca intensitate. El nu este perceput ca un conflict, fiind considerate firești și normale în viața oamenilor. Incidentele pleacă de la fapte mărunte, prost percepute;( ex. un ton ridic, care până mai ieri nu însemnau nimic). Nu le este acordată o importanță mare, ca atare nu intră în sfera de interes. Aacționează aspra individului prin efectele lor involuntare. Are loc centrarea excesivă pe trebuința de securitate și protecție dictată de starea de discomfort. Scăpate de sub control pot crea conflicte mai puternice inclusiv crize. Incidentele creează neînțelegeri.
Neînțelegerea- anumite percepții sub forma convingerilor despre o situație sau persoană, care nu sunt pe placul individului. Oamenii se vor înțelege greșit unul pe altul, trăgând concluzii eronate în legătură cu o situație, de obicei prin lipsa comunicării. Primul tip de conflict înțeles – individul recunoaște ca se află în fața unei situații conflictuale. Gândind , în general din experiența trecută, că starea conflictuală este rea și distructivă, și identificând-o prin neînțelegere, începe să acționeze agresiv și violent față de celalalt. Aceasta pornire involuntară trebuie contraatacată cu o sporire a comunicării pentru a clarifica situația și a stabili termenii. Gândirea negativă – proiectarea gândului interior spre desființare, distrugere, etc – face ca individul să anuleze posibilitatea de raționa deschis și permisiv. Neînțelegerile declanșează tensiuni.
Tensiunea este o stare emoțională puternică bazată pe convingeri „verificate”, care sunt îndreptate spre alte personae,o acumulare uriașă de gânduri negre și opinii fixe.Conflict interior. Celalalt este văzut ca un dușman, gata să facă rău. Atmosfera se încarcă, în lipsa comunicării starea emoțională are intensitate maximă, fiecare montându-se și creându-și scenarii care să îi satisfacă prejudecățile și subiectivismul. – tensiunea este tipul de conflict cu cel mai mare consum de energie psihică.Gândul interior lucrează din plin, într-o manieră agresivă și violentă, pregătind criza. Primul tip de conflict resimțit.
Criza se referă la răbufnirea conflictului în formele lui cele mai violente și agresive. Ea îmbracă diferite forme: de la agresiuni simbolice dure – înjurături, folosirea unui limbaj suburban, certuri, scandaluri până la agresiunea fizica – lovirea, bătaia, maltratarea, agresarea sexuală,etc. Violența este un semn al crizei. În timpul crizelor, comportamentul normal “zboară pe fereastră”. Întreaga energie negativă acumulată se eliberează violent într-o manieră agresivă. Invadarea emoțională face ca oamenii să se lase dominați de sentimente și afectivități. Descărcarea energetică va duce la epuizare. După această etapa individul, în funcție de orientarea gândirii, se va încarca, din nou, energetic, intr-o manieră distructivă, sau se va orienta spre o manieră constructivă, încercând să aplaneze criza. Criza este forma cea mai gravă de conflict. [11]
Figura nr. 2 Un model explicativ al procesului conflictual
D. O caracteristică esențială a conflictelor familiale este că pot avea consecințe sociale grave, uneori chear tragice. Îndeosebi consecințele acestor conflicte sunt devastatoare pentru copii.
De fapt, sunt mai multe puncte de vedere asupra naturii consecințelor conflictului.
Conflictele nu au rezultate exclusiv invariabile și obiective dăunătoare sau inutile. Același conflict care aduce prejudicii poate fi privit și valorificat în avantajul nostru. Natura constructivă sau distructivă a conflictului depinde de modul nostru de abordare. Transformarea conflictelor în fenomene benefice se poate realiza prin convertirea, reorientarea energiei conflictului afllat în desfășurare în direcții utile, sau după manifestare prin valorificarea lui ca experiență de viață, act de învățare cu beneficii profilactice (cum să evităm repetarea lui) sau diagnostice (aprofundăm înțelegerea celuilalt, a noastră înșine).
Cele mai eficiente persoane au un mod echilibrat de a privi conflictul. Ele recunosc ca un conflict poate fi în unele cazuri extrem de necesar, în altele distructiv. Punctul de vedere echilibrat promoveaza ideea ca un conflict, într-un anume fel, nu numai ca este o forta pozitiva în familie, dar este absolut necesar pentru ca o familie să fie funcțională.
Conflictul este un indicator al faptului că relația dintre cei implicați nu poate continua ca mai inainte. In absența conflictelor, atitudinile, comportamentul și relațiile răman aceleași, indiferent dacă sunt juste sau nu. Conflictele scot la iveală probleme. Soluționarea lor constructivă sau distructivă depinde de modul in care este gestionat conflictul. [39]
Conflictele familiale distructive sunt generate de erori, sunt scăpate de sub control nefiind soluționate la momentul oportun. Problemele sunt atât de grave încât nu se poate ajunge la o soluție acceptată, comunicarea devine anevoioasă și lipsită de încredere, capacitatea fiecărei părți de a observa și de a răspunde la intențiile celeilalte este serios afectată. Au loc acțiuni în forță, deturnarea realității. Cu cât conflictul avansează, cresc eforturile și investițiile în conflict, șansele ajungerii la o soluție fiind tot mai reduse. Resursele personale se consumă în condiții de ostilitate și dispreț, existând o permanentă stare de nemulțumire.
Conflictele familiale constructive sunt generate de cauze multiple, pot fi menținute la un nivel controlabil ce permite soluționarea problemelor la momentul oportun. Este posibil de a ajunge la o soluție acceptată de cei implicate, comunicarea devine intensă și de încredere. Fiecare parte din conflict observă și răspunde la intențiile celeilaltepărți. Cu cât conflictul avansează iar mizele devin mai importante, cu atât cresc eforturile și investițiile fiecărei părți, existând șanse de ajungere la soluționare.[63]
Consecințe negative ale conflictelor familiale :
Produc emoții și sentimente negative: furie, anxietate, teamă, suferință și agresiune; resentimente, tristețe, stres; singurătate, confuzie afectivă și cognitivă.
Produc îmbolnăviri psihice și organice (cardiace, gastrice etc).
Pot distruge coeziunea și identitatea membrilor familiei, relațiile, produc dușmani.
Determină risipa de timp, de energie.
Conflictele nerezolvate limitează autoanaliza critică și împiedică dezvoltarea personală.
Duc la activități neterminate, fundături; la neîndeplinirea îndatoririlor.
Produc uneori pagube materiale.
Pot conduce la privarea de libertate.
Se pot solda cu pierderi de vieți omenești.
Produc starea de insatisfacție familială globală, de neliniște familială, de tensiune fizică și psihică peste puteri în familie, starea sentimentului de culpabilitate familială.
Consecințe efectiv sau potențial pozitive ale conflictelor familiale:
Combat stagnarea și sunt surse ale schimbării, dezvoltării și vitalității unei relații.
Contribuie la dobindirea experienței, dezvoltarea personală.
Stimulează interesul și curiozitatea.
Pot încuraja intercunoașterea: explorarea și conștientizarea sentimentelor, nevoilor și
opiniilor altora. Prin conflict, oamenii învață ce îi face furioși, frustrați sau speriați
și ce este important pentru ei, în felul acesta vor preveni mai ușor noile conflicte și,de asemenea, le vor rezolva pe cele apărute.
Pot promova coeziunea în familie.
Poate stabiliza și integra relațiile, ajutând la scăderea tensiunilor interpersonale.
Părțile care tocmai au depășit un conflict pot realiza că relațiile dintre ele sunt destul de puternice, din moment ce au trecut testul conflictului.
Încurajează examinarea problemelor și motivarea rezolvării acestora.
Duc la o mai bună calitate a deciziilor.
Pot încuraja creativitatea.
Pot fi distractive pentru unele persoane, avide de stimulare sau plictisite de monotonie.
Oferă plăcerea rezultată din contrast, evitând, la nivel emoțional, ceea ce K. Lorentz numea „moartea termică a simțurilor", calificată de el ca unul dintre cele opt păcate ale lumii civilizate. Intoleranța față de neplăcere și evitarea cu succes a acesteia nivelează viața emoțională și astfel ne privează de plăcerile înlăturării necazului, ale reușitei.
Stopează o perioadă plină de tensiune și consum energetic.
Pot apropia persoanele implicate în conflict datorită prețuirii reciproce a modului în
care au făcut față conflictului. [23,p.283]
Tabel nr. 1. Tipologia conflictelor familiale
CONFLICTUL CONJUGAL
Conflictul conjugal reprezintă o stare de disfunctionalitate în viața si activitatea conjugală, ce poate avea intensități diferite și se poate întinde pe diverse perioade de timp.Formele de manifestare sunt variate, de la certuri,contraziceri, pînă la agresivitate sau refuzul asumării unor obligații de rol. Conflictul conjugal patogen influențiază distructiv personalitatea partenerilor, dezorganizînd reacțiile, impiedicînd realizarea funcțiilor firești ale familie duc la o stare de nefericire a partenerilor.. Aceste tipuri de conflict sunt cele mai numerose și acute în manifestare. [19, p.286-289].
În timpul existenței sale familia parcurge anumite stadii sau cicluri specifice care produc schimbări în dezvoltarea ei.
1.Tipul de bază a conflictelor conjugale. Aici conflictualitatea are două maxime distincte în timp:
a) Stadiul inițial al relațiilor cuplului. Începe la scurt timp înainte de căsătorie (sau cu căsătoria) și durează 1-3 ani. Conflicte din această perioadă sunt tipice conflictelor de fuziune și sunt determinate de următorii factori: – schimbarea bruscă în același timp a statului personal a fiecărei părți în mai multe direcții ( plan personal, intrapersonal, social );
– hiperactivitate , sensibilitate deosebită și neliniște în special în perioada pînă la, în timpul și după ceremonia căsătoriei;
– deflorarea, camuflarea neajunsurilor, des inconștient, pe fundal de încredere extremă unul în altul;
– descoperirea noilir calități a partenerul, îndeosebi în viața de zi cu zi în circumstanțe triviale, contrare imaginii și închipuirii înainte de casatorie;
– schimbarea viziunii premaritale referitoare la imaginea dorită , creată despre partener, în aceia cum este el de fapt;
– interacțiunea a două spații personale, intrate în contact și care necesită delimitarea frontierelor și a formelor de contact, sferelor de subordonare și de conducere;
– determinarea statutului fiecărei părți pe fundalul unui nou statut al familiei;
– interferențe a diferitor stereotipuri comportamentale, valori , atitudini ale părților, precum și necesitatea unor modificări personale;
– necesitatea de reconciliere a ritmurilor și particularităților desfășurării proceselor psihologice și fiziologice;
– îmbinarea a două zone diferite de relatii, contacte, de influență și acțiuni ale terților, etc.
Procesul de „măcinare” a două sfere individuale este complex, subtil, dureros, care necesită de la ambele părți dorință, răbdare, și de fapt o artă. Nu în toate cazurile procesul este atenuant. Dacă în termen de 2-3 ani atenuarea conflictului nu survine relațiile conflictuale devin ori permanente, ori duc la o înțelegere de separare a sferelor comune sau ruptură.
b) Stadiul doi de maximă conflictualitate conjugală. Începe peste 12-14 ani de la sfîrșitul primului staduiu. Principalii factori sunt: – „saturație "de coexistență familială, adică încheierea procesului de interconoaștere, eliminarea posibilitații de dezvăluire a zonelor " neexplorate ";
– convergență cu o perioadă de maximă conflictualitate a copiilor, cu necesntatea soților da separare a pozițiilor soților în legătură cu acțiunile lor; proiecția situațiilor conflictuale a copiilor asupra soților;
– coincidență cu perioada maxim critică ce ține de atitudinea de realizare proprie și plasarea ideilor referitoare la eșec sau lipsa de oportunități asupra soțului/soției.
Limitele perioadelor poat fi foarte neclare și a doua perioadă nivilată sau absentă în totalitate (îndeosebi în cazul accentuării scăzute a individualității ) .
2.Conflictele „ perssoanelor terțe”. Invazia și influeița repsoanelor terțe este o sursă de conflict importantă și extinsă. Formele principale de invazie:
– Apariția copiilor. Odată cu aceasta apar divergențe de păreri, idei, noi responsabilități a soților, se decid noile statuturi a soților în raport cu copilul și cu fiecare dintre ei, se schimbă calitățile personale a soților și relațiile lor, se transformă caracteristicile dominante personale și intrafamiliale, se schimbă structura familiei.- Influeița rudelor. Relații tensive ale cuplului cu familia de apartenență, cel mai frecvent conflicte noră-soacră, ginere-socru, noră-socru. Prezența modeler diferite de rol conjugal determinate sociocultural, contrastante și reciproc-exclusive, preluarea de facto a unor concepții, atitudini și „stiluri conjugale" din familiile de orientare, neconcordanțe, imixtiunea psihologică, socială și locativă a părinților (socrii) în spațiul interpersonal conjugal creează condiții propice unei interacomodări deficitare a soților, favorizand schimbări disfuncționale. „Simbioză" psihosocială cu una dintre familiile de apartenență, împiedică procesul de maturizare relațională conjugală și parentală, bunicii preluand de regulă sarcinile de rol parental sau, în cazul diadelor fără copii, menținandu-se o tutelă organizatoric-administrativă și chiar psihologică asupra acestora.- Influența prietenilor. Influența pozitivă, negativă sau inexplicabilă (de regulă asupra unuia dentre arteneri) este un mijloc puternic de declanșare a conflictului între soți. Influențiază gradul înalt de încredere, disponibilitatea informației confidențiale, cunoașterea căilor de influență individuală și de supunere.- Intruziuni intime. Intruziunea/relațiile intime extraconjugale este o sursă clasică de conflict în cuplu. Ca bază pentru conflict poate fi încălcarea „dreptului de proprietate”, statutul de inferioritate a părții fidele,sau „statutul de bărbat”, dezechilibrarea structurilor intrapersonale etc.
3.Conflicte de egalitate. Acest conflict a apărut odată cu întărirea în societate a steriotipului de egalitate . Impunerea egalității la ceia ce de fapt nu este egal (biologic, fiziologic, psihoemoțional, social etc.) crează o atmosferă adecvată pentru situații de conflict.
4.Conflicte de” înțelegere”. Nevoia de a fi înțeles de către partener, de a fi înțelese aspirațiile, acțiunile, situațiile, așteptările , etc. este o necessitate primordială a persoanei, care se poate adresa doar unui cerc restrâns de persoane foarte apropiate de ea ( puțin mai mult de 4-5 persoane). Refuzul, eșecul și /sau incapacitatea de a crea un grad de înțelegere, indiferența mascată sau demascată și trădarea, folosirea împotrivă a informației de încredere conduc la relații conflictuale de un nivel foarte ridicat .
5.Conflicte de” reînnoire”. Persoanele cu o anumită caracteristică psihoemoțională solicită o permanentă „reînnoire”, menținere a sentimentului de prospețime a relațiilor conjugale. Din acest modiv apar conflicte, scopul cărora este elimenarea „ obișnuinței” în familie, urmată de reconciliere, pocăință, împăcarea cu sentimentul de renovare și / sau acuitatea senzorială.
6.Conflicte „situații imaginare”. Conflicte care au la bază gelozia, suspiciunea etc., deseori cu „scenerii improvizate”.
7. Conflicte „de nesatisfacție”. Aceste conflictele trebuie privite într-un plan mai larg și în mod complex ( o combinație psiho – emoțional , fiziologică, intelectual, nemulțumirea , nesatesfacerea economică, erealizare a intereselor , nevoileor , obiectivelor personale , etc .).
8.Conflicte de „rupere”. Acest tip de conflicte sunt printre cele mai acute și marchează profund existența de mai departe a persoanei. Pintre cei mai importanți factori sunt:
nevoia de un înalt grad de polarizare a relațiilor interpersonale;
prezența unui grad ridicat de autonomie a fiecărui soț ;
etapa procesului conflictual este caracterizată prin faptul că orice acțiune pozitivă,negativă, neutruă în sensul consolidarii relațiilor, duc la agravarea conflictului;
aceste conflicte în mare parte conflicte ce țin de proprietate ( nu numai materială, dar și intelectual- spirituală, „proprietate” asupra copiilor) etc.
Iolanda Mitrofan [19, pp. 286-289] realizează o tipologie a conflictualitații conjugale în funcție de 3 parametri, mai precis, în funcție de combinațiile existente între acești parametri:a) gradul de tensiune generat de conflictul marital(ridicat, moderat, scazut); b) forma de manifestare predominantă a conflictuluiîn cuplu (manifestă, latentă);c) durata conflictualității (continuă, intermitentă).
La baza celor mai multe dintre nefericirile și bolile cuplului stau cauze interioare (care privesc doar cei doi parteneri ai cuplului) și cauze exterioare (care se referă circumstanțe obiective reperabile).
Conflictele din cauze interioare cuplului
Lipsa iubirii conjugale.
Diferența prea mare de nivel intelectual, de cultură, de tradiții, de opinii, de medii de origine.
Incompatibilitatea de caractere, de personalitățio, de sisteme de așteptări.
Dezacordul sexual. Cauzele țin de complexe personale (refuzul feminității, al maternității, teama de sex, frigiditate – la femeie, refuz al virilității, impotență sexuală – la bărbat), altele ținând de probleme având origine alta decât cea sexuală (insecuritatea afectivă a relației, inferioritate, angoasă), altele fiind legate mai direct de practici sexuale conjugale care ignoră diferența de trăire a sexualității la bărbat și la femeie, diferențele de apetit sexual și de ritm, stângăcii în actul sexual, teama de sarcină la femeie etc., care se completează cu o comunicare foarte deficitară.
Conflicte de rol. Dezacorduri rolurilor conjugale, dezacorduri asupra rolurilor parentale.
Pasiunea exclusivă a unuia dintre parteneri. Unul dintre parteneri formează un așa-zis „cuplu” cu obiectul pasiunii sale (persoană, obiect, animal de companie etc.), cuplu anormal, din care partenerul se simte exclus. Forma cea mai banală este legătura extraconjugală: pasiunea pentru un animal, pentru o profesie, pentru sport, pentru politică, cercetare științifică, bani etc.
Reproșul permanent, rostit sau perceput doar din comunicarea nonverbală.
Conflictele din cauze exterioare cuplului
Căsătoriile precoce și căsătoriile forțate. Căsătoriile prea timpurii (de obicei în adolescență), căsătoriile realizate la presiune socială sau morală, la o sarcină nedorită, sau căsătoriile văzute ca modalitate de a fugi de ceva sau cineva, căsătoriile din milă, de compensare, bravadă etc., sunt – așa cum arată majoritatea statisticilor – surse sigure de dificultăți conjugale.
Boala mentală a unuia dintre parteneri. Boala mentală exista înainte de căsătorie, fiind reactivată pe fondul stresului indus de preluarea noilor roluri conjugale sau de boală dobândită în interiorul cuplului.
Probleme de loc, de mediu, de relații exterioare. Existența cuplului se desfășoară într-un spațiu care este perceput ca neplăcut sau neacceptabil, într-un mediu care sufocă și repugnă, într-un orizont de relații sociale care este perceput ca deprimant.
Dificultăți socioprofesionale ale unuia. Tensiunile de nesatisfacere și de eșec produse de către situația generală tind să se descarce în agresivitate împotriva ființelor celor mai apropiate. Acestea devin „țapii ispășitori” ai tuturor formelor de agresivitate imposibil de exprimat în altă parte: conflicte profesionale, decepții exterioare etc.
Conflicte de interese. Conflicte apărute pe fondul preocupărilor pentru bunuri materiale și bani, dar și în condiții de sărăcie sau în situații în care interesele sunt divergente și bunurile partenerilor sunt separate.
Prezența unor terțe persoane.
Relațiile deficitare cu grupul de prieteni, colegi, vecini etc, ale unuia sau ambilor soți, favorizează, de asemenea, disfuncțiile conjugale, cresc riscul pentru conflict. Opțiunile pentru grupuri diferite ale soților, conduc la unele conduite disfuncționale pentru evoluția cuplului, cum ar fi : tentațiile și evaziunile extraconjugale de diverse formule (ludice, excesele alcoolice, adulterul etc.) [41] .
Cuplul conjugal contemporan se caracterizeaza printr-o accentuata flexibilitate a structurii de autoritate si putere. Nu mai exista un model unic, dominant, in care barbatul decide, atat in privinta hotararilor care vizeaza viata conjugala, cat si a celor care privesc relatia parentala. Relatia moderna surprinde reciprocitatea puterii si autoritatii, pe diferite nivele si in diferite intensitati, in contextul mai general al unui egalitarism afirmat. Partea negativa a ideologiei egalitariste este faptul ca orice diferenta este vazuta ca o sursa de inegalitate, ceea ce ar putea crea impresia eronata ca toate sarcinile, toate rolurile pot fi indeplinite atat de femeie, cat si de barbat . Exista anumite elemente de specificitate care diferentiaza cele doua sexe; de asemenea, de la un cuplu la altul exista deosebiri in ceea ce priveste rolurile asumate, in functie de particularitatile partenerilor implicati in relatie.
Rolul conjugal se formeaza initial prin imitatia sau negarea (constienta/inconstienta) modelelor de rol similar, deja cunoscute in familia consangvina. Daca partenerul se sustrage de la rolul expectat, toate consecintele aparute in urma acesteia conduc la accentuarea unui sentiment de anxietate si frustrare.
Se evidențiază tendinta semnificativa la egalizare a nivelurilor de participare a sotilor in munca domestica, educarea copiilor si repartizarea bugetului familial, in special la familiile tinere sau la cele in care sotul are un înalt nivel de pregatire. Efecte: conduitele de rol au fluenta si stabilitate, este diminuat riscul isfunctionalitatilor, cu cât tendinta de egalizare a raspunderilor celor doi soti este mai apropiata, cu atât gradul de satisfactie este mai mare.[42]
CONFLICTELE CARE IMPLICĂ COPII
Conflictul intre generatii este o discrepanță a convingerilor pe care le au parinții si copiii intr-o epoca in ceea ce priveste educatia și cresterea lor. Conflictul intre generatii este mai pronuntat in ziua de astazi ca niciodata si are loc între parinti si copii, in special adolescenti. La baza acestei relatii tensionate stau resursele limitate de timp, dar si o comunicare defectuoasa, precum si schimbarile de principii, mentalitate sau modele culturale care apar in societate pe care parintii nu reusesc, de multe ori, sa le ințeleaga si sa se adapteze la ele pentru educatia copiilor. Aceste conflicte se caracterizează printr-o pronunțată inegalitate a statutului părților. Practic, întreaga gamă a conflictelor este concentrează în prima generație (părinți-copii), în generația a doua (bunici – nepoți) conflictele dispar aproape complet, în a treia ele pot fi neglijate.
Conflictul este o parte a experientei de crestere – testarea limitelor, a autoritatii, a fi rebel, a împinge adultii la extreme si a învata ce se întâmpla când sunt încalcate regulile. Aceasta se întâmpla în special în adolescenta. Conflictele care implica copiii pot include conflictele de valori ale generatiilor: pe teme de morala (inclusiv comportamentul sexual), înfatisare (îmbracaminte, coafura si spalat) munca (cum ar fi contributiile la treburile gospodaresti) si comportament. În unele cazuri copilul doar testeaza valorile parentale, în altele el le respinge – constient sau sub presiunea colegilor – si îsi dezvolta valori noi, personale.
Apar frecvent conflicte afective și conflictele de autoritate. În ciuda conflictelelor care apar în relația sa cu adultul, de fapt, adolescentul nu dorește să rupă relația ci să stabilească un contact „adevărat”, „autentic” cu celălalt. Practic, adolescentul încearcă să stabilească relații de egalitate și nu un raport de tipul celui dintre educat și educator.
Conflictele afective și alegerea sexuală. Reactivarea problemelor oedipiene, mai mult sau mai puțin rezolvate în copilărie, pune adolescentul în fața problemei alegerii sexuale. De exemplu, R. Driscoll și colab. (1972) studiază consecințele intervenției părinților cu scopul de a controla sentimentele de iubire ale copiilor lor și aduc în discuție așa numitul efect Romeo și Julieta. Refuzul părinților de a accepta alegerea adolescentului poate conduce la comportamente diferite: • Supunerea în fața dorinței adulților și renunțarea la o alegere heterosexuală: manifestă timiditate și inhibiție fată de sexul opus. Ruptura cu familia: cazurile căsătoriilor timpuri ale tinerilor care evadează dintr-un mediu familial apăsător, angoasant. Alegerea unui partener după imaginea părinților: băiatul își alege o soție maternă în fața căreia renunță la responsabilitățile sale, fiica se îndrăgostește de un seducător de vârsta tatălui său.
Criza de autoritate. Tânărul caută să se afirme, cere să (re)stabilească anumite drepturi. În cadrul familiei, conflictele de autoritate iau de cele mai multe ori o formă banală: „La ce vârstă ai voie să ieși cu prietenii, să dai cu ruj, să fumezi prima țigară?”, „La ce oră ai voie să te întorci seara acasă?”. Dacă adolescentului i se stabilește o anumită limită, el va fi tentat să o depășească. Pe de altă parte, părintele va face în așa fel încât regulile impuse să fie respectate. Cu cât nesiguranța părinților cu privire la propriile decizii este mai mare, cu atât mai puternică este opoziția lor la încercarea de „eliberare” a adolescentului. Înăsprirea regulilor, dar și îngăduința excesivă înlătură posibilitatea unui dialog autentic. Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât idealul adolescentului este să găsească în adult o ființă înzestrată cu forță și putere de judecată, cu voință. Pe de altă parte, odată ce a a atins un anumit nivel de echilibru, adolescentul dorește să se apropie de părinți. El încearcă să găsească printre adulți un confident căruia să îi vorbească despre flirturile sale, le solicită sfaturi, vrea să afle detalii din trecutul lor sentimental Aceasta poate coincide cu o nouă perioadă de formare a Eu-lui implicând dispreț față de familie și revendicarea drepturilor unui adult. Lipsa de corespondență între maturitatea fizică și intelectuală și maturitatea socială, care i-ar permite un statut individual autonom, determină numeroase și inevitabile conflicte. [44], [45].
Copiii raspund în general foarte pozitiv la metodele nonautoritare de rezolvare a conflictului. Încurajarea lor sa participe la rezolvarea colaborativa a problemelor, la identificarea opțiunilor si la recunoasterea faptului ca atât ei cât si parintii au nevoi care ar putea fi satisfacute, duce adeseori la rezultate pline de imaginatie si la rezolvarea efectiva a conflictelor.
Conflictele fraterne – relații conflictogene între frați, surori. Datorită acestor conflicte se formează adaptabilitatea și rezistența față de situațiile vieții, capacitatea de a se apăra pe sine și pozițiile sale, găsirea soluțiilor corespunzătoare.
Relațiile conflictagene între frați legate de gelozie , concurența , rivalitate și lupta pentru ridicarea statutului în familie în mare măsură stimulează dezvoltarea capacităților mentale , psihoemotionale si chiar fizice. Dezvăluirea abilităților vă ușura procesul de integrare în relațiile de concurență ale societății .
Aici putem include conflictele de concurență ce țin de moștenire. Ele se păstrează din antichitate, au un nivel ridicat de exacerbare și au un impact grav. Actualmente aceste conflicte sunt mai puțin ambițioase și mai subtile datorită democrației.
Conflicte în familie se deosebesc printr-un nivel înalt de stereotip și repetabilitate și deci o mare posibilitate de prognozare. Multe dintre aceste conflicte puțin depind de viața socială, și economică. În familie se fac “vaccine” pentru rezistență, se formează imunitatea împotriva influențelor conflictogene, se lucrează abilități de acțiune în situații de conflict și de rezolvere a lor.
I.3 Managementul conflictelor familiale
Managementul conflictului familial reprezinta un ansamblu de masuri, actiuni si proceduri, organizate si executate de institutii/persoane abilitate in scopul mentinerii sub control si, in masura posibilitatilor, al reducerii intensitatii conflictelor si angajarii dialogului pentru solutionarea pasnica a diferendelor dintre partile in conflict de familie.
Managementul conflictului are doua acceptiuni majore: a) termen generic pentru toate actiunile de gestionare a conflictului (preventie /prevenire, rezolvare, tratare aconsecintelor), dar si strategii de control, sau reglare a conflictelor de durata si refractare la solutiile pozitive, acceptiune care s-a impus puternic.
Fazele procesului de management al conflictelor familiale urmăresc următoarele principii :
– prin managementul conflictelor nu se ajunge la rezolvarea conflictul, ci doar la o atenuare a formelor violente ale unui proces in desfasurare, care ar putea sa nu aiba niciodata o solutie, la facilitarea rezolvarii lui de către părțile implicate; Cu alte cuvinte ca rezultat al managementului partile continua sa se confrunte, dar adopta tactici mai putin extreme, se obtine o “reducere a polarizarii”. Strategiile prin care oamenii fac față conflctului insolubil sunt: birfa, ridiculizarea, linsarea, dusmnia de moarte, medierea, evitarea.
– nu să oferă nimic părților ca și compensare sau ca rezolvare a coflictului, știind că el nu este angajat de vreuna dintre părți ca să stabilească o rezoluție în favoarea sa. Valențele actelor sale trebuie să evoce numai intermedierea conflictelor, nicidecum rezolvarea propriu-zisă, materială – producerea de soluții-răspuns dezideratelor formulate de partea nemulțumită;
– nu trebuie să refuze nici uneia din părți dreptul la negocierea conflictului și stabilirea criteriilor finale după care se vor face eșalonările produselor managementului . Refuzarea dialogului ca principiu și stabilirea unei interdicții principiale poate lăsa fără obiectul managementului, conflictul. În ambele situații, fie că oferă, fie că refuză vreuna dintre părți rezultatul este identic. Răspunsul trebuie să fie – cel puțin în primă fază evaziv, dar potențator al viitoarelor metode pe care le va aborda în funcție de situație (Ex.: am înțeles dorințele voastre; vom căuta o soluționare).
Conflictele familiale sunt prin natura lor ciclice. Părțile aflate în conflict se manifestă numai periodic, în restul timpului apar alte lucruri mai importante pînă cînd se întîmplă ceva care redeclanșază conflictul.
Stilul competitiv (confruntare) descrie o dorință de a-si satisface propriile nevoi fara a lua în considerare impactul asupra celeilalte parti din conflict — una din parti este foarte asertiva și nu tine seama de efectul actiunilor asupra celorlalti. Cu alte cuvinte, se maximizeaza interesul propriu și se minimizeaza interesul celuilalt, conflictul fiind incadrat în termenii stricți de castig-pierdere. Posesiunea puterii fiind un determinant al tipului de decizie care este utilizata pentru a rezolva un conflict.
Stilul colaborativ (colaborare) reflecta o situatie în care toate partile implicate în disputa incearca sa satisfaca total interesele tuturor partilor. Atat impunerea interesului propriu cat și cooperarea sunt maximizate în speranta obținerii unui acord în care nimeni nu trebuie sa piarda. Accentul se pune pe o situatie de tip castig-castig în care se presupune ca solutionarea conflictului poate aduce ambele parti intr-o situatie mai buna.
Stilul ocolitor (evitare) descrie dorința de a suprima un conflict sau de a se retrage din el. Deși conflictul este recunoscut, un asemenea stil implica dorinta retragerii sau politica struțului — „ascunderea capului în nisip". Eficienta stilului este limitata pentru ca problema de fond nu se schimba, ci, cel mult este amânata.
Stilul indatoritor (adaptare) este un act voluntar al uneia dintre parti care considera necesar a pune imediat capat conflictului prin a acorda celeilalte parti ceea ce doreste. Presupune cooperarea cu cealalta parte pe fondul nesustinerii interesului propriu – o situatie în care o parte este dispusa sa se auto-sacrifice.
Stilul concesiv (compromis) fiecare parte este dispusa sa cedeze ceva, sa faca unele compromisuri necesare. în aceasta abordare nu exista castigatori sau invinsi în mod clar caci se combina cu jumatati de masura impunerea interesului propriu și cooperarea și se accepta o solutie care afecteaza rationalitatea conflictului.
Strategii de rezolvare a conflictelor familiale
Abandonarea – strategie cera implică retragerea fizică și emoțională din conflict;
– când problema nu te privește este chiar înțelept să faci asta;
– se poate folosi abandonul pentru a forța mâna cuiva;
– prin abandon conflictul poate crește nemăsurat;
– speranța că problema se va rezolva de la sine dacă o abandonezi este falsă.
Reprimarea – este o strategie ce constă în refuzul de a lua act de existența unui conflict
– are dezavantaje și avantaje;
– se face atunci când dorim pace(liniște sufleteasca) cu orice preț;
– “totul de dragul păcii” poate deveni o manieră de lucru periculoasă;
– cine folosește această strategie, dă impresia de slăbiciune, superficialitate, neimplicare;
– ia în calcul aspectele neimportante ale unui conflict, ignorându-le pe celelalte.
Confruntarea este cea mai întâlnită în viața de zi cu zi.
– ea presupune confruntarea de forțe, unul câștigă, unul pierde;
– este periculoasă datorită resentimentelor celui învins – ferește-te de cel învins!;
– este preferată atunci când inițiatorii au autoritate față de ceilalți;
– este însoțită de constrângere.
Compromisul – este o strategie de rezolvare a conflictelor care reclamă calități de negociator, pentru ca fiecare să câștige ceva.
– strategia presupune ca fiecare parte să lase de la ea până se ajunge la consens;
– compromisul rezolvă conflictul pe moment, nu se stabilesc termenii definitiv;
Negocierea – este cea mai permisivă și cea mai corectă strategie de rezolvare a unui conflict. Negocierea este o deprindere învățată în urma unui efort concentrat. Avantajele unei asemenea strategii sunt acelea că: descoperă soluții mai bune; relațiile se îmbunătățesc și se consolidează; când ambele persoane câștigă, ambele susțin soluția.[63]
În elaborarea strategiei, foarte importantă este alegerea stilului de negociere. Corespunzător clasificării făcute de K.Thomas și R.Killman există cinci categorii distincte de stiluri de negociere:
Colaborare presupune abordarea conflictului prin prisma colaborării și are în vedere rezolvarea acestuia prin menținerea relațiilor interpersonale între parteneri cu asigurarea că ambele părți își vor realiza scopurile personale. Această colaborare solicită adoptarea unei poziții commune de către ambii parteneri.
Compromis presupune admiterea faptului că o soluție cîștig-cîștig nu este posibilă. In acest caz, negociatorul adoptă o poziție care implică un câștig redus și o pierdere limitată. Convingerea și manipularea domină acest stil. Postura de compromis se traduce prin faptul că ambele părți adoptă o poziie câștig minim-pierdere minimă.
Conciliere implică menținerea relațiilor cu orice scop, fără a ține cont prea mult de obiectivele personale ale părților implicate. Renunțarea, mulțumirea și evitarea conflictului sunt privite ca modalități de protejare a relației dintre parteneri. Aceasta reprezintă o poziție de tip cîștig-pierdere în care poziția negociatorului vizavi de rezolvarea conflictului este de tip pierdere, permițând celeilalte părți să câștige .
Autoritatea implică parcurgerea etapelor necesare pentru obținerea asigurării că obiectivele personale sunt atinse, indiferent de costul afectării relației dintre părȚi. Aceasta este o abordare orientată spre putere în care se folosește orice tip de putere care pare potrivită pentru a apăra o poziție considerată corectă sau, pur și simplu, câștigătoare cu orice preț.
Evitare privește conflictul ca pe o situație ce trebuie evitată cu orice preț.. Obiectivele personale, de obicei, nu sunt realizate și nici relațiile interpersonale nu sunt menținute. Acest stil poate lua forma îndepărtării diplomatice a unui subiect, amânarea unui subiect până la o ocazie mai bună sau, pur și simplu, retragerea într-o situație amenințătoare. Este o poziție de părăsire a negocierii sau pierdere-cîștig, în care poziția negociatorului este de a părăsi negocierea(pierdere), lăsând celeilalte pății posibilitatea de a învinge .
Managementul conflictului familial începe cu măsurile de evitare a acestuia, continuând cu rezolvarea conflictelor declanșate și sfărșind cu reducerea, minimizarea sau înlăturarea consecințelor negative.
Strategii de prevenție:
-respectarea normelor consacrate ale vieții sociale, ale coexistenței pașnice și întrajutorării,
– se centrează direct pe conflicte și este structurată în funcție de două aspecte ale apariției și evoluției conflictelor: 1) prevenirea apariției conflictelor ( complex de acțiuni pentru anticiparea riscurilor de producere a conflictelor), 2) prevenirea escalădării conflictelor în curs.
Prevenirea apariției conflictelor se face prin acorduri care anticipează și înlătură posibilitățile apariției lor sau prin deschiderea comunicării și participării oamenilor la decizie. Este indicat ca în accord formal, official, scris să prevadă și sancțiunile pentru nerespectarea termenului contractului.
Tehnici de management al conflictelor familiale
Există o mare diversitate de tehnici si sisteme de management al conflictelor dar cele mai importante forme de interventie în situatii de conflict sunt considerate: negocierea, medierea si arbitrajul.
Negocierea este în acelaș timp o artă și o știință. O artă care permite celui care știe să o pună în practică, strategii, tehnici și tactici, să reușească mai bine. Este totodată o știință pe care majoritatea oamenilor o practică inconștient în fiecare zi fără s-o fi studiat neapărat.
Disputele, conflictele sunt încheiate permanent prin atingerea unui acord mutual satisfacator prin negociere, mediere sau prin arbitrajul unui terț care decide daca o parte a avut dreptate si cealalta s-a înțelat.
Negocierea este un proces decizional între doua sau mai multe parti care nu împartasesc aceleasi opinii. Este procesul de comunicare care are ca scop atingerea unei întelegeri. Cele doua parti actioneaza împreuna pentru a reduce diferentele dintre ele.
Există mai multe tehnici de negociere:
Negocierea distributive – de tipul câstig/pierdere, în care o suma clara de bunuri este împartita clar între două părți. Astfel se presupune o fermitate fata de compromisuri, se fac amenintari si promisiuni.
Negocierea integrative – este cea mai productivă deoarece ea presupune că se pleaca de la ideea ca solutionarea unei probleme comune poate multiplica valorile care îi revin fiecarei parti. Astfel se neagă ideea ca totul, bunul care urmează a fi împărțit are o valoare fixă și determinată. Succesul unei astfel de negociere este asigurat printr-un flux informational: cele doua parti trebuie sa-si adreseze reciproc întrebari si apoi sa le raspunda, pentru ca astfel sa se poata initia un dialog. Metoda prin care se obtine o astfel de colaborare a ambelor parti este introducerea obiectivelor comune.
Negocierea prin implicarea celei dea treia părți. Atunci când doua parti implicate într-un conflict nu mai pot ajunge la nici un fel de întelegere, este adusa o terța persoana care are avantajul de a fi potential mai obiectiva decât persoanele în conflict asupra metodelor care trebuiesc aplicate sau a stilului care trebuie folosit. Terții pot contribui la solutionarea disputelor prin: reducerea tensiunii, controlarea numarului de probleme, îmbunatatirea comunicarii, stabilirea unor teme comune sau sublinierea anumitor optiuni de decizie pentru a le face mai atractive pentru parti. Interventia tertilor poate fi dorita de parti sau poate fi impusa din afara prin reguli, legi, obiceiuri etc. Interventiile care nu sunt acceptate de catre una sau ambele parti, sau care nu sunt întarite de expertiza, prietenia sau autoritatea tertului, pot fi primite cu ostilitate sau chiar dusmanie, indiferent de motivatiile sau intentiile tertului.
Principii în negociere:
Regula reciprocității sau simetriei relevă tendința de a răspunde cu aceeași monedă bună sau rea.
Principiul monedei de schimb sau al schimbului scump-ieftin. Fiecare renunța în favoarea celuilalt la ceva de importanță minoră pentru sine, dar valoros pentru celălalt, primind în schimb o favoare importantă pentru sine, dar mai puțin importam pentru partener.
Principiul moralității și legalității. Moralitatea în negociere are ca obiect fie problema, fie demersul însuși; încălcarea ei cea mai frecventă are loc la nivelul tehnicilor de manipulare.
Tipuri de strategii în negociere:
1. Strategiile opozante : înfruntarea directă (de genul victorie-înfrîngere) și înfruntarea indirectă. Este strategia prin care partenerul defavorizat, slab îI determina" pe cel aflat în superioritate să renunțe la intenția sa de dominație totală. înfruntarea indirectă este posibilă numai atunci cînd timpul nu presează.
2. Strategiile de aliere: Cooperarea : partenerii își reunesc resursele pentru a realiza un proiect comun,interesele proprii dispar in favoarea unei mize comune.
Coaliția este un fel de „cooperare degradată1', un mariaj mai mult din interes decît din dragoste. Coaliția răspunde cel mai adesea nevoii de mărire a puterilor și capacităților. Fiecare partener își păstrează interesele sale proprii și libertatea de mișcare, respectînd doar cadrul general și definit al coaliției. Spre deosebire de colaborare, coaliția este contingență și deci reversibilă. Ea nu necesită același climat de încredere reciprocă.
3.Strategiile coexistenței se rezumă la ignorarea reciprocă prin respectarea teritoriului celuilalt; părțile nu doresc nici alianța, nici să se opună una alteia. Coexistența poate avea o dominantă conflictualв, neutră sau cooperantă. Strategiile coexistenței sînt descurajarea, extinderea, nonviolența, negocierea cooperativă și negocierea conflictuală.
Negocierea are drept obiectiv principal realizarea unui acord de voință, a unui consens și nu a unei victorii. În negociere există parteneri și nu adversari. Ambii parteneri trebuie sa încheie procesul de negociere cu sentimentul ca au realizat maximul posibil din ce si-au propus. Negocierea poarta amprenta distincta a comportamentului uman, deoarece este un proces realizat chiar de oameni. Rolul determinant al comportamentului este dat de faptul ca scopul principal al negocierilor consta în satisfacerea unor nevoi, necesitati umane, relatia dintre scop si mijloace fiind elocventa în cazul negocierilor. Dacă negocierea nu rezolvă conflictul se recurge la mediere.
Arbitrajul constă în audierea si definirea problemei conflictuale de catre o persoana de specialitate sau desemnata de o autoritate. Arbitrul actioneaza ca un judecator si are putere de decizie. Este cea mai drastica forma de interventie pentru ca odata ajunse la aceasta faza cele doua parti se supun politicii: “totul sau nimic”. În aceasta situatie arbitrul conflictului are toata puterea, hotarârile sale fiind litera de lege. Ca urmare a acestui fapt, cineva poate câstiga totul iar altcineva poate sa piarda totul, astfel ca partile ce se afla in conflict prefera sa faca apel la alte forme de rezolvare.
Conflictele indicate pentru arbitraj sunt extrem de diverse:
problemele de interpretare legală (de exemplu, delimitarea unei proprietăți);
conflictele de partajare a unei proprietăți;
conflictele vechi, în care există o adîncă și ireconciliabilă ruptură între părți;
cînd este nevoie să se rezolve o problemă practică sacrificând relația, și aceasta cu atît mai mult atunci cînd oamenii au investit multe sentimente pozitive în respectiva relație (de exemplu, partajarea averii la divorț)etc.
Caracteristici ale arbitrajului
Arbitrajul este o procedură promptă atunci cînd apare o întrerupere a comunicării, el neflind afectat de întinderile procedurilor legale, ca în adjudecare.
Permite șanse egale pentru ambele părți să-și prezinte punctele de vedere și îi atribuie puterea deciziei unui judecător imparțial.
Nici una dintre părți nu poate face presiuni asupra celeilalte în timpul procesului de arbitraj, nici una nu poate să ducă o politică de tergiversare.
Are mari șanse de a menține obiectivitatea procesului, prin faptul că ignoră senti mentele și minimalizează rolul persoanelor, arbitrajul fiind axat pe soluție, nu pe relații.
Este mai capabil să redreseze balanța puterii (cel puțin teoretic), dezechilibrată de abilitățile părților de a-și susține cauza (prin avocați).
Evită o mare problemă cu care se confruntă medierea. Arbitrajul nu are nevoie de voința de a rezolva conflictul, încredere reciprocă sau cooperarea părților.
Este un proces finit, cu un termen de încheiere stabilit.
Neajunsul arbitrajului ține de relația dintre părți, care este periclitată întrucît arbitrajul nu e interesat de componenta emoțională a conflictului.
Caracteristicile fundamentale ale arbitrului sunt corectitudinea, imparțialitatea, echitatea.
Etapele arbitrajului sunt : acordul părților privind arbitrajul, discuția preliminară privind natura disputei și rolul arbitrului, colectarea informațiilor și a probelor prin prezentarea de către părți și răspunsuri la întrebări (interogarea poate fi formală sau informală). în final, numai arbitrul intră în faza de adoptare a deciziei, pe care o comunică părților, fie succint, fie însoțită de motivație și explicații.
Metode de rezolvare a conflictului (A.C.Fillyi): câștigător-necâștigător, necâștigător-necâștigător și câștigător-câștigător.
Primele două metode sunt direcționate în primul rând spre obținerea de rezultate, neglijând relațiile pe termen scurt sau lung. Atmosfera generată este neproductivă. Fiecare dintre părți se concentrează asupra propriilor interese, puncte de vedere sau probleme. Părțile doresc fiecare sa rezolve conflictul intr-un anumit mod si nu exista interes pentru identificarea intereselor comune, a valorilor respectate in comun sau a obiectivelor, dorintelor, intereselor care stau in spatele pozitiilor adoptate. Conflictul este astfel puternic personalizat. Metoda câștigător-necâștigător este tipică pentru situatii în care:
este prezent sindromul de șef (este pozitia pentru a impune o solutie);
se recurge la vot și se adopta regula majoritatii;
nu sunt sprijinite sau sunt sabotate ideile care vin in contradictie cu cele proprii.
Matoda de tip câștigător – câștigător constituie forma optimă de rezolvare a conflictelor. Se poate aplica daca nu exista presiunea timpului, ea necesitand timp mai lung. Partile isi dirijeaza energia spre "invingerea" problemei, nu a persoanelor. Ambele parti cad de acord asupra unei solutii acceptabile. Cheia implementarii unei astfel de strategii este atitudinea managerului, competenta lui de comunicator si existenta climatului de cooperare. In acest context conflictul este acceptat de parti ca fiind ceva normal si util in rezolvarea optima a problemelor, si nu o sursa de stres.
Etapele acestei metode:
1.Formularea problemei;
2.Identificarea părților implicate (direct sau indirect);
3.Cunoașterea nevoilor reale/de bază, din spatele celor declarate, afișate(este utilă întocmirea hărții conflictului);
4.Găsirea punctelor de întîlnire a nevoilor;
5.Generarea de soluții posibile (prin metode de stimulare a producției de idei, de genul brainstorming-ului);
6.Cooperarea, transformarea adversarului în partener pentru alegerea unei soluții acceptate ca definitivă de ambele părți.[23, p.199]
Modele ale rezolvării conflictelor (le aparțin autorilor H. Cornelius și S. Faire, G, Tillet și D. Weeks)
Harta conflictului (. H. Cornelius și S. Faire,) este o listare a problemei, nevoilor și temerile fiecărei părți implicate in conflict.
Celălalt trebuie transformat din adversar în partener, procedînd astfel: a) arătîndu-i tot timpul că urmăriți soluții care să satisfacă ambele părți: b) ascultind și preluînd cit mai mult posibil din ideea lui sau cel puțin lăsînd impresia că e ideea lui, deși este (și numai) a dvs. (în felul acesta, adeziunea lui la soluție va fi maximă).
Etapa 1. Are loc formularea problemei conflictului, în termeni simpli, preciși, obiectivi.
Etapa 2. Identificarea părților implicate atît în mod direct, cît și indirect (de exemplu, în conflictul dintre mamă și fiică vom include și tata, cealaltă fiică și fiul).
Etapa 3. Identificarea nevoilor (dorințe, valori, interese, lucruri la care ții) și temerilor (preocupări, anxietăți).
Temerile formulate ne ajută să depistăm și motivațiile pe care nu le-am identificat prin listarea nevoilor. Este important să căutăm inclusiv temerile iraționale
Etapa 4. Are loc citirea hărții. Se identifică nevoile și temerile comune, perspectivei. și semnificațiile neconștientizate înainte de a întocmi harta .
Etapa 5. Generarea de idei pentru găsirea soluției conflictului. Se folosesc metode de stimulare a producției de idei care să răspundă cel mai multor nevoi.
Etapa 6. Dezvoltarea soluției. Se selectează o idee pentru a o transforma în soluție cu ajutorul unei liste de verificare de genul:
Conține premisa pentru o abordare victorie-victorie ?
Iese în întâmpinarea cît mai multor soluții ale tuturor părților?
Este cinstită, corectă?
Rezolvă ea problema?
În vederea implementării ideii selectate, se stabilesc : sarcinile de îndeplinit, etapele, persoanele responsabile pentru fiecare etapă, calendarul de implementare, modalitățile de verificare și evaluare.
în final se încheie înțelegerea sau acordul, prin strîngerea mîinilor sau în scris. [47]
Modelul listei de varificare (Gregory Tillet) – o listă utilă de chestii ce trebuie luată în seamă și nu un proces care trebuie străbătut. Acestea ar putea fi privite ca stadii. Stadiile care se vor parcurge, de cele mai multa ori , sunt:
Acordul asupra problemei.
Acordul asupra laturii tehnice a procesului de soluționsre.
Acordul asupra planului (soluției potențiale).
Cunoașterea reciprocă a percepțiilor și sentimentelor.
Răspunsul la propriile percepții și sentimente.
Definirea obiectivelor.
Evaluarea obțiunilir (ideilor pentru rezolvare, variantelor).
Alegerea variantei perfecte, eventual prin negociere și schițarea rezultatelor.
Planificarea implementării și implementarea.
Evaluarea și rezumatul.
Rezoluția (rezolvarea, încheierea procesului).
Modelul partenriatului conflictului (Dudley Wttks)
Procesul poate fi parcurs în opt pași: 1. crearea atmosferei; 2. clarificarea percepțiilor; 3. focalizarea pe nevoile individuale comune; 4. construirea unei puteri comune, pozitive; 5. orientarea spre viitor, valorificarea trecutului; 6. generarea de opțiuni; 7. designul unor acțiuni cu șanse de a fi realizate; 8. încheierea de acorduri reciproc avantajoase.
Factorii ce influeințiază rezolvarea conflictului sunt orientarea părților față de comflict, caracteristicile de personalitate a părților, ralații anterioare, natura problemei etnocentrismul, elemante implicate în perpetuarea și escaladarea conlfictului, publicul interesat în conflct, numărul de părtâți omplicate în conflict, echilibrul puterii, condiții concrete momentul rezolvării, pregătirea, stabilirea dialogului și promovarea încrederii.
Tehnici utilizate în prevenția și rezolvarea conflictelor:
Ascultarea activa este o tehnica de conversatie folosita in trei scopuri: informare, suport moral/consiliere/linistirea celuilalt si raspuns la atacul verbal. Cand ascultam activ, ne centram pe celalalt, nu pe noi: ii observam emotiile si sentimentele – atenti fiind la expresivitatea limbajului verbal si non-verbal, punem intrebari, il incurajam sa vorbeasca si ne asiguram ca am inteles corect. Vom evita orice comportament inhibitor sau blocant pentru celalalt.
Prin exprimarea asertiva se aduce la cunostinta celuilalt, intr-un mod inofensiv, impersonal, situatia care incomodeaza, efectele acesteia asupra propriei persoane si starea care se doreste a fi obtinuta.
Puterea este implicata in toate conflictele, dar numai un echilibru al puterilor, real sau perceput, face posibil conflictul.
Stima de sine poate fi stimulata prin: intaririle pozitive, crearea si/sau valorificarea sanselor de succes, folosirea metalimbajului in evaluarile negative, complimentarea.
Complianta este o forma a influentei sociale definita drept modificarea atitudinilor si comportamentelor tintei ca raspuns la dorinta agentului de schimbare. Se obtine prin comunicare persuasiva, dar si prin tehnici de manipulare a cadrului interactional.[65]
Metode clasice și alternative de soluționare a conflictelor [48]
Termenul "ADR" (Alternative dispute resolution) se referă la procedurile și tehnicile
de soluționare a conflictelor în afara sălii de judecată. Aceste modalități alternative sunt practic nelimitate.
Principalele subcategorii ale ADR-ului sunt medierea, arbitrajul și negocierea. Uneori, se vorbește și de conciliere ca fiind o a patra subcategorie însă aceasta nu este decât o formă a medierii. În cazul medierii, există a treia parte neutră, mediatorul, care ajută părțile să ajungă la o înțlegere. La negociere nu există a treia parte care să impună o soluție sau să ajute la soluionarea conflictului. Arbitrajul se desfășoară în condiții de participare voluntară a părților și implică impunerea de către arbitru a unei soluții.
O altă subdiviziune a ADR-ului se referă la existența sau inexistența celei de a treia persoane neutre. În cazul negocierii nu există a treia parte,în cazul medierii și arbitrajului există o persoană neutră care ajută la stingerea disputelor.
ADR-ul poate îmbrăca diferite forme. Online Dispute Resolution (ODR sau e-ADR)se referă la soluționarea conflictelor online fără ca părțile să se întâlnească sau să își vorbească direct .
Med-Arb (Mediated Arbitration) este o altă modalitate în care medierea devine pe parcurs arbitraj în cazul în care pările nu ajung la o înețlegere. "Amenințarea" arbitrajului poate încuraja părțile să ajungă la o înețlegere.
Evaluarea Preliminară Neutră (Early Neutral Evaluation) presupune întâlnirea părților cu un expert neutru care își spune părerea cu privire la deznodământul pe care disputa dintre părți ar avea-o dacă ar ajunge în instană. Pe baza acestei opinii are loc negocierea înelegerii.
Alte modalități alternative de soluționare a conflictelor sunt: facilitarea, desemnarea unui expert, mini procesul, concilierea, med-rec, negocierea facilitată, judecata privată etc.
Existența unui număr mare de ADR denotă multiplele dezavantaje ale procedurii litigioase.Fiind mai puțin formale decât căile litigioase, aceste tehnici de soluționare a conflictelor câtigă noi adepți întrucât părțile își realizează interesele, soluțiile sunt durabile, costurile sunt mai reduse și procedura este confidențială.
Avantajul principal al ADR-ului este acela că, părțile dețin controlul asupra întregului proces, procedura fiind informală, rapidă și eficientă.
Medierea are o pondere de peste 60% în cauzele soluționate prinADR fiind cea mai uzitată modalitate de soluionare a conflictelor în afara sălii de judecată. În Marea Britanie, ADR-ul este sinonim cu medierea .ADR-ul nu este un concept nou însă a fost foarte puțin mediatizat în Republica Moldova. Benefic este faptul că avem o lege a medierii.[50]
Aspectul din rezolvarea conflictelor cel mai intens cercetat in conditii de laborator este
Negocierea. Cele mai importante descoperiri sunt pe aceasta tema: comportamentul de
rezolvare a problemelor; comportamentul certaret îndreaptat spre esec in stabilirea acordului sau spre acorduri soldate cu beneficii slabe de ambele parti; concesiile faciliteaza acordul, dar favorizeaza interesele celuilalt; motivatia prosociala poate facilita acordul si beneficiile comune, etc.
Diferentele culturale in negociere constituie a doua directie majora de cercetare :
Implicarea terței pați, cu accent pe mediere si arbitrare, este o alta zona de investigatii
empirice, atit in laborator, cit si in conditii naturale. S-a constat medierea interpersonala este foarte eficienta.
Tacticile mediatorilor. Au fost identificate peste 100 de tactici ale mediatorilor, unele dintre ele dovedindu-se mai eficiente decit celelalte: gradul de implicare a mediatorului este direct proportional cu intensitatea conflictului; mediatorul ajuta partile sa-si inteleaga reciproc pozitiile si le provoaca sa vina cu idei; discutiile private, separate (“caucus”); complianta la acord este mai mare cind partile pleaca de la mediere in relatii bune si sunt satisfacute de procesul in sine; in conflictele maritale este benefic un training al sotilor in tehnica rezolvarii problemelor si, de asemenea, s-a mai constatat ca terapiile centrate pe emotii sunt cele mai eficiente. Acestea constau in identificarea patternurilor interactionale ale sotilor, exprimarea de ambele parti a sentimentelor si expectantelor proprii si cerinta de a accepta si raspunde la trairile si asteptarile partenerului. In fine, o ultima achizitie: au fost elaborate si implementate programe de mediere intre colegii de scoala (peer mediation), care s-au dovedit eficiente. [51]
Medierea ca formă alternativă de interveție în conflictul familial
Conform celei mai des folosite definiții, medierea este arta prin care o persoană specializată in procedura de soluționare alternativă a conflictelor și denumită mediator ajută părțile implicate intr-un conflict să transforme respectivul conflict intr-o ințelegere.
Medierea familială s-a născut in S.U.A. in anii 70. Statul California a fost primul care a adoptat o lege prin care părinții care se aflau in conflict privind incredințarea copiilor trebuie să discute cu un mediator. Recurgerea la mediere se generalizează rapid pe intreg teritoriul S.U.A. si ajunge si in Canada. Aici insă, medierea familială nu face obiectul unei legi.
Medierea a apărut in Franța la finele anilor 80 si se inspiră din modelul Canadian. In 1990, este organizat in Franța primul congres european privind medierea familială; acesta reuneste 500 de participani de 8 naŃionalităŃi diferite, precum si 15profesii diferite.
In Republica Moldova, medierea este reglementată prin Legea nr. 134/2007 cu privire la mediere. Conform art.2 alin. 1 din Lege „Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluŃionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe personae.” Art.2 alin.3 este stipulate că medierea poate fi aplicată să soluționeze orice conflicte in materie de familie etc
Rezultatele cercetărilor privind folosirea medierii si experiențele mai multor țări in acest domeniu demonstrează faptul că recurgerea la medierea familială ar putea:
să imbunătățească comunicarea intre membrii familiei;
să reducă proporțiile conflictului dintre părțile aflate in litigiu;
să conducă la o rezolvare amiabilă;
să asigure continuitatea legăturilor dintre părinți si copii;
să contribuie la reducerea costurilor economice si sociale produse de separare sau divorț, atat pentru părți, cat si pentru State;
să reducă perioada de timp necesară soluționării conflictului;
Primul scop al medierii nu este de a usura activitatea instan’elor judecătoresti, ci de a restabili, cu ajutorul unui profesionist instruit pentru mediere, comunicarea redusă intre părți.
Principiile medierii:
Caracterul voluntar al medierii – libertatea partilor de a recurge la mediere si de a lua o decizie. Exceptie de la acest principiu – situatiile în care medierea este o procedura obligatorie prevăzuta de legile speciale.
Acceptarea in cunostinta de cauza – afirma dreptul partilor de a fi informate cu privire la procesul de mediere. Mediatorul este obligat ca inaintea inceperii procesului de mediere sa prezinte partilor, in completarea cunostintelor acestora despre mediere, principiile medierii, procedura ce va fi urmata, rolul mediatorului și al partilor in procesul medierii si in solutionarea disputei.
Autodeterminarea – care afirma dreptul si capacitatea partilor de a-si defini propriile probleme, nevoi si solutii. Mediatorul trebuie sa respecte si sa incurajeze dreptul partilor de a lua orice decizie libera si in cunostinta de cauza, care sa solutioneze divergentele dintre ele. Mediatorul va informa partile, de la inceput, in ce va consta activitatea sa si asupra faptului ca decizia finala le apartine in mod exclusiv si ca se pot retrage oricand din procesul de mediere.
Neutralitatea și impartialitatea mediatorului – în cadrul procesului de mediere, partile au drepturi egale și trebuie tratate de mediator in mod nepartinitor, nici una dintre ele neputand fi favorizata sau defavorizata. Ca o consecinta a principiului egalitatii partilor apare și problema nediscriminarii acestora prin refuzarea medierii sau prin exercitarea unei medieri la standarde inferioare din motive de rasa, culoare, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, apartenenta politica, avere sau origine sociala.
Confidentialitatea – mediatorul este depozitarul „secretelor” partilor implicate în procedura medierii. El nu poate fi audiat ca martor in legatura cu date și fapte de care a luat la cunostinta in cadrul procesului de mediere decat numai cu acordul prealabil și scris al partilor. Garantand confidentialitatea, mediatorul respecta viața privata a partilor si isi asigura încrederea acestora. Prin urmare, pastrarea secretului profesional este recunoscuta ca fiind o indatorire fundamentala si primordiala a mediatorului.
Calitățile mediatorului. Numai o persoană calificată, care cunoaște procesul de negociere, precum și metodele ce trebuie aplicate în confruntarea cu parteneii dificili, se poate angaja în rolul formal de negociator-mediator: mediatori profesioniști, consiliri, împăciuitori, terapeuți, juriști, consultanți de proces. Există însă și medierea realizată de persoane fără pregătire specială: managerii și șefii direcți, părinți, vecinii, membrii de familie etc.
Mediatorul în general are următoarele carcateristici:- outsider; – instruit în tehnici de mediere; – nu este parte la rezultat; – nu este factor de decizie; – autoritatea vine din profesie; – acceptat formal de ambele părți; – capabil de a acționa imparțial; – văzut drept imparțial; – poate acționa împreună cu un mediator neformal.
Pentru a face fașă cu succes unui proces de mediere, terții implicați au nevoie de patru tipuri de abilități:
1. abilități de a stabili o relație de lucru eficientă cu fiecare parte aflată în conflict,pentru a face participanții să aibă încredere în ei, să comunice liber și să primească cu simpatie sugestiile;
2. abilități de acrea o atitudine de cooperare la părțile aflate în conflict;
3. abilități de dezvoltare a unui proces creativ de grup și de adoptare a deciziilor în grup;
4. abilități de a identifica multe infomații independente despre chestiunile în jurul cărora gravitează conflictul.
Rolurile mediatorului
Activitățile mediatorului sunt centrate pe oameni și relațiile umane, pe de o parte, și pe sarcină, pe de altă parte. Centrarea pe persoane și relațiile psihosociale presupune: ascultare activă; confirmarea înțelegerii; impunerea tonalității cooperante; încurajarea, urmărirea intereselor indivizilor, depășirea eventualelor dificultăți ale persoanelor de a auzi sau vorbi, meținerea confidențialității.
Centrarea pe oameni, și relațiile psihosociale îl determină pe mediator să-și asume uneori rolul de consilier, el practicând ascultarea activă, înțelegerea, acceptarea .
Centrarea pe sarcină presupune comportamnet ca păstrarea structurii procesului, echilibrarea participării părților, intervenția directă. O parte esențială din atribuțiile mediatorului este aceea de a identifica și discerne întreinteresele și pozițiile afișate.
Linda Shaw prezintă procesul de mediere organizat pe șapte etape:
1. primul contact cu prima parte – centrat pe explorarea situației, construirea unei relații, recunoașterea sentimentelor, explicarea procesului de mediere, explorarea ideilor ințiale etc.
2. primul contact cu cealaltă parte – similar celui descris mai sus, cu menținerea și reafirmarea confidențialității și stabilirea imparțialității.
3. Pregătirea pentru medierea cazului – vizând alegerea strategiei optime de mediere, stabilirea locației și calendarului, invitarea și pregătirea părților, pregătirea locației etc.
4. Ascultarea problemelor – este etapa în care părțile își expun punctul de vedere fără a fi întrerupte după ce au loc prezentările, sunt definite și acceptate regulile de bază ale procesului; consecutiv expunerile celor două părți, are loc rezumarea de către mediator a celor exprimate de fiecare din ele și stabilirea de comun acord a programului următoarelor ședințe de negociere.
5. Explorarea problemelor – selecționarea principalelor aspecte ale conflictului și încurajarea comunicării între părți, în condițiile în care mediatorul verifică înșelegerea mesajelor și clarifică opiniile exprimate sau presupunerile.
6. Construirea acordurilor –se pregătește încheierea procesului de mediere, se insistă pe evaluarea oportunităților , opiniilor și ofertelor pozitive, încurajarea rezolvării problemelor, construirea acordurilor.
7. Încheierea și urmare – presupune încheierea ședinței și terminarea procesului de medierea sau continuarea medierii dacă, în afara problemei , a conflictului principal sau a acordului obținut pentru acesta, părțile solicită continuarea medierii pentru explorarea altor conflicte sau probleme descoperite în etapele anterioare.
In cadrul unei proceduri de mediere :
1. Partile stabilesc data si ora procesului de mediere. Sedinta de mediere poate fi reprogramata la fel de usor ca orice alt tip de intalnire.
2. Nu exista limita de timp pentru sedinta de mediere. Medierile se pot solda si cu intelegeri partiale. 3. Partile,de comun acord, pot alege mediatorul, ce mareste increderea in obtinerea rezultatului dorit.
4. Un prim pas spre solutionarea conflictului este prezenta partilor la mediator. Medierea este facultativa, iar prezenta partilor la mediator denota dorinta acestora de a solutiona neintelegerile.
5. Sala in care are loc sedinta de mediere este intotdeauna primitoare si discreta : medierea este confidentiala. Mediatorul este atent asupra vointei si interesului partilor.
6. Mediatorul nu impune nimic, partile alegand solutia avantajoasa si amiabila pentru conflict.
7. . Pe tot parcursul medierii partile comunica. .
8. Mediatorul nu judeca partile si nu da verdicte. Menirea lui este sa faciliteze dialogul dintre parti. 9. Apeland la mediere nu renunta la justitia clasica.
Părțile recurg la mediere voluntar, iar rezolvarea conflictului este rodul întalnirii vointei părților.
În urma procedurii de mediere părțile incheie un acord orall sau în scris, nefiind obligatoriu ca înțelegerea părților prin care se încheie disputa să se materializeze în forma scrisă. În multe cazuri acordul, materializat într-un contract, este neaplicabil – de exemplu, disputele obișnuite de familie [52].
Cercetarile efectuate pâna in prezent ne conduc la concluzia ca solutionarea pozitiva a unui proces de mediere este conditionata de indeplinirea a doua conditii :
1. Alegerea momentului: medierea trebuie sa apara când partile sunt cu adevarat pregatite sa accepte ajutor.
2. Mediatorul sa fie acceptat de toate partile implicate in conflict.
Particularitati ale disputelor familiale
Sunt implicate persoane care vor fi nevoite sa interactioneze si in viitor
Implicarea emotionala este puternica
Afecteaza toti membrii familiei, in special copiii
Cine se poate adresa medierii familiale?
Parintii inainte sau dupa separare ,Sotii in divort ,Parintii adolescent,Bunicii ,Parintii si copiii lor adulti ,Alti membri ai familiei cu care comunicarea este dificila .
Cel mai des intalnite dispute privesc:
Continuarea casatoriei, Exercitiul drepturilor parintesti, Stabilirea domiciliului copiilor,
Contributia materiala a parintilor la intretinerea copiilor,Educatia copiilor, Planuri de vacanta,
Relatia dintre bunici si nepoti,Comunicarea intre diversi membri ai familiei,Impartirea bunurilor in cazul separarii, Plata datoriilor, Testamente , Ingirijirea persoanelor in varsta sau a persoanelor cu afectiuni majore [53].
Rolul asistentului social în procesul de mediere poate fi realizat eficient prin aplicarea diverselor tehnici, cum ar fi: ascultarea activă, reflectarea, rezumarea abilitatea de a descentraliza persoana din atmosfera problemei existente. Or, rolul asistentului social e primordial atât înainte de procesul medierii, pentru a colecta toate informațiile necesare în vederea studierii problemei, cât și în timpul procesului. În aceste momente, o colaborare dintre mediator și părți este eficientă în cazul în care ambele părți acceptă participarea la proces și atunci cînd fiecare specialist al echipei pluridisciplinare își realizează corespunzător responsabilitatea.
Important este faptul că foarte puține familii încearcă să rezolve problemele sale conflictuale. În vederea soluționării conflictelor intrafamiliale este necesar:
– Înființarea și dezvoltarea serviciilor de urgență sau de suport cum ar fi centrele comunitare de consiliere a familiei, centrele de plasament temporar pentru copii, centrele de zi pentru copii, servicii de recreere penru familii cu copii cu deficiențe, centrele de asistență și sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme psihosociale, servicii de sprijin a femeii gravide predispuse să-și abandoneze copilul, servicii care ar preveni separarea copilului de familia sa aflată în situație de criză și menținerea copilului în familie după reintegrare, centrele care ar preveni abuzul, neglijarea și exploatarea copilului în familie, etc.
– Deschiderea serviciilor consultative specializate, care ar permite evaluarea gradului de compatibilitate psihologică a partenerilor, sistemul de valori a vieții familiale;
– Organizarea trainingurilor, seminarelor sau conferințelor în vederea dezvoltării abilităților de mediere a asistenților sociali, dat fiind faptul că în prezent specialiști calificați în domeniul medierii conflictelor intrafamiliale sunt foarte puțini;
– Dezvoltarea programelor privind planificarea familială, oferirea consilierii premaritale cu caracter formativ;
– Formarea grupurilor de sprijin alcătuite din diferite familii care fie s-au confruntat cu anumite situații de conflict, fie că se află într-o stare conflictuală;
– Dezvoltarea serviciilor psihosociale, deschiderea cabinetului psihologic, instituirea liniei fierbinți, crearea echipelor pluridisciplinare ca să acționeze conform intereselor persoanei, amplasarea centrelor în mod accesibil pentru fiecare și pe lângă Judecătorii;
– Sensibilizarea opiniei publice vizavi de adresabilitatea la serviciile sociale și la acceptarea unui mod de viață familial sănătos, prin intermediul spoturilor publicitare, emisiunilor televizate, seminarelor sau conferințelor la nivel de comunități [54].
Pentru depășirea situațiilor de conflict intrafamiliale este important ca protecția familiei, inclusiv a copilului, să fie prioritatea politicii sociale, care ar contribui la formarea unui sistem viabil de protecție socială. În societatea noastră nu există servicii de soluționare a conflictelor sau de mediere a acestora la nivel teritorial, ci doar în Municipiul Chișinău.În Republica Moldova primele activități în vederea implementării instituției medierii au fost inițiate în anul 2001, prin introducerea modificărilor în Codul Penal și Codul de Procedură Penală și o dată cu crearea unui Grup de Lucru în cadrul Institutului de Reforme Penale privind implementarea alternativelor la detenție, care a elaborat proiectul de lege cu privire la mediere.
O dată cu includerea în legislația națională (Cod Penal și Cod de Procedură Penală) a instituției medierii, au fost desfășurate activități de instruire pentru colaboratorii organelor de ocrotire a normelor de drept.
Primele activități practice în domeniul medierii, au fost în cauze penale, care au fost inițiate în februarie 2005, odată cu crearea Centrului de Mediere în cadrul unui ONG – Institutului de Reforme Penale, paralel un alt ONG, SIEDO au desfășurat activități de mediere a conflictelor civile și cele din școală.
Mai tîrziu, la finele anului 2006, activitățile de pilotare a instituției medierii au fost extinse și în 6 raioane ale republicii.. Adoptarea legii cu privire la mediere, a fost o treaptă destul de importantă pentru dezvoltarea serviciului de Mediere în Republica Moldova.[32;33]
I.4. Rolul comunicării în rezolvarea conflictelor familiale
Conflictul și comunicarea sunt într-o relație de interdependență, acolo unde se ivește un conflict, cu siguranță va exista și comunicare. Comunicarea are un rol dual în ceea ce privește managementul conflictelor. Comunicarea poate fi o sursă a conflictului, sau cu ajutorul comunicării putem preveni, evita, gestiona, diminua ori rezolva conflictele, care presupun abilități de comunicare.
Decalogul comunicării
/. Nu poți să nu comunici
2. A comunica presupune cunoaștere de sine și stimă de sine
3. A comunica presupune conștientizarea nevoilor celuilalt
4. A comunica presupune a ști să asculți
5. A comunica presupune a înțelege mesajele
6. A comunica presupune a da feed-back-uri
7. A comunica presupune a înțelege procesualitatea unei relații
8. A comunica presupune a ști să îți exprimi sentimentele
9. A comunica presupune a accepta conflictele
10. A comunica presupune asumarea rezolvării conflictelor
Comunicarea poate îmbrăca mai multe forme:
– comunicarea verbală sau orală, unde este utilizat limbajul verbal;
– comunicarea paraverbală, care include viteza cu care vorbim, ridicarea sau scăderea tonului, volumul, folosirea pauzelor și calitatea vorbirii;
– comunicarea non-verbală, care cuprinde mimica, fizionomia în mișcare, gesturile, chiar și tăcerea.
În funcție de nivelurile între care poate circula comunicarea- comunicarea pe verticală și pe orizontală.
Tot aici, putem identifica și cele două forme de comunicare: cea formală și cea informală.
Opțiuni de comunicare în situațiile conflictuale:
1. Comunicarea non – asertivă (timidă)
2. Comunicarea agresivă
3. Comunicarea pasiv – agresivă
4. Comunicarea asertivă
1. Comunicarea non – asertivă este acea abilitate de a evita conflictul sau de a se acomoda dorințelor sau nevoilor celeilalte persoane, prin utilizarea acțiunilor verbale sau non-verbale care se potrivesc nevoilor celuilalt; astfel încât interesul pentru proprille nevoi, drepturi sau obiective va scădea.
Această opțiune de a comunica în situațiile conflictuale poate îmbrăca două forme: evitarea sau acomodarea. Cum recunoaștem indivizii care utilizează acest tip de comunicare? Sunt indeciși; evită contactul cu ochii partenerului ; se scuză repede, chiar părăsesc încăperea; devin evazivi; Va fi în final o situație când o parte se acomodează, celălalt are doar pentru o perioadă scurtă de timp impresia că a câștigat, dar în schimb, adversarul care va pierde, va alege să părăsească relația; iar pe termen lung ambii vor pierde.
2. Comunicarea agresivă se referă la abilitatea de a ne impune dorința față de o altă persoană, prin utilizarea actelor verbale sau non-verbale într-un mod prin care sunt violate standardele sociale, cu intenția de a produce injurii, suferință sau durere altor persoane. Este sinonimă cu „conflictul”, deoarece de la forme ușoare de injurii verbale se poate ajunge la bătăi sau chiar violuri/omoruri violente.
Cum îi recunoaștem? Își ofensează partenerii prin ignoranță; nu ascultă; contactul cu ochii partenerului e intens; emit un aer arogant, de superioritate; încearcă să-și domine partenerul vorbind tare, învinovățind, intimidând și utilizând sarcasmul și lovitura sub centură. Dacă la început nu folosesc agresiunea fizică, ei vor recurge imediat la violență fizică, dacă sunt provocați. În final, celălalt va renunța la relația cu un „agresiv”.
Comunicarea agresivă poate lua două forme:
a. Comunicarea agresivă non-verbală (violența fizică)
Potrivit cercetărilor referitoare la analiza violenței domestice soțiile sunt cele care suferă mai multe injurii fizice decât soții în familie; 50% din victimele cazurilor de omoruri ale femeilor din Statele Unite ale Americii sunt provocate de către soții lor, prietenii, concubinii sau foștii soți.
Alte cercetări afirmă că, motivul pentru care femeile sunt în cea mai mare parte victime ale violenței domestice, este cel al aplicării sancțiunilor pentru violență; astfel încât violențele provocate de către agresori – femei sunt mai drastice decât cele aplicabile agresorilor de sex opus; ceea ce dă celor din urmă o mai mare încredere și se încurajează pe această cale violența bărbaților. Sancțiunile nu sunt doar cele de natură contravențională sau penală, ci mai degrabă de ordin social – pierderea sau degradarea statutului social, umilința publică sau chiar teama de răzbunare a membrilor familiei sau chiar a victimei însăși. Cazul care constituie excepție de la agresiunea fizică este auto-apărarea.
b. Comunicarea agresivă verbală este predispoziția unei persoane de a ataca conceptele alteia, urmărind astfel să-i cauzeze o durere psihologică sau o supărare. Această sintagmă este sinonimă cu „abuzul psihologic”; se extinde de la noțiunea potrivit căreia un individ își urmărește atingerea propriilor interese sau satisfacerea propriilor nevoi, pe costul altora.
Astfel de persoane se caracterizează prin utilizarea amenințărilor, a ridiculizărilor și a atacurilor la persoană; poate incluzând și mesaje non-verbale, ca ridicarea tonului, țipete, urlete etc.
Stereotipurile joacă un rol important în comunicarea agresiv-verbală, întrucât acestea distorsionează percepția reală, împiedică să privim anumiți indivizi așa cum sunt ei în realitate, constituie bariere în cunoașterea și inter-relaționarea dintre indivizi.
Cazurile în care se utilizează agresiunea verbală sunt:
– atunci când unele persoane ne amintesc de altele, cu care anterior am avut un conflict sau care ne-au cauzat în trecut vreo suferință; – în lipsa unui contra-argument solid; – când sunt urmate anumite modele, precum din show-urile TV, precum Bundy, Seinfeld sau Vacanța Mare.
Poate lua diferite forme:
– atac la caracterul sau capacitatea persoanelor;
– atac la trecutul unei persoane; ridiculizare;
– arătarea degetului mijlociu; predicții negative.
3. Comunicarea pasiv – agresivă împrumută tehnici atât de la comunicarea non-asertivă, cât și de la tipurile agresive. Indivizii care preferă acest tip de comunicare nu urmăresc deschis, direct atingerea obiectivelor, ci pe ascuns, facând uz de mijloace ascunse; ei spionează, șantajează, împrăștie zvonuri false, dezvăluie anumite secrete ascunse, încurajează atacuri ale persoanelor din afara grupului.
4. Comunicarea asertivă
Acest tip de comunicare se întâlnește cel mai des la stilurile de compromis și la cel de colaborare și se referă la abilitatea de a vorbi și de a susține deschis scopurile pentru atingerea propriilor interese sau satisfacerea nevoilor, fără ca alte persoane să aibă de suferit. Indivizii care utilizează acest tip de comunicare sunt comunicativi, preciși, le place să-i impresioneze pe ceilalți și sunt flexibili în răspunsuri/feedback-uri.
Care dintre cele patru opțiuni de comunicare este mai bună sau chiar ideală? Fiecare dintre opțiuni pot fi utilizate, cât mai flexibil, în funcție trei factori:
– de ocazie ( ne referim aici la timp – momentul potrivit pentru a opta pentru un tip de comunicare sau altul și spațiul sau locația – dacă e în public sau într-un loc mai retras);
– de cealaltă persoană – cât de apropiați suntem de persoana respectivă, ce relație avem cu ea (pe membrii familiei – frați, surori, părinți sau bunici, pe prieteni ii tratăm diferit față de superiorii de la locul de muncă sau chiar colegi ori subordonați);
– de propriile nevoi – cum le prioritizăm; deoarece nu toate constituie o situație de viață sau moarte.
Folosim comunicarea agresivă în cazul în care am epuizat toate celelalte opțiuni de comunicare și siguranța mea fizică sau psihică este pusă în pericol (cazul de auto-apărare).
Comunicarea este un proces cu care ne confruntăm zi de zi, iar conflictul este un ingredient al vieții noastre în care unii indivizi par doar să provoace conflicte,alții le mai și rezolvă; astfel încât atunci când conflictul devine foarte intens, escaladează, acesta arde precum un foc toate bunele intenții ale partenerilor în comunicare.
Bariere în comunicarea eficientă .
Tabelul nr. 2. Exemple de modalități ineficiente de comunicare
Modalități de ameliorare a comunicării
Avantajele comunicării mesajelor la persoana I-a:
• Previne declanșarea reacțiilor defensive în comunicare prin evitarea criticii și a evaluării.
• Procesul de comunicare este mai complet datorită schimbului mai mare de informații. Persoana îți poate comunica emoțiile și descrie cu exactitate comportamentul persoanei cu care comunică, fără a face evaluări sau atacuri la persoană. Acest mod de comunicare permite astfel îmbunătățirea relației și modificarea comportamentelor care nu sunt adecvate într-o relație.
Mesajele care provoacă reacții defensive sunt în general cele care atacă persoana.
Ttipuri de mesaje care duc la declanșarea reacțiilor defensive și modalitățile de prevenire a acestora:
Evaluare vs. Descriere; Control vs. orientare spre problemă; Manipulare vs. Spontaneitate;
Neutralitate vs. Empatie; Superioritate vs. Egalitate.
Explorarea alternativelor este o altă modalitate de comunicare eficientă. Ea nu trebuie confundată cu oferirea de sfaturi sau soluții. Oferirea de soluții are ca și consecințe negative pe termen lung scăderea capacității de rezolvare de probleme și de luare de decizii.
Una dintre cauzele care provoacă dificultăți în comunicare este inabilitatea de recunoaștere și exprimare a emoțiilor, de teama de autodezvăluire. O dificultatei în exprimarea emoțională este existența unor stereotipuri sociale ale exprimării emoționale. A comunica eficient presupune a ști să îți exprimi emoțiile.
Modalități de îmbunătățire a exprimării emoționale:
1. Discutarea, provocarea și contracararea miturilor despre emoții
2. Identificarea și recunoașterea diferitelor tipuri de emiții
3. Identificarea evenimentelor sau situațiilor care declanșează
4. Identificarea modalităților de exprimare comportamentală a emoției
5. Exprimarea emoției printr-un limbaj adecvat
6. Exprimă clar ceea ce simți
7. Acceptă responsabilitatea pentru ceea ce simți
Pentru formarea unor competențe si tehnici de rezolvare a conflictelor, se utilizează tehnica
comunicării asertive (deschise, responsabile) care s-a dezvoltat ca una dintre modalitățile de adaptare
eficientă la situații conflictuale interpersonale. Pentru a avea un comportament sau o atitudine asertivă trebuie să dăm dovadă, in comunicare de următoarele elemente:
capacitatea de a iniția, menține si incheia o conversație intr-un mod pasnic si plăcut;
promovarea comunicării directe, deschise si oneste;
castigarea respectului si increderii celorlalți;
exprimarea emoțiilor si gandurilor fără a le exclude pe cele ale interlocutorului;
comunicarea opiniilor si experiențelor personale;
exprimarea emoțiilor pozitive și negative, fără atacarea celorlalți (reținere, neplăcere…);
solicitarea sau refuzul unor cereri;
capacitatea de a oferi complimente dar si de a le accepta;
puterea de a spune „nu” fără a simți reținere sau vinovăție;
Prin intermediul comunicării asertive, se dezvoltă respectul si stima de sine dar si responsabilitatea față de ceilalți, acceptarea si valorizarea drepturilor celorlalți.
BIBLIOGRAFIE
1. Cornelius, H. Știința rezolvării conflicterlor. București: Shoshana Faire, 1996. 321 p.
2. Ciupercă, C. Cuplul modern-între emancipare și disoluție. Alexandria: Editura Tipoalex, 2000.
3. Conflictele și comunicarea: Un ghid prin labirintul artei de a face față conflictelor. Chișinău: Editura ARC, 1998.
4. Dawson, R. Secretele negocierii: arta de a câștiga în orice situație. Iași: Polirom, 2007. 380 p.
5. Druță, F. Psihologia familiei. București: Didactică și pedagogică, 1998. 446 p.
6. Дружини, В. Р. Психология семьи. Питер, 2011.
7. Емельянов,С. М. Практикум по котфликтологии. 2-е издание. Питер, 2005. 284 стр.
9. Familia: probleme sociale, demografice și psihologice. Chișinău: CCMSDF. 2005. 72 p.
10. Friedrich, Glasl. Confronting conflict 1999. 104-105 pp.
11. Helena, Cornelius.; și alții. Știința rezolvării conflictelor. Bucureșt: Editura. Tehnică, 1996.TELOR
12. John, Locke.apud.; Mitrofan, Iolanda,; Ciupercă, Cristian. Familia de la A…la Z. București: Editura 13. Științifică, 1991. 145 p.
14. Ilut, Petru . Sociopsihologia si antropologia familiei. Bucuresti: Editura Polirom, 2005. 66 p.
15. Карташев, Сергей. Конфликтология .Кишинев: Парагон, 1996. 144 стр.
16. Martine, Segalen. Sociologia familiei.București: Polirom, 2011.
17. Marshall, B.Rosenberg. Comunicarea nonviolentă, limbajul vieții.Chișinău: Editura Epigraf, 2005.
18. Mitrofan, Iolanda. Cuplul conjugal-armonie și dezarmonie. București: Ed. Științifică și Enciclopedică,1989.
19. Mitrofan, Iolanda.; Ciupercă, Cristian. Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei. București: Editura Edit PressMihaela S.R.L, 1998. 80-94 p.
20. Mitrofan, I., Mitrofan N. Elemente de psihologie a cuplului. București:Casa de Editură și Presă „Șansa” S.R.L., 1996.
21. Mitrofan, Iolanda., Ciupercă, C. Psihologia vieții de cuplu. București: Editura Sper, 2002.
22. Murdock,G. (1949); apud. Petru, Iluț. Sociopsihologia și antripologia familiei. București: Editura Polirom, 2005. 65 p.
23. Stoica-Constantin, Ana . Conflictul Interpersonal. Iași: Editura Polirom, 2004. 283 p.
24. Stoica-Constantin, A., Neculau, A. Psihologia rezolvării conflictului. , București: Alternative, 1998.
25. Stăniloaie, D.; apud. Familia creștină azi. Iași; Editura Trinitas, 1995. 27 p.
26. Șchiopu,; Ursula. Dicționar de psihologie. , București: Editura Babel, 1997. 740 p.
27. Tica, Șerban. Criza familiei. traducere din limba greacă. București: Editura Sophia, 2011
28. Vlăscesnu, Lazăr. Sociologie și modernitate. București: Polirom, 2007.
29. Voinea, Maria. Sociologia familiei. București: Editura Universității, 1993. p. 5
30. Voinea, Maria. Restructurarea familiei: modele alternative de viață. Sociologie Romînească, 1994. 503 p. 31. Voinea, Maria Psihosociologia familiei. București: Editura Universității, 1999. 83 p..
Acte normative
32. Legea cu privire la mediere Nr.134. din 14.06.2007. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 188-191 din 07.12.2007.
32. Recomandarea Nr.(98) 1 a Comitetului Miniștrilor către Statele Membre.
33. Recomandarea 1639 (2003)1 a Comitetului de Miniștri privind Medierea familială și egalitatea sexelor
Surse web:
34.http://www.referatele.com/referate/noi/marketing/managementul-conflic11121115920.php
35.http://opinforeview.blogspot.com/2007/03/efectele-tranziiei-asupra-familiei-ii.html
36.http://www.scribd.com/doc/25043524/1-Defini%C5%A3ii-Ale-Conflictului
37.http://www.armf.org.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=63&Itemid=73
38.http://www.trainingoftrainers.org/img/manual_ro.pdf
39.http://es.scribd.com/doc/45182306/managementul-conflictelor
40.http://ro.scribd.com/doc/90777091/Tema-10-Conflictul
41.http://www.psihomental.ro/index.php/articoleblog/articole-cuplurifamilie/73-conflictele-in-cuplu.html
42.http://articole.famouswhy.ro/factori_de_pot_determina_conflicte_conjugale_- .relatii_deficitare_cu_grupul_de_prieteni/#ixzz1uh9w5lCZ
44.http://www.scribd.com/doc/24997247/30/Conflictele-p%C4%83rin%C5%A3i-copii
45.http://www.copilul.ro/comunicare-copii/comportament-copii/Conflictele-intre-generatii-cum-apar-si-ce-poti-face-a10004.html
46.http://www.psih.uaic.ro/~aconstantin/romana/docs/PRC_cap_1_Introducere.pdf
47. http://www.scritube.com/management/DESPRE-MANAGEMENTUL-CONFLICTEL32201318.php
48.http://www.scribd.com/doc/78425859/Met-clasice-%C8%99i-alternative-de-solu%C8%9Bionare-a-conflictelor
49.http://dezvoltare.md/articles/arta-comunicarii-de-succes-managementul-conflictului-fotoreportaj-24-03-2012/
50.http://medierea.ro/articol20071004.php)
51.http://www.psih.uaic.ro/~aconstantin/romana/docs/Fundamente_teoretice_ale_conflictului_Curs_ID_ASC.pdf
52.http://www.mediere-negociere.ro/mediere/familie/
53.http://www.revistademediere.ro/index.php?mid=5&id=191
54.http://www.rtsa.ro/files/RTSA%2024%20-%203%20-%20IRIMIES,%20MARUSCA.pdf
55.http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Rolul_comunicarii_in_managementul_conflictelor.pdf
56.http://www.scritube.com/sociologie/CARACTERIZARE-GENERALA-A-RELAT33145617.php
57.http://www.viitorul.org/public/3667/ro/MONITOR%20SOCIAL11%20Migratie.pdf
58.http://www.scribd.com/doc/54513813/5/Familia-contemporan%C4%83
59.http://www.scritube.com/sociologie/RESTRUCTURRI-ALE-FAMILIEI-CONT84211873.php 60.www.scritube.com/sociologie/FAMILIA13135.php
61. www.trainingoftrainers.org/img/manual_ro.pdf
62. socialihttp://blogosfera.md/view-post-v-32294-0-romana.html
63. xa.yimg.com/kq/groups/23195314/466301829/name/Prelegerea
64.media1.webgarden.ro/…/ADRIANA%20BABAN,%20CONSILIERE,…
65.http://www.despresuflet.ro/forum/agresivitate-f8/conflictul-interpersonal-prevenire-rezolvare-t1754.html
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Conditionarea Psiho Sociala a Oportunitatii Serviciului de Mediere a Conflictelor Familiale (ID: 164847)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.