Condițiile și efectele adopției interne Coordonator: Prof.univ. dr. Sztranyiczki Szilárd Absolvent ă: Sándor Boróka CLUJ -NAPOCA 2016 2 CUPRINS… [608666]

1
UNIVERSITATEA SAPIENTIA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI ARTE, CLUJ -NAPOCA
SPECIALIZARE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

la disciplina
DREPTUL FAMILIEI

cu titlul
Condițiile și efectele adopției interne

Coordonator:
Prof.univ. dr. Sztranyiczki Szilárd
Absolvent ă:
Sándor Boróka

CLUJ -NAPOCA
2016

2
CUPRINS
Introducere ……………………………………………………………………………………..4
CAPITOLUL I. Despre adopție, în general ………………………….. ………………………….. …………… 5
Secțiunea I. Motivele înființării instituției adopției ………………………….. ………………………….. 5
Secțiunea a II -a. Reglementarea adopției în România ………………………….. ………………………. 6
Secțiunea a III -a. Autoritatea Națională pen tru Protecția drepturilor Copilului și Adopție … 7
CAPITOLUL al II -lea. Principiile adopției ………………………….. ………………………….. ……………. 8
CAPITOLUL al III -lea. Condițiile adopției ………………………….. ………………………….. …………. 11
Secțiunea I. Condițiile generale privind adoptatul ………………………….. …………………………. 11
§1. Vârsta adoptatului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 11
§2. Consimțământul părinților/tutorelui ………………………….. ………………………….. ………… 12
§3. Consimțământul adoptatului ………………………….. ………………………….. ………………….. 16
§4. Pluralitatea de adoptați ………………………….. ………………………….. ………………………….. 19
Secțiunea a II -a. Condițiile generale privind adoptatorul ………………………….. ………………… 19
§1. Capacitatea și starea de sănătate ………………………….. ………………………….. …………….. 19
§2. Aptitudinea morală și materială de a adopta ………………………….. …………………………. 20
§3. Consimțământul la adopție din partea adoptatorilor ………………………….. ………………. 23
§4. Viața anterioară a adoptatorului în concepția dreptului penal ………………………….. …. 24
Secțiunea a III -a. Condiții bilaterale privind adoptatorul și adoptatul ………………………….. . 25
§1. Interzicerea adopției între frați ………………………….. ………………………….. ……………….. 25
§2. Situația soților ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 25
CAPITOLUL a IV -A. Probleme deosebit de frecvente în practică ………………………….. ……… 26
Secțiunea I. Situația concubinilor în privința adopției conform legislației române ………… 26
Secțiunea a II -a. Situația persoanelor de același sex în privința adopției conform legislației
române ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 26
CApitolul a VI -a. Efectele adopției ………………………….. ………………………….. …………………….. 28
Secțiunea I. Data adopției ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 28
Secțiunea a II -a. Efectele asupra rudeniei ………………………….. ………………………….. ………… 28

3
Secțiunea a III -a. Raporturile dintre adoptator și adoptat ………………………….. ………………… 29
Secțiunea a IV -a. Numele adoptatului ………………………….. ………………………….. ……………… 29
Secțiunea a V -a. Informațiile cu privire la adopție ………………………….. …………………………. 29
Secțiunea a VI -a. Urmărirea adopției ………………………….. ………………………….. ………………. 31
Concluzie ……………………………………………………………………………………32
Bibliografie …………………………………………………………………………………34

4

Introducere

Am ales ca tema lucrării mele condiți ile și consecințele ado ptării. Vred că aceasta este
o temă veșin în actualitate, cu care trebuie să ne ocu păm, luând în vedere, că de instituția
adopției o să fie totdeuna nevoie, fiindcă totdeauna o să fie împrejurări, care constrâng
părinții biologici să -și părăsească copiii, și mai sunt părinți, care au un comportament
iresponsabil, sau au decizii pripit e care duc pân ă la urmă la situția, când copilul rămâne fără
iubire părintească, fără îngrijire. Dar putem să ne închipuim situații identic sau asemănătoare
care au același final, când persoana , care n -are nicio vină, dar trebuie să suporte consecințele
situației, trebuie o crotite. Acest rol trebuie să î ndeplinească statul, prin procedeele legale de
ocrotire a copilului. Tocmai de aceea consider ca importantă instituția adopției. Acesta este o
instituție, care poate da o șansă , o posibilitate pentru copi lul părăsit de a crește într -o familie
iubitoare, totodată oferă o șansă și adoptatorilor, care nu pot avea copii din motive de sănătate.
În prima parte a lucrării , voi vorbi despre adopție în gener al, despre definiția adopției,
despre cauzele care duc la abandonul copiilor, apo i despre reglementă rile în vigoare din
România, cât și despre Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor copilului și
Adopție, care îndrumă și mo nitorizează procedeul de adopție .
Cu toate că titlul temei nu conține conc ret principiile adopției , totuși am considerat
oportun să mă ocup puțin și despre aceasta, fiindcă consider, că fără a aminti acestea, nu
putem înțelege condițiie și efectele, în același spirit.
Apoi voi vorbi detali at despre condițiile adopției, în ce privește adoptatul și
adoptatorii, apoi într-un capitol separat voi vorbi despre lucr uri, care se referă atât la adoptator
cât și la adoptat . În legătură cu condițiile adopției voi prezenta și câteva cazuri concrete, care
se ivesc mai des în acestă t emă .
În continuare voi trata două cazuri actuale, respectiv situația concubinilor
și situația persoanelor de același sex în privința adopției conform legislației române.
În a doua parte a lucrării voi vorbi despre efectele adopției, în speță, care s unt
consecințele privind pe de o parte pe cel adoptat, iar pe de altă parte pe adop tator.

5
CAPITOLUL I. DESPRE ADOPȚIE, ÎN G ENERAL

Secțiunea I. Motivele înființării instituției adopției

Baza societății este familia, care în caz ideal se compune dintr-o mamă, un tată și
copilul/copiii rezultați din relația lor. Tot în caz ideal, copilul se naște dacă ambii părinți au
dorit nașterea sa. Dar în decursul timpurilor, grație anumitor motive externe și interne, se
observă abandonul copiilor. Această st are de lucru s -a datorat situației politice actuale, de
exemplu în România in timpul comunismului avortul era considerat ilegal,
anticoncepționalele erau ilegale sau nu se găseau, renunțarea la copil și trimiterea lui la o
instituție de protecție publică e ra considerată acceptabilă ; totodată abandonul copilului s -a
datorat unei sarcini nedorite sau mama a crezut, că dacă încredințează creșterea copilului ei
altei persoane, îi face bine copilului. Se poate întâmpla și altă situație, de exemplu când stilul
de viață a soțului / concubinului nu a fost adecvat, pentru ca copilul să aibă un exemplu în față
– din cauză că soțul consuma alcool și droguri. Sunt și multe situații, când copilul născut nu
este „potrivit” cu așteptările părinților, care nu acceptă eventu alele malformații sau boli cu
care s -a născut copilul, și mai există situații asemănătoare. A ceste cauze persistă și în secol ul
XXI.
Pentru rezolvarea acestor situații s -a implementat instituția adopției, care a micșorat
numărul copiilor abandonați, sau f ără părinți. Ca această situație să se realizeze, statul este
obligat să asigure copilului condițiile necesare prin metodele prevăzute de lege.

Care este definiția adopției?
Conform art. 451 NCC adopția este operațiunea juridică prin care se creează leg ătura de
filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele
adoptatorului.
Un autor a definit adopția ca „ un act juridic complex, reprezentând totalitatea
operațiunilor de natură juridică diferită, dar privite în ansamblul lor, adică adopția
încheiată, care ca atare necesită îndepliirea cerințelor legale și produc anumite efecte
juridice.1

1 I. P. Filipescu, A. I. Filipescu: Adopția. Protecția și promovarea drepturilor copilului, Ed. Universul Juridic,
București, 2005, p. 114.

6
De cănd putem vorbi despre instituția adopției ?
Putem vorbi despre adopție chiar din timpul Bibliei, care menționează adop tarea lui Moise de
fiica faraonului Egiptului. O altă sursă, „ prima legislația cunoscută în lume, Codul lui
Hammurabi, ne vine din Babilonul antic, prima metropolă a lumii. Hammurabi a condus
Babilonul între 1795 și 1750 î. Hr. și a alcătuit o colecție de legi referitoare la viața de zi cu
zi, la familie, la viața cetății, printre care și câteva reglementări privind adopția:
185. Dacă un om adoptă un copil și îi dă numele său ca fiu al său și îl crește, când e mare
acest fiu nu mai poate fi cerut înapoi. ”2
„Philippe Aries relatează în monumentala operă pe care o coordonează, Istoria vieții private
(Aries, Duby, 1994), despre obiceiurile unor popoare antice de a -și abandona copiii. La
romani, abandonul copilului făcea parte din ritualul venirii pe lume a copi lului. Conform
relatării, imediat după naștere, moașa așeza copilul pe jos. Dor ridicarea lui de către tată
însemna recunoașterea acestuia ca membru al familiei, ca bun al tatălui. Dacă tatăl însă nu
ridica nou -născut, acesta era expus la poartă sau chiar lăsat la gunoi, fiind la îndemâna
oricărui trecător care, binevoitor, îl putea ridica, duce acasă și adopta sau doar crește spre a
deveni un servitor în familie.”3
O altă sursă precizează următoarele: „ Astfel, la romani persoana adoptată era considerată un
adevărat fiu al adoptatorului, fiind utilizată chiar de împărați pentru perpetuarea numelui și
în vederea transmiterii ereditare a demnității imperiale.”4
„Adopția era permisă la romani pentru că scopul căsătoriei era de fapt asigurarea de
urmași (liberor um querendum causa).5Deja în acele vremuri s -a dat importanță laturii
financiare a moștenirii, totodată și perpetuării familiei, a păstrării numelui.

Secțiunea a II -a. Reglementarea adopției în România

Copiii trebuie ocrotiți și protejați prin orice met ode legale, una dintre acestea fiind cea
a adopției.6 În România adopția este reglementată prin Noul Cod Civil în articolele între 451
și 482, precum și prin Legea nr. 273/2004 privind procedura adopție i, care a fost modificată și
completată prin Legea nr. 57/2016 . În continuare, legea respectivă este completată cu Legea
nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului , care a fost republicată în

2 Ana Muntean: Adopția și atașamentul copiilorseparați de părinții biologici, Ed. Polirom, București, 2013, p.99 .
3 Idem , p.15
4 D. Lupașcu, Dreptul familiei, Ed. Rosetti, București, 2005, p. 202 -203.
5 A. Pricopi, Dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, Bucure ști, 2004, p. 204 .
6 G. Boroi, L. Stănciulescu, Drept civil, ed. a II -a, Ed. All Beck, București, 2003, p. 43

7
anul 2014 . Mai există numeroase acte normative secundare în materia adopției, de exemplu
Hotăr ârea Guvernului nr. 299/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale
pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

Secțiunea a III -a. Autoritatea Națională pentru Protecția drepturilor Copilului și Adopție

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
(A.N.P.D.C.A.) a sot înființată în ba za prevederilor art. 5 din Ordonanța de Urgență nr.
11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administrașiei publice
centrale și pentru modificare a și completarea unor acte normative. A.N.P.D.C.A. este
organizată și funcționează în baza Hotărârii Guvernului nr. 299/2014 privind organizarea și
funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.
Autoritatea se organiz ează și funcționează ca organ de specialitate al administrației
publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei,
Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu sediul în municipiul București. Autoritatea este
condu să de un președinte, și este ajutat în îndepinirea funcției de către secretarul general. Pe
lângă președinte funcționează ca organ consultativ Consiliul de coordonare în domeniul
protecției și promovării drepturilor copilului și adopție . La nivel județean au atribuții în
protecția și promovarea drepturilor copilului Direcțiilelor Generale de Asistență Sociale și
Protecție a Copilului (D.G.A.S.P.C.), în subordinea Consiliilor Județene, respectiv a
Consiliilor Locale ale Municipiului București. La nivel local protecția este realizată de către
Serviciile Publice de Asistență Socială, organizate la nivelul municipiilor și orașelor, sau
persoane cu atribuții de asistență socială din aparatul propriu al consiliilor locale comunale.
Atribuțiile, funcțiile autorită ții sunt reglementate la art. 5 alin.(3) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul
administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative și în
Hotărârea Guv ernului nr. 299/2014 privind organizarea și fun cționarea Autorității Naționale
pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție .

8

CAPITOLUL AL II -LEA. PRINCIPIILE ADOPȚIEI

Astfel – exista două tipuri de adoptie – facem diferențierea între adopția internă, când
adoptatorii și adoptatul au reședința obișnuită în România și cea internațională, când
adoptatorii și adoptatul au reședința obișnuită în state diferite. In continu are mă voi ocupa de
adopția internă.
În primul râ nd trebuie să subliniem prin cipiile fundamentale ale adopției, în a cărui
spirit sunt alcătuite dispozițiile referitoare la instituția adopției.
Pentru ca adopția să fie valabilă, instanța competentă trebuie să ia în seamă in decursul
procedurii de adopție câteva principii.
Legea nr . 273/2004 art. 1 cuprinde principiile adopției, care trebuie să fie respectată
obligatoriu de la caz la caz, care sunt următoarele:
a) principiul interesului superior al copilului
b) principiul creșterii și educării copilului într -un mediu familial
c) principiul c ontinuității în educarea copilului, ținându -se seama de originea sa etnică, culurală
și lingvistică
d) principiul informării copilului și luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta și
gradul său de maturitate
e) principiul celerității în îndepl inirea oricăror acte referitoare la procedura adopției
f) principiul garantării confidențialității în ceea ce privește datele de identificare ale
adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum și în ceea ce privește identitatea
părinților fireș ti.

În continuare voi vorbi separat despre principiile adopției.
 Principiul respectării interesului superior al copilului
Legea nr. 273/2004 prevede, în art. 1 lit. a), că adopția se încheie numai dacă aceasta este în
interesul superior al copilului. Aceasta este un principiu obligatoriu de respectat. Acest
aspect va fi luat în considerare atât la încheierea adopției, cât ș i în timpul acesteia.
Acest punct de vedere se va lua în considerare separat, la fiecare copil. Dacă avem în
vedere, că minorul nu are discernământul necesar, nu are experiență de viață, atunci realizăm,
că are nevoie de apărare adecvată, atât ca persoan ă, cât și în ceea ce privește averea sa

9
personală. Legea nu precizează , ce se înțelege prin aceea că trebuie avut în vedere interesul
copilului, și tocmai de aceea judecătorul poate delimita cu greu, ce este în interesul copilului,
și așa po ate interveni subiectivitatea judecăt orilor.
O instanță supremă, soluționând o speță cu privire la încredințarea unui copil minor, a
considerat că în determinarea interesului copilului se va ține seama de: posibilitățile
materiale ale părinților, posibilitățile de dezvo ltare fizică, morală și intelectuală pe care le
găsesc la unul dintre părinți, vârsta copilului, comportarea părinților față de copil, legăturile
de afecțiune stabilite între copil și familie.7
Principiul respectării interesului superior al copilului trebu ie aplicat și după încheierea
adopției. Această considerație este subliniată în cazul în care cineva cere nulitatea adopției, și
instanța constată că au fost încălcate unele reguli, dar că și în această situație adopția se poate
menține, dacă aceasta sluje ște interesul copilului.

 Principiul creșterii și educării copilului într -un mediu familial
În principiu, scopul adopției este creșterea copilului într -o familie, unde este educat,
învățat, în aceleași condiții, ca într -o familia naturală.
Această cond iție trebuie să se înplinescă nu numai după încheierea adopției, ci și în
timpul procedurii adopției, în cele 90 zile când copilul este încredințat potențialilor părinți
adoptivi. Organele competente decid în funcție de respectarea sau nerespectarea condi țiilor
de mai sus, dacă potențialii părinți corespund celei de a doua condiții a adopției sau nu. În
această perioadă de probă pot demonstra părinții dacă o să fie părinți iubitori, responsabili
pentru copil.

 Principiul continuității în educarea copilulu i
Principiul continuității în educarea copilului poate fi privit din două punct de vedere. Unul
este cel în care la adopție au prioritate rudele copilului, familia la care este dat în plasament
și apoi alte persoane. Scopul este de a continua creșterea cop ilului într -un mediu cunoscut, de
a nu-l rupe de persoanele cu care este obișnuit și pe care probabil le iubește deja. Al doilea
punct de vedere este cel care se referă la adopție ca la o măsură care determină o
continuitate în creșterea și educarea copil ului după luarea acestei măsuri (bineînțeles, dacă

7 TS, dec. de îndrumare nr. 10 din 1969, în RRD nr. 9/1969, p. 123, rezumată de I. G. Mihuță, Repetoriu de
practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a altor instanțe judecătorești pe anii 1969 -1975,
Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p. 57.

10
nu intervine o cauză de desfacere sau anulare) față de celelalte măsuri speciale de protecție .8
Astfel „adopția internațională este o măsură subsidiară celei naționale tocmai pentru că
se dorește să se ofe re copilului această stabilitate, această continuitate în educarea lui.”9

 Principiul informării copilului și luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta și
gradul său de maturitate
Acest principiu cuprinde două obligații fundamentale : pe de o parte obligativitatea
consultării copilului cu privire la adopție, în funcție de vârsta și maturitatea lui, și pe de altă
parte obligația informării.
În ceea ce privește prima obligație, legiuitorul a precizat, că în privința adopției se va
lua în considerare numai părerea copiilor care au înplinit vârsta de 10 ani. Se poate cere și
părerea copiilor sub 10 ani, dacă instanța o consideră oportună, dar aceasta nu obligă cu nimic
instanța. Deci chiar dacă un copil sub 10 ani este împotriva adopției, se poate adopta și
contra opiniei lui.
Obligativitatea informării trebuie respectată și pe parcursul procedurii adopției.
Copilul trebuie să afle despre părinți și despre consecințele adopției.

 Principiul celerității în îndeplinirea oricăror acte referit oare la procedura adopției
Și acest principiu are în vedere interesul copilului, fiindcă cu câ t se încheie mai repede
adopția cu atât mai repede poate ajunge copilul într -un mediu iubitor, poate simte ce înseamnă
să ai părinți iubitori . Practica arată îns ă că procedura de adopție nu se încheie în fiecare caz în
timp scurt, în pofida faptului, că termenele pentru îndeplinirea actelor procedurale prevăzute
de lege sunt scurte.

 Principiul garantării confidențialității în ceea ce privește datele de identificare ale
adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum și în ceea ce privește identitatea
părinților firești.
Atât părinții adoptivi, cât și persoana adoptată pot cere de la autoritatea competentă un
extras, care trebuie să conțină informații cu privire la locul și data nașterii copilului, însă nu și
despre identitatea părinților biologici. Cel adoptat, care are capacitate deplină de exercițiu,
poate cere autorităților competente să i se comunice toate informațiile referitoare la pă rinții
biologici. Înainte de a avea capacitatea deplină de exercițiu, divulgarea identității părinților

8 Oana Mihăilă: Adopția, Editura Universul Juridic, București, 2010, p.54
9 Al. Bacaci, V . C. Dumitrache, C. Hageanu: Dreptul familiei, ed. a IV -a, Ed. All Beck, București, 2005, p.221.

11
biologici se poate cere numai în caz de probleme de sănătate.

CAPITOLUL AL III -LEA . CONDIȚIILE ADOPȚIE I

Secțiunea I. Condițiile generale privind adop tatul

§1. Vârsta adoptatului

Conform art. 455 din NCC copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacității
depline de exercițiu. Există o excepție la această regulă, în situația în care persoana a dobândit
capacitatea deplină de exercițiu, dar a fost crescută în timpul minorității de către cel care
dorește să o adopte. Determinarea cadrului creșterii în timpul minorității copilului este o
problemă des întâlnită în practica judecătorească. Există multe opinii cu privire la definiția
exactă a creșterii c opilului. Există opinia, ca „creșterea persoanei adoptate majore trebuie să
fie efectivă, de durată”10, un alt caracter al creșterii este că „creșterea reprezintă un
ansamblu de raporturi personale și patrimoniale de durată cu caracter de continuitate.”11.
Alți autori sunt de părere, că creșterea copilului, cât timp este minor, înseamnă atât
întreținerea copilului, cât și contactul concret, legătura între adoptator și adoptat.
În concluzie după opinia mea creșterea poate fi specificată cu următoarele caract ere:
continuitatea, îngrijirea sănătății, dezvoltarea fizică, întreținerea, educarea de învățătură și de
pregătire profesională și mai poate poate fi adaugat un element indispensabil în privința
creșterii unui copil, respectiv realizarea unor legături într e adoptator și adoptat, care este
bazată pe dragoste. În vederea continuității creșterii nu a fost stabilită de legislație durata
creșterii copilului, se poate vorbi doar despre o perioadă care să aibă măcar un caracter de
continuitate.12
În același sens Tribunalul București a afirmat în legătură cu un caz în 2015, că nu e
necesar ca copilul să fie educat pe toată durata cât este minor, ci este suficientă o perioadă în
care se realizează o legătură strânsă între cele două părți.
Încă o chestie important ă este diferența de vârstă între adoptator și adoptat. Conform

10 D. Lupașcu, Dreptul familiei, Ed. Rosetti, București, 2005, p. 213
11 T. Bodoașcă, Legislația adopțiilor, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 59 și TS, dec. civ. nr. 1625 din 1981, în
CD, 1981, p . 162.
12 CSJ, s. civ., dec. nr. 547 din 1993, în Dreptul nr. 7/1994, p. 74, și Buletinul Jurisprudenței, 1993, p. 105.

12
460 NCC adoptatorul trebuie să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul, dar
pentru motive temeinice, poate fi încuviințată adopția, chiar dacă adoptatorul este mai mic
decât 18 an i, dar nu mai puțin de 16 ani. Încuviințarea poate fi făcută de către instanța de
tutelă.

Practica judecătorească:
A fost un caz pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 2225/118/2015 în privința
încuviințării adopției a unei persoane majore.
Reclamantu l a solicitat încuviințarea adopției și purtarea numelui său de familie de
către fiica soției reclamantului.
În motivarea cererii s -au arătat următoarele argumente:
a) el este căsătorit cu mama pârâtei din data de 05.09.2003 (anterior soțul și soția au trăit
împreună într -o relație de concubinaj timp de 10 ani. Fiica majoră a soției sale s -a născut
dintr-o căsătorie anterioară și pârâta cu fratele său au fost încredințați mamei printr -o sentință
cu nr. 10575/1993 care a fost pronunțată de Judecătoria Brașov .
b) de la începutul relației de concubinaj cu mama pârâtei s -a ocupat de creșterea copiilor soției,
și s-a format cu trecerea timpului într -o adevărată relație tată -fiică.
c) fratele pârâtei a fost adoptat de către reclamant prin sentința civilă nr. 211/2007 pron unțată de
Tribunalul Constanța și el poartă numele de familie al adoptatorului.
În ace astă p rivință instanța a trebuit să analizeze, dacă au fost înde plinite condițiile
fundamentale, sau cele ale adop tării unei persoane majore, respectiv: pâ râta a fost c rescută în
timpul minorității de către reclamant sau nu; are diferența de vârsta minimă obligatorie între
reclamant și pârâtă, respectiv 18 ani; reclamantul îndeplinește garanțiile morale și condițiile
materiale necesare creșterii, educării și dezvoltării pârâtului sau nu; pârâta și mama pârâtei și –
a dat consimțământul și dacă există alte impedimente care ar impedica succesul adopției.
Din probele administrate în cauză, care au fost înscrisuri și martori, instanța constată
că sunt întrunite aceste condiți i și nu există niciun impediment nelegal pentru încuviințarea
adopției și a admis cererea formulată de către reclamant așa cum a fost formulată și pârâta va
dobândi numele de familie al reclamantului.13

§2. Consimțământul părinților/tutorelui
Potrivit art. 463 (1) lit. a) NCC, pentru încuviințarea adopției este necesar

13 Trib. Constanța, sentința civilă nr. 39 din 06.05.2015

13
consimțământul părinților firești sau, după caz, al tutorelui copilului ai cărui părinți firești sunt
decedați, necunoscuți, declarați morți sau dispăruți ori puși sub interdicți e, în condițiile legii.
În privința adopției, consimțământul părintelui sau tutorelui este o condiție
fundamentală. Nu se poate imagina situația ca un copil să fie adoptat fără consimțământul
părinților, sau în pofida voinței lor fă ră un motiv întemeiat. Existenț a unui motiv întemeiat se
admite, dar despre asta voi vorbi mai târziu .
În primul rând trebuie să clarificăm de când poate fi adoptat un copil?
Conform art. 466 (1) NCC consimțământul la adopție al părinților firești sau, după caz, al
tutorelui p oate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data nașterii
copilului.
Ca adopția să se realizeze, în primul rând părinții biologici trebuie informați despre
consecințele adopției, mai ales despre încetarea legăturii de rudenie.
Direcți a în a cărei rază teritorială locuiesc părinții firești este obligată să asigure consilierea și
informarea acestora înaintea exprimării de către aceștia a consimțământului la adopție și să
întocmească un raport în acest sens.
Consimțământul părinților/tut orelui trebuie să fie exprimată în mod liber și
necondiționat și se mai adaugă încă o condiție, ca să fie dat personal, nu este posibilă
exprimarea consimțământului printr -un curator, printr -un mandatar, sau printr -o altă persoană
împuternicită în acest s ens.
Consimțământul dat pentru obținerea unor foloase nu va fi valabilă.
Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani își exprimă consimțământul asistat de
către ocrotitorul său legal conform art. 11 din Legea nr. 273/2004. În cazul în care părinții
firești nu au împlinit vârsta de 14 ani, copilul nu poate fi adoptat.
Există situații când copilul este deja adoptat și soțul adoptatorului vrea și el să adopte
copilul. În acest caz consimțământul părinților firești nu mai este necesar, numai persoana
care l-a adoptat deja pe copilul respectiv trebuie să consimtă la adopție. Asta este adopția
succesivă de către doi soți.
Pentru adopția unei persoane care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu, nu este necesar
consimțământul părinților lui.
Ce se întâmplă dacă cel care dorește să adopte este chiar tutorele copilului, având în
vedere că acesta va trebui să consimtă la adopție atât ca reprezentant legal al copilului, cât și
ca părinte adoptator .”În practică s -a întâlnit această situație în car e tutorii copilului cu
părinții necunoscuți sunt chemați să își dea consimțământul la adopția copilului pe care îl au
în îngrijire în baza măsurii de protecție alternativă, cumulând totodată și calitatea de

14
potențiali adoptatori al copilului în cauză. […]Î n acest caz instanța menținând practica
anterioară Legii nr. 273/2004, consimțământul exprimat de primarul localității unde s -a
stabilit domiciliul copilului, apreciind că există o contrarietate de interese în ceea ce privește
calitatea deținută în proces de tutori (interes fată de copil și interes propriu). ”14
Tutela este instituită și în cazul în care părinții firești sunt decăzuți din drepturile
părintești. În acest caz părintele sau părinții decăzuți din exercițiul drepturilor părințești ori
cărora li s -a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești păstrează dreptul de a consimți
la adopția copilului, dar totuși este obligatoriu și consimțământul ocrotitorului legal.
În cazul în care există o împrejurare care determină imposibilitatea exprimării voinței
unuia dintre părinții firești, consimțământul celuilalt este suficient, de exemplu dacă unul
dintre părinții firești este decedat, necunoscut, pus sub interdicție judecătorească etc. Dacă
ambii părinți sunt în această situație, adopția se poate înc heia fără consimțământul lor.
În cazul unui părinte dispărut trebuie să fie depuse eforturi pentru găsirea lui. Dacă au
fost realizate demersuri suficiente și nu a putut fi găsit pentru exprimarea consimțământului,
consimțământul celuilalt soț este îndest ulător. Când ambii părinți se află în această situație,
adopția se poate încheia fără consimțământul acesteia. Conform art. 30 273/2004 dacă,
ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii adopției,
dispare cauza care, potrivit legii, a făcut imposibilă exprimarea de către unul dintre părinți a
consimțământului la adopție, împotriva hotărârii se poate face cerere de revizure.
Instanța poate să nu ia în considerare refuzul părinților de a consimte adoptarea
copilului, da că consideră că adopția slujește copilului, sau poate argumenta, că părinții /
tutorele refuză în mod abuziv să își dea consimțământul la adopție.
Conform art. 466 (2) NCC consimțământul dat poate fi revocat în termen de 30 de zile
de la data exprimării lui.

Practica judecătorească:
A avut un caz pe rolul Tribunalului Galați -Secția I Civilă cu privire la refuzul
abuziv de a -și da consimțământul la adopția unui copil de către părinții firești. În acest caz
putem observa, care sunt acele manifestări păr intești, care arată în practică dezinteresul față de
copil, care conduce mai târziu la hotărârea instanței de a încredința spre adopție a copilului
fără consimțământul părinților.

14 Oana Mihăilă: Adopția. Drept român și drept comparat, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p.10

15
În speța respectivă reclamanta a fost Direcția Generală de Asistență Social ă și
Protecția Copilului Galați și a solicitat în contradictoriu cu pârâții NP și NLI și Președintele
Consiliului Județului Galați deschiderea procedurii adopției interne pentru minorul NG.
În motivarea de fapt a cererii reclamantul a arătat următoarele:
a) pârâta a trăit într -o relație de concubinaj și copilul este rezultatul acestei relații, dar când
copilul s -a născut, pârâta era căsătorită cu pârâtul și el a fost înregistrat ca tatăl copilului.
b) ulterior nașterii copilului pârâta a părăsit domiciliul conju gal împreună cu minorul și în anul
2006 a solicitat instituirea unei măsuri speciale de protecție pentru minor, pentru că ea a
considerat că nu are condiții materiale pentru creșterea acestuia.
c) pentru copil a fost instituită succesiv măsura de plasament în regim de urgență la asistent
maternal profesionist A V și ulterior a fost înlocuită cu măsura plasamentului la același asistent
maternal profesionist printr -o hotărâre a Tribunalului Galați.
d) în anul 2011 asistentul maternal a solicitat încetarea activități i, iar minorul a fost dat în grija
altui asistent maternal. În consecință a fost instituită măsura de plasament familial prin
sentința civilă nr. 1667/19.09.2011
e) minorul nu a fost vizitat de nimeni, nici de rudele până la gradul al IV -lea, nici de pârâți
f) pârâta are o relație de concubinaj cu numitul MN din care a rezultat o fetiță, iar imobilul în
care locuiesc este proprietatea mamei concubinului. Veniturile pârâtei nu sunt altceva, decât
alocația de stat a fetiței și ajutorul social.
g) pârâta mai are un cop il care se află în sistemul de protecție
h) pârâții au fost invitat la sediul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
pentru a fi consiliați cu privire la efectele juridice ale adopției și de a -și da consimțământul la
adopție, dar numai pârâta, care a fost prezentă.
i) rudele până la gradul al IV identificate au declarat în scris că nu doresc să î -și asume
responsabilitatea creșterii și educării minorului
j) reclamanta încă a apreciat că este prea importantă și în interesul superior al copilul ui de a fi
crescut și educat într -o familie armonioasă și stabilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 26 și următoarele din legea nr. 272/2004 privind
protecția și promovarea drepturilor copilului
Instanța a constatat că pârâții au manifestat dezinteresul lor față de minor de -a lungul
timpului în ceea ce privește bunăstarea minorului NG, care rezultă din atitudinea demonstrată
în timpul plasamentului, respectiv că ei n -au vizitat minorul și pârâtul nici nu s -au prezentat
de a exprima consimțămâ ntul la adopție.
Conform art. 8 din Legea nr. 273/2004, instanța judecătorească poate trece peste refuzul

16
părinților firești sau, după caz, al tutorelui de a consimți la adopția copilului dacă se
dovedește, prin orice mijloc de probă, că aceștia refuză în mod abuziv să își dea
consimțământul la adopție și instanța apreciază că adopția este în interesul superior al
copilului, ținând seama și de opinia acestuia dată în condițiile legii, cu motivarea expresă a
hotărârii în această privință. Se poate considera refuz abuziv de a consimți la adopție și
situația în care, deși legal citați, părinții firești sau, după caz, tuorele nu se prezintă în mod
repetat la termenele fixate pentru exprimarea consimțământului.
Mai departe instanța a constatat că părinții nu prez intă garanții materiale și morale pentru
creșterea și educarea minorului, și au demonstrat de -a lungul timpului, că nu-i interessează
copilul, și că refuzul pârâtei, care a fost legal citată pentru a -și da consimțământul pentru
deschiderea procedurii adopț iei este abuziv. Ulterior NP și -a exprimat acest consimțământ.
În consecință instanța a dispus deschiderea procedurii de adopție interne.15

§3. Consimțământul adoptatului
Potrivit art. 14 din Legea nr. 273/2004, nu va putea fi încuviințată adopția fără
consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, și asta se dă în fața instanței
judecătorești, în faza încuviințării adopției.
„Consimțământul la adopție al copilului care a împlinit 10 ani nu înseamnă o simplă
ascultare a acestuia, ci suntem î n prezența unei capacități speciale instituite de lege în
favoarea copilului, consimțământul lui având, însă, o puternică semnificație afectivă .”16
Vedem că legiuitorul a pus această condiție nu în mod facultativ, la liberă alegere, ci ca
să fie avută în vedere și voința copilului în legătură cu adopția. Dar se pune problema dacă de
exemplu un copil de 10 an i este capabil să afirme ce îi este bine pentru el ?
Potrivit art. 14 din Legea nr. 273/2004 anterior exprimării consimțământului, direcția în a
cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui și informa
pe acesta, ținând seama de vârsta și de maturitatea sa, în special asupra consecințelor adopției
și ale consimțământului său la adopție.
Mai departe legiuitorul nu se bizuie din întâmplare pe capacitatea de decizie a
copilului, dacă luăm în considerare starea de procedură, precum că copilul trebuie să dea
consi mțământul după perioada de încredințare de 90 zile. Deci legiuitorul s -a gândit, că cele

15 Trib. Galați, Secția I. Civilă, Sentința civilă nr. 1112 din 20.08.2014
16 Marieta Avram: Drept civil. Familia, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016, p 433

17
90 zile, sau tim pul pe care minorul l -a petrecut la potențialii adoptatori, e destul ca să se
hotăr ească, dacă dorește să crească în familia respectivă, fiindcă în acest timp primește multe
impresii, pe baza cărora se cristalizează iubirea sau respectiv antagonismul față de familia
adoptivă, și poate decide lucid, cu toate că are numai 11 ani.

Cu toate acestea, art. 5 alin. (3) teza a II -a din Convenția europeană revizuită în
materia adopției de copii prevede că se poate renunța la consimțământul unui copil care suferă
de un handicap ce îl împiedică să își exprime consimțământul valabil.
Totuși fiind aplicabile prevederile art. 264 NCC în cazul copilului care nu a împlinit vârsta de
10 ani, precum și al copilului cu handicap, pentru care nu se cere consimțământul. Copilul
trebuie consultat.

Practica judecătorească:
A fost un caz pe rolul Tribunalului Sibiu privind refuzul adoptatului de a da
consimțământul la adopție.
Prin cererea înregistrată reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția
Copilului Sibi u (D.G.A.S.P.C.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.E. și S.I., deschiderea
procedurii adopției interne pentru minorii S.E.N. și S.I.D.
În motivarea de fapt a cererii reclamanta a arătat următoarele argumente:
a) minorii au fost abandonați în spital la scurt timp după naștere și ca urmare ei au intrat în
sistemul de protecție specială.
b) ei au beneficiat de măsuri de protecție specială la sistemul maternal profesionist, chiar de la
începutul intrării lor în sistem, în prezent fiind luată măsura plasame ntului la această
persoană.
c) întrucât părinții minorilor au refuzat reintegrarea copiilor în familie, reclamanta a solicitat
deschiderea procedurii adopției interne.
d) raportul este întocmit conform legii.
În motivarea de drept a cererii reclamanta a invocat următoarele articole: art. 1, 8, 13, 26,
28 și 29 din Legea nr. 273/2004.
Tribunalul a respins acțiunea reclamantei cu motivarea că mama și -a manifestat deplinul
dezinteres față de copil, prin părăsirea copiilor în spital, totodată nici părinții, nici rude le
copiilor nu au ținut legătura cu ei, și în continuare nu posedă condiții adecvate pentru
cîeducarea și învățarea copiilor, , locuind în condiții improprii.
Minorii au fost audiați de instanță în camera de consiliu și au arătat că nu sunt de acord cu

18
identificarea unei familii pentru adopție, fiindcă au legături strânse, stabile cu familia în care
au crescut de mici și îi privesc ca părinți adevărați. Potrivit art. 14 din Legea nr. 273/2004 éi
art. 463 NCC adopția nu poate fi încuviințată fără consimță mântul copilului care a împlinit
vârsta de 10 ani, consimțământul urmând a fi dat în faza încuviințării adopției.
Istanța de fond – având în vedere opinia copiilor, că vor să rămână și pe mai departe în
familia unde au crescut – a respins acțiunea reclaman tei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta D.G.A.S.P.C., solicitând admiterea
apelului și rejudecând cauza șă se dispună modificarea hotărârii atacate și admiterea cererii
privind deschiderea procedurii adopției interne pentru minori.
În motiv area de fapt a apelului petenta a arătat următoarele lângă cele care au fost
prezentate la prima instanță.
a) plasamentul este o măsură de protecție cu caracter temporar
b) conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 consimțământul minorului care a împlinit
vârsta de 10 ani este o condiție la admiterea acțiunii unimai în cazul încuviințării adopției, or
în cauză să solicite deschiderea procedurii adopției interne.
c) deschiderea procedurii adopției aduce modificări în ceea ce privește măsura de protecție
specia lă de care beneficiază minorul numai când acesta este încredințat în vederea adopției,
fapt ce nu se poate realiza fără acordul minorului.
În drept s -au invocat art. 466, 470, 471 NCPC și Legea nr. 273/2004.
Curtea a admis apelul petentei, a schimbat senti nța și a admis acțiunea astfel cum a fost
formulată cu următoarele mențiuni: curtea nu a pus la îndoială faptul , că copiii trăiesc
momentan în condiții familiale adecvate, dar a adăugat, că trebuie avut în vedere, că aceasta
nu este o familie clasică, ci este o soluție provizorie este o familie substitutivă și copiilor
trebuie acordată șansa de a ajunge într -o familie adoptivă Astfel nu poate fi apreciat ca fiind
în interesul copiilor de a nu fi adoptați, întrucât plasamentul nu durează numai până la
majoratul acestora.
Instanța a afirmat mai departe, că copiii au posibilitatea de a respinge adopția. întrucât
până la finalizarea adopției eventuale a minorilor existând alte trei etape, toate presupunând
consimțământul acestora, nefiind accesibil ca să fi e adoptați fără consimțământul lor. .
Ruperea de la familia de asistent maternal se realizează numai după ce părinții adoptivi sunt
acceptați de copii

În consecință, Curtea a constatat că este în interesul superior al minorilor de a se

19
deschide procedur a adopției interne.17

§4. Pluralitatea de adoptați
Articolul 456 din NCC stipulează că adopția fraților poate fi realizată ca excepție de
către diferite adoptatori, numai dacă acest lucru este în interesul superior al copilului.
După părerea mea această reglementare este importantă pentru latura sufletească. În
acest fel se poate diminua traumatizarea în sufletul copilului , care a intervenit din cauză că a
fost părăsit, sau că are o soartă grea, pentru că frații rămân unul lângă altul, pot oferi reciproc
un sprijin sufletesc, au un punct stabil în viață.
Dacă reglementarea ar suna în acel fel, că se pot adopta frații de către adoptatori
diferiți, ar produce ravagii în sufletul copiilor .

Secțiunea a II -a. Condițiile generale p rivind adoptatorul

§1. Capacitatea și starea de sănătate
Art. 459. din NCC cuprinde două condiții importante, care sunt următoarele: persoana
care nu are capacitatea deplină de exercițiu, precum și persoanele cu boli psihice si handicap
mintal nu pot adop ta, dar acestea trebuie tratate separat, fiindcă poate să fie situație când cu
toate că persoana suferă de o boală psihică, sau care are handicap mintal, nu este pusă sub
interdicție judecătorească. Pentru că persoana care este pusă sub interdicție judec ătorească, nu
are automat capacitatea deplină de exercițiu.
Hotărârea cu privire la punerea sub interdicție judecătorească se aplică și în cazul în care o
persoană vrea să adopte singure, ai căror soț suferă de o boală psihică, sau care are handicap
mintal .
Definiția legală a capacității de exercițiu poate fi regăsită în art. 37 din NCC, conform
căreia ea este „aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile”. În principiu,
persoana fizică dobândește capacitatea deplină de exercițiu la împlinirea vârstei de 18 ani,
adică atunci când persoana devine majoră. Prin excepție capacitatea deplină de exercițiu se
mai poate dobândi în următoarele cazuri: primul caz privește dobândirea capacității de
exercițiu deplină de către minorul care se căs ătorește înainte de împlinirea vârstei

17 Trib. Sibiu, Secția I Civilă, Decizia nr. 1272 din 03.12.2015

20
majoratului. Al doilea caz constă în dobândirea, cu titlu anticipat, de către minorul care a
împlinit vârsta de 16 ani a capacității depline de exercițiu prin recunoaștere, înainte de vârsta
majoratului.18
În privința capacității, legea nu stabilește o vârstă maximă a adoptatorului până când aceasta
poate adopta.
Capacitatea de exercițiu este o condiție fundamentală, fiindcă adoptatorii devin părinți,
cu toate problemele inerente, obținând toate drepturile și obligațiil e pentru creșterea și
educarea copilului. Persoana care ea însăși are nevoie de îngrijire, cum poate s ă devină
părinte.

§2. Aptitudinea morală și materială de a adopta

Legea 273/2004 , art. 12 hotărăște existența următoarelor condiții de care părinții
adoptiv trebuie să dispună : familia să fie potriviă atât moral cât și financiar, să aibă abilitate
parentală.
Conform art. 16 (1) din lege în cadrul evaluării vor fi analizate și caracteristicile psihologice,
sociale și medicale ai celorlalți membri ai familiei sau altor persoane care locuiesc împreună
cu solicitantul, precum și opinia acestora cu privire la adopție.
Existența acestor condiții este controlată in cadrul unei evaluări, conform art. 16 (2)
din lege, luând în considerare următoarele aspect e : personalitatea și starea sănătății
adoptatorului sau familiei adoptatoare, viata familială, condițiile de locuit, aptitudinea de
creștere și educare a unui copil; situația economică a persoanei/familiei, analizată din
perspectiva surselor de venit, a c ontinuității acestora, precum și a cheltuielilor
persoanei/familiei; motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare dorește să adopte;
motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei 2 soți solicită să adopte un copil,
celălalt nu se asociază la cerere, impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea de a
adopta.
Sub posibilitatea financiar ă a viitorilor părinți înțelegem abilitatea de a întreține o
familie, de a școlariza copiii, și nu în ultimul rând de a asigura pentru co pii un anturaj
armonic .
În cele ce urmează voi trata din diferite aspecte capacitatea morală – fiindcă consider

18 Ernest Lupan, Szilárd Sztranyiczki: Persoanele în concepția Noului Cod civil, Ed. C.H.Beck, București 2012

21
că asta este principala condiție a unei adopții reușite.
După părerea mea înainte de toate trebuie avut în vedere, dacă există principalele
însușiri, care trebuie să caracterizeze un părinte adevărat : iubirea parentală, o fire grijulie, să
fie emoțional dezvoltat și echilibrat. Totodată trebuie controlat, ce fel de valori reprezintă
viitorii părinți, care este relația viitorilor părinți unul față de celălalt, dacă vorbim despre
părinți adoptivi. Mai departe cât sunt de receptivi și deschiși față de „zestrea ” pe car e o aduce
copilul din natură , din naștere , adică cum pot părinții să rezolve eventualele conflicte ivite. Și
ceea ce este mai imp ortant, ar putea fi viitorul părinte un exemplu de urmat pentru copil.
Ana Muntean stabilește acele caracteristici, pe care le consideră importante pentru
părinții adoptivi : „Calitățile parentale căutate sunt o bună stare de sănătate, stabilitate
financi ară, bună înțelegere și armonie în familie, o bună rețea socială pe care să se poată
baza familia, stabilitate și echilibru emoțional, dar și stabilitate a cuplului dovedită prin
numărul anilor în care acesta a rezistat dificultăților. […]Un aspect importa nt, dar adeseori
neglijat în evaluări este simțul umorului viitorului părinte adoptiv. Acest mecanism de coping
poate fi salvator în situații dificile. […] Există calități parentale deosebit de importante, dar
care sunt adeseori neglijate în evaluări sau pur și simplu sunt dificil de evaluat. Printre
acestea sunt: echilibrul emoțional, stabilitatea afectivă a părinților, flexibilitatea lor,
toleranța față de frustrarea creată de anumite pierderi sau, din perspectivă opusă, anxietatea
(părintele înspăimânta t) sau ambivalența în emoții și comportamente.19 […] Capacitatea și
exercițiul de a reflecta asupra situațiilor înainte de a reacționa, însoțite de capacitatea de a
cere sprijin în situații dificile, pot fi considerate predictive pentruu succesul adopției.”20
În concluzie, depinde de decizia subiectivă a autorității competente, dacă o persoană
sau o familie este capabilă să devină adoptor sau nu.
Îndeplinirea acestor condiții, precum și existența abilităților parentale se certifică de către
autoritățile co mpetente prin eliberarea atestatului.
Obținerea atestatului nu este necesară în următoarele cazuri potrivit art. 24 din lege:
a) pentru adopția persoanei care a dobândit capacitatea deplină de exercițiu
b) pentru adopția copilului de către soțul părintelui fire sc sau adoptiv.

19 Ana Muntean: Adopția și atașamentul copiilor separați de părinții biologici, Ed. Polirom 2013, p.130
20 Ibidem, p.131

22
Practica judecătorească:
A fost un caz pe rolul Tribunalui Constanța sub nr. 10334/118/2013 în tema
încuviințării adopției unui minor, unde vedem, ce puncte de vedere ia în considerare instanța
după cele 90 zile ale perioadei de încredințare, când analizează, dacă in situația fa miliei
există garanțiile morale și condițiile materiale, care sunt condiții fundamentale ale adopției.
Prin cererea înregistrată reclamanta a solicitat să se dispună încuviințarea adopției unui
copil, iar după adopție copilul să poarte numele de familie al adoptatorilor.
În motivarea cererii reclamanta a prezentat următoarele argumente:
a) prin sentința civilă nr. 76/11.09.2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, s -a dispus
încredințarea copilului pentru o perioadă de 90 de zile în vederea adopției a copilului
b) în momentul respectiv copilul a locuit cu soții, aceștia îi asigură un mediu de viață stabil și
permanent
c) familia a dobândit atestatul de familie aptă să adopte
În drept au fost invocate art. 455 alin. (2), art. 460 alin. (1), art. 461 alin. (1), art. 463 din
codul civil și legea nr. 273/2004.
Au fost administrate mai multe înscrisuri, dar nu menționez, numai acelea care au relevanță
cu privire la existența condiției materiale și garanțiile morale a adoptatorilor, respectiv
raportul final de eval uare a capacității de a adopta, fișa de evaluare psihologică a persoanei
potențial adoptatoare, ancheta socială, caracterizări de la locurile de muncă ale reclamanților,
copie a titlului de proprietate, și copia contractului de vânzare -cumpărare privind im obilul ce
prezintă locuința părților.
Putem observa, că procedura de probațiune este multiplă, sunt necesare multe surse, ca
părinții adoptivi să poată dovedi aptitudinea de părinte .
În continuare să vedem cum a argumentat instanța hotărârea sa, care au fo st factorii avuți
în vedere care au influențat hotărârea care au concluzionat că familia este adecvată, potriv ită
pentru copil. Pe lângă afirmațiile din înscrisuri, hotărârea instanței arată că a fot hotărâtoare
perioada der încredințare de 960 zile, și modificările de comportament ale copilului din
această perioadă, precum și starea sufletească. Instanța a analizat atât copilul, cât și familia.
S-a constatat, că copilul este vesel, verbalizează din ce în ce mai mult dorințele, opțiunile,
exprimă față d e adoptatori starea de confort, emoțiile, prin reacții afective., În continuare
afirmă că copil ul are relații apropiate nu numa i cu părinții adoptivi, ci se relaționează foarte
bine cu părinții doamnei, cu care petrece o parte a timpului, când doamna este de serviciu..
Rezultă din aceasta, că la adopție se ia în considerare nu numai ca să se realizeze o legătură
afectivă între copil și familia adoptivă, ci trebuie ca această legătură să se instaureze și cu

23
familia mai largă, pentru că ca efectul adopției copilul adoptat devine parte a familiei mai
mari.
În continuare afirmă că părinții adoptatori și -au alcătuit programul de zi cu zi în așa fel,
încât să fie propice și copilului, și după cum am văzut mai sus, s -au îngrijit, ca copilul să fie
supravegheat ș i atunci, când părinții nu sunt acasă. Totodată s -a afirmat, că soții și copilul se
înțeleg foarte bine, sunt sensibili și în comunicațiile verbal precum și in cele nonvrebale. Pot
soluționa diferitele situații ale vieții, diferitele conflicte, adaptarea , integrarea și dezvoltarea
copilului în familie se realizează foarte bine.
În concluzie, avînd în vedere probele prezentate instanța a stabilit, că soții sunt apți să
adopte copilul respectiv, și condițiile sunt îndeplinite și în consecință s -a dispus î ncuviințarea
adopției .

Din această hotărâre vedem, că nu putem vorbi despre o decizie pripită, legea obligă
instanța, ca pe baza probelor prezentate să analizeze amănunțit toți factorii influențatori. Cu
toate acestea subiectivitatea judecătorului /judecă torilor joa că un rol important în decizii.21

§3. Consimțământul la adopție din partea adoptatorilor
 Consimțământul adoptatorului
Conform art. 463 alin. (1) lit. c) NCC adoptatorul sau, după caz, soții din familia
adoptatoare, când aceștia adoptă împreună trebuie să consimtă la adopție. În continuare
conform art. 15 din Legea nr. 273/2004 consimțământul adoptatorului sau familiei adoptatoare
se dă în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției.
Atât consimțământul c elui care dă în adopție. cât celui adoptator trebuie să fie precedat de o
hotărâre sigură și fermă, căci hotăresc despre soarta unui copil, luând în considerare
eventualele urmări ale adopției. Adoptatorul trebuie să dea consimțământul în așa fel, încât să –
i fie clar, că ceea ce își asumă nu este foarte ușor, și se pregătește pentru anumite situații, cu
care părinții adoptivi se confruntă în general, și pe care trebuie să le rezolve. De exemplu
după o anumită vârstă copilul trebuie să conștientizeze că el a fost adoptat, lucru care pune la
încercare liniștea sufletească atât a copilului cât și al adoptatorului. Totodată copilul poate fi
curios, cine sunt părinții săi biologici, poate vrea și să -i caute, și se pot ivi și alte situații
asemănătoare, care nece sită o stabilitate sufletească de la părinții adoptivi.

21 Trib. Constanța, sentința civilă nr. 5 din 22.01.2014

24
Având în vedere cele de mai sus, adopția presupune o hotărâre liberă, chibzuită, serioasă.

 Consimțământul soțului adoptatorului
În ultimul rând potrivit art. 463 alin. (1) lit. d) NCC este necesar consimțământul
soțului celui care adoptă, cu excepția cazului în care lipsa discernământului îl pune în
imposibilitatea de a -și manifesta voința. Consimțământul soțului celui care adoptă se dă în
fața instanței judecătorești, odată cu soluționarea cereri i de încuviințare a adopției.
„Practic, acesta este un „consimțământ de neîmpotrivire” la adopție din partea acestui soț.
de natură să garanteze că adopția nu creează o legătură de natură să destabilizeze viața de
familie a soților și că astfel copilul va crește într -un mediu familial favorabil, chiar dacă
numai unul dintre soți este adoptator. Consimțământul soțului adoptatorului are valoarea
juridică a unui act unilateral permisiv (a unei autorizări ca act de drept privat) prin care
acesta nu devine adopt ator, ci doar consimte ca celălalt soț să adopte.”22

§4. Viața anterioară a adoptatorului în concepția dreptului penal
Conform art. (1) -(2) din Legea nr. 273/2004 există câteva interdicții privind persoana
adoptatorilor, și se referă la cei care au fost c ondamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni.
Înaintea modificării Legii nr. 273/2004, art. (1) a prevăzut următoarele infracțiuni a căror
săvârșire exclude posibilitatea de a fi părinte adoptator: infracțiuneile contra persoanei sau
contra familiei, să vârșită cu intenție, infracțiunea de trafic de persoane sau trafic și consum
ilicit de droguri. După modificarea legii, art. 7 alin (1) prevede că nu poate adopta persoana
care a fost condamnată definitiv pentru o infracțiune contra persoanei sau contra fa miliei,
săvârșită cu intenție, precum și pentru infracțiunea de pornografie infantilă și infracțiuni
privind traficul de droguri, sau precursori”.
Art. (2) nu s -a schimbat, conform acestui articol, nu poate adopta persoana ori familia
al cărei copil benef iciază de o măsură de protecție specială sau care este decăzută din
drepturile părintești.

22 Marieta Avram: Drept civil. Familia, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Ed. Ha mangiu, București, 2016, p. 436

25
Secțiunea a III -a. Condiții bilaterale privind adoptatorul și adoptatul

§1. Interzicerea adopției între frați
Acest impediment este rezultatul rudeniei. Nu are importanță dacă este vorba de frați
buni sau de frați numai după una dintre părinți, sau este vorba de frați din căsătorie sau din
afara căsătoriei. În unele state, ca și în cazul Americii adopția între frați este posibilă, așadar,
hotărârea de adopție pro nunțată de instanța americană sau orice alte state străine care
recunoaște adopția între frați nu este recunoscută de legea română.

§2. Situația soților
Conform Noului Cod Civil, adopția a doi soți sau foști soți de către același adoptator sau
familie ado ptatoare, precum și adopția între soți sau foști soți sunt interzise.
Această dispoziție preconizează duouă situații posibile :
– prima, când doi actuali, sau foști soți sunt adoptați de același adoptor sau adoptori.
– a doua, când doi soți vor să adopte unul pe celălalt . Bineî nțeles sunt situ ații absurde și
excepționale, ca re se contrapun cu concepția noastră despre adopție. Totodată contravin
bunelor moravuri, fiindcă avem alte relații între soți respectiv între părinți – copii. Este de
neconceput situația, când aceste lucruri se întrepătrund.

26
CAPITOLUL A IV-A. PROBLEME DEOSEBIT DE FRECVENTE ÎN
PRACTICĂ

Secțiunea I. Situația concubinilor în privința adopției conform legislației române

Concubinajul este o formă modernă de conviețuire, care conviețuire nu este recnoscută
de legea română. În acest sens, aceste cupluri nici nu pot adopta împreună potrivit art. 6 din
Legea nr. 273/2004, care spune că două persoane nu pot adopta împreună, nic i simultan și nici
succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție.
De la această regulă există o excepție, când o noua adopție este posibilă în cazul când
copilul are un singur părinte, care nu este căsătorit (ă), dar are o relație stabilă cu o p ersoană
de sex opus, care de asemenea nu este căsătorit(ă) și care nu este rudă cu copilul până la
gradul al patrulea, și declară prin act autentic notarial ca noul adoptator a participat direct și
nemijlocit la creșterea și îngrijirea copilului pentru o p erioadă neîntreruptă de cel puțin 5 ani.

Secțiunea a II -a. Situația persoanelor de același sex în privința adopției conform legislației
române

Situația cuplurilor de același sex în privința căsătoriei, a adopției în sec. XXI cauzează
multe probleme pent ru legiuitorii din diferite țări. E un domeniu foarte sensibil, care produce
controverse , opinii diferite. Sunt țări ma i permisive în această privință, dar și țări unde
căsătoria persoanelor de același sex sau adoptarea de copii este de neconceput. Aceast a se
datorează credinței, opiniei publice, și se poate aduce multe argumente pro și contra.
Opiniile în acest sens nu sunt unice, ci controversate în țăriile lumii. De exemplu,
Olanda, după ce a creat în 1998 un parteneriat pentru homosexuali, a fost pr ima țară care a
îngăduit căsătoria civilă între persoanele de același sex, în aprilie 2001. Astfel drepturile și
obligațiile soților sunt identice celor heterosexuali, inclusiv cel de a adopta copii.
Mai sunt țări unde căsătoria între persoane de același s ex este acceptată: în Spania, Portugalia,
Canada, Norvegia etc.
În unele țări și adopția este legală, de exemplu în Spania, Belgia, Suedia etc ., totuși
multe din aceste țări nu recunosc căsătoria persoanelor de același sex, cu toate că le permite
acest ora adopția. În aceste țări adopția este permisă doar pe baza unei relații de parteneriat
civil. Irlanda este una dintre cele mai permisive țări a lumii în acest sens: acceptă adopția din

27
partea tuturor persoanelor: heterosexuale, homosexuale, lesbiene – în cadrul căsătoriei, sau în
afara acestuia, în concubinaj, și singure.
Însă există și multe țări unde nu sunt recunoscute aceste drepturi a cuplurilor. În
această categori e este inclusă pe lângă altele Bulgaria, Ucraina, Lituania dar și România.
Conform le gislației noastre, respectiv art. 6 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 două
persoane nu pot adopta împreună, nici simultan, și nici succesiv, cu excepția cazului în care
sunt soț și soție.
Pentru ca să fie clară situația, trebuie să analizăm prevederile Nou lui Cod Civil în materia
căsătoriei. Art. 259 din NCC definește căsătoria ca o uniune liber consimțită între un bărbat și
o femeie, încheiată în condițiile legii. Din aceste două texte rezultă că adopția de către două
persoane de același sex nu este posibi lă în România.

28
CAPITOLUL A VI -A. EFECTELE ADOPȚIEI

Adopția produce efecte cu privire la rudenie, ocrotirea minorului, nume, domiciliul și
locuința copilului, obligația de întreținere, moștenire, cetățenia minorului.23

Secțiunea I. Data adopției
Potrivit art.469. NCC, adopția își produce efectele de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești prin care a ost încuviințată.

Secțiunea a II -a. Efectele asupra rudeniei
Art. 405 alin. (2) dispune că rudenia civilă este legătur a rezultată din adopția încheiată
în condițiile prevăzute de lege. În continuare potrivit art.470 NCC prin adopție se stabilesc
filiația dintre adoptat și cel care adoptă, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele
adoptatorului.
Efectul princi pal al adopției constă în nașterea relației de rudenie între adoptat și
adoptator, copilul intră în familia adoptatorului ca un copil firesc al acestuia. „ Deși legea nu
prevede expres, se consideră, în mod întemeiat, că și descendenții adoptatului devin ru de cu
adoptatorul și cu rudele acestuia, deoarece numai astfel se poate vorbi de rudenie civilă
asimilată rudeniei firești. Se poate afirma că acesta este „efectul constitutiv” al adopției.”24
Adopția are ca efect și că rudenia firească între copil și pări nții săi și rudele acestuia va
înceta. Se poate considera că acesta este un „efect extinctiv” al adopției. Încetarea raporturilor
de rudenie privește și pe descendenții adoptatului, în raporturile lor cu părinții firești ai
adoptatului și cu rudele acestor a.
Un aspect important în privința rudeniei firești este că va rămâne activ impedimentul
la căsătorie atât între adoptat și descendenții acestuia, pe de o parte, și rudele sale firești pe de
altă parte.
Există o excepție când legătura de rudenie nu încet ează față de unul dintre părinții
când adoptatorul este soțul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de rudenie ale adoptatului
încetează numai în raport cu părintele firesc și rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu
adoptatorul.

23 Marieta Avram: Drept civil. Familia, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 459
24 Ibidem , p. 459

29

Secțiunea a III -a. Raporturile dintre adoptator și adoptat
Ca consecință a adopției, adoptatul are față de adoptatori aceleași drepturi și obligații
precum copiii biologici. Dar aceasta este adevărat și invers, părinții adoptivi au aceleași
drepturi și obligații faț ă de cel adoptat, pe care le au față de copiii naturali.
Această cerință este dată de principiul : totul se face în interesul superior al copilului.
Potrivit art. 487 NCC părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijindu -se de
sănătate a și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea
profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului, ei
sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare ex ercitării corespunzătoare a
drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.
Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât
persoana, cât și bunurile copilului.

Secțiunea a IV -a. Numele adoptatului
Copilul va purta nu mele părintelui sau părinților adoptivi. Dacă părinții au nume
diferit, trebuie să declare în fața instanței care soluționează cererea de încuviințare a adopției
care nume de familie va purta copilul.
Pentru motive temeinice, aceeași instanță va putea disp une schimbarea prenumelui copilului
adoptat, la cererea părinților adoptatori și cu consimțământul copilului care a împlinit vârsta
de 10 ani.

Secțiunea a V -a. Informațiile cu privire la adopție
Fiecare om are nevoie să -și cunoască trecutul, originea, rădăcinile, obârșia. Nu fac
excepție nici copiii adoptați, cu toate că majoritatea acelora care i -au crescut, nu sunt părinți
biologici. Probabil legiuitorul face posibilă din aceste considerente pe cale oficială informarea
copilului adoptat în privința părinților biologici. Însă informarea deplină se poate realiza
numai după ce persoana adoptată a dobândit capacitatea deplină de exercițiu.
Înainte de a surveni aceasta, legiuitorul obligă părinții ad optivi, ca de la fragedă vârstă
să conștientizeze copilul că el afost adoptat, ca să nu fie un șoc când se face mai mare, în așa
fel ca să se familiarizeze cu situația de fapt, la fel cum e de la sine înțeles că ne -am născut
fete sau băieți. Așa am put ea para câteva leziuni în sufletul copilului.

30

Ne putem gâ ndi, la ce se poate întâmpla, dacă copilul află la o vârstă mai mare, că el
nu a fost născut de femeia pe care a considerat -o ca mamă biologică, că bărbatul nu este tatăl
adevărat. S -ar putea nă rui o lume întreagă în sufeltul lui, provocând pagube imense. De aceea
are o mare importanță legea 273/ 2004, art. 68, conform căruia adoptatorii sunt obligați să
informeze gradual copilul că este adoptat, începând de la vârstă cât mai mică, cu sprijinul
specialiștilor din cadrul compartimentului de ado pții și postadopții a direcției.
Legiuitorul a alcătuit legea în așa fel încât cel adoptat să afle gradual cine -i sunt
părinții lui biologici.
Conform art. 68 ain. (2) din Legea nr. 273/2004 adoptatorii și a doptatul au dreptul să
obțină din partea autoritățiilor competente extrase din registrele publice, al căror conținut
atestă faptul, data și locul nașterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopția și nici identitatea
părinților firești. Se poate vedea, că pâ nă a fi in deplină capacitate de exercițiu, copilul poate
să primească numai informații generale despre nașterea lui, informații care nu – l pot ajuta să
afle cine sunt adevărații lui părinți .
Aceste reglementări sunt alcătui te în inter esul copilului, pentru a se para eventualele
pagube sufletești, și de la acesta se pota face abstra cție numai în cazuri speciale pentru
motive medicale. Identitatea părinților poa te fi dezvăluită de către Autoritate , la cererea
oricărui dintre adoptatori, a adoptatului, soțului sau descendenților acestuia ori a
reprezentantului unei instituții medicale sau a unui spital.
Dobândirea capacitatății de exercițiu înseamnă totodată că adoptatul poate solicita să
aibă acces la imformațiile aflate în posesia oricăror autorități publice cu privire la identitatea
părinților firești. Dar acesta nu însemnă că pote accesa automat aceste informații. Conform
art. 68 alin. (5) instanța citează direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul adoptatului,
Autoritatea , precum și orice altă persoană a cărei ascultare poate fi utilă pentru soluționarea
cererii și va putea admite cererea dacă, potrivit problemelor administrate, constată că ac cesul
la informațiile solicitate nu este dăunător integrității psihice și echilibrului emoțional al
solicitantului și dacă adoptatul în cauză a beneficiat de consiliere adecvată.
Vedem că apărarea copilului adoptat este multiplă, și se realizează în mai mu lte etape.
Informațiile relevante se păstrează minimum 50 de ani de la data rămânerii irevocabile a
hotărârii de încuviințare a adopției.
În concluzie, după părerea mea, pe lângă faptul că se conștientizează în mintea
copilului că a fost adoptat, a r trebui să fie neapărat accentuat că el nu numai că a fost

31
abadnonat, dar că el a fost ales.

Secțiunea a VI -a. Urmărirea adopției
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție este cel care
coordonează și supraveghează activitățiile de adopție și realizează cooperarea internațională
în domeniul adopției.
După opinia mea succesul adopției nu se vede în momentul când instanța dispune
încuviințarea adopției, ci ulterior, după câteva luni, după pronunțarea deciziei de a dopție.
Pentru ca succesul adopției să fie evaluat, legiuitorul a creat instituția monitorizării,
care are ca scop urmărirea cu atenție a dezvoltării relațiilor între adoptator și adoptat și
identificarea precoce a eventualelor dificultăți ce pot să apar ă în aceasta perioadă.
Potrivit art. 82 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 în cazul adopției interne, monitorizarea
postadopției se realizează de către direcția de la domiciliul copilului, care are obligația
întocmirii unor rapoarte trimestriale pe o perioa dă de cel puțin 2 ani după încuviințarea
adopției.
În această perioadă adoptatorul/ adoptatorii rebuie să conlucreze cu direcția, pentru ca
să se poată întocmi un raport conform cu realitatea, și nu în ultimul rând, să informeze
direcțiunea cu privire la schimbarea structurii familiale, sau a domiciliului.
La încheierea perioadei de monitorizare a postadopției, direcțiile întocmesc un raport
final de închidere a cazului, pe care au obligația să îl transmită Autorității.

32

Concluzie

Deci având în vedere cele de până acum, putem defini adopția, ca o instituție, prin care
se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, preum și legături de rudenie între
adoptator și adoptat, cât și legături de rudenie între adoptat și rudele adop tatorului.
Conform datelor Institutului Național de Statistică pe anul 2015 adopția în România în
privința numărului de adoptați, s -a arătat astfel : au fost adoptate 1084 de persoane.25
Vedem, că având în vedere numărul copiilor din sistem, numărul celor adoptați nu este prea
mare. Formarea familiei pe calea adopției nu este prea populară, căci tendința arată, că toți au
în vedere ca în familia lor să crească copiii lor naturali, biologici, sa u sunt cazuri în care
adoptatorii sunt reticenți, gândindu -se că nu pot rezolva problemele care se vor ivi, și pe
lângă acestea, au frică, de ceaa ce poate aduce copilul adoptat de la părinții lui biologici. Cu
asemenea situații ne putem întâlni des în practică.
Cu toate acestea consider, că atât în cadrul societății, cât și pe plan legislativ trebuie
să primească o atenție deosebită mino rii aflați î n sistemul ocrotirii copiilor, pentru că cei
părăsiți de părinți fără voia c opiilor au mare nevoie de spriji n, de îndrumare.
Așa cred, că în modul în care ne ocupăm de copii, cât sunt minori, mai târziu ne putem
aștepta la același tratament. Dacă privim comportamentul membrilor societății, ca într -o
oglindă, copii deveniți majori se comportă în așa fel, c um au fost tratați în copilărie. Putem să
întrebăm, de ce este adultul agresiv, de ce devine agresor, care în copilărie la rândul lui a fost
și el agresat fizic sau menta l. Sau sunt cazuri, în care copi lul, al cărui tată a căzut în patima
alcoolului, devin e și el un mare consumator de alcool. Bineî nțeles, sunt și excepții, dar din
păcate în mică măsură. Aceste cazuri, această stare de lucruri se poate însă diminua , dacă
punem un accent mai mar pe ocrotirea copilului, oferind minorilor posibilitatea de a por ni cu
aceleași șanse, precum copiii, care cresc într -o familie sănătoasă, iubitoare. Pentru aceste
considerente calea cea mai bună este popularizarea adopției.
După părerea mea reglementarea românească conține dispoziții cuprinzătoare, centrate
pe copii , lăsând loc în practică subiectivismului judecătorilor, care după mine este inevitabil,
fiindcă vorbim despre o arie unde nu e destul să privim litera legii, cu toate că nu putem să nu

25 A se vedea: statistici.insse.ro, vizitat la 12. decembrie 2016

33
avem în vedere pașii concreți și condi țiile existente. În continuare î n reglementare, precum și
în cazurile citite de mine am sesizat, că s -a luat în vedere interesul superior al copilului.
Totodată consider ca o tă rie a reglementărilor, că conțin e dispoziții nu numai pentru
timpul procedurii de adopție, cât și pentru t impul adopției, și după aceea, pentru că succesul
adopției se manifestă în timp, și aceasta trebuie monitorizat din când în când.
În consecință, cr ed că legiuitorii precum și cel care îl pun in practică trebuie să fie
foarte atenți, pentru că dacă ne în dreptăm cu grijă către soarta copiilor, le oferim o viață mai
integră.

34
Bibliografie

Tratate, cursuri, monografii
1. I. P. Filipescu, A. I. Filipescu: Adopția. Protecția și promovarea drepturilor copilului,
Ed. Universul Juridic, București, 2005, p. 114.
2. Ana Muntean: Adopția și atașamentul copiilorseparați de părinții biologici, Ed.
Polirom, București, 2013, p.99
3. D. Lupașcu, Dreptul familiei, Ed. Rosetti, București, 2005, p. 202 -203.
4. A. Pricopi, Dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, Bu curești, 2004, p. 204.
5. TS, dec. de îndrumare nr. 10 din 1969, în RRD nr. 9/1969, p. 123, rezumată de I. G.
Mihuță, Repetoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem și a
altor instanțe judecătorești pe anii 1969 -1975, Ed. Științifică și Enciclopedică,
București, 1976, p. 57
6. Oana Mihăilă: Adopția, Editura Universul Juridic, București, 2010, p.54
7. Al. Bacaci, V . C. Dumitrache, C. Hageanu: Dreptul familiei, ed. a IV -a, Ed. All Beck,
București, 2005, p.221.
8. T. Bodoașcă, Legislația adopțiilor, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 59 și TS, dec.
civ. nr. 1625 din 1981, în CD, 1981, p. 162.
9. Marieta Avram: Drept civil. Familia, Ediția a 2 -a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu,
București, 2016, p 433
10. Ernest Lupan, Szilárd Sztranyiczki: Persoanele în concepția Noului Cod civil, Ed.
C.H.Beck, București 2012

Jurispruden ță
1. CSJ, s. civ., dec. nr. 547 din 1993, în Dreptul nr. 7/1994, p. 74, și Buletinul Jurisprudenței, 1993, p. 105.
2. Trib. Constanța, sentința civilă nr. 39 din 06.05.2015
3. Trib. Galați, Secția I. Civilă, Sentința civilă nr. 1112 din 20.08.2014
4. Trib. Sibiu, Secția I Civilă, Decizia nr. 1272 din 03.12.2015
5. Trib. Constanța, sentința civilă nr. 5 din 22.01.2014

Site-urile internet
1. A se vedea: statistici.insse.ro, vizitat la 12. dec embrie 2016