Conditiile Procedura Si Efectele Adoptiei
CUPRINS
Introducere
I. Noțiuni generale cu privire la adopție
Istoricul apariției adopției
Noțiunea și importanța adopției
1.3 Organele cu atribuții în domeniul încuviințării adopției
II. Condițiile de fond și impedimentele la adopție
Condițiile de fond ale adopției
Impedimentele la adopției
III. Procedura adopției
3.1 Procedura administrativa a adopției
3.2 Procedura judecătorească a adopției
3.3 Efectele și încetarea adopției
3.3.1 Efectele adopției
3.3.2 Încetarea adopției
Concluzie
Bibliografie
Anexe
I n t r o d u c e r e
Adopția reprezintă indiscutabil unul dintre cele mai actuale și controversate fenomene ale dreptului contemporan, fiind o instituție modernă adopția cunoaște, în special după cel de al doilea război mondial, o ascensiune spectaculoasă în majoritatea statelor lumii.
Fenomen complex, sociologic și juridic, adopția este un mijloc pentru soluționarea problemelor familiare ale copilului, după cum poate fi o sursă de probleme familiale, dacă drepturile celor implicați în adopție și, mai ales, drepturile fundamentale și interesul copilului nu sunt respectate. Asigurarea și respectarea drepturilor copiilor precum și plasarea acestora într-o zonă de interes special constituie o prioritate națională. Protecția copiilor în Republica Moldova, înseamnă realizarea unui echilibru între trei component esențiale: copilul, familia și societatea. Susținerea familiei este mijlocul cel mai eficient de a oferi condiții normale de viață copilului, de a preveni situațiile de dificultate. Ar fi absurd s-ă se pară, că se poate trage o linie clară de demarcație dintre copil și familie, deoarece este bine cunoscut faptul că mediul cel mai prielnic pentru dezvoltarea copilului în constituie propria sa familie.
Republica Moldova, ca orice țară aflată în proces de tranziție, trecerea de la o economie centralizată la o economie de piață, se confruntă la moment cu o erupție neașteptată a problemelor sociale, situație pentru care sistemul de protecție nu a fost îndeajuns pregătit. În aceste condiții este foarte important intervenția statului prin promovarea politicilor active de suport al familiei, prin dezvoltarea și acordarea serviciilor sociale profesioniste, menite să prevină instituționalizarea copiilor și să asiste familia în depășirea situațiilor de criză.
În ultimul deceniu sau înregistrat puține progrese în sensul creării unui sistem de protecție socială adecvat care să vină în întîmpinarea nevoilor familiilor, dar în special al copilului, deoarece el este o „valoare centrală” a bucuriei societății și viitorul întregii societăți este determinat de condițiile dezvoltării tinerii generații.
Criza economică și instabilitatea socială, au generat de asemenea noi probleme sociale care necesită acțiuni de remediere. Copiii lipsiți de mediul familial, supuși exploatării, sau cei care se confruntă cu instituționalizare dăunătoare pentru ei, sunt expuși unor grave pericole privind sănătatea și dezvoltarea atît intelectuală cît și fizică, primind foarte puțin sprijin sau asistență. De aceia Guvernul Republicii Moldova a stabilit familia și copilul drept obiectiv prioritar al protecției sociale. Reieșind din toate acestea este necesar de a face un efort enorm pentru a acorda copilului asistență specială pentru a asigura respectarea drepturilor sale și ai da posibilitatea la o familie.
Actualitatea temei
Instabilitatea socială a țării noastre a cauzat grave probleme în mediul familial, care a devinit instabil și a transformat familiile normale și sănătoase în familii socialmente vulnerabile. Aceste condiții au avut un impact negativ asupra copiilor, aceștia fiind expuși unor grave probleme privind sănătatea, securitatea și dezvoltarea lor. Familiile socialmente vulnerabile nu pot face față acestor probleme economice și de aceea un număr tot mai mare de copii sunt privați de mediul familial. În aceste condiții, se crede, că instituționalizarea este modalitatea principală de protecție pentru copiii săraci, abandonați sau cu dizabilități. Nivelul instituționalizării rămîne ridicat, deoarece numărul copiilor – problemă este în creștere și nu sau creat prea multe alternative de protecția copilului în cadrul familiei. Sprijinul din partea comunității și cel financiar sunt insuficiente pentru a se putea oferi copiilor cu dazabilități alternative la instituționalizare.
Instituționalizarea defavorizează dezvoltarea și integrarea copilului. Calitatea extrem de proastă a hranei și asistență medicale, condițiile de trai și îngrijirea din instituțiile de ocrotire pun în pericol dezvoltarea copilului instituționalizați. După ce părăsesc instituțiile de ocrotire cei mai mulți tineri nu beneficiază de ajutor pentru a se integra în societate, în situația cea mai dezavantajată aflîndus-e copiii cu dezabilități. Din cauza sărăciei, a absenței mediului familial și a unei tot mai mari instabilități a familiei, copii sunt expuși unui risc crescut de abuz, neglijare, exploatare și de a ajunge în stradă.
Din aceste motive instituționalizarea nu poate fi privită ca o modalitate de protecție a copilului.
Confruntîndu-se cu aceleași probleme multe țări au renunțat la formele vechi de protecție a copilului aflat în dificultate acceptîndu-le pe cele noi care sunt orientate mai mult pe prevenirea abandonului și ajutorarea familiilor în situație de risc.
Astfel, pentru înflorirea armonioasă a personalității sale, copilul trebuie să crească într-un mediu familial, care să-i asigure un climat de fericire, de iubire și căldură în familia biologică. Însă dacă aceasta nu este posibil copilului urmează de a se asigura o familie permanentă sau măcar temporară, în care să se integreze fără dificultăți. Această oportunitate î-i este oferită copilului prin intermediul adopției. Prin adopție copilul care este lipsit de părinți sau de o îngrijire corespunzătoare este primit în familia adoptatorilor, unde urmează a fi crescut ca un copil firesc al acestora.
Familia, relația părinți – copii au un rol imens în dezvoltarea normală a copilului. Dacă în țările înalt dezvoltate randamentul adopțiilor este mai ridicat, atunci la noi în țară adopțiile interne au scăzut la mai puțin de jumătate în ultimul deceniu. Impactul crizei economice, alături de lipsa unui sprijin din partea statului pentru familiile care au adoptat copii a provocat o scădere a numărului de adopție interne. Adopțiile sunt limitate și de procedurile complicate, și de lipsa de transparență. Majoritatea copiilor instituționalizați nu pot fi adoptați, deoarece statutul lor juridic nu poate fi confirmat din cauza dosarelor incomplete. Familiile din Republica Moldova preferă de asemenea să adopte copii sănătoși, ceia ce reduce la minimum posibilitățile adopției pentru copii cu dezabilități sau cu probleme de sănătate.
Problema copilului este una dureroasă, ceea ce m-a și determinat să aleg această temă. Astfel, orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de mediul său familial care, în propriul său interes, nu poate fi lăsat în acest mediu – are dreptul la protecție din partea statului și la o familie care să-l crească și să-l educe într-o atmosferă de dragoste și afecțiune.
Scopul
Adopția dă posibilitate copilului care este lipsit de părinți și de dreptul de a avea o familie permanentă în care să se integreze fără dificultăți, respectându-se drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute. Interesul copilului este sufletul, esența adopției, finalitatea unică și superioară care justifică oricare din normele ce reglementează adopția, de aceea folosirea adopției în alt scop decît interesul copilului nu se justifică. Prin urmare, principiul că adopția se face numai în interesul major al copilului trebuie înțeles în sensul că scopul principal al adopției, scopul superior al acestuia este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească de a fi crescuți și educați în familia adoptatorului, acest interes constituie cauza adopției. Însă acesta nu înseamnă că adoptatorii nu pot avea și ei in interes moral de ajutorare și susținere a copiilor rămași fără familie. De aceea trebuie să se pună accentul pe faptul că scopul principal al adopției este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească de a fi crescuți și educați în familia adoptatorului.
Din acest scop general derivă următoarele obiective:
reducerea numărului copiilor instituționalizați;
în acest domeniu specialiștii afirmă că copiii care se dezvoltă în cadrul familiei sunt mai dispuși să se afirme în societate, pe cînd cei din casele de copii sunt mai vulnerabili și mai agresivi. Aceasta se datorează lipsei dragostei familiare.
diminuarea delicvenței juvenile – „întîmplările nefericite și mediul nefavorabil, în care se află copilul, adolescentul, îi afectează personalitatea. El nu mai este capabil să iubească și să primească iubire. Comportamentul său are tendințe de agresivitate pentru tot ce – l înconjoară, el nu acordă importanță consecințelor comportamentului său”.
asigurarea cu urmași a familiilor care nu pot avea proprii copii biologici – în cadrul procedurii adopției, urmărindu-se interesul superior al copilului, nu trebuie să uităm că și adoptatorii urmăresc un interes de pe urma acestei proceduri. Astfel adoptatorii au un interes moral, de ajutorare, de susținere a copiilor rămași fără familie pentru a se simți o ființă „împlinită”.
Baza teoretico-metodologică
Baza teoretică a lucrării o formează următoarele opere:
1. Manualul judecătorului pentru cauze civile,
2. Valentina Cebotari. Dreptul familiei,
3. M. Bulgaru, Metode și tehnici în Asistență Socială.
4. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei
5. Adriana Corhan. Dreptul familiei, teorie și practică.
Baza metodologică:
Metoda istorică – a contribuit la studierea unor elemente a instituției adopției sub aspectul evoluției acestora în timp;
Metoda analitică – s-a realizat o analiză a elementelor de bază a instituției adopției din punct de vedere conceptual și juridic;
Metoda sistematică – a fost utilizată la sistematizare evoluției istorice a adopției, anoțiunea din punc de vedere juridic și doctrinar, procedura de încuviințare a adopției precum și efectele și încetarea adopției;
Metoda bibliografică – a permis utilizarea opiniilor și afimațiilor diferitor autori, atît autohtoni, cît și din străinătate, cu privire la abordarea temei date;
Metoda structural – funcțională – prin intermediul acestei metode am reușit să întocmesc teza dată din punct de vedere structural corect și logic, conform normelor stabilite, astfel, încît fiecare capitol, paragraf să-și îndeplinească rolul său funcțional;
Metoda inducției și deducției – prin această metodă am avut posibilitatea de a face propriile deducții și concluzii reeșind din investigația studiată pe parcurs.
Structura lucrării:
Capitolul 1. Noțiuni introductive în procedura adopției, care cuprinde următoarele trei paragrafe:
1.1 Istoricul apariției adopției. Aici sunt prezentate evoluția istorică a adopției în diferite state ale lumii. De asemenea și stipulările legislative în aceste state.
1.2 Noțiunea și importanța adopției. În acest paragraf sunt prezentate aspectele definitorii ale adopției precum și definirea adopției după diferite surse și diferiți autori.
1.3 Organele cu atribuții în domeniul încuviințării adopției. La acest paragraf sînt analizate autoritățile competente în domeniul încuviințării adopției atît naționale cît și internaționale, precum și toate atribuțiile acestora în domeniul dat conform Legii privind regimul juridic al adopției și regulamentelor de activitate a acestora.
Capitolul 2. Condițiile de fond și impedimentele la adopție, cuprinde de asemenea două paragrafe:
2.1 Condițiile de fond ale adopției. Acest paragraf conține condițiile de fond, adică acele circumstanțe care trebuie să existe pentru încheierea actului juridic de adopție;
2.2 Impedimentele la adopție. Evidențiază impedimentelor sau a condițiilor de fond negative, adică acele împrejurări de fapt sau de drept, existența cărora nu permit încheierea adopției.
Capitolul 3. Procedura adopției, cuprinde următoarele trei capitole:
3.1 Procedura administrativa a adopției. În acest paragraf, este menționat despre procedura de depunere a cererii pentru încuviințarea adopției, are loc verificarea garanțiilor morale și materiale ale adoptatorului, de asemenea eliberarea atestatului de adoptator, potrivirea copilului cu adoptatorul și încredințarea adoptatului spre adopție. Această procedură se finalizează cu emiterea și eliberarea avizului pentru adopție.
3.2 Procedura judecătorească a adopției. Acest paragraf cuprinde toate etapele pe care trebuie să le îndeplinească adoptatorul pentru ai fi încuviințată adopția. Și anume este evidențiat cum are loc depunerea cereri de încuviințare a adopției, care sânt actele necesare ce trebuie anexate la cerere și însuși cum derulează examinarea cererii în instanța de judecată competentă.
3.3 Efectele și încetarea adopției. În paragraful dat se menționează despre efectele ce au survenit în urma încheierii actului juridic al adopției, precum și despre acele fapte sau acte ce duc la încetarea adopției și consecințe ce survin ca urmare a încetări adopției.
De asemenea, lucrarea în cauză conține o introducere la aceste capitole, concluzie de rigoare și anexe cu privire la statistica copilor adoptați în Republica Moldova, în perioada anilor 2006-2012.
I. Noțiuni generale cu privire la adopție
1.1 Istoricul apariției adopției.
Adopția este cunoscută încă din antichitate, cînd se realizează din motive religioase (asigurarea cultului strămoșilor) sau politice (evitarea „stingerii” unei familii sau unui trib), deoarece oferă mijlocul legal pentru stabilirea rudenii civile. Ea constituie un procedeu de conferire a privilegiilor și avantajelor relației părinte-copil.
Adopția constituie o formă a ocrotirii alternative, în conformitate cu legislația națională, a acelor copii pe care îi întîlnim, sub diverse denumiri, din cele mai vechi timpuri la majoritatea popoarelor. La poporul român nobila tradiție este cunoscută sub denumirea „luare de suflet” și avea drept scop protecția copiilor rămași fără părinți sau a celor care, deși aveau părinți, nu se bucurau din partea lor de o îngrijire și educație corespunzătoare. Dar este de menționat că scopurile adopției diferă substanțial în funcție de perioadele istorice. De-a lungul timpului, reglementarea adopției a purtat pecetea tipului de societate ale cărei concepții și interese era chemată să le exprime, astfel explicându-se varietatea normelor edictate și a scopurilor urmărite prin adopție de la o epocă la alta și de la un popor la altu.
Astfel la Roma, adopția permitea lui „pater familas” să asigure supraviețuirea cultului domestic și în lipsa copiilor legitimi, să se creeze descendenți artificiali care să poarte numele și rangul social al adoptatorului. În perioada imperială adopția este folosită de împărați pentru a se asigura succesiunea la tron. Iustinian a definit două feluri de adopție: adopția minus plena unde adoptatul rămîne în familia de origine și adopția plena care conferea adoptatului întreaga putere părintească, rupîndu-se legăturile de rudenie cu familia firească.
În dreptul feudal adopția a fost în declin, scopul principal era de a se păstra averea în familie. Adopția apărea ca un mod de transmitere a patrimoniului și a numelui adoptatului, lipsit de descendenți firești. Codul Civil francez din 1804 a păstrat acela scop pentru adopție. Cunoscut încă din dreptul roman, adopția și-a păstrat în țara noastră importanța practică și în evul mediu, cu toate că în țările Europei apusene rolul ei a scăzut considerabil. Astfel, adopția a fost reglementată de vechile legiuiri feudale (Pravila lui Matei Basarab, Legiuirea Caragea, Codul Calimah), iar apoi de codul civil român de la 1864.
În întreaga Europă, pentru adopție, urmează o etapă de reforme legislative într-un ritm care nu a mai fost cunoscut de nici o altă instituție juridică de drept civil. Pe prim plan au trecut preocupările de ordin afectiv, scopul adopției fiind acela de a acorda ocrotire copiilor abandonați sau orfani în timpul războiului. Această evoluție a determinat apariție , în ultimele decenii, și a unei noi reforme a adopției – adopția cu efecte depline, în temeiul căreia încetează legăturile de rudenie între adaptat și părinții firești, tradițional fiind consacrată numai adopția cu efecte restrînse în baza căreia rudenia civilă se crea numai între adoptat și adoptator, adoptatul păstrîndu-și legăturile de rudenie cu familia firească.
Popularitatea adopției a sporit nu doar datorită distrugerilor provocate de cel de-al doilea război mondial, ci și prin influența unei vieți familiale stabile asupra dezvoltării copilului. În SUA s-a înregistrat o rată relativ înaltă a adopției și o experiență substanțială în administrarea legislației privind bunăstarea copilului.
Deși adopția avea loc de obicei în cazurile în care adoptatorii erau rudele sau deja cunoșteau copilul, literatura care s-a ocupat de adoptarea unor copii care nu erau rude ale părinților adoptivi ilustrează două caracteristici specifice ale acestor prime avantaje. Mai întîi, copiii plasați pentru adopție erau sugari sau copii mici, albi și sănătoși. Ellison, de exemplu, de exemplu, comenta în 1958 că se dorea uneori chiar și un copil cu strabism (anomalie care constă în lipsa de paralelism a axei vizuale), iar McWhinnie nota în 1967 că „ conceptul de copil perfect face ca multe societăți de adopție să considere ca neadoptabil copilul care avea nefericirea de a avea un semn din naștere vizibil”.
În 1947 Locknidge face aceleași comentarii cu privire la practica din Statele Unite. În al doilea rînd, era tendința de a considera pe viitorii părinți adoptivi ca pe niște cetățeni generoși a căror dorință de a adopta îi face pe deplin părinți pentru rolul de părinte adoptiv.
În 1970 Bowerbank a remarcat că dosarele de caz ale societăților de adopție care au funcționat în timpul și perioada imediată după cel de-al doilea război mondial indică o preocupare nu cu privire la capacitățile părinților adoptivi ci cu privire la sexul, culoarea și caracteristicile copiilor pe care ei ar fi acceptat să-i adopte.
În Republica Moldova în a doua jumătate a sec. XIX – începutul sec. XX, adopția putea avea loc numai în cazul dacă soții nu aveau copiii lor și diferența de vîrstă dintre părinți și copilul adoptiv să fie de cel puțin 18 ani, iar copiii adoptivi erau egali cu cei născuți în căsătorie, părinții avînd obligația de a întreținere și creștere a copilului adoptat.
Codul din 1926 restabilește adopția în Moldova, iar odată cu adoptarea Codului Căsătoriei și Familiei din 1969 în Moldova este prevăzută adopția cu efecte depline care s-a păstrat pînă în 2001.
Mai tîrziu instituția adopției și întreaga legislație cu privire le dreptul familiei este modificată, astfel prin intrare în vigoare a noului Cod al Familiei din 26.10.2000, Codului Căsătoriei și Familiei din 1969 este abrogat și nu mai produce nici un efect juridic. Codul Familiei din 26.10.2000 prevedea instituția adopției la art. 116-141, aceste prevederi de asemenea au suferit modificări deoarece aflîndune într-un proces continuu de schimbare și modernizare, aceste norme nu mai corespund nevoilor și cerințelor actuale. Din acest considerent în 2010 a fost adoptată noua Lege cu privire la regimul juridic al adopției care a abrogat toate articolele din Codul Familiei din 2000 cu privire la instituția adopției.
În prezent raporturile juridice în materia adopției sunt reglementate de următorul cadru legislativ:
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994;
Codul de procedură civilă, capitolul XXV, nr. 225 din 30.05.2003;
Legea privind regimul juridic al adopției nr.99 din 28.05.2010;
Legea privind drepturile copilului nr. 512 din 15.12.1994;
Legea privind actele de stare civilă nr. 100-XV din 26.04.2001;
Hotărîrea Guvernului pentru instituirea Consiliului Consultativ pentru Adopții Internoționale și aprobarea Regulamentului de activitate al acestuia nr.560 din 25.07.2011;
Convenția privind protecția copiilor și cooperării în materia adopției internaționale încheiată la Haga la 29.05.1993, ratificată de Republica Moldova la 10 aprilie 1998;
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului încheiată la New York la 20 noiembrie1989, în vigoare pentru Republica Moldova din 25.02.1993;
Convenția CSI cu privire la asistența juridică și la raporturile juridice în materie civilă, familială și penală din 22.01.1993, ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr. 402 – XIII din 16.03.1995, în vigoare la 26.03.1996;
ș.a.
În afară de cele două tipuri de adopție menționate anterior (cu efecte restrînse și cu efecte depline) se mai cunosc și alte două tipuri ale adopției, și anume adopția națională și cea internațională.
Prin adopție națională se înțelege adopția copiilor moldoveni, care locuiesc în Republica Moldova, de cetățenii moldoveni care locuiesc pe teritoriul țării noastre. Iar adopția internațională constă în adopția copiilor moldoveni, care locuiesc în republica Moldova, de către cetățenii străini sau cei moldoveni care locuiesc în străinătate.
Adopția internațională este un proces relativ recent. La sfîrșitul celui de-al doilea război mondial numeroși copii din toată lumea își pierduseră căminul devenind orfani, abandonați ori copii nelegitimi. Cererea de adopție fiind în creștere, a fost favorizată adopția internațională. Din păcate, această cerere a determinat și unele politici echivoce. În țările industrializate, ca și în cele în curs de dezvoltare, unii indivizi n-au ezitat să transforme copilul într-un obiect comercial. Pentru a combate această comercializare a adopției, în numeroase țări au fost promulgate legi foarte restrictive, pentru a limita numărul de copii susceptibili de a fi adoptați în străinătate.
După obținerea independenței, în activitatea de realizare a drepturilor copilului în Republica Moldova apare practica adopției internaționale. Astfel în 1992 au fost înfiați 74 de copii-cetățeni ai Republicii Moldova de către cetățenii străini, în special cei din Italia și SUA. Acest fenomen a trecut un șir de discuții și probleme generate de lipsa unui mecanism reglementar în procesul soluționării adopției și supravegherii copiilor adoptați.
Noțiunea și importanța adopției
Experiența istorică a demonstrat că familia este, irevocabil, mediul cel mai prielnic creșterii și dezvoltării copilului. Ea oferă copilului mediul uman cu orientarea constantă pentru asigurarea bunăstării lui, creînd nu numai condițiile materiale dar și pe cele psihoafective și sociale necesare dezvoltării și formării copilului pentru viața matură. Nici o altă instituție umană nu s-a dovedit atît de adecvată pentru creșterea și dezvoltarea unui copil. Parinții sînt asimilați cu dragostea, afecțiunea și securitatea, cei mai mulți își îndeplinesc cu succes rolul de părinte, asigurînd un mediu corespunzător dezvoltării copiilor, prin adoptarea stilului lor de viată și a comportamentului în funcție de nevoile copilului, pe care le consideră prioritarea în luarea deciziilor în cadrul familiei. Există însă situații în care părinții nu au posibilitatea sau nu doresc să-și asume o astfel de responsabilitate. Situațiea dată, apare ca urmare a problemelor cu care se confruntă familia în ultimul timp. Echilibrul dintre nevoi și resurse nu este permanent atins și în consecință, familiile întîmpină greutăți de socializare și integrare a copiilor. Ca rezultat, al acestor evenimente este și numărul mare de copii rămași fără grija părintească. Legea privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc, stabilește că au statut de copii rămași fără ocrotire părintească, copii ai căror părinți:
sînt decedați, fapt confirmat printr-un certificat de deces;
au fost decăzuți din drepturile părintești, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;
au fost declarați ca fiind incapabili, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;
au fost declarați dispăruți fără urmă, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;
au fost declarați decedați, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată;
i-au abandonat, fapt confirmat printr-o hotărîre a instanței de judecată.
Pentru ocrotirea, educarea și îngrijirea copiilor rămași fără sprijin din partea părinților, statul a creat următoarele forme de plasament:
Tutela minorului- reprezintă ansamblul dispozițiilor legale prin care se înfăptuiește ocrotirea acestuia cînd este lipsit de ocrotirea părintească. Tutela se instituie asupra minorilor lipsiți de ocrotirea părintească pînă la îmălinirea de către aceștia a vîrstei de 14 ani.
Curatela minorului- instituție de ocrotire juridică a intereselor unei persoane care poate fi capabilă, cu capacitate de exercițiu restrînsă, ori lipsită de capacitate de exercițiu, în anumite cazuri prevăzute de lege. Curatela la rîndul ei se institute asupra minorilor lipsiți de ocrotirea părintească în vîrstă de la 14 la 18 ani.
Instituțiile de stat pentru copii rămași fără ocrotire părintească și cei orfani- la această categorie de instituții se încadrează școlile de tip internat, centrele de plasament, casele de copii, ș.a.
Casele de copii familial- conform art.148 Codul Familiei, reprezintă o instituție particulară create pe baza unei familii, ținîndu-se cont de situația materială și nivelul spiritual al acesteia, în scopul întreținerii parțiale și educației copiilor orfani și a celor rămași fără ocrotire părintească.
Asistența parientală profesionistă- este un serviciu social, care oferă copilului îngrijire familială substitutivă în familia asistentului parental profesionist, în baza delimitării drepturilor și responsabilităților cu privire la protecția drepturilor copilului și intereselor lui legale între secția asistență socială și protecție a familiei. Asistent parental profesionist este persoană care asigură la domiciliul său îngrijirea, creșterea și educarea temporară a copilului, în vederea asigurării (re)integrării lui în familia biologică, extinsă, instituirii tutelei/ curatelei, adopției sau a altor forme de îngrijire de tip familial;
Adopția.
Chiar și în Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului adoptată la 20 noiembrie1989, este stipulat că orice copil care este temporar sau definitiv lipsit de mediul său familial, are dreptul la protecție sau ajutor din partea statului. În aceasta ordine de idei adopției îi revine u-n rol deosebit de important, fiind cea mai reușită formă de creștere și educare a copiilor în familie.
Prin adpție copilului i se oferă o familie în care el e crescut, educat și se poate bucura de grija părintească ca un copil firesc. De asemenia, adopția este o formă de plasament permanentă, spre deosebire de celelalte forme care sunt temporare.
Din cele menționate reiese că, adopția, este o formă specială de protecție, aplicată în interesul superior al copilului, prin care se stabilește filiația între adoptator și copilul adoptat, precum și legăturile de rudenie între copilul adoptat și rudele adoptatorului. Această definiție este reglementată în legislația Republici Moldova și anume în Legea nr. 99 din 28.05.2010, privind regimul juridic al adopției.
În literatura de specialitate se întîlnesc și alte definiții ale adopției și anume:
Adopția este operațiunea juridică realizată prin juxtapunerea unor acte juridice unilaterale care dau naștere raporturilor de rudenie civilă, în condițiile legii și între persoanele prevăzute de lege.
Într-o altă accepție adopția este o instituție juridică în virtutea căreia între o persoană numită adoptat și o altă persoană numită adoptator se stabilesc raporturi de rudenie asemănătoare celor dintre părinți și copii.
Codul Familiei, a reglementat instituția adopției în Capitolul 18, art. 166 – 141, noțiunea adopției fiind folosită în următoarele sensuri:
Ca act juridic încheiat în baza consimțămîntului persoanelor indicate expres de lege;
Ca raport juridic rezultat din actul juridic al înfierii, încheiat în baza unei hotărîri a instanței de judecată.
Din cele expuse mai sus putem menționa că adopția este actul juridic, încuviințat de organul competent – instanța de judecată – în rezultatul căruia între adoptat și descendenții săi și adoptator ori adoptator și rudele acestuia, apar drepturi și obligați asimilate de lege cu cele dintre părinți și copii și încetează drepturile și obligațiile adoptatului față de rudele sale de proveniență.
Adopția, ca formă permanentă de plasament a copilului, în raport cu celelalte forme cu caracter temporar, precum tutela și curatela, casele de copii de tip familial, asistența parientală profesionistă, instituțiile statale pentru copii orfani și a celor lipsiți de grija părintească, se realizează pe următoarele principii de bază:
respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale copilului;
respectarea interesului superior al copilului;
informarea copilului și luarea în considerare a opiniei acestuia în raport cu vîrsta și cu gradul lui de maturitate;
prioritatea adopției naționale față de cea internațională;
continuitatea în creșterea și în educarea copilului, ținîndu-se cont de originea etnică, culturală și lingvistică;
celeritatea în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției;
garantarea confidențialității informațiilor obținute în procesul de adopție în ceea ce privește datele de identificare ale adoptatorului, precum și ale părinților biologici.
Deși instituția adopției copiilor se regăsește în legislația tuturor statelor membre ale Consiliului Europei, în țările respective, totuși, există opinii divergente asupra principiilor care ar trebui să guverneze instituția adopției, a cadrului instuțional de pritecție a acesteia. De asemenea, acceptarea unor principii și practici comune în ce privește adopția copiilor ar contribui esențialmente la atenuarea dificultăților cauzate de aceste discrepanțe și ar permite în acela timp, promovarea binelui copiilor care sunt încuviințați spre adopție sau sunt deja adoptați. Instituirea unui sistem de cooperare instuțională dintre statele europene ar facilita asigurarea respectării garanțiilor pentru ca adopția să se înfăptuiască exclusiv în interesul superior al copilului și în respectarea drepturilor fundamentale care le sunt recunoscute pe plan național și internațional.
Pentru încuviințarea adopției este necesară prezența anumitor circumstanțe pe cere le prevede legislația și anume:
condițiile de fond sau care se mai numesc și condiții pozitive, adică acele circumstanțe care trebuie să existe pentru încheierea actului juridic de adopție, aceste condiții sunt prevăzute în Legea nr 99, din 28.05.2010;
lipsa impedimentelor sau a condițiilor negative, adică acele împrejurări de fapt sau de drept, existența cărora nu permit încheierea adopției.
și condiții de formă, aceste condiții sunt prevăzute de lege în scopul de a asigura îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la adopție. Condițiile de formă se referă la declarația de adopție (cererea de înfiere) și la modalitatea încuviințării adopției.
Legea cu privire la regimul juridic al adopției, prevede că persoanele care doresc să adopte un copil pot depune următoarele categorii de cereri privind adopția:
cerere de adopție națională, care se depune la autoritatea teritorială în a cărei rază își are domiciliu persoana ce dorește să adopte copii;
cerere de adopție internațională, care se depune la autoritatea centrală din Republica Moldova prin intermediul autorității central în domeniul adopției din statul primitor;
cerere de încuviințare a adopției naționale sau internaționale, care urmează a fi depusă în instanța de judecată competentă, ca urmare a depunerei cererii menționate mai sus de către persoanele care doresc să adopte copii și a soluționării acestora de către autoritățile competente conform procedurii stabilite de legea cu privire la regimul juridic al adopției.
Autoritățile competente în domeniul încuviințări actului juridic de adopției, conform Legii privind regimul juridic al adopției, sunt:
autoritatea centrală în persoana Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei;
autoritățile teritoriale în persoana secțiilor/direcțiilor de asistență socială și de protecție a familiei și Direcția municipal pentru protecția drepturilor copilului Chișinău;
Consiliul Consultativ pentru Adopții Internaționale.
1.3 Organele cu atribuții în domeniul adopției
Legea privind regimul juridic al adopției, în Capitolul II întitulat “Cadru Instituțional” prevede, care sînt autoritățile competente în domeniul adopției, precum și atribuțiile acestora în domeniu.
În Republica Moldova, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, este autoritata învestita de stat (Guvern) cu atribuții în domeniul adopției, denumită și autoritate centrală.
Pentru realizarea obectivelor în domeniul adopției, în conformitate cu prevederile Legii privind regimul juridic al adopției și Regulamentului privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, structurii și efectivului-limită ale aparatului central al acestuia, aprobat prin Hotărirea Guvernului nr.691 din data 17.11.2009, autoritatea central exercită următoarele atribuții principale:
îndeplinește obligațiile autorității centrale prevăzute de Convenția de la Haga și de alte tratate internaționale;
elaborează proiecte de acte legislative și normative, metodologii în domeniul adopției;
coordonează activitatea în domeniul adopției a autorităților teritoriale;
colectează, analizează și protejează informațiile despre adopțiile naționale și cele internaționale;
monitorizează respectarea drepturilor copilului în perioada pre și post adopție internațională;
ține Registrul de stat al adopțiilor;
acreditează organizații străine cu atribuții în domeniul adopției internaționale;
examinează plîngerile și contestațiile la actele emise de autoritățile teritoriale;
îndeplinește alte atribuții în materie de adopție prevăzute de legislația națională sau de tratatele internaționale și tratatele bilaterale la care Republica Moldova este parte.
încheie acorduri de colaborare și colaborează cu autoritățile administrației publice centrale și locale, cu instituții publice din țară și din străinătate, cu organizații internaționale și regionale, cu alte persoane juridice din țară și din străinătate care au atribuții în domeniul adopției.
Alte autorități competente în domeniul adopției copiilor, conform prevederilor legale sînt secțiil/direcțiile de asistență socială și de protecție a familiei și Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului Chișinău, care are în structura sa organizațională un serviciu aparte în domeniul adopției, denumit ” Serviciul reintegrarea familială și adopții”. Aceste autorități mai sunt denumite și autorități teritoriale, care în conformitate cu prevederile art.7 din Legea privind regimul juridic al adopției, exercită următoarele atribuții în domeniul adopției:
colectează și analizează informații, ține evidența adoptatorilor și a copiilor adoptabili din raza sa teritorială;
evaluează capacitatea de adopție a adoptatorilor și eliberează atestate de adoptator;
informează și pregătește adoptatorii în vederea adopției conform cerințelor stabilite de autoritatea centrală;
asigură potrivirea adoptatorilor;
monitorizează evoluția copilului și a relațiilor dintre acesta și adoptator în perioada preadopție;
se expune prin aviz asupra compatibilității adoptatorului cu copilul adoptabil și corespunderii adopției interesului superior al copilului;
participă în cauze judecătorești la soluționarea cererilor de încuviințare a adopției;
monitorizează situația copilului în perioada postadopție în cazul adopției naționale;
îndeplinește alte atribuții în materie de dopție prevăzute de lege.
În scopul examinării problemelor legate de procedura adopției naționale și internaționale, pe lîngă autoritatea central activează „Consiliul Consultativ pentru Adopții”, a cărei competență și regulament de activitate au fost aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.560 din 25.07.2011.
În conformitate cu prevederile art.3 din Regulamentul de activitate al Consiliul Consultativ pentru Adopții, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.560 din 25.07.2011, acesta are următoarele obective de activitate:
consolidarea parteneriatului între autoritățile cu competențe în domeniul adopției internaționale și societatea civilă;
evaluarea procedurii de selectare de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (în continuare – autoritate centrală) a adoptatorului potrivit pentru copilul adoptabil.
Pentru a-și realiza obectivele de activitate Consiliul Consultativ pentru Adopții, are în sarcina sa unele atribuții prevăzute atît în regulamentul său de activitate, cît și în Legea privind regimul juridic al adopției, astfel, conform art.4 din Regulament și art. 61 din Legea sus mențianătă, acesta are următoarele atribuții:
avizarea prealabilă a deciziilor autorității centrale privind selectarea adoptatorului potrivit pentru copilul adoptabil în baza criteriilor aprobate de autoritatea centrală în cadrul procedurilor de adopție internațională;
examinarea și eliberarea avizelor privind oportunitatea separării fraților prin adopție națională sau internațională.
De asemenia, atribuții în domeniul adopției au misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, acreditate în străinătate, aceste autorități conform prevederiloe art.8 din Legea privind regimul juridic al adopției, exercită următoarele atribuții:
difuzează materiale informative privind drepturile copiilor în Republica Moldova, parvenite de la autoritatea centrală, reglementările juridice ce țin de protecția copilului prin adopție în Republica Moldova;
țin evidența consulară a copiilor din Republica Moldova adoptați de cetățeni străini sau de cetățeni ai Republicii Moldova cu domiciliul în afara țării;
țin evidența organizațiilor din statele respective cu atribuții în domeniul adopției internaționale acreditate în Republica Moldova și prezintă autorității centrale informații despre aceste organizații;
asigură monitorizarea condițiilor în care se află copiii din Republica Moldova adoptați peste hotare, informează autoritatea centrală despre rezultate;
exercită alte atribuții în domeniu potrivit statutului lor.
Legea privind regimul juridic al adopției, are prevederi cu privire la existența organizații străine cu competențe în domeniul adopției international. Acestea sînt niște organizații necomerciale, constituite legal, cu sediul într-un stat strain, pe teritoriul căruia își au domiciliul persoanele care solicit adopția copiilor domiciliați pe teritoriul Republicii Moldova, care întrunesc următoarele condiții:
sînt acreditate de autoritatea centrală în domeniul adopției din statul primitor care este parte a Convenției de la Haga sau care a încheiat acord bilateral cu Republica Moldova;
sînt acreditate de autoritatea centrală din Republica Moldova și, ulterior, înregistrate ca persoane juridice la Ministerul Justiției al Republicii Moldova, potrivit legislației.
Organe competente în examinarea cererilor privind încuviințarea adopției, sînt și judecătoriile ca instanțe de drept comun și curțile de apel. Astfel, adoptatorul domiciliat în Republica Moldova, care dorește să adopte un copil domiciliat în Republica Moldova depune cerere de încuviințare a adopției la judecătoria din raza domiciliului copilului adoptabil. Iar adoptatorul cetățean al Republicii Moldova domiciliat în străinătate sau cetățean străin, sau apatrid care dorește să adopte un copil domiciliat în Republica Moldova depune, direct sau prin intermediul organizației străine acreditate cu atribuții în domeniul adopției internaționale, cererea de încuviințare a adopției internaționale la judecătoria din raza domiciliului copilului adoptabil.
Cererile de încuviințare a adopției depuse în instanja de judecată competentă se examinează cănform Codului de Procedură Civilă, într-o procedură specială, în ședință închisă pentru a se garanta secretul adopției.
Respectiv, întru garantarea respectării legislației în vigoare, precum și a tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte, din conținutul Legii privind regimul juridic al adopției rezultă expres că toate măsurile care se întreprind de către autoritățile naționale în vederea înfăptuirii actului juridic al adopției copiilor orfani și a celor lipsiți de grija părintească, precum și a modului de acreditare a organizatiilor străine cu împuterniciri în domeniul adopției, se realizează în tocmai cu angajamentele asumate de Republica Moldova și în strictă corespundere cu prevederile Convenției de la Haga asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale din 29 mai 1993, adoptată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.1468-XII din 29 ianuarie 1998.
II. Condițiile de fond și impedimentele la adopție
Pentru încuviințarea adopției este necesară prezența anumitor circumstanțe obligatorii pe cere le prevede legislația și anume:
condițiile de fond sau care se mai numesc și condiții pozitive, adică acele circumstanțe care trebuie să existe pentru încheierea actului juridic de adopție;
lipsa impedimentelor sau a condițiilor de fond negative, adică acele împrejurări de fapt sau de drept, existența cărora nu permit încheierea actului juridic al adopției.
Condițiile de formă sau condițiile de procedură, aceste condiții sunt prevăzute de lege în scopul de a asigura îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la adopție. Condițiile de formă se referă la declarația de adopție (cererea de înfiere) și la modalitatea încuviințării adopției adica se referă în general la toată procedura de încuviințare a adopției.
2.1 Condițiile de fond ale adopției
Adoptia să fie în interesul superior al copilului – scopul oricărei adopții este interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat, această condiție de fond este și cea mai inportantă pentru efectuarea actului juridic de adopție. Pentru a fi respectată această condiție este necesar ca adoptatorul să întrunească toate condițiile materiale și garanțiile morale care sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă a adoptatului în viitoarea sa familie. Așadar copilul adoptat trebuie să gasească în familia adoptatorului o atmosferă de familie prielnică pentru dezvoltarea sa fizică, morală și intelectuală.
Instanța de judecată poate încuviința adopția numai dacă este în interesul superior al adoptatului. În acest scop, se va verifica îndeplinirea tuturor cerințelor legale pentru încheierea adopției, inclusiv a termenelor și procedurilor prevăzute de lege, și se va recurge la ancheta socială pentru a verifica pe teren scopurile reale care se urmăresc prin adopția ce se solicită a fi încuviințată.
Asigurarea intereselor copiilor în condițiile veții familiale legiuitorul consideră o problemă prioritară a adopției. Interesele copiilor minori diferă considerabil de interesele membrilor majori ai familiei, deoarece copilul, fiind, totuși, o prsonalitate, oricum este încă dependent de grija părintească din cauza neputinței sale. Interesele copilului în familie condiționat pot fi divizate în două grupe:
Prima grupă de interese a copilului este inclusă în sfera materială a familiei.prin aceasta se subînțelege asigurarea copilului cu condiții de trai, de alimentație, cu înbrăcăminte, jucării, cu studii, ajutor medical.
Cea de-a doua grupă a intereselor copilului corespunde domeniului spiritual, așa cum copilul nu e numai un organism biologic, nu e numai o personalitate psihologică cu caracter și calități personale – copilul mai e și un suflet viu. Stabilirea sferei spiritual a copilului are loc într-o familie în care deja s-au creat anumite închipuiri despre moralitate, cultură, religie, în baza cărora s-a format imaginea concretă a veții de familie. De aceia interesele copilului nu pot fi privite separat de interesele familiei în întregime.
Convenția de la Haga asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției international, încheiată la 29 mai 1993, art. 1 (a) prevede că adopția se încheie în interesul superior al copilului și în respectul drepturilor fundamentale care îi sunt recunoscute în dreptul internațional, dar nu se arată în ce constă interesul superior al copilului. Copilul ar avea, deci, doua feluri de interese și anume – adopția trebuie s-ă asigure dezvoltarea armonioasă a copilului și s-ă garanteze respectarea drepturilor fundamentale ce-i sînt recunoscute, aceasta, ar reprezenta în sine interesul superior al copilului. De asemenia se consideră că interesul copilului constituie finalitatea superioară a adopției. Interesul copilului este sufletul, esența adopției, finalitatea unică și superioară care justifică oricare din normele ce reglementează adopția, de aceia, folosirea adopției în alt scop decît ineresul adoptatului nu poate să fie aceptată.
Interesul adoptatului trebuie avut în vedere nu numai la încuviințarea adopției, dar și în timpul în care aceasta există, precum și atunci cînd se pune problema desfacerii ei. Aprecierea interesului adoptatului și cel al adoptatorului trebuie s-ă se facă în cadrul dispozițiilor legale, iar interesul adoptatului nu înseamnă că adoptatorul nu poate avea și el un interes moral la încheierea adopției în dorința de a-și manifesta sentimente de ocrotire socială, pentru a veni în ajutorul copiilor care nu se pot bucura de ocrotire părintească.
De asemenia între interesul copilului și cel al adoptatorului nu trebuie să existe conflicte de interese. De aceiea, principiul că adopția se face numai în interesul adoptatului trebuie înțeles în sensul că scopul principal al adopției, scopul superior al acesteia, este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se pot bucura de ocrotirea părintească de a fi crescuți și educați în familia adoptatorului.
Una din condițiile de fond la adopție, este acea cu referire la vîrsta copilului adoptabil, astfel reeșind din prevederile art.10 (1) din Legea privind regimul juridic al adopției, persoana poate fi adoptată doar pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. Însă prin derogare de la regula generală legea la același articol în aliniatul al doilea prevede că: persoana care a dobîndit capacitatea deplina de exercițiu pînă la vîrsta de 18 ani poate fi adoptată numai în cazul în care adoptator este persoana sau familia care a crescut-o, dacă a convețuit cu acestea nu mai puțin de 3 ani pînă la depunerea cererii de adopție.
Nu trebuie confundată creșterea persoanei cu întreținerea. Creșterea unei persoane presupune o preocupare permanentă pentru ocrotirea intereselor acesteia. Asemenea preocupare a dus la stabilirea unor legături afective între cel ce a fost crescut și cel care l-a crescut, care crează premisele necesare pentru a se putea păși la adopție. Prin urmare, a crește o persoană înseamnă mai mult decît a acorda întreținere aceasteia. Astfel prin noțiunea de ,,creștere”, în materia adopției, trebuie să se înțeleagă nu numai acordarea întreținerii în timpul minorității, ci și existența unor raporturi între părinți și copil. Creșterea în timpul minorității de către cel ce vrea să adopte trebuie să fie pe o durată de timp suficient de lunng și cu caracter de continuitate, care să excludă ideia unei îngrijiri ocazionale. Acest termen este expres indicat în legislația țării noastre și anume copilul propus spre adopție să fi convețuit cu persoana sau familia care la crescut cel puțin 3 ani pînă la momentul depunerii cererii de adopție.
În situația celor care pot fi adoptați se află următoarele categorii de copii:
Copiii luați spre creștere, fără întocmirea formelor cerute pentru încuviințarea adopției;
Copiii încredințați unor rude sau altor persoane, de către instanța de judecată, în cazul divorțului;
Copiii crescuți de către tutore
Copilul adoptatorului ori al soțului adoptatoarei, crescut o perioadă îndelungată, apoi adoptat, după decesul mamei sau tatălui său, care devine, după caz adoptator ori adoptatoare.
Ca condiție de fond a actului juridic al adopției este și cea stipulată în art. 12 (6) al Legii privind regimul juridic al adopției și anume: căsătoria viitorilor adoptatori trebuie să dureze mai mult de 3 ani pînă la momentul depunerii cererii de încuviințare a adopției. Această condiție este una relativ nouă, nefiind anterior reglementată de legislația Republicii Moldova.
O altă cerință de fond a actului juridic al adopției – aptitudinea de a adopta a persoanei sau familiei care dorește să adopte – face obectul unei verificări atente, înfăptuită în etapa administrativă a procedurii de încuviințare. Stabilind că nu pot adopta decît persoanele sau familiile care prezintă garanții morale și materiale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului, legislația în vigoare implică candidaților să prezinte aceste dovezi prin intermediul organelor tutelare. Dacă adoptatorul este soțul părintelui firesc al copilului și el urmează a fi supus aceleiași condiții de atestare a aptitudinii de a adopta. Oricum, în fapt el exercită ocrotirea părintească față de cel ce urmează a fi adoptat.
Separarea fraților prin adopție, precum și adopția acestora de către persoane sau familii diferite sânt interzise, cu excepția cazurilor cînd această cerință este în contradicție cu interesul superior al copilului, aceasta este o altă condiție de fond prevazută de Legea privind regimul juridic al adopției la art. 10 (3). Adopția fraților de către adoptatori din state diferite, indiferent de faptul decă frații se cunosc sau nu, se admite doar în situația în care s-a constatat imposibilitatea adoptării fraților de către același adoptator, indiferent de statul în care își are domiciliul sau de către un alt adoptator domiciliat în statul în care este domiciliat fratele care afost adoptat anterior, doar în cazul în care statul respectiv este semnatar al Convenției de la Haga sau este parte la un tratat bilateral în domeniul adopției încheiat cu Republica Moldova. În situația în care separarea fraților prin adopție a avut totuși loc, atunci autoritatea centrală sau, după caz, autoritatea teritorială în colaborare cu organizațiile străine, avînd în vedere interesul superior al copilului, vor întreprinde măsuri necesare pentru a facilita comunicarea și menținerea legăturilor dintre frați, ținînd cond de vîrsta, gradul de maturitate, dorințele, sentimentele fraților și de gradul de informare a acestora cu privire la adopție. Oportunitatea separării fraților prin adopție națională sau internațională se examinează de Consiliul Consultativ pentru Adopții în baza criteriilor, procedurilor și termenelor aprobate de autoritatea centrală.
Art.12 (1) din Legea privind regimul juridic al adopției prevede că, oportunitatea de a adopta o au persoanele de ambele sexe, care au capacitate deplină de exercițiu și au înplinit vîrsta de 25 ani. Actul juridic de adopție poate fi înfăptuit numai cu acordul de voință al persoanei sau familiei care urmează să adopte și acest acord trebuie să fie exprimat de pesoana (persoanele) care are capacitatea de exercițiu și este suficient de matură pentru a adopta un copil. Legislația în vigoare prevede și vîrsta maximă a persoanelor care doresc să adopte un copil și anume 48 ani, ceea ce duce la o protectie din partea legiuitorului a interesului superior al copilului, deoarece o vîrstă înaintată a adoptatorului nu poate conduce la încuviințarea adopției, fiind imposibil de realizat scopul adopției. Deasemenia legiuitorul a stabilit și diferența de vîrstă dintre adoptator și copilul ce urmează să fie adoptat. Această vîrstă este de 18 ani, însă în conformitate cu prevederile art. 12 (2) al Legii privind regimul juridic al adopției, instanța de judecată poate încuviința adopția chiar dacă diferența de vîrstă între copil și adoptator este mai mică de 18 ani, dar în nici un caz mai puțin de 16 ani. Aliniatul 3 al aceluiaș articol prin derogare de la aliniatul 1, permite ca doar unul din soți să aibă împlinită vîrsta de 25 ani.
După cum s-a menționat, adoptatorii pot fi persoane de ambele sexe. Aceste persoane pot fi atît soții căsătoriți cît și bărbați sau femei singure. În cazul adopției de către soți copilul este luat într-o familie deja formată, așa cum în al doilea caz prin adopție se formează o nouă familie compusă din adoptator și adoptat. În cazul adopției de către celălalt soț copilul se află deja în această familie, însă pentru ca celălat soț să poată adopta copilul soțului său, căsnicia lor trebuie să aibă o durată de minimum un an de zile din momemtul depunerii cererii de adopție. Acestă condiție de fond este reglementată de Legea privind regimul juridic al adopției la art. 391.
Consimțămîntul la adopție – aceasta este o condiție de fond obligatorie, pentru ca adopția să fie încuviințată este necesară manifestarea de voință a anumitor persoane și anume:
consimțămîntul părinților biologici sau, după caz, al tutorelui sau al curatorului copilului ai cărui părinții sînt decedați, nu sînt cunoscuți, sînt declarați dispăruți fără urmă sau decedați, sînt declarați incapabili, în condițiile legii;
consimțămîntul adoptatorului;
consimțămîntul copilului adoptabil care a împlinit vîrsta de 10 ani.
În conformitate cu prevederile art. 23(2) al Legii privind regimul juridic al adopției, persoanele al căror consimțămînt se solicită pentru încuviințarea adopției vor fi informate de către autoritate teridorială de la domiciliul lor despre consecințele ce vor surveni în urma consimțămîntului exprimat de ei, în special asupra ruperii ca urmare a adopției, a legăturilor de rudenie dintre copil și familia lui biologică. De asemenea autoritatea teritorială mai este obligată să asigure consilierea și informarea persoanelor ce și-au dat consimțămîntul la încheierea actului juridic al adopției, pînă în momentul exprimării consimțămîntului și să întocmească rapoarte în acest sens.
Consimțămintul persoanelor la adopție conform alint. 4 al art.23 din Legii privind regimul juridic al adopției, se exprimă în formă scrisă, în mod liber și necondiționat, autentificat conform prevederilor legislației sau confirmat de autoritatea teritorială de la domiciliul acestora. În situația în care consimțămîntul la adopție a fost obținut prin corupere, înșălăciune, fraudă, contra bani, altor bunuri sau contra avantajelor de orice fel promise înainte sau după opținerea consimțămîntului nu este valabil.
Consimțămîntul părinților biologici – acestă condiție o găsim la art. 24 al Legii privind regimul juridic al adopției, unde se menționează că pentru încuviințarea adopției, autoritatea teritorială de la domiciliul copilului solicită consimțămîntul părinților biologici. Acest consimțămînt trebuie să fie exprimat printr-o declarație autentificată de notar sau sau de autoritatea tutelară de la domiciliul copilului ori a părinților.
Consimțămîntul părinților biologici la încuviințarea adopției nu poate fi dat pînă la nașterea copilului, ci numai după ce au trecut 45 zile din momentul nașterii. Acastă condiție este una nouă, care pînă la adoptarea în 2010 a Legii privind regimul juridic al adopției, nu era prevazut. Codul Familiei nu prevedea un anumit termen pentru derea consimțămîntului la adopție a părinților biologici, astfel termenul de 45 de zile după nașterea copilului este o novație pentru Republica Moldova.
Un număr mare de copii adoptați sînt copii din afara căsătoriei, mamele acestora fiind persoane foarte tinere, care nu realizează efectele definitive pe care le produce consimțămîntu la adopție. De aceea este corect ca în aceste cazuri să fie cerut și acordul ocrotitorilor legali ai mamei minore care nu a împlinit vîrsta de 16 ani. După această vîrstă mama își exprimă personal consimțămîntul pentru adoptia copilului ei.
O condiție importantă la adopție este ca ambii părinți de comun acord să consimtă la adoptarea copilului lor minor, deoarece întru exercitarea drepturilor părintești, părintii sunt egali, și fără consimțămîntul unuia dintre ei adopția nu poate avea loc, chiar și în situația cînd copilul locuiește cu unul din părinți sau este încredințat spre creștere și educare unei terțe persoane sau unei instituții de ocrotire.
Consimțămîntul părinților biologici la adopția copilului poate fi dat unui anumit adoptator, pe care părinții îl cunosc, sau fără ca aceștia să cunoască cine este adoptatorul.
Atunci cînd copilul minor se află sub tutelă sau curatelă, pentru adopția lui va fi necesar consimțămîntul tutorelui sau curatorului, exprimat în formă scrisă. În cazul cînd părinții biologici ai minorului, aflat sub tutelă sau curatelă, se află în viață și sînt îndreptățiți de lege să-și dea consimțămîntul pentru adopție, atunci se cere și consimțămîntul lor.
În mod excepțional, instanța de judecată în conformitate cu prevederile art. 24 (9) al Legii privind regimul juridic al adopției, poate să nu țină seama de refuzul părinților biologici sau, după caz, de cel al tutorelu sau curatorului de a consimți la adopția copilului dacă se dovedește prin orice mijloc de probă că aceștia refuză în modabuziv să-și dea consimțămîntul la adopție, iar instanța apreciază că adopția este în interesul superior al copilului, motivînd expres acest fapt în hotărîrea judecătorească. Părinții biologici pot revaca consimțămîntul lor la adopție pînă la pronunțarea hotărîrii judecătorești privind încuviințarea adopției.
Consimțămîntul părinților biologici la adopție, nu este necesar, în cazurile expres prevăzute de Legea privind regimul juridic al adopției, la art. 24 (3) și anume, cînd aceștia:
nu sînt cunoscuți;
sînt decăzuți din drepturile părintești;
sînt declarați incapabili;
sînt declarați dispăruți fără urmă sau decedați.
Atunci cînd unul din părinții biologici este decedat sau se află în una din situațile sus menționate, este suficient doar consimțămîntul celuilalt părinte.
Copilul, părinții căruia au fost decăzuți din drpturile părintești, declarați dispăruți sau incapabili, poate fi propus spre adopție numai atunci cînd există o hotărîre irevocabilă a instanței de judecată care constată aceste fapte.
Consimțămîntul adoptatorului – această condiție de fond este prevăzută de Legea privind regimul juridic al adopției la art. 25. Pentru a putea începe procedura de adopție a copilului trebuie să existe întîi de toate consimțămîntul celui ce dorește să adopte, acest consimțămînt trebuie să vină de la o persoană cu discernămînt și care are aptitudine de a adopta, pentru ca actul juridic de adopție să aibă valoare juridică. Astfel, conform legii adoptatorul își dă consimțămîntul la adopția copilului propus de autoritatea teritorială de la domiciliul copilului, în care confirmă că aluat cunoștință și de starea de sănătate a copilului.
Consimțămîntul celui ce adoptă este un consimțămînt prioritar și întodeauna necesar.este ceea ce rezultă din faptul că, în condițiile stabilite de lege, celelalte consimțăminte pot sălipsească ori pot fi suplinite, în timp ce consimțămîntul adoptatorului este de neînlocuit. Sensul acestui consimțămînt reese din aceia că adopția, spre deosebire de tutelă, nu este o sarcină temporară și obligatorie al cărei scop se limitează la ocrotirea copilului pe perioada minorității acestuia.
În art.25 (2) al Legi privind regimul juridic al adopției, este stipulat că în cazul în care copilul este doptat de persoase căsătorite, atunci este obligatoriu consimțămîntul simultan al ambilor soți. Deasemenia se va cere consimțămîntul celuilat soț, și atunci cînd, soțul dorește să adopte copilul celuilalt soț. În situația în care soțul refuză să adopte împreună cu celălalt soț un copil, sau nu și-a dăt consimțămîntul la adopție, atunci cererea despre încuviințarea adopței va fi respinsă, deoarece pentru ca actul juridic al adopției să aibă forță juridică este necesar întrunirea tuturor cerințelor concomitent și nu doar a uneia sau a cîtorva din ele.
O condiție foarte importantă pentru adoptatori, este și cea cu privire la durata căsnicii lor și anume: adopția copilului de către soți este permisă numai atunci cînd căsătoria lor are o durată de cel puțin 3 ani la momentul depunerii cereri de adopție. Iar în situația cînd soțul adoptă copilul soțuliu său, căsătoria acestora trebuie să aibă o durată de cel puțin un an la momentul depunerii cereri de de adopție.
Consimțămîntul copilului – este prevăzut la art.26 din Legea privind regimul juridic al adopției. La aliniatul 1 al articolului menționat, se stipulează că autoritatea teritorială solicită consimțămîntul copilului ținînd cont de vîrsta și gradul de maturitate, precum și de opiniile, dorințele și sentimentile lui în procesul adopției.
Pentru adoptarea unui copil, care a împlinit vîrsta de 10 ani, este necesar, în mod obligatoriu consimțămîntului acestuia dat în scris, autentificat notarial sau confirmat de autoritatea teritorială de la domiciliu său. De asemenea, copilul trebuie să benificieze de consiliere din partea autorității teritoriale privind consecințele adopției, viitori adoptatori precum și de informarea corespunzătoare despre toate aspectele adopției.
Nu poate fi considerat consimțămînt la adopție, rugămintea copilului de a purta numele adoptatorului sau acordul său de afi transmis spre educare și îngrijire adoptatorului. Aceste modalități nu vor genera efecte juridice.
La examinarea pricinii în instanța de judecată, conform art. 26(5) din Legea privind regimul juridic al adopției, copilul este în drept să se pronunțe asupra adopției, să confirme ori să-și retragă consimțămîntul la adopție. Pe lîngă consimțămîntul la adopție, copilului i-se mai cere și acordul de ai fi modificat numele și prenumele, dacă aceasta se cere de adoptator, acord care de asemenea, se exprimă în fața instanței de judecată.
Impedimentele la adopție
Sînt cîteva împrejurări în prezența cărora adopția este oprită. Acestea sânt impedimentele la adopție sau, într-o altă exprimare, condiții de fond negative.
Nu pot avea calitatea de adoptatori persoanele decăzute din drepturile părintești în baza unei hotărîri judecătorești – acest impediment este prevăut de Legea privind regimul juridic al adopției, la art. 12 (4) lit.(a). Pot fi decăzute din drepturile părintești, persoanele care conform prevederilor atr.67 Codul Familiei:
se eschivează de la exercitarea obligațiilor părintești, inclusiv de la plata pensiei de întreținere;
refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituție curativă, educativă, dintr-o instituție de asistență socială sau alta similară;
fac abuz de drepturile părintești;
se comportă cu cruzime față de copil, aplicînd violența fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;
prin comportare amorală, influențează negativ asupra copilului;
suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
au săvîrșit infracțiuni premeditate contra vieții și sănătății copiilor sau a soțului, precum și în alte cazuri cînd aceasta o cer interesele copilului.
Astfel, în baza hotărîrii definitive a instanței de judecată, pronunțată în privința persoanei ce se află în una din situațiile enumerate mai sus, acestea, nu au dreptul la educarea și creșterea propriilor copii, de unde reese că cu atît mai mult ei nu pot adopta un copil străin. Însă adopția unui copil poate fi încredințată acestor persoane numai în cazul cînd ei și-au schimbat modul de viață și comportamentul, iar ca rezultat au fost restabiliți în drepturile părintești de către instanța de judecată în baza art. 70 Codul Familiei.
Un alt impediment la adopție este prevăzut la art.12 (4) lit.(b) din Legea privind regimul juridic al adopției, unde se menționează că, nu pot adopta copii și persoanele a căror stare de sănătate nu le permite îndeplinirea corespunzătoare a obligaților și responsabilităților privind creșterea și educarea copiilor.
Drept stare de sănătate ce împedică exercitarea drepturilor și întreținerea copilului adoptat se consideră cînd peroana suferă de boli cronice grave, nu se poate deplasa de sine stătător și nu poate efectua un șir de de mișcări necesare menținerii veții sale. Este vădit faptul că starea sănătății adoptatorului poate împedica la educarea și creșterea normală a copilului adoptat. Este imposibil, de exemplu, să încredințezi un copil unei persoane care, deși nu este lipsită de capacitatea de exercițiu prin hotărîrea instanței de judecată, suferă de o boală psihică sau de o boală ce prezintă primejdii pentru copil.
La momentul actual, pentru ca persoana să poată adopta un copil, ea trebuie să prezinte instanței de judecată, un certificat eliberet de o instituție madicală competentă cu privire la starea sa de sănatate. În baza certificatului dat, instanța de judecată va hotărî, dacă persoana este sau nu aptă să adopte un copil.
Conform prevederilor legale, nu pot avea calitatea de adoptatori, persoanele care se eschivează de la exercitarea obligațiilor părintești, inclusiv de la plata pensiei de întreținere a copiilor biologici. Acest impediment la adopție, este unul foarte important, deaorece odată ce o persoană nu are grijă de creștera și educarea copilului său biologic, atunci, cum ar putea instanța de judecată săi încredințeze creștera și educarea un copil adoptiv.
Nu pot adopta copii persoanele, care au adoptat anterior copii, însă nu și-au exercitat corespunzător obligațiile părintești și sînt decăzuți din exercițiul acestor drepturi sau copilul este luat din grija lor în temeiul unei hotărîri judecătorești, fără decădere din drepturi. Acest impediment la adopție, este inclus în lege pentru a proteja interesul superior al copilului.
În această prevedere legală, legiuitorul expres indică din ce cauză persoana fostă adoptator nu poate adopta un copil. Încetarea adopției, în majoritatea cazurilor este o necesitate pentru a îngrădi interesele minorului adoptat fie din considerentele că adoptatorii n-au putut îndrăgi adoptatul ca să-l trateze ca pe un copil firesc, fie căcopilul s-a dovedit a avea o boală incurabilă care cere tratament în condiții speciale și despre care adoptatorii nu au fost informați înainte de adopție, fie din cauza divorțului adoptatorilor și neînțelegerilor cu cine să locuiască copilul, fie din cauza bolilor care au fost determinate la adoptatori. Este indiferent faptul că adoptatorul nu și-a îndeplinit îndatoririle față de adoptat din motive subective sau din alte motive ce nu au fost în dependență directă de el. Important că au fost încălcate interesele minorului și adoptatorul nu a putut sau nu a dorit să le îngrădească.
Codul Familiei la art. 71 prevede că, la cererea autorității tutelare, instanța judecătorească poate hotărî luarea copilului de la părinți fără decăderea acestora din drepturile părintești, în situația cînd aflarea copilului împreună cu părinții săi prezintă pericol pentru viața și sănătatea lui.
În cazuri excepționale, dacă există un pericol iminent pentru viața și sănătatea copilului, autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinți, comunicînd acest fapt procurorului în termen de cel mult 24 de ore. În cazul dat, autoritatea tutelară, în termen de 7 zile, va porni o acțiune în instanța judecătorească privind decăderea din drepturile părintești sau luarea copilului de la părinți fără decăderea lor din aceste drepturi. Dacă această cerință nu este îndeplinită în termenul stabilit atunci, copilul va fi înapoiat părinților.
Exonerarea de obligațiile de tutore sau curator din cauza îndepliniri necorespunzătoare a obligaților la fel este prevăzut de legislație ca impediment la adopție, la art.12 (4) lit. (e) din Legea privind regimul juridic al adopției. Tutela, fiind o sarcină socială, de onoare, de incredere, obligatorie, personală și gratuită, se institue în scopul creșterii și educărei noii generații. Atunci cînd tutorele sau curatorul nu corespund scopului pentru care au fost numiți, ei sînt înlăturați de la îndeplinirea acestor funcții și nu pot avea calitatea de adoptatori.
Legislația în vigoare stabilește ca impediment la adopție faptul prezentării documentelor false de către persoanele care doresc să obțină adopția unui copil. Prin documente false se subîțelege orice act, document oficial, certificat prin care sa-r falsifica careva informație sau vreo condiție de fond pentru încheierea adopției. Dacă în cadrul examinării cauzei instanța de judecată a stabilit că persoana – viitorul adoptator – a prezentat documente false, atunci lui îi este refuzată satisfacerea cererii despre încuviințarea adopției în temeiul art. 12 (4) lit.(f) Legea privind regimul juridic al adopției, fap care trebuie menționat în hotărîre.
Legea privind regimul juridic al adopției, mai prevede ca impediment la adopție și situația cînd persoanele care doresc să adopte, au fost condamnate pentru săvîrșirea unor infracțiuni intenționate: contra vieții și sănătății persoanei; contra libertății, cinstei și demnității persoanei; referitoare la viața sexuală; contra familiei și copiilor.
De asemenea, este interzisă adopția între frați – acest impediment se justifică prin faptul că adopția, în asemenea situație, ar crea relații de familie incompatibile cu raporturile de rudenie existente între frați. Potrivit textului, nu interesează dacă este vorba de frați din căsătorie sau din afara căsătoriei, dacă este vorba de frați buni sau de frați numai de pe mamă ori numai de pe tată. Impedimentul este de strictă interpretare. În consecință, în celelalte cazuri de rudenie este permisă adopția. Astfel, de exemplu, pot fi adoptați nepoții de către unchii lor. Rudenia adoptatorului pînă la al patrulea grad – față de unul din părinții copilului ori față de copil – constitue un criteriu de prioritate pentru adopția copilului ori pentru încredințarea lui în vederea adopției. Deci, adopția între rude este posibilă, chiar de dorit, cu excepția fraților între care adopția este oprită.
Adopția unui copil de către mai multi adoptatori este interzisă, cu excepția cazului în care aceasta se face de ambii soți simultan. În situația cînd două pesoane ce locuiesc în concubinaj, nefiind căsătorite, doresc să adopte un copil împreună, nu pot să avea calitatea de adoptatori, deoarece pentru ca ei să aibă calitatea de adoptatori, ei trebuie să fie căsătoriți. Această mențiune se referă numai la situația cînd aceste persoane doresc să adopte un copil împreună, în cazul cînd ei însă vor dori să adopte copii diferiți, va fi posibil în cazul cînd aceștia vor întruni condițiile fond pentru adopție.
III. Procedura adopției naționale.
Prin adopție națională se înțelege adopția copiilor moldoveni, care locuiesc în Republica Moldova, de cetățenii moldoveni care locuiesc pe teritoriul țării noastre.
Noțiunea de adopție națională o putem găsi în articolul 2 din Legea privind regimul juridic al adopției nr. 99 din 28.05.2010, în care se menționează că adopția națională este adopția în care atît copilul adoptat, cît și adoptatorul sau familia adoptatoare au domiciliu în Republica Moldova.
Procedura adopției naționale la moment în Republica Moldova este formată din două etape. Prima etapă este cea administrativă (extrajudiciară) această etapă este relativ una nouă deoarece pînă la adoptarea Legii cu privire la regimul juridic al adopției nr. 99 din 28.05.2010 ea nu era prevăzută ca o etapă separată a procedurii adopției ci era încadrată în etapa judecătorească, care la moment este cea de a doua etapă a procedurii adopției.
3.1 Procedura administretivă a adopției
Conform legislației RM persoanele care doresc să adopte un copil trebue să îndeplinească garantiile morale și condițiile material necesare dezvoltării multilaterale și armonioase a personallității copilului, iar cînd cei ce doresc să adopte un copil sînt căsătoriți atunci căsătoria lor trebue să dureze mai mult de 3 ani de zile pînă la momentul depunerii cererii de adoptie. Dacă persoana care dorește s-ă adopte un copil, îndeplinește aceste condiții atunci ea poate depune o cerere de adopție la autoritatea tutelară în a cărei rază teritorială își are domiciliul.
Cererea de adopție depusă de adoptator la autoritatea tutelară trebuie s-ă cuprindă conform art. 14 din Legea privind regimul juridic al adopției următoarea informație:
numele, prenumele, anul, luna și ziua nașterii adoptatorului, adresa de la domiciliu și de la reședință;
motivele pentru care adoptatorul dorește să adopte;
eventuala disponibilitate de a adopta mai mulți copii, inclusiv frați, deasemenia cererea de adopție poate conține și alte date, informații și solicitări în vederea adopției.
La cererea de adopție adoptatorul trebue s-ă anexeze și unele acte obligatorii care sînt stipulate în art. 15 (1) din Legea privind regimul juridic al adopției și anume:
copia de pe actul de identitate;
copia de pe certificatul de naștere;
copia de pe certificatul de căsătorie, în cazul adopției de către un cuplu căsătorit, sau copia de pe certificatul de divorț, dacă este divorțat;
certificatul de la locul de muncă despre funcția deținută și despre cuantumul salariului sau copia de pe declarația de venituri, sau un alt act similar, pentru ultimele 12 luni;
copia autentificată de pe actul ce confirmă dreptul său de proprietate sau dreptul de folosință asupra unui spațiu locativ;
cazierul judiciar;
certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat în modul stabilit de Ministerul Sănătății, în care se indică aptitudinea de a adopta din punct de vedere medical;
datele sale biografice, alte acte permise de lege, deasemenia autoritatea teritorială de la domiciliul adoptatorului care a primit cererea de adopție poate solicita și alte documente permise de lege, pentru a se constata că adoptatorul îndeplinește garanțiile morale și condițiile materiale necesare adopției.
La rîndul său autoritatea tutelară va evalua corespunderea garanțiilor morale și a condițiilor material ale adoptatorului precum și necesitățile de dezvoltare a copilului în familia adoptatorului, conform Regulamentul privind procedura de evaluare a garanțiilor morale și condițiilor materiale ale solicitanților pentru adopție, aprobat prin Ordinul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei al RM nr. 285 din 23 iunie 2011. Pe parcursul procesului de evaluare, autoritatea teritorială de la domiciliul adoptatorului este responsabilă de informarea și de pregătirea a adoptatorului conform unui program elaborat de autoritatea centrală.
După evaluare făcută de autoritatea tutelară, aceasta întocmește un raport de evaluare, acest raport trebuie să conțină:
informații și date privind personalitatea, starea de sănătate, situația economică a adoptatorului, viața familială, mediul social, condițiile de trai, aptitudinile de îngrijire și de educare a unui copil, opinia celorlalți membri de familie despre eventuala adopție;
– motivele pentru care adoptatorul dorește să adopte un copil;
– concluzia cu privire la capacitatea de adopție a adoptatorului.
Dacă în procesul de evaluare a capacității de adopție a adoptatorului este necesar să se examineze suplimentar în ce măsură maladia adoptatorului limitează capacitatea acestuia de a îndeplini obligațiile și responsabilitățile privind îngrijirea și educarea copilului, la solicitarea autorității teritoriale instituția medicală din raza domiciliului acestuia organizează consultațiile și investigațiile necesare și eliberează documentul cu concluziile de rigoare.
În urma evaluării și în baza rezultatelor evaluării, autoritatea teritorială emite o decizie privind eliberarea sau refuzul eliberării atestatului de adoptator. În cazul eliberării atestatului, autoritatea teritorială decide luarea la evidență a adoptatorului.
Atestatul de adoptator se eliberează în termen de o lună de la data depunerii cererii de adopție. În cazul necesității unei evaluări suplimentare, acest termen poate fi prelungit, ca excepție, pînă la 3 luni.
În cazul unui rezultat nefavorabil de evaluare, solicitantul atestatului de adoptator este în drept să ceară autorității teritoriale reevaluarea garanțiilor morale și a condițiilor materiale în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului. Autoritatea teritorială creează, în acest sens, o comisie specială, formată din specialiști care vor participa la reevaluarea garanțiilor morale și a condițiilor materiale și care se vor pronunța într-un raport comun.
Acest atestat de adoptator este valabil pentru o perioadă de un an însă el poate fi prelungit în urma unei solicitări de reînnoire din partea adoptatorului, reevaluînduse garanțiile morale și condițiile materiale ale adoptatorului.
În cazul în care potrivirea adoptatorului a avut loc, termenul de valabilitate a atestatului de adoptator se prelungește de drept fără a se solicita reînnoirea lui. Atunci cînd adoptatorul ia fost refuzat eliberarea atestatului de adoptator, el este în drept să conteste acest refuz în termen de 30 de zile, la autoritatea teritorial centrală și anume la Ministerului Muncii Protecției Sociale și Familiei al RM, în cazul cînd și autoritatea centrală refuză să elibereze atestatul de adoptator, atunci adoptatorul este în drept să se adreseze în instanța de judecată competentă ( în contencios administrativ ).
După întrunirea tuturor condițiilor pentru calitatea de adoptator și primirea atestatului de adoptator, se trece la o altă etapă în procedura de adopție și anume potrivirea copilului cu adaptatorul. În conformitate cu prevederile art. 27 din Legea privind regimul juridic al adopției, după stabilirea statutului de copil adoptabil, autoritatea teritorială de la domiciliul copilului întreprinde măsuri de selectare a adoptatorului potrivit pentru copilul adoptabil, ținînd cont de interesul superior al copilului și de cererea adoptatorului.
Spre deosebire de procedurile anterioare, adoptatorii nu mai au posibilitatea de a pune condiții și de a alege copiii după caracteristici fizice sau de alt gen, deseori ambigue și irelevante pentru ulterioara relație dintre adoptator și copilul adoptat. De asemenea părinții biologici nu mai au posibilitatea de a participa la alegerea adoptatorilor pentru copil cea c-e reprezintă u-n lucru pozitiv.
În cazul în care copilul adoptabil se află într-o instituție socială sau într-un serviciu de tip familial, potrivirea adoptatorului se face de către autoritatea teritorială de la domiciliul copilului în comun cu managerul de caz. În interesul copilului, la determinarea compatibilității adoptatorului, au prioritate rudele copilului adoptabil, tutorele sau curatorul copilului, persoana care are în plasament familial copilul, ca părinte educator sau ca asistent parental profesionist. Autoritatea teritorială de la domiciliul copilului, informează autoritatea teritorială de la domiciliul persoanei sau familiei care doresc s-ă adopte, pentru informarea acestora despre selectarea adoptatorului potrivit.
O dată c-e adaptatorul a fost selectat și informat de autoritatea teritorială de la domiciliul său, el v-a primi permisul de vizită din partea autorității teritoriale de la domiciliul copilului.
După care autoritatea teritorială de la domiciliul copilului verifică și constată compatibilitatea adoptatorului cu copilul propus pentru adopție, luînd în considerare necesitățile, dorințele și opiniile copilului. Întîlnirile și vizitele sînt destinate dezvoltării treptate a relației de atașament dintre copil și adoptator care au loc atât în mediul de viață al copilului, cât și în afara lui. Numărul vizitelor necesare pentru constatarea compatibilității, se stabilește de autoritatea teritorială, în comun cu managerul de caz, în funcție de evoluția cazului. Art. 28 din Lege privind regimul guridic al adopției, stipulează că dacă, în termen de 30 de zile din data eliberării permisului de vizită, adoptatorul nu a acceptat potrivirea cu copilul adoptabil, se face o mențiune în acest sens în permisul de vizită, care se semnează de adoptator. În acest caz, adoptatorul este în drept să rămână în lista adoptatorilor pentru un alt proces de potrivire. Dacă potrivirea adoptatorului nu a avut loc, autoritatea teritorială întreprinde noi măsuri de selectare a altor adoptatori pentru copil.
După procedura de potrivire a adoptatorului cu copilul propus spre adopție se trece la o altă etapă în procedura administrativă de adopție și anume cea cu privire la încredințarea copilului în vederea adopției. Și anume în conformitate cu prevederile art.29 din Lege privind regimul guridic al adopției, în termen de 5 zile de la potrivire, autoritatea teritorială de la domiciliul copilului îl încredințează adoptatorului pe o perioadă de 90 de zile, pentru adaptarea copilului cu adoptatorul și pentru constatarea compatibilității lor. Încredințarea copilului în vederea adopției se face printr-o decizie motivată, emisă de autoritatea teritorială în baza rezultatelor procesului de potrivire. În conformitate cu același articol, se menționează că încredințarea în vederea adopției nu este necesară în cazul când:
adopția copilului este făcută de către soțul sau soția părintelui biologic al copilului;
adopția copilului care a dobândit capacitate deplină de exercițiu până la împlinirea vârstei de 18 ani;
adopția copilului de către tutore sau curator, de către părintele educator sau de către asistentul parental profesionist în cazul în care copilul s-a aflat în grija lor cel puțin 90 de zile.
Autoritatea teritorială de la domiciliul adoptatorului trebuie să fie informată despre încredințarea copilului în vederea adopției. În competența acestei autorități este monitorizarea evoluției copilului și a relațiilor dintre el și adoptator pe tot parcursul perioadei de încredințare, întocmind în acest sens rapoarte lunare. Autoritatea teritorială de la domiciliul adoptatorului analizează capacitatea de adaptare fizică și psihică a copilului la mediul familial în raport cu condițiile de natură socio-profesională, economică, culturală, de limbă, religie și de orice altă natură caracteristice locului unde trăiește copilul în perioada încredințării, care ar putea avea relevanță în aprecierea evoluției sale ulterioare în cazul încuviințării adopției. La sfârșitul perioadei de încredințare în vederea adopției, autoritatea teritorială de la domiciliul adoptatorului întocmește un raport final și îl prezintă autorității teritoriale care a decis încredințarea copilului. Perioada de încredințare în vederea adopției se prelungește de drept la depunerea cererii de încuviințare a adopției în instanță de judecată până la soluționarea cererii prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prin lege, în perioada încredințării în vederea adopției, adoptatorul exercită drepturile și îndeplinește obligațiile de îngrijire și de educare a copilului, însă nu are dreptul să încheie acte juridice.
În cazul în care, în perioada încredințării în vederea adopției, autoritatea teritorială de la domiciliul adoptatorului constată neadaptarea copilului cu adoptatorul ori existența oricăror alte motive de natură să împiedice finalizarea procedurii de adopție, aceasta trebuie să informeze imediat autoritatea teritorială de la domiciliul copilului pentru a dispune revocarea încredințării sau, după caz, prelungirea măsurii de încredințare.
Decizia prin care autoritatea teritorială dispune revocarea încredințării în vederea adopției este executorie de drept, iar procedura de selectare și de potrivire a altor adoptatori pentru copil, în acest caz, poate fi preluată.
Procedura administrativă a adopție se încheie cu avizarea, astfel în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea privind regimul juridic al adopției, încheierea procesului de potrivire a adoptatorului, după îndeplinirea condițiilor prevăzute în lege la (art. 16–29), autoritatea teritorială de la domiciliul copilului explică adoptatorului dreptul de a depune cerere de încuviințare a adopției în instanța de judecată competentă și întocmește, în termen de 10 zile, un aviz privind adopția, care conține informații referitor la evoluția relațiilor dintre copil și adoptator, la compatibilitatea adoptatorului cu copilul adoptabil, precum și la corespunderea adopției în interesul superior al copilului. Însă atunci cînd copilul este adoptat de celălalt soț, eliberarea avizului privind adopția se efectuează după îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 16, 23, 24 și 26 din Legea privind regimul juridic al adopției. Respectiv o copie de pe avizul privind adopția se remite autorității centrale în termen de 5 zile. În caz că avizul privind adopția nu este favorabil, autoritatea teritorială comunică acest fapt adoptatorului, explicându-i dreptul de a contesta avizul negativ la autoritatea centrală, iar ulterior în instanța de judecată competentă, inclusiv dreptul de a deschide o nouă procedură privind adopția unui alt copil.
3.2 Procedura judecătorescă a adopției
În conformitate cu prevederile art.49 Constituția Republicii Moldova,toate preocupările privind întreținerea, instruirea și educarea copiilor orfani și a celor lipsiți de ocrotirea părintească revine statului și societății. Statul stimuliază și sprijină activitățile de binefacere față de acești copii contribuie la dezvoltarea unui astfel de institut important cum este adopția. Cu adoptarea noi Legi cu privire la regimul juridic al adopției nr.99 la 28.05.2010, procedura adopției s-a divizat în două etape:
procedura administrativă;
procedura judecătorească;
După ce persoanele care vor să adopte un copil, au respectat condițiile cu privire la procedura administrativeă și autoritatea tutelară lea eliberat avizul privind adopția, aceasta le explică adoptatorilor dreptul de a depune cerea de încuviințare a adopției în instanța de judecată competentă. Astfel procedura judecătorească a adopției începe cu depunera cererei de încuviințare a adopției. Cerere de încuviințare a adopției se depune în instanța de judecată competentă de la domiciliul copilului adoptabil pentru care a fost declarat potrivit în vederea examinării în fond a cauzei. Conform art. 31 alin. (2) din Legea privind regimul juridic al adopției și art. 287 Codului de Procedură Civilă, cererea de încuviințare a adopției naționale trebuie să conțină:
numele și prenumele, anul, luna și ziua nașterii adoptatorului, adresa lui de la domiciliu;
numele și prenumele, anul, luna și ziua nașterii copilului adoptabil, locul lui de aflare, detele de anchetă referitoare la părinți, datele despre frații și surorile adoptatului;
solicitarea schimbării numelui și/sau a prenumelui copilului, numele pe care îl va purta copilul dacă adoptatorii poartă nume diferite, precum și schimbarea locului de naștere,
numărul atestatului de adoptator, data emiterii și autoritatea care l-a emis;
Se va reține că, avînd în vedere rolul activ al instanței de judecată la soluționarea pricinilor privind atît adopția națională, cît și adopția internațională, instanța de judecată este în drept să solicite prezentarea altor date și informații. Spre exemplu: de la momentul eliberării atestatului de adoptator pînă la momentul adresării în instanța de judecată au survenit schimbări, care sunt contradictorii datelor și informațiilor prezentate pînă la primirea atestatului de adoptator.
La cererea de adopție conform prevederilor art.288 Codul de Procedură Civilă se vor anexa următoarele acte:
atestatul de adoptator;
copia de pe certificatul de naștere al adoptatorului, în cazul adopției de către o persoană necăsătorită;
copia de pe certificatul de căsătorie al adoptatorilor, în cazul adopției de către persoane căsătorite;
adeverința de sănătate a adoptatorilor;
certificatul de la locul de muncă al adoptatorului despre funcția deținută și cuantumul salariului sau copia de pe declarația veniturilor sau un alt act similar privind veniturile obținute în ultimele 12 luni;
copia autentificată de pe actul ce confirmă dreptul de folosință sau dreptul de proprietate al adoptatorului asupra unui spațiu locativ.
cazierul judiciar;
certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de instituția medicală din raza domiciliului acestuia;
datele biografice ale adoptatorului, motivele care îl determină să adopte, alte acte permise de lege.
În cadrul pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul emite o încheiere prin care expediază copiile de pe cererea de adopție și actele anexate organului de tutelă și curatelă de la domiciliul (locul de aflare) al copilului, obligînd organul să prezinte în judecată un aviz asupra caracterului rațional al adopției și corespunderii acesteia interesului copilului. Instanța de judecată v-a emite o încheiere prin care procesul de judecată s-e suspendă pînă la primirea avizului organului de tutelă și curatelă.
Organul de tutelă și curatelă prezintă în instanța de judecată avizul cu următoarele anexe:
avizul organului de tutelă și curatelă de la domiciliul (locul de aflare) al copilului sau de la domiciliul adoptatorilor asupra rezultatelor examinării condițiilor de trai ale adoptatorilor;
avizul organului de tutelă și curatelă de la domiciliul (locul de aflare) al copilului sau de la domiciliul adoptatorilor asupra rezultatelor verificării piedicilor din calea încuviințării adopției, posibilității de a fi adoptator și corespunderii adopției intereselor copilului;
copia de pe certificatul de naștere al copilului, autentificată în modul stabilit de lege;
adeverința medicală privind starea de sănătate, dezvoltarea fizică și mentală a copilului;
consimțămîntul scris al copilului, dacă acesta a împlinit vîrsta de 10 ani, precum și consimțămîntul la o eventuală schimbare a numelui la înscrierea adoptatorilor în calitate de părinți ai săi (cu excepția cazurilor cînd consimțămîntul, conform legii, nu se cere);
acordul scris al părinților la adopția copilului, cu excepția cazurilor prevăzute din lege;
consimțămîntul scris la adopție al tutorelui (curatorului), al părinților adoptivi, al conducătorului instituției în care este internat copilul rămas fără ocrotire părintească;
documentul ce confirmă că la banca de scont statală a datelor despre copiii rămași fără ocrotire părintească există informații despre copilul ce se adoptă, precum și documentele ce atestă imposibilitatea plasării lui, pentru educație, într-o familie de cetățeni ai Republicii Moldova sau, pentru adopție, în familia rudelor lui, indiferent de cetățenia și domiciliul acestora, în cazul adopției de către cetățeni ai Republicii Moldova domiciliați în străinătate, de către cetățeni străini sau apatrizi care nu sînt în raporturi de rudenie cu copilul. Instanța judecătorească poate cere și alte date necesare soluționării pricinii.
Organul de tutelă și curatelă ma-i prezintă în instanța de judecată conform prevederilor art. 3 (4) din Legea privind regimul juridic al adopției și dosarul copilului care trebuie să conțină următoarele acte:
copia de pe certificatul de naștere al copilului;
certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de instituția medicală de la domiciliul acestuia;
consimțămîntul autentificat al adoptatorului în care confirmă că a luat cunoștință de starea de sănătate a copilului;
consimțămîntul copilului propus spre adopție, dacă a împlinit vîrsta de 10 ani, precum și consimțămîntul lui la o eventuală schimbare a numelui și a prenumelui, la înscrierea adoptatorilor în calitate de părinți;
consimțămîntul părinților biologici, tutorelui sau curatorului copilului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 24 alin. (3) din Legea cu privire la regimul juridic al adopției ( nu sînt cunoscuți, sînt decăzuți din drepturile părintești, sînt declarați incapabili sau atunci cînd sînt declarați dispăruți fără urmă sau decedați );
actele care confirmă acțiunile întreprinse de autoritățile de resort în scopul (re)integrării copilului în familia biologică sau în familia extinsă;
alte date și informații relevante.
După c-e primește avizul organului de tutelă și curatelă, instanța dispune, printr-o încheiere, reluarea procesului, stabilind data examinării pricinii în ședință de judecată, cu citarea participanților și a organului de tutelă și curatelă la proces.
Cererea de adopție se examinează în ședință secretă cu participarea obligatorie a adoptatorilor, a reprezentantului organului de tutelă și curatelă de la domiciliu copilului, a procurorului și a copilului dacă acesta a împlinit vîrsta de 10 ani. În proces pot fi atrase, după caz, și alte persoane interesate de actul adopției.
Ca urmare a celor menționate, instanța de judecată examinează pricina în fond, admițînd sau respingînd cererea cu privire la încuviințarea adopției, după care emite o hotărîre în aceată privință. Hotărîrea judecătorească privind încuviințarea adopției se va pronunța numai în cazul în care de către autoritatea teritorială, centrală au fost respectate toate condițiile prevăzute de Legea privind regimul juridic al adopției și numai dacă, în baza probelor administrate, instanța de judecată și-a format convingerea că adopția este în interesul superior al copilului. După cum am menționat mai sus cererea de încuviințare a adopției se examiniază în ședință secretă, însă în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (9) Codul de Procedură Civilă, hotărîrea judecătorească în cazul desfășurării procesului în ședință secretă, inclusiv în cazul adopției, se pronunță public. Aceste prevederi sunt reglementate și de art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 16.12.1966 (ratificată de Republica Moldova la 26.04.1993) care prevede că, pronunțarea oricărei hotărîri în materie penală sau civilă va fi publică, afară de cazurile cînd interesul minorilor cere să se procedeze altfel sau cînd procesul se referă la diferende matrimoniale ori la tutela copiilor, deasemenia conform art. 4 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.
În sensul normelor citate, avînd în vedere garantarea confidențialității în ceea ce privește datele de identificare ale adoptatorului și respectarea interesului superior al copilului, hotărîrea judecătorească privind adopția se pronunță în ședință secretă, însă la publicarea hotărîrii judecătorești privind adopția pe pagina web a instanței de judecată se indică doar inițialele participanților la proces.
În hotărîrea de admitere a cererii de încuviințare a adopției, instanța judecătorească trebuie să indice în mod obligatoriu:
încuviințarea adopției copilului (numele, prenumele, data, locul nașterii și cetățenia lui) și de către cine este adoptat (numele, prenumele și data nașterii fiecărui adoptator);
dacă se schimbă sau nu numele și prenumele adoptatului, iar în caz afirmativ, se indică modificările care urmează a fi efectuate de către oficiul de stare civilă ;
dacă în actul de naștere al copilului, adoptatorul se va înscrie în calitate de părinte.
Este necesar de reținut că schimbarea numelui copilului adoptat poate avea loc doar dacă acest fapt nu afectează interesul superior al copilului și dreptul lui la nume și cu acordul copilului adoptat dacă acesta a împlinit vîrsta de 10 ani. La schimbarea prenumelui copilului adoptat, se va cere suplimentar justificarea acestui fapt. Adoptatorii se înscriu în actul de naștere al copilului adoptat în calitate de părinți ai lui în conformitate cu hotărîrea judecătorească de încuviințare a adopției. În caz de necesitate, la cererea adoptatorilor sau a copilului adoptat care a împlinit vîrsta de 10 ani, instanța de judecată păstrează datele despre părinții biologici ai copilului adoptat, fapt consemnat în hotărîrea judecătorească de încuviințare a adopției.
În termen de 5 zile de la data rămînerii irevocabile a hotărîrii judecătorești privind adopția, instanța trimite o copie autentificată de pe hotărîre organului de stare civilă de la locul pronunțării hotărîrii pentru a se efectua înregistrarea de stat a adopției. Deasemenia în baza hotărîrii judecătorești de încuviințare a adopției, la solicitarea adoptatorilor, oficiul de stare civilă competent operează modificările de rigoare în actul de naștere al copilului.
Hotărîrea judecătorească începe a produce efecte juridice din momentul ce rămîne irevocabilă, tot din acest moment iau naștere drepturile și obligațiile reciproce dintre adoptat și adoptator. De asemenia după încuviințarea adopției, copilul adoptat se află la evidența autorității teritoriale de la domiciliul părinților adoptivi pînă la împlinirea vîrstei lui de 18 ani.
Monitorizarea situației postadopție a copilului se efectuează de către autoritățile în a căror evidență se află copilul, pe o perioadă de 5 ani de la încuviințarea adopției, cu următoarea periodicitate:
în primul an – 3 rapoarte (la 3, la 6 și la 12 luni);
în al doilea an – două rapoarte (la 6 și la 12 luni);
în anii 3, 4 și 5 – raport anual (la 12 luni).
În cazul adopției naționale, rapoartele de evaluare se întocmesc de către autoritatea teritorială de la domiciliul părinților ce au efectuat adopția și se prezintă autorității centrale. De obicei aceste rapoarte sunt efectuate de către specialistul în protecția drepturilor copilului și asistentul social. În etapa de postadopție, specialiștii cu atribuții în domeniul încuviințării adopției evaluează evoluția copilului în cadrul noii familii și relația dintre copil și familie, identifică eventualele dificultăți în dezvoltarea copilului, informează familia cu privire la particularitățile etapelor de dezvoltare ale copilului, dezvoltarea atașamentului și dinamica familiei, precum și cu privire la alte teme de interes, în funcție de nevoile copilului și ale familiei adoptatoare. Această perioadă le oferă adoptatorilor prilejul să discute despre toate dificultățile pe care le întâmpină și să primească ajutor înainte să apară o situație de criză. De aceea, rolul specialiștilor care monitorizează familia în perioada de postadopție este deosebit de important. Ei însoțesc familia și copilul în primii lor ani împreună și le oferă tot sprijinul de care au nevoie în anumite momente mai dificile. La finalul fi ecăreia dintre vizite, cei doi profesioniști întocmesc un raport privind evoluția copilului adoptat și a relațiilor dintre copil și adoptatori, pe care îl prezintă autorității centrale responsabile de domeniul adopției.
3.3 Efectele și încetarea adopției
3.3.1 Efectele adopției
Efectele juridice ale adopției survin de la data rămînerii irevocabile a hotărîrii judecătorești de încuviințare a adopției, această prevedere este expres stipulată în art. 40 al Legii privind regimul juridic al adopției.
Ca rezultat a încheieri actului juridic al adopției, între copilul adoptat și adoptator, apar relații de rudenie. Rudenia astfel creată, este asimilată cu rudenia de sînge, deci, se nasc drepturi și obligații asimilate de lege cu cele care apar în cazul rudeniei firești între părinți și copii lor.
Rudenia civilă astfel creată este efectul principal al încuviințării adopției; drepturile și obligațiile fondate pe legătura de filiație și de rudenie civilă nu sînt efecte distincte ale adopției, ci efecte implicite, nicidecum secundare ca importanță, ale filiației și rudeniei așa cum au fost modelate prin operațiunea juridică realizată – avem în vedere transferul drepturilor și îndatoririlor părintești în favoarea părinților sau părintelui adoptiv al copilului, modificarea numelui și, eventual, al prenumelui adoptatului, obligația legală de întreținere în cadru familiei adoptive, vocația succesorală reciprocă între rudele civile.
Din momentul stabilirii filiației prin adopție, rudenia naturală dintre copilul adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și părinții săi biologici și rudele acestora, pe de altă parte, încetează, cu excepția cazului cînd soțul adoptă copilul soțului său.
Astfel, în rezultatul adopției apar drepturi și obligații reciproce:
între adoptatși adoptator;
între descendenții adoptatului și adoptator;
între rudele adoptatorului și cel adoptat;
între descendenții adoptatului și rudele adoptatorului.
Este posibilă și o altă clasificare a consecințelor juridice ale adopției:
care determină poziția juridică a adoptatului în familia adoptatorului;
care se referă la relațiile de drept ale adoptatului cu părinții și alte rude de sînge.
Efectele juridice din prima categorie constau în apariția noilor relații familiare cu participarea adoptatorului, iar efectele celei de adoua constau în încetarea parțială sau complexă a relațiilor familiare existente anterior. Adoptatul intră în familia adoptatorului, locuește la el, iar acesta este dator să-l crească și să-l educe pentru a se putea integra în societate. De aceia este normal ca drepturile și îndatoririle părintești să treacă de la părinții firești la cei adoptivi.
Ca efect al actului juridic al adopției, este și acela cu referire la înscrierea adoptatorilor ca părinți adoptivi în actul de naștere al copilului adoptat, acest lucru se face în conformitate cu hotărîrea instanței de judecată de încuviințare a adopției. În caz de necesitate, la cerea adoptatorilor sau acopilului adoptat care a împlinit virsta de 10 ani, instanța de judecată păstrează datele despre părinții biologici ai copilului adoptat, toate aceste mentiuni se consemnează în hotărîrea judecătorească.
La inițiativa adoptatorilor, în baza hotărîrii instanței de judecată de încuviințare a adopției, oficiul de stare civilă competent introduce în certificatul de naștere a copilului adoptat toate modificările de rigoare.
Legea privind regimul juridic al adopției, la art. 42 prevede că părintele adoptiv are față de copilul adoptat drepturile și obligațiile pe care le-au avut părinții biologici ai copilului pînă în momentul adopției. La aliniatul 2 al articolului menționat, este stipulat că în cazul în care copilul este adoptat de soțul părintelui său biologic, atunci, aceștia împreună exercită drepturile și obligațiile părintești.
Ocrotirea părintească a adoptatului este cîrmuită de capitolul XI din Codul Familiei și întitulat „Drepturile și obligațiile părinților”. Educare copilului este cel mai important drept și obligație a părinților, inclusiv și a celor adoptivi față de copii. Educația este acțiunea sistematică asupra psihologiei copilului pentru a-i forma deprinderi și calități dorite de educator. Dreptul la educație permite de a lua hotărîri și a efectua măsuri pentru formarea personalității copilului. Educația include și grija de sănătatea copiilor, de dezvoltarea fizică, morală, instruirea lor, pregatirea pentru viața de sine stătătoare.
Problememe educației copilului apartin ambilor părinți în egală măsură chiar și atunci cînd părinții locuesc separat. Dacă soții adoptatori divorțează, se aplică, în privința relaților dintre ei și minorul adoptat, prin asemănare prevederile legale cu privire la desfacerea căsătoriei pentru cazul în care există copii minori.
Părinții adoptivi la fel ca-și părinții biologici, sunt cei ce apără interese copilului minor, în calitate de reprezentanți legali, făra a vea nevoie de vreo împuternicire specială. De asemenea părinții adoptivi ca-și părinții biologici au obligația de întreținere a copiilor adoptați, această prevedere o găsim în Capitolul XII la art. 74 (1) din Codul Familiei. Tot la acest capitol din Codul Familiei se menționează și despre obligația copiilor majori apți de muncă, înclusiv cei adoptivi de a îngriji de părinții lor incapabili de muncă și care necesită ajutor.
Pe lînga drepturile și obligațiile apărute între adoptat și adoptator, ca efect al adopției apar și drepturi și obligații între adoptat și rudele adoptatorului. Codul Familiei prevede la Capitolul XIV obligația de întreținere dintre alți membri de familie, cum sânt nepoții și buneii; frații și surorile; copii vitregi și părinții vitregi, astfel copilul adoptat, cu venirea în familia adoptivă, capătă și el aceste obligații.
Pe lîngă consecințele juridice, prevăzute de legislația cu privire la căsătorie și familie, legiuitorul a stbilit un șir de înlesniri pentru adoptatori. Astfel, femeia care adoptă un copil nemijlocit dintr-o instituție medicală, unde s-a născut, primeste, ca și mama după nașterea copilului, dreptul la concediu de maternitate plătit pentru perioada din momentul adopției și pînă la expirarea a 56 zile din ziua nașterii copilului, în caz de adopție a doi sau mai mulți copii – 70 de zile.
Conform art.127 din Codul Muncii, mama adoptivă are dreptu la concediu de maternitate plătit pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de trei ani a copilului adoptat, iar la cererea mamei adoptive poate să benificieze de un concediu suplimentar, fără menținerea salariului pînă cînd copilul va împlini vîrsta de șase ani.
Un alt efect ce survine în urma încheierii actului juridic al adopției, este cel cu referire la numele și prenumele copilului adoptat, astfel legiuitorul asigură copilului adoptat dreptul de a-și păstra numele și prenumele său. Însă, la cererea adoptatorilor, instanța de judecată poate schinba numele copilului adoptat, dacă acest fapt nu dăunează interesului superior al copilului și dreptului său la nume, atribuindu-i numele adoptatorilor sau a unui adoptator cînd aceștia au nume diferite. De asemenea poate fi schinbat și prenumele copilului adoptat, la cererea adoptatorilor. În cazul cînd copilul adoptat are împlinită vîrsta de 10 ani, atunci, pentru schimbarea numelui și/sau prenumele, se cere și acordul lui.
Atunci cînd la cererea adoptatorulu, a avut loc schimbarea numelui și/sau prenumelui copilului adoptat, instanța de judecată face mențiuni despre aceste schimbări în hotărîrea de încuviințare a adopției, iar oficiul de stare civilă competent operează toate modificările date în actul de naștere al copilului potrivit normelor stabilite în legislația cu privire la actele de stare civilă.
O dată cu încuviințarea adopției, copilul adoptat pierde drepturile personal nepatrimoniale și patrimoniale precum și este exonerat de îndeplinirea obligatiilor față de părinții biologici și rudele acestora. Însă el capătă drepturi și obligații de orice natură față de părinții adoptivi, aceste drepturi și obligații sunt identice ca și acelea pe care copilul adoptat, le-ar fi avut față de părinții săi biologici dacă nu ere să fie adoptat. Așadar, orice legătură bazată pe rudenia de sînge încetează din momentul rămînerii definitive a hotărîrei de încuviințare a adopției.
De regulă, menținerea legăturilor juridice cu unul din părinți se întîlnește numai în cazul cînd copilul este adoptat de soțul părintelui său.
Drepturile succesorale ale copiilor adoptați sînt reglementate de legea care se aplică succesiunii – lex rei sitae (legea locului aflării bunurilor) pentru succesiune imobiliară și legea ultimului domiciliu al defunctului în cazul succesiuni mobiliare. În acest sens, art. 1500 din Codul Civil al Republicii Moldova prevede că în cazul succesiunii legale la clasi întîi succesoare sînt plasați copiii, inclusiv cei adoptați. Copilul adoptat pe timpul veții părinților își pierde drepturile succesorale asupra patrimoniului părinților săi drepți și al rudelor, deoarece la adopție a pierdut față de ei drepturile și obligațiile personale și patrimoniale, exceptînd cazul în care el afost adoptat după decesul părinților.
3.3.2 Încetarea adopției
Conform prevederilor art. 47 din Legea privind regimul juridic al adopției, adopția încetează ca urmare a desfacerii sau a declarării nulității ei în temeiul unei hotărîri judecătorești.
Adopția se încheie în interesul superior al copilului adoptat. Odată încheiată, adopția se poate menține numai în măsura în care corespunde acestui interes. De aceia legiuitorul a și prevăzut încetarea adopției.
Legea privind regimul juridic al adopției la art.48, prevede doar un singur temei de desfacere a adopției și anume: adopția se desface în cazul în care părintele sau părinții adoptivi au decedat, iar copilul adoptat este propus spre o nouă adopție. Adopția anterioară se consideră desfăcută la data rămînerii irevocabile a hotărîrii judecătorești de încuviințare a noii adopții dacă, anterior, nu a fost emisă o altă hotărîre judecătorească în acest sens.
Dacă e să facem a mică comparație între prevederile legale cu privire la desfacerea adopției de la momentul actual și cele care au existat, atunci, putem observa că Codul Familiei prevedea mai multe temeiuri de desfacere a adopției, decît în prezent unde este stipulat doar un singur temei. Astfel, art. 137 din Codul Familiei prevedea că adopția putea fi desfăcută, dacă aceasta o cereau interesele copilului adoptat, în cazul cînd:
adoptatorii nu-și îndeplineau sau nu-și puteau îndeplini obligațiile privind întreținerea și educația adoptatului;
adoptatorii abuzau de drepturile părintești sau se comportau cu cruzime față de copil;
adoptatorii sufereau de alcoolism cronic sau de narcomanie;
adopția era făcut fără acordul părinților copilului sau al soțului adoptatorului, dacă acest acord se cerea conform legii.
Instanța judecătorească era în drept să desfacă adopția și în alte cazuri, dacă aceasta o cerea interesele adoptatului.
Adopția este nulă, dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiții de fond sau de formă prevăzute de lege. Cu toate acestea, instanța va putea respinge cererea de declarare a nulității adopției, dacă va constata că menținerea adopției este în interesul celui adoptat.
Declararea adopției nule se face pe cale judecătorească la cererea autorității tutelare, a procurorului, a părinților biologici sau adoptivi, cît și a copilului adoptat care are împlinită vîrsta de 14 ani. După ce copilul adoptat dobîndește capacitatea deplină de exercițiu, cererea privind nulitatea adopției o poate înainta numai el. Astfel persoane enumerate mai sus pot declara nulitatea adopției prin depunerea la instanța de judecată a unei cereri bazată pe unul din temeiurile prevăzute la art. 49 din Legea privind regimul juridic al adopției, unde se menționează că adopția poate fi declarată nulă atunci cînd:
încuviințarea ei s-a întemeiat pe documente false;
adopția s-a încuviințat fără consimțămîntul părinților biologici ai copilului sau al soțului adoptatorului, dacă acest consimțămînt era obligatoriu conform legii;
adopția a fost încuviințată cu încălcarea condițiilor de fond sau de procedură stabilite de legislație;
adopția a fost solicitată și încuviințată fără intenția de a produce efecte juridice caracteristice acestei forme legale de protecție a copilului (adopție fictivă).
Adopția fictivă înseamnă că ea s-a produs nu pentru satisfacerea interesului minorului – de ai oferi familie, ci pentru obținerea unor scopuri străine, fără intenția de a educa un copil. Aceste scopuri pot fi de diferit ordin, spre exemplu primirea ori îmbunătățirea spațiului locativ, obținerea unor avantaje pentru familiile cu mulți copii, precum și atunci cînd se presupune primirea unor avantaje materiale sau foloase de alt ordin.
Competentă în a examina cererea de declararea a adopției nule, în cazul adopției naționale este instanța de judecată de la domiciliul părinților adoptivi. În cazul cînd cererea de declarare a adopției este depusă de părinții biologici ai copilului, iar aceștia nu cunosc cine sînt părinții adoptivi și nici unde locuiesc, atunci, ei se adresează în instanța de judecată de la domiciliul lor.
Hotărîrea conform căreia s-a stabilit nulitatea adopției, rămasă irevocabilă, este transmisă autorității teritoriale de la domiciliul copilului sau autorității centrale în cazul adopției internaționale.
Conform art. 53 din Legea privind regimul juridic al adopției, adopția declarată nulă produce efecte juridice din momentul cînd hotărîre instanței de judecată privind nulitatea adopției a rămas irevocabilă. În momentul încetării adopției ca urmare a declarării nulității ei, se sting toate drepturile și obligațiile personale nepatrimoniale și patrimoniale dintre copilul adoptat și descendenții lui, părinții adoptivi și rudele lor. În același moment, se restabilesc drepturile și obligațiile dintre copil și descendenții lui, părinții biologici și rudele lor.
Dacă părinții biologici lipsesc sau dacă înapoierea copilului către aceștia contravine intereselor lui, instanța de judecată, la cererea autorității teritoriale sau a procurorului, instituie tutelă sau curatelă asupra copilului ori îl dă în grija autorității teritoriale de la domiciliul lui pentru a întreprinde alte măsuri de protecție prevăzute în Codul familiei.
În cazul încetării adopției, problema restabilirii numelui și a prenumelui copilului adoptat o soluționează instanța de judecată la examinarea cererii de încetare a adopției. Dacă adoptatul a împlinit vîrsta de 10 ani, se ia în considerare și părerea lui.
După ce adopția a încetat fie în baza temeiului de desfacere a adopției, fie in baza temeiurilor de declarare a adopției nule, copilul poate fi din nou adoptat în baza regulilor generale prevăzute de legislația în domeniu.
Concluzie
Reieșind din analiza legislației cu privire la adopție pot menționa cu certitudine că instituția adopției are o importanță majoră atît pentru copiii propuși spre adopție, cît și pentru adoptatori, deoarece o familie pentru un copil este deja o realizare enormă. Oferirea unui cămin familial pentru un copil rămas fără ocrotire părintească, presupune asigurarea unui trai fericit alături de părinți, frați, rude, adică, o soartă mai împlinita, decît cea pe care a avut-o pînă în momentul adopției.
Toate aceste evenimente par a fi unele mici, uneori chiar neînsemnate pentru mulți dintre noi, însă, pentru un copil lipsit de grija părintească, ele au o importanță majoră.
Dacă e să facem o comparație între copiii crescuți și educați într-o familie și copii crescuți și educați în instituțiile rezidențiale atunci, putem observa că copiii crescuți în familie se adaptează foarte ușor în societate, avînd deprinderi de viață, pe cînd un copil instituționalizat se încadrează mult mai greu în societate, deoarece el este lipsit de relațiile cu cei apropiați și nu posedă deprinderi de viață. Decalajul dat este redat în anexa nr.1 din prezenta lucrare.
Noua Lege privind regimul juridic al adopției din 28.05.2010 a fost adoptată pentru a simplifica procesul de adoptare a unui copil, dar s-a reușit contrariul, s-a creat mai multă confuzie. Procesul de adopție merge foarte greu, Legea a birocratizat procedura adopției prin tergiversarea și examinarea îndelungată a dosarelor, prin lipsa de mecanisme clare și eficiente de implementare a legislației în domeniu, precum și prin lipsa de cooperera suficientă între toți subiecții implicate în proces.
Procedura administrativă a adopției este una prea îndelungată. Respectiv procesul de colectare a actelor necesare pentru adoptarea unui copil, prin complexitatea sa poate genera riscul ca adoptatorul să renunțe într-un final la adopția copilului, deoarece, drept exemplu poate servi cazul în care copilul propus spre adopție, crește și drept consecință apare situația cînd încadrarea lui în familia adoptivă se face foarte greu,aceasta se datorează faptului că copii cu vîrstă mai mare de 9-10 ani, se adaptează mult mai greu în familia adoptivă .
Potrivit datelor oficiale, numărul familiilor din Republica Moldova care doresc să adopte un copil depășește cu mult numărul copiilor adoptabili, astfel, în prezent numărul adoptatorilor naționali este de 198, iar numărul adoptatorilor internaționali este 44. Cu toate că există un număr mare de copii plasați în instituțiile rezidențiale, (aproximativ 5500) doar 275 din ei au statut de copil adoptabil, dintre care:
– copii adoptabili prin procedura de adopție națională – 145;
– copii adoptabili inclusiv prin procedura de adopție internațională– 130, dintre care:
20 copii care au împlinit vîrsta de 7 ani;
85 copii sau 33 cupluri de frați în care unul sau mai mulți au împlinit vîrsta de 7 ani;
10 copii încadrați în grad de dezabilitate;
15 copii pînă la 7 ani care suferă de diverse maladii și la moment li se stabilește gradul de dezabilitate.
Din 2006 și pînă în 2012, numărul copiilor care au fost adoptați a scăzut dramatic, acest fapt îl deduce din analiza anexei nr.2 al prezentei lucrări.
Cu toate acestea numărul adopțiilor în municipiul Chișinău, este în creștere astfel, dacă în anul 2012 au fost adoptați 22 de copii, atunci în anul 2013 cifra a ajuns la 40. Aceste date cu referire la numărul copiilor adoptați din municipiul Chișinău, a fost făcute de șefa Direcției municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Svetlana Chifa, într-o conferință organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei din 15 mai 2014.
Pentru ameliorarea situației create consider că ar fi relevant introducerea unor modificări în legislația cu privire la adopție, adică stabilirea unor codiții pentru procedura adopției mai favorabile, care s-ă fie atît în interesul superior al copilului cît și în favoarea adoptatorului.
În materie încuviințării adopție, ar fi bine să se creeze echipe specializate, în componența cărora să existe următorul cadru de specialiști: asistent social, psiholog, un cuplu adoptiv cu experiență, care iar putea îndruma pe adoptatori în procedura de pregătire pre-adoptivă, pregătirea copilului către adopție, cea ce ar duce la încurajarea adoptatorilor de a adopta un copil.
De asemenea ar fi bine venit inițierii unei proceduri, conform căreia să aibă loc monitorizare și evaluare activității funcționarilor care sunt responsabili de procesul de încuviințare a adopție. Această procedură ar contribui la identificarea problemelor cu care se confruntă aceste persoane pe toată durata procesului de încuviințare a adopției, pentru a putea afla impedimentele și obstacolele care apar în fața familiilor doritoare de a adopta un copil. Pentru a vedea care este cauza numărului mare de copii aflați în instituțiile rezidențiale și, totodată, a listelor de așteptare lungi pentru persoanele ce doresc să a adopte copii. De asemenea persoanele implicate în procesul de încuviințare a adopție și cel de monitorizare a cazurilor de adopție s-ă fie bine instruite în domeniul dat.
În aceeași ordine de idei, pentru a putea identifica cele mai esențiale probleme cu care se confruntă funcționari responsabili de procesul de încuviințare a adopție și a asigura transparența în procesul de adopție, ar fi bine s-ă fie efectuată anual o procedură de monitorizare și evaluare a activității acestora de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
Pentru a nu ne confunda cu situația tergiversării procesului de încuviințare a adopție, în Legea privind regimul juridic al adopției, ar fi bine să fie stipulate expres prevederile art.35 al Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993 și ratificată de Republica Moldova la 10 aprilie 1998, privind efectuarea procedurilor de adopției cu rapiditate.
Bibliografie
Acte normative:
Constituția Republici Moldova din 29.07.1994, Publicată la 12.08.1994 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 1, data intrarii in vigoare : 27.08.1994;
Codul de procedură civilă al Republicii Moldava nr.225-XV din 30.05.2003, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.111-115/451 din 12.06.2003;
Codul familiei al Republicii Moldava nr.1316-XIV din 26.10.2000, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.47-48/210 din 26.04.2001;
Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107 din 06.06.2002, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 82-86 din 22.06.2002;
Codul Muncii al Republicii Moldova nr. 154 din 28.03.2003, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 159-162 din 29.07.2003;
Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiate la Haga la 29 mai 1993. Ratificată prin: Hotărîrea Parlamentului, nr.1498 din 29 ianuarie 1998 // MO, 1998, nr.14-15, p.16, în vigoare pentru Republica Moldova din august 1998.- În: “Tratate internaționale”. Ediție oficială 1999. Vol.15, p.81-95.
Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, adoptată la New York la 20 noiembrie 1989. Ratificată prin: Hotărîrea Parlamentului, nr.40 din 12 decembrie 1990, în vigoare pentru Republica Moldova din 25 februarie 1993. – În: Tratate internaționale, 1998. Ediție oficială. Vol.1-Chișinău, p.51-71.
Convenția privind asistența juridică și raporturile de drept în procesele civile, familiale și penale, încheiată între statele-membre ale CSI la 22.01.1993, ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr. 402-XIII din 16.03.1995;
Legea privind regimul juridic al adopției nr. 99 din 28.05.2010, publicată la 30.07.2010 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 131-134 , art Nr : 441, data intrarii in vigoare : 30.01.2011;
Legea privind drepturile copilului, nr. 338 din 15.12.1994, publicată la 02.03.1995 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 13;
Legea privind actele de stare civilă nr.100-XV din 26.04.2001, publicată la 17.08.2001 în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 97-99;
Legea privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separate de părinți, nr. 140 din 14.06.2013, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.167-172 la data 02.08.2013.
Hotărîrea Guvernului nr.550 din 22.07.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de acreditare și modul de funcționare a organizațiilor străine cu atribuții în domeniul adopției internaționale în Republica Moldova și a listei serviciilor și activităților pe care le pot desfășura în domeniul adopției international, publicată la 29.07.2011 în Monitorul Oficial Nr. 122-127, art Nr : 622;
Practică judiciară:
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 5 din 24.12.2012, cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale legislației privind regimul juridic al adopției;
Manuale, monografii, publicații:
Adriana Corhan. Dreptul familiei, teorie și practică. Editura LUMINA LEX, București 2001;
Antonov Viorica și Tatiana Gamanji, Abandonul copilului în Republica Moldova: Actorii, Soluții și Lacune, Monitor Social nr.6 din 2010;
Aramă Elena. Istoria dreptului românesc. Chișinău 1995;
Avram M. Filiația. Adopția națională și internațional. – București: ALL BECK, 2001;
Cebotari Valentina, Dreptul Familiei Ediția a II-a, revizuită și completată, Chișinău 2008;
Cebotari Valentina, Adopția-posibilitatea copilului de a viețui în familie, Revista Națională de Drept, nr.7/2002 pag.24;
Chirtoacă Lilia. Tratat de dreptul familiei. – Chișinău: Bons Offices, 2005.
„Dreptul privat, ca factor în dezvoltarea relațiilor economice: tradiții, actualitate și perspective” coordonator Baieș Sergiu, CEP USM Chișinău 2014. (Tacu Diana, Cadrul instituțional al protecției copilului prin adopție pag. 161-165).
Dicționar de dreptul familiei. – București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1984.
Filipescu I. Tratat de dreptul familiei. – București: Editura Didactică și Pedagogică, 2000;
Filipescu Ion P., Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ediția a VII-a, Editura ALL BECK București 2002;
Jacotă M. Dreptul familiei. Cluj Napoca, 1976;
Lăpușan G. Dreptul Familiei. Iași 1996, Editura Fundației ,,Chemarea,,
Margineanu L., Margineanu G. Dreptul familiei. – Chișinău, 2002;
Manualul judecătorului pentru cauze civile, coordonatori Poalelungi Mihai, Belei Elena, Sîrcu Diana, Ediția a II, Chișinău 2013, Cebotari Valentina, Iulia Sîrcu (adopția);
Manualul viitorilor părinți adoptivi, Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei 2013, http://www.mmpsf.gov.md/file/suport%20metodologic/Ghid_MVPA_2013.pdf, vizitat la 16.05. 2014 ora 9:46.
Noul Cod Civil, Comentariu pe articole, coordonatori Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei. Editura C.H. Beck București 2012.
Stoica Valeriu și Marieta Ronia, Natura juridică și procedura specifică adopției, revista „Dreptul”, nr.2/1993;
Surse internet:
http://lex.justice.md;
http://www.mpsfc.gov.md.
http://www.mmpsf.gov.md/file/suport%20metodologic/Ghid_MVPA_2013.pdf, vizitat la 16.05. 2014 ora 9:46.
http://ombudsman.md/sites/default/files/avocatul_copilului/CONF_INT_2013/protectia_copilului_adoptiavalentina_buliga.pdf, vizitat la 17.05.2014 ora 15:09.
http://point.md/ro/noutati/social/creshte-numarul-adoptiilor-in-r-moldova, vizitat la data de 17.05.2014 ora 15:14.
Anexa nr. 1:
formareakoufo
Fig.2 Rețea socială pentru copiii
care se află în instituții rezidențiale.
Fig.1 Rețea socială pentru copiii
care cresc și se dezvoltă în mediul familial.
Anexa nr.2
Tabel 1
Datele statistice ale adopției în Republica Moldova în perioada anilor 2006-2012.
Fig.3 Dinamica statistică a adopției naționale și internaționale în Republica Moldova.
Din graficul dat se observă continua descreștere atît pe plan național cît și internațional a numărului copiilor adoptați din Republica Moldova în perioada anilor 2006-2012.
Anexa nr. 3
Fig.4 Raportul procentual al adopțiilor naționale pe perioada 2006-2012
Conform raportului procentual al adopțiilor naționale pe perioada 2006-2012 cel mai mare procent al copiilor adoptați a fost identificat în anul 2008- 25%, iar cel mai mic procent în anul 2012 doar 2%.
Anexa nr.4
Fig.4 Raportul procentual al adopțiilor internaționale pe perioada 2006-2012
Conform raportului procentual al adopțiilor internaționale pe perioada 2006-2012 cel mai mare procent al copiilor adoptați a fost identificat în anul 2007- 31%, pe cînd în anul 2012 – nu s-a înregistrat nici o adopție.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Conditiile Procedura Si Efectele Adoptiei (ID: 112172)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.