Condițiile naturale ale zonei de amenajare [302992]

CAPITOLUL 1. [anonimizat]. Extremitatea sudică a teritoriului administrativ al municipiului Lugoj se află la 4539'04" lat.N, iar cea nordică la 4545'36" lat. N, fiind situat la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord. În longitudine Lugojul este cuprins între 2149'25" long. E în Vest și 222' long. E în Est.

În raport cu localitățile mai apropiate el se regăsește la 58 km de Reșița, 101 km de Deva, 45 km de Caransebeș, 59 km de Timișoara și 490 km de București.

[anonimizat]-estică, [anonimizat].

[anonimizat]. Aici se întâlnesc 4 direcții de cale ferată și 9 [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]6 (E 70). Spre râul Mureș se îndreaptă magistrala CF și DN 68 A [anonimizat]. Spre Buziaș există o [anonimizat], precum și un drum județean asfaltat. O [anonimizat] 58 A, [anonimizat] 2012 [anonimizat]-Deva.

În cadrul municipiului Lugoj exista o zonă feroviară în partea de vest. În anul 1876 s-a [anonimizat]. În 22 octombrie 1876 a [anonimizat] 1898 a [anonimizat], iar în anul 1902 [anonimizat]. Clădirea gării a fost mărită în perioada 1934 – 1935, ajungându-se la actuala dimensiune după ce a fost renovată și s-au efectuat și lucrări la terasamentul căilor ferate. În partea centrală a orașului există două poduri pentru traficul rutier și pietonal peste Timiș: [anonimizat] 6,0 m lățime, [anonimizat] 14,0 m. [anonimizat]. Un alt pod pietonal este avut în vedere pentru a face legătura între Cartierul Ștrand și Piața Agroalimentară G. Coșbuc. [anonimizat]. Șoseaua de centură traversează un pod nou peste Râul Timiș și două pasaje rutiere și de cale ferată. [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], cu caracter comercial str. A. Mocioni, rezultat din transformarea unei străzi carosabile. Densitatea medie de circulație este de 10 persoane/10 m² și are un parcurs de circa 400 m lungime, cu o lățime de circa 10 m. De-a [anonimizat]. Plopilor, Splaiul C. Brediceanu, [anonimizat] G. Coșbuc, Splaiul C. Coposu și Spl. 1 Decembrie 1918 – există amenajări pietonale în paralel cu traseele stradale. Acestea au caracter de promenadă și beneficiază de amenajări de mobilier urban și zone verzi.

Populația Lugojului

După Revoluția din 1989 numărul cetățenilor orașului Lugoj a evoluat negativ. Astfel, numărul maxim de locuitori s-a înregistrat în anul 1990, când în Lugoj trăiau 54.890 de persoane. În perioada 1990-2005, populația municipiului scade treptat până la 49.549 de locuitori în 1995 și 45.679 de locuitori la sfârșitul anului 2005. Această scădere se datorează, pe de o parte, deficitului demografic caracteristic pentru județele din sud-vestul țării, iar, pe de alt parte, fenomenului emigrării.

Din totalul de 45.679 de locuitori consemnați în 2005, structura pe sexe se prezintă astfel: masculin – 21.398 (46,85%) și feminin – 24.281 (53,15%).

Structura etnică arată procentual în felul următor: români (82,9%), maghiari (9,6%), germani (2,9%), rromi (2,4%), ucraineni (1,6%), altele (0,6%).

După religie, situația este următoarea: ortodocși (76%), romano-catolici (10%), reformați (4,1%), penticostali (3,1%), baptiști (2,6%), greco-catolici (2,4%), altele (1,8%).

Municipiul Lugoj este cunoscut pentru spiritul tolerant al comunității, locuitorii săi fiind oameni primitori și harnici, păstrători ai tradițiilor, dar privind mereu spre viitor.

Componenta municipiului Lugoj

Municipiul Lugoj se întinde pe o suprafață de 9803 ha, suprafața intravilanului fiind 2035 ha iar cea a extravilanului este de 7768 ha. Teritoriul administrativ al municipiului se învecinează cu comunele: Boldur la vest, Darova la sud vest, Victor Vlad Delamarina la sud, Gavojdia la sud – est, Criciova și Bârna la est și Coșteiu la nord – vest. Municipiul Lugoj are două sate aparținătoare : Tapia și Măguri, aflate la o distanță de 5 respectiv 8 km de unitatea administrativ teritorială.

Condiții geotehnice – Geomorfologia

Din punct de vedere geomorfologic, Municipiul Lugoj este situat în Câmpia Lugojului, pe malurile și lunca Râului Timiș. Terenul care face obiectul prezentului studiu, este situat în zona de luncă de pe malul drept al Râului Timiș. 4 Structura geologică a zonei și a terenului de fundare – Municipiul Lugoj aparține din punct de vedere geologic bazinului posttectonic al Lugojului, componenta estică a depresiunii Pannonice, încadrat fiind între masivele cristaline Poiana Rusca, Dognecea și Semenic. Succesiunea stratigrafică a bazinului se raportează la cele 2 etaje structurale distincte și anume:

– etajul structural inferior – corespunzător fundamentului și

– etajul structural superior – al cuverturii sedimentare.

Etajul structural inferior (fundamental)

Din punct de vedere petrografic, este reprezentat prin micăsisturi paragnaise și cuartite (mezometamorfite), filite și sisturi sericito-cloritoase (epimetamorfite), asociate cu corpuri magmatice de natură dioritică și granodioritică.

Etajul structural superior (cuvertura sedimentară)

Depozitele pannoniene ocupă suprafețe mari din bazinul Lugoj fiind reprezentate prin argilă, nisipuri, argile nisipoase, argile marnoase, intercalații cărbunoase. Se remarcăprezența straturilor de cărbune, grupate în 3 complexe cărbunoase, exploatate prin lucrări miniere în cadrul Bazinului Lugoj, în perimetrele: Darova, Sinersig, Visag. Peste această succesiune, se dispun acumulările cuaternare Pleistocen superioare și Holocene, de natură aluvionară și deluvio-pluvială, formate pe seama depozitelor preexistente, prin acțiunea agenților externi de eroziune și transport. Pleistocenul superior este reprezentat prin depozitele terasei înalte, depozitele terasei superioare, argila roșie cu concrețiuni, depozitele terasei inferioare și depozitele de loessoide.

Holocenului îi aparțin depozitele din lunca actuală a Timișului, care sunt alcătuite din: – pietrișuri și nisipuri (subordonat bolovănișuri),

– argile aluvionare, care au grosimi cuprinse intre 1,20 și 2,90 m.

Pătura de sol acoperă întreaga suprafața a zonei, având grosimi cuprinse intre: 0,4 și 0,6 m, cu o medie de 0,5 m. Are o culoare brun-roscată-gălbuie și prezintă fisuri și crăpături largi la uscare. Săparea forajului de cercetare în terenul de fundare a permis identificarea structurii geologice a acestuia pana la adâncimea de 3,50m, fiind interceptata următoarea succesiune litologica:

– de la adâncimea de 0,00-0,7 m – umplutura alcătuita din: argila, resturi de cărămida și pietriș,

– de la adâncimea de 0,70-1,50 m – argila fin nisipoasă, cenușie gălbuie, cu pelicule feruginoase,

– de la adâncimea de 1,50-3,50 m – argila plastică, cenușie gălbuie, cu pelicule feruginoase, concrețiuni fero-manganoase.

Nu s-a interceptat nivelul hidrostatic până la adâncimea de 3,50 m, de la cota terenului.

Condiții hidrografice și hidrogeologice

Din punct de vedere hidrografic, terenul de fundare aparține bazinului Râului Timiș, fiind amplasat pe malul stâng al acestuia.

Apa subterană, în zona de luncă și terasă este cantonată în depozite permeabile aluvionare de vârsta cuaternară, reprezentate prin bolovănișuri cu pietrișuri și nisipuri slab argiloase, constituind acviferul freatic propriu-zis.

Adâncimea la care se află nivelul apei subterane din stratul acvifer este variabila, ea fiind condiționată pe de o parte de morfologia terenului, iar pe de altă parte de evoluția în timp a bilanțului hidrogeologic, la care contribuie factori ca: sursele de alimentare, drenarea către colectorul principal (Râul Timiș).

În general, în zona terenului de fundare, apa subterană este cu nivel liber. Se alimentează din apele meteorice, Râul Timiș, acviferele de suprafața din zona, precipitații. În forajul geotehnic săpat în terenul de fundare nu s-a interceptat nivelul hidrostatic până la adâncimea de 3,50 m de la cota terenului. Situația a fost similara și în forajul geotehnic săpat în apropierea clădirii de la Modul III, Grădinița, la cca. 40m de amplasamentul studiat.

Prin corelarea forajelor tehnice săpate în vecinătatea amplasamentului studiat, strada Poalele Viilor, strada Agriculturii, se poate considera ca nivelul hidrostatic maxim pentru zona studiată, adâncimea de 3,00-3,60 m de la cota terenului, acest nivel fiind dat de strate colectoare mai de adâncime.

Sub aspect chimic, analizele de ape efectuate în zonă, au evidențiat o agresivitate față de betoane de tip sulfatică sau carbonică, foarte slabă.

Gradul de seismicitate a zonei

Conform Normativului P100/2006, Municipiul Lugoj are următorii coeficienți macroseismici (zona seismica D):

– Accelerație orizontală maximă ag pentru IMP-100 ani ag=0,12g;

– Timp colt Tc=0,7 sec.

Informații climă

Din punct de vedere climatic, zona Lugojului se încadrează în climatul temperat continental moderat, cu influente din vestul și sudul continentului, caracterizat prin ierni blânde și veri călduroase. Influentele submediteraneene se fac simțite prin amplitudini termice relativ mici și apariția celui de al doilea maxim în regimul precipitațiilor (toamna).

Foarte frecvente sunt aici masele de aer ciclonal, care venind din regiunea Marii Mediterane și Marii Adriatice, provoacă dezghețuri și topirea timpurie a zăpezii din timpul iernii.

Temperatura medie anuală este între 21-22 °C în luna iulie și -2, -6 °C în luna ianuarie.

Din analiza regimului temperaturii aerului la Stația meteorologică Lugoj s-a constatat că temperatura medie anuală este de 10,6 °C.

Morfologic, teritoriul Municipiului Lugoj aparține Câmpiei înalte a Lugojului și Dealurilor Lugojului. Situat în zona de contact a acestor unitatea, orașul s-a dezvoltat pe terasa inferioara a Timișului, pe ambele maluri ale acestuia. Unitatea de relief în care se află Lugojul este Câmpia Lugojului, ce pătrunde adânc în zona dealurilor piemontane. Altitudinea medie a zonei este de 124 m deasupra nivelului marii.

Cea mai mare parte a terenului pe care este așezată localitatea are un relief plat, cu câteva ridicături care nu depășesc însă 2-3 m altitudine relativ față de suprafața terasei. În NV Câmpiei se află Dealurile Lugojului, care fac trecerea spre Muntii Poiana Rusca. La sud de albia Timișului, teritoriul Lugojului se întinde până la lunca inundabilă a Cernaborei, cel mai apropiat afluent al Timișului. Precipitațiile sunt variabile și cad neregulat, cele mai mari cantității înregistrându-se vara. Vanturile bat în câmpie predominant dinspre nord. Din datele prezentate în Anuarul climatologic al României, ediția 1996, valorile medii ale principalelor elemente meteorologice din cadrul zonei sunt următoarele:

– temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 21-22 °C în luna iulie și -2, -6 °C în luna ianuarie,

– maxima absolută +41,5 °C – august 1946,

– minima absolută -30,9 °C – ianuarie 1942,

– media anuală a precipitațiilor este de 600-700 mm,

– media lunară maximă a precipitațiilor este de 80-100mm în luna iunie,

– numărul mediu al zilelor de iarnă este de 92,5 pe an, iar cel al zilelor de înghețeste mult mai scăzut, circa 19,2,

– numărul mediu al zilelor de vara este de 99,8 pe an,

– numărul mediu al zilelor cu precipitații este de 128,8 pe an,

– numărul mediu al zilelor cu ninsoare este de 31,6 pe an,

– numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă este de 13,5 pe an,

– direcția predominantă a vântului este dinspre sud-est spre nord-vest și

– adâncimea de îngheț (STAS 6054-77) este de 0,70 m.

Golful de câmpie al Lugojului, prin poziție și amplasare, dispune de un grad relativ avansat de adăpostire orografică față de vânturile dominante, perioadele cu frecvența cea mai mare a vânturilor fiind primăvara și toamna.

Resursele solului si subsolului

Tabel 1.2.

Resursele solului și subsolului

Pădurile sunt puține fiind situate în partea estică (păduri de brad, molid și fag). În celelalte părți ale județului se întâlnesc mici păduri de stejar, cer, gârniță, iar în lunci — plopi și sălcii.

Fondul forestier acoperă o mica parte a teritoriului extravilan a localității Lugoj, incluzând unele enclave de pășune, fâneață, livezi pe Dealul Viilor, Herendesti, Homorici. Fondul forestier este administrat de Ocolul Silvic Lugoj- Suprafața fondului forestier, proprietate publică de stat pe care o administrează Direcția Silvica Timișoara, printr-o serie de cantoane dispuse în teritoriu.

Resurse naturale ale subsolului din zona Lugoj, cuprind zăcăminte de lignit (Sinersig), bazalt (Lucareț-Sanovița), mangan (Pietroasa). argilă (Biled, Cărpiniș, Jimbolia, Lugoj, Sânnicolau Mare), țiței și gaze (în zona de vest a județului), nisip (Șag), nisip pentru sticlă (Groși – Făget, Tomești și Gladna). Izvoare de ape minerale și ape geotermale sunt la Timișoara, Buziaș, Pișchia, Ivanda, Sacoșu Mare, Bogda, Calacea, Deta, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Teremia Mare și Lovrin.

Solul oferă condiții favorabile pentru cultura plantelor agricole, în principal a cerealelor și a plantelor tehnice, furajere și pentru pomicultură și viticultură. În partea nordvestică a județului sunt cernoziomuri, cernoziomuri levigate și cernoziomuri de fânețe, iar în zona deluroasă se succed de la vest spre est diferite tipuri de soluri silvestre, între care predomină cele brune, iar cele brune-închise și brune-roșcate ocupă suprafețe mai mici în partea vestică.

Rețeaua hidrografică

Reteaua hidrografica este reprezentata in mare parte de “Bazinul hidrografic Timis-Bega”, acesta făcând parte din spațiul Banat sunt situate în partea de Vest a țării, unde acoperăo suprafață de 10.143 km2, ceea ce corespunde unui procent de 4,3 % din supra-fața totală a țării.

Caracteristicile bazinelor componente sunt următoarele:

Bega Veche: S = 2108 km2; L = 527 km; cursul râului e amplasat pe vechiul traseu al râului Bega;

Bega: S = 2362 km2; L = 891 km; densitatea medie0,32 km/km 2;

Timiș: S = 5673 km2; L = 1907 km; densitatea medie 0,33 km/km2

Timișul traverseaza municipiul Lugoj de la Est la Vest ,este cel mai mare râu interior al Banatului, care își are izvoarele pe versanții estici ai Munților Semenic, în Județul Caraș-Severin. Râul se formează la confluența a treibrațe: Semenic, Grădiște și  Brebu.

Depășind barajul de la Trei Ape, râul curge vijelios într-o albie îngustă orientată NV – SE. De la Teregova cursul Timișului ia direcția sud-nord, iar de la Caransebeș, datorită scăderii pantei, râul descrie meandre largi. Traversează tot județul Timiș, apoi trece în Serbia unde se varsă în Dunăre, la Panciova. Pe o porțiune de 3,3 km râul marchează frontiera româno-sârbească. În perioada romană Timișul a fost numit Tibisis sau Tibiscus.

Bazinul hidrografic Timis.

Cursurile de apa din acest bazin hidrografic care isi aduna apele de pe o suprafata mai mare de 10 kmp , sunt in numar de 150, avand o lungime totala a retelei hidrografice de 2434 km. Cele mai reprezentative sunt Timisul, Bistra, Barzava si Moravita. Bazinul hidrografic al raului Timis se suprapune pe rand peste toata gama de forme de relief. Raul Timis, afluent de ordinul I al Dunarii, izvoraste de pe versantul estic al Muntilor Semenic, de sub varful Piatra Goznei (1145 m), de la altitudinea de 1280 m, si pe o lungime de 244 km (pe teritoriul tarii noastre) colecteaza apele a 150 de rauri, cu o lungime a retelei hidrografice de 2434 km si o densitate de 0,33km/km2. Suprafata bazinului este de 7310 km2. In sectorul sau montan Timisul primeste doi afluenti mici: Brebu si Semenic, iar dupa 25 km de la izvoare patrunde in culoarul Timis-Cerna unde primeste afluenti in mod simetric dinspre Muntii Semenicului si dinspre Tarcu (afluentii de dreapta sunt mai dezvoltati): Teregova, Raul Rece (Hidegul), Fenesul, Sadovita, Goletul, Bolvasnita. La Caransebes conflueaza cu Sebesul, dupa care Timisul primeste pe cel mai mare afluent al sau, Bistra. Dupa confluenta Bistrei cu raul Timis, incepe conul de dejectie al Timisului dezvoltat sub forma de evantai aproape pana la granita cu Serbia. In arealul acestui con se observa o abatere treptata a Timisului in dreapta, in buna parte din cauza afluentilor sai dezvoltati mai ales din stanga. Tendinta de abatere spre dreapta a Timisului este tradata de bratul sau parasit, Timisul Mort, care pe vremuri era cursul principal al raului. Traseul urmarit de raul Timis, prezinta un coeficient de sinuozitate de 2,50 si o panta medie de 5‰, o geologie silicioasa cu un substrat alalbiei format din bolovanis, pietris, nisip si mal.

Zona dispune de un potențial piscicol deosebit, pe teritoriu existând amenajarea piscicolă de la Lugoj (Pescărușul) de 25 ha, și respectiv râul Timiș, ce constituie un loc de agrement și pescuit pentru rezidenții din zonă și pentru cei ce o vizitează.

Considerații hidrogeologice

În cuprinsul terasei inferioare a Timisului, stratul de apă subterană este alimentat de către rețeaua hidrografică și de precipitațiile din zonă, și se răspândește cantonat în orizontul de aluviuni fine. Pe baza datelor disponibile, nivelele caracteristice ale apei subterane se pot aprecia la:

-NHmediu= -1,50m (față de C.T.N)

-NHmaxim= -0,80m (față de C.T.N)

-NHminim= -3,00 – 4,00m ( față de C.T.N)

În ceea ce privește chimismul apelor subterane, din analiza buletinelor hidrochimice efectuate cu ocazia proiectelor aferente sistematizării centrului civic al localității Lugoj, nu se constată oscilații de conținuturi și modalități de manifestare de agresivități față de betoane: agresivitate general acidă, carbonică slabă, de dezalcalinizare. Față de oțel, apele prezintă în general agresivitate foarte mare datorită CO2.

Cadrul geologic

Cadrul climatic

Din punct de vedere climatic, zona Lugojului se încadrează în climatul temperat continental moderat, cu influențe din vestul și sudul continentului, caracterizat prin ierni blânde și veri răcoroase. Influențele submediteraneene se fac simțite prin amplitudini termice relativ mici și apariția celui de-al doilea maxim în regimul precipitațiilor (toamna).

Foarte frecvente sunt aici masele de aer ciclonal, care, venind din regiunea Mării Mediterane și Mării Adriatice, provoacă dezghețuri și topirea timpurie a zăpezii din timpul iernii. Din analiza regimului temperaturii aerului la Stația Meteorologică Lugoj s-a constatat că temperatura medie anuală este de 10,6 grade C.

Morfologic, teritoriul municipiului Lugoj aparține Câmpiei înalte a Lugojului și Dealurilor Lugojului. Situat în zona de contact a acestor unități, orașul s-a dezvoltat pe terasa inferioară a Timișului, pe ambele maluri ale acestuia. Unitatea de relief în care se află Lugojul este Câmpia Lugojului, ce pătrunde adânc în zona dealurilor piemontane. Altitudinea medie a zonei este de 124 m deasupra nivelului mării.

Cea mai mare parte a terenului pe care este așezat localitatea are un relief plat, cu câteva ridicături care nu depășesc însă 2-3 m altitudine relativ față de suprafața terasei. În NV câmpiei se află Dealurile Lugojului, care fac trecerea spre Munții Poiana Ruscă. La sud de albia Timișului, teritoriul Lugojului se întinde până la lunca inundabilă a Cernaborei, cel mai apropiat afluent local al Timișului.

1.1.8. Zone cu riscuri naturale

LEGE nr.575 din 22 octombrie 2001

Art. (2) Zone de risc natural sunt arealele delimitate geografic, în interiorul cărora există un potențial de producere a unor fenomene naturale distructive, care pot afecta populația, activitățile umane, mediul natural și cel construit și pot produce pagube și victime umane. Fac obiectul prezentei legi zonele de risc natural cauzat de cutremure de pământ, inundații și alunecări de teren. Zonele de risc cauzate de alte fenomene naturale se supun reglementărilor specifice.

Pe cuprinsul teritoriului administrativ al localității Lugoj se semnalează ca risc natural mediu, posibilitatea inundării terenurilor de pe bazinului Timis, cauzate de precipitații abundente și topirea bruscă a zăpezilor.

De-a lungul anilor, în 1970, 1975, 1999, 2000 și 2005, au avut loc inundatii in mun. Lugoj, deși s-au făcut lucrări importante, cum ar fi îndiguirea malurilor Timișului pe porțiunea în care râul traversează Lugojul. Aceste diguri din piatră s-au ridicat după inundațiile teribile din luna iunie 1970, când apa a ajuns până în fața Casei de Cultură și pe str. Romanilor, unde pe vremea aceea era un lan de porumb. Sala de lupte era inundată, la fel și serele CFR-ului, Pohalma, Balta Lată, Traian Vuia etc. Orașul a stat cam două săptămâni sub apă, beciurile caselor de pe malul Timișului fiind complet inudate, la fel și locuințele de la demisol.

Lugojul are trei puncte nevralgice în calea apelor în cazul unei inundații. Pe tot traseul parcurs de râu prin oraș, parapeții de beton ridicați pentru a oferi protecție suplimentară au din loc în loc spații libere pentru scările de acces pe maluri, iar „ușile” de siguranță nu se mai găsesc. La fel, Insula Cotu Mic este o zonă confruntată cu inundațiile. În 2005, trei muncitori prinși de ape și izolați pe acoperișul unei clădiri de pe insulă, au reușit să scape doar în urma unei dramatice salvări cu elicopterul.

O altă zonă de risc de inundații este cea de la Pohalma și ceea ce lugojenii numesc „Grădina robilor”. Digul de la Pohalma a fost rupt de inundațiile din anul 2000, iar în aprilie 2005 au fost inundate peste 100 de hectare de teren, gospodării individuale și patru ferme de animale. Cele două stăvilare metalice – unul încastrat în zid, celălalt având mecanism propriu de acționare a ușilor metalice, au fost tăiate în bucăți de oameni inconștienți, care probabil le-au vândut la fier vechi.

Conform datelor prezentatede administrativ-teritoriale urbaneamplasate în zone pentru care intensitatea seismică, echivalată pe baza parametrilor de calcul privind zonarea seismică a teritoriului României, este minimum VII (exprimată în grade MSK) mun. Lugoj cu populatie de 49.028 prezinta un risc de cutremur de ordin VII (minim), in sectiunea a V-a – Zone de risc natural -Alunecări de teren mun. Lugoj prezinta risc scazut

În urma intervenției necontrolate a omului asupra cadrului natural aflat în echilibru până la un moment dat pot să apară zone sensibile pe parcursul raului Timis. Riscurile antropice sunt datorate deversării de ape menajere direct în râul Timis fără a se face o epurarea a apelor uzate conform indicilor recomandati, la stația de epurare a Lugojului (situata in Jabar) cu funcționare deficitară se executa si in prezent lucrari de modernizare.

În vederea eliminării vulnerabilității construcțiilor și amenajărilor față de factorii naturali de risc prin P.U.G se face semnalizarea și localizarea acestora, la nivel de teritoriu administrativ a localității Lugoj, arătându-se zonele periculoase pentru așezări umane și măsurile adecvate ce sunt necesare pentru evitarea efectelor acestor factori.

Acestea trebuie depistate, luându-se măsuri necesare din timp pentru prevenirea:

-alunecărilor de teren- prin lucrări de stabilizare, subzidiri și alte măsuri adecvate

-scurgerii torenților și eroziunii de suprafață prin:

a) asigurarea scurgerii naturale a apelor meteorice de pe versanți:

-curățarea și întreținerea rigolelor de la baza versanților )poalele dealurilor viilor.

-evitarea tăierii copacilor în mod necontrolat, respectându-se regimul silvic al zonei;

-aplicarea unor programe de reîmpădurire și întreținerea fondului forestier existent;

b) plantări de arbori pe taluze și malurile apeicurgătoare pentru stabilizarea lor-vezi mal rau Timis în zona Strand si aval, zona Podului de Beton, Cotul-Mic.

Sunt necesare:

-măsuri de preîntâmpinare și diminuare a efectelor ce pot apărea în urma manifestării unor factori naturali în cuprinsul teritoriului prin modul de:

*exploatare a pădurilor, apelor, drumurilor, clădirilor, a terenurilor agricole;

*intervenție asupra reliefului, a solului;

-supraînălțarea cotei digului de apărare și eliberarea secțiunii râului

-amenajări hidrotehnice pe cursul râului Timis în aval de nodul hidrotehnic de la Costei, pentru protecția localităților situate în aval de acesta,

-lucrări de îmbunătățiri funciare în zonele de luncă a Timisului

– lucrări periodice de curățare a aluviunilor;

– amenajarea malurilor Timisului in localitate, pentru a preveni eroziunea malurilor .

Condițiile socio-economice ale zonei de amenajare

Scurt istoric. Evoluția în timp a cadrului Bazei de agrement

Lugojul este atestat documentar pentru prima dată într-un registru pontifical de dare în 1334, iar la 1376 se menționează pentru prima dată cetatea Lugojului. La 1551 se acordă Lugojului diplomă de privilegii și emblemă un lup șezând deasupra coroanei, de către Isabella, văduva regelui Ioan Zapolya. În anul următor, Banatul de Lugoj-Caransebeș este integrat administrativ principatului autonom al Transilvaniei.

Între 1658 și 1718 Lugojul se află sub stăpânirea austriacă și devine reședința districtului Lugoj-Făget. În această perioadă începe colonizarea cu populație germană, în majoritate formată din meseriași, aduși din Austria, Moravia, Boemia și Silezia. Coloniștii vor forma pe malul stâng al râului Timiș comuna Lugojul german.

În 1735 se finalizează construcția mănăstirii și bisericii romano-catolice din oraș, considerate azi monumente istorice. Între 1759 și 1766 se ridică biserica ortodoxă cu hramul Adormirii Maicii Domnului, una din cele mai importante construcții în stil baroc din Banat, de asemenea, unul monumentele istorice ale Lugojului de azi. În 1778, în urma atașării administrative a Banatului la Ungaria, Lugojul devine reședința comitatului Caraș. În 1795, cele două localități de pe malurile Timișului, Lugojul român și Lugojul german, se unifică, noua unitate administrativă Lugoj dobândind rangul de târgușor-cameral.

În 1843 se construiește sinagoga, în același an începând construcția bisericii episcopale greco-catolice (desăvârșită în 1854 și fiind azi un alt monument istoric al orașului) În 1850, Lugojul devine reședința Episcopiei greco-catolice din Banat.

În 1881 Lugojul este ridicat la rangul de reședință a județului Caraș-Severin, urmând ca după reorganizarea administrativă din 1925 (divizarea fostului județ Caraș-Severin din organizarea austro-ungară) să devină reședință a județului Severin. În perioada comunistă, Lugojul pierde din importanța de centru administrativ, rămânând totuși, al doilea oraș al județului Timiș, ca rol în viața economică, socială și culturală.

La 20 decembrie 1989, Lugojul devine al doilea oraș al României eliberat de sub dictatura comunistă. Această zi constituie un punct de turnură în istoria orașului, fiind celebrată azi ca Ziua Lugojului. Este o zi ce amintește de faptul că mișcarea populară izbucnită la Timișoara s-a propagat în Lugoj cu repeziciune, anticipând căderea regimului comunist, și a dus încă din 20 decembrie 1989 la înlăturarea autorităților comuniste locale.

Studiul social – economic al orașului Lugoj

Încă din vremuri străvechi, localizarea Lugojului la zona de confluențăa două forme de relief, pe malul râului Timiș, a oferit condiții propice dezvoltării așezării, poate cu mult mai favorabile decât în alte locuri din regiune.

Conform mărturiilor documentare, în perioada anilor 1700–1800, populația se ocupa cu agricultura, viticultura, creșterea animalelor și meșteșugurile. La sfârșitul secolului al XVIII-lea Lugojul a fost consemnat ca fiind cel mai important centru viticol din comitat, dat fiind că o proporție mare a populației, aproximativ 90%, dețineau vii. În aceeași perioadă a început și dezvoltarea incipientă a industriei, în condițiile în care, așa cum sa mai menționat, dezvoltarea social-economică a Lugojului cunoaște o situație aparte datorită caracterului particular pe care l-a avut existența breslelor în Banat.

Anul apariției primelor bresle, în Timișoara, este 1813, iar în Lugoj 1817. În prima fază, ele au coexistat cu diviziunea manufacturieră a muncii, ceea ce a determinat înființarea directă a unor bresle reunite, ce cuprindeau meserii înrudite, dar desfășurate în ateliere distincte. Prima unitate industrială pomenită în documentele vremii a fost o moara erarială – Moara Imperială Elisabeth – construită în anul 1719. În anul 1722 se aprobă de către administrație deschiderea unor manufacturi de ostav țărănesc, iar în luna mai a anului 1723 este atestată în Lugoj o manufactură de pături.

După ce în 1751 Banatul a trecut sub administrație civilă-camerală, se dă o atenție deosebită cultivării cerealelor și viței de vie, se încurajează creșterea viermilor de mătase, iar în 1837 este atestată o manufactură de prelucrare a mătăsii. În general, se poate spune că a fost încurajată prelucrarea plantelor industriale și, spre sfârșitul secolului, se extinde tot mai mult cultura porumbului și a cartofului, ce devin alimente de bază ale populației.

Tot în această perioadă, fabricarea berii devine o preocupare de actualitate în zonă, astfel că în anul 1752, la Lugoj, documentele amintesc despre existența unei fabrici de bere, alături de o fabrică de țuică din prune, cereale și cartofi. În anul 1836, noul urbariu a interzis fabricarea alcoolului din cereale și l-a acceptat doar pe cel din prune. Din acest motiv, cu ocazia măsurării pământurilor lugojene în 1775 și 1776, o suprafață de 16 iugăre de pământ a fost rezervată acestei destinații.

Și cărămidăria din Lugoj pare a fi fost destul de dezvoltată și cu un număr mare de lucrători, dovadă în acest sens este faptul că în iarna anului 1819 -1820, ca urmare a topirii zăpezii, care a dus la ieșirea Timișului din albie, a fost distrus un număr de 47.160 de cărămizi, care se aflau în magazia de fân – locul unde astăzi se află Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”. Una dintre cele mai vechi statistici privind meseriașii din Lugoj datează din anul 1775:

• Lugojul Român – 23 meseriași

• Lugojul German – 27 meseriași

Conform conscripției urbariale din anii 1781-1782, în Lugojul Român se aflau 101 meseriași practicând 11 meserii, iar în Lugojul German se aflau 63 de meseriași practicând 22 meserii.

Numărul meseriașilor crește, astfel că, la începutul secolului XIX, Registrul de evidență al meseriașilor și negustorilor din Lugoj amintește 225 de meseriași.

Prima breaslă a meseriașilor lugojeni ia ființă în anul 1817. În timp, meseriașii existenți în Lugoj au atins un număr suficient de mare ca să justifice existența unei bresle reunite: olari, morari, săpunari, cojocari, cizmari, croitori, căldărari, cârnățari, măcelari, dogari, butnari, compactori, pălărieri, frânghieri, iegări, tăbăcari și argăsitori. Prima breaslă reunită care este amintită în documente este breasla meșterilor butnari, frânghieri, măcelari, turtari, săpunari și dogari, întrunită în 5 iunie 1919, pentru adoptarea statutului și alegerea starostelui de breaslă în persoana lui Wilhelm Bayer, meșter dogar.

Breslele au continuat să existe în prima jumătate a secolului XIX, dat fiind faptul că manufacturile erau insuficient dezvoltate și nu făceau față necesitaților populației, mai ales în privința bunurilor de larg consum și, astfel, se impunea a fi completate cu meșteșugarii foarte apreciați în epocă. În acest fel, în anul 1853, în Lugoj își exercitau meseria un număr de 340 meșteri. Ca urmare a acordării, în anul 1752, a privilegiului de a ține un târg săptămânal în fiecare zi de marți, în aceleași condiții ca cele de la Timișoara și Becicherecu Mare, se construiește, în centrul orașului, o piață nouă. În 1796 se acordă Lugojului „Diploma de Privilegii” pentru ținerea târgurilor mari, de 4 ori pe an, și a piețelor, de 2 ori pe săptămână.

În a doua jumătate a sec XIX – începutul sec XX, dezvoltarea socialeconomică a Lugojului În anul 1864 se înființează fabrica de spirt Spiritus Fabrik und Damph Mühle care, ulterior, este transformată în țesătorie, numită Moara și Țesătorie S.A.

În prima jumătate a secolului XX, în Lugoj se înființează și se dezvoltă, cu precădere, întreprinderi cu specific textil:

• la 21 martie 1907 se înființează Întreprinderea Industria Textilă Lugoj, al cărei nume a fost, inițial, Del Magyarorszag (Ungaria de Sud), fondată de către Wilhelm Auspitz & Comp.

• Industria de Bumbac S.A. înființată în 1928

• Țesătoria Mecanică Hohl & Rotsching S.A. – 1931

• Țesătoria Mercur – 1.03.1930

• Țesătoria Lugojană Rudolf Barath S.A. – 1928

• Țesătoria Mecanică E. Szenderschi – 1931

• Țesătoria Mecanică Robert Schwertner – 1.10.1935

• Țesătoria Edmund Höffer – 1922

• Fabrica de vatelină – lână Eduard Pfeiffer – 1936

Între anii 1904-1905 se construiește Mătăsăria, care a fost exploatată, pentru început, de statul austro-ungar, statul român, apoi de industriași italieni, români, germani și elvețieni. Tot la începutul secolului XX începe săse dezvolte și industria pielăriei. Între anii 1909 și 1911 se construiește și abatorul.

Fiind necesară facilitarea activității economice locale, în continuă dezvoltare, în 1929 se înființează în Lugoj „Oficiul Vamal”, decizie justificată prin volumul mare al circulației mărfurilor, dar și prin încercarea de revigorare a activităților comerciale afectate grav de începuturile crizei economice mondiale, care va determina în următorii ani comprimarea tuturor cheltuielilor bugetare. Buna gospodărire în administrarea banului public justifica găsirea sumelor necesare pentru întreținerea Spitalului Județean Lugoj, a Azilului și Orfelinatului Județean, a îmbunătățirii stării drumurilor din oraș, dar și realizarea unor monumente cum este cel al „Unirii” din Lugoj, inaugurat în 9 iunie 1935, în urma unei propuneri a comitetului administrativ făcută în 1925. În același timp cu creșterea activității economice, se înregistrează și o creștere a activității financiar-bancare. Prima bancă din Lugoj este înființatăîn 1870. În 1908, în Lugoj existau 9 asemenea instituții. Iar în perioada interbelică, alături de acestea, mai funcționează încă 9. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, activitatea economică și, automat, activitatea financiar-bancară, cunosc o evidentă stagnare, pentru a reîncepe activ după terminarea războiului. In perioada dintre cele două războaie, Lugojul a devenit un important centru al industriei ușoare, cu precădere în domeniul textil și al materialelor de construcții. Din 1922 și până în 1936, aici se înființează un număr de încă 9 țesătorii mecanice cu diferite capacități de producție. Din statisticile existente aflăm că la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Lugoj existau un număr de 169 de meserii cu un număr de 1050 meseriași calificați. Tot acum, transformările petrecute la nivel național prin instaurarea regimului comunist s-au făcut simțite și la Lugoj, când, în urma actului din 11 iunie 1948, întreprinderile și instituțiile bancare au trecut în proprietatea publică. Astfel, în Lugoj întâlnim o serie de întreprinderi industriale care se repartizează pe branșe:

• zece întreprinderi textile,

• două întreprinderi pentru producerea materialelor de construcție,

• o întreprindere pentru prelucrarea lemnului,

• două întreprinderi pentru prelucrarea fierului,

• o întreprindere pentru prelucrarea pielii și marochinărie,

• trei întreprinderi alimentare, etc.

În perioada 1970 – 1975, în cadrul fabricii de cărămizi Mondial se înființează secția de ceramică fină și granulit, iar în perioada 1976 – 1980 se înființează întreprinderea de utilaje de ridicat și transportat. În anii `80 ai perioadei comuniste, s-a construit platforma industrială de la intrarea de nord-vest a orașului profilată pe construcția de mașini. Tot în acea perioadă se înființează, la fabrica Mondial, secția de obiecte sanitare, iar la IURT (actualul LUGOMET) secția de piese turnate de oțel și fontă.

După transformările din anii `90, urmare a unui nivel redus al eficienței muncii și a managementului defectuos, a intervenit o reducere a activității industriale, chiar și în acele ramuri considerate caracteristice și tradiționale pentru Lugoj. Majoritatea companiilor existente dinainte de 1989 funcționează, astăzi, mult sub nivelul capacităților. Astfel, în prezent, în Lugoj se pot menționa următoarele sub-ramuri industriale:

a. Industria textilă

• Textila SA – întreprindere care în 1989 deținea 4.400 de salariați, în prezent funcționează cu un număr redus de personal și nu mai desfășoară activități cu profil textil.

b. Industria grea

• Lugomet SA – profilată pe realizarea de utilaj greu (macarale, poduri rulante), dar și pe producția de piese turnate din fontă și oțel. A fost proiectată la o capacitate de 7000 de salariați, dar criza economică survenită la nivel mondial a împiedicat lucrul la capacitate maximă. În 1989, lucrau aici un număr de aproximativ 2600 salariați, care acum a scăzut la mai puțin de 300 salariați și există serioase perspective de disponibilizare.

c. Industria obiectelor sanitare

• Mondial SA – specializată în fabricarea de produse ceramice, produse mult timp cu destinația de a fi exportate. După achiziționarea de către Consorțiul Villeroy & Boch, au fost extinse capacitățile de producție.

d. Industria confecțiilor și industria încălțămintei – există un număr considerabil de firme care funcționează în sistem lohn;

e. Industria automotive care a luat avânt în ultimii ani prin investitorii străini ce au deschis unități de producție cum ar fi: Autoliv, Hella, Schieffer, Eybl.

În prezent, cea mai mare pondere, ca și domeniu de activitate, o dețin societățile comerciale cu activități de comerț – mai mult de 95 % din totalul companiilor înregistrate.

Un aspect pozitiv, dincolo de declinul înregistrat de ramurile industriale dezvoltate pe parcursul perioadei comuniste, este acela că, urmare a poziției avantajoase a orașului – în vestul țării, la 130 km de granița cu Ungaria, 55 km de Aeroportul din Timișoara, pe două artere principale DN 68 și E70, ce sunt parte a coridorului 4 Pan European – au apărut, treptat, semnele unui avânt economic și industrial. O serie de firme străine și-au deschis aici spații de producție și s-a format o nouă platformăindustrială – Tapiei. Cele mai importante firme străine prezente aici, sunt: Primos, Calzaturificio Torre, Rieker, Honeywell, Inter Spitzen, Autoliv, Hella, Schieffer, Eybl, Villeroy & Boch, Schöller România, Riva Intima, Gammet 2000.

Zone industriale și agricole

În ceea ce privește zonarea suprafeței Municipiului din punct de vedere al activității agricole/industriale, dintr-un total de 5.588 de ha suprafață agricolă, în anul 2007, un număr de 2.794 ha erau teren arabil, 111 ha erau reprezentate de livezi și pepiniere pomicole, 287 erau vii și pepiniere viticole, 2.255 ha pășuni și 141 ha fânețe.

În ceea ce privește zonele industriale, situația urmează a fi clar definită și conturată prin noul Plan Urbanistic General. Pe lângă vechea zonăindustrială de pe Str. Timișoarei, care continuă să funcționeze, în perioada ultimilor 15 ani s-au conturat încă câteva platforme industriale noi:

– Zona industrială Drumul Oloșagului

– Zona industrială Drumul Buziașului

– Zona industrială Triaj CFR

– Zona industrială Drumul Făgetului

– Zona industrială Str. Tapiei

Domeniul Număr de salariați

Industrie 7.929

Comerț 2.870

Sănătate, asistență socială 1.382

Învățământ 1.117

Transporturi, poștă, comunicații 1.239

Construcții 1.192

Administrație publică 364

Agricultură 253

Sector financiar-bancar 235

Altul 997

Total 17.578

1.3. Prezentarea și justificarea soluției generale de amenajare

1.3.1. Tema de proiectare

Tema de proiectare aleasa este “Amenajarea peisagera a insulei Cotul-Mic, mun. Lugoj” ,amenajare care sa pastreze caracterul natural al zonei, si tot-odata sa reintregeasca, sa completeze amenajarea deja existenta a bazei sportive “Strand – Cotul mic”.

Se doreste intregrarea acestei oaze de vegetatie, in spatiile utilizate de cetatenii Lugojului pentru recreere, sport, distractie, picnic, plaja si desfasurarea de activitati socio-economice.

În crearea acestui concept am pornit de la studiul vegetatiei existente in zona salbatica/ne amenajata a insulei, unde vegetatie spontana Salix alba, Juglans regia,Populus alba, Morus alba, Prunus cerasifera acapareaza suprafetele care sunt inierbate de Agrostis tenuis, Poa bulbosa,Poa pratensis, formand un peisaj salbatic ce contrasteaza cu cel antropizat din partea superioara a insulei unde gazim baza sportiva, cu restaurant, 2 bazine de inot, 5 terenuri de tenis, teren de fotbal inierbat, teren de volei cu nisip, tereasa exterioara cu folie de plastic, teren de minigolf, etc.

Trebuie profitat de vegetatia existenta care datorita iluminarii din timpul zilei asigura un fundal misterios pentru amenajare. In abordarea acestei amenajari lumina reglează perceperea culorilor, texturii și volumelor component ale peisajului. Unele spații ale peisajului sunt întunecate, altele luminoase și între ele există zone de penumbră care primesc numai o parte din sursa de lumină.

Orientarea și organizarea perspectivelor sunt stabilite în functie de variatiile aspectelor generate iluminare si umbrire dar si fata de elementele de interes (beach-bar, zona de picnic, plaja, etc) În toate artele vizuale observate în plină lumină, în penumbră și în umbra diferitelor părți ale compoziției, influențează perceperea spațiilor și a volumelor. Lumina e un factor care imprimă varietate compoziților peisagere.

Expunerea pe care o are terenul destinat amenajarii permite obseravarea unui cer clar și însorit, albastru, pentru că moleculele din aer dispersează lumina albastră de la Soare mai mult decăt lumina roșie. Există însă, mai multe variații ale culorii cerului cu umiditate sau condiții de ceață fină. La apus se pot observa nuanțe de roșu și portocaliu pentru că lumina albastră este dispersată în afara razei vizuale. Înroșirea cerului la răsărit sau la apus este posibilă datorită dispersiei puternice a luminii albastre ce parcurge un strat mai gros de aer când soarele apune dar si din cauza absorbției și reflexiei radiațiilor luminoase de către particulele de praf fiind și motivul pentru care partea roșie din spectru domină.

1.3.2. Prezentarea situației actuale și a materialului dendrologic existent în cadrul bazei de agrement

După anul 1980 primăria orașului Lugoj pune bazele constructiei unui pasaj pietonal cu lungime de 300 m care face leagatura cartierul Micro V si Cotul Mic tot-odata oferind si posibilitatea de a amenaja si utiliza insula naturala formata de cele 2 brate ale Timisului. Astfel in anul 1983 se amenajează o bază recreare și agrement cu o suprafață de 2 ha din totalul de 6.5 ale insulei, de care să beneficieze populația orașului, si numită Insula Cotul -Mic. Denumirea dată bazei de agrement a provenit de cartierul de blocuri si case din vecinatatea acesteia, si de la forma sinuosa pe care o face Timisul in acea zona.

Cadrul general

Terenul destinat amenajării este situat in interiorul unui sit urban, inconjurat de raul Timis prin cele 2 brate care le formeaza la intalnirea insulei. Terenul este dotat cu: cinci terenuri de tenis de câmp, un teren de volei pe nisip situate în partea de sud -est, doua bazine de înot,unul pentru adulți si unul pentru copii, restauran/ bar, teren mini-golf,teren de fotbal, generator eolian, și construcții adiacente: grup sanitar, depozit pentru materiale și instalații, parcare de 500 masini pe ambele parti ale Timisului din cartierele Cotul-Mic, si Micro V , parcari aflate in zona estica a insulei.

In prezent Insula Cotul-Mic se afla in patrimoniul primariei Lugoj, administrata de Meridian S.A si data in folosinta prin contract de inchiriere unei societati din Faget, care din lipsa fondurilor nu a mai facut investitii de reabilitare, modernizare, si intretinere, astfel amenajarea existenta este intr-o stare de continua degradare si din aceasta cauza vizitatorii bazei sportive sunt tot mai putini, axandu-se mai mult pe practicarea tenisului de camp.

Alimentarea si evacuarea apei uzate se face din si in raul Timis, actiune ce dureaza 12-24 ore. Sunt necesare pompe de putere mai mare si filtre pentu apa pentru cresterea perioadei de utilizare a bazinelor, si pentru sporirea calitatii apei si a serviciilor.

Obiectivele reamenajării sunt: păstrarea funcțiunii spațiului amenajat si alipirea la acesta a amenajarii propuse , stabilirea echilibrului natural care determină situații diferite cu implicații directe în proiectarea bazei de agrement și concordanța armonioasă și deplină a reamenajării cu trăsăturile sitului care au ca rezultat final dezvoltarea turistică și economic a zonei, respectiv a orasului. Se urmărește ca fiecare element din cadrul reamenajării să aibă o funcțiune corespunzătoare pentru unitatea formei generale de amenajare. Fiecare funcție a unui element trebuie să fie strâns legată de trăsăturile de bază ale locului.

Vegetația existentă se păstrează cu anumite lucrări de întreținere și este constituită din arborii foioși:, Populus alba, Salix alba,Salix nigra, Betula pendula, Morus alba, Prunus cerasifera, Salix babilonica, Juglans regia, Picea abies, Robinia pseudoacacia, Catalpa bignoides, specii ornamentale de pomi fructiferi: Prunus cerasifera var. Pisardi, Prunus cerasifera var. Atropurpurea, Prunus Cerasus,Prunus fructicosa ‘globosa’.

1.3.3. Descrierea stilului adoptat pentru reamenajarea peisageră

Spațiile verzi din zonele turistice și de agrement

Spațiile verzi din zonele de recreare și agrement se amenajează după aceleași principii ca și spațiile verzi urbane, având însă o pondere mai mare în cadrul ansamblului. Pot fi amenajate pentru plimbare, odihnă, sport, agrement. Baza de agrement Gura Jgheabului este situatî în apropierea orașului, într-un cadru natural plăcut, fiind delimitat de păduri de foioase și de pârâul Valea Jgheabului. Plantația este predominant alcătuită din specii din cadrul vegetației spontane, asigurând un echilibru între zonele destinate plajei însorită și celei destinate relaxării și cu funcțiune socială mai de umbră. Accesul bazei de agrement se deschide cu diferite specii ornamentale.

1.3.4. Principiile utilizate în reamenajarea peisageră a bazei de agreement

Mediul înconjurător e un sistem de componente materiale ale universului de care depinde funcționarea sistemului biologic, animale și vegetale. Spațiile verzi sunt totalitatea suprafețelor amenajate în perimetrul construibil sau în afara acestora, fondul dominant e vegetația la care se adaugă dotări cu caracter utilitar.

Compoziția reprezintă o amplasare armonioasă a tuturor elementelor unui ansamblu, dând fiecăruia dintre ele un loc de o importanță mai mare sau mai mică, aceasta presupune aplicarea unor anumite principii. Scara poate fi definită ca mărimea unui ansamblu raportată la om, există două tipuri de scară.

Scara umană este reprezentată de situația în care elementele și componentele acestora au o marime potrivită față de a noastră și produc un efect plăcut atunci când intrăm în contact cu ele.

Scara monumentală situația în care construcția este mai mare, concepută pentru grupuri mari de oameni, fiindu-i necesare căi de circulații și anexe, aceste construcții pot da un sentiment de apăsare și dominare.

Aceste scări sunt complementare, necesare și la fel de importante deoarece omul are nevoie atât de spații mai mici, intime, cât și de spații care să facă posibilă socializarea. Cea mai mare importanța este constituită de tranziția între cele două scări, în cazul spațiilor verzi mărimea în sine este benefică, deoarece se materializează prin multă vegetație, elemente cu apă și valoare ecologică ridicată.

1. Principiul funcționalității

Principiul funcționalității sau al proiectării organice presupune proporționarea funcțională a volumelor, suprafețelor și formelor planului. Acest principiu poate fi abordat din următoarele perspective: cea a amenajării ca unitate inclusă în sistemul de amenajare peisageră al zonei și cea a elementelor componente din interiorul spațiului verde amenajat. Prin funcționare nu se înțelege doar alcătuirea unor ansambluri care sunt compuse numai din elemente necesare funcționării, aceasta se referă și la condițiile psihologice, sociale și economice ale unei anumite perioade. Se respectă faptul ca funcționalitatea normală a elementelor constitutive ale amenajărilor peisagere: vegetație, alei, construcții decorative și utilitare în concordanță cu funcționalitatea arborilor, arbuștilor, gazonului, gardurilor vii care trebuie să atragă și să încânte vizitatorul.

2. Principiul compatibilității

Principiul compatibilității funcției cu ambientul presupune alegerea vegetației, mobilierului, utilităților așa încât să ale corespundă și să se integreze în mediul înconjurător.

3. Principiul unității

Unitatea, ca element și principiu de bază pentru frumusețe este posibilă în cadrul unei amenajări prin diversitate dar și în funcție de relația dintre elemente, ierarhizarea și repartiția maselor lor corectă. Este asociată unei multitudini contopite, care se bazează pe o concepție dominant și care unește părțile componente într-un întreg. Elementul caracteristic unității domină iar părțile componente, deși variate nu trebuie să atragă atenția inutil, ci să rămână unite prin elemente comune( suprafețe, linii, culori, claritate, formă, materiale).

Într-o amenajare peisageră se pornește de la acest element principal în funcție de care se realizează ordonarea celorlalte elemente. Acest element se impune în planul de ansamblu prin importanța și poziționarea sa. Plantațiile, peluzele, rondourile cu flori și aleile sunt alăturate și subordonate unele în raport cu celelalte fără a se neglja ansamblul.

Hubbard indică 3 metode de compozițe care accentuează unitatea compoziției peisajului, dar admite diversitatea sa:

a) echilibrul presupune realizarea unei compoziții în care atenția este repartizată pe partea dreaptă și pe cea stângă a axei verticale centrale. În orice peisaj trebuie găsite acele perspective, care produc un echilibru vizual.

În privința echilibrului simetric pe fiecare parte a unei axe optice, a unei zone de folosință (potecă, stradă, bulevard) sau punct de sprijin (simetrie bi, tri sau multilaterală) se găsesc mase similare și egale. Formele simetrice ale unui plan, evocă simțul disciplinei, al monumentalității se află în echilibru și deci în repaus. Simetria este absolută, liberă. Simetria bi, tri și multilaterală reprezintă ordine universal, prin faptul că omul simte o plăcere în înțelegerea ordinii.

b) repetarea sau ritmul – ritmul, ca simbol al vieții contribuie la crearea impresiei de mișcare și se realizează prin repetiția unor elemente de același fel sau contrastante, contribuind la unitatea compozițională. Se poate manifesta ca o alternanță organizată între forma, înălțimea, coloritul arborilor sau chiar a mobilierului ales pentru amenajare, între linii, culori și texturi. Acesta este realizat în planul de amenajare prin alei geometrice, arbori plantați în rânduri sau prin amplasarea liniară a corpurilor de iluminat și a băncilor. Ritmul este întâlnit în cadrul unei amenajări sub mai multe forme.

Ritmul static se obține prin succesiunea la intervale egale a elementelor componente identice ( aliniament cu exemplare din aceeași specie, formă a coroanei, înălțime, plantate la distanțe egale unele de altele) și ritmul dinamic se realizează prin alternarea elementelor componente care diferă între ele prin formă, înălțime și alte caractere vizibile sau sunt amplasate la intervale neegale. Repetările dinamice se folosesc atunci când se urmărește creșterea treptată a expresivității elementelor ritmice pentru a accentua atenția asupra unui anumit obiect (creșterea constantă a înălțimii exemplarelor dintr-un aliniament).

Ritmul simplu se realizează prin repetarea constantă a acelorași elemente sau grupuri de elemente (unul sau mai multe exemplare asemănătoare alternează constant cu un număr egal de exemplare) și ritmul compus are grupări asemănătoare din punct de vedere al compoziției și al combinării speciei care se repetă periodic.

Ritmul liniar se realizează prin repetări pe verticală (tulpinile și coroanele columnare ale plopilor piramidali într-un aliniament) și ritm de formă se evidențiază prin repetarea elementelor asemănătoare ca formă, repetarea volumelor încadrate în forme geometrice în plan vertical (coroane de arbori, arbuști, statui, pergole, scări) și în plan orizontal (borduri, platbande, oglinzi de apă, bănci).

Ritm de culoare sau de iluminare se obține prin alternanța regulată într-o ordine prestabilită, a elementelor de culori, nuanțe sau intensități luminoase diferite. Ritmul de culoare se poate realiza prin alternanța culorii frunzișului, a florii, scoarței arbuștilor sau a verdelui peluzelor și a culorilor diferite ale amenajărilor floricole într-un spațiu verde .

c) consecvența – constă în a realiza elemente compoziționale, astfel încât trecerea de la o parte la alta a compoziției să se facă ușor și plăcut.

4. Principiul proporționalității

Proporționalitatea este obținută prin relația dintre mărimile elementelor. Proporția sau dimensiunea unui ansamblu raportată la o alta, care respectă deformarea datorată perspectivei este reprezentată prin rapoarte care dacă respectă principiul proporției elementelor poate transmite o impresie de calm, echilibru, armonie. În amenajările peisagere, care ar trebui să confere un caracter primitor și liniștit, vegetația cât și componentele inerte se vor realiza la scară umană. În cazul unei suprafețe întinse, amenajarea elementelor constructive la scară umană conferă apropiere de monumentalitatea spațiului.

Între dimensiunile clădirilor, grupurile de arbori și distanța până la privitor trebuie să fie un anumit raport. Pentru ca o clădire sau o specie arborescentă să fie văzută ca parte a unui ansamblu, (distanța obiect-observator este egală cu aproximativ 3 înălțimi). Acest reper este necesar în proiectarea traseului și a punctului de interes într-o amenajare.

5. Principiul economicității

Economicitatea este o lege impusă de necesitatea obiectivă a reducerii efortului uman și creșterii eficacității rezultatelor. Se urmărește să se elaboreze soluții funcționale clare și sau construcții expresive sau compoziții cu valoare estetică și eficiența să nu scadă prin păstrarea esențialului.

6. Principiul armoniei

Armonia este realizată din asocierea unor elemente care se completează și transmit starea de liniște și au ca rezultat desăvârșirea. Poate fi exprimată în amenajare prin culoare, forme, prin volume și prin materiale.

Pentru a fi atins scopul de amenajare peisageră armonioasă, trebuie să se țină cont de structura și dinamica populației, de influența psihologică pe care diferitele tipuri de amenajări o pot avea asupra oamenilor, de dinamica economică cât și de tradiția mediului în cadrul căruia acesta se amplasează.

Se consideră armonioase următoarele combinații de culori:

– combinații numai între culori calde, active sau numai între culori reci, pasive – armonia generalității.

– combinații între culori complementare – armonia contrastului cu scop final de a pune în evidență o dominantă (între suprafețe și linii, forme și dimensiuni, prin volume, culoare sau luminozitate și prin diferite materiale).

– combinații între culori diferite (pasive, active sau complementare) unificate printr-o culoare neutră – armonia legăturii.

În proiectarea amenajărilor peisagere, principiul armoniei se realizează prin: abordarea ordonată, succesiunea, modularea spațiului, corelarea spațiului natural și artificial, a simplității și varietății, realizarea contrastului.

a) Abordarea ordonată presupune ca spațiile traversate de o persoană să fie în așa fel amenajate încât să imprime anticipat sentimente care ajung la maximă intensitate la punctul terminal al deplasării.

b) Succesiunea exprimă în compoziție o suită de percepții, trăiri care au o continuitate.

Succesiunea progresivă este de ascensiune și direcțională, armonia se poate obține prin alegerea și asocierea acelor specii care prezintă o succesiune a perioadei de înflorire.

c) Modularea spațiului permite ca prin amenajarea unor suprafețe sau volume să se obțină unitate, ordine și armonie.

d) Armonizarea spațiului artificial cu cel natural

Peisajul natural trebuie păstrat pe cât posibil. Dar atunci când intervențiile sunt necesare se va creea o legătură armonioasă. Pentru a obține armonizarea între componentele naturale și cele artificiale ale peisajelor, se introduc elemente de accentuare.

e) Îmbinarea armonioasă a simplității și varietății pentru crearea dinamismului

Simplitatea elimină încărcarea spațiului amenajat și evită încărcarea imaginii vizuale a observatorului, permite o descoperire progresivă, ritmată a compoziției.

Variația este folosită pentru a evita monotonia, se realizează prin forme, culori, sau prin schimbarea din timpul fiecărui anotimp.

1.3.5. Funcțiile zonei de agrement

1. Funcția sanitară (funcția de ameliorare și de protecție a mediului)

În afara localităților intervențiile în peisaje având diferite scopuri (ecologice, turistice, economice) se fac nu numai cu grija protecției mediului ambiant, ci și cu ameliorarea sau păstrarea calității estetice a peisajelor transformate. Vegetația poate influența direct sau indirect sănătatea oamenilor, vegetația plantată de-a lungul căilor de circulație moderează temperaturile excesive și atenuează variațiile de temperatură sezoniere și diurne, prin efectul de umbrire și prin procesul de evapotranspirație a masei foliare. O fâșie de vegetație lemnoasă, cu o lățime de 50-100 m poate răcori ambianța în zilele de vară cu 3-5 C în zilele cu temperaturi ridicate,

În timpul nopții vegetația absoarbe radiațiile termice infraroșii emise de diferite suprafețe artificiale și naturale, insolate pe timpul zilei, astfel că și procesul de răcorire nocturn este mai accentuat în zonele plantate. O contribuție la procesul de termoreglare prin evaporație o au și apele prezente în peisaj și solul neacoperit de materiale de construcție. În același timp permite creșterea umidității relative a aerului cu 7-14% în masivele de arbori dar se răsfrânge și asupra zonelor învecinate.

2. Funcția recreativă

Sănătatea omului este influențată nu numai de echilibrul mediului ci și de compensarea efortului fizic și intelectual al muncii și a solicitării nervoase prin activități recreative. Pentru acestea s-au dezvoltat forme de recreare puse la dispoziția publicului prin unități specializate și organisme din sferele culturii, sportului, divertismentului, turismului. În alegerea formelor de relaxare intervin timpul liber disponibil, nivelul de trai, vârsta, preocupările și înclinațiile oamenilor. Recrearea în natură reprezentând o evadare din obișnuit și o modalitate de a profita direct de acțiunile binefăcătoare ale factorilor naturali. Pentru locuitori opțiunea recreării în aer liber este condiționată de facilitatea deplasării, de organizarea și dotarea spațiilor amenajate, de ambianța naturală a acestora.

Categoriile de vizitatori care beneficiază mai des de zone de agrement în timpul săptămânii sunt: tinerii, pensionarii și copiii. La sfârșitul saptămânii frecventarea se intensifică în zonele de agrement, mai ales în zilele calde. Forma de recreare în aer liber poate fi solitară sau colectivă, pasivă (plimbare, odihnă, contemplarea peisajului) sau activă (sport, jocuri active). În funcție de mărimea teritoriului amenajat, programul zonei de agrement poate satisface numai unele dintre aceste posibilități prin dotările și amenajările specifice. Gradul de funcționalitate crește, zona de agrement poate fi funcțională 24 de ore, în care toate categoriile de vârstă pot beneficia de anumite activițăți, sport: tenis de câmp, volei, înot, activități de joacă pentru copii, spații amenajate de relaxare, program muzical în aer liber.

Dotările pentru recrearea în cadrul zonei de agrement sunt: terasă în aer liber, restaurant, club, terenuri de tenis și volei, bazine de înot, spații de joacă pentru copii, chioșc. Toate acestea amplasate într-un cadru peisagistic bogat în vegetație și armonios organizat astfel încât formele de recreare să nu genereze conflicte funcționale agitație și zgomot pt cei care vor calm și relaxare pasivă și contribuie la refacerea energiei și tonusului psihic necesar activitățiilor cotidiene.

3. Funcția decorativă

Amenajarea insulei Cotul-Mic rezultată în urma unui proces creativ artistic, după anumite principii și criterii, prin pastrarea unui stil simplu și a adaugarii vegetației ornamentale conferă varietate ansamblurilor compuse și imprimă personalitate ambianței naturale.

Contemplarea amenajării finale într-un mod armonios datorită arborilor, arbuștilor, ierburilor, produce încântare, plăcere, admirație necondiționată, pentru că folosește elemente naturale care exercită o atracție spontană. Organizarea generală, funcționalitatea diferitelor zone, comoditatea și accesibilitatea trebuie să fie rezultatul unui plan bine conceput. Acestea sunt corelate cu realizarea unui cadru estetic plăcut, care se exprimă prin maniera compozițională, prin limbajul grupărilor spațial volumetrice, al formelor și culorilor și prin însăși frumusețea florei cultivate.

În alcătuirea combinațiilor de specii nu contează numai calitățile ornamentale de moment dar și variația acestora în decursul unui an de vegetație ( înflorirea eșalonată, fructificație intensă, mirosul florilor, culoarea frunzelor ) și o variație a formei lor în timpul care se întinde de-a-lungul câtorva zeci de ani sau chiar mai mult. Florile, frunzele și trunchiurile arborilor alcătuiesc elemente decorative sau utilitare apelor care reflectă, nuanțe mereu schimbătoare și exercită în parcuri un efect de recomfortare psihică asupra vizitatorilor.

Succesiunea anotimpurilor percepută ca un început sau schimbări în viața noastră, de aceea ele sunt reprezentate în culori diferite. Primăvara natura revine la viață și simțurile noastre se trezesc, apar culorile care sunt învăluite în nenumărate nuanțe de verde. Trecerea la anotimpul de vară se face printr-o varietate de culori datorită florei care pot fi găsite pe întreg parcursul acestui anotimp. În acest anotimp vizitatorul își poate echilibra întregul organism alimentându-și simțurile.

Toamna care ne așterne un covor verde ruginiu, galben ruginiu, galben auriu si multe alte nuanțe care induce o nouă stare de acumulare a energiilor pozitive. Iarna aduce puritatea prin albul zăpezii, toate scheletele arborilor sunt îmbrăcate în alb, și amintește satisfacția pentru împlinirile din sezonul care a trecut. Prin fiecare anotimp putem trăi stări diferite cu transformări benefice pentru întregul nostru organism.

1.3.6. Descrierea materialului plantat în cadrul amenajarii de pe insula Cotul-Mic

Proiectarea prevede înregistrarea elementelor neconcordante și inestetice. Unele elemente vor fi marcate sau îndeparte sau modificate. Dintre elementele naturale, cel mai ușor de manevrat e vegetația, nelipsită în alcătuirea spațiilor verzi. Pentru amenajarea spațiului cu vegetație, orientarea locului față de punctele cardinale, latitudine geografică, anotimpurile, condițiile atmosferice, determină calitățile diferite ale luminii în care sunt percepute peisajele.

Orientarea față de punctele cardinale are importanță în alegerea amplasamentului clădirilor și a vegetației și orientarea unor dotări și amenajări care necesită fie însorire continuă ( terenurile de sport ), fie numai dimineața sau după-amiaza sau care pot beneficia în plus de priveliști sub lumina terenului.

În consecință se stabilesc poziția și densitatea plantației, talia și habitatul arborilor ca generator de umbră. Tot în funcție de lumină și cerințele plantei față de acest factor, se alege sortimentul vegetației adecvate.

Relieful terenului este unul din factorii cei mai importanti ai mediului care influenteaza intreaga amenajare a parcului sau a gradinii. Teren existent este unul plan care lasă cale liberă oricărei compoziții, aceasta este definită de limitele terenului și influențează compoziția. Fiecare element vertical are o mare influență și primește un caracter arhitectural, putând fi considerat un element dominant sau un fundal pentru alte elemente cu care se găsește corelat. Pe terenurile plane, mărimea terenului condiționează tipul amenajării și scara de realizare a amenajării peisagere. Deoarece mărime terenului este de 6 ha se pot organiza spatii verzi cu o funcționalitate complexă, pentru o mai mare afluență a publicului cât și pentru dezvoltarea economică a zonei.

Accesul și căile de circulație, nu au restricții impuse de relief. Terenurile plane nu oferă protecție bună împotriva vântului, prafului și zgomotului ele sunt însă des folosite în stil geometric, construcțiile și amenajările transmit calm și stabilitate. Ele nu reușesc să izoleze și adeseori sunt monotone, de aceea amenajările pe terenurile plane trebuie să fie îndrăznețe, materialele folosite trebuie să fie interesante și culorile vii. Orice amenajare făcută pe astfel de terenuri trebuie să se bucure de dinamismul luminii și umbrei în cursul unei zile, de utilizarea unei vegetației cu profile interesante care să se proiecteze corespunzător pe fundalul cerului, acesta fiind un element peisagistic dominant. Pentru a crea un coridor devegetatie care sa conduca vizitatorii catre zona de plaja si catre beach-bar am utilizat un aliniament de Pinus strobus, flancat in parte din spate de un masiv din aceeasi specie. Parte partea opusa aliniamentului deschide perspectiva catre plaja si zona inierbata din vecinatate, prin utilizare in numar redus (3 exemplare / 2000 mp) de Populus alba care prin coloritul frunzelor, miscarea in bataia vantului, sa creeze o atmosfera de relaxare.

Vegetația lemnoasă e reprezentată de arbori, arbuști, subarbuști și liane și reprezintă unul din elementele cele mai importante din cadrul spatiilor verzi. Arborii si arbuștii din spațiile verzi au importantul rol de a contribui la mărirea impresiei de spațiu, de a permite dirijarea perspectivelor, încadrarea elementelor ornamentale, accentuarea și evidențierea elementelor estetice, mascarea celor inestetice, echilibrarea elementelor, stabilirea proporțiilor juste între lumină și umbră, filtrarea luminii, crearea de contraste, armonizarea culorilor, și al altor elemente. Pentru a nu se ajunge la situația ca speciile lemnoase să fie înlocuite în acelasi timp și să creeze mari goluri, e bine să se pregătească din timp înlocuirea arborilor care încep să îmbătrânească cu alții care îi vor putea înlocui fără să apară goluri în spațiile verzi.

Criteriile după care s-a făcut alegerea speciilor sunt:

Cerințele ecologice ale speciilor lemnoase

Particularitățile biologice ale speciilor:

-forma coroanei(Platanus acerifolia, Catalpa bignonioides, , Thuja orientalis,)

-culoarea frunzelor(Acer palmatum var. Atropurpureum)

-longevitate (Platanus acerifolia, Larix decidua)

Forma coronamentului variază în funcție de condițiile climatice, de altitudine. Arbrorii care au forme conice sau globuloase sunt folosite în cadrul spațiilor verzi în stil geometric. Arborii și arbuștii delimitează parterele la intrări și ieșiri și încadrează perspectivele sau unele elemente ornamentale. Arborii cu forma conică sunt valorificați atunci când sunt plantați în aliniament, profilându-se frumos pe peluză.

S-a evitat plantarea în apropierea aleilor deoarece prin creștere pot împiedica circulația.

Arborii care au coronamentul larg sau formă ovoidă (Acer palmatum, Juglans nigra) formează efecte interesante când sunt plantați în grupuri pe peluză, în fața limitelor masivelor de arbori.

Realizarea unor profile reușite e condiționată de calitățile decorative ale speciilor, de locul ales, poziția față de lumina primită de la soare, fondul contrastant ales, astfel se realizează profile și siluete interesante prin speciile: Thuja orientalis, Larix decidua, Platanus acerifolia.

O mare plasticitate au unele specii cu temperament de umbră, cu creștere înceată și forme mici care se pretează pentru a fi tăiate în forme geometrice. Speciile de arbuști folosite în amenajare care se pot tunde sunt: Taxus baccata și Thuja orientalis.

Grupurile de arbori pot începe de la asocierea a 2 sau 3 până la asocierea mai multor arbori, fiecare specie având calitțăi ornamentale propii în cadrul asocierii. Aceste grupări se pot face dintr-o singură specie sau mai multe, asocierea arborilor, arbuștilor, subarbuștilor sau numai din arbori și arbuști. Uneori ele se alcătuiesc numai specii foioase, din specii care au caractere comune pentru a accentrua unele elemente ornamentale specifice. Uneori se asociază tocmai acele specii de arbori care au caractere contrastante și proprii care sunt scoase mai bine în evidență.

Avantajele folosirii vegetației lemnoase:

Maleabilitatea foarte mare a conturului plantelor lemnoase, care poate fi liber( propriu speciei respective) sau geometric( când se aplică mai multe tăieri pentru obținerea diferitelor forme dorite);

Diversitatea nuanțelor în verde(vara) și a celor în galben, ruginiu, roșu sau maro (toamna) la speciile cu frunze căzătoare;

Diversitatea ramurilor, frunzelor, florilor și chiar a fructelor la anumite specii sau taxoni;

Costul mai scăzut al materialului săditor și alucrărilor de întreținere în timp;

Rezistența mai mare a exemplarelor speciilor lemnoase la conditiile de mediu;

Îndeplinirea într-o măsură mult mai mare a funcției sanitare, comparativ cu speciile floricole sau cele de gazon;

Vegetatia ierboasa se pastreaza in cadrul amenajarii datorita varietatii mari de exemplare din flora spontana, si pentru pastrarea unui cadru cat mai natural, a biodiversitatii existente pe insula, (specii de pasari care cuibaresc si se hranesc de acolo, insecte, iepuri de camp). Se vor executa tunderi ale acesteia doar in zonele dedicate activitatii de picnic, si in zona vecina plaje si a beach-barului

1.4. Memoriu tehnic de execuție

Executarea lucrărilor de amenajare a spațiilor plantate

Succesiunea și planificarea lucrărilor de executare a amenajării și cantitatea de material se stabilesc după finalizarea planului general de amenajare ținându-se cont de timpul cel mai potrivit și de cheltuielile necesare.

Sistematizarea terenului se începe toamna, și continuă cu executarea lucrărilor pentru introducerea rețelei de apă, instalarea corpurilor de iluminat, executarea aleilor de circulație. Primăvara devreme se execută renovarea fațadelor clădirilor și se plantează arborii, se seamană gazonul și la sfârșit se plantează florile anuale. În urma unei astfel de planificări a lucrărilor se va obține efectul decorativ maxim într-un timp scurt.

Prima etapa a lucrărilor de executare a proiectului este pregătirea terenului. Se identifică plantatiile existente pe teritoriul ce urmează a fi amenajat, acest lucru se poate face în același timp cu executarea altor lucrări: studiul terenului necesar proiectării si măsurători topografice. Plantațiile care se găsesc pe teren conform proiectului, se păstrează și se întrețin prin tăierea ramurilor uscate, tunderea arborilor sau arbuștilor și combaterea bolilor și dăunătorilor cu anumite substanțe.

Etapa următoare cuprinde: demolări, renunțarea la vechile fundații care nu mai au funcțiune. Pietrișul și molozul sunt strânse în cazul în care ar mai putea fi utilizate ulterior pentru fundațiile drumurilor sau a altor construcții. Tot materialul trebuie sortat și depozitat pe teren până la terminarea lucrărilor pregătitoare. Frunzele, scoarța arborilor și alte resturi vegetale sunt păstrate deoarece ele pot fi folosite la pregătirea solului în vederea înlocuirii gazonului.

Dacă este necesar se execută drenarea terenului prin care se îndepărtează apa în exces de pe terenul ce urmează a fi amenajat, prin această lucrare se îmbunătățesc proprietățile fizce ale solului. Trasarea aleilor pe plan se execută cu ajutorul țărușilor, fiecare alee este trasată independent de celelalte.

Paralel cu aceste lucrări se execută săpăturile necesare pentru instalațiile subterane, conductele de apă, canal, electricitate, care să asigure posibilitatea reparațiilor fără a produce daune plantațiillor. Pentru aceasta, instalațiile se amplasează la o distanță de 3 m față de arbori și arbuști. Conductele subterane se introduc sub suprafața de gazon deoarece după executarea săpăturilor în vederea reparațiilor, gazonul poate fi refacut mai ușor decât aleile și se instalează corpurile de iluminat. Hidranții trebuie repartizați la intervale de 40-80 cm, în raport cu presiunea apei iar conductele de apă pentru sistemul de irigat amplasate la o adâncime de 40 cm dându-le o înclinație obligatorie ca apa să nu înghețe iarna.

După terminarea lucrărilor de mișcare a pământului privind executarea aleilor, construcțiilor, instalațiilor, se trece la ameliorarea solului prin mai multe mijloace în funcție de starea de degradare a solului, de elementele care sunt în exces sau care lipsesc.

În scopul întreținerii, solul se menține afânat, se fertilizează cu îngrășăminte cu acțiune rapidă care se aplică primăvara sau la începutul verii și stimulează rezistența plantelor la atacul de boli și dăunători sau se administrează substanțe ca N, P, K.

Irigarea are un rol foarte important în întreținerea solului și se realizează în perioadele lipsite de precipitații, vegetația se udă in primii 5 ani pentru a asigura un coeficient mare de prindere si o buna dezvoltare a plantelor, printr-un sistem cu aspersoare, timp de 2-4 ore pentru ca apa să pătrundă la nivelul maxim al rădăcinilor.

O problemă importantă este și aceea a apărării arborilor și arbuștilor existenți împotriva vătămărilor ce s-ar putea produce în timpul construcției aleilor, a diferitelor rețele subterane și a clădirilor. Vegetația lemnoasă se instalează imediat după trasarea aleilor de circulatie, concomitent cu executarea unor construcții. Epoca de plantare cea mai indicată este primăvara imediat ce solul s-a dezghețat. Rășinoasele se plantează toamna, începând din octombrie ca peste iarna să producă varietate în peisaj. Uneori arborii cu balot de pământ se transportă și se introduc în gropi săpate din toamnă urmând ca primăvara să se facă plantare propriu-zisă, se reduce astfel parțial volumul mare al lucrărilor de primăvară.

În spațiile verzi procedeul de plantare frecvent utilizat e în gropi cu dimensiuni determinate de înălțimea speciei plantate. Se adoptă următoarele dimensiuni ale gropilor: la puieții cu talie mică 30x30cm, pentru arbuștii de 3-5 ani 60x60cm, puieții de talie mare 8-10 ani de 80×80 și pentru cei de peste 10 ani de 100x100cm. La cele cu balot, dimensiunea trebuie să fie cu 10-15 cm peste cea a balotului pentru ca la așezare arborele să poate fi orientat față de punctele cardinale.

Pentru a obține efecte rapide, se plantează la început specii cu creștere mai rapidă, speciile de lumină iar apoi cele cu creștere înceată, cele de umbră. În cadrul amestecului speciilor de umbră, acestea sunt mai sensibile la condițiile de mediu și uneori trebuie să li se asigure o protecție sub spațiul de lumină. În momentul când umbra le stânjenește dezvoltarea trebuie să se intervină cu lucrări de întreținere. Lucrările de întreținere utilizate pentru vegetația lemnoasă sunt cele de tundere a coroanei, pentru menținerea formei ornamentale: globuloasă, conică și a gardului viu. După realizarea acestor lucrări terenul se nivelează, se seamănă cu amestec de pajiste și se udă uniform.

Natura spatiului amenajat nu ofera posibilitatea amenajarii de parcari insitu dar cea mai apropiata parcare se afla la o distanta de 150 m, pe ambele maluri ale Timisului si au o capacitate totala de 500 de locuri, acestea fiind recent construite.

În cadrul stilului peisager, aleile au jucat un rol important în cadrul unei compoziții. Ele delimitează centrele de interes și conferă liniile principale ale ansamblului, stabilesc proporțiile între zone, volumele plantate, direcția, amploarea ,adâncimea si deschiderea de perspectivei. Aleile au un traseu sinuos imbinat cu linii curbe și regulate. Mărimea aleilor este de 2 m iar cele secundare de 1m acestea avand rol de “scurtatura”.

Aleile sunt realizate din mixtura de concasor tavalugita si marginita de borduri realizate cu o masina de turnat borduri continue.

Vizitatorul este influențat de o serie de condiții bine determinate în deplasarea lui: starea sufletească din acel moment, un scop bine definit, anumite obiective către care merge, un restaurant, o terasă( puncte care pot să-i ofere perspective interesante), siguranța traseului care trebuie să ofere spații de odihnă și liniste, un efort cât mai mic (traseele cele mai scurte), dorința de schimbare de la soare la umbră.

CAPITOLUL 2. CALCULE TEHNICO-ECONOMICE

2.1. Notă de calcul pentru suprafețe

Tabel 2.1.

2.2. Listă de material săditor

Tabel 2.2.

2.3. Tabel centralizator antemăsurătoare

Tabel 2.3.

2.4. Extras de materiale

Tabel 2.4.

BIBLIOGRAFIE

1.Băla Maria, 2012, Floricultură generală și specială, Editura Partos, Timișoara

2.Berar Cristian, 2010, Archicad Manual de utilizare Partea I, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara

3.Berar Cristian, 2010, Archicad Manual de utilizare Partea II, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara

4.Ciurariu Sorin Emilian, Notă de curs, Urbanism

5.Dagmar Vișoiu, 2001, Istoria grădinilor și parcurilor, Editura Mirton, Timișoara

6.Dagmar Vișoiu, 2004, Evoluția artei grădinilor și parcurilor, Editura Mirton, Timișoara

7.Dagmar Vișoiu, 2004, Speciile lemnoase ornamentale din România, Editura Eurobit, Timișoara

8.Dagmar Vișoiu, Notă de curs, Teoria arhitecturii peisajului

9.Hassel Anthony Arhitectură Modernă Artă în detalii, 2009, Editura Vellant, București

10.Iliescu Ana- Felicia 1998, Arboricultură ornamentală, Editura Ceres, București

11.Iliescu Ana- Felicia, 2002, Cultura arborilor și arbuștilor ornamentali, Editura Ceres, București

12.Iliescu Ana- Felicia, 2008, Arhitectură peisajului, Editura Ceres, București

13.Iordănescu Olimpia, Notă de curs, Pomicultură ornamentală

14.Negruțiu Filofteia, 1980, Spații verzi, Editura Didactică și pedagogică, București

15.Niță Lucian Dumitru, 2007, Pedologie, Editura Eurobit, Timișoara

16.Poșta Daniela, Notă de curs, Tehnica de execuție a lucrărilor peisagere

17.Sonea. V, Palade L., Iliescu Ana- Felicia, 1979, Arboricultură ornamentală și arhitectură peisageră, Editura Didactică și pedagogică, București

18.Szekely Gabriel, 2012, Planificarea peisajului, Ed. Eurostampa, Timișoara

19.Szekely Gabriel, Notă de curs, Dotări utilitare

Administrația Națională Apelor Române – Cadastrul Apelor – București

Institutul de Meteorologie și Hidrologie – Rîurile României – București 1971

www.googlemaps

http://www.primarialugoj.ro/Continut_site/Despre_Lugoj/Date_geografice/date_geografice.html

http://www.primarialugoj.ro/Continut_site/Primaria/Statut_Lugoj/statul%20lugoj.pdf

http://www.cjtimis.ro/hotarari/H107_2008.pdf

http://www.cjtimis.ro/uploads/files/Strategie/SDES%20Timis_Complet_Final(3).pdf

http://www.oocities.org/timis_ro/geografie.html

http://www.scribd.com/doc/78758380/49/IV-4-BAZINUL-HIDROGRAFIC-TIMI%C5%9E-%E2%80%93-BEGA

http://www.rowater.ro/dabanat/Plan%20Management%20Banat/Capitolul%203.pdf

http://www.rosilva.ro/subsubcategorie.php?id=77&cat=14&subcat=28

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=30431

http://meridian22lugoj.ro/index.php?page=servicii&spage=canalizare

http://www.banattour.ro/destinatie.php?content=lugoj