Condițiile DE Valabilitate ALE Actului Juridic

UNIVERSITATEA AL. I. CUZA

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR,

ABSOLVENT,

IAȘI

2016

UNIVERSITATEA AL. I. CUZA

FACULTATEA DE DREPT

CONDIȚIILE DE VALABILITATE ALE ACTULUI JURIDIC

COORDONATOR,

ABSOLVENT,

IAȘI

2016

CUPRINS

Cuprins……………………………………………………………………………………………

Introducere………………………………………………………………………………………………………………….p.

Cap. 1. Actul juridic civil………………………………………………………………………………………………p.

1.1 Noțiunea de act juridic………………………………………………………………………………………..p.

1.2.Clasificarea actelor juridice civile…………………………………………………………………………p.

Cap. 2. Condițiile de valabilitate ale actului juridic civil……………………………………………………p.

2.1.Noțiune și clasificare…………………………………………………………………………………………..p.

2.2.Capacitatea………………………………………………………………………………………………………..p.

2.2.1.Principiul capacității de a încheia acte juridice civile…………………………………………..p.

2.2.2.Caracterele juridice ………………………………………………………………….p.

2.2.3.Corelația dintre capacitate și discernământ………………………………………………………..p.

2.2.3.Excepția incapacității de a încheia acte juridice civile…………………………………………p.

2.3.Consimțământul………………………………………………………………………………………………..p.

2.3.1.Definiția consimțământului……………………………………………………………………………….p.

2.3.2.Condițiile consimțământului……………………………………………………………………………..p.

2.3.3.Viciile de consimțământ……………………………………………………………………………………p.

2.4.Obiectul…………………………………………………………………………………………………………….p.

2.4.1.Noțiunea de obiect al actului juridic civil……………………………………………………………p.

2.4.2.Condițiile de valabilitate…………………………………………………………………………………..p.

2.5.Cauza……………………………………………………………………………………………………………….p.

2.5.1. Noțiune.Reglementarea cauzei în codul civil………………………………………………………p.

2.5.2. Elementele cauzei…………………………………………………………………………………………..p.

2.5.3. Cerințele valabilității cauzei actului juridic civil…………………………………………………p.

2.5.4. Proba cauzei…………………………………………………………………………………………………..p.

2.6.Forma……………………………………………………………………………………………………………….p.

2.6.1.Definiție și terminologie.Principiul consensualismului…………………………………………p.

2.6.2.Clasificarea condițiilor de formă ale actului juridic civil……………………………………….p.

2.7.Reglementarea condițiilor de valabilitate ………………………………………………………………p.

2.7.1.Condițiile de valabilitate în legislație………………………………………………………………….p.

2.7.2.Condițiile de valabilitate în doctrină si jurisprudență…………………………………………..p.

Cap. 3.Modalitățile actului juridic civil………………………………………………………………………..p.

3.1.Termenul……………………………………………………………………………………………………….p.

3.1.1.Noțiune și clasificare……………………………………………………………………………………p.

3.1.2.Efecte………………………………………………………………………………………………………….p.

3.2.Condiția…………………………………………………………………………………………………………p.

3.2.1.Noțiune și clasificare…………………………………………………………………………………….p.

3.2.2.Efecte………………………………………………………………………………………………………….p.

3.2.3.Aspecte comparative între termen și condiție……………………………………………………p.

3.3.Sarcina……………………………………………………………………………………………………………p.

3.3.1.Noțiune și clasificare…………………………………………………………………………………….p.

3.3.2.Efecte………………………………………………………………………………………………………….p.

Jurisprudență………………………………………………………………………………….p.

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………..p.

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………..p.

Introducere

Am ales ca temă Condițiile de valabilitate ale actului juridic civil, pe care am structurat-o pe 3 capitole, precedate de introducere și urmate de concluzii și bibliografie.

Primul capitol intitulat ”Actul juridic civil” cuprinde aspecte teoretice referitoare la

Cap. 1. Actul juridic civil

1.1 Notiunea de act juridic

Actul juridic este o atitudine de dorință declarată a persoanei fizice sau juridice, făcută individual sau colectiv, respectând ordinea publică și bunele obiceiuri, pentru a produce în viitor unele efecte juridice, iar realizarea acestora se asigură prin forța de presiune a statului. Conceptul de act juridic nu indică înscrisul constatator, instrumentum probationis, ci o exprimare de voință, prin urmare actele juridice sunt licite.

De la început relevăm faptul că, de-a lungul timpului, doctrină, jurisprudența și legislația au folosit diverse expresii pentru a denumi actele juridice emise de organele administrației publice. Astfel, în literatura din perioada interbelică, profesorul Paul Negulescu distingea, mai întâi, între actele „puterii executive” în raporturile sale cu Parlamentul, actele „făcute de puterea executivă” în raporturile cu cetățenii și cele care au „intervenit între diversele servicii publice ale statului”. Apoi, autorul citat considera că actele puterii executive în raporturile sale cu cetățenii se împart în trei categorii, distingând: actele administrative de autoritate, actele administrative de gestiune și actele jurisdicționale.

Actul de autoritate era considerat ca fiind o manifestare de voință făcută de un organ administrativ competent, prin care se creează o situație juridică generală sau individuală, guvernată de norme de drept public, în care se regăsește ideea de dominațiune și comandament.

Actul de gestiune era înțeles ca fiind manifestarea de voință făcută de un organ competent, ce tinde să creeze unui organism administrativ, o situație juridică cu caracter patrimonial, reglementată de normele dreptului privat.

Actul jurisdicțional era definit ca un act juridic, cu caracter public care cuprindea o manifestare de voință exprimată de funcționarii publici determinați de lege, în scopul de a constata, cu putere de adevăr legal, o situație juridică sau anumite fapte. Teza actelor administrative de autoritate și, respectiv de gestiune, era larg răspândită în literatura juridică europeană a perioadei interbelice. Această teorie a fost formulată chiar în primele cursuri de drept.

În general, autorii care au cercetat instituția actului juridic au încercat să pună în evidență definițiile lor un element caracteristic, determinant.

Traian Ionașcu este de părere că actul juridic reprezintă actul înfăptuit de subiectele de drepturi pentru a crea, schimba sau suprimă raporturi juridice în baza dreptului obiectiv și în delimitările pe care acesta le stabilește.

După cercetătorul Tudor R. Popescu, termenul de act juridic presupune acel act de voință sau o acțiune realizată cu un scop exact pentru a elabora unele efecte juridice, care sunt râvnite de un individ care a comis un act, acțiuni precum: crearea, transmiterea, modificarea sau stingerea de drept.

Conform lui C. Hamangiu, o acțiune care a fost realizată de o persoană, în mod voluntar și cu dorința de a crea, transmite sau stinge un drept reprezintă un act juridic.

Iorgovan Antonie, este cel mai cunoscut cercetător care și-a concentrat atenția spre domeniul administrației publice, el a constatat că dezvoltarea dreptului public a avut o evoluție negativă, deoarece a fost influențată de construcțiile teoretice de factură civilistă.

Potrivit opiniilor altor autori, conceptul de act juridic se exemplifică ca o acțiune voită sau “declarații de voință”.

Erast Diți Tarangul prin opinia sa, se concluzionează că actul juridic constituie un act de voință ce determină efecte juridice exemplificate prin modificări în ordinea de drept, mai exact creează modifică sau elimină drepturi și obligații.

O a treia referitoare la delimitarea conceptului de act juridic presupune în afara caracterizării de “manifestare de voință” și afirmația că realizează efecte care sunt garantate de legislație. Actele juridice sunt manifestări de voință făcute în scopul nașterii, modificării sau încetării raporturilor juridice, a căror realizare este garantată prin forța de constrângere a statului. Deci nu orice act de voință presupune un act juridic, ci doar actul care este realizat cu scopul de a realiza efecte juridice.

Ultima opinie pune la dispoziție oferă posibilitatea unei identificări mai eficiente a actelor juridice, limitându-le considerabil de faptele materiale juridice, eliminând din cadrul lor toate fenomenele juridice produse de anumite acțiuni ale oamenilor în mod intenționat, producătoare de efecte juridice, însă fără caracter de acte juridice.

Prin act juridic civil se înțelege manifestarea de voință sau, după caz, acordul de voințe făcut cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, de a modifica sau de a stinge un raport juridic civil concret.

Din această definiție rezultă că elementele caracteristice actului juridic civil sunt următoarele:

– prezența unei manifestări de voință sau a unor manifestări de voințe concordante (acord de voințe), din partea uneia sau mai multor persoane fizice ori persoane juridice;

– manifestarea de voință este exprimată cu intenția de a produce efecte juridice civile (prin acest element, actul juridic civil se deosebește de fapta juridică, aceasta din urmă fiind săvârșită fără intenția de a se produce efecte juridice, efecte care însă se produc în temeiul legii);

– efectele juridice urmărite pot consta în a da naștere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret (prin acest element, actul juridic civil se delimitează de actele juridice din alte ramuri de drept).

Cuvântul „act" poate avea două înțelesuri. Primul sens este acela care se desprinde din definiția de mai sus, deci de operațiune juridică. Pentru acest sens, se utilizează și formula nego- tium iuris sau, mai scurt, negotium. Însă, atât în legislație, cât și în doctrină sau în jurisprudență, prin „act" (uneori chiar prin sintagma „act juridic") se desemnează și înscrisul constatator al manifestării de voință, adică suportul material care consemnează sau redă operațiunea juridică. Pentru acest al doilea sens se folosește și expresia instrumentum probationis sau, mai scurt, instrumentum. Într-o exprimare riguros exactă, pentru cel de-al doilea sens ar trebui să se folosească termenul de „înscris".

1.2.Clasificarea actelor juridice civile

Acte juridice unilaterale, acte juridice bilaterale și acte juridice plurilaterale

În funcție de numărul părților, actele juridice civile se clasifică în unilaterale, bilaterale și plurilaterale (multilaterale).

Actul juridic unilaterale ste rezultatul voinței unei singure părți (art. 1324 C.civ.).

Categoria actelor juridice civile unilaterale include: testamentul, acceptarea moștenirii, renunțarea la moștenire, denunțarea unui contract de către una dintre părți (în măsura în care legea permite aceasta ori părțile au stipulat în contract posibilitatea denunțării unilaterale), oferta de a contracta, promisiunea publică de recompensă, oferta de purgă, ratificarea unui act juridic încheiat în lipsa ori cu depășirea împuternicirii de a reprezenta, confirmarea unui act juridic anulabil mărturisirea etc.

După cum formarea sau producerea efectelor impune sau nu comunicarea manifestării de voință către destinatarul direct al actului, actele juridice unilaterale se subclasifică în acte supuse comunicării (oferta, promisiunea publică de recompensă, denunțarea unilaterală a contractului de mandat etc.) și acte nesupuse comunicării (de exemplu, testamentul).

Actul juridic bilateral reprezintă acordul de voințe (voințele concordante) a două părți.

Sunt acte juridice bilaterale: contractul de vânzare, contractul de schimb, contractul de donație, contractul de locațiune, contractul de mandat etc.

Actul juridic plurilateral este rezultatul acordului de voințe (voințelor concordante) a trei sau mai multor părți.

Un asemenea act este contractul de societate, dacă a fost încheiat de cel puțin trei asociați. în cazul contractului de societate, fiecare asociat se obligă la un aport și la desfășurarea unei anumite activități, existând însă o particularitate spre deosebire de celelalte contracte, în sensul că obligațiile părților sunt convergente (iar nu concurente, diferite), iar scopul urmărit de părți este comun (iar nu diferit).

Categoria actelor juridice plurilaterale mai include: convenția de partaj atunci când sunt trei sau mai mulți copărtași, contractul de tranzacție încheiat de cel puțin trei părți, contractul de joc sau prinsoare dintre trei sau mai multe părți.

În ceea ce privește criteriul acestei clasificări, subliniem că nu trebuie pus semnul egalității între noțiunile de parte a actului juridic civil și de persoană, întrucât o parte poate să fie formată și din două sau mai multe persoane. Spre exemplu, dacă doi coproprietari fac o ofertă de vânzare, suntem în prezența unui act juridic unilateral, deoarece, deși este vorba de două persoane, ele formează o singură parte (ofertantul).

Atragem atenția că nu trebuie confundată clasificarea actelor juridice civile în unilaterale și bilaterale cu clasificarea contractelor civile (prevăzute de art. 1171 C.civ.) în contracte unilaterale și contracte bilaterale (sinalagmatice).

Contractul unilateral este acel contract care dă naștere la obligații numai pentru una dintre părți, cealaltă parte având numai calitatea de creditor, cum este cazul: contractului de donație, al contractului de împrumut de folosință (comodat), al contractului de împrumut de consumație (mutuum), chiar și atunci când ar fi cu dobândă (întrucât atât obligația de restituire, cât și obligația de plată a dobânzilor revin împrumutatului), al depozitului cu titlu gratuit (neremunerat), al promisiunii unilaterale de vânzare sau de cumpărare (afară de situația când beneficiarul promisiunii, în schimbul dreptului de opțiune ce i se conferă, se obligă la plata unei sume de bani) etc.

Contractul bilateral, numit și contract sinalagmatic, se caracterizează prin reciprocitatea obligațiilor ce revin părților și prin interdependența obligațiilor reciproce (art. 1171 C.civ.), deci fiecare parte are atât calitatea de creditor, cât și calitatea de debitor, cum este cazul în: contractul de vânzare, contractul de antrepriză, contractul de schimb, contractul de locațiune, contractul de închiriere a suprafețelor locative, contractul de arendare, contractul de depozit cu titlu oneros, contractul de întreținere, contractul de tranzacție, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, contractul de concesiune etc.

Clasificarea actelor juridice în unilaterale și bilaterale se face după criteriul numărului părților, pe când clasificarea contractelor în unilaterale și bilaterale se face după criteriul conținutului lor. Toate contractele, deci și contractele unilaterale, fac parte din categoria actelor juridice bilaterale sau plurilaterale, în schimb, actele juridice unilaterale nu sunt contracte, deoarece nu sunt consecința unui acord de voințe, ci sunt rezultatul manifestării unilaterale de voință.

Această primă clasificare a actelor juridice civile prezintă importanță practică sub următoarele aspecte:

– cât privește formarea valabilă a lor, în cazul actelor juridice unilaterale, cercetarea valabilității voinței unice este nu numai necesară, dar și suficientă, pe când, în cazul actelor juridice bilaterale sau plurilaterale, trebuie să se cerceteze fiecare dintre cele două sau mai multe manifestări de voință;

-regimul juridic al viciilor de consimțământ este diferențiat;

– actele juridice bilaterale sau plurilaterale pot fi revocate de comun acord de către părți, deci printr-un act simetric celui de constituire (mutuus consensus – mutuus dissensus), în vreme ce asupra actelor juridice unilaterale nu se poate reveni prin manifestarea de voință în sens contrar a autorului actului, cu excepția cazurilor expres prevăzute de lege.

Acte juridice cu titlu oneros și acte juridice cu titlu gratuit

După scopul urmărit la încheierea lor, deosebim actele juridice civile cu titlu oneros și actele juridice civile cu titlu gratuit.

Actul juridic cu titlu oneros este acela prin care fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate [art. 1172 alin. (1) C.civ.j.

Spre exemplu, în contractul de vânzare, vânzătorul urmărește să obțină prețul în schimbul bunului, iar cumpărătorul urmărește să obțină bunul în schimbul prețului.

Actul juridic cu titlu gratuit este acela prin care una dintre părți urmărește să procure celeilalte părți un beneficiu, fără a obține în schimb vreun avantaj [art. 1172 alin. (2) C.civ.j.

Ca exemple de acte juridice civile cu titlu gratuit, menționăm: donația, comodatul (împrumutul de folosință), împrumutul de consumație fără dobândă, mandatul gratuit, depozitul neremunerat, contractul de voluntariat, legatul.

Importanța practică a acestei clasificări a actelor juridice vizează următoarele aspecte:

– există un regim juridic diferit din punctul de vedere al capacității, legea fiind în general mai exigentă atunci când este vorba de acte juridice cu titiu gratuit (sunt instituite anumite incapacități speciale; actele cu titlu gratuit nu pot fi încheiate de către persoanele lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă nici prin reprezentantul legal sau, după caz, nici cu autorizarea prealabilă a ocrotitorului legal);

– în unele cazuri, regimul juridic al viciilor de consimțământ diferă după cum este vorba de un act cu titlu oneros sau de un act cu titlu gratuit (de exemplu, problema leziunii nu se pune în actele juridice cu titlu gratuit; spre a fi vorba de o eroare esențială, în cazul actelor cu titlu oneros este necesară o cerință suplimentară față de actele cu titlu gratuit);

– în cazul actelor cu titlu oneros, obligațiile părților sunt reglementate cu mai multă severitate (de exemplu, garanția împotriva evicțiunii apare, de regulă, în actele cu titlu oneros și numai în mod excepțional în actele cu titlu gratuit), iar răspunderea se apreciază cu mai multă severitate [spre exemplu, în materia mandatului, art. 2018 alin. (1) C.civ. prevede că „dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ținut să execute mandatul cu diligenta unui bun proprietar", iar „dacă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat să-l îndeplinească cu diligența pe care o manifestă în propriile afaceri"];

– acțiunea revocatorie (pauliană) va reuși în condiții mai lesnicioase dacă se pune problema înlăturării opozabilității unor acte cu titlu gratuit, fiind suficient să se dovedească frauda săvârșită de către debitor, iar nu și participarea la fraudă a terțului dobânditor al bunului;

– în materie succesorală, există o serie de reguli deosebite pentru anumite acte cu titlu gratuit.

La rândul lor, actele juridice cu titlu oneros se subclasifică în acte comutative și acte aleatorii.

Actele comutative sunt acele acte juridice cu titlu oneros în care, la momentul încheierii lor, existența drepturilor și obligațiilor părților este certă, iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă [art. 1173 alin. (1) C.civ.].

Sunt comutative, spre exemplu, contractul de vânzare, contractul de locațiune, contractul de antrepriză etc.

Actele aleatorii sunt acele acte juridice cu titlu oneros care, prin natura lor sau prin voința părților, oferă cel puțin uneia dintre părți șansa unui câștig și o expune totodată la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor și incert [art. 1173 alin. (2) C.civ.]. în fapt, în actele juridice aleatorii există șanse de câștig și de pierdere pentru toate părțile actului juridic respectiv, fiecare dintre acestea urmărind să realizeze un câștig și să evite suportarea unei pierderi, iar aceste șanse nu pot fi evaluate în momentul încheierii actului juridic, ci numai în momentul îndeplinirii sau al neîndeplinirii evenimentului; în schimb, incertitudinea, adică întinderea sau chiar și existența obligației, poate să fie unilaterală, bilaterală sau plurilaterală.

Dintre actele juridice cu titlu oneros aleatorii, menționăm: contractul de rentă viageră, contractul de întreținere, contractul de joc sau prinsoare, contractul de asigurare, convenția de constituire (cu titlu oneros) a unui uzufruct viager, vânzarea unui lucru viitor atunci când cumpărătorul își asumă riscul nerealizării, vânzarea unui drept litigios etc.

Distincția dintre actele juridice comutative și actele juridice aleatorii prezintă consecințe practice, precum: leziunea ca viciu de consimțământ poate exista numai în cazul actelor comutative, nu însă și în cazul celor aleatorii; actele juridice aleatorii care se referă la jocuri de noroc interzise de lege sunt lovite de nulitate absolută, pentru cauză ilicită.

Actele juridice cu titlu gratuit se subdivid, la rândul lor, în acte dezinteresate și liberalități.

Actele dezinteresate sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunătorul procură un beneficiu cuiva fără să își micșoreze patrimoniul.

Sunt acte juridice dezinteresate: mandatul gratuit, comodatul, depozitul neremunerat etc.

Liberalitățile sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunătorul își micșorează patrimoniul cu folosul patrimonial procurat gratificatului.

Sunt liberalități: legatul, contractul de donație, mecenatul.

Importanța distincției între liberalități și acte dezinteresate constă în următoarele: condițiile de formă sunt mai restrictive în cazul liberalitătilor (în general, liberalitățile sunt acte juridice solemne, ceea ce nu este cazul actelor dezinteresate); regulile prevăzute în materie succesorală în legătură cu reducțiunea se aplică numai în cazul liberalităților, iar cele privitoare la raport se aplică numai donațiilor, iar nu și altor acte juridice.

Acte juridice constitutive, acte juridice translative și acte juridice declarative

Clasificarea actelor juridice civile în constitutive, translative și declarative se face după criteriul efectului lor.

Actul juridic constitutiv este acela care dă naștere unui drept subiectiv civil ce nu a existat anterior. Ca exemple de acte juridice constitutive, menționăm: instituirea unui uzufruct, contractul prin care se instituie un drept de gaj, contractul de ipotecă, convenția de partaj (de împărțeală – art. 680 C.civ.) etc.

Actul juridic translativ este acela care are ca efect strămutarea unui drept subiectiv din patrimoniul unei persoane în patrimoniul altei persoane.

Sunt translative, de exemplu: contractul de vânzare, donația, cesiunea de creanță etc.

Actul juridic declarativ este acela care are ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept subiectiv civil preexistent.

Spre exemplu, este declarativ actul juridic confirmativ. De asemenea, în principiu, tranzacția produce efecte declarative, însă, în anumite cazuri ea poate produce și efecte constitutive sau translative [de exemplu, atunci când, în schimbul renunțărilor făcute de o parte, cealaltă parte efectuează sau promite anumite prestații – art. 2267 alin. (1) ultima teză C.civ.].(1)

Interesul acestei clasificări se manifestă sub următoarele aspecte:

– actele juridice constitutive și cele translative își produc efectele numai pentru viitor (ex nune), însă actele juridice declarative își produc efectele și pentru trecut (ex tune)]

– calitatea de având-cauză (habentes causam) o are numai dobânditorul unui drept printr-un act translativ sau constitutiv, iar nu șl partea dintr-un act declarativ;

– în principiu, numai actele constitutive și cele translative sunt supuse publicității imobiliare;

– numai actele juridice translative șl constitutive, dacă sunt contracte sinalagmatice, sunt supuse rezoluțiunii sau, după caz, rezilierii, iar nu și actele juridice declarative.

Acte juridice de conservare, acte juridice de administrare și acte juridice de dispoziție

In raport de importanța lor, actele juridice civile pot fi: de conservare, de administrare și de dispoziție.

Actul juridic de conservare este acela prin care se urmărește preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Actul de conservare este întotdeauna un act avantajos pentru autorul său, deoarece presupune cheltuieli de o valoare mult mai mică decât valoarea dreptului ce se tinde a fi salvat.

Sunt considerate acte de conservare: întreruperea unei prescripții, înscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu, somația, punerea peceților etc.

Actul juridic de administrare este acel act juridic civil prin care se urmărește să se realizeze o normală punere în valoare a unui bun sau patrimoniu. în legătură cu aceste acte, trebuie făcută distincția, impusă de chiar dispozițiile legale în materie [de exemplu, art. 501 alin. (1) C.civ., art. 142 C.civ., art. 144 alin. (2) C.civ. etc.], între actul de administrare a unui bun privit izolat de alte bunuri (ut singuli) și actul de administrare a unui patrimoniu. Primul are semnificația de act de punere în valoare a unui bun, fără să se ajungă la înstrăinarea lui. Cel de-al doilea include însă și acte care, raportate la un anumit bun, reprezintă acte de înstrăinare, dar, raportate la un patrimoniu, reprezintă măsuri de normală folosire, exploatare, valorificare a patrimoniului respectiv.

Sunt socotite acte de administrare: asigurarea unui bun, locațiunea unui bun etc.

Actul juridic de dispoziție este acela care are ca rezultat ieșirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun.

Pot fi incluse în această categorie: vânzarea, donația, renunțarea la un drept, constituirea dreptului de uzufruct, de superficie, constituirea unei ipoteci, a unui gaj (care reprezintă, totodată, grevarea unui bun cu sarcini reale) etc.

Importanța acestei clasificări a actelor juridice vizează următoarele aspecte:

– capacitatea de a încheia acte juridice civile, în sensul că actele de conservare pot fi încheiate și de cel lipsit de capacitate de exercițiu; actele de administrare, în măsura în care nu sunt lezionare, pot fi încheiate de minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă fără a fi nevoie de încuviințarea prealabilă a ocrotitorului legal, iar, pentru cel lipsit de capacitate de exercițiu, actele de administrare se încheie de reprezentantul legal;

– actele de dispoziție pot fi încheiate de cel cu capacitate de exercițiu deplină, de minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă, dar numai cu încuviințarea prealabilă a ocrotitorului legal, precum și cu autorizarea instanței de tutelă, iar pentru cel incapabil de către reprezentantul legal, cu autorizarea instanței de tutelă; prin excepție, actele de dispoziție pot fi încheiate atât de persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, cât și de persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă dacă acestea sunt de mică valoare, au caracter curent și se execută la data încheierii lor;

– în cazul în care s-a dat un mandat general (mandatarul a primit împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandantului – procuratio omnium bonorum), pentru actele de dispoziție este totuși nevoie de un mandat special;

– acceptarea moștenirii, în sensul că nu pot fi considerate acte de acceptare tacită a moștenirii nici actele de conservare și nici actele de administrare cu caracter urgent, în schimb, actele de administrare ce nu au caracter urgent și angajează viitorul, precum și actele de dispoziție presupun intenția neechivocă de a accepta tacit moștenirea.

Acte juridice consensuale, acte juridice solemne și acte juridice reale

În funcție de modul de formare, actele juridice civile se împart în consensuale, solemne (formale) și reale.

Actul juridic consensual este acel act juridic care ia naștere în mod valabil prin simpla manifestare de voință a părții sau a părților, neînsoțită de niciun fel de formă. Chiar dacă părțile înțeleg să însoțească manifestarea de voință de redactarea unui înscris care să o consemneze, ele o fac nu pentru validitatea actului, ci pentru a-și asigura un mijloc de probă privind încheierea și conținutul acestuia.

Trebuie subliniat că, din punctul de vedere al formei în care se încheie actele juridice, actul juridic consensual reprezintă regula, vorbindu-se astfel despre principiul consensualismului (art. 1178 C.civ.).

Actul juridic solemn (denumit și formal) este acel act juridic pentru formarea căruia simpla manifestare de voință nu este suficientă, ci aceasta trebuie să îmbrace o anumită formă prescrisă de lege. Această formă (de regulă, forma autentică) reprezintă o condiție pentru însăși valabilitatea actului juridic respectiv. Se obișnuiește să se spună că forma este cerută ad validitatem sau ad solemnitatem.

Sunt acte juridice solemne: testamentul, contractul de donație, contractul de ipotecă, contractul prin care se strămută ori se constituie drepturi reale ce urmează a fi înscrise în cartea funciară etc.

Actul juridic real este acela care nu se poate forma valabil decât dacă manifestarea de voință este însoțită de remiterea (predarea) bunului. Deci, în cazul actelor juridice reale, predarea nu ține de executarea actului, ci chiar de încheierea lui valabilă, un asemenea act neluând naștere în mod valabil decât din momentul predării (remiterii materiale a) bunului, înțelegerea prealabilă predării poate fi considerată ca având valoarea unei simple promisiuni (unilaterale sau, după caz, bilaterale) de a încheia actul juridic real, dar nu se confundă cu acesta din urmă.

Fac parte din categoria actelor juridice reale: împrumutul, atât cel de folosință (comodatul), cât și cel de consumație (mutuum), depozitul, darul manual, gajul cu deposedare etc.

Importanța acestei clasificări privește următoarele aspecte:

– în cazul actelor juridice solemne, nerespectarea formei prescrise de lege atrage sancțiunea nulității absolute [art. 1242 alin. (1) C.civ.];

– cât privește încheierea actului juridic solemn prin mandatar, apli- cându-se principiul simetriei de formă, este necesar ca și procura să îmbrace forma solemnă [art. 2013 alin. (2) C.civ.];

– modificarea actului juridic solemn nu se poate face decât tot prin formă solemnă [art. 1242 alin. (2) C.civ.];

– regimul probelor este diferit în cazul celor trei categorii de acte juridice.

Acte juridice patrimoniale și acte juridice nepatrimoniale

După criteriul conținutului lor, actele juridice civile se clasifică în patrimoniale și nepatrimoniale.

Actul juridic este patrimonial dacă are un conținut evaluabil pecuniar.

În principiu, sunt asemenea acte cele care privesc drepturile reale și drepturile de creanță. Actul juridic este nepatrimonial dacă are un conținut neevaluabil în bani.

Spre exemplu, înțelegerea părinților unui copil din afara căsătoriei ca acesta să ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite reprezintă un act juridic nepatrimonial.

Această clasificare a actelor juridice civile prezintă interes în materia nulităților (nu se pune problema „restituirii prestațiilor" în cazul actelor nepatrimoniale), în materia simulației (care poate fi întâlnită numai în cazul actelor juridice patrimoniale – art. 1294 C.civ.), precum și în materia ocrotirii incapabilului.

Acte juridice civile cu executare dintr-o dată și acte juridice civile cu executare succesivă

Această clasificare are drept criteriu modul de executare a actelor juridice civile.

Actul juridic civil cu executare dintr-o dată este acel act a cărui executare presupune o singură prestație din partea debitorului. El se mai numește și act cu executare instantanee sau cu executare uno ictu.

Actul juridic civil cu executare succesivă este acel act a cărui executare presupune mai multe prestații eșalonate în timp. Pot fi incluse în această categorie: contractul de locațiune, contractul de arendare, contractul de societate etc.

Clasificarea respectivă prezintă interes din următoarele puncte de vedere:

– sancțiunea pentru neexecutarea culpabilă sau pentru executarea necorespunzătoare este rezoluțiunea în cazul contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o dată, contractul desființându-se cu efect retroactiv, iar în cazul contractelor sinalagmatice cu executare succesivă va interveni rezilierea, care are ca efect desfacerea contractului numai pentru viitor;

– problema suspendării executării, din motive de forță majoră, pe toată durata imposibilității de executare [art. 1557 alin. (2) teza I C.civ.], se pune numai în cazul actelor juridice cu executare succesivă;

– dacă una dintre părțile contractante are dreptul de a denunța unilateral contractul, condițiile exercitării acestuia diferă după cum contractul este cu executare dintr-o dată sau cu executare succesivă [art. 1276 alin. (1) și (2) C.civ.]

– posibilitatea denunțării unilaterale a contractului încheiat pe durată nedeterminată (art. 1277 C.civ.) vizează contractele cu executare succesivă;

– în cazul actelor juridice cu executare succesivă, pentru fiecare prestație curge câte o prescripție extinctivă distinctă, cu excepția cazului în care prestațiile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din lege sau din voința părților, un tot unitar [art. 2503 alin. (2) și (3) C.civ.].

Acte juridice civile principale și acte juridice civile accesorii

După raportul dintre ele, actele juridice sunt principale și accesorii.

Actul juridic principal este acel act care are o existență de sine stătătoare, regimul său juridic nedepinzând de cel al altui act juridic. în circuitul civil, cele mai multe acte juridice sunt acte principale.

Actul juridic accesoriu nu are o existență de sine stătătoare, soarta sa juridică depinzând de soarta altui act juridic, principal.

Sunt acte juridice civile accesorii: clauza penală, fideiusiunea, arvuna, contractul de gaj, convenția de ipotecă etc.

Actul juridic accesoriu poate fi încheiat în același timp cu actul juridic principal, dar și într-un moment diferit. De asemenea, ca regulă, el poate fi un act separat, dar poate fi inclus și în actul principal, sub forma unor clauze.

Importanța acestei clasificări constă în aceea că, pe când validitatea actului juridic principal și menținerea lui se examinează numai în funcție de propriile elemente, independent de alte acte juridice, validitatea și eficacitatea actului juridic accesoriu se apreciază nu numai în raport de propriile elemente, ci și în funcție de validitatea și eficacitatea actului juridic principal; soarta actului juridic accesoriu urmează soarta actului juridic principal – accesorium sequitur principale. Desființarea sau încetarea actului juridic principal atrage și desființarea sau încetarea actului juridic accesoriu.

Acte juridice civile strict personale și acte juridice civile care pot fi încheiate și prin reprezentant

Această clasificare se face în raport de modalitatea încheierii actelor juridice.

Actul juridic strict personal este acel act care nu poate fi încheiat decât personal, nefiind deci susceptibil de a fi încheiat prin reprezentare.

Cu titlu exemplificativ, pot fi incluse în această categorie: testamentul, căsătoria, recunoașterea unui copil.

Majoritatea actelor juridice civile este formată din acele acte ce pot fi încheiate personal, dar care pot fi încheiate și prin reprezentant.

Clasificarea prezintă importanță sub următoarele aspecte:

– constituind excepția, normele juridice care reglementează actul juridic strict personal sunt de strictă interpretare și aplicare;

– capacitatea de a încheia acte juridice strict personale este guvernată de anumite reguli speciale, prevăzute expres de lege;

– acte juridice strict personale pot încheia numai persoanele fizice;

– valabilitatea actului juridic strict personal se apreciază numai în raport de persoana sau persoanele care îl încheie, în schimb, de regulă, la aprecierea actului juridic încheiat prin reprezentare se are în vedere și persoana reprezentantului. Spre exemplu, potrivit art. 1299 C.civ., actul juridic încheiat prin reprezentare este anulabil pentru vicii de consimțământ atunci când consimțământul reprezentantului a fost viciat, însă, dacă viciul de consimțământ privește elemente stabilite de reprezentat, actul este anulabil numai dacă voința acestuia din urmă a fost viciată.

Acte juridice civile între vii și acte juridice civile pentru cauză de moarte în funcție de momentul în care își produc efectele, actele juridice civile se împart în acte între vii și acte pentru cauză de moarte.

Actul juridic între vii (inter vivos) este acela care își produce efectele necondiționat de moartea autorului sau autorilor lui. Actele între vii reprezintă majoritatea actelor juridice civile.

Actul juridic pentru cauză de moarte (mortis causa) este acela de a cărui esență este faptul că nu își produce efectele decât la moartea autorului său, un asemenea act juridic fiind făcut tocmai în considerarea morții. Testamentul este un act juridic mortis causa.

Clasificarea respectivă prezintă Importanță după cum urmează:

– actele juridice mortis causa se bucură de o reglementare amănunțită

– actele juridice inter vivos au o asemenea reglementare;

– actele juridice mortis causa nu pot fi decât cele prevăzute de lege, deci sunt numai acte juridice numite (tipice);

– actele juridice mortis causa sunt supuse, în general, unor condiții mai restrictive în ceea ce privește capacitatea de a dispune, iar uneori și capacitatea de a primi;

– actele mortis causa sunt acte juridice solemne, în vreme ce actele inter vivos sunt solemne numai ca excepție.

Acte juridice civile subiective și acte juridice civile condiție

Această clasificare se face în raport de rolul voinței părților în stabilirea conținutului actelor juridice civile.

Actul juridic subiectiv este acel act al cărui conținut este determinat prin voința autorului sau autorilor lui.

Majoritatea actelor juridice civile intră în această categorie.

Actul juridic condiție este acel act la a cărui încheiere părțile își exprimă voința numai în privința nașterii, conținutul acestuia fiind predeterminat de norme de la care părțile nu pot deroga.

Ca exemplu de act juridic condiție, literatura de specialitate menționează căsătoria.

O categorie intermediară o reprezintă contractul de adeziune, ale cărui clauze esențiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părți, pentru aceasta sau ca urmare a instrucțiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare (art. 1175 C.clv.).

Spre exemplu, sunt contracte de adeziune majoritatea contractelor încheiate de profesioniști cu consumatorii, majoritatea contractelor încheiate în materia asigurărilor, a furnizării de utilități (energie, gaz, apă) etc.

Interesul acestei clasificări a actelor juridice privește aprecierea condițiilor lor de valabilitate. în cazul actelor juridice condiție conținutul lor fiind stabilit de norme juridice imperative, părțile nu pot modifica, prin voința lor, aceste reguli și nici nu pot deroga de la acestea, deci regimul acestor acte juridice este apreciat cu multă severitate. în cazul actelor juridice subiective, părțile pot deroga de la normele juridice dispozitive, astfel încât aprecierea valabilității unor asemenea acte juridice se face în limite mai largi.

Dintr-un alt punct de vedere, actele juridice condiție nu pot fi decât cele stabilite de lege (deci sunt acte juridice numite), pe când actele juridice subiective nu se limitează la cele expres reglementate de lege. În sfârșit, în cazul contractelor de adeziune, se pune mai frecvent problema clauzelor abuzive.

Acte juridice civile pure și simple și acte juridice civile afectate de modalități

După legătura lor cu modalitățile (termen, condiție, sarcină), deosebim acte juridice civile pure și simple și acte juridice civile afectate de modalități.

Actul juridic pur și simplu este acela care nu cuprinde o modalitate. De altfel, unele acte juridice sunt incompatibile cu modalitățile, spre exemplu, actul de opțiune succesorală (acceptarea sau renunțarea la o moștenire), recunoașterea filiației, căsătoria, adopția etc.

Actul juridic afectat de modalități este acela care cuprinde o modalitate, adică un termen, o condiție sau o sarcină. Unele acte juridice civile sunt esențialmente acte afectate de modalități, de exemplu, contractul de împrumut, contractul de rentă viageră, contractul de întreținere, contractul de donație cu sarcină, contractul de asigurare etc.

Ținând cont de cele menționate mai sus, poate rezulta și o altă clasificare a actelor juridice în funcție de criteriul legăturii lor cu modalitățile, și anume:

– acte juridice incompatibile cu modalitățile;

– acte juridice care pot fi sau nu afectate de modalități;

– acte juridice inseparabile de modalități.

Interesul acestei clasificări se manifestă în ceea ce privește valabilitatea actelor juridice (de exemplu, în cazul actelor juridice de a căror esență este existența unei modalități, lipsa acesteia conduce la ineficacitatea actului), precum și producerea efectelor actelor juridice.

Acte juridice civile cauzale și acte juridice civile abstracte

După legătura cu cauza (scopul), actele juridice civile se clasifică în cauzale și abstracte. Prin act juridic cauzal se înțelege acel act a cărui valabilitate implică analiza cauzei sale (scopului său); în cazul în care cauza lipsește, este ilicită sau imorală, însuși actul juridic este lovit de nulitate.

Cele mai multe acte juridice civile sunt acte cauzale.

Prin act juridic abstract se desemnează acel act a cărui valabilitate nu implică analiza cauzei.

Apariția actelor juridice abstracte a fost impusă de nevoile circuitului civil și comercial, care presupun uneori o desfășurare rapidă a anumitor operații juridice și, prin aceasta, eliminarea posibilității permanente de a pune în discuție valabilitatea lor din punctul de vedere al cauzei. Pe aceste premise au apărut titlurile de valoare. în cazul acestora, actul juridic (negotium), care a dat naștere unui raport obligațional, este inseparabil de înscrisul constatator (instrumentum), deci înscrisul respectiv încorporează creanța ce a luat naștere din actul juridic. Avantajul titlurilor de valoare constă în faptul că executarea lor nu cere o cercetare a scopului (cauzei) actului juridic, debitorul neputând invoca excepția nevalabilității cauzei pentru a refuza executarea.

Această clasificare își manifestă importanța pe planul valabilității actelor juridice, precum și al regimului probatoriu.

Acte juridice civile numite și acte juridice civile nenumite

După reglementarea și denumirea lor legală, actele juridice civile se clasifică în acte juridice numite (tipice) și acte juridice nenumite (atipice).

Prin act juridic civil numit se înțelege acel act care are o denumire stabilită de lege, precum și o reglementare proprie.

Prin act juridic civil nenumit se înțelege acel act care nu se bucură de o reglementare proprie. Existența unor asemenea acte juridice este o consecință a principiului libertății actelor juridice, de care ne vom ocupa atunci când vom analiza principiile voinței juridice.

De exemplu, legislația noastră actuală nu mai reglementează delegația imperfectă, deci, contractul prin care un terț se obligă față de creditor să execute alături de debitorul inițial obligația asumată anterior de acesta din urmă este un contract nenumit.

Este însă de reținut că în categoria contractelor nenumite nu se includ și contractele complexe, adică acele contracte care reunesc elementele a două sau mai multor contracte numite (de exemplu, contractul hotelier, ce reunește elementele contractului de locațiune, în privința camerei închiriate, precum și ale contractului de depozit, în privința lucrurilor călătorului aduse în hotel). Pentru asemenea contracte, în măsura în care nu ar exista o reglementare specială, se vor aplica normele prevăzute de lege pentru elementele (contractele) componente.

Interesul acestei clasificări se manifestă în ceea ce privește determinarea regulilor aplicabile.

Astfel, pentru actele juridice numite, nu este necesar ca părțile să prevadă întotdeauna întregul conținut al lor, ci, în măsura în care nu au derogat de la dispozițiile legale ce reglementează actul juridic încheiat (sau nu puteau să deroge), acestea se vor aplica în mod automat și complet. Simpla calificare a actului juridic (încadrarea lui într-un anumit tip de act juridic numit) este suficientă pentru cunoașterea regimului său juridic.

În schimb, în cazul actelor juridice nenumite, se vor aplica regulile stabilite de părți, iar pentru aspectele la care părțile nu s-au referit în mod expres își vor găsi aplicare regulile generale care cârmuiesc materia obligațiilor, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare la actul juridic cu care se aseamănă cel mai mult (art. 1168 C.civ.).

Spre exemplu: potrivit art. 1651 C.civ., obligațiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligațiilor înstrăinătorulul în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept, dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligații în general nu rezultă altfel; de asemenea, promisiunea de a încheia în viitor un contract real nu va fi guvernată de regulile aplicabile contractului real proiectat, ci de cele generale în materie de obligații, iar numai pentru situațiile neprevăzute de regulile generale se vor aplica normele privitoare la contractul real respectiv etc.

Menționăm că este posibil ca un act juridic nenumit să devină un act juridic numit, în măsura în care se adoptă o reglementare corespunzătoare. De exemplu: după adoptarea Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, contractul de sponsorizare, dintr-un contract nenumit, a devenit un contract numit; ca urmare a emiterii O.G. nr. 51/1997 și O.G. nr. 52/1997, contractul de leasing și contractul de franciză au devenit acte juridice numite; după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009, contractul de întreținere a devenit un act juridic numit [art. 2254-2263 C.civ.] etc.

Cap. 2. Condițiile de valabilitate ale actului juridic civil

2.1.Notiune și clasificare

Condițiile actului juridic civil constituie elementele fundamentale ale acestuia. Unele elemente sunt fundamentale, în absența lor actul juridic neputând să fie prezent, iar altele sunt secundare. Există trei categorii de condiții, care se întrepătrund și se condiționează între ele și anume: condiții de formare a actului juridic civil, condiții de validitate și condiții de eficacitate.

Prevederile de validitate ale actului juridic sunt prevăzute de lege sau determinate de părți pentru organizarea sa valabilă, astfel încât să poată produce toate efectele ce îi sunt specifice. Condițiile de validitate cuprind condițiile de organizare a actului juridic.

Conform articolului 1179 din noul Cod civil, condițiile de validitate fundamentale ale actului juridic civil sunt:

– capacitatea părților de a încheia actul juridic;

– consimțământul părților;

– obiectul actului juridic;

– cauza actului juridic;

– forma actului juridic, în actele juridice solemne.

Prin condițiile actului juridic civil vom înțelege acele componente care trebuie sau pot să intre în structura actului juridic civil, deci elementele din care este alcătuit actul juridic civil.

Subliniem că, în teoria actului juridic civil, cuvântul „condiție" are și o altă semnificație decât cea menționată mai sus, desemnând și o modalitate a actului juridic civil, adică un eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde eficacitatea sau desființarea actului juridic civil. De asemenea, uneori, în vorbirea curentă, cuvântul condiție mai este folosit și cu sensul de clauză a actului juridic civil. Desigur că, din contextul în care apare cuvântul condiție, interpretul va deduce sensul ce i se atribuie de fiecare dată.

În considerarea înțelesului polivalent al termenului „condiție", în doctrină și în jurisprudență, pentru desemnarea condițiilor actului juridic civil, se preferă uneori utilizarea expresiei „elementele actului juridic civil" sau chiar „cerințele actului juridic civil". în ceea ce ne privește, optăm pentru denumirea tradițională, care, de altfel, este consacrată de legislația noastră. Astfel, art. 1179 C.civ. folosește expresia „condițiile esențiale pentru validitatea contractului", art. 1246 alin. (1) C.civ. vorbește despre condițiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului etc.

O primă clasificare a condițiilor actului juridic se poate face în funcție de aspectul la care se referă acestea. Potrivit acestui criteriu, rezultă două categorii de condiții ale actului juridic, anume: condiții de fond (numite și condiții intrinseci) și condiții de formă (numite și condiții extrinseci). Condițiile de fond sunt cele care privesc conținutul actului juridic civil, iar condițiile de formă sunt cele care se referă la exteriorizarea voinței sau, după caz, a voințelor.

După criteriul obligativității sau neobligativității lor, condițiile actului juridic se împart în condiții esențiale și condiții neesențiale. Condițiile esențiale sunt acelea care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu, lipsa uneia dintre ele atrăgând nevalabilitatea actului juridic. Condițiile neesențiale sunt acelea care pot fi prezente sau pot lipsi din actul juridic, fără a fi afectată valabilitatea acestuia.

O a treia clasificare a condițiilor actului juridic civil se poate face după sancțiunea ce intervine în cazul nerespectării lor. în funcție de acest criteriu, condițiile actului juridic pot fi: condiții de validitate și condiții de eficacitate. Nerespectarea condițiilor de validitate se sancționează cu nulitatea actului juridic civil, în schimb, nerespectarea condițiilor de eficacitate nu atrage nulitatea actului juridic civil, ci alte sancțiuni (spre exemplu, inopo- zabilitatea față de terți).

În funcție de vocația lor, condițiile actului juridic civil mai pot fi clasificate în condiții generale și condiții speciale. Condițiile generale privesc toate actele juridice civile, iar condițiile speciale privesc numai anumite acte juridice civile.

,.`: