.conditiile de Fond Si de Forma ale Casatoriei

ARGUMENT

Într-o societate aflată în permanentă transformare, instituția căsătoriei a dăinuit de-a lungul timpului păstrându-și menirea de a fi piatra de temelie a societății civile.

Căsătoria și familia pot fi privite ori cercetate de diferite discipline, cum ar fi Dreptul sau Sociologia. Lucrarea de față, deși are caracter juridic și deci prezintă aspectele privind căsătoria din acest punct de vedere, ignoră, însă, și aspectele nejuridice referitoare la căsătorie și familie, încercând să prezinte o viziune cât mai complexă asupra acestui fenomen.

În cadrul acestei lucrări am analizat instituția căsătoriei, doar din perspectiva condițiilor de fond și de formă impuse de lege pentru încheierea acesteia încercând totodată să evidențiem, printr-un studiu al practicii judiciare, care sunt sancțiunile aplicate pentru nerespectarea acestor condiții. Am considerat acest subiect foarte important și demn de interes deoarece de el depinde întemeierea unor familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât și moral, care să-și poată îndeplini funcțiile ce-i revin în cadrul societății noastre. în acest sens suntem de părere că autoritățile administrative sunt cele care trebuie să asigure integritatea acestei instituții, deoarece serviciile de stare civilă din fiecare localitate sunt primele care verifică îndeplinirea tuturor condițiilor legale de căsătorie.

Materia lucrării este structurată pe șase capitole și debutează cu prezentarea noțiunilor de familie și căsătorie, urmând apoi o succintă trecere în revistă a evoluției instituției căsătoriei de-a lungul timpului propunând un studiu comparativ între diferite sisteme de drept ca în continuare urmând să facem o analiză detaliată a condițiilor de fond și de formă impuse la căsătorie și încheind cu o prezentare a soluțiilor practicii judiciare în domeniu. Lucrarea se completează cu unele anexe referitoare la acte normative, jurisprudență și formulare privind căsătoria.

Pentru elaborarea lucrării s-a avut în vedere legislația existentă, care se modifică ori se adaptează transformărilor sociale din țara noastră.

Aspectele teoretice prezentate în lucrare se concretizează ori se clarifică prin studiul efectuat la sfârșitul lucrării și prin anexele pe care le cuprinde, ceea ce îi conferă un caracter ori conținut teoretic și practic.

Căsătoria și familia 1

Capitolul I

CĂSĂTORIA Șl FAMILIA

NOȚIUNEA DE FAMILIE

Constituind unitatea grupală fundamentală a societății, familia a reprezentat și reprezintă o temă predilectă de reflecție și anafiză a spiritualității umane, a politicii sociale, dar și a mai multor discipline științifice: sociologia, medicina, psihologia, științele juridice etc, fiecare propunându-și să surprindă, dintr-o perspectivă specifică și specializată dimensiunile, dinamica și funcțiile grupului familial.

Complexitatea acestei forme de comunitate umană, determinată de multitudinea și varietatea de relații care se stabilesc între cei care o compun, precum și între familie, ca entitate distinctă și societate, la care se adaugă evoluția în timp a trăsăturilor sale caracteristice, face dificilă încercarea de a defini familia într-o formulă cuprinzătoare. Familia – s-a spus – este o realitate biologică, prin uniunea ce se realizează între bărbat și femeie și prin procreare; este o realitate socială, fiindcă prin ea se realizează o comunitate de viață între cei care o compun; este o realitate juridică, fiindcă societatea reglementează prin norme juridice cele mai importante relații din cadrul ei.

În sens sociologic, familia ca formă specifică de comunitate umană – desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viață, interese și întrajutorare. în acest înțeles se poate spune că familia este o realitate socială prin comunitatea de viață dintre soți, dintre părinți și copii, precum și dintre alte rude. în cadrul relațiilor de familie apar aspecte morale, psihologice, fiziologice și economice între cei care formează comunitatea de viață și interese. Relațiile de familie au un caracter de comlexitate pe care nu-l găsim la alte categorii sociale. Avându-se în vedere un anumit aspect al relațiilor de familie, am mai spus că familia este o realitate biologică prin uniunea dintre bărbat și femeie și prin procreație. Luând naștere prin căsătorie, familia începe prin a fi formată din soți. Familia

Căsătoria și familia 2

tipică este aceea careeste formată din părinți și copii. în mod obișnuit familia dă naștere următoarelor raporturi:

de căsătorie, care constituie baza familiei

cele dintre soți, care costituie efectele căsătoriei

cele dintre părinți și copii, care sunt rezultatul raporturilor dintre soți

dintre alte persoane care mai fac parte din familie

Sociologii disting familia simplă sau nucleară, formată din părinți și copiii lor necăsătoriți, și familia extinsă sau largă, formată și din alte persoane decât în primul caz. în sens restrâns, familia, ca nucleu social elementar, cuprinde pe soți și pe descendenții necăsătoriți ai acestora. Această familie structurată pe două generații a luat locul familiei tradiționale, structurată pe mai multe generații, extinsă în societățile cu o economie nedezvoltată, rurală.

Din perspectivă juridică, familia a fost definită ca formă de organizare a vieții în comun a grupului de persoane între care există drepturi și obligații izvorâte din căsătorie, rudenie (inclusiv adopție) precum și alte raporturi asimilate sub unele aspecte relațiilor de familie. Familia ne apare astfel, ca formă jurdiceste recunoscută de conviețuire a unor persoane între care s-au stabilit relații de ordin personal, nepatrimonial, cât și relații de ordin patrimonial.

In lipsa unei definiții, în cuprinsul diferitelor reglementări noțiunea de familie apare în accepțiuni diferite. După cum am mai precizat familia tipică este compusă din părinți și copii. Codul Familiei vizează cel mai adesea acest sens, restrâns, al noțiunii (art. 1 – 44, 45,46 / Codul Familiei), adopție (art. 75,76 / Codul Familiei), obligația de întreținere (art. 86 / Codul Familiei) etc, aceleiași noțiuni I se atribuie un înțeles mai larg, familia reunind soții, precum și persoanele care descind unele din altele sau dintr-un autor comun între care există deci, o comunitate dfe sânge. Alături de familia de drept comun, în sensul Codului Familiei, în legislația extrinsecă, același concept dobândește sensuri speciale; astfel, potrivit Legii fondului funciar nr. 18 / 1991, prin familie se înțeleg soții și copiii necăsătoriți, dacă gospodăresc împreună cu părinții lor (art. 8, al. 2); din punct de vedere al legislației locative, din familie fac parte soții, copiii, precum și părinții soților întreținuți de aceștia (art. 15 din H.G. nr. 5 / 1973); în sensul legislației civile sunt chemați la moștenire ca făcând parte din familie descendenții, ascendenții, rudele colaterale

Căsătoria și familia 3

până la gradul al iv-lea inclusiv și soțul supraviețuitor (art. 659, 669-676 / Codul de procedură civilă).

Aflată la temelia familiei, căsătoria generează raporturi multiple și complexe între membrii ei: între soți iau naștere relații personale și patrimoniale, de asemenea între soți și copiii rezultați din căsătorie, părinții fiind datori să crească copiii, îngrijind de sănătatea, dezvoltarea lor fizică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestora (art. 101 / Codul Familiei), dintre aceste raporturi, numai unele fac obiectul reglementării juridice, raporturile de natură morală, etic»-s pi rituală sunt lăsate la aprecierea soților, care-și vor pune asupra lor amprenta propriei personalități. Art. 2 / Codul Familiei, sintetizând principiile care stau la baza familiei, prevede că, relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă "între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material", creând astfel cadrul pentru o minimă organizare juridică a raporturilor personale dintre membrii familiei. Majoritatea reglementărilor cuprinse în Codul Familiei sunt dedicate raporturilor patrimoniale, în special celor dintre soți, acestea prin natura lor fiind mai susceptibile de a fi cuprinse în norme juridice.

Fiind un fenomen social, familia s-a dezvoltat odată cu dezvoltarea societății, având astfel un caracter istoric.

Familia romană* era organizată pe baze patriarhale, axându-se în jurul șefului de familie (pater familias), a cărui autoritate unică și nelimitată se extindea asupra tuturor membrilor familiei. Făceau parte din această familie soția, copiii, nepoții, dar și sclavii și toate persoanele a căror existență era asigurată în cadrul familiei, precum și bunurile familiale. Această familie era monogamă.

Familia feudală grupa toate forțele de muncă aflate sub aceiași acoperiș. Căsătoria începe să devină un mijloc de sporire a averii constituind principalul mobil al întemeierii familiei. Familia avea funcție religioasă, iar orice căsătorie care nu fusese oficiată religios era considerată concubinaj. în ceea ce privește funcția pedagogică, în familiile înstărite educația copiilor era încredințată persoanlului casnic. Dată fiind stratificarea socială, familia feudaluluiera diferită de cea a țăranului iobag. Tot astfel, familia burgheză era diferită de cea proletară. Bărbatul avea puterea maritală și puterea părintească.

Căsătoria și familia 4

Familia feudală era adaptată acestei perioade, astfel încât abia în secolul al XX -lea familia a devenit egala bărbatului în căsătorie.

Modelele de familie s-au diversificat treptat, pe lângă familia clasică fiind cunoscută monoparentală, formată din mama necăsătorită și copiii ei. De asemenea, este întâlnită familia sociologică, alcătuită din tată, mamă și copiii lor, care nu are la bază căsătoria. Unele legislații au recunoscut și căsătoria între persoane de același sex.

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea, dreptul ți îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor (art. 44, punctul 1 din Constituția României). Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie (art.44,punctul 3 din Constituția României). Persoanele handicapate se bucură de protecție specială (art. 46, punctul 1 din Constituția României). Părinții au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine (art.29, punctul 6 din Constituția României). Rezultă că familia, ca celulă de bază a societății, este o instituție care se bucură de protecția constituțională. Mai multe constituții ale statelor europene au prevăzut protecția familiei ca un obiectiv important al ordinii constituționale. De asemenea, diferite acte internaționale se referă la ocrotirea familiei.

Noțiunea sociologică și cea juridică de familie, în mod obișnuit, coincid, se suprapun. Sunt însă situații în care această corespondență nu există. Astfel, de exemplu, în cazul desfacerii căsătoriei prin divorț, relațiile de fapt, în sens sociologic, încetează între soți, deoarece nu există între ei o comunitate de viață și de interese. Dar unele drepturi și obligații, deci relații de familie în sens juridic continuă să existe (cele privitoare la întreținere, dreptul la nume, la bunurile comune dacă acestea nu au fost împărțite la desfacerea căsătoriei).

După cum am arătat mai sus, modelelel famuită din tată, mamă și copiii lor, care nu are la bază căsătoria. Unele legislații au recunoscut și căsătoria între persoane de același sex.

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea, dreptul ți îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor (art. 44, punctul 1 din Constituția României). Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie (art.44,punctul 3 din Constituția României). Persoanele handicapate se bucură de protecție specială (art. 46, punctul 1 din Constituția României). Părinții au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine (art.29, punctul 6 din Constituția României). Rezultă că familia, ca celulă de bază a societății, este o instituție care se bucură de protecția constituțională. Mai multe constituții ale statelor europene au prevăzut protecția familiei ca un obiectiv important al ordinii constituționale. De asemenea, diferite acte internaționale se referă la ocrotirea familiei.

Noțiunea sociologică și cea juridică de familie, în mod obișnuit, coincid, se suprapun. Sunt însă situații în care această corespondență nu există. Astfel, de exemplu, în cazul desfacerii căsătoriei prin divorț, relațiile de fapt, în sens sociologic, încetează între soți, deoarece nu există între ei o comunitate de viață și de interese. Dar unele drepturi și obligații, deci relații de familie în sens juridic continuă să existe (cele privitoare la întreținere, dreptul la nume, la bunurile comune dacă acestea nu au fost împărțite la desfacerea căsătoriei).

După cum am arătat mai sus, modelelel familiale s-au diversificat. Rezultă că trebuie distinse raporturile faptice, sociologice de familie și raporturile de familie juridice. Existența acestora din urmă nu înseamnă dovada, întotdeauna a primilor. Codul Familiei se referă și la familia restrânsă, formată numai din soți sau din aceștia și copii. Se poate spune că există o noțiune juridică a familiei de drept comun, în sensul "Codului Familiei" și noțiuni speciale, în diferite domenii, la care se referă legile speciale.

Căsătoria și familia 5

FUNCȚIILE FAMILIEI

1.FUNCȚIA DEMOGRAFICĂ

Avându-se în vedere, mai ales, funcția biologică a familiei, s-a spus că familia este o realitate biologică, prin uniunea dintre bărbat și femeie și prin procreație. Această funcție asigură reproducerea populației, deoarece, fără perpetuarea speciei umane societatea este de neconceput. Atracția către sexul opus este inerentă naturii umane, după cum tot astfel este nevoia de a avea și crește copii. Dar, condițiile naturale de dezvoltare a familiei trebuie să fie privite în strânsă legătură cu relațiile sociale, atât din cadrul familiei, cât și din societate. Copii constituie, în cadrul familiei, un important factor de coeziune, de echilibru moral și juridic, de potențare a sentimentelor, de bucurie și încredere în viitor. Creșterea populației depinde, în mod nemijlocit, de structura diferitelor organisme sociale și de politica societății privind natalitatea. în acesta privință, unele țări promovează o politică de stimulare a natalității, iar altele de frânare a sporului populației.

Sprijinirea și stimularea creșterii natalității se realizează, în bună măsură, prin mijloace juridice.

2.FUNCȚIA ECONOMICĂ

Funcția economică a familiei își găsește expresia în ducerea în comun a gospodăriei casnice și comunitatea de bunuri a soților, precum și în ajutorul acordat membrilor ei aflați în nevoie din cauza incapacității de a munci. Funcția economică a familiei se exprimă și prin caracterul de unitate de producție pe care-l are aceasta. De exemplu, familia din mediul rural, familia meșteșugarilor, a întreprinzătorilor economici.

3.FUNCȚIA EDUCATIVĂ

Familia a avut în toate timpurile un rol important în educația copiilor. Desigur, funcția educativă a familiei a suferit schimbări determinate de evoluția societății. Educația în familie are ca scop formarea unui om cu o dezvoltare armonioasă.

Căsătoria și familia 6

Părinții sunt datori să crească copilul, îngrijind de sănătatea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui (art. 101, alin. 2/ Codul Familiei). Tot astfel, art. 29 punctul 6 din Constituția României arată că părinții au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine. Există o unitate între educația în familie și educația în societate. Statul dictează norme juridice și stabilește atribuții anumitor organe de stat, în vederea asigurării desfășurării corespunzătoare a procesului educativ în familie.

Statul sprijină dezvoltarea și consolidarea familiei prin măsuri economice și sociale. După cum am menționat, ocrotirea căsătoriei și a familiei se realizează nu numai cu ajutorul normelor "Dreptului familiei", ci și cu ajutorul altor norme juridice, ceea ce le conferă statutul de instituție. Codul reglementează condițiile încheierii căsătoriei, drepturile și obligațiile personale și patrimoniale ale soților și desfacerea acesteia prin divorț.

Ocrotirea căsătoriei se realizează totodată prin egalitatea dintre soți și raporturilor lor cu copiii și prin obligația de întreținere pe care soții o au unul față de celălalt.

Evoluția formelor de căsătorie 7

CAPITOLUL II

EVOLUȚIA FORMELOR DE CĂSĂTORIE

SECȚIUNEA I – PRIMELE ÎNCEPUTURI

Originea căsătoriei este legată indisolubil de începuturile familiei, iar sub raport juridic de începuturile Dreptului, probleme controversate în literatura de specialitate. Cum însă o societate umană nu poate exista fără reguli de comportare cât de cât elementare, intr-o opinie nu lipsita de temei nomogeneza corespundea in linii mari cu anteropogeneza, deoarece ființa inzestrata cu rațiune (homo sapiens) a devenit conștientă de antonimia dintre Bine si Rău și a căutat în mod susținut să promoveze pe primul și să combată pe cel de-al doilea. (L.P. Marcu)

După promiscuitatea primitivă din perioada paleoliticului , în neolitic apar îngrădiri între raporturile dintre genetații, semnalate la polinezieni sub denumirea de "punalua" și permițând o grupare a rudelor în jurul mamei, cu reguli de inviolabilitate reciprocă, de apărare naturală și de întreținere reciprocă (G.Richard) în cadrul unei rudenii nu numai naturale, ci și totemice (P.Ninogradoff). se pun astfel bazele organizării matriarhale, cu pronunțat ascendent feminin , iar trecerea la "căsătoria pereche", bazată pe conviețuirea temporară a unui cuplu cu posibilități și de alte relații a promovat sistemul matrilocal și matrilineal de rudenie.

Odată cu vârsta metalelor, cu importanța pe care o capătă creșterea animalelor , cu sporirea avuției și a nevoilor de apărare inerente societăților barbare se ajunge la o sporire a rolului bărbatului și la instaurarea patriarhatului ca formă de organizare. Odată cu patriarhatul se poate vorbi de o familie în adevăratul sens al cuvântului, cu un cap care să dețină o autoritate absolută asupra membrilor ei.

Evolutia formelor de casatorie 8

SECȚIUNEA A II-A – FAMILIA PATRIARHALĂ

A. CONSIDERAȚII GENERALE

Familia patriarhală este nucleul din care , prin agregare sub formă de ginți, fratrei și triburi se va ajunge prin recunoașterea nu numai a unei ierarhii politico-juridice, ci și mistico-religioase(M. Mauss) la forma superioară de organizare politico statală. Opinia aceasta, considerată tredițională (A. Comte, Le Play, R.H. Lowie), promovată de adepții teoriei patriarhale a apariției statului și combătută de alții care consideră că este imposibil ca familia monogamă să preceadă clanul, a fost explicată de L.P.Marcu prin aceea că ceea ce a precedat familia patriarhală au fost structurile gentilico-tribale matriarhale, concentrate în final într-un nucleu domestic monogamic ce va sta la baza structurilor patriarhale în evoluția lor firească și în cadrul cărora, după impresia lui Aristotel, "femeile și sclavii au aceeași poziție".

Familia monogamă prezintă, după F.W. Roman, următoarele avantaje:

numărul persoanelor de același sex este aproximativ egal

asigură copilului cea mai bună protecție asupra vieții și educației

produce afecțiuni și emoții superioare

relațiile dintre membrii ei și dintre aceștia și societate sunt bine definite

permite o comunitate religioasă și transmiterea tradițiilor

asigură sprijinirea părinților în ultima perioadă a vieții lor

In această perioadă, după părerea lui P.J.Proudhon, căsătoria a căpătat caracteristici care se vor menține multă vreme:

nu se ma reduce la simple stări afective

consimțământul părinților se adaugă la cel al viitorilor soți

societatea intervine la nivel de promisiune, logodnă, act juridic

ceremonia solemnă, religioasă consacră căsătoria și face din ea o taină

prin actul sacramental, incompatibil prin natura sa cu orice idee de poligamie și
divorț, soții își jură reciproc o iubire inviolabilă și veșnică

soțul promite protecție și devotament, soția – ascultare

Evoluția formelor de căsătorie 9

7. astfel uniți sub auspiciile familiei și ale Statului, soții formează între ei și împreună cu copiii, un tot juridic și solidar.

B. DREPTUL EGIPTEAN

Familia de tip patriarhal, caracterizată în principal prin monogamie sistem patrilocal și patrilinear, a îmbrăcat diferite forme în antichitate. La vechii egipteni, în cadrul familiei monogame, soția avea o poziție avantajoasă, vestigiu al matriarhatului. Căsătoria se înnheia fără forme, fiind practicate și căsătoriile de probă, vestigii ale familiei pereche, iar căsătoria dintre frate și soră germani (din același tată, dar din mame diferite) practicată în familiile dominatoare, amintesc de căsătoria pe grupe; desfacerea căsătoriei se putea cere de fiecare dintre părți, dar cu o compensație. (A. Moret)

C. DREPTUL ASIRO-BABILONIAN

La asiro-babiloniei, familia era, de asemenea, monogamă, iar căsătoria consemnată într-un înscris întocmit în prezența martorilor și precedată de o logodnă, prilej cu care viitorul soț dădea tatălui fetei o sumă de bani (terbatum), iar acesta constituia o dată (seriqtum) ce întrecea darul primit, într-un sistem ce amintește de epoca primitivă. Poziția femeii era bună, ea putând dispune de bunurile proprii. Impedimentele la căsătorie vizau pe fetele consacrate templelor, pe bărbații cu reputație rea, iar văduvele cu copii minori nu se puteau căsători doar după inventarierea averii acestora. Soțul putea să vândă pe soția infidelă, iar în cazul în care cădea prizonier, soția rămasă fără mijloace era în măsură "să nu-și păstreze trupul" , fără e fi considerată adulteră. Bărbatul putea divorța oricând, femeia numai din motive justificate; în caz de sterilitate a femeii, soțul o putea repudia cu formule sacramentale sau lua o altă femeie ca soție inferioară. (L. Delaporte)

Evoluția formelor de căsătorie

10

D. DREPTUL INDIAN

La vechii inzi, familia era de tip patriarhal și monogamă, ca unitate economică de sine stătătoare în cadrul vechilor ginte (gote) pe cale de disoluție. Căsătoria avea loc prin cumpărare sau răpire într-o primă perioadă, pentru ca după aceea să implice o serie de formalități si ceremonii religioase. De aici și poziția inferioară a soției, care nu avea drept de moștenire și trebuia să urmeze pe soț la moartea acestuia pe rug. După căsătorie, patrimoniul soției trecea în proprietatea soțului, ea având numai dreptul la bunurile mobile proprii, provenite din prețul de cumpărare și cele destinate uzului propriu,

E. DREPTUL CHINEZ

La vechii chinezi, familia era de tip patriarhal și poligamă, dar numai una dintre soții era considerată ca adevărată. Femeia avea o condiție inferioară, denumirea ei de "Ți" desemnând și pe sclavă și pe concubină. Căsătoria era precedată de logodnă, hotărâtă de părinți și care nu putea fi desfăcută decât din motive temeinice. După căsătorie, soția locuia într-o parte separată a casei și nu era consultată cu privire la problemele familiei.

F. DREPTUL EBRAIC

La vechii evrei, familia era monogamă, poligamia constituind o excepție la păturile superioare, îndeosebi regii putând avea mai multe soții pentru a asigura continuitatea dinastiei. Prin măsurile luate prin reforma lui Simeon Ben Setach, în contractul de căsătorie (ketuva) se preciza suma ce trebuia să o dea soțul soției în caz de despărțire. Legislația israelită pedepsea și atingerile aduse onoarei mamei ( Exod, XXI, 17) și nu numai cele ale tatălui.

G. DREPTUL GRECESC

La vechi elini, în epoca homerică familia era monogamă, de tip patriarhal, patrilocală și patrilineală, cu posibilitatea pentru bărbați de a avea și alte relații, însă copiii intrând în puterea părintească. În perioada ulterioară, la Spartani,familia continua sa

Evoluția formelor de căsătorie 11

prezinte și rămășițe de matriarhat sub forma sororatului, ca atare, poziția femeii era bună în raport cu alte sisteme juridice. în legislația lui Lycurg apar și urme de poliandrie în scopul obținerii de urmași cât mai înzestrați.

La Atenieni, căsătoria se contracta printr-o înțelegere verbală între părinți (engyesis) sau în fața autorităților (epidikasia), îndeosebi atunci când era vorba de o fată înfiată sau rămasă moștenitoare. Situația femeii era mai bună decât în Orient, deși era considerată doar ca o îngrijitoare a casei și locuind într-un apartament separat.

în perioada elenistică, se făcea diferență între căsătoria prin simplă convenție (agraphos) considerată ca o căsătorie de probă și cea solemnă, cu înscrieri (engraphos) cu efecte juridice depline. (G.GIotz)

H. DREPTUL ROMAN

Familia romană era monogamă, patrilocală și patrilineală, în cadrul unei rudenii care putea fi civilă (agnateo), de sânge (cognatio) sau de neam (gentilicia). La baza ei stătea puterea capului de familie (pater familias), cu o înpătrită sferă de aplicare: putere părintească, asupra copiilor (patria potestas), putere maritală – asupra soției, asupra sclavilor (dominica potestas) și asupra persoanelor cumpărate, putere considerată ca o proprietate. (V.Hanga)

SECȚIUNEA a lll-a – FAMILIA MEDIEVALĂ Șl MODERNĂ

1. CONSIDERAȚII GENERALE

Aspectul căsătoriei, în virtutea căruia "bărbatul și femeia sunt intim uniți" s-a perpetuat și în Evul Mediu, îndeosebi sub impulsul creștinismului și islamismului, deși-așa cum a demonstrat J. Goody – în Occident Biserica a intervenit destul de târziu în actul căsătoriei.

Sub raport demografic, familia, în concepția creștină, avea ca finalitate procrearea, urmându-se în acest sens perceptul biblic "creșteței, înmulțiți-vă, umpleți pământul și îl stăpâniți (Geneza, 9,1). Pe de altă parte, era și credința că femeia se poate mântui de păcatul originar prin procreare. Familia patriarhală

Evoluția formelor de căsătorie 12

musulmană avea și ea un rol demografic bine conturat, procrearea fiind – ca și în familia romană – principala ei finalitate. Ca atare, lipsa de copii era considerată ca o pedeapsă divină și unul din motivele poligamiei era tocmai acesta.Sub raport etic, concepția Bisericii creștine asupra familiei a însemnat un pas înainte în relațiile dintre membrii ei, dezvoltând sentimentul iubirii dintre soți și înlăturând, în parte, puterea absolută a părinților asupra copiilor. Inegalitatea dintre sexe continuă să existe, căpătând de data asta o consfințire divină.

2. DREPTUL BIZANTIN

în Bizanț, familia era reglementată de aceleași percepte laice și religioase, având la bază căsătoria, așa cum era definită de Evanghelie ca taină bisericească. Ea se încheia prin consimțământul părinților, limita de vârstă fiind de 12 ani pentru fete și 14 ani pentru băieți și precedată de logodnă, cu efecte juridice reduse în Dreptul scris, dar importante în cel cutumiar. Bărbatul era considerat cap al familiei, așa cum Hristos este cap al Bisericii, soții datorându-și ajutor reciproc și grija față de copii. Căsătoria înceta prin moartea unuia dintre soți sau despărțire, bărbatul putând repudia pe soție cu destulă ușurință, ceea ce dovedește poziția înferioară a acesteia. (Ch. Diehl)

3. DREPTUL MEDIEVAL OCCIDENTAL

Sistemul era asemănător și în Dreptul medieval din Occident, unde apar însă diferențieri impuse de Biserica romano-catolică, apoi de cea reformată, în Franța, de pildă, familia era supusă acelorași reglementări având la bază căsătoria considerată ca "taină bisericească" (sacramentum) și, ca atare, nu se putea desface la credincioșii catolici, ci doar la cei reformați. Vârsta era de 12 ani pentru fete și de 14 ani pentru băieți, iar neîndeplinirea condițiilor de fond și de formă, puteau duce la nulitatea actului sau chiar pedepsirea celor vinovați, Conciliul de la Trent prevăzând obligativitatea cununiei religioase. Inegalitatea femeii era justificată, de altfel, și de juriștii laici, J. Bodin, de pildă explicând-o prin aceea că: ' genecocrația este împotriva legilor naturii, care a dat bărbatului forța, prudența, îndeletnicirea armelor, priceperea de a cârmui și Ie-a interzis femeii" și ca atare”nu exisă lege, nici cutumă care s-o scutească pe femeie de supunere

Evoluția formelor de căsătorie

13

și nu doar supunere, ci chiar de considerația dată soțului ei".

4. DREPTUL POPOARELOR MIGRATOARE

La populațiile germanice, aflate pe ultima treaptă a organizării străvechi și care au pătruns în provinciile apusene ale Imperiului Roman, rudenia pe linie maternă era încă puternică. Căsătoria era hotărâtă de părinți, urmărind, în cazul căpeteniilor, legături de rudenie . Filiația stabilită inițial pe linie maternă, începe la unele populații germanice să fie admisă pe ambele linii.

La huni, care au pătruns în răsăritul Europei, familia era poligamă, hunul putând avea atâtea soții câte putea întreține. Căsătoria preferențială era practicată, fiul putând lua în căsătorie pe văduvele tatălui, femeia fiind cumpărată și considerată ca un bun ce se moștenea. Se obișnuiau și căsătoriile mixte.

Forma dominantă la vechii slavi era familia mare, de tipul comunității casnice patriarhale (zadruga). Ea cuprindea mai multe generații de urmași ai aceluiaș strămoș, împreună cu soțiile lor care trăiau laolaltă într-o singură gospodărie, își cultivau laolaltă ogoarele, se hrăneau și se îmbrăcau din proviziile comune și stăpâneau în comun prisosul de produse. Rudenia se stabilea pe linie paternă, ca în orice sistem patriarhal, deși rămășițele matriarhatului se mențineau încă. Căsătoria era precedată de logodnă și mirele plătea o sumă (veno) pentru mireasă. Cinstea femeii era mult prețuită, iar văduvele nu se mai căsătoreau.

Familia era poligamă la vechii bulgari, ca și la celelalte populații asiatice, cum au fost și ungurii. La aceștia din urmă se cunosc și căsătorii mixte încheiate probabil în scop de alianță. La pecenegi și cumani, legăturile de rudenie erau, de asemenea, puternice, dominând cea pe linie paternă, unchiul patern și urmașii acestuia bucurându-se de întâietate și având un drept de preferință la căsătorie. Căsătoriile mixte erau practicate îndeosebi de căpetenii pentru a obține anumite avantaje: fiice ale conducătorilor se căsătoresc cu nobili franci, principi bizantini sau unguri.

Evoluția formelor de căsătorie 14

La tătari , căsătoria se făcea prin cumpărare, iar familia era poligamă. Tătarii au cunoscut forma de familie mare în cadrul căreia trăiau la un loc mai multe generații. Căsătoria era hotărâtă de părinți încă de timpuriu și urmărea consolidarea relațiilor de prietenie între clanuri.

Prevederile sistemelor de Drept ale popoarelor migratoare în materie de familie și căsătorie au suferit schimbări profunde odată cu construirea statelor proprii și a adoptării unor religii cu precepte diferite, însă urmele lor se vor face simțite la popoarele moderne (germanice, slave, turce)

5. DREPTUL ARAB

Familia arabilor care a ocupat Orientul apropiat, Nordul Africii și pătrunzând și în vestul Europei în Evul Mediu, urma regulile Coranului, având la bază căsătoria care era de două feluri: căsătoria legitimă avea loc în fața uni oficiant religios, în prezența a doi martori și se putea contracta cu patru femei. Căsătoria simplă se făcea doar cu o singură femeie, care trebuia să fie de condiție inferioară și producea aceleași efecte ca și cea legitimă. La arabii șiiți se putea contracta și o căsătorie pe timp limitat, un an sau mai mulți, rămășiță a familiei pereche, dar producând efecte juridice.

6. DREPTUL MEDIEVAL ROMÂNESC

Cu privire la căsătorile în legiuirile medievale romanești, îndreptarea Legii din Țara Românească din 1652 preciza în privința logodnei că prin " această tocmeală doi oameni se tocmesc să se căsătorească și dau arvună ; iară carele dintr-amândoi se va lepăda, adică I va părea rău, acela să dea îndoită arvuna ce au luat".

Interdicțiile la căsătorie erau cele stabilite de canoanele bisericești, soții își datorau ajutor unul altuia, iar într-o situație mai dificilă a bărbatului" muiere iaste datoare să meargă după dânsul, oriunde va merge" – prevede legiuirea munteană (gl. 188, zac. 1) obligație prevăzută și în Cartea Românească de învățătură din 1948.

Evoluția formelor de căsătorie

15

7. DREPTUL MODERN

în perioada de trecere la structurile juridice moderne, legiurile fanariote încearcă o reluare a principiilor Dreptului roman, Codul Calimach din 1817 definind căsătoria prin aceea că " două persoane arată cu chip legiuit a lor voință și hotărâre de a viețui într-o legătură și de a naște prunci, a se aguita între ei după putință în toate întâmplările *, iar Legiuirea Caragea din 1818 precizând că " nunta iaste tocmeala unirii bărbatului cu femeia de a face copii".

Concepția dezvoltată de Codul Civil de la 1864 privea căsătoria ca pe o "a'ociațiune conjugală (art. 1223, Codul Civil) bazată pe un contract de căsătorie, contract matrimonial sau convenție matrimonială. " Când prin acest contract se adoptă regimul dotai, el se mai poate numi act dotalsau foaie de zestre" – preciza doctrina care stabilea drept caracteristici caracterul soelmn și public, imuabil, liber al actului care este' un contract accesoriu încheiat în vederea căsătoriei; soarta lui este subordonată aceleia a căsătoriei care este contractul principal" (I. Rosetti – Bălănescu, O. Sachelarie, N.G.Nedelcu).

Economia de schimb și urbanizarea din epoca modernăau dus la un proces de "contracție " a familiei după expresia lui Durkheim, proces legat de individualismul preconizat de reforma religioasă (J.Goody) și ducând la familia conjugală modernă, consacrată juridicește îndeosebi prin Codul Napoleonian (1804) și dezvoltată apoi în condițiile societății industriale. "Cu familia conjugală -afirmă Durkheim – legăturile de paternitate au devenit indiscutabile. Statul luându-le sub ocrotirea sa, a răpit particular dreptul de a le distruge".

SECȚIUNEA a IV-a

GRADUL DE IMPLICARE AL AUTORITĂȚILOR ADMINISTRATIVE ÎN

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI DE-A LUNGUL TIMPULUI

De-a lungul istoriei au existat perioade în care au prevalat caracterul religios al căsătoriei și perioade în care a prevalat caracterul laic al acesteia. La multe popoare erau recunoscute ca având valoare juridică atât căsătoria civilă, cât și căsătoria religioasă. Indiferent de cei împuterniciți în materie de căsătorie, trebuie subliniată importanța

Evoluția formelor de căsătorie

16

pe care această instituție o are datorită consecințelor juridice pe care le produce. Actul juridic al căsătoriei face parte din categoria actelor de stare civilă și are o importanță deosebită pentru soți, pentru familie și pentru societate. Actele de stare civilă sunt actele autentice alcătuite de anumiți funcționari publici, în scopul de a asigura dovada și publicitatea principalelor evenimente ca nașterea, căsătoria, divorțul, moartea – care determină situația juridică a persoanelor în societate și familie. Rolul considerabil pe care aceste evenimente naturale și sociale îl joacă în viața privată ,cât și însemnătatea lor națională, politică și socială, indică de la sine importanța deosebită pe care actele de stare civilă o prezintă, atât din punctul de vedere al dreptului privat, ca instrumente de probă și publicitate, cât și din punctul de vedere al Dreptului public ca instrumente de informație sau statistică demografică, administrativă.

Dreptul roman a recunoscut ca având valoare juridică (nistum matrimorum sau nistae nuptiae) atât căsătoria religioasă (confarreatio), cât și căsătoria civilă (coemptio, usus și consensuală). în dreptul roman incipient, toate actele se încheiau cu solemnitate și cu publicitate ,ceea ce, în credința oamenilor din acele vremuri, legitima actele juridice în fața zeilor și a colocuitorilor din comunitățile antice; cu timpul, dreptul roman a admis anumite acte juridice consensuale, reclamate mai ales de cerințele vieții comerciale. Către sfârșitul Republicii, singura căsătorie uzitată era cea consensuală (consensus facit nuptiae), celelealte forme ale căsătoriei fiind căzute în desuetitudine.

în dreptul medieval, căsătoria a continuat să fie civilă un anaumit timp, însă pe măsura extinderii și consolidării creștinismului, Biserica a preluat cele mai multe țări europene, printre care și în Țările Române, dreptul de legiferare și de jurisdicție în materia actelor de stare civilă. Primele relatări în scris care ne-au parvenit despre starea civilă a persoanelor sunt din secolul XIV, când în Franța, preoții cultului catolic luaseră obiceiul de a-și nota în registre sumele care li se ofereau pentru ceremoniile religioase îndeplinite cu ocazia căsătoriilor și deceselor. Obiceiul acesta nu era nici general, nici obligatoriu. în acest fel, actul juridic al căsătoriei a devenit unul religios. Căsătoria trebuia celebrată " in faciae Ecclesiae, proprio praesente parocho". Dreptul canonic a considerat căsătoria ca un sacrament, ca o taină religioasă, care produce efecte spirituale și, numai ca accesorii ale acestora, efecte civile.

Evoluția formelor de căsătorie

17

în Țările Române, prima reglementare a acetelor de tare civilă a adus-o Regulamentul Organic di 1832. La început în Principatele Române, starea civilă se constata prin martori și notorietate publică. Cu timpul, preoții ortodocși au luat obiceiul de aține registre de botezuri, căsătorii și decese, obicei care nu era, însă, nici general, nici obligatoriu. Regulamentul Organic din 1832 a însărcinat obligatoriu și oficial pe preoți cu alcătuirea actelor de stare civilă și întocmirea registrelor. Acestea trebuiau ținute în două exemplare, din care unul se păstra la preot, iar celălalt se depunea la tribunalul județului, în Muntenia, sau la isprăvnicie (prefectură) în Moldova.

Adunarea constituantă franceză din 1791 și apoi legea din 20 septembrie 172 au secularizat în Franța acte de stare civilă, dându-le în competența municipalităților. Astfel, căsătoria a fost desacralizată și trecută din competența Bisericii, în competența exclusivă a autorităților civile .

în dreptul român, căsătoria a fost secularizată prin Codul civil din 1865, iar Constituțiile române din 1866 (art. 22) și 1932 (art. 23) au dispus că " întocmirea actelor trebuie să preceadă întotdeauna binecuvântarea religioasă".

în dreptul român actual, actul juridic al căsătoriei are caracter laic, fapt care rezultă din dispozițiile expuse ale art. 3 / Codul familiei, conform căruia : ' numai căsătoria încheiată în fața delegatului de stare civilă dă naștere drepturilor și obligațiilor de soți prevăzute în prezentul cod ". Din cuprinsul acestui text legal mai rezultă (per a contario) că în dreptul nostru, căsătoria nu are valoare juridică, ea are doar semnificația binecuvântării spirituale a căsătoriei. Pe lângă caracterul laic al căsătoriei, încheierea acesteia are un caracter solemn, în sensul că pentru a fi valbilă, trebuie încheiată în formele anume prevăzute de lege. Rolul ofițerului de stare civilă este triplu: el constată prin acte și martori îndeplinirea condițiilor; ia consimțământul părților prin întrebări adresate fiecăruia, la care ele trebuie să răspundă afirmativ; declară părțile unite prin căsătorie, în numele legii. Căsătoria este considerată încheiată numai după pronunțarea unirii părților de către ofițerul stării civile.

Această celebrare a căsătoriei simbolizează, pe de o parte, însemnătatea deosebită a actului căsătoriei în viața soților, pe de altă parte, recunoașterea socială a căsătoriei și importanța pe care o acordă familiei.

încheierea căsătoriei – condiții de fond și deforma 18

CAPITOLUL III

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI – CONDIȚII DE FOND Șl DE FORMĂ

SECȚIUNEA I

ROLUL FUNCȚIONARULUI PUBLIC ÎN MATERIE DE ÎNCHEIEREA

CĂSĂTORIEI

Potrivit art.3 din Codul Familie "numai căsătoria încheiată în fața delegatului de stare civilă dă naștere drepturilor și obligațiilor de soți prevăzute de prezentul cod". Această prevedere a Codului Familiei relevă importanța pe care autoritățile administrative locale o au în materie de încheiere a căsătoriei. Practic, ofițerul de stare civilă nu este numai un agent de înregistrare a căsătoriei, ci și un agent de constatare a evenimentelor determinând starea civilă, el având obligația de ase asigura personal de veridicitatea faptelor care I se declară.

Potrivit art. 27 din Legea 119 / 1996, "căsătoria se încheie de către ofițerul stării civile, la sediul autorității administrației publice locale a municipiului, sectorului municipiului București, orașului sau comunei în a cărei rază administrati-teritorială își are domiciliul sau reședința unul dintre viitorii soți". Ofițerul de stare civilă, care primește declarația de căsătorie, solicită viitorilor soți să prezinte actele de identitate, certificatele de naștere, certificatele medicale privind starea sănătății acestora și, dacă este cazul, dovezi privind desfacerea sau încetarea căsătoriei, precum și aprobarea președintelui Consiliului Județean sau a primarului general al municipiului București pentru încheierea căsătoriei, în cazul existenței unor impedimente rezultate din condițiile de vârstă, rudenie firească sau adopție, în condițiile prevăzute de lege.

Remarcăm faptul că primarul general al municipiului București sau președintele Consiliului Județean este autoritatea administrativă îndreptățită să acorde dispense în caz de neîmplinire a vârstei minime pentru căsătorie la femei, de rudenie firească sau de adopție dacă există motive temeinice pentru acest lucru. Ofițerul de stare civilă este obligat să confrunte datele înscrise în declarația de căsătorie cu actele prezentate, iar semnarea declarației se face în prezența sa. în cazul în care unul dintre viitorii soți nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el poate face declarația de căsătorie la autoritatea administrației publice locale în a cărei rază administrativ-

încheierea căsătoriei – condiții de fond și deforma

19

teritorială are domiciliul sau reședința, care o transmite, în termen de 48 de ore la autoritatea administrației publice locale unde urmează a se încheia căsătoria.

O altă îndatorire a ofițerului de stare civilă este aceea de apublica declarația de stare civilă prin afițarea în extras, în ziua în care a fost primită, la locul special amenajat la sediul primăriei unde se va încheia căsătoria. Căsătoria se încheie în termende 10 zile, însă primarul municipiului, al municipiului București, al orașului sau al comunei unde urmează a se oficia căsătoria poate să încuviințeze pentru motive temeinice încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut de alineatul 1.

În cazul în care delegatul de stare civilă constată că nu sunt îndeplinite cerințele legii, acesta nu va încheia căsătoria, consemnând refuzul într-un proces-verbal.

Oficierea căsătoriei se face în limba română, de către ofițerul de stare civilă, într-o încăpere corespunzător amenajată, având o ținută vestimentară adecvată caracterului solemn al acestui act. el este obligat să poarte eșarfa în culorile drapelului național român, așezată pe umărul stâng, cu banda albastră în sus.

La încheierea căsătoriei ofițerul de stare civilă ia consimțământul viitorilor soți, liber și deplin exprimat, în prezența a doi martori, după care îi declară căsătoriți, le citește dispozițiile din Codul Familiei privind drepturile și obligațiile soților și întocmește imediat actul de căsătorie. Acesta se semnează de către soți, cu numele de familie pe care au ales să-l poarte în căsătorie, și de către ofițerul de stare civilă. în rubrica " temeiul consimțământului exprimat personal de fiecare dintre viitorii soți, ofițerul de stare civilă încheie prezentul act de căsătorie" , se înscrie numele celui care a oficiat căsătoria.

Din cele prezentate mai sus, reiese importanța formalităților de încheiere a căsătoriei, formalități ce intră exclusiv în atribuțiile autorităților administrative locale. Actul de căsătorie este în primul rând mijlocul autentic de dovadă a căsătoriei, forma socialăde recunoaștere a acesteia și un instrument de evidență statistică a schimbărilor survenite în starea familială a populației.

În concluzie, prin atribuțiile sale, ofițerul de stare civilă ca reprezentant al autorității administrative locale, trebuie să vegheze la respectarea condițiilor de încheiere a căsătoriei, deoarece întemeierea unor familii viabile, care să poată îndeplini în mod corespunzător importantele funcții ce le revin, în interesul lor și al colectivității din care fac parte, depinde în mare măsură de acest lucru.

încheierea căsătoriei – condiții de fond și deforma 20

SECȚIUNEA A II-A

CONDIȚIILE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

1. Sediul reglementării legale

Condițiile de valabilitate ale căsătoriei sunt reglementate de dreptul familiei și sunt completate de unele dispoziții din dreptul civil.

Astfel, în Titlul I "Căsătoria" din capitolul I, "încheierea căsătoriei", Codul Familiei, reglementează în cuprinsul art. 3-17, condițiile de fond și de formă ale ale încheierii căsătoriei.

Aceste dispoziții din Codul Familiei se completează cu dispozițiile referitoare la statutul juridic al persoanei fizice, prevăzute în decretul nr. 31 /1954, cu dispozițiile generale referitoare la actele juridice bilaterale prevăzute de Codul Civil și cu dispozițiile referitoare la actele de stare civilă prevăzute de legea 119 / 1996 și metodologia de aplicare a acesteia.

De aceea, între dispozițiile dreptului familiei privitoare la condițiile de valabiliate ale actului căsătoriei, pe de o parte, și dispozițiile generale ale dreptului civil referitoare la actele juridice bilaterale pe de alta parte, există relația de la legea specială la legea generală, de la dreptul special la dreptul comun.

în alte cuvinte, dispozițiile referitoare la actul juridic al căsătoriei fac parte din categoria reglementărilor dreptului familiei care nu au o existență de sine stătătoare, ci necesită compliniri cu reglementări din dreptul comun.

2. Scopul condițiilor de valabilitate ale încheierii căsătoriei

Condițiile de valabiliatate sunt menite să contribuie la realizarea scopului căsătoriei; ele privesc atât actul juridic al căsătoriei, adică valabilitatea în sine a acestuia, cât și starea juridică de căsătorie. Aceste condiții sunt bine precizate și supuse totodată unor verificări prealabile, de natură să preîntâmpine încheierea căsătoriei nevalabile ori nesănătoase.

Importanța deosebită a căsătoriei și familiei, pentru soți și descendenții lor, ca și pentru societate, a determinat reglementarea precisă a condițiilor legale la căsătorie, verificarea îndeplinirii acestora și o procedură solemnă si publică de încheiere a căsătoriei, pentru ca astfel să se evite, cât mai mult posibil, cazurile de ineficacitate juridică a căsătoriei, deoarece în caz de desființare sau de desfacere

încheierea căsătoriei – condiții de fond și deforma 21

a acesteia, foștii soți nu mai pot și puși în aceeași situație ca și înaintea încheierii căsătoriei, așa cum de regulă pot fi repuse părțile la alte acte juridice lovite de ineficacitate; și pentru a se evita, de asemenea, pe cât posibil, întemeierea unor familii șubrede, nesănătoase, inapte de a realiza funcțiile familiei.

Această exigență a legiuitorului la reglementarea condițiilor de valabilitate lae căsătoriei îsi are rațiunea în necesitatea ocrotirii sociale a căsătoriei și a familiei .

3. Tipurile condițiilor de valabilitate ale căsătoriei

Condițiile de valabilitate ale căsătoriei constau în condiții de fond, adică de conținut și condiții de formă, adică formalități ce trebuie îndeplinite în vederea încheierii căsătoriei.

a) într-un sens restrâns sunt denumite condiții defond acele cerințe legale care , pentru a se putea încheia căsătoria trebuie să existe: diferența de sex, vârsta legală pentru căsătorie, consimțământul la căsătorie, în sens larg sunt împrejurările de fapt sau de drept a căror existență împiedică încheierea căsătoriei. Impedimentele la căsătorie pot fi considerate condiții de fond negative, deoarece căsătoria se poate încheia dacă ele nu există. Acestea sunt: existența unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre soți, rudenia, adopția, tutele, alienația și debilitatea mintală. La rândul lor, impedimentele se subclasifică în: impedimente absolute (care opresc căsătoria unei persoane cu oricare altă persoană, si anume: starea de persoană căsătorită și starea de alienație sau debilitate mintală), impedimente relative, care opresc o persoană să se căsătorească numai cu o anumită altă persoană, și numai rudenia firească, rudenia rezultată din înfiere și starea de tutelă.

Această clasificare prezintă interes practic, și anume îndeplinirea condițiilor de fond în sens restrâns trebuie dovedită de către viitorii soți, iar impedimentele se invocă de către cel de-al treilea, împotriva celor care vor să se căsătorească, pe calea opoziției la căsătorie sau de către delegatul de stare civilă prin întocmirea unui proces-verbal în care să se arate cauzele constatate de le personal care se opun la încheierea căsătoriei.

încheierea căsătoriei – condiții de fond și deforma

22

Noțiunea juridică de impediment la căsătorie, în sens restrâns, este consacrată de art. 13 și art. 14 din Codul Familiei, sub denumirea de piedică legală la căsători

În sens larg, condițiile de fond se opun celor de formă și cuprind atât pe cele pozitive, cât și pe cele negative, adică impedimentele la căsătorie în sens restrâns.

După caracterul lor, condițiile de fond, în acest sens, se clasifică în următoarele categorii : a) condiții privitoare la aptitudinea fizică de încheiere a căsătoriei; b) condiții menite să asigure o căsătorie liber consimțită; c) condiții privitoare la aptitudinea morală de a încheia căsătoria.

Din prima categorie fac parte următoarele condiții de fond: diferența de sex, vârsta legală pentru căsătorie, sănătatea fizică a viiorilor soți, care sunt obligați să-și comunice reciproc starea sănătății lor, iar cei bolnavi de anumite boli nu se pot căsători.

Din cea de-a doua categorie fac parte următoarele condiții de fond: existența consimțământului, caracterele consimțământului,(lipsa de vicii ale consimțământului, actualitatea acestuia etc).

Din cea de-a treia categorie fac parte condițiile de fond : care opresc bigamia, care opresc căsătoria între rude, care opresc căsătoria pentru motive deadopție , care opresc căsătoria pentru motive de tutelă.

S -a arătat că acesta clasificare are un caracter relativ, deoarece unele condiții de fond ale căsătoriei pot fi încadrate în același timp, în mai multe categorii. Astfel, vârsta legală pentru căsătorie este prevăzută de lege nu numai în considerarea aptitudinii fizice a viitorilor soți, ci și în considerarea unor rațiuni privind dezvoltarea intelectuală și morală a viitorilor soți, condițiile privind bigamia și oprirea căsătoriei sunt prevăzute de lege nu numai din considerații de ordin moral, ci și prin rațiuni eugenice; condiția privitoare la sănătatea mintală a viitorilor soți are ca scop nu numai să asigure consimțământul conștient al viitorilor soți, ci și o comuniune intelectuală și morală între soți, precum și descendenți sănătoși.

Tot în sens larg, neîndeplinirea oricăreia dintre condițiile de fond și impedimentele la căsătorie, ambele în sens restrâns, și condițiile de formă, este un impediment la căsătorie, în sens larg, adică o împrejurare care se opune încheierii căsătoriei.

încheierea căsătoriei – condiții de fond și deforma

23

În acest sens, toate impedimentele sunt potrivite. Astfel, lipsa vârstei legale pentru căsătorie, lipsa consimțământului viitorilor soți, existența rudeniei în gradul prevăzut de lege între viitorii soți sau bigamia sunt impedimente la căsătorie, în sens larg, deoarece se opun căsătoriei.

Încheierea căsătoriei este supusă acestor cerințe legale în scopul întemeierii unei familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic, cât și moral, care să-și poată îndeplini funcțiile ce-l revin în cadrul societății noastre.

b) după succesiunea lor în timp, condițiile de formă la căsătorie se pot clasifica în trei categori, si anume: condiții prealabile Încheierii căsătoriei, adică depunerea declarației de căsătorie, prezentarea dovezilor prevăzute de lege, soluționarea opozițiilor la căsătorie, fixarea datei încheierii căsătoriei; condiții privind încheierea căsătoriei, care cuprind procedura, solemnitatea și publicitatea căsătoriei; condiții posterioare încheierii căsătoriei, care constau în îndeplinire operațiunilor de înregistrare a căsătoriei. Încheierea căsătoriei este supusă anumitor condiții de formă în următoarele scopuri:

ca mijloc pentru a asigura îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa
impedimentelor la căsătorie

ca formă a recunoașterii publice a căsătoriei (art. 3 Codul Familiei)

pentru a asigura mijlocul de dovadă a căsătoriei (art. 18, Codul Familiei)

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

24

CAPITOLUL IV

CONDIȚIILE DE FOND Șl LIPSA IMPEDIMENTELOR LA CĂSĂTORIE

SECȚIUNEA I -CONDIȚIILE DE FOND ALE CĂSĂTORIEI

1. DIFERENȚA DE SEX

Condiția diferenței de sex dintre viitorii soți rezultă din însăși noțiunea de căsătorie și din rațiunea de afi a acesteia. Această condițiea este atât de evidentă, încât legea nu a mai considerat necesar să o prevadă expres. Din reglementarea relațiilor de familie (art.4, 5, 25, 47, 52, 60, Codul Familiei) rezultă că se poate încheia căsătoria numai între persoane de sexe diferite. In mod practic, această condiție poate interesa în cazul persoanelor al căror sex nu este suficient de diferențiat. In cazul persoanelor cu anumite tulburări, care au sexul incert sau ulterior înregistrării sexului au loc modificări importante în planul sexualizării, adică în situația intersexualăzării și a transsexualismului, este admisibilă acțiunea în stabilirea exactă a sexului ori acțiunea în schimbarea sexului, care sunt acțiuni de stat, nu de rectificare a înregistrării în actele de stare civilă, deoarece nu este vorba de o eroare cu privire la sexul înregistrat, modificarea sexului intervenind ulterior înregistrării . Putem spune că o asemenea problemă este de ordin medical. Dacă se stabilește că deosebirea de sex nu există, căsătoria nu se poate încheia. In principiu, sexul fiecăruia dintre viitorii soți se stabilește cu ajutorul certificatuuli de naștere, care are o rubrică în acest sens.

2. VÂRSTA LEGALĂ PENTRU CĂSĂTORIE (VÂRSTA MATRIMONIALĂ)

Legea stabilește o vârstă minimă pentru încheierea căsătoriei. Potrivit art. 4, alin. 1 din Codul Familiei, aceasta este de 18 ani împliniți pentru băiat și 16 ani împliniți pentru fată.

Codul român de familie stabilește numai vârsta minimă, înainte de împlinirea căreia încheierea căsătoriei este oprită, așa cum, de altfel, fac și alte legislații;

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

25

De aici decurg două consecințe importante și anume: căsătoria se poate încheia la orice vârstă, și chiar "in extremis vitae momentis"; căsătoria se poate încheia oricare ar fi fiferența de vârstă dintre viitorii soți.

A. Pubertatea reală și pubertatea legală

Pubertatea, denumită și nubilitate la femeie, a fost dintotdeauna o condiție la căsătorie, ea fiind impusă din considerente de ordin biologic, fiziologicși psihic, pentru ca viitorii soți să consimtă cu suficient discernământ la căsătorie, să înțeleagă însemnătatea acesteia și pentru ca ei să poată avea relații conjugale normale și o descendență sănătoasă.

Vârsta pubertății reale depinde de o serie de factori, și în primul rând de cei climaterici, ea fiind mai timpurie în zonele calde decât în cele reci; ea mai depinde și de factori bio-fiziologici, ceea ce face ca, în aceleași condiții climaterice să difere de la individ la individ. S-a constatat totodată că, de regulă, femeile devin pubere cu 1-2 ani mai repede decât bărbații.

Cum însă o dovadă a pubertății de la caz la caz ar fi deopotrivă imposibilă și imorală, legea stabilește prin tradiție, o vârstă minimă unitară la căsătorie, denumită și vârsta bubertății legale și care, în legislațiile moderne este de regulă superioară vârstei medii a pubertății reale. Față de dreptul sclavagist și feudal, dreptul modern a ridicat simțitor vârsta pubertății legale. în dreptul roman incipient, vârsta pubertății era stabilită de către pater familias pentru fiecare copil în parte, ex habitu corporis. Apoi în dreptul clasic s-au stabilt vârste legale minime obligatorii, de 14 ani pentru bărbat și de 12 ani pentru femeie. Aceste vârste eu fost preluate e către lustinian, în "Corpus iuris civili", iar mai târziu de către dreptul canonic feudal.

Codul civil francez din 1804 și codul civil român din 1865 au stabilit vârsta pubertății legale la 18 ani pentru bărbat și la 15 ani pentru femeie, Codul civil German din 1991 la 21 de ani pentru bărbat și la 16 ani pentru femeie, Codul civil Elvețian din 1807 la 21 și 18 ani.

Pubertatea prezumă atât aptitudinea de a avea relații sexuale, cât si aptitudinea de a procrea. De aceea este de principiu că ascunderea aptitudinilor de a avea relații sexuale sau de a procrea poate constitui motiv de anulare a căsătoriei.

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătore 26

B. Dispensa de vârstă

Potrivit art.4, alin.2 / Codul Familei, se poate acorda dispensă de vârstă femeii care nu a âmplinit 16 ani. Dispensa se acordă de catre președintele Consiliului Judetean sau, după caz, în funcție de domiciliul solicitantei, de către primarul general al capitalei, și numai dacă sunt indeplinite cumulativ urmatoarele condiții:

a) femeia a împlinit 15 ani (ceea ce înseamnă că femeia nu se poate căsători sub
această vârstă, nici chiar dacă bio -fiziologic ar dovedi, prin sarcină sau
naștere, că în realitate este puberă

b) există motive temeinice care justifică dispensa (graviditatea, boala)

c) există un aviz dat de un medic oficial

In cazul în care căsătoria urmează a se încheia între cetățeni români pe o navă aflată în afara granițelor țării, dispensa de vârstă se acordă de comandantul navei.

Mai precizăm că aprecierea temeiniciei motivelor invocate în vederea obținerii dispebsiei de vârstă aparține numai organului competent de a o acorda, și că orice motiv s-ar invoca, fie chiar și starea de graviditate a femeii, nu impune concluzia obligativității emiterii dispensei solicitate.

3. CONSIMȚĂMÂNTUL LA CĂSĂTORIE

Potrivit art.1, alin. 3 și art 16 / Codul Familiei, căsătoria se încheie prin liberul consimțământ al viitorilor soți.

A. EVOLUȚIE LEGISLATIVĂ

Reglementarea juridică a consimțământului la căsătorie a evoluat, în decursul timpului, de la încheierea căsătoriei de către părinți pentru copiii lor și până la încheierea acesteia numai de către viitorii soți.

În societatea romană din epoca veche, încheierea căsătoriei era o problemă familială pe care o rezolvau părinții viitorilor soți. Abia dreptul roman clasic a reglementat căsătoria și a făcut distincție între persoanele sui iuris, la a căror căsătorie era suficient consimțământul viitorilor soți și persoanele alieni uiris, care, pentru a putea încheia căsătoria, aveau nevoie și de consimțământul părinților lor.

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

27

Mai târziu, in timpul imperiului, consimțământul părinților s-a transformat doar într-o autorizare a căsătoriei.

După destrămarea Imperiului Roman, în societățile feudale europene, dependențele personale și economice au făcut ca, în imansa majoritate a cazurilor, încheierea căsătoriei să rămână ceace fusese de la început, o chestiune care nu era hotărâtă de cei direct interesați.

Dreptul modern a legiferat libertatea consimțământului la căsătorie, însă căsătoriile s-au încheiat și se incheie sub presiunea factorilor economici, tar consimțământul viitorilor soți este adesea îngrădit, condiționat de alte consimțăminte sau de anumite autorizări prealabile. Așa au fost, de exemplu, în codul Civil roman, cele care urmează: condiția consimțământului părinților, bunicilor sau a tutorelui la căsătoria copiilor până la împlinirea majoratuuli matrimonial, condiția autorizării căsătoriei ofițerilor și a altor categorii de funcționari publici, impedimentul rezultând din afinitate, impedimentul rezultat din botez, impedimentul rezultând din termenul de viduitate pentru femei, interzicerea recăsătoririi foștilor soți (art 131-145, 210, 277-278).

Problema liberului consimțământ al viitorilor soți la căsătorie nu este pe deplin rezolvată pe plan internațional nici chiar formal-juridic. Mai mult, se semnalează izolat și legislații anacronice potrivit cărora, ca și în epoca veche romană, căsătoria se încheie numai de către părinții viitorilor soți. Sunt situații învechite ce trebuie depășite și care justifică și explică totodată inserarea în "Declarația universală a drepturilor omului" a dezideratului "căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți".(art 16, pct. 2)

In ansambulu legislațiilor contemporane, Codul român de familie se înscrie în rândul legislațiilor care nu mai condiționează căsătoria de alte consimțăminte decât al viitorilor soți și nici de unele autorizări de castă, cum o făcea dreptul român anterior.

B. NECESITATEA EXISTENȚEI CONSIMȚĂMÂNTULUI LIBER

Căsătoria se încheie prin consimțământul liber al viitorilor soți (art.1, alin.3, art 16, 17 Codul Familiei și 44 pct. 1 din Constituția României). Acest consimțământ este esența căsătoriei. Consimțământul căsătoriei este liber, în sensul că au fost înlăturate

Condicile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

28

limitele de castă, rasiale, religioase și juridice în ceea ce privește libera alegere a celor doi soți.

În sens juridic, consimțământul liber la căsătorie înseamnă lipsa viciilor de consimțământși anume a erorii, doului și violenței.

Pentru a asigura libera manifestare a consimțământuuli viitorilor soți, legea dispune că acesta se dă în forme anume determinate, căsătoria având un caracrter solemn.

Consimțământul la căsătorie se manifestă de obicei, prin răspunsul afirmativ la întrebările delegatului de stare civilă adresate fiecăruia dintre viitorii soți, în sensul dacă vor să se căsătorească unul cu altul. Când unul dintre viitorii soți este în imposibilitatea de a vorbi (de exemplu este surdomut), consimțământul se poate da prin orice mod, el trebuie sa fie neîndoielnic. în acest scop, consimțământul surdomuților, cași al celor care vorbesc o limbă pe care nu o cunoaște delegatul de stare civilă, se dă în prezența unui interpret, încheindu-se un proces-verbal.

C. EXISTENȚA SI CONDIȚIILE OE VALABILITATE ALE CONSIMȚĂMÂNTULUI

Condiția consimțământului la căsătorie exprimă atât necesitatea existenței consimțământuuli, ca element structural al actului juridic al căsătoriei, adică manifestarea de către viitorii soți, potrivit legii, a voinței lor de a se căsători,cât și necesitatea integralității consimțământul, ceea ce se asigură prin condițiile de valabilitate ale acestuia.

Pentru a fi valabil, consimțământul la căsătorie trebuie să fie neviciat, actual, să fie dat personal și simultan de către viitorii soți și să fie constatat în mod direct de delegatul de stare civilă competent să oficieze căsătoria.

a) Consimțământul trebuie să fie neviciat

Ca și la alte acte juridice, acesta cerință a legii este menită să asigure integritatea consimțământului care la actul juridic al căsătoriei este posibil de a fi alterat prin eroare asupra identității fizice, prin doi sau prin violență.

b) Consimțământul trebuie să fie actual

Oin punct de veder juridic, atât existența cât și libertatea consimțământului la căsătorie se constată doar în momentul încheierii căsătoriei, deoarece numai din acest moment ia naștere, potrivit legii, actul juridic al căsătoriei și starea legală de căsătorie. De aceea, consimțământul la căsătorie trebuie să fie actual sau, în alte cuvinte, să fie

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

29

dat în momentul oficierii căsătoriei. De aici rezultă că promisiunile de căsătorie, oricare ar fi forma lor, nu au valoare juridică de consimțământ la căsătorie. Tot astfel, nici Declarația de căsătorie în care se exprimă în scris acordul de voințe al declaranților de a se căsători, nu obligă la încheierea căsătoriei.

c) Consimțământul trebuie să fie dat personal de către fiecare din viitorii soți

Prin această cerință, obilatorie de la dreptul comun, legea exclude posibilitatea încheierii căsătoriei prin reprezentare, ceea ce semnifică importanța deosebită a actului juridic al căsătoriei.

d) Consimțământul trebuie să fie dat de către viitorii soți.

Cerința simultaneității sau a concomitentei consimțămintelor la căsătorie, nu are înțelesul strict al acelor cuvinte, ci înțelesul că viitorii soți trebuie să consimtă la căsătorie unul imadiat după celălalt, prin răspunsuri afirmative la întrebarea dacă vor să se căsătorească împreună, care le este adresată pe rând de către ofițerul de stare civilă care oficiază căsătoria. Procedura oficierii căsătoriei este unitară, ea nefiind susceptibilă de fracțiopnare în timp; de aceea nici între manifestarea consimțămintelor la căsătorie a viitorilor soți nu poate exista un interval de timp mai îndelungat, așa cum de regulă poate exista la actele juridice bilaterale.

e) Consimțământul trebuie să fie constatat în mod direct de către ofițerul de stare civilă care oficiază căsătoria

O ultimă cerință este aceea ca ofițerul de stare civilă să ia consimțămintele viitorilor soți conform procedurii prevăzute de lege.

D. LIPSA CONSIMȚĂMÂNTULUI

împrejurarea că încheierea căsătoriei se face în prezența ofițerului de stare civilă, deși consimțămintele viitorilor soți se exprimă in fața acestuia, face ca, în mod practic, cazurile de lipsă de consimțământ la căsătorie să se întâlnească foarte rar. Lipsa consimțământului poate fi materială sau psihică.

a) Lipsa matrială a consimțământului. Absența materială a consimțământului la căsătorie este mai greu de conceput decât la alte acte juridice, datorită formalităților prealabile și procedurilor publice și solemne a căsătoriei.

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

30

O asemenea lipsă tottală de consimțământ s-ar pute imagina în situația în care, în politica dispozițiilor legii sau din eroare, ofițerul de stare civilă ar oficia cu toate că la întrebarea dacă vreau să se căsătorească împreună, unul sau ambii declaranți ar fi răspuns nu în loc de da, ori dacă n-ar fi răspuns deoarece la actul juridic al căsătoriei tăcerea nu valorează consimțământ. în practica judiciară s-a constatat că absența viitoarei soții de la oficierea căsătoriei, la care a fost înlocuită de sora sa cu asentimentul viitorului soț, echivalează cu lipsa materială d consimțământ la căsătorie.

b) Lipsa psihică a consimțământului. Potrivit art.9 din Codul Familiei " este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum și cel care este lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale". Acest text legal prevede 2 ipoteze distincte:

1) ipoteza lipsei vremelnice a facultăților mintale și

2) ipoteza stării de abenație sau debilitate mintală.

Lipsa vremelvică a facultăților mintale. Din dispozițiile articolului 9 din Codul Familiei rezultă cu claritate că numai în privința celui lipsit vremelnic dfacultățile mintale se pune problema existenței sau lipsei psihice de consimțământ la căsătorie, și anume: acesta poate exprima un consimțământ valabil la căsătorie, cu excepți aperioadeior în care nu are discernământul faptelor sale, ca în caz de ebrietate, delir, hipnoză, sugestie, când nu este în stare să exprime un consimțământ conștient.

Starea de alienație sau debilitate mintală. în privința alienatului mintal,dispoziția lapidară a art 9. Din Codul Familiei a ocazionat interpretări diferite.

Potrivit unei interpretări, se consideră că "alienația mintală sau debilitatea ca impediment la căsătorie se poate întemeia fie pe considerația că este o sare exclusivă de cosnimțământ, fie că este o stare incompatibilă cu finalitatea căsătoriei.

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

31

S-a arătat de asemenea, că " indiferent care ar fi explicația acceptată,soluția legală este aceeași: interdicția categorică de a se căsători a oricărei persoane aflate în stare de debilitate sau alienație mintală"

Potrivit unei alte interpretări se consideră că, deși datorită stării lor patologice grave, alienatul și debilul mintal se vor afla cel mai adesea într-o stare psihică exclusivă de consimțământ conștient, ei sunt opriți de a se căsători din considerente de ordin biologic, eugenie și social.

în privința alienaților mintal și a debililor, se poate pune întrebarea dacă interzicerea căsătoriei este impusă numai în cazul în care ei nu au o voință conștientă, în momentul însuși al încheierii căsătoriei, ori căsătoria acestora este oprită, chiar dacă au o asemenea voință, dar în acest din urmă caz din considerente de ordin biologic, pentru a evita riscul unei decendențe nesănătoase.

Așadar, dacă împiedicarea căsătoriei alienaților și a debililor mintali s-ar justifica numai prin lipsa unei voințe conștiente la data încheierii căsătoriei, ar fi urmat ca aceștia să se poată căsători în momentele de luciditate.

Nu acesta este însă soluția legii noastre (art.9,Codul Familiei), care numai în privința celui vremelnic lipsit de facultățile mintale face precizarea că este împiedicat șase căsătorească cât timp nu are discernământul faptelor sale. Pentru alienatul și debilul mintal, legea nu mai face nici o precizare. De unde rezultă per a contario, că ei sunt împiedicați să se căsătorească tot timpul cât se află în această stare, fără să se țină seama de intervalele de luciditate.

De aceea, în dreptul român actual, în privința alienatului și debilului mintal nu se pune problema existenței sau lipsei lor de consimțământ la căsătorie.

Din cele subliniate reiese că interzicerea de a se căsători a celui lipsit vremelnic de discernământ se întemeiază pe lipsa sa de discernământ conștient la căsătorie, pe când interdicția de a se căsători a alienatului și a debilului mintal se întemeiază pe starea lui patologică.

E. VICIILE DE CONSIMȚĂMÂNT

Reglementarea viciilor de consimțământ în materia căsătoriei prezintă anumite particularități față de dreptul comun, datorită naturii juridice și importanței oficiale a

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

32

căsătoriei. Viciile de consimțământ la căsătorie sunt : eroarea, dolul și violența. în materia căsătoriei nu-și poate găsi aplicarea leziunea.

Eroarea-definită în general ca falsă reprezentare a realității în momentul î constituie viciu de consimțământ numai dacă poartă asupra identității fizice a celuilalt soț (art 21, Codul Familiei). Această limitare a domeniului de aplicare a erorii face ca anularea căsătoriei pentru acest viciu de consimțământ să fie aproape cu neputință, dat fiind condițiile în care se înheie căsătoria – prezența peronală a viitorilor soți și identificarea lor făcută de delegatul stării civile – și că , în mod obișnuit, viitorii soți se prezintă în fața delegatului de stare civilă de a se căsători după o prealabilă cunoaștere.

Eroarea asupra identității civile, adică asupra stării civile a celuilalt viitor soț (de exemplu, acesta este divorțat, deși celălalt a crezut că aparține unei anumite familii, iar el aparține alteia) nu constituie viciu de consimțământ la căsătorie. De asemenea, nu constituie viciu de consimțământ eroarea asupra calității ori însușirilor celuilalt viitor soț, chiar dacă a fost deteminată la încheierea căsătoriei.

Dolul (viclenia) viciază consimțământul viitorului soț prin eroarea provocată ca urmare a mijloacelor viclene folosite înpotriva sa. Fiind o eroare provocată, dolul cuprinde unelement subiectiv (eroarea) și un element obiectiv (mijloacele viclenefolosite pentru a provoca eroarea).

Deoarece Codul Familiei nu face nici o derogare de la dispozițiile dreptului comun, dolul se determină după regulile acestuia ținându-se seama de caracterul specific al căsătoriei. Astfel, ca și în dreptul comun, dolul constituie viciu de consimțământ și în cazul în care manoperele dosine se manifestă sub forma reticenței.

în materia căsătoriei, este viciu de consimțământ numai dolul principal, nu și dolul incident, deoarece regimul căsătoriei este prestabilit de lege.

Domeniul de aplicare al dolului este mai întind decât identitatea fizică a celuilalt soț, și anume asupra unor calități ale viitorului soț pe care dacă le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat căsătoria, însă aceste calități trebuie să fie necesare pentru încheierea ei.

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

33

Astfel, dacă un viitor soț a fost indus în eroare prin mijloace viclene de către celălalt cu privire la starea sa materială, acesta nu este viciu de consimțământ prin doi,la încheierrea căsătoriei. Dimpotrivă, eroarea provocată prin mijloace viclene asupra stării sănătății unuia dintre soți constituie viciu de consimțământ la căsătorie deoarece acest element este corespunzător concepției dreptului nostru privind căsătoria, viitorii soți fiind chiar obligați să-l comunice reciproc starea sănătății.

Violența viciază consimțământul viitorului soț prin teama ce l-a fost provocată ca urmare a constrângerii fizice sau morale exercitate împotriva sa. Violența cuprinde un element obiectiv – constrângerea, și unelement subiectiv – teama insuflată, care determină lipsa de libertate a consimțământului viitorului soț.

Și în privința câmpului de aplicare a violenței se aplică regulile dreptului comun, dar în condițiile specifice căsătoriei, deoarece Codul Familiei nu face nici o derogare de la acest drept. Datorită condițiior în care se încheie căsătoria, este aproape imposibil să se întâlnească violența prin constrângere fizică. Desigur, această violență nu se confundă cu răpirea. Violența poate fi provocată și prin constrângerea morală. Astfel, s-a hotărât ca în cazul în care la încheierea căsătoriei, consimțământul unuia dintre viitorii soți a fost viciat prin violența exercitată de tatăl acestuia, căsătoria va fi declarată nulă dacă acțiunea a fost introdusă in termen legal. Este de subliniat că temerea reserențioasă nu este viciu d consimțământ la căsătorie, adică respectul datorat părinților ori altor ascendenți.

Din cele prezentate până acum, ne dăm seama că in anumite privințe, legea reglementează consimțământul la căsătorie mai sever decât dreptul comun, iar in alte privințe, mai îngăduitor.

Astfel consimțământul la căsătorie nu poate fi exprimat valabil înainte de oficierea căsătoriei. Trebuie dat personal de către viitorii soți, care nu pot fi reprezentați și trebuie dat în mod public și solemn, în cadrul prcedurii de încheiere a căsătoriei; consimțământul femeii minore la căsătorie este valabil fără nici o încuviințare, iar aplicare aerorii ca viciu de consimțământ este restrânsă la identitatea fizică a soților.

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

34

4. COMUNICAREA RECIPROCĂ A STĂRII SĂNĂTĂȚII

Potrivit art 10 parte întâi, Codul Familiei" căsătoria nu se va putea încheia dacă viitorii soți nu declară că și-au comunicat reciproc starea de săaănate". Declarația de căsătorie trebuie să cuprindă și faptul că cei ce vor să se căsătorească au luat la cunoștință reciproc de starea sănătății lor. în modelul tipizat al Declarației de căsătorie se prevede " subsemnații…, am luat cunoștință reciproc de starea sănătății noastre"

în măsura în care știința medicală poate pune la dispoziție date exacte, legiuitorul trebuie să facă distincția între bolile care pun și cele care nu pun în pericol căsătoria.

Această delimitare este dificilă, dacă în privința câtorva maladii este indubitabil că ar suferi trebuie opriți de la a se căsători, atât în interesul lor, cât și în cel al societății; în privința a numeroase maladii practica și știința medicală n-au dat încă răspunsuri care să poată fi luate în considerare pe plan legislativ.

Astfel potrivit art.9 din Codul Familiei, este oprită căsătoria celor care suferă de alienație și debilitate mintală, iar potrivit art. 10, partea a doua, Codul familiei, "în cazul în care, prin lege specială, este oprită căsătoria celor suferinzi de anumite boli, se vor aplica dispozițiile acelei legi".

în privința oricăror altor boli decât cele în cazul cărora legea orește căsătoria, rămâne ca cei suferinzi să decidă ei înșiși asupra încheierii sau neîncheierii căsătoriei.

Pentru dovezile pe care viitorii soți trebuie să le prezinte în vederea încheierii căsătoriei sunt, conform legii, și certificatele medicale prenupțiale. în acest scop, unitățile sanitare au obligația de a efectua, la cerere examenul medical prenupțial și de a elibera pentru fiecare solicitant în parte, un certificat medical prenupțial.

Potrivit formularului tipizat, certificatul cuprinde rezultatele examenului medical veneric, pulmonar și neuropsihic, consemnat în mențiunile că cel examinat' nu suferă de o boală venerică în formă transmisibilă", că " nu prezintă leziuni pulmonare evolutive de natură tuberculoasă" și că " este normal din punct de vedere neuropsihic" . certificatul mai trebuie să cuprindă și " mențiunea expresă" că persoana respectivă se poate căsători sau nu se poate căsători.

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

35

Certificatul prenupțial realizează o informare parțială asupra sănătății viitorilor soți, pe când cerința ca ei să-și comunice reciproc starea sănătății trebuie să realizeze o informare completă.

într-adevăr, certificatul prenupțial constată numai rezultatele examenului medical veneric, pulmonar și neuropsihic, iar veridicitatea constatărilor depinde de progresele științei medicale, de atenția pe care unitățile sanitare o acordă examenului prenupțial și, în anumite privințe, de sinceritatea persoanelor examinate.

Dimpotrivă, cerințele legii ca viitorii soți să-și comunice starea sănătății pretind o informare reciprocă, atotcuprinzătoare. Fiecare dintre ei este dator să comunice celuilalt dacă este sau nu sănătos, dacă a suferit vreo boală cu repercursiuni nocive, dacă suferă de vreo boală și care este gravitatea acesteia, dacă are defecte bio-fiziologice sau deficiențe psihice, precum și orice alte aspecte referitoare la sănătatea sa ,care ar putea periclita viața de familie.

Aceste exigențe rezultă din formularea generică a textului legal în materie, și au fost confirmate de practica judiciară care s-a dezvoltat în legătură cu necomunicarea sau ascunderea de către viitorii soți a stării sănătății lor.

Scopul acestei condiții legale este acela ca cei care doresc să se căsătorească, să decidă în consecință de starea lor de sănătate și aceasta mai ales în situația în care unul sau altul, ori chiar amândoi ar fi suferinzi, dacă hotărăsc să încheie sau să renunțe la căsătoria proiectată, dacă hotărăsc să-și asume sau nu răspunderile vieții de familie.

în legislațiile străine, reglementarea certificatului prenupțial cunoaște două tendințe: o tendință predominantă, medical eugenică, certificatul fiind obligatoriu în unele legislații, și o tendință facultativă, certificatul nefiind obligatoriu.

Soluția Codului român de familie de a face apel la conștiința celor care doresc să se căsătorească, adică de a le atrage atenția doar " asupra consecințelor nocive ce le-ar avea pentru ei și pentru copiii lor încheierea unei căsătorii nesănătoase și de obligare ca viitorii soți să-și asume riscurile unei asemena căsătorii, prezintă totodată calitatea respectării și promovării reale a principiului libertății căsătoriei, inserat și în Documentele O.N.U."

Sub aspect formal-juridic, acesta condiție apare totdeauna ca îndeplinită, întrucât Declarația de căsătorie cuprinde, după cum am arătat mai sus, și mențiunea că viitorii soți au luat cunoștință reciprocă de starea sănătății lor.

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

36

Cu toate acestea, în practica judiciară s-au ivit, după cum vom vedea în capitolul destinat studiului practic, atât cazuri în care viitorii soți sufereau de boli care îi opreau să se căsătorească, cât și cazuri în care sufereau de boli grave care le permiteau să se căsătorească, însă ei nu ți-au comunicat starea sănătății lor.

Soluțiile practicii judiciare privitoare la necomunicarea stării de sănătate diferă după gravitatea bolilor și după cum viitorii soți le-au ascuns sau nu au știut că sunt suferinzi.

în concluzie, condiția comunicării stării de sănătate are tot rostul de a nu pune în pericol sănătatea soților și a descendenților lor, cât și rostul de a nu îngrădi libertatea consimțîmântului la căsătorie.

SECȚIUNEA A II-A IMPEDIMENTELE LA CĂSĂTORIE

În sens restrâns se numesc impedimente la căsătorie acele împrejurări de fapt sau de drept a căror existență împiedică încheierea căsătoriei. Impedimentele se invocă împotriva viitorilor soți pe calea opoziției la căsătorie sau din oficiu de către delegatul stării civile. Căsătoria se poate încheia numai dacă nu există impedimente.

Legea noastră cunoaște următoarele impedimente:

1. STAREA DE PERSOANĂ CĂSĂTORITĂ

Potrivit art. 5 din Codul Familiei "este oprit să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită". Este principiul monogamiei care se găsește la baza căsătoriei. încălcarea monogamiei se numește bigamie (poligamie) și este sancționată atât civil – art. 5 și 19 din Codul Familiei, cât și penal – art. 303 Cod Penal.

Din cuprinsul acestui text legal rezultă că: pentru a se putea căsători, fiecare din viitorii soți trebuie să fie necăsătorit; un bărbat poate avea simultan o singură soție, iar femeia un singur soț. Bărbatul poate avea succesiv mai multe soții, iar femeia mai mulți soți după ce căsătoria anterioară a fost desființată, fiind declarată nulă sau anulată, afost desfăcută prin divorț sau a încetat prin moartea unuia dintre soți ori prin declararea judecătorească a morții unuia dintre ei.

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

37

Prin tradiție, căsătoria unui bărbat cu două sau mai multe femei este numită poligamie, iar căsătoria unei femei cu doi sau mai mulți bărbați -poliandrie. Aceste tipuri de căsătorii sunt admise doar în câteva legislații contemporane.Legislația și practica noastră juridică folosesc untermenunic atât pentru poligamie, cât și pentru poliandrie, acela de bigamie în două înțelesuri, și anume: într-un înțeles restrâns, propriu-zis, de desemnare a căsătoriei unui bărbat cu două femei sau a unei femei cu doi bărbați și într-un sens larg, de desemnare a căsătoriei unui bărbat cu oricâte femei sau a unei femei cu oricâți bărbați.

Impedimentul provenit din această stare de persoană căsătorită este menit să apere principiul monogamiei, care în dreptul român a fost și este esența căsătoriei. în trecut, pe tritonul țării noastre, nu s-a dovedit existența căsătoriei poligame sau a celei poliandre, tradițiile familiale românești fiind patrimonial monogamice. în timpul nostru, principiul monogamiei este atât de evident, încât nici nu mai este amintit. Precizăm, însă, că monogamia necesită încă de a fi apărată pe cale legislativă, întrucât în practică se mai ivesc cazuri de bigamie.

O situație deosebită există în cazul declarării judecătorești a morții unei perosne căsătorite. Astfel, dacă soțul celui declarat mort, prin hotărâre judecătorească, se recăsătorește, iar ulterior cel declarat mort reapare, anulându-se hotărârea delarativă de moarte, căsătoria nouă este valabilă, cea veche considerându-se desfăcută pe data încheierii celei de-a doua. (art. 22 Codul Familiei). Prin urmare, pentru soțul recăsătorit, nu există bigamie.

Tot astfel, nu este bigam soțul care se recăsătorește între data declarării morții celuilalt soț și data rămânerii definitive a hotărârii delarative de moarte. Dacă acesta căsătorie a fost declarată nulă pentru bigamie înainte de rămânerea dfinitivă a hotărârii declarative de moarte, după această din urmă hotărâre dispare cauza de bigamie.

Principiul monogamiei este de ordine publică, ceea ce face ca impedimentul rezultat din starea de persoană căsătorită să se impună și străinilor aflați pe teritoriul român și a căror lege națională admite căsătoria poligamă sau poliandră, în sensul că ei nu vor putea încheia în țara noastră o a doua căsătorie, însă, în temeiul regulii de drept internațional penal, conform căruia statutul familial este cârmuit de legea personală, lex personalis- lex patriae, asemenea străinii căsătoriți legal în țara lor cu mai

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

38

multe persoane, nu vor fi considerați nici la noi că se află in situația juridică de bigamie.

2. RUDENIA

Căsătoria este oprită între rudele apropiate. Acest impediment se întemeiază pe următoarele considerații:

de ordin bilogic, medical, căci uniunile dintre rude apropiate nua sigură
descendenți sănătoși

de ordin moral, deoarece uniunile dintre rudele apropiate ar avea o influență
nefavorabilă asupra vieții de familie.

încălcarea impedimentului rezultând din rudenie se numește incest. Potrivit art. 6 alin. 1, Codul Familiei, căsătoria este oprită:

între rudele de linie directă, indiferent de gradul de rudenie; astfel nu se pot
căsători tatăl cu fiica, mama cu fiul, bunicul cu nepoata, bunica cu nepotul etc.

între rudele în linie colaterală, până la gradul 4 inclusiv. Prin urmare, nu se pot
căsători frate cu soră, unchiul cu nepoata, mătușa cu nepotul, vărul cu vara.

Rudenia este impediment la căsătorie potrivit celor arătate indiferent dacă este din căsătorie sau din afara căsătoriei. în privința rudeniei din afara căsătoriei se ridică problema dacă pentrua fi impediment la căsătorie este necesar să fie constatată in mod legal sau e suficient ca aceasta să existe în fapt.

În sensul primei soluții, se poate invoca argumentul că filiația din afara căsătoriei se poate stabili numai în condițiile anume prezenutate de lege, iar atîta timp cât rudenia din afara căsătoriei nu este legal constatată, nu există nici o legătura juridică intre viitorii soți și deci, delegatul de stare civilă nu este îndreptățit să refuze incheierea căsătoriei.

Împotriva acestei soluții se poate invoca argumentul că rațiunile pentru care rudenia este impediment la căsătorie sunt valabile atât în cazul în care rudenia din afara căsătoriei este legal constatată, cât și în cazul în care ea nu este constatată legal. Acest motiv justifică de ce cărătoria este oprită între adoptat și rudele sale firești la adopția cu efecte depline. Nu s-ar putea admite, de exemplu, ca tatăl din afara căsătoriei să se poată căsători cu fiica sa, numai pentru motivul că filiația din afara căsătoriei nu a fost stabilită în mod legal. De aceea se admite că cel puțin în cazul în care rudenia din afara căsătoriei este de notorietate publică și se reflectă într-o folosire a stării civile

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

39

evidentă, ea urmează a constitui un impediment la căsătorie. Dacă delegatul stării civile refuză încheierea unei căsătorii pe motivul că viitorii soți sunt rude dunafara căsătoriei, rudenia nefiind legal constituită, iar aceștia pretind că intre ei nu există asemenea rudenie, atunci se poate sesiza instanța de judecată, potrivit adt. 8 decretul nr. 278/1960 pentru a decide.

Prin urmare, în condițiile arătate, rudenia din afara căsătoriei constituie impediment la căsătorie, chiar dacă nu a fost legal constatată.

În cazul adopției cu efecte depline, încetează legăturile de rudenie între adoptat și rudele sale firești. Cu toate acestea este oprită căsătoria între adoptat și rudele sale firești, în aceleași condiții ca mai sus.

Pentru motive temeinice căsătoria poate fi încuviințată între rude în linie colaterală de gradul 4 de către Președintele Consiliului Județean, sau, după caz,primarul general al municipiului București (art. 6 alin 2, Codul Familiei)

3. ADOPȚIA

Relațiile rezultând din adopție constituie unimpediment la căsătorie. Potrivit art. 7, alin.1 din Codul Familiei, este oprită căsătoria : a) între cel care adoptă sau descendenții lui, de o parte si cel adoptat sau descendenții acestuia, de alta; b) între copiii adoptatorului, pe de o parte și adoptat și copiii acestuia pe de altă parte; c) într adoptații de aceeași persoană.

Pentru motive temeinice, căsătoria între copiii adoptatorului pe de o parte și adoptat și copiii acestuia, pe de altă parte, precum și între adoptații de către aceeași persoană poate fi încuviințată de către președintele Consiliului Județean(sau, după caz, în funcție de domiciliul solicitanților, primarul general al capitalei) -art.7, aliniatul ultim, Codul Familiei

Considerăm că impedimentul rezutând din adopție, prevăzut de art. 7 Codul Familiei, se referă la adopția cu efecte restrânse. în cazul adopției cu efecte depline, dat fiind că adoptatul devine rudă cu rudele adoptatorului, ca un copil firesc al acetuia, iar drepturile și îndatoririle izvorâte din filiație între adoptat și părinții săi firești și rudele acestuia încetează (art. 79, Codul Familiei), căsătoria este oprită între adoptat și rudele

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

40

sale din adopție în aceleași condiții ca și între rudele firești. Nu s-ar putea admite ca rudenia creată prin adopție să producă celelalte efecte mai puțin impedimentul la căsătorie, de aceea încuviințarea pentru încheierea căsătoriei când există motive temeinice, despre care vorbește art. 7, aliniatul ultim din Codul Familiei, nu se poate acorda decât în cazul adopției cu efecte restrânse, nu și în cazul adopției cu efectele unei filiații firești.

Se susține însă și că impedimentul la căsătorie prevăzut de art.7 Codul Familiei, se referă la ambele feluri de adopție33.

În cazul adopției cu efecte restrânse, impedimentul la căsătorie se întemeiază fie pe rudenia civilă la care dă naștere adopția (între adoptator pe de o parte și adopatat și descendenții acestuia, pe de altă parte), fie pe considerații de ordin moral, datorită vieții comune de familie pe care o duc respectivele persoane (între celelalte persoane între care este oprită căsătoria).

În cazul adopției cu efecte depline, impedimentul la căsătorie se întemeiază pe rudenia civilă la care dă naștere adopția între persoanele respective.

4. TUTELA

În timpul tutelei este oprită căsătoria între tutore și persoana minoră aflată sub tutela sa (art. 8, Codul Familiei). în realitate, acest impediment se referă al tutore și femeia minoră care se află sub tutela sa, căci bărbatul minor nu se poate căsători cu tutorele său, deoarece nu are vârsta legală pentru căsătorie. Impedimentul rezutând din tutelă se întemeiază pe considerații de ordin moral, căci tutorele are datoria de a-l ocroti pe minor, de a se îngriji de creșterea lui, înlocuind astfel atribuțiile părintești. Aceste relații nu trebuie influențate defavorabil de posibilitatea existenței unor relații conjugale între tutore și persoana aflată sub tutela sa. Legiuitorul prin acest impediment, a intenționat ca nu cumva tutorele , prin poziția pe care o are față de persoana minoră aflată sub ocrotirea sa, să influențeze consimțământul acesteia la căsătorie.

5. ALIENAȚIA SU DEBILITATEA MINTALĂ

Articolul 9 din Codul Familiei dispune că este oprit să se căsătorescă alienatul mintal și debilul mintal, precum și cel care este lipsit vremelnic de facultățile

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

41

mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale. Acest text reglementează, deci, 2 situații : a) privind pe alienatul și debilul mintal, b) privind pe cel lipsit vremelnic de facultățile mintale.

Alienația și debilitatea mintală constituie impediment la căsătorie, atât în cazul în care au fost constatate prin procedura specială a interdicției, cât și în cazul în care n-au fost constatate printr-o asemenea procedură, deoarece legea nu distinge.

Cel alienat ori debil mintal nu se poate căsători fără a deosebi dacă se găsesc ori nu în momente de luciditate după o opinie dominantă . Acesta rezultă din art. 9, Codul Familiei, care dosebește între alienatul și debilul mintal pe de o parte, și cel lipsit vremelnic de facultățile mintale, pe de altă parte, făcând precizarea numai pentru acesta dinurmă, că nu se poate căsători" cât timp nu are discernământul faptelor sale ", ceea ce înseamnă că alienatul și debilul mintal nu se pot căsători indiferent de starea de luciditate.

Cel lipsit vremelnic de facultățile mintale nu se poate căsători datorită unor considerații privind exprimarea unui consimțământ conștient în momentul încheierii căsătoriei. De aceea, el nupoate încheia căsătoria cât timp nu are discrnământul faptelor sale. în momentele de luciditate, el poate încheia căsătoria.

Alienația sau debilitatea mintală ca impediment la căsătorie se poate întemeia fie pe considerația că este o stare exclusivistă de consimțământ, fie pe considerația că este o stare incompatibilă cu finalitatea căsătoriei care se încheie în principiu pe toată viața soților. Dacă se adoptă prima explicație înseamnă că alienatul sau debilul mintal se poate căsători în momentele sale de luciditate pasageră. Daca de adopta a doua concepție, care este cea a Codului nostru al familiei, înseamnă că alienatul sau debilul mintal nu se poate căsători nici în momentele de luciditate pasageră.

Având în vedere cele prezentate mai sus putem concluziona că impedimentele la căsătorie pot fi clasificate din 2 puncte de vedere:

a) Din primul punct de vedere ele pot fi:

* dirimante : acele impedimente a căror încălcare atrage nulitatea căsătoriei încheiate ( ex. existența unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soți, rudenia în gradul prevăzut delege, alienația și debilitatea mintală)

Condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie

42

– prohibitive: acelea a căror încălcare nu atrage nulitatea căsătoriei încheiate.
Ele pot atrage unele sancțiuni pentru delegatul de stare civilă care a
instrumentat încheierea căsătoriei cu neobservarea impedimentelor (tutela)

b) Din al doilea punct de vedere, impedimentele pot fi:

absolute : acelea care opresc încheierea căsătoriei unei anumite persoane cu
orice altă persoană (ex. existența unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre soți,
alienația sau debilitatea mintală)

relative : care opresc căsătoria unei anumite persoane cu o anumită altă
persoană, (ex. tutela, adopția, rudenia)

Condițiile deforma ale căsătoriei

43

CAPITOLUL V

CONDIȚIILE DE FORMĂ ALE CĂSĂTORIEI

SECȚIUNEA I FORMALITĂȚILE PREMERGĂTOARE CĂSĂTORIEI

Condițiile de formă sunt mijloace pentru asigurarea îndeplinirii condițiilor de fond și lipsei impedimentelor la căsătorie. Totodată ele constituie forma de recunoaștere publică a căsătoriei și asigură mijloacele de dovadă a căsătoriei.

Reglementarea formalităților anterioare căsătoriei este făcută în considerarea mai multor scopuri: a) de a asigura consimțământul liber al celor ce vor să se căsătorescă, aceștia trebuind să-și exprime voința de a se căsători în fața autorității de stat competente; b) de a informa pe delegatul stării civile asupra statutului civil al viitorilor soți, care pe baza acestor informații va verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie; c) de a aduce la cunoștința terților încheierea căsătoriei proiectate și de a pune în mișcare, dacă e cazul, opozițiile la căsătorie.

1. DECLARAȚIA DE CĂSĂTORIE Șl ÎNREGISTRAREA El

Prima formalitate anterioară căsătoriei este declarația de căsătorie prin care viitorii soți își manifestă voința în vedrea încheierii căsătoriei.

Astfel, cum prevede art. 12 Codul Familiei și art. 28 din Legea nr.119 / 1996 cei care vor să se căsătorească vor completa personal și în scris declarația de căsătorie la serviciul de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria. Dacă unul dintre viitorii soți nu se află în localitatea unde urmează să se încheie căsătoria, declarația de căsătorie se poate face la serviciul de stare civilă din localitatea în care se află, care o să trensmită din oficiu și în termen de 48 de ore serviciului de stare civilă competent să încheie căsătoria (art. 28, alin. 3, legea nr.119/1996). De asemenea, potrivit art. 38 alin 2 din Metodologia de aplicare a legii nr. 119 /1996, dacă ambii viitori soți sunt cetățeni străini sau cetățeni români cu domociliul în străinătate, declarația de căsătorie se poate face la primăria localităților în care se află temporar.

Declarația de căsătorie este formular tipizat si trebuie să cuprindă :

voința neîndoielnică a viitorilor soți de a se căsători

declarația acestora că au luat la cunoștință reciproc de starea sănătății lor

Condițiile deforma ale căsătoriei

44

declarația viitorilor soți că îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 4-10 Codul
Familiei (condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie)

declarația acestora cu privire la numele pe care s-au înțeles a-l purta în timpul
căsătoriei (această declarație se poate face și ulterior până la încheierea
căsătoriei în scris și se anexează la declarația de căsătorie făcută)

în cazul în care viitorii soți au făcut declarațiile la servicii de stare civilă separate (art. 12 Codul Familiei), atunci declarația trebuie să cuprindă și indicația locului unde urmează să se încheie căsătoria.

Declarația de căsătorie făcută în scris se semnează de către declarant și de către delegatul de stare civilă. Dacă declarantul nu poate semna, ceea ce reprezintă cazuri extrem de rare, declarația se semnează de către delegatul stării civile care va menționa că datele înscise în declarație corespund cu cele declarate verbal și că s-au citit declarantului.

Viitorii soți trebuie să prezinte odată cu declarația de căsătorie, actele de identitate, certificatele de naștere și dovezile prevăzute de Codul Familiei necesare încheierii căsătoriei. Aceste dovezi se referă la satisfacerea condițiilor de fond și la lipsa impedimentelor la căsătorie (art. 4-10, Codul Familiei).

Delegatul de stare civilă este obligat să verifice îndată după primirea declarațiilor dacă viitorii soți au vârsta legală pentru căsătorie.

La primirea declarației de căsătorie, delegatul de stare civilă va citi viitorilor soți prevederile art. 4-10, Codul Familiei, care stabilesc condițile de fond și impedimentele la căsătorie, și cele ale art. 27 din același cod, privitor la numele care urmează a-l purta în timpul căsătoriei. Totodată, delegatul de stare civilă va atrage atenția viitorilor soți că legea penală pedepsește pe cei care fac declarații false (art 292, Codul Penal).

După îndeplinirea acestor formalități, declarația de căsătorie se înregistrează, iar pe declarație, la rubrica "acte de identitate prezentate", se face mențiunea despre actele aduse de declaranți.

Declarația de căsătorie este prima cerință de formă la căsătorie; ea nu obligă la încheierea căsătoriei, întrucât viitorii soți își pot exprima valabil consimțământul de a se căsători, numai cu ocazia oficierii căsătoriei (cerința actualizării consimțământului) însă prin conținutul ei soluționai declarația de căsătorie are pentru declaranți semnificația faptică a unui act de căsătorie.

Având în vedere legea 23 din 26 ianuarie 1999 pentru modificarea și completarea unei dispoziții din codul familiei după art. 13 din codul familiei se

Condițiile deforma ale căsătoriei

45

introduce art. 13cu următorul cuprins: "înaceeași zi cu primirea declarației de căsătorie, ofițerul de stare civilă va dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras într-un loc special amenajat ia sediul primăriei, unde urmează să se încheie căsătoria. Extrasul din declarația de căsătorie va cuprinde in mod obligatoriu de la data afișării datele de stare civilă ale viitorilor soți, precum și înștiințarea că orice persoană poate face opuneri la căsătorie în termeni de 10 zile de la data afișării.

2. OPZIȚIA LA CĂSĂTORIE

După primirea și înregistrarea declarației de căsătorie însoțite de dovezile cerute de lege, ofițerul de stare civilă, stabilește de comun acord cu declaranții data si ora oficierii căsătoriei. Potrivit prevederilor legale, căsătoria se poate încheia numai după ce au trecut 10 zile de la data când s-a afițat declarația de căsătorie. Daca unul dintre viitorii soți a făcut declarația de căsătorie la alt serviciu de stare civilă decât acela la care urmează să se încheie căsătoria, termenul de 10 zile se calculează de la data primirii ambelor deciatatii de către serviciul de stare civilă competent. Termenul de 10 zile este stabilit în scopul ca viitorii soți să aibă posibilitatea să reflecteze asupra actului ce urmează a se încheia și de a da posibilitate terțelor persoane să se opună la încheierea căsătoriei, atunci când nu sunt îndeplinite condițiile de fond sau există impedimente care nu permit încheierea căsătoriei.

În anumite situații speciale, căsătoria se poate încheia si înainte de expirarea termenului menționat, dar numai cu încuviințarea primarului localității sau a sectorului municipiului București unde urmează a se încheia căsătoria. Cînd căsătoria se încheie pe o navă română în timpul unei cățătorii în afara granițelor țării, între cetățeni români, dispensa de termen de poate acorda de către comandantul navei care este investit cu atribuții de delegat de stare civilă. Cazurile de acordare a dispensei de termen sunt: viitoarea soție e însărcinată, copilul fiind conceput cu viitorul soț, iar nașterea urmează a a vea loc înăuntrul termenului de 10 zile; viitorul soț este militar si are o permisie acordata de unitate mai mică decât termenul fixat pentru încheierea căsătoriei; viitorul soț urmează a pleca la studii sau în misiune în străinătate înăuntrul termenului de 10 zile.

Opoziția la căsătorie este actul pe care o persoană aduce la cunoștința delegatuli de stare civilă existența unei împrejurări de fapt sau de drept care nu permite încheierea căsătoriei.

Condițiile deforma ale căsătoriei

46

Opoziția la căsătorie trebuie făcută cu respectarea următoarelor cerințe (art. 14 codul familiei): 1) în formă scrisă, 2) să arate împrejurarea de fapt sau de drept prin care nu se poate încheia căsătoria, 3) să arate dovezile pe care se întemeiază.

Opozițiile care nu sunt făcute cu îndeplinirea acestor cerințe legale constituie acte oficiale de informare a delegatului de stare civila..Aceste acte nu sunt obligatorii pentru delegatul de șatre civila,in sensul ca nu este tinult sa suspende incheierea căsătoriei sau sa refuze incheierea ei.In temeiul art.15 din Codul Familiei,delegatul de șatre civilaeste obligat insa sa verifice aceste acte oficiala sau informațiile pe care le are cu privire la viitorii soți.

Opoziția la căsătorie poate fi făcuta de orice persoana.fara a fi ținuta sa justifice existenta unui interes (art 14 Codul Familiei). Aceasta deoarece statul urmărește in scopul ocrotirii căsătoriei si familiei sa nu incheie casatorii împotriva dispozițiilor legii.

Opoziția poate fi făcuta de către delegatul de stare civila când constata personal ca exista cauze care duc la oprirea căsătoriei.In acest caz opoziția se face prin intocmirea unui proces verbal in care se consemnează cauzele care opresc incheierea căsătoriei.

O poziția se poate face in perioada de timp cuprinsa intre data depunerii declarației de căsătorie si momentul incheierii căsătoriei.

Primind opoziția, delegatul de stare civila procedează in felul următor:

idaca aceasta este întemeiata va refuza incheierea casatoriei(art. 15 Codul familiei),întocmind un proces verbal constatator.

2.daca opoziția necesita timp pentru verificare,mai mult decât a rămas pana la data când urmează a se încheia căsătoria,va amâna data acestei încheieri ,cand in raport cu rezultatul verificărilor va hotăra in mod corespunzător. 3.daca opoziția este considerata neintemeiata.nu va tine seama de ea si va instrumenta incheierea căsătoriei.

Delegatul de stare civila este dataor sa verifice toate opozițiile făcute, precum si informațiile pe care le are si sa cerceteze daca sunt îndeplinite cerințele legii pentru a se putea încheia casatoria(art. 15 Codul Familiei)

Condițiile deforma ale căsătoriei

47

In cazul in care delegatul de stare civila refuza incheierea căsătoriei se aplica prevederile legii 119/1996 privitoare la actele de stare civila: la cererea pârtii, se înaintează de indata lucrările judecătoriei,care va hotăra de urgenta asupra refuzului de a se incheia căsătoria.

SECȚIUNEA A II-A

PROCEDURA ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

I. Localitatea și locul încheierii căsătoriei

Potrivit art. 11 Codul Familiei căsătoria se poate încheia în localitatea în care fiecare dintre viitorii soți își are domiciliul sau reședința. Alegerea aparține viitorilor soți. în mod obișnuit, domiciliul se dovedește cu buletinul de identitate,iar reședința cu viza de flotant pe buletinul de identitate.

În localitatea determinată mai sus, căsătoria se poate încheia într-un anumit loc, și anume la sediul serviciului de stare civilă respectiv (art. 16, alin. 1 Codul Familiei), în cazuri excepționale, căsătoria se poate încheia și în afara sediului serviciului de stare civilă (art. 16, alin. 2, Codul Familiei), cu respectarea, bineînțeles, a tuturor celorlalte dispoziții legale privind încheierea căsătoriei. Cazurile în care căsătoria s-ar putea încheia în alt loc decât sediul serviciului de stare civilă sunt, de exemplu, acelea în care unul dintre viitorii soți este infirm, grav bolnav, ori când viitoarea soție are o sarcină înaintată.

în cazul viitorilor soți care au amândoi cetățenie română, căsătoria se poate încheia pe o navă sub pavilion român aflată în timpul unei călătorii în afara granițelor țării, comandantul navei fiind investit cu atribuții de delegat de stare civilă. Pentru motive temeinice, comandantul navei poate acorda dispensă de vârstă la căsătorie, precum și dispensă de termen. Când căsătoria se încheie în condițiile arătate, pe o navă, comandantul acesteia este obligat, la sosirea în țară, să înainteze o copie certificată de pe înregistrarea făcută, prin căpitănia portului de înscriere a navei, la organul local de administrație de stat competent, care este cel al sectorului I din București.

Condițiile deforma ale căsătoriei

48

Căsătoria nu se poate încheia pe o aeronavă, chiar dacă se află în cursul unei călătorii în afara granițelor țării.

II. Competența delegatului de stare civilă.

Potrivit ari 11 Codul Familiei, căsătoria se încheie în fața delegatului de stare civilă al primăriei din localitatea determinată în modul arătat mai sus. în ceea ce privește competența delegatului de stare civilă, deosebim mai multe aspecte:

a. Competența materială (rationae materiae)

Această competență este determinată de calitatea pe care o are cel care o îndeplinește și de atribuțiile care i-au fost delegate. Căsătoria se încheie în fața delegatului de stare civilă. Numai o asemenea căsătorie se bucură de protecția legii (art.3, Codul Familiei).

în cazul în care persoana care a instrumentat încheierea căsătoriei, în calitate de delegat de stare civilă, nu a avut această calitate, actul încheiat astfel este nul. în unele situații, căsătoria încheiată în fața unei persoane care nu are calitatea de delegat de stare civilă – deci necompetentă – este valabilă. Astfel, potrivit legii 119/1996 privitoare la actele de stare civilă, înregistrarea făcută în registrul de stare civilă de către o persoană necompetentă, dar care exercită în mod public atribuția de delegat de stare civilă nu împiedică deci valabilitatea căsătoriei dacă a existat convingerea generală că persoana în fața căreia s-a încheiat căsătoria avea calitatea să instrumenteze (error communis facit ius).

b. Competența personală

Această competență este determinată de domiciliul sau reședința viitorilor soți. Delegatul de stare civilă este competent să încheie căsătoria dacă cel puțin unul dintre viitorii soți își are domiciliul sau reședința pe teritoriul localității în care el își exercită atribuțiile sale. Prin urmare, competența personală aparține delegatului de stare civilă al comunei, orașului, municipiului sau sectorului din municipiului în cuprinsul căruia se află domiciliul sau reședința unuia dintre viitorii soți. Rezultă că nu se cere condiția ca amândoi viitorii soți să aibă domiciliul sau reședința în cuprinsul localității unde delegatul își exercită atribuțiile sale. Pentru căsătoria viitorilor soți amândoi cetățeni români, pe o navă aflată în afara granițelor țării, competența aparține comandantului acelei nave

Condițiile deforma ale căsătoriei 49

care este investit cu atribuții de delegat de stare civilă.

Nerespectarea dispozițiilor legale privind competența personală a delegatului de stare civilă nu este sancționată cu nulitatea căsătoriei încheiată în aceste condiții.

c. Competența teritorială (rationae loci)

Această competență este determinată de limitele teritoriului comunei, orașului, municipiului sau sectorului de municipiu unde se află primăria în cadrul căruia funcționează delegatul de stare civilă. în cazul în care delegatul de stare civilă a instrumentat în afara acestor limite, el și-a depășit atribuțiile din punctul de vedere al competenței teritoriale. O atare depășire de competență este posibilă numai în cazul în care căsătoria se încheie în alt loc decât în sediul serviciului de stare civilă.

încălcarea dispozițiilor legale privind competența teritorială a delegatului de stare civilă nu este sancționată cu nulitatea căsătoriei încheiate

III. Incheierea căsătoriei când există un element de extraneitate

Căsătoria încheiată în străinătate de către cetățeni români în fața reprezentanților noștri diplomatici sau consulari este supusă condițiilor de formă prevăzute de legea română, iar căsătoria încheiată în străinătate între cetățeni români în fața organelor de stare civilă locală ete supusă condițiilor de formă prevăzute de legea locală (locus regit actum).

Căsătoria încheiată în țara noastră între cetățeni străini în fața organului de stare civilă român este supusă condițiilor de formă prevăzute de legea română. Asemenea căsătorie încheiată în fața reprezentanților diplomatici sau a reprezentanților consulari respectivi din țara noastră este supusă condițiilor de formă impuse de legea țării căreia aparține acel reprezentant.

Căsătoria mixtă (între un cetățean român și unul străin) este supusă condițiilor de formă prevăzute de legea locului încheierii acesteia (locus regit actum). în consecință, asemenea căsătorie încheiată în țara noastră este supusă condițiilor de formă prevăzute de legea străină respectivă.

IV. Solemnitatea încheierii căsătoriei.

Condițiile deforma ale căsătoriei 50

Conform art. 16 Codul Familiei aceasta constă în următoarele: căsătoria se încheie în fața unei anumite autorități (delegatul de stare civilă), într-un anumit loc, este necesară prezența efectivă și concomitentă a viitorilor soți, care trebuie să-și exprime personal consimțământul și trebuie încheiată în astfel de condiții încât să permită oricărei persoane să asiste. în urma adoptării Legii nr. 23/1999 pentru modificarea și completare unor dispoziții din Codul Familiei și din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă a fost reintrodusă prezența martorilor la încheierea căsătoriei. Astfel viitorii soți sunt obligați să fie prezenți împreună, însoțiți de doi martori, la sediul primăriei, pentru a-și da consimțământul personal și în mod public în fața ofițerului de stare civilă. Această completare a art. 16 din Codul Familiei este binevenită deoarece chiar și Convenția ONU privitoare la căsătorie cuprinde recomandarea ca la oficierea căsătoriei să asiste și martori.

V. Încheierea și înregistrarea căsătoriei

Căsătoria se încheie în cadrul unui ritual oral, solemn și public, prevăzut de art. 16-17 Codul Familiei. în ziua fixată pentru încheierea căsătoriei, viitorii soți se vor prezenta în fața ofițerului de stare civilă, însoțiți de doi martori. Ofițerul de stare civilă va proceda astfel: îi va întreba succesiv, pe bărbat și pe femeie dacă se căsătoresc împreună nesiliți de nimeni, după răspunsurile lor afirmative, va constata că au fost îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru încheiere căsătoriei, va face cunoscute dispozițiile articolului 1-2 și 26 Codul Familiei; apoi va rosti formula finală: "în urma consimțământului dumneavoastră liber consimțit vă declar căsătoriți".

Încheierea ăsătoriei se desfășoară în limba română, iar pentru cei care nu o cunosc, în limba lor maternă, dacă ofițerul de stare civilă instrumentator nu cunoaște limba repectivâ, se va apela la un interpret.

Din cele prezentate rezultă fără nici un dubiu că, în dreptul român, momentul încheierii căsătoriei este acela în care ofițerul de stare civilă îi declară pe viitorii soți căsătoriți.

Declarând încheiată căsătoria, delegatul de stare civilă va proceda, deîndată, la înregistrarea ei. în urma modificării art. 17 din Codul Familiei prin Legea nr. 23/1999 înregistrarea presupune următoarele operațiuni: – întocmirea actului de căsătorie în registrul de stare civilă

Condițiile deforma ale căsătoriei 51

– semnarea actului de căsătorie de către soți, de cei doi martori și de către ofițerul de stare civilă

Precizăm că înregistrarea căsătoriei nu are valoare constitutivă momentul încheierii căsătoriei este anterior înregistrării acesteia și reprezintă principalul mijloc de probă al actului juridic al căsătoriei. De aceea, dacă o căsătorie nu a fost înregistrată deoarece întocmirea actului de căsătorie în registrul de stare civilă a fost omisă, căsătoria nu este din această cauză nulă, existând posibilitatea întocmirii ulterioare a actului de căsătorie potrivit art. 32 din Legea 119/1996 privitoare la actele de stare civilă. în același sens s-a decis că nesemănarea actului de căsătorie nu poate atrage nulitatea căsătoriei, deoarece actul de căsătorie constituie numai o cerință de probă, iar nu de valabilitate a căsătoriei.

VI. Proba căsătoriei

Actul juridic al căsătoriei – în înțelesul de negotium iuris, creează o stare civilă și este supus înregistrării în registrul de stare civilă în vederea dovedirii sale ulterioare, prin această dovadă probându-se implicit și starea civilă a persoanei. Potrivit art. 18 Codul Familiei, dovada căsătoriei nu se poate face decât prin certificatul de căsătorie în baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă. Certificatul de căsătorie eliberat celui îndreptățit în strictă concordanță cu actul de stare civilă original (termenul de "act de stare civilă", fiind întrebuințat în acest context în accepțiunea de înscris probator) are aceeași putere doveditoare ca și înregistrarea din registrul actelor de stare civilă, adică forța probantă recunoscută înscrisurilor autentice.

Eventualele erori sau omisiuni strecurate în actul de stare civilă cu ocazia înregistrării în registrul de stare civilă, vor putea fi corectare sau completate numai în baza hotărârii judecătorești pronunțate într-o acțiune având ca obiect rectificarea actului de stare civilă.

Cum am văzut, valabilitatea actului juridic al căsătoriei nu este condiționată de faptul înregistrării acestuia, sau, altfel spus, căsătoria există chiar dacă s-a omis întocmirea actului de stare civilă. De aceea, dispoziția cuprinsă în art. 18 Codul Familiei, potrivit căruia dovada căsătoriei nu se poate face decât prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă, trebuie înțeleasă în sensul că proba căsătoriei se realizează, în principal, prin actul căsătoriei

Condițiile deforma ale căsătoriei

52

(în înțelesul de "instrumentum"), dar întocmirea acestuia creează numai dificultatea de a face dovada căsătoriei.

întocmirea ulterioară a actului de căsătorie este posibilă potrivit art. 32 din Legea rar. 119/1996, în două cazuri speciale: când înregistrarea nu s-a făcut întrucât nu a existat registru de stare civilă și când actul nu a fost întocmit din vina ofițerului de stare civilă, proba căsătoriei urmând a se face prin orice mijloc de probă în situația în care se solicită reconstruirea actului de stare civilă care a existat, însă nu poate fi procurat, întrucât registrul de stare civilă a fost distrus sau pierdut, ori actul de stare civilă fiind întocmit în străinătate nu poate fi înfățișat.

Atât întocmirea ulterioară – în condiții derogatorii de la dreptul comun, cât și reconstituirea actului de căsătorie este de competența consiliului local al primăriei de la domiciliul petiționarului. La sesizarea solicitantului – în cazul respingerii cererii privind întocmirea ulterioară sau reconstituirea actului de stare civilă – sau a procurorului, precum și a oricărei persoane interesate – în cazul admiterii cererii, se va pronunța instanța de judecată (art. 33, 34 din Legea 119/1996).

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

53

CAPITOLUL VI

SANCȚIUNILE NERESPECTĂRII CONDIȚIILOR CERUTE PENTRU

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

Practică judiciară

Secțiunea I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la condițiile de fond sau de formă ale căsătoriei are drept urmare aplicarea unor sancțiuni. Din punct de vedere al naturii și gravității, acestea pot fi, după caz: civile, penale, administrative sau disciplinare.

Sancțiunea civilă care se aplică în cazul încălcării pevederilor legale referitoare la căsătorie este nulitatea. Prin nulitatea unui act juridic, în general, se înțelege sancțiunea care lipsește actul încheiat prin nerespectarea unor prevederi legale, de efectele juridice în vederea cărora a fost întocmit.

În această materie, legea conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice, dată fiind importanța căsătoriei și gravitatea deosebită a consecințelor pe care le implică desființarea ei. Aceste dispoziții derogatorii se referă la cauzele de nulitate și efectele aceteia, iar uneori, la distincția între nulitățile absolute și cele relative.

Nulități prevăzute expres de lege și nulități virtuale

în preocuparea de a se menține căsătoria pe cât este cu putință, Codul Damiliei prevede cazurile de nulitate a căsătoriei în art. 19 și 21. De asemenea art. 7 din Legea 119/1996 privitoare la actele de stare civilă se referă la nulitatea căsătoriei pentru necompetența delegatului de stare civilă -rationae materiae -, afară dacă persoana necompetentă a exercitat în mod public atribuția de delegat de stare civilă, când datorită ideii de aparență (error communis facit ius), căsătoria este validă.

S-a pus problema dacă mai există și alte cazuri de nulitate a căsătoriei decât cele expres prevăzute de lege, adică dacă există nulități virtuale, implicite în materia

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

54

căsătoriei. Asemenea nulități au fost admise de literatura juridică în două cazuri: a) căsătoria fictivă, b) căsătoria între persoane al căror sex nu este diferențiat.

S-a decis încheierea căsătoriei mai înainte de împlinirea termenului de 10 zile prevăzut de lege nu duce la nulitatea căsătoriei, ci numai la sancțiuni disciplinare împotriva delegatului de stare civilă.

Nulități absolute și nulități relative

Ca și în dreptul comun, nulitatea căsătoriei poate fi absolută și relativă, în ceea ce privește distincția între aceste feluri de nulități există unele deosebiri față de dreptul comun. Astfel, în unele cazuri, în interesul menținerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată, chiar dacă este vorba de nulitatea absolută. Tot astfel, în cazul căsătoriei putative, efectul retroactiv al nulității este înlăturat în privința soțului de bună credință.

în materia căsătoriei se consideră uneori că nulitatea poate interveni numai în cazurile prevăzute de lege. Prin urmare, în această materie sunt excluse nulitățile virtuale. De aceea, autorii care împărtășesc această părere susțin teoria „căsătoriei inexistente", potrivit căreia atunci când unei căsătorii îi lipsește unul dintre elementele sale esențiale și când, pentru această situație nu este prevăzută în lege sancțiunea nulității căsătoriei, această căsătorie este inexistentă, iar nu nulă. Căsătoria este astfel inexistentă în cazul identității de sex, a lipsei totale de solemnitate și a lipsei totale de consimțământ. Literatura juridică română actuală nu acceptă teoria inexistenței căsătoriei.

În caz de nulitate sau de anulabilitate a căsătoriei, procedura de urmat este cea de drept comun, prevăzută de Codul de Procedură Civilă. Aceasta, spre deosebire de divorț care prevede o procedură specială.

Conform art. 2, C. Pr. Civ. , cererile privitoare la nulitatea căsătoriei se judecă, în primă instanță, de către tribunalele județene, respectiv Tribunalul municipiului București, ceea ce semnifică importanța acestor cauze. S-a apreciat, totuși, în cazul infracțiunii de bigamie, judecătoriile sunt în drept de a statua și asupra nulității căsătoriei, fără însă ca pin aceasta să se încalce competența materială civilă a tribunalelor județene.

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

55

În cuprinsul acestui capitol vom încerca să oferim exemple concrete de nulități absolute și relative ale căsătoriei cu scopul de a evidenția cât mai bine efectele nerespectării condițiilor de valabilitate ale căsătoriei.

Secțiunea a ll-a NULITĂȚI ABSOLUTE

În anumite cazuri, nerespectarea dispozițiilor legale privind încheierea căsătoriei este sancționată cu nulitatea absolută.

I. Neîmplinirea vârstei matrimoniale

Deși această nulitate este absolută, ea poate fi totuși acoperită în următoarele situații:

dacă soțul care nu are vârsta legală pentru căsătorie a împlinit-o între
timp, adică până la constatarea nulității

dacă soția a dat naștere, până la constatarea nulității, unui copil

c)dacă în aceeași perioadă de timp soția a rămas însărcinată
Practică judiciară

1. Încheierea căsătoriei. Neîmplinirea vârstei matrimoniale. Inexistența dispensei de vârstă la data căsătoriei.

În ceea ce privește vârsta matrimonială a femeii s-a decis că dispensa de vârstă trebuie luată în considerare și în cazul în care a fost obținută după încheierea căsătoriei, ceea ce validează căsătoria lovită inițial de nulitate absolută. (Decizia Secției civile nr. 1452 din 15 iunie 1994)

Prin acțiunea introdusă, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe fiica sa, D.L., pe motiv că aceasta s-a căsătorit fără să fi împlinit vârsta matrimonială la data încheierii căsătoriei, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea căsătoriei încheiate la 25 mai 1994. Trebuie menționat că pârâta D.L. a solicitat acordarea dispensei de vârstă pe motiv că a rămas însărcinată.

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

56

Dispensa de vârstă i-a fost acordată după data încheierii căsătoriei.

Tribunalul județean Cluj a respins acțiunea ca nefondată deoarece împrejurarea că dispensa de vârstă, prevăzută de art. 4, alin. 2 din Codul Familiei, nu a existat la data încheierii căsătoriei este fără relevanță în cazul în care încuviințarea legală s-a dat ulterior, iar femeia s-a prezentat personal în fața delegatului de stare civilă și a cerut să se căsătorească.Considerăm soluția data de către instanta ca fiind legala si întemeiata,dat fiind faptul că femeia a obținut ulterior încuviințarea legală.

II. Lipsa consimțământului

Nulitatea intervine când lipsește consimțământul viitorilor soți ori acesta nu a fost exprimat cu respectarea condițiilor de formă necesare pentru încheierea căsătoriei (căsătoria trebuie încheiată în fața delegatului de stare civilă, la sediul serviciului de stare civilă – sau în afara acestuia în anumite condiții -, în prezența viitorilor soți, iar consimțământul trebuie exprimat personal și în mod public).

Consimțământul lipsește la încheierea căsătoriei nu numai în cazurile patologice amintite și în condițiile arătate, ci și atunci când căsătoria s-a încheiat, deși la întrebarea pusă de către delegatul stării civile viitorul soț nu a răspuns sau a răspuns în sens negativ.

Practică judiciară.

2. Încheierea căsătoriei. Prezența obligatorie a viitorilor soți în fața delegatului de stare civilă. Căsătoria încheiată în lipsa unuia dintre aceștia este nula.

Fiind vorba de o nulitate absolută, ca urmare a încheierii căsătoriei în lipsa pârâtei în fața delegatului de stare civilă, nu are nici o relevanță faptul că reclamantul a acceptat ca o altă persoană să se prezinte în locul acesteia în fața delegatului de stare civilă, neputându-se susține că acțiunea trebuie respinsă, deoarece reclamantul invocă propria culpă de a fi acceptat ca în locul viitoarei soții să se prezinte o altă persoană (art. 16 din Codul Familiei). Decizia Secției civile nr. 473 din 7 martie 1995

Prin acțiunea introdusă reclamantul M.P. a chemat în judecată pe soția sa, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea căsătoriei încheiate la 30 septembrie 1993.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a conviețuit cu pârâta mai mulți ani, iar la data de 9 iulie 1993, aceasta a suferit un grav accident de muncă în urma căruia

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

57

i s-a amputat piciorul. Pentru a-și susține moral concubina, care credea că va fi abandonată, M.S. a mers la starea civilă cu sora pârâtei și a încheiat căsătoria în numele M.I., fără ca pârâta să-și fi dat consimțământul în fața delegatului de stare civilă. Reclamantul a mai susținut că, după ce pârâta s-a vindecat, a avut o comportare necorespunzătoare față de el, ceea ce l-a determinat să introducă acțiune de divorț care i-a fost respinsă.

Tribunalul județean Cluj a respins acțiunea ca nefondată, reținând că în realitate căsătoria s-a încheiat cu consimțământul pârâtei în fața delegatului de stare civilă și că, în orice caz, consimțământul reclamantului nu a fost viciat, căci mergând cu altă persoană la oficierea căsătoriei nu poate invoca în favoarea sa propria greșeală.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul, susținând că greșit instanța i-a respins acțiunea, deși trebuia să rețină inexistența consimțământului la căsătorie și a publicității și să constate nulitatea absolută a acesteia.

Potrivit prevederilor cuprinse în art. 16 din Codul Familiei, căsătoria se încheie prin consimțământul viitorilor soți. Aceștia sunt obligați să fie prezenți împreună în fața delegatului de stare civilă, la sediul serviciului de stare civilă, pentru a-și da consimțământul personal și în mod public.

Așa fiind, recursul declarat de reclamant este fondat, astfel că urmează a se admite și a se casa sentința atacată, cu trimiterea dosarului la același tribunal pentru rejudecare.

Este de observat, prin comparație, că dacă o asemenea înlocuire ar fi avut loc fără știrea viitorului soț și fără ca el să fi observat înlocuirea, sancțiunea nu ar fi fost aceea a nulității, ci aceea a anulabilității căsătoriei prin eroare asupra identității fizice a soției (art. 21 C. Fam.).

III. Bigamia

Această nulitate are ca scop apărarea principiilor monogamiei căsătoriei. Nulitatea nu se acoperă prin încetarea cauzei și după încheierea căsătoriei, ceea ce înseamnă că cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate chiar dacă prima căsătorie a fost

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

58

desfăcută prin divorț sau a încetat după încheierea celei de-a doua, până la constatarea nulității ei.

Legea prevede măsuri practice de preîntâmpinare a bigamiei, prin reglementarea înregistrării modificărilor survenite în starea civilă a persoanelor și a cerințelor de formă la căsătorie, de asemenea legea cuprinde o dispoziție de preîntâmpinare a stării teoretice de bigamie, aceea a art. 22, C. Fam., conform căreia, dacă soțul celui declarat mort se recăsătorește, prima căsătorie va înceta pe data recăsătoririi, iar în caz de anulare a hotărârii declarative de moarte, căsătoria cea nouă rămâne valabilă. Deși legea nu distinge, nu face totuși, îndoială că această soluție nu-și găsește aplicare în cazul în care soțul celui ce fusese declarat mort a fost de rea credință, știind la încheierea celei de-a doua căsătorii că cel declarat mort prin hotărâre judecătorească este în viață . în acest caz, soțul care se căsătorește se face vinovat de bigamie. Dacă cel declarat mort se reîntoarce și se anulează hotărârea declarativă de moarte, căsătoria nouă, încheiată cu rea credință, este nulă.

Practica judiciară

3. Căsătorie. Nulitatea pentru bigamie. Desfacerea primei căsătorii prin divorț, după încheierea celei de-a doua căsătorii. Consecințe.

Existența unei căsătorii anterioare nedesfăcutâ, a unuia dintre soți face ca, prin încheierea celei de-a doua căsătorii, acesta să devină bigam.

În această ipoteză, sancțiunea ce intervine nu poate fi decât o nulitate absolută a celei de-a doua căsătorii.

Nulitatea absolută a unei căsătorii poate fi invocată de către organele de stat competente, cât și de orice persoană interesată (soții, rudele acestora sau alte persoane interesate).

Acțiunea în nulitate absolută în caz de bigamie nu se prescrie.

Desfacerea primei căsătorii prin divorț nu înlătură nulitatea absolută a celei de-a doua căsătorii încheiată prin încălcarea impedimentului pe care-l constituie calitatea de persoană căsătorită a unuia dintre soți.

Decizia secției civile nr. 1572 din 30 mai 1995

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

59

La data de 28 octombrie 1978, pârâtul V.M. s-a căsătorit cu P.(V.) M., căsătorie înregistrată la nr. 58/1978 în registrul stării civile al Primăriei orașului Mihăilești.

În timp ce era căsătorit cu P.M., pârâtul V.M. a încheiat o nouă căsătorie cu C.S., căstorie trecută trecută în registrul stării civile al Primăriei orașului Fetești, la nr. 52 din 20 februarie 1993.

Ulterior, la data de 25 ianuarie 1994, Consiliul local Fetești, constatând că M.V. a încheiat o nouă căsătorie deși era deja căsătorit cu MP., a sesizat Tribunalul Ialomița solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea celei de-a doua căsătorii, care este de nulitate absolută. S-au invocat, în drept, prevederile art. 5 și 19 din Codul Familiei.

După încheierea celei de-a doua căsătorii, la data de 26 aprilie 1993, V.M. a chemat în judecat în judecată pe prima soție, P.M., solicitând Judecătoriei Slobozia să dispună desfacerea căsătoriei prin divorț, conform prevederilor art. 37 și 38 din Codul Familiei, acțiunea admisă prin sentința civilă nr. 3974 din 2 septembrie 1993, care a rămas definitivă prin neapelare.

Tribunalul Ialomița a admis ca fondată acțiunea Consiliului Local Fetești și a constatat nulitatea absolută a celei de-a doua căsătorii încheiate de pârâtul V.M. în baza art. 5 din Codul Familiei care prevede în mod imperativ că este oprit (interzis să se căsătorească bărbatul care este căsătorit sau femeia care este căsătorită, iar în art. 19 din același cod se arată că este consecința încheierii acestei căsătorii, adică sancțiunea prevăzută de lege și anume nulitatea absolută. De asemenea, instanța a precizat că nu are nici o relevanță juridică împrejurarea că între timp prima căsătorie a lui V.M. a fost desfăcută prin divorț, deoarece acest divorț a survenit după ce cea de-a doua căsătorie a fost încheiată.

4. Căsătoria. Nulitate pentru bigamie. încheierea celei de-a doua căsătorii după aflarea faptului că soțul declarat mort prin hotărâre judecătorească este în viață.

Art. 22. Codul Familiei dispune că în cazul în care soțul unei persoane declarată moartă s-a recăsătorit și, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, căsătoria cea nouă rămâne valabilă, iar prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii. Deși legea nu distinge, nu face totuși îndoiala că această soluție nu-și găsește aplicare în cazul în care soțul celui declarat mort prin hotărâre

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

60

judecătorească este în viață.

În acest caz soțul care se recăsătorește se face vinovat de bigamie. Dacă cel declarat mort se reîntoarce și se anulează hotărârea declarativă de moarte, căsătoria nouă, încheiată cu rea-credință, este nulă.

Decizia Secției civile nr. 2890 din 15 august 1996

Prin acțiunea introdusă, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe soția sa CM. pe motiv că aceasta s-a căsătorit pentru a doua oară la data de 7 ianuarie 1996 după ce a aflat că el este în viață. Prin acțiunea sa a solicitat Tribunalului Bistrița-Năsăud să constate nulitatea căsătoriei încheiată de pârâtă cu numitul F.A.

Reclamantul a menționat că s-a căsătorit cu pârâta pe data de 25 martie 1988. în anul 1992 a plecat în baza unui contract de muncă, în Germania unde pe 2 mai 1993 a suferit un grav accident de circulație în urma căruia și-a pierdut memoria. Datorită acestui fapt nu a mai putut lua legătura cu familia și a fost declarat mort prin hotărâre judecătorească. Starea de amnezie a durat până la începutul anului 1995 când a luat legătura cu soția sa. După spusele reclamantului, pârâta l-a avertizat că nu are rost să se mai întoarcă în țară deoarece ea se va căsători cu altcineva, ceea ce a și făcut încheind căsătoria cu F.A. la data de 7 ianuarie 1996.

Tribunalul Bistrița-Năsăud, în urma cercetării probelor aduse de reclamant a constatat că într-adevăr pârâta CM. a fost de rea credință și a decis anularea celei de-a doua căsătorii care este lovită de nulitate absolută.

4.INCESTUL

Căsătoria este oprită, fără a deosebi între rudenia din căsătorie și cea din afara căsătoriei, între persoanele care sunt rude în linie directă, indiferent de rudenie, sau colaterală, până la gradul patru inclusiv. Este lovită de nulitate absolută și căsătoria încheiată între adoptat indiferent dacă adopția este cu efecte restrânse sau cu efecte depline, și rudele sale firești în același grad prohibit de lege (art. 19, art. 75 alin. 3 și art. 79 Codul Familiei). Incestul din dreptul familiei se deosebește de incestul din dreptul penal, care constă în raportul sexual între rude în linie directă sau între frați și surori, fără a deosebi după cum aceste persoane sunt sau nu căsătorite.

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

61

Practică judiciară

5. Încheierea căsătoriei. Nulitate pentru incest. Încheierea căsătoriei între rude în linie colaterală, frate și soră.

Reclamanta a cerut anularea căsătoriei încheiate de către S.L. și D.N. la data de 17 iulie 1997 pe motiv că aceștia sunt soră și frate.

Reclamanta a susținut că atât S.L. cât și D.N. sunt copiii ei. S.V. a precizat că în urmă cu 20 de ani, pe data de 25 mai 1977 a dat naștere unui copil de sex feminin pe care l-a dat spre adopție datorită greutăților materiale. Reclamanta, deși știa cine e familia adoptatoare, nu a mai avut nici o legătură cu aceasta, datorită stabilirii acestora în străinătate. Pentru a-și susține cauza reclamanta a prezentat dovezi care au atestat faptul că D.N. este fiica ei. Reclamanta a mai menționat că S.L. este fiul ei cel mare născut pe data de 5 martie 1976.

Pe baza dovezilor prezentate, Tribunalul Alba a admis acțiunea ca fondată și a constatat nulitatea absolută a căsătoriei. Decizia Secției Civile nr. 5528 din 30 noiembrie 1997

V. Căsătoria este încheiată între cel care adoptă sau ascendenții lui, pe de o
parte, și cel adoptat și descendenții acestuia, pe de altă parte (art. 19 și art.
79 lit. a Codul Familiei).

Nulitatea intervine, în acest caz, fie că este vorba de adopție cu efecte restrânse, fie că este vorba de adopția cu efecte depline. Se pune însă întrebarea dacă nulitatea căsătoriei intervine și în cazurile în care căsătoria se încheie între adoptat și descendenții săi pe de o parte, și alte rude ale adoptatorului decât descendenții săi, pe de altă parte, când este vorba despre adopția cu efecte depline? Având în vedere prevederile art. 79 Codul Familiei, în sensul cărora adoptatul devine rudă cu rudele adoptatorului, ca un copil firesc al acestuia din urmă, iar drepturile și îndatoririle izvorâte din filiație între adoptat și părinții săi firești și rudele acestora încetează, credem că răspunsul este afirmativ este afirmativ. O asemenea căsătorie este nulă.

Practică judiciară

VI. Încheierea căsătoriei între adoptat și fiica adoptatorului.

Codul Familiei prevede în art. 19 și art. 79 lit. a că este oprit să se căsătorească cel care adoptă sau ascendenții lui, pe de o parte, și cel adoptat sau

Sancțiunile mrespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

62

descendenții acestuia, pe de altă parte. Deoarece, în cazul adopției cu efecte epline, adoptatul devine rudă cu rudele adoptatorului ca un copil firesc al acestuia din urmă,acesta nu se poate căsători nici cu rudele colaterale până la gradul patru inclusiv.

Decizia Secției Civile nr. 2838 din 16 decembrie 1998

Prin acțiunea introdusă, reclamantul L.R. a solicitat anularea căsătoriei dintre numiții L.M. și L.T. încheiată la data de 19 septembrie 1997 pe motivul rudeniei prin adopție a acestora.

L.R. a precizat că L.T. este fiica sa naturală, iar L.M. este fiul său prin adopție cu efecte depline, adopție încheiată la data de 29 ianuarie 1990. L.R. a prezentat instanței dovezile care confirmă acest fapt. Pe baza dovezilor prezentate de către reclamant, Tribunalul Bihor a admis acțiunea ca fondată și a constatat nulitatea absolută a căsătoriei.

VI. STAREA DE ALINEAȚIE SAU DEBILITATE MINTALĂ

Căsătoria încheiată cu încălcarea impedimentului rezultat din starea patologică de alienație sau debilitate mintală este nulă absolut, fără deosebire după cum alienatul sau debilul mintal au fost ori nu au fost puși sub interdicție, întrucât impedimentul se justifică prin considerente de ordin biologic, eugenie și social și fără deosebire după cum a avut loc încheierea căsătoriei într-un moment de întunecime sau de luciditate mintală, întrucât impedimentul este permanent (art. 19 și 9 / Codul familiei).

Starea de alienație sau de debilitate mintală este cel mai adesea exclusivă de consimțământ, însă căsătoria alienatului sau debilului mintal este nulă absolut dintr-un motiv mai puternic, acela că ei se află într-o stare patologică gravă, incompatibilă cu finalitatea căsătoriei.

Practică judiciară

7) Căsătorie. Constatarea nulității

Codul familiei prevede, în articolul 9 că este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum și cel care este lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale.

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

63

Pentru corecta soluționare a unei acțiuni în constatarea nulității unei căsătorii, este necesar să se stabilească, pe calea unei expertize psihiatrice, dacă soțul era alienat sau debil mintal la data încheierii căsătoriei, fiindcă numai în acesta situație căsătoria este lovită de nulitate absolută.

În măsura în care prin concluziile celor două expertize medicale efectuate se stabilește fără escive, că soțul nu se afla în situația reglementată de art. 9 din Codul familiei, ordonarea unei noi expertize sau consultarea Comisiei Superioare Mediacle Legale nu este necesară; avizarea din punct de vedere științific se impune numai atunci când diversele acte medicale sau expertize medicale întocmite în cauză conțin concluzii vădit contradictorii. Decizia Secției civile nr. 2980 din 29 noiembrie 1995.C.M. a chemat în judecată pe G.C.pentru anularea casatoriei incheiata in 12 aprilie 1986.

Prin acțiune reclamantul a susținut că s-a căsătorit cu pârâta la data de 12 aprilie 1986 în fața ofițerului stării civile din municipiul Galați, când acesta a ascuns faptul că suferă de debilitate mintală.

A mai susținut, de asemenea, că ulterior, când a sesizat atitudini și comportări nefirești ale pârâtei s-a interesat și a aflat că este în tratament medical permanent.

Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 8 din 29 noiembrie 1995, a surprins ca nefondată acțiunea.

Instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit că pârâta suferă de boli psihice, respectiv debilitate mintală și, prin consecință, a considerat că acțiunea aceastuia în anularea căsătoriei este neîntemeiată.

Expertizele medico-legale efectuate au concluzionat că pârâta se află în situația prevăzută în art. 9 Codul familiei.

8) Căsătorie. Încheierea căsătoriei celui lipsit vremelnic de facultățile mintale

Reclamantul D.M. a chemat în judecată pe soția sa D.L. cerând a se anula căsătoria încheiată între ei pe data de 12 octombrie 1991 pe motiv că nu a fost conștient la încheierea acesteia din cauza alcoolului ce I s-a dat să bea.

Sancțiunile mrespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

64

În susținerea acțiunii sale, reclamantul a prezentat instanței un certificat medico-legal întocmit la data încheierii căsătoriei când a fost oprit de poliția municipiului Bistrița și amendat pentru conducere sub influența alcoolului. Certificatul a demonstrat că alcoolemia reclamantului a fost cu mult peste limita admisă. Reclamantul a mai adăugat că alcoolul l-a fost administrat acasă la părinții actualei soții de către tatăl acesteia în timp ce acesta din urmă încerca să-l convingă să o ia de soție pe fiica sa. Reclamantul susține că nu prea își mai amintește ce s-a întâmplat după ce a urcat la volanul mașinii oprită ulterior de Poliție. El susține că nu-l amintește decât că în ziua următoare actuala soție l-a spus că s-au căsătorit.

Pe baza dovezilor prezentate de către reclamant, Tribunalul Bistrița a admis acțiunea ca fondată și a constatat nulitatea absolută a căsătoriei.

9) Căsătorie. Încheierea căsătoriei de către debilul mintal.

Conform art. 9 din Codul Familiei este oprit să se căsătorească alienatul, debilul mintal precum și cel lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale.

Întrucât textul de lege nu distinge, rezultă că nulitatea absolută a căsătoriei încheiate de alienatul sau debilul mintal opereză indiferent dacă este pus sub interdicție ori dacă încheie căsătoria într-un moment de luciditate.

De aceea este esențial să se stabilească dacă datorită bolii psihice de care suferă o persoană face parte din categoria celor ce nu pot încheia căsătoria datorită stării de alienație sau debilitate mintală, indiferent de starea de luciditate în momentul încheierii acestuia.

Decizia Secției Civile nr. 5687 din 19 noiembrie 1997

La 2 noiembrie 1997, F.I. a chemat în judecată pe soția sa F.N. cerând a se anula căsătoria încheiată pe 22 octombrie 1995 pe motiv că pârâta suferea de debilitate mintală, fapt ce I-a fost ascuns.

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

65

A mai susținut, de asemenea, că ulterior, când a sesizat atitudini și comportări nefirești ale pârâtei, s-a interesat și a aflat că aceasta se află sub tratament mediacl permanent.

Pentru elucidarea faptului dacă pârâta este sau nu debilă mintal au fost efectuate două expertize medico-legale, care au constatat fără echivoc că într-adevăr se află în situația prevăzută de art. 9 din Codul familiei. în consecință, Tribunalul Bacău a admis acțiunea ca fondată și a constatat nulitatea absolută a căsătoriei.

VII.NECOMPETENȚA DELEGATULUI DE STARE CIVILĂ

Căsătoria este nulă daca a fost încheiată de un funcționar care nu avea împuternicirea de delegat de stare civilă (incompetenta rationae materiae), afară de cazul în care a exercitat în mod public atribuția de delegat de stare civilă (error communis facit ius).

Practică judiciară

10) Încheierea căsătoriei. Incompetența teritorială a delegatului de stare civilă

Competența teritorială este determinată de limitele teritoriului comunei, orașului, municipiului sau sectorului de municipiu unde se află primăria în cadrul căreia funcționează delegatul de stare civilă. în cazul în care delegatul de stare civilă a instrumentat în afara acestor limite, el și-a depășit atribuțiile din punctul de vedere al competenței teritoriale. O atare depășire de competență este posibilă numai în cazul în care căsătoria se încheie în alt loc decât sediul serviciului de stare civilă. Dacă acest loc este situat în afara limitelor localității respective, înseamnă că s-a depășit competența teritorială a delegatului de stare civilă.

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

66

Încadrarea dispozițiilor legale privind competența teritorială a delegatului de stare civilă nu este sancționată cu nulitatea căsătoriei încheiate în aceste condiții.

11) Căsătorie. Acțiune in constatarea nulității: Competenta teritoriala.

Regulile referitoare la competenta teritoriala in procesele privitoare la nulitatea căsătoriei sunt de natura dispozitiva, incalcarea lor atragind necompetenta relativa a instanței.

întrucât competenta teritoriala nu are caracter imperativ, instanța judecătoreasca nu este indreptatita sa-si decline din oficiu competenta, ci numai la cererea paratului.

Decizia Secției Civile nr 2456 din 21 septembrie 1995

La 9 septembrie 1994, J.V. a dat in judecata pe soția sa, J.S., cerând a s anula căsătoria încheiata intre ai, pe motiv ca parata suferă de alienatie mintala.

Tribunalul Galați, prin sentința civila nr. 222 din 10 octombrie

1994, si-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Brăila, reținând ca parata este domiciliata in municipiul Brăila, domiciliu care determina competenta teritoriala a acelui tribunal.

Aceasta hotărâre a fost confirmata la Curtea de Apel Galați, care prin decizia civila nr 94/A din 21 decembrie 1994, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

împotriva acestor hotărâri a declarat recurs .reclamantul susținând ca in mod greșit tribunalul si-a declinat competenta din oficiu in favoarea Tribunalului Brăila, competenta aparținând, potrivit dispozițiilor legale, Tribunalului Galați.

Recursul este fondat.

In consecința, urmează a se admite recursul, a se casa ambele hotărâri atacate si a se trimite dosarul, spre completa soluționare Is Tribunalul Galați.

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei 67

VIII. CĂSĂTORIA FICTIVA

Căsătoria încheiata in alte scopuri decât acelea ale căsătoriei, fara intenția de a intemeia o familie, prin eludarea unor dispoziții legale imperative, este o căsătorie fictiva. Codul familiei nu prevede căsătoria fictiva printre cazurile de nulitate a căsătoriei, dar in practica judiciara s-a decis ca este lovita de nulitate absoluta căsătoria in vederea stabilirii unuia dintre soți intr-o anumita localitate, in vederea sustragerii de la răspunderea penala de la viol, precum si alte asemenea cazuri potrivnice legii, insa numai daca intre soți nu s-au stabilit relații conjugale.

Admiterea căsătoriei fictive ca un caz distinct de nulitate este de natura sa promoveze restabilirea legalității in situațiile in care fraudarea legii a avut loc prin mijlocirea căsătoriei.

Practica judiciara

12) Căsătorie. încheierea căsătoriei in vederea stabilirii in municipiul București.

In acest caz, părțile nu voiesc in realitate sa incheie nici un raport juridic, ele isi exorima consimtamintul numai de forma. In realitate, părțile nu voiesc sa se căsătorească decât de forma, intelegand sa nu se stabilească intre ele raporturi specifice căsătoriei. Din acest punct de vedere, aceasta căsătorie se poate analiza ca lipsa de consimțământ la căsătorie, deoarece voința declarata, exteriorizată, respectiv consimtamintul, nu corespunde intenționat cu voința interna, care nu este in sensul întemeierii reale a unei casatorii, a unor raporturi de familie.

Doarece căsătoria are doar un caracter fictiv este sancționată cu nulitate absoluta.

Decizia Secției Civile nr. 1578 din 30 mai 1988

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

68

Reclamantul T.I. a chemat in judecata pe soția sa T.C., cerând a se anula căsătoria incheiata intre ei pe data de 15 iulie 1987 pe motiv ca parata s-a căsătorit cu el numai pentru a se putea stabili in municipiul București.

În susținerea acțiunii sale, reclamantul a menționat ca inaintea căsătoriei parata avea domiciliul in județul Cluj, localitatea Turda unde aceștia s-au cunoscut.

Reclamantul a mai afirmat ca parata l-a rugat sa o ia in căsătorie, oferindu-l in schimb suma de 100. 000 lei.

Din cauza faptului ca reclamantul nu a putut sa-si argumenteze acțiunea, neavand dovezile necesare, instanța de fond a respins acțiunea.

13) Căsătorie . Încheierea căsătoriei in vederea stabiliriui in municipiul Galați.

Având in vedere faptul ca o căsătorie se incheie pentru a intemeia o familie, adică pentru a avea relații personale si patrimoniale pe care aceasra le implica, căsătoria incheiata, doar pentru stabilirea in alt oraș va fi lovita de nulitate absoluta.

Decizia Secției Civile nr. 278 din 14 aprilie 1986

Reclamanta B.F. a chemat în judecată pe soțul său B.D., pe motiv că pârâtul s-a căsătorit cu ea doar pentru a se stabili în municipiul Galați. Reclamanta a susținut că pârâtul a încheiat această căsătorie numai în scopul stabilirii domiciliului în municipiul Galați, ceea ce a și realizat.

Din probele administrate în cauză a rezultat, însă că, pârâtul n-a urmărit un atare scop, în relațiile de familie apărând neînțelegeri ulterior încheierii căsătoriei, care n-a mai putut continua din vina ambilor soți. Faptul că, în urma încheierii căsătoriei, pârâtul și-a stabilit domiciliul în municipiul Galați, nu poate prin el însuși să constituie un temei pentru a se constata că a urmărit acest scop și că, deci, căsătoria a avut un caracter simulat.

În lipsa probelor care să dovedească cele afirmate de reclamantă, instanța de fond a respins acțiunea.

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

69

14) Căsătorie.încheierea căsătoriei în vederea stabilirii în municipiul
București.

Căsătoria încheiată doar în scopul stabilirii în alt oraș este lovită de nulitate absolută, deoarece potrivit articolelor Codului Familiei scopul căsătoriei trebuie să fie întemeierea unei familii bazată pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei.

Decizia Secției Civile nr. 1028 din 21 noiembrie 1989

Reclamantul S.S. a chematîn judecată pe soția sa S.M. cerând anularea căsătoriei încheiate între ei la data de 20 august 1988 pe motiv că pârâta s-a căsătorit cu el doar pentru a se stabil în București.

În susținerea acțiunii sale, reclamantul a arătat că diferența de vârstă dintre el și soția sa este de 30 de ani și a dovedit prin prezența mertorilor că el și pârâta nu au conviețuit niciodată împreună.

Din analiza dovezilor administrate în cauză a rezultat într-adevăr că această căsătorie a fost încheiată doar pentru a-l înlesni pârâtei mutarea și stabilirea în municipiul București.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a constatat nulitatea absolută a căsătoriei.

15) Căsătorie. Încheierea căsătoriei în scopul sustragerii soțului de la
răspunderea penală pentru infracțiunea de viol.

În cazul în care soțul nu a intenționat să încheie o căsătorie reală, ci doar să scape de pedeapsa pentru infracțiunea de viol săvârșită asupra femeii care l-a devenit apoi soție, o atare situație echivalează cu absența unui consimțământ producător de efecte, în sensul de a încheia căsătoria, care deci, având un caracter fictiv , este sancșionată cu nulitate absolută.

Decizia Secției Civile nr. 728 din 15 ianuarie 1999

Sancțiunile nerespectârii condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

70

Reclamanta D.A. a chemat în jdecată pe soțul său D.C. cerând anularea căsătoriei încheiată între ei pe datade 23 aprilie 1998 pe motiv că pârâtul s-a căsătorit cu ea doar ca să scape de pedeapsa pentru infracțiunea de viol.

Reclamanta a afirmat că pe data de 26 iulie 1997, ora 22,10, în timp ce se întorcea de la servici, a fost atacată de o persoană de sex masculin care a constrâns-o să întrețină cu el relații sexuale. Ulterior, reclamanta a depus plângere la poliție împotriva pârâtului, pe care și-a retras-o apoi deoarece s-a căsătorit cu agresorul. Reclamanta a dovedit cu martori că această căsătorie nu s-a consumat niciodată deoarece pârâtul a dispărut de acasă imediat după nuntă.

Pe baza dovezilor prezentate de reclamantă, Tribunalul județului Sălaj a admis acțiunea și a constatat nuliatea absolută a căsătoriei.

16) Căsătorie. încheierea căsătoriei în scopul sustragerii soțului de la răspunderea penală pentru infracțiunea de viol.

S-a decis că acea căsătorie încheiată doar cu scopul ca soțul să se sustragă de la răspunderea penală pentru viol este în principiu nulă, întrucât nu se poate admite ca ea să ducă la consecințele frauduloase urmărite.

Totuși, dacă după încheierea ei soți duc o viață conjugală normală și întemeiază o familie reală și solidă, cauzele existente la data încheierii sale și pe care s-a întemeiat nulitatea virtuală au dispărut, căsătoria trebuind menținută (art. 21 codul familiei).

Decizia Secției Civile nr. 568 din 23 mai 1998

Reclamantul C.L. a cerut anularea căsătoriei încheiate între fiica sa S.V. și numitul S.P. pe data de 16 iunie 1997 pe motiv că această căsătorie a avut loc doar pentru ca S.P. să scape de pedeapsa pentru infracțiunea de viol săvârșit asupra fiicei sale.

Din dovezile prezentate a reieșit într-adevăr că fiica sa a fost violată de către cel care l-a devenit ulterior soț.

Sancțiunile mrespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

71

În urma cercetărilor s-a dovedit însă, că după căsătorie cei doi soți au dus o viață conjugală normală și au întemeiat o familie reală și solidă.

Tribunalul Constanța a respins acțiunea nefondată.

IX. CĂSĂTORIA ÎNTRE PERSOANE DE ACELAȘI SEX (art. 1,4,5,25,47-52,53-60 Codul familiei)

Este un exeemplu de nulitate virtuală. Problema dacă cei ce vor să se căsătorească nu prezintă o diferențiere de sex este de ordin medical. Dar, odată stabilit că acesta diferențiere nu există, căsătoria nu se poate încheia.

SECȚIUNEA A III-A NULITĂȚILE RELATIVE

Acest fel de nulitate intervine, ca și în dreptul roman în cazul viciilor de consimțământ si anume eroare, dar numai asupra identității fizice a celuilalt soț, dol și violență.

Căsătoria încheiată sub imperiul erorii privind starea de sănătate provocată de unul dintre soți prin mijloace viclene, se anulează. Este situația în care unul dintre soți suferă de o boală gravă cu caracter de durată și, pentru a induce în eroare pe celălalt, a prezentat un certificat prenupțial emis de medic pe baza examenului medical al unei rude. De asemenea, este doi cu reticență dacă, la încheierea căsătoriei, unul dintre soți a ascuns celuilalt cu bună știință, boala de care suferea ori numai amploarea și manifestările concrete ale acesteia.

În privința violenței, s-a admis că în cazul în care, la încheierea căsătoriei, consimțământul unuioa dintre soți a fost viciat cu violență exercitată de către părinții acestuia, căsătoria va fi declarată nulă dacă acțiunea a fost introdusă în termen. Acțiunea de nulitate relativă poate fi introdusă de către soțul al cărui consimțământ a fost viciat, întermen de 6 luni de la încetarea violenței, ori de la descoperirea erorii sau dolului, nu și de cel vinovat.

Sancțiunile nerespectării cornii fii lor cerute pentru încheierea căsătoriei

72

Practică judiciară

17) Căsătorie. Anularea căsătoriei încheiată sub imperiul erorii privind starea

sănătății unuia dintre soți.

Câsătoria încheiată sub imperiul erorii privind starea sănătății provocată de unul dintre soți prin mijloace viclene se sancționează pain anulare. Soluția este de natură să promoveze, chiar de la întemeierea familiei o concepție de bună-credință și corectitudine, conformă cu cerințele morale față de căsătorie, de relațiile de familie, care nu pot debuta prin folosirea unor mijloace frauduloase.

Decizia Secției Civile nr.37 din 9 octombrie 1970

Reclamanta M.T. a chemat în judecată pe soțul său M.S. cerând anularea căsătoriei dintre ei încheiată pe data de 10 mai 1969 pe motiv că l-a fost viciat consimțământul prin eroare asupra sănătății pârâtului.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile articolului 21 și pe faptul că soțul ei suferea de o boală gravă și de durată pe care l-a ascuns-o în momentul încheierii căsătoriei. Pentru a o induce în eroare pârâtul a prezentat un certificat prenupțial emis de medic pe baza examenului medical al unei rude.

18) Anularea căsătoriei. Omisiune voită a unui soț de a aduce la cunoștință celuilalt boala gravă de care suferă.

În cazul în care soțul nu este alienat mintal, ceea ce trebuie stabilit prin expertiză psihiatrică, trebuie analizat și determinat prin probe în completare dacă starea sa de boală care nu este alienație mintală a fost ascunsă la data încheierii căsătoriei, situație în care celălalt soț a fost indus în eroare cu privire la starea sănătății, deci doi, operează cu nulitatea relativă a căsătoriei.

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei

73

Decizia Secției Civile nr. 779 din 26 mai 1981. în Rev. Română de Drept. nr.1 1982.pq. 53

Reclamantul D.C. a chemat în judecată pe soția sa D.l. cerând anularea căsătoriei dintre ei încheiată pe data de 17 noiembrie 1979 pe motiv că pârâta l-a ascuns boala gravă de care suferea.

Reclamantul a susținut că după încheierea căsătoriei a sesezat atitudini și comportamente nefirești ale pârâtei și interesându-se a aflat că acesta se afla sub tratatment medical permanent. El a mai precizat că manifestările nefirești se concretizau prin recitare de poezii în Gara de Nord și acostarea trecătorilor cărora le cerea bani pentru prestația sa.

În dovedirea acțiunii a folosit certificate medicale emise pe numele pârâtei înainte și după încheierea căsătoriei în urma expertizei psihiatrice precum și declarațiilor unor martori.

În urma cercetării probelor, Tribunalul Cluj a admis acțiunea reclamantului și a constatat anularea căsătoriei. Probele aduse de către reclamat au demonstrat faptul ca soția stia de boala de care suferă înainte de căsătorie si a ascuns acest lucru cu rea credință. Ultima condiție pentru ca fapta să constituie motiv de desființare a căsătoriei este și ea întrunită, boala prezentând o anumită gravitate, afectând relațiile de familie. Așadar, soluția instanței este întemeiată.

19) Anularea căsătoriei. Ascunderea de către soție a bolii care o face inaptă de a avea copii

S-a decis ca ascunderea bolii de către soție, care o face inaptă de a avea copii, este doi prin reticență.

Decizia Secției Civile nr. 851 din 12 decembrie 1999

Reclamantul A.G. a chemat în judecată pe soția sa A.E. cerând anularea căsătoriei încheiate pe data de 15 noiembrie 1998 pentru că pârâta l-a ascuns faptul că este inaptă de a avea copii.

Reclamantul și-a întemeiat cererea pe art. 21 din Codul familiei. În dovedirea acțiunii, reclamantul a prezentat un certificat medical anterior căsătoriei care atesta faptul că pârâta nu poate avea copii, precum și declarațiile unor martori.

Analizând dovezile prezentate, Tribunalul Maramureș a admis acțiunea și a hotărât

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea ăsătoriei 74

anularea căsătoriei.

Soluția data de către instanța este legala datorită faptului că pârâta a ascuns deliberat faptul de a nu putea avea copii, fapt constatat prin prezentarea certificatului medical, reaua credință fiind dovedită si astfel sunt întrunite condițiile pentru anularea căsătoriei.

20) Anularea căsătoriei. Neputința de a realiza actul sexual

Neputința de a realiza actul sexual poate constitui cauză a nulității relative a căsătoriei, în cazul în care se constată că, mai înainte de căsătorie soțul a cunoscut boala de care suferă, dar nu a informat pe viitoarea lui soție, astfel că acesta a acceptat să se căsătorească numai datorită dolului prin omisiune.

Decizia Secției Civile ne. 1051 din 23 septembrie 1998

Reclamnta CV. a chemat în judecată pe soțul ei CM. cerând anularea căsătoriei încheiate intre ei la data de 25 august 1997 pe motiv că pârâtul l-a ascuns faptul că nu poate realiza actul sexual.

Reclamanta a susținut că deși pârâtul cunoștea această situație, înaintea încheierii căsătoriei nu l-a spus.

Analizând dovezile prezentate, Tribunalul Cluj a admis acțiunea se reclamantei și a hotărât anularea căsătoriei.

Considerăm solutia dată de către instanță ca fiind întemeiată, dat fiind faptul ca una din condițiile de fond care trebuie rescpectată în momentul încheierii căsătoriei este ca soții să își comunice reciproc starea sănătății lor, ascunderea de către unul dintre acestia a unei boli care afectează relațiile diontre soti și finalitatea căsătoriei constituind motiv de desființarea a căsătoriei pentru vicierea voinței prin dol.

Sancțiunile nerespectării condițiilor cerute pentru încheierea căsătoriei 75

CONCLUZII

Căsătoria a urmat implicit evoluția reglementărilor din Dreptul familiei, el însuși ținând pasul cu imperativele societății contemporane. Eforturile juriștilor de a adapta cât mai bine instituția atât teoretic, cât și practic, sunt evidente șîele pornesc tocmai de la profundele transformări în structura și funcțiile familiei din țara noastră, transformări intervenite în ultima jumătate de secol.

Așa cum am văzut, ca structură, marea familie de tip patriarhal și comunitar-domestic a fost puternic afectată de transformările urbane, viața in marile orașe fiind incompatibilă cu gospodărirea în comun precum și cu o colaborare strânsă între rude. Supraviețuirile vechii familii lărgite se fac simțite în unele localități din câmpia Dunării și Banat sub forma patronimiei cu sfânt protector propriu, zile de sărbătoare, loc de înmormântare comun sau întovărășirile cu scop lucrativ formate din frați, în special la aromâni.

Funcția demografică a familiei a fost afectată în mare măsură de către procesul de urbanizare, ducând la o criză acută a natalității în prima etapă a modernizării în toate țările din S-E Europei, situație remediată în parte prin intervenția directă a statului.

Odată cu procesul de modernizare se constată transformări în sistemul de organizare a gospodăriei, modul de înzestrare, raportul de vârstă între soți.

Funcția politică și juridică a familiei arhaice se mai făceau încă simțite la începutul epocii contemporane. Odată cu modernizarea societății, membrii familiei încep sa participe la viața politică nu după poziția lor în grupul domestic, ci ca cetățeni egali în drepturi.

Modernizarea este legată și de unele transformări fundamentale în funcția etică a familiei. Raporturile dintre soț și soție dintre copii și părinți suferă puternice transformări în sensul egalității între sexe și a unei emancipări a tinerei generații.

Bibliografie

I.Albu-“Căsătoria în dreptul român”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1998

I.Albu-“Dreptul familiei”, Ed. Didactică si Pedagogică, București 1975

N.Avram-“Tratat de dreptul familiei”,Ed.All Beck, București 1999

Al.Bacaci-“Consideratii asupra regimului matrimonial actual”, Revista Dreptul nr. 4/2001

M.Banciu-“Dreptul familiei, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca 1997

M. Banciu-“Dreptul familiei-teorie si practică”, Ed. Argonaut,Cluj-Napoca 1998

G.Boroi-“Drept Civil.Persoanele”, Ed. All Beck, București 2001

Buletinul Jurisprudentei:Culegere de decizii pe anul 1996, Ed.Proema, Baia-Mare 1997

O.Calmuschi-“Tratat de Drept Civil”, Ed.Lumina Lex, București 1989

A.Calomer-“Droit civil,Regimes Matrimoniaux”, Litec, Paris 1998

O.Căpătână-“Tratat de Dreptul Familiei”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1998

E.Cenan-“Buletinul jurisprudentei,culegere de decizii pe anul 1994”, Ed. Continent XXI:universul, București 1994

V.Ciorbea-“Probleme juridice privind stabilirea si schimbarea stării civile a persoanelor în situații speciale”, București 1987

S.Cocos-“Dreptul familiei” ,Ed. Lumina Lex, București 2001

A.Corhan-“Dreptul familiei”, Ed. Augusta, Timisoara 1999

M.Costin-“Marile institutii în Dreptul Civil Român”,Ed.Dacia, Cluj-Napoca 1984

C.Crișu-“Buletin jurisprudential pe anul 2000” , Ed. Juris argesis, Curtea de Argeș 2000

F.Cuitacu-“Codul familiei” Ed. Oscar print, București 1999

Culegere de practică judiciară, Ed. Lumina Lex, București 2000

Culegere de practica judiciara in materie civila a Curtii de Apel Bucuresti, Ed. Rosetti, București 2001

M.Diaconu-“Drept Civil”, Ed.Lumina Lex, București 1986

M.Eliescu-“Casatoria în Dreptul Roman”, Ed.All Beck, Bucuresti 1999

M.Enache-“Probleme noi în Dreptul Familiei in practica judiciara recenta”, Ed.Augusta, Timișoara 1998

I.P.Filipescu-“Unele probleme privind nulitatile căsătoriei ridicate în practica judiciară”, Ed.Lumina Lex,București 1971

I.P.Filipescu-“Tratat de Dreptul Familiei”, Ed.All Beck, București 1998

I.P.Filipescu-“Istoria Dreptului Romanesc”, Ed.Academiei, Bucuresti 1980

E. Florian-“Dreptul familiei”, Ed. Lumina Lex, București 1997

D. Gherasim-“Bună credintă în raporturile juridice civile”, Ed. Academiei, București 1981

C.Hamangiu,I.Rosseti-Balanescu-“Drept Civil”, Ed. Socec, București 1997

A.Ionascu, M. Costin, V. Ursa-“Familia și rolul ei în societatea romanească, Ed. Dacia, Cluj-Napoca 1975

T.Ionascu-“Căsătoria în Dreptul Roman”, Ed. Academiei, București 1964

C.Lungu-“Cu privire la momentul încheierii căsătoriei”, în revista Română de Drept nr.9, 1972

E.Lupan, M.Rachita, D.Popescu-“Drept Civil.Parte Generala”, Facultatea de Drept, Cluj-Napoca 1992

D.Lupascu-“Culegere de practica judiciara a Tribunalului Bucuresti:1993-1996”,Ed. All Beck, București 1998

I.Mihuta-“Culegere de practica judiciara pe anul 1992”, Ed.Sansa, București 1993

I.Mihuta-“Repertoriu de practica judiciara în materie civila a Tribunalului Suprem și a altor instante judecatoresti pe anii 1980-1985”, Ed.Stiintifica si Enciclopedica , București 1986

M.Mureșan,A. Boar-“Drept Civil, Persoanele”, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca 1997

I.Nicolae-“Culegere de practică judiciară pe 1999”, Ed.Lumina Lex, Bucuresti 2000

L.Pastor-“Buletin Jurisprudential al Curtii Supreme de Justitie:Culegere de decizii pe anul 1994”, Ed.Proema, Baia-Mare 1995

L.Pastor-“Buletin Jurisprudential,Culegere de decizii pe anul 1995-1996”, Ed. Proema, Baia-Mare 1997

L.Pop-“Teoria generală a obligațiilor”, Ed. Lumina Lex, București 1998

M.Popescu-“Culegere de practică judiciară”!994-1998, Ed.All Beck, București 1999

T.Popescu-“Dreptul familiei”, Ed. Didactica si Pedagogica, București 1965

A.Pricepi-“Dreptul familiei, Ed.Fundatiei Romania de maine, București 1995

A.Pricepi-“Casatoria in dreptul roman”, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 1998

I.Reghini-“Dreptul Familiei”, Facultatea de Drept, Targu-Mureș 1994

Revista Română de Drept, nr.9,12,15-1995

K.Salman-“Căsătoria în Dreptul International Privat”, Ed.Universitatii Alexandru Ioan Cuza, Iasi 1997

47.A.Stanoiu-“Sociologia familiei”, Ed. Didactica si Pedagogica, București 1983

48.M.Tomescu-“Dreptul Familiei-culegere de spețe din practica instantelor judecătoresti,Ed.All Beck, București 2001

49.Legea nr. 23 din 26 ianuarie 1999 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul Familiei

50.Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă