Condiții speciale ale răspunderii delictuale a comitentului [607342]

1
Condiții speciale ale răspunderii delictuale a comitentului
pentru prejudiciul cauzat prin faptele ilicite ale prepusul ui
minor în n oul Cod civil

Reglementare și condiții generale

Noul Cod civil reglementează răspunderea comitentului în art. 1373:
(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta
săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate.
(2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția,
supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în
interesul său ori al altuia.
(3) Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea
să cunoască, la data săvârși rii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio
legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate .

După cum se poate vedea, art. 1373 nu vizează în mod special faptele minorilor, însă,
în măsura în care minorul are funcția de prep us, răspunderea comitentului va intra în joc
pentru a permite despăgubirea terțului căruia minorul prepus i -a cauzat un prejudiciu prin
fapta sa ilicită.
Sunt cunoscute condițiile de drept comun ale răspunderii comitenților: fapta ilicită a
prepusului, prejudiciul suferit, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită a prepusului și
preju diciu, precum și vinovăția . Având în vedere faptul că textul art. 1373 nu prevede expres,
printre condițiile răspunderii comitentului, proba vinovăți ei prepusului, consi derăm, alături de
alți autori care au examinat problema în profunzim e1 că legiuitorul ar fi putut menționa în
articolul sus -citat și condiția vinovăției prepusului, dacă ar fi dorit să facă din ea o condiție
obligatorie a răspunderii comitentului.

1 L. Pop, „ Reglementarea răspunderii delictuale pentru fapta altuia în textele noului Cod civil ”, în Dreptul , nr. 5/2010, p. 24.

2
Astfel î ncât condițiile generale ale răspunderii comitentului, conform noului Cod, vor
fi următoarele: fapta ilicită a prepusului, prejudiciul suferit de victimă, raportul de cauzalitate
existent între fapta ilicită a prepusului și prejudiciul injust suferit de victimă.

Condiții speciale

Aflându -ne pe teritoriul răspunderii pentru fapta comitentului minor, prima condiție
este aceea ca fapta ilicită să fie comisă de un minor. În ceea ce privește celelalte condiții
speciale, acestea au fost, în temeiul vechiului Co d civil și sunt în continuare următoarele:
raportul de prepușenie dintre autorul faptei prejudiciabile și persoana chemată de lege să
răspundă pentru prejudiciul cauzat și săvârșirea de către prepus a faptei ilicite cauzatoare de
prejudicii în exercitarea funcțiilor încredințate de către comitent.

Prima condiție : minoritatea făptuitorului direct .

Referitor la prima condiție, cea a minorității făptuitorului direct, Codul muncii
prevede în art. 13, al. 2 și 3 faptul că minorul dobândește capacitate de muncă la îndeplinirea
vârstei de 16 ani; mai mult chiar și minorul care a împlinit 15 ani poate încheia contract de
muncă în calitate de salariat, cu acordul părinților sau al altor reprezentanți legali, pentru
activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, dacă astfel nu îi sunt
periclitate sănătatea, dezvoltarea și pregătirea profesională. Astfel încât, cel mai probabil,
minorul -autor direct al prejudiciului va avea o vârstă de cel puțin 15 ani. Este de asemenea
cunoscut c ă raportul de prepușenie nu rezultă întotdeauna dintr -un contract de muncă. Vom
vedea în continuare că acesta poate avea inclusiv un izvor extracontractual, ca de exemplu
autoritatea familială pe care o are părintele, autoritate în temeiul căreia îi poate încredința
minorului calitatea de prepus, caz în care considerăm că minorul poate avea o vârstă mai
mică decât cea pretinsă de lege pentru încheierea contractelor de muncă, deci mai mică de 15
ani. Însă pentru a putea presupune existența unui raport de pre pușenie, chiar în lipsa unui
contract de muncă stricto sensu, trebuie să presupunem măcar existența discernământului
minorului -prepus, adică , acesta trebuie să fi împlinit cel puțin vârsta de 14 ani, vârstă de la
care legea română prezumă în mod relativ ex istența discernământului.

3

În caz contrar, nu am putea considera că s -a format acest raport de prepușenie fără
îndeplinirea celor trei elemente constitutive obligatorii, precizate de literatura juridică2:
acordul de voințe realizat între comitent și prepus; acceptarea de către prepus a poziției sale
de subordonare față de comitent, căruia îi recunoaște o autoritate ce se concretizează într -o
putere de supraveghere, direcție și control în îndeplinirea funcției sau activității pe care
urmează să o desf ășoare; îndeplinirea unor funcții sau însărcinări de către prepus în interesul
comitentului sau al altuia? Observăm că primele două condiții pretind în mod implicit
existența unei puteri de î nțelegere a prepusului, încât să putem presupune că acesta își po ate
da acordul la nașterea raportului de prepușenie și că acesta realizează efectele și semnificația
acceptării poziției de subordonare față de comitent.
Inclusiv cel de -a treilea element ne trimite cu gândul la necesitatea existenței unui oarecare
discern ământ al prepusului: acestuia îi este încredințată îndeplinirea anumitor funcții sau
însărcinări în interesul comitentului sau al altuia. Deci inclusiv în situația în care nu ne
raportăm la un contract de muncă, ci la îndeplinirea unor activități de către fiul minor în
contul părintelui, vizăm unele activități de o suficientă gravitate încât să pretindă existența
discernământului minorului prepus, în caz contrar fiind vorba de simple activități curente,
gospodărești, care nu presupun raport de prepușenie, c i îndeletniciri familiale obișnuite, din
care o parte le sunt t ransferate copiilor minori ai familiei.
Trebuie precizat, de asemenea, că minoritatea trebuie să existe la momentul săvârșirii
faptei ilicite și prejudiciabile, fiind lipsit de importanță faptu l că ulterior acestui moment,
autorul devine major, sau faptul că acțiunea împotriva comitentului a fost introdusă înainte
sau după ca autorul direct a ajuns la majorat.
Pentru a finaliza analiza acestei condiții trebuie să răspundem și la următoarea
întrebare: pot fi persoanele puse sub interdicție judecătorească supuse unui raport de
prepușenie?
Pentru a putea răspunde vom analiza în primul rând ipoteza raportului de prepușenie
ce rezultă din încheierea unui contract de muncă, pentru a concluziona că pers oanele puse sub

2 L. Pop, Răspunderea civilă , Alma Mater Timisiensis, Mirton, Timișoara 2001, pp. 167 -146.

4
interdicție judecătorească, fie ele majore sau minore, nu au posibilitatea de a încheia
contracte de muncă datorită lipsei discernământului. În ceea ce privește ipoteza raportului de
prepușenie rezultând din relațiile familiale, având ca su port legal autoritatea părintească a
tutorelui sau a părinților, considerăm, așa cum am arătat mai sus, că respectivele însărcinări
acordate prepusului au ca premisă o oarecare capacitate de înțelegere a acestuia, având în
vedere gravitatea însărcinărilor primite, gravitate superioară însărcinărilor curente casnice sau
gospodărești, astfel încât în lipsa discernământului, acestuia nu i se pot încredința asemenea
funcții.

A doua condiție: raportul de prepușenie

În privința raportului de prepușenie, se prev ede în mod expres de către art. 1373, al. 2
din noul Cod civil, definiția comitentului ca fiind „cel care, în virtutea unui contract sau în
temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește
anumite funcții sau însă rcinări în interesul său ori al altuia”. Rezultă faptul că între comitent
și prepus există raporturi de autoritate -subordonare ce rezult ă fie din contract , fie din lege.
Pentru a determina mai precis conținutul acestui raport, s -a precizat3 că acesta nu presupune
în mod necesar un contact direct, nemijlocit și permanent al comitentului cu prepusul său;
dreptul comitentului de a da ordine, de a supraveghea și controla nu presupune și exercitarea
lui în fapt.
În privința surselor contractuale ale raportului de prepușenie, este stabilit rolul
important al contractului de muncă în stabilirea unei relații comitent -prepus între angajator și
salariat. Instanțele franceze au stabilit că existența acestui contract este suficientă pentru
determinarea e xistenței relației de prepușenie, fără a mai fi necesară verificarea altor condiții
(subordonare, control etc)4. Acesta este , singurul contract din care poate rezulta raportul de
prepușenie al unui minor, având în vedere că celelalte tipuri de contracte – contracte civile de
această dată (contractul de mandat, contractul de antrepriză, contractul de societate, în
condițiile în care mandatarul, antreprenorul, asociatul, renunță, în anumite condiții, la
independența sa în executarea obligațiilor contractuale, acceptând a fi subordonat) pot fi

3 L. Pop, „Reglementarea răspunderii delictuale pentru fapta altuia în textele noului Cod civil”, în Dreptul, nr. 5/2010, p. 29.
4 G. Viney, P. Jourdain, Traité de droit civil,sous la direction de Jacques Ghestin, Les conditionsde la responsabilité,3eéditi on,
Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2006, nr. 793, p. 982

5
încheiate doar de persoane cu deplină capacitate de exercițiu, deci nu de minori.
Raportul de prepușenie între comitent și minor poate avea, de asemenea, un izvor legal, așa
cum se întâmplă în cazul însărcinărilor primite de copiii minori în temeiul relațiilor de
familie, al autorității părintești, situație pe care am analizat -o mai sus. Tutorele poate fi, de
asemenea, comitentul minorului, autoritatea sa având de asemenea un temei legal, cunoscut
fiind faptul că, în situa ția în care părinții minorului sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din
exercițiul drepturilor părintești sau li s -a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor
părintești, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți ori declarați judecătorește m orți, iar
tutela a fost instituită, asupra tutorelui trec drepturile și obligațiile păr intești. Nu excludem
nici posibilitatea ca atribuțiile comitentului să fie exercitate de asistentul maternal căruia i
s-a încredințat minorul în plasament, ale cărui atr ibuții sunt determinate de Legea 272/ 2004
privind protecția si promovarea drepturilor copilului, sau de persoana ( exemplu -ruda
minorului) căreia i -a fost încredințată supravegherea acestuia în cazul aplicării măsurii
educative a libertății supravegheate p revăzute de art. 101 din Codul penal. Izvorul
atribuțiilor tuturor acestor persoane anterior menționate se află în lege, care determină și
relația acestora cu minorul de autoritate -subordonare, în care își află sursa posibilitatea
acestora de a -l însărcina pe minorul încredințat lor cu anumite „funcții sau însărcinări” în
interesul lor ori al altora.
Rămâne de discutat posibilitatea, recunoscută de doctrină atât anterior noului Cod, cât
și după intrarea în vigoare a acestuia5, ca raportul de prepușenie să n u rezulte nici din lege,
nici din contract, așa cum este cazul îndeplinirii unor activități în interesul fostului angajator
de către fostul angajat, după expirarea contractului de muncă. Având în vedere faptul că
prevederile Codului stipulează în mod expre s temeiul raportului de prepușenie: contractul sau
legea, fără a preciza faptul că acesta ar mai putea izvorî și din altă sursă, este dificil de
susținut, existența unui raport de prepușenie în situații ca acelea sus -menționate. P utem doar
concluziona că, având în vedere omisiunea legii, în situația în care condițiile răspunderii
comitentului nu pot fi întrunite, se va antrena eventual răspunderea celorlalte persoane care
aveau obligația generală de a -l supraveghea pe minor (părinți, tutore etc).

5 M. Eliescu, op. cit. , pp. 285 -289 pentru opinii în acest se ns anterioare noului Cod civil

6
A treia c ondiție: săvârșirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuțiile sau
cu scopul funcțiilor încredințate

Această condiție este prevăzută expres în partea finală a art. 1373, al. 1, astfel:
„Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat d e prepușii săi ori de câte ori fapta
săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”. Ea este
confirmată de al in. 3 al aceluiași articol: „Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima
cunoștea sau, după împrejură ri, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că
prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”.
Ca regulă, comitentul va răspunde întotdeauna atunci când fapta a fost săvârșită de
prepus ac ționând în interesul comitentului, în limitele atribuțiilor sale, cu respectarea
instrucțiunilor date de comitent. De asemenea, acesta va răspunde și pentru prejudiciul cauzat
de prepus prin depășirea funcției sau prin exercițiul abuziv al acesteia, cu con diția ca „fapta
săvârșită să aibă legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate”, sau cel puțin să
existe această aparență.
Este de remarcat, de asemenea, că noul Cod ne furnizează un criteriu de diferențiere
între situațiile în care comitentul va trebui sau nu va trebui să răspundă pentru prejudiciile
cauzate de prepușii săi care au acționat prin depășirea atribuțiilor încredințate sau prin
exercitarea abuzivă a acestora, astfel încât victima va trebui să probeze faptul că nu a avut
cunoștință de aceste împrejurări, inclusiv bazându -se pe prezumția bunei -credințe prevăzute
de ar t. 14, al. 2 din noul Cod civil.

Fundamentul răspunderii comitentului pentru prepușii săi minori

Atât jurisprudența, cât și literatura juridică au considerat în ultima jumătate de secol
că răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de faptele ilicite ale prepușilor este o
răspundere obiectivă, fără culpă, de plin drept, întemeiată pe ideea de garanție. Răspunderea
bazată pe garanție intervine datorită faptului că legea îl consideră pe comitent un garant al
intereselor victimei păgubite de a obține repararea prejudiciului suferit de aceasta. În cazul în

7
care am considera ca fundamentul acestei răspunderi este ideea de risc6, comitentul, după ce o
va fi despăgubit pe victimă, nu ar avea drept de regres împotriva prepusului său.
Astfel, în ipoteza în care prepusul minor comite o faptă ilicită cauzatoare de
prejudicii, victima este îndreptățită să se îndrepte împotriva comitentului pentru repararea
pagubei suferite, conform art. 1373, al in. 1: „Comitentul este obligat să repare prejudiciul
cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu
scopul funcțiilor încredințate”. Comitentul va avea, mai apoi, dacă va dori, deschisă calea
regresului față de prepusul său, conform 1384, al in. 1: „Cel care răspunde pentru fapta altuia
se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care
acesta din urmă nu este răspunzător pentru preju diciul cauzat”.

Așa cum rezultă din articolul de mai sus, regresul va putea fi exercitat în condițiile în
care prepusul este „răspunzător”, adică dacă se poate proba culpa personală a acestuia (există
culpa personală a prepusului în cazul în care se doved ește că a săvârșit fapta ilicită și
prejudiciabilă acționând prin depășirea atribuțiilor funcției, deviere de la acestea sau abuzând
de funcția încredințată). În mod evident, fiind vorba despre minori – fie ei de 14 ani împliniți,
deci prezumându -li-se exi stența discernământului – există posibilitatea ca aceștia să probeze
lipsa discernământului, caz în care, prepusul nefiind „răspunzător”, comitentul nu se va putea
îndrepta împotriva lui.

Această răspundere de plin drept poate fi înlăturată doar prin prob a unei cauze străine
(forța majoră, fapta victimei sau fapta terțului).

6 Pentru o analiză a noțiunii de risc, a se vedea C. Mangu, «Accepțiunile termenului „risc”», publicat în volumul Conferinței
internationale bienale, Timișoara, 23 -25 octombrie 2008, susținută în cadrul UVT, FDSA, Ed. Wolters Kluwer, pp. 174 -180
și C. Mangu, " Riscul sub forma eventualității intervenirii unei sancțiuni – mijloc de descurajare sau de încurajare în
adoptarea unei conduite pe planul juridic civil ”, publicat în volumul Conferinței in ternaționale a doctoranzilor, 2009,
susținută în cadrul Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Ed. Wolters Kluwer,
pp. 381-394.

8

Bibliografie:

 Liviu Pop, „Răspunderea civilă ”, Alma Mater Timisiensis, Mirton, Timișoara 2001

 Liviu Pop, „ Reglementarea răspunderii delictuale pentru fapta altuia în textele noului
Cod civil ”, în Dreptul , nr. 5/2010

 Geneviève Viney, Patrice Jourdain, „Traité de droit civil ”, sous la direction de Jacques
Ghestin, „Les conditions de la responsabilité ”, 3e édition, Librairie Générale de Droit
et de Jurisprudence, Paris, 2006

 Eliescu , M. – Răspunderea civilă delictuală, Editura Academiei, București, 1972

 Codruța Mangu, Accepțiunile termenului „risc ”, Timișoar a, octombrie 2008, și „Riscul
sub forma eventualității intervenirii unei sancțiuni – mijloc de descurajare sau de
încur ajare în adoptarea unei conduite pe planul juridic civil ”, 2009