Conditii Si Criterii Pentru Elaborarea Avizului de Mediu Studiu de Caz
=== 3336c68407e9b682513f41d4930b373f03e31958_408260_1 ===
CONDITII SI CRITERII PENTRU ELABORAREA AVIZULUI DE MEDIU. STUDIU DE CAZ: COMPANIA ROȘIA MONTANĂ GOLD CORPORATION
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1. Obținerea avizului de mediu din partea agenților economici
Aspecte introductive privind obținerea avizului de mediu din partea agenților economici
Obținerea avuziului de mediu – legislație
1.3. Instituții abilitate în domeniul protecției mediului
Capitolul 2. Preocuparile la nivel European pentru diminuarea activității antropice asupra mediului și elaborarea unei legislații în domeniu
2.1 Aspecte introductive referitoare la calitatea mediului la nivel European
2.2. Măsuri privind calitatea aerului
2.3 Obiective privind calitatea aerului, apele uzate, pesticidele, substanțele chimice și încalzirea globală în Europa 2050
Capitolul 3. Studiu de caz: Obținera avizului de mediu de către compania Rosia MontanăGold Corporation
3.1 Metodologia cercetării
3.2. Proiectul Roșia Montană, în cifre
3.3. Cum prezenta compania Roșia Montană Gold Corporation proiectul?
3.4. Care erau demersurile necesare în vederea obținerii avuzului de mediu?
Concluzii
Bibliografie
Capitolul 1. Obținerea avizului de mediu din partea agenților economici
1.1 Aspecte introductive privind obținerea avizului de mediu
România are o legislație foarte vastă care se ocupă cu probleme de mediu. Aderarea România la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 a jucat un rol important în formarea acestei legislații. Astfel, atât înainte, cât și după data aderării, România a luat măsuri pentru a transpune toate actele normative ale UE în domeniul mediului și să le pună în aplicare în continuare la nivel național. (Ardelean și Iordache, 2014).
Principalele reguli și reglementări în domeniu sunt de obicei stabilite prin legi, precum și ordonanțe de guvern și decizii. Aceste forme de acte normative sunt utilizate pentru transpunerea directivelor UE de mediu. Domeniul lor de aplicare variază de la o autorizare și reguli generale de răspundere la dispoziții specifice privind aspecte, cum ar fi poluarea aerului, a solului și a apei, prevenirea și controlul integrat al poluării, azbestul, gestionarea deșeurilor, precum și vehiculele scoase din uz. Regulamentele UE (se aplică direct la nivel național), de asemenea, joacă un rol important, în special în ceea ce privește legile privind substanțele chimice și transportul transfrontalier de materiale periculoase.
România, de asemenea, a ratificat diverse convenții și tratate bilaterale, regionale și internaționale cu privire la aspectele de mediu, inclusiv Convenția Națiunilor Unite din 1992 (Sursa: http://www.clima.md/files/1_Cadrul_International/2_Documente/1_Conventia_si_protocol/Conventia/conventia_cadru_rom.pdf, aacesată la data de 15 august, 2016) – cadru, privind schimbările climatice și Protocolul de la Kyoto 1997, Convenția ONU din 1982 privind dreptul mării, 1973 Convenția Internatională pentru Prevenirea Poluării de către Nave și protocolul acesteia din 1978, etc. Legislația secundară a fost adoptată în continuare, de obicei sub forma unor ordine ministeriale emise de – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (sau predecesorii săi).
Fig. 1.1 ,,Principiile Convenția Națiunilor Unite din 1992 asupra schimbărilor climatice”.
Fig. 1.2 Aspecte generale privind Convenția pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul din 1978”.
Există trei autorități principale care au competențe în domeniul protecției mediului, fiecare acoperind o arie de activitate specific (Ardelean și Iordache, 2014):
– Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), este în prezent autoritatea centrală de mediu, având între sarcini elaborarea politicilor și coordonarea atribuțiilor precum și atribuții de supraveghere în ceea ce privește celelalte autorități de mediu. De asemenea, MMAP acționează ca legătură cu Comunitatea Europeană pentru îndeplinirea obligațiilor de raportare ale României în diferite directive ale UE.
– Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) este autoritatea cu atribuții legate de punerea în aplicare. Aceasta este în principal responsabilă cu coordonarea diferitelor proceduri de autorizare prin agențiile regionale și locale. Această autoritate, de asemenea, a preluat atribuțiile fostei Agenției Naționale pentru Substanțe Chimice Periculoase, care a fost dizolvată în decembrie 2007.
– Garda de Națională de Mediu (GNM) este principala autoritate de aplicare, având competențe în principal în ceea ce privește verificarea respectării legilor și normelor de mediu.
În anumite zone, autorități sau entități pot juca un rol în punerea în aplicare a legislației în domeniul mediului. De exemplu, pentru administrarea unor arii naturale protejate entități speciale pot fi constituite, cum ar fi Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Aceste entități au un rol în determinarea și aplicarea normelor pentru activitățile desfășurate în interiorul sau în vecinătatea zonelor relevante de protecție natural (Soroceanu, 2000).
Constrângeri de timp, care au caracterizat, transpunerea legislației UE în domeniul mediului în legislația românească au condus la adoptarea actelor normative care nu sunt pe deplin coroborate cu prevederile legale în vigoare. Suportul administrativ pentru a asigura o punere în aplicare efectivă și imediată a acestor reglementări a lipsit, de asemenea (Ibidem).
Conștientizarea companiilor și publicului cu privire la drepturile și obligațiile legate de mediu este încă destul de scăzută, acest lucru adăugându-se la dificultățile întâmpinate în punerea în aplicare a noilor reglementări în domeniu. Din aceste motive, în timp ce România a pus în aplicare cea mai mare parte a legislației UE, lipsa de certitudine și claritate, trebuie încă să fie abordată la toate nivelurile administrative (Bold, Maracineanu, 2012, pp. 50-52.).
Aplicarea efectivă a legislației românești în domeniul mediului a progresat în comparație cu anii anteriori. GND a fost mai activă în verificarea conformității generale a companiilor cu obligații de mediu. Ca răspuns pro-activ al acestei autorități la incidentele de mediu, a crescut, de asemenea, inclusiv dispunerea suspendării activităților companiilor atunci când au fost identificate încălcări grave ale legislației de mediu (Bold, Maracineanu, 2012, pp. 50-52.).
Cu toate acestea, sunt luate măsuri pentru îmbunătățirea activității GNM, inclusiv prin adoptarea în 2007 a unor noi orientări procedurale privind executarea investigațiilor. Din perspectiva companiilor, respectarea legislației de mediu, destul de ignorată în trecut, câștigă tot mai multă semnificație. Acest lucru se datorează în parte creșterii conștientizării publicului în materie de mediu (deși există încă un drum lung de parcurs pentru potrivirea activității publice românești în acest domeniu, cu cel din alte țări ale UE). Cresterea activitatii GNM în domeniu a contribuit, de asemenea, la această schimbare a poziției companiilor (Bold, Maracineanu, 2012, pp. 50-52.).
Activitatea ONG-urilor de mediu a crescut constant în ultimii ani, cu toate că nu există niciun model previzibil sau zone de interes. Într-un caz, diverse ONG-uri au blocat cu succes pentru moment inițiativa de a explora resursele minerale, cu metode care implică utilizarea cianurii.
Din cauza acestei creșteri a activității ONG-urilor și a coordonării cu succes a ONG-urilor pentru prevenirea implementării unui proiect, companiile au început să acorde mai multă atenție participării publicului la procesul de luare a deciziilor. Astfel, companiile au început să ia în considerare prezența ONG-urilor pe piața românească, atunci când decid cu privire la punerea în aplicare a unor noi proiecte sau modificarea celor existente. Cu toate acestea, ONG-urile nu au ajuns încă să fie privite ca un actor major în procesul de luare a deciziilor de mediu, în domeniile în care impactul asupra mediului nu este evident imediat sau consecințele nu sunt considerate ca fiind grave (Capațina, Simonescu, 2015, pp. 43-44.).
Gama de ONG-uri (mai mult de 200 la număr) variază de la cele cu scopuri specifice, cum ar fi cele pentru combaterea poluării Mării Negre sau utilizarea cianurii în activitățile miniere, la ONG-uri care să acopere toate aspectele care au un impact asupra mediului. Comunitățile locale s-au dovedit, de asemenea, un grup de presiune eficient în legătură cu proiectele care au un impact direct asupra calității vieții lor. Astfel, în câteva cazuri, comunitățile locale au avut succes în întârzierea eliberării permiselor conform reglementărilor integrate de prevenire și control al poluării, acționând într-un mod organizat și pro-activ (Ibidem).
1.2 Obținerea avuziului de mediu – legislație
În prezent, România are un regim de autorizare integrat. Nevoia de a obține una sau mai multe avize de mediu se determină în funcție de tipul de activitate desfășurată, impactul estimat asupra mediului și a factorilor de mediu care pot fi afectați (de exemplu, apă, aer) (Ibidem).
Legea românească face o distincție între activitățile care au un impact semnificativ asupra mediului (pentru care este în general necesar un permis) și activitățile fără un astfel de impact. Ordinul nr 1798/2007 al MMAP privind aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu definește activitățile considerate a avea un impact semnificativ asupra mediului în funcție de obiectul lor de activitate. Se face distincție între activitățile cu un impact semnificativ, redus sau nesemnificativ asupra mediului, iar cadrul regimului comunist continuă să aibă relevanță în legătură cu procedurile aplicabile în timpul fazei de construcție a unui proiect (Ardelean, Iordache, 2014, pp. 37-39).
Diferite autorizații de mediu sunt necesare pentru construirea și punerea în funcțiune a activităților cu impact asupra mediului. Alte permise (de exemplu, autorizații privind gestionarea apei) pot fi necesare în funcție de locația unei activități, față de de cursurile de apă sau de eventuala necesitate de a utiliza sau evacua apele în cursul normal al activității. În mod similar, evacuarea anumitor gaze cu efect de seră în atmosferă poate necesita obtinerea unui alt permis. În cele din urmă, este necesar un alt document (adică, autorizația de mediu) la realizarea unor activități care au un impact semnificativ asupra mediului. În general, regimul de autorizare de mediu este de lungă durată și greoi. Adăugat la aceast fapt este faptul că nu întotdeauna normele de procedură pentru emiterea documentelor sunt simple.
Diferite autorizatii sunt necesare pentru fiecare din cele două etape principale ale unui proiect: proiectarea și punerea în aplicare. Normele principale în domeniu sunt stabilite prin ,,LEGEA Nr. 59/2016 din 11 aprilie 2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase”. Legislația secundară aprobată prin hotărâre de Guvern și / sau ordine ale MMAP completează în continuare regulile generale în domeniu.
Pentru faza de proiectare, principalele autorizațiilor de mediu sunt (Ibidem):
– Avizul de Mediu pentru Planuri si programe este un document care poate fi necesar, ca parte a procedurii de aprobare a planurilor și programelor aprobate de către autoritățile publice (inclusiv cele cofinanțate de Comunitatea Europeană) și care ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului. De exemplu, documentația de amenajare a teritoriului poate fi necesita o autorizație de mediu. Perioada de valabilitate a unei autorizații de mediu pentru planuri și programe corespunde cu valabilitatea documentului pentru care a fost emis, cu excepția cazului în modificări apar între timp.
– Acord de Mediu / Acordul Integrat de Mediu) este un document necesar pentru dezvoltarea de proiecte care ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului. Acordul de mediu poate fi, de asemenea, necesar pentru modificarea unui proiect existent sau pentru lucrările de demolare. Acordul de mediu poate cere efectuarea unei evaluări a impactului asupra mediului și stabilește condițiile în care un proiect poate începe să fie pus în aplicare. Ca regulă, acordul de mediu este valabil pe durata necesară pentru finalizarea lucrărilor de construcții, cu condiția ca lucrările să înceapă în termen de doi ani de la data emiterii. Nicio astfel de condiționare nu este prevăzută pentru proiecte cu finanțare externă.
Pentru faza de punere în funcțiune, este necesară autorizația de mediu / prevenirea integrată a poluării și permisul de control (Autorizatie de Mediu / Autorizatie Integrata de Mediu), care stabilește condițiile în care o activitate cu un impact semnificativ asupra mediului poate fi efectuată. De regulă, este necesară autorizația de mediu pentru aceste activități. În cazul în care, datorită naturii activității sau a substanțelor utilizate în acestea, impactul asupra mediului este considerabil, Autorizația pentru prevenirea și controlul integrat al poluării (permis IPPC) este necesară în locul unei simple autorizații de mediu. Autorizația de mediu / autorizația IPPC poate include programe de conformitate care stabilesc obligații specifice, termene aferente și costurile estimate (Papa, Papa, 2009, pp. 29-31).
Autorizația de mediu este necesară în cazul unor transferuri care au un impact potențial semnificativ asupra mediului prin (Ibidem):
– transferul pachetului majoritar de acțiuni la societatea care efectuează activitatea cu un potențial impact semnificativ asupra mediului;
– vânzarea de active (atunci când acestea rezultă din transferul unei activități cu un impact potențial semnificativ asupra mediului);
– fuziune și împărțire;
– concesiune sau altă situație care conduce la modificarea entității care desfășoară activitatea cu un potențial impact asupra mediului;
– dizolvare urmată de lichidare, faliment sau de încetare a activității.
Principalele norme privind protecția apelor sunt stabilite prin Legea protectiei mediului și prin ,,Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale”. Reguli și reglementări suplimentare sunt incluse în legislația secundară în domeniu, inclusiv norme privind protecția surselor de apă, obtinerea autorizatiilor legate de apă sau de a respecta obligațiile de notificare, care investighează poluarea apelor subterane și de remediere a acestora, etc. Legea Apelor prevede pentru companii că au „obligația de a-și asigura anumite permise legate de apă, în măsura în care activitățile lor sunt legate sau pot avea un impact direct asupra apelor. Pot fi necesare următoarele permise pentru acest lucru (Ibidem):
– permis de gospodărire a apelor (Avizul de Gospodărire a Apelor) este un document care trebuie să fie obținut înainte de executarea lucrărilor de construcții, ca parte a unor noi proiecte de investiții cu privire la sau în legătură cu alimentarea cu apă.
– autorizație de gospodărire a apelor (Autorizatie de Gospodărire a Apelor) este un document care trebuie să fie obținut înainte de punerea în funcțiune și exploatarea unor noi proiecte ridicate pe apă sau în legătură cu solul sau apa subterană, linia de țărm, etc. Acest document asigură drepturile titularului să utilizeze apele de suprafață pentru băut și în scopuri industriale, de navigație, generarea de energie, etc sau pentru descărcarea apelor uzate.
În cazul în care legea nu impune obținerea unei autorizații de gospodărire a apelor sau a unei autorizații pentru activitățile lor, entitățile trebuie să notifice activitatea competentă (de exemplu, sistemul de management al apei din cadrul sucursalei relevante a Companiei Naționale „Apele Române”), înainte de începerea construcției și punerea în funcțiune a lucrărilor. Atât Legea privind protecția mediului, cât și Legea Apelor interzice introducerea materiei poluante în ape, cu excepția cazului când este permis de lege (de exemplu, în cazul în care compania deține o autorizație valabilă de gospodărire a apelor și numai în limitele stabilite de aceasta).
Încălcarea Legii privind protecția mediului și / sau Legii apelor poate avea ca rezultat aplicarea unor amenzi administrative pentru încălcarea măsurilor de reabilitare impuse de GNM, iar ăspunderea penală poate fi stabilită în anumite cazuri (de exemplu, descărcarea intenționată a deșeurilor sau substanțelor periculoase în ape, nerespectarea restricțiilor sau interdicțiilor stabilite pentru protecția apei). În cele din urmă, instituțiile de mediu, pot solicita în instanța de judecată ca remedierea daunelor aduse mediului să fie suportate de către poluatori din cauza nerespectării reglementărilor privind poluarea apelor (Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea și gestionarea riscului la inundații).
Legea privind protecția mediului prevede că, în general, răspunderea poluatorilor este strictă și în comun, acesta din urmă, atunci când există mai mult de un poluator. România a transpus recent Directiva privind răspunderea pentru mediul înconjurător prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr 68/2007 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (Legea privind răspunderea de mediu). Acest act normativ prevede măsuri de prevenire și de remediere în cazul incidentelor de poluare care conduc, printre altele, la poluarea apei.
În plus față de normele generale stabilite prin legea privind protecția mediului, regimul de reglementare pentru poluarea aerului este prevăzut de ,,Legea nr. 655 din 20 noiembrie 2001
pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 243/2000 privind protectia atmosferei’’. Normele specifice sunt stabilite în continuare în domenii specifice, cum ar fi cele referitoare la emisiile de compuși organici volatili.
Evacuarea emisiilor în atmosferă este permisă numai cu respectarea reglementărilor în vigoare, precum și a condițiilor stabilite în aprobarea sau autorizația de mediu relevante. Instalațiile de producere a emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie să obțină un aviz special de emisie de gaze cu efect de seră. Regulile generale privind răspunderea pentru daunele aduse mediului se aplică, de asemenea și în cazul poluării aerului. Ca o aplicare a principiului „poluatorul plătește”, entitățile care eliberează anumite materii poluante în atmosferă sunt obligate să plătească o taxă specială la Fondul pentru Mediu (Rosu, Maftei, 2007, pp. 56-58).
România a transpus Directiva 2003/87 / CE privind sistemul de comercializare a emisiilor cu efect de seră și Directiva 2004/101 / CE care leagă sistemul de comercializare a emisiilor UE cu mecanismele stabilite prin Protocolul de la Kyoto. Planurile de alocare pentru perioadele 2005 – 2007 și 2008 – 2012 au fost aprobate de către Comisia Europeană și Guvernul român. Cu toate acestea actorii de pe piață doar recent au arătat un interes în funcționarea sistemului de comercializare a emisiilor. Operarea sistemului de comercializare a emisiilor face parte din setul larg de măsuri adoptate de România pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice. În conformitate cu Protocolul de la Kyoto, România s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 8%, în comparație cu nivelurile din 1989 până în 2012.
În plus față de schema de comercializare a emisiilor, România este activă în punerea în aplicare a unor mecanisme adoptate prin Protocolul de la Kyoto (ratificat de România prin Legea nr 3/2001). În special, România a finalizat cu succes diverse proiecte de implementare în comun.
,,Hotărârea Guvernului nr 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului actualizat 2016” stabilește regulile principale privind efectuarea evaluărilor impactului asupra mediului (EIM) pentru anumite proiecte.
În general, o EIM este necesară în cazul proiectelor considerate a avea efecte dăunătoare asupra unuia sau mai multor factori de mediu. Categoriile de proiecte pentru care EIM este întotdeauna necesară sunt stabilite în mod expres prin lege, de exemplu, centralele termice și unitățile generatoare de energie având o putere instalată de cel puțin 300 MW, instalații chimice integrate, inclusiv rafinării de petrol, etc. În mod similar, legea prevede lista proiectelor pentru care este necesară o EIM, de la caz la caz (Roșu, Maftei, 2007, pp. 32-33).
EIM, este de obicei, parte a procedurii de emitere a acordului de mediu, înainte de începerea lucrărilor de construcție. Conținutul EIM este definit de către autoritatea competentă, luând în considerare descrierea fiecărui proiect. În cazul în care o EIM este necesară în timpul fazei de construcție a proiectului, aceași EIM poate fi invocată în cursul procedurii de obținere a autorizației de mediu sau a autorizației IPPC. Atunci când o EIM nu a fost necesară în faza de construcție sau atunci când se dorește să se reautorizeze o activitate existentă, autoritatea de mediu poate solicita pregătirea unui audit de mediu, ca parte a procedurii de emitere a autorizației de mediu. Nivelul de audit (de nivel 0, I sau II) variază în funcție de proiect și circumstanțele în care se solicită. De exemplu, un audit de nivelul I de mediu poate fi necesar în cazul în care activitatea nu îndeplinește condițiile stabilite de autorizația de mediu existentă. Având în vedere că acordul de mediu este documentul eliberat pe baza EIM, legea prevede sancțiuni pentru cazul în care nu se obține aprobarea. Într-un astfel de caz, autoritățile competente pot aplica amenzi administrative de până la 60.000 lei și obligativitatea desființării tuturor lucrărilor efectuate fără o aprobare de mediu și aducerea terenului la starea inițială.
Reglementările privind gestionarea deșeurilor sunt, în general, similare cu cele stabilite de legislația Comunității Europene. Cadrul general, în acest domeniu este asigurat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr 78/2000 privind regimul deșeurilor, completată ulterior prin acte normative privind depozitele de deșeuri, incinerarea deșeurilor, transportul de deșeuri, deșeurile de echipamente electrice și electronice, sfârșitul duratei de viață a vehiculelor, deșeuri de ambalaje, deșeuri de baterii și acumulatori, etc. Perioadele de tranziție pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale UE privind deșeurile au fost convenite în domenii cum ar fi transportul deșeurilor, depozitele de deșeuri, deșeurile electrice și electronice, incinerarea deșeurilor și a deșeurilor de ambalaje (Roșu, Maftei, 2007, pp. 32-33).
Pentru desfășurarea activităților de gestionare a deșeurilor, companiile trebuie să dețină o autorizație de mediu sau o autorizații IPPC. Cerințe suplimentare trebuie să fie îndeplinite în anumite cazuri. De exemplu, transferul de deșeuri trebuie să fie efectuat cu vehicule care dețin permisele de funcționare necesare. Operatorii de deșeuri au nevoie să furnizeze dovada că dețin mijloacele financiare necesare pentru operarea și închiderea depozitelor de deșeuri. În anumite sectoare (de exemplu, producția de autovehicule, fabricarea de echipamente electrice și electronice, fabricarea de baterii sau materiale de ambalare), companiile au obligația de a asigura recuperarea și reciclarea unui procent determinat de deșeuri, care rezultă din produsele lor.
În general, aceste companii au posibilitatea de a organiza această activitate de recuperare prin mijloace proprii sau prin delegarea acestei responsabilități către organizațiile specializate. Companiilor nu li se permite desfășurarea activităților legate de deșeuri, fără a deține autorizația / permisul necesar sau fără respectarea normelor prevăzute în aceasta. Legea aplicabilă reglementează atât amenzi administrative, cât și sancțiuni penale pentru încălcarea dispozițiilor privind gestionarea deșeurilor.
De la data de 1 ianuarie 2007, vânzarea și utilizarea azbestului și a produselor care conțin azbest este interzisă în temeiul ,,Hotărârea nr. 210 din 28 februarie 2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecției mediului” (care transpune Directiva 87/217 / CEE). Prin excepție, materialele sau produsele care conțin azbest care au fost deja instalate sau care au fost puse în funcțiune înainte de anul 2005, pot fi utilizate până la sfârșitul ciclului lor de viață. Nerespectarea acestei interdicții poate avea ca rezultat aplicarea unor amenzi administrative de până la 60.000 lei. Regulile generale privind azbestul prevăd, de asemenea măsurători obligatorii ale emisiilor de azbest în aer și apă. Aceste măsurători sunt pecific de către laboratoare autorizate, pe baza unei metodologii pecific aprobate de către MMAP (Șerban, 2013, pp., 49-53).
România a adoptat, de asemenea, norme privind sănătatea și siguranța lucrătorilor care pot fi expuși la azbest. Angajatorii trebuie să evalueze și să monitorizeze riscurile legate de angajații care lucrează într-o zonă care conține azbest. Mai mult decât atât, angajatorii ar trebui să se asigure că niciun lucrător nu va fi expus la aer ce conține azbest într-o concentrație de 0,1 fibre pe centimetru cub determinat ca medie pe o perioadă de opt ore. În cazul în care acest prag este depășit, trebuie luate măsuri pentru a remedia această apariție, iar activitatea ar trebui să fie încetată până când se pun aceste măsuri în vigoare.
Înainte de a începe orice lucrare care ar putea atrage după sine un risc legat de azbest, angajatorii trebuie să notifice autoritatea de muncă competentă. Această notificare ar trebui să specifice detalii cu privire la șantier, tipul și cantitatea de azbest care urmează să fie utilizată sau manipulată, activitățile și numărul de angajați implicați, precum și măsurile care urmează să fie puse în aplicare pentru protecția angajaților în timp ce efectuează activități. Companiile trebuie să se asigure că angajații lor sau reprezentanții aleși sunt informați și consultați cu privire la riscurile pe care le implică existența azbestului la locul de muncă și cu privire la măsurile avute în vedere pentru atenuarea acestor riscuri. Ar trebui să se asigure, de asemenea, training-uri pentru toți angajații care lucrează în zona conținând azbest.
În plus față de normele generale prevăzute de Legea privind protecția mediului înconjurător, norme privind evaluarea solului și a contaminării subterane și remedierea acestora sunt stabilite prin Decizia nr 1408/2007 și respectiv Hotărârea Guvernului nr 1403/2007. Toți utilizatorii de terenuri, dacă acestea dețin proprietatea sau dreptul de a folosi terenul, trebuie să respecte reglementările de conservare și de amenajare a teritoriului pecific, în scopul prevenirii poluării solului și subsolului. Există norme suplimentare în ceea ce privește protecția suprafețelor agricole și forestiere, condițiile pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol și forestier.
Ca mijloc de protejare a calității vieții și de asigurare a condițiilor adecvate pentru locuitorii orașelor, în pecifi Legea privind protecția mediului interzice schimbarea destinației zonelor verzi (de exemplu, parcuri, grădini publice). În plus față de MMAP, ANPM și GNM, autoritățile locale care au atribuții în amenajarea teritoriului, precum Regia Națională a Pădurilor Romsilva au responsabilități în protecția terenurilor și subteranurilor în cauză (Șerban, 2013, pp., 49-53).
Legislația aplicabilă oferă o gamă largă de sancțiuni pentru nerespectarea normelor privind protecția solului și subteranului. Aceste sancțiuni include amenzi administrative de la 10.000 de lei la 100.000 lei, amenzi penale sau închisoare. În plus, ANPM prin agențiile sale regionale sau locale sau GMN poate dispune punerea în aplicare a măsurilor de remediere în cazul în care se constată contaminarea solului
În general, persoana care poluează ar trebui să fie răspunzătoare pentru efectuarea sau plata investigațiilor de mediu și a curățării ca o aplicare a principiului „poluatorul plătește”. Cu toate acestea, în practică, proprietarul sau ocupantul terenului este de obicei primul care constată o contaminare a terenului său. În cazul în care acest propriepecificcupant nu furnizează suficiente argumente autorității de mediu care să arate faptul că contaminarea a fost cauzată de proprietarul / ocupantul anterior sau o terță parte, aceasta va fi primul răspunzător pentru investigarea și / sau costurile de remediere. Actualul propriepecificcupant va avea dreptul de a acționa împotriva poluatorilor reali pentru recuperarea costurilor suportate.
În cazul în care aceeași activitate are ca rezultat contaminarea terenurilor de către difpecificietari / ocupanți în diferite momente de timp, aceștia pot fi trași la răspundere în comun pentru investigații de mediu și de curățare a contaminării. În cazul în care un singur proprietar / ocupant este tras la răspundere, se poate acționa împotriva altor surse de poluare pentru partea lor din cheltuieli și în cadrul anchetei și a curățirii. Contractele de vânzare-cumpărare joacă un rol important în definirea limitelor răspunderii fiecărui proprietar succesiv în măsura în care, contaminarea terenurilor este în cauză. Terenurile aparținând companiilor de stat supuse privatizării reprezintă o chespecifiecială de îngrijorare, deoarece statul nu dorește să accepte responsabilitatea pentru contamipecificstentă la data privatizării.
Având în vedere regulile generale privind răspunderea pentru mediul înconjurător, în special „poluatorul plătește”, creditorii nu ar trebui să fie trași la răspundere pentru terenurile contaminate. Ca un mijloc de a se proteja în continuare împotriva tragerii la răspundere pentru acțiunile debitorilor care rezultă în contaminarea terenurilor, băncile româincludeinclud de obicei, reprezentări relevante și garanții în acordurile lor de împrumutpecifum și clauze complete pentru problemele de mediu.
Orice persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva proprietarului sau ocupantul unui teren pentru daune de mediu suferite de acesta ca urmare a unor acțiuni poluante ale acestuia din urmă. Responsabilitatea pentru mediul înconjurător conform Legii protecției medipecific un caracter strict și, prin urmare, persoana care pretinde daune nu trebuie să dovedească intenția sau vina proprietarului / ocupantului care cauzează poluarea.
În general, fiecare poluator ar trebui să fie tras la răspundere pentru daunele cauzate de acesta. Așa cum am menționat anterior, în practică, cumpărătorul poate, uneori, să fie considerat răspunzător pentpecificea existentă. Cumpărătorul și vânzătorul pot conveni cu privire la modul în care responsabilitatea de mediu ar trebui să fie împărțită între ei.
În conformitate cu principiile generale ale dreptului românesc, părțile comun acord pot conveni asupra unei renunțări la răspundere cu condiția ca această renunțare să nu conducă la întreaga și necondiționata descărcare a răspunderii debitorului, ca atare, s-ar face o răspundere discreționară. Mai mult decât atât, această derogare nu se poate proteja părțile de pretenții ale terților, bazate pe răspunderea delictuală.
În cazul în care rezultatul unui transfer de activități cu potențial semnificativ asupra mediului, vânzătorul (prin intermediul societății care desfășoară activitățile relevante) trebuie să obțină o autorizație de mediu înainte de finalizarea tranzacției. Autorizația de mediu se eliberează pe baza unui audit de mediu, al cărui nivel este determinat de autoritate de la caz la caz (Șerban, 2013, pp., 67-68).
Vânzătorul și cumpărătorul ar trebui apoi fie de acord asupra modului în care obligațiile prevăzute în autorizația se împart între ei și informează ANPM în acest sens, în termen de 60 de zile de la încheierea tranzacției. Clauzele acordului privind repartizarea obligațiilor cu un caracter public. Astfel, cel interesat poate solicita accesul autorităților de mediu pentru a vedea clauzele legate de mediu, menționate anterior.
În lipsa unor prevederi legale exprese în acest sens, autoritățile de mediu și terțele părți nu sunt obligate să ia în considerare acordul privind repartizarea obligațiilor de mediu între vânzător și cumpărător. Cu toate acestea, în cazul în care cumpărătorul este considerat răspunzător pentru daunele care ar fi fost cauzate de către vânzător, cumpărătorul poate acționa împotriva acestuia din urmă, pe baza acordului încheiat cu privire la obligațiile de mediu.
Cu excepția faptului când nu se preved contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul își păstrează răspunderea pentru mediul înconjurător pentru evenimentele poluante cauzate de aceasta în timpul efectuării activității transferate. Considerațiile în materie de derogări de răspundere și autorizații efectuate în conformitate cu prevederile contractului se aplică, de asemenea, în acest caz (Șerban, 2013, pp., 49-53).
Nu există nici o prevedere expresă care să solicite vânzătorilor să dezvăluie informații de mediu cumpărătorului. Cu toate acestea, în măsura în care este necesară o autorizație de mediu pentru tranzacția avută în vedere, îndeplinirea acestei cerințe ar conduce implicit la dezvăluirea de către vânzător a unor informații de mediu către cumpărător. Nu întotdeauna autorizațpecifidiu reflectă toate riscurile sau datoriile aferente activelor de mediu, în special în cazul în care permisul este eliberat pe baza unui audit de nivel 0 de mediu. Auditul de nivel 0 se realizeapecifictre persoane specializate în cadrul companiei și nu de către companiile independente autorizate ca, în cazul nivelurilor I și II ale auditurilor de mediu.
Auditul de mediu a devenit o practică comună în cazul achizițiilor care implică activități cu un impact semnificativ asupra mediului. Dar și achizițiile private au fost, de asemenea, privite din perspectiva mediului, mai ales în cazul unor tranzacții mari. Atunci când o autorizație de mediu este cerută de lege, vânzătorul trebuie să pregătească, uneori, un audit detaliat de mediu pentru a identifica obligațiile potențiale de mediu care urmează să fie incluse în autorizație. Auditele de mediu detaliate (nivelul I sau nivelul II) sunt realizate numai la cererea autorității de mediu.
Zonele acoperite
În cazul în care auditul de mediu se efectuează în mod voluntar de către cumpărător, acesta din urmă este liber să stabilească domeniile de interes. În general, aspecte sunt urmărite de auditul de mediu (Șerban, 2013, pp., 49-53):
– tinta companiei privind statusul autorizării de mediu;
– identificarea poluării existente sau potențiale la locul vizat;
– identificarea emisiilor de substanțe poluante în factorii de mediu, cum ar fi apa, aerul, solul, etc și estimarea efectelor acestora;
– gestionarea deșeurilor.
Pentru fiecare domeniu, rapoarteincludemediu includ riscurile identificate și propunerile de remediere a acestora, precum și recomandări cu privire la clauzele relevante, garanții, condițiile precedente și de indemnizare care urmează în contractul de vânzare-cumpărare.
Tipuri de evaluare
Evaluările pot fi voluntare, sunt efectuate de către cumpărător pentru a identifica riscurile legate de mediu, sau obligatorii, atunci când sunt necesare, ca parte a procedurii de eliberare a autorizațiilor de mediu.
În plus, evaluarea poate consta în reexaminarea documentelor existente și / sau prelevarea de probe pe teren și testarea acestora.
Consultanții de mediu
Consultantii de mediu sunt, în general, utilizați pentru efectuarea evaluărilor de mediu. Consultantii de mediu trebuie să dețină certificatele emise de MMAP pentru anumite tipuri de activități. Activitatea consultantilor de mediu din România a crescut semnificativ În ultimii ani, dovedindu-se o piață emergentă pentru firmele internaționale de consultanță de mediu. Activitățile consulincludeor de mediu includ (Șerban, 2013, pp., 49-53):
– asistență în pregătirea documentației pentruprocedura de autorizare;
– efectuarea evaluărilor impactului asupra mediului și auditului de mediu, ca parte a procedurilor de autorizare sau a revizuirilor interne de conformitate;
– activități de legătură între clienți și autoritățile de mediu.
Normele de mediu sunt comune, în special în cazul transferului de activități care au un impact semnificativ asupra mediului. Aceste garanții se pot referi la (Papa, Papa, 2009):
– existența unor autorizații valabile și complete de mediu, autorizatii, avize si conformarea companiei cu prevederile incluse în acestea;
– conformarea privind lipsa apariției evenimentelor poluante în trecut sau iminența acestora;
– confirmarea privind respectarea legilor și normelor de mediu;
– lipsa sancțiunilor sau a măsurilor de remediere impuse de autoritățile de mediu;
– respectarea obligațiilor de plată ale diferitelor taxe de mediu;
– confirmarea faptului că nu există amenințarea unor revendicări de mediu.
Conținutul garanțiilor de mediu se determină de la caz la caz, în funcție de negocierile dintre părțile tranzacției. În timp ce reprezentările de mediu și garanțiile sunt o practică comună, punerea în aplicare a acestora de către instanțe, a fost doar rareori solicitată în practică. Dispoziții privind despăgubirile de mpecifiunt, de asemenea, comune. De regulă, părțile sunt libere să stabilească întinderea răspunderii acestora, cu condiția ca acestea să nu contravină normelor de interes public sau să ofere o renunțare care duce la întreaga descărcare necondiționată a răspunderii debitorului. Derogările nu sunt excesive, iar terțele părți pot continua să se bazeze pe normele privind răspunderea delictuală pentru remedierea daunelor suferite de acestea (Papa, Papa, 2009).
Conținutul și limitele garanțiilor și indemnizațiilor de mediu sunt de obicei rezultatul negocierilor dintre părți. Cu excepția regulilor generale privind statutele legale de prescripție pentru daune, nu există alte limite obligatorii privind garanțiile de mediu și ale indemnizațiilor.
Până în prezent, autoritățile de mediu din specificnu au organizat registre publice de informații despre mediu. Listele terenurilor contam specifiunt pregătite în prezent de către MMAP, în corpecificu autoritățile centrale pentru finanțe publice, agricultură și problemele evoluțiilor rurale. În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1408/2007, aceste liste au fost finalizate în și (inclusiv organizațiile de mediu) pot avea acces la informațiile de mediu deținute, inclusiv (Papa, Papa, 2009):
– permise / avize / autorizații eliberate și specifația aferentă;
– clauze contractuale privind divizarea obligațiilor de mediu stabilite de autorizațiile de mediu;
– rezultatul investigațiilor efectuate în ceea ce privește anumite activități.
Cadrul general privind accesul la informațiile de mediu este asigurat prin Hotărârea Guvernului nr. 878/2005 (care transpune Directiva 2003/4 / CE) și Convenția de la Aarhus din 1998 privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul lapecifie în materie de probleme de mediu (ratificată de România prin Legea nr 86/2000). În anumite cazuri (de exemplu, autorizațiile IPPC) documentele relevante emise în timpul procesului de autorizare sunt publicate pe site-ul pecifiautorității.
În prezent, companiile românești nu sunt obligate prin lege să efectueze audit de mediu sau pentru să raporteze informațiile rezultate în upecificurilor ipecificfectuate în mod voluntar. Cu toate acestea, Legea privind protecția mediului impune entităților să implementeze sisteme de auto-monitorizare și raportarea rezultatelor acestei activități autoritățipecifictente. Cerințe specifice de audit pot fi incluse în autorizațiile de mediu, avize sau autorizatii de la caz la caz.
1.3. Instituții abilitate în domeniul protecției mediului
Legea privind protecția mediului prevede obligația generală a persoanelor fizice și juridice de a raporta orice incident de mediu, imediat după producerea acestuia. Nerespectarea acestei obligații poate avea ca rezultat aplicarea unor amenzi administrative. Obligațiile specifice de raportare a incidentelor sunt stabilite de Legea răspunderii pentru mediul înconjurător. În temeiul acestui act normativ, incidentele sau posibilitatea acestora trebuie să fie raportate în termen de 2 ore de la data la care amenințarea sau incidentul a devenit evidentă. De obicei, permisele și autorizațiile impun ca raportarea incidentelor de mediu să se facă imediat și, în orice caz, nu mai târziu de 24 de ore de la apariția lor (Șerban, 2013, pp., 49-53).
GNM are vaste puteri în ceea ce privește investigarea și respectarea cerințelor de mediu. Astfel de competențe includ dreptul de a avea acces la fața locului, revizuirea documentelor și datelor relevante pentru anchetă și intervievarea acelor persoane considerate necesare pentru clarificarea statutului respectării legislației de mediu. Începând din noiembrie 2007, reprezentanții GNM trebuie să respecte o nouă procedură de investigație elaborată în conformitate cu Parlamentul European și Recomandarea 2001/331 / CE a Consiliului. Ca urmare a acestei proceduri, investigațiile pot fi efectuate cu sau fără o notificare prealabilă. Investigațiile neanunțate sunt abordarea preferată în prezent și este pusă în aplicare de către investigatori GNM. Obiectivele investigațiilor pot fi diferite, de la verificarea conformității cu reglementările specifice la controalele generale de conformitate pentru un anumit loc (Papa, Papa, 2009).
Chiar dacă asigurările generale sunt disponibile, acest lucru nu asigură o acoperire adecvată, de obicei, pentru daunele aduse mediului. Companiile locale de asigurări abia încep să furnizeze asigurări de mediu ca un produs regulat și, prin urmare, obținerea acestui tip de asigurare nu este întotdeauna ușoară sau posibilă în practică (Papa, Papa, 2009).
În anumite cazuri (de exemplu, ambalajele sau anvelopele) taxele sunt datorate numai de către entitățile care nu îndeplinesc obiectivele relevante de recuperare și reciclare a deșeurilor. Pentru autoturismele înmatriculate pentru prima dată în România, Codul fiscal prevede obligația de a plăti o taxă specială a cărei valoare este stabilită pe baza unei formule speciale. Această taxă a fost supusă unor diverse discuții, inclusiv ca urmare a sesizării Comisiei Europene de către instanța din România pentru încălcarea dreptului comunitar. O propunere de revizuire a acestei taxe este în prezent în discuție și ar trebui să fie aprobată în scurt timp (Papa, Papa, 2009).
În prezent, există în jur de 25 de acte legislative sau norme în curs de desfășurare, inclusiv un nou regulament care vizează funcționarea ANPM, norme privind gestionarea deșeurilor provenite din lucrările de construcții noi, norme privind taxa de vehicul, cadre privind importul, exportul și tranzitul organismelor modificate genetic. În plus față de cele de mai sus, au loc diferite discuții în legătură cu modificarea regimului global de autorizare de mediu în vederea integrării diferitelor avize si autorizatii într-un singur document. Discuții similare sunt ținute în vederea adoptării normelor referitoare la punerea în aplicare a diverselor regulamente ale Uniunii Europene, cum ar fi Regulamentul REACH.
Legislația românească de mediu indică ca prim component directivele europene de mediu la care această țară a trebuit să se conformeze, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană.
În afară de aceste reglementări, există, de asemenea, un aparat juridic intern sau național, care controlează și oferă sprijin în acest domeniu.
Al treilea aspect care influențează, de asemenea, legea mediului în România se referă la un set complex de convenții și tratate internaționale, care servesc drept acorduri distincte, care oferă un climat cosmopolit în curs de dezvoltare continuă. Legile din acest domeniu se modifică frecvent întotdeauna prin introducerea unor noi prevederi, în mod clar îmbunătățite, dar, de asemenea, în ce duc la creșterea confuziilor. Devine tot mai evident că, atunci când se solicită orice tip de permis sau autorizație este necesară intervenția unui expert.
La nivel național, autoritățile cele mai importante care stabilesc cadrul de reglementare în acest domeniu specific, sunt reprezentate de Ministerul Mediului, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Garda Națională de Mediu (Șerban, 2013, pp., 55-57).
Ministerul Mediului funcționează ca arbitrul de bază în domeniul protecției mediului, care, în general, controlează și supraveghează pasivele tuturor celorlalte unități din domeniul protecției mediului. În acest sens, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor este instituția care elaborază legi și regulamente în vederea protecției mediului. Astfel, prin intermediul instituțiilor subordinate (Agențiilor pentru Protecția Mediului și a Gărzilor de Mediu) realizează controale, aplică amenzi, oferă autorizații de funcționare. Atribuțiilor sale includ, de asemenea, funcția de interconectare a autorităților Comunității Europene cu entitățile regionale specifice de control al implementării politicilor în conformitate cu dispozițiile prevederilor generale de mediu.
Funcțiile Agenției Naționale pentru Protecția Mediului ca entitate tehnică, sunt de gestionare și fundamentare a actelor normative, a tuturor strategiilor și politicilor regionale, a activităților de coordonare pentru punerea în aplicare a strategiilor prin toate entitățile regionale și locale, activități cu impact potențial asupra mediului de autorizare și asigurare a respectării cerințelor legale.
Garda Națională de Mediu (GNM), acționează în calitate de lider de autoritate, care verifică respectarea legilor și normelor de mediu.
Cadrul general indică faptul că Agenția Națională pentru Protecția Mediului este desemnată să evalueze și să autorizeze majoritatea activităților economice care ar putea avea o influență substanțială asupra mediului înconjurător.
Printre autorizațiile emise de această autoritate se numără: autorizația de mediu pentru planuri și programe, autorizația de mediu și autorizația integrată de mediu.
Licențele de protecție a mediului în România variază în funcție de tipul de activitate desfășurate și, în anumite situații, sunt necesare unele evaluări complicate. Conform Ordinului nr 1798/2007, privind aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu, o distincție clară trebuie făcută între activitățile considerate ca fiind semnificative pentru mediu și cele care pot fi etichetate ca fiind neutre.
Capitolul 2. Preocuparile la nivel European pentru diminuarea activității antropice asupra mediului și elaborarea unei legislații în domeniu
2.1 Aspecte introductive referitoare la calitatea mediului la nivel european
Mediul înconjurător are un rol crucial în bunăstarea fizică, psihică și socială a oamenilor. Chiar dacă s-au realizat multe schimbări care au drept scop protejarea mediului înconjurător, la nivelul țărilor europene, mai concert, a practicilor lor, există diferențe majore. Relațiile complexe dintre factorii de mediu și sănătatea umană, luând în considerare mai multe căi și interacțiuni, ce ar trebui privite într-un context mai larg spațial, socio-economic și cultural.
În 2006, speranța de viață la naștere în UE-27 a fost printre cele mai ridicate din lume – aproape 76 de ani pentru bărbați și 82 de ani pentru femei. Cel mai mare câștig în speranța de viață în ultimele decenii a fost din cauza imbunatățirii condiților de viață ale persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, în timp ce înainte de 1950 a fost în cea mai mare parte din cauza unei reduceri a deceselor premature (adică moartea până la vârsta de 65 de ani). În medie, bărbații sunt de așteptat să trăiască aproape 81% din viața lor, fără vreo boală, iar femeile 75%. Există, totuși, diferențele între sexe, precum și între statele membre (Sursa http://www.eeb.org/?LinkServID=3E1E422E-AAB4-A68D-221A63343325A81B, accesată la data de 1 august, 2016).
Degradarea mediului înconjurător, prin poluarea aerului, zgomot, substanțe chimice, apă de calitate proastă și pierderea zonelor naturale, combinate cu modificările stilului de viață, pot contribui la creșterea semnificativă a ratelor de obezitate, diabet, boli ale sistemului cardiovascular și nervos și a cancerului – toate acestea sunt probleme majore de sănătate publică pentru populația Europei. Problemele de reproducere și de sănătate mintală sunt, de asemenea, în creștere. Astmul, alergiile, precum și unele tipuri de cancer, sunt legate de presiunile exercitate asupra mediului și prezintă un interes special pentru copii (Ibidem).
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că mediul este răspunzător în regiunea pan-europeană, pentru 15-20% din totalul deceselor, și între 18-20% din anii trăiți cu o boală, cu un nivel relativ mai mare în partea de est a regiunii. Rezultatele preliminare ale unui studiu efectuat în Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Italia și Țările de Jos, indică faptul că 6 până la 12% din boli ar putea fi atribuite către nouă factori de mediu selectați, din care pulberile în suspensie, zgomotul, radonul si fumul de tutun din mediul ambiant. Din cauza incertitudinilor, rezultatele trebuie interpretate cu precauție ca un clasament indicativ al impactului asupra sănătății al mediului (Sursa: http://www.prtr.anpm.ro/Files/L_112_09_ratificare_Protocol_PRTR.pdf, acceastă la data de 13 august, 2016).
Diferențele semnificative în calitatea mediului în Europa depind de presiunile diferite legate, de exemplu, de urbanizare, poluare și utilizarea resurselor naturale. Expunerile și riscurile pentru sănătate asociate, precum și avantajele reducerii poluării și ale unui mediu natural, nu sunt distribuite în mod uniform între populații. Studiile arată că condițiile precare de mediu afectează grupurile vulnerabile în special. Dovezile sunt limitate, dar arată că comunitățile defavorizate sunt mai susceptibile de a fi afectate; de exemplu, în Scoția, ratele de mortalitate la persoanele cu vârsta sub 75 de ani, în zonele cele mai defavorizate, au fost de trei ori mai mari decât în zonele din care aceste condiții au lipsit.
Principalele politici europene urmăresc să asigure un mediu în care nivelul de poluare nu dă naștere unor efecte dăunătoare asupra grupurilor vulnerabile ale populației umane și că mediul înconjurător este protejat (Sursa: http://www.prtr.anpm.ro/Files/L_112_09_ratificare_Protocol_PRTR.pdf, acceastă la data de 13 august, 2016).
Au fost identificate mai multe domenii de acțiune, legate de poluarea atmosferică și fonică; protecția apei; produse chimice, inclusiv substanțe nocive, cum ar fi pesticidele; și îmbunătățirea calității vieții, în special în zonele urbane. Procesul îmbunătățirii mediuui și sănătății are ca scop obținerea unei mai bune înțelegeri a amenințărilor de mediu la adresa sănătății umane; reducerea bolilor cauzate de factorii de mediu; consolidarea capacității UE de elaborare de politici în acest domeniu; precum și identificarea și prevenirea noilor amenințări la adresa sănătății mediului.
În timp ce accentul politicii UE este pus pe reducerea poluării și îmbunătățirea serviciilor esențiale furnizate de mediu, există, de asemenea, o recunoaștere tot mai mare a beneficiilor biodiversități pentru sănătatea umană și bunăstarea umană.
În plus, este de remarcat faptul că cele mai multe politici pentru prevenirea poluării, implică protejarea sănătății umane sau protejarea mediului. Acestea sunt orientate spre mediul exterior. O zonă oarecum neglijată în această privință este mediul interior – având în vedere că cetățenii europeni petrec până la 90% din timpul lor în interior.
Calitatea mediului interior este afectată de calitatea aerului înconjurător, de materialele de construcții și de ventilație, de produsele de consum, inclusiv mobilier și aparate electrice, de produsele de curățare și produsele de uz casnic, de comportamentul ocupanților, inclusiv fumatul și de întreținerea clădirilor (de exemplu, măsuri de economisire a energiei). Expunerea la pulberi în suspensie și substanțe chimice, produsele de ardere, precum și la umezeală, mucegaiuri și alți agenți biologici a fost legată de astm si simptome alergice, cancer pulmonar, și boli alte respiratorii și cardiovasculare (Sursa https://www.foe.co.uk/sites/default/files/downloads/eu_referendum_environment.pdf, accesată la data de 1 august 2016).
2.2. Măsuri privind calitatea aerului
Evaluări recente ale surselor, expunerea la ele și politicile legate de poluarea aerului din interior au analizat beneficiile diferitelor măsuri. Cele mai mari beneficii pentru sănătate sunt legate de restrictiile de fumat. Construcția și ventilația care controlează expunerea interioară la pulberi în suspensie, alergeni, ozon, radon și zgomotul din exterior oferă beneficii ridicate pe termen lung. O mai bună gestionare a clădirii, prevenirea acumulării de umiditate și de creștere a mucegaiului, și prevenirea expunerii la gaze de eșapament pot aduce substanțiale beneficii pe termen lung. Beneficii substanțiale pe termen scurt și pe termen mediu rezultă din testarea și etichetarea materialelor de interior și a produselor de larg consum (Sursa https://www.foe.co.uk/sites/default/files/downloads/eu_referendum_environment.pdf, accesată la data de 1 august 2016.).
În Europa, au existat reduceri de succes ale nivelurilor de dioxid de sulf (SO2) și monoxid de carbon (CO) în aerul înconjurător, precum și reduceri accentuate ale NOx. De asemenea, concentrațiile de plumb au scăzut considerabil odată cu introducerea benzinei fără plumb. Cu toate acestea, expunerea la pulberi în suspensie (PM) și ozon (O3) rămân legate de majore probleme de sănătate, legate de o scădere a speranței de viață, de probleme respiratorii și cardiovasculare acute și cronice, de dezvoltarea problemelor pulmonare la copii și de greutate redusă la naștere.
De-a lungul ultimului deceniu, concentrațiile de ozon au depășit în mod frecvent și pe scară largă valori țintă ale sănătății și ecosistemelor. Programul Aer curat pentru Europa (CAFE) a estimat că, la nivelurile actuale ale ozonului de la nivelul solului, expunerea la concentrații care depășesc valoarea țintă legată de sănătate, este asociată cu mai mult de 20000 decese premature în UE-25, anual.
În perioada 1997-2008, 13 până la 62% din populația urbană a Europei a fost potențial expusă la concentrațiile din aerul înconjurător de pulberi fine în suspensie și grosiere (PM10), în plus față de valoarea limită stabilită de UE pentru protecția sănătății umane. Cu toate acestea, pulberile în suspensie nu au o concentrație peste limite, dar astfel de efecte adverse asupra sănătății pot apărea, de asemenea și sub valorile limită.
Particulele fine (PM 2.5) reprezintă o preocupare deosebită pentru sănătate, deoarece acestea pot penetra sistemul respirator profund și să fie absorbite în fluxul sanguin. O evaluare a impactului asupra sănătății ale expunerii la PM 2.5 în 32 de țări în 2005 a indicat că aproape 5 milioane de ani de viață pierduți ar putea fi atribuiți acestui poluant. Reducerea la astfel de expunere s-a dovedit recent că aduce câștiguri de sănătate măsurabile în Statele Unite ale Americii, unde speranța de viață a crescut cel mai mult în regiunile cu cele mai mari reduceri ale PM2.5 în ultimii 20 de ani.
Concentrațiile de PM10 și PM2,5 sunt indicatori de amestecuri complexe de poluanți și sunt utilizate ca proxy-uri pentru caracteristicile particulor responsabile de efecte asupra sănătății. Alți indicatori, cum ar fi negru de fum, carbonul elementar, precum și numărul de particule, ar putea oferi o mai bună legătură cu sursele de poluare, care au nevoie de atenuare ca răspuns la efectele specifice asupra sănătății. Acest lucru ar putea fi benefic pentru strategiile de reducere a emisiilor specifice și de stabilire a unor standarde de calitate a aerului.
Probele arată că proprietățile chimice și compoziția particulelor, împreună cu masa lor, sunt importante pentru impactul asupra sănătății. De exemplu, benzopirenul (BAP), care este un marker al hidrocarburilor aromatice policiclice cancerigene, este emis în principal din arderea materialelor organice și sursele mobile. Nivelurile ridicate de BaP apar în unele regiuni, cum ar fi Republica Cehă și Polonia. Lemnul tot mai mult ars în case, în unele părți ale Europei ar putea deveni o sursă și mai importantă a acestor poluanți periculoși. Strategiile climatice de atenuare a schimbărilor pot juca, de asemenea, un rol, prin stimularea utilizării lemnului și a biomasei ca surse de energie pe piața internă.
Directiva privind calitatea aerului a stabilit în mod legal limite pentru PM2,5 și pentru compuși organici, cum ar fi benzenul. S-a introdus, de asemenea, obiective suplimentare pentru PM2.5, pe baza indicatorului de expunere medie, pentru a determina o reducere procentuală necesară să fie atinsă în 2020. În plus, mai multe organisme internaționale discută stabilirea unor obiective pentru 2050 în raport cu obiectivele de mediu pe termen lung ale politicilor europene și a protocoalelor internaționale.
2.3 Obiective privind calitatea aerului, apele uzate, pesticidele, substanțele chimice și încalzirea globală în Europa 2050
Traficul rutier este o sursă comună de efecte nefaste asupra sănătății, , în special în zonele urbane. Calitatea aerului este mai precară mai ales în mediul urban, mult mai slabă decât în mediul rural. Concentrațiile medii anuale de PM10 în mediul urban european nu s-au modificat semnificativ în ultimul deceniu. Principalele surse sunt traficul rutier, activitățile industriale, precum și utilizarea combustibililor fosili pentru producerea energiei termice. Traficul motorizatat este sursa majoră a PM responsabile de efectele negative asupra sănătății, care provin de asemenea din emisiile de PM non-evacuare, de exemplu, frâna și uzura anvelopelor sau a particulelor de materiale re-suspendate de pe jos.
Între timp, accidentele rutiere, cu o valoare estimată de peste 4 milioane de incidente în UE în fiecare an, rămân o problemă importantă pentru sănătatea publică. Au existat 39000 decese în UE în 2008; 23% din accidentele mortale au afectat persoane cu vârsta sub 25 de ani. Mijloacele de transport, de asemenea, reprezintă o proporție substanțială a expunerii umane la zgomot, care are un impact negativ asupra sănătății umane și a bunăstării. Date livrate în conformitate cu Directiva privind zgomotul ambiental sunt disponibile prin Observatorul Zgomotului și Serviciul de Informații pentru Europa.
Aproximativ 40% din populația care trăiește în cele mai mari orașe din UE-27 pot fi expuse la un nivel de zgomot al traficului rutier pe termen mediu și lung, care depășesc 55 de decibeli (dB), iar noaptea, aproape 34 milioane de oamenii pot fi expuși mult timp, la un nivel mediu de zgomot rutier care depășește 50 dB. Ghidul OMS al zgomotului de noapte pentru Europa recomandă că oamenii nu ar trebui să fie expuși noaptea la un zgomot mai mare de 40 dB. Nivelul de zgomot în timpul nopții de 55 dB, descris ca fiind „tot mai periculos pentru sănătatea publică”, ar trebui să fie considerat ca o țintă intermediară în situațiile în care alte orientări nu sunt fezabile (Sursa http://www.ueapme.com/business-support%20II/Training%20Tools/Confartigianato/Environment/EU%20Environmental%20Guide.pdf, accesată la data de 1 august 2016).
Conform unui studiu realizat de Supravegherea Mediului pentru Copii din Germania, copiii din familile cu statut socio-economic scăzut sunt mai puternic expuse la trafic, și deranjate de zgomotul produs de traficul rutier, în timpul zilei, în comparație cu copiii cu statut superior socio-economic. Calitatea aerului în mediul urban și zgomotul comun, adesea, au o sursă comună și pot fi grupate spațial. Există exemple, cum ar fi Berlin, unde sunt abordări integrate cu succes pentru reducerea atât a poluării locale a aerului, cât și a nivelului de zgomot.
Un tratament mai bun al apelor uzate a dus la îmbunătățirea calității apei, dar abordări complementare pot fi necesare pentru viitor. Tratarea apelor reziduale, precum și calitatea atât a apei potabile, cât și de scăldat s-au îmbunătățit în mod semnificativ în Europa în ultimii 20 de ani, dar sunt necesare eforturi continue pentru a îmbunătăți în continuare calitatea resurselor de apă.
Sănătatea umană poate fi afectată de lipsa de acces la apă potabilă, salubritate inadecvată, consumul de apă dulce și fructe de mare contaminate, precum si expunerea la apă pentru scăldat contaminată. Bio-acumularea de mercur și a unor poluanți organici persistenți, de exemplu, poate fi suficient de mare pentru a ridica probleme de sănătate în grupurile de populație vulnerabile, cum ar fi femeile gravide. Înțelegerea contribuției relative a diferitelor căi de expunere este, totuși, incompletă. Povara bolilor cauzate de apă în Europa este dificil de estimat și cel mai probabil subestimată.
Directiva privind apa potabilă (DWD) stabilește standarde de calitate pentru ap de la robinet. Cea mai mare parte a populației europene primește apă potabilă tratată în sistemele de alimentare municipale. Astfel, amenințările pentru sănătate sunt rare și apar în primul rând, atunci când contaminarea sursei de apă coincide cu un eșec în procesul de tratare.
În timp ce DWD se adresează alimentărilor cu apă care deservesc mai mult de 50 de oameni, schimbul de date europene și Sistemul de raportare se aplică numai livrărilor pentru mai mult de 5000 de persoane (Ibidem).
Într-un sondaj din 2009, rata de conformitate a standardelor de apă potabilă în aprovizionarea cu apă pentru comunități mai mici, a fost de 65%, în timp ce pentru cele mai mari a depășit 95%. În anul 2008, 10 din 12 focare de boli pe bază de apă raportate în UE-27 au fost legate de contaminarea fântânilor private.
Punerea în aplicare a Directivei privind tratarea apelor urbane reziduale (DTAUR) rămâne incompletă în multe țări. Perioadele de tranziție cu toate acestea, în UE-12, s-au decalat pentru punerea în aplicare completă, ajungând până în anul 2018. DTAUR se adresează aglomerărilor cu o populație de 2000 de persoane sau mai mare, prin urmare, potențialele riscuri de sănătate publică legate de salubrizare există în unele zone rurale ale Europei. Pentru aceste domenii, soluții complementare, sunt disponibile.
În timp ce tratamentul apelor uzate s-a îmbunătățit, atât sursele punctiforme, cât și difuze de poluare sunt încă semnificative în unele părți ale Europei și riscurile pentru sănătate rămân. De exemplu, înflorirea algelor legată de niveluri excesive de substanțe nutritive, în special în timpul perioadelor lungi de vreme caldă, sunt asociate cu cianobacterii producătoare de toxine – care, la rândul său, pot provoca reacții alergice, iritarea pielii și a ochilor și gastroenterită la persoanele expuse. Populații mari de cianobacterii pot apărea în corpurile de apă europene utilizate pentru apa potabilă, acvacultură, odihnă și turism.
Privind în perspectivă, vor fi necesare investiții majore pentru menținerea infrastructurii de tratare a apelor reziduale existente. În plus, evacuarea unor poluanți în apa tratată poate ridica probleme de mediu, de exemplu, substanțele chimice care afectează sistemul endocrin sau de produsele farmaceutice. În timp ce tratarea apelor uzate de la stațiile municipale va continua să joace un rol critic, abordări complementare, cum ar fi combaterea poluanților la sursă trebuie să fie explorate mai mult.
O nouă legislație referitoare la substanțele chimice (cum ar fi Regulamentul pentru înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) și Directiva privind standardele de calitate a mediului (SCM)), sunt susceptibile să ajute o astfel de abordare a controlului sursei. În combinație cu punerea în aplicare integrală a Directivei-cadru privind apa, acest lucru ar trebui să conducă la o emisie redusă de poluanți în apă, ceea ce duce la ecosisteme acvatice sănătoase și reducerea riscurilor pentru sănătatea umană (Sursa http://www.ueapme.com/business-support%20II/Training%20Tools/Confartigianato/Environment/EU%20Environmental%20Guide.pdf, accesată la data de 1 august 2016).
Pesticidele în mediul înconjurător au un potențial de impact nedorit pentru fauna sălbatică și oameni. Pesticidele perturbă procesele biologice esențiale, de exemplu, prin afectarea transmiterii nervoase sau mimarea hormonilor. Astfel, dăunează sănătății umane prin prin apariția lor în apă, produse alimentare, sau apropierea de locurile unde sunt pulverizate. Din cauza proprietăților lor intrinseci, pesticidele pot fi, de asemenea, dăunătoare pentru organismele din mediu, inclusiv organismele de apă dulce.
Amestecurile de pesticide sunt comune, atât în aprovizionarea cu alimente, cât și în mediul acvatic. Cu toate că evaluarea toxicității amestecului a fost o provocare, o abordare unică – chimică – este de natură să subestimeze riscul ecologic, inclusiv impactul amestecului pesticidelor asupra peștilor și amfibienilor.
Strategia tematică a UE privind utilizarea durabilă a pesticidelor stabilește obiective pentru a reduce la minimum pericolele și riscurile pentru sănătate și mediu care rezultă din utilizarea pesticidelor, precum și îmbunătățirea controalelor privind utilizarea și distribuția pesticidelor. Punerea în aplicare integrală a Directivei privind pesticidele asociate va fi necesară pentru a sprijini atingerea unei stări chimice bune în temeiul Directivei-cadru privind apa.
Informații privind pesticidele din apele de suprafață și subterane în Europa sunt limitate; cu toate acestea, nivelurile raportate, inclusiv pesticidele clasificate drept substanțe prioritare, pot depăși standardele de calitate a mediului. Anumite efecte ale pesticidelor nu sunt capturate prin programe de monitorizare de rutină – de exemplu, expunerea fatală a speciilor acvatice la contaminare pe termen scurt în timpul precipitațiilor imediate, după aplicarea pesticidelor pe terenul agricol. Aceste limitări combinate cu preocupările crescânde privind efectele adverse potențiale, consolidează necesitatea unei abordări mai precaute a utilizării lor în agricultură, horticultură și pentru controlarea creșterii plantelor nedorite în spații publice, aproape de locul unde oamenii trăiesc (Sursa http://www.ueapme.com/business-support%20II/Training%20Tools/Confartigianato/Environment/EU%20Environmental%20Guide.pdf, accesată la data de 1 august 2016).
Noua reglementare chimică poate ajuta, dar efectele combinate ale substanțelor chimice rămân o problemă. Apa, aerul, produsele alimentare, produse de larg consum și praful din interior pot juca un rol în expunerea umană la produse chimice, prin ingestie, inhalare sau contact cu pielea. Deosebit de îngrijorători sunt compușii persistenți și care se bio-acumulează, substanțele chimice care afectează sistemul endocrin și metalele grele utilizate în materiale plastice, textile, produse cosmetice, coloranți, pesticide, produse electronice și ambalarea produselor alimentare. Expunerea la aceste substanțe chimice a fost asociată cu scăderea numărului de spermatozoizi, malformatii congenitale, de dezvoltare neuronală si afectarea functiei sexuale, a obezității și a cancerului.
Substantele chimice din bunuri de consum pot fi, de asemenea, îngrijorătoare atunci când produsele devin deșeuri, iar mai multe substanțe chimice migrează cu ușurință în mediu și pot fi găsite în fauna sălbatică, aerul înconjurător, praful din interior, apele uzate și pământ. O relativ nouă preocupare în acest context, este cea privind deșeurile provenite din echipamentele electrice și electronice, care conține metale grele, substanțe ignifuge sau alte substanțe chimice periculoase. Substanțele ignifuge, bromurate, ftalați, bisfenol A și substanțele chimice perfluorurate sunt cel mai des discutate din cauza efectelor lor asupra sănătății și omniprezența în mediul înconjurător al omului (Sursa: http://rnges.anpm.ro/articole/directiva_privind_emisiile_de_solventi_cov-177, acceastă la data de 14 august, 2016).
Efectele posibile combinate, ale expunerii la un amestec de produse chimice găsite într-un nivel scăzut în mediu sau în bunuri de larg consum, în special la copii mici vulnerabili, primesc o atenție deosebită. Mai mult decât atât, unele boli ale adulților sunt legate de expunerea timpurie sau chiar de expuneri prenatale. Înțelegerea științifică a amestecului toxicologic a avansat semnificativ, recent, nu în ultimul rând, ca rezultat al cercetării finanțate de UE.
În timp ce preocupările legate de produsele chimice sunt în creștere, date pentru apariția chimică în mediul înconjurător, precum și pentru expunerile și riscurile asociate, rămân limitate. Rămâne necesitatea de a stabili un sistem de informații privind concentrațiile de substanțe chimice în diferite compartimente ale mediului și la om. Noi abordări și utilizarea tehnologiei informației oferă domeniul de aplicare în mod eficient.
În plus, există o creștere a recunoașterii faptului că evaluarea cumulativă a riscurilor este necesară pentru a evita subestimarea riscurilor care ar putea apărea în paradigma actuală a substanțelor luând în considerare situația doar din punct de vedere chimic. Comisia Europeană a solicitat să se țină seama de „cocktail-uri chimice” și să se aplice principiul precauției în efectele combinațiilor chimice, acestea luându-se în considerare atunci când se elaborează o nouă legislație.
O bună gestionare joacă un rol esențial în prevenirea și reducerea expunerilor. O combinație de instrumente juridice, bazate pe piață și pe informații pentru a sprijini alegerea consumatorilor este critică, având în vedere preocupările publice cu privire la posibilele efecte asupra sănătății ale expunerii la substanțe chimice din produsele de consum. De exemplu, Danemarca a publicat orientări cu privire la modul de reducere a expunerii copiilor la cocktail-urile chimice, concentrându-se pe ftalații, parabeni, și bifenili policlorurați (PCB). În sistemul de alertă rapidă al UE pentru produsele nealimentare periculoase, care funcționează începând cu anul 2004, riscurile chimice au reprezentat 26% din aproape 2000 de notificări în 2009.
Regulamentul privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) are ca scop îmbunătățirea protecției sănătății umane și a mediului împotriva riscurilor prezentate de substanțe chimice. Producătorilor și importatorilor li se cere să adune informații despre proprietățile substanțelor chimice și să propună măsuri de gestionare a riscurilor pentru producția, utilizarea și eliminarea în condiții de siguranță – și să înregistreze informațiile într-o bază de date centrală. REACH solicită, de asemenea, înlocuirea progresivă a celor mai periculoase substanțe chimice care au fost identificate, cu alternative adecvate. Cu toate acestea, regulamentul nu se referă la expunerea simultană la mai multe substanțe chimice.
Eforturile de a proteja mai bine sănătatea umană și mediul înconjurător, prin substitute chimice mai sigure, trebuie să fie completate printr-o abordare sistemică a evaluării substanțelor chimice. Astfel de evaluări ar trebui să includă nu numai toxicitatea și eco-toxicitatea, dar, de asemenea, abordarea generării materiale, apa și consumul de energie, transportul, eliberarea de CO2 și a altor emisii, precum și ciclul de viață al diferitelor substanțe chimice în deșeuri. O astfel de abordare „chimică durabilă” necesită noi procese de producție, utilizarea eficientă a resurselor și dezvoltarea de produse chimice care folosesc mai puține materii prime și sunt de înaltă calitate, cu impurități limitate, pentru a reduce sau a evita risipa – cu toate acestea, nu există nicio legislație cuprinzătoare privind chimia durabilă încă (Sursa: http://rnges.anpm.ro/articole/directiva_privind_emisiile_de_solventi_cov-177, acceastă la data de 14 august, 2016).
Schimbările climatice și sănătatea reprezintă o provocare pentru Europa emergentă
Aproape tot impactul asupra mediului și social, al schimbărilor climatice, poate afecta în cele din urmă sănătatea umană prin modificarea modelelor de vreme și prin schimbări în calitatea apei, a aerului și a produselor alimentare, a ecosistemelor, agriculturii, mijloacelor de trai și infrastructurii. Schimbările climatice pot multiplica riscurile și problemele de sănătate existente: efectele potențiale asupra sănătății depind în mare măsură de vulnerabilitatea populațiilor și capacitatea acestora de a se adapta.
Valul de căldură din Europa din vara anului 2003, a cauzat peste 70000 de decese și a subliniat necesitatea adaptării la schimbările climatice. Persoanele în vârstă și cu anumite boli au un risc mai mare, iar grupurile de populație defavorizate sunt mai vulnerabile. În zonele urbane aglomerate, cu etanșare ridicată a solului și a suprafețelor care absorb căldura, efectele valurilor de căldură pot fi exacerbate din cauza răcirii nocturne insuficiente și circulației slabe a aerului. Pentru populațiile din UE, mortalitatea a fost estimată să crească cu 1 până la 4% pentru fiecare creștere a gradului de temperatură cu un grad celsius peste valoarea medie locală. În anii 2020, creșterea estimată a mortalității legată de căldura care rezultă din schimbările climatice prognozate ar putea depăși 25000 per an, în special în regiunile din Europa centrală și de sud (Sursa: http://rnges.anpm.ro/articole/directiva_privind_emisiile_de_solventi_cov-177, acceastă la data de 14 august, 2016).
Un impact anticipat al schimbărilor climatice asupra răspândirii apei, produselor alimentare și vectorilor de răspândire a bolilor în Europa, subliniază necesitatea utilizării unor instrumente pentru a aborda astfel de amenințări la adresa sănătății publice. Modelele de transmitere a bolilor transmisibile sunt influențate și de factori ecologici, sociali și economici, cum ar fi schimbarea modelelor de utilizare a terenurilor, scăderea diversității biologice, modificări ale mobilității și activității umane în aer liber, precum și accesul la serviciile de sănătate și de imunitate a populației. Acest lucru poate fi exemplificat prin modificările în distribuția de căpușe, vectori ai bolii Lyme și encefalitei. Alte exemple includ arealul extins în Europa al țânțarului tigru asiatic, vector de transmitere al mai multor virusuri, cu modificarea potențialului de transmitere și dispersiei lui, datorată schimbărilor condițiilor climatice (Sursa: http://rnges.anpm.ro/articole/directiva_privind_emisiile_de_solventi_cov-177, acceastă la data de 14 august, 2016).
Schimbările climatice pot exacerba, de asemenea, probleme de mediu, cum ar fi emisiile de particule și concentrațiile de ozon ridicate și prezintă provocări suplimentare pentru furnizarea de servicii durabile de apă și canalizare. Modificări cauzate de climă în calitatea aerului și distribuția de polen sunt de așteptat să afecteze mai mult răspândirea bolilor respiratorii. Sunt necesare evaluări sistematice ale rezistenței sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare la schimbările climatice și includerea impactului acestora în planurile de siguranță a livrării apei.
Mediile naturale oferă multiple beneficii pentru sănătate și bunăstare, în special în zonele urbane. Aproape 75% dintre cetățenii europeni locuiesc în mediul urban, iar acest procent este de așteptat să crească la 80% până în 2020.
În conformitate cu al 6-lea EAP, Strategia tematică privind mediul urban evidențiază consecințele pentru sănătatea umană a provocărilor de mediu cu care se confruntă orașele, calitatea vieții cetățenilor din mediul urban și performanța orașelor. Aceasta are ca scop îmbunătățirea mediului urban, pentru a-l face mai atractiv și mai sănătos pentru locuitori, astfel încât aceștia să trăiască și să lucreze în condiții optime, în același timp încearcând să reducă impactul negativ asupra mediului înconjurător.
Calitatea vieții și sănătății locuitorilor din mediul urban depinde foarte mult de calitatea mediului urban, care funcționează ca un sistem complex de interacțiuni cu factorii sociali, economici și culturali. Zonele verzi urbane joacă un rol important în acest context. Rețeaua multifunctională a zonelor urbane verzi este capabilă să ofere mai multe avantaje ecologice, sociale și economice: locuri de muncă, menținerea habitatului; îmbunătățirea calității aerului la nivel local și de recreere, pentru a numi doar câteva (Sursa: http://rnges.anpm.ro/articole/directiva_privind_emisiile_de_solventi_cov-177, acceastă la data de 14 august, 2016).
Capitolul 3. Studiu de caz: Obținera avizului de mediu de către compania Rosia MontanăGold Corporation
3.1 Metodologia cercetării
Acest capitol al lucrării reprezintă studiul de caz. Scopul acestui studiu de caz este Acela de a prezenta obținera avizelor de protecția mediului din partea companiei ,,Rosia MontanăGold Corporation”.
După îndelungi demersuri și discuții cu reprezentanții societății civile, cu autoritățile statului, precum și cu localnicii Roșiei Montane, compania nu a reușit să obțină aprobarea pentru exploatarea aurului de la Rășia Montană (Sursa http://en.rmgc.ro/Content/uploads/eia-en/introduction.pdf, accesată la data de 30 septembrie, 2016).
Date despre proiect
Proiectul este situat în apropierea satului Roșia Montană, în județul Alba, aproximativ 50 km nord-vest de capitala regională, Alba Iulia, și 65 km nord și la est de municipiul Deva, în vest-centrală România (Planșa 1.1 Amplasarea proiectului în România). Amplasamentul proiectului este în cadrul districtului minier Roșia Montană, imediat la nord-est a orașului Abrud.
Proiectul este într-o regiune cunoscută sub numele de Patrulaterul de Aur din Munții Metaliferi, care aparține unei unități de munte mai mare, regională, numită Munții Apuseni din Transilvania (Planșa 1.2 Proiectul de setare regională). Patrulaterul de aur a fost documentată ca aur importante producătoare de regiune din Europa, care datează din 2000 de ani (Sursa: http://en.rmgc.ro/Content/uploads/eia-en/introduction.pdf, accesată la data de 30 august, 2016).
Site-ul este situat în interiorul 2,388 ha Roșia Montană licența de exploatare (Numărul 47/1999) acordate S.C. Rosia Montana Gold Corporation S.A. (RMGC) (Licența acordul a fost încheiat la 21 decembrie 1998 și publicat în Monitorul Oficial din 10 Iunie 1999), și este una dintre cele două licențe minerale păstrate de societate în regiune (Planșa 1.3 RMGC de exploatare de licență). Licența de exploatare Roșia Montană dă dreptul de a se dezvolta și mina de aur bazată pe Parametrii de exploatare minieră specificate în contractul de licență (Sursa http://en.rmgc.ro/Content/uploads/eia-en/introduction.pdf, accesată la data de 30 septembrie, 2016).
Proiectul propus la Roșia Montană dezvoltat de RMGC caută, în prezent aprobarea oficială de reglementare pentru a dezvolta exploatarea minieră. Proiectul propus va înlocui mina existentă
cu o instalație minieră modernă la scară largă format din patru cariere distincte și o instalație de recuperare a aurului de ultimă generație (Sursa http://en.rmgc.ro/Content/uploads/eia-en/introduction.pdf, accesată la data de 30 septembrie, 2016).
Proiectul a fost inițiat în 1997, cu activități de explorare bazate cianuri. După confirmarea potențialului economic, au fost realizate studii pre-fezabilitate pentru a confirma faptul că consolidarea lucrărilor subterane într-un plan de carieră deschisă ar fi fezabile.
Deși decizia privind obținerea autorizației a fost luată, au fost necesare modificări de design, pe baza feedback-ului de la părțile interesate. Acest lucru a venit dup ce actorii publici și privați au fost interesați de designul proiectului propus, care este subiectul cererii unei aprobări oficiale guvernamentală pentru a trece la faza de exploatare (Sursa http://en.rmgc.ro/Content/uploads/eia-en/introduction.pdf, accesată la data de 30 septembrie, 2016).
Pe parcursul procesul de revizuire publică, dezvoltarea a prin procedura de autorizare și aprobare a activității, urmate de activitățile de construcție. Calendarul privind exploatarea includea 16 ani de lucrări intense de extragerea aurului și alte minereuri. La acest interval, se adaugă alți 9 ani de activitate.
Perioada de funcționare poate fi prelungită ca urmare a explorării în continuare, care încorporează noi rezerve într-un plan economic al meu. Proiectul va cuprinde cel mai puțin de 25 de ani de activitate, care încorporează faza de închidere a minei, cu monitorizarea ulterioară și activitatea de inspecție de stabilitate fizică și chimică.
Dezvoltarea propusă cuprinde activități care depășesc pe cele asociate cu instalația de recuperare, deoarece include, de asemenea, următoarele:
atenuarea impactului asupra mediului, ca urmare a exploatărilor miniere trecute;
programe de bază care vizează patrimoniul cultural (cercetări arheologice, evaluări, realizarea de săpături arheologice, catalogarea și conservarea de artefacte, inclusiv conservarea unor structuri arheologice importante);
Reinstalarea persoanelor și facilități în zonele afectate și suportul social prin activități legate de acest lucru.
3.2. Proiectul Roșia Montană, în cifre
1346 de hectare pe care urma să fie exploatarea, 2388 de hectare pentru care compania deține o licență, 300 de hectare acoperite de un iaz de decantare cu metale grele și de cianuri, ceea ce va pune în pericol permanent mai mult de 6000 de persoane din zonele învecinate, 4 munți vor fi decopertați, 2064 proprietăți private vor fi strămutate, 975 de case demolate, din care 41 de case sunt considerate situri de patrimoniu național, 7 biserici demolate, sau acoperite de iazul cu cianuri, 11 cimitire vor fi strămutate, 12.000 de tone de cianură utilizate anual (sunt necesare un total de 240.000 tone de cianură) și numai 634 de locuri de muncă vor fi create pe o perioadă de 17 de ani. (Sursa: Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice).
După mai mult de 15 ani în care numeroase prestigioase instituții din România, cum ar fi Academia Română, Academia de Studii Economice și alte organizații specializate, cum ar fi Asociația Arhitecților din România, societatea civilă și biserici au susținut opoziția față de proiectul minier, românul guvern era forțat să adopte o propunere de lege în Parlamentul Român, menită să distrugă complet zona Roșia Montană.
Deținătorul titlului, licenței și contractul cu Statul Român
Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) este 80% deținută de Gabriel Resources, o companie mică, fără experiență, limitată financiar, canadiană, care dorea să mute locuitorii din Roșia Montană, cu scopul de a deschide cea mai mare mină de suprafață din Europa. Alte 20% din acțiuni sunt deținute de Minvest, o companie minieră de stat. De la începuturile sale, acest proiect a provocat o mare indignare, fiind plin de probleme operaționale și a fost întâmpinat cu opoziție categorică la nivel local, național și internațional. Compania minieră americană Newmont detine 10% din actiunile companiei Gabriel Resources, de asemenea.
Licența de concesiune pentru exploatarea minereului de aur și argint din zona Roșia Montană, județul Alba, nr. 47/1999 a fost semnată între „Agenția Națională pentru Resurse Minerale” și Compania de stat „MINVEST” SA Deva si aprobată prin Hotararea Guvernului nr. 458/1999. Apoi, a fost transferat către Roșia Montană Gold Corporation SA, împreună cu toate anexele sale. Anexele au fost declarate informații clasificate în conformitate cu decretul 202/2003, semnat de Mihail Ianas, fostul președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.
Accesul publicului la informațiile conținute de această licență ar fi fost punctul de plecare al oricărei dezbateri democratice oneste și corecte cu privire la costurile și beneficiile proiectului de exploatare minieră propus la Roșia Montană. Cu toate că au existat nenumărate cereri de desecretizare a licenței și contractului semnat de Statul Român cu compania minieră, acestea rămân clasificate până în această zi. Prin urmare, orice declarație sau referire făcută la potențiale compensații și valoarea lor în urma rezilierii acestui contract, este o simplă speculație.
Impactul asupra mediului
Mina deshisă de la Roșia Montană ar fi cea mai mare exploatare la scară, de acest gen din Europa; aici urma să fie folosită de 13 ori mai multă cianură de sodiu decât întreaga cantitate care este în prezent utilizată în Europa. De-a lungul celor 17 ani, 240.000 tone s-ar fi folosit în exploatarea industrială, adică echivalentul a 600.000.000.000 de doze letale pentru un adult. Patru masive muntoase ar fi fost distruse; cratere ar fi avut un diametru de peste 8 km. Satul actual Corna urma să fie acoperit în întregime de către un iaz de decantare, conținând cianură și metale grele răspândite peste 300 de hectare. Cianura stagnată ar fi răspândită apoi în aer sub formă de acid cianhidric (care este ceea ce a fost folosit în lagărele de concentrare naziste, deși în doze mai mari), atașându-se particulelor de praf și din atmosferă timp de 1- 3 ani. Barajului de anrocamente (realizat din rocă compactată), ar fi avut 185 de metri înălțime și peste 1 km lungime. În Abrud, la numai 2 km în aval, mai sunt peste 6000 de persoane rezidente.
Impactul asupra comunității
Proiectul minier propus de RMGC nu putea să fie pus în aplicare fără relocarea întregii comunități, sacrificând majoritatea proprietăților private, spațiilor publice și locurilor existente de cult. Roșia Montană, așa cum o știm, înceta să mai existe. Aspectul traumatic a fost dovedit de multe ori înainte, astfel încât un proiect de o asemenea anvergură ar trebui să demonstreze utilitatea publică pentru cetățenii săi; lucru pe care nu a reușit să îl facă în cazul proiectului minier Roșia Montană. Acest proiect este unul privat, implementat pentru profit individual și în ciuda creării a mai multor sute de locuri de muncă, nu putea compensa impactul social pe termen mediu și lung.
Cercetătorii australieni de la Universitatea din Queensland au efectuat un studiu în 2009 asupra comunității în cazul minei Waihi, deținute de Newmont (Noua Zeelandă), care a fost prezentat ca un model pentru Roșia Montană. Studiul comunității arată o îmbătrânire prematură a populației (în comparație cu vârsta medie a populației din zonă), afișând o tendință de a părăsi zona la finalizarea exploatării, cu un număr dublu de persoane care suferă de probleme de sănătate mintală, precum și un număr dublu de persoane cu handicap și asistate social (în comparație cu comunitățile învecinate). În afară că avea un venit sub media regională, comunitatea în cauză era expusă, de asemenea, mai multor cazuri de violență în familie, precum și la abuzul de droguri și alcool.
Impactul asupra patrimoniului național
Roșia Montană este cea mai veche zonă minieră, care a fost documentată în România (acum 1882 ani), cu mine din timpurile pre-romane și romane, unică în lume, precum și cu mai multe clădiri-monument, toate din diferite perioade istorice. Toate aceste valori arheologice și culturale sunt motive bune pentru ca zona să fie inclusă în lista provizorie a siturilor de patrimoniu UNESCO; o documentație specifică a fost compilată pentru acest lucru, și tot ce mai este necesar, este semnătura Ministerului Culturii și Patrimoniului Național. Compania, cu toate acestea, promitea 70 de milioane de dolari Ministerului Culturii, pentru a revoca titlul de monument istoric pentru toate aceste clădiri, fiind de acord astfel cu distrugerea lor completă. Încercarea de a proteja acest patrimoniu, care nu pot fi compensat în bani, ar trebui să aibă loc în mijlocul unei zone miniere active, între 4 cratere unde s-ar fi detonat în fiecare zi, 10 de tone de dinamită; în aceste condiții, ar fi fost cu totul imposibil.
Semnificația excepțională a patrimoniului nostru cultural și natural, precum și pericolul grav care o amenința, a condus ca Roșia Montană să fie înscrisă în programul „7 cele mai în pericol” – Europa Noastră.
Privind procedura acordului de mediu
Procedura de evaluare a impactului asupra mediului (procedura EIM) pentru Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a început în 2004. Fiind extrem de complexă și tehnică, procedura a inclus studii prezentate de către compania minieră, consultări publice, studii și reuniuniuni ale Comitetului de Analiză Tehnică (TAC), care a fost creat ad-hoc, în cadrul Ministerului Mediului.
În mod corespunzător și în mod obiectiv, trebuia studiate efectele directe și indirecte ale proiectului asupra tuturor factorilor de mediu, inclusiv asupra bunurilor de patrimoniu cultural; era, de asemenea, menit să evalueze impactul asupra comunității, în cadrul setului de interacțiuni și dacă condițiile care să asigure calitatea vieții și dreptul fundamental de a trăi într-un mediu sănătos, sunt respectate. Documentul cu care procedura EIM se încheie, adică acordul de mediu, definește gradul de acceptabilitate al proiectului din punct de vedere al criteriilor de mediu.
Comunitatea locală, care se opune proiectului minier
Asociația Alburnus Maior este un ONG cu sediul în Roșia Montană, județul Alba, și reprezintă interesele acelor locuitori din Roșia Montană și Bucium care se opun proiectului Roșia Montană și care refuză să renunțe la proprietățile lor particulare de dragul proiectului minier. Asociația a fost fondată la data de 8 septembrie 2000 și a fost împotriva proiectului minier deschis, propus de Roșia Montană Gold Corporation, din preocupărare pentru familii, societate, mediu, condiții economice și naționale. Proiectul propus folosea cianura și isi propuneă să fie cea mai mare întreprindere minieră de suprafață din Europa.
Asociația a inițiat și a coordonat campania „Salvați Roșia Montană”, care, pe parcursul celor 12 ani de existență, a devenit cea mai mare mișcare socială și de mediu din România.
Campania „Salvați Roșia Montană” a luat măsuri în fiecare etapă a procesului de autorizare a proiectului minier, subliniind punctele slabe ale proiectului, bazându-se pe specialiști independenți. Publicul a fost informat și încurajat să se exprime de fiecare dată asupra procedurii sau evenimentelor în curs de dezvoltare, acest lucru fiind întotdeauna necesar. Astfel, campania SRM a adunat acum peste 100.000 de susținători activi.
3.3. Cum prezenta compania Roșia Montană Gold Corporation proiectul?
Economie durabililă
Gabriel Resources era pe deplin angajată în construirea unei mine durabile la Roșia Montană și să integreze principiile UN Global Compact (UNGC) în politicile și practicile companiei. Gabriel afirma că durabilitatea adevărată înseamnă mai puțin despre contribuțiile companiilor și mai mult despre construirea capacității unei comunități de-a lungul timpului.
Studiile realizate de companie au estimat că proiectul ar fi reprezentat o investiție directă și indirectă de cel puțin 19 miliarde $ în economia românească și ar fi avut un impact economic semnificativ, creând oportunități de angajare, noi posibilități de afaceri, precum și o contribuție majoră la bugetele atât locale, cât și centrale guvernamentale.
Chiar și înaintea operațiunilor, au existat modalități prin care Societatea a încercat să demonstreze hotărârea în acest domeniu. Revizuirea EIM (Environmental Impact Assessment) reîncepută la sfârșitul anului 2010, care a permis companiei să demonstreze guvernului român planurile sale de adoptare a tehnicilor de extracție și de procesare responsabile față de mediu, cele mai moderne, care respectau în totalitate atât legile, cât și reglementările din România ale UE, precum și cele mai bune practici ale managementului internațional. Societatea a fost activă la nivel local, în 2010, cu inițiative la nivelul comunității pentru sănătate și bunăstare, programe educaționale și culturale, inițiative privind tradiția comunității precum și inițiative asupra patrimoniului cultural.
Planul financiar al Proiectului oferea beneficii directe de mai mult de 4 miliarde de dolari pentru economia românească; din acest total 1,8 miliarde $ trebuiau plătite direct la bugetul de stat sub formă de dividende, impozite pe salarii, redevențe și alte taxe. Restul de 2,4 miliarde $ trebuiau să fie cheltuiți în România, pe resurse umane, energie electrică, transport, construcții, reactivi, piese de schimb și alte cheltuieli.
Crearea de locuri de muncă la nivel local și județean era privită ca un beneficiu semnificativ al proiectului, cu peste 3.000 de locuri de muncă directe și indirecte care urmau să fie puse la dispoziție în timpul fazei de construcție a Proiectului. După obținerea autorizației, compania dorea să investească aproximativ 1 milion de dolari pe zi, în timpul celor doi ani și o jumătate ai fazei de constructie. În regiune 880 de locuri de muncă directe erau prognozate pentru faza operațională a Proiectului.
Oportunități de afaceri pentru furnizorii locali erau importante pe parcursul diferitelor faze ale proiectului, cu cea mai mare parte a cheltuielilor de funcționare a proiectului reprezentând oportunități pentru afacerile comunității locale. Pentru a se asigura că beneficiile economice ale Proiectului sunt returnate, furnizorii locali trebuiau să fie o prioritate, o politică a companiei.
Investiția necesară pentru punerea în aplicare a proiectului se ridica la aproximativ 1,8 miliarde $ din care 400 de milioane dolari erau deja investiți în anul 2010. Faza de construcție urma să totalizeze aproximativ 1 miliard dolari, iar diferența de aproximativ 400 milioane dolari trebuiau cheltuiți în etape de dezvoltare și de închidere durabilă.
Proiectul era setat pentru a genera efecte economice directe și indirecte substanțiale. De-a lungul celor 27 de ani de viață, a Proiectului, prognozată la momentul respectiv, (2 ani de construcții, 16 ani de funcționare și 9 ani pentru închidere și reabilitare), contribuția potențială totală a proiectului minier asupra economiei românești era prognozată să fie de aproximativ 19 miliarde de dolari ca urmare a impactului efectelor de multiplicare (conform studiilor independente efectuate de British Oxford Policy Management).
Gabriel se angaja să construiască un nou proiect de facilitare pentru exploatare minieră, care prevedea revigorarea economiei locale, restaurarea și conservarea patrimoniului cultural, în timp ce stabilea o serie de standarde în domeniile ingineriei, mediului și responsabilității sociale.
Chiar dacă proiectu nu s-a concretizat, compania a căutat modalități pentru a-și demonstra angajamentul față de preotejarea localității Roșia Montană. Astfel, compania își lua angajamentul să reîmpădurească împrejurimile pe o întindere de 10 km și să realizeze activități de ecologizare asupra unui râu al localității (sursa: https://www.unglobalcompact.org/system/attachments/11239/original/COP_2011_FINAL_GABRIEL_RESOURCES.pdf?1310627394, accesată la data de 30 august, 2016).
Mai mult, compania afirma că va reduce la minim energia prin reorganizarea spațiului de birouri, în scopul de a se adapta mai bine nevoilor actuale și a normelor ,,Green Office”. Aceștia afirmau că a fost stabilit faptul că a sporit reciclarea și utilizarea responsabilă a hârtiei în birourile companiei (sursa: https://www.unglobalcompact.org/system/attachments/11239/original/COP_2011_FINAL_GABRIEL_RESOURCES.pdf?1310627394, accesată la data de 30 august, 2016).
Conform reprezentanților compnaiiei, durabilitatea pe termen lung a proiectului depindea nu numai de relații bune cu angajații și comunitatea, dar, de asemenea, de abordarea protecției mediului.
În funcție de planurile sale de exploatare, compania stabilise patru domenii principale ale obiectivelor de mediu:
silvicultură și amenajare a teritoriului;
apă;
siguranța barajelor de decantare;
măsuri pentru diminuarea zgomotului și vibrații.
Ca urmare a mnteritului anterior, au rezultat 100 de hectare afectate de 18 halde de steril și două gropi cu 140 km de galerii subterane generatoare de ape acide. Prin intermediul proiectului, compania se angaja să elimine poluarea de pe o suprafață de 500 de hectare. Mai mult, compania afirma că după minerit, trei gropi vor fi pregătite și un lac de 70 de hectare vor fi creat într-una dintre cele mai vechi gropi.
3.4. Care erau demersurile necesare în vederea obținerii avuzului de mediu?
Ce trebuie făcut?
Titularul proiectului trebuie să aducă la autoritatea pentru protecția mediului un memoriu tehnic în care proiectul este descris, conform legislației în vigoare, respectiv Hotărârii de Guvern nr. 1213 pe 2006. Totul pe baza unor proceduri clare, descrise în Ordinul Ministrului nr. 860 pe 2002 și nr. 863 pe 2002 (a se vedea fig. 3.3. Cerere privind obținerea acordului de mediu.).
Conform actualei legislații, aplicarea pentru obținerea acordului de mediu poate fi depusă de către titular încă din faza de studiului de fezabilitate, dar el nu trebuie să aibă deja proiectul. El poate obține avizul după ce titularul (și evaluatorul) va furniza către autoritățile de mediu locale, toate informațiile de care aceastea au nevoie, pentru a lua o decizie.
Consultantul trebuie să evalueze impactul proiectului respectiv asupra mediului și să propună măsuri de micșorare sau chiar de combatere a acestui impact.
Fig. 3.3. Cerere privind obținerea acordului de mediu.
Bibliografie
Ardelean, Florinela, Iordache, Vlad, Ecologie și protecția mediulu, Editura Matrix Rom, București, 2014;
Bold, Octavian Valerian; Maracineanu, Gelu Agafiel, Depozitarea, tratarea și reciclarea deșeurilor și materialelor, Editura Matrix Rom, București, 2012;
Capațina, Camelia; Simonescu, Claudia, Depozitarea, tratarea si reciclarea deșeurilor și materialelor recuperabile, Editura Matrix Rom, București, 2015;
Papa, Ion; Papa, Daniela, Poluarea și protecția mediului ambiant, Editura Cellima, Craiova, 2009;
Roșu, Lucica; Maftei, Carmen, Legislația mediului volumul 1. Legislația orizontală, Editura Matrix Rom, București, 2007;
Soroceanu, V., Creșterea economică și mediul natural, Editura Economica, București, 2000;
Șerban, Mihai, Bioeconomia. Noua unire cu natura, Editura Universitară, 2013;
Surse online:
http://www.clima.md/files/1_Cadrul_International/2_Documente/1_Conventia_si_protocol/Conventia/conventia_cadru_rom.pdf;
http://www.env-net.org/environmental-acquis/eu-env-policy/;
https://www.foe.co.uk/sites/default/files/downloads/eu_referendum_environment.pdf;
http://www.prtr.anpm.ro/Files/L_112_09_ratificare_Protocol_PRTR.pdf;
http://rnges.anpm.ro/articole/directiva_privind_emisiile_de_solventi_cov-177;
http://web.stanford.edu/class/e297c/trade_environment/global/heurope.html;
http://www.ueapme.com/businesssupport%20II/Training%20Tools/Confartigianato/Environment/EU%20Environmental%20Guide.pdf;
Acte legislative:
Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea și gestionarea riscului la inundații;
Convenția pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul din 1978;
Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale;
Legea nr. 59/2016 din 11 aprilie 2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase;
Hotărârea Guvernului nr 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului actualizat 2016;
Hotărârea nr. 210 din 28 februarie 2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecției mediului;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Conditii Si Criterii Pentru Elaborarea Avizului de Mediu Studiu de Caz (ID: 112160)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.