Conditii de Validitate ale Contractului de Donatie

CUPRINS

I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE DONAȚIE

I.1. NOȚIUNE. CARACTERE JURIDICE. INTERPRETAREA ȘI DELIMITAREA CONTRACTULUI DE DONAȚIE DE ALTE OPERAȚIUNI JURIDICE

I.1.1. Scurt istoric al contractului de donație

I.1.2. Noțiune

I.1.3. Caractere juridice

I.1.4. Interpretarea și delimitarea contractului de alte operațiuni juridice

II. CONDIȚII GENERALE ALE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

II.1. CONDIȚII DE FOND

II.1.1. Consimțământul

II.1.1.1. Condițiile de valabilitate a consimțământului.

II.1.1.1.1. Consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ

II.1.1.1.2. Consimțământul trebuie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice

II.1.1.1.3. Consimțământul trebuie să fie exteriorizat

II.1.1.1.4. Consimțământul trebuie să nu fie alterat printr-un viciu de consimțământ

II.1.1.2. Vicii de consimțământ

II.1.1.2.1. Eroarea

II.1.1.2.2. Dolul sau viclenia

II.1.1.2.3. Violența

II.1.3. Obiectul actului juridic

II.1.3.1. Condiții generale

II.1.3.2. Condițiile speciale

II.1.4. Cauza

II.1.4.1. Elementele cauzei

II.1.4.1.Condițiile de valabilitate ale cauzei

II.1.5. MODALITĂȚILE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

II.1.5.1. Termenul

II.1.5.2. Condiția

II.1.5.3. Sarcina

Sarcina constă într-o obligație de a da, de a face, de a nu face impusă de dispunător gratificatului.

II.2. CONDIȚII GENERALE DE FORMĂ ALE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

II.2.1. Clasificarea condițiilor de formă

II.2.1.1. Forma cerută ad validitatem

II.2.2.2. Forma cerută ad probationem

II.2.2.3. Forma cerută pentru opozabilitate față de terți

III: CONDIȚIILE SPECIALE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

III.1. CONDIȚII DE FOND

III.1.1. Capacitatea juridică a părților

III.1.1.1. Incapacitatea de a dispune

III.1.1.2. Incapacitatea de a primi

III.1.1.2.1. Incapacități absolute de a primi

III.1.1.2.2. Incapacitățile relative de a primi

III.1.1.2.3. Dispozițiile universale făcute în favoarea unor rude determinate.

III.1.1.2.4. Sancțiunea incapacităților speciale de a face și de a primi donații.

III.1.2. Obiectul contractului de donație

III.1.3. Cauza contractului de donație

III.2. Condiții de formă a contractului de donație

III.2.1. Statul estimativ

IV. Principiul irevocabilității donațiilor

IV.1. Clauze incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor

IV.2. Clauze admise în contractul de donație

V. Revocarea donațiilor între soți

VI. Tipurile donațiilor ce derivă din contractul de donație

VI.1. Donațiile indirecte

VI.1.2. Remiterea de datorie

VI.1.2. Renunțarea la un drept

VI.2. Donații deghizate

VI.3. Darurile Manuale

VI.4. Darurile de nuntă

VI.5. Donația cu sarcini

VII. Efectele donațiilor între părți

VII.1. Efectul translativ al contractului

VII.2. Obligațiile donatorului

VII.2.1. Obligația de predare

VII.2.1. Obligația de garanție

VII.2.2. Obligațiile donatarului

VII.3. Efectele donației în ceea ce-i privește pe terți

VIII. SPEȚE

IX. CONCLUZII

X. BIBLIOGRAFIE:

I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE DONAȚIE

I.1. NOȚIUNE. CARACTERE JURIDICE. INTERPRETAREA ȘI DELIMITAREA CONTRACTULUI DE DONAȚIE DE ALTE OPERAȚIUNI JURIDICE

I.1.1. Scurt istoric al contractului de donație

Potrivit concepției romane care a fost însușită de legislațiile de origine latină, contractul este prezentat ca unul din izvoarele obligațiilor. La rândul lor, obligațiile sunt definite ca simple raporturi juridice care iau naștere, între două sau mai multe persoane, prin acte sau fapte juridice.

Poziția contractului în raport cu instituția „obligațiilor” îl prezintă ca fiind principalul izvor al obligațiilor, fără a fi și singurul. Alături de contract figurează ca izvor al obligațiilor quasi contractul, delictul civil și quasi delictul civil.

Materia contractelor speciale, ca parte integrantă a dreptului privat, a obligațiilor civile și comerciale are ca obiect de reglementare instrumentele juridice prin intermediul cărora se realizează, de regulă, circulația bunurilor (de exemplu, vânzarea – cumpărarea, donație, schimbul, împrumutarea), folosință și conservarea lor (de exemplu, locațiunea, depozitul) ori crearea de valori (de exemplu antrepriza).

În dreptul roman contractul de donație (practum donatignis) era recunoscut ca o înțelegere neformală prin care o parte, donator, pune la dispoziția unei alte părți, donatar, valori din patrimoniului său, cu scopul măririi patrimoniului, celui din urmă (animus donandi).

Donația poate fi înfăptuită în diverse forme juridice: transmiterea nemijlocită a dreptului de proprietate asupra bunului, în particular, plata sumei de bani, în forma acordării dreptului de servitute etc.

Un caz aparte al donației era promisiunea de a pune ceva la dispoziție, de a săvârși acțiuni determinate – promisiunea de donație.

Deci, încă legislația romană privea donația ca un act prin care o parte numită, donator, își micșorează patrimoniul în favoarea celeilalte părți, numită donatar, cu scopul de a o îmbogăți.

Contractul de donație nu era recunoscut de către clasicii juriști romani ca un contract tipic (contractus), dar se atribuia la contracte, nefiind inclus nici într-o categorie dintre acestea.

În lumina legislației civile române, în art. 801 Cod civil se prevede că „donația este un act de liberalitate prin care donatorul dă invocabil un lucru donatarului care-l primește”.

După cum rezultă din această definiție, ceea ce caracterizează donația este trecerea unor valori dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, cu intenția de a face o donație (animus donandi). Este necesar, firește, ca mobilul, care a generat intenția de a face liberalitate să nu fie contrar dispozițiilor legale.

Astfel, donația este acel contract prin care o persoană numită donator, transferă în mod definitiv și irevocabil un drept (real sau de creanță) al său asupra unui sau mai multor bunuri determinate unei persoane, numită donatar care îl acceptă.

Ceea ce caracterizează donația este faptul că transmiterea dreptului asupra bunului donat se face de către donator cu intenția de a-l gratifica pe donatar, deci fără a primi ceva în schimb.

Nu trebuie să se confunde donația cu mandatul gratuit, împrumutul fără dobândă cu depozitul gratuit etc., deoarece aceste din urmă contracte sunt doar acte dezinteresate, cărora nu li se aplică regulile de la donații.

I.1.2. Noțiune

Potrivit art. 801 Cod Civil, donația este un contract solemn prin care o parte, numită donator, cu intenție liberală își micșorează irevocabil patrimoniul său în favoarea celeilalte părți, numită donatar, fără a urmări de la aceasta o contraprestație.

Prin contractul de donație se realizează un transfer al unor drepturi, reale sau de creanță, din patrimoniul donatorului, fără echivalent.

Se produce deci, o sărăcire a patrimoniului donatorului și o îmbogățire corespunzătoare a patrimoniului donatarului, dar, spre deosebire de îmbogățirea fără just temei, în cazul donației cauza o constituie voința liberă a donatorului exprimată în forma ceruta de lege (animus donandi) și cu acceptarea donatorului.

I.1.3. Caractere juridice

Donația este un contract unilateral și nu un act unilateral (cum impropriu este definită de art. 801 Cod civil). Ea este, prin urmare, rezultatul unui acord de voință al celor două părți, dar care naște în principiu o singură obligație în sarcina donatorului cu dreptul corelativ al donatarului. Prin excepție donația poate fi și sinalagmatică (naște obligații reciproce) când prin ea se impune o sarcină donatarului (donația cu sarcină prevăzută la art. 943 Cod civil).

Donația este un contract solemn. Art. 813 Cod civil prevede că „toate donațiile se fac prin act autentic”. Forma autentică este prevăzută ca o măsură de protecție a voinței liberale a donatorului. Lipsa formei solemne (autentice) a contractului de donație este sancționată cu nulitatea absolută a contractului. În cazul contractului de donație încheiat între absenți, atât oferta de donație cât și acceptarea donației trebuie să fie făcute în formă autentică. Prin excepție, darurile manuale nu trebuie să îndeplinească cerința formei autentice pentru valabilitate. În schimb, pentru formarea contractului este necesară trțiunea (predarea) bunului donat. Suntem prin urmare, în prezența nu a unui contract solemn, ci a unui contract real.

Donația este un contract translativ de proprietate. Fiind un contract consensual, transmiterea proprietății are loc în momentul realizării acordului de voință dintre donator și donatar (între absenți, în momentul în care donatorul primește acceptarea donatarului).

Predarea bunului donat poate avea loc și ulterior încheierii contractului de donație și deci a transmiterii dreptului de proprietate. În cazul darurilor manuale, predarea bunului este, alături de acordul de voință al părților, o condiție pentru formarea contractului. Prin urmare, transmiterea proprietății are loc concomitent cu predarea bunului.

Donația este un contract irevocabil. După încheierea contractului, donatorul nu își mai poate retrage oferta. Este nulă orice donație făcută în condiții a căror îndeplinire atârnă numai voința donatorului (art. 822 Cod civil).

În mod excepțional, Codul civil (art. 829) prevede că donațiile se revocă pentru neîndeplinirea condițiilor cu care s-au făcut (neexecutarea sarcinilor în cazul donației cu sarcini), pentru ingratitudine și pentru nașterea (surveniența) de copii în urma donației.

La aceasta trebuie adăugat și cazul bunurilor viitoare a căror irevocabilitate este prevăzută de art. 821 Cod civil.

În nici un caz bunurile viitoare nu pot forma obiectul darurilor manuale.

I.1.4. Interpretarea și delimitarea contractului de alte operațiuni juridice

Regulile aplicabile contractului de donație sunt regulile generale prevăzute de Codul civil pentru interpretarea contractelor (art. 977-985 Cod civil). În măsura în care se face interpretarea calificării juridice a contractului (donație, întreținere, comodat) sunt aplicabile regulile care guvernează contractele cu titlu oneros, ca fiind dreptul comun și nu regulile de excepție aplicabile liberalităților.

Contractul de donație nu se confundă cu unele acte juridice în care o persoană prestează un serviciu cu titlu gratuit în favoarea alteia, care poate fi un act dezinteresat și nicidecum o liberalitate pentru că există o modificare de patrimoniu.

De asemenea, donația nu se confundă cu executarea unei obligații naturale, căci în acest caz obligația există, numai că s-a stins dreptul material la acțiune (deci posibilitatea de a beneficia de forța de constrângere a statului) al creditorului privind valorificarea creanței. Debitorul execută de bunăvoie o datorie care există.

Premiile, cadourile prin diferite recompense făcute cu scopuri publicitare nu constituie donații. De asemenea, operele de binefacere au reguli speciale ce exced cadrului legal al donațiilor. Întreținerea unei rude, fără a exista obligația legală de întreținere, nu este donație.

Elementul esențial prin care se deosebește o donație de alte operațiuni juridice asemănătoare este de ordin subiectiv, respectiv intenția de a dona („animus donandi”). Existența intenției este cauza donației.

II. CONDIȚII GENERALE ALE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

II.1. CONDIȚII DE FOND

II.1.1. Consimțământul

Pentru ca donația să fie valabilă, este necesar ca și consimțământul părților să fie liber. El trebuie să fie întotdeauna exteriorizat, de regulă expres, în scris, în formă autentică.

II.1.1.1. Condițiile de valabilitate a consimțământului.

Consimțământul, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească cumulat următoarele condiții:

1. să provină de la o persoană cu discernământ

2. să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice

3. să fie exteriorizat

4. să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

II.1.1.1.1. Consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ

Această condiție decurge din caracterul conștient. Persoana fizică cu deplină capacitate cu exercițiu este prezîncheierea contractului, donatorul nu își mai poate retrage oferta. Este nulă orice donație făcută în condiții a căror îndeplinire atârnă numai voința donatorului (art. 822 Cod civil).

În mod excepțional, Codul civil (art. 829) prevede că donațiile se revocă pentru neîndeplinirea condițiilor cu care s-au făcut (neexecutarea sarcinilor în cazul donației cu sarcini), pentru ingratitudine și pentru nașterea (surveniența) de copii în urma donației.

La aceasta trebuie adăugat și cazul bunurilor viitoare a căror irevocabilitate este prevăzută de art. 821 Cod civil.

În nici un caz bunurile viitoare nu pot forma obiectul darurilor manuale.

I.1.4. Interpretarea și delimitarea contractului de alte operațiuni juridice

Regulile aplicabile contractului de donație sunt regulile generale prevăzute de Codul civil pentru interpretarea contractelor (art. 977-985 Cod civil). În măsura în care se face interpretarea calificării juridice a contractului (donație, întreținere, comodat) sunt aplicabile regulile care guvernează contractele cu titlu oneros, ca fiind dreptul comun și nu regulile de excepție aplicabile liberalităților.

Contractul de donație nu se confundă cu unele acte juridice în care o persoană prestează un serviciu cu titlu gratuit în favoarea alteia, care poate fi un act dezinteresat și nicidecum o liberalitate pentru că există o modificare de patrimoniu.

De asemenea, donația nu se confundă cu executarea unei obligații naturale, căci în acest caz obligația există, numai că s-a stins dreptul material la acțiune (deci posibilitatea de a beneficia de forța de constrângere a statului) al creditorului privind valorificarea creanței. Debitorul execută de bunăvoie o datorie care există.

Premiile, cadourile prin diferite recompense făcute cu scopuri publicitare nu constituie donații. De asemenea, operele de binefacere au reguli speciale ce exced cadrului legal al donațiilor. Întreținerea unei rude, fără a exista obligația legală de întreținere, nu este donație.

Elementul esențial prin care se deosebește o donație de alte operațiuni juridice asemănătoare este de ordin subiectiv, respectiv intenția de a dona („animus donandi”). Existența intenției este cauza donației.

II. CONDIȚII GENERALE ALE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

II.1. CONDIȚII DE FOND

II.1.1. Consimțământul

Pentru ca donația să fie valabilă, este necesar ca și consimțământul părților să fie liber. El trebuie să fie întotdeauna exteriorizat, de regulă expres, în scris, în formă autentică.

II.1.1.1. Condițiile de valabilitate a consimțământului.

Consimțământul, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească cumulat următoarele condiții:

1. să provină de la o persoană cu discernământ

2. să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice

3. să fie exteriorizat

4. să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

II.1.1.1.1. Consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ

Această condiție decurge din caracterul conștient. Persoana fizică cu deplină capacitate cu exercițiu este prezumată că are discernământ juridic necesar pentru a încheia contractul de donație.

Persoana lipsită de capacitate de exercițiu (minorul sub 14 ani și cel pus sub interdicție judecătorească) este prezumată că nu are discernământ.

Minorul între 14 și 18 ani are discernământul juridic în curs de formare.

Pentru persoana juridică nu se pune probleme deoarece reprezentantul ei este o persoană fizică cu deplină capacitate de exercițiu.

În afară de incapacitățile legale – cazuri în care legea prezumă persoana ca lipsită de discernământ, există și cazuri de incapacități naturale în care se găsesc persoane capabile după lege, în drept capabile cu discernământ, iar în fapt persoana lipsită temporar de discernământ (exemplu: beție, hipnoză, somnambulism, mânie puternică).

Trebuie reținut că discernământul reprezintă o stare de fapt ce poate exista izolat chiar și la o persoană incapabilă, și poate fi probat în privința existenței sau inexistenței cu ajutorul mijloacelor de probă administrate.

II.1.1.1.2. Consimțământul trebuie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice

Această condiție de valabilitate a consimțământului nu este îndeplinită când:

– manifestarea de voință a fost făcută în glumă, prietenie, curtoazie (jocandi causa);

– s-a făcut sub condiție pur potestativă din partea celui care se obligă (îți donez dacă vreau);

– manifestarea de voință este prea vagă;

– manifestarea de voință s-a făcut cu o rezervă mintală – resarvatio mentalis (exemplu: actul fictiv în caz de simulație).

II.1.1.1.3. Consimțământul trebuie să fie exteriorizat

Manifestarea de voință nu poate fi exteriorizată decât într-o formă solemnă.

Consimțământul nu este valabil când este exteriorizat în scris, verbal, prin gesturi ori fapte concludente, neechivoce ori prin tăcere.

Nerespectarea formei solemne atrage nulitatea absolută a contractului de donație.

II.1.1.1.4. Consimțământul trebuie să nu fie alterat printr-un viciu de consimțământ

Această condiție – negativă – este impusă de caracterul conștient, liber la încheierea contractului de donație.

Sunt vicii de consimțământ: eroarea, dolul (viclenia), violența și leziunea.

Problema leziunii nu se pune în cazul donației pentru că nu este un act juridic bilateral, cu titlu oneros și comutativ.

II.1.1.2. Vicii de consimțământ

II.1.1.2.1. Eroarea

Eroarea este falsa reprezentare a realității la încheierea unui contract de donație. Eroarea este reglementată în art. 953 care prevede că „Consimțământul nu este valabil când este dat prin eroare …” și art. 954 Cod civil – „Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanței obiectului convenției”.

Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai când considerația persoanei este cauza principală, pentru care s-a făcut convenția.

După criteriul consecințelor care intervin, eroarea este de trei feluri:

eroarea-obstacol (distructivă de voință) este cea mai gravă formă a erorii, fiind și ea de două feluri:

când cade asupra naturii actului juridic – error in negotio (o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are greșita credință că încheie un contract de donație);

vizează identitatea obiectului – error in corpore (o parte crede că donează un anumit bun pe când cealaltă parte are în vedere alt bun).

eroarea viciu de consimțământ constă în falsa reprezentare a realității ce cade:

fie asupra calităților substanțiale ale obiectului contractului (error in substantiam);

fie asupra persoanei contractante (error in personam).

eroarea indiferentă – este falsa reprezentare a unor împrejurări mai puțin importante care nu afectează valabilitatea actului.

În cazul erorii obstacol sancțiunea ce intervine este nulitatea absolută pentru că nu s-a format acordul de voință.

În cazul erorii viciu de consimțământ (în ambele forme) sancțiunea este nulitate relativă.

Pentru cazul de eroare indiferentă – sancțiunea este diminuarea valorică a prestației, fără nici o consecință juridică.

După criteriul naturii realității fals reprezentată, întâlnim:

eroare de fapt (este falsa reprezentare a unei situații faptice la încheierea contractului de donație – obiectul actului, valoarea etc.);

eroarea de drept, pentru care se formulează opinia atât a neadmiterii cât și a admiterii acesteia ca viciu de consimțământ. Eroarea de drept este reprezentarea falsă a existenței ori consimțământului unei norme de drept civil.

Condițiile cerute pentru ca eroarea să fie viciu de consimțământ.

Se cer întrunite două condiții cumulative: elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor, determinant pentru încheierea actului, astfel încât, dacă ar fi fost cunoscută realitatea, actul nu s-ar fi încheiat; să provină de la cealaltă parte.

II.1.1.2.2. Dolul sau viclenia

Dolul sau viclenia este viciul de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să încheie contractul de donație.

Dolul este o eroare provocată.

După consecințele pe care le are, ori nu, asupra valabilității actului, distingem dolul principal – care este dolul ce cade asupra unor elemente importante la încheierea actului și care atrage anularea contractului de donație și dolul incident (sau secundar), cade asupra unor împrejurări nedeterminante pentru încheierea contractului de donație, și care nu atrage nevalabilitatea actului.

Dolul, ca viciu de consimțământ, este alcătuit din două elemente:

un element material, obiectiv, ce constă în utilizarea de mijloace viclene pentru a induce în eroare, șiretenii, manopere dolosive;

un element subiectiv, intențional, ce constă în intenția de a induce în eroare o persoană, pentru a determina să încheie contractul.

Pentru a fi viciu de consimțământ, dolul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să fie determinant pentru încheierea contractului și să provină de la cealaltă parte.

De reținut însă că aria elementelor determinante pentru dol este mai întinsă decât la eroare unde trebuie să fie vorba ori de calitățile substanțiale ale obiectului ori de calitățile persoanei contractante.

În doctrină se admite în legătură cu condițiile și următoarele două situații: dolul să provină de la un terț, iar cocontractantul are cunoștință de această împrejurare (un fel de complicitate la dol); dolul să provină de la reprezentantul (exemplu: mandatarul) cocontractantului.

Potrivit art. 960 al. 2 Codul civil, dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că persoana care-l invocă trebuie să-l dovedească.

Fiind un fapt juridic, dolul poate fi probat prin orice mijloc de probă, inclusiv martori sau prezumții simple.

II.1.1.2.3. Violența

Violența este un viciu de consimțământ ce constă în amenințarea unei persoane cu un rău care și produce o temere ce o determină să încheie contractul de donație, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.

Violența este reglementată în Codul civil prin art. 955, art. 956, art. 957 și art. 958.

După natura răului cu care se amenință, distingem între: violența fizică – vis – când amenințarea privește integritatea fizică sau bunurile persoanei și violența morală – metus – când amenințarea se referă la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.

După caracterul amenințării, deosebim: amenințarea legitimă, justă, care nu este viciu de consimțământ (creditorul îl amenință pe debitor cu darea în judecată în cazul în care nu-și îndeplinește îndatorirea pe care o are) și amenințarea nelegitimă, injustă, cu un rău care are semnificația juridică a viciului de consimțământ.

Violența este alcătuită dintr-un element obiectiv, exterior, ce constă în amenințarea cu un rău și un element subiectiv ce constă în insuflarea unei temeri persoanei amenințate.

Răul poate privi pe soț, soție, descendent ori ascendent sau alte persoane de care donatorul este legat emoțional.

Pentru a fi viciu de consimțământ, violența trebuie să întrunească cumulativ, două condiții:

– să fie determinantă pentru încheierea contractului de donație;

– să fie injustă (nelegitimă, ilicită).

II.1.3. Obiectul actului juridic

Prin obiect al contractului de donație se înțelege conduita părților stabilită prin acel act juridic, respectiv acțiunile ori inacțiunile la care părțile sunt îndreptățite sau de care sunt ținute.

Art. 962 Codul civil face referire doar la convenții „Obiectul convențiilor este acela la care părțile sau numai una din părți se obligă”.

Ca obiect derivat al actului juridic considerăm obiectele, lucrurile, bunurile. Cu privire la acest înțeles art. 963 dispune „Numai lucrurile ce sunt în comerț pot fi obiectul unui contract”.

Când conduita părților privește „lucrurile” ori „bunurile”, acestea sunt privite ca „obiect derivat” al contractului de donație. Unele „condiții de modalitate” ale obiectului contractului se referă tocmai la „bunuri”.

Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

II.1.3.1. Condiții generale

Pentru a fi valabil, obiectul trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale:

obiectul trebuie să existe. Aceasta este o condiție primordială pentru valabilitatea obiectului. Dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii contractului de donație, condiția nu mai este îndeplinită. Bunul, prezent în momentul încheierii actului juridic, îndeplinește condiția „să existe”. Un bun viitor poate forma obiect valabil al actului juridic civil, cu o excepție: cea a succesiunilor viitoare (nedeschise încă).

obiectul să fie în circuitul civil. Această condiție este prevăzută expres de art. 963 Codul civil și reluată de art. 1310 Codul civil. Sintagma „circuit civil” în plan juridic, are două înțelesuri:

în sens larg, prin circuit civil se înțelege totalitatea actelor și faptelor juridice, în virtutea cărora se nasc raporturi de drept civil;

în sens restrâns „circuitul civil” se reduce la actele și faptele juridice susceptibile să conducă la înstrăinarea sau dobândirea valabilă a unui avut sau bun.

să fie determinat sau determinabil (condiție prevăzută de art. 948 pct. 3 cât și de art. 964 Codul civil). Când obiectul constă în res certa (bun individual determinat), condiția este îndeplinită prin ipoteză, iar când obiectul constă în res genera (bun de gen), condiția este îndeplinită numai prin stabilirea unor criterii de determinare a cantității, calității, care se vor folosi la momentul executării actului.

să fie posibil – este o condiție impusă de regula de drept potrivit căreia nimeni nu poate fi obligat la imposibil. Imposibilitatea trebuie apreciată dinamic, în funcție de progresul tehnico-științific (pentru că ceea ce nu este posibil azi, poate fi posibil mâine).

să fie licit și moral. Această condiție cere ca acțiunea ori inacțiunea părților contractului de donație să fie în concordanță cu legea și morala.

În contractul de donație se cere ca cel care se obligă – donatorul – să fie titularul dreptului donat. Această condiție specială este impusă de principiul de drept potrivit căruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are ori mai mult decât are.

II.1.3.2. Condițiile speciale

Sunt condiții speciale următoarele:

– cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului subiectiv;

– să existe autorizație administrativă prevăzută de lege;

– obiectul să constea într-un fapt personal al debitorului.

II.1.4. Cauza

Cauza sau scopul este acel element care constă în obiectivul urmărit la încheierea contractului de donație.

II.1.4.1. Elementele cauzei

În structura cauzei intră două elemente: scopul imediat – causa proxima și scopul mediat – causa remota.

Scopul imediat, numit și scopul obligației, constă în intenția de a gratifica (animus donandi) și se caracterizează prin aceea că este un element abstract și invariabil.

Scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului, acest motiv se referă fie la însușirile unei contraprestații, fie la calitățile unei persoane.

Scopul mediat se caracterizează prin aceea că este concret și variabil.

II.1.4.1.Condițiile de valabilitate ale cauzei

Pentru a fi valabil, contractul de donație trebuie să întrunească, cumulativ, următoarele condiții:

a) să existe

b) să fie reală

c) să fie licită și morală

a) Să existe: Această condiție a cauzei actului juridic civil este consacrată expres în art. 966 Codul civil „Obligația fără cauză…nu poate avea nici un efect”.

Când lipsa cauzei se datorează lipsei de discernământ, ambele elemente ale cauzei – scopul mediat și scopul imediat – lipsesc; lipsa cauzei va atrage nulitatea relativă a actului juridic civil.

Când lipsa cauzei se datorează:

– lipsei contraprestației (în contractele sinalagmatice);

– lipsei predării bunului (în actele reale);

– lipsei riscului (în contractele aleatorii);

– lipsei intenției de a gratifica (în contractele cu titlu gratuit).

sancțiunea aplicabilă este aceea a nulității absolute.

b) Să fie reală, prevăzută în art. 966 Cod civil „Obligația…fondată pe o cauză falsă…nu poate avea nici un efect”. Cauza este falsă când există eroare asupra motivului determinant care este tocmai scopul mediat.

Falsitatea cauzei atrage nulitatea relativă a actului juridic civil.

c) Să fie licită și morală, prevăzută expres în același art. 966 Cod civil: „Obligația nelicită, nu poate avea nici un efect”.

Art. 968 Cod civil prevede „Cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice”.

Ilicit poate fi doar scopul mediat.

Cauza este prezumată până la dovada contrarie. Art. 967 Cod civil prevede „Convenția este valabilă, cu toate că, cauza nu este expresă”.

Se instituie astfel două prezumții:

– prezumția de valabilitate a cauzei, indiferent că se menționează sau nu

– prezumția de existență a cauzei; cauza nu trebuie dovedită (ea este prezumată de lege).

Prin urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie să dovedească aceasta.

II.1.5. MODALITĂȚILE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

II.1.5.1. Termenul

Termenul – dies – este un eveniment, viitor și sigur ca realizare, până la care este amânată fie începerea, fie încetarea exercițiului drepturilor subiective și executării obligațiilor civile.

Regulile generale privind termenul se găsesc în Codul civil, art. 1022-1025. Regulile speciale privind această modalitate se găsesc fie în Codul civil, fie în alte acte normative – izvoare de drept civil.

Clasificare și efecte

1. După criteriul efectului său, termenul este suspensiv și extinctiv.

Termenul suspensiv amână începutul exercițiului dreptului subiectiv și executării obligației corelative, până la îndeplinirea lui.

Termenul extinctiv amână stingerea exercițiului dreptului subiectiv și executării obligației corelative, până la împlinirea lui.

2. În funcție de titularul beneficiului termenului distingem:

– termen în favoarea debitorului, care este regula (art. 1024 Codul civil);

– termen în favoarea creditorului;

– termen în favoarea atât a debitorului, cât și a creditorului.

Importanța acestei clasificări constă în faptul că numai cel ce are de partea sa beneficiul termenului poate renunța la acest beneficiu.

3. În funcție de izvorul său, termenul este:

– termen voluntar sau convențional (în această categorie intră majoritatea termenelor) și este stabilit de părți prin contract;

– termen legal, este stabilit prin lege;

– termen judiciar (jurisdicțional); este acordat de instanță debitorului.

4. După criteriul cunoașterii :

– termen cert, a cărui împlinire este cunoscută (îți donez până la data de …);

– termen incert, a cărui împlinire nu este cunoscută ca dată calendaristică.

De reținut este faptul că termenul afectează numai executarea nu și existența contractului.

Termenul suspensiv întârzie începutul executării dreptului subiectiv și executării obligației corelative, iar termenul extinctiv marchează stingerea dreptului subiectiv și obligației corelative.

II.1.5.2. Condiția

Condiția este un eveniment viitor și nesigur ca realizare de care depinde existența (nașterea ori desființarea) contractului.

Deci, condiția este eveniment viitor și nesigur, iar termenul este un eveniment viitor și sigur.

Regulile generale privind condiția sunt stabilite în Codul civil: „Despre obligațiile condiționale” (Secțiunea I-a Cap. VI din Titlul III – „Despre contracte și convenții”.

Clasificare și efecte

1. După criteriul efectului, este de două feluri suspensivă și rezolutorie.

Este suspensivă acea condiție de a cărei îndeplinire depinde nașterea actului (art. 1017 Codul civil prevede: „de care depinde perfectarea actului”).

„Îți donez autoturismul, dacă îmi cumpăr alta până la anul”.

Este rezolutorie acea condiție de a cărei îndeplinire depinde desființarea actului.

De reținut că, dacă donatorul nu are copii, toate donațiile făcute de acesta sunt rezolutorii în cazul nașterii unui copil..

2. După criteriul legăturii cu voința părților a realizării evenimentului condiția este:

– cauzală;

– mixtă;

– potestativă.

Este cauzală acea condiție a cărei realizare depinde de hazard, de întâmplare, independentă de voința părților.

Este mixtă condiția a cărei realizare depinde de:

– voința uneia din părți și

– voința unei alte persoane, determinată.

Condiția potestativă este de două feluri:

1. potestativă pură a cărei realizare depinde exclusiv de voința unei părți; dacă depinde de voința debitorului, condiția este nulă (îți donez dacă vreau).

2. potestativă simplă, a cărei realizare depinde de voința unei părți și de un fapt exterior sau de voința unei persoane nedeterminată.

După modul de formulare, condiția este pozitivă și negativă.

Două sunt principiile care generează efectele condiției:

– condiția afectează însăși existența actului, adică nașterea ori desființarea lui (spre deosebire de termen care afectează numai executarea);

– condiția produce efectele retroactiv – ex tunc.

II.1.5.3. Sarcina

Sarcina constă într-o obligație de a da, de a face, de a nu face impusă de dispunător gratificatului.

Reglementare – Codul civil nu conține o reglementare generală a sarcinii, așa cum există pentru termen și condiție.

Codul cuprinde numai aplicații ale acestei modalități, în materia donației și în cea a legatului.

În funcție de persoana beneficiarului, sarcina este:

– în favoarea dispunătorului;

– în favoarea gratificatului;

– în favoarea unei terțe persoane.

Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de neexecutare a ei, ci numai eficacitatea acestuia.

Neexecutarea sarcinii atrage, în principal, sancțiunea revocării (mai precis rezoluțiunii) contractului de donație.

II.2. CONDIȚII GENERALE DE FORMĂ ALE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

Prin forma contractului de donație se înțelege acea condiție care constă în modalitatea de exteriorizare a manifestării de voință.

În doctrină, expresia „forma contractului de donație” este folosită în sens restrâns și în sens larg, și anume:

– în sens restrâns – stricto sensu – prin forma contractului de donație se desemnează tocmai modalitatea de exteriorizare a voinței juridice;

– în sens larg – lato sensu – prin forma actului se desemnează trei cerințe de formă:

1. forma cerută pentru însăși valabilitatea actului – ad validitatem.

Solemn este acel act la a cărui încheiere manifestarea de voință trebuie să îmbrace o anumită formă prevăzută de lege – forma autentică. Forma autentică, solemnă pentru contractul de donație este o condiție de validitate.

2. forma cerută pentru probarea actului – ad probationem

3. forma cerută pentru opozabilitatea actului față de terțe persoane.

Principiul consensualismului

Acest principiu poate fi definit și în sensul că este regula de drept potrivit căreia, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de voință nu trebuie să îmbrace o formă specială.

Acest principiu nu-și găsește aplicabilitatea în cazul contractului de donație întrucât manifestarea de voință trebuie să îmbrace forma solemnă.

Excepție de la acest principiu sunt formele ad validitatem (din care face parte și contractul de donație) și ad probationem.

II.2.1. Clasificarea condițiilor de formă

Principala clasificare este în funcție de consecințele juridice ale nerespectării lor:

– forma cerută pentru valabilitatea actului juridic civil – nerespectarea ei atrage nulitatea actului;

– forma cerută pentru probarea actului juridic civil – nerespectarea ei atrage imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de probă;

– forma cerută pentru opozabilitatea față de terți – nerespectarea ei se sancționează cu inopozabilitatea față de terț ( o persoană terță poate să ignore acest act).

II.2.1.1. Forma cerută ad validitatem

Caracterele juridice ale acestei forme:

– este un element constitutiv, esențial care atrage nulitatea absolută în caz de nerespectare;

– este incompatibilă cu manifestarea tacită de voință deoarece această formă presupune manifestarea expusă de voință;

– este exclusivă, adică pentru contractul de donație, care este un act solemn, trebuie îndeplinită o anumită formă, cea autentică;

Condiții ce trebuie respectate pentru asigurarea formei ad validitatem.

– întregul act trebuie să îmbrace forma solemnă;

– actul aflat în interdependență cu actul solemn trebuie să îmbrace și el forma specială;

– actul care determină ineficiența unui act solemn trebuie, în principiu, să îmbrace și el forma specială solemnă.

Aplicații ale formei ad validitatem

Alături de donație, sunt acte solemne:

– subrogarea în drepturile creditorului consimțită de debitor;

– ipoteca convențională (art. 1772 Cod civil);

– testamentul;

– actele juridice între vii de înstrăinare a terenurilor de orice fel;

– contractele de arendare scrise;

– revocarea expresă a unui legat

– renunțarea expresă la succesiune;

– acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar;

– actele constitutive ale asociațiilor și fundațiilor;

– actul constitutiv al societăților comerciale.

II.2.2.2. Forma cerută ad probationem

Această formă reprezintă acea cerință care constă în întocmirea unui înscris care să probeze actul.

Această formă are următoarele aplicații:

– art. 1191 alin. 1 Cod civil: „Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată;

– depozitul voluntar (art. 1597);

– tranzacția (art. 1705);

– contractul de închiriere de locuințe;

– acordul petrolier (Legea nr. 134/1995 art. 13 al. 4;

– contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor (Legea nr. 8/1996, art. 42 și art. 68 al. 2);

– contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală (Legea nr. 8/1996 art. 69 al. 1);

– contractul de asigurare (Legea nr. 136/1996, art. 10).

II.2.2.3. Forma cerută pentru opozabilitate față de terți

Această formă înseamnă acele formalități care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face contractul de donație opozabil și persoanelor care n-au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor ori intereselor lor.

Această cerință își găsește justificarea în ideea de protecție a terților.

Prin nerespectarea acestei cerințe de formă – sancțiunea constă în inopozabilitatea contractului. Înseamnă că, contractul de donație produce efecte între părți, dar este ineficace față de terți.

Publicitatea contractului de donație în cazul bunurilor imobile se face prin cărțile funciare (Legea nr. 7/1996 art. 21).

Alte aplicații:

– publicitatea constituirii gajului și a oricărei garanții reale (art. 3 Legea nr. 99/1999);

– notificarea cesiunii de creanță (Legea nr. 99/1999 art. 2);

– darea de dată certă înscrisului sub semnătură privată (art. 1182 Cod civil);

– înregistrarea în materia invențiilor, desenelor și modelelor industriale (Legea nr. 64/1991, Legea nr. 129/1992, Legea nr. 84/1998);

– mențiunile cu caracter de protecție și înregistrările în materia dreptului de autor și a drepturilor conexe (art. 126 și 148 din Legea nr. 8/1996);

III: CONDIȚIILE SPECIALE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE DONAȚIE

III.1. CONDIȚII DE FOND

III.1.1. Capacitatea juridică a părților

Potrivit art. 949 Cod civil, poate încheia un contract orice persoană care nu este declarată incapabilă de lege. Capacitatea fiind regula, iar incapacitatea excepția, înseamnă că incapacitatea este de strictă interpretare („exceptiones strictissimae interpretationis sunt”).

Incapacitățile sunt absolute (persoanele care nu pot dona dar nici primi) și relative (persoanele care nu pot dona anumitor persoane și nici primi de la unele din ele). Incapacitățile relative nu sunt reciproce (de exemplu, minorul nu poate dispune în favoarea tutorelui său, însă tutorele poate dona minorului).

III.1.1.1. Incapacitatea de a dispune

Sunt incapabili de a dispune cei puși sub interdicție judecătorească și minorii.

a) interzișii judecătorești: pentru validitatea donației este necesar ca donatorul să înțeleagă efectele actului său, iar voința să se manifeste liber. Aceasta înseamnă că persoana care gratifică trebuie să fie în deplinătatea facultăților mintale. Din punct de vedere juridic, nu are importanță cât de afectat de boală este trupul unui om, esențial fiind ca mintea să-i fie sănătoasă. Dar un alienat sau un debil mintal, supus sub interdicție, este prezumat normal, așa încât actul încheiat de el va fi validat. Desigur, ulterior se va putea cere anularea actului pe considerentul că persoana în cauză, în momentul încheierii contractului, nu se afla în deplinătatea facultăților mintale. Dovada absenței discernământului se va putea face prin orice mijloc de probă, inclusiv prin martori sau prezumții.

Așa cum s-a evidențiat în doctrina juridică‚ bătrânețile cele mai adânci și infirmitățile fizice care n-au alterat încă facultățile intelectuale, nu sunt, prin ele însele, o cauză de anulare a dispoziției, dacă dispunătorul este în stare de a-și manifesta voința sa. Deci, deși alterează uneori facultățile mintale, nu constituie totuși o cauză de anulare a contractului dacă se va face dovada că, în momentul încheierii actului, donatorul se afla în deplinătatea facultăților mintale.

Când donatorul este pus sub interdicție, însă la data încheierii contractului, actul încheiat va fi lovit de nulitate. Interzișii judecătorești nu vor putea încheia donații, nici personal, nici prin reprezentanții lor legali. Rațiunea se găsește în faptul că donația nu este un act necesar.

b) minorii nu pot face donații nici chiar cu încuviințarea autorității tutelare (art. 129 alin. 1-3 și art. 133 alin. 3 combinat cu art. 105 alin. 3 și 147 Codul familiei). Numai la majorat persoana este liberă să doneze. În cazul în care minorul se căsătorește, el dobândește prin aceasta capacitate de exercițiu deplină și va putea încheia contracte de donație (evident este vorba de fetele minore care se căsătoresc). Cu toate acestea, sunt valide acele donații efectuate sub forma unor daruri obișnuite (ex: la aniversări etc.), inclusiv de minori.

c) sunt nule, față de creditori, actele și înstrăinările cu titlu gratuit făcute de „faliți”, cu șase luni înainte de data încetării plăților (art. 724, alin. 2 ptc. 1 Cod comercial). Îi sunt interzise falitului donațiile sub orice formă, inclusiv darurile manuale. În asemenea cazuri, frauda este prezumată, iar falitul nu s-ar putea apăra nici făcând dovada bunei sale credințe la încheierea contractului.

III.1.1.2. Incapacitatea de a primi

Aceste incapacități sunt de două feluri: absolute, care împiedică o persoană să primească de la oricare alta și relative, care interzic ca cineva să primească de la anumite persoane determinate.

III.1.1.2.1. Incapacități absolute de a primi

Acestea sunt: persoanele neconcepute, organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică, incapacitatea străinilor de a dobândi terenuri agricole.

a) persoanele neconcepute: Codul civil prevede că „este capabil de a primi prin donație între vii oricine este conceput în momentul donației” (art. 808 alin. 1 Cod civil). Deci, nu poate primi o donație o persoană care nu are o existență fizică. Este o favoare excepțională din partea legiuitorului că consideră existent un copil conceput, atunci când aceasta este în interesul lui. O afirmă expres ar. 654, alin. 2 Cod civil: „copilul conceput este considerat că există” (qui în utere est; este aplicarea principiului: „infans conceptus pro nato habetur, quotiens de ejus commodis ipsius partus quaeritur”). Condiția este însă ca copilul să se nască viu. În acest sens art. 654, alin. 3 Cod civil, este categoric: „copilul născut mort este considerat că nu există”.

Dacă o persoană neconcepută poate fi gratificată direct, în cazul acestor persoane sunt posibile donații indirecte. S-a relevat, în literatura de specialitate, de exemplu, că persoanele care nu au fost concepute vor putea fi gratificate ‚prin liberalități cu sarcini, făcute unor terțe persoane, ca beneficiare ale asigurării’.

b) organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică: ca să poată primi o donație, organizația trebuia să aibă o existență legală și să fie autorizată să primească autoritatea. Art. 811 Cod civil, care reglementa donațiile făcute unor anumite categorii de persoane juridice, a fost modificat prin art. 10 al Legii pentru persoanele juridice – promulgată cu decretul nr. 452 pe 1954 privitor la donațiile făcute statului. În acest sens, instanța supremă a stabilit că‚ potrivit art. 814-817 Cod civil, actul juridic, având ca subiect o donație, ia ființă din momentul acceptării, iar liberalitățile făcute persoanelor juridice nu pot fi acceptate decât în condițiile prevăzute de lege. Neîndeplinirea condițiilor expres prevăzute în decret atrage nulitatea absolută a actului juridic încheiat, aceasta putând fi invocată de orice persoana interesată sau ridicată de instanță chiar și din oficiu.

Cu toate acestea, potrivit art. 33, alin. 3 din Decretul nr. 3/1954, organizațiile care nu au dobândit personalitate juridică în perioada constituirii lor, vor putea primi donații‚ dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia ființă, în mod valabil. Deci, este posibil ca donația să fie făcută în vederea formării patrimoniului viitoarei persoane juridice.

III.1.1.2.2. Incapacitățile relative de a primi

a) incapacitatea minorului sau a fostului minor de a dispune în folosul tutorelui sau fostului său tutore. Chiar ajuns major, minorul nu poate dona în favoarea fostului său tutore, atât timp cât acesta nu a făcut socotelile definitive ale tutorelui (art. 809 Cod civil). Rațiunea acestei dispoziții se găsește în teama ca tutorele, beneficiind, de influența asupra celui care a fost sub tutela sa, să-l determine să-i facă donații și să ascundă astfel eventualele abuzuri ale modului în care a fost descărcat de gestiunea sa, de către autoritatea tutelară, minorul, devenit major,va putea face donații fostului tutore, fără nici un impediment.

Regula prevăzută de art. 809 Cod civil, comportă o excepție, în sensul că incapacitatea nu mai operează când calitatea de tutore o au părinții minorului, bunicii săi, etc. cu alte cuvinte, ascendenții. Minorul va putea face acestora donații, dar cum această excepție este de strictă interpretare, înseamnă că vor putea fi făcute donații ascendenților prin alianță ai minorului (de exemplu, bărbatul al doilea al mamei etc.)

b) incapacitatea medicilor farmaciști și preoților. Medicii și farmaciștii, care au tratat de o boală o persoană de care acesta moare, nu vor putea primi donații de la bolnav în timpul tratamentului (art. 820 Cod civil). Interdicția prevăzută de lege se întemeiază pe o prezumție de sugestie și captație, așa încât nu se va putea face dovada că donația este consecința unei voințe libere.

În ideea ce-i privește pe farmaciști, interdicția nu-i vizează pe cei care s-au limitat să elibereze medicamente după rețeta medicului.

Incapacitatea prevăzută de art. 810 Cod civil, se aplică și preoților care l-au asistat pe bolnav în timpul bolii de care a decedat. Este necesar ca preotul să-l fi asistat pe bolnav și să nu fi săvârșit un act izolat. În categoria preoților vor intra: preoții mireni, călugării, diaconii, arhiereii, ieromonahii etc.; incapacitatea nu se referă însă la dascăli, paracliseri etc.

Suntem de părere că interdicția prevăzută de art. 810 Cod civil, îi vizează nu numai pe reprezentanții cultului ortodox și catolic, ci și al celorlalte culte (ebraic, musulman, protestant etc.). textul legii trebuie înțeles în finalitatea lui, la scopul urmărit de legiuitor.

În consecință, pentru ca un medic, farmacist, sau preot să fie capabili de a primi, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: donația să fi fost făcută în timpul bolii de care bolnavul a decedat, decesul să fi fost produs de această boală (dacă bolnavul moare din alte cauze, liberalitatea rămâne valabilă); donatorul să-l fi tratat pe bolnav.

Contractul de donație, încheiat cu încălcarea prevederilor art. 810 Cod civil, va fi lovit de nulitatea relativă.

De la principiul cuprins în art. 810 Cod civil există și unele excepții, când bolnavul poate dona medicului, farmacistului sau preotului. Aceste excepții sunt:

Dispozițiile remunerării cu titlu particular (art. 810, alin. 2 pct. 1 Cod civil). Ar fi inechitabil ca medicul, farmacistul sau preotul să nu fie răsplătiți pentru serviciile lor. Numai că, aceste dispoziții remuneratorii trebuie să fie proporționale cu starea materială a bolnavului și serviciile făcute. Când aceste dispoziții ar fi disproporționate, ele vor fi supuse reducției, libertatea de apreciere revenind judecătorului. Legea nu admite decât dispozițiile cu titlu particular și nu pe cele cu titlu universal (care vor fi anulate).

III.1.1.2.3. Dispozițiile universale făcute în favoarea unor rude determinate.

Medicul, farmacistul sau preotul care sunt rude cu donatorul până la gradul patru inclusiv (veri primari), pot primi donații de la acesta. Face excepție situația când donatorul ar avea moștenitori în linie dreaptă (descendenți sau ascendenți). Rudenia poate fi directă sau colaterală.

Doctrina și jurisprudența veche au considerat că prevederile art. 810 Cod civil nu s-ar aplica soțului medic, farmacist sau preot al bolnavului. Suntem de părere că excepțiile prevăzute la art. 810, alin. 2 Cod civil sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte cazuri.

c) surdo-mutul, conform art. 816 Cod civil, „ce nu se știe să se scrie nu poate accepta o donație decât cu asistarea unui curator special” numit de autoritatea tutelară.

III.1.1.2.4. Sancțiunea incapacităților speciale de a face și de a primi donații.

Art. 812 Cod civil prevede că „donațiile în favoarea unui incapabil sunt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse”.

Jurisprudența a hotărât că o donație încheiată cu încălcarea normelor de capacitate este lovită de nulitate relativă.

Tot anulabilă va fi donația și atunci când părțile recurg la interpunere de persoane sau deghizate. S-a considerat că doar când donațiile ar fi fost încheiate cu nerespectarea unor interdicții legale ar fi nule absolut (de exemplu, în cazul donațiilor făcute medicilor, farmaciștilor sau preoților).

Dimpotrivă, donația făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 810 Cod civil este numai anulabilă. Doar donațiile încheiate cu încălcarea incapacităților absolute de a dona sunt lovite de nulitate absolută.

III.1.2. Obiectul contractului de donație

Obiectul contractului de donație trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute în art. 948 și 964 Cod civ., condiții necesare tuturor contractelor. Astfel, obiectul contractului trebuie să fie determinat sau determinabil, să fie licit, posibil, să existe în prezent sau să poată exista în viitor și, evident, să constituie prestatie a celui ce se obligă.

De exemplu, nu poate fi donat un bun al altuia pentru că s-ar afecta principiul irevocabilitătii donațiilor, iar donatorul trebuie să fie proprietarul bunului donat, în momentul încheierii contractului.

În practică există probleme referitoare la obiectul donației atunci când contractul de donație este insoțit sau urmat de alt contract în care participă și altă persoană decât donatorul și donatarul.

De exemplu, donatorul dă donatarului o sumă de bani pentru cumpărarea unui apartament sau pentru construirea unei case. Întrebarea firească care se pune este următoarea: obiectul donației este suma de bani sau apartamentul ori casa care se construieste?

De regulă, în acest caz, obiectul donației îl reprezintă suma de bani. Și totuși, problema se rezolvă în funcție de titlul de proprietate transcris. Dacă transcrierea titlului de proprietate în cartea funciară se face pe numele donatarului care nu a participat la încheierea contractului de vânzare-cumparare făcând transcrierea titlului de proprietate pe numele său, obiectul donației este suma de bani.

Importanța cunoașterii obiectului contractului de donație constă în urmatoarele idei:

– dacă obiectul donației este o sumă de bani, nu se vor aplica dispozițiile legale referitoare la raportul, revocarea sau reducțiunea donației (dacă se încalcă rezerva moștenitorilor);

– dacă obiectul donației este imobilul cumpărat cu suma de bani provenită de la donator, vor fi incidente dispozițiile privitoare la raportul, revocarea sau reducțiunea donației.

III.1.3. Cauza contractului de donație

Cauza în contractul de donație trebuie să fie reală, licită și morală. Scopul pentru care donatorul transferă cu titlu gratuit proprietatea sau un alt drept patrimonial altei persoane diferă de la un contract de donație la altul. Judecătorii sunt preocupați să stabilească motivul pentru care o persoană face alteia o liberalitate, care sunt motivele subiective concrete care au determinat încheierea contractului de donație.

În mod obișnuit, aceste motive sunt normale (recunoștință, afecțiune, recompensă), dar ele pot avea și un conținut ilicit sau imoral (încurajarea unor vicii, săvârșirea unor infracțiuni sau menținerea unei relații de concubinaj etc.).

Când s-a constatat că aceste motive subiective sunt incapabile cu legea, donația a fost declarată nulă.

Jurisprudența a constatat nulitatea unor contracte de vânzare-cumpărare sau întreținere, pentru o cauză morală, când s-a stabilit că asemenea contracte ascund în realitate donații deghizate, încheiate pentru a-i determina pe cei gratificați să înceapă sau să întrețină relații de concubinaj.

În principiu, nu este interzisă donația făcută de un concubin în favoarea altui concubin.

Daca însă liberalitatea a urmărit începerea sau menținerea relațiilor de concubinaj, ea este lovită de nulitate absolută, pentru că are o cauză imorală.

Dar o donație între concubini cu o cauză imorală, va fi valabilă, în sensul căsătoriei ulterioare a concubinilor? În acest caz, donația va fi legală, deoarece căsătoria exclude „ideea că prin perfectarea contractului s-a urmărit determinarea uneia din părți să intre sau să rămână în relații de concubinaj cu cealaltă parte”.

Dar dacă donația s-a făcut în scopul încheierii căsătoriei,cauza ei va mai putea fi considerată imorală? În acest caz, donația va fi valabilă, deoarece încheierea contractului în vederea căsătoriei nu constituie o cauză imorala sau ilicită.

În practică, mai frecvent, donatarul sau un terț recurg la manopere frauduloase pentru a-l determina pe donator să doneze (dol sub forma sugestiei și captațiunii).

Sugestia și captația sunt acele activități executate cu scopul de a câștiga încrederea unei persoane și a o determina să facă o donație, fie în favoarea autorului acestor activități, fie în favoarea altor persoane.

S-a susținut că nu se poate face o delimitare netă între sugestie și captație decât cel mult sub aspectul mijloacelor și procedeelor folosite și că sugestia presupune recurgeri la procedee mai rafinate, insidioase, pentru a se atinge scopul urmărit.

Într-adevăr, prin sugestie autorul dolului urmărește să inoculeze donatorului ideea de a face o donație, pe care în absența procedeelor dolosive, nu ar fi făcut-o.

În cazul captației, autorul mijloacelor dolosive recurge la insinuări, îndemnuri, măguliri etc., pentru a capta bunăvoința altuia și a dobândi o donație. Manoperele dolosive pot proveni de la donatar, dar și de la un terț, esențial fiind ca și consimțământul donatorului să fi fost viciat în momentul încheierii contractului.

Sugestia și captația nu se prezumă niciodată, așa încât, fiind chestiuni de fapt, vor trebui dovedite cu orice mijloc de probă. De exemplu, afecțiunea deosebită a donatorului față de donatar nu constituie o cauză de anulare; tot astfel, concubinajul nu este, prin el însuși, o dovadă a captațiunii.

III.2. Condiții de formă a contractului de donație

Forma autentică a donației este o condiție de validitate a contractului.

Caracterul solemn al donației rezultă din conținutul art.183 Cod civil, conform căruia, „toate donațiunile se fac prin act autentic”.

În cazul doației, înscrisul autentic e cerut nu ca mijloc de probă, ci ca un element esențial al contractului.

Art. 1168 Cod civil dispune chiar că donația nulă în privința formei trebuie să se refacă cu formele legiuite. Viciul de formă nu poate fi acoperit prin executare voluntară sau prin confirmare. Forma autentică este de esența donației.

Instanțele judecătorești au stabilit că „forma autentică a actului de donație, fiind cerută de lege ad solemnitatem, înseamnă că dovada unei donații nu poate fi facută cu martori chiar dacă există un inceput de dovadă scrisă”.

Caracterul solemn al unei donații există și în cazul înzestrării unui copil în vederea căsatoriei. Din acest motiv, înzestrarea nu poate avea loc decât prin act autentic.

În condițiile în care forma autentică este o condiție de validitate a actului, dovada înzestrării nu se poate face cu martori.

În acest context, în mod injust, instanțele judecătorești au hotarât că „nu se poate considera că înzestrarea are loc în executarea unei obligații naturale de către părinți față de copilul lor” (art. 813 și 827 Cod civ.).

Pentru validitatea donației acceptată printr-un înscris separat, se mai cere ca acceptarea să aibă loc în timpul vieții donatorului (art. 814 alin. 2 Cod civil). Dacă donatorul decedează înainte de acceptarea donației de către donatar, oferta devine caducă.

Dacă donatarul decedează înaintea donatorului și înainte de acceptare, moștenitorii donatarului nu pot accepta donația întrucât dispunătorul nu le-a transmis nici un drept, iar oferta de donație s-a făcut intuitu personae.

Pentru ca donația acceptată prin înscris separat să producă efecte, actul de acceptare trebuie comunicat donatorului în timpul vieții acestuia și înainte de a fi devenit incapabil.

Donația poate fi revocată expres sau tacit înainte de primirea comunicării actului de acceptare dacă donatorul vinde bunul care urmează să facă obiectul donației.

Întrucât prin acceptare se realizează acordul de voință, numai efectele donației fiind amânate până la comunicarea acceptării, nu este eexclusă posibilitatea notificării acceptării de către succesorii sau creditorii donatarului.

III.2.1. Statul estimativ

Dacă donația are ca obiect bunuri mobile (corporale sau incorporale) acestea trebuie înscrise într-un „stat estimativ” semnat de ambele părți contractante, înscris în care sunt descrise bunurile, valoarea lor globală (art. 827 Cod civ.).

Statul estimativ poate sa existe în cuprinsul contractului de donație sau într-un înscris separat semnat atât de donator cât și de donatar (deci numai sub semnătură privată).

Necesitatea statului estimativ este condiție ad probationem pentru dovedirea valorii bunurilor donate. Această concluzie rezultă implicit din art. 722 Cod civ., în care se prevede că bunurile mobile donate pot fi evaluate și printr-o expertiză în lipsa statului estimativ.

În literatura de specialitate s-a susținut și opinia potrivit căreia necesitatea statului estimativ este o condiție de validitate a contractului de donație de bunuri mobile. Lipsa statului estimativ este o condiție „ad probationem”, singura sancțiune fiind imposibilitatea dovedirii conținutului donației în cazul existenței de bunuri mobile și mai cu seamă, în privința valorii acestora. Oricum, referitor la valoarea bunurilor mobile donate, în timpul procesului se poate face o expertiză estimatorie.

Statul estimativ nu se cere în cazul darurilor manuale și a donațiilor indirecte care trebuie să îndeplinească alte condiții și care, prin natura lor, nu presupun existența acestei proceduri.

În privința bunurilor imobile, înstrăinarea lor prin donații trebuie să îndeplinească și condițiile de publicitate imobiliară.

IV. Principiul irevocabilității donațiilor

Principiul irevocabilității donațiilor rezultă din art. 801, art. 802-824 Cod civil, texte care atrag atenția asupra gravității și importanței acestora asupra patrimoniului debitorului.

Desigur, principiul forței obligatorii între părțile contractante (art. 969 Cod civil), face aplicare întru totul, dar peste acesta se suprapune principiul irevocabilității, ca un principiu special, de esența contractului de donație, care guvernează atât formarea sa, cât lui efectele sale.

Așadar, irevocabilitatea donațiilor rezultă nu numai din art. 969 Cod civil, comun tuturor contractelor, ci și din dispoziții cu caracter special, de strictă interpretare. Irevocabilitatea reprezintă așadar, o condiție de validitate, așa încât acele clauze contractuale care sunt contrare principiului irevocabilității vor fi nule absolut. Revocarea donațiilor, așa cum vom vedea, se poate face numai în cazurile prevăzute de lege.

IV.1. Clauze incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor

Condițiile potestative sunt acele condiții suspensive sau regulatorii a căror realizare depinde de voința celui care se obligă.

Condițiile potestative sunt de două feluri :

– pure, a căror realizare depinde în exclusivitate de voința celui care se obligă;

– simple, a căror realizare depinde atât de voința donatorului, cât și de alte clauze exterioare.

Spre deosebire contractele cu titlu oneros, în care sunt interzise condițiile pur potestative, în cazul donației sunt interzise și condițiile potestative simple pentru a nu afecta principiul irevocabilității donațiilor (art. 823 Cod civil). În schimb, sunt admise condițiile cauzale sau mixte.

Plata datoriilor viitoare nedeterminate pe care le-ar contracta donatorul este o clauză nulă dacă nu se cunoaște încă valoarea lor (art. 823 Cod civil). Ar însemna că, indirect, donatorul ar revoca donația, dacă valoarea bunurilor viitoare întrec valoarea bunului donat.

Rezervarea dreptului de a dispune de bunul donat este o clauză nulă dacă nu se cunoaște încă valoarea lor (art. 823 Cod civil). Ar însemna că, indirect, donatorul ar revoca donația, dacă datoriile viitoare întrec valoarea bunului donat .

Rezervarea dreptului de a dispune de bunul donat este o clauză incompatibilă cu principiul irevocabilității donațiilor (art. 824 Cod civil). Dacă s-au donat mai multe bunuri și rezerva există numai cu privire la un anumit bun ori sumă de bani, va fi nulă clauza referitoare la dreptul donatorului de a dispune de acel bun sau sumă de bani .Dacă rezervarea dreptului de a dispune se referă la toate bunurile donate, contractul va fi afectat în întregime de nulitate, fiindcă în acest caz suntem în prezența unei condiții rezolutorii pur potestativă, interzisă atât în actele cu titlu oneros, cât și ,,a fortiori”, în cele cu titlu gratuit.

Rezervarea dreptului de denunțare unilaterală este prin natura ei, o clauză incompatibilă cu principiul irevocabilității donațiilor.

IV.2. Clauze admise în contractul de donație

Sunt admise în contractul de donație următoarele clauze:

a) clauza referitoare la termen, fiindcă termenul în acest caz nu afectează dobândirea dreptului de proprietate de către donatar. Dreptul s-a transmis din momentul realizării acordului de voință al părților în formă autentică (art. 1022 Cod civil);

b) clauza referitoare la o condiție cauzală (art. 1005 Cod civil), sau mixtă (art. 1007 Cod civil), pentru că realizarea lor nu depinde în nici un caz de voința donatorului;

c) clauza privind plata datoriilor prezente ale donatorului sau a datoriilor viitoare, dacă se cunoaște valoare lor și este indicată în cuprinsul contractului de donație (art. 823 Cod civil);

d) clauza privind reîntoarcerea bunului donat în patrimoniul donatorului, dacă donatarul moare înainte de donator, chiar dacă lasă moștenitori. Reîntoarcerea bunului donat nu s-ar putea face în favoarea unei terțe persoane căci ar fi o substituție fideicomisară nulă de drept (art. 803 Cod civil);

e) clauza prin care donatorul își rezervă dreptul de uzufruct pentru el sau pentru altă persoană, ori dreptul de abitație este valabilă căci, în definitiv, se donează doar „nuda proprietate” (art. 805. Cod civil)

V. Revocarea donațiilor între soți

În ceea ce privește contractul de donație încheiat între soți (deci în timpul căsătoriei), poate avea ca obiect numai bunurile proprii ale soțului donator și care devin astfel bunuri proprii ale soțului donatar, dacă nu s-a stipulat intrarea lor în comunitate, ceea ce înseamnă prefacerea dreptului de proprietate exclusivă a soțului donator într-un drept de proprietate devălmașe a ambilor soți.

Potrivit art. 937 alin. 1 Cod civil, „orice donațiune făcută între soți în timpul maritagiului este revocabilă”. Este vorba de bunuri proprii ale soțului donator.

Revocarea se poate face „ad nutum” (voința unilaterală a donatorului) oricând:

în timpul căsătoriei;

după încetarea căsătoriei;

după decesul soțului donator împotriva moștenitorilor acestuia.

Donația între soți devine definitivă și irevocabilă numai în momentul morții donatorului.

Clauzele incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor sunt compatibile în cazul donațiilor între soți. În timpul vieții donatorului nu se aplică dispozițiile legale privind revocarea donațiilor pentru ingratitudine sau pentru neîndeplinirea sarcinilor. În schimb, după moartea soțului donator, moștenitorii lui pot cere revocarea pentru clauzele legale de revocare.

Revocarea donațiilor între soți se poate face fie în mod expres (prin act autentic), fie în mod tacit printr-un act ulterior al donatorului din care rezultă implicit că donația a fost revocată. De exemplu, același bun este ulterior vândut.

Potrivit art. 938 Cod civil și art. 940 alin.2 Cod civil, sunt lovite de nulitate absolută donațiile mutuale reciproce între soți făcute în același act și donațiile deghizate sau prin interpunere de persoane.

Dacă s-ar admite acest lucru, ar însemna că, practic, donațiile între soți nu ar mai putea fi revocate. Sunt persoane interpuse, potrivit legii, copiii donatarului sau orice altă rudă în linie dreaptă sau colaterală până la gradul IV (inclusiv) care au vocație legală la moștenirea soțului donatar și ar fi interesați ca bunul donat să rămână în patrimoniul donatarului.

VI. Tipurile donațiilor ce derivă din contractul de donație

VI.1. Donațiile indirecte

Contractul de donație este un act solemn, iar absența formei impuse de lege – ad validatem – duce la nulitatea contractului. Există cazuri când o persoană dorește să gratifice pe o alta, dar nu prin intermediul contractului de donație, ci al unui alt act juridic. Cu alte cuvinte, are loc o donație indirectă. Această formă de donație presupune un anumit donandi din partea donatorului, numai că gratificarea are loc printr-un alt act juridic decât donația. În acest caz, nu mai este necesară forma autentică, inclusiv pentru acceptarea liberalității. Desigur, și la donația indirectă nu este suficient consimțământul donatorului, fiind necesar și acordul donatarului. În absența acceptării ne vom afla în prezența doar a unei oferte.

Formele concrete sub care se poate materializa donația indirectă sunt următoarele:

VI.1.2. Remiterea de datorie

Creditorul renunță la creața sa, predând debitorului titlul original al creanței ( o asemenea prevedere este în Codul civil al art. 1138).

O persoană plătește o rentă viageră cu titlu gratuit în folosul unui terț. De exemplu, vând o casă și cer cumpărătorului ca, pe lângă prețul pe care mi-l plătește, să achite și o sumă de bani, lunar fratelui meu, cu titlu de rentă viageră. Liberalitatea este o parte din prețul vânzării și nu trebuie să îmbrace forma autentică.

Creditorul nu-și exercită dreptul său, tocmai în scopul de a-l gratifica pe debitor. De exemplu, creditorul lasă să se împlinească termenul de prescripții, fără să exercite dreptul la acțiune.

VI.1.2. Renunțarea la un drept

În principiu, renunțarea la un drept nu constituie o liberalitate, deoarece poate avea și caracter oneros. Dar uneori prin renunțare se urmărește gratificarea unei persoane. De exemplu, în materia succesiunii, renunțarea la moștenire de către un succesibil vor profita ceilalți comoștenitori.

O donație indirectă poate avea loc printr-un contract de asigurare pe viață. Astfel, constituie liberalități primele de asigurare achitate de către de cujus, în vederea asigurării copiilor săi.

Stipulația în favoarea unei alte persoane, când este făcută cu intenția de a gratifica.

VI.2. Donații deghizate

O donație este deghizată când este făcută sub forma unui contract cu titlu oneros, în sensul că o parte declară nereal că a primit echivalentul bănesc în schimbul folosului prestat de ea. Cel care pretinde că un contract cu titlu oneros ascunde, în realitate, o liberalitate, are obligația să facă dovada susținerilor sale. Proba simulației va putea fi făcută prin orice mijloace de dovadă (inclusiv cu martori și prezumții).

Deci, donația este deghizată când actul prin care a fost făcută, îmbracă forma unui alt act juridic (ex. a unui contract de vânzare – cumpărare).

Când donația este ascunsă printr-un contract de vânzare – cumpărare, trebuie să îmbrace forma autentică. Prin contractul de vânzare – cumpărare, efectul translativ în caz de vânzare a unei case nu este similar, dar este stimulat unul din elementele contractului și anume prețul, care în realitate nu este plătit sau este plătit parțial.

Donațiile vor putea fi făcute prin persoane interpuse atunci când se urmărește să se facă o liberalitate unei persoane, iar legea interzice aceasta. Persoana interpusă, capabilă de a primi donația, urmează să remită apoi bunul donat incapabilului. În asemenea cazuri, simulația îmbracă două acte juridice: unul aparent, care are în vedere actul oneros, și unul secret care atestă liberalitatea.

Donațiile deghizate se deosebesc de donațiile indirecte, liberalitățile (de exemplu, renta viageră, când beneficiarul este terț) pentru care nu se cere forma autentică.

Renunțarea la un drept făcut animus donandi are caracterul unei liberalități și deci nu este necesară forma autentică.

Remiterea de datorie, care nu este decât o renunțare gratuită la valorificarea unui drept de creanță față de debitor, precum și stipulația pentru altul, cu intenția de a gratifica, sunt liberalități, donații indirecte, scutite de forma autentică.

VI.3. Darurile Manuale

În decursul anilor, doctrina juridică și jurisprudența au recunoscut validitatea darurilor manuale, ca una din formele donației. Ele au ca obiect bunuri corporale, care sunt predate donatarului fără nici o altă formalitate (de manum ad manum).

Deci, darurile manuale sunt acele donații care au ca obiect numai lucrurile mobile și pentru care, pe lângă acordul de voință al părților, se cere și tradiția lucrului mobil. Darurile manuale sunt scutite de estimați și de formă autentică.

Darul manual făcut unui minor sau interzis va trebui acceptat de reprezentantul minorului sau interzisului.

Darurile manuale sunt irevocabile. Are caracterul juridic al unui dar manual o sumă de bani depusă de CEC sau la bancă pe numele unei persoane.

Nu fac obiectul darurilor manuale imobilele, mobilele incorporale (drepturile de creație intelectuală, drepturile de creanță) deoarece nu sunt transferabile prin tradiție.

Nu este exclus ca tradițiunea bunului să se facă prin intermediul unui terț. Mandatarul, desemnat de donator sau donatar, nu trebuie să fie recunoscut printr-un act autentic, deoarece nici darului manual în sine nu i se cere respectarea formei solemne.

Cât timp darul manual darul manual nu a fost acceptat de donatar, el rămâne în faza de ofertă, care poate fi oricând revocată. Deci, dacă mandatarul nu predă bunul donatarului, iar donatorul moare, atunci el va fi obligat să-l restituie moștenitorului acestuia.

VI.4. Darurile de nuntă

Frecvente sunt situațiile în practica judiciară când instanțele judecătorești sunt solicitate să soluționeze litigii privind natura judiciară a darurilor de nuntă (de exemplu, în ocazia împărțirii bunurilor comune, a ieșirii din indiviziune a comoștenitorilor etc.).

În practica judecătorească – însușită de unii autori – s-a decis că, potrivit tradiției, există obiceiul ca părinții să-și înzestreze copiii cu obiecte sau valori, bunuri de natură a contura, pentru început, patrimoniul comun al soților. De regulă, aceste bunuri sunt dăruite cu ocazia nunții, deci după încheierea căsătoriei, ceea ce face ca ele să constituie bunuri comune ale soților.

În literatura judiciară s-a emis și o altă opinie, potrivit căreia, din moment ce, în principiu, bunurile dobândite de către soți sunt bunuri proprii, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune și fiindcă nu se distinge după cum donațiile sunt făcute cu ocazia nunții sau ulterior, nu se mai poate propune intenția donatorului, în sens contrar, această intenție trebuind dovedită în mod concret și neechivoc, dar nu presupusă numai pentru faptul că darul a fost făcut cu ocazia nunții.

De regulă, cheltuielile privind sărbătorirea nunții sunt făcute fără intenția de a recupera din darurile de nuntă, situația în care, dacă se va face dovada înțelegerii, va trebui să i se dea eficiență de către instanță. Se pune însă problema dacă darurile de nuntă, ca modalitate a donației, trebuie să îmbrace sau nu forma actului autentic.

Darul de nuntă reprezintă o donație sub forma darului manual. Ori, este știut că darul manual constituie o excepție de la principiul solemnității donațiilor. Din această perspectivă, darul manual se poate face și fără a fi materializat printr-un act autentic. Cu toate acestea, considerăm că înzestrarea copiilor de către părinți constituie un act cu titlu gratuit și nu poate avea loc decât, prin act autentic. Nerespectarea formei ad solemnitatem poate duce la nulitatea donației. Neexistând o obligație civilă de înzestrarea a copiilor, nu se va putea susține că înzestrarea ar avea loc în temeiul unei obligații naturale.

Din punctul nostru de vedere, darurile de nuntă reprezintă o formă a darului manual, care este exceptat de la principiul solemnității donației. Desigur, înzestrarea copiilor se poate face cu bunuri mobile sau bunuri imobile. În acest caz din urmă, donația trebuie să îmbrace desigur, forma actului autentic. Darurile de nuntă, reprezentând bunuri mobile, pot fi cuprinse și înscrise sub semnătură privată și dovedite cu martori, dacă, firește, există un început de dovadă scrisă.

VI.5. Donația cu sarcini

În situația donației cu sarcini, când putem vorbi deja de un contract sinalagmatic, uneori, se confundă sarcina cu condiția sau se consideră, eronat, că donația poate fi supusă unei condiții suspensive ori rezolutorii potestative.

Frecventă este donația cu sarcină de întreținere, aceasta confundându-se, uneori cu un contract de întreținere. La donația cu sarcini, în schimbul liberalității, donatorul îi incumbă donatarului o obligație de a da, a face sau a nu face.

Din momentul acceptării donației, donatarul este obligat să o execute.

Sarcina poate fi impusă în interesul gratificatului a unui terț sau chiar a donatorului. Dacă donația cu sarcina se face în favoarea exclusivă a unui soț (de pildă, pentru a efectua o anumită călătorie etc.) bunul donat va deveni bun propriu al soțului beneficiar al donației.

Sarcina nu se confundă cu condiția suspensivă, deoarece ea nu suspendă nașterea sau exercitarea dreptului donatorului, sarcina fiind considerată „o afectare economică a unui bun”, pe când condiția ar interesa statutul personal al celui gratificat.

O confuzie mai mare se face, de regulă, între donația cu sarcină și contractul de întreținere. Pentru a le distinge, s-a relevat că „este necesar, în primul rând, să avem în vedere criteriul cauzei (scopului) actului, iar, în mod complementar, echivalența avantajelor pe care părțile le-au avut în vedere la încheierea lui”.

La donația cu sarcini, valoarea obiectului liberalității este mai mare decât cea a sarcinii. Este absolut necesar ca sarcina într-o donație să fie impusă în mod expres și nu tacit. În cazul neexecutării sarcinii donatorul va putea opta între soluția executării contractului sau cea a revocării donației.

Vor putea cere revocarea donatorul, moștenitorii săi, precum și creditorii personali ai donatorului, pe calea acțiunii oblice. Totuși, dacă sarcina constă în obligația de întreținere acțiunea aparține numai donatorului, iar moștenitorii săi nu vor putea să o continue în cazul în care a fost declarată de donator.

Dar dacă donatorul decedează înainte de executarea sarcinii?

Uneori s-a decis că, în asemenea cazuri, donatarul nu poate fi obligat să restituie bunul donat moștenitorilor donatorului, deoarece donația cu sarcini s-a transformat într-o donație pură și simplă.

Contrar acestei soluții, s-a susținut că moartea donatorului nu putea nici să transforme o donație cu sarcini în una pură și simplă și, totodată, nu putea înlătura nici incidenta principiului de bază al teoriei riscurilor potrivit căruia riscul contractului este suportatde debitorul obligației imposibil de executat.

Într-o altă opinie, unanim acceptată, s-a subliniat că în absența acordului de voinșă al părților, donația cu sarcini nu se poate schimba în una fără sarcini, în considerarea elementului alearoriu al contactului respectiv, dat fiind că „elementul aleatoriu se află în acea latură a contractului (calificat, în ansamblul său, cu titlu gratuit), care ține de titlul oneros”.

Deoarece donația cu sarcini are un caracter sinalagmatic, practic, acțiunea în revocare îmbracă forma acțiunii în rezoluțiune. În cazul decesului creditorului înainte de executarea sarcinii, suntem de părare că donatorul nu va putea fi obligat să restituie bunul donat, deoarece neexecutarea nu îi este imputabilă, iar rezoluțiunea nu se poate pronunța decât în cazul culpei debitorului. Se impun câteva considerații cu privire la contractul de donație cu clauză de întreținere, deoarece se întâlnește mai frecvent în practica instanțelor:

dacă bunul a fost donat cu clauză de întreținere, ambilor soți, el va deveni comun;

dacă este donat numai unuia dintre soți, bunul va fi bun propriu al soțului donatar.

În acest caz, în ipoteza în cae întreținerea se suportă din patrimoniul comun, soțul debitor va restitui celuilalt soț contravaloarea contribuției sale. Odată primit obiectul donației, donatarul este obligat să execute sarcina, la care nu poate renunța unilateral. Numai într-o acțiune în rezoluțiune se va putea pune în discuție desființrea contractului. Rezoluțiunea nu operează de drept la donația cu clauză de întreținere – ca, de altfel, la orice contract sinalagmatic – , exceptând situația când s-a stipulat de către părți un pact comisoriu expres, în sensul ca rezoluțiunea să opereze de drept și fără o altă formalitate.

VII. Efectele donațiilor între părți

VII.1. Efectul translativ al contractului

Ca efect al donației, dreptul care formează obiectul contractului se transmite din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului. Donația poate avea ca efect și stingerea unui drept și a obligației corelative (remitere de datorii).

Dacă dreptul transferat este o creanță, operația intervenită între părți se analizează ca o cesiune de creanță cu titlu gratuit, aplicându-se regulile corespunzătoare (art. 1391 și urm., Cod civil), cu derogările care rezultă din natura gratuită a transferului.

Cel mai frecvent, obiectul contractului îl constituie un drept real. În acest caz, ca și în materie de vânzare, transmiterea sau constituirea dreptului operează prin efectul realizării acordului de voință (art. 971 Cod civil) în forma autentică sau forma actului juridic care realizează indirect donația, în această din urmă ipoteză, de regulă, „solo consensu”, dar necondiționat de predarea bunului care formează obiectul donației, cu excepția darurilor manuale care se realizează prin trțiune.

Contractul de donație are caracter translativ prin care se transmite dreptul de proprietate sau alt drept real ori de creanță din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. Când donația are ca obiect un drept de creanță, aceasta constituie o cesiune de creanță cu titlu gratuit. Fiind, în principiu, un contract unilateral efectele donației cuprind obligațiile donatorului.

VII.2. Obligațiile donatorului

VII.2.1. Obligația de predare

După încheierea contractului, donatorul este obligat să predea bonul dăruit potrivit clauzelor stabilite și să-l păstreze până la predare, răspunzând de pieirea sau deteriorarea lui provenită din culpa sa.

În cazul darului manual, evident problema obligației de predare nu se pune.

Darul manual reprezintă o categorie specială de donație pentru validitatea căreia se cer două elemente:

acordul de condiție pentru a transfera și dobândi un drept cu titlu gratuit;

trțiunea, predarea efectivă și reală (materială) a bunului dăruit.

Deoarece darul manual este un act (iar nu fapt) juridic, acordul părților constituie temeiul juridic al transferării valorii din patrimoniul donatorului în patrimoniul donatarului. Iar „trțiunea” este exteriorizarea acordului, înlocuind (după unii autori reprezentând) forma solemnă prevăzută de lege pentru donații și de natura a atrage atenția donatorului asupra gravității contractului pe care îl încheie.

Observăm că singura condiție specială ce trebuie îndeplinită în cazul darurilor manuale este predarea, trțiunea reală a bunului („de manu ad manum”), fiind deci contracte reale. Desigur, nici acceptarea unui dar manual nu este supusă unei forme speciale, ci ea constă în primirea (preluarea) bunului dăruit. Validitatea darurilor manuale este consacrată prin art. 644 Cod civil care, la modurile de dobândire a proprietății (prin excepție de la art. 971 Cod civil), prevede și trțiunea.

Darurile manuale făcute persoanelor care au capacitatea de a primi o donație, însă nu au exercițiul acestui drept, sunt valabile prin trțiunea bunurilor făcute reprezentanților lor legali, respectiv cu încuviințarea ocrotitorilor, iar dacă conțin și element oneros cu autorizația autorității tutelare. Predarea- primirea se poate face și printr-un reprezentant convențional, mandatar, căci posesiunea se poate transmite sau dobândi prin intermediul altuia.

Darul manual derogă de la regulile de formă ale donațiilor, însă este supus acelorași reguli de fond ca și celelalte donații (liberalității), inclusiv principiul irevocabilității. Darul manual poate fi însoțit și de clauze accesorii; sarcini ori condiții, scutire de raport etc.

Datorită faptului că trțiunea reală este un element esențial al darului manual, numai bunurile mobile corporale susceptibile de trțiune pot forma obiectul darurilor manuale.

Nu pot forma obiectul darului manual bunurile viitoare, deoarece predarea presupune deținerea materială („corpus”) a bunului, deci existența lui actuală.

Trțiunea reală este un element esențial al darului manual, iar nu un mod de executare a contractului.

Producându-se o așa-numită „dematerializare” a trțiunii bunurilor, darul manual se poate realiza prin forme moderne, care nu implică o predare efectivă, materială a bunului donat, dar asigură totuși transferul efectiv al valorilor dintr-un patrimoniu în altul.

O precizare se impune cu așa numitele „daruri de nuntă” (noțiune neprevăzută în legislație), dar care reprezintă aplicații relativ frecvente ale darului manual.

În legătură cu aceste daruri de nuntă, s-a decis că ele urmează a fi considerate bunuri comune ale soților în cote egale, chiar dacă au fost făcute de părinții unuia dintre soți, deoarece sunt dobândite în timpul căsătoriei și pentru că se „presupune intenția (mențiunea) dispunătorului ca ele să devină comune”. Numai dacă donația se face (de părinții unuia dintre soți) nu cu ocazia serbării nunții, ci ulterior, bunul se consideră ca fiind propriu.

Cu toate că darul manual se perfectează prin faptul predării și, ca atare, fiind o chestiune de fapt poate fi dovedită prin orice mijloace de probă, pentru donator și succesorii săi, în vederea dovedirii actului juridic al darului manual, „ad probationem” se cere existența unui înscris sau început de dovadă scrisă care poate fi completată cu martori sau prezumții, conform regulilor generale în materie de probe (art. 1191 și urm. Cod civil).

Donatarul posesor, fiind prezumat proprietar în baza art. 1909 Cod civil, nu are nevoie de dovadă scrisă. Dar persoanele interesate (de exemplu, moștenitorii) pot dovedi cu orice mijloc de probă fie că lucrul nu a fost donat, ci a fost furat ori pierdut de către proprietari, fie caracterul echivoc ori viciile posesiei, fie în condițiilea art. 1191 și urm. Cod civil, contractul din care rezultă natura precară a detențiunii.

VII.2.1. Obligația de garanție

Spre deosebire de vânzător, în principiu, donatorul nu datorează garanție pentru evicțiune (art. 828 alin.1 Cod civil) și nici pentru vicii ascunse, deoarece contractul este cu titlu gratuit.

Prin excepție, donatorul datorează garanție în următoarele cazuri:

dacă a promis expres garanția pentru evicțiune (art. 828 alin. 2 Cod civil) sau pentru vicii, lipsa garanției nefiind o regulă imperativă;

dacă evicțiunea provine din faptul său personal (art. 828 alin. 3 Cod civil) de exemplu, vinde imobilul donat înainte de efectuarea formelor de publicitate sau vinde și predă lucrul mobil cumpărătorului, dăruit anterior prin act autentic, fapte care contravin obligații contractuale;

în caz de dol (intenție sau culpă gravă asimilată dolului) donatorul răspunde de pagubele rezultând din viciile ascunse, cunoscute de el și necomunicate, care au cauzat (direct sau indirect) un prejudiciu donatarului, căci dolul strămută problema răspunderii de pe teren contractual, pe teren delictual (art. 998 Cod civil);

dacă donația nu este pur gratuită (donație cu sarcini) donatorul răspunde de evicțiune în limita valorii sarcinilor (art. 828 alin. 3 Cod civil). Deși legea nu prevede expres donatorul răspunde ca un vânzător și pentru vicii ascunse, căci în limita sarcinilor (respectiv, a prețului plătit pentru o parte din valoarea bunului) donația este un contract cu titlu oneros și sinalagmatic.

Donatorul, după încheierea contractului de donație, are obligația de a preda bunul sau bunurile donate donatarului.

Donatorul va răspunde în acest timp față de donatar de pieirea sau deteriorarea bunului datorată culpei sale.

În cazul darului manual, nu se pune problema obligației de predare, aceasta constituind o condiție de validitate a contractului real.

Potrivit art. 828 Cod civil „donatorul nu este responsabil de evicțiune către donatar pentru lucrurile dăruite”. Donatorul răspunde, însă, pentru evicțiune când el a promis expres garanția.

De asemenea, el va răspunde când evicțiunea provine din faptul său personal sau când este vorba de o donație care impune sarcini donatarului. În acest caz garanția este obligatorie numai până la valoarea sarcinilor.

Donatorul nu are obligația de garanție contra viciilor bunului donat. El va răspunde, pe temei delictual, față de donatar, de pagubele care i-au fost cauzate datorită viciilor ascunse ale bunului atunci când donatorul le cunoștea și nu le-a comunicat donatarului (art. 998 Cod civil).

VII.2.2. Obligațiile donatarului

Când donația este pur gratuită, donatarul nu are nici o obligație, ci numai o îndatorire denumită trțional „de recunoștință” care, în cazurile anume determinate de L., este sancționată prin posibilitatea dată donatorului de a revoca donația pentru cauza de ingratitudine. Astfel se pune problema dacă donația este cu sarcina („sub modo”).

După cum se știe, sarcina este o obligație impusă donatarului, care – după acceptarea donației – este ținut să o execute. Deși sarcina se aseamănă cu o condiție rezolutorie, întrucât nici una, nici alta nu afectează nașterea dreptului și în caz de realizare a condiției sau de revocare a donației pentru neexecutarea sarcinii efectele sunt retroactive, ele nu trebuie să fie confundate, deoarece regimul lor juridic este diferit, cel puțin sub două aspecte:

În cazul condiției rezolutorii chiar dacă este protestativă din partea donatarului, nu se creeează nici o obligație pentru el, fiind liber să acționeze cum dorește, fără riscul de a-și vedea angajată răspunderea, căci condiția (rezolutorie) este numai o modalitate care, în caz de realizare, desființează dreptul afectat de ea.

În schimb, „sarcina obligă pe donatar”, în caz de neexecuatare putându-se recurge la măsuri de executare, creditorul având dreptul la acțiunea de executare;

Condiția operează de drept (art. 1019), în schimb revocarea (rezoluțiunea) donației pentru neexecutarea sarcinii trebuie să fie cerută justiției (art.832 Cod civil).

Sarcina, ca și condiția, nu trebuie să fie imposibilă, ilicită sau imorală, potrivit regulilor generale. Ea poate fi prevăzută fie în, „favoarea donatorului” (de exemplu, plata unei datorii), fie în favoarea unei terțe persoane atunci când se analizează ca o stipulație pentru altul reprezentând o relație indirectă grefată pe o donație directă, dacă stipulația este făcută „donandi causa”, fie în favoarea donatarului insuși cum ar fi, de exemplu, efectuarea unei călătorii de studiu.

În acest din urmă caz, obligația se justifică numai dacă donatorul are vreun interes, cel puțin moral, la executarea sarcini. Astfel obligația donatarului față de el însuși nu ar putea avea o existență juridică decât, eventual, ca o condiție. În toate cazurile pentru a fi în prezența unei donații, sarcina nu trebuie să fie principalul, ci accesoriul, că să nu absoarbă foloasele gratuite, anihilând liberalitatea.

În cazul sarcinii stipulate în favoarea donatarului insuși, donația este de fapt pur gratuită, insă cu posibilitatea revocării pentru neexecutare. Numai în cazul sarcinii stipulate în favoarea donatorului sau a unui terț, donația încetează să fie liberalitate în măsura sarcinii.

Intrucât donația cu sarcini este, în limita sarcinii, un contract sinalagmatic și cu titlu oneros, în caz de neexecuatare intervin efectele specifice contractelor sinalagmatice.

Astfel, se poate cere indeplinirea prestației care formează obiectul sarcinii cu daune – interese și donatarul nu ar putea, fără consimțământul donatorului, deci fără un nou contract, să se elibereze de sarcină, abandonând bunurile dăruite.

Dar se poate alege și o altă cale; revocarea (rezoluțiunea) donației pentru neexecutarea de obligații. Dacă executarea sarcinii de către donatar a devenit imposibilă din culpa donatorului, (care l-a ucis pe donatar), donatorul nu poate, invocând propria sa culpă, să ceară revocarea donației.

În caz de neexecutare parțială sau executare cu intârziere, instanța este chemată să aprecieze graviatea nerespectării obligației de către debitor și, în funcție de imprejurări, poate dispune rezoluțiunea contractului, în cazuri temeinic justificate, rezoluțiunea parțială, eventuală cu acordarea unui termen de grație.

În caz de admitere a acțiunii, revocarea produce efecte retroactive atât în potriva donatarului și succesorilor lui în drepturi, cât și importiva terților, drepturile constituite în favoarea lor fiind desființate (art. 830 Cod civil) portivit regulilor aplicabile rezoluțiunii pentru neexecutare (art. 1020-1021 Cod civil).

Dacă dreptul donatarului a fost înscris în cartea funciară, acțiunea în revocare pentru neîndeplinirea sarcinilor va produce efecte față de terți numai de la data notării în cartea funciară a acțiunii.

Acțiunea în executare sau în revocare poate fi intentată de către donator su succesorii săi în drepturi, cum ar fi moștenitorii săi legali ori testamentari care beneficiază de efectele revocării, inclusiv creditorii chirografari în baza art. 974 Cod civil (acțiune oblică).

În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terț, beneficiarul poate cere și el executarea obligației, dar nu poate cere revocarea donației, nefiind parte în contractul încheiat între stipulant și promitent.

Acțiunea în rezoluțiunea unei donații pentru neîndeplinirea sarcinilor este transmisibilă prin deces, întocmai ca orice alt drept patrimonial, moștenitorii putând să exercite direct, și nu doar să continue, dacă ar fi fost introdusă de autorul lor.

Dacă există mai multi moștenitori care nu se înțeleg, iar sarcina este divizibilă, fiecare poate cere revocarea separat, pentru partea sa de moștenire. Iar dacă sarcina este indivizibilă, oricare dintre ei poate cere revocarea pentru totalitate (art. 1064 Cod civil).

Orice donație, inclusiv darul manual, poate fi afectată de sarcini.

VII.3. Efectele donației în ceea ce-i privește pe terți

Când efectul donației îl formează un bun imobil, dacă donatorul îl donează la mai multe persoane și nici una dintre acestea nu a intrat în posesia bunului, atunci proprietarul bunului va fi primul donatar. Când bunul a fost predat unuia dintre donatari, care este și de bună-credință, atunci acesta va fi proprietarul bunului.

În cazul creanțelor, numai prin efectul notificării donației, donatarul va deveni proprietar față de terți. Când obiectul donației îl constituie un imobil, contractul devine opozabil terților doar în momentul transcrierii lui (art.818 Cod civil). Prin transcriere, terții sunt puși în gardă asupra eventualelor fraude din partea donatorului.

Vor fi supuse transcrierii:

donațiile imobiliare afectate de modalități;

donația drepturilor succesorale;

în cazul donațiilor deghizate va fi transmis doar actul cu titlu oneros care ascunde liberalitatea;

donațiile între soți care cuprind imobile.

Cel interesat să solicite transcrierea este donatarul, pentru a-i împiedica pe terți, să dobândească drepturi asupra bunului donat.

Ca și în materie de vânzare, opozabilitatea față de terți este îngrădită; în privința bunurilor mobile prin excepția trasă din art.1909-1910 Cod civil (combinat cu art. .civ.) prevăzută în favoarea terțului dobânditor de bună-credință și posesor al lucrului dăruit; în ceea ce privește transferul gratuit al unui drept de creanță prin formalitatea notificării sau acceptării conform regulilor de la materia cesiunii de creanță iar în privința transmisiunii gratuite de imobile prin formalitatea înscrierii dreptului în cartea funciară.

Mai pot cere transcrierea donației mandatarul donatarului, donatarul minor sau interzis (deoarece transcrierea este un act de conservare), tutorele, ascendenții minorului donatar și chiar donatorul. Art. .civ. dispune însă că există anumite persoane care sunt „obligate” să solicite transcrierea donației.

Acestea sunt: tutorii care îi reprezintă pe minori și interziși; administratorii persoanei juridice. Dacă tutorele a omis să ceară transcrierea, iar donatorul înstrăinează bunul altei persoane, minorul nu mai poate cere bunul donat, dar ei vor avea o acțiune în daune împotriva tutorelui.

În ceea ce-i privește pe aadministratorii persoanei juridice, dacă ei neglijează spă transcrie donația, persoana juridică va avea o acțiune împotriva administratorului, deoarece, din neglijența sa, a fost prejudiciată.

Absența transcrierii va putea fi invocată de:

orice persoană interesată (este vorba de cei care au primit de la donator proprietatea bunului, printr-un act gratuit sau oneros);

mai pot invoca lipsa transcrierii creditorii care au o inscripție ipotecară asupra imobilului donat (sunt excluși creditorii chirografari, deoarece ai nu au nici un drept asupra imobilului);

succesorii cu titlu particular ai donatorului.

În privința publicității imobiliare operează însă și anumite dispoziți speciale (art. 819 Cod civil). Astfel, spre deosebire de actele cu titlu oneros a căror inopozabilitate din cauza neînscrierii în cartea funciară este limitată – neînscrierea în cartea funciară a dreptului real imobiliar dobândit prin donație poate fi invocată de orice persoană ce au interes la acestea, inclusiv dobânditorul cu titlu gratuit care a înregistrat cererea de înscriere mai întâi și creditorul chirografar.

Rezultă că donația neînscrisă în cartea funciară este opozabilă numai părților contractante și succesorilor lor universali și cu titlu universal (nu și succesorilor cu titlu particular sau creditorilor chirografari). Prin urmare, în această materie se lărgește cercul terților; succesorii cu titlu particular și creditorii chirografari nu au calitatea de avânzii săi cauză, ei aceea de terți.

Mai mult decât atât, donația – chiar înscrisă în cartea funciară – nu este opozabilă dobânditorului anterior cu titlu oneros al dreptului neînscris în cartea funciară, care poate cere instanței judecătorești să acorde înscrierii sale rang preferențial față de înscrierea efectuată de donatar.

Practic, donatarul-chiar înscris în cartea funciară și de bună-credință – se bucură pe deplin de efectele publicității imobiliare, titlul său devenind inatacabil, numai după 10 ani socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea sa de înscriere în cartea funciară, termen înăuntrul căruia poate fi pornită acțiunea în rectificare.

Pe de altă parte, art. 819 Cod civil conține o restricție cu privire la persoanele care, deși interesate să o facă (și cu toate că, potrivit regulilor generale, ar avea calitatea de a invoca inopozabilitatea), nu sunt totuși admise a invoca lipsa de înscriere în cartea funciară și anume (pe lângă părți și succesorii lor universali și cu titlu universal) acele persoane cărora lipsa de înscriere li se poate imputa ca o culpă și succesorii lor universali sau cu titlu universal.

Astfel, reprezentanții minorului sau ai celui pus sub interdicție. De asemenea, ascendenții care, potrivit art. 815 Cod civil, au acceptat donația făcută unui minor sau interzis. Mai pot cere transcrierea donației, mandatarul donatarului, donatarul minor sau interzis (deoarece transcrierea este un act de conservare), tutorele, ascendenții minorului donatar și chiar donatorul.

Art. 820 Cod civil dispune însă că există anumite persoane care sunt „obligate” să solicite transcrierea donației. Acestea sunt: tutorii care îi reprezintă pe minori și interziși; administratorii persanei juridice. Dacă tutorele a omis să ceară transcrierea, iar donatorul înstrăinează bunul altei persoane, minorul nu mai poate cere bunul donat, dar ei vor avea o acțiune împotriva administratorului, deoarece, din neglijența sa, a fost prejudiciată.

Absența transcrierii va putea fi invocată de orice persoană interesată (este vorbe de cei care au primit de la donator proprietatea bunului, printr-un act gratuit sau oneros); mai pot invoca lipsa transcrierii creditorii care au o inscripție ipotecară asupra imobilului donat (sunt excluși creditorii chirografari, deoarece ei nu au nici un drept asupra imobilului); succesorii cu titlu particular ai donatorului.

Legea interzice însă unor persoane să invoce absența transcrierii donației (art.819 Cod civil). Acestea sunt:

– donatarul și reprezentanții săi;

– donatorul și succesorii săi universali;

– persoanele obligate de lege de a face transcrierea și reprezentanții săi.

VIII. SPEȚE

Condiție rezolutorie. Dreptul de a cere rezoluțiunea.

Clauza expresă că bunurile transmise vor reveni donatoarei în cazul când căsătoria încheiată cu donatorul se va desface din vina acesteia, are caracterul unei condiții rezolutorii.

Dreptul de a cere să se constate rezoluțiunea transmisiunii este de natură patrimonială și transmisibil moștenitorilor.

(T.S., col. civil, Dec. 396/1952, în Repertoriu, 1952-1969, p. 397)

Donație. Înzestrarea copiilor. Necesitatea actului autentic.

Înzestrarea copiilor de către părinți constituind un act cu titlu gratuit, urmează că, potrivit art.813 Cod civil, trebuie să fie făcută prin act autentic, formalitate esențială, a cărei neîndeplinire atrage nulitatea donației, ce poate fi invocată de orice parte interesată.

Forma autentică a actului de donație fiind cerută de L. în mod imperativ, dovada existenței unei donații nu poate fi făcută cu martori, chiar dacă există un început de dovadă serioasă. De asemenea, o donație făcută prin act sub semnătură privată nu poate fi validată printr-un act confirmativ al donatorului. În ceea ce privește bunurile mobile, trebuie îndeplinită condiția prevăzută în art.827 din Codul civil, de a fi trecute într-un act estimativ (art.813, 827 Cod civil)

(T.S., col. civil, Dec. Nr. 600/1952, CD, 1952-1954, p. 40)

Donație. Succesiune. Scutire raport. Drepturile donatarului.

Transmisiunea dreptului de proprietate, care formează obiectul donațiilor, operându-se în puterea contractului, potrivit regulii generale relativă la contractele translative de drepturi reale, imobilul dăruit a ieșit din patrimoniul donatorului prin efectul donațiilor între vii, nemaigăsindu-se în masa succesorală la decesul acestuia.

Dispensa de raport fiind valabilă în limita cotității disponibile, moștenitorul rezervatar este obligat să se justifice că bunurile de care părintele său nu a dispus cu titlu gratuit, nu sunt suficiente pentru a-i întregi rezerva și să ceară, în cadrul procesului de partaj, să se opereze reducțiunea.

Prin urmare, rezoluțiunea dreptului de proprietate fiind eventuală până în momentul reducerii donațiilor, exercițiul dreptului de proprietate al donatarului cu toate prerogativele sale, este pe deplin garantat(art.846, 971 Cod civil)

(T.S., civ, Dec. 36/1958, C.D., p. 117)

Donații între soți. Revocare. Termen și forme.

Potrivit art. 937 Cod civil, donațiile făcute între soți în timpul căsătoriei sunt, în principiu, revocabile. Donatorul, spre deosebire de cazurile de revocare prevăzute de art. 829 Cod civil, nu este ținut să motiveze revocarea, ea fiind posibilă chiar și în lipsa unei atari cauze. Soțul donator poate să revoce donația și după încetarea căsătoriei și chiar după decesul soțului donatar, deoarece simpla manifestare de voință a donatorului produce în mod valabil revocarea. Așa fiind, revocarea poate să fie expresă, neîndoielnică, dar este posibilă și revocarea tacită, implicită, rezultând din orice act ulterior al donatorului din care să se poată constata voința acestuia de a revoca donația anterioară. La revocarea tacită este însă de importanță decisivă identificarea exactă a bunului , adică atât actul anterior al donației, cât și actul ulterior al donatorului să se refere la același bun.

(T.S., s. civil, Decizia 551/1970, nepublicată, în Repertoriu, 1969-1975, p. 135)

Bunuri comune ale soților. Cumpărare cu contribuția părinților. Prezumarea unei donații. Beneficiar.

În cazul în care la dobândirea unui bun în timpul căsătoriei au contribuit și părinții unui soț, această contribuție nu poate fi socotită altfel decât ca o donație făcută în favoarea exclusivă a copilului lor, cât timp nu s-a dovedit că ei au arătat în mod expres că înțeleg să gratifice pe ambii soți.

(art. 31 lit. b), și f), Codul familiei)

Succesiune. Donație. Raportarea fructelor.

Potrivit art. 762 Cod civil, fructele și dobâzile bunurilor supuse raportului nu se datorează decât din ziua deschiderii succesiunii. Din menționata prevedere legală se poate deduce că ceea ce a urmărit legiuitorul a fost să confirme intenția dispunătorului care, atunci când a făcut o donație, nu a putut gândi să interzică donatarului dreptul de a percepe fructele sau veniturile lucrului donat. Prin urmare, raportul lucrului nu poate produce efecte retroactive la fructele și veniturile anterioare deschiderii succesiunii.

Aceeași soluție se impune și în situația în care s-a donat numai nuda proprietate, iar fructele și veniturile au fost culese de donatar în timpul vieții donatorului, deoarece în acest caz, este prezumată îngăduința donatorului cu privire la posibilitatea acordată donatarului de a se folosi, parțial sau total, de fructe sau venituri.

(T.S., s. civil, Dec. 232/1975, comentată de I. Mihuță, „Probleme de drept din practica pe anul secției civile a Tribunalului Suprem”, R.R.D. nr. 12/1976., p. 32)

NOTĂ. Problema care se pune în legătură cu aplicarea menționatului text de L., atunci când este vorba de un bun producător de fructe, donat fără dispensă de raport este aceea dacă, începând de la data deschiderii succesiunii, se raportează numai fructele produse de acel bun după această dată, sau și fructele produse anterior, că și cele dintre data efectuării donației și data deschiderii succesiunii.

În speța soluționată de Tribunalul Suprem, reclamantul a cerut partajarea moștenirii rămase după defunctul său tată, cu obligarea pârâtului de a raporta la masa succesorală, atât bunurile donate în nudă proprietate, cât și uzufructul pe care și-l rezervase autorul în timpul vieții sale, dar pe care donatorii pârâți și l-au însușit. Tribunalul județean Vâlcea, prin încheierea de admitere în principiu a acțiunii, a constatat calitatea de moștenitori a celor în cauză, precum și componența masei succesorale, reținând că defunctul a făcut în timpul vieții unele donații, care urmează a fi reduse, apoi, prin sentința civilă nr. 6/1974, a respins acțiunea pe motiv că judecarea fondului a devenit imposibilă, deoarece reclamantul a refuzat să achite onorariul de expertiză pentru efectuarea loturilor.

Recursul reclamat de reclamant împotriva, atât a încheierii de admitere în principiu, cât și a sentinței finale, a fost însă admis de instanța supremă care le-a casat cu trimitere spre o nouă judecată.

S-a reținut ca primă deficiență neexercitarea de către Tribunalul județean a rolului activ, întrucât nu a explicat reclamantului consecințele la care se expune prin refuzul său de a suporta costul expertizei. Cu privire la încheierea de admitere în principiu a acțiunii, s-a reținut netemeinicia ei în legătură cu alcătuirea masei succesorale. Referitor la bunurile donate de autor fără dispensă de raport unora dintre moștenitorii pârâți, instanța supremă a făcut precizarea că trebuie aduse la masa succesorală numai fructele produse de acele bunuri după deschiderea succesiunii, și anume chiar dacă obiectul donației l-a format numai nuda proprietate, în cazul în care ele au fost însușite de către donatari cu îngăduința donatorului.

Sub acest aspect, adaugă instanța supremă, nu este posibilă cenzurarea modului în care donatorul a înțeles să dispună de fructele bunurilor sale, personal sau prin altul.

(C. Turianu, Contracte speciale. Practică judiciară adnotată, p. 224)

Deosebire de contractele sinalagmatice. Motivele care au determinat liberalitatea.

Spre deosebire de contractele sinalagmatic, unde cauza fiecăreia dintre obligațiile părților o constituie executarea prestației promise de către cealaltă parte, în contractele cu titlu gratuit cauza obligației cele care dispune constă în intenția de a mări patrimoniul celui gratificat, fără a primi în schimb o contra prestație.

În ceea ce privește simplele motive, deși în principiu ele nu sunt determinate pentru validitatea actului, liberalitatea nu va fi valabilă decât dacă voința de a gratifica a fost determinată de un mobil care să nu contravină regulilor de conviețuire socială.

(T.S., S.c., Dec. Nr. 1231/1971, C.D., p. 124).

Forma autentică, condițiile de validitate a contractului de donație.

Caracterul solemn al donației rezultă din conținutul art.813 Cod civil, conform căruia „toate donațiile se fac prin act autentic”.

Rezultă că, în cazul donației având ca obiect un bun imobil, inscrisul autentic este cerut nu ca un mijloc de probă ci ca un element esențial al contractului de donație. În acest sens, art.1168 Cod civil, dispune că donația nulă în privința formei trebuie să se refacă cu formele legiuite.

Deci, viciul de formă nu poate fi acoperit prin executare voluntară sau confirmare.

Forma autentică a actului de donație este de esența acestui contract civil.

Ca urmare, nu se poate pretinde dobândirea unei proprietăți imobiliare prin donație, în condițiile în care donația nu a fost făcută cu respectarea conținutului art. 813 Cod civil

(C. Ap. Galați, dec. Nr. 595/1994, „sinteză… 1 iulie 1993- 31 decembrie , p. 84)

Donație. Raport. Imobil. Divorț. Prescripție achizitivă.

Legiuitorul nefăcând distincții, descendenții raportează liberalitățile, indiferent de data primirii darurilor.

Este nerațional ca o instituție reglementată prin L., cum este aceea a raportului liberalitățilr, să fie anihilată, la cererea celui obligat la raport, prin aplicarea altor dispoziții, cum sunt cele referitoare la prescripția achizitivă.

Prescripția achizitivă are drept scop sancționarea pasivității proprietarului care, timp îndelungat, lasă bunuri în posesia altor persoane ce nu au un titlu de proprietate.

Or, pe data actului de liberalitate, dreptul s-a transmis de la donator la donatar, astfel că acesta are posesiunea ca atribut al unui drept real, iar nu ca uzurpator, pentru a se justifica prescripția achizitivă.

Liberalitate făcută descendentului este raportabilă, ca urmare a decesului donatorului (art.751 Cod civil), dar este irevocabilă (art. 801 Cod civil), de regulă, cât timp donatorul este în viață. Drept consecință este exclusă orice posibilitate de întrerupere a cursului termenului prescripției achizitive, încât, dacă acesta ar opera totdeauna, donatarul ar înlătura obligația sa de a raporta darul, după o posesiune îndelungată, ceea ce ar fi împotriva instituției legale a raportului, care asigură egalitatea între moștenitori.

În speță, deci, greșit intsanțele au reținut că pârâta nu are obligația de a raporta imobilul în litigiu dacă, după ce i-a fost dăruit, l-a posedat timo de 30 de ani.

(T.S., S.c., Dec. Nr. 387/1985, RRD, nr. 12/1985, p. 69)

Contract de donație. Imobil aflat în stare de diviziune. Partaj. Consecințe cu privire a valabilitatea actului de donație.

În proprietatea pe cote-părți, fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei-părți ideale ce i se cuvine din bunul indiviz.

Dreptul excusiv menționat cuprinde și posibilitatea penru coindivizar de a dispune de cota sa printr-un act de înstrăinare (vânzare, donație).

În aceste condiții, actul prin care s-a donat cota ideală din imobil este valabil, donatarul substituindu-se în drepturile donatarului, iar drepturile celorlalți coindivizari rămânând neatinse.

Nici în imprejurarea că imobilul a fost atribuit unui dintre coindivizari nu justifică concluzia pentru anularea actului de donație.

Actul de donație, confirmând calitatea donatorului de coproprietar asupra imobilului, atribuirea acestuia în lotul celuilalt coindivizar poate avea drept consecință, nu anularea actului de donație, ci plata către donatorul coindivizar a echivalentului cotei sale.

(C.S.J., S.c., Dec. Nr. 1306/1995, „Dr.”, nr.2/1996, p. 109)

Convenție.Caracterizare.

Donație cu sarcini.Contract comutativ.

Un act poate fi caracterizat contract de donație cu sarcini sau contract comutativ cu titlu oneros,după cum sarcinile respective –ținând seama și de caracterul aleator al actului – sunt egale sau aproape egale cu valoarea bunurilor transmise, intre cele doua prestații stabilindu-se un raport de echivalență economică.

În raport de această constatare, se va trage concluzia dacă actul trebuie sau nu sa imbrace forma autentică.

(T.S., col.civ., Dec. 1294/1959, nepublicată, în Repertoriu, 1952-1969, p.381)

Înzestrare. Probe. Act sub semnătură privată. Nevalabilitatea confirmării.

Înzestrarea copiilor de catre părinți constituie un act cu titlu gratuit și nu poate avea loc decât prin act autentic.Neîndeplinirea acestei formalități esențiale atrage nulitatea donației, care poate fi invocată de orice parte interesată.

Forma autentică fiind cerută de lege “ad validitatem” urmează că dovada existenței unei donații nu poate fi făcută cu martori,chiar dacă există un inceput de dovadă scrisă.

De asemenea, o donație făcută prin act sub semnătură privată nu poate fi validată printr-un act confirmativ al donatorului.

(T.S., col. civil, Dec. 65/1962, nepublicată, în Repertoriu, 1952-1969, p. 379)

Dar manualin. Obiect. Predarea unor sume de bani. Valabilitate.

Darul manual constituie o excepție de la regula că donațiile se fac, sub sancțiunea nulității, prin act autentic. Un asemenea dar poate avea ca obiect bunuri mobile corporale, cu excepția titlurilor la purtător și a biletelor de bancă, a căror transmisiune are loc de la mână la mână.

Sumele de bani predate direct sau prin virament pentru construirea și vânzarea locuințelor pe seama altor persoane au caracterul unui dar manual pentru a cărui valabilitate nu este necesară forma autentică.

Darul manual ca formă de realizare a donației, poate fi afectat de sarcini, pe care donatarul este ținut să aducă la îndeplinire, în caz contrar donatorul având dreptul să ceară, fie executarea lor, fie rezoluțiunea donației

(T.S., s. civil, Dec. 1349/1972, în Repertoriu, 1969 – 1975, p. 133 – 134)

Donația indirectă. Reîntoarcerea (reversiunea) convențională a bunurilor dăruite.

În speță, a fost admisă acțiunea reclamantei, o direcție sanitară județeană, și obligată pârâta, persoană fizică, să-i returneze suma de 2.862, 95 guldeni olandezi ce i-a fost remisă în țară de Spitalul Universitar din Olanda.

S-a reținut că suma pretinsă reprezintă diferența între banii expediați, în cadrul unui ajutor umanitar, spitalul menționat de către reclamantă pentru plata unei intervenții chirurgicale suportate de pârâtă, și banii reprezentând costul efectiv al acestei intervenții, că prin convenția inițială a părților, pârâta s-a obligat la reîntoarcerea acestei diferențe dacă îi va fi restituită.

În adevăr, întoarcerea diferenței de bani neîncasate de promitent (Spitalul din Olanda) și returnată pârâtei, fiind efectul unei condițiuni rezolutorii mixte exprese, prevăzută în contractul de donație, operează de drept (art. 1019 Cod civil). În consecință, cum mandatara a refuzat restituirea, era în facultatea donatorului să se adreseze Justiției pentru a obliga la întoarcere.

(C. Ap. Suceava, Dec. nr. 352/1977, p. 107)

IX. CONCLUZII

Donația este un contract solemn, unilateral și cu titlu gratuit prin care una dintre părți, numită donator, cu intenție liberală își micșorează în mod actual și irevocabil patrimoniul său cu un drept (real sau de creanță), mărind patrimoniul celeilalte părți, numită donatar, cu același drept fără a urmări să primească ceva în schimb.

Astfel definește Codul civil în art. 801 și art. 803, contractul de donație, care reprezintă o liberalitate, deoarece are ca efect micșorarea patrimoniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezinteresate cum ar fi de exemplu comodatul, mandatul sau depozitul cu titlu gratuit. Prin acestea însă nu se micșorează patrimoniul celui care procură altuia un folos, motiv pentru care acestea din urmă nu sunt supuse regulilor de fond și de formă prevăzute pentru donație.

Bunul care formează obiectul contractului (dreptul) trebuie să fie determinat sau determinabil, posibil, licit și să existe sau să poată exista în viitor (recolta viitoare). Referitor la obiectul donației – sumă de bani – nulitatea contractului de donație sau reducțiunea, raportul ori revocarea donației nu va afecta dreptul de proprietate al dobânditorului asupra imobilului.

Forma autentică apare impetuos necesară în situația încheierii contractului între absenți, cazul contrar atrăgând, după sine, nulitatea absolută cu toate consecințele și regulile stabilite de lege. Acceptarea donației trebuie să aibă loc neapărat în timpul vieții donatorului, aceasta fiind o condiție esențială prevăzută într-un înscris separat, condiție ce are menirea de a confirma validitatea donației săvârșite.

Pentru ca donația să fie valabilă, este necesar ca și consimțământul părților să fie liber. El trebuie să fie întotdeauna exteriorizat, de regulă, expres, în scris, în formă autentică.

Am tratat în lucrarea de față noțiunea de „stat estimativ”, necesară în situația în care obiectul donației este constituit din bunuri mobile, act ce trebuie semnat de donator și donatar și care trebuie să conțină descrierea și evaluarea lucrurilor mobile dăruite. Necesar de precizat faptul că darurile manuale și donațiile indirecte sunt scutite de formalitatea statului estimativ.

Principiul irevocabilității cuprinde noțiunea, clauze incompatibile cu principiul irevocabilității donațiilor, clauze admise în contractul de donație și revocarea donației dintre soți.

Clauzele incompatibile cu principiul irevocabilității sunt condițiile protestative, plata datoriilor viitoare nedeterminate, dreptul de a dispune de bunul donat, dreptul de denunțare unilaterală a contractului.

Clauze permise în contractul de donație sunt:

donația cu termen, pentru că termenul nu afectează dobândirea dreptului transmis, ci numai exercițiul acelui drept;

donația afectată de o condiție cazuală sau mixtă;

donația în care se stipulează plata de către donatar a datoriilor prezente ale donatorului, precum și a celor viitoare;

donația în care se prevede reîntoarcerea convențională a bunurilor dăruite pentru cazul când donatarul ar muri înainte de donator sau pentru cazul de predecesal donatarului și al descendenților lui;

donațiile ce cuprind clauze de inalienabilitate, în măsura în care sunt recunoscute valabile;

donația cu rezerva uzufructului.

Principalul efect al contractului de donație este cel translativ de proprietate. Dreptul se transmite din patrimoniul donatorului în cel al donatarului. Există situația ca dreptul transferat să fie reprezentat de o creanță, situație în care operația intervenită între părți se analizaeză ca o cesiune de creanță cu titlu gratuit. Efectele contractului de donație cuprind efectele donației între părți (obligațiile donatorului și ale donatarului), efectele donațiilor în ceea ce-i privește pe terți.

În cazul în care donația este cu sarcină, ea devine un contract sinalagmatic, implicit efectele contractelor sinalagmatice sunt aplicabile donației.

Caracteristica esențială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiile ce revin părților. Excepția de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații.

Prin invocarea acestei excepții, partea care o invocă obține, fără intervenția instanței judecătorești, o suspendare a executării propriilor obligații ce-i revin. De îndată ce aceste obligații vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepției de neexecutare a contractului încetează.

Când efectul donației îl formează un bun imobil, dacă donatorul îl donează la mai multe persoane și nici una dintre acestea nu a intrat în posesia bunului, atunci proprietarul bunului va fi primul donatar. Când bunul a fost predat unuia dintre donatari, care este și de bună-credință, atunci acesta va fi proprietarul bunului.

În cazul creanțelor, numai prin efectul notificării donației, donatarul va deveni proprietar față de terți. Când obiectul donației îl constituie un imobil, contractul devine opozabil terților doar în momentul transcrierii lui (art. 818 Cod civil). Prin transcriere, terții sunt puși în gardă asupra eventualelor fraude din partea donatorului.

Contractul de donație nu se confundă cu unele acte juridice în care o persoană prestează un serviciu cu titlu gratuit în favoarea alteia, care poate fi un act dezinteresat, și nici decum o liberalitate pentru că există o modificare de patrimoniu.

De asemenea, donația nu se confundă cu executarea unei obligații naturale, căci în acest caz obligația există, numai că s-a stins dreptul material la acțiune (deci posibilitatea de a beneficia de forța de constrângere a statului) al creditorului privind valorificarea creanței. Debitorul execută de bunăvoie o datorie care există.

X. BIBLIOGRAFIE:

I. M. ANGHEL, Drept roman, Editura Lumina Lex, București, 2000;

S. ANGHENI, Drept civil, Contracte civile, vol. II, Editura Oscar Print, București, 1997;

Gh. BELEIU, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Editura Șansa, București , 1995;

G. BOROI, Drept civil. Parte generală, Editura All Educațional, S.R.L., București, 1998;

A. COJOCARU, Drept civil. Partea generală, Editura Lumina Lex, București, 2004;

D. CHIRICĂ, Drept civil. Contracte speciale, Editura Lumina Lex, București, 1997;

O. CĂPĂȚÂNĂ, Titlu gratuit în actele juridice, București, 1947;

F. DEACK, Drept civil. Contracte speciale, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2001;

F. DEACK, S. CĂRPENARU, Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moștenire, Universitatea București, 1983;

I. DOGARU, Drept civil. Contracte special, Editura All Beck, București, 2004,

D. FLORESCU, Drept civil. Contracte speciale, Editura Universității Independente Titu Maioresc, București, 2001;

C. HAMANGIU, I. ROSETTI – BĂLĂNESCU, A. BĂICOIANU, Tratat de drept civil, Editura All Bec, București, 1997;

D. LUPULESCU, Drept civil. Introducere în dreptul civil, Editura Lumina Lex, București, 2002;

C. MANUSARIDE, G. NEAGU, Contractele mileniului III, Editura All beck, București, 2001;

R. MOTICĂ, Contracte civile. Sinteză teoretică și practică, Editura Lumina Lex, București, 1998;

C. MUȘESCU, Condiții esențiale pentru validitatea contractelor în dreptul roman și român, Editura Tipografia Curții Regale, București, 1900;

19). M. MUREȘAN, Drept civil. Contracte speciale, Editura Cordial – Lex, Cluj-Napoca, 1999;

J. MANOLIU, S. RAUSCHI, Contracte, Universitatea A. I. Cuza, Iași 1982;

S. NECULAESCU, Introducere în dreptul civil, Editura Lumina Lex, București, 2001;

R. PETRESCU, Principalele contracte de drept civil, Editura Oscar Print, București, 1997;

T. R. POPESCU, Condiții imposibile, ilicite și imorale în materie de liberalități în dreptul comparat, Editura Științifică, București, 1968;

E. SAFTA-ROMANO, Drept civil. Contracte speciale, ediția I-a, Editura Polirom, Iași, 1999;

C. STĂTESCU, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ediția a III-a, Editura All beck, București, 2002;

V. STOICA, Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile, Editura All Cop, București , 1997 ;

B. ȘTEFĂNESCU, R. DUMITRU, Drept civil, vol. II , Editura Lumina Lex , București , 2002;

I. TURCULEANU, Drept civil. Contracte speciale, Editura Themis, Craiova, 2000;

I. ZINVELIU, Contracte civile. Instrumente de satisfacere a intereselor cetățenești, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.

X. BIBLIOGRAFIE:

I. M. ANGHEL, Drept roman, Editura Lumina Lex, București, 2000;

S. ANGHENI, Drept civil, Contracte civile, vol. II, Editura Oscar Print, București, 1997;

Gh. BELEIU, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Editura Șansa, București , 1995;

G. BOROI, Drept civil. Parte generală, Editura All Educațional, S.R.L., București, 1998;

A. COJOCARU, Drept civil. Partea generală, Editura Lumina Lex, București, 2004;

D. CHIRICĂ, Drept civil. Contracte speciale, Editura Lumina Lex, București, 1997;

O. CĂPĂȚÂNĂ, Titlu gratuit în actele juridice, București, 1947;

F. DEACK, Drept civil. Contracte speciale, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2001;

F. DEACK, S. CĂRPENARU, Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moștenire, Universitatea București, 1983;

I. DOGARU, Drept civil. Contracte special, Editura All Beck, București, 2004,

D. FLORESCU, Drept civil. Contracte speciale, Editura Universității Independente Titu Maioresc, București, 2001;

C. HAMANGIU, I. ROSETTI – BĂLĂNESCU, A. BĂICOIANU, Tratat de drept civil, Editura All Bec, București, 1997;

D. LUPULESCU, Drept civil. Introducere în dreptul civil, Editura Lumina Lex, București, 2002;

C. MANUSARIDE, G. NEAGU, Contractele mileniului III, Editura All beck, București, 2001;

R. MOTICĂ, Contracte civile. Sinteză teoretică și practică, Editura Lumina Lex, București, 1998;

C. MUȘESCU, Condiții esențiale pentru validitatea contractelor în dreptul roman și român, Editura Tipografia Curții Regale, București, 1900;

19). M. MUREȘAN, Drept civil. Contracte speciale, Editura Cordial – Lex, Cluj-Napoca, 1999;

J. MANOLIU, S. RAUSCHI, Contracte, Universitatea A. I. Cuza, Iași 1982;

S. NECULAESCU, Introducere în dreptul civil, Editura Lumina Lex, București, 2001;

R. PETRESCU, Principalele contracte de drept civil, Editura Oscar Print, București, 1997;

T. R. POPESCU, Condiții imposibile, ilicite și imorale în materie de liberalități în dreptul comparat, Editura Științifică, București, 1968;

E. SAFTA-ROMANO, Drept civil. Contracte speciale, ediția I-a, Editura Polirom, Iași, 1999;

C. STĂTESCU, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, ediția a III-a, Editura All beck, București, 2002;

V. STOICA, Rezoluțiunea și rezilierea contractelor civile, Editura All Cop, București , 1997 ;

B. ȘTEFĂNESCU, R. DUMITRU, Drept civil, vol. II , Editura Lumina Lex , București , 2002;

I. TURCULEANU, Drept civil. Contracte speciale, Editura Themis, Craiova, 2000;

I. ZINVELIU, Contracte civile. Instrumente de satisfacere a intereselor cetățenești, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978.