Condiția și Statutul F emeii în Societate [616557]

Condiția și Statutul F emeii în Societate

În perioada medievală condiția femeii este diferită de cea a
bărbaților,datorită evoluțiilor sociale,economice,politice și
culturale,care le -au afectat condiția.
Înainte de a fi țărancă,ori castela nă,ori sfintă ,femeia a fost
definită prin timpul său,sexul său,prin relațiile sale cu grupurile
familiale.Nevastă,văduvă sau fecioară.În Evul Mediu,căsătoria
este în primul rând o „pace”. Găsim din belșug exemple de
alianțe matrimoniale care,prin intermed iul femeilor,instaurează
sau restaurează legături de prietenie între două neamuri.
Laicii sunt dispuși să uite legăturile de rudenie deja
existente pentru a-și unii copiii,dacă averea familiei o cere,pe
când clericii declară investuoasă această c ăsătorie.
O mare parte din femei,sunt declasate prin căsătorie,ele
sunt date unor soți inferiori prin sânge sau rang,dar cărora va
trebui să le dea ascultare.
Începând din secolul al XII-lea,dota adusă de soție crește
și treptat capătă o p ondere mai mare față de dota maritală sau
cadourile și aporturile soțului.
Femeile sunt cu mult mai puțin stăpâne asupra bogățiilor
lor,decât erau în epocile timpurii.Fidelitatea sexuală a femeilor
este realmente în centrul dispozitivului familial .Soțiile datorează
loialitate și devotament față de interesul ambelor familii.Înainte
de căsătorie,femeia trebuie să se supună fără să crâcnească
tatălui,fratelui sau tutorelui.
A da naștere la moștenitori buni,aceasta este marea
provocare.În inim a casei medievale se află camera în care
femeia șade,muncește procreează,naște și moare.
În imensa majoritate a populației,mamele își alăptează
nou-născuții : totuși numeroase sunt cele pe care sărăcia și
boala le constrâng să -și abandoneze,mai de vreme sau mai
târziu copilul după naștere.
A păzi și a ține femeile ocupate în interiorul caselor,acesta
este așadar,idealul masculin nedeslușit.Familia este un
ansamblu de persoane asupra căruia soția trebuie să

vegheze,ei îi revine,incontestabil , educația copiilor mici.Fetele
vor toarce,vor coase și vor broda fără încetare. Femeile au
rămas o rotiță subordonată reproducerii familiale .

Diferența majoră dintre bărbat și femeie este de natură
socială,deoarece bărbații care aparțineau elitelor beneficiau de
o serie de privilegii.
În altă ordine de idei,femeile, indiferent de con diția lor soci –
ală,erau consierate ființe inferioare și neputincioase fiind tratate
ca atare în multe situații.
Existau mici excepții la femeile care proveneau din rândul
nobilimii,care se bucura -se de o situație mai bună decât a unor
bărbați din cl asele inferioare,cum ar fi țăranii.
De-a lungul Evului Mediu femeia și -a îndeplinit cu priso –
sință rolul de procreare.Viața femeii din societatea medievală
avea trei aspecte principale :familia,căsătoria și religia.
Femeile Evului Mediu au fos t renumite ca soții,mame și că –
lugărițe.Au fost femei care s -au îndepărtat de tradițiile acelor
vremuri cum ar fi :scriitoarele,poetele,educatoarele și cele care
au practicat vrăjitoria.
În această perioadă situația femeii era foarte grea,trăind în
umbra păcatului originar.Femeile erau văzute ca fiind inferioare
bărbaților și nu se bucurau de afecțiunea și aprecierea lor.
De la vârsta de 10 -16 ani fetele erau învățate să munceas –
că întocmai ca băieții.Atunci când se căsătoreau ele urmau să
lucreze fie pe cont propriu fie pentru afacerea soțului ei.
Industriile care aveau cea mai mare nevoie de forță de
muncă feminină erau industria alimentară și textilă.Aparțineau
de bresle și puteau deveni meșteri deși nu primeau același sa –
lariu ca băr bații.
Cele mai multe femei munceau pe câmp și aveau grijă de
hrana și îmbrăcămintea familiilor lor.
La oraș ocupațiile femeilor erau mai variate.Unele făceau
comerț,coceau pâine,torceau,făceau curățenie slujind în casele
celor bogați.Indif erent de munca depusă erau mai puțin plătite
decât bărbații.
Proprietarii erau figuri importante în societatea medievală.
O femeie nemăritată avea drepturi egale cu cea a unui bărbat
visat,din momentul căsătoriei,ea îi ceda pământul și drepturile
soțului ei. Numai la moartea lui femeia avea dreptul la o treime
din pământ pentru a se întreține.

Femeile și Biserica :
În secolul al XVI – lea religia este prezentă în toate momen –
tele vieții oamenilor.Ea își pune amprenta asupra unui întreg
sistem de ceremonii de la naștere la moarte cum ar fi :botezul,
binecuvântarea nupțială,ultima miruire,slujbe,înmormântări,în –
humare în pământ crești n.
Bărbații și femeile în testamentul lor își reglează înmor –
mântarea, donațiile și pomeniile ce trebuiesc făcute pentru mân –
tuirea sufletelor.
Statutul social al femeii era solitar unor paradigme bazată pe
o serie de idei,multe dintre ele bucurându -se de girul bisericii.În
lumea indeo -creștină poziția inferioară a femeii este justificată
teologic.
În Cartea întâi din „Geneza”aflăm că bărbatul și femeia au
fost creați în același timp,după chipul și asemănarea lui Dumne –
zeu.
În Cartea a dou a se vorbește de crearea femeii din Coasta
lui Adam,cu scopul de a reprezenta un ajutor pentru aceasta.
Femeia apare aici ca o ființă zămislită după chipul bărbatului.
Faptul că Eva l -a determinat pe Adam să cadă în păcat justi –
fică privarea femeii de anumite drepturi,supunerea față de băr –
bat și excluderea oricăror roluri în viața socială.
Creștinismul aduce o oarecare înbunătățire situației femeii.
Mesajul lui Hristos urmărea anihilarea diferențelor sociale,etnice
sau de gen .
Evul Mediu este perioada în care biserica avea cea mai ma –
re putere,fiind considerată o epocă profund religioasă.
Într-adevăr principalul sistem de referință în Evul Mediu era
oferit de relligia creștină,preceptele creștine constituind repere
pentru conduita in dividuală.
Religia era reprezentată în plan social de clerul format din
bărbați celibatari.Aceștia impuneau o imagine inferioară a fe –
meii atât din punct de vedere fizic,mental și moral.Sursele
acestei credințe era Biblia dar și unele credințe păgân e.
Pentru femeie existau doar două alegeri considerate res –
pectabile :soția supusă sau călugarița dedicată religiei.

În secolele XII -XIII cultul fecioarei Mala a luat amploare în
rândul nobililor considerând femeia superioară din punct de
vedere moral,la acestea se adăugau povestirile cavalerești
romanțate și literatura siropoasă de la curte.
Peter Lombard un teolog influent (1100 -1169) susținea că
motivul pentru care Dumnezeu a creat -o pe Eva din coasta lui
Adam,afost acela că femeia nu trebuie nici să domin,nici să fie
dominată,ci să fie un partener egal al bărbatului într -o relație.
Femeile germanice erau admise în Biserică doar dacă dis-
puneau de o zestre substanțială.Tocmai din acest motiv nu erau
foarte multe călugărițe în Evul Mediu.
În Evul Mediu femeile erau crescute pentru a se mărita.În
caz contrar aveau ca alternativă intrarea într -o mănăstire de
maici.
Femeile puteau fi date la o mănăstire de propria familie sau
puteau intra de bunăvoie indiferent de vârstă.

Viața femeii în Renaștere :
Renașterea a fost o epocă în care sentimentul religios s -a
manifestat cu o puternică fer voare.În acest secol religia este
prezentă peste tot,nu alegi să fi creștin,ești.
Religia este prezentă în toate etapele vieții omului,de la naș –
tere până la moarte.
Legea civilă întărește legea religioasă.Așa de exemplu a
mânca slănină în post est e un mare păcat care era pedepsit cu
biciul și cu lovituri de ciomag.
Religia pătrunde și în viața profesionistă.Regulile vieții univer –
sitare în secolul al XVI -lea nu sunt încă laicizate,așa că exame –
nele erau acte solemne,încadrate de ceremonii relig ioase,învă –
țământul și biserica erau în strânsă legătură.
Viața religioasă era organizată în sânul confreriilor și a bres –
lelor,iar femeile fiind mai puține decât bărbații,nu au figurat nici –
odată pe lista membrilor.Viața religioasă a femeilor era înc hisă
în cadrul vieții private :mersul la biserică,rugăciuni,mătănii,cultul
sfinților,etc..
În Evul Mediu mănăstirile erau un mijloc de a adăposti fe –
meile indezirabile.Du Trancy în Formularul său susținea că mă –
năstirile sunt făcute pentru„bietele fem ei văduve sau pentru
cele care datorită unor defecte sau bătrâneții nu vor putea găsi
nici un soț ,nici un prieten”.
Fetele rebele din familii înstărite erau amenințate cu mănăs –
tirea,multe fete fiind sechestrate în mănăstiri fără voia lor.Acest
lucru permitea familiilor lor să -și păstreze averea,iar fetele a –
veau parte de educație.
Dar călugărițele nu se dedicau numai vieții de meditație și
rugăciune.S -au organizat în congragații pentru a avea contacte
cu exteriorul.În 1535 s -a fondat la Bresci a ordinul Ursulinelor
care s -a creat în sprijinul învățătorului
În secolul al XVII -lea ca și în secolele precedente mănăsti –
rile sunt populate cu fete din nobilime și burghezie,funcția de
stareță trecând de la mătușă la nepoată.Măicuțele cu mici ex –
cepții erau femei nobile.
Familiile promiteau dote și sume mari de bani mănăstirilor.

Familiile bogate păstrau legătura cu familia,iar măicuțele de
rând care făceau muncile umile din mănăstiri,erau acceptate
fără dotă.(donație).
Are lo c învoirea spirituală a religiei în care un loc deosebit îl
ocupă gruparea evanghelistă din jurul Margaretei de Navarra
din care făceau parte surori și mame de regi,adesea văduve,
mai independente,însoțitoare ale doamnelor de la curte,care
erau deschise s pre renașterea intelectuală.
Apar divergențe între catolici și protestanți.Le remarcăm în
mod deosebit Margareta catolică și Rene protestanta,două prin –
țese exemplare prin inteligența,demnitatea,curajul și credința în –
flăcărată.
Conflectele religio ase nu au modificat statutul de subordo –
nare a sexului feminin față de bărbați,condiție necesară în
secolul al XVI -lea și de protestanți și de catolici.Reforma nu a
reușit să instaureze egalitatea sexelor.

Viața femeilor din Societatea Românească :
În secolele XV -XVII viața fem eilor din societatea româneas –
că a oscilat între aceste două sp ații:public și privat.
La nivelul societății medievale rolul femeii era limitat și cât se
poate de controlat.Era limitat de oarece biserica și Statul nu per –
mit femeii să se manifeste decât în spațiul intim al familiei deoa –
rece nici legea și nici cutu ma nu permiteau femeii să se afirme.
Societatea feudală românească era puternic masculinizată,
În care primau virtuțiile războinice.
O astfel de societate a plasat femeia în umbra,ritmurile vieții
femeilor ca și a celei sociale erau dictate de b iserică.
Câteva aspecte din viața cotidiană,nașterea unui copil,nun –
ta și înmormântarea sunt prilejuri în care Biserica avea un rol
deosebit.
Nunțiile și înmormântările reprezentau prilejuri de socializa –
re,ritualurile propriu -zise impuneau pr ezența femeilor.Înmor –
mântarea,defapt moartea în sine,era siingurul moment în care
femeia și bărbatul au drepturi egale într -o societate în care do –
minau bărbații,iar religia era dominată de bărbați celibatari care
impuneau o stare a femeii din punct de ve dere fizic,mental și
moral ca fiind net inferioară bărbaților.
Pentru femeie existau doar două alegeri respectabile :căsă –
toria sau călugărița dedicată religiei.
Privind cu secole în urmă,imaginea femeii în societatea ro –
mânească se schimbă de l a o epocă la alta.
Chiar dacă nu avea un statut egall cu al bărbaților,femeia
era conștientă de rolul său în societate și de puterea sa.
Uneori suntem tentați să credem că viața domnițelor era cu
totul diferită față de a unei femei de la țară d incolo de bogăție și
de grade diferite de libertate,pe femeile din Evul Mediu le uneș –
te un destin comun,acela de a fi mamă sau de a se dedica în
totalitate bisericii ,călugărindu -se.
În cadrul familiei femeia este mereu obedientă considerân –
du-se că are nevoie de un bărbat protector și de un șef mascu –
lin care poate fi total,fratele sau vreun unchi.
Fiind exclusă din viața publică românca medievală își desfă –
șura existența în limitele spațiului domestic.

Era considerată o ființă mai puțin înzestrată fizic și
intelectual,mai puțin inteligentă decât bărbatul.
Femeia româncă era supusă obedienței iar satul avea drep –
turi depline de administrare și folosire a zestrei ei,dar nu o pu –
tea vinde sau înstrăina.
Cu toate acestea femeile românce a Evului Mediu au fost
renumite ca soții,mame și călugărițe.Cu toate acestea în anii
Evului Mediu mai multe femei care au trăit în Transilvania au
rămas în istorie prin averea dobândită cât și prin puterea lor.
Personalitățile feminine ale vremii sunt :Elisabeta -mama lui
Iancu de Hunedoara ,Beatrice -moștenitoarea Castelului Corvini –
lor,Isabela -principesa Transilvaniei,Zamfira -prințesa care a ridi –
cat Prislopul,fiica domnitorului muntean Moise Vodă din secolul
XVI.
În Țara Românească ș i Moldova s -au remarcat pe plan re –
ligios și social Elena Rareș,familia lui Mihai Viteazul și cea a lui
Constantin Brâncoveanu ,Iuliana -soția lui Luca Arbore,Elena
Cantacuzino și doamna Chiajna.
Ctitori de mănăstiri au fost domnitorii însă unele m ănăstiri
au fost conduse de starețe și populate numai cu femei care au
înființat adevărate ateliere meșteșugărești unde pictau icoane,
brodau veșminte,țeseau covoare și decorau vase liturgice.
Domnițele românce făceau danii bisericești spriijinind ridi-
carea de schituri,mănăstiri și biserici.La acestea se adăugau
numeroase moșii,păduri,vii,bălți dar și icoane,manuscrise și căr –
ți.
Revenind la imaginea femeii în Evul Mediu se poate con –
cluziona că dominată de mentalitățile vremiii,femeii îi e ra res –
trâns rolul în viața socială,economică,politică,dar și religioasă
cu toate acestea femeia creștină cu sensibilitatea ei a fost în –
totdeauna mai aproape de Dumnezeu,mai aproape de biserică.

Femeile și politica în România :
Mișcările feministe din România a avut în perioada inter –
belică momentul său de apogeu.Acest lucru reiese din cartea
cu titlul „Femei le și politica în România”.
Suntem pe deplin conștienți că feminismul nu a avut „o bună
reputație”în cadrul societății patriarhale,în care hotărârile legis –
lative și viața politică erau apanajul bărbaților.
Rolul principal în cadrul mișcării l -au deținut reprezentantele
elitei feminine,care au efectuat studii în străinătate,cu precădere
în Franța unde au avut primele contacte cu ideile de emanciare.
Accesul femeilor la politică s -a deschis înainte de primul ră –
zboi mondial,începând cu Finlan da care a dat în 1906 femeilor
dreptul de a alege,iar din 1907 și dreptul de a fi alese.Au urmat
Norvegia 1913,Danemarca și Islanda.1915.
Valul feminizării votului a început să atingă partea orientală
și meridională a Europei doar în anii 30.
Procesul s -a derulat cu intensitate din 1946 până în 1953,
cuprinzând România,Grecia și Ungaria.
Ideea drepturilor politice pentru femei a început să fie vehi –
culată din a doua jumătate a secolului al XIX -lea și în România,
În legătură cu procesul de democratizare.
Inițiativa Corneliei Emilian nu a rămas singulară și în anii
premergători primului rîzboi mondial ,s -au înregistrat demersuri
în direcția fondării de societăți ale femeilor în jurul ideii emanci –
pării lor depline.
Un exemplu relevant este cel al Eugeniei Reuss –Iancules –
cu,devenită în 1889 membră a L„Union” des Femmes din Paris.
Asociația pentru emanciparea Civilă și Politică a Femeii
Române a luat ființă în iulie 1918 la Iași.Scopul Asociației era
„de a lupta pentru eman ciparea deplină civilă și politică a femeii
române”.
Mișcarea feministă basarabeană de după 1918 a pornit din
jurul „Ligii Femeilor Basarabeene”,fondată în iunie 1917,de un
comitet compus din Elena Alistar –președinte,E.Dijonat -vicepre –
ședinte,N.Tu dor-secretară.
La Cluj a apărut,între anii 1920 -1921 revista „Lumina fe –
meii”,care a declanșat o adevărată dezbatere pe marginea stra –
tegiei de emancipare a femeii.

Articolele publicate sunt semnificative pentru punctul de
vedere profesat.
În 1929 a fost acordat femeilor dreptul de a alege și de a fi
alese în alegerile locale.
Un fapt relevat de prezența femeilor în cadrul partidelor sau
în funcții în administrația locală a fost tendința lor de specializa –
re unilaterale în limit ele problematicii sociale,sanitare și educa –
ționale.
La sfârșit amintim câteva reprezentante ale elitei feminine :
Elena Alistar a participat la înființarea Partidului Național Moldo –
venesc din Basarabia.
Maria Baiulescu din 1906 a activat ca membră în comitetul
Reuniunii Femeilor Române din Brașov,devenind președintă a
acesteia din 1907.
În timpul războiului a participat la înființarea Societății pen –
tru Ocrotirea Orfanilor de Război.
Calypso Botez a fondat școala de menaj„Rad u Vodă”pen –
tru pregătirea practică a orfanelor aflate în îngrijirea primăriei și
a pblicat studii literare.
Alexandrina Cantacuzino în timpul războiului a condus cel
mai mare spital din București,a organizat ajutorarea prizonierilor
români,a deschi s cantine populare.
Elena Dijonat în 1928 a întemeiat „Liga femeilor”din Ba –
sarabia.A tipărit revista „Mișcarea feministă”
Elena Meissner a condus Asociația de Emancipare Civilă
și Politică a Femeii Române.
Ella Negruzzi din 1927 a preluat președinția societății
Gospodăriile Rurale și a scris articole feministe în ziare și revis –
te juridice.
Eugenia Reuss -Ianculescu a fost lidera „Ligii Drepturilor și
Datoriilor Femeii”.Din 1926 a fost aleasă în „Comitetul Central.și
s-a înscris în„Partidul Național Țărănesc”.

Bibliografie :
1.J.Le GOFF „Omul Medieval”Editura Polirom,Iași 1999„Feme –
ile și familia”p 264 -268.
2.Ibidem, „Femeile și familia” p.272 -277.
3.Ibidem, ,„Femeile și familia” p.282 -284.
4.Madeleine Lazard „Eva în oglin dă –Viața femeii în Renaștere”
Editura „Saeculum”,București -2007 „Religia omniprezentă”și
”Femeile în religie”p.289.
5.Ibidem.„Viața în Mănăstiri”p.290.
6. Ibidem „Margareta de Navarra”p.300.
7. Ibidem„Renee de Ferrara”p.303 -306.
8.J.Goody „Familia Europea nă”Editura Polirom,Iași 2003 „Viața
de familie”p.51.
9. Ibidem „Femeile și averea”p.53.
10. Ibidem„Căsătoriile în familie”p.35.
11. Ibidem „Biserica și femeile”p.44
12. Ibidem „Munca femeilor”,„Femeile și munca”p.151 -156.
13.Ghizela Cosma „Femeile și politi ca în România„Presa Uni –
versitară Clujeană”,Cluj -Napoca”,2002 „Problema drepturilor
politice pentru femei” (1866 -1914)p.13 -19.
14.Ibidem „Societăți sufragiste” p.19 -41.
15. Ibidem „Elena Alistar”p.151.
16. Ibidem„Maria Baiulecu”p.152.
17. Ibidem „ C.Botez” p.155.
18. Ibidem „A.Cantacuzino”p.156 -157.
19. Ibidem„E.Djionat p.158.
20. Ibidem„E.Meissner p.159 -160.
21. Ibidem„Ella N.”p.162.

KERESZEGHI VIOREL
ISTORIE ANUL II