Conditia Femeii In Dreptul Comparat

CUPRINS

INTRODUCERE

,,Condiția femeii în dreptul comparat” este o lucrare în care am prezentat situația femeilor din cele mai vechi timpuri până în prezent. Chiar dacă în trecut femeile au fost slab reprezentate în societate, odată cu trecerea timpului acestea au reușit să se afirme prin câștigarea unor drepturi egale cu cele ale bărbațiilor.

Situația femeilor s-a ameliorat treptat prin modificarea constituțiilor naționale și internaționale dar și prin elaborarea unor declarații și documente internaționale. În foarte multe țări au fost desființate limitările juridice, astfel încât femeile au obținut accesul la viața politică.

Chiar dacă în trecut femeile din Franța aveau un acces limitat în politică, în prezent s-au adoptat legi având în vedere egalitatea de gen.

Deși în trecut femeia din societatea românească a fost inferioară bărbatului, în ultima perioadă balanța tinde spre egalitate din punct de vedere politic.

În Iran accesul femeilor în viața politică este limitat datorită unor reguli etice, morale, culturale și religioase ce nu pot fi încălcate.

Numărul mare de femei în viața politică contribuie la o atenție mai puternică asupra problemelelor femeilor. Participarea politică a femeilor este o condiție fundamentală pentru egalitatea de gen și democrația autentică.

LISTA NOTAȚIILOR

Lista figurilor

Lista tabelelor

Capitolul I

REGLEMANTĂRI CU PRIVIRE LA DREPTURILE FEMEII

1.1 Repere privind evoluția istorică a drepturilor femeii

Încă din cele mai vechi timpuri, au existat numeroase manifestări, care au avut ca scop afirmarea și promovarea drepturilor femeii. În anul 1848, în Statele Unite a avut loc o conferință referitoare la promovarea drepturilor femeii.

Cu această ocazie, a fost proclamată Declarația opiniilor și plângerilor, care s-a inspirat din Declarația de Independență a Statelor Unite. În cadrul acestui document se menționează că atât bărbații cât și femeile sunt deopotrivă egali și au fost înzestrați de Dumnezeu cu anumite drepturi inalienabile. Cu toate că mișcarea de promovare a drepturilor femeii a luat amploare, de abia în anul 1920, Constituția Statelor Unite a consacrat un important drept politic al femeilor aceasta fiind dreptul la vot. Pe plan internațional, au fost adoptate o serie de documente referitoare la drepturile femeii, printre care: Convenția Internațională referitoare la conflictele de legi în materie de căsătorie, divorț și încredințare a minorilor; Acordul internațional cu privire la traficul de femei; Convenția internațională referitoare la reprimarea traficului de femei,etc. În acea perioadă, femeia din societatea românească era dependentă de bărbat, fapt reliefat și de prevederile Codului civil care menționa în art.195 că "femeia datorează ascultare bărbatului". În acele timpuri statutul juridic al femeii, era apropiat de cel al minorului deoarece femeiile au avut o capacitate de exercițiu restrânsă. Istoria femeilor oferă o nouă perspectivă asupra trecutului, ale cărei consecințe abia acum încep să iasă la lumina. Studiile dedicate istoriei femeilor, ar trebui încurajate în societatea românescă cu scopul promovării drepturilor acestora. O intensificare a activității de promovare a drepturilor femeii s-a constatat după cel de-al doilea Război Mondial. O contribuție importantă în acest domeniu a avut-o O.N.U., care prin instituțiile sale a contribuit la afirmarea și promovarea drepturilor femeii. Calea spre construirea unui sistem de protecție internațională a drepturilor omului și stabilirea obligației unei cooperări internaționale în acest domeniu a fost deschisă de Carta O.N.U. Acestă instituție este un organism specializat în domeniul protecției drepturilor omului respectiv Comisia pentru Drepturile Omului. Adunarea Generală O.N.U. a adoptat "Declarația Universală a Drepturilor Omului" care reprezintă un document politic ce așează la baza drepturilor și libertăților omului egalitatea în drepturi. Astfel, Carta O.N.U. proclamă, în preambul-ul său, egalitatea în drepturi a bărbaților și femeilor.

Tot sub auspiciile Națiunilor Unite au mai fost adoptate o serie de documente, cu vocație universală, care promovează drepturile femeii, printre care: Pactul privind drepturile civile și politice;  Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale, cea mai importantă fiind Declarația universala a drepturilor omului.

Pe plan internațional au fost adoptate o altă serie de documente acestea fiind: Convenția asupra drepturilor politice ale femeii; Convenția asupra naționalității femeii căsătorite; Convenția privind consimțământul la căsătorie, Recomandarea privind consimțământul la căsătorie și vârsta minimă pentru căsătorie și înregistrarea căsătoriilor; Convenția cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei ; Declarația privind eliminarea tuturor formelor de violență asupra femeilor , etc. Convenția cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, a fost adoptată de Adunarea Generală O.N.U. la 18 decembrie 1979 și a intrat în vigoare la 3 septembrie 1981. Discriminarea femeilor violează un principiu fundamental al drepturilor omului și anume principiul egalității în drepturi și în același timp, încalcă unul dintre drepturile fundamentale ale omului și anume egalitatea femeii cu bărbatul. Statele părți la Convenție se angajează, că vor lua toate măsurile necesare pentru eliminarea discriminării bazate pe criterii sexuale, în toate domeniile deactivitate. Carta O.N.U. a drepturilor omului a promulgat o serie de drepturi precum: dreptul la viață, dreptul la pace, dreptul la democrație, dreptul la identitate cultural, dreptul la libertatea religiei și conștiinței, dreptul la dezvoltare și la justiție social, dreptul grupurilor vulnerabile, dreptul femeilor la oportunitatea angajării, dreptul femeii la alegerea liberă a profesiei, dreptul femeii la asistență social, dreptul femeii la remunerație egală cu bărbatul pentru munca prestată în aceleași condiții, dreptul femeii la compensare privind munca în familie, dreptul femeii la protecția sănătății, dreptul femeii la protecția muncii, dreptul femeii la protecție socială în timpul sarcinii când munca poate fi vătămătoare, dreptul la o participare egală a femeilor în viața publică, politică și socială. Ca mecanism de supraveghere a îndeplinirii prevederilor Convenției cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei a fost creat Comitetul pentru eliminarea discriminării față de femei, format din 23 de experți, care au un mandat de 4 ani.

Un alt mecanism de protecție a drepturilor femeii este reprezentat de Comisia pentru Condiția Femeii, înființată în anul 1947, fiind compusă din 45 de membrii. Atribuțiile Comisiei pentru Condiția Femeii constau în următoarele:

➢ efectuarea de studii și rapoarte privind promovarea drepturilor femeii de cătrestatele membre O.N.U.; ➢ promovarea egalității dintre femei și bărbați; ➢ întocmirea și elaborarea unor convenții internaționale în domeniul său de activitate,etc.

Deși este afirmată egalitatea între sexe, în anumite țări, femeia are un statut juridic inferior datorită tradiției și conservatorismului populației. Unele drepturi ale omului nu pot fi implementate în anumite țări, deoarece aceste opinii reprezintă încercări de a masca încălcări ale drepturilor femeii.

Discriminarea femeilor constituie o realitate a lumii contemporane, manifestându-se prin limitarea unor drepturi fundamentale precum dreptul la viață, la demnitate și integritate corporală, însă drepturile femeii reprezintă o parte inalienabilă a drepturilor omului.

Măsurile de promovare a egalității de șanse între femei și bărbați au început să dea roade prin reducerea cazurilor de  discriminare a  femeilor.

1.2. Situația femeilor în secolul al – XX – lea

În secolul al -XX-lea, situația femeilor a început să se amelioreze treptat prin modificarea constituțiilor naționale dar și prin elaborarea unor declarații și documente internaționale. În foarte multe țări au fost desființate limitările juridice, astfel încât femeile au obținut accesul la educație, la sistemul sanitar și mai ales la viața politică.

În ciuda acestor fapte drepturile femeii nu au fost garantate, indiferent de contextul lor cultural. Actele de încălcare a drepturilor femeii fiind rezultate directe ale uzului de violență. Cel mai important drept al omului, dreptul la viață și la integritate corporală a fost refuzat de foarte multe ori femeilor din întreaga lume pentru că atât în familie cât și în societate femeile fac obiectul violențelor de tot felul.

Particularitatea acestei forme de violență constă în faptul că aceasta nu vizează o singură femeie, ci toate persoanele de sex feminin ca grupare socială completă.

Violența la adresa femeilor presupune tot ceea ce li se refuză din simplul fapt că sunt femei, astfel încât acestea nu își pot dezvolta pe deplin capacitățile și sunt oprite din evoluția lor firească. Prevederile internaționale cu privire la drepturile omului vizează astăzi atât perosanele de sex masculin cât și persoanele de sex feminin.

Principiul conform căruia nici o persoană nu trebuie să aibă de suferit din pricină faptului că aparține unui anumit sex, a fost încă de la început parte esențială a declarațiilor O.N.U. Însă, discriminarea femeilor mai continuă și astăzi să fie o realitate peste tot în lume, femeilor fiindu-le limitate drepturile esențiale și fundamentale precum dreptul la viață și la integritate corporală. Feministele critică conceptul drepturilor omului, susținând că acestea ar viza doar societatea occidentală și mai ales problemele cu care se confruntă doar bărbații. Prima problemă gravă este diferențierea omniprezentă dintre sfera publică și cea privată. În mod tradițional, femeia este destinată sferei private, în timp ce bărbatul ocupă sferă publică. Protecția sferei private este unul din elementele însemnate ancorate în drepturile omului, deoarece acest element deosebit de important a fost introdus pentru a limita puterea și influența statului. Drepturile femeii nu sunt lezate în mod direct de către stat, ci de unele persoane care acționează bazându-se pe faptul ca acțiunile lor vor rămâne nepedepsite de autoritățiile statale. Cea de-a doua problemă susține faptul că drepturile omului precizate în declarțiile de până acum, nu menționează cum pot fi încalcate drepturile femeii. Astfel se presupune, că actele care lezează drepturile bărbatului sunt aceleași și în cazul femeilor.

Cea de-a treia problemă este reprezentată de tradiție dar și de prezența încălcării drepturilor femeii în multe țări ale lumii. În momentul în care statele încearcă să pună capăt acestor tradiții la nivel internațional se lovesc deseori de rezistența populației. Aceste tradiții pot fi combătute prin introducerea unor măsuri de durată care să vizeze toate sferele vieții umane. Multe guverne ne-occidentale au atras atenția asupra faptului, că drepturile omului au trăsături pur occidentale și nu pot fi transferate în culturile lor. Astfel "egalitatea" dintre femei și bărbați nu ar fi compatibilă cu multe dintre aceste culturi. Unele state ne-occidentale pledează pentru o așa numită "echivalare" la adoptarea diferențelor fundamentale. Aceste argumente sunt deseori tolerate și adesea preluate prin perspectiva "toleranței" de reprezentanții și organizațiile occidentale.

Totuși trebui să avem în vedere că aceste argumente sunt folosite de cele mai multe ori pentru a justifica încălcări de proporții ale drepturilor omului, care nu sunt expresia unor obiceiuri ci consecințele acțiunilor unor sisteme statale represive.La începutul anilor 1990 actele de încălcare a drepturilor femeii nu au fost recunoscute ca atare.
Multe adepte ale feminismului au încearcat să se folosească de standardele internaționale din domeniul drepturilor omului în favoarea femearea femeilor, extinzând reglementările concrete asupra actelor de încălcare a drepturilor acestora. Mai mult, un număr mare de feministe critică faptul că drepturile civile și politice ocupă o poziție mai privilegiată decât cele sociale și economice, ele pledând pentru o echilibrare a acestora, pentru că, având în vedere înrădăcinarea tradiției subordonării sociale a femeilor, aceste drepturi socio-economice sunt extrem de importante.

Situația femeilor a fost deseori trecută cu vederea însă drepturile omului raportate la femei s-au dezvoltat în mod paralel cu cele raportate la bărbați și necunoscând îmbunătățiri de-a lungul timpului. Încă din cele mai vechi timpuri femeile au ocupat funcții subordonate în societate și în viața politică a statelor europene.

1.3. Drepturile femeii între egalitate și parteneriat

Date fiind problemele complexe și controversate ridicate de bioetică în raport cu protecția demnității umane, este benefică în tratarea separată a anumitor aspecte specifice legate de drepturile femeii și bioetică. "Bioetica nu poate ignora impactul progresului tehnologiei biomedicale asupra statutului femeii". Relația dintre drepturile femeii și bioetică constituie pentru Organizația Națiunilor Unite și în special pentru U.N.E.S.C.O. o preocupare care datează de câțiva ani, dar care are rădăcini adânci în întreaga activitate dedicată recunoașterii și protecției drepturilor femeii ca drepturi ale omului. Conferințele internaționale ce au inclus pe agenda lor drepturile femeii,pe lângă cea de a patra Conferință mondială dedicată integral acestei problematici, ținută la Beijing în 1995, sunt urmatoarele: Conferința asupra populației și dezvoltării (Cairo, 1994), Summit-ul mondial asupra științei (desfășurată la Budapesta în 1999 sub egida U.N.E.S.C.O. și a Consiliului Internațional pentru știință). Conferința pentru știință a adoptat Declarația cu privire la știință și folosirea cunoștințelor științifice precum și Agenda Științifică-cadru de acțiune care face referire la rolul femeii în acest domeniu și cheamă la eforturi speciale pentru a se asigura deplina participare a femeilor și tinerelor în toate sectoarele științei și tehnologiei. În Declarație se arată rolul ce trebuie jucat de femei în aplicarea dezvoltării științei la producția de hrană și îngrijire de sănătate. În octombrie 1996 Comitetul Internațional de bioetica al U.N.E.S.C.O. a organizat, la cea de a patra sesiune a sa, o masă rotundă pe tema "Bioetica și femeile". În urma acestei reuniuni, s-a constatat nevoia de a întreprinde un studiu privind sănătatea femeilor și din perspectiva drepturilor omului și a bioeticii. Un grup de lucru însărcinat cu elaborarea acestuia, l-a prezentat la cea de a cincea Sesiune a Comitetului, ce a avut loc în 1998 la Noordwijk în Olanda. Pe această bază, cercetările sunt continuate în prezent de specialiști din diverse țări. Relația dintre drepturile omului, sănătate și bioetică trebuie să beneficieze de o atenție sporită nu numai în cercurile internaționale ci și pe plan național. A patra Conferință Mondială privind femeile organizată la Beijing în anul 1995, a reafirmat faptul că exercitarea deplină și egală a drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru femei și fete este o prioritate pentru guverne dar și a Națiunilor Unite fiind un factor esențial în promovarea femeilor.  Aceasta conferință a subliniat că guvernele nu trebuie să se abțină numai de la încălcările drepturilor femeilor, dar, de asemenea, să promoveze în mod activ și să protejeze drepturile omului.

În conformitate cu Programul de acțiune adoptat la Conferința de la Beijing, drepturile femeii fac parte din cele 12 zone critice care necesită acțiuni specifice de către guverne și de comunitatea internațională. Programul de acțiune a solicitat pentru punerea în aplicare completă a tuturor instrumentelor internaționale privind drepturile omului, în special, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei. Acest program a subliniat, de asemenea, necesitatea de a asigura egalitatea și non-discriminarea, în drept și în practică, și pentru a se asigura că femeile își cunosc drepturile.

Pe parcursul celei de-a patruzeci și doua sesiune, Comisia O.N.U. pentru statutul femeilor a propus o acțiune mai amplă de promovare a drepturilor femeilor, inclusiv integrarea unei dimensiuni de gen în toate politicile și programele care urmează să fie efectuate de către guverne și de comunitatea internațională.  Concluziile convenite adoptate în cadrul sesiunii au propus măsuri pentru a încuraja și sprijini organizarea de dialoguri la nivel național și comunitar larg cu privire la semnificația drepturilor omului și a discriminării. 

Constatările au subliniat, de asemenea, necesitatea de a garanta existența unor cadre juridice naționale și reglementari care să asigure respectarea deplină a tuturor drepturilor femeilor.

1.1.4. Instrumente juridice internaționale în matria drepturilor femeii

Programul de acțiune subliniază importanța centrală a Convenției privind eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor pentru avansarea femeilor și realizarea egalității de gen. Convenția nu numai că stabilește un drept internațional cu privire la drepturile femeii, dar, de asemenea, precizează un program de acțiune pentru guverne care să asigure respectarea de către femei a drepturilor lor fundamentale. Convenția a fost adoptată de către Adunarea Generală a O.N.U. în decembrie 1979 și a intrat în vigoare ca tratat internațional la data de 3 septembrie 1981. Programul de acțiune a avut în vedere ratificarea universală până în anul 2000. În noiembrie 1999, numărul statelor părți la Convenție a fost 165, cu ratificarea de Noua Zeelandă, care a inclus, de asemenea, Insulele Cook si Niue. Majoritatea statelor părți au acceptat necondiționat obligațiile lor, deși au avut multe rezerve substanțiale, unele fiind bazate pe religie sau tradiții culturale.  Protocolul Opțional la Convenție a fost deschis pentru semnare în cursul zilei de 10 decembrie 1999. La intrarea sa în vigoare, la trei luni după ratificarea a-10-a, Protocolul Opțional a fost aproape de egalitate cu alte instrumente internaționale privind drepturile femeii, odată intrat în vigoare a permis femeilor care sunt victime ale discriminării bazate pe gen, să depună plângeri la Comitetul pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor (CEDAW), organism instituit de convenție pentru a asigura punerea în aplicare a drepturilor persoanelor de sex feminin.

1.4.1. Dispozitive și mecanisme pentru Drepturile Femeilor

Programul de acțiune subliniază rolul important al Comitetului pentru Eliminarea Discriminării împotriva Femeilor (CEDAW). Unele organisme competente tratatului, recunosc, de asemenea, situații a drepturilor omului specifice femeilor. Comisia cu privire la Drepturile Omului are acum o actualizare cu privire la drepturile femeilor și problemele de gen.  Multe guverne susțin puternic cauza femeilor în cadrul forumurilor internaționale majore și de asemenea, cooperarea cu raportorii speciali ai Comisiei pentru Drepturile Omului.  Dintre țările vizitate de către raportorul special, privind violența împotriva femeilor, se numără Cuba, Indonezia, Timorul de Est și Statele Unite ale Americii.

1.4.2. Asigurarea egalității și non-discriminarea femeilor

Cadrul legal pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați a fost consolidat în jurul lumii și se apropie de cerințele Convenției. Mecanismele de sancționare împotriva abuzurilor femeilor s-au îmbunătățit, cu ajutorul guvernelor care au recunoscut necesitatea de a impune dispoziții suplimentare din legislație, inclusiv reforma socială, pentru a asigura realizarea drepturilor femeilor în practică. Etiopia, Maroc și Polonia și-au schimbat constituțiile, pentru a garanta egalitatea de șanse între femei și bărbați și pentru protecția constituțională a drepturilor femeilor. Drepturile politice ale femeilor au fost consolidate în Oman atunci când au primit dreptul de a vota în anul 1997.  Atât în Monaco cât și Republica Coreea s-au adoptat legi cu privire la naționalitatea discriminatorie vis-à-vis de femei.  În Mongolia, Nepal și Tanzania s-au abrogat legi în privința discriminarii femeilor și de asemenea s-a adoptat o nouă legislație având în vedere dreptul de proprietate. Mai multe țări africane, inclusiv Ghana și Senegal, s-au depus facturile de sancționare a practicilor cutumiare dăunătoare pentru femei. Turcia se numără printre țările care și-a modificat codurile penale, pentru a elimina diferențele de tratament între bărbați și femei cu privire la adulter spre deosebire de Canada care a lucrat pentru a îmbunătăți funcționarea sistemului de justiție penală dar și pentru a face cât mai accesibile grupurile vulnerabile.  Republica Islamică Iran și Nepal au făcut mari progrese pentru a înființa instanțe speciale în probleme de familie și crearea de servicii pentru problemele femeilor din cadrul sistemului judiciar.  În Mexic, Comisia Națională pentru Drepturile Omului a realizat un studiu care a comparat prevederile legilor din statele federale și administrația centrală, asupra femeilor cu cele ale Convenției privind eliminarea tuturor formelor de Discriminare împotriva Femeilor. În urma acestui studiu, recomandările au fost făcute pentru a efectua reforme legislative în diverse domenii.  În Federația Rusă, Parlamentul a adoptat orientări privind măsuri legislative care urmează să fie luate în considerare pentru a asigura drepturi și oportunități egale între bărbați și femei.

1.4.3. Progresele înregistrate în difuzarea de alfabetizare juridică

Au fost luate măsuri pentru a promova cunoașterea de drept și diseminarea de informații privind legile referitoare la egalitatea de gen și drepturile femeilor. Multe țări, printre care Albania, Burkina Faso, Chile, Ecuador și Senegal, au lansat programe de educație juridică, punându-se accentual printre altele asupra drepturilor femeii. Comisia mexicană pentru femei a publicat un manual privind modul de a legifera interesul egalității de gen. Din ce în ce mai multe guverne au sprijinit crearea de grupuri pentru drepturile femeilor în organizații non-guvernamentale Activitățile de informare și de conștientizare a drepturilor femeii au fost efectuate în multe țări, în care mecanismele naționale au jucat un rol important în diseminarea sistematică a femeilor. 

1.2. Comisia cu privire la statutul femeii

 Una dintre primele comisii create în sistemul O.N.U., încă din 1946, a fost Comisia pentru condiția femeii, principalul organism inter-guvernamental pentru probleme cu privire la femei, însărcinat cu elaborarea de rapoarte și recomandari pentru promovarea drepturilor femeii în domeniul economic, social, politic și educațional și totodată cu funcția de "conștiință universală" și protejare a drepturilor femeii.

Aceasta a fost adoptată prin Rezoluția nr. 217 din 10 decembrie 1948 a Adunarii Generale a O.N.U. deoarece reprezintă "un ideal de atins". Organizațiile guvernamentale și ne-guvernamentale ale femeilor, dar și mișcările feministe din diverse țari ale lumii, au sesizat dihotomia existentă între drepturile omului și drepturile femeilor, considerate în general ca cetățeni de categoria a doua.

Din acest motiv au cerut comunității internaționale adoptarea unor reglementări care să asigure protecția specifică și efectivă a egalității sexelor.

O contribuție decisivă în impulsionarea instaurării egalității în drepturi pentru femei o reprezintă adoptarea Convenției asupra eliminarii oricăror forme de discriminare față de femei – CEDAW.

În accepțiunea conferită de Convenție, sintagma discriminare împotriva femeilor, se definește ca fiind orice deosebire, excludere sau restricție bazată pe sex, care are ca efect sau ca scop anularea recunoașterii, folosirii sau exercitării de către femei a drepturilor omului. Acest document enunță principiile internaționale acceptate și precizează măsuri destinate asigurării egalității în drepturi a femeilor din întreaga lume, indiferent de situația lor matrimonială, de domeniile politice, economice, sociale, culturale și civile. De fapt, este vorba despre accesul la viața publică și politică, dar și la educație în condiții de egalitate cu bărbații, nediscriminarea în materie de remunerație, îngrijirea sănătății, păstrarea locului de muncă în cazul căsătoriei sau al maternității, modificarea schemelor și a modelelor socio-culturale învechite, bazate pe ideea inferiorității femeii.

Convenția prevede obligația pentru statele părți de a recunoaște femeilor o capacitate juridică identică cu cea bărbaților și de a considera nule orice contracte sau alte instrumente private cu efecte juridice contrare acestui principiu.

Aplicarea Convenției este susținută prin instituirea mecanismelor internaționale de supraveghere,astfel, statelor semnatare le revine datoria de a prezenta rapoarte (în anul imediat următor adoptarii, apoi la fiecare patru ani, precum și la cerere) asupra măsurilor luate de ordin legislativ, judiciar, administrativ sau de alt ordin pe care le-au adoptat în aplicarea dispozițiilor prezentei Convenții și asupra progreselor realizate în această privință (art. 18).    Examinarea acestor rapoarte revine în sarcina Comitetului pentru eliminarea discriminării față de femei, constituit din 23 experți (inițial din 18 membri), propuși și aleși de către statele părți, dintre persoane de înaltă autoritate morală dar și competenți în domeniu (art. 17). Adoptată și deschisă spre semnare de către Adunarea Generală a O.N.U. la 18 decembrie 1979,Convenția a intrat în vigoare la 3 septembrie 1981.

România s-a aflat printre primele 20 de state care au ratificat-o, înaintea unor state care doar au semnat-o. Chiar dacă rapoartele din partea țării noastre au fost prezentate cu întârziere (1987 și 1993) au fost evidente eforturile făcute pentru aplicarea prevederilor Convenției. Mai mult, în 1990 au fost retrase rezervele formulate în trecut față de unele articole care vizau jurisdicția obligatorie a Curții Internaționale de Justiție.

De asemenea, România este parte și la Convenția cu privire la drepturile politice ale femeii, la Convenția asupra drepturilor copilului precum și la alte convenții în domeniul drepturilor omului care conțin, direct sau indirect, dispoziții cu privire la statutul femeii. Astfel, art. 4 din Constitutie, prevede că: "România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau origine socială". Non-discriminarea reiese cu claritate din prevederile referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (art.16)

 Ca o garanție în plus a recunoașterii și respectării drepturilor omului, inclusiv a drepturilor femeii, art. 20 prevede că dispozițiile constituționale privitoare la drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar în caz de neconcordanță cu legislația internă, reglementările internaționale sunt cele care au întâietate.   Principiul egalității între sexe se regăsește în mod expres și în alte reglementări interne dintre care: Legea nr. 92/2002 ce consacra egalitatea în fața justiției și Codul familiei, rămas în vigoare cu unele modificari, cuprinzând dispoziții explicite privind egalitatea între sexe în planul relațiilor între soți. În domeniul legislației muncii și a protecției sociale se remarcă faptul că pe lângă recunoașterea principiului egalității s-a gasit necesară înscrierea unor reglementări cu referințe directe, speciale și specifice la drepturile femeilor, inspirate de preocuparea pentru o protecția adecvată condiției lor.

În Codul Muncii, se întâlnesc asemenea prevederii specifice, iar societatea românească dă o înaltă prețuire muncii femeii, asigurându-i-se dreptul de a ocupa orice funcție sau loc de muncă, în raport cu pregătirea și capacitatea ei, creându-se totodată condițiile pentru dezvoltarea multilaterală a personalității sale. În salarizarea muncii pe care o prestează, se aplică principiul "la munca egală cu barbatul, salariul egal".  Cea de-a 56-a sesiune a Comisiei, ce a avut loc la New York, cu privire la statutul femeilor, reunește oficiali guvernamentali, femeile din mediul rural, reprezentanți ai O.N.U., societatea civilă, mass-media dar și sectorul privat, pentru a evalua progresul promovării drepturilor femeii, dar și pentru a accelera realizarea egalității de gen.

Un prim obiectiv al Comisiei reprezintă emanciparea femeilor din mediul rural și rolul lor în eliminarea sărăciei și foametei, întrucât femeile din mediul rural reprezintă aproximativ un sfert din populația lumii. Femeile din mediul rural pot fi definite ca agenți-cheie, deoarece participarea acestora este esențială pentru a dezvolta răspunsuri la problemele actuale de dezvoltare.

 O analiză recentă arată că în Asia și Pacific, femeile alese ca reprezentanți în consiliile locale variază în proporție de 0,6% la 37%. Procentul de femei alese în calitate de lideri sau președinți de consilii locale, a rămas în mod constant sub pragul de 10% . Femeile din mediul rural se confruntă cu mult mai multe dificultăți decât bărbații în ceea ce privește accesul la serviciile publice, protecție socială, oportunități de angajare. 

Cea de-a 56-a  sesiune a Comisiei cu privire la statutul femeilor a reprezentat o oportunitate de a consolida un consens în rândul guvernelor și societății civile cu privire la acțiunile urgente care trebuie luate pentru a schimba cu adevărat viețile a milioane de femei din mediul rural.  Organizațiile de femei și O.N.G.-urile locale sunt esențiale pentru a educa femeile din mediul rural.

1.2.1. Entitățiile create de Organizația Națiunilor Unite cu privire la promovarea emancipării femeilor

Adunarea Generală a O.N.U. a votat în unanimitate, în favoarea creării unei noi entități, care se pretinde a fi numită "Femeile Organizație Națiunilor Unite", pentru a accelera reducerea inegalităților de gen și dezvoltarea persoanelor de sex feminin.

Crearea de entități O.N.U. pentru egalitatea de gen și emanciparea femeilor este rezultatul multor ani de negocieri între statele membre. Secretarul general Ban Ki-moon a declarat pentru presa locală că este recunoscător statelor membre care au luat acest pas atât de important pentru femeile din întreaga lume.

Această entitate va sprijini eforturile de promovare a egalității de gen dar și discriminarea în lume. Noua entitate fiind rezultatul fuziunii a mai multe programe și fonduri deja dedicate egalității de gen. Divizia pentru Promovarea Femeilor, Institutul Internațional de Cercetare și Instruire pentru Promovarea Femeilor, Biroul de consiliere pentru femei și bărbați, dar și Fondul Națiunilor Unite au ajutat la formarea acestei entități. Egalitatea de gen și abilitarea femeilor este una dintre prioritățile principale în ceea ce privește creșterea eforturilor de stopare a violenței împotriva femeilor

În luna martie 2008, O.N.U. a sărbătorit aniversarea adoptării Declarației și Programului de acțiune, a cărei țintă era avansarea egalității de gen la nivel mondial. Chiar și așa femeile sunt încă slab reprezentate în procesul decizional politic. Noua entitate fiind concepută pentru a spori, nu pentru a înlocui programele pe care agenții de dezvoltare le-au înființat în favoarea egalității de gen și abilitarea femeilor. Aceasta entitate va putea oferi femeilor din intreaga lume statutul pe care îl merită.

Femeile O.N.U. vor răspunde la provocări multiple și se vor concentra pe două roluri esențiale: în primul rând, instituții de sprijin și structuri inter-guvernamentale, în formularea de politici globale, standarde și norme și în al doilea rând, pentru a ajuta statele membre să pună în aplicare aceste standarde.

1.2.2. Femeile Organizației Națiunilor Unite

În iulie 2010, Adunarea Generală a O.N.U. a creat  entitatea Organizției Națiunilor Unite pentru egalitatea de gen și abilitarea femeilor. Această nouă entitate combină mai multe programe și fonduri dedicate egalității de gen.  Aceasta entitate Femeile O.N.U. devine operațională în ianuarie 2011 fiind creată pentru a răspunde acestor provocări.  Femeile O.N.U. are în prim plan: eliminarea discriminării împotriva femeilor și fetelor; abilitarea femeilor; egalitatea între bărbați și femei ca parteneri și beneficiari de dezvoltare, drepturile omului,dar șo acțiuni umanitare de pace și securitate. Comisia privind statutul femeilor este o comisie funcțională a Consiliului Economic și Social (ECOSOC), dedicat exclusiv  promovării egalității de gen și femeiilor. 

În fiecare an, reprezentanții din statele membre se adună la sediul O.N.U. din New York, pentru a evalua progresele înregistrate în ceea ce privește egalitatea de gen, să identifice provocări, să stabilească standarde globale și pentru a formula politici concrete de promovarea a egalității de gen. Cea de-a 56-a sesiune a Comisiei cu privire la statutul femeilor are loc la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, din 27 martie până în 9 martie 2012. Această sesiune ce se va desfășura într-un interval de două săptămâni, va include un panou de dialoguri la nivel înalt dar de asemenea și alte evenimente. Sesiunea 2012 având ca tema prioritară emanciparea femeilor din mediul rural și de rolul lor în eradicarea sărăciei și a foametei.Femeile, ca și bărbații, au jucat și joacă un rol important în acest proces. 

Știind că democrația nu poate fi egalitară, este esențial ca femeile să primască cetățenia deplină în drept. Drepturile femeilor sunt o parte integrantă a drepturilor omului, indivizibile și universale. Uniunea Europeană și unele Guverne europene au sprijinit și continuă să sprijine regimurile dictatoriale în regiune, dar și aplicarea politici democratice și respectarea drepturilor femeii.

1.2.3. Instituții privind protecția drepturilor femeii

Concomitent cu adoptarea unor instrumente juridice adecvate, comunitatea internațională s-a concentrat asupra constituirii unor organisme și mecanisme eficiente pentru protecția și garantarea drepturilor femeii, urmărind cunoașterea evoluțiilor în acest domeniu și elaborarea unor recomandări adecvate. Prin instrumentele juridice adoptate după al II-lea Război Mondial s-a constituit și Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva femeii. Comitetul a fost instituit în baza prevederilor Convenției pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeii, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. în anul 1979. Comitetul este alcătuit din 23 de membri, experți având „o înaltă ținută morală și competență în problemele reglementate prin Convenție”. Membrii Comitetului acționează ca experți, în capacitatea lor personală, respectându-se principiul „distribuției geografice echitabile și a reprezentării diferitelor forme de civilizație și a principalelor sisteme juridice”. Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva femeii este îndreptățit să cerceteze progresele înregistrate în implementarea Convenției, inclusiv rapoartele înregistrate de statele părți cu privire la evoluțiile constatate în țările lor”făcând sugestiile și recomandările ce se impun. Organizația Națiunilor Unite are în subordinea sa mai multe instituții specializate pe probleme legate de egalitatea de gen. Aceste instituții colaboreză pentru o mai bună implementare a deciziilor în toate țările lumii. Bazată pe viziunea Cartei Națiunilor Unite, Divizia pentru Dezvoltarea Femeii (DAW) susține îmbunătățirea statutului femeii în toată lumea și obținerea egalității de fapt între femei și bărbați. Divizia promovează femeile ca participanți egali și ca beneficiari ai unui suport de dezvoltare, pace și securitate, guvernare și drepturile omului țintind să asigure participarea femeilor ca parteneri egali cu bărbații în toate aspectele societății umane. Eforturile diviziei avansează chestiunile legate de femei pe agendele internaționale și lucrează intens cu guvernele statelor, cu partenerii săi din sistemul Națiunilor Unite și cu societatea civilă. De asemenea inițiază cercetări și dezvoltă politici adecvate, încurajând interacțiunea dintre guverne și societatea civilă. Un alt organism important în sistemul Națiunilor Unite este Fondul Națiunilor Unite de Dezvoltare pentru Femei (UNIFEM–ul). Acest organism are ca obiectiv principal promovarea egalității de gen și îmbunătățirea statutului femeii. În particular, își concentrează eforturile în implementarea Platformei de Acțiune de la Beijing și a altor documente ale O.N.U. la nivel global prin sprijinirea femeilor în mediile politice și economice și prin realizarea efectivă a drepturilor femeilor. Acest organism lucrează cu guverne, formațiuni non-guvernamentale, comunități și alte organizații, precum și cu indivizi. Rolul acestuia îl reprezintă promovarea participarii femeilor la conducerea statului și în posturile de decizie, abordând atât măsuri pentru creșterea numărului femeilor în posturile de conducere cât și măsuri care să aducă o schimbare de ordin calitativ în participarea la decizie prin rolurile femeilor ca lideri noi ce pot promova programe bazate pe egalitatea de șanse și o mai bună guvernare, de asemenea sprijină capacitatea grupurilor de femei de a încorpora nevoile de gen în procesele de adoptare a politicilor. În acest sens lucrează cu diverse organizații regionale pentru a susține problemele legate de femei, asistă agențiile guvernamentale la identificarea și înțelegerea problemelor de gen și la formularea strategiilor, pentru a îmbunătăți statutul femeilor prin statistici.

În plan economic Fondul Națiunilor Unite de Dezvoltare pentru Femei(UNIFEM) urmărește să sprijine activitățile economice inovative care pot spori autonomia și veniturile femeilor; să sprijine activitățile de dezvoltare a afacerilor femeilor și să conlucreze cu guverne și grupuri industriale.

În planul drepturilor omului Fondul Națiunilor Unite de Dezvoltare pentru Femei (UNIFEM) ajută la implementarea Convenției asupra eliminării tuturor formelor de discriminare împotriva femeii și a altor instrumente de drepturile omului legate de drepturile femeilor, promovează și susține participarea grupurilor feminine și a societății civile pentru eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor.

Alte organisme,precum Consiliul Uniunii Europene, au în subordine diferite comitete și comisii axate pe apărarea drepturilor omului și în mod special pentru promovarea drepturilor femeii. Printre acestea se află și Înaltul Comitet pentru Egalitate între femei și bărbați (CDEG). Membrii acestui Comitet sunt numiți de către guvernele fiecărui stat membru și sunt experți cu o responsabilitate înaltă pentru politici favorabile egalității între femei și bărbați.

Înaltul Comitet pentru Egalitate între femei și bărbați (CDEG) admite prezența organismelor non-guvernamentale internaționale cu statut de observatori la ședințele sale. Printre acestea se numără Comitetul femeilor alese reprezentanți în autoritățile locale și regionale ale Consiliului Municipalității și al Regiunilor Europene (CEMR) și Grupul „Egalitate – Paritate – Femei – Bărbați” care este un grup de organizații non-guvernamentale cu statut consultativ pe lângă Consiliul Uniunii Europene. Printre misiunile care îi sunt menite se numără: examinarea situațiilor legate de egalitatea între femei și bărbați în societatea europeană și monitorizarea progresului făcut, inițierea unor analize, studii și evaluări pentru a confrunta politicile naționale și experiențele electorale, măsuri și instrumente pentru a implementa egalitatea, conferințe ministeriale europene asupra egalității între femei și bărbați; cooperarea cu alte comitete și comisii în implementarea unor proiecte, alcătuirea rapoartelor anuale.

Pe lângă aceste organisme interguvernamentale în acest domeniu își desfășoară activitatea și organizații non-guvernamentale internaționale și regionale cum ar fi: AFEM care este o organizație transnațională non-guvernamentală pentru apărarea drepturilor femeilor creată în anul 1996 și care reprezintă state din sudul Europei (Spania, Franța, Italia și Portugalia). Scopul său este acela de a consolida o Europă a cetățenilor bărbați cât și femei care să fie mai solidară, mai justă și care să respecte dualitatea umanității, cu multă considerație față de valorile culturii sudice. Alianța pentru o democrație paritară (ADP) este o organizație non-guvernamentală creată în decembrie 1993 în urma unor dezbateri între unele sectoare ale opiniei publice cu privire la posibila contribuție a „parității” la îmbunătățirea statutului femeii, mai ales în legătură cu participarea publică și politică la nivelul decizional. Scopurile sale sunt obținerea unei participări egale a femeilor și bărbaților în domeniile economice, financiare, publice, politice și avansarea conceptului de „democrație paritară” ca să facă posibilă o societate organizată în așa fel încât să ilustreze compoziția umanității. Organizația este deschisă pentru ambele sexe. Socialist International Women (SIW) reunește organizațiile de femei din partidele socialiste, social–democrate și muncitorești afiliate. Înainte de octombrie 2003, Socialist International Women (SIW) număra 129 de organizații membre, provenind de pe toate continentele. Scopul și obiectivele acesteia putând fi sintetizate astfel: întărirea relațiilor dintre membrii săi; promovarea unor programe de acțiune menite să înlăture orice formă de discriminare din societate, inclusiv inegalitatea dintre femei și bărbați, precum și să contribuie la apărarea drepturilor omului, la consolidarea păcii și a dezvoltării, promovarea în rândul femeilor a cunoașterii și înțelegerii dezideratelor și obiectivelor de acțiune ale social-democrației, extinderea relațiilor dintre membrii săi și alte structuri de orientare socialistă ale femeilor, care nu au statut de membru, dar care doresc să coopereze cu Socialist International Women. Socialist International Women (SIW) este o organizație non-guvernamentală cu statut consultativ la Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite și la Consiliul Europei.

Capitolul II

CLAUZA FEMEII ÎN ACTIVITATEA INSTITUȚIILOR JURIDICE INTERNAȚIONALE

2.1. Contexte privind acordurile internaționale importante pentru femei

La cea de-a patra Conferință Mondială privind femeile, ce a avut loc la Beijing, reprezentanți din 189 de guverne au adoptat Declarația de la Beijing și a Platformei de acțiune, care viza eliminarea discriminării a inegalității și de a asigura emanciparea femeilor în toate sferele vieții publice și private. 

În 2005, Comisia cu privire la statutul femeilor a promis intensificarea eforturilor care viza decalajul politicilor globale și punerea în aplicare la nivel național. Organizațiile O.N.U. în politicile și programele sale abordează problemele de gen a femeilor. Femeile fiind principalul obiectiv al activităților U.N.I.C.E.F. cu privire la problemele copiilor.  Fondul O.N.U. pentru populație (UNFPA ) are ca principal obiectiv sănătatea femeilor.  Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), dar și alte organizații care efectuează programe speciale pentru promovarea egalității între femei și bărbați.

Fondul O.N.U. pentru populație (UNFPA) este o agenție internațională de dezvoltare, care promovează dreptul fiecărui om femeie, bărbat, copil, de a avea o viață sănătoasă și șanse egale în societate. UNFPA sprijină țările să folosească informațiile despre populație pentru a elabora politici și programe de reducere a discriminării femeilor pentru a putea fi tratate cu respect și pentru a avea o viață demnă. În derularea misiunii sale, UNFPA lucrează în parteneriat cu guvernele țărilor, dar și cu societatea civilă, având la bază două cadre de lucru principale: Programul de Acțiune adoptat la Conferința Internațională de Populație și Dezvoltare (ICPD) în 1994 și Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), asumate de comunitatea internațională șase ani mai târziu.

Activitatea UNFPA în domeniul egalității de gen și abilitarea femeilor este ferm întemeiată în dreptul internațional, în acordurile internaționale importante cât și în declarații, fiind nelipsite în acest domeniu. Fondul O.N.U. pentru populație (UNFPA) este o agenție relativ mică, dar atunci când colaborează împreună cu alte agenții internaționale și organizații non-guvernamentale pentru a aborda prejudecățile de gen în legislația și politicile la nivel național poate fi foarte eficientă. Împreună cu partenerii săi de dezvoltare, UNFPA susține pe scară largă legislația pentru promovarea egalității de gen, eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe sex și prevenirea violenței bazate pe gen și creșterea sancțiunilor pentru cei care-l provoca.Adunarea Generală a adoptat Convenția în decembrie 1979, iar în anul 2004, 179 de țări au ratificat-o. Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW) definește ceea ce constituie o discriminare împotriva femeilor și stabilește un program de acțiune la nivel național pentru a promova o mai mare egalitate. Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW) este adesea menționată ca și Convenția pentru femei, deoarece, spre deosebire de declarații sau de conferințe, aceasta stabilește principii obligatorii standarde pentru realizarea drepturilor femeilor. Declarația de la Beijing și a Platformei de acțiune a fost adoptată în septembrie 1995, a patra Conferință mondială privind femeile (FWCW). Platforma reflectă un nou angajament internațional de la obiectivele de egalitate, dezvoltare și pace pentru toate femeile de pretutindeni. Aceasta se bazează pe angajamentele făcute în timpul Deceniului Națiunilor Unite pentru Femei, ce s-a desfașurat între anii 1976-1985 și pe angajamentele aferente, efectuate în cadrul conferințelor Națiunilor Unite la nivel mondial au avut loc în anii 1990. În Beijing a avut loc o sesiune specială a Adunării Generale intitulată "Femeile din anul 2000: egalitatea de gen, dezvoltare și pace pentru secolul XXI". Aceasta sesiune s-a derulat în iunie 2000 la sediul Organizației Națiunilor Unite, din New York. Declarația Mileniului Organizației Națiunilor Unite a fost adoptată în unanimitate, odată cu încheierea Summit-ului Mileniului acestui secol. Acesta conține o declarație de valori, principii și obiective specifice secolului XXI. Obiectivul 3 are în vedere promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor. Cu toate acestea, egalitatea de gen și abilitarea femeilor sunt larg recunoscute, ca fiind esențiale pentru dezvoltărea Mileniului.

2.1.1. O mare disponibilitate a statisticilor de gen la nivel mondial cu privire la femei

Raportul “Femeile la nivel mondial” (The World’s Women) 2010 arată că în ultimul deceniu, în majoritatea țărilor, disponibilitatea statisticilor de gen privind populația, ocuparea forței de muncă și reprezentativitatea parlamentară a crescut. Cu toate acestea, nu toate domeniile sunt la fel de bine reflectate. Întocmirea raportului din 2010 a fost îngreunat în multe țări din cauza indisponibilității datelor statistice adecvate și comparative.

Organizația Națiunilor Unite a facut public raportul “Femeile la nivel mondial 2010: Tendințe și Statistici”, un compendium unic al ultimelor date care înregistrează progresul femeilor din toată lumea în opt zone-cheie:  familie și populație, sănătate, educație, muncă, putere și luarea deciziilor, mediul înconjurător și sărăcie.

Pozițiile de Șef de Stat sau de Guvern rămân greu de obținut pentru femei. În anul 2009, numai 14 femei din întreaga lume dețineau o astfel de poziție. În numai 23 de țări din lume femeile reprezintă o proporție de 30% într-una dintre camerele Parlamentului național. Din topul 500 al celor mai mari corporații la nivel mondial, numai 13 sunt conduse de o femeie.

 2.1.2 Puterea femeilor și luarea deciziilor

Declarația universală a drepturilor omului prevede că orice persoană are dreptul de a lua parte la guvernarea țării sale. Responsabilitatea, autonomia și îmbunătățirea statutului femeilor în societate, economie și politică este esențială pentru dezvoltarea durabilă a vieții. Realizarea obiectivului de participare a femeilor și bărbaților în procesul decizional, oferă un echilibru care reflectă componența societății în scopul consolidării democrației și promovarea corespunzătoare a acestuia.  

Egalitatea în politică, îndeplinește o funcție de pârghie, fără de care este o integrare reală a dimensiunii egalității nu să poate realiza. În acest sens, participarea femeilor în viața politică joacă un rol esențial în procesul general de avansare a acestora. Participarea femeilor în luarea deciziilor este importantă în procesul de evoluție a acestora. Fără participarea activă a femeilor pe toate nivelele de luare a deciziilor, obiectivele de gen politic, egalitatea socială nu se pot dezvolta.

2.1.3. Emanciparea politică a femeilor

De-a lungul timpului, egalitatea femeilor a fost subminată de dezechilibrele istorice în luarea deciziilor și de accesul la resurse, precum și de drepturile pentru femei. Fie prin lege sau obicei, femeile din multe țări încă nu au multe drepturi. Mai mult decât atât, femeile sunt sub-reprezentate pe scară largă în procesul decizional.

Abordarea acestor inegalități, prin legi și politici publice este o modalitate de formalizare a obiectivului egalității de gen. Schimbările legislative, care s-au aplicat în multe țări, au fost de multe ori un pas necesar pentru egalitatea de gen institut, însă insuficiente pentru a crea schimbări de durată.

Fondul a stabilit parteneriate cu parlamentarii din țările în curs de dezvoltare pentru sprijinul politic și legislativ pentru provocările Populație și Dezvoltare, care a emancipării femeilor este centrală. Afecteaza schimbări în legile pot cere răbdare considerabilă și o înțelegere profundă a contextului cultural. În majoritatea țărilor, încă există lacune grave privind activitatea economică și politică a femeilor și capacitatea de luare a deciziilor.  În multe țări, Fondul O.N.U. pentru populație susține consolidarea capacității pentru O.N.G.-uri de femei privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, deoarece acestea pot oferi o bază din punct de vedere juridic, pentru realizarea drepturilor femeilor cum ar fi cele politice, economice, sociale și culturale.

. Protecția juridică a femeii

Începând cu secolul XX, lupa femeilor pentru emancipare a căpătat amploare, femeile se asociază și cer recunoașterea drepturilor politice și civile în egală măsură cu cele ale bărbațiilor.

Comunitatea internațională a fost foarte receptivă la aceste fenomene care alterau statutul femeii în societate și a acționat pentru a le preveni și reprima. După primul război mondial, preocuparea pentru ameliorarea condiției femeii a devenit mai constantă, intrând atât în atenția Societății Națiunilor cât și în atenția unor organizații regionale.

În 1935 forul genovez a trecut la examinarea condiției femeii, sub aspectul drepturilor civile și politice, elaborând pe baza datelor furnizate de state și de unele organizații feministe, un raport în care se menționa că situația femeii în societate diferă mult de la țară la țară. Până la cel de-al doilea război mondial, Adunarea Societății Națiunilor a mai reușit să termine un studiu cu privire la aspectele de drept privat referitoare la condiția femeii sau studii asupra dreptului public și dreptului penal.

Pintre organizațiile regionale, preocupate de promovarea drepturilor femeii, se află Uniunea Panamericană, care a fost prima care, la Conferința de la Santiago de Chile, din 1923 a înscris în programul său de activități viitoare, studierea mijloacelor menite să abolească incapacitatea constituțională și juridică a femeii, pentru ca aceasta să se poată bucura de toatele drepturile civile și politice. La conferința de la Havana din 1928, statele latino-americane au hotărât să creeze o Comisie Interaamericană a Femeii, în scopul de a studia condiția femeii în republicile americane și de a asigura femeilor exercitarea drepturilor lor civile și politice.

Cea de-a 9-a Conferință Interamericană de la Bogota (30 aprilie – 2 mai 1948) care a creat Organizația Statelor Americane, a adoptat două Convenții în domeniu, a adoptat două Convenții în domeniu, una intitulată: Convenție asupra recunoașterii drepturilor politice ale femeii, iar cealaltă: Recunoașterea drepturilor civile ale femeii.

2.3. Convenția asupra drepturilor politice ale femeii

Convenția asupra drepturilor politice ale femeii a fost adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 decembrie 1952 și a intrat în viguare la 7 iulie 1955.

Convenția asupra drepturilor politice ale femeii a fost primul document internațional cu vocație de universalitate, care definește statutul juridic al femeii în societate. Articolele 1 și 3 din Convenție enunță următoarele drepturi specifice ale femeilor:

Dreptul la vot la toate alegerile, în condiții de egalitate cu bărbații fară nicio discriminare;

Femeile vor fi eligibile, în condiții de egalitate cu bărbații, în toate organismele publice alese, constituite în virtutea legislației naționale, fără nicio discriminare;

Dreptul de a ocupa orice post public și de a exercita oricare dintre funcțiile publice stabilite pe baza legislației naționale, fără nici o discriminare, în condiții de egalitate cu bărbații.

Drepturile politice ale femeii au fost lărgite îm 1966, la cele trei categorii de drepturi enunțate în Convenția din 1952, adăugându-se altele prin art. 25 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Capitolul III

DREPTURILE FEMEII ÎN DIVERSE ȚĂRI

3.1. Drepturile politice ale femeilor în Franța și România

În ultimii ani, egalitatea între bărbați și femei s-a menținut constantă. În cazul în care paritatea înseamnă o egalitate generală între bărbați și femei, este nevoie de un sens mai restrâns în aplicarea acesteia. Deși unele femei au ocupat un loc important în istoria Franței, până în secolul XX , rolul politic al femeilor nu a fost încurajat. Revoluția nu a făcut nimic în privința recunoașterii drepturilor femeii. Istoria politică și socială a reflectat o mișcare progresivă de emancipare a femeilor  cum ar fi: protecție împotriva abuzului, acordarea de drepturi politice, deschiderea treptată de opțiuni educaționale și de locuri de muncă pentru femei.

Au fost adoptate mai multe legi pentru a promova locul femeilor în politică . După un eșec în anul 1982, revizuirea constituțională din 1999, completată prin Legea din 6 iunie 2000, a deschis calea pentru reforme legislative care să impună femeile în viața politică și socială. În ciuda reformelor și progresului evident, femeile rămân o minoritate în rândul oficialilor noștri aleși (spre deosebire de multe țări occidentale). Dacă legea de paritate a ajutat pentru a alege mai multe femei în consiliile municipale (35,8% din consilieri municipali aleși în martie 2008) și regionale (48,3% femei în 31 decembrie 2010) acestea nu au putut atinge poziții de responsabilitate locală. În consiliile generale, rezultatele sunt dezamăgitoare (12,9% din consilieri sunt femei la 31 decembrie, 2010). La nivel național, există în continuare doar 18,5% dintre femei în Adunarea Națională și 21,8% în Senat. În mod similar, în afaceri sau în serviciul public superior , femeile rămân o mică minoritate în conducere, deși ar avea mai multe șanse decât bărbații la învățământul superior, femeile rămân o umbră în majoritatea sectoarelor menționate, rata șomajului fiind mult mai ridicată în rândul femeilor. În cazul în care femeile sunt dezavantajate în comparație cu bărbații, acest lucru reflectă perspectivele asupra lor de către societate . Cu toate acestea, nu este clar faptul că constrângerea poate impune o inversare, problemele de fond rămânând măsuri coercitive în acest domeniu.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constrâns Franța să autorizeze munca de noapte pentru femei. Problema de paritate, se referă la alegerile societății , dincolo de reprezentare politică, al cărui rol a fost justificat de tratament special.  Paritatea este, prin urmare, o schimbare fundamentală în favoarea femeilor ca indivizi, dar, de asemenea, o sursă de schimbare profundă, privind locul femeilor în societate. În cele din urmă, lupta pentru paritate pare să fie o problemă în țările dezvoltate, în timp ce în multe state femeia nu deține nici un minim de drepturi civile.

În cazul României, la 15 decembrie 2003, a fost emis al șaselea raport periodic privind punerea în aplicare a Convenției pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), pe aria teritoriului său. România a ratificat Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) în 07 ianuarie 1982 și Protocolul opțional în iunie 2003. Raportul evidențiază evoluțiile în perioada 1998-2003 cu privire la dispozițiile Convenției. Multe progrese au fost realizate în domeniul egalității de gen și drepturile femeii, cu toate acestea comitetul fiind eronat. Conferința Mondială de la Beijing privind femeile a fost un punct de cotitură în România în ceea ce privește includerea femeilor, deoarece Guvernul român a decis să aplice dispozițiile naționale după Conferința Mondială. Organele de decizie din România au hotarât, că este important să se acționeze în conformitate cu convențiile internaționale relevante în domeniul egalității de gen, lansate în 1998. Reforma autorităților guvernamentale au avut, de asemenea, un impact asupra Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.  Departamentul pentru egalitatea de șanse are ca obiectiv general integrarea femeilor în statutul politicilor sociale. Programul de guvernare pentru perioada 2001-2004 a stabilit obiective clare în materie de politică. În ultimii ani, s-au realizat eforturi pentru armonizarea legislației naționale cu standardele europene în toate domeniile legate de drepturile femeilor (accesul la educație, egalitatea de șanse pentru femei și bărbați în domeniul muncii , egalitatea de șanse pentru femei și bărbați în ceea ce privește participarea la procesul de luare a deciziilor, lupta împotriva violenței în familie, etc.). În cele din urmă, s-au adoptat legi printre care: prevenirea și pedepsirea tuturor forme de discriminare, prevenirea și combaterea violenței în familie,prevenirea și combaterea traficului de persoane, dar și legi cu privire la egalitatea de șanse între femei și bărbați.

În 2005, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Bărbați și Femei a fost stabilită în agenții specializate, cum ar fi Agenția Națională pentru Protecția Familiei și Agenția Națională de Prevenire a Traficului de Ființe Umane. În 02 iunie 2006, Comitetul CEDAW a facut observații finale privind raportul român. Statul a dezvoltat în ultimii ani, promovarea egalității dintre bărbați și femei pentru a elimina discriminarea față de femei.

3.2. Realizarea și participarea femeiilor la viața politică pe plan mondial

Studiile arată că un număr mai mare de femei în parlament, contribuie la o atenție mai puternică asupra problemelelor femeilor. Participarea politică a femeilor este o condiție fundamentală pentru egalitatea de gen și democrația autentică. Aceasta facilitează implicarea directă a femeilor în procesul de luare a deciziilor publice și este un mijloc de a asigura o mai bună responsabilitate pentru femei. Responsabilitatea politică a femeilor începe cu creșterea numărului de femei în posturile decizionale.  Au fost înregistrate progrese semnificative în ultimii ani deoarece multe femei au încercat să transforme politica, alte grupuri de femei s-au concentrat pe creșterea reprezentării femeiilor pe buletinul de vot pentru a revigora responsabilitatea politică. În momentul de față, există mai multe femei în guvern decât oricând înainte. Proporția de femei parlamentare, la nivel național a crescut cu 8 % în deceniul 1998 – 2008, media globală actuală fiind de 18,4 % comparativ cu o creștere de doar 1 % în cele două decenii după 1975. Cu toate acestea, în jurul lumii, egalitatea de gen în guvernarea democratică continuă să fie extrem de limitată. Femeile sunt în inferioritate numeric(4-1) în legislaturile din întreaga lume. La mijlocul anului 2009, numai 17 dintre șefi de stat sau de guvern au fost femei. Chiar dacă rata actuală de creștere a accelerat reprezentarea femeilor, încă există un drum lung în ceea ce privește "zona de egalitate" încă fiind de 40-60%.  Conform estimărilor O.N.U. pentru femei, țările care au trecut de sistemele electorale, fără orice tip de regim, nu vor atinge pragul de 40 % din femei în funcții publice până la sfârșitul acestui secol. Mulți factori împiedică participarea politică a femeilor cum ar fi: barierele culturale, partidele politice cu răspundere lentă a interesului femeilor,etc.

3.3 Abordarea Organizației Națiunilor Unite asupra femeilor

Unul dintre pilonii de lucru al O.N.U. pentru femei este promovarea participării femeilor la viața politică și a bunei guvernări, pentru a se asigura că procesele decizionale sunt participative, receptive, echitabile și incluzive. Eforturile sunt concentrate pe punctele de intrare strategice care pot avansa statutul femeilor,pe termen lung. S-a acordat sprijin Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), în prezent fiind ratificată de majoritatea guvernelor lumii, în garanțiile juridice ale egalității de gen. Alte strategii care au colaborat cu părțile interesate multiple sunt: organizațiile de femei, guvernele, sistemul O.N.U. și sectorul privat, pentru a aduce cat mai multe femei în guvern și pentru a crește competeța femeilor de a participa activ la alegeri în calitate de candidați și alegători. Pe data de 16 aprilie 2012 la Bruxelles s-a încheiat  un nou parteneriat între U.E. și O.N.U. pentru femei stabilit pentru a consolida cooperarea între cele două organizații cu privire la activitatea lor privind abilitarea femeilor și egalitatea de gen. Acest nou parteneriat fost semnat de către Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate Vicepreședinte al Comisiei, Catherine Ashton, comisarul pentru dezvoltare Andris Piebalgs, dar și Sub-secretarul-general și director executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru femei Michelle Bachelet. Noul memorandum de înțelegere semnat, reafirmă parteneriatul dintre cele două organizații pentru a sprijini egalitatea între sexe și emanciparea femeilor în întreaga lume și asigură o strânsă colaborare în schimbul de informații, de expertiză și de analiză în vederea avansării în mod eficient a drepturile femeilor. Cooperarea se va concentra în principal pe asigurarea reprezentării femeilor în procesul decizional în domeniile de economie, politică și justiție din întreaga lume, precum și un acces mai bun pentru femei la munca, precum și oportunități sociale. Discriminarea împotriva femeilor și fetelor rămâne forma cea mai răspândită și persistentă a inegalității. Împreună cu Femeile O.N.U. se va lucra pentru a îmbunătăți rolul femeilor în politică, economie și luare a deciziilor.  Aruncând o privire în jurul lumii femeile pot fi numite ca fiind agenți ai schimbări, deoarece se acordă prea puțină importanță în dezvoltarea drepturilor lor, însă datorită acestui parteneriat cu siguranță se va asigura un suport mai bun pentru femeile din întreaga lume.  Participarea deplină a femeilor în aceste domenii întărește democrația, păcea și dezvoltarea durabilă la nivel global. Prin semnarea acestui parteneriat strategic, Uniunea Europeană și O.N.U. pentru femei își reafirmă angajamentul ferm a egalității de gen și abilitarea femeilor Uniunea Europeană este un partener foarte important pentru femeile Organizației Națiunilor Unite dar și pentru memorandumul de înțelegere, deoarece va spori cooperarea cu privire la politicile și programele care fac o diferență în viețile a milioane de femei din întreaga lume. Parteneriatul va implica cele două organizații care lucrează împreună la politicile și programele privind egalitatea de gen și abilitarea femeilor. Acestă colaborare va însemna, de asemenea, că evaluările de informații relevante și de analiză strategică sunt împărtășite în mod regulat, în scopul îmbunătățirii acestuia.

3.4. Femeile în consiliile locale franceze

În conformitate cu o nouă lege franceză, jumătate din toți candidații pentru politice trebuie să fie de sex feminin.  La ultimele alegeri municipale, au câștigat aproape jumătate din numărul de locuri, dar puterea reală fiind încă evazivă.

În urma unor sondaje recente, femeile ocupă aproximativ 50 % din birourile națiunii municipale de la circa 22 % în anii trecuți. Cu toate acestea, femeile dețin doar un as în mâneca confruntându-se cu un drum lung de influență politică. La alegerile municipale, jumătate din candidați propuși, au fost de sex feminin, în cele din urmă ocupând 47,5 % din locuri. Oficialii aleși sunt primari, viceprimari, trezorieri și alți funcționari, precum și membrii ai Consiliului Municipal. Aceste alegeri au fost un succes pentru femei, deorece au avut ca scop principal egalitatea de șanse între femei și bărbați.

Femeile din Franța au preferat să lucreze în afara politici, motivând faptul că pot obține mult mai multe rezultate în alte activități. În Franța 80 % din membrii asociației sunt femei, comparativ cu 7,6 % estimat înainte de alegeri. Unele feministe au protestat vocal conceptul de jumătate-jumătate argumentând că este împotriva principiilor de bază ale democrației franceze. Franța se situează pe locul al doilea din cei 15 membri ai Uniunii Europene, în procentul de femei alese în Parlamentul European: 10,9 %. În Congresul Statelor Unite ale Americii, femeile reprezintă aproximativ 13 % din membri fiind o premieră mondială.

3.5 Statutul femeilor din Iran

Reformele au afectat un număr limitat de femei din clasele bogate ale societății pentru a putea obține poziții sociale și politice fapt ce a dus la o participare pe scară largă a femeilor în procesul de luare al deciziilor. Deși femeile au început să se implice în viața politică, activitățile politice ale acestora în timpul monarhiei pot fi considerate ca fiind “imature, dependente de guvern, neechilibrate și non-localizate”. Doar un anumit număr de femei aveau dreptul de a candida, fiind selectate doar persoanele care sprijineau fără rezerve politicile monarhului și ale căror caracteristici erau aprobate de forțele de securitate. Există voci care susțin că acordarea dreptului de a vota femeilor, a precipitat revoluția islamică din Iran. Clericii considerând că prezența femeilor în locurile publice și participarea lor în arena politică nu este justificată din punct de vedere religios. Deși li s-au oferit anumite libertăți femeilor, acestea au fost limitate, deoarece nu se poate vorbi de o participare pe scară largă a acestora în procesele politice. Participarea pe scară largă a femeilor alături de bărbați a avut loc în timpul revoluției islamice în cadrul protestelor contra monarhiei. În ciuda cunoștiințelor politice limitate, femeile au participat activ în procesul de geneză al revoluției și în procesul revoluționar inclusiv prin participarea la întâlnirile politice.

După revoluția islamică situația femeilor a devenit una paradoxală: acestea și-au pierdut drepturile civile dobândite în timpul monarhiei dar și-au păstrat drepturile politice. Khoemeni liderul revoluției, devenit conducătorul suprem al statului s-a folosit de sprijinul femeilor atât în timpul revoluției cât și după pentru a-și menține popularitatea. Pentru a beneficia de sprijinul lor acesta a menținut drepturile politice ale femeilor bazându-se pe argumente religioase: “femeile au dreptul de a interveni în politică, este datoria lor… Islamul este o religie politică. În Islam, totul, chiar și rugăciunea este de natură politică”. În același timp, Ulama (clasa musulmanilor cu atribuții juridice în interpretarea Shariei) se opuneau prezenței femeilor în sfera publică deoarece considerau că acest lucru contravine legii islamice. După victoria revoluției Legea Protecției Familiei a fost abrogată și s-a implementat nouă lege islamică ceea ce a a dus la o serie de regrese ale drepturilor femeii atât în sfera privată cât și în sfera publică: valul Islamic a devenit obligatoriu, soții au redobândit dreptul unilateral de divorț și dreptul custodiei copiilor, vârsta minimă de mariaj a scăzut la 9 ani și s-a interzis accesul femeilor în a ocupa poziții judiciare. Islamizarea Iranului a început odată cu campanile masive care vizau îndepărtarea tuturor elementelor ce influențează occidental atât sectorul public cât și din cel privat. Perioada războiului irako-iranian a reprezentat un impediment în a dezbate condiția femeii. În ciuda implicării active a femeilor în război imaginea femeii musulmane a fost limitată la cea de mama sau nevastă care își sacrifica fiul sau soțul pentru cauza islamică. La sfârșitul războiului a început perioada de reconstrucție în care femeilor li s-a permis o oarecare revenire în sfera publică. Revenirea s-a datorat în special crizei economice în care se afla statul după război, lucru ce a necesitat reintegrarea pe piața muncii a femeilor îndepărtate în anii premergători revoluției.

Khoemeni, liderul suprem al statului Iranian a încurajat activ participarea femeilor în sfera politică deoarece dorea obținerea sprijinului lor necondiționat. În timpul celor trei legislaturi parlamentare desfășurate în perioada războiului irako-iranian reprezentarea politică a femeilor în Parlament a fost extrem de scăzută doar patru femei obținând posturi de parlamentar, reprezentând 1,4 % din numărul total al acestora. Aceste femei proveneau din familii religioase consacrate și împărtășeau opiniile omologilor lor de sex masculin privind rolul femeii în societatea iraniană. Datorită acestui fapt inițiativele lor s-au concentrate mai mult pe îmbunătățirea statutului femeii în sfera privată și a familiei,dar nu au existat rezultate concrete în acest sens.

Perioada de după război a fost marcată de o relativă liberalizare, ceea ce a dus la o extindere a conferințelor și dezbaterilor pe tema problemelor femeilor. În 1988 este creat Consiliul Socio-Cultural al femeilor cu scopul de a promova activitățile economice și sociale ale acestora, iar în 1992 Biroul pentru Afacerile femeilor, o ramură a Biroului Prezidențial cu scopul de a “detecta problemele și deficiențele și de a propune soluții pentru ameliorarea statutului femeii în sfera economică, socială, culturală și politică. Tot în această perioadă, liberalizarea a dus la apariția unui nou tip de activist feminin cu un discurs și o agendă modernă.

După alegerile parlamentare din 1992 numărul femeilor din Parlament s-a dublat ajungând la un număr de nouă deputați ceea ce a reprezentat un procent de 3,3% din total. Pe lângă creșterea numerică s-a observat și o creștere a gradului de educație a femeilor parlamentare precum și o scădere a mediei de vârsta față de anii anteriori de la 55 la 46 de ani. Dezbaterile drepturilor femei în presă a încurajat abordarea acestor probleme. Fie datorită faptului că au aderat la ideologia dominantă, fie din teamă de a nu fi marginalizate, femeile s-au abținut în a critica punctul de vedere tradiționalist existent în Parlament. Azedaeh Kian relatează într-un studiu al său, situația a două femei parlamentare care au prezentat în anul 1993 o moțiune pentru crearea unei comisii speciale pentru problemele femeilor. Câțiva deputați de sex masculin au refuzat admiterea femeilor, fiind împotriva acestei moțiuni, argumentând că legea islamică garantează drepturi egale pentru femei și bărbați, iar o astfel de moțiune ar trece ar duce la divizarea societății musulmane. Puse în fața acestei opoziții femeile au preferat să delege un coleg de sex masculin care a susținut moțiunea să le apere, acest lucru stârnind reacții ironice oponenților. Din acesta relatare reiese faptul că deși uneori femeile au avut inițiative legislative cu scopul de a îmbunătăți condiția femeilor acestea au rămas de cele mai multe ori fără rezultate. Alegerile parlamentare din 1996 au dus la o mobilizare a candidatelor de gen feminin, multe dintre acestea fiind cunoscute publicului pentru apărarea drepturilor femeii și promovarea statutului acestora. În timpul campaniei acestea s-au disociat de predecesoarele lor criticând lipsa lor de determinare în abordarea problemelor femeilor. Deși numărul de femei care au dorit să candideze a fost relativ mare, candidaturile lor au fost respinse, în special acele femei care au dorit să candideze independent. În cele din urmă doar un număr de 14 femei au obținut posturi în Parlament reprezentând un procent de 5,2% din numărul total de candidați, acesta semnificând cel mai mare procent al reprezentării feminine înregistrat în istoria Iranului. Femeile au jucat un rol important în alegerea președintelui Mohammed Kathami în 2005, acesta a fost ales de femei datorită faptului că și-a bazat campania electorală pe promisiuni de creștere a oportunităților de participare a femeilor în sfera politică. Acesta a numit câteva femei în posturi de ministru și a permis organizarea femeilor laice în cadrul unor O.N.G-.uri. Dar în același timp a promulgat o lege prin care interzicea toate scrierile care crează diviziuni între bărbați și femei prin promovarea drepturilor femeilor. Tot în același an Parlamentul a adoptat o lege care oferea femeilor unele drepturi de custodie a copiilor după divorț însă doar în cazul în care tatăl se dovedește a fi dependent de droguri sau alcoolic. S-a încercat și adoptarea unui proiect de lege care propunea drepturi egale de moștenire dar acesta a fost respins pe motiv că contravine legii islamice.

Accesul femeilor pe scena politică iraniană este unul limitat, lucru evidențiat de numărul de femei prezente în parlament în perioada post revoluționară:

Tab. 3.5.1 Numărul de femei și bărbați în parlament în cele 8 legislaturi

Conform datelor Inter-Parliamentary Union la nivelul anului 2011 numărul femeilor în parlamentul iranian a fost de 9, reprezentând 2,8% din totalul parlamentarilor, statul situându-se pe locul 131 la nivel mondial în ceea ce privește clasamentul numărului de femei din Parlament.

Deși la nivel declarativ femeile au dreptul de a participa în viața politică, practic acestea întâmpină o serie de impedimente de natură religioasă, culturală sau legislativă care nu le permite accesul la funcții politice. Religia islamică plasează femeia în sfera privată și o tratează ca pe un obiect reproductiv. Cultura iraniana poziționează bărbatul în poziția de întreținător al familiei. Conform Codului Civil femeile au dreptul de control asupra proprietății, însă fiind dependente financiar de bărbat. Legea iraniană împiedică femeile în ocuparea posturilor semnificative la nivel guvernamental.

O cauză a slabei reprezentări a femeilor în politica iraniană o reprezintă însuși sistemul de organizare a sistemului politic islamic. Chiar și în situația în care în Parlament ajung candidate care doresc să îmbunătățească condiția femeilor propunerile și inițiativele acestora se lovesc de refuzul majorității colegilor de gen masculin.

3.6. Condiția femeii în Franța și Quebec

În Quebec, promovarea statutului femeilor se bazează pe o structură dublă, stabilă, care cuprinde în primul rând un Consiliu cu privire la statutul femeilor . Acest Consiliu are ca principale obiective cercetarea,consilierea și informarea. De asemenea este numit un Ministru pentru femei, resoponsabil cu monitorizarea politicii în rândul femeilor.

8În Franța, situația instituțională este mai complexă, din cauza numărului de organisme consultative și datorită schimbărilor ministeriale frecvente dedicate femeilor. 

3.7. Femeile în cadrul parlamentelor din diverse țări

Rwanda conduce pe plan mondial, fiind prima țară din lume cu majoritatea femeilor în parlament. Femeile dețin 45 din cele 80 de locuri în camera inferioară și 9 din 26 în clasa superioară. Femeile din Rwanda alcatuiesc aproximativ 56,3 % dintre parlamentari. Media mondială pentru femei din parlament a fost de 19,5% în 2011, crescând cu 0,5 puncte procentuale față de anul precedent. 

Țările nordice au reprezentat regiunea de top pentru femei în politică cu o medie de 42 %. Marea Britanie a avut 145 de deputați de sex feminin – puțin peste 20%, plasându-se pe locul 55 la nivel global, la egalitate cu Malawi.

Andorra, Suedia, Africa de Sud și Cuba sunt, de asemenea în top 10 al clasamentului Uniunii Interparlamentare (UIP)în ceea ce privește numărul femeiilor în parlament.

Capitolul IV

Conceptul de „mamă surogat” în România, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Franța

Maternitatea de substituție a fost creată ca mijloc de a permite unui cuplu să devină părinți, utilizând tehnica de procreare asistată medical. Această tehnică implică participarea a trei subiecți: soțul și soția care doresc să devină părinți și femeia care acceptă să poarte sarcina și să nască pentru acest cuplu.

În majoritatea țărilor, există prezumția legală conform căreia cea care dă naștere copilului poate fi numită mamă. Însă cu toate acestea există jurisdicții în care reproducerea asistată medical a fost permisă, iar cei ce recurg la o astfel de procedură sunt considerați părinții noului născut. În multe țări, instanța notează pe certificatul de naștere al noului născut, numele părinților ce au recurs la o mamă surogat, iar în alte țări posibilitatea reproducerii asistate, nu este încă recunoscută sau este chiar interzisă.

Relația tradițională dintre drept și realitate se modifică deoarece nu dreptul constrânge realitatea, ci realitatea prin mobilitatea ei excesivă, constrânge dreptul. În prezent activitatea normativă, datorită efortului de a acoperi o arie cât mai vastă de relații sociale, devine galopantă.

Evoluția spectaculoasă a științei și tehnicii din ultima perioadă nu a lăsat domeniul medicinii neatins, din contră, s-au dezvoltat creșteri spectaculoase în ceea ce privește cercetarea în ramura geneticii, aceste descoperiri producând efecte și pe plan juridic. În acest sens s-a impus un nou tip de filiație, deja reglementat în anumite state, ce are la bază reproducerea asistată medical.

Conceptul de ,,mamă purtătoare” semnifică persoana de sex feminin, care în urma unei convenții, este dispusă să poarte copilul altei persoane sau al unui cuplu, în urma unei inseminări.

Termenul ,,surogat” reprezintă acel contract încheiat între mama purtătoare și părinții beneficiari, prin care o femeie se angajează să poarte sarcina și să nască un copil. Prin acest contract femeia purtătoare este obligată să încredințeze copilul părțiilor beneficiare.

Pornind de la conceptul clasic de „mamă surogat”, apariția a noi metode medicale au dus la evoluția acestuia către noi accepțiuni, astfel:

în sens classic ,,mama surogat” reprezintă femeia ce acceptă să fie insemintă fiind purtătoarea fătului pe timpul sarcinii. Cu alte cuvinte ea cumulează rolul de mamă genetică cu cel de mamă purtătoare, acest procedeu purtând denumirea de „gestație pentru altul”, respectiv „maternitate substituită”;

într-o accepțiune nouă ,,mama surogat” este femeia ce acceptă să poarte până la maturitate embrionul cu care este inseminată și care provine de la un cuplu pe care îl va considera ca fiind de fapt și de drept familia copilului ce se va naște. În acest caz mama surogat îndeplinește numai rolul de mamă purtătoare.

Conceptul de „mamă surogat” reprezintă acea femeie ce acceptă să poarte o sarcină, realizată fie prin inseminarea acesteia cu materialul genetic al bărbatului a cărei soție dorește să fie mamă, fie prin implantarea embrionului obținut în laborator din gameți proveniți de la cuplul ce dorește să aibă un copil.

Această modalitate de a procrea, este un mijloc nenatural prin intermediul căruia o femeie fertilă din punct de vedere genetic, nu poate avea copii din imposibilitatea de a duce la bun sfârșit sarcina, însă poate deveni mamă prin recurgerea la ceea ce numim maternitate substituită.

Din punct de vedere juridic, indiferent de proveniența materialului genetic din care copilul este conceput, este considerată ca mamă femeia care dă naștere copilului, iar în cazul instituției mamei surogat, aceasta este mama purtătoare.

Astfel constat existența a numeroase lacune legislative în ceea ce privește acest tip de filiație, fiind evident faptul că normele de drept existente în multe state, sunt depășite de situația reală produsă de maternitatea asistată. Chiar dacă din punct de vedere biologic există posibilitatea unei astfel de procreări, din punct de vedere juridic legiuitorul trebuie să analizeze dacă acest tip de filiație încalcă principiile existente în drept, sau dacă reprezintă o oportunitate.

Instituția juridică a maternității substituite reprezintă ansamblul sistematic de norme ce reglementează situația juridică ce se naște între o femeie purtătoare a embrionului (mama surogat) și cuplul donator de material genetic al acelui embrion, precum și relațiile de filiație ce vor rezulta în urma acestui procedeu de reproducere umană asistată. În situații în care realitatea creează dreptul, de cele mai multe ori doctrina tinde să dea fie o definiție pur descriptivă, empirică, în care să enumere caracteristicile fenomenului social, fie o definiție constructivă care poate abstractiza conceptul.

În Canada, Australia, Belgia sau Ungaria folosirea mamei surogat este legală atâta timp cât serviciile ei nu sunt plătite. În India și în unele zone ale Statelor Unite ale Americii este permisă și răsplatirea mamei surogat cu sume de bani, pe când în Italia și Franța legea pedepsește mamele surogat, fie ca primesc bani fie că nu.

În anul 1991, Curtea de Casație franceză interzicea practica maternității substituite în Franța, considerând-o ca fiind contrară principiului ordinii și moralei publice. În același sens, legea din 1994 referitoare la respectul corpului uman susține interdicția dispusă în 1991.

Cu toate acestea, numeroase cupluri din Franța aleg această variantă recurgând la mame purtătoare din țări care permit o astfel de procedură, însă autoritățile franceze privesc acest fapt ca o „nuanțare a regulilor de adopție” deja existente.

Maternitatea substitută fost interzisă în Franța începând cu anul 1991, în conformitate cu o decizie de către Curtea de Casație. În Franța, deciziile de ordine public sunt norme obligatorii, create în mod unilateral de către stat pentru a proteja valorile fundamentale ale societății, și de la care părțile nu au libertatea de a deroga. Această decizie a fost luată pentru a preveni interesul superior al copiilor.

În anul 2005, instanțele franceze au urmat în mod consecvent această linie, refuzând atât adoptarea cât și recunoaștere copiilor născuți din mame surogat în străinătate. Autoritățiile franceze susțin că maternitatea de substituție este împotriva principiilor etice fundamentale și ar trebui interzisă în toată țăriile lumii.

În anul 2009, în urma revizuirii legii bioeticii din Franța, Consiliul de Stat a dat un aviz menținând interdicția maternității substituite, dar a propus ca situația juridică a copiilor născuți în străinătate, în urma recurgerii la o asemenea practică trebuie reglementată, deoarece aceștia nu trebuie să sufere în urma faptelor comise de părinții lor, care au recurs la o practică interzisă în Franța”.

În urma sondajelor realizate în Franța, se pare că 61% din populație este de acord cu legalizarea instituției „mamei surogat”, aceștia spunând că ar apela oricând la o astfel de procedură. Din persoanele chestionate 33 % au fost opozanți, restul abținându-se. Opoziția persoanelor în ceea ce privește legalizarea acestei proceduri a fost motivată de apariția unei „comercializări a corpului uman”, în special al femeii în cazul în care această tehnică ar fi reglementată. Multe din „afacerile” de acest gen apar chiar în țările în care aceste reglementări nu sunt prea clare sau chiar sunt inexistente.

O cu totul altă perspectivă o au însă Statele Unite ale Americii și Marea Britanie. În SUA procedura mamei de substituție era reglementată, într-o primă fază în cadrul Legii referitoare la adopție, însă după 1987 multe dintre State au reglementat maternitatea substituită tocmai pentru a încadra această practică și pentru a clarifica legile referitoare la filiație. Această lege prevede obligativitatea gratuității contractului dintre mama purtătoare și cuplu, obligație ce în practică nu este de fiecare dată respectată. În cazul în care un astfel de contract este legal întocmit, mama purtătoare are aceleași drepturi ca și cuplul donator, numai dacă în contract nu este prevăzut altfel.

Potrivit unui articol din presa locală, în anul 2005 în Statele Unite ale Americii a existat un caz în care o mamă surogat denumită de presă Baby M. a refuzat încredințarea copilului, fapt ce a dus la o luptă înverșunată cu tatăl biologic pentru custodie. Jhon a contactat-o pe Kelly White (Baby M.) prin intermediul unui anunț din ziar, ea acceptând sa fie purtătoarea fătului. Aceasta a semnat un contract prin care se obliga să renunțe la copil, care era și al ei din punct de vedere biologic. Însă după 24 de ore de la naștere a avut loc o răsturnare de situație deoarce aceasta a refuzat cu înverșunare încredințarea fetiței. Astfel urmând un proces lung și controversat între Baby M. și Jhon tatăl biologic. În final Jhon a primit custodia fetiței, însă Kelly White (Baby M.) a rămas mama copilului din punct de vedere legal, primind și dreptul de vizită.

La împlinirea celor 18 ani, fetița a cerut instanței de judecată decăderea mamei sale biologice din drepturi, motivul fiind necunoscut.

În Marea Britanie, legea din 1985 referitoare la această materie, ,,Surrogancy Arragements Act”, a prevăzut sancțiuni pentru intermediarii implicați în realizarea oricărei proceduri de tipul maternității substituite și a interzis instanțelor judiciare să ofere forță executorie convențiilor încheiate între o mamă purtătoare și un cuplu ce își dorește copii. Legea din noiembrie 1990, Acte Human Fertilisation and Embriolgy, a conferit un statut juridic specific copilului născut în urma unui astfel de procedeu. În această manieră, maternitatea substituită este utilizată numai ca o soluție finală, în cazul în care mama genetică nu poate din motive medicale să poarte sarcina, aceasta capătă un loc special în instituțiile juridice din Marea Britanie. Astfel, procedura constă în încheierea unui contract pe de o parte, între femeia ce dorește să poarte embrionul, până la maturizarea acestuia și să dea naștere copilului, și pe de altă parte cuplul ce dorește să aibă copii și care sunt donatorii genetici. Reagatul Unit al Marii Britanii permite plata mamelor surogat. Pentru ca maternitatea substituită să fie admisă și transferul de filiație să fie aprobat de instanță, legiuitorul englez a impus câteva condiții specifice: membri cuplului solicitant trebuie să fie căsătoriți, fiind excluse cuplurile de concubini și cele de homosexuali, membri cuplului să fie majori și să aibă domiciliul pe teritoriul Marii Britanii, sunt excluse relațiile intime dintre bărbatul din cuplu și mama purtătoare, fiind acceptat doar procedeul inseminării, consimțământul participanților (mama purtătoare și cei doi soți); mama purtătoare trebuie să încredințeze voluntar copilul soților donatori.

În vederea determinării filiației între copilul născut de mama purtătoare și cei doi soți, legiuitorul englez a ales o soluție originală, creând o nouă procedură denumită transfer de filiație, ce permite relația juridică dintre copil și cei ce doresc să-i devină părinți. Procedura transferului de filiație este asemănătoare cu cea a adopției, fiind rezultatul unei combinații uimitoare între filiația de sânge și cea afectivă condiția impusă de legiuitor fiind ca între copil și cel puțin unul dintre viitorii părinți să existe o legătură genetică. Cu alte cuvinte, copilul pentru care se solicită în instanță transferul de filiație, trebuie să fie purtătorul genelor cel puțin al unuia din membri cuplului solicitant.

Din punct de vedere juridic este considerată mama copilului femeia care îi dă naștere. Astfel, în afară de procedura adopției, mama donatoare nu dispune de niciun mijloc legal de a crea o legătură de filiație între ea și copilul născut de mama purtătoare, lucru ce nu se întâmplă și în cazul soțului său.

În dreptul nostru se face o discriminare, art. 56 C. fam. spunând că filiația față de tată se stabilește, în afara cazurilor prevăzute de articolul 53, prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească, în timp ce filiația față de mamă, conform art. 47 C. fam. rezultă din naștere.

Anumite țări prezintă deja o jurisprudență bogată în domeniul maternității de substituiție, dezvoltând de asemenea și reglementări din ce în ce mai obiective în acest sens de exemplu: Anglia, Belgia, Grecia, Australia (în cea mai mare parte), Argentina, Brazilia, cea mai mare parte a Statelor Unite ale Americii. Filiația afectivă este o procedură de filiație specifică dreptului englez, în care un cuplu care are legături afective (îl îngrijesc material și spiritual) dovedite și de lunga durată cu un copil pe care îl pot considera ca fiind al lor. Acest raport de filiație fiind recunoscut și juridic. Unele state nu au o reglementare strictă în acest sens, astfel Codul civil din Quebec conține anumite dispoziții asemănătoare celor din art. 16-17 Cod civil Francez, dispoziții ce sancționează cu nulitatea o convenție existentă între o mamă purtătoare și un cuplu.

În România, în prezent, legislația nu prevede posibilitatea de a apela la maternitatea substituită, însă nici nu interzice acest lucru. Noul Cod Civil inspirat după Codul Civil din Quebec, art. 461 interzice orice convenție care poate avea ca scop procrearea sau purtarea sarcinii de o altă persoană. Inseminarea artificiala sau fertilizarea in vitro se poate realiza utilizănd: gameți provenind din cuplu, embrioni/gameți proveniți din import, dar de asemenea pot fi proveniți de la un terț donator înscris în Registrul Național al Donatorilor de celule reproductive. Potrivit articolului 28, cuplul care apeleza la mama surogat trebuie sa fie căsătorit de cel puțin 2 ani, să folosească materialul genetic a cel puțin unuia dintre soții beneficiari.

Cuplurile din societatea românească care aplează la o mamă surogat sunt nevoite să înfrunte birocrația tipic romanească și să treacă prin multe emoții. Mama purtatoare are drepturi asupra copilului, chiar dacă nu este al ei din punct de vedere biologic. Astfel, mama surogat este trecută pe certificatul de naștere al nou-nascutului, împreună cu tatăl biologic, apoi renunță la el, adică din punct de vedere legal își părăsește copilul și este decazută din drepturile parintești. Dupa aceea începe procedura prin care mama biologică adoptă copilul. În România filiația copilului rezultat în urma unei sarcini surogat se stabilește în baza Certificatului judiciar de încuviințare a contractului încheiat între mama surogat și părțiile beneficiare, în condițiile art. 13 ( Contract de surogat) alin. 8. Potrivit art. 35 încheierea unui contract de surogat care nu îndeplinește condițiile legii se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani și interzicerea unor drepturi. În cele mai multe țări, însă, legislația în acest domeniu lipsește cu desăvârșire, chiar dacă în realitate există și este de notorietate practicarea procedurilor de fertilizare în vitro și recurgerea la o mama purtătoare, copiii născuți prin tehnica asistării medicale fiind apoi adoptați de părinții donatori de materie genetică. Această lacună a legii permite dezvoltarea de adevărate afaceri, tocmai din inexistența unor reglementări, fiind încălcate grav principii precum dreptul de a dispune liber de propriul corp sau dreptul la viața privată, etc. Chiar și în țări precum Franța, după cum am precizat mai sus există anumite sancțiuni în această materie, care duc la situații greu de remediat în fapt.

În România, mass-media a prezentat în numeroase rânduri,nașteri rezultate din recurgerea unui cuplu la tehnica maternității substituite și din ce în ce mai multe femei postează anunțuri pe diverse sit-uri de internet prin care își oferă „serviciile” de mamă surogat în schimbul unei remunerații. Chiar dacă, România este membră O.N.U. și a adoptat Convenția O.N.U. cu privire la drepturile copilului încă din 28 septembrie 1990 și chiar dacă din 2004 avem în legislația internă principiul interesului superior al copilului, prin lipsa legislației în cadrul maternității substituite sunt încălcate o serie de norme și principii de drept. După mai multe modificări și dezbateri, în aprilie 2004 a fost adoptată o lege în această privință de Camera Deputaților, fiind înaintată la Senat, apoi Președintelui României. Retrimisă Senatului, după mai multe reînscrieri, legea a rămas în același stadiu, din noiembrie 2005 și până în prezent. În aceeași direcție este adus un amendament, art. 461 din Noul Cod Civil care consideră nulă orice convenție între un cuplu și o mamă surogat. Senatorii și deputații au căzut de accord în ceea ce privește posibilitatea soților de a încheia convenții prin care să apeleze la serviciile unei mame-surogat.

În data de 3 aprilie 2009 s-a depus în Parlament proiectul de lege care a reglementat regimul juridic al acestei noi instituții, motivând că o asemenea lege este necesară deoarece: peste 20 % din cupluri se confruntă cu probleme de infertilitate, rata mortalității depășește cu mult rata natalității. Astfel că, persoanele care nu pot avea copii din cauza incapacității fiziologice a mamei și care își doresc acest lucru, pot apela la mame-purtătoare a sarcinii. Această mamă surogat va purta copilul cuplului afectat de infertilitate, în baza unui contract care se va încheia în fața unui notar public, raporturile de filiație urmând să fie stabilite exclusiv între părinții copilului.

În contract părțile vor fi reprezentate, pe de o parte de mama purtătoare, iar de cealaltă parte de cuplul donator de material genetic și care doresc să devină părinți. Obiectul contractului fiind reprezentat de corpul mamei surogat, care în temeiul dreptului de a dispune liber de propriul corp, își va da consimțământul în a purta și da naștere copilului pe care mai apoi îl va încredința părinților genetici.

În ciuda multiplelor disensiuni referitoare la încălcarea principiului interesului superior al copilului, consider că în urma analizei, acel copil nu poate fi afectat decât în cazul în care după nașterea sa, în ciuda unor lacune legislative, nu ar fi încredințat familiei donatoare de material genetic și ar fi pus în situații neclare periclitându-i buna creștere și dezvoltare în cadrul familiei.

Conștientizând finalitățile acestei proceduri de reproducere umană asistată, trebuie avute în vedere soluții viabile ce vor putea fi aplicate pe o lungă durată de timp. Numai acționând se pot soluționa divergențele societății cu care se confruntă în acest caz.

Orice instituție juridică adaptează faptele sociale în funcție de finalitatea propusă, iar această finalitate în acest studiu este interesul suprem al copilului și protecția vieții intime, oglindită de această dată în viața de familie.

Concluzionând, pot admite că încercările de legiferare ale maternității de substituție reprezintă premiza viitorului, dat fiind faptul că numeroase cupluri vor obține dreptul la o viață de familie având filiația acelui copil, care din materialul lor genetic, o mamă purtătoare ia dat naștere, uzând dreptul ei de a dispune de propriul corp. Acel copil va putea crește și dezvolta alături de părinții săi datorită reglementărilor referitoare la acest domeniu.

Această metodă este din ce în ce mai întâlnită în rândul celebrităților de la Hollywood, datorită unor probleme cu care se confruntă. Pot exemplifica trei din vedetele care au apelat la maternitatea de subtituție pentru a devenii părinți.

De exemplu celebra actriță australiană Nicole Kidman împreună cu soțul ei Keith Urban au apelat în anul 2010 la o mamă surogat. Faimosul cuplu mai au împreună o fetiță în vârstă de 2 ani, pe care Nicole a născut-o pe când avea 41 de ani, însă datorită unor probleme de sănătate frumoasa actriță nu a mai putut rămâne însărcinată, datorită acestor probleme și din dorința de a devenii părinți pentru a doua oară apelând la această metodă.

Un alt caz concret este cel al fotbalistului portughez Cristiano Ronaldo, care și-a dorit extrem de mult să devină tată fără obligațiile unui mariaj. Visul acestuia devenind realitate în vara anului trecut, când în luna iulie o mamă surogat americană i-a adus pe lume un băiețel.

Un alt exemplu ar fi cel al faimosului actor Robert de Niro. Acesta împreună cu soția sa Grace Hightower au hotărât anul trecut să apeleze la maternitatea de substiuție, pentru a-și mări familia. Potrivit presei americane celebrul actor a declarat că ,,încă mai am multă iubire de oferit, motiv pentru care împreună cu Grace am decis să apelăm la o mamă surogat.”

Nicole Kidman a apelat la o mamă surogat datorită unor probleme de sănătate, Cristiano Ronaldo și-a dorit să devină tată fără obligațiile unui mariaj iar Robert de Niro din simplul fapt că încă mai are multă iubire de oferit și din dorința de a deveni tată pentru a șasea oară.

Din aceste trei exemple rezultă faptul, că cei care apeleză la o mamă purtătoare nu trebuie neapărat să aibe probleme cu infertilitatea.

Din punctul meu de vedere, reproducerea asistă medical reprezintă o șansă uriașă pentru cuplurile ce nu pot devenii părinți datorită unor probleme de infertilitate sau de altă natură, deoarece copiii reprezintă cea mai valoroasă resursă a lumii. Indiferent de metodele folosite pentru a devenii părinți, un copil semnifică cea mai mare bogăție pe care un cuplu o poate avea.

CONCLUZII

Încă din cele mai vechi timpuri femeia a fost inferioră bărbatului din punct de vedere social, educațional, cultural dar mai ales politic și civil. Odată cu trecerea timpului statutul femeilor în lume s-a îmbunătățit, deoarce au fost adoptate Convenții, Declarații și Reglementări care au acordat o serie de drepturi în ceea ce privește egalitatea de gen. Datorită reglementărilor cu privire la drepturile femeii statutul acestora a fost într-o continuă ameliorare.

Discriminarea femeilor a încălcat un principiu fundamental al drepturilor omului și anume principiul egalității în drepturi și în același timp, încalcă unul dintre drepturile fundamentale ale omului, egalitatea de gen.

Obiectivului de participare a femeilor și bărbaților în procesul decizional, a echilibrat democrația.  

Egalitatea în politică, reprezintă o funcție de pârghie, fără de care integrarea reală a dimensiunii egalității nu să poate realiza. Participarea femeilor în viața politică joacă un rol esențial în procesul general de avansare a acestora. 

Convenția asupra drepturilor politice ale femeii a fost primul document internațional cu vocație de universalitate, acesta a definit statutul juridic al femeii în societate.

Studiile arată că un număr cât mai mare de femei în parlament, contribuie la o atenție mai puternică asupra problemelelor femeilor. Participarea politică a femeilor este o condiție fundamentală pentru egalitatea de gen și democrația autentică. Aceasta facilitează implicarea directă a femeilor în procesul de luare a deciziilor publice și este un mijloc de a asigura o mai bună responsabilitate pentru femei. Responsabilitatea politică a femeilor începe cu creșterea numărului de femei în posturile decizionale.

 Discriminarea împotriva femeilor și fetelor rămâne forma cea mai răspândită și persistentă a inegalității.

În Franța, jumătate din candidații pentru posturile politice trebuie să fie de sex feminin. Femeile francofone au ocupat aproximatv jumătate  la ultimele alegeri municipale, puterea reală fiind încă evazivă.

În Iran accesul femeilor pe scena politică este unul limitat, în 2011 ocupând doar două procente din numărul parlamentarilor.

Prima țară din lume ce deține numărul majoritar al femeilor în parlament este Rwanda. Femeile din Rwanda reprezintă mai mult de jumătate dintre parlamentari. Deși au luptat mult timp pentru obținerea drepturilor egale cu bărbații, în cele din urmă, în majoritatea țărilor din lume femeile au reușit să câștige aceste drepturi.

Din punct de vedere reproductiv în unele țări ale lumii noțiunea de ,,mamă surogat” este din ce în ce mai des întâlnită. Reproducerea asistă medical reprezintă premiza viitorului, dat fiind faptul că numeroase cupluri vor obține dreptul la o viață de familie având filiația unui copil, procreat cu ajutorul unei mame purtătoare. Această metodă este din ce în ce mai întâlnită și în rândul celebrităților datorită unor probleme de infertilitate cu care se confruntă sau probleme de altă natură.

În Canada, Australia, Belgia sau Ungaria folosirea mamei surogat este legală atâta timp cât serviciile ei nu sunt plătite. În India și în unele zone ale Statelor Unite ale Americii este permisă și răsplatirea mamei surogat cu sume de bani, pe când în Italia și Franța legea pedepsește mamele surogat, fie ca primesc remunerație fie că nu.

În SUA procedura mamei de substituție era reglementată, într-o primă fază în cadrul Legii referitoare la adopție.

În Marea Britanie maternitatea substituită este utilizată numai ca o soluție finală, în cazul în care mama genetică nu poate din motive medicale să poarte sarcina.

În România, în prezent, legislația nu prevede posibilitatea de a apela la maternitatea substituită, însă nici nu interzice acest lucru.

Filiația copilului rezultat în urma unei sarcini surogat se stabilește în baza Certificatului judiciar de încuviințare a contractului încheiat între mama surogat și părțiile beneficiare.

Datortă unui proiect de lege reglementat în Parlamentul României cuplurile care se confruntă cu probleme de infertilitate sau cuplurile care nu pot avea copii din cauza incapacității fiziologice a mamei și care își doresc acest lucru, pot apela la mame-purtătoare a sarcinii. Această mamă surogat va purta copilul cuplului afectat de infertilitate, în baza unui contract care se va încheia în fața unui notar public, raporturile de filiație urmând să fie stabilite exclusiv între părinții copilului.

Din punctul meu de vedere, reproducerea asistă medical reprezintă acea șansă la care un cuplu poate recurge în cazul în care se confruntă cu probleme genetice și nu numai. Datorită reglementărilor în viguare și în urma încheierii unui contract beneficiarii se bucura de filiația copilului procreat.

BIBLIOGRAFIE:

Asayesh, Hossien,2010, Women în Politics: A case study of Iran, Journal of politics and Law, Vol.3, No. 21

”Carta Socială Europeană Revizuită”, art. 8, 16, 17

Cecilia Preda și Laura Grunberg,Drepturile femeilor ,2000,Bucuresti,Editura AnA

”Convenția asupra drepturilor politice ale femeii” art. 1, art. 3;

Cod civil vechi,art. 195.

”Declarația privind eliminarea discriminării față de femei”, art. 1;

Kian, A,1997, Women and Politics in Post-Islamist Iran: The gender concoius drive to change, British Journal of Middle Estern Studies, Vol.4, p. 76.

Kian, Azadeh, 1995,Gendered occupation and women status in post-revolutionary Iran, Middle Estern Studies, Vol. 31, No.3, p. 18.

Kar, Mehrangiz, Focusing on Women în the internal politics of Iran, Brown Journal of Worls Affairs, Vol. 15, 2008

Kian, Azadeh, Gendered ocupation and women’s status în post-revolutionary Iran, British Journal Middle Estern Studies, Vol. 31, No. 3 (Jul. 1995)

Kian, Azadeh, Women and politics în post-islamist Iran: the gender concious drive to change, British Journal of Middle Estern Studies, Vol. 40, No.1 (May, 1997)

Legea nr.202/2002, privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, Monitorul Oficial al României, partea I, nr.150 din 1 martie 2007, art.7;

Maxim Ioan, 1986,ONU: 4 decenii, București, Editura Politică.

Ștefania Mihăilescu, Emanciparea femeii române. Culegere de texte, București, Editura Ecumenică, 2001, pp. 410–415

Legea nr.202/2002, privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, Monitorul Oficial al României, partea I, nr.150 din 1 martie 2007, art.7;

Ștefania Mihăilescu 2001, Emanciparea femeii, București, Editura Ecumenică, 2001, pp. 410–415

Tomescu, Mădălina, ”Protecția și promovarea drepturilor femeilor la nivel

internațional”, București, 2007,

18.Zlătescu, Moroianu, Irina; Stoica, Ion,1998, ”Carta socială europeană”,București,IRDO.

ADRESE DE INTERNET :

– http://amar.sci.org.ir/index_e.aspx

– http://www.ipu.org/wmn-e/world.htm

– http://www.uri.edu/artsci/wms/hughes/reform.htm

– http://pa.oxfordjournals.org

– http://avocatconsult.ro

-http://www.unesco.org

-http://www.uncief.org

-http://www.unifem.undp.org

-http://www.un.org

BIBLIOGRAFIE:

Asayesh, Hossien,2010, Women în Politics: A case study of Iran, Journal of politics and Law, Vol.3, No. 21

”Carta Socială Europeană Revizuită”, art. 8, 16, 17

Cecilia Preda și Laura Grunberg,Drepturile femeilor ,2000,Bucuresti,Editura AnA

”Convenția asupra drepturilor politice ale femeii” art. 1, art. 3;

Cod civil vechi,art. 195.

”Declarația privind eliminarea discriminării față de femei”, art. 1;

Kian, A,1997, Women and Politics in Post-Islamist Iran: The gender concoius drive to change, British Journal of Middle Estern Studies, Vol.4, p. 76.

Kian, Azadeh, 1995,Gendered occupation and women status in post-revolutionary Iran, Middle Estern Studies, Vol. 31, No.3, p. 18.

Kar, Mehrangiz, Focusing on Women în the internal politics of Iran, Brown Journal of Worls Affairs, Vol. 15, 2008

Kian, Azadeh, Gendered ocupation and women’s status în post-revolutionary Iran, British Journal Middle Estern Studies, Vol. 31, No. 3 (Jul. 1995)

Kian, Azadeh, Women and politics în post-islamist Iran: the gender concious drive to change, British Journal of Middle Estern Studies, Vol. 40, No.1 (May, 1997)

Legea nr.202/2002, privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, Monitorul Oficial al României, partea I, nr.150 din 1 martie 2007, art.7;

Maxim Ioan, 1986,ONU: 4 decenii, București, Editura Politică.

Ștefania Mihăilescu, Emanciparea femeii române. Culegere de texte, București, Editura Ecumenică, 2001, pp. 410–415

Legea nr.202/2002, privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, Monitorul Oficial al României, partea I, nr.150 din 1 martie 2007, art.7;

Ștefania Mihăilescu 2001, Emanciparea femeii, București, Editura Ecumenică, 2001, pp. 410–415

Tomescu, Mădălina, ”Protecția și promovarea drepturilor femeilor la nivel

internațional”, București, 2007,

18.Zlătescu, Moroianu, Irina; Stoica, Ion,1998, ”Carta socială europeană”,București,IRDO.

ADRESE DE INTERNET :

– http://amar.sci.org.ir/index_e.aspx

– http://www.ipu.org/wmn-e/world.htm

– http://www.uri.edu/artsci/wms/hughes/reform.htm

– http://pa.oxfordjournals.org

– http://avocatconsult.ro

-http://www.unesco.org

-http://www.uncief.org

-http://www.unifem.undp.org

-http://www.un.org