Concurenta pe Piata Asigurarilordoc

=== Concurenta pe piata asigurarilor ===

UNІVERSІTАTEА “СОNSTАNTІN BRÂNСUȘІ” DІN TÂRGU JІU

FАСULTАTEА DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

DOMENIU: __________________________

PRОGRАM DE STUDІІ: _______________________

LUСRАRE DE LICENȚĂ

СООRDОNАTОR ȘTІІNȚІFІС:

Prоf. Unіv. Dr. _______________________

АBSОLVENT:

___________________________________

TÂRGU JІU

2016

UNІVERSІTАTEА “СОNSTАNTІN BRÂNСUȘІ” DІN TÂRGU JІU

FАСULTАTEА DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI GESTIUNEA AFACERILOR

DOMENIU: ___________________________

PRОGRАM DE STUDІІ: _______________________

CONCURENȚA PE PIAȚA ASIGURĂRILOR

СООRDОNАTОR ȘTІІNȚІFІС:

Prоf. Unіv. Dr. ________________________

АBSОLVENT:

___________________________________

TÂRGU JІU

2016

CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA ASIGURARE ȘI SOCIETĂȚILE DE ASIGURĂRI DIN ROMÂNIA …………………………..

1.1. Piața asigurărilor din România și evoluția extinderii acesteia ………………..

1.2. Scurt istoric al societăților de asigurări din România …………………………

1.3. Clasificarea asigurărilor prezente pe piața din România ……………………..

CAPITOLUL II

ANALIZA ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI GROUPAMA SA PE PIAȚA DIN ROMÂNIA …………………………………………………

2.1. Prezentarea SC GROUPAMA SA ……………………………………………

2.2. Analiza economico-financiară a SC GROUPAMA SA ………………..…….

2.3. Prezența SC GROUPAMA SA pe piața din România prin intermediul diferitelor forme de asigurare pe care le practică …………………………………

CAPITOLUL III

CONCURENȚA PE PIAȚA ASIGURĂRILOR ………………………………

3.1. Analiza mediului competițional al SC GROUPAMA SA pe plan intern și internațional ……………………………………………………………………….

3.2. Analiza clasamentului asigurărilor din România în perioada 2011 – 2015 și prezența SC GROUPAMA SA în cadrul clasamentului ………………………….

3.3. Activitatea de supraveghere și control a pieței asigurărilor din România ……

CONCLUZII ……………………………………………………………………..

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA ASIGURARE ȘI SOCIETĂȚILE DE ASIGURĂRI DIN ROMÂNIA

1.1. Piața asigurărilor din România și evoluția extinderii acesteia

Asigurările au apărut datorită nevoilor oamenilor de a se proteja contra numeroaselor pericole ce le amenință viața, integritatea lor corporală. Astfel că oamenii o dată cu trecerea timpului au urmărit să găsească cele mai avantajoase metode de rezolvare a acestor probleme. Încă din antichitate, și-au făcut apariția acțiuni de solidarizare a oamenilor în față unor probleme nedorite, materializate în simple aspecte de asociere.

Activitățile ce vizează asigurare sunt realizate având ca fundament contractul și se derulează într-un cadru pe care îl numim piață a asigurărilor. Se utilizează o astfel de denumire pentru că în acest cadru se întâlnesc cererea de asigurare, care provine de la persoanele fizice și juridice asigurabile, care doresc să încheie diferite tipuri de asigurări, și oferta de asigurare, sprijinită de organizații specializate, autorizate să deruleze activități în acest domeniu, și capabile sub raport financiar să desfășoare o asemenea activitate.

Etapele de dezvoltare a activității de asigurare din România după anul 1990, au fost asemănătoare cu cele din cadrul celorlate foste țări cu economie centaralizată din Europa Centrală și de Est. În cadrul pieței de asigurări din România se poate observa o modificare majoră, piața de asigurări devenind emergentă din momentul în care fostul ADAS a fost divizat în trei societăți comerciale private (Asirom, Astra, Cargo), garantându-se un număr maxim de 73 de asiguratori prezenți în cadrul pieței număr ce a fost diminuat după punerea în practică prevederilor Legii 32/2000.

Numele de piață este acceptat atât în cadrul țărilor în care activează multiple companii de asigurare, cât și pentru cele în cadrul cărora, în virtutea monopolului de stat, funcționează o singură asemenea organizație.

În primă fază putem spune că ne confruntăm cu o piață concurențială, în sensul că fiecare companie de asigurare este atentă să-și adjudece un segment cât mai mare din cererea de asigurare.

În cea de a doua fază fiind prezentă pe piață doar o singură ofertă de asigurare, compania care derulează activități de asigurare nu se mai află în concurență cu alte organizații similare în ceea ce privește condițiile asigurării oferite. O astfel de piață, aparent neconcurențială, în realitate descrie elemente de concurență de o varietate însemnată. Compania de asigurări fiind unică se preocupă în mod special să convingă persoanele fizice și juridice asigurabile să admită condițiile de asigurare oferite și printr-o astfel de modalitate aceasta să aducă cererea de asigurare la mărimea ofertei sale.

În condițiile în care nu sunt prezente pe piață mai multe companii de asigurare, persoanele fizice și juridice asigurabile sunt nevoite ori să fie de acrod cu unica ofertă de asigurare prezentă pe piață, ori să a o respingă. Persoanele fizice sau juridice care nu sunt de acord cu oferta companiei de asigurare sunt preocupate să găsească o soluție durabilă, obiectivă sau aparentă.

Dezvoltarea și înnoirea activităților economice, și inclusiv tranzacțiile internaționale de valori au condus la formarea și extinderea unor piețe dinamice și concurente de asigurări și reasigurări.

Asigurările și reasigurările sunt însemnate de un nivel sporit de eterogenitate stabilit de prezența unei mari varietăți de tipuri și categorii de afaceri. În aceste condiții nu se poate discuta de o piață unică a asigurărilor sau a reasigurărilor, ci de piețe ale asigurărilor și reasigurărilor, toate aceste piețe fiind individualizate prin dominare unor anumite tipuri de tranzacții, prin prezența unor anumite societăți de asigurări și reasigurări, modalitate de funcționare, tranzacționare, norme.

Tranzacțiile realizate la nivel internaționale cu asigurări sunt foarte marcate de reglementările naționale ale diferitelor țări.

Dispersia riscurilor mari la nivel internațională realizată prin intermediul asigurării poate fi înfăptuită în diverse moduri: prin asigurare directă, prin intervenția asigurătorilor străini ce dețin calitatea de coasigurători concomitent cu societățile naționale, sau prin transmiterea unei părți a riscurilor luate asupra lor de asigurătorii naționali, prin reasigurare internațională.

Astfel că în ambele cazuri, asigurătorul sau reasigurătorul străin poate fi activ în cadrul pieței prin intermediul unei societăți locale, poate autoriza un agent în străinătate, împuternicit prin intermediul contractului să subscrie afaceri în numele său, sau să realizeze propriile sale filiale în străinătate.

Într-un mod asemănător, asigurătorul sau reasigurătorul poate tranzacționa în cadrul diverselor piețe servicii de asigurare, în ideea că subscrie, în mod normal la sediul său, asigurarea riscurilor ce se regăsesc în alte țări. Aceste servicii de asigurare pot fi tranzacționate atât naționalilor (acasă sau în străinătate), cât și străinilor aflați în țara sa. Un astfel de ansamblu de afaceri poartă numele de „business transfrontiere”, termen mai mult descriptiv, dar mai puțin încurcat decât „service business” utilizat în mod universal în Uniunea Europeană.

Comerțul ce se realizează la nivel internațional cu asigurări este scăzut, analizat în comparație cu cheltuielile la nivel mondial cu primele de asigurare și cu tranzacțiile internaționale în diverse alte domenii.

Analizând cota ce este atribuită asigurătorilor străini se poate observa că aceasta diferă în mod semnificativ de la o țară la alta, dar s-a dezvoltat în ultima perioadă, în mod remarcabil grație liberalizării comerțului în diverse regiuni ale lumii, precum și fuzionărilor și achizițiilor în domeniu care au marcat puternic configurația și evoluția acestui sector. Cu toate acestea, înlăturare tuturor restricțiilor ar putea duce la o ascensiune la nivel global substanțială, deși în momentul de față mai există unele obstacole.

Piețele de reasigurări nu pot fi analizate distinct, ci în strânsă legătură cu piețele de asigurări pe care se fundamentează. În aceste condiții, fercvent se întâlnesc și se tranzacționează, atăt asigurările, cât și reasigurările în cadrul acelorași piețe. Cea mai semnificativă dezvoltare a activității de asigurare și reasigurare s-a realizat în ultimii douăzeci de ani.

Ca fundament al acestei evoluții rapide se regăsesc numeroși factori, și anume:

▬ Creșterea economică fără precedent a țărilor industrializate după cel de-al doilea Război Mondial, ascensiunea din punct de vedere tehnic și progresul socio-uman sub toate aspectele care au făcut să apară noi necesități ce era necesar să fie satisfăcute. Asigurările și reasigurările au constituit exclusiv ometodă ce a generat capacitatea satisfăcătoare pentru a asigura satisfacerea acestor trebuințe.

▬ Schimbările apărute în structura piețelor de asigurări în diferite țări ale lumii, care au fost, în mare parte, stabilite de măsurile puse în practică în diferite țări în scopul excluderii sau restricționări activităților companiilor străine de asigurări pe teritoriul lor, formând, în acest fel, monopolul de stat în domeniul asigurărilor.

În aceste condiții, grație, pe de o parte, mărimii diminuate ale acestor piețe și, pe de altă parte, grație lipsei de experiență, noii asigurători interni care au luat asupra lor răspunderea pentru acoperirea riscurilor interne nu aveau la dispoziție capacitate suficientă în acest sens, fiind, practic forțați să facă solicitări la facilitățile oferite de reasigurările internaționale.

Astfel că ținându-se cont de aspectele prezentate anumite piețe s-au dezvoltat neîntrerupt, devenind internaționale. Piața internațională a asigurărilor și reasigurărilor a fost, așadar, dominată de companii de profil din țări precum Marea Britanie, Germania, Elveția, Franța, S.U.A., Japonia.

În același timp cu ascensiunea cererii de asigurare și reasigurare s-a realizat o explozie printre companiilor de profil și din alte țări, facându-și apariția astfel piețe noi, în mod deosebit în zone libere și în țări ce acordă diverse facilități fiscale. Totodată, s-au înființat și companii de reasigurare care își derulează activitatea atât pe plan național cât și pe plan regional.

▬ Optimizarea climatului în domeniul afacerilor directe, care a incomodat companiile internaționale să-și deruleaze activitatea ca asigurători direcți pe piețele internaționale. Pentru a putea pătrunde și a se păstra în cadrul acestor piețe, companiile de reasigurare au fost constrânse să încheie tranzacții de reasigurare, domeniu caracterizat prin ușurința trecerii frontierelor naționale datorită absenței unei reglementări rigurose în materie.

În același timp, ascensiunea care uneori este lentă și uneori chiar stagnează nivelul veniturilor obținute din primele de asigurări directe în comparație cu cele din reasigurări au condus la situația în care numeroși asigurători și instituții financiare să plaseze o parte din venituri în reasigurare din considerente economice.

▬ Globalizarea serviciilor financiare, în mod universal, și a serviciilor de asigurări, în special, au condus la o concentrare intensă a comerțului internațional cu aceste servicii.

Dacă ar fi să ne referim doar la Europa, prin fuzionările realizate în ultima perioadă între diverse grupuri bancare și de asigurări putem afirma că au rezultat adevărați coloși financiari a căror valoare de piață sporește continuu.

În ceea ce privește piața românească a asigurărilor și reasigurărilor se poate observa că aceasta a cunoscut o ascensiune neobișnuit în perioada acestui deceniu, urmând o dezvoltare contradictorie pe care a suportat-o și economia în ansamblul ei. Dacă ar fi necesar să înfățișăm gradul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economie, ar trebui să plecăm de la caracterizarea unor indicatori cantitativi și calitativi. Din descrierea lor se poate observa că nu s-au înregistrat creșteri sugestive în evoluția acestui sector comparativ cu anii anteriori.

În momentul de față, piața românească a asigurărilor se determina prin elemente care, de asemenea, nu au înregistrat evoluții spectaculoase în ultimii 10 ani.

Piața românească a asigurărilor reprezintă o piață competitivă, deși nu se regăsește în etapa de maturitate din acest punct de vedere. România constituie un caz distinct, dat fiind faptul că nu reprezintă o țară cu tradiție în domeniul asigurărilor, așa cum sunt ele create și puse în aplicare în țările dezvoltate.

Prin libera concurență se înțelege ca fiecare agent economic este liber să-și determine și să-și modifice prețul practicat ținând cont de comportamentul previzibil al concurenților săi.

Cerință pentru un comportament independent nu elimină dreptul agenților economici de a se acomoda în mod inteligent la comportamentul prezent sau viitor al concurenților.

Grație complexității produselor oferite, în sectorul asigurărilor cele două mari categorii, respectiv asigurările de viață și asigurarile generale, ar putea fi împărțite în piețe diferite, în raport cu principalele clase de risc acoperite.

În același timp, grație principiilor actuariale care stau ca fundament al produselor de asigurare precum și a complexității clauzelor aferente contractelor de asigurare, se prezintă sub forma unei asimetrii de informații între asigurat și compania de asigurare, aspect ce determină produsele aferente piețelor financiare, în mod universal.

În materia asigurărilor, din punct de vedere al ofertei, condițiile de asigurare sunt aferente diverselor clase de risc din cadrul aceleași categorii – asigurări generale, respectiv asigurări de viață – sunt asemănătoare, iar majoritatea companiilor de asigurare oferă asigurări pentru mai multe clase de risc. Piețele din acest sector de activitate în aceste condiții sunt expuse unei constrângeri concurențiale însemnate din partea competitorilor potențiali care își pot acomoda oferta pentru a acoperi diferite clase de risc, în raport cu cererea prezentă pe piață.

1.2. Scurt istoric al societăților de asigurări din România

Pe teritoriul țării noastre, forme incipiente de asigurare sunt cunoscute cu mult înainte de secolul XIX. O astfel de asigurare a fost „Hopșa” care era o asigurare a animalelor și urmărea ajutorarea reciprocă a persoanelor ce locuiau într-o comună.

Primele societăți care au avut și aspect de întrajutorare au fost reprezentate de breslele din Transilvania, care au fost create în secolul XIV.

Odată cu trecerea timpului s-au înființat anumite asociații organizate între mai multe comune vecine care aveau ca principal scop stingerea incendiilor. În acest sens se poate menționa „Casa de incendii” constituită la Brașov, în 1744 ai cărei membri plăteau trimestrial o sumă de bani, persoana ce suferea de un incendiu urmând de a fi despăgubită. În a doua jumătate a secolului XVIII, în Transilvania au apărut asociații de înmormântare, care urmăreau ca pe baza cotizațiilor pe care membrii le plăteau, să acopere cheltuielile legate de decesul lor.

Trebuie menționată și încercarea magistraturii orașului Sibiu din 1823 de a înființa o instituție de asigurare împotriva incendiilor, și care nu a putut fi definitivată deoarece nu toți proprietarii imobilelor au fost de acord cu aceasta.

În România, prima societate de asigurare a fost înființată de către Asociația Meseriașilor din orașul Brașov, în anul 1844, și avea numele de Institutul General de Pensii din Brașov, deținând forma de societate de asigurări de viață. În partea a doua a secolului XIX și la începutul secolului XX, creșterea economică a României a stimulat și creșterea numărului de asigurări, apreciate ca factor de dezvoltare și modernizarea societății. Astfel, și-au făcut apariția numeroase societăți de asigurare precum Transilvania (1866), Dacia (1871), România (1873), Națională (1882), Generala (1887), Agricola (1906), Urania, Patria, Banca Generală de Asigurare (1911).

În intervalul dintre cele două războaie mondiale activitatea în domeniul asigurărilor s-a amplificat și s-a diversificat, având loc o intrare a capitalului străin în sectorul asigurărilor din România. În anul 1920 s-a înființat la București societatea ce purtau denumirea de Steaua României, care în anul 1936 s-a contopit cu societatea Ancora, iar în anul 1936 a preluat portofoliul românesc al societății Phonix din Viena, ajungând să atingă un capital de 20 milioane.

În anul 1940 s-a putut observa o înregistrare puternică a capitalului german pe piața asigurărilor din România prin intermediul societăților Victoria, Vatra Dornei, Allemania, Dacia-România, etc.

Referitor la intervenția statului în sfera asigurărilor, se poate spune că prin Legea nr. 216 din 1930 a luat ființă „Oficiul pentru supravegherea întreprinderilor private care încheiau asigurări și reasigurări în țară”, care funcționa pe lângă Ministerul Industriei și Comerțului.

După ziua de 23 august a anului 1944, sectorul asigurărilor a traversa perioada celor 45 de ani printr-un proces de schimbări, unele pozitive, altele nu, unele avantajoase asiguraților, altele impuse lor prin calitatea de monopol pe care statul a deținut-o și în acest domeniu de activitate. În anul 1948, toate societățile de asigurare au fost naționalizate și transferate în proprietatea statului.

Societățile de asigurare trecute în proprietatea statului au activat în vechea lor constituire până la 1 septembrie 1949, când au fost puse în lichidare. Astfel că portofoliul lor a fost luat și administrat în întregime de Societatea Sovieto-Română de Asigurări pe acțiuni, Sovromasigurare înființată în 1945. Tot în anul 1949 s-a înființat întreprinderea de Stat pentru Reasigurări.

În anul 1952 s-a format Administratia Asigurărilor de Stat (A.D.A.S.), care a preluat activitatea Întreprinderii de Stat pentru Reasigurări și a pus în exercițiu asigurarea prin efectul legii.

În perioada anilor 1955-1959, au fost reconsiderate asigurările de viață și a fost pus în practică Regulamentul asigurărilor mixte de persoane. Între anii 1965-1970 în România s-au înaintat în practică diverse forme de asigurare.

Sistemul asigurărilor care a fost pus în practică în România între anii 1949-1990, se poate determina prin, monopolul total al statului în domeniul asigurărilor, diversitate formelor de asigurare, prin efectul legii și facultative, în cadrul celor trei grupe de asigurări de persoane, bunuri și răspundere civilă, ponderea mare a asigurărilor agricole, dar fără efecte și despăgubiri prea mari, menținerea pe un plan larg a asigurărilor prin efectul legii, orientarea și practicarea asigurărilor comerciale, în principiu în afara patrimoniului public, cu unele excepții, realizarea unor operațiuni de reasigurare în străinătate.

Trecerea României la economia de piață are un conținut cuprinzător, reforma economică formând principalul pivot al acestui proces. În sfera asigurărilor reforma economică este camuflată prin măsurile instituite pe plan organizatoric și funcțional începând din anul 1991.

Începând cu anul 1991 nu a mai existat monopol de stat, A.D.A.S. încetându-și activitatea, portofoliul de asigurări și patrimoniul fiindu-i preluate de primele societăți de asigurări pe acțiuni, cu capital integral de stat și anume:

– Asigurarea Românească S.A. (A.S.I.R.O.M.) deținea portofoliul asigurărilor facultative de viață, asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autoturisme și a altor asigurări;

– Societatea de asigurare și reasigurare A.S.T.R.A. S.A. deținea portofoliul societăților mixte cu participarea A.D.A.S. în străinătate și cel aferent asigurărilor și reasigurărilor externe;

– Agenția CAROM acționa referitor la constatarea daunelor, determinarea și plata despăgubirilor în cazurile de distrugeri produse în România, când răspunderea revine unor asigurați la societăți de asigurare din străinătate și în cauzele de distrugeri produse în străinătate de automobiliști români asigurați la societăți de asigurare din țara noastră.

Alături de aceste trei societăți de asigurare, în 1992 s-a constituit la București, cu capital integral de stat, Banca de Export Import a României care avea ca scop să faciliteze prin asigurare activitatea de import și exporagenților economici din România.

Pe lângă aceste societăți cu capital integral de stat, au fost înființate și funcționează un număr de peste 100 societăți de asigurare și agenții de intermediere cu capital privat care oferă o diversitate de forme de asigurare. S-au creat astfel condiții pentru concurență în asigurări, benefic atât pentru dezvoltarea cantitativă și calitativă a activității de asigurare, cât și pentru asigurați, apărând concomitent premisele constituirii unui sistem de asigurări.

Structura pieței asigurărilor în ceea ce privește societățile private, cele de stat și fondurile mutuale, s-a schimbat rapid. Privatizarea a redus numărul firmelor în proprietatea statului.

În țara noastră, în prezent, activitatea de asigurare este desfășurată prin intermediul a trei categorii de societăți:

– societăți de asigurare, societăți de reasigurare și societăți de asigurare-reasigurare ce se caracterizează prin faptul că acceptă riscuri contra unor prime plătite de către asigurați și se deosebesc prin aria activității desfășurate;

– societăți de intermediere;

– societăți ce prestează alte servicii privind încheierea și executarea unor contracte de asigurare-reasigurare.

La începutul secolului XX a fost recunoscut, cel puțin teoretic că progresul domeniului de asigurări constă în înlocuirea modelelor primitive utilizate la determinarea primelor de asigurare a riscurilor, cu un sistem științific al probabilităților.

În același timp, în România se pot înființa societăți de asigurare cu capital român dar și cu capital mixt. În ceea ce privește participarea străină, aceasta se poate realiza numai prin asocierea unor persoane române cu persoane străine. Societățile de asigurare române sau cu capital mixt pot să apară ca societăți pe acțiuni sau cu răspundere limitată. Activitatea reprezentanțelor străine în România este restricționată, acestea putând încheia doar contracte de asigurare sau reasigurare cu persoane străine sau pentru bunuri care aparțineau acestora și contracte de reasigurare cu asigurătorii români.

Capitalul social subscris necesar la înființarea unei societăți de asigurare este de 25 milioane lei, pentru fiecare categorie de asigurări ce se practică, cu obligativitatea vărsării a 50% din capital în momentul subscrierii. Însă rata mare a inflației determină scăderea treptată, de la an la an a valorii reale a capitalului minim ce se cere pentru a se acorda avizul de funcționare. Datorită acestui lucru, mărimea capitalului social trebuie actualizată ori exprimată în valută convertibilă, însă și în aceste condiții, modificarea cursului monedei naționale poate genera efecte negative.

Trecerea la economia de piață a determinat și modificarea legislației în vigoare cu privire la activitatea de asigurare. Astfel, pe lângă alte acte normative s-a adoptat și Legea nr.136 din 1995 privind asigurările și reasigurările în România care prevede asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule, precum și fundamentarea unor fonduri de protecție destinate plaților pentru despăgubiri și sume asigurate în cazul falimentului societăților comerciale din domeniul asigurărilor și protejării persoanelor accidentate în urma unui accident auto în condițiile în care vinovatul nu a fost identificat sau autovehiculul era neasigurat. În ceea ce privește fondurile de protecție, pot fi precizate două categorii și anume, fondul de protejare a asiguraților și fondul de protecție a victimelor străzii.

Piața asigurărilor din România este considerată a fi încă în formare, evoluția sa fiind legată de evoluția schimbărilor structurale ale mediului economic și social românesc.

1.3. Clasificarea asigurărilor prezente pe piața din România

Asigurările constituie un domeniu de activitate amplu care acoperă toate sectoarele activității umane.

Ținând cont de complexitatea domeniului este utilă atât o clarificare a noțiunilor, cât și o sistematizare a acestora pentru o abordare științifică și ordonată. Astfel, în literatura de specialitate se descoperă tipuri și categorii diverse de asigurări, caracterizate prin utilizarea unor criterii distincte.

▬ După tipul si natura riscurilor asigurate, se pot distige două categorii principale și anume:

– asigurări de viața

– asigurări non-viață (generale)

O astfel de divizare ține cont de trăsăturile riscurilor asigurate pentru cele două grupe mari de asigurări. Distincțiile dintre ele provin din natura legăturii contractuale, durata și tipul de risc.

În ceea ce privește asigurările non-viață, pe toată perioada în care este încheiată o polită, evenimentul asigurat se poate realiza sau nu, fiind vorba în acest caz de riscurile pure care au gradul de incertitudine pentru a putea fi asigurate.

O altă distincție este cea care se referă la perioada contractului. Astfel se cunoaște faptul că în timp ce asigurarea de viață reprezintă un contract pe o durata mare (de obicei, minim 5 ani), contractele de asigurări non-viață sunt realizate pentru termene reduse (de regulă pentru 1 an sau în cazul unui anumit eveniment care poate dura chiar ore).

▬ După felul în care sunt realizate raporturile juridice de asigurare, pot fi evidențiate două categorii de asigurări:

– asigurarea prin efectul legii (obligatorie);

– asigurarea contractuală (facultativă).

Asigurarea prin efectul legii, denumită și asigurare obligatorie, este încheiată în conformitate cu reglementările legale și se realizează automat dacă sunt realizate condițiile stabilite de lege ce vizează bunurile sau persoanele care intră sub incidența acestora. Asigurarea obligatorie se fundamentează în conformitate cu unele solicitări care aparțin societății în ansamblul său și nu solicită acordul de voință al persoanelor fizice sau juridice vizate. În numeroase țări, precum și în România, forma de asigurare obligatorie este reprezentată de asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule. În cadrul altor țări regăsim și alte tipuri de asigurări obligatorii, precum asigurările de răspundere profesională și altele.

Asigurarea contractuală sau facultativă este fundamentată în conformitate cu un contract de asigurare ce este realizat între asigurat și asigurător, reprezentând o expresie a voinței părților. Astfel se poate afirma că asigurarea facultativă reprezintă o formă de asigurare mai flexibilă decât asigurarea prin efectul legii fiindcă se încheie ca urmare a necesității de protecție a asiguratului, răspunzând astfel mai bine cerințelor și intereselor acestuia.

În plus față de asigurarea realizată prin efectul legii și asigurarea contractuală, sunt prezente și unele asigurări obligatorii, impuse de lege, dar care nu este pusă în aplicare decât după încheierea unui contract între asigurat și asigurător.

▬ După domeniul asigurării, pot fi evidențiate patru categorii de asigurări, și anume:

– asigurări de bunuri;

– asigurări de persoane;

– asigurări de răspundere civilă;

– asigurări de interes financiar

Asigurările de bunuri reprezintă asigurările care includ proprietățile susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamități naturale, accidente, incendii sau orice alte riscuri. În cadrul acestor tipuri de asigurări sunt incluse și bunurile din locuințe, mărfuri, bani și alte valori, animale și altele.

Prin intermediul asigurărilor de persoane se asigură viața, onestitatea sau sănătatea asiguratului ce sunt supuse amenințării unor evenimente care pot declanșa decesul, invaliditatea sau boala acestuia. În raport cu de riscul asigurat, în asigurarea principală se pot remarca două categorii de asigurări, respectiv asigurări de viață și asigurări de persoane, altele decât cele de viață (accidente, călătorie, sănătate).

Asigurările de răspundere civilă constituie o valoare patrimonială echivalentă cu despăgubirea pe care ar urma să o achite asiguratul unor terți prejudiciați. În momentul de față în portofoliul companiilor de asigurări este prezentă o gamă vastă de astfel de asigurări, precum, asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, asigurarea de răspundere profesională, asigurarea de răspundere pentru pasageri, pentru bagajele acestora sau pentru mărfurile transportate, asigurarea de răspundere a constructorului, etc.

Prin intermediul asigurărilor de interes financiar se obține sprijin pentru asigurarea de pierdere a profitului, asigurarea de credite, asigurare pentru riscul de neplată, asigurarea de fidelitate și altele.

▬ În conformitate cu riscul asigurat, asigurările sunt împărțite în:

– asigurări pentru riscuri ce dețin un caracter natural: inundații, trăsnete, explozii, cutremure de pământ, ploi torențiale, grindină, inundații, furtuni, uragane, alunecări sau prăbușiri de teren;

– asigurări pentru secetă, grindină la culturile agricole;

– asigurări pentru boli, epizootii și accidente ale animalelor;

– asigurări de accidente, precum derapări, răsturnări, coliziuni și prăbușiri de poduri și tunele, alte accidente ale mijloacelor de transport;

– asigurări de deces prin care se asigură riscul de deces, urmând ca în cazul acestui eveniment, beneficiarul (beneficiarii) poliței de asigurare să încaseze suma asigurată;

– asigurări de răspundere civilă – pentru acoperirea prejudiciilor provocate de asigurați terților ca urmare a unor accidente, neglijența, eroare.

▬ După teritoriul pe care se acordă acoperirea prin asigurare, se pot distinge două tipuri de asigurări:

– asigurări interne;

– asigurări externe.

Diferență de bază dintre aceste două tipuri de asigurări constă în elementul de extraneitate care este evidențiat doar în situația asigurărilor externe. Teritoriul din punct de vedere al asigurărilor face referire la domiciliul într-o altă țară al uneia din părțile contractante sau al beneficiarului asigurării, la obiectul asigurării și la riscul preluat de asigurător, care se pot afla sau produce în afara teritoriului țării în care se încheie contractul.

Categoriile de bază de asigurări externe sunt legate, în mod fundamental, de asigurările de transport, precum, asigurarea mărfurilor, asigurarea navelor maritime și fluviale, asigurarea aeronavelor, asigurarea construcțiilor – montajul în străinătate și a răspunderii constructorului etc. Tot mai mult, grație liberalizării serviciilor de asigurare, în cadrul acestei categorii sunt asimilate și asigurările de bunuri care, fiind localizate într-o țară, se asigură la o societate din altă țară.

▬ După natura și tipul raporturilor care se realizează între asigurat și asigurător:

– asigurare directă;

– asigurare indirectă.

Asigurarea directă reprezintă asigurarea care se încheie în mod direct între asigurat și asigurător, în vreme ce asigurarea indirectă reprezintă asigurarea ce se încheie cu ajutorul intermediarilor (în principal, prin brokeri).

CAPITOLUL II

ANALIZA ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII DE ASIGURĂRI GROUPAMA SA PE PIAȚA DIN ROMÂNIA

2.1. Prezentarea SC GROUPAMA SA

Groupama, rerprezintă un grup centenar ce a luat ființă din mutualismul agricol francez, și astfel a devenit unul dintre asiguratorii esențiali din Franța. Fundamentându-se pe strategia de distribuție prin numeroase canale și strategia multibrand (Groupama și Gan), ambiția Groupama este de a fi unul dintre liderii pieței de asigurări din Europa.

Fig. nr. 2.8. Logoul companiei de asigurări GROUPAMA

(sursa: www.groupama.ro)

Societatea de asigurare – reasigurare denumită GROUPAMA a fost creată sub acțiunea a cinci acționari: Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, Casa de Economii și Consemnatiuni, Banca Transilvania și Societatea de Semnalizari si Automatizari Feroviare.

GROUPAMA nu vinde asigurări, pentru că o asigurare, în sensul propriu al cuvântului, nu se poate vinde. Polița de asigurare nu reprezintă un produs, așa cum, de cele mai multe ori, chiar ei, asiguratorii, sunt tentați să afirme. Polița de asigurare reprezintă un contract prin intermediul căruia GROUPAMA se angajează că va fi alături de clienții firmei în momentul în care aceștia au nevoie.

În ceea ce privește compania GROUPAMA în momentul în care un client se va adresa companiei pentru a contracta o poliță de asigurare, va găsi, un sediu plăcut amenajat, cu angajați primitori și inspectori de asigurare dispuși să pună la dispoziția clienților cât mai multe din „produsele” societății.

Totuși calitatea serviciilor în asigurări puse la dispoziția clienților de compania GROUPAMA, începe abia dincolo de aceste aspecte de imagine. În ceea ce privește alegerea clienților, foarte mulți optează pentru compania GROUPAMA pentru că prezintă cu transparența condițiile de asigurare și garantează cu certitudine că va fi alături de client în momentul în care acesta va avea nevoie.

În ultimii 10 ani, GROUPAMA s-a dezvoltat neîntrerupt, în condițiile unei concurențe aspre și ale unei legislații în continuuă transformare și armonizare. Acest lucru a fost realizabil prin eforturile unei echipe dedicate calității serviciilor dar, mai ales, prin încrederea clienților, a clienților fideli.

Încă din anul 1998, GROUPAMA a cumpărat compania Gan, cel de-al 4-lea asigurător francez. Astfel că în anul 2001, ia ființă Banca Groupama, în partenariat cu Société Générale. În momentul de față, grupul poate fi întâlnit în locații din întreaga lume, în principal în Europa (Franța, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Italia, Ungaria, Grecia, România, Slovacia, Bulgaria), Africa (Tunisia) și în Asia (Turcia, Vietnam, China).

Groupama reprezintă un grup cu activități multiple – asigurări pentru diverse daune, asigurări de persoane, produse de economisire, care vin să întregească oferta bancară – și are la dispoziție de o structură financiară de calitate.

Fig. nr. 2.2 Sediul GROUPAMA Tg-Jiu

(sursa: www.groupama.ro)

Puterea grupului GROUPAMA este dată în conformitate cu principiile sale de acțiune, ce provin din mutualismul agricol: solidaritate, responsabilitate și proximitate.

Prin activitatea derulată de compania GROUPAMA și istoria sa, se poate observa că aceasta a fost tot timpul prezentă în domeniile ce vizează responsabilitatea economică și socială – prevenire și gestionarea riscurilor reprezentând chiar miezul termenului de asigurare.

În momentul de față compania GROUPAMA reprezintă:

– 16 milioane de asigurați Groupama și clienți Gan;

– 38 500 de colaboratori;

– 16,2 miliarde de euro cifră de afaceri.

Contextul economic în care s-a dezvoltat GROUPAMA a fost unul de organizare și maturizare a pieței de asigurări în ansamblu, cu multiple fluctuații și încordări după destrămarea sistemului asigurărilor de stat și apariția pieței concurențiale.

Se poate spune că GROUPAMA a crescut odată cu piață și chiar a contribuit la dezvoltarea acesteia, înregistrând creșteri anuale superioare mediei pieței. Așadar, dezvoltarea exponențială a societății GROUPAMA este ilustrată de ratele de creștere din fiecare an, situate mereu cu mult peste media de creștere a pieței. Încă de la început, GROUPAMA a pus la dispoziția clienților atât asigurări generale, cât și asigurări de viață.

În raport cu necesitățile clienților compania GROUPAMA, a dezvoltat în mod continuu portofoliul de polițe de asigurare, acoperind, în momentul de față, toate clasele de asigurări.

Începând cu anul 2003, în urmă autorizării obținute de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, clienții companiei GROUPAMA beneficiază și de „asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule” (RCA), iar din 2005 ASIBAN (componentă a GROUPAMA) a introdus în portofoliu și asigurarea de tip Carte Verde.

GROUPAMA, reprezintă o companie multinațională de origine franceză, și și-a întărit prezența în cadrul pieței de asigurări din România prin achiziția BT Asigurări, OTP Garancia, ASIBAN.

Fig. nr. 3.2 Formarea GROUPAMA

(sursa: www.groupama.ro)

Strategia de business pe care compania GROUPAMA o promovează în cadrul pieței de asigurări din România a fost întrevăzută în concordanță cu valorile principale ale companiei, caracteristice în relația cu clienții, partenerii și angajații săi.

Proximitate atât umană cât și geografică, aceasta caracterizează capacitatea companiei GROUPAMA de a pune la dispoziția clienților răspunsuri concrete și adaptate preocupărilor lor.

Fig. nr. 2.3 Răspândirea teritorială a S.C. GROUPAMA S.A. în România

(sursa: www.groupama.ro)

Responsabilitate constituie angajamentul tuturor în cadrul grupului pentru satisfacerea necesităților clienților companiei GROUPAMA și garanția performanțelor companiei GROUPAMA.

Solidaritate economică și socială în același timp, aceasta reprezintă una dintre componentele de bază, istorice, ale grupului. Compania GROUPAMA se angajează în atenția pe care o oferă interesului colectiv.

2.2. Analiza economico-financiară a SC GROUPAMA SA

2.3. Prezența SC GROUPAMA SA pe piața din România prin intermediul diferitelor forme de asigurare pe care le practică

CAPITOLUL III

CONCURENȚA PE PIAȚA ASIGURĂRILOR

3.1. Analiza mediului competițional al SC GROUPAMA SA pe plan intern și internațional

3.2. Analiza clasamentului asigurărilor din România în perioada 2011 – 2015 și prezența SC GROUPAMA SA în cadrul clasamentului

3.3. Activitatea de supraveghere și control a pieței asigurărilor din România

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE