Concurenta pe Piata
CUPRINS
Introducere 2
Capitolul I. Concurența – componentă a pieței 4
1.1. Piața – concept economic 4
1.2. Concurența – delimitări conceptuale 7
1.3. Obiectivele și funcțiile concurenței 10
1.4. Concurența perfectă 12
1.5. Concurenta imperfectă 13
1.6. Protecția concurentei economice 15
Capitolul II. Piața produselor de panificație 18
2.1.Delimitări conceptuale – filieră agroalimentară 18
2.2.Comercializarea pâinii, a produselor de morărit și panificație 20
2.3. Calitatea produselor de panificație 21
2.4. Evoluția industriei de panificație în România 24
2.5. Piața produselor de panificație în România 26
Capitolul III. Prezentarea firmei S.C. Germino S.A 29
3.1. Scurt istoric S.C. Germino S.A. 29
3.2. Forma juridică a firmei 29
3.3. Date și indicatori financiari – S.C. GERMINO S.A. 31
3.4. Marca de fabrică a produselor de patiserie– element important al garantării calității 34
3.5. Principiile care stau la baza organizației S.C. Germino S.A. 36
3.6. Produsele S.C. Germino S.A. 38
Capitolul IV. Piața Germino 45
4.1.Indicatorii de apreciere ai pieței 45
4.2. Concurența Germino 48
4.3.Clienți Germino 49
4.4. Furnizori Germino 50
4.5. Mixul de marketing Germino 52
4.6. Analiza SWOT 54
Concluzii 57
Bibliografie 59
INTRODUCERE
În cazul economiei de piață, toate procesele economice, acțiunile agenților economici se desfășoară pe terenul concurenței. Aceasta este „sufletul” mecanismului pieței, motorul dezvoltării vieții economice care pune în mișcare tot sistemul de legături dintre agenții economici și care transmite acestora cerințele legilor economice obiective, sancționând mai mult
sau mai puțin sever nerespectarea acestora sau înlăturarea lor.
În primul capitol al aestei lucrări am prezentat noțiuni teoretice privind concurența, precum și etapele necesare analizei concurenței.
Concurența este o însușire a economiei de piață, a pieței în general, manifestându-se însă plenar în stadiul matur al capitalismului. Ea reflectă evoluția firească a vieții economice, fapt pentru care, întâlnim diferite forme de manifestare a ei, cunoscute sub denumirea de tipuri de concurență.
Concurența este o confruntare între agenții economici în vederea obținerii unor condiții mai bune de producție, desfacere, de efectuare a operațiilor bănești sau a altor activități
economice în vederea obținerii de cât mai multe avantaje.
Concurența este o luptă dură, fără menajamente în care primează interesele economice ale fiecărui participant la piață. De asemenea, concurența îmbracă forme specifice în funcție de domeniul de activitate și condițiile concret istorice ale etapei respective.
Al doile capitol intitulat Piața produselor de panificație, prezintă noțiuni despre filiera agroalimentară,comercializarea și calitatea produselor de panificație, precum și evoluția industriei de panificație în România.
În ultimii ani, concurența în domeniul produselor de panificație a crescut vertiginos. Datorită ciclului foarte scurt de fabricație al acestor produse și a cererii relativ stabile, întreprinzătorii privați au preferat să investească în acest domeniu.
Factorii ce influențează evoluția pieței produselor de panificație sunt: gradul ridicat de accesibilitate a produselor; categoria de nevoi avute în vedere ( nevoi curente de consum), cărora li se adresează; vârsta produselor ( pâinea intră în categoria produselor „ fără vârstă”); activitatea de marketing a firmelor producătoare; raportul resurse – nevoi, care are impact deosebit în reglarea cererii și a ofertei în cadrul pieței; politica economică a Guvernului ( subvenții, taxe, impozite).
Studiul de caz este S.C. GERMINO S.A. , o companie românească cu capital integral privat, înființată în 1995, prin privatizarea MEBO a unui recunoscut producător din industria alimentară – Intreprinderea de Morărit și Panificație Teleorman.
În capitolul 3 al lucrării este descrisă societatea Germino și prezentate produsele pe care aceasta le comercializează. Germino este o afacere de familie deținută de George și Tiberiu Mihăiliteanu, care în anul 2003, a înființat împreună cu firma germană Golfein Backwaren compania Goldfein România. În urma acestui parteneriat, Germino a lansat produse noi de patiserie industrială, care beneficiază de standarde de calitate germană.
În ultimul capitol al lucrării este prezentată piața Germino, concurența, clienții, furnizorii, mixul de marketing și analiza SWOT a societății. Deoarece mulți factori au efect asupra vânzărilor unui anumit produs, cea mai dificilă parte a stabilirii strategiei de marketing este fixarea obiectivelor specifice, precum: volumul vânzărilor, cota de piață, profitabilitatea. Aceste obiective se stabilesc pentru fiecare produs. După definirea de către întreprindere a obiectivelor de urmărit pe o piață dată, urmează alcătuirea unei linii de acțiune practică în care se cuprind diferite variante referitoare la: produs, preț, distribuție și promovare.
Capitolul I. Concurența – componentă a pieței
1.1. Piața – concept economic
Piața-concept economic, a fost definită în literatura de specialitate de numeroși economiști, ideea centrală fiind că aceasta reprezintă un cadru în care se realizează schimburile de bunuri și servicii între producători și consumatori. Există numeroase definiții ale pieței care se diferențiază prin: caracterul lor abstract sau concret, punctul de vedere dominant, sfera de cuprindere, etc. Toate modalitățile de definire a pieței pornesc de la conținutul care îi este atribuit în teoria economic:
“Piața este o categorie economică a producției de mărfuri în care își găsește expresia totalitate actelor de vânzare-cumpărare, private în unitatea lor organic cu relațiile pe care le generează și în conexiune cu spațiul în care se desfășoară”;
Piața poate fi definită ca un spațiu economic în care se manifestă un sistem de relații generate de comportamentul agenților economici participanți la actele de vânzare-cumpărare, fiecare urmărindu-și propriul interes
piața este formată din "ansamblul clienților capabili și dornici să procedeze la un schimb care le-ar permite satisfacerea unei nevoi sau a unei dorințe prin intermediul unui produs"
piața este înțeleasă ca fiind rețeaua relațiilor care se formează între cei care schimbă și care sunt în comunicație strânsă prin orice mijloc"
Piața constituie “un mecanism de organizare socială”care se bazează pe diviziunea muncii.
Piața reprezintă „punctul de pornire în orice tip de analiză a concurenței caracteristice”
Michael Shermer combate foarte populara teorie a alegerii raționale și arată că resorturile care controlează alegerile noastre economice nu sunt pur raționale — „oamenii, și piața, funcționează cu totul altfel decât ne-am aștepta”.
Definirea concretă a pieței presupune luarea în considerare a diversității și elementelor caracteristice. Astfel, piața poate fi:
un spațiu economic în care se întâlnesc mai mult sau mai puțin direct purtătorii cererii (consumatorii) și purtătorii ofertei (producătorii);
un ansamblu de mijloace de comunicație prin care vânzătorii și cumpărătorii se informează reciproc asupra a ceea ce au nevoie, a ceea ce dispun și a prețurilor propuse înainte de a încheia tranzacția;
locul de manifestare al concurenței: competiția dintre agenții economici se desfășoară în mod liber într-un cadru specific numit piață.
Apariția și dezvoltarea pieței sunt determinate în mod direct de diviziunea socială a muncii și de autonomia producătorilor, ea devenind necesară atunci când funcția consumului este separată de funcția producției. Prezentarea unei hărți a pieței este o tehnică eficientă în a te ajuta să ai o imagine de ansamblu asupra pieței în care activezi.
Privită ca un mecanism complex ce cuprinde cererea, oferta, concurența și prețurile, piața determină comportamentul agenților economici. Pe piață se verifică concordanța dintre nivelul producției, structura producției și cererea socială, finalizându-se practic acțiunea cererii și ofertei precum și caracterul dinamic al legii valorii.
Funcțiile pieței în cadrul mecanismului economic sunt:
piața face legătura permanentă dintre agenții economici producători și agenții economici consumatori, respectiv consum.
piața stabilește proporțiile necesare producției, respectiv propria reproducție.
piața asigură echilibrul economic pe termen lung, în principal echilibrul între ofertă și cerere, consum.
În literatura se specialitate, piața este considerată un ansamblu de mijloace de comunicare prin care vânzătorii și cumpărătorii se informează reciproc despre ceea ce ei au, despre ceea ce aceștia au nevoie, despre prețurile pe care le cer și pe care le propun pentru ca tranzacțiile dintre ei să se încheie, piața este constituită din mai multe segmente, deci piața reprezintă un sistem de piețe.
Încadrarea unui segment într-un tip de piață depinde criteriul de referință propus:
După natura economică a bunurilor ce fac obiectul tranzacțiilor comerciale:
piața bunurilor economice, respectiv a bunurilor de folosință curentă, urmată de cele de folosință îndelungată și al serviciilor de consum individual (poștă, telefon, radio);
piața bunurilor de producție în care în primul rând este piața capitalului (bunuri investiționale, titluri de proprietate), apoi piața muncii, piața resurselor naturale, piața financiară etc.
După forma obiectelor schimbate, piața poate fi:
– omogenă – piața bunurilor uniforme;
– eterogenă – piața bunurilor diferențiate.
După starea obiectului schimbului:
piața reală, respectiv cererea și oferta de bunuri de consum și de factori de producție;
piața fictivă, respectiv cererea și oferta de titluri de proprietate.
După timpul în care se transferă obiectul destinat schimbului:
piețe la termen;
piețe la vedere;
piețe disponibile să livreze.
După numărul și forța participanților:
piață cu concurență perfectă sau pură;
piață cu concurență imperfectă.
După sfera extinderii sociale a schimbului:
piață locală;
piață regională;
piață națională;
piață internațională.
1.2. Concurența – delimitări conceptuale
Concurența este una din trăsăturile esențiale ale economiei de piață, care exprimă comportamentul specific al agenților economici în condițiile liberei inițiative, atestând rolul dinamic dintre forțe dintre participanți. Concurența reprezintă rivalitatea economică între industriași, bancheri, comercianți, prestatori de servicii pentru a atrage atenția clientelei consumatoare, dar și confruntarea și rivalitatea în cadrul acestor grupuri pentru a realiza sau a vinde produsele la prețuri convenabile, prin calitatea mai bună a lor implicit a obține profituri mi mari.
Concurența, numita si legea Antitrust in Statele Unite ale Americii, reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea sau cooperarea dintre agenții economici vânzători-ofertanți, ca rezultat al comportamentului lor specific interesat de atragere a consumatorilor, în vederea asigurării unor profituri ridicate și sigure. Concurența în sine reprezintă un stimulent pentru companii, încurajându-le să acționeze la potențial maxim pentru a produce bunuri și furniza servicii de cea mai înaltă calitate și la cel mai mic preț. Concurența impulsionează spiritul antreprenorial și intrările de noi firme pe piață, recompensând companiile eficiente și sancționându-le pe cele ineficiente. În condiții ideale de piață companiile reacționează rapid și flexibil față de noii intrați și la modificările ce apar în structura cererii. Intrarea unor noi competitori pe piață determină adaptări în strategia firmelor existente.
Concurența este o confruntare deschisă, loială, în cadrul căreia agenții economici, în calitatea lor de cumpărători și vânzători învață printr-un proces continuu să-și îmbunătățească situația și poziția în cadrul pieță rivalitatea economică între industriași, bancheri, comercianți, prestatori de servicii pentru a atrage atenția clientelei consumatoare, dar și confruntarea și rivalitatea în cadrul acestor grupuri pentru a realiza sau a vinde produsele la prețuri convenabile, prin calitatea mai bună a lor implicit a obține profituri mi mari.
Concurența, numita si legea Antitrust in Statele Unite ale Americii, reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea sau cooperarea dintre agenții economici vânzători-ofertanți, ca rezultat al comportamentului lor specific interesat de atragere a consumatorilor, în vederea asigurării unor profituri ridicate și sigure. Concurența în sine reprezintă un stimulent pentru companii, încurajându-le să acționeze la potențial maxim pentru a produce bunuri și furniza servicii de cea mai înaltă calitate și la cel mai mic preț. Concurența impulsionează spiritul antreprenorial și intrările de noi firme pe piață, recompensând companiile eficiente și sancționându-le pe cele ineficiente. În condiții ideale de piață companiile reacționează rapid și flexibil față de noii intrați și la modificările ce apar în structura cererii. Intrarea unor noi competitori pe piață determină adaptări în strategia firmelor existente.
Concurența este o confruntare deschisă, loială, în cadrul căreia agenții economici, în calitatea lor de cumpărători și vânzători învață printr-un proces continuu să-și îmbunătățească situația și poziția în cadrul pieței.
Concurența reflectă un ansamblu de legături, relații între acțiunile subiective ale întreprinzătorilor și necesitățile sociale obiective. Concurența face posibil ca mecanismul prețurilor, al cererii și ofertei agenților economici, să producă ceea ce trebuie și cât trebuie la costuri cât mai scăzute și eficiență cât mai ridicată. Mecanismul concurențial stimulează, deci, progresul general.
Concurența reprezintă o „situație pe piață, în care firmele producătoare sau vânzătorii își dispută supremația cumpărăturilor pentru a-și atinge un anumit obiectiv în afaceri”
Atât din perspectiva conceptelor și modelelor teoretice, cât și din cea a realităților faptice, concurența este organic asociată sistemului economic de piață. Cele două criterii pe baza cărora este apreciată natura unei economii ca fiind de piață sunt, pe de-o parte, existența concurenței în economia respectivă, și, pe de alta parte, formarea prețurilor prin confruntarea cererii cu oferta.
Pe măsură ce știința economică a evoluat de la o finalitate preponderant explicativă către una aplicativ-transformatoare în raport cu realitatea, abordarea concurenței a înregistrat o rafinare și nuanțare progresivă. Prin convergența achizițiilor economiei politice cu cele, de data mai recentă, din științele de gestiune, s-a ajuns la concluzia că nu numai piața propriu – zisă, ci și spațial intra-organizațional al întreprinderii sunt susceptibile să ocazioneze manifestări de concurență. Aceasta generează standarde de performanta, distinge succesul de eșec și departajează agenții economici pe criteriul performanței .
Adeseori, concurența este privită ca o rivalitate sau o întrecere într-un anumit domeniu de activitate. Conform dicționarului explicativ al limbii române, concurența reprezintă: “o rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări etc. pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari”.
Paradoxal, deși este prezentă și activă la o scară atât de extinsă în sistemele socio-umane, concurența este, de cele mai mute ori, teoretizată doar implicit de știința economică tradițională, în absența unei definiții consensuale, concurența este referită sub forma unei reprezentări tipologice a diverselor structuri de piață – de la idealul pieței cu concurența perfectă la realitatea diverselor forme de piață cu concurența imperfectă. Aportul științelor de gestiune la demersul de operaționalizare a conceptului de concurență a condus, mai ales în ultimele două decenii, la asimilarea lui deplină în gândirea și practica managerială. Profesorul Michael Porter de la Harvard Business School a fundamentat, în acest sens, conceptele de strategie concurențială și avantaj concurențial, cărora li se adăuga cel de gestiune concurențială din terminologia francofonă. Polivalența de sensuri ale conceptului de concurență poate fi relevată prin punerea în evidență a următoarelor sale ipostaze:
concurența ca tip de relație între agenții economici;
concurența ca atribut al comportamentului unui agent economic elementar (comportamentul concurențial);
concurența ca situație caracteristică a mediului de afaceri (mediul concurențial;
Principalele obiective academice ale lui Michael Eugene Porter se concentrează pe modul în care o firmă sau o regiune își poate construi un avantaj competitiv și dezvolta strategii competitive. Ca tip de relație între agenți economici concreți, concurența prezintă un caracter tensional, de rivalitate, agenții implicați se confruntă pentru a ocupa, menține sau extinde poziții de piață care, în final, se vor dovedi accesibile numai unora dintre ei. De aceea, în analiza strategică la nivel de firmă, metodologia clasică, bazată pe puncte forte, puncte slabe, șanse și pericole (SWOT), plasează firmele rivale la originea amenințărilor semnificative pentru succesul oricărei strategii adoptate.
Concurența este „ mecanismul principal prin care activitățile economice sunt coordonate într-o economie de piață”.
Concurența se manifestă ca o lege economică specifică economiei de schimb – această lege exprimă relațiile dintre producători și dintre producători și consumatori. Sfera de acțiune a legii capătă o mai mare amploare și însemnătate în economia de piață și o restrângere a însemnătății ei în economia planificată de tip centralizat.
Legea concurenței îndeplinește o serie de funcții:
reprezintă motorul care pune în mișcare ansamblul de legături dintre capitalurile individuale și capitalul social prin conectarea producătorilor individuali la producția socială; respectiv fiecare producător individual trebuie să intre în legătură cu alți producători individuali cu anumite legături între vânzători și cumpărători;
concurența asigură executarea cerințelor tuturor celorlalte legi economice, producătorii făcând eforturi deosebite pentru folosirea eficientă a resurselor existente.
concurenta transformă suma intereselor individuale în necesități sociale, așa încât agenții economici să-și dispute supremația pe baza calității, competitivității și eficienței, manifestându-și astfel caracterul constructiv al legii.
Din punct de vedere al comportamentului pe piață, concurența este aceea care determină pe fiecare agent economic să-și promoveze exclusiv propriul său interes.
O tema de interes major, inclusiv din perspective demersurilor de integrare economică, o reprezintă poziția statului în raport cu problematica mediului de afaceri concurențial. Este de remarcat faptul că, în principiu, statul este pus în situația de a promova două categorii de acțiuni , asociate de o manieră aparent paradoxală:
pe de o parte, statul, acționând în virtutea interesului public ca piață să funcționeze subordonat consumatorilor , și nu sub dominația producătorilor ofertanți, este angajat în direcția promovării ș protecției concurenței;
pe de altă parte, rațiuni superioare de ordin economic, dar și social, politic sau strategic pot determina, în condiții speciale, adoptarea de politici protecționiste sau de limitare a concurenței în anumite sectoare, de exemplu, prin instituirea de monopoluri publice.
1.3. Obiectivele și funcțiile concurenței
Concurența are loc atunci când există libertatea de a pătrunde pe o piață și când, în același timp, pe acea piață există mai mulți vânzători alternativi. Concurența poate avea loc între firme mari sau firme mici, firmele rivale putând intra în competiție pe piețe locale, regionale, naționale sau mondiale.
Cele mai importante scopuri ale concurentei sunt:
satisfacerea cererii consumatorilor;
promovarea inovației;
alocarea eficientă a resurselor;
limitarea puterii economice și politice;
justa distribuție a veniturilor.
Piața este cea mai bună inovație în organizarea cererii și a ofertei, și în întărirea și stabilirea diferitelor preferințe ale agenților economici fără folosirea concurenței. Concurența constituie mijloacele necesare prevenirii și/sau diminuării puterii economice concentrate în mâinile statului și ale persoanelor și întreprinderilor private. De aceea, concurența reprezintă un mijloc important pentru organizarea societății. Ea este „determinată de clienții săi: și alte firme sunt invitate să participe la o licitație sau la procesul de vânzare”.
Se poate spune că funcțiile concurenței sunt următoarele:
stimulează progresul general, ea incită agenții economici la inițiativă, creativitate și inovare, la găsirea unor soluții mai bune pentru utilizarea resurselor. În felul acesta sporește eficiența economică, iar nevoile sunt mai bine satisfăcute;
diferențiază agenții economici: îi avantajează pe cei creativi, abili, competenți și întreprinzători. Ei își îmbunătățesc poziția pe piață, își măresc patrimoniul. Totodată, concurența îi „sancționează” pe cei imobili și conservatori, mergându-se până la pierderea patrimoniului. Prin mecanismele concurenței unii prosperă, alții se ruinează;
salubrizează viața economică de cei lipsiți de eficiență și poate duce la concentrarea pieței, a agenților economici. Unii producători sau cumpărători pot ajunge la poziții dominante, impunându-și condițiile celorlalți;
conduce în mod natural la reducerea costurilor unitare, la diferențierea ofertei, iar uneori chiar la reducerea prețurilor de vânzare, acțiuni care în ultima instanță îl avantajează pe cumpărător;
facilitează ajustarea autonomă a cererii și ofertei în toate domeniile de activitate. Concurența stimulează preocupările pentru creșterea, diversificarea, îmbunătățirea calității ofertei de mărfuri pentru adaptarea ei la dinamica cerințelor cererii. Pe piețele dominate de ofertă („piața cumpărătorilor”), strategia competițională determină firmele să se particularizeze față de rivali. Pe piețele dominate de cerere („piața vânzătorilor”), în relațiile cu clienții potențiali, se urmărește specializarea într-un sector individualizat al cererii;
împiedică realizarea profitului de monopol de către agenții economici, asigurând o alocare rațională a resurselor între variantele utilizării lor solicitate pe piață și statornicind o repartizare a profitului proporțional cu contribuția efectivă a agenților economici în procesul de producție și distribuție a mărfurilor;
mecanismul concurențial asigură prețurile la niveluri reale, favorizând raționalizarea costurilor ca mijloace de sporire a profiturilor, altfel spus concurența contribuie din plin la reducerea prețurilor de vânzare;
concurența are un rol direct asupra psihologiei agenților economici, alimentând optimismul acestora, stimulându-le creativitatea, făcând ca ei să se preocupe în permanență de eficiența, de maximizarea profitului și implicit, de satisfacerea în condiții bune a nevoilor de consum.
În mediile competitive actuale, „succesul în afaceri depinde de abilitatea de a te concentra pe nevoile clientului”.
1.4. Concurența perfectă
Concurența perfectă se consideră a exista doar în teorie, fără corespondent în viața practică. Ea este acel tip de piață pe care se satisfac cel mai bine interesele vânzătorilor și cumpărătorilor și care prezintă simultan următoarele trăsături:
atomicitatea cererii și ofertei, care exprimă existența multor vânzători și cumpărători de putere economică egală sau apropriată, astfel încât nici unul dintre ei nu poate influența prețul în mod hotărâtor;
omogenitatea produselor, care presupune ca mărfurile oferite sunt echivalente sau aproape identice, astfel încât cumpărătorului îi este indiferent de unde aprovizionează;
intrarea și ieșirea pe piața sunt libere, adică o firmă poate intra pe piață dacă prețul este superior costului său de producție;
transparența perfecta a pieței, care arată că pe piața cu concurență perfectă cumpărătorii și vânzătorii dispun de o cunoaștere deplină a cererii și a ofertei;
mobilitatea perfecta a factorilor de producție, care exprimă inexistența obstacolelor în procesul achiziționării de factori de producție, în condițiile în care firmele doresc să își dezvolte activitatea.
Concurența va putea să fie considerată pură sau perfectă, dacă aceste trăsături sunt prezente în mod simultan. Sistemul prețurilor de echilibru ale concurenței perfecte apare ca un sistem de semnale prin care se transmit orice informații de către agenții economici, orientându-i pe fiecare spre producțiile cele mai rentabile, fie spre consumurile cele mai avantajoase. Funcționarea reală a economiilor, în general și a piețelor, în special, nu a fost și nu este conformă cu ipotezele modelului concurenței pure și perfecte.
Dacă în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea se consideră că existau pe piață două situații opuse, concurența perfectă și monopolul, ulterior situațiile s-au diversificat, constatându-se mai multe tipuri de concurență (Tabelul 1.1) .
Tabelul 1.1. Tipuri de concurență
(sursa: G. Abraham Frois, Micro-économie, 1986)
Pe piața cu concurență perfectă produsele pot fi ușor substituite și cumpărate la cel mai bun preț, care satisface atât interesele vânzătorilor cât și ale cumpărătorilor.
1.5. Concurența imperfectă
Daca una din trăsăturile concurenței perfecte lipsește atunci piața devine imperfectă. Dintre toate formele de concurenta imperfectă, cele mai frecvente sunt:
oligopolul;
monopolul;
concurența monopolistică.
Oligopolul reprezintă o piață cu concurență imperfectă pe care se pierde atomicitatea ofertei, existând câțiva producători, de putere economică apropriată sau diferențiată care produc mărfuri omogene sau diferențiate.
Oligopolul reprezintă tipul de piață cel mai răspândit în țările dezvoltate din punct de vedere economic. Pe piața oligopol, oferta este asigurată de un număr relativ mic de firme (câțiva vânzători), între care nu există diferențe semnificative sub aspectul înzestrării tehnice, forței economice, nivelului costului, etc. Fiecare vânzător reprezintă o firmă mare, cu forță economică, tehnologică și financiară ridicate, deține o pondere importantă în oferta totală și are capacitatea de a influența piața în mod direct și indirect.
Pe această piață cererea este atomizată, iar barierele de intrare pentru noii concurenți sunt foarte puternice.
Oligopolurile mai pot fi:
Oligopoluri antagoniste (necooperante);
Oligopoluri concertate, cu două tipuri de acorduri: explicite sau exprese (cartelul, trustul, holdingul) și neoficiale sau tacite.
Monopolul reprezintă piața pe care se manifestă acțiunea unui singur vânzător, deci pe care se pierde atomicitatea ofertei, iar marfa este unică. Cuvântul monopol ,provine din limba greacă și semnifică un unic vânzător. Pornind de la această semnificație, monopolul reprezintă situația de piață în care oferta unui bun este concentrată în mâna unui singur producător (vânzător), care se confruntă cu o cerere provenită de la numeroși subiecți, fiecare cu forță economică și cerere individuală reduse. El poate exista doar acolo unde bunul nu are substituenți apropiați, iar furnizorul este în măsură să împiedice alte firme să îl producă. Această definiție, care se referă la monopolul absolut sau pur, ar fi valabilă dacă nu ar exista fenomenul de substituibilitate a bunurilor. În realitate, majoritatea nevoilor umane sunt satisfăcute prin intermediul unor bunuri economice, mai mult sau mai puțin substituibile, fiind foarte puține bunuri economice care nu au înlocuitori.
Monopolul absolut sau pur poate să apară ca:
drept de licență, drept de editor, marcă de comerț
monopol de inovație, pe care un producător îl deține temporar, atunci când oferta sa se referă la un produs nou, sau obținut printr-un nou proces tehnologic.
Ofertă cu totul particulară a unui specialist (pictor, creator de moda, etc)
Monopol natural, rezultat din deținerea unor resurse naturale rare sau a unor bunuri de capital;
Situație temporară atunci când firmele mici și mijlocii dintr-un domeniu sunt eliminate de pe o anumită piață de către o firmă mare, puternică, sau sunt preluate prin mijloace economice, sub formă de fuziuni și absorții sau asocieri;
Monopol ca rezultat al economiilor de scară, care constă în faptul că o firmă de mari dimensiuni ce își desfășoară activitatea, obține, de regulă, costuri de producție mult mai mici decât o firmă nouă, mică, abia intrată pe piață.
Concurența monopolistică se manifestă pe piață prin îmbinarea unor elemente specifice pieței perfecte cu altele caracteristice monopolului. În aceste condiții, există numeroși producători și cumpărători dar produsele sunt diferențiate astfel încât influența cererii pe piață devine singura modalitate de creștere a profitului. Originalitatea sau diferențierea produsului constă în faptul că fiecare producător dorește să-și particularizeze într-o oarecare măsură oferta. Diferențierea poate să se bazeze pe anumite caracteristici ale produsului însuși, cum ar fi: particularități garantate prin brevete exclusive, mărci de fabrică, ambalaje sau recipiente speciale, sau originalitatea de calitate, de model, de culoare, de stil. Diferențierea produsului poate să provină, de asemenea din condițiile care înconjoară vânzarea sa.
Din perspectiva ofertei, piața monopolistă întrunește atât elemente care o apropie de piața concurențială pură, perfectă, dar și de elemente de monopol fragil, slab.
1.6. Protecția concurenței economice
Capacitatea companiilor existente de a-și ajusta poziția față de noii intrați în piață și viteza cu care se realizează aceste modificări strategice sunt indicatori ai eficienței și competitivității unei firme. În lumina acestor considerente, ideal ar fi ca economiile naționale să funcționeze fără intervenția autorităților publice, doar pe baza raportului dintre cerere și
ofertă, într-un sistem care să recompenseze companiile eficiente ce se adaptează cel mai bine la cerințele pieței. Dar cum acest lucru este greu de realizat în practică, România a înțeles că este foarte important să stabilească reguli clare menite să asigure corectitudinea și echilibrul
raporturilor din piață și să înființeze o instituție solidă în acest domeniu, capabilă să aplice de o manieră strictă aceste norme. Astfel a intrat în vigoare, în România, la 1 februarie 1997 Legea concurenței, în condițiile în care la 6 septembrie 1996 se constituise autoritatea ce astăzi reprezintă unul dintre pilonii de bază ai economiei de piață din țara noastră, Consiliul Concurenței.
Implicarea statului în economie este ilustrată și de politica sa în domeniul protejării concurenței pentru a face față carențelor pieței într-un mediu economic caracterizat prin excelență prin concurenta imperfectă. Teoretic, în condiții de concurență perfectă, echilibrul concurențial garantează că fiecare ramură își dezvoltă producția până în punctul în care prețul va fi egal cu costul marginal al firmei și unde avantajul marginal social va fi egal cu costul marginal social. Când o ramura este caracterizată prin concurență imperfectă, fiecare întreprindere va dispune în cadrul ramurii respective de o anumită putere de monopol.
Implicarea statului în menținerea unui mediu concurențial adecvat constituie un domeniu marcat de controverse economice și politice. Părerile economiștilor sunt divergente:
cei care nu consideră că statul să se implice în lupta contra monopolurilor, deoarece acest efort este zadarnic;
cei care consideră că aceasta implicare este necesară din cel puțin două considerente și anume:
costul social al puterii de monopol;
necesitatea de a arbitra conflictul între o morală managerială având în final ca scop suprem profitul și o morala politică care urmărește minimizarea costului social și maximizarea avantajelor pentru colectivitate.
Instituțiile abilitate în România să administreze și să pună în aplicare prevederile care reglementează protecția consumatorilor economici sunt:
Consiliul Concurenței – creat prin legea concurenței este definit ca autoritate administrativă autonomă, faptul că dispune de puterea proprie de a sancționa. E compus din 10 membrii,care sunt uniți pentru o durata de 5 ani, mandatul putând fi reînnoit de cel mult 2 ori. Numirea se face prin Decret al Comisiei pentru politică economică, reforma și privatizare a Camerei Deputaților. Membrii Consiliului sunt funcționari publici și sunt supuși unor reguli de incompatibilitate specificate în lege.
Oficiul Concurenței este organul de specialitate în domeniul concurenței aflat în subordinea Guvernului. Această instituție continuă activitatea organelor cu atribuții în domeniul prețurilor și al concurentei din cadrul Ministerului Finanțelor, la nivel central și local. Conducerea acestei instituții este asigurată de către Șeful Oficiului Concurenței. Rețeaua teritorială este constituită din inspectorate de concurență județene și ale municipiului București conduse de un director. Oficiul Concurenței are competența de reprezentare a Guvernului consultativă.
Consiliul Concurenței și Oficiul Concurenței „previn sau sancționează practicile anticoncurențiale, în urma efectuării unui studiu corespunzător al pieței relevante, cu identificarea produselor firmelor care se află în concurență directă”.
Capitolul II. Piața produselor de panificație
În prezent, producătorii agricoli nu mai sunt priviți doar ca furnizori de materii prime, ci ca o verigă a unui lanț, ca o componentă a unui circuit complex, ei reprezentând o verigă obligatorie, dar nu centrală. Astfel este indispensabil ca agricultorii să cunoască diferiții actori ce intervin în lanțul agroalimentar, să înțeleagă modul de funcționare și organizare a acestora, punctele forte și punctele slabe ale fiecăruia. Toate aceste elemente influențează vânzările, respectiv obținerea unui preț corespunzător.
2.1.Delimitări conceptuale – filieră agroalimentară
Studierea sistemului agroalimentar prezintă un interes deosebit, datorită preocupărilor oamenilor de a cunoaște ce se întâmplă cu procesele de la fermier la consumator, cine sunt intermediarii și ce rol au, ce transformări suferă produsele. În termeni economici, aceste preocupări se referă la competiție, performanță și utilizarea cât mai eficientă a resurselor în drumul produselor agricole de la producător la consumator.
Conceptul de filieră este prezent în toate domeniile economiei și se referă la o activitate productivă în care intervin din amonte până în aval mai multe întreprinderi, într-o manieră ce nu este neapărat lineară. În literatura de specialitate există numeroase definiții ale filierei. Pionierii studierii filierei sunt economistul american Ray Goldberg care a utilizat noțiunea de canal sau lanț și economistul francez Louis Malassis. Începând cu anul 1984 noțiunea de filieră agroalimentară se regăsește în toate documentele Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură- FAO.În anul 1968, Goldberg a studiat filierele grâului , soiei și portocalelor în Florida și a fost printre primii economiști care au definit filiera ca fiind totalitatea agenților economici implicați în producerea, transformarea și comercializarea unui produs.
După definiția dată de francezi, ,,filiera reprezintă un sistem economic constituit din ansamblul canalelor de distribuție și aprovizionare utilizate de toți producătorii ce vând aceeași familie de bunuri concurente pe o piață de consum". Rezultă din această definiție faptul că filiera nu se referă la o piață de consum dată, ci la utilizarea aceleiași materii prime de către o ,,familie" industrială. Având în vedere definiția anterioară, generică, analiza filierei constă în a urmări itinerariul unui produs agroalimentar de la producția materiei prime agricole care servește la fabricarea sa, până la utilizarea lui ca produs alimentar consumabil. Este vorba de a urmări itinerariul său de la exploatația agricolă până la farfuria consumatorului, ceea ce marchează preponderența funcției de aprovizionare în lanțul agroalimentar.
Filiera agroalimentară, abordată ca un ,,sistem" introduce retroacțiunea (feed-back-ul) și plasează activitățile specifice într-un cadru determinat. În aceste condiții, ea presupune integrarea
drumului fizic al produsului cu serviciile care-1 însoțesc, dar și cunoașterea forțelor interne și externe ce-1 influențează: agenți economici, grupări, organizații, instituții, mediul tehnologic, mediul politic, mediul natural. În literatură se introduce chiar și noțiunea de ecosistem al filierei. Din analiza filierelor trebuie să rezulte ,,punctele forte" și ,,punctele slabe" ale acestora. Astfel este necesară o analiză a structurii socio-economice a filierei, în diferitele sale etape, pentru a descoperi punctele cheie, cu ajutorul cărora se stabilește politica de ansamblu a acesteia. Se știe deja că analiza canalelor de distribuție scoate în evidență multiplele funcții și operații ale procesului de distribuție, a unui produs ce sunt îndeplinite de o serie de întreprinderi independente sau de agenți economici grupați în interiorul unei structuri integrate vertical.
Optica prezentată privind abordarea analizei filierei dintr-un punct central scoate în evidență faptul că partenerii nu au aceeași importanță în cadrul filierei și aceleași posibilități de acțiune în procesul de reglare. În acest context, este important să subliniem punctele forte, ,,nodurile" privilegiate ale filierei, care condiționează ansamblul componentelor acesteia, în aval și în amonte. Aceste ,,noduri"privilegiate ale filierelor se află la ,,locul" de întâlnire, la confluența dintre partenerii cei mai puternici aflați pe filieră, din a căror confruntare rezultă politica ce va acționa asupra ansamblului fiecărei filiere și a tuturor participanților acesteia.
Un astfel de prim ,,nod" apare, de regulă, la întâlnirea dintre agricultori și procesatori sau
cumpărători, când primii, prin organizarea lor, dispun de o anumită importanță în cadrul filierei,
utilizată în scopul negocierii. Un ,,nod" forte al filierei poate fi întâlnit și la confluența dintre procesatori și distribuitori, când cei din urmă sunt puternici și practică un comerț modern, putând
impune celor din amonte condiții de calitate, de preț și de prezentare.
2.2.Comercializarea pâinii, a produselor de morărit și panificație
Agenții economici implicați în comercializarea produselor de panificație aparțin comerțului privat și public, comerțului cooperatist, unor societăți producătoare de produse de panificație sau unor unități aparținând societăților comerciale agricole, mori și brutării sătești.
Prețurile la pâine sunt libere, reglarea lor are loc la piața de către concurență. Făina, ca materie
primă, este produs purtător de TVA. Adaosul comercial este prețul prestației, adică al desfacerii la consumatorii finali a produselor de morărit și panificație. În structura adaosului comercial se regăsesc cheltuielile cu salariile personalului care asigură atât managementul vânzărilor, cât și vânzarea produselor respective, chiria magazinelor, energia electrică și termică, profitul, cheltuielile promoționale.
Filiera liberă se bazează, în cea mai mare parte, pe achiziții, în prima etapă a filierei, în mod deosebit a achiziției materiei prime (grâul) de la marii producători agricoli privați, categoria cea mai defavorizată de regulile pieței. Prețurile de achiziție sunt conjuncturale și cele mai expuse jocului cererii și ofertei. Producătorii agricoli care nu au încheiat contracte de livrare a producției de grâu, înainte de perioada de recoltare, vând în ultimul moment sau după o oarecare perioadă de stocare, cantități de grâu importante la prețuri ocazionale, prețuri care, uneori, nu acoperă costurile de producție. Filiera liberă presupune achiziția de grâu și în alte faze ale filierei, la prețuri la fel de dezavantajoase, ceea ce reduce profitul la nivelul filierei.
Filiera integrată vertical este forma cea mai avansată de organizare care ridică profitabilitatea și scade riscurile. Este cazul fabricilor de pâine care dispun de instalații de măcinat grâu, de spații de depozitare a grâului, de magazine de desfacere a pâinii și a făinii și care au contracte de colectare a grâului încheiate, în special, cu societăți comerciale agricole.
Filiera cerealelor panificabile este în curs de așezare pe principiile pieței concurențiale. În
vederea armonizării legislative și instituționale cu cerințele Organizării Comune de Piață a cerealelor și a funcționării tuturor componentelor filierei naționale sunt necesare măsuri de creștere a gradului de flexibilitate a pieței acestor produse prin adaptarea la cerințele consumatorilor interni și la exigențele comunitare. În acest mod se poate asigura creșterea competitivității filierei.
2.3. Calitatea produselor de panificație
De la bobul de grâu, viu și plin de substanțe utile organismului, la făina albă, lipsită de germenele bobului, de tărâță bogată în atâtea substanțe vitale este un drum lung. Morăritul modern produce atât de mult căutată făină albă, prin suprimarea germenului bobului de grâu și a cortexului, care devin banala tărâță, utilizată, de regulă, în furajarea animalelor. Prin eliminarea acestor două părți ale bobului de grâu, se elimină, de fapt, tocmai enzimele, vitaminele și mineralele, inclusiv fierul, cobaltul, cuprul, manganul și molibdenul, dintre care, unele nu se găsesc decât în bobul de grâu.
Faină de grâu este un produs sub formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea boabelor de grâu. Calitatea făinii de grâu este apreciată în funcție de proprietățile organoleptice și fizico-chimice. Analiza calității făinii de grâu se realizează prin următoarele metode de verificare:
examen organoleptic;
determinarea conținutului de substanțe proteice raportat la substanța uscată;
determinarea conținutului de cenușă insolubilă în acid clorhidric 10%;
determinarea conținutului de aditivi, pesticide și de arsen și metale grele;
determinarea umidității; determinarea gradului de infestare al făinii cu Bacillus mesentericus.
Această analiză a calității făinii se efectuează mai ales vara, când temperaturile ridicate sunt propice dezvoltării acestui microorganism care infectează făina datorită manipulării și depozitării defectuoase.
Rezultatele acestor analize se trec în registrul de evidență al laboratorului beneficiarului și se stabilesc abaterile față de caracteristicile de calitate specificate în standardele în vigoare. Dacă există abateri calitative, se renegociază prețul făinii între producător și beneficiar, sau se respinge lotul. De multe ori, deprecierile calitative au loc datorită operațiilor logistice de depozitare, transport și ambalare defectuos realizate. La derularea acestor operațiuni logistice trebuie respectate anumite reguli, prevăzute în standarde: ambalare a făinii se face în pungi sau în saci de hârtie rezistentă sau de material plastic; pungile și ambalajele colective se marchează prin imprimare sau etichetare. Pe ambalajele colective trebuie menționat numărul de pungi; făina se poate depozita vrac, în celule de siloz, sau în depozite, prin stivuire, pe platforme sau pe grătare, în vederea aerisirii făinii.
Deoarece prelucrarea făinii imediat după măcinare conduce la obținerea unui aluat cu o
fermentare neuniformă, lipicios, geberator de produse aplatizate, se practică în mod curent maturarea făinii. Maturarea se poate realiza printr-o simplă păstrare în timp determinat în condiții de temperatură și umiditate corespunzătoare sau în mod artificial, folosind substanțe chimice lipsite de toxicitate. Prin maturare se ameliorează proprietățile tehnologice datorită unor procese de oxidare a lipidelor și pigmenților, dar mai ales datorită modificării activității enzimatice proteolitice și amilolitice. În condiții optime făina poate fi păstrată timp de doi ani, fără ca proprietățile calitative să se modifice.
Grupa produselor de pâine și produse de panificație cuprinde produse obținute din aluaturi afânate biologic sau chimic și supuse coacerii. Mediul concurențial impune o îmbunătățire continuă a calității produselor, motiv pentru care, la produsele de panificație trebuie avute în vedere: calitatea sub aspect nutritiv care condiționează sănătatea omului, având ca principali factori: conținutul în proteine, glucide, vitamine; calitatea senzorială: gust, aromă, culoare, miros; calitatea igienică: determinată de toxicitatea naturală; calitatea estetică, respectiv modul de prezentare a produselor pe piață în sensul relevării aspectelor calitative.
Caracteristicile organoleptice ale produselor de panificație
Calitatea pâinii este conferită de următoarele însușiri organoleptice: aspectul exterior, aroma, gustul, afânarea miezului, culoarea. Produsele de panificație se fabrică pe baza unor indicatori minimi de calitate pe care trebuie să-i îndeplinească pentru a corespunde consumului. Caracteristicile organoleptice de bază pe care trebuie să le îndeplinească principalele produse de panificație sunt redate în Tabelul nr.2.1.
Tabel nr.2.1. Caracteristicile organleptice ale produselor de panificație
(Sursă: Manole V. și colaboratorii., „ Diagnosticul de marketind pe filieră de produs în agricultură”)
Caracteristicile fizico-chimice ale produselor de panificație
Accentul se pune atât pe proprietățile organoleptice care produc senzație plăcută consumatorului, cât și pe însușirile fizico-chimice ce garantează un anumit conținut de substanțe utile în alimentație. Principalii indici ce urmează a fi determinați, în laborator, pe cale experimentală sunt: umiditatea, aciditatea, porozitatea și durata de înmuiere.
Pentru verificarea calității produselor de panificație se iau probe din loturile de produse. Proba reprezintă o mică parte din întregul lot al produsului analizat. Ea se ia în așa fel încât compoziția ei să corespundă compoziției medii a întregului lot.
Totodată, este necesar să se efectueze un studiu în vederea îmbunătățirii continue a calității proceselor de fabricație și adoptării de tehnologii noi pentru a ridica în mod continuu, sistematic,
nivelul calității produselor de panificație.
Produsele de panificație pot prezenta modificări ale proprietăților organoleptice și fizicochimice, numite defecte, datorate calității necorespunzătoare a materiei prime, nerespectării procesului de fabricație și a igienei. Neîncadrarea indicatorilor fizico-chimici și organoleptici în normele existente și în standardele prestabilite este primul indiciu al unei slabe calități datorată diferitelor acțiuni întreprinse pe filiera: achiziționarea unor semințe de calitate inferioară; neîncadrarea în perioada optimă a lucrărilor agricole ; insuficientă administrare de fertilizanți; recoltarea prea timpurie sau prea târzie; depozitarea și/sau măcinarea necorespunzătoare a boabelor de grâu; fermentația insuficientă sau coacerea în exces; depozitarea și manipularea incorectă a produselor după coacere. Acestea sunt doar câteva dintre problemele filierei cerealelor care se răsfrâng asupra calității produselor de panificație. Efectele lor se propagă în lanț și ajung, la sfârșitul filierei, sub forma defectelor produselor de panificație.
Biscuiții se obțin din faină de grâu, zahăr, miere, grăsimi vegetale solidificate, lapte, unt, ouă, afânători chimici și/ sau biologici, sare, arome, coloranți, adaosuri nutritive. Calitatea biscuiților se verifică prin examinarea organoleptică a aspectului, culorii, gustului și consistenței, precum și prin determinările fizico-chimice ale următorilor indici de calitate: grăsime, umiditate, zahăr total, alcalinitate. Verificarea calității biscuiților se face întâi prin examinarea stării generale a lotului, apoi prin prelevarea probelor, la întâmplare, din lot. Proprietățile organoleptice pe care trebuie să le prezinte biscuiții sunt: formă regulată, suprafața lucioasă, netedă, nearsă, fără bășici, fără grăsime.
2.4. Evoluția industriei de panificație în România
În țara noastră industria de panificație este semnalată spre sfârșitul secolului al XIX- lea, fiind preponderentă producția industrială a pâinii. Primele brutării de mare capacitate au fost construite în cadrul armatei ( mai precis, în anul 1891, când este menționată prima construcție de acest gen în București ), acestea dispunând de echipamente tehnologice destul de performante pentru acea perioadă.
După cel de-al doilea război mondial , industria de panificație capătă noi dimensiuni, majoritatea întreprinderilor urmărind o serie de obiective cum ar fi: retehnologizarea instalațiilor de producere a pâinii, mărirea capacității de producție în vederea satisfacerii întregii cantități solicitate din partea populației, diversificarea sortimentală și o mai bună preocupare pentru condițiile igienico – sanitare de fabricare.
Pe ansamblu , industria de panificație din țara noastră, prin modificările și schimbările intervenite de-a lungul anilor, cunoaște două mari perioade și anume: perioada dinainte de anul 1989 și perioadă după anul 1990.
Perioada înainte de 1989 se caracterizează prin prezența marilor complexe de morărit și panificație, care se întâlneau în majoritatea reședințelor de județ din țara noastră, cu o capacitate de măciniș în jurul a 1800 tone pe zi. Acestea dispuneau de o productivitate scăzută și costuri ridicate de producție, prezentând dezavantajul unor consumuri energetice mari comparativ cu tehnologiile care existau pe plan internațional. Nedispunând de existența unor parametri tehnologici optimi, produsele de panificație optime se prezentau cu mult sub nivelul celor prezentate la nivel european.
Perioada după 1990 este caracterizată printr-un proces amplu de privatizare și restructurare , panificația fiind printre primele în rândul industriilor prelucrătoare în care s-a aplicat reforma economică. În urma acestui amplu proces de privatizare un accent deosebit se pune pe obținerea unor făinuri de calitate deosebită, care să creeze posibilitatea realizării unor produse de panificație calitativ superioare, în vederea creșterii competitivității, dar și a reușitei pătrunderii pe piața externă. Obiectivele și strategiile de orientare a majorității producătorilor se îndreaptă tot mai mult către diversificarea accentuată a produselor oferite spre consum și nu numai, există o preocupare intensă pentru îmbunătățirea calității, criterii esențiale în vederea alinierii țării noastre la standardele și cerințele impuse de către Uniunea Europeană.
Există o preocupare din ce în ce mai intensă a tuturor specialiștilor din sectorul de panificație pentru realizarea unor echipamente și tehnologii mai performante care pot genera capacități de producție mari, chiar de peste 100 tone în 24 de ore, dar și capacități reduse în funcție de cererea locală.
În ultimul timp, și în țara noastră asistăm la un fenomen destul de practicat și întâlnit în mările orașe europene și anume folosirea în incinta marilor magazine și supermarket-uri a unor cuptoare de o capacitate mică, dar care asigură zilnic consumatorilor de pâine și specialități de pâine, produse unice prin frăgezimea și prospețimea pe care o prezintă. Apariția acestor noi tehnologii, pătrunderea pe piață de la an la an a noi și moderne unități de producere a pâinii, au contribuit esențial la intensificarea concurenței, forțând în acest fel marile unități să ia măsuri urgențe de modernizare și aplicare a ultimelor tehnologii în domeniu.
Industria de panificație în România a cunoscut un amplu proces de modernizare în ultimii ani, aceasta înglobând fabrici pentru pâine și alte produse de panificație, biscuiți, fabrici de paște făinoase și produse expandate, produse dietetice, acestea fiind apreciate de un număr tot mai mare de consumatori.
2.5. Piața produselor de panificație în România
Pâinea este un aliment de bază în modelul alimentar al populației din România. Piața produselor de panificație are o tendință statică deoarece consumul de pâine este relativ constant. Piața produselor de panificație prezintă mai multe trăsături din punct de vedere al mobilității și modificării dimensiunilor sale, prin care faptul că:
este o piață extinsă, satisface nevoi de consum curente;
este constituită dintr-o rețea largă de distribuție cu multe puncte de desfacere;
este caracterizată prin elasticitate redusă a cererii populației.
Factorii ce influențează evoluția pieței produselor de panificație sunt: gradul ridicat de accesibilitate a produselor; categoria de nevoi avute în vedere ( nevoi curente de consum), cărora li se adresează; vârsta produselor ( pâinea intră în categoria produselor „ fără vârstă”); activitatea de marketing a firmelor producătoare; raportul resurse – nevoi, care are impact deosebit în reglarea cererii și a ofertei în cadrul pieței; politica economică a Guvernului ( subvenții, taxe, impozite).
Alimentația fiecărui popor este orientată , de regulă, pe un aliment de bază care asigură necesarul zilnic de carbohidrați. În timp ce alimentația asiatică are ca aliment de bază orezul, alimentația vest – europeană este reprezentată de către cartof . În schimb , în alimentația est – europeană și, în particular în alimentația românilor “ pâinea noastră cea de toate zilele “ este alimentul de bază. Putem menționa faptul că nu există individ, familie care să nu aibă în alimentația sa măcar un produs din varietatea sortimentală a produselor de panificație , fie că e vorba doar de o pâine simplă sau un produs sortimental, astfel că fabricile de pâine și produsele de panificație au constituit din totdeauna o componentă esențială a economiei naționale a oricărei țări.
Panificația, reprezintă domeniul legat de obținerea pâinii și a produselor de panificație, a
reprezentat una dintre cele mai vechi ocupații în țara noastră , constituind una din componentele
majore ale producției alimentare. Cerealele reprezintă cel mai important produs alimentar pentru alimentația fiecărei persoane, conținând circa 55 % din consumul total de proteine , 15 % din consumul total de lipide și 70 % din consumul total de glucide, în total 50 – 55 % din caloriile consumate provin din cereale. Aceste alimente asigură organismului carbohidrați complecși , care sunt o importantă sursă de energie , în special pentru dietele reduse în grăsimi.
Ca materie primă principală în industria de panificație este faină de grâu care este folosită în producerea pâinii și a produselor derivate. Aceste produse constituie o importantă sursă de proteine, vitamine și săruri minerale, pâinea având un rol esențial în asigurarea aportului de vitamine din grupa B. Caracteristicile esențiale și de bază ale produselor de panificație depind de sortimentul de faină folosit , materiile prime și tehnologia de fabricație și , nu în ultimul rând , de tradițiile și obiceiurile alimentare specifice fiecărei zone geografice în parte. Efectul benefic al pâinii s produselor de panificație asupra stării de sănătate a populației este de o mare însemnătate dacă amintim diversitatea acestor produse în alimentația zilnică, pornind de la consumul de cereale pentru micul dejun, până la consumul de paște făinoase, produse de panificație și patiserie proaspete, care sunt nelipsite de pe masa oricărui consumator.
Întrucât pâinea este un aliment de bază, consumat zilnic de către populație, fabricarea sa și a întregii game de produse sortimentale a constituit o preocupare principală a societății românești.
Apariția pe piață a întreprinderilor mici de panificație, mult mai flexibile și modernizate din toate punctele de vedere, a contribuit esențial la restructurarea producției în sensul diversificării , a îmbunătățirii calității și în vederea alinierii la standardele și cerințele impuse de Uniunea Europeană. Din ce în ce mai mult se face simțită o exigență destul de puternică din partea consumatorilor cu privire la diversificarea sortimentală, dar și a nivelului calitativ al produselor. Dacă în trecut consumatorii se “mulțumeau “ cu atât cât le oferea piața, pe măsură ce societatea a evoluat , asistăm la un consumator mult mai informat , în consecință bun cunoscător al pieței și în special al produsului care îl interesează.
Pe plan național, în ultimul timp, este vizibilă pe piață, din partea majorității producătorilor de pâine și produse de panificație, o diversificare a produselor de panificație atât prin valorificarea tradițiilor locale, ce au în vedere gramajele, forma, rețetele, tehnologia, gustul și aroma produselor, cât și prin prelucrarea și adaptarea consumatorilor locali la unele produse din alte țări. Având în vedere eforturile care se fac la nivelul Uniunii Europene cu privire la promovarea unei politici alimentare integrate ce vizează întregul lanț al securității alimentare de la producător până la consumator, apreciem că fiind necesară și prioritară pentru țara noastră preocuparea tuturor unităților de panificație pentru respectarea și punerea în aplicare a întregului set de legislație cu privire la protecția consumatorului, prin conceperea de rețete și proceduri pentru fabricarea unor produse de panificație care să îndeplinească standardele de igienă și siguranță alimentară.
În prezent cei mai mari producători din panificație din România sunt: Boromir, Vel Pitar și Titan. Pe piața de panificație, morărit și patiserie, evaluată la aproximativ un miliard de euro anual, lupta la vârf pentru supremație se dă între afacerile antreprenorilor și grupurile multinaționale. Dinel Boromiz, omul de afaceri care controlează grupul Boromir, continuă să conducă topul celor mai mari producători în funcție de cifra de afaceri. Liderul este urmărit însă îndeaproape de doi jucători multinaționali, americanii de la Broadhurst Investments care dețin producătorul Vel Pitar și austriecii de la LLI Euromills, proprietarii Titan.
"Piața se va consolida numai în cazul în care se va reduce TVA, dar o astfel de mișcare depinde de aparatul administrativ. Pentru mine anul a fost bun, nu știu cât de bun a fost însă și pentru alți jucători de pe piață. Totuși există o mare discrepanță în acest moment între nivelul investițiilor pe care le facem și rezultatele pe care le obținem în urma acestor investiții", spune Dinel Boromiz, omul de afaceri care controlează grupul Boromir, cu afaceri estimate anul trecut la peste 130 mil. euro, într-un articol din ziarul financiar.
În privința evoluției pe care o au grupurile multinaționale, Dinel Boromiz subliniază că preferă să concureze de la egal la egal cu jucători de acest tip pentru că multinaționalele respectă regulile jocului. "Nu mă sperie prezența multinaționalelor. Este foarte bine că sunt pe piață pentru că joacă corect." Antreprenorul nu estimează însă fluctuații majore în privința creșterii pieței în volum sau valoare sau a reducerii evaziunii fiscale. Vânzările la negru de pe piața de morărit și panificație acoperă aproape jumătate din piață, potrivit unor estimări. În condițiile în care piața pâinii, cea tradițională, este afectată de evaziunea fiscală, marii jucători s-au reorientat anul trecut către segmente de piață unde valoarea adăugată este mai mare.
Astfel, Titan, al treilea jucător de pe piață, a mizat pentru al doilea an la rând pe livrările de chifle pe care le fac către gigantul McDonald's. Diferența a fost că în anul precedent producătorul a trimis chifle și la export pe piețe precum Germania sau Grecia. Debușee prin export au fost căutate anul trecut și de Pambac Bacău, producător care a reușit să încheie anul cu cel mai mare profit din ultimii patru ani.
CAPITOLUL III. Prezentarea firmei S.C. Germino S.A
3.1. Scurt istoric S.C. Germino S.A.
S.C. GERMINO S.A. este o companie românească cu capital integrat privat înființată în 1995 prin privatizarea MEBO a unui recunoscut producător din industria alimentară – Întreprinderea de Morărit și Panificație Teleorman Germino este o afacere de familie deținută de Gheorghe și Tiberiu Mihăiliteanu.
În anul 2003, Germino a înființat împreună cu firma germana Golfein Backwaren compania Goldfein România. În urma acestui parteneriat, Germino a lansat produse noi de patiserie industrială care beneficiază de standarde de calitate germană.
Misiunea firmei este de a oferi clienților cu un excelent raport preț/calitate, obținute din ingrediente atent selecționate și rețete adaptate la tendințe mondiale în alimentație, cele mai bune produse.
Principala activitate a societății este producția de biscuiți, fabrica din Alexandria având o capacitate de 33 de tone pe zi. Totodată, Germino produce paste făinoase, pâine, specialități de panificație și patiserie, sticksuri, napolitane, făina, rulade și prăjituri. Germino este unul dintre principalii jucători interni pe segmentul biscuiților și al cake bar-ului, ocupând, potrivit datelor ACNielsen, locul patru la aceste categorii .
Organizația S.C. GERMINO S.A., având ca obiective de activitate producția de paste făinoase, biscuiți, prăjituri conservate și panificație, așează în centrul politicii sale satisfacția în totalitate a cerințelor clienților săi. Prin politica promovată de managementul de vârf se trasează direcțiile de dezvoltare generală ale organizației, în vederea atingerii obiectivelor asumate.
3.2. Forma juridică a firmei
Este persoană juridică română, are forma juridică de societate pe acțiuni și își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și statutul ei. Societatea nu are filiale sau sucursale în țară sau străinătate.
Date de identificare pentru S.C. Germino S.A.
Societatea comercială S.C. GERMINO S.A
Sediul : Localitatea Alexandria, Strada: Ion Creanga Nr. 1 Cod Poștal 14004, județ Teleorman
Număr de înmatriculare la Oficiul Registrului Comertului J 34/144/1991,
Cod unic de înregistrare 2696554, atribut fiscal RO,
Date de contact pentru S.C. Germino S.A.
Telefon 0247.311.848,
Fax 0247.312.213
Email: [anonimizat]
Adresa web: http://germino.ro
Domeniu principal de activitate pentru S.C. Germino S.A.
Activitatea principală: cod CAEN1072 – Fabricarea biscuiților și pișcoturilor, fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie.
Obiectul de activitate conform statutului este reprezentat de:
producția, inclusiv aprovizionarea și importul pentru producție și desfacere pe piața internă și externă a produselor obținute prin prelucrarea industrială a cerealelor, a produselor de panificație și pastelor făinoase;
comercializarea cu ridicata și amănuntul a produselor și mărfurilor alimentare și nealimentare de orice fel prin magazine proprii sau închiriate, concesionate sau în locuri special amenajate – piețe, târguri precum și în sistem ambulant, prin tonete, rulote, automagazine și altele de acest fel;
operațiuni de import-export, exclusiv cele prevăzute la punctul a., produse și servicii, operațiuni specializate de comerț exterior (leasing, intermediere, lohn, depozit, magazine, licitații, cooperare, gaj, ipotecă, barter, reprezentanță), precum și oricare alt gen de servicii de comerț exterior;
prestări de servicii în domeniul:
transportul de mărfuri și persoane în trafic intern și internațional;
intermedieri mobiliare și imobiliare în sistem de comision sau consignație și reprezentanță comercială;
intermedieri și cumpărări de active și acțiuni de către acționarii S.C. RIGA PAN S.A.;
intermedierea cumpărării de active și acțiuni de către acționarii salariați și îi reprezentarea acestora față de terți în astfel de acțiuni.
Concesionarea de terenuri arabile și creditarea proprietarilor de terenuri pentru producția de cereale;
În realizarea obiectului de activitate societatea comercială efectuează orice alte operațiuni privind dezvoltarea, modernizarea și exploatarea capacității de producție, cumpărarea de active și acțiuni, având dreptul de a cumpăra, închiria sau a dobândi prin alte mijloace și de a obține orice fel și orice drepturi, privilegii sau orice avantaj asupra sau în legătură cu orice proprietăți și orice construcții, clădiri, locuințe, ateliere, magazine, depozite, capacități de producție, mașini, echipamente, instalații, motoare, material rulant, mijloace auto și orice proprietate imobiliară sau drepturi de orice fel.
Logo S.C. Germino S.A.
Figura 3.1. Logo GERMINO
3.3. Date și indicatori financiari – S.C. GERMINO S.A.
De la prima definiție dată, de “cântar al averii”, în corelație cu sursele (resursele) sale de dobândire, bilanțul a format obiectul unor preocupări permanente atât pentru acela care îl întocmește, cât și pentru cel care îl folosește ca instrument de gestiune a patrimoniului. S-a agonisit și s-a decantat pe aceasta linie o bogată zestre de cunoștințe și s-au conturat mai multe teorii cu privire la modelul bilanț, modelarea bilanțiera a patrimoniului și funcțiile bilanțului.
Prin raportare la tot ceea ce este carte de contabilitate, bilanțul este definit ca un tablou al situației patrimoniului care prezintă în unități monetare mărimea valorică a bunurilor economice, în corelație cu sursele lor de finanțare, precum și cu rezultatul obținut.
Bunurile economice constituie Activul, iar sursele de finanțare, Pasivul bilanțului. De asemenea, în bilanț este consemnat rezultatul sub forma de profit sau de pierdere; pierderea se trece în activul bilanțului, iar profitul în pasivul bilanțului. Structurile calitative folosite în cadrul bilanțului pentru modelarea situației patrimoniului sunt cele de active și pasiv. Ele se explică și se definesc simultan prin prisma juridicului, a economicului și a financiarului.
Cele doua părți ale Bilanțului aflate în echilibru sunt :
– mijloacele economice (bunurile economice ) – care constituie Activul Bilanțului (în partea stângă);
– sursele de finanțare care constituie Pasivul Bilanțului (în partea dreaptă).
O prezentare a bilanțului și a cifrei de afaceri, comparativa din perioada 2009-2012 a societății S.C. Germino S.A. este sintetizată în tabelul 2.1.
Tabel 3.1. Situația financiară din perioada 2009-2012 a S.C. Germino S.A.
Figura 3.2. Reprezentarea grafică a evoluției Cifrei de afaceri S.C. Germino S.A.
Din perioada analizată se observă că în anul 2010, a fost înregistrată cea mai înaltă valoare, de 25 186 207 lei, iar în perioada 2011-2012 a cunoscut o scădere, ajunând la valoarea de 23 520 189 lei.
Figura 3.3. Reprezentarea grafică a evoluției Profitului Net a S.C. Germino S.A.
Valoarea cea mai ridicată a profitului net a fost atinsă în anul 2010, înregistrând 392 650 lei, iar în anul 2012 a scăzut cu 59,89%.
3.4. Marca de fabrică a produselor de patiserie– element important al garantării calității
Marca de fabrică reprezintă un „semn distinctiv care înmănunchează ansamblul semnificațiilor referitoare le produs sau serviciu care dau o imagine personalizată a acestora: un mijloc de a numi, găsi, cumpăra și recupera un produs sau serviciu, de a reduce riscurile cumpărării unui produs care să nu concorde cu propriile cerințe și exigențe; o modalitate simplă de a păstra în memorie un produs sau serviciu; un element de limitare a erorilor de cumpărare și mai ales de nerepetare a lor”.
Pentru clientul potențial, marca este de fapt un reper ca și moneda, ea facilitează schimbul. În fața unei oferte abundente și a unor produse mute sau opace, clientul se află în dilemă, dar marca îl ajută să se decidă asupra selecției și a cumpărării.
Marca și prețul reduc opacitatea, suprimă incertitudinea, aceste două semne fiind indicatori ai valorii: prețul măsoară “valoarea prin monedă”, marca identifică produsul, îi dezvăluie identitatea, oferă garanția calității .
Marca de fabrică a produsului are o importanță deosebită deoarece indică originea mărfii, firma sau întreprinderea producătoare și prin aceasta îi acordă o garanție cu privire la calitate. Această marcă de fabrică angajează întreprinderea producătoare de a realiza un produs bun de calitate. Jim Blythe, în lucrarea sa, despre managementul vânzărilor și al clienților cheie afirmă referitor la puterea cumpărătorului referitor la marcă :" După ce a aflat de existența mai multor mărci concurente cumpărătorul evaluează variantele care îi stau la dispoziție, pe baza informațiilor culese sau rememorate".
Mulțimea mărcilor sub care produsele sunt oferite pieței demonstrează că întreprinderile consideră că fiind mult mai mare riscul prezenței pe piață în absența unei mărci care să le individualizeze și diferențieze de concurență, cu alte cuvinte să ateste apartenența produselor și propria existență.
În aceste condiții, marca este considerată ca una dintre alternativele viabile în cadrul unor piețe concurențiale, unul dintre instrumentele privilegiate, de neînlocuit în ansamblul mijloacelor de comunicație și acțiune în relațiile de piață.
Valorile mărcii transformă beneficiul general și atribuțiile funcționale ale produsului într-un set specific și. În mod încurajator, unic de beneficii ale mărcii, care ar trebui avute în vedere într-un logo, într-un slogan sau în marca produsului.
Marca – aceasta va modela aparența și tonul vocii comunicărilor dumneavoastră în scopul sintetizării și coerenței mesajelor.
Simbolul produsului – aceasta poate fi folosit pentru a adăuga o siguranță și un statut suplimentar mărcii.
Logo-ul – acesta ajută la evidențierea și susținerea ofertei. Acesta adaugă o recunoaștere instantanee și promovează încrederea față de comunicare și ofertă.
Clase NISA înregistrate de marca GERMINO
Clasa 16 – Hârtie, carton și produse din aceste materiale, necuprinse în alte clase; produse de imprimerie; articole pentru legătorie; fotografii; papetărie; adezivi ( materiale colante ) pentru papetărie sau menaj; materiale pentru artiști; pensule; mașini de scris și articole de birou ( cu excepția mobilelor ); materiale de instruire sau învățământ ( cu excepția aparatelor ); materiale plastice pentru ambalaj ( necuprinse în alte clase ) ; caracter tipografice, clișee.
Clasa 29 – Carne, pește, păsări, vânat; extracte din carne, fructe și legume conservate, uscate și fierte; jeleuri, dulcețuri, compoturi; ouă, lapte și produse lactate, uleiuri și grăsimi comestibile.
Clasa 30 – Cafea, ceai, cacao, zahăr, orez, tapioca, sago, înlocuitori de cafea; făină și preparate făcute din cereale, pâine, produse de patiserie și cofetărie, înghețată comestibilă; miere, sirop de melasa; drojdie, praf de copt; sare, muștar; oțet, sosuri ( condimente); mirodenii; gheață.
Clasa 32 – Bere; ape minerale și gazoase și alte băuturi nealcoolice; băuturi din fructe și sucuri de fructe; siropuri și alte preparate pentru fabricarea băuturilor.
Clasa 35 – Publicitate; gestiune afacerilor comerciale; administrație comercială; lucrări de birou; import-export, lanț de magazine.
Clasa 39 – Transport; ambalare și depozitarea mărfurilor; organizarea de călătorii.
Clasa 42 – Servicii științifice și tehnologice, precum și servicii de cercetare și de creație, referitoare la acestea; servicii de analiză și cercetare industrială, crearea și dezvoltarea calculatoarelor și a programelor de calculator.
3.5. Principiile care stau la baza organizației S.C. Germino S.A.
Principiile care stau la baza politicii organizației sunt în concordanță și respectă cerințele exprimate de legislația în vigoare din domeniul său de activitate precum și cele ce rezultă din necesitatea integrării europene a economiei românești:
Regulamentul CE 852/ 2004, referitor la :
Igiena produselor alimentare: măsurile și condițiile necesare pentru a combate riscurile și a asigura adecvarea pentru consumul uman a unui produs alimentar.
Producția primară: producția, creșterea sau cultivarea produselor primare, incluzând recoltarea, vânatul, pescuitul, mulsul și toate etapele producției animale înainte de abatorizare.
Siguranța produselor alimentare: asigurarea că produsele alimentare nu vor avea efecte nefaste asupra sănătății consumatorilor finali atunci când sunt preparate sau consumate.
HG 924/2005
Conform HG 924 / 2005 privind Regulile generale pentru igiena produselor alimentare toți operatorii economici din industria alimentară trebuie să pună în aplicare , să implementeze și să mențină o procedură sau proceduri permanente bazate pe principiile sistemului HACCP începând cu 1 octombrie 2006.
Interesul pentru siguranța alimentară a devenit tot mai ridicat deoarece apariția unei crize datorate producerii și comercializării unor alimente nesigure pentru consum ar avea consecințe dezastruoase pentru toți cei implicați în producerea și comercializarea produselor alimentare. Din acest motiv, problema siguranței alimentare a fost mereu într-o formă sau alta în atenția autorităților, organizațiilor de standardizare, a organismelor de certificare, precum și în atenția producătorilor și comercianților de alimente.
Securitatea alimentară reprezintă asigurarea unei alimentații corespunzătoare a întregii populații a Terrei, pentru a putea desfășura o viață activă și sănătoasă. Și conceptul “securitate alimentară“ a evoluat în timp și spațiu, căpătând conotații diferite, în funcție de particularitățile elementelor sale. Astfel, pentru țările dezvoltate, accentul securității alimentare cade pe calitatea alimentelor, cu referire la siguranța alimentară, respectiv la asigurarea stării de sănătate a populației pe termen lung. Se poate afirma că securitatea alimentară constituie o componentă a calității vieții, în timp ce siguranța alimentară poate fi definită ca o componentă a calității produselor alimentare, existând astfel între cele două noțiuni un raport de incluziune.
Securitatea alimentară asigură accesul oamenilor la hrana de care au nevoie. Hrana existentă pe piață trebuie să fie monitorizată astfel încât să asigure nutriția corespunzătoare populației și trebuie permanent adaptată cererii consumatorilor.
Siguranța alimentară reprezintă una dintre cele mai importante preocupări ale industriei alimentare din întreaga lume. Aceasta este influențată de piață, de sistemul de furnizare a alimentelor, de mărimea populației, de condițiile sociale și de alte sisteme care asigură bunăstarea oamenilor. Siguranța alimentară presupune asigurarea igienei alimentare pe întreg procesul,de la materia primă până la consumatorul final. Siguranța alimentară(calitatea igienică a produselor) presupune identificarea și prevenirea îmbolnăvirii consumatorilor datorită existenței în alimente a unor agenți patogeni sau substanțe toxice, consecință a unor catastrofe de mediu sau accidente (BSE, dioxine, micotoxine, radiații, microorganisme, etc). Totodată, siguranța alimentară presupune și protejarea consumatorilor împotriva unor alimente provenite din anumite tehnologii încă insuficient argumentate științific privind efectele lor pe termen lung (utilizarea hormonilor în creșterea plantelor și animalelor, organismele modificate genetic, etc).
În prezent, în țara noastră asigurarea siguranței alimentare este o prioritate în contextul pregătirii pentru integrarea în Uniunea Europeană și pentru creșterea reală a competitivității pe piața internă și internațională. Producerea sistematică a alimentelor sigure nu este un act benevol, ea este absolut necesară în economia contemporană. Industria alimentară are în prezent obligativitatea de a contribui la siguranța alimentară.
Pentru ca producătorii de produse alimentare să-și asigure continuitatea activității lor după aderare, aceștia trebuie să treacă la schimbări generate de dinamismul actual al proceselor, al tehnologiilor,al înnoirii sortimentale. Producătorii români au obligativitatea să promoveze soluții performante pentru realizarea unor alimente sigure care să fie consumate cu plăcere. Aspectele referitoare la siguranța alimentară sunt o componentă a calității alimentelor.
Siguranța alimentelor trebuie obținută și controlată prin sisteme care să asigure o tratare sistematică și preventivă a pericolelor potențiale, abordate într-un proces coerent de anticipare și prevenire înainte de testarea produsului finit.
3.6. Produsele S.C. Germino S.A.
SWISS ROLLS – ALEXIA
Figura 3.4. Imagine produs Ruladă Alexia
Tabel 3.2. Gama de produse Swiss Rolls Alexia
COOKIES- ALEXIA
Figura 3.5. Imagine produs Cookies Alexia
Tabel 3.3. Gama de produse Cookies Alexia
PRĂJITURA MAXI ALEXIA
Figura 3.6. Imagine produs Prăjitură Maxi Alexia
Tabel 3.4. Gama de produse Prăjitură Maxi Alexia
BLAT DE TORT – ALEXIA
Figura 3.7. Imagine produs Blat de tort Alexia
Tabel 3.5. Gama de produse Blat de tort Alexia
BISCUIȚI DUNIA
Figura 3.8. Imagine produs Biscuiți Dunia
Tabel 3.6. Gama de produse Biscuiți Dunia
BISCUIȚI GERMINO
Figura 3.9. Imagine produs Biscuiți Germino
Tabel 3.7. Gama de produse Biscuiți Germino
SWISS ROLLS
Figura 3.10. Imagine produs Ruladă Germino
Tabel 3.8. Gama de produse Swiss Rolls Germino
PASTE
Figura 3.11. Imagine produs Paste Germino
Tabel 3.9. Gama de produse Paste Germino
MUȘTAR ȘI BULION
Figura 3.12. Imagine produs Muștar și Bulion Germino
Tabel 3.10. Gama de produse Muștar și Bulion Germino
BISCUIȚI VRAC DUNIA ȘI DARBIS
Figura 3.13. Imagine produs Biscuiți vrac Dunia și Darbis
Tabel 3.11. Gama de produse Biscuiți Vrac Dunia și Darbis
BISCUIȚI ȘI TURTĂ DULCE VRAC
Figura 3.14. Imagine produs Biscuiți Vrac
Tabel 3.12. Gama de produse Biscuiți Vrac
COKIES VRAC
Figura 3.15. Imagine produs Cookies Vrac
Tabel 3.13. Gama de produse Cookies Vrac
Capitolul IV. Piața Germino
Piața unei mărfi este locul de întâlnire la un moment dat al producătorului, prin oferta sa, cu consumatorul, exprimat prin cererea sa. Piata de biscuiți se ridică la peste 50 milioane de euro. Volumul acesteia a fost în anul 2012 de 92.400 de tone, din care aproximativ 68% era deținută de biscuiții ambalați, potrivit informațiilor din piață. Cumpărătorul vine pe piață cu trebuințele sale exprimate prin cerere și venituri alocate pentru cumpărarea mărfurilor necesare.
Germino a înregistrat în primul trimestu al acestui an o cifră de afaceri de 1,9 milioane de euro, potrivit directorului general al companiei.
Piata de dulciuri este afectată de sezonalitate cu o intensitate variabilă în funcție de subcategorie. Tendința generală de sezonalitate poate fi descrisă ca având două vârfuri de consum: unul în lunile martie, aprilie și mai, al doilea în septembrie (a doua jumătate, în funcție de temeperatură), octombrie, noiembrie și decembrie. Sezonalitatea este indusa de trei factori:
majoritatea magazinelor nu pot oferi condiții potrivite de depozitare și expunere a produselor sensibile la căldură;
obiceiurile de consum – vara apar mai multe produse de substituție, cum ar fi înghețata sau băuturile dulci;
fluctuatiile din venitul disponibil, cum ar fi perioada de după Sărbătorile de iarnă (ianuarie-februarie), când vânzările de produse înregistrează o scădere substanțială. Acest factor este întărit și de faptul că dulciurile nu fac parte dintre produsele de bază.
Dintre produsele Germino, cea mai puțin afectată categorie o reprezintă biscuiții, datorită faptului că sensibilitatea acestor produse la căldură e relativ scăzuta și pentru că valoarea lor percepută e cea mai mică (față de celelalte categorii), jucând de multe ori rolul de a satisface foamea cu un preț foarte redus, în funcție de target..
4.1.Indicatorii de apreciere ai pieței
Capacitatea pieței se exprimă prin intermediul unor indicatori care pot fi exprimați atât valoric cât și fizic. Acesti indicatori pot fi exemplificați astfel în:
– volumul ofertei;
– volumul cererii;
– volumul tranzactiilor;
– potentialul pietei;
– consumul aparent;
– gradul de saturatie;
– cota de piață.
Tabel 4.1.Indicatori de apreciere ai pieței Germino
Volumul ofertei
Volumul ofertei este un indicator de regulă utilizat în situațiile în care cererea este mai mare decat oferta. Se detremină global sau pe grupe de produse și pe produs. Valoarea volumului ofertei produsului, Biscuiti ,, Germino'' dupa cum se poate vedea în tabelul 4.1. este de 14000 pachete.
Volumul cererii
Volumul cererii exprimă într-un mod mai corespunzător, capacitatea efectivă a pieței și servește la dimensionarea activității întreprinderii sau unității și la aprecierea raportului ofertă- cerere. În cazul volumului cererii se constată o valoare a ei de aproximativ 17000 pachete.
Volumul vânzărilor
Volumul vânzărilor este un indicator cantitativ ce se exprimă de regulă în unități fizice, și reprezintă cantitatea din produsul de referință deja intrată și absorbită pe piață.
În urma parteneriatului cu Goldfein, Germino a lanasat produse noi de patiserie industrială care beneficiază de standarde de calitate germană. Misiunea firmei este de a oferi clienților cu un excelent raport preț/calitate, obținute din ingrediente atent selecționate și rețete adaptate la tendințe mondiale în alimentație, cele mai bune produse.
Potențialul pieței
Potențialul pieței reprezintă acea parte din capacitatea pieței ce poate fi satisfăcută pe baza condițiilor materiale și financiare ale consumatorilor.
Consumul aparent
Consumul aparent este un indicator auxiliar pentru aprecierea evolutiei pietei. Cu produse care să mulțumească tot mai multe preferințe, categoria biscuiților dulci s-a specializat și diversificat în ultimii ani, astfel încât să se potrivească oricarei ocazii de consum și oricărui tip de consumator. Gustarea între mese rămâne însă principala ocazie, în condițiile în care peste jumătate dintre persoane declară că aleg biscuitii atunci cand simt nevoia de a manca ceva dulce – cu excepția celor simpli sau cu cereale, care sunt consumați mai ales pentru că potolesc foamea – arata un studiu realizat recent de catre firma de cercetare de piata ISRA Center.
Figura 4.1. Ocazii de consum pentru biscuiți simpli, tip sandviș și cu cremă
(Sursa: Cercetare de piață ISRA Center)
Gradul de saturație al pieței
Gradul de saturație est considerat un indicator auxiliar al atractivității acesteia.Gradul de saturație este un indicator sintetic calculat ca un raport intre volumul pietei(v) si potentialul pietei(v). În cazul biscuiților Germino volumul pietei este inferior potențialul său, adică cererea solvabilă depășește oferta , piața se consideră nesaturată. Aceasta înseamnă că cererea solvabilă nu a fost satisfăcută, existând o piață potențială deci cumpărători eventuali care nu pot fi satisfăcuți deoarece produsul nu a fost livrat în cantități suficiente. Cu cât acest grad de nesaturare este mai mare cu atât posibilitatile de plasare sunt mai mari.
Cota de piață
Ponderea pe care o deține o firmă în piața efectivă (reală) sau potențială a unui produs, la un moment dat (numărul de clienți/procentul din numărul total al consumatorilor actuali sau potențiali ai unui produs, care revine firmei). Deseori, termenul cota de piață se folosește cu sensul de cotă de vânzări. V. cota de vânzări.
Tabel 4.2. Cota de piață a Germino
4.2. Concurența Germino
Produs extrem de popular, biscuitii sunt consumati indiferent de varsta, de regiune a tarii sau de perioada anului. Aceste argumente au facut ca segmentul biscuitilor sa fie preferat de majoritatea retailerilor pentru marcile lor private.
Principalii competitori sunt Elite, cu marca Merlin, produsă de Dobrogea Group, Danone, cu marca LU, intrată în portofoliul Cadbury Schweppes, cu Măgura, firma Supreme Chocolat, producătorul brandului Ulpio, alături de Pan Group și Rostar.
În present se acordă o atenție sporită dezvoltării și promovării mărcilor proprii. Pe segmentele main stream și premium există și importuri (Carrefour, Mega Image, discounteri), dar volumele sunt încă mici, deoarece segmentele ca atare nu sunt foarte bine conturate. O pondere mare din volumele realizate la biscuiti pe mărci private este dată încă de biscuiții vrac, la cei ambalați ponderile mari fiind pe biscuitii tip picnic și petit beurre, subcategorii care se diminuează în timp. Business-ul cu mărci private reprezintă o nișă de piața speculată de marile rețele de magazine, care poziționează aceste marci pe segmentul economic sau mediu. Mărcile private sunt folosite de către rețelele de magazine pentru a-și crea o imagine de magazin cu prețuri atractive.
Mărcile private fabricate de Romdil la cererea clienților se încadrează în segmentul de piață mediu, compania producând pentru rețeaua de hipermarketuri Cora sub brandul Winny două tipuri de produse (biscuiti tip Petit și biscuiți cu cremă) și pentru rețeaua Billa sub brandul Clever (biscuiți tip Petit)."Ponderea mărcilor private în cifra noastră de afaceri are în acest moment o cotă mică", detaliază directorul de marketing Romdil, într-un interviu acordat ziarului financiar. În ceea ce privește viitorul, Hanifi Andic adauga: "Pe segmentul dulciurilor, mărcile private pot ajunge la o cota de 15-20% pe piață. Fiind pozitionate pe segmentele mediu său economic, ele nu au multe șanse să crească spre segmentul premium datorită distribuției naționale deficitare și a lipsei de investiții în comunicare.
4.3.Clienți Germino
Produsele Germino fac parte din categoria produselor pe care toți românii le au pe masa, alături de cafea și ciocolată. În comerțul produselor Germino retailul modern ocupă primul loc în ceea ce privește volumul și valoarea vânzărilor, depășind cu mult comerțul tradițional.
Figura 4.2. Volumul vânzărilor în funcție de tipul magazinului (%),
(Sursa : Studiu realizat de Nielsen în perioada iunie 2012-mai 2013)
Compania Germino urmărește permanent promovarea produslor sale prin majoritatea canalelor disponibile:
discounturi;
plasări speciale;
gratuități;
degustări;
participări la evenimente, etc.
Accentul promovărilor se pune însă pe promovarea produselor vrac.
4.4. Furnizori Germino
Reprezentanții Germino susțin că furnizorii proprii provin din diverse zone ale tării, nu doar locali. Astfel au acces la întreaga rețea devenind furnizori naționali pentru produsele Germino.
Dintre principalii furnizori se pot aminti lanturile de supermarketuri si hipermarketuri din România: Carrefour, Kaufland, Metro, Lidl, Penny XXL, magazinele Profi precum și magazine de cartier din toate orașele tării.
Formatul cash & carry se adresează teoretic doar revânzătorilor, consumatorii finali nefacând parte din clienții-țintă ai acestor lanțuri de magazine. Acest lucru este susținut și de faptul că fiecare dintre grupurile care activează prin intermediul formatelor cash & carry are o divizie separată (alt format de magazin și altă denumire) ce se adresează consumatorilor finali (exemplificare grupul Metro – divizia Real; Rewe – divizia Billa, divizia Penny Market și XXL). Astfel, doar o anumită poziționare a punctelor de vânzare poate constitui un factor generator de concurență între aceste tipuri de comerț. În practică însă, există numeroase semnale din piață care susțin că între cele două forme de comerț se manifestă presiuni concurențiale.
Odată cu creșterea numărului de hyper si supermarketuri, acestea s-au apropiat mai mult, din punct de vedere geografic, de nevoile curente ale consumatorilor. Astfel, importanța vânzărilor prin formatul cash & carry, către persoanele fizice, a înregistrat o diminuare. Acest trend se va menține și în continuare, cele două formate înscriindu-se, în mod natural, pe piețe relevante diferite. Indiferent de asemănările dintre comerțul prin hyper/supermarketuri /discounteri și cel prin magazinele cash & carry, majoritatea consumatorilor finali nu au acces în formatul cash & carry, pentru simplul motiv că nu dețin și nu pot deține o legitimație de acces. Ca atare, nu se îndeplinește condiția esențială pentru ca aceste formate să formeze o singură piață cu formatele de tip hyper și supermarketuri, deoarece majoritatea covârșitoare a consumatorilor nu are acces la produsul oferit de formatul cash & carry.
Ținând cont de faptul că o mare parte a comercianților tradiționali se aprovizionează de la comercianții cash & carry, dar și de diferențele existente între varietatea și numărul de produse puse la dispoziția consumatorului, concluzia raportului este aceea că cele două forme de comerț nu se concurează. Prin urmare, acestea formează două piețe relevante distincte: comerț tradițional și, respectiv, comerț prin intermediul formatelor de tip cash & carry.
Cele mai mari vânzări de biscuiți sunt înregistrate în comerțul tradițional. Magazinele mici devanseaza hypermarketurile atât în vânzările volumice cât și în vânzările valorice. În comertul traditional cel mai vandut tip de biscuiti sunt pachetele, de orice sortiment, dar la un gramaj mic, și vracurile, reprezentate de biscuitii simpli. O pondere însemnată în comerțul traditional înregistrează magazinele din preajma școlilor mai ales că, odată interzise alimentele considerate dăunatoare pentru elevi, biscuiții au revenit în atenția consumatorilor.
Producătorii vor miza în continuare pe distribuția tradițională, mai ales că vânzările de biscuiți în acest sector măsoară aproximativ 60-70% din comerțul total. Canalul hypermaketurilor, deși înregistrează o pondere de aproximativ 35%, concentrează totalitatea produselor inovatoare. În mediul urban acestea suplinesc nevoia de vrac, dezvoltând și gestionând raioane la standarde moderne, adaptate tuturor tipurilor de clienți.
Contractele de livrare practicate de S.C. GERMINO S.A. în calitate de furnizor conțin prevederi asiguratoare referitoare la:
documentele și modalitățile de plată;
recepția mărfii la sediul firmei;
garanție;
răspunderea contractuală.
Selectarea furnizorilor firmei se face pe următoarele criterii:
calitatea produselor;
prețul oferit;
facilitățile de plată;
distanță.
Plata furnizorilor se face în termen de 30 de zile pentru furnizorii fără contract și în funcție de data scadenței stabilite, pentru cei cu contract.
Principalii furnizori ai societății Germino sunt:
Talel 4.3. Furnizori ai S.C.Germino S.A.
4.5. Mixul de marketing Germino
Deoarece mulți factori au efect asupra vânzărilor unui anumit produs, cea mai dificilă parte a stabilirii strategiei de marketing este fixarea obiectivelor specifice, precum: volumul vânzărilor, cota de piață, profitabilitatea. Aceste obiective se stabilesc pentru fiecare produs. După definirea de către întreprindere a obiectivelor de urmărit pe o piață dată, urmează alcătuirea unei linii de acțiune practică în care se cuprind diferite variante referitoare la: produs, preț, distribuție și promovare.
Aceste patru elemente alcătuiesc mixul de marketing, cu ajutorul cărora întreprinderea acționează asupra pieței în vederea atingerii obiectivului strategic fixat. În stabilirea mixului de marketing, o problemă importantă o constituie optimizarea eforturilor de marketing. Este deci o problemă de minimizare a eforturilor necesare pentru obținerea unui efect. Dificultatea alegerii optime constă în faptul că eforturile de marketing nu evoluează liniar.
Oportunități în categoria biscuiților au aparut din partea produselor tip „cookies” și „asortate”, prima dintre ele realizand o creștere atât în volum cât și în valoare în ultimii ani. Creșterea semnificativă în valoare a pieței se datorează în principal categoriei „cookies”, una dintre cele mai ofertante categorii, având produse inovatoare, complexe și de foarte bună calitate. Compania a dezvoltat în domeniul alimentar producția de biscuiți, în piata biscuiților detinând marca Germino. Această categorie evoluează de puțin timp pe piața din România, fiind amplu disputata în țările europene, unde sectorul concentrează practic competiția din piata biscuitilor. În Romania, piața este mult mai diversă, existând multe opțiuni pentru fiecare tip de produs biscuiți simpli sau umpluți cu cremă, de aceea sectorul de specialitati se află înca la început. Dezvoltarea segmentului „cookies” a contribuit la atragerea unui număr tot mai mare de consumatori din alte categorii de dulciuri precum napolitanele, miniprăjiturile și croissantele.Cu toate că în piață oferta este bogată, iar produsele inovatoare își fac simțită prezența de la an la an, o mare parte a populației a rămas fidelă biscuiților simpli, asociați unei gustări consistente. Motivația este simplă: o mare parte nu își permite să consume dulciuri sofisticate pentru care trebuie să plătească un pret mai mare decât bugetul alocat alimentelor și cu atât mai mult să testeze produse ale căror beneficii nu le cunosc. „Nu știu cât va mai însemna din piața totală de biscuiți produsul premium?”, declara Sebastian State, National Sales Manager Germino convins fiind că noile schimbări din viața economică vor avea urmări și în sectorul biscuiților. În conditiile în care consumatorul își va revizui bugetul de consum, acesta va acorda mai multă atenție produselor consistente ce potolesc senzația de foame și atunci se va îndrepta către produse simple, fără adaosuri.
Biscuitele simplu nu este un produs ieftin, îndoielnic din punct de vedere calitativ, ci, mai degrabă,unul care se adresează, prin beneficiile sale generale, unei mase de consumatori medii, pentru care biscuitele este o gustare. Deși păstrează beneficiile de bază, acest produs a trecut, de asemenea, prin filtrul inovator actual, retețele mai vechi fiind adaptate la specificul ingredientelor actuale. Noi încercăm să redescoperim gusturile de altădată prin ingredientele care se folosesc astazi, dezvaluie Sebastian State unul din aspectele importante ce stau la baza producției de biscuiți simpli dar și cu cremă.
O parte dintre producători au mizat în continuare pe vracuri, chiar dacă au dezvoltat în portofoliul lor și produse premium, inovatoare. Aceasta categorie de produse reprezintă în momentul de față o cotă semnificativă din vânzarea de biscuiți, fiind comercializați cu precădere în comerțul traditional. În ultima perioadă, s-au înregistrat vânzări însemnate pe vrac în condițiile în care, ca și producător, sunt interesat sa vand ambalat, dezvăluie Sebastian State National Sales Manager Germino. Primul lucru pe l-au facut în noul context comercial a fost să treacă de la pachetul de 2,5 kg la 1,5 kg, cerere venită din piață, pentru ca inclusiv magazinele mari au observat ceea ce-și dorește consumatorul. De asemenea, când vine vorba de ambalaj, un alt specific al pieței este vânzarea bunăa gramajelor cuprinse între 250 și 300 de grame. Urmare a acestor observații, nu au încetat să apară urmările, astfel că producătorii au scos la raft biscuiți ambalați în format familial.
Pe zona de consum în afara casei, ambalajele preferate sunt cele de 50 și 150 g, cu mare succes mai ales în rândul tinerilor.
4.6. Analiza SWOT
O modalitate de sintetizare a diagnosticului strategic al întreprinderii este reprezentată de analiza SWOT (strengths, weaknesses, opportunities, threats), care cuprinde pe de o parte analiza mediului (analiza externă) iar pe de altă parte analiza activității proprii (analiza internă).Analiza mediului (analiza externă) scoate în evidență tendințele pe plan macroeconomic, oportunitățile și constrângerile ce se întrevăd, precum și impactul acestora asupra rentabilității societății.
Oportunități:
-cerere relativ constantă pentru produsele de bază, un avantaj în condițiile recesiunii economice;
-elasticitate redusă a cererii față de preț și elasticitate negativă față de venit;
-mediu economic mai favorabil întreprinderilor cu ciclu scurt de fabricație.
Constrângeri:
-reducerea veniturilor reale și a consumului populației;
-creșterea puternică a concurenței;
-oscilațiile foarte mari la prețurile materiilor prime și calitatea necorespunzătoare a acestora (de ex. grâu), precum și fărâmițarea proprietăților agricole;
-costul foarte ridicat al resurselor financiare, care îngreunează activitatea de investiții;
-blocajul financiar și dificultățile în găsirea unor parteneri în condiții satisfăcătoare de plată;
-prețurile foarte ridicate ale produselor și serviciilor regiilor autonome (energie electrică, gaz, apă etc.);
-fiscalitatea foarte ridicată și existența evaziunii fiscale.
Analiza activității proprii (analiza internă) trebuie să identifice punctele tari și punctele slabe ale acesteia.
Puncte tari:
-experiența îndelungată în domeniu și existența unui personal bine format;
-existența unei rețele proprii de distribuție și diversificarea produselor desfăcute prin intermediul acesteia;
-existența unui acționariat relativ stabil;
-producția reprezentată de produse de bază, cu o cerere relativ stabilă;
-potențialul de producție ridicat;
-ciclul foarte redus de fabricație și calitatea produselor;
-rentabilitatea ridicată în toți anii de funcționare;
-echilibrul financiar solid și solvabilitatea ridicată;
-conturarea mai precisă în ultima perioadă a strategiei de vânzări;
-reputația firmei și ponderea ridicată pe piața locală;
-inexistența restanțelor în plățile față de bugetul statului și cel al asigurărilor sociale;
-controlul strict al cheltuielilor și al fluxurilor de încasări și plăți.
Puncte slabe:
-capacități de producție și transport mai greu de adaptat la reducerea consumului;
-activitatea de marketing insuficient dezvoltată;
-diversificarea insuficientă a producției;
-lichiditatea în scădere;
-scăderea ponderii pe piața locală și lipsa extinderii pe alte piețe.
Pentru valorificarea la maximum a oportunităților și punctelor tari și evitarea constrângerilor și eliminarea punctelor slabe ar fi de recomandat următoarele măsuri (unele din ele deja în atenția societății):
controlul strict al cheltuielilor și supravegherea permanentă a stării de lichiditate;
ridicarea calității produselor și în primul rând o adaptare mai bună la nevoile clientului;
o politică de vânzări mai agresivă și consolidarea poziției de lider pe piață;
urmărirea mai atentă a evoluției concurenței;
stabilirea de relații mai stabile cu furnizorii și clienții și afirmarea clară a cerințelor față de aceștia;
educarea personalului în direcția orientării spre ridicarea calității și a urmăririi cerințelor clienților.
Concluzii
În cadrul concurenței fiecare acționează din interes cumpărătorii acționează pentru a găsi vânzătorul cu prețul cel mai mic, calitatea cea mai convenabilă și cele mai bune condiții de livrare și de plată a bunurilor marfare. Vânzătorii sunt în competiție pentru „banul clientului” pentru a atrage cât mai mulți cumpărători, cu venituri ridicate, stabili în achiziții. Cei care reușesc să-și atingă obiectivele prosperă.
Concurența în deplinătatea sa există atunci când și acolo unde prețul se formează liber, agenții cererii și ofertei sunt numeroși, iar libertatea lor este aparată și garantată de un sistem democratic.
Ca și piața, concurența cunoaște amploare diferită în timp și spațiu în functie de:
numărul agenților economici ( vânzători și cumpăratori);
gradul de diferențiere a ofertei și a preferințelor;
capacitatea societății de a stimula initiațiva, creativitatea și spiritul de competiție al agenților economici.
În toate țările concurența se desfășoară pe baza unui cadru legal, adaptabil la realități în care sunt prevăzute: regulile desfășurării concurenței; organismele abilitate să o supravegheze; sancțiunile care se aplică celor care o încalcă, etc.
În contextul integrării României în Uniunea Europeană, precum și a tendințelor actuale, cum ar fi explozia demografică, dezvoltarea fără precedent a agriculturii și industriei alimentare, etc., producătorii trebuie să își asume o responsabilitate ridicată cu privire la oferirea unor produse alimentare lipsite de microorganisme patogene, de reziduuri de produse chimice, de ingrediente noi despre care nu se cunosc consecințele pe termen lung, altfel spus alimente sigure pentru consum. Specialitățile de panificație sunt produse destinate consumului uman direct care stau la baza piramidei nutriționale și pot afecta sănătatea consumatorilor în cazul unor contaminări biologice, chimice sau fizice, imediat sau în timp, prin acumulări nocive în organism. Numai respectarea riguroasă a unor reguli de fabricație pe tot parcursul procesului tehnologic poate asigura calitatea și siguranța alimentară a acestora. Principalele măuri restrictive de protecție a consumatorului sunt cele referitoare la prețuri și cele referitoare la formele de vânzare.
Prețul este obiectul esențial al competiției economice. Condițiile de formare a prețurilor au o importanță decisivă pentru existența unei concurențe loiale, întrucât ele determină atât autonomia distribuitorului în raport cu furnizorii, cât și concurența dintre distribuitorii din aceeași rețea. Implicarea statului în economie este ilustrată și de politica sa în domeniul protejării concurenței pentru a face față carențelor pieței într-un mediu economic caracterizat prin excelență prin concurența imperfectă.
În scopul de a dobandi o poziție dominantă pe piață, o întreprindere are 2 posibilități:
fie încearcă să devină cea mai puternică sau unică întreprindere care aprovizionează piața, prin utilizarea unor practici anticoncurențiale care să-i sporească puterea pe piață;
fie încheie înțelegeri cu concurenții existenți (cei care vând același produs sau prestează același serviciu): înțelegeri de fixare a prețului și împărțire a piețelor.
Piața produselor de panificație este afectată de către schimbările în obiceiurile de alimentație ale populației. În acest plan se poate menționa tendință din ce în ce mai pronunțată de a renunța la mâncărurile clasice în favoarea gustărilor rapide, bazate în principal pe sandwich- uri și produse de panificație ( role,cookies,biscuiți, etc).
În viitor , principalele orientări strategice ale întreprinderilor producătoare de produse de
panificație ale Germino, trebuie să fie concepute astfel încât produsele fabricate să
îndeplinească exigențele calitative ale consumatorilor și normele impuse de Uniunea Europeană,pentru a putea face față concurenței. În concluzie, între producători, intermediari și vânzători ar trebui să existe o relație permanentă de colaborare, în vederea atingerii obiectivelor de asigurare a siguranței alimentare. Totuși, în realitate, nu întotdeauna există o bună corelare între preocupările producătorilor și cele ale distribuitorilor sau vânzătorilor, de a transmite în permanență suficiente informații cu privire la aspectele ce definesc un produs de panificație sănătos sau asupra acelor produse destinate persoanelor cu diferite afecțiuni (diabet, celiachie, etc.). Acest lucru reprezintă, de asemenea, un alt decalaj apărut în ceea ce privește relațiile existente între participanții sistemului lanțului valoric și consumatorul final.
Bibliografie
Alain Anderton , Economics, Third Edition, 2000;
Angela Hatton, Prezentarea in business, Cum să îți prezinți cu succes compania și oferta, Editura ALL, București, 2008;
Constantin Banu, Suveranitate, securitate și siguranța alimentară , Editura Asab, 2008;
Dima Dumitru, Diaconescu Ion, Chiru Lelia, Mărfuri alimentare și securitatea consumatorului, Editura Economică, București, 2006 ;
Florescu Constantin (coord), Marketing, Editura Marketer, București, 1992;
Florescu Constantin, P. Malcomete, N.A. Pop, Dicționar explicativ de marketing, Editura Economică, București, 2004;
Gilbert Abraham-Frois, Micro-économie, Editura Economică, 1986;
Goldberg R., Agribusiness Coordination. System approach to the wheat, soybean and Floride orange economies , Boston, 1968;
Iacob Petru Pantea, Gheorghe Bodea, Contabilitatea financiara 2014, Editura Intelcredo, 2014;
Ilie Moga, Preturi și concurență, Editura universitară Lucian Blaga, Sibiu, 2009;
Ionescu Diana Ștefania, Piața produselor de panificație din România, 2005;
Iosif Gh. N., Manole Victor, Stoian Mirela, Ion Raluca Andreea, Boboc Dan, Analiza calității produselor, Editura Tribuna Economică, București, 2002;
Jim Blythe, Managementul vanzarilor si al clientilor cheie, Editura CODECS 2005;
Lăpușneanu A, Lăpușneanu S, Drumul pâinii în istoria Dobrogei, Editura Dobrogea, Constanța, 2001;
Lilia Grigoroi , Liliana Lazari, Bazele contabilității, Colecția CARTIER Educational, 2012;
Lucian Croitoru, În apărarea piețelor, Editura Curtea Veche, București, 2012;
Manole Victor, Boboc Dan, Istudor Nicolae, Ion Raluca Andreea, Filiere agroalimentare, Editura ASE, București 2005;
McKenzie , The Wretched Spirit of Monopoly, USA, Michigan, 2008;
Michael Shermer, Inteligenta pietelor, Editura Curtea Veche, 2013;
Ovidiu Puiu, Marca în economia contemporană, Editura Paralela 45
Philip Kotler, Managementul Marketingului, Editura Teora, Bucuresti, 1997;
Popescu Dorin Vincentiu, Onete Bogdan Cristian, Nistorean Puiu, Revista de comerț, Pâinea necesitate sau moft?, Editura Tribuna, 2006;
Porter, M.Eugene, The Five Competitive Forces That Shape Strategy, Harvard Business Review, 2008;
Raymond Barre, Frederic Teulon, Economie politique, 15e édition refondue, Paris, 1997;
Săseanu S, „Strategii manageriale în industria de panificație “, Editura Matrix, București 2005;
Zahiu Letiția, Politici și piețe agricole, Editura Ceres, București 2005.
*** www.dexonline.ro
*** www.germino.ro
*** www. sănătatea.ro
*** www.zf.ro
=== Вibliografiе ===
Bibliografie
Alain Anderton , Economics, Third Edition, 2000;
Angela Hatton, Prezentarea in business, Cum să îți prezinți cu succes compania și oferta, Editura ALL, București, 2008;
Constantin Banu, Suveranitate, securitate și siguranța alimentară , Editura Asab, 2008;
Dima Dumitru, Diaconescu Ion, Chiru Lelia, Mărfuri alimentare și securitatea consumatorului, Editura Economică, București, 2006 ;
Florescu Constantin (coord), Marketing, Editura Marketer, București, 1992;
Florescu Constantin, P. Malcomete, N.A. Pop, Dicționar explicativ de marketing, Editura Economică, București, 2004;
Gilbert Abraham-Frois, Micro-économie, Editura Economică, 1986;
Goldberg R., Agribusiness Coordination. System approach to the wheat, soybean and Floride orange economies , Boston, 1968;
Iacob Petru Pantea, Gheorghe Bodea, Contabilitatea financiara 2014, Editura Intelcredo, 2014;
Ilie Moga, Preturi și concurență, Editura universitară Lucian Blaga, Sibiu, 2009;
Ionescu Diana Ștefania, Piața produselor de panificație din România, 2005;
Iosif Gh. N., Manole Victor, Stoian Mirela, Ion Raluca Andreea, Boboc Dan, Analiza calității produselor, Editura Tribuna Economică, București, 2002;
Jim Blythe, Managementul vanzarilor si al clientilor cheie, Editura CODECS 2005;
Lăpușneanu A, Lăpușneanu S, Drumul pâinii în istoria Dobrogei, Editura Dobrogea, Constanța, 2001;
Lilia Grigoroi , Liliana Lazari, Bazele contabilității, Colecția CARTIER Educational, 2012;
Lucian Croitoru, În apărarea piețelor, Editura Curtea Veche, București, 2012;
Manole Victor, Boboc Dan, Istudor Nicolae, Ion Raluca Andreea, Filiere agroalimentare, Editura ASE, București 2005;
McKenzie , The Wretched Spirit of Monopoly, USA, Michigan, 2008;
Michael Shermer, Inteligenta pietelor, Editura Curtea Veche, 2013;
Ovidiu Puiu, Marca în economia contemporană, Editura Paralela 45
Philip Kotler, Managementul Marketingului, Editura Teora, Bucuresti, 1997;
Popescu Dorin Vincentiu, Onete Bogdan Cristian, Nistorean Puiu, Revista de comerț, Pâinea necesitate sau moft?, Editura Tribuna, 2006;
Porter, M.Eugene, The Five Competitive Forces That Shape Strategy, Harvard Business Review, 2008;
Raymond Barre, Frederic Teulon, Economie politique, 15e édition refondue, Paris, 1997;
Săseanu S, „Strategii manageriale în industria de panificație “, Editura Matrix, București 2005;
Zahiu Letiția, Politici și piețe agricole, Editura Ceres, București 2005.
*** www.dexonline.ro
*** www.germino.ro
*** www. sănătatea.ro
*** www.zf.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Concurenta pe Piata (ID: 137938)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.