Concordatul Preventiv

I. ABSTRACT

The 381/2009 Law regarding the introduction of the preventive concordat and the ad-hoc mandate, examines the main features of these preventive instruments, design to be used by the debtor in order to avoid the opening of the insolvency procedure.

During this paper-work, we have tried to analize the caracteristics of the preventive concordat, the categories of debtors that are eligible for such a procedure, the role played by the judicial bodies, by the conciliator, and the mechanism of implementation of the preventive concordat.

II. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Lucrarea de față își propune să abordeze tema concordatului preventiv, temă de actualitate în România, fapt confirmat și de politicile statului, procedura concordatului preventiv regăsindu-se inclusiv în sfera de reglementare a legiuitorului român care îi recunoaște utilitatea și importanța.

Totodată, importanța subiectului analizat în cuprinsul acestui demers de cercetare rezultă din beneficiile pe care această procedură le oferă firmelor aflate în dificultate, prin posibilitatea evitării falimentului prin încheierea unei înțelegerii cu creditorii cu privire la modul în care se va realiza plata datoriilor. De asemenea, nu putem ignora faptul că noțiunea avută în vedere este strâns legată de procedura insolvenței, instituție care, pe fundalul crizei economice actuale, se confruntă tot mai mulți comercianți.

Obiectivul principal al lucrării noastre este de a contura o imagine de ansamblu asupra sferei de incidență a instituției concordatului preventiv, prin surprinderea următoarelor aspecte: analizarea instituției concordatului preventiv prin plasarea acestuia în cadrul procedurii insolvenței, amintind astfel și celelalte proceduri de prevenție a falimentului, realizarea unei scurte incursiuni istorice urmărind să surprindem motivele și premisele emiterii unui act normativ care reglementează procedura concordatului preventiv (Legea 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și a mandatului ad-hoc), realizarea unei analize a legii amintite pentru a putea observa principalele caracteristici ale procedurii concordatului preventiv, urmând ca în final să ne ocupăm exclusiv de această procedură prin prezentarea subiecților implicați, a atribuțiilor ce le incubă participanților la această procedură, prin relevarea pașilor de urmat la deschiderea, încheierea, constatarea și omologarea concordatului preventiv. Totodată, atenția noastră va fi îndreptată și spre închiderea procedurii concordatului preventiv, urmând să exemplificăm argumentele teoretice cu practica judiciară relevantă în domeniu.

III. METODOLOGIA ELABORĂRII LUCRĂRII

În ceea ce privește metodologia lucrării , aceasta este strâns legată de obiectivele propuse. Astfel, vom folosi metodele teoretice (conceptual-descriptive), precum analiza, abstractizarea și sinteza, în vederea clarificării diferitelor concepte, definiții, principii, precum și pentru a surprinde cât mai bine implicațiile de ordin practic ale concordatului preventiv.

Motivația alegerii temei este determinată de conștientizarea necesității utilizării procedurii concordatului preventiv, care, într-un climat de instabilitate economică vine în sprijinul societăților comerciale prin oferirea acestora posibilitatea unei înțelegeri amiabile cu creditorii, înțelegere care îmbracă forma unui contract a cărui scop principal este planul de redresare a întreprinderilor și acoperirea creanțelor.

IV. CONȚINUTUL TEORETIC AL TEMEI ANALIZATE

CAPITOLUL 1 – PROCEDURI DE PREVENȚIE ALE PROCEDURII INSOLVENȚEI

1. 1. Importanța prevenției insolvenței și utilitatea sa. Pentru a contura cât mai bine o analiză a procedurii concordatului preventiv, reglementat prin Legea nr. 381/2009, trebuie ca mai întâi să realizăm o trecere în revistă a temei privind procedurile de salvgardare a întreprinderilor.

Astfel, procedurile de prevenție a insolvenției se regăsesc în etapa premergătoare acestei proceduri, etapă în care debitorii pot apela la măsuri sau proceduri de tratament extrajudiciar al crizei financiare.

În contextul dificultăților de ordin financiar, debitorul sau managerii acestuia trebuie să fie conștienți de faptul că, în anumite circumstanțe, supraviețuirea întreprinderii nu este de dorit. În aceste cazuri, închiderea acesteia poate reprezenta cea mai bună opțiune, deoarece continuarea unei afaceri prost gestionate poate duce la antrenarea răspunderii celor responsabili pentru provocarea insolvenței sau pentru continuarea în mod asumat a unei afaceri neprofitabile sau pentru determinarea falimentului în lanț al partenerilor contractuali, ori falimentul întregului grup din care face parte întreprinderea debitorului.

În cazul în care o anumită întreprindere se confruntă cu o problemă asemănătoare cu cea descrisă în rândurile de mai sus, debitorul poate aborda mai multe căi de stopare a crizei în care se află. Astfel, dacă dificultatea financiară este severă, acesta va fi nevoit să ceară deschiderea procedurii insolvenței, deoarece, în această ipoteză, eșecul procedurilor de prevenție pot facilita ajungerea la faliment. Cu toate acestea, dacă problemele financiare nu se află într-un stadiu avansat, întreprinderile aflate în dificultate nu trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, procedura insolvenței.

Astfel, se poate ajunge la mijloacele alternative de soluționare a disputelor (A. D. R.), care se bazează pe încheierea unor acorduri amiabile, atinse pe baza negocierilor și discuțiilor purtate de părți.

În cadrul procedurilor extrajudiciare, ce pot fi utilizate anterior deschiderii insolvenței amintim – concilierea prealabilă directă, arbitrajul, medierea comercială etc. Aceste proceduri aduc rezultatele dorite deoarece se bazează pe negocieri individuale purtate cu creditorii importanți, de care depinde existența întreprinderii (bănci, furnizori de utilități). Astfel, prin identificarea surselor problemelor, prin punctarea intereselor și nevoilor părților, creditorii și debitorii pot ajunge la o înțelegere avantajoasă pentru amândoi, reușind să evite intrarea în insolvență. Așadar, toate aceste metode extrajudiciare, precum și concordatul preventiv au ca numitor comun acordul de voință al părților, care presupune în primul rând votul de încredere pe care acestea și-l acordă. În ideea creării unui echilibru contractual, care să garanteze nașterea unui echilibru economic, atât creditorul cât și debitorul își vor face concesii reciproce, care să consfințească cele mai bune opțiuni pentru depășirea conflictului.

Înainte de a trece la analizarea procedurii concordatului preventiv, nu putem ignora faptul că actul normativ care reglementează instituția amintită este dedicat întreprinderilor organizate de persoanele juridice, nu și celor organizate de persoanele fizice. Astfel, se poate afirma că Legea concordatului se aplică și titularilor de întreprinderi publice, nu numai persoanelor juridice de drept privat.

După cum am precizat, aceste proceduri de prevenție sunt strâns legate de procedura insolvenței, de starea de dificultate financiară în care se găsește întreprindere, noțiuni pe care le vom defini în rândurile de mai jos, precizând că acestea sunt concepte cu care vom opera pe tot parcursul lucrării.

Astfel, potrivit Legii privind procedura insolvenței (Legea nr. 85/2006), prin insolvență se înțelege acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Astfel, această stare exprimă neputința debitorului de a plăti datoriile scadente din cauza lipsei de lichidități, care, la rândul ei reflectă o stare deficitară a patrimoniului debitorului.

Prin urmare, conform legii, conceptul de insolvență poate îmbrăca două accepțiuni. În primul rând, se poate vorbi despre „insolvența vădită” care reprezintă ipoteza în care debitorul nu și-a plătit datoriile exigibile deși au trecut 30 de zile de scadența lor (insolvență reală, prezumată legal) și de „insolvența iminentă” atunci când se dovedește că debitorul nu-și va putea plăti, la scadență, datoriile exigibile cu fonduri bănești disponibile (insolvență virtuală, potențială).

Ca un „antonim” al mijloacelor de prevenție, insolvența reprezintă o procedură de sacrificiu, care limitează capacitatea juridică a debitorului și restrânge drepturile creditorului.

Prin urmare, începând cu etapa deschiderii procedurii, debitorul pierde controlul asupra afacerii sale, libertatea sa de decizie fiind limitată în mod considerabil. Deși debitorul are organe proprii prin intermediul cărora își poate exercita drepturile, după deschiderea procedurii aceste organe sunt înlocuite fie cu administratorul judiciar/lichidatorul, fie cu administratorul special în cazul în care și-a declarat intenția de reorganizare și dreptul de a-și administra afacerea nu i-a fost ridicat.

După cum se poate observa, creditorii preiau de la debitor sau de la asociații/acționarii debitorului persoană juridică întreg controlul activității acestuia. Se poate afirma că, instituirea procedurii insolvenței reprezintă o preluare ostilă a societății în cauză, deoarece prerogativa controlului este transferată de la debitor la creditorii săi. Așadar, de la deschiderea procedurii, adunarea generală a asociaților/acționarilor (A. G. A.), îi sunt suspendate principalele atribuții, putându-se implica doar în desemnarea administratorului special ori în procedurile de majorare a capitalului, fuziune sau divizare necesare pentru implementarea unui plan de reorganizare. Prin urmare, pentru eșecul afacerii, insolvența reprezintă o formă extremă de control managerial, pentru că ea poate angrena răspunderea patrimonială sau penală a managerilor întreprinderii debitoare, dacă se dovedește că aceștia sunt vinovați de aducerea societății în stare de insolvență. În acest context, ne rezumăm doar la a aminti că nu doar debitorii suferă o îngrădire a drepturilor asupra afacerii, ci și creditorii suferă numeroase îngrădiri ale drepturilor atașate creanței lor.

Așadar, creditorii care nu și-au declarat în termenul legal creanța împotriva debitorului, nu beneficiază de drepturilor creditorilor care s-au înscis pe tabelul creanțelor. De asemenea, creditorii ale căror creanțe sunt contestate vor fi excluși de la procedură. Totodată, garanțiile care însoțesc creanțele privilegiate își pierd parțial din eficacitate, pentru că ele nu mai beneficiază de dreptul de urmărire, executarea silită a garanțiilor, dreptul de preferință fiind oprite.

Un alt concept ce impune oferirea unei definiții este cel al „întreprinderii aflate în dificultate”.

Prin urmare, Legea concordatului definește întreprinderea în dificultate drept “întreprinderea al cărei potențial de viabilitate managerială și economică se află într-o dinamică descrescătoare, dar al cărei titular execută sau este capabil să execute obligațiile exigibile”. Acest concept pare greu de înțeles și aplicat, atât de către debitor, care trebuie să știe exact când întreprinderea sa este in dificultate și, deci, când poate cere deschiderea procedurii concordatului sau numirea unui mandatar ad-hoc, cât si de către judecătorul sindic care, pentru a omologa un concordat preventiv, trebuie să constate că întreprinderea debitorului este in dificultate.

După parcurgerea acestor aspecte, putem susține premisa conform căreia crearea unei proceduri de prevenție a insolvenței era necesară ținând cont de faptul că România se bucură de o tradiție în acest sens, existând anterior o Lege a concordatului preventiv, adoptată în anul 1929, abrogată în 1938, precum și de faptul că, în contextul actual o legislație privind prevenția insolvenței există în toate statele Uniunii Europene.

1. 2. Proceduri de prevenție prevăzute de Legea concordatului. Legea nr. 381/2009 a apărut ca o soluție la umplerea golurilor existente în această arie, legislația în domeniu cuprinzând doar acte normative care reglementau situația societăților aflate în insolvență.

După cum am precizat, în domeniul prevenției insolvenței, a mai existat o Lege a concordatului care a avut o durată de aplicabilitate relativ scurtă (9 ani), care, similar Legii din 2009 a apărut într-un moment de criză economică.

Legea în vigoare, cuprinde cinci capitole care debutează cu dispozițiile generale, mandatul ad-hoc, concordatul preventiv, închiderea procedurii concordatului preventiv, dispozițiile finale.

Legea prezintă definiții, înglobează sfera de aplicare și scopul ei, reglementează detaliat procedurile enumerate etc.

Astfel, în cuprinsul art. 3, la lit. c) este definit mandatul ad-hoc, care reprezintă o procedură de negociere, caracterizată prin întrunirea a două trăsături – confidențialitatea și declanșarea acesteia doar la inițiativa întreprinderii.

În cuprinsul articolului următor, la lit. d) concordatul preventiv este definit ca fiind un contract judiciar, încheiat între debitor și creditorii săi, vizând implementarea unui plan de redresare a întreprinderii și de acoperire a datoriilor acumulate. Astfel, de esența concordatului preventiv este faptul că acest contract este încheiat între întreprindere și creditorii săi, sau o parte a acestora.

Încheierea contractului părțile vor trebui să urmărească stabilirea unui echilibru între interesele întreprinderii aflate în dificultate și interesele creditorilor, care, în principiu urmăresc să recupereze creanțele ce li se cuvin. Organele care vor aplica procedura sunt prevăzute în mod expres de lege, acestea fiind: instanțele judecătorești (prin judecătorul sindic), președintele tribunalului (în ipoteza în care se recurge la mandatul ad-hoc), mandatarul ad-hoc și conciliatorul. După cum se poate observa, în materie de competență de aplicare a acestor proceduri, în cadrul procedurii concordatului preventiv competent este judecătorul sindic, iar în cadrul procedurii mandatului ad-hoc competența revine președintelui tribunalului. Din punct de vedere teritorial, criteriul la care ne raportăm este cel al sediului sau domiciliului profesional al „debitorului”.

În materia căilor de atac, recursul este de competența curții de apel, aceasta fiind singura cale prevăzută de lege.

Înainte de a aborda capitolul al doilea, dedicat procedurii concordatului preventiv vom insista asupra celeilalte proceduri de prevenție a insolvenței reglementată de Legea concordatului, urmând să punctăm anumite aspecte esențiale ale acesteia.

1. 2. 1. Mandatul ad-hoc. Această procedură a apărut pentru prima dată în Franța, fiind o creație a dreptului pretorian, inclusă în sistemul juridic francez.

Una din caracteristicile acestei proceduri este faptul că este necontencioasă, prerogativele instanței rezumându-se la a verifica dacă întreprinderea are dificultăți serioase, și dacă mandatarul propus îndeplinește condițiile impuse de lege (practician în insolvență autorizat conform legii).

Mandatarul ad-hoc este un terț independent atât față de debitor, cât și de creditori, acesta fiind un mandatar al președintelui tribunalului, aspect ce îi conferă un potențial de credibilitate mai ridicat în comparație cu cel al creditorului.

Legea concordatului stabilește că onorariul mandatarului va fi stabilit în mod provizoriu de către președintele tribunalului, la propunerea debitorului și cu acordul mandatarului, sub forma unui onorariu fix sau lunar, putând fi modificat ulterior. Acest onorariu va fi suportat de debitor, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În condițiile legii, mandatarul ad-hoc numit va avea ca obiectiv principal realizarea unei înțelegeri între întreprindere și unul sau mai mulți creditori ai săi, în vederea salvgardării acesteia, păstrării locurilor de muncă și plății datoriilor. Pentru a-și putea exercita atribuțiile, mandatarul ad-hoc trebuie să supună acordului debitorilor și creditorilor săi măsurile pe care urmează să le propună.

Așadar, în ceea ce privește scopul realizării obiectului mandatului ad-hoc, în conformitate cu art. 9 alin. (1) și (2) din Legea concordatului, prevăd că mandatarul va putea propune ștergere, reeșalonări sau reduceri parțiale de datorii, continuarea sau încetarea unor contracte în curs, reduceri de personal precum și orice alte măsuri considerate a fi necesare.

Pentru a reuși încheierea acordului într-un termen cât mai scurt, mandatarul ad-hoc trebuie să aibă aptitudinea de a analiza în mod critic situația economico-financiară a întreprinderii, să dețină cunoștințe manageriale și bune aptitudini de negociere. Totodată, trebuie să acționeze cu celeritate, deoarece timpul acordat în vederea încheierii înțelegerii este de 90 de zile.

O altă caracteristică importantă pe care o îmbracă procedura mandatului ad-hoc este confidențialitatea, acesta fiind motivul pentru care numirea mandatarului se face în camera de consiliu, în fața președintelui tribunalului, fiind prezenți doar debitorul și mandatarul ad-hoc propus. De asemenea, pe toată durata procedurii, acesta își păstrează caracterul confidențial.

Caracterul confidențial al acestei proceduri își găsește justificarea în necesitatea protejării intereselor comerciale legitime ale debitorului, pentru a preveni eventualele prejudicii care ar putea fi aduse reputației sau valorii întreprinderii sale, atunci când mediul de afaceri ar lua cunoștință, mult prea devreme, de dificultățile pe care le întâmpină debitorul. Acest caracter confidențial incumbă atât instanței, cât și mandatarului ad-hoc, precum și tuturor instituțiilor sau persoanelor implicate în procedură, care trebuie să respecte, pe parcursul derulării procedurii exigențele păstrării secretului comercial, după cum rezultă din prevederile Legii nr. 11/1992 privind combaterea concurenței neloiale.

Procedura mandatului ad-hoc prezintă și un caracter urgent, relevat de faptul că părțile sunt citate, convocate prin agent procedural, acțiune reprezentând o formă rapidă de comunicare a actelor de procedură.

Totodată, procedura mandatului ad-hoc are un caracter preponderent convențional, deoarece acesta nu ar putea exista în lipsa consimțământului expres al celor două părți (debitorul și mandatarul ad-hoc). Din lecturarea dispozițiilor legii referitoare la această materie, se poate observa că între aceste părți există un raport intuitu personae propriu mandatului convențional, din moment ce debitorul este cel care propune președintelui tribunalului persoana mandatarului. Un alt argument ce poate fi adus în susținerea acestei teze este cel conform căruia președintele tribunalului, cu acordul celor două părți, stabilește onorariul provizoriu al mandatarului, ulterior acesta putând fi modificat și definitivat prin acordul debitorului și al mandatarului, fără nicio intervenție din partea instanței. Totodată, în virtutea dreptului mandatarului de a propune diferite măsuri de redresare financiară, acestea vor trebui să fie aduse atenției debitorului și creditorului, cu mențiunea că unele dintre acestea nu vor putea fi puse în practică fără acordul debitorului, aspect ce relevă caracterul convențional al procedurii. Prin urmare, există un raport de subordonare al mandatarului față de debitor, măsurile luate de acesta fiind supuse unei ratificări judiciare și condiționări legale, sub aspectul obiectului și al întinderii în timp .

În finalul acestor considerente care și-au propus să încadreze principalele trăsături ale mandatului ad-hoc, mai precizăm faptul că, raportat la scopul acestei proceduri care vizează prevenirea deschiderii insolvenței, instituția tratată prezintă o eficiență preventivă minimă, frecvența sa practică fiind destul de redusă. Acest fapt se datorează absența oricărei protecții reale oferite debitorului a cărui întreprindere se află în dificultate. Astfel, mandatul ad-hoc nu are aptitudinea de a bloca urmărirea individuală a creditorilor asupra averii debitorului, instituția nereprezentând un obstacol serios în calea deschiderii insolvenței. Cu toate că mandatarul ad-hoc este un practician în insolvență, situațiile concrete, au arătat că de cele mai multe ori că acesta nu este un bun negociator și un specialist în restructurarea debitelor, nereușind să încheie un acord convenabil atât pentru debitor cât și pentru creditor. Din acest punct de vedere, se poate afirma că un avocat sau mediator ar fi mult mai potriviți pentru această activitate, aceștia având experiența negocierii și facilitării încheierii unor tranzacții extrajudiciare.

I. 2. 2. Concordatul preventiv. Asemenea altor domenii de activitate, și spațiul juridic este un loc prielnic ivirii conflictelor, de multe ori, relațiile comerciale având ca numitor comun sentimentul de neîncredere ce îi pune stăpânire asupra partenerilor de afaceri. De asemenea, prezența crizei economice a determinat creșterea numărului de dosare având ca obiect falimentul, agenții economici ajungând în situația de a nu-și putea îndeplini obligațiile asumate din motive independente de voința lor. În acest context, apariția legii care reglementează procedura concordatului preventiv a apărut precum o soluție concretă care le permite să evite starea de încetare a plăților, care, în mod inevitabil conduce la declararea insolvenței.

Astfel, după cum am mai precizat în cuprinsul acestui demers de cercetare, concordatul preventiv reprezintă o formă de rezolvare a dificultăților financiare ale unei companii, permițându-i să își continue activitatea. Astfel, concordatul preventiv presupunea semnarea unui contract de către firma aflată în dificultate și creditorii acesteia (care dețin cumulat cel puțin două treimi din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, în baza unei înțelegeri prealabile).

Prin urmare întreprinderile aflate în dificultate vor putea evita falimentul prin încheierea unei înțelegeri cu creditorii, care în principiu vizează modul de plată a datoriilor.

Astfel, prin recurgerea la acest mecanism, în măsura în care societățile comerciale vor avea maturitatea de a conștientiza necesitatea aplicării acestuia, debitorii vor beneficia de o perioadă de pauză, în executarea obligațiilor de plată, prin modificarea sau amânarea datei scadenței creanțelor, reducerea sau ștergerea penalităților de întârziere și suspendarea executării silite, cu condiția obținerii acordului unei majorități calificate. Un beneficiu al procedurii concordatului preventiv îl reprezintă stoparea, pe perioada aplicării sale, a curgerii debitelor accesorii – penalități, dobânzi și interdicția de a deschide procedura de insolvență.

Contrar mandatului ad-hoc, procedura concordatului preventiv are caracter judiciar, fiind aplicată de judecătorul sindic din cadrul tribunalului. Ca un element de asemănare cu mandatul ad-hoc, concordatul prezintă un caracter confidențial și urgent având în vedere că toate cererile formulate în cadrul procedurii se judecă în camera de consiliu, de urgență și cu precădere, părțile fiind citate în termen de 48 de ore de la primirea cererii (art. 15 alin. 1 din Legea concordatului).

Totodată, procedura are caracter colectiv, care rezultă din participarea tuturor creditorilor, care vor vota proiectul de concordat și față de care concordatul omologat le va fi opozabil, chiar dacă nu l-au semnat. Procedura prezintă și un caracter unitar, deoarece, de la data constatării, sau, după caz a omologării concordatului, se suspendă urmăririle individuale ale creditorilor, precum și curgerii accesoriilor creanțelor acestora. Ca o consecință a caracterului unitar, pe perioada derulării concordatului preventiv omologat creditorii nu vor putea cere deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului.

Un alt element caracteristic concordatului preventiv este reflectat de rolul limitat al judecătorului sindic în desfășurarea procedurii, acesta rezumându-se doar la a verifica aspectele de legalitate. În cazurile excepționale de omologare a concordatului, judecătorul-sindic are o anumită marjă de apreciere relativă la starea de dificultate financiară a debitorului, dar el nu se pronunță asupra viabilității planului de redresare. Cu toate acestea, judecătorul-sindic este competent să se pronunțe asupra incidentelor procedurale, precum rezilierea sau anularea concordatului, contestațiile creditorilor care nu au votat procedura, suspendarea provizorie a urmăririlor silite, etc.

Mai precizăm că succesul acestei legi depinde și de atitudinea băncilor privind acceptarea semnării concordatului propus de debitori. Cu toate acestea, se poate observa că la nivel teoretic, concordatul avantajează băncile deoarece le poate elibera de povara provizioanelor, iar pe termen scurt le poate asigura conservarea garanțiilor la o valoare apropiată de cea inițială.

Așadar, sub semnul unor concluzii sumare asupra concordatului preventiv, putem afirma că acesta are ca scop salvgardarea intereselor creditorilor prin redresarea afacerii debitorului dar, spre deosebire de procedura insolvenței, acest lucru se petrece cu sprijinul și acordul creditorilor. Așadar, obiectivul acestei proceduri este evitarea falimentului, cu toate implicațiile ce decurg din acest deziderat. Astfel, pe lângă aspectele pozitive, precizăm că procedura prezentă și anumite dezavantaje care se răsfrâng asupra asociaților sau acționarilor care sunt străini de procedură, controlul asupra debitorului fiind preluat de către creditorii acestuia.

CAPITOLUL 2 – PROCEDURA CONCORDATULUI PREVENTIV

2. 1. Beneficiarii procedurii. Capitolul III al Legii concordatului reglementează procedura în cuprinsul a patru secțiuni, închiderea procedurii fiind descrisă separat, în cadrul capitolului 1V.

Așadar, în conformitate cu textul legii, beneficiarii procedurii concordatului preventiv pot fi debitorii persoane juridice, care organizează o întreprindere aflată în dificultate financiară, fără a fi în stare de insolvență.

Prin urmare, pentru a se putea deschide procedura concordatului preventiv, trebuie să se verifice dacă petentul este o persoană juridică, dacă întreprinderea pe care o conduce se află în stare de dificultate financiară, și în ultimul rând, dacă debitorul nu se află în stare de insolvență.

Precizăm că, din prevederile legii se deduce că o entitate colectivă, fără personalitate juridică, o sucursală sau un alt sediu secundar al unei persoane juridice, o instituție publică fără personalitate juridică sunt excluse de la beneficiul Legii concordatului. Totodată, persoanele fizice, indiferent dacă sunt simpli particulari, comercianți sau persoane care exercită anumite profesii organizate, liberale sau independente, nu intră sub incidența Legii nr. 381/2009.

Totodată, sunt excluse de la beneficiile Legii concordatului debitorii ai cărui acționari sau asociați au fost condamnați pentru o serie de infracțiuni, limitativ enumerate în textul de lege.

Pe de altă parte, instituțiile publice, în măsura în care sunt titulare ale unor întreprinderi aflate în dificultate ar putea fi incluse în categoria beneficiarilor procedurii concordatului. Astfel, instituțiile publice aflate în dificultate financiară ar putea apela la procedura concordatului, ca o modalitate de redresare economică.

O altă excludere de la aplicarea Legii concordatului vizează categoria persoanelor fizice. Această opțiune a legiuitorului nu are niciun fel de rațiune economică și socială, neputându-se explica de ce un comerciant persoană fizică sau o persoană care exercită o profesie liberală ar fi excluse de la beneficiul salvgardării afacerii pe care o gestionează.

Totodată, persoanele juridice care se află în stare de insolvență nu pot apela la reglementările Legii concordatarului, judecătorul-sindic fiind nevoit să respingă cererile formulate de acestea. Din păcate, deși concordatul, cel puțin declarativ, ar fi trebuit să fie o procedură de salvare, exterioară insolventei, menită să o prevină Legea concordatului ne obligă să ne raportăm tot la noțiunea de insolvență.

Astfel, judecătorul-sindic, deși trebuie să soluționeze o cerere de deschidere a unei proceduri de salvgardare prin concordat și pentru aceasta, în mod normal, ar trebui să analizeze probele dificultății financiare a întreprinderii debitorului – persoană juridică, el trebuie să verifice în mod primordial dacă debitorul nu este in insolvență, ca sa poată deschide procedura. Cum starea de dificultate financiară este vecină cu insolvența sau chiar se confundă cu insolvența iminentă, este relativ simplu de imaginat că judecătorul-sindic ar putea avea în documentele depuse chiar de debitor, pentru a dovedi starea de dificultate financiară în care se află, sau in actele depuse de diverși intervenienți, probe ori indicii temeinice ale stării de insolvență. Dacă cererea de concordat și actele anexate de debitor pentru susținerea acesteia vor fi considerate insuficiente pentru a dovedi inexistența stării de insolvență, judecătorul-sindic îl va putea obliga pe debitorul petent să complinească aceste omisiuni sau să aducă noi dovezi, ceea ce, inevitabil, va duce la prelungirea procedurii peste limitele normale ale unei cereri de deschidere a unei proceduri de salvare. Or, astfel de frâne în calea concordatului pot face inutilă încercarea însăși de salvare. Evident că in lipsa acestor probe, cererea de concordat se va respinge.

În aceeași ordine de idei, pentru a putea fi primit, concordatul trebuie să fie cerut exclusiv de către debitor, prin reprezentanții săi legali sau convenționali. Concordatul nu poate fi cerut de către acționarii, asociații sau membrii debitorului, fie ei majoritari sau minoritari. Dacă aceste persoane sesizează faptul că întreprinderea ar putea fi în stare de dificultate financiară, ar putea doar să declanșeze anumite proceduri de alertă sau să ceară convocarea unor adunări generale, unde să discute aceste dificultăți și necesitatea apelării la soluția concordatului. Pe de altă parte, asociații sau membrii debitorului persoană juridică nu sunt participanți direcți la procedura concordatului.

Totodată, nici creditorii nu figurează printre beneficiarii procedurii concordatului. Astfel, la soluționarea cererii de deschidere a procedurii, creditorii nici măcar nu sunt citați. Cu toate că beneficiază de dreptul de a formula intervenții pentru a se putea opune deschiderii procedurii concordatului, timpul care le este pus la dispoziție este foarte scurt, fapt ce face aproape imposibilă formularea unei astfel de cereri. Spre deosebire de insolvență care poate fi cerută de creditori și unde aceștia pot provoca preluarea ostilă a întreprinderii, concordatul nu poate reprezenta decât o preluare amiabilă, negociată cu debitorul.

De asemenea, din rațiuni economice, sunt excluse de la prevederile Legii concordatului, întreprinderile mici și microîntreprinderile.

Prin urmare, folosind metoda excluderii observăm că procedura are un caracter excepțional, urmând a fi aplicată doar debitorilor onești, care nu s-au mai aflat în stare de dificultate, în legătură cu care să fi fost supuși într-o anumită perioadă de timp cuprinsă între 3 și 5 ani, procedurii insolvenței sau să fi beneficiat de efectele concordatului preventiv.

2. 2. Protagoniștii procedurii. Organele care aplică procedura sunt judecătorul-sindic și conciliatorul, iar participanții la procedură sunt creditorii, individual sau în mod colectiv, prin adunarea creditorilor concordatari sau prin reprezentantul creditorilor. Debitorul participă la procedură prin reprezentanții săi legali sau convenționali.

În privința atribuțiilor judecătorului-sindic, precizăm că acestea sunt – numirea conciliatorului provizoriu, constatarea sau omologarea concordatului preventiv, suspendarea provizorie a executării silite, judecarea acțiunilor în constatarea nulităților concordatului și judecarea acțiunilor în rezoluțiunea concordatului.

Astfel, dacă în procedura insolvenței judecătorul-sindic are un control permanent asupra desfășurării acesteia, în procedura concordatului preventiv, acesta se limitează la judecarea unor acțiuni în realizare sau constatare, verificarea condițiilor impuse de lege, neavând nicio legătură cu procedura de realizare a concordatului. Se poate afirma că, judecătorul-sindic joacă rolul unui „arbitru” al procedurii, pe care o supraveghează jurisdicțional, astfel încât ingerințele actului normativ să fie implementate în mod adecvat.

Pe de altă parte, conciliatorul, ca organ care aplică procedura concordatului preventiv, se află pe poziția administratorului din procedura insolvenței, îndeplinind funcții de administrare, vizând relațiile cu ceilalți participanți la procedură.

Astfel, în raport cu judecătorul-sindic, conciliatorul îi prezintă, spre constatare sau omologare, concordatul preventiv încheiat, cere închiderea procedurii și aduce la îndeplinire orice atribuții stabilite de judecătorul sindic.

În raport cu debitorul, îl susține la elaborarea ofertei de concordat, și supraveghează îndeplinirea obligațiilor asumate de acesta prin înțelegerea încheiată.

În raport cu creditorii, întocmește tabelul creditorilor și al creditorilor concordatari, convoacă și prezidează adunarea acestora din urmă, le prezintă rapoarte lunare și trimestriale și îi informează cu privire la acțiunile debitorului.

Totodată, conciliatorul este un veritabil mediator în privința soluționării pe cale amiabilă a oricărei dispute ce s-ar putea ivi între debitor și creditorii acestuia.

Creditorii participă la procedura concordatului atât în mod individual cât și colectiv, prin adunarea creditorilor și prin reprezentantul creditorilor (desemnat prin vot, de adunarea creditorilor).

Spre deosebire de Legea insolvenței, Legea concordatului nu oferă o definiție a creditorilor îndreptățiți să participe la procedură, ci doar amintește categoria creditorilor și a creditorilor concordatari (creditori necontestați, adică cei acceptați să voteze asupra concordatului).

În lumina acestei reglementări, putem observa că doar creditorii concordatari au plenitudinea drepturilor individuale și colective. Creditorii care au creanțe contestate sau în litigiu nu vor fi luați în seama la calcularea majorității cerute pentru constatarea sau, după caz, omologarea concordatului, de unde se desprinde concluzia că aceștia nu au drept de vot, dreptul de a participa la adunarea creditorilor, cel puțin până la momentul la care le va fi admisă o cerere de aderare la concordat, în urma soluționării favorabile a contestației sau a litigiului.

Cu toate acestea, în conformitate cu art. 30 din Legea nr. 381/2009, creditorii contestați sau titulari ai unor creanțe aflate în litigiu, care nu au participat la votul asupra concordatului, pot face o cerere de aderare la concordat, de îndată ce au obținut contra debitorului un titlu executoriu, această cerere urmând a fi admisă automat, fără nicio verificare din partea conciliatorului.

Pentru o aprofundare a înțelesului conceptului de „creditori concordatari” trebuie să facem distincția între creditorii semnatari ai concordatului (cei care au aprobat concordatul preventiv) și creditorii nesemnatari (cei care au respins concordatul). Pe baza acestei distincții precizăm că până la omologarea concordatului preventiv, creditorii concordatari sunt numai creditorii care au semnat procedura, față de care aceasta le este opozabilă și față de care își produce efectele. După omologarea concordatului, toți creditorii debitorului, fie ei semnatari fie nesemnatari, devin creditori concordatari, din acest moment procedura producând efecte față de toți.

Așadar, putem afirma că aria creditorilor concordatari include pe toți creditorii față de care procedura concordatului produce efecte.

CAPITOLUL 3 – ETAPELE PROCEDURII CONCORDATULUI PREVENTIV

Asemenea mandatului ad-hoc, procedura concordatului preventiv este o procedură la îndemâna debitorilor aflați în dificultate. Totodată, precum orice procedură reglementată de lege, concordatul preventiv presupune parcurgerea unor anumiți pași reglementați de lege, care debutează cu hotărârea de deschidere a procedurii concordatului, depunerea ofertei de concordat, eventuala suspendare provizorie a executării silite contra debitorului, continuând cu hotărârea relativă la cererea de constatare/omologare a concordatului, încheindu-se cu hotărârea de închidere a procedurii concordatului.

3. 1. Deschiderea procedurii concordatului preventiv. Inițierea acestei etape declanșează un mecanism judiciar și extrajudiciar care se întinde pe durata a 3-4 luni, având ca obiectiv semnarea unui contract între debitor și majoritatea creditorilor săi, susținuți de conciliator, perioadă la capătul căreia se poate declanșa concordatul propriu-zis sau, procedura insolvenței. Așadar, încercarea de negociere se poate finaliza cu un succes, prin încheierea unui concordat al cărui termen maxim este de doi ani.

Pentru a deschide procedura concordatului, debitorul trebuie să depună o cerere la tribunalul competent. Prin cererea sa, debitorul propune un conciliator provizoriu, ales dintre practicienii în insolvență, autorizați conform legii. După primirea cererii, judecătorul-sindic numește conciliatorul provizoriu prin încheiere irevocabilă. În termen de 3 de zile de la numirea sa, conciliatorul elaborează, împreună cu debitorul, lista creditorilor și oferta de concordat preventiv.

După cum am arătat la descrierea condițiilor generale, procedura concordatului preventiv poate fi deschisă dacă judecătorul-sindic constată că:

– debitorul este o persoană juridică

– debitorul nu se află în insolvență

– că întreprinderea debitorului se află în stare de dificultate financiară.

Conținutul cererii de deschidere a procedurii concordatului preventiv și a eventualelor anexe, probele pe care trebuie să le depună sau să le administreze debitorul nu sunt precizate în textul de lege.

Fiind o procedură necontencioasă, această nu presupune citarea părților, nici măcar a petentului.

Cererea de deschidere a procedurii concordatului preventiv se semnează și se depune de reprezentanții legali sau convenționali ai debitorului. Nu este necesară o aprobare prealabilă sau, după caz, o ratificare a adunării generale a asociaților/acționarilor sau a consiliului de administrație sau de supraveghere.

Pe scurt, precizăm că cererea de deschidere a concordatului va arăta motivul formulării acesteia, dificultatea financiară în care se găsește întreprinderea, eventualele expertize, rapoarte de audit, hotărâri ale adunării generale care să constate și să explice situația în care se găsește debitorul.

Totodată, debitorul trebuie să insereze sau să emită, separat, o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că afacerea pe care o administrează întâmpină greutăți de natură financiară, dar că în ciuda acestui neajuns acesta nu se află în stare de insolvență și că nu a fost supus unei asemenea proceduri sau uneia de concordat în ultimii 5 respectiv 3 ani. Recunoașterea dificultății financiare generează același efect juridic precum recunoașterea insolvenței.

Hotărârea de deschidere a procedurii concordatului preventiv trebuie pronunțată după verificarea aparenței de dificultate financiară. Prin urmare, obiectul probațiunii nu este dovada dificultății financiare și a inexistenței stării de insolvență ci a „aparenței de dificultate financiară”, judecător-sindic trebuind să se rezume la înscrisurile depuse de debitor și la declarația pe proprie răspundere a acestuia.

Termenul de soluționare a cererii nu este precizat în mod concret, legea specificând faptul că aceasta trebuie soluționată „cu urgență și precădere”. Ținând cont de faptul că cererea de concordat se judecă în cadrul procedurii contencioase, oricine are interes poate formula recurs împotriva încheierii de deschidere a procedurii.

3. 2. Efectele juridice ale deschiderii procedurii concordatului preventiv. Analizând dispozițiile legii, putem afirma că aceste efecte sunt limitate.

Prin urmare, terților și creditorilor nu le sunt afectate în nici un fel drepturile, aceștia putând să dispună de acestea ca și când debitorul nu ar traversa o situație de dificultate.

De asemenea, tabloul creditorilor și tabloul creditorilor concordatari nu reprezintă efecetele directe ale hotărârii de deschidere a procedurii, ci ale activității conciliatorului care verifică creanțele, pe baza informațiilor și ale înscrisurilor puse la dispoziție de debitor. Pe perioada celor 30 de zile trebuie depusă oferta de concordat, creditorii neputând influența tabelul creditorilor.

Așadar, efectele deschiderii procedurii concordatului sunt următoarele:

– numirea conciliatorului provizoriu;

– dreptul debitorului de a depune oferta de concordat pe care o poate repeta o singură dată, la un interval de minim 30 de zile de la refuzul, expres sau implicit, al primei oferte;

– atribuția conciliatorului de a întocmi tabelul creditorilor și tabloul creditorilor concordatari.

Așadar, pronunțarea rapidă a hotărârii de deschidere a procedurii concordatului și de numire a conciliatorului prezintă interes deoarece de la acea dată începe curgerea termenului pentru depunerea ofertei de concordat preventiv. Totodată, trebuie să precizăm că fiind o procedură necontencioasă, încheierea de numire a conciliatorului este irevocabilă.

După cum precizam, un efect important al deschiderii procedurii îl reprezintă posibilitatea debitorului de a depune oferta de concordat preventiv. Această ofertă cuprinde – un proiect de concordat preventiv, o declarație a debitorului privind starea de dificultate financiară în care se află și lista creditorilor cunoscuți, inclusiv a celor cu creanțe contestate, cu precizarea cuantumului și a garanțiilor acceptate de debitor.

Totodată, prin cererea de ordonanță președințială, debitorul poate solicita, odată cu depunerea ofertei de concordat preventiv, suspendarea provizorie a urmăririlor silite întreprinse de creditori asupra averii sale, până la publicarea concordatului preventiv aprobat sau până la respingerea ofertei de concordat. Cererea se judecă cu precădere, de urgență, în camera de consiliu, fără citarea părților.

Dacă o astfel de cere de suspendare a executării silite nu poate fi depusă deoarece încă nu este formulată și înregistrată oferta de concordat, se poate cere amânarea sau suspendarea judecății în dosarul în care creditorul cere insolvența pentru că debitorul pretinde că întreprinderea sa se află în stare de dificultate financiară, dar datoriile sale sunt sau pot fi plătite la timp, debitorul nefiind încă în stare de insolvență. Un alt argument este cel conform căruia, dacă debitorul pretinde, în dosarul de insolvență deschis la cererea unuia sau mai multor creditori, că nu este în stare de insolvență, înseamnă că el contestă acea situație, gest se semnifică faptul că în ipoteza respingerii contestației acesta poate cere salvarea întreprinderii sale.

De asemenea, la cererea conciliatorului, sub condiția acordării de garanții creditorilor de către debitor, judecătorul-sindic poate impune creditorilor nesemnatari un termen de maximum 18 luni de amânare a scadenței lor, perioadă în care nu vor curge dobânzi, penalități, precum și orice alte cheltuieli aferente creanțelor.

În privința soluției ce urmează a se pronunța, judecătorul-sindic trebuie să prevină debitorii să folosească această procedură doar în scopul blocării urmăririi creditorilor, chiar dacă oferta pe care acesta o lansează nu conține nici un element de substanță care să justifice aprobarea ei de către creditori.

3. 3. Faza elaborării ofertei de concordat preventiv. Oferta de concordat preventiv trebuie depusă în dosarul deschis și pentru asigurarea opozabilității față de terți, se va depune la grefa tribunalului, unde urmează a fi înregistrată într-un registru special. De asemenea, despre depunerea și notificarea acesteia se face mențiune în registrul comerțului unde este înregistrat debitorul.

Prin urmare, etapa elaborării ofertei de concordat preventiv durează maxim 30 de zile, termen ce curge de la data deschiderii procedurii concordatului. Subsecvent acesteia, faza notificării și publicizării ofertei durează un număr variabil de zile, în funcție de mijlocul de comunicare a notificării ales de conciliator. În acest sens, una din atribuțiile conciliatorului, după cum rezultă din prevederile Legii concordatului, este aceea de a notifica oferta de concordat creditorilor, prin mijloace de comunicare rapidă, ce asigură posibilitatea recepției ofertei de concordat. Așadar, vor fi notificați doar creditorii cu drept de vot asupra concordatului, adică acei creditori trecuți de conciliator în tabloul creditorilor concordatari, nu și creditorii contestați sau cu creanțe în litigiu, care nu au drept de vot.

În privința înțelesului noțiunii de „mijloace de comunicare rapidă” precizăm că aceasta înglobează faxul, e-mailul, internetul, poșta rapidă, curieratul, precum și orice mijloc de comunicare care nu presupune mai mult de o zi între data trimiterii și data recepției mesajului sau corespondenței. Pentru a se putea realiza o notificare valabilă, care să întrunească scopul prevăzut de lege, este necesar ca mijlocul de comunicare ales să asigure posibilitatea verificării recepției corespondenței, ceea ce presupune existența un fax report, e-mail report, recipisă de confirmare a corespondenței prin poșta rapidă sau curierat etc.

După notificarea ofertei de concordat, sau chiar concomitent cu acest moment, oferta urmează a fi depusă la dosarul în care s-a deschis procedura concordatului, și la grefa tribunalului, pentru menționarea într-un registru special. Această menționare determină opozabilitatea față de terți, care vor fi ținuți să respecte situația juridică născută prin deschiderea procedurii de concordat preventiv.

Totodată, despre depunerea și notificarea ofertei se va face mențiune în registrul comerțului în care este înregistrat debitorul. În această privință, mai amintim că aceste formalități minime ce asigură opozabilitatea față de terți, sunt efectuate cu titlu de excepție. Spre deosebire de debitorul aflat în stare de insolvență, care este obligat să arate public, pe orice document ce emană de la el și chiar în informațiile pe care le furnizează faptul că se află în insolvență, debitorul aflat sub procedura de concordat nu este obligat să arate acest lucru partenerilor de afaceri, fiind practic în aceeași situație cu persoanele juridice care nu traversează o perioadă de dificultate financiară.

Asupra ofertei de concordat, creditorii vor vota conform art. 24 din Legea 381/2009, în termen de maxim 30 de zile. Așadar, concordatul preventiv se consideră aprobat de creditori dacă sunt întrunite voturile creditorilor care reprezintă majoritatea de două treimi din valoarea creanțelor acceptate și necontestate. De asemenea, votul acestora se trimite prin mijloace de comunicare rapidă pe adresa debitorului, în termen de maximum 30 de zile calendaristice calculate de la data primirii ofertei de concordat preventiv. Votul favorabil necondiționat asupra concordatului preventiv are valoare de acceptare a concordatului. Orice condiționare a votului este considerată vot negativ. Totodată, în cazuri excepționale, conciliatorul poate convoca o adunare a tuturor creditorilor.

Încercând să conturăm o schemă a procedurii concordatului preventiv, putem susține că aceasta se poate întinde pe durata a 30 de zile, timp în care urmează a fi elaborată oferta, urmată fiind de alte 30 de zile puse la dispoziția creditorilor pentru a vota prima ofertă, care în termen de 30 de zile poate fi repetată, la care se adaugă perioada în care oferta trebuie notificată, receptată și în care trebuie comunicat votul creditorilor.

În final, punctăm faptul că oferta de concordat cuprinde, pe lângă oferta de a contracta, și proiectul de concordat la care se anexează lista creditorilor cunoscuți, inclusiv a creditorilor ale căror creanțe sunt contestate integral și parțial, cu precizarea cuantumului și garanțiilor acceptate de debitor, precum și o declarație a debitorului privind starea de dificultate financiară în care se află.

3. 4. Proiectul de concordat preventiv. În privința proiectului de concordat preventiv, menționăm că acesta trebuie să cuprindă, în mod detaliat următoarele mențiuni:

– situația analitică a activului și a pasivului debitorului, certificată de un expert contabil sau, după caz, auditată de un auditor autorizat potrivit legii;

– cauzele stării de dificultate financiară și măsurile luate de debitor pentru depășirea acesteia până la depunerea ofertei de concordat preventiv;

– proiecția evoluției financiar-contabile pe următoarele 6 luni, consecutive datei ofertei de concordat preventiv;

– un plan de redresare a activității și situației financiare a debitorului care trebuie să indice măsurile de reorganizare a activității debitorului (restructurarea conducerii debitorului, modificarea structurii funcționale, reducerea personalului sau orice alte măsuri considerate a fi necesare), măsurile de redresare financiară (majorarea capitalului social, împrumutul bancar, obligațional sau de altă natură, înființarea sau desființarea unor sucursale sau puncte de lucru, vânzarea de active, constituirea de garanții), procentul preconizat de satisfacere al creanțelor precum și termenul-limită pentru satisfacerea acestora.

Mai precizăm că proiectul de concordat preventiv va putea fi amendat și completat pe toată durata desfășurării negocierilor în care sunt implicați debitorul, creditorul și conciliatorul, premergătoare aprobării concordatului preventiv. Totodată, măsurile cuprinse în această înțelegere cu privire la modificarea creanțelor profită și codebitorilor, fideiusorilor și terților garanți ai debitorului.

În privința elementelor de conținut ale proiectului de concordat preventiv, menționăm că în situația în care există lipsuri sau neconcordanțe în informațiile și documentele depuse, acest lucru poate antrena respingerea ofertei de către creditori, precum și respingerea concordatului de către judecătorul-sindic, chiar dacă oferta de concordat a fost aprobată de majoritatea de 2/3 din valoarea creanțelor. Prin urmare, în conformitate cu art. 26 alin. (2), judecătorul-sindic va putea respinge un concordat, chiar votat de creditori, dacă descoperă motive de nelegalitate întemeiate. Prin urmare, pentru a se evita o astfel de sancțiune, debitorul va trebui să dea dovadă de rigoare și seriozitate în modul de efectuare a analizei activelor și pasivului, în modul de explicare a motivelor ce au determinat dificultatea financiară, precum și în maniera în care elaborează cash-flow-ul afacerii pe viitoarele 6 luni.

Totodată, lipsurile sau neregularitățile din contabilitate, care sunt de natură a determina o situație analitică greșită a patrimoniului debitorului, ar putea fi privite precum motive de nulitate a concordatului, deoarece ele pot masca fraude în dauna creditorilor. Cu titlu de exemplu, arătăm ipoteza în care anterior formulării ofertei de concordat, debitorul favorizează anumiți creditori, creând prejudicii altora, prin efectuarea de plăți anticipate sau constituiri de garanții. În caz de insolvență, acest comportament ar putea duce la anularea actelor încheiate de debitor în perioada suspectă. Cu toate acestea, o astfel de posibilitate nu este reglementată în cadrul procedurii concordatului, dar aceste acțiuni pot constitui motive de nulitate pentru cauza ilicită a concordatului.

În ceea ce privește elaborarea planului de redresare, precizăm că acesta vizează un plan de afaceri activ în perioada de dificultate financiară pe care o parcurge debitorul. Elaborarea acestui plan poate să includă una sau mai multe măsuri care să-i faciliteze debitorului ieșirea din criză, asigurându-i în același timp salvgardarea afacerii sale, menținerea locurilor de muncă și achitarea datoriilor anterioare deschiderii procedurii, într-un cuantum de minim 50% din valoarea nominală inițială a acestora.

Totodată amintim că planul de redresare poate să cuprindă și alte măsuri decât cele arătate în rândurile de mai sus, cum ar fi fuziunea cu una sau mai multe societăți, divizarea prin desprindere au constituirea mai multor societăți noi, preluarea sau o investiție făcută de un nou acționar care să dețină un pachet minoritar de acțiuni (equity). În aceeași manieră, unul sau mai mulți creditori se pot înțelege cu actualii acționari ai debitorului ca aceștia să își convertească creanța în acțiuni emise de debitor (debt to equity swap) urmând ca după finalizarea cu succes a concordatului, aceștia să vândă acțiunile fie actualilor acționari fie unor terți.

În privința „procentului preconizat de satisfacere a creanțelor”, Legea concordatului arată că acesta reprezintă o principalul element al ofertei de concordat, vizând promisiunea debitorului în vederea încheierii contractului. Procentul preconizat pentru satisfacerea creanțelor, care nu poate fi mai mic de 50% din totalul acestora, se aplică oricărui tip de creanță – garantată, bugetară, chirografară, subordonată. Acest prag reprezintă o măsură de protecție al creditorilor, fiind mult mai ridicat decât partea din creanțele anterioare deschiderii procedurii insolvenței la care pot spera creditorii în derularea unui plan de reorganizare judiciară.

Referitor la procentul de 50%, acesta se raportează la totalul creanțelor trecute în tabloul creditorilor concordatari, adică al creditorilor care au un drept de vot asupra propunerii de concordat. Prin urmare, nu vor intra în masa de calcul creanțele ce ar putea fi pretinse de creditorii necunoscuți, ținând cont de faptul că, până la existența unui titlu executoriu împotriva debitorului aceste creanțe nu există, nefiind incluse nici în categoria creanțelor litigioase sau contestate, fiind afectate de dubla condiție suspensivă a soluționării favorabile a litigiului sau contestației și a soluționării favorabile a cererii de aderare la concordat.

Instituirea acestei limite minime sub care nu se poate coborî a constituit o preocupare și pentru legiuitorul din 1929 care limita pragul de satisfacere a creanțelor la procentul de 40%.

Indiferent de reglementarea avută în vedere, considerăm că limitarea menționată nu este de natură a împiedica realizarea concordatului, aceasta fiind mai degrabă un stimul pentru creditorii chirografari, care în procedura insolvenței nu au șanse foarte mari în a-și recupera creanțele.

Referitor la creditorii garantați, aceștia își vor negocia poziția în raport cu valoarea reală a întreprinderii sau a garanței lor la momentul încheierii concordatului.

O prevedere extrem de importantă limitează posibilitatea realizării concordatului cu creditorii bugetari, condiționându-l de respectarea prevederilor legale referitoare la ajutorul de stat. Chestiunea ajutorului de stat ridică mari controverse, Legea concordatului nefiind foarte clara în privința legăturii ce se stabilește între această instituție și procedurile de salvgardare a întreprinderilor aflate în dificultate.

Astfel, din prevederile art. 21 alin. (2) lit. c) teza a treia, rezultă că, pentru obligațiile fiscale de plată, propunerile de amânări, ștergeri, eșalonări, reeșalonări și reduceri parțiale se pot face numai cu respectarea prevederilor legale în materia ajutorului de stat. În această situație este nevoie de acordul expres al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care trebuie exprimat în termen de 30 de zile în caz contrar, acordul se prezumă.

Din lecturarea articolului invocat se poate deduce conturarea unei ipoteze de „aprobare tacită” a ajutorului de stat, aprobarea care ar trebui să fie opozabilă atât ANAF cât și altor creditori fiscali sau bugetari (spre exemplu, instituțiile publice care gestionează asigurările sociale sau cele de sănătate).

În privința situațiilor ce se pot ivi în virtutea acestor prevederi, Comisia Europeană și-a exprimat poziția prin două decizii emise împotriva Slovaciei. Prin urmare, în ambele cazuri, notificarea fusese transmisă după acordarea ajutorului de stat care se referea la reeșalonarea unor creanțe în cadrul procedurii de concordat. Criteriul de analiză folosit de Comisia Europeană a fost măsura respectării condițiilor pentru acordarea ajutorului de stat, neținând cont de faptul că nu se emisese notificarea prealabilă și nu se așteptase primirea răspunsului. În unul din aceste cazuri Comisia a considerat că ajutorul de stat fusese acordat cu respectarea normelor prevăzute de Tratat și drept urmare nu dispus măsura returnării acestuia, iar în cel de-al doilea caz, Comisia a considerat că regulile impuse de Tratat au fost încălcate, dispunând restituirea ajutorului de stat și repunerea părților în situația anterioară.

În privința termenului limită de „satisfacere al creanțelor”, în lumina prevederilor art. 21 alin. (2) lit. d) reprezintă durata maximă a concordatului (18 luni, care poate fi prelungită cu alte 6 luni).

Totodată, prin proiectul de concordat, debitorul propune și confirmarea conciliatorului provizoriu precum și onorariul acestuia pentru perioada ulterioară datei încheierii concordatului.

3. 5. Tabloul creditorilor. În privința tabloului creditorilor și al creditorilor concordatari, pe care conciliatorul le poate îndeplini ca efect al deschiderii procedurii concordatului preventiv, precizăm că acestea nu sunt tabele de creanță în sensul conferit de Legea insolvenței, ci acestea reprezintă simple liste de creditori întocmite pentru a se putea stabili cine are drept de vot asupra concordatului și care este proporția acestora în raport cu totalul creanțelor necontestate.

Prin urmare, Legea concordatului nu reglementează o procedură de notificare și de declarare a creanțelor, asemenea procedurii insolvenței. Pentru a putea fi trecuți în tablou, creditorii vor fi preluați din contabilitatea debitorului sau vor fi identificați după informațiile și conform înscrisurilor puse la dispoziția conciliatorului. Conform dispozițiilor normative, în termen de 30 de zile de la numire, conciliatorul împreună cu debitorul, întocmește lista creditorilor, iar pe baza acestei liste vor fi întocmite cele două tablouri.

Aceste tablouri nu se vor comunica sau afișa, ele stând la baza procedurii negocierii și de vot asupra concordatului. Deși legea nu reglementează o procedură de verificare a creanțelor, cu toate acestea va avea loc un control al acestora realizat pe baza informațiilor și probelor puse la dispoziție de debitor.

În privința tablourilor, unul îi conține pe toți creditorii, chiar și pe cei aflați în litigiu sau contestați, iar celălalt îi cuprinde pe creditorii concordatari, care precizează doar creditorii necontestați, cu drept de vot asupra concordatului. Diferențe dintre cele două tablouri este dată de creditorii contestați sau în litigiu, care nu au drept de vot asupra concordatului.

3. 6. Încheierea concordatului preventiv. Prima fază a aprobării concordatului de către creditori constă în desfășurarea de negocieri între aceștia și debitor.

Negocierile purtate între protagoniștii procedurii trebuie să se finalizeze în termen de 30 de zile, termen având natura juridică a unuia de recomandare, aspect ce rezultă din faptul că Legea nu indică data de la acare începe să curgă, precum și lipsa oricărei sancțiuni procedurale în cazul nerespectării lui.

De asemenea, tratativele avute în vedere se pot desfășura în mod colectiv sau individual, la inițiativa debitorului sau a creditorului. Legea concordatului mai precizează că inițiativa desfășurării negocierilor poate emana și de la acționarii semnificativ sau de la asociații societății.

Negocierea ofertei de concordat poate fi utilă atunci când debitorul nu este sigur că va primi un vot favorabil și necondiționat din partea majorității creditorilor. Pentru atingerea acestui obiectiv, debitorul poate organiza una sau mai multe ședințe de negociere, în mod individual sau colectiv, la care participă și conciliatorul. E important de precizat că inițiativa negocierilor poate proveni și de la creditori, lucru ce relevă intenția acestora de a aproba concordatul dacă ar putea obține condiții mult mai bune de recuperarea a creanțelor cuvenite. Dorința de a începe negocierilor poate să aparțină și acționarilor semnificativi sau asociaților debitorilor, ai căror prezența la masa dezbaterilor nu poate fi decât benefică, aceștia reprezentând un sprijin important în implementarea planului propus, deoarece creditorii ar fi mai dispuși la traversarea unei perioade de reduceri ale creanțelor dacă ar observa că și acționarii debitorului sunt dispuși să depună eforturi financiare în vederea salvgardării întreprinderii pe care o administrează.

La finalul negocierilor, creditorii își vor exprima votul prin intermediul mijloacelor de comunicare rapidă.

3. 6. 1. Votul asupra concordatului. Creditorii contestați și cei în litigiu nu au drept de vot asupra ofertei de concordat. De asemenea, în conformitate cu art. 24 alin. (6) anumiți creditori sunt excluși de la dreptul de vot. Excluderea de la vot îi vizează pe creditorii persoane juridice care au cel puțin unul dintre acționari/asociați/asociați comanditari sau administratori rudă ori afin până la gradul IV cu acționarii/asociații/asociații comanditari și/sau administratori ai debitorului, pe creditorii persoană juridice în cadrul căruia debitorul și/sau unul dintre acționari/asociați/asociați comanditari sau administratori ai acestuia ori rudele și afinii până la gradul IV ai acestora din urmă dețin calitatea de acționari/asociați/asociați comanditari și/sau administratori, precum și pe creditorii care sau ai căror acționari/asociați/asociați comanditari sau administratori au fost condamnați definitiv pentru bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracțiuni de fals ori infracțiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările ulterioare, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii prevăzute de lege.

Creditorii cărora le va fi admisă o cerere de aderare la concordat vor lua procedura în starea în care se află la momentul aderării.

Ținând cont de faptul că oferta de concordat este în principiu o ofertă de a contracta, eventuala acceptare a acesteia se manifestă fie individual, prin vot, fie colectiv, prin votul majorității în adunarea creditorilor.

Acceptarea de către o majoritate alcătuită din minim 2/3 din valoarea creanțelor necontestate a ofertei de a contracta nu are valoarea unei încheierii concordatului cu fiecare creditor, în mod individual, ci reprezintă o aprobare a concordatului de către creditori.

Întâlnirea acestui acord de voințe are semnificația unui contract încheiat între debitor și colectivitatea creditorilor săi, contract care se perfectează prin sentința judecătorului-sindic prin care se constată că majoritatea creditorilor a votat proiectul propus.

Precizăm că votul condiționat asupra proiectului de concordat se prezumă a fi un vot negativ, care semnifică respingerea ofertei. Condițiile impuse de creditor pentru a aproba oferta prin exprimarea unui vot pozitiv nu trebuie confundate cu rezultatul negocierilor fie individuale fie colective, care se concretizează în amendamente la oferta de concordat.

În cadrul acestei secțiuni, amintim și faptul că votul asupra proiectului de concordat nu se exprimă pe categorii, așa cum se întâmplă în cazul reorganizării judiciare, ci în baza valorii creanței deținute contra debitorului. Din perspectiva dreptului la vot, faptul că o creanță este privilegiată, garantată, bugetară sau subordonată nu are importanță.

În cazuri cu totul excepționale, conciliatorul poate convoca o adunare a tuturor creditorilor, în vederea exercitării votului. În acest sens, art. 23 alin. (3) din Legea concordatului precizează că în termen de 5 zile de la primirea cererii de convocare, conciliatorul trebuie să convoace adunarea creditorilor, dacă unul sau mai mulți creditori care dețin minim 10% din valoarea totală a creanțelor solicită convocarea adunării tuturor creditorilor.

Această convocare se trimite creditorilor prin mijloace de comunicare rapidă, care permit confirmarea primirii.

Termenul acordat de lege creditorilor pentru a-și exprima dreptul de vot este de 30 de zile calendaristice, al căror moment de plecare este primirea de către fiecare creditor a ofertei de concordat preventiv. Așadar, putem conchide că termenul se împlinește numai după expirarea a 30 de zile de la data de când ultimul creditor a primit oferta de concordat .

Referitor la modalitatea de aprobare a concordatului, mai arătăm că acesta nu trebuie în mod necesar să fie încheiat cu toți creditorii, practica relevând posibilitatea redresării financiare chiar și printr-o achitare parțială a datoriilor. Chiar și în această ipoteză, debitorul va trebui să acorde o atenție deosebită situațiilor existente ca urmare a pierderii proceselor avute cu creditorii care nu au dorit să participe la concordat, care vor continua să urmărească recuperarea creanțelor.

Ca o constatare, putem susține că pentru reușita concordatului este foarte important să se ajungă la o înțelegere cu creditorii cei mai importanți.

3. 7. Constatarea concordatului preventiv. Această formalitate procesuală constă în pronunțarea unei încheieri prin care judecătorul-sindic, la cererea conciliatorului, constată că oferta de concordat preventiv a fost acceptată, iar concordatul s-a încheiat în mod valabil, în condițiile legii. Astfel, încheierea împreună cu concordatul încheiat, se comunică creditorilor și se menționează în registrul comerțului, ca o formalitate de publicitate a procedurii. Data acestei comunicări reprezintă data de referință pentru dreptul creditorilor nesemnatari de a cere constatarea nulității sau anularea contractului încheiat.

Acțiunea în anulare amintită mai sus, poate fi introdusă doar în termen de 15 zile de la menționarea concordatarului în registrul comerțului, cu excepția cazului în care se invocă motive de nulitate absolută, caz în care dreptul de a cere constatarea nulității este imprescriptibil, iar titularul acțiunii poate fi orice persoană interesată.

Totodată, de la data comunicării concordatului preventiv se suspendă de drept urmăririle individuale ale creditorilor semnatari, curgerea accesoriilor creanțelor acestora precum și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a respectivelor creanțe.

Soluționarea cererii de constatare a concordatului se concretizează printr-o încheiere de ședință, pronunțată de urgență, cu precădere, în camera de consiliu, cu ascultarea conciliatorului. Astfel, conciliatorul va susține cererea folosindu-se de argumentele de oportunitate și de beneficiile rezultate în urma acestei proceduri, nelimitându-se doar la argumentele de legalitate a concordatului. Soluția este alta în cazul respingerii cererii de constatare, ipoteză în care conciliatorul va trebui să invoce doar argumentele de legalitate care vizează termenele, procedurile de notificare ale ofertei, votul, excluderile de la vot, negocierile și eventualele adunări ale creditorilor.

După aprobarea de către creditori, aprobarea de către judecătorul-sindic, comunicarea către creditori și menționarea în registrul comerțului, concordatul devine opozabil terților.

3. 8. Omologarea concordatului preventiv. Constatarea concordatului preventiv produce efecte limitate, care în principiu se răsfrâng numai asupra categoriei creditorilor semnatari. În acest sens, pentru a conferi eficiență procedurii, Legea concordatului reglementează instituția omologării acesteia, formalitatea îndeplinind scopul opozabilității față de creditorii nesemnatari.

Omologarea urmează a fi făcută la cererea conciliatorului, prin pronunțarea de către judecătorul-sindic a unei încheieri, după verificarea îndeplinirii în mod cumulativ a anumitor condiții.

Prima condiție avută în vedere se referă la verificarea stării de dificultate financiară în care se găsește întreprinderea debitorului și pe cale de consecință, constatarea inexistenței stării de insolvență iminentă sau vădită.

Dacă în cazul concordatului constatat, legiuitorul nu a considerat necesară realizarea unei astfel de verificări, în privința concordatului omologat, ținând seama de efectele acestuia, s-a stabilit că o astfel de verificare se impune.

A doua condiție de omologare este vizează ca valoarea creanțelor contestate și/sau aflate în litigiu să nu depășească 20% din valoarea masei credale.

Dacă pentru aprobarea concordatului, urmată de constatarea acestuia sunt necesare voturile a 66% dintre creditorii necontestați, în ceea ce privește valoarea creanțelor, în cazul omologării, raportarea se face la valoarea masei credale.

În fine, ultima condiție referitoare la omologarea concordatului prevede ca această procedură să fie aprobată de creditorii care reprezintă cel puțin 80% din valoarea totală a creanțelor.

Așadar, la o privire mai atentă asupra reglementărilor art. 28 din Legea concordatului, se poate observa că, de fapt judecătorul-sindic verifică practic îndeplinirea doar a două condiții, întrucât este evident că întreprinderea debitorului se află în stare de dificultate, din moment ce procedura concordatului este deschisă.

Specificul acestei prime condiții și lipsa ei de sens în contextul condițiilor referitoare la omologarea concordatului rezultă din faptul că, față de proiectul inițial al legii, textul în vigoare a suferit modificări.

Totodată, precizăm că excluderea unor creditori de la votul asupra concordatului constatat, are în vedere numai instituția constatării, nu și omologarea concordatului, din moment ce dispozițiile art. 24 alin. (6) sunt dispoziții de excepție care trebuie interpretate în mod restrictiv.

Ultima condiție necesară pentru omologarea concordatului, are în vedere ipoteza în care concordatul a fost aprobat de cel puțin 80% din valoarea totală a creanțelor. Prin urmare, creditorii care sunt afiliați ai debitorului, acționari sau administratori ai acestuia ori alte persoane aflate în strânsă legătură cu acesta pot vota un concordat pentru omologare, restricția relativă la aprobarea unui concordat obișnuit, supus constatării nefiind aplicabilă în acest caz.

Procentul de 80% care trebuie atins, se referă la valoarea totală a creanțelor, atât la creanțele acceptate de către debitor, cât și la cele contestate sau aflate în litigiu.

Deși din lege nu rezultă în mod expres, se poate afirmă că, dată fiind importanța omologării concordatului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, iar nu o încheiere de ședință precum în ipoteza constatării procedurii.

3. 8. 1. Efectele constatării concordatului. În privința acestui subiect, menționăm că aceste efecte se produc doar față de creditorii semnatari și față de cei care, ulterior aderă la concordat. Prin urmare, concordatul produce efecte juridice doar între părțile contractante, ca orice alte contract.

Prin urmare, principalele efecte ce se produc față de creditorii semnatari sunt următoarele trei:

– suspendarea urmăririlor individuale ale creditorilor semnatari față de debitor;

– suspendarea cursului prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra debitorului. În acest caz, deși legea nu prevede în mod expres, se observă că se suspendă și prescripția dreptului la acțiune împotriva debitorului, deoarece urmăririle individuale sunt suspendate, or, câtă vreme nu există drept la acțiune, nu există nici prescripție;

– suspendarea cursului dobânzilor, penalităților și a oricăror altor cheltuieli aferente creanțelor. Cu toate că nu rezultă expres din textul legii, este evident că acesta are în vedere doar creanțele anterioare constatării concordatului, deoarece creanțele rezultate din continuarea activității debitorului sunt creanțe curente, care se achită pe măsura scadenței lor, că și în situația unei activități normale a debitorului, acestea sunt primitoare de dobânzi comerciale, de dobânzi moratorii sau penalități.

Mai amintim că aceste efecte, similare efectelor procedurii insolvenței, se produc față de creditorii care au consimțit modificarea creanțelor împotriva debitorului. Din această rațiune a legii, putem deduce că, în cadrul procedurii concordatului preventiv, nu s-ar putea susține că unii creditori, mai ales băncile, ar putea avea parte de un alt tratament decât în cazul unui faliment. În vreme ce insolvența și implicit falimentul își produce efectele în virtutea legii, concordatul reprezintă un acord de voințe. De asemenea, în ipoteza unei negocieri cu debitorul declanșată la inițiativa acestuia sau a băncii, se poate amenda proiectul de concordat astfel încât chestiunea dobânzilor și a penalităților să fie reglementată favorabil băncii.

Chiar și în cazul unui concordat omologat, suspendarea cursului dobânzilor și al penalităților este doar o măsură aplicată de judecătorul-sindic care a dispus omologarea și nu una care rezultă de drept, în virtutea legii.

În privința momentului de la care încep să curgă efectele concordatului, legea menționează data comunicării hotărârii de constatare. Această comunicare se poate realiza prin orice mijloc ce asigură dovada recepției comunicării.

În acest context delimitat de efectele produse de omologarea concordatului, cele mai complicate chestiuni rezultă din reglementările relative la efectele procedurii față de creditorii nesemnatari și față de ceilalți terți.

Astfel, simplul fapt al constatării concordatului, nu este apt de a genera cele trei efecte descrise anterior, produse față de creditorii nesemnatari. Așadar, un astfel de creditor, poate declanșa contra debitorului o executare silită și poate pretinde în continuare dobânzi și penalități la creanțele sale exigibile contra debitorului. În aceste situații, Fiscul ar putea să aibă intervenții destul de dese, ținând seama de faptul că votul său asupra concordatului se dă doar în condițiile reglementărilor relative la ajutorul de stat și că procedura concordatului, fie ea și omologată, nu este opozabilă fiscului și celorlalți creditori bugetari, până când ajutorul de stat nu este aprobat de așa-zisa comisie interministerială. Prin urmare, din punct de vedere practic, atât debitorul, cât și oricare dintre creditorii semnatari, precum și conciliatorul, ar avea la dispoziție posibilitatea formulării unei contestații la executare, sau, după caz, a unei cereri de suspendare a executării, pe calea ordonanței președințiale, în procedura concordatului, cerere care ar urma să fie soluționată de judecătorul de concordat.

Ținând seama de faptul că nu se suspendă executarea silită a creanțelor creditorilor nesemnatari ai concordatului, cel puțin la nivel teoretic, aceștia își păstrează intact dreptul de a cere insolvența debitorului lor, chiar dacă acesta se află în procedura de salvgardare a întreprinderii sale. Prin urmare, poate apărea un paralelism al procedurii de concordat cu unul sau mai multe dosare ce au ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.

Întrucât debitorul încearcă să își salveze afacerea prin încheierea concordatului, fapt ce presupune în mod implicit starea de dificultate financiară, stare pasageră sau tratabilă din perspectiva creditorilor semnatari, se poate afirma că debitorul nu este în stare de insolvență, fapt pentru care cererea creditorilor dizidenți ar trebui respinsă, prin admiterea contestației debitorului, care are ca efect răsturnarea prezumției de insolvență vădită.

După cum spuneam în cadrul capitolelor precedente, concordatul este atât o măsură de prevenție a insolvenței cât și soluție de protecție împotriva deschiderii procedurii de către creditori. Dacă un concordat este omologat, deschiderea procedurii insolvenței este interzisă de lege, pe când, dacă un concordat este doar constatat, deschiderea procedurii poate fi stopată pe cale judiciară. În acest sens, precizăm că cererea creditorului disident poate fi respinsă dacă se argumentează că o majoritate de 2/3 dintre creditori, au semnat concordatul, acceptând să îi acorde debitorului un vot de încredere în încercarea de a redresa afacerea pe care o gestionează. Astfel, cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de un creditor care ar putea să dețină o creanță infimă ar putea fi catalogată ca abuz de drept, cauzator de prejudicii atât debitorului, cât și celorlalți creditori semnatari.

De asemenea, dacă creditorul disident, care deține o creanță peste valoarea prag, certă, lichidă și devenită exigibilă după constatarea concordatului și neplătită timp de 30 de zile, invocă art. 1 din Legea concordatului, conform căruia poate apela la beneficiile acestei proceduri debitorul aflat în stare de dificultate financiară, fără a se afla în stare de insolvență, acel creditor poate să jongleze în jurul unei prezumții de insolvență.

Astfel, debitorul, anterior invocării existența unui concordat acceptat cu cvorumul prevăzut de lege, va trebui să răstoarne această prezumție de insolvență. Așadar, în acest joc de argumente, contestația debitorului ar putea fi admisă, urmată fiind de respingerea cererii creditorilor. La fel, cererea de insolvență ar putea fi respinsă și pe temeiul abuzului de drept, în ipoteza în care creditorul face o astfel de cerere, ulterioară constatării concordatului, mizând pe efectul de presiune asupra debitorului și asupra creditorilor semnatari, pentru a-i determina la plata imediată a creanței în schimbul retragerii cererii de insolvență.

În afara sferei acestor trei efecte generate de procedura constatării concordatului, debitorul își va putea continua activitatea, inclusiv contractele aflate în curs de executare, ca și când nu ar fi supus procedurii concordatului preventiv (business as usual).

Amintim că, spre deosebire de procedura insolvenței, în cadrul acestei proceduri de salvgardare, nu se va produce niciun alt efect similar primei proceduri, cu excepția cazului în care astfel de efecte sunt stipulate în acordul de concordat.

Drept consecință a acestor aspecte, nu trebuie închide toate conturile bancare în vederea creării unui cont unic, nu trebuie emise facturi, scrisori și alte documente cu mențiunea stării de concordat, nu intervine desesizarea organelor debitorului, nu se aplică regimul încetării contractelor etc. De asemenea, eventualele contracte de credit sau linii de credit pe termen mediu și lung nu se accelerează ca urmare a concordatului, ci se continuă în condițiile agreate inițial sau modificate în urma negocierii ofertei de concordat.

În aceeași ordine de idei, creditorii care dobândesc creanțe contra debitorului în perioada de post-concordat, nu se supun efectelor acestuia, nefiind afectați de această procedură. Prin urmare, creanțe lor, inclusiv dobânzile comerciale pe care le produc, sunt achitate pe măsura scadenței lor, cu titlu de creanțe curente.

Referitor la contractele în curs de executare la data constatării concordatului, acestea continuă, se execută, inclusiv sub forma plății de creanțe curente sau se termină în condițiile dreptului comun, nefiind afectate în sens negativ de procedura concordatului.

Dacă creanțele curente rezultate din contractele în ființă nu se plătesc, ele pot, pentru o perioadă determinată de timp și cu acordul mutual al creditorilor concordatari și ai celor din contractele în curs de desfășurare să fie trecute în concordat. Astfel, creditorii din contractele în curs de execuție ar putea formula cerere de aderare la concordat, mărind suma ce ar trebui achitată de debitor cu titlul de creanțe concordatare. Pe de altă parte, dacă aceste creanțe nu se plătesc la data scadenței, titularii lor au și opțiunea încheierii relațiilor contractuale, prin rezilierea, rezoluțiunea contractelor sau pot cere executarea silită. Asemenea probleme ar putea fi evitate prin purtarea de negocieri cu creditorii în cauză.

În cadrul acestei secțiuni referitoare la efectele omologării concordatului preventiv, precizăm că aceste efecte sunt apte de a influența și pe creditorii nesemnatari ai concordatului, vizând aspectele ce urmează a fi descrise în frazele următoare.

Astfel, un prim efect vizează ipoteza în care, dispunând omologarea, judecătorul-sindic suspendă toate procedurile de executare silită. În acest caz, întâlnim o suspendare judiciară, nu una legală, e executărilor silite. Practic, măsura se referă la creanțele creditorilor dizidenți, necunoscuți sau ulteriori concordatului, întrucât executarea creanțelor creditorilor semnatari se suspendă de drept prin votul lor necondiționat asupra concordatului. De asemenea, suspendarea are ca obiect atât executările silite care ar putea fi declanșate de creditorii nesemnatari, cât și eventualele executări silite viitoare.

Un alt efect avut de vedere se referă la faptul că pe perioada concordatului preventiv omologat, nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor.

Judecătorul-sindic căruia îi revine sarcina de omologare a concordatului se va putea pronunța și asupra dobânzilor moratorii și a penalităților la creanțele creditorilor dizidenți. Dacă în ceea ce îi privește pe creditorii semnatari, efectul de oprire a cursului dobânzilor moratorii și al dobânzilor se obține automat, în privința creditorilor nesemnatari ai concordatului omologat, oprirea cursului penalităților și al dobânzilor se obține în condițiile art. 28 alin. (4) din Legea nr. 381/2009.

Așadar, modalitățile de oprire a cursului dobânzilor și penalităților sunt dispoziția expresă a judecătorului-sindic, la cererea conciliatorului precum și, sub condiția acordării de garanții.

Ca o concluzie sumară, apreciem că suspendarea cursului dobânzilor nu se impune de drept, ci prin dispoziția expresă a judecătorului sindic, avându-i în vedere doar pe creditorii nesemnatari ai concordatului, deoarece cei care au semnat au acceptat, prin proprie voință să li se opereze diverse modificări ale creanței lor, inclusiv oprirea cursului dobânzilor moratorii. În privința acestor aspecte, judecătorul-sindic nu are în vedere dobânzile comerciale, ci doar dobânzile moratorii și penalitățile. Prin urmare, creanțele curente rezultate din continuarea activității debitorului aflat sub procedura concordatului preventiv omologat, inclusiv, creanțele bancare rezultate din contractele sau liniile de credit, vor produce în continuare dobânzi comerciale și alte costuri, normale în cazul unor activități uzuale.

De asemenea, în conformitate cu art. 31 alin. (2) din Legea concordatului, măsurile cuprinse în concordatul preventiv, inclusiv modificările creanțelor, profită și codebitorilor, fideiusorilor și terților garanți. Per a contrario, măsurile dispuse de judecătorul-sindic la cererea conciliatorului, care nu sunt prevăzute în concordat, nu profită codebitorilor, fideiusorilor și terților garanți.

După cum am mai susținut în cuprinsul acestei secțiuni, atât în cazul concordatului constatat, cât și în cazul concordatului constatat, efectele produse față de debitor sunt minime. Cu toate acestea, art. 31 alin. (1) din Legea concordatului stipulează că în cursul procedurii, debitorul își desfășoară activitatea în limitele afacerii sale obișnuite, în condițiile concordatului preventiv, sub supravegherea conciliatorului.

Prin urmare, în perioada de executare a concordatului, debitorul își va păstra dreptul de administrare a afacerii proprii, pentru actele de gestiune curentă. Pentru actele de o valoare mare sau neobișnuite, debitorul va trebui să informeze sau să obțină acordul conciliatorului, dar nu ca o condiție de validitate ci pentru a evita contestațiile ulterioare. În acest sens, activitatea debitorului va fi supusă unei supravegheri din partea conciliatorului care va informa reprezentantul creditorilor, în colectiv, când va fi cazul.

Sintetizând, putem afirma că un concordat omologat antrenează toate avantajele procedurii insolvenței, lăsând la o parte dezavantajele acesteia.

Așadar, asemenea insolvenței, un concordat constatat oprește executarea silită și acțiunile judiciare contra debitorului(inclusiv cererea de deschidere a procedurii insolvenței, în cazul omologării concordatului) valoarea datoriilor este înghețată, iar contractele în curs nu se termină nici nu se suspendă, urmând a fi continuate. În altă ordine de idei, debitorul este eliberat de presiunea falimentului, nefiind atins de stigmatul insolvenței, păstrându-și controlul asupra afacerii sale, beneficiind de ajutor specializat în vederea redresării financiare din partea conciliatorului, care joacă rolul unui manager de criză.

3. 9. Realizarea concordatului preventiv. Această etapă înglobată în procedura concordatului preventiv se face de către debitor, sub supravegherea conciliatorului.

Dacă acesta constată că debitorul nu își îndeplinește obligațiile asumate, el va putea propune, prin intermediul rapoartelor prezentate adunării creditorilor concordatari, rezoluțiunea concordatului preventiv.

Astfel, creditorii vor putea vota, la propunerea conciliatorului, prelungirea contractului cu maximum 6 luni față de durata inițială, în cazul în care se constată că, deși măsurile propuse nu au fost realizate în termenul inițial, există premise reale ca ele să fie aduse la îndeplinire.

Așadar, acțiunea în rezoluțiune și acțiunea în nulitatea concordatului sunt reglementate în art. 32-33 din Legea concordatului într-un mod diferit în comparație cu proiectul inițial al legii.

În această privință precizăm că art. 32 alin. (1) din Legea Concordatului pune la dispoziția creditorilor care au votat împotriva concordatului preventiv o acțiune în anularea contractului, exercitabilă în termen de 15 zile de la data menționării concordatului în registrul comerțului. În schimb, la momentul la care se invocă motivele de nulitate absolută, dreptul de a cere constatarea nulității este imprescriptibil și aparține oricărei persoane interesate. În ambele cazuri, instanța, la cererea reclamantului, poate dispune, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea concordatului preventiv.

Diferit de acțiunea în nulitate, acțiunea în rezoluțiune este o acțiune colectivă, care aparține numai adunării creditorilor. Prin urmare, în măsura în care se constată o încălcare gravă de către debitor a obligațiilor asumate prin concordatul preventiv, adunarea creditorilor concordatari poate hotărî introducerea acțiunii în rezoluțiune a concordatului preventiv. Asupra acestui aspect adunarea poate delibera chiar dacă nu a fost înscris pe ordinea de zi.

În privința accepțiunii noțiunii de „încălcare gravă a obligațiilor asumate de debitor” prin concordatul preventiv legea include acțiuni precum – favorizarea unuia sau mai multor creditori în dauna celorlalți, ascunderea sau externalizarea de active pe durata concordatului preventiv, efectuarea de plăți fără contraprestații sau în condiții dăunătoare. În acest sens, dacă adunarea creditorilor decide introducerea acțiunii în rezoluțiune, procedura concordatului preventiv se suspendă de drept. Prin hotărârea de admitere a acțiunii în rezoluțiune, judecătorul-sindic acordă creditorilor daune-interese, în condițiile dreptului comun.

3. 10. Închiderea procedurii concordatului preventiv. Închiderea procedurii ce a făcut obiectul acestei lucrări este reglementată într-un capitol separat al legii, respectiv capitolul IV.

Textul art. 34 din capitolul menționat, precizează că în măsura în care procedura concordatului se finalizează cu succes, la termenul prevăzut în contract sau anterior acestuia, judecătorul-sindic va pronunța o încheiere prin care va constata realizarea obiectului concordatului preventiv. Dacă la expirarea termenului concordatului nu au fost îndeplinite măsurile prevăzute de concordatul preventiv, creditorii vor putea vota, la propunerea conciliatorului, prelungirea duratei concordatului cu maximum 6 luni față de durata inițială.

Dacă procedura se încheie cu succes modificările creanțelor prevăzute în concordat rămân irevocabile.

Dacă procedura eșuează, conciliatorul va fi cel care va constata nereușita acesteia. Dacă din motive obiective, diverse, neimputabile debitorului, concordatul nu se poate realiza, conciliatorul va adresa o cerere în acest sens judecătorului-sindic. Prin urmare, pentru motive neimputabile debitorului, concordatul încetează la cererea conciliatorului. Apare ca evident faptul că, orice creditor, în măsura în care observă că debitorul nu își respectă obligațiile, chiar din rațiuni ce nu țin de sfera de decizie a debitorului, poate cere direct conciliatorului sau prin adunarea creditorilor, încetarea concordatului și închiderea procedurii. În acest caz, dacă procedura se închide, nu operează modificarea irevocabilă a creanțelor prevăzută pentru finalizarea cu succes a procedurii.

În acest caz, conciliatorul nu are nevoie de acordul creditorilor pentru introducerea cererii. În tăcerea legii, ne putem întreba dacă creditorii vor putea participa la soluționarea cererii și în ce calitate.

Dat fiind faptul că în speță este vorba despre un contract încheiat între părți, deși calitatea procesuală activă o are conciliatorul, creditorii își vor putea exprima punctul de vedere asupra admiterii sau respingerii cererii direct sau prin împuternicirea reprezentantului ales de către adunarea creditorilor.

Cu toate acestea, este de preferat să existe o discuție între conciliator și creditori referitoare la oportunitatea introducerii unei astfel de cereri.

În privința prelungirii de 6 luni care poate fi acordată la expirarea celor 18 luni, precizăm că acesta poate fi aprobată prin vot de către adunarea creditorilor concordatari, numai la propunerea conciliatorului. În acest caz, dacă se consideră de către conciliator că o astfel de prelungire nu ar fi aptă să conducă la îndeplinirea obligațiilor asumate prin concordat, nu se va înainte propunerea, cu consecința neprelungirii duratei inițiale.

Referitor la votul exprimat, acesta este deschis doar creditorilor concordatari, iar hotărârea se va lua cu majoritatea valorii creanțelor celor prezenți.

Așadar, pentru a sintetiza informațiile redate, arătăm că procedura concordatului preventiv se poate închide în cazul în care se finalizează cu un succes, în ipoteza admiterii unei acțiuni în nulitate sau rezoluțiune/reziliere precum și în caz de eșec al concordatului.

Prin urmare, în ipoteza reușitei acestei proceduri, debitorul își reia în mod firesc activitatea, singurul efect ce s-ar putea perpetua în timp fiind cel al faptului că timp de 3 ani, debitorul nu mai poate fi subiectul unui alt concordat preventiv.

În caz de eșec al concordatului, precum și în ipoteza în care s-a dispus fie nulitatea, fie rezoluțiunea concordatului preventiv, debitorul va fi obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței deoarece, între timp, simpla stare de dificultate financiară în care se afla a condus la insolvența acestuia.

3. 11. Prevederile Noului Cod de Procedură Civilă privitoare la insolvență sau concordatul preventiv. Odată cu înglobarea Codului Comercial sub aria Noului Cod Civil, s-au produs o serie de efecte care au influențat și dreptul procesual.

Astfel, NCPC, la art. 120 prevede că cererile în materia insolvenței sau a concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

După cum se poate observa, această normă reglementează competența teritorială exclusivă în a cărei circumscripție își are sediul debitorul. În același timp, este stabilită și competența materială a tribunalului, având în vedere stabilirea principiului specializării, dacă sunt create secții sau complete specializate în materie de insolvență sau concordat preventiv, ori a tribunalului specializat, dacă acesta funcționează.

Precizăm că o dispoziție similară se regăsește în art. 6 alin. (1) din Legea insolvenței potrivit căruia „toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția recursului prevăzut la art.8, sunt de competența tribunalului în a cărui raza teritorială își are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerțului, respectiv în registrul societarilor agricole sau în registrul asociațiilor și fundațiilor, și sunt exercitate de un judecător-sindic. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secție specială de insolvență sau un complet specializat în insolvență, acesteia/acestuia îi aparține competența pentru derularea procedurilor prevăzute de prezenta lege”.

Prin analizarea art. 120 din NCPC putem deduce că legiuitorul a urmărit să grupeze toate cererile în materie de insolvență și concordat preventiv la o singură instanță, în vederea soluționării unitare a acestora, cu atât mai mult cu cât la instanța locului unde se află sediul principal al debitorului se poate asigura o judecată în mai bune condiții în ceea ce privește administrarea probelor.

Totodată, cererile formulate de administratorul judiciar sau lichidator împotriva unor terți pot intra în sfera de aplicare a normei indicate doar dacă își au cauza în starea de insolvență sau concordat preventiv, în sensul că, în lipsa acestor proceduri, existența lor ar fi fost întâmplătoare.

În final, mai punctăm faptul că în această materie nu operează prorogarea legală de competență, aceste cereri fiind expres exceptate de la regula instituită de art. 123 NCPC. Așadar, dacă acestea sunt formulate pe calea unor cereri accesorii, adiționale sau incidentale, nu se soluționează de către instanța care soluționează cererea principală, ci de către instanța căreia îi revine competența materială și teritorială prevăzută de lege, respectiv tribunalul în a cărei circumscripție își are sediul debitorul.

3. 12. Practică privind procedura concordatului preventiv. Fără a încerca să tratăm exhaustiv aspectele practice legate de procedura concordatului preventiv, vom încerca să redăm câteva exemple care să contureze mai bine informațiile pe care am încercat să le prezentăm în cuprinsul acestui demers de cercetare. Cu toate acestea, menționăm că instituția concordatului preventiv este relativ tânără, în perioada scursă din anul 2009 până în prezent, neacumulându-se un volum semnificativ de practică judiciară.

Așadar, procedura cuprinsă în dispozițiile Legii nr. 381/2009 prevede că este în atributul judecătorului-sindic să verifice din oficiu două cerințe ale deschiderii procedurii concordatului, și anume: o cerință negativă că debitorul solicitant nu se află în stare de insolvență și o cerință pozitivă asupra căreia este necesar să stăruie judecătorul-sindic referitoare la constatarea că titularul execută sau este capabil să execute obligațiile exigibile, după cum rezultă din art. 3 lit. b) din legea amintită.

Ambele cerințe trebuie îndeplinite cumulativ, debitorul interesat având obligația de a furniza judecătorului-sindic probe și date suficiente pentru a putea fi verificată îndeplinirea acestor condiții. De asemenea, aceleași cerințe vor trebui să fie îndeplinite, nu numai la deschiderea procedurii concordatului, ci și la constatarea concordatului, inclusiv la pronunțarea asupra omologării sale.

În același context legislativ, se stipulează faptul că procedura nu se aplică debitorilor persoane juridice care organizează o întreprindere economică aflată în dificultate financiară, dacă debitorul se află în stare de insolvență. Această categorie este prevăzută de art. 1 din lege. Totuși, legiuitorul nu precizează dacă are în vedere starea de insolvență de fapt sau insolvența declarată de instanța de judecată. Regula trasată de această normă de excludere este clară și se adresează debitorilor care se află în insolvență, indiferent de forma ocultă sau declarată a acesteia și independent de caracterul vădit sau iminent al stării de insolvență.

Dispunând omologarea, judecătorul-sindic suspendă toate procedurile de executare silită. Pe perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor (art. 29).

În acest context, stabilirea de către judecătorul-sindic a faptului că societatea îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi supusă concordatului, duce la concluzia că aceeași societate nu este în insolvență, cel puțin la data soluționării cererii, pe fond și în recurs. Această concluzie se desprinde din interpretarea per a contrario a soluțiilor pronunțate cu ocazia analizei făcute în decizia civilă nr. 2125/6.12.2012 privind aprobarea dată pentru continuarea concordatului.

În speță, la data deschiderii procedurii generale a insolvenței, respectiv data 07.08.2012, SC SID SRL se afla în procedura de concordat preventiv, (dosar nr. 11744/30/2012, din data de 29.12.2010). Prin încheierea nr. 33 s-a dispus deschiderea procedurii concordatului preventiv și numirea ca și conciliator a societății pe SCP Casa de Insolvență Banat SPRL, iar la 17.02.2011 prin încheierea nr. 275 pronunțată în camera de consiliu s-a admis cererea de omologare a concordatului preventiv. În conformitate cu prevederile Legii nr. 381/2009, art. 54, procedura concordatului preventiv durează 18 luni de la data omologării acestuia, deci SC SID SRL s-a aflat până la data de 17.08.2012 în procedura de concordat preventiv.

La data de 26 iulie 2012 conciliatorul, în calitate de conciliator desemnat în cauza ce privește procedura concordatului preventiv a SC SID SRL, a depus cererea de prelungire a concordatului preventiv a SC SID SRL, în conformitate cu prevederile art.34 alin. (3) din Legea nr. 381/2009, fiind îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (3) al art. 34, fapt confirmat și de decizia civilă nr. 2125/6.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 11744/30/2010, prin care s-a prelungit concordatul preventiv al societății debitoare cu 6 luni, de la data de 6.12.2012.

Ca urmare, sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 381/2010 în care se precizează faptul că „pe perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura insolvenței față de debitor”.

Altă speță ivită în practică a evidențiat condițiile de omologare a concordatului preventiv.

Astfel, pentru omologarea concordatului preventiv este necesar a se verifica dacă sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 381/2009 în sensul că întreprinderea debitorului este în stare de dificultate financiară; valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu nu depășește 20% din masa credală; concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezintă cel puțin 80% din valoarea totală a creanțelor.

În speța ce face obiectul dosarului nr. 1637/1259/2010, debitorul SC L SRL a solicitat deschiderea procedurii de concordat preventiv.

În motivarea cererii, debitorul a arătat, că societatea se află în dificultate financiară fără a fi însă în stare de insolvență, fapt ce a condus la diminuarea disponibilităților bănești necesare unei desfășurări normale a activității, și în vederea continuării activității, a păstrării locurilor de muncă și acoperirea creanțelor, în scopul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 381/2009 și în temeiul art. 20 alin.1 din aceeași lege s-a solicitat numirea în calitate de conciliator provizoriu a B SPRL, în vederea elaborării listei creditorilor și a ofertei de concordat preventiv care să cuprindă proiectul de concordat și planul de redresare a societății.

Instanța a constatat existența actelor din care rezultă că debitorul nu se află în una din situațiile prevăzute de art. 13 lit. a – f din Legea nr. 381/2009 motiv pentru care, prin încheierea pronunțată în cameră de consiliu, din data de 28.10.2010, în temeiul art. 14 raportat la art. 20 alin.1 din Legea nr. 381/2009, a dispus numirea în calitate de conciliator provizoriu al debitorului a B SPRL, cu atribuțiile prevăzute de art. 16 din lege și un onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei lunar, conform art. 17 din lege .

S-au depus actele prevăzute de lege, respectiv lista creditorilor și a ofertei de concordat preventiv care să cuprindă proiectul de concordat și planul de redresare a societății , iar la termenul din data de 09.12.2010 , conform art. 25 din Legea nr. 381/2009 conciliatorul a depus la dosar oferta de concordat preventiv împreună cu restul documentației prevăzută de lege.

La termenul de judecată respectiv, în temeiul art. 23 din Legea nr. 381/2009 s-a dispus amânarea în vederea organizării ședinței de negociere cu creditorii cunoscuți, înscriși în listă, și exercitarea votului asupra proiectului de concordat preventiv, conform procedurii instituită de art. 23-24 din lege, pentru ca o copie a ofertei de concordat preventiv să fie depusă la grefa instanței unde va fi înregistrat într-un registru special, pentru a se indica în proiectul de concordat procentul preconizat a fi acoperit, din valoarea tuturor creanțelor.

La data de 04.01.2011 a fost depusă precizarea referitoare la oferta de concordat preventiv în sensul acoperirii în procent de 100% a sumelor datorate creditorilor indicați ,ce au calitatea de prestatori servicii , în termen de 6 luni de la data omologării concordatului iar în privința creditorilor chirografari – furnizori de mărfuri, cu fiecare dintre acești creditori au fost încheiate contracte în care se specifică faptul că mărfurile vor fi achitate pe măsura vânzării acestora, contractele fiind anexate ofertei precizate de concordat preventiv. S-au depus dovezi în sensul notificării creditorilor în vederea supunerii la vot a proiectului de concordat preventiv încheiat la data de 20.12.2010, prin care s-a convenit asupra achitării creanței datorate R SA, în temeiul contractelor de credit a actelor adiționale, în 18 rate lunare, conform desfășurătorului cuprins în contract.

În contract sunt prevăzute drepturile și obligațiile părților, durata contractului, modalitatea de modificare și respectiv încetare a convenției , răspunderea debitorului în caz de neexecutare a obligațiilor.

Instanța, a constatat că sunt întrunite condițiile de legalitate în privința concordatului intervenit între părți, că a fost aprobat prin votul creditorilor reprezentând mai mult de două treimi din valoarea creanțelor acceptate și necontestate, respectiv creditorii R SA și P, că procentul preconizat de satisfacerea a creanțelor depășește 50% ca urmare a măsurilor de redresare propuse, că termenul limită prevăzut de art. 21 alin.2 lit. d) din lege a fost respectat, în temeiul art. 26 alin.1 și 2 din Legea nr. 381/2009 s-a constatat legalitatea convenției .

În concordanță cu dispozițiile art. 27 alin. 1 și 2 din lege, de la data comunicării încheierii, față de creditorul semnatar al concordatului se suspendă de drept urmărirea individuală asupra debitorului, curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor precum și curgerea dobânzilor, a penalităților precum și a oricăror alte cheltuieli aferente creanțelor.

La data de 30.12.2010 conciliatorul a solicitat instanței omologarea concordatului conform ofertei depusă la dosar și notificată creditorilor

Analizând cererea de omologare, instanța a reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile impuse de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 381/2009 în sensul că întreprinderea debitorului este în stare de dificultate financiară; valoarea creanțelor contestate și/sau în litigiu nu depășește 20% din masa credală; concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezintă cel puțin 80% din valoarea totală a creanțelor, și a admis cererea conciliatorului în sensul omologării concordatului iar în baza art. 28 alin. 3 din lege, a dispus suspendarea procedurilor de executare silită împotriva debitorului.

V. CONCLUZII

În finalul demersului științific, se impune, după cum este firesc, punctarea principalelor concluzii desprinse pe parcursul cercetării realizate, menționând, în același timp, și anumite aspecte privind implicațiile acestei lucrări, precum și perspectivele unor viitoare cercetări în sfera aspectelor legate de subiectul procedurilor de salvgardare a întreprinderilor aflate în dificultate, mai precis concordatul preventiv.

Arhitectura lucrării încearcă să scoată în evidență caracteristicile esențiale ale concordatului preventiv, plecând de la punctarea trăsăturilor esențiale ale modalităților de evitare a falimentului, prezentând diferențele față de procedura extremă a insolvenței și insistând pe beneficiarii, protagoniștii și etapele caracteristice concordatului preventiv.

Primul pas făcut în vederea fundamentării acestui demers de cercetare a fost prezentarea procedurilor de prevenție a falimentului, atât cele generale (medierea, negocierea, arbitrajul, concilierea directă), cât și cele prevăzute de Legea 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și al mandatului ad-hoc.

În cuprinsul următorului capitol ne-am îndreptat atenția asupra actorilor distribuiți în procedura concordatului preventiv, dorind să prezentăm importanța acestora, sfera atribuțiilor conferite și modul în care aceștia intervin în fazele acestei proceduri.

Capitolul al III-lea a fost dedicat exclusiv etapelor procedurii concordatului preventiv, punctând într-o manieră cât mai clară și detaliată parcursul prin care trece o întreprindere aflată în dificultate care dorește să-și salveze afacerea și să-și achite toate datoriile acumulate către creditori.

Astfel, având în atenție dispozițiile speciale ale legii referitoare la condiții, termene, nulități precum și derogările acordate diferitelor categorii de creditori sau debitori, am prezentat nuanțele pe care le implică deschiderea procedurii concordatului preventiv, cuprinsul ofertei de concordat, caracteristicile proiectului de concordat, încheierea concordatului, constatarea și omologarea acestuia, realizarea și închiderea procedurii.

De asemenea, am insistat asupra implicațiilor și efectelor asupra protagoniștilor procedurii, în fiecare etapă a concordatului preventiv. La sfârșitul lucrării, am adus două exemple de jurisprudență care evidențiază modul practic de aplicare al anumitor condiții stipulate de Legea nr. 381/2009.

În final, mai precizăm că procedura concordatului preventiv apare ca un mecanism viabil de evitare a metamorfozei stării de dificultate a debitorului în stare de insolvență, implicit faliment. Spre deosebire de mandatul ad-hoc, atât constatarea cât și omologarea concordatului preventiv produc pentru debitor o serie de efecte benefice care, cumulate cu efectul măsurilor înglobate în proiectul de concordat preventiv, oferă debitorului șansa redresării, iar creditorilor perspectiva acoperirii creanțelor .

Cu toate că există pericolul ca acest instrument să fie convertit de debitor într-o tehnică de blocare a urmăririlor individuale ale creditorilor, partenerii comerciale trebuie să-și ofere un vot de încredere și să analizeze aspectele pozitive ale acestei proceduri.

Deși la data adoptării ei legea a trezit diverse controverse în rândurile practicienilor și teoreticienilor, în prezent putem spune că Legea nr. 381/2009 este o lege necesară, care a venit să umple un gol de reglementare creând un mecanism legal și general aplicabil de prevenție a insolvenței, în care sunt implicați creditorii, atât în mod individual, cât și ca o colectivitate, aliniind țara noastră cu țările din Uniunea Europeană care beneficiază de astfel de reglementări.