Concluziile din finalul lucrării pot constitui repere pentru realizarea ,,Documentației necesare creării unui geoparc în Subcarpații Ialomiței,,. [308173]

[anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]-[anonimizat] a [anonimizat], susținându-se totodată dezvoltarea socială și economică a comunelor.

Scopul studiului l-a constituit realizarea unei diagnoze a [anonimizat], pentru implicarea tuturor localităților în activitățile potențiale din Geoparcul Subcarpaților Ialomiței.

Obiectivele urmărite au fost următoarele: a). [anonimizat], socio-[anonimizat], de patrimoniu; b). Identificarea unui potențial centru administrativ al geoparcului; c). [anonimizat], în cadrul geoparcului Subcarpaților Ialomiței.

Cercetarea privind tematica lucrării s-a [anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] 1, este o sinteză a aspectelor teoretice privind conceptele de : biodiversitate, [anonimizat], ecoturism, [anonimizat],. Capitolul 2 [anonimizat], [anonimizat]-culturale, turistice, [anonimizat] 3 cuprinde sugestii privind modul de organizare a spațiului geografic în scopul implicării în activități de conservare a [anonimizat], crearea unui geoparc.

Concluziile din finalul lucrării pot constitui repere pentru realizarea ,,Documentației necesare creării unui geoparc în Subcarpații Ialomiței,,.

Adresându-[anonimizat] rǎspunde astfel necesitǎ[anonimizat], cu implicații de naturǎ social-economicǎ, educativǎ și ecologicǎ.

Conceperea, elaborarea și realizarea acestei lucrării am realizat-o sub îndrumarea acordată de doamna prof. dr. [anonimizat].

Capitolul I.

La Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro (1992) când s-a semnat Convenția asupra Diversității Biologice în prezența reprezentanților a 150 [anonimizat] a fost definită astfel: “biodiversitatea include atât diversitatea din interiorul speciilor (variabilitatea) cât și pe cea dintre specii ([anonimizat]), ca și pe cea a ecosistemelor”.

[anonimizat] 5 iunie 1992, la care România a aderat prin Legea nr. 58/1994, obiectivele principale sunt:

• conservarea diversității biologice, folosirea durabilă a componentelor, împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor ce rezultă din utilizarea resurselor genetice (art. 1);

• dezvoltarea strategiilor naționale, a planurilor și programelor pentru conservare și folosirea durabilă a diversității biologice; integrarea planurilor de utilizare durabilă a diversității biologice în planuri interdisciplinare (art. 7);

• necesitatea de a stabili o rețea de arii protejate și de a dezvolta elemente de reper pentru selecția, stabilirea și managementul ariilor protejate (art. 8).

În sens larg biodiversitatea cuprinde următoarele categorii: diversitatea genetică,  diversitatea speciilor, diversitatea ecosistemelor, diversitatea peisageră, diversitatea culturală umană.

În articolele Convenții de la Rio de Janeiro, din 1992, sunt de asemenea stipulate necesitatea de a folosi resurse importante (științifice și financiare) pentru promovarea protejării ecosistemelor și a dezvoltării lor durabile în cadrul unor arii protejate, ca și introducerea programelor de reabilitare a speciilor rare sau pe cale de dispariție, atât “in situ” cât și “ex situ”.

În 1978, la Paris s-a încheiat Convenția pentru protejarea patrimoniului natural și cultural de către Uniunea Internațională pentru conservarea Naturii ( UICN), care a elaborate un system de clasificare a ariilor protejate. ,, O arie protejată reprezintă o suprafață terestră și marină dedicată în special protecției și menținerii diversității biologice și a resurselor naturale și culturale asociate și gospodărite legal sau prin mijloace eficiente,,

Ariile protejate au fost clasificate astfel:

1. Rezervație științifică, 2. Parcuri naționale, 3. Monumente ale naturii,

4. Rezervații naturale, 5. Rezervații ale biosferei, 6. Zone umede de importanță internațională, 7. Situri naturale ale patrimoniului natural universal, 8. Arii speciale de conservare, 9. Arii de protecție specială avifaunistică.

Potențialul turistic extrem de valoros și complex, determinat de un cadru natural generos prin toate elementele sale, de un climat favorabil desfășurării activității turistice, de varietatea atracțiilor turistice culturale (vechi case țărănești și boierești, schituri, mănăstiri, biserici, vechi ocupații și meșteșuguri, datini și obiceiuri populare specifice ), ape minerale, constituie premise favorabile dezvoltării turismului.

Turismul reprezintǎ astǎzi unul din fenomenele care dominǎ lumea contemporanǎ, unul dintre segmentele cele mai profitabile din economia mondialǎ, remarcabil prin dinamicǎ, motivații multiple și o mare diversitate a formelor de manifestare.

Dezvoltarea turismului în arii naturale sensibile în absența unui management corespunzător poate afecta integritatea ecosistemelor și a comunităților locale.

Ca răspuns la interesul crescut pentru cunoașterea naturii dar și la efectele negative generate de afluxul vizitatorilor în ariile protejate, a apărut ecoturismul.

“Ecoturismul este o formă de turism desfășurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoașterea și aprecierea naturii și culturii locale, care presupune măsuri de conservare și asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentru populația locală”. (Puiu N., 2003, p. 76). Pornind de la acestă definiție ecoturismul reprezintă, pe de o parte, activități turistice diverse în natură, permițându-i turistului să experimenteze direct, să înțeleagă, să aprecieze, să descopere natura, cultura locală tradițională, iar pe de altă parte, permite managementul ariilor protejate prin activități de ecologizare, oferirea ajutorului financiar în acțiunile de reabilitare a ariilor naturale, oferă contribuții privind dezvoltarea comunităților locale, ( prin folosirea facilităților locale, cumpărarea de bunuri și servicii), contribuie la conservarea culturii și tradițiilor locale, oferind contribuții constructive pe termen lung pentru comunități. Susținerea ecoturismului ca model de dezvoltare a turismului, permite valorificarea integrată a resurselor naturale și culturale deosebite, creșterea calității vieții în comunitățile locale, va satisface motivațiile și cerințele turiștilor, avându-se permanent în vedere conservarea mediului pentru generațiile viitoare.   .

Actual, dezvoltarea durabilă devine un subiect tot mai important în contextul crizei economice mondiale, fie că vorbim de mediul urban sau cel rural. Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun", cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland: "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi".

În 1992, are loc la Rio de Janeiro „Summit-ul Pamântului”, la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state.

"Dezvoltarea durabilă este acel proces de dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a periclita capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor lor nevoi. […..] Pentru ca dezideratul dezvoltării durabile să poată fi atins, protecția mediului va constitui parte integrată a procesului de dezvoltare și nu poate fi abordată indepedent de acesta.“(Sursa: Declarația asupra Mediului și Dezvoltării, Rio de Janeiro, 1992).

La nivelul Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă a devenit obiectiv asumat începând cu 1997, când a fost inclus în Tratatul de la Maastricht.

În anul 2001 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă la Gotheborg, căreia i-a fost adaugată dimensiunea externă în 2002 la Barcelona, iar în 2006 a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene revizuită.

Elaborarea Strategiei Nationale pentru Dezvoltare Durabilă 2013-2020-2030 (SNDD) într-o formă revizuită a fost o obligație asumată de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, conform obiectivelor convenite la nivel comunitar și a prescripțiilor metodologice ale Comisiei Europene.

Dezvoltarea durabilă bazată pe formarea comportamentului etic, integrează problemele sociale, economice și de mediu, fiind totodată și baza pentru orice inițiativă și proiect de finanțare. Instrumentul care reunește toate interesele de dezvoltare durabilă a comunităților dintr-un teritoriu este geoparcul.

Geoparcul este un tip nou de arie de protecție naturală deosebindu-se de Parcul național și Parcul natural, prin faptul că este creat în interiorul comunităților umane, iar în activitățile de protecție și management integrat sunt incluse elementele cadrului natural, locurile cu deosebită semnificație istorică și culturală fiind administrat de o autoritate desemnată la nivelul statului pe teritoriul căruia se află.

Conform:

Charta Rețelei Europene a Geoparcurilor (REG 2001):,, Un geoparc European este un teritoriu ce integrează elemente de patrimoniu geologic în strategiile de dezvoltare teritorială susținute de diverse programe europene…,,;

Ghidului UNESCO (2004)- Rețeaua Globală a Geoparcurilor ,,…un geoparc UNESCO susține dezvoltarea social-economică…ducând la întărirea integrității…,,

,, …un geoparc trebuie să furnizeze programe educaționale ( muzee geologice, trasee) și cercetări științifice având drept țintă școlile, universitățile, publicul larg…,,

Pe teritoriul României există Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, singurul geoparc cu statut international UNESCO, Geoparcul Ținutul Buzăului,Geoparcul Perșani, Geoparcul Carpathus ( Rucăr – Bran) au statut de observator în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, beneficiiază de consultanță și susținere dacă doresc să aplice pentru obținerea statutului de geoparc internațional UNESCO.

La nivel national, etapele ca un teritoriu să fie declarant geoparc sunt :

Identificarea patrimoniului natural și cultural, a siturilor de interes pentru conservare, educație și turism, evaluarea situației social-economice, a partenerilor din zonă și a surselor de finanțare;

Definirea teritoriului, coerent din punct de vedere natural, cultural, administrative, a limitelor administrative ale comunelor pentru stabilirea limitelor geoparcului;

O strategie de dezvoltare durabilă pentru teritoriul geoparcului,

Parteneriat local care să aplice strategia propusă, dar și cu rol de a finanța activitățile și echipa ce va administra geoparcul;

Primirea avizului documentației, din partea consiliilor locale, consiliul județean, ANPM

Trimiterea unei scisori de înștiințare Biroului Național UNESCO;

Obținerea avizului științific al Academiei Române;

Dobândirea statutului de arie protejată.

Statutul de membru în Rețeaua Europeană a Geoparcurilor și în Rețeaua Globală UNESCO a Geoparcurilor este dobândit după evaluarea unei documentații depuse care cuprinde elementele de identitate ale unui geoparc, a unei cererii, care include descrierea elementelor de geologie, analiza potențialului de dezvoltare a geoturismului / ecoturismului, prezentarea instituțiilor ce au drept scop geoconservarea, politicile de protecție și dezvoltare economică durabilă a patrimoniului geologic, planuri de acțiune prezente și viitoare, argumentarea interesului de a deveni membru în rețele, adresate Celulei de coordonare a Rețelei Europene.

Elementele de identitate ale unui geoparc pot fi considerate:

Locația, suprafața, elementele geografice, sociale;

Prezentarea unității de administrare,

Anexe, grafice, hărți, bibliografie;

Definirea regiunii geografice;

Prezentarea siturilor protejate și a siturilor de interes turistic și educational;

Elementele de presiune asupra teritoriului;

Planul de management al siturilor;

Informațiile generale privind teritoriul geoparcului:

– Descrierea principalelor structuri responsabile pentru politicile de dezvoltare durabilă din teritoriu și tipurilor de activități economice existente și tendințele lor;

– Modul cum va fi organizată producția;

– Statutul actual de protecție;

– Facilitățile: muzee, trasee, situri de vizitare;

– Facilități planificate a fi dezvoltate.

Pe baza rezultatelor, o dată la trei ani, are loc reevaluarea geoparcului, fiind în continuare membru sau exclus din rețele.

Scopul existenței unui geoparc este bunăstarea comunităților locale, conștientizate și implicate în mod direct în păstrarea valorilor propriei regiuni, totodată beneficiare ale activităților de educație ecologică și ale amenajări turistice.

Existența unui geoparc ,,permite crearea de asocieri și parteneriate, favorizează o diagnoză a teritoriului, identificarea axelor de dezvoltare și propunerea unei strategii comune, fonduri din diverse surse, promovare gratuită, dezvoltarea unui turism durabil, generarea de fonduri,locuri de muncă, piață locală.,,(Geoparcul: Conservare – Imaginație – Inovare – Identitate, Alexandru Andreșanu, Geoparcuri.România.ro.)

Capitolul II. Studiu de caz –Subcarpații Ialomiței

II.1. Poziția și limitele

Subcarpații Ialomiței, încadrați între Dâmbovița și Prahova, se desfășoară din punct de vedere administrativ în cea mai mare parte, în județul Dâmbovița. Lucrarea de față privește numai partea aferentă județului Dâmbovița.

Subcarpații Ialomiței reprezintǎ a doua treaptǎ majorǎ de relief, ocupând partea central nord -esticǎ a județului Dâmbovița.( Fig.1)

La nord limita este datǎ de o denivelare tectono-erozivǎ de peste 200 m, care este subliniatǎ de un șir de depresiuni: Runcu-Moroieni, limita este însǎ greu de stabilit datoritǎ pǎtrunderii depresiunilor care au uneori vetrele extinse și pe versanții cu pante domoale ai munților.

Trecerea de la zona montanǎ la cea subcarpaticǎ este evidentǎ și în morfologie. Astfel, la contactul dintre conglomeratele de Bucegi, stratele de Sinaia, ce alcǎtuiesc culmile sudice ale munților și formațiunile de marne și gresii apare o bruscǎ denivelare a reliefului care se terminǎ printr-o depresiune de contact. Denivelarea poate atinge 400-500 m și odatǎ cu apariția ei pǎdurile de fag se rǎresc în avantajul terenurilor despǎdurite și ocupate de pǎșuni sau de livezi de pomi. Contactul dintre munte și Subcarpați se remarcǎ, așa cum s-a arǎtat, printr-o denivelare puternicǎ, care face trecerea de la ultimele culmi ale Bucegilor și Leaotei ( Brândușa 1447m, Mǎgura 1454 m) la o serie de dealuri peticite cu pǎșuni și livezi de pomi, situate la 800-900m, imediat la intrarea în Subcarpați, iar pe versanți încep sǎ aparǎ umeri și fragmente din teresele fluviatile, etajate la diferite înǎlțimi. Pe principalele vǎi lǎrgite mult la ieșirea din munte apar așezǎri umane, care în interiorul ulucului depresionar urcǎ chiar pe curmǎturile mai joase dintre culmi.

La sud limita spre Câmpia Românǎ, respectiv Câmpia Târgoviștei, este în general clarǎ, contactul morfologic dintre dealuri și câmpie se realizeazǎ pe o linie sinoasǎ ce unește localitǎțile Târgoviște-Moreni, respectiv o întrepǎtrundere între dealurile subcarpatice și câmpie, primele având caracter insular. Marginea sudicǎ a dealurilor au altitudini de 300-500 m având un traseu sinuos de la Șotânga-Glodeni-Ocnița, retrǎgându-se apoi spre nord în dreptul vǎii Prahovei.

Limita esticǎ este datǎ de Valea Prahovei.

Limita vesticǎ a Subcarpaților Ialomiței fațǎ de Muscelele Argeșului este datǎ de ,,linia Dâmboviței”, consideratǎ de unii geografi și geologi ca o falie, iar de alții ca o linie de inflexiune, o flexurǎ sau o linie de dislocație uneori contestatǎ (N.Popp,1939). Subcarpații Ialomiței se leagǎ de Muscelele Argeșului print-o porțiune de numai 8-10 km, deoarece la vest de Dâmbovița unitǎțile subcarpatice se afundǎ spre sud, sub Piemontul Cândești, iar spre nord se învecineazǎ cu Carpații cu 15 km mai spre sud decât la est de Dâmbovița.

,,Linia Dâmboviței” este flancatǎ spre est de dealuri bine împǎdurite: Dealurile Vulcanei, Dealurile Bǎrbulețului.

Actualul teritoriu administrativ al sectorului analizat , cuprinde orașele: Fieni, Pucioasa, Moreni și comunele: Aninoasa, Bǎrbulețu, Bezdead, Brǎnești, Buciumeni, Doicești, Glodeni, Gura Ocniței, Iedera, Malu cu Flori, Moroieni, Ocnița, Pietroșița, Rǎzvad, Runcu, Șotânga, Valea Lungǎ, Vârfuri, Vișinești, Voinești, Vulcana Bǎi, Vulcana Pandele.

II.2. Potențialul turistic natural

Fondul turistic reprezintǎ totalitatea resurselor naturale și social-cultural-istorice ca premisǎ esențialǎ în amenajarea turisticǎ a unei zone și în dezvoltarea anumitor forme de practicare a turismului, deteminând astfel puterea de atracție a unei regiuni geografice, constând din unicitate, originalitate sau autenticitatea acesteia. Fondul turistic cuprinde: fondul turistic natural și fondul turistic antropic, între ele existând complementaritate și constituind un ansamblu de valențe cu caracter aparent eterogen contribuind la dezvoltarea fenomenului turistic.

Fondul turistic natural al Subcarpaților Ialomiței prezintǎ un raport cantitativ și calitativ relativ echilibrat între componentele cadrului natural, generat de starea de degradare a unor elemente naturale (relieful, vegetația, solurile), existând un numǎr redus de obiective de calitate acest, dezechilibru fiind compensat prin contribuția unor elemente ale fondului turistic antropic.

II. 2.1. Potențialul turistic al reliefului

În ansamblu Subcarpații apar ca niște dealuri cu diferite înǎlțimi, puternic fragmentate de rețeaua de drenaj. Anticlinalele și sinclinalele sunt evidențiate și în morfologie, primele coresponzând de cele mai multe ori culmilor, iar celelalte zonelor depresionare.

Depresiunile pot avea suprafețe reduse, unele fiind abia conturate, având forma unor circuri la obârșia vǎilor și adǎpostind o localitate. Microdepresiunile submontane încep de la valea Dâmboviței la Cetǎțeni spre est, pe la Vârfuri, Pucheni, Brebu, Runcu, Pietroșița pe valea Ialomiței însǎ fǎrǎ a fi legate între ele prin înșeuǎri largi care sǎ formeze un uluc depresionar ca în alte regiuni ale Subcarpaților.

Mai spre sud microdepresiunile au același caracter de bazinete depresionare începând de la Bǎrbuleț pe linia localitǎților Râu Alb, Costești, Bezdead, Ursei, Vișinești. Aproape în paralel spre sud se aflǎ un alt rând de lǎrgiri depresionare, puțin mai extinse ca suprafațǎ, care încep la Pietrari, pe cursul inferior al Râului Alb, se continuǎ pe la Vulcana, Valea Lungǎ pe Cricovul Dulce.

Cel mai sudic aliniament de depresiuni este format din depresiunea Ocnița-Iedera de Jos. Celelalte depresiuni sunt mici, cu aspect deluros, în cuprinsul lor predominând relieful de porniturǎ în mare parte nestabilizat. Depresiunile sunt modelate în roci moi: marne, argile, dar și în bolte de anticlinale cu un pronunțat caracter asimetric.

Se remarcǎ bazinetele depresionare:

Depresiunea Lǎicǎi – este situatǎ la ieșirea de la Cetǎțuia unde Valea Dâmboviței se lǎrgește brusc pânǎ la confluența cu Valea Muscelului;

Depresiunea Malu cu Flori – este situatǎ în zona de confluențǎ a Dâmboviței cu Valea Largǎ, mǎrginitǎ de Malu Corbului ( 796m ) și Capu Coastei în partea sudicǎ. Se distinge printr-un relief puternic fragmentat;

Depresiunea Pucheni ( altitudinea 500-530 m) – este o zonǎ supusǎ unor puternice procese geomorfologice actuale, îndeosebi alunecǎrile de teren;

Depresiunea Râu Alb – drenatǎ de Râu Alb, unul din cei mai importanți afluenți ai Dâmboviței în sectorul subcarpatic, este mǎrginitǎ de Culmea Ciobǎneștilor și dealul Iacob este, de asemenea, cunoascutǎ prin fenomenele geomorfologice actuale îndeosebi alunecǎrile de teren.

În cuprinsul Subcarpaților Ialomiței se individualizeazǎ douǎ zone: Subcarpații Interni și Subcarpații Externi.

Subcarpații Interni

Reprezintǎ o zonǎ de interferențǎ între Carpați si Subcarpați, relieful lor prezentându-se ca niște valuri uriașe orientate est-vest, ca o consecințǎ a tectonicii, a cǎror înǎlțime scade de la nord la sud. Între aceste valuri de dealuri suprapuse pe anticlinale apar o serie de culoare corespunzǎtoare sinclinalelor. Ele au un relief domol. La contactul dintre zona montanǎ și cea subcarpaticǎ se remarcǎ un relief depresionar de naturǎ tectonicǎ și de eroziune diferențialǎ (V.Mihǎilescu,1966), care flancheazǎ de la sud ultimele culmi montane. El se poate urmǎri începând de la Cetǎțeni, din valea Dâmboviței, sub forma unui culoar îngust care se lǎrgește în valea Ialomiței prin Depresiunea Moroeni.

Relieful acestui culoar apare sub forma unor muscele cu înǎlțimi de 700-800 m, în care energia de relief poate atinge și valori de 300-400m. Rama sudicǎ a acestui culoar depresionar este datǎ de un șir de dealuri, dintre care menționǎm: Dealul Comani ( 845m), apoi Dealul Fata Mare (774m), pe dreapta Ialomiței și Plaiul Șirnei de la izvoarele Bizdidelului.

Vǎile Ialomicioara, Bizdidel, Țâța din Bazinul Ialomiței aferent Subcarpaților Interni, sunt adâncite cu peste 200m, pantele lor în profil longitudinal fiind de 10-20m/km. Existența sinclinalelor și a formațiunilor cu rezistențǎ micǎ la eroziune (marne) au influențat și aspectul reliefului. Principalele cursuri de apǎ au vǎi transversale, de exemplu, Bizdidel care dupǎ ieșirea din Depresiunea Bezdead strǎbate pânǎ la Pucioasa formațiuni paleogene, formațiuni destul de puternic cutate.

Succesiunea de sinclinale și anticlinale se continuǎ și spre sud, în formațiunile neogene. Sinclinalul care trece de la Valea Lungǎ-Ciucov, Ștubeie, Tisa pânǎ la Glodeni pe Ialomița se simte foarte mult în aspectul reliefului . El schițeazǎ un culoar transversal care, pornind din Valea Dâmboviței, de la confluența acesteia cu Râu Alb, trece prin bazinul Vulcanei, în Depresiunea Pucioasa și se continuǎ în bazinul Cricovului cu Depresiunea Valea Lungǎ. Aceastǎ cuvetǎ, lungǎ de 15 km și latǎ de cca 8 km, este axatǎ pe un sinclinal. Se individualizeazǎ astfel un șir de depresiuni de contact submontane: Bǎrbulețu, Malu cu Flori, Râu Alb, Pietroșița, Bezdead.

Apar astfel o serie de puncte de convergențǎ ale rețelei hidrografice și o eroziune intensǎ urmatǎ de fragmentarea puternicǎ a reliefului, în special pe flancurile sinclinalului.

Prezența rocilor ușor friabile (nisip, pietriș, marne, argile) a favorizat eroziunea și ca rezultat al transporturilor masive de materiale de pe pante s-au format o serie de agestre și vǎi largi, cu lunci bine dezvoltate, cum se întâlnesc pe Cricov avale de Valea Lungǎ. Peisajul acestei suprafețe depresionare este completat și de existența a numeroase alunecǎri de teren, care, vechi sau actuale, scot din circuitul economic suprefețe apreciabile de teren agricol.

Legǎturile acestui culoar depresionar cu exteriorul se fac atât pe Valea Cricovului spre sud, cât și pe Valea Ialomiței la vest și a Proviței la est, iar spre nord prin curmǎturile mai joase de pe Dealul Bizdidel.

Rama sudicǎ a acestei suprafețe depresionare este formatǎ de o suitǎ de dealuri: Masiviul Spǎtǎrelu-Mitropolia între Dâmbovița și Cricovul Dulce, care se continuǎ la est de Cricov cu Plaiul Mǎgureni.

Subcarpații Externi

Sunt situați între Ialomița și Cricov, fiind reprezentați de culmi deluroase Plaiul Curpeniș la nord și Dealul Târgoviștei la sud, care cuprind între ele Depresiunea Ocnița, deasemenea situatǎ pe sinclinalul care se continuǎ spre est, de la Iedera de Jos, unde valea Cricovului se lǎrgește mult .

În acestǎ regiune cele mai înalte dealuri ating 500-600 m, (Dealul Curpeniș 620 m). Depresiunea Ocnița este cuprinsǎ între douǎ anticlinale cel sudic, Gura Ocniței-Moreni fiind ultimul accident tectonic vizibil al Subcarpaților Externi. Pe acest interfluviu cele mai mari altitudini se gǎsesc în partea nordicǎ, pe formațiunile pliocen inferioare sau helvețiene, iar cele mai mici ( sub 500 m) în partea sudicǎ, pe formațiuni levantine.

Factorul relief are o importanțǎ deosebitǎ pentru amplasarea stațiunilor turistice. Pe lângǎ valoarea peisagisticǎ a unor zone înalte, cu rol de belvedere, este necesarǎ și gǎsirea, în imediata lor apropiere a condițiilor favorabile amplasǎrii unor baze materiale turistice, cu o anumitǎ altitudine, fragmentare și pante reduse, expoziții ale versanților.

Astfel stațiunile turistice existente: Pucioasa, Vulcana Bǎi s-au dezvoltat în culoare depresionare, de-a lungul râurile ce traverseazǎ aceste sinclinale și pe dealurile joase (350-500m) ce le strǎjuiesc.Diversitatea litologică a determinat apariția unui relief foarte variat și spectaculos, cu versanți abrupți, dar și cu culmi ușor rotunjite, cu pante domoale, sau abrupte, iar vǎile râurilor cu aspect de culoar cu îngustiri și lărgiri, generate de rezistența diferită a rocilor la eroziune.

Ca forme deosebite se remarcǎ Râpa Șoimului și Malu de Rǎsunǎ, acesta fiind situat în partea de nord a localitǎții Bezdead,( este un perete aproape vertical cu înǎlțimea de 20-25 m, compus din straturi subțiri și în formǎ de plǎci de ardezie, ce seamǎnǎ din depǎrtare cu coardele unui imens instrument muzical, denumirea sa fiind și pentru ecoul de o claritate deosebitǎ pe care îl emite), fapt ce constituie un punct de atracție pentru turiști.

Subcarpații Ialomiței prin formele de relief, pot constitui asociații peisagistice de mare relevanțǎ atractivǎ. Astfel anumite tipuri de relief unde asocierea diferitelor elemente, fiecare dintre ele cu o funcție recreeativǎ proprie, ridicǎ la cote superioare valoarea potențialului.

Fig 2. Subcarpații Interni

(sursa http://www.cjd.ro/fisiere/cjd/buletine/CTATU/PATJD/potential%20turistic/potential%20turistic.pdf)

Fig 3. Subcarpații Externi

(sursa http://www.cjd.ro/fisiere/cjd/buletine/CTATU/PATJD/potential%20turistic/potential%20turistic.pdf)

II.2.2. Potențialul turistic al climei

Dacǎ relieful asigurǎ suportul material al tuturor activitǎților recreative climatul impune ,,modalitatea” lor de desfǎșurare. El genereazǎ ,,atmosfera,” favorabilǎ sau nefavorabilǎ actului recreativ, favorizând sau dimpotrivǎ inhibând derularea acestuia. Majoritatea absolutǎ a turiștilor, dar și numeroși cercetǎtori, reduc importanța climei la ,,timpul frumos” a cǎrui frecvențǎ și duratǎ este definitorie pentru recreere într-o regiune datǎ. In definirea timpului frumos sunt implicate o serie de elemente climatice cum ar fi: nebulozitatea, frecvența precipitațiilor și starea lor de agregare, temperatura aerului, vânturile.

Subcarpații Ialomiței au o climǎ temperat-continentalǎ, specific zonelor pericarpatice, cu diferențe regionale determinate pe de o parte de desfǎșurarea reliefului pe mai multe sute de metrii, iar pe de altǎ parte de situarea lor într-un sector unde se realizeazǎ interferarea influențelor circulației maselor de aer de NV, E și S. Totodatǎ existența în nord a munților care îi dominǎ prin versanți povârniți faciliteazǎ în condițiile circulației maselor de aer din nord-vest producerea efectului de foehn. Deschiderea spre sud, spre câmpie a vǎilor ușureazǎ pǎtrunderea spre centrul Subcarpaților a aerului cald sudic. Apar astfel unele particularitǎți climatice determinate de principalii factori genetici :

-particularitǎțile locale ale suprafeței active;

-radiația solarǎ;

-circulația generalǎ a maselor de aer.

Particularitǎțile locale ale suprafeței active

Relieful Subcarpaților Ialomiței se caracterizeazǎ printr-o succesiune de dealuri orientate de la est la vest, și de la nord la sud, cu altitudini cuprinse între 500-700 m în nord și 350 m în sud separate de culoare depresionare de vale, în lungul cǎrora are loc o canalizare permanentǎ a maselor de aer. Ca urmare particularitǎțile suprafeței active, altitudinea și trǎsǎturile morfologice influențeazǎ particularitǎțile climatice ale regiunii. Astfel altitudinea determinǎ zonalitatea elementelor climatice, morfologia determinǎ azonalitatea acestora, particularitǎțile strict locale.

Radiația solarǎ

Situarea dealurilor la adǎpostul lanțului Carpatic, în nord și cu deschidere spre Câmpia Românǎ în sud, fac ca radiația solarǎ sǎ aibǎ valori mari.

Anual durata de strǎlucire a Soarelui este de 2100-2200 ore, scǎzând cu altitudinea. Cea mai mare parte a orelor cu insolație (1400-1500 ore) se realizeazǎ în semestrul cald (aprilie-septembrie), restul în semestrul rece al anului. Ca urmare, sumele medii anuale ale radiației solare totale sunt, de 115-125 kcal/cm2 ( Atlas R.R.R. 1972-1979).

În timpul anului apar deosebiri climatice locale determinate de manifestarea diferitǎ a unor factori ce duc la scǎderea radiației. Însemnate sunt frecvența în anumite intervale de timp, predominant dimineața, a ceții în depresiuni și lipsa ei pe dealurile din jur, condensarea rapidǎ și o creștere a nebulozitǎții pe culmile mai înalte, datoritǎ ascendenței rapide a aerului și o situație opusǎ în depresiuni și pe dealurile mai joase, unde descendența aerului conduce spre un cer senin.

Bilanțul radiativ anual prezintǎ valori de 45-50 kcal/cm2, fiind lunar pozitiv, ( martie- noiembrie), negativ ( decembrie-februarie).

Fig. nr 4. Intensitatea radiației solare

(Sursa http://www.cjd.ro/fisiere/cjd/buletine/CTATU/PATJD/cadrul%20natural/cadrul%20natural.pdf)

Circulația maselor de aer

Prin poziția geograficǎ Subcarpații Ialomiței sunt supuși circulației maselor de aer din nord-vest, sud și est, de tip: oceanic, mediteranean, continental excesiv.

Circulația zonalǎ de vest, genereazǎ efectele de foehn, care determinǎ valori mai reduse ale nebulozitǎții totale (cca 6 zecimi) și ale umezelii relative ( <74 %). Aceste mase de aer, cu mare frecvențǎ, rǎcoroase și umede, ajung mai uscate , deoarece traverseazǎ Carpații Meridionali lǎsând aici, precipitații bogate.

Masele de aer din sud-vestul continentului, calde și umede, datoritǎ anticiclonului azoric (primǎvara) sau a ciclonilor mediteraneeni (la sfârșitul toamnei și iarna), aduc precipitații bogate, vara, zǎpadǎ și viscole , iarna.

Masele de aer din est, uscate, determinǎ secetǎ vara și scǎderi de temperaturǎ iarna, fǎrǎ geruri puternice.

Efectul direct al circulației generale îl constituie vântul, cu direcții frecvent din NV, cu o frecvențǎ de 18,8%, din N cu 14,8% și din S cu o frecvențǎ de 10,5% (la Voinești).

Particularitǎțile elementelor climatice

Temperatura aerului

Factorii genetici determinǎ un regim termic moderat cu temperatura medie anualǎ de 7-80 C în nord și 10-110 C în sud. Amplitudinea medie anualǎ este mai scǎzutǎ datoritǎ adǎpostului oferit de relieful dealurilor și de vegetația forestierǎ din aceastǎ zonǎ.

Temperaturile medii lunare au avut valori de -0,40 C în ianuarie și 20,80 C în iulie (Voinești , anii 1976-2000). Luna iulie este consideratǎ luna cea mai caldǎ a anului pentru teritoriul subcarpatic, datoritǎ încǎlzirii excesive a aerului în cursul zilei când se produce o intensificare a proceselor convective atmosferice.

În zona subcarpaticǎ temperatura aerului scade proporțional cu altitudinea, respectiv gradientul termic vertical de rǎcire a aerului este cuprins între 0.60 și 1.00 C/100 m.

Temperatura minimǎ absolutǎ coboarǎ sub -22O C, în ianuarie 1985 (stația Voinești), datoritǎ dinamicii aerului de nord și nord-est care antreneazǎ spre teritoriul românesc mase de aer foarte reci, arctice. Temperatura maximǎ absolutǎ s-a înregistrat la Voinești în 1985, fiind de 38,20 C.

Data medie de producere a primului îngheț este 11 și 21 octombrie, fiind mai timpurie în depresiuni și pe culmile deluroase mai înalte și mai târzie, cca 12 zile, spre sudul Subcarpaților. Ultimul îngheț se produce primǎvara, în luna mai. Numǎrul zilelor cu îngheț este de 100-200 zile / an.

Numǎrul zilelor de iarnǎ ( cu temperaturi sub 00 C) este sub 50 zile, iar a celor de varǎ ( cu temperaturi peste 250 C) este de 50-55 zile, pe când numǎrul zilelor tropicale ( cu temperatura mai mare de 300 C), de 10 zile.

Din analiza numǎrului total al zilelor senine se constatǎ cǎ pentru zona subcarpaticǎ existǎ în medie 110-120 zile senine/an și cca 120-140 zile/an acoperite.

Umiditatea aerului

În ceea ce privește umiditatea relativǎ a aerului, media anualǎ a fost sub 74% spre partea inferioarǎ a versanților cu expunere sudicǎ, între altitudini de 400-600m, ca efect al circulației locale cu caracter de foehn. În timpul anului umezeala medie anualǎ atinge valori de peste 79%, prezentând un maxim anual iarna ( media 85%) și un minim primǎvara ( media 75%),(Voinești).

Nebulozitatea

Nebulozitatea în zona subcarpaților are valoarea de 6,2 zecimi. Gradul de nebulozitate este mai crescut iarna și mai redus vara.

În corelație cu regimul și distribuția nebulozitǎții se aflǎ regimul anual al duratei de strǎlucire a Soarelui. Valorile înregistrate ating sub 2000 ore/an.

In decursul unui an în luna iulie, lunǎ cu cea mai mare insolație, s-au înregistrat peste 310 ore, în timp ce în luna decembrie, când are loc cea mai redusǎ duratǎ de strǎlucire a Soarelui, se înregistreazǎ doar 74 ore.

Numǎrul mediu de zile cu Soare este de peste 250 zile/an. Valoarea maximǎ a duratei de insolație se înregistreazǎ în luna iulie fiind de 0,64 % (Voinești).

Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice au valori cuprinse între 600-800 mm/an, ( Râu Alb – 835 mm/an, Moroeni – 815 mm/an, Fieni – 706 mm/an, Pucioasa – 615 mm/an, medii anuale între anii 1977-2000, în Județul Dâmbovița), scǎzând astfel cantitativ de la nord la sud și de la vest la est.

Cele mai mari cantitǎți de precipitații se înregistreazǎ în lunile mai-iunie iar cele mai mici în lunile de iarnǎ, februarie. Astfel 2/3 din precipitații cad în perioada caldǎ a anului, ( 350-400mm), respectiv 65-70%, restul cad în sezonul rece. Apar diferențieri și în repartiția cantitǎților maxime de precipitații, precum și a celor minime. Cantitatea maximǎ anualǎ de precipitații a fost de 1036 mm, înregistratǎ la Voinești ,1992), pe când cea minimǎ a fost de 630 mm, (Voinești, 1990).Numǎrul zilelor cu precipitații este în medie 150 de zile. Cad ploi cu o duratǎ între 5-12 minute și 10-12 ore. Ploile de mare intensitate cad în perioada de varǎ, când pot avea caracter de aversǎ, datoritǎ dezvoltǎrii bruște a noriilor convectivi, favorizând declanșarea eroziunii torențiale. Ploile de intensitate redusǎ cad mai tot timpul anului în mod continuu.

În timpul sezonului rece, precipitațiile cad sub formǎ de ninsoare, menținându-se sub forma unui strat de grosimi variabile. Primele ninsori cad la sfârșitul lui noiembrie, iar ultimele au fost semnalate în martie-aprilie. Ninsorile cad în medie 30-40 zile, stratul de nea menținându-se 50-70 zile. Grosimea stratului de zǎpadǎ variazǎ în medie între 1-16 cm. Lunile cu stratul cel mai consistent sunt ianuarie și februarie.

Fig nr 5. Precipitațiile medii anuale

(Sursa:http://www.cjd.ro/fisiere/cjd/buletine/CTATU/PATJD/cadrul%20natural/cadrul%20natural.pdf)

Vântul

Regimul eolian depinde de deplasarea maselor de aer și de condițiile locale de relief. Direcția dominantǎ este cea de nord-vest, în concordanțǎ cu orientarea și înclinarea reliefului, urmatǎ de vânturile de sud și cele de sud-est. Deplasarea maselor de aer este influențatǎ și de prezența celor douǎ culoare ale râurilor principale ce traverseazǎ Subcarpații: Ialomița și Dâmbovița. Astfel, culoarul Ialomiței canalizeazǎ masele de aer ce coboarǎ de pe platoul Bucegilor pe direcția nord-est, pe când axa râului Dâmbovița impune maselor de aer o direcție dominantǎ nord-vest. Vânturile locale sunt dirijate mai ales longitudinal pe vǎi.

În ceea ce privește viteza medie anualǎ pe direcții a vântului atinge valori cuprinse între 3 m/sec direcția nord-est și 1.8 m/s pe cea de sud-est, cele mai mari fiind în luna aprilie, iar cele ma mici în iunie. Calmul atmosferic atinge aici, în dealurile subcarpatice, valori maxime între 50-60% în luna decembrie, datoritǎ caracterului depresionar al reliefului

În timpul anului se produc și alte fenomene atmosferice și anume:

-ceața, care se produce la sfârșitul toamnei și începutul primǎverii, numǎrul mediu al zilelor cu ceațǎ fiind de 40 – 45 zile;

-roua se produce la nivelul vegetație ierboase în primele ore ale dimineților de varǎ, pe un interval de 100-120 zile;

-cele mai timpurii brume apar între 21 septembrie și 1 octombrie, în zona subcarpaților, ultimele brume înregistrându-se între 21 aprilie și 1 mai;

-grindina se manifestǎ în intervalul mai -august, îndeosebi lunile iunie și iulie.

Importanța practicǎ a cunoașterii acestor valori

În aceste condiții climatice caracteristice, organismul uman reacționeazǎ diferențiat, mai ales la schimbǎrile bruște de vreme. Astfel temperatura, umezeala aerului și vântul, peste care se suprapune presiunea atmosfericǎ, au un rol esențial în stabilirea tipurlui de mediu prielnic pentru desfǎșurarea activitǎților turistice.

Nebulozitatea este factorul ce influențeazǎ direct durata strǎlucirii soarelui, parametru vital pentru curǎ, pentru fructuoasa desfǎșurare a excursiilor și drumețiilor. Nebulozitatea, atunci când nu se manifestǎ excesiv, respectiv când este constituitǎ din nori subtiri, din grupa Cirus, joacǎ un rol pozitiv, atenuând intensitatea radiației calorice în orele amiezii. De asemenea norii în formațiuni izolate, în zonele înalte, ridicǎ valența esteticǎ a peisajului.

Temperatura aerului intrǎ în calcul numai în situația manifestǎrii sale excesive. Perioadele toride de varǎ, cu o radiație solarǎ puternicǎ, sunt tot atât de nefavorabile activitǎților de recreere, ca și intervalele geroase de iarnǎ, cu temperaturi negative.

Frecvența și intensitatea precipitațiilor este și ea o consecințǎ imediatǎ a nebulozitǎții. Timpul ploios adaugǎ, pe plan psihologic, un stres în plus, determinand sedentarizarea temporarǎ a turistului în locul de sejur. Precipitațile lichide sunt un factor nefavorabil, împiedicând sub diverse forme, derularea activitǎții turistice.

Vânturile, în funcție de durata și intensitatea lor, au o influențǎ contrastantǎ. Astfel brizele joacǎ rol de agent și de transport, de dispersie a aerosolilor. Vânturile puternice aduc prejudicii actului recreativ.

Ceața densǎ și grindina împiedicǎ circulația vizitatorilor în condiții de siguranțǎ.

Acești factori, între anumite limite, nu influențeazǎ starea organismului, sunt indiferenți sau sedativi, ori, dimpotrivǎ creazǎ o stare de relaxare, de confort, de destidere. Când sunt depǎșite limitele de toleranțǎ, acești factori influențeazǎ starea generalǎ a organismlui, devenind stimulativi sau chiar stresanți (Nicolae Ciangǎ, 1998).

Indicele de confort termic pentru Subcarpații Ialomiței, calculat ținând cont de temperatura aerului, umezealǎ și vânt în contextul în care organismul uman cautǎ sǎ-și menținǎ temperatura constantǎ, prin acumulare sau cedare de cǎldurǎ, este neutru . Se înregistreazǎ astfel peste 15-20 zile cu, confort termic.

Stresul bioclimatic ( cutanat și pulmonar), este relaxant, prezentând valori sub 35, mai ales în arealele depresionare unde se gǎsesc amplasate Stațiunile Pucioasa și Vulcana Bǎi. Condițiile climatice conferǎ acestor arii un coeficient superior de atractivitate, îndeosebi pentru fluxurile turismului curativ.

II.2.3. Potențialul turistic al hidrografiei

Alǎturi de relief, hidrografia se instituie în principala sursǎ de atracție turisticǎ aparținând cadrului natural. Elementele hidrografice posedǎ atribute pitorești înmagazinate în sistemul lor de organizare, particularitǎțile fizico-chimice sau dimensiunea acumulǎrilor acvatice. Principalele forme de prezențǎ a hidrografiei în turism sunt: rețelele fluviatile, de suprafațǎ și subterane, lacurile, apele minerale.

Subcarpații Ialomiței sunt traversați de râurile Ialomița, Dâmbovița și afluenții lor.(Fig 6).

Fig. nr 6. Bazinul Ialomiței

Sursa(http://www.cjd.ro/fisiere/cjd/buletine/CTATU/PATJD/cadrul%20natural/cadrul%20natural.pdf)

Dupǎ ieșirea din spațiul montan, râul Ialomița primește mulți afluenți, atât pe partea dreaptǎ cât și pe cea stângǎ, având pânǎ la ieșirea din zona subcarpaticǎ un bazin simetric.Principalii afluenți primiți pe partea stângǎ sunt Ialomicioara Pǎduchiosului, care își desfǎșoarǎ bazinul la contactul dintre zona montanǎ și cea subcarpaticǎ, apoi pârâul Rușețu, Valea Lupului și Bizdidelul, care pot fi considerate ca subcarpatice, pe partea dreaptǎ primește pâraiele: Rǎteiu, Raciu, Țâța și Ialomicioara, ale cǎror izvoare coboarǎ de pe pantele sudice ale Leaotei. Urmeazǎ apoi Vulcana, care dreneazǎ numai dealurile subcarpatice.

Cel mai important afluent al Ialomiței, pe care-l primește este Cricovul. Acest râu tipic subcarpatic, are un bazin foarte ramificat în cursul superior și manifestǎ o intensǎ acțiune de eroziune în rocile moi miopliocene ale cutelor subcarpatice. Cricovul se formeazǎ prin unirea pâraielor: Strâmbu și Tisa. Primește ca afluenți pe stânga: pârâul Ursei, pârâul Ruda și pârâul Provița, acesta din urmǎ avându-și bazinul în județul Prahova.

Râul Dâmbovița curge în aceastǎ zonǎ pe direcția NV-SE, formând o vale largǎ cu divagǎri. De la confluența cu Râul Alb pânǎ la ieșirea în câmpie, Dâmbovița strǎbate 25 km prin Subcarpații Externi și Piemontul Cândești. Pe acestǎ distanțǎ valea râului prezintǎ sectoare mai largi și porțiuni îngustate având un curs sinuos. Afluenții vǎii Dâmbovița sunt situați atât pe dreapta în Piemontul Cândești cât și pe stânga, în Subcarpații externi.

Pe stânga Dâmbovița primește din spatiul subcarpatic, Râu Alb care prezintǎ multe meadre și o vale largǎ în secțiunea inferioarǎ, albia sa minorǎ având lǎțimi între 6-10 m, seacǎ în lunile secetoase.

Caracteristic râurilor care traverseazǎ subcarpații este prezența în cadrul luncilor a microformelor de relief: brațe pǎrǎsite, grinduri, nivele locale de terasǎ ce suferǎ modificǎri la viituri.

Un aspect pe care-l ridicǎ râurile subcarpatice este degradarea în albie. Eroziunea malurilor este accentuatǎ, datoritǎ friabilitǎții terenului. Ialomița, Dâmbovița și afluenții lor transportǎ permanent, mari cantitǎți de aluviuni. Vegetația forestierǎ dezvoltataǎ pe brațele pǎrǎsite, pe grinduri determinǎ abaterea curentului de apǎ spre maluri. Apar astfel numeroase suprafețe erodate care afecteazǎ malurile pe lungimi aprecaibile. Astfel pe tot malul Bezdedelului starturile orizontale de fliș calcaros și marnos au format abrupturi spectaculoase care dau văii aspecte de adevărat canion astfel: Valea Sărată, Colțul Morii, Malul de Răsună, Râpa Zânii.

Regimul scurgerii și regimul de alimentare a râurilor sunt influențate de condițiile climatice (regimul precipitațiilor) și geologice, mǎrimea bazinului hidrografic. Situate în Subcarpați, râurile sunt alimentate din izvoare și pâraie, asigurându-se un volum de cca 10% din cel anual, insuficient în intervalele secetoase. Regimul scurgerii, se caracterizeazǎ prin ape mari de primǎvarǎ, în martie-aprilie, datoritǎ topirii zǎpezilor, ape mari în mai-iunie datoritǎ ploilor bogate de primǎvarǎ și de la începutul verii. Apar viituri vara, care coincid ploilor torențiale (iunie-iulie). Astfel, în general primǎvara și la începutul verii, volumul scurgerii depǎșește 50%, în rest intervale secetoare, lungi sunt întrerupte de viituri de 2-5 zile (O. Murǎrescu,2004).

Rețelele fluviatile, indiferent de mǎrime și importanța lor devin o sursǎ turisticǎ de prim ordin, prin geneza efectului de margine, posibilitǎțile oferite agrementului prin înot și pescuit.

Malurile apelor pirn microclimatul și peisajul specific reprezintǎ o fâșie vizatǎ de turismul sfârșitului de sǎptǎmânǎ. Configurația și morfologia de detaliu al malurilor are un rol major în orientarea preferințelor pentru un sector sau altul al acestora. De exemplu tronsonul meandrat al unor râuri se impune prin spectaculozitate. Un alt criteriu ce influențeazǎ opțiunile cererii este adâncimea și viteza apei. Ca urmare, vor fi preferate sectoarele cu un curs domol și cu adâncimi de pânǎ la 2 m.

Suprafețele lacustre naturale lipsesc, dar, apar rar în fostele exploatǎri de sare de la Ocnița, de exemplu, sau în depresiunile rezultate prin prǎbușirea acestora , dar care, prin deversarea unor ape reziduale au devenit impracticabile în scopuri balneologice. Apele de aici au o mineralizare ridicatǎ de 44,5 gr/l, tip clorurat – sodic ( Petre Gâștescu, 1971). Se reamarcǎ aici, la intrarea în Ocnița dinspre Gura Ocniței, Lacul Sǎrat, protejat printr-un gard fiind proprietate privatǎ. Localnicii il numesc depresiunea ,,Hoaga” sau ,,Groapa lui Ouatu”. ( Marioara Pavel, 2007).

De asemenea, în zona colinarǎ a dealurilor ce înconjoarǎ orașul Moreni se aflǎ resturile lacului de la Nisipoasa.

În comuna Brǎnești, pe plaiul Vârful Viei se afla lacul Porcului ( azi secat), un lac format la ploi, într-o groapă cu lungimea de 8-10 m cu lățimea de 4-5 m, adânc de 0,5-1 m. Un alt lac cu dimensiuni de cca 50-100m și 20-30 m lățime este lacul Zmeului situat în punctul Coasta de sud a Părului. Are cca 7-8 m adâncime, se formează la ploi rezistând uneori peste vară. Este abrupt și adânc, nefiind folosit malurile sale sunt acoperite de plante iubitore de apă.

Lacurile antropice sunt și ele puține. Se remarcǎ lacul de la Pucioasa, ( Fig nr 6), utilizat pentru alimentarea cu apǎ a orașului, pentru pescuit, în imediata apropiere fiind amenajatǎ o pǎstrǎvǎrie. Pe malul lacului este amplasatǎ o unitate turisticǎ de agrement, restaurantul Licurici și complexul Debarcader.

Fig. nr 6. Lacul de acumulare de la Pucioasa pe râul Ialomița

Spre deosebire de apele curgǎtoare, incluse aprioric în structura fireascǎ a oricǎrui peisaj, acumulǎrile lacustre se individualizeazǎ mai pregnant. In consecințǎ, zestrea lor turisticǎ este mai bine creionatǎ și constǎ într-o serie de atribute legate de pescuit, înot sau peisaj.

Apele minerale existente în Subcarpații Ialomiței, se detașeazǎ fațǎ de celelalte resurse, prin utilizare constantǎ, încǎ din secolul XIX.

Originea lor este legatǎ de formațiunile miocene alcǎtuite din marne, argile, gresii cu intercalații de gipsur, precum și tufuri dacitice și marno-calcare bituminoase cu conținut de sulf.

Cele mai cunoscute sunt cele din stațiunea balneoclimatericǎ Pucioasa. În raza acestei stațiuni, pe linia de contact dintre formațiunile geologice miocene și cele pliocene, existǎ ape sulfuroase-cloruro-sodice-sulfatate și bicarbonatate, calcice. Apele minerale de aici precum și nǎmolul sapropelic existent sunt indicate în afecțiuni reumatologice, neurologice, respiratorii, ORL, dermatologice, metabolice, cardiovasculare.

La Vulcana-Bǎi existǎ de asemenea izvoare de apǎ iodurate: clorurosodie, calcice, magnezice și sulfuroase, comparabile cu apele de la Vichy (Frața). Primele mǎrturii asupra existenței acestor ape au fost în 1837, iar în 1884, dr .A.O.Saligny a efectueat o analizǎ chimicǎ a acestor ape și a constatat cel mai ridicat conținut de iod din Europa, în aceste izvoare. Apele sunt valorificate în curǎ externǎ pentru: afecțiuni ale aparatului locomotor, sistem nervos periferic, anemii, limfatism, boli cronice ginecologice, dar și în curǎ internǎ pentru afecțiuni: digestive (gastrite), hepato-biliare (hepatite), dermatologice (alergii), renale (litiazǎ renalǎ, pielonefrite).

În localitǎțile Bezdead și Glodeni apar câte un izvor cu apǎ sulfuroasǎ-sulfatatǎ-biocarbonatatǎ-calcicǎ-magnezianǎ-hipotonǎ, cu mineralizare de 3,384 gr/l indicatǎ în cura multor afecțiuni.

Un izvor cu apǎ sulfuroasǎ-bicarbonatatǎ-sulfatatǎ-sodicǎ-hipotonǎ apare și la Pietroșița.

Ape cu concentrație salinǎ ridicatǎ alǎturi de brom și iod, apar sub forma unor izvoare naturale la Vârfuri, Sultanu și Urseiu. Prezența acestora este determinatǎ de existența cutelor diapire. Apar astfel de izvoare sǎrate la Bezdead-izvorul de la Valea Sǎratǎ, unde concentrația ajunge la 263 gr/l, la Glodeni, cu o concentrație de 85 gr/l, la Lǎculețe-izvorul de la Lacul Sǎrat și izvorul ,, La Saramurǎ”, cu o concentrație de 103 gr/l și respectiv 203 gr/l.

La Gura Ocniței, a fost deschisǎ în 1959, o stațiune balnearǎ, care era alimentatǎ cu ape sǎrate-iodurate de 16 sonde ( 4, la adâncimi de 1100-1350m și 12 la adâncimi de 130-1950m).

Cea mai mare parte din resursele hidrominerale existente sunt încǎ neutilizate din cauza debitelor mici sau a poziției periferice fațǎ de principalele cǎi de comunicație. Aceasta ar necesita mari investiții pentru amenajare. Totodatǎ prospecțiunile hidrogeologice efectuate în arealele ,,tradiționale” cu ape minerale, cât și în cele mai puțin cunoscute pot mǎrii considerabil rezervele de ape minerale valorificabile în actualele stațiuni balneoclimaterice, oferind pe de altǎ parte, în perspectivǎ, posibilitatea intrǎrii în circuitul turistic balnear a altor noi obiective.

II.2.4. Potențialul turistic al vegetației și faunei

În strânsǎ legǎturǎ cu condițiile morfologice și climatice caracteristice regiunii subcarpatice s-a individualizat un înveliș biogeografic, care contribuie la diversificarea fondului turistic natural.

Ca urmare a poziției geografice, sectorul se desfǎșoarǎ în zona întrepǎtrunderii pǎdurilor de fag cu cele de gorun. Apar astfel fǎgete la peste 600m altitudine, dar și în amestec cu alte specii ca: paltin, carpen, frasin. Își fac apariția de asemenea și o serie de arbuști: lemnul câinesc, dârmozul, salcia. Stratul ierbaceu este întâlnit în poienițe și luminișuri, aici cresc: colțișorul, lumânǎrica, cǎldǎrușa, brândușe.

Pǎdurile de gorun sunt rǎspândite în dealurile subcarpatice externe, la sub 600m altitudine. La limita superioarǎ se asociazǎ cu fagul iar în rest apare în amestec cu alte foioase și formeazǎ așa numitele ,,șleauri”, constituite din gorun, carpen, jugastru, paltin, sorb, frasin, ulm, cireș pǎsǎresc, mǎrul pǎdureț, arțarul.(Fig nr.8)

Stratul arbustiv este bine dezvoltat, o mare frecvențǎ o au: alunul, pǎducelul, cornul, sângerul, porumbarul, mǎceșul, socul. În aceste tufǎrișuri și chiar izolat prin pajiști se extinde murul.

Vegetația ierboasǎ, îndeosebi graminee, este prezentǎ în luminișuri, întâlnindu-se ca specii: pǎiușul, pǎiușca, barbosa. În pǎtura ierbacee, pe soluri mai sǎrace predominǎ rogozul de pǎdure, horștii, firuța de pǎdure, mǎrgelușa, iar pe solurile bogate în humus apar specii ca vinarița, colțișorul, aliorul, jaleșul de pǎdure. Dintre plantele agǎțǎtoare este frecvent curpenul de pǎdure. Este foarte bogatǎ flora vernalǎ, în special brebenei, viorele, ghiocei, untișorul, cocorǎi.

Râurile sunt însoțite de vegetația azonalǎ, respectiv zǎvoaie constituite din sǎlcii și rǎchite, plopul, stânjenelul de baltǎ, limbarița. Apar pe malurile apelor desișuri de arin negru și alb, plop alb. Printre cele mai frecvente plante ierboase din lunci se numǎrǎ diferite specii de rogoz, laptele câinelui de baltǎ, coada racului, izma, tǎtǎneasca, piciorul cocoșului, șopârlița, macrișul calului, local papura.

Acțiunea antropicǎ se resimte astǎzi tot mai evident. Suprafața ocupatǎ de vegetația lemnoasǎ s-a redus ca urmare a defrișǎrilor ce au repercursiuni profunde în ambianța bioclimaticǎ a regiunii dar și în ciclul evolutiv inițial al solurilor.

Locul pǎdurilor a fost luat de pajiștile secundare folosite ca pǎșuni sau fânețe, menținerea lor fiind posibilǎ prin intervenția omului. Aceste pajiști instalate în

Fig nr. 8 Repartiția vegetației forestiere

Sursa:http://www.cjd.ro/fisiere/cjd/buletine/CTATU/PATJD/cadrul%20natural/cadrul%20natural.pdf

principal pe locul pǎdurilor de gorun sunt formate din Faestuca pratensis, Faestuca sulcata și Faestuca pseudovina, Poa pratensis, Trifolium campestre – ca specii mezofile și Lolum perene, Filipendula vulgaris, Faestuca rupicola, ca specii xeromezofile.

Pe terenurile în pantǎ, cu soluri și expunere favorabile folosințelor agricole, locul pǎdurilor de cvercinee a fost luat de culturi de câmp și pomicole.

Fig. nr 9 Fânețe și livezi de pruni la Pietroșița

(Arhiva foto personală)

În pajiștile folosite ca pǎșuni datoritǎ degradǎrii se înmulțesc plantele neconsumate de vite și care nu sunt pretențioase fațǎ de sol ca: lumânǎrica sau coada vacii, laptele cucului, vulturicǎ, scai, turtǎ, urechea porcului, jaleș de câmp. Este bine dezvoltatǎ flora de mull, ce cuprinde o serie de plante: urzica moartǎ galbenǎ, mierea ursului, lipitoarea, brusturii, ciumǎfaia, troscotul, nalba mǎruntǎ, cǎtușe, talpa gâștei.

Rolul tuirstic al vegetației este conținut în compoziția asociațiilor vegetale, dimensiunile și vârsta anumitor plante, ritmurile evoluției anuale, efectul de margine și efectul de insulǎ, vegetația ca ecotop, elemente de ordin spiritual, legate de existenta vegetației. Pǎdurile de foioase oferǎ un grad ridicat de ozonificare a aerului. Ca element peisagistic, pǎdurea atrage vizitatorii prin sentimentul ce-l induce de întoarcere în naturǎ, de echilibrare totalǎ fațǎ de stresul cotidian, prin posibilitǎțile oferite peregrinǎrilor îndelungate, atmosfera de intimitate a actului recreativ, prin cura de aer ozonificat.

Pajiștile au o valoare turisticǎ mai redusǎ, impunându-se doar prin policromia lor în perioadele de înflorire.

Efectul de margine și efectul de insulǎ sunt subordonate prezenței vegetației în teritoriu. Marginea pǎdurii devine astfel o zonǎ de concentare cu caracter temporar a turiștilor, unele pajiști oferǎ posibilitǎți multiple de campare, iar suprafețele împǎdurite ambianța necesarǎ recreerii propriu-zise. Pentru turismul zonelor preorașenești, valoarea marginii pǎdurilor adiacente este datǎ de lungimea și configurația ei, precum și de compoziția în specii a vegetației dominante. Importanța acestui element se reflectǎ și în tendința infrastructurii de a se implanta în perimetru sǎu.

Suprafețele ocupate cu pǎduri întinse genereazǎ și ,,efectul de insulǎ” conform cǎruia arealele de maximǎ concentrare a vizitatorilor vor coincide, de regulǎ, poienilor și rariștilor din interiorul codrilor. Constatǎm încǎ o datǎ reacția cererii turistice orientatǎ spre unicitate, raritate, noutate. Prezența pǎdurii devenind copleșitoare, vizitatorul încearcǎ sǎ evadeze dintr-un univers pe care anterior și l-a dorit, cǎutând luminișurile cu pajiști, ,, insula” despǎduritǎ. Ea joacǎ rolul terenului optim pentru instalarea corturilor, dar și pentru construcția unor baze de cazare permanente. Deși efectul de margine nu se rezumǎ la contrastul peisagistic dintre terenurile cultivate sau al pajiștilor cu pǎdurea, întâlnindu-se și atunci când e vorba de malurile apelor curgǎtoare sau al lacurilor, în primul caz el se manifestǎ mai evident și are desfǎșurare spațialǎ mai largǎ.

Fig nr.10 Contactul dintre Subcarpați și Munții Leaota

(vedere din Pietroșița arhivă personală)

Pǎdurea trebuie asociatǎ, inclusiv pe plan turistic, unei biocenoze de mare complexitate, compusǎ, pe lângǎ esențele lemnoase, din numeroase specii de plante în care își gǎsesc condiții optime de viețuire mai multe specii de animale. Fiecare în parte, într-o proporție mai micǎ sau mai mare, vor participa la diversificarea atractivitǎții de ansamblu.

Pǎdurea reușește sǎ se impunǎ ca un domeniu turistic important, ea își sporește și indirect atractivitatea prin:

-influențarea topoclimatului;

-creșterea umezelii, scǎderea temperaturilor excesive, a vitezei vânturilor sau a radiației solare;

-purificarea aerului datoritǎ proceselor de fotosintezǎ și eliberarea de oxigen și aerosoli;

-diminuarea poluǎrii sonore , cu cca 20%;

-armonizarea liniilor peisajului prin mascarea fragmentǎrii de detaliu a reliefului.

Dintre toate componentele mediului natural, fauna este elementul cel mai mobil, fapt ce se rǎsfrânge asupra modului de integrare în grupa atracțiilor turistice și a exloatǎrii propriu-zise. Astfel, ca parte integrantǎ a unor biocenoze terestre fauna se evidențiazǎ prin diversitatea sa structuralǎ.

Din punct de vedere al zonǎrii geobotanice, Subcarpații Ialomiței se încadreazǎ spațiului carpatic, care cuprinde ,, întreg teritoriul muntos și dealurile legate genetic de CarpațI” ( i.Badea, L.Velcea ,,Geografia României”, 1983, pag.488).

Fauna pǎdurilor este variatǎ. În pǎdurile de fag se întâlnesc rozǎtoare: șoarecele gulerat, veverița, pârșul, dar și mamifere ca: mistrețul, lupul, jderul, de pǎdure, bursucul, iepurele.

Dintre pǎsǎri menționǎm: cinteza, mǎtǎsarul, ciocǎnitoarea pestrițǎ, eretele, câneparul, potârnichea, gaița, pitulicea, gaia roșie, turturica, sitarul, graurul, mierla, ciocârlanul moțat, șoimul rândunelelor, uliul gǎinilor.

Nevertebratele sunt bine reprezentate prin relații trofice cu unele plante: molia ghindei, trombarul ghinderi, rǎsucitorul frunzelor de stejar.

Pe malul apelor trǎiește lǎstunul, codobatura albǎ, fluierașul, nagâțul, țigǎnușul.

Subcarpații Ialomiței se încadreazǎ din punct de vedere al faunei ihtiologice zonei scobarului, alǎturi de care apar cleanul și mreana.

Așadar, fauna poate susține turismul de recreere și cunoaștere, indiferent de regiunea în care acestea se desfǎșoarǎ. Sensibilitatea sa deosebitǎ la impactul antropic impun încǎ mǎsuri severe de control a vânǎtorii și a pescuitului, fie prin organizarea fondurilor și parcurilor, fie prin instituirea unui statut de protecție absolutǎ pentru speciile amenințate cu dispariția.

II.4. Potențialul socio-cultural

Se impune în cadrul patrimoniului turistic al Subcarpaților Ialomiței, prin originalitate și chiar unicitate, pe plan național sau chiar internațional.

Relieful deluros, cu altitudinile și orientarea culmilor sale, factorii climatici, învelișul vegetal predominant forestier, prezența râurilor Ialomița, Dâmbovița, în lungul cǎrora existau, încǎ din perioada daco-romanǎ drumuri de legǎturǎ între Transilvania și sudul țǎrii intens circulate, sunt aspecte ce exprimǎ condițiile prielnice de viațǎ și adǎpost care au atras populația în decursul timpului pe aceste meleaguri, contribuind din plin la stabilirea ei, la înființarea unor așezǎri și la dezvoltarea unei vieți economice.

Diversitatea spatiului rural este dată de: vechimea așezărilor umane, arhitectura locuinței și materialelor de constucție, funcția așezărilor.

Primele urme materiale de locuire, din zona analizată, au fost descoperite încă din epoca bronzului (Viforâta-com Aninoasa), din epoca fierului –cultura de Hallstatt (Valea Voievozilor-Com Răzvad), urme ale culturii geto-dace de la Adînca-com Gura Ocniței), tezaure de monezi imperiale romane din sec II-III ( Pietrari- com Bărbulețu), adăugându-se apoi cetatea de pământ de la Voinești-com Voinești, din sec IX_XI, dar și rămășite ale unor curți domnești, la Doicești.

Satele puternic individualizate cu aspect, de obicei îngrijit și aerisit, unde predomină proprietatea privată, familială, sunt și astăzi comunități în care raporturile interumane sunt bune iar participarea cetațeanului la treburile publice este mai accentuată, viața socială este așezată pe o serie de norme ce au la baza viata multiseculară, tradițiile, obiceiurile și cultura locală.

Funcția economică dată de principala activitate economică desfășurată de către populația rurală, este cea agricolă completată de cea silvică, industrială, minerit, meșteșuguri, turistică. Astfel populația cultivă din cele mai vechi timpuri pentru nevoile proprii legume și zarzavaturi, porumb, in, cânepă, se practică cultura pomilor fructiferi: meri, peri, pruni, nuci, gutui, zarzări, se cresc păsări, bovine.

Arhitectural se disting casele tradiționale românești din zona subcarpatică cu locuințele înălțate, cu pivniță de piatră, cu pereți din paiantă, piatră, cărămidă, unde acoperișul tradițional din șindrilă a fost înlocuit de cu țiglă, tablă, unde sala-pridvorul, veranda se păstrează încă, locuința fiind separată de anexele gospodărești, acestea din urmă cu rol de adăpostire a animalelor sau a uneltelor, și-au păstrat încă aspectul arhitectural inițial. Materialul de construcție des folosit în construcția caselor o reprezintă lemnul, care este componentă de bază în construcție și care înfrumusețează în diferite moduri veranda, strașina, ferestrele.( Fig nr. 11, 12, 13, 14)

Fig nr 11 . Casa Lenuța Ignățoiu compărată de Muzeul Național al satului

Sursa: Ana Bârcă , Monumente și documente. Pietroșița, județul Dâmbovița, www.revistamonumenteloristorice.ro/fisiere/RMI_2010_1-2_012.pdf

Fig. nr.12 Brănești – Cea mai veche locuință ( arhiva personală)

Fig nr 13. Case vechi din Bărbulețu

Sursa : http://www.primariabarbuletu.com/

Fig nr 14. Casa bătrânească în com Runcu

Sursa : https://lajumate.ro/anunturi_case-vile-de-vanzare_in-runcu-db.html

Modul de viață rural, tradițiile, obiceiurile întregesc cultura materială, reprezentând un patrimoniu cu valoare unică.

Obiectivele turistice cultural-istorice, care sunt rezultatul unei îndelungate și continue locuiri a teritoriului subcarpatic se individualizează astfel:

urme materiale și ruinele unor cetǎți antice, medievale;

mǎnǎstiri;

biserici;

sinagogi, moschei;

monumente și ansambluri de arhitecturǎ;

ansambluri și curți domnești ruinate;

muzee și case memoriale;

cultura materialǎ și spiritualǎ (monumente de arhitecturǎ popularǎ-locuințe țǎrǎnești, bunuri cu semnificație etnograficǎ);

clǎdiri civile urbane ( școli, stații de cale feratǎ, biblioteci, fabrici);

monumente de tip industrial ( baraje, poduri);

arhitecturǎ peisagisticǎ ( grǎdini și parcuri)

Vestigiile materiale antice și medievale

Prezența așezǎrilor în Subcarpații Ialomiței este atestatǎ documentar prin descoperirile arheologice:

– din neolitic, așezǎrile de tip Tei II: Viforâta, topoarele de piatrǎ de la Manga, Malu cu Flori, Glodeni, Gheboieni, Viforâta;

– din epoca bronzului mormintele de înhumație de la Malu cu Flori, Voinești, Bǎrbulețu, Runcu, Gorgota (cultura Glina III-Schneckenberg)-cristalizarea primelor comunitǎți tracice, așezǎrile de tip Tei II: Viforâta, Runcu, Dealu Mare, Pucheni, Doicești, Pucioasa, Fieni, urme de locuire în punctele ,,Corniș” și ,,Dealul Scoarței” la Ocnița; o așezare la Vârfureni – comuna Pucheni; din epoca fierului este prezent Hallstatt-ul timpuriu prin descoperirile de la Ocnița – douǎ centuri de bronz datate în sec XII î.Hr, pe dealul Buzduga;

– cultura geto-dacǎ este conturatǎ în a doua epocǎ a fierului prin descoperirea unor vestigii de culturǎ materialǎ ( un vas de lut conținând monede de argint, în nordul satului Cǎprioru în punctul ,,Simonoc”), și spiritualǎ, în așezǎrile: Adânca, Gheboieni, Urseiu, Voinești;

– din perioada romanǎ demne de semnalat sunt ruinele unui castru roman din sec I e.n ( de la Voinești provine un tezaur din vremea împǎratului Augustus 31 î.e.n-14 e.n). Tot la Voinești demne de semnalat sunt: Cetatea de pǎmânt, sec. VI – VII Epoca migrațiilor, o așezare, sec.VIII – X, epoca medievală timpurie.

În apropierea fortificației din punctul ,,Cetǎțuie” au fost descoperite urme de locuire din secolele II-III e.n și secolele VIII-X.

Prin constituirea statului medieval românesc, Țara Românescă, se remarcă, atât documentar, cât și arheologic, o intensă locuire pe teritoriul subcarpatic. Cercetǎrile arheologice au evidențiat existența a numeroase așezǎri medievale între secolele X –XVIII: Fieni, Pietroșița, Doicești, Șotânga, Aninoasa, Sǎteni, Viforâta, Vulcana, Brǎnești, Runcu, Moțǎieni, Berevoiești, Bezdead, Mǎnești, Cǎprioru, Buciumeni, Glodeni, Pucheni, Tâța, Voinești.

Evoluția în condiții istorico-sociale apropiate, sec XIX-XX, cu legǎturi economice și culturale continue, cu un schimb permanent de valori, a dus la formarea unei culturi materiale complexe în așezǎrile din Subcarpații Ialomiței.

Mânǎstirile

Caracterizeazǎ perioada de maximǎ înflorire a statului feudal în secolele XV-XVII. În aceastǎ etapǎ de relativǎ stabilitate politicǎ și dezvoltare social-economicǎ. Se remarcǎ mǎnǎstirea Aninoasa (1530), ctitoritǎ de Vlad Innecatul, fiul lui Radu cel Mare, Mânǎstirea Viforata, Mânǎstirea Dealu, Mǎnǎstirea Gorgota, Mânǎstirea Adormirea Maicii Domnului- Runcu, Mânǎstirea Bunea, sunt monumente ale unei epoci ce și-a lǎsat profund amprenta în evoluția social-istoricǎ și mai ales culturalǎ a Țǎrii Românești. Pe lângǎ valoarea lor intrinsecǎ, ca vechi așezǎri monahale unde s-au dezvoltat adevǎrate focare de culturǎ ale epocii feudale aici s-au pǎstrat obiecte de artǎ originale.

Fig. Nr. 15 Mănăstirea Dealu Fig nr 16. Mănăstirea Viforâta

Bisericile

Contribuie la sporirea gradului de atractivitate a unor localitǎți rurale și stațiuni. Ele se remarcǎ prin vechime și elementele arhitecturale, obiectele religioase, picturi vechi, atât din perioada medievalǎ cât și din cea modernǎ.

Semnificative sunt: Biserica "Sf. Nicolae”-Aninoasa 1499 – 1501, 1510-1512, Biserica "Nașterea Maicii Domnului , "Sf. Gheorghe” sec. XVI – XVIII-Viforâta, Biserica "Adormirea Maicii Domnului”, 1662-1680 Bǎrbulețu, Biserica "Nașterea Maicii Domnului”, 1706-Doicești, Biserica ,, Nașterea Sf.Ioan Botezǎtorul și Sf.Teodor Tiron” (1900-1906), Biserica "Nașterea Domnului” 1656 – 1657-Sǎcuieni, Biserica (ruine), Epoca medievalǎ-Ghirdoveni, Biserica "Sf. Dumitru Izvorâtorul de Mir-de Afară 1680, cca.1850-I.L.Caragiale, Biserica "Adormirea Maicii Domnului –cu picturi de epocǎ, Biserica dublu hram ,,Sf.Nicolae și Sf.Ilie” 1646, Biserica ,,Nașterea Domnului”1654, cu picturi murale din 1667 ctitor Neagoe Sǎcuianu, Biserica "Sf.Paraschiva”, 1765 – 1767- Pietroșița, Biserica "Schimbarea la Față” 1554 – 1557-Gorgota, Biserica "Înălțarea Domnului,, "Sf.Ierarh,Nicolae”, 1883-1885-Manga, Biserica "Sf. Arhangheli Mihail și Gavril"- a schitului Bunea 1654,Vulcana Pandele.

Fig.16 Biserica de la Râu Alb

Fig 17. Biserica Adormirea Maicii Domnului din Doicești

Sinagogi și moschei

Sinagoga, moschea și biserica creștin-ortodoxǎ, care adǎpostește moaște ale Sfântului Ioan Botezǎtorul, sunt grupate în Complexul Interreligios din Vulcana Bǎi, promoveazǎ doctrina Armoniei și a respectului tradițiilor și principiilor doctrinare ale fiecǎrei confesiuni. La zidirea și ctitorirea acestora au ostenit un creștin, dr.Ion Popescu, doi evrei, frații Rubi și Michael Zimmerman și familia unui musulman, Leila și dr Omar Akill.

Fignr. 18 Complexul Interreligios din Vulcana Bǎi

Monumente și ansambluri de arhitecturǎ

Se individualizeazǎ cruci și monumente comemorative:

În Fieni este o cruce de piatrǎ din anul 1660;

În Moreni monumentul eroilor, 1916-1918, operǎ a sculptorului Mereanu;

În Pucioasa case vechi: precum casa lui Mihalache Dobrescu, monument de arhitecturǎ, în ea fiind organizatǎ dupǎ anul 1968, o expoziție etnograficǎ permanentǎ; casa Ion Diaconescu ( Diaconești), Mielu Petroșanu ( Șerbǎnești), pe care a fost așezatǎ o placǎ, menționându-se cǎ la 1848, Ion Heliade Rǎdulescu a poposit aici în drumul sǎu spre Pietroșița.

în anul 1871 existau douǎ cruci datate 1632 și 1654, Viforâta;

crucile de piatrǎ din secolul XVIII de la Pietrari;

crucea de piatrǎ de la Bǎrbulețu din 1669;

monumentele ridicate în cinstea eroilor Primului Rǎzboi Mondial (1914-1916)-Brǎnești, Buciumeni, Rǎzvad,

Crucea de piatră "de la Fântână", 1650 – Adânca;

Cruce de piatră, sec.XVll –Ghirdoveni;

Crucea de piatră,1632-1654 –Rǎzvad

Crucea lui Socol Cornățeanu, 1646 – Rǎzvad;

O cruce de piatrǎ din timpul lui Mihai Viteazul-Rǎzvad;

Monumentul ridicat în memoria țǎranilor cǎzuți în timpul rǎscoalei de la 1907-Rǎzvad;

Monumentul eroilor cǎzuți în rǎzboiul de Reîntregire a neamului, operǎ a lui Vasile Blendea-Rǎzvad;

Crucea de piatră,1635- Valea Voievozilor;

Crucea de piatră,1632-1654 – Valea Voievozilor;

Crucea de piatră, 1632-1654-Valea Voievozilor;

Cruce de piatrǎ din secolul XVIII-Doicești;

Crucea de piatră,1596-Satul Burlǎnești-Voinești ridicatǎ de Mihai Viteazul;

Douǎ cruci comemorative de piatrǎ din 1712 și 1719 –Gemenea-Voinești;

O cruce de piatrǎ din 1742-Izvoare-Voinești;

O cruce de piatrǎ din 1713 la Voinești;

Crucea de piatră,1765- Vulcana Pandele

Ansambluri și curți domnești ruinate

Se întâlnesc la:

♦ Aninoasa urmele caselor brâncovenești;

♦ Bǎrbulețu ruinele unor case boierești ce existau în secolul trecut;

♦ ruinele schitului de la Gura Bǎrbulețului din punctul Dealul Cǎlugǎrului;

♦ Doicești sunt urmele caselor brâncovenești – respectiv zidul de incintǎ, construit din piatrǎ de râu incastratǎ în casete de cǎrǎmidǎ, care se pǎstreazǎ într-o stare relativ bunǎ în partea de sud și vest unde în unele locuri se ridicǎ pânǎ la 6 m înǎlțime, în est se vǎd încǎ temeliile, din fosta casǎ domnescǎ, grajdurile, hambarele, locuințele slugilor n-a mai rǎmas astǎzi nimic. (Fig nr 19)

Fig. Nr 19 Doicești-Ruinele zidului de incintă a caselor Brâncovenești

♦ Valea Lungǎ se pǎstreazǎ conacul Cantacuzino-1760.

Muzee și case memoriale

Muzee

-Muzeu Moreni-Etnografie și istorie localǎ;

-Muzeu religios, mǎnǎstirea Viforâta comuna Aninoasa;

-Punct muzeal de Etnografie și istorie localǎ, comuna Bezdead, în cadrul Cǎminului Cultural;

-Punct muzeal -Etnografie și istorie localǎ comuna Brǎnești,

-Punct muzeal -Etnografie și istorie localǎ, comuna Malu cu Flori;

-Muzeul sǎtesc- Etnografie și istorie localǎ, comuna Pietroșița;

-Muzeu de etnografie localǎ, orașul Pucioasa;

-Punct muzeal- Etnografie și istorie localǎ, comuna Moțǎieni;

-Muzeu de etnografie și istorie localǎ comuna Râu Alb.

Fig.nr 20 Muzeul de Etnografie și Folclor Pucioasa

Fig.nr 21 Muzeul sătesc de etnografie și folclor Pietroșița

Case memoriale

Sunt de interes național, aducând în atenția publicului colecții documentare care prezintǎ mobilier de epocǎ, obiecte personale, viața și activitatea: creații artistice, literare, ale personalitǎților românești care au trǎit aici. Alte case memoriale sunt remarcabile și prin stilul arhitectural specific secolelor trecute.

Cunoscute și intrate în circuitul turistic sunt: Casa atelier a gravorului Gabriel Popescu (1866-1937), din Vulcana Pandele – casǎ în stil arhitectural neoromânesc, Casa Ion Bǎlǎșescu, care l-a adǎpostit pe Ion Heliade Rǎdulescu în timpul refugiului din 30 iunie 1848 în Pietroșița, Casa monument Mihalache Dobrescu, care adǎpostește expoziția permanentǎ de etnografie și artǎ popularǎ, Casa memorialǎ Alexandru Ciorǎnescu (celebru istoric, editor de documente, monografia lui Mihnea al III lea)-Moroeni, Casa Ion Rizescu sec XIX-Moțǎieni.

În Comuna Buciumeni, sat Buciumeni: Casa Andrei Alexandrina (1900), Casa Mǎlǎu Elvira ( 1900), Casa Ganea Gheorghe- Ion, Casa Ganea Elvira ( 1900), sat Dealu-Mare: Casa Popescu Sivia (1910),Casa Homeghi Marian (1900), Casa Duțǎ Paul (1900), Casa Gâlmeanu Maria (1910), Casa Anghel Gheorghe (1900-1910), Casa Popa Gheorghe (1900-1910), Casa Gîlmeanu Vasile, Casa Mǎrculescu Mihai ( 1936), Casa Andreoiu Ion (1900), Casa Matei Ion (1880),Casa Iordǎnescu Vasile (1900), Satul Valea Leurzii: Casa Bucurescu Maria au fost aprobate de Comisia Naționalǎ a monumentelor drept construcții cu valoare arhitecturalǎ și istoricǎ.

În satul Brǎnești se gǎsesc casele lui Vasile Enache (1780), casa scriitorului Teodor Balș (Bǎlǎșescu), Casa D.Bǎlǎșescu, cu douǎ niveluri și prispǎ cu parmalâc.

Fig. Nr 22 Casa Atelier Gabriel Popescu-

Vulcana Pandele

Cultura materialǎ și spiritualǎ

Ca mǎrturii ale civilizației și culturii populare se remarcǎ monumentele de arhitecturǎ popularǎ-locuințele țǎrǎnești (bine conservate în comunele Bǎrbulețu, Pietroșița, Voinești, Bezdead, Malu cu Flori, Pucheni, Vulcana Bǎi), bunuri cu semnificație etnograficǎ (produse meșteșugǎrești, artizanat, ceramicǎ, port popular), folclor literar, muzical și coregrafic, manifestǎri populare tradiționale (târguri) sunt cele organizate cu ocazia zilelor comunei și a orașelor la: Bǎrbulețu, Pietroșița, Malu cu Flori, Voinești, Vulcana Bǎi, Vulcana Pandele, Bezdead, Moțǎieni, Moroieni, Pucioasa, Fieni.

A. Monumentele de arhitecturǎ popularǎ

Din punct de vedere arhitectural, în Subcarpații Ialomiței frecvente erau casele cu o singurǎ încǎpere și o cǎmarǎ îngustǎ (Casa Ion Ciorǎnescu – Valea- Comuna Bǎrbulețu) dar și locuința cu douǎ camere (Casa Florea Marmandiu-Pietroșița).

Configurația arhitecturii de tradiție din zona subcarpaticǎ este întregitǎ de prezența caselor cu foișor în fața intrǎrii, acoperind în același timp intrarea în pivnițǎ, ele apar sporadic astǎzi în Bezdead, Pucioasa ( Casa Ion Podoleanu), în timp ce, casa cu soclu înalt din piatrǎ și cea pe douǎ nivele apar grupate în centrele civice din Pietroșița, Malu cu Flori, sau izolate pe pantele dealurilor.

Sistemul constructiv e cel tradițional, cu pereții din bârne în cunune orizontale, fixate în cepi de lemn. Fațadele sunt decorate cu motive geometrice fitomorfe și astrale obținute în structurǎ. Apar și astǎzi case construite din vârghii, învelite cu șițǎ și șindrilǎ.

Locuințele tipice din Subcarpații Ialomiței pǎstreazǎ și organizeazǎ interioare, ce includ totalitatea inventarului din interior, de la sistemul de încǎlzire, la mobilier, textile, obiecte de uz casnic. O gospodǎrie caracteristicǎ este cea a Elenei Serghe Popescu (sec XIX) din Pietroșița, marcatǎ de o poartǎ monumentalǎ din piatrǎ, cu anexele necesare.

Prin fondul arhitectural conservat ce include case din secolele XVIII-XIX, Pietroșița este o adevǎratǎ rezervație ,, in situ”. Casele cu etaj al cǎror parter este din piatrǎ, grupate în zona centralǎ, dau în modul cel mai veridic aspectul unei așezǎri din zona subcarpaticǎ (Casele Oncioiu, Oprea, Zǎvoianu).( Fig. nr.27) La exemplarele mai vechi, parterul era destinat adǎpostirii produselor, etajul fiind amenajat pentru locuit. Unele gospodǎrii pǎstreazǎ porțile din piatrǎ și chiar numele meșterilor. (Fig nr 28)

Sursa

B.Bunuri cu semnificație etnograficǎ

În domeniul artei populare, demne de relevat sunt aspectele autentice ce se manifestǎ în țesǎturile din interior, piesele de port care se încadreazǎ morfologic, decorativ și cromatic în aria artei populare din zonǎ, țesute din in, cânepǎ, lânǎ. Industria casnicǎ textilǎ, țesutul covoarelor, a scoarțelor, plocadelor, macatelor, ștergarelor, prosoapelor, fețelor de masǎ, a iilor și fotelor a fost dezvoltatǎ mai ales în secolul XX în comunele Bǎrbulețu, Runcu (Brebu), Râu Alb, Pietroșița, Valea Lungǎ, Bezdead, Pucheni, Voinești (sat Izvoarele).

Covoarele țesute în spațiul subcarpatic ialomițean aveau în decorație elemente romboidale dar și motive vegetale: bradul dar și antropomorf: ,,rotițele pe negru”, ,,coroana”, ,, România”, ,,roata”, ,, roata mare” în culori vii: roșu, verde, galben, albastru.

Fig nr .26. Pietroșița – textile de interior

În textilele de interior, pe lângǎ decorul geometric și cel floral întâlnim și elemente antropomorfe ,,omuleți’ dar și pe cele avimorfe, ca și reprezentarea strǎvechiului motiv al calului și cǎlǎrețului.

Elementele de port popular pǎstreazǎ sobrietatea și rafinamentul decorului geometric, îndeosebi fotele pe fond negru și decor ales cu fir, sau iile și cǎmǎșile femeiești cu râuri în șir continuu pe mânecǎ. Cromatica menține culorile tradiționale: roșu, negru, albastru, galben într-o perfectǎ armonizare, cele mai izbutite fiind piesele monocromatice sau în douǎ culori.Fig nr.

Fig nr.

O laturǎ importantǎ a activitǎților sǎtești tradiționale o reprezintǎ meșteșugurile: lucrul la pǎdure, ateliere specializate de tâmplari, dulgheri, rotari, lemnari, vǎrari (Brǎnești), fierǎrie, cipolitul pietrei (Pietroșița, Pietrari), lumânǎrie, dogǎria, olǎria (Voinești) .

Produsele meșteșugǎrești sunt variate: instalații pentru prelucrarea produselor pomicole: poverne, cuptoare de uscat prune ( slanițǎ), tiparele de caș, ,,pǎpușarele” cu motive decorative, lǎzi de zestre cu motive predominant geometrice, obiecte de veselǎ din lemn, produse ceramice pictate, buți și butoaie, tocitori, morile din lemn existente în lungul râurilor subcarpatice.

C. Folclorul literar, muzical și coregrafic

Creațiile literare, muzicale, coregrafice precum și obiceiurile tradiționale de primǎvarǎ-iarnǎ, cele specifice anumitor evenimente din viața oamenilor nașterea, nunta, înmormântarea, principalelor activitǎți agricole tradiționale (pǎstorit, cosit, culesul fructelor) se remarcǎ prin valoarea lor artisticǎ, de o pregnantǎ plasticitate și profunzime a multor din aceste creații, precum și prin vigoarea și originalitatea lor, conferindu-le un loc important în patrimoniul spiritualitǎții poporului român.

Ele sunt prezentate și astǎzi în cadrul șezǎtorilor (Vulcana Pandele, Voinești, Râu Alb, Cercul de folclor,,Muguri de Ania”- Aninoasa ), a dansurilor populare

( Vulcana Bǎi, Râu Alb, Brǎnești, Malu cu Flori), a formațiilor corale (,,Cântarea Brǎneșteanǎ”- Brǎnești, ansamblul folcloric ,,Vestitorii Aninoasei”-Aninoasa), formații de instrumente populare: buciume, fluierașe ( Vulcana Bǎi, Bezdead, Runcu, Ocnița) care au dorit menținerea datinilor strǎmoșești. Manifestǎrile populare tradiționale au loc cu ocazia zilelor localitǎților sau cu prilejul unor sǎrbǎtori religioase, a unor târguri de ceramicǎ și alte creații artistice artizanale.

Așa de exemplu sunt manifestǎrile folclorice și târgurile anuale:

religioase, Ocnița-Manifestari folclorice de Sf. Maria , Vulcana Pandele, Bezdead, Pietroșița – Manifestari folclorice de Sf. Ilie; 15 septembrie ziua comunei Vârfuri;

dedicate începerii sau încheierii unor activitǎți pastorale: Runcu-Rǎvǎșitul oilor manifestare folcloricǎ tradiționalǎ;

muzicale: Voinești-Festivalul de muzică popularǎ "Rodica Bujor;

târgurile anuale din comuna Bǎrbulețu: ,,Blagoveștenii”- 25 martie, ,,Ziua Crucii” 14 septembrie;

târgurile anuale la 8 septembrie în satul Ursei și 26 octombrie (Sf.Dumitru) în satul Vișinești;

serbǎrile Bǎilor Pucioasa, luna august

Târgul Artelor Meșteșugǎrești – Pucioasa;

Clǎdiri civile urbane

Includ o serie de sedii de primǎrii, școli, biblioteci, stații de cale feratǎ, vile și case, blocuri vechi de locuințe, hoteluri, teatre-ele fiind mǎrturii ale unor sisteme de construcție fie din perioada medievalǎ fie din cea modernǎ și contemporanǎ. Ele s-au impus în peisaj prin stilul arhitectural specific secolelor XIX –XX.

Obiective economice industriale

Multe din obiectivele economice din Subcarpații Ialomiței pot constitui și atracții turistice. În acestǎ categorie intrǎ Fabrica de ciment Fieni-Carpatcement, fosta fabricǎ de becuri ,,Steaua”-Fieni, Țesǎtoria și Filatura Pucioasa, Termocentrala Doicești, Stațiunea de Cercetǎri Pomicole Voinești, Zona industrialǎ petrolierǎ din jurul orașului Moreni ( primul loc din România și al treilea din lume unde s-a exploatat petrolul în 1691), SOCERAM –Fabrica producǎtoare de B.C.A – Doicești, NUBIOLA – fabrica de lacuri și vopsele –Doicești care ar putea intra în circuitul turistic, Stațiunea de cercetare pomicolǎ Voinești.

Arhitectura peisagisticǎ

Reprezentatǎ de parcurile și grǎdinile publice din orașele Pucioasa, Fieni, Moreni dar și din satele reședință de comună, constituie locuri de recreere, promenadǎ atât pentru locuitori cât și pentru turiști. Acestea încântǎ privirile vizitatorilor prin concepția de realizare, alternanța spațiilor verzi cu cele cu ornamente florale, cu aleile pietonale, amenajǎri de apǎ prin mici cascade, bazine, fântâni, dotǎrile de mobilier pentru recreere și iluminat.

!!!!!1 Capitolul 3

Valorificarea potențialului turistic

Chiar dacǎ dispune de un fond turistic capabil sǎ genereze o intensǎ activitate turisticǎ, Subcarpații Ialomiței, nu beneficiazǎ de o bazǎ materialǎ necesarǎ sǎ valorifice întregul potențial turistic existent.

Baza materialǎ, respectiv mijloacele de cazare, cele terapeutice, de agrement, alimentație publicǎ și de transport, destinate satisfacerii cererii turistice are un caracter aleator, neavând o concepție unitarǎ.

Lipsa de cunoaștere a propriilor resurse turistice de cǎtre autoritǎțile locale sau importanța economicǎ-socialǎ a altor proiecte edilitare, poate fi cauza neimplicǎrii și ignorǎrii totale a activitǎții turistice.

Baza de cazare este reprezentatǎ de hotelurile, motelurile, pensiunile din stațiunea balnearǎ Pucioasa și de pensiunile rurale existente din satele cu potențial turistic: Doicești, Dealu Mare, Moreni, Moroieni, Pucioasa, Pietroșița, Runcu, Valea Lungǎ. Acestea dispun de dotǎri și facilitǎți care au fǎcut posibilǎ încadrarea în categoria 2 stele pentru horeluri și 1, 2, și 3 margarete pentru pensiuni.

În urma cercetǎrilor am identificat în Subcarpații Ialomiței 4 hoteluri, categoria 2 stele, 3 moteluri, 21 pensiuni agroturistice.

Tab 1. Hotelurile și motelurile din Subcarpații Ialomiței

Analiza structurii spațiilor de cazare relevǎ lipsa unitǎților de cazare cu un grad superior de confort, predominând cele de 2 stele, respectiv 2-3 margarete.

Tab 2. Pensiuni turistice în Subcarpații Ialomiței

Din datele tabelului 2, rezultǎ cǎ, în stațiunea balnearǎ Pucioasa, se gǎsesc 44% din spațiile de cazare ale zonei subcarpatice, urmate de cele situate pe principalele trasee turistice și în centrele urbane, respectiv 66%.

Figura.35

Dupǎ ponderea structurilor de primire, cele principale, hotelurile reprezintǎ 15%, element negativ pentru turismul din zonǎ, motelurile, importante pentru turismul itinerant, doar 11%, structurile noi complementare, pensiunile dețin 74%, având un grad de confort mediu. Se constatǎ predominarea pensiunilor agroturistice, datoritǎ dezvoltǎrii turismului rural, în localitǎțile subcarpatice cu potențial turistic.

În prezent capacitatea de cazare este în orașul Pucioasa de 800 locuri, din care 692 în hoteluri și moteluri, restul de 108 locuri în pensiunile turistice. Fig.36

Regional, în bazinul vǎii Ialomiței se gǎsesc toate unitǎțile de cazare, în timp ce în bazinul Dâmboviței, structurile de cazare lipsesc. Se practicǎ turismul în întreaga zonǎ subcarpaticǎ, dar cazarea turiștilor se realizeazǎ uneori la persoane fizice, fǎrǎ a se declara acest fapt, mai ales în spațiul vestic și estic al zonei. Coeficientul de utilizare, la nivel de zonǎ, a capacitǎții de cazare în funcțiune, a fost mediu, în ultimii ani: 40% pensiuni și 70 % în unitǎțile hoteliere, datoritǎ atracției exercitate de potențialul turistic montan din județ, dar și din Județele Prahova, Brașov.

Pentru orașul Pucioasa prezentăm coeficientul de utilizare a capacității de cazare în principalele hoteluri: Ceres, Turist, Casa Sanatorială a Pensionarilor.

Fig.37

Din analiza graficelor de mai sus hotelul cel mai solicitat pentru odihnă și tratament este Hotelul Ceres, care dispune de 107 camere, 9 camere tip apartament, restaurant de 300 locuri, sală pentru înstruniri sau conferințe, săli de protocoale de diferite mărimi și o capacitate de tratament de 300 locuri.

Hotelul Turist prezintă coeficienți de cazare mai mici, dispunând de camere de 2 paturi, restaurant cu 88 locuri, baza de tratament cu o capacitate de 220 locuri, sală de sport, piscină. Aici cca 85 % din numărul total de turiști sunt veniți la tratament.

Casa sanatorială a Pensionarilor prezintă cele mai reduse valori are coeficienților de cazare, dispunând de 54 camere, club propriu pentru petrecerea timpului liber, bibliotecă proprie de 3500 de volume.

Fig.38 Hotelul Ceres – Pucioasa Fig.39 Hotelul Turist – Pucioasa\

Fig.40. Casa sanatorială a Pensionarilor-Pucioasa

Pensiunile din Subcarpații Ialomiței dețin 74 % din totalul unităților de cazare. Reprezentative sunt : Casagim-Fieni, care dispune de 15 locuri de cazare, din care 10 locuri de cazare, în 5 camere cu câte 2 locuri, un aparatament cu 5 locuri de cazare; pensiunea Bănescu Cireșica-Pietroșița, oferă cazare pentru 6 persoane, în 3 camere cu câte 2 paturi; Pensiunea Plaiul Domnesc -Runcu dispune de 16 de locuri de cazare, 5 camere cu câte 2 paturi, 2 apartamente cu câte 3 locuri și Pensiunea Bianca 8 camere cu câte 2 paturi; Vila Cristina Moroeni dispune de27 locuri de cazare în 5 camere cu câte 2 paturi, o cameră cu 3 paturi, 3 camere cu 4 paturi, 1 cameră matrimonială.

Fig.41Casagim-Fieni Vila Plaiul Domnesc-Runcu

Alimentația publicǎ pentru turism

Alimentația publicǎ din stațiuni și alte obiective cu baze turistice, contribuie la conturarea profilului acestora și la creșterea puterii lor de atracție. Prin specificul produsului oferit se diversificǎ oferta și se completeazǎ celelate aspecte ale bazei materiale turistice.

Spațiile de alimentație pentru turiști aparțin, de regulǎ, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor dar și unitǎților independente. În stațiunea balneoclimatericǎ Pucioasa, terapia afecțiunilor digestive este dublatǎ de o dietǎ alimetarǎ riguroasǎ.

Dimensionarea bazei de alimentație publicǎ este dependentǎ de mǎrimea capacitǎții de cazare (se considerǎ cǎ pentru un loc de cazare sunt necesare 1,5-2 locuri pentru a se putea satisface și necesitǎțile turismului de tranzit), iar profilul acesteia de complexitatea și specificul funcțional al obiectivelor turistice. Astfel în pensiunile agroturistice, în localitǎțile în care se practicǎ creșterea ovinelor, sunt specifice meniurile tradiționale ( mǎmǎliguțǎ cu caș, fripurǎ de miel).

Au apǎrut și s-au diversificat restaurantele, cofetǎriile, patiseriile, pizzǎriile, unitǎți de rǎcoritoare, sǎlile de masǎ din pensiuni, care oferǎ preparate culinare tradiționale într-un cadru plǎcut, cu elemente de culturǎ, arhitecturǎ, decorațiuni interioare și exterioare, conferind alimentației publice noi valențe, o mai mare atractivitate.

Baza de tratament

Dacǎ în trecut turiștii veniți la tratament în zonele cu resurse minerale cu efecte terapeutice, Vulcana Bǎi, Pucioasa beneficiau de instalații rudimentare din partea localnicilor (cǎzi din lemn în care era introdusǎ apa, încǎlzirea realizându-se cu pietre din Ialomița, încinse în foc), actual în stațiunea balneoclimatericǎ Pucioasa, în spațiile de cazare, s-a dezvoltat și o bazǎ de tratament modernǎ, integratǎ în baza de cazare.

Capacitatea bazelor de tratament este dimensionatǎ în funcție de debitul apelor minerale utilizate.

Baza de tratament completeazǎ astfel, factorii terapeutici naturali și diversificǎ paleta tratamentelor, care variazǎ patru-șase categorii majore de tratament.

Baza de agrement

Cuprinde o gamǎ de mijloace și dotǎri destinate sǎ asigure posibilitǎți cât mai largi și diversificate pentru petrecerea plǎcutǎ a timpului liber de cǎtre turiști.

În rețeaua de turism funcționeazǎ o importantǎ bazǎ de agrement, mai ales în orașul Pucioasa dar și în pensiunile agrotuirstice, care sugereazǎ și multitudinea activitǎților, și anume: parcuri și grǎdini, discoteci, terase, sǎli de jocuri mecanice, sǎli de biliard, parcuri de distracție pentru copii, teatru de varǎ, sǎli de spectacole, terenuri de sport, sporturi nautice-canoe.

Transporturile turistice

Transporturile reprezintǎ o problemǎ esențialǎ pentru turism, ele permițând realizarea legǎturii dintre reședința turiștilor și locul de destinație, asigurǎ mobilitatea turiștilor în teritoriul de sejur , contribuie la împlinirea actului tuirstic.Cǎile și mijloacele de comunicație sunt cele clasice, pe uscat feroviare și rutiere.Pentru practicarea turismului în spațiu subcarpatic studiat sunt utilizate: drumurile :

A. Pentru localitǎțile de pe valea Ialomiței

-drumul național 71, București-Târgoviște-Sinaia, și pe calea feratǎ București-Pietroșița pentru localitǎțile din comunele: Aninoasa, Buciumeni, Brǎnești Doicești, Pietroșița;

-drumul județean Târgoviște-Pucioasa-Bezdead în comuna Bezdead;

-drumul județean Fieni-Runcu în comuna Runcu și drumul național Târgoviște-Sinaia;

-drumul județean Puicoasa –Vârfuri, și cel național Târgoviște-P Pucioasa, în comuna Vârfuri;

-drumul comunal modernizat Vulcana – Lǎculețe, și DN 71 Targoviște-Sinaia, pentru comunele Vulcana Bǎi, Vulcana Pandele;

-drum local modernizat Pucioasa-Brǎnești-Șotânga-Târgoviște, în comuna Șotânga.

Calea feratǎ București-Târgoviște- Pietroșița.

B. Pentru localitǎțile de pe Valea Dâmboviței:

-drumul național 72 A, Târgoviște- Câmpulung, pentru comunele: Voinești, Malu cu Flori;

-drumul județean Râu Alb-Voinești, din DN72 A, pentru comuna Bǎrbulețu;

-drumul județean Malu cu Flori-Pucheni și DN 72 A, pentru comuna Pucheni.

Nu existǎ cale feratǎ.

C. Pentru localitǎțile de pe Valea Cricovului

-drumul național 720 Târgoviște-Ploiești, spre comunele: Rǎzvad, Gura Ocniței, I.L.Caragiale, orașul Moreni;

-drumul județean Moreni-Vǎile Lungi-Vișinești și Moreni-Târgoviște, pentru comunele Iedera, Valea –Lungǎ, Vișinești;

-drumul național Târgoviște – Gura Ocniței-Ploiești și drumul județean Ochiuri-Ocnița, pentru comuna Ocnița.

Calea feratǎ Târgoviște -Ploiești.

Fluxurile turistice

Valorificarea potențialului turistic, nivelul acestuia este ilustratǎ de volumul și intensitatea fluxurilor turistice interne și internaționale.

Turiștii sunt predominant turiști români, reprezentați de adulți și persoane în vârstǎ veniți în stațiunea Pucioasa pentru tratament și odihnǎ, tineri și adulți aflați în tranzit, sau care practicǎ tuirsmul cultural de recreere sau agrement în localitǎțile rurale. Statistic în stațiunea balneoclimatericǎ Pucioasa au fost cazați, în unitǎțile hoteliere un numǎr de 11 685 turiști în anul 2003 și 12 123 turiști în anul 2006.

Fig.45 Fig.46

Numǎrul turiștilor strǎini a fost destul de redus, aceștia practicând doar turism itinerant, tuirsm balnear, rar turism de afaceri și din motive profesionale-conferințe, simpozioane. Astfel în stațiunea Pucioasa au fost cazați la nivelul anului 2003 un număr de 200 turiști străini în timp ce în anul 2006 doar un numǎr de 131 turiști strǎini, în unitǎțile hoteliere. Este evidentǎ din analiza unor statistici scǎderea la jumǎtate a numǎrului turiștilor strǎini, veniți la odihnǎ și tratament în acestǎ stațiune.

Numǎrul mediu al zilelor de sejur (odihnǎ și tratament) pentru toți turiștii a scǎzut ușor de la 15 la 14 zile, pe fondul creșterii numerice a turiștilor. Din figura 47 se observă creșterea numărului de înnoptări în unitățile de cazare din orașul Pucioasa, cu deosebire în hotelul Ceres, în celălalte două hotelui scăzând numărul înnoptărilor.

Fig.47

În ceea ce privește datele statistice privitoare la cazarea tuirștilor în pensiuni agroturistice nu existǎ o evidențǎ certǎ, ne referim strict la numărul de vizitatori la diferite obiective turistice, nefiind, așadar, cazul realizării unei analize privind numărul de turiști sau numărul de înnoptări.

Informațiile diverse privind segmentele de turiști în zonă conduc la conturarea următorului profil pentru vizitatorul actual în localitǎțile rurale: adulți și persoane de vârsta a III-a, familii cu copii, tineri pasionați de drumeție montană, persoane din mediul rural și urban cu venituri mici și medii, interesate de călătoriile religios-culturale, persoane aflate sub influența dorinței de cunoaștere a altor locuri, a altor moduri de viață.

Mijloacele de transport cele mai utilizate de vizitatori au fost cele rutiere (90%) și cele feroviare ( 10%).

Analiza circulației turistice în Subcarpații Ialomiței relevǎ cǎ cele mai vizitate localitǎți sunt: Stațiunea de interes național Pucioasa și localitǎțile urbane și rurale în care existǎ obiective naturale și antropice: Pietroșița, Vulcana Bǎi, Vulcana Pandele, Râzvad, Aninoasa, Moreni, Bǎrbulețu.

Concluzii

Pentru Subcarpații Ialomiței oferta turistică actuală se bazează strict pe potențialul turistic, dat fiind faptul că structurile de primire turistică sunt puține sau chiar lipsesc, așadar populația nu este ocupată și în activități turistice.

În Subcarpații Ialomiței datorită valorii resurselor turistice prezente aici, este favorizată practicarea unor variate forme de turism, dintre care reprezentative sunt în prezent turismul balnear, religios, cel etnofolcloric.

Subcarpații Ialomiței dispun de un valoros potențial turistic, natural și antropic dar, care nu este pus în totalitate în valoare, nu este susținut de investițiile necesare care să creeze condițiile optime pentru desfășurarea unei activități profitabile.

Astfel am constatat:

-lipsa în unele zone cu potențial turistic, a unei baze tehnico-materiale specifice activității turistice, atât structuri turistice de cazare și alimentație, cât și de agrement;

-lipsa unor amenajări specifice și a unor condiții optime pentru vizitarea obiectivelor turistice;

-calitatea infrastructurii și a sistemului rutier este în general nesatisfăcătoare;

-nu sunt atrase investiții pentru dezvoltarea economică locală care să constituie baza creșterii activităților turistice;

-nu există la nivelul unor localitǎți agenți economici care să activeze în turism;

-servicii turistice insuficiente (în principal, lipsa unei informări corespunzătoare a turiștilor, modalități de petrecere a timpului liber);

-lipsa activităților de promovare care să conducă la construirea imaginii de destinație turistică;

-neimplicarea populației locale în activități turistice eficiente, lipsa stimulării inițiativei private în domeniul serviciilor;

– lipsa materialelor promoționale.

Analiza prezentată arată că localitǎțile din Subcarpații Ialomiței beneficiază de un potențial turistic natural și antropic valoros, așa încât turismul trebuie să devină într-un viitor apropiat una din activitățile economice de bază ale zonei, care poate contribui la creșterea bunăstării localnicilor.

În sprijinul dezvoltării economice a localităților, implicit a turismului, este necesar:

Elaborarea unei strategii prin care să sprijine tradiția, cultura, dar și turismul, care să valorifice aceaste atribute locale, în concordanță cu principiile europene ale dezvoltării durabile;

Identificarea surselor financiare pentru investiții în domeniul infrastructurii generale și a dotărilor tehnico-edilitare, respectiv realizarea de proiecte pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile reprezentând o necesitate și o oportunitate;

Înființarea la nivelul primăriilor a unui Departament pentru Cultură și Turism, a cărui activitate trebuie să se concentreze pe conservarea și protecția obiectivelor cultural-religioase ce fac parte din patrimoniul național, pe organizarea activității culturale și turistice locale și pe acordarea de consultanță pentru cei care doresc să înceapă o activitate de turism sau să-și clasifice gospodăriile proprii ca pensiuni rurale;

Stimularea dezvoltării rețelei de pensiuni turistice poate fi realizată de către autoritǎțile locale prin acordarea celor interesați de facilități / scutiri de taxe pentru perioade determinate;

Amenajarea unor structuri de agrement (terenuri de sport multifuncționale, ștrand, club de agrement, popicărie, cinematograf, centru de echitație, expoziții gastronomice cu produse tradiționale) care pot contribui la diversificarea ofertei, creșterea atractivității zonei și implicit creșterea numărului de turiști atrași în localitǎțile rurale;

Construirea unor unitǎți de cazare și a bazei de tratament în localitǎțile care dispun de ape minerale: Vulcana Bǎi, Bezdead, Ocnița, Pietroșița, ce pot fi valorificate balnear;

Promovarea și înscrierea acestor viitoare localitǎți cu activitate turisticǎ concretǎ, în circuitul stațiunilor balneoclimaterice;

Construirea în lungul drumurilor naționale de moteluri și campinguri cu toate dotǎrile necesare;

Restaurarea monumentelor istorice și de arhitecturǎ și valorificarea acestora pentru turism;

Reabilitarea drumurilor de acces-drumurile spre bisericile ce fac parte din patrimoniul național sau către alte atracții tuistice din localitate;

Pentru amenajarea drumurilor forestiere de pe văile Cricov, Bizdidel, Valea Lupului, Slǎnic, Ialomicioara, drumuri cu importante valențe turistice, este recomandat să se pregătească proiecte (studii de fezabilitate) pentru accesarea de fonduri europene;

Reabilitarea clădirilor vechi din localitățile componente și punerea lor în evidență prin aplicarea de plăcuțe indicatoare vizibile;

Amenajarea unor muzee sau expoziții, din care să nu lipsească o stână tradițională, case vechi cu mobilier și obiecte artizanale de amenajare interioară specifice locului, instalații de tehnică populară tradiționale;

Amenajarea, în comunelor Runcu, Malu cu Flori, a unei stâne turistice (în activitate ) pentru cei care doresc să deguste, să cumpere sau să servească produse alimentare / lactate tradiționale;

Realizarea unor hărți turistice cu traseele turistice marcate, și afișarea acestora pe un panou, amplasat într-un loc vizibil;

Realizarea unui ghid / pliant turistic al localităților, care să se găsească la toate structurile turistice din zonele turistice adiacente, reprezintând atât un material de promovare a localităților, dar și un mijloc de informare, foarte util turiștilor care sosesc în zonă;

Realizarea de panouri informative amplasate în locuri vizibile la toate intrările în comune și la ramificațiile drumurilor județene de acces cu drumurile naționale, din care să nu lipsească harta turistică a localității și inclusiv zonele cu traseele turistice marcate, favorabile practicǎrii drumețiilor;

Dezvoltarea și promovarea drumeției în localitǎți prin marcarea, pe perioada vacanței de vară, și cu ajutorul elevilor, a tuturor potecilor turistice / drumurilor forestiere care pleacă din satele componente ale comunelor spre zonele de belvedere, poieni din mijlocul pǎdurilor sau zona montanǎ. Prin această acțiune, pe lângă contribuția la dezvoltarea turismului, ar fi benefică implicarea tinerilor / elevilor la activități în folosul comunității și conștientizarea rolului pe care trebuie să-l îndeplinească fiecare cetățean al societății civile locale pentru interesul general;

Organizarea de evenimente culturale, mondene, întâlniri de afaceri, al căror calendar să fie promovat în media, pe site-ul primăriilor sau prin trimiterea către marile agenții de turism, asociații profesionale interesate, administrații centrale și locale.;

În perspectiva diversificării activităților de turism în localitǎți, unele primăriii ar putea să faciliteze concesionarea de teren în vederea realizării unor sate de vacanță (circa 50 de locuri, inclusiv cele de campare), cu locurile aferente pentru parcare (pentru turismul de sejur, pentru a oferi cazare potențialilor turiști sosiți în localitate) și a unor cabane turistice, la capătul unora din drumurile forestiere (de pe văile Bizdidel, Vulcana, Valea Lupului), cu o capacitate de circa 20 locuri și posibilități de servire a mesei, care să constituie puncte de plecare pe traseele din zonele montane apropiate;

Trebuie reînviată viața culturală prin reînființarea echipelor de fluierași și de dansuri populare, a formațiunilor corale și organizarea de manifestări culturale / concursuri la nivel local, regional sau național, în afarǎ de cele existente, care sǎ fie bine popularizate și sprijinite de administrațiile locale comunale;

Organizarea, pe parcursul unui an și a altor manifestări cu diverse teme:

gastronomice, culturale, istorice, sportive, întâlniri cu fii satului, expoziții de fotografie tematică.

În funcționarea administrării geoparcului un element fundamental îl va constituii parteneriatul. Principalele parteneriate vor fi cele încheiate între administrațiile celor comune, din teritoriul geoparcului, cel cu, Consiliul Județean Dâmbovița, parteneriate educaționale cu școlile, parteneriate de cercetare la nivel național și internațional, cu:, cu ariile protejate din apropiere Parcul Național Bucegi, Geoparcul Ținutului Buzăului, instituții de educație universitară :Universitatea București, Facultatea de Arte Plastice- Universitatea Valahia Târgoviște, Academia Română, parteneriate sociale și economice cu asociații locale și antreprenori.

Doar prin punera în aplicare a unora din mǎsurile menționate se va putea ajunge la crearea unui geoparc al Subcarpaților Ialomiței.