Concepul de frumos în opera hegeliană și influenț a sa în gândirea estetică romanească . [603279]

1
Facultatea de Filosofie Universitatea din Bucure ști

Concepul de frumos în opera hegeliană și influenț a sa în gândirea estetică romanească .
Seminar: Idei filosofice în artă

Nițu Georgiana Cerasela
Master ICIF, Anul II, Semestrul I
Februarie , 2018

2
Concepul de frumos î n opera h egeliană și influenț a sa în gândirea estetică romanească .

Obiectul esteticii este întinsa împaraț ie a frumosului, m ai exact domeniul ei este arta ș i anume artele frumoase .1
Abstract. Studiul conceptului2 despre frumos este prezent î n filoso fia artei ș i în latura esteticii,
iar fiecare element din estetică const ituie o valoare culturală . Frumosul este o valoare estetică
fundamentală expus ă în artă . Din punct de vedere hegelian, definirea idei de frumos cuprin de
structura obiectului estetic , iar ace astă structură este o î mbinare dintre general ș i particular3. În
ceea ce prive ște sensibilul , în opera de arta își are esenț a pentru spiritul omului, acest sensibil
fiind o aparenț a a Idei .4 Arta nu trebuie să fie o imita ție a naturii , ci trebuie sa redea
contradicț iile etosului modern.
Teză . Lucrarea de față îș i propun e să analizeze conceptul de frumos (frumosul natural ș i cel
artistic) din perspectivă hegeliană și modul î n care Tudor Vianu a preluat acest concept în
estetica româ neasc ă. Un prim concept pe care îl voi analiza este frumosul arti stic și natural din
perspectivă hegeliană ș i voi î ncerca să aplic ace astă idee formelor de artă hegeliene: simbolicul,
clasicul și romanticul. Cea de -a doua probl emă pe care o voi trata în acest eseu este modul î n
care conceptul de frumos artis tic și cel natura l este preluat în estetica românească , cu precă dere la
Tudor Vianu. Lucrarea se va î ncheia printr -o analiză critică asupra conceptului de sfârși t al artei
și voi sublinia modul î n care a fost perceput acest concept de estetica româ nească .
Introducere. Pentru a î ntelege conceptul de frumos consid er că este necesară definirea
termenilor și a relațiilor din tre aceștia. Astfel, o să definesc conceptul de frumos natural și artistic
la Hegel ș i Vianu. O să am î n vedere int erpretarea formelor artisitice ș i “sfârș itului arte i” în
viziunea lui Rațiu ș i Vianu pentru a explica modul î n care H egel se raportează la aceste concepte.

1 Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Prelegeri de este tică, Volumul I , Editura: Academiei Republicii Socialiste
Romania, Anul: 1966,p.7
2 Conceptul este, pentru Hegel, unirea existenței și esenței, constând în identitatea acestor două noțiuni și
suprimarea lor, dar și conservarea și depășirea lor, în același timp
3 Hegel afirmă faptul că acesta pleacă de la punctul principal că fiecare individ uman poartă în el aptitudinea de a
fi un om ideal. Frumosul este contopirea raționalului cu sensibilul .
4 Din punct de verdere h egelian, Ideea este unirea existenței și esenței, constând în identitatea acestor două noțiuni
și suprimarea lor, dar și conservarea și depășirea lor, în același timp. Existența este ceea ce este dat în chip
sensibil, ceea ce este simplă aparență. Esența reprezintă ceea ce este permanent, identic cu sine însuși .

3
În cartea Prelegeri de estetică5 putem observa că Hegel foloseș te o metodă triadică pentru a
se raporta la conceptul de frumos. O primă persepctivă este reprezentată de frumosul ca obiect al
esteti cii: “obiectul esteticii este întinsa î mparatie a frumosului, mai exact domeniul ei este arta și
anume artele frumoase”. Î n cea de -a doua perspectivă, Hegel defineș te frumosul ca fiind
reprezentarea sensibilă a Ideii. Filosoful german a concretizat aceast ă idee î n formele artei,
precum : simbolicul (arta pragmat ică ș i arhitectura), clasicul ( arta exemplară și sculptura) ș i
roma nticul ș i artele reprezentative acesteia : pict ura, muzica ș i poezia. Cea de -a treia viziune este
aplicată demersul ui dezvoltă rii arti stice de la simbolic la clasic ș i apoi la r omantic prin
accentuarea Ideii din care rezulta “moartea art ei” pe care î ncerc să o tratez în sfârș itul lucră rii.
În estetica românească, Tudor Vianu separă frumosul artistic de c el natural , asemenea lui
Hegel ș i afirmă faptul că estetica este ș tiinta frumosului artistic. Tudor Vianu consideră că arta
este o componetă a culturii, iar opera de artă este o compone ntă a esteticii. Prin urmare,
asemenea lui He gel, Vianu realizează o distincț ie între frumosul natural și cel artisic ș i afirmă că
frumosul natural este o aparență, pe câ nd frumosul artis tic reprezintă valoarea cu cauză ce
produce aparenț a6, asemenea unei opere de artă .
În ceea ce priveste formele artistice ale artei hegeliene, Ion Ianoși expune în lucrarea Hegel ș i
arta7 modul î n care Tudor Vianu re prezintă perspectiva hegeliană î n mod triadic : simbol ul-
clasicul și romanticul. Filosoful româ n consideră că așa obț ine Hegel „noțiunea artei simbolice,
în care logosul, luâ nd o insuficen tă cunoștiință de sine, nu se poate î ntrupa decâ t imperfe ct în
sensibilitate; noțiunea artei clasice în care logosu l se concepe pe sine nemărginit și reuș este astfel
să se întrupeze cu desăvârșire î n limitele sensibilităț ii; iar noț iunea artei romantice , în care
logosul se concepe în adevarata lui infinit ate ș i astfel nici o formă sensibilă nu-l mai poate
concepe. ”8 Din punct de vedere hegelian, triada simbolic -clasic -romantic este expusă prin
aplicarea Idei în formele de artă hegeliene : în arta simbolică: id eea capătă o formă imperfectă,
în arta clasică: este expusă corespondența perfectă între Idee și formă, iar în arta romantică :

5 Georg Wilhelm Friedrich Hegel , Prelegeri de e steica , Volumul I , Editura: Academiei Republicii Socialiste
Romania, Anul: 1966.
6 Tudor, Vianu, Estetica :Probleme preliminare ale esteticii , p.10
7 Ion Ianoși , Hegel ș i arta , Editura Meridiane, Bucureș ti, 19 80
8 Ion Ianoș i , Hegel ș i arta , p. 148

4
ideea a pare ca fiind cea mai încărcată de spiritualitate, forma acestei arte îmbinând realitatea și
fantezia.9
În ceea ce privește „moart ea artei” în anul 1925, Vianu spune că „profeția aceasta vadită din
gura celui mai mare estetician pe care l -a avut veacul trecut alcătuiește o î mprejurare tot atât de
ciudată ca ș i izgonirea artei din cetatea ideală a lui Platon, unu l dintre cei mai mari filosofi și
artiști ai antichi tății”.10 Tudor Vianu consider ă că Hegel s -a rapo rtat ș tiintific la artă : arta religei,
arta filosofiei și acest sfârș it al artei a dus de la o condamnare a artei la un pesimism cultural.
Hegel a considerat că marea artă a murit , dar î n urma ei a ramas estetica. Acest concept de
moartea artei sau sfarș itul artei , poate fi înteles ca o naștere a esteticii, deș i filosofia artei se
concepe prin despărțirea subiectului de obiect și a creației care este receptată . În lucrarea
Moartea artei, Rațiu consideră că Hegel afirmă că arta se încheie cu etapa subiectivității, care se
satisface prin umor. Însă umorul este simptomul dizolvării artei în general, ceea ce va duce, în
final, la moartea artei. Astfel, acest sfârșit al artei arată că reprezen tarea absolutului în sensibil,
acordată inițial artei, este retrasă. Arta nu mai este forma de expresie a spiritului absolut și nici
plasarea lumii moderne într -un raport exterior față de artă.11
1. Conceptul de frumos la Hegel : frumosul natural ș i cel artisti c.
În lucrarea Prelegeri de estetică , Hegel expune două expresii pentru a exprima numele
esteticii. A cestea sunt: ,,filosofia artei" și mai preci s, ,,filosofia artelor frumoase .”12 Filosoful
german expune trei perspective ale frumosului . Prima perspectivă este reprezentată de frumos ca
obiect al esteti cii : “obiectul esteticii este întinsa î mparatie a frumosului, m ai exact domeniul ei
este arta ș i anume artele frumoase .”13 În cea de -a doua perspectivă , Hegel defineș te frumosul ca
fiind reprezentarea sensibila a I deii. Acesta a concretizat această idee î n formele artei, precum :
simbolicul (arta pragm atică ș i arhitectura), clasicul (arta exemplară și sculptura) și romanticul,
prin artele reprezentat ive acesteia: pictura, muzica și poezia. În estetică , Hegel exclude știinta
frumosului: a frumosului din natur ă, iar această idee este p reluată în gâ ndirea estetică
romanească la Tudor Vianu. O viziune aplicată este demersul dezvoltă rii arti stice de la simbolic

9 Hegel, Despre arta ș i poezie , p.187 -188.
10 Ion Ianoș i , Hegel ș i arta , p. 200 .
11 D.-E Rațiu, Moartea artei , Editura Casa Cărții de Știință, Cluj -Napoca, 2000, p. 39
12 Hegel, Prelegeri de estetică , p.7
13 Hegel, Prelegeri de estetică , p.7

5
la clasic ș i apoi la r omantic prin accentuarea ideii ș i a abstractului din care rezulta “moarte a
artei” pe care î ncerc sa o tratez pe parcursul referatului. În al treilea rând, Hegel exclude din
știința frumosului frumosului din natură. Această idee este preluată de Tudor Via nu, dar din alte
rațiuni metodologice. Hegel consideră că estetica este filosofia artei, deoarece estetica reprezintă
știința simțurilor ș i a perceperii. Prin înțelesul de știință a simțurilor a luat naștere o știinta nouă .
Așadar , obiectele de arta trebuie să trezeasc ă anumite sentiment e, precum sentimentul
agreabilului. Hegel considera că estetica se ocupă cu ș tiinta sim țurilor ș i cu cel al p erceperii , dar
pentru el acest termen nu tratează frumosul î n general, c i frumosul artistic, pe care î l va denumi
ulterior, filosofia artei sau filosofia artelor frumoase.
Filosoful german consider ă că ar trebui s ă excludem frumosul natural din științ a frumosului,
deși î n viata de zi cu zi vorbim despre o culoare frumoasă , un cer albastru frumos, fluviu frumos,
flori, animale și oameni frumoș i, nu put em dezbate frumosul din natură în frumosul artis tic,
deoarece frumosul artist ic este deasupra naturii (este ș tiința frumosului). Un prim argument este
faptul că frumuseț ea artistică este frumusețea nascută și renascută din spirit și cu cât spiritul și
producț iile lui sunt superioare frumuseț ii natur ii și fenomenelor ei, tot pe atât este ș i frumosul
artei superior naturii14. Un exemp lu relevant, pentru a observa că natura este inferi oară
frumosului artistic este răsă ritul de soare. A cesta este considerat o existență a naturii car e nu este
liber de sine sau conștient de sine, pentru că nu îl ob servă m în legătură necesară cu altceva. P rin
urmare, din perspectivă hegeliană nu îi putem atribui o valoare estetică . Hegel consideră că
frumosul natural: „nu este nici frumos pentru sine însuși, nici nu e produs din el însuși ca frumos
și pentru a fi fenomen frumos. ”15 Frumusețea naturii este frumoasă numai pentru altul, adică
pentru noi, pentru conș tiința care prinde frumusețea . În afară de unitatea exterioară a formei
(care determină frumusețea unui obiect viu), există și o unitate interioară a formei, care apare sub
forma sim țirii.
Un al doilea argument este în ceea ce privește spiritul î n gen eral ș i frumosul artistic. Așadar se
poate observa faptul că arta frumosului este superioară , în detrimentul frumosul ui din natură . Dar
acest termen de superior este neprecis, pentru că situează frumosul din natură cu frum osul din
artă unul lângă altul î n domeniul reprezentă rii. Pri n acest cuvâ nt superior, observăm o diferință

14 Hegel, Prelegeri de estetică , p.156
15 Morar, Vasile, Estetica, p.35

6
cantitativă , ca fiind ex terioară . Ceea ce este superior spiritului ș i a frumosului arti sitic pare să fie
irelevant , deo arece “spiritul este ceea ce e veritabil, ceea ce cuprinde totul în sine, încat orice
frumos nu este cu adevă rat frumos întrucât participă la ceea ce este superior ș i generat de
spirit.”16 Arta are chemarea de a “concepe și înfățișa existența ca adevărată în apariția sau
fenomenele ei, adică de a o concepe și reprezenta în potrivirea ei cu conținutul său adecvat și
existent în sine și pentru sine, frumosul nu există decât ca unitate totală, dar subiectivă, cauză
pentru care și subiectul trebuie să reapară în sine însuși adunat – din dispersarea lui în diverse
indivdualit ăți și în scop urile și năzuințele acestora – într-o totalitate și independență superioară”17
Un al treilea argument este conținut de obiectul esteticii care reprezintă întinsa î mparaț ie a
frumosului, mai exact domeniul ei est e arta ș i anume artele frumoase. În ceea ce privește
obiecția că operele artelor frumoase s -ar sustrage tratării științifice prin gândire este că acestea îș i
au originea în imaginația lipsită de reguli și în elementul afectiv și isi manifestă efectele asupra
senzației și imagina ției. Frumosul artei este î nfațiș at într-o formă ce se opune explicit gândirii.
Aceasta pentru a opera în modul propriu, se vede nevoită sa o distrugă18. Această reprezentare
este legată de realitate în general, viața naturii și a spiritului, ar trebui să dispară (în loc să ne fie
apropiată de către gândirea conce ptuală este îndepărtată ). Filosoful german consideră că spiritul
e capabil să se considere pe sine însuși, să posede despre sine însuși și tot ce ia naștere ca o
conștiință, o conștiință gânditoa re (căci tocmai gândirea constituie natura esențială și cea mai
intimă a spiritului ). În lucrarea Estetica19 Vasile Morar consideră că arta hegeliană și operele ei
au luat naștere din spirit deoarece sunt create de el, sunt ele însele de natură spirituală, deși
plăsmuirea lor îmbracă aparența sensibilității și infiltrează în sensibil spiritul. Sub acest raport,
arta stă mai aproape de spirit și de gândirea lui decât stă natura pur ex terioară și lipsită de spirit.
În produsele artei spirituale avem de -a face cu spiritul, operele de artă nu sunt cugetări și
conc epte, ci sunt dezvoltare a conceptului din sine însuș i. Acestea sunt înstrăinarea lui în direcția
sensibilului, iar puterea spiritului cugetător rezidă în faptul de a nu se cuprinde pe sine însuși în
forma proprie. În felul acesta, și opera de artă, în car e gândul se înstrăinează pe sine însuși,

16Hegel, Despre artă ș i poezie , p.90
17 Hegel, Prelegeri de estetică , p.126
18 Hegel, Prelegeri de estetică , p.12 8
19 Morar,Vasile, Estetica, Editura Universitatii din Bucuresti, 2004 .

7
aparține sfere i gândirii conceptuale, iar spiritul, supunând -o cercetării științifice, nu -și satisface
decât nevoia naturii sale celei mai proprii. 20
1.2 Simbolicul -clasicul ș i romanticul
În lucrarea Hegel ș i arta, Ion Ianoș i expune triada dintre simbolic -clasic ș i romantic ).
Această triadă este expusă prin aplicarea Idei i în formelor de arta hegeliene : în arta simbolică:
ideea capătă o formă imperfectă, în arta clasică: este expusă corespondența perfectă între Idee și
formă , iar în arta romantică : ideea a pare ca fiind cea mai încărcată de spiritualitate, forma acestei
arte îmbinând realitatea cu fantezia . Formele art ei ca dezvoltare a frumosului își au originea î n
“ideea însăș i, căci ideea este cu adevă rat idee numai dezvoltându -se pentru sine însă și prin
propria activitate .”21 Pentru a întelege această triadă consider că este necesară definirea
termenilor ș i expunerea unor exemple artistice .
În ceea ce priveș te formele artistic e ale artei hegeliene, Ion Ianoș i expun e în cartea Hegel ș i
arta modul în care Tudor Vianu reprezintă perspectiva hegeliană î n mod triadic: simbolul –
clasicul ș i romanticul. Tudor Vianu consideră că așa obține Hegel „noțiunea artei simbolice, în
care logosul, luând o insuficent ă cunoș tiință de sine, nu se poate întrupa decât imperfect î n
sensibi litate; noț iunea artei clasice î n care logosul se concepe pe sine nemărginit și reușeste astfel
să se întru peze cu desăvârșire în limitele sensibilității; iar noțiunea artei romantice este î n care
logosul se concepe în adevărata lui infinitate ș i astfel nici o formă sensibilă nu-l mai poate
concepe. ”22
Din punct de ved ere hegelian, î n cazul artei simbolice ne confruntăm cu conștientizarea unui
spirit subiectiv, experiența operei de artă nu este direct legată de adevăr în sens platonic, ci mai
degrabă de conținutul spiritului. Arta simbolică a apărut într -o perioadă a despotismului estic , ci
este asociată cu un cult religios, pe care Hegel îl considera primitiv din cauza politeismului și a
concepției lui Dumnezeu în imaginea omului, precum și a amestecului său de elemente animale
și umane. Arta simbolică, tipică pentru India, Egipt, Persia și Mesopotamia, este as ociată cu arta
cultului și a ritualului . Exemple relevante ar putea include imagini ale Sfinxului, Memnon ului,
Isisului sau Osirisului . Prima formă a artei, cea simbolică, reprezintă mai mult căutare a fig uri

20 Hegel, Prelegeri de estetică , p.136
21 Hegel, Prelegeri de esetică , p. 307
22 Ion Ianoși , Hegel și arta , p. 148

8
decât capacitate de plăsmuire veritabilă : Ideea n-a găsit în sine însăși forma, rămâne n umai
lupta și aspirația spre ea . 23 În concluzie, această artă nu prezintă frumusețe în sens strict
metafizic.
Spre deosebire de arta simbolică , operele clasice de artă prezintă relația dintre adevăr și lumea
simțurilor. Principiile artei clasice au fost realizate, în opinia lui Hegel, în sculptura anti că
grecească. Este paradoxal faptul că popoarele grecești au cunoscut foarte bine conceptul
adevărului și l -au folosit în filosofie, totuși arta lor, conform lui Hegel, realizează frumusețea
senzuală, care se bazează pe armonia elementelor de tip p itagorean, dar nu dezvăluie esența unei
ființe umane. Cu alte cuvinte, arta clasică realizează idealul frumuș etii senzuale, dar nu exprimă
conținut intern. În exem plele expuse în arta din Grecia A ntică se poate observa relația dintre
frumusețe și adevărul platonic și separarea frumuseții și a adevărului în arta clasică . Adevărul ar
trebui să fie frumusețea intelectuală .24 Arta antică nu are această dependență, chiar dacă artiștii
greci au făcut progrese semnificative față de creatorii artei simbolice prin separarea explicită a
lumii umane de lumea naturii . Este totuși d e remarcat faptul că: privitorul și artistul devin
conștienți de existența acestui adevăr (așa cum reiese din conștiința filosofică a gânditorilor
antici ) și în contextul experienței unei opere de artă, r elația care ar putea fi numită experiența
operei de art ă. Aici intră în joc: frumusețea senzuală care ascu nde un adevăr .
Prin urmare, a doua fo rmă a artei, cea clasică, este încorporarea liberă, adecvată, a ideii în
forma ce aparține ideii însăși; numai forma clasică oferă producerea și i ntuirea idealului
desăvârșit și îl înfăți șează ca realizat î n Spirit.
Arta romantică suplimentează deficiențele artei clasice. Forma romantică a artei a obținut un
conținut care depășește forma clasică a artei și modul de exprimare al acesteia. Acest conținut
coincide cu ceea ce creștinismul en unță despre Dumn ezeu ca spirit. S pre deosebire de credi nța în
zei a elenilor, credință constituie pentru arta clasică conținutul esențial. Acest lucru nu aduce
atingere aspectului material al artei . Artiștii roma ni se străduiesc să prezinte spiritualitatea
umană, îndepărt ându -se astfel din valorile tradiționale ale esteticii grecești. Romantismul
dezvăluie noi elemente ale naturii umane: dinami smul, emoționalitatea, drama. Partea materială a
lucrării este determinată de ideea pe care ar trebui să o ilustreze lucrarea. Frumusețea este

23 Hegel, Despre artă ș i poezie ,p. 189.
24 Este un tip de frumusete ce ține de su biectul rațional.

9
înțeleasă ca o strălucire a adevărului, nu ca o armonie exterioară a elementelor individuale ale
operei, aceasta nu este o caracteristică a subiect ului, ci este încorporată în experiența mediată de
opera de artă. Această experiență este for mată din conștiința subiectivă și este î n relație cu
adevărul. În ceea ce priveș te subiectivitatea unei opere de artă, în virtutea reflecției filosofice,
este transformată în conținut intelectual (frumusețea devine adevăr). Într -o lucrare roma ntică nu
este reprezentat adevărul în sine . O condiție necesară pentru experiența estetică este ca privitorul
să aparțină aceleiași credinț e comune ca artist ul, grație căruia el înțelege simbolurile și conținutul
prezentate într -o anumită lucrare. Etapa cea mai importa ntă a artei, arta romantică este cea prin
care spiritul merge spre infinit și libertate. Ca izvor tematic, apare viața lui I isus, prin a cărei
tematizare pătrunde în artă : renunțarea, suferința și moartea. Însă interesul pentru redarea
individualității ca expresie a vieți sufletești apare în arta Renașterii .25 Hegel vorbește despre
Ideal, ca fiind o plăsmuire în care s -a unit generalul cu individualul. Frumosul este unitate a
nemijlocită a conceptului și a realității acestuia, iar această unitate a frumosului există nemijlocit
în reflexia sensibilă și reală .26
Hegel consideră existența frumosului natural ca fiind inferior față de cel artistic. Frumosul
natural există în măsura în care exprimă spiritul sau Ideea. Frumosul natural prezintă unele
lipsuri prin faptul că natura nu p rezintă o libertate spiritual ă. De exemplu un portret artistic este
cel în care reflectă expresia spirituală a omului. Hegel va considera că valoarea artei sporește
conținut. Arta este privită ca o putere spirituală, ce ne poate ridica deasupra sferei lipsurilor și
nevoilor. Idealul autentic trebuie să se exteriorizeze ca formă intuit ivă determinată a exteriorului.
Hegel vorbește despre categoria estetică a situației și cea a acțiun ii. Referitor la prima categorie,
cea a situației, Hegel afirmă că e de datoria artistului să descopere situațiile care fac să apară
conținutul adevărat al spiritului. Referitor la a doua categorie, cea a acțiunii, Hegel afirmă
desfășurare a unui conflict ș i soluția lui. Astfel, Hegel afirmă că artistul aparține propriului său
timp, creând pentru propriul său timp și popor. Artistul trebuie să cunoască viața și oamenii,
reflectând la cele văzute și auzite. Artis tul trebuie să reflecte asupra creației și treb uie să se
cufunde în obiect, în temă, în ide ea căreia vrea să -i dea viață. Î ntreaga lui viață interioară trebuie
să fie absorbită de obiect. Artistul trebuie să renunțe la ceea ce este subiectiv, arbitra r, pentru a fi
una cu obiectul. Referitor la periodizarea artei în cele trei etape (arta simbolică, arta clasică, arta

25 Hegel, Despre artă ș i poezie, p. 214.
26 Hegel, Despre artă ș i poezie ,p. 248 .

10
romantică), Hegel consideră arhitectura drept artă simbolică, sculptura drept artă clasică, iar
pictura, muzica și poezia drept arte romantice. Arhitectura oferă lăcașul spiritului, fiind o treaptă
inferioară în evoluția artelor27 Însă, scluptura încarnează Spiritul, statuia întruchipând echilibrul
perfect între interior și exterior, spirit și înveliș sensibil. Însă, un defect al sculpturii, ar fi
imposibilitatea de a reda conflict ele și intensitatea spirituală. În artele romantice ( pictură,
muzică, poezie) se exprimă spiritul în înțelesul de libertate interioară. Pictorul modern sau
romantic are dreptul de a reda particularitatea sau caracteristicul. Muzica este o formă de
exprimare a eliberării spiritului. Hegel exemplifică ac est lucru prin muzica lui Bach și Mozart.
Poezia are tematica cea mai largă și prezintă preocupările oamenilor dintr -o anumită epocă.
Experiența estetică, în cazul artei romantice sunt lucrările creat e în cadrul tradiției creștine pâ nă
la arta mimetică .
În lucrarea Prelegeri de estetică , Hegel spune că arta ar trebui să dea sea mă de totalitatea
realului plecâ nd de la spirit, astf el prin succesiunea spiritului î n artă, postuleaza cele trei forme
ale artei: prin aplicarea Ideii în formelor de arta hegeliene : în arta simbolică: id eea capătă o
formă imperfectă, în arta clasică : este expusă corespondența perfectă între Idee și formă , iar î n
arta romantică : ideea apare ca fiind cea mai încărcată de spir itualitate, forma acestei arte
îmbinând realitatea și fantezia. Formele art ei ca dezvoltare a frumosului își au originea în “ideea
însăși, că ci ideea este cu adevarat idee numai dezvoltându -se pentru sine însă și prin propria
activitate. Deși Hegel consider ă că prin disoluț ia artei romantice se produce un sfârș it al artei
putem vorbi desp re marea artă ca artă a prezentului.
În lucrarea Moartea artei, Dan Eugen Rațiu consideră că Hegel constată disoluț ia formei
romantice a artei și ridică problema modul î n care arta ar fi capabilă să se manifeste î n zilele sale.
Acesat ă întrebare cu privire la manifestarea artei este legitimă deoarece sfârșitului mă rii arte nu
înseamnă dispariția oricărui fel de artă . Rațiu consideră că Hegel a recunoscut o existență a unei
arte a prezentului care este diferită de arta anterioară .
Dar oare se poate vorbi de o nouă esență a artei? R ăspunsul pe care îl oferă Raț iu este afirmativ
deoarece în disoluția formei clasice ș i cea a for mei romantice există o diferență esenț ială “dacă
trecere a de la clasic la romantic aparține procesului dezvoltă rii artei ca expresie a spiritului

27 Hegel, Despre artă ș i poezie , p. 280.

11
absolut , trecerea de la forma romantică la cea a prezentului se petrece în urma unei î mplini al
acestui proces .”28 Așadar, prin disoluț ia artei romant ice se pregătește o nouă artă a prezentului.
Arta romantică este reprezentată de pictură prin arta portretului), muzica (raportată la
interioritatea sentimentului) ș i poezia care este cea mai apropiata de interioritatea conceptului.
Artele romantice au reprezentat profunzimea interioară a subiectivității, dar acestea au luat sfârș it
dintr -un exces inevitabil al genealităț ii artis tice, prin de valorizarea operei (obiectului) î n profitul
genului (subiectului). Rațiu considera că acest proces (al auto -negă rii) s -a derulat î n trei etape.
Prima etap ă este “tri umful accidentalului și al banalului î n alegerea temelor de artă , cea de -a
doua etapă este triumfarea manierei subiec tive, iar cea de -a treilea etapă este transformarea artei
într-o expresie a singurată ții artistului, într-o afirmare a purei sale subiectivităț i.”29
2. Conceptul de frumos la Tudor Vianu: frumosul natural ș i artistic.
În cartea sa30, Tudor Vianu consideră că estetica este știința frumosului artistic. Această
precizare este cu atât mai importantă cu cât aproape de -a lungul întregii dezvoltări a doctrinelor
de estetică, obiectul științei noastre era întrevăzut deopotrivă în frumosul artist ic, cât și în
frumosul natural. Vianu consi deră ca un estetician ca Hegel, care înțelegea să -și menți nă
speculația sa în domeniul exclusiv al artei, nu putea să se împiedice de a recunoaște antici pația ei
în frumusețea naturii: ,,o biectul științei despre care tratăm este frumosul în artă; f rumosul în
natură nu ocupă un loc decât ca primă formă a frumosulu i, iar necesitatea acestuia în artă
decurge din imp erfecțiunile realității".31
În primul rând, frumosul artistic este una din valorile culturii omenești, alături de valoarea
economică și teoretică, politică, morală și religioasă. Printre cele dintâi preocupări ale unui
sistem de estetică stă și definiția valorii estetice, în sine însăși și în raport cu celelalte valori cu
care se întrunește în unitatea culturii.32 Valoarea estetică se întrupează într -un anumit bun
tangibil, care este opera de artă și care poate fi descris în însușirile particulare ale structurii lui :
Ce este opera de artă, care sunt momentele care o realizează, este a doua întrebare pe care va

28 Dan Eugen Rațiu, Moartea artei: O cercetarea asupra retoricii eschatologice . p.52
29 Dan Eugen Rațiu, Moartea artei: O cercetarea asupra retoricii eschatologice , p. 55
30 Vianu, Tudor, Estetica , p.9
31 Vianu, Tudor, Estetica,p. 10
32 Vianu, Tudor, Estetica , p.VIII

12
trebui s -o considerăm .33 Opera de artă este produsul unei anumite activități creatoare și produce
o serie de reacții subiective celui care o admir ă. Creația arti stică și sentimentel e sunt puse în
mișcare de artă. În gândirea estetică românească, Tudor Vianu separă frumosul artistic d e cel
natural și afirmă , asemenea lui Hegel, că estetica reprezintă o știință a frumosului artistic. Vianu
privește arta ca fiind com ponentă a culturii, opera de artă fiind obiectul propriu -zis al esteticii.
Opera de artă capătă o valență spirituală, reprezentând subsumarea mai multor valori estetice.
Arta reprezintă o anumită perfecțiune, datorită perfecțiunii virtuților, prezente în f enomenul
artistic. Frumosul artistic este reprezentat de opera de artă . Filosoful roman realizează asemenea
filosofului german , o distincție între frumosul natural și cel artistic, afirmând faptul că primul
produce doar aparența, pe când ultimul tip de frumos, ca și creație de artă, asociază valoarea cu
cauza ce produce aparența .34
Vianu consideră că natura nu apare frumoasă pe baza unor motive estetice, ci pe baza unor
motive extraestetice, cum ar fi cel de plăcere, a puterii de a înviora sentimentele n oastre. Natura
poate fi privită ca fiind frumoasă pe baza unei liniști sau a optimismului sau a exuberanței pe care
o emană natura, fie pe baza sentimentului religios care ne cuprinde în fața naturii, aceasta fiind
opera unei binefăcătoare di vinități :
“natura este îndeobește resimțită frumoasă din motive care n -au în ele nimeic estetic, din
pricina puterii ei de a ne odihni ș i a ne i ntari organic, din pricina liniș iti pe care o opune
zbuciumului societății și civilizaț iei, din princina se ntimentului religios pe care spectacolul ei
este î n stare să -l trezească sau din acela al valorilor morale pe care suntem înclinaț i sa i le
atribuim.”35
Natura poate inspira un sentiment estetic, însă acest lucru se petrece datorită asimilări i acesteia
cu arta. Acest lucru reprezintă un bun motiv pentru ca estetica să se limiteze la studiul frumuseții
artistice. Vianu definește frumosul artistic ca fiind o valoare -culturală. Un sistem de estetică are
ca preocupare definirea valorii estetice, c e apare în interiorul culturii. Frumosul, în viziunea lui
Vianu, reprezintă o calitate sensibilă, frumusețea fiind o însușire superficială a lucrurilor.36
Frumusețea și arta au fost mult timp considerate perfecte deoarec e înglob ează idealul suprem

33 Vianu, Estetica: Problemele esteticii , p.17
34 Vianu, Tudor, Estetica , p.10
35 Vianu, Tudor, Estetica , p.15.
36 Vianu, Tudor, Estetica .p.16

13
(repre zentând acel acord al lucrului cu idealul său ). Arta reprezintă o imagine ordonată a lumii,
ce depășește acel haos de af ecte ale conștiinței umane și o ordonare a lumii ca imagine,
subliniind acestei lumi anumite dimensiuni, forme, etc., ducând, totoda tă, la o anumită idealizare.
În timp ce natura este irațională, arta vine ca o corectare a acesteia, reținând numai esențialul.
Receptarea artei necesită atât intuițiile, cât și judecățile de valoare. Primelor, Vianu nu le atribuie
gustul, face posibilă tr ansformarea impresiilor în judecăți (Immanuel Kant) . Acestea din urmă
sunt, în opinia lui Vianu, de două tipuri: judecăți de valorizar e și judecăți de caracterizare.
Conceptul de frumos este prezentat ca fiind atributul operei de artă autentice . Doar frumosul
artistic este prezent în domeniul esteticii, iar frumosul natural nu ține cont de domeniul esteticii ,
deoarece natura frumosului este legată de spiritual. O trăsătură a frumuseții, în opinia lui Vianu,
este dată de existența în sine , prin care frumusețea unifica datele vieții. Asemnea lui Hegel,
Vianu afirmă că o operă frumoasă va împăca sau va învinge confl ictele sau h aosul, dezordinea.
Filosoful român afirmă că frumosul aparține unei lu mi distincte față de celelalte valori.
Frumu sețea este regulatorul vieții morale și poate duce la o transformare a oamenilor în ceea ce
privește înfrângerea mediocrității .
Prin urmare, T . Vianu consider ă că estetica este o știință a spiritului ș i poate cerceta frumosul
artisitc, care este opera de artă. Filosoful roman consider ă că “o operă de artă este un popa s de
frumusețe într -o lume urată sau indiferentă .”37 În consecință, filosoful român consideră că un
estetician ca Hegel, care înțelegea să -și mențină speculația sa în domeniul exclusiv al artei , nu
putea să se împiedice de a recunoaște anticipația ei în frumusețea naturii.
3. “Sfârșitul artei” la Hegel și modul î n care a fost perceput de estetica româ neasc ă: cu
precadere la T. Vianu.
În lucrarea Moartea artei: O cercetarea asupra retoricii eschatologice , Dan Eugen Rațiu
consideră că Hegel a oferit artei din timpul său un diagnostic necrutător: arta nu mai oferă acea
satisfacț ie a nevoilor spirituale pe c are timpurile anterioare și popoarele au căutat -o în ea și au
aflat-o numai î n ea. Zilel e frumoase ale artei elene, ca ș i epoca de aur a Evului Mediu de mai
târziu au trecut (…) A rta este și rămâ ne pentru noi, în privinț a destinației ei supreme, ceva ce

37 Vianu,Tudor, Estetica p.11

14
aparț ine de trecut”.38 În lucrarea “ Opere ”, Tudor Vianu afirmă că rareori o prevesti re funestră s -a
realizat mai puț in și că profeț ia aceasta este tot atâ t de ciudată ca ș i izgonirea artei din cetatea
ideală a lui Platon39, iar T. Adorno spune că estetica n u are dreptul să î ntocmească necrologul
artei și că, în fapt, sfârș itul artei expus de Hegel nu a survenit anilor ce au urmat . 40 Am
observat care sunt pă rerile în legatură cu moartea artei expusă î n sistemul hegel ian, dar se pune
urmatoarea î ntrebare: Care este sensul real al tezei hegeliane a sfârșitului mă rii artei ?
Rațiu consideră că exsita o confuz ie în ceea ce privește teoria ma rii arte expusă î n sistem ul
hegelian. Astfel, expune două confuzii pentru a observa faptul că societatea actuala se raporteaz ă
greșit asupra teoriei lui. O primă confuzie este legată de însă și ideea de sfârșit al artei care nu
trebuie să -l confundă m cu sensul comun al reprezentă rii ca atare. O a doua confuzie este faptul
ca înț elegem sfârș itul artei ca o epuizare a artei ș i a abilitatii artistice. Hegel nu s-a gândit la
sfârșitul artei sau la sfârș itul me seriei artisitice, ci dimpotrivă, a spus că arta se poate perfecț iona.
Pentru a înț elege termenul de sfârș it al artei consider că este necesară plasarea termenului î n
contextul speculativ al sistemului său ș i cel istoric al romantismului.
Un prim context ar f i criza fenomenelor spirituale în lumea modernă . O prima cheie de lectura a
tezei hegeliene a sfârșitului artei este plasat ă în romantismul german și la criza fundamentelor
spirituale tră ite de aces ta. Filosoful român consideră că în această perioadă a fost “dotată” cu
funcț ia de revelație ontologică a absolutului , ideea care constituie teza -nucleu a teoriei
speculative a artei , iar această teorie a fost raspunsul la dubla c riză a fenomenelor apă rute î n
acea perioadă (religie, artă , filosofie). Acesta conchide că teoria speculativă a artei nu se
identifică cu romantismul, deoarece dacă introducem termenul de ab solut, arta devine o forma
de mâ ntuire.41
În lucrarea L’art de l’age moderne , I. M. Schaeffer consideră că moartea artei la Hegel
reprezintă agonia ei ca organ speculativ prin tr ecerea de la figuratia sensibilă la discursul
conceptual. Astfel, pe ntru Hegel , retorica eschatologică este legată de funcț ia de reprezentare a

38Dan Eugen Ratiu, Moartea artei: O cercetarea asupra retoricii eschatologice , preluat din Prelgeri de estetica
pp.16 -17
39 Dan Eugen Ratiu, Moartea artei: O cercetarea asupra retoricii eschatologice , preluat din Tudor Vianu, Opere ,
p.35
40 Dan Eugen Raț iu, Moartea artei: O cercetarea asupra retoricii eschatologice , Editura Casa Carții de Știință Cluj-
Napoca, 2000, preluat din T Adorno, p.36
41 Dan Eugen Raț iu, Moartea artei: O cercetarea asupra retoricii eschatologice , p.38

15
adevărului absolut ș i putem o bserva dubla semnificatie a morț ii artei: declinului ei ca formă
privilegiată a expresiei a spiritului absolut și plasarea lumii moderne într -un raport exterior față
de art ă, raportul î n care reflecția înlocuieste tră irea.42 În lucrarea Prelegeri de estetică , Hegel
spune că arta ar trebui să dea sea ma de totalitatea realului plecâ nd de la spirit, astfel prin
succesiunea spiritului în arta postulează cele trei forme ale artei: prin aplicarea Ideii în formele
de artă hegeliene: în arta simbolică: id eea capătă o formă imperfectă, în arta clasică: este e xpusă
corespondența perfectă între Idee și formă, iar î n arta romantică : ideea apare ca fiind cea mai
încărcată de spiritualitate, forma acestei arte îmbinând realitatea și fantezia. Formele art ei ca
dezvoltar e a frumosului își au originea în ideea însăș i, căci ideea este cu adevarat idee nu mai
dezvoltâ ndu-se pentru sine î nsăși prin propria activitate . Deși Hegel considera că prin disoluț ia
artei romantice se produce un sfârș it al artei, se poate vorbi despre marea artă ca artă a
prezentului.
În lucrarea sa, Hegel constată disoluția formei romantice a artei ș i acesta ridică problema modul
în care arta ar fi capabilă să se manifeste în zilele sale. Acestă î ntrebare cu privire la manifestarea
artei este legitimă deoarece sfârșitului ma rii arte nu î nseamnă dispariț ia orică rui fe l de artă . Rațiu
consideră că Hegel a recunoscut o existență a unei arte a prezentului care era diferită de arta
anterioară.
Dar oare se poate vorbi de o nouă esență a artei? R ăspunsul pe care îl ofera Rațiu este afirmativ
deoare ce în disoluția formei clasice și cea a formei romantice există o diferență esențială “dacă
trecere a de la clasic la romantic aparține procesului dezvoltă rii artei ca expresie a spiritului
absolut , trecerea de la forma romantică la cea a prezentului se pet rece în urma unei î mplini al
acestui proces .”43 Așadar, prin disol uția artei romantice se pregateș te o nouă artă a prezentului .
Arta romantică este reprezentată de pict ură prin art a portretului), muzica (raportată la
interioritatea sentimentului) ș i poezia care este cea mai apropiată de interioritatea conceptului.
Artele romantice au re prezentat profunzimea interioară a subiectivității, dar acestea au luat sfârș it
dintr -un exces inevitabil al genealita ții artist ice, prin devalorizar ea operei (obiectului) î n profitul
genului (subiectului). Eugen Rațiu consider ă că acest proce s (al auto -negă rii) s -a derulat î n trei
etape. Prima etapă este “triumful accidentalului și al banalului î n alegerea teme lor de artă, cea de

42 Dan Eugen Raț iu, Moartea artei: O cercetarea asupra retoricii eschatologice , p.39
43 Dan Eugen Raț iu, Moartea artei: O cercetarea asupra retoricii eschatologice . p.52

16
-a doua etapă este triumfarea manierei subiec tive, iar cea de -a treilea etapă este transformarea
artei î ntr-o expre sie a singurătăț ii artistului, î ntr-o afir marea a purei sale subiectivităț i.”44
Prin urmare, banalul a î nlocui t ceea ce î nseamnă sublimul în artă , accidentalul a î nlocuit poeticul
cu esenta artei. Hegel a exemplificat printr -o pictură olandeaza a secolului XVII, care spune că
reprezintă “triumful a rtei asupra a ceea ce este trecător, asupra accidentalului ș i al efemerului”.
Prin di soluția conț inutului, artistul a fost eliberat de limitatea anterioară, în prezent îi este pusă la
dispoziție orice formă, precum ș i orice material. Prin urmare, există o deosebire î ntre marea artă
și arta prezentului prin elemente privitoare la natura lor (poetic/prozaic) , la conținutul lor (divin
vs uman) ș i la principul lor (realitate vs posibilitate). Putem conchide că , pentru Hegel, sfârșitul
marii arte este “ încheierea destinului ma rii arte care, desfășurându -se în conformitate cu o
necesitate interioară ți -a împlinit esența î n istorie: arta ca expr esie a spiritului aboslut. Dar
încheierea acestui ciclu este î nceputul istoriei arte i eliberată de orice necesitate: arta ca joc al
subiectivităț ii. 45
În ceea ce priveș te „moart ea arte i” în anul 1925, Vianu spune că „profeția aceasta vadită din
gura celui mai mare estetician pe care l -a avut veacul trecut alcătuieste o împ rejurare tot atât de
ciudată ca și izgonirea artei din cetatea ideală a lui Platon, unul dintre cei mai mari filo sofi și
artiști ai antichităț ii”.46 Tudor Vianu conchide că Hegel s -a raportat științ ific la arta: arta re ligei,
arta filosofiei ș i conc eptul de sfârș it al artei a dus că tre o condamnare a artei la un pesimism
cultural . Hegel a c onsiderat că marea arta a murit , dar în urma ei a ramas e stetica. Acest concept
de moarte al artei sau sfârșitul artei, poate fi înțeles ca o naștere a esteticii, deș i filos ofia artei se
concepe prin despărțirea subiectului de obiect ș i a creaț iei care este receptată .
În articolul After the Death of Art: Is there any Life for Aesthetics ?47, Raț iu atribuie idei de
moarte a artei anumite strategii și semnificaț ii discursive. Raț iu conisderă ca Hegel a formulat
ideea artei ca un “ obiect/lucru al trecutului ”, atât î n Fenomenologia spirit ului unde consideră că
arta este o parte a religiei, câ t și în Prelegeri de estetică , unde “sfârș itul artei” este inseparabil de
dialectica mor ți. Hegel spune că “Sfârșitul Ma rii Arte ”- a cărei sarcină era să dezvă luie Spiritul

44 Ibidem , p. 52.
45 Ibidem , p. 55.
46 Ion Ian oși, Hegel ș i arta , p. 200
47Dan Eugen Rațiu , After the Death of Art: Is there any Life for Aesthetics? ,pp.411 -413(articol prelaut din cartea
Proceedings of the European Society of Aesthetics, vol 2,anul 2010)

17
într-o formă senzuală, apare ca o consecință a îndepă rtării sale de ideal ș i de incompatibilitatea sa
cu caracterul proz aic al lumii moderne, care a în ocuit sentimentul cu reflexia , poziționâ ndu-se cu
domeniu (prozaic) al artei. În filosofia artei, Hegel renunță la ideea de rep etiție ciclică în istoria
artei și adoptă un model temporar al dezvăluirii spiritului în lume. Conceptul de “sfârșit al artei”
este necesar și ine vitabil pentru a exprima disoluția spiritului î n arta: “î n manifestarea sa
sensibilă, Spiritul trebuie să acce pte determinarea negativă a morții ca apa rținând propriului său
concept ș i trebuie să -și urmeze cursul .” 48
Așadar, arta nu mai este o formă vie, deoarece îș i pier de poziția superioară pe care o avea î n
dialectica formelor spirituale ca expresie senziorială a Spiritului absolut. Filosoful german
consideră că moartea artei înseamnă sfârșitul destinului marii artei care se defășoară î n
conformi tate cu necesitatea interioară, ș i-a îndeplinit esența î n istorie. Sfâ rșitul Ma rii Arte prin
(disolv area formei romantice) rep rezintă î nceputul unei noi forme de arta ș i anume, ar ta ca joc
liber al subiectivi tății, fiind obsevată ca artă a naturii umane obiș nuite.49
Teza lui Danto despre sfârșitul artei se referă la ideea heg eliană conform căreia: “ arta ne i nvită
la considerație intelectu ală și nu pentru a crea d in noua artă , ci pentru a cunoaște filosofic ce este
arta.”50 Ideea că arta este tranzito rie a fost o problemă recurentă în modernitate. Prin ur mare,
lucrarile lui Hegel despre estetică, unde a afirmat că arta este considerată cea mai înaltă vocație ,
rămâ ne pentru noi un lucru din trecut . Funcția sa metafizică s -a încheiat și a fost î nlocuită de
filosofie 51 este preluată de Karl Marx a cărei profeție despre sfârș itul ar tei este expusă ulterior:
sfârsitul a rtei ca formă de activitate autonomă într -o societate care va exclude orice relație care
generează mituri. 52
Concluzii
Așadar, referitor la tema „morții” marii arte la Hegel, pe parcursul textului am încercat să
argumentez faptul că Hege l nu folosește nici termenul „moarte”, nici termenul „sfârșit” pentru a
discu ta acest fenomen în textul său, ci este trecerea, depășirea sau transcenderea marii arte în

48 RAȚ IU, After the Death of Art: Is there any Life for Aesthetics ? , pp.411 -413(articol prel uat din cartea
Proceedings of the European Society of Aesthetics , vol 2,anul 2010) .
49 Hegel, 1966, 603 -617.
50 Hegel, 1975, p.11, citată de Danto , 1997, pp.14 -15.
51 Hegel 1966, pp.1 6-17.
52 Marx , Despre artă și literatură, pp.312 -316.

18
planul „esteticii”, al comprehensiunii estetice, ac eea care păstrează nealterat și mai mult,
reconsti tuie întregul intuiției estetice. La Hegel, momentul trecerii artei în cu noașterea estetică nu
marchează dominația subiectului în filosofia artei c i scindarea receptării critice de creația
artistică. Frederick Charles Beiser ,în comentariul la textul său de spre Hegel ,53 nu pare să vadă
această „moarte” a artei drept parte a unei evoluții înăuntrul filosofiei Spiritului, ci consideră că
Hegel ar avea mai degrabă rezerve de natură culturală în ceea ce privește relevanța artei pentru
spiritul epocii sale . Însă Hegel anunță că odată cu desăvârșirea parcursului conștiinței de sine a
Spiritului în istorie, conținutul esențial pe care -l reflectă arta pentru epoca ei poate fi transmis
într-un mod mult mai exp licit prin gândirea dialectică. Prin urmare, caracteri stica esențială
pentru modernitate este cunoașterea, însă această cunoaștere nu va reprezenta decât latura
mărginită a unui res cogitans, consideră filosoful german, dacă nu vom reuși să înțelegem
cunoașterea ca parte a unei filosofii a Spiritului.

53Frederick Charles Beiser , Hegel, The Routledge Philosophers , Publisher: Routledge, 2005.

19
Bibiografie:
Bibliografie primară :
1. Georg Wilhelm Friedrich Hegel , Prelegeri de Este tică, Volumul I si vol II, Editura:
Academiei Republicii Socialiste Romania , Anul: 1966 .
2. Georg Wilhelm Friedrich Hegel , Fenomenolog ia spiritului , Editura: Univers Enciclopedic
Gold, Bucureș ti 2010.
3. Georg Wilhelm Friedrich Hegel , Despre artă ș i poezie , Volumul I, Editura: Minerva,
Anul 1979. (selectie, note, prefață de Ion Ionoși ).
4. Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Lecții despre Platon , Editura Humanitas, 1998.
5. Vianu, Tudor , Estetica, Editura pentru Literatura, Bucureș ti, 1968 (Studiu de Ion Ian oși)
6. Vianu, Tudor Gândirea estetică , Editura M inerva, Bucure ști, 1986 .
7. Vianu, Tudor, Opere , Vol umul 7, Editura Minerva, Bucureș ti, 1986 .
Bibiografie secundară :
1. Adorno, Th. Theorie esthetique , Klincksieck, Paris, 1970.
2. Colectiv de autori, Dicționar de estetică generală , Editura Politică, Bucureș ti, 1972.
3. Danto, Arthur, L'Assujettissement philosophique de l'art , Paris, 1993.
4. Frederick Charles Beiser ,Hegel, The Routledge Philosophers, Publisher: Routledge,
Year: 2005 .
5. Gulian, Hegel, Editura Știintifica și Enciclopedică, Bucureș ti, 1981, ca pitolul : Cultura î n
epoca lui Hegel (pp.34 -95)
6. Ion Ian oși, Hegel ș i arta , Editura Meridiane, Bucureș ti, 1980.
7. Pascadi , Estetica lui Tudor Vianu , Editura Ș tiințifică, Bucureș ti, 1968.
8. Rațiu,Dan Eugen After the Death of Art: Is there any Life for Aesthetics?,
http://proceedings.eurosa.org/2/ratiu2010 .pdf , accesat la 21 Decembrie 2017.
9. Rațiu, Dan, Eugen , Moartea artei: O cercetarea asupra retoricii eschatologice , Editura
Casa Carții de Știinta Cluj -Napoca, 2000.
10. Schaeffer, I M, L'Art de l'âge moderne: L'esthétique et la philosophie de l'art du XVIIIe
siècle à nos jours Broché – 4 février 1992.