Conceptul Si Natura Juridica a Actiunii Civile

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. Conceptul si natura juridica a actiunii civile

1.1. Noțiunea de acțiune civilă și natura ei juridică

Orice faptă a omului prin care se produce un prejudiciu altuia, îl obligă pe cel din a cărui vină s-a cauzat, la despăgubiri către persoana vătămată. Astfel iau naștere raporturi juridice de drept civil. Apărarea dreptului încălcat în instanță se face prin intermediul instrumentului procedural denumit acțiune.

Acțiunea ca mijloc de apărare a unui drept subiectiv, material, ăși are originea în vechiul drept roman. Sensul comun ale termenului de “acțiune” este acela de “proces”, definit la rîndul său ca “acțiune în justiția făcută pentru soluționarea unui diferend între două părți care sunt în litigiu sau pentru constatarea și sancționarea încălcării legilor statului”.

Terminul analizat provine din latinescul actio, care înseamnă tocmai a realiza sau a îndeplini un act ori chiar posibilitatea de a face un anumit lucru.

Noțiunea de acțiune civilă este una dintre cele mai discutate noțiuni ale dreptului procesual civil. În literatura juridică s-au dat interpretări diferite noțiunii de acțiune civilă, sensul comun al termenului fiind însă acela de proces.

Ca instituție de drept procesual civil, a fost definită ca “mijlocul legal prin care o persoană cere instanței judecătorești fie recunoașterea dreptului, fie realizarea acestui drept, prin încetarea piedicilor puse în exercitarea sa de către a altă persoană sau printr-o despăgubire corespuzătoare”.

– Acțiunea este mijlocul practic pus la indemana de lege titularului unui drept subiectiv pentru realizarea acelui drept.

– Unul din elementele dreptului subiectiv civil este posibilitatea de a recurge la forta de constrangere a statului atunci cand dreptul sau un interes legitim nu a fost respectat sau este contestat.

Dreptul subiectiv este definit ca fiind "posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ – persoana fizica sau persoana juridica – in "virtutea careia acesta poate, in limitele dreptului si moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare – sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva – de la subiectul pasiv si sa ceara, cum am spus, concursul fortei coercitive statului, in caz de nevoie" pentru a determina pe cel ce a incalcat sau contestat dreptul, sa inceteze si daca au fost cauzate prejudicii sa le repare.

Putem defini deci actiunea ca fiind mijlocul legal prin care o persoana cere instantei judecatoresti fie recunoasterea dreptului sau, fie realizarea acestui drept, prin incetarea piedicilor puse in exercitarea sa de o alta persoana sau printr-o despagubire corespunzatoare .

Actiunea civila este mijlocul legal cel mai important de aparare a drepturilor incalcate sau a intereselor ocrotite de lege .

Cu alte cuvinte, ori de cate ori un drept subiectiv este contestat sau incalcat titularul sau poate recurge, prin intermediul actiunii civile, la protectia judiciara organizata de stat. – Actiunea civila cuprinde in continutul sau totalitatea mijloacelor formale organizate de lege pentru apararea drepturilor subiective recunoscute de ordinea de drept.

Se impun unele precizari :

a) actiunea civila este de conceput numai in legatura cu protectia drepturilor subiective civile si a unor interese aparate de lege, pentru acestea calea justitiei este obligatorie (exemplu: cererile posesorii, divortul etc.);

b) actiunea civila cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale organizate de legea procesuala pentru protectia dreptului subiectiv sau a altor interese care se pot realiza numai pe calea justitiei;

c) indiferent de dreptul ce se valorifica, actiunea civila cuprinde aceleasi mijloace procesuale, este uniforma;

d) actiunea se individualizeaza, devine proces imediat ce titularul dreptului subiectiv apeleaza la actiune .

Din definitia actiunii, ca mijloc legal pus la dispozitia titularului dreptului subiectiv pentru a obtine, prin mijlocirea organului de jurisdictie competent, recunoasterea acestui drept, in cazul contestarii sale sau realizarea lui in cazul incalcarii, rezulta urmatoarele trasaturi fundamentale :

a) actiunea este un mijloc juridic legal care permite persoanei sa solicite instantei sa hotarasca asupra cererii sale;

b) actiunea presupune ca titularul dreptului recurge la un organ competent, investit cu atributii jurisdictionale (ceea ce o deosebeste de sesizarea adresata unui organ administrativ ierarhic superior, in vederea exercitarii controlului de legalitate);

c) actiunea are ca scop apararea unui drept al unei persoane, care se pretinde a fi titular si care, fiind oprita de lege a-si face dreptate singura, recurge la instanta pentru ca, prin constrangere judiciara, sa-si realizeze dreptul.

Natura juridica a actiunii. Corelatia dintre actiune si dreptul subiectiv litigios

Cu privire la natura juridica, sunt necesare urmatoarele precizari^1 :

a) notiunile de "drept subiectiv" si "actiune civila", desi sunt in stransa legatura, apartin unor ramuri diferite de drept: drept civil si respectiv, drept procesual civil;

b) notiunea de actiune nu este sinonima cu cererea de chemare in judecata, intrucat au functii diferite. Dreptul subiectiv si actiunea trebuie sa existe inainte de a introduce cererea, acesta fiind actul prin care se declanseaza procesul civil, actul de investire a instantei;

c) legatura dintre dreptul subiectiv civil si actiunea civila este dreptul la actiune care constituie o garantie a realizarii dreptului subiectiv

Din definitia actiunii, ca mijloc legal pus la dispozitia titularului dreptului subiectiv pentru a obtine, prin mijlocirea organului de jurisdictie competent, recunoasterea acestui drept, in cazul contestarii sale sau realizarea lui in cazul incalcarii, rezulta urmatoarele trasaturi fundamentale :

a) actiunea este un mijloc juridic legal care permite persoanei sa solicite instantei sa hotarasca asupra cererii sale ;

b) actiunea presupune ca titularul dreptului recurge la un organ competent, investit cu atributii jurisdictionale (ceea ce o deosebeste de sesizarea adresata unui organ administrativ ierarhic superior, in vederea exercitarii controlului de legalitate) ;

c) actiunea are ca scop apararea unui drept al unei persoane, care se pretinde a fi titular si care, fiind oprita de lege a-si face dreptate singura, recurge la instanta pentru ca, prin constrangere judiciara, sa-si realizeze dreptul.

Promovarea actiunii civile nu este insa conditionata de existenta dreptului material afirmat in justitie, astfel cum nici celelalte componente ale actiunii civile nu sunt conditionate de existenta unui asemenea drept. In domeniul justitiei temeinicia sau netemeinicia unei cereri este tocmai obiectul investigatiei judiciare. Daca este asa, si evident ca o alta sustinere nu poate fi primita^3 , atunci ne apare cu multa evidenta ca actiunea civila se exercita independent de existenta vreunui drept subiectiv sau cum se exprima unii autori chiar si atunci cand pretentia care o insoteste a fost neintemeiata.

Care este totusi elementul de legatura dintre dreptul subiectiv civil si actiunea civila? S-a aratat ca acest element, punct de legatura nu poate fi decat "dreptul la actiune"cu privire la a carei natura juridica au fost insa de asemenea" exprimate puncte de vedere diferite. Astfel, s-a aratat ca "dreptul la actiune constituie o parte integranta a dreptului subiectiv, o garantie a realizarii sale" sau ca este "acea putere, intrinseca si specifica dreptului subiectiv, in virtutea caruia titularul poate face apel, cand dreptul este incalcat, a constrangerea de stat". Intr-o alta opinie^8 se considera ca dreptul la actiune este un drept subiectiv general, nediferentiat, nelegat de fiecare drept subiectiv si care nu apare, nu se naste o data cu incalcarea drepturilor subiective, ci preexista acestora in continutul capacitatii fiecarei persoane, fiind exercitat numai atunci cand un anumit drept civil subiectiv i-a fost incalcat.

Este limpede deja, cat priveste conditiile de existenta, ca dreptul, care are la origine un fapt juridic, si actiunea ce izvoraste din conflictul de interese dintre parti, se deosebesc – sau pot sa se deosebeasca – din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte, sunt anumite drepturi care nu sunt aparate pe cale de actiune. Desigur este vorba de o situatie exceptionala, dar se poate cita cazul obligatiilor naturale: dreptul exista, nu insa si actiunea. Pe de alta parte, sunt drepturi care, nefiind actuale, nu sunt sanctionate cu o actiune in realizare. Avem in vedere drepturile supuse unui termen sau unei conditii suspensive. In sfarsit, titularul unui drept subiectiv ce nu a fost exercitat inauntrul termenului de prescriptie nu si-l poate apara pe cale de actiune, ci numai pe cale de exceptie, potrivit regulii: quae temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum. Deci, dreptul exista, dar actiunea lipseste.

Dreptul la actiune este prerogativa unui subiect de drept de a-si formula o pretentie impotriva altuia si a solicita admiterea acestuia in instanta. Echivalent cu : dreptul la aparare; dreptul la justitie etc.

Dreptul la actiune are 2 accesptiuni:

– Sens material-juridic

– Sens procesual-juridic

Fiind inseparabile, aceste 2 aspecte se exercita sau se pun in aplicare consecutiv. In primul rind dreptul la intentarea actiunii in sens procesual si in al 2-lea rind dreptul la admiterea actiunii in sens material juridic. Dreptul la admiterea actiunii se manifesta intre 3 subiecti: reclamantul impotriva piritului cu ajutorul instantei. Dreptul la intentarea actiunii se materializeaza intre reclamant si instanta de judecata. O actiune civila e admisa daca:

Este formulata conform normelor material juridice

– Este probata suficient

– Este depusa in termen

– Toate trebuie luate in cumul.

Actiunea civila si dreptul la actiune oricum exista chiar daca aceste 3 repere nu se jusitifica, instanta de jud va examina cauza si se va pronunta prin hotarire. Accesul la justitie este valorificat in primul rind prin corectitudinea intentarii unui proces civil.

1.2. Elementele acțiunii civile

Orice acțiune civilă se individualizează prin elementele sale structurale. Analizînd mai multe surse bibliografice, am depistat că acțiunea civilă, care stă la baza declanșării oricărui proces ca act jurisdicțional, presupune existența a trei elemente distincte, și anume:

subiectele acțiunii civile,

obiectul acțiunii civile,

cauza acțiunii civile.

Obiectul și cauza sunt considerate elemente obiective și interdependente ale acțiunii civile, care se pot schimba pe parcursul procesului în funcție de disponibilitatea titularului de dpret.

Fără elemente enumerate, acțiunea nu reprezintă o entitate juridică în considerarea căreia instanța să devină activă, să-și înceapă exercițiul său special.

Cunoașterea elementelor menționate prezintă un interes practic deosebit. Astfel pentru soluționarea unor excepții de fond sau de procedură este necesar să cunoaștem conținutul corect al elementelor de identificare ale acțiunii civile.

Judecarea unei pricini contecioase nu poate fi concepută fără existența a cel puțin două părți: o persoană care se adresează instanței de judecată, cerînd apărarea unui drept pe care îl are ori a unui drept ocrotit, și o persoană care este chemată în judecată, deoarece se pretinde că ar fi încălcat sau contestat dreptul afirmativ ori față de care se dorește realizarea unui interes ocrotit de lege. Procedura conteciosă este deci bilaterală.

Cele doua parți constituie elementul subiectiv al acțiunii, iar fără ele activitatea judiciară nici nu poate fi întreținuă.

Dacă denumirea generică este aceea de părti, în cadrul diferitelor mijloace procesuale ce alcătuiesc acțiunea, ele poartă denumiri particulare. Astfel, în cererea de chemare în judecată părtile se numesc reclamant și pîrît, în apel – apelant și intimat, în recurs – recurent și intimat, în contestația în anulare – contestator și intimat, în revizuire – revizuent și intimat, în faza executării silite – creditor și debitor.

Un subiect de drept poate participa într-un preoces și poate îndeplini acte procesuale în nume său propriu, sau poate să fie reprezentat.

Prin reprezentare judiciară înțelegem situația în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește actele procesuale într-un proces și participă la raporturile procesuale în numele și pentru o altă persoană, numită reprezentet, care este titularul dreptului litigios.

Codul de procedură civilă distinge în cadrul reprezentării juducuare, pe de o parte, între persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, denumită și reprezentată legală sau obligatorie, și pe de o altă parte, reprezentarea voluntară sau convențională a părții care are capacitatea de exercițiu, dar care dorește să își conducă procesul prin mandatar.

Așa cum am precizat și este unanim în literatura de specialitate, orice acțiune civilă are ca parte componentă obiectul acțiunii.

Obiectul acțiunii este ceea ce se cere prin acțiune, pretenția concretă a reclamantului. Obiectul acțiunii îl reprezintă pretenția material juridică cu privire la care se cere darea hotărârii judecătorești, adică ceea ce reclamantul pretinde de la pîrît. În general, obiectul acțiunii constă fie din pretenția de recunoașetere a unui drept sau la condamnarea pârâtului la executarea obligației pe care a încălcat-o, fie din pretenția la cererea unor situații juridice noi, în cazurile expres prevăzute de lege.

Determinarea obiectului acțiunii prezintă însemnătatea din punct de vedere procedural, deoarece, dacă acțiunea este admisă, acest obiect va figura în dispozitivul hotărîrii judecătorești și determinarea sa va înlesni executarea silită a acestuia.

Obiectul acțiunii civile poate fi general, adică pretenția formulată de către reclamant împotriva pîrîtului și care se conformeaza normelor de drept material relevant, sau material. Multe acțiuni civile au și obiect material, adica exprimarea în bunuri sau bani a pretenției formulate.

Putem da drept exemplu de obiect al actiunii civile: obligarea exercitării unor acțiuni sau inacțiuni, rezilieri sau rezoluțiuni de contracte; revendicare a unui bun sau a unei sume de bani; repararea prejudiciului.

O actiune civila poate avea un singur obiect general concretizat material, dar poate avea mai multe pretenții, însa unul dintre ele fiind principal, celelalte derivate sau accesorii.

Obiectul acțiunii trebuie să îndeplinească, în principiu, aceleași condiții ca și obiectul unei convenții. În literatură se precizează că obiectul acțiunii trebuie să fie licit, posibil și determinat.

Obiectul este ilicit atunci când s-ar pretinde valorificarea unui drept care s-a stins prin neuz sau achitarea contravalorii unui bun vândut în valută. Cu privire la cea de-a doua condiție, nu se poate cere pe calea acțiunii predarea în natură a unui bun determinat care a pierit (ad imposibilium nulla obligatio). În acest caz, reclamantul va trebui să ceară echivalentul bănesc al acestui bun. Determinarea obiectului acțiunii prezintă însemnatate din punct de vedere procedural, întrucît, în cazul în care actiunea va fi admisă, acest obiect va figura în dispozitivul hotărîrii și determinarea lui va inlesni executarea silita a acesteia.

Cauza acțiunii civile este temeiul juridic al cererii, fundamental legal al dreptului pe care una dintre părți îl valorifică împotriva celeilalte părți. Uneori, cauza dreptului diferă de cauza acțiunii, deoarece reclamantul și-a fundamentat greșit acțiunea sa. Acest lucru are importanță cu privire la autoritatea de lucru judecat.

Așa cum pe drept cuvînt s-a arătat în literatura de specialitate, cauza acțiunii reprezintă un important element de identitate a acțiunii civile. Conținutul acestui element a pilejuluit exprimarea unor puncte de vedere diferite în literatura de specialitate.

Cauza acțiunii civile îl constituie acele circumstanțe ce dau naștere acțiunii și anume sunt împrejurările de fapt pe care reclamantul își întemeiază pretențiile față de pârât.

Pretențiile reclamantului rezultă din anumite fapte juridice – încheierea unui contract, înregistrarea căsătoriei, cauzarea prejudiciului, concedierea ș.a..

În cererea de chemare în judecată se indică circumstanțele de fapt și de drept pe care reclamantul își întemeiază pretențiile precum și demonstrează probele care confirmă circumstanțele.

Circumstanțele de fapt sunt prevăzute în ipotezele normelor juridice. De aceea, pentru determinarea corectă a circumstanțelor de fapt este necesar de a determina norma de drept material care reglementează raporturile respective. În așa fel faptele care servesc ca temei al acțiunii indică prezența sau lipsa între reclamant și pârât a relației sociale de drept material și temeinicia pretenției ce reiese din această relație. Aceste fapte dovedesc existența dreptului subiectiv.

Cauza acțiunii civile nu trebuie confundată cu obiectul acesteia. Cu privire la același obiect pot exista mai multe acțiuni întemeiate pe cauze diferite.De exemplu, se va putea pretinde de la același debitor același obiect, o dată invocându-se ca temei contractul de schimb, iar ulterior, un contract de vânzare – cumpărare; acțiunea în nulitatea unui act juridic se poate admite pentru oricare dintre viciile de consimțământ, pentru lipsa obiectului sau cauzei actului, pentru un act care emană de la o persoană lipsită de capacitate ori încheiat cu nerespectarea formei solemne prevăzute de lege.

Spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat, și nici depășit, temeiul juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiarobligată, în exercitarea rolului său activ și pentru a ajuta efectiv părțile, în ocrotirea drepturilor și intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridicăexactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.

Cauza acțiunii civile, privită din punct de vedere al scopului, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să existe, să fie reală și să fie licită și morală.

prima condiție se îndeplinește de regulă, deoarece cel ce acționează în justiție urmărește un anumit scop, neputând porni o acțiune lipsită complet de cauză.

cauza acțiunii trebuie să fie reală. Realitatea cauzei cere ca cel ce reclamă să-și fi exprimat voința de a proceda în felul acesta, determinat de un anumit scop.

cauza acțiunii trebuie să fie licită și morală, adică să nu urmărească un interes contrar ordinii publice și bunelor moravuri.

cauza acțiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanțe care determină și întrețin voința părții interesate de a reclama sau de a se apăra și de a stărui în ceea ce reclamă ori în ceea ce contestă. Existența motivelor de a acționa sau apăra în fața instanței un anumit drept, sau totuna cu cauza raportului juridic ori a obligației puse în discuție (causa debendi), fără prefigurarea mintală a obținerii unui anumit rezultat, nu determină pe nimeni să reclame sau să se apere injustiție.

Cauza nu trebuie confundată cu motivul acțiunii în justiție, care este temeiul ce servește la justificarea cauzei. Astfel, atunci cînd se reclamă o suma de bani cu titlul de preț al unui lucru vîndut pîrîtului și în dovedirea acțiunii se prezintă contractul de vînzare-cumparare, vînzarea este cauza acțiunii, iar înscrisul este temeiul cu care se dovedeste existenta acestei cauze. Distincția aceasta este de mare importanță practică, pentru ca nu exista putere de lucru judecat atunci cînd cauzele celor două acțiuni sunt diferite, pe cînd nu este îngîduit să introduci o a doua acțiune, dupa ce cea dintîi a fost respinsă, menținînd aceeași cauză, dar invocînd numai motive diferite, adica probe noi.

Studiul elementelor acțiunii civile prezintă interes practic pentru a se constata dacă este cazul sa fie pusă în mișcare sau nu acțiunea civilă. La introducerea cererii de chemare în judecată se va verifica dacă: există părțile, dacă se solicită protecția juridica a unui drept subiectiv civil sau a unui interes recunoscut de lege și care nu se poate realiza decît pe calea justiției, dacă exista cauza acțiunii. Importanta practica prezintă și elementele fiecarei forme procedurale de manifestare a acțiunii civile.

Importanta practica prezintă și elementele fiecarei forme procedurale de manifestare a acțiunii civile. Astfel, referindu-ne numai la cererea de chemare în judecată, obiectul acesteia determină competența și compunerea instanței, eventuală masură asiguratorie ce poate fi solicitată, influențează admisibilitatea unor probe și fixarea taxelor de timbru. Toate cele trei elemente ale acțiunii civile interesează puterea de lucru judecat, litispendența, chiar conexitatea.

1.3. Clasificarea acțiunii civile

Actiunea civila nu se refera doar la reclamant. Gratie principiului contradictorialitatii si caracterului echitabil al procesului civil, piritul poate recurge la mijloace legale de aparare a drepturilor sale (conf princ disponibilit el nu e obligat sa se apere)

Mijloace de aparare:

1. Negarea pretentiilor reclamantului – impovareaza sarcina probatiei reclamantului (art23 al6 CPC). Negarea nu exclude sarcina probatiei piritului insasi si constituie in esenta un mijloc de proba – explicatia partilor.

2. Formularea de obiectii impotriva pretentiilor reclamantului – sunt niste contraargumente de natura material-juridica si/sau procesual juridica. Strategic in primul rind se formuleaza obiectiile procesual-juridice, care se refera la nerespectarea premiselor si conditiilor prevazute de art.169-170 CPC. Scopul obiectiilor procesual juridice este scoaterea cererii de pe rol sau incetarea procesului art 265-267CPC.

3. Obiectiile material-juridice se refera la fondul cauzei , adica la circumstantele de fapt si de drept material relevante cauzei civile itentate. Probarea obiectiilor cade pe povara piritului, daca legea nu prevede altfel.

4. Actiunea reconventionala – dreptul piritului de a-si formula propriile pretentii impotriva reclamantului. Pentru actiunea reconventionala se conformeaza acelorasi premise si conditii prevazute de art 169-170 CPC, cu exceptia normelor de competenta jurisdictionala teritoriala. Forma si continutul cererii recon se bazeaza pe 166-167 CPC. Daca obiectii material-juridice si procesual-jur de regula se formuleaza in referinta , depunerea careia nu este obligatorie, atunci cererea recon trebuie perfectata in scris ca document separat sub sanctiunea nulitatii. Actiunea reconventionala mai trebuie sa corespunda citorva conditii suplimentare prevazute de art.173 CPCP:

actiunea recon poate avea scopul compensarii pretentiilor – in astfel de cazuri trebuie respectate art.651-659 CC. In cazurile legate de compensare, examinarea in comun a actiunilor principala si reconventionala optimizeaza si problemele partilor si sarcinile instantei. In astfel de cazuri instanta poate respinge ambele actiuni sau le poate admite pe ambele sau poate admite integral sau partial oricare din ele.

Excluderea reciproca – daca actiunea principala si cea reconventionala se exclud reciproc (pot fi respinse una sau ambele , insa nu pot fi acceptate amindoua). In astfel de cazuri nu este posibil sa fie admise ambele actiuni, instanta insa , in functie de circumstante le poate respinge pe ambele. Scopul promovarii actiunilor reconventionale ce exclud pe cele principale este evitarea pronuntarii hotaririlor contradictorii.

Actiunea recon poate fi conexa cu cea principala si faciliteaza examinarea acesteia.

Daca actiunea este inaintata in cadrul aceluiasi litigiu intre aceleasi parti (actiunea reflectorie)

Daca in unele cazuri e posibila examinarea separat a actiunii a) si c) fara a genera hot contradict si a leza dr si obl partilor, atunci in cazul b) si c) nu este posibila examinarea separat. Conexarea pretentiilor nefiind obligatorie este lasata la discretia partii interesate.

Actiunile recon indiferent de temei se inainteaza in cazul judecarii cauzelor in fond (conf art 172 CPC depunerea acesteia se face pina la stabilirea termenului de judecare a priciniii in sedinta de judecata). Intirzierea Se justifica prin literele b sau d din art 173 CPC ori piritul demonstreaza imposibilitatea depunerii, intirzierea oricaror actiuni recon este justificata.

CAPITOLUL II. PREMISELE ȘI CONDIȚIILE DREPTULUI LA ACȚIUNE

Pentru ca dreptul la intentarea actiunii sa fie viabil, justitiabilul trebuie sa respecte:

– premisele acestuia – sunt circumstante care impiedica in mod obiectiv adresarea in instanta, justificind lipsa dreptului la actiune. In cazul existentei unei premise, justitiabilul nu poate remedia situatia si nu se mai poate adresa in instanta de judecata cu aceeasi pretentie impotriva aceluiasi pirit in baza acelorasi temeiuri.

– conditiile acesteia – reprezinta ordinea procesuala stabilita de lege care trebuie respectata de catre orice justiabil.Respectarea lor depinde de vointa reclamantului(judtitiabil). In aceeasi ordine sunt tratate conditiile de forma si continut ale cererii de chemare in judecata. Daca nu sunt respectate conditiile de intentare si nu este perfectata corect cererea de chemare in judecata , reclamantul are sanse legale de a le corecta.

sa perfecteze cererea de chemare in judecata conform cerintelor legale

2.1. Refuzul de a primi cererea de chemare în judecată

Premisele

premisele dreptului la actiune sunt prevazute limitativ (art 169 CPC):

pentru ca dreptul la actiune sa existe subiectii trebuie sa aiba capacitate de folosinta – sa existe, se are in vedere si reclamantii si piritii (le este opozabil in egala masura). Lit.e art 169 CPC exemplifica materializarea acestei premise

pentru ca dreptul la actiune sa existe, trebuie sa existe posibilitatea legala de a examina o cerere in judecata in procedura civila. Daca sunt formulate pretentii deplasate in raport cu cadrul normativ national sau pretentii care se solutioneaza in alta procedura in instanta de judecata sau alte autoritati statale, instanta va utiliza corect repspectiva premisa

dreptul la actiune exista daca lipseste o hotarire judecatoreasca irevocabila pronuntata pe aceeasi actiune civila, adica aceleasi parti, pretentii si temeiuri.

Trebuie sa lipseasca o incheiere judecatoreasca prin care s-a admis incetarea procesului in legatura cu renuntarea reclamantului la actiune sau in legatura cu omologarea tranzactiei de impacare.

Pentru ca dreptul la actiune sa existe trebuie sa lipseasca o hotarire arbitrala obligatorie pentru parti pe aceeasi cauza civila, cu exceptiile stabilite de art 169 lit.d

Prevederea legala expresa cu privire la dreptul autoritatii, organzatiei sau persoanei fizice de a se adresa in judecata in interesul altui subiect de drept (art 73, 169 lit c)

In eventualitatea depistarii cel putin al unei premise prevazute de legi la momentul depunerii cererii de chemare in judecata instanta va emite o incheiere de refuz in primrea acesteia care poate fi atacata cu recurs. Premisele au caracter perpetuu atit timp cit sunt prevazute in lege. Depistate ulterior intentarii procesului, premisele duc la incetarea procesului conf art 265 CPC aplicat fie de instanta care are cauza pe rol pina la pronuntarea hotaririi , fie de catre instanta ierarhic superioara in contextul cailor de atac (cu cit mai tirziu cu cit mai rau).

2.2. Restituirea cererii de chemare în judecată

Conditiile exercitarii dreptului la actiune

Potrivit art 170 , conditiile dreptului la actiune se rezuma la:

Respectarea competentei generale , conditionala sau imperativa (ordinea prealabila). In acest sens ordinea prealabila este obligatorie, indiferent de faptul ca e prevazuta de lege sau de contract.

Respectarea competentei jurisdictionale , atit materiale cit si teritoriale. In acest sens instanta la momentul depunerii cererii nu poate stramuta cauza , ea va restitui cererea indicind carei instante urmeaza sa se adreseze persoana (hot plenului CSJ)

Capacitatea de exercitiu a persoanei ce depune cererea (nu a reclamantului!). reclamantul poate sa fie lipsit de capacitatea de exercitiu fara afectarea statutului procesual

Lipsa examinarii concomitente a aceeasi cauze civile in aceeasi instanta sau in alta. In acest context se interpreteaza extensiv si examinarea cauzei de catre arbitrii alesi doar dupa intentarea procesului daca piritul semnaleaza

Semnarea cererii de chemare in judecata si perfectarea in mod corespunzator a imputernicirilor reprezentantului (lit.e si art 170)

O condtie speciala tine de dreptul familiei (lit.d art 170 CPC) referitoarea la cazurile de divort si acordul sotiei  d) soțul a înaintat acțiunea de desfacere a căsătoriei fără consimțămîntul soției, în timpul sarcinii sau în primul an de la nașterea copilului;

Restituirea cererii de chemare in judecata este consecinta nerespectarii unora sau citorva conditii prevazute de art 170 CPC. Instanta perfecteaza o incheiere care in anumite cazuri poate fi contestata cu recurs (al 5 art 170).

ÎNCHEIERE

BIBLIOGRAFIE
 
Anexe