Conceptul Si Fundamentul Legitimei Aparari

Legiuitorul noului cod penal a abandonat prevederile codului penal anterior, recunoscând legitima apărare ca fiind o cauză justificativă ce operează in rem, renunțând la ideea constrângerii morale și a nedeterminării libere a voinței persoanei care ripostează.

Prin reglementerea legitimei apărări, legiutorul a permis persoanei împotriva căreia se îndreaptă agresiunea nejustificată să riposteze, atunci când organele competente nu pot interveni.

Continutul legitimei apărări este format din dispozițiile art.19, cod penal, potrivit cărora

Legitima apărare reprezintă exercitarea unui drept sau a unei îngăduințe din partea legii, stabilindu-se că fapta comisă de cel care se apără nu constituie infracțiune, ci este o faptă permisă de lege, socialmente utilă. Reprezintă o cauză justificativă care produce efecte in rem, fiind exclusă orice răspundere penală sau civilă, implicit luarea unei măsuri de siguranță.

Astfel, legitima apărare este o cauză justificativă care este invocată atunci când o persoană ripostează în fața unei agresiuni săvârșite de o altă persoană.

Legitima apărare reprezintă un mijloc de combatere a infracțiunilor precum și de a apăra oridinea de drept, datorită faptului că agresorul, știind că persoana atacată este îndreptățită să se apere, se va abține de la săvârșirea agresiunii.

Condițiile legitimei apărări:

Legitima apărare presupune existența a două elemente, pe de o parte, un atac ce crează legitima apărare și pe de altă parte, o faptă săvârșită pentru a se apăra.Astfel, condițiile legitimei apărări se referă la atac și apărare.

A) Condițiile referitoare la atac sunt:

2)Atacul să fie direct. Atacul este considerat direct atunci când manifestarea materială a agresorului pune în pericol nemijlocit valorile ce formează obiectul legitimei apărari.Astfel, acțiunile sau inacțiunile agresorului reprezintă un pericol care amenință fie persoana, fie drepturile acesteia ori un interes general. Atacul este direct și în situația în care nu există un contact fizic între agrsor și victima sau valorarea ocrotită de legea penala, dar modul în care acționează acesta va duce la vătămarea victimei.

Atacul nu este considerat a fi direct atunci când un obstacol ( un zid, o poartă încuiată) se află între agresor și victimă, deoarece între aceștia nu se creează un pericol nemijlocit.

3)Atacul să fie imediat. Spunem că atacul este imediat atunci când pericolul s-a produs sau este pe cale sa se producă. Atacul este actual atunci când se află în curs de desfășurare sau iminent când este pe punctul de a se produce.

Pentru ca atacul să fie iminent, trebuie ca declanșarea lui să constituie o certitudine și nu o simplă eventualitate, iar îndeplinirea acestei condiții trebuie verificată de la caz la caz în funcție de modul concret în care se desfășoară evenimentele. Putem spune că suntem în prezența unui atac iminent atunci când agresorul se apropie amenințător de victimă ținând în mână un obicet contondent.

Caracterul imediat al atacului privește legătura existentă în timp între atac și obiectul respectiv.

Nu poate exista legitimă apărare atunci când există un interval mai mare de timp între producerea atacului și ivirea pericolului deoarece, în această situație, cel indreptățit se poate adresa autoritățiilor pentru a pune capăt pericolului sau il poate înlătura și prin alte mijloace.

Referitor la infracținiile continue, până la epuizarea infracțiunii riposta este considerată legitimă, atacul considerându-se actual în toată perioada desfășurării actiunii.Deci, apărarea este considerată legitimă atunci când se exercită pe toată durata atacului, respectiv din momentul în care atacul a devenit imient și până când acesta a fost epuizat.

În situația în care agrsorul a fost dezarmat și numai există vreun pericol ca atacul să fie reluat, orice acțiune ulterioară nu se mai încadrează în condițiile legitimei apărări, însă atunci când, după ce agresorul a fost dezarmat și există pericolul de reluare a atacului, acesta poate reprezenta atac iminent sau actual iar fapta este considerate a fi savarșită în stare de legitimă apărare.

4) Atacul să fie injust. Atacul este just atunci când constă într-o acțiune permisă de legea penală, respectiv în cadrul limitelor ei, iar injust când nu are niciun temei legal care să permită comportarea agresivă a agresorului.

Atacul injust trebuie să provină de la o persoană responsabilă, capabilă să înțeleagă caracterul just sau injust al atacului și nu de la o persoană iresponsabilă, sau în situația în care persoana este iresponsabilă, este necesar ca victima să nu cunoască starea agresorului. Dacă actul a fost săvârșit de un incapabil.

Atcul este considerat a fi injust și dacă fapta a fost săvârșită din culpă sau fară vinovăție și nu doar din intenție.

Există și situații în care chiar riposta celui care se apără poate căpăta un caracter injust dacă apărarea poate deveni disproporțională, astfel ca, cel care se apară este considerat, la rândul său agresor dacă depașește limitele legitimei apărări.

Există și situații în care atacul este considerat just, atunci când acesta este permis de

lege, cum ar fi în cazul în care se arestează o persoană pe baza unui mandat de arestare. Atacul permis de lege este considerat just doar dacă este efectuat în limitele legale. Un atac ilegal din partea autorității poate antrena legitima apărare.

5)Atacul să fie îndreptat împotriva celui care se apără, împotriva altei persoane, a drepturilor acestora sau a unui interes general. Pentru a se determina acestă condiție trebuie să se analizeze obiectul atacului .Acesta se poate constituii atât dintr-o persoana fizică căreia i se aduce atingere vieții, sănătății, libertății, domiciliului și vieții sale private cât și dintr-o persoana juridică, ori drepturile acesteia (dreptul de proprietate, dreptul la propria imagine).

Obiectul atacului poate fi constituit atât din persoana împoriva căreia acționeaza agresorul cât si dintr-o altă persoană, neinteresând dacă atacul se îndreaptă asupra unei persoane capabile sau incapabile. Se pot apăra legitim atât minorii cât și alienatii mintal, persoane care nu răspund penal. Tot astfel, persoana fizică poate fi ocrotită și împotriva propriilor acte atunci când aceasta încearcă să se sinucidă.

Bunurile precum și interesul general pot forma și ele obiect al atacului. Pentru a fi considerate obiect al legitimei apărării acestea trebuie să fie determinate, individualizate. Nu se pot apăra bunuri de interes general nedeterminate precum ordinea de drept sau ordinea publică. Prin interesul general se înțelege interesul statului, respectiv autoritățiile publice, instituțiile publice sau al persoanelor juridice de drept public.

Atunci când obiectul atacului sunt bunurile și daca atacul este injust, nu interesează dacă cel atacat nu deținea în mod legitim bunul respectiv. Legitimitatea drepturilor asupra bunurilor o stabilește autoritatea și nu cel care comite acte de agresiune, sub pretextul de agresiune contestării acestei legitimități.

Potrivit acestei condiții trebuie să existe un pericol care să vizeze persoana atacată, drepturile acesteia sau un interes general.

B) Condițiile referitoare la apărare:

1) Apărarea să constituie o faptă prevăzută de legea penală. Pentru existența legitimei apărări trebuie să se săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Atunci când cel care se apără comite o faptă prevăzută de legea penală pentru a putea înlătura atacul, poate fi invocată legitima apărare împotriva agresorului, neavând importanță încadrarea juridică a faptei.

Nu este relevant dacă fapta prevăzută de legea penală a fost săvârșită cu intenție, preterintenție sau culpă și nici forma acesteia, putând rămâne atât în foma tentativei cât și în formă consumată.

Fapta poate fi comisă atât de cel împotriva căruia se îndreaptă atacul cât și de o altă persoană cu condiția ca persoana care se apără să cunoască existența atacului si să acționeze pentru înlăturarea acestuia.

2)Apărarea să fie necesară pentru respingerea atacului. Acțiunea de apărare este considerate necesară pentru a se înlătura atacul doar dacă a fost realizată intremomentul în care atacul a devenit iminent și momnetul în care s-a consumat. Astfel, apărarea nu poate fi nici premature și nici tardive.

Pentru a fi în în prezența legitimei apărări, nu este necesar ca singura cale de înlăturare a atacului să fie săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală

3)Apărarea să fie îndeptată împotriva agresorului. Persoana care se apără trebuie să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală doar împotriva agresorului și nu a altor persoane ori a bunurilor acestuia. Dacă din eroare apărarea s-a îndreptat împotriva unei persoane străine de atac, ne aflăm în prezența erorii de fapt. În situația în care agresorul săvârșește atacul cu ajutorul unui animal, apărarea poate fi realizată prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală îndreptate împotriva bunului respectiv.

4) Apărarea să fie proporțională cu atacul. Potrivit acestei condiții, fapta pe care o persoană o săvârșește pentru a se apăra trebuie să fie proporțională cu atacul, adica să prezinte o gravitate egală sau mai mica ca a acestuia.

Proporționalitatea nu înseamnă o identitate între cele două manifestări și nici măcar similitudine, aceasta nu este nici de ordin matematic și nici nu presupune echivalența mijloacelor. Proporționalitatea apărării cu gravitatea atacului, are în vedere respectarea unei echivalențe între atacul de apărare și cel de atac, astfel că, la un atac îndreptat împotriva integrității corporale, se poate riposta cu o faptă de apărare ce privește integritatea corporală a agresorului. În stabilirea acestor proporții se au în vedere împrejurările în care s-au săvârșit atacul și apărarea, forța fizică a acestora, mijloacele pe care aceștia le-au folosit, precum și importanța valorilor sociale periclitate. Astfel între cele două valori și aume, valoarea amenințată și valoarea lezată trebuie să existe un echilibru. Consecința care decurge de aici este aceea că nu va putea fi justificată lezarea unei valori aparținând atacatorului, vadit mai importantă decât valoarea protejată și amenințată de atac.

De obicei, persoana care se apără, folosește orice mijloc pe care îl are la îndemână pentru a putea înlătura agresiunea precum și mijloacele necesare impuse de gravitatea atacului.

Pe cale de consecința, doar atunci când respectăm condițiile privitoare la atac și apărare, enunțate mai sus, ne aflam în stare de legitimă apărare.

Legitima apărare prezumată.

Potrivit dispozițiilor prevăzute în art.19 alin.(3) c.pen., Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condițiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de aceasta, fără drept, prin violență, viclenie, efracție sau alte asemenea modalități nelegale ori în timpul nopții.

Pentru a fi în prezența legitimei apărări prezumate, atacul trebuie să se realizeze printr-o acțiune fie de pătrundere efectivă într-o încăpere, dependință ori loc împrejmuit ținând de aceasta fie de o încercare de pătrundere în aceste locuri.

Prin locuință se are în vedere înțelesul de casă ori de o construcție folosită ca locuință, indiferent dacă aceasta este folosită temporar ori permanent.

Pătrunderea trebuie să se săvârșească prin violență, viclenie, efracție sau prin alte asemenea modalități nelegale ori în timpul nopții, de către o persoană responsabilă, fără a avea vreun temei prevăzut de lege.

Apărarea este necesară în situația în care acțiunea de patrundere fie a început, fie se află în curs de executare, fie s-a efectuat în întregime.

Apărarea poate fi realizată de orice persoană, precum propietarul locuinței, o rudă a acestuia, ori un reprezentant al autorității.

Prezumția legitimei apărări are caracter relativ și nu absolut, în caz contrar putându-se face dovada că presupusul făptuitor a intrat în domiciliu cu acordul propietarului fără intenția de a pune în pericol persoana ori drepturile acesteia.

Efectele legitimei apărări.

Săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în condițiile legitimei apărări înlătură caracterul penal al faptei, care este justificată, dobândind un caracter licit. Astfel făptuitorului nu i se pot aplica pedepse, masuri educative ori altfel de sancțiuni, acesta fiind exonerat și de răspunderea civilă delictulă pentru prejudiciul suferit de atacator, deoarece fapta săvârșită de acesta este justificativă.

Legitima apărare produce efecte in rem, efecte ce se răsfrâng și asupra participanților.

În plan procesual penal, soluțiile pronunțate ca efect al legitimei apărări sunt: achitarea, soluție pronunțată de instanța de judecată respectiv clasarea, soluție dispusă de organul de urmarire penală.

Practica judiciară

1) De esența legitimei apărări este existența unei agresiuni, un atac ce pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes general și care creează necesitatea unei acțiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile amenințate. În cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condițiile referitoare la atac și nici cele referitoare la apărare. Astfel, la momentul la care inculpatul a început să exercite acțiuni violente cu cuțitul asupra victimelor, nu era un atac iminent sau actual din partea vreunei persoane din grupul advers asupra sa sau asupra vreunei alte persoane din grupul care îl însoțea, iar între vătămarea martorului G.A. și violențele exercitate de inculpat s-a scurs un interval de timp, existând posibilitatea înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală. În momentele în care inculpatul a aplicat loviturile cu briceagul asupra celor două victime, atacul nu era în curs de executare și nici pe punctul de a se declanșa.

Infracțiunile au fost comise după ce grupul din care făceau parte victimele încercau să părăsească în fugă parcul O., fiind urmărite de grupul inculpatului, care se dovedise a fi mai puternic.

În aceste momente, în care victima P.M. fugea, inculpatul i-a aplicat acestuia o lovitură de cuțit în spate, după care l-a abandonat, întrucât observase că victima T.A. se împiedicase și căzuse, momente în care, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, i-a aplicat și acesteia o lovitură de cuțit în partea stângă a toracelui, urmată și de alte violențe cu pumnul și mânerul cuțitului în cap.

Acțiunile vătămătoare ale inculpatului au fost plasate în timp și în afara intervalului în care atacul putea fi iminent și momentul în care acesta putea fi consumat, astfel că cerința necesității nu a fost îndeplinită, întrucât actul pe care l-a invocat recurentul inculpat nu era nici iminent și nici nu mai era actual.

Astfel, faptele săvârșite de inculpat, nu au corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atacul, întrucât inculpatul, în primul caz, a lovit-o pe victimă cu cuțitul în timp ce aceasta fugea și se afla cu spatele la el, iar în al doilea caz, victima era căzută la pământ, având posibilități minime de ripostă.

Rezultă din considerentele expuse că inculpatul nu a acționat în legitimă apărare atunci când a săvârșit faptele prevăzute de legea penală, întrucât nu a recurs la violențe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimelor, victime care încercau să fugă de grupul format din mai multe persoane, din care făcea parte și inculpatul. În aprecierea inexistenței legitimei apărări nu trebuie omisă nici împrejurarea că inculpatul era înarmat cu un briceag, iar victimele, nu.

2) În speță, s-a reținut că partea vătămată a intrat în curtea locuinței inculpatului cu care era în dușmănie de mai mult timp și a bătut la ușă. În casă era inculpatul minor și cu cel major. Inculpatul minor s-a dus la usă și văzând-o pe partea vătămată cu o bardă asupra sa l-a anunțat pe celălalt inculpat. Inculpatul major a luat din holul locuinței o furca și o lanterna și a iesit în curte. în acel moment, partea vătămată s-a îndreptat spre colțul casei și a dat să fugă spre poartă, însa inculpatul a inchis poarta . Văzându-se încolțit de cei doi inculpați, partea vatămată a ridicat barda și a lovit cu ea în furca inculpatului major, iar inculpatul minor a luat de jos o cărămida cu care a lovit-o pe partea vătămată în cap. După ce partea vătămată a căzut la pământ a fost deposedată de bardă și bătută de ambii inculpați cu căramidă și cu picioarele în zona capului și a trunchiului. Ulterior inculpații au anunțat organele de poliție dupa care au târât-o pe partea vătămată lângă faeton unde au legat-o cu lanșuri și cu sarmă. După cateva minute partea vătămată a fost găsită de organele de poliție. Leziunile suferite de partea vătămată au necesitat pentru vindecare un numar de 68 – 70 zile îngrijiri medicale.

Curtea, a casat decizia penală atacată, achitând atât minorul cât și majorul.