Conceptul Doctrine Liberale

Conceptul doctrine liberale, apărut în secolul al XVII-lea, s-a fundamentat pe ideea liberului schimb de informații ca o condiție esențială a satisfacerii necesităților și așteptărilor publicului. Modelul liberal s-a definit prin lupta pentru informarea corectă și neutră a auditoriului și prin misiunea de supraveghere a acțiunilor puterii, în scopul sancționării acestea, în caz de necesitate, de către întreaga societate.

Conform acestui model, promovarea adevărului este unul din obiectivele de bază ale presei. „Adevărul se obține prin confruntarea liberă a ideilor și opiniilor; competiția acestora, asemenea competiției mărfurilor de pe piața comercială, fixează „valoarea” unei idei, poziții, inițiative ori atitudini. Crearea unei „piețe libere a ideilor” este însă indisolubil legată de crearea unui instrument capabil să faciliteze circulația acestor idei, să permită confruntarea lor neîngrădită, să contribuie la accesul liber al oricărei persoane la cuvântul public.” În viziunea adepților acestei teorii, singura instanță în măsură să-și asume și să ducă la bun sfârșit o asemenea misiune este presa, care se autodefinește drept cea de-a patra putere în stat, alături și, întrucâtva, pe poziții adverse față de celelalte trei: legislativă, executivă și juridică.

Monitorizarea de către presă a acțiunilor puterii se face în numele publicului care, de obicei, nu are acces direct la evenimentele curente. Delegată de public, presa acționează ca un „câine de pază" („watch-dog”), care supraveghează acțiunile puterii și, observând nereguli, informează operativ publicul. Grație acestei activități, care duce la cristalizarea unor opinii publice adversative și, în fine, la exercitarea presiuni asupra puterii, și a apărut sintagma „presa – a patra putere în stat”. „Această sintagmă nu se referă la vreo formă de acțiune ori de exercitare directă a „puterii” mass-media asupra celorlalte puteri; în fapt, acțiunea presei este indirectă: distribuind informații și idei despre modul în care celelalte puteri își exercită mandatul, ea creează o opinie publică, mobilizează cetățenii în favoarea unei cauze, iar aceștia, prin presiunea pe care o exercită asupra factorilor politici și legislativi, obțin modificarea atitudinii ori a comportamentului celorlalte puteri. Din această cauză, statutul de „a patra putere” implică mai mult responsabilități decât drepturi: o greșeală a presei poate declanșa o mișcare publică ce poate conduce la reacții politice cu efecte deosebit de grave. Ceea ce înseamnă că nu atât libertatea de expresie definește puterea presei, cât responsabilitatea expresiei jurnalistice.”

În modelul liberal legile pieței (concurență și profit) devin factorii reglatori ai activității instituțiilor mediatice, fapt ce generează variate fenomene negative așa precum: dubla comercializare a produsului mediatic; nerespectarea principiilor deontologice, „bulevardizarea” presei, concentrarea proprietății și monopolizarea în domeniul mass-media etc., care, la rândul lor, au condiționat necesitatea revizuirii rolului presei în societate și au impus elaborarea unor noi politicilor în domeniul comunicării de masă.

Modelul responsabilității sociale, conceptul căruia s-a conturat în SUA, în mijlocul anilor ’50 ai secolului trecut, abordează rolul social al mass-media prin prisma dreptului universal al omului la informație și impune responsabilitatea acesteia față de binele social. Conform acestei doctrine, presa nu trebuie să fie, preferabil, în proprietatea statului și nici nu trebuie să fie sub controlul absolut al lui, pentru că, astfel, există pericolul transformării acesteia din informator social în formator de imagine al guvernanților. Dar nici nu poate fi considerată drept întreprindere privată obișnuită, scopul primar al căreia este profitul, iar succesul căreia se măsoară prin prezența beneficiilor. „Este absolut normal ca ele să caute profitul, dar ar trebui să își asume și responsabilitatea față de diversele grupuri care compun societatea; altfel spus, trebuie ca presa de toate tipurile să răspundă diverselor nevoi și dorințe ale acestor grupuri. În cazul în care cetățenii sunt nemulțămiți de serviciile care le sunt puse la dispoziție, mass-media trebuie să reacționeze. Ar fi de preferat ca ele să se sancționeze singure, conform unui cod deontologic stabilit chiar de ele. Dacă însă nu se va întâmpla acest lucru, este necesar și legitim ca Parlamentul să intervină, prin intermediul legilor.” Acest model promovează ideea unui control triplu al activității mass-media: prin intermediul opiniei publice, a codurilor de etică profesională la nivel de breaslă și a codurilor interne de conduită. Aceste factori restrictivi, prin activitățile lor de monitorizare și evaluare a presei, pun în aplicare mecanismele de autoreglare a acesteia și o responsabilizează.