Conceptul de Stres Organizational

2.1.Conceptul de stres organizațional

IMPORTANȚA STUDIERII, CUNOAȘTERII ȘI MANAGEMENTUL

STRESULUI ÎN ORGANIZAȚII

Stresul este o problema cu care oamenii se confrunta in fiecare zi. S-a estimat că 75% din problemele medicale sunt datorate în mod direct stresului.

Dacă stresul este cauza principală a 75% din problemele medicale, aceasta va avea ca rezultat o creștere a costurilor datorita taxelor medicale plătite, a unei performante scăzute si a unei productivitatea mai slabe. Stresul poate conduce la probleme de sănătate fizice sau psihice si chiar la consum de droguri si băuturi alcoolice.

In USA costul stresului datorat absenteismului, a cheltuielilor medicale si a productivitatii scăzute a fost estimat la 50-75 miliarde dolari sau 750 dolari pe angajat.

De aceea, stresul este o problema importanta pe care managerii trebuie sa o inteleaga si sa o diminueze in cadrul organizațiilor lor.

1.2. Natura stresului

Deși stresul este cauzat de mulți factori, cercetătorii au ajuns la concluzia ca

stresul conduce la una din cele doua reacții de baza : lupta activa sau retragerea. Acesta este așa-numitul răspuns ”fight or flight”. Din punct de vedere psihologic, acest răspuns la stres, reprezintă o reacție biochimica ce implica schimbări hormonale care mobilizează corpul pentru a face fata la cereri neobișnuite. Pentru strămoșii noștii stresul însemna sa facă fata unui tigru cu dinți ascuțiți. Pentru a evita sa fie mâncați puteau sa rămâna pe loc si sa lupte cu bestia sau sa fuga. In ambele cazuri, corpurile lor ar fi fost energizate de o schimbare hormonala identica, implicând eliberarea adrenalinei in sânge.

In societatea moderna, agitata, urbanizata si industrializata, bestiile ce atacau au fost înlocuite cu probleme cum ar fi mortalitatea, conflictul de rol si ambiguitatea, responsabilitățile financiare, zgomotul, poluarea aerului si supraîncărcarea la locul de munca.

Răspunsul nostru la stres poate avea efecte negative cum ar fi : durerile de cap,ulcerul, insomnia, atacul de inima, tensiuni mari, etc. Același răspuns la stres care i-a ajutat pe strămoșii noștri sa supraviețuiască a devenit prea des un factor de amenințare a vieții in lumea noastră moderna. Din moment ce problemele legate de stres si consecințele acestuia sunt rezolvabile, este important ca managerii sa cunoască cat mai multe probleme legate de acesta.

1.3. DEFINIREA STRESULUI

a. Stresul – ca termen curent

In viața de zi cu zi stresul exprima ceva neplăcut. Putem folosi termenul pentru a

descrie un eveniment din mediul înconjurător, precum o blocare a traficului sau o sarcina de îndeplinit a Carei scadenta este mâine dimineața. Totodată, folosim termenul pentru desemnarea emoțiilor generate de probleme exterioare – anxietate, teama, iritare sau frustrare. In cele din urma asociem stresului anumite indispoziții fizice precum crampe intestinale, înțepenirea gatului, transpirație, tremur al mâinilor.

b. Stresul – concept științific

Stresul a devenit un concept elaborat științific când a fost definit de scrierile si cercetările lui Hans Selye. El a descoperit experimental ca atunci când a expus soarecii in laborator la frig extrem sau le-a injectat iritanți chimici, procesele psihologice ale animalelor au arătat anumite reacții comune. Desigur, au existat efecte specifice fiecărui organism, dar Selye a fost interesat in numitorul comun – răspunsul invariant al organismului la orice solicitare asupra sa. Trăsătura comuna constituita este ceea ce Selye numea Sindromul General de Adaptare – sindrom prin care se manifesta starea de stres.

Răspunsul nespecific al organismului la anumite solicitări de mediu sau factori destres implica sistemul endocrin al mușchilor. Prima faza este cea de alarma a sindromului general de adaptare prin trimiterea unui mesager chimic, sub forma hormonului A.C.T.H., la glandele ce secreta adrenalina. Pe durata acestei faze, organismul este intr-un fel in retragere, trăind o temporara si minora pierdere de eficienta pana ce poate reuni forțele sala de rezistenta. Glandele adrenaline, ca răspuns la A.C.T.H., inițiază faza a doua a sindromului general de adaptare, cea de rezistenta prin secretare a propriilor hormoni, adrenalina si nonadrenalina, colectiv numite catecholamina. Acestea intra in sânge si declanșează o succesiune de schimbări in procesele chimice ale organismului – la nivelul acizilor grași si al sângelui – si de asemenea, pe durata fazei de rezistenta, au eventual efectul de a face organismul capabil sa

neutralizeze, izoleze sau sa minimizeze efectele negative asupra sa.Organismul pare a se adapta la solicitare. Totuși, Selye crede ca fiecare organism are la naștere o cantitate fixa, limitata, de energie de adaptare. Fiecare reacție la stres a organismului consuma ceva din aceasta valoroasa avere. Ceea ce se consuma nu poate fi înlocuit. Astfel, faza de rezistenta a Sindromului General de Adaptare nu poate continua la infinit. Supunând organismul la un factor de stres pentru un timp suficient de lung, energia de adaptare se scurge si epuizarea, a treia si ultima faza a Sindromului General de Adaptare, urmează. Epuizarea poate lua forma depresiei sau altei stări temporare si poate necesita odihna la pat. Aceasta va permite organismului sa transfere ceva din stocul fix de energie de adaptare din " rezervele pe termen lung " (analog contului de economii) la cel pe termen scurt (analog contului curent). Dar acesta este un transfer, un împrumut ce nu poate fi restituit. Daca procesul continua, exista eventualitatea ca întregul stoc de energie de adaptare sa se termine si viața încetează. Prin urmare adaptarea este o afacere costisitoare. A te "adapta", in acest sens la un factor de stres nu înseamnă ca aceasta nu dăunează. Adaptarea este, in esența, un stres prin ea insasi, cel puțin in sens psihologic. In sinteza, stresul ca un construct științific reprezintă o reacție invarianta, nespecifica a organismului la orice solicitare de mediu – indiferent de forma pe care aceasta solicitare poate sa o ia.

c. Stresul la locul de munca

Stresul este asociat cu constrângerile si cererile. Primele te împiedica sa faci ceea ce dorești. Ultimele se refera la pierderea unui lucru pe care îl dorești. Deci, atunci când ai de dat un test sau revizuiești performantele anuale la locul de munca te simți stresat pentru ca te confrunți cu oportunitati, constrângeri si cereri. Daca performantele tale trecute an fost bune, aceasta poate duce la o promovare, responsabilități mat mari si un salariu mai bun. Dar performantele scăzute pot împiedica promovarea. Daca ele au fost extrem de scăzute poți fi chiar concediat. Sunt necesare doua condiții pentru ca stresul potențial sa devina stres real: trebuie sa existe nesiguranța asupra venitului si venitul trebuie sa aibă însemnătate. Indiferent de condiții, numai atunci când exista îndoiala sau nesiguranța ca pierderile vor fi evitate si constrângerile înlăturate exista si stresul. Aceasta înseamnă ca stresul este cel mai ridicat pentru indivizii care sunt nesiguri daca vor pierde sau câștiga si cel mai scăzut pentru acei indivizi care cred ca pierderea sau castingul sunt o siguranța. Daca a câștiga sau a pierde nu este un lucru important, nu exista stres. Daca a-ti menține slujba sau a obține o promovare nu are importanta pentru persoana respectiva, aceasta nu are nici un motiv sa se simtă stresat când isi evalueaza performantele la locul de munca.

1.4. COMPONENTE ALE STRESULUI

Se poate afirma ca stresul apare in orice situație in care starea de echilibru sau integritatea fizica si/sau psihica a organismului este amenințata de factori interni si externi si fata de care, individul nu dispune de soluții tip pentru a reduce sau elimina amenințarea. Se deduc doua mari componente ale stresului:

I. Agentul stresor

II. Starea organismului

I. Agentul stresor

Este desemnat prin factori nocivi sau stimuli psihici cu semnificatie afectiva puternica. Multitudinea factorilor generatori de stres a impus si clasificarea lor, proces necesar cunoașterii si stăpânirii efectelor. Criteriile si categoriile de agenți stresori in acțiune pot fi identificați astfel:

– dupa numărul agenților stresori în acțiune pot fi identificați:

a. stresori unici – un zgomot putenic cu tendința de a se prelungi sau zgomote survenite brusc în toiul nopții

b. stresori multipli – zgomotul asociat cu căldura si cu noxele -dupa numărul indivizilor afectați:

a. stresori cu semnificație strict individuală – regăsiți în insatisfacția prelungita a unor trebuințe fiziologice (setea intensa si lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn)

b. stresori cu semnificație colectiva, "de grup" familial sau profesional – nereușita unui copil la examen, perspectiva șomajului intr-o organizație.

c. stresori cu semnificație generala care afectează orice individ, specifici unor situații de calamitate naturala (inundații, cutremure, război)

-dupa natura lor:

a. stresori fizici – zgomote, vibrații, radiații, efort fizic prelungit, traumatisme, hemoragii, arsuri

b. stresori chimici – noxele chimice cu acțiune toxica asupra organismului;ele pot induce si un stres psihic atunci când sunt percepute ca un pericol iminent pentru sănătatea individului

c. stresori biologici – viruși, bacterii, paraziți prin care se instalează boli interne sau extreme , conștientizați ca surse de pericol pentru funcționarea organismului

d. stresori psihologici – stimuli cu o semnificație nociva sau nu, interpretați subiectiv de psihicul uman la nivelul operațiilor gândirii

-dupa conexiunea cu problemele vieții:

a. stresori periferici – materializați in: dificultatea trecătoare, vreme urata, aglomerație, blocaj rutier, etc

b. stresori centrali- regăsiți in problemele importante ce pot provoca tulburări in viața unei persoane

II. Starea organismului

Aceasta a doua componenta a stresului se refera, de obicei. la raspunsurile emotionale "in exces" care se exprima vizibil in comportarea individului, in limbaj, in activitatea motorie precum si in devierea diferitelor constante fiziologice sau psihologice. Starea de stres caracterizează un organism care face un efort intensiv pentru a se adapta unor situații puțin obișnuite. Starea organismului este caracterizata de parcurgerea obligatorie a celor

trei stadii:

– stadiul de alarma care cuprinde o faza de soc manifestata prin scăderea tensiunii arteriale, a temperaturii corpului, o depresie a sistemului nervos, urmata de o faza de contrașoc in care apar reacțiile de apărare

-stadiul de rezistenta: organismul pare ca s-a adaptat

-stadiul de epuizare: adaptarea nu mai poate fi prelungita

1.5. Forme generale de stres

Cu excepția agenților stresori cu semnificație generala – cei care amenința viața sau se apropie de limitele superioare ale tolerabilității – nici un agent stresor nu poate fi declarat universal, cu semnificații identice pentru orice individ. Reacțiile indivizilor la unul si același agent stresor sunt extrem de diferite, marcate de parametrii ecuației personale. Aceasta eterogenitate a răspunsurilor individuale a dat naștere la un tablou extrem de diversificat de tipuri de stres, din care fac parte si următoarele tipuri:

I. Din punct de vedere al efectelor asupra organismului, stresul poate fi:

a. -pozitiv (numit eustres)

Este o forma benefica ce acționează ca factor energizant; acest tip de stres permite concentrarea si focalizarea forțelor fizice si psihice pentru realizarea unor obiective la cote maxime. In general, rezolvarea situației este urmata de relaxare, disiparea energiei acumulate. Este premergătoare interviurilor de selecție, testelor de competenta profesionala.

b. -negativ, (numit si distres)

Forma în care organismul, supramobilizat, refuza sa revină la starea normala.Individul este nervos, gata de reacție, cu tensiunea arteriala ridicata, cu musculatura încordata.

II. După frecventa manifestării agenților stresori, se vorbește de stres:

a. -acut sau episodic

Acesta încetează odată cu disparitia agentului stresor.

b. -cronic

Tip de stres provocat de apariția agentului stresor cu o anumita regularitate. Acest tip de stres poate conduce la fenomenul de autoagravare deoarece insasi anticiparea stresului poate conduce la apariția situațiilor stresante.

c. -cronic sau persistent în care agentul stresor se menține o perioada îndelungata, afectând starea de echilibru a organismului.

III. După natura agenților stresori, se poate vorbi despre stres:

a. -psihic

Stres în care se regăsește acțiunea combinata a mai multor tipuri de agentistresori.

b. -profesional

La acest tip de stres pot participa, concomitent sau nu, stresori: fizici,chimici sau psihofizici.

c. -preoperator si postoperatoriu'

Este un tip de stres ce are la baza. caracteristicile stresului psihic. In cazul acestui stres intervine agentul de multiplicare "anticiparea stresului" operator si postoperator.

d. -de subsolicitare

Acesta este determinat de modificarea caracterului anumitor activitati profesionale. Astfel, creșterea ponderii activităților de supraveghere si control pe măsura dezvoltării automatizării, a dialogului cu panoul de comanda sau calculatorul în detrimentul cooperării in echipa, conduc la diminuarea comunicațiilor, monotonie excesiva, izolare. In acest context, obligația de a efectua anumite sarcini repetitive, monotone, cărora subiectul nu le găsește nici o justificare sau chiar inactivitatea, așteptarea prelungita a unor semnale pot deveni surse de stres.

e. -de suprasolicitare

Tipul de stres caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit si sarcini de mare diversitate. Apare frecvent in rândul managerilor, mai ales al celor de nivel superior si mediu. Datele unei anchete indica faptul ca depășirea mediei de 65 de ore pe saptămâna afectează majoritatea conducătorilor.

f -situational

Este caracterizat de schimbările recente în modul de viața al indivizilor. Relatia dintre acest tip de schimbări (care afectează căminul, familia, relațiile sociale) si apariția unor boli a fost studiata încă din 1967. Deseori acest stres este numit si stres cultural, deoarece schimbările pot viza factori de perenitate din viața si educația indivizilor. Chiar daca răspunsurile individuale la agenții stresori nu sunt uniforme (formele de stres declanșate fiind, de multe ori, combinații ale tipurilor de stres prezentate), concluzia care se impune este ca menținerea peste anumite limite a situației de stres afectează starea de echilibru a organismului. Martorii clinici ai instalării diferitelor forme de stres sunt vizibili prin modificări ce țin de:

-mimica: crispata, anxioasa, depresiva

-tensiune musculara: încordare, leșin, muscari involuntare

-comportament: logoree, furie, agitație motorie, blocaj, iar în stadii mai avansate agresivitate sau pasivitate, randament profesional scăzut, accidente, relații deteriorate cu anturajul

-functionarea aparatului nuro-vegetativ: transpirație, modificări ale vocii, grețuri, colici

-functionarea aparatului cardio-vascular: frecventa crescuta a respirației, puls crescut sau scăzut, creșterea sau scăderea brusca a tensiunii arteriale.

-psihic: tulburări de atenție, confuzii, instabilitate, astenie, ras sau plâns paradoxal, obsesii, insomnii, coșmaruri, indecizie, decizii contradictorii sau pripite, creativitate scăzuta, blocaj de idei.

Stresul în mediul organizațional

2.1. Surse de stres in organizații

Agenții stresori sunt factori din mediul înconjurător care produc stres. Cu altecuvinte, agenții stresori sau factorii de stres sunt antecedenți răspunsului la stres. Exista patru mari tipuri de agenți stresori: la nivel individual, la nivel de grup, la nivel organizațional, si la nivel extra organizational.

2.1.1. Surse de stres individuale

Agenții stresori la nivel individual sunt cei asociați in mod direct cu datoriile unei persoane la serviciu. Un studiu efectuat pe 40.000 de femei din America a relevat ca 5 dintre cei mai menționați agenți stresori sunt: (1) a avea responsabilitate fără autoritate, (2) a nu ști cum sa-ti îndeplinești obligațiile, (3) a avea un loc munca ce nu reprezintă interes sau nu este incitant, (4) a avea un serviciu monoton si cu sarcini ce se repeta, (5) a avea un loc de muncă excesiv de incarnat. Un alt studiu efectuat pe 532 manageri de întreprindere din Australia de Vest a susținut aceste rezultate. Exista multe cercetări si s-a ajuns la concluzia ca sunt anumite dimensiuni situaționale care pot afecta nivelele stresului. De exemplu: a) locurile de munca supraîncărcate; b) conflictul de rol; c) ambiguitatea; d) controlul personal si neputința indusă; e) autoeficacitatea si d) rezistenta psihologica

A.) Supraîncărcarea

Probabil fiecare membru al unei organizații are câteva noțiuni sumare, subiectivedespre ceea ce înseamnă un volum ”optim” de muncă. Chiar daca nu putem măsura cantitatea ideala de munca, totuși ne dam seama când lucram in limite normale. Prin volum ”optim” de munca in mod obișnuit se înțelege ca : pe de-o parte avem destul de lucru pentru a rămâne ocupați si pentru a ne realiza sarcinile cu atenție, iar pe de alta parte după munca sa avem destula energie suplimentara pentru a avea grija de afacerile personale si pentru distracții. Când incarnarea la locul de munca creste pana la a face aceste condiții ideale imposibile, știm ca a apărut supraîncărcarea. Putem distinge diferite tipuri de supraîncărcare. Cea mai simpla – si probabil cel mai ușor de abordat – este supraîncărcarea temporala, ceea ce presupune sa ai doar de lucrat ore suplimentare la o singura sarcina sau grup de sarcini apropiate. Liber profesioniștii (persoane individuale), antreprenorii de scurta durata si fermierii intra in aceasta categorie. Ei au de obicei lungi zile de munca, sacrifica un anumit timp liber, dar munca este concentrata si efortul lor se cumulează. O forma mai supuratoare de supraîncărcare apare când sunt extinse fără limita de timp, simțind nevoia de a recunoaște ca sunt necesare astfel de stimulente extreme pentru a le combina cu autodisciplina.

– supraîncărcarea calitativa exista atunci cerințele postului depășesc îndemânările salariatului. Aceasta problema apare frecvent când celui nou – indiferent daca e casier la banca, sora medicala sau diagnostician – i s-a repartizat o poziție in care trebuie sa se confrunte cu "cazuri dificile" ale unor clienți versați. Supraîncărcarea calitativa, rezulta, desigur din erori de autoselectie a posturilor pentru care indivizii nu sunt echipați. Astfel, ei persista in străduința lor pentru perspectiva unui venit si a unui statut social ridicat.

-supraîncarcare combinata

In cele din urma, se poate spune ca exista diferite tipuri de supraîncărcare ce fac șanse ajungă la un număr mare de sarcini distincte, nelegate intre ele, care fac agenda neincapatoare. Problema nu este pur si simplu a unor ore suplimentare, nu este vorba de faptul ca fiecare sarcina implica o rapida abordare ca timp sau o tensiune in folosirea abilitaților unei persoane (combinarea a diferite sarcini care cer o distributivitate mare a atenției si efortului). Acest stres este definit adesea ca "administrare generala" si este probabil specific la nivelul ierarhic de jos, al supraveghetorilor. El poate deveni o condiție patologica când individul:

1. Fie nu poate, fie nu vrea sa delege sarcini (minore) subordonaților;

2. Nu are clare responsabilitățile postului, începând, sfârșind si acceptând orice obligație oferita;

3. Simplu, nu poate spune NU, unor sarcini noi, datorita fricii de represalii sau instrainarii cuiva, sau de creare a unei proaste impresii. Acest tip de supraîncărcare nu se produce de obicei peste noapte. Ea evoluează intr-o maniera după cum un individ accede – chiar si in mod involuntar

B.) Conflictul de roluri

Robert Kohn si colegi sai de la Universitate Michigan, au identificat conflictul intre roluri si ambiguitatea ca surse semnificative de stres in organizațiile mari. Ei au definit conflictul de roluri ca "apariție simultana a doua (sau mai multe) seturi de presiuni astfel încât conformarea fata de unul va face mai dificila sau imposibila conformarea fata de celalalt". Kohn si colaboratorii săi au găsit conflictul intre roluri ca fiind asociat cu un nivel ridicat al tensiunilor interpersonale, satisfacții scăzute in munca, nivel scăzut de încredere si respect pentru persoanele care exercita presiuni ce alimentează conflictul intre roluri si o scădere a încrederii in organizație. Conflictul dintre roluri nu poate fi eliminat din organizație. Kohn sugerează totuși ca el poate fi ținut intre limite rezonabile daca structura organizației tine seama de relațiile dintre diferitele roluri.

C.) Cerințele la locul de munca trebuie exprimate clar (ambiguitatea)

O alta problema care generează stres este ambiguitatea rolului. Un individ poate sa nu știe in mod exact ce se așteaptă de la el. Ambiguitatea rolului consta in incertitudinea care caracterizează definirea unui post: incertitudinea cu privire la ceea ce alții așteaptă ca performante ale postului, pașii necesari a fi făcuți pentru ajunge la realizările așteptate si consecințele comportamentului celui ce ocupa postul. Așa cum observa Kohn "comportamentul eficient orientat pe obiective se bazează pe predicția evenimentelor viitoare". La aceasta se poate adăuga observația ca un comportament pozitiv, constructiv, depinde de un anumit grad de claritate in ce privește obiectivele relevante si ce comportament este esențial in mișcarea care duce spre aceste obiective. O persoana cu un înalt nivel de ambiguitate a rolului sau nu are planuri care sa-i ghideze comportamentul. Indivizii par sa se diferențieze larg in privința extinderii la care ei găsesc ambiguitatea rolului stresanta. Anumiți oameni in funcție de inteligenta sau competenta par sa solicite o detaliata structurare in viața lor pe când alții sunt foarte toleranți cu ambiguitatea. In plus, la diferențele individuale care determina nivelul stresului cauzat de ambiguitatea rolului, exista factori in mediul de munca ce fac ambiguitatea mai mult sau mat puțin agresiva. Unui dintre ei pare a fi nivelul general al presiunii introdus de solicitările organizației. Când mulțimea de consecințe asociate cu rolul pozitiv al performantei este foarte mare, ambiguitatea este cea mai potrivnica. Când climatul de munca este interpretat mai protector si mai susținător, ambiguitatea pare sa fie mai tolerabila, uneori preferabila unor roluri înalt structurate. Aceasta nu trebuie sa surprindă atâta timp cat o mai mare libertate, autonomie si discreție in munca unui individ trebuie sa însemne inevitabil si o creștere a ambiguității rolului. Probabil, cele din urma roluri ambigui in organizație sunt acelea asociate liniilor de asamblare sau funcționarilor de birou, acestea fiind inca puțin preferabile ca posturi creative ori manageriale. Astfel, când ambiguitatea rolului este inevitabila datorita naturii postului ori sarcinii, administratorul poate ameliora stresul rezultat prin: încercarea de a promova un climat mai sportiv sau dând o atenție speciala si orientării acelor persoane ce au un nivel scăzut al tolerantei pentru ambiguitate.

D.)Controlul personal si impresia de neputința

O caracteristica importanta a individului este percepția acestuia asupra controlului. Sentimentele oamenilor privind abilitatea lor de a controla situația sunt strâns corelate cu stresul. In special, daca angajații simt ca au un control precar asupra mediului la locul de munca si asupra propriului post, ei se vor confrunta cu stresul. Studiile au arătat ca daca angajaților li s-a dat un sentiment al controlului asupra mediului de la locul de munca (de exemplu situația in care li se da o șansa de a se implica in procesul de luare a deciziilor ce ii afectează) aceasta va reduce stresul la locul de munca. Cercetătorii au ajuns la concluzia ca lipsa controlului transforma stresul intr-o problema fizica. Ei si-au dat seama ca daca o slujba cu un nivel ridicat de stres include si controlul situației, nu exista nici o creștere a tensiunii arteriale. Sentimentul de lipsa a controlului a fost descoperit intr-o cercetare clasica despre neputința condusa de Seligman. Făcând experiența pe câini care nu puteau evita socul, el si-a dat seama ca, aceștia nu îl evitau si nici măcar nu încercau sa scape. Ceea ce este important e ca mai târziu când câinii puteau sa scape cu ușurința, nu au făcut acest lucru aceasta deoarece se obișnuiseră sa fie neajutorați. Unele studii au relevat ca si oamenii pot învăta sa devina neajutorați. Acest lucru explica de ce unii angajați par a renunța si a accepta agenții stresori in mediul de munca ambiant, chiar in momentul când este posibila o schimbare in mai bine. Mai recent, Seligman si colegii s-au concentrat asupra explicațiilor oamenilor privind lipsa lor de, control. Ei au sugerat ca indivizii sunt mai in măsura sa experimenteze neajutorarea atunci când întrezăresc cauzele lipsei de control: