Conceptul de Soft Power In Relatiile Internationale

Puterea se află în epicentrul sistemului internațional. Comportamentul fiecărui stat, cât și dinamica sistemului internațional își au baza în structura și distribuția puterii mondiale. Puterea reprezintă o realitate multidimensională, care se manifestă atât ca obiectiv, cât și ca pârghie a statelor.

În cadrul paradigmei realiste, puterea este definită drept cheia relațiilor internaționale. Toate teoriile realiste susțin faptul că afacerile internaționale au la bază preocupările legate de putere, balanța de putere, precum și dinamica puterii. Puterea reprezintă instrumentul principal pentru împlinirea intereselor naționale. Ca urmare, teoriile realiste susțin că statele sunt într-o continuă competiție pentru putere. Hans Morgenthau, întemeietorul realismului clasic, supranumit "realism al naturii umane ", consideră că principalul obiectiv al statelor este deținere puterii, datorită faptului că sunt conduse de ființe umane care tânjesc după putere încă de la nastere și, în consecință, sunt permanent în căutarea de oportunități pentru a prelua ofensiva și a-și promova interesele în cadrul altor state.

Dacă natura umană reprezintă cauza profundă a competiției pentru putere în viziunea lui Morgenthau, anarhia sistemului joacă același rol în opinia lui Keneth Waltz, întemeietorul realismului defensiv. Waltz postulează că, deși urmăresc în primul rând supraviețuirea în sistem, fiind tentate să se comporte defensiv prin menținerea balanței de putere, statele profită totuși de oportunitățile oferite de către sistemul internațional pentru a câștiga putere pe seama rivalilor, ori de câte ori se ivește o asemenea oportunitate. Pe o aserțiune asemănătoare se fundamentează și realismul ofensiv al lui John Mearsheimer, care însă merge mai departe, afirmând că anumite caracteristici ale sistemului internațional îndeamnă marile puteri să concureze pentru putere. Realismul ofensiv consideră că scopul fundamental al unui stat este să devină hegemon în cadrul sistemului, adică un stat atât de puternic încât să domine toate statele din sistem.

Astfel, competiția pentru putere pare să domine comportamentul sistemului internațional de state, competiție care este, în același timp, factorul principal care a determimat desfășurarea unor evenimente importante ce au marcat istoria modernă, în special războaiele în care au fost implicate marile puteri în ultimele două secole și ceva, mai precis de la războaiele franceze și napoleoniene din 1792-1815 și până acum.

Modele ale puterii în relațiile internaționale

Majoritatea cercetătorilor consideră că puterea în relațiile internaționale poate fi abordată din două unghiuri complementare: potențialul de putere și manifestarea de putere. Prin populația sa, prin avuție, suprafață, bogăția subsolului, arsenalul militar ș.a. Statele Unite, Rusia, China, Japonia, India au un potențial de putere mult mai mare decât, de exemplu, Nigeria, Bangladeshul, Australia, Mexic etc. Puterea percepută a unui stat este determinată de către potențialul de putere al statului respectiv. Există posibilitatea ca această putere potențială să fie evaluată și, în caz de nevoie, sporită în timp prin intermediul unor politici interne adecvate sau, dimpotrivă, poate fi supusă unor procese de reducere drastică. Un exemplu edificator poate fi cazul Chinei și Indiei care înregistrează rate ridicate de sporire a puterii potențiale, pe de o parte, iar pe de altă parte, cazul Rusiei anilor '90, care înregistra rate negative ale puterii potențiale.

O altă dimensiune a puterii în cadrul relațiilor internaționale este reprezentată de efectele produse de exercitarea puterii manifestate, cu alte cuvinte rezultatele obținute prin exercitarea puterii în sistem. Un stat poate avea o putere potențială uriașă, dar poate eșua în obținerea rezultatelor dorite. Un exemplu este eșecul usturător înregistrat în aprilie 1961 de Statele Unite în Golful Porcilor din Cuba, în ciuda utilizării unor resurse considerabile și a planificării atente, dar neinspirate. Puterea manifestată poate fi evaluată doar după exercitarea ei, adică a posteriori. Puterea care se manifestă ca efect reprezintă, în realitate, scopul real al fiecărui stat, deoarece ea influențează în mod direct securitatea statului respectiv. Factorii de decizie politică sau militară urmăresc, pe de altă parte, obținerea de putere ca rezultate, pentru că ea pune în valoare puterea potențială.

Politologul american Joseph Nye Jr. definește în cadrul lucrării sale "Bound to lead: The Changing Nature of American Power", cele două aspecte ale puterii:

Behavioural Power, cunoscută și ca puterea ca manifestare, face referire la rezultatul exercițiului puterii și reprezintă capacitatea de a obține rezultatele dorite. În opinia lui Nye, Behavioural Power poate fi privita ca un continuum precum cel din Figura 1. La una dintre extreme este reprezentată puterea de a comanda (hard power), ce presupune capacitatea de a determina schimbari în comportamentul celorlalți prin coerciție, urmată pe acest continuum de convingere – Inducement – care recurge la utilizarea forței militare sau economice. La cealaltă extremă este reprezentată puterea de cooptare – soft power, ce presupune dezvoltarea capacității de a influența opiniliile și dorințele celorlalți prin intermediul atractivității, etapă ce este precedată de activitatea de fixare a priorităților – Agenda Setting. Teoria clasică „agenda setting” reprezintă una dintre primele modele integratoare vizează definirea și măsurarea empirică a influenței media asupra agendei politice și mai ales asupra opiniei publice.

Teoria construcției agendei publice

Soft Power

Apare în anul 1990 la nivel academic prin intermediul lui Joseph Nye și decreta elemente specifice perioadei istoriei postbelice, ca de exemplu folosirea puterii și influenței cuvântului, a elementelor culturale sau religioase, a simbolurilor în detrimentul forței brute Timp de un secol, puterea militară a fost predominantă în cadrul arhitecturii internaționale, însă, odată cu aprofundarea conceptului de „soft power” de la începutul secolului XXI, statele au început să utilizeze cu preponderență diplomația culturală și alte instrumente conexe.

Emergența conceptului de „soft power” în detrimentul celui de „hard power” are la bază mai multe cauze, în special de natură politico-economică. La nivel politic au fost trase concluzii conform cărora persuasiunea, negocierea și utilizarea unei game cât mai variate de instrumente pașnice sunt mai benefice nu doar pentru statele puternice, ci și pentru cele slabe, care au suferit prejudicii considerabile în urma folosirii forței. Pe plan economic, se poate vorbi despre un calcul simplu de tip cost-beneficiu din care se extrage concluzia că războiul sau amenințarea cu utilizarea forței, militarizarea excesivă și implementarea unor politici dure pot aduce prejudicii comsiderabile, sau în orice caz implică o alocare de resurse bugetare mult mai mare pentru asigurarea logistică și financiară a unei armate supradimensionate sau pentru desfășurarea unui război pe baza noilor tehnologii dezvoltate. Apărut pentru prima dată în Statele Unite, conceptul de „soft power” este aplicat de către strategii și analiștii americani ce trasează principalele direcții în politica externă. Practic, Statele Unite, deși nu pot fi surclasate din punct de vedere al puterii militare, folosesc cu succes diplomația culturală, persuasiunea și tehnici variate de PR, tehnici care contribuie la promovarea imaginii societății americane la nivel mondial și la atragerea opiniei publice. Astfel, SUA pot obține rezultate mai bune decât în cazul unui război în acest fel, dar își pot păstra, în același timp, influența nu numai prin utilizarea forței militare și economice, ci și prin atragerea suportului din partea opiniei publice a statelor unde au interese.

Puterea culturală are o importanță mai crescută decât forța sa militară într-o epocă globalizată, în care evenimentele pot fi urmărite în timp real, iar factorii de decizie sunt mai ușor controlabili sau influențabili de către opinia publică. Pentru a avea o înțelegere cât mai cuprinzătoare a modului în care se materializează conceptul la nivel mondial, trebuie elaborată o analiză atentă a situației actuale, caracterizată de o dominație a culturii euro-atlantice asupra întregii scene mondiale. Ca rezultat al amplului proces de globalizare, valorile culturale circulă cu o viteză mult mai mare decât cea cu care ar putea circula o armată, iar impactul lor asupra populației este unul mai mare intens decât cel determinat de o intervenție în forța, lucru demonstrat de faptul că în numeroase zone de pe planetă se citește literatură occidentală, sunt difuzate filme americane, etc.

Soft power reprezintă abilitatea dezvoltată a unui actor de a-i determina pe alții să-și dorească ceea ce își dorește și el, de a-i coopta în loc de a-i constrânge. Puterea de cooptare urmărește câștigarea prieteniei și diminuarea adversității prin dezvoltarea capacității de a-i atrage pe alții să urmărească aceleași rezultate cu cele care corespund interesului tău național. Soft power-ul unui stat sporește direct proporțional legitimitatea pe care alte state o conferă politicilor publice ale statului respectiv. Soft Power reprezintă forța culturală, ideologică și instituțională a unui stat. Se consideră că acest concept poate include propaganda, dar este vorba de o propagandă mult mai complexă decât acțiunile clasice legate de promovarea imaginii, obținerea unei popularități efemere sau de Public Relations. Soft power vizează adoptarea unor instituții și asumarea unor credințe și valori care conduc la o agendă comună și creează un cadru favorabil pentru dezbatere. Mai mult decât simpla influențare sau persuasiune, soft power reprezintă capacitatea de a-i ispiti pe ceilalți, de a-i atrage sau impresiona, fapt ce are ca și rezultat acceptarea sau dorința de a imita, favorizând preluarea inițiativei. Printre cele mai reprezentative și importante instrumente de exercitare a soft power se regăsesc valorile exprimate de cultura națională, politicile și instituțiile interne și comportamentul pe arena internațională.

Statele Unite se bucură de un soft power în relația cu majoritatea statelor din Europa și din Asia. Acest tip soft power are rădăcini istorice adânci, mergând pâna la Primul Război Mondial, întrucât europenii percep Statele Unite ca fiind principaliul actor care i-au protejat împotriva agresivității Germaniei wilhelmiene, de atrocitățile regimului nazist sau de pericolul determinat de căderea Occidentului sub influența Uniunii Sovietice. Valorile politice americane au influențat Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv în spatele Cortinei de Fier, prin intermediul unor posturi radio precum Radio Europa Liberă sau Vocea Americii. Prăbușirea sistemului comunist de tip sovietic și adoptarea benevolă, rapidă și fără rezerve, a modelului de societate democratică și liberală de către toate statele din Europa Centrală și de Est a fost în bună măsură rezultatul soft power-ului Americii. Unul dintre cele mai elocvente exemple de utilizare eficientă a soft power este reprezentat de cinematografia americană, care a promovat cu remarcabil succes valorile SUA, determinând un comportament favorabil intereselor americane nu numai în Europa, dar și în Orientul Îndepartat. Adoptarea de către Japonia și Coreea de Sud a modelului democratic și liberal american s-a făcut pe o matrice culturală și ideologică substanțial diferită de tradiția europeană. În ultimii ani, alte posturi de radio și televiziune îi susțin și stimulează pe cetățenii Iranului, Chinei, Afganistanului care au îmbrățișat valorile economice și politice occidentale. Soft power-ul este o condiție obligatorie a succesului războiului împotriva terorismului, pentru că necesită cooperarea benevolă a altor oameni, instituții și națiuni.

Dintr-o altă perspectivă, o putere de tip soft ce suferă un anumit deficit poate fi extrem de costisitoare. Antiamericanismul activ promovat în lumea arabă este menținut de carențele istorice de soft power ale Americii cauzate de susținerea consecventă și aproape necondiționată a Israelului, considerat inamic ireconciliabil al lumii musulmane. Cazurile de abuz săvârșite de armata americană la închisoarea din Abu Ghraib au marcat anumite puncte extrem de deficitare ale soft power-ului Statelor Unite ce au fost speculate cu foarte mult pragmatism. În aceeași măsură, America a avut de suferit și prin prisma așa-zisei aroganțe pe care a afișat-o nu numai în Orientul Mijlociu, dar și în Europa. Iar în ultimii ani, cauționată de evenimentele din 11 Septembrie 2001, Administrația americană dominată de către neo-conservatorii lui George W. Bush a acționat în mai multe rânduri fără a lua în considerare vulnerabilitățile partenerilor sau opiniei publice mondiale. Nye citează, în acest sens, o declarație relevantă a generalului Wesley Clark, fost comandant al trupelor americane din Europa: " "Soft power"-ul ne-a conferit o influență mult dincolo de ceea ce ar fi permis politica tradițională de balanță a puterii. Dar, atracția se poate transforma în repulsie dacă noi vom acționa într-o manieră arogantă și vom deforma mesajul real al valorilor noastre". Deficitul de soft power în spațiul european au suferit chiar și Statele Unite în anumite perioade ale istoriei postbelice: criza Suezului din 1956, mișcarea "Ban the Bomb" din Marea Britanie și Franta mijlocului secolului XX, de sancționare a deținerii de bombe atomice, perioada războiului din Vietnam, desfășurarea rachetelor nucleare cu rază medie de acțiune din Germania la începutul anilor '80. Totuși, odată cu cel de-al doilea mandat al președintelui Barack Obama, observăm că S.U.A. nu mai acționează unilateral, după cum am văzut și în cazul situației din Siria și Ucraina. Acesta a concluzionat că este în detrimentul propriei națiuni inițierea unor acțiuni fără sprijinul altor state.

Soft power își are esența în conducerea unui stat, de la structurile oficiale ale puterii, reieșind totodată și din elementele componente ale societății precum cetățeni, organizații etc. Organisme internaționale precum Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Comerțului, OSCE, diferite ONG-uri, organizații profesionale sau diverse religii utilizează de cele mai multe ori metode si tehnici de tip soft power.

Un exemplu de actor internațional cu o componentă uriașă în materie de soft power este Uniunea Europeană. UE a reușit să determine unele națiuni să-și modifice concepte altădată susținute cu ardoare și să transforme în relații de parteneriat adversitatea seculară a unor state. Sistemele legislative și de guvernare sunt modificate, barierele protecționiste față de producătorii din alte state sunt îndepărtate de bună voie, doar pentru a satisface cerințele integrării în Uniunea Europeană. Se pune întrebarea dacă adâncirea construcției europene este rezultatul soft power sau hard power al componentei economice? Pentru că nu se poate neglija faptul că "morcovul" prosperității economice, ca și securitatea militară pe care asigură calitatea de membru NATO și Uniunea Europeană reprezintă motivații majore în procesul de integrare europeană. Făra îndoială, amândouă formele de putere au avut contribuția lor. Influența caracteristică soft power a permis Uniunii Europene să obțină rezultate remarcabile în reconstrucția națiunilor din Europa Centrală și de Est, iar forțele militare ale statelor membre joacă un rol însemnat în eforturile de peacekeeping ale ONU și NATO. Multilateralismul și atașamentul față de organizațiile internaționale sunt caracteristici naturale ale națiunilor Uniunii Europene. Având în vedere faptul că multe state membre ale Uniunii Europene sunt mult prea slabe pentru a putea avea un cuvânt de spus pe scena mondială, apartenența lor la această comunitate le asigură suportul pentru creșterea într-o anumită măsură a puterii, în timp ce participarea la actul le decizie le permite urmărirea îndeplinirii anumitor obiective definite ca fiind în mai mare măsură individuale decât comunitare.

Soft power permite statelor mici și chiar actorilor non-statali să atingă obiective care sunt mult peste capacitățile lor de tip hard power. State mijlocii, cu posibilități reduse de materializare a conceptului hard power, cum ar fi Olanda sau Canada, au un cuvânt respectat pe arena internațională datorită exercitării influenței de tip soft prin ajutoarele economice acordate sau prin activități de menținere a păcii. Revoluția din domeniul informației și comunicațiilor permite cu larghețe actorilor minori să utilizeze tehnologia modernă în vederea generării de fluxuri financiare și de sprijin public. Soft power devine și mai importantă în condițiile dezvoltării societății informaționale, când informațiile și ideile circulă mult mai rapid și în rândurile unor populații din ce în ce mai numeroase, provocând efecte adânci în societate. În plus, soft power este mult mai avantajos din punct de vedere financiar decât hard power , având în plus avantajul faptului că nu stârnește sentimente de repulsie atât de puternic întipărite în mentalul colectiv precum cealaltă alternativă.

Pe de altă parte, se pot constata și cazuri de abuz de putere în gestionarea soft power. Unele corporații multinaționale nu au ezitat să utilizeze metode specifice concurenței neloiale în amterie de business, în timp ce anumite ONG -uri au abuzat de pârghiile puse la dispoziție de conceptul de soft power. Soft power-ul are tendința în anumite cazuri de a scăpa de sub control, întorcându-se împotriva celui care a vrut să-l utilizeze pentru a obține un anumit rezultat. Un exemplu de soft power deturnat este ideologia islamistă radicală, împreună cu grupările asociate. Secta fundamentalistă wahhabită a luat naștere în secolul al XVIII-lea, în Peninsula Arabică și, în timp, s-a bucurat de sprijin politic și economic – cumulul evaluativ situându-se în jurul sumei de 70 de miliarde de dolari, primiți numai în perioada ultimilor 30 de ani – din partea familiei conducatoare din Arabia Saudită, care dorea să atragă de partea sa clericii wahhabiți prin care să își legitimeze domnia. Ulterior, precum în pilda "ucenicului vrăjitor" radicalii wahhabiți s-au întors împotriva sponsorilor lor, catalogând familia regală saudită ca fiind coruptă și vândută infidelilor occidentali. În loc să asigure securitate familiei regale, soft power-ul promovat de islamismul radical s-a îndreptat către Osama bin Laden și susținea obiectivul acestuia de a răsturna guvernarea saudită. Osama a devenise o figură foarte populară în lumea musulmană, influența sa de tip soft power transformându-se în mase de aderenți, sute de luptători și susținere financiară.

Hard power și soft power se întrepătrund îndiferite moduri. Aplicarea unei anumite tipologii de putere poate amplifica sau, dimpotrivă, diminua efectele celuilalt tip de putere aplicată. Interesele specifice cer forme diferite față de obiectivele generale. Scopurile specifice depind în general de hard power, în vreme ce scopurile de tip general se realizează într-o manieră mai eficientă prin intermediul soft power. Spre exemplu, este mai ușor să-i atragi pe oameni către democrație, decât să-i forțezi să se comporte democratic. În schimb, forța militară poate consolida alianțe favorabile. Sau dimpotrivă, prost utilizată, neînsoțită de soft power, poate provoca teamă, conducând la cimentarea unor alianțe adverse. Pornind de la acest exemplu, succesul războiului împotriva terorismului va depinde în mare măsură de cum vor reuși Administrațiile post – Bush să împace aceste două tendințe în mediul extrem de volatil din Orientul Mijlociu.

Nye pune accent pe un aspect interesant: fiecare formă de putere determină un anume grad de influență în funcție de tipul statului asupra căruia se exercită puterea. Soft power este considerată ca fiind o formă destul de eficientă, cu precădere în state moderne decât în state pre-industriale despotice precum în Africa sau Orientul Apropiat sau în state recent industrializate, precum China sau India.

Puterea culturii si cea a diplomației în câmpul afacerilor globale nu reprezintă o metodă utilizată în prezent numai de Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeană. Multe alte entități statale din diverse regiuni preferă apelul la „soft power”, folosind acest concept ca un stindard al viziunii asupra modalităților de realizare a acțiunilor externe. În acest sens putem da exemplul Turciei, care desi nu este printre cei potenti jucători globali, își promovează cultura și tradițiile în multe zone ale lumii folosind programe atent concepute si cu o platforma bine gândită de implementare. În schimb, o parte semnificativă a comunității internaționale ce mizează pe capacitatea de coerciție în tehnicile de îndeplinire a obiectivelor, Rusia reprezentând un punct de referință în această direcție. În momentul în care a considerat ca obiectivele sale în materie de securitate au fost amenințate de situația ce a luat naștere în Georgia, Rusia a desfășurat forțe militare în regiune. Cel mai recet exemplu este Ucraina, unde Rusia nu suportă ideea de a o pierde de sub influența sa, iar sub pretextul de a apăra etnicii ruși din peninsula Crimeea a mobilizat trupe și nave militare, pregătite să intervină împotriva ucrainienilor. După cum se vede, soft power-ul vestic a avut un impact mult mai mare asupra populației decât hard power-ul rusesc. De asemenea, în negocierile cu statele europene, Rusia exploatează avantajul ocupării poziției de furnizor de energie pentru a-și putea atinge obiectivele.

Concluzie

În concluzie, lumea in care trăimeste caracterizată de faptul că, utilizarea strictă a hard power – putere militară sau economică – nu asigură succesul. Hard power-ul este recomandat în momentul în care trebuie respins un atac, păzite granițele sau protejați aliații. Hard power-ul asigură securitatea fizică și suportul economic ce asigură dezvoltare continuă. Acești factori de putere trebuie încă să predomine în preocupările de politică externă ale statelor.

Dacă nu este costisitor să ai un soft power eficient, atunci România ar putea să se concentreze pe Republica Moldova, să îmbunătățească și să accentueze soft power-ul actual, pentru că după cum au spus mulți analiști acesta este unul dintre cele mai bune momente pentru reîntregirea țării. Rămâne de văzut dacă această șansă va fi sau nu fructificată de clasa politică.