Conceptul de Socala Speciala

Atenția pentru acest cencept de școală specială fiind numită și școală incluzivă, fiind instituția care promovează învățământul care deschide noi oportunități de dialog și cooperare între profesori și elev și între elevi. Pe baza acestui concept voi aborda în domeniul educației incluzive, integrarea elevului într-o astefel de insituție.

1.1 Educația specială

Acest concept este foarte actual și foarte discutat în acestă perioadă. În limba română termenul de educație specială înlocuiește termenul de învățământ special, care semnifică educația școlară a copiilor cu deficiențe care fac parte din instituții școlare speciale, fiind plasate sepate separat de celelalte unități școlare pentru a nu se simți copii inferiori sau speciali. Acest concept are două sensuri principate. Fiind vorba despre un sens restrâns, care are ca scop învățământul special și respectiv educația specializată pentru copii cu deficiențe. Cel de-al doilea fiind cel larg, având în vedere un anumit tip de educație, fiind acesibilă copiilor care nu reușesc să facă față învățământului obișnuit sau are probleme din cauza vârstei fiind un elev care a repetat clasa de mai multe ori sau nu a mers la școală din diferite motive.

Educația specială nu este doar o formă de intervenție ducațională pentru copii cu deficiețe sau handicap, cuprinde o sfera mai largă de activități, fiind capabil să acopere un număr mare de copii, adică toți cei care întâmpină anumite probleme sau dificultății în învățare.

Conceptul centrat al educației incluzive nu este doar ideea de dizabilitate, handicap sau cerințe educative speciale ci face referire la starea de normalitate a elevului în centru. Starea de dizabilitate nu este doar afecțiune de suferă ci și relația copilului cu societatea și a modului în care societatea îl exclude mai mult sau mai puțin din cadrul ei.

Pe lângă educația incluzivă au apărut și ali dermeni pentru o mai bună înțelegere a relației existență între deficiență-incapacitate-handicap: ,,reabilitare”, ,,abilitare-reablitare”, ,,recuperare”, ,,normalizare”, ,,normlitate și anormalitate”.

Copii care au dizabilității suferă de mai multe probleme de natură: fizică, psihică, comportamentală, intelectuală, senzorială sau de limbaj. Mai sunt și persoanele care sunt intr+o situație de risc din cauza mediului în care trăiește, resursele insuficiente de alimentație sau boli cronice care afectează integritatea: fiziologică, psihologică sau biologică.

Educația specială nu este doar o formă de a interveni în educația copiilor cu deficiențe sau handicap, având posibilitatea de a lucra cu un număr mult mai amre de copii care au probleme de învățare. Copii pot avea probleme și dacă fac parte dintr-o instituție normală, se întâmplă în funcție de anumite dificultății prin care trece elevul în acea periodă. Un bun exemplu ar fi faptul că în țările dezvoltate copii fac parte din sistemul de educație specială, fiind de 4 ori mai mare decât cei care au probleme de învățare: Anglia 20%, Danemarca 13%, S.U.A. 12% (Vrasmas, T. Daunt, P. Musu, I., 1996).

1.2 Clasificarea dizabilităților

În lumea modernă această problemă s-a orietat mai puțin prin explorarea resurselor naturale în favoarea capitalului uman, s-a învățat să încurajeze să respecte și să accepte diversitatea dintre persoane. Percepția socială s-a schimbat în favoarea persoanelor cu dizabilității în urma unor presiuni economice, migratiei forței de muncă, presiunile făcute de cetățeni și societatea civilă care a reprezentat tot mai bine persoanele cu astfel de probleme.

Acestă problemă a suferit de-a lungul timpului o serie de abordări care au fost influențate de către politica, având un contact direct cu acesta prin servicii furnizate categoriilor de persoane și prin calitatea vieții. Sunt două modele importante:

a) modelul individual – Acest model a aparut în perioada curentului reailitării, fiind nenumărate efecte negative ale instituționalizării persoanelor cu dizabilității. De aici s-a considerat că persoanele care au o dizabilitate se pot corecta prin ajutoaarele primite de la serviciile speciale de recuperare, oferite de familie, școală, cominitate . Până în anul 1950 a fost conderată o ,,boală”, știindu-se că este o invaliditate.

b)modelul social- Dizabilitatea a fost impusă societățidin cauza condițiilor sociale care ar limita accesul cetățenilor de a-și exercita drepturile și libertățile. Modelul a fost promovat de către ONU(Organizația Națiunilor Unite).

Aceste modele opuse au fost transformate în modelul ,,biopsihosocial”, de aici se poate vedea corect stare de sănătate din punct de vedre social, biologic și induvidual. Modelul are ca rezultat interacțiunea dintre mediu, factorii personali și săntatea individului.

Model stă la baza ,,Clasificări internaționale a funcționării,dizabilității și sănătății (CIF), fiind referitor pentru toți oamenii nu doar pentru cei care suferă de o dizabilitate. Pune accentul pe limbajul comun și având diferențe rezultate în funcție de serviciile de sănătate din țara respectivă.

1.2.1 Evaluarea stării de dizabilitate

În România sunt mai multe situați referitoare la evaluare stări de sănătate:

stabilirea gradului de handicap

criteri medicale și psiho-sociale

starea de handicap dată de structura și funcționarea deficienței

participarea și activitățile pe care le face zi de zi

mediul înconjurător

Cei care fac parte din Echipa Serviciului de Evaluare Complexă au la bază mai multe crieteri medicale,psihologice și socile, de aici se stabilește gradul de diyabilitate .

1.2.2 Instrumente de evaluarea a cerințelor educative speciale

Deficiența nu este lafel la toți elevii și nici nu poți să-i împarți în anumite categori, deoarece fiecare are un anumit nivel și se pliază mai ușor sau mai greu, depinde în foarte mare parte de caracterul fiecîruia dintre ei.

1.2.2.1 Psihomotricitatea

Acest aspect manifestă activitățile de educție fizică și sport, fiind foarte important să ști problemele copilor de latură motrică. Este foarte bine de stiut că și structura personalități are un rol important.

1.2.2.2 Percepția vizuală

Copii care au dificultăți de învățare în ceea ce privește citirea vor prezenta tulburări în trei domenii viuzale : ordine,discriminare și memorie.

1.2.2.3 Percepția auditivă

Se referă la capacitatea creierului de a aprecia și ilustra o imagine asupra sunetelor pe care le aude. Copii care au o abilitatea bună își distring sunetele în funcție de diferite caracteristici ale sunetului. Unele sunte îi permin copilul să țină minte mult mai ușor.

1.2.2.4 Limbaj

Acest nivel este foarte important și este bine să fie devzoltat de la vârste cât mai fragede. Limbajul are trei componente importante: fenologia(sunete și secvențe), morfologia(cea mai mică unitate lingvistică) și sintaxa(regulile care pun în ordine cuvintele).

Dezvoltare intelectulă

Particularitățile procesului cognitiv ale elevilor cu dificultăți de învățare

a) Percepția confuză

b) Aptitudini parțiale de rezolvare a problemelor

c) Slabe aptitudini verbale

d) Relațiile spațiale

e) Instabilitatea perceptivă

f) Necesitatea preciziei

g) Comportamentul impulsiv

h) Lipsa de reflecție

i) Aptitudini de planificare

j) Atitudine pasivă privind învățarea

k) Înțelegerea raporturilor

I) Lipsa de evaluare a ipotezelor

m) Gândirea logică

n) Comunicarea egocentrică

o) Răspunsuri prin tatonări

p) Eficiența transferului vizual

r) Dificultăți de discriminare figură – fond

s) Lipsa generalizărilor

t) Memorie mediocră

Factori sociali și personali

La acest nivel se puna baza pe comportamentul copilului și imaginea de sine.