Conceptul de Securitate Socială în Dreptul Intern
Temele XI-XIII
Conceptul de securitate socială în dreptul intern
Securitatea socială constituie un concept amplu care incorporează atât asigurările sociale, cât și asistența socială.
A). Asigurările sociale cuprind: asigurarea de sănătate, prestațiile de maternitate, ajutorul de deces, indemnizația de șomaj, dreptul la pensie, asigurările pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Se apreciază că, în cadrul asigurărilor sociale, intra cu titlu de prestații noncontributive și drepturile acordate: invalizilor, văduvelor și orfanilor de război, veteranilor de război, foștilor deținuți politici, eroilor martiri, urmașilor și răniților din timpul Revoluției din 1989, magistraților înlăturați din justiție în perioada 1945 – 1952.
Trăsăturile asigurărilor sociale sunt considerate a fi următoarele:
– subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte, persoana fizică (asiguratul), iar, pe de altă parte, organizația de asigurări prin organismele competente;
– conținutul raportului de asigurare este alcătuit în esența din dreptul asiguratului la primirea indemnizației de asigurări sociale și obligația corelativa a instituției de asigurări de a o plăti, din obligația asiguratului de a vira contribuția de asigurări sociale, corelativa cu dreptul instituției de asigurare de a pretinde plata contribuției (raport juridic de tip comutativ);
– raportul de asigurare se naște, ca regula, ex lege, neavând la bază voința subiectelor sale;
– conținutul raportului de asigurare constă, în principal, în furnizarea unor prestații ce reprezintă venituri de înlocuire a câștigului profesional (salariu, alte forme de venit profesional).
B). Asistența socială este reprezentata de un ansamblu unitar, constituit potrivit Legii nr. 47/2006 privind sistemul național de asistența socială.
Sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții și măsuri prin care statul, prin autoritățile administrației publice centrale și locale, colectivitatea locala și societatea civila intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților (art. 2 alin. 1 din Legea nr. 47/2006).
Asistența socială, componentă a sistemului național de protecție socială, cuprinde serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială.
Dreptul la asistența socială se acorda la cerere sau din oficiu, după caz, și este garantat:
– tuturor cetățenilor romani care au domiciliul sau reședința în România, fără nici un fel de discriminare;
– cetățenilor altor state, apatrizilor, oricărei persoane care a dobândit o forma de protecție și care are domiciliul sau reședința în România, în condițiile legislației romane, respectiv ale acordurilor și tratatelor la care România este parte.
Serviciile și prestațiile sociale se acorda în funcție de situația persoanei sau familiei.
Astfel:
a) Serviciile sociale pot fi primare și specializate.
– Serviciile sociale primare sunt masuri și acțiuni de proximitate și prevenție acordate în comunitate, în scopul identificării și limitării situațiilor de risc în care se poate afla la un moment dat persoana, familia sau grupul.
– Serviciile sociale specializate sunt masurile de suport și Asistența care au ca scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților persoanei ori familiei, aflata în situații specifice de vulnerabilitate sau de risc de excludere socială și sunt acordate de personal calificat și specializat.
Furnizarea serviciilor sociale se organizează intr-un sistem descentralizat, la nivelul comunităților locale, pentru a răspunde cat mai adecvat nevoilor sociale identificate, tipologiei potențialilor beneficiari și condițiilor particulare în care aceștia se afla.
Furnizorii de servicii sociale pot organiza și acorda servicii sociale, cu sau fără găzduire, după cum urmează:
– în comunitate;
– la domiciliul beneficiarului;
– în centre de zi și centre rezidențiale, publice sau private.
Centrele de zi și rezidențiale reprezintă asezaminte în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat și care dispun de infrastructura adecvata furnizării acestora; în centrele rezidențiale persoana este găzduită mai mult de 24 de ore.
Serviciile sociale sunt acordate de furnizori de servicii sociale care sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat. Furnizorii de servicii sociale acreditați precum și serviciile sociale acordate de aceștia se înregistrează în registrul electronic unic, organizat la nivel național pe baza ordinului ministrului muncii. Furnizorii de servicii sociale acreditați pot încheia convenții de parteneriat sau contracte pentru acordarea serviciilor sociale.
Serviciile sociale sunt organizate intr-un sistem flexibil, multidisciplinar și coordonat și pot fi furnizate în sistem integrat cu serviciile de sănătate, invatamant, locuire, ocupare a forței de muncă și altele asemenea, în funcție de complexitatea situației.
b) Prestațiile sociale reprezintă transferuri financiare și cuprind: alocații familiale, ajutoare sociale, indemnizații și facilități (art. 17 alin. 1 din Legea nr. 47/2006):
– alocațiile familiale se acorda familiilor și au în vedere nașterea, educația și întreținerea copiilor;
– ajutoarele sociale se acorda persoanelor sau familiilor aflate în dificultate și ale căror venituri sunt insuficiente – pentru acoperirea nevoilor minime de viata, evaluate prin ancheta socială precum și prin alte instrumente specifice;
– indemnizațiile și facilitatile se acorda persoanelor pentru favorizarea incluziunii sociale și asigurării unei vieți autonome; indemnizațiile cu caracter reparatoriu se acorda persoanelor și, după caz, familiilor acestora, care au suferit daune în urma unor evenimente socio – politice sau legate de catastrofe și calamitati naturale, recunoscute prin lege.
Principalele criterii pe baza cărora se acorda prestațiile sociale sunt următoarele:
– evaluarea contextului familial;
– veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;
– condițiile de locuire;
– starea de sănătate și gradul de dependenta.
Statul acorda prestațiile sociale prin autoritățile administrației publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Prestațiile sociale se acorda în bani sau în natura, din bugetul de stat ori, după caz, din bugetul local și sunt reglementate prin legi speciale.
Spre deosebire de raporturile de asigurări sociale care au o sfera de cuprindere redusa datorita calității de asigurat și care sunt condiționate de o anumită situație juridică – de exemplu cea de salariat – raporturile de asistența socială au o arie de cuprindere mult mai extinsa, derivata din noțiunea de nevoie.
Raporturile de asistența socială se caracterizează, în principal, prin următoarele:
– sunt reglementate exclusiv prin lege;
– subiectele lor sunt persoanele fizice aflate în nevoie, pe de o parte și statul, prin organismele sale specializate, pe de alta parte;
– în conținutul acestor raporturi intra dreptul persoanelor asistate social de a primi prestațiile stabilite de lege precum și obligația organelor specializate ale statului de a le acorda;
– prestațiile au un cuantum forfetar și ele nu sunt în mod obligatoriu succesive ca cele de asigurări sociale.
Definiția dreptului securității sociale
Dreptul securității sociale este format din ansamblul normelor de drept care reglementează raporturile juridice de asigurare socială și pe cele de asistența socială.
El se particularizează față de dreptul muncii, în principal, prin următoarele:
– obiectul sau îl constituie raporturile juridice de asigurări sociale și de asistența socială;
– aceste raporturi juridice nu sunt grevate în mod necesar pe raporturile de muncă ale salariaților;
– de regulă, ele se nasc ex lege, fără a avea la baza voința subiectelor lor;
– metoda de reglementare proprie dreptului securității sociale este cea directa, prin acte normative. Potrivit art. 73 alin. 3 pct. p din Constituție, problemele securității sociale constituie obiect al legii organice (ca și cele privind raporturile de muncă).
Ca urmare a existentei acestor trasaturi specifice, Codul muncii, spre deosebire de cel anterior, nu cuprinde reglementări din domeniul securității sociale. Explicația rezida în faptul ca dreptul securității sociale face parte, în principal, din dreptul public, în timp ce dreptul muncii se integrează atât dreptului privat, cat și dreptului public.
Constituind ramuri de drept distincte, dreptul muncii și dreptul securității sociale au însă și numeroase zone de interferenta:
– parte importanta a raporturilor juridice de asigurări sociale este grefata pe calitatea de salariat;
– ambele ramuri operează, intr-o anumita măsura, cu aceleași noțiuni, concepte sau instituții juridice;
– fără a afecta apartenența dreptului securității sociale, în principal, la dreptul public, totuși, în subsidiar fata de reglementările normative privind asigurările sociale, contractele colective de muncă – izvoare de drept specifice dreptului muncii – pot cuprinde și clauze prin care se acorda salariaților drepturi suplimentare sau la un nivel superior comparativ cu prevederile legale;
– izvoarele internaționale ale dreptului muncii si, respectiv, ale dreptului securității sociale sunt deseori comune;
– și în dreptul intern, acte normative fundamentale – cum sunt Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, Legea nr. 76/2000 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă – reverbereaza în ambele ramuri de drept, în principal, în dreptul securității sociale si, în subsidiar, în dreptul muncii.
Securitatea socială în documentele internaționale
Organizația Internațională a Muncii a adoptat mai multe norme în aceasta materie, dintre care menționăm cu titlu exemplificativ: Recomandarea nr. 67/1944 asupra mijloacelor de existenta, Recomandarea nr. 69/1945 asupra îngrijirilor medicale, Convenția nr. 102/1952 privind securitatea socială care a marcat o noua etapa în legislația internațională a securității sociale prin introducerea obiectivul unui nivel minim de securitate realizabil în toate tarile lumii, indiferent de gradul de dezvoltare economica.
Convenția este exhaustiva, reunind intr-un instrument unic toate ramurile securității sociale; în plus, prevede alocațiile familiale care nu făcuseră obiectul nici unei norme precedente.
Convenția definește cele noua componente ale securității sociale, și anume: asistența medicală; indemnizațiile de boală; prestațiile de șomaj; prestațiile de bătrânețe; prestațiile în caz de accidente de muncă ori boala profesionala; prestațiile familiale; prestațiile de maternitate; prestațiile de invaliditate; prestațiile de supravietuire.
Consiliul Europei a adoptat numeroase documente, dintre care amintim cu titlu exemplificativ:
– Charta socială europeană revizuită – 1996 (este importanta, în special, datorita art. 12 intitulat dreptul securității sociale);
– Codul european de securitate socială – 1964 (este aproape identic cu Convenția O.I.M. nr. 102/1952 privind securitatea socială, însă condițiile de ratificare sunt mult mai riguroase);
– Convenția europeană de securitate socială – 1973.
Tratatul C.E.E. prevede – în art. 51 – doua principii comunitare în domeniul securității sociale cu scopul instituirii unui sistem care sa permită lucratorilor migranți și celor dependenți de ei:
– totalizarea oricărei perioade luate în considerare de către diferite legislații naționale pentru obținerea și menținerea dreptului la prestații, respectiv pentru calculul acestora;
– plata de prestații persoanelor rezidente pe teritoriile statelor membre.
În scopul coordonării prevederilor legislațiilor privind securitatea socială au fost elaborate si: Recomandarea nr. 92/441/CEE privind criteriile comune relative la resursele și prestațiile satisfăcătoare în sistemele de protecție socială; Recomandarea nr. 92/442/CEE privind convergenta obiectivelor și politicilor de protecție socială; Regulamentul nr. 883/2004/CE privind aplicarea regimurilor de securitate socială.
Regulamentul nr. 883/2004/CE privește următoarele categorii de persoane: cetățenii unui stat membru; apatrizii; refugiații rezidenți intr-un stat membru, în situația în care sunt sau au fost sub incidența legislației unuia sau mai multor state membre; membrii de familie ai tuturor celor menționați precum și urmașii acestora.
Regulamentul are în vedere toate legislațiile referitoare la securitatea socială care privesc: a) prestațiile în caz de boala; b) prestațiile de maternitate și de paternitate asimilate; c) prestațiile de invaliditate, inclusiv cele care sunt destinate sa mentina sau sa amelioreze capacitatea de muncă; d) prestațiile de bătrânețe; e) prestațiile pentru urmași; f) prestațiile pentru accidente de muncă și boli profesionale; g) prestațiile de deces; h) prestațiile de șomaj; i) prestațiile de pre-pensionare; j) prestațiile familiale.
Regulamentul nr. 883/2004/CE se aplica:
– regimurilor generale și speciale de securitate socială, contributive și necontributive;
– regimurilor relative la obligațiile angajatorului sau ale armatorului;
prestațiilor speciale în bani, cu caracter necontributiv care prezintă concomitent și caracteristicile ajutorului social.
Regulamentul nr. 883/2004/CE nu se aplica asistentei sociale și medicale, regimurilor de prestații în favoarea victimelor războiului sau consecințelor acestuia.
ASIGURĂRILE SOCIALE
1. ASPECTE INTRODUCTIVE
Principalele repere privind securitatea socială în Constituția României revizuită[21]:
ART. 47 Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.
(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.
ART. 34 Dreptul la ocrotirea sănătății
(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.
(3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
ART. 41 Munca și protecția socială a muncii
(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.
(2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.
Observații:
1. Sistemele de securitate socială sunt responsabilitatea statului și au la bază legislația care îndreptățește anumite categorii de persoane, în anumite condiții, să primească prestații[22].
2. Conceptul de securitate socială este indisolubil legat de afirmarea, promovarea și protecția drepturilor omului.
3. Asigurările sociale depind în mare măsură de activitatea lucrativă, sunt condiționate (acolo unde este cazul) de dorința și posibilitatea de a munci.
2. CADRUL JURIDIC ȘI INSTITUȚIONAL AL ASIGURĂRILOR SOCIALE
Principalele acte normative aplicabile în domeniul asigurărilor sociale sunt:
1. Lege nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale
2. Lege nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat
3. Lege nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor
4. Ordonanță de urgență nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic și consular
5. Lege nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat
6. Lege nr. 204/2006 privind pensiile facultative
7. Lege nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
8. Lege nr. 202/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă
9. Lege nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă
10. Lege nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale
11. Ordonanță de urgență nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă
12. Ordonanță de urgență nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului
13. Ordonanță de urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
14. Ordonanță de urgență nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială
Principalele instituții implicate în organizarea și funcționarea sistemului public de asigurări sociale sunt:
– Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale,
– Casa Națională de Asigurări de Sănătate
– Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă,
– Direcțiile de muncă și protecție socială județene și a municipiului București.
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS)[23] este instituție publică autonomă de interes național, cu personalitate juridică. Este înființată ca organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, precum și sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
CNPAS are în subordine case județene de pensii și Casa de Pensii a Municipiului București (case teritoriale de pensii); acestea au personalitate juridică proprie și funcționează ca servicii publice descentralizate. Potrivit legii, CNPAS poate înființa și case locale de pensii, fără personalitate juridică, care funcționează sub conducerea și controlul caselor teritoriale de pensii.
De asemenea, în conformitate cu legislația în vigoare, CNPAS poate autoriza asociații profesionale de asigurare, constituite în acest scop pe sectoare de activitate ale economiei naționale, în calitate de prestator de servicii în domeniul asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale.
CNPAS are în subordine Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, instituție publică cu personalitate juridică și autonomie științifică.
CNPAS asigură coordonarea, îndrumarea și controlul activității caselor teritoriale de pensii, în scopul aplicării unitare a legislației în domeniul specific de activitate și al realizării integrale a sarcinilor și atribuțiilor ce le revin acestora.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă[24] este instituție publică, cu personalitate juridică, sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
Agenția Națională este organizată și funcționează în temeiul principiului tripartitismului.
Agenția Națională asigură coordonarea, îndrumarea și controlul activității unităților din subordine, în scopul aplicării unitare a legislației în domeniul specific de activitate și al realizării atribuțiilor ce le revin acestora, potrivit legii.
Agenția Națională are în subordine următoarele unități cu personalitate juridică:
a) agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, servicii publice deconcentrate (agențiile teritoriale);
b) centrele regionale de formare profesională a adulților (centrele naționale);
Agenția Națională aplică politicile și strategiile privind ocuparea forței de muncă și formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii având următoarele obiective principale:
a) stimularea ocupării forței de muncă și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă;
b) prevenirea șomajului;
c) participarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă la serviciile de formare profesională;
d) asigurarea egalității de șanse pe piața internă a forței de muncă și combaterea oricăror forme de discriminare pe piața muncii;
e) creșterea incluziunii sociale;
f) protecția persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj.
g) facilitarea liberei circulații a lucrătorilor în statele membre ale Uniunii Europene;
h) sprijinirea cetățenilor români în vederea încadrării în muncă în statele cu care România nu are încheiate acorduri bilaterale în domeniul forței de muncă.
Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS)[25] este instituție publică autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor și programelor Guvernului în domeniul sanitar.
CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcționării unitare și coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România și are în subordine casele de asigurări de sănătate județene și Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (instituții publice cu personalitate juridică și cu bugete proprii).
Casele de asigurări colectează contribuțiile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se realizează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și gestionează bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate aprobat, cu respectarea prevederilor legii, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.
În scopul exercitării controlului asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate de către Ministerul Sănătății Publice, CNAS transmite Ministerului Sănătății Publice, trimestrial și anual, informații cu privire la furnizarea de servicii medicale, pe domenii de asistență medicală, contractarea, decontarea și finanțarea acestora.
3. PRINCIPALELE PRESTAȚII DE ASIGURĂRI SOCIALE REGLEMENTATE ÎN SISTEMUL PUBLIC
Conform legii nr. 19/2000, în sistemul public, se acordă următoarele categorii de pensii:
a) pensia pentru limita de vârstă
b) pensia anticipată
c) pensia anticipata parțială
d) pensia de invaliditate
e) pensia de urmaș
Alte drepturi de asigurări sociale reglementate de același act normativ:
– bilete de tratament balnear
– bilete cu preț redus pe calea ferată
– ajutor de deces
Prestațiile în cadrul sistemului de asigurări pentru șomaj[26] se referă în principal la următoarele:
1. indemnizație de șomaj
2. plățile compensatorii acordate potrivit legii
3. finanțarea serviciilor de formare profesională
4. măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă: spre ex., stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor se realizează prin:
a) subvenționarea locurilor de muncă;
b) acordarea de credite în condiții avantajoase în vederea creării de noi locuri de muncă;
c) acordarea unor facilități.
Concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate[27] sunt:
a) concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii;
b) concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
c) concedii medicale și indemnizații pentru maternitate;
d) concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav;
e) concedii medicale și indemnizații de risc maternal.
Concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, și indemnizația lunară aferentă sunt separat reglementate prin Ordonanța de urgență nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului.
Asigurații sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale[28] au dreptul la următoarele prestații și servicii:
a) reabilitare medicală și recuperarea capacității de muncă;
b) reabilitare și reconversie profesională;
c) indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă;
d) indemnizație pentru trecerea temporară în alt loc de muncă și indemnizație pentru reducerea timpului de muncă;
e) compensații pentru atingerea integrității;
f) despăgubiri în caz de deces;
4. ORGANIZAREA SISTEMELOR DE PENSII
1. sistemul public de pensii
2. sistemele de pensii private obligatorii și facultative.
Ca urmare a evoluției economice și demografice din România, s-a ajuns in situația in care avem nevoie de pensii private pentru ca in timp ce numărul pensionarilor a crescut, numărul celor care contribuie la sistemul asigurărilor sociale a scăzut[29]. Sistemul public de pensii a devenit practic falimentar: conform statisticilor, în 2006, un salariat român contribuia lunar la sistemul de asigurări sociale pentru 1,24 pensionari.
Având în vedere problemele cu care se confruntă sistemul public, sistemul de pensii din România a fost reorganizat, în baza unui model promovat de Banca Mondială, prin delimitarea a 3 componente (piloni):
Pilonul I – reprezintă actualul sistem administrat de stat, bazat pe principiul solidarității sociale i.e. redistribuirea imediată a contribuțiilor impuse salariaților către pensionari. În acest sistem, contribuțiile nu se investesc în nici un fel, iar valoarea pensiei obținute la retragerea din activitate nu are nici o legătură cu nivelul contribuțiilor plătite pe parcursul vieții active.
Pilonul II – pensia privată cu contribuție obligatorie va intra efectiv în funcțiune în ianuarie 2008.
În cadrul acestui sistem, o parte din contribuția pe care fiecare angajat o plătește în prezent la asigurările sociale urmează să treacă în administrare privată. În primul an, 2008, cota de contribuție în sistemul privat va fi de 2% (care se scad din contribuția de 9,5% care este plătită în prezent în sistemul public). Procentul va crește însă cu câte 0,5% în fiecare an, până la 6%, într-un interval de 8 ani. Această deducere va avea ca efect scăderea corespunzătoare a cotei de participare la sistemul de stat[30] și majorarea celei administrate privat.
În acest fel, contribuabilul va obține două pensii la finalul stadiului de cotizare, una de la stat și una din sistemul privat, iar valoarea cumulată a acestora va fi, în principiu, mai mare decât cea oferită de sistemul de tip redistributiv. Aceasta deoarece, în administrarea privată, banii contribuabililor nu vor fi folosiți pentru plata pensiilor, ci vor fi investiți în diferite tipuri de plasamente financiare, iar valoarea adăugată obținută din investiții va fi folosită în beneficiul viitorilor pensionari. În plus, în sistemul privat, fiecare contribuabil va avea un cont personal în care se vor regăsi atât contribuțiile personale, cât și banii rezultați din investirea acestora. În orice moment, contribuabilul va putea afla valoarea contului și va putea face estimări proprii privind pensia ce urmează să o obțină.
Pilonul III – cel al pensiilor facultative, intrat deja în vigoare (în mai 2006), se bazează pe aceleași principii ca și pilonul pensiilor private obligatorii: administrare privată, conturi individuale, investiții financiare ale contribuțiilor. Singura deosebire majoră se referă la caracterul facultativ al contribuțiilor. Sistemul se adresează în principal persoanelor care din cauza vârstei nu mai pot contribui la pilonul obligatoriu de pensii, dar sunt interesate de obținerea unui venit mai mare la vârsta pensionării. El este de asemenea atractiv și pentru cei care vor să obțină în plus, o a treia pensie, pe lângă pensia de stat și cea obligatorie, administrata privat.
Orice cetățean care obține venituri dintr-o activitate prestată va putea contribui pe bază facultativă la obținerea unei pensii private. Legea nu permite doar salariaților accesul în sistem, ci își extinde aria de adresabilitate și asupra celor care au profesii liberale, lucrează în agricultură, sunt liber profesioniști, administratori, ziariști etc.
Un alt aspect important vizează nivelul contribuției. Conform legii, contribuția poate fi platită exclusiv de angajat sau poate fi impărțită împreună cu angajatorul. În plus, există și posibilitatea ca angajatorul să plătească integral contribuția angajatului, astfel că totul depinde de modul în care părțile se înteleg prin contractul de muncă. Sunt prevăzute și restricții privind nivelul contribuției. Acestea nu poate depăși 15% din venitul brut lunar al angajatului, lucru valabil și pentru partea de contribuție pe care o suportă angajatorul. Nivelul deductibilității contribuțiilor pentru pensie este de 200 euro/an atât pentru angajat (calculat la venitul global), cât și pentru angajator (calculat la impozitul pe profit).
O pensie privată facultativă poate fi obținută numai după un stagiu minim de cotizare de 90 de luni și odată cu împlinirea vârstei de 60 de ani de catre contribuabil. Dacă suma acumulată în contul participantului la sistem este prea mică pentru ca acesta să poată beneficia de o pensie pe tot restul vieții, atunci el va primi intreagul capital acumulat într-o singură tranșă sau eșalonat pe maximum 5 ani.
În ce privește firmele care vor administra fondurile de pensii, acestea pot fi firme de asigurări, societăți de administrare a investițiilor sau societăți de pensii nou inființate.
În sistemul pensiilor private opționale, statul nu garantează nimic. Prin comparație, în sistemul pensiilor private obligatorii, printr-un mecanism specific, se garantează contribuabililor că la sfârșitul perioadei de cotizare vor beneficia cel puțin de banii depuși actualizați cu inflația, minus comisionul firmei de administrare.
Legislația prevede că fondurile de pensii nu pot intra în faliment (insolvență); în același timp se instituie garanții în ceea ce privește plata drepturilor de pensii în favoarea participanților sau a beneficiarilor acestora. Garanțiile vizează, pe de o parte, administrarea prudențială a fondului de pensii. Astfel, în orice situație în care se constata o activitate care nu respectă o stare de garantare a dreptului la participare, Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private poate, legal, să intervină, putându-se ajunge la diverse măsuri, precum retragerea licenței administratorului.
Dacă totuși administratorul fondului ajunge în imposibilitate de asigurare a plății drepturilor, atunci, se vor face aceste plăți din fondul de garantare: o entitate constituită la nivel național. În orice situație, participantul la fondul de pensie, va primi plata, fie de la fondul de pensii, în condiții normale, fie de la acest fond de garantare.
SISTEMUL PUBLIC DE ASIGURĂRI SOCIALE: DREPTURILE DE ASIGURĂRI SOCIALE REGLEMENTATE DE LEGEA NR. 19/2000
I. ASPECTE GENERALE
Cf. art. 1: „Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (sistemul public)”.
Conform Legii cadru (art. 10), în România se pot organiza și pot funcționa societăți private de asigurări sociale, reglementate prin lege specială (pensiile obligatorii sau facultative administrate privat).
1. Principiile de bază ale organizării și funcționării sistemului public de asigurări sociale:
a) principiul unicității, potrivit căruia statul organizează și garantează sistemul public bazat pe aceleași norme de drept;
b) principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege;
c) principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;
d) principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor;
e) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite;
f) principiul repartiției, pe baza căruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligațiilor ce revin sistemului public, conform legii.
2. Asigurații în sistemul public de asigurări sociale.
În sistemul public sunt asigurate persoanele fizice (asigurații) cetățeni români, cetățeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au domiciliul sau reședința în România.
Conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, în sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, următoarele categorii de persoane:
I. persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici;
II. persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la pct. I;
III. persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare, ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii, denumite în continuare șomeri;
IV. persoanele care se află în una dintre situațiile următoare:
a) asociat unic, asociați, comanditari sau acționari;
b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management;
c) membri ai asociației familiale;
d) persoane autorizate să desfășoare activități independente;
e) persoane angajate în instituții internaționale, dacă nu sunt asigurații acestora;
f) alte persoane care realizează venituri din activități profesionale;
V. persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an calendaristic, echivalente cu cel puțin 3 salarii medii brute, și care se regăsesc în două sau mai multe situații prevăzute la pct. IV.
De asemenea, se pot asigura în sistemul public, pe bază de contract de asigurare socială, persoanele care se regăsesc în situațiile de mai sus și care doresc să își completeze venitul asigurat, precum și alte persoane care nu se regăsesc în situațiile de mai sus și care nu se află în plata unor prestații de asigurări sociale în sistemul public de pensii.
Asigurații au obligația să plătească contribuții de asigurări sociale și au dreptul să beneficieze de prestații de asigurări sociale conform legii. Evidența drepturilor și obligațiilor de asigurări sociale în sistemul public se realizează pe baza codului personal de asigurări sociale (codul numeric personal).
3. În sistemul public prestațiile de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parțială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneții, invalidității, accidentelor, bolii, maternității sau decesului, denumite în continuare riscuri asigurate. Prestațiile de asigurări sociale se acordă sub formă de: pensii, indemnizații, ajutoare, alte tipuri de prestații prevăzute de lege, corelative cu obligațiile privind plata contribuției de asigurări sociale.
În sistemul public asigurații nu pot beneficia concomitent de două sau mai multe prestații de asigurări sociale pentru același risc asigurat, cu excepția celor pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă.
Drepturile de asigurări sociale cuvenite în sistemul public din România se pot transfera în țările în care asigurații își stabilesc domiciliul sau reședința, în condițiile stabilite prin reglementările europene și prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte. De asemenea, prestațiile de asigurări sociale aferente pot fi transferate în alte țări („delocalizarea plății”), în moneda țărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit (în condițiile stabilite prin reglementările europene și prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte).
4. Bugetul asigurărilor sociale de stat cuprinde veniturile și cheltuielile sistemului public și este elaborat anual de către Guvern (pe baza propunerilor CNPAS) și supus spre aprobare Parlamentului.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuții de asigurări sociale, dobânzi, majorări pentru plata cu întârziere a contribuțiilor, precum și din alte venituri, potrivit legii. Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat acoperă contravaloarea prestațiilor de asigurări sociale din sistemul public, cheltuielile privind organizarea și funcționarea sistemului public, finanțarea unor investiții proprii, alte cheltuieli prevăzute de lege.
Din veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se prelevă anual până la 3% pentru constituirea unui fond de rezervă. Fondul de rezervă cumulat nu poate depăși nivelul cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar respectiv și poate fi utilizat pentru acoperirea prestațiilor de asigurări sociale în situații temeinic motivate sau a altor cheltuieli ale sistemului public, aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Eventualul deficit curent al bugetului asigurărilor sociale de stat se acoperă din disponibilitățile bugetului de asigurări sociale de stat din anii precedenți și, în continuare, din fondul de rezervă. În mod excepțional, în situații motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.
5. Contribuțiile de asigurări sociale.
Sunt contribuabili în sistemul public următoarele categorii de persoane:
a) asigurații care datorează contribuții individuale de asigurări sociale;
b) angajatorii;
c) persoanele juridice (asimilate angajatorilor) la care își desfășoară activitatea asigurații care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești;
d) Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj;
e) persoanele care au încheiat contract de asigurare socială.
Cotele de contribuții de asigurări sociale se aprobă anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă normale, deosebite sau speciale. Locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.
Contribuția de asigurări sociale pentru șomeri se suportă integral din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul cotei stabilite pentru condiții normale de muncă, cu excepția plăților compensatorii și a veniturilor de completare acordate salariaților din industria de apărare, în perioada de reducere temporară a activității. Calculul și plata contribuției de asigurări sociale pentru șomeri se fac lunar de către instituția care administrează bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale este, după caz:
a) salariul individual brut, realizat lunar (inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă);
b) venitul brut de natura drepturilor salariale realizat lunar de persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și de membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești;
c) venitul lunar asigurat, prevăzut în declarația sau în contractul de asigurare socială.
Baza lunară de calcul, la care angajatorul datorează contribuția de asigurări sociale, o constituie fondul total de salarii brute lunare realizate de asigurați. Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru șomeri o constituie cuantumul drepturilor bănești lunare ce se suportă din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj.
Contribuția individuală de asigurări sociale, datorată de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I și II, se reține integral din salariul sau, după caz, din venitul brut lunar al asiguratului și se virează lunar de angajator la casa teritorială de pensii în raza căreia se află sediul acestuia. Angajatorul calculează și virează lunar contribuția de asigurări sociale pe care o datorează bugetului asigurărilor sociale de stat, împreună cu contribuțiile individuale reținute de la asigurați.
Colectarea și evidența contribuțiilor de asigurări sociale se asigură prin casele teritoriale de pensii, pe baza codului personal de asigurări sociale. Păstrarea și evidența datelor privind contribuțiile de asigurări sociale, pe fiecare asigurat, se realizează de casele teritoriale de pensii și de CNPAS.
6. Constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin reglementările europene și prin acordurile sau convențiile internaționale la care România este parte.
În sistemul public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat (de către angajator și asigurat sau, după caz, numai de către asigurat).
Totodată, în sistemul public se asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
– a beneficiat sau beneficiază de anumite drepturi de asigurări sociale (e.g. concediul și indemnizația de maternitate sau de boală);
– a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiția absolvirii acestora (asigurații care au absolvit mai multe instituții de învățământ superior, beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere);
– a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.
Stagiul de cotizare se certifică asiguraților anual, din oficiu, de către CNPAS, prin casele teritoriale de pensii, sau la cererea asiguraților, contra cost, oricând în timpul anului.
7. Jurisdicția asigurărilor sociale
Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel. În acest sens sunt organizate secții de asigurări sociale sau, după caz, complete specializate pentru asigurări sociale la nivelul tribunalelor și curților de apel.
Tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind:
a) modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale;
b) modul de stabilire a majorărilor de întârziere;
c) înregistrarea, evidența și certificarea contribuției de asigurări sociale;
d) deciziile de pensionare;
e) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;
f) modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale;
g) plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenții încheiate conform Legii nr. 19/2000;
h) contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza Legii nr. 19/2000;
i) alte drepturi și obligații de asigurări sociale născute în temeiul Legii nr. 19/2000.
Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face recurs la curtea de apel competentă. Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor, neatacate cu recurs în termen, sunt definitive și irevocabile.
În baza principiului accesibilității organelor de jurisdicție, cererile în fața oricăror organe sau instanțe, precum și toate actele procedurale în legătură cu litigiile, având ca obiect drepturi sau obligații de asigurări sociale, sunt scutite de orice fel de taxă de timbru.
II. PENSIILE ÎN SISTEMUL PUBLIC
Conform art. 40 din Legea nr. 19/2000, în sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii: a) pensia pentru limită de vârstă; b) pensia anticipată; c) pensia anticipată parțială; d) pensia de invaliditate; e) pensia de urmaș.
1. Pensia pentru limită de vârstă
Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat in sistemul public.
Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați[31].
Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cat și pentru bărbați este de 15 ani[32]. Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați[33].
Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare și care au născut cel puțin 3 copii și i-au crescut pană la vârsta de 10 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare după cum urmează: a) cu un an – pentru 3 copii; b) cu doi ani – pentru 4 sau mai mulți copii. Reducerea vârstei nu poate fi cumulată cu o altă reducere prevăzută de lege. Vârsta de pensionare astfel redusă nu poate fi mai mică de 55 de ani.
2. Pensia anticipată și pensia anticipată parțială
Pensia anticipată se acordă, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, asiguraților care au depășit stagiul complet de cotizare cu cel puțin 10 ani.
Pensia anticipată parțială se acordă, cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, asiguraților care au realizat sau au depășit stagiul complet de cotizare cu cel mult 10 ani.
Cuantumul pensiei anticipate se stabilește în aceleași condiții cu cel al pensiei pentru limită de vârstă. Cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește utilizând un algoritm de diminuare a cuantumului pensiei pentru limită de vârstă[34].
La împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de lege, pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate in perioada de anticipare.
3. Pensia de invaliditate
Au dreptul la pensie de invaliditate asigurații care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, din cauza: accidentelor de muncă, bolilor profesionale și tuberculozei; bolilor obișnuite și accidentelor care nu au legătură cu munca.
Beneficiază de pensie de invaliditate și asigurații care satisfac obligații militare, precum și elevii, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale survenite în timpul și din cauza practicii profesionale.
În raport cu cerințele locului de muncă și cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este:
– de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, a capacității de autoservire, de autoconducție sau de orientare spațială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane;
– de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce și de a se orienta spațial, fără ajutorul altei persoane;
– de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională.
Încadrarea sau neîncadrarea într-un grad de invaliditate se face prin decizie emisă de medicul specializat în expertiză medicală și recuperarea capacității de muncă (medic expert al asigurărilor-sociale).
În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale, a tuberculozei, precum și în situația în care invaliditatea s-a ivit în timpul și din cauza îndeplinirii obligațiilor militare, asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare.
Asigurații care și-au pierdut capacitatea de muncă datorită unei boli obișnuite sau unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate numai dacă îndeplinesc condiția unui stagiu de cotizare minim și necesar stabilit prin lege în raport cu vârsta persoanei în cauză (ex.: dacă vârsta asiguratului în momentul ivirii invalidității este sub 25 ani, stagiul de cotizare necesar este de minim 5 ani, pentru o vârstă cuprinsă între 49-55 ani, stagiul minim este de 22 de ani, peste 55 de ani – 25 de ani).
Ca regulă generală, la stabilirea pensiei de invaliditate asiguraților li se acordă un stagiu potențial, determinat ca diferență între stagiul complet de cotizare și stagiul de cotizare realizat efectiv până la data încadrării într-un grad de invaliditate.
La împlinirea vârstei standard prevăzute de lege pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă beneficiarul pensiei de invaliditate poate opta pentru cea mai avantajoasă dintre pensii.
Observații:
Asigurații care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă propriu-zise și nu au depus cerere de pensionare își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului (se poate dispune concedierea conform art. 61 lit. e din Codul muncii).
În situația asiguraților care au depus cerere de pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parțială sau pensionare de invaliditate, angajatorii acestora nu pot constata încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu decât după primirea deciziei de admitere a cererii de pensionare (la data comunicării deciziei de pensionare intervine încetarea de drept a raportului de muncă conform art. 56 lit. d din Codul muncii).
4. Pensia de urmaș
Au dreptul la pensie de urmaș copiii și soțul supraviețuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.
Copiii au dreptul la pensie de urmaș: pană la vârsta de 16 ani; dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, pană la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani; pe toată durata invalidității de orice grad.
Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani[35].
Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 1 an.
Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește, prin aplicarea unui procent asupra punctajului mediu anual realizat de susținător, în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel: pentru un singur urmaș – 50%; pentru 2 urmași – 75%; pentru 3 sau mai mulți urmași – 100% .
Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul orfanilor de ambii părinți, reprezintă însumarea drepturilor de urmaș, calculate după fiecare părinte.
Soțul supraviețuitor care are dreptul la o pensie proprie și îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru obținerea pensiei de urmaș după soțul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasă pensie.
5. Calculul pensiilor
Începând cu data înscrierii la pensie, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie.
Cuantumul pensiei astfel stabilit se majorează cu suma corespunzătoare contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, datorată potrivit legii. CNPAS comunică asiguratului, prin casele teritoriale de pensii, punctajul anual și punctajul cumulat pentru perioada de cotizare.
Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar (pe economie) din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.
Valoarea unui punct de pensie se calculează în cadrul CNPAS la data intrării în vigoare a legii bugetului asigurărilor sociale de stat și se actualizează in funcție de posibilitățile financiare, in cursul execuției bugetare, prin indexare trimestrială cu un procent care sa acopere cu până la 100% rata inflației. Indexarea prevăzută se stabilește prin hotărâre a Guvernului.
6. Stabilirea și plata pensiilor
Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau a curatorului acesteia.
Cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege se depun la casa teritorială de pensii in raza căreia se află domiciliul asiguratului.
Persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare nu mai pot solicita înscrierea la pensia de invaliditate.
Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii.
Decizia casei teritoriale de pensii cuprinde temeiurile de fapt și de drept pe baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare. Decizia casei teritoriale de pensii se comunică in scris persoanei care a solicitat pensionarea, in termen de 5 zile de la data emiterii.
Plata pensiei se face lunar. Pensia se plătește personal titularului, mandatarului desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantului legal al acestuia.
Modalitățile de plată a pensiilor se stabilesc prin regulament al CNPAS.
Pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, următoarele categorii de persoane: a) copiii urmași orfani de ambii părinți, pe perioada școlarizării; b) nevăzătorii; c) pensionarii pentru limita de vârstă; d) pensionarii de invaliditate de gradul III.
Beneficiarii pensiei de urmaș pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute lunare realizate nu depășesc o pătrime din salariul mediu brut lunar pe țară.
7. Alte drepturi de asigurări sociale
a) Ajutorul de deces
Dreptul asiguraților la ajutor de deces nu este condiționat de îndeplinirea unui stagiu de cotizare.
În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul, moștenitorul, în condițiile dreptului comun, sau, în lipsa acesteia, oricare persoană care face această dovadă. Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea salariului mediu brut pe economie prognozat și făcut public de către CNPAS.
Asiguratul sau pensionarul beneficiază de ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie aflat în întreținerea sa și care nu are un drept propriu de asigurări sociale.
b) Bilete de tratament balnear
Bugetul asigurărilor sociale de stat suportă diferența dintre valoarea biletului de tratament balnear și contribuția beneficiarilor de astfel de bilete, pentru un număr de locuri stabilit anual[36].
Biletele de tratament balnear se distribuie pensionarilor de către casele teritoriale de pensii. În cursul unui an calendaristic se poate elibera un singur bilet de tratament aceluiași beneficiar.
c) Bilete cu preț redus pe calea ferată
SISTEMUL FONDURILOR DE PENSII ADMINISTRATE PRIVAT
1. Aspecte introductive
Ab initio, se impune a sublinia distincția între fondurile de pensii administrate privat („pensiile private obligatorii”) reglementate de Legea nr. 411/2004 și fondurile de pensii facultative reglementate de Legea nr. 204/2006. Prin urmare, sistemul pensiilor private are două componente majore, destul de asemănătoare din perspectiva organizării și funcționării. În cele ce urmează avem în vedere sistemul pensiilor administrate privat (obligatorii).
Scopul sistemului fondurilor de pensii administrate privat este asigurarea unei pensii private, distinctă și care suplimentează pensia acordată de sistemul public, pe baza colectării și investirii, în interesul participanților, a unei părți din contribuția individuală de asigurări sociale.
Prin crearea unui sistem de pensii echilibrat se urmărește eliminarea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale, stimularea creșterii economice prin investirea sumelor acumulate la fondurile de pensii, dezvoltare pieței de capital (activele imobilizate cresc și sprijină dezvoltarea unor proiecte mari), crearea de noi locuri de muncă și reducerea șomajului etc.
Sistemului fondurilor de pensii administrate privat nu beneficiază de garanțiile directe pe care statul le oferă sistemului public de pensii. Pentru sistemul de pensii administrat privat sunt instituite prin lege garanții specifice care, în principal, constau în:
1. crearea unei autorități administrative autonome specializate în autorizarea participanților la acest sistem și supravegherea prudențială a activității acestora (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private);
2. excluderea aplicării fondurilor de pensii a legislației privind falimentul (insolvența) și constituirea unui fond special de garantare a pensiilor.
Sistemul fondurilor de pensii private este construit pe principiul protecției contribuabililor („investitori”) și presupune ca și condiții sine qua non transparența tuturor activităților și prevenirea și sancționarea fraudelor.
2. Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.)
C.S.S.P.P. este constituită ca autoritate administrativă autonomă de reglementare și supraveghere prudențială a sistemului de pensii administrate privat[37] și se află sub controlul direct al Parlamentului.
C.S.S.P.P. are două funcții principale:
– reglementarea, coordonarea, supravegherea și controlul activității sistemului de pensii private;
– protejarea intereselor participanților și ale beneficiarilor, prin asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de pensii private și informarea asupra acestuia.
Atribuțiile principale ale C.S.S.P.P. sunt:
1. acordarea, suspendarea sau retragerea avizelor și autorizațiilor fondurilor de pensii, administratorilor, depozitarilor și auditorilor financiari;
2. supravegherea prudențială a sistemului de pensii private;
3. controlul activității din sistemul de pensii private;
4. controlul constituirii și virării de către angajatori a contribuției la fondurile de pensii;
5. adoptarea de norme privind sistemul de pensii private, elaborarea și/sau avizarea proiectelor de acte normative care privesc supravegherea pensiilor private, investițiile fondurilor de pensii, participanții la fonduri de pensii, lichidarea administratorilor fondurilor de pensii, proveniența capitalului vărsat de fondatori, fondul de rezervă, activitatea de depozitare a activelor fondurilor de pensii, procedura de efectuare a controlului, procedura internă de soluționare a sesizărilor și contestațiilor ș.a.
6. verificarea organizării, evidenței și administrării separate a activelor și pasivelor fiecărui fond de pensii private de cele ale administratorului;
7. verificarea existenței la fiecare administrator a unor proceduri administrative și contabile clare, precum și a unui mecanism corespunzător de control intern;
8. întocmirea și actualizarea Registrului fondurilor de pensii private;
9. instituirea procedurii de supraveghere specială pentru limitarea riscurilor și asigurarea redresării fondului de pensii și desemnarea administratorului special în vederea protejării intereselor participanților și beneficiarilor la fondurile de pensii private prin păstrarea valorii activelor fondurilor de pensii și limitarea pierderilor;
10. informarea și educarea populației cu privire la sistemul de pensii private.
3. Fondul de pensii administrate privat și administrarea acestuia
Un fond de pensii se constituie prin contract de societate civilă, iar denumirea sa trebuie să conțină sintagma „fond de pensii administrat privat”. Conținutul contractului-cadru de societate civilă prin care se constituie un fond de pensii, precum și modalitățile de modificare a acestuia sunt stabilite prin Norma C.S.S.P.P. nr. 4/2007 privind autorizarea fondului de pensii administrat privat.
Fondul de pensii nu se confundă cu administratorul acestuia (sau societatea de pensii)[38]. Administratorul fondului este, conform legii, o societate comercială pe acțiuni constituită în conformitate cu dispozițiile legislației speciale, denumită societate de pensii, care are ca obiect exclusiv de activitate administrarea fondurilor de pensii și, opțional, furnizarea de pensii private[39].
Un fond de pensii trebuie să aibă minimum 50.000 de participanți (contribuabili)[40] care au aceleași drepturi și obligații aplicându-li-se un tratament nediscriminatoriu inclusiv în cazul schimbării locului de muncă, domiciliului sau reședinței într-o altă țară, stat membru al Uniunii Europene ori stat aparținând Spațiului Economic European[41]. Calitatea de participant nu poate fi refuzată dacă persoana solicitantă este eligibilă.
Resursele financiare ale fondului de pensii se constituie din:
a) contribuțiile nete convertite în unități de fond;
b) drepturile cuvenite beneficiarilor și nerevendicate în termenul general de prescripție;
c) dobânzile și penalitățile de întârziere aferente contribuțiilor nevirate în termen;
d) sumele provenite din investirea veniturilor prevăzute la lit. a)-c).
O regulă deosebit de importantă stipulată în art. 8 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat este aceea că un fond de pensii nu poate fi declarat în stare de faliment.
3.1. Autorizarea administratorului, a prospectului schemei de pensii private și a fondului de pensii.
Fondul de pensii trebuie autorizat de Comisie, după autorizarea administratorilor și a prospectului schemei de pensii private.
Prospectul schemei de pensii private este documentul care cuprinde termenii contractului de administrare și ai schemei de pensii.
Contractul de administrare este contractul încheiat între administrator și participant, care are ca obiect administrarea fondului de pensii[42].
Schema de pensii private reprezintă un sistem de termene, condiții și reguli pe baza cărora administratorul investește activele fondului de pensii în scopul dobândirii de către participanți a unei pensii private[43].
Autorizarea administratorilor este o procedură obligatorie și complexă care presupune emiterea de către Comisie mai întâi unei autorizații de constituire (în baza căreia se realizează și înmatricularea în Registrul Comerțului)[44] și apoi a unei autorizații de administrare[45]. Autorizația de constituire a unei societăți de pensii nu garantează și obținerea autorizației de administrare.
Autorizarea schemei de pensii private este, de asemenea, o condiție prealabilă pentru autorizarea fondului de pensii. Prospectul schemei de pensii private este elaborat și propus de administrator care trebuie să formuleze la Comisie cererea de autorizare a primului prospect al schemei de pensii private odată cu cererea de autorizare de administrare. Prin urmare, autorizarea primului prospect al schemei de pensii private se realizează odată cu autorizarea de administrare a fondului de pensii.
Administratorul poate face public prospectul schemei de pensii private numai după autorizarea acestuia (sub sancțiunea retragerii autorizației de administrare). Acest aspect dă măsura importanței autorizării care presupune și verificarea respectării dispozițiilor legale incidente.
Autorizația fondului se eliberează pe baza unei cereri formulate de administrator, la care trebuie anexate următoarele documente:
a) contractul de societate civilă de constituire a fondului de pensii;
b) actele individuale de aderare la contractul de societate civilă prin care se înființează fondul de pensii și la prospectul schemei de pensii private;
c) alte documente și informații potrivit cerințelor prevăzute în normele Comisiei.
3.2. Administratorul
După cum am arătat, administratorul este o societate comercială pe acțiuni care are ca obiect exclusiv de activitate administrarea fondurilor de pensii și, opțional, furnizarea de pensii private.
Acestui tip de societate comercială pe acțiuni îi sunt impuse, prin Legea nr. 411/2004, o serie de condiții specifice, derogatorii de la dreptul comun în materie (Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale). Prin aceste derogări privind constituirea și funcționarea s-a urmărit asigurarea de garanții pentru contribuabili prin capitalul social minim ridicat și activele financiare proprii ale administratorilor, asigurarea transparenței activității administratorilor printr-un mod specific de organizare internă, evitarea conflictelor de interese și prevenirea fraudelor, asigurarea supravegherii și controlului Comisiei ș.a.
a) Condiții privind constituirea administratorilor.
Capitalul social al administratorului unui fond de pensii:
– trebuie să fie de minim echivalentul în lei al sumei de 4 milioane de euro;
– trebuie subscris și vărsat integral, exclusiv în numerar, la momentul constituirii acestuia;
– nu poate fi constituit și nici majorat prin subscripție publică;
– nu poate proveni din împrumuturi sau credite și nu poate fi grevat de sarcini.
Acțiunile administratorului nu pot fi decât nominative (prin urmare nu pot fi transformate în acțiuni la purtător) și nu pot fi acțiuni preferențiale. O persoană fizică sau juridică poate fi acționar la un singur administrator. Participația cumulată a persoanelor fizice nu poate depăși 5% din capitalul social al administratorului. Sub sancțiunea nulității, tranzacțiile cu acțiunile unui administrator sunt supuse aprobării prealabile a Comisiei.
În mod excepțional, un administrator poate dobândi o parte sau tot (?) capitalul social al altui administrator numai cu aprobarea prealabilă a Comisiei și cu respectarea legislației din domeniul concurenței.
Calitatea acționarilor trebuie să răspundă nevoii garantării unei gestiuni prudente și sănătoase a fondului de pensii și să permită realizarea unei supravegheri eficiente, în scopul protejării intereselor participanților și ale beneficiarilor[46].
b) Condiții privind organizarea și funcționarea administratorilor.
Consiliul de administrație decide asupra politicii de investiții și asupra politicii financiare a fondului de pensii, precum și asupra oricăror alte atribuții prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare avizat de Comisie și prevăzut în legislația în vigoare privind societățile comerciale.
Administratorii, directorii, respectiv membrii ai consiliului de supraveghere sau ai directoratului, după caz, trebuie să îndeplinească condițiile cerute de legislația privind societățile comerciale, precum și următoarele condiții: a) să fie absolvenți ai unei instituții de învățământ superior[47]; b) să aibă experiență profesională de cel puțin 3 ani în domeniul financiar, bancar sau de asigurări; c) să aibă onorabilitatea necesară pentru funcția pe care urmează să o îndeplinească.
Totodată, administratorii, directorii, respectiv membrii ai consiliului de supraveghere sau ai directoratului, după caz, trebuie să aibă conduită morală și profesională corespunzătoare funcției pe care o dețin.[48]
Evitarea conflictelor de interese impune ca administratorii, directorii, respectiv membrii ai consiliului de supraveghere sau ai directoratului, după caz, al unui administrator nu pot fi membri în consiliul de administrație: a) al altor administratori sau persoanelor afiliate acestora; b) al depozitarului fondului sau persoanelor afiliate acestuia.
Administratorul trebuie să aibă în structura sa organizatorică o direcție de audit intern și o direcție distinctă responsabilă cu analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor în conformitate cu strategia stabilită de consiliul de administrație.
c) Aspecte specifice privind activitatea administratorilor.
Activitatea de administrare a unui fond de pensii cuprinde următoarele:
a) administrarea și investirea activelor fondului de pensii;
b) convertirea contribuțiilor în unități de fond;
c) plata drepturilor cuvenite participanților și beneficiarilor, conform legii;
d) calculul zilnic al activului net al fondului de pensii și al unității de fond;
e) evidența conturilor individuale și actualizarea acestora, precum și furnizarea documentelor privind participarea, notificarea, informarea periodică sau transferul;
f) gestionarea operațiunilor zilnice ale fondului de pensii;
g) dispunerea efectuării plăților datorate entităților implicate și Comisiei;
h) mandatarea și monitorizarea agenților de marketing ai fondului de pensii;
i) gestionarea relațiilor cu instituțiile implicate;
j) elaborarea, prezentarea, depunerea, publicarea și distribuirea către Comisie și participanți a situațiilor financiare și a rapoartelor prevăzute de prezenta lege;
k) gestionarea, păstrarea și arhivarea documentelor privind fondul de pensii, participanții și beneficiarii săi;
l) alte activități prevăzute în normele Comisiei.
Administratorul nu poate delega răspunderea privind administrarea fondului de pensii. Încredințarea executării anumitor obligații către un terț nu îl exonerează de răspundere pe administrator.
Tot ca măsură de protecție a potențialilor creditori (poate chiar contribuabilii la fondul de pensii) se impune ca activele financiare proprii ale administratorului să nu poată fi utilizate pentru:
a) acordarea de împrumuturi sau garanții;
b) garantarea de împrumuturi sau credite, inclusiv emiterea de obligațiuni care depășesc cumulat 10% din valoarea capitalului social;
c) tranzacționarea sau dobândirea în orice alt mod de acțiuni, de alte valori mobiliare sau drepturi în orice altă entitate, cu excepția situației în care există aprobarea prealabilă a Comisiei.
Activele și pasivele fiecărui fond de pensii administrat privat trebuie să fie organizate, evidențiate și administrate distinct, separat de celelalte fonduri de pensii facultative pe care le gestionează același administrator și de contabilitatea proprie administratorului, fără posibilitatea transferului între fonduri sau între fonduri și administrator.
În același timp, toate activele și pasivele corespunzătoare activității de administrare a fondurilor de pensii trebuie să fie restricționate, gestionate și organizate separat de alte activități ale administratorului, fără posibilitate de transfer.
Administratorul reprezintă fondul de pensii în raporturile cu terții, inclusiv în fața instanțelor judecătorești. Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești competente, în legătură cu administrarea fondului de pensii, sunt scutite de orice fel de taxe (oricare ar fi persoana reclamantului, nu numai în situația în care reclamant este administratorul).
4. Investițiile fondului de pensii
Administratorul trebuie să elaboreze o declarație scrisă privind politica de investiții care trebuie să cuprindă:
a) strategia de investire a activelor, în raport cu natura și durata obligațiilor;
b) metodele de evaluare a riscurilor investiționale;
c) procedurile de management al riscului;
d) metoda de revizuire a principiilor de investiții;
e) persoanele responsabile de luarea deciziilor și realizarea investițiilor, precum și procedurile pentru luarea deciziilor.
Activele unui fond de pensii administrat privat sunt constituite din instrumente financiare[49], inclusiv instrumente financiare derivate, precum și numerar, rezultate ca urmare a investirii activelor personale ale participanților[50].
În funcție de natura emitentului de instrumente financiare în care administratorul poate investi, procentele maxime admise sunt:
a) 5% din activele unui fond de pensii pot fi investite într-o singură societate comercială sau în fiecare categorie de active ale acesteia, fără a depăși în total 5%;
b) 10% din activele unui fond de pensii pot fi investite în activele unui grup de emitenți și persoanele afiliate lor.
Administratorul exercită, în numele participanților, dreptul de vot în adunările generale ale acționarilor societăților comerciale în al căror capital social au fost investite activele fondului de pensii. Votul trebuie să fie exercitat exclusiv în interesul participanților și al beneficiarilor la fondul de pensii.
Activele fondului de pensii nu pot constitui garanții și nu pot fi utilizate pentru acordarea de credite, sub sancțiunea nulității absolute a actelor prin care se constituie garanția sau se acordă creditul[51].
5. Participanții (contribuabilii), contribuțiile și conturile lor
a) Participanții.
Participantul este persoana care contribuie sau/și în numele căreia s-au plătit contribuții la un fond de pensii și care are un drept viitor la o pensie privată[52].
Potrivit legii, persoanele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, și care contribuie la sistemul public de pensii, trebuie să adere la un fond de pensii. Totodată, persoanele în vârstă de până la 45 de ani, care sunt deja asigurate și contribuie la sistemul public de pensii, pot adera la un fond de pensii.
O persoană nu poate fi participant, în același timp, la mai multe fonduri de pensii private obligatorii.
Participarea la un fond de pensii se realizează prin semnarea unui act de aderare individual, din proprie inițiativă sau în urma repartizării sale de către instituția de evidență[53]. Deci, actul individual de aderare este un înscris prin care o persoană își manifestă actul de voință de a fi parte la contractul de societate civilă și la prospectul schemei de pensii private.
La semnarea actului de aderare participanții trebuie informați asupra condițiilor schemei de pensii private, mai ales în ceea ce privește: drepturile și obligațiile părților implicate în schema de pensii private, riscurile financiare, tehnice și de altă natură, precum și despre natura și distribuția acestor riscuri. Este interzisă delegarea sau reprezentarea pentru semnarea actului de aderare.
După aderare sau repartizare, participanții sunt obligați să contribuie la un fond de pensii și nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată. Fac excepție perioadele pentru care nu există obligația de plată a contribuției de asigurări sociale în sistemul public.
Drepturile participantului pot fi transferate în alte țări în care acesta are domiciliul sau reședința, în condițiile reglementate prin acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, în moneda țărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.
De la data pensionării de invaliditate pentru afecțiuni care nu mai permit reluarea activității, definite potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, participantul poate obține:
a) o plată unică sau, la cerere, plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, dacă activul său personal net, ca urmare a perioadei reduse de contribuție, nu este suficient pentru acordarea unei pensii private minime[54];
b) o pensie privată, dacă activul său personal net este suficient.
În cazul decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, beneficiarilor li se deschide câte un cont la ultimul fond de pensii la care a contribuit participantul decedat, în care se transferă activele cuvenite fiecăruia.
În situația în care un participant dorește să adere la alt fond de pensii, acesta este obligat să îi notifice în scris administratorului fondului de pensii de la care se transferă, cu 30 de zile calendaristice înainte de aderarea efectivă la noul fond de pensii, și să îi trimită acestuia o copie de pe noul act de aderare.
b) Contribuția la fondul de pensii
Contribuția la fondul de pensii este parte din contribuția individuală de asigurări sociale datorată la sistemul public de pensii. Prin urmare, contribuția se deduce din veniturile brute lunare care reprezintă bază de calcul pentru contribuția individuală de asigurări sociale, împreună și în aceeași modalitate de calcul cu contribuția obligatorie datorată conform Legii nr. 19/2000.
Contribuția la fondul de pensii se constituie și se virează împreună și în aceleași condiții stabilite pentru contribuția individuală de asigurări sociale prin Legea nr. 19/2000[55]. De asemenea, baza de calcul, reținerea și termenele de plată a contribuției la fondul de pensii sunt aceleași cu cele stabilite pentru contribuția de asigurări sociale.
Din momentul începerii activității de colectare (2008), cota de contribuție la fondul de pensii este de 2% din baza de calcul. În termen de 8 ani de la începerea activității de colectare, cota de contribuție la fondul de pensii se majorează la 6%, cu o creștere de 0,5 puncte procentuale pe an, începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an.
Lunar instituția de evidență trebuie să vireze de la bugetul asigurărilor sociale de stat suma reprezentând contribuțiile la fondurile de pensii, pentru fiecare fond de pensii în parte. Virarea contribuțiilor se realizează de către instituția de evidență prin diminuarea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, pe baza informațiilor cuprinse în listele nominale de viramente, întocmite separat, pentru fiecare fond de pensii.
În cazul neachitării la termen a contribuției de asigurări sociale, instituția de colectare procedează la stabilirea cuantumului datorat și la aplicarea modalităților de executare silită și a celorlalte modalități de stingere a debitelor, conform dispozițiilor legale privind colectarea creanțelor bugetare.
c) Conturile participanților
Fiecare participant are un cont individual, personal. Contribuțiile și transferurile de disponibilități ale participantului, precum și accesoriile aferente acestora se virează în acest cont. Participantul este proprietarul activului personal din contul său. Acest activ personal nu poate face obiectul unei executări silite sau al unei tranzacții, nu poate fi cesionat sau gajat, sub sancțiunea nulității actelor respective.
Contribuțiile și transferul de lichidități bănești la un fond de pensii trebuie convertite în unități de fond în maximum două zile lucrătoare de la data încasării acestora. În prima fază de aplicare a sistemului de pensii administrate privat, valoarea unității de fond este de 10 lei[56].
Valoarea activelor nete și valoarea unității de fond ale unui fond de pensii se calculează atât de către administrator, cât și de depozitar în fiecare zi lucrătoare și se comunică Comisiei (în aceeași zi)[57]. Valoarea activelor nete și valoarea unității de fond ale unui fond de pensii private sunt supuse, anual, auditării de către un auditor financiar, membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, avizat de Comisie, care nu poate fi persoană afiliată angajatorului, administratorului sau depozitarului.
Administratorul unui fond de pensii care a primit contribuții pe o perioadă de cel puțin 24 de luni calculează, în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, rata de rentabilitate a fondului de pensii pentru ultimele 24 de luni și o comunică în aceeași zi Comisiei.
6. Pensia private
Participantul are dreptul la o pensie privată de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public. Suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea contribuțiilor plătite, diminuate cu penalitățile de transfer și comisioanele legale.
Participantul alege furnizorul pensiei private. Furnizorul de pensii nu poate refuza o cerere de pensie privată dacă persoana îndeplinește condițiile legale.
Furnizorul de pensii stabilește cuantumul pensiei private[58] pe baza activului personal net aflat în contul participantului (activ ce nu poate fi folosit decât pentru achiziționarea unei pensii private).
În cazul persoanelor al căror activ personal net la data retragerii este prea mic pentru a putea primi o pensie privată (eventual ca urmare a invalidității pentru afecțiuni care nu mai permit reluarea activității) persoana îndreptățită primește o plată unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la cerere.
Pensia privată se plătește participantului, mandatarului desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantului legal al acestuia. Cheltuielile ocazionate de plata pensiilor private se suportă de către participant.
În cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau a reședinței în altă țară, stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, participantul și beneficiarul păstrează dreptul la pensia privată câștigată în cadrul schemelor de pensii private din România și aceasta se plătește în acel stat, în cuantumul rămas după scăderea tuturor taxelor și cheltuielilor aferente plății.
7. Fondul de garantare a pensiilor
Fondul de garantare a pensiilor este fondul înființat din contribuții ale administratorilor și ale furnizorilor de pensii, având scopul de a proteja drepturile participanților și ale beneficiarilor, după caz, dobândite în cadrul sistemului de pensii administrate privat, reglementat și supravegheat de Comisie.
Fondul de garantare este destinat plății drepturilor participanților și beneficiarilor fondurilor de pensii, în cazul imposibilității asigurării lor de către administratori sau furnizori de pensii, după caz.
Administrarea și utilizarea Fondului de garantare se fac de către un comitet format din câte un reprezentant al administratorilor și al furnizorilor de pensii facultative. Administrarea și gestionarea Fondului de garantare se efectuează sub controlul și monitorizarea Comisiei.
Disponibilitățile Fondului de garantare astfel constituit trebuie să fie plasate în instrumente financiare ale Trezoreriei Statului sau derulate prin aceasta, titluri de stat, depozite purtătoare de dobândă și orice alte instrumente financiare stabilite de Comisie prin norme, în scopul unei cât mai bune valorificări a acestora.
Sumele depuse la Fondul de garantare nu pot fi urmărite silit.
8. Alți participanți la sistemul fondurilor de pensii administrate privat
a) Depozitarul
Depozitarul este o instituție de credit din România, autorizată de Banca Națională a României, în conformitate cu legislația bancară, ori o sucursală din România a unei instituții de credit, autorizată într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparținând Spațiului Economic European, avizată de Comisie pentru activitatea de depozitare, potrivit legii, căreia îi sunt încredințate spre păstrare, în condiții de siguranță, toate activele fiecărui fond de pensii administrat privat.
Administratorul trebuie să desemneze un singur depozitar, căruia îi încredințează păstrarea activelor fondului de pensii, pe baza unui contract de depozitare, avizat în prealabil de Comisie. Contractul de depozitare este acea convenție încheiată între administrator, ca reprezentant al fondului de pensii administrat privat în relațiile cu terții, și depozitar, având ca obiect depozitarea activelor financiare ale fondului de pensii[59].
Pentru desfășurarea activității de depozitare, depozitarul trebuie să dețină un aviz valabil eliberat de Comisie.
În exercitarea atribuțiilor sale, depozitarul este obligat:
a) să primească și să păstreze în siguranță înregistrările referitoare la toate activele fondului de pensii;
b) să păstreze înregistrările referitoare la valorile mobiliare în forma dematerializată care constituie activele fondului de pensii;
c) să calculeze și să înștiințeze, în fiecare zi lucrătoare, administratorul despre valoarea netă a activelor fondului de pensii;
d) să actualizeze înregistrările în conturi;
e) să transmită administratorului informații privind activele fondurilor de pensii administrate privat;
f) să îndeplinească instrucțiunile administratorului, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare legislației în vigoare, ori actele constitutive ale acestuia;
g) să transmită Comisiei informațiile și raportările privind activele fondului de pensii, în condițiile și la termenele stabilite prin normele acesteia.
Activele fondului de pensii nu pot face obiectul executării silite a depozitarului și nici al unei tranzacții.
Depozitarul este responsabil față de administrator, participanți și beneficiari în privința oricărui prejudiciu suferit de aceștia ca rezultat al neîndeplinirii obligațiilor sau al îndeplinirii necorespunzătoare a acestora. Depozitarul nu poate fi exonerat de răspundere și răspunderea sa nu poate fi limitată prin încredințarea obligațiilor sale unei alte entități, sub sancțiunea nulității actelor juridice în cauză.
Depozitarul poate păstra activele mai multor fonduri de pensii, cu condiția de a evidenția operațiunile și înregistrările fiecărui fond de pensii separat de ale sale proprii și de cele ale celorlalte fonduri de pensii.
b) Auditorul financiar
Situațiile financiar-contabile ale oricărei entități supuse autorizării, supravegherii și controlului Comisiei, conform prevederilor prezentei legi, trebuie să fie auditate de persoane fizice sau juridice, persoane active, membre ale Camerei Auditorilor Financiari din România.
În exercitarea atribuțiilor sale, auditorul financiar întocmește un raport de audit financiar, în conformitate cu standardele de audit și cu normele profesionale emise de Camera Auditorilor Financiari din România. Raportul de audit financiar al fondului de pensii nu poate fi întocmit de același auditor financiar mai mult de 5 ani consecutivi.
Auditorul financiar nu poate delega răspunderea privind activitatea specifică. Încredințarea executării anumitor obligații către un terț nu exonerează de răspundere auditorul financiar.
Cheltuielile privind activitatea de audit financiar a administratorului se suportă de către acesta, iar cele privind activitatea de audit financiar a fondului de pensii sunt cheltuieli de exploatare, care se suportă din fondul respectiv.
c) Agenții de marketing
Activitatea de marketing a fondului de pensii este condusă de administrator.
Obținerea acordului de aderare se face direct de către administrator sau indirect, prin agenți de marketing. Prin urmare, agentul de marketing al fondului de pensii este o persoană fizică sau juridică mandatată de administrator să obțină acordul de aderare a participanților. Deși agentul de marketing își desfășoară activitatea în temeiul autorizației emisă de către Comisie (sau, după caz, avizului), administratorul este răspunzător pentru recrutarea, instruirea, monitorizarea și plata agenților de marketing.
Agentul de marketing are următoarele atribuții:
a) prezintă potențialului participant aspectele relevante ale fondului de pensii;
b) obține acordul de aderare a participantului la fondul de pensii;
c) transmite administratorului actul de aderare semnat de participant, în original, în termen de 5 zile calendaristice de la semnarea acestuia.
Activitatea agentului de marketing se desfășoară pe bază de comision suportat de administrator.
Administratorului, agenților de marketing și persoanelor afiliate acestora le este interzis:
a) să transmită informații false, înșelătoare sau care pot crea o impresie falsă despre fondul de pensii și administratorul acestuia;
b) să facă afirmații sau previziuni despre evoluția unui fond de pensii altfel decât în forma și modul prevăzute în normele Comisiei;
c) să ofere beneficii colaterale[60] în scopul de a convinge o persoană să adere la un fond de pensii sau să rămână participant la acesta;
d) să acorde foloase pentru facilitarea aderării potențialilor participanți.
ASPECTE SPECIFICE SISTEMULUI DE PENSII FACULTATIVE
Sistemul de pensii facultative este reglementat de Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative. Din perspectiva organizării și funcționării sistemului de pensii facultative se aplică, mutatis mutandis, aceleași principii și reguli analizate la sistemul pensiilor administrate privat (obligatorii).
În cele ce urmează vom sublinia doar câteva din aspectele specifice sistemului de pensii facultative.
1. Participanți și contribuții
Participantul la un fond de pensii facultative este angajatul, funcționarul public sau persoana autorizată să desfășoare o activitate independentă, potrivit legii, persoana care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care este numită în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, membrul unei societăți cooperative potrivit Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, precum și altă persoană care realizează venituri din activități profesionale sau agricole, care aderă la un fond de pensii facultative și care contribuie sau/și în numele căreia s-au plătit contribuții la un fond de pensii facultative și are un drept viitor la o pensie facultativă.
Aderarea la un fond de pensii facultative este o opțiune individuală. Conform legii, actul individual de aderare este un contract scris, încheiat între persoana fizică și administrator; acest contract relevă acordul persoanei la contractul de societate civilă și la prospectul schemei de pensii facultative, precum și faptul că această persoană a primit o copie a acestor documente și a acceptat conținutul acestora[61]. Administratorul nu poate refuza semnarea actului individual de aderare nici unei persoane care are dreptul de a participa la această schemă de pensii facultative.
Contribuțiile la un fond de pensii facultative se stabilesc conform regulilor acelei scheme de pensii facultative, se rețin și se virează de către angajator sau, după caz, de către participant, odată cu contribuțiile de asigurări sociale obligatorii, în contul fondului de pensii specificat în actul individual de aderare.
Contribuția la un fond de pensii facultative poate fi de până la 15% din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat acestuia al persoanei care aderă la un fond de pensii facultative[62]. Această contribuție poate fi împărțită între angajat și angajator potrivit prevederilor stabilite prin contractul colectiv de muncă sau, în lipsa acestuia, pe baza unui protocol încheiat cu reprezentanții angajaților.
Angajatorul constituie și virează lunar contribuția datorată de fiecare angajat care a aderat la un fond de pensii facultative, pe baza unui exemplar al actului individual de aderare la prospectul schemei de pensii facultative încheiat cu un administrator. În cazul nevirării la termen a contribuțiilor se datorează dobânzi și penalități de întârziere. Acestea sunt calculate de administrator, în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la obligațiile bugetare. Administratorul este obligat să notifice angajatorului, Comisiei și participantului neîndeplinirea obligației față de fondul de pensii facultative.
Participanții pot, în orice moment, să modifice, să suspende sau să înceteze contribuțiile la un fond de pensii facultative, înștiințând în scris administratorul și angajatorul, după caz, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data suspendării sau încetării contribuțiilor.
Dacă un participant încetează plata contribuției, acesta își păstrează drepturile, conform regulilor schemei de pensii facultative, cu excepția cazului în care a solicitat un transfer de lichidități bănești către alt fond de pensii facultative.
Participantul la un fond de pensii facultative din România, care a fost detașat într-o altă țară, are dreptul la continuarea plății contribuțiilor la acel fond pe durata detașării sale. În cazul schimbării locului de muncă, a domiciliului sau a reședinței în altă țară, stat membru al Uniunii Europene ori aparținând Spațiului Economic European, participantul și beneficiarul păstrează dreptul la pensia facultativă câștigată în cadrul schemelor de pensii facultative din România și aceasta se plătește în acel stat, în cuantumul rămas după scăderea tuturor taxelor și cheltuielilor aferente plății.
Participantul este proprietarul activului personal din contul său. Ca și în cazul sistemului de pensii obligatorii, activul personal este insesizabil, neputând face obiectul nici unei măsuri de executare silită, nu poate fi gajat sau cesionat, și nu poate fi folosit pentru acordarea de credite sau pentru a garanta credite (sub sancțiunea nulității).
În mod similar sistemului de pensii private obligatorii, contribuțiile se colectează pe baza codului numeric personal în conturile individuale ale participanților. Contribuțiile și transferul de lichidități bănești la un fond de pensii facultative se convertesc în unități de fond în maximum două zile lucrătoare de la data încasării acestora. Valoarea inițială a unei unități de fond este de 10 lei (RON).
2. Plata pensiilor facultative
Activul personal poate fi folosit numai pentru obținerea unei pensii facultative. Dreptul la pensia facultativă se deschide, la cererea participantului, cu îndeplinirea următoarelor condiții cumulative:
a) participantul a împlinit vârsta de 60 de ani;
b) au fost plătite minimum 90 de contribuții lunare;
c) activul personal este cel puțin egal cu suma necesară obținerii pensiei facultative minime prevăzute prin normele adoptate de Comisie.
Cu titlu de excepție, dacă participantul nu a plătit minimum 90 de contribuții lunare sau activul personal nu este cel puțin egal cu suma necesară obținerii pensiei facultative minime, atunci acesta va primi suma existentă în contul său ca plată unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, la alegerea sa.
De asemenea, în cazul în care participantul beneficiază de pensie de invaliditate pentru afecțiuni care nu mai permit reluarea activității, definite potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, acesta poate obține:
1. suma existentă în contul său ca plată unică sau plăți eșalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, dacă activul personal nu este cel puțin egal cu suma necesară obținerii pensiei facultative minime;
2. o pensie facultativă ale cărei condiții și termene sunt stabilite prin lege specială privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor reglementate și supravegheate de Comisie, dacă activul personal este cel puțin egal cu suma necesară obținerii pensiei facultative minime;
O altă situație particulară care poate interveni este decesul participantului. În acest caz sunt reglementate mai multe situații:
a) dacă decesul participantului a survenit înainte de depunerea cererii pentru obținerea unei pensii facultative, suma din cont se plătește beneficiarilor, în condițiile și în cuantumul stabilite prin actul individual de aderare și prin actul de succesiune;
b) dacă decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la pensia facultativă, sumele aferente se plătesc către persoana nominalizată;
c) dacă decesul participantului a survenit după deschiderea dreptului la pensia facultativă și acesta nu a ales un tip de pensie facultativă cu componenta de supraviețuitor, sumele aferente se plătesc beneficiarilor (moștenitorii participantului, determinați potrivit regulilor dreptului comun în materie – Codul civil).
Securitatea și sănătatea în muncă
1. Noțiuni generale
Dispozițiile Codului muncii privind sănătatea și securitatea în muncă se completează cu dispozițiile legii speciale (Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă), ale contractelor colective de muncă aplicabile, precum și cu normele și normativele de sănătate și securitate în muncă.
Dispozițiile legale privind sănătatea și securitatea în muncă sunt imperative și se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât și private, angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților lucrătorilor.
În principiu, normele și normativele de sănătate și securitate în muncă pot stabili: a) măsuri generale de protecție a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor; b) măsuri de protecție a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activități; c) măsuri de protecție specifice, aplicabile anumitor categorii de personal; d) dispoziții referitoare la organizarea și funcționarea unor organisme speciale de asigurare a securității și sănătății în muncă.
Securitatea și sănătatea în muncă reprezintă un ansamblul de activități instituționalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apărarea vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante la procesul de muncă.
Accidentul de muncă vizează vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.
Boala profesională este afecțiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenți nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.
Angajatorul (în sens larg, de beneficiar al muncii prestate) are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă și să asigure toți salariații pentru risc de accidente de muncă și boli profesionale, în condițiile legii. Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu.
Obligațiile salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă nu pot aduce atingere responsabilității angajatorului. Măsurile privind securitatea și sănătatea în muncă nu pot să determine, în nici un caz, obligații financiare pentru salariați (lucrători).
2. Obligațiile angajatorilor
În cadrul propriilor responsabilități angajatorul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru protejarea securității și sănătății salariaților, inclusiv pentru activitățile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare și pregătire, precum și pentru punerea în aplicare a organizării sănătății și securității în muncă.
La adoptarea și punerea în aplicare a acestor măsuri trebuie să se țină seama de următoarele principii generale de prevenire: a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea locurilor de muncă și alegerea echipamentelor și metodelor de muncă și de producție, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone și a muncii repetitive, precum și a reducerii efectelor acestora asupra sănătății; e) luarea în considerare a evoluției tehnicii; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos; g) planificarea prevenirii; h) adoptarea măsurilor de protecție colectivă cu prioritate față de măsurile de protecție individuală; i) aducerea la cunoștință salariaților a instrucțiunilor corespunzătoare.
Angajatorul răspunde de organizarea activității de asigurare a sănătății și securității în muncă. În cuprinsul regulamentelor interne trebuie prevăzute în mod obligatoriu reguli privind securitatea și sănătatea în muncă. În elaborarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă angajatorul este obligat să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, precum și cu comitetul de securitate și sănătate în muncă.
Ținând seama de mărimea întreprinderii și/sau a unității, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii și/sau reprezentanții acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informațiile necesare privind riscurile pentru securitate și sănătate în muncă, precum și măsurile și activitățile de prevenire și protecție atât la nivelul întreprinderii și/sau unității, în general, cât și la nivelul fiecărui post de lucru și/sau fiecărei funcții.
Angajatorul are obligația să organizeze instruirea angajaților săi în domeniul securității și sănătății în muncă. Instruirea se realizează periodic, prin modalități specifice stabilite de comun acord de către angajator, împreună cu comitetul de securitate și sănătate în muncă și cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților. Această instruire se realizează obligatoriu în cazul noilor angajați, al celor care își schimbă locul de muncă sau felul muncii și al celor care își reiau activitatea după o întrerupere mai mare de 6 luni. În toate aceste cazuri instruirea se efectuează înainte de începerea efectivă a activității. Instruirea este obligatorie și în situația în care intervin modificări ale legislației în domeniu, la executarea unor lucrări speciale și în alte cazuri.
Angajatorul desemnează unul sau mai mulți lucrători pentru a se ocupa de activitățile de protecție și de activitățile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere și/sau unitate. Dacă nu se pot organiza activitățile de prevenire și cele de protecție din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe[63].
Conform art. 177 din Codul muncii locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea și sănătatea salariaților. Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor și substanțelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătății și securității salariaților. Angajatorul răspunde pentru asigurarea condițiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condițiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum și pentru evacuarea salariaților în situații speciale și în caz de pericol iminent.
Angajații au dreptul, fără ca acest lucru să atragă consecințe asupra lor, de a sesiza Inspecția Muncii, asigurătorul sau comitetele de sănătate și securitate în muncă asupra neluării de către angajator a unor măsuri de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
3. Obligațiile lucrătorilor
Fiecare lucrător trebuie să își desfășoare activitatea, în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
4. Comitetul de securitate și sănătate în muncă
Conform dispozițiilor art. 179-181 din Codul muncii, la nivelul fiecărui angajator persoană juridică din sectorul public, privat sau cooperatist, inclusiv cu capital străin, care desfășoară activități pe teritoriul României, dacă acesta are încadrați cel puțin 50 de salariați, este obligatorie constituirea unui comitet de securitate și sănătate în muncă, cu scopul de a asigura implicarea salariaților la elaborarea și aplicarea deciziilor în domeniul protecției muncii.
În cazul în care condițiile de muncă sunt grele, vătămătoare sau periculoase, inspectorul de muncă poate cere înființarea acestor comitete și pentru angajatorii la care sunt încadrați mai puțin de 50 de salariați. În cazul în care activitatea se desfășoară în unități dispersate teritorial, se pot înființa mai multe comitete de securitate și sănătate în muncă. Numărul acestora se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil. Comitetul de securitate și sănătate în muncă coordonează măsurile de securitate și sănătate în muncă și în cazul activităților care se desfășoară temporar, pe o durată mai mare de 3 luni.
În situația în care nu se impune constituirea comitetului de securitate și sănătate în muncă, atribuțiile specifice ale acestuia vor fi îndeplinite de responsabilul cu protecția muncii numit de angajator.
5. Protecția salariaților prin servicii medicale
Potrivit prevederilor art. 182 din Codul muncii, angajatorii au obligația să asigure accesul salariaților la serviciul medical de medicină a muncii. Serviciul medical de medicină a muncii poate fi un serviciu autonom organizat de angajator sau un serviciu asigurat de o asociație patronală.
Medicul de medicină a muncii este un salariat, atestat în profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de muncă încheiat cu un angajator sau cu o asociație patronală. Durata muncii prestate de medicul de medicină a muncii se calculează în funcție de numărul de salariați ai angajatorului, potrivit legii. Medicul de medicină a muncii este independent în exercitarea profesiei sale. Sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii constau în: a) prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale; b) supravegherea efectivă a condițiilor de igienă și sănătate în muncă; c) asigurarea controlului medical al salariaților atât la angajarea în muncă, cât și pe durata executării contractului individual de muncă.
În vederea realizării sarcinilor ce îi revin medicul de medicină a muncii poate propune angajatorului schimbarea locului de muncă sau a felului muncii unor salariați, determinată de starea de sănătate a acestora.
Medicul de medicină a muncii este membru de drept în comitetul de securitate și sănătate în muncă.
Conform art. 186 din Codul muncii, medicul de medicină a muncii stabilește în fiecare an un program de activitate pentru îmbunătățirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătății în muncă pentru fiecare angajator. Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator și sunt supuse avizării comitetului de securitate și sănătate în muncă.
6. Infracțiuni
Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională[64], constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
Nerespectarea de către orice persoană a obligațiilor și a măsurilor stabilite cu privire la securitatea și sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav și iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
Asigurările pentru accidente de muncă și boli profesionale
Sediul materiei: Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.
1. Aspecte generale.
Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat și cuprinde raporturi specifice prin care se asigură protecția socială a salariaților împotriva diminuării sau pierderii capacității de muncă și decesului acestora ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale garantează un ansamblu de servicii și prestații în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:
a) promovării sănătății și a securității în muncă și prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;
b) diminuării și compensării consecințelor accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale are următoarele obiective:
a) prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;
b) reabilitarea medicală și socioprofesională a asiguraților, victime ale accidentelor de muncă și ale bolilor profesionale, precum și recuperarea capacității de muncă a acestora;
c) acordarea de prestații în bani pe termen lung și scurt, sub formă de indemnizații și alte ajutoare, în condițiile prevăzute de lege.
Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale se fundamentează pe următoarele principii:
a) asigurarea este obligatorie pentru toți cei ce utilizează forță de muncă angajată cu contract individual de muncă;
b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de rezultatul muncii prestate;
c) constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale din contribuții diferențiate în funcție de risc, suportate de angajatori sau de persoanele fizice care încheie asigurare, potrivit prevederilor legale;
d) creșterea rolului activității de prevenire în vederea reducerii numărului accidentelor de muncă și al bolilor profesionale;
e) solidaritatea socială, prin care participanții la sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de lege;
f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii drepturilor prevăzute de lege;
g) asigurarea transparenței în utilizarea fondurilor;
h) repartiția fondurilor în conformitate cu obligațiile ce revin sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale.
Prin asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale răspunderea civilă a persoanei fizice sau juridice pentru prestațiile prevăzute de lege și pentru care s-a plătit contribuția de asigurare este preluată de asigurător.
În situația în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt acoperite prin prevederile Legii nr. 346/2002, în mod subsidiar și complementar, intră în funcțiune răspunderea civilă, potrivit dreptului comun.
2. Raporturile de asigurare și riscurile asigurate
Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale are calitatea de asigurător, iar atribuțiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se exercită de casele teritoriale de pensii.
Sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii;
a) persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum și funcționarii publici;
b) persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești;
c) șomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate potrivit legii;
d) ucenicii, elevii și studenții, pe toată durata efectuării practicii profesionale.
e) angajații români care prestează muncă în străinătate din dispoziția angajatorilor români.
f) cetățenii străini sau apatrizii care prestează muncă pentru angajatori români, pe perioada în care au, potrivit legii, domiciliul sau reședința în România.
În aceste cazuri, raporturile de asigurare se stabilesc între angajatori și asigurător.
Se pot asigura, pe bază de contract individual de asigurare, persoanele care se află în una sau mai multe dintre următoarele situații:
a) asociat unic, asociați, comanditari sau acționari;
b) comanditați, administratori sau manageri;
c) membri ai asociației familiale;
d) persoane autorizate să desfășoare activități independente;
e) persoane angajate în instituții internaționale;
f) proprietari de bunuri și/sau arendași de suprafețe agricole și forestiere;
g) persoane care desfășoară activități agricole în cadrul gospodăriilor individuale sau activități private în domeniul forestier;
h) membri ai societăților agricole sau ai altor forme de asociere din agricultură;
i) alte persoane interesate, care își desfășoară activitatea pe baza altor raporturi juridice decât cele menționate anterior.
În aceste cazuri, raporturile de asigurare se stabilesc direct între asigurați și asigurător
Calitatea de asigurat se dobândește la data: încheierii contractului individual de muncă, stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcționarilor publici, validării mandatului pentru persoanele care desfășoară activități în funcții elective, numirii în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori, începerii practicii profesionale pentru șomeri, ucenici, elevi și studenți sau încheierii contractului individual de asigurare, după caz.
În ceea ce privește contribuțiile de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, acestea sunt datorate, după caz, de către angajatori sau de către asigurați. În cazul în care din culpa angajatorului sau a persoanei asigurate pe bază de contract individual de asigurare nu s-a plătit contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, costul prestațiilor și al serviciilor de asigurare prevăzute de lege și efectuate de către asigurător se recuperează de la angajator sau de la persoana asigurată pe bază de contract individual de asigurare.
Riscurile asigurate în condițiile Legii nr. 346/2002 sunt accidentele de muncă și bolile profesionale definite în conformitate cu prevederile Legii privind sănătatea și securitatea în muncă.
Asigurații sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale au dreptul la următoarele prestații și servicii:
a) reabilitare medicală și recuperarea capacității de muncă;
b) reabilitare și reconversie profesională;
c) indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă;
d) indemnizație pentru trecerea temporară în alt loc de muncă și indemnizație pentru reducerea timpului de muncă;
e) compensații pentru atingerea integrității;
f) despăgubiri în caz de deces;
g) rambursări de cheltuieli.
3. Jurisdicția asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale
Jurisdicția asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale se realizează prin secțiile de asigurări sociale sau, după caz, prin completele specializate pentru asigurări sociale, constituite la nivelul tribunalelor și curților de apel.
În primă instanță tribunalele soluționează litigii privind:
a) modul de calcul al contribuției de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și majorarea sau micșorarea cotei de contribuție;
b) înregistrarea și evidența contribuției de accidente de muncă și boli profesionale;
c) încadrarea într-o clasă de risc a angajatorului;
d) refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile la asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale;
e) modul de stabilire și de plată a prestațiilor și serviciilor cuvenite beneficiarilor de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale;
f) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor, încheiate conform prevederilor Legii nr. 346/2002;
g) orice alte decizii ale asigurătorului.
Competența teritorială este plasată, ca regulă, în raport de domiciliul pârâtului. În cazul în care obiectul litigiului îl formează o contestație împotriva CNPAS sau caselor teritoriale de pensii, competența teritorială revine tribunalului în a cărui rază se află domiciliul sau sediul reclamantului.
Împotriva hotărârii tribunalului se poate face doar recurs, la curtea de apel competentă.
Acțiunile în instanță și toate actele procedurale în legătură cu litigiile având ca obiect drepturi sau obligații de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale sunt scutite de taxa judiciară de timbru.
Concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate
Sediul materiei: O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.
În sistemul asigurărilor sociale de sănătate au calitatea de asigurați și beneficiari de concedii medicale și indemnizații corespunzătoare, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, următoarele categorii de persoane fizice:
A. persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă sau în baza raportului de serviciu;
B. persoanele care desfășoară activități în funcții elective sau sunt numite în cadrul autorității executive, legislative ori judecătorești, pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile legii, cu ale persoanelor prevăzute la lit. A;
C. persoanele care beneficiază de drepturi bănești lunare ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în condițiile legii.
D. persoanele care sunt:
a) asociați, comanditari sau acționari;
b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare ori de management;
c) membri ai asociației familiale;
d) autorizate să desfășoare activități independente.
e) persoane care încheie un contract de asigurări sociale pentru concedii și indemnizații pentru maternitate și concedii și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav.
Concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asigurații sunt:
a) concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii;
b) concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;
c) concedii medicale și indemnizații pentru maternitate;
d) concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav;
e) concedii medicale și indemnizații de risc maternal.
Dreptul la concediile și indemnizațiile arătate mai sus este condiționat de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate destinată suportării acestor indemnizații și, de regulă, de existența unui stagiu de cotizare distinct specificat prin dispoziții legale pentru fiecare situație în parte.
SISTEMUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ ȘI STIMULAREA OCUPĂRII FORȚEI DE MUNCĂ
Sistemul asigurărilor pentru șomaj este reglementat de Legea 76/2002.Prin acest act normativ s-a abrogat Legea 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și celelalte acte normativedate în completarea și aplicarea ei.Potrivit noului act normativ, în România, fiecărei persoane îi sunt garantate dreptul de a-și alege liber profesia șilocul de muncă, precum și dreptul la asigurările pentru șomaj.Legea 76/2002 reglementează măsurile pentru realizarea strategiilor și politicilor elaborate în vederea protecției persoanelor pentru riscul de șomaj, asigurării unui nivel ridicat al ocupării și adaptării forței de muncă la cerințele pețiimuncii.Măsurile stabilite prin această lege au ca scop realizarea obiectivelor următoare pe piața muncii:
− promovarea șomajului și combaterea efectelor sociale a acestuia;
−încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
−sprijinirea ocupării persoanelor aparținând unor categorii defavorizate ale populației;
−asigurarea egalității șanselor pe piața muncii;
−stimularea șomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă;
−stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
−îmbunătățirea structurii ocupării pe ramuri economice și zone geografice;
creșterea mobilității forței de muncă, în condițiile schimbărilor structurale care se produc în economianațională;
− protecția persoanelor în cadrul sistemelor asigurărilor de șomaj.
2. Categorii de beneficiari
Beneficiarii prevederilor acestei Legi sunt persoanele în căutarea unui loc de muncă , definite, prin art. 5 pct. III dinLegea 76/2002, ca fiind persoanele înregistrate la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau la alt furnizor deservicii de ocupare, acreditat în condițiile legii, pentru a fi sprijinită în ocuparea unui loc de muncă.Aceste persoane trebuie să se afle în una din următoarele situații :
au devenit șomeri în sensul prevederilor art. 5 pct. IV (șomer este persoana care îndeplinește
cumulative următoarele condiții:
−este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minim 16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare;
−starea de sănătate și capacitățile fizice și psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
−nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, veniturimai mici decât indemnizația de șomaj ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi;
−este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă;
−este înregistrată la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau alt furnizor de servicii deocupare, care funcționează în condițiile prevăzute de prezenta lege.)
nu a putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituții de învățământ sau după satisfacerea stagiului militar (Pentru ca aceste persoane să fie asimilate șomerilor trebuie să îndeplinească următoarele condiții, conform art.17 alin. 2:
−sunt absolvente ai instituțiilor de învățământ, în vârstă de minim 18 ani, care într-o perioadă de 60 dezile de la absolvire nu a reușit să se încadreze în muncă, potrivit pregătirii profesionale;
−sunt absolvenți ai școlilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de 16 ani, care nu au reușit săse încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
−sunt persoane care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost încadrate în muncă și care într-o perioadă de 30 de zile de la data lăsării la vatră nu s-au putut încadra în muncă.)
ocupă un loc de muncă și, din diferite motive, doresc schimbarea acestuia;
d)au obținut statutul de refugiat sau altă formă de protecție internațională;
e)cetățenii străinii sau apatrizi care au fost încadrați în muncă sau au realizat venituri în România;
f) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau, după caz, eliberarea din detenție
Sistemul asigurărilor pentru șomaj
1. Categorii de asigurați
Potrivit art. 5 pct. VI din Legea 76/2002, asiguratul este persoana fizică care realizează venituri potrivit legii șieste asigurată pentru riscul pierderii locului de muncă, prin plata contribuției de asigurări pentru șomaj.Asigurații pot fi:
a)cetățenii români care sunt încadrați în muncă sau realizează venituri în România în condițiile legii, cuexcepția persoanelor care au calitatea de pensionari;
b)cetățenii români care lucrează în străinătate, în condițiile legii;c)străinii care, în perioada în care au domiciliul sau reședința în România, sunt încadrați în muncă saurealizează venituri în condițiile legii.Asigurații au obligația să plătească contribuțiile de asigurări pentru șomaj și au dreptul să beneficieze de indemnizație pentru șomaj.În sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurați obligatoriu, prin efectul legii:persoanele care desfășoară activitate pe bază de contract individual de muncă sau pe baza de contract de muncătemporară în condițiile legii, cu excepția persoanelor care au calitatea de pensionari; funcționarii publici și alte persoane care desfășoară activități pe baza actului de numire;persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive,legislative ori judecătorești pe durata mandatului;militarii angajați pe bază de contract; persoanele care au raport de muncă în calitate de membru cooperator;alte persoane care realizează venituri din activități desfășurate potrivit legii și care nu se regăsesc în una dinsituațiile de mai sus.
Se pot asigura facultative în sistemul asigurărilor de șomaj următoarele persoane:asociat unic, asociați;administratori care au încheiat contracte potrivit legii;persoane autorizate să desfășoare activități independente;membrii asociațiilor familiale;cetățenii români care lucrează în străinătate, conform legii;alte persoane care realizează venituri din activități desfășurate potrivit legii și care nu se regăsesc în una dinsituațiile prevăzute la lit. a-e (art. 20).Angajatorii la care își desfășoară activitatea persoanele asigurate obligatoriu prin efectul legii sunt obligați să depună întermen de 20 de zile calendaristice de la expirarea lunii pentru acare se datorează contribuțiile, la agenția pentru ocuparea forței demuncă în a cărei rază își are sediul, declarația lunară privind obligațiile de plată către bugetul asigurărilor pentru șomaj și dovadaefectuării acestei plăți.
2. Indemnizația de șomaj
Este definită de art. 5 pct. VIII din Legea 76/2002, ca fiind o compensație parțială a veniturilor asiguratului caurmare a pierderii locului de muncă sau a veniturilor absolvenților instituțiilor de învățământ și militarilor care auefectuat stagiul militar și care nu s-au putut încadra în muncă .
Condițiile cumulative pentru a beneficia de indemnizația de șomaj sunt:a) au un stagiu de cotizare de minim 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii; b)nu realizează venituri sau realizează venituri din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decâtindemnizația de șomaj;c)nu îndeplinesc condițiile de pensionare;d)sunt înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, în a căror rază teritorială își au domiciliul sau,după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri.
Constituie stagiu de cotizare și perioadele în care angajatorul nu a plătit contribuția la bugetul asigurărilor pentrușomaj și se află în procedura de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, închidere operațională, dizolvare,lichidare, administrare specială sau nu și-a achitat contribuția datorită unor situații de forță majoră.
Vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea drepturilor de șomaj, prevăzută în Legea 1/1991 privind protecția socială a șomerilor, se asimilează ca stagiu de cotizare, iar certificarea acestuia se face de către agențiile pentruocuparea forței de muncă.
Indemnizația de șomaj se acordă persoanelor îndreptățite, la cerere, de la data:
încetării contractului individual de muncă sau a contractului de muncă temporară;
b)încetării raporturilor de serviciu;
c)încetării mandatului pentru care au fost numite sau alese;
d)expirării duratei sau desfacerii contractului militarilor angajați pe baza de contract
e)încetării calității de membru cooperator din motive neimputabile lor;f)încetării contractului de asigurare pentru șomaj;g)încetării motivului pentru care au fost pensionate;
h) încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile de muncă sau de serviciu
i)rămânerii definitive a hotărârii judecătorești;
j)încetării activității desfășurate, exclusiv pe baza contractului de muncă pe durată determinată;
k)expirării perioadei de 60 de zile, prevăzută de art. 17 alin. 2 lit. a (ex.: absolvenți care în termen de 60 de zilenu au reușit să se încadreze);
l)absolvirii, pentru cazurile prevăzute de art. 17 alin. 2 lit. b (în cazul absolvenților cu handicap, lipsiți desusținători legali);
m)expirării perioadei de 30 de zile, prevăzută de art. 17 alin. 2 lit. c (cei lăsați la vatră și care nu au avut un locde muncă și nici nu și-au găsit loc de muncă după 30 de zile).Indemnizația de șomaj se acordă de la data prevăzută la alin. (1) al art. 38 (adică de la data încetării contractuluiindividual de muncă sau a contractului de muncă temporară) dacă cererea este înregistrată la agenția pentru ocupareaforței de muncă, în termen de 30 de zile de la această dată.Dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 30 de zile dar nu mai târziu de 12 luni de la data prevăzută mai sus, indemnizația de șomaj se acordă începând cu data înregistrării.De reținut că termenul de 12 luni prevăzut mai sus este un termen de decădere din drepturi.
Perioadele pentru care se acordă indemnizația de șomaj, în funcție de stagiul de cotizare:a)6 luni, pentru cei cu un stagiu de cotizare de 1 până la 5 ani; b)9 luni, pentru cei cu un stagiu de cotizare între 5 și 10 ani;c)12 luni, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.Cuantumul indemnizației de șomaj este o sumă fixă, neimpozabilă, lunară, reprezentând 75% din salariul de bazăminim brut pe țară, în vigoare de la data stabilirii acestuia.Indemnizația de șomaj pentru șomerii de la art. 17 alin. 2 se acordă pe o perioadă de 6 luni și ea reprezintă 50%din salariul de bază minim brut pe țară în vigoare de la data stabilirii acestuia.
Obligațiile persoanelor care beneficiază de indemnizația de șomaj (art. 41) sunt:
să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate la agenția pentru ocuparea forței demuncă la care sunt înregistrate pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;
să comunice în 3 zile agenției naționale pentru ocuparea forței de muncă la care sunt înregistrate orice modificarea condițiilor care au condus la acordarea drepturilor;
să participe la serviciile pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agenția pentru ocupareaforței de muncă la care sunt înregistrate;
să caute activ un loc de muncă. Nu beneficiază de indemnizația de șomaj persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor, situat la o distanță de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării și formării profesionale oferite de agenția pentru ocuparea forței de muncă. Nu beneficiază deindemnizație de șomaj nici absolvenții care la data solicitării urmează o formă de învățământ.
Încetarea plății indemnizației de șomaj are loc:
a)la data încadrării în muncă pentru o perioadă mai mare de 12 luni;
b)la data când realizează din activități autorizate potrivit legii venituri lunare mai mari decât indemnizația deșomaj;
c)la 90 de zile de la data emiterii autorizației de funcționare pentru desfășurarea de activități independente sau acertificatului de înmatriculare, dacă realizează venituri lunare mai mari decât indemnizația de șomaj;
d)la data refuzului nejustificat de a se încadra într-un loc de muncă situat la o distanță de cel mult 50 km delocalitatea de domiciliu;
e)la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru stimularea ocupării și formării profesionale saula data întreruperii acestora din motive imputabile persoanei;
f)dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depășește 12 luni;
g)la data îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă,, de la data solicitării pensiei anticipatesau de la data când pensia de invaliditate a devenit nerevizuibilă;
h)la data plecării în străinătate a beneficiarului pentru o perioadă mai mare de 3 luni;
i)la data începerii executării unei pedepse privative de libertate pentru o perioadă mai mare de 12 luni;
j)în cazul decesului beneficiarului;
k)la expirarea termenelor prevăzute la art. 45 alin. (2) și (3) (repunerea în plată);
l)la expirarea termenelor prevăzute la art. 39 alin. 1 și art. 40 alin. 1 lit. a (perioadele de acordare a șomajului);
m)la data admiterii într-o formă de învățământ, în cazul persoanelor asimilate șomerilor prevăzută la art. 17 alin.(2) lit. a) și b) (absolvenții instituțiilor de învățământ și ai școlilor speciale).
Suspendarea plății indemnizațiilor de șomaj are loc (art. 45):
a)la data la care nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 41 alin. 1 lit. a (nu s-a prezentat lunar la agenția pentru ocuparea forței de muncă);
b)pe perioada îndeplinirii obligațiilor militare;
c) la data încadrării în muncă pe o perioadă de cel mult 12 luni;
d)la data plecării din țară pe o perioadă mai mică de 3 luni, la cererea persoanei;
e)pe perioada cât este arestat preventiv sau pentru executarea unei pedepse privative de libertate de până la 12luni;
f)la data pensionării pentru invaliditate;
g)pe perioada acordării indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, a indemnizației de maternitate șia indemnizației de creștere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv de 3 ani în cazul copiluluicu handicap;
h)pe perioada incapacității temporare de muncă mai mare de 3 zile, datorită accidentelor survenite în perioadacursurile de calificare, recalificare, perfecționare sau, după caz, a altor forme de pregătire profesională, întimpul și din cauza practicii profesionale;
i)pe perioada acordării plăților compensatorii.
Repunerea în plată , după suspendare, în condițiile alin. 1 lit. a din art. 45, se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice de la data suspendării, iar repunerea în plată, dupăsuspendare, în condițiile art. 45 lit. b-i, se face de la data depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 30 de zilecalendaristice de la data încetării situațiilor care au condus la suspendare.Beneficiarii de indemnizație de șomaj sunt asigurați în sistemul asigurărilor sociale de stat și în sistemulasigurărilor sociale de sănătate și beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru asigurații acestor sisteme.Contribuția pentru asigurările sociale de stat și contribuția pentru asigurările sociale de sănătate se suportă de bugetul asigurărilor pentru șomaj și se virează caselor de asigurări respective de către agențiile pentru ocuparea forței demuncă.Drepturile de asigurări sociale de stat ale persoanelor beneficiare de indemnizația de șomaj se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat.
ASISTENȚA SOCIALĂ
1. Aspecte generale
Prin Legea nr. 47/2006 privind sistemul național de asistență socială se reglementează organizarea, funcționarea și finanțarea sistemului național de asistență socială în România.
Conform art. 2, sistemul național de asistență socială reprezintă ansamblul de instituții și măsuri prin care statul, prin autoritățile administrației publice centrale și locale, colectivitatea locală și societatea civilă[65] intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situații care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.
Asistența socială cuprinde serviciile sociale și prestațiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale[66], creșterea calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială[67].
Scopul reglementării cadru este de a crea condițiile necesare implementării măsurilor și acțiunilor sociale pentru garantarea dreptului fiecărei persoane aflate într-o situație de nevoie socială, datorată unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, de a beneficia de servicii sociale și prestații sociale.
Principiile generale care stau la baza organizării și funcționării sistemul de asistență socială sunt următoarele:
a) universalitatea, potrivit căruia fiecare persoană are dreptul la asistență socială în condițiile prevăzute de lege;
b) respectarea demnității umane, potrivit căruia fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă și deplină a personalității;
c) solidaritatea socială, potrivit căruia comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura nevoile sociale, pentru menținerea și întărirea coeziunii sociale;
d) parteneriatul, potrivit căruia autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile de drept public și privat, structurile asociative, precum și instituțiile de cult recunoscute de lege cooperează în vederea acordării serviciilor sociale;
e) subsidiaritatea, potrivit căruia, în situația în care persoana sau familia nu își poate asigura integral nevoile sociale, intervin colectivitatea locală și structurile ei asociative și, complementar, statul;
f) participarea beneficiarilor, potrivit căruia beneficiarii măsurilor și acțiunilor de asistență socială contribuie activ la procesul de decizie și de acordare a acestora;
g) transparența, potrivit căruia se asigură creșterea gradului de responsabilitate a administrației publice centrale și locale față de cetățean, precum și stimularea participării active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;
h) nediscriminarea, potrivit căruia accesul la drepturile de asistență socială se realizează fără restricție sau preferință față de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex ori orientare sexuală, vârstă, apartenență politică, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrângerea folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
2. Dreptul la asistență socială
Dreptul la asistență socială este garantat, în condițiile legii, pentru toți cetățenii români care au domiciliul sau reședința în România, fără nici un fel de discriminare. Cetățenii altor state, apatrizii, precum și orice altă persoană care a dobândit o formă de protecție și care are domiciliul sau reședința în România au dreptul la asistență socială, în condițiile legislației române și ale acordurilor și tratatelor la care România este parte.
Drepturile la asistență socială se acordă la cerere sau din oficiu, iar serviciile sociale și prestațiile sociale se acordă în funcție de situația persoanei sau familiei.
3. Serviciile sociale
Serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri și acțiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităților, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate ori dependență, pentru creșterea calității vieții și promovarea coeziunii sociale; serviciile sociale se pot organiza în forme diverse, stabilite prin nomenclatorul serviciilor sociale.
Serviciile sociale sunt organizate într-un sistem flexibil, multidisciplinar și coordonat și pot fi furnizate în sistem integrat cu serviciile de sănătate, învățământ, locuire, ocupare a forței de muncă și altele asemenea, în funcție de complexitatea situației.
Serviciile sociale pot fi servicii primare și servicii specializate.
Serviciile sociale primare sunt măsuri și acțiuni de proximitate și prevenție acordate în comunitate, în scopul identificării și limitării situațiilor de risc în care se poate afla la un moment dat persoana, familia sau grupul.
Serviciile sociale specializate sunt măsurile de suport și asistență acordate de personal calificat și specializat care au ca scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților persoanei ori familiei, aflată în situații specifice de vulnerabilitate sau de risc de excludere socială.
Furnizarea serviciilor sociale se organizează într-un sistem descentralizat, la nivelul comunităților locale, pentru a răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale identificate, tipologiei potențialilor beneficiari și condițiilor particulare în care aceștia se află.
Serviciile sociale sunt acordate de furnizori de servicii sociale care sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat. Furnizorii de servicii sociale și serviciile sociale acordate se acreditează în condițiile prevăzute de lege.
4. Prestațiile sociale
Prestațiile sociale sunt măsuri de redistribuție financiară destinate persoanelor sau familiilor care întrunesc condițiile de eligibilitate prevăzute de lege.
Statul acordă prestațiile sociale prin autoritățile administrației publice centrale sau locale, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Prestațiile sociale se acordă în bani sau în natură, din bugetul de stat ori, după caz, din bugetul local.
Prestațiile sociale reprezintă transferuri financiare și cuprind: alocații familiale, ajutoare sociale, indemnizații și facilități.
a) Alocațiile familiale se acordă familiilor și au în vedere nașterea, educația și întreținerea copiilor.
b) Ajutoarele sociale se acordă persoanelor sau familiilor aflate în dificultate și ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viață, evaluate prin anchetă socială[68], precum și prin alte instrumente specifice.
c) Indemnizațiile și facilitățile se acordă persoanelor pentru favorizarea incluziunii sociale și asigurării unei vieți autonome; indemnizațiile cu caracter reparatoriu se acordă persoanelor și, după caz, familiilor acestora, care au suferit daune în urma unor evenimente socio-politice sau legate de catastrofe și calamități naturale, recunoscute prin lege.
Principalele criterii pe baza cărora se acordă prestațiile sociale sunt următoarele:
a) evaluarea contextului familial;
b) veniturile solicitantului sau ale familiei acestuia;
c) condițiile de locuire;
d) starea de sănătate și gradul de dependență.
5. Organizarea și funcționarea sistemului național de asistență socială
Statul, prin autoritățile administrației publice centrale și locale, își asumă responsabilitatea de realizare a măsurilor și acțiunilor prevăzute în actele normative privind prestațiile sociale și serviciile sociale. În acest context, asistența socială se finanțează, în principal, din fonduri alocate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, iar finanțarea serviciilor sociale din sursele publice se face pe principiile concurenței și al eficienței.
Realizarea măsurilor și acțiunilor de asistență socială se poate face direct, prin instituții și autorități publice, sau indirect, prin contractarea serviciilor sociale de către autoritățile administrației publice centrale sau locale.
5.1. Administrația publică centrală
Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse este autoritatea publică centrală care elaborează politica de asistență socială și promovează drepturile familiei, copilului, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap și ale oricăror alte persoane aflate în nevoie.
Observatorul Social este o instituție publică cu personalitate juridică, ce funcționează ca organ de specialitate în directa coordonare a Ministerului Muncii. Observatorul Social are drept scop eficientizarea procesului de elaborare și implementare a politicilor sociale la nivel național.
Agenția Națională pentru Prestații Sociale este înființată ca organ de specialitate cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, cu scopul creării unui sistem unitar privind administrarea procesului de acordare a prestațiilor sociale. Agenția Națională pentru Prestații Sociale își desfășoară activitatea prin structuri organizate în fiecare municipiu, reședință de județ, precum și în municipiul București.
Inspecția Socială este înființată ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. Inspecția Socială are în subordine 8 inspectorate sociale regionale cu personalitate juridică, iar în cadrul fiecărei inspecții regionale sunt organizate compartimente județene de inspecție socială, fără personalitate juridică[69].
Inspecția Socială are ca scop controlul implementării legislației în domeniu, precum și inspectarea activității instituțiilor publice și private, responsabile cu furnizarea prestațiilor și serviciilor sociale[70].
Inspecția Socială îndeplinește, printre altele, următoarele funcții cu caracter general:
– de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare și respectării reglementărilor în domeniul său de activitate, precum și al funcționării inspectoratelor regionale;
– de comunicare, care are drept scop relaționarea permanentă cu autoritățile administrației publice centrale și locale și cu persoanele fizice și juridice supuse activității de inspecție, informarea acestora și a cetățenilor asupra modului cum se respectă drepturile sociale stabilite prin lege;
– de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român și al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate.
În îndeplinirea scopului său, Inspecția Socială are și următoarele funcții specifice:
a) de control, prin care se realizează verificarea respectării drepturilor sociale ale cetățenilor și a prevederilor legale în domeniu, a modului de asigurare, administrare și gestionare a prestațiilor și serviciilor sociale și a fondurilor destinate asistenței sociale, precum și a performanței furnizorilor și a calității serviciilor sociale;
b) de evaluare, prin care se analizează impactul politicilor și procedurilor publice implementate în domeniul prestațiilor și serviciilor sociale, în vederea stabilirii de diagnostice și elaborării de propuneri și recomandări de îmbunătățire a cadrului legal și instituțional, precum și de eficientizare a alocărilor bugetare necesare dezvoltării sistemului național de asistență socială;
c) de consiliere, prin care se acordă autorităților administrației publice centrale și locale și persoanelor fizice și juridice publice sau private cu atribuții în domeniul asistenței sociale îndrumări și recomandări în vederea derulării în bune condiții a activității și a perfecționării acestora și prevenirii faptelor de încălcare a prevederilor legale.
În realizarea funcțiilor și atribuțiilor sale, Inspecția Socială cooperează cu ministere, alte instituții ale administrației publice centrale și locale, organisme private, reprezentanți ai partenerilor sociali și, după caz, poate contracta, în condițiile legii, serviciile unor experți sau ale unor organisme specializate.
5.2. Administrația publică locală
Pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială, autoritățile administrației publice locale înființează și organizează servicii publice de asistență socială.
În subordinea consiliilor județene, consiliilor locale ale municipiilor, orașelor și comunelor este organizat serviciul public de asistență socială. Acest serviciu are atribuții specifice, generale sau particulare, în funcție de tipul și nivelul autorității de care aparține.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Conceptul de Securitate Socială în Dreptul Intern (ID: 112108)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.