Conceptul de Retail Banking

1.1 Conceptul de retail banking

Termenul de “retail banking” provine din limba englezã și în traducere ar însemna “activitate bancarã cu amãnuntul”.

Există mai multe abordări ale noțiunii de retail banking, atât în literatura de specialitate, cât și în practică,care îi conferă termenului un sens mai larg sau mai restrâns. Astfel prin retail banking se înțelege ‘‘activitatea bancară desfașurată cu clienți individuali –persoane fizice,micii întreprinzatori, profesiile liberale, întreprinderile mici și mijlocii, care-și desfasoară acivitatea printr-o rețea bancară extinsă (sensul larg)’’.

Opusul noțiunii de retail banking este cel de “corporate banking” sau “wholeshare banking”, care vizează activitatea bancară cu marile corporații sau întrprinderile de talie mare.

Retail Banking-ul se caracterizează printr-un număr mare de clienți, conturi și tranzacții, o mare varietate de produse și servicii, o dependență strânsă față de evoluția noilor tehnologii, precum și un nivel ridicat de cooperare între bănci, comercianți, firme și consumatori.

În România, majoritatea societăților bancare includ activitatea cu întreprinderile mici și mijlocii în cadrul activității de corporate banking, iar altele o monitorizează ca atare, în acest din urmă caz, piața clientelei fiind reglementată în trei categorii:

corporate banking;

retail banking;

întreprinderile mici și mijlocii.

În practica unor bănci din țările vest Europene, întreprinderile mici și mijlocii sunt incluse în segmentul retail banking. Pe plan internațional, această problemă nu este rezolvată unitar. Unele bănci includ întreprinderile mici și mijlocii fie la activitatea corporatistă, fie la activitatea de retail, alte bănci au organizat divizie separată pentru întreprinderi mici și mijlocii.

În ultima perioadă, mai ales pe fondul crizei, băncile acordă din ce în ce mai multă importantă segmentării clientelei, ceea ce a condus la o reconsiderare a noțiunii de retail banking. Astfel, prin retail banking se consideră activitatea bancară întreprinsă cu populația și desfasurată prin intermediul unei rețele extinsă de sedii bancare.

Activitatea de retail a devenit un obiect important de preocupare a marilor bănci, din perspectiva strategiilor de dezvoltare.

Retail bankingul este atractiv pentru bănci deoarece:

asigură o profitabilitate mai mare decât activitatea de corporate (marjele nete de dobândă sunt mai mari);

clienții – persoane fizice sunt nevoiți să accepte condițiile oferite de bancă, din cauza puterii de negociere mai reduse;

resursele atrase de către bănci de la persoanele fizice sunt mai ieftine, deoarece acestea consideră plasamentele în depozite a fi stabile și sigure, chiar la randamente mai reduse decât alte alternative de plasament;

oferă o dispersie a riscului de lichiditate;

Scurta istorie a activitatii bancare de retail

Operatiunile bancare au aparut si s-au dezvoltat din cele mai vechi timpuri,primele evocari atestand existent acestora cu 20 de secole I. CH., in Mesopotamia, acolo unde s-a format una dintre cele mai vechi civilizatii-cultura sumeriana. Templele au constituit primele locuri unde se putea depune moneda-marfa pe baza careia se acordau imprumuturi ( in Babilon, la evrei, greci).

Primele reglementari cu privire la activitatea bancara au aparut in Babilon. Regele Hammurabi emite un Cod prin care era stabilit nivelul dobanzilor si se conditiona acordarea imprumuturilor de un control prealabil al functionarilor.

Aparitia monedei batute si dezvoltarea comertului mediteraneana favorizat intensificarea operatiunilor bancare sub forma schimbului de moneda in Grecia Antica.

In porturile grecesti, trapezitii- dupa numele stabilimentului lor comercial-“trapeza”, desfasurau o serioe de operatiuni bancare veritabile: depuneri, imprumuturi, schimb, crearea altor mijloace de plata decat moneda efectiva prin intermediul conturlor si transferabilitatea sumelor inscrise in aceste conturi. Astfel, ei pot fi cinsiderati bancheri veritabili in sensul modern al termenului.

Mai tarziu in Grecia antica, in Legea lui Solon era reglementat nivelul dobanzilor. De asemenea, aceasta interzicea dreptul creditorilor de a transforma in scalvi pe cei care deveneau insolvabili sau pe un membru al familiei acestora, iar celor care isi pierdusera pamanturile datorita insolvabilitatii li s-au restituit proprietatile.

In Roma antica primii bancheri, majoritatea veniti din Grecua dun coloniile feniciene, se ocupau, in special cu schimbul de monede. Argentarii erau bancheri romani veritabili care indeplineau o activitate private, pe cont propriu, exercitand toate operatiunile specifice unei banci: depuneri, credite, gestiunea conturilor si serviciul cecurilor.

Spre sfarsitul ecpocii, asistam la o amplificare a dezvoltarii activitatilor bancare sub egida unor factori stimulatori cum ar fi cresterea considerabila a activitatii comerciale, in special prin intermediul targurilor. Intensificarea schimburilor intre Europa de Nord si Europa de Sud, precum si continuarea comertului mediteranean duc la o dezvoltare a activitatii bancare.

Principalul factor frana in dezvoltarea activitatii bancare raman in continuare restrictiile impuse de religia crestina, care considera incasarea dobanzilor din comertul cu bani ca fiind un act injust. Din considerente de ordin economic, imprumuturile cu dobanda au fost ulterior admise, cu conditia sa fie efectuate de evrei si lombarzi. Principalii beneficiar ai creditelor erau monarhii si conducatorii bisericii crestine.

Printre primele banci aparute ar putea fi mentionata Banca Di Venezia, infiintata in anul 1171 si recunoscuta official ca banca de viramente in anul 1587, sub denumirea de Banco della Piazza Di Rialto. Aceasta banca se dezvolta, mai ales, prin faptul ca foloseste o tehnica noua prin care inmaneaza depunatorilor recipise( chitante, inscrisuri) la purtator si care erau aducatoare de dobanzi.

Bancherii italieni se diferentiau in functie de volumul de afaceri. Cei mai mici operau pe “banca” lor, iar marii bancheri, cum sunt Medicii si Bardi in Florenta, oficiau in palatal lor si ii creditau pe regi si pe papi.

Alte institurii bancare italiene infiintate in acea perioada au fost: Banca Buonsignori din Siena, care ia fiinta in prima jumatate a secolului al XIII-lea, Casa di San Georgio (1407), Banco di San Ambroggio (1593) in Milano. De asemenea, in Spania intalnim Banca de depozit din Barcelona ( 1401).

Din punct de vedere al reglementarii activitatii bancare exista o serie de initiative in perioada Evului Mediu si a Renasterii, Astfel, la Barcelona, in 1300 au fost emise asa-zisele Las Cortes, care fixau atributii, drepturi, garantii si responsabilitati ale bancherului. De asemenea, Ludovic VII si Ludovic cel Sfant fixeaza pentru camatarii evrei o dobanda maxima de 33,5%.

In perioada cuprinsa intre secolele XVII-XVIII activitatea bancara incepe sa se dezvolte si in Nordul Europei, in special in Tarile de Jos, Germania, Anglia, Suedia.

In 1609 a fost infiintata Bancadin Amsterdam, avand un rol foarte important in actiunea de finantare a marilor companii comerciale si de transport olandeze, perioada in care tara devenise o putere colonial.

In 1800 este infiintata Banca Frantei de catre Napoleon, in scopul finantarii nevoilor statului. Bancile fraceze, in acceptiunea moderna, apar odata cu monarhia, in iulie 1830. Se instaureaza o asa-zisa activitate bancara sus-pusa.

Primele evocari de activitate cu character bancar, in sensul modern al termenului, apar in Tarile romane inca din perioada feudalismului, fiind desfasurate de zafari si camatari.Serviciile camatarilor constau in acordarea de credite cu dobanzi foarte mari, credite care au imbracat in principal forma creditului de consum si cea a creditului politic.

Astfel, exista dare care atesta relatii de camatarie derulate de domnitori ca Aron-Voda (1580), care se imprumuta de la un anume Teodor Chiriac pentru a plati “nevoile” catre turci, precum si Mihai Viteazu ( 1593-1601) ce lua cu imprumut 67.000 de aspri de la jupan Preda. La aceste servicii recurgeau deopotriva si boierii, mestesugarii si taranii.

Odata cu dezvoltarea relatiilor capitaliste, se simtea nevoia aparitiei unor institutii financiare reglementate si capabile sa sustina finantarea unor proiecte de anvergura. Intr-o prima faza, o serie de case comerciale straine implementate in centrele comerciale romanesti s-au specializat in domeniul bancar. Intre 1830-1860 functionau 10 asemenea case la Braila, 21 la Galati, 20 la Bucuresti si cate una la Buzau, Craiova, Iasi. Acestea au favorizat, mai tarziu, deschiderea unor sucursale ale bancilor straine pe teritoriul Principatelor.

Cu toate acestea, la crearea sistemului de credit capitalist au contribuit si unii zarafi si camatari, cu clientele oraseneasca din centralele comerciale ( Galati, Braila, Iasi si Bucuresti). Adaptandu-se la cerintele capitaliste, ei au devenit adevarati bancheri-camatari. Conform unor statistici din 1860, la Bucuresti, dintr-un total de 96 de bancheri-camatari, zarafi si zalogi, bancherii-camatari erau in numar de 39.

In anul 1856 este semnat de catre domnitorul Grigore Alexandru Ghica actul de concesionar pentru infiintarea Bancii Nationale a Moldovei de catre bancherul german F. Nulandt. Aceasta institutie insa, si-a inchis portile la numai un an de la infiintare, din cauza unei politici gresite de plasament.

Un moment important in evolutia activitatii bancare in Tarile romane l-a avut infiintsrea in anul 1864 a Casei de Depuneri si Consemnatiuni, prima institutie romaneasca de credit. Aceasta isi atragea resursele din depunerile de consemnatiuniprivate, precum si din resurse publice. Plasamentele erau orientate catre creditarea industriri si a agriculturii, precum si finantarea deficitului bugetati, prin participarea la emisiunile de stat.

Dupa acest moment au fost infiintate si alte institutii bancare cu capital preponderant autohton: Banca Romaniei (1865); Creditul Funciar Rural si Urban (1873-1875); Banca Marmorosch-Blank (1874), iar in Transilvania, Banca Albina (1872),Banca Furnica (1883) etc.

Prin legea din 17 aprilie 1880 lua fiinta Banca Nationala a Romaniei, banca de “scompt si circulatiune”, infiintata dupa modelul Bancii Nationale a Belgiei si respectand principiile scolii bancare, ca rezultat al dorintei unanime a tuturor participantilor la viata economica si politica a tarii.

Paralel cu dezvoltarea economica, sistemul bancar omanesc s-a extins si intarit, numarul bancilor crescand de la 215 in anul 1918 la 1.122 in anul 1928, cu un capital total de 10 miliarde lei, la care se adaugau si cele 4.743 de banci populare.

Criza economica mondiala din anii 1928-1933 a afectat puternic si sistemul bancar romanesc, o parte insemnata dintre bancile mici si mijlocii dand faliment sau fuzionand cu altele mai puternice; in consecinta, la sfarsitul anului 1941 numarul bancilor in Romania era de 272.

Concentrarea capitalului bancar a generat aparitia unor banci care detineau cea mai mare parte a resurselor financiare ale tarii. In perioada 1934-1941, existau 5 banci comerciale mari ( Banca Romaneasca, Banca de Credit Roman, Banca Comerciala Romana, Banca Comerciala Italiana si Romana, Societatea Bancara Romana), care alcatuiau “marea finanta” a tarii. Acestea, in anul 1941 detineau 52% din totalul activelor bilantiere bancare, iar primele trei dintre bancile mari ( Banca Romaneasca, Banca de Credit Roman, Banca Comercila Romana) detineau peste 70% din totalul resurselor financiare ale “marii finante” a tarii. In ceea ce priveste plasamentele bancare, Banca Romaneasca detinea 35,4% din totalul plasamentelor “marii finante”, fiind pe locul intai.

In urma schimbarii regimului politic de dupa 1947, Banca Nationala a Romaniei si alte institutii bancare au fost nationalizate. Totodata, in acest proces de transformare a sistemului bancar romanesc, o serie de banci private sau de stat au fost lichidate sau dizolvate. Singurele banci ramase au fost: Banca de Credit pentru Investitii, Casa Nationala de Economii si Cecuri Postale si Casa de Depuneri si Consemnatiuni.

Ultimele doua banci au fuzionat si au format Casa de Economii, Cecuri si Consemnatiuni care, in octombrie 1949 a primit denumirea de Casa de Economii si Consemnatiuni. Aceasta institutie a detinut monopolul in domeniul depunerilor populatiei pana la sfarsitul anului 1989.

Abia dupa 1989 s-au creat premisele constituirii unui sistem bancar pe doua nivele, asemanator celor din economiile dezvoltate, o data cu trecerea catre economia de piata.

Factorii de influenta specifici mediului bancar de retail

Mediul bancar in care bancile de retail functioneaza cuprinde o seie de factori de influenta, cum ar fi :

Rata dobanzii

Cursul de schimb

Inflatia

Miscarile de capital extern

Politica fiscal

Deciziile bancii centrale

Creditul public

Caracteristicile demografice

Utilizarea tehnologiei

Unii dintre acesti factori pot actiona simultan, potentandu-se reciproc.

Rata dobanzii

Nivelul ratei dobanzii este unul dintre cei mai importanti factori de influenta asupra activitatii bancare de retail. Astfel, scaderea sau cresterea nivelului ratei dobanzii pot avea efecte importante asupra debitorilor, cat si a detinatorilor de depozite bancare.

Credterea ratei dobanzii poate descuraja contractarea de noi credite bancare, iar in cee ace priveste creditele deja contractate, cresterea acesteia conduce la o crestere a ratelor la credite si implicit o scadere a nivelului venitului disponibil. Mai mult, cresterea ratelor bancare poate afecta capacitatea de rambursare a debitorilor, acestia din urma putand ajunge in imposibilitatea de a le mai plati, iar banca se vede nevoita a actiona, prin executarea garantiilor, la recuperarea creditelor.

Desi prin cresterea ratelor de dobanca veniturile incasate de banci prin dobanzi cresc, scaderea cererii de creditare si cresterea creditelor neperformante afecteaza profitabilitatea bancilor. La nivel macroeconomic efectul poate fi de scaderea a presiunilor inflationiste prin scaderea cererii, dar poate duce si la scaderea nivelului de trai al populatiei si scaderea cresterii economice.Unele domenii de activitate din economie pot fi afectate negative, cum ar fi de exemplu, domeniul imobiliar.

Diminuarea nivelului ratelo de dobanda are efecte inverse cresterii acestuia. Astfel, asistam la o crestere de cerere de credite si a volumului creditelor acordate. Activele bancare cresc, precum si posibilitatile de a obtine profit. Totodata, putem asista si la o crestere a riscului de creditare. La nivel macroeconomic, creste cererea si, o data cu aceasta, tensiunile inflationiste. De asemenea, se formeaza premisele cresterii economice si a nivelului de trai al populatiei.

In cee ace priveste depozitele bancare, cresterea nivelului ratelor de dobanda duce la marirea atractivitatii acestora, iar la nivel macroeconomic, la cresterea volumului de econbomisire. Din punct de vedere al managementului bancar, aceasta situatie determina imbunatatirea situatiei lichiditatilor, dar si o diminuare a profitabilitatilor bancilor dependente de depozitele bancare in obtinerea de resurse de creditare.

In cazul diminuarii ratelor dobanzii, depozitele bancare scad in atractivitate, deponentii orientandu-se spre alte modalitati de economisire mai profitabile sau crescandu-si cererea de consum, Aceasta ultima situatie poate avea efecte negative la nivel macroeconomic, ptin cresterea ccererii cu potential inflationist. Dezeconomisirea poate avea loc in special in situatia in care dobanda reala devne negative.

In cee ace priveste managementul bancar, aparentm o diminuare a ratelor de dobanda la depozitele bancare ar conduce la scaderea cheltuielilor cu resursele bancare atrase, Insa, diminuarea economisirii va determina orientarea bancilor catre alte surse de obtinere a resurselor de creditare. Noile alternative de obtinere a lichiditatilor pot conduce la o crestere a cheltuielilor cu atragerea de resurse si pot afecta negative profitabilitatea bancara.

Cursul de schimb

Evolutia cursului de schimb este intr-o relatie de interdependenta cu rata dobanzii si nivelul inflatiei. De obicei o crestere a ratei dobanzii duce la o intarire a monedei nationale. O deteriorare a nivelului ratei inflatiei poate determina investitorii straini sa se retraga masiv de pe piata valutara locala, cee ace poate duce la o depreciere a monedei nationale.

Miscarile cursului de schimb au o influenta majora asupra activitatii bancilor de retail.Din perspectiva creditaii, in cazul in care creditele sunt acordare in moneda nationala, influenta s-ar putea regasi prin reactia autotitatilor monetare, in caz de depreciere sau reapreciere accentuate a monedei nationale, de crestere sau reducere a nivelului ratelor de dobanda, masuri care vor influenta in acelasi sens nivelul ratelod de dobanda variabile la aceste credite. In cazul in care creditelesunt exprimate in valuta, influenta s-ar manifesta prin cresterea sau scaderea ivelului ratelor clientilor transformagte in moneda nationala, cee ace ar implica si o crestere sau scadere a incasarilor in moneda nationala, cu impliccatii asupra profitabilitatii bancilor. O eventuala crestere a ratelor la credite datorata unei deprecieri mai accentuate a monedei nationale poate provoca imposibilitatea unor debitori de a plati ratele la credite, lucru care poate periclita situatia lichiditatilor bancilor creditoare.

Din perspectiva depozitelor bancare, evolutia cursului de schimb poate influenta structura depozitelor bancare in functie de moneda in care sunt exprimate sau poate sa se manifeste printr-un fenomen de dezeconomisire si dolarizare/eurizare (valutizare) – in cazul unei deprecieri accentuate a monedei nationale populatia prefera sa detina lichiditati in valuta.

Miscarile cursului de schimb pot afecta profitabilitatea bancilor si din perspectiva serviciilor de plati international, in masura in care evolutiile acestuia intensifica sau nu aceste operatiuni.

Inflatia

Evolutiile ratei inflatiei pot influenta activitatea bancilor de retail din mai multe perspective. Autoritattilemonetare, in vederea combaterii inflatiei vor manevra nivelul ratei dobanzii de politica monetara in directia necesara.Inflatia poate determina reorientarea detinatorilor de excedente de moneda catre alte modalitati de economisire si invetistiiL valute, imobiliare, actiuni, obligatiuni, etc.

Debitorii sunt avantajati in caz de inflatie, deoarece vor inapoia bancii creditul in moneda cu putere de cumparare mai redusa. De asemenea, deponentii vor fi afectati negative ne inflatie, deoarece puterea de cumparate a depozitelor este afectata de inflatie. Aceste situatii sunt posibile mai ales in cazul in care ratele de dobanda sunt real negative (dobanda nominal nu acopera nivelul deprecierii puterii de cumparare a monedei exprimat prin cresterea inflatiei)

O inflatie mare poate determina o crestere a nivelului dobanzilor la credite, cee ace va conduce la o diminuare a cereriide credite bancare. O rata real negative a dobanzilor va determina un process de dezeconomisire si o orientare a acestor disponibilitati catre achizitia de bunuri, valute, immobile, etc.

Miscarile de capital extern

In contextual globalizarii asistam la un fenomoen de migratie a capitalurilor la nivel international. Miscarile de capitaluri din strainatate au implicatii importane asupra mediului bancar de retail. Ele sunt in relatie de dubla determinare cu evolutiile ratei dobanzii, a cursului de schimb si a inflatiei. Un aflux de capitaluri externe nete (sold pozitiv al intrarilor de capital) atrase de ratele de dobanda mai ridicate si un mediu macroeconomic favorabil poate insemna o crestere a masei monetare in curculatie si oresiunie pe cursul valutar in favoarrea intaririi monedei nationale. Iesirea de capitaluri din tara are efecte inverse.

In cazul in care bancile de retail sunt subsidiare sau member ale unor grupuri bancare multinatioliste, acestea pot beneficia de capitaluri externe de la banca mama prin linii de finantare in conditii avantajoase, avand avantaje comparative fata de bancile autohtine. Aceste situatii sunt intalnite in special in mediile bancare ale tarilor in curs de dezvoltare.

Politica fiscala

Politica fiscala este o component a politicii financiare a statului, care cuprinde atat ansamblul reglementarilor privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor, concretizandu-se in optiunile statului in materie de impozite sit axe, cat si deciziile privind cheltuielile public ce se finanteaza. Aceasta trebuia coordonata cu politica monetara a bancii centrale.

In conditii de boom economic, guvernul poate recurge la inasprirea impozitelor si reducerea cheltuielilor publice pentru a opri avantul economic, cu effect asupra scaderii veniturilor disponibile. Astfel, scade partea de venituri pentru economisire si investire. De asemenea, poate fi afectat si volumuul creditelor acordate, datorita scaderii consumului.

Economisirea [oate fi afectata negative si prin cresterea impozitelor applicate dobanzilor la depozite, dividendelor si cupoanelor pentru obligatiuni.

In situatia inversa, de recesiune, guvernul poate apela la masuri fiscal de stimulare a productiei, prin scaderea impozitelor si cresterea cheltuielilor publice. Astfel, creste venitul dispobinil, si o data cu acesta, componentele sale de consum si economisire. Acest lucru stimuleaza activitatea bancara de retail, prin cresterea volumului depozitelor bancare si a altor forme de economisire, precum si a volumului creditelor acordate pentru consum sau investitii imobiliare.

Deciziile bancii centrale

Banca centrala este autoritatea monetara suprema dintr-o economie, care conduce politica monetara a statului, component la randul ei a politicii financiare a statului.

Banca centrala, pentru a-si indeplini obiectivele de politica monetra, utilizeaza instrumentele de politica monetara ale caror efecte cantitative si de pret au efecte asupra economiei, in ansamblu, si asupra activitatii bancare in speta. Astfel, principalele instrumente ale bancii centrale sunt: rata dibanzii de politica monetara,rata rezervelor minime obligatorii, rescontul, operatiunile de open=market, interventiile pe piata valutara, etc. Aceste masuri vizeaza nivelul ratelor de dobanda din economie, volumul creditelor bancare si conditiile de acordare ale acestora, nivelul cursului de schimb, etc.

De asemenea, banca centrala este cea care reglemeneteaza activitatea bancara si, in unele state, poate fi autoritatea de supraveghere a acesteia.

Creditul public

Guvernul, in conditiile in care veniturile publice sunt depasite de cheltuielile publice, apeleaza la finantarea deficitului public prin intermediul contractarii unor credite publice, prin emiterea de titluri de stat cu maturitati diverse. Acestea au un risc scazut in comparative cu alte plasamente financiare.

La aceste titluri financiare au acces atat institutiile financiare, cat si populatia. Astfel populatia va cumpara asemenea titluri financiare, scazand in acest sens disponibilitatile la banci plasate sub forma de depozite. Totodata, bancile pot plasa o parte din fresursele atrase sau proprii in titluri de stat, obtinandu randamente in conditii de risc scazut.

De asemenea, vanzarea-cumpararea acestor titluri pe pietele secundare poate influenta ratele de dobanda de pe piata monetara, banca centrala utilizand aceste operatiuni ca instrumente de politica monetara, numite operatiuni de “opent-market”.

Caracteristicile demografice

Caracteristicile demografice au o importanta majora in activitatea bancara de retail. Astfel, exista deosebiri majore in cadrul structurii populatiei pe varste, mediul urban-mediul rural, in functie de diferentele de la o regiune la alta sau de la o tara la alta cu privire la nivelul educatiei, religiei, cultura, cutume, traditii, conceptii etice, etc. Toate aceste caracteristici demografice, precum si schimbarile care pot surveni asupra lor au efecte in cee ace priveste structura veniturilor, a dimensiunii acestora, inclinatia spre economisire sau creditare, abirdarea problemei perceperii de dobanda la imprumuturi, cererea pentru anumite produse bancare, etc.

De ecemplu, perceperea de dobanda la imprumut in religia islamica este interzisa, fapt ce a condus la aparitia unor practice financiare specific si a bancilor islamice. Bancile islamice se adreseaza exclusive populatiei de religie musulmana.

De asemenea, un impact deosebit in cee ace priveste mediul bancar de retail il are fenomenul migratiei populatiei in contextual liberei circulatii a fortei de munca.

Utilizarea tehnologiei

Introducerea tehnologiei inalte in activitatea bancare are o serie de implicatii majore in cee ace priveste schimbarile ce survin in mediul bancar de retail.

Astflet, bancile de retail au acces mai facil in cee ace priveste intrarea pe o anumita piata, pot ajunge mai usor la intampinarea clintilor prin utilizarea serviciilor de e-banking, scad costurile de functionare ale acestora datorita alternatielor la retelele de sedii bancare din “caramida si beton”. De asemeneam sunt facilitate serviciile de plati, acestea diind facute mai rapid si mai efficient, crescand volumul lor pe unitatea de timp.

Tipuri de institutii financiar-bancare ofertante de produse si servicii bancare de retail

Produsele si serviciile bancare de retail sunt oferite, de regula, de marile banci comerciale care au divizii de retail banking sau de catre bancile specializate in operatiuni de retail. Acestea din urma difera ca tipologie si ca anvergura a activitatii de la o tara la alta.

In principiu, principalele institutii financiare care ofera produse si servicii de retail banking pot fi:

Bancile comerciale;

Bancile de economii;

Cooperativele de credit;

Uniunile de credit;

Retelele bancare associate oficiilor bancare (postal saving bank);

Bancile ipotecare;

Institutii specializate in activitati de economisire si creditare in domeniul locativ;

Institutii financiar nebancare specializate in oferirea de produse si servicii bancare populatiei;

Banci de retail de nisa.

Bancile comerciale

Bancile comerciale, sunt, de regula, cele mai mari si mai des intalnite institutii bancare dintr-un sistem bancar, deservind atat companiile, cat si clientii de retail.

Din punct de vedere al organizarii functionale si configurationale ele pot avea o divizie de retail sau/si sedii bancare special dedicate retail-ului.

Sunt constituite ca societati pe actiuni si functioneaza pe principiul maximizarii profiturilor si a castigurilor actionarilor.

In multe sisteme bancare acestea opereaza dupa principiul universalitatii activitatii bancare, oferind si servicii de investment banking, asigurari sau alte servicii financiare. In acest context, ele reprezinta principalii competitor pe piata bancara de retail in multe tari.

In Romania, majoritatea institutiilor de credit sunt banci comerciale care desfasoara activitati de retail. Dintre acestea, cele mai mari ca pozitie pe piata sunt: Banca Comerciala Romana, Banca Romana pentru Dezvoltare, Raifdeisen Bank, Banca Transilvania etc.

Bancile de economii (economisire)

Acestea sunt asemanatoare bancilor comerciale, dintr-o anumita perspectiva. Deosebirea esentiala consta in forma de proprietate, care traditional, are la baza principiul mutualitatii, proprietarii fiind detinatorii de depozite sau contractantii de imprumuturi. In unele tari, acestea sunt in proprietatea autoritatilor federale, locale sau a autoritatii centrale a statului. Spre deosebire de bancile comerciale, misiunea lor nu este maximizarea castigurilor actionarilor, ci indeplinirea unor obiective de dezvoltare sociala si economica dintr-o anumita tara, regiune sau localitate, acolo unde acestea opereaza.

Principalele operatiuni realizate de catre aceste institutii sunt atragerea de depozite de la populatie si plasarea lor sub forma de credite destinate domeniului imobiliar sau de consum. In prezent, activitatea bancilor de economii s-a diversificat, oferind credite si firmelor mai mici si mijlocii, carduri de credit, plati, etc., estompand demarcatiile dintre activittea bancilor de economii si cea a bancilor comerciale.

Cooperativele de credit

Cooperativele de credit reprezinta institutiii bancare mutuale, detinute de catre membrii cooperatori, asemanandu-se in anumite privinte cu bancile de economii.

Acestea au aparut prima data in Germania, Franz Hermann Schulze-Delitzsch infiintand prima cooperative de credit de tip urban in 1852, insa adevarata contributie in cee ace priveste dezvoltarea acestui system a avut-o Friedrich Wolhelm Raiffeisen, primar al Flammesfeld, in 1864, prin infiintarea unei reele de cooperative de credit rurale. Initial au functionat ca si institutii care atrageau depozite si acordau credite unor anumite categorii profesionale.

In prezent, cooperativele de credit sunt constituite sub forma unor retele de banci cooperatiste de dimensiuni mici, grupate sub egida unor institutii financiare mai mari, cum ar fi Rabobank in Olanda si Credit Agricole in Franta, ambele avand actiuni listate pe pietele financiare. In Romania exista o singura retea cooperatista numita CREDITCOOP, care detinea in anul 2008, 19 agentii si 124 de banci cooperatiste afiliate.

Uniunile de credit

Uniunile de credite sunt o alta categorie de institutii de credit care functioneaza pe principiul mutualitatii, fiind detinute de membrii lor si functionand ca organizatii nonprofit, dupa reglementari diferite de cele ale bancilor. Depozitele depuse de membrii sunt utilizate de alti membrii ai uniunii de credit sub forma de imprumuturi. Angajatii acestor institutii sunt de regula angajati in regim part-time. Aceste institutii sunt intalnite cu precadere in tari ca Statele Unite ale Americii, Irlanda, Marea Britanie.

Retele bancare asociate oficiilor bancare (postal saving bank)

Aceste institutii sunt associate retelelor oficiilor postale, orientate pe atragerea economiilor populatiei si operatiuni de plati. Le intalnim in Marea Britanie (Girobank plc), Germania (Deutsche Postbank) etc.

Bancile ipotecare

Banci ipotecare sunt acele institutiicare acorda credite pe termen lung pentru achizitia sau costructia de immobile, garantate cu ipoteca asupra imobilelor, obtinand resurse financiare prin emisiunea de titluri de valoare specific. Acestea sunt intalnite cu precadere in Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie etc, avand caracteristici aparte de la o tara la alta.

Institutiile specializate in activitatea de economisire-creditare in domeniul locativ

Institutiile specializate in activitatea de economisire-creditare in domeniul locativ sunt institutii specializate in finantarea domeniului imobiliar, obtinandu-si resursele prin atragerea de depozite. Produsele oferite de aceste institutii se bazeaza pe combinarea etapei de economisire cu cea de creditare. Clientii pot beneficia de credite cu rate de dobanda avantajoase si, in plus, in perioada de economisire, pe langa dobanda oferita, clientii pot beneficia si de o prima de la stat sau alte facilitate fiscale. Acest tip de institutii il intalnim cu precadere in Germania si Austria, tara de origine a sa, iar in ultimii ani a devenit popular si in alte tari din estul si sud-estul Europei. In Romania exista trei asemenea institutii- Raiffeisen Banca pentru locuinte, prima institutie de acest tip infiintata in Romania in iunie 2004, HVB Banca pentru locuinte, infiintata in septembrie 2005 si BCR Banca pentru locuinta, infiintata in 2008.

Institutii financiar nebancare specializate in oferirea de produse si servicii financiar-bancare populatiei

Aceste institutii concureaza din ce in ce mai puternic bancile de retail pe segmental serviciilor financiar-bancare, in special in cee ace priveste creditele de consum, ipotecare si auto. Aceste institutii difera fata de banci prin sursele prin care obtin resursele pentru creditare. Ele nu au dreptul de a atrage depozite, utilizand resursele obtinute prin emisiuni de titluri financiare pe pietele monetare si de capital sau din resursele proprii.

Aceste institutii financiar nebancare pot fi grupate, in principiu, dupa urmatoarele tipuri: institutii financiare infiintate de marile lanturi de magazine sau constructori de automobile, institutii specializare pe creditarea de retail, ce ofera credite clientilor “subprime”, cu risc ridicat, care nu se pot califica pentru obtinerea unor credite la banci si casele de servicii financiare, care ofera produse si servicii de factoring si leasing intreprinderilor.

Operatiunile desfasurate de instutiile financiare nebancare pot diferi de la un system financiar-bancar la altul, in functie de reglementarile in vigoare.

Bancile de retail de nisa

In aceasta categorie putem integra acele institutii bancare de retail care vizeaza strict o anumita categorie de client de retail. Principalele tipuri de banci de retail de nisa pot fi: bancile ce ofera produse si servicii de tip privat banking; bancile de tip offshore; bancile islamice; retelele bancare de tip aboriginal banking; tribal banking; bancile satesti etc.

Bancile ce ofera produse si servicii de tip private banking ( private banks)

Sunt banci de retail adresate clientilor foarte bogat, oferindu-le o gama de produse diversificate si personalizate. In aceasta categorie de institutii putem mentiona faimoasa banca Coutts Din Marea Britanie, care este si banca Reginei Marii Britanii si a Casei Regale.

Unele banci de tip private banking sunt situatr in zonele offshore, diferite de tara resedinta a clientilor lor, incadrandu-se, astfel, in categoria offshore banks. Aceste zone offshore se caracterizeaza prin facilitate fiscal si reglementari laxiste, de aceea mai sunt cunoscute si sub numele de paradisuri fiscale. De asemenea, secretul bancar este ridicat la rangul de principiu suprem de functionare a bancilor respective.

Bancile islamice sunt acele banci care isi desfasoara activitatea conform legii islamice- Shariah. Principiile de baza dupa care se ghideaza bancile islamice sunt: interzicerea perceperii de dobanda si interzicerea finantarii unor activitati imorale sau cu impact negative asupra societarii, precum si principiul participarii la profit si la pierdere.

Prima banca de tip Islamic a fost infiintata in Egipt, in 1963, fiind o banca de economisire bazate pe impartasirea profitului. Este cunoscut, de asemenea, si faptul ca activitatea financiara in lumea musulmana a aparut din cele mai vechi timpuri, in special in Evul Mediu, arabii fiind cei care au inventat si dezvoltat o serie de tehnici bancare, utilizate pana in ziua de azi.

Retele bancare detip aboriginal banking, tribal banking, bancile satesti etc. sunt destinate deservirii categoriilor sociale foarte sarace din anumite zone ale lumii sau populatiilor native din continental American.

Banca sateasca- Grameen Bank, infiintata in 1983 de economistul Muhammad Yunus in Bangladesh, se bazeaza pe mecanismul microfinantarii, PEntru succesul obtinut de acesta in dezvoltarea comunitatilor foarte sarace, Muhammad Yunus obtine Premiul Nobel pentru Pace in anul 2006.

Microfinantarile include microcredite (mici sume de bani imprumutate pentru finantarea unor afaceri pe cont propriu), oferte de depozite bancare, transferuri de bani, microasigurari si alte servicii financiare.

Mecanismul de microfinantare al Grameen Bank se bazeaza pe urmatorul principiu de baza: creditele sunt acordate unui grup de indivizi care formeaza o asociatie pentru a se imprumuta, sumele care revin unuia din membrii grupului fiind aprobate de ceilalti membri, cee ace atrage responsabilitatea comuna pentru rambursare.

Bancile virtuale au “sediul” pe net, dar ofera servicii la preturi mult mai mici decat bancile clasice, Avantajul bancilor virtualeeste Acela ca, neavand de intretinut o structura stufoasa, au comisioanele aproape la jumatate din cele ale bancilor clasice. Tranzactiile se fac de la domiciliul clientului, fiind realizate in timp real.

Majoritatea bancilor virtuale ofera servicii aproape identice cu cele ale bancilor traditionale. Acestea pot oferi produse si servicii de plati, carduri de debit sau credit sub sigle recunoscute. Banii utilizati se transfera prin intermediul unui cont virtual, denumit, :deposit electronic in bani”, in care trebuie sa ajunga banii clientului virati dintr-un cont bancat de la o banca traditionala.

De asemenea, aceste banci virtuale au incheiat parteneriate cu diverse magazine online, unde clientii beneficiaza de reduceri la plati.

Aceste banci virtuale se supun reglementarilorfinanciar-bancare din tara de origine, asemanator bancilor traditionale.

Ca exemple de banci virtuale amintim: Swiss Ofshore Bank, Moneybookers, Bankinter, SloGold. Dintre acestea Moneybookers sunt singurii care au o variant in limba romana a site-ului, desi exista mai multe asemenea banci care ofera produse si servicii clientilor din Romania.

Bancile de tip “peer-topeer” sunt un moedel de afacere de retail banking revolutionary, care permite indivizilor sa realizeze tranzactii financiar-bancare pe internet, printr-un mechanism de licitatie, eliminand intermediarii, bancile traditionale de retail.

Creditorii ofera imprumuturi in sume si rate ale dobanzii specificate, iar cei care au nevoie de credite, le accepta sau asteapta alte oferte. Fiecare client care doreste sa se imprumute are atribuit un rating, stabilit in urma unui sistem de credit scoring. Cei care imprumuta platesc un comision pentru fiecare tranzactie, iar creditorii o taxa anuala de acces. In caz de nerambursare, clientii rau platnici snut contactati de firmele specializate in recuperarea creantelor, asemenea modelului bancilor traditionale.

Cele mai cunoscute asemenea institutii sunt Zopa (Marea Britanie) si Prosper (Statele Unite ale Americii) .

Tipurile de produse si servicii pentru retail

Alte institutii specific mediului bancar de retail

Alaturi de bancile de retail si institutiile financiare nebancare, in peisajul mediului bancar de retail functioneaza o serioe de institutii care au legatura cu activitatea bancara de retail: banca central, companiile furnizoare de sisteme de plati prin carduri, institutiile de intermediere a decontarilor si platilor, brokerii de credite, birourile de credit, fondurile de garantare a depozitelor, institutiile de recuperare a creditelor restante, asociatiile bancare profesionale, agentiile de stiri etc.

Banca Centrala este autoritatea monetara suprema care are ca principale obiective stabilitatea monetara si stabilitatea financiara. Ea indeplineste un set de functii de baza, cum ar fi: conduce politica monetara; administreaza cantitatea de numerar din economie; este imprumutator de ultima instant; supravegheaza si reglementeaza activitatea bancilor comerciale; reglemeteaza si supravegheaza sistemul de decontare si de plati; este autoritatea in domeniul valutar (centru valutar); actioneazaca banca a statului. In unele economii, functia de reglementare si supraveghere este conferita altei institutii independente, banca central urmarind doar stabilitatea financiara de ansamblu.

Masurile pe care le ia banca central, atat cele de politica monetara, cat si cele de ordin reglementativ, au un impact decisive asupra activitatii bancare de retail.

Banca Central Europeana

Incepand cu 1 ianuarie 1999, Banca Central Europeana(BCE) conduce politica monetara a zonei euro, cea mai mare economie din lume, dupa cea a Statelor Unite ale Americii. De asemenea, ea este autoritatea centrala in cadrul Sistemului European al Bancilor Centrale. Principalul obiectiv al BCE este mentinerea stabilitatii preturilor in zona euro.

Companiile furnizoare de sisteme de plati prin carduri

Sisteme international de carduri

VISA

VISA este o companie private care furnizeaza unui grup extins de companii financiare servicii de plati electronice destinate clientilor acestora, detinatori de carduri sau comercianti acceptatori de carduri. Ea reprezinta cea mai mare retea de servicii de plati electronice din lume, operand in peste 170 de tari.

In anul 1968, Dee Hock, conducatorul BankAmericard, membra a Bank of America, propune o asociere intre mai multe banci in furnizarea de servicii de plati centralizate pentru clientii acestora. In 1976, numele de BankAmericard este transformat in VISA.

MASTERCARD

MASTERCARD a fost creat in Statele Unite ale Americii in anul 1966 de un grup de banci care doreau constituirea unei companii furnizoare de servicii de plati electronice, detinute in comun. In anul 1968, aceasta isi extinde activitatea in Mexic, Japonia si Europa, avand drept obiectiv transformarea intr-o retea de plati electronice la nivel global. Totodata, MasterCard este prima companie de carduri care a emis servicii electronice de plati in Republica Populara Chineza.

In 2006, MasterCardeste cea care detine si programul dedicate intermedierii platilor electronice prin carduri de debit, intitulat Maestro, in colaborare cu Europay International.

Diners Club

Diners Club International este prima companie de carduri de credit fondata in 1950de Frank McNamara. Ea s-a dezvoltat sustinut, in anul 2002 avand un numar de peste 8 milioane de utilizatori de carduri in peste 200 de tari.

Japan Credit Bureau

Japan Credit Bureau a fost infiintata in 1961 in Tokyo, Japonia, functionand pentru inceput doar pe teritoriul Japoniei. Ulterior, isi extinde activitatea la nivel international, in in 1985 oferind servicii de plati prin carduriin Hong Kong. In martie 2006, aceasta avea 57,7 milioane utilizatori in peste 190 de tari.

EMVCo

Tipurile de riscuri in retail banking

Activitatea bancara de retail se confrunta cu urmatoarele tipuri de riscuri:

Riscul de creditare- riscul ca debitorii sa nu doreasca sau sa nu poata rambursa creditele contractate.

Riscul de lichiditate- riscul ca banca sa nu poata onora in orice moment obligatiile de plata pe termen scurt.

Riscul de capital- este acel risc care exprima profitabilitatea ca fondurile proprii ale bancii sa nu fie insuficiente pentru acoperirea pierderilor din activitatea curenta.

Riscul operational- riscul de pierdere determinat fie de utilizarea unor procese, sisteme si resurse umane inadecvate sau care nu si-au indeplinit functia in mod corespunzator, fie de evenimente si actiuni externe1.

Utilizarea tot mai mare a tehnologiei inalte, intensificarea operatiunilor adresate persoanelor fizice si agentilor economici mici, cresterea comertului electronic, utilizarea tot mai mare a surselor externe si a tehnicilor sophisticate de reducere a riscului de credit si a riscului de piata au creat un risc operational crescut2.

Astfel, riscul operational cuprinde: riscul de personal, procesual, al tranzatiei, de decontare, tehnologic si de control determinate de erori, incompetent, frauda, depasiri de limite, defecte si disfunctionalitati de sistem, informare si comunicatii.

Riscul legal- risc de pierdere ca urmare atat a amenzilor, penalitatilor si sanctiunilor de care institutia de credit este oasabila in caz de neaplicare sau aplicare defectuoasa a dispozitiilor legale sau contractuale, cat si a faptului ca drepturile si obligatiile contractuale ale institutiei si/sai ale contrapartidei sale nu sunt stabilite in mod corespunzator. Riscul legal este inclus in riscul operational.

Riscul de piata- riscul ca schimbarea conditiilor de piata sa modifice valoarea activelor. Bancile sunt expuse la mari riscuri de piata in special atunci cand portofoliile lor sunt concentrate in sectoare economice puternic afectate de ciclicitate.

Riscul de piata cuprinde riscul ratei dobanzii (variatia ratelor de dobanda); riscul valutar (variatia riscului valutar); riscul de pret (fluctuatii pe piete ale pretului titlurilor financiare, a marfurilor, instrumentelor financiare derivate, a activelor imobilizate).

Riscul de tara- este riscul additional riscului de credit, ce este asociat conditiilor economice, sociale si politice ale tarii de origine a debitorului. Il intalnim in cazul bancilor de retail multinationale.

Riscul de transfer- este o compononeta a riscului de tara, care apare atunci cand obligatia debitorului nu este exprimata in moneda locala a acestuia.

Riscul reputational- riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ca urmare a lipsei de incredere a publicului in integriatea bancilor. Astfel, bancile trebuie sa faca eforturi in a-si mentine o imagine cat mai buna. In cazul in care clientii pierd increderea intr-o banca, putem asista la fenomenul de “bank run”- clientii isi retrag masiv depozitele de la acea banca, aceasta intrand in incapacitate de plata.

Riscul concurential- este datorat in special modificarii conditiilor de piata, generand schimbarea raportului de forte intre banci.

Riscul de produs- este acel risc ca produsele si serviciile oferite de banca sa devina necompetitive.

Intre tipurile de riscuri pe care o banca de retail le poate intampina exista si relatii de dependenta sau interdependenta:

Riscul de creditare poate determina un risc de lichiditate sau risc de capital;

In cazul bancilor de retail multinationale riscul de credit poate determina riscul de tara si riscul de transfer;

Riscul de piata poate provoca riscul de credit;

Riscul reputational determina riscul de lichiditate;

Riscul operational implica riscul reputational;

Riscul legal determina riscul concurential etc.

Binomul risc profitabilitate