Conceptul de Investiție Directă

1.1.1 Conceptul de investiție directă

În sens larg, investițiile sunt acele procese de "plasare a unor sume de bani în domeniul economic, social-cultural, administrativ etc. cu scopul de a asigura baza tehnico-materială și forța de muncă necesară desfășurării și lărgirii activității acestora”.

Investițiile mai pot fi definite ca fiind „toate cheltuielile care se fac pentru crearea de noi fonduri fixe precum și pentru reconstruirea, lărgirea și modernizare acelor existente”.

Investiția directă „reprezintă participarea la constituirea sau la extinderea unei întreprinderi în oricare dintre formele juridice prevăzute de lege, dobândirea de acțiuni sau de părți sociale ale unei societăți comerciale, cu excepția investițiilor de portofoliu, sau înființarea și extinderea în România a unei sucursale de către o societate comercială străină, prin aport financiar, în monedă națională sau în valută convertibilă, prin aport în natură de bunuri mobile și/ sau imobile, corporale și necorporale, prin participarea la creșterea activelor unei întreprinderi, prin orice mod legal de finanțare”.

Conceptul de investiții este abordat atât în sens larg la nivel general cât și în sens restrâns la nivel macroeconomic.

În sens larg, investițiile redau:

• operațiuni de dezvoltare sau de modificare a patrimoniului inițial;

• activitățile prin care mijloacele financiare se transformă în bunuri concrete;

• toate tipurile de cheltuieli prin care se cumpără de pe piață bunuri de valoare;

În sens restrâns, investițiile redau:

• acele cheltuieli de achiziționare a bunurilor durabile care nu includ bunurile care se consumă în timpul activității curente;

• cheltuielile care au loc pentru formarea brută de capital economic;

Există mai multe puncte de vedere cu privire la noțiunea de investiție:

• din punct de vedere economic, investițiile subliniază renunțarea la utilizarea imediată a unor venituri în scopul obținerii unor beneficii viitoare;

• din punct de vedere contabil, investițiile reflectă imobilizări de fonduri în bunuri corporale și necorporale create în cadrul firmei destinate sau nu activității curente;

• din punct de vedere financiar, investițiile reflectă cheltuielile actuale realizate în prezent pentru a genera pe viitor fluxuri de venituri care să garanteze recuperarea cheltuielilor inițiale și realizarea de profit suplimentar armonizat într-o perioadă mai mare de timp.

În sensul legislației specifice, prin investiție se înțelege folosirea capitalului pentru:

• cumpărarea de active corporale și necorporale legate de crearea unei noi unități, extinderea unei unități existente, diversificarea producției unei unități cu produse noi, schimbarea fundamentală a procesului de producție a unei unități existente, precum și cumpărarea activelor fixe legate direct de o unitate, în situația când unitatea s-a închis ori s-ar fi închis fără această achiziție, iar activele sunt cumpărate de un investitor independent;

• finanțarea unor proiecte de cercetare-dezvoltare și inovare;

• înființarea de noi locuri de muncă și/sau formarea profesională a angajaților;

• subvenționarea unor proiecte cu scopul de a valorifica resursele de energie regenerabilă, protecția mediului și dezvoltare durabilă;

Un rol important în bugetarea investițiilor îl are activitatea de planificare a investițiilor, cuprinderea acestora în planul de investiții.

Documentul de planificare care dimensionează indicatorii tehnico-economici pentru un obiectiv de investiții reprezintă planul de investiții.

1.2 Obiectivele investițiilor

Dintre obiectivele economice menționăm:

• Creșterea cifrei de afaceri, a veniturilor și profiturilor;

• Intensificarea circulației capitalurilor;

• Mărirea cererii de bunuri și servicii;

• Mărirea și diversificarea ofertei agenților economic;

• Creșterea gradului de participare a țării la circuitul economic internațional;

• Introducerea progresului tehnic, dezvoltarea, retehnologizarea și înnoirea capacităților de producție existente;

Dintre obiectivele sociale menționăm:

• Creșterea calității pieței și a nivelului de trăi;

• Crearea de locuri de muncă;

• Reducerea șomajului;

• Creșterea calității forței de muncă.

1.3 Elementele componente ale investițiilor. Clasificare

Investițiile includ:

Cheltuieli certe efectuate în prezent și sunt, de cele mai multe ori, irecuperabile;

Veniturile și beneficiile care au loc după terminarea investițiilor, respectiv în viitor, sunt incerte și supuse riscurilor;

Efortul investițional foarte complex, ce antrenează resurse materiale, financiare și umane materializate în obiective de investiții;

Resursele investiționale sunt imobilizate până la finalizarea investiției sau până la începerii generării beneficiilor așteptate;

Procesul investițional este riscant, atât pe durata realizării investiției cât și pe durata funcționarii obiectivului de investiție.

Investiția cuprinde o analiză atentă a potențialului firmei și a mediului de afaceri;

Investițiile sunt afectate decisiv de influența factorului timp;

Investițiile sunt variate în funcție de scop, gradul de risc, proveniența fondurilor,mod de finanțare etc.

Procesul investițional este legat de toate segmentele vieții economice și sociale.

Evaluarea eficienței investițiilor are loc printr-un sistem complex de indicatori, atât generali cât și specifici.

Investițiile, ca totalitate de cheltuieli exprimă o anumită omogenitate, dar privite prin prisma naturii acestor cheltuieli, a modului în care se regăsesc în lucrări, într-o sferă sau alta de activitate, a resurselor de finanțare, investițiile trebuie clasificate, acest fapt răspunzând unor necesități de ordin practic.

Investițiile se clasifică utilizând criterii raționale, acceptabile din punct de vedere metodologic și practic. Aceste criterii de clasificare a investițiilor sunt: natura investițiilor, modul de concretizare, caracterul lucrărilor de investiții, scopul, destinația, modul de realizare, resursele și modul de finanțare, gradul de imobilizare a resurselor de investiții avansate, riscul investițiilor, alte criterii.

Există mai multe criterii de clasificare a investițiilor:

În funcție de modul de realizare a procesului investițional:

investițiile directe, au ca scop economia reală, în domeniile economice, social- culturale, industria de apărare, de mediu, de cercetare, etc. Prin aceste investiții se ilustrează în fapt creștere economică, dezvoltarea de ansamblu a societății. Investițiile directe au loc în scopul construcției de noi active economice, pentru reconstruirea, extinderea sau modernizarea celor existente.

b) investițiile indirecte, sunt susținute prin instrumente financiare intermediare cum ar fi titlurile de stat, certificatele de trezorerie, obligațiunile municipale ca formă de angajare a împrumuturilor de stat. Investițiile indirecte în general sunt investiții financiare.

B. În funcție de relația investitor— obiectiv de investiții :

a) investiții directe raportate la realizarea obiectelor de bază care alcătuiesc scopul final al cheltuielii de capital. De exemplu, construcțiile agro-zootehnice și instalațiile aferente în cazul realizării unei ferme de creștere a animalelor, hala de fabricație și utilajele necesare, investiții pentru crearea unei capacități de industrializare a produselor agricole, etc.

b) investițiile colaterale se concretizează în racordurile de utilități (apa, canalizare, energie) până la rețelele publice, realizarea centralei termice, a stației de epurare a apelor uzate, drumurile interioare și de acces și alte obiecte legate teritorial și funcțional de investiția directă.

c) investițiile conexe sunt lucrările a căror necesitate constituie efectul propagat al investițiilor directe în alte ramuri sau sectoare economice.

C. După sursa de finanțare există:

a) investiții din surse proprii, finațate din profit, din încasările obținute prin vânzarea unor active sau din fondul de amortizare;

b) investiții din surse atrase, respectiv credite bancare, alocații bugetare, fonduri obținute prin programe de finanțare internaționale;

D. După natura investițiilor:

a) investiții corporale, ce cuprind elemente de capital fix și alte categorii de active, provenite din diverse tipuri de activități sau în funcție de fondurile utilizate.

b) investiții asimilate:

– proiectare pentru realizarea obiectivelor de investiții;

– cheltuieli cu salarizarea;

– cheltuieli cu perfecționarea forței de muncă;

– lucrări de organizare de șantier;

– transport, montare, demontare, remontare mijloace fixe;

– schimbarea destinației terenurilor;

c) investiții propriu zise, în special mijloace fixe:

– construite;

– modernizate;

– achiziționate;

– înlocuite.

d) investiții necorporale:

– activitatea de cercetare – dezvoltare pentru atragerea de clienți ;

– programe informatice;

– formarea și perfecționarea personalului;

– realizarea de analize, studii și diagnostice economico – financiare și de management – marketing;

e) investiții financiare sau de portofoliu : achiziționarea de creanțe;

cumpărarea titlurilor de valoare (acțiuni, obligațiuni, titluri de stat, etc.).

E. După scopul obiectivului de investiții:

a) înlocuirea capitalului fix uzat moral și fizic;

b) investiții de creștere economică(extindere,dezvoltare);

c) investiții strategice: ofensive (stabilitatea poziției pe piață,dezvoltarea segmentului de piață,intrarea pe noi piețe); defensive (menținerea poziției pe piață,protejării față de noi concurenți).

d) obiective noi, dezvoltări, modernizări, reutilări;

e) reprofilări a unor obiective existente.

F. După structura lucrărilor investițiile se regăsesc în: lucrări de construcții montaj, achiziții de utilaje, de bunuri imobile, de prospecțiuni geologice și de foraj, etc.

G. După destinația lor, investițiile se clasifică în:

a) investiții productive și investiții neproductive;

b) investiții economice ( de capital);

c) investiții social-culturale.

H. După modul de realizare al obiectivului de investiții:

a) investiții executate în regie proprie;

b) investiții executate în antrepriză.

I. După modul de finanțare se întâlnesc:

a) investiții centralizate, incluse în programe naționale de dezvoltare ( PNDI; PNDR, etc.)

b) investiții descentralizate derulate de regulă la nivel local.

J. După perioada de planificare a bugetării și realizării obiectivului de investiții se deosebesc:

a) investiții anuale

b) investiții multianuale.

K. Din punct de vedere al cadrului național și al suportului legislativ, deosebim:

a) investiții autohtone;

b) investiții mixte;

c) investiții străine;

L. După nivelul riscului investițional deosebim:

a) fără risc, adică investirea în așa obiecte unde absentează riscul real de pierdere a capitalului investit sau a venitului așteptat;

b) risc minim, definește investirea capitalului în obiecte unde riscul este cel mai mic față de riscul pe piața investițională;

c) cu risc mediu, unde nivelul riscului investirii se potrivește nivelului riscului mediu de pe piața investițională;

d) cu risc înalt, unde nivelul riscului investirii este mai mare decât nivelul riscului de investire pe piața investițională;

e) speculative, definește investirea capitalului în cele mai riscante proiecte sau instrumente de investire în urma cărora se așteaptă cel mai înalt nivel al venitului investițional;

Similar Posts

  • Modele de Expansiune Internationala a Companiei Dhl

    === 3a6196580d290e5c8570803a5a5d437f3f0b0dd9_147302_1 === ϹUΡRІΝЅ οс ocINТRODUСЕRЕ_*`.~ Сomрonеntă imрortantă a aϲtivității еϲonomiϲеoc, distribuția mărfurilor sau logistiϲa a dobândit rеlativ rеϲеnt ocstatutul dе funϲțiе majoră a organizațiеi. Тot mai ocmulți рraϲtiϲiеni și mеntori în domеniul ϲonϲерtual afirmă ϲă oclogistiϲa еstе o sursă rеală dе avantaj ϲomреtitiv, oco ϲomреtеntă ϲhеiе a organizațiеi. Рrin rеϲonsidеrarеa stratеgiеi ocdе sеrviϲii logistiϲе…

  • Energia Regenerabila

    CUPRINS REZUMAT……………………………………………………………………………………………………………….2 INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………….3 Capitolul 1. Energii regenerabile…………………………………………………………………………………..7 1.1. Clasificarea surselor de energii……………………………………………………………………………….7 1.2. Energiile regenerabile (energia de biomasă, geotermală și hidro)………………………………..9 1.3.Energia solară și panourile fotovoltaice…………………………………………………………………..19 1.4. Energia eoliană……………………………………………………………………………………………………27 Capitolul 2. Aplicații ale surselor de energie regenerabilă……………………………………..30 2.1. Parcuri de panouri fotovoltaice (modalitate de realizare, suprafață ocupată, electronica necesară, introducere în rețeaua națională de alimentare…

  • Contabilitatea Cheltuielilor Si Veniturilor la Sc Samtex Sa

    Contabilitatea cheltuielilor și veniturilor la SC Samtex SA CUPRINS 1. BAZA TEORETICĂ PRIVIND CHELTUIELILE , VENITURILE ȘI REZULTATELE SOCIETĂȚII 1.1. Definirea și recunoașterea cheltuielilor și a veniturilor 1.2. Clasificarea cheltuielilor și a veniturilor 1.3. Caracteristica generală a rezultatului exercițiului 2. CONTABILITATEA FINANCIARĂ A CHELTUIELILOR ȘI A VENITURILOR 2.1. Contabilitatea cheltuielilor de exploatare 2.1.1. Contabilitatea cheltuielilor…

  • Planet Medicinal Ce Contain Glicozide Cardiotonice

    === 286dc60722ffbcae39ca87ff809686b8a92ec916_464235_1 === Рlɑntе mеdiϲinɑlе ϲе ϲοntin gliϲοzidе ϲɑrdiοtοniϲе MOTIVATIE SI ARGUMENT Prezenta lucrare a fost elborata in scopul evidentierii beneficiilor plantelor care contin glicolize cardiotonice,acestea fiind de un real beneficiu in sanatatea umana si nu numai.Am elaborat aceasta lucrare sub indrumarea doamnei profesor,careia ii multumesc pentru ajutorul acordat.In lucrare am analizat plantele glicolizate cardiotonice…

  • Date din Literatura de Specialitate Privind Productia Proiectatadocx

    === Date din literatura de specialitate privind productia proiectata === CAPITOLUL I: Date din literatura de specialitate privind producția proiectată I.1. Scurt istoric Cultura viței de vie și producția vinului se consideră o artă foarte veche, cu o istorie de mii de ani. Locul și momentul cultivării viței de vie și obținerea vinului pentru prima…

  • Micotoxine din Alimente Aflatoxine din Alunedocx

    === Micotoxine din alimente – aflatoxine din alune === UNIVERSITATEA “POLITEHNICA” DIN BUCURESTI Facultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor MICOTOXINE DIN ALIMENTE AFLATOXINE DIN ALUNE Profesor coordonator: Alina Simion Student: Maria Manta Specializare: Chimie Alimentara si Tehnologii Biochimice An: IV 2015-2016 1.DEFINITE AFLATOXINE Aflatoxinele sunt metaboliti toxici produsi de anumite ciuperci din / de…