Conceptul de Familie In Societate

În urmă cu o sută de ani – spune J. Carbonnier – sociologii se întrebau de unde vine familia; astăzi ei se întreabă încotro se îndreaptă. Realitatea este că eforturile sociologilor din secolul al XIX-lea nu se reduc doar la stadiul originii familiei, după cum nici studiile sociologilor contemporani nu se confundă cu analiza tendințelor ce anticipează viitorul acesteia. Fondatorii sociologiei și-au elaborat concepțiile într-un context instabil, bogat în dezbateri pasionate și nostalgii ale trecutului, precum si vise utopice, iar domeniul care li se părea în mod evident amenințat era familia. Transformările ce au afectat structura familiei și relațiile dintre membrii ei sunt interpretate ca semne ale unei rupturi radicale, ale unei crize profunde ce cuprinde o societate destabilizată.

Însă în urmărirea scopului suprem pe care și-l propune societatea prin îmbunătățirea condițiilor de viață materială și culturală a omului și perfecționarea personalității umane, ea este profund preocupată de soarta familiei pe care o sprijină sub toate aspectele.

Definirea familiei

Existența ființei umane este caracterizată de un sistem de relații și de forme de organizare și determinare, de nivele și tipuri de evoluții ale comunităților umane ca și treaptă de dezvoltare social-economică.

După mai multe încercări și cercetări, familia a cunoscut mai multe definiri, explicări, înțelegeri, acceptări și delimitări în funcție de modul și nivelul de organizare socială, de tipul de concepție, denparadigmă sau teorie pe care o reprezintă cercetătorul, precum și de scopul și interesul activității întreprinse.

În contextul limbajului comun acceptat și dintr-o perspectivă științifică, conceptul de familie conduce spre înțelegerea unor alianțe de forme de existență vitale sau nonvitale care sunt caracterizte prin componenți identici sau cel puțin de aceeași natură, toate acestea asigurând un mod de evoluție asemănător.

Din punct de vedere lingvistic, provenit din latinescul „familia”, multiple dicționare raportează acest termen în primul rând la modul de organizare și evoluție al ființelor umane în societate încă de la începutul istoriei mondiale: „Formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie, și care constă din soț, soție și din descendenții acestora”. După definiții asemănătoare, sunt prezentate și înțelesuri specifice științelor naturii, diverse familii în care sunt incluse diferite viețuitoare și elemente chimice, matematice și lingvistice.

Respectând atât modul de înțelegere lingvistică, cât și forma de exteriorizare socială în cea mai generală posibilitate de definire, se poate spune că familia presupune acea alianță de indivizi între care există relații de rudenie, de sânge, stabilite în urma reproducerii naturale în funcție de modalități, posibilități și norme specifice unui mediu social. Această alianță desfășoară un mod de viață comun pentru membrii familiei, dar distinct în fiecare situație.

Termenul „familial”, care este un derivat al substantivului comun „familie”, propune înțelesuri referitoare la familie, de familie, care face parte și are originile într-o familie. Având conotații în sfera sentimentală, acest termen conduce spre o purtare prietenoasă și chiar intimă între membri, ca manifestare a familiarității într-un context dat care creează predispoziții în exprimări simple și directe. Atât purtarea prietenoasă cât și relaționarea și implicit comunicarea directă pot fi uneori apreciate ca lipsă de respect a intimității grețit înțeleasă între membri unei familii.

În general, familiarismul reprezintă îngăduință și acceptare, atribute fără de care acest termen nu ar mai putea fi folosit, însă de multe ori, în funcție de un anumit mediu social, ceea ce poate fi familiarism pentru un individ, poate fi acuzat de prea multă familiaritate de către un altul.

Mai mult decât atât, fără a suporta aprecieri pozitive sau negative, verbul „a se familiariza” înseamnă a se obișnui cu ceva, a cunoaște mai bine ceva sau pe cineva.

Paradigme și teorii în studierea și investigarea familiei

Sunt cunoscute în prezent anumite paradigme și teorii în studierea și investigarea familiei ca formă social-umană de conviețuire. Una dintre acestea este denumita „Teoria istoristă” și susține o viziune intergenerațională care reprezintă acceptarea că o generație conține totalitatea indivizilor plasați în același interval de timp. Astfel, se consideră că familia este o generație de filiație, constituită din ființe umane înrudite biologic. În această constituire, părinții alcătuiesc prima generație din care a rezultat cea de-a doua, a copiilor, apoi a treia, a nepoților. Așadar, metoda cunoașterii arborelui genealodic al fiecărei familii urmărește să evidențieze rolul unor generații de părinți în impunerea unor modele de viață recunoscute de către generațiile succesive pe plan comportamental și al organizării propriilor familii. Astfel, cele trei generații care pot coabita la un moment dat, pot reliefa zone de interferență între diferite modele de viață familiară care să reflecte moduri de percepție și înțelegere distincte a realității sociale în care acestea trăiesc.

O altă teorie este „Teoria sistemică” care pornește de la o înțelegere a comportamentelor și a formelor de existență vital-sociale concretizate în indivizi umani asociați în diade maritale, instituții, națiuni și organizații. În acest sens, familia poate fi acceptată ca un sistem social, fiind formată din mai mulți indivizi care interacționează ca personalități individuale prin comportamente interdependente. De aceea, structura familiei presupune înțelegerea existenței fiecărui membru cu caracteristici comportamentale, cu anumite roluri care să conducă la anumite rezultate și să satisfacă așteptări în contextul unor relații interpersonale și a unor modalități de comunicare, toate în vederea atingerii intereselor, scopurilor și a performanțelor proiectate și stabilite dinainte.

„Funcționalismul” ca paradigmă care își propune să studieze familia urmărește să explice cum aceasta, ca unitate socială, își exercită anumite funcții ca exteriorizări ale unor semnificații specifice unor elemente. De aici ar putea rezulta că poate fi vorba de o familie funcțională în opoziție cu una disfuncțională care nu și-a îndeplinit unul sau mai multe din funcțiile pretinse. Dar pentru că este imposibil să se considere o anumită funcție la fel de importantă pentru oricare familie (aici activându-se ideea de subiectivitate în fiecare caz), nu se poate absolutiza această clasificare în mod concret. De aceea, această paradigma promovează și alte probleme în contextul disfuncțiilor teoretice și practice asupra acestei forme de organizare socială. T. Parsons înțelege familia ca un subsistem al sistemului social care poate să asigure atât condiții, cât și trebuințe pentru realizarea funcționalității acesteia, ceea ce reprezintă o deschidere a familiei atât spre realizarea propriilor funcții, cât și a funcțiilor societății din care face parte. În același context, Satitr consideră familia funcțională ca un sistem deschis față de cea disfuncțională care se manifestă ca unul închis, atrăgând atenția asupra unei pretenții ireale prin care familia nu ar avea posibilități de acces nici dinspre și nici înspre societate.

„Interacționalismul simbolic”, o altă paradigmă a investigării familiei, pornește de la susținerea posibilității că familia asigură condiții de comunicare ale binelui fiecărui membru al familiei prin utilizarea unor simboluri care au rolul de a media cunoașterea, înțelegerea și deci comunicarea în contextul interacțiunilor reciproce, atât prin mijloace verbale, cât și prin cele nonverbale. E. Burgess propune și o definiție din această perspectivă pe care o consideră o unitate de personalități aflate în interacțiune. Dar această interacțiunea poate fi văzută ca o situație la care fiecare membru răspunde într-un anumit fel, definind situația printr-un proces de alegeri a unei posibilități dintr-o serie de variabile. Acest mod de înțelegere propune o legătură directă cu Teorema lui Thomas prin care se susține că o situație socială este reală prin consecințele pe care le provoacă și prin care poate deveni definibilă. De cele mai multe ori, identificarea și definirea situației este destul de complicată pentru înțelegerea sa de către membrii familiei, având în vedere multitudinea și variabilitatea posibilităților cu care individul se confruntă.

O altă teorie, „Teoria schimbului social” este fundamentală pentru conceperea unei relații interpersonale în scopul întâlnirii raportării și satisfacerii nevoilor individuale ale fiecărui membru. Pentru că fiecare soț dorește ceva de la celălalt în condițiile unor înțelegeri parteneriale care trebuie să respecte anumite legi economice, se crede că relațiile intime ale unui cuplu și ale familiei întregi pot fi limitate la relații tranzacționale în care trebuie să se rezolve problema raportului între costuri și beneficii. De aceea, se consideră că familia este acea alianță realizată în scopul unor satisfaceri reciproce din care fiecare membru să-și asume un grad cât mai consistent.

„Paradigma structuralistă” impune definirea familiei atât în funcție de rolurile membrilor acesteia, cât și în funcție de tipologia și normativitatea relațiilor în interiorul grupului familial. Levi-Strauss definește astfel familia ca un grup cu originea în căsătorie care se caracterizează prin drepturi și obligații morale, juridice, economic-sociale, drepturi care impun interdicții atât în plan social, cât și în cel sexual.

Tipologia familiilor

Pentru a face mai simplă și mai cuprinzătoare înțelegerea familiilor se folosește o împărțire a acestora după anumite criterii distincte care dau posibilitatea formării unei idei a împărțirii acestora în dinamica societății. Această idee de configurație este percepută totuși ca fiind într-o oarecare măsură instabilă, luând în considerare atât modificările din interiorul familiei, cât și cele din întreaga societate.

După tipul rezidenței, familiile se disting în familii rurale și urbane. Cert este că acest criteriu este destul de categoric pentru a identifica câteva situații destul de imprecise – pot exista familii fără un domiciliu – fără a-și putea construi legitim o locuință, adăpostindu-se în diverse locuri care să le protejeze față de condițiile nefavorabile. Aici se includ și acele familii care nu au o locuință stabilă în oraș sau sat și se deplasează în funcție de perioade sau acele familii care practică transhumanța și care se desfășoară în diverse localități în funcție de condițiile de anotimp, revendicându-și locuințe temporare.

Este discutabil și criteriul religios al familiilor, deoarece există anumite secte sau culte care impun criterii riguroase în realizarea unor cupluri conjugale mixte, deși marile religii și instituțiile specifice admit căsătoriile mixte în urma unor ceremonii.

După felul ocupațiilor membrilor, au fost conturate diverse tipuri de familii, printre care se regăsesc familiile de muncitori, cele de meseriași, de mineri, de agricultori, de intelectuali etc. Copiii acestora îi pot urma în carieră sau pot să aleagă să își găsească singuri profesia pe care doresc să o dezvolte pe parcursul vieții.

Dupa strandardul de viață, se pot distinge familiile bogate, din înalta societate, cu un nivel de viață ridicat care le conferă un mod și un stil de viață aparte, familiile medii care aparțin claselor mijlocii și care își satisfac în mod decent nevoile din venituri provenite din munca proprie, precum și familiile sărace, cu un nivel de viață scăzut, care de regulă nu își pot satisface la nivelul normal trebuințele primare. De cele mai multe ori, societatea contribuie într-o oarecare măsură la rezolvarea problemelor familiilor deficitare din punct de vedere material.

Promovând rolul structurii familiei, se pot delimita două tipuri fundamentale de familii: familiile normale (tipice, cele care se constituie legitim și au în componența lor atât părinți, cât și copii delomitați în două sau mai multe generații) și familiile anormale sau atipice (cele care nu cuprind un element al acestei structuri – fie un cuplu format dintr-o femeie și un bărbat fără copii, fie copii cu un singur părintre -familii monoparentale-, fie copii fără ambii părinți, asigurând identitatea familiei rămase).

Printre familiile atipice se numără și familiile în care părinții sunt încă adolescenți, familiile rezultate din recăsătorii, familiile cu extinderi limitate (acele familii care stabilesc de comun acord libertatea de a întreține relații sexuale în afara mariajului, și deci nu se pot acuza de adulter) și familiile de homosexuali (formate din două femei sau doi bărbați).

Norma organizării familiei aduce în discuție și două genuri de familii în funcție de numărul membrilor acesteia: familia extinsă (formată din mai multe generații) și familia nucleară (formată doar din copii și părinți).

Un alt rol îl constituie apartenența rasială în care se regăsește fiecare familie, dar care datorită unor anumite condiții poate fi evitată în cazul unor familii mixte, de rase și etnii distincte. Sunt situații în care unele etnii nu aprobă căsătoria mixtă și deci nu admit mariajele dintre membrii familiei.

Funcțiile familiei

La fel ca orice alt aspect de organizare socială, familia își asumă o succesiune de sarcini cu ajutorul cărora își asigură condiții de viață propice.

Pe această temă se pot dezbate numeroase modalități de analiză a rolurilor membrilor unei familii, în funcție de modul în care aceasta a fost abordată și de asemenea, în funcție de perspectivele din care a fost analizată.

În acest fel, profesorul Graham Murdock propune cinci funcții ale familiei: funcția reproductivă, funcția economică, funcția sexuală, funcția de socializare și cea de educare. În schimb, G. Osborn consideră că numărul funcțiilor unei familii este șase, printre care evidențiază funcția economică a acesteia, funcția educațională, funcția reproductivă, funcția religioasă, funcția social – psihologică și cea recreațională.

Școala de sociologie de la București este cea care propune împărțirea funcțiilor familiei în două categorii: interne și externe. Dintre cele interne fac parte funcții biologice, economice, de consum si producere, de solidaritate, de pedagogie si formare morală a tuturor urmașilor familiei. Printre funcțiile externe se numără funcția de manifestare a dimensiunilor potențialului unei familii, funcția de socializare, de conștientizare a sinelui ca instituție socială și de asigurare a forței de muncă pentru întreaga societate.

J. Mitrofan și C. Ciupercă sunt de părere că există cinci funcții ale unei familii: funcția economică, reproductivă, sexuală, de socializare și de solidaritate. De asemenea, aceștia au propus și o evoluție a rolurilor familiei de-a lungul timpului, ținând cont de asigurarea nevoilor și de păstrarea competențelor.

Funcția sexuală se bazează pe îndeplinirea dorințelor sexuale dintre soți, prin întreținerea raporturilor sexuale în funcție de disponibilitatea acestora. Această funcție are un rol foarte important, deoarece nu presupune doar satisfacerea unor nevoi fiziologice, așa cum poate părea din definiție, ci și susținerea apropierii sentimentale dintre cei doi soți.

Funcția de procreere este foarte importantă pentru familie, deoarece presupune materializarea aptitudinilor cuplului de a da viață copiilor prin intermediul unei reproduceri naturale, ca urmare a întreținerii vieții sexuale active dintre soți.

Funcția de socializare asigură comunicarea dintre membrii unei familii, stabilind contacte între aceștia, ajutând familia să creeze conexiuni necesare pentru stabilirea unor modele comportamentale în societate.

Funcția economică reprezintă acțiunile exercitate de membrii maturi ai unei familii care muncesc cu scopul de a procura bunurile necesare dezvoltării normale a unei familii în societate.

Funcționalitatea familiei

Funcționalitatea familiei presupune exercitarea funcțiilor acesteia în sensul așteptărilor și aspirațiilor membrilor familie, astfel încât să-și asigure o superproducție continuă ca instituție în concordanță cu modelele culturale specifice societății.

Ca dimensiune în care se poate surprinde gradul de funcționalitate se distinge exercitarea tuturor funcțiilor încât să se satisfacă proiectele, aspirațiile membrilor familiei raportate la perioada dată din viața lor sau la competențele specifice, având în vedere faptul că unele pot fi împărțite periodic, altele definitiv, iar altele au un rol accentuat în obținerea performanțelor la care aspiră membrii familiei în mod consensual, fără a accepta alte sacrificii sau renunțări din partea unora în favoarea altora.

De asemenea, este importantă menținerea unității familiei fără a fi afectate aspirațiile individuale și personalitatea fiecărui membru al său.

Un factor esențial al funcționalității familiei este manifestarea rolului conjugal. Aceste roluri familiale pot fi denfinite ca acele activități și atribuții desfășurate de către un membru al familiei în scopul rezolvării unor probleme și satisfacerii unor trebuințe care să reprezinte interesele familiei.

În viața familiei pot fi delimitate roluri transmise (cel de fiu, fiică, membru al neamului, moștenitor) fără ca persoana în cauză să întreprindă ceva pentru a-și desfășura activitățile specifice fiecărui rol. De asemenea, există și roluri dobândite, acestea fiind acele roluri pe care un membru și le asigură datorită unor competențe de care dispune și pe care le pune în acțiune, pe rând, pentru a deveni soț/ soție, ginere/ noră etc.

O altă dimensiune necesară funcționalității familiei este reprezentată de comportamentul procreativ al cuplului conjugal. Evoluția familiei prin funcția de procreere trebuie și poate asigura manifestarea comportamentului procreativ al cuplului conjugal prin care se înțelege totalitatea atitudinilor, a convingerilor și a activităților prin care cei doi soți doresc și realizează nașterea copiilor în cadrul propriului cuplu.

Odată cu trecerea timpului, rolul din cuplul conjugal de soț – soție se extinde în cadrul familiei, continuându-se cu cel de tată și mamă, îndeplinind aceleași obiective, dar trebuind să-și împartă același buget de timp, de venituri și de afectivitate și în direcția copilului. Preocuparea părinților pentru creșterea și educarea copiilor a constituit o dominantă a familiei din cele mai vechi timpuri, având un rol extrem de important pentru funcționalitatea familiei. Socializarea copilului presupune întreaga perioadă pe care copilul o petrece în interiorul familiei, până la atingerea vârstei adulte.

Transmiterea rolurilor parentale în familiile din societatea românească actuală

Pe baza studiilor efectuate pe un număr de cinci familii tinere, am investigat modul de transmitere a anumitor roluri parentale preluate de către copii în procesul de socializare pe care aceștia îl parcurg.

Un prim aspect observat în această cercetare îl constituie transmiterea rolurilor domestice, dimensiune pretinsă de către toate cele cinci familii ca formă a socializării. Diferențe minore se regăsesc în condițiile în care mediul de rezidență al anumitor familii este cel rural, pe când mediul altora este cel urban. De asemenea, nivelul de studii al famililor este un factor care diferențiază transmiterea acestor roluri parentale copiilor, datorită mentalității distincte.

Având în vedere criteriul mediului de rezidență, ușor observabil este faptul că în familiile din mediul rural se continuă în mare parte modul tradițional de transmitere a rolurilor parentale, atât de către fete, cât și de către băieți, în ceea ce privește rolul domestic în locuință și gospodărie. Nu doar că se transmit asemenea roluri de la părinți la copii, dar se și urmăresc însușiri și îndeletniciri corecte în desfășurarea activităților cu importanță în cadrul familiei, indiferent de cine le desfășoară.

Un rol aparte în această transmitere a rolurilor îl constituie familiile rurale care desfășoară activități economice instituționalizate în domeniul prestării unor servicii. În aceste familii, unele activități pot fi desfășurate de către copii în funcție de sex, vârstă și deprinderi. Sunt astfel cunoscute situațiile în care copiii nu doar își ajută părinții, ci chiar preiau activități precise, cu un program formal, chiar dacă de cele mai multe ori sunt ilegale din cauza vârstei fragede a copiilor. Chiar dacă nu se pune problema unei profesii în mod categoric, copilul/ adolescentul poate contribui la obținerea unor venituri, toate acestea având un rol important în formarea personalității viitorului adult. Acest proces de socializare în transmiterea rolurilor părinților are caracter de parteneriat, fiind conștientizat ca necesar din ambele părți.

Destul de diferit se poate discuta despre aceeași transmitere și preluare a rolurilor parentale în cadrul familiilor din mediul urban, unde diversitatea condițiilor își pune amprenta pe întregul comportament al membrilor familiei. Și în acest context copiii pot învăța și prelua anumite atribuții în interiorul locuinței, în funcție de vârsta și sexul copilului, dar când se ia în considerare criteriul propus mai sus, și anume cel al nivelului studiilor părinților, lucrurile sunt puțin diferite. Astfel, se poate observa cu ușurință că în cazul părinților cu ocupații și studii de nivel mediu, copiii trăiesc îndrumați mai mult spre tipuri de atribuții din interiorul locuinței decât în cazurile părinților moderni și culți care promovează un rol la fel de modern pentru copiii lor, nelasându-i prea mult să se apropie de treburile casnice.

Spre deosebire de familiile rurale, în familiile din mediul urban această preluare a unor roluri parentale casnice, deși este acceptată, nu constituie pentru copii o preocupare, mai ales dacă părinții au o ocupație de prestigiu, moment în care copiii sunt direcționați către astfel de aspirații în locul celor casnice.