Conceptul de estetica si educatie estetica Conceptul de estetica isi are originea in limba greaca: aisthesis, aisthetikos ceea ce se refera la… [631442]

EDUCATIA ESTETICA SI ARTISTICA

Conceptul de estetica si educatie estetica

Conceptul de estetica isi are originea in limba greaca: aisthesis, aisthetikos ceea ce se

refera la sensibil, placut, frumos. Estetica este stiinta despre frumos, ea studiind legile si

categoriile frumosului.

Educatia estetica este una dintre componentele educatiei care utilizeaza in formarea

personalitatii potentialul educativ al frumosului estetic, social si natural.

Categoriile educatiei estetice sunt:

– idealul estetic este categoria care exprima modelul (prototipul) estetic spre care aspira sa-l

cultive si sa-1 finalizeze un artist, un individ.

– stilul estetic este o categorie care exprima calitatile si capacitate omului de a percepe de a

trai frumosul.

– gustul estetic este categoria care exprima calitatea si capacitatea omului de a iubi si

aprecia frumosul sub raport cognitiv, afectiv si comportamental.

– spiritul de creatie este categoria care exprima capacitatea si abilitatea de a imagina si crea

frumosul. Educatia, in general, si educatia estetica, in special, trebuie sa treaca accentul de

pe ipostaza reproductiva a invatamantului pe ipostaza cultivarii potentialului creator al

personalitatii.

Obiectivele educatiei estetice

Obiectivele educatiei estetice se pot imparti in doua grupe reprezentative:

a) obiective care au in vedere formarea capacitatii de a percepe, insusi si folosi adecvat

valorile estetice,

b) obiective care urmaresc dezvoltarea capacitatilor de a crea noi valori estetice, cultivarea

aptitudinilor estetice creatoare.

Prima grupa de obiective vizeaza problema formarii personalitatii in spiritul cerintelor pe care

le implica necesitatea cunoasterii, evaluarii si folosirii adecvate a valorilor estetice, ceea ce

presupune, de fapt, formarea constiintei si conduitei estetice a personalitatii, in raport de

cerintele generale ale integrarii acesteia in universul estetic.

In prima grupa se includ obiectivele:

– Sensibilitatea fata de fenomenul estetic si pregatirea pentru intelegerea limbajului,

procedeelor si fenomenelor prin care se manifesta valorile estetice. Pentru dezvoltarea

receptivitatii estetice este nevoie de cultivarea acelor simturi prin intermediul carora vor fi

sesizate conformatiile cromatice, acustice, etalate de opera de arta, de stimularea reactiilor

proprii receptarii artistice personale, spontane, autentice.

– Formarea gustului estetic intemeiat pe insusirea unui sistem de valori pe conturarea unei

sensibilitati proprii, dezvoltarea judecatii estetice, a posibilitatii de a analiza si de a judeca

impresia produsa de operele receptate.

– Gustul estetic este capacitatea de a reactiona spontan, printr-un sentiment de satisfactie

sau insatisfactie, fata de obiectele si procesele naturii, fata de operele artistice. Judecata

estetica este acel act de deliberare, de ierarhizare a obiectelor estetice pe baza unor criterii

generale si statornice, personale si autentice, de apreciere

– Formarea sentimentelor si convingerilor estetice reprezinta o sarcina, prioritara a educatiei

estetice, stimularea trairilor afective superioare caracterizate prin intensitate, profunzime si

finalitate, cum sunt respectul si dragostea fata de arta, pasiunea pentru frumos in toate

manifestarile sale. Gustul estetic, judecala estetica, idealul estetic, sentimentele si

convingerile estetice sunt principalele componente ale atitudinii estetice.

Cea de a doua grupa de obiective vizeaza dezvoltarea creativitatii estetice. In aceasta grupa

se impun cu deosebire doua obiective:

– descoperirea la timp a aptitudinilor speciale pentru diferite genuri de arte si dezvoltarea

acestora in raport de potentialitatea lor prin activitati educative judicios concepute,

– formarea deprinderilor si abilitatilor cerute de specificul creatiei respective.

Creativitatea este, cu deosebire, conditia de baza a artei, a atitudinii estetice, o finalitate

importanta a educatiei estetice. Exista o creativitate generala si o creativitate proprie unui

anumit domeniu de activitate.

Dezvoltarea aptitudinilor estetice creatoare presupune:

– stimularea aptitudinilor creatoare in receptia estetica, dezvoltarea imaginatiei integratoare

in raport cu opera de arta receptata,

– formarea capacitatii de a exprima, de a comunica trairea estetica,

– dezvoltarea capacitatii de a surprinde, a aprecia si a exprima cu mijloace artistice unele

aspecte ale naturii, ale existentei cotidiene,

– stimularea trebuintei de frumos,

– formarea abilitatilor estetice si a deprinderii de a le folosi consecvent in munca si in viata

cotidiana,

Principiile educatiei estetice

Principiile didactice isi pastreaza valabilitatea si in cazul educatiei estetice, dar ele se cer a

fi corelate cu urmatoarele principii specifice:

– principiul educarii estetice prin valori autentice,

– principiul perceperii profunde si creatoare a operelor de arta si a valorilor estetice in

general,

– principiul perceperii unitare a continutului si formei,

– principiul intelegerii si situarii contextuale a fenomenului estetic.

Principiul educarii estetice prin valori autentice

Procesul educatiei estetice presupune in primul rand dezvoltarea capacitatii de a reproduce

valori estetice, de a deosebi valorile de nonvalori. Aceasta impune cu necesitate folosirea in

educatia estetica a valorilor estetice incontestabile. In acest mod se formeaza gustul estetic

care este capabil sa procedeze selectiv in universul estetic si sa directioneze in sens

axiologic, atat procesul formarii estetice, cat si continutul si manifestarile estetice ale vietii

oamenilor.

Se recomanda educatorilor ca in procesul educatiei estetice sa fie folosite acele valori

estetice care au intrat definitiv in patrimoniul national si universal al universului estetic.

Principiul perceperii profunde si creatoare a operelor de arta si valorilor estetice in general

Necesitatea unei perceperi de profunzime in arta se impune pentru intelegerea acesteia sa

fie de esenta si nu de suprafata. Riscul unei perceperi superficiale poate fi determinat de

numeroase cauze: lipsa unei temeinice culturi estetice, lipsa aptitudinilor estetice.

Principiul perceperii unitare a continutului si formei

In opera de arta exista o unitate necesara intre continutul si forma acesteia. Cunoasterea

integrala a acesteia presupune intelegerea unitara a celor doua condiitii prin care se

manifesta opera de arta sau valoarea estetica, oricare ar fi continut si forma. Perceperea

unitara sta la baza fuziunii functionale a intelectului si afectivitatii in acelasi timp, ceea ce

determina revelatia estetica.

Principiul respectiv recomanda educatorilor sa procedeze la analize complexe, prin

intermediul carora se dezvaluie cunoasterii elevilor forma si continutul operei respective,

corelatiile existente intre acestea si caracterul unitar de echilibru.

Principiul intelegerii si situarii contextuale a fenomenului estetic

Acest principiu recomanda sa se cunoasca cat mai temeinic corelatiile dintre opera, creator

si conditiile istorico-sociale. El cere sa se abordeze cunoasterea si aprecierea unei opere de

arta la un nivel interdisciplinar. Respectarea cerintelor acestui principiu al educatiei estetice

ajuta la atingerea unor obiective de baza ale educatiei estetice ca: formarea capacitatii de

apreciere si evaluare a operelor de arta, formarea gustului si idealului estetic.

Metode si forme de realizare a educatiei estetice

Metodele folosite in educatia estetica sunt metode comune cu cele folosite in intregul proces

educativ.

Un loc cu totul aparte revine in educatia estetica metodei exercitiului, insotita de explicatii si

demonstratii.

Exercitiul contribuie la dezvoltarea sensibilitatii si receptivitatii estetice. De asemenea,

exercitiul sta la baza capacitatii de a folosi, a reproduce sau a crea valori estetice. El poate

imbraca mai forme: exersarea unor capacitati perceptive, exercitii de traducere reciproca a

limbajelor artistice sau exercitii tehnice.

Explicatia intervine ca moment introductiv in achizitionarea de cunostinte teoretice sau in

dobandirea de deprinderi artistice specifice.

Demonstratia sta mai mult la indemana cadrului didactic specializat intr-un domeniu al artei.

Si in educatia estetica este nevoie de un sistem metodologic care, folosit conform

obiectivelor propuse, specificului continutului valorilor estetice incluse in procesul educatiei,

al particularitatilor individuale pe care le manifesta, sa poata asigura nivelul de eficienta

necesar unei educatii estetice de valoare.

Printre modalitatile de realizare a educatiei estetice se inscriu: educatia muzicala,

coregrafica, plastica, cinematografica, toate acestea pot fi realizate in cadre formale de

educatie si nonformale sau informale.

Esenta educatiei estetice

Educatia estetica reprezinta o componenta indispensabila a formarii personalitatii prin

intermediul careia se urmareste dezvoltarea capacita
ț
ii de a recepta, interpreta si crea

frumosul. Arta, sustine D. Salade, " raspunde unor nevoi reale pe care le simte orice

persoana de a-si lamuri unele idei, de a-si motiva unele comportamente, de a-si fundamenta

unele atitudini, sugerând, explicând, valorificând sau problematizând. Prin caracterul ei

stimulativ, tonic, optimist etc., arta împinge la iubirea adevarului, a binelui, a stiintei si a vietii

(6, p. 17). Datorita fortei de înrâurire, arta a fost folosita din timpuri stravechi ca mijloc

educativ. Înca de la Homer, de la grecii antici, preocupati de realizarea acelui kalokagathon

(îmbinarea frumosului cu binele), trecând prin Renastere preocupata de realizarea unei

dezvoltari multilaterale, ajungând la neoumanismul secolului al XVIII -lea, care

subliniaza rolul artei în procesul educatiei, si pâna în epoca moderna, oamenii au fost mereu

preocupati, în diferite moduri, de a realiza educatia estetica. Mutatiile intervenite în lumea

contemporana, progresele în domeniul stiintei, tehnicii si artei, urbanizarea si industrializarea

accentuata, informatizarea au influentat fara îndoiala si esteticul, care a patruns în toate

domeniile vietii si activitatii umane. Astazi este unanim acceptata ideea potrivit careia

existenta umana în toate determinarile ei ar trebui sa se conduca si dupa legile frumosului,

ale armoniei, într-un cuvânt dupa legile esteticului.

Educatia estetica are o infinitate de efecte pozitive asupra personalitatii elevilor. Cele mai

semnificative dintre acestea vizeaza calitatea procesului de socializare a copiilor,

maturizarea conditiei socio – morale (curaj, capacitate de comunicare interumana s.a.),

formarea si rafinarea intelectului ca structura rationala si evaluativ – critica în plan mental,

organizarea placuta si eficienta a timpului liber prin recrearea unui univers propriu în sfera

imaginativului, a afectivului, motivationalului, motricului si volitivului, afirmarea si trairea

sentimentului identitatii culturale strâns legat de stimularea capacita
ț
ii copiilor de a iubi

patrimoniul artistic al natiunii, stimularea initiativelor în practicarea artelor etc. Într-o

formulare sintetica educatia estetica este aceea care-l reînvata pe copil "sa traiasca armonia

interioara si echilibrul între fortele imaginatiei si cele ale actiunii, între vis si realitate, între

aspiratiile eu-lui si acceptarea realitatii, între îndatoririle fata de sine si cele fata de semeni. A

trai în frumusete presupune interes pentru masura si armonie, deci o moralitate superioara;

o pregatire morala superioara duce la bucurie – efect si semn al armoniei interioare si

echilibrului – iar pe planul actiunii la dinamism fecund" (3). Stimulând într-un mod propriu

expresivitatea si originalitatea, educatia estetica se înscrie pe linia unei pedagogii a

creativitatii. Ea impune sa dezvoltam la elevi aspiratia lucrului bine si frumos facut, exigenta

si bunul gust fata de orice produs industrial, simtul echilibrului si simplitatea comportarii

frumoase, civilizate. Educatia estetica scolara are drept esenta formarea personalitatii

elevilor prin intermediul frumosului din arta, societate si natura. Parte centrala a educatiei

estetice,educatia artistica, are o sfera de actiune mai restrânsa (vizeaza numai valorile

artei), sondeaza însa mai adânc, presupune un grad mai mare de initiere, angajeaza calitati

mai subtile si solicita mai complex personalitatea în ansamblul ei. Obiectivele, continuturile,

metodele si formele educatiei artistice sunt puternic individualizate, se exprima prin limbaje

si tehnici specializate si implica o competenta profesionala atestata celui ce o realizeaza în

scoala sau în afara scolii. Distinctia între educatia estetica si cea artistica este relativa, ea

fiind determinata în primul rând, de particularitatile valorilor estetice prin care se realizeaza.

Obiectivele educatiei estetice

Educarea atitudinii estetice. Atitudinea estetica se exprima printr-un ansamblu de reactii

spirituale ale fiintei umane fata de valorile estetice (ale naturii, societatii si artei). Spre

deosebire de alte atitudini specific umane determinate de interesul practic, utilitar, cognitiv,

economic etc., în cazul atitudinii estetice mobilul principal este cel al satisfacerii unor

trebuinte spirituale, al unor aspiratii si nevoi umane. La baza atitudinii estetice se afla un

interes specific si anume "interesul estetic" (I. Pascadi – 1972). Efectele acestui interes

vizeaza subiectivitatea fiintei umane, sensibilizând-o prin manifestari, cum sunt cele de

placere, desfatare, daruire, curiozitate, uitare de sine etc. Principalele componente ale

atitudinii estetice sunt gustul estetic, judecata estetica, idealul estetic, sentimentele si

convingerile estetice.

Gustul estetic reprezinta capacitatea de a reactiona spontan printr-un sentiment de

satisfactie sau insatisfactie fata de obiectele si procesele naturale, de actele si realizarile

umane sau de operele de arta, privite toate ca obiecte ale însusirii estetice a realitatii de

catre om. Reactia de gust estetic se declanseaza în momentul contactului cu valorile

estetice si se manifesta sub forma unei dispozitii sau trairi subiective. Prezenta gustului se

exprima prin sensibilitate la tot ce este frumos, prin capacitatea de orientare si alegere în

concordanta cu legile frumosului (4).

Gustul estetic apartine prin excelenta sensibilitatii si imaginatiei, fapt pentru care nu poate fi

întotdeauna argumentat din punct de vedere teoretic, desi se bazeaza pe anumite criterii

uneori imposibil de exprimat pe plan logic. De aceea gusturile sunt diferite de la un individ la

altul, fiind dependente de structura personalitatii, conditiile de viata, experienta acumulata si

mai ales de rezultatul educatiei si al climatului cultural în care traieste omul. Trasaturile de

personalitate, înnascute sau dobândite, reprezinta doar premisa aparitiei, evolutiei si

diversificarii gusturilor. Actiunea educationala nu-si propune sa uniformizeze gusturile,

dimpotriva, luând în consideratie spontaneitatea si individualitatea ce le caracterizeaza sa

urmareasca dezvoltarea si formarea lor în conformitate cu structura si experienta

personalitatii fiecarui elev.

Judecata estetica reprezinta un aspect psihic de natura intelectuala care consta în

capacitatea de apreciere a valorilor estetice pe baza unor criterii de evaluare. Ea se exprima

sub forma unor propozitii ce condenseaza impresii argumentate si întemeiate pe criterii de

apreciere a frumosului. Daca la nivelul gustului estetic se consemneaza prezenta sau

absenta placerii, la nivelul judecatii intervine argumentarea si motivarea acelei reactii, se

realizeaza o intelectualizare a gustului estetic. Criteriile folosite în vederea argumentarii si

motivarii pot fi estetice si extraestetice, acestea din urma putând fi de natura filozofica,

sociologica, politica, ideologica, pe prim plan situându-se bine înteles, cele estetice, celelalte

fiind implicate si subsumate acestora.

Idealul estetic este constituit dintr-un ansamblu de teze, principii si norme teoretice

care imprima o anumita directie atitudinii estetice a oamenilor apartinând unei epoci, natiuni

sau categorii sociale. Idealul reprezinta ceea ce este specific, dominant în diversitatea

gusturilor estetice si se exprima prin principii care se impun si actioneaza la nivelul unei

epoci istorice. Fiind specific unei întregi epoci istorice idealul înglobeaza o imensa

experienta sociala si are o relativa stabilitate (4).

Sentimentele estetice însumeaza o configuratie de emotii, rezultat al unor trairi mai

profunde si de durata a frumosului din natura, societate si arta. Sentimentele estetice

reprezinta cea mai înalta forma de traire a frumosului. Ele îsi pun amprenta asupra întregii

personalitati. Profunzimea si durata trairii difera de la un individ la altul, fiind determinata de

categoria (tipul) valorii estetice si de structura personalitatii. Se disting emotii simple,

înnascute, cu rezonanta biologica (bucurie, tristete, durere) si emotii complexe, specific

umane (regretul, dorul, mila, extazul, nostalgia etc.), toate fiind provocate de receptarea

valorilor estetice.

Convingerile estetice sunt idei despre frumos care au devenit mobiluri interne,

orientând si calauzind preocuparea omului în vederea asimilarii si introducerii frumosului în

modul sau de viata, în relatiile sale cu lumea si semenii sai. Se poate spune ca atitudinea

estetica reprezinta rezultatul fuziunii componentelor amintite. Ea se manifesta în mod

specific de la un individ la altul.

Formarea trebuintelor estetice. Trebuintele estetice vizeaza obiective legate mai ales de

sfera motivational – afectiva. Cele mai importante dintre acestea sunt: formarea stilului

estetic de viata, crearea unui spatiu intim, compensator si psihoterapeutic si formarea

sensibilitatii estetice.

Formarea si dezvoltarea stilului estetic de viata exprima cerinta potrivit careia viata

fiecarui elev poate si trebuie gândita în scoala, în familie si în afara lor în conformitate cu

regulile frumosului, ale armoniei, masurii si exemplaritatii existentei sociale, contribuind astfel

la o integrare functionala în mediul ambiant.

Crearea unui spatiu intim, compensator si psihoterapeutic reflecta câmpul efectelor

subiective pe care educatia estetica îl creeaza în zona traita a personalitatii elevilor. Acest

obiectiv presupune crearea, prin intermediul trairilor estetice, a unui microclimat spiritual de

compensare si contracarare a unor stari de neliniste, oboseala sau stres datorate activitatilor

algoritmice, rutiniere, pe de o parte si, pe de alta, datorate ritmului accelerat al dinamicii

impuse vietii si profesiilor de stiintele si tehnologiile de vârf. Valorile constructive ale artei

contribuie la ameliorarea si echilibrarea tensiunilor psihice aparute, induc o stare de

detasare interioara prin fenomenele de "catharsis" (descarcare si eliberare) cu efecte

terapeutice si recuperatorii. Aceste efecte pot fi obtinute prin desen (artterapia), prin muzica

(meloterapia), prin armonia între sunete, ritm si miscare (euritmia), prin combinarea

desenului, cuvântului, muzicii si miscarii etc., toate însa integrate într-un program

educational coerent (3).

Educarea sensibilitatii estetice presupune atât dezvoltarea afectivitatii, a necesitatii

de autocunoastere, de autoexprimare si autorealizare cât si asimilarea progresiva a unor

modalitati de cunoastere sensibila, care sa-l ajute pe elev în perceperea, întelegerea

mesajului operei, a finalitatii ei artistice si social – culturale.

Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei. Dezvoltarea aptitudinilor,

intereselor si înclinatiilor elevilor reprezinta un obiectiv important al scolii. În ceea ce priveste

aptitudinile artistice, educatia estetica urmareste atât depistarea acestora de la vârsta cea

mai frageda, cât si asigurarea conditiilor si mijloacelor necesare pentru dezvoltarea lor.

Indiferent despre ce fel de aptitudini este vorba – muzicale, literare, coregrafice, plastice etc.

– toti copiii, cu mici exceptii, sunt capabili sa asculte muzica, sa recite, sa deseneze sau sa

danseze. Nu toti desfasoara aceste activitati în acelasi grad, între ei existând deosebiri

calitative evidente. Cunoasterea acestor deosebiri este indispensabila pentru desfasurarea

educatiei estetice în cadrul scolii. Aptitudinile artistice, ca de altfel orice aptitudine, se

dezvolta prin exersare. De aceea sarcina scolii consta în initierea elevilor de timpuriu cu

tehnicile diferitelor arte, antrenarea lor la exercitiile de creatie, studierea manifestarilor

fiecarui elev si stimularea initiativelor artistice, iar în cazul unor semne promitatoare

îndrumarea elevilor spre scolile speciale de arta. La vârsta adolescentei, când elevii devin

constienti de aptitudinile lor si de rolul exercitiilor în dezvoltarea capacitatilor lor, ei vor fi

îndrumati si stimulati treptat spre un proces de autoeducatie în domeniul artistic preferat.

Antrenarea elevilor în exercitii sistematice, specifice domeniului artistic pentru care ei

dovedesc aptitudini si conducerea lor cu tact reprezinta o dovada a maiestriei pedagogice.

Continutul si modalitatile de realizare a educatiei estetice în scoala

Continutul educatiei estetice în scoala este concretizat în ceea ce se întelege prin

cultura estetica. La rândul ei, cultura estetica scolara se prezinta sub doua ipostaze:

a) cultura obiectiva reprezentata de un ansamblu de cunostinte si capacitati estetice,

prevazute în documentele scolare si transmise în procesul instructiv – educativ din scoala.

b) cultura subiectiva care ne apare – asa cum remarca G. Vaideanu – "ca rezultat spiritual

produs în individ de asimilarea culturii obiective". Acest rezultat spiritual se concretizeaza

într-un ansamblu de capacitati, aspiratii, sentimente si convingeri estetice, toate subsumate

si integrate unui ideal estetic.

Atitudinea estetica (cu toate componentele ei) reprezinta rezultatul interiorizarii culturii

estetice obiective. Procesul acesta de interiorizare si de formare a culturii estetice subiective

(care da sens individual atitudinii estetice) se realizeaza prin educatie, prin autoeducatie cât

si prin influentele mediului. Modalitatile de realizare a educatiei estetice pot fi grupate în

functie de mijlocul utilizat: frumosul natural, ambianta sociala, literatura, muzica, arta plastica

etc.

Elementul cel mai general si care actioneaza de la început asupra "sensibilitatii", asupra

laturii afective a copilului, înca înainte de scoala dar si dupa aceea, îl constituie frumosul

natural. Succesiunea anotimpurilor, rasaritul si apusul soarelui, o noapte înstelata, un câmp

înflorit, o padure înclinându-se sub bataia vântului, un cer senin si o liniste odihnitoare, toate

pot deveni prilej de a atrage atentia copilului asupra frumosului din natura si a-l ajuta sa-l

perceapa, sa reactioneze emotional si sa vibreze intern la contactul cu el. De asemenea,

ambianta, cadru social în care traieste elevul (locuinta, scoala, clasa, strada, ceremonialul,

vestimentatia, design-ul industrial, design-ul specific tehnologiei informatizate, artizanatul,

relatiile dintre oameni etc.) toate exercita o influenta pozitiva sau negativa în acest sens. Ele

devin un puternic mijloc de influentare a sensibilitatii elevilor mai ales daca atentia lor este

orientata în directia perceperii si aprecierii frumosului social. De altfel, numeroasele implicatii

sociologice (moda, design-ul etc.) ca si cele psihologice (formarea gustului, a creativitatii

etc.) nu pot fi ignorate în procesul organizarii educatiei estetice din scoala.

În procesul de învatamânt educatia estetica se realizeaza prin toate disciplinele scolare.

Fireste aceasta contributie nu este egala. Ea depinde de specificul si continutul obiectului de

învatamânt, precum si de pregatirea profesorului pentru a introduce pe elev în "lumea

frumosului" prin obiectul sau de specialitate. Date fiind importanta literaturii, muzicii si

desenului în sfera culturii generale scolare ne vom opri cu analiza doar la cele trei forme

corespunzatoare de educatie estetica.

Educatia pentru si prin valori literare. Literatura ca "arta cuvântului" detine un loc primordial

în educatia estetica scolara. "Cuvântul" ca materie prima pentru literatura dispune de

multiple posibilitati de a crea imagini vizuale, auditive, tactile si gustative si în acelasi timp de

a provoca stari de spirit foarte diverse (admiratie, revolta, contemplare etc.). De aici,

importanta a doua obiective specifice, anume dezvoltarea sensibilitatii si simtului literar si

dezvoltarea capacita
ț
ii de a discerne frumusetea lumii reale de aceea creata prin fictiune în

cadrul unei opere literare rezultat al receptarii poetice prin lectura artistica. A dezvolta

receptivitatea literar artistica a elevilor înseamna a mari coeficientul de receptare senzoriala

si emotionala a textului ca structura artistica (metaforica, cu ritm, rima, frazare, sonoritate).

Totodata, aceasta înseamna sa doresti, sa simti nevoia sa citesti poezie buna, eseu, proza,

teatru etc., sa poti aprecia ceea ce lecturezi prin introducerea unor categorii estetice, cum

sunt frumosul, grotescul, sublimul, tragicul, comicul, satiricul, ironicul, umoristicul, dar si

opusul acestora în sens valoric. Nu în ultimul rând, se impune si dezvoltarea spiritului creativ

ca forma de autoexprimare artistica prin intermediul cuvântului, de a aprecia în context larg

frumusetea limbii ce o vorbim cu totii, limba româna.

Educatia pentru si prin valori plastic – picturale. Socotit ca forma de expresie a dinamismului

interior, desenul în toate formele sale (desen dupa natura, decorativ, artistic, tehnic etc.)

reprezinta principalul mijloc de familiarizare a elevului cu limbajul artelor plastice, de

stimulare a expresivitatii plastice x) . Aceasta componenta a educatiei estetice îsi propune

sa dezvolte la elevi capacitatea de a discerne frumosul pictural de nonpictural, figurativul de

nonfigurativ, sa le formeze abilitati vizuale si manuale, gustul si imaginatia, dar si elementele

de gândire si comunicare plastica (a trasa si întelege un plan, o schita, un proiect a

comunica în limbaj plastic ceea ce simte, gândeste si traieste). Totodata educatia plastic –

picturala urmareste sa-i initieze pe elevi în perceperea, priceperea si crearea raporturilor

plastice – culori, linii, armonii si forme de reprezentare vizuala, le dezvolta – dupa cum

remarca R. Arnheim – capacitatea de a observa spatiul în raport cu tehnicile bi si

tridimensionale, le perfectioneaza modalitatile de interactiune dintre comportamentul motor

si controlul vizual, raporturile dintre orizontalitate si verticalitate, ca elemente ale morfologiei

compozitiei, asa cum este masura pentru muzica. (cf.3)

Educatia pentru si prin valori muzicale. Dintre toate artele, muzica este cel mai

aproape de sufletul omenesc, fiind prezenta în toate etapele devenirii sale. De la cântecul de

leagan, la cele scolaresti, de dragoste, ostasesti, doine, cântece haiducesti si pâna la cele

funebre omul a gasit mereu ocazia sa-si exprime "simtirea" si sa gaseasca în muzica curaj,

alinare etc x). Educatia muzicala consta, în principal, în sensibilizarea elevului la valoarea

melodica a unui text muzical global sau prin componentele lui – tema, armonie, polifonie,

timbru, dinamica. Finalitatile ei vizeaza crearea acelei unitati neegalabile dintre om si muzica

prin rezonanta afectiva si inefabil, formarea si rafinarea gustului muzical, discernerea

muzicalului de nonmuzical, vizând desigur si dezvoltarea auzului muzical, stapânirea

limbajului specific (notatie) si a structurii unei opere muzicale s.a. În cazul elevilor care

manifesta aptitudini pentru acest domeniu al artei se poate atinge si treapta creatiei muzicale

pe temeiul unirii dintre reactia emotional afectiva, starea de contemplare psihologica senina,

participarea intelectiva si volitiva (ascultare calitativa, launtrica, întelegerea superioara a

operei muzicale).

Educatia estetica se realizeaza si prin alte forme ale artei – arhitectura, teatrul, filmul,

ca si prin mijloacele de comunicare în masa. Procesul acesta este deosebit de complex. El

cere sensibilitate si efort modelator dar si competenta organizatorica si metodologica.

Formele ei de realizare sunt foarte variate. Ele cuprind întregul proces de învatamânt, orele

de dirigentie, activitatile extradidactice, totul poate sluji preocuparilor educative de potentare

a setei de traire a frumosului, de formare a conduitelor civilizate, întemeiate pe valorile

esteticii integrative, de stimulare a energiilor creatoare, concomitent cu pregatirea elevilor

pentru a respinge urâtul si tot ce-i legat de el în plan estetic, etic, filozofic si educational.

EDUCAȚIA ESTETICĂ PRIN ARTELE PLASTICE

Educația estetică reprezintă activitatea de formare – dezvoltare a personalității umane prin

intermediul frumosului din artă, societate, natură, receptat, evaluat și cultivat la

nivelulsensibilității, al raționalității și al creativității umane.Educația artistică nu se confundă

cu educația estetică. Educația artistică, factor esențialal educației estetice, se realizează prin

cunoașterea frumosului, prin mijlocirea diferitelor arte:literatură, muzică, desen, pictură.

Educația artistică reprezintă o latură esențială a educațieiestetice. Activitățile

artistico-plastice constituie un important mijloc de dinamizare a vieții psihice a copilului, a

proceselor sale intelectuale, afectiv-voliționale și motivaționale.Ca latură a educației,

educația estetică îndeplinește multiple funcții educative,exercitând o acțiune polivalentă

asupra dezvoltării personalității. Arta este principalamodalitate prin care se înfăptuiește

relația estetică dintre om și realitate, constând într-osesizare a generalului în particular, un

mijloc de a reflecta realitatea în plină dezvoltare. Artaexprimă întotdeauna ceva, poartă un

mesaj, comunicând sentimentele și ideile creatorului pecare beneficiarul de artă le

receptează și le asimilează într-un mod propriuÎn studii consacrate educației estetice se

evidențiază că arta aduce o contribuțieimportantă la formarea și dezvoltarea receptivității

generale. Această capacitate a psihiculuiuman, sensibilitatea față de ceea ce se petrece în

lumea exterioară, ca și în cea interioară-spirituală, de a sesiza, de a reține și de a reda

creator multiple aspecte ale realității, constituieo premisă și, totodată un rezultat al

demersului educațional.Educația estetică asigură condiții propice pentru stimularea și

promovarea creativitățiiîn toate domeniile de activitate, inclusiv în activitățile de învățare.

Educația estetică, prinliteratură și celelalte discipline poate să-i îndeplinească elevului

imaginea despre lumeaînconjurătoare, să i-o redea mai concret, să-l ajute s-o pătrundă mai

adânc. Prin aceasta îlajută să înțeleagă, să simtă aspectele realității studiate la diferite

obiecte de învățământ și dinunghiul de vedere artistic.Marea forță educativă a artei se

explică prin aceea că ea ne oferă nu numai ocunoaștere Plastică (prin imagini concrete) ci și

emotivă (afectivă). A înțelege o operă de artăînseamnă , înainte de toate, a o simți, a o trăi și

abia pe această bază a cugeta asupra ei. Arta posedă multiple valențe educative și

cognitive, deoarece se adresează nu numai afectivității șiimaginației, ci și gândirii și voinței.

Ea ne dă o cheie pentru a înțelege multiplele forme alevieții. În acest sens înțelegem

întrepătrunderea obiectivelor educației estetice cu obiectivelecelorlalte laturi ale educației.

Implicată în întregul proces de formare și autoformare a personalității, educația estetică

urmărește, în esență:

dezvoltarea capacității de percepere și înțelegere corectă a frumosului din realitate;

formarea conștiinței estetice , a gustului și simțului estetic;

formarea necesității și a posibilității de a participa la crearea frumosului în artă și înviață;

Deci, educația estetică urmărește pregătirea copilului pentru actul de valorizare –

recuperare – asimilare și cel de creare a valorilor estetice.În funcție de valorile estetice

utilizate predominant în dezvoltarea armonioasă a personalității putem face distincție între

educația estetică și educația artistică.

Deosebirea dintre ele privește nu numai conținutul ci și modalitățile de realizare.

Educația estetică are osferă mai largă, se referă la toate cele trei valori estetice ale naturii,

ale societății, ale artei,vizând educația pentru frumos, prin frumosul din natură, din societate,

din artă.

Educațiaartistică este o parte componentă a educației estetice, operează cu valorile artei și

utilizează ometodică adecvată fiecărui gen de artă: literatură, pictură, sculptură, arhitectură,

teatru, etc.Sarcinile educației estetice sunt:

a)Formarea atitudinii estetice a școlarului mic față de valorile estetice alenaturii, societății,

artei; b)Dezvoltarea aptitudinilor creatoare în diferite domenii ale artei;

Principalele componente ale atitudinii estetice sunt: gustul estetic, judecata

estetică,idealul estetic, sentimentele și convingerile estetice. Între aceste componente există

relații deinterdependență.Creativitatea este un obiectiv fundamental al întregului proces

educațional din școală,fiind nu numai posibil dar și necesar în toate domeniile. Creativitatea

este condiția de bază aartei, a atitudinii estetice și , în consecință o finalitate majoră a

educației estetice.Arta este, prin excelență, creație. În cadrul educație estetice, depistând și

dezvoltândaptitudinile artistice ale copiilor, se dezvoltă și alte aptitudini:practice,

tehnice,comportamentale, etc. Cu rare excepții, toți copiii îndrumați cu grijă sunt capabili să

deseneze,să cânte, să recite o poezie. Există, desigur, mari deosebiri în ceea ce privește

gradul și nivelulla care se poate ridica un copil.Obligația dascălilor este nu numai de a

descoperi din timp posibilitățile copiilor dotați,dar și aceea de a cunoaște disponibilitățile

celorlalți. Aceasta pentru a proceda diferențiat, pentru a scoate la iveală și a dezvolta

aptitudinile artistice în vederea formării viitorilor creatori în domeniul artelor. În procesul de

învățământ educația estetică se poate realiza prindiferite modalități: prin literatură ,prin

muzică, prin artele plastice, etc.

Artele plastice contribuie în mod deosebit la educația estetică a școlarilor formând

șidezvoltând spiritul de observație, atenția, reprezentările spațiale, imaginația

creatoare,interesul și plăcerea de a desena, de a colora, de a modela.Învățarea citit-scrisului

este precedată de exerciții de exprimare a simțămintelor și agândurilor prin desen, picturi

(spontane și naive), prin modelarea diferitelor obiecte. Ori decâte ori are la îndemână un

creion și o hârtie, copilul este tentat să ,,mâzgălească”ceva, demulte ori fără să știe ce

anume, numai din plăcerea de a se exprima pe această cale.Ca forme și mijloace de

educație estetică prin artele plastice sunt lecțiile de educațieartistică plastică, cercurile de

arte plastice, vizionare muzeelor și expozițiilor, manifestările speciale (cum ar fi ,,desenele

pe asfalt”).Pentru a asigura reușita educației artistico-plastice se impun anumite cerințe: a

lăsacopilului libertatea de exprimare, dascălii stimulând și sugerând, mai puțin

impunând.Desenul spontan exprimă personalitatea copilului, interesele, preferințele lui.

Acesta trebuieîndrumat fără a-i înăbuși creația personală, sprijinindu-l cu materiale, tehnici,

modalități deexprimare. Conținutul trebuie să rămână la dispoziția și originalitatea

copilului.Dascălii folosesc ocazii întâmplătoare și situații speciale organizate pentru

a-isensibiliza pe copii cu frumosul mediului ambiant: o pajiște verde presărată cu flori, un

parccu arbuști și copaci falnici, un apus de soare, un răsărit de lună, etc. Copiii se vor

obișnui nunumai să admire frumosul, ci să-l introducă în viața și munca lor. În om totul

trebuie să fiefrumos: și sufletul, și comportarea și înfățișarea exterioară.Școala este locul în

care copilul de 6-7 ani intră cu sufletul curat, pentru a primi hrană pentru minte și inimă. Noi,

cadrele didactice, ne aflăm aici pentru a-i oferi această hrană,exact când și cum are nevoie.

Notiuni generale despr artă:

Arta este în esen
ț
ă cea mai profundă expresie a creativită
ț
ii umane. Pe cât de dificil de

definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist î
ș
i alege singur

regulile
ș
i parametrii de lucru, se poate spune totu
ș
i că arta este rezultatul alegerii unui

mediu, a unui set de reguli pentru folosirea acestui mediu
ș
i a unui set de valori ce determină

ce anume merită a fi exprimat prin acel mediu pentru a induce un sentiment, o idee, o

senza
ț
ie sau o trăire în modul cel mai eficient posibil pentru acel mediu. Prin modul său de

manifestare, arta poate fi considerată
ș
i ca o formă de cunoa
ș
tere (cunoa
ș
terea artistică).

Defini
ț
ii

Într-un sens larg, termenul artă desemnează orice activitate, care se bazează pe cuno
ș
tin
ț
e,

exerci
ț
iu, percep
ț
ie, imagina
ț
ie
ș
i intui
ț
ie. Într-un sens mai strict, se adauga la cele de sus

lipsa de func
ț
ionalitate (practică), cunoa
ș
tere, estetică.

Britannica Online define
ș
te arta ca "îndemânare
ș
i imagina
ț
ie în crea
ț
ia de obiecte, medii

ambiante sau experien
ț
e estetice care pot fi împărtă
ș
ite" (the use of skill and imagination in

the creation of aesthetic objects, environments, or experiences that can be shared with

others.)

Defini
ț
ia
ș
i evaluarea artei a devenit problematică mai ales de la începutul secolului 20.

Richard Wollheim face distinc
ț
ie între trei moduri de acces: realist, unde calitatea estetică

este o valoare independentă de orice punct de vedere uman; obiectivist, unde calitatea

estetică este deasemeni o valoare absolută, dar dependentă de experien
ț
ă umană generală;

ș
i pozitia relativistă, în care calitatea estetică nu este o valoare absolută, dar depinde de,
ș
i

variază cu experien
ț
a umană a diferi
ț
ilor indivizi[] Un obiect poate fi caracterizat în func
ț
ie de

inten
ț
ie, sau lipsa acesteia, a creatorului său, indiferent de scopul sau func
ț
iunea lui. De

exemplu o cea
ș
că, care poate folosită ca un simplu recipient, poate fi considerat obiect de

artă, dacă e inten
ț
ionată obiect estetic. Deasemeni, o pictură poate fi considerată obiect de

me
ș
te
ș
ug (deci nu obiect de artă), dacă este un produs de masă.

Natura artei a fost descrisă de Richard Wollheim ca "unul din termenii cei mai elusivi (care

se eschivează) ale problemelor tradi
ț
ionale de cultură umană" (one of the most elusive of the

traditional problems of human culture).. A fost definită ca vehicol pentru expresia sau

comunica
ț
ia de emo
ț
ii
ș
i idei, un mijloc pentru explorarea
ș
i aprecierea elementelor formale

pentru sine,
ș
i ca mimesissau reprezenta
ț
i. Leo Tolstoi a identificat arta ca un mijloc indirect

de a comunica între persoane. Benedetto Croce
ș
i R.G. Collingwood au avansat ideea

idealistă că arta exprimă emo
ț
ii,
ș
i că opera de artă a
ș
adar există esen
ț
ialmente în mintea

creatorului.

Teoria artei î
ș
i are rădăcinile în filozofia lui Immanuel Kant
ș
i a fost dezvoltată în secolul 20.

Arta ca mimesis are rădăcini adânci în filozofia lui Aristotel.

Concluzie

Omul există, nu numai pe baza legilor intelectuale și practice, dar și în strînsă legătură cu

legile frumosului, armoniei și esteticului, care ne înconjoară, a societății și opera de artă.

însuși omul ar fi o operă de artă, dacă ar lua ca model idealul. Viața este o copia a artei, iar

rolul unor persoane din jur pare a fi a unor personaje din filmele rulate la cinematograf.

Foarte des vedem pecetea frumosului pe diferite obiecte, activități și lasă impresii plăcute

ochiului și nu numai.

Pentru om există nu numai o arta frumosului, dar și o artă de a trăi. Orișicine poate utiliza

această artă, în urma căruia viața sa poate deveni o capodoperă, dar cele mai multe ori

aceasta depinde și de societate, în care ar trebui să existe condițiile necesare. Pentru a fi cu

adevărat fericit, trebuie să fie și cei din jur fericiți, altfel, ceilalți din jur nu pot intra în același

joc cu tine. în acest joc ar trebui să joace toți, deoarece toți tind la frumusețe și în comun

fiind, ajută la formarea acesteea. în acestă situație frumosul va exista în toți, și nu în afara

lui, iar aceasta ajută la infiltrarea frumosului în cultură, iar cultura, la rîndul ei, face parte din

societate.

O societate estetă impune vestimentație elegantă, bunuri de consum, arhitectură, ceremonii,

spații comerciale, verzi, etc.

La rîndul său, educația, trage după sine frumosul. în acest context, există o artă a învățării și

educației, în care rolul principal este jucat de profesor, pe baza unui scenariu didactic bine

definit. Frumosul este acela, care se evidențiază în toate activitățile umane: nașterea,

moartea, căsătoria, războiul, pacea, etc. Pe pămînt există diferite culturi, care variază de la o

tară la alta, dar toți reacționează unanim, prin semne nonverbale, în fața frumosului.

Educația estetică nu limitează indivizii la alegerea adevăratului frumos. Ea pregătește

întîlnirea dintre om și frumos, luminează mintea umană, și deschide multe căi: de alegere,

de opțiune, de asimilare. Nici o persoană nu poate iubi arta, pînă nu înțelege graiul

acesteea, adică nu face legătură dintre diferite expresii artistice ale școlilor și anumiți artiști.

Un alt tip de analfabetism, care există în prezent, înafară de cel școlar, este și cel estetic.

Acest analfabetism te lasă impasibil în fața frumosului din jur.

O criză a artei nu este datorată lipsei de artiști din acest domeniu, dar lipsa receptivității

societății față de acest lucru. Ca atare, nu se poate vorbi de o criză în artă, ci mai bine zis, o

lipsă de comunicare, a sensibilității, care nu se adaptează noilor valori. De aceea este

nevoie în permanentă de înnoirea sensibilității receptive.

Adevărata artă nu este acea, care este pe placul publicului, dar care forțează să fie plăcută.

Educația estetică pregătește individul în înțelegerea frumosului și esteticului, care la rîndul

său, stimulează și întemeiază comportamentul uman.

BIBLIOGRAFIE

1. Cristea, S., "Dictionar de pedagogie", Ed. Litera, Bucuresti : Chisinau, 2000

2. Dancsuly,A., "Pedagogie", E.D.P., Bucuresti, 1979

3. Neacsu, I., "Educatia estetica", în Curs de pedagogie, T.U.B., 1988

4. Nicola, I., "Pedagogie", E.D.P., Bucuresti, 1994

5. Pascadi, I., "Idealul si valoarea estetica", Bucuresti, 1966

6. Salade, D., " Educatia prin arta si literatura", E.D.P., Bucuresti, 1973

7. Vaideanu, G., "Cultura estetica scolara", E.D.P., 1967