Conceptul de Dezvoltare Durabilă, Strategii și Competitivitatea în Economia Românească

Conceptul de dezvoltare durabilă, strategii și competitivitatea în economia românească

Petrică T. Nicoleta

Universitatea din București

Facultatea de Administrație și Afaceri

MASTER Administrarea Afacerilor Mici și Mijlocii, anul II

Prof. Coordonator : Conf. Univ. Dr. Dr. Habil. Cristina Popescu

București, 2016

Scopul acestei lucrari este de a analiza si evidentia rolul esential si importanta dezvoltarii durabile si a cresterii economice in spatiul romanesc, in conformitate cu toate aprobarile puse la punct. Obiectivul fundamental al Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă constă în asigurarea unui standard crescut de viață și prosperitate pentru oameni și societate în ansamblul ei, la nivel național, si in acelasi timp să nu se afecteze nevoile de bază ale generațiilor viitoare. Pe langa toate aceste aspecte, cresterea economica vizeaza și aspecte de dezvoltare umană și socială, precum și o dimensiune de protecție a mediului înconjurător, fara a periclita integritatea mediului. În plus, se arată că ‘politica de mediu și ecoinovarea pot promova creșterea economică, păstra și crea locuri de muncă, contribuind la competitivitate și ocupare’. Principalele direcții strategice în domeniul politicii energetice, pe care România trebuie să-și mobilizeze cu prioritate eforturile în conformitate cu obiectivele și politicile convenite la nivelul Uniunii Europene, sunt: securitatea energetică, dezvoltare durabila, competitivitate.

The purpose of this paper is to analyze and highlight the essential role and importance of sustainable development and economic growth in romanian territory, in accordance with all the approvals in place. The fundamental objective of the Sustainable Development of National Strategy consists in the ensurance of a high standard of life and properity for people and society, at a national level, and in the same time the fundamental needs of the next generations to not be affected. Beside all of this aspects, the economic growth points the aspects of human and social development, and a dimension of environment protection, without jeopardize the environmental integrity. In addition, it shows that "environmental policy and eco-innovation can promote economic growth, preserve and create jobs, contributing to competitiveness and employment". The main strategic directions in energetic policy domain, which Romania must mobilize with priority the efforts in accordance with the objective and politics agreed at European Union level, are: energetic security, sustainable development, competitiveness.

Cuvinte cheie: dezvoltare durabilă, creștere economică, competitivitate, direcții strategice

Introducere

Cea mai mai cunoscută și mai citată definiție generală a conceptului de dezvoltare durabilă este cuprinsă în așa-numitul Raport Brundtland al Comisiei Mondiale pentru Mediu și Dezvoltare: “dezvoltarea durabilă este dezvoltarea ce satisface nevoile prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.”

Caracteristicile esențiale ale dezvoltării durabile sunt: a) echitate, b) abordare pe termen lung și c) gândire sistemică.

Dezvoltarea durabilă vizează eliminarea disparităților în accesul la resurse, atât pentru comunitățile sărace ori marginalizate, cât și pentru generațiile viitoare, încercând să asigure fiecărei națiuni oportunitatea de a se dezvolta conform propriilor valori sociale și culturale, făra a nega altor națiuni ori generațiilor viitoare acest drept. Echitatea implică așadar o distribuție justă a costurilor și beneficiilor dezvoltării, atât între bogați și săraci, cât și între generații și națiuni.

Abordarea pe termen lung înseamnă luarea în considerație a nevoilor generațiilor următoare și conceperea de scenarii de dezvoltare echitabile, ce au ca bază resursele naturale limitate ale planetei. Gândirea sistemică cheamă la înțelegerea interacțiunilor complexe dintre subsistemele planetei, a efectelor de propagare dintre local și global și a multiplelor interdependențe dintre mediu, economie și societate.

Progrese ale dezvoltării durabile în România

Politica de mediu a UE reprezintă un aspect cheie pentru elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă, reflectată în formularea obiectivului său global. Ea nu poate să sune altfel decât prioritătile globale și regionale identificate și comunicate de Structurile ONU și, respectiv, ale Uniunii Europene. Politica de conformare la documentele programatice ale UE este rezumată mai jos (Tabel 1).

Tabelul 1. "Conformarea polticii de dezvoltare durabilă a României cu politica UE"(nota de subsol : Florian Colceag – Institutul European din România – Direcții Strategice ale Dezvoltării Durabile în România, 2006)

Sursa : Florian Colceag – Institutul European din România – Direcții Strategice ale Dezvoltării Durabile în România, 2006

Strategia de dezvoltare durabilă

Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă (CNDD), creat în 1997, ca proiect al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe, Academia Română și Fundația Universitară a Mării Negre, coordonează elaborarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă, adoptată de Guvern în 1999.

Obiectivul fundamental al Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă constă în asigurarea unui standard crescut de viață și prosperitate pentru oameni și societate în ansamblul ei, la nivel național; dezvoltarea economică în limitele durabilității, determinată de oferta capitalului natural, astfel încât să nu se afecteze nevoile de bază ale generațiilor viitoare. Strategia prevede crearea unui sistem-suport pentru următoarele priorități: sănătate publică; educație; creștere economică; conservarea resurselor energetice, susținute de o activitate complexă și interdisciplinară pentru protecția mediului.

Creșterea economică este un proces reversibil, are un caracter autoîntreținut, ceea ce înseamnă că ea se traduce prin modificări cumulative ale condițiilor de producție : investiții nete mai mari, tehnologii noi, calificarea forței de muncă, modificări ale obiceiurilor de consum, ale anticipației întreprinzătorului.

Conceptul de creștere :

 a ocupat un loc deosebit în dezbaterile anilor '60 și '70;

 a fost lansat în teoria economică în anul 1939 de către economistul englez Roy Harrod;

 este utilizat pentru a desemna amplificarea activității economice sau creșterea durabilă a producției la diferite niveluri, de la întreprindere până la economia națională și chiar cea mondială, dar în toate aceste analize el implică abordarea pe termen lung.

Coordonate ale conceptului de creștere economică :

 este o mișcare ascendentă a economiei și/sau a sectoarelor acesteia, reperabilă pe baza anumitor indicatori sintetici, îndeosebi a produsului intern sau național, exprimat în mărime absolută și pe locuitor.

 trebuie să se bazeze pe o mărire reală a producției sau a produsului intern/național brut sau net, creșterii valorice/monetare trebuind să-i corespundă o sporire a masei de bunuri materiale și servicii. Pentru aprecierea ei tebuie separată influența creșterii inflaționiste a prețurilor.

 implică și transformări structurale, în raporturile dintre ramurile și sectoarele economiei naționale, ca urmare a apariției unor noi produse și ramuri și a restrângerii altora;

 are la bază îndeosebi creșterea productivității factorilor, adică a producției sau produsului pe unitatea de factori (incluzând toți factorii);

 vizează și amplificarea schimburilor economice cu țările lumii și participarea activă la circuitul economic mondial;

 creșterea vizează direct latura cantitativă a procesului economic, urmărind multiplicarea reală a producției de bunuri materiale și sociale necesare și cerute în societate, ea nu poate fi privită în afara finalității sociale a activității economice, care este satisfacerea nevoilor umane, creșterea veniturilor populației și a nivelului de bunăstare;

 interferează cu dezvoltarea economică, aceasta incluzând însă și schimbările calitative de ordin social, instituțional, comportamental.

Factori de creștere economică :

1. Creșterea forței de muncă utilizate în activitățile și ramurile creatoare de bunui materiale și servicii și creșterea productivității muncii;

2. Ridicarea nivelului de educație și instruire a forței de muncă (investițiile în capitalul uman);

3. Investițiile în capitalul fizic prin ridicarea gradului de înzestrare a muncii cu mașini, utilaje, instalații, etc. (investiții în capitalul fizic);

4. Dezvoltarea științei și schimbările tehnologice, determinate de inovații care introduc noi produse, noi moduri de producție a bunurilor existente și noi forme de organizare a activității;

5. Resursele materiale utilizate și gradul de valorificare a acestora în procesul de producție;

6. Structura activităților de producție și a sistemului economic (structura pe ramuri, subramuri, sectoare care determină gradul de specializare și cooperare, etc.).

Beneficiile creșterii economice :

 Dezvoltarea societății omenești și îndeosebi experiența țărilor cu economie modernă pun în evidență o idee cu valoare de lege economică : "creșterea economică este unicul și cel mai puternic motor care poate genera creșteri pe termen lung ale standardului de viață". (Richard G. Lipsey, K. Alec Chrystal, Economia pozitivă, Ed. Economică, București, 1999, p. 687);

 Creșterea venitului național se reflectă în condițiile de muncă și de viață ale oamenilor prin relațiile de repartiție;

 În general, odată cu creșterea economică, sporesc atât veniturile individuale cât și resursele disponibile pentru investiții, simultan cu creșterea masei de bunuri materiale și servicii;

 Dinamismul țărilor industrializate s-a bazat pe câțiva piloni solizi: respect pentru marile echilibre economice; economisire și investiții mari pentru echipare tehnică și modernizare; investiții mari în capitalul uman; inovații intense și cuprinzătoare; larga deschidere spre piața mondială;

 Reușitele altor țări s-au bazat pe armonizarea pârghiilor și mecanismelor economiei de piață cu intervențiile statului și, în mod deosebit, pe respectarea și promovarea consecventă a unor principii fundamentale, între care pe primul plan se situează următoarele: menținerea "marilor echilibre", inflație redusă, economisire ridicată și consum moderat, finanțe publice sănătoase; investiții mari în formarea mâinii de lucru; promovarea consecventă și amplă a inovațiilor tehnice; deschiderea activă spre piața mondială; prețuri libere de a se ajusta în cadrul dreptului de proprietate protejat prin lege; sistem politic stabil.

Limitele creșterii economice :

Creșterea economică se confruntă și cu anumite limite, cele mai importante fiind:

 caracterul limitat și epuizabil al resurselor;

 tendințele sau aspirațiile multor oameni pentru consum care nu poate fi susținut cu tehnologiile existente;

 rezistența și greutățile pe care le întâmpină structurile economice și organizatorice la schimbare și înnoire;

 ineficiența și pierderile din sistemul economic, care limitează sau reduc ratele de creștere;

 impactul economiei asupra mediului și poluarea.

Dezvoltarea durabilă și creșterea competitivității României pe termen lung

Creșterea economică și limitele acesteia reprezintă o temă de controversă, cu istorie îndelungată. Încă de la începutul anilor 1970, în vestitul raport Granițele creșterii, se concluziona: “Dacă tendințele actuale de creștere în populația mondială, industrializare, poluare mondială, producție alimentară și exploatarea resurselor continuă neschimbate, atunci limitele creșterii pe această planetă vor fi atinse cândva în următoarea sută de ani” (Meadows și Meadows, 1972). Previziunile sumbre ale Clubului de la Roma nu au fost confirmate de evoluțiile ulterioare, dar raportul a avut meritul de a fi introdus pe agenda publică problemele cum ar fi cele legate de mediul înconjurător. Mai mult, deschiderea unui spațiu de discuție pe marginea creșterii s-a dovedit de înaltă relevanță pentru strategiile politice de dezvoltare. Raportat la populație, a început să fie vehiculat conceptul de “creștere zero” (numărul nașterilor egal cu numărul deceselor) și au fost dezvoltate studii și programe politice pentru atingerea acestui obiectiv. În ceea ce privește creșterea economică și consecințele acesteia au fost purtate vii polemici. Pe de o parte, creșterea economică era considerată a juca rolul de locomotivă ce trage după sine dezvoltarea tuturor celorlalte sfere ale societății. Pe de altă parte, “creșterea economică negativă” și stagflația (stagnare economică și inflație ridicată) din anii ’70 creau probleme pentru a căror rezolvare era nevoie de o nouă abordare și anume cea de “creștere echilibrată” sau de “creștere calitativă”, care include pe lângă creșterea economică și aspecte de dezvoltare umană și socială, precum și o dimensiune de protecție a mediului înconjurător.

Printre cele mai importante dimensiuni se află : dimensiunea de mediu, dimensiunea socială și dimensiunea economică. Deoarece această lucrare are ca temă centrală dezvoltarea economică, se dorește doar enumerarea celor de mai sus și evidențierea dimensiunii economice. Dimensiunea economică a dezvoltării durabile, pe lângă dematerializarea creșterii economice, se concentrează și asupra competitivității, mai ales prin dezvoltarea și diseminarea tehnologiilor ecoeficiente. Integrarea ecoeficienței în politicile Uniunii Europene este strâns legată de eforturile de integrare a aspectelor de mediu și a dezvoltării durabile în politicile sectoriale. Raportul pe 2004 al DG Environment subliniază rolul ecoinovării și al creșterii eficienței utilizării resurselor în efortul de a transforma economia UE în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaștere din lume, cu un echilibru între reformele economice stabilite prin Agenda Lisabona și politica de dezvoltare durabilă, bazată pe ecoeficiență și pe un plan ferm de acțiune în domeniul mediului. În plus, se arată că ‘politica de mediu și ecoinovarea pot promova creșterea economică, păstra și crea locuri de muncă, contribuind la competitivitate și ocupare’. Totuși, consumul total de resurse naturale va scădea atunci când creșterea productivității resurselor (calculată ca raport între total resurse utilizate și PIB) depășeste creșterea economică în termeni de PIB .

Agentia Europeană de Mediu identifică trei puncte de intersecție între ecoeficiență și obiectivele Strategiei Lisabona:

Creșterea ocupării în eco-industrii. În UE, ecoindustria – adică producerea de bunuri, servicii și tehnologii pentru măsurarea, prevenirea, limitarea ori corectarea impactului asupra mediului și a volumului de resurse utilizate – este deja extrem de competitivă pe piața mondială, acoperind împreună cu SUA și Japonia 85% din piața mondială. În Uniunea Europeană, eco-industriile au înregistrat o cifră de afaceri de 227 miliarde euro în anul 2004, repartizate între managementul poluării (145 miliarde euro) și managementul resurselor (82 miliarde euro), și reprezentând o pondere de 2,25% din PIB-ul UE-25. 77% din această cifră de afaceri este realizată în doar 4 dintre cele 14 ramuri de activitate economică ce intră în categoria eco-industrii: reciclarea și managementul deșeurilor solide și gunoiului, tratarea apei, producerea și distribuția apei potabile și reciclarea materialelor. Generatoare de peste 500.000 de noi locuri de muncă în ultimii 5 ani, eco-industriile au obținut rezultate mai bune decât restul economiei UE: în cadrul acestor ramuri funcționau mai mult de 3,38 milioane de angajați (direct și indirect) în 2004 (1,7% din forța de muncă a UE-25) și are un ritm de creștere de peste 5% pe an. Cererea de export pentru tehnologii de mediu, produse și servicii ecoeficiente este în creștere datorită creșterii globale a utilizării resurselor naturale, crizei petrolului și aplicării acquis-ului de mediu în noile state membre.

Creșterea competitivității prin scăderea costurilor. Industria prelucrătoare este forțată să-și crească competitivitatea, deoarece produsele ei (produse chimice, echipamente etc.) sunt mult mai prezente pe piața mondială decât serviciile, ale căror beneficiari aparțin mai ales pieței interne a UE.

Deoarece în multe industrii prelucrătoare costurile materiale și energetice depășesc pe cele legate de forța de muncă, creșterea ecoeficienței va avea impact direct asupra competitivității. Anumite statistici (de exemplu, structura costurilor industriei prelucrătoare a Gemaniei, cu 20% costuri salariale și 35-50% costuri materiale și energetice) arată că îmbunătățirea productivității energetice și a resurselor este o cale mai bună pentru creșterea competitivității economiei decât accentul pe reducerea costurilor salariale. În plus, creșterea productivității muncii are ca efect reducerea numărului de locuri de muncă. Mai mult, în UE productivitatea muncii este deja destul de ridicată, crescând cu 270% în ultimii 40 de ani, în vreme ce productivitatea energetică și cea a materiilor prime a crescut în aceeași perioadă cu doar 100%, respectiv 20%.

Dematerializarea creșterii economice. Un studiu recent privind efectele dematerializării creșterii economice asupra economiei Germaniei arată că, dacă economiile rezultate din reducerea costurilor materiale și energetice ar fi reinvestite, ar avea loc o creștere de 2,3% a PIB și 750.000 de noi locuri de muncă.

Competitivitatea economiei românești și obiectivele de dezvoltare durabilă

Competititivitatea, în sensul economic cel mai general, poate fi definită drept capacitatea unei națiuni de a forma un mediu economic, social și politic care să susțină crearea accelerată de valoare adăugată. Termenul este utilizat în multe sensuri, cu referire, de exemplu, la nivelul de dezvoltare al unei țări, la poziția comparativă a acesteia în comerțul internațional sau la performanțele și potențialul unei economii sau sectoare economice etc. Competitivitatea de preț este avantajul deținut de un produs în raport cu unul similar, având un preț de piață mai ridicat. O firmă este mai competitivă decât o alta atunci când poate produce același produs la un raport calitate/preț mai mare; în acest ultim caz, fenomenul ascunde o tehnologie mai performantă, o productivitate a muncii mai mare sau costuri mai mici cu forța de muncă.

În ierarhia World Economic Forum 2006-2007, bazată pe Global Competitiveness Index, România se află pe 68, față de 67 în 2005, în secțiunea de dezvoltare bazată pe eficiență, caracterizată prin procese de producție mai eficiente și produse de calitate superioară. În această secțiune, sursele de competitivitate sunt învațământul superior și formarea profesională (categoria 5), piețele eficiente (categoria 6) și capacitatea de a exploata tehnologia existentă (categoria 7).

În anii 2001-2006, România a înregistrat stabilitate macroeconomică, esențială pentru dezvoltarea durabilă a țării, caracterizată printr-o creștere a PIB bazată pe investiții și exporturi. Ritmul mediu anual al creșterii economice de circa 6% din perioada 2001-2006 s-a datorat construcțiilor (8,2 %), industriei (5,4 %) și serviciilor (5,8 %). În 2005, creșterea PIB de 4,1% s-a datorat creșterii semnificative din construcții (9,9%) și servicii (8,1%). Față de competitorii europeni, România înregistrează un nivel al PIB (la paritatea puterii de cumpărare) de aproximativ 50% din cel al noilor state membre și de aproximativ 40% din cel al celor mai slab dezvoltate țări din UE-15 (Grecia și Portugalia).

Productivitatea muncii (calculat ca raport între PIB la paritatea puterii de cumpărare și persoană ocupată) a crescut semnificativ, de la 27,9% din productivitatea medie a UE-25, în 2000, la 35,3%, în 2004, cu un ritm anual de creștere în industrie de 11,6% în perioada 2000-2003.

Productivitatea muncii (PIB LA PPC/persoană ocupată) -%-

Sursa : Eurostat, 2005

În industrie, această creștere a fost atât rezultatul reducerilor de personal, dar și al modernizării producției și al unui management competent, pe fondul creșterii ponderii capitalului străin în industria românească. Nivelul productivității în industria prelucrătoare este de cca. 4,5 ori mai mic decât media UE. Pe ansamblul economiei, creșterea în continuare a productivității muncii va necesita introducerea de tehnologii noi, metode moderne de producție și creșterea eficienței energetice. Volumul exporturilor s-a dublat în perioada 2000-2005, de la 11,273 mil Euro în 2000 la 22,255 mil Euro în 2005). Exporturile sunt bazate în proporție de aproximativ 98% pe industrie (cu industria echipamentelor, textilă și cea metalurgică pe primele locuri), depinzând în mare măsură de produse fără înalt conținut tehnologic.

Valoarea adaugată brută (VAB) în industrie a crescut, de la 30,9% în 2000, la 35,1% în 2004. Ponderea VAB a industriei prelucrătoare din total industrie a evoluat de la 68,3%, în 2000, la 79% în 2004, cu următoarele contribuții: metalurgia (27%), bunurile de consum (26%), chimia (20%), constructiile de mașini (11%) și electronică-electrotehnică (4%).

Industria prelucrătoare este principala componentă a industriei României: 79,4% din volumul producției industriale în 2004, angajând 85,4% din totalul forței de muncă din industrie. În perioada 2001-2004, s-au înregistrat creșteri semnificative la producția de cauciuc și mase plastice (201,3%), prelucrarea lemnului (180,3%), mijloace de transport rutier (151,0%), mașini și echipamente electrice (145,9%), industria chimică (149,0%), prelucrarea petrolului (122,3%), industria celulozei, hârtiei și a produselor din hârtie (122,2%), echipamente radio, TV și comunicații (140,9%), industria textilă (121,7%).

% (modificare procentuală față de anul precedent) Indicatorii producției industriale

Sursa : Institutul Național de Statistică

În 20004, structura industriei prelucrătoare era următoarea: industria alimentară și băuturi – 17,2%, produse textile – 2,9%, prelucrarea lemnului și a produselor din lemn (exclusiv mobilă) – 3,7%, metalurgie – 12,6%, construcții metalice și produse din metal –4,1%, alte ramuri – 59,5%.

Creșterea exportului industrial, corelată cu creșterea producției industriale, indică o creștere a competitivității în anumite sectoare industriale. Structura exporturilor industriei prelucrătoare reflectă ponderea ridicată a sectoarelor industriale tradiționale, care folosesc forță de muncă cu grad redus de pregătire și prezența redusă a sectoarelor de înaltă tehnologie.

Cât privește structura exportului industriei prelucrătoare, în perioada 1999-2004 s-a diminuat atât ponderea exportului de resurse (de la 16,1% la 15,6%), cât și a produselor de joasă tehnologie (de la 49,6% la 43,1%); ponderea produselor de tehnologie medie a crescut de la 16,1% la 22,3%, iar a celor de înaltă tehnologie de la 2,5% la 5%. În 2004, din totalul exporturilor României, de 18.953 mil. Euro, aportul industriei a fost substanțial, de 18,560 mil. Euro, din care cel al industriei prelucrătoare de 18.432 mil. Euro. Cele mai importante ramuri ale industriei prelucrătoare din acest punct de vedere au fost (în mil. Euro): articole de îmbrăcăminte (3.409), produse textile (845), pielărie și încălțăminte (1368), prelucrarea lemnului și a produselor din lemn, exclusiv mobilier (847), prelucrarea țițeiului, cocsificarea cărbunelui si tratarea combustibililor nucleari (1196), substanțe și produse chimice (1031), metalurgie (2647), mașini și echipamente, exclusiv echipamente electrice și optice (1355) și masini și aparate electrice (1366). Exporturile FOB realizate în perioada 1.I-30.IX 2006 au fost de 19095,9 milioane euro, valoarea acestora fiind cu 16,0% mai mare fatã de perioada 1.I-30.IX 2005. În structura exporturilor, 6 din cele 22 de secțiuni de bunuri din Nomenclatorul Combinat dețin împreună 77,5% din totalul exporturilor, după cum urmează: mașini și dispozitive mecanice, mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile (20%); articole de îmbrăcăminte confecționate din țesături, tricotate sau croșetate, materii textile (16,5%); produse metalurgice (14,7%); produse minerale (țiței, produse petroliere, minereuri, cărbuni, ciment, sare ș.a.) (11,4%); mijloace și materiale de transport (9,4%); încălțăminte și articole similare (5,5%).

În România, activitatea de cercetare-dezvoltare și inovare (CDI) se desfășoară în cea mai mare parte în sectorul public (circa 60%), cu finanțare încă insuficientă dar situată în creștere accentuată, în ultimii ani (cheltuielile totale pentru cercetare-dezvoltare au reprezentat doar 0,4% din PIB, în 2004, crescând in 2006 la 0,7% din PIB, din care 0,37% in sectorul public). Pentru 2007, bugetul va aloca 0,5% din PIB pentru cheltuilile cu cercetarea-dezvoltarea, strategia anunțată de guvern țintind către atingerea obiectivului de 1% din PIB cheltuieli publice la orizontul anilor 2010-2011. Lipsa fondurilor a împiedicat și încă împiedică accesul companiilor la rezultatele activității de CDI și la transfer tehnologic. Companiile au alocat pentru inovare în 2004 doar 3% din cifra de afaceri, din care 24,5% pentru C-D, 53,4% pentru achiziționarea de echipamente și 6,6% pentru brevete și licențe.

Date preliminare din Buletinul “ Cercetare – dezvoltare în România – serie statistică (2000 – 2005)”, în pregătire la Institutul Național de Statistică

Sursa: Anuarul Statsitic al României 2005

Există slabe legături între cercetarea din sectorul public și economie și o capacitatea redusă de valorificare economică a rezultatelor cercetării. S-au făcut abia primii pași în realizarea infrastructurii de transfer tehnologic și inovare, prin constituirea centrelor de transfer tehnologic, a incubatoarelor de afaceri inovative, a oficiilor de legatură cu industria și a parcurilor științifice și tehnologice. Ca urmare, obiectivul POS Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) în acest domeniu este creșterea capacității de C-D și stimularea cooperării între instituțiile de CDI și sectorul productiv. Prin Axa prioritară 1 (Promovarea sistemului inovativ de producție) se vor promova activitățile inovative cu valoare adaugată mare, care folosesc tehnologii și echipamente avansate, cu impact mai redus asupra mediului. POS CCE include de asemenea măsuri ce vor contribui la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă a României, având în vedere o parte din acțiunile indicate de Summit-ul ONU asupra Dezvoltării Durabile de la Johannesburg: promovarea cooperării dintre sectorul de C-D și firme, promovarea producerii de energie curată; valorificarea resurselor regenerabile de energie și a tehnologiilor alternative.

Tabelul 2. Analiza SWOT a competitivității economiei românești din prisma obiectivelor de dezvoltare durabilă

Sursa: MEC, Program Operational Sectorial Cresterea competitivitatii economice, iunie 2006.

Orizonturi 2013-2020-2030

Orizont 2013. Obiectiv național: Satisfacerea necesarului de energie pe termen scurt și mediu și crearea premiselor pentru securitatea energetică a țării pe termen lung conform cerințelor unei economii moderne de piață, în condiții de siguranță și competitivitate; îndeplinirea obligațiilor asumate în baza Protocolului de la Kyoto privind reducerea cu 8% a emisiilor de gaze cu efect de seră; promovarea și aplicarea unor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice și respectarea principiilor dezvoltării durabile.

Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, este deosebit de importantă racordarea la cadrul general al politicii energetice comunitare care are patru obiective majore pe termen mediu și lung: creșterea securității alimentării cu energie și a infrastructurii critice; creșterea competitivității în domeniul energiei, reducerea impactului asupra mediului și integrarea în piața regională de energie.

Principalele direcții strategice în domeniul politicii energetice, pe care România trebuie să-și mobilizeze cu prioritate eforturile în conformitate cu obiectivele și politicile convenite la nivelul Uniunii Europene, sunt:

Securitatea energetică: Menținerea suveranității naționale asupra resurselor primare de energie și respectarea opțiunilor naționale în domeniul energiei; creșterea siguranței ofertei de energie și menținerea unui grad acceptabil de dependență față de importuri prin diversificarea surselor de import, a resurselor energetice proprii, a rutelor și rețelelor de transport naționale și regionale; cooperarea regională pentru protecția infrastructurii critice in domeniul energiei;

Dezvoltarea durabilă: Îmbunătățirea eficienței energetice pe întregul lanț resurse – producție – transport-distribuție-consum final prin optimizarea proceselor de producție și distribuție și prin reducerea consumului total de energie primară raportat la valoarea produselor sau serviciilor; creșterea ponderii energiei produse pe baza resurselor regenerabile în consumul total și în producția de electricitate; utilizarea rațională și eficientă a resurselor primare neregenerabile și scăderea progresivă a ponderii acestora în consumul final; promovarea producerii de energie electrică și termică în centrale de cogenerare de înaltă eficiență; valorificarea resurselor secundare de energie; susținerea activităților de cercetare-dezvoltare-inovare în sectorul energetic, cu accent pe sporirea gradului de eficiență energetică și ambientală; reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului și respectarea obligațiilor asumate în privința reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și a emisiilor de poluanți atmosferici;

Competitivitatea: Continuarea dezvoltării și perfecționării piețelor concurențiale de energie electrică, gaze naturale, petrol, uraniu, cărbune, servicii energetice; promovarea surselor regenerabile cu ajutorul certificatelor verzi, în contextul integrării regionale; pregătirea pieței de certificate albe privind utilizarea eficientă a energiei; participarea la schema comunitară de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră; liberalizarea tranzitului de energie și asigurarea accesului constant și nediscriminatoriu al participanților din piață la rețelele de transport, distribuție și la interconexiunile internaționale; dezvoltarea infrastructurii energetice; continuarea procesului de restructurare și privatizare în sectoarele energiei electrice, termice și gazelor naturale; continuarea procesului de restructurare în sectorul de extracție și utilizare a lignitului în vederea creșterii profitabilității și accesului pe piața de capital; înființarea bursei regionale de energie și participarea în continuare a Romaniei la procesul de consolidare a piețelor energetice la nivel european.

Prin măsuri coerente de creștere a eficienței energetice se va obține o reducere a consumului de energie finală cu 13,5% în perioada 2008-2016 în comparație cu nivelul consumului mediu din perioada 2001-2005, în conformitate cu primul Plan Național de Acțiune în domeniul Eficienței Energetice 2007-2010. Acest obiectiv se va realiza prin măsuri legislative, reglementări, acorduri voluntare, extinderea serviciilor pentru economii de energie, instrumente financiare și de cooperare.

Orizont 2020. Obiectiv național: Asigurarea funcționării eficiente și în condiții de siguranță a sistemului energetic național, atingerea nivelului mediu actual al UE în privința intensității și eficienței energetice; îndeplinirea obligațiilor asumate de România în cadrul pachetului legislativ „Schimbări climatice și energie din surse regenerabile” și la nivel internațional în urma adoptării unui nou acord global în domeniu; promovarea și aplicarea unor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice și respectarea principiilor dezvoltării durabile.

Potrivit studiului de impact realizat în vederea menținerii unui echilibru echitabil între eforturile întreprinse de statele membre ale UE pentru atingerea obiectivului de reducere unilaterală în anul 2020 a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% față de nivelul de emisii din 1990, sectoarele non-ETS (din afara schemei de comercializare a certificatelor de emisii) din România, reprezentate prin sursele mici din sectoarele de energie și industrie și din sectoarele transporturi, construcții, agricultură, deșeuri etc. ar fi posibil să beneficieze de o creștere de 19% a emisiilor de gaze cu efect de seră raportate la nivelul anului 2005.

În România, au fost identificate pentru fiecare sector în parte potențialele efecte negative cauzate de schimbările climatice, precum și recomandările privind măsurile de adaptare și studiile necesare în vederea unei mai bune abordări științifice a adaptării. Urmare a unei evaluări preliminare, fără a avea studii sectoriale și scenarii climatice suficient de detaliate la nivelul României, sunt propuse următoarele acțiuni:

• Integrarea adaptării la efectele schimbărilor climatice în momentul aplicării și al modificării legislației și politicilor actuale și viitoare;

• Revizuirea bugetului, a tuturor strategiilor și programelor naționale astfel încât să se asigure includerea aspectelor privind adaptarea în politicile sectoriale;

• Stabilirea căilor de comunicare în vederea implementării măsurilor de adaptare la nivel local. O mare parte din deciziile care influențează în mod direct sau indirect adaptarea la schimbările climatice se iau la nivel local;

• Creșterea gradului de conștientizare privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice. Schimbările de comportament în cadrul societăților și comunităților depind într-o mare măsură de gradul de conștientizare a problemei.

Orizont 2030. Obiectiv național: Alinierea la performanțele medii ale UE privind indicatorii energetici și de schimbări climatice; îndeplinirea angajamentelor în domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră în concordanță cu acordurile internaționale și comunitare existente și implementarea unor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice.

România va continua să contribuie efectiv, conform acordurilor în vigoare la nivel internațional și comunitar, la implementarea obiectivelor comune ale Uniunii Europene în domeniul schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și implementarea de măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice.

Prin creșterea eficienței energetice, consumul de energie primară se va reduce cu 30%, iar consumul de energie finală cu 26% comparativ cu media consumului din perioada 2001-2005. Se va generaliza iluminatul cu lămpi eficiente.

Se va extinde utilizarea tehnologiilor curate de producere a energiei electrice și căldurii bazate pe surse de energie și centrale electrice cu emisii foarte reduse de carbon, prevăzute cu facilitați pentru captarea și stocarea geologică a dioxidului de carbon.

Va continua construirea de centrale și amenajări hidrotehnice care să prelucreze 15-20% din potențialul hidroenergetic amenajabil dar încă nevalorificat. În vederea acoperirii necesarului de energie electrică pentru dezvoltarea economică și consum se vor realiza suplimentar 2 unități nuclearo-electrice. Se va continua reabilitarea termică a circa 40% din fondul existent de clădiri multietajate precum și dezvoltarea de proiecte de clădiri pasive sau cu consumuri energetice foarte reduse (15-50 kWh pe metru pătrat și an).

Idei in rezumat

Dezvoltarea durabilă presupune în mod esențial existența în armonie a trei piloni fundamentali pentru civilizația contemporană: economic, social (inclusiv educație și cultură) și mediu. În analizele și evaluările realizate pe tema dezvoltării durabile, în ceea ce privește România trebuie luate în considerarea două aspecte primordiale:

România este țara membră a Uniunii Europene, ceea ce implică respectarea normelor UE, dar și necesitatea negocierii includerii unor priorități naționale care să se subscrie nevoilor României având în vedere deficitul semnificativ de dezvoltare economică față de țările din vestul și centrul Europei.

Includerea componentei de mediu cu aceeași putere alături de pilonii economic și social, aceasta ar trebui să constituie un motor de creștere economică și nu un obstacol în atingerea unui nivel de trai comparabil cu statele dezvoltate din vestul Europei.

În urma dezbaterii proiectului la nivel național și regional, cu implicarea activă a factorilor interesați și cu sprijinul conceptual al Academiei Române, Strategia propune o viziune a dezvoltării României în perspectiva următoarelor două decenii, cu obiective care transced dur ciclurilor electorale și preferințele politice conjuncturale:

Orizont 2013:

Încorporarea organică a principiilor și practicilor dezvoltării durabile în ansamblul programelor și politicilor publice ale României;

Orizont 2020:

Atingerea nivelului mediu actual al țărilor Uniunii Europene la principalii indicatori ai dezvoltării durabile;

Orizont 2030:

Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al țărilor UE.

Îndeplinirea acestor obiective strategice va asigura, pe termen mediu și lung, o creștere economică ridicată și, în consecință, o reducere substanțială a decalajelor economico-sociale dintre România și celelalte state membre ale UE.

Prin prisma indicatorului sintetic prin care se masoară procesul de convergența reală, se creează astfel condițiile ca produsul intern brut pe cap de locuitor al României să depășească în anul 2013 media UE din acel moment, să se apropie de media UE în anul 2020 și să fie ușor superior nivelului mediu european în anul 2030.

Direcțiile principale de acțiune, detaliate pe sectoare și orizonturi de timp sunt:

Corelarea rațională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investiționale în profil inter-sectorial și regional, cu potențialul și capacitatea de susținere a capitalului natural;

Modernizarea accelerată a sistemelor de educație și formare profesională, sănătate publică și servicii sociale, ținând seama de evoluțiile demografice și de impactul acestora pe piața muncii;

Folosirea generalizată a celor mai bune tehnologii existente, din punct de vedere economic și ecologic, în deciziile investiționale; introducerea fermă a criteriilor de eco-eficiență în toate activitățile de producție și servicii;

Anticiparea efectelor schimbărilor climatice și elaborarea din timp a unor planuri de măsuri pentru situații de criză generate de fenomene naturale sau antropice;

Asigurarea securității și siguranței alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale României, fără a face rabat de la exigențele privind menținerea fertilității solului, conservarea biodiversității și protejarea mediului;

Identificarea unor surse suplimentare de finanțare pentru realizarea unor proiecte și programe de anvergură, în special în domeniile infrastructurii, energiei, protecției mediului, siguranței alimentare, educației, sănătății și serviciilor sociale;

Protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural național; racordarea la normele și standardele europene privind calitatea vieții.

Referințe bibliografice

1) World Commission on Environment and Development, Our common future, Oxford University Press, 1987, p. 43.

2) Sustainable Development Gateway, Introduction to Sustainable Development, http://www.sdgateway.net/

3) Friends of the Earth Olanda, Sustainable consumption: A global perspective, Amsterdam, Friends of the Earth Netherlands, 1996, p. 8

4) Adepții acestui punct de vedere sunt numeroși chiar și azi în dezbaterile asupra situației țărilor în tranziție de la comunism la economie de piață și democrație, inclusiv în România.

5) Scăderea între 1973-1983 a ratelor de creștere ale produsului general prin comparație cu ratele anilor 1963-1970. Spre exemplu, în Germania evoluția a fost de la 4,43 la 1,64, iar în Japonia de la 10,43 la 3,70. (Thelma Liesner, Economic Statistics 1900-1983, 1985, citată de către Dahrendorf, 1996, p.189)

6) COM(2005) 17 final, 27 ianuarie 2005, 2004 Environmental Policy Review.

7) Sustainable Europe Research Institute (SERI) Viena et al., Eco-Efficient Innovation. State of the Art and Policy Recommendations, www.seri.at .

8) Ernst & Young, Study on Eco-Industries. Its size, employment, perspectives and barriers to growth in an enlarged EU, raport către DG Environment European Commission, August 2006.

9) Fischer et all, Wachstums- und Beschäftigungsimpulse rentabler Materialeinsparungen, Hamburgisches Welt-Wirtschafts-Archiv, 84, Jahrgang, Heft 4, 2004.

10) World Economic Forum, Global Competitiveness Report 2006-2007, www.weforum.org .

11) Cf. Ministerul Economiei si Comerțului, Program Operațional Sectorial Cresterea competitivitatii economice, iunie 2006.

12) Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030 , Guvernul României, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, Bucuresti, 2008

13) Florian Colceag – Institutul European din România, 2006 – Direcții Strategice ale Dezvoltării Durabile în România. (http://strategia.cndd.ro/docs/comentarii/3_fc.pdf)

14) Anuarul Statistic al României