. Conceptul de Asigurare Si Necesitatea Asigurarii
Introducere
Trăim într-o lume nesigură, în care diferite evenimente întâmplătoare pot afecta iremediabil activitatea unui individ sau a unei companii. Lumea a fost nesigură de la începuturile sale, nu este numai o caracteristică a zilei de azi, iar oamenii s-au arătat preocupați de prevenirea pagubelor sau măcar de micșorarea acestora încă din cele mai vechi timpuri. De altfel, se pare că primii care au apelat la o formă de asigurare au fost negustorii babilonieni, care, grupați în uniuni, suportau în comun pierderile pe care le sufereau caravanele lor, fie ca urmare a unor jafuri, fie din cauza unor dezastre naturale.
Ce se întâmplă astăzi? Nici cu dezvoltarea excepțională a tehnologiei, omenirea nu poate să țină sub control fenomenele naturale. Cutremurule, furtunule, erupțiile vulcanice pot fi într-o oarecare măsură anticipate sau monitorizate, dar nicidecum controlate. Transporturile nu se mai fac cu cămila, calul sau căruța, dar din nefericire avionul, trenul sau automobilul prezintă la fel de multe riscuri. Accidente se întâmplă la tot pasul, iar jafurile, furturile și tâlhăria țin de natura umană. Riscurile vor exista întotdeauna, riscuri privind sănătatea oamenilor, riscul privind bunurile lor, riscuri ce decurg din activitatea lor profesională, riscuri privind mărfurile și activele companiilor.
Într-o lume în care evenimentele nefavorabile imprevizibile sunt un dat, cea mai bună soluție este să transferi riscurile altcuiva. De aceea s-au inventat serviciile sau mai bine zis produsele de asigurări, oferite de societățile specializate, prin care acestea preiau diferite riscuri, bineînțeles contra unei sume de bani. În occident există o adevărată cultură a asigurărilor. Toată lumea are asigurări de viață, medicale, asigurări pentru automobil, pentru casă, firmele își asigură mărfurile, bunurile materiale. Asigurarea e ceva firesc, normal, face parte din cotidian. De ce? Pentru că Occidentul are o cultură a dreptului de proprietate, iar proprietatea se apără juridic, dar și prin prevenirea și asigurarea eventualelor pagube.
Societatea românească și-a dezvoltat în ultimii zece ani simțul proprietății, iar marile companii de asigurări au intrat masiv pe piață, simțind potențialul unei cereri în formare. Cu cît românii au avansat mai mult în economia de piață, cu atât a crescut nevoia lor pentru asigurări. Dacă societățile de asigurări au știința de a ne asalta cu produse specifice, consumatorul român nu are în acest domeniu cultura celui occidental.
În particular, piața de asigurări din Republica Moldova are drept scop să permită asigurătorilor să-și conducă operațiunile comerciale parțial degajați de consecințele unei eventuale pierderi, respectiv avarieri ale mijloacelor de transport sau ale bunurilor transportate.
În etapa actuală de dezvoltare a economiei naționale, un rol important revine relațiilor de asigurări care prezintă un tip de afacere particular. O trăsătură importantă a economiei moderne o reprezintă necesitatea asigurării bunurilor împotriva consecințelor economice ale pierderii sau distrugerii lor. Pe de altă parte, societățile de asigurare participă activ pe piața financiară, joacă un important rol în concentrarea ofertei de capital.
Economia de tranziție impune și studierea pieței de asigurări, care devine un sector major al economiei naționale. Acest lucru este demonstrat prin faptul că dezvoltarea pieței asigurărilor, atât în țările cu economie de piață dezvoltată, cît și în cele în curs de dezvoltare (exemplu Republica Moldova), presupune o analiză detaliată a tuturor factorilor de influență.
Problematica asigurărilor atât la nivel macroeconomic, cît și la nivelul întreprinderilor de asigurare a fost studiată profund în literatura de specialitate din străinătate, neputîndu-se spune același lucru despre cercetările efectuate în Republica Moldova. Prin urmare, ținând cont de condițiile economiei de tranziție, de situația piețelor de asigurări, care sunt în curs de dezvoltare, se poate spune că această temă este actuală și necesită o cercetare științifică amănunțită.
Scopul și obiectivele cercetării constau în studierea literaturii de profil, sintetizarea experienței în domeniile acumulate pe plan european, în primul rând în Republica Moldova, dar și în alte țări, abordarea principiilor teoretice și metodologice ale pieței asigurărilor.
Sarcinile ce reies din scopul propus sunt multiple: examinarea și studierea literaturii străine în domeniul pieței de asigurări și al rolului asigurărilor ca și categorie economică; diagnosticul pieței asigurărilor din țările dezvoltate din punct de vedere economic și din Republica Moldova; elaborarea unor propuneri privind formarea cererii și ofertei de asigurări, îmbunătățirea sistemului legislativ și adaptarea acestuia la cerințele economiei de piață.
Scopul cercetării a determinat structura acestei lucrări, care constă din introducere, 4 capitole, concluzii, bibliografie selectivă.
Analiza economică și financiară a pieței asigurărilor, ca obiect al investigațiilor a permis evidențierea tendințelor de dezvoltare la nivelul companiilor de asigurări. În baza acestor cercetări s-au extras unele concluzii privind perfecționarea contractului de asigurări pentru diferite segmente economice.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării îl constituie lucrările științifice ale economiilor din țară și din străinătate în domeniul asigurărilor. De asemenea, a fost studiată legislația Republicii Moldova care reglementează activitatea de asigurare. Metodele principale de cercetare sunt: comparația, deducția, inducția, metodele analitice, grupările statistice calculul indicatorilor sintetici financiari, abordarea sistemică.
Baza informațională este formată din: actele normative și datele economice furnizate de Serviciul de Stat pentru Supravegherea Asigurările care funcționează pe lîngă Ministerul de Finanțe al Republica Moldova; dările de seamă ale companiilor de asigurare, precum și datele Departamentului de Statistică și Sociologie al Republicii Moldova.
Capitolul I Conceptul teoretic al asigurărilor în economia de piață
Conceptul de asigurare și necesitatea asigurării
Asigurarea este un sistem de relații economice care implică aportul unui mare număr de persoane fizice sau juridice în constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenințate de pericolul, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de evenimente viitoare posibile, dar nesigure.
Asigurarea este un mijloc de repartizare asupra unui număr mare de persoane fizice sau juridice a pagubei provocate de un fenomen, eveniment, sau complex de fenomene, evenimente ce afectează un număr redus dintre acești subiecți.
Asigurarea este și o practică a creării în mod preventiv a condițiilor pentru dezdăunarea celor care au suferit pagube sau pentru plata sumelor cuvenite celor în viața cărora au apărut evenimente asupra cărora au cuvenit să uzeze de asigurare.
În țările cu economie dezvoltată, asigurările sunt un domeniu de mare interes pentru economia națională a cărei valoare adăugată contribuie substanțial la creșterea PIB-ului cu toate avantajele care decurg din aceasta: oferă locuri de muncă, constituie fonduri ce sunt oferite pe piața financiară internă sau internațională, sistemul despăgubirilor contribuie la aducerea păgubiților la situația anterioară suportării consecințelor riscului îndeplinit.
Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi sau în afaceri (cu alte cuvinte riscuri personale și riscuri comerciale).
Riscurile comerciale includ:
riscul de incendiu;
riscul de furt;
riscul de răspundere legală;
Fiecare persoană se poate confrunta cu riscuri personale în situația în care bunurile sale sunt distruse sau devin răspunzători în urma unor acțiuni neglijente.
Riscul reprezintă posibilitatea de a ajunge la primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă. Riscul poate fi astfel un pericol posibil.
Promovarea activității de asigurare implică anumite premise care decurg din caracterul evenimentelor care justifică promovarea asigurărilor:
caracterul aleator;
caracter evaluabil;
mutualitatea;
extensia numerică (distribuirea) asiguraților;
echidistanța față de risc;
Caracterul aleator: pentru promovarea unei asigurări evenimentul trebuie să fie întâmplător, realizarea lui să nu depindă de voința persoanelor fizice sau juridice implicate. Uneori, persoanele fizice sau juridice implicate nu pot interveni pentru a declanșa unele evenimente (de exemplu catastrofele naturale). Intervenția subiectivă a persoanelor este îngrădită și de lege: în cazul incendiilor sau a decesului provocat, accidentului corporal provocat în vederea încasării sumelor prevăzute în contractul de asigurare.
Caracterul evaluabil al evenimentelor: presupune ca includerea în categoria evenimentelor asigurabile a celor care se supun cercetării statistice. Evoluția acestor evenimente trebuie să urmeze o lege de repartiție statistică ce poate fi studiat cu ajutorul calculului probabilităților. Studiul vizează numărul de cazuri înregistrate, regularitatea acestora, zona afectată, mărirea pagubelor.
Mutualitatea presupune constituirea și utilizarea fondului de asigurare pe principiul solidarității: „toți pentru unul, și unul pentru toți”, fapt care presupune crearea unui fond de despăgubire prin aportul unui mare număr de asigurați, sumele care constituie despăgubirile fiind utilizate selectiv, doar pentru aceia care au fost afectați.
Extensia numerică asiguraților este o necesitate în asigurări impusă de calcularea pe baze statistice a primelor de asigurare, evaluarea și distribuirea riscului, asigurarea unor resurse suficiente pentru constituirea și folosirea eficientă a fondului de asigurare.
Echidistanța față de risc a asiguraților presupune identificarea intereselor similare ale asiguraților pentru a promova o anumită formă de asigurare, dezdăunarea în mod identic a asiguraților pentru o anumită categorie de riscuri.
Introducerea unui tip de asigurare presupune condiții subiective precum: interesul pentru asigurare și condiții obiective care presupun ca evenimentele ce fac obiectul asigurării să fie : sporadice, să prezinte o anumită regularitate, să fie dispersate în teritoriu, să se producă în viitor.
În domeniul economic asigurarea compensează financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile constituie pentru compensarea financiară a asiguratului sunt create de asigurător din primele plătite de persoanele sau organizațiile care au cumpărat asigurări.
În schimbul primelor plătite acestor fonduri, asigurătorul acceptă riscul unor despăgubiri suficient de mari atunci când deținătorul poliției va suferi un prejudiciu.
Astfel asigurarea este o metodă de transfer a riscului, iar asigurătorii sunt cei care preiau, își asumă riscul.
Fiecare deținător de poliție contribuie la fond în mod proporțional cu probabilitatea de risc, precum și cu valoarea probabilă a efectelor acestuia.
Principalele funcții ale asigurării sunt:
distribuția daunelor;
furnizarea unei protecții asiguratului;
Distribuția daunelor se face între mai mulți deținători de polițe, lucru care altfel nu poate fi realizat, iar daunele financiare ale asiguraților se distribuie între asigurați prin compensarea celor care suferă pagube din fondurile constituite.
Distribuirea daunelor este echitabilă pentru că fiecare deținător de poliță plătește o sumă proporțională cu riscul introdus.
De fapt contribuțiile asiguraților nu sunt egale și nici întîmplătoare, iar societatea de asigurări estimează primele aferente fiecărui asigurat.
Furnizarea unei protecții asiguratului prin creșterea securității oferite de asigurare. Această protecție este importantă când se impune răspunderea legală. Asigurarea înlătură riscul și poate să elibereze deținătorului poliței de o potențială dificultate financiară.
Eători de polițe, lucru care altfel nu poate fi realizat, iar daunele financiare ale asiguraților se distribuie între asigurați prin compensarea celor care suferă pagube din fondurile constituite.
Distribuirea daunelor este echitabilă pentru că fiecare deținător de poliță plătește o sumă proporțională cu riscul introdus.
De fapt contribuțiile asiguraților nu sunt egale și nici întîmplătoare, iar societatea de asigurări estimează primele aferente fiecărui asigurat.
Furnizarea unei protecții asiguratului prin creșterea securității oferite de asigurare. Această protecție este importantă când se impune răspunderea legală. Asigurarea înlătură riscul și poate să elibereze deținătorului poliței de o potențială dificultate financiară.
Efectele secundare decurg din asigurare sunt următoarele:
societățile comerciale nu mai sunt nevoite să creeze rezerve pentru a acoperi posibilele daune. În schimb vor plăti o primă de asigurare (contribuție fixă) obținând astfel o protecție financiară, iar fondurile firmei pot fi folosite pentru dezvoltare.
Securitatea oferită de asigurare facilitează creditele de export și cele ipotecare. Băncile sau alte instituții financiare solicită asigurări (maritime) pentru a acorda credite la export, iar în cazul asigurării contra incendiului, creditorii ipotecari sunt eliberată de teama producerii unor incendii.
Fondurile create și investite de asigurători furnizează capital industriei și comerțului, asigurătorul are dreptul de a folosi fondurile disponibile pentru a obține prin investiții un profit.
Consultanța oferită de asigurători la evaluarea și subscriere sprijină prevenirea daunelor, a prejudiciilor și pierderilor din incendii. În acest caz asigurătorii pun la dispoziția asiguraților cunoștințele și experiența lor.
Beneficiile aduse comunității prin transferul compensatoriu de la nivelul statului spre societatea de asigurare.
Protecția împotriva riscului
Oricine are nevoie de protecție, indiferent dacă ne gândim la persoane fizice sau juridice. În timpul unei vieți întregi se acumulează o serie de bunuri de valori, agonisite cu multă trudă, care pot dispărea într-o clipă în urma unui incendiu, a unui cutremur, a unui furt sau a unui alt motiv. Pierderea financiară rezultată nu poate fi compensată pe altă cale decât prin asigurare. În același timp, integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi și ele afectate, ducând la imposibilitatea desfășurării unei activități și, deci, la lipsa unui venit. Împrumuturile pentru cumpărarea unei locuințe, asigurarea unui venit suplimentar pentru perioada de pensionare se pot realiza tot prin asigurare. Cât despre asigurarea de viață, ea provine, de asemenea, dintr-o nevoie absolută a fiecăruia, oferind protecția financiară a familiei, a dependenților sau a celor apropiați în cazul decesului persoanei asigurate, în paralel cu alte avantaje pe care asigurătorii le pot oferi – economisire, pensie, investiții și altele (figura 1.2)
Figura 1.2 Nevoile de asigurare ale persoanelor fizice
Ca persoane juridice, nevoile de asigurare sunt asemănătoare cu cele ale persoanelor fizice, dar presupun o dimensiune, în mod firesc, mai mare. Alături de asigurare de bunuri, pierdere a profitului, credite, ele se manifestă ca și urmare a răspunderii pe care persoana juridică o are față de angajații săi (pensie, sănătate, accidente) (figura 1.3).
Figura 1.3 Nevoile de asigurare ale persoanelor juridice
În țările dezvoltate, asigurările reprezintă o parte a educației, a tradiției și chiar a vieții, în timp ce în România, în prezent, suntem departe de a vorbi de o educație la nivelul întregii populații în acest domeniu. În particular, în condițiile țării noastre se adaugă și factorii obiectivi financiari și lipsa unei tradiții. Pe de altă parte, oferta este limitată și mai puțin adaptată la nevoile pieței, mai puțin flexibilă. Nu există un sistem dezvoltat al serviciilor financiare (credite, ipoteci…), fapt ce se leagă de o infrastructură deficitară, de un sistem de plăți greoi și incomod, de lipsa instrumentelor de plată confortabile pentru clienți.
Conștientizarea și manifestarea nevoii de protecție a fiecărui om, ca și decizia de a cumpăra o asigurare, ca demers individual și facultativ, sunt determinate în mare măsură de factori obiectivi – economici, financiari (disponibilitatea de a folosi o parte din venituri pentru aceasta), sociali, familiali, educaționali – și factori subiectivi – experiențele anterioare, cunoașterea avantajelor și protecției oferite de asigurare.
Varietatea și diversitatea produselor de asigurare depind de maturitatea sectorului, a pieței, a clienților. Există piețe pe care societățile de asigurări oferă 80 de produse și chiar mai multe pentru asigurări de viață, oferind clienților, alături de protecție, beneficii într-o mare diversitate. Ele țin seama de posibilă nevoie și de dorința clienților, dar și de abilitatea asigurătorilor de a anticipa sau de a identifica unele nevoi de specifice.
În același timp, toate aceste avantaje nu depind numai de asigurătorii priviți individual, ci și de existența unei piețe sănătoase a asigurărilor, de reglementări stricte care să nu permită funcționarea unor societăți neprofesionale, ale căror eșecuri afectează încrederea clienților și, în întregime, performanțele întregii piețe.
Piața de asigurare: esența, noțiune și funcție
Piața asigurărilor constituie un complex dinamic cu valențe practice pe plan național și internațional. Piața de asigurări reprezintă o sferă specifică a relațiilor valorice, în care obiectul actului de vânzare – cumpărare îl constituie un serviciu – asigurarea protejată, pentru care se formează o cerere, respectiv o ofertă caracteristică.
Totodată, în țările dezvoltate asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naționale, deoarece, prin valoarea adăugată, societățile de asigurare, de intermediere și de prestare a altor servicii înrudite participă la creșterea PIB, oferă locuri suplimentare de muncă, contribuie cu resurse bănești la oferta de capital de împrumut pe piața financiară și la sporirea eficienței operațiunilor de asigurare efectuate.
Eficiența funcționării pieței asigurărilor depinde de locul pe care îl ocupă activitatea în sine în lanțul relațiilor economico-sociale. De aceea, este strict necesară constituirea cadrului legal și instituțional pentru organizarea operațiunilor de asigurare.
În același timp, tranziția la economia de piață a impus structurilor organizatorice existente modificarea activității în domeniul asigurării-reasigurării, precum și perfecționarea instrumentelor și tehnicilor de lucru utilizate de societățile comerciale de asigurare.
Evoluția activității asigurărilor din Republica Moldova a determinat crearea unui sistem complex cu variate componente, prezentat în figura 1.1 (13, p.4)
Figura 1. Structura sistemului asigurărilor din Republica Moldova
După cum se poate observa din schema prezentată, asociațiile profesionale coordonează activitatea în domeniul asigurărilor, elaborează direcții de strategie și tactică, participă la elaborarea proiectelor de lege, reprezintă asigurătorii de diferite tipuri.
În condițiile dezvoltării și diversificării relațiilor de piață, când fiecare producător de bunuri își desfășoară activitatea de sine stătător, rolul asigurărilor a crescut esențial. Prin urmare, este necesară perfecționarea formelor de protejare a oamenilor și bunurilor de care ei dispun, împotriva forțelor distructive ale naturii și a accidentelor, prin asigurarea de bunuri și de persoane.
În scopul eficientizării activității de asigurare, în Republica Moldova au fost create societăți de asigurare cu capital privat, mixt și străin, fapt care face posibilă desfășurarea activității cu un volum de resurse mai redus.
Asigurările constituie un sector important în domeniul financiar, atât prin distribuirea efectelor fizice și juridice, dar și prin contribuția pe care o au în concentrarea ofertei de capital.
În țările dezvoltate, asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naționale, deoarece:
Participă la sporirea produsului intern brut prin valoarea adăugată în societățile de asigurare, de intermediere și alte societăți prestatoare de servicii înrudite;
Oferă locuri de muncă unui număr însemnat de persoane, obținându-se o productivitate a muncii mai mare decât media pe economie;
Participă la oferta de capital de împrumut pe piața financiară, cu resurse bănești pe care le pun la dispoziția băncilor, agenților economici sau autorităților publice;
Contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate și, în felul acesta, accelerează reluarea procesului de producție întrerupt, prin sumele pe care le acordă asiguraților în cazul producerii evenimentelor pentru care s-a făcut asigurarea;
Reasigurările, completarea firească a asigurărilor, favorizează menținerea stabilității rezultatelor financiare ale asigurătorilor prin atomizarea, omogenizarea și dispersarea riscurilor subscrise.
Cu toate acestea, Republica Moldova întâmpină o serie de dificultăți, determinate în principal de perioada de tranziție la economia de piață în care se află, de gradul redus de dezvoltare a mijloacelor de producție, de dificultățile financiare cu care se confruntă întreprinderile, de inflația galopantă care subminează zi de zi puterea de cumpărare a leului, de creșterea șomajului și de reducerea veniturilor reale ale populației.
Timp de mai mult patru decenii întreprinderile de stat, cu unele excepții, au beneficiat de subvenții de la buget pentru acoperirea pierderilor provocate de calamități naturale și accidente, fapt care constituie o piedică în adaptarea lor la condițiile economiei de piață. Aceste întreprinderi nu au fost obișnuite cu protecția oferită de societățile de asigurare contra „plată” și nu au obișnuința relațiilor care se stabilesc între asigurat și asigurător.
De aceea, și în domeniul asigurărilor a existat o perioadă de tranziție, de adaptare la noile condiții, atât din partea asigurătorilor, cît mai ales din partea asiguraților.
După ce în a doua jumătate a sec. al XIX-lea au fost înființate primele societăți de asigurare autohtone în România, în prima jumătate a sec. XX-lea activitatea de asigurare a cunoscut o dezvoltare remarcabilă, fiind adoptate măsuri legislative care au statut monopolul de stat în asigurări pentru aproape 50 de ani. Rezultatul acestea situații îl constituie crearea unui cadru legislativ modest în Republica Moldova, în cea mai mare măsură începînd cu perioada de tranziție la economia de piață, care nu poate avea pretenția să reglementeze o piață și care nu oferă protecția necesară asiguraților.
Generalizând cele spuse mai sus, cadrul organizatoric și metodologic în care se realizează operațiunile de asigurări, respectiv activitatea de asigurare, constituie piața asigurărilor. Operatorii specifici pe piața asigurărilor sunt asigurătorul și asiguratul. Asigurătorul lansează oferta de asigurare, în temeiul unei legi – în cazul asigurărilor obligatorii – sau în virtutea unui contract – în cazul asigurărilor facultative. Asiguratul își manifestă cererea de asigurare în funcție de propriul interes, de capacitatea financiară sau chiar în virtutea legii, în cazul asigurărilor obligatorii.
Parametrii pieței asigurărilor sunt oferta și cererea de asigurare.
Oferta de asigurare este susținută de societățile comerciale de asigurare, persoane juridice autorizate legal să funcționeze pe piața asigurărilor și care au capacitate financiară corespunzătoare. Oferta de asigurare este impusă, în cazul asigurărilor prin efectul legii, dar ea este liberă în cazul asigurărilor facultative. Lipsa ofertei de asigurare, indiferent de cauze, generează alternative de autoprotecție, autoasigurare sau sancțiuni de economisire. Oferta de asigurare se poate face de către societățile de asigurare cu capital de stat, privat sau mixt sau alte categorii instituționale.
Cererea de asigurare este expresia manifestării unor persoane fizice și juridice în calitate de asigurați, în raport cu interesul acestora pentru protecția bunurilor, persoanei, etc., față de variatele riscuri care le pot afecta. Cererea de asigurare se încadrează într-o anumită structură tipologică, putându-se identifica: cerere potențială și cerere reală, cerere satisfăcută și nesatisfăcută, cerere amânată. Evoluția și mutațiile structurale ale cererii de asigurare se află sub incidența condițiilor social-economice și legislative ale perioadei de referință, a facilităților oferite pe plan financiar, precum și a interesului privind promovarea diferitelor forme de asigurare, atât din partea societăților de asigurare, cît și a asiguraților.
Potrivit autoarei Yvorme Lambert-Faivre „asigurarea este operațiunea prin care un asigurător, organizând pe principiul mutualității un număr mare de asigurați expuși anumitor riscuri, îi indemnizează pe aceia care suferă un sinistru, pe seama fondului comun constituit din primele încasate”. Justificându-și opinia în ceea ce privește faptul că, spre deosebire de contractul de asigurare care are aspectul de joc al întâmplării, activitatea de asigurare, privită în complexitatea ei, devine o operațiune antialietorie de luptă colectivă împotriva hazardului, autoarea afirmă: „Izolat, omul este vulnerabil la loviturile care îl mențin într-o stare de insecuritate penibilă sub aspect moral și nefastă sub aspect economici” (63, p. 8-9).
Asumarea anumitor responsabilități presupune o anumită încredere în viitor; chiar dacă asigurarea nu poate evita dezastrele, ea le distribuie efectele între toți asigurații. Pentru ca o societate de asigurare să poată indemniza evenimentele garantate, ea trebuie să organizeze mutualitatea riscurilor după reguli matematice precise.
Acest rol se apreciază în lumina volumului fluxurilor bănești pe care societățile de asigurare le orientează către diferiți solicitanți. Societățile de asigurare, prin rezervele create contribuie la creșterea capacității de creditare a băncilor și produc efecte pozitive asupra stabilității monedei naționale. Este interesant de subliniat faptul că fluxurile financiare care pornesc de la societățile de asigurare către diverși beneficiari nu sporesc masa monetară în circulație, ci numai o redistribui. În sfârșit, se poate afirma că principalul argument pentru promovarea politicii de încurajare a dezvoltării acestui sector în constituie rolul educativ asumat implicit de societățile și agenții de asigurare. Activitatea societăților de asigurare presupune muncă intensă, seriozitate, onestitate și un efort de îmblânzire a hazardului prin profesionalism și disciplină.
Ca element important în angrenajul vieții economice, sectorul asigurărilor influențează și este dependent la rândul său de starea economiei mondiale, sectorul asigurărilor pentru care se impune o analiză a dezechilibrelor și pârghiilor economice ce caracterizează în prezent economia la nivel internațional.
O creștere susținută a nivelului de ocupare a forței de muncă și o descreștere durabilă a șomajului contribuie atât la sporirea producției, cît și la atenuarea tensiunilor sociale exacerbate de un șomaj ridicat și persistent. Toate țările trebuie să pună în operă în timpul cel mai scurt recomandările studiilor OCDE privind metodele de creștere a nivelului de ocupare.
Pentru creșterea productivității este necesară reunirea câtorva condiții: existența unor piețe concurențiale și deschise care să constrângă permanent producătorii să-și sporească eficiența și să favorizeze spiritul inovator; un nivel ridicat al activității de cercetare-dezvoltare, precum și nou investiții care să încorporeze și să difuzeze de o manieră adecvată noile tehnologii; o calificare profesională superioară a populației active. Pentru a compensa efectele negative pe care le au asupra anumitor grupuri sociale schimbările rapide provocate de deschiderea piețelor către concurență și progres tehnologic este necesar un efort al țărilor OCDE nu pentru a frâna aceste schimbări, ci pentru a crește capacitatea de adaptare pozitivă. Se poate aprecia fără teama de a greși că principala sursă de ameliorare a nivelului de viață o constituie progresele productivității, generate de jocul liber al concurenței. Aceasta este de altfel singura posibilitate de creștere a ajutorului acordat celo9r mai rămași fără de loc de muncă, respectiv a celor excluși de societate și de punere în operă a programelor de integrare socială.
Orice creștere a productivității, ca și alocarea eficientă de resurse reale la nivel mondial, depinde în mare măsură de circulația liberă a resurselor financiare. Dificultatea principală constă în obținerea unor efecte maxime din globalizarea și liberalizarea piețelor financiare, reducând în același timp la minimum costurile pe care aceste evoluții le implică.
Întărirea sistemului comercial deschis, multilateral, bazat pe acorduri internaționale și plasarea procesului de investiții internaționale într-un cadru analog vor favoriza creșterea economică durabilă. Aceste orientări vor determina în fapt o creștere a productivității prin îmbunătățirea repartiției resurselor între sectoare și țări, contribuind astfel la progresul permanent al nivelului de viață.
În ciuda obiectivelor stabilite în cadrul Rundei Uruguay, presiunile protecționiste continuă să se manifeste. La ora actuală, SUA și Japonia sunt m mod deosebit tensionate de aceste presiuni, dar ele nu constituie o excepție.
Evoluția cursului valutar, politicile de concurență, investițiile directe, protecția mediului și normele de muncă sunt probleme care se analizează în cadrul diferitelor organisme internaționale, inclusiv OCDE. Este strict necesară găsirea unor soluții pentru aceste probleme, inclusiv pentru atenuarea tensiunilor care opun interesele celor două mari puteri economice. Aceste soluții trebuie să fie compatibile cu o abordare multilaterală și deschisă, bazată pe acorduri internaționale, care reprezintă singura cale care poate duce la o deschidere sporită a piețelor, la concurență și la o alocare mai eficientă a resurselor la nivel internațional.
Crearea și menținerea unui mediu macroeconomic stabil favorizează o creștere economică susținută. Rezultatele obținute m lupta împotriva inflației trebuie menținute în continuare. 0 sarcină dificilă este aceea de reducere a deficitelor bugetare și a raportului datorie publică / PIB, având m vedere creșterea așteptată a obligațiilor bugetare care derivă din procesul de îmbătrânire a populației.
Succesul pe termen lung presupune ca soluțiile date problemelor pe termen scurt să fie compatibile cu obiectivele pe termen lung.
Există o serie de riscuri legate de posibilele consecințe negative ale fenomenelor care au afectat piețele valutare (deficite bugetare importante înregistrate într-o serie de țări, practicarea unui nivel al dobânzilor peste cel estimat, existența unor cheltuieli de consum mai modeste decât cele prevăzute). Se impune ca aceste riscuri să fie prevenite, pentru a asigura o creștere neinflaționistă fiind necesar ca în țările în care marjele de resurse neutilizate au fost resorbite sau au fost sensibil diminuate, politica monetară să frâneze cererea iar în țările unde aceste marje au rămas importante și riscul de inflație este redus, politica monetară să favorizeze o redresare a activității economice.
Ținând cont de decalajul pozițiilor conjuncturale, presiunile exterioare se pot traduce printr-o creștere a dobânzilor la un nivel superior celui justificat de situația economiei naționale. Pentru marile economii unde talia relativă a sectorului expus are o importanță mai redusă, nu este de dorit să se facă din raportul de schimb un obiectiv de politică monetară. Cu toate acestea, chiar și în aceste economii, raportul de schimb trebuie să se constituie într-un indicator important pentru elaborarea politicii monetare, alături de alte variabile economice și financiare.
Suportabilitatea sau puterea financiară a asigurării se află în corelație cu dezvoltarea economică și venitul real, iar interesul este potențat de nivelul de cultură și de instruire, de relațiile de proprietate și de alți factori.
În situația actuală, pornind de la sistemul de indicatori utilizați pentru determinarea orientării corecte a politicii monetare se pot desprinde următoarele concluzii:
– în SUA, autoritățile monetare vor trebuie să țină sub control presiunile inflaționiste, fiind pregătite pentru o nouă creștere a ratei dobânzilor la creditele pe termen scurt în cazul în care economia va da semne în continuare de "supraîncălzire" sau dacă deprecierea cursului de schimb va prefigura un risc în termeni de inflație;
– în țările în care au intervenit importante deprecieri ale cursului de schimb și a căror economie este mai susceptibilă la influențe exterioare în raport cu economia americană (în special Italia, Marea Britanie, Spania, Mexic și Suedia) va trebui să se manifeste o prudență sporită în conducerea politicii monetare pentru a evita ca deprecierea monetară să inducă o spirală inflaționistă prețuri-salarii;
– în cazul în care economia germană își va menține ritmul ridicat de creștere în ciuda aprecierii mărcii, o creștere a ratei dobânzilor pare inevitabilă;
– în Franța se impune o scădere a dobânzilor la creditele pe termen scurt pentru a se apropia de nivelul practicat în Germania, astfel încât tensiunile pe piața valutară să se diminueze;
– în Japonia, având în vedere potențialul de resurse neutilizate, creșterea cererii interne prognozată de analiști și ajustarea aflată în curs a bilanțurilor băncilor, va fi convenabilă utilizarea cu suplețe a marjei limitate care mai există în direcția reducerii dobânzii pe termen scurt, cu excepția cazului în care va interveni rapid o corecție netă a supraevaluării cursului de schimb pe piața valutară.
Pe termen lung este necesară întărirea credibilității angajamentelor guvernelor m favoarea unei politici monetare neinflaționiste, ceea ce va permite reducerea primelor încorporate în dobânzile bancare, care reflectă prin nivelul actual inclusiv riscurile viitoare legate de inflație și crearea în acest mod a unui context favorabil luării deciziilor de afectare a resurselor și de noi investiții. Pe această cale vor apărea sporuri ale productivității iar instabilitatea piețelor financiare va fi atenuată.
Există măsuri care pot aduce o contribuție pozitivă în această direcție și care sunt în mod special recomandabile. S-au înregistrat progrese importante în numeroase țări în direcția controlului inflației ca obiectiv clar formulat în cadrul politicii monetare. Țări ca Marea Britanie, Canada, Finlanda, Noua Zeelandă și Suedia au definit marje explicite pentru inflația admisibilă iar multe altele, cum ar fi Germania, Franța, Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Suedia au anunțat obiective privind inflația pe termen mediu. Există însă și țâri care au optat pentru o veritabilă blocare a cursului de schimb în raport cu țările cu inflație redusă.
Marea autonomie de care se bucură băncile centrale în conducerea operațiunilor lor întărește presiunile instituționale în favoarea menținerii stabilității prețurilor de exemplu în unele țări ale Uniunii Europene și în Noua Zeelandă. Progresele realizate în această direcție au întărit reputația acestora și au contribuit la o mobilizare a susținerii opiniei publice, de care depinde m ultima instanță respectarea acestor angajamente.
Pe de altă parte, finanțele publice continuă să joace un rol important în economiile statelor lumii. Deficitele bugetare cronice și creșterea raportului datorie publică / PIB în unele țări indică faptul că actualele politici bugetare nu pot fi menținute în continuare. In multe state se iau măsuri de preîntâmpinare a acestor probleme, dar eforturile trebuie menținute și chiar accentuate. în țâri ca Italia, Canada, Spania și Suedia, preocuparea determinată de creșterea deficitelor s-a manifestat prin introducerea unor prime adiționale la dobânzile bancare nete și prin presiuni asupra raportului de schimb în sensul scăderii acestuia. În SUA, deficitele bugetare cronice, conjugate cu o rată modestă a profitului în sectorul privat, antrenează o creștere continuă a îndatorării externe nete.
0 reducere a deficitelor va antrena creșterea venitului național, ceea ce va diminua presiunea îndreptată m sensul creșterii nivelului dobânzilor, va permite mărirea volumului investițiilor și vă promova o creștere durabilă pe termen mediu. În același timp, ea va duce la sporirea credibilității angajamentelor oficiale în materie de stabilitate a prețurilor. Ținând cont de angajamentele pe termen mediu în materie de pensii și cheltuieli de sănătate, cheltuieli care se vor accentua pe măsura îmbătrânirii populației, eforturile de asanare a actualelor deficite bugetare devin imperative.
Posibilitatea unei creșteri a fiscalității fiind strict limitată în majoritatea țărilor datorită aversiunii mediilor politice față de orice mărire a impozitelor, dar și din cauza agravării distorsiunilor economice generate de o astfel de măsură, este evident că ajustările trebuie făcute cu predilecție în domeniul cheltuielilor.
Așa cum rezultă din estimările analiștilor OCDE, economia mondială se află într-o perioadă de expansiune sub semnul mondializării, cu predilecție în domeniul financiar. Această conjunctură favorabilă trebuie exploatată atât la nivel macroeconomic prin luarea unor măsuri de ajustare care să așeze pe baze mai solide finanțele publice, cât și la nivel microeconomic.
Ținând cont de starea actuală a economiei mondiale, numărul de societăți de asigurare nu poate fi caracterizat ca fiind prea mic sau prea mare, acest lucru trebuind judecat în funcție de alte criterii, forța financiară fiind unul dintre cele mai importante.
Analiza pieței asigurărilor din Republica Moldova conduce la următoarele concluzii:
– Subcapitalizarea este determinată de existența unor reglementări în mare majoritate depășite, limitele minime de capital neținând cont de rata inflației din această perioadă;
– Concurența dintre societățile de asigurări este în creștere, dar nu poate fi vorba de o participare echilibrată pe piață, datorită concentrării pieței în jurul unui număr relativ restrâns de societăți;
– Oferta de asigurări este puternic concentrată în jurul a 15 societăți care domină piața;
– Experiența managerială și profesională în domeniu este de asemenea limitată; dat fiind numărul redus de personal specializat în asigurări și reasigurări unele companii au început și au reușit să organizeze la nivelul lor cursuri de formare a personalului;
– Cererea potențială este ridicată având m vedere numărul mare al populației și al proprietăților existente. Cererea efectivă este redusă, motivul constituindu-1 veniturile modeste ale populației și necunoașterea tuturor avantajelor oferite de asigurare. Dat fiind că este în mod decisiv influențată de progresul economic, cererea este concentrată în zonele cu potențial economic ridicat și la grupele de populație cu venituri peste medie;
Sub aspect calitativ, trebuie remarcată tendința de diversificare a ofertei, concretizată în introducerea pe piață a unor produse noi, urmărindu-se astfel adaptarea la nevoile clienților. Un rol decisiv în acest proces îl au societățile cu capital străin care și-au dezvoltat produsele pe piețele țărilor dezvoltate, precum și brokerii internaționali care oferă, în special asigurătorilor, noi tipuri de polițe pentru clienții lor.
Pe piața asigurărilor, caracterul concurenței – perfectă sau imperfectă – se reflectă prin: omogenitatea produsului (formei) de asigurare, transparența pieței, atomizarea pieței, libertatea de mișcare (intrare-ieșire) a agenților pe piață, descentralizarea ideilor.
Capitolul II Analiza pieței de asigurări din Republica Moldova
2.1 Situația actuală a pieței de asigurări din Republica Moldova
Piața de asigurări prezintă o totalitate a relațiilor economice vânzare – cumpărare a serviciului de asigurare ce se exprimă în apărarea intereselor atât a persoanelor fizice, cît și a celor juridice. În condițiile funcționării pieței de asigurări intră în vigoare legile economice precum legea valorii și cererii și ofertei. Piața de asigurări este caracterizată ca organizațională, juridică și teritorială, care includ diverse tipuri de activitate.
Necesitatea dezvoltării pieței financiare din Republica Moldova, în cadrul căreia, prin mecanismele specifice economiei de piață, capitalurile disponibile să fie alocate sectoarelor economice performante, implică creșterea rapidă și pe baze solide a sectorului asigurărilor care, pe lîngă faptul că permite absorbția șocurilor accidentale în viața economică și socială, colectează și redistribui importante fonduri temporar disponibile.
Tabel nr.2.1
Indicatorii principali ai pieței de asigurări din Republica Moldova
Din motive de ordin obiectiv, dar și subiectiv, Republica Moldova este mult rămasă în urmă din toate punctele de vedere în raport cu fostele țări socialiste din Europa Centrală cu care se află în concurență pentru investiții străine directe, accesul la finanțări internaționale pentru dezvoltarea infrastructurii și, nu în ultimul rând, pentru a accede în organizațiile de integrare europeană.
Pentru crearea șanselor de integrare europeană, este necesară alinierea Moldovei la nivelul de performanță economică, la modul de înregistrare și structurare a informațiilor și aplicarea consecventă a normelor dreptului internațional public și privat în relațiile internaționale. Este de asemenea necesară crearea instituțiilor și pregătirea specialiștilor care să asigure interfața cu organizațiile intergraționiste. Piața de asigurări din Republica Moldova a apărut în anul 1991 în baza cârmuirii Asigurării de Stat de pe lîngă Ministerul Finanțelor, formând apoi Compania comercială „QBE ASITO”. La începutul anului 1997 pe piața de asigurări activau mai mult de 50 de companii. Apoi după înregistrarea companiilor au rămas să activeze 33 de companii de asigurări care îndeplinesc mai mult de 80 genuri de servicii de asigurări.
O caracterizare, din perspectiva internă, a sectorului asigurărilor în Republica Moldova nu poate ignora evoluția câtorva indici, unele mutații organizaționale cu implicații pe piața asigurărilor, fiscalitatea și concurența în asigurări.
Evoluția principalelor schimbări în piața de asigurări a Moldovei constă că în baza unității de stat s-a format S.A. „QBE ASITO”.
Dat fiind că, prin operațiunile financiare, societățile de asigurare își asumă riscuri considerabile, este necesară o divizare a operațiunilor efectuate căutând căi și metode de consolidare a stabilității financiare a societății de asigurare. Asigurarea unei activități profitabile și a lichidității bilanțului societății de asigurare poate fi realizată doar prin promovarea unei politici de gestionare a activelor, adecvate exigențelor economiei de piață, estimând efectul riscului pieței de asigurări.
Importanța responsabilității asigurătorului pentru consecințele economice, financiare și sociale rezultate din activitatea desfășurată solicită o anumită reglementare din partea statului. Astfel, această reglementare se manifestă prin studierea situației financiare și a solvabilității asigurătorului, precum și a angajamentelor contractuale asumate față de asigurați. Prin urmare, este întotdeauna dificil să se estimeze probabilitățile unui rezultat, ca și randamentul dorit, iar valoarea subiectivă care ar putea fi atribuită randamentului obținut este departe de a fi evidentă.
Sistemul publicității confirmă că informația dintre societățile de asigurări este perturbată de conflicte de interese apărute între sursa de informare și destinatar în condițiile economiei tranzitorii.
Pentru a minimiza nivelul riscurilor financiare este necesară protecția asigurărilor care poate fi efectuată prin înregistrarea societăților de încheierea contractelor de asigurare ca o funcție principală de supraveghere a asigurărilor. O altă funcție prin intermediul căreia statul reglementează activitatea de asigurare este asigurarea transparenței situației financiare a asigurătorilor și menținerea ordinii legale în ramura asigurărilor.
Reglementarea de către stat a asigurărilor poate fi efectuată prin următoarele modalități: publicitară, normativă și logistică. Cercetările efectuate demonstrează că atenția organului public de supraveghere a asigurărilor trebuie să fie îndreptată spre obținerea efectului riscurilor în parametrii pieței de asigurare.
Cercetările efectuate în sinteza literară de specialitate constatată că asigurările sunt un instrument economic diversificat și multicomplex, ele putând fi utilizate de unele persoane în scopuri economice și financiare. Activitatea serviciului de stat pentru reglementarea asigurărilor, precum și activitatea Asociației Naționale a Asigurărilor sunt orientate spre combaterea operațiunilor speculative în cadrul asigurărilor, a diferitelor abuzuri și fraude, precum și spre constituirea unui cadru juridic adecvat, care ar garanta o protecție suficientă asiguraților.
Asigurarea, ca și categorie economică, este caracterizată prin anumite condiții:
Prezența relațiilor de piață, a cererii și ofertei;
Estimarea economică a riscului de asigurare;
Formarea asociațiilor de asigurări din asiguranți și asigurători;
Îmbinarea armonioasă a intereselor individuale cu cele de grupă de asigurări;
Confruntarea unică a asiguraților în caz de pierderi;
Recuperarea activităților de asigurări;
Asigurarea în economia de piață apare ca un instrument de formare a business-ului și bunăstarea populației, pe de altă parte – o activitate care aduce venit. Prin urmare, asigurarea, ca și categorie economică, exprimă un sistem de relații economice care include: învățămîntul pe baza donațiilor din partea agenților fizici și juridici, fonduri speciale de mijloace bănești pentru recompensarea pierderilor în imobiliar și alte calamități naturale.
Unitatea dintre esențialul economic al asigurărilor individuale și cele imobiliare ne demonstrează prezența relațiilor închise.
Asigurărilor le sunt tipice câteva funcții: de risc, de prevenire, de economii și cea de control.
Astfel, funcția de risc este principală în asigurări, unde direcția principală este ajutarea cu mijloace bănești a celor ce au suferit, dar aceasta este nemijlocit legat de riscul asigurărilor.
Funcția de prevenire din asigurări ne vorbește despre preîntâmpinarea sau micșorarea riscului de asigurări și urmăririlor pieței de asigurări din contul utilizării parțiale a mijloacelor din fondul de asigurări.
Funcția de economii este asumarea și economisirea mijloacelor bănești cu ajutorul asigurărilor.
Funcția de control supraveghează formarea și utilizarea țintită după mijloacele fondului de asigurări. Mulțumită acestei funcții se înfăptuiește control financiar asupra operațiunilor de asigurare.
Evoluția și mutațiile structurale ale cererii de asigurare se află sub incidența condițiilor social-economice ale perioadei de referință, a condițiilor legislative, a facilităților oferite pe plan juridic, financiar.
Toate acestea asumă efectul riscurilor preventive ale pieței de asigurări, precum și a interesului privind promovarea diferitelor forme de asigurare, atât din partea societăților de asigurare, cît și a asiguraților.
Fluxurile financiare care pornesc de la societățile de asigurare către diverși beneficiari nu sporesc masa monetară în circulație, ci numai o redistribuire. Așadar, putem afirma că principalul argument pentru promovarea politicii de încurajare a dezvoltării pieței de asigurări îl constituie rolul economic de preîntâmpinare a riscurilor asumate implicit de societățile și agenții de asigurare. Prin urmare, activitatea societăților de asigurare „QBE ASITO” din Republica Moldova presupune o muncă intensă, seriozitate și un efort consecvent de îmblânzire a hazardului prin profesionalism și disciplină.
Studiile elaborate în diferite companii de asigurări în timp și spațiu evidențiază neîncrederea asiguratului în estimările precise de prevenire a riscurilor economice. Se ignoră rezultatele a căror probabilitate este foarte slabă, fără a ține seama de evoluția lor eventuală.
În procesul de asigurare trebuie să țină cont de efectul riscurilor, precum o probabilitate slabă inițială se combină cu consecințe importante, care pot influența negativ rezultatul final al relațiilor de piață a asiguraților.
Dar împrejurările riscante și parametrii pieței de asigurări nu permit estimarea economică ce depășește cadrul probabilităților foarte slabe. Se pare că ar fi mai mult egală cu volumul rezultatului de încasări de prime pe piața asigurărilor care definește riscul despăgubirilor de asigurare acordate, ceea ce denotă o situație nefavorabilă pe piața asigurărilor. Astfel de comportament nu este fără consecințe, precum faptul că el favorizează tendința în asumarea riscurilor mai mari, în sensul variației, dacă distribuirea probabilităților rezultatelor posibile ia o formă aproape neefectivă.
Deetalizarea și privatizarea economiei naționale au creat premisele necesare pentru desfășurarea activității de asigurare în conformitate cu exigențele economiei de piață. Actualmente, în Republica moldova, operațiunile de asigurare și reasigurare sunt efectuate de către 40 societăți comerciale. Formarea societăților de asigurare a fost însoțită de modificări esențiale în activitatea de contractare a asigurărilor aplicate, fapt ce a influențat lărgirea considerabilă a rețelei asigurărilor.
În 1953, a luat ființă Comitetul European al Asigurărilor (CEA), ca federație a asociațiilor naționale a companiilor de asigurări din țările cu economie de piață (25 de membri). Având în vedere raportul între dimensiunile pieței asigurărilor CEE și cele ale pieței europene a asigurărilor se poate afirma caracterul de generalitate al concluziilor studiilor și cercetărilor întreprinse sub egida CEA. Pentru Republica Moldova ansamblul acestor rezultate ar trebui să se constituie într-un îndreptar pentru fixarea obiectivelor și alegerea strategiilor de dezvoltare în sectorul asigurărilor.
Tendințele de înviorare ale sectorului asigurărilor în Europa apărute în 1997 au fost confirmate în 1998 – în ciuda dezechilibrelor tehnice sau financiare cu care unele piețe se mai confruntă. Ilustrarea acestor tendințe o constituie creșterea cu 10% a veniturilor din prime în condițiile în care piețele din SUA și Japonia au înregistrat creșteri de 2 și respectiv de 3%. Având în vedere că tendința generală acoperă în fapt diferențele de dezvoltare și rezultatele între țările europene – creșteri stabile sau scăderi ale cifrei de afaceri, deficite ale veniturilor operaționale semnificative ale profitabilității, scăderi sau creșteri ale despăgubirilor acordate – se poate afirma că Piața Unică Europeană în dimensiunea sa economică este încă departe de a fi o realitate și că puternice trăsături naționale ale procesului de subscriere persistă.
Datele statistice naționale explică în mare măsură diversitatea rezultatelor, dar semnalează și modificările care au devenit necesare pe majoritatea piețelor în relație cu mediul economic internațional caracterizat prin dereglementarea și creșterea concurenței economice.
Ajustările pe care asigurătorii europeni ar trebui să le facă – selecția îmbunătățită a riscurilor, redimensionarea cotaților, dezvoltarea acțiunilor și mai ales lupta contra fraudelor – au început să dea rezultate. Datorită faptului că timpul de reacție este diferit de la companie l acompanie și de la țară la țară revenirea la echilibru nu caracterizează întreaga comunitate a asigurărilor europeni și există încă piețe de maximă recesiune a ciclului care afectează asigurările europene de la începutul deceniului.
Problemele majore în materia asigurărilor pentru viitorul apropiat, care vor necesita eforturi susținute atît pe plan local din partea asociațiilor naționale ale asigurărilor, cît și pe plan internațional din partea CEA sunt:
asigurările de răspundere civilă, în special clasificarea reglementărilor Comisiei Europene privind despăgubirile pentru deteriorarea mediului ambiant;
obținerea acordului diferitelor organisme comunitare pentru introducerea liberei competiții în domeniul pieselor de schimb pentru autovehicule, în scopul unui control mai bun al costurilor de despăgubire la asigurările auto;
crearea unei piețe europene „antifraudă”, prima etapă constituind-o publicarea unui îndreptar „antifraudă” sun egida CEA.
Adaptarea regulilor de prudențialitate la noile dimensiuni ale serviciilor financiare în Europa implică analiza complexă a solvabilității companiilor, a propunerilor Comisiei Europene în domeniul supravegherii respectării regulilor de prudențialitate și respectiv analiza competiției între bănci și companiile de asigurări la nivelul produselor de asigurare și distribuției acestora.
Alături de acordurile GATT privind liberalizarea comerțului cu servicii financiare, crearea Pieței Unice a Asigurărilor este cea mai importantă realizare a deceniului în acest domeniu, în ciuda faptului că cel puțin în materie legislativă este încă departe de finalizare.
Structura instituțională a pieței de asigurări din Marea Britanie este prezentată prin societăți pe acțiuni care aparțin proprietarilor săi – acționarilor. Spre exemplu, compania de asigurări „Lloyd” din Marea Britanie este cea mai reprezentativă verigă din lanțul de asigurări al pieței naționale.
2.2 Caracteristica sectoarelor de activitate
Asigurarea de bunuri, ca segment al pieței asigurărilor generale, este unul dintre sectoarele cele mai complexe din punctul de vedere al multitudinii de riscuri acoperite. Varietatea riscurilor pentru care societățile de asigurare oferă protecție este cu atît mai spectaculoasă cu cît luăm în considerare faptul că, inițial, la începutul secolului al XIII-lea, s-a pornit de la un singur tip de asigurare, cea împotriva riscului de incendiu.
Indiferent de bunurile aflate în proprietate și în condițiile existenței unui număr relativ redus de riscuri neasigurabile, asistăm astăzi la o ofertă de produse de asigurări de bunuri destul de diversificată, destinată atît persoanelor fizice interesate să-și protejeze bunurile aflate în proprietate, cît și companiilor care prin activitatea lor își expun patrimoniul unor riscuri specifice activităților lor curente.
Transferul riscurilor către o societate de asigurări se face prin plata de către asigurat a unei sume de bani, cunoscută sub denumirea de primă de asigurare. În schimbul acestei plăți compania de asigurare este obligată să suporte daunele cauzate de riscurile asigurate produse pe perioada de valabilitate a contractului de asigurare. Acoperirea daunelor de către societatea de asigurare nu se face prin prestări în natură, aceasta căutând să acopere prejudiciul prin plata unei indemnizații, specifică asigurării de bunuri. O caracteristică a asigurărilor de bunuri este cea referitoare la faptul că bunurile individuale determinate sunt asigurabile, în timp ce bunurile determinate generic devin asigurabile în momentul în care sunt individualizate.
De regulă, bunurile generice care nu au fost individualizate nu pot fi asigurate. Cu toate acestea, există cazuri în care societățile de asigurare acceptă să asigure marfa aflată într-un depozit, chiar dacă în perioada asigurării categoriile de marfă depozitate se pot schimba. În acest caz, marfa asigurată asigurată nu este individualizată prin cântărire, măsurare sau numărare, iar depozitarul va avea asigurată toată marfa care intră în depozitul său, pentru o sumă maximă stabilită de comun acord cu societatea de asigurare. În cazul plății despăgubirii, posesorul mărfii va trebui să facă dovada existenței mărfii în depozit, a naturii și cantității acesteia. În acest fel, cu toate că la momentul încheierii contractului de asigurare nu a avut loc individualizarea bunurilor asigurate, acest lucru se face în momentul producerii unui eveniment asigurat.
Un caz aparte îl reprezintă asigurarea unor bunuri neconsumtibile pentru folosirea cărora se apelează la bunuri consumtibile, un exemplu în acest sens fiind asigurarea unui autoturism. În acest caz este asigurat nu numai autoturismul, ci și roata de rezervă, sculele specifice autoturismului, casetofonul de mașină.
Dar, de regulă, asigurarea unor bunuri neconsumtibile care folosesc, conțin sau li se atașează bunuri consumtibile nu presupune în mod automat și asigurarea acestora din urmă.
Un caz particular în cadrul asigurărilor de bunuri îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare internațională, în care interesul pe care l-ar putea manifesta unul dintre cei doi comercianți este foarte strâns legat de momentul în care se face transferul dreptului de proprietate. Sarcina de a încheia contractul de asigurare rezultă în mod implicit sau explicit din clauzele inserate în contractul de vânzare-cumpărare cu clauză FOB (Free On Board), vânzătorul nu are obligația de a încheia contractul de asigurare, întrucît persoana direct interesată de asigurarea mărfii după ce aceasta a fost încărcată pe vas, este cumpărătorul. Acesta va asigura marfa la o societate de asigurări din țara sa de domiciliu sau unde își are sediul. Dacă în contractul de vânzare-cumpărare se înscrie clauza CIF (Cost, Insurance and Freight), atunci vânzătorul este cel care are obligația de a încheia contractul de asigurare.
Astfel, dacă ești o companie din domeniul petrolului, cu platforme petroliere în Marea Nordului sau exploatări în Kazahstan, sau ești un mare magnat din domeniul media și vrei să ai extinzi activitatea construind o rețea de parcuri de distracții, este foarte important să închei o asigurare de bunuri, cu o companie de asigurări prin care să-ți protejezi afacerile pentru cazurile în care, voit sau din întâmplare, izbucnește un incendiu sau are loc un raid aerian care îți distruge activele cu care derulezi afacerea. Nu trebuie însă să ai neapărat o afacere de o asemenea anvergură pentru a-ți încheia o asigurare de bunuri. Poți fi fericitul moștenitor al unei colecții de opere de artă, care, fiind tentația multora, este obiectul unei „lovituri de milioane”. Sau pur și simplu o firmă producătoare de mobilier ale cărei linii de producție au fost avariate în urma unui cutremur. Ori, cel mai probabil, ești posesorul unui apartament.
Dincolo de situația materială, mai mult sau mai puțin generoasă, toate aceste ipoteze au un punct comun: posibilitatea ca bunurile din patrimoniul personal sau al companiei să fie supuse unor riscuri, cauzate în principal de calamități naturale, furt, avarii sau evenimente politice și sociale neprevăzute.
Dar ce se întâmplă în situația în care, de exemplu, unui exportator de cherestea care trebuie să livreze marfa clientului său peste 24 ore, i se defectează cu câteva ore înainte gaterul și este nevoit să-și întrerupă activitatea. În lumea modernă această situație nu mai reprezintă un obstacol atât de periculos în condițiile în care cel care a suferit paguba are încheiat un contract de asigurare de pierdere a profitului din întreruperea activității, condiția de bază fiind dovada unei polițe prin care se asigură liniile de producție care au produs stoparea activității.
Pe piața românească a asigurărilor, dintre toate categoriile de asigurări de bunuri, un rol important îl ocupă asigurările de locuințe aflate în proprietatea personală sau închiriate, precum și asigurarea bunurilor aflate în locuințe. Riscurile acoperite în acest caz de societățile de asigurare prin condițiile cele mai cuprinzătoare sunt legate de incendiu, explozie, inundație, cutremur, catastrofe naturale și furt.
Asigurările de bunuri depind în mare măsură de specificul riscului la care este expusă țara respectivă, ceea ce a făcut ca societățile de asigurări din România să se axeze în principal pe asigurarea clădirilor împotriva riscurilor de cutremur și inundații.
Cu toate că piața asigurărilor din România nu a ajuns încă la stadiul de maturitate, fiind încă în formare, iar reticența oamenilor privind încheierea unui contract de asigurare merge uneori aproape de ignoranță, segmentul asigurărilor de bunuri este unul dintre cele mai competitive. Dezvoltarea în timp a mediului de afaceri și creșterea volumului investițiilor vor face ca în viitor, dinamica acestui sector să fie dată de creșterea ponderii asigurărilor pentru bunurile industriale și comerciale, în paralel cu o diminuare semnificativă a volumului primelor de asigurare pentru locuințe.
Atât pe plan internațional, cît și în Moldova, asigurările de bunuri se referă la acoperirea riscurilor la care sunt expuse clădirile și conținutul acestora.
Pornind inițial numai de la compensarea pagubelor produse bunurilor asigurate din cauza incendiului, polița de asigurare de incendiu a fost completată ulterior cu așa numitele „riscuri adiționale”, care acoperă toată gama de riscuri care se pot produce în interiorul clădirii și care pot afecta bunurile existente în ea (explozie, cutremur, inundație, calamități naturale, accidente, furt).
Însă între asigurarea clădirii și cea a conținutului acesteia există o diferență clară, care de multe ori pune în dificultate asiguratul care se așteaptă ca o dată cu asigurarea locuinței să beneficieze și de protecția bunurilor aflate în aceasta. Astfel, dacă un apartament este cumpărat dintr-un credit garantat chiar cu locuința în sine și care urmează să fie plătibil în rate, banca împrumutătoare va fi interesată ca apartamentul să fie asigurat, tocmai pentru a fi sigură că își va recupera contravaloarea împrumutului în cazul în care apartamentul este distrus. Însă societatea de asigurări nu va plăti despăgubirile pentru bunurile distruse din locuință dacă posesorul acestora nu a încheiat în prealabil o asigurare de acest gen.
Spre deosebire de o serie de riscuri (incendiu, explozii, furturi, accidente) ale căror efecte por fi într-o oarecare măsură limitate prin diferite măsuri de precauție, dezastrele naturale se pot produce în orice moment și pot avea o intensitate greu de imaginat. Ele sunt acoperite în România de regulă de societățile de asigurări prin polița „all risks” (toate riscurile: alături de incendiu, trăznet, furt se asigură și riscul de cutremur, inundație, furtună), prin polița tip FLEXA (Fire Lightening Explosion and Aircraft – incendiu, aprindere, explozie și aviație) sau polița de incendiu și riscuri speciale, cu extensie sau clauză adițională pentru riscuri de cutremur. În plus, există și societăți care, în funcție de zonarea seismică, plătesc despăgubirile într-o anumită limită.
Asigurarea de furt este, de regulă, limitată la bunuri care au fost sustrase prin pătrunderea cu forța în locuință. Însă societățile de asigurare nu acordă despăgubiri în cazul în care furtul unui bun a fost produs prin folosirea cheii originale, cu excepția cazului în care aceasta a fost obținută prin tâlhărie.
Cele mai frecvente excluderi întâlnite în cazul asigurărilor de bunuri sunt:
război, revoluții, naționalizare, confiscare, sechestrare, război civil;
explozie atomică, radiații, poluare, contaminare;
orice pagube produse din culpa asiguratului;
prăbușirea clădirilor ca urmare a defectelor de construcție, a proastei întrețineri, a vechimii sau stării de degradare, fără să fie legate de nici unul dintre riscurile asigurate;
orice pagube indirecte, cum ar fi reducerea valorii bunurilor, după reparații sau scăderea prețurilor bunurilor;
terorism;
deteriorări ce țin de natura bunului asigurat: uzură, oxidare, coroziune;
Nivelul sumelor asigurate de care poți beneficia depinde direct, în cazul construcțiilor de felul și destinația clădirilor, de gradul de rezistență și de dotare tehnică a acestora, precum și de natura materialului de construcție din care acestea sunt făcute.
În general, suma asigurată, în cadrul oricărei asigurări, poate fi mai mică sau cel puțin egală cu valoarea de asigurare a bunului, însă în mod obligatoriu nu trebuie să depășească valoarea reală a acestuia. Supraevaluarea bunului ar putea determina o supraasigurare și implicit acest lucru ar face ca asiguratul să devină interesat în a se produce riscul asigurat. Însă, dacă în mod voit sau eronat se realizează o supraasigurare a bunului, asigurarea acestuia va avea efecte numai în limita valorii bunului.
Mărimea despăgubirii este limitată de suma asigurată și de mărimea pagubei, în funcție de sistemul de acoperire: acoperire proporțională, acoperire după primul risc și acoperire limitată.
În cazul sistemului acoperirii proporționale, despăgubirea față de pagubă se stabilește în aceeași proporție în care se află suma asigurată față de valoarea maximă la care se poate asigura. Despăgubirea va acoperi integral paguba numai dacă valoarea bunului din momentul producerii riscului este egală cu suma asigurată cuprinsă în contractul de asigurare.
Tabel nr.2.2
Asigurarea de bunuri
Asigurări de persoane
Cu toate că depind în foarte mare măsură de nivelul de trai al oamenilor și de modul în care aceștia percep necesitatea lor, asigurările de viață sunt privite în prezent cu tot mai multă seriozitate în întreaga lume, fiind totodată și sectorul care a permis societăților de asigurări să ofere o gamă foarte variată de produse de acest gen.
Indiferent de poziția socială sau materială, oricine se poate confrunta, pe neașteptate, cu probleme de sănătate care pot determina întreruperea parțială sau totală a activității. Ce se întâmplă însă în cazul în care în cauză se află managerul unei mari companii, care trebuie să fie permanent "la datorie", sau din contră, un simplu salariat, dar care are o familie numeroasă?
Ritmul alert al vieții cotidiene și lumea destul de dură în care trăim nu ne permit să ne retragem din activitate cu mult înainte ca acest lucru să intervină prin pensionare. Astfel, pentru a putea fi sigur că dacă ai un accident sau din nefericire te-ai îmbolnăvit subit, vei avea posibilitatea financiară să te întreții pe tine și familia ta, este foarte important să ai încheiată o poliță de asigurare de persoane. Practic, printr-o astfel de poliță se poate beneficia de despăgubire, acordată de societatea de asigurare, în schimbul unei plăți periodice a primei l de asigurare, în cazul în care intervin evenimente care pot conduce la decesul sau invaliditatea temporară sau definitivă a asiguratului.
Apărute într-o formă empirică încă din antichitate, când aristocrații încheiau cu supușii lor contracte de rentă viageră pentru a obține venituri pe tot restul vieții lor, astăzi asistăm la o adevărată explozie de astfel de produse, care, pe lângă componenta de asigurare cuprind și componente de economisire sau investiție, devenind mai atractive pentru client.
În lumea contemporană, acest tip de asigurare este privit tot mai mult în țările dezvoltate ca o parte integrantă a unui plan financiar al familiei, reprezentând alături de alte tipuri de investiții (în acțiuni, depozite bancare, obligațiuni) o posibilitate viabilă de a apela la anumite sume de bani în cazul producerii unui eveniment neașteptat. Astfel, portofoliul de produse pe care companiile de asigurări le oferă în prezent cuprinde o serie de produse, dintre care cele mai des întâlnite sunt asigurarea de deces, asigurarea mixtă de viață, asigurarea tip student, cea de tip zestre, de tip unit-linked și asigurarea pentru ipotecă.
O amploare deosebită în ultimii ani au cunoscut-o asigurările de viață de tip unit-linked, caracterizate prin faptul că sunt în același timp o asigurare clasică de viață și un produs de investire în cadrul unui contract unic. Prin natura lor, ele permit clientului să aibă acces la portofolii de active financiare administrate în scopul asigurării, prin faptul că prima plătită de asigurat este investită într-unul sau mai multe fonduri de investiții puse la dispoziție de societatea de asigurare, din care asiguratul primește ulterior o cota parte.
Dinamica sectorului asigurărilor de viață a făcut ca acest tip de asigurare să fie cea mai simplă și, totodată, cazul tipic de asigurare la care oamenii apelează. Este forma de asigurare care se încheie pe o perioadă limitată de timp și care acoperă exclusiv riscul de deces.
În schimbul unei prime de asigurare plătită periodic, o terță persoană, desemnată de asigurat, va beneficia, în cazul de deces al celui ce se
asigură, de suma acumulată prin plata primelor de asigurare. Aceasta nu înseamnă însă că dacă decesul a survenit ulterior expirării contractului, compania de asigurare va mai plăti beneficiarului suma asigurată. Acesta este și motivul pentru care, în comparație cu celelalte forme de asigurare, nivelul primei nu este foarte ridicat. Pentru a proteja sumele plătite de impactul inflației, polița poate cuprinde și o clauză adițională de protecție a acestora împotriva inflației.
Asigurarea mixtă de viață este printre cele mai atractive forme de asigurare prin aceea că acoperă atât riscul de deces, cât și riscul de supraviețuire (deși poate suna bizar, este un termen specific domeniului), situație în care societatea de asigurare va plăti suma asigurată indiferent dacă survine sau nu decesul. Spre exemplu, dacă se încheie o asigurare pe 5 ani și în această perioadă nu survine decesul, asiguratul primește personal suma asigurată.
Un avantaj important al acestei forme de asigurare este acela că primele de asigurare plătite de asigurat reprezintă o formă de economisire care poate fi fructificată la expirarea perioadei.
Însă dacă închei o astfel de poliță de asigurare și vrei să-ți retragi banii economisiți, vei fi nevoit să renunți la ea. Poți fi beneficiar al unui astfel de contract de asigurare pe o perioadă cuprinsă între 3-5 ani și 60-65 ani, cu condiția să nu depășești vârsta de 75 de ani.
Alături de asigurările de viață, o importanță deosebită au asigurările medicale, de accidente și de călătorie care sunt cuprinse în categoria «asigurărilor non-viață», motivul principal fiind că asiguratul beneficiază printr-o asemenea poliță doar de protecție împotriva îmbolnăvirii, nu și de despăgubire în caz de deces.
Ideea unei călătorii în străinătate ne fascinează pe mulți dintre noi, iar momentul în care aceasta devine realitate este o adevărată bucurie, însă si un prilej de a ni se întâmpla lucruri neplăcute. Ajuns după ore de zbor pe aeroportul din Cairo și cu gândul poate la piramidele pe care le vei vizita, la marele Sfinx și la generațiile de faraoni despre care ți se va vorbi, privești pe geamul aeroportului, visător, fără să-ți treacă prin minte că bagajul tău nu mai este de mult lângă tine. Sau, din pură întâmplare ești nevoit să ajungi la stomatolog din cauza unei dureri imprevizibile de măsea.
Departe de medicul care te tratează de obicei sau lipsit de speranța de a-ți mai recupera bagajele, singura soluție este dovada asigurării pentru riscurile de călătorie pe care ai încheiat-o în țara ta de proveniență cu o societate de asigurare și prin care vei fi despăgubit în funcție de valoarea daunelor suferite. Spre deosebire de țările occidentale, unde asigurările de persoane reprezintă unul dintre cele mai dinamice sectoare, țările cu economie în curs de dezvoltare, inclusiv România, se confruntă cu dificultăți legate în special de mentalitatea oamenilor și de lipsa cronică a unei educații în domeniul asigurărilor, în cazul acestor țări, reticența populației cu privire la încheierea unui contract de asigurare de viață, și nu numai, este explicată în principal prin veniturile scăzute ale populației care nu permit alocarea unor sume în acest sens.
Dincolo de aceste aspecte, practica românească demonstrează că asigurările de viață reprezintă domeniul cu cel mai mare potențial de creștere în viitor, cu atât mai mult cu cât ofertele asigurătorilor devin mai atractive prin crearea unor produse care, pe lângă asigurarea clasică, cea de deces, includ si componente investiționale, de economisire, de pensie pe o perioadă determinată sau viageră și tratament medical.
Cu toate că, la o primă vedere, asigurările de accidente par a fi asigurări de viață, societățile de asigurare le delimitează clar de această categorie, motivul fiind că prin acestea nu .se acoperă riscul de deces, ci doar acele riscuri ce decurg din activități cu grad sporit de periculozitate (construcții, industrie, minerit).
Dacă ești implicat într-o astfel de activitate, poți beneficia de o asigurare de accidente, încheiată de compania la care ești angajat sau chiar de tine însuți, prin care societatea de asigurare va plăti, în cazul producerii riscului de accident, o despăgubire proporțională cu gradul de invaliditate dobândit. De regulă, companiile de asigurări oferă protecție împotriva riscului de accidente de circulație, accidente de muncă sau accidente rezultate din practicarea unor sporturi.
excluderi
• accidentele produse în stare de ebrietate de către asigurat;
• intoxicații ca urmare a abuzului de alcool;
• medicamente sau droguri, imprudențe;
• urmări ale operațiilor chirurgicale sau tratamentelor care nu au legătură cu accidentul;
• accidente cauzate de orice formă de război, explozii nucleare;
Pentru o mare parte dintre produsele de asigurare de viață oferite de către o companie de asigurare se poate opta pentru clauze adiționale care aduc avantaje suplimentare, în schimbul unor prime suplimentare reduse.
În România, șirul zerourilor de pe bancnote fiind destul de mare, poți opta pentru o protecție împotriva inflației prin care se păstrează valoarea reală a poliței, prin corectarea permanentă cu un indice. Sau dacă a intervenit un accident care determină invaliditate permanentă și, practic, imposibilitatea de a mai obține venituri, se poate insera în contractul de asigurare o clauză adițională care presupune scutirea de la plata primelor de asigurare.
Tabel nr.2.3
Asigurarea de persoane
Asigurări de răspundere civilă
Dincolo de producerea de bunuri și prestarea de servicii, activitățile economice au prin natura lor și implicații sociale, care de multe ori afectează negativ terțe persoane, însă reglementările legale prevăd despăgubirea acestora prin intermediul asigurării de răspundere civilă.
Indiferent de natura activității pe care o desfășoară, în lumea contemporană agenții economici sunt tot mai mult expuși la daune în domeniul răspunderii civile legale.
De la producătorii de ciment care pot polua mediul prin emanarea particulelor minuscule de praf, până la un simplu prestator de servicii sau comerciant, toți sunt nevoiți să țină cont de respectarea legilor pentru a nu aduce prejudicii unor terțe persoane.
Un exemplu este cel legat de cazul în care într-un supermarket un client alunecă din neatenție pe pardoseala lucioasă și își fracturează un picior, pentru care va sta internat în spital câteva săptămâni și va fi nevoit să-și întrerupă activitatea. Pentru a-și putea recupera pierderile financiare cauzate de spitalizare și întreruperea activității, clientul dă în judecată supermarketul pentru neglijența cu care a întreținut pardoseala. Pierzând procesul, magazinul este obligat să plătească clientului despăgubiri pentru cheltuielile medicale și pierderea veniturilor salariale pe perioada spitalizării, ca urmare a fracturii suferite. Practic, pentru supermarketul respectiv, despăgubirile plătite clientului său reprezintă daune în domeniul răspunderii civile.
Dincolo de consecințele materiale pe care le poate avea nerespectarea unor norme "sociale", în ultimă instanță există situații în care neglijența poate conduce la pierderi financiare semnificative. Acesta este și motivul pentru care o serie de profesii liberale sunt nevoite să-și încheie o asigurare de răspundere profesională.
Acest tip de asigurare a apărut relativ recent, ca o necesitate impusă de implicațiile pe care le poate avea practicarea acestui gen de profesii, cele mai "vizate" fiind cele care oferă consultanță sau prestează un serviciu specializat, cum ar fi arhitecții, medicii, avocații sau contabilii.
Practic, prin asigurarea de răspundere profesională, dacă un avocat spre exemplu oferă consultanță din care clientul său pierde bani (și se dovedește că a fost vina profesională a acestuia), societatea de asigurare la care avocatul respectiv are o poliță de asigurare de acest gen garantează plata eventualelor despăgubiri pretinse de clientul acestuia.
În România, spre deosebire de țările din Occident, acest tip de asigurare este practicat deocamdată limitat, pe categorii de profesii, motivul fiind pe de o parte lipsa unei legislații adecvate în acest sens, iar pe de altă parte faptul că nu există o cerere semnificativă.
În cazul asigurării de răspundere profesională nu există o poliță standard din punctul de vedere al riscurilor incluse pentru toate societățile de asigurare, fiecare dintre acestea putând extinde sau restrânge sfera riscurilor asigurabile sau excluse, în afara unor condiții generale, fiecare poliță de acest gen cuprinde și o serie de condiții specifice legate de particularitățile fiecărei activități în parte (exemplu: erori de proiectare – pentru arhitecți, pierderi de profit cauzate de recomandări greșite date de către consultanți), pe baza cărora asiguratul beneficiază de protecție.
Întrucât este o piață destul de restrictivă, primele de asigurare sunt de regulă foarte mari, iar acoperirea oferită va fi limitată la o sumă totală în orice perioadă a asigurării, însă pentru a putea beneficia de despăgubire în cazul în care, de exemplu, ești un avocat "vizat" a plăti niște daune, trebuie să-ți înștiințezi în scris societatea de asigurare cu care ai încheiat contractul despre orice pretenție de despăgubire ridicată de clientul tău sau orice înștiințare primită de la acesta prin care intenționează să ceară despăgubire.
Explozia de produse la care asistăm în prezent face să fim din ce în ce mai mult bombardați de mărci mai mult sau mai puțin de renume, însă dincolo de toate acestea contează calitatea produsului. Indiferent dacă este vorba despre alimente, produse cosmetice sau artificii, producătorii acestora sunt răspunzători pentru produsele pe care le produc și le comercializează pe piață.
Abordarea acestui tip de asigurare depinde în mare măsură de legislația fiecărei țări. In Occident, reglementările protejează în mare măsură consumatorul, care de multe ori are câștig de cauză și beneficiază de despăgubiri mari. Răspunderea civilă a producătorului intervine practic în momentul în care acesta nu a respectat exigențele și standardele de calitate stabilite prin lege în procesul de fabricație.
însă pentru a putea beneficia de despăgubire, reclamantul trebuie să demonstreze că producătorul nu a fost suficient de prudent în proiectarea și fabricarea produsului care a cauzat paguba respectivă. Un exemplu este cel al unui producător de artificii care răspunde pentru faptul că a produs și comercializat pe piață artificii ce se declanșează prematur si pot produce accidente celor care le folosesc.
Răspunderea civilă poate interveni și în condițiile în care, în urma încheierii unui contract între doi parteneri de afaceri, unul dintre aceștia nu-si respectă obligațiile și încalcă clauzele contractuale. Partea care a suferit de pe urma acestei situații are dreptul de a acționa în justiție partenerul său de afaceri care a încălcat aceste clauze, cerând astfel despăgubiri, în cazul în care în contractul încheiat între doi parteneri de afaceri se inserează un acord de despăgubire, una dintre părți se obligă să plătească celeilalte daunele aduse bunurilor care fac obiectul contractului.
însă, în practică există si situații în care una dintre părți (A) se obligă să plătească celeilalte (B) despăgubiri pentru prejudiciile aduse unei terțe persoane (C) care acționează în justiție partea A.
Asigurarea de răspundere față de terți este una dintre cele mai importante categorii de asigurări, fiind totodată și cea mai reprezentativă pentru domeniul asigurărilor în general.
Această categorie a apărut relativ recent (prima poliță de acest gen a fost încheiată în Marea Britanic în anul 1875) în comparație cu celelalte tipuri de asigurări și a cunoscut o extindere semnificativă, în principal datorită gradului de diversificare a activităților umane și a răspunderilor din ce în ce mai mari pe care atât persoanele fizice cât si cele juridice și le asumă față de terți.
Spre deosebire de alte segmente ale pieței asigurărilor, în sectorul asigurărilor răspunderii față de terți au loc fluctuații mari ale primelor de asigurare, determinate pe de o parte de presiunea unei concurențe puternice, iar pe de altă parte de rezultatele daunalitații fiecărui asigurat în parte, în Europa, cea mai mare parte a asigurărilor de răspundere este concentrată în Germania (33%), Marea Britanic (20%), Franța (16%) și Italia (8%).
Prin asigurarea de răspundere sunt protejate afacerile, proprietățile persoanelor fizice sau juridice, societatea de asigurări oferind sumele necesare compensării financiare pentru pagubele materiale suferite de persoanele fizice. Cele mai frecvent întâlnite polițe de asigurări de acest gen sunt cele legate de răspunderea angajatorilor, producătorilor si contractanților, pentru riscuri comerciale și industriale, poluarea mediului, răspunderea proprietarilor de imobile și magazine, răspunderea civilă auto, răspunderea profesională și răspunderea publică.
Cu toate că piața asigurărilor din România nu a ajuns încă la nivelul de dezvoltare al piețelor din Occident, dezvoltarea și diversificarea activităților economice, precum și pătrunderea investitorilor străini în diferite ramuri de activitate, au determinat apariția unor tipuri de asigurare menite să protejeze interesele individului.
Un exemplu este cel al răspunderii angajatorului, care în multe țări are caracter obligatoriu și prin care se oferă protecție angajaților în legătură cu pierderile, îmbolnăvirile sau accidentările determinate de neglijența angajatorului.
Tabel nr.2.4
Asigurarea de răspundere civilă
2.3 Tendințe în activitatea companiilor care activează pe piața de asigurări din Republica Moldova
Piața de asigurări reprezintă totalitatea relațiilor economice de vânzare-cumpărare a unui serviciu creat în scopul apărării intereselor persoanelor fizice și juridice. Pentru o funcționare corespunzătoare a acestei piețe se respectă legile economice ale cererii și ofertei. Piața de asigurări este o organizație constituită ca persoană juridică, care își desfășoară activitatea pe un anumit teritoriu și se supune reglementărilor în vigoare.
Dezvoltarea pieței financiare din Republica Moldova, în cadrul căreia prin mecanismele specifice economiei de piață, capitalurile disponibile să fie alocate sectoarelor economice performante, implică creșterea rapidă și pe baze solide a sectorului asigurărilor care, pe lângă faptul că permite absorbția șocurilor accidentale din viața economică și socială, colectează și redistribui importante fonduri temporar disponibile.
Din motive de ordin obiectiv, dar și subiectiv, Republica Moldova este mult rămasă în urmă din toate punctele de vedere în raport cu fostele țări socialiste din Europa Centrală cu care se află în concurență în ceea ce privește investițiile străine directe, accesul la finanțări internaționale pentru dezvoltarea infrastructurii și, nu în ultimul rând, aderarea la diferite organizații europeane.
Pentru sporirea șanselor de integrare europeană este necesară alinierea Moldovei la nivelul de performanță economică din țările dezvoltate, la modul de structurare a informațiilor precum și aplicarea consecventă a normelor dreptului internațional public și privat în relațiile internaționale. Se impune, de asemenea, crearea cadrului instituțional și pregătirea specialiștilor care să asigure legătura cu organizațiile intergraționiste.
Piața de asigurări din Republica Moldova a fost creată în anul 1991 de către Asigurarea de Stat de pe lângă Ministerul Finanțelor care a format apoi societatea comercială "QBE ASITO". La începutul anului 1997 pe piața de asigurări activau mai mult de 50 de societăți. După reînregistrarea companiilor au mai rămas doar 33, care prestează peste 80 de tipuri de servicii de asigurări.
O caracterizare a sectorului asigurărilor în Republica Moldova nu poate ignora evoluția câtorva indicatori, unele mutații organizaționale cu implicații pe piața asigurărilor, fiscalitatea și concurența în asigurări.
Pe parcursul ultimilor cinci ani piața asigurărilor din Republica Moldova a suferit un șir de schimbări ireversibile căpătând un aspect de piață concurențială.
Toate evenimentele desfășurate pe arena economică a țării au influențat și productivitatea "acestei industrii specifice", industrie ce produce, promovează și realizează o gamă largă de produse deosebite, care asigură populației încredere în ziua de mâine, o senzație de stabilitate atât de importantă în condițiile generate de regulile dure dar obiective ale economiei de piață.
Rezultatele înregistrate în anul 2002 au fost determinate de o ușoară creștere a economiei în general, în special a volumului PIB, a venitului mediu al populației, cât și de o stabilitate relativă pe piața valutară.
În pofida sporirii semnificative a volumului de prime încasate în total în anul 2000, contribuția serviciilor de asigurări la formarea PIB s-a redus cu 0,04%, ceea ce reprezintă 0,83% din valoarea acestui indicator.
În același an au crescut ușor cheltuielile suportate pentru serviciile de asigurare pe locuitor în valoare medie de 44,16 lei față de 36,5 lei în anul 2000.
Este de menționat că valoarea maximă a acestui indicator a fost înregistrată în anul 1997, când a ajuns la 37,5 lei (8,05 USD) pe locuitor.
În dinamica acestui indicator se observă dependența lui directă de PIB pe locuitor exprimat în monedă națională (Tabelul nr.2.5).
Tabelul nr. 2.5
Evoluția principalilor indicatori macroeconomici ai pieței asigurărilor
din Republica Moldova
Sursa: Datele Departamentului de Statistică și Sociologie al Republicii Moldova
* PIB în prețuri curente
** Numărul mediu anual al populației
Venitul total al companiilor de asigurări a atins cifra de 312511,9 lei. Veniturile din activitatea de asigurare directă au alcătuit 236476,6 lei din venitul total. Volumul despăgubirilor plătite a constituit 67563,2 din totalul de prime încasate.
Examinând detaliat repartizarea primelor încasate pe sectoare, observăm că primul sector ca importanță este „Asigurarea facultativă de bunuri”, care are o pondere de 28,9% din volumul primelor cumulate prin asigurarea directă.
La acest capitol 85,5% din serviciile prestate s-au adresat persoanelor juridice și 11,5% din polițe au fost vândute persoanelor fizice. ”Asigurarea facultativă de persoane” este al doilea sector ca importanță, ponderea lui în 2002 fiind 14,1% din volumul primelor cumulate din asigurarea directă.
Dinamica repartizării volumului de prime încasate în dependență cu riscurile asigurate a evidențiat în anul 2002 noi tendințe ale cererii pe piața asigurărilor. Asigurarea de accidente a rămas unul dintre cele mai solicitate servicii la acest compartiment.
Ponderea deținută de sectorul asigurarea facultativă de răspundere civilă 20,7 în anul 2002. Asigurarea transporturilor și expeditorilor s-a confirmat drept un serviciu de primă importanță în acest sector, volumul primelor încasate fiind de 53,6% din total (38,8% în anul 1999).
Pe parcursul ultimilor doi ani, numărul companiilor autorizate să practice asigurări pe piața Republicii Moldova nu a suferit schimbări esențiale. Din momentul apariției sale pe piață, compania "QBE ASITO" S. A. s-a afirmat drept lider indiscutabil, sfera de activitate extinzând-se la o treime din piață. Cu excepția volumului primelor cumulate în sectorul "Asigurarea facultativă de răspundere civilă", societatea "QBE ASITO" S.A. domină piața asigurărilor cu 67,5% la capitolul "Asigurări facultative de persoane", 25,7% la cel al "Asigurării facultative de bunuri" și 52,5% la capitolul "Asigurări prin efectul legii". Locul companiei "ASITO-TRAFIC" S.A. (reorganizată prin asociere cu "QBE ASITO" S. A.), care în anul 1999 ocupa poziția a doua a clasamentului, a fost luat în anul 2000 de societatea "GALAS" S.A. – companie recent lansată pe piață, care în scurt timp a reușit să cucerească o cotă în mărime de 10,4%.
Pe locul trei s-a situat "MOLDOVA-ASTROVAZ" S.R.L. cu 7,2% din piață, substituind compania "AFES" S.R.L. care a fost nevoită să coboare pe treapta a 5-a a topului cu 5,06%. Este de menționat că locul patru a fost ocupat de compania "MOLDAGRO" S.R.L.
Societatea "CARAT" S.A., datorită creșterii volumului de prime încasate cu 32,6% față de anul 1999, a reușit să-și mențină ferm poziția a 6-a a clasamentului, cumulând 4,2% din volumul primelor încasate. Creșterea de 2,4 ori a volumului de prime încasate față de anul trecut i-a permis companiei "DONARIS GROUP" S.A. să ajungă de pe locul 13 pe locul 7.
Cu două trepte mai sus s-a ridicat compania "EXIM-ASINT" S.A. care a ocupat locul 8. Societatea "GARANȚIE" S.A.„ mărindu-și volumul de prime încasate de aproape 18 ori față de anul 1999, s-a situat pe locul 9, cota de piață fiind egală cu 2,5%. "GARDENIE" S.A., înregistrând o descreștere semnificativă a volumului de prime cumulate cu 21% față de anul 1999, a coborât de pe poziția a 5-a pe ultimul loc al topului primelor zece companii ce operează pe piața de asigurări a Republicii Moldova.
Rezultatele înregistrate de primele zece companii reflectă dominația evidentă a acestora pe piața de asigurări, însumând o pondere de 82% din volumul primelor cumulate pe asigurarea directă în total.
Tabel nr. 2.6
Asigurătorii principali conform rezultatelor anului 2002
Piața asigurărilor constituie un concept dinamic, cu valențe practice pe plan economic, financiar și legislativ, o generație nouă a industriei financiare și de sine stătător în condițiile economiei de tranziție. Cadrul organizatoric și metodologic în care se realizează activitatea de asigurare constituie piața asigurărilor, unde elementele specifice sunt asigurătorul, asiguratul și riscurile care-i însoțesc.
Studiile efectuate demonstrează că relațiile de asigurări prezintă un gen de activitate particular, care poate proteja populația din punct de vedere economic și îi poate acorda susținere socială pe termen lung.
Parametrii asigurărilor sunt oferta de asigurare. Astfel, asigurătorul lansează oferta de asigurare în temeiul unei legi, în cazul asigurărilor obligatorii sau în virtutea unui contract, în cazul asigurărilor facultative. Asiguratul își manifestă cererea de asigurare în funcțiile de propriile interese, putere financiară sau chiar în virtutea legii, în cazul asigurărilor obligatorii. Prin urmare, elaborarea și implementarea proiectelor noi de asigurare presupun timp și eforturi din partea tuturor celor implicați. Spre exemplu, compania "QBE ASITO" a ajuns la concluzia că s-au creat condițiile favorabile pentru implementarea unui produs de asigurare nou, care după toți parametrii s-ar deosebi de produsele existente. Astfel, în urma colaborării fructuoase a specialiștilor companiei "QBE ASITO" și companiei de reasigurări "Munich RE", care și-au asumat protejarea completă a riscurilor, a rezultat o societate mixtă de asigurări de viată.
Oferta de asigurare este susținută de societățile comerciale de asigurare, persoane juridice autorizate legal să funcționeze pe piața asigurărilor și care au capacitatea financiară corespunzătoare. Lipsa ofertei de asigurare, indiferent de cauze, generează alternative de autoprotecție, autoasigurare sau acțiuni de economisire.
Societățile comerciale care activează pe piața asigurărilor pot fi societăți cu capital integral de stat, privat sau mixt sau alte categorii instituționale.
In Republica Moldova în anul 2000 erau înregistrate 43 de companii de
asigurare. In principiu, majoritatea organizațiilor existente pe piața de asigurări țin cont de propunerile venite din partea persoanelor fizice și juridice.
Succesul fiecărui asigurat direct este depinde de valoarea și calitatea serviciilor prestate la timp. Cererea de asigurare este expresia manifestării unor persoane fizice și juridice ca asigurați, în raport cu interesul acestora pentru protecția bunurilor, integrității persoanei etc., față de variatele riscuri care le pot afecta. Cererea de asigurare se încadrează într–o anumită structură tipologică, putându-se identifica: cerere potențială și cerere reală, cerere satisfăcută și nesatisfacută, cerere amânată. Totodată mutațiile structurale ale cererii de asigurare și condițiile în care clienții își manifestă nevoile sunt strâns legate de reglementările în vigoare, de facilitățile oferite pe plan juridic, financiar etc.
Fluxurile financiare care pornesc de la societățile de asigurare către diverși beneficiari nu sporesc masa monetară în circulație, ci numai o redistribui. Așadar, putem afirma că principalul argument pentru promovarea politicii de încurajare a dezvoltării pieței de asigurări îl constituie rolul economic de preîntâmpinare a riscurilor asumate implicit de societățile și agenții de asigurare.
Pentru îndeplinirea obligațiilor asumate, asigurătorii își formează din primele de asigurare încasate rezervele pe asigurarea vieții, asigurarea de bunuri și asigurarea de răspundere civilă, necesare pentru efectuarea plăților ulterioare. În același timp, asigurătorii sunt în drept să formeze rezerve pentru finanțarea măsurilor de prevenire a accidentelor, precum și a cazurilor de pierdere sau deteriorare a bunurilor asigurate.
Capitolul III Asigurarea în context internațional
3.1 Asigurarea și dezvoltarea economică
În ultimii ani, dimensiunea internațională a asigurărilor a devenit din ce în ce mai importantă. Cu toate că principiile de bază ale asigurărilor sunt aceleași indiferent de localizarea riscului, aplicarea acestor principii este diferită de la o țară la alta. Capitolul de față abordează o parte a acestei problematici, punându-se accent pe diferențele dintre piața asigurărilor din SUA și piețele celorlalte țări.
Se consideră, în general, că managerii de risc ce operează pe piețe străine se confruntă cu un risc mai mare decât cei ce acționează în SUA. Acest fenomen este determinat de mai mulți factori. Limba, obiceiurile, condițiile de pe piața monetară, legislația, preferințele consumatorilor, rata inflației, mediul geografic și climatul sunt diferite și, de cele mai multe ori, managerul de risc nu este familiarizat cu ele. Necunoașterea mediului în care o firmă își desfășoară activitatea, determină creșterea riscului perceput de aceasta. Mai mult, pe piețele străine managerul de risc nu dispune de statistici referitoare la pagubele produse, la metodele control al riscului disponibile, etc.
În plus, terminologia utilizată în contractele de asigurare nu este aceeași pe piețe diferite, ceea ce determină posibilitatea apariției unor discontinuități în acoperirea prin asigurare ce nu pot fi anticipate. Distanțele mari reprezintă și ele un factor care descurajează sau chiar, împiedică adoptarea rapidă a deciziilor, precum și contactul rapid cu firmele străine. De exemplu, managerul de risc al unei mari corporații multinaționale a precizat că pregătirea și negocierea unui program de asigurare a activelor corporației a durat un an. Toți acești factori determină ca, în marile companii internaționale, munca managerului de risc să fie mai complexă.
În ciuda dificultăților, sau poate din cauza lor, activitatea managerului de risc în operațiile cu străinătatea este recunoscută ca esențială pentru expansiunea internațională a unei firme. Fără a dispune de mijloace pentru controlul riscului, tranzacțiile unei firme cu străinătatea ar avea de suferit, sau chiar ar putea fi întrerupte. Totuși, oportunitățile de afaceri ce apar pe piețele străine sunt prea mari și prea importante pentru ca să fie ignorate de firme cu reputație. De asemenea, este puțin probabil că un stat modem poate. supraviețui și se poate dezvolta fără a se implica în comerțul internațional sau în activitatea de investiții internaționale. De aceea, trebuie să fie găsite metodele cele mai eficiente de control al riscurilor ce apar în mediul afacerilor internaționale.
După cel de-al doilea război mondial, rata de creștere a producției mondiale de bunuri și servicii s-a dublat. Acest fenomen se datorează, în principal, ajutorului economic acordat de SUA țărilor din Europa de Vest și Japoniei pentru ca acestea să-și poată reface economiile distruse de război.
Rata de creștere a comerțului internațional este fost chiar mai mare decât rata de creștere a producției mondiale. De exemplu, în SUA, PNB a crescut cu o rată medie anuală de 3,2% în perioada 1950 – 1987, iar exporturile au crescut, în aceeași perioadă, cu 5,2% anual. în Japonia, cele două rate de creștere au fost 7,5% respectiv, 12,4%.
Informațiile cuprinse în tabelele nr.3.1 și nr.3.2 confirmă creșterea accentuată a comerțului internațional și a investițiilor internaționale în perioada cuprinsă între anii 1979 și 1988. Odată cu această expansiune a comerțului internațional, s-a creat o piața mondială a asigurărilor.
Asigurarea este foarte importantă deoarece tranzacțiile externe sunt considerate mult mai riscante decât cele de pe piața internă. Dacă nu ar fi existat asigurarea, este foarte puțin probabil că piața internațională s-ar fi dezvoltat într-un asemenea ritm (în perioada analizată, rata de creștere a exporturilor mondiale a fost de 9% anual).
Tabel nr.3.1
Exporturile și importurile SUA în perioada 1979-1988
MP* – modificare procentuală
În tabelul nr.3.1 se poate observa că în perioada 1979 – 1988, exporturile SUA au crescut cu 72%, iar importurile cu 108%. Exporturile SUA și, totodată, necesitățile de asigurare, în Japonia și în țările din America Latină, au crescut într-un ritm extrem de rapid.
Datele din tabelul nr.3.2 permit o comparație între investițiile SUA în străinătate cu investițiile firmelor străine realizate în SUA. Astfel, în perioada 1977 – 1987, activele deținute de SUA în afara granițelor s-au dublat, în timp ce activele străine deținute în SUA au crescut de patru ori.
Pentru domeniul asigurărilor, implicațiile acestei creșteri în comerțul internațional sunt semnificative.
0 corporație multinațională consideră lumea ca pe o piață de desfacere și caută să își plaseze produsele pe piața națională care prezintă cele mai mari avantaje.
De asemenea, odată cu extinderea operațiilor sale pe diferite piețe naționale, cresc și necesitățile de asigurare ale corporației. Aceasta dorește să încheie polițe de asigurare la nivel internațional, ceea ce reprezintă o provocare pentru industria mondială a asigurărilor. Trebuie să fie găsite modalități pentru protecția investițiilor făcute în străinătate; în caz contrar, acest lucru va constitui un important obstacol în calea creșterii comerțului internațional și al investițiilor în străinătate.
Industria asigurărilor trebuie să-și mărească capacitatea financiară și să creeze cadrul administrativ pentru protejarea activelor investite în străinătate. Pentru atingerea acestui obiectiv, societățile de asigurări și-au creat rețele internaționale de agenți și de servicii de despăgubire. De asemenea, domeniul reasigurărilor trebuie și ei să se dezvolte corespunzător.
Tabel nr.3.2
Investiții străine în SUA și investiții SUA în străinătate
*MP – schimbare procentuală
Analiza pieței mondiale și a modului în care aceasta s-a dezvoltat a demonstrat-legătura stână între dezvoltarea economică și dezvoltarea domeniului asigurărilor. Fără a decide dacă asigurările sunt sau nu indispensabile pentru dezvoltarea economică, se poate trage concluzia că aceste două domenii sunt strâns corelate.
În cadrul Departamentului Economic al societății de asigurări Swiss Reinsurance Co s-au efectuat studii asupra creșterii înregistrate în domeniul asigurărilor în comparație cu creșterea economică pe ansamblu, în diferite țări ale lumii. în perioada ce s-a scurs după cea de-al doilea război mondial, rata de creștere a domeniului asigurărilor a tins să depășească rata de creștere a producției mondiale.
De exemplu, în anul 1986, rata de creștere a primelor de asigurare internaționale (ajustată cu rata inflației) a fost cu mai mult de patru ori mai mare decât rata de creștere a producției mondiale.
Alocarea primelor de asigurare între națiunile lumii este prezentată în tabele nr.3.3 și nr.3.4. Analiza datelor din aceste tabele și a altora raportate de Swiss Reinsurance Co. Au determinat următoarele concluzii referitoare la asigurările internaționale:
1. SUA este țara cu cea mai dezvoltată industrie a asigurărilor, ce deținea în anul 1987, 38% din primele totale subscrise în întreaga lume (1,070 mld. USD). În perioada postbelică, cota de piață mondială ocupată de SUA este în continuu declin, în timp ce Japonia și țările din Europa de Vest câștigă teren. Astfel, în anul 1950 nivelul primelor subscrise pe piața mondială de SUA și Canada a scăzut de la 88% la 40% din total.
2. Japonia, Germania, Marea Britanie și Franța sunt următoarele ca importanță pe piața internațională a asigurărilor, iar cota de piață cumulată a acestor patru țări (40,8%) este aproximativ egală cu cota de piață deținută de SUA și Cariada împreună.
3. Rata de creștere a primelor de asigurare aferente produselor de asigurare non-viață este mai mică decât cea aferentă produselor de asigurare de viață, care a crescut cu 12,8% în anul 1987 față de anul 1986. în acest an primele aferente asigurărilor de viață au reprezentat (pentru pruna dată) mai mult de jumătate din volumul total al primelor de asigurare încasate pe plan mondial. De exemplu, în Japonia, volumul total de prime aferent asigurărilor de viață este de trei ori mai mare decât volumul primelor aferente asigurărilor non-viață. în SUA, volumul primelor aferente asigurărilor de viață reprezintă doar 41% din volumul total de prime de asigurare.
4. în ceea ce privește primele de asigurare plătite pe cap de locuitor, leaderul mondial este Elveția, cu prime de 2.444 USD pe cap de locuitor, urmată de Japonia cu 1.975 USD pe cap de locuitor, și de SUA cu 1.668 USD pe cap de locuitor.
Tabel nr.3.3
Clasamentul pe țări în ceea ce privește venitul din prime (miliarde USD) în anul 1987
Tabel nr. 3.4
Clasamentul pe continente după volumul de prime de asigurare
Dezvoltarea mediului internațional al asigurărilor a determinat apariția anumitor oportunități pentru firmele ce operează în domeniul asigurări sau în cel al managementului riscului. Cunoașterea schimbărilor pe plan mondial va ajuta cititorul să înțeleagă mai bine piața internațională a asigurărilor, precum și strategiile de management necesare pentru rezolvarea problemelor ce apar în acest domeniu. în continuare vor fi prezentate câteva din aceste schimbări.
Anul 1992 are o importanță deosebită pentru lumea afacerilor în general, și pentru lumea asigurărilor, în special. Acest an a fost ales ca dată limită pentru definitivarea zonei libere ce reunește 12 dintre țările europene sub denumirea de Comunitatea Europeană. Unii au asociat acest eveniment (cunoscut și sub denumirea de armonizare și menționat pentru prima dată în cadrul Tratatului de la Roma în anul 1957) cu crearea "Statelor Unite al Europei". Obiectivul principal urmărit prin constituirea acestei zone este reducerea sau eliminarea barierelor tarifare și netarifare din calea comerțului liber între țările membre. Astfel, firmele își pot constitui liber noi filiale și pot oferi servicii fără a fi îngrădite de restricțiile existente înainte de anul 1992.
Populația aproximativă a zonei libere nou create este de 324 milioane locuitori, în comparație cu 250 de milioane locuitori, populația SUA. Deci, putem concluziona că, odată cu crearea Comunității Europene s-a creat o uriașă piață potențială pentru societățile de asigurări.
În plus față de formarea unei uriașe piețe potențiale, cu posibilități pentru creșterea profitului societăților de asigurări și pentru creșterea numărului de persoane angajate în domeniul asigurărilor, procesul de armonizare în cadrul Comunității Europene a determinat și alte schimbări. Astfel, (1) o societate de asigurări cu sediul în una din țările Comunității poate să ofere produsele sale în toate țările membre, fără nici o restricție; (2) un asigurător dintr-o țară membră poate să-și deschidă filiale și sucursale în toate țările Comunității; (3) cetățenii unei țări membre nu vor mai fi constrânși să achiziționeze produse de asigurare din propria țară și vor putea alege produsul potrivit dintr-o gamă mult mai largă de produse; (4) concurența între societățile de asigurări cooperează pe această piață va fi mai mare; de exemplu, societățile care practicau prime de asigurare stabilite m mod nerealist, vor fi nevoite să scadă nivelul primelor pentru a se putea menține pe piață; (5) condițiile de asigurare vor înregistra un grad ridicat de standardizare; (6) multe societăți de asigurare din țările membre vor fuziona pentru a-și putea menține poziția pe piață
Ca o ilustrare a potențialului pieței lărgite apărute în urma creării Pieței Comune în anul 1992, vom analiza dezvoltarea asigurărilor de viață. Datele indică diferențe mari de valoare în volumul încasărilor din prime de asigurare de viață, precum și între participarea domeniului asigurărilor de viață la formarea PNB în diferite țări ale lumii (vezi tabelul nr.3.5). După ce procesul de armonizarea a economiilor naționale ale țărilor membre se va încheia, specialiștii estimează că industria asigurărilor de viață în țări ca Italia, Portugalia, Grecia și Spania, se va dezvolta mul mai rapid decât în cazul altor domenii de activitate. Dovezi ale unei astfel de evoluții au apărut deja. De exemplu, între anii 1980 și 1986, încasările din prime de asigurare de viață pe cap de locuitor au crescut cu 50% în fiecare dintre țările membre ale CE, cu excepția Belgiei. în aceeași perioadă, volumul încasărilor din prime de asigurare a crescut de trei ori în Franța, Grecia, Irdanda, Italia și Spania.
Deși eliminarea tuturor barierelor (tarifare și netarifare) din calea comerțului și crearea unei zone cu adevărat libere, poate dura o perioadă îndelungată, anul 1992 este un an important pentru dezvoltarea comerțului mondial. De asemenea, dezvoltarea comerțului liber a fost facilitată și de schimbările politice și economice survenite în centrul și estul Europei. Țări precum Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România sau URSS, au avut, pentru o perioadă lungă de timp, piața asigurărilor închisă pentru firmele străine. Datorită evoluției lor către un sistem politic independent, se anticipează că aceste piețe se vor dezvolta rapid și se vor deschide către exterior. Un exemplu în acest sens este constituirea unor societăți mixte (în Bermude) între American International Group și societăți de asigurare din Ungaria, Polonia și România. Aceste societăți mixte oferă o gamă completă de produse de asigurare destinate producătorilor locali, turiștilor, precum și asigurări de accidente.
Tabel nr.3.5
Încasări din prime de asigurare de viață în anul 1987
Pag.67
În ultimii 15 ani, ponderea marilor piețe de asigurări și reasigurări ale lumii a cunoscut unele modificări care sunt strîns legate de dezvoltarea economică. În paralel cu creșterea volumului de prime, atît în total, cît și pe fiecare din aceste piețe, se constată o creștere mult mai mare a volumului activității de asigurare în continentul asiatic, de circa 6 ori, reflectat și într-o creștere a ponderii acestuia în totalul asigurărilor mondiale, de la 19,6% la 35,3%. Acest lucru este determinat de sporirea investițiilor în această zonă de interes, în special a celor efectuate de investitorii străini.
Tabel nr. 3.6
Cu toate acestea, principalele piețe care determină mersul asigurărilor mondiale sunt cele cu economie foarte dezvoltată. Este o piață puternic concentrată, în care principalii actori sunt Japonia, SUA și Uniunea Europeană care, în 1995, au depășit 85% din totalul primelor de asigurare încasate de industrie. Aceste trei piețe au o participare apropiată ca pondere. Acest lucru este explicabil prin nivelul ridicat al dezvoltării economice al acestora și a gradului complex de interdependențe obiective ce exită între creșterea economică, îngeneral, și dezvoltarea asigurărilor, în special.
Tabel 3.7
Dimensiunea și structura pieței internaționale a asigurărilor, pe țări în anul 1996
Sursa: CEA, 1998
În privința asigurărilor de viață, se constată aceeași concentrare în jurul acelorași piețe care împreună au reprezentat 86,9% din totalul asigurărilor de viață. De această dată, apare un dezechilibru între participarea celor trei mari jucători, după cum se poate vedea în tabelele următoare.
Tabel nr. 3.8
Volumul și structura pieței internaționale a asigurărilor de viață pe principalele piețe, în anul 1996
Sursa: CEA, 1998
Tabel nr. 3.9
Volumul și structura pieței internaționale a asigurărilor non-viață pe principalele piețe, în anul 1996
Sursa: CEA, 1998
Globalizarea continuă a domeniului asigurărilor a determinat apariția unor noi probleme în ceea ce privește managementul riscului pe plan internațional. Printre aceste probleme se numără: (1) dezvoltarea unui program internațional de management al riscului; (2) negocierea cu reprezentanți ai societăților de asigurări și brokeri din străinătate, fapt ce amplifică nevoia unui sistem de comunicare internațional; (3) soluționarea problemelor de control al daunelor și stabilirea unor proceduri de control al riscului în cadrul planurilor de asigurare de pe diferite piețe locale, utilizând forță de muncă din țările respective; (4) lansarea unor programe de asigurare a angajaților ce lucrează în străinătate, inclusiv programe destinate angajaților societăților transnaționale. în afară de aceste probleme, managerii de risc trebuie să depășească multe alte obstacole pentru a atinge obiectivele firmelor lor pe plan internațional.
În ciuda a multe oportunități care apar în plan internațional pentru societățile de asigurări, există totuși, o serie de bariere care împiedică expansiunea acestora în străinătate. Printre aceste bariere se numără: (1) condițiile restrictive în ceea ce privește autorizarea activității de asigurări în unele țări ale lumii; (2) dorința autorităților statale de a instaura monopolul național sau de a favoriza societățile de asigurare autohtone; (3) impunerea, de către autoritățile locale, a unor condiții severe în ceea ce privește politica de rezerve și de capital; (4) pe unele piețe străine, autoritățile locale impun asigurătorilor străini asocierea cu o societate de asigurări autohtonă; (5) obligația de a angaja personal autohton; (6) obligația asigurătorilor străini de a se reasigura sau de a investi pe plan local; (7) interzicerea schimbului valutar sau a repatrierii profiturilor; (8) impozite și taxe foarte ridicate la care sunt supuse societățile de asigurări străine.
Se poate aprecia că nu toate barierele prezentate mai înainte există sau au același impact pe toate piețele străine. De exemplu, în urma efortului de armonizare a pieței Comunității Europene, multe din barierele tarifare și netarifare cu care firmele străine se confruntau la intrarea pe această piață, au fost reduse sau chiar eliminate. Totuși, multe din aceste bariere există în alte părți ale lumii. Managerii de risc, societățile de asigurări, agenții și brokerii trebuie să fie conștienți de obstacolele cu care se vor confrunta atunci când vor realiza operațiuni pe piața internațională.
Tabelul nr.3.10 prezintă date referitoare la interesele financiare ale societăților de asigurare din SUA în străinătate.
Operațiile internaționale ale societăților de asigurare din SUA sunt substanțiale, aceștia având active investite pe piețele externe în valoare de aproximativ 62,7 miliarde USD, vânzări de 20,4 miliarde USD și aproximativ 62.000 angajați în străinătate. Deși majoritatea acestor operații sunt realizate în țări industrializate, investițiile pe piețele din țările în curs de dezvoltare sunt și ele semnificative.
Tabel nr.3.10
Interesele financiare ale asigurătorilor americani în străinătate
0 mai bună înțelegere a tranzacțiilor de asigurare pe piața internațională se poate realiza prin studierea balanței de plăți externe. Un exemplu este prezentat în tabelul nr.3.11. Acesta demonstrează că asigurările reprezintă o activitate cu arie de extindere mondială și că există capacitatea necesară pentru distribuirea riscurilor la nivel internațional.
Din tabelul nr.3.11 se poate trage concluzia că SUA a devenit din ce în ce mai dependentă de capacitatea de asigurare și reasigurare externă.
Tabel nr.3.11
Tranzacții internaționale de asigurări ale SUA
Asigurătorii americani colectează din străinătate un volum mai mare de prime decât volumul de prime pe care îl plătesc în străinătate pentru reasigurare, adică balanța de plăți externe a reasigurărilor înregistrează un excedent. în același timp, asigurătorii din SUA plătesc în străinătate (după regularizarea pagubelor plătite cu sumele recuperate de la reasigurătorii străini) mai mult decât încasează din contractele de asigurare primară, deci balanța de plăți externe a asigurărilor este deficitară.
Pe ansamblul domeniului asigurărilor (atât asigurări, cât și reasigurări), SUA a înregistrat, în anul 1988 un deficit al balanței de plăți externe a asigurărilor de 509 milioane USD, adică a plătit cu 509 milioane USD mai mult decât a încasat din străinătate.
Fluctuațiile în accesibilitatea reasigurării pe piața mondială, afectează foarte mult condițiile de asigurare de pe piețele naționale. Dacă reasigurătorii decid să nu accepte acoperirea anumitor riscuri (de exemplu, răspunderea roedicilor sau a producătorilor ), societățile de asigurare de pe piața națională vor accepta foarte greu dacă nu chiar deloc, aceste riscuri. În cazul în care reasigurătorii cresc nivelul primelor de reasigurare, această creștere se va reflecta în valoarea primelor de asigurare percepute pe piața națională.
Există țări în care s-a încercat restrângerea acțiunii reasigurătorilor externi prin diverse mijloace. în general, aceste restricții au scopul de a păstra valuta disponibilă pentru importul de bunuri și servicii, altele decât produsele de asigurare.
De exemplu, în Columbia și Venezuela legislația limitează libertatea societăților de asigurare autohtone de a se reasigura. în Brazilia, societățile de asigurare autohtone trebuie să cedeze m reasigurare toate contractele pe care le dețin, companiei naționale de reasigurare (Instituto de Reasseguros do Brasiî) care este jumătate deținută de stat și jumătate privată. 0 lege similară există și în Argentina. Este puțin probabil că asemenea restricții asupra circulației libere a fondurilor de asigurare să fie benefică pe termen lung pentru o economie națională, deoarece asigurările sunt un substituent pentru capital și eliberează fonduri ce pot fi utilizate m alte ramuri de activitate. Cu alte cuvinte, dacă o națiune urmărește să restricționeze fluxul către exterior al primelor de reasigurare și, în schimb, furnizează acoperire prin reasigurare pe plan local, capitalul care altfel, ar fi fost utilizat pentru dezvoltarea economiei respective, va fi blocat în fonduri de reasigurare. 0 asemenea politică poate să fie nefavorabilă pentru o economie națională.
3.2 Piața asigurărilor Europei Centrale și de Est
Țările din Estul Europei se încadrau în aceeași categorie, a Europei Centrale și de Est, dar, în prezent, legislația lor economică este în schimbare, afectând și domeniul asigurărilor și reasigurărilor. Acest lucru, colaborat cu diferențele mari între acest grup de țări și țările vest-europene, viteza diferită de evoluție a sectorului, diferențele de abordare a piețelor, interesele diferite ale asigurărilor străini privind investițiile pe aceste piețe, precum și structura lor aparte obligă și la o tratare separată. Piețele acestor țări sunt puternic marcate de existența unei lungi prioade de timp a monopolului de stat asupra asigurărilor și reasigurărilor, subdezvoltarea actuală și evoluția rapidă a acestui sector. Datorită dimensiunii reduse a pieței și a posibilităților relativ limitate de a „pulveriza” riscul, companiile de asigurare sunt axate pe activitatea de asigurări directe, apelând la protecție prin reasigurare oferită de companiile străine.
În anul 1997, țările Europei Centrale și de Est au încasat un volum total al primelor de asigurare de 14,5 miliarde dolari, reprezentând sub 1% din volumul mondial de prime. Aceasta a reprezentat 1,7% din PIB cumulat, iar densitatea medie a asigurărilor în aceste țări a fost de 46,3 dolari/locuitor.
O caracteristică importantă o reprezintă dezechilibrul dintre cele două mari categorii de asigurări: asigurările non-viață au reprezentat 75% din totalul primelor încasate. Rezultatele și tendințele asigurărilor generale sunt puternic marcate de evoluția asigurărilor de autovehicule care totalizează cea mai mare parte a veniturilor din prime. Asigurările de viață sunt încă puțin dezvoltate în țările din regiune, de aceea, este posibil să asistăm la o dezvoltare rapidă a acestor tipuri de asigurări.
La fel de dezechilibrată este și participarea țărilor din zonă: cele mai importante piețe au fost Rusia, Polonia, Cehia și Ungaria, care împreună au reprezentat 82% din totalul primelor de asigurare în 1997.
Gradul încă ridicat de concentrare a pieței, determinat de păstrarea poziției de lideri de către societățile cu capital de stat, reprezintă o altă trăsătură a pieței. Acest fenomen cunoaște anumite schimbări datorită creșterii competiției prin apariția a noi societăți de asigurare cu capital privat (autohton sau străin). Demonopolizarea pieței este în curs, aceste companii de stat fiind privatizate în cale mai multe țări: în unele procesul s-a încheiat deja, în altele se află în faze de derulare. O explicație a acestui fapt este aceea că asigurarea de răspundere civilă obligatorie, care inițial a fost încheiată numai de aceste societăți, a fost liberalizată, putând fi oferită clienților și de alte societăți private.
Tabel nr. 3.12
Volumul primelor de asigurare încasate în anul 1997
Sursa: Insurance Industry in Central and Eastern Europe: Increasing competition – different prospects for growth, Sigma, nr.7/1998, Swiss Re
Cu o pondere de 39,8%, Rusia este cea mai mare piață de asigurări din grupul analizat. Statele baltice, deși au pornit de la un nivel redus de dezvoltare, au demonstrat cea mai rapidă evoluție.
Primele de reasigurare pe care le efectuează companiile din aceste țări nu sunt reprezentative, de multe ori de-a lungul anilor, dificultățile de plată a daunelor au făcut ca societățile cedente serioase și de renume să evite parteneri din aceste țări, astfel încât nu sunt puține cazurile în care afacerile sunt „proaste” datorită nepriceperii, inabilității sau alegerii unor forme contractuale nepotrivite de către companiile de asigurări directe.
Participarea societăților din aceste țări pe piețele mari de asigurări și reasigurări este redusă, astfel încât, încă o lungă perioadă de timp, ele nu pot deveni concurente serioase ai asigurătorilor existenți.
În alte țări, sectorul de stat cuprinde, în principal, companiile de asigurări și reasigurări care își desfășoară activitatea în paralel cu companiile private de asigurări directe.
Ca orice piață, și cea la care ne referim conține în mod obligatoriu cele două componente: cererea și oferta de reasigurare, respectiv cumpărătorii și vînzătorii de reasigurări.
Perspectivele pieței Europei Centrale și de Est sunt bune, deși criza recentă din Rusia va avea efecte ce se vor resimți pe o perioadă mai îndelungată. Inflația va afecta negativ dezvoltarea asigurărilor, în special a celor de viață
3.3 Impactul globalizării asupra asigurărilor
Agenții și brokerii sunt foarte necesari ca intermediari-în activitatea de asigurare. Cele mai mari firme americane de brokeraj ce operează pe plan internațional sunt: Marsh & McLennan, Alexander & Alexander, Johnson & Higgins, Frank B. Hall, Sedgwick James, Rollins Bnrdick Hunter, Arthur Jack. Gallagher, Hilb, Rogal & Hamilton, Poe & Associates. Veniturile câtorva dintre aceste firme în perioada 1984 – 1988 sunt prezentate în tabelul nr.3.13.
Majoritatea brokerilor care operează pe piața internațională își deschid birouri pe piețele locale pentru a-și oferi serviciile corporațiilor care operează pe piețele respective. în cele mai multe cazuri, aceste birouri iau forma corespondenților în străinătate, altfel spus unei agenții locale i se acordă licența pentru a reprezenta brokerul internațional pe piața locală. în alte cazuri, brokerul internațional își înființează o filială pe piața locală.
Tabel nr.3.13
Principalii brokeri de asigurări pe piața internațională
Pentru a putea oferi acoperirea potrivită societăților transnaționale, societățile de asigurări din SUA își organizează operațiunile internaționale în diferite moduri. Unele operează m mod individual, altele prin intermediul asociațiilor. Exemple de societăți de asigurări americane care operează individual sunt: CIGNA, Chubb Commercial Union, Hartford Royal și Continental National America. în domeniul asigurărilor de viață exemple de astfel de societăți sunt: John Hancock, American Family Life, Connecticut Mutual, Pmdential Life, American Intemational Life, Combined Insurance Companiesși Aetna Insurance Company.
Unii dintre asigurătorii americani preferă să opereze în străinătate prin intermediul grupurilor de asigurători sau al pool-urilor. Cele mai importante pool- uri de asigurări din SUA sunt: AFIA (American Foreign Inswance Association), AIG (American Intemational Group) și asociațiile mutuale ale producătorilor industriali.
AFIA (American Foreîgn Insurance Association). AFIA, care în prezent este deținută de CIGNA și care operează în aproximativ 80 de țări ale lumii, și-a început activitatea în 1917 în China. La acea dată, în China operau independent câteva societăți de asigurări. Ideea creării unei organizații centrale a apărut din necesitatea coordonării activităților desfășurate de aceste societăți de asigurări, din necesitatea realizării și menținerii unui anumit grad de uniformitate, precum și din necesitatea scăderii costurilor de operare pe piața chineză.
În prezent, există nouă societăți de asigurări americane care sunt membre ale AFIA, organizație care operează ca un pool de asigurare. Membrii AFIA se lansează m mod individual pe piețele pe care asociația AFIA activează. Fiecare dintre membrii săi prezintă o listă cu limite, reprezentând sumele maxime pentru care AFIA se poate obliga în numele lor în fiecare din țările m care operează. Profitul aferent fiecărui an financiar obținut pe o anumită piață străină, distribuit membrilor ce operează pe piața respectivă. în cazul în care anul financiar se încheie cu pierdere, fiecare membru este obligat să participe la acoperirea deficitului obținut. Peste 50% din volumul total de prime de asigurare al membrilor AFIA este reprezentat de asigurări încheiate pe piețe locale, adică cu asigurați ce operează în limitele unei singure țări. Cealaltă jumătate reprezintă primele plătite de filiale în străinătate ale societăților din SUA.
AIG (American loternational Group). Spre deosebire de AFIA, AIG este un holdihg ale cărui filiale oferă asigurări de bunuri, de răspundere și de viață în mai mult de 135 de țări ale lumii. Principalele sale filiale sunt: American Home Insurance, National Union Fire Insurance, New Hampshire Group, American International Underwriters Corporation, American International Life Insurance și American Intemational Underwriters Overseas. Ca și AFIA, AIG operează ca un pool de asigurare, cu excepția faptului că AIG exercită un control mai mare asupra societăților membre. Un anumit procent din primele de asigurare și din pierderile înregistrate revine fiecărui membru. Ca și în cazul AFIA, aproximativ două treimi din tranzacțiile totale efectuate de AIG sunt desfășurate pe piețe locale.
Asociații mutuale ale producătorilor industriali. Aceste asociații sunt și ele angajate în tranzacții pe piața intemațională a asigurârilor. Dintre ele, cele mai importante sunt: Factory Insurance Association (FIA) formată din 81 de societăți pe acțiuni care își asigură riscurile în cadrul acestui pool de asigurare, și Factory Mutual Association (FMA). FIA acceptă în asigurare toate riscurile la care sunt expuse societățile membre, fiecare dintre acestea primind o anumită parte din primele de asigurare încasate și suportând o anumită parte din pagubele înregistrate. în schimb, FMA este alcătuită din 4 societăți de asigurare care concurează pentru a obține un anumit contract. Firma care obține contractul de asigurare trebuie să le convingă și pe celelalte să accepte o parte din riscurile propuse spre asigurare. Asociațiile mutuale ale producătorilor industriali oferă servicii tehnice de specialitate clienților lor. De fapt, atât FIA, cât și FMA acceptă în asigurare doar asigurați ce utilizează tehnici de control al pierderilor.
În tabelul nr.3.14 este prezentată repartizarea pe țări a primelor 50 societăți de asigurare din lume în anul 1988.
Tabel nr.3.14
Repartizarea pe țări a primelor 50 de societăți de asigurări din lume
După cum se observă, SUA este leader în acest domeniu. În același timp se observă că societățile de asigurări din Japonia, Marea Britanie și Franța au înregistrat o creștere mai rapidă în ceea ce privește veniturile și activele. 0 societate de asigurări japoneză, Nippon Life, este cel de-al doilea asigurător al lumii, însă activele sale reprezintă doar o treime din cele ale societății de asigurări americane Prudential Life.
Pe lângă societăți de asigurări independente și asociații, pe piața internațională a asigurărilor acționează și multe alte organizații internaționale private care au un impact deosebit asupra practicii asigurărilor internaționale. În continuare vom prezenta doisprezece din aceste organizații.
1. Association Europeenee des Assures de L 'Industrie (AEAI) este o organizație ce reunește managerii unor societăți de asigurări din Europa.
2. Beureau International de Producteurs dAssurances et de Reasswances (BJPAR) este o organizație ce reunește agenți și brokeri de asigurare din 12 țări ale lumii. în cadrul acestei organizații sunt reprezentate mai mult de 16 asociații profesionale. În general, organizația urmărește să promoveze interesele agenților și brokerilor de asigurare. Sub auspiciile sale, în localitatea elvețiană St. Gail, a fost înființat Centrul pentru pregătire și educare în asigurări.
3. Foreign Credit Insurance Assodaăon. Alcătuită din 50 de societăți de asigurări din SUA, această asociație oferă împreuna cu Banca de import-export din Washington, facilități de asigurare a creditelor de export pentru exportatorii americani.
4. International Insurance Advisory Council este o organizație care reprezintă interesele și coordonează activitățile non-comerciale ale societăților de asigurări și reasigurări din SUA.
5. International Inswance Society, Inc. Fondată în 1964 de către profesorul John S. Bickley de la Universitatea din Alabama, această societate sponsorizează o conferință de management în asigurări care se organizează anual în diferite țări ale lumii.
6. International Credit Insurance Association a fost fondată în 1946 și, m prezent, este constituită din 40 de societăți de asigurări membre din 32 de state ale lumii. Principalul său obiectiv este studiul asigurărilor pentru credite interne și de export și promovarea unor reguli uniforme în acest domeniu. Această organizație mai este întâlnită și sub denumirea de Uniunea de la Berna.
7. Internntional Union of Aviation Insurance a fost fondată în 1934 și este compusă din 500 de societăți de asigurări aviatice ce operează în 25 de țări ale lumii. Activitatea acestei organizații presupune organizarea de conferințe pe teme de interes privind asigurările aviatice, promovarea intereselor societăților membre, adoptarea și promovarea unor reguli uniforme de conduită în domeniul asigurărilor aviatice, schimbul de informații între societățile membre și promovarea de tehnici de control al pierderilor.
8. International Union of Marine Insurance a fost fondată în 1874 fiind una dintre cele mai vechi organizații internaționale din domeniul asigurărilor. Este formată din 48 de asociații din domeniul asigurărilor maritime care operează în aproximativ 46 de țări. Organizația îndeplinește aceleași funcții pentru asigurătorii maritimi ca și International Union of Aviation Insurance pentru asigurătorii aviatici.
9. Le Comite d'Action pour la Productivite dans l'Assurance este o organizație care încurajează și promovează eficiența activității de management în domeniul asigurărilor. Operează în toată Europa și are sediul central la Paris. Membrii săi sunt 125 de societăți de asigurări franceze și 105 societăți de asigurări din alte 15 state ale Europei de Vest. Organizația coordonează studii de cercetare asupra asigurărilor și distribuie publicații ce prezintă rezultatele acestor cercetări. Tipic pentru activitățile sale sunt: participarea alături de agențiile guvernamentale la coordonarea activității de asigurare, dezvoltarea unor reguli de conduită uniforme în domeniu, sponsorizarea conferințelor internaționale organizate pe teme de interes pentru domeniul asigurărilor, Activitatea sa se desfășoară prin intermediul a 15 comitete permanente care sunt conduse de managerii unor societăți de asigurări membre. Organizația colaborează cu grupuri cum sunt Asociația de management a agențiilor de asigurare de viață (Life Insurance Agency Management Association), Institutul pentru asigurări de viață din SUA, precum și cu Asociația Britanică pentru Asigurări (British Insurance Association).
10. Overseas Private Investment Corporation reprezintă o agenție guvernamentală de sine stătătoare care fumizează asigurări pentru riscurile politice, precum și servicii financiare pentru firmele americane care investesc în țările în curs de dezvoltare.
11. The Permanent Committee of International Congresses ofActmwies. Acest comitet, fondat în anul 1889, are scopul de a uni interesele actuarilor și asociațiilor actuariale din diferite țări ale lumii. Acest comitet a facilitat organizarea Congresului internațional al actuarilor – o conferință anuală ce are ca scop dezvoltarea științei matematicilor actuariale. Comitetul permanent este compus din reprezentanți din 34 de țări.
12. Reinsurance Association of America este o asociație a reasigurătorilor în domeniul asigurărilor de bunuri și accidente, care fumizează asistență juridică membrilor săi.
Una din dificultățile întâmpinate de oamenii de afaceri pe plan internațional este adaptarea la legislația țărilor în care aceștia efectuează tranzacții. 0 problemă legală cu care se confruntă asigurătorii pe piața internațională este cea a regulilor ce guvernează asigurările "autorizate" (admitted) și cele "neautorizate" (nonadmitted), precum și legislația referitoare la impozite și taxe din diferite țări ale lumii.
Asigurarea neautorizată reprezintă acea acoperire a riscurilor oferită într-o anumită țară de către asigurători care nu sunt autorizați să tranzacționeze produse de asigurare m țara respectivă. Unele țări permit emiterea de asigurări neautorizate, însă alte țări penalizează asigurătorii ce emit astfel de asigurări. Totuși, utilizarea asigurărilor neautorizate poate fi necesară pentru ca o firmă să-și poată acoperi riscurile în mod satisfăcător. Asigurările neautorizate sunt emise, de obicei, în afara țării în care se localizează riscurile. În general, condițiile de asigurare sunt formulate în limba engleză și sunt similare cu cele practicate în SUA, iar primele de asigurare și despăgubirile sunt plătite în USD.
Asigurările autorizate sunt emise de societăți de asigurări sau filiale care sunt autorizate să funcționeze pe teritoriul statului în care este localizat riscul, 51 sunt guvernate de legile statului respectiv. De obicei, astfel de polițe de asigurare sunt emise în limba țârii respective, iar primele de asigurare și despăgubirile sunt plătite în moneda locală.
Asigurările autorizate au următoarele avantaje: (1) corespund reglementărilor legale în vigoare din țara respectivă și deci, sunt legale; (2) primele sunt deductibile din impozitul pe venit, iar plata primelor de asigurare m moneda locală permite firmei străine să utilizeze aceste sume pentru despăgubiri, fără a fi necesară utilizarea unor monede "forte" care pot fi dificil de obținut; (3) soluționarea cazurilor de despăgubire este mai puțin complexă decât în cazul asigurărilor neautorizate, deoarece firmele asigurate tratează cu o societate de asigurări locală pentru obținerea despăgubirilor în moneda națională. De asemenea, prin utilizarea asigurărilor autorizate se evită problemele legate de fluctuația cursului de schimb valutar. (4) Deoarece compania filială plătește primele de asigurare aferente riscurilor la care este expusă, sunt evitate problemele ce apar în legătura cu finanțarea riscurilor la nivel de corporație multinațională.
În țările în care nu se interzic asigurările neautorizate, firmele pot să apeleze la asigurători autorizați pentru a încheia asigurări obligatorii ca de exemplu, asigurarea de răspundere civilă a conducătorilor auto. De asemenea, există și avantaje ale asigurărilor neautorizate. Acestea sunt: cote de primă mai mici, excluderea de la plata unor impozite, flexibilitatea ridicată a produselor de asigurare. Asigurările neautorizate facilitează o abordare standard a procesului de management al riscului, indiferent de localizarea riscurilor unei corporații transnaționale. De asemenea, plata primelor de asigurare într-o singură monedă (de obicei, USD) și utilizarea unei singure limbi de circulație internațională (de obicei, engleza) pentru redactarea polițelor de asigurare, facilitează administrarea eficientă a riscurilor.
Deoarece legislația din multe țări impune firmelor străine să se asigure la o societate de asigurări autohtonă, majoritatea societăților transnaționale au programe de asigurare ce combină asigurările neautorizate cu asigurările autorizate. Dintre țările care interzic asigurările neautorizate și includ măsuri severe de restricționare a acestora fac parte și: țările din America Latină, Portugalia, Spania, Italia, Mexic, Franța, Irlanda și Japonia. Asigurările neautorizate sunt admise în Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Danemarca, Gennania, Olanda, Elveția, Malaezia, Tailanda, Coreea, Hong Kong și Filipine.
Dacă o societate transnațională operează într-o țară care interzice asigurarea neautorizată, iar asigurătorii locali nu-i pot satisface necesitățile de asigurare, aceasta poate apela la așa-numita asigurare de completare (difference in conditions policy) care va acoperi "golurile de asigurare" existente în asigurarea obținută pe piața locală. Primele de asigurare pentru polița de completare vor fi plătite de compania mamă a firmei ce acționează pe piața națională și tot compania mamă va fi cea care va încasa despăgubirea, dacă va fi cazul.
Asigurările neautorizate sunt utilizate în domenii precum răspunderea civilă generală sau răspunderea producătorului. Piese produse într-o țară pot fi asamblate într-o altă țară și apoi, vândute în cu totul alte țări. Polița de asigurare a răspunderii civile a producătorului s-ar putea să nu fie valabilă pentru daune produse în altă țară. în consecință, se impune încheierea unei polițe de asigurare a răspunderii producătorului, valabilă în întreaga lume.
Asigurările neautorizate sunt utilizate și pentru a acoperirea echipamentelor și utilajelor industriale, deoarece înlocuirea sau repararea acestora necesită importul pieselor componente și, prin urmare, plata unor sume în USD, iar polițele de asigurare încheiate pe plan local pot să nu ofere despăgubiri în USD.
Legislația referitoare la impozite pe diferite piețe ale lumii, are un impact deosebit asupra domeniului asigurărilor. Astfel, impozitele percepute asupra încasărilor din prime de asigurare pot fi mai mari într-o țară decât în alta, ceea ce determină costuri de operare mai mari în unele țări față de altele. De exemplu, impozitele percepute asupra încasărilor din prime de asigurare în Argentina sunt cuprinse între 30% și 40%, față de 2-3% în SUA. Existența unor astfel de diferențe în nivelul impozitelor percepute în diferite țări asupra activității de asigurare, determină societățile de asigurare străine să apeleze, atunci când este posibil, la asigurările neautorizate pentru a contracara efectul negativ al impozitelor mari.
Datorită legislației fiscale, unei filiale a cărei companie-mamă se află în străinătate poate să nu-i fie permisă deducerea din impozitul pe venit a asigurărilor neautorizate. Acest lucru se poate întâmpla chiar și atunci când firma achiziționează produse de asigurare neautorizate deoarece pe piața respectivă nu există produse de asigurare autorizate care să acopere riscurile la care este expusă. În concluzie, o firmă internațională trebuie să acorde o foarte mare atenție acoperirii riscurilor la care este expusă astfel încât să exploateze cât mai eficient diferențele în nivelul impozitelor percepute pe diferite piețe naționale.
Pe plan internațional se înregistrează diferențe mari în ceea ce privește condițiile de asigurare, uzanțele și practicile folosite și reglementarea domeniului asigurărilor. În continuare sunt prezentate câteva exemple m acest sens.
1. Polițele de asigurare sunt redactate de obicei, în limba țării în care acestea sunt emise. În cele mai multe cazuri, nu sunt disponibile traduceri oficiale, ceea ce îngreunează procesul de comunicare între o filială m străinătate și compania-mamă în ceea ce privește programul de asigurare.
2. În ceea ce privește asigurarea împotriva incendiilor, polițele de asigurare emise de companii de asigurare din S.UA nu restricționează, de obicei, semnificația noțiunii de incendiu. în majoritatea celorlalte țări, se obișnuiește să se excludă din polițele standard de asigurare împotriva incendiului, incendiul ca urmare a unei explozii, a unei furtuni, a unei erupții vulcanice, a unor greve sau mișcări sociale, a cutremurelor de pământ etc. Aceste riscuri pot fi acoperite ca riscuri suplimentare.
3. în unele țări, se întâlnesc situații în care clientul (asiguratul) este totodată și agent al companiei de asigurări. Astfel, clientul va obține o reducere de primă egală cu valoarea comisionului datorat agentului de asigurare. În majoritatea statelor federale americane o astfel de practică este ilegală. Totuși, în alte țări poziția agentului de asigurare este favorizată prin lege. De exemplu, în Argentina, legea asigurărilor interzice relația directă între o societate de asigurări și clienți, fapt ce impune automat prezența unui agent pentru încheierea oricărui contract de asigurare. Un alt exemplu îl constituie comisioanele percepute de agenții de asigurare în Brazilia, care sunt mult mai mari decât în SUA. Astfel, comisioanele percepute pentru asigurarea forței de muncă reprezintă 25%, pentru răspundere civilă auto variază între 20% și 30%, iar pentru asigurarea împotriva incendiilor acestea reprezintă 30%. Pentru comparație, în SUA comisioanele agenților pentru toate clasele de asigurare variază între 10% și 15%.
4. Condițiile de asigurare sunt în general foarte restrictive în ceea ce privește obligația asiguratului de a aduce la cunoștința asigurătorului anumite informații, de a notifica dauna, de a completa anumite formulare de constatare a daunelor sau de a informa societatea de asigurări asupra schimbării caracteristicilor riscului asigurat.
5. În unele țări ale lumii nu este permisă încheierea unor polițe de asigurare umbrelă care să acopere în cadrul aceleiași polițe riscuri separate (având sau nu aceeași localizare), clădiri, echipamente și stocuri pentru o sumă asigurată globală.
6. În unele țări, în asigurarea împotriva incendiilor nu se prevede franșiză.
7. Perioadele de asigurare standard variază considerabil de la o țară la alta. De exemplu, în Marca Britanie polița standard de asigurare împotriva incendiilor se încheie pe o perioadă de un an, fără posibilitatea anulării pe această perioadă. În cazul asigurării de bunuri și clădiri pentru persoane juridice, perioada de asigurare este de 10 ani, cu prime de asigurare plătite anual și posibilitate de anulare a poliței doar prin acordul părților sau în condiții speciale, cum ar fi schimbarea proprietarului bunului asigurat.
8. Polițele de asigurare a căror încheiere este obligatorie în SUA, nu este obligatorie în alte state ale lumii. Pe de altă parte, multe din polițele de asigurare care nu sunt obligatorii în SUA, sunt obligatorii în alte state. De exemplu, asigurarea de accidente a forței de muncă, nu este obligatorie în Argentina, Hong Kong sau Jamaica, însă este obligatorie m SUA. 0 altă problemă poate fi aceea că, pe o anumită piață, deși încheierea unei anumite asigurări nu este obligatorie prin lege, poate fi impusă datorită uzanțelor practicate pe piața respectivă.
9. De multe ori, condițiile de asigurare din polițele standard diferă semnificativ de la alta. De exemplu, în Japonia asigurarea de răspundere civilă auto acoperă doar 75% din răspunderea asiguratului. De asemenea, pe piața japoneză a asigurărilor, subasigurarea este o practică obișnuită, cădirile putând fi asigurate chiar și la 50% din valoarea lor de piață. în practica asigurărilor din Europa de Vest, majoritatea polițelor de asigurare nu pot fi anulate de nici una dintre părți în timpul perioadei de asigurare. Mai mult, în multe țări, există uzanța ca atunci când nu se dorește reînnoirea unei polițe de asigurare aceasta să fie notificată cu 90 sau 180 de zile înainte.
10. în cazul polițelor de asigurare emise în SUA, neglijența asiguratului nu este un motiv pentru neîncasarea despăgubirii. În alte țări însă, legislația poate fi mult mai restrictivă.
11. în unele țări pot exista condiții de risc speciale. Astfel, riscul producerii unui cutremur sau al pagubelor materiale provocate de un taifun poate fi mai mare în unele zone decât în alte zone. De asemenea, în țările cu standard de viață mai scăzut riscului deturnării fondurilor este mai mare. Din acest motiv, în aceste țări, experții în asigurare consideră absolut necesară încheierea unei asigurări de fidelitate.
12. în unele țâri ale lumii, primele de asigurare sunt stabilite de către o agenție guvernamentală. Aceste prime de asigurare predeterminate (de obicei, foarte ridicate) sunt denumite tarife. Practicarea acestora poate fi evitată însă prin diverse mijloace. 0 metodă de evitare a tarifelor este achiziționarea de produse de asigurare de la un asigurător internațional care va aplica cotele de primă practicate pe piață mondială.
Datorită diferențelor de condiții între polițele de asigurare oferite în întreaga lume, o societate transnațională care dorește o protecție uniformă a activelor sale, se confruntă cu probleme mult mai complexe decât o firmă ce acționează pe o singură piață națională.
În acest sens, vom aborda două subiecte: (1) utilizarea polițelor de completare (gap policies) pentru suplimentarea acoperirii oferite de polițele de asigurare autorizate achiziționate de pe diferite piețe ale lumii de către societățile transnaționale și (2) utilizarea polițelor master.
După cum indică și numele, polițele de completare au scopul de a completa și a uniformiza acoperirea oferită de polițele individuale achiziționate pe diferite piețe naționale. De exemplu, o poliță de completare poate acoperi riscurile de incendiu ce fac obiectul excluderilor m polițele de asigurare achiziționate pe diferite piețe locale (precum incendiul cauzat de un cutremur sau produs în timpul unor mișcări sociale etc.) astfel încât corporația să fie acoperită împotriva oricărei pagube ce rezultă dintr-un incendiu, indiferent de cauza incendiul respectiv.
Principalele tipuri de polițe de completare sunt: polițele de completare a condițiilor (difference in conditions policy), polițele de completare a riscurilor (difference in perils policy), polițele de completare a sumei asigurate (difference in limits policy) și polițele umbrelă.
Polițele de completare a condițiilor au scopul de a îmbunătăți condițiile de asigurare ai polițelor încheiate pe diferite piețe ale lumii, astfel încât să se obțină un grad ridicat de uniformitate la nivel de societate transnațională în ceea ce privește condițiile de asigurare. Polițele de completare a riscurilor urmăresc să obțină acoperirea unui set de riscuri comune la nivelul tuturor filialelor deținute de o societate transnațională. Polițele de completare a sumei asigurate urmăresc să crească limitele de asigurare (sumele asigurate) astfel încât în toate regiunile în care societatea transnațională operează să se aplice aceeași limită de asigurare. Polițele umbrelă care, de obicei, acoperă răspunderea civilă, sunt de fapt, polițe care suplimentează asigurarea inițială și măresc limitele de asigurare, în aceleași condiții de asigurare ca și cele aplicate în polițele inițiale.
Polițele master reprezintă un sistem de asigurare în baza căruia, primele de asigurare și despăgubirile se pot deconta local deși contractul master este încheiat la nivel internațional. Astfel, compania – mamă achiziționează o poliță master emisă de un grup de co-asigurători ce încasează primele de asigurare și plătesc proporțional despăgubirile aferente polițelor încheiate în baza unui program global de asigurare. Avantajul unei polițe master este reprezentat de guvernarea programului de asigurare al corporației de către un singur contract de asigurare.
Riscurile politice cresc posibilitatea producerii unor pierderi din investiții în străinătate. În categoria riscurilor politice sunt cuprinse acțiuni ale unor puteri străine, acțiuni ale unor grupuri teroriste, război, revoluție etc. Situații care au generat riscuri politice semnificative au fost cele din perioada relațiilor încordate dintre SUA și Uniunea Sovietică, țările din Orientul Mijlociu și țările din America Latină (Columbia, Panama, Nicaragua etc). Schimbările politice pe plan mondial sunt deseori asociate crizelor economiei mondiale (precum fluctuația puternică a prețului petrolului, creșterea ratei inflației, creșterea ratei dobânzii, fluctuația puternică a ratelor de schimb valutar etc.).
Prejudiciile cauzate de riscurile politice surit numeroase; printre acestea amintim: distrugerea proprietăților ca urmare a unor bombardamente; răpirea managerilor marilor corporații în vederea obținerii unor răscumpărări; reținerea ilegală a angajaților; evacuarea angajaților; confiscarea proprietăților fără o compensare corespunzătoare; blocarea posibilităților de schimb valutar;
devalorizarea monedelor naționale; anularea abuzivă a licențelor de import sau de export etc. .
Metodele utilizate în administrarea riscurilor la care o firmă este expusă pe plan național (evitarea riscurilor, asumarea riscurilor, transferul riscurilor prin alte metode decât prin asigurare, dispersia și asigurarea) pot fi utilizate și în administrarea riscurilor pe plan internațional. 0 firmă poate decide să nu se angajeze în operațiuni cu străinătatea sau să nu realizeze investiții în străinătate, utilizând astfel, metoda evitării riscurilor. De asemenea, poate decide să-și asume riscurile aferente operațiunilor cu străinătatea, prin creșterea prețului produselor sau serviciilor pe piața internațională.
Exemple de transfer al-riscurilor, altele decât asigurarea, simt închirierea unei fabrici în străinătate în locul cumpărării acesteia, vânzarea pe piețe străine fără a oferi credit cumpărătorilor sau obligarea clienților străini să suporte o parte din riscuri.
Alt exemplu de transfer al riscurilor diferit de asigurare este hedgingul. Această metodă presupune cumpărarea și vânzarea unor contracte futures cu valute, egale ca valoare, dar opuse ca efect. De exemplu, dacă o: firmă vinde în prezent o anumită cantitate de mărfuri pe credit în valoare de 100000 lire sterline (echivalente, în prezent cu 150000 USD) cu scadență de plată peste 180 de zile managerul de risc al firmei respective poate decide să vândă 100000 lire sterline pe piața futures astfel încât pierderile din vânzarea mărfurilor pe credit să fie recuperate din vânzarea realizată pe piața futures. Astfel, dacă peste 180 zile valoarea a 100000 de lire este numai 125000 USD în loc de 150000USD, contractul futures este vândut obținându-se un profit de 25000 USD, ceea ce compensează pierderea din vânzarea pe credit a mărfurilor.
Un exemplu de dispersie a riscului specific firmelor cu activitate internațională este deschiderea de unități în diferite țări ale lumii astfel încât pierderea suferită într-o țară să nu afecteze rezultatele la nivel global ale firmei respective. Un alt exemplu în acest sens este stabilirea prețului de vânzare sau cumpărare de pe piața internațională în funcție de un „coș de valute” (de exemplu, ECU) astfel încât fluctuațiile de curs valutar să nu afecteze valoarea tranzacției.
Utilizarea asigurării ca metodă de management al riscului politic este ilustrată de următoarele secțiuni ale capitolului de față care vor descrie în principal asigurarea creditelor de export și asigurarea investițiilor în străinătate.
Asigurarea creditelor de export a fost lansată în anul 1961, în SUA, odată cu promulgarea Legii privind extinderea comerțului, care prevedea ca Banca de import-export a SUA (Eximbank) să ofere firmelor americane asigurare împotriva pierderilor datorate riscurilor politice și riscului de neplată. Scopul acestui program era ca exportatorii americani să poată opera în aceleași condiții ca și concurenții lor străini și să promoveze exporturile SUA. De aici, asigurarea creditelor de export a devenit o practică comună în multe țări ale lumii. În SUA, majoritatea polițelor de asigurare a creditelor de export sunt emise de Eximbank și administrate de Foreing Credit Insurance Association care este o asociație ce reunește 50 de societăți de asigurări americane. Riscurile acoperite printr-o astfel de poliță sunt: riscurile aferente creditelor comerciale (de exemplu, riscul de insolvabilitate sau riscul de neplată) și riscurile politice (de exemplu, riscul de război, de expropriere).
Încă din anul 1948, guvernul SUA a căutat să mărească volumul investițiilor directe realizate de firmele americane în străinătate prin protejarea investitorilor americani împotriva anumitor riscuri specifice activității investiționale pe piețe străine. Astfel, s-au elaborat trei programe de garantare a investițiilor:
Programul de protecție împotriva inconvertibilității monedelor străine, împotriva daunelor cauzate de expropriere sau confiscate, împotriva daunelor cauzate de război, revoluție, insurecție sau mișcări sociale;
Programul de protecție împotriva riscurilor politice și riscurilor generale specifice activității de investiții în străinătate. În baza acestui program, guvernul american suporta pînă la 75% din daune suferite de firmele americane în urma investițiilor realizate de acestea pe piețe străine;
Programul de acordare a unor garanții extinse pentru investiții, conform căruia guvernul american suporta pînă la 100% din daunele suferite de firmele americane ce finanțau anumite proiecte de construcții de locuințe.
Definirea riscurilor. O firmă străină se consideră expropriată atunci când este împiedicată: (1) să își exercite controlul deplin asupra unei părți substanțiale din proprietățile sale; (2) să își exercite drepturile fundamentale ca proprietar; (3) să primească dividendele ce îi revin. Noțiunea de expropriere poate include, în unele cazuri, și încălcarea de către guvernul unei țări a prevederilor unui contract de concesionare încheiat cu o firmă din țara respectivă.
În practică, exproprierea propriu-zisă este foarte rar întâlnită. Pentru firmele ce realizează investiții în străinătate, cele mai multe probleme apar în legătură cu împiedicarea execuției unor contracte, cauzată în mod direct sau indirect de măsurile luate de autoritățile guvernamentale. De exemplu, guvernul unei țări poate retrage licența de import sau export, poate impune embargo vitale pentru buna funcționare a activității unei firme.
În ceea ce privește riscul de război, revoluție, insurecție sau mișcare socială nu este necesară o declarație de război pentru ca un astfel de risc să existe. Actele ostile ale unor organizații naționale sau internaționale, inclusiv acțiunile de sabotaj, sunt considerate riscuri de război.
Garanții pentru riscuri specifice. Înainte de se acorda garanții pentru investiții într-o anumită țară, trebuie să se obțină acordul guvernului țării respective privind proiectul de investiții și programul de garantare propus. În cazul investițiilor SUA în străinătate, aceste garanții iau forma unui contract între firme investitoare și o agenție guvernamentală americană (Overseas Private Investor Corporation – OPIC). Contractul astfel încheiat se bucură de sprijin deplin din partea guvernului american. Firmele investitoare pot fi și persoane juridice străine – de exemplu, o filială a unei firme americane deținută în totalitate sau în cea mai mare parte de o firmă din SUA.
Investițiile pot lua forma clădirilor, fabricilor, materialelor sau echipamentelor, patentelor, tehnologiilor sau tehnicilor de fabricație, serviciilor de management sau de asistență tehnică, garanțiilor pentru împrumuturi acordate unor bănci sau corporații străine. Garanțiile guvernamentale sunt acordate pentru o perioadă de maximum 20 de ani în cazul investițiilor de capital și pe perioada contractului de creditare în cazul în care acordă credite unor organizații sau firme străine.
OPIC garantează doar investiții de firmele americane în străinătate. OPIC nu oferă garanții pentru firmele deja lansate în străinătate sau pentru anumite tipuri investiții ca de exemplu construcția unor cazinouri sau investiții care contravin intereselor SUA, OPIC asigură și riscurile la care sunt expuși exportatorii sau firmele americane de construcții în străinătate. De asemenea, OPIC sprijină firmele americane mici și mijlocii care doresc să investească în țări din lumea a treia, acordându-le asistență de specialitate inclusiv consultanță legală și de contabilitate.
OPIC cere investitorilor participanți la programele de garantare să participe ca și coasigurători în limita a 10% din valoarea oricărei daune înregistrate. Excepție de la această regulă fac instituțiile financiare care acordă împrumuturi în străinătate, în cazul cărora riscurile sunt acoperite integral. În general, limita de acoperire nu trebuie să depășească 100 milioane USD pentru fiecare proiect de investiții. De asemenea, investitorii se pot asigura împotriva pierderii de venit sau creșterii dobânzilor, în limita a maximum 270% din valoarea investiției inițiale.
Dezvoltarea curentului naționalist, creșterea gradului de intervenție și control a guvernelor asupra ratelor de schimb valutar, creșterea ratei inflației pe plan mondial sunt fenomene care au intensificat necesitatea protejării investițiilor pe piețele externe.
Firmele ce realizează investiții în străinătate au, de asemenea, posibilitatea de a apela la societăți de asigurare private, a căror produse sunt mai mult flexibile decât cele oferite de autoritățile guvernamentale. Astfel, asigurătorii pe piața internațională oferă acoperire pentru toate tipurile de tranzacții efectuate în străinătate, însă perioada de acoperire este, în general, de maxim trei ani, iar sumele asigurate sunt mai mici decât cele oferite de OPIC, de exemplu. Din acest motiv, firmele ce doresc să investească în străinătate trebuie să studieze atât avantajele și dezavantajele oferite de asigurarea la societăți de asigurare private, cît și cele ale garanțiilor guvernamentale.
Încheiere
Piața de asigurări cuprinde totalitatea actelor de vânzare-cumpărare de servicii de asigurare, a mecanismelor, instituțiilor și reglementărilor care guvernează activitatea în domeniu pe un teritoriu dat.
Dezvoltarea relațiilor economice dintre societățile de asigurare se poate realiza prin diversificarea contractelor de reasigurare, obținându-se astfel o creștere a volumului primelor acceptate în reasigurare, precum și prin prestarea serviciilor de constatare și evaluare a daunelor pentru asigurătorii străini.
Rezumatul cercetărilor științifice proprii, care se bazează pe metode economice și abordări sistemice ale diferitelor categorii de asigurări, va umple golul teoretic în domeniul asigurărilor pe piața economiei naționale. Este necesară perfecționarea și modificarea cadrului legislativ ce servește ca bază de aplicare a asigurărilor obligatorii, contribuind astfel la continuitatea acestor tipuri de asigurări și la încasarea integrală a primelor de asigurare de la toate persoanele asigurabile.
Pe baza analizelor efectuate se poate concluziona că pe piața de asigurări a Republicii Moldova își desfășoară o activitate eficientă obținând un profit considerabil companiile de asigurări cu rezerve de asigurări până la 10 milioane de lei.
Organizarea și dezvoltarea sectorului asigurărilor în Republica Moldova, lărgirea sferei de activitate a pieței de asigurări presupun atragerea investițiilor autohtone și străine pe termen mediu și lung. Pentru aceasta este nevoie de relansarea economiei naționale.
În viziunea noastră și a unor specialiști de renume, reformarea modalității de constatare și de evaluare a daunelor suportate de către asigurați și mediatizarea acestor acțiuni, concomitent cu acordarea facilităților de despăgubiri și de prime asiguraților, reprezintă direcții importante în dezvoltarea pieței de asigurări.
Așadar, frecvența daunei este elementul cel mai important al primei de risc, de valoarea ei depinzând în cea mai mare parte cuantumul primei de asigurare. Prin aceasta se impune ca valoarea asigurării să fie estimată ca raport între numărul de polițe expuse la risc și nu pe baza polițelor în vigoare sau a celor încheiate, așa cum se procedează în prezent.
În etapa actuală, de tranziție la economia de piață și de adaptare a agenților economici la condițiile mediului concurențial, este obiectiv necesară formarea unei noi gândiri economice, schimbarea mentalității oamenilor, care treptat vor înțelege importanța unor investiții raționale și bine gestionate pe piața de asigurări.
Bibliografie
1. Alexa Constantin, Ciurel Violeta, Sebe Emil „Asigurări și reasigurări în comerțul internațional”, Ed. All, București, 1992
2. Cistelican Lazăr, Cistelican Rodica „Asigurări comerciale”, Editura Dimitrie Cantemir, Tg. Mureș, 1997.
3. Dan Anghel Constantinescu „Remodelarea managementului firmei în perioada tranziției la economia de piață”, Teză de doctorat
4. Alan Gart, David J.Nye, Connor M. Harisson, Robert J. Gibbons „Insurance Company Finance and Investiments”, Insurance Institute of America, Malvern, Pennsylvania, 1994
5. Bailard E. Thomas, Biehl L. David, Kaiser W. Ronald „How to buy insurance at la right price”, Business One Irwin, Homenwood, Illinois, 1989
6. Barbara A. Harvey, Susan J. Bidma, James Gatza „Managing automated activities”, Insurance Institute of America, 1994
7. Bennet C. „Dictionary of insurance”, Pitman Publishing, London, 1996
8. Bernard S. Boar „Strategic thinking for IT”, John Wilez&Sons, 1996
9. Brownlie D. Wiliam, Seglim L. Jeffrey „The life insurance buyer’s guide”, McGraw-Hill Publishing Company, New York, 1989
10. Carol A. Hammes, Peter R. Kensicki, Daniel P. Hussey, Jr., Cristopher
11. J.Amrhein „Agency Operations”, Insurance Institute of America, 1992
Chery L. Ferguson „Personal Insurance. Underwriting and Marketing Practices”, Insurance Institute of America, Malvern, Pennsylvania, 1996
12. Christopher J. Amrhein, Daniel P. Hussey Jr. „Foundations of Insurance Production – Segment B: Personal Insurance”, Insurance Institute of America, Malvern, Pennsylvania, 1996
13. Legea Republicii Moldova "Cu privire la asigurări", Nr.l508-XII din 15.06.93, Monitorul oficial a Republicii Moldova Nr.5/53, 1994.
14. Legislația Republicii Moldova "Reglementarea de către stat a asigurărilor", Nr.886-XIII, iunie 1996.
15. Legea privind Asociațiile de Economii și împrumut ale Cetățenilor, Nr.l505-XIII, 1998.
16. Almăjanu FI. – "Implementarea directivelor Uniunii referitoare la activitatea de asigurări" în "Asigurări 2000", supliment al revistei Piața Financiară, aprilie 2001, p. 16.
17. Boehr Cari – "Obiectiv prioritar: dobândirea poziției de lider pe piața asigurărilor din România", Economistul Nr.748, din l februarie 2001, p.l; 6.
18. Cotruță V. – "Metode statistice în asigurare" în cadrul Simpozionului Științific "Reformele economice în Republica Moldova și România: realizări, tendințe, probleme", Chișinău, 24-25 septembrie.
19. Casian A., Țurcanu O. – "Hedgingul riscurilor valutare ca parte componentă a riscurilor comerciale", Economica Nr.l, 1999, p.84-94.
20. Cobzari L. – "Restructurarea financiară și tendințele ei în condițiile actuale", Chișinău, ASEM, 1999.
21. Dedu Vasile – "Managementul bancar", București, 1997, p.246.
22. Dicționar bancar și de asigurări: lexic uzual (român, francez, german, italian, englez), București: Dragon, 1994, 336/D-53.
23. Dumitrescu D. – "Asigurările complementare de sănătate", Tribuna economică Nr.40, 1998, p.43.
24. Ețco Constantin – "Experiența unor țări în domeniul asigurărilor și aplicarea ei în Republica Moldova", Economica Nr.3, 1999.
25. Fotescu S. – "Eficiența asigurărilor în Republica Moldova", teză de doctorat, Chișinău, ASEM, 2000.
26. Fotescu S. – "Cum să alegi compania de asigurare?", Observator economic Nr.1-2, 2001, p.76.
27. Fotescu S., Botnari N. – "Constituirea și funcționarea pieței asigurărilor din Republica Moldova", Observator economic Nr.l, 2000, p.18-19.
28. Galbrait I.К. – "Știința economică și interesul public", Ed. Economică, București, 1992, p.337.
29. Galiceanu L, Cristea M. – "Asigurarea și inflația", Tribuna economică Nr. 15, 1998, p.36.
30. Galiceanu L, Cristea M. – "Cumpărarea de asigurări", Tribuna economică Nr. 10,p.l9;Nr.ll,p.21, 1998.
31. Galiceanu I. – "Progrese și limite privind piață unică de asigurări", Tribuna economică Nr.24-3 8, 1998.
32. Galiceanu L – "Tendințe în evoluția asigurărilor pe plan mondial", Tribuna economică Nr.24, 1998, p.38.
33. lonescu L. – "Contractul de asigurare și caracteristicile acestuia", "Finanțe, Bănci, Asigurări" Nr.l, 2001, p.63.
34. Pârțachi Ion – "Tendințe și modificări în structura asigurărilor din Republica Moldova", Economistul Nr.l8, mai 1998, p.4.
35. Pencea R., Alexa C. – "Transportul, expediții, asigurări", Ed. Didactică și Pedagogică, București.
36. Postică M. – "Asigurarea medicală – un mijloc efectiv de protecție socială a populației în economia de tranziție", "Economie și finanțe" Nr.3, 1997, p.51-57.'
37. Postică M. – "Bazele sociale și organizatorice ale asigurării medicale în economia de tranziție", Chișinău, ASEM, 1999
38. Purcaru Ion – "Asigurări de persoane și bunuri: aplicații, cazuri, soluții", Ed. Economică, București, 1998, 36 (0758)/p.97.
39. Roxin L.- "Opinii privind asigurarea depozitelor financiare", Nr.2-3, 1997,p.42-51.
40. Rusu A., Tintiuc D. – "Asigurarea medicală în opinia medicilor", materialele Conferinței Științifice dedicată aniversării a 125 ani de la întemeierea spitalului municipal Bălți, 1997, p.18.
41. Stancu Radu – "Managementul dezvoltării pieței asigurărilor în România", teză de doctorat, ASEM, 2000.
42. "Sistemul asigurărilor în România", București, Tribuna economică, 1997, Nr.36, p.64.
43. Șlopac Eugeniu – "Fidelă bunei tradiții", Moldova Suverană, 19 martie, 1998.
44. Ștefan Camelia – "Reglementarea asigurărilor în țările în tranziție". Tribuna Economică Nr. 43, 1999, p.37.
45. Tudor M. – "Asigurarea răspunderii producătorului pentru produsul defect", "Finanțe, Bănci, Asigurări", Nr.7-8, p. 127-128, 2001.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Conceptul de Asigurare Si Necesitatea Asigurarii (ID: 131711)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.