Conceptul de Afacere Online

CUPRINS

ASPECTE INTRODUCTIVE

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE AFACERE ONLINE

Aspecte generale

Tipuri de modele de afaceri

Categorii de bază ale afacerilor electronice

Particularitățile afacerilor electronice

CAPITOLUL II

AFACERI ONLINE DE E-LEARNING

Aspectele evoluției cronologice a mediului Internet

Servicii Internet semnificative

Avantajele Internetului

Principalii utilizatori ai Internetului

CAPITOLUL

SISTEME DISTRIBUITE DE E-LEARNING

Arhitectura software

Modele arhitecturale pentru sisteme distribuite

Modelul client/server

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ. LIBRĂRIE ONLINE

Internetul – trecut, prezent și viitor

Mediul World Wide Web

Introducere în Php, MySQL și Apache

Prezentarea generală a aplicaiei

Organizarea site-ului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ASPECTE INTRODUCTIVE

Intervenția Internetului în economie a schimbat ireversibil modul în care se efectuează tranzacțiile, acestea adoptând formatul electronic ca principală formă de comerț la distanță. Astfel, comerțul online s-a profilat din ce în ce mai pronunțat pe plan internațional. Au apărut nenumărate site-uri și firme care se ocupă cu vânzările en-gross de produse prin Internet, cu organizarea de tranzacții online, cu furnizarea accesului contracost la pagini cu informații, într-un cuvânt abordează o formă sau alta de tranzacții electronice, domeniu aflat în plină expansiune. Avantajul afacerilor online este evident: piața pe Internet crește exponențial de la un an la altul. Un site bine lucrat, cunoscut și care oferă produse de calitate la prețuri competitive va avea mai mulți vizitatori, mai motivați și mai înzestrați financiar.

Deși piața internațională își are monștrii sacrii pe planul site-urilor de afaceri online, în România piața acceptă numeroase alternative, datorită ofertei specializate nu prea numeroase. Există site-uri și portaluri care oferă servicii online dar opțiunile afișate de acestea nu sunt de cele mai înaltă calitate și nu întotdeauna respectă principiile tranyacțiilor electronice. Întrucât concurența nu este la cel mai înalt nivel, iar posibilitățile de plată utilizând fondurile electronice sunt în plină dezvoltare, se pare că există loc pentru alte site-uri care să propună soluții noi sau alte implementări la situațiile existente.

Internetul reprezintă o cale nouă și utilă în transmiterea și împărtășirea de informații oamenilor la cerere. Vom dori să creăm o bază de date care să fie ușor de accesat de către persoanele care doresc să găsească anumite răspunsuri utilizând doar câteva cuvinte cheie și click-uri ale mouse-ului. Răspunsurile pot fi generate rapid și eficient. Există deja destule informații care să ne ajute să integrăm o bază de date existentă pe web.

Vom arunca o privire asupra tehnologiei de creare a aplicațiilor pe web. Indiferent câte modalități diferite de aplicații pe web pot fi create, rezultatul va conține câteva componente fundamentale. Împreună, aceste co

mponente, formează arhitectura unei aplicații cu baze de date pe web. Este important să avem clar în minte conceptul de gateway al unei baze de date. Gateway-ul unei baze de date este o combinație a uneia sau mai multor straturi dintre primele trei din arhitectura aplicației: browser, aplicație logică și conexiune de baze de date.

Trăim într-o lume în continuă mișcare în care nevoia de viteză este esențială. Totul se rezumă la tranzacții economice cât mai rapide, cu un profit imediat cât mai mare. Nevoia de comunicare la mare viteză este un punct primordial pe lista celor ce oferă servicii de comunicație din cele mai diverse, începând de la o simplă conexiune telefonică până la conexiune Internet de mare viteză prin fibră optică sau dispozitive wireless.

Afacerile electronice reprezintă multitudinea proceselor software și comerciale necesare proceselor business să funcționeze numai, sau în primul rând, utilizând fluxuri digitale de date. Afacerile electronice presupun utilizarea Internetului, comunicații digitale și aplicații software în cadrul proceselor de vânzare/cumparare, ele fiind o componentă a procesului de e-business.

În momentul de față există o multitudine de firme ce utilizează afaceri electronice, în domenii diverse ca marketing direct, vânzări, servicii pentru clienți, servicii bancare, distribuirea sigură a informațiilor etc.

Noile activitați bazate pe Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) au un impact deosebit asupra societății. Avantajele utilizării noilor tehnologii în activitățile de afaceri are un mare impact asupra afacerilor. De exemplu, se constată că practicarea marketingului pe Internet este cu peste 25% mai ieftin decât prin metodele obișnuite.

Aplicațiile pentru afaceri electronice prezintă următoarele riscuri: nu există o a două șansă, există un control minimal asupra mediului clienților, clienții nu sunt cunoscuți și schimbările sunt foarte rapide în tehnologiile utilizate.

Domeniul e-learning este unul dintre cele mai dinamice. Crearea de cursuri cu conținut static nu mai satisface nevoile existente în acest domeniu. De aceea este necesară crearea unor platforme care să permită realizarea de cursuri cu conținut dinamic.

Dezvoltarea unei platforme care să permită reutilizarea și interoperabilitatea materialelor pentru învatare este una dintre cele mai mari provocari în industria e-learning.

O platformă e-learning este un instrument foarte puternic pentru instructori permițând pe lângă reutilizarea conținutului și metode foarte eficiente de predare prin stabilirea unor reguli de secvențiere care să se adapteze în funcție de conținutul cursului și de fiecare cursant în parte.

Interoperabilitatea și reutilizarea conținutului precum și adaptarea cursurilor în funcție de necesitățile fiecăruia se realizează folosind obiecte de învatare (learning objects). Se pune întrebarea ce este un obiect de învățare. Fiecare specificație dă o definiție nu există o definiție acceptată de toată lumea.

Lucrarea de față își propune realizarea unei aplicații care să ofere servicii de tranzacții electronice într-o manieră flexibilă pentru persoanele fizice, care să asigure securitatea cerută și să disipe frica înrădăcinată a românului cum că tot ce se oferă pe Internet fie nu există fie are un mare potențial să se dovedească înșelăciune.

Lucrarea se finalizează prin realizarea aplicației de E-learnig, de la fundamentele teoretice ale modelului de afacere până la mijloacele efective de implementare a soluției alese.

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE AFACERE ONLINE

1.1 Aspecte generale

Mediul de afaceri modern este caracterizat prin creșterea fără precedent a ofertei furnizorilor, a competiției globale și a exigenței clienților. Firmele din toate sectoarele au început să adopte noua paradigmă economică – orientarea către e-business sau noile modele de afaceri.

E-businees poate fi definit ca transformarea proceselor (operațiilor, componentelor) constitutive ale unei afaceri cu ajutorul tehnologiilor “Web + Internet”, ceea ce permite ca afacerile să fie active 24 de ore pe zi.

Noi modele de afaceri au rol catalizator pentru modificări organizaționale, noi modele de organizare a producției și permit firmelor mici și mari să intre pe piața electronică națională sau internațională.

E-business înglobează e-commerce. Comerțul electronic prin Internet poate fi complementar comerțului tradițional sau poate să reprezinte o linie întreagă de afaceri, complet nouă. Se impune, deci definirea conceptului de “model de afacere” și identificarea acelor modele de afaceri care sunt necesare în contextul facilităților pe care le oferă Internetul.

În lipsa unei specificări consistente a termenului ”model de afaceri” în literatura de specialitate referitoare la comerțul electronic prin Internet, o încercare de a defini acest concept este următoarea:

Un model de afaceri reprezintă:

o arhitectură pentru fluxurile de produse, servicii și informații, ce include o descriere a diferiților actori implicați în derularea unei afaceri și a rolurilor acestora;

o descriere a beneficiilor potențiale ale actorilor respectivi;

o descriere a surselor de venituri.

1.2 Tipuri de modele de afaceri

Un model de afacere este mecanismul prin care o afacere generează venituri și profit. Este modalitatea prin care o companie planifică servirea clienților săi. Un model de afacere cere implementarea de strategii, care să fie o totalizare a:

modului de selectare a clienților;

cum își definește și diferențiază oferta;

cum creează utilitate clienților săi;

cum atrage și păstrează clienții;

cum apare pe piață (promovarea și distribuția);

cum definește obiectivele de atins;

cum își repartizează resursele;

cum obține profit.

În general, modelele de afaceri ale firmelor prestatoare de servicii sunt mult mai complexe decât ale celor care produc bunuri. Cel mai vechi model de afacere și de bază este modelul magazinului, acest model de afacere presupune plasarea unui magazin acolo unde se așteaptă ca potențialii clienți să manifeste interes față de un anumit produs sau serviciu și desigur să fie dispuși să-l și achiziționeze.

De-a lungul anilor, modelele de afacere au devenit mult mai sofisticate. La începutul secolului XX a apărut modelul „cârligului și momelii” (numit și modelul „aparatelor de ras și lamelor” sau modelul produselor complementare). Acest model consta în a oferi produsul de bază la un preț scăzut (acesta fiind momeala), iar produsele și serviciile complementare la prețuri ridicate („cârligul”). De exemplu: aparatele de ras și lamele, imprimantele și cartușul pentru imprimantă. O variantă interesantă a acestui model ar fi cea a persoanelor sau companiilor care se ocupă de designul și crearea de noi produse software, și care dau procesorul „word reader” gratuit, dar cer câteva sute de dolari pentru procesorul „word writer”.

În 1950 noi modele de afaceri au venit de și Restaurantele McDonald’s. În 1960 inovatorii au fost Wal- Mart și Hypermarkets. În 1970 noi modele de afaceri au adus companiile Federal Express și Toyota R Us, în 1980 de , Home Depot, Intel, și Dell Computer, în 1990 Southwest Airlines, eBay, Amazon.com, și Starbucks.

Oricare din aceste modele de afaceri poate oferi firmei un avantaj competitiv sustenabil. Dar timpurile se schimbă și companiile trebuie să-și regândească în mod conștiincios modelul de afacere folosit. Valorile migrează de la o industrie la alta și avântul sau prăbușirea afacerii depinde de modul în care compania știe să țină cont de prioritățile clienților săi.

În cel mai „primitiv” sens modelul de afacere ne arată metoda de a face afaceri care să genereze venituri. Modelul de afacere ne arată cum o companie face bani specificând poziționarea acesteia în cadrul lanțului de valoare.

Unele modele sunt chiar foarte simple. O companie prestează servicii clienților săi, sau produce bunuri pe care le vinde. Dacă toate merg bine, veniturile din vânzări exced costurile și compania obține profit. Alte modele pot fi mult mai complicate. Broadcastingul este în acest sens un bun exemplu. Emisiunile TV și radioul au devenit în ultimii ani tot mai răspândite și în mare parte gratuit. Broadcastingul este o parte a unei rețele complexe de distribuitori, agenții de publicitate, și ascultători sau telespectatori. Cine obține profit și cât de mare este acesta este greu de depistat de la început.

1.3 Categorii de bază ale afacerilor electronice

Modelele de afacere sunt probabil unul din cele mai discutate aspecte ale web-ului, dar și cel mai puțin înțeles. Există mai multe subiecte de discuție în legătură cu modul în care web-ul schimbă tradiționalul model de afacere.

Tehnologiile Internetului permit dezvoltarea de noi modele de afacere, dar web-ul pare să reinventeze vechile modele testate de timp. Licitațiile sunt un exemplu perfect. Una dintre cele mai vechi forme de brokeraj, licitațiile au fost folosite intens în întreaga lume pentru a fixa prețurile atât a diferitor produse agricole, instrumente financiare, dar și obiecte de artă sau de anticariat. telespectatori. Cine obține profit și cât de mare este acesta este greu de depistat de la început.

1.3 Categorii de bază ale afacerilor electronice

Modelele de afacere sunt probabil unul din cele mai discutate aspecte ale web-ului, dar și cel mai puțin înțeles. Există mai multe subiecte de discuție în legătură cu modul în care web-ul schimbă tradiționalul model de afacere.

Tehnologiile Internetului permit dezvoltarea de noi modele de afacere, dar web-ul pare să reinventeze vechile modele testate de timp. Licitațiile sunt un exemplu perfect. Una dintre cele mai vechi forme de brokeraj, licitațiile au fost folosite intens în întreaga lume pentru a fixa prețurile atât a diferitor produse agricole, instrumente financiare, dar și obiecte de artă sau de anticariat. Web-ul a popularizat licitațiile, lărgind aplicabilitatea acestora pentru o gamă largă de produse și servicii. Modelele de afaceri au fost definite și clasificate în diferite căi.

Modele pot fi implementate în diferite modalități, dar mai frecvent acestea sunt combinate. O firmă poate să combine câteva modele de afaceri pentru a-și defini strategia de afaceri pe internet. Diferitele noi modele de afaceri care apar sunt considerate ca fiind proprietăți intelectuale.

Clasificarea de mai jos nu pretinde a fi exhaustivă sau definitivă, deoarece modelele de afaceri pe Internet continuă să se dezvolte. Noi modele de afaceri și mult mai variate se așteaptă să apară in viitor.

Categoriile de bază ale modelelor de afaceri pe Internet discutate în continuare cuprind: modele de brokeraj, modele de publicitate, modele de informații, modele de comerț, modele directe, modele afiliate, modelul comunității, modele de subscriere, modele de utilitate.

Modele de brokeraj

Brokerii sunt market makeri: ei aduc cumpărătorii și vânzătorii împreună și facilitează tranzacțiile. Brokerii joacă un rol frecvent în tranzacțiile de tip B2B (business-to-business), B2C (business-to-consumer), C2C (consumer-to-consumer). De obicei brokerii cer o taxă și un comision pentru activitatea lor, formula de calcul a comisionului poate varia. Modelul de brokeraj cuprinde:

Marketplace Exchange- oferă o gamă largă de servicii care acoperă întregul proces de tranzacționare, de la poziționarea pe piața la negociere și efectuarea tranzacției. (Orbitz, ChemConnect).

Buy/Sell Fulfillment – ia ordinea clienților pentru a cumpăra sau vinde produse sau servicii, ținând cont de termeni ca prețul sau termenii de livrare. (CarsDirect, Respond.com).

Demand collection System – model cunoscut ca „spune-ți prețul” inventat de Priceline.com. Viitorul cumpărător face o listă finală cu prețurile pe care este dispus să le plătească pentru anumite bunuri sau servicii, iar brokerul se ocupă de efectuarea tranzacției. (Priceline.com.).

Brokerii de licitații – licitează în numele clienților lor, obținând pentru aceasta o taxă de listare și un comision proporțional cu valoarea tranzacției. Licitațiile variază enorm în termeni de ofertă și reguli de licitare.

Brokerul de tranzacție – apare ca a treia parte în mecanismul de plată dintre cumpărători și vânzători. (PayPal, Escrow.com).

Distribuitor – este o operațiune bazată pe catalog, care face legătura între numărul mare de produse manufacturate și cumpărătorii detailiști sau angrosiști. Brokerii facilitează tranzacțiile între distribuitorii francizați și partenerii lor de afaceri.

Agentul de căutare – un agent software sau robot care caută prețul și disponibilitatea unui produs sau serviciu specificat de cumpărător.

Virtual Marketplace – sau mall virtual, găzduiește comercianții online, pentru o taxă lunară de listare și/ sau taxă de tranzacționare. (zShop, Amazon.com)

Modele de publicitate

Sunt o extensie a modelelor de publicitate tradiționale, pe site-urile web mesajele publicitare iau forma banerelor. Banerele în acest caz pot fi sursa majoră de venituri, sau chiar unică. Publicitatea on line este eficientă numai în cazul în care site-urile beneficiază de un trafic intens sau puternic specializat.

Portalul – de obicei un motor de căutare. Un trafic intens face publicitatea profitabilă și permite diversificarea mai departe a serviciilor pe care le oferă site-ul. Un portal personalizat permite individualizarea interfeței și a conținutului pentru utilizator. (Yahoo!)

Classifields – lista de articole de vânzare sau cerute pentru cumpărare. Taxele de listare sunt comune, dar poate fi și o taxă de membru.(Monster.com, Craiglist, Match.com)

User Registration – site cu acces gratuit, dar care cer înregistrarea utilizatorilor. Înregistrarea permite urmărirea obiceiurilor de navigare și astfel generează date despre valoarea potențială a campaniilor publicitare. (NYTimes Digital)

Query-based Paid Placement – vinde linkuri poziționate favorabil, acest model este asemănător cu modelul „plătește pentru performanță”. (Google, Ouverture).

Contextual Advertising/ Marketing Manierat – Extensiile de tip browse, trimit linkuri publicitare în timp ce utilizatorii navighează pe net. Este publicitate țintă bazată pe activitatea de navigare a utilizatorilor individuali. (Claria)

Content Targeted Advertising – pionierat de Google, extinde precizia de căutare pe web. Google identifică scopul paginei web și apoi în mod automat oferă informații publicitare relevante când un utilizator vizitează pagina respectivă. (Google)

Intromercials – publicitate animată, care apare pe tot ecranul, amplasată la intrarea pe un site înainte ca utilizatorul să ajungă la conținutul dorit. (MarketWatch)

Ultramercials – publicitate interactivă on line, care cere răspunsul la niște întrebări, înainte de a ajunge la conținutul dorit. (Salonul în cooperare cu Mercedes Benz).

Modele de informații

Datele despre consumatori și obiceiurile lor sunt importante, mai ales când sunt analizate cu atenție și folosite în campanile de studiu a pieței țintă.

Datele culese în mod independent despre producători și produsele lor sunt utile consumatorilor când este vorba de o achiziție. Unele firme activează drept intermediari de informare, ajutând cumpărătorii și vânzătorii să înțeleagă o anumită piață.

Rețele de publicitate – întrețin banere la o rețea de site-uri membre, astfel încât, permit desfășurarea de mari campanii de studiu a pieței. Datele despre utilizatori web-ului colectate pot fi folosite pentru analiza eficienței marketingului.

Servicii de măsurare a audienței – agenții care cercetează piața în termeni de audiență on line.

Marketingul stimulativ – program de loialitate a clienților, care aduce stimulente clienților, cum ar fi recuperarea de puncte sau a cupoanelor pentru achizițiile făcute de la detailiștii asociați. (Coolsavings, MyPoints).

Metamediary – facilitează tranzacțiile între cumpărători și vânzători prin informarea acestora, fără a fi însă implicate în realizarea efectivă a schimbului de bunuri sau servicii între părți. (Edmunds).

Modele de comerț

Se referă la angrosiști și detailiști de bunuri și servicii. Vânzările se pot face pe baza unei liste de prețuri sau prin licitare.

Comerciantul virtual – este un detailist care operează singur pe web. (Amazon.com)

Catalogul comerciantului – comenzile se fac prin mail, pe bază de catalog. Aceasta afacere combină mail-ul, telefonul și comenzile on line. (Lands’ End).

Click și tencuială – tradiționalul comerț cu amanuntul cărămidă și tencuială, cu magazine pe web. (Barnes & Noble)

Bit Vendor – comerciant care tranzacționează produse și servicii digitale, se ocupă de vânzare și distribuție pe web. (Apple iTunes Music Store).

Modelul direct

Acest model se bazează pe puterea web-ului și permite producătorilor să ajungă direct la clienți, astfel încât să reducă canalul de distribuție. Preferințele clienților sunt mult mai bine înțelese. (Dell Computer).

Achiziția – vânzarea unui produs în care drepturile de proprietate se transferă la cumpărător.

Leasing – în schimbul unei taxe de închiriere, cumpărătorul primește dreptul de a folosi produsul, în baza unor „termeni de utilizare”. Produsul este returnat vânzătorului după expirarea înțelegerii de leasing, dar în unele cazuri se poate și achiziționa.

Licența – este vânzarea produsului care presupune numai transferul drepturilor de folosire, nu și a drepturilor de proprietate.

Brand Integrated Content – este creat de producător ca bază unică pentru plasarea produselor sale pe piață. (bmwfilms)

Modele afiliate

Creează posibilități de achiziție, oriunde oamenii pot naviga. Acesta se face prin oferirea de stimulente financiare (sub forma unui procent din venituri) site-urilor partenere afiliate. Este un model de tip „plătește pentru performanța”, dacă un afiliat nu generează venituri, comerciantul nu înregistrează costuri. Acest model este foarte popular. (Barnes& Noble, Amazon.com).

Schimbul de banere – comercializează plasarea banerelor de-a lungul rețelei de site-uri afiliate.

Plătește pentru click – site care plătește afiliații pentru fiecare click făcut de utilizator.

Împărțirea veniturilor – oferă un procent din comisionul de vânzare. Pentru a achiziționa un produs, utilizatorul trebuie să facă click.

Modelul comunitații

Viabilitatea modelului depinde de loialitatea clienților. Veniturile se bazează pe vânzări de produse și servicii auxiliare, sau contribuții voluntare. Internetul este apropiat de modelul comunității și astăzi aceasta este una din cele mai fertile arii de dezvoltare.

Open Source – o comunitate globală de programatori care împart coduri în mod deschis. În loc să licențieze coduri pentru o taxă, aceste surse deschise, se bazează pe venituri generate de integrarea sistemelor, documentare. (Red Hat)

Public Broadcasting – este modelul contribuției utilizatorului, folosit de radioul non profit și televiziunea extinsă pe web. Modelul are la bază crearea unei comunități de utilizatori, care susțin site-ul prin donații. (The Classical Station – WCPE.org)

Social Networking Services- site-uri care permit conectarea persoanelor care au aceleași interese(profesionale sau hobby). (Flickr, Friendster, Orkut)

Modelul subscrierii

Utilizatorii plătesc periodic – zilnic, lunar sau anual – o taxă pentru a se subscrie la un serviciu.

Modelul subscrierii și modelul de publicitate sunt deseori combinate.

Content Services – furnizează audio, video sau informații text utilizatorilor care s-au abonat la acest serviciu, pentru o taxă. (Listen.com, Netflix)

Servicii de rețea persoană la persoană – distribuirea informației, cum ar fi cercetări individuale a foștilor colegi de clasă (Classmates)

Internet Services Providers – conectează la internet și oferă servicii adiționale pe bază de abonament lunar. (America Online)

Modele utilitare

Modelul utilității sau „la cerere” se bazează pe măsurarea ratelor actuale de folosire. În mod tradițional, acest model se folosește pentru servicii esențiale (electricitate, apă, telefonie).

Se plătește pentru minutele de conectare la internet sau numărul de pagini accesate. (Slashdot)

1.4 Particularitățile afacerilor electronice

Afacerile electronice și comerțul electronic sunt doi termeni diferiți care adeseori sunt confundați, în acest sens se cere delimitarea celor doi termeni în cadrul afacerilor în general, și delimitarea conceptuală a acestora. Figura de mai jos plasează afacerile electronice și comerțul electronic în felul următor:

Figura 1.1

Afacerile electronice înglobează comerțul electronic. În ultimii ani virtualitatea afacerilor a condus la apariția unei noi categorii de afaceri, și anume afacerilor electronice. Cu ajutorul actualelor tehnologii ale Internetului, afacerile electronice presupun nu numai vânzarea cumpărarea pe Internet, dar de asemenea și o serie de alte activități pe care o afacere tradițională le presupune, studiul pieței, găsirea și fidelizarea clienților, servicii post vânzare calitative ș.a. Universalitatea Internetului, faptul că acesta oferă soluții valabile imediat, mai multe beneficii demonstrate în mod repetat, au făcut din afacerile electronice o cale evidentă de urmat.

Internetul nu este pur și simplu o tehnologie nouă pe care o adoptă afacerile pentru a-și reduce costurile operațiilor și a-și spori veniturile. Internetul transformă modul de derulare al afacerilor. Clienții, partenerii, furnizorii și angajații cer alte nivele de servicii, colaborare și comunicare. Se impune, deci, adoptarea unei strategii semnificative de comerț electronic pentru ca afacerea să obțină un avantaj competitiv susținut.

E-business, sau afacerile electronice sunt termenii care descriu afacerile realizate pe Internet, sau care utilizează tehnologiile Internetului pentru a-și îmbunătăți productivitatea sau profitabilitatea. Într-un sens primitiv, termenul poate fi folosit pentru a descrie orice formă de afaceri electronice – orice afacere care folosește un calculator, dar în majoritatea contextelor afacerile electronice se referă exclusiv la afacerile pe Internet.

O afacere electronică presupune:

Aplicarea tehnologiei rețelelor electronice în procesele de afaceri relevante;

Înlocuirea tranzacțiilor bazate pe hârtii, agenți umani sau bazate pe telefoane.

O afacere electronică include:

Procese orientate către exterior (comerț electronic);

Procese interne, cum ar fi producția, managementul, dezvoltarea produsului, managementul riscului, strategii de dezvoltare, managementul cunoștințelor și resurse umane.

Există mai multe obstacole care stau în fața dezvoltării afacerilor electronice (Figura 1.2):

Bariere tehnologice

Bariere de afaceri

Bariere legale și educaționale

Figura 1.2

Definiția afacerilor electronice

O afacere electronică presupune folosirea calculatoarelor conectate pentru a crea și transforma relațiile de afaceri. Aplicațiile aduc soluții de afaceri, care îmbunătățesc calitatea bunurilor și a serviciilor, măresc viteza serviciului de livrare, și reduc costurile operațiilor de afaceri. Este o nouă metodologie de a face afaceri în următoarele arii importante:

Business-to-Business;

Business-to-Consumer;

Business-to-Administration;

Consumer-to-Administration.

Categoriile afacerilor electronice se regăsesc în desenul de mai jos (Figura 1.3):

Afaceri electronice de tip B2B a evoluat în ultimii ani destul de rapid. Este cel mai des asociat cu cumpărarea și vânzarea de informații, produse, și servicii prin Internet, dar este de asemenea folosit și pentru a transfera și împărți informațiile în cadrul organizațiilor cu ajutorul Intranetului, pentru a îmbunătăți luarea deciziilor și a elimina dublarea efortului. Noua paradigmă a afacerilor electronice este construită nu doar pe tranzacții, dar pe construirea, susținerea și valorificarea relațiilor, atât a celor existente cât a celor potențiale.

Afacerea electronică este o nouă cale de a face afaceri, disponibilă companiilor de toate dimensiunile, de a crea noi relații și de a-și extinde afacerile existente, bazată pe relații, rețele și activități pe web.

Figura 1.3

Elementele de bază folosite ale Internetului folosite pentru afaceri electronice sunt (Figura 1.4.):

Clientul care folosește un browser;

Serverul, care ține aplicațiile afacerii electronice;

Link-urile de la aplicațiile pe Internet înapoi spre sistem.

Figura 1.4

Afacerea electronică aduce o platformă tehnologică pe larg adoptată care face posibilă implementarea tendințelor managementului afacerilor. Aceste tendințe au apărut la sfârșitul anilor '80, sunt acum realizate și transformate de această tehnologie. Comerțul electronic facilitează retehnologizarea curentă a proceselor de afaceri, care este răspândită în majoritatea companiilor mari. Scopurile afacerilor electronice sunt similare cu cele ale retehnologizării, și anume:

Costuri reduse

Timpul ciclului de producție mai scurt

Răspunsul clientului mai rapid

Îmbunătățirea calității service-ului

Eforturile de retehnologizare tind, totuși, să ignore costurile sociale care însoțesc schimbarea organizațională radicală. Valorile centrate pe comunitate, asociate cu tehnologiile Internetului, sugerează că și comerțul electronic încurajează aranjamentele de lucru pozitive și împuternicirea.

Valorile noii generații de afaceri sunt:

Fii condus de viziune, nu condus de aplicație;

Sesizează insuccesul;

Experimentează, experimentează, experimentează;

Corectează direcția strategică la fiecare șase luni;

Fii centrat pe consumator;

Arată o paranoia funcțională.

Afacerile electronice schimbă modul de derulare al afacerilor, prin aceea că transformă operațiunile pe care le presupune o afacere într-o rețea de organizații virtuale, în care fiecare se centrează pe o anumită competență pentru a oferi o soluție completă clientului.

Asemeni descoperirilor tehnologice care au schimbat stilul de viață al multor oameni, cum ar fi telefonul, căile ferate sau electricitatea, comerțul electronic a condus deja la mai multe inovații și la o transformare majoră a economiei mondiale. Deși unele schimbări în economie au avut loc deja, această schimbare spre comerțul electronic este încă în stadiul de început.

Cele mai esențiale concepte legate de afaceri și folosite în afacerile electronice cuprind:

Web-ul a extins întinderea companiilor, în timp ce distanța a devenit mai puțin semnificativă. În același timp, Web-ul, face mai ușoară prezentarea informației din surse diferite.

Noi canale pentru marketingul direct și interactiv. Prin magazinele lor electronice, companiile au noi canale de a ajunge la clienții lor pentru a promova, distribui informații și pentru a vinde. Web-ul poate fi un canal de colectare a informației demografice și a feedback-ului de la clienți.

Interoperabilitatea și modularitatea. Din moment ce economia se mută spre o economie bazată mai mult pe informații, modularitatea „plug-and-play” și interoperabilitatea software va fi aplicată proceselor, sistemelor, și organizațiilor. Expertiza, procesele de afaceri, sistemele de informații, și chiar personalul care sprijină companiile, sunt în mod crescător modularizați și gata să fie integrați cu acele sau alte companii.

Economia de tipul „click here”. După cum consumatorii au acces la mai multe canale de achiziții directe, creșterea achizițiilor și costuri de căutare scăzute le dă o mai mare putere de negociere. Aceeași logică se aplică și tranzacțiilor de tip B2B, unde cataloagele electronice și link-urile electronice directe schimbă practicile de achiziții pentru firme.

Comunitățile virtuale și participarea consumatorului. Web-ul acumulează criticile utilizatorilor, comunitățile centrate pe interes încep să se dezvolte.

Servicii de web asistate de un agent. Deoarece Web-ul aduce o mare cantitate de informații, distribuirea poate deveni o problemă. Agenții software au menirea de a asista utilizatorii să caute, navigheze, sintetizeze, salveze și să proceseze informația.

Căutarea de informații mult mai utile, colectarea de inteligență în afaceri.

Organizarea întreprinderii ca aceasta să fie capabilă să răspundă cât mai repede cererii.

Centrarea pe client, cu ajutorul conectivității Web-ului, capacitatea de manufacturare este valabilă în lumea întreagă, componentele majorității produselor pot fi făcute în diferite părți ale globului, asamblate repede și expediate clienților.

Dezvoltarea rapidă a organizațiilor virtuale. Capacitățile de comunicare crescânde fac posibilă asamblarea unei organizații rapid din unități care rezidă în diferite locații.

Relații între firme prin canalul de integrare și împărțirea de informații.

Web-ul este o metaforă pentru structurile între și din cadrul organizațiilor. Web-ul este o rețea de resurse de cunoștințe construită din inițiativele indivizilor.

Din moment ce companiile au început să se conecteze între ele și să proceseze tranzacții electronic, a apărut lanțul virtual de valori care aduce noi căi de creare a valorilor.

Informația este tratată ca o adevărată avere. Web-ul a început să atragă noi afaceri, accesibilitatea și cantitatea de vizite pe fiecare site a devenit cel mai râvnit avantaj competitiv. Motoarele de căutare, serviciile online, piețele electronice toate concentrate pe construirea site-ului de o manieră în care să atragă un cât mai mare trafic de vizite posibil.

Economia de rețea și afacerile de comerț electronic, o explicație viabilă este că acestea cer investiții în infrastructură, construind o comunitate a utilizatorului, și urcând pe curba de învățare înainte de a-și înființa cu succes brand-uri de produs și servicii.

Produse digitale, servicii și lanțul lor de valoare. Produsele digitale și serviciile urmează diferite reguli economice. Acestea se caracterizează prin abilitatea de a se divide în unități mai mici, să-și reorganizeze conținutul, să se transporte spre locații electronice îndepărtate, și să se multiplice în multiple copii. Deciziile de afaceri pe care le presupune formarea prețului unui produs, serviciile de livrare, leasingul, plata, împachetarea, sau transportul toate trebuiesc regândite.

Piața dinamică, licitațiile electronice, brokerajul. Web-ul poate ajuta la crearea unei piețe pentru orice marfă, și să o vândă cumpărătorului interesat de aceasta.

Vânzători specializați, intermediarii, cu toate întârzierile a lanțului de valoare, noi segmente au început să apară în virtualul lanț de valoare, bazat pe informație. Un exemplu ar fi Autoritatea de Certificare care verifică identitatea utilizatorilor comerțului electronic și autenticitatea documentelor pe Web (Froomkin, 1996).

Economie bazată pe componente. Cunoștințele, procesele de afaceri, sistemele din întreprinderi, expertiza, software, sau orice alt tip de produse digitale sunt descompuse în componente. Interfețele inter-operabile și standardele operaționale fac posibilă asamblarea acestor componente și integrarea în diferite forme din diferite locuri.

CAPITOLUL II

AFACERI ONLINE DE E-LEARNING

2.1 Aspectele evoluției cronologice a mediului Internet

Internetul este o rețea mondială de calculatoare care face posibilă stocarea și utilizarea unui mare volum de informații din cele mai diverse domenii. Aceste resurse informaționale sunt atât de vaste și de diverse, încât depășesc cu mult capacitatea de asimilare a unei singure persoane. Nu numai ca nu există nimeni care să fi trecut în revistă toate in formațiile de pe Internet, dar nici măcar să fi parcurs o mare parte a acestora.

În faza sa de început, Internetul era dedicat cu preponderență sferei educaționale și cercetării științei. Pe măsură ce el a început să pătrundă în fiecare casă, s-a reliefat faptul că utilizatorii de Internet nu reprezintă numai o masă de oameni și organizații interesate de informații, ci și o masă formidabilă de consumatori de bunuri și produse.

În iulie 1968, Advenced Research Projects Agency din cadrul Defence Department al Statelor Unite a angajat o companie din Cambridge, Massachusets, al cărei nume „Bolt Beranek and Newman” să construiasca ARPAnet, o retea care să unească centrele de cercetare de pe intinsul țării. Până în toamna aceluiasi an, compania interconectase computerele Stanford Research Institute, UCLA, UC, Santa Barbara și University of Utah. Pe masura ce protocoalele și tehnologiile de comunicare au evoluat, lor li s-au adaugat și alte institutii. În anul 1973, proiectanții au demarat un program, denumit „Internetting Problem”, de conectare a diverselor rețele izolate. In 1983 erau conectate peste 400 de computere, iar în 1986 National Science Foundation a creeat NSFnet, un backbone ce a legat cu mare viteză toate rețelele regionale.

Însă Internetul comercial nu a luat naștere decât în mijlocul anilor '90, odată cu dezvoltarea browserelor și cu evoluția interfeței acestora. Curand service-provideri, cum ar fi CompuServe sau AmericaOnLine s-au conectat la net. În prezent milioane de oameni folosesc Internetul în întreaga lume. Internetul a încetat de mult să mai fie o rețea exclusivă a unor oameni de stiință lucrând pentru armată în câteva universități, ajungând la componenta cotidiana a vietilor câtorva milioane de oameni, un loc de întâlnire, de studiu, de lucru, de joacă și relaxare.

Internetul este o rețea de rețele interconectate de -uri, -uri și WAN-uri prin legături rapide (satelit, circuite comunicație digitală etc.). Internet asigură legătura între peste 21.000 de astfel de rețele și, în permanență, la acestea se adaugă tot mai multe. Unele dintre rețele sunt administrate de instituții guvernamentale, altele de universități, firme, biblioteci, școli etc. Toate calculatoarele dintr-o rețea trebuie să comunice între ele pe baza unui set de reguli fixe (limbaj), denumit protocol Protocolul folosit s-a standardizat și se numește /IP (Transmission Control Protocol / Internet Protocol). Pentru a beneficia de facilitățile internet, un utilizator trebuie să conecteze calculatorul său la una dintre subrețelele precizate mai sus. În acest mod, calculatorul său devine nod în Internet și utilizănd protocolul / IP va putea folosi diverse programe cu rol de client pentru a putea transfera informații de la alte calculatoare cu rol de server conectate la rândul lor la internet.

Internetul nu este administrat de nimeni însă există o organizație numită ISOC (Internet Society) care are obligația să gestioneze din punct de vedere tehnic internet-ul și să standardizeze tehnologia folosită.

Există patru moduri principale de conectare la internet: Legătura permanentă (perrmanent connection). Sunt folosite de marile organizații de genul universități, școli corporații. Cheltuielile pentru instalarea și funcționarea unei astfel de legături dedicate sunt de mii de dolari. Legătura directă prin modem (dial-in direct connection). Acest gen de legătură este cel mai bun, după legătura permanentă. Este acesibil persoanelor individuale și firmelor mici, deoarece cheltuielile pentru instalare și funcționare sunt de aprox. 50 dolari. Deoarece este un serviciu “dial-in”, aveți nevoie de un modem și va trebui să formați un număr de telefon pe care vi-l indică furnizorul de servicii. Legătura prin modem și terminal (dial-up terminal connection). Acest gen de legătură va permite conectarea prin modem la furnizorul de servicii și, după stabilirea legăturii, calculatorul dvs. funcționează ca un terminal. Modem este o combinație a cuvintelor “modulate” și “demodulate”. Acestea sunt operații efectuate de modem asupra semnalelor digitale venite din calculatorul dvs. Atunci când le convertește în semnale analogice folosite de majoritatea rețelelor telefonice și înapoi în semnale digitale folosite de calculatoare. Legătura prin poșta electronica. Acest gen de legătură va permite transmiterea / recepționarea de mesaje e-mail în internet.

Comunicarea și schimbul de informații în internet se realizează prin “servicii”, ce permit exploatarea și căutarea de informații aflate în această uriașă rețea. Pentru oricare dintre servicii există un calculator care solicită inforrmații – un client al serviciului respectiv – de la un alt calculator care furnizează informațiile, numit server. Fiecare calculator legat în rețea, poate fi atât client cât și server. Cel mai utilizat serviciu în internet este World Wide Web () Toate paginile Web sunt identificate printr-o adresă unică, denumită Universal Resource Locator (URL – sistem universal pentru localizarea resurselor). Adresele rețelei încep în același mod: http:// – reprezintă prescurtarea de la Hyper Text Transfer Protocol (“limbajul” din Web) De exemplu, adresa URL pentru paginile firmei Microsoft respectiv ale uneor versiuni Linux arată astfel: http://www.microsoft.com, http://www.slackware.com sau http://www.redhat.com Acesta este un sistem cu hipertext care va ajuta să vă deplasați pe cale electronică în jurul lumii, căutând informații. Web vă permite să “urmăriți” legăturile. Pentru a folosi serviciul , aveți nevoie de un browser Web (răsfoitor prin internet) un program care afișează documente web. (Internet Explorer, Netscape, Opera etc). Aproape fiecare persoană (fizică sau juridică) și-a creat propria pagină Web, în care publică informații utile. În momentul de față, o mare parte din paginile de web au un aspect comercial și deci informația cu adevărat folositoare este în permanentă scădere. Acest lucru nu trebuie să fie îngrijorător, deoarece acolo unde există aspect comercial, apare implicit și legea concurenței. Datorită ei, numai firmele cele mai “capabile” vor reuși să supraviețuiască puternicului val. Deși în ultimul timp a crescut capacitatea și nivelul de performanță al rețelei internet, utilizatorii percep o scădere a calității serviciilor datorată în special aglomerării rețelei. Factorii care determină aglomerarea rețelei internet sunt: asaltul neprofesioniștilor, care în condițiile unor costuri scăzute de acces, manifestă un comportament irațional și neeconomic, având ca efect “poluarea” Internet-ului; inexistența unor soluții tehnice de acces care să facă o diferențiere a serviciilor solicitate și să permită acordarea priorității diferențiate de servicii; imperfecțiunea pieței serviciilor internet, structura ei reflectându-se asupra prețului și vitezei de comunicare.

Funcții ale rețelei internet: E-mail (Poșta electronică); rețeaua World Wide Web (rețeaua web sau , ce oferă acces la fișiere, documente, imagini, sunete din mii de zone web); grupuri de dialog UseNet (UseNet newsgroups) – grupuri de discuții care tratează subiecte referitoare la știință, evenimente, muzică, calculatoare etc ; transferul de fișiere cu ajutorul protocolului FPT (File Transfer Protocol); IRC (Internet Realy Chat) scris de Jarkko Oikarinen în 1988. Inițial pornit în Finlanda este folosit în peste 60 țări din lume. IRC-ul a obținut faimă internațională în 1991 în timpul războiului din Golf unde erau transmise informații din întreaga lume, iar majoritatea utilizatori ai IRC-ului s-au adunat sa asculte știrile.

Cele mai uzuale servicii Internet sunt : e-mail, Usenet, Web si Telnet. Fiecare dintre aceste servicii are o functie diferita si necesita cate un software diferit, numit software “ client ”, instalat pe server. Telnet permite utilizatorului conectarea la calculatoare indepartate, ca si cum s-ar afla in fata unui terminal direct, conectat la acel computer.

Una dintre cele mai importante părți ale Internetului a fost construită la mij-locului anului 1980, cu sprijinul Fundației Naționale de Știință a Statelor Unite (FNS), pentru a permite tuturor cercetătorilor universitari din țară să benificieze de resursele costisitoare ale celor cinci centre de calcul regionale , pe care FNS le construia simul-tan. La vreamea aceea, folosirea Internetului era limitată exclusiv la instituțiile acade-mice și guvernamentale. Totuși, la începutul anului 1990, conectările au devenit accesi-bile nu numai companiilor mici,ci și la nivel de individ, iar această realitate, cumulată cu intenția guvernului StatelorUnite de a construi la nivel național o infrastructură in-formațională, a declanșat o explozie a numărului persoanelor și calculatoarelor conec-tate. În 1995, statisticile confirmau conectarea în rețea a peste 35 de milioane de oa-meni, din 135 de țări.

Internetul este cea mai mare rețea de calculatoare din lume, dar nu este singu-ra. Mai sunt multe alte feluri de sisteme „online”, care se pot accesa prin linii telefoni-ce, folosind un modem (modulator/demodulator); acesta transformă datele pe care computerul le poate citi, în zgomote ce pot fi transmise și decodate la celălalt capăt. Sistemele „online” oferă, în general, aceleași servicii ca și Internetul. Acestea includ poșta electronică, biblioteci de fișiere și de alte informații, conferințe electronice și acces la baze de date cuprinzând informații des-pre anumite companii sau articole ale unor publicații periodice.

Multe sisteme de acest gen, cunoscute ca „bulletin board sistem” (BBSs), sunt gratuite; altele cum ar fi vechiul sistem „online” de informații comerciale CompuSer-ve, trebuie plătite de către utilizator, plata făcânduse în funcție de timpul efectiv pe-trecut „online” și în funcție de serviciul folosit. Deoarece Internetul a fot construit din banii publici și primii lui utilizatori au fost universitățile și cercetătorii, informațiile de pe Internet erau gratuite. Situația însă începe să se schimbe, pe măsură ce finanțarea vine tot mai mult privat și sunt dezvoltate sisteme de securitate tot mai performante.

Pe lângă e-mail, Usenet șiWeb, cele mai uzuale servicii de pe Internet sunt Te-lnet și FTP. Fiecare din aceste servicii are o funcție diferită și necesită câte un software diferit, numit software „client”, instalat pe server, dar care poate fi rulat pe calcula-torul utilizatorului. Cu cât sistemele comerciale sunt mai mari cu atât este mai ușor pentru utilizatori, pentru că acestora le este furnizat un set complet de software sau de facilități. Telent, de exemplu, permite utilizatorului conectarea la calculatoare înde-părtate, ca și cum s-ar afla în fața unui terminal direct conectat la acel computer. FTP, adică File Transfer Protocol, permite utilizatorului trimiterea sau recuperarea fișiere-lor spre sau de la computere îndepărtate.

Aplicații Internet: În general, ceea ce este pe larg numit „Internet”, reprezintă, de fapt, doar o parte a Internetului, ca de exemplu World-Wide Web, Usenet sau poșta electronică. Toate acestea sunt, în esență, aplicații sau servicii rulate pe Internet, așa cum un pro-cesor de text este o aplicație. Cele mai multe din aceste servicii sunt disponibile și în al-te sisteme de calculatoare, altele decât Internetul, așa cum un procesor de text pentru PC poate apărea în versiunea pentru Apple Mac. Există multe sisteme de e-mail. Ma-joritatea pot fi conectate la Internet, dar unele pot fi deliberat ținute închise, din moti-ve de securitate sau de intimitate, așa cum unele companii folosesc propriile rețele private de telefoane.

Usenet: Usenet este o modalitate de a face schimb de știri cu alte persoane din întreaga lu-me. Spre deosebire de e-mail, care este secret, Usenet este un serviciu public. Cea mai bună asemănare ar fi aceea cu un panou de mică publicitate, ca acelea întâlnite în supermagazi-ne, pe care oamenii lasă mici anunțuri când vor să-și găsească un coleg de cameră sau când vor să doneze un pui de pisică. Diferența este aceea că anunțurile de pe panou pot fi din orice domeniu și cei interesați își pun răspunsurile acolo unde le poate vedea toată lumea. Aproape toate tipurile de rețele online au ceva din acest mod de comunicare, cunoscut sub numele de conferință electronică.

Usenet: este împărțit în peste 10000 de tematici, cunoscute ca „newsgroups”. Aces-tea au denumiri specifice, astfel încât ele să fie ușor sortate de către un computer. De exem-plu: în numele „alt.fan.letterman” prima parte – „alt”- se numește „ierarhie”. Există opt domenii pricipale care includ: alt, bio, biz, comp, rec și sci, dar există și altele, adăugate în funcție de regiuni sau servicii speciale. Acestea din urmă pot include newsgroupuri speci-fice Marii Britanii (UK), sub forma „uk.politics”sau newsgroup-uri, definite în funcție de servicii, cum ar fi Demon Internet, sub forma „demon.announce”.

Celelalte părți ale numelui unui newsgroup nu sunt determinate de reguli stricte. Numele „alt. fan.letterman”, de exemplu, este pentru discuțiile despre showul de noapte al comicului a-merican de televiziune David Letterman. Multă lume crede că Usenet și Internet înseamnă același lucru, dar de fapt nu este așa. Internetul este numai unul dintre modurile în care Usenet este trimis – „propagat” – în jurul lumii. Alte metode includ transferul direct de pe un computer pe altul prin rețeaua telefonică.

Newsgroup-uri: Oricine este conectat la Internet poate citi newsgroup-uri Usenet sau mesaje poșta-le. Dar este foarte neplăcut dacă mesajele sunt plasate în newsgrou-uri greșite, sau dacă mesajelele repe-tă informații deja cunoscute de cel care citesc frecvent acel newsgroup. Cel mai bun mod de a afla regulile unui newsgroup, cunoscut ca „Netiquette”, este de a citi fiși-erul cu informașii ale newsgroupului, numit „FAQ” (Frequently Asked Questions, adică întrebări frecvente).

Există trei moduri de a obține aceste fișiere. Unul dintre ele este de a citi un newsgroup câteva săptămâni: fișierele FAQ sunt plasate regulat, astfel încât după o perioadă de aproximativ două săptămâni ele apar singure, ca niște mesaje regulate. Un al doilea mod de a obține fișiere FAQ este valabil pentu cei cu tipul de conectare care le per-mite folosirea FTP, pentru că cele mai multe fișiere FAQ sunt găzduite în site-ul ftp rtfm. mit.edu. a treia posibilitate este obținerea fișierelor FAQ disponibile pe site-urile de pe World-Wide Web. Există și o a patra cale, mai puțin obișnuită:intri în newsgroup și spune ceva lipsit de sens.

Cea mai dezvoltată parte a Internetului în 1994 și 1995 a fost World -Wide- Web. Web-ul a fost inventat de către Tim Berners –Lee, care lucra pe vremea aceea la laboratoa-rele din Elveția și care acum lucrează la Massachusettes Institute of Technology (MIT). Web-ul se bazează pe o idee, care plutea în aer de ceva vreme, numită „Hypertext”. Orice PC pe care este instalat Windows are o versiune simplă de Hypertext: cuvintele colo-rate asupra cărora se poate acționa cu mouse-ul, pentru a deschide un nou meniu. World-Wide Web funcționează în același fel: faci click cu mouse-ul pe un cuvânt activ și vei fi dus direct la pagina sau documentul care conține mai multă informație referitoare la subiectul respectiv, numai că documentul poate să nu fie pe același calculator. Un singur click cu mouse-ul te poate duce pe un computer din Australia, care conține exact informația de care ai nevoie.

Browser software: La început Web-ul era numai text. În loc să folosești un mouse, apăsai pe o săgeată. Acest sistem mai poate fi întâlnit la unele servicii onlinecare folosesc interfețe sau conexiuni cu Internetul bazate pe text („gateways”).

La începutul anilor ’90, o echipă a Universității din Illinois, de la Champagne – Ur-bana condusă de un student, pe nume Marc Andreesen, a inventat un nou tip de software, care face Web-ul mai ușor de utilizat. Acet software, numit Mosaic,era pentru World-Wide Web ceea ce este Windows-ul pentru un PC care folosește sistemul de operare DOS:tran-sformă textul în imagini și folosește grafica pentru a facesistemul mai ușor de utilizat. La începutul anilor ’90, Mosaic avea să devină produs comercial și au fost create și câteva pro-duse concurente cum ar fi: „Cello”, „WinWeb” și „Netscape”. Netscape a fost semnat de majoritate membrilor echipei originale Mosaic, printre care Andreesen însuși.

Având la dispoziție browsere grafice, Web-ul a schimbat considerabil în bine felul în care erau folosite rețele de computere. Nu este necesară o pregătire tehnică pentru utilizarea Web-ului. Acesta poate suporta orice fel de date, de la text și grafică până la clipuri video și audio, chiar și emisiuni de radio și televiziune. Calitatea acesto-ra din urmă este mai slabă decât cea obținutămai ieftin și mai ușor prin mediile con-venționale de difuzare, dar marele câștig datorat Internet-ului este că ascultătorii din Europa sau Asia, de exemplu, pot asculta pe Internet programele unui post de radio studențesc din Carolina de Nord, care nu ar avea niciodată posibilitatea să emită la a-semenea distanțe, prin mijloace convenționale. Totodată, Web-ul dă posibilitatea chiar și unei firme mici să-și facă reclamă în întreaga lume prin intermediul rețelei.

Funcționarea Internetului se bazează pe existența unei infrastructuri numite "Internet Backbone" (coloana vertebrală a Internetului). Bazele acestei infrastructuri au fost puse de Ministerul Apărării al SUA în 1969. Internet backbone poate fi privit ca un mod de conectare a calculatoarelor care le permite să dialogheze interactiv. Din punct de vedere tehnic, este un sistem telefonic dedicat comunicațiilor între calculatoare.

Internetul le permite oamenilor din toată lumea să comunice și din acest motiv, el reprezintă mult mai mult decât o simplă rețea de calculatoare sau un serviciu de informații. El este dovada că oamenii pot comunica liberi și comod și că doresc să fie mai sociabili și mai puțin egoiști.

Internetul este primul forum global și prima bibliotecă la scară mondială. Oricine poate avea acces în orice moment; toată lumea este binevenită, indiferent de țară, rasă, sex, religie, nivel de trai. Există opinii potrivit cărora succesul Internetului se datorează faptului că nu are nici o structură de conducere. Nimeni nu controlează Internetul, nu există nici o organizație care se "ocupă" de Internet, iar costul funcționării acestuia este suportat de fiecare în parte. Nu există o poliție sau o armată a internetului, iar legile abia încep să se contureze. Nu există posibilități reale de a face rău unei persoane, dar există o mulțime de modalități de a oferi ajutor. Oamenii pot învăța să se înțeleagă între ei fără a avea nevoie de constrângeri sau de lideri care să îi dirijeze.

În prezent, cele mai importante caracteristici ale Internetului sunt comercializarea și privatizarea. Marile corporații internaționale utilizează Internetul de mulți ani, dar accesul lor a fost limitat la departamentele de proiectare și cercetare. în 1992, multe din restricțiile privind utilizarea comercială a Internetului au început să se schimbe. Astfel, în prezent, există mai multe site-uri comerciale decât educaționale și de cercetare (51% față de doar 33%).

Înainte ca Internetul să fie complet privatizat, utilizatorii trebuie să găsească o cale de a finanța conexiunile deja existente. Imediat ce destui întreprinzători vor considera conectarea la Internet ca pe o achiziție importantă, privatizarea va avea loc foarte rapid.

În România, dezvoltarea Internetului a început după 1993 și a fost impulsionată de acordarea unor fonduri PHARE pentru achiziționarea unor echipamente (antene de satelit, modemuri, calculatoare etc.) și a software-ului necesar. La început au avut acces la Internet câteva instituții de cercetare în domeniul informaticii, principalele instituții de învățământ superior și structurile administrative (primării, guvern, președenție). începând cu 1995 au apărut și providerii de Internet privați cum ar fi Kappa, Logicnet, PCNet. Aceștia asigură conectarea la Internet a persoanelor particulare și a firmelor care doresc acest lucru.

Internet are astăzi mai multe înțelesuri, termenul desemnând:

mulțimea tuturor rețelelor IP interconectate, dar nu numai atât, deoarece părți din Internet lucrează cu alte protocoale, ca OSI, IPX, Appletalk, DECnet;

colecția celor 2,3 milioane de calculatoare gazdă atașate;

comunitatea mai multor milioane de utilizatori.

Internet este conectată cu alte rețele, putând realiza schimburi de mesaje poștale (e-mail) cu CompuServe, MCI Mail, Genie, BITNET, EARN, EBONE, NORDUNET, rețelele virtuale Usenet și FidoNet, rețelele multor companii (DEC, Apple), multe BBS.

Tehnologia folosită în realizarea componentelor rețelei a cunoscut progrese remarcabile. Astfel, comutatoarele de mesaje sunt realizate azi de BBN la viteze de 2 Gbiți/sec, pentru același preț la care, acum 25 de ani, compania realiza unul la 200 Kbiți/sec.

Sistemele hipertext, în care se încadrează WWW, vor cunoaște o dezvoltare mai mare: tot mai multe baze de informații din Internet vor fi organizate după principiile hipertext, în care legăturile semantice permit o navigare ușoară prin noianul de colecții de date disponibile; totodată, tehnicile de căutare se vor îmbunătăți, permițând scurtarea timpului petrecut de utilizatori în Internet, în favoarea perioadei afectată realizării lucrărilor în care sunt angajați.

Internet va fi din ce în ce mai mult folosită pe baze comerciale. Această utilizare este indicată pentru firme mici, care nu-și pot permite realizarea unor rețele proprii. Desigur, se întrevăd și unele neajunsuri în aceasă tendință. Multe universități, centre de cercetare sau chiar țări cu anumite dificultăți economice se vor lovi de prohibitivitatea prețurilor serviciilor serviciilor Internet și vor fi nevoite să renunțe la conectare, cu atât mai mult cu cât utilizarea curentă a serviciilor Internet nu este peste tot o obișnuință.

2.2 Serviciile Internet semnificative

Pe măsură ce accesul la Internet devine mai simplu iar numărul deținătorilor de computere și modemuri crește, din ce in ce mai mulți consumatori vor dori să beneficieze de serviciile acestei rețele. Având în vedere că Internetul nu este un Ioc fizic ci doar un grup de servicii de comunicare, principala problemă o constituie întâlnirea cererii cu oferta de astfel de servicii în condițiile unei rețele extrem de vaste.

Poșta electronică (e-mail)

Poșta electronică este un mediu de comunicare de tip "expeditor-destinatar". Acest mijloc de comunicare poate fi folosit și pentru transmiterea unor mesaje unor grupuri de persoane, dar este mult mai adecvat pentru contactul firmelor cu consumatorii individuali. Mesajul este ușor de transmis, direct, personal și eficient.

O utilizare specifică a poștei electronice o constituie listele cu scrisori dedicate anumitor subiecte (mailing lists). Majoritatea acestor liste se formează în urma unor subscrieri benevole. Aria de subiecte dezbătute este vastă: internet, politică, religie, economie, sport, muzică, hobby-uri etc.

Sistemul poștal informează expeditorul asupra eventualelor erori produse, cum ar fi imposibilitatea de livrare a scrisorilor datorită unor defecte de rețea, de noduri sau datorită unor adrese necorespunzătoare.

Poșta electronică poate fi folosită de consumatori pentru a intra în legătură cu comercianții. În acest scop firmele trebuie să-și facă cunoscute adresele de e-mail prin intermediul altor servicii Internet și prin anunțuri și panouri publicitare, oferindu-le astfel consumatorilor posibilitatea de a începe dialogul. Comercianții pot trimite și ei mesaje consumatorilor prin intermediul poștei electronice. Această practică trebuie utilizată cu atenție deoarece poate fi ușor asimilată publicității agresive și poate fi considerată ca o violare a dreptului la intimitate.

Dacă firmele mențin un serviciu de poștă electronică prompt și în rezonanță cu cerințele consumatorilor, aceștia pot adresa întrebări directe și primi răspunsuri utile la un nivel al costurilor foarte scăzut atât pentru ei cât și pentru comercianți.

Poșta electronică poate constitui un avantaj și in domeniul relațiilor publice atunci când un manager răspunde chiar el la mesajele primite, așa cum a procedat mereu Bill Gates, președintele firmei Microsoft.

Telnet

Componenta software Telnet reprezintă aplicația de conectare la distanță în mediul Internet. Conectarea se face pe o mașină (host) aflată în aceeași cameră, în altă încăpere sau la mii de kilometri distanță de terminalul de unde emitem această comandă.

Interfața principală este de tip text pe ecran. Utilizatorul introduce un nume și o parolă pe baza cărora va avea acces la orice servicii pe care mașina de la distanță le asigură terminalelor ei locale, precum execuția unei sesiuni interactive normale (conectare, executare de comenzi, deconectare) și accesul la servicii locale ca parcurgerea unor cataloage de bibliotecă, găsirea unor produse software etc. Aplicația Telnet are două componente software care cooperează:

aplicația client ce se execută pe calculatorul ce solicită serviciul

aplicația server ce rulează pe calculatorul ce furnizează serviciul respectiv

Rețeaua ce folosește serviciul TCP sau UDP (User's Datagram Protocol) reprezintă mediul prin care comunică cele 2 componente software.

În momentul introducerii de la tastatură a cuvântului Telnet se startează componenta software client ce efectuează următoarele acțiuni:

creează o conexiune TCP cu un server

acceptă intrările din partea utilizatorului intr-o manieră convenabilă

reformatează intrarea într-un format standard și o trimite la un server

acceptă ieșirea de la un server intr-un format standard oarecare

reformatează acea ieșire pentru a o afișa utilizatorului.

Software-ul server se execută pe mașina ce asigură serviciul, pe sistemele UNIX serverele fiind referite ca daemons, adică job-uri de sistem care se execută în orice moment în background. în momentul când serviciile acestor job-uri sunt solicitate și server-ul acceptă să furnizeze serviciul, au loc următoarele acțiuni:

software-ul de rețea este informat că server-ul este gata să accepte conectarea

se așteaptă sosirea unei solicitări în format standard

se servește solicitarea (cererea)

rezultatul este trimis înapoi către client într-un format standard

se intră din nou în așteptare

Un exemplu de utilizare a serviciului Telnet în domeniul comercial îl oferă firma DEC (Digital Equipment Corporation) care a permis clienților să se conecteze de la distanță la calculatoarele pe care doreau să le cumpere. Astfel, testarea performantelor și fiabilității calculatoarelor s-a făcut fără a mai fi necesară deplasarea la domiciliul clienților.

FTP (File Transfer Protocol)

FTP este un serviciu care permite copierea fișierelor între un nod distant și nodul local, inspectarea conținutului cataloagelor din noduri distante, ștergerea unor fișiere etc.

Un calculator care oferă servicii FTP poate fi considerat ca un "depozit" de fișiere care pot fi transferate pe alte calculatoare. Există o multitudine de tipuri de fișiere disponibile pe Internet: documente, imagini, sunet digital, programe software, etc. Unele conțin texte, altele conțin informații într-un format binar (de exemplu, programe executabile sau codificări binare de imagini, sunete, documente). Fișierele binare se transferă fără nici un fel de modificare, între calculatoarele sursă și destinație. Celelalte (textele) suferă unele transformări de adaptare la particularitățile mașinilor sursă și destinație. De aceea, înainte de transfer, este bine să se precizeze ce fel de transfer se dorește. Este bine de știut că modul ASCII se folosește pentru: fișiere text, programe sursă, poștă electronică, arhive, fișiere postscript, în timp ce modul binar este indicat pentru fișiere din baze de date, foi de calcul (spreadsheet), fișiere comprimate, programe executabile.

În multe cazuri accesul la serverele FTP este permis și utilizatorilor anonimi (cei care nu dețin o parolă de acces). Aceștia folosesc drept parolă adresa lor de e-mail. Conectarea la FTP ca utilizator anonim dă drepturi limitate, permițând doar obținerea fișierelor desemnate de administratorul serverului ca fiind disponibile. Acesta reprezintă un mod destul de sigur de a pune un anumit număr de fișiere la dispoziția unei largi audiențe fără a pune în pericol securitatea altor informații.

Serverele FTP sunt ușor de creat pentru firmele deja prezente pe Internet; o altă soluție o reprezintă închirierea de spațiu de la un furnizor Internet unde vor fi stocate fișierele care compun serverul FTP.

Adeseori, utilizatorul trebuie să transfere o structură de fișiere, un director sau o colecție de subdirectoare. De obicei, această situație apare când colecții publice de programe gratuite (freeware) dintr-o arhivă ftp trebuie să fie transferate în întregime. FTP nu este proiectat să realizeze astfel de acțiuni, așadar nu dispune de comenzi pentru transferul de directoare. În acest caz este recomandabilă folosirea unui utilitar, pentru agregarea acestor directoare într-un singur fișier. Un astfel de program de arhivare este

utilitarul tar din UNIX.

Serviciul FTP este utilizat pe scară largă de companiile distribuitoare de software și de alte produse informatice. Multe firme pun la dispoziția clienților prin intermediul FTP versiuni demo sau versiuni de testare ale produselor lor.

Grupuri de știri și de discuții (NEWSGROUPS)

Grupurile de știri și de discuții reprezintă piețe țintă deja segmentate care pot aduce beneficii importante comercianților care le utilizează cu atenție și în mod adecvat.

Aceste grupuri pot fi chiar conduse sau sponsorizate de firme cu scopul de a crea atașament față de produsele lor. Factorul cheie îl constituie identificarea grupurilor de discuție adecvate și trimiterea mesajelor potrivite. Cea mai bună strategie în acest sens o reprezintă parcurgerea pasivă a mai multor grupuri timp de câteva săptămâni. Unele grupuri de discuții au și moderatori care pot fi consultați. După această informare prealabilă firmele pot oferi sfaturi, răspunde la întrebări cu caracter tehnic și asculta părerile și doleanțele consumatorilor. Firmele care răspund la întrebările consumatorilor și oferă date utile au mai mult succes decât cele care folosesc simple anunțuri publicitare. Companiile care utilizează grupuri de discuții pentru a oferi feedback utilizatorilor și care folosesc sugestiile acestora pentru îmbunătățirea produselor, câștigă loialitatea și devotamentul clienților lor.

O regulă foarte importantă pe care firmele trebuie să o respecte este aceea de a nu-și ascunde identitatea. Cei care trimit anunțurile din partea firmei trebuie să-și mărturisească apartenența la aceasta, să stabilească avantajele produsului lor în comparație cu altele și chiar să semnalizeze prezența firmei pe Internet

O problemă cu care se confruntă grupurile de discuții este aceea că în majoritatea cazurilor procentul mesajelor ce conțin informații valoroase este foarte mic în raport cu cel al mesajelor lipsite de conținut (de genul: "Sunt de acord"; "și eu la fel"; etc). Acest lucru face ca alegerea grupurilor de discuții adecvate să ceară timp și resurse semnificative.

De mare răspândire sunt forumurile de discuții (BBS) pe diferite domenii de interes, de Ia subiecte specifice lumii calculatoarelor, până la discuții in domeniul militar, al bucătăriei sau al grădinăritului. Și în România au fost organizate BBS-uri, apreciate în

special de utilizatorii tineri (elevi și studenți) ai Internetului.

IRC (Internet Relay Chat) este un sistem conversațional în timp real pentru Internet. EI este similar comenzii talk, disponibilă pe multe calculatoare UNIX. IRC permite ca 2 sau mai mulți utilizatori să comunice instantaneu. EI furnizează multe alte facilități. IRC constituie un serviciu foarte răspândit in America de Nord, Europa și Asia.

WWW (World Wide Web)

WWW este un serviciu creat la CERN (Centre European de Recherche Nucleaire) în Elveția. EI este important pentru că reprezintă segmentul Internet unde publicitatea și marketingul au fost acceptate și chiar încurajate. Mulțumită eforturilor mai multor oameni de știință și programatori, Web-ul este cea mai accesibilă componentă a Internetului pentru noii utilizatori și pentru nespecialiști.

Arhitectura serviciului WWW se bazează pe modelul client-server. Clientul permite utilizatorului să exploreze (browsing) documentele locale sau situate în alte noduri din Internet. De aceea el este denumit și program de explorare sau, pe scurt, explorator. Exploratorul are acces la informații aflate atât în servere WWW cât și în servere WAIS, Gopher, Archie și altele. Acest acces mixt este posibil deoarece exploratorul cunoaște atât protocolul nativ de transfer al hypertext-ului HTTP (HyperText Transfer Protocol), cât și protocoalele FTP (File Transfer Protocol), NNTP (Network News Transfer Protocol, un protocol specific transferului știrilor în Internet), Gopher și alte protocoale din suita TCP/IP.

HTTP este protocolul utilizat pentru transferul documentelor hypertext între server și client. EI are o funcționare deosebit de simplă. Ca urmare a selectării de către utilizator a unui cuvânt marcat, clientul determină adresa documentului legat, stabilește o conexiune cu un server WWW și îi transmite o cerere în care specifică adresa documentului. Serverul transmite conținutul documentului solicitat, după care închide conexiunea.

Web-ul este un mediu extrem de flexibil. Unii comercianți au utilizat la început acest serviciu prin crearea unor servere de tip panouri publicitare. Astfel, ei afișau sigla firmei, câteva informații generale despre aceasta (sediu, obiect de activitate) și modalitățile de contactare (numere de telefon, adrese de e-mail). Un astfel de anunț plasat pe Web este repede uitat de cei care l-au văzut. O pagină Web de prezentare a unei firme și a produselor sale trebuie să conțină o bogăție de informații și să aibă un design atractiv, astfel încât să-i determine pe vizitatori să mai revină.

Folosind tehnologia client-server World Wide Web, firmele pot crea supermarketuri on-line, magazine virtuale, cataloage interactive și multe altele. Companiile sau persoanele individuale pot crea cu ajutorul WWW resurse informaționale pe care să le împartă apoi cu toți cei care au acces la Internet.

WWW poate schimba modul în care bunurile sunt cumpărate, vândute, transportate și distribuite, prin eliminarea în unele cazuri a detailiștilor ca intermediari. Web-ul are propria lui piață de desfacere cu un număr de aproximativ 1,5 milioane clienți, acest număr crescând zilnic. WWW încurajează publicitatea încrucișată prin intermediul legăturilor între serverele diferitelor firme, iar accesul direct de care clienții beneficiază facilitează cumpărarea prin comparare.

Vânzările prin intermediul Web pot diminua costurile comerciantului, ceea ce determină scăderea prețurilor.

2.3 Avantajele Internetului

Internetul permite, la un cost și un proces de învățare relativ modeste, accesul la piața mondială, căutarea de parteneri în orice țară, accesul la nenumărate surse de informare.

Pentru numeroase produse și servicii, el permite economii în investițiile locale și reducerea riscurilor conexe, oferind, grație interactivității, evoluția rapidă a competivității ofertei sale.

Internetul permite difuzarea rapidă a inovațiilor, fie pentru a fi comercializate direct, fie pentru a găsi parteneri și a deveni un reper mondial. Este cazul unei întreprinderi franceze care a devenit lider pe piața americană a fotoliilor pentru handicapați.

Un atuu major al Internetului constă în combinația telecomunicații / informatică ce permite întreprinderilor să aibă la dispoziție o platformă mult mai largă de aplicații destinate să satisfacă și să fidelizeze clientul, decât telefoanele, rețele cu valoare adăugată și cablurile conectate în ansamblu. Instrumentele logice instalate pe Internet, care se perfecționează permanent, permit conceperea a numeroase tactici pentru ameliorarea marketingului, vânzării, distribuției și plății.

Internetul are un impact puternic asupra oricărei organizații. Poate influența sistemul competițional, prin accelerarea realizării de noi produse sau servicii și extinderii pieței de desfacere. Se cunoaște că, în orice întreprindere, factorul timp a fost și rămâne un element cheie. Astfel, reducerea timpului de dezvoltare, al ciclului de viață a producției sau a luării unor decizii are un rol esențial. Thomas Robertson a mers mai departe cu această analiză, definind cinci elemente de bază ale marketing-ului unui produs sau serviciu:

să ajungă primul pe piață

noul produs să fie anunțat înainte de lansarea efectivă

produsului să i se aducă îmbunătățiri permanente

să ocupe o piață cât mai largă, dacă este posibil la nivel mondial

să se urmărească pătrunderea produsului pe noi piețe

Înainte de apelarea la o nouă tehnologie a informației, în particular la conectarea prin Internet, orice întreprindere trebuie să studieze dacă aceasta reprezintă numai un instrument operațional sau este o armă strategică. în acest sens, Warren Mc Farlan, în articolul său apărut în Harvard Business Review, propune un test constituit din cinci întrebări. Dacă răspunsul la una sau mai multe întrebări este afirmativ, se demonstrează că Internetul reprezintă o resursă strategică.

Atunci când se caută obținerea unui avantaj concurențial este eficient să se schimbe și regulile jocului, nu numai produsele. Răspunsul la această întrebare este afirmativ, internet permite o modificare considerabilă a bazelor competiției. în primul rând se obține o scădere considerabilă a prețului de cost pentru transmiterea informațiilor. Prin adoptarea altor tehnici, cum ar fi schimbul de date inter-întreprinderi (EDI), internetul oferă posibilitatea de a fi mai activ decât un alt concurent din domeniu. Datorită comunicației la nivel mondial, internetul permite contactarea de noi clienți.

În situația când clienții au un sistem pentru schimbul de date inter-întreprinderi, în relațiile comerciale cu furnizorii, o factură sau un bon de comandă sunt schimbate între calculatoarele a două societăți. Odată pus în funcțiune, acest sistem permite o diminuare considerabilă a timpului și o reducere a schimburilor de documente (pe hârtie). Cele două întreprinderi devin intim legate.

Prin facilitarea contactului cu noi furnizori și permiterea schimbului de păreri cu alți utilizatori, internetul oferă o poziție privilegiată față de furnizorii obișnuiți.

Inovația este factorul cheie al succesului unei întreprinderi. Influența internetului se resimte în două moduri:

întreprinderile țin seama de necesitățile clienților, pentru care imaginează și creează noi produse/servicii

prin Internet se intervine pentru a crea noi servicii și noi necesități.

2.4 Principalii utilizatori ai Internetului

Impactul sociocultural al Internetului asupra populației

Odată conectate la Internet, 46% din persoane devin mai atașate de cei cu care împărtășesc interese comune. Acest procentaj dovedește faptul că Internetul depășește condiția de resursă informațională, el contribuind la formarea unor noi comunități bazate pe interese comune.

Problemele cu care se confruntă internetul în viziunea utilizatorilor

Cea mai mare parte dintre utilizatorii Internet (34%) consideră că cea mai importantă problemă cu care se confruntă rețeaua în prezent este cenzurarea. Urmează apoi in ordine dreptul la intimitate (27%) și viteza de navigare (15%). Cei mai îngrijorați din cauza cenzurării sunt utilizatorii tineri, iar persoanele de sex feminin pun accentul în principal pe respectarea intimității.

Motivele pentru care utilizatorii nu sunt dispuși să plătească pentru a avea acces la anumite informații

Peste două treimi din utilizatori nu sunt dispuși să plătească taxa pentru a avea acces la unele informații. Cei mai mulți (44%) motivează acest lucru prin faptul că pot obține acele informații din surse alternative (sau chiar de pe Internet) fără să plătească.

Un alt motiv furnizat de (30%) din utilizatori este acela că ei deja plătesc o taxă de conectare la Internet și nu văd de ce ar mai trebui să fie percepute alte taxe suplimentare.

Alte motive au mai fost taxele prea ridicate și proasta calitate a conținutului. Utilizatorii europeni sunt mai preocupați de calitatea proastă decât cei americani.

"Intimitatea electronică"

Cât de frecvent falsifică utilizatorii informațiile de înregistrare on-line?

Aproximativ 40% din utilizatori au furnizat date false când au fost puși în situația de a completa pe Internet un formular cu date personale. Dintre aceștia 25% furnizează date false în peste 70% din cazuri, ceea ce reprezintă un procent semnificativ, punând sub semnul întrebării acuratețea statisticilor de acces menținute de unele servere. Femeile sunt mai dispuse să completeze formularele cu datele personale reale. De asemenea, probabilitatea ca utilizatorii să furnizeze date false scade odată cu vârsta.

De ce refuză utilizatorii să se înregistreze la accesarea unui server?

Cel mai vehiculat motiv al refuzului de a se înregistra este acela că termenii și condițiile în care informațiile colectate urmează să fie utilizate nu sunt specificate clar. Utilizatorii sunt de asemenea, de părere că nu merită să furnizeze date personale pentru a putea accesa un server.

O altă problemă o reprezintă neîncrederea utilizatorilor in cei care colectează astfel de informații. Timpul necesar pentru completarea unei fișe de înregistrare este și el un factor al refuzului, dar nu la fel de semnificativ ca cei menționați mai sus.

Factorii de natură secundară sunt legați de tipul de informații cerute în momentul înregistrării. Astfel, 25% din utilizatori nu doresc să-și dezvăluie adresa poștală sau adresa de e-mail, iar alți 15% nu sunt dispuși să-și facă cunoscut numele.

Ce informații cred utilizatorii că ar trebui înregistrate automat la accesarea unui server?

Trei utilizatori din patru sunt de acord că un server trebuie să țină evidența resurselor informaționale accesate și să înregistreze momentul realizării fiecărui acces. Aproximativ jumătate din utilizatori sunt de părere că tipul de software cu care un server este accesat trebuie să poată fi înregistrat automat.

Numele și adresa calculatoarelor care se conectează la un server, sistemul de operare al acestora, adresa de e-mail și localizarea în spațiu sunt informații pe care doar 20% din utilizatori sunt dispuși să le furnizeze automat la conectare.

O mare parte din utilizatori sunt de acord cu atribuirea unui identificator unic fiecărui calculator ori de câte ori se conectează la un server pentru a-i putea fi monitorizate acțiunile.

Opinii ale utilizatorilor privind anonimatul și intimitatea pe Internet

Aproape toți utilizatorii consideră că trebuie să existe posibilitatea efectuării de comunicații private pe Internet. De asemenea, ei apreciază foarte mult caracterul anonim al Intemetului. Sunt preferate sistemele de plată anonime și există opinia conform căreia internetul are nevoie de noi legi care să protejeze intimitatea.

O dorință importantă a utilizatorilor este aceea de a putea să-și asume roluri și identități multiple atunci când sunt conectați la Internet.

Utilizarea World Wide Web

De unde accesează utilizatorii Web-ul ?

Majoritatea utilizatorilor (60%) se conectează la Internet de acasă, alții de la locul de muncă, iar 10% de la universități și institute de cercetare. Această statistică nu este valabilă și în cazul României unde cele mai multe accese se realizează de la universități, procentul celor care se conectează de acasă fiind scăzut (sub 10%) datorită costurilor încă ridicate.

În ce scopuri se conectează utilizatorii la Web ?

Cea mai frecventă utilizare a Web-ului o reprezintă colectarea de informații (86%), urmată de căutare (63,5%), navigare (60%), motive profesionale (54%), comunicare (47%) și recreere (45%).

Utilizarea Web-ului pentru efectuarea de cumpărături a înregistrat o creștere constantă în ultimii 3 ani, ajungând acum la 20% față de 13% în 1994. în SUA, unul din cinci utilizatori efectuează cumpărături prin intermediul WWW. Tendința de creștere a procentului de utilizare a Web-ului în scopuri comerciale se va menține și în viitor datorită simplificării mecanismului tranzacțiilor electronice și datorită diversificării ofertei.

Cumpărături on-line, distribuitori, siguranța tranzacțiilor

Ce se cumpără și despre ce se solicită informații ?

Utilizarea WWW în scopul colectării de informații despre unele produse și servicii continuă să ia amploare. Cel mai des se solicită informații despre produse mai scumpe (software, calculatoare) dar consumatorii preferă să cumpere aceste produse prin metoda clasică. Cel mai des, clienții cumpără prin intermediul Web programe software mai ieftine (sub 50$). În afară de produse cu conținut informatic, utilizatorii folosesc Intemetul pentru a afla informații și pentru a cumpăra reviste și cărți, precum și pentru a face rezervări la hoteluri sau pentru călătorii.

Cât de mult sunt dispuși clienții să cheltuiască pentru cumpăraturi on-line ?

În medie, cei care efectuează cumpărături pe Internet, cheltuiesc echivalentul a 100$ în 3 luni. Aceasta nu reprezintă o sumă mare, dar există o tendință clară de creștere a numărului de clienți precum și a sumelor cheltuite de aceștia.

Deși această cifră este reflectată de medie, totuși o mare parte a tranzacțiilor pe Internet tind să conțină sume foarte mari în comparație cu această medie. Statisticile oficiale difuzate de site-urile de cumpărături on-line și in special de cele de licitații arată un volum anual de peste 2 bilioane de dolari, cu o medie de peste 4 milioane de dolari pe zi. În timp ce media este într-adevăr undeva in jurul sumei de 100 de dolari, există foarte multe cazuri când persoane cheltuiesc sume de 100 de ori mai mari pentru afaceri considerate profitabile.

Cât de sigură este transmiterea informațiilor despre cărțile de credit prin Internet?

Numărul celor care acceptă Web-ul ca mediu comercial este în continuă creștere. Totuși, utilizatorii Internet invocă faptul că sunt nevoiți să transmită informații despre cărțile de credit ca pe principalul motiv de a nu efectua cumpărături electronice. Cei mai precauți sunt oamenii mai în vârstă și persoanele de sex feminin. Principalele elemente care-i pot determina pe clienți să furnizeze informații legate de cărțile de credit sunt notorietatea firmelor, preturile mai scăzute și calitatea superioară a serviciilor oferite.

CAPITOLUL III

SISTEMELE DISTRIBUITE DE E-LEARNING

Sistemele distribuite implementate până în prezent evidențiază o varietate arhitecturală mare. Cu toate aceseta, ele au în comun o serie de caracteristici și împărtășesc unele probleme comune în dezvoltarea lor. Caracteristicile comune și aspectele de proiectare a sistemelor distribuite pot fi prezentate sub forma unor modele descriptive. Fiecare astfel de model va reprezenta o descriere abstractă, simplificată dar consistentă a aspectelor relevante ale proiectării sistemelor distribuite.

O definiție standard, universal acceptată, pentru arhitectura sistemului informatic nu există, majoritatea opiniilor exprimate punând în centrul atenției conceptele de componentă și conexiune. Una din definițiile mai recente consideră arhitectura programelor ca fiind „structura sau structurile care privesc componentele programului, proprietățile externe ale acestor componente, precum și relațiile dintre ele”.

În funcție de semnificația noțiunii de componentă, arhitectura sistemelor informatice poate fi definită într-un sens restrâns și într-un sens mai larg. Proiectarea arhitecturii unui program poate viza, în sens restrîns, componentele programului, respectiv modulele acestuia, însă ea poate fi extinsă prin includerea bazei de date și a componentei middleware care permite configurarea comunicării într-un sistem client/server. Proprietățile acestor componente sunt acele caracteristici care permit înțelegerea modului în care ele interacționează, respectiv modul de apelare a unui modul din alt modul sau mecanismul de accesare a bazei de date de către modulele programului. Proiectarea arhitecturală a programului nu ia în considerare proprietățile interne ale componentelor, cum ar fi detaliile unui algoritm specifice unui modul. Relațiile dintre componente se pot referi fie la apelarea unei proceduri, cu transmiterea eventuală a datelor necesare execuției procedurii respective, fie la protocolul de accesare a bazei de date de către procedurile de program.

Obiectivul general urmărit în cadrul proiectării arhitecturale vizează conceperea unei structuri a sistemului care să corespundă cerințelor prezente și celor viitoare, astfel încât sistemul să fie sigur în funcționare, adaptabil, ușor de gestionat, eficient. O bună proiectare arhitecturală se va traduce într-un sistem ușor de implementat, testat și modificat. Multitudinea sistemelor informatice distribuite implementate până în prezent relevă o varietate mare a arhitecturilor, dar care pot totuși fi încadrate în câteva modele arhitecturale.

Un model arhitectural definește modul în care interacționează între ele componentele unui sistem, precum și localizarea (maparea) lor într-o rețea de calculatoare. Modelul arhitectural al unui sistem distribuit are rolul de a simplifica și abstractiza funcțiile componentelor sistemului. Apoi, el ia în considerare:

plasarea componentelor în cadrul rețelei – căutând să definească modelele corespunzătoare de distribuire a datelor și a prelucrărilor;

interacțiunile dintre componente – adică, rolurile lor fincționale și modelele de comunicare dintre ele.

Modelele de alocare a sarcinilor de lucru într-un sistem distribuit se reflectă direct asupra performanțelor și eficacitatea sistemului rezultat. Localizarea componentelor unui sistem distribuit este determinată de aspectele de performanță, siguranță în funcționare, securitate și costurile implicate.

3.1 Arhitectura software

Într-un sistem distribuit hardware-ul este important însă software-ul reprezintă elemental determinant de componenta software depinde cum va arăta un sistem distribuit.

Inițial, prin arhitectura software se făcea referire la structurarea software-ului pe niveluri sau module, cea mai cunoscută fiind structura ierarhică pe module. Recent, același termen este descris în termenii serviciilor oferite și solicitate între procesele localizate pe același calculator sau pe calculatoare diferite. Prin urmare, noua orientare, către procese și servicii, poate fi exprimată prin intermediul nivelurilor de servicii. Ea este prezentată schematic în figura 3.1.

Figura 3.1 Structura generală a unui sistem distribuit

Structura generală a unui sistem distribuit presupune trei niveluri (straturi): platforma, middleware și programele de aplicații distribuite. Fiecare nivel oferă servicii nivelului superior. Astfel, aplicațiile distribuite apelează la serviciile oferite de componenta middleware care, la rândul său, beneficiază de serviciile oferite de sistemele de operare.

3.2 Modele arhitecturale pentru sisteme distribuite

După cum arătam în primul paragraf, una activitățile specifice dezvoltării sistemelor distribuite constă în proiectarea arhitecturii sistemului, respectiv diviziunea responsabilităților între componentelesistemului și plasarea lor pe calculatoarele din rețea. În acest sens, există mai multe modele arhitecturale. Asupra lor ne vom opri în continuare.

Modelul client/server. Această arhitectură este de departe cea mai cunoscută și mai utilizată la dezvoltarea sistemelor distribuite, fiind prezentată schematic în figura 3.2. În fapt, ea presupune împărțirea sarcinilor aplicației în procese client și procese server care interacționează între ele prin schimbul de mesaje în vederea realizării unei activități.

Figura 3.2 Modul în care clientul invocă un server

Servicii furnizate de mai multe servere. Conform acestei arhitecturi (figura 3.3), serviciile pot fi implementate sub forma mai multor procese server rezidente pe diferite calculatoare, care vor interacționa în funcție de necesități în vederea furnizării serviciului cerut de un proces client. Setul de obiecte care stă la baza serviciului respectiv poate fi partiționat și distribuit pe mai multe servere. De asemenea, este posibil ca mai multe servere să întrețină copii ale obiectelor respective (este vorba despre replicare), cu scopul îmbunătățirii toleranței la erori, a perfomanțelor de accesare și adisponibilității.

Servere proxy și tehnica de caching. Cache reprezintă tehnica de stocare a obiectelor de date recent utilizate mai aproape de locul de utilizare. Atunci când un obiect este recepționat de un calculator, el va fi adăugat în zona de stocare cache, înlocuind eventual alte obiecte care există deja în cache. La solicitatarea unui obiect de către un proces client, serviciul de caching va căuta mai întâi în cache pentru a pune la dispoziție obiectul solicitat, numai dacă există o copie actualizată a acestuia; altfel, o copie actualizată va fi încărcată de pe server. Zonele cache pot fi dispuse pe fiecare client sau le pot fi localizate pe un server proxy partajat de mai mulți clienți.

Figura 3.3 Un serviciu furnizat de mai multe servere

Tehnica cache este utilizată pe scară largă în practică. Browserele Web întrețin pe fiecare client un ache cu cele mai recente pagini Web vizitate și alte resurse Web. Ele utilizează o cerere HTTP specială entru a verifica dacă paginile din cache sunt corespunzătoare cu cele originale de pe server înainte de a e afișa. Serverele proxy Web (figura 3.4) oferă clienților o zonă de stocare cache partajabilă ce conține resursele Web ale unui singur site sau a mai multor site-uri. În acest mod, se obține o creștere a disponibilității și performanțelor serviciilor Web prin reducerea încărcării rețelei și a serverului Web.

Figura 3.4 Server proxy Web

Procese perechi. În această arhitectură toate procesele joacă roluri similare, interacționând în mod colaborativ ca perechi în vederea realizării unei activități sau prelucrări distribuite, fără a se face distincția între client și server. Codul corespunzător proceselor perechi va avea rolul de a menține consistența resurselor de la nivelul aplicației și de a sincroniza acțiunile de la nivelul aplicației dacă este necesar.

Eliminarea proceselor server determină reducerea întârzierilor aferente comunicării inter-procese pentru accesarea obiectelor locale. De exemplu, o aplicație poate fi concepută astfel încât să permită utilizatorilor să afișeze și să modifice interactiv o schiță care este partajată. Aplicația poate fi implementată sub forma unor procese aplicație plasate pe fiecare nod care se va baza pe straturile middleware pentru a realiza notificarea evenimentelor și comunicarea în cadrul grupului pentru a înștiința toate procesele aplicației despre eventuala modificare a schiței. Acest model oferă o comunicare interactivă mai bună pentru utilizatorii unui obiect distribuit partajat decât în cazul unei arhitecturi bazate pe server.

În figura 3.5 este prezentată o astfel de arhitectură, formată din trei procese pereche, însă pot exista n procese care să interacționeze între ele.

Figura 3.5 Aplicație distribuită bazată pe procese perechi

3.3 Modelul client/server

În general, puține sunt problemele legate de dezvoltarea sistemelor distribuite în care se înregistrează un consens în rândul specialiștilor. Un aspect asupra căruia se înregistrează un larg consens în rândul cercetătorilor și practicienilor privește organizarea componentelor unui sistem distribuit prin folosirea termenilor client, care solicită servicii unui server, astfel încât să faciliteze înțelegerea și stăpânirea complexității sistemelor distribuite. Așadar, paradigma client/server reprezintă modelul arhitectural cel mai utilizat la dezvoltarea sistemelor distribuite.

Definirea modelului client/server

Ideea subiacentă conceptului client/server este serviciul. O aplicație informatică distribuită dezvoltată după modelul client/server este descompusă în două două grupuri de procese: consumatorii de servicii, numiți client și furnizorii de servicii, numiți server, care comunică între ele prin schimbul de mesaje de tip solicitare-răspuns (figura 3.6). De exemplu, un server poate fi conceput pentru a oferi un serviciu de baze de date clienților săi.

Serverul este funcțional independent de client, iar relația între client și server este de colaborare (cooperare). Ea se diferențiază radical de aplicațiile centralizate, în care relația este de tip “stăpân-sclav”(master-slave).

Figura 3.6 Modelul general al interacțiunii dintre client și server

În modelul client/server, clientul solicită serverului execuția unui serviciu prin transmiterea unui mesaj. La rândul său, serverul va transmite clientului rezultatul solicitării sale. Diferitele funcții ale aplicației informatice sunt regrupate sub forma programelor client și server, fiecare cu roluri bine definite. Pentru utilizator totul este transparent, el comunicând cu programul client; schimbul de mesaje realizat între programele client și server îi sunt transparente, el percepând aplicația ca un ansmablu executat doar pe postul său de lucru.

Arhitectura client/server poate fi definită ca un model de dezvoltare a aplicațiilor conform căruia sistemul informațional este descompus într-un mare număr de funcții server, executate pe una sau mai multe platforme hardware, care furnizează servicii comune unui mare număr de funcții client, executate pe una sau mai multe platforme hardware diferite dar interconectate, și care realizează sarcini bine definite în legătură cu serviciile furnizate de funcțiile server.

În plus, mai pot fi identificate două situații distincte:

♦ un server poate apela la serviciile furnizate de către un alt server, obținânduse o relație client server pe mai multe straturi. În figura 3.7 este prezentată o astfel de relație pe două straturi. Asupra relațiilor client-server pe mai multe straturi vom reveni în paragraful următor.

♦ programele client și server se pot găsi pe același calculator, un exemplu în acest sens

constituindu-l schimburile inter-aplicații de tip DDE (Dynamic Data Exchange).

Figura 3.7 Relații client/server pe două niveluri

Din cele prezentate până aici se poate clarifica relația dintre sistemele distribuite și sistemele client/server. Astfel, într-un sistem client/server nu este obligatoriu ca cele două grupe de funcții (client și server) să fie localizate pe calculatoare diferite, ele putând fi rezidente pe același calculator; de cele mai multe ori arhitectura client/server este implementată într-un sistem distribuit. Pe de altă parte, un sistem distribuit nu implică neapărat arhitectura client/server. Arhitectura cvasi-utilizată la dezvoltarea sistemelor distribuite este reprezentată de modelul client/server. Așadar, deși diferite conceptual, de cele mai multe ori în practica dezvoltării sistemelor informaționale se poate pune semnul de egalitate între sistemele distribuite și sistemele client/server.

Arhitecturi client/server multistrat

Modelul client/server a constituit subiectul multor dezbateri și controverse. Problema principală este legată de distincția clară dintre client și server. Proiectarea sistemelor client/server presupune conceperea arhitecturii aplicațiilor pe straturi bine definite. O astfel de abordare permite proiectarea independentă a straturilor, singura grijă constând în definirea clară și proiectarea atentă a interfețelor, urmărindu-se ca:

♦ fiecare strat să aibă un domeniu bine definit, în sensul definirii foarte clare a sarcinilor și responsabilităților fiecărui strat;

♦ fiecare strat trebuie să îndeplinească o sarcină specifică; dacă, de ex., unul din straturi este responsabil cu interacțiunea cu utilizatorul, atunci numai acel strat va comunica cu utilizatorul, celelalte straturi realizând acest lucru prin intermediul acestui strat dacă au nevoie de informații de la utilizator.

♦ stabilirea unor protocoale bine definite pentru interacțiunea dintre straturi, interacțiune care să se realizeze numai prin intermediul acestor protocoale.

O primă încercare în acest sens a constituit-o împărțirea aplicațiilor pe două straturi, rezultând arhitectura cu două straturi. Această arhitectură presupune descompunerea aplicației în următoarele două straturi:

♦ stratul corespunzător aplicației, în care se include interfața grafică cu utilizatorul, respective logica prezentării, și implementarea regulilor de afaceri (business rules), respectiv logica aplicației. Tot acest strat poate coordona și logica tranzacției care garantează că actualizările în baza de date specifice unei tranzacții sunt terminate complet (validate sau anulate).

♦ stratul corespunzător bazei de date, care este responsabil de menținerea integrității bazei de date. În acest strat poate fi implementată întreaga logică a tranzacției sau o parte a ei.

Distincția dintre cele două straturi nu este întotdeauna bine definită deoarece logica tranzacției este adesea implementată pe server BD, sub forma procedurilor stocate, iar regulile afacerilor, parte a logicii aplicației sunt de asemenea implementate pe server, sub forma trigger-elor. În plus, sunt întâmpinate greutăți considerabile în dezvoltarea sistemului informațional pe baza creșterii accentuate a numărului de aplicații, a numărului și tipului serverelor de baze de date. Această deficiență poate fi rezolvată prin introducerea unui nivel suplimentar, care să trateze regulile afacerii, rezultând o arhitectură cu trei straturi.

Arhitectura cu trei straturi presupune împărțirea aplicației în următoarele straturi:

♦ gestiunea interfaței utilizator (gestiunea prezentării) – privește dialogul între utilizatori și aplicație, incluzând aici logica de prezentare a informației (ansamblul prelucrărilor efectuate asupra datelor necesare afișarii lor);

♦ logica aplicației – cuprinde ansamblul operațiilor de prelucrare specifice aplicației și înlănțuirea lor logică;

♦ gestiunea datelor – rezolvă cererile de date, asigură integritatea datelor, emiterea anumitor mesaje de alertare, precum și gestiunea fizică a datelor (adăugări, modificări, ștergeri).

În esență, arhitectura pe trei straturi diferă de cea pe două straturi prin separarea logicii afacerii într-un strat distinct, localizat de regulă pe un server de aplicații care comunică strâns cu serverul de baze de date. Introducerea unui strat intermediar permite definirea și implementarea regulilor afacerii independent de logica prezentării interfeței GUI și a regulilor de proiectare a bazei de date. Acest avantaj devine evident în condițiile în care regulile afacerii sunt supuse mai des modificărilor, facilitând astfel reimplementarea lor. Dacă cele trei straturi vor fi implementate pe calculatoare diferite, atunci vom avea situația în care un server va juca și rolul de client (figura 3.7). O arhitectură pe trei straturi este prezentată în figura 3.8. Se observă că programele care formează stratul logicii afacerii sunt rezidente pe un server separat.

Figura 3.8 Arhitectura client pe trei straturi

Un exemplu tipic de arhitectură pe trei straturi îl reprezintă modul de funcționare al unui motor de căutare pe Internet, prezentat în figura 3.9.

Interfața (partea de front-end) permite utilizatorului să introducă expresia după care dorește să se efectueze căutarea și, ulterior, va afișa o listă cu titlurile de pagini Web care corespund expresiei introduse. Partea de back-end va consta dintr-o imensă bază de date cu informații despre paginile Web. Între cele două niveluri se află “inima” motorului de căutare, respectiv partea de logică a programului, care transformă expresia introdusă de utilizator prin intermediul interfeței în una sau mai multe interogări ale bazei de date, după care va ordona rezultatele interogărilor într-o listă, și pe care o va transforma într-o serie de pagini HTML.

Figura 3.9 Modelul general de organizare pe trei straturi a unui motor de căutare pe Internet

Un alt exemplu de arhitectură pe trei straturi, este cel al unui sistem de asistare a deciziei pentru gestiunea portofoliului de acțiuni. Acest sistem poate fi de asemenea împărțit pe trei niveluri:

partea front-end va implementa interfața utilizator,

partea back-end va asigura accesarea bazei de date cu date financiare,

partea de mijloc va conține programele de analiză financiară.

Analiza datelor financiare poate implica tehnici și metode sofisticate, de la cele statisticie la cele de inteligență artificială, motiv pentru care logica aplicației ar putea fi implementată pe un server special, capabil să execute operațiuni de calcul complexe.

Printre avantajele unei arhitecturi client/server distribuită pe trei straturi enumerăm:

– Performanță. Aplicațiile rulează într-un strat dedicat, bazat eventual pe resurse proprii și tehnologii ale căror scop esențial este atingerea unei viteze de execuție superioare și a unei scalabilități superioare.

– Mentenanță. Întreținerea și reinstalarea aplicațiilor sau a unor părți ale acesteia, în cazul schimbării regulilor afacerii, este mult simplificată prin administrarea separată, centralizată, a componentelor lor.

– Suport multi-limbaj. Aplicațiile dezvoltate pe componente pot fi scrise în mai multe limbaje de programare (VB, C++, Java) și pot fi făcute interoperabile, chiar dacă provin de pe platforme diferite (., J2EE).

– Scalabilitate și echilibrarea solicitării resurselor. Componentele pot fi distribuite pe mai multe servere, ceea ce permite ridicarea pragului de scalabilitate în condițiile păstrării parametrilor de performanță și disponibilitate a aplicațiilor.

– Reutilizare. Componentele dezvoltate pot fi construite astfel încât funcționalitatea lor să fie partajate între mai multe aplicații;

– Eficientizarea accesului la date. Serverele de baze de date nu vor mai fi solicitate de un număr mare de cereri de acces, gestiunea cererilor clienților revenind serverelor de aplicații (deci stratului intermediar). În acest mod, clienții nu mai sunt nevoiți să se conecteze direct la baza de date și, prin urmare, nu vor mai avea nevoie de drivere specifice (ca în cazul arhitecturii pe două straturi).

– Îmbunătățirea securității. Componentele din stratul intermediar pot fi gestionate din punctual de vedere al securității printr-o infrastructură centralizată comună, determinând simplificarea și reducerea costurilor de administrare.

În prezent se manifestă tendința dezvoltării aplicațiilor multistrat, în care pot exista mai mult de trei straturi, atât din punct de vedere logic, cât și fizic. Acest lucru este posibil datorită apariției unei noi paradigme în dezvoltarea sistemelor informaționale, referită prin sintagma orientată pe componente.

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ. LIBRĂRIE ONLINE

4.1 Internetul – trecut, prezent și viitor

În urmă cu 50 de ani a fost lansat ARPANET, rețeaua Ministerului Apărării al SUA. Internetul nu s-a dezvoltat cu adevărat până la apariția primului browser gratuit Mosaic în 1993, care putea afișa text și imagini. În mai puțin de un a numărul utilizatorilor a ajuns la 2 milioane.

Numărul utilizatorilor de internet crește de la o zi la alta, la fel și așteptările lor: ei doresc informație proaspătă, utilă și posibilitatea de a interacționa. Paginile statistice nu mai sunt de ajuns pentru a asigura fidelizarea utilizatorilor. În plus oricine poate face un site cu ajutorul aplicațiilor vizuale precum Macromedia DreamWeaver sau Microsoft Frontpage. Pentru a sta în fața concurenței, un web designer trebuie să ofere mai mult și mai rapid decât ceilalți. Într-o statistică făcută pe ejobs.com, cererea de programatori HTML este în scădere liberă în timp ce limbajele server-side sunt cele mai cerute.

4.2 Mediul World Wide Web

World Wide Web (WWW) a fost relizat in 1989 de Studii Nucleare din Geneva, dar succesul s-a înregistrat abia in 1993, când programul client Mosaic i-a conferit o mare simplitate de utilizare precum și funcționalitate multimedia. World Wide Web este instrumentul Internet cel mai des utilizat.

Pentru a folosi World Wide Web este nevoie de un browser Web, adică de un program care afectează documente Web. World Wide Web oferă fotografii și sunete, precum și un sortiment foarte bogat de informații sub forma de text.

4.3 Introducere în Php, MySQL și Apache

Cel mai puternic motiv pentru folosirea PHP și MySQL ca unelte pentru crearea unui site dinamic este faptul că amândouă sunt open-source și oricine le poate utiliza fără costuri suplimentare. Un alt motiv este că aplicațiile create sunt cross-platform: rulează și pe Windows, Linux și alte sisteme de operare. Se poate crea un site pe un calculator cu sistemul de operare Windows iar la final să fie transferat pe un server cu sistem de operare Linux.

PHP este un limbaj ideal pentru construirea de pagini web dinamice. Este ușor de învățat, open-source, poate fi rulat pe mai multe platforme și se poate conecta la mai multe baze de date. Cel mai important aspect al limbajului este posibilitatea de a fi imbricat cu cod HTLM. Poate fi îmbinat astfel caracterul static al HTML cu caracterul dinamic al PHP.

MySQL este cel mai popular sistem de management pentru baze de date relaționale deoarece este Open Source și lucrează cu baze de date mai rapid decât soluțiile existente deja și este folosit de mulți ani în medii foarte solicitante.

SQL, acronimul pentru „Structured Querry Language” este limbajul standard pentru comunicarea cu baza de date. Comenzile SQL sunt folosite pentru a interacționa cu baza de date.

4.4 Prezentarea generală a aplicaiei

Proiectul își propune realizarea unui magazin virtual ce conține cărți din domeniul IT. Aceste cărți sunt structurate pe domenii – Programare web, Baze de date, Rețele de calculatoare.

Magazinul virtual conținut în acest proiect este realizat folosind limbajul PHP iar baza de date din spatele aplicației este realizată folosind limbajul SQL și MySQL ca interfață de gestionare a bazei de date.

Partea de design este realizată folosind CSS pentru ordonarea componentelor grafice și a meniurilor din pagină.

În figura de mai jos este prezentată interfața principală a paginii web cu vizitatorii.

4.5 Organizarea site-ului

Prima regulă în programare este organizarea preliminară. De aceasta depinde succesul proiectului . Pentru a scrie un cod bun trebuie să fie clar care sunt obiectivele înainte de a scrie chiar și un tag. Câteva minute de organizare preliminară ne pot scuti de revenirea la cod pentru a aduce modificări sau chiar rescrieri întregii aplicații.

Pentru siteul pe care îl voi realiza intenționez ca vizitatorii să cumpere cărți la fel ca într-un magazin real. Vizitatorii vor putea să se plimbe printr-un spațiu virtual, să vadă coperțile cărților, să răsfoiască două trei pagini, să își pună fiecare carte într-un coș de cumpărături și la sfârșit să se ducă la casă pentru a plăti.

Fiecare carte va fi însoțită și de o scurtă descriere deoarece nu vom avea un librar care să facă acest lucru pentru noi. La fel ca la librărie, cărțile vor fi aranjate după domeniul căruia aparțin pentru a le putea localiza mai ușor. Și tot pentru că nu avem un librar căruia să îi cerem direct o anumită carte, vom pune la dispoziția vizitatorilor un motor de căutare pentru a găsi rapid ceea ce îi interesează fără a fi nevoiți să piardă timp prețios căutând pe rafturi.

Deoarece un magazin virtual seamănă mult cu unul real, voi organiza siteul în analogie cu o librărie reală. Fiecare pagină din site va avea următoarea formă:

Fiecare pagină afișată în browser include mai multe fișiere, pe lângă informațiile specifice paginii respective: un fișier pentru partea de sus a paginii, alt fișier pentru meniu și cel de al treilea fișier partea de jos. Conținutul paginii diferă de la o pagină a site-ului la alta.

Vitrina

Încă din ușa librăriei putem vedea rafturile de cărți marcate sugestiv: „Programare web”, „Baze de date”, „Rețele de calculatoare” etc. Un loc aparte au cărțile alese de librar: cărțile foarte populare și noile apariții.

La fel și prima pagină a magazinului virtual: va cuprinde genurile de cărți disponibile, best-seller-urile, precum și cele mai noi intrări. Tot încă din prima pagină vom afișa un coș de cumpărături precum și opțiunea de căutare pentru a găsi o carte mai rapid, la fel cum ne ducem într-o librărie reală direct la primul angajat să îl întrebăm atunci când căutăm o anume carte.

Raftul

Intrăm în magazin pentru a cumpăra o carte din domeniul „SF” așa că ne îndreptăm către șirul de rafturi deasupra căruia scrie „SF” pentru a vedea ce putem alege. Acest lucru este echivalent cu a da clic pe unul din domeniile prezentate pe prima pagină și a intra în pagina dedicată acelui domeniu unde se află înșirate cărțile aparținând acestui domeniu. Pe această pagină vom afișa vizitatorului cărțile ordonate după autor și titlu însoțite fiecare de o scurtă descriere și de prețul cărții. Titlul cărții va fi sub formă de link astfel încât utilizatorul să poată apăsa pe el și să vadă mai multe detalii despre cartea respectivă.

Cartea

În magazinul real putem lua o carte din raft pentru a-i vedea coperta și a o răsfoi. Cam același lucru va realiza și siteul. Apăsând pe linkul reprezentat de titlul cărții se deschide o nouă pagină în care se prezintă detaliile cărții, imaginea copertei, prețul și butonul pentru adăugarea cărții în coș. În plus față de ceea ce pune la dispoziție un magazin real, în magazinul virtual se pot adăuga comentarii ale vizitatorilor despre cărțile din vitrină.

Coșul de cumpărături

Apăsând butonul „Adaugă în coș” se va redirecționa către o pagină în care este afișat coșul de cumpărături. Aici vor fi două opțiuni: să se continue cumpărăturile sau să se meargă la casă pentru a plăti produsele. Dacă se continuă cumpărăturile aplicația va memora cumpărăturile efectuate pentru a le afișa la următoarea privire în coș. Valoarea însumată a cărților va fi afișată permanent în partea din stânga a paginii. Utilizatorul va putea apăsa pe coș în orice moment pentru a vizualiza și revizui conținutul. Dacă totalul depășește bugetul propus, utilizatorul poate retrage o carte din coșul de cumpărături. Dacă în schimb își amintește că are nevoie de mai multe exemplare poate realiza modificarea numărul de bucăți.

Căutarea

Se caută după titlul cărții și autor, rezultatele vor fi afișate la fel ca în pagina de domeniu: titlu, autor și descriere, cu titlu sub formă de link către pagina dedicată cărții.

Casa

În momentul în care utilizatorul a finalizat cumpărăturile și apasă butonul „Mergi ” el va fi redirecționat către o nouă pagină în care va putea introduce adresa unde dorește să le primească. După introducerea acestor detalii va apăsa pe „Încheie tranzacția”, îi va fi afișată o pagină de mulțumire și administratorul va primi un mesaj prin email de cerere pentru a onora comanda.

Administrarea

Pe lângă acestea este nevoie și de o secțiune de administrare cu ajutorul căreia să se adauge, să se scoată cărți, să fie modificat prețul, să fie moderate comentariile utilizatorilor și altele. Tot în secțiunea de administrare vor fi afișate și comenzile utilizatorilor și vor fi bifate tranzacțiile efectuate cu succes.

Crearea site-ului

O primă pagină atractivă este vitală pentru succesul unui site. Scopul ei este să ofere utilizatorului motive pentru a continua să vadă mai mult și eventual să fie imediat interesat să cumpere produsele prezentate. Prima pagină este de fapt o combinație de mai multe pagini. Unele elemente sunt necesare pe fiecare din paginile site-ului: titlul site-ului, meniul, lista de domenii, lista de autori, opțiunea de logare și cea de căutare, notița de copyright;

Structura paginilor site-ului va arăta astfel:

conectarea la baza de date

Conținutul paginii curente diferă de la o pagină la alta, celelalte elemente nefiind schimbate – rămân la dispoziția vizitatorului permanent pentru facilitarea navigării în site.

Fișierul conectare.php va conține cele două instrucțiuni: de conectare la serverul sql și de selectare a bazei de date.

Fișierul page_top.php conține tagurile de început de fișier html, logoul și deschide tabelul ce urmează să cuprindă meniul și conținutul paginii.

În fișierul page_bottom.php se menționează copzrightul și se închd toate tagurile deschise.

Pagina meniu.php va conține lista de domenii, autori, optiunea de logare și opțiunea de căutare.

Prima pagină a site-ului este denumită index.php. Aceasta include fișierele de mai sus și mai afișează în plus: cele mai noi trei cărți și cele mai vândute trei cărți. Într-o interogare se selectează informațiile despre cele mai noi trei cărți. Dacă există imagine pentru cărți o afișăm. În caz contrar se va afișa un layer DIV în care se specifică „fără imagine”. O a doua interogare va selecta id-ul cărții și suma bucăților vândute la fiecare tranzacție pentru a ordona descrescător cărțile și a le selecta pe cele mai vândute trei cărți. Acestea vor fi afișate de asemenea pe prima pagină.

A doua pagină realizată pentru site este domeniu.php. În această pagină se vor afișa toate cărțile ce aparțin domeniului selectat: fotografiile copertelor, numele autorilor și prețul. În această pagină interogarea este mai complicată deoarece leagă trei tabele: cărți, autori și domenii.

Pagina carte.php cuprinde detaliile cărții și permite utilizatorului să adauge cartea în coș, afișează comentariile altor utilizatori despre cartea respectivă și oferă posibilitatea postării de comentarii.

Fișierul adauga_comentariu.php prelucrează informația trimisă prin formular și o introduce în baza de date pentru a afișa comentarii la cărți. În prima fază se verifică dacă toate câmpurile obligatorii au fost completate. Dacă oricare din câmpuri nu a fost completat se afișează un mesaj și se întrerupe execuția. Dacă câmpurile au fost completate se prelucrează stringurile trimise de utilizator cu funcția strip_tags care elimină eventualele taguri HTML și PHP din motive de securitate.

Deoarece menirea principală a site-ului nu este doar aceea de a prezenta cărți și a oferi posibilitatea utilizatorilor să-și împărtășească impresiile despre cărți este necesară o pagina de cumpărare a cărților.

Pagina cos.php utilizează sesiuni pentru a păstra în memoria serverului informațiile referitoare la cărțile cumpărate de utilizator. Se pot realiza adăugări și modificări a listei de cumpărături.

Pentru plată am realizat pagina casa.php care permite completarea unui formular cu datele cumpărătorului sau verificare datelor în cazul în care utilizatorul este înregistrat. Datele sunt trimise către baza de date, transmite administratorului un email și afișează utilizatorului un mesaj de mulțumire.

Pentru a da posibilitatea utilizatorilor să caute în baza de date cartea dorită am creat în partea de meniu un formular pentru introducerea cuvintelor de căutat utilizând metoda GET pentru a putea adăuga în lista „favorites” a browserului rezultatele căutării. URL-ul cu rezultatele căutării poate fi trimis unui cunoscut pentru a afișa direct rezultatele căutării. În proiectul realizat se realizează căutarea în tabelul cu cărți și în tabelul cu autori, rezultatele fiind afișate separat. Cuvântul căutat este evidențiat utilizând funcția

Administrarea

În plus față de partea „vizitabilă” a siteului am realizat o secțiune de administrare. Pentru a putea actualiza conținutul siteului sunt necesare operații de adăugare, ștergere sau modificare a informațiilor din baza de date. Am realizat câte o pagină pentru fiecare tip de operațiune. Cel mai important aspect este securitatea accesării acestei secțiuni. Accesul unei persoane rău intenționată poate prejudicia conținutul și în consecință imaginea site-ului.

Fișierele cu rol de administrare sunt grupate, din motive de securitate într-un director separat. Prima operațiune constă în securizarea zonei de administrare astfel încât să nu permită accesul decât administratorului cu o anumită combinație de nume și parolă.

În baza de date se pot adăuga trei categorii de informații: domenii, autori sau cărți noi. Pentru acest scop se va utiliza o pagină în care sunt trei formulare și altă pagină care va prelucra informațiile din aceste formulare, în funcție de formularul trimis către server.

Securitate

Regula de bază a securității aplicațiilor online este neîncrederea în utilizatori. Întotdeauna trebuie verificate datele trimise către server și curățate înainte de a fi utilizate.

Una dintre vulnerabilitățile programării web o reprezintă variabilele globale. Acestea permit accesarea datelor trimise prin formulare mai simplu.

Reguli de securitate implementate la realizarea site-ului sunt următoarele:

în fiecare director există un fișier index.php sau index.html;

fișierele utilizate pentru administrare sunt separate de fișierele utilizate pentru vizitatori, într-un alt director;

accesul la fișierele de administrare de face pe bază de nume de utilizator și parolă;

numele de utilizator și parola sunt stocate într-un fișier, parola fiind în formă criptată;

eliminarea tagurilor HTML și PHP din stringurile trimise de utilizatori;

CONCLUZII

Afacerile on-line continuă să se dezvolte, trecând tot mai mult de la stadiul de aplicații statice pe web, spre comerț electronic cu o mai mare flexibilitate. Noul stadiu al afacerilor on-line este dat de serviciile pe web. Serviciile pe web simplifică integrarea sistem cu sistem cerută de dinamicitatea afacerilor electronice.

Chiar dacă Internetul comercial (Internetul pentru afaceri) reprezintă doar o fracțiune (însemnată ce-i drept) din totalitatea prezențelor online existente la ora actuală, practic interesul manifestat în domeniul afacerilor online (și al profitului obținut direct sau indirect dintr-o activitate online susținută) este într-o creștere cantitativă și calitativă ce tinde să monopolizeze majoritatea sectoarelor publice ale World Wide Web-ului.

Comerțul electronic afectează aproape fiecare aspect a conducerii unei afaceri. Schimbă fundamental infrastructura industrială și organizațională. Din moment ce există niște provocări, nu există nici o întrebare că acesta va fi în curând operabil global. Companiile creează afaceri absolut noi și abordează piețe la care nu puteau ajunge înainte. Incertitudinea în acceptul consumatorului, lipsa modelelor de afaceri adecvate au limitat comerțul electronic. Spargerea acestor bariere de către comerțul electronic depinde de mai mulți factori. În fruntea listei se află intimitatea, costurile, securitatea, o interfață pentru consumator prietenoasă, și valoarea socială pe care o aduce.

Ca orice fenomen nou, Internetul și comerțul electronic au dat naștere unor așteptări exagerate și chiar unor mituri, prevestind printre altele “sfârșitul distanțelor”, “dispariția intermediarilor”, sau chiar “sfârșitul ciclurilor economice” și “irelevanța politicilor din domeniul concurenței”. Evoluțiile recente au invalidat însă aceste speculații. În schimb, au confirmat faptul că, deși în cursul tranziției către Noua Economie bazată pe noile TIC se schimbă în mod fundamental configurația economiei, aceste schimbări nu ies de sub incidența legilor tradiționale ale economiei. Cu alte cuvinte, se schimbă tehnologia dar nu și legile economice sau esența regulilor de piață.

Cu toate promisiunile sale, Noua Economie, și respectiv noile modele de afaceri se află totuși în stadiul de început, dacă își va atinge sau nu întregul potențial depinde de mai mulți factori, ca prioritate se creionează însă o serie de aspecte care trebuiesc îmbunătățite.

Variatele probleme care apar și complexitatea lor permit să se identifice provocările care stau în fața afacerilor electronice. Astfel, în primul rând se tinde spre o protecție mai bună a consumatorilor în executarea tranzacțiilor bazate pe Web, întărirea securității, creșterea nivelului de încredere și corectitudine a informațiilor distribuite on-line. Multe sisteme de comerț electronic nu sunt ușor de folosit, deci ar fi binevenită o dezvoltare a acestor sisteme, astfel încât să fie mai ușor de folosit și să aibă o interfață cu consumatorul cât mai prietenoasă.

Fixarea prețurilor la produsele digitale și la servicii, apare ca o dificultate, din moment ce acestea urmează dinamici diferite, în comparație cu cele tradiționale. O altă provocare ar fi cea legată de implementarea schimbărilor structurale aduse de comerțul electronic în întreprinderi și în lanțul de valoare adăugată.

Noile modele de afaceri presupun circulația unui volum mare de informații, care trebuiesc administrate cât mai corect și eficient, deci trebuie să se implementeze un management al cunoștințelor, care să se ocupe de aceasta.

Designul unei mai bune interfețe cu utilizatorul, care să valorifice eficacitatea comerțului electronic, dezvoltarea de modalități de măsurare a eficacității site-urilor de comerț electronic, cataloagelor electronice, și publicațiilor pe Internet, utilizarea de metode de plată cu o infrastructură mai ușor de înțeles, și care să asigure securitatea și legalitatea plăților. Dezvoltarea și implementarea unui cadru legal de lucru care să țină cont de noile necesități aduse de afacerile electronice, stabilirea de standarde de prezentare, transmisie și procesare a tranzacțiilor electronice și coordonarea eforturilor diferiților participanți, dar mai ales coordonarea activităților la nivel global și reducerea conflictelor între eforturile la nivel național.

Analiza comparativă asupra modelelor de afaceri pe Internet denotă faptul că există mai multe căi de a face bani pe Internet, o varietate de afaceri exploatate și neexploatate încă. Ținând cont de faptul că “Varietatea este condimentul vieții”, Internetul oferă posibilitatea orientării asupra câtorva din modelele de afaceri existente, facilitând în acest fel alegerea celei mai potrivite, în locul concentrării asupra unei afaceri specifice.

Inițierea în domeniul afacerilor electronice pune accent mare pe creativitate. Creativitatea apare ca un element foarte important, care nu are limite, astfel încât nu are limite nici câștigul pe care l-ar putea avea.

Internetul trebuie privit ca o oportunitate, dar mai ales trebuie exploatate aceste oportunități. Infrastructura web-ului permite circulația unui volum tot mai mare de informații, care împreună cu o serie de link-uri și canale, vor oferi o mare putere de negociere consumatorului, o varietate de alegeri, iar firmele în consecință își vor îndrepta eforturile pentru satisfacerea clientului, punând accent pe capacitățile de a oferi servicii la un nivel cât mai înalt și un răspuns mai rapid la cererile de pe piață.

BIBLIOGRAFIE

Aho A., Ullman J. Concepts fondamentaux de l’informatique, Dunod, Paris, 1993.

Ancuțescu I. «Enter» pentru Legea comerțului electronic, Capital nr.16/2002.

Boboilă C. Medii de afaceri pe Internet, Sitech, Craiova, 2007.

Boboilă C. Instruirea asistată de calculator în context E-learning, Editura Sitech, Craiova, 2013.

BroadVision, Inc., Beyond ‘Build vs. Buy’: Winning at E-Business through Reliable End-to-End Integration, BroadVision, Inc.. BroadVision, Inc. © 2000, All rights reserved, 585 Broadway, Redwood City, California 94063

Camp J., Trust and Risk in Internet Commerce, MIT Press, 2000.

Clark and Blumenthal, Rethinking the design of the Internet: The end to end arguments vs. the brave new world, Computer Science & Telecommunication, 2000.

Dibachi, R., Testing e-commerce, Software Testing & Quality Engineering, 1999

DuBois P., MySQL, Editura Teora, 2001

eMarketer Inc., E-commerce In Eastern Europe, May 1, 2001

Everett, J., Software Testing Hits the Big Time, , 2002

Ghilic-Micu B., Stoica M. eActivitatile în societatea informationala, Editura Economica, Bucuresti, 2002

Hayes, L. G., Testing Distributed Applications: Unraveling the Web, 1996

Hawknis, J. L.,What’s e-business? E-Business Advisor Magazine, 1999

Ivan I., Pocatilu P., Testarea software orientat obiect, Editura Inforec, Bucuresti, 1999

http://euro.ubbcluj.ro/~alina/cursuri/birotica-teorie

Kehlenbeck A., Holistic testing of Web Apps is Needed, Software Testing & Quality Engineering, 1999

Kleinberg J. and Lawrence S., The structure of the Web, Science magazine, November 2001.

Loshin, P. and Vacca, J. R., Electronic Commerce, 4th Edition, Charles River Media, Inc., 10 Downer Avenue, Hingham, Massachusetts 02043, 2004;

mail.tuiasi.ro/~dppd/rosite/IAC.htm

Manualul de referinta PHP, editia 2002

Manualul de referinta MySQL 3.23.38

Manualul de referinta JavaScript 1.3

McCarty B., Dezvoltarea aplicatiilor Web folosind PHP 4, Editura Teora, 2002

McGregor J. D., Quality Assurance: An overview of testing, Journal of Object -Oriented Programming, 1997

National Research Council, The Digital Dilemma, 2000.

Odlyzko A., The Myth of Internet Time, 2001.

RightNow® Technologies Inc., “The Insider’s Guide to e-service Best Practices: 15 Best Practices Smart Companies Use to Maximize the Business Benefits of Customer Service on the Web, 40 Enterprise Blvd., Bozeman, MT, 2003;

Roșu-Hamzescu I., Mitu A., Comerțul electronic la sfârșit de secol și început de mileniu, Editura Mondo-Ec., Craiova, 2001.

Samaroo A., Allot S., Hambling, B., E-ffective testing for E-commerce, 1999

Shea B., Avoiding Scalability Shock: Five Steps to Managing the Performance of E-business Applications, Software Testing & Quality Engineering, 2000

Sinha, G., Build a Component Architecture for E-Commerce, E-Business Advisor Magazine, 1999

Somnea D., Initiere în JavaScript și tehnologiile Netscape, Editura Tehnică, 1998

Specificația de referință pentru -level1, pusă la dispoziție pe www.w3.org

Vacca, John R., Wireless Data Demystified, McGraw-Hill Professional, 2003;

World Wide Web Consortium – http://www.w3c.org.

BIBLIOGRAFIE

Aho A., Ullman J. Concepts fondamentaux de l’informatique, Dunod, Paris, 1993.

Ancuțescu I. «Enter» pentru Legea comerțului electronic, Capital nr.16/2002.

Boboilă C. Medii de afaceri pe Internet, Sitech, Craiova, 2007.

Boboilă C. Instruirea asistată de calculator în context E-learning, Editura Sitech, Craiova, 2013.

BroadVision, Inc., Beyond ‘Build vs. Buy’: Winning at E-Business through Reliable End-to-End Integration, BroadVision, Inc.. BroadVision, Inc. © 2000, All rights reserved, 585 Broadway, Redwood City, California 94063

Camp J., Trust and Risk in Internet Commerce, MIT Press, 2000.

Clark and Blumenthal, Rethinking the design of the Internet: The end to end arguments vs. the brave new world, Computer Science & Telecommunication, 2000.

Dibachi, R., Testing e-commerce, Software Testing & Quality Engineering, 1999

DuBois P., MySQL, Editura Teora, 2001

eMarketer Inc., E-commerce In Eastern Europe, May 1, 2001

Everett, J., Software Testing Hits the Big Time, , 2002

Ghilic-Micu B., Stoica M. eActivitatile în societatea informationala, Editura Economica, Bucuresti, 2002

Hayes, L. G., Testing Distributed Applications: Unraveling the Web, 1996

Hawknis, J. L.,What’s e-business? E-Business Advisor Magazine, 1999

Ivan I., Pocatilu P., Testarea software orientat obiect, Editura Inforec, Bucuresti, 1999

http://euro.ubbcluj.ro/~alina/cursuri/birotica-teorie

Kehlenbeck A., Holistic testing of Web Apps is Needed, Software Testing & Quality Engineering, 1999

Kleinberg J. and Lawrence S., The structure of the Web, Science magazine, November 2001.

Loshin, P. and Vacca, J. R., Electronic Commerce, 4th Edition, Charles River Media, Inc., 10 Downer Avenue, Hingham, Massachusetts 02043, 2004;

mail.tuiasi.ro/~dppd/rosite/IAC.htm

Manualul de referinta PHP, editia 2002

Manualul de referinta MySQL 3.23.38

Manualul de referinta JavaScript 1.3

McCarty B., Dezvoltarea aplicatiilor Web folosind PHP 4, Editura Teora, 2002

McGregor J. D., Quality Assurance: An overview of testing, Journal of Object -Oriented Programming, 1997

National Research Council, The Digital Dilemma, 2000.

Odlyzko A., The Myth of Internet Time, 2001.

RightNow® Technologies Inc., “The Insider’s Guide to e-service Best Practices: 15 Best Practices Smart Companies Use to Maximize the Business Benefits of Customer Service on the Web, 40 Enterprise Blvd., Bozeman, MT, 2003;

Roșu-Hamzescu I., Mitu A., Comerțul electronic la sfârșit de secol și început de mileniu, Editura Mondo-Ec., Craiova, 2001.

Samaroo A., Allot S., Hambling, B., E-ffective testing for E-commerce, 1999

Shea B., Avoiding Scalability Shock: Five Steps to Managing the Performance of E-business Applications, Software Testing & Quality Engineering, 2000

Sinha, G., Build a Component Architecture for E-Commerce, E-Business Advisor Magazine, 1999

Somnea D., Initiere în JavaScript și tehnologiile Netscape, Editura Tehnică, 1998

Specificația de referință pentru -level1, pusă la dispoziție pe www.w3.org

Vacca, John R., Wireless Data Demystified, McGraw-Hill Professional, 2003;

World Wide Web Consortium – http://www.w3c.org.