Conceptualizarea Fenomenului de Jurnalism Social

1. Conceptualizarea fenomenului de jurnalism social

1. 2. Abordări teoretico-conceptuale ale fenomenului de jurnalism social

Definirea jurnalismului social ca activitate socială impune o viziune de ansamblu, o abordare pluridimensională și transdisciplinară, care ar identifica premizele apariției și contextul social-istoric în care acesta s-a afirmat și care ar cumula majoritatea caracteristicelor și particularităților acestuia. Realizarea acestui deziderat solicită, întâi de toate, claritate asupra noțiunii de jurnalism social și impune conceperea unei definiții exhaustive a fenomenului cercetat, or, actualmente, în literatura de specialitate lipsește o definiție clară a acestuia. Puținele studii pe acest domeniu propun pentru fenomenul de jurnalism social, de cele mai dese ori, formulări incomplete, unilaterale și chiar ambigue, fapt care justifică încercarea noastră de a elabora o definiție proprie care ar exclude abordarea generalistă și ar exprima esența acestei activități sociale. Clarificarea conceptuală a jurnalismului social urmează, considerăm, a fi inițiată prin a trece în revistă explicațiile pe care ni le oferă diversele dicționare contemporane. Și deoarece sintagma „jurnalism social” încă nu se prezintă ca o unitate sintactică stabilă, se impune analiza separată a termenilor „jurnalism” și „social”.

Dicționarele contemporane propun explicații, mai mult sau mai puțin, omogene, pentru termenul jurnalism. Așa, jurnalísmul este definit drept: “ziaristică, gazetărie, publicistică”; „activitatea sau profesia de a scrie pentru ziare și reviste, de a produce știri și emisiuni pentru radio sau televiziune; produsul activității jurnalistice”; „profesie sau practică reportericească de fotografiere și redactare a știrilor pentru o instituție mass-media; ziar și revistă, presă, în general; materiale publicate în ziare, reviste”; “colectarea, scrierea, redactarea și prezentarea știrilor și a articolelor informative”; “ocupație ce presupune colectarea, scrierea, editarea și publicarea sau difuzarea știrilor.”

Termenul social, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române este ceva „legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate” Alte dicționare extind sensul termenului social și îl definesc drept: „care este produsul unei activități desfășurate în comun”; „referitor la societate, caracteristic societății, creat de societate”; „ cu referire la categorie sau la statut în societate”; „referitor la societatea umană și la modul de organizare a ei; interacțiunea și coexistența indivizilor în comunitate”

Generalizând explicațiile de mai sus vom încerca să cumulăm sensul acestora în vederea definirii sintagmei jurnalism social. Așadar, jurnalismul social poate fi definit drept „ activitate în comun, proprie unui grup de oameni – jurnaliștilor – și produsul activității profesionale a acestora care este legat de viața oamenilor în societate, de raporturile lor în societate sau față de societate.” Această definiție, însă, este foarte vagă și nu reprezintă plenar esența jurnalismului social ca activitate socială, de aceea se impune necesitatea extinderii ei prin clarificarea activităților prin care se manifestă jurnalismul social, a subiectelor lui de reflecție, a implicațiilor acestuia în viața unei societăți etc. Așadar, în opinia noastră, jurnalismul social poate fi definit drept „un ansamblu de activități mediatice de documentare și de diseminare de informații cu privire la problemele sociale existente sau la posibilele efecte viitoare  ale acesteia; de comunicare directă/indirectă a reacțiilor și acțiunilor sociale; de identificare a ansamblului de soluții necesare rezolvării unor probleme sociale; de monitorizare și analiză a politicilor sociale, deciziilor și actelor normative cu referire la activitatea socială a persoanei sau a grupurilor sociale, în vederea susținerii sau abrogării acestora; de asigurare a dialogului social pe verticală și pe orizontală întru asigurarea armoniei sociale”.

Identificarea, analiza și clarificarea premiselor apariției și a contextului socio-istoric de afirmare a jurnalismului social în Republica Moldova solicită, de asemenea, examinarea abordărilor privind semnificațiile conceptului de jurnalism social. Din acest punct de vedere, jurnalismul social, tradițional, este abordat dintr-o perspectivă dublă:

Totalitatea activităților mass-media și a produselor mediatice prin care se conturează imaginea unei realități.

Totalitatea activităților mass-media de reflectare, de monitorizare și de evaluare a problemelor sociale, a „eroziunilor sociale ale unei societății: situația diferitelor grupuri sociale potențial-vulnerabile (a pensionarilor, orfanilor, familiilor cu mulți copii, migranților etc.), respectarea drepturilor omului, bunăstarea populației, calitatea serviciilor medicale și educaționale, problemele ecologice etc., dar și a relațiilor sociale la nivel de indivizi sociali, grupuri sociale și societate.

Prima abordare se referă la produsul mediatic general care, indiferent de problematica sa, este de natură socială. Or, jurnalismul pune în circuit doar informații sociale care, direct sau tangențial, au impact și efecte, în particular, asupra individului social și asupra societății, în general. Argumentul principal că orice produs jurnalistic este doar pentru oameni și/sau despre ei formează convingerea că jurnalismul este un tot întreg, unitar și nu permite decât o abordare complexă. În această ordine de idei, devine imposibilă delimitarea conceptual-teoretică a diferitelor tipuri de jurnalism, fapt care intră în contradicție cu practica socială care demonstrează cert existența jurnalismului politic, economic, social, art-jurnalismului etc. Abordarea respectivă este specifică pentru societățile în care viața socială, la rândul ei, este abordată în exclusivitate prin prisma intereselor politice și ideologice ale forțelor guvernatoare. Este specifică pentru țările în care rolul presei în societate este de a susține viziunile și de a promova acțiunile celor aflați la putere, care se autodefinesc drept unic garant al funcționalității vieții sociale. Modelul totalitarist și parțial cel autoritarist al presei sunt elocvente în această ordine de idei. Dacă, potrivit teoriei autoritare, presei i se interzice cu precădere critica doar a regimului politic, teoria totalitară extinde zonele „tabu” pentru mass-media și amplifică la maximum mecanismele de constrângere pe care statul le pune în funcțiune în raport cu sistemul mediatic. În rezultat, mass-media i se atribuie funcții nefirești – de propagandist, agitator și de organizator colectiv, iar obiectivul primordial al acesteia este susținerea necondiționată a sistemului politic, în circuitul informațional fiind puse doar ideile declarate de către guvernanți drept adevăruri absolute pentru guvernați – activități departe de tradiționala misiune a presei „de a culege informații și de a le prezenta publicului larg”

Geneza acestei abordări în jurnalismul moldovenesc, în viziunea noastră, ține de tradițiile presei sovietice, unde mediatizarea tuturor problemelor, inclusiv a celor sociale, se realiza, în exclusivitate, prin prisma ideologiei sovietice, iar orice material de acest gen avea, în mod obligatoriu, o puternică conotație politică, acest fapt fiind o condiție obligatorie a funcționării presei ca institut social.

Cea de-a doua abordare începe să prindă contur la sfârșitul anilor ’80 începutul‚ anilor ’90 odată cu schimbarea statutului social al mass-media în societatea moldovenească. Modificările social-politice și economice, care s-au produs în Moldova în ultima decadă a secolului trecut, au perturbat relațiile tradiționale ale presei cu statul, cu puterea și cu societatea și au condus la schimbarea funcțiilor, rolurilor și obiectivelor mass-media și la substituirea unor subiecte de reflecție, a unor tehnici și tactici vechi de activitate cu altele noi. Realitatea socială din Republica Moldova din ultimul deceniu al secolului trecut a generat un nou tip de produse mediatice – despre oameni și pentru oameni, care, grație specificității sale, a fost numit jurnalism social. Iosif Dzialoșinskii consideră că „ceea ce distinge jurnalismul social de jurnalismul tradițional este faptul că jurnalismul tradițional pur și simplu oferă cetățenilor informații și opinii. Dar ce e în neregulă cu această informație și cu aceste opinii – decid cetățenii înșiși. Cei care susțin ideea de jurnalism social cred că jurnaliștii sunt obligați să furnizeze persoanelor informațiile de care aceștia au nevoie pentru a lua decizii, pentru a se autoguverna și, astfel, să contribuie la încurajarea cititorilor, telespectatorilor, ascultătorilor ca ei să devină participanți activi în societate.”

Jurnalismul social este activitatea care dă măsură capacității presei de a solidariza indivizii și de a crea consensuri sociale prin produsele lui mediatice: emisiuni, articole, campanii tematice etc. El are un caracter manifest-benefic, de la explicarea, pentru cele mai diverse categorii de public, a normelor și principiilor sociale ale comunităților în care s-au născut sau ale grupurilor sociale din care fac parte la moment, până la familiarizarea auditoriului lor cu întregul sistem de valori sociale existente în societate.

Jurnalismul social reprezintă un fenomen social multidimensional, pe potriva căruia trebuie să fie și conceptualizarea lui. Această constatare impune necesitatea cercetării jurnalismului social ca fenomen mediatic autohton, care astăzi a devenit un punct de atracție pentru publicul cititor și, respectiv, un obiectiv prioritar al politicilor editoriale atât ale ziarelor generaliste, cât și ale celor specialitate. În acest context, se face importantă conceptualizarea jurnalismului social ca model autonom de activitate a mass-media prin identificarea terminologiei, a principiilor de funcționare, a funcțiilor și rolurilor lui, a practicilor de mediatizare etc.

Identificarea, analiza și clarificarea reperelor teoretico-metodologice ale jurnalismului social se prezintă a fi un obiectiv primar al cercetării în cauză, determinat, pe de o parte, de lipsa unor delimitări conceptuale certe ale jurnalismului social și ale direcțiilor de activitate a acestuia, iar pe de altă parte, de lipsa unei conceptualizări clare a obiectivelor și funcțiilor pe care el le realizează sau trebuie să le realizeze. Și aceasta deoarece:

– procesul de teoretizare a problemei în cauză este într-un stadiu incipient, ceea ce duce la existența simultană a diferitelor abordări cu privire la esența jurnalismului social, interpretări ale conceptelor de bază, clasificări ale activităților sociale ale jurnaliștilor etc.;

– procesul de constituire și de dezvoltare treptată a jurnalismului social ca sistem și diversificarea și extinderea principiilor lui de funcționare sunt în permanentă dinamică, generată de schimbările și de etapele de dezvoltare a societății.

Delimitarea jurnalismului social de alte tipuri de jurnalism și conceptualizarea acestuia ca activitate socială impune, întâi de toate, definirea funcțiilor și rolurilor lui în societate, identificarea direcțiilor de activitate, stabilirea obiectivelor, constatarea caracteristicilor și particularităților etc. Or, datorită subiectului său de reflectare, caracterului lui funcțional și tehnologiilor profesionale pe care le utilizează pentru realizarea produselor mediatice, jurnalismul social se prezintă ca o activitate mediatică aparte, autonomă, cu scopuri și direcții specifice de activitate.

Subiectul de reflectare al jurnalismului social reprezintă totalitatea realizărilor, eșecurilor și a problemelor sociale care definesc viața cotidiană a indivizilor și a grupurilor sociale în toată dinamica dezvoltării ei, precum și relațiile sociale pe verticală și pe orizontală existente într-o societate. Realitatea umană, în opinia lui John R. Searle, este o realitate socială constituită prin intenționalitate, prin consens public, instituționalizată, guvernată de reguli constitutive, pe de o parte, și de reguli normative, pe de altă parte. Realitatea socială este un construct colectiv și instituționalizat, care reflectă, în fond, dualitatea natural-socială a ființei umane.

În general, viața socială poate fi definită drept sistem de interacțiuni dintre indivizii sociali, grupurile sociale și societatea, în ansamblu, și de funcționare a instituțiilor sociale în baza unor valori și norme sociale comune. Th. Beger și P. L. Luckmann susțin că de obicei “viața cotidiană este considerată a fi realitatea, pentru că aceasta este percepută, de cele mai multe ori, direct și nemijlocit.” Viața socială este concomitent și subiect de reflecție al jurnalismului social, dar și obiect al impactului acestuia care are ca scop îmbunătățirea calității vieții sociale.

Jurnalismul social este un mediu, care condiționează raportarea indivizilor sociali, grupurilor sociale, factorilor de decizie, comunităților, în general, la realitatea înconjurătoare, prin aceasta asigurând integrarea socială a lor. Cel mai adesea, el se manifestă ca o parte integră a vieții unei societăți, ca un “mediu de existență”, deci, ca un mediu social. Totalitatea mediilor existente într-o societate formează realitatea socială care se prezintă ca un sistem complex de grupuri ce stabilesc relații, construiesc norme și valori, distribuie poziții, acționează și exercită influențe. Realitatea socială reprezintă tot ceea ce se produce aici și acum, fapt care impune abordarea ei mediatică prin prisma parametrilor spațiali și temporali. A.-G. Tarța susține că abordarea spațio-temporală este justificată, or, indivizii sociali sunt interesați cu precădere de ceea ce îi afectează direct și de ceea ce se întâmplă aproape de ei, în spațiu și timp. Caracteristicile spațiale și temporale sunt foarte importante în ceea ce privește reflectarea realității de către mijloacele de comunicare în masă, iar subiectele de presă se aleg pornind de la interesul public de moment al unor indivizi sociali, care coabitează într-un spațiu comun. Interacțiunea socială, afirmă cercetătoarea, este o altă caracteristică a realității. Viața fiecărui om se leagă de viața semenilor săi, prin diverse interacțiuni. Cele mai des întâlnite sunt interacțiunile de tip fată-în-față, conform cărora fiecare om este conștient că persoana de alături trăiește aceeași realitate, iar acest fapt implică și cunoașterea directă, nemijlocită a realității. Perceperea de către indivizii sociali a evenimentelor la care nu au acces direct este modelată și se formează în baza reprezentărilor mediatice pe acest subiect. Abordarea mediatică, în acest context, determinată modul în care este percepută însăși realitatea socială la care se raportează fiecare persoană în parte.

E. Abrudan susține că realitatea cotidiană este mediul în care presa stabilește relații și interacționează cu diverși actori, în scopul reproducerii mediatice a acesteia. Informațiile din realitatea cotidiană trec printr-un proces de selectare mediatică, în funcție de care se conturează imaginea realității sociale, iar întregirea și definitivarea acestei imagini depinde de modul în care ele sunt abordate de către presă. Grație activităților mass-media se creează o realitate convențională, care există în paralel cu realitate obiectivă, și care devine recunoscută și general acceptă din punct de vedere social numai datorită jurnalismului social.

Realitatea socială, deci, se prezintă a fi subiect de reflecție al jurnalismului social, dar și obiect asupra căruia el își exercită impactul și efectele, iar activitatea mijloacelor de informare în masă definitivează și, într-un fel, conturează realitatea și modalitățile de percepție ale cititorilor în raport cu aceasta. Jurnalismul social scoate din anonimat și aduce pe agenda societății diverse probleme care, nimerind în circuitul informațional sub formă de știri și reportaje, dar și de analize și comentarii, conduce la formarea unor opinii individuale, de grup, publice. Mai mult, el ierarhizează și dă pondere evenimentelor, fenomenelor, stărilor; prescrie și indică reguli, influențând perceperea acestora; structurează și mediază înțelegerea proceselor decizionale; canalizează, coordonează și catalizează mișcările actorilor sociali, fapt care dovedește, odată în plus, că mass-media „au devenit una dintre verigile esențiale ale procesului de construire a realității…” De menționat că societatea se raportează nu la realitatea obiectivă, ci la modul în care aceasta a fost percepută și este reflectată în conștiința socială, iar în acest context, jurnalismului social îi revine rolul de a pune în circuitul informațional suficiente produse mediatice de calitate și de a crea contexte mediatice optimale pentru formarea percepțiilor sociale adecvate.

A. și M. Mattelart susțin ideea că în construcția socială a realității un rol deosebit îi revine memoriei și culturii locale, dar și societății civile care, în contextul declinului macro-subiectului „stat”, devine și mai importantă pentru jurnalism. C. Marin accentuează importanța societății civile ca subiect de reflecție al jurnalismului și consemnează: „Valorizarea societății civile – parte inseparabilă a procesului de modernizare democratică a vieții sociale – presupune în mod implicit edificarea unui asemenea sistem al comunicării mediatice în care substanța principală să revină mediilor publice, adică celor care prin natura lor vor avea în prim plan ființa umană, în ipostaza ei de cetățean, actor social și politic”.

Cercetătoarea G. Makașina susține că subiectul de reflecție al jurnalismului social îl formează conglomeratul de relații trilaterale între sectoarele: public, comercial și necomercial care permanent generează noi relații în structura socială a unei societăți, și, respectiv, noi subiecte de mediatizare. Tot în acest context se încadrează și viziunea savantului T. I. Frolova, care enunță ideea că subiectul de reflecție este însăși societatea și procesele sociale care se produc în diverse sectoare ale acesteia. Ea identifică elementele constitutive, prioritare ale subiectului de reflecție al jurnalismului social, între care :

mobilitatea socială – procesul de constituire, de consolidare sau de destrămare a diverselor grupuri sociale, de migrare a unor indivizi sociali dintr-o categorie în alta, de modificare a statutului social al acestora – determinată de stratificarea permanentă a societății;

instituțiile sociale care au menirea de a concepe și de a elabora norme și reguli necesare pentru reglementarea relațiilor sociale Instituțiile sociale sunt organizații prin intermediul cărora cetățenii și grupurile își exercită drepturile lor sociale și își satisfac nevoile sociale;

sistemul de valori sociale care determină și reglează comportamentele sociale. Cultura organizează viața socială, unește oameni și servește drept ghid în dezvoltarea socială, or, în baza valorilor culturale dint-o societate se formează standardele și normele sociale, respectarea cărora devine o obligație socială a cetățenilor. Controlul social reprezintă acțiuni de monitorizarea a practicilor de punerea în aplicare a standardelor și normelor, astfel, protejând societatea de dezintegrare;

identitatea socială a omului care se formează în baza unui sistem de caracteristici și calități de natură socială, specifice societății din care el face parte. La baza oricăror structuri sau procese sociale se află individul social, care este elementul fundamental al întregii structuri și care, de asemenea, este subiect și obiect al tuturor relațiilor sociale. Individul social se află într-o interacțiune permanentă, complexă și multilaterală cu societatea, prin aceasta realizându-se socializarea acestuia și, în unele cazuri, și modificarea identității lui sociale;

capitalul social care reprezintă o resursă foarte importantă pentru dezvoltarea durabilă a societății. Puterea oricărei societăți este în sinergia socială, când interesele și activitățile diferitelor grupuri sociale se asociază în scopul recunoașterii și realizării obiectivelor strategice comune.

Cercetătoare M. A. Berejnaya promovează ideea că subiectul de reflecție în jurnalismul social îl formează procesele de reproducere a realității sociale. Ea afirmă că jurnalismul social se manifestă nu doar ca un domeniu de interes profesional, dar, de asemenea, și ca o ideologie profesională specială, care a apărut la intersecția dintre jurnalism și asistența socială. Or, activitățile practice, specifice jurnalismului social, condiționează implicarea jurnaliștilor în rezolvarea problemelor, în promovarea practicilor pozitive de activitate umană, în criticile aduse opiniilor și pozițiilor neconstructive, prin aceasta poziționându-i chiar în mijlocul proceselor de reproducere a realității sociale.

Jurnalismul social abordează problemele care interesează întreaga populație, indiferent de apartenență la grupuri și pături sociale, iar produsul finit al acestuia se încadrează în „…categoria informațiilor funcționale, adică acelei informații caracteristice sistemelor vii, întâi de toate omului.” Natura funcțională a jurnalismului social asigură coparticiparea cetățenilor la luarea deciziilor, integrarea lor în viața socială, promovarea strategiilor sociale, perfecționarea legislației în domeniu etc. Caracterul funcțional al jurnalismului social este structurat să acționeze atât asupra individul, cât și asupra comunității și societății. Complexitatea vieții contemporane impune necesitatea abordării realității prin prisme diferite, precum și racordarea ei la realitatea socială, or evenimentele economice, politice sau culturale obțin valoare doar dacă sunt raportate la societate. Jurnalismul social, în opinia lui C. Marin, „mai integrează mesajele ce abordează în mod indirect problemele sociale sau dispun de conotația respectivă.” Cercetătorul afirmă că în contextul dat, am putea vorbi despre mesajele jurnalistice care au în vizor efectele sociale ale politici externe și interne sau efectul societal al demonopolizării economice etc.

Analiza situațiilor, diseminarea și asigurarea implementării standardelor sociale întru cultivarea conștiinței sociale și formarea culturii civice a societății sunt activități specifice, în primul rând, jurnalismului social. Evenimentele sociale nu apar arbitrar și nu sunt autonome, ci conexe, înlănțuite, de aceea ele trebuie analizate și descifrate, iar cel mai operativ și mai eficient instrument, în acest context, este mass-media. Alternarea sau chiar îmbinarea armonioasă a acestor modalități de abordare a realității sociale asigură eficiența materialelor jurnalistice și caracterul funcțional al conținutului, mesajului acestora. Iosif Dzialoșinskii susține că jurnalismul social are particularități semnificative de ordin tehnologic, funcțional și profesional și că, în esența sa jurnalismul are obligații și responsabilități în fața publicului care depășesc tradiționala activitate a mass-media de a pune și circuit știri, interviuri, reportaje, articole etc. din și despre lumea înconjurătoare.

Caracteristicile funcționale ale jurnalismului social se datorează faptului că activitățile lui profesionale apar și se manifestă ca un răspuns la așteptările și nevoile sociale ale persoanelor, or, jurnalismul social nu doar informează sau exprimă opinii, ci și intervine direct în viața socială, pătrunde în interiorul grupurilor sociale și se implică în soluționarea problemelor cu care se confruntă societatea. Caracterul jurnalismului social este determinat de efectele pragmatice pe care acesta le generează, fapt care condiționează procesul de creație: alegerea subiectelor, colectarea informației factologice, selectarea unghiului de abordare, structurarea textului și selectarea mijloacelor de expresie.

Caracterul funcțional al jurnalismului social reiese din obiectivele generale ale acestuia, între care:

promovarea informației relevante pentru clarificarea valorilor sociale supreme;

mediatizarea factorilor și a priorităților care însoțesc orice problemă publică;

asigurarea unui grad înalt de participativitate socială a cetățeanului;

crearea unui public imaginar cu aceleași valori sociale și viziuni comunitare;

promovarea valorilor democratice în viața civică etc.

Obiectivele conturează sfera de competențe generale care îi revine jurnalismului social, între care:

integrarea individului social în grup, a grupului social în societate, a societății în comunitatea mondială;

propagarea normelor morale, sociale;

asigurarea participativității cetățeanului în viața comunitară/socială;

implicarea cetățeanului în luarea deciziilor;

mobilizarea populației pentru soluționarea în comun a problemele sociale;

coagularea societății prin făurire de rețele sociale;

definirea și ierarhizarea priorităților sociale comunitare și naționale;

propagarea obiectivelor, valorilor și intereselor comunitar-sociale etc.

Jurnalismul social se prezintă ca un domeniu autonom al mass-media, care, în scopul realizării obiectivelor lui generale, interacționează cu toate sferele vieții publice și cu elementele constitutive ale acestora, cu guvernanții, dar și cu cei guvernați. Grație acestei interacțiuni, jurnalismul social este văzut foarte diferit. De exemplu, unii specialiști consideră instituțiile de informare în masă, care practică jurnalismul social, drept agenți ai securității sociale. Și aceasta pentru că „oamenii evaluează, pe baza informațiilor pe care le primesc prin mass-media, importanța evenimentelor care ar putea să-i afecteze în mod direct, anticipează unele tendințe ale vieții economice, sociale sau politice și iau, în cunoștință de cauză, anumite decizii.” Totodată, acest calificativ se datorează și faptului că în funcțiile jurnalismului social se încadrează activitățile de creare, de menținere și de armonizare a relațiile dintre diverse grupuri și pături sociale, și a relațiilor din interiorul acestora.

Alți specialiști califică instituțiile de presă drept “agenți de publicitate ai politicilor sociale”. De exemplu, G. Makashina consideră că prin activitatea de diseminare a informațiilor despre politicile sociale, jurnalismul social devine un atribut al politicilor sociale pe care le aplică statul, în baza ideologiei oficial recunoscute și a moralității societății. Din acest punct de vedere, jurnalismul social poate fi privit ca o sursă de putere, o activitate care este pusă în serviciul forțelor, a grupurilor care guvernează societatea, iar mass-media – ca instituții care se află în subordonarea lor. Or, contopindu-se cu puterea, instituțiile de informare în masă devin un propagator al politicii acesteia. Cercetătorul D. Țurcanu, însă, este de părerea că un atare „comportament al mijloacelor de informare în masă poate fi explicat parțial.” Or, constată el, pornind de la misiunea de a fi câine de pază al democrației, presa își asumă prioritar funcția de a se posta în opoziție față de putere și a monitoriza permanent activitatea ei.

Trebuie, însă, să recunoaștem, că din perspectiva rolului lui social, jurnalismul este o condiție necesară pentru exercițiul puterii, care asigură circuitul informațional pe verticală: de la factorii de decizie spre mase și invers. Acest circuit generează un alt atribut și calificativ al jurnalismului social, care poate fi calificat drept mesager al intereselor și nevoilor sociale ale maselor. Mass-media, care supraveghează și monitorizează activitatea puterii, oferă publicului, prin intermediul jurnalismului social, informații privitor la gradul de corectitudine a acțiunilor puterii pe domeniul social. El formează, modelează, revizuiește atitudinile publicului față de putere și generează acțiuni sociale îndreptate către aceasta. Mediatizând obiectiv și onest realitatea, mass-media creează rețele sociale, și asigură, astfel, legătura pe verticală între toate componentele unei societăți. „Într-adevăr, instituțiile mediatice, jurnaliștii pot influența starea de lucruri din societate, pot schimba calitatea guvernării, relațiile guvernați – guvernanți în direcția extinderii responsabilităților celor de la conducere și, în același timp, activizării participării maselor, societății civile nu numai la controlul asupra realizării acestor responsabilități, dar și la formarea agendei elitelor politice, la discutarea publică a celor mai oportune chestiuni și luarea deciziilor.”

Diseminarea informației prin intermediul jurnalismului social se face nu doar pe verticală, ci și pe orizontală. Activitatea mass-media de diseminare pe orizontală a informațiilor pune în corelare interesele sociale ale reprezentanților diferitelor grupuri și straturi sociale și contribuie, astfel, la reducerea tensiunilor și conflictelor sociale în societate. Totodată, acest gen de activitate al jurnalismului social pune în aplicare sau eficientizează proiectele de voluntariat și acțiunile de caritate care, de rând cu alte activități sociale, formează capitalul social al unei societăți. Cu referire la acest subiect, cercetătorul rus I. M. Dzialoșinskii remarcă că obiectivul jurnalismului sociale nu se reduce la simpla reflectare a realității (informarea publicul despre evenimentele curente și crearea oportunităților de a face schimb de opinii); el include într-un mod special și participarea la reglementarea relației dintre oameni și comunități sociale, influențând pozitiv atât relațiile în cauză, cât și structurile sociale care guvernează diferite sfere ale vieții publice. Tot în acest context putem vorbi și despre potențialul jurnalismului social de a reflecta implicațiile cetățenilor în viața socială. Apreciind practicile pozitive și criticându-le pe cele negative, mass-media promovează modele de comportament social și contribuie la crearea condițiilor optimale pentru socializarea fiecărui individ în parte.

Activitățile mijloacelor de comunicare în masă reprezintă alternative funcționale, or, apar și se manifestă ca răspuns la multitudinea de interese și de necesități individuale, colective sau sociale ale publicului. În scopul satisfacerii nevoilor informaționale ale indivizilor, jurnalismul social pune în circuit produse mediatice care, fiind valorificate, generează faptul că publicul este informat. Acest fenomen mediatic poartă denumirea de funcție.

Funcția mediatică este o consecință a activității presei, ce apare ca un răspuns la așteptările publicului și generează anumite activități specifice ca formă și conținut. Cuvântul „funcție” este de origine latină și are multiple sensuri, ce reiese din specificitatea domeniului în care este utilizat. Dicționarul explicativ al limbii române propune opt explicații pentru această vocabulă, varianta optimală în cazul nostru fiind „sarcină, rol sau destinație”. Definițiile date pentru funcție sunt multiple, pentru noi, însă, prezintă interes câteva din ele, care din punct de vedere semantic, pot fi utilizate în studiul respectiv. Așadar, în viziunea diverșilor savanți, funcția este:

o contribuție pe care un element o aduce la satisfacerea unei cerințe a sistemului din care face parte, contribuind la menținerea și dezvoltarea acestuia;

o relație dintre două sau mai multe elemente, caracterizată printr-un rol sau finalitate;

orice activitate desfășurată de mass-media, în înțelesul de influență care se exercită asupra întregii societăți sau asupra unei subdiviziuni a acesteia;

un ansamblu al fenomenelor, apărute în procesul satisfacerii unor nevoi, poartă numele de funcții.

Funcția de informare a mass-media, de exemplu, “poate fi tradusă prin trei sintagme diferite:

a) drept urmare a activității presei, publicul este informat – funcție;

b) presa are misiunea de a informa publicul – rol;

c) prin informațiile pe care le distribuie, presa influențează gândirea și comportamentul publicului – efect.”

Este evident, susține cercetătorul M. Coman, că presa nu ar exercita o asemenea funcție, dacă nu ar exista, ca o premisă a acesteia, o dorință și o căutare de informații, ca expresie a unor necesități elementare ale omului. Iar nevoile pe care le poate satisface jurnalismul social, fie ca substitut, fie ca primă alegere, sunt infinite, or sunt generate de însăși viața în dinamica dezvoltării sale. Răspunzând nevoilor și aspirațiilor (certe, difuze, latente) ale individului social, în particular, și ale comunității, în general, instituțiile de presă contribuie la stabilirea ordinii sociale. Jurnalismul social „răspunde unor nevoi și aspirații, clare sau difuze, ale indivizilor și colectivităților – fiind modelată, astfel, de solicitările sau de așteptările acestora – și că, simultan, ea exercită o seamă de influențe asupra vieții sociale, modificând acțiunile indivizilor și grupurilor.”

Jurnalismul social structurează imagini despre lume, sugerează semnificații, conturează perspective, oferă soluții, organizează activități sociale, promovează valori, iar prin aceasta, reproduce însăși sistemul social pe care îl reprezintă și în care activează. „În istorie, se poate constata că, deși au suferit continuu ameliorări, modernizări ori chiar salturi tehnologice, mijloacele comunicării de masă, pe importante perioade de timp, n-au fost transformate radical, constituind sisteme relativ stabile. Iar această stabilitate a sistemului mass-media este un corolar al capacității sale continue de a oferi funcții necesare existenței și reproducerii sistemului social. Funcțiile pe care sistemul mass-media le oferă la nivel social consolidează, deci, stabilitatea sa și, atâta vreme cât societatea le reclamă drept necesare, cu oricâte schimbări tehnologice ale unor mijloace, cu oricâte modificări impuse de noi realități științifice dedicate comunicării, sistemul mediatic va supraviețui.”

Jurnalismul social ca proces impune cumularea și realizarea simultană a unor activități specifice, prin aceasta oferind societății anumite funcții mediatic-comunicaționale. Analiza jurnalismului social, în înțelesul de influență pe care el o exercită asupra întregii societăți, ne permite să identificăm aceste funcții, între care:

1. Asigurarea comunicării optimale între diverse straturi sociale ale unei societății – activități de realizare a circuitului informațional pe orizontală, privind promovarea intereselor, formarea imaginii anumitor straturi sociale și asigurarea dialogului social. Cercetătorul român V. Dorneanu consideră că “dialogul social constituie o modalitate simplă și concretă care urmărește explicit realizarea democrației economico-sociale prin aducerea la masa dialogului, a discuțiilor și a negocierilor, a […] partenerilor sociali care se întâlnesc atât în procesul muncii, dar și în diverse activități de gestionare a treburilor societății”.

Între obiectivele funcției respective se numără:

– punerea în aplicare a schimbului de informații între reprezentanții diferitelor grupuri sociale;

– reducerea tensiunilor și conflictelor sociale;

– acumularea de capital social: armonizarea intereselor diferitelor grupuri sociale, dezvoltarea strategiilor și tacticelor comune de interacțiune și de modificare a mediul social etc.

Evaluarea importanței și a impactului managementului social asupra individului social, în particular, și a supra grupurilor sociale, în general, și organizarea, în funcție de acestea, a acțiunilor lor sociale se face în baza informațiilor, analizelor și prognozelor pe care individul social le primește prin intermediul jurnalismului social. Receptarea și asimilarea informațiilor mediatice sunt activități absolut necesare pentru realizarea nevoii de securitate socială. „Omul cântărește o mare parte a evenimentelor de zi cu zi sau din viitorul existenței sale pe baza analizelor și prognozelor realizate datorită informațiilor economice, politice ori sociale difuzate de presă. Aici, prin receptarea și prelucrarea de informații, se realizează, de fapt, satisfacerea nevoii de securitate..”, care a devenit cu adevărat fundamentală, odată cu recunoașterea drepturilor omului simplu de a participa la viața social-politică. Jurnalismul social prezintă și un fel de sistem de protecție socială, or, prin utilizarea puterii pe care o are, ajută indivizii să trăiască și să se orienteze în societate. Acesta pune la dispoziție un tablou reprezentativ al societății, oferind populației suficientă informație pentru ca ei să-și poată forma independent opiniile, să poată lua atitudini asupra unui șir de probleme, să-și armonizeze acțiunile.

2. Social advocacy – activități mediatice privind reflectarea și protejarea intereselor grupurilor social-defavorizate sau potențial vulnerabile (pensionari, orfani, familii numeroase, migranți, persoane fără domiciliu, neangajate în câmpul muncii etc.). Prin social advocacy înțelegem promovarea sau susținerea unei cauze/idei sociale în fața unei instituții publice sau a unui factor de decizie.

În sens clasic, advocacy se consideră a fi:

efort organizat de a schimba legi, politici, sau programe guvernamentale și/sau credințe, atitudini sau comportamente în efortul de a stabili justiția socială;

proces politic, organizat, care implică eforturi coordonate ale oamenilor de a schimba politici, practici, idei sau valori care perpetuează inechitatea, intoleranța și/sau excluziunea; capacitate a oamenilor de a participa la luarea deciziilor și responsabilitatea instituțiilor.  

Mai simplu spus, advocacy este procesul prin care cetățenii organizați influențează factorii de decizie în luarea unei atitudini și implementarea unor acțiuni pe un subiect specific, de interes public. Advocacy „se referă la orice activitate pe care o persoană sau organizație o întreprinde în vederea influențării politicilor. Există o marjă de interpretare destul de mare în această definiție, unii oameni considerând a fi advocacy orice activitate care nu ține în mod special de lobby, cum ar fi demonstrațiile publice spre exemplu.”

P. Troșin în lucrarea “Perspectiva reglementării activității de lobby în Republica Moldova” afirmă: “Advocacy are avantajul de a lua caracterul unei activități deschise, de susținere și promovare a unor cauze de interes public general. Advocacy poate presupune:

– promovarea unor principii precum: drepturile omului și egalitatea gen, promovarea femeilor în procesul decizional, principiul non-discriminării etc.;

– campanii educaționale și sociale etc.;

– educarea opiniei publice privind anumite inițiative legislative;

– organizarea de întruniri și dezbateri în cadrul unor emisiuni televizate.

După cum vedem, toate aceste activități poartă un caracter general, o abordare și promovare largă, publică destinată atenției întregului panteon al factorilor de decizie.”

În context mediatic, social advocacy constă în acțiunile organizate ale mass-media de preluare și punere în circuit a problemelor “invizibile”, neglijate, în scopul atenționării factorilor de decizie și influențării atitudinii publice și a atitudinii actorilor politici. Social advocacy se manifestă atunci când, pentru a analiza și a evalua o anumită problemă socială, jurnaliștii pun în circuitul informațional situații, cazuri, exemple concrete din viața unor persoane reale sau a unor grupuri sociale. Scopul unor astfel de materiale este să ajute oamenii să-și soluționeze problemele personale. Jurnaliștii care scriu în această manieră realizează o activitate foarte aproape de cea a avocatului, or ambii, în esență, urmăresc același scop: sa-și ajute eroii/clienții și sa-i protejeze de abuzuri. În jurnalismul social există segmente foarte bine definite de cicluri de materiale sau chiar rubrici speciale care pun în aplicare mecanismul de social advocacy. Activitatea de social advocacy se poate realiza și de sus în jos, atunci când prin intermediul jurnalismului social se propagă anumite decizii cu scopul de a convingere cetățenii despre raționalitatea acestora și necesitatea de a le accepta și a se supune acestora, precum și activitățile de convingere și de formare a unor atitudini pozitive față de soluțiile oferite de autorități pentru rezolvarea problemelor sociale.

3. Social lobby – activități de realizare a circuitului informațional pe verticală, legate de promovarea unor inițiative (de obicei ale societății civile) privitor la anumite grupuri sociale. Orice acțiune a mass-media, care ține de un interes social particular, de grup sau general și, care are drept scop final obținerea unui avantaj social sau satisfacerea unei nevoi sociale de interes personal sau de grup, se încadrează în această direcție de activitate a jurnalismului social. În linii generale, social lobby ține de promovarea unor interese sociale, fie ele individuale, de grup sau ale unei organizații, prin influențarea în mod direct asupra politicilor publice, instituțiilor publice și chiar a factorilor de decizie.

În sens clasic, lobby-ul are o definiție mai specifică, care, în general, include doar activitățile care cer actorilor politici să ia o poziție fixă pe un segment specific al legislației, sau care cere altora să solicite același lucru. Prin contrast, în limbajul comun definiția lobby-ului include, de obicei, orice discuție cu factorii de decizie despre problemele actuale. Cercetătorul român L. Mihăileanu, în studiul Reglementarea activității de lobby: în anticamera influenței, specifică: ,,Lobby-ul acționează transparent și se bazează pe o comunicare argumentată și strategii discursive excepționale, precum și pe cunoștințe tehnice și legislative solide.” Caracterul transparent, public al activităților presei de promovare a inițiativelor sociale, dar și comunicarea argumentată, pe care o realizează, inclusiv grație atragerii și implicării experților, constituie argumente certe în favoarea social lobby ca funcție a jurnalismului social.

În această ordine de idei, se poate conchide că statul, funcționarii publici, factorii de decizie etc., pentru a-și putea exercita tot spectrul de atribuții decizionale, au nevoie, în primul rând, de legitimitate din partea subiecților săi. Din această perspectivă, presa este din ce în ce mai îndreptățită de a-și aduce plusul de valoare, or, activitățile ei de social lobby se reduc nu doar la punerea în circuit a resurselor necesare pentru elaborarea politicilor sociale (informații primare, expertize, concluzii etc.), ci și la argumentarea necesității implementării acestora din punct de vedere temporal și spațial. Mijloacele de informare în masă conving factorii de decizie despre importanța adoptării politicilor sociale, îi ajută să achiziționeze mai multe competențe prin înaintarea către ei a unor propuneri raționale și absolut necesare și le asistă, ulterior, acțiunile în procesul de implementare a acestora.

P. Troșin consideră că „atunci când lobby-ul merge pe filiera de promovare a unor interese prin metode generale (publicitate, campanii, știri, emisiuni televizate etc.), intrăm în sfera advocacy și invers, atunci când în advocacy se ajunge la influențarea într-un mod direct a unor factori de decizie în persoană, sau acte legislative, intrăm în sfera lobby-ului”. Această situație este specifică și pentru activitatea mass-media.

4. Monitorizarea politicelor, proiectelor și programelor sociale – activități de realizare a circuitului informațional pe verticală, legate de diseminarea informației privind conceptualizarea politicilor sociale și modul de implementare al acestora. În această direcție se încadrează, de asemenea, activitățile de dezvoltare și punere în aplicare a programelor sociale și a proiectelor naționale. Cercetătorul rus A. Sogomonov consideră că jurnalismul devine tot mai mult un produs al proiectelor sociale, iar una din funcțiile de bază care îi revin este de a adapta limbajul teoretic la limbajul comunicării cotidiene. El susține, că nici o altă activitate afară de jurnalism, nu are posibilități să-și creeze un limbaj reflexiv. Prin urmare, reflectarea în limbaj reflexiv a politicelor sociale devine un garant al eficienței jurnalismului social pe această dimensiune.

Tot aici se încadrează și activitatea jurnalismului social de monitorizare a modului în care funcționarii publici, oamenii de afaceri și societatea civilă se implică în realizarea politicilor, proiectelor și programelor sociale. Or, asigurarea unui echilibru optimal între acțiunile statului, a societății civile și a mediului de afaceri a devenit o condiție de bază pentru funcționalitatea și eficiența politicelor sociale. Și aceasta pentru că, actualmente, nici unul dintre aceste sectoare nu este capabil de unul singur să soluționeze problemele sociale existente și să asigure egalitatea de șanse pentru o viață decentă. Păstrarea unui echilibru între subiecții care interacționează la nivel sectorial în procesul de concepere a politicilor sociale și de creare a programelor și proiectelor sociale este un obiectiv primordial al jurnalismului social.

Totodată, prin intermediul jurnalismului social se realizează controlul public asupra punerii în aplicare a politicilor sociale. Cercetătoarea G. Makașina consideră că mecanismele pe care le utilizează presa pentru monitorizarea și evaluarea eficienței activităților sociale, deseori se suprapun celor specifice “tehnologiei de “inginerie socială”, așa precum:

– descrierea acțiunilor care vizează rezolvarea problemelor sociale;

– analiza fezabilității acțiunilor de bază;

– asigurarea comunicării între subiecții practicii sociale;

– prognozarea impactului și a efectelor potențiale ale acestor acțiuni.”

Activitățile presei de monitorizare trebuie să fie înțelese și accesibile atât pentru structurile și agenții direct implicați în anumite proiecte sociale, cât și pentru masele largi, or, anume acest tip de jurnalism stimulează implicarea în viața socială a noi și noi indivizi sociali, asigurând, astfel, cooperarea socială.

5. Reflectarea tehnologiilor sociale, necesare soluționării raționale a problemelor sociale – activități mediatice care își propun să asigure parteneriatului social între reprezentanții puterii, reprezentanții mediului de afaceri și masele largi – cetățenii simpli. G. Makașina consideră că tehnologiile parteneriatului social se aplică pentru asigurarea unei interacțiuni constructive, a unei cooperări mai eficiente între reprezentanții celor trei sectoare ale societății: sectorul public, privat și cel comercial, în scopul rezolvării problemele sociale existente. “Aceste tehnologii includ:

– asigurarea ordinii sociale – aspectele economico-juridice de punere în aplicare a programelor sociale prioritare, orientate spre rezolvarea problemelor sociale, finanțate, în special, din bugetul de stat;

– alocarea de fonduri pentru organizațiile care desfășoară activități sociale semnificative;

– distribuirea competitivă, în bază de concurs, a granturilor naționale sau locale;

– crearea structurilor asociate (parteneriate public-private, privat-publice, fonduri public-municipale și comunitar-publice, organizații, fundații, asociații non-profit etc.) în scopul realizării unor obiective sociale;

– semnarea acordurilor provizorii privind cooperarea și organizarea evenimentelor sociale sau ciclurilor de acțiuni sociale;

– semnarea acordurilor pe termen mediu și lung, care definesc principiile de relaționare între diferite sectoare sau părți ale societății;

– crearea consiliilor publice în scopul prestării diverselor servicii și activități sociale, așa precum consilierea, coordonarea, expertiza etc.”

6. Promovarea valorilor sociale Această activitate presupune promovarea valorilor social-morale întru formarea abilităților de autoaidentificare și autorealizare a individului social și întru prevenirea comportamentelor deviante. Valorile cuprind, practic, întreaga existență umană și asigură continuitate vieții sociale. Ele au rolul de a conserva structurile sociale și se manifestă ca elementele de bază ale modelelor de acțiune socială, fiind și în calitate de criterii de apreciere a activităților umane. Valoarea exprimă umanizarea progresivă a omului, distanțarea de natura neumanizată. Umanizarea individului prin valori reprezintă o modalitate a existenței.

Presa are menirea de a confirma, de a întări, prin activitatea sa permanentă și continuă, valorile și normele morale, etice, culturale ale unei societăți. Punând în circuit informații cu caracter general și aplicativ, referitoare la diverse criterii și standarde sociale, mijloacele de informare în masă educă/formează, ghidează cititorii, voluntar și involuntar. În cele mai dese cazuri, auditoriul care suportă efectele acestui ghidaj nu conștientizează prezența, impactul și limitele influenței mesajului mediatic, mass-media influențând, astfel, indirect conduita umană și comportamentele sociale. Cu toate acestea, activitatea presei – directă sau indirectă – „este în egală măsură conservatoare și inovatoare, stabilizatoare și dinamizatoare, păstrătoare a unor valori tradiționale și generatoare de noi valori”. Transmiterea valorilor contribuie la realizarea stabilității sociale și la menținerea în timp a structurilor culturale. Conform lui M. Coman, prin promovarea diferitelor modele de comportament, presa oferă un set de roluri sociale și un vocabular simbolic, răspunzând, astfel nevoii publicului de modele și de termeni de referință. Jurnalismul social asigură transmiterea valorilor și a modelelor sociale de la grupuri către indivizi, de la o generație la alta și numără printre consecințele sale creșterea coeziunii sociale și integrarea socială a indivizilor.

7. Socializarea cetățenilor – activități jurnalistice de reflectare a problemelor personale de natură psihologică și morală ale individului sau ale grupurilor sociale. Socializarea, în acest context, poate fi considerată drept armonizarea relațiilor intrapersonale și interpersonale, a relațiilor dintre individ și grupul social din care acesta face parte sau chiar între individ și societate, în general.

Din această perspectivă, jurnalismul social „promovează o abordare personalizată și profesionistă a unor probleme majore ale societății prin intermediul unor subiecte cu dimensiune umană. Aceste subiecte media includ istorii ale unor persoane reale și vizează teme de interes public.” Informarea și inițierea acțiunilor de ajutorare în situații concrete sunt activități care acționează în plan individual și se răsfrâng asupra persoanelor concrete. Promovând practici de realizare a subiectelor media pentru cetățeni și din perspectiva cetățenilor, jurnalismul social se manifestă ca un agent care asigură acestora asistență informațională, socială, juridică și psihologică. Jurnalismul social trebuie să se concentreze asupra unor subiecte direct legate de individul social și viața de zi cu zi a lui, or, micile probleme sociale de ordin particular formează, în fine, problemele majore ale unei societăți.

Activitatea de socializare, scopul esențial al căreia este integrarea individului în viața socială, primează responsabilitatea mass-media de a-i aduce în prim plan pe cei ce nu sunt auziți de nimeni, de o importanță majoră fiind ideea de contact social, care definește activitatea comunității.

8. Conexiunea între domeniul social și alte sfere ale vieții publice. Savantul rus T. I. Frolova consideră că jurnalismul social reflectă relațiile pe care le stabilește domeniul social cu alte domenii de activitate, utilizând resurse profesionale și tehnici specifice, iar abordarea acestui aspect se face din perspective intereselor și în interesul majorității, pentru a asigura conexiunile sociale. Jurnalismul social asigură schimbul de informații între toate sferele vieții publice și implică în acest circuit toate instituțiile acestora. Mai mult, el implică în schimbul de informații și cetățenii simpli, creându-le posibilitatea ca ei să-și formeze resurse informaționale proprii. Există o legătură între viabilitatea vieții publice și jurnalism, în sensul că jurnalismul este condiție sine-qua-non pentru participarea la viața publică. Frecvența sporită și caracterul activ al manifestărilor unor actori sociali sau instituții în viața publică condiționează atenția pe care mass-media o va manifesta în scurt timp pentru aceștia, iar “retragerea din viața publică atrage după sine retragerea din jurnalism”.

Jurnalismul social, prin caracterul său funcțional, controlează domeniul social și relațiile pe care acesta le stabilește cu alte domenii ale vieții. Interacțiunea domeniilor, care se raportează la societate, în ansamblul ei, trebuie mediatizată permanent, deoarece afectează interesele tuturor. Mediatizarea, în acest context, implică activități de direcționare a acestei interacțiuni spre modelele care să facă legătura între planurile normativ, juridic și procedural.

Delimitarea jurnalismului social de alte tipuri de jurnalism și conceptualizarea acestuia într-un nou model de jurnalism impune determinarea potențialului lui de promovare a cetățeniei active, dincolo de statutul său formal. Cercetătorul român C. Lukacsi susține că premisa de la care pornește inițierea noului model de jurnalism este că viața publică e perfectibilă în condițiile adoptării altor elemente, diferite de tradiționala imparțialitate, de aceea jurnalismul social trebuie să promoveze permanent implicarea cetățenilor în viața publică. Indivizii sociali sunt deținători de drepturi și responsabilități pe care trebuie să le exercite în mod efectiv, iar pentru aceasta, ei trebuie să aibă competențe adecvate și să beneficieze de șanse reale de exprimare a acestor competențe. Jurnalismul social, după cum am văzut, “se situează printre factorii ce investesc în competențele cetățenilor de participare civică, contestare a puterii și de responsabilitate a autorităților.” Noua filosofie jurnalistică, în opinia americanul Th. Ed. Glasser, constă în faptul că ea pune accentul pe dezbaterea publică prin furnizarea unor forumuri pentru cetățeni, iar discuțiile purtate în cadrul forumurilor fac presiunea spre schimbare.

Jurnalismul social nu se reduce doar la tehnologia de selectare, cizelare și transmitere a informației. Produsele mediatice, care sunt puse la dispoziția publicului cititor, telespectator sau ascultător și intră în circulație în țesătura socială, nu acționează doar ca simple reflecții sociale, ci și ca analize, explicații, capabile să schimbe viziunile, opiniile și acțiunile indivizilor sociali, să modifice relațiile între actorii sociali și catalizeze procesele sociale – activități conceptuale prin care se realizează însuși jurnalismul social.