Conceptiile Liberaliste Si Drepturile Fundamentale

Drepturile fundamentale,cum sunt în drepturile omului, au fost recunoscute pentru prima dată de Curtea Europeană de Justiție bazate pe argumente elaborate de către Curtea Constituțională germană în Stauder v City of Ulm Case 29/69 în raport cu sistemul Comunității Europene pentru a oferi unt ieftin destinatarilor beneficii sociale. Când cazul a fost înaintat Curții Europene de Justiție decizia Curții Constituționale germane, Comunitatea Europeană nu a putut "aduce atingere la drepturile fundamentale ale omului consacrate în principiile generale ale dreptului comunitar și protejat de către Curte".

Acest concept a fost dezvoltat în continuare de către Curtea Europeană de Justiție din International Handelsgesellschaft v Einfuhr- und Vorratsstelle Getreide în 1970 ECR 1125 Cauza 11/70 atunci când a avut loc "Respectarea drepturilor fundamentale facând o parte integrantă a principiilor generale de dreptului protejat de către Curtea de Justiție.

Protejarea acestor drepturi, în timp ce au inspirate de tradițiile constituționale comune ale statelor membre, trebuie să fie asigurate în cadrul structurii și obiectivelor comunității. "Ulterior, împotriva Comisiei Cauza 4/73, Curtea Europeană de Justiție a reiterat faptul că drepturile omului sunt o parte integrantă din principiile generale ale dreptului Uniunii Europene și, ca atare, Curtea Europeană de Justiție a fost obligată să se inspire din tradițiile constituționale comune a statelor membre.

Prin urmare, Curtea Europeană de Justiție nu poate susține măsuri care sunt incompatibile cu drepturile fundamentale recunoscute și protejate în constituțiile statelor membre.Curtea Europeană de Justiție, de asemenea, a constatat că "tratatele internaționale privind protecția drepturilor omului ale statele membre au colaborat sau care au aderat, pot furniza orientări care ar trebui urmate în cadrul dreptului comunitar." [5]

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

Nici unul dintre tratatele originale instituite ale Uniunii Europene nu au menționat protecția drepturilor fundamentale. Nu a fost luată în considerare măsurile Uniunii Europene, care sunt mai degrabă acțiuni legislative și administrative ale instituțiilor Uniunii Europene, putând fi supuse drepturilor omului.

În momentul în care singura preocupare a fost că statele membre ar trebui să fie împiedicate de la încălcarea drepturilor omului, prin urmare, înființarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în 1950 și înființarea Curții Europene a Drepturilor Omului era inevitabilă .Curtea Europeană de Justiție a recunoscut drepturile fundamentale, ca principiu general de drept al Uniunii Europene și necesitatea de a asigura măsurile Uniunii Europene, fiind compatibile cu drepturile omului consacrate de Constituția statelor membre au devenit tot mai evident. [6] În 1999, setul Consiliului European, un organism însărcinat cu elaborarea unei Carte Europene a Drepturilor Omului, care putea constitui baza constituțională pentru Uniunea Europeană și, ca atare, adaptate special pentru a fi aplicate Uniunii Europeane și instituțiilor sale.Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene atrage o listă a drepturilor fundamentale din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Declarația privind drepturile fundamentale produse de Parlamentul European în 1989 și tratatele Uniunii Europene. [7]

Tratatul de la Lisabona din 2007 a recunoscut în mod explicit drepturile fundamentale prin furnizarea la articolul 6 alineatul (1) că "Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, adoptată la Strasbourg la 12 decembrie 207, care are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor. "Prin urmare, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a devenit o parte integrantă a dreptului Uniunii Europene, de codificare a drepturilor fundamentale care au fost anterior considerate principii generale ale dreptului Uniunii Europene. [8] Într-adevăr, după Tratatul de la Lisabona, Carta și convenția acum co-există în temeiul dreptului Uniunii Europene, deși aceasta îi este pusă în aplicare de către Curtea Europeană de Justiție în legătură cu măsurile Uniunii Europene, iar aceasta din urmă de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește măsurile de statele membre. [9]

Proporționalitatea [edit]

Conceptul juridic de proporționalitate este recunoscut unul dintre principiile generale ale dreptului Uniunii Europene de către Curtea Europeană de Justiție de la 1950. [10] Acesta a fost recunoscută pentru prima dată de Curtea Europeană de Justiție în Federația Charbonniere de Belgique împotriva Înaltei Autorități în 1954 [11] și în Internationale Handelsgesellschaft Vorratsstelle Getreide în 1970 , avocatul european general prevăzând o formulare timpurie a principiului general al proporționalității afirmând că "individul nu ar trebui să aibă libertatea sa de acțiune fiind limitată dincolo de nivelul necesar în interesul public ". Conceptul general al proporționalității, deoarece a fost dezvoltat în continuare, în special în R v Ministrul Agriculturii, Pescuitului și Alimentației ex parte Fedesa, în care exista o directivă europeană care interzice utilizarea anumitor substanțe hormonale în creșterea animalelor a fost contestată. În hotărârea sa, Curtea Europeană de Justiție a hotărât că, în temeiul principiului general al proporționalității legalității directivei depindea dacă era oportun și necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite în mod legitim de legea în cauză. Atunci când a existat o alegere între mai multe măsuri adecvate puțin oneroase trebuia să fie adoptată, precum și orice dezavantaj cauzat nu trebuia să fie disproporționat în raport cu scopurile urmărite. [12] Principiul proporționalității este, de asemenea, recunoscut la articolul 5 din Tratatul CE, care prevede că "orice acțiune a Comunității nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor prezentului tratat ". [13]

Prin urmare, Prof Grainne de Burca a susținut că principiul general în dreptul Uniunii proporționalității presupune un test de trei părți:

1) este măsura potrivită pentru a atinge un obiectiv legitim,

2) este măsura necesară pentru atingerea acestui scop sau sunt mai puțin restrictive mijloacele de care dispun, precum și

3) măsura are un efect excesiv asupra intereselor reclamantului.

Prin urmare, principiul general al proporționalității impune că o măsură este oportună și necesară, și, ca atare, Curtea Europeană de Justiție pentru a revizui atât legalitatea unui act, de măsuri legislative și administrative.

Prin urmare, principiul general de drept al Uniunii Europene proporționalității este adesea considerat ca motivul cel mai amplu de revizuire judiciară și de o importanță deosebită în cazurile de drept public.

Cu toate acestea, deoarece conceptul de proporționalitate se referă la potențialitatea meritelor unei măsuri, judecătorii europeni pot amâna la alegerea autoritățile care au adoptat măsura, [14], sau pot face ceea ce sunt adesea decizii politice. La Curtea Europeană de Justiție au explicat că "trebuie să fie state care în chestiunile referitoare la politica agricolă comună legiuitorul comunitar are puterea discreționară care corespunde responsabilităților politice pe care i le impune prin tratat.

Prin urmare, legalitatea este o măsură adoptată în acest domeniu și poate afecta numai dacă măsura este vădită inadecvat având în vedere obiectivul pe care instituția competentă înțelege să îl urmărească ". [15]

Securitate juridică

Conceptul de securitate juridică este recunoscută fiind una dintre principiile generale ale dreptului Uniunii Europene de către Curtea Europeană de Justiție din anii 1960. [16] Este un principiu general important al dreptului internațional și de drept public, care a precedat dreptul Uniunii Europene. Ca un principiu general în dreptul Uniunii Europene înseamnă că legea trebuie să fie sigură, în care este clar și precis, care sunt implicațiile sale juridice previzibile, mai ales atunci când este aplicată la obligații financiare.

Adoptarea legilor care vor avea efect juridic în Uniunea Europeană trebuie să aibă un temei juridic adecvat. Legislația statelot membre care implementează dreptul Uniunii Europene trebuie să fie formulată în așa fel încât să fie clar înțeleasă de cei care sunt supuși legii. [17]

În dreptul Uniunii Europene principiul general al securității juridice interzice legi retroactive, adică legile nu ar trebui să intre în vigoare înainte de a fi publicate. Principiul general prevede, de asemenea, că suficiente informații trebuie să fie făcute publice, pentru a permite părților să cunoască ceea ce legea este și în conformitate cu ea.

Aceasta înseamnă că o instituție a Uniunii Europene, după ce a indus o parte din luarea un anumit curs de acțiune, trebuie să nu renege poziția sa anterioară, dacă acest lucru ar cauza partidul să sufere pierderi. Curtea Europeană de Justiție a considerat doctrina ca fiind o încredere legitimă în cazurile în care încălcarea principiului general al securității juridice a fost invocat în numeroase cazuri care implică politica agricolă și regulamentele Consiliului European, cu lider în cauză fiind Mulder v Minister van Landbouw en Visserij. [21]

Abuzul de încercare al puterilor este un alt element important al principiului general al securității juridice în dreptul Uniunii Europene. Aceasta susține că o putere legală nu trebuie să fie exercitată în orice alt scop decât cel pentru care a fost acordat. Potrivit abuzul de putere de încercare unei decizii de către o instituție a Uniunii Europene este doar un abuz de putere în cazul în care "se pare, pe baza unor elemente obiective, pertinente și concordante, a fost adoptată cu scopul exclusiv sau principal de a atinge alte obiective decât cele menționate. "Un exemplu rar în cazul în care Curtea Europeană de Justiție a stabilit că o instituție a Uniunii Europene a făcut un abuz de putere, și, prin urmare, a încălcat principiul general de incertitudine juridică, este Giuffrida împotriva Comisiei [1976] ECR . [22] Generalul principiul al securității juridice este deosebit aplicat strict atunci când dreptul Uniunii Europene impune sarcini financiare asupra unor petreceri private. [23]