Conceptii Si Teorii Fundamentale In Evaluarea Cauzelor Care Degenereaza Criminalitatea In Societatea Contemporana

CAPITOLUL I

Conceptii si teorii fundamentale in evaluarea cauzelor care degenereaza criminalitatea in societatea contemporana

I.1.Criminologie generală

În decursul criminologiei s-au dat multe definiții acesteia,de multe ori în funcție de concentrația și viziunea autorilor,în funcție și de momentul istoric și de gradul de dezvoltare al științelor sociale și umane.

Țin să amintesc unele definiții mai reprezentative date criminologiei contemporane,subliniind aspectele pozitive,dar și unele insuficiențe.

Astfel criminologul francez J.Leaute ,în lucrarea lui ,susține că ,,știința criminologiei este știința care se ocupă cu studiul ansmblului fenomenului criminal ( criminalitatea).Definiția este completă,dar pot spune ,este prea sintetică, criminalitatea fiind un fenomen complex.

Alte definiții sunt mai complexe.

Criminologii americaniE.Sutherland și D.Cressy afirmă că,,criminologia este ,,știința care studiază criminalitatea ca fenomen social ,în special cauzele acesteia (etiologia criminală) și mijloacele de luptă împotriva acestui fenomen.Definiția aceasta este mai largă,menționându-se problema cauzalității ,care este esențială și problema mijloacelor de luptă împotriva acestui fenomen.

Dar această definiție face trimitere numai la latura socială a criminalității ,ca întreg ca fgenomen social, fără nici o referire la elementele componente ale fenomenului (crimă,criminal).

Autorii români definesc criminologia ca ,,știința socială…care studiază starea,dinamica,cauzele și condițiile socio-umane ale criminalității și măsurile preventive și combatere.1

1.Ion Oancea-Probleme de criminologie,pg.10,1999

De mulți ani a fost abandonată ideea conform căreia apărarea unei colectivități în fața criminalității nu poate fi realizată decât prin pedepse aspre care să-i intimideze pe delicvenții potențiali.

Deși se recunoaște forța amenințării produse de existența legii,represiunea nu este eficace întotdeauna,creează stigmatizare și deseori are efecte perverse .

În fața admiterii diversității factorilor criminogeni,s-au impus măsurile de protecție colectivă destinate să suprime sau să reducă factorii sociali sau individuali ai delicvenței.

Pentru a se afirma ca știință,criminologia a trebuit să dovedească,odată cu evoluția sa,că dispune de un obiect propriu de cercetare,de metode și tehnici științifice de explorare a criminalității,că este în măsură să facă aprecieri pertinente asupra stării și dinamicii fenomenului infracțional și să propună măsuri eficiente în scopul prevenirii și limitării acestuia.2

În criminologia actuală se subliniează mereu caracterul multidisciplinar al acestei discipline științifice,potrivit căreia fenomenul criminal se studiează de mai multe științe (criminologia , sociologia criminală, statistica criminală,psihologie criminală).

Este bine că se întâmpă așa,deoarece,datorită colaborării și cooperării mai multor științe,fenomenul criminal poate fi cunoscut mai profund și sub mai multe aspecte.

În criminologia unor țări din Europa și SUA,îndeosebi în psihologia criminală,sociologia criminală s-au afirmat o serie de teorii valoroase despre criminal,despre cauzele crimei și altele,despre care s-a scris și în literatura de specialitate.

Aceasta este un lucru pozitiv,fiindcă am putut cunoaște progresele realizate în știința criminologiei moderne.

În contextul marilor schimbări sociale contemporane și al dezechilibrelor cu cauzalitate multiplă,problema edificării unei criminologii generale constituie din ce în ce mai puțin o preocupare de prim ordin.

Subliniindu-se faptul că nu există o teorie globală care să identifice cu succes și să identifice cu succes și să prevadă procesele sociale care au sau vor avea legătură cu criminalitatea ,se sugerează că o impunere dogmatică a unei astfel de teorii ar fi riscantă .

2.Gheorghe Florian-Prevenirea Criminalitățiii-Teorie și pRactică,Editura , Oscar Print,pg.27,2013

Se preferă,pe de o parte ,un cadru teoretic flexibil,ușor de adaptat mutațiilor care apar în planul relației de schimbare socială-criminalitate,iar pe de altă parte,efectuarea unor cercetări criminologice cu localizare temporală și spațială precisă

Considerând criminalitatea un fenomen complex,cu multiple determinări,aflat în continuă evoluție10,criminologia contemporană tinde spre o orientare realistă și pragmatică ,urmărind adaptarea permanentă a cadrului său de referință și a modelelor teoretice și metodologice utilizate,ceea ce va contribui,cu siguranță,la îndeplinirea obiectivelor pe care această știință și le-a asumat.

I.2.Obiectiul criminologiei3

Problema obiectului criminologiei a fost îndelung discutată și mai este încă discutată.

Din istoricul criminologiei se reține că,într-o lungă perioadă de timp a dezvoltării acestei ramuri științifice,obiectul de cercetare a fost infractorul,mai cu seamă în școala pozitivistă (Lombroso,Ferri,etc),formulându-se tezele privind tipurile de criminali,rolul eredității,al unor maladii.

Odată cu dezvoltarea psihologiei criminale,analizele și cercetările infractorului s-au multiplicat,relevându-se rolul factorilor psihici în cauzarea crimelor,cum sunt elementele vieții emotive-active (tebuințe,emoții,sentimente,nivelul de inteligență,caracter).

Ulterior s-au început cercetări cu privire în rolul factorilor sociali,ajungându-se la obșinerea unor rezultate științifice evidente pe linia sociologiei criminale.Apoi s-a pus accentual pe criminalitate ca un ansamblu de crime săvârșite și pe cauzele sociale ale fenomenului.

De data aceasta,obiectul de cercetare este criminalitatea ca fenomen social-uman,cu insistență în cunoașterea și dezvăluirea cauzelor sociale ale acestuia (influența familiei,influența crizelor social-economice,influența structurilor sociale în general),ca și influența unor grupuri sociale negative ( bande de infractori,de delicvenți),influența unor cartiere mărginașe la orașe ,familii dezorganizare,etc.

3. Ion Oancea-Probleme de criminologie,pg.25,1999

Obiectul criminologiei este criminalitatea,care are ca primă trăsătură,aceea că este un fenomen social care constă într-un ansamblu de crime săvârșite,ce au avut loc într-o țară (regiune) dată și într-un timp dat ( anul,decada).

Criminalitatea devine obiectul de studio al unei discipline special,fiind un fenomen social real fiind vorba de o totalitate de fapte săvârșite,iar această totalitate de fapte reprezintă o realitate obiectivă și observabilă.

S-a ridicat obiecția că criminalitatea nu e numai un fenomen obiectiv și real,ci și un fenomen juridic,faptele săvârșite fiind în prealabil incriminate și înscrise în legea penală.

S-a răspuns că este adevărat că crimele sunt prevăzute de legea penală,dar nu este un minus pentru faptele săvârșite,ci un plus,în sensul că ele sunt consecrate și prin lege și cetățenii pot cunoaște dinainte faptele oprite,astfel putându-se abține de la săvârșirea lor.

O a doua trăsătură a criminalității constă în aceea că aceasta este un fenomen antisocial și care se pedepsește.

O faptă infracțională,înainte de a fi prevăzută de legea penală,este oprită de conștiința social,fapta fiind prin conținutul ei antisocial (b de exemplu,omorul,furtul,distrugerea de bunuri ale altuia).

Omorul și trădarea au fost pedepsite de societate,de conștiința social,însă înainte de a fi oprite de legea penală;tocmai fiindcă faptele erau periculoase și pedepsite de grupul social,ele,au fost incriminate de lege și prevăzute de lege.

O faptă este crimă,spunea sociologul Durkeim,fiindcă în prealabil,este antisocial și apoi este sancționată cu o pedeapsă (crima este actul care atrage o pedeapsă).Aceasta este o trăsătură obiectivă și comună tuturor infracțiunilor.

O a treia trăsătură a criminalități constă în aceea că este un fenomen unitary.La prima vedere,criminalitata este alcătuită dintr-o mare diversitate de fapte.

În conținutul ei intră o mare varietate de crime,începând cu omoruri,vătămări corporale,continuând cu crime contra bunurilor și terminând cu cele contra normelor de conviețuire social ( parasitism social).

Cu toate acestea,criminalitatea este o un fenomen unitary,fiindcă infracțiunile care alcătuiesc criminalitatea au o trăsătură comună,anume toate prezintă un pericol social grav, infracțional,care poate fi combătut numai cu sancțiuni penale,cu aplicarea de pedepse,unele deosebit de severe-închisoare de lungă durată.

Aceasta dă unitate întregului fenomen criminal și face posibil ca el să devină obiect al științei criminologiei .

Pe de altă parte,diversele infracțiuni,prin prevedere în legea penală,sunt bine descries și bine așezate și sistematizate prin legea penală.

Prin aceasata,criminalitatea alcătuiește un domeniu bine delimitat și distinct de alte încălcări ale legii ( contravenții,încălcării disciplinare).

Așa fiind,criminalitatea devine un obiect propriu și special al unei științe special,criminlogia.

Infracțiunile (crimele ) componente ale criminalității sunt diferite după obiectul lor special,unele fiind crime contra statului (trădare , complot),unele sunt crime contra persoanei (omor,vătămări corporale).

Obiectele că,crimele care compun criminalitatea,au și forma unor fenomene de natură juridică,fiind fapte prevăzute de legea penală care studiate de știința juridică a dreptului penal, nu modifică natura social a criminalității.

Crimele au,mai întâi,o existență social reală (fapte săvârșite și reprobate de conștiința social și morală) și după acea primesc și o existență juridică.

,,Dacă crima este o noțiune juridică,nu-I mai puțin adevărat că conceptual legal acoperă o realitate umană și social,care,ca fenomen,este anterioară legii și o motivează,,

Întâi a fost omorul ca faptă social săvârșită și obiectivă și apoi omorul ca faptă juridică,incriminată și sancținată de legea penală.

În al doilea rând,criminalitatea compusă dintr-o masă eterogenă de infracțiuni,este totuși un fenomen social omogen,în sensul că crimele care alcătuiesc criminalitatea sunt fapte asemănătoare,au trăsături commune,în înțelesul că crimele sunt fapte de comportare antisociale,fapte ,,de confkict,, în societate,fapte ce aduc atingere unor valori sociale și morale.

Datorită acestui character al acestor fapte,ele sunt incriminate și reprimate de societate,sunt appreciate ce fapte negative,ca fapte criminale.

În acest sens criminalitatea este un fenomen omogen,toate crimele ce alcătuiesc criminalitatea,au acest character comun,anume că sunt fapte antisocial (criminale).

În al treilea rând, acest fapte odată săvârșite produc o reacție socială puternică,reacție de protest,de represiune,mai exact,aceste fapte atrag aplicarea unei pedepse.

De aceea ,Durkheim avea dreptate când spunea că ,,criminalitatea constă dintr-un număr de fapte,acte,care toate prezintă un character comun exterior,anume,odată săvârșite,ele determină din partea societății acea reacție special care se numește pedeapsă.

Având în vedere toate cele de mai sus,obiectul criminologiei,adică criminalitatea ,întrunește condițiile necesare unui fenomen supus studiului ,iar criminologia devine o știință,care, ca orice știință ,trebuie să descrie și să analizeze acest fenomen și,mai cu seamă,să-l explice,adică să-I descifreze cauzele și să descopere regularitățile,corelațiile și legilitățile după care apare,să desfășoară,se modifică ori dispare.

I.2.1.Criminalitatea ca fenomen social

Criminalitatea,după cum am menționat,este un fenomen socio-uman,care cuprinde o seamă de elemente principale și interdependențe,care trebuie să se reflecte în sistemul conceptual științei criminologiei.

Primul dintre aceste concept este conceptual de criminalitate,adică totalitatea crimelor într-un loc și timp determinat.

Ansamblul acesta primește o expresie cantitativă,reprezentat prin numărul total de crime săvârșite într-o regiune sau țară dată, într-un timp dat (luni,ani).

Criminalitatea are o anumită structură sau stare,format din crime contra persoanei, crime contra avutului, contra statului,etc; în plus, criminalitatea are un anumit curs,o anumită dinamică (crește,staționează sau scade).

Starea și dinamica criminalității constituie două subconcepte ale acestui fenomen.În sfârșit,criminalitatea este un fenomen determinat de anumite cauze și favorizat de anumite condiții.

De aici și necesitatea științifică a cercetării etiologice a criminalității,sarcină ce revine științei criminologice.

Etiologia sau cauzalitatea crimei,la fel, constituie unul din subconceptele acestui fenomen social.

Al doilea concept,deosebit de important,este persoana care a săvârșit fapta criminal și anume criminalul sau infractorul,care a gândit-o și apoi a executat-o.Fără un asemenea om,nu există crimă ( infracțiune) și nici criminalitate.

Astfel, criminalul devine un element important al fenomenului criminal și , ca atare,devine și un concept de bază al criminologiei.

Criminalul,în activitatea de săvârșire a crimei,desfășoară mai întâi o activitate psihică-proiect,intenție de comitere,hotărâre de comitere-și apoi- trecerea la act,lac executare.

El desfășoară apoi o activitate fizică,material,de cauzare a rezultatului și de consumare a comiterii infracțiunii.

Al treilea concept important al fenomenului criminal este crima,fapta săvârșită a criminalului și parte component,totalitatea unor astfel de fapte alcătuind criminalitatea.

Acesta cuprinde infracțiuni de omor,infracțiuni de furt,distrugeri ,calomnie ,mită.Pericolul social se exprimă în urmările de grup și cele individuale produse.

După cum se poate observa,conceptual de crimă,în cadrul fenomenului infracțional,reprezintă un element component și o verigă a fenomenului social general.

Din punct de vedere științific,crima trebuie descrisă ,arătată în caracteristicile și conexiunile ei în cadrul generalului și, apoi,deosebit de important,ea trebuie explicată în cauzele și condițiile producerii ei.

Criminalii sunt diferiți,în funcție de temperament și caracter ( impulsivi,avari,egoiști,perverși) și diferiți ca vinovăție.Toate aceste aspect individuale,știința criminologiei trebuie să le descrie și să le explice.

Ca semene de prevenire,criminalitatea trebuie delimitată de conceptul de reacție socială deci și de cel de control social deoarece:

●reacția socială cuprinde ansamblul de răspunsuri date criminalității de către puterea politică și societatea civilă,deci atât dimensiunea respectivă cât și cea preventivă,în timp ce

●controlul social se referă la acțiunile unor persoane,ale comunității și societății pentru a limita posibilitatea comiterii infracțiunilor (sancțiunile penale și cele sociale,acțiunile preventive și acțiunile de autoprotecție ale victimelor potențiale).

I.2.2.reacția socială împotriva criminalității

Orientarea către identificarea modalităților prin care fenomenul infracțional poate fi preveni și controlat,criminologia nu poate exclude,din obiectul său de studiu,reacția socială formală și informală asupra criminalității.

Reacția socială intervine atât ante-factum,prin programe și măsuri de prevenire,cât și post-factum,prin înfăptuirea justiției,prin tratamentul,resocializarea și reinserția socială a infractorilor. Includerea reacției sociale în studierea criminologiei adecvare a acesteia la realitatea fenomenului infracțional și la tendințele sale evolutive.

Sesizarea inadvertențelor permite elaborarea unor studii utile atât nivelului instituționalizat al politicii penale,cât și persoanelor în acțiunea concretă de prevenire și combatere a criminalității.

În conformitate cu opțiunea teoretică prezentată ,obiectul sintetic al criminologiei-fenomenul infracțional-integrează elementele componente într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un întreg cu proprietăți și funcții proprii ,distincte calitativ de proprietățile și funcțiile părților componente.

Interconexiunile și interacțiunile dintre aceste elemente,precum și dintre fenomenul infracțional ca sistem și sistemul social global ,constituie obiective importante ale studiului criminologiei orientat spre identificarea cauzelor criminalității.

De aici concluzia că includerea cauzalității în obiectul criminologiei ar reprezenta o repetare nejustificată.

În aceeași manieră,problematica reacției sociale constituie obiectul de studiu al criminologiei în măsura în care schimbarea socială accelerată determină rămânerea în urmă a sistemului de apărare antiinfracțională ,după cum elaborarea unei politici penale adecvate de prevenire și control a criminalității constituie unul din scopurile științei

Criminalitatea în societatea contemporană a fost și continuă să fie analizată în mod cvdiferențiat de la un individ la altu fiind elaborate numeroase măsuri,orientări,teorii explicative,unele excluzându-se,altele completându-se reciproc,toate urmărind însă identificarea și evaluarea cauzelor și a mecanismelor de bază care determină producerea unor fapte și manifestări cu caracter violent și agresiv degenerând în crimă.

Unele dintre aceste teze și teorii nu au decât o capacitate de generalizare limitată la cadrul social particular în care se desfășoară o crimă,altele au o rază mai mare de generalizare,fiind valide în contexte diferite.

Deoarece fenomenul de criminalitate în societatea contemporană are o serie de condiționări și determinări cauzale multiple,în cadrul diferitelor abordări intervin și se conjugă multiple definiții și explicații aparținând mai multor discipline științifice,fiecare din ele valorizând o anumită perspectivă teoretică,motiv pentru care,în momentul de față,există atât de multe tentative și modele etiologice în acest domeniu.

Din acest set de paradigme și teorii voi enumera succint pe cele reprezentative:teorii care supralicitează importanța cauzelor individuale,psihologice,considerând că manifestările violente care duc la crime rezidă în comportamentul individual.

Întemeindu-se pe constatarea că unii indivizi se caracterizează prin tulburări de personalitate sau prin mentalități specifice (concretizate în adoptarea unor atitudini de negare a valorilor și normelor recunoscute) se poate considera că delictele sacncționate penal sunt comise,cu predilecție,de indivizi care violează normele juridice,neavând capacitatea de a li se supune și de a le respecta.

I.3.Tulburări de comportament

Tulburările și dispozițiile sufletești descriu ființa umană ca fiind liniștită, violentă , ,curajoasă, lașă ,ceea ce presupune o reacție la o situație dată specifică și ,ca atare ,o clasificare după tipul de reacție.

Evaluarea dificultăților care afectează condiția umană a individului nu poate face abstracție de studiul comportamentului.

Modelul individului exemplar implică atât criterii ferme ,cât mai ales devianța de la personalitatea de bază integrată modelului normativ al unei anumite societăți.

Problema criminalității în societate formează un complex aflat într-o continuă schimbare ,și în același timp , este necesară o mare atenție a modului în care sunt folosiți termenii respectiv din literatura de specialitate , atunci când aceștia sunt abordați ,deoarece nu întotdeauna reflectă realitatea și pot aduce serioase prejudicii psihice și demnității umane .

Comportamentul uman deține un conținut care depășește cu mult înțelesul inițial behaviorist de totalitate a reacțiilor adaptative,obiectiv observabile ,ca răspuns la acțiunea unor stimuli din mediul social.

Marea varietate a accepțiunilor cu privire la devierile comportamentale sunt justificate,în parte,de faptul că asupra termenului de comportament nu s-a ajuns la un accord unanim din partea cercetătorilor.

Din punct de vedere psihologic ,manifestările exterioare de conduită apar ca o modalitate de acțiune tipic umană influențată de însușirile temperamentale ale personalității.

Educația nu poate fi răspunzătoare decât de greșelile care favorizează un asemenea fenomen regresiv și aceasta ,mai ales,în cazul când anumite elemente morbide cu influență negativă directă nu se dezvăluie în constituția individului

Unii indivizi se simt singuri , abandonați , neglijați , au personalități diferite,sunt anxioși,depresivi prezentând încontinuu difeite tulburări de comportament,ajungând astfel în multe cazuri să provoace crime neținând cont de faptul că aceste manifestări pot atrage după sine consecințe grave

Unii indivizi se simt singuri , abandonați , neglijați , au personalități diferite,sunt anxioși,depresivi prezentând încontinuu difeite tulburări de comportament,ajungând astfel în multe cazuri să provoace crime neținând cont de faptul că aceste manifestări pot atrage după sine consecințe grave .

De menționat faptul că,în general toți indivizii ,care au suferit un abuz, au fost neglijați,abandonați sau au fost martori la alte violențe , au un risc crescut de a dezvolta afecțiuni psihice ,probleme emoționale sau abilități sociale deficitare.
Indivizii cu comportament violent prezintă tulburări în comportament social ca urmare a inadaptabilității acestora de a forma și păstra relații cu societatea,a incapacității de a respecta regulie existente,a lipsei sentimentului de vinovăție și o tulburare profund emoțională care stă la baza celorlalte fenomene .

I.4.Devianța comportamentală

Devianța este ansamblul conduitelor și stărilor pe care membrii unui grup le judecă drept neconforme cu așteptările,normele sau valorile lor și care în consecință riscă să trezească din partea lor sancțiuni.Personalitatea anormală ,patologică a unui criminal,poate săvârși violențe în raport cu posibilele motive pe care acesta consideră că îl are.

Comportamentul violent este însă,în mod fundamental un fenomen sociologic și nu unul psihologic pe care îl are un criminal.În acest sens,ea nu poate fi înțeleasă ca un fenomen sau ca un comportament detașat de un context social,neputând fi explicată doar din punct de vedere al trăsăturilor individuale sau al caracteristicilor ereditare.

Pornind de la principiul că orice individ are dreptul la un sistem de educare , în mod special și trebuie stimulat pentru a putea ajunge la un grad cât mai mare de independență , procesele psihice au un rol deosebit de important în activitatea acestuia deoarece se bazează pe faptul că reflectă realitatea deoarece drumul foarte lung pe care îl parcurge acesta este ,în esență,drumul umanizării sale.

Ca urmare,diversele manifestări exprimate în conduita indivizilor constituie un barometru deosebit de sensibil,pentru relevarea nivelului de conștiință pe care l-a atins în dobândirea sensului social al vieții precum și pentru indicarea gradului de gravitate a devierilor psihomorale contractate.

Concluziile desprinse de o serie de autori din cercetările devenite clasice ale lui Fris și Dunhan sunt următoarele:

●zonele de dezorganizare social,caracterizate de rupture legăturii familial,izolarea forțată a indivizilor,absența oricărei forme de control social și a posibilităților de comunicare furnizează cele mai mari procente de bolnavi psihici;

●anonimatul și izolarea reprezintă doi dintre cei mai importanți factori etiologici ai bolilor mentale;

●factorii ecologici (destrucția habitatului,acțiunea patogenă a cartierului) nu pot explica singuri incidența bolilor psihice ,fiind necesară o analiză combinată,ecologică și sociologică a etiologiei acestora;spațiul social,și nu spațiul geographic ca atare,este acela care determină comportamentul de tip pathologic.

Se înțelege că aceste concluzii sunt valabile doar pentru,,spațiul social, din societatea occidental,în țările socialiste umanizarea mediului și reducerea disproporțiilor dintre zone reprezentând o parte component a politicii de stat,la fel ca și ansamblul de măsuri elaborate în scopul prevenirii morbidității datorate bolilor psihice.

CAPITOLUL II
FACTORII AGRAVANȚI AI CRIMINALITĂȚII ÎN
LUMEA CONTEMPORANĂ

Pentru a dezbate pe larg , tema propusă , trebuie făcută o scurtă incursiune în factorii care vizează agravarea criminalității pe plan mondial.

Peste tot în lume,statisticile arată creșteri importante ale criminalității dar și marile eforturi pentru a-I face față.

Evoluții contemporane demonstrează pericolul criminalității pentru dezvoltarea social,dreptul cetățenilor de a trăi în securitate și, ca o consecință ,urgent.

Criminalitatea,ca fenomen social,prezintă multe laturi și aspect pe care știința criminologiei trebuie să le urmărească și să le cerceteze.

Un prim aspect este acela despre criminalitatea general,adică starea criminalității,existența și volumul ei.

Toate acestea trebuie surprinse și descries în spațiul și limitele unde se petrec,unde au loc,adică într-o țară,regiune ori oraș-sat și într-o anumită perioadă.

Totodată,pe lângă existența și volumul fenomenului,trebuie să se analizeze și să arate structura criminalității după valorile sociale periclitate,după obiect,adică părțile componente,grupele și felurile de crime sau infracțiuni din care se compune criminalitatea:

crime contra persoanei,

crime contra statului,

crime contra bunurilor,

proprietăți,

Aceste aspecte ale fenomenului criminal se exprimă numeric ,prin anumite cifre (absolute sau relative),cifre totale ori procente,indici.Cu privire la grupele și felurile crimelor-infracțiunilor,se va ține cont de lege.

Odată cu volumul și structura criminalității ,ale crimelor săvârșite,trebuie să se arate și numărul total și felurile persoanelor implicate în săvârșirea acelor crime,adică totalul populației penale,în scopul cunoașterii,pe lângă totalul de infracțiuni ,a totalului și felurile acestora.

Este necesar să se cunoască infractorii sau criminalii ,adică persoanele antrenate în acest fenomen social ,totalul acestora și felurile acestora după vârstă,sex și alte aspecte.

Cunoașterea categoriilor de infractori după vârstă ( minori,majori) și felurile infracțiunilor pe care le comit este deosebit de important.Tot așa este cu criminalitatea după sex ( bărbați,femei).

II.1.factorii favorizanți în viziunea O.N.U.

Deși există o bogată literatură consacrată acestui domeniu.vor rămâne valabil cei zece factori favorizanți ai delicvenței menționați în rezoluția celui de-al 8 –lea Congres al O.N.U consacrat prevenirii criminalității și tratamentul delicvenților care a avut loc în 1990 la Havana:

● sărăcia ,șomajul,analfabetismul,absența locuințelorbune și ieftine,sistemul de învățământ și de formare inadaptat;

●număr crescând de cetățeni fără perspectivă de inserțiesocială și agravarea inegalităților sociale;

●disocierea legăturilor sociale și familiale agravate printr-o educație parentală inadecvată,educație care face deseori dificile condițiile de viață;

●condițiile dificile pe care le cunosc oamenii care migrează spre oraș sau spre alte țări

●distrugerea identității culturale de origine, rasismul ,discriminarea care pot crea dezavantaje în planul social,al sănătății și al angajării în muncă;

●degradarea mediului urban,mai ales insuficiența echipamentelor colective în anumite cartiere;

●dificultățile,create de asocierea modernă ,de a insera corect oamenii în comunitate ,în familie ,în mediul de muncă,în școală și a se identifica cu o cultură;

●abuzul de alcool,de droguri și alte substanțe a căror dezvoltare este favorizată de factorii menționați mai sus;

●multiplicarea activităților legate de crima organizată,mai ales de traficul de droguri și de tăinuirea obiectelor furate;

●promovarea,mai ales prin mass-media,a ideilor și atitudinilor care sunt surse ale violenței ,inegalității și intoleranței.

II.2.Indicatori pentru o societate bolnavă

Uneori,lucrurile par atât de grave în domeniul criminalității încât impresia general este de dezntegrare social ,putând fi identificați numeroși indicatori de patologie social care pot diferenția două colectivități (popare).În lucrarea sa ,,IA Study of the Sick Society ,publicată în anul 1948,britanicul James Holiday propune cinci categorii de indicatori pentru o ,societate bolnavă,,.

Indici biologici medicali

●Discriminarea natalității;

●Creșterea alterărilor psihosomatice;

●Reducerea discriminării caracteristicilor sexual;

●Reducerea mediei de vârstă în grupurile afectate.

Indici economici și industriali

●Creșterea instabilității profesionale;

●Creșterea absenteismului (de la locul de muncă);

●Reducerea productivității individuale;

●Creșterea numărului de greve ;

Indici criminologici

●Creșterea delicvenței juvenile;

●Creșterea numărului de sinucideri;

●Creștera gradului de indiferență al opiniei publice față de delicte;

●Creșterea gradului de perversitate și gravitatea acestora;

Indici politici

●Emigrarea masivă;

●Apariția liderilor subversive ;

●Fragmentare social și politică ( destrămarea partidelor) și consolidarea naționalismelor regionale

Indici culturali

●Interesul crescând pentru aspecte primitive și visceral ( inclusive cele sexuale);

●Intensificarea intelectualismului și a planificării obsessive;

●Declinul credinței religioase,adică pierderea semnificației sensului și scopului vieți și destinului cosmic;

●Intensificarea activităților de derivație (.jocuri .distracții indecent,etc

Desigur ,există o multitudine de alți factori care contribuie la apariția și menținerea delicvenței și asupra cărora se poate inteveni dacă există voință politică și resurse suficiente:

●Distribuția inegală a bogăției ;

● Părinți prea tineri și care acordă prea mult timp câștigării banilor neglijând astfel educarea copiilor;

●Disciplină incoerentă sau excesiv de dură ;

● Eșecurile școlare ;

● Închiderea unor înteprinderi;

● Legături de vecinătate slabe;

●Angajarea masivă a femeilor în muncă

●Amplificarea posesiei de bunuri;

● Publicitatea care generează dorința și tentațiile;

● amplificarea posesiei de bunuri;

●publicitatea care generează dorința și tentațiile;

●ușurința plasării bunurilor furate sau a procurării armelor de foc;

●stilul de viațădelicvent adoptat de o minoritate.18

La aceștia se , mai adaugă factorii agravanți care , din păcate,sunt foarte răspândiți:

● deresponsabilizarea indivizilor datorită sărăciei;

● centrarea pe momentul prezent;

● convingerea că nu își pot controla viața;

●luptele pentru acapararea pieței alcoolului și a drogurilor ;

● infracțiunile comise de consumatorii de droguri pentru a procura bani;

● desensibilizarea oamenilor generată de etalarea violenței la televiziune.19

Studiile realizate în diverse țări au arătat că deși recidiviștii reprezintă doar 10 % din numărul total al delicvenților,ei comit aproximativ 70 % din infracțiuni.

Aprofundând investigațiile în ce privește această categorie ,s-a constatat că ei au avut frecvent o copilărie grea și au fost supuși la rele tratamente ,la școală au avut dificultăți ,au crescut în cartiere defavorizate în contact cu alți delicvenți.

De aici a apărut necesitatea de a identifica ,,markerii carierei infracționale,, pentru a putea lua în timp util măsurile necesare.

O explicație interesantă și de mare claritate privind dezvoltarea în timp a comportamentului criminal găsim la R.E.Tremblay și W.M.Craig,care ,inspirându-se din alți autori ne oferă modelele prezentate în schema de mai jos.

TREI MODELE TEORETICE ALE DEZVOLTĂRII COMPORTAMENTULUI CRIMINAL DIN COPILĂRIE PÂNĂ LA VÂRSTA ADULTĂ

A.MODELUL LINEAR SIMPLU (Gottfredson și Hirschi,1990)

B.MODELUL CĂILOR MULTIPLE (Loeber,1988,1990,1991)

C.MODELUL EFECTELOR CUMULATE (Zoshikawa,1994)

I I I

I I

II.3.Fazele actului infracțional

O bună înțelegere a mecanismelor delicvenței găsim și la David P.Farrington ,care ,integrand teoriile dezvoltării și cele situaționale, consider că actul infracțional este rezultatul final al unui process cu patru faze

Energizarea;

Direcționarea;

Inhibarea ;

Decizia

În prima fază,cea de energizare,individul dorește bunuri materiale ,un statut privilegiat printre cei apropiați și satisfacerea imediată a unor impulsuri ( excitația).

La acești factori, care acționează pe termen lung,se pot adăuga unii pe termen scurt precum plictiseala,frustrarea, furia sau consumul de alcool.

A doua fază,de direcționare spre infracțiune ,este dominată de factori negative,familie săracă,educație inadecvată,inteligență scăzută,mediu intellectual nestimulator,eșec școlar,dificultăți în găsirea unui loc de muncă-și ca urmare, individual poate allege metode antisocial de rezolvare a problemelor sale .

În faza a treia ,de inhibare pot apare elemente care să blocheze apariția conduitelor ,supravegherea de către părinți ,relații afectuoase cu cei din jur, dezacordul celor apropiați pentru proiectele sale infracționale ,pierderi majore scontate în cazul comiterii unei crime.

Dacă acești factori nu sunt sufficient de puternici ,apare faza a patra ,de luare a deciziei de trecere la act,care va fi condiționată ,la rândul ei,de calitatea ocaziilor întâlnite,de percepția costurilor și beneficiilor ,de absența stigmatizării și de probabilitatea subiectivă atribuită diferitelor rezultate urmărite.

În lumina ,celor de mai sus,criminalitatea gravă este constituită din totalitatea infracțiunlor sancționate de lege prin pedeapsa închisorii pe viață sau mai mare de 10 ani.

Se consider infracxțiuni sau crime grave,cele însoțite de pedepse de severitatea de mai sus,următoarele infracțiuni:

a.Unele crime contra siguranței statului :

de exemplu,infracțiunea de trădare ;

infracțiunea de spionj ;

infracțiunea de atentat ;

infracțiunea de subimare;

infracțiunea de acte de diversiune;

infracțiunea de sabotaj;

infracțiunea de complot.

b.crime contra persoanei:

omor

omor calificat

omor deosebit de grav

c.crime contra păcii și omenirii :

genocidul

tratamente neomenoase

crime

↓

În finalul prezentării sale , profesorul Farrington consider că ,,impulsivitatea,inteligența scăzută,proasta educație,familia cu comportament infracțional și privațiunile socio-economice,în ciuda interelațiilor lor,contribuie toate,independent,la dezvoltarea delicvenței,,.

Pentru a releva factorii de risc ce pot favoriza criminalitatea există,în principal,două abordări:

●studiile longitudinal realizate pe grupuri de copii urmăriți până la vârsta adultă ;

●studiile de victimizare bazate pe anchete privind frecvența și factorii care predispun la victimizare.

Toate aceste studii sunt precedante de analize calitative realizate în rândul unei populații specific care să confirme sau nu prezenta acestor factori.Iată o grupare a factorilor de risc specifici pentru:

a. copiii de orice vârstă

Sărăcia

Șomajul (mai ales în rândul tinerilor)

Locuință inadecvată

Excludere economic și social ( a părinților)

b.copii de 7-12 ani:

Anumite trăsături de personalitate (impulsivitate, hiperactivism

agresivitate)

Capacități reduse de abstractizare

Abilități cognitive deficitare

Abilități sociale limitate

c.viața de familie:

Control parental ineficace sau incoherent

Abilități parentale deficitare

Conflicte și violențe în sânul familiei

d.părinți sau frați de la nivelul dezvoltării sociale:

Diverse forme de excluziune sau discriminare

Inegalități între sexe

Cultură a violenței.

În sensul celor arătate,Asociația Americană de Psihologie,preciza:,,Absența controlului parental se află printer variabilele cele mai puternice pentru a prezice dezvoltarea comportamentelor problematice și a delicvenței.Părinții care încurajează comportamentele negative și aggressive ale copiilor lor și care nu-I învață metode non-violente de rezolvare a problemelor sociale,contribuie la dezvoltarea interacțiunilor familial coercitive și a comportamentelor antisocial ulterioare ,,.

CAPITOLUL III

STATUTUL EPISTEMOLOGIC CRIMEI

Cunoașterea crminalității după gradul de gravitate este la fel de important ca și celelalte aspect amintite pe parcursul acestei lucrări.

În general,în literature de specialitate (dreptul penal și teoria criminologică ca și în practica penală criminologică),se menționează următoarele forme ale criminalității după gravitate:

●Criminalitatea gravă- este totalitatea infracțiunilor sancționate de lege prin pedeapsa închisorii pe viață sau mai mare de 10 ani;

●Criminalitatea de gravitate mijlocie.Această formă de criminalitate este format din infracțiuni care se pedepsesc cu închisoare mai mică de 10 ani;

●Criminalitate mijlocie.Acesta este grupul infracțional cel mai numerous.

Problema locului criminologiei în sistemul științelor a reprezentat uneori,un subiect de controversă între specialiștii din acest domeniu care au pledat în favoarea ,ori împotriva caracterului autonom al acestei discipline.

Unii au considerat că ea este auxiliară fie sociologiei,fie științelor juridice.Alții,dimpotrivă,au dezvoltat o imagine ,,imperialistă,, a criminologiei ,căreia i-au subordonat discipilinele de contact.

Clarificarea teoretică a obiectului,scopului și funcțiilor criminologiei permite reliefarea aspectelor epistemologice care deosebesc și care apropie această disciplină de alte științe care studiează criminalitatea .

Criminalitatea nu este numai un fenomen social cu profunde rădăcini în istoria și evoluția umanității;ea este în primul rând un fenomen individual ce cuprinde faptele indivizilor care ,cu vinovăție, săvârșesc acțiuni oti inacțiuni care prezintă ppericol social,fapte interzise de lege .

Studiul crimei ca act,individual ridică o serie de problem între care cea mai important vizează cauzele care determină săvârșirea faptelor antisociale .

Clasificarea etiologiei actului infracțional presupune relevarea rolului personalității infractorului,a situației concrete de viață în care se săvârșește fapta antisocial și a mecanismelor psihologice care permit procesul complex al trecerii la comiterea actului interzis de legea penală.

Această problematică este rezultatul concepției conform căreia fapta social,la fel ca și fapta licită,este rezultatul unui proces de interacțiune dinamică,dialectică între personalitatea individului și situația concretă de viață.27

În consecință etiologia crimei ca act individual poate fi situată fie în planul personalității infractorului,fie în domeniul relevanței situației concrete de viață ,fie în planul conjugării dinamice dintre cele două elemente enunțate anterior .

În criminologie ,teoriile care abordează etiologia infracțiunii acordă valori diferite rolului acetor factori .

Astfel,teoriile grupate în orientarea bio-psihosociologică pun accentual pe importanța personalității infractorului ,situația precriminală nefiind decât ,,o circumstanță care declanșează sau precipită săvârșirea actului ,punând în valoare trăsături individuale care s-ar fi exprimat oricum,mai devreme sau mai târziu,,.28

Pe de altă parte, teoriile sociologice acordă o importanță deosebită situațiilor precriminale,considerând că între personalitatea infractorilor și aceea a noninfractorilor nu există deosebiri decât în măsura în care factorii de mediu au determinat apariția personalităților discordate,deviante,antisociale.

III.1.Criminologe-criminalistică

Considerată drept știința metodelor tehnice și tactice de investigare a faptelor penale și de asigurare a stbilirii identității făptuitorului, criminalistica intervine după producerea infracțiunii și se limitează la probarea vinovăției infractorului .

Prin comparație,sfera criminologiei este mult mai largă,vizând fenomenul infracțional în complexitatea lui, iar pe infractor în contextual său social și al evoluției către ,,starea periculoasă ,,și ,,trecerea la act,,.

În consecință,în timp ce criminalistica răspunde la întrebarea,,cum, s-a produs actul infracțional,criminologia răspunde la întrebarea,,de ce ,, s-a produs el.

În privința sferei măsurilor de intervenție,criminalistica acționează preventive prin perfecționarea mijloacelor și metodelor care vizează stabilirea identității infractorului și probarea vinovăției acestuia,fiind o disciplină factuală.

Raporturile dintre criminalistică și criminology sunt vizibile,mai ales, planul schimburilor științifice.

Criminologia oferă criminalisticii date care să ajute la perfecționarea metodelor proprii de identificare și cercetare ,iar criminalistica furnizează criminologiei informații utile studiului descriptive al infracțiunilor și infractorilor.

Această colaborare a justificat,de altfel,crearea Societății Române de Criminologie și Criminalistică.

III.2.Criminologe-știință penitenciară

Voi începe acest subcapitol în al cita pe Dr.Gheorghe Florian , ca menționa în cartea sa Psihologia Penitenciară următoarele;Privind în urmă cu 25 de ani de când sunt psiholog în sistemul penitenciar românesc,constat că înțelegerea acestei instituții și a oamenilor care o populează a implicat abordări venind dinspre psihologie,drept,criminologie,

psihiatrie,sociologie,pedagogie și nu în ultimul rând,dinspre etică și filozofie,,.

În societatea modernă privarea de libertate este privită ca un nucleu social care influențează întreaga evoluție de viață a deținutului punându-și amprenta pe întreaga sa personalitate deoarece este o realitate cunoscută că penitenciarul are rolul de a pedepsi și în același timp de a reeduca faptele antisociale.

Fenomenologia penitenciară se prezintă specialistului în probleme umane ca un întreg ce solicită rezolvări globale și într-o perspectivă lungă de durată:tot ce se întâmplă aici este un spectacol permanent în care toți-personal și deținuți-sunt în același timp și actori și spectatori,marcați profund de faptul că sunt într-un univers al așteptării închise,în care marele supliciu este timpul.

Trimiterea în închisoare a infractorilor afectează în fiecare an sute de mii de oameni din fiecare țară – familie, rude, prieteni, victime, instituții în care aceștia lucrau sau au produs daune.

Cu toate acestea, penitenciarul rămâne o instituție utilă și deci, prezentă în societate și un mijloc privilegiat de reacție împotriva infracțiunilor, prin cele două funcții ale sale: custodială și educativă.

Univers fascinant și revoltător în egală,măsură penitenciarul este o lume în permanentă implozie psihologică:coordonatele de existență sau crima,eșecul,patologicul,stresul, disperarea,neputința.

De aceea,fenomenologia umană a închisorii pare mai potrivit să fie povestită,prezentată panoramic,cu toate umbrele și luminile care,greu de crezut,există!

Penitenciarul oferă totuși puține motive de optimism,pentru că deseori prilejuiește experiențe autentic umane,în care-cel puțin pentru unii deținuți-lumea valorilor este repusă în ordinea firească.

În literatura de specialitate s-a afirmat că detenția indivizilor, în comun are un impact negativ asupra procesului de reeducare, datorită stării morale care se creează la colectivele de deținuți.

Un comportament poate fi considerat ca violent sau chiar criminal din punct de vedere al legii și al dreptului,dar va apare imediat o dificultate majoră.

Ceea ce caracterizează actul violent sau agresiv ,în sine, este faptul că el nu a cedat niciunei norme ,că nu a recunoscut importanța nici a celor morale,nici a celor juridice

Dacă justiția înseamnă doar aplicarea legilor și pedepselor,ea va fi forțată să trateze inadaptații într-o manieră inumană.

Sistemul penitenciar a reprezentat un pas înainte pe calea umanizării executării pedepsei.

Acest sistem consta în faptul că atât ziua cât și noaptea condamnații erau încarcerați și lucrau în comun. 29

Gheorghe Florian,- Prevenirea criminalității-Teorie și practică- ,pg.143,2012

El prezenta avantajul economicității și simplității, ceea ce a determinat extinderea lui în majoritatea țărilor lumii, unele elemente ale sale aplicându-se și în prezent.

Cu toate avantajele sale, sistemul detenției a fost adesea criticat invocându-se efectele negative ale promiscuității în penitenciarecontribuind la contagiunea morală și fizică a dețiunuților.

În literatura de specialitate s-a afirmat că detenția are implicații negative asupra procesului de reeducare, datorită stării morale care se creează la colectivele de deținuți,penitenciarul constituind,după unii autori școala de pregătire a crimei prin perfecționarea calităților criminale ale deținuților deoarece în regimul de detenție, se făceau planuri pentru săvârșirea de noi infracțiuni, se pregăteau evadări, deținuții primari erau corupți de recidiviști etc.

Desigur că deosebirile între criminology și știința penitenciară sunt atât de evidente încât nu se pot crea confuzii.Delimitările provin,în special ,din amploarea obiectului de studiual criminologiei .

Prin comparație ,cele două științe se întâlnesc doar pe ternul preocupările commune cu privire la infractor,la tratamentul și resocializarea acestuia.

Întreaga activitate științifică realizată în penitenciare a constituit pentru criminology un important rezervor de date utile aprofundării cunoașterii specific .

Informațiile și concluziile științei dreptului execuțional penal ,integrate de criminologie în teoria metodelor și măsurilor preventive și terapeutice servesc la îmbogățirea patrimoniului științei criminologiei,la realizarea funcției sale practice.

III.2.Criminologe-sociologie penală

Sociologia penală,la fel ca antropologia criminologică și psihologică criminologică,este ,un obiect de studiu asemănător (dar nu până la identificare) cu criminologia.

Ea studiază condiționarea și implicațiile sociale ale criminalității, câmpul și structura relațiilor sociale în care dreptul penal are vocația să inteervină ,problematica realităților sociale anterioare și contemporane procesului de elaborare ,aplicare și organizare a executării sancțiunilor de drept penal,precum și problematica conștiinței populației cu privire la fenomenul criminalității și la acțiunea social de apărare împotriva acestuia ,factorii socio-culturali și influența lor în determinarea naturii și cuantumului acțiunii antiinfracționale ,costul acestei acțiuni,etc.

Cercetarea sociologică și cea criminologică sunt autonome , completare și convergenteEle sunt autonome deoarece dispun de un obiect propriu de activitate ,metode tehnici de cercetare proprii.

Sunt complementare deoarece,,se susțin reciproc în planul cercetării științifice ,iar rezultatele cercetărilor se completează reciproc,cele două științifice își împrumută reciproc își împrumută reciproc noțiuni ,concept ,principia și reguli teoretice și metoodologice ale procesului vieții sociale,, ,ale cercetării fenomenului infracțional în special.

Criminologia rămâne o știință general despre criminalitate,pe când sociologia penală a evoluat către criminologie sociologică care studiază fenomenul criminalității într-o viziune sociologică.

În științacriminologiei,în problema dinamicii criminalității în spațiu,s-a dat și se dă o atenție tot mai mare criminalității urbane și apoi criminalității rurale.

Idea criminalității urbane,deosebită de criminalitatea rurală,a pornit de la faptul că în țările în care s-au înregistrat creșteri massive ale criminalității,acestea se datoresc,îndeosebi,creșterii criminalității în orașe,îndeosebi în marile orașe.

S-a creat supoziția că la oraș apar mai mulți factori și condiții criminoge,care trebuie cunoscute.

Ca noțiune,criminalitatea urbană reprezintă totalitatea infracțiunilor săvârșite în centrele urbane.

Această criminalitate înseamnă,înprimul rând,totalul criminalității judecate,spre deosebire de criminalitatea sesizată,precum și formele acesteia după natura ei.

Cu privire la criminalitatea urbană,în cercetările effectuate,aceasta s-a calculate având în vedere mărimea orașelor după mărimea populației,socotindu-se numărul condamnaților la 100 000 de locuitori.

CAPITOLUL IV

COSTURILE CRIMINALITĂȚII

IV.1.Statistici privind criminalitatea

Deși noțiunea de infracțiune este înțeleasă după epoci,culture și categorii profesionale,statisticile oficiale nu reflectă corectrealitatea decât rareori:sunt preferate marile categorii de infracțiuni și doar subcategoriile statistice care au o incidență marcată asupra sentimentului de securitate al populației.Deseori,utilizatorii abordează statisaticile așa cum un bețiv folosește un lampadar:întâi pentru a se sprijini și apoi pentru a face lumină.

Există o serie de dificultăți care explică limitele statisticilor privind criminalitatea ,întocmite de diverse instituții :

●absența definițiilor precise

●confuzii între infracțiunile communicate la poliție și cele constatate de ea

●asimilarea într-o singură categorie a delictelor de același tip dar de gravitate diferită

●existența unor categorii reziduale importante

●absența statisticilor privind victemele

●faptul că victimele nu reclamă în mod egal infracțiunile

Desigur ,evoluția valorilor societății,modifică în timp procentul denunțurilor,iar atunci ,,când apar noi forme de violență (bande,violență rasială),este vorba de o reală deteriorare a vieții urbane.

De aceea sunt atât de necesare statistici de calitate,dar și cercetări profunde asupra criminalității ,motivate și de faptul că,,statisticile judiciare înregistrează funcționarea unei instituții și nu raporturile indirect și foarte complexe cu fenomenul real al delicvenței,,.

În ultimii ani se constată o schimbare semnificativă atunci când se apreciează evoluția și structura criminalității:o lungă perioadă aceasta era evaluată după numărul persoanelor care executau pedepse private de libertate,apoi după numărul infracțiunilor înregistrate de către poliție iar în present,prin studii realizate pe grupuri de populație privind dimensiunile victimizării

IV.2.Costurile ale criminalității

Evoluțiile din ultimii ani privind amploarea și structura criminalității,au impus abordarea acestui fenomen social la cele mai înalte nivele de decizie.

A devenit clar pentru toată lumea că noul model social trebuie să abordeze matur și amplu fenomenul criminalității cu tot ce decurge din acest lucru-magistrați,specialiști,polițiști,penitenciare,mijloace tehnice și desigur,strategii eficace de prevenire.

Costurile criminalității sunt enorme în orice țară și înțelegerea structurii acestora va impune odată în plus urgența găsirii unor măsuri eficace de prevenire și controlul acesteia.

În general,evaluarea costurilor criminalității implică atât de multe elemente,încât o estimare precisă este aproape imposibilă.

Astfel,un prim element al acesteia îl constituie costurile angajate de stat pentru funcționarea instituțiilor direct implicate în represiunea criuminalității:

poliția,jandarmeria,

parchetele ,tribunalele,

penitenciarele.

În al doilea rând figurează cheltuielile determinate de instituțiile implicate permanent în prevenirea criminalității-

gardieni publici,

protecția victimelor,

ptotecția martorilor

probațiunea

centrele de asistență a copiilor în dificultate

anumite strusturi specializate din poliție și jandarmerie.

La toate acestea se adaugă asigurarea securității în cele mai diferite situații:

firmele pentru pază și transportul valorilor

serviciile de pază din marile magazine

asigurările contra furturilor de aztomobile

sistemele de alarmă

casele de ban

Ultimul mare capitol al pierderilor generate de criminalitate și care sunt plătite,într-un fel sau altul,de stat,de o parte a cetățenilor,de victim sau de familiile acestora,are o componență de mare diversitate:

●Costurile legate de moartea unor cetățeni victim ale agresiunilor criminale

●costurile îngrijirilor medicale în cazul unor vătămări corporale inclusive cele determinate de accidentele rutiere

●costul furturilor din automobile,magazine

●costul incendiilor provocate

●costul fraudelor economice și fiscal

●costul fraudelor vamale

●costul revoltelor și cel al tulburării ordinii publice

●costul expertizelor de orice natură plătit de cetățenii sau instituțiile implicate în procesele penale.

Această prezentare general este desigur impresionantă:criminalitatea ează semnificativ bunăstarea unei populații,iar soluțiile nu sunt ușor de găsit.Câteva comentarii se impugn atunci când abordăm costurile criminalității.

Există costuri a căror contribuție la prevenirea sau înlăturarea consecințelor actelor infracționale este evident și care variază de la un an la altul la alltul după amploarea fenomenului :

●avem în vedere pentru exemplificare iluminatul public

●serviciile medicale de urgență

●instituțiile care se ocupă cu verificarea calității produselor alimentare,a mediului sau cu calitatea construcțiilor de locuințe

De asemenea,există un comerț clandestine și servicii aducătoare de mari profituri pentru lumea interlopă,care sunt greu de cuantificat în termenii prejudiciilor sociale:

proxenetism

traficul de persoanetraficul de stupefiante

întotdeauna rămân cunoscute adevăratele dimensiuni ale criminalității:cifra infracțiunilor consemnate de poliție va fi mereu mai mică decât cea a infracțiunilor trăite afectiv de oameni.

IV.3.Drama victimelor

Controlul criminalității este o problemă care nu poate fi lăsată doar în seama statului :instituțiile,comercianții,școlile ,părinții și toți locuitorii unei comunități,trebuie să-și ia măsurile necesare pentru a nu se expune la infracțiuni.

Aceasta,chiar dacă,,îndatorirea principal a guvernului este aceea de a proteja viețile și proprietățile tuturor cetățenilor și deci,prin extindere,a reduce posibilitatea ca cetățenii să devină victim ale infracțiunilor.

Observăm că s-a produs o mportantă schimbare :d l poziția în care publicul așteapă s fie protejat de către instituțiile statului la implicarea activă a tuturor cetățenilor în a face față amenințărilor criminalității.,,………la ora actual putem observa tot mai mult că prevenirea criminalității a devenit,cu toate intențiile și scopurile ,nimic altceva decât prevenirea victimizării.

Motivele pentru care victimele se adrsează poliției sunt diverse:

55 % își doresc bunurile înapoi;

45 % vor ca făptuitorul să fie prins

36 % vor ca cel vinovat să fie lipsit de drepturile sale cetățenești.

Atunci când victimele nu se prezintă la poliție pentru a face plângere,31% motivează această atitudine prin faptul că infracțiunea nu o consider gravă,21% că poliția nu ar mai putea face ceva,iar 16 % că,oricum poliția nu va face nimic.

Când este vorba de infracțiunile cu violență,mai puțin de jumătate din femeile victim care au raportat incidentele la poliție ,au fost mulțumite de modul de soluționare.

Procesul de refacere presupune o reorganizare la nivelul personalității victimei astfel încât aceasta să depășească situația traumatizantă.

Pentru a se recupera,victimele au nevoie de satisfacerea unor trebuințe precise :

●nevoia de compensație material și financiară pentru pierderile suferite ;

●nevoia de informații,de răspunderi la întrebări devenite fundamentale :ce s-a întâmplat ? de ce mi s-a întâmplat mie ? de ce am reacționat în acel mod ? de ce fac ceea ce fac de atunci încoace ? cum ar fi dacă s-ar întâmpla din nou ? ce semnificație are acest eveniment pentru mine,pentru vmea despre lume,pentru viitorul meu ?;

●nevoia de ocazii pentru a-și povesti experiența și a-și valida emoțiile pe care le încearcă (mânie,durere,frică,dezorientare);

●nevoia de o amplificare a forței sale în a-și controla viața,de a avea din nou încredere în cei din jur și în modul său de viață;

●nevoia de a ști că se află în siguranță,că s-a făcut ceva ca acest lucru să nu se mai întâmple nimănui;

●nevoia de dreptate realizată de instituițiile justiției,care are un rol decisive în găsirea unui nou sens în viață și reinstaurarea sentimentului de apartenență la comunitatea sa.

Remarcăm astfel cât de important este pentru victim sprijinul primit de la rude ,prieteni,colegi dar și la instituții și specialiști care oferă consiliere și îngrijire într-un mod professional.

În acest context, sprijinul acordat se transformă într-un adevărat moderator al stresului traversat,având trei component foarte importante pentru refacerea persoanei aflate sub îngrijire :

●sentimentul de a fi în grija cuiva;

● convingerea celui în cauză că este iubit și stimat dincolo de tot ce I s-a întâmplat ;

●sentimentul că aparține unei rețele sociale în care există relații reciproce;

În tot acest process,rolul specialistului este hotăr’tor deoarece el trebuie să gestioneze și modul cum persoanele din ambianță percep dificultățile și nevoile de ajutor ale victimei,faptul că ea nu poate face față singură problemelor sale.

Astfel,detinatarul poate considera ajutorul o amenințare pentru prețuirea de sine,o confirmare a propriei neputințe și poate să trăiască un sentiment de vină sau să se simtă obligat față de cei ce-l ajută.

Dar ajutorul acordat victimei are efecte benefice și asupra celui care-l furnizează,fie rude ,fie prieteni,specialiști sau comunitatea din care face parte aceasta.

Astfel,cel care ajută resimte o competență interpersonal înaltă,învață strategii de schimbare lucrând cu ceilalți,se bucură de recunoștință pentru rolul său,găsește idei pentru a face față stresurilor vieții,are un sentiment mai puternic că stăpânește ambianța și problemele sale.

CAPITOLUL V

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

V.1.OBIECTIVE TEORETICE

V.1.1.Obiective generale

Obiectivele generale acestei lucrări au fost :

●Formarea capacității de integrare la viața socială a criminalilor aflați în detenție ;

●Necesitatea unei strategii de prevenire

●Prevenirea recidivelor .

V.1.2.Obiectivele cercetării

Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece monitorizarea în permanență a criminalilor care au comis crime,a jucat și joacă un rol deosebit de important în viața socială a acestora și trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode din ce în mai perfecționate care vizează menținerea și reducerea acestora într-o stare psihică satisfăcătoare.

În această idee obiectivele lucrării au fost :

●consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei propuse și nivelul la care se află cercetările în domeniu ;

●stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;

●redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetării în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;

●îmbunătățirea statusului emoțional al indivizilor criminali,pentru a evita pe viitor conflictele violente și aggressive,care pot degenera în recidive;

●ameliorarea funcției de coordonare și control a criminalilor;

●identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să fie evaluată imaginea și stima de sine a criminalilor;

●administrarea evaluării individuale în rândul criminalilor;

●pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe integrarea socială și pe creșterea nivelului respectului de sine a crimminalilor proveniți din diferite medii sociale.

V.I.3.Obiective practice

Am ales această temă pentru lucrarea mea ,deoarece, pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile ale unei implicări profesionale și satisfacția indivizilor criminali ,proveniți din diferite medii sociale și îndepărtați de mediul lor ,prin reținerea în regim de detenție ca urmare a infracțiunilor comise de aceștia.

O altă motivație care a contribuit la alegerea acestei teme a fost ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate care-i vizează pe criminali ,ținând cont de faptul că aceștia au comis crime din diferite motive ,mai mult sau mai puțin concludente. .Astfel motivele acestei lucrări sunt :

●Studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a identifica criminali ,neadaptați cu regimul de detenție;

●Analiza diferențelor între datele de referință, existente în literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu ;

●Realizarea evaluării inițiale;

În urma interviurilor, situația impusă mi-a permis să utilizez metoda observației participative și să analizez cu mai multă atenție și mai mult interes aspecte ușor de evitat și întâlnite des lacriminali ,care sunt marginalizați de societate ,chiar și atunci când aceștia și-au ispășit pedeapasa prin ani lungi de detenție.

Pentru atingerea obiectivelor am stabilit următoarele tematici:

●Interviurile și discuțiile care au contribuit din plin la consilierea indivizilor care au comis crime,pentru a afla motivele ;

●Sprijinul oferit de forurile administrative,în vederea integrării criminalilor la regimul detenție ,sau după caz la viața socială;

●Reducerea și evitarea cât mai mult a faptelor criminale;

●Creșterea nivelului de integrare și adaptare la viața social ,după ce au ispășit anii de detenție ca urmare a unei fapte criminale;

●Intensificarea activității de supraveghere și control din partea personalului supraveghetor și a forurilor care trebuie să se ocupe cu integrarea criminalilor în societate ,în vederea prevenirii recedivelor.

V.2.Ipoteza lucrării

Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus că:

● în general , criminalii au o imagine de sine negativă mai accentuată;

Ipotezele de lucru (operaționale) care m-au orientat în analiza cantitativă a răspunsurilor participanților au fost:

●Izolare și marginalizare din cauza diferențelor sociale ( intervine diferența dintre criminali cu pedepse mai mari și criminali care provin din familii cu comportament normal având pedepse mai mici).

●Dependența criminalilor care provin din diferite medii antisociale cu grad delicvent crescut;

●Implicarea administrației și a supraveghetorilor în problemele criminalilor pentru a aplana conflictele poate constitui o altă ipoteză elocventă .

V.3.Motivele cercetării

Motivele cercetării , criminalilor comise de deținuți au fost multiple:

●în primul rând agresiuni exercitate asupra altor persoane din varii motive;

●decăderea deținuților criminali, din drepturi,în urma căruia unii au generat conflicte violente și aggresive ,ajungându-se de multe ori la violențe ,și chiar crime;

●Crime sau tentative de crimă între deținuți;

De menționat că deținuții cercetați au comis crime pentru care s-a încercat integrarea și adaptarea lor în regimul de detenție,sau după caz,integrarea lor la viața social după ispășirea pedepsei.

La o primă întâlnire cu grupul de deținuți ,care au comis crime ,s-a urmărit observarea și evaluarea unor aspecte comportamentale violente și cognitive.

Pe lângă simptomele specific deținuților criminali,unii din ei prezentau o serie de tulburări de comportament specifice.S-a încercat intervievarea și consilierea lor prin alte metode.

În urma cercetărilor efectuate am constatat că deținuții care au comis crime formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea nevoilor este diferită de la un deținut la altul.

V.4.Metodele de cercetare

Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării subiecților și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:

Metoda documentării teoretice .Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile deținuților care au comis crime pentru a afla motivul ce i-a determinat s[ recurg[ la astfel de fapte.

Metoda anchetei s-a desfășurat pe baza observației fișelor în care erau stipulat delictele comise de deținuți ;

Metoda observației a constituit una dintre mijloacele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei;

Metoda experimentlă .Experimentul constă într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce prelucrează atât fapte provenite din observație cât și din teste.Experimentul a presupus o stare activă a de’inu’ilor care au comis crime și a implicat o activare metodică care a fost orientată spre un scop precis de verificare a ipotezei .

V.5.Desfășurarea cercetarii

Cercetarea s-a efectuat sub forma interviului în care am urmărit particularitățile faptelor care au degenerat în conflicte spontane urmate de reacții violente care au dus la crime,și deformarea mesajului în procesul transmiterii lui între deținuți și influențele avute asupra lor.

Am folosit un eșantion format din deținuți,din penitenciarul cu condamnări mari pentru crime comise din diferite motive.

Faptul că primul deținut din serie are vârsta cea mai înaintată și principala sa trăsătură de personalitate este interpretativitatea,își pune puternic amprenta pe mesajul elaborat și transmis.

Reducerea cantitativă și calitativă a mesajului este evident,precum și influența particularităților psihologice,mai vizibilă decât în cazul bărbaților.

De asemenea,finalul povestirilor ,redate de femei ,este mai elaborat decât în cazul bărbaților,iar accentul pus pe stările afective ale personajelor din fotografie este deosebit de marcat.

Implicarea sufleteacă în cele povestite de deținuții care au comis crime este o altă caracteristică a acestora,care îi diferențiează de deținuții cu pedepse mai mici,dar au făcut fapte minore în alte conjucturi.

Cu ocazia interviurilor a rezultat că pentru deținuții care au comis crime este mai important să comunice pentru a-și umple timpul,pentru a evita stările conflictuale pe care de multe ori nici ei nu le doresc dar sunt forțați de împrejurări ,deși recunosc că viața în penitenciar i-a făcut să se transforme în oamenii care nu erau înainte de detenție.

Recunosc că pentru ei viața și gândurile lor suferă grade de comparație:înainte de detenție și după detenție,înainte de a comite crima și după ce au comis-o ,pentru că acum totul este diferit,trebuie mereu să fie atenți la tot ce se întâmplă în jurul lor , de multe ori sunt nevoiți la violență să răspundă cu violență,sau din lipsuri să recurgă la furturi,ceea ce pot duce alte stări conflictuale violente.

Plăcerea de a transmite mesaje, conduita ca și când ar participa la un joc relevă faptul că funcția limbajului de evaziune (cel puțin simbolică) din mediul frustrant,este mai accentuat în cazul deținuților foarte violenți,care au comis crime înainte de a fi supuși regimului de detenție.De altfel frecvența reveriilor nu își are loc în rândul deținuților criminali.

Deținutul nr.1.-S.Z-50 de ani,muncitor,4 clase,nerecidivist,de 11 ani în penitenciar,condamnat la 20 de ani pentru omor.

Caracterizare psihologică:realism îngust,labilitate afectivă diminuată, mare nevoie de sprijin,prezintă neâncredere excesivă,,se adaptează greu,crede că toți deținuții din jur îi vor răul,interpretativitate,nevroză accentuată,nu are teamă de nimeni , și crewed că numai el singur își poate face dreptate atunci când este neândreptățit.

Relatare :Ne aflam într-o cameră,10 bărbați.Aicea e un complot.E și un șef al lor.E o hartă pe perete.Pe masă există băuturi și diferite fotografii care arată scopul lor pe care vor ei să îl aplice sau să-l execute mai bines pus.

Unul dintre indivizi,e dezorientat probabil de hotărârea și de planul acela pe care îl explică șeful bandei.Ceilalți sunt toți atenți,privesc planul și ordinul șefului.

Părerea de rău pentru tot ceea ce fac ,nu se vede așa de bine reușită,deoarece întotdeauna există cineva care trebuie să arate,să zicem organelor în drept,legii,ce vor să facă acești oameni care nu se încadrează în programul de detenție și părerea mea este că nu vor reuși și nu vor putea să execute spre exemplu să se impună în fața altor deținuți cu pedepse mult mai mari și mult mai violenți decât ei.

Repet nu cred că le va reuși planul,dar sunt convins că ei vor fi mereu cu garda sus și pregătiți mereu să se apere în cazul în care cineva atentează la viața lor.Recunosc că și eu aș face la fel.

Dacă cineva va vrea să îmi facă rău , niciodată nu voi ezita să nu ripostez.Ce dacă sunt condamnat pentru omor , o mai fac odată , nu mai am nimic de pierdut . Tot ce am avut ,am pierdut în momentul când am fost arestat,în momentul când toți ai mei m-au renegat , în momentul când fiica mea mi-a spus că niciodată nu mă va mai recunoaște de tată,iar părinții mei au murit de durere.

Cu alte cuvinte,eu consider că până mor , penitenciarul este casa mea ,așa că nu contează dacă atunci când e cazul devin violent. Vreau să trăiesc ,și dacă va fi necesar , da voi fi violent cu acela care îmi va vrea răul.

Deținutul nr.2-K.A-27 de ani,fără meserie,11 clase,nerecidivist,de 5 ani în penitenciar,condamnat la 15 ani pentru omor (soția).

Caracterizare psihologică:vede totul în roz,infantilism,se lasă influențat de detalii,labilitate psihică,frecvente reverie (este convins că la tot pasul îl așteaptă primejdii) se lasă în voia sorții,fire ambițioasă și violent,simte nevoia să-și impună mereu punctual de vedere.

Relatare :Nu îmi pare rău că mi-am ucis soția ,merita să moară pentru că m-a părăsit pentru cel mai bun prieten al meu,singurul lucru de care îmi pare rău este băiatul meu pe care îl crește statul.

Știu că dacă mă comport bine ,voi ieși mai devreme ,ca să îmi pot lua băiatul de la stat,dar de multe ori situațiile devin inevitabile iar momentele când mă enervez devin și mai inevitabile.

Trăiesc cu speranța că într-o vzi viața mea va fi altfel decât a fost înainte de a-mi omorâ soția și decât este acum.

Sunt convins că pentru familie și pentru societate sunt un caz pierdut , dare eu continui să cred că într-o zi totul va reveni la normal iar eu îmi voi găsi liniștea sufletească pe care o aveam înainte de a face crima .

Mulți îmi pun întrebarea ce am simțit în momentul când am uciso,ținând cont că ne cunoșteam de foarte mulți ani .

Sincer în acel momemt am simțit gustul amar și dublu , al trădării și din partea prietenului și din partea soției .În momentul acela nu am mai gândit nimic ,decât am acționat cu o simplă lovitură de topor .

Deținutul 3.-B.C.- 40 de ani,fără meserie,10 clase,nerecidivist,de 17 ani în penitenciar,condamnat la 25 de ani pentru omor .(Recunoaște cu nonșalanță că și-a ucis părinții pentru că nu au împărți averea și bunurile în mod corespunzător între el și fratele lui.Spune râzând că meritau să moară).

Caracterizare psihologică:Tip extravertit,se supraapreciează, se teme de boli,prezintă neîncredere,anxietate, nevroză excesivă, tendințe interpretative accentuate ,este convins că toată lumea vrea să-l omoare .

Relatare :Fapta pe care am comis-o s-a petrecut iarna de sărbători,într-o căsuță mică unde ne aflam un grup de mai multe personae .La un moment dat , tata , după ce a băut mult , mi-a spus că degeaba muncesc cu el pământurile și degeaba vreau să rămân cu el în casă că tot nu îmi va da niciodată mai mult decât mi-a dat . Adică doar 1 hectar de vie .

Și tot el mi-a spus că toată averea și munca și pământurile lui le va da fratelui meu avut cu o altă femeie,pentru că pe el îl iubește mai mult , iar pe mine din cauza mamei mele care la acea dată se afla și ea în casă , mă urăște mult .

Ș-așa eram supărat pe amândoi penâtru că ,cu o toamnă înainte vroiam să mă însor cu o fată de la noi din sat care îmi purta pruncul , dar ei atât de răi au fost că nu au vrut-o ,au bătut-o și au gonit-o ,până când ea mai slabă de înger a pierdut copilul și a și plecat din sat și nu i-am mai dat de urmă.

Dar recunosc că îmi era tare dragă , iar pe ei din momentul ăla , recunosc că i-am urât . Și cu toate astea tot am tăcut și am îndurat toate ocărele lui. Și ea mă mai ocăra din când în când mai ales când era băută. Dar el era și mai rău.

Și cum vă spun ,în seara când s-a petrecut fapta ,recunosc că eram băut , dar mi s-au adunat atunci în minte tot răul și chinul pe care l-am îndurat lângă ei o viață întreagă,nu am mai putut suporta ,am luat toporul și i-am lovit pe amândoi în același timp.

A doua zi la poliție când m-am trezit am aflat ce am făcu și recunosc și acum după 17 ani că nu îmi pare rău decât că mi-am petrecut tinerețea aici .Dar de ei nu îmi pare rău.Aici nu mi-a fost ușor .Trebuie să fii mereu mai tare și mai bun la bătaie decât alții dacă vrei să supraviețuiești.Dacă nu ești un om terminat.

Deținutul.4.-P.M.26 ani , muncitor,8 clase ,recivist,de 9 luni în penitenciar,condamnat la 10 ani pentru omor din culpă.

Caracterizare psihologică:tendință de a nu se sacrifica ,nu este obișnuit să piardă,nu este obișnuit să renunțe,exploatează imediatul,tip impulsive,agresiv ,violent față de cei din jurul lui,are moment de depresie,psihastenie,sintome isterice (plânge),pronunțat sentiment al limitelor,se adaptează greu,tendințe interpretative ridicate.

Relatare: Fapta pe care am comis-o ,vă spun fără regret că nu îmi pare rău . L-am omorât pe un amic de-al meu de la mine din sat pentru că m-a mințit .

Mi-a spus că mă duce la muncă în Germania în agricultură,dar acolo nu am știut că era în cârdășie cu patronul,mi-a luat actele ,pașaportul și puținii bani rămași , și m-a lăsat pe mâna neamțului care mi-a făcut viața un calvar .

Munceam 12-14 ore pe zi doar cu apă fără mâncare și păzit de câini și paznici ca să nu fug.Așa m-am amârât 6 luni ,până când am reușit să fug.Am făcut 2 săptămâni pe drum cu autostopul , nemâncat și fără un adăpost.

Aveam în suflet doar ura și dorința de răzbunare pentru ce am îndurat eu din cauza lui .Când am ajuns la mine în sat era noaptea .Mamei i-am spus să nu spună la nimeni până nu îmi revin .

Când mi-am revenit am auzit că amicul meu mai făcuse așa și cu alți vecini de-ai mei după urma cărora începuse să își ridice o casă frumușică.El care până aci nu avea nici după ce bea apă și lucra cu ziua prin sat .

În momentul când am comis fapta recunosc că eram beat ,și supărat pentru că l-am urmărit 2 săptămâni și în momentul când l-am văzut mi-am adus aminte de tot chinul prin care am trecut și am intrat cu mașina în el pe trecere de pietoni.

De când sunt aici am constatat că toată lumea este și ea hoață ,și caută să îți facă rău. Nu mi-e frică de nimeni, iar dacă cineva înceracă să imi facă rău nu voi iezita să-l omor .În fond ce mai am de pierdut ?

Deținutul nr.5.S.E -33 de ani,mecanic fochist,12 clase,de 3 ani în penitenciar,condamnat la 8 ani pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Caracterizare psihologică:se crede înconjurat de dușmani,este mereu în alertă și gata să își apere viața , este suspicios cu cei din jur și extrem de agresiv,orizont îngust,spirit infantil, tendință interpretativă, lipsa idependenței în judecată (imită),capacitate slabă de expresie.

Relatare: În urma divorțului suferit ,am cunoscut pe net o domnișoară care mi –a atras imediat atenția pentru că era la fel ca mine . Divorțată și singură.M-am mutat la ea după o săptămână .Prima dată ne-a mers bine .

Cred că 6 luni ne-a mers bine , dar la un moment dat ea s-a plictisit de mine ,pentru că eu lucram iar ea sta numai acasă ,nu făcea nimic , dar era pe net toată ziua .

După un timp relațiile noastre s-au răcit iar ea a început să mă gonească din casă , după ce eu făcusem împrumut la bancă să-i achit întreținerea care în momentul când m-am mutat la ea era de 4000 ron.

Nu am zis nimic am făcut un credit și am achitat.Dar tot nu era mulțumită și mereu ne certam.La un moment dat mi-am dat seama că ceva s-a schimbat la ea. Am început să o urmăresc timp de mai multe luni , fapt ce am aflat că de fapt ea avea pe altu.

Când am prins-o în fapt , pe el l-am bătut iar pe ea nu am apucat de cât să o împing dar a fost suficient ca să se împiedice și să dea cu capul de o piatră.Îmi pare rău că m-a mințit și m-a luat de fraier ,în rest nu regret nimic .

Deținutul nr.6.-M.N.-36 de ani,buldozerist,7 clase,nerecivist,de 2 ani în penitenciar ,condamnat 15 ani pentru omor.

Caracterizare psihologică:ușoară întârziere,fire violentă ,neâncredere excesivă,stări conflictuale cu ceilalți deținuți,dar liniștit când povestește de fiica lui.

Relatare.În dimineața zilei de 1 iunie 2000,mărturisesc că îmi doream mult să mă întâlnesc cu fiica mea .(eram divortat iar fiica mea locuia cu mama ei și cu concubinul acesteia).

În momentul când m-am prezentat la întâlnire ,am observant că fiica mea era abătută și tristă.După lungi insistențe mi-a povestit cum concubinul mamei vine în camera ei ori de câte ori sunt singuri în casă ,și încearcă să o atingă în părțile intime .

A încercat să-I spună mamei ce se petrece dar a aceasta nu a crezuto dimpotrivă a și bătut-o pe motiv că fiica meavrea să-I spargă casa .

Din acel moment am încercat să stau de vorbă cu concubine și mama acesteia dar nu am reusit . Pur și simplu mă evitau .M-am dus la poliție ,m-am dus la tribunal , și după multe procese ,din lipsă de dovezi totul s-a sfărșit , iar fiica mea a rămas în contibuare în casă cu concubine.

Toate acestea au durat ăână într-o noapte când fiica mea a venitla mine în miezul nopții și dezbrăcată, cu hainele rupte și plină de sânge,spunându-mi că concubinul ,beat fiind a bătut-o și a violat-o.

În acel moment , toată ura mea acumulată s-au risipit printr-o simplă lovitură de cuțit,pentru că așa am crezut eu că trebuie să îmi apăr fiica de 13 ani ,pe care mama și autoritățile nu au reușit să o facă .

În momentul de față nu regret decât că în libertate fiica mea este singură cu mama mea de 70 , bolnavă,pentru că mama ei a abandonat-o și a plecat în italia .

Știu că nu e bine ce am făcut dar pentru fiica mea ași fi în stare să omor și a doua oară.

Dacă mai sus am redat interviul unor deținuți ,în cele ce urmează,doresc să redau ,interviul realizat cu o victimă a unei tentative de crimă ,pentru a observa și starea ei comparativ cu deținuții care au comis crime sau tentative de crime.

Așadar ,cazul prezentat este al unei tinere femei care a fost agresată de un bărbat mascat și înarmat cu un cuțit.A fost atât de speriată încât a crezut va muri,de aici și comportamentul ei docil care putea fi interpretat greșit ca dorință de colaborare.Imediat după eveniment,tânăra a fost copleșită de confuzie,neajutorare,timorare , vulnerabilitate.

Au apărut sentimente foarte intense de mânie,vinovăție,depresie,îndoială de sine și regret . După câteva zile s-a mai liniștit,dar a devenit suspicioasă,tresărea fără motiv,avea coșmaruri și fantezii despre cum se va răzbuna.

Au apărut sentimentele de rușine și blamare,avea impresia că cineva i-a violat lumea în care trăia,că nu mai poate avea încredere în nimeni,se gândea că poate a fost pedepsită de Dumnezeu.A început să privească lumea ca pe un loc periculos.

Prietenii,vecinii,colegii de muncă,în loc să-I ofere support,aveau tendința să evite subiectul sau să-I dea de înțeles că și ea a avut o vină în tot ceea ce s-a întâmplat ( victimizare secundară).A constat că cei din jurul ei sufereau diferențiat și destul de puțin vizibil.Experiența dramatic prin care a trecut i-a afectat toate sferele vieții :somnul,pofta de mâncare,sănătatea , performanțele profesioale și comportamentul sexual.

S-a simțit vulnerabilă și a avut nevoie de răspunsuri la multe problem pentru a restaura ordinea și sensul în lumea sa.Ea nu a fost doar victim unui atac fizic ci și a unui atac asupra imaginii de sine,asupra concepției sale despre viață și oameni,asupra convingerii sale că trăiește într-o lume previzibilă pe care o poate controla.Cu alte cuvinte ,deseori,efectele psihologice ale victimizării pot fi mai grave decât pierderile fizice.

CAPITOLUL VI

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Inventarierea studiilor de caz , prezentate atestă că majoritatea criminalilor,supuși cercetării, prezentau serioase deficiențe de socializare și integrare în regimul de detenție, concretizate în, ,insulte la adresa familiei,apropiaților agresiuni fizice și terorizarea colegilor .

Până la un anumit punct aceste tendințe au putut fi considerate un fel de criză,când în general mulți criminali afișează coflicte independente ,opuse altor deținuți, în care există,pericolul transformării lor în comportamente agresive și violente.

Studiile de caz prezentate au relevant faptul că ,în aceste momente,intervenția unor factori și circumstanțe determină, ruperea de echilibrul comportamental,contribuind la transformarea conduitei violente ,noncomformiste și agresive a criminalului ,fără să țină seama de consecințele pe care le poate avea comportamentul său.

Identificarea acestor factori de risc de natură agresivă și violentă confirmă faptul că o bună parte din acești criminali sunt victime ale împrejurărilor greșit dirijate sau ale unor împrejurări nefericite care i-au adus în fața instanțelor de judecată urmate de reținerea lor .

Fără a avea pretenția stabilirii ponderii și ierarhiei acestor factori delictogeni, cazurile prezentate au făcu referire la anumite situații și contexte ce au vizat motivele care au contribuit la reținerea lor.

În cazul Disfuncțiilor și carențelor educative ale mediului familial, factorii de risc familial sunt cei mai prezenți și intenși în mecanismul cauzal al comportamentului agresiv și violent,între aceștia situându-se,ca pondere și intensitate următorii factori :

●dezorganizarea vieții personale;

●deprecierea morală și afectivă a climatului conjugal;

●deprecierea relațiilor afective dintre criminalii în cauză și familie;

●recunoașterea stărilor agresive și violente ale deținuților criminali;

●delicvențe ale stilului educativ .

La Asociere în grup cu alți deținuți violenți ,cu fapte comise asemnător ,deficiențele de socializare și control,dublate de eșecul pe plan personal deținutului determină,în multe cazuri:

●îndepărtarea și evaziunea acestuia din familie și îndreptarea spre un grup de deținuți ,cu fapte comise asemnător și la fel de violenți care să-i asigure spatele la nevoie;

●contactarea unor anturaje dubioase care-l pot influența în comiterea unor alte fapte agresive și violente..

La criminali reiese cu pregnanță faptul că în transmiterea de mesaje ,factorul de imagine poate fi considerat ca un invariant ce-l regăsim la toți deținuții .

Se pierd pe parcurs elemente importante în favoarea figurativului,chiar și încărcătura agresivă și violentă cuprinsă la începutul seriei.

Din marea structură prezentată la început,ajung în final câteva detalii din care detaliile care pot fi deduse sunt că ,deținuții care au comis crime , supuși cercetării ,nu își regretă faptele din trecut dimpotrivă sunt dispuși să comită altele dacă este cazul , numai să nu se observe că sunt dispuși să cedeze în fața dușmanului . În ceea ce-i privește pe deținuții care au vîrsta de 26-27 de ani,ei ridică probleme deosebite :

●structură mai puternică a grupurilor;

●liderii destul de îndrăzneți în viața colectivului ,precum și orizontul de cultură și preocupări nu-i impugn ca un mediu favorabil dezvoltării zvonurilor.

Căutând să înțeleg cauza alterării mesajelor transmise,a rezultat cu ocazia interviurilor că întotdeauna elemental principal îl constituie expresivitatea vorbitorului ,faptul că ,,se vede dacă el crede sau nu în ceea ce spune ,,dacă se implică sau nu .

De aici,activismul crescut sau scăzut în fața comunicării.Și ca o consecință a acestui mecanism,în ce-i privește pe deținuții care au comis crime ,aceștia nu reorganizează ,mesajele,ei le reduc (simplifică) la o imagine ce se pierde foarte repede dacă nu interesează sau afectează membrii grupului .

Acest lucru l-am dedus din afirmații ca:În timpul zilei se discută în cameră despre foarte multe lucruri sau toată lumea îmi este dușmană sau nu îmi pare rău că am făcut fapta .

O problemă particulară mediului de detenție în ceea –ce-i privește pe deținuții criminali se poate spune că:majoritatea deținuților criminali afirmă că nu au încredere în cei din jur și de aceea la fiecare contact pierd din informația ce li se transmite,deoarece încearcă să depisteze prin primul moment dacă nu există anumite consecințe asupra lor . În interviul lor nu se observă regretul dar sunt mereu în alertă și gata de atac.

În plus,înțelegând insuficient trăirile și motivațiile celorlalți,se atribuie în mod justificat intenții răuvoitoare unora sau altora ,ceea ce menține o stare de încordare în care interpretările greșite și desigur,zvonurile găsesc un teren nefavorabil care poate degenera la un moment dat în atacuri violente ,fără a se ține cont de consecințe.

În consecință,în mecanismul etiologic al comportamentului criminal intervin o serie de situații și circumstanțe,între care mai importante au fost :

●situația socioeconomică și cultural al deținutului criminal din care face parte;

●situația și condițiile în care se realizează ,integrarea și controlul social al comportamentului criminal;

●situația personalității criminalului;

●situații sau condiții favorizante ori incitante .

În funcție de gradul de influență și intersectare a acestor situații și condiții,comportamentul criminal ,prezentate în cazurile de mai sus,prezintă diferențe de la un individ la altul,mergând de la simple conduite nonconformiste,de independență,până la forme de comportament grave și deosebit de grave .

Pe această bază s-a încercat alcătuirea unor tipologii a diferitelor categorii de comportamente criminale,și s-au stabilit patru tipuri :

●comportament criminal;

●comportament predelictual;

●comportament delictual propriu-zis;

●comportament violent patologic .

Desigur că în grupul de deținuți criminali,liderul de opinie , are asupra stărilor conflictuale violente o influență direct proporțională cu capacitatea lui de a explica sensurile și implicațiile fiecărui mesaj.

În ceea ce privește contextul general al deținutului nr.6.,în primul rând se impune luarea în considerație a inexistenței în sistemul de penitenciar a unei experiențe profesionale cu această categorie de deținuți.

Se va ține cont de faptul că în captivitate,conduitele ostile extreme sunt mai frecvente la deținuții criminali cu pedepse mari,deoarece pentru ei lumea se reduce la secția de deținere iar acțiunile violente au și un efect de catharis.

Deseori,intenția primară a violențelor comise în afara penitenciarului poate să nu fie aceea de a nu face rău,ci de a se impune într-o comunitate apreciată ca degradantă.

Așadar cu ocazia discuțiilor purtate cu deținuții criminali au rezultat o serie de agresiuni mascate destul de răspândite în masa condamnaților .Acestea sunt:

●incapacitatea verbal-afirmații repetate față de un alt deținut criminal că acesta este incapabil să facă diverse lucruri tocmai pentru a-l determina să înteprindă respectivele acțiuni în sensul dorit de incitator;

●glumele sau injuriile cu scopul de a-l răni pe celălalt și a-l determina să fie criminal;

●răspândirea de zvonuri despre un deținut cu scopul de a determina o reacție nefavorabilă,ostilă din partea comunității deținuților și a gardienilor;

●răspândirea de zvonuri despre familia unui deținut cu scopul de a-l transforma într-o unealtă (violența,sexuală,domestică);

●specularea slăbiciunilor (dependența de alcool,țigări);

●cererea de transfer în numele altui deținut,pseudoautodenunțuri;

Crearea unui climat fizic nefavorabil:zgomote insuportabile,curent,blocarea accesului în diverse spații;

●blocarea accesului la raportul comandatului.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare voi reda o listă de modalități concludente din punct de vedere practic care pot avea efecte în împiedicarea apariției stărilor tensionale și criminale la deținuți sau între aceștia și personal:

●Promovarea unei atmosfere destinse pe toate secțiile de deținere:o vorbă bună spusă la timp,o glumă de calitate,o bătaie pe umăr,un compliment sincer,a te face că nu vezi o abatere fără consecințe și alte modalități asemănătoare;

●Eliminarea conduitelor și deciziilor arbitrare (injuste și ilegale în același timp):nimic nu poate înfuria mai mult și subimima spiritul de dreptate și echitate decât ordinele absurde și excesele nemotivate ale celor de care depind deținuții care au comis crime;

●Eliminarea surselor de frustrare și violență relativă din tratamentul aplicat deținuților care au comis crime;

●Eliminarea ambiguităților în probleme semnificative pentru deținuții care au comis crime;

●Sondaje de opinie realizate periodic pe problemele esențiale pentru masa deținuților;

●Pregătirea din timp a oricăror schimbări care privesc viața deținuților;

●Transferarea deținuților criminali care mențin o stare tensionată ,(care poate degenera în orice moment în violențe) în colectivele de condamnați,a celor care terorizează pe ceilalți,a celor care îi manipulează pe alții pentru a provoca dezordini:

●Stabilirea clară a obiectivelor comune pentru deținuți și personal, care necesită o cooperare cu avantaje pentru ambele părți;

●Nu este lipsit de interes ,în contextul problematic pe care îl analizăm luarea în considerare a unui sistem de reprezentare a deținuților care au comis crime în relațiile cu administrația închisorii;

●Eliminarea surselor de frustrare pentru personalul care lucrează în contact direct cu deținuții:

Toate modalitățile expuse mai sus trebuie avute în vedere permanent de administrația fiecărui penitenciar,pentru a organiza astfel viața cotidiană a deținuților care au comis crime ,încât să-și execute pedeapsa în liniște și cu maximum profit în planul ameliorării personalității lor.

BIBLIOGRAFIE

GHEORGHE FLORIAN-Prevenirea Criminalității-Teorie si practica, editura Oscar Print,București,2011

GHEORGHE NISTOREANU,COSTICĂ PĂUN-Criminologie ,Editura Europa Nova , București,1996

ION OANCEA-Probleme de criminologie,Editura ALL,București,2000

RAYMOND BOUDON –Tratat de sociologie,Editura Elli,București, 2011

DURNESCU IOAN -Asistență socială în penitenciar, Editura Polirom, București, 2010

GHEORGHIȚĂ CĂLINESCU,CONSTANTIN, VICTOR DRĂGHICI- Drepturile persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, Editura Ellis,București, 2009

PAULA CONSTANTINESCU ,TAMARA DOBRIN,L.GAVRILIU Eliminarea și evaluarea deținuților criminali în regimul de detenție ,Editura Polirom, București 2000

SORIN M.RĂDULESCU,DAN BANCIU-Introducere în sociologia criminologiei ,Editura Medicală,București,2004

ANEXĂ

SCALĂ DE ATITUDINI FAȚĂ CRIMĂ

Pentru a vedea care este opinia supraveghetorilor față de unele abateri și delicte violente și agresive comise de deținuți ,sunt reprezentate un număr de 16 declarații,față de care cei investigați își manifestă acordul sau dezacordul în felul următor :

+1(sunt în general de acord) -1(nu prea sunt de acord)

+2 (sunt de acord) -2(nu sunt de acord)

+3 (sunt întrutotul de acord) -3(sunt total în dezacord)