Conceptia lui Descartes despre natura umana [604201]

Conceptia lui Descartes despre natura umana
René Descartes este considerat intemeietorul filosofiei moderne si al curentului filosoficnumit
rationalism, chiar daca elemente specifice rationalismului au aparut si in gandirea unor filosofi anteriori
lui Descartes, de exemplu Platon. Principala noutate a filosofiei lui Descartesconsta in modul in care el
intemeiaza atat existenta in general, cat si cunoasterea pesubiectivitatea individului.
Pe fondul unei istorii a filosofiei dominata de teologie, de principiulatotputerniciei si autoritatii
divine, Descartes accentueaza autonomia si capacitatile specificeomului, filosofia lui fiind o etapa
importanta pe calea emanciparii umane.Descartes caracterizeaza omul ca fiinta duala: corporala si
cogitativa, dar il defineste ca lucrucare cugeta. El consider a ca eul cugetator include gandirea, vointa,
precum si actul de a simti sicel de a imagina. Descartes defineste eul cugetator prin gandire, considerand
ca acestaconditioneaza ideile sensibile si actele voluntare.
Eul cugetator este independent in m asura incare a simti si a imagina apartin eului ca virtualitati sau
posibilitati care se raporteaza la corp si lacea ce este corporal atunci cand se exercita efectiv si trec de la
potenta in act.La om, sufletul si trupul exista si sunt strans unite, ca si cum ar forma un singur lucru.

Potrivit lui Descartes legatura dintre sufletul rational -volitiv si corpul lipsit de ratiune si vointa
esteintermediata, in dublul sens, de asa -zisul suflet animal (senzitiv).Potrivit conceptiei carteziene,
trupul necugetator si sufletul cugetator se pot conditiona sau sepot cauza unul pe celalalt,dar nici unul
dintre ele nu poate determina natura celuilalt.
Esentaomului este gandirea ce caracterizeaza sufletul, si nu trupul omului, astfel incat se poate spune
caomul este totuna cu sufletul sau si ca, intr -un anu mit fel, el nu este trupul sau, desi este foartelegat de
acesta. Postularea gandirii ca esenta a omului are doua dimensiuni principale, unaontologica si alta
gnoseologica. Pe de alta parte, gandirea (sau sufletul caracterizat de gandire) incalitatea ei de substanta
autonoma, independenta devine temeiul intregii existente, chiar dacacelebrul dicton: „Gandesc, deci
exist“ este formulat la persoana I.
Desi Descartes se exprimaadesea in termeni teologici si preia idei si argumente teologice, gandirea
lui reprezinta o rupturamajora fata de modul in care fiinta umana este prezentata in teologia crestina, ca
o existentasubsumata existentei divine, supusa in totalitate normelor de origine divina. In plan
gnoseologic,gandirea ca esenta a omului intemeiaza pos ibilitatea si certitudinea cunoasterii. Gandirea
sauconstiinta de sine este cea care genereaza evidenta principiului „Gandesc, deci exist“ ca axioma
aintregii filosofii carteziene, principiu al carui adevar este indubitabil.
La nivelul constiintei de sinese plaseaza acea „perceptie clara si distincta“ invocata de Descartes ca
sursa a certitudiniiprimului principiu al filosofiei sale.Raspunsul pe care Descartes l -a formulat la

intrebarea: „Ce este omul?“, a marcat in mod decisivgandirea filosofica a secolelor urmatoare. Filosofia
moderna este in mare masura o filosofie asubiectivitatii si in acest sens filosofia critica a lui Kant, de
exemplu, se inscrie pe linia inauguratade Descartes.
Rationalismul cartezian constituie o sursa ilustra pentru filosofia modernaeuropeana, chiar daca el a
fost contestat de catre John Locke, care nega existenta unor ideiinnascute sau posibilitatea ca gandirea
umana sa produca adevaruri certe in afara oricareiexperiente. Nu in ultimul rand, trebuie mentionat rolul
major al rationalismului cartezian indomeniul politic si social, in constituirea valorilor individualismului
si umanismului modern. Desiincepand cu secolul al XIX -lea s-a dezvoltat o intreaga filosofie ce pune
accentul pe afectivitate,vointa sau instinct, valoarea clasica a ratiunii umane nu poate fi niciodata
abandonata faraconsecinte grave pentru societate si individ