Conceptele de Eficienta Si Productivitate. Modalitati de Masurare

CAPITOLUL 1 – CONCEPTELE DE EFICIENȚĂ ȘI PRODUCTIVITATE. MODALITĂȚI DE MĂSURARE

Stadiul cunoașterii în domeniu

Studii care trateaza aplicabilitatea metodelor DEA au fost realizate în domenii foarte diverse, pentru companii, magazine de retail, spitale, școli și universități, etc.

Literatura de specialitate acoperă o gamă largă de lucrări care fac referire la tehnicile de tip DEA, analizează procese economice cu ajutorul acestora, aduc imbunatatiri sau creează noi forme și modele. În aceasta sectiune vom prezenta o selecție de astfel de lucrări publicate în perioada 2000-2015 sub formă de articole științifice în cadrul unor publicații academice renumite precum European Journal of Operational Research, Omega, Computers & Industrial Engineering etc.

O lucrare interesantă în evoluția DEA, aparține lui Chiang Kao și Shiang-Tai Liu (2000) și este denumită “Fuzzy efficiency measures in data envelopment analysis”. Aceasta dezvoltă o procedură prin care se măsoară eficiența unităților decizionale cu ajutorul mulțimilor fuzzy. Ideea de bază în această cercetare este elaborarea unui model fuzzy de masurare a eficienței indivizilor.

Parag C. Pendharkar publică în anul 2002 lucrarea denumită “A potential use of data envelopment analysis for the inverse classification problem” în cadrul căreia propune o metodologie care utilizează tehnica DEA pentru rezolvarea problemei de clasificare inversă. O astfel de problemă implică aflarea modului prin care atributele de predicție ale unui anumit caz pot fi modificate astfel încât cazul să fie clasificat într-o clasă diferită și mai dezirabilă.

În lucrarea intitulată “Allocating fixed costs and resources via data envelopment analysis”, J.E.Beasley (2003) a prezentat modele specifice DEA, primul dintre ele fiind cel de alocare de costuri fixe unităților decizionale, iar cel de-al doilea, de alocare de resurse; iar rezultatele dorite sunt stabilite pentru fiecare individ considerat în analiză.

În anul 2005, Nick Kontodimopoulos și Dimitris Niakas elaborează o lucrare intitulată “Efficiency measurement of hemodialysis units in Greece with data envelopment analysis” în cadrul căreia se testează dacă metoda neparametrică DEA este potrivită pentru măsurarea eficienței unităților medicale de hemodializă din Grecia. În analiză sunt incluse 118 unități care operează atât în sectorul public cât și în cel privat. Rezultatele obținute în urma evaluării sunt în general încurajatoare în ceea ce privește potențialul tehnicilor DEA de a măsura eficiența acestor centre, emiterea de concluzii definitive nefiind posibilă decât după continuarea cercetarilor.

Min și Joo (2006) utilizează metoda DEA pentru a analiza un grup de șase companii de top în domeniul logisticii situate în Statele Unite. Ei au determinat un model pentru a identifica întreprinderile din domeniul logisticii care utilizează cele mai bune practice și obțin rezultate foarte bune. Prin acest demers se urmărea ca fiecare companie ineficientă din această industrie să fie conștientă de situațiile cele mai bune de eficiență, și să urmeze exemplul companiilor eficiente.

Hamdan și Rogers (2008) au folosit DEA ca o metodă de a evalua eficiența unui grup de companii care se ocupă cu logistica în cadrul depozitelor. Datele folosite în această lucrare au fost colectate pentru un set omogen de 19 depozite operate de terți, datele fiind colectate pe o perioadă de un an. Astfel că selecția de inputuri și outputuri se bazează pe semnificația resurselor (inputuri) și pe obiectivele strategice ale companiei (outputuri) pentru a mări veniturile și a ridica nivelul calitativ al serviciilor operaționale. Acest studiu urmărește îmbunătățirea activității unei întreprinderi cu activitate logistică.

În anul 2009, M. Khodabakhshi a scris articolul intitulat “Estimating most productive scale size with stochastic data in data envelopment analysis” în cadrul căruia estimează dimensiunea cea mai productivă a scalei în DEA stochastică, utilizând un model orientat input-output. Această cercetare a avut la bază ideea conform căreia tehnicile DEA necesită ca valorile tuturor input-urilor și output-urilor să fie cunoscute cu exactitate, acest lucru nefiind posibil decât în foarte puține cazuri în realitatea economică.

În lucrarea “Goal programming approaches for data envelopment analysis cross efficiency evaluation” (2011), Hasan Bal și H. Hasan Örkcü propun modele de programare scop (goal programming models) care pot fi utilizate în cea de-a doua etapă a evaluării încrucișate.

Emmanuel Thanassoulis, Mika Kortelainen, Rachel Allen au elaborat în 2012 lucrarea “Improving envelopment in Data Envelopment Analysis under variable returns to scale” care oferă o soluție de prevenire a situațiilor când inputurile și outputurile sunt ignorate în cadrul analizei DEA în modelul cu randamente variabile la scală, folosind o modalitate introdusă de Allen si Thanassoulis (2004) pentru un singur input și outputuri multiple în cazul randamentelor constante la scală.

În cadrul lucrării “Integrated data envelopment analysis: Global vs. local optimum” (2013), Sungmook Lim, Joe Zhu arată că rezultatele lucrării lui Chiou et al. (2010) sunt false. Aceștia au propus un model matematic integrat pentru DEA despre care susțin că orice soluție determinată de modelul lor DEA este optimal global, nu un optim local.

Tot în anul 2013, Satoru Sekine, Jing Fu si Shigeo Muto realizează un studiu intitulat “Game Theoretic Approaches to Weight Assignments in DEA Problems” referitor la problemele de distribuire a unei anumite cantități de bunuri divizibile sau ponderi către indivizi, organizații în cadrul unui mediu decizional multi-criterial.

Îmbunătățind jocul propus de Nakabayashi și Tone, au dezvoltat o schemă alternativă prin reatribuirea de ponderi sau puteri pentru membrii coaliției. Sunt studiate de asemenea în această lucrare echilibrul și soluția noului joc DEA.

În lucrarea “Choosing effective dates from multiple optima in Technology Forecasting using Data Envelopment Analysis (TFDEA)” publicată în anul 2014 și realizată de Dong-Joon Lim, Timothy R. Anderson și Oliver Lane Inman, se discută problema obținerii soluțiilor optimale multiple ele putând complica analiza TFDEA. TFDEA este un mijloc bun de evaluare a performanțelor de-a lungul timpului fără acordarea de ponderi apriorice. În lucrare este realizată extinderea modelului TFDEA într-un mod consistent cu tehnici uzuale în analiza DEA.

În anul 2015, Allahyar și Mohsen Rostamy-Malkhalifeh au elaborat tema “Negative data in data envelopment analysis: Efficiency analysis and estimating returns to scale” în care au identificat necesitatea existenței unui model de eficiență care să nu impună condiția de nenegativitate (strictă pozitivitate) pentru indicatorii considerați în analiză. Aceștia au propus astfel o metodă pentru a determina tipul randamentelor la scală în cazul existenței în model a inputurilor și output-urilor negative.

Lista aceasta poate continua, metoda DEA fiind încă în plin proces de dezvoltare, căutându-se mereu un model ideal, sau măcar modele diferite care să poată rezolva orice situație apărută în realitatea economică.

1.2. Concepte generale de eficiență în economie

Eficiența în accepțiune generală este abilitatea de a evita risipa de efort, energie, material, finanțe și timp în procesul de a realiza sau produce un anumit rezultat într-o activitate economică și într-un anumit interval de timp.

Eficiența economică reprezintă obținerea unor efecte economice considerate utile, în condițiile utilizării într-un mod rațional a unor resurse financiare, umane, materiale, folosindu-se pentru aceasta, analize și metode de îmbunătățire științifice în procesul continuu de organizare a activității.

Unul dintre conceptele esețiale în economie este conceptul de eficiență Pareto căruia o situație economică este eficientă dacă în urma unei acțiuni, nu există niciun mod prin care un grup de indivizi să obțină beneficii, fără ca alți indivizi să înregistreze pierderi. De asemenea eficiența Pareto presupune ca orice schimbare care aduce beneficii cel puțin unei persoane și nu îi aduce pierderi niciuneia este o îmbunătățire, sau o creștere a utilității totale.

Astfel, eficiența în producție este obținută când nu este posibil să se producă mai multă cantitate dintr-un anumit bun fără a produce mai puțin din orice alt bun. Eficiența alocativă implică alegerea unuia dintre programele de producție eficiente. Este obținută atunci când nu este posibilă producerea unei combinații de bunuri diferită, care aduce beneficii unui individ fără a atrage pierderi cel puțin unui alt individ.

Conceptul a fost dezvoltat de către economistul italian Vilfredo Pareto, folosindu-l ulterior pentru dezvoltarea propriei teorii despre economia “pură”, analiza utilității (puterii în oferirea satisfacției). Acesta a introdus noțiunea de curbe de indiferență. Astfel a clădit fundamentul conceptului de bunăstare economică.

Figura 1.1. Utilitatea și frontiera posibilitățil or de producție

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a obține eficiența economică totală sunt reprezentate în figura 1.1. În figură este prezentată curba tuturor posibilităților de producție a două bunuri, notate B1 și B2, și două curbe de indiferență care semnifică nivelurile de utilitate resimțite de consumatorii bunurilor B1 și B2, presupunând că toți au aceleași preferințe în cumpărarea celor două bunuri.

Eficiența în producție este obținută în toate punctele ce compun frontiera posibilităților de producție, în timp ce eficiența economică totală se obține doar în punctul e, unde curba de indiferență I1 este tangentă cu cea a posibilităților de producție.

Curba posibilităților de producție este formată din toate combinațiile de cantități din cele două bunuri care pot fi obținute prin exploatarea resurselor disponibile.

Eficiența alocativă este obținută în punctul e care surprinde nivelul cel mai înalt de utilitate pe care consumatorii îl pot obține prin cumpărarea cu resursele disponibile a combinației dintre cele două bunuri, aici notată (p1,0 ; p2,0). Pentru a demonstra această afirmație, se analizează punctul f ce este de asemenea situat pe frontiera posibilităților de producție. Curba de indiferență I0 care trece prin f reprezintă în mod evident un nivel mai scăzut de satisfacție al consumatorului.

De asemenea, în punctul e beneficiul obținut din consumul suplimentar din bunul 1 este egal cu cantitatea de resurse consumate pentru obținerea bunului suplimentar respectiv. Niciun alt punct de pe grafic nu îndeplinește această condiție, acesta reprezentând optimul.

În cadrul conceptului de alocare eficientă a resurselor, se ține seama și de influența anumitor forțe ale pieței, precum și faptul că atât cumpărătorii cât și vânzătorii nu pot influența prețul bunurilor cumpărate sau produse, vânzătorii urmăresc maximizarea profiturilor iar cumpărătorii maximizarea satisfacției, nu există bunuri publice, bunuri cu efecte externe sau bunuri de mare valoare sau defecte, nu există probleme cauzate de deficiențele informaționale.

1.3. Conceptul de eficiență în sectorul educațional

Vom prezenta în continuare diferite abordări cu privire la eficiența în sectorul educational,

În orice stat, sectorul educațional trebuie să economisească resurse prin reducerea variatelor tipuri de ineficiențe, înainte de a putea să justifice nevoia alocării unui nivel ridicat de resurse acestui sector. Toți cei care investesc în educație, părinți, studenți și societatea în ansamblu se întreabă dacă primesc beneficiile cele mai mari de pe urma investițiilor realizate. Acest fapt nu diferă de cazul firmelor unde un antreprenor dorește să obțină maximum de efect din investiția de capital realizată.

În condițiile actuale, datorită crizei economice ce tocmai a fost depășită, guvernele multor țări sunt restrictive din punctul de vedere al alocării de finanțe în domeniul cercetării, inovației și educației, astfel că sectorul educațional trebuie să dovedească foarte clar nevoia sa de finanțare. Se observă astfel necesitatea de analiză a eficienței și performanței educaționale.

În procesul de analiză apare întrebarea ce tip de eficiență este cea mai relevantă pentru acest sector, care nu generează rezultate financiare. Eficiența distribuției poate elibera resurse semnificative care pot fi utilizate ulterior pentru a ameliora calitatea serviciilor educaționale.

Totuși există cazuri în care o cantitate mai mare de resurse nu determină neaparat rezultate mai bune în procesul de învațare a studenților. În anul 2005, Erik Hanushek a analizat relația dintre resursele alocate în cadrul procesului educațional și performanțele școlare ale studenților din Statele Unite ale Americii, demonstrând că nu există efect sistematic și consistent produs de alocarea resurselor în cadrul performantelor studenților. Totuși, Hanushek nu contesta importanța resurselor în procesul educațional, aceasta putând varia prin nivelul resurselor alocate.

Eficiența sau ineficiența sistemului educațional este judecată prin eficiența sa internă și cea externă. Eficiența internă a sistemului măsoară outputul și performanțele sistemului educațional, iar cea externă cuantifică gradul în care competențele dobândite în cadrul educației formale se transformă în beneficii sociale și publice.

Fiecare sistem educațional dintr-o economie încearcă astfel să dezvolte politici și strategii cât mai eficiente din punctul de vedere al alocării resurselor. Pentru început însă trebuie să identifice care sunt dimensiunile care indică eficiența resurselor în functie de outputurile dorite.

În numeroase studii de eficiență, un input standard este numărul de profesori sau chiar rația profesor per student. Un alt input des întâlnit este și numărul de studenți, aceștia fiind principala resursă prin care se obține un output foarte important, și anume absolvenții. Alte inputuri considerate de tip financiar, și percepute ca și costuri sunt cheltuielile financiare, date precum cheltuiala anuală din cadrul sectorului educațional, ajutorul acordat studenților, salariile încasate de personalul didactic, etc.

Ca outputuri cele mai întâlnite sunt numărul de absolvenți, posibilitatea de angajare în urma finalizării studiilor, ș.a.

Aceștia sunt preocupați de asemenea de felul cum trebuie setate așteptările de eficiență în alocarea resurselor și ce mecanisme există pentru a monitoriza rezultatele obținute, pentru a le compara ulterior cu cele așteptate.

O atenție deosebită trebuie acordată prioritizării în alocarea de resurse între subsectoarele sistemului educational și apoi activității de ajustare a distribuirii resurselor pentru a ține cont de impactul diferențiat al variatelor inputurilor exercitat asupra rezultatelor vizate.

Măsurarea eficienței externe a educației este de asemenea importantă, aceasta realizându-se prin calculul unei rate de rentabilitate. Diverse cercetări concluzionează faptul că rata de rentabilitate a sectorului primar al educației este cea mai ridicată, urmată de cea a sectorului secundar, cea mai mică fiind cea asociată sectorului terțiar, în cadrul economic al majorității statelor în curs de dezvoltare.

Totuși, în perioada 2000-2013, calificările obținute de populație în cadrul nivelelor mai înalte ale sectorului secundar al educației(upper-secondary) și în cadrul sectorului terțiar sunt din ce în ce mai numeroase în țările europene ceea ce înseamnă că proporția populației cu un nivel finalizat al educației încadrat în sectorul inferior secundar este în scădere.

În anul 2013, aproximativ unul din trei adulți din cadrul țărilor europene în medie dețin o calificare în urma absolvirii ciclului terțiar. Aceste rezultate favorabile constituie o dovadă a eficienței sectoarelor secundar și terțiar.

Rata de rentabiltate este mare în educație comparativ cu alte domenii de interes pentru investiții, putându-se afirma despre cheltuiala din sectorul educațional că este o investiție bună.

Într-o economie în continuă schimbare, pentru a decide viitoarele investiții și alocări între diferite sub-sectoare ale educației, analiza ratelor rentabilității nu este suficientă, acestea putându-se schimba semnificativ o dată cu schimbările în structura politicilor economice. Având în vedere similaritățile evidente cu sectorul de afaceri, putem concluziona faptul că măsurarea eficienței utilizând metode destinate evaluării performanțelor firmelor este o alternativă aplicabilă și validă.