Concepte Si Definitii ale Turismului

Concepte și definiții ale turismului

În turism se disting două categorii de relații: relații materiale, care apar atunci cand turiștii recurg la anumite servicii plătite, și relații imateriale, rezultate din contactul cu populația locală, cu civilizația, cultura, tradițiile, instituțiile publice etc. din țara vizitată. Pornind de la aceste considerente, devine clar că turismul trebuie să fie definit in stransă legătură cu relațiile complexe ce se sudează intre turist și zona de destinație (țară, regiune, localitate etc) precum și intre turist și diferitele dimensiuni ale vieții publice (culturale, sociale, politice, economice). De necontestat este rolul social și cultural al turismului, fapt pentru care subliniem importanța democratizării accesului la turism, antrenarea maselor largi de oameni ai muncii la activitățile turistice, promovarea constantă a unor forme de turism in masă. Legislația multor state din lume recunoaște dreptul la folosirea timpului liber in scop turistic, in mod similar cu dreptul la muncă. Libertatea călătoriei și a turismului este un stimul ce trebuie conceput in armonie cu prioritățile, instituțiilesociale și tradițiile fiecărui stat in parte.

Turismul este un fenomen cultural, deoarece cultura unei țări, a unei națiuni

reprezintă tot ce omul a creat pană acum. Legătura dintre turism și cultură poate fi

exprimată in diferite feluri: turismul este o funcție, o manifestare a culturii, ceea ce

inseamnă că nu putem ințelege turismul contemporan fără a fi conștienți de ceea ce se

petrece in cultura contemporană; turismul este un element permanent de cultură sau,

altfel spus, o cultură contemporană poate fi ințeleasă numai dacă este cunoscută prin

intermediul acțiunilor turistice (Uscatu T., Istrate I. 1995). Practic, turismul se

transpune intr-un act de cunoaștere, de cultură, deoarece turistul acumulează, in

timpul deplasărilor sale dintr-un loc in altul, o apreciabilă cantitate de cunoștințe din

cele mai variate domenii[2].

Turismul mai poate fi definit ca un ansamblu al relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului de reședință, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanent sau o activitate lucrative oarecare[4].

Marile concentrări de populație pe areale restranse, obligativitatea unei părți a

populației de a muncii și trăi intr-o interdependență continuă, lipsa mișcării, stresul

cotidian și efectele negative ale poluării chimice și sonore, au contribuit la creșterea

dorinței de exod temporar, intr-un mediu, de regulă natural. In acest fel se

departajează locul de reședință cu funcția sa emitentă și locul de destinație, cu funcția

sa de primire, de receptare cu caracter temporar. Legătura intre cei doi poli se face

printr-o deplasare intr-un teritoriu de tranzit turistic. Acest proces se repetă la

intervale mai mult sau mai puțin regulate, materializandu-se prin sosiri și plecări.

Geografic, se constată imbinarea a trei elemente:

1) deplasarea in scop turistic (componenta dinamică);

2) concentrarea in zonele de destinație, cu deplasări de mică anvergură in orizontul local (componenta statică);

3) modificarea peisajului geografic ca urmare a activităților turistice, prin dotările

turistice cu caracter infrastructural.

Putem deci concluziona că, turismul este un fenomen social economic care se

manifestă sub forma unei circulații de masă cu caracter continuu, repetat sau periodic,

la diferite intervale de timp, din zona de proveniență către cea de destinație turistică.

Treptat, pentru a definii intreaga complexitate a fenomenului turistic, s-a definitivat o

terminologie specifică. Dintre acești termeni specifici amintim:

– turism – fenomen social-economic definitoriu pentru societatea umană actuală, in

continuă creștere, care satisface nevoia umană de cunoaștere, de recreere și recuperare

fizico-psihică in condițiile unei civilizații solicitante, dar cu posibilități materiale

superioare pentru majoritatea populației. Prin relațiile generate de satisfacerea

nevoilor de consum ale călătorilor, turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct

de activitate, constituindu-se, așa cum apreciază unii autori, intr-o ramură a economiei

naționale, care prin specificul ei se integrează in sfera sectorului terțiar. Insă, turismul

cuprinde in sfera sa de acțiune o serie de activități de natura serviciilor și anume:

furnizarea de informații, comercializarea de vacanțe, efectuarea unor prestații de

transport, cazare, tratament, agrement etc.

– turist – orice persoană care se deplasează in afara domiciliului său pentru un

interval de timp nelimitat, cu scopul principal al relaxării și refacerii fizico-psihice.

Etimologic, termenul de turist este foarte disputat, atat in limba engleză cat și in

limba franceză, el avand aproape aceeași semnificație: plimbare, călătorie, circuit.

Experții Ligii Națiunilor consideră turist orice persoană care călătorește

timp de 24 de ore sau mai multe intr-o țară care nu este țara domiciliului său stabil.

Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT) arată că – orice

persoană care vizitează un loc, altul decat acela de reședință, pentru orice altfel de

motiv, altul decat acela de a exercita o activitate remunerată și efectuand un sejur de

cel puțin o noapte (sau de 24 ore) poate fi considerat ca turist național; iar orice

persoană care se deplasează intr-o altă țară decat aceea in care iși are reședința

obișnuită, pentru orice alt scop, altul decat acela de a exercita o profesiune remunerată

in țara in care pleacă este turist internațional. Literatura de specialitate mondială

cunoaște o bogată nuanțare a noțiunii de turist: excursionist, vizitator sau călător. De

reținut este faptul că, Conferința ONU pentru călătorii internaționale face distincție

intre turiști (vizitatori temporari care stau intr-o țară cel puțin 24 de ore) și

excursioniști (vizitatori temporari care stau intr-o țară mai puțin de 24 de ore).

– patrimoniu turistic – reprezintă oferta efectivă a unui teritoriu insumand

elementele de potențial turistic cu structurile de primire și de infrastructură specifice.

Totodată putem include in sfera patrimoniului turistic și factorii generali ai existenței

umane: ospitalitatea, obiceiurile, varietatea și calitatea serviciilor prestate pentru buna

desfășurare a activităților turistice.

– potențial turistic (componenta statică) – in viziunea Organizației Mondiale a

Turismului și a altor organisme de profil din cadrul Comunității Europene, potențialul

turistic al unei țări sau zone este dat de ansamblul componentelor naturale, cultural

istorice și socio-economice care exprimă posibilități de valorificare in plan turistic,

oferă sau dau o anumită funcționalitate teritoriului și constituie premise pentru

dezvoltarea activităților de turism. In paralel cu potențialul turistic circulă termenul de

fond turistic definit de către C. Zwizewski (1978) ca: totalitatea resurselor naturale,

socio-culturale și istorice de valorificare turistică, ce alcătuiesc baza ofertei potențiale

a unui teritoriu.

– baza tehnico – materială turistică – sau infrastructura turistică – reprezintă

totalitatea dotărilor tehnice și edilitare necesare asigurării serviciilor reclamate de

buna desfășurare a actului turistic. In cadrul bazei tehnico-materiale se includ:

structurile de primire – capacitățile de cazare și alimentație publică, structurile de

agrement, structurile de tratament (in cazul turismului balnear), precum și rețeaua de

servicii aferente turismului (transporturi turistice, servicii speciale). Unii autori includ

in cadrul bazei tehnico-materiale și elemente ale infrastructurii generale: căile de

comunicație, rețelele de energie electrică și termică, apă potabilă, canalizare, serviciile

poștale, bancare, medico-sanitare etc.

– fluxul turistic – este dat de mișcarea in teritoriu a vizitatorilor dinspre ariile de

proveniență spre cele receptoare. Această mișcare in teritoriu (componentă dinamică)

este determinată de factorul uman, fiind nuanțată de către: volumul de participanți,

posibilitățile materiale sau opțiunile psihologice ale acestora. Aceste insușiri

creionează particularitățile generale ale fluxului turistic, respectiv: direcția, ritmul și

intensitatea.

– produsul turistic – insumează totalitatea bunurilor și serviciilor indispensabile

bunei desfășurări a activităților turistice. Produsul turistic iși găsește un corespondent

financiar, prețul acestui produs fiind dat de pachetul de servicii oferite spre consum in

desfășurarea actului turistic. Produsele turistice se diferențiază prin originalitate și

specificitate, acest fapt atrăgand după sine o dezvoltare a unei clientele specifice.

– piața turistică – reprezintă aria de interferență a ofertei turistice cu cererea,

respectiv, a produsului turistic cu consumatorii săi. Ea se suprapune, in general,

zonelor receptoare, dar nu lipsește nici in zonele de tranzit sau chiar in zonele

emițătoare (indeosebi in mediul urban). Componentele de bază ale pieței turistice

sunt: 1) oferta turistică – exprimată in acest caz prin produsul turistic, ce include atat

fondul turistic cat și serviciile turistice (transport, cazare, agrement etc); 2) cererea

turistică – ce include un volum potențial de turiști modelat de o largă varietate de

factori de ordin demografic, socio-economic, psihologic (motivațional) etc. [2].

Evoluția fenomenului turistic

Turismul s-a constituit ca fenomen complex și bine conturat abia in ultima jumătate

de secol. El a căpătat o amploare deosebită in contextul dezvoltării generale a

economiei și societății la nivel mondial, remarcandu-se atat prin ritmurile inalte de

creștere, cat și prin prezența sa in spații geografice tot mai extinse. In același timp, in

special in țările dezvoltate, condițiile social – economice au determinat schimbări

importante ale comportamentului social. In acest context, una dintre caracteristicile

lumii contemporane este și faptul că turismul a devenit o nevoie socială.

Nevoia de recreere, de imbogățire a cunoștințelor culturale sau a vieții spirituale

etc. sunt numai cateva dintre motivațiile ce contribuie la generarea fenomenului

turistic. Asemenea aspirații sunt specifice oricărei colectivități umane. Ca urmare,

fenomenul turistic s-a manifestat in forme incipiente din cele mai vechi timpuri avand

o dimensiune și mod de manifestare specifice de la o etapă la alta.

Perioada modernă (secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea)

Secolul al XIX-lea s-a derulat sub impactul revoluției industriale care a generat mutații deosebite in cele mai diverse compartimente ale vieții social – economice. Evoluția transporturilor, creșterea gradului de urbanizare și emergența unei noi clase instărite au constituit doar cateva din condițiile favorabile dezvoltării turismului.

Transportul pe rutele comerciale tradiționale evoluează prin refacerea drumurilor și imbunătățirea mijloacelor de transport. Crește viteza de deplasare și se reduce durata călătoriilor. Se construiesc noi drumuri, unele dintre ele foarte importante pentru deschiderea pe care o oferă către regiuni cu potențial touristic deosebit. Astfel, in Elveția și Austria numărul turiștilor a crescut spectaculos după construirea drumurilor peste trecătoarea Simplon (1801 – 1805), peste Saint Bernard cel Mic (1824) sau drumul Gotthard și Alpenzellerstrasse (1830). Este perioada dezvoltării explozive a transporturilor feroviare care cunosc o dinamică deosebită in special către anii 1840 – 1860. Transportul este de zeci de ori mai rapid decat pe căile rutiere și apar primele trenuri de lux, de exemplu Koln – Salzburg și mai tarziu Orient Expresul. De asemenea, perfecționarea navigației și constituirea marilor transatlantice au oferit, la inceputul secolului XX, noi posibilități de recreere.

In secolul al XIX-lea funcționau in Europa 160 de stațiuni turistice axate pe

turismul litoral și balnear. De turismul litoral este legat numele unor stațiuni ca: Brighton (Anglia), Ostende (Belgia), Trawemünde și Warnemünde (Germania), Dieppe, Deauville, Biarritz, stațiunile de pe coasta de Azur (Franța), cele de pe Riviera italiană (San Remo, Portofino) sau cele situate pe litoralul rusesc al Mării Negre (Ialta, Soci). De asemenea, se dezvoltă numeroase stațiuni balneare: Baden – Baden și Wiesbaden (Germania), Vichy și Luchon (Franța), Karlsbad și Marienbad (Cehia), Bad Ischl și Badgastein (Austria), Spa (Belgia), Ramlösa și San Sebastian (Spania) ș.a. In Elveția, in stațiunile climaterice deja renumite, incep să se practice și sporturile de iarnă (Davos, Saint – Moritz, Montana).

La sfarșitul secolului al XIX-lea și inceputul secolului XX se dezvoltă turismul sportiv care se impune ca o formă ce atrage un număr tot mai mare de peroane interesate. In 1896 se desfășoară la Atena prima ediție, din epoca modernă, a Jocurilor Olimpice, iar in 1924 are loc la Chamonix prima Olimpiadă a Sporturilor de Iarnă. Este și epoca raliurilor automobilistice (1920 este anul primului raliu de la Monte Carlo) și a concursurilor aviatice.

Creșterea numărului de turiști determină dezvoltarea fără precedent a rețelei hoteliere. Majoritatea sunt hoteluri de lux pregătite să satisfacă la cele mai inalte standarde gusturile protipendadei. Hotelul Ritz deschis la Paris in 1898 devine prototipul hotelului de lux. Acest tip se extinde in primul rand in marile capitale: Ritz din Londra și Madrid, Grand Hotel și Hotel de Louvre la Paris, Charing Cross Hotel la Londra, Hotel Gellert la Budapesta, Waldorf Astoria la New York, Athenee Palace la București ș.a. Hotelurile de lux devin o adevărată emblemă și carte de vizită pentru numeroase stațiuni: Villa Eugenie și Palais la Biarritz, Palatele Dandolo și Danieli la Veneția, Negresco la Nisa etc.

Semnificativ pentru evoluția fenomenului turistic este și faptul că in această perioadă se constituie și se dezvoltă primele forme de organizare a activității turistice. Inițiatorul primei agenții de voiaj a fost englezul Thomas Cook a cărui activitate incepe prin organizarea unor călătorii scurte pe calea ferată pentru participarea la unele manifestări cu caracter religios. In 1845 organizează primele călătorii de agrement spre Scoția după care activitatea se extinde continuu prin asigurarea transportului pentru vizitatorii Expoziției Universale de la Londra (1851) și a celei de la Paris (1855) care este și prima călătorie pe continent. Organizează primele

croaziere in Egipt și India și primul voiaj in jurul lumii (1871 – 1872). La moartea sa, in 1892, societatea care incepuse cu 5 angajați, dispunea de 1700 de persoane care lucrau in cele 160 de birouri și agenții răspandite in intreaga lume.

Modelul lui Thomas Cook a fost preluat in numeroase țări unde se vor dezvolta agenții ce vor deveni nucleele unor prestigioase firme de turism. Este cazul Franței, Germaniei, Elveției, Suediei dar și al SUA unde in 1872 se inființează American Express, birou de voiaj ce introduce cecurile de călătorie și organizează deplasarea primului grup de turiști americani in Europa.

O caracteristică a acestei perioade este legată de inmulțirea mijloacelor de informare turistică. O lucrare de referință este ghidul germanului Baedecker „Călătorie de-a lungul Rhinului, de la Strasbourg la Rotterdam” (1836). Apariția acestuia poate fi considerată actul de naștere a prestigioasei edituri „Baedecker” ale cărei lucrări se inscriu și in prezent in randul celor mai apreciate și căutate ghiduri turistice. De asemenea, s-au impus prin calitatea lor ghidul englez „Murray” (1836) și cel francez „Joanne” (1865) care avea să fie difuzat mai tarziu de editura Hachette, devenind renumitul „Guide Bleu”. La formele de organizare menționate se adaugă inființarea a numeroase asociații și societăți ce au contribuit la promovarea turismului. Astfel, la sfarșitul secolului al XIX-lea și in prima jumătate a secolului al XX-lea se constituie asociații de alpinism in numeroase țări europene, crește numărul și activitatea firmelor de turism care incep să-și coordoneze activitatea dand naștere oficiilor naționale de turism, primul

organism de acest fel fiind creat in Franța in 1914 (in Romania, Oficiul Național de Turism – ONT – a fost inființat in anul 1924). In concluzie, cu toate progresele inregistrate in domeniul infrastructurii și al organizării, numărul participanților la mișcarea turistică se menține redus. Aria de manifestare este relativ restransă predominand deplasările pe distanță scurte și medii

fiind utilizate mijloacele de transport colective. Clientela turistică este alcătuită preponderent din persoane aparținand claselor sociale cu venituri mari ceea ce conferă turismului din această perioadă un pregnant caracter elitist. Motivația principală este de recreere, chiar și in cazul stațiunilor specializate (litorale, termale), un rol important in atragerea turiștilor avandu-l prezența cazinourilor, a organizării de manifestări sportive sau culturale.

Perioada contemporană

Primele elemente care anticipează inceputul unei noi etape de evoluție a turismului apar in SUA, in perioada interbelică, ca urmare a dezvoltării industriei de automobile și a unor condiții socio – economice favorabile participării la turism. In 1930, existau in SUA două milioane de proprietari de autoturisme in timp ce in Marea Britanie erau numai 132 000. Astfel, turismul automobilistic ia o mare amploare și contribuie la dezvoltarea rețelei rutiere și a unor noi tipuri de spații de cazare de tipul motelurilor. Zonele litorale și stațiunile balneare reprezintă principala destinație dar incep să se amenajeze și zonele din jurul marilor orașe. Existența unui sistem de transport integrat intre Canada și SUA a dat naștere la primele fluxuri turistice

internaționale semnificative.

La nivel mondial, perioada postbelică se remarcă in primul rand prin creșterea explozivă a volumului deplasărilor turistice, care dacă in 1950 se cifrau la cca. 25 milioane in 1980 au ajuns la 285 milioane, deci de cca. 11 ori mai mare. Creșterea numărului de turiști s-a realizat prin lărgirea considerabilă a sferei de atracție. Turismul a devenit accesibil tuturor categoriilor socio – profesionale indiferent de nivelul veniturilor și s-a diversificat participarea diferitelor categorii de varstă, prin implicarea tot mai largă a persoanelor tinere și de varsta a treia.

Ca urmare a acestor elemente se apreciază că turismul contemporan a devenit un fenomen de masă și a cunoscut un proces de democratizare in toate structurile sale. In perioada 1960 – 1980 se dezvoltă și se consolidează și alte elemente. Astfel, se elaborează și se pun in practică programele naționale de susținere și stimulare a turismului, se dezvoltă și se diversifică formele de turism, ia o mare amploare turismul organizat. In același timp, se intensifică procesul investițional atat la nivel guvernamental cat și din partea firmelor de profil iar, in paralel, cresc cheltuielile individuale pentru turism. In special in țările cu o economie dezvoltată, turismul a

căpătat un loc tot mai important in sistemul de valori socio-culturale ale comunităților

devenind o adevărată nevoie socială.

După anul 1980 are loc internaționalizarea și globalizarea activității turistice. Acest proces este determinat in principal de două aspecte: pe de-o parte, se produc consolidarea și maturizarea pieței turistice, cererea și consumul turistic cunosc o dinamică continuă, oferta turistică, exprimată prin produsul turistic, capătă tot mai mult caracterele unui bun de larg consum inclus in circuitul schimburilor economice, iar pe de altă parte, crește rolul marilor companii de turism cu mare capacitate financiară și putere de decizie.

Deloc de neglijat este și creșterea rolului turismului in economiile naționale. Ponderea sa in valoarea exporturilor mondiale a crescut de la cca. 5 % in 1988 la cca. 9 % in 1998. Este un important creator de venituri – din turismul intern și de aport valutar din turismul internațional – avand o contribuție importantă la formarea produsului intern brut. Turismul creează noi locuri de muncă atat directe cat și in alte activități, astfel că la un nou loc de muncă in turism apar incă 2 – 3 locuri in ramuri auxiliare. Ca urmare turismul a devenit un factor de echilibru și un instrument tot mai eficace in realizarea programelor de dezvoltare regională [2].

Organizația Mondială a Turismului (OMT – WTO în engleză)

Este singura organizație interguvernamentală care își exercită la scară universală atribuții turistice generale. La sfârșitul războiului, o dată cu crearea stâlpilor de echilibru ai economiei postbelice (ONU; FMI; Banca Mondială, GATT devenit Organizația Mondială a Comerțului) nici turismul nu putea să fie omis din “grila” puterii. Pentru el s-a creat OMT, ca mijloc de exercitare a puterii mondiale, așa cum vom arăta. În cadrul ei funcționează 167 200 de membrii afiliați (organisme neguvernamentale naționale și internaționale) alături de statele membre ONU. În anul 1975, Uniunea Internațională a Organismelor Oficiale de Turism (UIOOT) s-a transformat într-un organism internațional cu caracter guvernamental: OMT. Această transformare a avut loc printr-o procedură originală, respectiv ca urmare a deciziei Adunării generale Extraordinare a UIOOT întrunită la Mexico în septembrie 1970. Procedura respectivă a avut drept scop asigurarea unei continuități în coordonarea acțiunilor turistice internaționale. Din decembrie 2003 devine organism specializat al ONU.

Conform articolului nr. 3 din statutul OMT, obiectivul fundamental al acestei organizații este "de a promova și dezvolta turismul, pentru a contribui la dezvoltarea economică, la înțelegerea internațională, la pace și prosperitate, precum și la respectul universal și aplicarea drepturilor și libertăților omului fără diferență de rasă, sex, limbă și religie". OMT cuprinde patru categorii de membrii:

-membrii ordinari, adică statele care au ratificat statutul de constituire sau care au aderat la acesta, și care sunt în număr de 141

-7 membrii asociați: trei teritorii – Aruba, Comunitatea Flamandă din Belgia, Madeira, Antilele Olandeze, Puerto Rico și Macao;

-doi observatori permanenți – Vaticanul și Palestina

-membrii afiliați, care sunt organizații neguvernamentale internaționale și organizații naționale publice și private care exercită o activitate importantă în domeniul turismului internațional sau național. Sunt afiliate în special companii aeriene, agenții și organisme de voiaj, institute și centre de cercetări turistice, lanțuri hoteliere și restaurante, centre de formare profesională. Membrii afiliați plătesc o contribuție anuală către OMT și sunt invitați să participe la lucrările diferitelor organe ale organizației. În număr de peste 350, ei sunt reuniți în Comitetul Membrilor Afiliați. Din păcate România este iarăși un mare absent. Este inexplicabilă această situație: companii sau structuri academice sau de cercetare din țări mici și sărace sunt prezente cu mai mulți membrii, deși știu că nu ele decid, dar măcar află ce va fi, mai devreme cu o zi. Lipsa banilor nu este o scuză. Cauza poate fi neștiința sau mai grav…

Structura OMT este formată din: Secretariatul General, Adunarea Generală, Consiliul Executiv, Comitetele Regionale, Comitetul Membrilor Afiliați și diferitele comitete sau comisii specializate. Adunarea Generală este organul suprem al Organizației. Ea se compune din delegați ai membrilor ordinari și asociați, adică state și membrii afiliați. Acest organ suprem se întrunește în sesiune ordinară la fiecare 2 ani, adoptă recomandări și bugetul 168 organizației. Comisiile regionale create de Adunarea Generală sunt în număr de 6 și au ca atribuții aplicarea în fiecare din regiunile respective a recomandărilor Adunării. De asemenea, ele favorizează dezvoltarea turismului interregional prin comisiile OMT pentru Africa, Americi, Asia de Est și Pacific, Asia de Sud, Europa și Orientul Mijlociu.

Consiliul Executiv este compus din 20 de membrii ordinari (dar trebuie să luăm în calcul și lobby-ul membrilor afiliați) aleși de către Adunarea Generală. El se reunește de două ori pe an și adoptă măsurile necesare executării rezoluțiilor Adunării Generale. Secretariatul General se compune dintr-un personal egal ca număr cu numărul statelor care fac parte din OMT. Sediul Secretariatului General este la Madrid. Secretarul general este însărcinat cu executarea directivelor elaborate de Adunarea Generală și de Consiliul Executiv. Comitetul Membrilor Afiliați grupează membrii afiliați și îi organizează în grupe de lucru cum ar fi: turismul de tineret, consumatorul, investițiile turistice, turismul și forța de muncă, turismul și sănătatea, turismul și informatica, deci mai mult latura practică, lucrativă.

Activitățile OMT sunt diverse și numeroase. Ele acoperă ansamblul domeniilor turismului intern și internațional. Iată câteva din cele mai importante activități:

-elaborarea de studii și statistici: acestea se referă la șapte mari domenii: evoluția turismului în lume, piețele turistice, echipamentele și întreprinderile turistice, planificarea și amenajarea turistică, analiza economică și financiară, efectele sociologice ale activității turistice, reprezentarea turistică în străinătate. Statisticile mondiale și regionale reprezintă obiectul unor publicații regulate. Informațiile legate de sectorul turistic sunt cuprinse în diferite publicații dintre care cea mai importantă este revista "Turismul Mondial", precum și în "scrisorile de informație" adresate organismelor naționale de turism. Prin organizarea de "work-shop"-uri tehnice asupra finanțării proiectelor turistice se realizează formarea și comercializarea produselor turistice pentru uzul membrilor ale căror instituții specializate sunt insuficient dezvoltate. În același timp, OMT colaborează cu Organizația Internațională a Muncii și cu Programul Națiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător la organizarea unor reuniuni și seminarii legate de formarea personalului care să activeze în domeniul turistic. Tot în același scop a fost creat în anul 1965 Centrul Internațional de Studii Superioare în Turism (CIEST) care a fost preluat în anul 1975 de către OMT.

-asistență tehnică: OMT acordă asistență tehnică țărilor în curs de dezvoltare, fie direct prin propriile sale resurse bugetare, fie prin delegarea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PUND), cu ajutorul resurselor bugetare 169 afectate de acesta. La începutul deceniului șapte România a beneficiat de două astfel de programe: unul pentru organizarea Centrului de Formare și Perfecționare a Cadrelor din Turism (complexul Parc-Turist-Flora) și unul pentru dotarea Oficiului de Statistică (printre altele un ordinator UNIVAQ, printre cele mai puternice din lume la acea dată)

-consultații și rezoluții: OMT favorizează consultațiile internaționale în cadrul sesiunilor diferitelor organe, inclusiv al comisiilor regionale, înaintând statelor membre propuneri de program sau de acțiuni specifice. În exercițiul competențeleor lor organele OMT adoptă rezoluții. Cele mai importante rezoluții adoptate până în prezent sunt Carta de la Manilla (1980) și Declarația de la Haga (1989). Din 2003 cooperarea cu WTO (World Trade Organisation) devine constantă, țintită spre dereglementarea activității și eliminarea barierelor din calea turismului internațional.

Într-o serie de regiuni statele crează instituții internaționale cu competențe turistice, în scopul de a coopera la dezvoltarea turismului internațional cu alte organizații sau între ele. Astfel cunoaștem Alianța Turistică a Oceanului Indian, Organizația pentru Dezvoltarea Turismului African, etc.

Ori, în toate acestea globalismul este prezent prin puterea pe care o au factorii de decizie din cadrul organizatiei, unde și statele participă “în mod democratic”, după importanța lor în industria turismului. Iar deciziile netezesc calea pentru expansiunea structurilor turistice globale. Pentru populația Bangladeshului sau Nigeriei, activitatea OMT este neaplicabilă, aceste populații neavând putere de cumpărare pentru astfel de produse.

Deși sistemul OMT este greoi, permite totuși statelor sărace să facă presiuni. Structurile globale trebuie să se miște repede într-o lume în accelerare. Au nevoie de sisteme simple pentru decizie și intervenție, pentru protejarea intereselor lor. A fost astfel creată o structură înzestrată cu forță financiară, cu specialiști și cu o putere de lobby imensă.

Consiliul Mondial pentru Turism și Călătorii

WTTC – World Travel and Tourism Council

WTTC deține 100 de membrii din cele mai mari corporații din toate domeniile turismului. Este singura structură care reprezintă sectorul privat în toată diversitatea lui. Misiunea sa este să crească interesul pentru creșterea economică și dezvoltare socială, să conlucreze cu guvernele și politicienii, să deschidă potențialul industriei turistice pentru crearea de locuri de muncă și generarea de prosperitate. WTTC are 7 direcții strategice pe care le recomandă guvernelor:

– o viziune pentru viitorul călătoriilor și turismului (T&T) – “un viitor pentru fiecare”;

– măsurarea și promovarea industriei T&T;

– promovarea imaginii pozitive a T&T privind crearea de locuri de muncă și oportunității de carieră;

– încurajarea liberului acces, a piețelor libere, a cerului deschis și înlăturarea barierelor împotriva creșterii;

– să ajute la echilibrarea infrastructurii la nivelul cererii;

– să faciliteze accesul la resursele de capital și la tehnologiile avansate;

– să promoveze responsabilitatea în conservarea mediului natural, cultural și economic;

Activitatea WTTC este axată pe trei direcții fundamentale:

– activități globale: punerea în discuție a soluțiilor care afectează activitățile T&T oriunde în lume;

– grupuri de lucru: echipe de specialiști din sectorul privat care lansează provocări și oportunități în domenii ca resursele umane, infrastructură, impozite, și IT-comerț;

– Inițiative și programe regionale: pune în lucru potențialul său nu numai în economiile conducătoare ci și în țările și regiunile care prezintă un potențial mare dar nu dispun de mijloacele și resursele necesare pentru punerea lui în valoare [1].

Piața turistică          

Piața turistică este un element cheie al activități economice, atât în etapa prealabilă, cât și în desfășurarea ei corectă și apoi în procesul final al verificării rezultatelor. Piața este o sursă de informare, o zonă de confruntare și un barometru al realizărilor și al șanselor ce urmează.

În condițiile acestea, se manifestă un interes deosebit, pentru evaluarea coordonatelor evoluției oricărei activități, cunoașterea caracteristicilor și înțelegerea mecanismelor de funcționare ale pieței.

La nivel mondial, piața se prezintă într-o structură extrem de complexă, fiind alcătuită din mai multe componente, segmentate după o diversitate de criterii.

Conținutul și caracteristicile pieței turistice

Piața turistică este definită ca fiind un tot unitar al tranzacțiilor al căror obiect îl constituie produsele turistice. Privită în conexiune cu relațiile pe care pe care le generează și spațiul geografic în care se manifestă.

Piața rămâne însă incompletă, fără luarea în considerare a celor două caracteristici – cererea și oferta. Din acest punct de vedere, piața turistică reprezintă zona economică de interferență a ofertei turistice, materializată prin producția turistică, cu cererea turistică, materializată prin consumul turistic.

Din această definiție reies particularitățile pieței turistice, ca atribut al celor două categorii: cererea și oferta turistică.

Prima particularitate a pieței turistice rezultă din rolul determinant al ofertei turistice. Oferta este percepută de către cerere sub forma unei “imagini”, construită prin comasarea și sintetizarea informațiilor primite și acumulate de fiecare viitor turist. Așadar, decizia de consum turistic se poate adopta numai în raport cu oferta. Contactul direct cu oferta turistică se stabilește în timpul consumului. Rezultă astfel, o altă particularitate a pieței turistice și anume că locul ofertei este la fel cu locul consumului, dar nu și cu locul de formare a cererii. Există numeroase situații în care nu consumatorul este și cel care decide asupra achiziționării unui produs turistic.

Oferta turistică este rigidă, nu poate fi stocată sau transformată, deci odată nu poate fi consumată, ea se pierde, în schimb cererea turistică este foarte moale și supusă unor permanente fluctuații determinate de influența mai multor factori. Aceste caracteristici ale ofertei și cererii turistice implică întotdeauna un decalaj potențial între ele, ceea ce conferă activității turistice un risc mai mare. Partea diferită a celor două componente ale pieței face mai dificilă ajustarea lor și poate conduce la apariția unor combinații, ca de exemplu: ofertă bogată și cerere mică; cererea mare și ofertă necorespunzătoare; ofertă dispersată și cerere concentrată ș.a.

Piața turistică, parte a pieței serviciilor, presupune mobilitatea cererii, altfel piața nu ar exista, neavând loc confruntarea cererii cu oferta.

Conținutul pieței turistice, examinat ca o categorie economică mobilă, nu poate fi limitată la suma proceselor economice care au loc în mod exact, ci trebuie extins și asupra celor potențiale respectiv asupra celor care ar putea avea loc. Intervin astfel o serie de elemente precum: cerere nesatisfăcută, cerere în formare, ofertă neconsumată, ofertă pasivă ș.a. Apare și posibilitatea existenței în mod virtual a pieței turistice, fără prezența în paralel a celor două elemente ale sale , respectiv o piață turistică fără ofertă sau fără cerere. În acest sens piața turistică obține accepțiuni practice cum sunt: piață turistică reală, piață turistică potențială și piață turistică teoretică.

Piața turistică reală este creată din ansamblul cererilor care s-au întâlnit în mod efectiv, deci numărul actelor de vânzare-cumpărare finalizate. Acest tip de piață poate fi exprimat prin indicatori concreți: număr de turiști, număr de zile-turist, volumul încasărilor din turism ș.a.

Piața turistică potențială reprezintă dimensiunile pe care le-ar fi putut avea piața turistică în alte condiții decât cele existente. Diferența dintre piața turistică potențială și cea reală este dată de segmentul nonconsumatorilor relativi. În condiții ca de exemplu: subiectul cererii turistice să dispună de alte mijloace bănești sau altfel distribuite în timp, sau oferta să fie mai diversificată etc., nonconsumatorii relativi se pot transforma în consumatori efectivi.

Piața turistică teoretică este dată de dimensiunile globale pe care le-ar putea deține o piață în care toți membrii societății ar fi participanți la activitatea turistică. Diferența dintre piața turistică teoretică și piața potențială o reprezintă segmentul nonconsumatorilor absoluți. Orice modificare s-ar face în cadrul elementelor pieței rămân nonconsumatori absoluți.

Cantitatea pieței turistice se referă la următoarele noțiuni elementare:

– capacitatea pieței turistice, care reprezintă necesitatea exprimată sau nu vis-á-vis de un anumit produs turistic, fără a se lua în calcul nivelul veniturilor ori al prețurilor produselor și serviciilor; unde:

– CPT = capacitatea pieței turistice

– K = capacitatea medie de consum

– N – numărul consumatorilor potențiali

– potențialul pieței turistice se definește ca fiind cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit produs turistic, funcție de veniturile lor și de prețurile practicate pentru acest produs;

– volumul pieței produsului turistic = totalitatea tranzacțiilor încheiate pentru un anumit produs turistic, pe o piață dată, într-o anumită perioadă de timp. Se consideră că atunci este vorba de o piață saturată, când volumul pieței turistice se identifică cu potențialul ei:

VOLUMUL PIEȚEI TURISTICE = POTENȚIALUL PIEȚEI TURISTICE

– locul de piață al unui anumit produs turistic reprezintă acea parte a volumului pieței acoperită prin vânzările realizate pentru respectivul produs [5].

Turismul litoral

Turismul litoral a cunoscut o creștere continuă in toate țările care dispun de condiții naturale specifice. Zonele de litoral prezintă astăzi o mare forță de atracție – nu mai puțin de 50 % din numărul total al vacanțelor. Insă, consacrarea curei heliomarine in practica turistică internă și internațională a cunoscut mai multe faze, fiecare cu un specific propriu ca amenajare

și modalitate de valorificare turistică. Astfel, pană in 1930, amenajarea zonelor de litoral a trecut printr-o fază de pionierat prin construcția de locuințe individuale izolate care mai tarziu s-au constituit in mici societăți – nucleul primelor stațiuni litorale destinate exclusiv elitei societății

(clientelă cu posibilități financiare mari, dar redusă numeric).

A urmat faza de urbanizare a litoralului, extinsă pe o durată de cca. 30 – 40 de

ani, in care au apărut amenajări similare cu cele ale spațiilor urbane, respectiv o distribuție

liniară a construcțiilor de-a lungul coastelor. Această creștere puternică a spațiului amenajat

se datorează expansiunii fenomenului turistic peste barierele sociale (turismul de masă) și a interesului manifestat de turiști față de zonele de litoral care au stimulat investițiile turistice.

Ca efect al acestor investiții in creștere, in anii `60 – `70, s-a declanșat faza amenajărilor de mare amploare concretizată prin crearea unor stațiuni integrate, complexe, cu capacități de cazare cuprinse intre 10 – 50 mii paturi și echipamente aferente necesare populației permanente a stațiunilor respective. Referitor la aceste amenajări complexe, in literatura de specialitate se vorbește despre „marile ziduri litorale” (Spania, i-le Canare, Thailanda, Mexic etc.), țărmul mării fiind dublat de un lanț de piscine, incluse in oferta hotelierilor.

Litoralul mediteranean

Acest sector constituie cea mai extinsă zonă turistică pentru turismul estival,

remarcandu-se printr-un potențial natural și antropic de excepție, printr-o dotare turistică impresionantă (aproximativ 5 milioane de locuri de cazare numai in hoteluri), prin numărul de turiști internaționali sosiți și prin valoarea veniturilor realizate. Amenajările turistice specifice se desfășoară aproape fără intrerupere intre Gibraltar și Bosfor, pe cateva mii de kilometri.

Litoralul estic mediteranean (țărmul Mării Egee)

Printre statele din bazinul Mării Egee care atrag anual un volum impresionant de turiști

se remarcă Grecia și Turcia. Litoralul continental al Greciei și arhipelagurile sale din Marea Egee sunt vizitate anual de peste 10 milioane turiști. In zona continentală se remarcă stațiuni de

tradiție: Platamonas, Kalamata, Nafptio, Loutra, Stamio etc., dublate de o generație mai nouă de stațiuni in zona Muntelui Olimp: Paralia Katerini, Nei Pori, Olimpic Beach, Calidea etc. In zona insulară, cunoscute sunt stațiunile: Lindos, Hios, Rodos (i-la Creta), Kerkira (i-la Corfu), Thermi, Thassos, Zakinthos (i-la Lesvos) ș.a.

Din a doua jumătate al deceniului al nouălea al secolului XX, Turcia se apropie,

ca volum de sosiri turistice internaționale de Grecia (9 milioane turiști străini in 1998).

Turismul litoral este intreținut de stațiuni moderne, bine amenajate, intre care: Kușadasi, Marmaris, Antalya, Gonen, Canakkale, Cesme etc. Potențialul turistic este dublat de numeroase obiective turistice istorice și culturale, vestigii istorice elenistice, romane și precreștine: Troia, Efes, Pergam, Milet, Halicarnas (Bodrum) etc. [2].

Grecia

Nume oficial: Republica Elenă

Situare: În Europa Sudică, în Peninsula Balcanică și o parte din insulele adiacente

Vecini: Albnia, FRI a Macedoniei, Bulgaria, Turcia, Marea Egee ,Marea Mediterană, Marea Ionică.

Suprafață: 131 957

Populație: 10 775 557 loc.

Densitate: 81,7 loc./

Populație urbană: 61%

Capitală: Atena

Forma de stat: Republică parlamentară

Diviziuni administrative: 13 regiuni

Sărbătoare națională: 25 martie

Limbă oficială: Greacă

Cult: Ortodoxism

Monedă: Euro

PIB: 267 100 000 $

PIB/loc: 23 600 $

Economia Greciei – Cea mai săracă dintre țările UE până în 2004, având însă un PIB/loc. mai ridicat decât orice țară din regiune. Grecia a înregistrat până în 2009 ritmuri de crestere apreciabile (3-5% annual). Ulterior, Grecia s-a confruntat și se confruntă cu o severă criză a datoriei externe. Dispune de resurse, avern variate: bauxite, magneziu,minereu de fier, nichel, petrol, în general cu produse modeste, cu excepția litigiului (62,3 mil. T, 2012), a bauxitei (1,8 mil. T. 2012) și a marmurei (300 mii , 2012 ).Industria, susținut dezvoltată în ultimile decenii , a devenit o ramură economică importantă , antrenând 10% din populația activă și contribuind cu 1/6 la PIB; produce aluminiu (165 mii de t, 2012), alumină (784,4 mii t, 2012), feroaliaje, nave maritime, îngrășăminte chimice, ciment (11 mil. t, 2012, exportat 50%), textile, produse alimentare (ulei de măsline, țigarete ș.a).

Principalele centre industriale sunt Atena și orasele din jur (Pireu, Aspropyrgos, Elefsis), apoi Salonic, Volos și Patras. Afectată de criză, industria și-a diminuat producția cu 25% față de 2005. Agricultura (10% din populația activă , 3,5 din PIB) este dominate de sectorul vegetal (2/3 din producția agricolă). Se cultivă cereale (1/3 din suprafața cultivată), bumbac (850 mii t, 2012, locul 1 în Europa), tutun, sfeclă de zahăr ș.a. Culturi specifice sunt măslinul (locul 3 pe Glob la măsline), vița-de-vie (locul 3 pe Glob la stafide), citricele. Zootehnia este axată pe creșterea ovinelor și caprinelor. Principalul sector economic sunt serviciile (80,5% din PIB). Grecia dispune de o puternică flotă comercială maritime (1 439 nave), care, alături de turism, contribuie la acoperirea partial a deficitului balanței comerciale. Exporturile reprezintă 60% din valoarea importurilor (2013), iar principalul partener este UE (Germania, Italia ș.a.). Economia Greciei se confruntă cu o serie de problem: persistența dificultăților sectorului de stat (care contribuie cu 40% la PIB), volumul mare al datoriei publice, datorie externă importantă (568,7 md. $, superioară de 2,14 ori PIB, 2013)

Turismul – 15.517.662 turiști străini (70,8% sosiți pe calea aerului); cei mai mulți provin din Marea Britanie și Germania, precum și din Italia, Franța și Olanda; venituri din turism – 12,8 miliarde de dolari.

Principalele zone sau obiective: Atena și împrejurimile ( Cap Sunion cu templul lui Poseidon, Insula Egina, Elefsis, Marathon, Salamina, stațiunea Vouliagmeni), Peloponesul cu Epidaurus (sanctuarul lui Esculap și Teatrul antic), Olympia (locul sanctuarului lui Zeus), Corint (vestigii ale templului lui Apollo), Mistra (vestigii ale unor biserici și mănăstiri bizantine), Nafplion (templul lui Apollo, sec.V î.Hr.), Insula Rhodos (vestigii elenistice, venețiene, ale prezenței cavalerilor ioaniți – 1308 – 1522, peisaje încântătoare), insula Creta (urme ale civilizației minoice – palatele din Cnossos și Phaistos, urme romane, arabe, venețiene – cetățile Chania, Rethymo etc), Insulele Ciclade (Milos, Delos, Paros, Mykonos, Thira etc), cu monumente antice, stațiuni balneoclimaterice etc., Insulele Ionice (Corfu/Kerkyra, Ithaka, Kythera, Zakynthos etc), Salonic/ Thessaloniki (bisericile Sf. Sofia și Sf. Dumitru – ambele din sec.VI, Arcul de triumph al împăratului Galerius, Turnul Alb etc), Meteora (24 de mănăstiri suspendate pe stânci, din care cinci încă sunt locuite). O bază de cazare solidă (9.648 hoteluri cu 361.587 camere și 763.688 paturi în 2011), o bună rețea rutieră, numeroase porturi și legături prin ferry-car cu Italia și insulele din arhipelag favorizează accesul/ circulația milioanelor de turiști, al căror număr a sporit de peste 10 ori în ultimele trei decenii, încasările mărindu-se în același interval de circa 30 de ori [6].

Top 10 atracții turistice din Grecia

Grecia este una dintre cele mai populare destinații turistice din lume. Cu peste șaizeci de insule locuite , situri istorice care se întind de patru milenii, plaje idilice, munți falnici și cu o mare varietate de obiective turistice în care așteaptă să fie exploatate [7].

1. Santorini – Este o insulă vulcanică din grupul Cicladelor. Ea este faimoasă pentru priveliștile sale fantastice, apusurile magnifice de soare, casele specifice, vopsite în alb și vulcanul său activ. Fira, capitala insulei Santorini, este un amestec de arhitectură venețiană și cicladica, cu străduțe pietruite, împânzite de magazine, taverne, hoteluri și cafenele, aflate pe stânci înalte de 400 metri [8].

Fig. nr. Apus peste insula Santorini [9].

2. Partenonul – Aflat în vârful Acropolelor, este una dintre cele mai faimoase atracții turistice grecești. Construcția sa a început în anul 447 î.e.n., înlocuind vechiul templu distrus de perși și a fost terminată în anul 432 î.e.n. În lunga sa viață, Partenonul a fost templu, fortăreață, biserică, moschee și chiar și magazin de arme [8].

Fig.nr. Partenonul iluminat noaptea [10].

3. Mykonos – Este o destinație turistică cosmopolită printre insulele grecești și unanim recunoscută drept una dintre cele mai faimoase din Grecia. Orașul Mykonos (Chora) este un oraș pitoresc din Ciclade, unde străduțele sunt înguste și casele vopsite în alb. Este renumit și pentru plajele sale magnifice și viața de noapte diversă și intensă, evidențiată de numărul mare al barurilor și cluburilor de noapte [8].

Fig.nr. Mykonos – orașul vechi [11].

4. Meteora – O colecție de 6 mânăstiri spectaculoase aflate în vârful câtorva coloane din stâncă. Prima mânăstire din Metora a fost înființată în secolul 14. Accesul aici a fost în mod deliberat îngreunat, fiind nevoie, fie de scări înalte, fie de plase mari care să ridice atât oamenii cât și mâncarea sau alte produse. Riscul era destul de mare, întrucât frânghiile erau înlocuite numai atunci când se ”rupeau din voia Domnului” [8].

Fig.nr. Meteora [12].

5. Teatrul Delphi – Pe vremuri, Delphi a fost cel mai important centru al religiei grecești, locul unde se aflau sanctuarul și oracolul lui Apollo. Teatrul antic din Delphi a fost construit pe un deal, oferind spectatorilor priveliștea întregului sanctuar și a peisajului spectaculos de dedesubt. El a fost intial construit în secolul 4 și poate primi până la 5000 de spectatori. În prezent este una dintre atracțiile turistice de top ale Greciei [8].

Fig.nr. Priveliște peste Teatrul Delphi [13].

6. Plaja Myrtos – Myrtos este fără îndoială una dintre cele mai importante atracții turistice în Kefalonia. Acesta este situată la 30 km nord de Argostoli, intr-o zonă frumoasă din jurul dealurilor înverzite. Plaja Myrtos și-a câștigat reputația în întreaga lume și a fost în mod constant inclusă în reviste de călătorie printre cele mai bune plaje din Grecia și din lume. Plaja are o formă semicirculară înconjurată de stânci stancoase albe impresionante, cu vegetatie luxuriantă. Zona verde, terenul abrupt , pietricele albe și apele cristaline compun un peisaj uimitor .

Plaja este bine organizată, în cea mai mare parte, cu umbrele și terase la soare în timp ce o mică parte rămâne complet virgină, ideală pentru izolare totală [35].

Fig.nr. Vedere plaja Myrtos [14].

7. Canionul Samaria – Are o lungime de 16 kilometri și se află în sud-vestul Cretei. Plimbările aici sunt extrem de populare în rândul turiștilor care vin în fiecare an. Excursia durează între 4 și 7 ore și străbate păduri de chiparoși și pini, apoi stânci verticale printre munți, având ca destinație finală Agia Roumeli, oraș aflat la Marea Libiei [8].

Fig.nr. Trecătoare prin canionul Samaria [15].

8. Lindos – O așezare medievală de pe insula Rhodos, alcătuită dintr-o rețea de străzi pietruite și case cu pereții vopsiți în alb. Deasupra sa se află acropola din Lindos, care oferă priveliștea spectaculoasă a porturilor din împrejurimi și a liniei de coastă. Plajele Lindos și Saint Pauls se află la mică distanță de centrul orașului [8].

Fig.nr. Lindos [16].

9. Mystras – Aflată lângă străvechea Sparta, Mystras a fost capitala Peloponezului în secolele 14 și 15, condusă de către rudele împăratului bizantin. Locul a rămas nelocuit în timpul perioadei otomane, dar a fost abandonat în anul 1832, rămânând aici numai ruine medievale de o frumusețe unică, într-un peisaj desprins parcă din povești [8].

Fig.nr. Ruinele din Mystras [17].

10. Muntele Athos – Un centru spiritual ortodox din 1054, Muntele Athos a beneficiat de un statut autonom din timpuri bizantine. " Sfântul Munte ", unde este interzis femeilor și copiilor, este, de asemenea un zonă artistică recunoscută. Dispunerea mănăstirilor (aproximativ 20 care sunt ocupate în prezent de 1.400 călugări) au avut o influență din partea Rusiei, iar scoala sa de pictură a influențat istoria artei ortodoxe [36].

Fig.nr. Muntele Athos [18].

Turcia

Nume oficial: Republica Turcia

Situare: În Asia de Sud-Vest și Sud-Estul Europei

Vecini: Bulgaria, Grecia, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Irak, Iran, Azerbaijan, Armenia, Georgia, Marea Neagră.

Suprafață: 774 815

Populație: 80 694 485 loc.

Densitate: 104,1 loc./

Populație urbană: 71,5%

Capitală: Ankara

Formă de stat: Republică

Diviziuni administrative: 81 provincii grupate în 8 regiuni geografice

Sărbătoare națională: 29 octombrie

Limbă oficială: Turca

Cult: Islamism

PIB: 1 167 600 $

PIB/loc: 15 300 $

Economia Turciei – A înregistrat în ultimile decenii – pe fondul unei inflații pesistente coborâte sub 10% abia în 2004 (7,6%, 2013) – o remarcabilă creștere economică (3-5 % anual în termini reali; 3,8%,2013), bazată pe resurse de sol și subsol, pe investiții străine, pe o politică de stimulare a initiativce particulare autohtone (cea mai dinamică ramură și prima exportatoare, industria textilă și a confecțiilor aparține practice în întregime sectorului privat) și foloind poziția geopolitică și geostrategică a țării, la contactul Europei cu Orientul Apropiat și spatiul ex-sovietic; de exemplu:

În mai 2006 a intrat în funcțiune conducta de petrol Baku-Tbilisi-Ceyhan, care transportă petrol dinspre zona Mării Caspice, aducând Tucrciei venituri considerabile. Are variate resurse de subsol (petrol, lignit, minereu de fier, crom, bauxită, magneziu, borax, mercur, sulf, sare și altele), dar fără producții semnificative (excepție: cromul, magneziul și boraxul). În producția de energie electrică un loc tot mai important îl ocupă hidroenergia, grație amenajării complexe a cursurilor superioare ale Tigrului și Eufratului (în 2001 a fost finalizat barajul centralei Birecik). Întregul program – început în anii `80 – se extinde pe 30 de ani și va asigura, în final, producerea a 27 de miliarde kWh și irigarea a 1,6 milioane de hectare. Industria prelucrătoare, diversificată (de la oțel, metale neferoase, autovehicule, îngrășăminte chimice, ciment, la textile, ulei de măsline, bere, zahăr și așa mai departe), antrenează circa ¼ din populația activă și contribuie cu circa 27% la PIB (ponderi în creștere în ultima perioadă); este prezentă atât în marile aglomerări urbane (Istanbul, Izmir, Ankara, Bursa și altele), cât și în centre specializate (Iskenderun – combinat siderurgic, Seidișehir – aluminiu, Edirne – industria alimentară și altele).

Agricultura antrenează circa 25% din populația activă (contribuția la PIB scăzând sun 10% – 8,9%, 2013) și are ca specific cultura cerealelor (grâu – 20,1 milioane de tone, 2012, orz – 7,1 milioane de tone, 2012, peste 40% din suprafata cultivată) , cu excedente pentru export, a citricelor și struguri de masă); Turcia se numără totodată printer primii producători mondiali de caise (795,8 mii de tone, 2012, locul 1), mere, nuci, locul 4), fistic (locul 3), migdale, măsline (1,8 milioane tone 2012, locul 4). Culturile de sfeclă de zahăr, bumbac (1,37 milioane tone, 2012), tutun și legume sunt de asemenea importante. Creșterea animalelor, tradițională, devansează ca pondere producția vegetală în producția agricolă a țării. Se cresc cornuted mici (ovine – 25,0 milioane capete, 2012). Apicultura este reprezentativă (locul 4 pe Glob). Rețeaua căilor de comunicații este în curs de modernizare și extindere (26,8% căi ferate electrificate, 2 127 km de autostrăzi, 5,8 milioane autoturisme, 5,64 milioane t.r.b. tonajul flotei comerciale maritime; legătura intercontinentală peste Bosfor este făcută prin două mari poduri rutiere. Turismul, ce dispune de un potential valoros și variat, are o contribuție în creștere la veniturile țării. În balanța de plăți un loc important îl ocupă trimiterile celor 1,4 milioane de turci care lucrează în țările UE, mai ales în Germania, și ajutorul financiar extern. Balanța comercială – în care exporturile reprezintă 4/5 din producția industrială și 1/5 din cea agricolă – este deficitară (-75,3 miliarde $ 2013), principalii parteneri fiind țările UE (Germania, Marea Britanie, Italia și altele), SUA, Rusia, China, iar masiva datorie externă (359,5 miliarde $ în 2013) este echivalentă exporturilor pe doi ani.

Turismul – Dispune de un valoros potențial touristic, natural și cultural-istoric, și de o infrastuctură în continua îmbunătățire. Țintele principale rămân vestigiile civilizațiilor ce s-au dezvoltat încă din Antichitate (mileniul 2 î.Hr.), dar câștigă teren turismul de cură heliomarină. În anul 2012 s-au înregistrat 35,7 milioane de turiști străini (locul 6 pe glob), în principal din Germania, CSI, Marea Britanie, Iran și SUA; în același an, încasările s-au ridicat la 26,65 miliarde de $ (locul 10 pe.Glob).

Principalele zone sau obiective: Istanbul, mare metropolă de pe Bosfor, cu nenumărate atracții turistice: Palatul Paleologilor, catedrala Sf. Sofia-secolul 6, ridicată de Justinian și transformată în moschee (1453) ,iar din 1935 în muzeu; Moscheea Albastră/ Sultanahmet Camii cu 6 minarete; Moscheea lui Soliman Magnificul, secolul 16, cea mai frumoasă și somptuoasă, cu patru mari minarete; Turnul Galata (genovez, 120m înălțime); Palatul Topkai (seolul 15); Muzeul Arheologic, cu o bogată colecție, din care se remarcă celebrul sarcofag a lui Alexandru cel Mare; litoralul egeea, cu Izmir, ruinele Troiei, Bergama, Start (anticul Sardes, capital Regatului Lidian a lui Cresus), Efesul (cu vestigii elenistice, romane și paleocreștine – locuința unde și-a trait ultimi ani de viață Maica Domnului), Bodrum (anticul Halicarnas, orașul natal a lui Herodot și capital faimosului rege Mausol, cu un castel magnific al cavalerilor de Rhodos); litoralul sudic (mediteranean), cu renumita stațiune de cură heliomarină Antalya, Adana (cu un renumit muzeu arheologic și podul de piatră construit de Hadrian). Alte centre: Pamukkale, cu u relief carstic unic în lume (o cascadă pietrificată de circa 100m, stalactite); Capitala cu Ogust Mabedi (Templul lui August, secolul 1 d.Hr.), coloana lui Iulian (sec. 4 d.Hr.), Mausoleul lui Kemal Ataturk; apoi zona înconjurătoare Ankarei, cu vestigiile de la Bogaz Kale/ vechea Hattușaș, capital statului hitiților, și Yassihoyuk/ vechiul Gordion, capital regatului antic Frigia, unde Alexandru cel Mare a tăiat nodul „gordian”; Diyarbakir (cu o fortăreață gigant, zidurile de 5,5 km lungime), lacul Van (o adevărată mare interioară) și muntele Ararat/ Buyuk Agri (5 137m). În partea europenă se evidențiază orașul Edirne (Adrianopol), cu moscheile Selimiye (secolul 16), Yldirim (secolul 14-15) și Beyazit II [6].

Top 10 atracții turistice din Turcia

Turcia oferă o multitudine și diferite tipuri de destinații pentru turiști. Din orizontul orașului Istanbul la ruinele romane de-a lungul coastelor de vest și de sud, de la plajele din Antalya și stațiunile de pe litoralul Mediteranei la munții de est a Mării Negre. Cu atât de multe destinatii uimitoare, un top 10 obiective turistice mari din Turcia, este necesar [19].

1. Hornurile de basm din Göreme – Goreme Parcul Național Istoric, situat în zona vulcanică Hasan Mountain este format din platouri, câmpii, plante mici de munte, dealuri înalte, râuri, văi abrupte și zone plate mari . S-au găsit într-un peisaj spectaculos, sculptat în întregime de eroziune, valea Goreme și împrejurimile sale conțin sanctuare roci cioplite care furnizează dovezi unice de artムbizantină în perioada post iconoclastă. Locuințe, sate, orașe troglodite subterane, și rămășițele unui habitat uman traditional care datează din secolul al 4-lea [20].

Fig.nr. Göreme – Cappadocia [32].

2. Moscheea Hagia Sophia – Datând din secolul 6, Hagia Sofia a fost o basilica construită în onoarea împăratului roman Justinian I. Adevărata capodoperă a ingineriei romane, cupola masivă cu un diametru de 31 metri, acoperă ceea ce a reprezentat mai bine de 1000 de ani, cel mai mare spațiu închis din lume. Biserica a fost prădată în urma cruciadei din anul 1204 și a devenit moschee în secolul 15, atunci când otomanii au cucerit orașul. Hagia Sofia a fost transformată în muzeu în anul 1935, iar în prezent este una dintre cele mai importante atracții turistice din Turcia [20].

Fig.nr. Moscheea Hagia Sophia [22].

3. Biblioteca lui Celsus – Situată în una dintre bijuteriile timpurilor străvechi – Efes, Biblioteca lui Celsus a fost construită în secolul al doilea pentru a-l comemora pe senatorul roman Tiberius. Se crede că sub clădire se află senatorul care a guvernat regiunea Asiei. Aceasta a fost o casă pentru aproape 1200 pergamente, care au fost ținute într-un mod unic pentru o conservare mai bună. Arhitectura o capodoperă a lumii antice și are patru sculpturi în față, simbolizând cele patru mari valori în viziunea lui Tiberius. Episteme, Ennoia, Arete și Sophia sunt gardienii acestui templu antic de cunoaștere, inteligență, curaj și înțelepciune [23].

Fig.nr. Biblioteca lui Celsus – Efes [24].

4. Moscheea Albastră – Cu cele șase minarete ale sale și arhitectură impresionantă, Sultan Ahmed sau Moscheea albastră. Folosită încă pe post de moschee, ea a devenit una dintre cele mai populare atracții turistice din capitala Istanbul. Moscheea a fost ridicată între anii 1609 – 1616 și ca în cazul multor alte construcții de acest fel, în ea se află și mormântul celui ce a construit-o. Tavanul înalt este alcătuit din 20000 de plăci albastre, cu diferite modele [20].

Fig.nr. Moscheea Albastră Istanbul [25].

5. Olüdeniz – Este o mică așezare situată pe coasta de sud-vest a Mării Egee. Aici se află un golf din nisip, chiar la intrarea în Olüdeniz, într-o lagună albastră. Plaja este faimoasă pentru nuanțele sale turcoaz și rămâne una dintre cele mai fotografiate plaje din regiunea mediterană. Olüdeniz este considerat și unul dintre cele mai bune locuri din lume pentru datul cu parapanta, pentru peisajele sale de neînlocuit [20].

Fig.nr. Plaja din Olüdeniz [26].

6. Muntele Nemrut – În anul 62 i.Hr., regele Antioh a încercat să combine diferite religii într-una singură, și a ordonat poporului sau să construiască nu numai un mormânt pentru el, dar și pentru mai multe statui ale zeilor greci și persani, precum și pentru membrii familiei acestuia și câteva animale. Cei mai mulți istorici cred că aceasta a fost o încercare de a aduna populația regatului său, formată din oameni de diferite religii. Cele mai multe dintre monumente sunt conservate foarte bine, chiar dacă acestea au căzut de la locurile lor originale. Din vârful muntelui Nemrut se poate admira întreaga priveliște a munților din împrejurimi, iar principala atracție o reprezintă apusul soarelui ce poate fi privit de pe terasa estică. De aici, capetele statuilor căpăta nuanțe portocalii, ceea ce sporește misterul acestor locuri. O vizită în Muntele Nemrut va fi o experiență copleșitoare [20] [23].

Fig.nr. Muntele Nemrut [27].

7. Bodrum – O dată cunoscută sub numele de Halicarnas, populara stațiune din portul Bodrum,de pe peninsula Bodrum, la capătul sudic al coastei Mării Egee, se mândrește cu ruinele originale de la Mausoleul, una dintre cele sapte minuni ale lumii, precum și castelul înalt al Sfântului Petru, o cetate care servește acum ca cel mai important Muzeu de Arheologie subacvatică. Din cele două golfuri mici de vede o imagine perfectă către castel, ceea ce face

zona deosebit de atractivă pentru proprietarii de iahturi [34].

Fig.nr. Bodrum [28].

8. Pamukkale – Este una dintre atracțiile de top ale Turciei, cu terasele sale asemeni bumbacului. Apa subterană a dat viață orașului antic Hierapolis și ajută Pamukkale să fie unul dintre cele mai importante centre termale din Turcia. Turiști și localnici vizitează Pamukkale și Hierapolis nu numai pentru aspectul său extraordinar și pentru istoria sa, dar și pentru wellness. Științific a fost dovedit că Pmukkale a vindecat multe boli [33].

Fig.nr. Pamukkale – ”castel din bumbac” [29].

9. Plaja Patara – Cu o lungime de 14 kilometri, Patara este una dintre cele mai mari întinderi de nisip din regiunea mediteraneană. Plaja este împânzită de ruine datând din perioada liciană și romană, aici neexistând clădiri, cu excepția unei mici cafenele. Plaja Patara este și locul în care trăiește specia de țestoase aflată pe cale de dispariție, Loggerhead. Orașul Patara din apropiere este locul de naștere al Sf. Nicolae, episcopul bizantin care a trăit în secolul 4 [20].

Fig.nr. Plaja Patara [30].

10. Teatrul Aspendos – Aspendos se mândrește cu faptul că este unul dintre cele mai bine păstrate teatre ale antichității. Teatrul Aspendos, din Antalia, a fost construit în anul 155 e.n în timpul domniei împăratului roman Marc Aureliu și putea găzdui între 15000 și 20000 de spectatori. Întrucât zona scenei a fost folosită ulterior drept caravanserai în perioada dinastiei Seljuk, ea fost reparată și întreținută în mod regulat. Astfel, Teatrul Aspendos a fost capabil să reziste până în zilele noastre, fără a-și pierde aproape niciuna dintre calitățile originale [20].

Fig.nr. Teatrul Aspendos – Antalia [31].

1. http://www.ilierotariu.ro/documents/books/globalizare%20si%20turism.pdf

2. http://www.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2014/noi/05_13_35_071_Geografia_Turisului.pdf

3. http://www.infotravelturcia.ro/profil-piata-turistica-turcia.php

4. Stănciulescu G., Micu C., – „Economie și gestiune în turism” – Probleme, proiecte și studii de caz, Editura C.H. Beck 2009

5. Daniela Turcu, Janeta Weisz, – „Economia Turismului” – Editura Eurostampa Timișoara 2008

6. Horia C., Matei Silviu Neguț, Ion Nicolae, – „Enciclopedia statelor lumii. Ed. a XIII-a”, Editura Meronia 2014

7. http://www.touropia.com/tourist-attractions-in-greece/

8. http://www.tuktuk.ro/2014/06/top-10-atractii-turistice-din-grecia/

9. http://www.identitatea.it/wp-content/uploads/2014/12/santorini-alamy-01.jpg

10. http://www.layoverguide.com/wp-content/uploads/2011/03/Parthenon-on-Acropolis-in-Athens-Greece.jpg

11. http://happytobehomeless.com/wp-content/uploads/2012/10/MykonosOldTown.jpg

12. http://www.greektravelling.com/images/stories/attractions/northern-greece/meteora/meteora%20(1).jpg

13. http://seegreece.gr/cms/wp-content/uploads/2013/06/delphi-thatre.jpg

14. http://fc06.deviantart.net/fs31/i/2008/219/9/f/Myrtos_Beach__Kefalonia_by_landfill.jpg

15. http://allbookingcenter.com/wp-content/uploads/2013/01/Samaria-1.jpg

16. http://www.lindoseye.com/jpgs/eye_view.jpg

17. http://www.moniemvasis.gr/media/27329/mystras1_top550.jpg

18. https://orthodoxword.files.wordpress.com/2009/07/athos.jpg

19. http://www.touropia.com/tourist-attractions-in-turkey/

20. http://www.tuktuk.ro/2012/03/top-10-atractii-turistice-din-turcia/

21. http://images.fineartamerica.com/images-medium-large-5/goreme-national-park-cappadocia-turkey-ivan-pendjakov.jpg

22. http://img.posterlounge.de/images/wbig/ali-kabas-luftaufnahme-der-hagia-sophia-in-istanbul-186212.jpg

23. http://www.infoturism.ro/atractii-turistice/top-10-atractii-turistice-in-turcia/

24. http://www.turkeytouradvisor.com/wp-content/uploads/2015/03/ephesus.jpg

25. http://dailyistanbultours24.com/wp-content/uploads/2014/08/istanbuls-blue-mosque-is-the-citys-crowning-glor-396.jpg

26. http://www.bookableholidays.com/images/country/turkey/westturkey/all/olu-deniz-in-west-turkey.jpg

27. http://www.mixdecultura.ro/wp-content/uploads/2013/07/muntele-sacru-nemrut-dagi.jpg

28. http://i.dailymail.co.uk/i/pix/2013/03/05/article-2288573-18748653000005DC-688_634x377.jpg

29. http://whenonearth.net/wp-content/uploads/2013/12/pamukkale-turkey-pools-woe3-690×454.jpg

30. http://www.telegraph.co.uk/incoming/article57904.ece/ALTERNATES/w460/

BEACHPatara-beach–David-Crausb.jpg

31. http://interrad2015.org/wp-content/uploads/2013/05/ASPENDOS.jpg

32. http://nationalparksofturkey.com/goreme-national-park-and-the-rock-sites-of-cappadocia/

33. http://www.pamukkale.net

34. http://www.turkeytravelplanner.com/go/Aegean/Bodrum/

35. http://www.greeka.com/ionian/kefalonia/kefalonia-beaches/kefalonia-myrtos.htm

36. http://whc.unesco.org/en/list/454