Concepte Psihologice In Medicina Clinica
CONCEPTE PSIHOLOGICE ÎN MEDICINA CLINICĂ
Pentru a dezbate pe larg tema propusă din această lucrare în capitolele și subcapitolele ce urmează voi face o scurtă incursiune în ceea ce privește legătura dintre Credință-Psihic -Compliantă și Bolile Cronice ,pentru a pune în evidență , nevoia de credință a omului bolnav când se află în suferință și revolta lui interioară din punct de vedere psihologic atunci când intervin stările negative .
Efectul pozitiv psihoterapeutic ,efectul placebo ,empatia,în contrast cu efectul negativ ,iatrogen al dialogului cu dezvoltarea unei strategii a comunicării și invocarea religiei ,face ca prezenta lucrare să dezbată un subiect deosebit de interesant .
Definirea conceptelor psihologice prezintă un grad crescut de dificultate , deoarece ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă despre omul bolnav .(Virgil Enățescu , pg.67 )
Ființa vie dispune de o anumită plasticitate ,datorită căreia îi este cu putință să rămână în acord cu mediul său și să mențină echilibrul său interior .
Raporturile dintre psihologie și medicina generală sunt însoțite de rezolvarea problemei fundamentale:
viața psihică depinde de somatic, (atitudine somatopsihică)
somaticul depinde de viața psihică (atitudine psihosomatică.)
Ca știință a omului aflat în suferință ,psihologia a preconizat întotdeauna necesitatea abordării individuale și comprehensibile a ființei umane;privit inițial ca un deziderat ,acest mod de abordare prin continuă și constant aplicare ,a devenit un postulat care a călăuzit gândirea clinică și practica medicală de-a lungul întregii sale istorii .( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.61)
În ultimele decenii implicațiile psihologice asupra medicinei clinice au devenit axiomatice , rolul psihologiei fiind recunoscut , nu numai în relația terapeutică și motivația de vindecare a bolnavului,ci și în faptul că medicii au devenit conștienți de existența unor factori emoționali asociați cu boala . (Norbert Sillamy ,pg.161)
Acest fapt este acceptat de toți cercetătorii în domeniu,deoarece independent de caracterul specialității sale,orice materie care abordează o boală,analizează particularitățile evoluției sale,studiind totodată starea psihică a bolnavului:
Conștiința ;
Dispoziția ;
Conduita;
Atitudinea față de boală.
În epoca modernă psihologia clinică ,bazată pe tradițiile sale integrative și înalt umanitare ,pune în centrul preocupărilor sale omul aflat în suferință ,abordându-l într-o viziune dinamică și comprehensivă ,în istoria dezvoltării psihoindividuale și sociale ,din care se desprind semnificații esențiale ,care-I permit orientarea realistă asupra stării prezente și perspectivelor sale . (Aurelia Ionescu ,G.Ionescu,E.Papadima ,pg.13,)
Activitatea medicală ,în principal cea terapeutică ,se desfășoară pe fundalul psihologic generat în majoritate de dialogul dintre medic și bolnav , dar trebuie menționat faptul că în paralel bolnavul invocă divinitatea ca pe un ajutor .
Abordarea interdisciplinară a acestui dialog , într-o manifestare originală ,cu accentul pe dimensiunea psihologică generată prin comunicare ,constituie o veche temă de cercetare a mai multor autori . ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.55)
Complexitatea relațiilor umane este incontestabilă întrucât nimeni nu poate ignora dificultățile care apar în comunicarea cu ceilalți în a înțelege și a se face înțeles .
Sănătatea și puterea de muncă a omului sunt posibile numai printr-o activitate normală ,coordonată a tuturor organelor și sistemelor corpului . ( Thomas More , pg.22)
Următoarele capitole și subcapitole consacrate acestei lucrări au menirea de a aduce în prim plan reacțiile compliantei și invocarea credinței atunci când individul este diagnosticat cu boală cronică indiferent de natura și tipul ei .
Prin natura sa ,psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organismul animal al stimulilor ( semnalelor) mecanici-fizici,chimici ,din mediul extern și intern .La om, psihicul atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.
El se caracterizează,în primul rând,printr-o mare diversificare a componentelor și prin creșterea complexității conținutului reflectoriu .
Funcțiile psihicului ca funcții informaționale,atribut al unei materii superior organizate ,realizează interdependența dialectică dintre substanță , energie și informație ,existentă la toate nivelele de organizare ale materiei .
Suportul de substanță al funcțiilor psihice este reprezentat de substratul anatomic ,histologic și biochimic al sistemului nervos uman .
Organizarea acestui sistem atinge cel mai înalt grad de complexitate existent în scara biologică a evoluției materiei vii .
Substratul anatomofiziologic al sistemului nervos creează condiția funcțională necesară dar nu și suficientă a formării psihicului . (Virgil Enățescu , pg.79)
Psihologia ca , practică socială își găsește justificarea în obiectivul său central,major de vindecare sau stăpânire a suferinței umane . (Rodica Ciurea Codreanu pg.99)
Pus în fața bolii ,și pentru a veni în sprijinul bolnavilor întreaga activitate medicală trebuie se se desfășoare pe fundalul psihologic realizat de relația dintre medic indiferent de credința și religia acestuia . ( Mihaela Minulescu , 2009, pg.25)
Această relație este în majoritate determinată de dialogul purtat de ei pe parcursul întâlnirilor succesive .( Paul Popescu Neveanu,pg.14)
Invocând divinitatea în fața diagnosticului de boală, sentimentul de vinovăție este inevitabil acesta fiind o emoție negativă stânjenitoare care apare ca urmare a faptului că bolnavul se simte vinovat și crede că este o acțiune de încălcare a unui cod moral sau a unor principii ,standarde sau valori etice ,adoptând apoi o atitudine dogmatică față de această interpretare a sa .
După cum se v-a putea observa pe parcursul acestei lucrări , problema sentimentului de vinovăție față de boală îl constituie atitudinea dogmatică a bolnavului.
Consecința sentimentului de vinovăție în cazul apariției bolii lasă în urma sa o stimă de sine scăzută din partea bolnavului .
Importanța acestui factor psihologic în vindecare a fost sesizată dintotdeauna , ținând cont de faptul că mulți dintre ei cred cu tărie în puterea divină , fiind inclusă ,prin urmare de conduita medicală ,în tezaurul achizițiilor empirice a vindecării .
Dialogul medic-bolnav vizează cel puțin două scopuri majore și anume :
a.informarea medicală în vederea stabilirii diagnosticului sau urmăririi efectelor terapiei , neținând cont de religia bolnavului;
b.instituirea unei psihoterapii cel puțin intuitive sau intelective .
Aceste obiective se realizează prin procesul de comunicare . .(Virgil Enățescu , pg. 123)
Fenomenele de comunicare sunt determinate de personalitățile ,mai bine-zis de particularitățile personale ale celor doi subiecți ce se constituie în două elemente intercorelate ,ca doi poli ai unui câmp de linii de forță magnetică. (Paul Popescu Neveanu ,88)
Bineânțeles această comparație are un rol plastic sugestiv,în cazul de față nefiind vorba de energii în sine ,ci de un câmp informațional ,cu un alt aspect și structură calitativă ,dar care de multe ori din cauza convingerilor religioase rămân fără răspuns .( Paul Popescu Neveanu,pg.64)
Analiza științifică a acestui fenomen ,cu pondere fundamentală în activitatea umană ,este posibilă într-o incidență interdisciplinară ,în care medicina și psihologia beneficiează de aportul metodologic al informației .
Ponderea mare a informației în psihogeneză,în relațiile interindividuale și ca un caz particular în psihoterapie sau tehnica de vindecare prin comunicare ,impune ca necesitate studierea modelelor și factorilor de comunicare în corelație cu psihologia medicală mai ales dacă bolnavul refuză să creadă în existența bolii deja instalată și continuă să recurgă la invocarea divinității cu convingera că aceasta este singurul mod de a se vindeca fără să țină cont de consecințele și complicațiile care pot apărea pe parcursul evoluției .( Paul Popescu Neveanu,pg.30)
Actul de comunicare interumană efectuat în scop psihoterapeutic sau din cadrul mult mai larg al dialogului purtat cu bolnavul ,indiferent de convingerile lui religioase , poate avea două rezultate antagoniste care se exclud reciproc și anume, fie efectul pozitiv psihoterapeutic ,în consens cu întregul ansamblu de metode terapeutice utilizat de medic ,fie efectul negativ iatrogen de agravare a stării de boală sau de suferință a bolnavului . (Paul Popescu Neveanu,pg.122 )
Procesul vital de adaptare la condiția bolii ,necesită o perpetuă ajustare a organismului pentru restabilirea unui echilibru mereu rupt .
Această ajustare operează printr-o suită de schimburi neâncetate între corp și bolnav și mediul său în cadrul dublei acțiuni a subiectului asupra obiectului ( asimilare ) și a obiectului asupra subiectului ( acomodare) .
Aceste două moduri de acțiune ,interdependente se combină fără încetare pentru a menține starea de echilibru stabil care definește adaptarea bolnavului la starea lui actuală de boală . (N. Mărgineanu ,op.cit.pg.274)
,,Există adaptare ,spune J.Piaget ,atunci când organismul se transformă în funcție de mediu ,-iar acesastă variație are ca efect un echilibru al schimburilor între mediu și el, favorabil conservării sale . “
Potrivit lui Piaget , viața psihică ,ascultă de aceleași legi structurante ca viața organică .(Norbert Sillamy ,pg.185)
Principiul reflectării și modelării informaționale reclamă considerarea oricărui proces psihic ca ,,imagine,, sau ca model informațional,,de natură ideală (lipsit de propietăți substanțiale sensibile) al obiectului extern.
Obiectul există independent de imaginea lui psihică și o precede ; imaginea ( psihică) are un caracter secund ,producerea ei presupunând obligatoriu prezența obiectului și acțiunea lui asupra organelor de simț.
Ca formă ideală de reflectare ,psihicul are character subiectiv .
Prin aceasta trebuie să se înțeleagă următoarele :
a.Orice proces psihic particular aparține unui individ concret,neexistând psihic în sine,exterior sau detașat de o organizare individual vie ;
b. Orice proces psihic particular are un caracter active,el elaborându-se:
●pe baza acțiunilor directe ( măsurare ,sortare,descompunere , recompunere , transformare)
●sau mintantale ( comparare ,analiză,sinteză,clasificare ) ale subiectului asupra obiectului.
c.Modul și nivelul de realizare al oricărui proces psihic sunt influențate de ansamblul condițiilor psihofiziologice interne ale individului :
particularitățile structural- funcționale ale creierului ;
organizarea psihică elaborată până în acel moment ;
starea general a organismului .
d.Orice proces psihic poartă în sine pecetea individualității și ,,unicității,, subiectului căruia îi aparține ,neexistând doi indivizi , care puși în aceeași situație obiectivă ,s-o reflecte absolute identic sub toate aspectele . (Constantin Portelli , pg.121)
Atât conținutul informațional extras ,cât și trăirile emoționale și atitudinile diferă mai mult sau mai puțin de la un individ la altul ,în funcție de vârstă,sex ,nivel de instruire,profesie,experiență anterioară ,stările de motivație sau necesitate.
Se consideră că există nivele calitative diferite de organizare a informației ,în cadrul cărora sistemul psihic constituie cel mai înalt grad de complexitate .
Dar ,la fel cum materia are nivele diferite de organizare și informația realizează,urmează,structuri diferite calitativ ,similare nivelelor de organizare ale substanței și energiei.
Deoarece orice boală ,indiferent de natura sau gravitatea sa , constituie o experiență negativă particulară ,de cele mai multe ori unică și dramatică,participarea psihică a celui în cauză este profundă și totală.
Dacă reacția psihologică a pacientului este constant în orice afecțiune cronică ,orientarea medicului asupra stării psihice a pacientului trebuie să comporte o valoare axiomatică. (Norbert Sillamy pg.,33 )
Dacă psihologia se ocupă cu studierea psihicului uman ,atunci trebuie definit psihicul uman ca fiind construit din procese ,activități și însușiri psihice care se desfășoară în mai multe faze și este specializat prin funcția pe care se sprijină și mai ales prin modul de operare și conținutul său informațional.
Cu alte cuvinte , psihicul este o formă specifică de reflectare,adică de recepționare și prelucrare de către organism care îndeplinește două funcții adaptative fundamentale și anume : funcția informatică și funcția reglatorie .
La om ,psihicul atinge nivelul cel mai înalt de dezvoltare.El se caracterizează,printr-o mare diversificare a componentelor și prin creșterea complexității conținutului reflectoriu. (Paul Popescu Neveanu ,56)
Conștiința este cea mai înaltă și complexă formă de organizare psihică .Esența ei rezidă din următoarele trăsături :
a.Permite sesizarea și reflectarea legăturilor cauzale dintre obiecte și fenomene,delimitarea în lanțul transformărilor care au loc în realitatea externă a factorilor- cauză și a factorilor-efect;
b.Face posibilă delimitarea subiectului uman de mediul extern și adoptarea în raport cu obiectele din jur a unei atitudini active transformatoare ;
c.Permite delimitarea și individualizarea principalelor verigi ale activității;
d.Permite stabilirea și formularea prealabilă ,anticipată a scopului ;
e. Ajută la elaborarea prealabilă a schemei și planului de desfășurare a activității orientate ;
f.Face analiza deliberată a rezultatelor acțiunii și adoptarea în cunoștință de cauză a măsurilor de corectare-optimizare ;
g.Prevede consecințele posibile ale acțiunii proprii și mersul evenimentelor în viitor fapt pentru care s-a demonstrate că psihologia este un ansamblu de cunoștințe fundamentale care servesc pentru identificarea ,analiza și explicarea activității psihocomportamentale. ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.166 )
Se știe că starea de veghe este caracterizată prin aceea că funcțiile psihice se desfășoară prin :
claritate ( actele ideomotorii find distincte și într-o corectă orientare) ;
luciditate ( ilustrată printr-o oportună și adecvată orientare în realitate) ;
controlul rațiunii ( care impune respectarea unor norme și valori în consesns cu convenientele sociale).
Pe acest fond se pot distinge ,sub aspectul intensității ,mai multe grade de tulburare a conștiinței.
Timp îndelungat psihologia a fost considerată o știință a stărilor de conștiință .De aceea singura metodă aplicabilă nu putea fi decât introspecția.
Organismul supus unei acțiuni tinde să neutralizeze efectele acesteia , fie acționând asupra obiectului care o produce ,fie modificându-se el însuși .( Virgil Enățescu,pg.145)
Raportând aceste conduite la stimuli pare deci posibil să se stabilească legile datorită cărora se poate prevedea reacțiile unui individ la o ,,excitație ,, cunoscută sau să se deducă natura unui stimul pornind de la observarea unei reacții .
Cheia de boltă a acestui sistem este reflexul necondiționat ,instinctele înseși fiind reduse la o , serie de reflexe înlănțuite ,,
Totul este de învățare , chiar și expresia emoțiilor , comportamentele putând fi modificate prin educație .
Freud a arătat că simptomele bolii ,indiferent de natura ei sunt ,, formațiuni de compromis ,,generate de două tendințe opuse care au drept funcție diminuarea tensiunii căreia i-a căzut pradă subiectul .
Reducerea tensiunii este unul din primele beneficii ( sau beneficii primare) ale bolii . (Norbert Sillamy ,pg.226)
Tulburările și destructurările conștiinței, chiar în forma lor mai simplă , afectează profound buna adaptare și integrare a bolnavului în mediul ambiant , reclamând din partea personalului medico-sanitar o permanentă activitate de supraveghere și ajutorare .
Toată atitudinea pacientului cronic care este convins că ,credința este ,,colacul său de salvare spre lumea interioară,, este un refuz general și teamă de ceea ce va deveni.
Interferența terapeutică a bolilor cronice reduce durata puseelor, schimbă conținutul fenomenologic în sensul unei egalări sau schematizări geometrice, rezultând amplificări esențiale ale tabloului clinic .
Accesul stărilor psihice din bolile cronice reprezintă o amplă modificare patologică ce se repercutează asupra tuturor funcțiilor organismului.
Patologia conștiinței nu este legată însă numai de starea de vigilitarte , ci și de modul cum este reflectată realitatea exterioară .În central preocupării psihologiei stau :
Procesele psihice ;
Comportamentul ;
Personalitatea cu particularitățile ei .
Personalitatea este noțiunea psihologică care implică ansamblul tuturor proceselor psihice într-o integrare complex ,dinamică și armonioasă. (Rodica Ciurea Codreanu ,pg.188 )
În cadrul personalității ,diversele funcții și procese psihice nu sunt juxtapuse ci fuzionate intim între ele ,cu largi și multiple interinfluențe ,realizând un tot unic funcțional ,o adevărată configurație structurală. ( Frieda Fordham ,pg.101)
Personalitatea dă măsura individului,ea fiind cel mai bine reprezentată de stilul fiecărei persoane ,de amprenta particulară pe care acesta o lasă în toate manifestările sale. (Mihai Golu ,pg.135)
Freud consideră că personalitatea umană este compusă din trei părți :
a.Sinele este prima parte a personalității care se dezvoltă conținând toate ;
Cu alte cuvinte ,se poate spune că personalitatea exprimă ansamblul caracteristicilor temperamentale ,caracteriale și voliționale ale fiecărei persoane în parte ,ca rezultat al interacțiunii dinamice dintre primul și al doilea sistem de semnalizare ,determinând atitudinea liber-conștientă față de lume și propria persoană.
Personalitatea rămâne în tot cursigiyuotojmoyorfpogohigsofityjoytridofjko]psaporfhginjjjjjjsale eiale .
Concordanța reactivității bolnavului cu realitatea (dispoziție , mimică ,modul de a intra în relație cu cei din jur ;acuzele preocupările și conducția în mediu) permite o primă orientare nosologică,ca diagnostic de aspect ,care se completează cu datele anamnestice, relatările anturajului și aprofundarea studiului funcțiilor psihice :
Afectivitate ;
Cunoaștere ;
Personalitate
În psihologia contemporană unitatea de bază este acțiunea care pornește dintr-un impuls lăuntric ,este orientată către un țel și este definită prin modul ei de organizare . ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.126,)
O boală ,indiferent de natura ei,poate fi privită în ansamblu în funcție de personalitatea bolnavului .
Conceptul de personalitate tinde să acopere toate procesele psihice și,astfel să prezinte un tablou coerent al modalităților în care o persoană gândește ,simte și se comportă. (Mihai Golu ,pg.289.)
Personalitatea integrează ca sistem în sine organismul individului ,structurile psihice umane și relațiile sociale în care omul este prins .Personalitatea este un sistem bio-psiho-socio-cultural,fiind subiectul uman împărțit în trei ipoteze :
Subiectul pragmatic al acțiunii:ce transform lumea și o depășește;
Subiect epistemic al cunoașterii :ajung la conștiința de sine și de lume;
Subiect axiologic purtător și generator de valori .
Cercetătorii care au studiat psihologia personalității au elaborat mai multe teorii ,printre care :
consistență și logică ;să pornească de la ipoteze verificabile empiric ;
susținută de date științifice valide ;
capabilă să descrie și să aplice comportamentul uman în termini operaționali ;de exemplu cât de utilă și de apropiată de viața reală poate fi o teorie expusă.
Despre personalitate s-au construit mai multe teorii .Dintre teoriile acestea se poate reține descrierea structurii personalității în termeni de dimensiuni majore . ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.62)
Personalitatea ,se constituie ca o configurație unică de caracteristici individuale,ca o structură solid articulată ,unitară ,stabilă și în același timp dinamică ,având atributele unui sistem superdezvoltat ,capabil nu numai de adaptări ingenioase ,ci ,la exemplarele superioare de invenție și creație.
Contribuția lui Jung la psihologia spiritului conștient este în mare măsură cuprinsă în cartea sa ,,Tipuri psihologice ,,.
Încercarea de a clasifica ființele umane după tip are o lungă istorie ;sunt aproape două mii de ani de când medical grec Galen a căutat să distingă la oameni patru deosebiri temperamentale fundamentale ,iar termenii săi descriptivi ( deși naivi din punct de vedere psihologic)-sanguinul , colericul, și melancolicul-au trecut în limbajul comun .( Frieda Fordham ,pg.22)
Au existat diferite încercări care , luând în considerare cunoașterea modernă ,au aspirat la o mai precisă formulare –de exemplu încercarea lui Kretschmer –iar clasificarea lui Jung în ceea ce privește oamenii ( extravertiți și introvertiți ) a ajuns să fie larg cunoscută ,dacă nu pe deplin înțeleasă. ( Thomas More , pg.225)
Necesitatea cunoașterii adecvate a personalității bolnavilor s-a impus însă cu atât mai mult în cazul dereglărilor și bolilor cornice de unde pleacă maladiile psihice propiu-zise .
În măsura în care medicina în ansamblul ei devine din ce în ce mai individualizată , ține seama tot mai mult de istoria personală a fiecăruia ,psihologia clinică nu poate studia situațiile patogene și pe cele curative decât cunoscând structura în care se integrează mai mult sau mai puțin armonios istoria individului și situațiile ,adică personalitatea . (Aurelia Ionescu ,G.Ionescu,E.Papadima ,pg.331)
Pe de altă parte însuși domeniul psihiatriei este reprezentat de studiul tulburărilor personalității însăși ,ținând cont de alterarea instrumentelor anatomice de care se servește personalitatea (Arcadie Percek,168 ).
În aceste condiții indiferent de concepția generală ,este firesc ca medicinei să-i fie acordată o atenție aparte cercetărilor de ordin personal,după cum tot atât de firesc este ca psihologia să recurgă la mijloacele medicinei ca să aprofundeze propiul său obiect de studiu .(G.Ionescu,V.Pavelcu,pg.38)
Deși nu a fost medic,Th Ribot s-a numărat printre cei dintâi care , beneficiind de datele oferite de patologie , a schițat o teorie a personalității de o valoare ce se confirmă și astăzi. (V.Predescu ,vol.I,pg.226)
Sub acest unghi ,el subliniează faptul că organismul și creierul ,reprezentanța sa supremă,constituie personalitatea sa reală ,conținând resturile a tot ce a fost și va fi omul.
Întreg caracterul individual este înscris aici cu toate aptitudinile sale active și pasive,cu simpatiile și antipatiile, cu virtuțiile și credințele pe care omul le are . (V.Predescu ,vol.I,pg.229)
Ceea ce străbate până la conștiință este puțin în comparație cu ceea ce rămâne ascuns,deși în stare activă. ( Th.Ribot,1921) .Personalitatea conștientă nu este niciodată decât o mică parte a personalității fizice . (Aurelia Ionescu ,G.Ionescu,E.Papadima ,pg.286)
Dificultățile medicinei și psihologiei în delimitarea și definirea stării de sănătate apar și în negativul situației,și anume ,în analiza stării de boală în general și a diagnosticării bolii în cadrul fiecărui domeniu clinic,în special .( Lidia Nica –Udangiu ,pg.89)
Această analiză se impune deoarece,deși sub unghiul observației curente și al aprecierii empirice boala este mai evidetă și mai concretă decât sănătatea. Actualmente se onsideră că ,,sensul bolii este mai puțin evident decât se pare,, (D.V.McQueen,1978,p.8),fapt ce aduce în discuție sistemul de diagnostic al bolii ,analiza criteriilor acestui sistem ,ca și al gradului de izomorfism între elementele sale și aspectele clinice reale.
De asemenea ,este necesar a analiza nu numai corespondența diagnosticului cu realitatea clinică și confirmarea lui practică ,de fapt care-i asigură validitatea ,conferind conținutului său sensul semantic adecvat și util. (C.Bălăceanu,M.Bejat,Elisabeta Chirtoc,pg.183,)
Modelul medical a impus maniera de investigație și cunoaștere a bolii ,demersul inductiv călăuzind analiza clinică ,orientată spre concluzia că un atribut exiomatic este ca un țel inerent al cunoașterii bolii .
Variabilitatea semnificației simptomelor și investirea ca diagnostic a unei fenomenologii clinice este mai puternic implicată în stările patologice de mai mică aplitudine clinică ,în perioadele de debut sau în fazele de remisiune ale diverselor afecțiuni .( V.Predescu ,vol.I,pg.240)
Sesizarea și distincția elementelor patologice ale acestor condiții au o importanță bine cunoscută ,știut fiind că semnificația de diagnostic a unei fenomenologii clinice nu este în relație cu intensitatea manifestării sau cu dramatismul prezentării sale .(Petrei Brânzei,Aurelia Sârbu,pg.71)
Jung distinge două atitudini diferite față de viață,două moduri de a reacționa la împrejurări ,pe care el le găsește suficient de pronunțate și de răspândite încât să le descrie ca fiind tipice .
,,Există o întreagă clasă de oameni –spune el –care în momentul reacției față de o situație dată ,mai întâi dau puțin îndărăt ca la un neauzit ,,NU,, ca numai după aceea să fie capabili să reacționeze ;și există și o altă clasă de oameni care , în aceeași situație,pornesc înainte cu o acțiune imediată,în aparență încredințați că comportamentul lor este în mod cât se poate de correct . ( Frieda Fordham ,pg.42)
Prima clasă ar fi, în consecință ,caracterizată de o anume relație negativă cu obiectul ,iar cealaltă de o relație pozitivă.Prima clasă corespunde atitudinii introvertite,iar cea de-a doua atitudinii extrovertite .( Psychological Theory of Types,Modern Man in Search of a Soul,pg.98 )
Atitudinea extravertită este caracterizată printr-o revărsare exterioară ,prin interesul față de evenimente ,oameni și lucruri ,prin relația cu acestea și dependența de ele ;când această atitudine îi este propie unui individ ,Jung îl descrie ca fiind un tip extravertit .
Acest tip este motivat de factori din afară și este în măsură influențat de mediu . (Lidia Nica –Udangiu ,p.45)
Există patru funcții ,consideră Jung, funcții pe care individul le folosește
în orientarea lui :
Senzația ,care este percepția prin simțurile acestuia ;
Gândirea ,care are o semnificație important pentru individ ;
Sentimentul ,care cântărește și evaluează ;
Intuiția ,care aduc în discuție posibilele informații despre atmosfera care înconjoară întreaga experiență .( Psychological Types ,2003,p.568)
Când o reacție este obișnuită se poate vedea un anume tip de tulburări.
Un exemplu elocvent poate fi acela că există:
oameni care în mod evident gândesc mai mult decât alții;
oameni care nu fac distincția între credință și realitate ;
oameni care își folosesc gândirea spre a lua decizii ;
Nu trebuie exclusă ipoteza că sunt oameni cărora le place să-și imagineze lucrurile și care privesc gândirea ca pe cel mai important atribut al ființelor omenești deoarece când viața unui om este guvernată , în principal, de gândire și acțiunile sale sunt de obicei rezultatul unui motiv luat în considerare .( Two Essays,paragr.60)
Sentimentul este o funcție rațională ;în mod normal , cineva nu simte că un lucru are valoare într-un moment și că este lipsit de valoare în momentul următor;tipurile afective au o schemă ordonată a lucrurilor ,o ierarhie a valorilor pe care o mențin și un puternic simț al tradiției și spiritului.(Mihai Golu ,pg.32.)
Sentimentul privește în special relațiile umane și valoarea ( sau lipsa de valoare) a oamenilor ,comportamentul lor față de alții oameni.De aceea nu este surprinzător că reprezintă un element important în multe credințe și îndeosebi în creștinism.( Lidia Nica –Udangiu ,pg.15)
Când simțământul are prioritate aszupra celorlalte funcții ,se poate vorbi de tipul afectiv ,iar când tipul este extravertit ,simțământul va fi guvernat de mediu și acomodat la acesta .
Psihanaliza a făcut încercări complexe de a trasa conexiunile dintre trăirea psihologică și suferințele fizice , dar în general atât psihologia cât și medicina au avut rețineri în interpretarea acestor conexiuni . .(Petrei Brânzei,Aurelia Sârbu,pg.126)
Psihodiagnosticul clinic reprezintă aplicarea metodelor psihodiagnostice în clinică și adaptarea acestora la problemele specifice domeniului. (G.Ionescu,V.Pavelcu,pg.44)
M.Harrower (1965) stabilește o listă cu zece cerințe cărora trebuie să le răspundă psihodiagbosticul clinic :
Depistarea factorilor etiologici ;
Diferențierea tulburărilor organice de tulburările funcționale ;
Definirea reacțiilor proprii organismului la o boală ;
Estimarea gradului de handicapare condiționat de factorii organici și de factorii funcționali ;
Evaluarea amplorii sau intensității procesului morbid în raport cu date cantificabile privind tipul de sau gradul de gravitate ;
Stabilirea unui prognostic și estimarea probabilității succesului terapeutic ;
Stabilirea unei baze obiective pentru indicarea unor măsuri terapeutice specializate ;
Pregătirea unei baze obiective pentru discuția referitoare la istoricul bolii ,cu bolnavul și cu familia ;
Formularea unor ipoteze dinamice care să poată susține o explicație a succesului therapeutic ,ținând cont de natura procesului morbid și patogenie .( Petrei Brânzei,Aurelia Sârbu,pg.78)
După cum se poate vedea ,această listă este pe cât de cuprinzătoare ,pe atât de ambițioasă ,solicitând psihologului clinician nu numai o bună cunoaștere a tehnicilor psihodiagnostice ,ci și o formație clinică presupunând vaste cunoștințe și psihopatologice, de psihologie dinamică, de psihologie medical,precum și o aprofundată experiență clinică. (G.Ionescu,V.Pavelcu,pg.56)
Din această descriere sumară a formației și informației necesare ,,psihologului clinician,, reies și diferențele față de formația și rolul tradițional al ,psihologului în clinic,, pentru care cunoștințele temeinice de psihodiahnostic și psihologie general sunt eficiente . .( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.101)
Reacțiile de adaptare ale individului la aflarea diagnosticului sunt extrem de numeroase și variate deoarece odată cu trecerea timpului acestea se perfecționează tot mai mult și se modifică în funcție de starea acestuia .
În cazul tulburării unui anumit organ suferă în mod inevitabil organismul în totalitatea sa ,astfel încât credința individului este alternativă cu medicina modernă .
Apariția unei boli cronice poate duce la ,ciocniri și conflicte , nemulțumiri reciproce , jigniri ,iritare ,tot ceea ce-i împiedică să trăiască ,să lucreze și să se odihnească normal ,tot ceea ce provoacă sentimente penibile ,tristețea , supărările ,dezamăgirile ,suspiciunile , neâncrederea în providența divină, și teama reprezintă unele din cauzele apariției nervozității și nevrozelor între individul bolnav ,aparținători , familie sau cei din jurul său . .(G.Ionescu,V.Pavelcu,pg.154)
Se consideră că există nivele calitative diferite de organizare a informației ,în cadrul cărora sistemul psihic constituie cel mai înalt grad de complexitate .
Doctrina centrală a psihologiei ,deși recunoaște importanța unei abordări de prim plan specifice ,plasează totuși în centrul priorităților acele elemente care sunt comune tuturor psihoterapiilor ,în special relația psihoterapeutică în toate dimensiunile ei.
Un aspect important este răspunsul adecvat și eficient la necesitățile psihologice , cognitiv –comportamentale ,emoționale și spirituale ale persoanei
Scopul este acela de a facilita integrarea astfel încât calitățile persoanei , care există și funcționează în spațiul intrapsihic , interpersonal și socio –politic sunt maximizate , ținând cont de limitele fiecărui individ și condițiile exterioare. ( Paul Popescu Neveanu,pg.73)
Într-o analiză finală, psihicul uman pune în prim plan abordările particulare și combinate în tratarea diverselor probleme ,și , de asemenea , plasează o prioritate asupra acelor factori comuni .
Pe de altă parte ,pune un accent deosebit pe o atitudine de respect , bunătaste ,onestitate și egalitate cu privire la personalitatea clientului ,într-o manieră care să afirme integritatea și umanitatea celuilalt dar și a sieși.( Lidia Nica –Udangiu ,pg.88 )
Noțiunea psihologică despre afectivitate-care se coroborează nemijlocit cu intenția și acțiunea –face referire la totalitatea modalităților trăirilor subiective a însușirilor lumii reale față de nevoile și motivele activității individuale în corcodanța lor social.
Afectivitatea colorează întreaga viață psihică .Din aceste motive ea este considerată mai degrabă un aspect fundamental al psihicului decât un domeniu ,mai ales că aici ,mai mult decât oriunde ,este foarte greu dacă nu chiar imposibil să se stabileacă delimitări.
Semiologia afectivitățiipoate fi :
hipertermie pozitivă;
încărcătură afectivă pozitivă cu stare de bine generală, cu trăirea din plin a bucuriilor vieții și a frumuseților existenței:
optimism irezistibil
Patern-ul ( modelul) afectiv apare astfel cu o deosebită evidență în procesualitatea comportamentală primară :
a.Orice stimul trezește într-un anumit fel o replică ,un raspuns în care procesele cognitive de receptare-transformare-înregistrare și procesele volitive de atitudine își au partea lor de contribuție.
Trăirea afectivă în toate aceste cazuri este imediată,promtă și influențată în mod variabil de intensitatea și durata stimulului . (Paul Popescu Neveanu,pg.144)
Astfel un stimul puternic ,neașteptat, va produce surpriza manifestată printr-o tresărire scurtă de ¼-1/2 secundă ,necondiționată fiecărei persoane ca detalii de desfășurare,dar în linii mari indentică la toți oamenii ;
b.În fața unui stimul puternic ,de o durată relativ lungă, trăirea afectivă ( după Pichot) poate fi de tipul frică sau bucurie ,pregătindu-se astfel în plan emotiv viitorul comportament în funcție de atențiile persoanei .
Totodată are loc o participare a sistemelor neurovegetativ și endocrin care adaptează organismul la viitoarele acțiuni printr-o prealabilă ajustare homeostazică neuro-endocrino-umorală.
c.Dacă stimulul este foarte puternic și depășește limitele maxime ale perceptibilității ,el este trăit în prealabil și poate avea drept repercsiuni un blocaj funcțional cu producerea unei sincope sau, la copii .
d.Afectivitatea impregnează și ulterioara desfășurare a vieții persoanei, prin ea realizându-se în timp ecoul sau răspunsul tardiv ,care se produce după ce stimulul a încetat.
În cazul că trăirea pe care a declanșat-o a fost agreabilă,plăcută,se realizează o stare de satisfacție .
e.În timp ,trăile afective au tendința de a fi prelungite când sunt agreabile și de a fi eliminate sau estompate progresiv când sunt dezagreabile sau negative .
Corespondentul somatic al afectivității este dat de multitudinea modificărilor fiziologice,tributare sistemului neuro-vegetativ și endocrin ,a căror evaluare se face cu ajutorul probelor neuro-vegetative .
În determinarea stărilor afective la om se remarcă întotdeauna o foarte strânsă corelație de factori externi și interni .
Stimulul,prin natura, intensitatea și durata sa ,poate fi considerat ca un adevărat pretext la care în mod obligatoriu se asociează factorii individuali și factorii de moment ( starea inițială a organismului ),ambii influențând apariția și desfășurarea stărilor afective .Numai în acest fel se pot axplica răspunsurile diferite la același stimul . (N. Mărgineanu ,pg33)
Unul și același individ suferă transformări datorită istoriei sale personale ,astfel că rezonanța sa afectivă în timp poate fi variată față de același stimul .
Există de asemenea ,o serie întreagă de factori care influențează în mod hotărâtor participarea afectivă .(Petre Brânzei ,pg.232)
Modalitatea cea mai facilă de apreciere semiologică a comportamentelor afective se realizează la om luând ca etalon emoția .
Emoțiile exprimă modalitățile firești a trăirilor subiective a proceselor de conștiință și activității ,cu reflectare directă asupra homeostazei neuroendocrine-umarale,a comportamentului instinctual și al pulsiunilor în general.
Emoțiiile constituie modalitatea psihofiziologică a trăirilor subiective primare .Se caracterizează prin bruschețea apariției ,ea fiind întotdeauna generată de un stimul imediat.
Desfășurarea sa este relativ scurtă ( de ordinul minutelor),în schimb intensitatea trăirii este foarte mare ajungând uneori până la paroxism.
Emoțiile au un puternic corespondent somatic , evidențiabil prin masiva participare a sistemului neuro-vegetativ și endocrin.
Din categoria emoțiilor fac parte comportamente primare :frica ,bucuria ,mânia ,ura și iubirea .
Făcând abstracție de bolnavii cronici care recurg la credință , tot în acest capitol trebuie să aduc în discuție semiologia proceselor de cunoaștere deoarece în sfera proceselor cognitive se includ senzațiile ,percepțiile ,atenția ,memoria,limbajul, și semiologia psihiatrică pe care o implică tulburările lor .
După tonalitatea lor,emoțiile se impart în:
Stenice ( măresc capacitatea de effort psihic);
Astenice (scadaceastă capacitate).
Emoțiile dominante ,în totalitatea lo , formează starea afectivă a subiectului într-un moment sau altul al existenței fiind ,astfel strâns legate de o dispoziție bună de veselie ,de calm sau de o dispoziție de tristețe , de neliniște ,de irascibilitate . (Mihai Golu ,pg. 55)
În medicina psihomatică , în psihiatrie , dar și în medicina generală, emotivitatea unui pacient , intensitatea stărilor sale emoționale după un stimul , au un rol deosebit de însemnat .
Senzația este un act psihic elementar ,,monomodal ,, De realizare a imaginii singulare a unor însușiri ale obiectelor și fenomenelor lumii înconjurătoare .
Acest proces psihic elementar se produce în urma acțiunii fenomenelor lumii material asupra organelor de simț .
Senzațiile reprezintă izvorul inițial al tuturor informațiilor .Nefiind însă simple copii ale însușirilor obiectelor și fenomenelor,ele sunt imagini subiective ale lumii obiective.
Prin aceasta se înțelege că imaginea reflectată devine element de conștiință a subiectului și ca atare ,ea nu este material ,ci de ordin ideal. (V.Predescu,vol. I.pg.101)
Se poate deci spune că senzația,ca formă de reflectare a lumii are următoarele două particularități :
a.Este instrument de reflectare nemijlocită a lumii material între ea ,ca element reflectat în conștiință ,și realitatea obiectivă existând doar sistemul analizator asupra căruia se acționează direct ;
b.Senzația reprezintă întotdeauna reflectarea pe plan ideal a propietăților separate ale obiectelor și fenomenelor concrete .
În psihopatologie,tulburarea stărilor afective a fost apreciată după următoarele criterii :
Natura ( polaritatea) ;
Intensitatea ;
Forța ;
Labilitatea ;
Conținutul ;
Adecvarea motivațională ;
Percepțiile sunt procese senzoriale elementare,care se disting prin sintetism ,unitate și integritate ,ele redând realitatea obiectuală în imagini de ansamblu .
Semiologia percepției se poate baza pe :
cenestezie perfectă;
stare de bine cu senzație de bună funcționare a tuturor organelor și sistemelor organismului;
iluziile sub forma falselor recunoașteri sunt prezente uneori determinate de labilitatea atenției și de accelerarea proceselor asociative .
Sub aspect subiectiv ,percepția trebuie privită ca o structură internă diferită.
Pregnanța structurii interne –departe de a fi determinată univoc de intensitatea fizică a elementelor obiective- depinde de sensibilitatea psihofiziologică a componentelor și de semnificația lor pentru subiect .
În condițiile promovării unui exogen exagerat,lui S.L.Rubinstein îi revine meritul de a fi restabilit rolul subiectivității insului în reflectarea realității și în determinarea psihologică. (Norbert Sillamy,266)
,,Efectul psihologic al oricărei influențe exterioare care se exercită asupra persoanei ,este condiționat de istoria dezvoltării acestei persoane,,.
Actul perceptiv nu poate fi conceput decât ca desfășurându-se în anumite limite spațiale și într-un anumit interval de timp .
Percepția realizează astfel nu numai imaginea ansamblului însușirilor ,ci și a raporturilor spațio-temporale .
Imaginea perceptivă poate fi considerată de aceea , ca un ansamblu sistem de raporturi între însușirile concrete ale lucrurilor .
Reflectarea raporturilor contribuie la realizarea aspectului calitativ superior pe care –l reprezintă percepția în comparație cu actul elementar monomodal , de realizare a imaginilor singular ,particulare ,ale ambianței obiective prin senzații. (Rodica Ciurea Codreanu ,pg.169)
Gândirea este considerată un proces central al vieții psihice ,o activitate cognitivă complex ,mijlocită și generalizată prin care se distinge esențialul de fenomenal,în ordinea lucrurilor și ideilor,pe baza experienței și a prelucrării informațiilor .
Activitatea cognitivă orientează subiectul în situații din viață,modulându-i conduita. (V.Predescu,vol. I.pg.140)
O gândire pozitivă ,optimistă ,poate direcționa forțele organismului în apărarea sănătății sau în refacerea capacității de muncă.
Multitudinea obiectelor și fenomenelor din lumea înconjurătoare ar dezorganiza conduita ,dacă omul nu ar avea posibilitatea să selecteze din acestea ceea ce este comun ,esențial ,general și stabil.
Caracterul abstract al gândirii este determinat nu numai de sesizarea esențialului și generalului din obiecte și fenomene ,ci și din edificarea relațiilor dintre acestea ,în intercondiționarea și dinamismul lor perpetuu.
În desfășurarea sa ,acest process de construcție ideativă procedează prin așa-numitele ,,operații ale gândirii,,
Separarea atât de tranșantă a operațiilor gândirii este mai mult didactică ,întrucât în practică ele se desfășoară într-un mod procesual ,în interdependență și uneori . (V.Predescu,vol. I.pg.146)
Operațiile gândirii nu pot fi corect înțelese decât prin prisma caracterului lor acțional și prin desfășurarea lor în cadrul situației problematice.
Operațiile gândirii ,în desfășurarea lor ideativă , se servesc de cuvânt în care se fixează abstractul și generalul și care cumulează un mare potențial informațional .
În cuvânt pot fi fixate relații între obiecte și fenomene ,pot fi decupate raporturi ,se pot indica sensuri ( pozitive , negative ,reținere ,înlăturare .
În felul acesta se realizează noțiunea ,conceptuală care cristalizează însușirile comune și esențiale ale obiectivelor și fenomenelor din cadrul experienței perceptive. (C.Bălăceanu,M.Bejat,Elisabeta Chirtoc,pg.237)
Obsesiile impulsive cunosc o procesualitate obsesivă,îndemnând bolnavul la acte particulare,lipsite de rațiune,inacceptabile sau ridicule . (C.Bălăceanu,M.Bejat,Elisabeta Chirtoc,pg.84 )
Deoarce manifestarea liberă a acestor impulsuri ar avea consecințe negative pentru cel în cauză,acesta ,opunându-li-se ,se încarcă emoțional,cuprins de teamă și panică.
Teama de a nu da curs tendinței impulsive,de a nu comite actul impulsive,spre care este împins,poartă numele de compulsiune.
Compulsiunile sunt de obicei strâns legate de anumite idei obsessive contrastante .
Conținutul acestor idei contrazice flagrant convingerile,întrucât în mod frapant rațiunea bolnavului . (V.Predescu,vol. I.pg.163)
CAPITOLUL II
PRACTICA SPIRITUALĂ ȘI PROFUNZIMEA PSIHOLOGICĂ
Practica spirituală și profunzimea psihologică poate fi realizată în etape,dar scopul este aparent , direcția fixată și drumul stabilit .Imaginile căilor sufletului sunt foarte diferite.
Structurile,locurile și personalitățile sunt importante pentru calea sufletului, care este mai mult o inițiere în complexitatea vieții decât un asalt unilateral asupra iluminării.
Atât timp cât sufletul își croiește drumul său șovăitor ,întârziat de obstacole și distras de tot felul de farmece ,lipsa de scop sau de finalitate nu este învinsă.Dorința de progres trebuie lăsată,poate ,de o parte și de alta . .(G.Ionescu,V.Pavelcu,pg.134)
Respectarea nevoilor de natură spirituală și sprijinul oferit pacientului în acest sens reprezintă o parte a îngrijirilor de bază.
Dacă practica religioasă este foarte importantă pentru starea de bine a unei persoane sănătoase ,este și mai important când aceasta se îmbolnăvește . (dr.Ruxandra Rășcanu ,pg.86)
Îndemnarea omului de a se deconecta de emoțiile negative și de a se reechilibra pe calea gândirii raționale , a voinței ,a credinței sale și prin asigurarea unei atmosfere tonice reprezintă o garanție pentru sănătatea omului .( Dr. Ruxandra Rășcanu, pg.50)
În plan fiziologic marile doctrine au încercat elaborarea unui model ideal al înțelegerii reale cu adevăruriule din natură ,societate și gândire ,ca obiectiv final al efortului de cunoaștere a realității în ceea ce privește credința. (Virgil Enățescu ,189 )
Legătura dintre credință și procesele de cunoaștere este subliniată de aproape toți autorii moderni .În opinia marilor psihologi , credința. este o aspirație comună tuturor oamenilor .( Mihaela Minulescu , pg. 128)
La baza folosirii conceptului de credința. stau câteva presupuneri :
că există un sentiment global de pocăire și smerire;
că acest sentiment rămâne relativ constant pe o perioadă mai lungă de timp și că poate fi descrise cu acuratețe de individ ;
că întotdeauna sufletul va fi mântuit ;
că fără credință boala nu își are lecuire ;
că fără credință bolnavul nu își va vedea vindecarea psihică ;
că doar credința face minuni pentru cei suferinzi ;
În domeniul psihologiei aceste orientări cunosc o puternică revigorare în ultimii ani odată cu recent înființatele ramuri ale psihologiei teologice ,ce cuprinde studiul experiențelor plăcute și neplăcute și al nivelurilor de existență care sunt diferite de stările de cunoștințe ale psihologiei pozitive ,știința experienței pozitive subiective , trăsăturilor individuale și instituțiilor pozitive care merită să îmbunătățească calitatea vieții și prevenirea patologiilor care apar atunci când viața este încercată de suferințe negative sau lipsită de sens . (V.Predescu,vol. I.pg.212)
Alături de credința folosită cu oarecare scepticism din cauza conotațiilor sale ,sunt introduse concepte echivalente precum cel de satisfacția vieții ( life satisfaction ) , bunăstare spirituală, bunăstare psihologică (pshyologic well-being) .
Aceste studii trezesc un interes evident cu caracter disciplinar .
Riscul apariției unei adevărate controverse conceptuale în privința credinței este ridicat ,fapt ce este recunoscut de psihologii care cercetează acest domeniu .( Karen Haornei ,pg.23)
Pe cât este de comun acest concept ,pe atât este de complex iar elementele care îl compun pot să fie contradictorii .Pentru mulți, Credința este o stare de bine durabilă ,o stare de satisfacție care ține mai mult sau mai puțin destarea spirituală a acestora. (Norbert Sillamy,pg245 )
Pe de-o parte , credința. este arta de a fi ,arta de a te bucura ,arta de a avea starea spirituală pozitivă , arta de aspera că în univers divinitatea există iar starea spirituală este în concordanță cu ea fiind o stare durabilă de satrisfacție care ține mai mult sau mai puțin de o disciplina personală.
Din acest punct de vedere, credința reprezintă gradul de spiritualitate pe care un individ îl are cu privire la întreaga sa viață
Gradul de credință pe care îl resimte individul reprezintă starea spiritual pe care acesta o are cu privire la întreaga lui viață.
Subiectul credinței a reprezentat și încă reprezintă o temă centrală de reflecție pentru alte discipline care au definiții proprii .
Conform psihologilor există patru teorii principale despre credință enunțate în termini teologici:
spiritualitate ;
dorința de a-și cunoaște propriile aspirații spirituale;
satisfacția față de propria viață spirituală ;
teoria listei lucrurilor obiectivea tot ceea ce înseamnă credință.
Obiectivele care construiesc teoria credinței sunt :
gândirea pozitivă despre credință;
stabilirea pozitivă a vieții spirituale pentru fiecare individ;
relația psihică și stima de sine crescută față de credință și boală .
De aceea oamenii de știință folosesc diverse metode cum ar fi cele de observare a emoțiilor sensibile și sarcini în vederea atingerii atât a unei măsuri obiective a vieții spirituale cât și a stărilor sufletești.
Cu toate acestea cercetările au demonstrat că un număr de factori ,cum ar fi starea de spirit sau mediul înconjurător pot influența , în unele cazuri , răspunsurile la măsurarea subiectivă a bunăstării și satisfacția vieții .
Unii psihologi nu sunt pe deplin convinși că noțiunea de credință este posibilă ,sau mai mult importantă ,semnificativă sau utilă ,dar literatura de specialitate menționează faptul că există o mare avansare în studiul acestui subiect prin examinarea teoretică legată de conceptualizări . (Constantin Portelli , pg.189)
II.1.Nevoia de credință și viață psihologică
Acest subcapitol pune în evidență nevoia omului pentru viața spirituală deoarece s-a observant că pentru om ,obișnuitul este sacru iar cotidianul reprezintă sursa fundamentală de religie .
Religiile antice sau credințele au orientare teologică din timpurile anterioare au încercat să găsească o concepție unificatoare despre lume ,prin care să interpreteze experiențele oamenilor .
Despre biserică ,religie și credință se poate gândi în două moduri diferite.Unul dintre ele este acela că omul merge la biserică pentru a fi în prezența divinului ,pentru a –și lăsa viețile influențate de această prezență.
Celălalt mod despre care omul gândește este acela că biserica îl învață direct și simbolic să vadă dimensiunea sacră a vieții cotidiene .
Făcând referire la ultima afirmație se poate observa faptul că religia și credința este o ,, artă a memoriei,, ;într-un fel sau altul ,ea este prezentă în tot ceea ce omul face . ( Thomas More , pg.173)
Credința formală,atât de puternică și influentă în structura de valori și principia,stă întotdeauna între divin și demonic .
Credința nu este niciodată neutră;justifică și aprinde emoțiile unui ,, război interior ,, și întreține vinovăția profundă în legătură cu viața și boala .(Karen haornei ,pg.35)
Doctrina centrală a credinței ,deși recunoaște importanța unei abordări de prim plan specifice ,plasează totuși în centrul priorităților acele elemente care sunt comune tuturor indivizilor.
Un aspect important este răspunsul adecvat și eficient la necesitățile psihologice , cognitiv –comportamentale ,emoționale și spirituale ale persoanei .( Frieda Fordham ,pg.199.)
Factorii psihologici care influențează convingerile religioase ale unui bolnavc diagnosticat cu boală cronică și care fac referire la mai multe aspecte sunt :
a.Cercetarea sensului viații și al morții .Aceasta determină individual să realizeze gesturile și ritualurile care răspund credințelor sau convingerilor sale ;
b.Dorința de a comunica cu Ființa Supremă ;
c.Emoțiile și impulsurile individului .
În lumea modernă tindem să separăm psihologia de religie întrucât nu se diagnostichează o criză emoțională ca pe o ,, pierdere de sensibilitate religioasă,,sau ,,lipsă de conștiință spiritual,,
Este evident că sufletul,lăcașul celor mai profunde emoții poate beneficia mult de pe urma darurilor unei vieți spiritual bogate și poate suferi atunci când este privat de ea . ( Thomas More , pg.162)
Sufletul are nevoie de o viziune limpede asupra lumii,de o schemă a valorilor îngrijit lucrată și de un simț de comunicare cu întregul. Are nevoie de o credință al nemuririi și de o anume atitudine față de bolile cornice .
Spiritualitatea nu se formează complet fără efort.Religiile din întreaga lume demonstrează că viața spirituală cere atenție constantă și o tehnică subtilă adeseori frumoasă,prin care principiile spiritual sunt menținute active.( Frieda Fordham ,pg.132)
Din rațiuni bine fundamentate oamenii merg la biserică,temple sau moschee regulat și la moment desemnate : pentru conștiință este ușor să locuiască în lumea material și să uită de viața spirituală.Tehnica sacrului dorește să ajute omul să rămână conștient de ideile și valorile spiritual .
Îndepărtarea de lume sau renunțarea la viața cotidiană a făcut parte întotdeauna din viața spirituală.
Mulți oameni moderni se simt detașați de tradiția religioasă a familiei fiindcă a fost pentru ei o experiență dureroasă sau pentru că li se pare prea naivă și credulă. (Anton Nicolau,Mihai Golu ,pg.129)
Totuși chiar și pentru aceștia există o modalitate prin care religia moștenită poate fi o sursă de spiritualitate înnoită:oricine poate devein un ,,reformator,,,un Luther sau un Budha ,în relație cu religia propriei familii .
(Norbert Sillamy ,pg.71)
Privind istoria religiilor lumii se poate vedea în fiecare o tradiție prezentă.Descoperirile fundamentale ale fiecărei tradiții sunt întotdeauna subiect al unei imaginații noi într-o serie de ,,reforme,, și ceea c ear fi altfel o tradiție moartă devine baza unei sensibilității spiritual într-o continuă înoire .
Viața unui om poate reflecta această dinamică culturală în religie ,trecând prin diferite faze ,trăind credințe și convingeri contradictorii și supraviețuind reformelor radical și reinterpretărilor.
Punctele slabe ale credinței au fost definite de psihologii din domeniu, încercând să favorizeze totodată starea de spirit a individului care încearcă să sublinieze ce înseamnă pentru el semnificația chemării lui spre credință și viața spirituală.
De-a lungul timpului obiectivismele ample în privința credinței s-au îmărțit în două categorii :
Obiectivismul teologic –predominant în antichitate și evul mediu ( credința în spirite bune și rele ,în zei buni și răi,care îi puteau face fericiți sau nefericiți .credința era considerată ca produsul extazului religios .Platon susținea că în starea extazică omul vine în contact direct cu Dumnezeu ,care revarsă fericirea asupra individului ;
Obiectivismul social-credința este independența absolută de mediul social ,neglijând personalitatea omenească .
Multele cercetări în ceea ce privește credința,ne oferă informații care au anumite valențe și trăsături cum ar fi efectele pozitive sau negative care pot fi similare cu starea de spirit a individului.
Putem însă observa că esența credinței este dominată de natura actului specific omului ,un act care este de natură spirituală constând în activitate conformă cu sau fără rațiunea care îndeplinește la superlativ omul desăvârșit din punct de vedere intelectual și moral. (Karen haornei ,pg.221)
În viziunea multor cercetători Dumnezeu este ființa cea mai reală ,singura cauză grație căreia poate fi explicat sufletul .
În lumina acestei concepții ,psihologia analistica a lui Jung devine o predică pentru extazul mistic.
II.2.Religie și proces de indivuație
Nevoia de a-și practica religia reprezintă pentru mulți bolnavi acțiunea conform propiilor convingeri sau credințe care este o necesitate a acestora de a efectua sau a exprima gesturi sau acte în conformitate cu formația sa de , bine s- au de rău ,ca urmare a unei ideologii .
Ființa umană nu este izolată; ea este în interacțiunea permanentă cu ceilalți indivizi și cu viața cosmică sau ,,Ființa Supremă .
Un aspect al vieții moderne este pierderea practicii religioase formale în viețile multor oameni .
Acest lucru nu este numai o amenințare a spiritualității ca atare ,dar și o privare a sufletului de experiență simbolică și reflectivă.
Îngrijirea sufletului ar putea include o recăpătare a religiei formale ,într-un fel satisfăcător atât din punct de vedere intelectual cât și emoțional .
Din punctual de vedere al cercetătorilor în domeniu ,o evidentă sursă potențială de înnoire spirituală este tradiția religioasă în care oamenii sunt crescuți și educație.
Studierea arhetipurilor colectiv l-a condus pe Jung la unele concluzii interesante ,una din cele mai importante fiind aceea că omul are ceea ce el descrie ca pe o ,,funcție religioasă naturală,, .
Sănătatea și stabilitatea psihică a omului depind de exprimarea adecvată a acestei funcții ,exact în măsura de care depnde exprimarea instinctelor .(Rodica Ciurea Codreanu ,pg.132)
Această concluzie este în directă contradicție cu acelea care văd religia ca pe o iluzie ,ca pe o evaluare din realitate sau ca pe o slăbiciune de copil .( Sigmud Freud ).
Atât de răspândită a devenit această atitudine ,chiar dacă nu se conștientizează ,încât aproape că s-a pierdut din vedere rolul important al religiei în istoria noastră, intensitatea emoției generate de acestea ,imensa energie canalizată de religie ,în grija pentru cei slabi și bolnavi.
Jung amintește ,însă că aceste mișcări sunt manifestări ale inconștientului ,care este comun pentru întreaga umanitate .
Mai mult ,, arhietipurile inconștientului pot fi dovedite empiric a fi echivalentul dogmelor religioase ,,(Psychology and Alchemy ,paragr.20) ,corespunzând ideilor religioase arhicunoscute .
Prin aceasta nu trebuie să se înțeleagă că inconștientul produce realmente dogme religioase ,acestea fiind produsul gândirii conștiente ,care prelucrează și rafinează material primă a conștintului.
Prin studierea arhietipurilor inconștientului colectiv, se descoperă că omul posedă o,,funcție religioasă,, și că aceasta îi influențează în felul ei .
,,Un om de ștință nu are crez – spune William James-, dar caractrul său este evlavios ,, ,în timp ce Julian Huxley susține cu toată seriozitatea că ar trebui să existe o religie bazată pe evoluție .,,….Umanismul evoluționist mi se pare capabil a devein germenul unei noi religii ,care să nu înlocuiască în mod necesar religiile existente ,ci să le suplimenteze .
Rămâne de văzut cum poate fi dezvoltat acest germen ,spre a-I realize cadrul intellectual,rămâne de văzut cum să devină inspiratoare ideile sale și a-I asigura o largă difuzare .
Mai presus de toate ,ar fi necesar să se justifice ideile prin fapte ,spre a găsi zonele de frustrare și a arăta unde să fie reduse ;înzestrează cu noi stimulente pentru realizarea lor ,arătând totodată ce mijloace sunt necesare în această direcție .(Psychology and Alchemy ,paragr.14)
O credință ,cu toată noblețea scopului ei , ar eșua în satisfacerea celei mai adânci trebuințe umane ,anume raportarea în egală măsură a omului interior la cel exterior .
O trăsătură esențială a religiei este de a da expresie conștientă arhetipurilor ,nici un sistem rațional nu are succes în această direcție și de aceea ,,adevărurile,,religioase sunt întotdeauna paradoxale .
Dacă religia și credința încearcă să evite paradoxul ,ele pur și simplu slăbesc convingerile oamenilor .
Jung definește credința ca pe ,,o atitudine specială a spiritului care ar putea fi exprimată în concordanță cu folosirea originală a cuvântului religio ,care înseamnă o atentă luare în considerare și respectare a anumitor factori dinamici ,concepuți ca ,, puteri,,:spirite ,demoni ,zei ,idealuri sau orice legat de divinitate care a dat omul unor astfel de factori în lumea sa ,pe care i-a găsit destul de puternici ,periculoși sau utili spre a-I lua cu grijă în considerare ,sau destul de măreți,frumoși și plini de smnificație spre a-I idolariza smerit și a-I iubi (Archetypes pf the Collective Unconscious ,paragr.12,17)
Cuvântul – cheie din această definiție este ,, dinamic ,, , tocmai dinamismul funcției religioase face ca încercarea de a o explica să fie atât inutlă cât și periculoasă.
Acest dinamism al credinței s-a exprimat în trecut în marile mișcări de prozelitism ,în cruciade sau războaie religioase .ceea ce religia și credința organizată au încercat întotdeauna să facă , cu mai mult sau mai puțin success , a fost să asigure forme satisfăcătoare pentru acele trebuințe umane profunde care acum își găsesc o expresie atât de periculoasă sau de banală și să exprime,,procesul viu al inconștientului sub forma unei drame a căinței ,sacrificiului și mântuirii ,,
Trăirea imaginii –Dumnezeu ,ca arhetip al Sinelui -este cea mai esențială și totodată cea mai copleștioare imagine pe care o poate trăi omul și , fără vreo ancoră care s-o rețină ,dispare .a sugera că există factori psihici care corespund figurilor divine și că există chiar elemente analoge în absurditățile nebunului și stările misticului poate fi ,și adesea este , luat drept o depreciere a acestuia din urmă și chiar o ,,urmă de blasfemie ,, cu toate că de multe ori oamenii sunt pregătiți să accepte că,,geniul este vecin cu nebunia ,,.
Jung , însă ,departe de a minimiza experiența religioasă ,nu numai că demonstrează existența funcției religioase la indivizi și deschide calea înțelegerii acesteia ,,prin rațiune ,, ca și prin sentiment ,dar subliniează că ,, este prima sarcină a oricărei educații în special al adulților de a propaga arhetipul imaginii lui Dumnezeu .
Aceasta este ceea ce încearcă să facă educația creștină ,dar atitudinea ocidentală ,cu accentual ei pus pe obiect , tinde să fixeze idealul –Christos – în aspectele sale exterioare și astfel să-l smulgă misterioasei sale relații cu omul interior ,, .
Omul are nevoie să trăiască imaginea unui zeu în interiorul său și să simtă corespondența acesteia cu formele pe care credința să i le ofere .
Dacă aceasta nu se întâmplă există un clivaj în existența sa : în exterior el poate fi civilizat , dar în interior este un barbar condus de un zeu arhaic .
Experiența ar putea fi definită ,de asemenea ,ca găsire interioară a lui Dumnezeu sau ca trăire deplină a arhetipului Sine .
Este o stare care nu poate fi atinsă fără suferință și care necesită acceptarea liberă a multor lucruri care sunt evitate de oameni.; analiza nu este singura cale de a atinge țelul ,dar este o cale cara atacă foarte bine dilema modernă.
Procesul de individuație este un proces care se dezvoltă treptat în cursul vieții persoanei , mai vizibil în cea de a doua jumătate a vieții și , deși a fost observat de Jung la ,, pacienți,, nu trebuie să fie considerat un fenomen nevrotic sau patologic .
A fi întreg înseamnă a te găsi reconciliat cu acele laturi ale personalității care nu au fost luate în seamă ;acestea sunt adesea ,dar nu întotdeauna inferioare ,deoarece există oameni care nu trăiesc pe măsura inerentelor lor posibilități .( Thomas More , pg.155)
Niciunul din cei care realmente caută totalitatea ,nu –și poate dezvolta autoevaluarea spiritual cu prețul reprimării inconștientului iar ,pe de altă parte ,nu poate trăi într-o stare mai mult sau mai puțin inconștientă.
Conștientul și inconștientul nu formează un tot atunci când unul dintre ambele este suprimat sau prejudiciat de către celălalt.
Dacă trebuie să rivalizeze să fie cel puțin o luptă cinstită ,cu drepturi egale cu ambele părți.Amândouă sunt aspect ale vieții .
Conștiința și-ar apăra cauza și s-ar proteja pe sine,iar haoticei vieți a inconștientului I s-ar da șansa de a avea și ea propria-I cale , pe cât posibil.
Ceea ce înseamnă conflict deschis și în același timp colaborare liberă.
Este ,în mod evident ,calea pe care ar trebui să o urmeze viața umană.
Omul total este un individ , dar nu un individualist ,ceea ce înseamnă a fi egocentric și este adesea o scuză pentru a dezvolta particularități pe socoteala celorlalți oameni sau pentru a se comporta în mod egoist .
Persoana individuată ,pe de altă parte , acceptându-și inconștientul ,în timp ce rămâne conștientă în personalitatea sa unică .
Individuația nu este în mod obișnuit un scop sau un ideal pentru cei foarte tineri, ci mai degrabă pentru persoana matură sau pentru cei care au fost împinși de o boală gravă ,de o nevroză sau de vreo experiență ieșită din comun să-și părăsească drumul sigur obișnuit, spre a căuta un nou mod de viață
Lucrul acesta nu li se întâmplă rareori oamenilor de vârstă mijlocie ,care au avut suces în alegerea carierei și în care deodată s-a trezit un sentiment al vidului și a lipsei de semnificație a vieții .
Jung consideră că este extrem de important să diferențieze cea ce el numește ,, stadiile vieții,,
Descrierea procesului de individuație se poate face astfel :
Procesul de individuație este descries uneori ca o călătorie psihologică ;
El poate fi un drum încurcat și anevoios ,puând să pară câteodată o învârtire în cerc ;
Experiența a arătat ,însă că o descriere mai adevărată ar fi aceea a spiralei.
În această călătorie ,omul trebuie să se întâlnească mai întâi cu umbra lui și să învețe să trăiască cu această formidabilă și adesea terifiantă latură a sa : nu există totalitate fără recunoașterea părților opuse .
Se va întâlni ,de asemenea ,cu arhetipurile ,inconștientului colectiv și va avea de înfruntat pericolul sucombării în fața fascinației lor deosebite .
Inconștientul poate fi cunoscut doar prin experiență , caz în care nu mai este inconștient în adevăratul înțeles al cuvântului , ci se prezintă ca idei ,vise și viziuni bizarre ,neobișnuite ,haotice și aparent lipsite de sens ,care apar din când în când sau năpădesc asupra persoanei ca un torent .
Oricine trăiește lucrul acesta poate încearca teama de a înnebuni ,fapt pentru care prezența unui analist -cineva care a observant asemenea lucruri întâmplându-se mai înainte și știe că nu copleșesc în mod necesar sau permanent conștiința , mai mult ,cineva care poate face analogii și poate spune cu convingere că,oamenii au trecut prin aceasta și au avut de câștigat ceva valoros din experiență ,, -poate avea un efect calmant și util.(Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.266)
,,Elucidarea psihologică a acestor imagini ,care nu pot fi trecute sub tăcere sau ignorate orbește ,conduce în mod logic în profunzimile fenomenologiei religioase .
Jung utilizează mult paralelele mitologice în acest scop,el a descoperit ,de asemenea ,neașteptatata afinitate dintre simbolismul visului individual și alchimia universal .
Individuația se află mai mult sau mai puțin în opoziție cu norma colectivă ,deoarece ea se caracterizează prin separare și diferențiere de general și constituire a particulalului , dar nu o particularitate căutată ,ci una întemeiată aprioric în dispoziția subiectului . ( C. Jung , pg.26)
Cu alte cuvinte,individuația reprezintă o lărgire a sferei conștientului,dar în strânsă dependență de rezervorul imens de experiență reprezentat de inconștient.
În legătură cu aceasta Jung polemizează cu Freud care –susține el- a încercat să explice inconștientul pornind de la lumea exterioară ,fapt care presupune o dependență cauzală a inconștientului de conștient :,,Inconștientul preexistă dintotdeauna-va ține el să precizeze –fiind predispoziția funcțională ereditară.(C.Jung,pg.49)
În linii mari ,Jung descrie trei straturi sau ,, trepte ale sufletului ,, :
a. Conștiința ,prin care-arată el-,,înțeleg punerea în relație a conținuturilor psihice cu Eul ,,.
Omul modern are o conștiință individuală ,dar aceasta este o cucerire de dată foarte recentă și este extrem de fragilă.
,,Așa se explică ,spune Jung ,că psihologia este o știință empirică aflată încă în la început .
b.Inconștientul personal este un strat care cuprinde atât achizițiile vieții personale (
lucruri uitate ,refulări ,percepții ,gânduri și sentimente subliniale ),precum și o serie de acte autonome ,gesturi , examene faciale ,etc .Este stratul superficial al inconștientului ,purtând amprenta experienței individului . ( Leonard Gavriliu ,pg.13)
Combătând concepția freudiană a genezei naturale a psihicului ,care dă câștig de cauză conștiinței ,Jung crede că,, tocmai punctul de vedere contrar este acela al g’ndirii tradiționale , un soi de psihologie arhaică , psihologie care ,intuind inestimabila comoară de experiențe obscure ascunse sub pragul conștiinței individuale și efemere , nu privește sufletul individului decât în dependență de un sistem cosmic spiritual .
Pentru ea nu este o simplă ipoteză ,ci o axiomă faptul că acest sistem este o entitate dotată cu o voință și cu conștiință ,fiind chiar o ființă care se numeșteDumnezeu –și care devine în acest fel chinestența întregii concepții realități . ( (Arcadie Percek, 278 )
CAPITOLUL III.
DIMENSIUNI ȘI CARACTERE GENERALE ÎNTRE CREDINȚĂ ȘI COMPLIANTĂ
III.1.Originea individului prezentată de revelațiile divine
În ansamblul influențelor proceselor psihologice ce se exercită asupra individului,credințele și creația divină ocupă pentru mulți un loc central prin caracterul dirijat și organizat .
Inteligența Creatoare, nu face referire la o logică de tip Aristotelian sau booleian ,sau la un alt tip de logică.
Toate aceste tipuri de logică sunt într-un fel incluse în logica divină,fac parte din ea ,,descend din ea ,sunt niște cazuri particulare . Logica creației divine are însă un character mult mai general.
Definim logica creației divine prin următoarele caracteristici :
a.Creația divină prezintă dpuă component principale :
Lumea materială
Realitatea transcedentală.
Cele două component sunt complementare , se întrepătrund și alcătuiesc împreună o unitate : creația divină integral.
Toate procesele esențiale ale Creației divine prezintă component atât din lumea material cât și din realitatea transcedentală .
b. În prezent trebuie să recunoaștem existența a două mari surse de informare pentru studiul creației divine:
Lumea material ( cercetată în special de știință );
Realitatea transcedentală , care este descrisă de revelațiile divine prezentate de marile religii ale lumii .
c.Toate evenimentele și procesele esențiale din univers sunt legate între
ele .Fiecare prezintă o anumită semnificație,are o manieră o rațiune de a fi.
Pentru mulți problema influențelor din punctual de vedere al credinței,este destul de complex și uneori contradictorie .( Rodica Ciurea Codreanu ,pg.97)
Revelațiile divine au date de într-o formă simbolică metaforică ,care trebuie interpretată .
Această interpretare se poate face în multe feluri în funcție de nivelul de cunoaștere a cercetătorului și de etapa în care se află omenirea .diferitele interpretări nu se contrazic ,ci se completează .
Pe măsură ce cunoașterea progresează ,interepretarea și invocarea devine tot mai complexă, mai sofisticată și mai apropiată de adevărul divin .
În prezent ,revelațiile divine din Geneza biblică trebuie să fie interpretate în lumina cunoașterii moderne ,a științei și a logicei.
Relațiile psihologiei cu medicina și divinitatea,a căror origini pot fi găsite în primele acte medicale ,cunosc actualmente o reevaluare clinică impusă de excesiva orientare tehnică manifestată în investigație și terapeutică .
A devenit astfel evident nevoia de umanizare a relațiilor cu pacientul,de personalizare a actului medical și de revalorizare a examenului clinic . (Constantin Portelli,pg. 54 .)
Revelațiile divine ne arată că originea omului a început cu întruparea sufletelor în lumea materială.
Pentru mulți bolnavi relația cu divinitatea se plasează într-un context mult mai larg al unui fenomen psihosocial .
Deshiderea spre dialog ,intenția de a apela la medic și luarea acestei decizii se face de către bolnav înainte de a-l înt’lni pe acesta . .(Virgil Enățescu , pg. 136)
În orientarea sa aplicativă,prezenta lucrare dorește să răspundă scopului propus ,acela de cunoaștere aprofundată a pacientului cronic din perspectiva bolii sale , a fenomenului ,în tendința continuă de evidențiere a umanului,considerat drept corolar al esențialului.
Păstrând ca spect fundamental elementul relațional, interpersonal,influența credințelor , din punct de vedere al complntei , depășește faptul că observația directă și individuală ,propiu-zisă clinică ,recurge la observații medicale indirect ,obținute prin tehnici ,teste și metode de laborator ,care confer conținut explorării psihologiei paraclinice .
Din această perspectivă lucrarea aduce precizări necesare chiar în privința sferei și conținutului domeniului , deoarece,deși a depășit un secol de evoluție , dezvoltare , și afirmare,ca domeniu aplicativ de cunoaștere și cercetare , influența credințelor asupra complantei în bolile cornice își continuă procesul de cristalizare și delimitare .
Totodată ,pentru anumite domenii ale medicinii și în primul rând al etiopatogeniei și terapiei , influența credințelor asupra complantei în bolile cronice prezintă noi valențe,succeptibile de a fi valorificate în cadrul unor probleme epidemiologice medicale încă neelucidate .
Astfel ,cu toate progresele remarcabile înregistrate în cunoașterea cauzelor bolilor cornice,rolul implicațiilor psihologice în complexele plurifactoriale etiologice și spiritual este tot mai intens invocat.
Sub acest unghi se menționează că nu numai aria vastă a bolilor cornice,dar și în privința iatrogeniilor și conversiilor ,elemental psihogen și spiritual este tot mai elocvent subliniat și mai științific analizat .
În timp ce contribuția și influența credințelor asupra complantei în bolile cornice sunt întâlnite la descifrarea problemelor etiopatogenice se înscrie în aria preocupărilor sale științifice ,rolul său în asistența medical propiu-zisă se află în prim planul acțiunilor sale practice .
Acestea devin cu atât mai necesare în situațiile în care ,prin natura și gravitatea sa ,boala se intstituie ca un moment de interogație cu divinitatea ,ca o perioadă de anxioasă espectație ,căreia psihologia clinică îi îi poate răspunde prin intermediul disponibilităților psihoterapeutice care-i revin prin conținutul demersurilor sale.
Această contribuție a psihologiei în ceea ce privește influența credințelor asupra complantei în bolile cornice este cu atât mai necesară cu cât în situația de boală ,particular și în fapt singular pentru pacient, el pătrunde într-o lume a semnelor de întrebare determinată printr-un process de autoanaliză. ( Thomas More , pg.98)
Trăit pe fundalul nesiguranței , al necunoașterii și uneori al ignoranței ,acest process este succeptibil să determine apariția de noi simptome care se pot constitui într-o a doua boală , de fapt o stare morbid secundară,expresie a trăirii suferinței și reacției subiectului la afecțiunea propiu-zisă ,considerată ca boală primară.
Diferit de la un subiect la altul,în funcție de natura,gravitatea sau momentul evolutiv al bolii , dar mai ales de structura personalității pacientului ,această purtare se înscrie,de asemenea,în aria acțiunilor de psihologie .
În faza actuală a evoluției științelor medicale și antropologice ,a dezvoltării gândirii și concepțiilor filozofice,când există un consens privind unitatea somatopsihică ,fenomenele și stările psihologice care însoțesc afecțiunile cornice sunt nu numai recunoscute ,ci și investigate și estimate în fiecare boală și în fiecare situație clinic particulară.
Deoarece orice boală cronică ,indiferent de natura sau gravitatea sa, constituie o experiență negativă particular ,de cele mai multe ori unică și dramatic,angajarea psihică a pacientului în credință este profundă și de multe ori autentică. (Arcadie Percek,111 )
Dacă reacția psihologică la influența credințelor asupra complantei în bolile cornice este constantă la unii pacienți,orientarea medicului asupra stării psihice a pacientului trebuie să comporte o valoare axiomatică.
Deși preocupat de boală,medical nu rămâne la nivelul fenomenl al acesteia ,ci elaborează în mod primordial omul aflat sub incidența suferinței,cu emoțiile ,anxietățilemfrustrațiile,cu trăirile și reacțiile pe care boala le dezvoltă. (Anton Nicolau,Mihai Golu ,pg.86)
Totodată ,cunoașterea autentică a persoanei care prezintă acest process ,a structurii psihismului său,succeptibil de a condiționa și influența toate componentele bolii ,de la cele etiopatogenice la cele spiritual și evolutiv prognostice ,se înscriu în dezideratul cunoașterii integrale ,comprehensive ,totale.
Marile schimbări sociale ,ca și remarcabilele progrese medicale ale epocii noastre ,au ipostazat în medicină raporturi noi,particulare,concretizate prin axe directoare :bolnav-bolnav-medicină,bolnav-societate,colnav-spiritualitate . (Anton Nicolau,Mihai Golu ,pg.92)
Agravarea ,ca și cronicizarea ,sunt appreciate ca eventualități rare ,improbabile,care sunt correlate cu natura sau severitatea afecțiunii ,ci cu component profesionale și orientări terapeutice inadecvate sau neinspirate . (Rodica Ciurea Codreanu ,pg.133)
III.2.Spiritismul
În acest subcapitol doresc să evidențiez idea lui Alfred Binet care nota ca pe o consecință a principiului precedent ,că spiritualismul nu se mărginește să conteste ideile adversarului său obișnuit .
Fenomenele psihologice ,senzațiile ,percepțiile,ideile , amintirile ,,raționamentele , emoțiile , dorințele ,imaginația ,actele de voință ,etc , fac ca divinitatea să fie privită ca o enumerare de ansamblu .
Este știut că spiritualismul este o doctrină care are drept scop principal înălțarea demnității omului ,recunoscându-i facultăți superioare față de propietățile materiei .(Constantin Portelli , pg.100)
Importante argumente în favoarea nemuririi sufletului și a revenirii lui sunt puse în evidență de marii cercetători ai lumii . În spiritualism întâlnim noțiunea de superior și inferior ,înțeleasă nu numai într-un sens intelectual ,ci și în sensul de valoare morală .
În acest sistem se mai pot distinge o frică naturală de moarte ,care inspiră atât ură cât și revoltă psihică ,pentru mulți oameni.
Spiritualismul se revoltă împotriva perspective neântârzierii definitive a gândirii ,iar sistemul pe care el îl adoptă ,se explică ,în mare parte ,ca un effort către mortalitate . (Rodica Ciurea Codreanu ,pg.136)
Acest effort a condus la teoria celor două substanțe ,sufletul și corpul ,care sunt reprezentate cât mai separate posibil .
Sufletul nu își are nicidecum originea în corp ,el nu-și trage de la corp nici una dintre propietățile sale ,fiind o substanță creată într-o independență completă față de corp ;sufletul,prin esența sa , nu are nimic de-a face cu material .
Esența sufletului,a spus Descartes ,este gândirea ,pe când esența corpului este întinderea .
Urmează de aici că sufletul ,în determinările și acțiunile sale ,este eliberat de legile și necesitățile naturii corporale .
El este o putere liberă,o putere de indeterminare ,capabilă de alegere ,capabilă să introducă acțiuni noi ,neprevăzute ,imprevizibile ,prin aceasta opunându-se fenomenelor corporale ,care toate sunt supuse unui determinism atât de riguros încât s-ar putea prevede un evinement oarecare dacă i-am cunoaște toate antecedentele .( Rodica Ciurea Codreanu ,pg.145)
O altă consecință a spiritualismului este aceea că admite imoralitatea sufletului .
Acestea find profund deosebit de corp ,nu este nicidecum atins de disoluția corpului .
El este dimpotrivă eliberat, deoarece teama de boală sau moartea taie legătura care îl reunea cu corpul .
Dar există o legătură între suflet și corp,iar explicarea acestei legături duce la ruina întregului sistem spiritualist .
Potrivit studiilor de specialitate din domeniu, omul este obligat să admită că acel principiu al separării sufletului de corp cunoaște ,de fapt multe excepții , fapt ce îl face să lupte cu boala atunci când are una .
Chiar dacă ar fi două puteri isolate ,necesitățile vieții le obligă să intre neâncetat în comunicare una cu alta .
În cazul percepțiilor ,corpul este acela caree acționează asupra sufletului ,trimițându-I senzații .
În cazul mișcărilor ,dimpotrivă ,sufletul este acela care acționează asupra corpului ,făcându-l să-I îndeplinească dorințele și vrerile . (Constantin Portelli , pg.124)
Spiritualiștii trebuie să mărturisească că se confruntă cu o oarecare dificultate în a explica relațiile dintre cele două substanțe ,deoarece ,respectând principiul eterogenității ,nu reușesc să conceapă cum se poate face contactul fizicului cu mentalul ,contact în permanență necesar în viață deoarece concepția spiritualistă a luat un star bun .
Stabilind în conștiință și în obiectul cunoașterii două puteri autonome , fără ca vreuna să fie aservită celeilalte , spiritualismul a ajuns la o opinie ireproșabilă .
Întocmai în felul acesta trebuie private relațiile dintre doi termini deoare fiecare are importanța sa și dreptul la aceași autonomie .
Numai că spiritualismul nu a rămas aici ,ci printr-o supărătoare exagerare ,a crezut că conștiința ,pe care el o numește suflet ,își poate exercita funcțiile într-o totală independență față de obiectul de cunoaștere ,pe care îl numește ,materie .
Aici stă eroarea ; ea constă în a nu recunoaște existența incompletă , virtual a conștinței .
Această refulație îi este suficientă spiritualismului și la ea nu este nimic de adăugat .
Un aspect important este răspunsul adecvat și eficient la necesitățile psihologice , cognitiv –comportamentale ,emoționale și spirituale ale persoanei .
Scopul este acela de a facilita integrarea în credință astfel încât calitățile persoanei , care există și funcționează în spațiul intrapsihic , interpersonal și socio –politic să fie maximizate , ținând cont de limitele fiecărui individ și condițiile exterioare .
III.3.Idealismul
Idealismul este un sistem extreme de complex ,foarte variabil de la un cercetător la altul,foarte polimorf și , în consecință foarte greu de contestat.
Se poate discerne în idealism un anumit număr de afirmații care servesc drept bază a acestui sistem.
Nici una dintre aceste afirmații ,dacă este să vorbim în mod riguros ,nu este demonstrată și nici demonstrabilă;dare le oferă grade de probabilitate foarte diferite și de aceea se va putea face o deosebire între ele ghidânduse după următoarele teorii :
Pornind de la obsevrvația că ori de câte ori atestăm existența lumii exterioare noi o percepem,idealiștii admit că existența lumii exterioare este împărtășită la fel ca percepția și este discontinuă ,intermitentă .
Am dorit să aduc în această propoziție și am arătat că ea nu are nimic imperios și că putem foarte bine să o refuzăm.(Alfred Binet ,pg.140)
A doua propoziție abia dacă este dinstinctă de prima .Nu ar exista altceva în lucruri decât ceea ce percepem în ele ,iar cele despre care avem cunoștință ar fi,în întreaga accepțiune a termenului ,măsura a ceea ce există.
Drept urmare ,nu ar trebui să căutăm sub obiectul perceput o altă realitate,mai vastă ,o sursă care ar putea să debiteze cunoștințe mai numeroase decât acelea în a căror posesie ne aflăm la ora actual.Afirmația este la fel de contestabilă ca și precedent ,din aceleași motive.
O a treia ptopoziție constituie miezul tezei idealiste .
Prin aceasta se înțelege că obiectele pe care le percepem există în conștiință ,sunt conștiință ,sunt constituite de idei .
Lumea întreagă nu este decât idée și reprezentare ,dar ținând cont de faptul că spiritual omului este considerat a fi de natură psihică ,rezultă că totul absolute totul ,cunoscătorul și cunoscutul ,este psihic .
Conștiința constituie tot ceea ce există mental în lume .Nu se poate descrie altceva care să fie mental.Conștiința ,însă, nu există decât în act. (Constantin Portelli , pg.145)
Ea este ,cu alte cuvinte ,o formă incompletă de experiență ,care nu există separate de obiectul său .
Este ,deci , foarte greu de înțeles afirmația că,,spiritual este acela care creează lumea ,, deoarece ,pentru a o înțelege ,omul ar trebui să reprezinte o clipă o conștiință fără obiect . (Alfred Binet ,pg.142)
De pe pozițiile unui monism idealist , Jung afirmă că ,, tot acest organism psihic corespunde întocmai corpului care , desigur,este întotdeauna variabil în individusalitatea sa ,dar care ,de altfel ,prin toate trăsăturile sale umane , generale ,este corpul uman în genere și care ,în dezvoltarea și structura sa ,posedă încă multe elemente . ( Leonard Gavriliu ,pg.24)
Întotdeauna și pretudinei ,omul conștient a acționat în consens cu anumite idealuri de viață din punct de vedere spiritual.
Mai mult ,se poate spune că prezența idealului în viața omului este atât de mare încât nici unul dintre acești doi termini ai relației invocate –omul și idealul – nu poate fi conceput separate.
Așa cum idealul nu poate fi înțeles în afara omului,a societății ,tot astfel nu se poate vorbi de un om și societate lipsiți sau străini de orice ideal.
Și acest fapt este pe deplin explicabil .Spre deosebire de delelate ființe ,omul poate nu numai să gândească,dar să și anticipeze ,pe plan mintal ,modul său viitor de acțiune .
În capacitatea omului de a-și imagina de a visa ceva ,de a-și fixa un anumit ideal și de a acționa pentru împlinirea sa rezidă însăși specificitatea ființei umane .(Vasile Constantin , pg.49)
III.4.Negarea finală a cauzalității psihologice
Profund influențată de filosofia existențială de la care împrumută elemente esențială ale cadrului theoretic și o mare parte din vocabular,psihopatologia existențială ,abordare relative puțin cunoscută ,are implicații importante pentru înțelegerea existenței persoanei care prezintă tulburări psihologice,precum și a tulburărilor,precum și a tulburărilor în cauză.( Șerban Ionescu,pg.142)
Studiul contribuțiilor în domeniu abordării existențiale arată că un mare effort de reflcție și cercetare a fost făcută în domeniul intervenției.
Principalul reprezentant al acestei orientări este Rollo May , care s-a aflat multă vreme în fruntea psihoterapiei existențiale .
În cadrul acestei orientări ,trebuie încercată,înainte de toate ,o percepere a bolnavului așa cum este el la realitate,o descoperire a sa ca ființă umană,ca ființă-în –lume ,și nu drept o simplă proiecție a teoriilor .
Această abordare arată că persoana umană trebuie considerată drept un proces și nu au produs .
Preocupați de problemele voinței și deciziei umane,existențialiștii insist asupra faptului că ființa umană își poate influența relația cu destinul.
Abordarea existențială repune în discuție frontiera dintre ,,normalitate,,,ducând la descoperirea psihopatologiei larg răspândită printre membrii societății ,care trăiesc angoasa izolării și alienării .( Șerban Ionescu,pg.145)
În momentul când bolnavul se confruntă cu boala el crede că traiectoria sufletului și convingerile lui sunt ghidate doar de revelațiile sale divine refuzând să accepte realitatea .
Făcând referire la negarea finală a cauzalității psihologice, Jung profesează o concepție de extracție neotomistă cu privire la determinism .
El pornește de la premisa că divinitatea este primum movens ( causa prima sau causa causarum incausata) care imprimă existenței o desfășurare dinainte stabilită ,prevăzută într-un plan secret .
Admițând o causa prima ,este logic ca jung să respingă cauzalitatea naturală ,care nu ar face decât să provoace tot felul de deviații și perturbații în sistemul vectorial divin
.În a sa Energetik der Seele , Jung consideră că este inadmisibil să se vorbească ,, de cauză finală ,,acesta fiind un concept hybrid ,generat de confuzia punctelor de vedere causal și finalist . jung susține că finalitatea
este combătută ideea lui Wilhelm Wundt după care punctual de vedere finalist nu este decât inversul celui causal. (Constantin Portelli , pg.166)
Dar ,mai presus de toate ,este atacată concepția cauzalistă a lui Freud ( reducțio ad causaum) .
Jung susține că finalitatea nu are în ea nimic causal ,că nu comport nici o idée de cauză,fiind ,scrie el,,,imposibil să se conceapă că determinarea ar fi în același timp cauzală și finală.
Această contradicție intolerabilă nu provine decât din proiecția ilicită și nechibzuită în obiect a unui simplu mod de a vedea lucrurile .
Principiul cauzalității,accentuează el, suportă fără contradicție inversiunea sa logică ,dar nu același lucru se petrece cu faptele și de aceea ,finalitatea și cauzalitatea sunt incompatibile în obiect .(C.G.Jung ,pg21-22)
Se trage numaidecât concluzia că finalitatea și cauzalitatea reprezintă două modalități antinomice de interpretare ,,una progresivă, cealaltă regresivă ( reduction ad causaum) și,dată fiind contradicția lor insolubilă ,nu pot fi amabile acceptate ca adevărate .
Disocierea operată de Jung între cauzalitate și finalitate nu rezistă criticii .
Enunțurile sale unilateral și simplificatoare exclude corelația multiplă ,complex ,dintre cauzalitate și finalitate ,ignoră circuitele interacționale cauză-efect și contravin realității conexiunii inverse ( feedback) ,pusă în evidență de mai demult ,pentru ca azi să fie certificată de cibernetică și teoria sistemelor . (Constantin Portelli , pg.168)
Teoria modernă a determinismului ,dimpotrivă ,definește finalitatea în contextual raporturilor de cauzalitate , finalitatea reflectând tendința de autoreglare și de autoconservare a sistemelor funcționale complexe și hipercomplexe ,biologice și sociale ,în cazul în care interacțiunile dintre cause și condiții își păstrează o stabilitate relativă ,neintervenind factori perturbatori de primă importanță.
Jacques Moreau denunță că neștiințific așa-zisul ,,determinism normative ,care implică abateri spre finalism în sensul de înfăptuire la scara macro și microcosmică a unor planuri prestabilite .
,,A afirma ,spune el, că determinismul transmite un sens fenomenzlui biologic ,spre exemplu ,nu implică faptul că ar exista vreun scop dinainte stabilit (…).
Demonstrarea elegant ,de către P.K.Anohin,a faptului că orice reflex condiționat anticipează în înregistrarea biochimică a informației și a semnificației sale într-o ordine care exprimă direcția proceselor reale ,dă organismului posibilitatea de a prevedea evenimente care încă nu s-a produs ,dar care se vor produce în virtutea legăturilor esențiale ,stabilite și repetabile dintre acestea .
Jung distinge două atitudini diferite față de viață ,două moduri de a recționa la împrejurări ,pe care el le găsește sufficient de pronunțare și de răspândire încât să le descrie ca fiind tipice :
,,există o întreagă clasă de oameni –spune el- care în momentul reacției față de o situație dată ,mai întâi dau puțin îndărăt, ca la un neauzit ,,NU,,,ca numai după să fie capibil să reacționeze ; și există o altă clasă de oameni care , în aceeași situație , pornesc înainte cu o acțiune imediată ,în aparență încredințați că comportamentul lor esteîn mod vădit correct .
Prima clasă corespunde atitudinii introvertite, iar cea de-a doua atitudinii extravertite . (Psychological Theory of Types pg.98)
În încercarea de a împărți ființele umane în tipuri recognoscibile ,Jung se ocupă în principal cu psihologia conștiinței; când o persoană este descrisă fie ca extravertită,fie ca introvertită,aceasta înseamnă că atitudinea sa conștientă obișnuită este fie una,fie cealaltă.
Diferențierea în atitudine adesea pare să înceapă foarte de timpuriu în viață ;de fapt,există temeiuri să se considere că ea poate fi înnăscută. (Anton Nicolau,Mihai Golu ,pg.83)
Existența sau apariția unei bolicronice , poate influența total sau parțial funcționarea globală a unui individ ,în așa măsură încât acesta nu va putea de unul singur sau nici chiar cu sprijinul aparținătorilor să se adapteze la cerințele unei vieții armonioase în societate,ceea ce face ca de multe ori el să se refugieze în religie , invocând puterea divină . (Arcadie Percek, 75 )
In această situație bolnavul trebuie îndrumat spre îngrijire profesională psihiatrică temporară sau permanentă.
Asistența medicală se va axa ,în activitatea sa , pe consecințele stării de boală ,pacientul fiind ajutat să-și regăsească modul de funcționare normală chiar dacă acesta invocă sau nu divinitatea deoarece în cazul bolnavilor cronici suportul medical va fi permanent . (Frieda Fordham ,pg.262)
Recurgerea la explicații fanteziste ( deochiuri, descântece ,vrăji,încrederea cu tărie într-o religie) sau interpretarea ca patologică a unor evenimente obișnuite prin care trec cea mai mare parte a oamenilor ( sentimentul de vinovăție la diagnosticarea unei boli , conflicte interioare,refulări,etc) nu duc laajutorarea celui în suferință,ci fac doar ca boala să I se prelungească și eventual să se complice în lipsa unui sprijin medical adecvat . .( Alfred Binet , pg.150)
Recurgerea bolnavului atât la medicul psihiatru cât și refugiul acestuia în credință și religie se poate face odată cu diagnosticarea unor boli din punct devedere medical ,ceea ce îl face să aibă de multe ori o stimă de sine scăzută. ( Thomas More , pg.127)
Așa cum evidențiam la începutul acestei lucrări ,psihiatria și psihologia și-au delimitat câmpul de acțiune ca fiind cel al psihismului ,adică cel al trăirilor interioare și al rezultatelor lor în acțiunea imediată, al stărilor sufletești. ( Mihaela Minulescu , 2009, pg.88)
Unele boli cornice au o important etiologie psihică și pot primi în majoritatea cazurilor cel puțin o completare ( dacă nu chiar un tratament complet) din partea medicului .
Nu trebuie uitat faptul că ,făcând abstracție de așa –numitele modele divine,conștient sau nu , omul se află continu expus unei evaluări psihologice directe sau indirect,iar când inevitabilul s-a produs confruntarea cu realitatea continuă să fie evitată .
Pentru diagnosticul unei boli,o caracteristică ,privită adesea drept o particularitate este izolarea bolnavului ceea ce înseamnă o înstrăinare de sine ,adică față de experiența emoțională ,incertitudinea cu privire la cee ce este , urăște ,speră ,se ofensează și se teme .
O asemenea autoânstrăinare este și ea comună tuturor nevrozelor care pot apărea de multe ori în bolile cornice .bolnavii retrași în izolarea lor pot fi întru totul asemenea zombilor din magia haitiană ,morți ,însă reînviați prin vrăjitorie.ceea ce toți indivizii retrași au în comun este cu totul altceva:este capacitatea lor de a se privy pe ei îșiși cu un fel de interes obiectiv ,ca unul care ar privy o operă de artă .
Poate că modul cel mai bun de a-I descrie este faptul că au aceeași atitudine de ,, martor,, față de ei înșiși ,cum au față în general.
De aceea adesea pot fi excelenți observatory ai proceselor care se petrec în interiorul lor .
Un exemplu remarcabil în acest sens este misterioasa înțelegere a simbolurilor onirice de care adesea bolnavii dau dovadă. dau dovadă .
Autonomia și singurătatea servesc amândouă cea mai important trebuință a sa , trebuința de independența totală.
El însuși consideră independența sa drept un lucru de o valoare absolută .Și fără îndoială ,are o valoare de felul acesta .
Indiferent de deficiențele sale , individual izolat nu este ,în mod cert ,un automat conformist .
Refuzul său compulsive de a concur ,laolaltă cu izolarea sa de lupta competițională ,ăi dau o anumită integritate .
Eroarea în acest caz este aceea că el caută independența ca pe un scop în sine ,ignorând faptul că valoarea sa depinde ,la urma urmei ,de ceea ce face cu independența .
CAPITOLUL IV
PREMISE ȘI CONDIȚII ALE AUTOMODELĂRII SPIRITUALE
IV.1.Automodelarea spirituală
Problema sufletului rămâne în continuare complex ,clar-obscură,generatoare de credință și îndoieli .
Logica creației divine pornește de la câteva premise,pe care mulți continuă să le cerceteze și sunt cferm convinși că ele există.
Așadar , omul bolnav sau sănătos este convins că Dumnezeu există .
literatura de specialitte tinde să menționeze că din punct de vedere științific ,că Dumnezeu este în primul rând Inteligență Creatoare și Informație Primordială.
Cercetările biologice demonstrează că la originea universului divin a existat Informație Primordială ,care a determinat organizarea cosmosului ,originea vieții ,evoluția speciilor și în final apariția oamenilor .
Dacă lumea și toate câte există reprezintă creația unei Inteligențe, atunci această lucrare trebuie să fie expresi unui proiect unitary,armonios și logic ,perfect în toate detaliile lui .În acest caz trebuie să existe o logică a creației divine în care bolnavul să creadă.(G.Ionescu,V.Pavelcu,pg.168)
Oricât de necesară și important este explicația morală și permanentă a automodelării spirituale a omului , în general ,ea rămâne insuficient de convingătoare dacă i se ignoră motivele,rațiunle sale personale de a acționa în acest sens .
Înțelegerea și împlinirea imperativului automodelării spirituale este dependentă în mare măsură de nevoile și țelurile de autorealizare a fiecărui om în parte .
Nu există automodelare spirituală autentică și eficientă fără o anumită motivare,fără un impuls interior ca-l propulsează pe individ pe drumul cunoașterii și al autoexigenței.
Dar motivațiile personale ale automodelării spirituale cunosc o diversitate de forme pe care el le conștientizează în anumite moment critice .
Prezență în conștiința omului, automodelarea spirituală a devenit în zilele noastre o preocupare centrală.
Automodelarea spirituală nu este o inveție ,o fantezie ,ci o reală condiționare socială și personală ,este rezultatul unor profunde mutații produse în societatea și în conștiința oamenilor .
Automodelarea spirituală capătă o tot mai mare însemnătate pentu oameni indiferent de nivelurile de cultură pe care aceștia o au.
În literatura spirituală ,calea spre Dumnezeu sau spre perfecțiune este adeseori zugrăvită ca o ascensiune .
Acțiunea de automodelare de autodesăvârșire spirituală nu este ,desigur,o modă sau un simplu capriciu al unui individ,ci are o temeinică condiționare a conștiinței. (Anton Nicolau,Mihai Golu ,pg.102)
Un factor social- cognitive cu caracter universal,care face necesară automodelarea spirituală a omului contemporan îl reprezintăașa numita explozie informațională.
Trebuie menționat că în lumea divină automodelarea spirituală a omului o determinare psiho-social și spirituală cu caracter universal.
Actul automodelării spiritual nu se realizează în mod spontan , neorganizat,lipsit de un anumit țel sau ideal. ( Mihaela Minulescu ,pg.135)
Recunoscând însemnătatea potențialului biologic al omului ,trebuie să se precizeze că eficiența omului care se automodelează este condiționată în mare măsură de particularitățile sale psihologice și mai ales de capacitatea sa intelectuală ,volițională, și afectiv emoțională. (Arcadie Percek,175 )
IV.2.Premise biopsihice
Fiecare ființă este unică.Ea apare o singură dată în lume și odată dispărută nu mai reapare .Omul reprezintă o valoare sine .
Conștiința propriei ființe și putința de a se bucura de frumusețile vieții sunt darurile supreme ale fiecărui om .
Se crede că rostul fiecăruia om este de a-și respecta viața și de a contribui , în măsura putinței sale ,la creșterea și adâncirea vieții .
Primul comandament al înțelepciunii în viață trebuie să fie trăirea existenței în deplinătatea ei.
Aceasta înseamnă ,în primul rând,a te bucura de sănătate ,a avea simțământul fericire și bunăstare spirituală ,pe care o poate da numai o activitate normal și o convingere în divinitate .
Dar sănătatea nu este un bun primit de individ ,o dată pentru totdeauna :ea trebuie să ffie întreținută ,prin respectarea legilor naturale .(Ion Biberi,pg.12)
Contrar acelora care au exagerat rolul factorului natural ,biologic ,în formarea și dezvoltarea omului , ca și a celor care au ignorant sau minimalizat însemnătatea acestui factor ,cercetătorii au constatat că convingerile religioase au un impact pozitiv asupra bolnavilor.
În spiritul concepției creștine existe teoria,că tot ce-i omenesc ,inclusiv aspirația sa care continuă spre desăvârșire spirituală ,nu poate fi înțeleasă temeinic fără luarea în considerare a potențialului său biologic al sănătății și capacității sale fizice necesare eforturilor teoretice și applicative.
,,….Funcțiile psihice –arată psihologul N.Mărgineanu –se clădesc pe cele biologice ,care,la rândul lor,rodesc din cele biochimice și biofizice . (Arcadie Percek,120 )
Inconștientul biologic cuprinde pe cel biochimic și biofizic .
Conștiința nu este opusă proceselor biofizice , ci se clădește pe el ,suportând influența lor și determinându-le în același timp.
Totul este sub semnul interconexiunii și interacțiunii ,care operează de jos în sus .
O contribuție importantă la explicarea dependenței capacității de gândire și acțiune de starea organismului uman au adus-o cercetările endocrinologice .
Astfel ,s-a constatat că diagnosticarea anumitor boli poate produce schimbări de mare însemnătate pentru dezvoltarea individului. (Vasile Constantin ,pg.188)
Influența stării organismului omului asupra conștiinței și comportamentului său este dovedită și de alte situații .
În majoritatea cazurilor în care organismul unui om este bolnav ,nesănătos ,sub raport somatic și mai ales psihic ,capacitatea sa de efort și de control va fi redusă dacă nu chiar absent.
În acest din urmă caz el va fi lipsit de posibilitatea stăpânirii de sine , fapt ce va face ca multiplicitatea manifestărilor sale să nu aibă unitatea necesară .( Lidia Nica –Udangiu ,p.210)
De asemenea un astfel de om va fi lipsit de posibilitatea conducerii de sine ,fapt ce va exprima prin nestatornicie în gândire și acțiune.
Absența unor astfel de însușiri ( stăpânirea de sine sau conducerea de sine ) va fi inevitabil completă de imposibilitatea individului de a se împăca cu diagnosticul tardiv al unei boli . (Arcadie Percek,134 )
În unele boli cronice se produc tulburări grave caracteriale,când bolnavul,indiferent de credința pe care o are ,deși cu toate sferele conștiinței ,păstrate,poate avea o conduită incompatibilă cu normele morale și sociale .
În aceste situații ,el poate să se manifeste fie impulsiv ,fie se retrage în el ,sau se revolt pentru ceeace i s-a întâmplat , deși el consideră că nu s-a abătut de la religia și credința sa .
Pentru ceea ce li se întâmplă acești bolnavi sunt veșnic capricioși,se consideră nedreptățiți invocând încontinuu divinitatea care , consideră ei , că este singura pentru ceea ce li se întâmplă . (Anton Nicolau,Mihai Golu ,pg.110)
Fundamentarea teoretică a premiselor biopsihice se bazează pe două teorii :
a.Între corpul și psihicul omului există o strânsă legătură .
De aceea o temeinică explicare a vieții psihice a omului , a mecanismului de automodelare spiritual face necesară cunoașterea premiselor sale biologic , starea organismului celui care se automodelează ;
b.dependența vieții psihice a omului de vitalitatea ,de modul de funcționare a organismului său este demonstrată de multiple și variate cercetări în domeniu . (N. Mărgineanu ,op.cit.pg.261)
CAPITOLUL V
NOȚIUNILE FUNDAMENTALE ALE BOLILOR
Prin intermediul acestui capitol doresc să aduc un aport a tot ceea ce înseamnă boală,pentru că aceasta stă la baza piramidală a bolilor cronice.
Existența omului nu poate fi concepută fără prezența bolilor care , în mod natural ,exprimă însăși complexitatea biologică a ființei umane și diversitatea relațiilor omului cu structurile ecosistemului său .definirea bolii este la fel de dificil de realizat ca și cea a sănătății .
Gr. Popescu , consideră că ,,boala reprezintă o formă particulară de existență a materiei vii ,caracterizată prin apariția unui proces care tulbură unitatea părților în organism și a organismului cu mediul natural și social,,.
Pentru a determina esența bolii este nevoie de o analiză și sinteză dialectică complexă ,care să țină seama de neconcordanța dintre formă și conținut, fenomen și esență,cauză și efect,necesitate și întâmplare .
Prin urmare ,diagnosticul bolii trebuie să aibă o bază materialist-dialectică,ceea ce înseamnă,pentru medic,o analiză critică și sintetizare tuturor simptomelor,tuturor datelor furnizate de cercetarea obiectivă,a analizelor ,concluziilor,observațiilor,senzațiilor subiective,condițiilor de viață și de muncă ale bolnavului .(Grigore Gr.Popescu,Sorin M Rădulescu,pg.168)
V.1.Criteriile de determinare a bolii
Orice boală are,într-o anumită măsură,în forme și grade diferite , un caracter social.Această constatare ,departe de a fi un simplu truism, subliniează un fapt cel puțin două laturi ale unui proces extrem de actual :
●Pe de o parte generalizarea crescândă ,într-o formă excepțională a bolilor în societatea contemporană ;
●Iar pe de altă parte , complementar ,orientarea din ce în ce mai frecventă a medicinei către surprinderea sociale,psihologice și chiar culturale ale bolii .
Privit din punctul de vedere al psihologului ,domeniul medicinei și domeniul bolilor ,oferă nenumărate ocazii pentru a studia comportamentele psihosociale ale oamenilor.
Boala este un fenomen universal dar modul în care reacționează oamenii față de ea sunt elemente extrem de nuanțate .
Ținând cont de variabilitatea gradului în care , diferitele persoane corespund criteriului utilizat în definirea stării lor de boală ,se poate considera starea de sănătate perfectă ca un ideal către care tinde orice societate și care valorează în mod diferit componentele bio-psiho-sociale ale acesteia.
Din punctul de vedere al etiologiei ,noțiunea de boală desemnează un anumit mod de deviație sau abatere de la funcționarea normală a organismului ,care are consecințe nedorite ,în măsura în care,,produce discomfort personal sau afectează în mod ostil viitorul statut de sănătate a individului ,,
Privit prin această prismă,efectul bolii are categoric un sens disfuncțional,raportat atât la consecințele sale asupra organismului uman , cât și la consecințele sociale care decurg dintr-o asemenea împrejurare.
Totuși ,dacă încercăm să abordăm explicit noțiunea de boală , se poate observa că, departe de a avea un conținut precis ,identificabil în toate cazurile și în toate situațiile ,această noțiune se arată destul de ambiguă,în raport cu sensul obiectiv care trebuie atribuit caracteristicii de abatere,de deviere de la funcționalitatea normală,optimă ,a organismului.(Grigore Gr.Popescu,Sorin M Rădulescu,pg.199)
Într-adevăr ,este mult mai ușor de diagnosticat boala când aceasta corespunde unui model clinic identificabil :
●Durerea ; suferințele
●Stările de discomfort ale bolnavilor sunt elemente care oientează pe medic în direcția stabilirii unei cauze fundamentale ,care provoacă suferința subiectivă a bolnavului .
Boala inaparentă se înfățișează imediat ca o modalitate calitativă de existență a unui proces morbid în etapa lui moleculară ,biochimică.
Bolile apar ca manifestări ale eșecurilor adaptative și ale insucceselor în lupta cu agresiunile biologice ,fizice și chimice .
Boala prin multitudinea și varietatea de forme și stadii de manifestare , creează obstacole în calea integrării omului cu toate valențele sale fizice , mentale și sociale în structurile ecosistemului său.(Aurel Ivan , pg.93)
Trecerea de la sănătatea la boală se face în general stadializat dar există o netă diferență între bolile transmisibile ,în care predomină trecerea ,, pe termen scurt ,,și bolile netransmisibile ,cu trecerea de la sănătate la boală realizată pe termen lung ,,
În cadrul noțiunii de boală includem mii de entități nosologice ,iar la fiecare dintre acestea au stabilități uneori greu de definit .În trecerea de la sănătate la boală s-a pus în evidență rolul unui număr mare de factori .
De altfel,cele mai multe boli sunt considerate astăzi ca plurifactoriale .În etiologia acestora pot fi implicați mai mulți factori de risc .
Boala apare ca rezultat al întrunirii factorilor etiopatogenici ( necesitate) ,în momentul cănd un factor declanșator intersectează lanțul factorilor necesari .
Pentru evaluarea factorilor care ar putea fi implicați în producerea bolii este necesar a se aprecia ,în mod dinamic la nivel populațional ,în cadrul supravegherii epidemiologice prevenționale , calitatea rezistenței generale și specifice și a capacității de adaptare la condițiile de ecosistem a indivizilor și grupurilor umane.(Aurel Ivan , pg.95)
Criteriile de determinare a bolii pot să varieze în funcție de gradul în care anumite aspecte există sau trebuie să existe pentru ca un individ să poată fi etichetat bolnav și cât este de bolnav .
Este evident că oricare ar fi criteriul acceptat,nici o persoană nu ajunge în mod real într-o stare care să poată fi caracterizată drept sănătate perfectă .
Se poate considera că noțiunea de boală circumscrie conținuturi diferite,dovezile recunoscute pentru a determina starea de boală nefiind nici ele unitare .
V.2.Bolile cronice
Spre deosebire de capitolele și subcapitolele anterioare unde s-a putut observa cu nonșalanță ,rolul deosebit de important pe care îl are credința în viața bolnavului indiferent de gradul bolii ,în capitolele și subcapitolele următoare voi încerca să fac o amplă descriere a bolilor cronice .
În mod justificativ s-ar putea privi boala ca un eșec,al medicinii omului sănătos ,iar boala cronică ca un ultim act al unei drame ,care a început cu mulți ani înainte ,în mod ascuns ,prin acțiunea unor factori nocivi multipli,care țin atât de mediul ambiant ,cât și de stilul de viață al fiecăruia, de erorile ( știute sau neștiute pecare fiecare le face față de propria-i sănătate )
Bolile cronice înseamnă adesea pentru pacient ,rude și la fel și pentru cadrele sanitare o anumită implicare în concepțiile ,,magice,, ale bolii .
În multe cazuri bolile cronice sunt trăite ca un mister și o pedeapsă , din cauza durerilor pe care multe boli le implică având de multe ori o natură insiduoasă.
Există ,în plus ,o tendință periculoasă ca pacienții să devină izolați și chiar stigmatizați ,mai degrabă decât să primească ajutorul și atenția cuvenită.
Reacții cu totul asemănătoare sunt observate în concepțiile active și pasive în aproape toate bolile cronice indiferent de gradul lor de evoluție .
Alături de bolile cronice definirea conceptelor psihologice prezintă un grad crescut de dificultate ,întrucât ele depășesc aria unei singure științe având o valoare de generalizare deosebită în argumentarea materialist-dialectă despre viața omului .
Ființa vie dispune de o anumită plasticitate ,datorită căreia îi este cu putință să rămână în acord cu mediul său și să mențină echilibrul său interior .
V.2.1. Bolile cronice și degenerative
Mulți ,poate prea mulți oameni stau în jurul pacientului când ajung în spital.O astfel de confruntare dă bolnavului sentimentul singurătății lui de om bolnav printre oamenii sănătoși , și de ,multe ori consideră că liniștea lui psihică se regăsește în credință și rugăciuni .
Discuțiile amănunțite ,poate purtate în șoaptă ,lângă patul bolnavului ,care nu sunt pentru el ,dar sunt percepute cel puțin în parte de către pacient ,contribuie doar la accentuarea nesiguranței lui .Aceasta împiedică în mod serios încercările ulterioare de comunicare .
Bineânțeles că este de dorit să se comunice cu pacientul direct ,neânarmați . Altfel spus omul are nevoie să creadă în ceva divin , pentru a spera în vindecarea boli .
Tendința de a lucra cu bolnavii cronici la un nivel tehnic este și mai marcată atunci când ei nu pot sau nu vor să se exprime .
Este la mijloc o neânțelegere ; resemnarea deznădejdea și anxietatea sunt receptate ca o respingere ,cu consecința că acelti bolnavi vor primi chiar mai puțină atenție iar izolarea lor va crește și mai mult .
Interacțiunea tăcută cu pacientul ,ajutorul personal chiar și în lucruri mărunte , simpla prezență ,consimțăm’ntul de a continua apropierea de acesta ,atâta vreme cât se poate ,sunt tot mai prețuite de bolnav care se simte astfel liber să pună întrebări oric’nd dorește dar trebuie ținut cont de faptul că de multe ori acesta ignoră în totalitate sau parțial , indicațiile medicale pun’nd credința mai presus de boala sa .(B.Luban-Plozza ,W.Poldinger ,F.Kroger ,pg.197)
În legătură cu măsurile de prevenție luate contra bolilor cronice și degenerative,problemele cu care se confruntă bolnavii ,sunt mult mai dificile,atât pentru cunoștințele medicale privitoare la etiologii care pot fi cunoscute sau necunoscute cât și pentru tratamentul care trebuie aplicat . Grigore Gr.Popescu,Sorin M Rădulescu,pg.207)
Pericolul social pe care îl prezintă bolile cronice degenerative asupra alterării stării de sănătate a pacienților .
O altă consecință la fel de importantă a bolilor cronice constă în influența pe care acestea o exercită asupra structurii familiei ,în măsura în care rolurile familiale pot fi tulburate , datorită incapacității unuia sau altuia dintre membri.
Măsurile de prevenire și combatere a bolilor cronice sunt însă deosebit de utile și alcătuiesc o componentă de bază .
Un aspect tipic al cronicității se manifestă în modificarea comportamentului social ,în dependența sporită de alții ,în poziția ,minoritară a bolnavilor afectați.
V.2.2.Bolile cronice și abordările psihologice
Unele boli cronice au o importantă etiologie psihică și pot primi în majoritatea cazurilor cel puțin o completare ,dacă nu chiar un tratament complet din partea psihiatrului si psihologului. .
Situațiile emoționale și periculoase pentru viață la care este expus pacientul sunt consecința numărului mare și a varietății care derivă din bolile cronice și a imposibilității de a le prevedea evoluția .
Un rol important îl joacă personalitatea pacientului ,ca și prejudecățile și comportarea reușită ce se întâlnesc la ce-l înconjoară.
Bolile cronice ,chiar în forma lor mai simplă , afectează profound buna adaptare și integrare a bolnavului în mediul ambiant , reclamând din partea personalului medico-sanitar o permanentă activitate de supraveghere și ajutorare
Bolile cronice sunt dominate de o delirare profundă, asociată cu o durere morală penibilă și invadantă.
Se întâlnește sentimentul fricii de viitor și o polarizare a conștiinței spre trecut.
Toată atitudinea pacientului cu boală cronică ,este un refuz general și teamă de ceea ce va deveni.
Psihopatologia bolilor cronice poate funcționa ca știință doar în măsura în care se instaurează o ordine epidemiologică reușind astfel să vizualizeze ceea ce este comun unor categorii de pacienți.
Descrierea generală a bolilor cronice se sprijină pe redarea unei amplificări generalizate a tuturor aspectelor vieții psihice, însuși sentimentul bazal de durată fiind prins în această creștere a stării interioare.
Interferența terapeutică a bolilor cronice reduce durata puseelor, schimbă conținutul fenomenologic în sensul unei egalări sau schematizări geometrice, rezultând amplificări esențiale ale tabloului clinic .
Accesul stărilor psihice din bolile cronice reprezintă o amplă modificare patologică ce se repercutează asupra tuturor funcțiilor organismului.
Marii psihiatrii au descris starea psihică a unui bolnav cu boală conică, ca fiind invadată și generalizată, resimțită ca o durere morală repercutată intens asupra întregii activități psihice și psihomotorii a acesuia, încetinind-o și inhibând-o.
În bolile cronice ,tulburările și destructurările conștiinței, chiar în forma lor mai simplă , afectează profound buna adaptare și integrare a bolnavului în mediul ambiant ,reclamând din partea personalului medico-sanitar o mermanentă activitate de supraveghere și ajutorare .
Așadar boalile cronice au elemente definitorii bine definite în procesul de diagnosticare și îngrijire pentru sănătatea bolnavilor .
Anxietatea pacienților cu boli cronice se centrează în jurul noțiunilor de boală incurabilă și fatală,care-și găsește imaginea în neajutorarea medicului care ,la rândul lui ,începe să se gândească la moarte eptâu-și atenția pe credință.credință.
Alte surse de anxietate î,n bllcronice , sunt formele severe de tratament pline de risc ,gândul la durerea de nesuportat și spaima unei morți încete .
Pentru a contracara aceste spaime ,bolnavii cu boli cronice au nevoie atât de , prieteni ,medici și rude în care să-și pună nădejdea cât și de faptul că ei trebuie să creadă în ceva pentru ca boala lor să se diminue .
Anxietatea , care se instalează odată cu diagnosticarea bolilor cronice , era definită de P.Janet ca ,, teamă fără obiect,, și se consideră că însoțește ,de cele mai multe ori ,stările depresive .
Este teama de ceva imprecizabil,resimțită global la unitatea somato-psihică,fără să poată fi localizată
Această teamă difuză se manifestă prin neliniște psihică și motorie,cu răsunet neurovegetativ .
Din totdeauna s-a constat că anxietatea instalată în bolile cronice este un fenomen emoțional negativ,frecvent atât în viața normală cât și în patologia somatic și psihică.
Spre deosebire de emoțiile obiectuale,anxietatea nu antrenează ,de regulă modificări fiziologice
Anxietatea instalată în bolile cronice ,este considerată un semnal de alarmă adresat Eului –conștiinței de sine a personalității ,singurul în măsură să întreprindă acțiuni de redresare sau să-și mobilizeze mecanisme specifice de apărare .
Oamenii trăiesc diferit solicitările de a acționa ,potrivit gradului de încredere pe care îl au în propria lor capacitate și plăcerii pe care o resimt în exercitarea profesiei lor și a ambițiilor care-i animă.
Stăpânirea unei situații este determinată de ceea ce semnifică ea pentru fiecare individ .
Modelul stării anxioase s-a dovedit că este o punte utilă între fiziologic și psihanaliză dar în același timp un îndemn pentru cercetarea în medicina psihomatică. ( Paula Constantinescu ,Tamara Dobrin,L.Gavriliu ,pg.55)
Ulterior ,pe lângă stresul fiziologic ,a fost recunoscut și stresul psihic și psihosocial.
Caracterul de sindrom de adaptare este dat de faptul că el conține o gamă variată și relativ întinsă de reacții și că precede orice comportament specific ,finalist .
După Selye,acest sindrom are o desfășurare fizică , în dinamica lui evidențiindu-se următoarele etape sau verigi :
a.Reacția de alarmă ,care duce la activarea generală a organismului;
b.Reacția de rezistență,prin care organismul își mobilizează resursele energetice pentru a contracara efectele dezorganizatoare ale acțiunii stresorului ;
c.Faza de epuizare , în care se acumulează efecte entropice ,care îndepărtează posibilitatea obținerii echilibrului .
Cercetările ulterioare au demonstrat faptul că sindromul de adaptare se impune ca premisă obligatoriu a pregătirii și incitării răspunsurilor specifice, termenul de stress trebuie asociat cu două tipui de efecte :
pozitive sau adaptative și în acest caz,avem de aface cu eustresul
dezadaptative,dezorganiztoare,caz în care avem de aface cu distresul .
În cazul bolilor cronice trăirea afectivă ,se manifestă în forme variate încordări,tensiuni discomfort ,agitație,instisfacție,furie,reprezintă principalul indicator subiectiv al stării de stress .
Noțiunea psihologică despre afectivitate-care se coroborează nemijlocit cu intenția și acțiunea ,face referire la totalitatea modalităților trăirilor subiective a însușirilor lumii reale față de nevoile și motivele activității individuale în corcodanța lor socială. (Rodica Ciurea Codreanu pg.99)
În fața unui stimul puternic ,de o durată relativ lungă, trăirea afectivă ( după Pichot) poate fi de tipul frică sau bucurie ,pregătindu-se astfel în plan emotiv viitorul comportament în funcție de atențiile persoanei .
Totodată are loc o participare a sistemelor neurovegetativ și endocrin care adaptează organismul la viitoarele acțiuni printr-o prealabilă ajustare homeostazică neuro-endocrino-umorală.
Tulburările și dispozițiile sufletești, care apar în bolile cronice ,descriu ființa umană ca fiind liniștită, violent , curajoasă, lașă ,ceea ce presupune o reacție la o situație dată specific și ,ca atare ,o clasificare după tipul de reacție .
Pierderea considerației față de sine însuși și față de oameni duce la dezagregarea caracterului și la slăbirea voinței .McDouyall definește voința drept caracterul în acțiune .
Cercetările tipologice au ajuns la unele concluzii ce interesează antropologia și în consecință ,psihiatria
Descrierea unor tipuri medii sau intermediare normale sau anormale ;
Descrierea unor tipuri extreme și a unor tipuri anormale ;
Predispoziția diferitelor tipuri la îmbolnăviri fizice sau mintale .
S-a readus în discuție noțiunea de teren,de ereditate (constituție înnăscută) și a factorilor de mediu ,declanșatori ai predispozițiilor constituționate .S-a făcut un progres în cunoaștere prin explorări multidimensionale .
Tipologiile cele mai cunoscute ( Kretshmer) ,pornind de la patologia psihiatrică ,au ajuns la tipologia normală,pentru a reveni la psihiatrie , constituind o formulă de elemente descriptive ce permit a întrevedea comportamentul uman al unui unui bolnav diagnosticat cu zna sau mai multe boli cronice.
Concordanțele dintre diferitele clasificări tipologice și corelațiile somato- psihice evidențiează pregnant aparența diversității lor , care este dată numai de accentuarea unui criteriu anumit ,considerat ca fundamental în abordarea personalității .J.Delay consideră că o tipologie adevărată ar trebui să țină seama deopotrivă de comportamentele morfologice ,fiziologice ( temperamentale),afective, și intelectuale .
Cu toate aceste considerații psiho-sociale ,ca relație psihologică personalitatea bolnavilor cu boli cronice este și rămâne sinteză originală și individuală psihologică a trăsăturilor și însușirilor bio-psihosociale Activitatea sistemului nervos autonom este reflectată prin frecvența pulsului .
Această activitate practică are ca scop stabilirea frecvenței înainte și după o situație stresantă.
Numeroase observații științifice au arătat că șocurile afective , provocate de diagnosticarea bolilor cronice duc la alterarea sau chiar prăbușirea mecanismelor de apărare ale organismului împotriva bolilor și , în consecință, creșterea riscului de a contracta afecțiuni grave ,inclusive cancerul. (Ana Tucicov Bogdan)
Suferința psihică în bolile cronice se poate manifesta sub forma unor atitudini ,sentimente ,tipuri de comportament sau simptome care creează tulburări pacientului și de care acesta dorește să se elibereze .
Orice boală cronică ,chiar dacă ea nu conduce la modificări marcante ,structurile ȘI funcționale ale activității creierului ,modifică totuși activitatea psihică a subiectului ,ca o reacție a bolnavului la boală .
Există bolnavi cu un comportament psihoform întâlnit la bolnavii cronici ,aceștia având înclinația spre conflict ,reacții de tip exploziv .
Aceștia trebuie să primească consultația medicului psihiatru , nu ca pe o pedeapsă ,ci ca pe o alinare necesară în momente de supratensionare .
De multe ori personalul medical este adesea asgasat de plângerile și reclamațiile acestui tip de bolnavi și apelează la psihiatru pentru rezolvarea situației respective .
În aceste condiții ,o astfel de abordare produce de multe ori mai mult rău decât bine , mai ales atunci câmnd s-a format în timp o astitudine de protest împotriva ajutorului psihiatric , adesea singurul necesar pentru reabilitarea bolnavului .
De multe ori spaima în fața diagnosticului într-o boală cronică constituie pentru mulți bolnavi o veste negativă ,ceea ce face ca mulți să privească cu neîncredere actul medical care are menirea de ameliorare a stării acestora .La aflarea diagnosticului ,inițial bolnavii caută să fugă de boala sa ,să o ignore .
De regulă în acest stadiu nu apar manifestări ipohondrice fiind sesizată o oarecare izolare de anturaj, se accentuează unele stări de personalitate .(Dr. Ruxandra Rășcanu , pg.150)
V.3.Complianța
Ținând cont de faptul că în capitolele anterioare am aminit de complianță, vreau să aduc în discuție rolul pe care îl are aceasta în recuperarea pacientului .
Așadar , din punct de vedere psihologic complianța reprezintă legătura dintre interdicțiile și sfaturile medicale pe care pacientul le pune în aplicare ,le respect.
Atunci când legătura dintre interdicțiile și sfaturile medicale sunt diminuate sau complect ignorate , literatura de specialitate menționează faptul că se poate instala non-complianța ( pacientul nu respectă prescripțiile medicale) .
Există o serie de aspecte negative care pun în evidență non-complianța
Astfel o formă de non-complianță poate fi exemplificată prin :
Ignorarea totală sau parțială a indicațiilor medicale în privința aplicării tratamentului ;
Irosesc timpul medicului și al asistentelor cu povești de altă natură
De multe ori au pretenții nejustificate
Sunt cazuri în care nu au încredere în medic și în general în medicină
Mulți pacienți nu respectă intimitatea medicului , și cred tot timpul că ei au întâietate
Chiar dacă apelează la medic , se uită în cu totul altă parte , și nu dau importanță la ceea ce li se spune
Nu spun de la început medicului toate problemele care-i frământă.
Ignorarea regimului alimentar ;
Nerespectarea stilului de viață impus de medic
Ignorarea sfaturilor în privința factorilor nocivi ;
Evitarea și nerespectarea vizitelor și controalelor medicale ;
Deși este conștient de diagnostic,nu renunță la factorii nocivi ,care ar putea să-i agraveze boala ;
Părăsirea unităților sanitare, fără acordul medicului sau la cerere sub semnătură ;
Din punct de vedere psihic , femeile sunt mult mai compliante ,comparativ cu bărbații ;
Nivelul de educație constituie un factor important pentru complianță;
Un alt rol important îl are efectul placebo ,care se poate instala ca efect după administrarea tratamentului ;
Nu consultă medicul dacă are neclarități ;
Nu dau medicului informațiile necesare ;
Nu respectă acuratețea examinării medicale .
Literatura de specialitate menționează faptul că studiile pe bolnavi cronici au arătat de asemenea că schimbările obiceiurilor de viață conduc în mod sigur la creșterea sensibilității la boală.
O cercetare a evenimentelor vieții ,efectuată de Holmes și Rache (citată de Blomke,1976) a arătat că frecvența și intensitatea acestor schimbări și deci a apelurilor la capacitatea de adaptare erau crescute înainte de debutul bolii.
În ecuația medic- asistent-pacient ,atât cadrele medicale cât și cele de formație socială , sunt îndrumate să își cunoască propriile posibilități și motivații de a lucra în domenii dificile ,solicitante psihic și cu pacienți mai puțin cooperanți . ( Dr. Ruxandra Rășcanu , pg.141)
CAPITOLUL VI
INFLUENȚA CREDINȚELOR ASUPRA COMPLIANTEI ÎN BOLILE CRONICE
VI.1.Reacții religioase față de boală
De-a lungul etapelor următoare de dezvoltare ale medicinei și psihologiei ,în cursul orientării spre prevenție ,atenția acordată mediului social se dovedește a fi la fel de constantă .
O consecință importantă a cronicității o constituie faptul că aceste tipuri de boli au nevoie de un tratament deosebit de îndelungat ,acest lucru afectează direct grupurile vârstnice ,cele mai susceptibile la suferințele cronice și cele care dispun de cele mai puține mijloace ,fapt ce-i face să ignore de indicațiile medicale și se refugiează în credință .
Spre deosebire de reacția magică sau confesională ,reacția religioasă este caracterizată de sensul ei pasiv ,non-instrumental ,orientat spre resemnare și pasivitate în fața bolii și a morții.
Ea se exteriorizează în formula verbală ,,Domnul a dat,Domnul a luat ,fie numele Domnului binecuvântat ,, , generalizată mai târziu odată cu apariția și dezvoltarea creștinismului ,care a impus ,,ideea milei față de aproape ,a frăției universale și a suferinței ca mijloc de mântuire ,,.
Reacția religioasă a rezultat din nevoia permanentă a omului de a pătrunde înțelesul bolii ,suferinței,răului și morții ,caracterul transcedental al cauzalității lor .
Ea caută ,,să împace omul cu existența unor fenomene care rămân pentru el neânțelese și tainice ,dar pe care trebuie să le accepte ,ca fiind opera unei provoidențe ale cărei scopuri nu le poate pătrund ,,
,,Dumnezeu are motivele sale ,pe care muritorii de rând nule pot pricepe .,,Crede și nu cerceta !,, .
Însuși modul în care este pusă problema ,,îngrijirii ,,sufletului în,,Scriptură,, denotă caracterul pasiv al reacției religioase față de boală.
În ,,Psaltirea proorocului și împăratului David,,se citează la un moment dat :toată scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare .Ea a fost scrisă deSf Duh pentru ca să găsim în ea ,întocmai ca într-un spital sufletesc ,la care pot să vină toți ,doctoria potrivită cu boala fiecăruia .Cât este scris că doctoria este aceea care va face să înceteze suferințele cele mari ,, .
Această idee este caracteristică pentru semnificația hieratică a relației terapeutice în această perioadă ,pentru substituirea remediilor laice cu ritualuri de purificare .
În evul mediu ,reacția religioasă capătă un adevărat caracter instituțional ,canonizat în dogmele scolastice .
Nominalismul și realismul medieval provoacă o adevărată dispută în domeniul înțelegerii conținutului bolii ;cum spunea Rodney Mcoe , se produce un adevărat ,, conflict,, între abordarea filozofică a cunoștințelor în care ,, adevărul putea fi ddedus din prismele acceptate ( adică religioase ) ,fără nici o referință la lumea reală și abordarea empirică ,în care adevărul putea fi extras numai din dovezi bazate pe o observație atentă a faptelor.
Conform preceptelor religioase bolile și infirmitățile erau atribuite păcatelor săvârșite de oameni față de ei înșiși și față de Dumnezeu .
Boala era, într-adevăr ,un ,,dat,, natural ,dar ea trebuia interpretată oricum în termeni supranaturali .
Evul mediu constituie astfel o perioadă neagră de obscurantism , în care tot ce câștigase mai bun medicina de la greci și romani avea să se piardă.
Se poate considera deci actul de naștere al medicinei ,ca determinat în mod istoric de voluția reacțiilor față de boală ,de la un răspuns magic la altul religios ,care odată instituționalizat ,creează premisele sociale ale practicii medicale profesionalizate .
De-a lungul timpului ,informația achiziționată în mod empiric în legătură cu condițiile și cauzele sănătății și bolii a contribuit nemijlocit la constituirea științei medicale .
Magia și religia au fost însă ,principalele elemente care au influențat atât definiția ,cât și reacțiile sociale, inițiale față de boală .
Reprezentarea medicului și a psihologului ca ,, bun samaritean,, ,ca ,,magician,, al forțelor ce îngrijesc de sănătate ,continuă să se mai dăinuie încă și în prezent.
În pofida caracterului său pasiv,noninstrumental medicina evului mediu capătă un caracter din ce în ce mai pronunțat de prevenție .
Vorbind despre această perioadă ,Rodney M Coe consideră că ,, ori de câte ori medicina a reușit să depășească tradiționalismul orb ,ea păstra o preocupare de etiologie specială ,martoră la înființarea caracntinelor,,.
Epidemiile ,prin procentul mare de mortalitate pe care l-au generat, au impus cristalizarea punctului de vedere potrivit căruia aglomerațiile ,condițiile insalubre ,starea de mizerie sunt determinate dintre cele mai favorabile răspândirii bolilor contagioase .
Teoria contagiunii colective apare astfel ca având o origine anterioară igienei sociale propriu-zise.
Respectarea nevoilor de natură spirituală și sprijinul oferit pacientului în acest sens reprezintă o parte a ăngrijirilor de bază.
Dacă practica religioasă este foarte importantă pentru starea de bine a unei persoane sănătoase ,este și mai important când acesta se confruntă cu boala.
VI.2.Reacția Tehnologică sau ,,științifică propriu-zisă
Medicina modernă ,apărută sub semnul disputei între cei care apreciau actul medical fie ca știință ,fie ca artă ,contribuie și ea în mod hotărârilor la cristalizarea punctului de vedere social în considerarea fenomenelor de boală și de sănătate .
În epoca modernă ,tentativele de descoperire a agenților patogeni ai bolilor orientează pe cercetătorii din domeniul medical ,în primul rând către localizarea agenților interni de contagiune din corpul uman.În acest timp medicina și psihologia manifestă tendințe puternice de a rupe cu trecutul ,dar își pune speranțele în laborator ,tradiție pe care Merton o apreciează ca ,, marea tradiție a medicinei moderne .
Ca urmare ,au fost instalate laboratoarele bacteriologie în cea mai mare parte a centrelor universitare.Perfecționarea instrumentelor de observație medicală ,progresul tehnologiei vor contribui și ele la generalizarea actului medical devenit act social în înțelesul său cel mai deplin.
După apariția și stabilizarea orientării clinic-patologic ,conform căreia se pot grupa în entități sintetice un ansamblu întreg de tulburări considerate până atunci ca distincte ,în funcție de simptomele lor și odată cu creșterea importanței diagnosticului ,în știința medicală se înregistrează noi progrese .
Elaborarea unei metodologii medicale arată importanța egală acordată celor două elemente :experiența și observația critică,contribuind la generalizarea unui anumit model cultural al actului medical .
Însă, în pofida progreselor înregistrate de tehnica medicală ,fenomenele disfuncționale generate de industrialismul modern ,cu consecințele sale ,vor accentua în asemenea măsură caracterul social al bolilor ,încât vor impune noi schimbări în abordarea procesului medical.
Ca urmare mnedicina și psihologia modernă acordă un interes din ce în ce mai larg noțiunilor colective de boală și sănătate ,impunând adoptarea unui punct de vedere social asupra acestora .
Se remarcă deci un interes mult mai larg către promovarea concepției sociale în medicină și psihologie și în studierea bolilor ,acestor preocupări venindu-le în întîmpinare îndeosebi igiena socială și medicina și psihologia socială.
În această etapă de dezvoltare a medicinei către prevenție ,tipul de reacție socială caracteristică față de boală este constituit de așa numita reacție tehnologică sau științifică.
Acest tip de reacție față de boală este specific întregii orientări a medicinei moderne și pe el se bazează,de fapt, totalitatea funcțiilor sociale ale medicinei în epoca contemporană .
El reprezintă ,,aplicarea cunoștințelor fondate în mod empiric și științific ,a tehnicienilor și tehnologiei medicale într-un mod rațional ,pentru îmbunătățirea sau eliminarea stărilor patologice ,,Este o reacție eminamente activă ,o reacție de intervenție științifică,bazată pe adoptarea achizițiilor științei și tehnicii în domeniul medical.
Concepția psihologică va genera și ea integrarea activității nervoase a omului în aprecierea stării de boală .
Ca urmare , considerarea stării de bolnav avea să includă necesar ,o concepție integrală asupra proceselor patologice ale organismului ,considerat în ansamblul său morfofuncțional .
VI.3 .Diferența dintre complianta și neaderare (neacceptare) în boală
Diferența dintre complianta și neaderare (neacceptare) în boală se caracterizează prin faptul că pacienții conici accept cu greu ideea de boală ,iar informațiile medicale își pierd valoarea pentru ei .
O altă caracterizare care justifică diferența dintre complianta neaderare (neacceptare) și boală este aceea că la mulți bolnavi cronici , în special la cei care boala este tardivă complianța își are rolul ei bine definit .
În fața bolnavilor cronici primează mai mult complianța decât indicațiile medicale care potrivit literaturii de specialitate sunt mult mai elocvente și mai importante pentru boală , chiar dacă este vorba de ameliorarea acesteia .
Pentru mulți bolnavi cronici complianța este un fenomen flexibil și mult mai important decât orice indicație medical ,astfel încât de foarte multe ori actul medical se desfășoară greu .
În cazul bolnavilor cronici cu vârste înaintate ,un argument bun este aplicarea unei complianțe permanente și mai eficientă în cazul durerilor care de multe ori sunt tot mai frecvente cu cât numărul bolilor cornice în organism sunt multiple .
În foarte multe cazuri bolnavii cronici se axează pe complianță iar indicațiile medicale și tot ceea ce ține de actul medical rămâne undeva în subconștientul lui . Tratamentul complex,medicația și efectele secundare ale acestora ăși pierd valoarea în fața complianței.
Complianța câștigă teren în fața discomfortului provocat de tratamentele permante sau de lungă durată deoarece rezultatele medicale îl fac pe bolnavul cronic să recurgă tot mai des la ideea de credință .
CAPITOLUL VII
PSIHOTERAPIA ȘI INFLUENȚA TERAPEUTICĂ A
BOLNAVILOR CRONICI
Definită ca tratament psihologic ,psihoterapia și-a dovedit de-a lungul timpului eficiența în tratamentul bolilor cronice unde se pot obține rezultate foarte bune și în absența tratamentului medicamentos .
Rolul major al psihoterapiei constă în a produce modificări în sfera personalității bolnavului ,modificări care îl vor ajuta pe acesta să realizeze o adaptare mai eficientă ,mai puțin dezagreabilă și mai stabilă la mediu .
Deși psihoterapia vizează în primul rând simtomele ,dificultățile ,tulburările și dezadaptările pacientului ,ea nu trebuie redusă doar la procesul psihologic în vindecare ,ci trebuie să vizeze pe cât posibil ,o restructurare de profunzime a personalității,precum și o mai eficientă reglare și autoreglare a stărilor psihice ale acestuia,să fie preventivă și autoformativă,să urmărească evoluția omului, actualizarea disponibilităților sale lent ,și a potențialului său maximal, atăt pe plan fizic ,cât și spiritual.
De asemenea bolnavii cronici care nu reușesc să realizeze un contact uman ,și deci relația psihoterapeutică ,nu se pot bucura de avantajele psihoterapiei.
La bolnavii cronici , câmpul psihoterapiei este extrem de vast ,începând cu tulburările caracteriale și nevroze și terminănd cu afecțiunile psihomatice .
Toate metodele psihoterapeutice ( susținerea moralului ,sugestie ,reeducare , psihanaliză), care s-au folosit la bolnavii cronici ,care se bazează pe comunicarea dintre psihoterapeut și bolnav ,urmăresc scopuri identice ,adică liniștirea bolnavului .
Psihoterapia bolnavului cronic se bazează pe încrederea bolnavului în tratrament și în persoana terapeutului ,pe relația de compresiune reciprocă care se stabilește între ei datorită căreia pacientul își poate exprima liber problemele ,fără teama de a fi rău judecat ,descătușindu-și ,pe plan verbal, impulsiile și repunând în discuție imaginea pe care o are el despre credință.
Bolnavul spune că fără credință nu ar putea să treacă peste diagnosticul pe care îl are dar în același timp este revoltat de manifestările bolii .
Psihoterapia este o problemă de relaționare interumană , în care psihoterapeutul se angajează cu tot ce îl caracterizează pentru a căștiga încrederea și receptivitatea bolnavului .Aceste caracteristici sunt :
Cunoștințe de specialitate ;
Deprinderi de abordare a bolnavului ;
Abilități socio-afective,cu personalitatea sa;
Tehnicile de psihoterapie în cazul bolnavilor cronici sunt multiple și cuprind atît pe cele pentru reeducarea a unor funcțiuni perturbate cît și pe cele de psihanaliză
Majoritatea specialiștilor sunt de părere că obiectivele psihoterapiei în ceea ce privește bolnavii cronici vizează în principal următoarele aspecte :
Scosaterea pacientului din criza eîn care se află ;
Reducerea sau eliminarea simptomelor;
Întărirea eului și a capacităților integrative ale personalitățioi pacientului ;
Rezolvarea sau structurarea conflictelor intrapsihice ;
Modificări ale opiniilor eronate ale subiecților despre ei înșiși și despre lumea înconjurătoare ;
Dezvoltarea la bolnavi a unui sistem clar al identității personale
Aceste obiective nu sunt ușor de atins deoarece adesea viziunea distorsionată despre lume și imaginea de sine nesănătoasă ale pacientului sunt rezultatul unor relații patologice din copilărie ,relații întărite pe parcursul mai multor ani de experiență de viață.
De asemenea dezadaptările la nivel profesional,marital sau social presupun ,pentru a fi rezolvate ,și operarea unor modificări în situația de viață a persoanei pe lângă intervenția psihoterapeutică propriu-zisă .
În cadrul larg al conceptului tot mai frecvent folosit ,psihoterapia este acceptată ca metodă de tratament psihologic
În cazul bolnavilor cronici , care cred cu tărie în credință , punând prea puțin pe medicașția adecvată diagnosticului ,psihoterapia este absolut necesară.
Înțelegerea de către bolnavi a procesului de cronicizare ,a evoluției bolii ,cunoașterea metodelor terapeutice au permis ca legătura bolnav-clinician să fie așezate pe baze optime de încredere și colaborre reciprocă.Bolnavii informați și cu moralul bun sunt receptivi la tratament .
Rolul psihologic ,valoarea pozitivă a încrederii și a optismului și valoarea negativă a temerilor și a prejudecățilo față de diferite acte moderne de tratament sunt evidente .
Credința pcientului că un control al bolilor cronice și un tratament corect cu șanse de reușită sunt posibile și speranța în cele mai bune rezultate sunt necesare pentru o evoluție favorabilă a bolii .
Alături de echipa medicală de specialiști ,o deosebită importanță pentru bolnavii cu boli cronice o are mediul în care aceștia trăiesc ,suportul moral al familiei,prietenilor sau colegilor de muncă .
Resursele psihice ale bolnavilor cu boli cronice ,răbdarea față de tratamentele de lungă durată ,încrederea în reușita și credința lor ,depind foarte mult de contextul mediului familial,social și de relații al fiecărui bolnav.
Ținând cont de faptul că bolnavii recurg tot mai des la credințele divine invocând spiritualitatea , bolile cronice trebuie privite cu atenția cuvenită pentru frecvența și gravitatea cu care se manifestă,dar și cu optimismul pe baze reale ce decurg din posibilitățile moderne din ce în ce mai mari de depistare și tratament eficient .
Influențele somatopsihice și psihosomatice asupra organismului nu trebuie să fie considerate un secret pentru nimeni .(Dr. Ruxandra Rășcanu , pg.142)
Bazându-se pe o viziune integrativă,psihologia clinică pune în centrul preocupărilor sale omul aflat sub incidența bolii ,abordându-l într-o perspectivă dinamică și compreprehnsivă. ,în istoria dezvoltării lui psiho-individuale și sociale ,din care desprinde semnificații esențiale .
Importanța conflictelor sociale pentru evoluția bolii este arătată de următoarea serie de reacții care pot avea un efect patogen asupra organismului .
În timpul conflictului există o stimlare crescută a hipotalamusului și a sistemului limbic,în timp ce sistemul nervos simpatic are o activitate sporită.
Ceea ce importă aici este că dimensiunea reacției la factorii stresanți psihosociali depinde de structura personalității ,adică de semnificația pe care bolnavii cronici o atribuie evenimentelor respective .
în aceste boli , dată fiind multitudinea de factori care intervin în mijloacele de combatere și prevenire sunt mai puțin eficiente și au ca scop mai ales scurtarea duratei și micșorarea gravității bolilor cronice ,
Boala constituie un asemenea fenomen și abordarea ei devine posibilă cu sprijinul nemijlocit al metodologiei din medicina modernă,la care se adaugă și împrumuturi din alte domenii cu caracter social.
Metoda epidemiologică poate găsi astfel un larg teren de aplicare în cadrul cercetărilor medicale care au ca scop studiul factorilor psihosociali care intervin în etiologia boli .
O noțiune extrem de utilă în acest domeniu este morbiditatea diferențială,care diferă de la o boală la alta în cadrul anumitor grupuri și se clasifică în funcție de mai multe criterii.
Psihoterapia rațional –emotivă și comportamentală face parte din terapia cognitiv-comportamentală care pune accent pe convingerile iraționale și raționale ,scopul lor principal fiind acela de a identifica și modifica credințele iraționale care duc la suferință și discomfort psihic .
Astfel, Albert Elias menționa faptul că ,, Oamenii se tulbură ei singuri într-o mai maresau mai mică măsură decât sunt tulburați de surse de altă natură de mediul social sau mediul în care trăiesc,semnificația fiind aceea că ei singuri au puterea să înțeleagă ceea ce au de făcut.Oamenii singuri îți fac gânduri deșarte,devin nevrotici ,au sentimente neadecvate și comportamente disfuncționale ,,.
Tot Albert Elias a atras atenția că oamenii își impart convingerile religioase în două aspecte:
credințe raționale ;
credințe iraționale
Credințele raționale pun accent pe realitatea empirică și ajută la atingerea scopurilor propuse .
Ideile care pleacă de la această teorie reflectă intervenția terapeutică care pot fi evidențiate astfel :
credințele raționale pun accent pe evenimentele petrecute în prezent ;
de multe ori indivizii își întrețin tulburările psihice printr-o gândire disfuncțională ;
dacă tulburările emoționale sunt sau nu cauzate de credințele iraționale ,modul de a înlătura stresul care derivă din acestea , se poate face prin modificările raționale ale credințelor;
gândirea rațională poate constitui în mare parte principal cauză a stresului emoțional .
emoțiile determinante ale oameniilor pot fi cognițiile ;
La polul opus parametrii credințelor iraționale sunt :
gândirea de genul ,,ntotdeauna,, sau ,,niciodată ,, ;
gândirea negativă ;
emoțiile pozitive sau negative adaptative ;
credințele iraționale pot fi cognițiile evolutive care pot avea semnificație personală;
de asemenea pot fi credințe iraționale , deoarece sunt foarte sensibile și nu ating scopurile propuse
Așadar credințele iraționale ,din punct de vedere logic , sunt incorecte în comparație cu realitatea făcându-l pe individ să-și blocheze atingerea scopurilor propuse .
Consecințele negative care pornesc de la aceste credințe iraționale și neconcludente ,duc de multe ori la discomfort psihic ,stare de sine negativă și durere psihică .
Credințele iraționale pot fi ,de multe ori schimbate ,deși schimbarea acestora implică effort din partea bolnavului .
Pentru a obține o schimbare comportamentală este necesar o limitare cognitivă care înlocuiește credința irațională cu credința rațională. ( Dryden și Eliss ,1999).
CAPITOL VIII
ORGANIZAREA ȘI DEZVOLTAREA CERCETĂRII
VIII.1.Obiectivele cercetarii
Obiectivele acestei lucrări au importanță deoarece evaluarea complianței în bolile cronice trebuie să se realizeze printr-un ansamblu de metode active din ce în ce mai perfecționate , care trebuie să vizeze inițial menținerea și readucerea bolnavilor într-o stare fizică și psihică satisfăcătoare , dacă nu totală cel puțin parțială.
Obiectivele urmărite au fost :
●Consultarea literaturii de specialitate pentru a stabili gradul de actualitate a temei propuse și nivelul la care se află cercetările în domeniu ;
●Stabilirea ipotezelor cercetării precum și modalitățile prin care vor fi verificate;
●Redactarea unei lucrări care să cuprindă desfășurarea și rezultatele finale ale cercetări în scopul popularizării acestora pentru toți specialiștii în domeniu;
●Îmbunătățirea statusului emoțional al bolnavilor cronici complianți ;
●Diminuarea stărilor de furie și frustrare , pe care aceștia o afișează în mod voit față de boală;
●Orientarea bolnavilor cronici spre actul medical comparativ cu complianța ;
●O bună inserție familială și socială a bolnavilor cronici;
●Ameliorarea funcției de coordonare și control a bolnavilor cronici complianți;
●Utilizarea modelului bio—pshio-social ținând cont de dimensiunile culturale care există la bolnavii cronici ;
●Identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să fie evaluată imaginea și stima de sine a bolnavilor cronici complianți;
●Administrarea instrumentelor pe un eșantion de 50 de bolnavi cronici ,din care 30 erau bonavi cronici complianți , iar 20 erau bolnavi cronici care nu credeau în credință ;
●Cotarea răspunsurilor, conform instrucțiunilor autorilor instrumentelor ;
Pe baza observațiilor din literatura de specialitate, precum și a rezultatelor cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenție, centrat pe îmbunătățirea imaginii de sine și pe creșterea nivelului respectului de sine a bolnavilor cronici care pun preț mai mult pe complianță decât pe actul medical.
VIII.1.2. Obiective practice
Am ales această temă pentru lucrarea mea ,deoarece , pe parcursul stagiilor efectuate am constatat efectele favorabile privește satisfacția bolnavilor cronici.
O altă motivație care a contribuit la alegerea acestei teme a fost ideea de a aduce în actualitate literatura de specialitate .Astfel motivele acestei lucrări sunt :
ale unei consilieri profesionale în ceea ce
●Studiul vizând incidența, și evaluarea tuturor posibilităților de a consilia bolnavi cronici complianți și prelucrarea statistică a rezultatelor obținute;
●Aflarea cauzelor care au dus la apariția complianței la bolnavii cronici ;
●Gruparea procedeelor și a mijloacelor utilizate în consilierea bolnavilor cronici;
●Analiza diferențelor între datele de referință, existente în literatura de specialitate și cele efectuate în cadrul acestui studiu .
VIII.2.Ipoteza lucrării
Pornind de la observațiile din literatura de specialitate, am presupus faptul că bolnavii cronici complianți cred cu tărie atât în actul medical căt și în credința ,având o stimă de sine pozitivă;
Prin Ipotezele de lucru (operaționale) am constat faptul că ,comunicarea între bolnavii cronici complianți ( care cred în actul medical , dar în același timp cred și în propriile convingeri religioase) comparative cu bolnavii cronici care nu cred în credință au rezultate benefice pentru cei din urmă.
Astfel:
●În ce măsură aplicarea îngrijirilor terapeutice asigură optimizarea rezultatelor și scurtarea timpului de recuperare a bolnavilor cronici care cred mai mult în credință , în defavoarea actului medical ;
●Dacă prin aplicarea unui program terapeutic corespunzător, conceput special pentru bolnavii cronici care cred mai mult în actul medical decât în credință ,se poate obține o scurtare a timpului de aplicare a acestuia.
VIII.3. Lotul de subiecți supuși cercetarii
Lotul studiat l-am efectuat pe 30 de bolnavi cronici complianți,dintr-un eșantion de 50 ( trebuie ținut cont de faptul că restul bolnavilor cronici ,în număr de 20 sunt non-complianți ,s-au resemnat cu boala și nu credeau că vindeecarea va veni pe calea credinței), cu vârsta cuprinsă între 55 și 80.Cercetarea a fost efectuată în intervalul lunilor noiembrie 2013-ianuarie 2014.
La o primă întâlnire cu lotul celor 30 de bolnavi cronici s-a urmărit observarea și evaluarea unor aspecte comportamentale, emoționale – sociale, cognitive.
În ceea ce privește bolnavii cronici cuprinși în cele două loturi supuse cercetării , (din eșantionul de 50 ) au fost următoarele :
Primul lot de bolnavi cronici ,supus cercetării au cuprins 30 de bolnavi femei și bărbați .
În cadrul acestei cercetări ,cei 30 de bolnavi cronici au fost selectați în perioada anului 2013 începând cu luna ianuarie când au fost preluați de unitatea sanitară în cadrul căruia îmi desfășor activitatea .
Această selecție s-a făcut pentru o atentă observație și evaluare amănunțită.
Selecția celor 50 de bolnavi cronici ,s-a făcut pe baza diagnosticelor multiple care degenerau din bolile cornice existente ,în diferite forme de evoluții ( forme incipiente sau extindeti massive ,manifestate prin prezența durerilor intense ,disseminate la părțile afectate ) .
Cei 30 de bolnavi cronici supuși cercetării prezentau unul sau mai multe diahnostioce de boli cornice .
Pe parcursul activității de evaluare și intervenție ,aplicarea tratamentului medicamentos și therapeutic s-a realizat și pe alte categorii de vârstă.
Dar ,ținând cont de faptul că scopul cercetării era altu,am ales să nu include aceste categorii în prezenta cercetare .
Pentru lotul martor au fost selectați 20 de bolnavi cronici, non-complianți ,care deși erau conștienți de diagnosticul lor ,totuși din cauza convingerilor religioase , mulți nu acceptă tratamentul .
În privința variabilei gen ,din lotul martor de 20 de bolnavi cronici non-complianți au făcut parte un nr de 12 bărbați și 6 femei .
La fel ca și în cazul lotului supus cercetării și lotul martor de bolnavi cronici au primit tratament medicamentos și terapeutic.
Procesul de evaluare pentru întreg eșantionul de 50 de bolnavi, s-a realizat respectându-se confidențialitatea ( pentru fiecare pacient în parte) necesară derulării unui program de cercetare ,iar felul în care am efectuat cercetarea a fost una de conveniență.
Datele rezultate în urma fișelor de observație care aparțineau bolnavilor cronici din lotul supus cercetării și din lotul martor de bolnavi cronici , au pus în evidență o serie de informații care pot pune baza ipotezelor și obiectivelor legate de bolile cronice existente ce degenerează în contextual cazuisticii abordate pe parcursul acestei cercetări.
Informațiile din această cercetare ,fac legătura dintre datele personale ale bolnavilor cronici și structura familială ,rolul și statutul social ,separarea conjugală sau în unele cazuri apariția statutului de văduv .
Indicii analizați au permis alcătuirea unor tabele și grafice care devin relevante în descrierea datelor obținute comparative cu administrarea instrumentelor clinice .
În urma cercetărilor efectuate am constatat că bolnavii cronici supuși cercetării formează un lot cu nevoi comune tuturor ființelor umane dar și faptul că manifestarea complianței este diferită de la un bolnav la altul.
Tabelul nr.1 Frecvența eșantionului de bolnavi cronici complianți și non-complianți cercetați .
Din prelucrarea datelor statistice efectuate la bolnavii cronici supuși cercetării ,au rezultat mai multe distribuții care urmează să fie redate .
.
VIII.4.Metoda de cercetare
Materialele și metodele care au stat la baza acestei lucrări au fost studierea cu atenție a bolnavilor cronici complianți .
Cei 30 de bolnavi cronici complianți au fost repartizați și analizați în funcție de vârsta fiecărui subiect ,sex și domiciliu.
Ca metode de cercetare în vederea desfășurării acestei lucrări, acumulării datelor , prelucrării bolnavilor cronici complianți și interpretării rezultatelor care au condus la formularea unor concluzii finale, s-au folosit metode ca:
Metoda documentării teoretice. Ancheta, ca metodă de lucru ,a avut un rol deosebit în obținerea datelor necesare cunoașterii bolnavilor cronici complianți și,a dinamicii evoluției lor .
Documentarea teoretică a presupus căutarea resurselor bibliografice în care era tratată problema cercetată, consemnarea și selectarea acestor probleme, urmate de prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute .
Din studierea surselor bibliografice, m-am informat despre problemele și nevoile bolnavilor cronici complianți pentru a-i ajuta să se integreze din punct de vedere psiho-social.
Prin intermediul anchetei,datele au fost culese de la bolnavii cronici complianți.
Metoda anchetei , ca metodă de lucru ,a avut un rol deosebit în obținerea datelor necesare cunoașterii celor 30 de bolnavi cronici complianți ,și dinamicii evoluției lor și s-a desfășurat pe baza observației acestora ,consultării fișelor și discuțiilor purtate ;
Metoda observației a constituit una dintre metodele principale de investigație directă a realității, a reprezentat punctul de plecare în obținerea materialelor faptice, concrete, care au constituit apoi baza analizei .
Metoda experimentală a constat într-un sistem complex de cunoaștere a realității, caracterizat prin utilizarea raționamentului experimental ce prelucrează atât fapte provenite din observație cât și din teste.
În cadrul experimentului au fost observați bolnavii cronici complianți atât din punct de vedere somatic și funcțional cât și din punctul de vedere al impactului pe care credința ,o are asupra lor.
Metoda interviului și convorbirii directe .Interviul sau convorbirea directă cu bolnavii cronici complianți s-a desfășurat după un plan dinainte stabilit urmărind obținerea datelor necesare despre evoluția bolii .
răspundă la întrebări.
Metoda interpretări datelor și reprezentarea grafică .Pentru susținerea interpretării datelor obținute în urma testărilor am folosit reprezentarea grafică.
VIII.5.Instrumente folosite
Pornindu-se de la obiectivele și ipotezele amintite , metodologia s-a aplicat pe un enșantion de 50 de bolnavi cronici .
Pentru continuarea tabloului clinic cât mai la obiect din punct de vedere evolutiv pentru bolnavii cronici care au fost supuși cercetării ,s-a folosit observația și studierea documentelor existente ( în special fișele medicale de care bolnavii dispuneau).
Așadar studierea documentelor medicale existente s-a realizat pe baza consultării analizelor medicale de laborator elaborioase .
Pentru interpretarea rezultatelor s-a folosit analiza comparativă între rezultatele obținute .
Pentru testarea primei ipoteze de cercetare a fost aplicat testul T ,pentru a face diferența dintre mediile a două loturi din eșantionul de 50 de bolnavi cronici .
Datele supuse cercetării au provenit din cele două seturi de scoruri ce aparțin unui singur eșantion de bolnavi .
Ca instrumente s-au folosit Chestionarul de acceptare necondiționată a propriei persoane (un condicional acceptance a own person ).
Acest chestionar a fost elaborate de Chamberlain și Haaga și cuprinde 20 de întrebări cu subpunctele aerente care pun în evidență măsurarea acceptării necondiționată a propriei persoane.
Prin intermediul acestui chestionar se poate calcula scorul global ,în care valorile mari arată nivelele ridicate de acceptarea necondiționată a propriei persoane .
O altă scală aplicată a fost Scala de atitudini și convingeri care cuprinde 8 subpuncte .
Din acsestea 4 sunt subpuncte cu afirmații raționale și 4 subpuncte sunt afirmații iraționale .
Prin intermediul acestei scale se poate observa la sfârșit măsurarea credințelor și atitudinilor bolnavilor cronici atât din punct de vedere față de ei câtși față de viața lor.
Acest chestionar este alcătuit din întrebări și răspunsuri alternative iar fiecare întrebare pusă a evidențiat aspectele psihice ale bolnavilor cornice compliați.
Primul factor al acestei scale poartă numele de procese cognitive .
Cele 4 procese ale procesului cognitive sunt :
Deprecierea și evaluarea lotului;
Toleranță scăzută la frustrare ;
Gândire negativă ;
Adaptarea cuvântului trebuie .
Al doilea factor numit mod de frazare are două nivele care prezintă modul de formulare a întrebărilor .
Al treilea factor este arii de conținut , prezintă 3 nivele care reprezintă convingerile care sunt în legătură cu aprobarea .
Răspunsurile sunt notate de la A la D cu diferite variante affirmative :
Total împotrivă;
Parțial împotrivă ;
Neutru ;
Total de accord ;
Parțial de accord .
Evaluarea directă se va face în funcție de răspunsuri. Astfel :
A-0;
B-1;
C-2;
D-3;
E -4
Evaluarea indirect :
A-4;
B-3;
C-2;
D-1;
E -0 .
Un alt mod de a-mi desfășura cercetarea ,a fost aplicarea interviului individual prin intermediul căruia bolnavii cronici complianți au fost rugați să
Tabel nr.2. Chestionar .1. În ultimul timp
Tabelul nr.3 .Chestionar .2. Credeți că ați fi altă persoană dacă :
Evaluarea indicilor :
Indice de adaptare crescut –scor > de 50
Indice de adaptare mediu –scor cuprins între 25-50
Indice de adaptare scăzut– un scor < de 25
Tabelul nr.4 . Espunerea și interpretarea Interviului
Interviu nr.1
Evaluare
Se vor acorda 2 puncte pentru fiecare răspuns ,,a,, ,1 punct pentru fiecare răspund,,b,, și 0 puncte pentru fiecare răspuns ,,a,,
Între 40-50 de puncte
Punctajul arată că bolnavii cronici au o fire excesiv de stresantă cu predilecție spre a exagera mult lucrurile din punct de vedere psihic .
Deoarece aceasta este natura și probabil modul în care unii bolnavii cronici abordează lucrurile și încearcă să facă față convingerilor lor religioase ,se pare că este foarte greu să se aplice în practică recomandarea de a se relaxa mai mult .
Trebuie să li se amintească bolnavilor cronici că stresul constituie cauza multor boli care degenerează alte diagnostice.
De aceea ,li se recomandă să încerce să se relaxeze mai mult , să facă o pauză , să încerce să reflecteze la ceea ce vor să facă în viitor ,dar li se amintește că pe lângă credință ,tratamentul are un rol mult mai important.
Li se recomandă să încerce să uite pentru moment de convingerile lor religioase și să concentreze pe tratamentul și indicațiile medicale .
Aceste recomandări îi vor ajuta pe bolnavii cronici ,să aibă o imagine pozitivă despre situația în care cred ei că se află.
Între 25-39 puncte
Bolnavii cronici recunosc semnele care îi avertizează că sunt supuși unor presiuni stresante apărute în urma diagnosticului și încearcă ,prin diferite activități , să se recurgă tot mai mult la credință .
Sub 25 de puncte
Bolnavii cronici cercetați au o atitudine pozitivă extrem de nonșalantă și aproape relaxată.
Ocazional ,își fac griji , dar momentele respective sunt foarte rare , durează foarte puțin
Concepția , în rândul bolnavilor cronici, este că tot ceea ce li se întâmplă nu este întâmplător ,iar undeva dreptatea divină v-a triumfa .
Avertisment :trebuie să fie precauți în anumite momente , iar o atitudine relaxată este perfectă .
Tabelul nr.5
Evaluare
Se vor acorda 2 puncte pentru fiecare răspuns ,,c,, ,1 punct pentru fiecare răspund,,b,, și 0 puncte pentru fiecare răspuns ,,a,,
Între 40-50 de puncte
Trebuie observat faptul că la majoritatea răspunsurilor punctate la litera ,,c,,,bolnavii cronici dau răspunsuri negative,iar la întrebarea dacă sunt stresați din cauza bolii,la cei mai mulți respondenți ,răspunsul a fost negativ .
Nedreptatea divină este profund tulburătoare și la fel de importantă pentru bolnavii cronici ,și cu toate acestea ,deși știu că își e revoltător ceea ce li s-a întâmplat, decid să urmeze indicațiile medicale.
Între 25-39 de puncte
Deși au simț de răspundere vizavi de indicațiile medicale ,totuși aceștia nu își ignoră convingerile religioase
Se poate deduce ,că deși nu tot timpul tratamentul aplicat are efecte de lungă durată totuși se confruntă cu situații care implică factori stresanți .
Bolnavii cronici supuși interviului au un simț al răspunderii față de ei înșiși bine dezvoltat.
Bolnavii sunt convinși că, indicațiile medicale susținute vor duce la ameliorarea și îmbunătățirea lor fizică și psihică.
Sub 25 de puncte
Rezultatul indică faptul că bolnavii cronici, au un foarte puternic simț al răspunderii față de ei înșiși dar nu îșiignoră convingerile religioase .
Mulți dintre bolnavi cred că indicație medicale primează înaintea credinței.
Pentru desfășurarea cercetării prealabile am creat o atmosferă obișnuită de lucru pentru subiecții care urmau a fi supuși interviului .
Li s-a explicat în ce constă chestionarul și interviul pentru a afla care sunt motivele acestei cercetări.
Interviul a încercat să acorde libertatea de exprimare a bolnavilor,despre ceea ce considerau că este mai important pentru desfășurarea cercetării ,din momentul în care au fost diagnosticați..
Acest interviu a fost benefic ,,ținându-se cont de faptul că s-a dorit scoaterea în evidență a factorilor stresanți ,stărilor afective și stărilor de adaptare pentru bolnavii cronici implicați în desfășurarea acestei cercetări .
Interviul a permis remedierea unor deficiențe ,pe această cale ,obținându-se date importante despre bolnavii cronici ceea ce a dus la aprecierea obiectivă a acestora .
Și totuși în cadrul aceluiași interviu au apărut unele erori de apreciere datorate unor bolnavi cronici care au evidențiat factorii stresanți existenți cu care se confruntă ,sau apariția stărilor affective rezultate în urma diagnosticului de boală, ținându-se cont de faptul că mulți au convingeri religioase diferite , iar acest fapt nu face decât să-I revolte și mai mult .
Ținînd cont de toate acestea ,am considerat că cercetarea de față ,făcută în rândul lotului de bolnavi cronici , supuși cercetării ,este absolut necesară iar validarea unui instrument bidimensional de autoevaluare a factorilor stresanți au făcut dovada unei calități bune asupra convingerilor medicale și religioase .
VIII.6.Etapele cercetării
Etapele după care s-a desfășurat cercetarea au fost următoarele:
În prima etapă – am studiat bibliografia existentă legată de tema propusă și modul de rezolvare al cercetării , am discutat pentru aceasta cu subiecții implicați cu care am purtat ample discuții în privința metodelor și mijloacelor aplicate ,toate acestea oferindu-mi informații în vederea întocmirii chestionarelor și interviurilor;
În etapa a doua – am selecționat subiecți și mi-am alcătuit grupa de studiu. Tot în această etapă am pregătit locul de desfășurare a experimentului, materialele și instrumentele necesare explorării și evaluării;
În etapa a treia – s-au efectuat metode de aplicare a psihoterapiei în scopul observării evoluției subiecților în cadrul parametrilor investigați pentru a face o comparație între testările inițiale și cele finale,în vederea verifcării eficienței mijloacelor aplicate.
În etapa a patra – am avut în vedere aprecierea evoluției subiecților ,apreciind răspunsurile date și am efectuat prelucrarea rezultatelor prin prezentarea tabelelor după care am efectuat interpretarea și redactarea lucrării.
CAPITOLUL IX
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Lotul studiat, a fost format din 30 de bolnavi cronici compliați dintr-un eșanion de 50 .Astfel :
Tabel nr.6. Incidența bolnavilor cronici complianți în funcție de vârstă
Grafic.nr.1.
Se observă o incidență crescută în rândul bolnavilor cronici complianți
cu vârste cuprinse 71-80 ani (3,9 %)
Cazurile și efectele credințelor asupra complianței în bolile cronice sunt în continuă creștere în funcție de grupele vârstă, începând de la primul bolnav .
Tabel nr.7. Incidența bolnavilor cronici complianți în funcție de sex
Graficul 2.
Tabelul și graficul confer un indice predominant crescut 4,8 % în rândul bolnavilor cronici compliați , sex feminin .
Tabel nr.8. Distribuția bolnavilor cronici complianți în funcție de mediul de proveniență
Graficul 3
Incidecele de proveninență este mult mai crescut (5,4 %) la bolnavii crononici complianți din mediul urban comparative cu bolnavii cronici complianți din mediul rural (3,6 %) .
Chiar dacă această diferență este semnificativă,fenomenul poate fi explicat prin faptul că locuitorii din mediul urban ,datorită unui sistem de asistență medicală superioară celui din mediul rural ,pot apela mai ușor la serviciile medicale unde spitalizarea și diagnosticarea se fac cu mai multă promtitudine ,iar informația este mai intens circulată.
Potrivit literaturii de specialitate ,motivația de bază pentru orice interacțiune socială este bazată pe nevoia de întărire ,iar modelele specifice de obținere a acestor întăriri sunt învățate fiind specifice fiecărei familii .
Tabel nr.9. Starea civilă a bolnavilor cronici complianți
Graficul 4.
Din punct de vedere conjugal ,statutul marital ,arată un indice crescut în rândul bolnavilor cronici complianți căsătoriți (4,2 %) ceea ce relevă faptul că își asumă răspunderea atât din punct de vedere medical cât și din punct de vedere personal .
Un alt aspect al statutului marital este indicele crescut în rândul bolnavilor cronici compliați cu statut de văduvi ,(2,1 %) ,ceea demonstrează faptl că actul medical este paralel cu complianța acestora .
În timp ce la bolnavi cronici cu statut divorțat indicele de evaluare al complianței este de 1,2 % .
Un alt indice analizat în rândul bolnavilor cronici supuși cercetării a fost legat de repartizarea bolna pe categorii profesionale .
Prin repartizarea bolnavilor cronici din lotul supus cercetării cu statutul marital ,s-a obținut o distribuție determinată de indici crescuți în rândul celor căsătoriți .
Tabel nr.10.Distribuția bolnavilor cronici în funcțe activitatea desfășurată
Graficul 5.
Așa cum am precizat studiul l-am efectuat pe baza interviurilor ,și chestionarului de acceptare necondiționată a propriei persoane (un condicional acceptance a own person ) și scala de atitudini și convingeri .
Trebuie menționat faptul că această metodă a avut elemente bine determinate ,pentru fiecare bolnav cronic în parte .
Bolnavilor cronici supuși cercetării li s-au cerut detalii atât din punct de vedere personal cât și puncte de vedere în ceea ce privește credința .
Totodată au fost îndemnați să expună câteva aspecte personale din viața de familie ,pentru a afla cauzele concrete dacă s-au adaptat sau nu la boala cu care au fost diagnosticați, sau dacă dau vina pe religia din care fac parte .
Așadar s-a dorit o analiză comparativă între bolnavii cronici care cred mai mult în indicațiile medicale sau pun mai mult preț pe religie .
În cadrul interviului am ținut cont de faptul că orice proces de schimbare în viața psiho-socială a bolnavilor cronici ,trebuie să implice discuții cu aceștia ,în așa fel încât ei să sprijine luarea deciziilor referitoare la boala lor.
Odată ce bolnavii cronici compliați , au înțeles faptul că ei pot avea un rol în schimbarea vieții lor și a mediului înconjurător ,chiar și atunci când credințele religioase sunt mici ,aceștia au dorit mult să înceapă schimbarea atitudinilor și comportamentelor pentru a evita agravarea bolii .
Lucrul în grup cu bolnavii cronici compliați ,a făcut parte din procesul de recunoaștere a problemelor pe care aceștia le aveau , dar așa cum spuneau și ei , încercau să le ignore .
Întâlnirea de grup, i-a antrenat pe cei 30 de bolnavi cronici compliați în discuțiile și exprimarea liberă a opiniilor ,în așa fel încât aceștia și-au putut expune ideile în limbaj propriu , încercând să-și descopere atitudinile ,slăbiciunile și resursele față de credință .
Trebuie să menționez faptul că nu toți bolnavi cronici compliați ,s-au integrat ușor la început , dar din expunerea lor, am înțeles că unele probleme din cauza cărora ei sunt parțial sau în totalitate afectați de apariția bolii sunt date de încrederea pe care o acordă divinității ,și cred că din această cază boala nu trebuia să apară.
Tabel nr .11. Starea bolnavilor cronici complianți
Graficul 6
Se poate observa o incidență crescută în rândul bolnavilor cronici care s-au adaptat la complianță (3,9 %)
Lotul , a permis realizarea unei trăiri foarte intense în cadrul căruia bolnavii cronici compliați alienați față de ei înșiși,față de ceilalți și față de societate au intrat în contacte emoționale mai autentice prin intermediul întâlnirii cu propriul eu ,cu ceilalți din jurul lor , și cu lumea semnificațiilor și trăirilor .
Unele teme abordate , au făcut referire la diferite aspect din viața lor personală bolnavilor cronici compliați , la felul cum s-au adaptat aceștia la ideea de boală, dar și revolta față de divinitatea pe care mulți o invocă.
Dinamica lotului a evoluat în direcția unei analize detaliate și a unei exprimări emoționale mai vii.
Tabel nr .12. Evaluarea bolnavilor cronici în urma psihoterapiei
Graficul 7
Principalele dificultăți pe care ei le-au invocat au fost :
● Bolnavi cronici compliați au de multe ori , dificultăți senzoriale , de adaptare sau de atenție ;
●Ei invocau existența unor semen alarmante de boală și considerau că le este amenințata sănătatea ;
●Lipsa de concentrare ( tachinarea , comportamentul necorespunzător ) a constituit un factor afectiv pentru unii bolnavi cronici compliați ;
●Contrar necesităților psihice , unii bolnavi cronici compliați decid să nu își schimbe comportamentul sau atitudinea față de boală;
●Un alt factor de afectiv des întâlnit la bolnavii cronici compliați sunt și presiunile psihice care afectează comportamentul acestora ;
●Din explicațiile lor ,s-a ajuns la concluzia că mulți bolnavi cronici compliați nu agreează ideea de a avea boala.
Efectul psihologic al stărilor afective au un puternic impact negativ asupra bolnavilor cronici compliați,făcându-i pe aceștia să se simtă stresați ori de câte ori se află în fața medicului.
Monitorizarea și evaluarea au fost esențiale pentru a vedea felul în care s-au desfășurat chestionarele și interviurile .
Prin intermediul acestor informații s-au urmărit bolnavii cronici compliați unde procentul este mai mare .
În ședințele desfășurat au apărut semnificații și conexiuni legate de problemele de bază ale bolnavilor cronici compliați.
Aceste interpretări ,pe care le-am realizat i-a ajutat pe bolnavi să obțină insight-ul în ceea ce privește conținuturile inconștiente și sursele comportamentelor care degenerau complianța.
Interpretarea relatărilor a încercat să găsească ceea ce se ascunde de fapt în spatele informațiilor furnizate de bolnavii cronici compliați ,subliniind stările affective legate de credință .
În urma relatărilor personale din viața viața bolnavilor cronici s-a efectuat analiza statistic .
Din tabele se poate constata faptul că un indice ridicat de afectivitate este întâlnit la bolnavii cronici compliați , care sunt căsătoriți ,în comparație cu cei care sunt necăsătoriți sau au trecut printr-un proces de divorț sau deces în familie.
Verificarea acestei ipotezei s-a făcut cu ajutorul testului T folosit pe restul 20 de bolnavi cronici non-compliați rămași neanalizați în eșantionul de 50.
De menționat faptul că testul T este un test nesemnificativ ,deci nu apar diferențe semnificative la nivelul stărilor affective în funcție de prezența sau absența acestora la bolnavii cronicicomplianți care sunt căsătoriți sau au trecut printr-un divorț sau deces .
Stările de adaptare au un indice semnificativ mai mic la subiecții care nu sunt căsătoriți .
În cadrul desfășurării cercetării se impune o comparație între lotul de 30 de bolnavi cronici compliați supuși cercetării și restul de 20 de bolnavi non-complianți ( din eșantionul de 50).
Această comparație verifică dacă există sau nu diferențe semnificative între bolnavii cronici compliați și bolnavii cronici non-complianți .
În concluzie ,alături de ipoteza propiu-zisă ,de la care s-a pornit cercetarea ,se poate adăuga o altă ipoteză care atribuie atenție și la celelalte evenimente apărute în viața bolnavilor cronici.
Datele cercetării relevă faptul că factorii de adaptare sau stările afective pot exista atât la bolnavii cronici compliați cât și la bolnavii cronici non-compliați.
Procesul decizional și modalitatea de lucru au urmărit :
●Direcționarea bolnavilor cronici compliați în adoptarea unor soluții favorabile ;
●Focalizarea demersului terapeutic conform unui model bazat pe teoria deciziei ;
●Alegerea unui set adecvat de tehnici și generarea a noi perspective asupra problemei;
● Stilul decizional a fost vigilent.
Ca și în cazul psihoterapiei ,consilierea psihologică a urmărit ajutarea bolnavișor cronici compliați pentru o funcționare eficientă în viața cotodiană și îmbunătățirea relațiilor pozitive cu cei din jur ,fără să se abată de la credință.
Una din problemele majore pe care a trebuit să le accentuez în demersul de consiliere a fost dezvoltarea la subiect a unui sistem coerent de scopuri,cu alte cuvinte întărirea comportamentului interrelațional al bolnavilor cronici compliați.
Am observat că unii bolnavii cronici compliați au sentimentul propriei lor capacități ,fiind capabili să pună în acțiune modele alternative de comportament într-o situație dată și ,pot aborda problemele de viață din unghiuri diferite de vedere ,fără a se cantona în anumite soluții, sau credință.
Principiul terapeutic , aplicat,a urmărit fracmentarea comportamentului deoarece șansele de succes în acordarea feed-back-ului imediat legat de succes sau eșec au fost maxime pentru bolnavii cronici compliați.
Analiza rezultatelor obținute a arătat faptul că obiectivele care vizau analiza comparativă a celor două loturi de bolnavi cronici complianți și non-complianți , sub aspectul duratei și ameliorării bolii ,alături de calificarea dinamicii affective și adaptării la starea de boală ,care o însoțesc , au fost îndeplinite .
Un alt obiectiv al cercetării care a făcut referire la validarea modelului psihoterapeutic în tratamentul bolilor cornice a fost și cel legat de convingerile religioase ,fapt pentru care cei mai mulți bolnavi aleg să le urmeze în parallel cu actul medical .
Din toată expunerea teoretică și practică a acestei lucrări ,un model individualizat care a cuprins deschiderea și receptivitatea bolnavului cronic a fost însușirea cunoașterii despre boală .
Aceste aspecte au fost esențiale pentru complianmța bolnavilor cronici care oscilau între actul medical și credința .
După ce bolnavii au fost informați despre importanța și necesitatea tratamentului care se aplică în bolile cornice ,mulți au răspuns afirmativ ,totuși ei nu neagă faptul că nevoia de credință este absolute necesară în orice împrejurare .
S-a constat faptul că este foarte important ca bolile croice să fie mult mai diferite atât din punct de vedere medical cât și din punct de vedere psihoterapeutic ,neexcluzând din discuții importanța credinței și convingerilor religioase .
Acordul pentru a recurge la o procedură de terapie ,oricare ar fi aceasta ,trebuie dat numai după ce s-au obținut informații complete asupra metodelor de terapie și înainte de a se asigura că bolnavul știe în ce constă eficiența acestei terapii .
Toate acestea sunt importante deoarece mulți bolnavi cronici conștientizează faptul că ,convingerile religioase nu au nici o relevanță fără desfășurarea actului medical în sine .
Ceea ce este și mai important de subliniat este faptul că bolnavii cronici trebuie să înțeleagă în ce constă programul specific propus de terapeut pentru a găsi energia necesară ,pentru a finalize actul medical.
În general pentru siguranța și eficiența abordărilor terapeutice s-au studiat reacțiile bolnavilor cronici atât din punct de vedere al complianței, cât și din punct de vedere al convingerilor religioase.
În urma aplicării terapiei s-a obținut o scădere a intensității complianței comparative cu convingerile religioase .
CONCLUZII
Ca o concluzie la cele menționate în această lucrare trebuie menționat faptul că boliile cornice ,au elementele definitorii bine determinate pentru sănătatea bolnavilor iar sursele de dificultate cu care se confruntă aceștia sunt legate de negare .
Așa cum s-a observat din expunerea teoretică și cercetarea practică efectuată în capitolele și subcapitolule anterioare ,noțiunea de adaptare sau stare adectivă la boala déjà instalată a devenit un fapt cotidian cu un puternic impact emoțional asupra psihicului .
Efectele negative ale bolilor cornice însoțesc orice activitate medicală în care bolnavul este implicat,și aceasta ca rezultanță posibilă a unui conflict ce poate fi generat între activitatea în sine și cel care o prestează.
Trăirile care însoțesc sau se dezvoltă pe fondul adaptării sau acceptării bolii,psihicul îmbracă forma unei suferințe existențiale sau moralei (a unei insatisfacții de sine sau de lume,a unei neplăceri de a trăi, a unei disperări, a unei stări afective).
O nemulțumire de sine,sentimentul unei neâmpliniri ,o discrepanță între aspirație și realizare,o apreciere nedreaptă vizavi de apariția bolii un diferend sau conflict interpersonal ,o neânțelegere în familie,pierderea unei ființe apropiate,toate acestea pot determina bolnavul cronic să pună accent tot mai mult pe credință ,determinând o anumită bulversare a echilibrului vieții interioare.
Trăirile afective vizavi de boală, însoțesc sau se dezvoltă pe fondul stresului psihic ,îmbrăcând forma unei suferințe existențiale sau morale.
BIBLIOGRAFIE
ANTON NICOLAU,MIHAI GOLU-Psihologie și etică medicală ,Editura Didactică și pedagogică,București, 2005
Dr. RUXANDRA RĂȘCANU-Psihologie Medicală , Societatea Știință și Tehnică,București ,2006
KAREN HORNEY –Conflictele Interioare ,Editua IRI,București,2008
ALFRED BINET –Sufletul și Corpul , Editua IRI,București,2008
FRIEDA FORDHAM –Introducere în psihologia lui C.G.Jung, Editua IRI,București,2010
FRIEDA FORDHAM –Tipuri Psihologice , Editua IRI,București,2012
THOMAS MORE – Îngrijirea Sufletului ,EDitura Colosseum,București,2006
PAULA CONSTANTINESCU ,TAMARA DOBRIN,L.GAVRILIU- De la psihanaliză la psihologia analitică ,ed.Didactică și Pedagogică ,2005
AURELIA IONESCU ,G.IONESCU,E.PAPADIMA –Arhietipuri ale inconștientului , ed.Didactică și Pedagogică,2012
MIHAI GOLU –Psihologie ed. Nemira , 2009
LIDIA NICA –UDANGIU-Speranțe pentru mai târziu ed.Polirom,2010
CONSTANTIN PORTELLI –Logica creației divine ,Editura didactică și pedagogică, București ,R.A.2004
NORBERT SILLAMY- Introducere în psihologie ,editura All,București,2009
PAUL POPESCU NEVEANU-Psihologie ,Editura Polirom , București , 2010
C.BĂLĂCEANU,M.BEJAT,ELISABETACHIRTOC-Religie și Individuație , editura Polirim ,București,2011
G.IONESCU,V.PAVELCU –Principiile psihicului uman ,2010,editura Coresi , București
VIRGIL ENĂȚESCU-Psihologie Clinică ,Editura Polirom , 2011
ION BIBERI-Arta de a trăi , Editura Ella ,București, 2009
MIHAI GOLU –Bazele psihologiei generale –editura Universitară , București , 2010
MIHAELA MINULESCU -Personalitatea morală, ed. Științifică și enciclopedică , București , 2009
ARCADIE PERCEK – Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas, București, 2006
VASILE CONSTANTIN – Fundamentele Psihologiei,Editura IRI,București,2013
POPESCU – NEVEANU, P.- Dictionar de psihologie, Editura. Elias Bucuresti, 2010
RODICA CIUREA CODREANU – Dimensiunea psihosociala a individului , ed. Dual-tech, Bucuresti, 2004
N. MĂRGINEANU ,op.cit.
PETREI BRÂNZEI,AURELIA SÂRBU-Dimensiuni psihologice pentru toți,Editura Tehnică, București,2002
C.G. JUNG – Dezvoltarea personalității ,Editura Coressi ,București,2008
GRIGORE GR.POPESCU,SORIN M RĂDULESCU-Psihologie Clinică, Editura IRI,București,2010
B.LUBAN-PLOZZA ,W.POLDINGER ,F.KROGER –Boli psihosomatice în practica medicală,Editura Medicală ,București,201
PAULA CONSTANTINESCU ,TAMARA DOBRIN,L.GAVRILIU –Influența bolilor cornice asupra organismului , editura Universitară , București , 2008
ANEXA
BIBLIOGRAFIE
ANTON NICOLAU,MIHAI GOLU-Psihologie și etică medicală ,Editura Didactică și pedagogică,București, 2005
Dr. RUXANDRA RĂȘCANU-Psihologie Medicală , Societatea Știință și Tehnică,București ,2006
KAREN HORNEY –Conflictele Interioare ,Editua IRI,București,2008
ALFRED BINET –Sufletul și Corpul , Editua IRI,București,2008
FRIEDA FORDHAM –Introducere în psihologia lui C.G.Jung, Editua IRI,București,2010
FRIEDA FORDHAM –Tipuri Psihologice , Editua IRI,București,2012
THOMAS MORE – Îngrijirea Sufletului ,EDitura Colosseum,București,2006
PAULA CONSTANTINESCU ,TAMARA DOBRIN,L.GAVRILIU- De la psihanaliză la psihologia analitică ,ed.Didactică și Pedagogică ,2005
AURELIA IONESCU ,G.IONESCU,E.PAPADIMA –Arhietipuri ale inconștientului , ed.Didactică și Pedagogică,2012
MIHAI GOLU –Psihologie ed. Nemira , 2009
LIDIA NICA –UDANGIU-Speranțe pentru mai târziu ed.Polirom,2010
CONSTANTIN PORTELLI –Logica creației divine ,Editura didactică și pedagogică, București ,R.A.2004
NORBERT SILLAMY- Introducere în psihologie ,editura All,București,2009
PAUL POPESCU NEVEANU-Psihologie ,Editura Polirom , București , 2010
C.BĂLĂCEANU,M.BEJAT,ELISABETACHIRTOC-Religie și Individuație , editura Polirim ,București,2011
G.IONESCU,V.PAVELCU –Principiile psihicului uman ,2010,editura Coresi , București
VIRGIL ENĂȚESCU-Psihologie Clinică ,Editura Polirom , 2011
ION BIBERI-Arta de a trăi , Editura Ella ,București, 2009
MIHAI GOLU –Bazele psihologiei generale –editura Universitară , București , 2010
MIHAELA MINULESCU -Personalitatea morală, ed. Științifică și enciclopedică , București , 2009
ARCADIE PERCEK – Introducere în psihologia personalității, Editura Humanitas, București, 2006
VASILE CONSTANTIN – Fundamentele Psihologiei,Editura IRI,București,2013
POPESCU – NEVEANU, P.- Dictionar de psihologie, Editura. Elias Bucuresti, 2010
RODICA CIUREA CODREANU – Dimensiunea psihosociala a individului , ed. Dual-tech, Bucuresti, 2004
N. MĂRGINEANU ,op.cit.
PETREI BRÂNZEI,AURELIA SÂRBU-Dimensiuni psihologice pentru toți,Editura Tehnică, București,2002
C.G. JUNG – Dezvoltarea personalității ,Editura Coressi ,București,2008
GRIGORE GR.POPESCU,SORIN M RĂDULESCU-Psihologie Clinică, Editura IRI,București,2010
B.LUBAN-PLOZZA ,W.POLDINGER ,F.KROGER –Boli psihosomatice în practica medicală,Editura Medicală ,București,201
PAULA CONSTANTINESCU ,TAMARA DOBRIN,L.GAVRILIU –Influența bolilor cornice asupra organismului , editura Universitară , București , 2008
=== anexa ===
ANEXA
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Concepte Psihologice In Medicina Clinica (ID: 164837)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.