Concepte Aplicate In Situatia Fluxurilor de Trezorerie

1.1.Concepte aplicate in situatia fluxurilor de trezorerie

In mod obisnuit,pentru un nespecialist,trezoreria este interpretată gresit,sinonimă cu disponibilitățile în casă. Din punct de vedere al contabilității, noțiunea de trezorerie are o definiție mult mai cuprinzătoare.De fapt, trezoreria reprezintă ansamblul lichidităților monetare ale unei entitati. Astfel, este necesară o delimitare mai clară a noțiunii de trezorerie. Deși uzual, prin trezorerie sunt desemnate lichiditățile din casă și din contul curent la bancă, din punct de vedere al contabilității, al gestiunii financiare și al analizei financiar-contabile conceptul de trezorerie are o accepțiune mai largă.

Reglementările contabile romanești nu oferă o definiție explicită a trezoreriei.

Conform normei internationale IAS 7 „Situația fluxurilor de trezorerie”, care a devenit exigibil începând cu anul 1977, fiind apoi continuu revizuit și modificat, nu a definit explicit conceptual de trezorerie.Totusi, considerăm că este vorba de ansamblul lichidităților și echivalentelor de lichidități.Lichiditățile reprezinta totalitatea banilor de care dispune o societate pentru a face platile la termen, iar echivalentele de lichidități desemnează plasamentele pe termen scurt foarte lichide, ușor convertibile într-o sumă determinabilă de lichidități și care nu sunt supuse riscului unei modificări semnificative de valoare.

Dată fiind importanța trezoreriei pentru o organizație,instituțiile de normalizare contabilă au încercat să-i consacre o definiție prin normele emise,astfel:

• Norma contabilă americană FAS 95, precizează că trezoreria cuprinde atat lichiditățile cat si cvasilichiditățile, cu alte cuvinte disponibilitățile din casă și din contul curent la bancă, având o scadență mai mică de trei luni. Norma americană nu face însă distincție între împrumuturile bancare curente și alte împrumuturi, astfel încât în această concepție creditele bancare curente nu sunt incluse în trezorerie.

• În viziunea normei contabile britanice FRS 1, de inspirație americană, trezoreria include disponibilitățile din casă și din conturile bancare curente si împrumuturile cu scadență mai mica de 3 luni. Plasamentele pe termen scurt se includ in trezorerie, dacă sunt ușor convertibile în disponibilități la nivelul unor valori cunoscute, au scadențe destul de apropiate pentru a evita orice risc de variație a valorii și sunt considerate de către organizații echivalente de lichidități.

In ultimii 20-30 de ani,tabloul fluxurilor de trezorerie s-a supus ca un instrument de apreciere a performantei fermei,odată cu conștientizarea limitelor informaționale ale contului de rezultate. Deși investitorii își fundamenteaza deciziile de investire pe informații legate de rentabilitate, au fost situații în care doar informațiile legate de profit nu au fost suficiente pentru a estima corect performanțele unei firme și a efectua un plasament eficient.

În anumite cazuri,firmele care au obținut profit nu au dispus de lichidități pentru a-și plăti impozitul pe profit, sau salariile personalului sau dividendele cuvenite acționarilor.Deși, in asemenea cazuri, a existat o bună gestiune a cheltuielilor și a veniturilor care au stârnit profit, managementul firmei a gestionat incorect fluxurile de trezorerie, astfel încat nu a reușit să procure lichidități pe măsura nevoilor de plată. Prin consecință,acționarii actuali sau potențiali au devenit din ce în ce mai interesați de informațiile privind capacitatea întreprinderii de a plăti dividente viitoare, decat de profitul contabil prezent.

In analiza funcțională a bilanțului contabil regăsim o alta viziune referitoare la conceptul de trezorerie. În cazul acesta, trezoreria prezintă rezultatul echilibrului financiar al entitătii, fiind soldul obținut din compararea celor doi indicatori statici: fond de rulment și nevoia de fond de rulment. Această abordare transformă însă trezoreria într-o variabilă dependentă de cei doi indicatori, care sunt rezultatul ciclului de investiții și de exploatare al întreprinderii; în acest fel se neagă existența unui ciclu și a unei gestiuni a trezoreriei autonome. Dar, în ultimul timp, s-a dovedit că o entitate poate, și chiar este recomandat, să iși gestioneze trezoreria, devenită variabilă strategică prin care se pot evalua performanțele ei.

In cele din urma, notiunea de trezorerie infătisează o informatie cheie prin care intreprinderea îsi asigură durabilitatea si isi finanteaza activitatea. Prin ea se determină indicatorii necesari gestiunii și analizei financiare, atat pe termen scurt pentru măsurarea solvabilității, cat și pe termen lung pentru măsurarea nevoi de finanțare.

Tabloul de finanțare a apărut ca răspuns la obținerea unei viziuni dinamice asupra situației financiare, adică asupra evoluției acestei situații.

Situațiile financiare individuale sau consolidate se referă la: un bilanț, un cont de profit și pierdere, un tablou al fluxurilor de trezorerie, o situație a variației capitalurilor proprii, anexele care cuprind o descriere a politicilor contabile semnificative și notele explicative.

Bilanțul prezintă soldul numerarului si echivalentelor de numerar ale unei întreprinderi la sfarșitul perioadei, oferă o viziune statică asupra structurii financiare. Prin analiza a doua bilanțuri consecutive se poate mentiona dacă lichiditățile au crescut sau scazut în cursul perioadei nu însa și de ce au variat în cursul exercițiului.

Contul de profit și pierdere reprezintă o imagine dinamică asupra activității, prin informații de tipul veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor degajate de diferitele activități – chei privind sursele și utilizările lichidităților și echivalentelor de lichidități, dar nici aceasta situație nu explică de ce elementele respective au crescut sau scăzut. De multe ori se pot ascunde probleme grave de trezorerie în spatele unor profituri mari sau creșteri ale producției și cifrei de afaceri.

De-a lungul timpului tabloul de finanțare a îmbracat mai multe forme, doua remarcându-se : tabloul de utilizări și resurse și tabloul fluxurilor de trezorerie.

Tabloul de utilizări și resurse explică variația patrimoniului între bilanțul de deschidere și cel de închidere, este orientat spre o analiză patrimonială a întreprinderii, procurand o vedere asupra echilibrului financiar. Tabloul de utilizări și resurse are ca obiect prezentarea fluxurilor financiare, în timp ce fluxurile monetare fac obiectul tabloului fluxurilor de trezorerie.

Fluxurile monetare sunt fluxuri patrimoniale care au un impact imediat asupra disponibilităților întreprinderii toate cumpărările (de imobilizări, de mărfuri, de materii prime, prestări servicii) plătite imediat ; toate vanzările încasate imediat.

Fluxurile financiare includ fluxurile monetare si fluxurile patrimoniale care nu au impact imediat asupra disponibilităților întreprinderii; vanzările și cumpărările pe credit.

Tabloul fluxurilor de trezorerie furnizează informații privind încasările și plățile unei întreprinderi, în cursul unui exercițiu, pentru a ajuta utilizatorii de situații financiare, în special investitorii, în evaluarea solvabilității acesteia. Tabloul fluxurilor de lichidități face obiectul normei internaționale IAS 7  ‘’Situația fluxurilor de numerar ‘’.

Obiectivul standardului de contabilitate IAS 7 este de a oferi utilizatorilor de situații financiare informațiile necesare legate de istoricul mișcărilor de numerar și de echivalent de numerar ale unei întreprinderi. Utilizatorii sunt în general interesați în a evalua capacitatea întreprinderii de a genera lichidități și echivalente de lichidități, și necesitățile ei în a utiliza aceste fluxuri. Acest interes se manifestă oricare ar fi obiectul de activitate al întreprinderii, cu alte cuvinte, chiar dacă activitatea de bază a firmei o reprezintă producerea de numerar – cazul instituțiilor financiare. Altfel spus, orice societate are nevoie de numerar pentru a-și desfășura activitatea de la microîntreprinderi la firmele ce dețin un procent ridicat din cota de piață. Acesta poate fi utilizat pentru stingerea obligațiilor sau pentru asigurarea rentabilității cerută de investitori pe de o parte, și pentru realizarea unor decizii bazate pe evaluarea în dinamică a activului net al unei firme și pe evaluarea structurii financiare și capacitatea de a se adapta circumstanțelor și oportunităților nou apărute. Tot pe baza calculelor realizate pentru întocmirea tabloului de trezorerie se pot enunța unele comparații și concluzii privind valoarea actuală a cash flow-urilor viitoare, performanțele acestor societăți legate de activitatea de exploatare dar ținându-se cont de posibilitatea de prezentare a fluxurilor care variază, de la caz la caz, în funcție de tratamentele contabile utilizate.

O entitate trebuie să prezinte o situație a fluxurilor de trezorerie care să raporteze fluxurile de numerar pe parcursul perioadei de raportare, clasificate în funcție de activitățile de exploatare, finanțare și investiții. Fluxurile de trezorerie sunt intrări și ieșiri de numerar și de echivalente de numerar.

Numerarul cuprinde disponibilități bănești, depozite la vedere (inclusiv descoperirile de cont rambursabile la vedere).

Echivalentele de numerar sunt investiții pe termen scurt, extrem de lichide (cum ar fi titluri de creanță pe termen scurt), fiind ușor convertibile în numerar și care sunt expuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

În contabilitate, trezoreria se afirmă sub forma disponibilităților în conturile la bănci sau în casierie, creditele bancare pe termen scurt, investițiile financiare pe termen scurt și alte valori de trezorerie.

Disponibilitățile în conturi la bănci și casierie se raporteaza în primul rând la numerar. Cuprind și valorile de încasat (efecte comerciale), cecurile unității, credite de acoperire acordate în conturi curente, dobânzile aferente lor, acreditive, avansuri de trezorerie. Acreditivele reprezintă lichiditățile bănești păstrate la bancă într-un cont distinct, la dispoziția furnizorului, din care se vor executa plățile către acesta în funcție de livrarea mărfurilor, efectuarea lucrărilor sau prestarea serviciilor. Avansurile de trezorerie desemnează lichiditățile repartizate spre a fi girate de administratori sau alte persoane împuternicite de întreprindere pentru a le efectua anumite plăți în favoarea întreprinderii.

Credite bancare pe termen scurt reprezinta creditele acoperite (caz în care soldul conturilor la bancă este descoperit) și creditele bancare pe termen scurt fiind acordate prin conturi separate de acoperire.

Investițiile financiare pe termen scurt numite si titluri de plasament sau valori mobiliare de plasament. Este vorba de titlurile de valoare achiziționate în scop speculativ, în sensul realizării unui câștig din deținerea lor pe termen scurt. Întreprinderile dețin astfel de titluri sperând ca între momentul achiziției și cel al vânzării cursul lor să crească astfel încât din diferența între prețul de vânzare și cel de cumpărare să rezulte un câștig. În perioada în care sunt deținute, aceste titluri mai pot aduce și venituri sub formă de dobânzi sau dividende. În categoria titlurilor de plasament se includ acțiunile (inclusiv cele proprii răscumpărate temporar în diverse scopuri), obligațiuni (atât ale altor agenți economici cât și proprii), bonuri de tezaur sau de trezorerie, alte titluri de valoare dobândite pe termen scurt.

În categoria altor valori de trezorerie se includ timbre poștale și timbre fiscale, tichete și bilete de călătorie, bilete de tratament și odihnă.

Cele două cazuri ale trezoreriei unei întreprinderi ce se pot afirma din punct de vedere metodologic sunt:

Trezoreria reală a firmei – este formată din activele de trezorerie independente de ciclul de exploatare și creditele de trezorerie de scurtă durată și care nu sunt permanente (altfel spus nu pot fi anulate în orice moment).

Trezoreria potențială a firmei – face referire la posibilitățile de credit neutilizate de o întreprindere prin atragerea de fonduri fără a renunța la activele de trezorerie menționate anterior care sunt foarte lichide deci sunt mobilizate foarte rapid. Se poate vorbi de o cvasi-trezorerie în cazul existenței unui potențial de îndatorare, situație în care aceasta trebuie considerată în momentul determinării trezoreriei globale. Această cvasi-trezorerie poate fi obținută pornind de la diferite tipuri de credite. Creditul pe termen lung poate fi considerat, în unele cazuri, un element de cvasi-trezorerie dacă, de exemplu, întreprinderea are posibilitatea de a fi obține astfel de credite pentru finanțarea unor investiții neprevăzute, acest potențial de credit poate fi asimilat trezoreriei. În cazul creditelor pe termen scurt se face distincția între creditele permanente și creditele care nu sunt permanente. În prima categorie intră creditele înnoibile în mod regulat, în funcție, de exemplu, de încrederea pe care o inspiră societatea. Creditele permanente pot fi nefolosite, caz în care acesta poate fi considerat o cvasi-trezorerie, sau se pot anula brusc de către un terț astfel trebuind să fie deduse din trezorerie.

Funcțiile situațiilor fluxurilor de trezorerie

Scopul principal al tabloului de trezorerie este cel de a oferi informații relevante despre încasările și plățile în numerar ale unei societăți într-un interval de timp. Tocmai din acest motiv structura tabloului permite delimitarea și măsurarea efectelor în lichidități ale operațiilor desfășurate de societate pe parcursul unei perioade de timp, cu evidențierea separată a tranzacțiilor sale investiționale și financiare, și determinarea în final a modificării nete (în sensul majorării sau reducerii) a volumului disponibilităților. Acest lucru folosește investitorilor, creditorilor și unor terțe persoane care doresc să știe ce se întâmplă cu cea mai lichidă resursă a unei firme: proveniența, utilizarea, modificările acesteia într-un anumit interval de timp. Pe plan intern, pentru un proces mai bun în luarea deciziei, gestionarii întreprinderii trebuie să aibă acces și să obțină informații în timp real privind fluxurile de trezorerie și originea lor. Din acest motiv tabloul fluxurilor din trezorerie este structurat pe cele trei funcții: exploatare, investiții și financiare. Astfel, se pot adopta soluții mai bune cu privire la finanțare pe termen scurt, mediu sau lung, la realizarea unei mai bune administrări a trezoreriei provenite din activitatea de exploatare cât și la finanțarea proiectelor de investiție.

Datorită modului de structurare a acestuia, tabloul fluxurilor de trezorerie îndeplinește umătoarele funcții:

previziune a fluxurilor viitoare de numerar. Aceasta funcție este importantă întrucât plățile se realizează din numerar și nu din rezultatul contabil. În majoritatea cazurilor, sursele și utilizările de numerar ale unei firme nu prezintă schimbări semnificative de la o perioadă la alta. De aceea, se pot folosi încasările și plățile de numerar ale perioadelor trecute pentru previzionarea celor viitoare.

evaluarea deciziilor managementului. Tabloul fluxurilor de numerar prezintă activitatea de investire a societății respective în fabrici, în utilaje etc. ceea ce oferă investitorilor sau creditorilor informații privind cash-flow-ul pentru a putea evalua deciziile managerilor de a investi sau nu în noi proiecte de investiții.

determinarea capacității de plată a dividendelor către acționari și a dobânzilor și a principalului (datoriei) către debitori. În cazul oricărei firme, asociații sunt interesați de primirea dividendelor și creditorii doresc primirea ratei în conformitate cu graficul de rambursare. Tabloul fluxurilor de trezorerie ajută investitorii și creditorii să prevadă dacă afacerea poate răspunde la aceste cerințe.

prezentarea legăturii dintre rezultatul net și modificările de numerar ale afacerii. S-a observat în general, o modificare în același sens a numerarului și a rezultatului. Astfel, o creștere a numerarului poate duce la un nivel ridicat al rezultatului. Există însă situații în care s-au constatat relații invers proporționale. Astfel, există companii care prezintă un rezultat net mare cu toate că valoarea numerarului este în scădere. Falimentul unor companii care obțineau profit net dar nu aveau suficient cash a atras atenția asupra nevoii de informări despre cash-flow. Cel mai cunoscut caz poate fi cel al societății Enron care și din cauza unor fraude dar, cel mai important, din cauza lipsei de lichidități pentru plata creditelor restante, la sfârșitul anului 2001 a intrat într-o situație de insolvabilitate.

Tabloul fluxurilor de trezorerie, ca instrument al gestiunii financiare, îndeplinește un dublu rol: instrument de control și instrument de analiză și diagnostic.

Tabloul fluxurilor de trezorerie este un instrument de control întrucât prin analiza comparativă se poate facilita comparabilitatea valorilor actuale prezentate retrospectiv prin politica financiară a întreprinderii cu cele previzionate prin planul de investiții și de finanțare.

Pentru realizarea unei astfel de comparații este necesară realizarea unor operații premergătoare întrucât planul de investiții este realizat pe o perioadă de câțiva ani, deci din cadrul lui vor trebui selectate doar datele referitoare la perioada pentru care a fost întocmit tabloul de fluxuri de trezorerie. Avantajul realizării unei comparații foarte bune este observarea abaterilor de la activitatea planificată, facilitând luarea măsurilor de corecție a ecarturilor, acolo unde este necesar, adică unde acestea există și unde se constată influențe nefavorabile asupra evoluției de ansamblu a activității întreprinderii.

Motivul pentru care este considerat un instrument de analiză și diagnostic este posibilitatea constituirii de rate complementare celor determinate pe baza bilanțului și a contului de rezultate. Prin parcurgerea acestui document se găsesc răspunsuri la întrebări privind politica financiară folosită, evoluția structurii financiare (valoarea investițiilor directe sau indirecte realizate, ori valoarea capacității de autofinanțare, ori nivelul distribuirilor de beneficii realizate în cursul exercițiului). Astfel de răspunsuri se găsesc și în celealte situații financiare sau documente contabile însă tabloul fluxurilor de trezorerie prezintă avantajul grupării lor în mod sintetic.

1.2 Clasificarea fluxurilor de trezorerie

În România, situația fluxurilor de trezorerie este considerată o componentă a situațiilor financiare anuale în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice Nr.94 din 29 ianuarie 2001 pentru Aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitaților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

Standardul internațional de contabilitate IAS 7 propune: "Situația fluxurilor de numerar trebuie să prezinte fluxurile de numerar din cursul perioadei, clasificate în activități de exploatare, investiție și finanțare.”

Separarea fluxurilor de numerar pe activitățile care le-au generat este utilă din următoarele considerente:

Se oferă o explicație suplimentară pentru existența la sfârșit de exercițiu a elementelor bilanțiere care reflectă poziția financiară a întreprinderii

Sunt puse în evidență separate numerarul și echivalentele de numerar; ele apar în finalul Situației fluxurilor de numerar ca o rezultantă a tranzacțiilor perioadei care au generat fluxuri de numerar, precum și a tranzacțiilor de gestiune a numeralului

Se poate proceda la o analiză factorială a variației în cursul perioadei a numeralului, localizându-se activitatea care a generat cele mai mari fluxuri de numerar, respectiv cea care a fost mare consumatoare de numerar;

Pot fi urmărite echilibrele financiare parțilale, care reprezintă explicații ale modului de asigurare a echilibrului financiar global al perioadei.

1.2.1. Activitățile de exploatare

Majoritatea concepțiilor privind politica de finanțare a întreprinderii consideră rezultatul generat de activitatea de exploatare principala sursă de finanțare. Ea trebuie urmărită și gestionată prioritar și abia pentru completarea sa, se indică apelul la surse esxterne de finanțare, cum sunt capitalurile de la acționari și de la creditori.

Situația fluxurilor de numerar transformă rezultatul exploatării într-un rezultat efectiv încasat, din care să se poată plăti cel puțin obligațiile ce decurg din menținerea potențialului actual de activitate al întreprinderii, și anume:

Plata sotocurilor ce constituie aprovizionări – sugerată prin variația stocurilor de produse;

Susținerea decalajului dintre aprovizioanare și obținerea stocurilor de produse – sugerat prin variația stocurilor de produse;

Susținerea decalajului dintre obținerea stocurilor de produse și valorificarea lor – sugerat prin variația creanțelor clienți;

Efectuarea investițiilor de înlocuire – care au ca și sursă amortizarea ca și cheltuială a exercițiului;

Plata remunerațiilor cuvenite acționarilor și creditorilor.

Încasările generate de activitatea de exploatare – încasări de numerar din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii precum și încasări provenite din redevențe, onorarii, comisioane și alte venituri – corespund principalelor activități producătoare de venit ale întreprinderii, așa cum sunt detaliate în IAS 18.

Plățile către furnizori incluse în fluxurile de exploatare sunt cele legate de bunurile și serviciile aprovizionate. Se deduce că, în mod normal, plățile către furnizorii de imobilizări trebuie raportate la activitatea de investiții.

Plățile și încasările legate de impozitul pe profit ar trebui identificate cu activitățile care le-au generat și raportate ca atare. Dacă acest lucru nu este posibil, ele sunt raportate integral la activitatea de exploatare.

Titlurile de valoare achiziționate în scop speculative sunt assimilate stocurilor. Ca atare, plățile și încasările care le corespund sunt prezentate în cadrul activității de exploatare.

Pentru determinarea fluxului de trezorerie legat de activitate de exploatare sunt posibile de aplicat două modalități de calcul:

plecând de la rezultatul net, pe baza punerii în evidență a marjei brute de autofinanțare din care se deduce variația necesarului de fond de rulment legat de exploatare;

plecând de la rezultatul exploatării prin eliminarea cheltuielilor și veniturilor de exploatare fără incidență asupra trezoreriei ( exceptând provizioanele pentru activul circulant care nu sunt eliminate ) se ajunge la rezultatul brut de exploatare din care se cunoaste variația NFRG.

Pentru obținerea fluxurilor de trezorerie legate de activitatea de exploatare se rectifică fluxurile de trezorerie ale exploatării cu alte încasări și plăți legate de activitate.

Pentru a clasifica corect fluxurile de numerar trebuie analizate atent activitățile specifice ale unei întreprinderi date. Sunt considerate fluxuri de exploatare cele care rezultă din pricipalele activități producătoarede venit ale întreprinderii.

1.2.2. Activitățile de investiții

Utilitatea prezentării separate a fluxurilor aferente activității de investiții este aceea că se poate urmări cum: avansurile inițiale de fonduri s-au materializat în active care la rândul lor se vor fructifica și vor genera venituri și acestea se vor transforma în numerar.

Fluxurile de trezorerie legate de operațiile de investiții dau indicații asupra resurselor consacrate de întreprindere pentru reânoirea sau dezvoltarea activităților, în vederea menținerii stabilității fluxurilor viitoare de trezorerie.

În privința exemplelor de încasări și plăți aferente activității de investiții preizate în norma IAS 7, se impun următoarele precizări:

plățile privind costurile de dezvoltare capitalizate aparțin activității de investiții. Costurile de dezvoltatere capitalizate reprezintă, potrivit IAS 16 respectiv IAS 38 cheltuieli ulterioare efectuate pentru imobilizări corporale și necorporale, care sunt adăugate valorii contabile a acestora, dacă este probabil că întreprinderea va beneficia de avantaje economice viitoatoare, superioare nivelului inițial de performanță al activelor.

Plățile corespunzătoare cheltuielilor ulterioare efectuate pentru imobilizări corporale și necorporale, care nu îndeplinesc aceste condiții pentru a fi capitalizate, se regăsesc în Situația fluxurilor de numerar la activitatea de exploatare, alături de celelalte cheltuieli curente.

plățile privind construcția în regie proprie a imobiliărilor corporale sunt incluse la activitatea de investiții; pentru a putea reconstitui aceste plăți, este importantă contabilitatea de gestiune, care a generat toate cheltuielile de construcție și alte detalii pentru identificarea plăților aferente. În cazul în care nu este organizată corespunzător contabilitatea de gestiune, aceste plăți se pot reconstitui din situțiile financiare sau datele contabilității curente.

instrumentele de capitaluri proprii sunt titluri de valoare care reprezintă părți din capitalul altor întreprinderi și care dau dreptul perceperii unor venituri financiare sau al exercitării unei influențe notabile ori a unui control asupra emitentului. Asemănătoare instrumentelor de capitaluri proprii sunt interesele în asocierile în participație, care în anumite cazuri sunt considerate instrumente financiare

instrumentele de datorii sunt obligațiunile și alte titluri de credit care dau dreptul obținerii unor venituri financiare. În afara instrumentelor primare, în Situația fluxurilor de numerar, la activitatea de investiții, sunt incluse, de regulă și instrumentele financiare derivate, definite de standardul IAS 32. Este vorba de: contracte de opțiuni, contracte la termen, contracte swap.Clasarea la activitatea de investiții a produselor derivate se face dacă ele nu sunt deținute în scopul comercializării sau tranzacționării. În plus, ele pot fi clasate la activitatea de finanțare dacă contractile sunt deținute într-o optică de acoperire a riscului. În acest caz, ele trebuie incluse în aceași categorie ca și fluxurile de numerar legate de elementele protejate corespunzătoare.

1.2.3. Activitățile de finanțare

Fluxurile activității de finanțare sunt apreciate în special de către acționari și creditori. Cunoscând mărimea remunerării fondurilor avansate de ei (sub forma dividendelor și dobânzilor) în perioadele trecute, aceștia pot face previziuni referitoare la rentabilitatea pe care le-o va oferi investiția în întreprindere în perioadele următoare.

Această analiză este posibilă în situția în care întreprinderea raportează plățile privind dividendele și dobânzile în cadrul activității de finanțare și nu al activității de exploatare.

În cadrul fluxurilor de numerar ale activității de finanțare sunt incluse încăsările și plățile ocazionate de datoriile financiare pe termen lung sau scurt. A se înțelege că aceasta este recomandarea standardului. Însă nu se interzice clasarea datoriilor financiare extreme de lichide – descoperirile de cont – în cadrul activității de gestiune a numerarului.

Printre exemplele oferite de standard privind fluxurile de finanțare se numără plățile privind leasingul financiar. Este vorba de achitarea de către locatar a ratei de leasing scadentă, compusă din suma în principal a acestei datorii financiare și din dobânda aferentă.

Dobânda corespunzătoare leasingului financiar, ca de altfel și altor datorii financiare, este inclusă la activități de finanțare conform tratamentului de bază, respectiv la activitatea de exploatare, conform tratamenului alternative.

Prin “obligații aferente unui contract de leasing financiar” se poate înțelege rată de leasing, sau doar suma în principal, înregistrată în contul 167”Alte împrumuturi și datorii asimilate”.

Trebuie precizat că leasingul financiar, deși generează plăți, nu ocazionează vreo încasare care să fie reflectată în situația fluxurilor de numerar. Pentru că respectiva datorie financiară are ca și contrapartidă un activ, care nu poate fi înstrăinat până nu intră în proprietatea întreprinderii la încheierea contractului de leasing.

Prezentarea dobanzilor,dividendelor

IAS 7 prevede fluxurile de trezorerie din dobânzi și dividende încasate și plătite trebuie prezentate separat, și permite fiecare dintre ele să fie clasificate în activitati de exploatare, finanțare sau de investiții. Clasificarea aleasa trebuie să fie aplicata în mod consecvent de la o perioadă la alta.

Cu toate acestea, este de asemenea necesar să se ia în considerare alte cerințe ale IAS 7. În special, în cazul în care costurile îndatorării sunt capitalizate la "active eligibile", în conformitate cu IAS 23 Costurile îndatorării, fluxurile de numerar aferente vor fi clasificate în activități de investiții.

În practică, unele autorități de reglementare necesită clasificarea consistenta între dobânda plătită și dobânda primită, mai ales atunci când o entitate clasifică interes primit drept activitate de exploatare (de exemplu, instituții financiare).

Cerințe de reglementare similare au fost de asemenea observate în unele jurisdicții în ceea ce privește prezentarea fluxurilor de numerar aferente dividendelor plătite și primite.

Cazuri particulare în delimitarea și ierarhizarea fluxurilor de trezorerie

În delimitarea și ierarhizarea fluxurilor de tezorerie pot interveni unele cazuri particulare după cum urmează:

Dobânda și dividendele încasate pot fi clasificate drept fluxuri de trezorerie din exploatare deoarece intră în determinarea profitului sau pierderii. Alternativ, cele două elemente pot fi clasificate drept fluxuri de trezorerie din investiții deoarece se constituie în costuri ale atragerii resurselor de finanțare sau remunerări ale investițiilor. De asemenea, dobânda și dividendele plătite pot fi clasificate drept fluxuri de trezorerie din exploatare sau din finanțare.

Fluxurile de trezorerie asociate cu elementele extraordinare sunt prezentate separat în situația fluxurilor de numerar ca provenind din activități de exploatare, investiție și finanțare. Ele dau posibilitatea utilizatorilor să înțeleagă natura lor și efectul asupra fluxurilor de numerar prezente și viitoare ale întreprinderii.

Diferențele favorabile și nefavorabile ce provin din variația cursurilor de schimb nu sunt fluxuri de trezorerie. Totuși, efectul variației cursului de schimb asupra numerarului și echivalentelor acestuia deținute sau datorate într-o monedă străină este raportat în situația fluxului de numerar pentru a reconcilia numerarul și echivalentele acestuia la începutul și sfârșitul perioadei. Această valoare este prezentată separat în fluxurile de trezorerie din activități de exploatare, investiție, finanțare și include diferențele, dacă există, ale acelor fluxuri de tezorerie care au fost raportate la cursul de schimb de la sfârșitul perioadei.

Prezentarea unor fluxuri de trezorerie în mărime netă. În principiu fluxurile de trezorerie în raport de sensul lor – înscasări și plăți – sunt prezentate în mod separat la nivelul mărimii lor brute. Totuși, IAS 7 admite două excepții:

încasările și plățile în contul clienților, atunci când fluxurile de trezorerie nu decurg din activitățile întreprienderii ci din cele de trezorerie;

încasările și plățile pentru elementele pentru care sumele sunt mai mari, iar termentul de scadență este scurt.

1.4 Metode de intocmire a situatiei fluxurilor de trezorerie

Situatia fluxurilor de trezorerie se intocmeste prin doua metode:

Metoda directa – se aplica fluxurilor de trezorerie generate de catre toate cele trei tipuri de activitati(exploatare,investitii si finantare); sau

Metoda indirecta – se aplica doar fluxurilor de trezorerie generate de activitatea de exploatare.

1.4.1 Metoda directă de prezentare a fluxurilor de exploatare

Metoda directă presupune prezentarea principalele clase de încasări și plăți brute în numerar (de exemplu: achizițiile, vânzările, costul vânzărilor, beneficiile angajaților).

Standardul de contabilitate internațional IAS 7 recomandă utilizarea metodei directe deoarece astfel sunt oferite informații utile estimării fluxurilor viitoare de trezorerie și prin care nu sunt disponibile prin metoda indirectă. Datele necesare utilizării metodei directe se pot realiza:

– fie plecând de la înregistrările contabile ale societății

– fie prin ajustarea vânzărilor, a costului vânzărilor (în cazul unei instituții financiare este vorba de dobânzi și alte venituri asimilate, și de cheltuieli cu dobânzile și alte cheltuieli asimilate) și a altor elemente din contul de profit și pierdere cu: modificările pe pacursul perioadei ale stocurilor și ale creanțelor și datoriilor de exploatare; alte elemente nemonetare și alte elemente pentru care efectele numerarului sunt fluxurile de trezorerie din investiții sau finanțare.

Conform metodei directe, sunt evidențiate clasele principale de încasări și plăți.

Prezentarea tabloului prin această metodă are ca efect reflectarea sumelor brute a principalelor încasări și plăți cash din exploatare (plata unor creanțe de către clienți, plata unor datorii către furnizori sau salariați, etc.). Valoarea netă a fluxurilor de numerar se va obține ca diferență între totalul sumelor brute încasate și totalul sumelor brute plătite.

Principalul avantaj al acestei metode de calcul este reflectarea valorii brute a principalelor componenete ale încasărilor și plăților în numerar din exploatare, lucru imposibil în văzul utilizării metodei indirete. Pe de altă parte, această modalitate de calcul este considerată a fi mai compatibilă decât cea indirectă cu modul de prezentare a fluxurilor de numerar din activitățile de investiții și de finanțare.

Situația fluxurilor de trezorerie prin metoda directă

Fluxuri de trezorerie din activități de exploatare

Fluxuri de trezorerie din activități de investiție

Fluxuri de trezorerie din activități de finanțare

Creșterea netă a numerarului și ehivalentelor de numerar

Numerar și echivalente de numerar la începutul exercițiului financiar

Numerar și echivalente de numerar la sfârșitul exercițiului financiar

"Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de exploatare (metoda directă):

(+) Încasari generate de relațiile cu clienții

(+) Încasări care provin din redevențe, onorarii și alte venituri

(-) Plăți în favoarea furnizorilor

(-) Plăți în favoarea și în numele personalului

(-) Dobânzi și dividende plătite (aceste fluxuri ar putea fi incluse, de asemenea, în categoria fluxurilor de finanțare)

(-) Plăți TVA

(+) Alte încasări generate de exploatare

(-) Alte plăți generate de exploatare

(-) Plăți privind impozitul asupra beneficiilor (aceste fluxuri ar putea fi repartizate între activitățile de exploatare, cele de investiții și cele de finanțare)

= Fluxul net de trezorerie din activități de exploatare "

1.4.2. Metoda indirectă de prezentare a fluxurilor de exploatare

Prin metoda indirectă profitul sau pierderea perioadei se ajustează cu efectele tranzacțiilor ce nu au natură monetară, amânări sau angajamente și cu fluxurile de numerar din activitățile de investiții sau finanțare. Astfel, rezultatul net se ajustează cu scopul eliminării efectului:

variațiilor stocurilor, creanțelor și datoriilor de exploatare în cursul perioadei;

elementelor nemonetare de tipul amortizărilor, provizioanelor, câștigurilor sau pierderilor din schimburi valutare latente, beneficiilor nedistribuite de întreprinderile asociate sau ale intereselor minoritare.

altor elemente care afectează fluxurile de numerar din investiții sau din finanțare.

Metoda indirectă poate fi aplicată, în mod alternativ, prin prezentarea fluxului net din exploatare pornind de la veniturile și cheltuielile din contul de profit și pierdere și variațiile stocurilor, creanțelor și datoriilor de exploatare.

Situația fluxurilor de trezorerie prin metoda indirectă

Fluxuri de trezorerie din activități de exploatare

Fluxuri de trezorerie din activități de investiție

Fluxuri de trezorerie din activități de finanțare

Creșterea netă a numerarului și ehivalentelor de numerar

Numerar și echivalente de numerar la începutul perioadei

Numerar și echivalente de numerar la finele perioadei

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de exploatare( metoda indirectă):

(+/-) Rezultatul înaintea impozitării

+ Cheltuielile cu amortizările și provizioanele

(-) Venituri din amortizări și provizioane

(+/-) Rezultatul din cesiunea imobilizărilor

(+/-) Rezultatul din cesiunea titlurilor de plasament

+ Cheltuieli cu dobânzile

(-) Venituri din dobanzi si dividende

=(+/-) Rezultatul din exploatare înaintea variației necesarului în fond de rulment

(+/-) Variația stocurilor

(+/-)Variația conturilor de clienți și a altor creanțe din exploatare

(+/-) Variația cheltuielilor în avans

(+/-) Variația conturilor de furnizori și a altor datorii de exploatare

(+/-) Variația veniturilor în avans(din exploatare)

(-) Dobânzi și dividende plătite (ar putea fi incluse în categoria activităților de finanțare)

(-) Plăți privind impozitele asupra beneficiilor

= Fluxul net de trezorerie relativ la activitățile de exploatare "

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de investiții

(-) Achizționarea filialei x (-) trezoreria achiziționată

(+) Cesiunea filialei y

(-) Achiziționarea de imobilizări

(-) Achiziționarea de plasamente

(+) Încasările ce rezultă din cesiunea de imobilizări

(+) Încasări ce rezultă din cesiunea de plasamente

(+) Dobânzi încasate

(+) Dividende primite (încasate)

= (+/-) Fluxul net de trezorerie relativ la activitățile de investiții."

" IAS 7 nu precizează care sunt rubricile de constituit corespunzătoare fluxurilor din activități de investiții, totuși exemplele furnizate în anexa normei conduc la următoarea prezentare tip :

Fluxurile de trezorerie relative la activitățile de finanțare

(+ ) Creșterea de capital în numerar

(-) Rambursarea de capital în numerar

(+) Emisiunea (contractarea ) de împrumuturi (altele decât cele de trezorerie)

(-) Rambursarea de împrumuturi (altele decât cele de trezorerie)

(-) Rambursarea de datorii ce rezultă din contractele de locație – finanțare

(-) Dobânzi și dividende plătite (ar putea fi incluse în categoria fluxurilor de exploatare)

= (+/-) Fluxul net de trezorerie relativ la activitățile de finanțare."

1.5 CONTABILITATEA OPERAȚIUNILOR ECONOMICE PRIVIND COMPONENTELE TREZORERIEI

In structura trezoreriei se include:investitiile financiare pe termen scurt(titlurile de plasament),conturi la banci,casa,acreditive,viramente interne.

Trezoreria este evidentiata in contabilitate cu ajutorul conturilor sintetice din Clasa 5 “Conturi de trezorerie” delimitate pe cele 5 grupe:

50 Investitii pe termen scurt

51 Conturi la banci

53 Casa

54 Acreditive

58 Viramente interne

1.5.1.Contabilitatea investitiilor pe termen scurt

Evidența investitiilor pe termen scurt se realizează prin conturile din grupa 50 “Investitii pe termen scurt”. Toate conturile, cu excepția contului 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investitiile pe termen scurt” au funcție contabilă de activ. Se debitează cu titlurile de valoare – acțiuni, obligațiuni și alte titluri de valoare – cumpărate sau răscumpărate din propriile emisiuni și se creditează cu valoarea contabilă a titlurilor vândute sau anulate, după caz. Au sold final debitor care înseamnă că investitiile financiare sunt în portofoliul întreprinderii.

Înregistrarea în conturi a valorii contabile a investitiilor se face cu prețul de cumpărare sau cu valoarea stabilită în contractul de achiziție. Cheltuielile necesare pentru cumpărarea investitiilor financiare (comisioanele intermediarilor, onorariile, spezele bancare și alte cheltuieli asimilate) se înregistrează direct în cheltuielile de exploatare ale exercițiilor.

Contabilitatea analitică a investitiilor pe termen scurt se organizează pe categorii de investitii și gestiuni de portofoliu create.

Achiziționarea investitiilor pe termen scurt

Achiziționarea investitiilor pe termen scurt se înregistrează cu ocazia transferului de proprietate a investitiilor.

Indiferent că investitiile pe termen scurt sunt imediat eliberate sau nu, prețul de achiziție sau de subscriere este înregistrat pentru mărimea sa totală (partea eliberată + vărsăminte de efectuat) în debitul conturilor 50 “Investitii pe termen scurt”, iar prin creditul:

contului de disponibilități vizat, dacă plata se face imediat (5121 “Conturi la bănci în lei”, 5311 “Casa în lei” );

contul de terți 462 “Creditori diverși”, dacă plata se face ulterior, pentru partea care a fost vărsată a investitiilor pe termen scurt, înainte de ultima achiziție;

contul de datorii 509 “Vărsăminte de efectuat pentru investitii pe termen scurt”, pentru partea rămasă neeliberată a acestor titluri.

Cesiunea investitiilor pe termen scurt:

Cesiunea investitiilor pe termen scurt se realizează prin intermediul unei societăți specializate sau agent de schimb. Ieșirea investitiilor pe termen scurt din patrimoniu se înregistrează cu ocazia transferului de proprietate a investitiilor.

Din cedarea investitiilor pe termen scurt direct la conturile de rezultate, înregistrarea plusvalorii sau minusvalorii se explică prin aceea că orice creștere sau micșorare reprezintă, după caz, profit sau pierdere.

Contabilizarea operațiilor privind investitiilor pe termen scurt se pot efectua folosind și metoda soldului.

În cazul în care prețul de cesiune este mai mic decât costul de achiziție (valoarea contabilă de intrare), avem o diferență nefavorabilă care se înregistrează în contul 664 “Cheltuieli privind investitiile financiare cedate”, iar diferența favorabilă în situația inversă se înregistrează în contul 764 “Venituri din investitii financiare cedate”. Cheltuielile de cesiune sunt înregistrate prin intermediul contului 627 “Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate”.

Eventualele provizioane pentru depreciere a investitiilor constituite înainte de operațiunea de cesiune nu se iau în calcul la stabilirea diferențelor favorabile sau nefavorabile din cesiunea investitiilor pe termen scurt.

Cazul invstitiilor reevaluate este caracteristic cesiunii investitiilor pe termen scut, și anume:

beneficiul sau pierderea realizată cu ocazia vânzării unui plasament este înregistrată la veniturile sau la cheltuielile exercițiului în curs;

rezultatul cesiunii este dat de diferența între venitul din vânzări, din care s-au dedus cheltuielile de cesiune, și valoarea contabilă a plasamentului.

Dacă cesiunea se referă la o investitie pe termen scurt inclus într-un portofoliu ce a făcut obiectul unei deprecieri globale, rezultatul cesiunii este calculat pe baza costului de achiziție al plasamentului cedat.

Exemplu:

a)Societatea „X” achiziționează 500 acțiuni ca titluri de plasament, prețul de cumpărare este 5 lei/acțiune, iar partea eliberată a acțiunilor este de 60% din valoarea lor,iar restul elibetabile in 4 ani.

Achiziționarea investitiilor pe termen scurt:

500 acțiuni x 5 lei/acțiune = ……………….2.500 lei

2.500 x 60% = ……………………………..1.500 lei

_______________________________________________

Datoria……………………………………………………1.000 lei

501 “Acțiuni detinute la = % 2.500

entitatile afiliate

5121 “Conturi la bănci în lei” 1.500

509 “Vărsăminte de efectuat 1.000

pentru investitii pe termen scurt”

b)Se cesioneaza titlurile de plasament inaninte de eliberarea totala,pretul de cesiune al titlurilor fiind de 6 lei (2,5 lei + 3,5 lei),

3.000_____ % = % 3.000______

1.250 5121 “Conturi la bănci în lei” 501 “Acțiuni detinute la 2.500 entitatile afiliate”

1.750 509 “Vărsăminte de efectuat 764 ”Venituri din titluri 500

pentru investitii pe termen scurt” de plasament”

1.5.2.Contabilitatea operațiunilor de încasări și plăți efectuate prin conturile bancare:

Pentru o bună circulație a banilor, unitățile patrimoniale sunt interesate să păstreze la diferite bănci disponibilitățile lor bănești și să efectueze operații de încasări și plăți prin sistemul decontărilor fără numerar.

Decontările fără numerar sunt operațiile bancare prin care plățile, respectiv încasările se fac prin trecerea (virarea) a unei sume de bani din contul debitorului de la bancă (cumpărător sau alt plătitor) în contul creditorului de la bancă (furnizor sau alt beneficiar de drepturi). Plățile din contul debitorului se efctuează în limita disponibilităților din aceste conturi și a creditelor aprobate.

Întreprinderile își pot deschide mai multe conturi de disponibil la bancă pe activitate, destinație, unități etc, astfel încât să poată beneficia de servicii operaționale, de securitatea și valorificarea mijloacelor bănești. La efectuarea operațiilor de încasări și plăți fără numerar, prin bancă, se pot folosi diferite forme de decontare și instrumente adecvate care să faciliteze aceste operații. În acest scop, sunt elaborate norme de efectuare a operațiilor de decontare de către Banca Națională și de băncile specializate, pe care trebuie să le respecte și să le accepte fiecare partener.

Toate conturile de la banci au functie contabila de activ.Ele se debiteaza cu incasarile de lichiditati sau cu valorile de incasat si se crediteaza cu platile de lichiditati si cu reducerea valorilor de incasat pe masura lichiditatilor lor.Au sold final debitor care,dupa caz,arata valorile de incasat sau disponibilitatile banesti existente in conturile de la banci. Functia contabila a contului 512 “Conturi curente la bănci”, ține evidența disponibilităților în lei și în devize aflate în conturi la bănci, a carnetelor de cec cu limită de sumă, precum și a sumelor în curs de decontare.

Contul 512 “Conturi curente la bănci” nu este operațional direct, el funcționează desfășurat pe următoarele conturi sintetice de gradul II:

5121 “Conturi la bănci în lei”;

5124 “Conturi la bănci în valuta”;

5125 “Sume în curs de decontare”;

Dobânzile de primit, respectiv de plătit, aferente contului curent de disponibil, sunt reflectate de contul 518 “Dobânzi”. Pentru înregistrarea distinctă a dobânzilor de încasat de cele de plătit contul 518 “Dobânzi” se desfășoară în subconturile: 5186 “Dobânzi de plătit” și 5187 “ Dobânzi de incasat”.

Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt se ține cu ajutorul contului sintetic de gradul I 519 “Credite bancare pe termen scurt”, fiind un cont de pasiv, se creditează cu creditele bancare pe termen scurt, acordate de bancă pe baza unor contracte pentru nevoi temporare, și se debitează cu creditele restituite băncii la scadență. Soldul creditor arată creditele bancare pe termen scurt primite și nerambursate.

Dobânziile de plătit aferente creditelor bancare se înregistrează în contabilitate cu ajutorul contului sintetic de gradul II 5198 “Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt”, este un cont pasiv, care se creditează cu valoarea dobânzilor aferente creditelor bancare pe termen scurt datorate băncii, și se debitează cu valoarea dobânzilor băncii pentru creditele pe termen scurt primite. Soldul creditor reprezintă valoarea dobânzilor datorate băncii.

Exemplu:

Societate comercială “X” S.A. primește de la bancă un credit pe termen scurt în valoare de 3.000 lei, cu scadență de 3 luni și cu dobândă de 25%.

Contabilizarea creditului bancar pe termen scurt:

5121 “Conturi la bănci în lei” = 5191 “Credite bancare pe 3.000

termen scurt”

Înregistrarea dobânzilor aferente acestor credite:

666 “Cheltuieli privind = 5198 “Dobânzi aferente creditelor 750

dobânzile” bancare pe termen scurt” (3000*25%)

Contabilizarea rambursării creditului pe termen scurt și plata dobânzilor aferente:

% = 5121 “Conturi la bănci 3.750

5191 “Credite bancare pe în lei” 3.000

termen scurt”

5198 “Dobânzi aferente creditelor 750

bancare pe termen scurt”

1.5.3.Contabilitatea acreditivelor și operațiunilor de viramente interne

Atunci când furnizorii nu au destulă încredere în clienții lor că vor putea plăti contravaloarea bunurilor livrate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate, în timp util, solicită deschiderea de acreditive, adică acestea cer să se facă virarea unei sume de bani din contul clientului într-un cont de acreditive pe numele furnizorului.

Închiderea conturilor de acreditive se fac la folosirea integrală a sumei, la expirarea termenului de valabilitate sau la cererea plătitorului cu avizul prealabil al terților (furnizorilor).

Evidența acreditivelor în lei și în devize deschise la bănci pentru efectuarea de plăți unui terți, precum și a mișcarii acestora ca urmare a plăților efectuate și încetării valabilității sau folosirii se ține cu ajutorul contului 541 “Acreditive”.

Contul 541 “Acreditive” este un cont cu funcție contabilă de activ, care se debitează cu sumele platite la bancă la dispoziția terților , precum și cu diferențe favorabile de curs valutar, aferente existentului în conturile de acreditive deschise în devize; și se creditează cu sumele plătite terților, sau virate în contul de disponibilități bănești ca urmare a încetării valabilității plății (folosirii acreditivului), precum și cu diferențele nefavorabile de curs valutar aferente existentului în conturile de acreditive deschise în devize. Soldul debitor reflectă acreditivele deschise la bănci și neutilizate.

Contul 541 “Acreditive” se desfasoară pe conturi sintetice de gradul II: contul 5411 “Acreditive în lei” și contul 5412 “Acreditive în valuta”.

Viramentele interne arată viramentele de disponibilități dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie. Aceste operațiuni sunt înregistrate în contabilitate cu ajutorul contului 581“Viramente interne”. Acest cont de tranzit este folosit pentru contabilizarea practică a operațiilor economice, la sfârșitul cărora el trebuie soldat. Contul are functie contabila de activ, care se debitează cu sumele virate dintr-un cont de trezorerie în alt cont de trezorerie, în momentul dispunerii efectuării viramentului; și se creditează cu sumele intrate într-un cont de trezorerie din alt cont de trezorerie, în momentul confirmării efectuării operațiunii de virament. Contul nu prezintă sold.

Dacă, din cauza decalajului între datele de înregistrare, confirmarea viramentului apare după închiderea exercițiului, astfel nefiind posibilă soldarea contului 581 “Viramente interne”, pentru bilanț, soldul acestui cont este menținut în contul de disponibil bancar.

1.5.4.Contabilitatea avansurilor de trezorerie:

Avansurile de trezorerie sunt sume încredințate de întreprindere administratorilor sau altor persoane împuternicite, în vederea efectuării unor plăți în favoarea acesteia și justificării avansului acordat.

Evidența acestor operațiuni se ține în contabilitate cu ajutorul contului 542 “Avansuri de trezorerie”, cont de activ, care se debitează cu sumele acordate, în numerar sau în conturi la bănci, ca avansuri de trezorerie; și se credietază cu sumele justificate (plățile efectuate din avansurile de trezorerie). Soldul debitor al contului reprezintă sumele avansate și nejustificate încă.

1.5.5.Contabilitatea altor valori de trezorerie:

În casieria întreprinderii, alături de disponibilitățile bănești în lei și în devize, sunt păstrate și gestionate și alte valori. În această categorie sunt incluse timbrele fiscale și poștale, tichete și bilete de călătorie, bilete de tratament și odihnă și alte valori. Evidența acestor valori, precum și a mișcării lor, se ține cu ajutorul contului 532 “Alte valori”, dezvoltat pe patru subconturi corespunzătoare fiecărui fel de valori.

Din punct de vedere al conținutului economic este un cont de mijloace bănești,cont de activ, care se debitează cu prețul de cumpărare a valorilor achiziționate sau la intrarea acestor valori în patrimoniu, și se creditează cu valoarea ieșirilor din casierie (prin folosire, vânzare sau alte modalități). Soldul debitor reprezintă alte valori existente în casieria întreprinderii.

1.5.6.Contabilitatea operațiunilor economice privind provizioanele pentru deprecierea conturilor de trezorerie:

Provizionul reprezintă rezerve constituite în exercițiul curent pentru eventualele deprecieri, ce ar putea apare în cazul conturilor de trezorerie.

Provizioanele pentru deprecierea conturilor de trezorerie, potrivit Regulamentului privind aplicarea Legii contabilității, se prezintă numai pentru titlurile de plasamente.

Se utilizează contul 590 “Ajustari pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie”, care este un cont cu funcție contabilă de pasiv. Se creditează cu sumele aferente deprecierii titlurilor de plasament la finele exercițiului financiar, prin includerea în cheltuieli (debitarea contului 6863 “Cheltuieli financiare privind provizioane pentru depreciere” ) și se debitează cu sumele privind reluarea provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de plasament, când acestea devin fără obiect, prin includerea lor în venituri (creditarea contului 7863 “Venituri din provizioane pentru deprecieri”. Soldul creditor arată provizioanele constituite pentru titlurile de plasament existente în portofoliul de gestiune al întreprinderii.