Conceperea Unei Strategii de Promovare Turistica a Bisericilor de Lemn din Tara Beiusului

Cuprins

Introducere

Pornind de la etimologia termenului de turism (tour fr.= călătorie, mișcare, plimbare, drumeție) putem spune că această noțiune, privită ca un fenomen social-economic se referă la un cumul de activități pe care le desfășoară o persoană în timpul liber. Turismul implică călătorii în afara localității de reședință, cu scopul vizitării unor obiective turistice, a unor locuri, muzee sau monumente, practicării sporturilor sau pentru distracție, dar și în scop curativ, în cazul curelor de odihnă și tratament. Totodată, turismul este acea industrie ce oferă o gamă largă de servicii, a cărei datorie este cea de a satisface nevoile consumatorilor, de a asigura bunul mers al întregii activități și de a proteja și valorifica resursele turistice aferente unei țări, ținând seama de nevoia de conservare și protejare a mediului înconjurător.

În zilele noastre numărul persoanelor care practică cel puțin o activitate turistică pe an a crescut considerabil, stresul cotidian și nevoia de relaxare determinând populația să opteze pentru un sejur turistic. România dispune de un mare potențial turistic susținut de marea varietate a peisajelor (montane, de deltă, de litoral), a resurselor turistice antropice (monumente, clădiri, muzee, biserici și mănăstiri, elemente de etnografie) și naturale (izvoare termale și minerale). O importanță majoră pentru dezvoltarea turismului în România o au și condițiile climatice, prielnice desfășurării unei activități turistice în fiecare anotimp (vara – turism litoral; iarna – turism montan, sporturi de iarnă; primăvara și toamna – turism de recreere, curativ).

Cu toate acestea România nu se situează în topul destinațiilor turistice. Faptul că mare parte a obiectivelor turistice nu sunt promovate la maxim, altele fiind chiar necunoscute aduce cu sine un număr mai mic de turiști comparativ cu țările occidentale. Raportul calitate – preț lasă de dorit în marea majoritate a destinațiilor promovate în România, lucru ce determină populația spre practicarea unui turism extern. Pe baza celor afirmate putem constata că țara noastră are potențial turistic, însă lipsa investițiilor în descoperirea și promovarea unor noi obiective o clasează în rândul destinațiilor alese și de foarte puțini turiști străini.

De aceea, în lucrarea de față am ales să tratez o componentă de valoare a tezaurului românesc, a cărei potențial turistic nu este promovat: biserica de lemn. Ansamblul bisericilor de lemn din România a ajuns la 1440 de exponate, 650 dintre ele fiind doar în Transilvania, iar 300 în Moldova. Cele mai cunoscute din punct de vedere turistic sunt cele 8 biserici de lemn din Maramureș ce fac parte, începând cu anul 1999 din Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO și câteva din bisericile de lemn din Sălaj, acesta fiind considerat ,,județul bisericilor de lemn”, însă, în rândurile ce urmează am tratat o altă parte a României, o zonă pitorească marcată de tradiții, cu puternice influențe folclorice: Țara Beiușului unde numărul bisericilor de lemn și valoarea lor arhitectonică te impresionează.

Strânsa legătură cu arealul Țării Beiușului m-a determinat să tratez în această lucrare unele din cele mai reprezentative obiective turistice ale zonei. Bisericile de lemn din Țara Beiușului sunt adevărate comori ale arhitecturii românești și mărturii străvechi ale credinței ortodoxe. Ajuns în fața lor nu știi ce să admiri mai întâi: spiritul de migală și de răbdare al meșterilor țărani, modul ingenios în care au îmbinat anumite legi arhitecturale, ,,frumusețea artistică a întregului lăcaș și a părților singuratice, claritatea liniilor, soliditatea clădirii, desenul îngrijit, schimbul de lumină și umbră, contopirea armonică cu împrejurimea, puterea și grația întregului (Ch. Steinbrucher)”.(Godea I., 1978).

Datorită marii puteri atractive a bisericilor de lemn din Țara Beiușului lucrarea de față își propune să scoată în evidență caracteristicile importante ale acestor lăcașuri de cult ortodox, să analizeze posibilitatea ca aceste obiective să fie promovate la nivel regional, național și chiar internațional, să studieze circulația turistică din Țara Beiușului și să propună câteva strategii de promovarea turistică a arealului și implicit a bisericilor de lemn.

Capitolul I. Țara Beiușului – prezentare generală

I.1 Așezare geografică

Țara Beiușului este situată în partea de nord-vest a României, pe teritoriul județului Bihor. În cadrul județului aceasta ocupă o poziție sud-estică și este drenată de cursul râului Crișul Negru, iar suprafața sa este de aproape 1.900 km2 (25% din suprafața județului și 0,8% din cea a României). Din punct de vedere administrativ pe teritoriul Țării Beiușului se întâlnesc patru orașe: Beiuș, Ștei, Vașcău, Nucet și 126 de sate grupate în 23 de comune: Sâmbăta, Răbăgani, Pomezeu, Roșia, Căbești, Remetea, Pocola, Uileacu de Beiuș, Șoimi, Finiș, Curățele, Budureasa, Drăgănești, Tărcaia, Lazuri de Beiuș, Buntești, Rieni, Pietroasa, Câmpani, Lunca, Nucet, Cărpinet și Criștioru de Jos.

Fig.1 Așezarea geografică a Țării Beiușului în România

Limitele geografice ale Țării Beiușului sunt neclare deoarece vorbim mai mult despre o zonă etnografică, marcată de tradiții și obiceiuri proprii, ale cărei granițe sunt greu de stabilit. Din această cauză în lucrarea de față ne referim la Țara Beiușului ca fiind spațiul ocupat de cele 23 de comune, unele dintre ele fiind doar parțial componente: comunele Budureasa și Pietroasa până la contactul cu Munții Bihorului, iar cele din partea de SV până la limita Munților Codru – Moma.

Fig.2 Poziția geografică a Țării Beiușului în cadrul județului Bihor

I.2 Caractere geografice ale Țării Beiușului

I.2.1 Evoluția paleogeografică a Țării Beiușului

Zona geografică a Beiușului a avut o geneză comună, diferențiată pe parcursul erelor geologice. Cu toate acestea, munții au suferit anumite evenimente geologice, iar depresiunea și-a urmat calea sa diferită de cea a munților, dar solidară cu aceștia în general. Până la un moment dat, între munții limitrofi depresiunii Beiușului exista o continuitate peste actuala depresiune, continuitate care mai târziu s-a întrerupt formând unitatea depresionară din prezent. Acea continuitate se află astăzi sub depresiunea Beiușului, la adâncimi de aproximativ 200 – 300 m, dar apare și la suprafață în unele locuri așa cum este Măgura Răbăganilor cu o înălțime de 396 m.

Munții din zona Beiuș sunt cristalino – mezozoici, având la bază șisturi cristaline peste care sunt dispuse roci sedimentare permo – mezozoice formate din gresii, conglomerate și roci carbonatice (calcare și dolomite). Totodată, putem spune că munții din jurul Țării Beiușului sunt mai complecși decât munții cristalino – mezozoici din Carpații Orientali sau Meridionali deoarece aici apar și roci vulcanice (Munții Vlădeasa). Șisturile cristaline sunt străbătute de granitoide prehercinice, depuse în urmă cu circa 325 milioane de ani.

Odată depuse depozitele precambriene urmează formațiunile permiene (acum 250 milioane de ani) de molasă, adică depuse în mare puțin adâncă, consecință a orogenezei hercinice. Stratele permiene sunt formate din gresii și conglomerate cuarțitice și șisturi argiloase și sunt dispuse din jur – împrejurul depresiunii Beiuș (Cetatea Finiș, din localitatea omonimă este construită din roci de vârstă premiană).

Zona a fost afectată și de cea de-a treia eră geologică, Mezozoicul, prin toate cele trei perioade ale sale: Triasic, Jurasic și Cretacic. Triasicul apare în munții limitrofi, dar și în depresiune, la adâncimi de sub 300 m, dar și la suprafață în Măgura Răbăganilor. Triasicul zonei este este în general detritic, de uscat (conglomerate, gresii), dar și carbonatic (dolomite și calcare). Triasicul carbonatic este prezent în platourile carstice Padiș, Vașcău (inclusiv în jurul Izbucului de la Călugări) și Dumbrăvița. În Jurasic s-au format cele mai reprezentative forme de relief carstic din regiune: la Padiș, Munții Pădurea Craiului, Munții Codru – Moma etc. Din punct de vedere petrografic, Cretacicul este cel mai diversificat: apar calcare, marne, conglomerate și gresii. La mijlocul său au avut loc mari schimbări tectonice ce au împins pachetele de roci mai vechi peste cele mai noi pe distanțe mari. Acest fapt a dus la apariția așa-numitelor ,,ferestre tectonice” unde, stratele mai vechi se află la suprafață, iar cu cât mergem mai jos, stratele sunt mai tinere, în loc să fie invers. Astfel de situații se întâlnesc pe Valea Sighiștelului și pe Valea Fizișului. Tot în Cretacic s-a produs un fenomen magmato – vulcanic, mai ales în Munții Vlădeasa unde s-au depus roci ca: andezite, dacite, riolite și piroclastite. Depozitele vulcanice au avut ca și efect și producerea unui metamorfism de contact, transformând rocile din fundament în alte roci, ca de exemplu, marmurele formate din calcare de la Chișcău, Băița, Cresuia și Cărpinet.

În Neozoic au avut loc numeroase prefaceri geologice în zona Beiușului, cu o importanță deosebită. În această perioadă, mai exact în urmă cu aproximativ 35 – 30 milioane de ani a început schițarea bazinului tectonic al Beiușului, care după aproximativ 20 de ani a început să se scufunde, fiind invadat de apele marine. După o serie de transgresiuni, în urmă cu circa 4 milioane de ani, în dacian, Depresiunea Beiuș a devenit definitiv zonă de uscat și a început grefarea formelor de relief de către apele râurilor ce urmăreau marea în retragere.

De acum 1,8 milioane de ani în urmă și până în prezent, formațiunile cuaternare sunt bine reprezentate în depresiune prin aluviuni, nisipuri și pietrișuri și mai restrânse în munți.

În concluzie, zona Țării Beiușului a început să fie conturată în perioada miocenului mediu, suferind, spre finalul acestuia o invazie a apelor marine, urmată de înălțarea munților și retragerea apelor marine. După invazia apelor marine din ponțian, retragerea treptată și definitivă a dus la formarea și menținerea până în prezent a Depresiunii Beiușului ca o zonă de uscat. (Degău, I., Brânda, N., (coord.), 2008)

I.2.2 Relieful

Așa cum am precizat mai sus, regiunea depresionară a Beiușului a avut o geneză și o evoluție paleogeografică legată de zonele înconjurătoare, de Munții Apuseni și de Câmpia de Vest.

Dintre formele de relief, reprezentative pentru Țara Beiușului sunt dealurile. Acestea au fost modelate de râuri în sedimentele marine depuse de fostele mări și au o structură piemontană. Înălțimea acestora variază, astfel că, la contactul cu munții acestea ating 500 – 600 m, iar spre centrul depresiunii coboară până la 250 – 300 m, închizând în ele mici depresiuni, unele fiind chiar ocupate de așezări umane, ca de exemplu Fiziș, Tărcăița și Pomezeu. Se observă că dealurile sunt mai extinse în partea de est, la baza Munților Bihor – Vlădeasa și Pădurea Craiului și mai slab extinse la baza Munților Codru – Moma, datorită puterii de curgere mai mare a râurilor din partea de est. Sub nivelul dealurilor se întind luncile râurilor, intens exploatate în agricultură și umanizare. Dintre acestea, cea mai importantă este Lunca Crișului Negru. Alte lunci sunt: ale Crișului Băița, Crișului Pietros, Nimăieștiului, Holodului, Topei etc.

O altă categorie de forme de relief întâlnită în Țara Beiușului sunt defileele, sectoarele de îngustări, de chei ce au fost create de râuri la contactul cu rocile dure. Cel mai bun exemplu în acest caz îl constituie Defileul Crișului Negru, dezvoltat în partea de nord a Munților Codru – Moma și care s-a format în urma unor îndelungate tatonări ale râului asupra unității montane. Acesta se desfășoară între localitățile Șuncuiuș de Beiuș la est și Șoimi, în partea de vest, iar lungimea lui este de aproximativ 18 km. Defileul Crișului Negru impresionează prin strânsa legătură ce există între elementele cadrului natural, în special ale reliefului (abrupturi și piscuri calcaroase), ale hidrografiei și ale vegetației. Dintre cheile formate de Crișul Negru în Țara Beiușului amintim Cheile Tărcăiței, cele ale Fizie ale Fizișului și Cheile Holodului, formate prin procese de epigeneză, determinate de adâncirea inițială a râului.

În general, litologia depresiunii cuprinde nisip, pietrișuri, gresii și conglomerate, iar în unele locuri argile, marne și chiar calcare. Prin cimentare naturală, nisipurile dau naștere gresiilor, iar pietrișurile, prin același proces, dau naștere conglomeratelor.

Din punct de vedere morfometric și morfografic, studiile de specialitate au stabilit existența în apropierea municipiului Beiuș a șapte nivele de terase mai puternic dezvoltate pe dreapta Crișului Negru. Aceste terase apar ca suprafețe plane cu largi posibilități de utilizare în agricultură.

Dincolo de acest sistem de terase, de o parte și de alta a Crișului Negru se extind Dealurile piemontane ale Bihorului pe dreapta și Dealurile piemontane ale Codrului pe stânga. Acestea au altitudini cuprinse între 240 – 250 m și sunt fragmentate de văi largi cu bazinete depresionare care le separă într-o serie de culmi extinse: Dealurile Beiușele, Dealurile Delanilor, Dealurile Buduresei, Dealurile Codrului. (Degău, I., Brânda, N., (coord.), 2008)

I.2.3 Aspecte climatice

Întreaga zonă a Beiușului are un climat temperat – continental, bineînțeles cu anumite diferențieri între depresiune și munte. Depresiunea se află sub influența maselor de aer vestice, umede și calde ce vin dinspre Oceanul Atlantic, dar pe timpul iernii, aici își fac simțită prezența și mase de aer umede dinspre Oceanul Arctic și Marea Baltică, iar vara masele de aer mai calde dinspre Africa și Marea Mediterană.

Prin intermediul brizelor montane de vale și de culme, între depresiune și munte există un schimb de aer ce acționează ziua dinspre vale spre culme, iar noaptea dinspre culme spre vale.

Valorile termice anuale din Țara Beiușului sunt de aproximativ 10°C și scad treptat până la contactul cu munții. La Beiuș temperatura medie multianuală este de 10,5°C, luna ianuarie fiind caracterizată de o valoare de 1,5°C, iar luna cea mai caldă, iulie, prin valoarea de 21,2°C.

În depresiune sunt prezente inversiunile termice, masele de aer cantonându-se pe fundul depresiunii, iar aerul cald urcă la latitudini mai mari pe versanții și culmile munților. Inversiunile sunt frecvente pe timpul iernii, fapt pentru care Depresiunea Beiușului este considerată ca fiind reumatogenă, stare ce afectează populația din zonă.

Valoarea medie a precipitațiilor în depresiune este de 650 – 700 mm/an cu: 690 mm/an la Beiuș, 662 mm/an la Ștei și 686,1 mm/an la Holod. Valorile cele mai ridicate se înregistrează în lunile mai și iunie, iar cele mai scăzute în luna februarie. Precipitațiile sub formă solidă cad pe timpul iernii, ninsorile fiind determinate de masele de aer nordice.

Vânturile predominante în Țara Beiușului sunt cele de vest, care vin dinspre Oceanul Atlantic. Aceste mase de aer sunt umede și aduc precipitații lichide. Munții sunt afectați de aceste mase de aer, în schimb, depresiunea este ferită parțial de ele, având în față Munții Codru – Moma. Masele de aer, odată pătrunse peste aceștia face ca ele să își piardă o parte din umezeală, ajungând în depresiune mai uscate (1200 mm/an în munți, 700 mm/an în depresiune).

Alte mase de aer întâlnite în Țara Beiușului sunt cele sudice, ce se formează atunci când masele de aer vestice întâlnesc culmea principală a Munților Codru – Moma, orientată nord – sud și vor să își continue direcția spre est, dar întâlnesc în calea lor bariera muntoasă a Munților Biharia. Astfel, ele pătrund în depresiune ca vânturi sudice, influențând partea sudică a depresiunii până la Sudrigiu. Aceste mase de aer sudice sunt prezente în tot cursul anului, determinând încălziri ale vremii, cu zile caniculare vara și ierni blânde iarna.

Zona Beiușului se află și sub influența maselor de aer nordice, mai ales în perioada anotimpului rece. Efectele acestora se concretizează în precipitații solid – lichide (lapoviță și ninsoare) în sezonul rece și în ploi ”mocănești” datorate coborârii intense a temperaturilor pe timpul verii. (Degău, I., Brânda, N., (coord.), 2008)

I.2.4 Hidrografia

Principalul râu care străbate Țara Beiușului este Crișul Negru, fapt ce a dus la numirea acestei zone și Depresiunea Crișului Negru. Lungimea acestuia este de 144 km și își are izvorul sub Vârful Cucurbăta Mare, la o altitudine de 1460 m. Acesta curge până la Ștei sub denumirea de Crișu Băiței, iar de la Ștei în aval se numește Crișul Negru. Aproape de Beiuș, râul intră în Defileul Crișului Negru între localitățile Șuncuiuș de Beiuș și Șoimi, sector de defileu creat prin epigeneză și antecedență. Suprafața bazinului hidrografic al Crișului Negru ajunge la valoarea de 4476 km2.

Crișul Negru are numeroși afluenți, iar dintre aceștia cei mai importanți sunt: dinspre Munții Bihor – Vlădeasa și Pădurea Craiului amintim Crișu Băița, Crișul Pietros, Nimăiești, Valea Roșia, Valea Holodului unită cu Valea Topei și care au confluență cu Crișul Negru la Holod – Ginta. Dinspre Munții Codru – Moma sosesc Valea Briheni, Crișu Văratec, afluent al Văii Briheni, Valea Țârcâitei, Valea Finișului, Valea Uileacuului, Valea Ormanului etc. Majoritatea acestor râuri creează, înainte de a ajunge în Crișul Negru, sectoare de chei și defilee deosebit de atractive.

În localitatea Delani (administrată de municipiul Beiuș) se află două lacuri de baraj antropic folosite pentru alimentarea cu apă a animalelor duse la pășunat. Pe teritoriul Depresiunii Beiuș se întâlnesc izvoare de apă termală, la peste 2500 m adâncime. Apa geotermală este cantonată în dolomite, calcare dolomitice fisurate aparținând pânzei de Finiș și este bicarbonato – sulfato – sodică, fiind ușor radioactivă și având o temperatură de 88° la adâncimea de 2460 m. Aceasta se folosește în Beiuș la încălzirea locuințelor și la alimentarea cu apă a ștrandului. (Degău, I., Brânda, N., (coord.), 2008)

I.2.5 Biopedogeografia

Biopedogeografia este variată și bogată, cu diferențieri semnificative între zona de depresiune și cea de deal.

Vegetația naturală a fost înlocuită în cea mai mare parte de cea agricolă, dar pe alocuri se pot observa și elemente ale acesteia. Astfel, în lunci, pe lângă vegetația măruntă caracteristică apar arbuști: răchita (Salix fragilis) și arbori: sălcii (Salix), arini (Alninus). Ca ierburi naturale, cele mai întâlnite sunt: rogoz (Carex acutiformis), laptele câinelui (Euphorbia cyparissis), piciorul cocoșului (Ranunculus repens), trifoi (Trifolium), sunătoare (Hypericum perforatum), coada șoricelului (Achillea millefolium), păpădie (Taraxacum officinale) etc. La deal caracteristice sunt pajiștile (pășunile și fânețele), dar și pădurile de gorun (Quercus petraea) sau de fag (Fagus sylvatica).

Fauna din zona Beiușului cuprinde: mierla (Turdus merula), ciocănitoarea (Picuș), rândunica (Hirundinidae), gaița (Garrulus glandarius), pupăza (Upupa epops), uliul (Accipiter), porumbelul sălbatic (Columbia oenas), fazanul (Phasianus colchicus), cioară (Corvus frugilegus), cucul (Cuculus canorus), șarpele de casă (Natrix natrix), șarpele de pădure (Elaphe longissima), iepurele (Lepus), veverița (Sciurus vulgaris), iar ca pești: scobar (Chondrostoma nasus), țipar (Anguilla anguilla), știucă (Esox lucius), biban (Perca fluviatilis) și caras (Carassius auratus gibelio) în lacurile de la Delani.

Pedologic, Țara Beiușului este alcătuită din argiluvisoluri și cambisoluri: soluri brune luvice, luvisol de albie, aluvionare, ca tipuri zonale și de luncă, ca tipuri azonale cu fertilitate mijlocie și mică.

Solurile zonale s-au format în condițiile unui climat umed, cu păduri de foioase. Conținutul de humus este redus în orizontul superior (5 – 10 %), iar aciditatea solului are valori cuprinse între 5,5 – 6. Solurile aluvionare apar în zona teraselor, mai precis în t2 și t4, caracterizându-se prin îndepărtarea fracțiunii argiloase din orizonturile superioare ale profilului. Este un sol favorabil culturilor hidrofile, localizându-se în partea centrală și nordică a regiunii.

Din categoria solurilor azonale, apar solurile hidromorfe reprezentate de solurile de luncă și solurile aluviale sub formă de fâșii paralele cu albiile celor două râuri: Crișul Negru și Valea Nimăiești. Fiind mai fertile decât cele zonale, aceste soluri sunt utilizate pentru legumicultură și mai nou pentru plantații de căpșuni. (Degău, I., Brânda, N., (coord.), 2008)

I.2.6 Resursele naturale

Spre deosebire de zonele învecinate cu Munții Apuseni, în Țara Beiușului sunt cunoscute puține bogății ale subsolului. Din subsolul Dealului Cerhat și Mizieș se exploata în trecut argilă pentru fabricarea cărămizilor. Astăzi, din văile Nimăiești și albia Crișului Negru se exploatează nisipurile și pietrișurile folosite în construcții (Cariera de piatră de la Urviș).

I.2.7 Aspecte social – economice

Zona pe care o cunoaștem sub numele de Țara Beiușului a jucat un rol important în dezvoltarea istorică a spațiului crișean și cel transilvănean. Pe parcursul tuturor epocilor preistorice, cadrul geografic a imprimat elemente specifice în evoluția comunităților umane ce au condiționat crearea habitatului uman. Prin termenul generic de Țara Beiușului se înțelege Depresiunea Beiușului alături de zona depresionară din jurul Vașcăului.

Concluzionând, toate elementele fizico – geografice ce sunt prezente în zona Beiușului au constituit argumente solide în stabilirea comunităților umane în acest spațiu, legătura dintre om – comunitate – relief – climă – vegetație – faună fiind foarte puternică.

În ceea ce privește aspectele social – economice ale Țării Beiușului precizăm că în cadrul depresiunii se găsesc patru orașe: Beiuș, Ștei, Vașcău, Nucet și 23 de comune, dintre care cele mai importante sunt: Pocola, Remetea, Tărcaia, Finiș, Pietroasa, Budureasa și Rieni.

Populația totală a arealului este estimată la aproximativ 125.000 de locuitori, majoritatea acestora fiind concentrați în partea centrală a depresiunii și mai puțin în zonele marginale. Din punct de vedere etnic, predomină românii, dar sunt prezenți și maghiarii în satele din jurul Municipiului Beiuș (Uileacu de Beiuș, Tărcaia, Remetea, Finiș). Totodată, la marginea unor localității apare populația de etnie rromă: Răbăgani, Uileacu de Beiuș.

Activitatea predominantă a locuitorilor din Țara Beiușului este agricultura, urmată de industrie și meșteșugărit. Oamenii cultivă în general cereale, ce constituie pentru unii materia primă pentru hrană (faină, mălai), dar și pentru creșterea animalelor. Ca și activități industriale, reprezentative pentru zona Beiușului sunt cele de la Fabrica de băuturi răcoritoare ”European Drinks” din Rieni și cea de băuturi spirtoase din Sudrigiu, Uzina mecanică ”Hiperion” din Ștei și Fabrica de marmură de la Vașcău. Aceste înteprinderi constituie locul de muncă a multor persoane din această zonă, la acestea adăugându-se și fabricile private ce activează în principal în orașul Beiuș.

Țara Beiușului este recunoscută pentru meșteșugurile deosebite, păstrate doar pe alocuri: cărbunăritul, prelucrarea fierului, exploatarea și prelucrarea lemnului, a pietrei și a marmurii, țesutul, olăritul etc.

Importantă pentru Țara Beiușului este și activitatea turistică. Această regiune dispune de bogate resurse naturale, dar și antropice. Pe lângă marele potențial turistic dat de prezența munților, a stațiunilor limitrofe Stâna de Vale și Padiș, zona Beiușului se impune și prin obiectivele turistice de natură antropică. Dintre acestea cele mai importante sunt bisericile de lemn, răspândite în toată regiunea și resursele turistice de factură etnografică.

I.3 Resursele turistice din Țara Beiușului

Străbătând Țara Beiușului de la un capăt la altul descoperi o multitudine de resurse turistice caracteristice zonei și nu numai. Se poate spune că Țara Beiușului și împrejurimile sale constituie arealul cu cele mai multe resurse turistice din județul Bihor, atât naturale, cât și antropice, dar acestea nu se bucură de o valorificare corespunzătoare, pierzându-se astfel interesul turiștilor pentru această zonă.

Fiind situată între arealele montane Pădurea Craiului, Bihor – Vlădeasa și Codru – Moma, zona se bucură de un adevărat complex carstic, de doline, avene și peșteri, de ghețari și canioane sălbatice ce atrag prin ineditul lor.

Cele mai importante resurse turistice naturale modelate în relieful carstic pentru regiunea din care face parte și Țara Beiușului sunt peșterile. În acest areal întâlnim binecunoscuta Peșteră a Urșilor din localitatea Chișcău, comuna Pietroasa. Aceasta atrage prin deosebitele formațiuni carstice de stalactite și stalagmite și mai ales prin fosilele ursului de cavernă (Ursus Spelaeus), dispărut de peste 15 000 de ani. Peștera Meziad din comună Remetea este una dintre cele mai lungi peșteri din România, fiind declarată monument al naturii. Peștera Cetățile Ponorului, situată în platoul carstic Padiș este considerată a fi Everestul speologiei române datorită celei mai înalte intrări din România (circa 70 m). Alte peșteri ce stârnesc curiozitatea turiștilor în arealul studiat sunt: Peștera lui Micula, Peștera Drăcoaia, Peștera Ciur – Izbuc, Peștera Ciur – Ponor, Peștera Măgura, la care se adaugă și Peștera Ghețarul Focul Viu, cunoscută pentru imensul ghețar pe care îl adăpostește în interiorul său cu un volum de aproximativ 25 000 m3, al treilea bloc de gheață fosilă din România după Ghețarul de la Scărișoara și Avenul Borțig, ultimul situat tot pe teritoriul Țării Beiușului.

Dintre văi, impresionante sunt Valea Sighiștelului, Valea Galbenei și Valea Boga ce au sculptat canioane sălbatice în zonă, deosebit de atractive, dar greu de traversat. Cheile Galbenei și Cheile Someșului Cald, părți componente ale Parcului Natural Apuseni, sunt mărginite de pereți verticali și pante abrupte, cu numeroase cascade.

Ca și stațiuni turistice dezvoltate pe suportul reliefului amintim Stâna de Vale și Padiș, prima situată în Munții Vlădeasa, iar cea de-a doua în nordul Munților Bihor.

Stâna de Vale este o stațiune turistică permanentă, de interes local, amplasată în cadrul comunei Budureasa, la o altitudine de 1102 m. Stațiunea oferă condiții prielnice pentru schi, întrucât stratul de zăpadă persistă o perioadă mai îndelungată iar ca și obiectivele turistice amintim Cascada Iadolina și Izvorul Minunilor.

Zona turistică Padiș se află la o altitudine medie de 1 200 m și se prezintă sub forma unui platou a cărui relief cu ponoare, avene, abrupturi stâncoase, peșteri, măguri, chei și poiene atrage o mulțime de turiști. Obiectivele turistice cele mai importante din Platoul Padiș sunt Cetățile Ponorului, unul dintre cele mai mari complexe carstice din România, formațiunile carstice Lumea Pierdută, Groapa Ruginoasă și cheile mai sus amintite.

Pe lângă peisajele deosebite date de resursele naturale, care, e drept, nu se găsesc tocmai în Țara Beiușului, ci la periferia acesteia, arealul studiat dispune și de numeroase resurse antropice, îndeosebi de factură religioasă și etnografică. În aria geografică a zonei etnografice Beiuș există numeroase biserici de lemn, adevărate nestemate ale creației populare românești. Numărul monumentelor construite din materiale solide este mult mai mic decât al celor din lemn. Raportul în favoarea celor din lemn a fost și mai mare în trecut, ca urmare a vitregiei unor secole de dominare străină care nu îngăduia românilor să-și ridice construcții durabile. (Godea Ioan, 1981)

Resursele etnografice date de portul popular, pe alocuri păstrat, tradițiile de nuntă, botez, înmormântare, precum și cele specifice unor sărbători, activitățile tradiționale, obiceiurile, muzica beiușenilor au stat practic la baza denumirii acestui areal geografic ca și Țara Beiușului.

Fig.3 Costume populare tradiționale din Țara Beiușului

(sursa: http://worldcities.bloguez.com/worldcities/938944/Beius)

Costumul popular definește cel mai bine specificul etnic. Dacă aruncăm o privire mai atentă asupra costumului vom găsi dovezi ale continuității neîntrerupte ale vieții pe aceste meleaguri. Sunt cunoscute de multă vreme asemănările dintre elementele portului popular beiușean și cele ale costumului traco-dacic. De exemplu, gluga pe care o poartă bărbații este o piesă de port extrem de veche în spațiul carpato-danubian. Costumul a fost într-o continuă evoluție, pe fondul structural ancestral grefându-se mereu alte și alte elemente, îmbogățind gama ornamentală, paleta cromatică a motivelor și a materialelor de confecție.

Elementele specifice costumului bărbătesc sunt: opincile, obielele de lână, cioarecii de postav alb (în locul lor, vara se purtau gacii largi ,,de șapte lați”), șerparul (sau ,,brâul”), prevăzut cu buzunar pentru bani, cămașa, cojocul, bitușa, sumanul, căciula neagră sau alba, pălăria de paie sau de postav. Cizmele de piele, lungi până la genunchi se purtau numai în zilele de sărbătoare.

Costumul femeiesc se compune din: opinci, obiele, poale albe, zadie de cânepă, bumbac sau lână, brâu, cămașă, cojoc, suman și batic, iar la sărbători femeile se împodobeau cu mărgele de scoici și cununi de flori pe cap. Așadar, putem spune că, în Țara Beiușului, costumul popular îmbracă valențe diferite, el fiind o reflectare a statutului social al purtătorului. (Godea I., 1981)

De la un an la altul, costumul popular se vede tot mai rar în satele beiușene. Azi, mare parte a costumelor populare din Țara Beiușului se mai găsesc doar în lăzile de zestre ale gospodinelor sau în muzeele de la Beiuș, Oradea, Cluj Napoca sau București. Lipsa din gospodăria țărănească a unor materii prime de odinioară, reducerea cultivării cânepii, creșterea nivelului de trai al unei populații absorbită tot mai mult în activități de tip industrial au determinat schimbări în vestimentația oamenilor, care găsesc tot ceea ce le trebuie la magazinele cooperației de consum.

Folclorul din zona Țării Beiușului se identifică cu cel bihorean. Putem spune că din acest areal au fost culese mii de producții muzicale, ceea ce face să putem deslușii ceea ce este vechi de ceea ce este nou în folclorul muzical al zonei. Sunt multe exemple de folclor autentic păstrat până azi în satele de pe Crișul Negru. Oamenii acestor sate, mai ales bărbații, le păstrează încă așa cum le-au învățat de la străbunii lor. Cel mai bine conservat obicei a fost ,,hora satului” din localitatea Pietroasa. Nicăieri în tot Bihorul nu se vedeau într-o duminică atâtea costume populare ca și aici. Totodată, în multe sate obiceiurile legate de ciclurile vieții, naștere, căsătorie, înmormântare sau cele de Anul Nou se păstrează în forma lor nealterată.

Dintre manifestările etnografic-folclorice cel mai bine conservate în Țara Beiușului sunt târgurile. De precizat este faptul că un târg nu este sinonim cu o piață, el însemnând mult mai mult. Cel mai bine păstrat astfel de obicei este ,,târgul de la Binș”, ținut în fiecare joi de prin secolele XVI-XVII și până în zilele noastre. Gospodarii satelor din Țara Beiușului așteaptă cu nerăbdare ziua de joi să coboare cu căruța în târg pentru a vinde sau cumpăra ceva, pentru a târgui ceva sau doar pentru a schimba impresii despre lumea în care trăiesc. Pe vremuri târgul de la Beiuș era locul în care fetele tinere se întâlneau cu pețitori de prin toate satele, multe dintre ele ajungând să se căsătorească cu băieți din satele învecinate.

Capitolul II. Bisericile de lemn și rolul lor în activitatea turistică

II.1 Scurt istoric al bisericilor de lemn din România

Este greu de spus cu exactitate când au apărut bisericile de lemn în România, acest lucru datorându-se în mare parte lipsei inscripțiilor, dar și a documentelor referitoare la aceste lăcașuri de cult. În urma unor numeroase cercetări științifice efectuate de istorici și etnografi s-a constatat că majoritatea bisericilor de lemn din România datează începând cu secolul al XVII-lea. Cu toate acestea, în România există biserici de lemn și din secolul al XV-lea, cel mai bun exemplu în acest sens fiind Biserica de lemn de la Putna, județul Suceava, a cărei construcție a început în anul 1401, urmând ca în secolele XVIII și XIX acesteia să i se mai adauge două prelungiri spre apus. Putem spune că, numărul bisericilor de lemn din România construite în secolul XVII este destul de mare, dar dominante sunt bisericile de lemn ce datează din secolele XVIII și XIX, perioadă după care tradiția construirii bisericilor de lemn s-a stins în spațiul românesc, mai ales în Banat și în Maramureș.

Motivul construirii bisericilor de lemn în România este mult mai clar decât vechimea lor. Odată cu stabilirea ungurilor în interiorul arcului carpatic de la sfârșitul secolului IX, procesul de maghiarizare a început, astfel că, românii și religia lor ortodoxă au ajuns să fie simpli toleranți în propria lor țară. În Transilvania, în perioada 1437-1438 a avut loc ,,Răscoala de la Bobâlna”, ce a avut ca și scop excluderea românilor din viața publică. Această răscoală a fost urmată de un pact oarecum diabolic ce unea cele patru religii de stat: luterană, unitariană, reformată și romano-catolică, religia ortodoxă ajungând inferioară, chiar dacă domina în rândul românilor.

Aceste manifestări ale maghiarilor au avut urmări asupra construirii lăcașurilor de cult ortodoxe în Transilvania, fiindu-le interzis românilor să-și zidească biserici. De aceea, dar și datorită costurilor mai mici, românii ortodocși au început să își ridice minunate biserici de lemn pentru a putea fi mai aproape de Dumnezeu. Lemnul se găsea peste tot în pădurile din zonă, era ușor de prelucrat iar o construcție din lemn era mult mai simplu și mai ușor ,,ștearsă de pe fața pământului” în cazul în care erau descoperite de către ungurime. Un astfel de eveniment s-a petrecut în timpul dominației împărătesei Maria Tereza a Austriei care a ordonat generalului Nicolaus Adolf Buccow să ardă toate mănăstirile ortodoxe din lemn, iar pe cele de piatră să le dărâme. Zeci de lăcașuri de cult ortodoxe au căzut jertfă ordinului respectiv. (Petrean-Păușan Ileana, 2008)

II.2 Bisericile de lemn din NV României

Bisericile de lemn din județele Maramureș, Sălaj și Bihor sunt cele mai reprezentative lăcașuri de cult de acest gen din România. Așa cum am precizat, ele datează pe aceste meleaguri din secolul al XVII-lea și păstrează unele trăsături comune dintre care cele mai reprezentative sunt: planul dreptunghiular – alungit între răsărit și apus, boltirea navei și acoperișul în patru ape, iar interiorul păstrează regula diviziunii spațiului în trei părți principale: pronaos, naos și altar.

Bisericile de lemn din Maramureș se disting de cele din Sălaj și Bihor, acestea din urmă, împreună cu bisericile de lemn din Satu Mare urmând același tipar și aparținând aceleiași eparhii și anume, Eparhia Oradiei.

Bisericile de lemn din Maramureș păstrează în interiorul lor caracterul unei biserici de lemn obișnuite, ceea ce deosebește biserica de lemn din Maramureș de celelalte fiind aspectul exterior. Cele mai importante trăsături ce definesc bisericile de lemn din această parte a țării sunt acoperișul dublu și liniile orizontale ale registrelor, la care se adaugă pictura interioară și obiectele de cult ce dau spațiului interior o notă impunătoare.

În Maramureș găsim, fără nici o îndoială, cele mai frumoase și mai interesante lăcașuri de cult din lemn. Bisericile de lemn de aici au fost construite, de obicei, la altitudinile cele mai mari ale localităților, sunt înguste, dar înalte, prevăzute cu turnuri subțiri și lungi în partea de vest și cu un clopote în interiorul turnului. Datorită diversității culturale și etnice ce și-a lăsat amprenta asupra fiecărei regiuni, bisericile de lemn din Maramureș au și câteva trăsături variate. Bisericile de lemn din Maramureș se întâlnesc mai ales în vechiul Maramureș, cele din partea de sud-vest a județului fiind tratate separat.

Cele mai reprezentative biserici de lemn din Maramureș sunt considerate a fi: Biserica de lemn din Budești Josani, Biserica de lemn din Bârsana, Biserica de lemn din Desești, Biserica de lemn din Poienile Izei, Biserica de lemn din Ieud Deal, Biserica de lemn din Surdești, Biserica de lemn din Plopiș și Biserica de lemn din Rogoz. Datorită frumuseții lor, dar și din cauza faptului că dau o particularitate locală peisajului cultural din această zonă muntoasă, cele opt biserici de lemn au fost introduse în anul 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cele opt biserici reprezintă un tip aparte de construcție, șase dintre ele definind biserica maramureșeană clasică, biserica de la Rogoz are caracteristici nord transilvane, iar biserica de la Plopiș face trecerea între cele două.

Aceste opt biserici au fost alese ca fiind cele mai reprezentative pentru regiunea Maramureșului prin vechimea lor, prin stilul arhitectonic și tehnica de construcție, picturile interioare și starea de conservare, considerându-se că ele pot defini bisericile de lemn din Maramureș ca un ansamblu arhitectural cu o valoare arhitecturală deosebită.

Ele se remarcă îndeosebi prin tehnica îmbinărilor din lemn și a realizării învelitorilor din șindrilă, prin motivele ornamentele vizibile atât pe suprafața intrării cât și pe cadrele susținute de stâlpii zvelți, ornamente ce simbolizează elemente de natură vegetală și animală, dar și elemente geometrice realizate prin sculptare și gravură.

Fig.4 Harta bisericilor de lemn din Maramureș incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO

(sursa: http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/indexMaram.htm)

Biserica de lemn din Budești Josani a fost construită în anul 1643 și este faimoasă pentru obiectele care au aparținut a doi luptători pentru obținerea libertății împotriva habsburgilor: o vestă și un steag.

Pereții interiori ai bisericii sunt pictați cu scene mici, primele picturi fiind făcute pe piese textile și lipite apoi pe pereți, acoperite cu un strat de var. Picturile din secolul al XIX-lea sunt zugrăvite direct pe lemn.

Biserica poartă hramul Sfântului Nicoară și este cel mai bun exemplu pentru bisericile tipice maramureșene, fiind totodată singura din bisericile Țării Maramureșului care prezintă patru mici turnuri în fiecare colț al bazei turlei, tipice elementelor bisericești din Țara Lăpușului.

Fig.5 Biserica de lemn din Budești Josani

(sursa: http://www.romanianmonasteries.org/ro/maramures/budesti-josani)

Semnificativ este faptul că multe din bisericile de lemn maramureșene funcționează și azi în ciuda vechimii lor, devenind neîncăpătoare mai ales în zilele de duminică și în sărbătorile legale.

În concluzie, putem afirma negreșit că bisericile de lemn din Maramureș reprezintă pentru patrimonial cultural al României un bun incontestabil ce cucerește pe oricine prin frumusețea, vechimea și stilul lor, dându-ți totodată sentimental de puritate îmbinată imensitate într-un mod aparte.

Așa cum am precizat, bisericile din Maramureș sunt diferite față de cele din Sălaj și Bihor, acestea din urmă fiind integrate alături de bisericile de lemn din Satu Mare în Eparhia Oradiei.

Prin construcția lor armonioasă, încadrată în peisajul natural, crestăturile artistice de la ușile de la intrare, minunatele brâuri ce le înconjoară pridvoarele și numeroasele obiecte de cult fac din bisericile de lemn bihorene și sălăjene adevărate monumente istorice vrednice de admirat.

În unele din aceste biserici de lemn se păstrează și astăzi picturi murale, executate cu sute de ani în urmă, de zugravi populari, dar a căror identitate este în mare măsură necunoscută. De asemenea, în aceste biserici se află un număr însemnat de icoane pictate pe sticlă aduse de la Nicula, Laz sau din Țara Făgărașului, precum și xilogravuri și desene artistice cu motive bisericești și laice. Majoritatea lor sunt așezate în mijlocul cimitirelor, de unde și multitudinea de cruci, artistic lucrate atât la exterior, cât și în interior pe pereți.

Bisericile de lemn din Bihor și din Sălaj nu se impun prin mărimea lor, care este mai aproape de cea a caselor, dar au totuși un caracter monumental în fața cărora oricine se oprește cu admirație. Oamenii acestor locuri nu văd o punte de netrecut între casa lor și biserică, de aceea, ceea ce face credinciosul pentru casa lui duce și bisericii, ajungându-se astfel ca acestea să fie pline de obiecte de cult și ștergare ce le împodobesc și le dau o notă aparte.

Chiar dacă în cazul turnurilor se poate vorbi despre o influență a stilului gotic, ceea ce denotă o deschidere a spațiului românesc din acea perioadă către Europa, în construcția propriu-zisă a bisericilor de lemn găsim autenticitate și originalitate prin dispunerea lor longitudinală de la vest la est. Ele sunt construite asemenea unor ,,biserici în mers”, sugerându-se astfel strânsa legătura dintre lăcașul de cult și popor, care este într-o continuă mișcare spre o viață mai bună.

Ținând cont de tradițiile istorice, bisericile de lemn din cele două județe însumează un număr mare de elemente prețioase, unele absolut necesare definirii coeziunii spiritual, continuității și capacității de creație originală a poporului român.

Unul dintre elementele deosebite ale bisericilor din acest areal este dat de tehnica de construcție. Bisericile de lemn din eparhia Oradiei sunt construite din bârne dispuse în cununi orizontale, element ce caracterizează întreaga arhitectură de lemn din România. Totodată, în această zonă planul bisericilor este dreptunghiular, cu absida altarului decroșată și poligonală, cu o lungă tradiției în spațiul românesc. Un alt lucru care trebuie luat în considerare atunci când vorbim despre bisericile de lemn din Bihor și Sălaj este cel legat de prispă și de târnaț. Târnațul este dispus, în cele mai multe cazuri, pe o singură latură, cea de miazăzi sau cea de apus, alteori pe două, pe trei sau chiar pe patru, înconjurând astfel biserica cu stâlpi ciopliți ce dau o personalitate deosebită acestor lăcașuri, cele mai bune exemple în acest sens fiind bisericile de lemn din localitățile Subpiatră, Delureni, Gheghie (Bihor) și Bezded, Cizer, Sânmihaiu-Almașului (Sălaj) și câteva din Satu Mare.

Celelalte elemente sunt deosebite fiecare în parte, acoperișurile sunt înalte, cu pante repezi, iar spațiul interior respectă ordinea generală a lăcașurilor de lemn: pronaos, naos și altar. Absida altarului este în general mai scundă decât naosul, dar ca și acesta este boltită în semicilindru axial, punându-se astfel în legătură strânsa relație dintre cele două spații.

O altă componentă importantă a bisericilor de lemn este turnul clopotniță, de mici dimensiuni în comparație cu cele maramureșene și care abia se desprinde de acoperiș, indicând astfel vechimea bisericilor de lemn din aceste zone.

În concluzie, putem spune că cele mai reprezentative elemente pentru bisericile de lemn din Bihor și din Sălaj sunt: planul dreptunghiular compartimentat, absida poligonală decroșată, prispa, acoperiș înalt cu streșini largi, turnul clopotniță scund, cu foișor și coif prelung.

Cu toate acestea nu trebuie să uităm bisericile de lemn cu calități originale ce le dă o frumusețe aparte între celelalte: îndrăzneala coifurilor lungi de la Fildu de Sus și Sânmihaiu-Almajului, eleganța bisericii din Rieni, vigoarea calmă a bisericii din Brădet sau gingășia bisericii din Turbuța fac din acestea adevărate monumente arhitectonice.

În Lista Monumentelor Istorice, apărută în 2004, Sălajul figurează cu 68 de biserici de lemn, declarate monumente istorice. Pe lângă acestea mai există în județ, în Chechiș și Mierța, câte o bisericuță de lemn, dar care nu au statutul de monumente istorice. Alte biserici au fost strămutate în alte localități din alte județe ale țării: Biserica de lemn din Gălpâia a fost mutată la Ciucea, la Castelul Octavian Goga, la Muzeul Satului din Cluj-Napoca se găsesc alte două: Biserica de lemn din Cizer și cea din Petrindu, iar Bisericuța din lemn din Letca a ajuns în Campusul Universitar din Oradea.

Pentru acest județ, bisericile de lemn reprezintă un element de identitate, Sălajul fiind considerat ,,județul bisericilor de lemn”. Cele mai reprezentative biserici pentru această zonă sunt: Biserica de lemn din Fildu de Sus, recunoscută pentru fleșa ascuțită și picturile murale interioare bine păstrate, Biserica de lemn din Cizer, Biserica de lemn din Bălan Josani, Biserica de lemn din Letca, cunoscută ca și biserica iobagilor, Biserica de lemn din Ciumărna, ce se remarcă prin piesa monoxilă a ușii, cele din Brebi, Bezded, Zimbor, Vădurele uimesc prin frumusețea elementelor decorative, bisericile de lemn din Borza, Bulgari și multe altele. Bisericile de lemn din Sălaj au început să fie ridicate încă din secolul XVI, fiind unele dintre cele mai vechi construcții de acest fel din Transilvania.

Biserica de lemn din Fildu de Sus, ce poartă hramul ,,Pogorârea Sf. Duh” datează din anul 1727 și este una dintre cele mai bine păstrate biserici de lemn din Sălaj.

Ea este renumită pentru picturile murale de factură populară și pentru acoperișul cu ape repezi, dar ceea ce caracterizează în mod deosebit această biserică este turnul care își înalță vârful zvelt până la 35 de metri asemeni unei ,,sulițe spre cer”.

Dintre cele 68 de biserici de lemn existente în județul Sălaj, bisericuța din Fildu de Sus ,,este una dintre cele mai echilibrate și mai armonioase construcții monumentale de lemn din Patria noastră”, fiind gravată pe stema județului Sălaj. (Petrean-Păușan Ileana, 2008)

Conform Institutului de Memorie Culturală, CIMEC, în județul Bihor se mai păstrează 64 de biserici de lemn, din cele aproape 150 câte erau la începutul secolului XX.

Bisericile de lemn din Bihor reprezintă adevărate comori de cultură românească, ele păstrând o artă constructive sacrală, cu rădăcini adânci în istoria românilor. Monumente arhitectonice, dar și lăcașuri de cult, bisericile de lemn sugerează o corabie asociată de către teologi cu Arca lui Noe. (Pop O., 2010)

Multe din bisericile de lemn din Bihor au suferit unele modificări de-a lungul anilor, adăugându-li-se pe lângă lemn și alte materiale de construcție, ca de exemplu: bârnele pereților au fost tencuite (Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Botean, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Goila), acoperișurile și turnurile de șindrilă au fost înlocuite cu cele de tablă (Biserica ,,Sf. Nicolae” din Rotărești), dar cu toate acestea Bihorul deține și biserici de lemn autentice, care și-au păstrat forma originală de-a lungul veacurilor.

Cele mai bine păstrate, dar și cele mai frumoase biserici de lemn din județ sunt: Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Boianu Mare, Biserica de lemn din Brătești, ce a trecut printr-un proces de renovare, dar i s-a păstrat forma, Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Băile Felix, mutată aici din localitatea Brusturi, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Copăceni, Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” mutată din Corbești la Oradea în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci, Biserica ,,Sfinții Trei Ierarhi” din Cucuceni, Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Delureni, Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Hidișelu de Jos, Biserica ,,Sfântul Gheorghe” din Hotar, Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Josani, Biserica de lemn ,,Pogorârea Sfântului Duh” din Lazuri de Beiuș”, Biserica ,,Sfântul Gheorghe” din Luncșoara, Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Margine, Biserica de lemn ,,Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Mănăstirii Izbuc, comuna Cărpinet, Biserica de lemn ,,Adormirea Maicii Domnului” din Mierag, Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din curtea Universității din Oradea, adusă aici din Sălaj, sat Letca, Biserica de lemn ,,Sfântul Mucenic Teodor Tiron” din Rieni, considerată poate cea mai reprezentativă pentru județul Bihor, Biserica de lemn ,,Sfântul Gheorghe” din Saca peste care timpul zici că nu a trecut, Biserica de lemn ,,Sfântul Nicolae” din complexul monahal Mănăstirea Sfinții Voievozi, Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Sebiș, Biserica de lemn ,,Sfântul Gheorghe” din Sohodol, Biserica de lemn ,,Sfântul Ioan Gură de Aur” din Stâncești, Biserica de lemn ,,Adormirea Maicii Domnului” mutată din localitatea Subpiatră în schitul Sfântului Ilie din Poiana Florilor, Biserica de lemn ,,Adormirea Maicii Domnului” din Surduc, Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Tilecuș și Biserica de lemn ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Valea Crișului.

Toate bisericile de lemn din Bihor sunt deosebite în felul lor, chiar dacă nu și-au păstrat forma originală sau nu sunt construite numai din lemn. Biserica ,,Bunavestire” din Belejeni deține un element nemaiîntâlnit la alte construcții de acest gen: ,,lavițe” zidite în interior pe lângă pereții longitudinali, acoperite cu ștergare; în ceea ce privește interiorul, biserica de lemn de la Brădet este o adevărată bijuterie: frânghia răsucită de jur împrejurul construcției, puternic reliefată în bârnele mediane ale pereților, la pereții naosului sunt console cioplite, care, privite din profil, sunt imagini inversate ale ,,capului de cal”, un motiv zoomorf foarte răspândit în arta populară românească; Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Bucuroaia se remarcă prin absida poligonală nedecroșată, element rar în Bihor; Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Câmpani de Pomezeu este una dintre cele mai remarcabile construcții monumentale din Bihor datorită elementelor decorative lucrate în lemn; Biserica ,,Sfântul Gheorghe” din Saca se remarcă prin prezența astrelor cerești sculptate în relief pe portale și în grinzile de sub bolta navei, dar și prin faptul că aici se păstrează un clopote vechi de peste 300 de ani; pictura interioară și crucile eroilor zonei înșirate pe pereții exteriori ai bisericii din Rieni și multe altele.

Fig.8 Biserica de lemn din Copăceni

Este greu să spui care este cea mai frumoasă biserică de lemn din Bihor, fiecare fiind specială în felul ei.

Pentru mine cea mai atractivă, din punct de vedere turistic, este bisericuța de lemn din Rieni, datorită maiestuozității cu care se impune în peisaj.

Biserica a fost terminată în anul 1754, fapt ce rezultă din inscripția sculptată pe bârna orizontală a portarului ,,1754.Meșter Tulea Ilie”. Este una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din România, o adevărată capodoperă de arhitectură populară românească și universală. Nu numai proporțiile frumoase sau pictura sunt demne de admirat la această biserică de lemn.

Fig.9 Biserica de lemn din Rieni

La o înălțime de doi metri de la sol se înalță zvelt turnul de peste 23 de metri învelit de patru grinzi masive. (Godea, I, Cristache-Panait, Ioana, 1978). Interesante sunt la acest lăcaș de cult și crucile eroilor zonei, ce împodobesc pereții exteriori. Fig.10 Peretele sudic al bisericii de lemn din Rieni

Fiind așezată pe o colină, biserica domină spațiul din jur prin verticalismul ei pronunțat, zărindu-se de departe ,,din drumul mare” ce duce la Oradea sau la Deva. În jurul ei se află lumea veșnică a cimitirului, cu mulțimea crucilor lui sculptate cu migală în lemn sau cioplite în piatră.

II.3 Rolul bisericilor de lemn în turism

Bisericile de lemn reprezintă ,,adevărate comori de cultură românească”, păstrând vie o artă constructivă sacrală cu rădăcini adânci în istoria românilor. Biserica de lemn reprezintă pentru români centrul vieții spirituale, nucleul ce ghidează viața rurală și dovada continuității religiei ortodoxe și păstrarea tradițiilor românești.

Fiind strâns legate de cultură, bisericile de lemn reprezintă un bun incontestabil al patrimoniului național, atât ca monumente arhitecturale, cât și ca lăcașuri de cult. Pe lângă faptul ca acestea prezintă un deosebit interes cultural, îndeplinind de-a lungul anilor mai multe funcții: școală, tribună națională, lăcaș de cult, în ultima vreme funcția lor s-a diversificat ajungând astăzi unele dintre cele mai căutate și mai apreciate obiective turistice.

Rolul bisericilor de lemn în activitatea turistică este perceput diferit de fiecare individ în parte, în funcție de condițiile social-politice și economice, de orientările culturale, dar fără nici o îndoială aceste lăcașuri reprezintă pentru fiecare din noi un loc de răgaz și cugetare. Pornind de la funcția principală a bisericilor, cea religioasă, putem afirma că rolul lor este acela de a aduce omul mai aproape de istorie, de cultură, de Dumnezeu, încercându-se prin intervenția activității turistice ca acest lucru să devină posibil pentru cât mai multă lume. În acest sens se organizează circuite turistice menite să dezvolte gradul de percepție a spațiului de către individ, să treacă de la dimensiunea religioasă, să-și lărgească orizonturile spre dimensiunea culturală, îmbinând într-o mare măsura nevoia spirituală cu cea de cunoaștere.

Capitolul III. Bisericile de lemn din Țara Beiușului

III.1 Prezentarea generală a bisericilor de lemn din Țara Beiușului

Bisericile de lemn din Țara Beiușului reprezintă pentru lucrarea de față esența conținutului și elementul motivațional în alegerea temei. Acestea sunt adevărate tezaure de cultură și civilizație românească, păstrând vie și curată întreaga credință ortodoxă din această parte a țării, ca un liant ce-i ține într-o unitate de neam și țară pe toți românii de pretutindeni.

În perioada dintre secolele XVI – XIX, românii din zona Beiușului s-au aflat sub conducerea, din punct de vedere religios, a episcopilor de Ineu și de Arad. Nu a fost ușor pentru ei să își ridice lăcașuri de cult din zid, datorită condițiilor social – politice vitrege, dar credința adevărată învinge tot, dovadă fiind mărețele perle ale arhitecturii bisericești prin care s-a păstrat o artă constructivă sacrală până în zilele noastre. Astfel stau în bătaia vremii cele aproape 30 de biserici de lemn, semețe și grațioase din Țara Beiușului, la care sute de ani, generații după generații, au venit și au primit lumina Învierii lui Hristos, precum și lumina învățăturii și a cunoașterii mii de credincioși.

În Țara Beiușului, bisericile de lemn atrag admirația și respectul călătorului prin eleganța detaliilor decorative și perfecțiunea îmbinării lemnului, a finisajului fiecărei părți din construcție. Locuitorii satelor au apelat fie la meșteri ai locului, fie la alții din afară, aceștia din urmă fiind recunoscuți pentru calitatea realizărilor lor. Planul bisericii de lemn din această zonă este considerat un exemplu necontestat al formei clasice: pronaos, naos și abisda decroșetată, poligonală sau pătrată, după modelul gospodăriilor țărănești ale vremii, potrivite cu gustul și nevoile poporului. În ceea ce privește decorul, acesta este pictat după un program iconografic bizantin, ce poate fi văzut azi doar la un număr limitat de biserici de lemn, dar acolo unde încă există, este de o calitate estetică incontestabilă și de o unitate tematică impresionantă.

Cu unele excepții, bisericile de lemn se ascund sfioase privirii trecătorilor de rând, ocrotite de cimitirele strămoșești, în locuri pitorești, unde timpul s-a oprit în loc. Departe de agitația secolului XXI, meșterii artei lemnului, au pus pasiune și credință în ridicarea acestor lăcașuri de cult pentru neam, au creat icoane sfinte, dând viață pereților de lemn.

Aceste lăcașuri sfinte mărturisesc peste veacuri vechimea și continuitatea oamenilor pe aceste meleaguri, statornicia în credință a locuitorilor, rămânând exemple incontestabile ale îndemânării și ale forței de creație românești. Numărul bisericilor de lemn din Țara Beiușului a fost mult mai mare în trecut, dar amprenta timpului a fost devastatoare pentru unele dintre ele.

În urma cercetărilor efectuate pe teritoriul Țării Beiușului am descoperit 29 de biserici de lemn, unele mai bine păstrate, în care se oficializează și azi slujbe, altele uitate de lume.

Astfel, bisericile de lemn din Țara Beiușului, de la Sâmbăta până la Cărpinet sunt: Biserica ,,Sf. Nicolae” din Rotărești, Biserica ,,Buna Vestire” din Ogești, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Copăceni, Biserica ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” din Brătești, Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Câmpani de Pomezeu, Biserica ,,Sf. Nicolae” din Vălani de Pomezeu, Biserica ,,Sf. Nicolae” din Șoimuș, Biserica ,,Sf. Nicolae” din Gurbești, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Goila, Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Șoimi, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Talpe, Biserica ,,Buna Vestire” din Belejeni, Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Sebiș, Biserica ,,Sf. Gheorghe” din Saca, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Totoreni, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Mierag, Biserica ,,Pogorârea Sf. Duh” din Tărcăița, Biserica ,,Pogorârea Sf. Duh” din Lazuri de Beiuș, Biserica ,,Înălțarea Domnului” din Hinchiriș, Biserica ,,Sf. Ioan Gură de Aur” din Stâncești, Biserica ,,Sf. Ioan Teologul” din Brădet, Biserica ,,Schimbarea la Față” din Dumbrăvani, Biserica ,,Sf. Gheorghe” din Cociuba Mică, Biserica ,,Sf. Mucenic Teodor Tiron” din Rieni, Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Valea de Jos, Biserica ,,Sf. Trei Ierarhi” – ,,Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Cucuceni, Biserica ,,Sf. Dimitrie” din Fânațe, Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Colești și Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Mănăstirii de la Izbuc, din Călugăreni.

Bisericile de lemn din Țara Beiușului nu au fost ridicate toate în aceeași perioadă, astfel că tezaurul arhitectonic al zonei s-a conturat pe parcursul a trei secole, începând cu secolul XVII și până în secolul XIX. Cele mai multe (23 de biserici de lemn) datează din secolul al XVIII – lea, în această perioadă atingându-se apogeul construcțiilor de lemn pe teritoriul României. Trei biserici de lemn din Țara Beiușului au fost ridicate în secolul XVII (Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Copăceni, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Totoreni, Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Mănăstirii de la Izbuc, din Călugăreni.), iar alte trei datează din secolul al XIX-lea (Biserica ,,Sf. Nicolae” din Rotărești, Biserica ,,Sf.Arhangheli Mihail și Gavril” din Câmpani de Pomezeu și Biserica ,,Buna Vestire” din Belejeni), perioadă după care românii au încetat să-și mai ridice lăcașuri de cult din acest material.

Aceste trei perioade nu impun mari diferențieri în arhitectura bisericilor de lemn din acest areal, doar inscripțiile cioplite în lemn de unii meșteri și urmele lăsate de trecerea vremii sugerându-ne care este mai veche.

Fig.11 Harta bisericilor de lemn din Țara Beiușului

Astfel, dintre bisericile de lemn ridicate în secolul al XVII – lea, cea care se remarcă cel mai bine prin elementele sale este Biserica de lemn ,,Adormirea Maicii Domnului” din Totoreni. Aceasta este una dintre cele mai vechi biserici de lemn, dovadă fiind inscripția crestată pe una din bârnele peretelui de vest al pronausului ,,Ziditu-s-au această sfîntă beserică după întrupare Domnului Ieatu 1697”. Chiar dacă, pe parcursul anilor, biserica a suferit câteva reparații, niciodată nu au fost schimbate elementele construcției, astfel că forma și dimensiunea ei originală s-au păstrat până azi.

Fig.12 Biserica de lemn din Totoreni

Fig.13 Intrarea în altar a bisericii de lemn din Totoreni

În construcția sa se remarcă un element cu totul particular între monumentele de arhitectură populară din nord-vestul României și anume prispa care se întinde numai pe lungimea de sud a naosului. Pereții sunt din lemn de gorun, de precizat fiind și faptul că toate bârnele au fost tăiate numai din topor, neutilizându-se fierăstrăul în vreun loc din biserică. Aici se păstrează segmentul inelar, specific bisericilor de lemn din Depresiunea Beiușului, inel ce face trecerea de la baza piramidală a coifului la săgeată. Turnul clopotniță nu este foarte înalt însă este bine proporționat în raport cu dimensiunile de ansamblu ale monumentului.

Pe lățimea naosului, deasupra ușilor împărătești este o grindă lată pe care se sprijină tâmpla altarului. Muchia dinspre naos este frumos ornamentată cu crestături în romburi, iar la naos, bolta semicilindrică este ancorată de arcul-dublou, crestat cu motivele ,,frânghie” și ,,rozete” în relief. Cu toate că nu este chiar atât de veche, pictura nu s-a păstrat foarte bine, rămânând doar câteva urme ale portretelor ,,Sfinților Părinți” în altar, ori portretul ,,Sfântului Dimitrie” pe pânza ușii de sud a altarului. Dacă pictura bisericii din Totoreni nu s-a păstrat atât de bine, în schimb se poate admira aici o gamă largă de ornamente crestate în lemnul de gorun. Alături de icoanele pictate pe sticlă, aici se găsesc și o serie de icoane repictate pe lemn în secolul XVIII și câteva cărți bisericești vechi de mare valoare documentar – istorică pentru cultura bihoreană.

Fig.14 Prispa bisericii de lemn din Totoreni

Revenind la prispa de pe latura sudică a naosului, se spune că aceasta avea o funcție cu totul specială. Oamenii locului spun că acel spațiu servea ca și închisoare pentru femeile stricate. Urmele vizibile la talpa prispei, elementele de detaliu, dar și denumirea acestui spațiu: ,,perindele” (loc de ispășire a unei pedepse) oferă suficiente dovezi pentru a nu ne îndoi de veridicitatea tradiției.

Alături de biserica de lemn din Totoreni spectaculoasă pentru turistul de rând este și bisericuța de lemn din cadrul Mănăstirii de la Izbuc, ridicată în anul 1696.

Fig.15 Biserica de lemn din cadrul Mănăstirii de la Izbuc

(sursa: http://www.panoramio.com/photo/38075998)

Biserica a fost adusă aici în anul 1954 din curtea tribunalului de la Beiuș. Este construită în formă de navă și păstrează cele trei încăperi specifice bisericilor de lemn: altar, naos și pronaos. Nu se remarcă prin elemente arhitectonice deosebite, însă atrage anual mii de pelerini, mai ales în sărbătoarea Sfânta Marie Mare.

Bisericile de lemn ce datează din secolul al XVIII – lea domină arealul Țării Beiușului. Din cele 23 de biserici ridicate în această perioadă, cea mai reprezentativă este Biserica de lemn ,,Sf. Mucenic Teodor Tiron” din Rieni, dar de o frumusețe și o zvetlețe impresionantă este și Biserica ,, ,,Pogorârea Sf. Duh” din Lazuri de Beiuș. Pentru această biserică nu se cunoaște cu exactitate anul construcție, dar este sigur, după spusele țăranilor, că în anul 1752 ea exista. De-a lungul timpului biserica a suferit mai multe renovări, chiar Direcția Monumentelor Istorice ocupându-se de restaurarea bisericii și aducând-o la forma sa actuală.

Fig.16 Fațada vestică a bisericii de lemn din Lazuri de Beiuș

Alte biserici de lemn ce datează din acest secol sunt: Biserica ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” din Brătești, care, de-a lungul anilor a suferit mai multe renovări, dar și-a păstrat în mare măsură forma inițială, iar azi este, incontestabil, o comoară arhitecturală în acest domeniu; Biserica ,,Sf. Nicolae” din Vălani de Pomezeu, unde pe iconostas se păstrează cunoscuta scenă a ,,Răstignirii”; Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Goila, ai cărei pereți sunt împodobiți de ștergare frumoase cu modele geometrice țesute de femeile din sat și 14 icoane pictate pe sticlă de către iconari de la Nicula; Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Talpe, cu elementele decorative deosebite: cheotorile cu crestături complicate de colțurile edificiului, bârnele cu rozete fixate în perete, crucile de eroi, cenotafele multicolore și nu în ultimul rând cele două frumoase ancadramente de uși de la naos și pronaos; Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Sebiș, recunoscută pentru pictura extrem de valoroasă și elementele decorative sculptate în lemn; Biserica ,,Sf. Gheorghe” din Saca, unde se păstrează unul dintre cele mai vechi clopote din Bihor; Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din Mierag, destul de mică, dar împodobită frumos cu elemente ce o fac specială: altarul de piatră, crucile de eroi, cenotafele de pe pereții exteriori ai bisericii ori motivele florare ce domină portretele; Biserica ,,Înălțarea Domnului” din Hinchiriș, unde remarcabile sunt ușile diaconești, pictate pe pânză groasă de cânepă, prinsă apoi în ramele ușii; Biserica ,,Sf. Ioan Gură de Aur” din Stâncești, un monument căutat atât de specialiști cât și de iubitorii artei populare românești grație proporțiilor armonioase ale construcției, ale frumuseții date de încheierea bârnelor la colțuri, consolei profiliate, zvetleții turnului și nu numai; Biserica ,,Sf. Ioan Teologul” din Brădet prevăzută cu un turn înalt de peste 22 de metri ce se desprinde din planurile înclinate ale acoperișului într-un mod foarte pitoresc și al cărei decor este o adevărată bijuterie; Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Valea de Jos, unde se păstrează una dintre cele mai frumoase icoane pe lemn semnată de David Zugravu; Biserica ,,Sf. Trei Ierarhi” – ,,Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Cucuceni, una dintre cele mai semnificative realizări din regiune și din întreaga Transilvanie; Biserica ,,Sf. Dimitrie” din Fânațe, a cărui interior se individualizează datorită picturii ce ne oferă într-un context specific Țării Beiușului o nouă posibilitate de a sublinia puterea de vehiculare a programului iconografic, frizele și tablourile dominând panorama de ansamblu a reprezentările de la Fânațe; Biserica ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Colești este o biserică acoperită cu șindrilă, acest lăcaș fiind o mărturie a vremurilor grele din trecut, când oamenii cu greu își duceau traiul zilnic; pe lângă acestea, în Țara Beiușului mai întâlnim alte șapte biserici ce datează din secolul al XVIII – lea, care nu se remarcă prin elemente deosebite la nivel regional sau național.

Fig.17 Biserica de lemn din Brătești

Fig.18 Ușa de la intrarea în complexul bisericii de lemn din Brătești

Fig.19 Pictură pe peretele nordic al bisericii de lemn din Vălani de Pomezeu

Fig.20 Biserica de lemn din Talpe

Fig.21 Biserica de lemn din Sebiș

Fig.22 Pictură în interiorul bisericii de lemn din Sebiș

Fig.23 Iconostasul bisericii de lemn din Sebiș

Fig.24 Biserica de lemn din Brădet

Fig.25 Biserica de lemn din Stâncești

Odată cu încheierea secolului de vârf în ceea ce privește construcția lăcașurilor de lemn, în Țara Beiușului tradiția s-a pierdut încetul cu încetul, astfel că, în secolul al XIX – lea s-au mai ridicat doar trei biserici de lemn pe aceste meleaguri. Aici se păstrează cel mai bine unele picturi, icoane sau gravuri, semn că peste ele nu au trecut chiar atâția ani.

Biserica ,,Buna Vestire” din Belejeni este așezată la marginea satului, în mijlocul cimitirului. Planul bisericii este aproape identic cu cel al bisericuței de la Brădet, acoperișul său însă este unic: deasupra altarului învelitoarea se răsfrânge în suprafețe triunghiulare corespunzătoare numărului de laturi din planul absidei.

Fig.26 Biserica de lemn din Belejeni

(sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:RO.BH_Belejeni_2011.48.jpg)

De remarcat sunt aici ,,lavițele” zidite în interior pe lângă pereții longitudinali, element nemaiîntâlnit la alte construcții de acest gen, dar și țesăturile populare, unele foarte vechi, păstrate în această biserică.

Când vine vorba despre elementele decorative lucrate în lemn, bisericuța de lemn din Câmpani de Pomezeu ce poartă hramul ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” este printre cele mai remarcabile monumente din Bihor.

Brâul torsadă, nu foarte lat, înconjoară construcția, iar capetele bârnelor din cununile de sus sunt prelungite în console cu terminații sub forma unui cal de cap. De o deosebită frumusețe este și arcul dublou din intradosul bolții naosului, decorat cu frânghie răsucită, întreruptă din loc în loc de casete rectangulare, ce înscriu rozete.

Fig.27 Biserica de lemn din Câmpani de Pomezeu

Fig.28 Brâul torsadă ce înconjoară biserica de lemn din Câmpani de Pomezeu

Până acum bisericile de lemn din acest areal se remarcau prin elementele lor arhitecturale sau decorative și nu neaparat prin pictura care s-a șters în majoritatea cazurilor. Însă, la Rotărești găsim o biserica de lemn în care pictura de bună calitate artistică iese în evidență. ,,Sf. Treime”, ,,Maria”, ,,Constantin și Elena” de pe bolta naosului, cei patru evangheliști la colțuri, ,,Ilie”, ,,Înălțarea”, serafimi și heruvimi, ,,Hristos”, ,,Sf. Nicolae”, proroci și apostoli pe iconostas, ori nelipsita scenă a ,,Răstignirii” lui Hristos sunt doar câteva din picturile ce le recunoaștem pe pereții bisericii. Alături de reprezentările figurale apar vrejurile, motivele stelare ale cerimii naosului, liniile meandrice intercalate cu alte motive geometric-abstracte și o serie de icoane pe sticlă, lucrate la Nicula, elemente ce-i dau acestei biserici rangul de monument arhitectonic de o deosebită factură cultural – religioasă.

Fig.29 Iconostasul bisericii de lemn din Rotărești

După punerea în revistă a caracteristicilor demne de admirat ale bisericilor de lemn din Țara Beiușului, putem afirma, fără nici o greșeală că acest areal deține un tezaur incontestabil de artă culturală. Odată văzute, ele nu mai pot fi uitate, Țara Beiușului reprezentând pentru mine ,,țara bisericilor de lemn” din județul Bihor.

III.2 Potențialul turistic al bisericilor de lemn în prezent

,,Potențialul turistic rezultă din asocierea spațială a fondului turistic cu baza tehnico-materială aferentă.” (Cocean, Pompei, 2000).

Majoritatea bisericilor de lemn din Țara Beiușului sunt așezate în sate îndepărtate de oraș, în mijlocul cimitirelor. Potențialul lor turistic este deosebit, arhitectura și picturile sunt de o frumusețe incontestabilă, însă lipsa investițiilor în valorificare și promovare încetinește pătrunderea lor în rândul obiectivelor turistice.

Cel mai bine valorificată din punct de vedere turistic este biserica de lemn din complexul Mănăstirii de la Izbuc, care se bucură de o amplasare favorabilă. Mănăstirea este un important centru de pelerinaj, mai ales în sărbătoarea de Sfântă Mărie Mare, datorită izbucului intermitent ce scoate la suprafață, la anumite intervale de timp o apă cu proprietăți tămăduitoare, aspect ce atrage o mulțime de turiști. Din păcate, Biserica de lemn ,,Adormirea Maicii Domnului” de la Izbuc este singura biserică de lemn valorificată turistic din Țara Beiușului.

Țara Beiușului beneficiază de un real potențial turistic, este zona cea mai reprezentativă pentru județul Bihor când vine vorba de resurse atractive. Bisericile de lemn de aici nu ies în evidență numai prin elementele lor arhitecturale sau de decor ci și prin ceremoniile ce aduc în zilele de sărbătoare sute de enoriași.

În ultimii ani ele au intrat în atenția oamenilor de cultură, istorici și preoți, demarându-se un proiect ,,Diamante arhitecturale: Biserici de lemn din Țara Beiușului” a cărui scop a fost acela de a scoate în evidență importanța bisericilor de lemn în păstrarea și transmiterea valorilor tradiționale ale populației din Țara Beiușului. Demersurile nu au dus, din păcate, la o mai mare promovabilitate pe piața turistică a acestor lăcașuri de cult.

Capitolul IV. Conceperea unei strategii de promovare turistică a bisericilor de lemn din Țara Beiușului

IV.1 Infrastructura turistică din Țara Beiușului

,,Infrastructura turistică însumează totalitatea bunurilor și mijloacelor prin care resursele atractive ale unui teritoriu sunt exploatate turistic.” (Cocean, Pompei, 2000)

Infrastructura turistică este practic inclusă în oferta turistică și cuprinde: bazele de cazare și alimentație publică, căile și mijloacele de transport turistic, dotările pentru recreere și cură și dotări auxiliare.

Teritoriul analizat dispune de o infrastructură prielnică desfășurării turismului. Cu toate acestea, Țara Beiușului, nu se bucură de o valorificare turistică pe măsura resurselor, de aceea, în acest subcapitol va fi analizată în parte fiecare componentă a infrastructurii din Țara Beiușului, încercând să promovăm unele idei ce pot scoate arealul și bisericile de lemn întâlnite aici din anonimat, atât pe piața turistică românească cât și pe cea internațională.

Bazele de cazare și alimentație publică

În ceea ce privește unitățile de cazare și alimentație din Țara Beiușului se observă o puternică concentrare a acestora în Beiuș, încurajându-se mai mult turismul de tranzit și nici decum practicarea unei forme rurale de turism în arealele împădurite ale munților.

Lipsa bazelor de cazare și a restaurantelor în spațiile rurale se datorează în mare parte lipsei investitorilor, dar și mentalității oamenilor, care, deși știu că beneficiază de resurse turistice ce le pot consacra localitatea preferă să lucreze la oraș, să vândă ,,marfa” altora și nu pe a lor. De aceea, pe lângă cele trei hoteluri, unul în Ștei (Hotel Lipscani ***) și două în Beiuș (Hotel Laguna***, Hotel Crișu Negru*), cele cinci pensiuni (Pensiunea Mario, Pensiunea Europa, Pensiunea Maria și Pensiunea Roxaura, Pensiunea JRB – Ștei) și motelul din Drăgănești, se va încerca o nouă formă de cazare a turiștilor. Casele proprietarilor vor devenii unități de cazare, dându-li-se astfel posibilitatea locuitorilor de a găzdui turiști dornici de un alt mediu de recreere. Totodată ele pot servi ca și unități de alimentație pentru turiști, promovându-se meniurile tradiționale gătite de gospodinele satelor.

Astfel, pentru valorificarea turistică a Țării Beiușului, dar mai ales a bisericilor de lemn din acest teritoriu este nevoie de o restructurare a infrastructurii de cazare, lucru posibil nu prin supraîncărcarea arealului cu pensiuni sau moteluri ci prin încurajarea locuitorilor de a-și folosi propriile locuințe pentru a deservi cererea turistică. Odată cu clasificarea cât mai multor locuințe ca fiind disponibile pentru cazarea turiștilor, nu numai proprietarii ar avea de câștigat ci și potențialii turiști care vor avea oportunitatea de a se integra într-o lume nouă, de a observa tradițiile și obiceiurile specifice Țării Beiușului și de a păstra o strânsă legătură cu natura și cu ceea ce ea ne oferă. Bineînțeles, această clasificare se va face pe baza stabilirii unor dotări indispensabile ale viitoarelor baze de cazare, astfel încât să se asigure buna desfășurare a actului turistic menit să satisfacă nevoile consumatorilor.

Aceste modificări ar putea crește considerabil cererea turistică deoarece, de multe ori, turistul este dornic să evadeze într-o lume necunoscută, în care să poată descoperii noi obiceiuri, noi tradiții, iar Țara Beiușului este locul indicat pentru cei care ,,vor altceva”.

Căile și mijloacele de transport turistic

Transportul reprezintă o componentă de bază a infrastructurii turistice, atât prin căile sale cât și prin mijloace. El asigură deplasarea turiștilor la destinație, face legătura între obiective, deci este indispensabil oricărei activități turistice.

Pe ansamblu, Țara Beiușului dispune de o infrastructură de transport dezvoltată și modernă, cu șosele asfaltate și drumuri comunale în stare bună de funcționare.

În Țara Beiușului transportul turiștilor se poate realiza pe două căi: rutieră și feroviară, cu predominarea primei. Accesul rutier se face pe drumul național DN76, drum european E79 ce leagă următoarele orașe: Oradea – Beiuș – Rieni – Ștei – Vașcău – Deva, iar cel feroviar, mai puțin folosit, ajunge în Țara Beiușului pe ruta: Oradea – Salonta – Holod – Beiuș – Ștei – Vașcău.

Pentru o mai bună desfășurare a activității turistice în acest areal este nevoie de o completare a dotărilor rutiere auxiliare. Pe lângă indicatoarele existente, marea majoritate fiind de avertizare, se cere instalarea unor panouri informative pentru ghidarea turiștilor spre obiectivele turistice. În următorul subcapitol, pe lângă propunerea unor trasee și circuite turistice se va evidenția și necesitatea unor dotări auxiliare pentru buna desfășurare a circulației turistice.

Dotări pentru recreere și cură

Indispensabile oricărei activități turistice, dotările pentru recreere și cură din Țara Beiușului satisfac în mică măsură cererea turistică. În fiecare localitate există câte un teren de sport, însă numai în Beiuș găsim un teren sintetic omologat, deci posibilitatea de a practica un sport în Țara Beiușului este restrânsă. La fel, cluburile, cafenelele și barurile sunt concentrate în Beiuș: Club Fortisimo, Club Deja Vu, Club Tornado, Bar Perla, Bar Lavazza. În centrele de comună, cu câțiva ani în urmă, căminele culturale erau folosite ca și discoteci, însă acum tineretul caută ceva mai modern, de aceea cluburile din Beiuș sunt luate cu asalt în fiecare weekend devenind neîncăpătoare. Dotările pentru cură se restrâng la prezența ștrandului din complexul hotelului Laguna. Serviciile oferite aici, de o calitate superioară pot satisface un număr mediu de persoane, însă nu este de ajuns în cazul în care Țara Beiușului va deveni un areal receptor al fluxurilor de turiști.

Dotări auxiliare

Țara Beiușului nu dispune de foarte multe dotări auxiliare, lipsa unora făcând ca arealul să nu fie privit dintr-un unghi pozitiv când vine vorba de practicarea turismului în zonă. Racordarea la apă și canalizare în orașul Beiuș este doar parțială, multe străzi nu dispun de aceste dotări, situație ce predomină și în majoritatea localităților. De multe ori au fost înaintate proiecte de refacere și de completare a sistemelor de canalizare, însă la fel ca și cele pentru introducerea gazului, au fost abandonate. Localitățile dispun de electricitate și servicii de comunicații, unele dintre ele au și benzinării, dotări indispensabile când vine vorba de o activitate turistică.

În concluzie, infrastructura turistică aferentă Țării Beiușului este bine pusă la punct, doar că, pentru o mai bună funcționare a activității turistice este nevoie de intervenția unor specialiști în domeniu ce pot aduce îmbunătățiri considerabile arealului.

IV.2 Introducerea bisericilor de lemn din Țara Beiușului în trasee și circuite turistice

În acest subcapitol se va evidenția necesitatea introducerii bisericilor de lemn în circuite turistice pentru a le scoate din anonimat. Odată cu intrarea unor biserici de lemn din Țara Beiușului în cadrul circuitelor sau a traseelor turistice ele vor fi accesibile pentru turistul de rând, iar cu timpul pot constituii chiar principalele atracții ale zonei. Sugerez ca aceste minunății arhitecturale să vină în completarea circuitelor deja existente pentru că, doar integrându-le ele pot fi promovate. De aceea, în rândurile ce urmează veți descoperi un model de circuit turistic care, în opinia mea, poate ajuta la promovarea bisericilor de lemn din Țara Beiușului atât la nivel regional, național cât și internațional.

IV.2.1 Amenajarea unui circuit turistic în Țara Beiușului

Motivația tipului de amenajare turistică

Amenajarea unui circuit turistic în Țara Beiușului a pornit din dorința de cunoaștere și valorificare a resurselor turistice, în special a bisericilor de lemn, adevărate comori ale tezaurului românesc, de ridicare a nivelului cultural al zonei și de creștere a nivelului economico-social al localnicilor din Țara Beiușului.

Grupul țintă al amenajării turistice

Beneficiarii indirecți ai acestei amenajări vor fi turiștii, cei fără de care actul turistic nu poate fi consumat. La aceștia se adaugă touroperatorii, mai ales cei din partea de NV a României ce vor avea posibilitatea de a-și include în oferta turistică noi pachete, crescând astfel veniturile agențiilor.

Dintre beneficiarii direcți ai acestei amenajări amintim: autoritățile publice locale deoarece implementarea proiectului presupune achitarea unor taxe de verificare și validare din punct de vedere legal, prestatorii de servicii, aici intrând unitățile de cazare, alimentație publică și agrement, dar și populația locală. Locuitorii Țării Beiușului vor fi parte integrală a acestui proiect de amenajare, dorindu-se, în primul rând, ca forța de muncă implicată în producție și promovare să fie locală. Totodată, așa cum am precizat în capitolul anterior acest proiect dorește să diversifice formele de cazare a turiștilor în Țara Beiușului prin omologarea unor locuințe tradiționale ce vor deveni unități de cazare, aducând astfel un profit considerabil locuitorilor.

Puncte de plecare în amenajarea turistică

Căi de acces

Principala de cale de acces spre Țara Beiușului este dată de șoseaua națională DN 76 Oradea – Deva, iar spre obiectivele turistice se poate ajunge pe drumurile comunale. Pentru buna desfășurare a circuitului se va avea în vedere posibilitatea de renovare a drumurilor locale, a căror stare de funcționare nu se ridică în momentul de față la standardele europene.

Dotări tehnico-edilitare

Chiar dacă Țara Beiușului nu dispune de foarte multe dotări tehnico-edilitare, lipsa canalizării și a apei curente constituind un dezavantaj, arealul poate găzdui acest tip de amenajare turistică. Cu toate acestea trebuie menționat că dotările esențiale nu lipsesc: electricitate, iluminat public, telefonie și chiar servicii de salubritate.

Servicii publice locale

Pe lângă personalul angajat în derularea și promovarea acestui circuit în Țara Beiușului, un rol important vor avea și serviciile publice locale, ca de exemplu: Poliția, Pompierii, spitalele și farmaciile.

Componentele amenajării turistice

În urma cercetărilor efectuate în teren am identificat următoarele componente ce vor face parte din această amenajare: traseul circuitului turistic marcat și omologat ce va fi dotat cu sisteme de semnalizare și orientare turistică; un centru de informare și coordonare turistică în care va activa o echipă operativă, obiectivele turistice, ce vor fi mai întâi prospectate și mai apoi integrate în circuit, dar și unitățile de cazare, alimentație și agrement. În rândurile ce urmează aceste componente vor fi tratate atât separat cât și interrelațional evidențiindu-se rolul lor în cadrul amenajării circuitului turistic din Țara Beiușului.

Etape de lucru în amenajarea turistică

Prospectarea turistică

Totalitatea atracțiilor turistice din Țara Beiușului constituie un tezaur cultural și etnografic de admirat, atât prin natura lor cât și prin funcțiile pe care le îndeplinesc. În cadrul acestui circuit turistic au fost selectate cele mai reprezentative obiective pentru arealul studiat, unele naturale, altele antropice.

Obiectivele naturale oferă turistului o imagine de neuitat, peisajele de la Cheile Albioarei sau cele de pe Măgura Ferice, formațiunile de la Peștera Meziad și Peștera Urșilor poartă pe oricine pe meleaguri pitorești fascinante. Nici obiectivele antropice din Țara Beiușului nu sunt de neglijat. Dintre acestea cele mai importante sunt bisericile de lemn, principalele componente ale acestui circuit. Unicitatea, vechimea și marea lor valoare tradițională pentru satele din Țara Beiușului trebuie recunoscută și promovată.

Prelucrarea primară a informațiilor și emiterea de idei

Circuitul turistic din Țara Beiușului va cuprinde un număr de 21 de obiective turistice, dintre care 11 vor fi biserici de lemn. În această parte a amenajării vor fi enunțate pe scurt principalele etape ale desfășurării circuitului, iar la final, după parcurgerea tuturor fazelor de amenajare se va prezenta o posibilă ofertă de circuit turistic în Țara Beiușului.

Astfel, circuitul turistic al Țării Beiușului se va derula pe parcursul a trei zile (vineri, sâmbătă, duminică), cu plecarea de la Oradea, două înnoptări în comuna Remetea (sat Remetea, sat Drăgoteni, sat Petreasa) și la Cărpinet, cu mic dejun și cină în cadrul unităților de cazare și trei mese de prânz la Roșia, Ștei și Chișcău.

Obiectivele turistice incluse în circuit sunt: bisericile de lemn din Copăceni și Brătești, Izvoarele mezotermale Răbăgani, bisericile de lemn de la Vălani de Pomezeu și Câmpani de Pomezeu, Peștera Farcu, Cheile Albioarei, Peștera Vacii, Peștera Meziad, Cetatea lui Menumorut de la Finiș, bisericile de lemn de la Totoreni, Lazuri de Beiuș și Rieni, Izbucul intermitent și mănăstirea de la Călugări, Muzeul etnografic ,,La fluturi” de la Chișcău, Peștera Urșilor, bisericile de lemn din Brădet și Stâncești, Măgura Ferice și bisericuța de lemn de la Sebiș. Se poate observa că unele obiective sunt deja cunoscute pe piața turistică, însă, pentru o mai bună promovabilitate a bisericilor de lemn ele au fost integrate și în acest circuit al Țării Beiușului.

În timpul circuitului se vor parcurge aproximativ 260 km, din care 120 km vor fi dați de drumul dus-întors, iar restul sunt necesari vizitării obiectivelor. Circuitul se va desfășura pe drumul național DN 76 până la Răbăgani, după care va continua pe drumurile comunale, iar în a doua zi circulația se va relua pe șoseaua națională, până la Vașcău, urmând ca atunci și în a treia zi marea majoritate a traseului să fie parcurs pe drumurile locale.

Identificarea elementelor locale și regionale de motivație turistică

Principalele elemente motivaționale în amenajarea acestui circuit turistic sunt bisericile de lemn din Țara Beiușului. Ele aduc un aer aparte acestei zone, marcând în mentalitatea ,,trecătorilor’’ o imagine de autenticitate și de vechime. Toate bisericile de lemn din Țara Beiușului merită să fie cunoscute din punct de vedere turistic, însă cele 11 biserici selectate sunt reprezentative pentru această zonă, aici se văd cel mai bine elementele arhitectonice sau decorative de excepție.

Identificarea componentelor viabile amenajării turistice

Bisericile de lemn incluse în acest circuit turistic se găsesc într-o stare bună de funcționare, majoritatea găzduind și astăzi slujbe religioase. Prin urmare, acestea nu vor suferi nici un fel de amenajare, vor fi păstrate în starea lor actuală pentru ca turistul să observe autenticitatea și vechimea lor. Spațiul exterior va fi pregătit corespunzător pentru a oferii condiții de popas, vor fi instalate băncuțe, panouri informative, iar turiștii vor avea posibilitatea de a-și achiziționa obiecte religioase.

Nici celelalte obiective turistice nu vor suferii modificări considerabile, deoarece originalul, oricât ar fi de degradat, atrage mai mult decât dacă ar fi modificat.

Cu toate acestea sunt și componente a căror amenajare este necesară pentru buna desfășurare a activității turistice. Este vorba despre unitățile de cazare și alimentație publică. Promovarea unei noi forme de cazare în Țara Beiușului implică un puternic impact asupra locuitorilor. Ei vor avea posibilitatea de a-și amenaja locuințele astfel încât acestea să servească turiștii. Este vorba aici de satele Remetea, Drăgoteni și Petreasa unde vor fi cazați turiștii în prima zi și de localitatea Cărpinet, ce va găzdui un număr mare de turiști, deci mai multe locuințe se vor transforma în unități de cazare.

Identificarea mecanismelor de funcționare specifice comunității locale

Între componentele acestei amenajări se vor stabili unele mecanisme de funcționare necesare pentru ca activitatea turistică să se desfășoare corespunzător. Astfel, constatăm că, întregul circuit turistic trebuie dotat cu sisteme de semnalizare și orientare menite să faciliteze accesul spre obiective; atracțiile turistice, odată intrate în circuit vor constituii obiectul de studiu al unei echipe de specialiști a căror activitate se va desfășura într-un centru de coordonare turistică din Beiuș. Tot aici amintim unitățile de cazare și alimentație ce vor fi în strânsă legătură cu populația locală a Țării Beiușului.

Analiza brandurilor turistice

Țara Beiușului deține un brand turistic cunoscut doar la nivel regional. Localnicii se identifică cu acest brand și îl percep ca fiind brandul zonei, iar ,,tarabeiusului,, a devenit un adevărat cult. Brandul este prezent atât în mediul online pe site-ul www.tarabeiusului.ro cât și offline la Centru de coordonare și informare turistică din Beiuș. Prin acest brand se încearcă scoaterea în evidență a istoriei, portului popular, obiceiurilor, sărbătorilor, meșteșugurilor și a legendelor Țării Beiușului, însă nu se bucură de o mare promovabilitate pe piața turistică.

Elaborarea conceptului de amenajare turistică

Circuitul turistic al Țării Beiușului oferă posibilitatea unui număr mare de turiști să viziteze obiective impresionante, a căror valoare le era necunoscută și să descopere o lume nouă, cu tradiții și obiceiuri specifice dornice de a fi împărtășite. Faptul că circuitul se va desfășura pe o perioadă de trei zile, în care se vor vizita atât bisericile de lemn cât și alte obiective îi aduce acestei amenajări un atu deoarece zona nu se poate vizita într-o singură zi, iar un circuit mai lung, de 7 sau 10 zile ar implica foarte mult timp liber. Totodată, parcurgerea circuitului cu autocarul implică în mod favorabil un număr mai mare de turiști, circuitul fiind destinat unui grup ce poate ajunge până la 30 de persoane.

Enunțarea și conceperea unei strategii de amenajare turistică

În elaborarea strategiei de amenajare turistică s-a ținut seama de mai multi factori, între care: resursele turistice naturale și antropice și gradul lor de valorificare; resursele materiale, umane și financiare; circulația turistică.

Ținând seama de acești factori, obiectivele principale ale strategiei de amenajare sunt: valorificarea turistică a bisericilor de lemn din Țara Beiușului, diversificarea atracțiilor turistice din zona Beiușului și dezvoltarea economică a comunității locale.

Zonarea funcțională

Organizarea teritoriului în Țara Beiușului diferă de la o localitate la alta. Având în vedere că acest proiect tratează amenajarea unui circuit am ajuns la concluzia că nu se poate realiza o zonare corespunzătoare întregului areal.

Cu toate acestea menționăm în mare principalele zone ce pot fi identificate în acest tip de amenajare: zona de deplasare (traseul propriu zis de 260 de km), zona de localizare a obiectivelor turistice, zonele de cazare și alimentație, zona de informare turistică (Centrul de coordonare și informare turistică din Beiuș).

Proiectarea individuală a componentelor

• Traseul circuitului turistic • va cuprinde 260 km, 21 de obiective turistice și se va desfășura pe drumul național DN 76 și drumurile comunale.

• Sistemele de semnalizare și orientare turistică • formate din indicatoare și panouri ce vor facilita accesul spre atracțiile turistice, vor informa turiștii despre istoria locurilor, a obiectivelor, vor evidenția principalele caracteristici ale acestora și vor avea grija ca turistul să aibă la cunoștință locul unde se află și ce urmează să viziteze.

Fig.30 Panou turistic

• Centrul de coordonare și informare turistică • din orașul Beiuș va fi locul în care turiștii, atât cei care optează pentru acest circuit cât și cei individuali, vor găsi informații despre obiectivele turistice din Țara Beiușului, materiale promoționale, hărți turistice, afișe, pliante și chiar obiecte tradiționale de vânzare.

• Echipa operativă • va fi alcătuită dintr-un personal de specialitate ce va activa atât în cadrul centrului (analiști în turism, informaticieni, specialiști de marketing), cât și pe teren (șofer autocar, ghid însoțitor), misiunea lor fiind aceea de a asigura bunul mers al întregii activități turistice.

• Obiectivele turistice • sunt cele mai importante componente ale acestei amenajări. Fiecare din cele 21 de obiective se remarcă din punct de vedere turistic cel puțin printr-o caracteristică: Biserica de lemn din Copăceni, așezată la marginea cimitirului, este ușor de zărit din orice colț al satului, fiind așezată pe deal, cea din Brătești se bucură de o amplasare favorizantă și de un decor modern; Rezervația Izvoarelor mezotermale de la Răbăgani adăpostește o faună de gasteropode relicte și mai multe specii de broaște; Peștera Farcu este unică în România datorită cristalelor, iar în Peștera Vacii găsim o varietate de formațiuni și resturi scheletice. Peștera Meziad, una dintre cele mai lungi din România, oferă condiții prielnice pentru hibernarea liliecilor, ce formează o colonie în Sala Liliecilor. Cetatea lui Menumorut din localitatea Finiș poartă urme vechi ale istoriei românilor; Biserica de lemn din Totoreni este una dintre cele mai vechi din această regiune, Biserica de lemn din Lazuri de Beiuș se impune printr-o zvetlețe impresionantă, iar cea din Rieni este deosebită prin natura elementelor decorative. Izbucul intermitent de la Călugări reprezintă un fenomen endocarstic deosebit de interesant, iar Mănăstirea de la Călugări, cu bisericuța de lemn este un adevărat centru de pelerinaj. Muzeul etnografic ,,La Fluturi” adăpostește peste 2000 de exponate, iar la doar 300 m distanță găsim Peștera Urșilor, cunoscută pentru resturile scheletice ale ursului de cavernă (Ursus Spelaeus). Bisericile de la Stâncești, Brădet și Sebiș completează valoarea deosebită a bisericilor de lemn în turism, iar Măgura Ferice oferă o imagine de ansamblu asupra întregului areal, într-un peisaj pitoresc.

• Spațiile de cazare și alimentație • ce fac parte din acest circuit vor fi reprezentate de locuințele din satele Remetea, Drăgoteni, Petreasa, Cărpinet, Roșia și de restaurantele din Ștei și Chișcău. În prima noapte turiștii vor fi cazați în comuna Remetea, urmând ca fiecare din cele trei localități să găzduiască 10 turiști, distribuiți în funcție de structura caselor, dar și în funcție de relațiile dintre ei (familiile sau grupurile de prieteni vor fi cazate în aceeași localitate). Amenajarea locuințelor este lăsată în seama proprietarilor, însă, acestea trebuie să îndeplinească câteva condiții: spațiile să fie curate, să dispună de dotări minime: curent, apă potabilă, televizor, iar mâncarea oferită să aibă specific tradițional.

Asamblarea componentelor

Pentru a putea prezenta această etapă într-un mod cât mai sugestiv am realizat o hartă a întregului circuit al Țării Beiușului în care se vor regăsi toate componentele analizate în amenajare.

Fig.31 Circuit turistic în Țara Beiușului

Factorii care influențează amenajarea turistică

Localizarea geografică

În cazul acestui proiect de amenajare, localizarea geografică a constituit un factor foarte important și totodată o premisă a acestui circuit turistic. Acest fapt se datorează amplasării localităților implicate în traseu în bine cunoscuta Țară a Beiușului. Țara Beiușului este încadrată de Munții Bihor-Vlădeasa la est, Pădurea Craiului la nord și Codru-Moma la sud-vest, iar în vest comunică cu Câmpia de Vest.

Localitățile în care întâlnim majoritatea obiectivelor turistice sunt amplasate în jurul orașului Beiuș, localizarea lor geografică fiind un factor favorizant al amenajării în cauză.

În ceea ce privește amplasarea bisericilor de lemn din fiecare localitate nu se poate face o generalizare, aceasta variind de la un sat la altul (ex: în centru: Biserica de lemn de la Mănăstirea Izbuc; la marginea satului: Biserica de lemn din Brătești; pe dealuri: Biserica de lemn din Copăceni; în cimitir: Biserica de lemn din Sebiș), dar niciuna nu îngreunează sau nu constituie o piedică în includerea lor în acest circuit.

Celelalte atracții turistice le găsim la periferia localităților, unele în spații special amenajate, cu dotările aferente bunei desfășurări a unei activități turistice.

Accesul

Accesul spre obiectivele turistice incluse în acest circuit este asigurat de drumul național DN 76 și de drumurile comunale care se ramifică din acesta.

Configurația terenului

Dat fiind faptul că toate localitățile sunt părți ale Depresiunii Beiușului, configurația terenului nu constituie o problemă în desfășurarea proiectului de amenajare al acestui circuit turistic.

Caracteristicile rețelei hidrografice

Depresiunea Țara Beiușului este străbătută de valea Crișului Negru, dar satele incluse în traseu nu sunt străbătute de nici o rețea hidrografică importantă, găsind aici doar câteva pârâiașe nesemnificative. Datorită acestei situații putem spune că rețeaua hidrografică nu prezintă nici o importanță pentru derularea acestui proiect.

Gradul de poluare

Localitățile implicate în acest traseu turistic nu desfășoară nici o activitate industrială care ar putea duce la poluare, mediul rural păstrând într-o oarecare măsură prospețimea pe care fiecare o caută, deci poluarea nu este tratată ca fiind un factor care influențează într-un anume fel acest tip de amenajare turistică.

Riscuri în amenajarea turistică

Naturale

Până în acest stadiu al proiectului nu am identificat nici un risc de factură naturală, așadar natura nu constituie un risc în amenajarea turistică a circuitului turistic din Țara Beiușului, doar în cazul unor inundații ce pot pereclita desfășurarea oricărei activități turistice.

Privind colaborarea cu autoritățile

Colaborarea cu autoritățile poate constitui un risc de o factură majoră în cazul acestei amenajări, deoarece pentru a pune în aplicare acest proiect avem nevoie de aprobarea mai multor instituții publice locale, dar și naționale.

Legate de piață

Riscurile legate de piață vor persista pe toată durata de desfășurare a circuitului, acestea fiind legate de activitatea, mediul, cultura și organizarea acestei amenajări turistice.

Riscurile de această natura cu care ne putem confrunta sunt: un impact scăzut asupra populației, concurența altor tipuri de amenajări turistice, numărul tot mai mic de persoane ce desfășoară o activitate turistică, nivelul economic și social scăzut al populației. Cu toate acestea, vom încerca să identificăm aceste riscuri în faza lor incipientă, să le evaluăm, monitorizăm și în cele din urmă să le controlăm pentru a asigura buna funcționare a acestui circuit turistic ce tinde să valorifice una din cele mai de seamă resurse ale Țării Beiușului: biserica de lemn.

Odată cu finalizarea etapelor de amenajare a circuitului turistic din Țara Beiușului putem enunța un posibil model, analizat și expus în conformitate cu realitatea.

Din tabelul de mai sus rezultă că o posibilă ofertă privind un circuit turistic în Țara Beiușului vizează cele mai reprezentative atracții turistice și este accesibil chiar și pentru turiștii cu venituri medii.

IV.2.2 Promovarea circuitului pe piața turistică

Pentru circuitul turistic din Țara Beiușului să se bucure de o poziție importantă pe piața turistică este nevoie de o strategie de promovare. De aceea circuitul va fi integrat în pachetele mai multor agenții turistice, iar pentru publicitate se vor realiza următoarele: pe site-ul oficial al Țării Beiușului și pe alte site-uri de specialitate va fi postată oferta turistică, circuitul va fi prezentat în cadrul târgurilor de turism, se vor folosi mijloacele mass – media pentru informarea unui număr cât mai mare de posibili turiști și nu vor lipsi pliantele împărțite în marile centre urbane sau afișele turistice.

Concluzii

Potențialul turistic deosebit dat de îmbinarea mai multor forme de relief, de varietatea obiectivelor turistice, de puternicele influențe folclorice fac ca arealul Țării Beiușului să se poată încadra în rândul destinațiilor turistice din România. Știm că turismul se practică de mult, cu o puternică extindere în ultimele două secole. Cu toate acestea, până acum, Țara Beiușului nu a fost alegerea multor turiști când vine vorba de un sejur turistic.

Țara Beiușului, situată în județul Bihor, între limita Munților Codru-Moma și Bihor-Vlădeasa se bucură de o poziție strategică în raport cu căile de acces principale, fiind traversată de la NV la SE de drumul național DN 76, drum european E 79. Acest fapt constituie un avantaj deosebit în dezvoltarea turismului din zonă, iar starea bună a drumurilor completează lista elementelor ce fac din acest areal o viitoare destinație turistică. Cu toate acestea Țara Beiușului are nevoie de o restructurare a infrastructurii de cazare și alimentație. În acest sens au fost propuse unele măsuri, care, cu timpul, pot transforma arealul în destinația preferată a mai multor turiști: casele tradiționale vor fi amenajate pentru a putea găzdui turiști, meniurile vor fi tradiționale, iar serviciile de agrement se vor asigura prin intermediul localnicilor ce vor organiza hore, târguri și demonstrații meșteșugărești.

Arealul dispune de o mare varietate de obiective turistice, iar dintre acestea cele mai deosebite sunt date de vechile lăcașuri de cult ortodox și anume bisericile de lemn. Toate cele 29 de biserici de lemn din Țara Beiușului au o valoare culturală deosebită, atrăgând de fiecare dată admirația trecătorilor, însă multe dintre ele sunt prea puțin cunoscute. Biserica de lemn din zona Beiușului este un element cu care se identifică marea majoritate a locuitorilor, aici putându-se descoperii trăinicia tradițiilor ce au marcat zona și au lăsat o amprentă puternică asupra comunității.

Pentru ca aceste lăcașuri de cult să fie luate în considerare atunci când vine vorba de promovarea turismului în Țara Beiușului este nevoie de aplicarea unor măsuri esențiale ce pot aduce bisericile de lemn în atenția turiștilor, dar și a investitorilor: înființarea unor programe pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare turistică a arealului, dezvoltarea infrastructurii necesare derulării activității turistice, pregătirea comunității locale pentru primirea turiștilor, promovarea Țării Beiușului la târgurile de turism, conceperea unor programe turistice, broșuri, afișe privind potențialul turistic al zonei.

În scopul promovării Țara Beiușului, dar mai ales pentru valorificarea turistică a bisericilor de lemn, lucrarea de față a propus un circuit turistic ce vizează 11 din cele 29 de lăcașuri de lemn, dar și alte obiective cu un mare potențial turistic. Desfășurat pe parcursul a trei zile, circuitul cuprinde o serie de atracții turistice ce îi conferă Țării Beiușului statutul de destinație turistică. Începând cu bisericile de lemn a căror valoare turistică este incontestabilă prin natura elementelor decorative, a arhitecturii de excepție, până la obiectivele naturale cum sunt Izvoarele mezotermale de la Răbăgani, Izbucul de la Călugări, peșterile sau ruinele unor vechi civilizații fac ca Țara Beiușului să fie una dintre cele mai de seamă zone turistice ale județului Bihor.

Dacă ai vizitat Țara Beiușului poți să spui că ai primit o lecție de viață, o însuflare a tradițiilor ce te marchează profund, o liniște sufletească nemaiîntâlnită sau chiar o învățătură științifică fără nici un profesor, ci doar ascultând poveștile locuitorilor. Este zona în care oricine își poate găsi locul datorită varietății peisajelor, a locurilor și a oamenilor atât de liniștiți și de contopiți cu viața satului încât vei dori să li te alături.

Bibliografie

Berindei, I., Măhăra, Gh., Pop, Gr., Posea, Aurora, (1977), Câmpia Crișurilor. Crișul Repede. Țara Beiușului, Editura științifică și enciclopedică, București

Bojan, Dorina, (2009), Turism cultural – etnografic în Munții Apuseni, Editura Didactica Militans, Casa Corpului Didactic, Oradea

Cocean, P., (1988), Chei și defilee din Munții Apuseni, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

Cocean, P., (2000), Geografia turismului,

Codreanu, Elena Irina, Șandra, Ana, (2011), Țara Beiușului – Crâmpeie de viață, Beiuș

Degău, I., Brânda, N., (coord.), (2008), Beiușul și lumea lui: studiu monografic, vol. I, Editura Primus, Oradea

Degău, I., Brânda, N., (coord.), (2008), Beiușul și lumea lui: studiu monografic, vol. II, Editura Primus, Oradea

Degău, I., Brânda, N., (coord.), (2008), Beiușul și lumea lui: studiu monografic, vol. III, Editura Primus, Oradea

Firuța, Corina, Cori Simona Ion, (1997), Vizitați România, Editura Alcor Edimpex, București

Godea, I., Cristache-Panait, Ioana, (1978), Monumente istorice bisericești din eparhia Oradiei: bisericile de lemn, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea

Godea, I., (1981), Zona etnografică Beiuș, Editura Sport – Turism, București

Godea, I., (1996), Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei), Editura Meridiane, București

Godea, I. ,(2008), Biserici de lemn din Europa, Editura CD PRESS, București

Ilie, M., (1957), Munții Apuseni, Editura Științifică, București

Neacșu, N., Neacșu, Monica, Băltărețu, Andreea, Drăghilă, Marcela, (2011), Resurse și destinații turistice – interne și internaționale – , Editura Universitară, București

Păcurariu, M., (2004), Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Editura Trinitas, Iași

Petrean-Păușan, Ileana, (red.), (2008), Bisericile de lemn din Sălaj – schițe monografice; foto album – , Editura Silvania, Zalău

Pop, O., (2010), Județul Bihor: Biserici din lemn, Editura Duran’s, Oradea

*** (1987), Geografia României, vol. III, Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

*** (2010), Diamante arhitecturale – Biserici de lemn din Țara Beiușului”

http://www.tarabeiusului.ro/

http://www.beius.ro/

http://worldcities.bloguez.com/worldcities/938944/Beius

http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/indexMaram.htm

Biserica Budesti Josani

http://www.blogprinvizor.ro/2010/08/26/biserica-din-lemn-fildu-de-sus-salaj/

http://www.lumeaturismului.ro/salaj.html

http://www.panoramio.com/photo/38075998

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:RO_BH_Belejeni_2011.48.jpg

Bibliografie

Berindei, I., Măhăra, Gh., Pop, Gr., Posea, Aurora, (1977), Câmpia Crișurilor. Crișul Repede. Țara Beiușului, Editura științifică și enciclopedică, București

Bojan, Dorina, (2009), Turism cultural – etnografic în Munții Apuseni, Editura Didactica Militans, Casa Corpului Didactic, Oradea

Cocean, P., (1988), Chei și defilee din Munții Apuseni, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

Cocean, P., (2000), Geografia turismului,

Codreanu, Elena Irina, Șandra, Ana, (2011), Țara Beiușului – Crâmpeie de viață, Beiuș

Degău, I., Brânda, N., (coord.), (2008), Beiușul și lumea lui: studiu monografic, vol. I, Editura Primus, Oradea

Degău, I., Brânda, N., (coord.), (2008), Beiușul și lumea lui: studiu monografic, vol. II, Editura Primus, Oradea

Degău, I., Brânda, N., (coord.), (2008), Beiușul și lumea lui: studiu monografic, vol. III, Editura Primus, Oradea

Firuța, Corina, Cori Simona Ion, (1997), Vizitați România, Editura Alcor Edimpex, București

Godea, I., Cristache-Panait, Ioana, (1978), Monumente istorice bisericești din eparhia Oradiei: bisericile de lemn, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea

Godea, I., (1981), Zona etnografică Beiuș, Editura Sport – Turism, București

Godea, I., (1996), Biserici de lemn din România (nord-vestul Transilvaniei), Editura Meridiane, București

Godea, I. ,(2008), Biserici de lemn din Europa, Editura CD PRESS, București

Ilie, M., (1957), Munții Apuseni, Editura Științifică, București

Neacșu, N., Neacșu, Monica, Băltărețu, Andreea, Drăghilă, Marcela, (2011), Resurse și destinații turistice – interne și internaționale – , Editura Universitară, București

Păcurariu, M., (2004), Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Editura Trinitas, Iași

Petrean-Păușan, Ileana, (red.), (2008), Bisericile de lemn din Sălaj – schițe monografice; foto album – , Editura Silvania, Zalău

Pop, O., (2010), Județul Bihor: Biserici din lemn, Editura Duran’s, Oradea

*** (1987), Geografia României, vol. III, Carpații Românești și Depresiunea Transilvaniei, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

*** (2010), Diamante arhitecturale – Biserici de lemn din Țara Beiușului”

http://www.tarabeiusului.ro/

http://www.beius.ro/

http://worldcities.bloguez.com/worldcities/938944/Beius

http://www.cimec.ro/Monumente/UNESCO/UNESCOro/indexMaram.htm

Biserica Budesti Josani

http://www.blogprinvizor.ro/2010/08/26/biserica-din-lemn-fildu-de-sus-salaj/

http://www.lumeaturismului.ro/salaj.html

http://www.panoramio.com/photo/38075998

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:RO_BH_Belejeni_2011.48.jpg