Con Narii 20091211364827 [618381]

116 666… CCCOOONNNSSSEEERRRVVVAAARRREEEAAA NNNAAATTTUUURRRIIIIII ȘȘȘIII AAA BBBIIIOOODDDIIIVVVEEERRRSSSIIITTTĂĂĂȚȚȚIIIIII,,,
BBBIIIOOOSSSEEECCCUUURRRIIITTTAAATTTEEEAAA

6.1. BIODIVERSITATEA ROMÂNIEI

Umanitatea este ea însăși o parte a biodiversității și existența noastră în lume ar fi
imposibilă fără aceasta. Calitatea vieții, competitivitatea economică, forț a de muncă și
securitatea, toate se ba zează pe acest capital natural.
Conform Convenției privind diversitatea biologică , semn ată la Rio de Janeiro în 5
iunie 1992, la care România a aderat prin Legea nr. 58/1994 , prin biodiversitate înțelegem
varietatea de expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv,
printre altele, a ecosistemelor terestre, marine și a altor ecosisteme acvatice și a
complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadru l
speciilor, d intre specii și a ecosistemelor . Biodiversitatea este esențială pentru „serviciile
ecosistemelor”, adică serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa și aerul,
fertilitatea solului și producția de alimente, combustibil, fibre și m edicamente.
Conservarea biodiversității reprezintă , în perioada actuală , una dintre problemele
importante la nive l internațional , însă în ultimul timp, problema conservării biodiversității , la
nivel de ecosisteme, specii, populații și chiar la nivel de ge ne, devine din ce în ce mai acută ,
din cauza intensificării impactului uman asupra biosferei. În acest context, menținerea
biodiversității este necesară nu numai pentru asigurarea vieții în prezent, dar și pentru
generațiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional și global, garantează
regenerarea resurselor biologice și menținerea unei calități a mediului necesare societății.
Studiul biodiversității s -a realizat de -a lungul anilor în mai multe etape . La sfârșitul
anilor 60 ’ se realizau studii numai la nivel local. Speciile studiate erau cele periclitate,
endemice sau rare ( Liste Roșii ). În această perioadă , a fost semnată Convenția referitoare la
comerțul internațional cu specii periclitate ( CITES ). În anii 80 ’, studiul s -a extins de la nivel
local, la nivel regional. Tot în decursul acestor ani , este recunoscută importanța economică a
plantelor și animalelor .
Anii 90 ’ sunt caracterizați de dezvoltarea unei perspective globale asupra
biodiversității. Începutul acestui deceniu s -a caracte rizat prin două evenimente importante:
înființarea Fondului Global de Mediu, în cadrul Națiunilor Unite și Summit -ul de la Rio de
Janeiro , din 1992.
Mediul natural al Europei este deosebit de bogat, deținând , printre altele , un mare
număr de ecosisteme și habitate. În România a existat, dintotdeauna, un interes socio –
economic pentru conservarea diversității biologice valoroase, interes inițiat și susținut de
diverși specialiști. Conservarea și protecția naturii se realizează, în special, prin declararea
și constituirea , la nivel național , a unei rețele de arii protejate de diferite categorii.
Ca o consecință a poziționării sale geografice, România se bucură de existența unei
biodiversități unice , atât la nivelul ecosistemelor și spec iilor, cât și la nivel genetic.
Pe teritoriul României se reunesc nu mai puțin de cinci regiuni biogeografice, dintre
care două, cea stepică și cea pontică, reprezintă elemente naturale noi adăugate la zestrea
Uniunii Europene, marcând introducerea a numeroase no i tipuri de habi tate și specii.
Cele ci nci regiuni biogeografice sunt :
continentală (53%);
alpină (23%);
stepică (17%);
panonică (6%) ;
pontică (1%) .

117 Figura 6.1.1. Regiunile biogeografice ale României

În anul 1928 a avut loc primul Congres Național al Naturaliștilor din România, în
cadrul căruia s -au dezbătut probleme referitoare la ocrotirea naturii în țara noastră,
instituirea unei legi pentru crearea rezervațiilor naturale și pentru ocrotirea monumentelor
naturii și constituirea primului Parc Național.
În anul 1935 s-a înființ at Parcul Național Retezat, cu o suprafață de 100 km2. Prin
includerea sa în Lista Națiunilor a parcurilor naționale și a rezervațiilor analoage, întocmită
de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a resurselor sale (IUCN), Parcul
Național Retezat a dobândit un binemeritat prestigiu (Botnariuc, 1985).
România a participat continuu la politica internațională de mediu, semnând și
ratificând cele mai importante convenții, rezoluții, declarații și acorduri de mediu. Astfel, a
participa t la: Conferința Națiunilor Unite pentru Protecția Mediului Înconjurător, Stockholm
1972, în 1992 la Conferința Națiunilor Unite de la Rio de Janeiro, ratificând , în 1994 ,
Convenția Diversității Biologice , în anul 2002 , la Conferința Națiunilor Unite de la
Johanesburg.
Totodată, România a ratificat Convenția privind Importanța Internațională a Zonelor
Umede (Ramsar, 1991), Convenția de la Berna privind Conservarea speciilor sălbatice și
habitatelor naturale (1993), Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și
florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES, 1994), Convenția de la Bonn privind Conservarea
Speciilor Migratoare (1998), Convenția Carpatică (2003). De asemenea, țara noastră a aderat la
Strategia și Planul de Acțiune Pan – Europ ean privind Conservarea Diversității Biologice și a
„landscape -ului”, la Acordul privind Conservarea Cetaceelor Mici din Marea Mediterană și Marea
Neagră.
România a devenit membră a multor foruri și componente structurale din rețeaua ocrotirii
și conservăr ii mediului: BIRDLIFE, ECONET, EMERALD, GREEN CROSS etc.
Cu excepția marilor zone agricole și a unor ecosisteme terestre și acvatice, aflate
sub impactul negativ al unor surse de poluare, în care se înregistrează modificări ale
structurii și dinamicii dive rsității biologice, restul mediului natural se păstrează în parametrii
naturali de calitate, oferind condițiile necesare conservării diversității biologice specifice.
Deoarece sistemele ecologice sunt sisteme funcționale cu organizare complexă, în
general, modificările structurale la nivelul acestora nu sunt sesizabile de la un an la altul

118 (decât în cazul unor accidente ecologice majore și pe termen scurt). Ulterior, prin eliminarea
factorului perturbator, mediul natural se poate reface.
Din cauza lipsei p unerii în practică a sistemului de monitoring integrat care să includă
și monitorizarea diversității biologice, nu există date concrete pe baza cărora să se poată
face o analiză reală a stării acesteia, cu excepția unor specii sălbatice, care fac obiectul unor
programe și proiecte de cercetare ale structurilor universitare, muzeelor, institutelor de
cercetare, precum și ale unor organizații neguvernamentale specializate.
Conservarea diversității calitative a naturii vii corespunde celor mai înalte interese ale
omenirii, determinând posibilitatea lărgirii gamei de “utilități” obținute de la natură și automat
lărgirea gamei de produse naturale în agricultură, medicină, industrie.

6.2. HABITATELE NATURALE. FLORA ȘI FAUNA SĂLBATICĂ

6.2.1. Habitatele naturale

Habitatele din țara noastră sunt caracterizate de o anumită compoziție a florei și a
faunei, componente ale biocenozelor și sunt influențate de diferiți facori climatici sau edafici.
Influențele climatice, ale zonelor aride din partea estică, la cele oce anice din partea
vestică a țării, precum și diferențele climatice între câmpie și munte impuse de altitudinea
reliefului, au determinat apariția unui mare număr de habitate. Alt factor care determină marea
varietate de habitate din România este reprezentat de compoziția chimică a rocilor din substrat
(sol, subsol).
Importanța habitatelor naturale , ca suport pentru toate speciile de floră și faună, a
determinat adoptarea de către Uniunea Europeană a Directivei asupra Conservării
Habitatelor Naturale și a Fa unei și Florei Sălbatice (92/43/EEC), cunoscută ca Directiva
Habitate . Scopul principal al acesteia este de a menține și reface habitatele naturale și
speciile de interes european într -o stare de conservare favorabilă.
În România, habitatele naturale și sp eciile sălbatice au fost inventariate prin utilizarea
a două tipuri de baze de date: baza BIMS (Sistemul de Management al Informației privind
Biodiversitatea) și a bazei EMERALD (stabilită sub Convenția de la Berna) compatibilă cu
„Natura 2000”.
Țara noast ră este gazda unor tipuri unice și extinse de habitate, de la păduri mature
aproape virgine, pajiști și stepe bogate în specii floristice, la mlaștini întinse, posibil, fără
echivalent în Uniunea Europeană. De asemenea, lanțul carpatic reprezintă un bastio n vital al
carnivorelor mari. România deține 5 .500 exemplare de urs brun, 3 .500 exemplare de lup și
1.600 exemplare de râs eurasiatic, reprezentând procente ridicate din efectivele acestor
specii de carnivore mari, la nivelul continentului european. Aceast a situează în mod ferm
țara noastră pe harta Uniunii Europene, ca o importantă zonă naturală. Delta Dunării
reprezintă probabil, zona deltaică cea mai puțin afectată din Europa. Mlaștinile sale
constituie un patrimoniu natural unic, caracterizat prin preze nța unei bogate biodiversități,
fiind, de asemenea, un puternic bastion al unor importante populații de păsări. Datorită
existenței acestei zone unice și a trăsăturilor sale specifice, prin aderarea României la
Uniunea Europeană, mai mult de 3.000 de perec hi de pelicani – reprezentând peste 80% din
efectivul european – vor fi protejate prin Directiva Uniunii Europene privind păsările.
În România, vegetația se manifestă prin următoarele unități zonale pe latitudine și
altitudine: zona de stepă, între 0 și 10 0 m, în câmpiile și podișurile din sud -estul României ,
unde s e disting două subzone: stepă cu graminee și stepă cu graminee și dicotiledonate;
zona de silvostepă, între 50 și 150 m, în câmpiile și podișurile din estul, sudul și vestul
României , unde s e dis ting două subzone: silvostepă nordică cu stejari mezofili și silvostepă
sudică cu stejari xerofili; zona pădurilor de foioase (nemorală), între 100 – 400 m, în câmpiile,
piemonturile și podișurile periferice regiunii muntos -deluroase (aceasta întinzându -se între
300 – 400m și 1.300 -1 .450 m și caracteriz ându -se prin păduri de gorun și păduri de fag );
aici se disting două subzone: păduri de stejari mezofili și păduri de stejari termofili –
submezofili; zona pădurilor de conifere (boreală), între 1.300 – 1.450 m și 1.750 – 1.850 m cu
păduri de molid montane și păduri de molid subalpine; zona subalpină, 1.750 – 1.850 m și

119 2.000 – 2.200 m, cu rariști de molid, zâmbru și tufărișuri de jneapăn și rododendron și zona
alpină, 2 .000 – 2.200 m, cu tufărișuri pitice de Salix , Loiseleuria și pajiști de Festuca supina ,
Carex curvula și Juncus trifidus .
Ecosistemele naturale și seminaturale din România totalizează aproximativ 47% din
suprafața țării. În figura 6.2.1. sunt prezentate e coregiuni le din România .

Figura 6. 2.1. Ecoregiunile din România

1. Carpații Meridionali; 2. Carpații Orientali; 3. Munții Apuseni; 4. Munții Banatului; 5. Subcarpa ții
Getici; 6. Subcarpații de Curbură; 7. Dealurile Banatului; 8. Dealurile Crișanei; 9. Podișul Getic; 10.
Podișul Transilvaniei ; 11. Podișul Sucevei; 12. Podișul Central Moldovenesc; 13. Podișul Dobrogei;
14. Câmpia Moldovei; 15. Câmpia Someșului; 16. Câmpia Banatului și Crișurilor; 17. Câmpia
Găvanu -Burdea; 18. Silvostepa Câmpiei Române; 19. Stepa Câmpiei Române; 20. Lunca Dunări i;
21. Delta Dunării.

Noțiunea de "habitat natural”, așa cum este definită în Directiva Habitate
nr.92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice , se referă la
zone terestre sau acvatice ce se disting prin caracteristici geografice, abiotice și biotice, în
întregime naturale sau seminaturale. Habitatele naturale și seminaturale, întâlnite la nivel
național caracterizează mediul acvatic, terestru și subteran . Acestea sunt habitate acvatice –
habitate marine, costiere și de apă dulce; habitate terestre – habitat de pădure, de pajiști și
tufărișuri, habitat de turbării și mlaștini, habitat de stepă și silvostepă; habitate subterane –
habitat de peșteră .
În lucrarea „Habitatele din România” , apărută la Editura Tehnică Silvică, București,
2005, sunt descrise principalele tipuri de habitate existente în țara noastră, mare parte dintre
acestea având echivalente în principalele sisteme de clasificare utilizate la nivel european
(figura 6.2.2.) :
199 habitate au echivalent în habitat ele din sistemul de clasificare Natura 2000;
213 habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare Emerald;
170 habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare Corine;
367 habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare Palearctic;

120
263 habitate au echivalent în habitatele din sistemul de clasificare Eunis.

Figura 6. 2.2. Numărul de habitate din România care au echivalențe în principalele
sisteme de clasificare utilizate la nivel european

199
213
170367263
Natura 2000 Emerald Corine Palearctic Eunis

6.2.2. Flora și fauna sălbatică

Flora și fauna sălbatică constituie un patrimoniu natural de valoare estetică, științifică
și cultur ală. Datorită poziției geografice a României , flora și fauna prezintă influențe
mediteraneene, oceanice și continentale. Diversitatea florei și faunei, constă în existența
unor extinse habitate forestiere și alpine nealterate, asociate lanțului muntos al C arpaților,
precum și în existența unor populații de lupi, urși, capre negre și râși, care sunt considerate
a fi cele mai mari din Europa.
Țara noastră este renumită prin diversitatea floristică adăpostind 3.630 de specii de
plante, din care până în prezen t, 23 de specii sunt declarate monumente ale naturii.
Lista Roșie a plantelor superioare din România (1994) cuprinde un număr de 1.438
de taxoni și infrataxoni (1.235 specii și 203 subspecii) distribuiți pe grupele taxonomice mari
astfel: 26 Pteridofite, 7 Gimnosperme, 1.062 Dicotil edonate, 343 Monocotiledonate (f igura
6.2.3.).

Figura 6.2. 3. Grupele taxonomice mari ale plantelor superioare

PteridofiteMonocotiledonate
DicotiledonateGimnosperme
Pteridofite Gimnosperme Dicotiledonate Monocotiledonate

Dintre speciile de floră protejate și/sau aflate pe Lista roșie a plantelor superioare din
România putem aminti: buj orul românesc, bulbucii de munte, garofița Pietrei Craiului,
papucul doamnei, floarea de colț, laleaua pestriță, narcisa sălbatică, crinul de pădure, liliacul
carpatin, gladiola de apă, irisul de baltă etc.
Papucul doamnei ( Cypripedium calceolus) – spec ie ocrotită, a cărei existență
presupune declararea unor arii speciale de conservare. F ace parte din familia Orchidaceae

121 și se întâlnește prin păduri, mai mult sau mai puțin umbroase, pe coaste, în tufișuri, de
preferință în terenuri calcaroase, în grupe s poradice. Perioada de înflorire este m ai – iunie .
Floarea de colț, sau floarea reginei ( Leontopodium alpinum ) – este o specie
declarată monument al naturii din anul 1933. Plantă erbacee, perenă, din familia
Asteraceae, crește în munții calcaroși, în pajișt ile de pe versanții abrupți și însoriți, sau pe
stâncării. Perioada de înflorire este iulie – august.
Bulbucii de munte ( Trollius europaeus ) – specie cu aspect deosebit, înaltă de 10 – 60
cm, cu frunze palmat sectate și tulpini drepte ce poartă flori sol itare galbene, care se
acoperă una pe cealaltă. Crește prin poieni, pante înierbate și la marginea pădurilor din zona
subalpină și alpină.
Datorită habitatelor sale foarte diverse , România are o faună deosebit de bogată
adăpostind 105 specii de mamifere, 19 specii de amfibieni, 25 specii de reptile, 216 specii de
pești și 410 specii de păsări (figura 6.2.4.).

Figura 6.2.4. Speciile de animale sălbatice semnalate în România

31.548
19 25 216 410 105
05.00010.00015.00020.00025.00030.00035.000
nevertebrate amfibieni reptile pești păsări mamifere
Grupe taxonomicenumăr specii semnalate

Pe teritoriul țării noastre se regăsesc , încă, numero ase specii de animale sălb atice
cu statut de protecție la nivel național și internațional, din care putem aminti: păsări sălbatice
(pelicanul comun și creț, lebede, berze, călifari, gâsca cu gât roșu, lopătari, stârci, cormoran
pitic, rața roșie etc.), mamifere (vidra de apă dulce, lupul, râsul, ursul brun etc.), reptile
(broasca țestoasă de apă dulce, broasca țestoasă dobrogeană, șarpele de apă etc.),
precum și amfibieni, pești și nevertebrate.
Călifar ul roșu ( Tadorna ferruginea ) – specie declarată monument al naturii, este o
pasăre de baltă, de aproximativ 63 cm, care face parte din genul Anseriformes , familia
Anatidae . Trăiește pe pajiști sau lunci de pe malul apelor curgătoare sau stătătoare. Are
picioarele mai lungi ca rața, fiind mai apropiată din punct de vedere morfologic d e gâscă.
Cuibarește în partea estică a Dobrogei, în vizuini, unde femela depune 8 – 10 ouă de
culoare crem deschis , spre sfarșitul lunii mai , și clocește circa 28 de zile. În perioada de
împerechere , masculii de călifar sunt foarte agresivi, femelele deter minându -i să gonească
toate păsările din zona cuibului. Toamna migrează spre nord -vestul Africii și în Delta Nilului.
Vidra de apă dulce (Lutra lutra) – este o specie aflată în puternic regres, ultimele
refugii găsindu -le în prea jma râurilor și lacurilor din câteva zone ale României. Se hrănește
cu pești, broaște și mamifere mici acvatice. Este o specie periclitată, pentru care se duce o
intensă campanie de protecție la nivel mondial. Amenințarea principală este pierderea
habitatelor.
Ursul brun ( Ursus ar ctos) – specie emblematică a mareției și gradului ridicat de
naturalitate a Carpaților, este foarte bine reprezentat din punct de vedere al numărului de
indivizi și a calității și viabilității populației.
Rădașca ( Lucanus cervus ) – cel mai mare coleopter din România și Europa, este o
specie protejată. Preferă pădurile de stejar, putând fi găsită atât pe scoarța copacilor, cât și

122 pe sol afânat, amestecat cu frunze și bucățele de lemn. Se hrănește în principal cu furnici,
larve și viemișori.
Nevertebratele sunt bine reprezentate în România , prin 30 .000 specii de insecte, 860
specii de crust acee și 688 specii de moluște (figura. 6.2.5.).

Figura 6.2. 5. Specii de nevertebrate din România
860 688
30.000
insecte crustacee moluște

6.2.3. Specii din flora și fauna sălbatică valorificate economic, incl usiv
ca resurse genetice

Valorificarea plantelor și animalelor sălbatice aparținând speciilor , a căror prel evare
din natură și exploatare fac obiectul măsurilor de management, precum și a altor specii cu
același regim de protecție , se face în condiții compatibile cu menținerea acestor specii într -o
stare de conservare favorabilă, luându -se, după caz, următoarele măsuri: reglementarea
accesului în anumite zone și/sau anumite perioade; interdicția temporară și/sau locală a
recoltării și capturării anumitor specii; reglementarea perioadelor, a modurilor și a mijloacelor
de recoltare/capturare, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare; instituirea unui
sistem de autorizare a recoltării/capturării plantelor și animalelor sălbatice în scopuri
comerc iale, inclusiv stabilirea de cote; încurajarea cultivării și creșterii în captivitate a
speciilor de floră și faună sălbatică de interes economic, în vederea reducerii presiunii
asupra populațiilor naturale.
Activitățile de recoltare, capturare și/sau ach iziție și comercializare pe piața internă
sau la export a plantelor și animalelor din flora și fauna sălbatică, precum și a importului
acestora , s-au realizat , în anul 2008 , cu respectarea prevederilor legii protecției mediului ,
legislației comunitare și a Convențiilor privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor
naturale la care România a aderat.
Activitățile de recoltare, capturare și/sau de achiziție a plantelor și animalelor
sălbatice , ca și a unor părți și produse din acestea, s -au desfășurat în baza autorizațiilor de
recoltare/cap turare emise de agențiile județene pentru protecția mediului prin procedura
specifică O.M. nr. 647/2001 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de
recoltare, capturare și/sau de achiziție și comercia lizare pe piața internă sau la export a
plantelor și animalelor din flora și fauna sălbatică, precum și a importului acestora și O.M. nr.
410/2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților de recoltare, capturare
și/sau achiziție și/sau com ercializare, pe teritoriul național sau la export, a florilor de mină, a
fosilelor de plante și fosilelor de animale vertebrate și nevertebrate, precum și a plantelor și
animalelor din flora și, respectiv, fauna sălbatice și a importului acestora.
Pe terit oriul României avem o mare varietate de specii de floră și faună, valoroase
din punct de vedere economic și social, fiind utilizate în diverse sectoare. Datorită habitatelor
sale foarte diverse , România are o faună deosebit de bogată, adăpostind 105 specii de
mamifere, 19 specii de amfibieni, 25 specii de reptile, 216 specii de pești, 410 specii de
păsări , 30.000 specii de insecte, 860 specii de crustacee, 688 specii de moluște.

123 În anul 2008 , au fost eliberate 1 .136 autorizații (248 conform O.M. nr. 647/200 1 și
888 conform O.M. nr. 410/2008 ) pentru activități de recoltare, capturare, și/sau achiziție și
comercializare pe piața internă a plantelor si animalelor din flora și fauna sălbatică (figurile
6.2.6., 6.2. 7., 6.2.8. și 6.2. 9.).
Conform O.M. nr. 647/2001 , au fost eliberate un număr total de 248 de autorizații (72
pentru faună și 176 pentru floră), iar conform O.M. nr.410/2008 , au fost eliberate un număr
total de 888 de autorizații (435 pentru faună și 453 pentru floră) .

Figura 6.2. 6. Numărul total al autorizațiilor emise pentru recoltarea speciilor de floră
și faună pe anul 2008 , conform O.M. nr. 647/2001 și O.M. nr. 410/2008

248888
-100100300500700900
1 O.M. nr.647/2001 O.M. nr.410/2008

Figura 6.2. 7. Numărul autorizațiilor emise persoanelor fizice și juridice pentru
recoltarea speciilor de floră și faună , confor m O.M. nr. 647/2001

147
29
270
050100150200
1 Floră – persoane fizice Floră – persoane juridice Faună – persoane fizice Faună – persoane juridice

Figura 6.2. 8. Numărul autorizațiilor emise persoanelor fizice și juridice pentru
recoltarea speciilor de floră și faună , conform O.M. nr. 410/2008

205248435
0100200300400500
1 Floră – persoane fizice Floră – persoane juridice Faună – persoane fizice Faună – persoane juridice

124 Figura 6.2. 9. Numărul autorizațiilor eliberate pentru recoltarea speciilor de floră și
faună pe regiuni , în anul 2008

4792
20 215388304
44058131
275371111
16
050100150200250300350nr.total de autorizații
nr.total aut. floră 47 92 20 21 53 88 304 4
nr. total aut. faună 40 58 131 27 53 71 111 16Regiunea 1
Nord EstRegiunea 2
Sud VestRegiunea 3
Sud –
MunteniaRegiunea 4
Sud Vest –
OlteniaRegiunea 5
VestRegiunea 6
Nord EstRegiunea 7
CentruRegiunea 8
București –
Ilfov

Floră sălbatică valorificată economic : coada șoricelului ( Achillea millefolium ), trei frați
pătați ( Viola tricolor ), păducel ( Crataegus monogyna ), mur ( Rubus caesius ), măceș ( Rosa
canina ), urzică moartă albă (Lamium album ), ciuboțica cucului ( Primula officinalis ), podbal
(Tussilago farfara ), sulfină ( Melilotus officinalis ), soc ( Sambucus nigra ), tei argintiu ( Tilia
tomentosa ), tei ( Tilia cordata ), albăstrele ( Centaurea cyanus ), cununiță ( Spiraea ulmifolia ), nalb ă
(Malva sylvestris ), sunătoare ( Hypericum perforatrum ), mușețel ( Matricaria chamomilla ),
porumbar ( Prunus spinos ), salcâm ( Robinia pseudacaccia ) vătămătoare ( Anthyllis vulneraria ),
trifoi roșu ( Trifolium pratense ), trifoi alb ( Trifolium repens ), gălbenele (Calendula officinalis ),
pătlagină ( Plantago lanceolata ), pin ( Pinus sylvestris ), arnica ( Arnica Montana ) etc.
Dintre ciuperci, s -au autorizat următoarele specii: Albatrelus pescaprae , crăițe
(Amanita caesarea ), ghebe ( Armillaria mellea ), hribi ( Boletus e dulis), gălbiori ( Cantharellus
cibarius ), trâmbița piticilor ( Craterellus cornucopioides ), buretele țepos ( Hydnum repandum ),
râșcovi ( Lactarius deliciosus, Lactarius deterrimus ), iuțari ( Lactarius piperatus ), bureți de
rouă ( Marasmius oreades ), bureți de p run ( Rodophyllus clypeatus ), oițe ( Russula virescens )
și trufe ( Tuber aestivum , Tuber mellanosporum ).
Pentru frunze s -au autorizat spre recoltare: pătlagină ( Plantago lanceolata ), leurdă
(Allium ursinum ), nuc ( Juglans regia ), coacăz negru ( Ribes nigrum ), zmeur ( Rubus idaeus ),
mur ( Rubus caesius, R. fruticosus ), captalan ( Petasites hybridus ), păpădie ( Taraxacum
officinale ), urzica ( Urtica dioica ), afin ( Vaccinium myrtillus ), crețișoară ( Alchemilla vulgaris ),
podbal ( Tussilago farfara ), nalbă ( Malva sylvestri s), vâsc ( Viscum album ), pin ( Pinus
sylvestris ), fragi ( Fragaria vesca ), păducel ( Crataegus monogyna ), salata de pădure
(Lactuca serriola ), tei ( Tilia cordata ) etc.
Pentru semințe: brândușe de toamnă ( Colchicum autumnale ), măceșe ( Rosa
canina ), fag ( Fagus sylvatica ), stejar ( Quercus robur ), gorun ( Q. petraea ) etc.
Faună sălbatică valorificată economic: cerb comun ( Cervus elaphus), căprior
(Capreolus capreolus), capra neagră (Rupicapra rupicapra), mistreț ( Sus scrofa ), iepure
(Lepus europaeus) , fazan ( Phasia nus colchicus) , potârniche ( Perdix perdix), cocoș de munte
(Tetrao urogallus), viezure ( Meles meles ), vulpe ( Vulpes vulpes) , jder de copac ( Martes
martes), jder de piatră ( Martes foina), dihor ( Mustela putorius ), nevastuică ( Mustela nivalis),
hermelină ( Mustela herminea), gâsca de vară ( Anser anser), gârlița mare (Anser albifrons),
Branta sp., rața mare ( Anas plathyrhynchos ), rața mică ( Anas crecca ), rața pestriță ( Anas
strepera ), rață fluierătoare ( Anas penelope ), rața cârâitoare ( Anas querquedula ), lișiț a
(Fulica atra ), găinușa de baltă ( Gallinula chloropus ), sitar de pădure ( Scolopax rusticola ),

125 cormoran mare ( Phalacrocorax carbo ), becațina comună ( Gallinago gallinago ), stârc cenușiu
(Ardea cinerea ).
În vederea asigurării utilizării durabile și menținer ii într -o stare favorabilă de
conservare a populațiilor speciilor de interes economic, prin legislația națională este
reglementat de asemenea comerțul (exportul, importul în/din state terțe precum și punerea
spre vânzare din România în alte State Membre) c u exemplare ale speciilor non -CITES
(specii care nu sunt incluse în Anexele Regulamentul (CE) nr. 407/2009 de modificare a
Regulamentul ui (CE) nr 338/97 ) recoltate/capturate pe teritoriul României. Autoritatea
competentă, reprezentată de Ministerul Mediulu i, autorizează desfășurarea acestor activități
prin eliberarea acordurilor de export/import sau certificatelor de origine.
România, ca stat Parte la CITES, a asigurat, prin legislația națională, aplicarea
prevederilor acestei convenții, luând măsurile nec esare pentru a asigura conservarea
speciilor amenințate afectate de comerțul internațional cu acestea și utilizarea durabilă a
acestor resurse. Regulamentele Uniunii Europene privind comerțul cu specii sălbatice
(Regulamentul (CE) nr. 338/97 privind protec ția speciilor de faună și floră salbatică prin
reglementarea comercializării acestora , cu modificările și completările ulterioare,
Regulamentul (CE) nr. 865/2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 338/97, cu modificăril e și completările ulterioare, Regulamentul
(CE) nr. 1037/2007 și nr. 811/2008 de suspendare a introducerii în Comunitate a
exemplarelor din anumite specii ale faunei și florei sălbatice ), direct aplicabile în toate statele
membre, creează baza legală pentr u implementarea prevederilor Convenției CITES în
Uniunea Europeană. Aceste texte legale reglementează comerțul cu specii sălbatice atât la
nivel internațional, cât și intern la nivelul Uniunii Europene și conține prevederi suplimentare
față de cerințele Co nvenției CITES.
Ca urmare a aplicării acestor regulamente precum și a măsurilor mai stricte la nivel
național stabilite prin Ordinul nr. 255/2007 privind unele măsuri pentru aplicarea
regulamentelor Uniunii Europene privind comerțul cu specii sălbatice d e faună și floră ,
Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile , în calitate de autoritate de management CITES , a
eliberat , în anul 2008 , un număr de 257 permise CITES de impor t, 42 permise de export,
241 certificate valabile în interiorul Comunității .
Avem datoria să asigurăm protecția, conservarea biodiversității și a patrimoniului
natural față de presiunea crescândă a activității umane, deoarece de protecția lor depinde
dezvoltarea durabilă a societății, pe plan național și internațional.

6.2.4. Specii de ținute în captivitate

6.2.4.1. Grădini zoologice, acvarii publice și centre de reabilitare
și/sau îngrijire

Grădinile zoologice, acvariile publice și centrele de reabilitare și/sau îngrijire au rolul de a
oferii informații importante privind conservarea speciilor, educarea publicului și/sau cercetarea
științifică. Este necesar ca aceste unități permanente să contribuie la conservarea biodiversității
prin adoptarea de măsuri privind conservarea ex-situ prevăzută la Art. 9 din Legea nr. 58/1994
pentru rati ficarea Convenției pentru diversitate biologică , semnată la Rio de Janeiro , la 5 iunie
1992. Convenția menționează faptul că măsurile "ex situ", de preferință în țara de origine au, de
asemenea, un rol important. Conservare "ex situ" reprezintă conservarea componentelor
diversității biologice în afara habitatelor lor naturale.
Obiectivul grădinilor zoologice este de a ocroti fauna sălbatică, de a asigura
participarea la activități de cercetare privind conservarea speciilor, promovarea și elaborarea
unei st rategii privind educația publicului, schimbul de informații și acțiuni de sensibilizare a
comuntățiilor în legătură cu aceste unități permanente.

126 Dispozițiile de conservare aplicabile grădinilor zoologice conform Directivei 22/CE/99
privind animalele s ălbatice din grădinile zoologice sunt următoarele:
adăpostirea animalelor în condiții care să corespundă cerințelor biologice și de
conservare pentru speciile individuale, între altele, prin îmbunătățiri specifice speciilor
aduse țarcurilor;
menținerea unu i standard ridicat de creștere a animalelor, cu un program preventiv și
curativ dezvoltat pentru îngrijire veterinară și alimentară;
prevenirea evadării animalelor pentru a evita posibilele pericole ecologice pentru speciile
indigene și prevenirea pătrunde rii din exterior a dăunătorilor și epidemiilor;
participarea la activități de cercetare, conservare și educare.
În anul 2008 , la nivel național , au fost înregistrate un număr de 41 grădini zoologice
și acvarii publice , dintre care:
26 grădini zoologice și acvarii publice autorizate;
2 grădini zoologice în procedură de autorizare;
12 grădini zoologice – neautorizate din cauza neconformării acestora la majoritatea
criteriilor din Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007 pentru
aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu ; Agențiile pentru Protecția
Mediului au recomandat închiderea lor și înstrăinarea animalelor către alte grădini
zoologice autorizate sau instituții de profil responsabile , care au facilități corespunzăt oare,
posibilități și experiență pentru a asigura bunăstarea animalelor;
o grădină zoologică are autorizația suspendată – Grădina Z oologică Caracal.
Tot în anul 2008, pe lângă grădinile zoologice și acvariile publice înregistrate , au fost
autorizate și 2 centre de reabilitare a urșilor: Rezervația de urși “Liberty” , din localitatea Zărnești,
județul Brașov și Centrul de reabilitare urși orfani , din localitatea Suseni, județul Harghita .

Figura 6. 2.10. Situația la nivel național a grădinilor zoologice, acv ariilor publice și
centrelor de reabilitare , în anul 2008
28
212
1
0102030
autorizate (inclusiv
centrele de reabilitare)în procedura de
autoriz areneautorizate suspendate

La nivelul Regiunii 1 Nord Est , care cuprinde județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț,
Vaslui, Suceava , sunt înregistrate un număr de 10 grădini zoologice. Situația privind stadiul
autorizării lo r este următoarea:
Grădina Zoo Bârlad , autorizată (A utorizație de Mediu nr.93/17.06.2008) ;
Complexul Muzeal de Științele Naturii "Ion Borcea" Bacău – Secția Vivariu , autorizată
(Autorizație de Mediu nr.15/17.11.2005) ;
Grădina Zoo Bacă u, neautorizată; cu aviz de închidere nr. 7904/24.11.2006; în anul 2007 ,
animalele din colecție au fost redistribuite astfel: un leu, către Shamwari Wildlife Reserve
Paterson – Africa de Sud și 6 căpriori , către Ocolul Silvic Fântânele, județul Bacău ;
Grădina Zoo Onești , neauto rizată; cu aviz de închidere nr. 25/18.06.2007 ; deține animale
în colecție ; se încearcă relocarea animalelor din colecție , către grădinile zoologice din țară
și organizații de protecție a animalelor din țară/străinatate ;
Grădina Zoo Buhuși , neautorizată; cu aviz de închidere nr. 16/16.05.2007 ; au fost
relocate aproape toate animalele , cu excepția a 3 specii (leu, caine dingo, urs tibetan) ;
restul animalelor , au fost redistribuite astfel:
la Centrul de reabilitare Zărneș ti, județul Brașov , 4 exemplare de Ursus arctos ;

127
la Gradina Zoologică Bârlad: Pavian cu mantie – două exemplare, Capra
Camerun – 3 exemplare, Cerb comun – două exemplare, Barza albă – un
exemplar ;
Africa de Sud : Panthera leo – 3 exemplare ;
Parcul Zoologic Cozla Piatra Neamț , autorizată (A utorizație de Mediu nr.1/09.10.2008) ;
Grădina Zoo Dragoș Vodă , autorizată ( Autorizație de Mediu nr.3/24.06.2008) ;
Parc Zoo Roman , neautorizat; fără animale; cu aviz de închidere nr. 9444/ 19.12.2006 ;
animalele au fost redistribuite astfel :
la Grădina Zoologi că Bârlad, speciile: găină Paduana – două exemplare .,
căprior – 3 exemplare , porumbei rotați – două exemplare , porumbei jucători – 4
exemplare , găini Cochinchina – două exemplare ;
la Asociația "Milioane de prieteni" Zărnești, județul Brașov , speciile: urs brun – 3
femele și un mascul;
la Grădina Zoologică Brașov, speciile: lup – două exemplare (un mascul și o
femelă), cerb lopătar – 3 exemplare (un mascul, două femele), păuni – două
exemplare (un mascul, o femelă), vulpe ro șcată – un mascul, găini moțate – 4
exemplare (un mascul, 3 femele);
către p ersoane fizice , speciile: porumbei King – 3 exemplare , fazan argintiu –
două exemplare ;
Colț Zoologic Ilișești , neautorizată ;
Parcul Zoologic Rădăuți , autorizată (A utorizație de Mediu nr.539/21.11.2008) .
La nivel ul Regiunii 2 Sud Est , care cuprinde județele Vrancea, Galați, Br ăila,
Constanța, Tulcea, Buzău, sunt înregistrate un număr de 7 grădini zoologice și acvarii publice:
Acvariul Muzeul Vrancei , autorizat ( Autorizație de Mediu nr.2/28.02.2007) ;
Parc Zoologic “Pădurea Gârboavele” , aflat în procedură de autorizare , conform O.M. nr.
1798/2007 ;
Parc Zoologic Tecuci , neautorizat; cu aviz de închidere nr. 11388/13.12.2007 ;
Acvariul Public din Cadrul Complexului Muzeal Galați , autorizat ( Autorizație de Mediu
nr.1/09. 05.2005) ;
Parcul Zoologic Brăila , autorizat ( Autorizație de Mediu nr. 66/18.06.2007) ;
Acvariul Constanța , autorizat ( Autorizație de Mediu nr. 2/08.11.2005) ;
Delfinariul cu Secțiile Aferente: Secția Păsări Exot ice și Secția Microrezervație , autorizat
(Autorizație de Mediu nr.1/08.11.2005) .
La nivelul Regi unii 3 Sud – Muntenia , care cuprinde județele Prahova, Argeș, Călărași,
Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Teleorman , sunt înregistrate 5 grădini zoologice și acvarii publice:
Grădina Zoologică Bucov , autorizat ă (Autorizație de Mediu nr.18/17.11.2005) ;
Acvariul Muzeului Județean de Științele Naturii, Ploiești, județul Prahova , autorizat
(Autorizație de Mediu nr.16/10.10.2005) ;
Grădina Zoologică Pitești, Pădurea Trivale , autorizată ( Autorizație de Mediu nr.
191/0 8.05.2007) ;
Grădina Zoologică Călărași , autorizată ( Autorizație de Mediu nr.13/09.06.2005) ;
Grădina Zoologică Târgoviște , autorizată ( Autorizație de Mediu nr.129/01.09.2005) .
La nivelul Regi unii 4 Sud Vest – Oltenia , care cuprinde județele Dolj, Olt, Vâlc ea,
Gorj, Mehedinți , sunt înregistrate un număr de 6 grădini zoologice și acvarii publice:
Grădina Zoologică Râmnicu Vâlcea , autorizată ( Autorizație de Mediu nr.154/03.04.2008) ;
Grădina Zoologică Caracal , cu autorizație suspendată pentru nerespectarea măsu rilor
impuse în autorizația de mediu ;
Grădina Zoologică Slatina , neautorizată ;
Acvariu Public Mehedinți , autorizat ( Autorizație de Mediu nr.17/22.11.2005) ;
Grădina Zoologică Craiova , autorizată ( Autorizație de Mediu nr.115/07.07.2008) ;
Grădina Zoo din Tg. Jiu, neautorizată; fără animale; cu aviz de închidere nr.
13/22.03.2007 ; animalele au fost redistribuite astfel:
3 ponei au fost preluați de Direcția Publică de Patrimoniu ;
4 căprioare au fost preluate de catre A.J.V.P.S. Gorj și au fost eliberate în fondu l
de vînătoare Bălești ;

128
doi fazani, un cocoș și o găină au fost preluați de A.J.V.P.S. Gorj și eliberați în
fondul de vănătoare Dănești .
La nivelul Regiunii 5 Vest , care cuprinde județele Timiș, Hunedoara, Arad, Caraș –
Severin , sunt înregistrate un număr d e 4 grădini zoologice:
Grădina Zoologică „Ion Crișan ” Reșița , autorizată ( Autorizație de Mediu nr.
172/07.05.2008) ;
Grădina Zoologică Hunedoara , neautorizată ;
Grădina Zoologică Timiș , autorizată ( Autorizație de Mediu nr.1/10.07.2007) ;
Grădina Zoologică di n cadrul S.C. Turism și Tratament Aqva S.R.L. Orțișoara – Băile
Calacea, județul Timiș , autorizată ( Autorizație de Mediu nr. 2/22.11 .2007) .
La nivelul Regi unii 6 Nord Vest , care cuprinde județele: Cluj, Bihor, Bistrița,
Maramureș, Satu Mare, Sălaj sunt în registrate un număr de 4 grădini zoologice:
Grădina Zoologică Oradea , neautorizată ;
Grădina Zoologică Turda , neautorizată ;
Grădina Zoologică Baia Mare , în procedură de autorizare ;
Centrul de cercetări biologice Jibou (Sălaj) , autorizat ( Autorizație de Mediu
nr.1/03.08.2007) .
La nivelul Regi unii 7 Centru , care cuprinde județele Sibiu, Alba, Brașov, Covasna,
Harghita, Mureș , sunt înregistrate 4 grădini zoologice și două centre de reabilitare:
Grădina Zoologică Brașov , autorizată ( Autorizație de Mediu nr.1/15.03.2007) ;
Mini Zoo Bancu, administrator S.C. Cooper Mr S.R.L., din localitatea Bancu, jud ețul
Harghita , neautorizată, ( cu aviz de închidere nr. 12124/ 01 .10.2007) ;
Grădina Zoologică Târgu Mureș , autorizată ( Autorizație de Mediu nr. 54/06.12.2005) ;
Grăd ina Zoologică Sibiu , autorizată ( Autorizație de Mediu nr. 01/09.02.2006) ;
Centrul de reabilitare – Rezervația de urși „Milioane de prieteni” de la Zărnești, autorizată
(Autorizație de Mediu nr. 151/20.03.2008) ;
Centru l de reabilitare urși orfani, din localitatea Suseni, jud ețul Harghita , autorizat
(Autorizație de Mediu nr. 139/21.07.2008) .
La nivelul Regiunii 8 București – Ilfov, care cuprinde județul Ilfov și municipiul
București , este înregistrată o grădină zoologică:
Grădina Zoologică Băneasa , autorizat ă (Autorizație de Mediu nr. 630/22.12.2008) .

Figura 6. 2.11. Numărul total al grădinilor zoologice, acvariilor publice și centrelor de
reabilitare , pe regiuni , în anul 2008
10
7
56
4 46
1
Regiunea 1
Nord EstRegiunea 2
Sud EstRegiunea 3
Sud –
MunteniaRegiunea 4
Sud Vest –
OlteniaRegiunea 5
VestRegiunea 6
Sud VestRegiunea 7
CentruRegiunea 8
București –
Ilfov

În incinta grădinilor zoologice, acvariilor publice și centrelor de reabilitar e din țara
noastră , se regăsesc numeroase specii de animale, păsări și pești , care sunt prezentate în
mare măsură, în condiții similare habitatelor lor naturale. Dispozițiile de conservare aplicabile
grădinilor zoologice se refe ră la asigurarea unui habita t cât mai apropiat de cel natural ș i a
unor condi ții specifice fiecărei specii, aș a cum sunt prevăzute și î n Convenț ia pentru
Diversitate Biologică .
Grădinile zoologice și acvariile publice au rolul educativ de a prezenta și explica
lumea animalelor, iar prin acest fapt se contribuie la conservarea speciilor amenințate cu
dispariția.

129 De fapt, multe dintre speciile pe cale de dispariție nu mai pot fi găsite de mult timp în
habitatul lor natural, grădinile zoologice reprezentând singura posibilitate a aces tora de a -și
perpetua specia și singura șansă pe care o avem noi de a le admira.
În totalitatea lor , grădinile zoologice și acvariile publice din România reprezintă un
factor important în ecosistem cu rol de conservare și cercetare, constituind o adevărat ă
sursă de îmbogățire culturală și spirituală.

6.3. STAREA ARIILOR NATURALE PROTEJATE

Ariile protejate, prin valoarea lor naturală și gradul redus al intervenției umane pe
teritoriul lor, sunt cele mai bune exemple și modele pentru sistemele ecologice n aturale și
seminaturale.
Ariile protejate sunt percepute încă de foarte mulți oameni , doar în sensul lor
“conservaționist”, fiind considerate adevărate „oaze” ale naturii sălbatice care trebuie protejate
numai pentru conservarea speciilor care le populeaz ă. Foarte puțin este recunoscut faptul că
zonele aflate în regim natural și seminatural constituie de fapt suportul “vieții” și implicit al
dezvoltării socio -economice.
S-au constituit astfel , arii protejate care conservă zone naturale de pe glob, unde
intervenția omului este aproape inexistentă, dar și zone în care intervenția omului este
prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanță peisagistică și culturală
deosebită. Astfel, forul care și -a propus să rezolve această problemă dificilă a fost Uniunea
Internațională de Conservare a Naturii (IUCN – The World Conservation Union) care, prin
misiunea sa, avea competența necesară să o facă.
Uniunea Internațională de Conservare a Naturii încearcă să influențeze, să încurajeze și
să asiste societă țile din toată lumea în procesul de conservare a integrității și diversității naturii,
urmărind ca orice utilizare a resurselor naturale să fie echitabilă și durabilă.
Ca urmare a activității desfășurate de Uniunea Internațională de Conservare a
Naturii, î n acest domeniu (timp de aproape un sfert de secol) a rezultat un sistem pentru
definirea și clasificarea ariilor protejate. Acest sistem a fost adoptat de către guverne și explicat
prin linii directoare. Eliminarea diferențelor de terminologie se poate fa ce doar utilizând
sistemul Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii de clasificare, care se bazează pe
principalul obiectiv de management al ariei protejate. Se folosesc astfel 6 categorii pentru
ariile protejate, care implică și o gradație a interve nției umane, variind de la o intervenție
umană nulă (proprie categoriilor I a și I b), până la o intervenție umană de un nivel mai
ridicat (în cazul categoriei V). Categoria VI este singura care a fost adăugată ulterior, astfel
încât , din punctul de vedere al intervenției umane , se intercalează între categoriile III și IV.
Toate categoriile sunt la fel de importante și relevante pentru conservarea biodiversității.
Baza de date a ariilor protejate realizată de către World Conservation Monitoring
Centre se ac tualizează periodic, aproximativ la fiecare trei ani pentru a asigura editarea unei
noi ediții a Listei cu Arii Protejate a Națiunilor Unite.
Monitorizarea creșterii rețelei globale a ariilor protejate, distribuția lor și obiectivele de
management ale ace stora sunt vitale, dar este la fel de important de cunoscut starea reală în
care se găsește o anumită arie protejată și , mai ales , cât este de eficient managementul ariei
protejate.

6.3.1. Arii de interes național

La nivel european, România deține cel m ai diversificat și valoros patrimoniu natural;
suprafața ariilor naturale protejate de interes național, raportată la suprafața țării, este de 7%, iar
suprafața totală a siturilor Natura 2000, raportată la suprafața țării, este de 17,84%.
Suprafața totală a ariilor naturale protejate din România este de aproximativ 20% din
suprafața României.
În țara noastră există mai multe categorii de arii protejate, care se diferențiază în
principal în funcție de regimul de ocrotire, conservare și utilizare. Acestea sun t:
rezervații științifice;

130
parcuri naționale;
monumente ale naturii;
rezervații naturale;
parcuri naturale;
rezervații ale biosferei;
zone umede de importanță internațională;
situri naturale ale patrimoniului universal;
arii speciale de conservare;
arii de protecție specială avifaunistică;
situri de importanță comuni tară;
geoparcul.
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57 /2007 privind regimul ariilor
naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu
modificăril e și completările ulterioare, categoriile și numărul de arii naturale protejate , care
compun rețeaua națională de arii protejate . sunt următoarele:
rezervații științifice – 77;
parcuri naționale – 13;
monumente ale naturii – 230;
rezervații naturale – 661;
parcuri naturale – 15 (cu Delta Dunării);
rezervații ale biosferei – 3;
zone umede de importanță internațională – 5;
arii de protecție specială avifaunistică – 108;
situri de importanță comunitară – 273.
Ariile naturale protejate de inte res național sunt declarate în baza : Legii nr. 5/2000
privind amenajarea teritoriului național, secțiunea III, zone protejate ; Hotărârii de Guvern
2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone ; Hotărârii de
Guvern nr. 1581/2005 privind i nstituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone ;
Hotărârea de Guvern nr. 1143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate.
Ariile naturale protejate pot fi atribuite în custodie sau pot avea structuri de administrare .
Acest proc es este reglementat prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr.
1533/2008 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate
care necesită constituirea de structuri de administrare și a Metodologiei de atribuire a
custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare.
La nivelul anului 2008 , în România existau 370 de arii naturale protejate atribuite în
custodie. Din acestea, 3 sunt situri Natura 2000 : SPA Bist reț, din județul Dolj, SPA Blahnița și SPA
Gruia – Gârla Mare , din județul Mehedinți.
În România există 28 de parcuri naționale și naturale (figura 6.3.1.): 13 parcuri
naționale (tabel 6.3.1.) și 15 parcuri naturale – cu Delta Dunării (tabel 6.3.2. ). Acest e parcuri
se încadrează, conform clasificării IUCN, în categoriile II respectiv V.
Parcul național reprezintă o arie naturală protejată administrată, în special, pentru
protecția ecosistemelor și pentru recreere, iar parcul natural se constituie, în specia l, pentru
conservarea peisajului .

Tabel 6.3.1. Parcuri Naturale în România , în anul 2008
Nr.crt. Denumirea parcului natural Județul Suprafața (ha)
1 Apuseni Alba, Bihor, Cluj 76.022,34
2 Porțile deFier Caraș – Severin, Mehedinți 128.196,22
3 Grădiștea Muncelului – Cioclovina Hunedoara 38.116,34
4 Bucegi Argeș,Brașov, Dâmbovița 32.597,8
5 Balta Mică a Brăilei Brăila 20.460,12
6 Vânători Neamț Neamț 30.840,87
7 Lunca Mureșului Arad, Timiș 17.428
8 Lunca Joasă a Prutului Inferior Galați 1.169,45
9 Comana Giurgiu 24.962,86

131 10 Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului Hunedoara 100.486,72
11 Munții Maramureșului Maramureș 133.418,96
12 Geoparcul Platoul Mehedinți Mehedinți 106.491,61
13 Putna – Vrancea Vrancea 38.190,01
14 Defileul Mureșului Superi or Mureș 9.156
15 Delta Dunării Constanța, Tulcea 58.000,00
Suprafața totală 1.337.537,3

Tabel 6.3.2. Parcuri Na ționale în România , în anul 2008
Nr.crt. Denumirea parcului național Județul Suprafața (ha)
1 Domogled – Valea Cernei Caraș – Severin, Me hedinți,
Gorj 61.190,.03
2 Semenic – Cheile Carașului Caraș – Severin 36.219,39
3 Cheile Nerei – Beușnița Caraș – Severin 36.706,99
4 Retezat Hunedoara 38.117,06
5 Piatra Craiului Argeș, Brașov 14.781,33
6 Cozia Vâlcea 16.720,65
7 Cheile Bicazului – Hășmaș Harghita, Neamț 6.933,23
8 Ceahlău Neamț 7.739,05
9 Călimani Bistrița – Năsăud, Harghita,
Mureș, Suceava 23.915,37
10 Rodna Bistrița – Năsăud, Maramureș,
Suceava 47.207
11 Munții Măcinului Tulcea 11.114,15
12 Buila – Vânturarița Vâlcea 4.490,5
13 Defileul Jiului Gorj, Hunedoara 13.782
Suprafața totală 318.917

Figura 6.3.1. Distribuția parcurilor naționale și naturale din România , în anul 2008

132
6.3.2. Arii de interes internațional

Pentru țara noastră , au fost declarate la nivel internați onal, trei Rezervații ale Biosferei –
Delta Dunării (1991), Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979) și 5 situri Ramsar – Delta Dunării
(1991), Insula Mică a Brăilei (2001), Lunca Mureșului (2006), Complexul Piscicol Dumbrăvița
(2006), Lacul Techirghiol (20 06).
Rezervații ale biosferei .
Din rețeaua națională de arii naturale protejate, Rezervația Deltei Dunării se distinge,
atât ca suprafață, cât și ca nivel al diversității biologice, având triplu statut internațional:
Rezervație a Biosferei, Sit Ramsar (zon ă umedă de importanță internațională), Sit al
Patrimoniului Mondial Natural și Cultural. Conceptul și denumirea de „Rezervație a Biosferei” au
fost promovate cu peste 25 de ani în urmă (1971), prin Programul „Omul și Biosfera” (MAB),
sub auspiciile UNESCO. Prin acest concept s -a avut în vedere conservarea unor zone naturale
caracteristice, ecosisteme reprezentative capabile de menținere și extindere a unor specii de
plante și animale pe cale de dispariție sau în pericol.
Delta Dunării propriu -zisă este cea mai mare componentă a rezervației și are o
suprafață totală de circa 4.178 km2, din care , cea mai mare parte se găsește pe teritoriul
României (circa 82% ), restul (circa 18%), fiind situată pe partea stângă a brațului Chilia,
inclusiv delta secundară a ace stuia, în Ucraina.
Conform statutului de organizare a rezervației, se delimitează trei categorii de zone
caracteristice:
zone cu regim de protecție integrală (au fost delimitate 18 zone naturale, a căror
suprafață totală este de circa 50.600 ha, care repre zintă 8,7% din suprafața totală a
rezervației);
zone tampon (cu o suprafață totală de circa 223.000 ha , care reprezintă 38,4% din
suprafața totală a rezervației);
zone economice sau zone de tranziție (cu o suprafață de circa 306.100 ha , care
reprezintă 52,9% din suprafața rezervației) ; în această categorie sunt incluse și
zonele degradate de impactul antropic, destinate reconstrucției ecologice (circa
11.425 ha – 2%).
Pe teritoriul rezervației există o mare varietate de specii de floră și faună sălbatică ,
cu importanță economică și socială, fiind un adevărat muzeu al biodiversității, cu 30 tipuri de
ecosisteme, 5.137 specii , dintre care, 1.689 specii de floră și 3.448 specii de faună. Din
rândul acestora , unele specii sunt protejate prin Convenția de la Bern a. Delta Dunării este
un adevărat paradis pentru păsări, fiind un loc de popas natural pentru păsările migratoare,
unele dintre ele fiind specii rare, amenințate cu dispariția în alte zone ale lumii: pelicanul
creț, barza albă, egreta mare, egreta mică, gâ sca cu gât roșu, cormoranul mic.
Pelicanul comun este pasărea cea mai reprezentativă din zona Deltei Dunării, el fiind
răsfățatul acestui paradis al păsărilor.
Parcul Național Retezat , fiind și Rezervație a Biosferei, i nclus în rețeaua internațională
a rez ervațiilor biosferei de către Comitetul UNESCO "Omul și Biosfera " (1979) este localiza t
în partea vestică a României (este cel mai vechi parc național din România, fiind astfel
declarat prin lege în anul 1935). Acest parc este destinat conservării frumuseț ilor acestor
munți și a florei endemice de aici. Altitudinile variază între 794 m și 2 .509 m. Inima rezervației
este circul glaciar al Bucurei, unde s -a înființat, în 1955, o zona științifică (rezervație integrală), în
care pășunatul, pescuitul, vânătoarea și exploatarea forestieră sunt interzise.
Parcul Retezat este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind aproape 1.190 specii
de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute în România. Fauna este reprezentată de
cerb, căprioară, capra neagră, m armota, mistrețul, ursul, jderul, pisica sălbatică, cocoșul de
munte, ierunca, vulturul sur, acvila de munte.
În arealele calcaroase se întâlnește vipera. Păstrăvii populează lacurile și râurile. În
parc se fac cercetări asupra florei, vegetației, faunei a gropastorale și cinegetice.
Parcul Național Munții Rodnei reprezintă cea mai mare arie protejată localizată în
grupul nordic al Carpaților Orientali, acoperind o suprafață de peste 46.399 hectare, din tre care

133 900 de hectare au fost declarate , în 1979 , ca R ezervație a Biosferei, în cadrul programului
UNESCO -MAB.
Rezervația a fost înființată în anul 1932 – la început fiind protejat numai golul de
munte din jurul Vf. Pietrosu (183 ha). Mai târziu , suprafața rezervației a fost extinsă
ajungând la 3 .300 ha. În p rezent , Rezervația Biosferei are o suprafață de 44 .000 ha, dintre
care, cu suprafața de 8.200 ha , este zonă de protecție integrală, cu suprafața de 11.800 ha
este zonă tampon și cu suprafața de 24.000 ha , este zonă de tranziție. În ce privește baza
legală actuală, Rezervația Biosferei se suprapune pe aceeași suprafață cu Parcul Național
Munții Rodnei, care are 46399 ha .
Situri Ramsar
Zonele umede au fost definite ca fiind întinderile de bălți, mlaștini, ape naturale sau
artificiale, permanente sau temporare , unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau
sărată, inclusiv întinderi de apă marină a căror adâncime la reflux nu depășește șase metri.
Data de 2 februarie a fost stabilită ca Zi Mondială a Zonelor Umede prin semnarea la
Ramsar, în Iran , în 1971, a Convenției asupra zonelor umede de importanță internațională,
în special ca habitat al păsărilor acvatice.
La nivelul anului 2008 , România deține 5 situri Ramsar: Delta Dunării, Insula Mică a
Brăilei, Lunca Mureșului, Complexul Piscicol Dumbrăvița, Lac ul Techirghiol.
Insula Mică a Brăilei este o r ezervație complexă, situată în vestul și sud – vestul
Bălții Brăilei, între Dunăre la vest și brațul Valciu la est, fiind parte integrantă a Sistemului
Dunării Inferioare. Acest sit este un complex regional de sisteme ecologice ce include: două
ecoregiuni, 16 tipuri majore de componente (complexe locale), cel puțin 67 tipuri de ecosisteme
și 35 compartimente abiotice și module trofodinamice în structura ecosistemelor, ce asigură
menținerea a peste 1 .688 specii de plante și 3.735 specii de animale.
Parcul integrează toate cele 10 ostroave situate între brațele Dunării: Vărsătura, Popa,
Crăcănel (Chiciul), Orbul, Calia (Lupului), Fundu Mare, Arapu, precum și brațele adiacente ale
Dunării. Se poate spune că este o deltă interioară pe traseul inferior al Dunării de Jos.
Conform legislației în vigoare , această arie protejată (Insula Mică a Brăilei) este
menționată cu o suprafață de 17.529 ha. Conform ultimelor evaluări realizate prin proiectul
LIFE 99 NAT/RO/006400 , suprafața Parcului Natural Balta Mică a Brăilei este de 21.074 ha
(inclusiv brațele Dunării), în diverse forme de proprietate. Î n ciuda modificărilor survenite, atât
în structura sistemelor ecologice integratoare, cât și la nivelul ei, Balta Mică a Brăilei conservă
importante valori ecologice, fiind o importantă componentă a Sistemului Dunării Inferioare,
situată în amonte de Rezervația Biosferei Delta Dunării.
Este singura zonă rămasă în regim hidrologic natural (zonă inundabilă), după
îndiguirea, în propor ție de circa 75%, a fostei Bălți a Brăilei și crearea incintei agricole Insula
Mare a Brăilei.
Datorită atributelor sale , de zonă umedă în regim hidrologic natural, complex de
ecosisteme în diferite stadii succesionale și zona tampon , Balta Mică a Brăilei reprezintă un
sistem de referință a fostei delte interioare și baza pentru reconstrucția ecologică în Sistemul
Dunării Inferioare. Din suprafața totală, circa 53,6% o ocupă pădurile aluviale, 6% pășunile,
12,84% zonele umede și 27,5% lacurile (iezere, băl ți).
Această zonă este bine cunoscută pentru importanța ei ornitologică, deoarece se
situează pe cel mai important culoar de migrație a păsărilor din bazinul inferior al Dunării de
Jos, la jumătatea rutelor de migrație între locurile de cuibărit din nordul Europei și refugiile
de iernat din Africa. Au fost observate un mare număr de păsări, dintre care 169 specii
protejate pe plan internațional, prin Convențiile de la Berna, Bonn și Ramsar, acestea
reprezentând jumătate din speciile de păsări migratoare car acteristice României. Pentru că o
mare parte dintre acestea sunt păsări acvatice, în anul 2001 Balta Mică a fost declarată sit
Ramsar (poziția 1.074 pe lista Ramsar), al doilea după Delta Dunării.
Lunca Mureșului , cu o suprafață de 17.166 ha, situată în ve stul țării, pe teritoriile
județelor Arad și Timiș reprezintă un ecosistem tipic de zonă umedă de mare diversitate, cu
ape curgătoare și stătătoare, cu păduri (stejar pedunculat, frasin), galerii de salcii și plopi,
zăvoaie și șleauri de câmpie. Există sup rafețe unde se întâlnesc plante erbacee rare sau pe
cale de dispariție (plevița), un numar destul de mare fac ând parte din " Lista roșie a plantelor

134 superioare din România " ca specii vulnerabile: forfecuța balsii, inarița, chiminul porcului,
stupinisa, ștev ia de baltă, cornaci. Ihtiofauna se caracterizeaza printr -o mare diversitate;
numai aici, pe Mureș, există cosacul cu bot, morunașul, caracuda, somnul pitic, fusarul
mare. Toate cele 6 specii de reptile și 9 specii de amfibieni , identificate până acum , sunt
specii protejate, inclusiv pe plan internațional. Un numar de peste 200 de specii de păsări își
află în Parcul Natural Lunca Mureșului loc de cuibărit și de pasaj, aproape toate fiind
cuprinse în anexele Convenției de la Berna ca specii ocrotite; acvila țipătoare mică,
cormoran mare, stârc de noapte, precum și efective mari de stârci cenușii, pescăruși
râzători, stârcul și corcodelul mic, prigorii, cea mai mare colonie de lăstuni de mal de pe
întregul curs al râului. Dintre mamifere se remarca vidra, dar și un numar mare de cerb
carpatin, lopatar, căprior, mistreț.
Lacul Techirghiol , cu o suprafață de 1.462 ha, situat pe teritoriul judetului
Constanța, a fost declarat, la sfârșitul lunii martie 2006, sit Ramsar, fiind inclus pe Lista
zonelor umede de impor tanță internațională, în special ca habitat al păsărilor de apă.
Lacul Techirghiol reprezintă o locație prioritară pentru conservarea a două specii
amenințate la nivel global ( Branta ruficollis și Oxyura leucocephala ), precum și a altor specii
europene. În timpul iernii, lacul este utilizat ca loc principal de cuibărit de către Branta
ruficollis , deoarece apa nu îngheață. Numărul maxim de gâște numărate pe L acul
Techirghiol în luna ianuarie a fost de 27.000 de exemplare (31% din populația la nivel
mondial). În medie, 11.800 de exemplare de astfel de păsări (13,4% din populația la nivel
mondial) sunt prezente doar în această locație în luna ianuarie, când populația de gâște se
concentrează aici. De asemenea, lacul reprezintă și o zonă importantă de staționare a
speciilor migratoare în drumul lor din Rusia către Africa.
Complexul piscicol Dumbrăvița , cu o suprafață de 414 ha, situat pe teritoriul
județului Brașov , a fost declarat sit Ramsar , în data de 2 februarie 2006.
Importanța acestui sit constă în speciil e și populațiile de păsări sălbatice care se
întâlnesc aici pe parcursul anului, dar și în peisajele mirifice ce amintesc de un colț al Deltei
Dunării. Zona a fost denumită pe bună dreptate „Delta Brașovului” sau „Delta dintre munți”.
Scopul declarării sal e ca arie protejată a fost în primul rând bogăția speciilor de păsări, însă
s-a ținut cont și de alte componente de mediu, precum flora, alte specii de animale, existența
unor habitate importante etc.
Această arie naturală protejată se compune din două sec toare principale, care se
află în prelungire, respectiv un lac de acumulare și un complex de eleștee piscicole. Așadar,
originea sitului este în mare parte antropică, păstrându -se însă și elemente ale
ecosistemelor naturale existente înaintea intervențiilo r antropice.
Lacul și eleșteele Dumbrăvița sunt așezate între partea centrală a Depresiunii Bârsei,
în lunca Homorodului Perșanilor (Hamaradia) și au o orientare relativă est -vest.
Administrativ, zona aparține comunei Dumbrăvița, județul Brașov.
Atât fauna nevertebrată , cât și cea vertebrată sunt bine reprezentate. Dintre
nevertebrate se remarcă prezența în număr mare a scoicii de lac ( Anodonta cygnea ).
Vertebratele cuprind reprezentanți ai mai multor clase de animale, dintre care cele mai
importante sunt p ăsările. Dintre speciile de păsări , pentru care zona a fost desemnată ca
arie protejată de interes avifaunistic , fac parte în primul rând acelea care cuibăresc (buhaiul
de baltă, stârcul pitic, stârcul roșu etc). Dintre speciile de pasaj importante sunt: f undacul cu
gușă roșie, fundacul polar, egreta mică, egreta mare etc.
Din punct de vedere al vegetației, doar malul vestic este înconjurat de un „brâu” de
stuf și papură. În această parte, vegetația se întinde sub formă de fâșii, de suprafețe diferite.
În partea nord vestică a lacului s -a format o mlaștină eutrofă unde trăiesc și specii rare de
plante, precum: daria ( Pedicularis sceptrum -carolinum ), trifoiștea ( Menyanthes trifoliata ),
șapte degete ( Comarum palustre ), bulbuci ( Trolius europaeus ) etc.
Dintre c ele mai importante tipuri de habitate pentru păsări, fac parte: luciul de apă,
vegetația emersă inundată (mai ales stufărișul și păpurișul), sectoarele de mâl apărute în
perioadele recoltării peștelui (în special toamna), fânețele umede și mlaștinile.

135
6.3.3. Arii de interes comunitar

Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000 oferă numeroase instrumente utile în acest
sens, iar extinderea rețelei prin includerea și gestionarea ariilor naturale protejate din România,
reprezintă un pas important în direcția conservării peisajului și biodiversității. Cu alte cuvinte, în
ceea ce privește fondul natural, această rețea servește , atât intereselor României, cât și celor
ale Uniunii Europene.
Rețeaua Natura 2000 reprezintă o structură de protejare a naturii, proteja re care nu
înseamnă nea părat „limitări și restricții”.
Natura 2000 permite , atât conservarea , cât și dezvoltarea pe mai departe a biodiversității
României. Astfel, se observă oportunități în numeroase direcții: de la un turism durabil , la o
combinație într e activitățile agricole și alternativele de protejare a naturii.
Înființarea rețelei Natura 2000 reprezintă „fundamentul politicii comunitare de conservare
a naturii” . Toate statele care au aderat în Uniunea Europeană sau care aspiră la statutul de
membru se confruntă cu problematica rețelei Natura 2000 și cu necesitatea de a adopta
Directiva Păsări – 79/409/EEC și Directiva Habitate – 92/43/EEC . Fiecare stat membru poate
alege propriile mecanisme pentru a se angaja în acest efort colectiv.
Natura 2000 repr ezintă o treaptă de temelie a politicii de conservare a naturii în cadrul
Uniunii Europene.
Rețeaua Natura 2000 este alcătuită din :
SAC-uri (Special Areas for Conservation – Arii Speciale de Conservare ) desemnate
pentru : habitate naturale (198 prezentate î n Directiva Habitate) ; specii de floră și
faună sălbatică (peste 800 prezentate în Directiva Habitate) ;
SPA-uri ( Special Protection Areas – Arii de Protecție Specială Avifaunistică )
desemnate pentru specii de păsări (aproximativ 200 conform Directivei Păsă ri).
Directiva privind păsările (79/402/EEC), publicată în aprilie 1979, a fost primul act
legislativ menit să protejeze speciile de păsări și mediile lor naturale și prevede stabilirea la nivel
național a unor arii de protecție specială (SPA – Special Pro tection Areas ), iar Directiva privind
habitatele (92/43/EEC), publicată în 1992, solicită selectarea la nivel național și european a
unor arii speciale de conservare (SAC – Special Areas of Conservation ).
Ambele Directive au fost transpuse în legislație iar România, ca stat membru, are
obligația protejării și conservării durabile a speciilor și habitatelor periclitate.
Siturile Natura 2000 trebuie să includă activități umane care sunt compatibile cu
scopurile conservării, iar oamenii trebuie să înțeleagă, prin propria lor experiență , de ce un
anumit sit merită protejat.
Așadar , obiectivele Natura 2000 sunt:
oprirea declinului biodiversității , prin conservarea pe termen lung a cel or mai
valoroase specii ș i habitate de interes comunitar ;
protejarea biodiversit ății Europei ;
promovarea activităților economice benefice.
Avantajele sunt următoarele:
activitățile economice pot continua într -un sit Natura 2000, cu condiția evitării
activităților care ar putea afecta speciile sa u habitatele specifice sitului;
sunt re cunoscute și prote jate interesele localnicilor – Natura 2000 nu înseamnă
scoaterea din uz a terenurilor, ci păstrarea practicilor tradiționale agro -pastorale și
silvice care nu dăunează patrimoniului existent;
dezvoltarea turismului și agro -turismului, eti chetarea de produse naturale locale ce
pot deveni mărci recunoscute, preferate în locul preparatelor artificiale;
proprietarii de terenuri din siturile Natura 2000 vor fi scutiți de plata impozitului;
posibilitatea de a atrage fonduri europene; locuri de m uncă;
relaxarea și petrecerea timpului liber;
promovarea tezaurului natural și cultural;

136
statutul de sit Natura 2000 înseamnă un căștig de imagine și recunoaștere
europeană, ceea ce reprezintă un motiv de mândrie pentru localnici;
se creează un lanț al loc urilor din Europa cu o natură ce merită păstrată în bună
stare , pentru că are multe de oferit și generațiilor viitoare.
Pentru declararea unui sit „Natura 2000” , se ține seama de caracteristicile naturale
ale sitului, de interesele economice, culturale și sociale, fiind permise acțivități economice
care vin în sprijinul dezvoltării durabile și nu afectează starea de conservare favorabilă a
sitului respectiv. Selectarea unei zone „Natura 2000” înseamnă recunoașterea importanței
zonei la nivel european, este o sursă de mândrie pentru localnici, dar le poate oferi și
oportunități economice semnificative.
Între țările membre și candidate la Uniunea Europeană, România deține cea mai
mare diversitate biogeografică , contribuția ei la realizarea Rețelei „Natura 2000 ” fiind foarte
importantă.
Potențialele situri „Natura 2000” sunt selectate după o evaluare științifică la nivel
național. Propunerile de desemnare au fost înaintate Uniunii Europene pentru aprobare în
anul 2007.
România deține 273 Situri de Importanță Com unitară și 108 Situri de Protecție
Specială Avifaunistică , declarate prin Ordinul de Ministru nr. 1964/2007 privind instituirea
regimului de arie naturala protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă
a rețelei ecologice europene Nat ura 2000 în România și prin Hotărârea Guvernului nr.
1.284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a
rețelei ecologice europene Natura 2000 în România .
Suprafața totală a siturilor Natura 2000 , în România , reprezintă 17,84% din suprafața
țării (figura 6.3.4.). SCI-urile reprezintă 13,21 % din suprafața țării, iar SPA-urile reprezintă
11, 89% din suprafața țării .
Distribuția siturilor de importanță comunitară și a siturilor de protecție specială
avifaunistică , în România , în 2008 , este reprezentată în figurile 6.3.2. și 6.3.3.

Figura 6.3. 2. Distribuția Siturilor de Importanță Comunitară în România , în anul 2008

137 Figura 6.3. 3. Distribuția Ariilor de Protecție Specială Avifaunistică , în România , în
anul 2008

Figura 6.3. 4. Suprafața siturilor Natura 2000 , raportată la suprafața României , în anul
2008

Suprafața totală a Siturilor Natura 2000 Suprafața României

Natura 2000 este soluția prin care Europa se străduiește să își păstreze natura în
toată diversitatea ei actuală și să promoveze activități economice ca re nu dăunează
biodiversității.
Am putea spune că Natura 2000 încearcă să împace două nevoi ale oamenilor,
ambel e vitale: nevoia de a -și asigura un confort financiar și nevoia de a păstra natura vie.

138 6.4. MEDIUL MARIN ȘI COSTIER

6.4.1. Introducere

Mările și oceanele lumii sunt supuse în continuare unei puternice presiuni antropice
amplificate , în ultima perioadă , de efectul schimbărilor climatice cu consecințe geopolitice
imense , în special pe termen lung.
Efectul acestei presiuni se resimte sub forma pri ncipalelor amenințări: poluare,
degradarea habi tatelor, reducerea biodiversității , supra -exploatarea resurselor, eroziune
costieră, transferul de specii, etc. Caracterul de mare semiînchisă, precum și particularitățile
sale hidrobiologice unice, fac din Ma rea Neagră un ecosistem extrem de sensibil și expus la
aceste amenințări.
În contextul unor importante restructurări și reașezări , după 1990 , ale sistemului
economic și social din țările bazinului de recepție a l Mării Negre , au fost înregistrate
schimbări dinamice în componentele ecosistemului marin caracterizat prin ușoare , dar
continue , îmbunătățiri ale parametrilor fizici și chimici.
În același timp și indicatorii biologici au cunoscut ameliorări chiar dacă uneori
asimetrice la nivel structural, funcțion al și de productivitate și se manifestă tendințe spre noi
stări de echilibru la nivelul biodiversității și resurselor vii marine.
Pe acest fundal, se remarcă o creștere pronunțată a frecvenței și amplitudinii
fenomenelor extreme , cauzate de schimbările cli matice , a căror efect , în multe cazuri , este
amplificat de impactul intervențiilor umane în mediul marin și costier.
Totodată , presiunile asupra utilizării terenurilor, asupra cadrului natural și habitatelor
valoroase , se confruntă cu nivele fără preceden t în anumite sectoare ale zonei costiere
românești.
Prezentată sugestiv, starea actuală a ecosistemului marin poate fi asimilată cu o
stare de convalescență , în care echilibrul este încă fragil , iar orice altă intervenție majoră
poate conduce la efecte dez astruoase.

6.4.2. Starea ecosistemului și resurselor vii. Situația speciilor
periclitate

6.4.2.1. Starea litoralului și a zonei costiere

6.4.2.1.1. Procese costiere

Evaluarea magnitudinii proceselor costiere (eroziune/echilibru dinamic/acre țiune) s -a
făcut printr -o grupare statistică a acestora , în următoarele clase de intensitate și sens de
evoluție, cu o mărime a intervalului fiecărei clase de 5 m pentru partea nordică și de 2,5 m
pentru cea sudică.
Ponderea proceselor costiere (f igura 6.4.1.) , exprimată în procente , s-a calculat la
numărul de măsurători efectuate în perioada 1991 – 2007 , de-a lungul întregului litoral
românesc al Mării Negre, iar raportul eroziune/acrețiune, ca indicator de stare a mediului
costier, a fost raportat la lungimea de țărm corespunzătoare fiecărui proces.
Pentru întreaga zonă studiată Sulina – Vama Veche , procesele costiere au avut 43%
acrețiune, 27% eroziu ne și 30% stabilitate dinamică.
Raportul eroziune/acrețiune pentru întreaga lungime de țărm monitorizată (57 ,7 km ),
a fost de 0,63.

139 Figura nr. 6.4.1. Ponderea proceselor costiere în zona Sulina – Vama Veche , pentru
perioada 1991 – 2007

27%30%
43%
eroziune stabilitate dinamică acrețiune
Sursa: I nstitutul Național de Cercetare și Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

Ca o concluzie , se poate afirma că zona nordică, afl ată într -o zonă neprotejată de
construcții hidrotehnice, a fost caracterizată de o ușoară eroziune, în timp ce zonele centrală
și de sud, protejate de astfel de construcții, au fost într -un echilibru relativ sau chiar
acrețiune.

6.4.2.1.2. Nivelul mării

Nivelul mării , ca indicator de stare a zonei costiere , a prezentat , în anul 2008 , trei
perioade de ab atere de la media multianuală (figura 6.4.2.). Abaterile au fost alternative și s –
au înregistrat în primul semestru al anului 2008. Media anuală a fost c u numai 1,3 cm peste
media multianuală 1933 – 2007, indicând un an normal din punctul de vedere al evoluției
acestui parametru.

Figura nr. 6.4.2. Oscilațiile nivelului Mării Negre la litoralul românesc , în anul 2008

– 3 0 . 0- 2 0 . 0- 1 0 . 00 . 01 0 . 02 0 . 03 0 . 04 0 . 05 0 . 0
I a n F e b r M a r t A p r M a i I u n I u l A u g S e p t O c t N o v D e ccm
M e d . 2 0 0 8
M e d . 1 9 3 3 – 2 0 0 7
M a x . 1 9 3 3 – 2 0 0 7
M i n . 1 9 3 3 – 2 0 0 7

Sursa: I nstitutul Național de Cercet are și Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

6.4.2.2. Starea ecosistemului marin

6.4.2.2.1. Indicatori fizico -chimici

Indicatori generali
Evoluția transparenței apei mării a fost analizată pe baza a 30 de valori măsurate în
stațiile Cazino și Constanța Nord, sup rafață, în intervalul martie – septembrie 2008.
Transparența apei a înregistrat valori cuprinse între 2,5 și 10 m. Minima aparține ambelor
stații în zona de mică adâncime, pe izobata de 5 m, în lunile mai și septembrie , iar maxima
stației Cazino, izobata d e 30 m, în luna iulie . Evoluția transparenței este corelată cu regimul

140 hidrologic al Dunării, fapt confirmat de evoluția asemănatoare a salinității , dar și de
persistența apelor de larg transportate de vânturile dominante din est și sud -est.
Temperatura apei mării , la Constanța , a înregistrat variații sezoniere importante , de
la 0,5oC în luna februarie , la 25 ,8 oC în luna august, în conformitate cu oscilațiile temperaturii
aerului. În acest sens , trebuie menționat faptul că, asemănător anului 2007, în co ndițiile unei
ierni blânde, în anul 2008 , temperatura apei mării nu a atins valori negative.
Salinitatea a oscilat în limitele variabilității naturale caracteristice zonei, între 9 ,40 g/l
în august , urmare a unui aport fluvial important , și 19 ,42 g/l la s fârșitul lunii martie.
În ciclul anual, mediile lunare s -au situat , în general , sub mediile multianuale ale
ultimilor 10 ani, cu excepția sezonului cald (martie – iulie), marcând diferențe sensibile ,
datorate , în principal , variațiilor regimului hidrologi c al Dunării.
Oxigenul dizolvat a înregistrat variații sezoniere importante determinate , atât de
evoluția temperaturii apei, cât și de amploarea proceselor biologice. Nivelul cel mai ridicat a
fost atins în luna februarie când, datorită temperaturii scăzu te a apelor , a fost înregistrat
maximul de 529,6 µM. Cea mai scăzută valoare, 205,8 µM, a fost evidențiată în a doua
decadă a lunii septembrie , când media temperaturii apei a fost 18,90 C, indicând și un posibil
consum de oxigen de natura biologică. Compar ativ cu situația medie multianuală din
perioada 1959 – 2007, în anul 2008 , apele Măriii Negre din zona costieră au fost mai bine
oxigenate , aproximativ pe tot parcursul anului.
Această situație a fost confirmată de valorile de suprasaturație în oxigen , care au
caracterizat toate sezoanele și care, exceptând sfârșitul anului 2008, au depășit mediile
multianuale din intervalul 1959 – 2007. Nu au fost înregistrate fenomene de hipoxie.
Indicatori de eutrofizare
Azotul anorganic total a avut o evoluție marcată de o creștere apreciabilă în aprilie,
când , media lunară a atins 26 ,99 µM. În restul perioadei de timp analizate , mediile lunare au
oscilat în jurul mediilor multianuale din perioada 1998 – 2007.
Fosfații dizolvați au înregistrat valori cuprinse între 1 ,92 µM în luna august și valori
situate sub limita de detecție a metodei , de 0 ,01 µM , în luna mai. Mediile lunare , în anul
2008 , s-au înscris în tendința generală de descreștere a concentrației fosfaților din ultimii
ani, cu excepția lunilor ianuarie, apri lie și august, urmare a aportului fluvial crescut.
Silicații au atins cote maxime în ianuarie, 50 ,5 µM, lună care se remarcă și prin
valoarea medie, 32 ,3 µM, apropiată de concentrațiile caracteristice anilor ’60. Valoarea
minimă, 1 ,8 µM, aparține lunii se ptembrie, urmare , probabil , a unui consum specific
sezonului cald și al aportului fluvial scăzut. În ciclul anual , cele mai multe medii lunare
continuă să se situeze sub mediile perioadei 1998 – 2007.
În anul 2008 , conținutul mediu anual al clorofilei a în apele de țărm a înregistrat cea mai
scăzută valoare , din anul 2001 până în prezent, iar comparativ cu anii 2007 și 2006 se observă
o diminuare considerabilă a mediei anuale a concentrației clorofilei a în zona țărmului (4 ,55 µg/l
în anul 2008, față de 8 ,08µg/l în anul 2007, respectiv 8 ,84µg/l în anul 2006).
Fitoplanctonul și-a menținut numărul de specii la nivel comparabil cu cel din anul 2007,
densitățile au scăzut, dar au crescut biomasele și numărul înfloririlor algale . Astfel, un număr
de 9 specii au avut dezvoltări de peste un milion celule la litru, comparativ cu doar 7 specii în
anul 2007. Dintre speciile care au înregistrat densități semnificative, se remarcă diatomeul
(Skeletonema costatum ) cu o densitate maximă de 15 .180·103 cel/l în luna februar ie.
Din analiza datelor acumulate în perioada 2000 – 2007 , pentru Zooplancton , rezultă
următoarele concluzii:
dintre speciile zooplanctonice cuprinse în Cartea Roșie a Mării Negre , singurele specii
menționate au fost Centropages ponticus , Pontella mediter ranea și Anomalocera
patersoni ;
cele două specii de ctenofore exotice pătrunse în bazinul Mării Negre , Mnemiopsis
leidyi și Beroe ovata , au ajuns la echilibru, dezvoltarea primei specii fiind controlată de
cea de a doua;
biomasele zooplanctonului trofic di n zona litoralului românesc se înscriu în tendințele
multianuale și sezoniere de ciclicitate a dezvoltării zooplanctonului.

141 Fenomenul de dezvoltare a macrofitobentosului în dreptul litoralului românesc a
continuat în mod exploziv și în anul 2008, când cant itățile eșuate și colectate la țărm în
sectorul Cap Midia – Vama Veche , a fost de 25.040 m3 (conform A.N.A.R. – D.A.D.L.).
Zoobentosul , indicator de stare a eutrofiz ării, în apele costiere (5 m – 20 m), a
prezentat un semn de revigorare în ceea ce privește diversitatea speciilor, evaluarea
calitativ ă conducând la înregistrarea a 52 de specii , pe întreg arealul investigat, comparativ
cu 48 – 50, identificate în perioada 2006 – 2007. Îmbog ățirea calitativ ă a fost evident ă în
sectorul marin din nordul și sudul litoralului, zona central ă (Cazino – Mamaia) prezentând , în
anul 2008 , o ușoară scădere a num ărului de specii , față de anul 2007.
Indicatori de contaminare
Concentrațiile anuale ale metalelor grele au înregistrat , în anul 2008 , valori
moderate. Sedimentel e din zona costieră (0 – 30 m) au prezentat în ultimii ani ușoare
tendințe de diminuare a concentrațiilor de metale, mai evidente în cazul cadmiului și
plumbului. Bioacumularea metalelor grele în midii ( Mytilus galloprovincialis) nu a înregistrat
valori ca re să reflecte un impact semnificativ.
Hidrocarburile totale au fost identificate în toate eșantioanele de ap ă și sedimente
superficiale colectate în anul 2008. În zona sudică a litoralului românesc , s-a constatat
diminuarea , în medie de 1,3 ori , a încărc ăturii de poluant petrolier din apa marină,
comparativ cu anul 2007.
Hidrocarburile poliaromatice (HPA) au fost identificate în 97,1% din totalul
eșantioanelor abiotice , colectate din zona cuprinsă între Sulina și Vama Veche.
În anul 2008, în zona litoral ă cuprinsă între Sulina și Vama Veche , au fost determinate
pesticide organoclorurate (HCB, lindan, heptaclor, aldrin, dieldrin, endrin, DDE, DDD, DDT).
Comparativ cu anii anteriori (2004 – 2007) se observă o reducere considerabilă (cu până la 50%)
a valori lor maxime măsurate în apă și sedimente , îndeosebi în sectorul nordic. Și în organisme
se constatǎ o reducere semnificativǎ a valorilor maxime mǎsurate, concentrațiile fiind de trei ori
mai mici , comparativ cu cele mǎsurate în perioada 2004 – 2007.
Referit or la încărcătura microbiologică , nivelul concentrațiilor indicatoril or
bacterieni (coliformi totali /CT, coliformi fecali/CF, streptococi fecali/SF) a variat, de la zone
necontaminate , până la zone cu concentrații mari de enterobacterii, în funcție de prov eniența
stațiilor de prelevare. Limitele de variație pentru toți parametrii analizați au fost cuprinse între
0 și
16 x 103germeni/100 ml. Concentrații mari ale indicatorilor bacterieni de poluare fecală s –
au înregistrat în zona marină receptoare a apelor uzate menajere (Constanța Nord și Constanța
Sud) în întreg anul 2008.
Situația identificată în sezonul estival 2008, comparativ cu perioada 2004 – 2007
(figura 6.4.3.), reflectă o îmbunătățire a calității apelor marine de îmbăiere, frecvența
depășirii conc entrațiilor admisibile sau recomandate înregistrate în anul 2008 , fiind cea mai
scăzută în ultimii 5 ani.

Figura 6.4. 3. Proporția de analize de apă marină din zonele de îmbăiere amenajate ,
care depașește valorile recomandate și obligatorii , specificate d e Normativele naționale și
Directiva Apei de Îmbăiere (76/160/CCE) în perioada 2004 – 2008

Sursa: I nstitutul Național de Cercetare și Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

142 Indicatori de biodiversitate
Biodiversitatea marină de la litoralul românesc a fost ca racterizată prin valorile
indicatorilor specifici.
Starea biodiversității a fost definită prin numărul total de specii identificate la litoralul
românesc până în prezent , și estimat la 2 .945.
Presiunea asupra biodiversității s -a exprimat prin existența a 2 8 de specii exotice și
12 tipuri de activități antropice , cu impact asupra stării de conservare a biodiversității.
Impactul asupra biodiversității a fost apreciat prin raportul dintre numărul speciilor
periclitate/numărul total de specii (63/2 .945) și prin numărul speciilor dispărute/numărul total
de specii (11/2 .945); singura specie autoaclimatizată a fost Mugil soiuyi .
Numărul speciilor periclitate (63) cuprinde speciile încadrate în categoriile CR, EN și
VU ale IUCN, considerate categorii de periclitare propriu -zisă.

6.4.2.3. Situația speciilor periclitate

Lista Roșie a speciilor de macrofite, nevertebrate, pești și mamifere, indicator
de stare pentru biodiversitatea din sectorul marin românesc , a fost actualizată în anul 2007 ,
pe baza rezultatelor obți nute în ultimii 5 ani. Aceasta cuprinde 222 de specii , încadrate în 9
categorii IUCN (conform categoriilor IUCN v. 3.0 2003, precum și ghidului de aplicare a
acestora , versiunile 2004 și 2006) și anume: 19 macrofite și plante superioare (8,5%), 57 de
never tebrate (26%), 142 pești ( 63,7%) și 4 mamifere(1,8%) (figura nr. 6.4.5.).

Figura nr. 6.4. 5. Principalele grupe de organisme marine înscrise în Lista Roșie
(stânga) și categoriile IUCN în care au fost încadrate (IUCN, v. 3.0, 2003, 2004, 2006)
M acrofite
Nevertebrate
PestiM amifere
RE
CR
EN
VU
NT
LCDDNANE
Sursa: I nstitutul Național de Cercetare și Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

Dintre algele macrofite și fanerogamele înscrise în Lista R oșie, alga brună
(Cystoseira barbata ), specie amenințată (EN), prezintă populații deocamdată discontinue,
dar constant prezente în zon a situată la nord de Mangalia și în perimetrul rezervației marine
2 Mai – Vama Veche. Încadrarea în categoriile IUCN , modificată în anul 2008, include , în
cazul acestora , șase categorii (RE, CR, EN, VU, LC, DD ): o specie (5,3%) considerată
Extinctă în Regi une (RE), 3 specii (15,8%) – Critic Amenințate (CR), 7 specii (36,8%) –
Amenințate (EN), 3 specii (15,8%) Vulnerabile (VU), 2 speci (10,5%) cu Preocupare Redusă
(LC) și 3 specii (15,8%) cu Date Insuficiente ( DD) (tabel 6.4.1.).

143 Tabel 6.4.1. Statutul s ozologic al speciilor cuprinse în Lista Roșie , actualizată în anul 2008
Grup de specii Statut conform categoriilor IUCN v. 3.1, 2001 și v. 3.0, 2003
RE CR EN VU NT LC DD NA NE Total
Macrofite 1 3 7 3 0 2 3 0 0 19
Nevertebrate 6 12 7 8 3 7 12 2 0 57
Pești 4 6 7 7 17 35 34 18 14 142
Mamifere 0 0 3 0 0 1 0 0 0 4
Total 11 21 24 18 20 45 49 20 14 222
Sursa: I nstitutul Național de Cercetare și Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

În cazul nevertebratelor , cele 57 de specii incluse în Listă, au fost încadrate , în
urma reanalizării stării lor de conservare , în următoarele categorii: 6 specii RE (10,5%), 12
specii CR (21%), 7 specii EN (12,3%), 8 specii VU (14%), 3 specii NT (5,3%), 7 specii LC
(12,3%), 12 specii DD (21%) și 2 specii NA (3,5%).
Cele patru specii de copepode calanide , Anomalocera patersoni, Labidocera
brunescens, Pontella mediterranea și Centropages ponticus , datorită discontinuității datelor ,
au fost lăsate , deocamdată , în categoria DD. Dintre speciile de nevertebrate bentale înscrise
în Lista Roșie, în anul 2008 au fost identificate speciile: Donax trunculus (VU), Paphia aurea
(VU) și Tricolia pullus (CR), Calyptrea chinensis (VU), Carcinus aestuarii (EN), Callianassa
truncata (VU), Eriphia verrucosa (NT).
Peștii au fost încadrați în prezent în 9 cate gorii: RE, CR, EN, VU, NT, LC, DD, NA,
NE, cele mai multe specii (35 – 24,6%) fiind larg răspândite LC, urmate de 34 specii DD
(24%). Speciile cuprinse în categoriile de periclitare ( CR, EN, VU și NT) reprezintă ,
împreună , un sfert (26%) din totalul celor înscrise în Listă, alte 22,5% dintre ele fiind
Neevaluate (NE) sau Not Aplicable (NA). Dintre toate aceste specii, anual se identifică în
capturi , circa 20 de specii .
În ceea ce privește mamiferele marine , deși în anul 2008 , delfinii nu au făcut
obiectul u nui program special de monitorizare, au putut fi observate cârduri formate din 2
până la 50 de indivizi , atât în apropierea țărmului, cât și în zonele de larg, în special în
sezonul estival. În urma actualizării Listei Roșii, încadrarea celor trei specii d e delfini
Delphinus delphis , Phocoena phocoena și Tursiops truncatus a rămas aceeași ca și în
evaluarea anterioară, adică Amenințat (EN), atât la nivelul Mării Negre, cât și la nivel
național.

6.4.2.3.1. Habitatele marine și arii marine protejate

Diversi tatea habitatelor marine , caracterizată prin utilizarea sistemului de
clasificare EUNIS (the European Nature Information System of the European Environment
Agency – EEA) a evidențiat existența a două tipuri de habitate în coloana de apă și c irca 150
de tipuri de habitate bentale. Se apreciază că cinci tipuri dintre acestea sunt încă în stare
critică: habitatul dur infralitoral cu Pholas dactylus, habitatul pietros infralitoral cu Petricola
litophaga, nisipurile infralitorale cu Donax trunculus, pajistile de Zostera și centurile
infralitorale de Cystoseira. Toate aceste tipuri sunt tipuri de interes național. Până în prezent,
nu s-a realizat evaluarea suprafețelor acestor habitate de interes național.
Numărul de habitate de interes comunitar (definite în Directiva Habitate –
92/43/EEC ) a fost evaluat la opt tipuri (bancuri de nisip submerse de mică adâncime,
estuare, suprafețe de nisip și mâl descoperite la maree joasă, lagune costiere, brațe de
mare și golfuri mari puțin adânci, recifi, structuri submarine cr eate de emisiile de gaze,
peșteri marine total sau parțial submerse) cu 28 de sub -tipuri. În anul 2008 , au fost
descoperite două noi sub -tipuri de habitate de importanță comunitară , ambele cu valoare
conservativă mare: 1110 -8 și 1110 -9. În general, suprafe țele reprezentate de aceste
habitate de interes comunitar ocupă zone izolate , de câțiva zeci de km2.
Valoare conservativă mare și foarte mare o au ur mătoarele tipuri și subtipuri :
tipul 1110 – bancuri de nisip acoperite permanent cu apă marină:

144
subtipul 1110 -1 – nisipuri fine, curate sau ușor mâloase , cu Zostera: nisipuri fine
la adâncimi de 1 – 20 m, caracterizate de stabilitatea sedimentelor, conținutul de
mâl și prezența speciilor indicatoare Zostera marina , Z. noltii și Zanichellia ; sunt
prezente în c âmpuri izolate , la Mangalia, Sahalin, Musura ;
subtipul 1110 -3 – nisipuri fine de mică adâncime: nisipuri fine terigene
(silicioase) în nord (de la Sulina la Constanța) sau biogene în sud (Eforie,
Costinești, Comorova – Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) amesteca te cu resturi
de cochilii și pietricele, dispuse de la țărm până la izobata de 3 – 4 m;
subtipul 1110 -4 – nisipuri bine calibrate; este bine reprezentat în zonele
nisipoase din sudul litoralului (Eforie, Costinești, Mangalia );
subtipul 1140 -8 – nisipuri tu rbionate de viermele Arenicola și crustaceul
Callianassa , cu o distribuție fragmentară pe plajele submerse la sud de Capul
Midia, la adâncimi cuprinse între 3 și 7 m ;
sub-tipul 114 -9 – nisipuri mâloase turbionate de crustaceul Upogebia ; formează
o bandă c ontinuă în dreptul coastei românești, la izobatele de 10 – 30 m, pe
nisipurile mâloase ;
tipul 1130 – estuare: prezente la gurile de vărsare ale Dunării, împreună cu băile
Musura și Sacalin și cu apele Mării Negre din fața lor , până la izobata de 20 m ;
tipul 1150 – lagune costiere : în prezent habitatul este modificat prin lucrări hidrotehnice,
așa încât condițiile tipice lagunare se înt âlnesc mai ales în laguna Sinoe , unde
salinitatea este foarte variabilă, linia de demarcație dintre apele dulci și sărate
putându -se deplasa cu sute de metri , de mai multe ori pe zi , sub influența vântului ;
tipul 1170 – recifi:
subtipul 1170 -2 – recifi biogenici de Mytilus galloprovincialis , constituiți din
bancuri de midii ale căror cochilii s -au acumulat de -a lungul timpulu i, formând un
suport dur , supra -înălțat față de sedimentele înconjurătoare (mâl, nisip, scrădiș
sau amestec), pe care trăiesc coloniile de midii vii ;
subtipul 1170 -8 – stânca infralitorală cu alge fotofile, ce cuprinde numeroase
faciesuri (inclusiv cu alg ele macrofite perene Cystoseira barbata și Corallina
officinalis ) și o mare diversitate algală și faunistică ; acest habitat este cel mai
bogat și mai divers dintre toate ;
tipul 8330 – peșteri marine total sau parțial submerse: peșteri submarine sau cu
deschiderea , cel puțin parțial, inundată de mare ; planșeul și pereții adăpostesc
comunități de nevertebrate marine (spongieri, hidrozoare, actinii, briozoare, tunicate
coloniale) și alge sciafile.
Starea habitatelor este apreciat ă prin numărul de tipuri de ha bitate, utilizând u-se
două tipuri de clasificare.
Presiunea asupra habitatelor s -a exprimat prin 10 tipuri de activități antropice cu
impact asupra stării de conservare a acestora.
Tendințele de evoluție a habitatelor marine se înscriu în linia generală de refacere a
acestora, prin diminuarea presiunii activităților antropice cu impact.
Răspunsul , înregistrat la nivelul mediului și al politicilor de mediu , a fost evaluat prin
numărul ariilor marine protejate /lungimea tota lă de coastă, adică 2 /245 pentru reț eaua națională
de arii protejate și 6/245 pentru rețeaua ecologică europeană Natura 2000 (acestea au o
suprafață totală de 1.162,86 km2 și se întind pe circa 75% de -a lungul coastei românești).
Cele două arii marine protejate din rețeaua națională sunt: R ezervația Marină 2 Mai –
Vama Veche (5.000 ha) și zona marină a Rezervației Biosferei Delta Dunării (103.000 ha).
Ambele arii protejate au regulament și plan de management care prevăd cheltuieli
pentru acțiuni de conservare a biodiversității și se află în proces de aprobare de către Ministerul
Mediului.
În conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Mediului ș i Dezvoltării Durabile nr.
1364/ 2007 se păstrează regimul de arie naturală protejată, ca arie specială de conservare ,
pentru următoarele situri marine de importanță comunitară:
ROSCI0066 Delta Dunării – zona marină (se suprapune peste zona marină a R .B.D.D.,
103.000 ha) ;

145
ROSCI0094 Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia ( circa 360 ha) ;
ROSCI0197 Plaja submersă Eforie Nord – Eforie Sud ( circa 140 ha) ;
ROSCI0237 Structuri submarine metanogene Sf. Gheorghe ( circa 6.000 ha) ;
ROSCI0269 Vama Veche – 2 Mai ( care se suprapune peste Rezervația marină , circa
5.000 ha) ;
ROSCI0273 Zona marină de la Capul Tuzla ( circa 17.900 ha) .

6.4.3. Starea fondului piscicol marin

6.4.3.1. Indicatori pentru resurse marine vii

În anul 2008, la fel ca în anii precedenți, în sectorul marin românesc activitatea de
pescuit industrial , practicată de pescarii profesioniști , s-a realizat în două moduri: pescuitul
cu unelt e active , efectuat cu navele trauler costiere la adâncimi mai mari de 20 m și
pescuitul cu unelte fixe , practicat de -a lungul litoralului, în 28 puncte pescărești, situate între
Sulina și Vama Veche, la mică adâncime (3 – 11 m). La aceasta se adaugă și pes cuitul
costier la scară mică.
În sectorul marin românesc au fost semnalate tendințe le descrise în cele ce urmează .
Evoluția indicatorilor de stare
Biomasa stocurilor, pentru principalele specii de pești, a fost estimată , la fel ca în
anul 2007, la circa 60.000 tone, față de 45.000 tone, în perioada 2003 – 2005 și 19.240 tone
în anul 2006, când , datorită existenței unor condiții hidroclimatice deosebite, specia s -a
cantonat în alte zone ale mării (f igura 6.4.6.).

Evaluările asupra intensității reproduceri i și completării stocurilor :
în anul 2008 , nu apar schimbări în ceea ce privește compoziția calitativă a puietului de
pește din sectorul marin românesc, dar apar modificări din punct de vedere cantitativ;
în anul 2008 , atât pentru icrele, cât și pentru larvele de șprot , s-au înregistrat valori mai
mici în ceea ce privește efectivul estimat cât și în privința densităților medii, comparativ
cu anul precedent ;
nivelul completării rezervei de șprot este apreciat ca fiind la o valoare medie , pentru
întregul baz in pontic;
în anul 2008 , efectivul puietului de bacaliar a fost de circa 4 ori mai mic față de anul
2006; hamsia continuă să fie specia dominantă în ihtioplanctonul din perioada caldă a
anului, atât pentru icre, cât și pentru larve.

Figura nr. 6.4. 6. Evol uția biomasei stocurilor pentru principalele specii de pești din
sectorul românesc al Mării Negre , în perioada 2004 – 2008

010.00020.00030.00040.00050.00060.000
Șprot 45.000 45.000 14.750 60.000 60.000
Bacaliar 8.000 8.000 6.000 8.500
Hamsie 19.000 19.000 20.000 20.000
Guvizi 600 600 600 600 500
Calcan 1.066 1.066 1.300 2.356
Rechin 1.650 1.650 4.300 1.4502004 2005 2006 2007 2008

Sursa: I nstitutul Național de Cercetare și Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA

146 6.5. STAREA PĂDURILOR

6.5.1. Fondul forestier național

Fondul forestier național al României ocupa , la sfârșitul anului 2008, aproximativ
6.470 mii ha. Suprafața fondului forestier național reprezint a 27,1% din suprafața țării (media
europeană este de 32 ,4%). Comparativ cu aceeași dată a anului 2007, aceast ă suprafață a
înregistrat o diminuare cu aproximativ 0,2%, datorată , în principal , modificării categoriei
„pășiuni împădurite” din structura fondului forestier, conform Legii nr. 46/2008 privind
adoptarea codului silvic . Evoluția s uprafaț ei fondului forestier , în perioada 2004 – 2008 , este
prezentată în tabelul 6.5.1.

Tabel 6.5.1. Evoluția s uprafaț ei fondului forestier, pe categorii de folosință , în
perioada 2004 – 2008
Categorii de folosință 2004 2005 2006 2007 2008
Suprafața fondului forestier (mii hecta re)
Fondul forestier total 6.382 6.391 6.427 6.485 6.470
Suprafața pădurilor , din care: 6.222 6.233 6.272 6.315 6.309
rășinoase 1.852 1.873 1.893 1.920 1.938
foioase 4.370 4.360 4.379 4.395 4.371
Alte terenuri din fondul forestier 160 158 155 170 161
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

În anul 2008, suprafața pădurilor a fost de aproximativ 6 .309 mii hectare, speciile de
rășinoase acoperind 1 .938 mii hectare (30,7% din suprafața pădurilor ), iar speciile de
foioase acoperind 4.371 m ii hectare (69,3% din suprafața pădurilor ). În figura 6.5.1. este
prezentată componența suprafaței fondului forestier total, în anul 2008.

Figura 6.5.1. Componența s uprafaț ei fondului forestier total , în anul 2008
30,0%
67,6%2,5%
Păduri de rășinoase Păduri de foioase Alte terenuri din fondul forestier
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

6.5.2. Funcția economică a pădurilor

Relațiile silviculturii și ale sectorului forestier , în ansamblul său , cu alte sectoare ale
economiei naționale , sunt de importanță deosebită. Pădurea, cu multiplele funcț ii ecologice,
economice și sociale pe care le îndeplinește, este un bun de interes național , care
interesează și condiționează diverse domenii de activitate, de la protecția mediului , până la
cele legate de valorificarea resurselor naturale. Îmbinarea armo nioasă a unor asemenea
preocupări, în aparență contradictorii, este de importanță maximă. Lemnul constituie
principalul produs valorificabil al pădurilor. Acesta este deopotrivă materie primă în industria
de prelucrare și industria materialelor de construc ții, cât și combustibil. Printre produsele
nelemnoase ale pădurii, cele mai importante sunt produsele vânătorești și piscicole

147 (salmonicole), fructele de pădure și ciupercile comestibile, produsele din răchită, semințele și
puieții forestieri, plantele med icinale și aromatice, rășină, miere etc. Analiza participării
silviculturii la PIB pune în evidență o diminuare importantă a acestei participări, de la 0 ,8% la
nivelul anului 1980 , la 0,4% în prezent. Privatizarea unor activități conexe din silvicultură și
din domeniul expl oatării și prelucrării lemnului , precum și reconstituirea dreptului de
proprietate asupra unei mari părți din terenurile forestiere îngreunează evaluarea participării
reale a întregului sector forestier la PIB, care în prezent este estima t la 4,7%. Majoritatea
întreprinderilor mici și mijlocii nou create au înscris în autorizațiile de funcționare activități
mixte, iar raportarea statistică a cifrei de afaceri nu se face cu reflectarea fidelă a ponderii
activităților cu caracter forestier.

6.5.3. Masa lemnoasă pusă în circuitul economic

Pădurea oferă produse utilizate economic (lemn, vânat, pește, furaje, fructe de
pădure, ciuperci, plante medicinale), constituind , totodată , cel mai valoros biotop al planetei.
Ca sistem ecologic complex , de mari dimensiuni și cu caracter peren, pădurea ameliorează
condițiile climatice, îmbunătățește scurgerile de apă de suprafață, împiedică eroziunea și
alunecările de teren, diminuează poluarea, ocrotește vânatul.
Cel mai mare câștig material de pe urma pădurii este lemnul, utilizat ca materie
primă pentru industria prelucrătoare, construc ții și gospodăriile popula ției. În afara lemnului,
există o serie de produse oferite de pădure care întregesc zestrea acesteia. Printre acestea
amintim: răchita (pentru butași, împletituri și răchită pentru vânzare), semințele forestiere,
puieții forestieri din pepiniere, produsele accesorii (fructe de pădure, ciuperci comestibile,
plante medicinale, pomi de iarnă, sucuri răcoritoare), produsele piscicole, produsele
vână torești și produsele apicole.
În cadrul cifrei de afaceri a unităților silvice, vânzarea lemnului are cea mai mare
pondere, aproape 80%, urmată de răchită , cu o pondere de circa 15%. Prețul mediu de
vânzare al lemnului (în volum brut) a crescut de la 66,6 lei/m3 în anul 2004, la 92,8 lei/m3 în
anul 2008 .
Din volumul de lemn vândut, 63,2% reprez intă lemn pe picior, 35,7% lemn fasonat și
1,1% cherestele și alte semifabricate (figura 6.5.2.) .

Figura 6.5.2. Structura lemnului vândut (în volum brut), în anu l 2008
63,2%35,7%1,1%
Lem pe picior Lemn fasonat Cherestele șI alte semifabricate
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Distribuția vânzărilor de lemn (în volum brut) în anul 2008, pe regiuni de dezvoltare ,
indică o concentrare , într-o proporție însemnată , în regiunile Nord Est (29 ,3% din totalul
vânzărilor de lemn în volum brut) și Centru (20,9% din totalul vânzărilor de lemn în volum
brut). Proporții mai scăzute se înregistrează în regiunile : Vest (13,0 % din totalul vânzărilor
de lemn în volum brut), Nord Vest (12,4% din totalul vânzărilor de lemn în volum brut), Sud –
Muntenia (9,6% din totalul vânzărilor de lemn în volum brut), Sud Vest – Oltenia (7,4% din

148 totalul vânzărilor de lemn în volum brut), Sud Est (6,8% din totalul vânzărilor de lemn în
volum brut) și București – Ilfov (0,6% din totalul vânzărilor de lemn în volum brut) .

6.5.4. Distribu ția pădurilor dup ă principalele forme de relief

În figura 6.5 .3. este reprezentată d istribuția pădurilor , pe forme de relief la nivel
național . Procentul cel mai mare de pădure din to talul suprafeței împădurite este în zona
montană , unde procentul atinge 51,9%. În zona de deal pădurea ocupă un procent de 37,2 %
din totalul suprafeței împădurite a României. Zona de câmpie are cel mai scăzut procent de
suprafață împădurită reprezentând do ar 10,9%.

Figura 6.5. 3. Distribuția pădurilor pe forme de relief
51,9%37,2%10,9%
Munte Deal Câmpie
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Distribuția pădurilor pe etaje fitoclimatice , prezentată în figura 6.5. 4., prezintă variații
și eleme nte specifice pentru fiecare din cele trei tipuri de relief: câmpie, deal, munte.
La câmpie se dezvoltă o vegetație caracteristică stepei și silvostepei. În stepă și silvostepă
vegetația a suferit modificări antropice și a fost înlocuită pe mari întinderi de culturi agricole .
Zona dealurilor subcarpatice și zonele montane c u altitudini reduse sunt acoperite
predominant de stejar în amestec și pe măsur ă ce altitudinile cresc, de fag. Acesta urcă în
zona montană până în jurul altitudinii de 1.200 m.
Din pun ct de vedere fitoclimatic, în zona montană este caracteristic etajul pădurilor
de amestecuri (fag, brad, molid, larice, pin), etajul montan de molidișuri și etajul subalpin la
altitudinile cele mai mari.

Figura 6.5. 4. Distribuția pădurilor pe etaje fitoc limatice
13,6%20,1%17,0% 16,1%
16,4%
4,7%6,0%2,5% 2,4% 1,2%
Subalpin (F Sa)
Montan de molidișuri (F M3)
Montan de amestecuri (F M2)
Montan-premontan de făgete (F M1+F D4)
Deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete (F D3)
Deluros de cvercete (Go, Ce, Gâ) (F D2)
Deluros de cvercete cu stejar pedunculat (F D1)
Câmpie forestieră (Fc)
Silvostepă (Ss)
Lunca și Delta Dunării
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

149 6.5.5. Starea de sănătate a pădurilor

Suprafața totală infestată , în anul 2008 , de insecte defoliatoare, în păduri de stejari,
plopi, salcie și alte foioase, a fost de 472.823 ha. Din această suprafață , 38.159 ha au fost
incluse în zona de combatere și 434.664 ha au fost incluse în zona de supraveghere.
Majoritatea pădurilor infestate au fost situate în zonele de câmpie, colinare și pre –
montane din partea de vest – nord vest a țării, în zona colinară a Olteniei, în Lunca și Delta
Dunării. Principalii defoliatori identificați în pădurile de foioase au fost: Tortrix viridana pe
suprafața de 399.325 ha, Geometridae pe suprafața de 290.764 ha, Lymantria dispar pe
suprafața de 47.957 ha, Stereonichus fraxini pe suprafața de 11.836 ha și Malacosoma
neustria pe suprafața de 1.544 ha.
Defoliatorii din pădurile de foioase , împotriva cărora s -au aplicat tratamente de
combatere în anul 2008, și suprafețele pe care s -au a plicat aceste tratamente au fost:
Lymantria dispar – pe suprafața de 4.559 ha, Tortrix viridana – pe suprafața de 11.804 ha,
Tortrix viridana în asociație cu cotarii ( Geometridae ) – pe suprafața de 22.679 ha și alți
dăunători – pe suprafața de 336 ha.
Din evaluările făcute pe teren în pădurile tratate , rezultă că , în anul 2008 , eficacitatea
tratamentelor a fost foarte ridicată în toate arboretele și la toți dăunătorii combătuți,
procentele de mortalitate a insectelor fiind cuprinse între 95 % și 100%.
Concomitent cu aceste acțiuni, a continuat promovarea metodelor de combatere
biologică, prin stimularea înmulțirii păsărilor insectivore, protejarea furnicilor folositoare și a
mamiferelor utile (lilieci, arici, etc).
Potrivit măsurilor stabilite, în arbore tele de rășinoase infestate cu gândaci de scoarță, s –
au amplasat curse feromonale de diferite tipuri, arbori cursă clasici, arbori cursă tratați chimic și
amorsați cu feromoni și baterii de arbori cursă tratați chimic și amorsați cu feromoni.
În total, s -au amplasat 24.484 arbori cursă clasici, 14.773 curse feromonale și au fost
tratați chimic arborii infestați doborâți, situați în zone greu accesibile. Suprafața totală pe
care s -au executat lucrări de combatere a gândacilor de scoarță a fost de 213.180 h a.
În plantații tinere de molid, brad și larice, trombarul puieților Hylobius abietis a fost
combătut în timpul sezonului de vegetație, prin instalarea de scoarțe toxice, pe 3.230 ha. În
arborete de molid situate în afara arealului, a fost combătută vies pea Pristiphora abietina pe
suprafețe de pădure totalizând 53 hectare.
În pepiniere, insectele au fost combătute pe suprafața totală de 597 ha, paraziții
vegetali (în principal Microsphaera ab .) pe suprafața totală de 702 ha și rozătoarele pe
suprafața to tală de 161 ha.
În plantațiile tinere și în regenerările naturale s -au aplicat tratamente împotriva
paraziților vegetali pe suprafața totală de 4.909 ha.
Pentru prevenirea pășunatului ilegal s -au instalat 24,5 km de gard viu și s -au
executat 43,2 km de șanțuri.
În total, în arborete, pepiniere și răchitării s -au executat lucrări preventive și curative
pe suprafața totală de 266.750 ha.

6.5.5.1 . Evoluția fenomenului de uscare anormală a arborilor

Încă de la începutul secolului al XX – lea, în mai m ulte țări europene , s-au semnalat
fenomene de uscare prematură a arborilor pe picior. Începând din anul 1930, acest fenomen
s-a semnalat și în pădurile de cvercinee din România. Treptat, fenomene de uscare
prematură a arborilor pe picior au apărut și s -au accentuat în majoritatea țărilor europene,
precum și în unele țări de pe continentul nord -american.
Fenomenul s -a agravat de la o etapă la alta, afectând la început , stejăretele, gorunetele
și șleaurile cu stejar pedunculat sau gorun. După anul 1980, s -au semnalat uscări cu urmări
grave și în pădurile de brad, pin și molid, iar în prezent , fenomenul de uscare a arborilor
afectează practic toate speciile forestiere caracteristice climatului temperat – continental.
Acest fenomen este prezent în arborete de vârste, proveniențe și consistențe diferite,
precum și pe o arie largă de condiții staționale.

150 Referitor la cauzele principale care determină apariția și evoluția fenomenului de uscare
prematură, cercetările au evidențiat implicarea, în principal, a urmă torilor factori: secetele
succesive și de lungă durată, poluarea industrială, pășunatul abuziv, exploatarea masei
lemnoase prin aplicarea unor tehnologii neecologice și folosirea unor utilaje neadecvate .
În ultimele decenii, în mai multe zone forestiere, poluarea s -a accentuat, afectând
mult starea de sănătate a arborilor din zonele respective. Poluarea industrială, atât cea
internă cât și cea transfrontieră, generează apariția ploilor acide. Pe arii extinse acționează
și se resimte efectul nociv al pulber ilor, rezultate din activitatea unităților producătoare de
materiale de construcții (ciment și var) , precum și a centralelor electrice și termice , ce
funcționează pe bază de cărbune și șisturi bituminoase.
Uscări anormale datorate poluării industriale se semnalează la toate speciile
forestiere aflate în zonele de impact ecologic , precum Zlatna, Copșa Mică, Bocșa – Crivina,
Turceni – Rovinari, Bicaz – Tașca, Anina etc. Gazele toxice și pulberile emanate în atmosferă
au determinat o diminuare a proceselor f iziologice ale arborilor, reducerea sensibilă a
creșterilor anuale de masă lemnoasă, uscarea și degradarea calitativă a lemnului,
destructurarea solului urmată de fenomene de eroziune și alunecare a terenurilor în pantă.
Din analiza datelor furnizate de d irecțiile silvice rezultă următoarele:
suprafața cu păduri afectate de uscare este de 113.633 ha (3% din suprafața totală a
pădurilor administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva) ; față de anul 200 7,
se constată o scădere a suprafeței afectate , cu 17.348 ha;
suprafața totală afectată de fenomenul de uscare , la foioase , este de 106.46 ha,
reprezentând 4% din totalul suprafeței ocupate de aceste specii;
dintre foioase, fagul deține primul loc , cu 8.050 ha , fiind urmat de salcâm , cu 6.468 ha
și stej ar pedunculat , cu 2.293 ha;
pe suprafețe mai reduse , se înregistrează fenomenul de uscare la plopii euramericani,
frasin și la salcie;
suprafața totală afectată de fenomenul de uscare , la rășinoase , este de 7.166 ha,
reprezentând 1% din totalul suprafeței ocupate de aceste specii;
dintre rășinoase, pe primul loc ca suprafață afectată se situează bradul , cu 3.446 ha,
pe locurile următoare situându -se molidul , cu 2.957 ha și speciile de pini , cu 484 ha;

6.5.6. Suprafe țe din fondul forestier na țional , parcur se cu t ăieri

În anul 2008, s -au recoltat 16 .705 mii metri cubi (volum brut) de lemn, cu aproape
1.800 mii metri cubi mai puțin față de cât a fost stabilit prin Hotărârea Guvernului nr.
1262/2007 privind aprobarea volumului maxim de lemn pe picior, care p oate fi recoltat în
anul 2008 (respectiv 18.500 mii metri cubi). Pe specii forestiere, rășinoasele au reprezentat
40,5% din volumul total de masă lemnoasă recoltat, fagul a reprezentat 31,1% din volumul
total de masă lemnoasă recoltat, stejarul a reprezent at 9,9% din volumul total de masă
lemnoasă recoltat, diverse specii tari (salcâm, paltin, frasin, nuc, etc.) au reprezentat 10,5%
din volumul total de masă lemnoasă recoltat și diverse specii moi (tei, salcie, plop, etc.) au
reprezentat aproximativ 8,0% din volumul total de masă lemnoasă recoltat.

Tabel 6.5.2. Evoluția v olumul ui de masă lemnoasă recoltat, pe principalele specii, în
perioada 2004 – 2008
Specii lemnoase Volumul de masă lemnoasă recoltat
(mii metri cubi – volum brut)
2004 2005 2006 2007 2008
Volumul total de masă lemnoasă recoltat , din
care: 17.082 15.671 15.684 17.238 16.705
rășinoase 6.357 6.061 5.765 7.491 6.766
fag 5.412 4.794 4.997 5.182 5.208
stejar 1.694 1.586 1.632 1.485 1.653
diverse specii tari 2.030 1.852 1.915 1.668 1.760
diverse specii moi 1.589 1.378 1.375 1.412 1.318
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

151 În anul 2008, l emnul recoltat a fost destinat , în proporție de aproximativ 94% (15 .635
mii metri cubi) , pentru agenții economici cu activitate de exp loatare forestieră și , în proporție
de aproximativ 6% (1 .070 mii metri cubi) aprovizion ării populației cu lemn de foc și cu lemn
pentru construcții rurale (figura 6.5.5.) .

Figura 6.5.5. Evoluția p onder ii volumului de masă lemnoasă recoltat, pe principale le
destinații, exprimată în mii metri cubi – volum brut , în perioada 2004 – 2008
0%50%100%
pentru aprovizionarea
populației (mii metri cubi –
volum brut)4.501 3.888 3.945 2.057 1.070
pentru agenții economici (mii
metri cubi – volum brut)12.581 11.783 11.739 15.181 15.6352004 2005 2006 2007 2008

Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Scǎderea ponderii lemnului pentru aprovizionarea populației se explicǎ prin
eliminarea di n H.G. nr. 1262/2007 , a unui volum de lemn special , destinat anterior acestei
categorii , și comercializarea cǎtre populație pentru încǎlzirea locuințelor sau construcții, prin
agenții economici atestați sǎ exploateze masa lemnoasǎ.
În anul 2008, s -au rec oltat 9 .639 mii metri cubi de lemn din pădurile proprietate
publică a statului , (57,7% din volumul total de masă lemnoasă recoltat ), 3.761 mii metri cubi
(22,5% din volumul total de masă lemnoasă recoltat ) din pădurile proprietate privată, 2 .900
mii metri cubi (17,4% din volumul total de masă lemnoasă recoltat ) din pădurile proprietate
publică a unităților administrativ -teritoriale și 405 mii metri cubi (2,4% din volumul total de
masă lemnoasă recoltat ) din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara fondului
forestier.
Evoluția v olumul ui de masă lemnoasă recoltat, exprimat în mii metri cubi – volum
brut, pe forme de proprietate, în perioada 2004 – 2008 , este reprezentată în tabelul 6.5.3.

Tabel 6.5.3. Evoluția v olumul ui de masă lemnoasă recoltat, pe forme de proprietate,
în perioada 2004 – 2008
Forma de proprietate Volum de masă lemnoasă recoltat
(mii metri cubi – volum brut)
2004 2005 2006 2007 2008
Volumul total de masă lemnoasă recoltat ,
din care : 17.082 15.671 15.684 17.238 16.705
din pădu ri proprietate publică a
statului 11.724 10.373 10.371 10.261 9.639
din păduri proprietate publică a
unităților administrativ -teritoriale 1.900 1.825 2.082 2.902 3.761
din păduri proprietate privată 3.070 3.125 2.866 3.657 2.900
din vegetația forestieră situată pe
terenuri în afara fondului forestier 388 348 365 418 405
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

152 În anul 2008 , volumul de lemn recoltat din pǎdurile proprietate publicǎ a unitǎților
administrativ teritoriale a crescut fațǎ de a nul 2007 , cu 29,6%, volumul de lemn recoltat din
pǎdurile proprietate privatǎ a scǎzut cu 20,7%, iar volumul de lemn recoltat din pǎdurile
proprietate publicǎ a statului a scăzut cu 6,1%. Structura volumului de masă lemnoasă
recoltat, pe forme de proprieta te, în anul 2008 , este prezentată în figura 6.5.6.

Figura 6.5.6. Structura volumului de masă lemnoasă recoltat, pe forme de
proprietate, în anul 2008
58%
17%23%2%
Proprietate publică a statului Proprietate privată a persoanelor fizice și juridice
Proprietate publică a UAT Vegetația din afara fondului forestier național
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

În anul 2008, produs ele lemnoase principale au reprezentat 71,0% din volumul total
de masă lemnoasă recoltat, produsele lemnoase secundare au reprezentat 18,2% din
volumul total de masă lemnoasă recoltat iar produsele lemnoase de igienă au reprezentat
10,8% din volumul total de masă lemnoasă recoltat . Evoluția p onder ii produselor lemnoase,
din volumul total de masă lemnoasă recoltat, în perioada 2004 – 2008 este prezentată în
figura 6.5.7.

Figura 6.5.7 . Evoluția p onder ii produselor lemnoase, din volumul total de masă
lemnoas ă recoltat, în perioada 2004 – 2008
0%20%40%60%80%100%
produse principale (mii metri
cubi – volum brut)12.224 11.365 11.564 13.250 11.852
produse de igienă (mii metri
cubi – volum brut)1.300 1.115 1.186 1.024 1.810
produse secundare (mii metri
cubi – volum brut)3.558 3.191 2.933 2.964 3.0432004 2005 2006 2007 2008

Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

La nivelul regiunilor de dezvoltare, s-au înregistrat următoarele procente pentru
volumul de masă lemnoasă recoltat: R egiunea Nord Est – 28,5% ; Regiunea Centru – 23,5% ;

153 Regiunea Nord Vest – 12,6% ; Regiunea Vest – 11,5%; Regiunea Sud – Muntenia – 8,8% ;
Regiunea Sud Vest – Oltenia – 7,9% ; Regiunea Sud Est – 6,7% ; Regiunea București – Ilfov –
0,5% .
Acțiunile de recoltare a arborilor în ve derea valorificării și pentru asigurarea condițiilor
favorabile de dezvoltare a arboretelor, s -au desfășurat în pădure , prin executarea de tăieri.
În anul 2008, s -au efectuat tăieri de regenerare în codru , pe 81,0% din suprafaț a
totală parcursă cu tăieri, tăieri de regenerare în crâng pe 4,4% din suprafaț a totală parcursă
cu tăieri , tăieri de substituiri -refacere a arboretelor slab productive și degradate pe 1,3% din
suprafaț a totală parcursă cu tăieri și tăieri de conservare pe 13,3% din suprafaț a totală
parcursă cu tăieri . Evoluția s upraf eței parcursǎ cu tăieri, pe tipuri de tăieri, în perioada 2004 –
2008 , este prezentată în tabelul 6.5.4.

Tabel 6.5.4. Evoluția s upraf eței parcursǎ cu tăieri, pe tipuri de tăieri, în perioada 2004
– 2008
Tipuri de tăieri Suprafața parcursǎ cu tăieri (h ectare )
2004 2005 2006 2007 2008
Suprafața totală parcursă cu tăieri 82.247 83.564 86.167 84.276 85.740
Tăieri de regenerare în codru , din care : 67.136 68.718 70.581 69.557 69.409
tăieri succesive 9.482 7.119 6.736 5.691 4.527
tăieri progresive 46.436 48.721 52.202 53.269 54.774
tăieri grădinărite 6.521 7.568 6.163 6.139 5.794
tăieri rase 4.697 5.310 5.480 4.458 4.314
Tăieri de regenerare în crâng 4.214 3.608 4.111 3.393 3.762
Tăieri de substituiri -refacere a arbore telor
slab productive și degradate 1.782 1.771 1.335 1.038 1.101
Tăieri de conservare 9.115 9.467 10.140 10.288 11.468
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

În anul 2008, s -au mai efectuat tǎieri de igienă și curățire a pădurilor pe suprafața de
664.448 hectare, tăieri de produse accidentale pe suprafața de 459.859 hectare, tăieri de
îngrijire în pădurile tinere (degajări, curățiri, rărituri) pe suprafața de 131.315 hectare și tăieri
de transformare a pășunilor împădurite pe suprafața de 2.610 hectare. Suprafețele de pe
care s -a recoltat în totalitate lemnul au fost cele cu tǎieri rase (pe 5,0% din total suprafațǎ
parcursǎ cu tǎieri), urmând ca suprafețele respective sǎ fie reîmpǎdurite sau utilizate în alte
scopuri silvice.

6.5.7 . Zone cu deficit de vegetație forestieră și disponibilități de
împădurire

Județele în care pădurea ocupă suprafețe reduse su nt: Ilfov și Bucure ști – 3%;
Călărași – 4%; Constanța – 5%; Brăila – 5%; Teleorman – 5%; Ialomița – 6%; Galați – 8%;
Olt – 9%; Botoșani – 10%; Giurgiu – 11%; Timiș – 11%; Dolj – 12%; Tulcea – 12%.

6.5.8. Suprafe țe de teren scoase din fondul forestier pentru alte
utilizari

În conformitate cu competențele stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 , cu
modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr.46/2008 – Codul silvic , în anul 200 8,
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și subunitățile teritoriale au aprobat scoaterea
definitiv ă pentru o suprafață de 121,2577 ha și scoaterea temporară pentru o suprafață de
91,0042 ha. În majoritatea situațiilor, terenurile scoase definitiv din fondul forestier au fost

154 compensate cu terenuri echivalente ca suprafață și bonitate (71,1576 ha), oferite de
beneficiari pentru a fi preluate în fondul forestier.
Pentru terenurile cu su prafața mai mică de 1 hectar, inspectoratele teritoriale de
regim silvic și v ânătoare au avut competența de aprobare a scoaterii din circuitul silvic , până
la data intrării în vigoare a Legii nr.46/2008 – Codul silvic . În baza acestor reglement ări,
inspect oratele teritoriale de regim silvic și v ânătoare au aprobat scoateri definitive din fondul
forestier național , pentru o suprafață de 64,7387 ha și scoateri temporare pentru o suprafață
de 77,646 ha.
Terenurile cu suprafața de peste un hectar, scoase defi nitiv din fondul forestier în
anul 200 8, însumează 56,5190 ha. Aceste terenuri au fost compensate cu terenuri
echivalente ca suprafață și bonitate (10,4023 ha), oferite de beneficiari pentru a fi preluate în
fondul forestier. Din datele prezentate , se obse rvă o sc ădere a suprafețelor scoase definitiv
din fondul forestier , cu un procent de 28,06 %, în anul 2008 față de anul 2007 (figura 6.5.8.).

Figura 6.5.8. Terenuri scoase definitiv din fondul forestier , în perioada 200 7 – 2008
168,56237,14
121,2577
28,2913,358291,0042208,85
124,71
77,646 64,7387
56,519 43,85
050100150200250
Definitive Temporare Definitive Temporare
Total ITRSV M.A.D.R.(ha)
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

6.5.9 . Suprafe țe de p ăduri regenerate în anul 2008

În anul 200 8, s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor pe suprafața de 2 3.184
hectare, cu 442 hectare mai mult față de anul 200 7. Din totalul suprafețelor din fondul
forestier supus procesului de regenerare, 51,5% (11 .940 hectare) au fost regenerări naturale
(cu 86 hectare mai puțin față de anul 2007 ), iar 48,5% (11 .244 hectare) au fost regenerări
artificiale – împăduriri (cu 528 hectare mai mult decât în anul 2007) . Evoluția s uprafețel or din
fondul forestier , supuse procesului de regenerare, în perioada 2004 – 2008 , este prezentată
în tabelul 6.5.5 și figura 6.5.9.

Tabel 6.5.5. Evoluția s uprafețel or din fondul forestier , supuse procesu lui de
regenerare, pe categorii de terenuri, în perioada 2004 – 2008
Categorii de terenuri Suprafețe regenerate (hectare)
2004 2005 2006 2007 2008
Total regenerări 24.478 27.058 27.554 22.742 23.184
Regenerări naturale , din care : 10.378 12.669 12.021 12.026 11.940
în fondul forestier 10.356 12.663 12.020 12.013 11.934
în alte terenuri din afara fondului
forestier 22 6 1 13 6
Regenerări artificiale ( împăduriri) , din
care: 14.100 14.389 15.533 10.716 11.244
în fondul forestier 13.627 14.348 14.084 10.092 9.188
în alte terenuri din afara fondului
forestier 473 41 1.449 624 2.056
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale 2007 2008

155 Figura 6.5.9. Evoluția p onder ii suprafețelor regenera te natural și artificial , în perioada
2004 – 2008
0%50%100%
regenerări naturale (ha) 10.378 12.669 12.021 12.026 11.940
regenerări artificiale
(împăduriri) (ha)14.100 14.389 15.533 10.716 11.2442004 2005 2006 2007 2008
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

În anul 2008, cea mai mare parte din împăduriri, respectiv 81,7% (9 .188 hectare)
s-au efectuat pe terenuri din fondul forestier și numai 18,3% (2 .056 hectare) pe terenuri din
afara fondul ui forestier (tabel 6.5.6.) .

Tabel 6.5.6. Evoluția s uprafețel or împădurite, pe categorii de terenuri, în perioada
2004 – 2008
Categorii de terenuri Suprafeț e împădurite (hectare)
2004 2005 2006 2007 2008
Total î mpăduriri , din care: 14.100 14.389 15.533 10.716 11.244
în fondul forestier : 13.627 14.348 14.084 10.092 9.188
pe suprafețe parcurse cu tăieri de
regenerare 6.788 7.788 6.999 6.552 6.833
substituiri și refaceri de arborete
slab productive 1.457 1.656 1.688 1.307 1.128
poieni și goluri nereg enerate 1.110 1.487 1.509 881 793
terenuri degradate din fondul
forestier 4.266 3.405 3.879 1.333 429
perdele forestiere de protecție 6 12 9 19 5
în alte terenuri din afara fondului
forestier : 473 41 1449 624 2.056
perdele de protecție 58 1 3 10 –
împăduriri antierozionale 415 40 1446 614 2.056
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

În anul 2008 , suprafața împădurită a fost cu 528 hectare mai mare față de suprafața
împădurită în anul 2007 și cu 2 .441 hectare mai puțin decât media suprafeței împădurite în
perioad a 2004 – 2007. Față de anul 2007, suprafața împădurită în anul 2008 , cu specii de
foioase , a fost mai mare cu 637 hectare, în timp ce suprafața împădurită cu specii de
rășinoase a fost mai mică cu 109 hectare. Evoluția s uprafețe lor împădurite, pe specii, în
perioada 2004 – 2008 , este prezentată în tabelul 6.5.7.

Tabel 6.5.7. Evoluția s uprafețel or împădurite, pe specii, în perioada 2004 – 2008
Specii Suprafețe împădurite (hectare)
2004 2005 2006 2007 2008
Total î mpăduriri , din care: 14.100 14.389 15.533 10.716 11.244
cu specii de foioase 9.651 8.971 10.563 6.233 6.870
cu specii de rășinoase 4.449 5.418 4.970 4.483 4.374
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

156 Cea mai mare suprafață împădurită (99,7% din tot al suprafață împădurită), s-a
realizat prin plantații, din care , cu puieți din specii de foioase , pe 6.870 hectare și cu puieți
din speciile de rășinoase , pe 4 .374 hectare. Totodată, pe 39 hectare din suprafața
împădurită , s-au efectuat semănături directe cu semințe forestiere. Evoluția s uprafețel or
împădurite, pe tipuri de împăduriri, în perioada 2004 – 2008 , este prezentată în tabelul 6.5.8.

Tabel 6.5.8. Evoluția s uprafețel or împădurite, pe tipuri de împăduriri, în perioada
2004 – 2008
Tipuri de împădur iri Suprafețe împădurite (hectare)
2004 2005 2006 2007 2008
Total î mpăduriri 14.100 14.389 15.533 10.716 11.244
Plantații cu puieți , din care: 13.602 14.196 15.476 10.680 11.205
din speciile de foioase 9.158 8.814 10.506 6.205 6.840
din speciile de r ășinoase 4.444 5.382 4.970 4.475 4.365
Semănături directe cu semințe forestiere ,
din care: 498 193 57 36 39
din speciile de foioase 493 157 57 28 30
din speciile de rășinoase 5 36 – 8 9
Sursa : Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

În anul 2 008, s -au efectuat lucrări de pregătire a terenului și a solului , pe o suprafață
de 6394 hectare (cu 1.674 hectare mai mult față valoarea respectivă, pentru anul 2007 ).
De asemenea, s -au efectuat lucrări de îngrijire a culturilor tinere pe 80 .720 hectare
(cu 4.676 hectare mai puțin decât valoarea respectivă, pentru anul 2007 ).

6.5.10 . Presiuni antropice exercitate asupra p ădurilor. Sensibilizarea
publicului

Deși relativ diminuat față de anul precedent, fenomenul tăierilor ilegale a persistat și
în anul 200 8, fiind identificați următorii factori favorizanți ai acestuia:
nivelul scăzut al veniturilor locuitorilor din zonele afectate de tăieri ilegale, fapt ce a
determinat căutarea de surse de venituri pe seama pădurilor;
nefinalizarea cadastrului gener al și a publicității imobiliare, ceea ce permite circuite de
tranzacționare a terenurilor forestiere/masei lemnoase pe picior cu sustragerea de la
prevederile legale privind administrarea sau asigurarea de servicii în regim silvic;
neasigurarea serviciilo r silvice, respectiv a pazei fondului forestier privat de către
proprietari;
insuficiența personalului de control al regimului silvic în raport cu gradul mare de
diversitate al categoriilor de proprietate forestieră, cu numărul foarte mare al
proprietățilo r și cu gradul mare de dispersie și fragmentare a proprietăților forestiere
aparținând persoanelor fizice;
crearea circuitelor economice fictive;
dezvoltarea necontrolată a capacităților de prelucrare primară a lemnului, cu mult peste
mărimea resurselor fo restiere constituite legal;
constituirea unor rețele de comercializare ilicită a lemnului în zonele deficitare în
păduri, de către întreprinzători care forțează resursa din județele cu suprafață mare de
pădure;
lipsa susținerii la nivelul necesarului de la bugetul de stat a unor activități și compensări
pentru proprietarii cărora nu li se permite recoltarea lemnului, așa cum este prevăzut
de O.G. nr. 96/1998 ;
criza surselor convenționale de energie, corelată cu lipsa strategiilor de valorificare a
lemnului mărunt și a resturilor de exploatare în scopuri energetice, exprimată în
sustragerea și risipirea resursei de lemn valoros; p rintre altele, aceasta a condus la

157 debranșarea consumatorilor de la rețeaua de gaz natural și trecerea la încălzirea pe
bază de le mn, de regulă apt pentru utilizări industriale;
neimplicarea autorităților statului în obligarea proprietarilor să împădurească, prin
cheltuială proprie sau prin titluri executorii, suprafețele de pe care lemnul a fost
exploatat abuziv;
sustragerea și risi pirea resursei de lemn de către societăți comerciale care desfășoară
activități de exploatare a lemnului fără îndeplinirea condițiilor de dotare și a condițiilor
de încadrare cu personal de specialitate;
lipsa de implicare a organelor locale, altele decât cele silvice;
lipsa de celeritate a instrumentării cazurilor penale din domeniul forestier și al
comerțului cu materiale lemnoase;
neconcordanța între unele reglementări privitoare la regimul silvic și prevederile
Constituției României privitoare la drep tul de proprietate și la modul în care aceasta se
manifestă.
În cadrul Programului de dezvoltare forestieră, care are ca obiectiv menținerea și
îmbunătățirea gospodăririi durabile a pădurilor de stat și private, pentru mărirea contribuției
acestora la eco nomia națională și rurală s -au derulat următoarele activități principale:
S-a semnat și derulat în cea mai mare parte , contractul privind sprijinirea înființării
asocia țiilor locale de proprietari de păduri , fiind finalizată metodologia de înființare a
asociațiilor și ghidul pentru demararea activității acestora;
A fost depus și analizat raportul de fundamentare a campaniei de conștientizare ,
realizându -se acordurile finale asupra mesajului campaniei și asupra populației țintă și
vectorilor de transmitere a informației.

6.5.11 . Impactul silviculturii asupra naturii si mediului

Creșterea suprafeței pădurilor și a celorlalte terenuri acoperite cu vegetație
forestieră, pe lângă stăvilirea torențialității, ameliorarea terenurilor degradate, îmbunătățirea
condițiilor de climă , cu efecte favorabile asupra recoltelor agricole etc., vor contribui și la
menținerea echilibrului CO 2 din atmosferă, prin sporirea considerabilă a carbonului stocat în
arbori și în solurile forestiere, de la circa 1.225 milioane tone î n prezent, la circa 1 .600
milioane tone în viitor, când s -ar realiza o structură adecvată a ecosistemelor forestiere nou
create.

6.6. PRESIUNI ANTROPICE EXERCITATE ASUPRA BIODIVERSITĂȚII

Diversitatea biologică este într -o continuă amenințare datorită int ensificării activităților
economice ce exercită presiuni puternice asupra mediului.
Presiunile antropice se manifestă prin creșterea gradului de ocupare a terenurilor, a
numărului populației, dezvoltarea agriculturii și economiei, modificarea peisajelor și a
ecosistemelor, distrugerea spațiului natural, utilizarea nerațională a solului, supraconcentrarea
activităților pe zone sensibile cu valoare ecologică ridicată.
În Uniuniunea Europeană s -a pus în ultimul timp tot mai mult accentul pe reducerea
nivelului poluării și pe conservarea naturii datorită conștientizării faptul ui că diversificarea și
globalizarea activităților umane a u generat o deteriorare accelerată a capitalului natural.
Deteriorarea capitalului natural este un proces real cu manifestării comp lexe pe termen lung și
cu o evoluție ce este dependentă de ritmul, formele și amploarea dezvoltării sistemelor socio –
economice.
Măsurile de protecție a diversității biologice s -au dispus după ce declinul lor s -a
manifestat intens, iar factorii neg ativi s -au manifestat puternic și pe teritorii mari, provocând
degradarea unor însemnate zone naturale de pe glob.
Asigurarea unui regim de protecție pentru speciile vulnerabile, endemice sau pe cale de
dispariție se poate face prin instituirea de arii naturale p rotejate.

158 Printre principalii factori antropici care au dus la diminuarea efectivelor speciilor de faună
și floră sălbatică se pot enumera: reducerea și fragmentarea habitatelor din cauza urbanizării ,
dezvoltarea intensă a activităților industriale și de agrement, crearea lacurilor de acumulare,
desecarea lunc ilor inundabile ale râurilor, creșterea poluării apelor și solului, agricultura de tip
industrial și suprapășunatul, creșterea folosirii pesticidelor, vânătoarea.
Supraexploatarea resurselor naturale, realizată prin minerit, pășunat excesiv ce
îngreunează regenerarea naturală a vegetației arboricole, extragerea excesivă de masă
lemnoasă din pădurile private și de stat, reprezintă o permanentă amenințare la adresa
biodiversității, prin cantitățile explo atate, prin modul de extragere a arborilor din parchete pe
cursul pâraielor de munte etc.
Braconajul piscicol a atins cote alarmante, ducând la diminuarea populației piscicole
(exemplu: practicarea necontrolată a vânătorii asupra păsărilor acvatice Podicep s grisegena,
Botaurus stellaris, Ardeola ralloides, Casmerodius albus, Ardea purpurea, Plegadis falcinellus,
Platalea leucorodia, Cygnus cygnus, Anser fabalis, Anser albifrons, Anser erythropus, Tadorna
tadorna, Anas crecirca, Anas acuta, Anas clypeata, Ay thya marila etc.).
Poluarea cu erbicide administrate pe canale, diguri, căi de acces în câmp, păduri, zone
de baltă de către agenții economici, poluările accidentale cu țiței și apă sărată, afectează pânza
freatică, solul și vegetația. Lucrările de amenaja re a teritoriului au modificat regimul de circulație
al apei în unele bălți, contribuind la fragmentarea habitatelor.
Turismul necontrolat practicat intens creează impact negativ de intensitate prin
deteriorarea și degradarea florei sălbatice, neliniștirea speciilor de animale, degradarea solurilor
în pantă prin nerespectarea traseelor marcate, precum și prin campări și focuri deschise în locuri
nepermise, aruncarea de deșeuri menajere oriunde și oricum. Toate acestea au determinat o
mare presiune asupra ca drului natural, ducând la degradarea acestuia, fiind necesară astfel
implementarea conceptului de ecoturism, nu numai în ariile naturale protejate. A dministrarea
defectuoasă a facilităților turistice deja existente în interiorul arii naturale protejate
generează cantitati impresionante de deseuri.
Toate investițiile mari, dar și cele mici, amplasate în zone naturale, trebuie să țină
cont, în primul rând, de impactul negativ asupra florei și a faunei sălbatice. În acest sens se
impun studii de impact bine d ocumentate, elaborate de către specialiști în domeniu,
punându -se accent pe efectele pe termen mediu și lung.
Extinderea intravilanului în zonele din imediata vecinătate a ariilor naturale protejate
sau chiar în interiorul acestora cu scopul de realizare u lterioara a unor zone rezidențiale sau
chiar stațiuni turistice generează o presiune puternică asupra ariilor naturale protejate.
Ca urmare a acțiunii cumulative a factorilor de poluare cu deficitul de umiditate, atacul
dăunătorilor, pășunatul intensiv, s -a accentuat fenomenul de uscare parțială a pădurilor.
De multe ori efectele acțiunilor antropice sunt greu sesizabile, alteori afectează
interesele economice ale omului, iar în unele împrejurări, când afectează biocenoze întregi, pot fi
de-a dreptul catast rofale pentru existența populațiilor umane, din zonele respective.
Dispariția sau scăderea până la un nivel critic a speciilor se datorează supraexploatării
(vânătoare, pescuit, suprapășunat), însă de multe ori este consecința distrugerii habitatului lor
prin construirea diverselor obiective urbane și industriale. Exploatarea excesivă a unor resurse
naturale, precum și fragmentarea unor habitate naturale, duc la periclitarea vieții sălbatice.
Impactul creșterii sistemului socio -economic se concretizează în simplificarea capitalului
natural asociat cu reducerea diversității biologice și cu declinul ponderii resurselor regenerabile
produse în sistemele naturale și seminaturale, respectiv perturbarea mecanismelor de reglaj ale
sistemului climatic. În zonele pu ternic industrializate, sunt eliberate în atmosferă cantități de praf
și pulberi ca și oxizi de sulf, azot și carbon care afectează flora și fauna sălbatică din zonele
limitrofe, dar și starea de sănătate a populației.
Acțiunile de desecare a luncii inunda bile a Dunării, construirea de lacuri de acumulare,
defrișări masive ale suprafețelor de pădure duc la schimbarea regimului viiturilor, la
sedimentarea mâlului, la reducerea fertilizării naturale a terenurilor inundabile, la salinizarea,
deșertificarea și eroziunea terenurilor, perturbarea regimului hidrologic, colmatarea lacurilor,
modificări climatice.

159 Dacă se ține seama că aceste fenomene de deteriorare a ecosistemelor se produc pe
suprafețe imense, se poate înțelege și faptul că ele afectează, nu numai echilibrele ecologice
locale, ci și starea ecologică globală a ecosferei și implicit , calitatea vieții populațiilor umane.
Problema efectelor deteriorării la nivel individual trebuie examinată diferențiat, în primul
rând în ceea ce privește omul, pe de o p arte și celelalte specii, pe de altă parte. Modificarea
biotopului, însoțită de schimbarea unuia sau a tuturor factorilor abiotici (baraje, poluare
industrială, poluare organică, despăduriri, incendii) este urmată de desființarea unor sisteme și
înlocuirea lor cu altele simplificate (în medii poluate), artificiale (agrosistemele) sau dispariție fără
înlocuire (deșertificare).
Conservarea biodiversității trebuie să fie realizată pe baza unei game largi de strategii,
programe și a unui management eficient și durabil al componentelor capitalului natural.
Exploatarea excesivă a unor resurse naturale, fără a avea în vedere necesitățile
generațiilor viitoare precum și fragmentarea unor habitate naturale, duc la periclitarea vieții
sălbatice.
Luând în considerare i mportanța deosebită pe care o are capitalul natural pentru
dezvoltarea durabilă a colectivităților umane sub aspectul asigurării de resurse regenerabile
(apă, aer, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, regenerarea aerului și apei etc), a valorii
peisagistice ș i de recreare, de protecție și de asigurare a echilibrelor ecologice necesare
menținerii unui mediu înconjurător sănătos, rezultă necesitatea imperativă a conservării
biodiversității ca o condiție necesară pentru dezvoltarea armonioasă a generațiilor viito are.

6.7. BIOSECURITATEA

Biotehnologia modernă este un domeniu relativ nou la nivel global și a fost
promovată de rezultatele semnificative înregistrate în special în ultimii zece ani de cercetare
fundamentală și aplicativă.
În termeni largi, biotehnolog ia modernă are ca obiect de studiu modificarea genetică,
respectiv organismele modificate genetic.
Biosecuritatea este reprezentată de un spectru larg de măsuri (politici de
biosecuritate, regim de reglementări, măsuri științifice și tehnice) aplicate într -un cadru
organizat, necesar minimalizării riscurilor potențiale pe care biotehnologia modernă le poate
aduce asupra echilibrului natural al mediului înconjurător și sănătații umane.
Domeniul biosecurității este indisolubil legat de cercetarea fundamental ă și
aplicativă , impunându -se orientarea rapidă și eficientă a politicii de cercetare spre
dezvoltarea capacităților de cercetare în domeniul biotehnologiilor moderne (resurse umane,
management performant, alocare de fonduri, sprijinirea prin programe guve rnamentale).
România trebuie să asigure aplicarea unei prevederi fundamentale din Legea nr.
59/2003 pentru ratificarea Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea și din O.U.G.
nr. 43/2007 , respectiv principiul precauției, pentru a se asigura prot ecția mediului și a
sănătății umane în legătură cu introducerea în mediu și pe piață a plantelor superioare
modificate genetic.

6.7.1. Reglementări în domeniul biosecurității

Activitățile care implică OMG sunt supuse unui regim special de reglementare,
autorizare și administrare, în conformitate cu legislația și actele juridice internaționale la care
România este parte.
La nivelul U niunii Europene, biosecuritatea este reglementată prin următoarele acte
normative:
Directiva nr. 2001/18/CE care abrogă Direc tiva 90/220/CE privind introducerea
deliberată în mediu și plasarea pe piață a organismelor modificate genetic ;
Directiva Consiliului din 23 aprilie 1990 privind utilizarea în condiții de izolare a
microorganismelor modificate genetic (90/219/CE) ;

160
Regulame ntul Parlamentului European și al Consiliului(CE) nr.1829/2003 privind
alimentele și furajele modificate genetic ;
Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr.1830/2003 privind
urmărirea și etichetarea organismelor modificate genetic și u rmărirea produselor
alimentare și furaje produse din organismele modificate genetic și care amendează
Directiva Consiliului nr.2001/18/CE ;
Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr.1946/2003 privind
transportul peste frontieră a organi smelor modificate genetic .
Obținerea, testarea, utilizarea și comercializarea organismelor modificate genetic
(plante, animale sau microorganisme) sunt supuse, în toate țările, unui regim special de
reglementare, autorizare și administrare, care stabileș te cadrul juridic și instituțional menit să
elimine sau să reducă riscurile de producere a unor efecte negative asupra sănătății
oamenilor, diversității biologice, echilibrului ecologic și calității mediului înconjurător.
Aceste reglementări au la bază pr incipiul precauției și includ proceduri detaliate
privind evaluarea și managementul riscurilor.
România este practic una dintre primele țări din sud estul Europei care și -a
reglementat propriul cadru național de biosecuritate. La nivel internațional, Român ia a
semnat , în data de 11 octombrie 2000, în calitate de Parte la Convenția privind Diversitatea
Biologică , Protocolul de la Cartagena privind Biosecuritatea , pe care l -a ratificat în 30 iunie
2003 prin Legea 59/2003 . Protocolul a intrat în vigoare la dat e de 28 septembrie 2003.

6.7.2. Locații și suprafețe cultivate cu plante modificate genetic

6.7.2.1. Cultivarea plantelor modificate genetic la nivel mondial

În anul 2008, plantele modificate genetic au fost cultivate pe 125 milioane ha, în 25 de țări de
pe 6 continente, cu 10,7 milioane mai mult decât în anul precedent.
Pe parcursul celor 10 ani de la introducerea în cultură, pe scară largă, a plantelor transgenice,
această suprafață a crescut de la 1,7 milioane ha în anul 1996 la 125 milioane ha în a nul 2008 ( figura
6.7.3.).

Figura 6.7.3. Suprafața mondială cultivată cu plante modificate genetic în perioada
1996 – 2008

Sursa: Clive James, 2008 .

161 Pe primul loc se află SUA cu 62,5 milioane de hectare, urmată de Argentina cu 21
milioane hectare, Braz ilia cu 15,8 milioane hectare, Canada cu 7,6 milioane hectare, India
cu 7,6 milioane hectare și Chi na cu 3,8 milioane de hectare (f igura 6.7.4.).

Figura 6.7.4. Suprafața mondială cultivată cu plante modificate genetic in anul 2008

SUA; 62,5mil ha
Argentina; 21mil ha
Brazilia; 15,8mil ha
Canada; 7,6mil ha
China; 3,8mil ha
India; 7,6 mil ha
Alte tari; 10,2 mil ha
SUA
Argentina
Brazilia
Canada
India
China
Alte tari
Sursa: Clive James, 2008

Figura 6.7.5. Specii de plante modificate genetic cultivate pe plan mondial în anul
2008
Sursa: Clive James, 2008

Alte specii de plante ca de exemplu: cartof, dovlecel, papaya, garoafă, piper dulce și
lucernă s -au cultivat pe suprafețe foarte mi ci.
În anul 2008, șapte din cele 27 de țări din Uniunea Europeană au cultivat oficial
porumb MON 810, respectiv Spania, Republica Cehă, România, Portugalia, Germania,
Polonia și Slovacia. Suprafața totală cultivată în cele șapte state a crescut de la 88.67 3 de
hectare în 2007 la 107.719 ha în anul 2008, acesta însemnând o creștere a suprafeței
cultivate cu 21%.

162 6.7.2.2. Cultivarea plantelor modificate genetic în România

În România, Guvernul a decis interzicerea cultivării soiei modificate genetic în
Româ nia, începând cu data de 1 ianuarie 2007, conform reglementărilor în vigoare în
Uniunea Europeană.
La nivelul Uniunii Europene , prin Decizia Comisiei nr. 96/281/EC , soia este autorizată
doar pentru utilizarea ca aliment sau furaj.
În conformitate cu prev ederile Deciziei 98/294/ EC , singurul s oi de porumb modificat
genetic , acceptat pentru cultivare în Uniunea Europeană, este MON 810. Întrucât deciziile
Comisiei Europene cu caracter general sunt acte obligatorii pentru toate statele membre și
pentru toate persoanele fizice și juridice aflate pe teritoriul acestora, această decizie se
aplică de la data aderării și în România.

6.7.2.3. Soia

Testare soia modificată genetic
În anul 2008 , au fost autorizate pentru introducerea deliberată în mediu, numai
pentr u testare, în rețeaua Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor
(ISTIS), din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M .A.D.R.), soiuri de
soia modificată genetic ( Glycine max. L .) Roundup Ready (linia GTS 40 -3-2).Testarea s -a
făcut în două centre din rețeaua ISTIS: CTS Negrești , județul Vaslui și CTS Tecuci , județul
Galați. Suprafața de testare a fost de 60 m2/locație, iar scopul testării constă în înregistrarea
plantei în Catalogul Oficial al Soiurilor de Plante de Cultură din România.

Procesare soia modificată genetic
La nivelul Uniunii Europene este autorizată pentru utilizarea ca aliment și furaj soia
modificată genetic tipul GTS -40-3-2.
România importă soia modificată genetic pentru utilizarea ca aliment și fu raj.
Legislația românească prevede explicit faptul că, operatorilor din domeniu le revine obligația
de a respecta prevederile legislative referitoare la trasabilitate și anume să dețină sisteme și
proceduri pentru a identifica proveniența și destinația pro duselor care conțin soia.
Prin prelucrarea boabelor de soia se obțin:
făina de soia, utilizată în industria alimentară (lapte, brânză, fulgi, cafea, ciocolată,
macaroane, biscuiți, substituenți al cărnii);
uleiul de soia, folosit la fabricarea de margarin ă, săpunuri, lecitină, biodisel etc.;
șroturile de soia, utilizate în hrana animalelor.
M.A.D.R. a elaborat un plan detaliat de inspecție și control pentru anul 2008. Acest
plan a impus verificarea de către inspectorii D.A.D.R. de la nivelul județean a ori ginii
semințelor pentru campania de însămânțare din anul 2008. În cazul în care culturile nu au
conțin ut buruieni și s -a suspectat faptul că aceste culturi ar fi fost modificate genetic, s -au
prelevat 861 probe în vederea analizei, iar 59 de hectare au fos t depistate ca fiind
contaminate și au fost distruse. S -a raporta t numele cultivatorului către G.N.M. și s-au
aplicat sancțiunile corespunzătoare. M.A.D.R. a testat toate cantitățile de semințe
convenționale de soia multiplicate în România, în vederea dete rminării contaminării cu
semințe modificate genetic, în laboratorul Institutului de Bioresurse Alimentare. Datele finale
referitoare la analiza semințelor de soia multiplicate în România au relevat faptul că, dintr -un
total de 230 de probe, 33 de probe era u contaminate cu soia modificată genetic în proporție
de peste 0,9%, și a fost interzisă utilizarea acestora ca material săditor.

6.7.2.4. Porumb

Testare hibrizi de porumb
În anul 2008 , au fost testați hibrizi de porumb cu toleranță la glifosat și hibriz i cu
toleranță la glifosat și rezistență la atacul unor insecte lepidoptere și coleoptere, aparținând

163 companiilor Pioneer (Tecuci, Dâlga, Mircea Vodă, Râmnicu Sărat, Troianu, Timișoara,
Caracal), Monsanto (USAMVB Timi șoara, I .N.C.D.A. Fundulea, S .C.D.A. Simnic, Lovrin,
Agroslavia Nadlac, C .T.S. Dâlga, Mircea Vodă și Tecuci) și Syngenta (Lovrin, Petrești,
C.T.S. Dâlga, Călărasi, Râmnicu Sărat, Targoviste, Tecuci, Satu Mare).
Testarea s -a făcut în centrele din rețeaua Institutului de Stat pentru Testarea și
Înregistrarea Soiurilor (ISTIS), în scopul înregistrării soiurilor de hibrizi în Catalogul Oficial al
Soiurilor de Plant e de Cultură din România .
Suprafața totală pe care s -a efectuat testarea de către cele 3 companii a fost de
13,11 ha, iar zonele unde s -a făcut testarea sunt cunoscute pentru cultivarea porumbului în
România și nu se găsesc în apropierea unor arii protejate prin lege.
Sămânța rămasă după semănat a fost recuperată în totalitate și distrusă prin ardere.
Recoltarea s -a efectuat manual, știul eții fiind puși în saci de plastic etichetați pentru a
împiedica diseminarea. După recoltare, resturile vegetale au fost tocate și încorporate în sol,
locul urmând a fi cultivat în anul următor cu altă plantă de cultură care va fi supusă
monitorizării.
Toate câmpurile de testare au fost înconjurate de câte o perdea de protecție din
porumb convențional, având 6 m lățime și care a fost tratată în mod similar cu plantele
modificate genetic.
Producția de porumb modificat genetic a fost nesemnificativă, masa v egetativă fiind
distrusă după recoltare.

Cultivare porumb
În conformitate cu prevederile Deciziei 98/294/ EC singurul soi de porumb modificat
genetic, acceptat pentru cultivare în Uniunea Europeană este MON 810.
Porumbul MON 810 este un porumb modificat genetic, obținut prin introducerea unei
gene specifice din bacteria Bacillus thuringiensis care se găsește în sol î n mod natural într -un
porumb convențional. Această genă a fost introdusă cu ajutorul metodei de accelerare a
particulelor, unul dintre instru mentele biotehnologiei. Gena introdusă protejează porumbul
împotriva anumitor dăunători lepidopteri (molii și fluturi), inclusiv Sfredelitorul european al
tulpinilor de porumb ( Ostrinia nubilalis ) și Sfredelitorul mediteranean al tulpinilor de porumb
(Sesa mia spp .) ale căror larve atacă porumbul , hrănindu -se cu boabe de pe știuleți și
săpând galerii în interiorul tulpinilor. La nivel european, porumbul MON 810 este autorizat ,
atât pentru a fi cultivat, cât și pentru a fi utilizat în alimentația animalelor ș i a oamenilor.
În Europa, culturile modificate genetic și produsele derivate din acestea sunt supuse
unor evaluări amănunțite efectuate de Agenția Europeană pentru Protecția Alimentelor
(European Food Safety Agency – EFSA) și de autoritățile competente din Statele Membre,
înainte ca U niunea Europeană să aprobe comercializarea acestora.
M.A.D.R. are un sistem de înregistrare, de autorizare și de control a tuturor
cultivatorilor de porumb modificat genetic MON 810. Au fost efectuate un numar total de 164
controale oficiale pentru porumbul MON 810.
În anul 2008, în România, o suprafața de 7 .146 de hectare a fost cultivată cu porumb
MON 810 comparativ cu suprafața de 2 .471.600 ha cultivată cu porumb convențional.
Cantitatea import ată aprobată în anul 2008, pent ru semințe de porumb modificate genetic
din linia MON 810 , a fost de 307 de tone.
Producția obținută din cultura de MON 810, a fost destinata consumului propriu sau a
fost utilizată pentru hrana animalelor.
Conform datelor furnizate de A .N.S.V.S.A., în anul 2008, importul de produsele
alimentare și furajele modificate genetic, s -a prezentat astfel:
1.318.204 d e tone pentru hrana animalelor;
44.816 de tone ca alimente ce au fost produse din plante modificate genetic.

164 6.7.3. Coexistența

Coexistența se referă la abilitatea fermierilor de a face o alegere practică între
agricultura convențional, ecologică sau cea care utilizează OMG, îndeplinind obligațiile
legale de etichetare și/ sau standarde de puritate.
Abilitatea de a menține diferite sisteme de prod ucție agricolă este o precondiție
pentru furnizarea unui înalt nivel de alegere a consumatorului. Conceptul de coexistență
este legat de potențialele pierderi economice și impactul amestecării producției modificate
genetic cu cea nemodificată genetic și ce le mai potrivite măsuri de management care pot fi
luate pentru a minimiza amestecarea.
Comisia Europeană consideră că măsurile de coexistență trebuie dezvoltate și
implementate de Statele Membre. Conform Recomandării Comisiei nr. 556/2003, măsurile
de coex istență trebuie să fie: eficiente, specifice fiecărei culturi, să dea prioritate măsurilor
de management al fermelor și să se bazeze pe practicile existente de separare, de exemplu
cele privind semințele.
Fermierii care cultivă plante modificate genetic tr ebuie să aibă în vedere următoarele:
crearea unor zone tampon, eșalonarea in timp a semănatului, pentru prevenirea impurificării
prin polenizare încrucișată a culturilor ecologice sau convenționale aparținând proprietarilor
de terenuri situate in vecinătat ea culturilor modificate genetic; luarea tuturor măsurilor
necesare pentru a preveni amestecul fizic al produselor modificate genetic cu cele ecologice
sau convenționale pe parcursul operațiunilor de recoltare, transport, depozitare și
condiționare a produ cției obținute din culturile modificate genetic; depozitarea separată a
producției, curățarea mașinilor de semănat, a instalațiilor de condiționare, a mijloacelor de
transport, conform prevederilor legislației în vigoare privind producerea semințelor .
Direcțiile Agricole pentru Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) sunt obligate să pună la
dispoziția cultivatorilor care dovedesc un interes legitim pentru prevenirea impurificării
culturilor ecologice sau convenționale, informații referitoare la tipul de agricultură practicat de
proprietarii terenurilor cu care se învecinează. În cazul impurificării dovedite cu OMG a
culturilor convenționale sau ecologice, cultivatorii afectați vor depune plângere, în scris, la
instanțele competente de drept comun. Analizele pentru st abilirea gradului de impurificare
vor fi făcute de laboratoarele acreditate din țară sau din Uniunea Europeană. Specialiștii de
la D.A.D.R. vor urmări modul in care cultivatorii de plante modificate genetic aplică măsurile
de asigurare a coexistenței cultu rilor modificate genetic cu cele ecologice sau convenționale.

6.7.4. Perspective

Având în vedere numeroasele dezbateri la nivel european pe tema organismelor
modificate genetic (OMG), precum și sensibilitatea politică a subiectului (majoritatea statelor
membre și majoritatea consumatorilor europeni opunându -se cultivării plantelor modificate
genetic și utilizării produselor obținute din acestea), este necesară clarificarea statutului
plantelor modificate genetic în țara noastră. În acest sens, trebuie org anizate o serie de
dezbateri pe tema organismelor modificate genetic, la care să participe specialiști din
instituții implicate în reglementarea OMG (M.A. P.D.R., M.M., A. N.P.M., A.N.S.V.S.A.,
A.N.P.C., M.S.), instituții de cercetare și învățământ superior agricol din România,
parlamentari, reprezentanți ai producătorilor de semințe modificate genetic, ai cultivatorilor și
procesatorilor de plante modificate genetic, ai asociațiilor de agricultură ecologică, ai unor
organizații neguvernamentale pentru protec ția mediului. Trebuie făcută o analiză riguroasă a
tuturor aspectelor legate de acest sector, având în vedere avantajele tehnico -economice,
sociale, dar și riscurile cultivării plantelor modificate genetic pentru mediu, sănătate, pentru
agricultura convenț ională și ecologică, aspectele etice ale acestei tehnologii.
România va continua armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene,
construirea cadrului instituțional pentru implementarea acesteia, în vederea întăririi
sistemului de inspecție și control al activităților cu organisme modificate genetic. Trebuie
dezvoltată capacitatea de control la frontieră (a importurilor, exporturilor și tranzitului OMG)
precum și crearea de laboratoare pentru detecția, identificarea și cuantificarea OMG.